. Leasing Ul Ca Instrument de Finantare Si Elementele Sale Definitorii
Capitolul 1. LEASING-UL CA INSTRUMENT DE
FINANȚARE ȘI ELEMENTELE SALE DEFINITORII
Leasing-ul a devenit un instrument de finanțare din ce în ce mai folosit, avantajele acestuia, în comparație cu alte modalități de finanțare a achiziționării de mijloace fixe, promovând-ul ca fiind un factor important al creșterii economice la nivel global. Leasing-ul reprezintă soluția optimă pentru orice beneficiar întrucât permite depășirea dificultăților generate de un mediu economic necorespunzător – finanțări limitate și scumpe, birocrația sistemului bancar – și facilitează companiilor obținerea dreptului de folosință, cu eforturi financiare inițiale minime, asupra unor mașini, utilaje, echipamente tehnologice, contribuind, astfel, la creșterea productivității, rentabilizarea activității, și în final la maximizarea profitului.
1.1. Definirea conceptului de leasing. Scurt istoric
Leasing-ul a devenit necesar datorită ritmului alert al concurenței, al cererii și ofertei, al progresului tehnic, care implică decizii și investiții imediate ce depășesc, uneori, posibilitățile de autofinanțare ale întreprinzătorului, cât și capacitățile de creditare de care dispune.
Leasing-ul s-a afirmat în ultimele decenii – îndeosebi în S.U.A. și țările Europei Occidentale – ca metodă de finanțare pe termen mediu și lung și prin aceasta ca factor de promovare a vânzărilor, în particular a exporturilor. În esență, leasing-ul este o formă de închiriere realizată de societăți financiare specializate a unor bunuri de echipament de către firme care nu dispun de fonduri proprii ori nu pot sau nu doresc să recurgă la credite bancare pentru cumpărarea acestora de la producători.
1.1.1. Definiții date leasing-ului
De-a lungul timpului, o serie de autori și diverse organisme internaționale au încercat să dea o definiție cât mai clară și precisă asupra noțiunii de “leasing”. Încercările de conturare a conceptului sunt numeroase, iar dintre acestea se pot distinge, prin prisma relevanței, următoarele:
“….o formă de închiriere a unor mașini și utilaje, mijloace de transport și a altor bunuri, întreprinderilor care, în general, nu dispun de suficiente fonduri proprii ori împrumutate, nici de credite bancare tradiționale, de către societățile financiare care le cumpără de la producători și le închiriază pe o anumită perioadă, cu condiții de plată și utilizare clar stipulate într-un contract ce constituie suportul juridic al acțiunii.”
“Leasingul este o formă de comerț și finanțare prin locație (închiriere) de către societăți financiare specializate în aceste operațiuni a unor mașini, utilaje, mijloace de transport și a altor bunuri, întreprinzătorilor a căror motivație să recurgă la această tehnică de comerț rezidă în specificul unor operațiuni pe care le realizează ( pe termen scurt și nerepetabile) sau în faptul că nu dispun de suficiente fonduri proprii ori împrumutate pentru a le cumpara.”
“Operațiunea de leasing reprezintă transferul dreptului asupra proprietății și folosinței unor bunuri pentru o perioadă limitată de timp, în schimbul returnării lor: vânzarea, inclusiv vânzarea cu acordul părților sau la returnarea bunurilor, sau retenția sau crearea unei dobânzi garantate, reprezintă o operațiune de leasing.”
“Forma de dare în folosință, contra unei taxe, a mașinilor, utilajelor, mijloacelor de transport și altor bunuri mobiliare și imobiliare unor întreprinderi care nu dispun de resurse financiare achiziționării lor pe o perioadă determinată, în condiții de plată și utilizare precizate în contract.”
Analizând definițiile date de diverși autori sau organisme internaționale se constată că, în ciuda unor diferențe, acestea exprimă unul și același lucru: achiziționarea de la furnizori de către o societate specializată (financiară) a unor bunuri și închirierea acestora unor beneficiari (care nu dispun de resurse bănești necesare achiziționării lor direct de la furnizor). Închirierea se efectuează pe o perioadă dată, pe baza unui contract care stipulează condițiile de plată, cuantumul ratelor, obligațiile părților și condițiile de transfer a bunului în proprietatea beneficiarului, la opțiunea acestuia.
Privită din prisma societății de leasing, operațiunea reprezintă o cumpărare a unui bun cu scopul închirierii, urmată de o închiriere în scopul vânzării.
Din punctul de vedere al beneficiarului, leasing-ul constituie o formă de creditare în cadrul căreia sumele necesare achiziționării bunului se obțin din exploatarea acestuia, iar rambursarea lui se face eșalonat sub forma ratelor de leasing și în final, a prețului rezidual.
1.1.2. Scurt istoric
Termenul de “leasing” se alătură altor termeni din sfera economico-financiară, consacrați la scară internațională, având origine anglo-americană. Termen necunoscut în limba română, “leasingul” a fost preluat din jargonul economic englez de la verbul “to lease” ceea ce înseamnă a inchiria, a arenda, a ceda, a împrumuta. Etimologic “to lease” provine de la cuvântul de origine franceză “lais”,”laisser” ce semnifică a permite, a îngădui, originea verbului “laisser” fiind cuvântul latinesc “laxare” cu semnificația de a lăsa liber, a elibera, a separa.
Deși termenul de “leasing” este mai puțin vehiculat la noi, originile lui se regăsesc la mijlocul secolului nostru când s-a realizat prima operațiune de acest fel din lume. Forme apropiate operațiunilor de leasing sunt semnalate încă din antichitate.
Astfel, prin anii 210 î.e.n., în orașul samaritean Ur, proprietarii de unelte agricole închiriau fermierilor, consemnând aceste operațiuni pe plăci de argilă.
Reglementări referitoare la proprietatea personală arendată apar evidențiate în codul de legi al regelui babilonian Hammurabi în anul 1750 î.e.n., iar operațiunea de arendă a bunurilor aflate în proprietate personală a cunoscut o largă răspândire la greci și romani.
Termenul de “leasing” a apărut de mai bine de un secol, pentru prima dată în Statele Unite ale Americii, când în anul 1877, aparatele telefonice au fost închiriate abonaților, prin intermediul unui contract denumit “lease”.
Leasingul (“credit bail” în franceză, “locazione financiaro” în italiană) desemnează în Statele Unite ale Americii multiple tranzacții și este definit prin două noțiuni: “financial leasing” și “operating lease”. Din aceste două forme “financial leasing” corespunde cel mai bine accepțiunii europene cu privire la operațiunile de leasing. Noțiunea de “operating lease” definește o simplă locațiune fiind cunoscută și sub numele de “renting”
Prima formă de “financial leasing” a apărut și s-a dezvoltat în Statele Unite ale Americii sub forma “lease-back”-ului imobiliar. Este cea mai simplă formă de leasing, al cărui succes s-a bazat pe faptul că această formă nu presupune un furnizor al bunului, eliminând astfel sistemul relativ mai complicat al raporturilor tripartite: finanțator, locator, utilizator.
În 1950, americanul D.P.Bootle, care era managerul unei fabrici de produse alimentare s-a confruntat cu o problemă neîntâlnită de el până atunci și anume: a primit o comandă foarte profitabilă de produse alimentare pentru care nu dispunea de utilajele necesare și nici de banii necesari pentru a le achiziționa. Bootle, dorind să nu piardă comanda, s-a decis să împrumute utilajele necesare.
Ideea aceasta, experimentată pe firma lui l-a determinat pe Bootle să-și înființeze o firmă specializată de închirieri (U.S Leasing Corporation), reușind în doi ani de la înființare, cu numai 20.000 de dolari cât reprezenta capitalul social, să finanțeze diferite echipamente în valoare de trei milioane de dolari. În același timp apar tot mai multe societăți de leasing, iar guvernul S.U.A le-a sprijinit în vederea promovării la export a produselor.
Leasing-ul, în sensul utilizat astăzi, a fost aplicat pentru prima dată în anii ’30 pentru finanțarea bunurilor mobile. La începutul anilor ’50, leasing-ul a început să fie folosit și pentru finanțarea echipamentelor mobiliare.
Leasing-ul financiar este strâns legat de numele omului de afaceri californian Schoenfeld care în 1952 a înființat alături de câțiva parteneri printre care și D.P.Bootle Jr. “United States Leasing Corporation”, prima societate specializată în operațiuni de leasing al echipamentelor mobiliare, societate care este și astăzi una dintre cele mai puternice în domeniu. Schoenfeld si D.P.Bootle Jr. pot fi considerați “părinții” leasingului.
În Europa, leasing-ul a pătruns mai târziu – prin Anglia – răspândindu-se cu deosebire în țările occidentale (Franța, Olanda, Belgia). Aici apar reglementări juridice specifice fiecărei țări, iar terminologia cunoaște unele nuanțări: spre exemplu, în Franța apare sub terminologia de “credit-bail”.
În anul 1972, se înființează Federația Europeană a Societăților de Leasing, denumită LEASEUROPE și care controlează circa 80% din industria leasing-ului european. În următorii 15 ani, volumul operațiunilor de leasing derulate de membrii LEASEUROPE a crescut cu o rată anuală de 22%. Ponderea investițiilor finanțate prin leasing în totalul investițiilor derulate de țările membre LEASEUROPE este de circa 21%, fiind inferioară celei din Statele Unite ale Americii unde este de circa 33%.
1.2. Elementele definitorii ale leasing-ului
Leasing-ul este o formă de comerț și de finanțare prin locație de către societăți financiare specializate în aceste operațiuni, de instituții financiare sau direct de producători, a unor mașini, utilaje, mijloace de transport și a altor bunuri, întreprinderilor a căror motivație de a recurge la această tehnică de comerț, rezidă în specificul unor operațiuni pe care le realizează (pe termen scurt și nerepetabile) sau în faptul că nu dispun de suficiente fonduri proprii ori împrumutate pentru a le cumpăra. Afacerea economică se încheie pe o anumită perioadă, în anumite condiții de plată și a altor condiții stipulate într-un contract, ce constituie suportul juridic al acțiunii. Cu alte cuvinte, leasingul este o operațiune de finanțare la termen, care are drept suport juridic un contract de închiriere de bunuri. Totodată, leasingul se dovedește a fi și o formă de privatizare a economiei de stat.
Figura nr. 1. Finanțarea prin leasing
Leasing-ul este o operațiune de finanțare (creditare) pe baza unui contract specific, prin intermediarul căruia utilizatorul poate folosi un bun în schimbul promisiunii de a plăti chiria aferentă și, eventual, de a achiziționa, în final, bunul.
În accepțiunea actuală, leasing-ul are următoarele elemente definitorii:
– este o tehnică modernă de finanțare pe termen mediu și lung;
– oferă accesul la surse externe de capital, asigură fondurile necesare agenților economici care urmăresc dezvoltarea și modernizarea activității, dar care nu au posibilități financiare pentru achiziționarea, în special, a utilajelor și echipamentelor moderne;
– presupune existența cererii și ofertei, respectiv a utilizatorului și a locatorului/finanțatorului;
– sprijină procesul tehnic;
– respectă principiul potrivit căruia beneficiile și cheltuielile aferente unei investiții ar trebui să aibă loc în același timp;
– se concretizează prin operațiunile de leasing, care la rândul lor presupun mai multe contracte diferite:
a) contractul de vânzare-cumpărare, ce are ca obiect bunul ce se va primi spre utilizare în sistem de leasing;
b) contractul de leasing, ce se încheie între utilizator și societatea de leasing, și care, presupune, în fapt, un complex de contracte precum:
transmiterea către utilizator a folosinței unui bun;
exploatare comercială a bunului;
un mandat;
un drept de opțiune.
– semnifică faptul că finanțatorul permite unei alte persoane utilizarea unui bun, astfel încât, utilizarea este separată de proprietatea bunului;
– constituie, în prezent, unul dintre cele mai răspândite și mai ample mijloace de realizare a finanțărilor.
1.3. Deosebirile între leasing și alte operațiuni de finanțare
Față de elementele ce caracterizează leasing-ul și operațiunile de leasing menționate anterioța, Olanda, Belgia). Aici apar reglementări juridice specifice fiecărei țări, iar terminologia cunoaște unele nuanțări: spre exemplu, în Franța apare sub terminologia de “credit-bail”.
În anul 1972, se înființează Federația Europeană a Societăților de Leasing, denumită LEASEUROPE și care controlează circa 80% din industria leasing-ului european. În următorii 15 ani, volumul operațiunilor de leasing derulate de membrii LEASEUROPE a crescut cu o rată anuală de 22%. Ponderea investițiilor finanțate prin leasing în totalul investițiilor derulate de țările membre LEASEUROPE este de circa 21%, fiind inferioară celei din Statele Unite ale Americii unde este de circa 33%.
1.2. Elementele definitorii ale leasing-ului
Leasing-ul este o formă de comerț și de finanțare prin locație de către societăți financiare specializate în aceste operațiuni, de instituții financiare sau direct de producători, a unor mașini, utilaje, mijloace de transport și a altor bunuri, întreprinderilor a căror motivație de a recurge la această tehnică de comerț, rezidă în specificul unor operațiuni pe care le realizează (pe termen scurt și nerepetabile) sau în faptul că nu dispun de suficiente fonduri proprii ori împrumutate pentru a le cumpăra. Afacerea economică se încheie pe o anumită perioadă, în anumite condiții de plată și a altor condiții stipulate într-un contract, ce constituie suportul juridic al acțiunii. Cu alte cuvinte, leasingul este o operațiune de finanțare la termen, care are drept suport juridic un contract de închiriere de bunuri. Totodată, leasingul se dovedește a fi și o formă de privatizare a economiei de stat.
Figura nr. 1. Finanțarea prin leasing
Leasing-ul este o operațiune de finanțare (creditare) pe baza unui contract specific, prin intermediarul căruia utilizatorul poate folosi un bun în schimbul promisiunii de a plăti chiria aferentă și, eventual, de a achiziționa, în final, bunul.
În accepțiunea actuală, leasing-ul are următoarele elemente definitorii:
– este o tehnică modernă de finanțare pe termen mediu și lung;
– oferă accesul la surse externe de capital, asigură fondurile necesare agenților economici care urmăresc dezvoltarea și modernizarea activității, dar care nu au posibilități financiare pentru achiziționarea, în special, a utilajelor și echipamentelor moderne;
– presupune existența cererii și ofertei, respectiv a utilizatorului și a locatorului/finanțatorului;
– sprijină procesul tehnic;
– respectă principiul potrivit căruia beneficiile și cheltuielile aferente unei investiții ar trebui să aibă loc în același timp;
– se concretizează prin operațiunile de leasing, care la rândul lor presupun mai multe contracte diferite:
a) contractul de vânzare-cumpărare, ce are ca obiect bunul ce se va primi spre utilizare în sistem de leasing;
b) contractul de leasing, ce se încheie între utilizator și societatea de leasing, și care, presupune, în fapt, un complex de contracte precum:
transmiterea către utilizator a folosinței unui bun;
exploatare comercială a bunului;
un mandat;
un drept de opțiune.
– semnifică faptul că finanțatorul permite unei alte persoane utilizarea unui bun, astfel încât, utilizarea este separată de proprietatea bunului;
– constituie, în prezent, unul dintre cele mai răspândite și mai ample mijloace de realizare a finanțărilor.
1.3. Deosebirile între leasing și alte operațiuni de finanțare
Față de elementele ce caracterizează leasing-ul și operațiunile de leasing menționate anterior, există o serie de deosebiri între acestea și alte tehnici de finanțare astfel:
Tabelul nr. 1.1.
Elementele caracteristice leasing-ului
Unul din principalele motive pentru care leasing-ul este o alternativă financiară atât de populară în lume este acela care sintetizează de fapt "filozofia" leasing-ului: Nu proprietatea asupra mijloacelor fixe, ci utilizarea lor efectivă este aceea care aduce profit. Aspectul cheie este folosirea judicioasă a resurselor de capital – investirea banilor în ceea ce generează "business" și aduce profit, cum ar fi publicitatea, pregătirea superioară a personalului, stocuri, explorarea de noi piețe, cercetare, dezvoltare, în locul blocării lor prin cumpărarea de mijloace fixe.
Resursele financiare limitate, modalitatea greoaie și birocratica de acces la credite de investiții, bugetele impuse de compania mamă, sunt numai câteva din motivele care restricționează politica investițională a celor mai multe firme, obligându-le să renunțe la o serie de proiecte de investiții pe care ar dori să le realizaze. Leasing-ul este soluția care permite depășirea acestor neajunsuri și obținerea în folosință, cu un minim de capital investit, a unor echipamente moderne, performante, care măresc eficiența și atrag mărirea volumului afacerii și al activității, ceea ce înseamnă în final mai mult profit.
În contextul economic actual din România, avantajele utilizării leasing-ului ca instrument de finanțare sunt legate, în primul rând de necesitățile de dezvoltare rapidă a firmelor, în special a celor din sectorul privat. Următoarele aspecte specifice pieței de leasing din România înclină net balanța deciziei investitorilor în favoarea alegerii leasing-ului:
folosirea eficientă a resurselor
În cazul unui plan de investiții, optând pentru finanțare în sistem leasing, se poate ajunge la varianta optimă de respectare a bugetului stabilit în condițiile unei maximizări a valorii investiției. Toate acestea pot fi realizate cu un efort inițial minim, graficele de plăți din contractul de leasing permițând eșalonarea planului investițional pe termen mediu.
reducerea efortului financiar datorită facilităților privind importurile
În cazul achiziționării de produse din import, costurile investiției se pot reduce considerabil datorită facilităților fiscale de care beneficiază contractele de leasing. În baza legislației în vigoare (O.G. nr.51/1997 republicată în ianuarie 2000), bunurile importate ce fac obiectul contractelor de leasing sunt exceptate de la plata tuturor drepturilor de import (taxa vamală, suprataxa și TVA.). Acestea se plătesc la sfârșitul perioadei de leasing, aplicate la o valoare egală cu 20% din valoarea de intrare a bunurilor.
managementul taxelor
Prin alegerea unuia sau altuia dintre tipurile de operațiuni de leasing (financiar și operațional) se pot folosi, pentru managementul taxelor, facilitățile fiscale legate de deductibilitatea plăților aferente leasing-ului, precum și cele legate de amortizare.
În cazul leasing-ului financiar, cheltuielile deductibile sunt reprezentate atât de partea din rata de leasing ce reprezintă dobânda, cât și de cota de amortizare aferentă. La alegerea sistemului de leasing financiar trebuie avut în vedere faptul că prin alegerea unei scheme de amortizare degresive, precum și prin aplicarea cotelor de amortizare care țin seama de influența uzurii morale a echipamentului se poate optimiza valoarea cheltuielilor deductibile.
posibilitate de finanțare pe termen mediu și lung
În special în perioada curentă, în care băncile au tendința de a acorda facilități de creditare pe perioade cât mai scurte, soluția de leasing devine singura și cea mai convenabilă alternativă de finanțare pe termen mediu și lung, o alternativă flexibilă și accesibilă unei largi categorii de societăți.
flexibilitate privind plățile și sistemul de garantare
În leasing, atât graficele de plăți, cât și sistemul de garantare adoptat pot fi ajustate situației și necesităților fiecărui client. Leasing-ul oferă toate avantajele unei finanțări, fără însă a afecta structura financiară a firmei – ceea ce permite firmei păstrarea capacității de îndatorare pentru utilizarea și a altor surse de finanțare (credite).
rapiditate și accesibilitate.
Procedura de obținere a unei finanțări în sistem leasing este mult mai simplă și mai accesibilă decât în cazul procedurilor clasice de creditare.
Soluțiile de leasing propun sisteme de plăți periodice (lunare sau trimestriale) egale sau variabile, permițând, astfel, o planificare judicioasă a resurselor de integrare exactă a plăților în cash flow-ul firmei.
Detaliat, asemănările și deosebirile între leasing și credit din punct de vedere conceptual, al scopului, proprietății, costurilor și a altor aspecte se prezintă astfel:
Tabelul nr. 1.2.
Diferența dintre leasing și credit
Procedurile de obținere a unei finanțări în sistem leasing sunt, de cele mai multe ori, mult mai simple și mai accesibile unei categorii mult mai largi de clienți, decât în cazul aplicării pentru obținerea unui credit bancar. Leasing-ul este preferat creditului pentru că:
se obține finanțarea integrală a unei investiții în lipsa unor resurse financiare suficiente;
reprezintă o cale de acces la tehnologii noi și de dezvoltare a activității;
nu afectează bilanțul beneficiarului, bunurile nefiind în proprietatea clientului până la terminarea plății ratelor, nu vor fi evidențiate în cadrul activelor din bilanț. Singurul mod de evidențiere îl reprezintă încadrarea ratelor în structura cheltuielilor.
graficul de plăți, în cazul operațiunii de leasing, este mai flexibil decât cel bancar;
beneficiarul are posibilitatea de a utiliza un bun care la sfârșitul contractului poate deveni proprietatea sa;
deoarece se înregistrează pe costuri, ratele de leasing determină o diminuare a venitului anual impozabil;
permite asigurarea totală a bunului pentru a acoperi atât riscul fizic, cât și pe cel valoric;
determină o creștere a eficienței relațiilor de lucru ale firmei beneficiare și oferă o imagine prosperă a firmei.
Având în vedere faptul că activitatea firmelor de leasing este mai legată de sectorul real, posibilitățile lor de a crea soluții flexibile de finanțare sunt mai mari. Astfel, cu un bun plan de afaceri și având o situație economico-financiară bună, o firmă poate obține finanțare în sistem de leasing în maximum două săptămâni de la solicitare, în timp ce pentru a obține credit de la o bancă pentru același proiect, ar trebui să aibă un minim istoric de cont cu banca respectivă, să realizeze un rulaj constant și așa mai departe.
Tabelul nr. 1.3.
Avantajele și dezavantajele dintre leasing și credit
Din analiza aspectelor prezentate, rezultă clar avantajele finanțării în sistem leasing
față de cele prin credit, avantaje care direcționează leasing-ul, ca sistem de finanțare, către întreprinderi mici și mijlocii a căror putere economică poate să suporte costurile generale mai reduse ale leasing-ului în comparație cu creditul.
1.4. Forme ale operațiunilor de leasing
Diversitatea formelor operațiunilor de leasing poate fi structurată în anumite clase, în funcție de durata, părțile participante, ponderea ratelor în prețul net de vânzare.
Astfel, în funcție de durata încheierii vom distinge:
leasing pe termen scurt (renting, hire);
leasing pe termen mediu (equipment leasing);
leasing pe termen lung (plant leasing).
Leasing-ul pe termen scurt constă în închirierea bunurilor pe o durată de câteva ore, zile sau luni mai multor beneficiari, în vederea amortizării. Există unele forme intermediare de leasing pe termen scurt, cum ar fi operațiunile de hire și renting. Acestea, însă, nu îndeplinesc condiția esențială a unui contract de leasing și anume, de a nu fi revocat de nici una din părți. Pe scurt, prin “hire” se înțelege închirierea unor mijloace de transport sau echipamente cu ora sau ziua, inclusiv a service-ului aferent. Prin “renting” se realizează o închiriere revocabilă pe scurtă durată, dar mai lungă decât în cazul operațiunii de tip hire.
Leasing-ul pe termen mediu presupune amortizarea bunului prin închirierea consecutivă a acestuia mai multor beneficiari pe termene scurte de 2-3 ani.
Leasing-ul pe termen lung se practică frecvent pe piata bunurilor imobiliare pentru clădiri complet utilate, durata fiind de cca. 20-30 de ani. În fapt, durata normală de leasing corespunde celei de funcționare normală a bunului urmând ca, după perioada de închiriere, beneficiarul să poată opta pentru cumpararea acestuia la un preț inferior celui inițial.
În funcție de părțile participante la contract, distingem:
leasing direct, în care finanțatorul este și furnizorul (producătorul);
leasing indirect, în care finanțarea îi revine unei societăți specializate (intermediare).
În funcție de ponderea ratelor în prețul de vânzare a bunului, distingem:
leasing funcțional (operațional) care presupune recuperarea în perioada de locație doar a unei părți din închiriat. Durata locației este mai redusă decât cea de funcționare a bunului;
leasing financiar care urmărește recuperarea integrală a valorii bunului în perioada de locație și obținerea unui profit. La sfârșitul acestei perioade, beneficiarul poate opta pentru intrarea în posesie a bunului prin achitarea valorii reziduale.
Specificul acestei forme de leasing constă în faptul că societatea de leasing, de regulă, nu alege, nu produce și nici nu livrează bunul, doar achiziționează bunul sau dreptul de proprietate și folosință de la furnizor. Excepție face situația în care furnizorul este și titularul operațiunilor de leasing.
Societățile de leasing pot fi:
Societăți generale de leasing care operează cu o largă gamă de produse, achiziționând echipamente de la diverși producători pe baza specificațiilor beneficiarilor. La rândul lor, societatile generale de leasing pot apărea fie ca firme independente, fie ca sucursale ale unor societăți financiare.
Societățile de leasing de intermediere, desfășoară o activitate de mijlocire. Proprietatea asupra echipamentelor închiriate aparține celor care au furnizat fondurile de investiții (societăți și bănci cu un capital foarte mare) care urmăresc, de fapt, pe această cale, evaziunea fiscală (se realizează operațiuni triunghiulare cu ajutorul unor societati OFF SHORE)
Societăți de leasing integrate, constituite de către mari unități producătoare care au înființat societăți de leasing proprii pentru a beneficia de avantajele financiare ce rezultă din aceste tranzacții. Printre aceste întreprinderi figurează marii producători de calculatoare electronice și din industria aeronautică, companiile telefonice, producătorii de echipamente pentru birotică.
Băncile și societățile financiare sunt angrenate în operațiuni de leasing prin furnizarea de fonduri societăților de leasing, închirierea de aranjamente cu marii producători care înființează societăți integrate de leasing, participarea la împrumuturile făcute de terțe persoane pentru finanțarea unor operațiuni de leasing.
Societățile de asigurare procedează în mod similar sub rezerva unor restricții ce le sunt impuse de legislațiile diverselor țări cu privire la efectuarea de investiții.
În funcție de conținutul ratei de leasing, raportată la prețul de export, distingem:
Leasing-ul financiar, care presupune ca în perioada de închiriere de bază (prima închiriere) să se realizeze întregul preț de export al obiectului contractat, inclusiv costurile auxiliare, precum și un beneficiu. Contractul de leasing financiar se încheie, în mod obișnuit, pentru perioada de bază, care, de regulă, este mai scurtă decât durata de folosință a obiectului închiriat și nu poate fi reziliat de nici una din părți, iar riscurile economico – financiare sunt transferate în mod hotărâtor asupra clientului. În cazul întârzierii plății ratelor de către client, partenerul are dreptul să dispună de obiectul închiriat. Leasing-ul financiar se utilizează la produsele la care cererea este scăzută (deci probabilitatea apariției celui de-al doilea client).
Leasing-ul financiar poate să aibă două variante: cu plata integrală și cu plata parțială. În prima variantă, ratele sunt astfel calculate încât după încheierea perioadei de bază întreprinzătorul să-și poată acoperi cheltuielile de producție și cele comerciale, plus alte cheltuieli suplimentare și să realizeze dobânda pentru capitalul investit plus un anumit beneficiu care sporește pe măsura creșterii duratei de închiriere. În cea de-a doua variantă, dacă apare, deci, un al doilea client, la sfârșitul perioadei de închiriere se determină valoarea reziduală a echipamentului folosit, iar clientul va plăti diferența dintre prețul de achiziție și valoarea reziduală și dobânda aferentă.
Leasing-ul funcțional presupune ca în perioada de bază să se realizeze doar o parte din prețul de export al obiectului contractului. În acest tip de leasing, accentul cade pe serviciile furnizate de societatea de leasing, neexistând, de regulă, o relație directă între prețul la care a fost achiziționat echipamentul de către societatea de leasing și chiria percepută. Societatea de leasing își asumă, de obicei, riscurile uzurii morale și răspunde de furnizarea pieselor de schimb, efectuarea reparațiilor, asigurarea echipamentelor și plata diverselor taxe și impozite. Leasing-ul funcțional este reziliabil, la cererea beneficiarului, formulată în avans față de data expirării contractului. Ambele părți au dreptul, după terminarea perioadei de bază, să prelungească durata închirierii, fapt ce are loc, de regulă, în mod tacit. Leasingul funcțional este folosit, mai ales, de către societățile de leasing sau de către producătorii care dispun de mărfuri foarte căutate pe piața mondială și la care dețin poziții cheie.
În funcție de conținutul ratelor percepute, leasing-ul poate fi:
Leasing brut – cuprinde în ratele sale pe lângă prețul de vânzare al mărfii (în totalitate sau parțial) și cheltuielile de întreținere, service și reparații. Uneori, în cadrul acestui tip de leasing, furnizorii asigură și instruirea și specializarea personalului clientului, aceasta în scopul creării unor premise pentru exploatarea cât mai rațională a mașinilor.
Leasing net – cuprinde în ratele sale numai prețul de export al obiectului de închiriat (respectiv cota de amortizare aferentă perioadei de închiriere).
Ținând seama de particularitățile tehnicii de realizare, se disting o serie de forme de leasing:
Lease-back – cuprinde operațiunile prin care proprietarul, având urgentă nevoie de fonduri bănești, își vinde întreprinderea unei societăți de leasing și, apoi, o închiriază printr-un contract obișnuit. Scopul acestor operațiuni este, deci, transformarea fondurilor imobilizate în fonduri disponibile. După expirarea perioadei primare, în timpul căreia societatea de leasing reintră în posesia fondurilor investite, proprietarul inițial are dreptul să răscumpere întreprinderea la un preț dinainte stabilit, în general, relativ scăzut. Acest tip de operațiuni se utilizează, de regulă, pentru bunurile imobiliare, dar uneori și pentru bunuri mobile, ele permițând o finanțare pe termen lung în condiții mai simple decât prin procedeele tradiționale, cum ar fi emisiunile de valori mobiliare sau împrumuturi ipotecare.
Time-sharing – presupune sistemul închirierilor pe timpi partajați, simultan de către mai multe întreprinderi. Această formulă de leasing s-a adoptat în practică din considerente economice, cum ar fi, de exemplu, costul ridicat al unor utilaje și capacitatea lor (de producție) mult mai mare decât nevoile normale ale unui singur client: echipamente electronice de calcul, avioane moderne de transport, precum și uzura morală rapidă a acestora. Ca urmare, pentru intensificarea utilizării calculatoarelor electronice și a altor utilaje, după unele aprecieri, prin time-sharing, un computer de mare capacitate ar putea fi folosit concomitent de peste 300 – 400 de întreprinderi, astfel încât taxa lunară plătită de către fiecare beneficiar ajunge să fie de 3 până la 4 ori mai redusă decât cea percepută prin leasingul obișnuit. Sistemul time-sharing a fost lansat în 1965, de către firma GENERAL ELECTRONIC, iar în circa două decenii s-a extins în peste 100.000 de întreprinderi; după unele date statistice, peste 80% din „parcul” mondial de mari computere sunt exploatate prin acest sistem. Sistemul prezintă două avantaje esențiale: pentru client, îi permite acestuia să-și acopere nevoile plătind o rată de leasing mai mică (de câteva ori) decât rata normală și pentru societate, prin utilizarea cât mai completă a bunului se obține o rată totală de leasing mult mai mare decât cea care s-ar putea percepe de la un singur beneficiar.
Leasingul experimental se folosește în scopul promovării vânzărilor. Astfel, pentru a promova vânzarea unor mașini și utilaje, acestea sunt închiriate pe perioade scurte, de câteva luni, în mod experimental, cu condiția ca, după expirarea acestei perioade, aceste bunuri să fie achiziționate de clienți, dacă sunt corespunzătoare cerințelor, sau să fie restituite dacă prezintă unele neajunsuri.
Operațiuni hire, renting. În literatura de specialitate și în practica comercială se întâlnesc și alte concepte definind operațiunile de leasing, ca de exemplu, renting sau hire. Acestea sunt, de fapt, operațiuni de leasing pe termen scurt sau foarte scurt și cuprind închirierile cu ziua sau cu ora, în special a mijloacelor de transport sau a unor utilaje de construcție: macarale, excavatoare, buldozere etc. Având în vedere perioada foarte scurtă de închiriere și simplitatea acestor operațiuni, unii specialiști le consideră ca fiind forme de trecere de la închirierea obișnuită, la leasing.
Principalele diferențe între leasingul financiar și renting sunt:
rentingul constă în tradiționala locație din partea unei societăți de servicii a unui parc de utilaje standardizate, pe când în leasing intervine o societate care cumpără în scopul închirierii de bunuri special cerute de operatorii economici;
societatea de renting lucrează cu utilaje standardizate (vagoane, aparatură medicală, centrale electrice de putere mică etc.), cu bune probabilități de a le închiria ținând cont de cererea ridicată de pe piață; societatea de leasing închiriază pe termen mediu mașini cu grad înalt de specializare, și care se află sub incidența progresului tehnic galopant;
de obicei, societatea de leasing desfășoară o funcție pur financiară, asumându-și riscul autorizării bunurilor închiriate; societatea de renting adaugă alte prestații, cum ar fi cele de gestionare, întreținere, consultanță și revizie periodică a utilajelor, prin personalul tehnic de care dispune;
contractul de leasing presupune cumpărarea de utilaje pentru care trebuie să se cunoască anticipat rentabilitatea, durata de utilizare și modalitatea de amortizare; contractul de renting permite utilizatorului să beneficieze de utilaje deja disponibile oricând dorește și pe durata oportună.
Leasingul acționar reprezintă o tehnică financiară pusă la punct de Groupement Francais D’Entreprises și definită credit bail d’actions, care a fost inventată pentru a întâmpina exigențele tot mai mari ale întreprinderilor mici și mijlocii în ce privește atragerea de fonduri.
Operațiunea de leasing acționar se poate sintetiza astfel:
o societate pe acțiuni de dimensiuni mici sau mijlocii își majorează sau poate chiar să-și constituie capitalul propriu prin emiterea de noi acțiuni care sunt subscrise de un fond de investiții;
acest fond cedează în locație acțiuni societății emitente care varsă, în schimb, periodic, o chirie, în baza unui contract de locație;
la încheierea contractului, societatea emitentă are posibilitatea de a răscumpăra propriile acțiuni, la un preț convenit între părți, ținând cont și de vărsămintele efectuate prin plata chiriilor. Operațiunea practicată în această manieră este oarecum asemănătoare cu „sale and lease – back-ul” folosit pentru bunurile mobile sau imobile.
Această operațiune se mai poate desfășura și prin cedarea în locație a titlurilor către un alt întreprinzător decât societatea emitentă care la sfârșitul contractului poate deveni proprietar al acțiunilor.
Potrivit unor autori chiria in leasingul acționar ar trebui să țină seama de perioada de amortizare a capitalului, cât și de rata dobânzii legată de imobilizarea capitalului, în măsură să asigure o remunerare adecvată a titlurilor emise de fond, acoperirea cheltuielilor generale de gestionare și eventuala depreciere a fondului.
MASTER LEASING (leasingul de containere). Adesea, pentru expeditorii de mărfuri și pentru cărăuși este mai avantajoasă închirierea de containere decât achiziționarea lor, ceea ce ar implica mari investiții și organizarea unei exploatări eficiente a utilajelor, a întreținerii și reparării lor, a pregătirii unui personal calificat. De regulă, se realizează mai bine de către companii specializate în ținerea parcului de containere. Acest leasing apare in doua variante:
term leasing, ceea ce înseamnă o închiriere pe termen dat;
trip leasing sau închirierea pe călătorie, situație în care intră în calcul poziția containerelor pe trasee și regimul exploatării lor.
Marile companii de leasing au căutat să-și întărească pozițiile pe piață, folosind modalități noi, specifice acestui sector, cum ar fi, de exemplu, contractele complexe de închiriere „ master lease system”. Conform acestui tip de contract, pus în practică prima dată de compania C.T.I. din S.U.A. în anul 1960, celui care i se dau cu chirie containerele, i se acordă dreptul să lase containerele goale, iar aducerea lor în punctul unei noi încărcări se face de către compania proprietară. Cel care ia în arendă containerele trebuie să plătească o anumită taxă care este mai mică decât cheltuielile suportate de cărăuși pentru transportul propriilor containere goale, deoarece unele companii de navigație nu dispun de rețele largi, de puncte de containere dispersate pe tot globul, pe când, companiile de leasing, da.
1.5. Avantajele și dezavantajele finanțării prin leasing
În contextul practicii comerciale moderne, leasing-ul a devenit un instrument tot mai des utilizat de către majoritatea întreprinzătorilor confruntați cu alegerea modului de finanțare a investițiilor. Resursele financiare limitate, nevoia de fonduri imediate ce depășesc capacitățile de autofinanțare, modalitatea greoaie și, uneori, birocrația de acces la credite sunt numai câteva din motivele care restricționează politica investițională a celor mai multe firme. Sub acest aspect, ca alternativă la cumpărarea directă din fonduri proprii sau atrase, leasing-ul constituie o soluție pentru compensarea lipsei de fonduri proprii cu care se confruntă, în special, societățile nou create sau cele aflate în expansiune rapidă. Astfel, leasing-ul permite obținerea spre folosință, cu un minim de capital investit inițial, a unor echipamente și bunuri competitive, cu un înalt standard de calitate și tehnicitate, care pot mări eficiența și volumul afacerilor societăților beneficiare și, deci, participă la creșterea profiturilor.
Spre deosebire de cumpărarea în rate, leasing-ul poate fi un instrument financiar cu o mai mare operativitate de mobilizare a fondurilor împrumutate. De cele mai multe ori, producătorii nu își pot imobiliza pe termen lung resursele financiare implicate pentru realizarea bunurilor de valoare mare pentru a le vinde în rate. Prin urmare, vânzarea în rate a unor astfel de bunuri de valoare mare este, în general, intermediată tot de o instituție financiară, iar costurile implicate sunt foarte mari. În acest sens, societățile de leasing apar ca societăți specializate în mobilizarea de astfel de fonduri, la costuri mai mici decât ar putea fi intermediate de societăți producătoare, nespecializate în vânzarea „pe credit „, în plus, tot datorită specializării, operativitatea cu care condițiile de finanțare se negociază de către societățile de leasing este mult sporită, iar condițiile mai flexibile de negociere elimină îndelungatele proceduri, care ar apărea, astfel, la încheierea unor contracte de credit clasice. De asemenea, spre deosebire de contractele de credit clasice, leasing-ul elimină necesitatea prezentării unor garanții colaterale suplimentare din partea utilizatorului.
Totodată, în condițiile în care legislația actuală prevede doar câteva facilități vamale și fiscale pentru importul de echipamente tehnologice, iar procedurile prin care se obțin în practică aceste facilități sunt greoaie din punct de vedere fiscal, achiziționarea de bunuri de pe piețe externe prin intermediul leasing-ului reprezintă o soluție avantajoasă. În cazul leasing-ului, taxele vamale, comisionul vamal și eventualele accize se calculează la valoarea reziduală, dar nu la o valoare mai mică de 20% din valoarea bunului. În plus, taxa pe valoare adăugată este plătită gradual, o dată cu fiecare plată de leasing. Prin faptul că ratele de leasing se stabilesc de la începutul contractului, societatea beneficiară poate asigura o anumită planificare a cheltuielilor viitoare și a fluxurilor de numerar, cel puțin în ceea ce privește nivelul chiriilor. Pe de altă parte, prin alegerea unuia sau altuia dintre tipurile de operațiuni de leasing (financiar și operațional) se pot folosi, pentru managementul taxelor, facilități fiscale legate de deductibilitatea plăților aferente leasing-ului, precum și cele legate de amortizare.
În consecință, în contextul economic actual din România, avantajele utilizării leasing-ului ca instrument de finanțare vin în sprijinul necesităților de dezvoltare rapidă a firmelor, în special, a celor din sectorul privat.
Dacă în România leasing-ul continuă să fie apreciat, în special, datorită facilităților fiscale, pe plan internațional, clasamentul factorilor care decid opțiunea de leasing a suferit unele modificări. Astfel, un studiu elaborat de National Business Institute (NBI) din Statele Unite indică o nouă ierarhie a primelor cinci motive pentru care se alege leasing-ul. Pe primul loc se situează fluxul de numerar, cu o pondere de 41%, urmat de uzura morală cu 18%, cerințele financiare mai puțin stringente cu 10%, companiile de leasing sunt mult mai primitoare decât băncile cu 10%, iar pe primul loc, cu o pondere de doar 8%, se situează deductibilitatea unor cheltuieli.
Explicația clasării pe primul loc a fluxului de numerar constă în faptul că acesta reprezintă o componentă esențială a oricărei decizii investiționale, din acest punct de vedere leasing-ul oferind un avantaj major comparativ cu o cumpărare directă a unui activ. Astfel, investitorul nu își imobilizează deodată fondurile proprii pentru achiziționarea acelui activ, ci va plăti ratele de leasing în timp. Fluxul său de numerar nu va fi astfel influențat negativ, în momentul achiziționării activului, cu toată valoarea acestuia, ci în timp, treptat, pe măsura plăților de leasing.
Locul al doilea ocupat de „uzura morală” se datorează faptului că profitul este generat, în principal, de utilizarea echipamentului. Clienții care dețin un echipament cu vechime de peste doi-trei ani pot să-l reînnoiască, leasing-ul oferind această oportunitate.
Cerințele financiare mai puțin stringente reprezintă, de asemenea, un motiv important pentru cei care aleg leasing-ul. Specialiștii NBI apreciază că băncile, spre deosebire de societățile de leasing care sunt mai maleabile, preferă să lucreze cu sume mari pentru care solicită garanții solide, toate acestea după o serie de analize riguroase care, de asemenea, necesită mult timp.
Al patrulea motiv pentru care este ales leasing-ul este acela că firmele de leasing sunt mult mai primitoare decât băncile. Companiile de leasing sunt familiarizate cu echipamentul, în multe dintre cazuri, nișele pe care aceste firme activează nefiind înțelese nici măcar de celelalte firme de leasing.
O importanță scăzută în ierarhia factorilor o are deductibilitatea cheltuielilor aferente leasing-ului. Cu toate că rezultatele acestui studiu indică fluxul de numerar ca factor decisiv în alegerea leasing-ului, obținerea de profit din scutirea de la anumite taxe ar putea să fie mai mare decât procentul indicat. Potrivit specialiștilor, leasing-ul are în continuare mai multe taxe stimulatoare decât orice alt proces de cumpărare de echipament, odată ce suma finanțată depășește un anumit prag.
Ca o explicație pentru clasarea pe ultimul loc al acestui factor în S.U.A. ar putea fi legată de existența unei legislații fiscale stabile, de neutralitatea fiscală a leasing-ului, comparativ cu achiziționarea directă a unui activ, precum și de o înțelegere mai bună a metodelor de finanțare de către investitori.
În România, mulți investitori aleg încă leasing-ul ca metodă de finanțare, în principal, datorită facilităților fiscale aplicabile în privința taxelor vamale și TVA-ului, precum și datorită deductibilității cheltuielilor aferente. Odată cu trecerea la o etapă superioară de dezvoltare a leasing-ului și stabilizarea legislației fiscale, se prevede, și în țara noastră, o modificare a factorilor care influențează alegerea leasing-ului în sensul scăderii importanței deductibilității cheltuielilor.
Față de alte forme de finanțare, leasing-ul dispune de avantajul eliminării birocrației necesare acordării unui credit, precum și garantarea (în general) a finanțării doar cu bunul ce face obiectul contractului de leasing. În derularea unui contract de leasing există posibilitatea negocierii graficului în funcție de specificul activității companiei, sezonalitatea industriei, permițând menținerea unui cash-flow real pozitiv.
Prin intermediul leasing-ului extern sau leasing-ului cross-border se pot importa mijloace de producție, utilaje, aparatură medicală de ultimă generație care reprezintă o achiziție valoroasă pentru industria românească, achitându-se un avans ca mai apoi bunul importat să fie utilizat și să producă venit. Prin contracte buy-back se poate asigura chiar finanțare suplimentară. Leasing-ul ar putea deveni, în timp, o modalitate de atragere a investițiilor străine în România. Pentru aceasta, însă, firmele de leasing trebuie să-și consolideze poziția pe piață pentru a fi interesate să renunțe la a mai aduce din import, respectiv să înceapă să investească direct în România.
Societatea de leasing are dreptul să controleze modul în care este exploatat echipamentul de către beneficiar. În același timp, este îndrituită să vândă echipamentul locatarului în condițiile examinate în subcapitolele anterioare.
Dacă beneficiarul nu plătește ratele la termenele și în condițiile stipulate în contract, societatea de leasing are dreptul să rezilieze de plin drept contractul, iar clientul are obligația să restituie echipamentul, să suporte cheltuielile aferente, să plătescă ratele restante ale chiriilor. Mai mult, beneficiarul este obligat să plătească o indemnizație forfetară de reziliere, care reprezintă ratele restante viitoare. Toate acestea pun în evidență existența unor condiții severe impuse de instituția finanțatoare beneficiarului. Toate aceste măsuri au caracter sancționator, de pedepsire a utilizatorului.
Tabelul nr. 1.4.
Avantajele și dezavantajele leasing-ului pentru utilizator
Prin sistemul de leasing, clientul beneficiază de un bun, plata făcându-se eșalonat pe perioada contractului de leasing, ratele plătite fiind deductibile în funcție de tipul contractului de leasing (amortizare, dobândă, asigurare în cazul leasing-ului financiar, respectiv întreaga rată de leasing, în cazul leasing-ului operațional.) Unul din marile avantaje ale leasing-ului este acela că bunul poate fi utilizat imediat și participă la crearea sursei de venit care să contribuie la plata ratelor. În plus, nu sunt blocate toate resursele financiare ale utilizatorului, plata se face cu un avans, în general, mic – între 15 si 30% -, iar eșalonarea plăților se poate face până la 3-4 ani pentru automobile, iar pentru utilaje chiar mai mult.
Prin sistemul de leasing, clientul beneficiază de un parteneriat cu asiguratorii, băncile finanțatoare și furnizorii. Astfel, în cazul apariției unor evenimente, clientul nu este singur în fața asiguratorului, ci are sprijinul societății de leasing. De asemenea, se pot menționa serviciile adăugate pe care le oferă firmele de leasing: asistența și consultanța fiscală, juridică și tehnică. Anumite contracte prevăd chiar înlocuirea bunului sau preluarea de bunuri cu o anumită uzură în contul avansului.
Tabelul nr.1.5.
Avantajele și dezavantajele leasing-ului pentru finanțator
Pentru client, avantajele constă în:
mecanismul de plată prin taxa de leasing, care constituie un avantaj prin economisirea în faza inițială a capitalului propriu, plata unui avans nefiind obligatorie;
bilanțul firmei nu se modifică deoarece atât mașinile închiriate, cât și obligațiile ce decurg din plata chiriei nu apar în acesta, chiria fiind considerată o cheltuială a întreprinderii și nu o investiție;
mărimea constantă a chiriei facilitează programarea mai riguroasă a cheltuielilor;
durata de închiriere poate fi astfel stabilită încât întreprinderea să fie dotată permanent cu mașinile cele mai moderne și cu cel mai bun randament;
o economie totală importantă care se realizează în perioada de utilizare a mașinilor relativ scurtă și pentru care nu s-ar justifica cumpărarea;
se poate conveni ca furnizorul să înlocuiască utilajul închiriat, cu altul mai modern, importatorul fiind astfel ferit de efectele nocive ale uzurii morale care a devenit foarte intensă în condițiile revoluției științifico – tehnice actuale;
furnizorii de leasing pot permite folosirea în continuare, și după încheierea perioadei contractuale, a mașinilor, solicitând chirii mai reduse.
Pentru furnizor, leasingul prezintă avantajele:
contribuie la promovarea și dezvoltarea exporturilor, furnizorul având posibilitatea să realizeze pe lângă exportul tradițional și pe cel în leasing al cărui mecanism permite extinderea cererii la o serie de mărfuri de valoare ridicată;
permite atragerea de noi beneficiari care nu pot plăti întregul preț, în cazul vânzărilor cash, sau nici avansul, în cazul vânzărilor pe credit;
câștigarea de noi clienți și ca atare rolul promoțional al leasingului se realizează, de asemenea, prin faptul că un anumit echipament este mai întâi închiriat, pentru a-l convinge pe client de randamentul său, iar în cazul unui rezultat pozitiv, acesta va achiziționa echipamentul (leasing experimental);
rata profitului este, de regulă, mai ridicată în cazul leasing-ului decât în vânzările tradiționale;
obținerea unor câștiguri suplimentare din revânzarea sau reînchirierea mașinilor și utilajelor care i-au fost returnate după expirarea perioadei de închiriere de bază;
bilanțul nu este afectat de datorii, în ciuda refinanțării, deoarece vânzarea creanțelor nu presupune o cerere de credit și reprezintă realizarea unor, câștiguri de închiriere, câștiguri care n-au ajuns însă la scadentă.
Leasing-ul ca formă de privatizare prezintă avantaje atât pentru stat, deoarece se conservă temporar proprietatea asupra unităților economice respective, ele putând fi definitiv privatizate după ce clientul și-a dovedit calitățile manageriale, dovedindu-se astfel că întreprinderea are șanse reale de progres, cât și pentru clienții respectivi, putând astfel să fie atrași în această acțiune de mare complexitate social-economică, manageri capabili care neavând capital, nu ar fi putut spera la asemenea afaceri economice pe cont propriu.
Dezavantajele și riscurile pe care leasing-ul le prezintă pentru client:
este eficient numai în condițiile în care se poate exploata obiectul contractului de leasing în toată perioada de închiriere;
adeseori este mai costisitor decât cumpărările pe credit, iar opțiunea pentru o astfel de operațiune se justifică numai dacă sumele eliberate pot fi investite în alte domenii rentabile;
operațiunea devine realmente rentabilă în situații numericește limitate (avem în vedere, în special, leasingul financiar). Cu alte cuvinte, leasing-ul are limite în ceea ce privește posibilitățile de a oferi importatorului avantaje economice certe. În condițiile folosirii leasing-ului ca metodă de privatizare aceste limite, în general, nu mai apar.
Pentru furnizor (exportator), leasingul comportă următoarele riscuri și dezavantaje:
înstrăinează numai folosința, conservând proprietatea, deci bunurile furnizorului pot fi deteriorate prin utilizarea necorespunzătoare a mașinilor de către beneficiar, iar cauzele, adeseori, sunt greu de stabilit;
după prima închiriere este posibil ca utilajul să nu-și mai găsească utlizatorii.
Astfel, firmele producătoare apelează la finanțarea exportului prin leasing din mai multe considerente: își păstrează liniile de credit oferite de bănci neafectate de exportul acestor produse; pot exporta suplimentar chiar dacă nu mai pot beneficia de noi credite pentru export; eludează interdicțiile legislației naționale care, uneori, interzice unele exporturi în anumite țări, precum și restricțiile de brevet; evită controlul importurilor din țările beneficiare; își recuperează integral fondurile în momentul vânzării lor firmei de leasing.
Pentru importatori, operațiunea de leasing este avantajoasă din cel puțin două considerente. În primul rând, autoritățile naționale acordă firmelor de leasing posibilități de refinanțare avantajoase asemănătoare creditelor de export (dobânzi reduse, scutire de taxe, impozite reduse etc.), ceea ce determină ca finanțarea prin leasing pentru importatori, să fie mai ieftină. În al doilea rând, contractul de leasing oferă clientului, la terminarea perioadei, trei posibilități de acțiune: restituirea bunului, prelungirea contractului, cumpărarea bunului la un preț foarte avantajos (a nu se uita că, din punctul de vedere al firmei de leasing, valoarea bunului și a beneficiilor au fost integral recuperate).
Decizia asupra folosirii leasing-ului este, deci, rezultanta optimizării acțiunii a numeroși factori, dintre care unii au o acțiune contradictorie. În ansamblu, însă, leasing-ul se dovedește o formă modernă de finanțare și circulație a mărfurilor cu perspective însemnate de extindere în afacerile economice interne și internaționale. Folosirea conceptului de „leasing” se justifică printr-o operațiune de tip nou, diferită de alte tehnici de afaceri.
Astfel, cu toate asemănările, leasing-ul nu este unul și același cu închirierea tradițională. În primul rând, o închiriere are în vedere bunuri care-și păstrează integral caracteristicile inițiale și care permit utilizarea lor fără să intre în calcul fenomenele de uzură; comparativ, leasingul are, de regulă, ca obiect, echipamente care, chiar dacă nu sunt utilizate, suferă o anumită uzură morală și își pierd treptat valoarea de întrebuințare. În al doilea rând, chiria clasică reprezintă contravaloarea dreptului de folosință, în timp ce chiria de leasing va include cote-părți din însăși valoarea bunurilor închiriate, reflectând procesul de descreștere a utilității lor. În al treilea rând, chiriașul – utilizatorul bunului respectiv, în cazul leasing-ului, poate deveni proprietar după scurgerea unei anumite perioade de timp, fără efecte retroactive, adică fără să i se pretindă valoarea inițială a bunului închiriat, fenomen ce nu are loc în cazul închirierii tradiționale. Această a treia deosebire poate fi considerată ca unul dintre cele mai importante avantaje ale procedeului: este închiriat un bun pentru care în momentul respectiv nu există fonduri disponibile în vederea achiziționării directe, el este utilizat în baza cesiunii dreptului de folosință, iar apoi este cumpărat la valoarea reziduală și utilizatorul inițial devine astfel proprietar în finalul operațiunii.
1.6. Leasing-ul și concurenții săi
Conform datelor furnizate de Registrul Comerțului, există înregistrate aproximativ 1000 de companii care au menționate în obiectul de activitate activitatea de leasing, dar numai 100 sunt active pe piața de leasing. Dintre acestea, 33 de companii sunt membre ale ASLR, activitatea lor acoperind 60% din piața românească de leasing.
Societățile de leasing se împart în trei categorii importante:
Prima categorie include toate companiile care nu întâmpină dificultăți în ceea ce privește refinanțarea, având astfel posibilitatea de a finanța o gamă diversificată de bunuri. Din această categorie fac parte: BCR Leasing, BT Leasing, BRD Sogelease, Raiffaisen Leasing, HVB Leasing.
A doua categorie include societăți de leasing cu o activitate specifică. Aceste societăți sunt afiliate unor anumiți producători, oferind servicii financiare doar pentru sprijinirea activităților de vânzări ale acestora, din această categorie fac parte: S.C. Țiriac Leasing SA, Daewoo Auto Trading, Porsche Leasing, VB Laesing.
În a treia categorie sunt cuprinse: societăți de leasing care oferă servicii financiare doar pentru anumite categorii de bunuri: IT Leasing, General Leasing;
Societăți care oferă servicii financiare pentru o largă categorie de bunuri: Dunărea Leasing, Romstal Leasing și Internțional Leasing.
Principalii competitori ai International Leasing sunt:
BCR Leasing
Societate de leasing înfințată în anul 2001;
Finanțează autovehicule și echipamente;
Deține aproximativ 15% din leasing pe piața auto.
S.C ȚIRIAC Leasing S.A
Societate înființată sub numele de Molesey Leasing Group S.A la 01.11.1999, în 2000 își schimbă denumirea și devine SC Țiriac Leasing S.A;
Finanțează bunuri mobile(autovehicule);
Deține 20% din piață auto.
Dunărea Leasing
A fost înființată în anul 1998;
Finanțează autovehicule și It.
Danubius Leasing
A fost înființată în anul 1999;
Finanțează oamenii de afaceri.
Porsche Leasing Romania
Este principalul lessor pentru autovehicule distribuite de Porsche România;
Este finanțat de Porsche Bank;
Finanțarea leasing:9-15%,comision management 1,5-2%;
Oferta cuprinde leasingul financiar și operațional precum și leasingul extern.
Direct Leasing
Înființată în anul 1999 la Cluj;
Capital social de peste 1.000.000 lei;
Finanțează autovehicule.
Millenium Leasing
Înființată în anul 1998 la Cluj;
Finanțează autovehicule, echipamente medicale, linii tehnologice fabricate, mobilier, dotări complete în turism, tehnologii calcule.
HVB Leasing
Societatea face parte din Grupul Financiar HVB Group care deține firme specializate de leasing în Europa Centrală și de Est;
Oferă servicii de leasing financiar pentru persoanele juridice pe o periodă de max. 60 luni;
Finanțare leasing 8-12.
Volkbank Leasing Romania
Societate de leasing a băncii cu același nume, oferă servicii de leasing financiar și operațional pentru autovehicule din import, precum și echipamente și utilaje;
Finanțare leasing de 8-14%, comision de management 1.5-2%;
Refinanțare externă Vlokbank Austria la dobânzi scăzute și fără limte, în condiții foarte bune;
Deține o pondere mare pe piața românească de leasing, având convenții de finanțare încheiate cu principalii dealeari auto din România;
Dezvoltă și leasingul operațional având în vedere interesul manifestat de clientela în privința acestui tip de operațiune.
Finans Bank
Este o societate de leasing a Finans Bank înființată în anul 1998;
În serviciile oferite cea mai mare pondere o deține categoria autovehiculelor de lux care acoperă un segment exclusivist al pieței;
Finanțare leasingde 10-146% comision management 2%.
TBI Leasing
Societate de leasing înființată în anul 2002;
Finanțează autoturisme noi și second-hand, bunuri de folosință îndelugată;
Face parte din Grupul Tbi Holding.
RCI Leasing
Societate de leasing înființată in anul 2002;
Finanțează autoturisme noi și din gama Renault;
Dobânda de finanțare este de 10-15%.
An de an jucătorii de pe piața de leasing spun că a sosit momentul ca piața de leasing să nu mai depindă atât de mult de automobile, însă la sfârșit de an, când se trage linie, bilanțurile societăților de leasing arată că mașinile sunt principalul obiect finanțat.
În aceste condiții, piața de leasing crește susținut de trei-patru ani încoace, dar numai pe baza segmentului auto.
Concurența acerbă de pe piața de leasing, reflectată în oferte cu dobânzi în scădere, în paralel cu dobânzi bancare relativ constante, obligă societățile de profil să-și mărească portofoliul, a declarat președintele Asociației Societăților de Leasing din România (ASLR), Cornel Coca Constantinescu, in cadrul Conferintei de presa 2005."În condițiile în care dobânzile la bănci se situează la 7-8%, iar unele oferte la leasing au scăzut la aproape același nivel, companiile care au înregistrat profituri semnificative în 2004 sînt cele care au realizat o cotă de piață suficient de mare, precum și cele care care au în portofoliu contracte cu dobîndă fixă încheiate în anii precedenți", a apreciat Constantinescu. În opinia oficialului ASLR, tendința de scădere a dobânzilor la leasing nu se va menține, însă, foarte mult timp.
La rândul său, vicepreședintele Asociației Societăților de Leasing din România (ASLR), Dan Stoica, a atras atenția asupra faptului că, în perspectiva integrării europene, societățile de leasing vor fi nevoite să facă față ofertelor și, implicit, dobânzilor practicate în străinătate. Acesta a mai adăugat că noile direcții ale pieței, precum scăderea dobînzilor, creșterea costului de creditare în valută, trecerea la leul greu, precum și ultimele evoluții ale leului în raport cu principalele valute, vor determina o reorientare a societăților de leasing spre finanțări și refinanțări în moneda națională.
Printre problemele cu care se confruntă societățile de leasing din România se numără disponibilitatea resurselor de finanțare, cadrul legislativ insuficient structurat, riscul de țară încă ridicat, dar și situația generală a economiei naționale.
1.6.1. Băncile și societățile de leasing – parteneri sau concurenți
Legea bancară în vigoare interzice băncilor desfășurarea directă a operațiunilor de leasing, dar lasă ușa deschisă în privința activării pe acest sector prin serviciile unui intermediar și anume, o societate distinctă, constituită anume pentru acest scop.
Deși proiectul legii bancare prevedea posibilitatea ca băncile să poată desfășura activități de leasing financiar în mod direct, forma finală a legii a exclus această variantă la intervenția Băncii Naționale a României (BNR). Argumentul BNR a fost acela că separarea activității bancare de cea de leasing generează un risc mai mic.
Cu toate acestea, aruncând o privire asupra sectorului financiar-bancar românesc se observă un adevarat puzzle în acționariatul companiilor care compun acest sector. Băncile, de exemplu, dețin titluri de participare la societățile de asigurări care la rândul lor dețin acțiuni la societatea de leasing. O bancă poate ajunge să controleze în totalitate o societate de leasing.
Dincolo de faptul că toate părțile implicate – în cazul de față băncile și societățile de leasing – au de câștigat în urma unui contract de leasing, banca poate trăi fără leasing, o societate de leasing poate supraviețui cu greu fără resursele financiare asigurate de o bancă. Nemulțumirea firmelor de leasing, și nu numai, este dificultatea cu care se obțin finanțările. Paradoxal, deși, de regulă riscul de neplată al unei societăți de leasing cesionează contractele de leasing în favoarea băncii, finanțarea reprezintă în continuare o problemă.
Rezervele băncilor pot fi explicate prin faptul că, pentru evaluarea unei linii de creditare, nu este suficientă doar o analiză asupra societății de leasing solicitate, fiind necesare și informații pertinente despre beneficiarii finali, foarte diferiți și numeroși. Or, astfel de analize presupun timp și costuri suplimentare pe care nu orice bancă este dispusă să și le asume.
Pe de altă parte, multe dintre firmele de leasing independente sunt nemulțumite de tendința băncilor de a concura cu ele pe „picior de egalitate”, prin înființarea unor subsidiare având ca obiect de activitate leasing-ul. Cu toate că legea interzice acordarea unor condiții preferențiale societăților de leasing la care sunt acționare băncile, egalitatea e numai până într-un punct pentru că dimensiunea și, în special, puterea fiecărei societăți de leasing este în strânsă legătură cu părinții naturali, iar această structură conduce la diferențe mari între produsele de leasing oferite.
Între banca și compania de leasing funcționează un parteneriat interesant. Deși există posibilitatea ca acestea să fie concurente pe piață pe anumite produse de investiții, în afaceri, totul se gândește în termeni de venit și profit. Atunci când banca are cerere din partea a două societăți de leasing, chiar dacă are un interes mai mare pentru una dintre ele, va alege firma care îi va aduce cel mai mare profit.
1.6.2. Surse de finanțare pentru o societate de leasing
În orice companie, procesul investițional se analizează, în primul rând, prin prisma costurilor implicate de metoda de finanțare aleasă. În cazul specific al societăților de leasing, având în vedere scopul activității acestora – acela de a facilita accesul unor utilizatori la finanțarea achiziției de diverse bunuri de valoare mare – derularea unei activități profitabile implică o analiză deosebit de atentă a surselor de finanțare utilizate. Având în vedere concurența ce caracterizează o economie de piață, analiza costurilor implicate de alegerea unei anumite surse de finanțare de către o societate de leasing nu are în vedere doar prețul efectiv plătit pentru capitalul împrumutat, ci și alți factori la fel, dacă nu chiar mai importanți, cum ar fi: rapiditatea cu care se obține o anumită finanțare, procedura de obținere, eventuale garanții solicitate.
Principalele modalități de finanțare pe care le poate avea la dispoziție o societate de leasing se pot clasifica, în general, în surse proprii și surse atrase. Sursa proprie de finanțare a unei societăți este capitalul propriu (capital social – în cazul societăților de leasing, nivelul minim de capital social prevăzut de lege este de 500 milioane de lei) plus diverse fonduri de rezerve, inclusiv profitul reinvestit. În cazul unei societăți de leasing, această sursă este, adeseori, imediat epuizabilă. De aceea firmele de leasing apelează, în general, la surse atrase, ca împrumuturile bancare și comerciale, inclusiv emisiunea de obligațiuni, factoring-ul și forfetarea.
Majoritatea capitalului social ca modalitate de finanțare implică atragerea de noi aporturi de la acționarii/asociații existenți sau de la noi acționari. În scopul atragerii de capital de la noi acționari se poate recurge fie la apelarea la investitori sofisticați (cum sunt fondurile de investiții) prin emisiuni private, fie la transformarea în societăți deschise (în cazul societăților pe acțiuni) prin oferta publică. Simpla majorare a capitalului social prin încorporarea unor rezerve nu determină creșterea surselor de finanțare, ea reprezentând o simplă conversie a unor posturi bilanțiere de pasiv în altele.
Costurile legate de atragerea de finanțare direct de la asociații/acționari prin majorarea capitalului social sunt imediate (cum ar fi cele aferente publicității operatiunii de majorare). Din punct de vedere al remunerării investitorilor (în acest caz, asociații sau acționari), dividendele distribuibile acestora nu vor influența direct contul de profit și pierdere al societății. În plus, în funcție de modul de repartizare a profitului (reinvestirea profitului în locul distribuirii de dividende), investitorii ar putea obține un plus mai mare de valoare la momentul vânzării acțiunilor sau cesiunii părților sociale.
Împrumuturile reprezintă o modalitate de finanțare care presupune apelarea la surse externe, puse la dispoziție fie de instituțiile de credit specializate (de exemplu, băncile sau cooperativele de credit), fie de alte societăți nebancare. Împrumuturile pot fi contractate pe termen scurt, mediu sau lung., existând și anumite forme speciale de împrumut care, deși mai costisitoare, asigură accesul rapid la fondurile necesare (linii de credit sau facilități „overdraft”). O formă specială a finanțării prin împrumuturi, la îndemână exclusiv a societăților pe acțiuni, o reprezintă emisiunea de obligațiuni.
Costurile aferente unui împrumut sunt reprezentate, în general, de dobândă. În lumina prevederilor noii legislații privind impozitul pe profit, finanțarea prin împrumuturi trebuie considerate și în funcție de limitarea deductibilității dobânzilor pe baza gradului de îndatorare al unei societăți. În plus, în cazul împrumuturilor obținute de la alte persoane decât instituțiile de credit autorizate, deductibilitatea dobânzilor este, în prezent, limitată și în funcție de nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României pentru împrumuturile în lei, respectiv nivelul ratei dobânzii EURIBOR/LIBOR pentru împrumuturile în valută. De asemenea, la contractarea unui împrumut trebuie avute în vedere și eventualele garanții solicitate.
De asemenea, ca modalități de finanțare utilizate în prezent, cu precădere în comerțul internațional, factoring-ul și forfetarea pot reprezenta o alternativă de finanțare pe termen scurt pentru societățile de leasing, care își pot asigura astfel încasarea imediată a creanțelor ce decurg din contractele de leasing, contra unei taxe de factoring/forfetare.
În concluzie, leasing-ul trebuie perceput ca un serviciu financiar complementar operațiunilor bancare, ceea ce a condus la faptul că, în ultimii ani, relațiile dintre bănci și societățile de leasing s-au rafinat, la baza acestora existând contracte rezultate în urma unor negocieri. Dovada este numărul mare de firme independente de profil care au o relație foarte bună cu băncile, indiferent dacă acestea din urmă dețin sau nu societăți de leasing.
În pofida tendinței generale de concentrare a serviciilor de leasing la nivelul grupurilor financiar-bancare puternice, potențialul pieței de leasing, estimat de specialiști la 4-5 miliarde de euro, este suficient de mare pentru ca toți cei care activează pe piață să poată derula afaceri profitabile.
Capitolul 2. CONTRACTUL DE LEASING
Contractul de leasing face parte din categoria contractelor de locație, prezentând o serie de aspecte specifice ce țin de obiectul și tehnica de realizare a acestei operațiuni comerciale. Particularitățile pe care le prezintă diferitele forme de leasing se reflectă și în contractele ce reglementează aceste operațiuni, neexistând un tip de contract universal valabil.
2.1. Contextul apariției contractului de leasing
După cum se știe, leasingul a apărut în Statele Unite ale Americii, pătrunzând, treptat, în alte țări, îndeosebi în Europa.
În anul 1952, a fost constituită o societate specială care se ocupa de leasing. Mai târziu, în Marea Britanie, în Franța și Belgia s-au elaborat reglementări, care definesc relațiile pe bază de leasing și precizează operațiunile pe care le include. În Statele Unite ale Americii, leasingul a fost reglementat prin United States Uniform Consumer Credit Code și prin Uniforme Commercial Code .
Leasing-ul a fost determinat – în apariția sa – de cauze obiective. Astfel, în Statele Unite ale Americii, în Marea Britanie și în alte țări erau întâmpinate greutăți în finanțarea afacerilor, ca urmare a rigidității formelor și procedeelor existente. Oamenii de afaceri simțeau nevoia dotării societăților lor comerciale cu echipamente moderne, în condițiile în care utilajele din dotare se învechiau, mai ales ca efect al uzurii lor morale. Formula cumpărării unor bunuri de la vânzător, în scopul închirierii lor acelor clienți care aveau nevoie de ele, a apărut ca o formulă salvatoare și eficientă, contractul de leasing.
2.2. Definirea contractului de leasing
Examinarea condițiilor care au favorizat apariția leasingul-ui a condus la faptul că acesta este o operațiune juridică prin care o persoană cumpără un bun spre a-l închiria unei alte persoane. Persoana care cumpără poate fi o persoană fizică sau juridică. În aceste operațiuni – datorită naturii și particularităților lor – sunt, de regulă, implicate persoane juridice, care funcționează sub forma unor societăți specializate în acest gen de operațiuni. Persoana care închiriază este la rândul ei, în cele mai multe cazuri, tot o persoană juridică (o întreprindere), care poarta numele de utilizator .
Obiectul contractului de leasing îl constituie închirierea temporară a bunurilor de investiții, a bunurilor imobiliare, a serviciilor. Cel mai frecvent se închiriază mașini si utilaje.
Elementele definitorii ale contractului de leasing sunt :
– cumpărarea unor bunuri în scopul închirierii lor;
– închirierea acestor bunuri în scopul unei redevențe locative;
– folosirea acestor bunuri de către client în scopuri profesionale;
– latitudinea clientului de a achiziționa bunul respectiv la sfârșitul locațiunii.
Utilizatorul (persoana care a închiriat bunul) mai poate – la epuizarea termenului de locațiune – să continue contractul de locație sau să-l rezilieze. În practică, multe întreprinderi – la sfârșitul termenului de locație – optează pentru cumpărarea mașinilor și utilajelor închiriate, având în vedere că la calcularea prețului plătit, la terminarea locațiunii, se ține seama de vărsămintele efectuate cu titlu de chirie, deci, de amortizarea bunului.
În contractul de leasing sunt implicați: cumpărătorul – persoana care cumpără bunul pentru a-l închiria; vânzătorul – persoana care vinde bunul și care poate fi chiar producătorul acestui bun; clientul – persoana care are nevoie și, deci, care solicită mașina sau utilajul respectiv în locație. Prin intermediul acestui contract, cumpărătorul obține beneficii importante, ca urmare a faptului că operațiunile pe care le efectuează nu sunt costisitoare; vânzătorul are o piață asigurată pentru produsele sale, el are o poziție tot mai sigură, făcând față concurenței, iar veniturile realizate, în acest sistem, sunt stabile, vânzătorul având, totodată, șansa să obțină câștiguri suplimentare; clientul are posibilitatea să–și procure mașinile și utilajele fără investiții prea mari. Mai mult, el realizează reducerea cheltuielilor de producție și de credite pentru plăți. Tocmai aceste facilități ale clientului au determinat conceperea și promovarea unui asemenea tip de contract, în care – după cum arată practica – au de câștigat și celelalte părți: vânzătorul mașinilor și utilajelor și, bineînțeles , cumpărătorul lor în scopul închirierii.
Așadar, putem defini leasing-ul ca fiind acea operațiune juridică prin care o persoană fizică sau juridică (o societate specializată) cumpără un anumit bun (de regulă, mașini și utilaje) în vederea închirierii unei alte persoane (o societate care utilizează bunul respectiv – mașinile și utilajele ).
2.3. Caracteristicile contractului de leasing
Caracteristicile specifice diferitelor tipuri de leasing se regăsesc și în contractele pe care se bazează aceste operațiuni. Astfel, în cazul în care este vorba de un leasing indirect, în afara contractului de locație, în cadrul operațiunii mai intervin un contract de vânzare-cumpărare și un contract de mandat comercial.
Contractul de vânzare-cumpărare se încheie între producător și societatea de leasing, iar cel de mandat între societatea de leasing și beneficiar. În baza contractului de mandat, societatea de leasing îi acordă beneficiarului dreptul de acțiune directă asupra producătorului în privința reclamațiilor cu privire la calitate, asistență tehnică și service și, în general, pentru orice defecțiune a produsului în perioada de utilizare.
Contractul de leasing este un document juridic ce trebuie să cuprindă minimum următoarele elemente:
părțile în contractul de leasing (locator/finanțator, utilizator);
descrierea exactă a bunului care face obiectul contractului de leasing;
valoarea totală a contractului de leasing;
valoarea ratelor de leasing și termenul de plată al acestora;
perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului;
clauza privind obligația asigurării bunului;
în cazul contractului de leasing financiar, acesta trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute mai sus, și valoarea inițială a bunului și clauza privind dreptul de opțiune al utilizatorului cu privire la cumpărarea bunului și la condițiile în care acesta poate fi exercitat.
Pentru a evidenția particularitățile contractului de leasing trebuie prezentate principalele faze ale acestuia și anume:
vânzare-cumpărare;
mandatul;
locația;
promisiunea unilaterală de vânzare.
Operațiunea de vânzare-cumpărare din cadrul leasing-ului se deosebește de una obișnuită deoarece cumpărătorul nu este utilizatorul, ci finanțatorul, iar contractul de vânzare-cumpărare se încheie numai dacă bunul poate fi închiriat.
Operațiunea de mandat apare între finanțator (mandant) și utilizator (mandatar) cu scopul de a încheia contractul de vânzare-cumpărare a bunului, convenindu-se asupra caracteristicilor bunului și încheindu-se un contract de mandat.
Locația se face pe baza unui contract între aceleași părți (finanțatorul-locator, utilizatorul-locatar) și se deosebește de cea obișnuită prin faptul că predarea bunului închiriat revine vânzătorului, iar întreținerea și repararea bunului revine locatorului.
Promisiunea unilaterală de vânzare poate apărea sub forma unui capitol în cadrul contractului de leasing sau sub forma unui contract separat, atașat contractului de leasing.
Contractul de leasing trebuie să definească raporturile dintre cei trei agenți care participă:
locator;
finanțator;
utilizator.
Se distinge, în primul rând, un contract de vânzare-cumpărare între locator și finanțator alături de un contract de locațiune între finanțator și utilizator. Acesta din urmă va include elementele unui contract de mandat prin care finanțatorul obligă utilizatorul să urmărească prețul și caracteristicile tehnice ale bunului la locator. În plus, este posibilă includerea promisiunii unilaterale a finanțatorului de a vinde bunul la finele perioadei de locație utilizatorului.
Pe contractul de vânzare-cumpărare este grevat contractul de locațiune, utilizatorului revenindu-i un rol esențial în stabilirea elementelor de bază ale derulării contractului de leasing. Acesta, împreună cu locatorul, vor defini obiectul caracteristicilor tehnice și calitative, marca, durata vieții economice, randamentul, specificațiile materialelor, condițiile de garanție, livrare și service.
Contractul de locațiune are la rândul lui, unele elemente specifice în funcție de caracterul leasing-ului cum ar fi:
caracterul sinalagmatic și consensual la care se adaugă, din punct de vedere al utilizatorului caracterul intuitu personae (deoarece reușita afacerii depinde de însușirile acestuia, de modul în care acționează);
clauzele contractuale sunt stricte și severe asemănându-se cu contractul de adeziune deoarece utilizatorul nu le poate modifica unilateral;
este ireversibil datorită unor considerente de ordin financiar, economic și fiscal.
În temeiul contractului de locație, utilizatorul nu are voie să amâne sau să suspende plata ratei datorită unor vicii ascunse, a unui randament mai redus sau nelivrării la termen și nici să solicite daune interes deoarece riscul distrugerii bunului revine furnizorului (conform contractului de vânzare-cumpărare și de garanție), iar al dispariției – societății de asigurare.
Părțile pot conveni și alte clauze:
contractul de leasing nu se poate încheia pe un termen mai mic de un an;
contractele de leasing constituite titlu executoriu dacă utilizatorul nu predă bunul în următoarele condiții:
la sfârșitul perioadei de leasing, dacă utilizatorul nu a formulat opțiunea cumpărării bunului sau a prelungirii contractului;
în cazul rezilierii contractului din vina exclusivă a utilizatorului.
Plecând de la faptul că, în condițiile actuale de dezvoltare a științei și tehnicii ritmul de perimare a echipamentelor este foarte rapid, societățile de leasing împart, în vederea închirierii, viața tehnică a mașinilor (adică timpul în care o mașină poate fi menținută în stare de funcționare prin întreținere și reparații) în două perioade: o perioadă primară, egală cu viața economică a mașinii (intervalul de timp în care se apreciază că mașina nu riscă să sufere o uzură morală) și o perioadă secundară, echivalentă cu intervalul de timp care durează de la terminarea vieții economice până la sfârșitul vieții tehnice a mașinii.
Perioada primară corespunde, în unele cazuri, cu perioada de amortizare fiscală, adică cu intervalul de timp fixat de legile fiscale, în care producătorii pot prevedea la capitolul „cheltuieli” o cotă de amortizare neimpozabilă. În timpul acestei perioade, ca regulă generală, contractul de leasing nu poate fi denunțat în vederea rezilierii. În schimb, în decursul perioadei secundare, contractul poate fi reziliat oricând, cu un preaviz conform cu prevederile contractuale.
Contractul de leasing poate fi privit ca un complex de tehnici juridice care corespund nevoii de creditare pe termen mediu si lung, o formă de credit ce permite întreprinderilor să obțină bunuri productive printr-o finanțare exterioară și trebuie sa prevadă:
– materialul și furnizorul ales;
– condițiile de livrare și de instalare a bunului, care vor rezulta din: documentele întocmite la livrare și la instalare, cu precizarea condițiilor de suportare a cheltuielilor și riscurilor pentru chiriaș și furnizor, ca și implicațiile în caz de întârziere în livrare sau instalare;
– condițiile de utilizare, întreținere și control asupra bunului închiriat, cu detalierea obligațiilor chiriașului;
– garantarea bunului de către furnizor și exonerarea societății de leasing de orice responsabilitate;
– proprietatea bunului cu implicațiile și modul de exercitare a dreptului de proprietate;
– responsabilitatea chiriașului și varianta de asigurare;
– rezilierea contractului pentru diferite cazuri și implicații pentru chiriaș și firmă;
– expirarea contractului (potrivit triplei opțiuni a chiriașului);
– starea bunului restituit;
– modul de suportare a impozitelor și taxelor;
– modul de soluționare a reclamațiilor;
– condițiile particulare pentru locator și locatar (cu aprecierea datei de plată a primei rate și eșalonarea anuală a celorlalte rate de chirie, cu precizarea modului de plată). Analiștii comerțului internațional au atras atenția asupra faptului că leasing-ul constituie o expresie a tehnicilor moderne de contractare în acest domeniu. Insistența asupra acestui tip de contracte este explicată de mai mulți autori prin pragmatismul și eficacitatea lor.
2.4. Reglementări internaționale în domeniul leasing-ului
Potrivit convenției privind leasing-ul financiar internațional adoptat la Ottawa în 1988, comisia de pe lângă Institutul Internațional de Uniformizare a Dreptului Privat (UNIDROIT), prin redactarea unor norme uniforme, și-a propus ca obiectiv eliminarea și salvgardarea unui echilibru de interese între principalele părți implicate în aceste operațiuni. Elementele principale ale convenției care pot fi luate în considerare la elaborarea contractelor de leasing sunt următoarele:
– contractul de leasing financiar având ca obiect bunuri de echipament care se stipulează între un finanțator și un utilizator ce-și au sediul în state diferite (ce au aderat la convenție);
– caracteristicile esențiale ale operațiunii sunt: utilizatorul alege bunul și potențialul furnizor, potrivit necesităților sale și le face cunoscute societății de leasing finanțatoare; bunul este cumpărat de către societatea de leasing în baza unui contract de leasing, încheiat între finanțator și utilizator, de care furnizorul are cunoștință; ratele de chirie fixate prin contractul de leasing sunt calculate ținând cont mai ales de amortizarea totală sau numai a unei părți din costul bunului;
– utilizatorul poate avea sau nu, chiar de la început sau ulterior, opțiunea de a cumpăra bunul sau de a prelungi contractul de leasing pe un alt interval de timp și, pornind de la faptul că această opțiune poate fi exercitată la un preț sau rată de chirie inferioară;
– finanțatorul este exonerat de orice responsabilitate în legătură cu bunul respectiv față de utilizator, făcând excepție pentru cazul în care bunul a suferit daune din cauza încrederii repuse în capacitatea de exercițiu a finanțatorului, cât și din cauza intervenției acestuia din urmă în alegerea furnizorului și a caracteristicilor tehnice ale bunului;
– finanțatorul este exonerat de orice răspundere față de terți pentru daune cauzate persoanelor terțe sau bunurilor acestora de către bunul închiriat;
– finanțatorul garantează pe deplin dreptul de folosință al bunului respectiv de către beneficiarul-utilizator;
– utilizatorul trebuie să aibă grijă de bunul respectiv, să-l folosească în mod rațional și să-l păstreze în starea în care i-a fost predat, făcând excepție pentru uzura fizică și pentru orice modificare adusă bunului prin acord între părți;
– când contractul de leasing ajunge la scadență, utilizatorul trebuie să restituie bunul finanțatorului în starea descrisă la punctul anterior, cu excepția cazului când el se decide să cumpere sau să ia, din nou, în leasing, bunul;
– utilizatorul va putea acționa direct asupra furnizorului, ca și cum acesta ar fi parte din contract, dar nu va putea anula contractul de livrare fără consensul societății de leasing;
– dacă bunul nu este livrat sau este livrat cu întârziere sau în neconformitate cu contractul, utilizatorul are dreptul să refuze bunul sau să rezilieze contractul; în cazul rezilierii contractului de leasing, utilizatorul poate obține rambursarea tuturor ratelor de chirie plătite sau a sumelor anticipate, deducând suma corespunzătoare beneficiului pe care l-a avut de pe urma folosiri bunului;
– în cazul insolvabilității, fără remediu apropiat, a utilizatorului, societatea de leasing poate, fie să pretindă plata anticipată a ratelor de chirie restante, când aceasta este prevăzută prin contract, sau să rezilieze contractul și după aceea să recupereze bunul și să obțină o despăgubire care să acopere valoarea ce ar fi trebuit să o verse, în continuare, utilizatorul, dacă și-ar fi îndeplinit obligațiile prevăzute prin contractul de leasing;
– utilizatorul poate ceda dreptul de folosință al bunului sau orice alt drept care derivă din contractul de leasing, cu condiția ca societatea de leasing să consimtă la această cesiune.
Cea mai importantă critică care s-a adus convenției este aceea că exclude din caracteristicile esențiale ale contractului posibilitatea opțiunii finale de cumpărare. Conținutul acestei convenții trebuie, însă, apreciat în mod deosebit, ținând cont de faptul că, comisia ar trebui să concilieze norme juridice foarte diferite, din țări unde această formă de finanțare este, mai mult sau mai puțin, reglementată prin lege.
2.5. Natura juridică a leasing-ului
După cum s-a văzut, leasing-ul este o formă de finanțare cu termen, o operațiune de credit – bail (obiectul contractului se poate referi la bunuri foarte diferite: mașini, utilaje, mașini de scris, și chiar automobile, vase petroliere, aeronave etc.; de obicei, sunt preferate bunuri standard, de serie, și nu prototipuri; bunurile standard au avantajul că pot fi revândute, dacă locatarul nu respectă clauzele contractului; bunurile sunt cumpărate numai pentru a fi date în locație; durata locației trebuie să corespundă duratei economice de utilizare a mașinilor sau echipamentelor respective (această durată este negociată și stipulată în contract); ratele chiriei sunt fixate astfel încât să permită amortizarea valorii bunurilor; utilizatorul are latitudinea de a opta pentru achiziționarea bunului la un preț care să corespundă valorii sale reziduale .
Leasing-ul este o operațiune complexă care cuprinde: un contract de vânzare – cumpărare (care are ca obiect achiziționarea mașinii, utilajului etc. solicitat de întreprinderea care urmează să-l utilizeze); un contract de locațiune (care are caracter intuitu personae, fiind inaccesibil; locațiunea este irevocabilă din motive financiare, fiind vorba despre o operațiune de finanțare a unui bun de investiție, din motive fiscale, deoarece durata contractului este fixată în funcție de durata de amortizare fiscală a bunului, fiind o finanțare pe termen lung, din motive economice, deoarece chiria este astfel calculată încât să acopere aproape întreaga viață economică a bunului respectiv); un contract de mandat, precum și un contract prealabil privind promisiunea de vânzare pe care o face cumpărătorul, care valorează drept vânzare din momentul în care sunt concretizate toate elementele esențiale ale vânzării. De asemenea, leasing-ul mai cuprinde promisiunea bilaterală de locație din partea finanțatorului și a utilizatorului, preexistentă contractului de locațiune, care va avea valoarea de contract numai atunci când se vor concretiza toate elementele contractului de locație. În același timp, este inclusă o stipulație pentru altul, în baza căreia utilizatorul poate acționa în garanție pe vânzătorul bunului .
Așadar, contractul de locațiune din cadrul operațiunii de leasing este sinalagmatic perfect, consensual și intuitu personae. După cum rezultă din analiza efectuată, locatorul nu se obligă decât în considerația calităților persoanei sau a garanțiilor pe care le oferă întreprinderea utilizatoare.
Rolul finanțatorului este de a finanța afacerea, neavând vreo influență asupra mersului acesteia, ceea ce îngăduie finanțatorului să cedeze contractul sau, dacă circumstanțele o cer. ( pentru finanțator, contractul nu are caracter intuitu personae).
În același timp, leasing-ul are trăsăturile caracteristice ale unui contract de adeziune, deoarece – la încheierea sa – utilizatorul nu are posibilitatea să aducă modificări clauzelor stipulate, utilizatorul – ca aderent – urmează să accepte condițiile și să respecte cu rigurozitate termenele și modalitățile ce sunt inserate în contract.
Așadar, leasingul este – prin natura sa juridică și prin trăsăturile enunțate – un contract complex, reprezentând o îmbinare a mai multor tehnici juridice, într-un cadru unitar.
2.6. Drepturile și obligațiile părților contractante
În operațiunile de leasing, derulate în baza contractului de leasing, sunt implicate, potrivit legii, două părți și anume: „ locatorul/finanțatorul” și „utilizatorul”.
Contractul de leasing se încheie între „locator/finanțator”, respectiv societatea de leasing, „persoana juridică română sau străină” și „utilizator”, „orice persoană fizică sau juridică, română sau străină.” Într-o operațiune de leasing poate apărea, însă, și un al treilea „participant”, furnizorul, de la care societatea de leasing achiziționează bunul ce va constitui obiectul contractului de leasing, fiind obligată să respecte întocmai indicațiile utilizatorului. Există, însă, alte situații, în care finanțatorul și furnizorul sunt una și aceeași entitate. Este cazul societăților imobiliare pentru comerț și industrie, care oferă spre utilizare un bun din patrimoniu sau construit chiar de ele și nu achiziționat expres pentru a încheia contractul de leasing cu utilizatorul care l-a solicitat. În alte cazuri, finanțatorul achiziționează obiectul contractului de leasing chiar de la utilizator, contracte cu obligație de răscumpărare -„sale and lease-back”.
(3)
(5) (1) (2) (4) (7)
Figura nr. 2. Derularea unei operațiuni de leasing
Sursa: Puiu Alexandru, „Management în Afacerile Economice Internaționale”,
Editura Independeța Economică, București , 1996
(1) : Cererea de ofertă adresată de beneficiar societății de leasing;
(2) : Acceptarea cererii de ofertă de către finanțator;
(3) : Participarea beneficiarului la operațiunea de vânzare-cumpărare;
(4) : Încheierea contractului de leasing între utilizator și societatea de leasing;
(5) : Încheierea contractului de vânzare-cumpărare între finanțator și producător;
(6) : Punerea bunului la dispoziția beneficiarului;
(7) : Plata ratelor din țara de leasing.
Utilizatorul poate fi orice persoană fizică sau juridică română sau străină. Locatorul/ finanțatorul poate fi o societate de leasing, persoană juridică română sau străină. Persoana juridică română se înființează și funcționează potrivit legii nr. 31/1990 republicată privind societățile comerciale și este o societate comercială., ce are în obiectul său de activitate desfășurarea operațiunilor de leasing și un capital minim subscris și vărsat integral la înființare de 500 milioane lei.
Prin aceste prevederi cu privire la locator, se stabilește faptul că operațiunile de leasing intern sunt realizate de societăți comerciale de specialitate. Legiuitorul își manifestă, astfel, opțiunea de a asigura leasing-ului un caracter profesional. În consecință, nu se află sub imperiul legii operațiunile de leasing efectuate de alți operatori de pe piața de capital sau de mărfuri.
Leasing-ul oferă tuturor părților implicate avantaje importante, dar acestea sunt însoțite de o serie de obligații care trebuie asumate cu maximă răspundere.
Obligațiile finanțatorului:
să respecte dreptul utilizatorului de a alege furnizorul potrivit necesităților;
să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu furnizorul desemnat de utilizator, în condițiile expres formulate de acesta;
să încheie contractul de leasing cu utilizatorul și să trasmită acestuia, în temeiul contractului de leasing, toate drepturile derivând din contractul de vânzare-cumpărare, cu excepția dreptului de dispoziție;
să respecte dreptul de opțiune al utilizatorului, care constă în posibilitatea de a alege între prelungirea contractului, achiziționarea ori restituirea bunului;
să îi garanteze utilizatorului folosința linistită a bunului, în condițiile în care acesta a respectat toate clauzele contractuale;
să asigure printr-o societate de asigurare, bunurile oferite în leasing;
Prevederea nu este funcțională în cazul leasing-ului extern, când, contractul de asigurare este, rareori, încheiat cu societatea de leasing externă. Cele mai multe societăți de leasing, persoane juridice străine, prevăd în contractele de leasing obligația utilizatorului de a încheia un contract de asigurare pentru bunul oferit în leasing.
să asigure piese de schimb necesare reparației sau să achite contravaloarea lor dacă au fost achiziționate de utilizator;
să instruiască personalul care va exploata bunul.
Drepturile finanțatorului:
are drepturi reale asupra bunului oferit spre utilizare în baza unui contract de leasing, drepturi ce sunt opozabile judecătorului sindic, în situația în care utilizatorul se află în reorganizarea judiciară și/sau faliment, respectiv sunt opozabile lichidatorului, dacă utilizatorul se află în dizolvare și/sau lichidare. Această prevedere este menită să apere dreptul de proprietate al finanțatorului asupra bunului.
are dreptul de a rezilia unilateral contractul de leasing, daca utilizatorul refuză să primească bunul la termenul stipulat în contractul de leasing sau dacă se află în stare de reorganizare judiciară și/sau faliment;
are dreptul de a rezilia contractul de leasing, în cazul în care utilizatorul nu execută obligația de plată a ratei de leasing în timp de două luni consecutive;
dacă nu respectă dreptul de opțiune al utilizatorului, acesta datorează daune-interese în cuantum egal cu valoarea reziduală a bunului sau cu valoarea sa de circulație, calculată la data expirării contractului de leasing;
dacă în timpul derulării contractului de leasing, finanțatorul vinde bunul care face obiectul contractului unui alt finanțator, noul finanțator este legat de aceleași obligații contractuale ca și vânzătorul, care rămâne garant al îndeplinirii obligațiilor față de utilizator;
este exonerat de orice răspundere față de terți pentru prejudiciile provocate prin folosința bunului de către utilizator pe toată durata contractului de leasing, până la reintrarea în posesia bunului;
să inspecteze periodic starea bunului închiriat.
Obligațiile utilizatorului:
să efectueze recepția și să primească bunul la termenul stipulat în contractul de leasing;
să exploateze bunul conform instrucțiunilor elaborate de către furnizor și să asigure instruirea personalului desemnat să îl exploateze;
să nu greveze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing fără acordul finanțatorului;
să efectueze plățile cu titlu de rată de leasing în cuantumul valoric stabilit și la termenele prevăzute în contractul de leasing;
să suporte cheltuielile de întreținere și alte cheltuieli care decurg din contractul de leasing ;
să își asume totalitatea obligațiilor care decurg din folosirea bunului, pentru întreaga perioada a contractului, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite și continuitatea plăților cu titlu de rată de leasing până la achitarea integrală a valorii contractului de leasing;
Dacă bunul este asigurat, utilizatorului îi revine obligația de a plăti eventual o diferență (neacoperită de societatea de leasing) și nu ratele de leasing la întreaga lor valoare.
să permită finanțatorului verificarea periodică a stării și modului de funcționare a bunului;
să îl informeze pe finanțator în timp util despre orice tulburare a dreptului de proprietate, venită din partea unui terț (ar fi binevenită completarea „și să se opună” oricărei tulburări a dreptului de proprietate);
să nu aducă modificări bunului fără acordul finanțatorului;
Prevederea ar trebui să se refere la modificări esențiale, ce afectează funcționalitatea bunului, de exemplu, să nu se constituie bunul într-o parte accesorie a altuia. Trebuie luată în considerare și intenția unui utilizator ce are spre folosință în baza unui contract de leasing un bun căruia dorește să-i facă îmbunătățiri în sensul creșterii performanțelor tehnice.
să restituie bunul în conformitate cu prevederile contractului de leasing;
Drepturile utilizatorului:
are dreptul de a-și alege, cu acordul societății de leasing, furnizorul, precum și societatea care va asigura bunul;
Întrucât proprietarul bunului oferit în leasing este societate de leasing, firesc ar fi, pentru a corespunde cât mai bine intereselor proprietarului, ca sigurarea să se încheie cu o societate aleasă de locator. Oricum obligația de a asigura bunul revine finanțatorului, aceasta fiind făcută anterior predării bunului, societatea de asigurare nemaiputând fi schimbată după cerințele utilizatorului. În realitate, practica arată faptul că societățile de leasing au contracte de colaborare cu anumite firme de asigurare, oferindu-se eventual utilizatorului alegerea dintr-un spectru relativ restrâns de posibilități, dar și în acest caz firmele de asigurări sunt „agreate” de proprietari.
are dreptul de acțiune directă asupra furnizorului, în cazul reclamațiilor privind livrarea, calitatea, asistența tehnică, service-ul necesar în perioada de garanție și post garanție;
are dreptul de a exercita acțiunile posesorii față de terți;
este obligat să restituie bunul, să plătească ratele scadente, cu daune-interese, dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care nu execută obligația de plată a ratei de leasing timp de două luni consecutive.
Față de cele prezentate anterior, putem spune că legiuitorul a lăsat la latitudinea părților contractate introducerea și altor drepturi și obligații reciproce, intenția acestuia fiind de a stabili drepturile și obligațiile de natură generală ce se definesc prin contractul de leasing. Se subînțelege faptul că eventuale alte drepturi și obligații reciproce introduse în contract cu acordul părților nu trebuie să deterioreze caracterele generale ale contractului de leasing.
2.7. Taxa de leasing
Taxa (chiria) ce trebuie plătită de către utilizator pentru a putea beneficia de dreptul de folosință al bunului ce face obiectul contractului de leasing este un element important pentru acesta pentru că influențează activitatea mai mică sau mai mare a acestui tip de finanțare; totodată, referirea la datele de chirie ce trebuie plătite periodic reprezintă una dintre clauzele cele mai importante ale contractului de leasing. Calculul chiriei se face luând în seamă condițiile de piață, riscurile care pot interveni pe perioada închirierii de bază, posibilitatea de a reînchiria ulterior bunul altui client etc. Chiria de leasing este, de regulă, fixată ca o sumă constantă ce trebuie plătită semestrial, trimestrial, bitrimestrial sau lunar. În țări, precum Franța, este răspândită practica plății unei chirii variabile.
Plata chiriei poate fi fixată în mod anticipat (la începutul perioadei) sau la sfârșitul perioadei. Societatea de leasing stabilește, de regulă, numărul de rate de chirie care trebuie plătite cu anticipație la încheierea contractului, și de aceea vărsămintele efectuate de locatar vor înceta mai înainte cu un interval de timp echivalând cu numărul plăților făcute.
Metodele de calcul diferă de la o formă de leasing la alta, de la o societate de leasing la alta, dar, de regulă, se parcurg următoarele etape:
– determinarea prețului real de achiziție a echipamentului ce va fi închiriat, la care se adaugă cheltuielile de transport, și altele;
– determinarea comisionului societății de leasing, care depinde atât de prețul echipamentului, cât și de cheltuielile generale ale societății; în general, el se situează între 5–25%;
– stabilirea cotelor procentuale de amortizare a echipamentului care, prin aplicarea la cheltuielile de capital și însumate, asigură recuperarea uzurii fizice a echipamentului cumpărat și închiriat de societatea de leasing;
– aplicarea asupra cheltuielilor de capital a factorilor care cuantifică serviciile de creditare sau ajutorul financiar pe care îl acordă societatea de leasing clientului și care îmbracă forma unei cote procentuale, care asigură recuperarea dobânzilor și profilul rezultat din investiția făcută; acest factor este întâlnit în lucrări de specialitate sub denumirea de „rata taxei marginale”.
Calcularea chiriei de full service leasing. În cazul operațiunilor de full service leasing (leasing brut), la chiria obișnuită se adaugă și cheltuielile efectuate pentru întreținerea și repararea mașinilor. Nu este uzuală la aceste operațiuni reducerea chiriei după scurgerea perioadei de închiriere de bază deoarece odată cu îmbătrânirea bunului ce face obiectul contractului de full service leasing, cheltuielile pentru reparație și întreținere au o tendință de creștere.
Royalities sau bonificații de leasing. Durata de viață și perioada de bună funcționare a unei mașini se află într-o strânsă dependență de gradul de folosire al acesteia. Uzura fizică, creșterea frecvenței defecțiunilor sunt direct proporționale cu intensitatea utilizări mașinii.
De aceea, la calcularea chiriei de leasing, în special, în cazul operațiunilor de full service leasing este uzuală stabilirea alături de chiria lunară, trimestrială sau anuală a unui adaos la chirie, calculat în funcție de intensitatea folosirii mașinii. Acest adaos poartă numele de royality sau bonificație de leasing.
În calculul acestor bonificații se pornește de la stabilirea performanțelor medii, normale pe care mașina le poate realiza într-o lună. Aceste performanțe se pot exprima în număr de kilometri lunari în cazul autovehicolelor, număr ore utilizate lunar la calculatoare sau număr piese realizate lunar în cazul mașinilor și utilajelor. Apoi se determină performanța realizată efectiv.
Stabilirea de royalities are o importanță deosebită pentru contractele de operating leasing, care au o durată relativ scurtă și includ riscul nerealizării prețului de export, în cazul în care mașinile nu pot fi reînchiriate. După cum se știe, o condiție a reînchirierii este starea și buna funcționare a mașinii. Uzura suplimentară trebuie recuperată, în mod obligatoriu, prin stabilirea și perceperea de royalities.
Capitolul 3. PIAȚA DE LEASING ÎN ROMÂNIA
Conform studiului Mercury, piața de leasing românească pentru anul 2004 s-a ridicat la o valoare de peste 4 milioane euro (ca valoare a contractelor), în creștere față de valoarea înregistrată în 2003 cu 44%. Cea mai mare parte a contractelor de leasing încheiate a fost reprezentată de contracte de leasing extern (cross- border) – 66% din valoarea contractelor.
3.1. Cadrul legal al operațiunilor de leasing în România
Prima reglementare legală în România cu privire la leasing datează din anul 1993 (Hotărârea Guvernului nr.72/20.02.1993, care prevede că bunurile importate pe bază de contract de leasing sunt considerate import temporar pe toată durata contractului). Aria acesteia era, însă, relativ restrânsă, vizând doar regimul vamal al bunurilor importate ce făceau obiectul tranzacțiilor de leasing.
Între timp, datorită dezvoltării pieței de leasing în România, au fost necesare și alte reglementări. Mulți specialiști și organe specializate au participat activ la elaborarea unor acte normative cât mai clare și autocuprinzătoare. Astfel, au fost adoptate în ultimii ani, mai multe reglementări care au legătură într-o formă sau alta cu leasing-ul.
Cel dintâi act normativ, care descrie efectiv ce înseamnă operațiunile de leasing a apărut, însă, în 1997 și a fost publicat în Ordonanța Guvernului nr.51/28.08.1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing.
Tot acest act, însă, modificat și republicat, ce reglementează operațiunile de leasing și societățile de leasing este în vigoare și astăzi, constituind primul act normativ de referință cu privire la leasing.
Ca punct hotărâtor în dezvoltarea pieței de leasing în România poate fi amintită Legea nr. 99/26.05.1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, prin care sunt echivalente avantajele operațiunilor de leasing extern/internațional, în cadrul cărora finanțatorul era persoana juridică străină. Concret, ca urmare a acestei legi, și societățile de leasing intern sunt exonerate de la plata taxelor vamale pe toată durata contractului de leasing (înainte fiind obligate să plătească aceste taxe la momentul importului.)
Ordonanța Guvernului nr.51/28.08.1997 este structurată pe șapte capitole, după cum urmează:
Capitolul 1- Dispoziții generale;
Capitolul 2- Contractul de leasing;
Capitolul 3- Obligațiile părților în cadrul unei operațiuni de leasing;
Capitolul 4- Răspunderea părților;
Capitolul 5- Organizarea și funcționarea societăților de leasing;
Capitolul 6 – Publicitatea operațiunilor de leasing;
Capitolul 7- Dispoziții tranzitorii și finale.
Potrivit acestei ordonanțe, operațiunile de leasing sunt acele operațiuni prin care o parte denumită locator/finanțator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosință asupra unui bun al cărui proprietar este, celeilalte părți denumită utilizator, la solicitarea acestuia, contra unei plăți periodice, denumită rată de leasing. La sfârșitul perioadei de leasing, locatorul/finanțatorul se obligă să respecte dreptul de opțiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale.
Din definiție reiese clar faptul că, operațiunile de leasing se încheie între două părți: locatorul/finanțatorul, proprietar al unui bun și utilizatorul, care declanșează respectiva operațiune (prin solicitarea pe care o înaintează finanțatorului), care preia posesia bunului spre folosință acestuia contra plății ratelor de leasing, pentru o anumită perioadă fixată, având posibilitatea ca la sfârșitul acestei perioade sau înainte, să dobândească proprietatea bunului.
Operațiunile de leasing, așa cum prevede Ordonanța Guvernului nr.51/1997 republicată, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
se realizează între societățile de leasing în calitate de finanțator și orice persoană fizică sau juridică, română sau străină în calitate de utilizator;
au ca obiect bunuri imobile sau mobile de folosință îndelungată aflate în circuitul civil;
bunurile sunt proprietatea societății de leasing pe toată durata contractului de leasing;
asigură dreptul de opțiune al utilizatorului, adică acesta poate dobândi proprietatea bunurilor la momentul expirării perioadei de leasing, anterior sau ulterior (în cazul prelungirii de comun acord a duratei leasing-ului);
pentru a deveni proprietarul bunului, utilizatorul trebuie să plătească un preț rezidual, ce nu poate fi mai mic de 20% din prețul de achiziție a bunului, plătit de finanțator;
durata minimă a contractului de leasing este de un an, iar cea maximă, în cazul contractelor de leasing externe, cu utilizator persoană juridică română, de 7 ani.
3.1.1. Categorii/tipuri de operațiuni de leasing
Formele leasing-ului sunt diferite, fiind determinate și folosite în funcție de posibilitățile de finanțare ale furnizorului, de limitele pieței, gradul de organizare și desfacere a produselor la export.
Operațiunile de leasing pot fi de două tipuri:
Leasing financiar este operațiunea de leasing care îndeplinește una sau mai multe dintre următoarele condiții:
riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul încheierii contractului de leasing;
părțile prevăd expres ca la expirarea contractului de leasing să se transfere utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului;
utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului, iar prețul de cumpărare va reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare pe care aceasta o are la data la care opțiunea poate fi exprimată;
perioada de folosire a bunului în sistem de leasing acoperă cel puțin 75% din durata normală de utilizare a bunului, chiar dacă, în final, dreptul de proprietate nu este transferat.
Leasing operațional este operațiunea de leasing care nu îndeplinește nici una din condițiile prevăzute mai sus.
Legiuitorul a delimitat destul de „drastic” operațiunile de leasing financiar. Cele mai mari societăți de leasing din România nu oferă, încă, posibilitatea de finanțare prin intermediul operațiunilor de leasing operațional, variantă care, din punct de vedere al deductibilității cheltuielilor este mult mai atrăgătoare. Există, însă, societăți de leasing care oferă și această posibilitate, însă dobânzile practicate de acestea sunt foarte mari (24-30% la sumele în valută).
Din analiza celor două forme de leasing, se constată contradicția elementelor specifice leasing-ului financiar față de trăsăturile definitorii ale leasing-ului menționate mai sus. Astfel, se prevede o clauză expresă de transferare a dreptului de proprietate către utilizator la expirarea contractului de leasing, clauză care înlătură dreptul de opțiune a utilizatorului de a continua contractul ori de a înceta leasing-ul prin restituirea bunului ce a făcut obiectul contractului de leasing respectiv. Se renunță, astfel, la un element definitoriu al leasing-ului – dreptul de opțiune – cu consecința transformării contractului de leasing financiar într-o altă formă juridică și anume, locațiunea cu promisiune fermă de cumpărare. De asemenea, se prevede că beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul încheierii contractului de leasing, dispoziția fiind în contradicție cu articolul 9 litera C a Legii 51/28.08.1997, ce interzice transmiterea dreptului de dispoziție, deci și a „beneficiilor” aferente acestuia.
3.1.2. Obiectul operațiunilor de leasing
„Operațiunile de leasing pot avea ca obiect bunuri imobile, precum și bunuri mobile de folosință îndelungată aflate în circuitul civil, cu excepția înregistrărilor pe bandă audio și video, a pieselor de teatru, manuscriselor, brevetelor și a drepturilor de autor”. Din definiția legală introdusă de Ordonanța Guvernului nr.51/1997 privind obiectul operațiunilor de leasing se obsevă că prevederea legală introduce o nouă categorie de fapte de comerț care se adaugă celor prevăzute la articolul 3 din Codul Comercial, prin excepție de la dispozițiile articolului menționat.
Excepția constă în faptul că, dacă prin Codul Comercial se definesc faptele de comerț ca operațiuni având ca obiect bunuri mobile, aliniatul 2 al articolului 1 O.G. 51/1997 republicată, introduce în categoria faptelor de comerț și operațiunile de leasing având ca obiect bunurile mobile.
Conform prevederilor legale, bunurile date spre folosință în cadrul contractelor de leasing rămân în proprietatea societății de leasing. Utilizatorul este un simplu locator pe toată durata contractului, neavând nici un drept de dispoziție juridică asupra bunului. El poate opta, însă, pentru achiziționarea bunului fie la momentul expirării contractului, fie înainte, dacă așa este prevăzut în contract.
Nu pot constitui obiect al operațiunilor de leasing:
înregistrările pe bandă audio și video, piesele de teatru, manuscrisele, brevetele și drepturile de autor, ținând cont de prevederile legilor: 64/1991 privind brevetele de invenție, 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale, care interzic fie înstrăinarea unor drepturi morale (dreptul de autor), fie limitează modalitățile de transmitere (cesiune sau licență, succesiune legală sau testamentară), operațiuni incompatibile cu noțiunea de leasing.
bunurile ce fac obiectul proprietății publice. Deși această interdicție nu este expres menționată în lege, ea rezultă din incompatibilitatea trăsăturilor caracteristice ale proprietății publice cu instituția juridică a leasing-ului. Astfel, potrivit articolului 135, punct 5 din Constituție „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii, ele pot fi date în administrarea regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate.” Proprietatea publică este, însă, inalienabilă, ceea ce înseamnă că nu poate fi transmisă către alți titulari și nici nu este susceptibilă de desmembrăminte. De asemenea, ea este insesizabilă, nefiind posibil de a fi urmărită silit de către creditori și imprescriptibilă, adică nu poate fi dobândită prin posesie îndelungată și nici nu se poate invoca prescripția extinctivă. Astfel, trăsăturile caracteristice proprietăților publice sunt incompatibile cu instituția juridică a leasing-ului, care prin natura sa dă utilizatorului dreptul să dobândească proprietatea bunurilor folosite.
3.1.3. Publicitatea operațiunilor de leasing
Publicitatea operațiunilor de leasing se referă la obligativitatea înregistrărilor în evidențele contabile ale societăților de leasing și ale utilizatorilor a următoarelor elemente:
valoarea de intrare a bunurilor la momentul încheierii contractului de leasing, aceasta reprezentând, de fapt, costul de achiziție.
suma totală a ratelor de leasing aferente contractului într-un exercițiu financiar, inclusiv cuantumul lor indexat, dacă părțile au prevăzut în contract actualizarea periodică a ratelor.
Rata de leasing se definește astfel:
în cazul leasing-ului financiar, este cota-parte din valoarea de intrare a bunului și a dobânzii de leasing. Dobânda de leasing reprezintă rata medie a dobânzii bancare pe piața românească.
în cazul leasing-ului operațional, este cota de amortizare calculată în conformitate cu actele normative în vigoare și un beneficiu stabilit de părțile contractuale.
amortizarea bunului, care se va calcula și evidenția de către finanțator în cazul leasing-ului operațional și de către utilizator în cazul leasing-ului financiar.
Această prevedere este în distonanță cu dispozițiile art.19 din legea nr.15/1994 privind amortizarea mijloacelor fixe, potrivit căreia amortizarea se înregistrează de către proprietarul bunului. Practica internațională prevede amortizarea bunului într-o perioadă egală cu durata contractului de leasing. De altfel, Ministerul Industriei și Comerțului a solicitat Uniunii Naționale a Societăților de Leasing din România formularea unor propuneri concrete privind modalitățile de amortizare ale bunurilor oferite în leasing, care să fie în concordanță cu Legea nr.15/1994.
evaluarea la data încheierii rapoartelor financiare a ratelor rămase de rambursat.
De asemenea, se face precizarea că este obligatorie înscrierea contractelor de leasing care au ca obiect utilizarea bunurilor imobile, în Cartea Funciară – partea a III-a și în registrul cadastral de publicitate imobiliară de la biroul judecătoriei în a cărei rază teritorială de activitate este situat bunul respectiv.
3.1.4. Alte dispoziții referitoare la operațiunile de leasing
Pentru efectuarea unei operațiuni de leasing, utilizatorul va prezenta unei societăți de leasing o ofertă fermă, însoțită de lista bunurilor care vor constitui obiectul contractului de leasing, precum și actele din care să rezulte situația sa financiară. Aceleași dispoziții se aplică și în situația în care o persoană juridică își vinde echipamentul industrial unei societăți de leasing, pentru a-l utiliza în sistem de leasing, cu obligația de răscumpărare. Dispoziția omite, însă, cazurile de „lease-back” imobiliar.
Echipamentul industrial sau construcțiile pot fi utilizate în sistem de leasing de către mai multe societăți comerciale, dacă între acestea s-a încheiat un contract în scopul realizării unei investiții sau al folosirii comune. Prin această dispoziție, se reglementează leasing-ul sindicalizat, finanțarea achiziției bunurilor contractuale în regim de leasing realizându-se prin punerea în comun de fonduri aparținând mai multor societăți de leasing. În acest fel, se pot finanța investiții mari cu riscuri scăzute.
Societățile de leasing care perfectează un contract de leasing având ca obiect utilizarea unei construcții sau realizarea și utilizarea unei construcții pot dobândi:
dreptul de folosință sau achiziție a terenului pe care se efectuează lucrarea de către antrepenor;
dreptul irevocabil de achiziție a construcției la expirarea contractului de leasing.
Societățile de leasing, persoane fizice sau juridice străine, vor plăti impozit la sursă pentru veniturile obținute în România, respectiv pe dobânda practicată (în cazul contractelor de leasing financiar) sau pe redevența (în cazul contractelor de leasing operațional). Redevența înseamnă beneficiul stabilit de părți sau toată cota de leasing/rata de leasing, dacă prin contract nu se identifică partea de beneficiu.
Beneficiul nu se stabilește, de regulă, între părți, iar termenul de ”cotă de leasing” este mai puțin potrivit. Practica demonstrează, însă, că acest impozit la sursă cade potrivit prevederilor agreate prin contractul de leasing în sarcina utilizatorilor, nefiind o cheltuială deductibilă decât în cazul fericit, în care facturile externe conțin valori brute, cuprinzând atât sumele nete (ratele de leasing), cât și impozitul la sursă. Aceasta se practică, însă, mai rar, întrucât nu este normal ca societățile de leasing, persoane juridice străine, să factureze impozitul datorat bugetului statului român.
Cheltuielile de asigurare a bunului ce face obiectul unui contract de leasing sunt deductibile fiscal. Aceasta este una din facilitățile pe care legiuitorul le acordă în ceea ce privește operațiunile de leasing. Legea nu acordă din păcate, privilegii majore pentru societățile de leasing. Alte facilități se referă, însă, la regimul vamal:
bunurile mobile introduse în țară de către utilizatori, în baza unor contracte de leasing cu societățile de leasing, persoane juridice străine, se încadrează în regimul vamal de admitere temporară, pe toată durata contractului de leasing, cu exonerarea totală de la obligația de plată a sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garanțiilor vamale;
bunurile mobile care sunt introduse în țară de societățile de leasing, persoane juridice române, în baza unor contracte de leasing încheiate cu utilizatorii, persoane fizice sau juridice române, se încadrează în regimul vamal de import cu exceptarea de la plată a sumelor aferente tuturor drepturilor de import;
în cazul achiziționării bunurilor aduse în țară de către utilizatorii români ce au contracte de leasing încheiate cu societăți de leasing, persoane juridice străine, sau de către societăți de leasing (cum au fost prezentate mai sus), dar și în cazul bunurilor pentru care din varii motive (culpa societății de leasing, a furnizorului) expiră perioada de leasing cu neexercitarea dreptului de opțiune prevăzut în contract, utilizatorul este obligat să plătească taxele vamale la valoarea reziduală a bunului, care nu poate fi mai mică de 20% din valoarea de intrare a acestuia.
Legiuitorul a limitat valoarea reziduală, ceea ce vine în contradicție cu dreptul comercial, autoritatea alternând însăși noțiunea de contract care trebuie să exprime numai voința părților. Probabil că legiuitorul a stabilit nivelul de 20% în scopul determinării taxelor vamale la operațiunile prin care se finanțează bunuri de import. Cu toate acestea formularea articolului de mai sus ar trebui modificată în sensul că valoarea reziduală contractuală poate lua orice valoare stabilită de părți, dar valoarea reziduală pentru calculul taxelor vamale este valoarea contractuală, dar nu mai puțin de 20% din valoarea de intrare a bunului.
Termenul în cadrul căruia bunurile urmează să fie restituite sau să primească o nouă destinație vamală este cel convenit între părți prin contractul de leasing, dar nu poate fi mai mare de șapte ani de la data introducerii în țară a bunului.
Subansamblurile și componentele introduse în țară de societățile de leasing în scopul producerii de bunuri care vor face obiectul unor contracte de leasing sunt exceptate de la plata taxelor vamale și a taxei pe valoare adăugată.
3.2. Dimensiunile pieței de leasing din România
Dimensiunile pieței de leasing din România vizează cu precădere structura, capacitatea, nivelul tranzacțiilor și elementele ce influențează dinamica pieței de leasing, factorii de influență asupra acesteia.
3.2.1. Aria pieței de leasing din România
Piața de leasing din România este o piața națională;
Piața de leasing din România este formată din câteva mii de agenți economici care îndeplinesc cele două condiții impuse de lege pentru a fi operatori de această piață și anume: includerea „ activității de leasing” în obiectul de activitate și un capital social de 500 milioane lei. Dintre acestea, aproximativ 100 de societăți sunt active, iar dintre acestea 35 sunt membre UNSLR, deținând o cotă de piață de peste 62% în ulmii ani.
Ea presupune existența utilizatorilor români și locatorilor fie persoane fizice române, fie străine;
Finanțatorii sunt majoritatea străini, iar locatorii care încheie contracte de leasing cu utilizatori români sunt, cu precădere, din Germania, Cipru, Austria;
Ofertanții, indiferent de rezidența lor, sunt concentrați în principalele orașe ale României.
3.2.2. Structura pieței de leasing în România
Piața de leasing din România este formată din câteva mii de agenți economici care îndeplinesc cele două condiții impuse de lege pentru a fi operatori pe această piață și anume: includerea “activității de leasing” în obiectul de activitate și un capital social de ROL 500 mil. Dintre acestea, aproximativ 200 de societăți sunt active, iar din acestea 33 sunt membre ASLR, deținând, însă, o cotă de piață de peste 57 %.
Piața de leasing din România este structurată astfel:
firme de leasing afiliate unor bănci (10 %);
firme de leasing afiliate unor producători sau furnizori de produse (15 %);
firme de leasing independente (75 %).
Figura nr. 3. Piața de leasing din România
Această structură conduce la diferențe între serviciile de leasing oferite în funcție de strategia fiecărei firme, a concepției pe care o are în privința riscului, a structurii unei tranzacții, ceea ce înseamnă diferențe de preț pentru serviciile oferite, disponibilitate și flexibilitate în structura tranzacțiilor.
Piața de leasing în România este o piață a serviciilor financiare. Asemănătoare pieței creditului, această piață este eminamente o piață a ofertanților.
Este o piață de oligopol, există puțini ofertanți, dar aceștia sunt, însă, foarte puternici;
În România există circa 7000 de societăți înregistrate la Camera de Comerț care au cuprins în obiectele de activitate și operațiuni de leasing. Dintre acestea doar 1743 de societăți au ca obiect de activitate exclusiv operațiunile de leasing;
Potrivit studiilor de piață, 85% din totalul operațiunilor de leasing intern sunt realizate de 30-37 de societăți de leasing din România;
În ceea ce privește leasing-ul extern, 20-25 de societăți de leasing extern au desfășurat în anul 2002, 85% din totalul operațiunilor de leasing extern cu utilizatori în România;
Principalele segmente ale pieței determinate după criteriul naturii juridice a utilizatorilor sunt: persoane fizice și persoane juridice (acest segment fiind cel mai însemnat);
Cererea este mare, existând mulți utilizatori, însă puterea lor economică este scăzută.
3.2.3. Cererea pe piața românească de leasing
Cererea pe piața românească de leasing este foarte mare, devansând categoric oferta, ceea ce determină caracterul de piață a ofertanților pieței de leasing din România.
Există mulți utilizatori, însă puterea economică a lor este mică, fapt ce a determinat ca punctul central al intereselor ofertanților să nu fie cercetările pe tema cererii pe piața leasing-ului în România. Astfel, această piață este o piață a ofertanților.
Cererea pe piața de leasing din România poate fi împărțită după mai multe criterii:
în funcție de natura juridică a subiecților, cererea se împarte în două segmente:
persoane juridice (societăți comerciale);
persoane fizice.
Persoanele juridice constituie categoria cea mai importantă a cererii, cu ponderea cea mai mare. Aceasta se datorează, în primul rând, faptului că persoanele juridice dispun în general, de resurse financiare mai mari, își pot dovedi mai ușor bonitatea, dar hotărâtor este și gradul de risc mai scăzut, dată fiind angajarea legală a persoanelor juridice.
în funcție de bunurile solicitate a fi finanțate prin operațiunile de leasing, cererea se divide în felul următor:
cererea pentru finanțarea autovehiculelor;
cererea pentru finanțarea de echipamente și utilaje;
cererea pentru finanțarea echipamentelor de birotică;
cererea pentru finanțarea locuințelor.
Cel mai puternic segment este cel al cererii pentru finanțarea autovehiculelor, în timp ce ultimul segment menționat este cel mai puțin reprezentativ.
Tabelul nr. 2.1.
Structura contractelor de leasing (la nivelul UNSLR),
în funcție de obiectul contractului
3.2.4. Oferta pe piața românească de leasing
Piața de leasing din România este caracterizată printr-un grad de concentrare ridicat, Porsche Leasing, Afin România, BCR Leasing, RCI Leasing și Țiriac Leasing deținind circa 36% din totalul pieței de profil și 72% din valoarea totală a contractelor încheiate la nivelul companiilor membre ASLR. Actuala tendință de concentrare a pieței se va accentua odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, când urmează să fie implementat acordul Basel II, care prevede obligativitatea adecvării capitalului social al companiei în funcție de expunerea acesteia pe piață.
Oferta pe piața de leasing din România se poate clasifica după următoarele criterii:
după rezidența ofertanților:
oferta internă, caz în care ofertanții sunt persoane juridice române (ex: Porsche Leasing România, Țiriac Leasing, Dunărea Leasing, Internațional Leasing, B.T. Leasing, BCR Leasing );
oferta externă, caz în care ofertanții sunt persoane juridice străine (ex: Bank Austria, Porsche Bank Ag, Molesey Holdings Ltd, DaimlerChrysler Service Leasing G.m.b.H, Oxbrige Holding Company Ltd.).
după natura operațiunilor:
oferta de leasing financiar; cele mai multe societăți de leasing oferă leasing financiar (ex: Țiriac Leasing, Porsche Leasing, Volskbank Leasing, Alpha Leasing, BCR Leasing);
oferta de leasing operațional (Romstal Leasing, Direct Leasing, European Leasing S.r.l, TBI Leasing, Midial Leasing).
după apartenența la un anumit grup, ofertanții se împart în:
societăți „dependente”. Sunt acele societăți care oferă finanțare pentru produsele comercializate de alte firme din același grup. Se încadrează aici, mai ales, societățile de leasing ce colaborează cu marii importatori auto din România, precum Țiriac Leasing (pentru autovehicule importate de societățile din grupul Țiriac, respectiv Hyundai, Ford, Mercedes-Benz, Chrysler si Jeep); Porsche Leasing România (pentru autovehicule importate de Porsche România, Volkswagen, Audi, Skoda, Seat);
societăți independente: sunt societățile care oferă finanțare pentru mai multe produse, indiferent de marca acestora ( ex: Finans Leasing, International Leasing, Midal Leasing, Alpha Leasing).
după obiectele finanțate în sistem leasing:
societăți, care oferă finanțare doar pentru anumite bunuri. Aceste societăți sunt așa numitele societăți „dependente”, dar nu numai (ex: Țiriac Leasing, Porsche Leasing Romania, General Leasing);
societăți ce oferă finanțare pentru mai multe grupe de produse, precum vehicule, echipamente, utilaje etc. (Internațional Leasing, Total Leasing, Finans Leasing, Oxbridge Holdings Company).
Conform datelor ASLR, piața de leasing la nivelul Asociației a atins, în primele zece luni ale anului trecut, 744,5 milioane de euro, în timp ce estimările pentru întreaga piață de profil se situează în jurul valorii de 1,4 miliarde de euro. Potrivit datelor ASLR, Porsche Leasing deținea, la finalul lunii octombrie a anului 2004, o cotă de piață de 19,6% în volumul total al contractelor încheiate la nivelul asociației. Aceasta este urmată de Afin România, cu o cotă de 16,9%, BCR Leasing – 14,2%, RCI Leasing – 12,59% și Țiriac Leasing – 9,55%. Cote semnificative dețin și alte companii, precum Motoractive – 7,25%, Eurial Leasing – 6,89% , TBI Leasing – 4,57%, Romstal Leasing – 4,2%, Romexterra Leasing – 1,7% și DRT Group – 1,33% .
De asemenea, Alpha Leasing, BRD Sogelease, Finans Leasing, HVB Leasing, Piraeus Leasing, Raiffeisen Leasing, UniCredit Leasing și Volksbank Leasing, companii reunite în Asociația de Leasing Bancar (ALB), au finanțat, în primele nouă luni ale anului trecut, achiziții de bunuri în valoare de 378 milioane euro, reprezentând peste 30% din întreaga piață de leasing din România.
3.2.5. Piața românească de leasing – segmentul auto
Piața leasing-ului se dezvoltă în parametrii anticipați, volumul bunurilor care fac obiectul contractelor încheiate în primele 5 luni ale anului 2004 atingând 0,27 mld. Euro. Pentru întreg anul 2004, valoarea totală a contractelor încheiate se ridică la aproximativ 1,8 mld. Euro.
Cea mai mare parte a contractelor de leasing încheiate în anul 2004 a fost reprezentată de contractele cu furnizorii externi: 62,08% din valoarea contractelor. Din analiza datelor rezultă că segmentul cel mai important al pieței de leasing continuă să îl reprezinte cel al autovehiculelor, ponderea acestui segment fiind în anul 2004 la nivelul de 92,74%. Autoturismele rămân cel mai important segment al acestei categorii (61,33% din totalul pieței de leasing, pe lângă segmentul bunurilor finanțate la echipamentele industriale de 5,77%).
Ponderea vânzărilor prin leasing a autovehiculelor achiziționate din import variază foarte mult în funcție de marca mașinii și țara de proveniență, variația fiind cauzată de faptul că, în timp ce pentru automobilele importate din U.E taxele vamale au fost anulate, pentru importurile din alte zone, precum S.U.A și Japonia, taxele au rămas aceleași. Cu cât taxa vamală este mai mare cu atât mai mare este ponderea leasing-ului ca metodă de finanțare și achiziție. Mărcile Renault (fabricat în Turcia), Skoda (Cehia) și Volkswagen (Germania) sunt cele mai căutate mărci de import pe piața românească, fiind achiziționate în proporție de 36%, 55% și respectiv 61%. În schimb, în cazul automobilelor asiatice, vânzările de automobile în leasing apropriându-se de 100%, în condițiile în care taxele vamale s-au apropiat de 30%. Mărci, precum Chrysler (S.U.A) și Daihatsu au fost achiziționate în totalitate prin operațiuni de leasing ca, de altfel, Proton și Subaru.
Autovehiculele noi achiziționate în leasing pe piața românească au totalizat, anul trecut, peste 55.800 de unități, în creștere cu aproximativ 44% față de 2003, potrivit Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).
Avansul înregistrat pe acest segment intervine pe fondul creșterii, cu 33,7%, până la nivelul record de 180.927 de unități, a vânzărilor de autovehicule noi pe piața autohtonă. Sistemul de finanțare în leasing și-a menținut poziția din ultimii ani, ca procent în vânzări situându-se, în mod constant, la un nivel de circa 60% în cazul autovehiculelor de import.
Datele privind ponderea leasingului în totalul pieței auto sunt estimative, deoarece situația vânzărilor în funcție de modul de achiziționare nu este disponibilă în cazul vehiculelor comerciale grele, iar, în cazul autoturismelor autohtone, cifrele reflectă doar finanțările derulate prin societățile de leasing partenere ale furnizorilor. Astfel, 61% (35.198 unități) din cele 58.165 autoturisme importate în 2004 au fost achiziționate prin intermediul finanțărilor de tip leasing, restul fiind cumpărate cu plata pe loc sau în rate. Între cele mai bine comercializate mărci de import se remarcă Renault, autoturismele producătorului francez fiind achiziționate în leasing în proporție de 48% (5.148 unități), urmat de Skoda – 68% (5.112 unități), Peugeot – 34% (2.394 unități) și Volkswagen – 57% (3.677 unități). În cazul automobilelor din segmentul de lux și cel cu prețuri situate peste medie, leasing-ul a fost instrumentul preferat pentru achiziție. Autoturismele marca Cadillac, Chevrolet, Chrysler, Hummer, Hyundai, Kia, Lexus, Maserati, Maybach, Mazda, Mitsubishi, SsangYong și Subaru au fost achiziționate în proporție de peste 90% în acest sistem.
În ceea ce privește autovehiculele comerciale ușoare provenite din import, rata de achiziție în leasing este mult mai mare, reprezentând 69% (6.184 unități) din totalul de 9.006 unități comercializate anul trecut. Cele mai bine vândute autovehicule de import au fost Fiat, acestea fiind achiziționate în leasing în proporție de 77% (1.214 unități), urmate de Peugeot – 36% (463 unități), Renault – 71% (927 unități) și Ford – 76% (994 unități).
Grupul Renault a raportat, pentru marca Dacia, o pondere a achizițiilor în leasing de 11% atât pentru autoturisme, cât și pentru modelele pick-up (6.377 și, respectiv, 2.236 unități). În timp ce datele privind vânzările Dacia în leasing cuprind doar finanțările derulate prin RCI Leasing, Daewoo nu a raportat decât o statistică la nivel general. În primele zece luni ale anului 2004, valoarea bunurilor finanțate de membrii Asociației Societăților de Leasing din România (ASLR) a ajuns la 650 milioane de euro, cel mai important segment fiind cel al autovehiculelor, cu o pondere de aproximativ 90%. Oficialii ASLR estimează că volumul contractelor încheiate la nivelul Asociației reprezintă în jur de 55% din totalul pieței de profil românești.
Conform datelor estimative pe 2004, cele opt companii care fac parte din Asociația de Leasing Bancar (ALB) au finanțat achiziții de bunuri în valoare de 500 milioane de euro, dintre care în jur de 69% vizează segmentul auto.
3.3. Asociația Societăților de Leasing din România (ASLR)
ASLR este o organizație profesională, nonguvernamentală, nonprofit, apolitică și independentă, supusă legislației române în vigoare și a fost înființată în februarie 1996 în conformitate cu prevederile Legii nr.21/1924. Membrii ASLR sunt următorii: AFIN ROMÂNIA S.A., AGER LEASING S.A., ALDI CONFORT LEASING SRL, AUTO ITALIA IMPEX SRL, BCR LEASING S.A., CAPITAL LEASING SRL, COMPANIA DE LEASING ȘI INVESTITȚII S.A., DEL FIN LEASING SRL, DIRECT LEASING S.A., DUNĂREA LEASING S.A., D.R.T. Group SRL, EURO LEASING SRL, EUROBUS LEASING SRL, EUROM LEASING 2002 SRL, HVB LEASING ROMANIA SRL, INTERLEASING S.A., INTERNATIONAL LEASING S.A., LADA NIVA LEASING SRL, LEASING DANUBIUS SRL, LEASING ROM SRL, MIDAL LEASING S.A., MOLDO LEASING SRL, MOTORACTIVE S.A., PLANET LEASING S.A., PORSCHE LEASING ROMANIA SRL, RĂDĂCINI LEASING SRL, RCI LEASING ROMÂNIA SRL, ROMÂNIA LEASING S.A., ROMEXTERRA LEASING S.A., ROMSTAL LEASING SRL, TBI LEASING S.A., TOP LEASING S.A., TOTAL LEASING SRL, ȚIRIAC LEASING S.A., VOLKSBANK LEASING ROMÂNIA SRL.
Scopul și obiectivele ASLR:
apără și reprezintă interesele societăților de leasing din România;
promovarea colaborării între aceste societăți;
analizarea cadrului legislativ privind operațiunile de leasing în România și formularea unei poziții comune în elaborarea si aplicarea oricăror reglementări;
colaborarea, în acest sens, cu organismele interne și internaționale din acest domeniu;
popularizarea și promovarea conceptelor, tehnicilor și metodelor avansate din domeniul leasingului;
organizarea de simpozioane și mese rotunde pe teme de leasing pentru a sprijini realizarea acestor obiective (INTERFINANCE 97, 98 si 99, seminarul pe teme de leasing organizat împreună cu Leaseurope);
implicarea mai activă a membrilor ASLR în dezvoltarea industriei leasing-ului în România.
În ceea ce privește cadrul legislativ, ASLR sprijină interesele societăților de leasing din România și exprimă puncte de vedere bazate pe practica actuală, care ar trebui luate în considerare în procesul de elaborare a normelor de reglementare a acestei activități. Pentru sprijinirea activității societăților de leasing, ASLR s-a implicat activ în emiterea de norme de reglementare și de aceea ASLR a organizat simpozionul Interfinance 99, pentru a da participanților o imagine cât mai clară asupra industriei de leasing din România și pentru a prezenta punctele de vedere ale celor care sunt reglementați de această lege, a celor ce au emis aceste reglementări și reprezentanți ai unor firme cunoscute în domeniul serviciilor de consultanță (de ex.: Arthur Andersen, Price Waterhouse).
Pe lângă această conferință, ASLR este implicată în discuții oficiale care s-au desfășurat în fiecare an la sediul Băncii Mondiale din România, la care au participat reprezentanți ai Băncii Mondiale, International Finance Corporation, Guvernului României, Băncii Naționale, FPS și ai Parlamentului, cu scopul de a crea un cadru legislativ coerent și adecvat industriei leasing-ului din România.
3.4. Factorii de influență ai pieței de leasing în România
Piața autohtonă de leasing se află sub impactul a o serie de factori care îi marchează evoluția, din rândul acestora detașându-se, prin prisma relevanței, următorii:
A) Conjunctura pieței de leasing
În România, leasing-ul este o formă de finanțare care s-a dezvoltat rapid în ultimii anii, fiind foarte accesibilă și modernă pentru cei interesați. În ultimii ani, au apărut pe lângă firmele de leasing existente pe piață și alte companii care desfășoară operațiuni de leasing, majoritatea desfășurându-și activitatea pe un anumit segment de piață și anume, cel al leasing-ului auto, care a determinat în perspectivă o creștere a concurenței, sub acest aspect concurența fiind dată între societățile bancare și marile firme importatoare care au deja propriile lor firme de leasing.
B) Factorii economici
În prezent țara noastră este cotată de către organismele internaționale specializate cu calificativul de risc ridicat în ceea ce privește economia țării noastre. Ca urmare investițiile străine se mențin încă la un nivel scăzut față de alte țări. Acest lucru influențează pița de leasing din România care nu poate beneficia de surse interne de finanțare, iar sursele externe sunt greu de atras. Numărul contractelor ce au drept obiect leasing-ul de autovehicule fiind în număr de 91,1%.
Datorită faptului că ponderea operațiunilor ce au ca obiect autovehiculele s-a menținut relativ constantă în ultimii ani, am putea corela evoluția pieței de leasing cu evoluția vânzărilor auto pe piața românească.
Din punct de vedere fiscal, implicațiile leasingu-lui sunt diferite în funcție de tipul de leasing intern sau extern, operațional sau financiar.
În cazul leasingu-lui operațional intern, locatorul va înregistra o cheltuială cu amortizarea activului și un venit aferent ratelor de leasing facturate utilizatorului, iar beneficiarul va înregistra o cheltuială cu rata de leasing. De asemenea, locatorul va colecta TVA-ul calculat asupra întregii sume reprezentând rata de leasing, la scadența acesteia.
În ceea ce privește leasing-ul financiar intern, beneficiarul va recunoaște activul în bilanțul său urmând a-l supune amortizării pe baza duratei normale de viață, recunoscând, astfel, cheltuielile deductibile cu amortizarea. În plus, beneficiarul va recunoaște și cheltuielile cu dobânzile facturate. Locatorul va recunoaște drept venituri impozabile valoarea dobânzilor aferente ratelor de leasing facturate. Din punct de vedere al TVA-ului, implicațiile sunt asemănătoare cu cele care apar în cazul leasing-ului operațional, cu excepția faptului că dobânzile de leasing financiar sunt excluse din baza de calcul a taxei pe valoarea adăugată.
În cazul leasing-ului extern, referindu-ne aici la situația în care locatorul este o persoană juridică nerezidentă, în timp ce beneficiarul este o persoană juridică rezidentă, trebuie precizat că sistemul de aplicare al TVA-ului este diferit de cel al leasing-ului intern. Astfel, deși locatorul nu emite facturi cu TVA, taxa se datorează de către beneficiarul român la cota de 19%. În cazul în care beneficiarul nu este plătitor de TVA, taxa se va achita de către beneficiar până la data de 25 a lunii următoare lunii în care se face plata ratei de leasing. În cazul în care beneficiarul este înregistrat ca plătitor de TVA, el va acționa, în sensul înregistrării atât a TVA-ului colectat, cât și deductibil, în decontul aferent lunii în care se face plata ratei de leasing. Tot referitor la leasing-ul extern, utilizatorul va trebui să rețină și să vireze la bugetul statului impozitul pe venitul nerezidenților. Altfel, în cazul contractelor de leasing financiar, conform legii, utilizatorul va reține 10% din dobânda facturată de societatea de leasing, iar la leasing-ul operațional va reține 15% din întreaga valoare a ratelor de leasing sau cu 15% din marja de profit. Cotele de mai sus menționate pot fi reduse în cazul aplicării anumitor convenții bilaterale de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state.
Trebuie precizat că, în funcție de tipul activului ce face obiectul contractului de leasing, anumite taxe sunt aplicabile după cum urmează:
taxe de timbru în cazul obiectelor ce sunt supuse autentificării prin notariat;
taxe locale diferite în funcție de activul supus leasing-ului (autovehicule, clădiri, construcții);
timbru social de 1% aplicat în cazul vehiculelor noi achiziționate, cu o capacitate cilindrică mai mare de 2000 cmc.
C) Factori legislativi-instituționali
Sunt cei mai importanți factori deoarece importanța lor a determinat evoluția operațiunilor de leasing care a înregistrat o modificare semnificativă față de anii precendeți intrării în vigoare a Legii nr. 99/1999, care echivalează avantajele leasing-ului intern și extren, mai ales în ceea ce privește regimul vamal al bunurilor ce fac obiectul contractelor de leasing. Legea 99/1999 lămurește doar unele probleme, existând încă neclarități legate de reglementările leasing-ului în România ca:
definirea celor două operațiuni de leasing (financiar și operațional);
recuperarea bunurilor în cazul în care utilizatorul nu plătește ratele;
înregistrarea operațiunilor în contabilitate și fiscalitatea acestora.
Cel mai nefavorabil an pentru desfășurarea operațiunilor de leasing a fost anul 2002 care a adus în iulie Legea 414/2002 privind impozitul pe profit prin care se limita deductibilitatea dobânzilor în funcție de gradul de îndatorare. Astfel, atât pentru firma de leasing, cât și pentru utilizator, dacă raportul dintre capitalul împrumutat pe termen lung și capitalurile proprii era mai mare sau egal cu 1, firma avea dreptul să deducă cheltuiala cu dobânda doar în limita veniturilor din dobânzi plus 10% din alte venituri.
În 2003, Guvernul a inclus, prin O.G nr.36/2003 societățile de leasing în aceeași categorie cu instituțiile de credit, iar prin aceasta a fost eliminată deductibilitatea dobânzilor aferente operațiunilor de leasing atât financiar, cât și operațional.
O altă problemă a fost la începutul anului 2002, când Direcția Generală a Vămilor a cerut societăților care derulează operațiuni de leasing cross-border, în baza unei prevederi din O.U.G. nr. 158/2001 privind regimul accizelor, să constituie o garanție egală cu valoarea accizelor aferente. Nemulțumirea societăților era cu atât mai mare cu cât Direcția Generală a Vămilor cerea ca accizele să se calculeze la valoarea CIP a bunurilor, și nu la valoarea reziduală a acestora. Prin republicarea Ordonanței nr.51/1997 a Ministerului Finanțelor Publice, privind operațiunile de leasing și societățile de leasing a fost soluționată neînțelegerea prin exonerarea totală de la obligația de plată a sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garanțiilor vamale.
La 1 ianuarie 2002, s-au eliminat taxele vamale pentru automobilele fabricate în Uniunea Europeană, diminuând în acest fel, dar nu pentru multă vreme, interesul utilizatorilor pentru leasing-ul auto.
Factorii politici
România este privită, în continuare, ca o țară cu o politică instabilă, aceasta împiedicând dezvoltarea finanțărilor și atragerea de investitori străini pentru țara noastră. Dar ținând cont de toate acestea, utilizatorul român de leasing s-a bucurat de avantajele leasing-ului, încercând să-l dezvolte pe cât posibil.
3.5. Evoluția pieței totale de leasing din România între anii 1999-2005
Piața de leasing din România s-a dovedit a fi unul dintre cele mai mai dinamice segmente ale economiei, volumul contractelor fiind evaluat la 1,8 mld. Euro în anul 2004. Cu toate că s-au înregistrat și fluctuații puternice din cauza regimul legislativ, această piață a avut, în continuare, o evoluție în creștere.
Tabelul nr. 2.2.
Evoluția pieței totale de leasing din România între anii 1999-2005
– mil Euro –
Din datele existente în acest tabel, se poate constata o fluctuație în evoluția tranzacțiilor, astfel că, dacă în anul 1999. În România, volumul tranzacțiilor pe piața de leasing înregistra valoarea de 285 mil. Euro, în anul 2000 aceasta a crescut la 137,2mil. Euro (ajungând, deci, la valoarea de 422,2 mil. Euro), iar în 2001 a înregistrat valoarea de 962 Euro. Față de anii precedenți, dar mai ales de anul 2001 în anul 2002 valoare tranzacțiilor scade cu 62,2 (ajungând la valoarea de 899,8 datorită noii legislații privind impozitului pe profit). În anii 2003, 2004 și începutul anului 2005, valoarea tranzacțiilor a fost în continuă creștere de la valoarea de 1400 mil. Euro în 2003 la 1815 mil. Euro în 2004, în anul 2005, pe primul trimestru înregistrându-se o valoare de 457,7 mil. Euro.
Folosind metoda de analiză în lanț, se constată că, în anul 2000, volumul tranzacțiilor totale a crescut față de 1999 de 1,48 ori, în anul 2001, de 2,27 ori față de 2000, iar în anul 2002 am avut de-a face cu o scădere față de anul precedent, astfel, înregistrându-se o valoare minimă a tranzacțiilor de 0,93. În anul 2003, această criză a fost doborâtă de o creștere de 1.55 ori față de anul 2002, iar 2004 s-a înregistrat o ușoară scădere față de 2003 de 1,29.
Dinamica evoluției pieței de leasing în România în perioada 1999-2005 poate fi cel mai bine ilustrată astfel:
Figura nr. 4. Dinamica evoluției pieței de leasing în România în anii 1999-2005
Sursa***: Evoluția pieței de leasing , Mediafax
În datele astfel prezentate, putem observa o evoluție spectaculoasă a volumului total de tranzacții până în anul 2001, în 2002 o ușoară scădere față de anul anterior, iar în 2003 și 2004 din nou o creștere a volumului tranzacțiilor.
Piața românească are în jur de 100 de firme de leasing active, 35 – 40 dintre acestea fiind reunite în Asociația Societăților de Leasing din România (ASLR). Valoarea totală a contractelor de leasing încheiate de membrii ASLR a crescut până în anul 2002, astfel: de la 202,9 milioane euro, în 1999, la 624,1 milioane euro în 2002. Această evoluție poate fi explicată prin prisma mai multor factori: creșterea numărului de membrii de la 17 în 2000, la 28 în 2001 și la 31 în 2002; creșterea numărului de contracte încheiate: în 1999 – 8.746, în 2000- 7.854, în 2001 – 14.991, în 2002 – 36.093, în 2003 – 30.131 și în 2004 33.425. Valoarea totală a contractelor de leasing este estimativă, neexistând, încă, o bază de rapoarte unitară pentru acestea.
Tabelul nr. 2.3.
Dinamica pieței totale de leasing defalcată pe societăți membre și nemembre ASLR
-mil Euro-
A. Utilizând metoda de analiză cu baza în lanț, dinamica pieței totale de leasing defalcată pe societăți membre și nemembre ASLR se prezintă astfel:
a) pe societăți membre ASLR
Volumul tranzacțiilor pe piața de leasing din România a crescut de la 340 în anul 2000 la 587,6 în anul 2001 (crescând cu 237,6 mil. Euro față de 2000). În anul 2002, volumul tranzacțiilor a ajuns la 624,1 (a crescut cu 284,1 față de anul 2000) și în anul 2003 la 850 mil. Euro ( a crescut cu 510 mil Euro față de 2000). În anul 2004, valoarea a fost tot în creștere, (înregistrându-se o valoare de creștere de 689 mil. Euro față de 2000), iar în anul 2005 acest indicator a ajuns la valoarea de 775 mil Euro.
b) pe societăți nemembre ASLR
Se constată o evoluție imprevizibilă și oscilantă a volumului tranzacțiilor pieței de leasing aferentă acestor societăți, cauza principală constituind-o lipsa unor date certe de evoluție, datorate, în special, inexistenței unei baze unice de rapoarte, situație caracteristică anilor 2000-2005. Începând cu anul 2002, evoluția tranzacțiilor societăților nemembre ASLR tinde să revină mai aproape de realitate datorită perfecționării sistemului de rapoarte a activității acestora. Astfel, dacă în anul 2000 volumul tranzacțiilor era de 82,2 mil euro, acesta în anul 2001 a ajuns la 374,4 mil euro. În anul 2002, volumul acestora a crescut 275,7 la (a crescut cu 193,5 mil. Euro), iar în anul anul 2003, volumul lor a ajuns 550 mil. Euro (a crescut cu 467,8 mil. Euro față de 2000). În anul 2004, volumul acestora a ajuns la 786 mil euro, crescând cu 703,8 mil. Euro față de 2000. Cel mai bine evoluția acestor societăți se poate vizualiza în graficul următor:
Figura nr. 5. Evoluția societăților membre și nemembre ASLR
Sursa***:studiu pe anii 2000-2005 ASLR, Mediafax, București, România
Se observă că dinamica pieței de leasing, pe societăți membre ale ASLR, urmărește evoluția constant ascendentă a dinamicii pieței totale de leasing din România, cu deosebirea că vârful evoluției din perioada analizată este situat la nivelul anului 2002.
Tabelul nr. 2.4.
Dinamica pieței de leasing în România defalcată
pe societăți membre și nemembre ASLR, în perioada 2000-2005
În ceea ce privește evoluția pieței de leasing pentru societățile nemembre UNSLR, se observă o evoluție oscilantă în periada analizată, cauza constând, în principal, în inexistența unei baze unitare de rapoarte pentru aceste societăți. Oricum, ambele statistici confirmă evoluția ascendentă a volumului total al pieței de leasing din România și vârful pe care piața de leasing l-a atins în anul 2001.
B. Evoluția pieței de leasing din punct de vedere al numărului contractelor de leasing încheiate, precum și a valorii acestora, se prezintă astfel:
Tabelul nr. 2.5.
Numărul contractelor de leasing încheiate (la nivel ASLR)
Din datele existente, se constată că numărul contractelor de leasing încheiate a crescut de la 14991 în anul 2002, la 36093 în 2003 ( a crescut cu 21.102 față de anul 2002), pentru ca în anul 2004 numărul acestora să ajungă la 30131 (a crescut cu 15.140 față de anul 2002). Totodată, față de anul 2002, numărul contractelor încheiate în anul 2003 a crescut de 2.41 ori pentru ca în perioada din 2004 numărul acestora să scadă cu 6.6%, fapt ce confirmă depășirea în anul 2004 a numărului de contracte încheiate în 2003.
Evoluția numărului de contracte de leasing, încheiate în perioada 2000-2004, poate fi ilustrată grafic astfel:
Figura nr. 6. Evoluția numărului de contracte de leasing
încheiate în perioada 2000-2004
Sursa***: Evoluția leasingului în România, Mediafax
Din punct devedere al valorii contractelor de leasing încheiate, acestea au crescut de la 587,6 mil. Euro în 2002, la 624,1 mil euro în 2003 (au crescut cu 36,5 mil euro față de anul 2002). În anul 2004, valoarea contractelor a ajuns la 546,3 mil. Euro, crescând cu 58,7 mil. Euro față de anul2002.
Tabelul nr. 2.6.
Valoarea contractelor la nivel UNSLR
Se obsevă că, anul 2002, valoarea contractelor a crescut de 1,6 ori pentru ca, în perioada trimestrelor I-III 2004, aceasta să scadă cu 12,5%, fapt ce nu împiedică atingerea și, chiar depășirea în anul 2004 a valorii indicatorilor din 2003. Evoluția valorii contractelor se poate reprezenta grafic astfel:
Figura nr. 7. Evoluția valorii contractelor între anii 2002-2004
Sursa***:Piața de leasing în România , Mediafax, România, București
În concluzie, analiza evoluției numărului și valorii contractelor încheiate în perioada 2002-2004 la nivelul societăților membre UNSLR (140,7%, în anul 2003, față de 2002 a numărului de contracte și 6,2%, în 2003, față de 2002 la valoarea contractelor) confirmă evoluția constant pozitivă a pieței de leasing la nivelul acestor societăți.
Totuși evoluțiile celor doi indicatori sunt în valori absolut diferite, explicația constând, în principal, în faptul că în perioada analizată creșterea de 6,2% a valorii totale a contractelor s-a făcut pe seama creșterii accentuate a numărului de beneficiari, corelată cu o scădere a valorii medii unitare a contractelor, fapt datorat, în principal, puterii economice, în general, scăzute a beneficiarilor contractelor de leasing.
Având în vedere ponderea mare a tranzacțiilor de leasing financiar în totalul tranzacțiilor
de leasing la nivel UNSLR în anul 2003, structurarea valorii totale a leasing-ului financiar pe
numărul de contracte și valoarea acestora se prezintă astfel:
Figura nr. 8. Structura leasingului financiar din punct
de vedere al numărului de contracte la nivel UNSLR
Sursa:***Piața de leasing în România 2003", Info Leasing 2002-2003,Mediafax, București 2003, p 50
Din figură se observă că în anul 2003 din totalul contractelor de leasing financiar
încheiate, 85,20% au fost încheiate de persoane juridice, diferența de 14,8% fiind reprezentată
de persoanele fizice.
Figura nr. 9. Structura leasingului financiar din punct de vedere
al valorii contractelor de leasing la nivel UNSLR
Sursa:*** „Piața leasingului în România 2002", Info Leasing, Mediafax,București 2003, p 50
Din figură rezultă că, în anul 2002, din valoarea totală a contractelor de leasing financiar, persoanele juridice au încheiat contracte în procent de 92,9%, diferența de 7,10% fiind aferentă contractelor încheiate cu persoanele fizice.
În concluzie, din analiză rezultă, în mod clar, că ponderea în derularea operațiunilor de
leasing financiar este determinată de persoanele juridice, accesul persoanelor fizice fiind în acest
tip de tranzacții limitat, în principal, de nivelul relativ scăzut al puterii de cumpărare a
populației.
În ceea ce privește leasing-ul operațional, la nivelul anului 2002, pentru societățile
membre UNSLR situația era următoarea:
Figura nr. 10. Structura leasingului operațional din punct de vedere al
numărului contractelor de leasing la nivel UNSLR
Sursa:*** „Piața leasingului în România 2002", Info Leasing, Mediafax, București 2003, p 50
Se observă că, din totalul contractelor de leasing operațional încheiate în anul 2002,
97,2% din ele au fost încheiate cu persoane juridice și restul de 2,8% cu persoane fizice.
Figura nr. 11. Structura leasingului operațional din punct de vedere
al valorii contractelor de leasing la nivel ASLR
Sursa:*** „Piața leasingului în România 2002", Info Leasing, Mediafax, București 2003, p 50
Tot la nivelul anului 2002, din valoarea totală a contractelor de leasing operațional, 97,7% au fost încheiate de persoane juridice și diferența de 2,3% de persoane fizice.
După cum se observă și pentru acesta formă de leasing, importanța ca valoare și pondere o dețin persoanele juridice. Față de leasing-ul financiar, ponderea este mai mare, situație datorată, în principal, acelorași aspecte prezentate și la leasing-ul financiar la care se adaugă o anumită incoerență legislativă și, implicit, rezerva părților contractuale în efectuarea de astfel de operațiuni.
Cea mai mare parte a contractelor de leasing încheiate în anul 2002 a fost reprezentată de contracte cu furnizori externi în pondere de 81,7% din valoarea contractelor, restul de 18,3% fiind contracte cu furnizori interni. Contractele de leasing intern au reprezentat 94,3%, în timp ce contractele de leasing extern doar 5,7%.
Pe tipuri de contracte, structura contractelor de leasing se prezintă astfel:
Figura nr. 12. Structura leasingului financiar din punct de vedere al
furnizorilor interni și externi
Sursa:*** „Piața leasingului în România 2002", Info Leasing, Mediafax, București 2003, p 51
În anul 2002, în cadrul leasing-ului financiar, din valoarea totală a contractelor de 551,6 mii. Euro au fost încheiate cu furnizori externi contracte în sumă de 449,6 mii. Euro (81,5%) și cu furnizori interni contracte în sumă de 102 mii. Euro (18,5%).
Figura nr. 13. Structura leasing-ului operațional din punct
de vedere al furnizorilor interni și externi
Sursa:*** „Piața leasingului în România 2002", Info Leasing, Mediafax, București 2003, p 51
În anul 2002, din valoarea totală a contractelor implicând operațiuni de leasing operațional de 84,7% , adică 61,4 mil.Euro au fost încheiate cu furnizori externi, iar restul de 15,3 %, adică 11,1 mil.Euro cu furnizori interni.
În concluzie, se constată că atât în cazul leasing-ului financiar, cât și în cazul leasing-ului operațional ponderea cea mai mare a contractelor de leasing încheiate în anul 2002 o au cele cu furnizori externi.
Din datele raportate de membrii UNSLR rezultă că, la sfârșitul anului 2002, numărul clienților Uniunii era de 15.843. Dintre aceștia, 90,7% (14.370 de clienți) aveau încheiate contracte de leasing financiar, iar 8,3% (1.473 de clienți) contracte de leasing operațional, în funcție de natura persoanelor (fizice sau juridice) situația prezentându-se astfel:
Figura nr. 14. Structura leasingului financiar din punct
de vedere al numărului de persoane fizice și juridice
Sursa:*** „Piața leasingului în România 2002", Info Leasing, Mediafax, București 2003, p 53
Din totalul de 14.370 clienți ce au încheiat contracte de leasing financiar, 80,1 % (l 1.510
clienți) erau persoane juridice și 18,9 % erau persoane fizice.
Figura nr. 15. Structura leasingului operațional din punct de vedere
al numărului de persoane fizice și juridice în anul 2002
Sursa:*** „Piața leasingului în România 2002", Info Leasing, Mediafax, București 2003. p 53
Din totalul de 1.373 clienți care încheiaseră contracte de leasing operațional, 99,7 %
(1.468 clienți) erau persoane juridice, iar restul de 0,3 % (5 clienți) erau persoane fizice.
În concluzie, atât în cazul leasing-ului financiar, cât și în cazul celui operațional, ponderea cea mai mare în cazul obținerii unei finanțări o dețin persoanele juridice, acestea beneficiind de o bonitate mult mai mare decât persoanele fizice.
Figura nr. 16. Structura leasingului financiar din punct de
vedere al numărului de contracte în anul 2002
Sursa:*** „Piața leasingului în România 2002", Info Leasing, Mediafax,București 2003. p 52
Din figură se observă că ponderea cea mai mare o deține numărul contractelor încheiate cu persoane juridice (85,20%), restul (de 14,80%) fiind reprezentat de numărul de contracte încheiate cu persoane fizice.
Figura nr. 17. Structura leasingului operațional din punct de vedere al
numărului de contracte în anul 2002
Sursa:*** „Piața leasingului în România 2002", Info Leasing, Mediafax, București 2003, p 52
Din figură se observă că, și în cazul leasing-ului operațional, ponderea majoritară o deține numărul contractelor încheiate cu persoanele juridice (97,20%), restul (de 2,80%) reprezentând numărul de contracte încheiate cu persoane fizice.
În concluzie, se constată că, și în acest caz, persoanele juridice au întâietate atât în ceea ce privește obținerea creditului pentru finanțarea contractelor de leasing, cât și în achiziționarea efectivă a bunurilor în sistem leasing.
C. Evoluția stucturii pieței de leasing în funcție de criteriile teritoriale de împărțire a contractelor de leasing (intern și extern) și de ponderea ratelor în prețul de vânzare (financiar și operațional) pe perioada 2000-2003 (trimestrele I-III) se prezintă astfel:
Tabelul nr. 2.7.
Evoluția structurii pieței de leasing în funcție de criteriile
teritoriale de împărțire a contractelor de leasing
– mil.Euro-
Sursa:*** „Evoluția Pieței de leasing 1998- 2002", Info Leasing, Mediafax, București 2003, p 34
Valoarea leasing-ului intern a crescut de la 172,98 mii Euro în anul 2001 la 345,9
mii Euro în anul 2002 (a crescut cu 172,92 mii Euro față de anul 2002). În anul 2003, valoarea
leasing-ului intern era de 588,5 mii Euro (a crescut față de anul 2003 cu 415,52 mii Euro)
pentru ca, în anul 2004, aceasta să înregistreze valoarea de 225,6 mii Euro (a crescut cu 52,62 mii
Euro față de 2001).
În ceea ce privește evoluția leasing-ului extern, putem spune că acesta a avut o traiectorie oscilantă de la 139,78 mii Euro în anul 2001 la 235,76 mii Euro în anul 2002 (valoarea a
crescut față de anul 2001 cu 95,98 mii Euro), ajungând în anul 2003 la 35,7 mii Euro (a scăzut
față de anul 2001 cu 104,08 mii Euro). În anul 2004, situația și-a mai revenit, în sensul că valoarea leasing-ului extern înregistra 320,6 mii Euro, crescând cu 180,82 mii Euro față de anul 2001.
Figura nr. 18. Evoluția structurii pieței de leasing în funcție
de criteriile teritoriale de împărțire a contractelor de leasing
Sursa:*** „Evoluția Pieței de leasing 1998- 2002", Info Leasing, Mediafax, București 2003, p 34
Se observă că, în perioada 2001-2002, valoarea leasing-ului intern a devansat valoarea leasing-ului extern, (leasing-ul intern 172,98 mii Euro, leasing-ul extern 139,78 mii Euro în anul 2001, leasing-ul intern 349,9 mii Euro, leasing-ul extern 235,76 mii Euro în 2002). Anul 2003 a fost anul de vârf pentru leasing-ul intern când acesta a înregistrat valoarea de 588,5 mii Euro și anul de "groază" pentru leasing-ul extern care a înregistrat valoarea de 35,7 mii Euro. În anul 2004 situația s-a îmbunătățit pentru leasing-ul extern care a înregistrat valoarea de 320,6 mii Euro, devansând, astfel, valoarea leasing-ului intern care a înregistrat 255,6 mii Euro.
Tabelul nr. 2.8.
Evoluția structurii pieței de leasing în funcție de ponderea ratelor în prețul de vânzare
-mii Euro-
Sursa:*** „Evoluția Pieței de leasing 1998- 2002", Info Leasing, Mediafax, București 2003, p 35
Valoarea leasing-ului financiar a crescut de la 276 mii Euro în anul 2000 la 508,1 mii Euro în anul 2001 (a crescut cu 232,1 mii Euro față de anul 2000). În anul 2002, leasing-ul financiar a înregistrat valoarea de 551,6 mii Euro (a crescut cu 275,6 mii Euro față de anul 2000), în anul 2003 ajungând la valoarea de 496,5 mii Euro (a crescut cu 220,5 mii Euro față de anul 2000).
Valoarea leasing-ului operațional a crescut de la 36,8 mii Euro în anul 2000 la 73,6 mii Euro în anul 2001 (a crescut cu 36,8 mii Euro față de anul 2000) la 72,5 mii Euro în anul 2002 (a crescut cu 35,7 mii Euro față de anul 2000) și la 49,7 mii Euro în anul 2003 (a crescut cu 12,9 mii Euro față de anul 2000). Procentual, situația se prezintă astfel:
Figura nr. 19. Evoluția structurii pieței de leasing în funcție
de ponderea ratelor în prețul de vânzare
Sursa:*** „Evoluția Pieței de leasing 1998- 2002", Info Leasing, Mediafax, București 2003, p 35
După cum se observă, în valoarea totală a operațiunilor de leasing efectuate în perioada 2001-2004, ponderea o deține leasing-ul financiar care a avut o evoluție spectaculoasă începând cu anul 2002. Astfel, față de anul 2001, valoarea leasing-ului financiar a crescut în anul 2002 de 1,84 ori, în anul 2003 de 2 ori și în perioada trimestrelor I-III 2004 de 1,8 ori cu tendința evidentă de depășire a nivelului maxim atins în 2003.
În ceea ce privește leasing-ul operațional pentru perioada 2001-2004, valoarea acestuia s-a menținut relativ constantă, cu un palier în valoare de aproximativ 73 mii Euro pentru perioada 2001-2004.
În concluzie, analiza după cele două criterii, relevă în evoluție următoarele aspecte importante:
creșterea semnificativă a ponderii valorice și procentuale a leasing-ului intern de la 55,3% în 2001 la 94,28% în anul 2003 în detrimentul celui extern; în ceea ce privește nivelul celor două forme de leasing în perioada trimestrelor I-III 2004, situația a prezentat diferențe la sfârșitul anului 2004, însă rezultatele trimestrului III înclină către o depășire semnificativă a valorii leasing-ului extern în anul 2004 față de ponderea valorică și procentuală a acestuia în anul 2003;
b) menținerea în perioada analizată a unui nivel relativ constant al tranzacțiilor prin operațiuni de leasing financiar (ponderea acestora rămânând relativ constantă atât din punct de vedere procentual, cât și valoric). Explicația ar consta, în principal, în definirea legală mai exactă și clară a operațiunilor de leasing financiar, cât și avantajele de natură fiscală (definite mai clar de lege) ale acestor tipuri de operațiuni de leasing.
D. Evoluția pieței de leasing din punct de vedere al obiectelor contractelor încheiate de membrii UNSLR.
Conform datelor statistice, evoluția pieței de leasing din punct de vedere al obiectelor contractelor de leasing pentru membrii UNSLR, în perioada 2001-2004 (trim. I-III), se prezintă astfel:
Tabelul nr. 2.9.
Evoluția pieței de leasing din punct de vedere al obiectelor
contractelor încheiate de membrii UNSLR
-mii Euro-
Sursa:*** „Evoluția Pieței de leasing 1998- 2002", Info Leasing, Mediafax, București 2003, p 33
Pe structura prezentată, se constată că, față de anul 2001, valoarea leasing-ului pentru
autovehicule a crescut în anul 2002 de 2 ori, în anul 2002 de 1,86 ori și în perioda trim. I-III din
anul 2004 de l ,97 ori, existând premise clare de depășire a valorii înregistrate în 2002.
În ceea ce privește leasing-ul pentru celelalte obiecte (utilaje agricole, echipamente,
birotică și altele) se constată că, în perioada 2001-2002, valoarea leasing-ului corespunzător s-a
menținut relativ constantă pe fiecare obiect în parte pentru ca, în perioada 2003, să asistăm la un
salt spectaculos al valorii leasing-ului fiecăruia.
În ceea ce privește perioada trimestrelor I-III din 2004, din datele centralizate numai leasing-ul
pentru autovehicule își păstrează tendința de creștere, celelalte situându-se la valori care nu pot
fi încă interpretate într-o manieră statistică datorită perioadei incomplete.
Figura nr. 20. Evoluția pieței de leasing din punct de vedere al obiectelor
contractelor încheiate de membrii UNSLR în anul 2001
Sursa:*** ,,Evoluția Pieței de leasing 1998- 2002", Info Leasing, Mediafax, București 2003, p 33
Din grafic, se observă că ponderea cea mai mare o au autovehiculele (81%), după care
urmează echipamentele (l 1%), utilajele agricole (5%), birotică (1%) și altele (2%).
Figura nr. 21. Evoluția pieței de leasing din punct de vedere al obiectelor
contractelor încheiate de membrii UNSLRîn anul 2002
Sursa:*** „Evoluția Pieței de leasing 1998- 2002", Info Leasing, Mediafax, București 2003, p 33
Din grafic, se observă că ponderea cea mai mare o au autovehiculele (87%), după care urmează echipamentele (7%), precedate de utilajele agricole (2%), birotică (2%) și altele (2%).
Figura nr. 22. Evoluția pieței de leasing din punct de vedere al obiectelor
contractelor încheiate de membrii UNSLRîn anul 2003
Sursa:*** „Evoluția Pieței de leasing 1998- 2002", Info Leasing, Mediafax, București 2003, p 33
Din grafic, se observă că ponderea cea mai mare o au autovehiculele (76%), după care
urmează echipamentele (11%), precedate de utilajele agricole (6%), birotică (1%) și altele (6%).
Figura nr. 23. Evoluția pieței de leasing din punct de vedere al obiectelor
contractelor încheiate de membrii UNSLR în anul 2004
Sursa:*** „Evoluția pieței de leasing 1998- 2002", Info Leasing, Mediafax, București 2003, p 33
Din grafic, se observă că ponderea cea mai mare o au autovehiculele (91,10%), după care
urmează echipamentele (5,70%), precedate de utilajele agricole (0,20%), birotică (1,50%) și
altele (1,50%).
Detaliat, structura contractelor de leasing (la nivel UNSLR), în anul 2003, în funcție de obiectul contractului, înfățișează următoarele:
Figura nr. 24. Structura contractelor de leasing (la nivel UNSLR),
în funcție de obiectul contractului, în anul 2003
Sursa:*** „Piața leasingului în România 2002", Info Leasing, Mediafax, București 2003, p 54
Structura detaliată a contractelor de leasing încheiate în anul 2003 și prezentate mai sus relevă, în primul rând, ponderea semnificativă a leasing-ului pentru autovehicule (75,4%). Pe locul 2 cu o pondere de 10,6 % se situează echipamentele industriale, următorul loc fiind ocupat de tractoarele agricole cu 5,9%. De remarcat este faptul că în această structură apar cu ponderi noi obiecte ale leasing-ului: echipamentele medicale cu 1,9%, birotica cu 1,4% și imobiliarele cu 0,2% (cu evidente tendințe de creștere). Apariția acestor obiecte ale contractelor de leasing indică, în fapt, o reorientare a pieței leasing-ului către activități cu un înalt grad de performanță (echipamentele medicale, calculatoare, birotică), dar și către domenii noi (imobiliarele) pentru care în ultima perioadă s-a consemnat o dezvoltare accelerată a pieței.
Figura nr. 25. Structura contractelor de leasing (la nivel UNSLR)
pentru autovehicule, în anul 2003
Sursa:*** „Piața leasingului în România 2002", Info Leasing, Mediafax, București 2003, p 54
Din analiza graficelor, rezultă următoarele aspecte semnificative cu privire la evoluția pieței de leasing din punct de vedere al obiectului contractelor:
a) cel mai important segment al pieței de leasing continuă să fie cel al autovehiculelor, de 2/3 din piața totală de leasing. Se observă, însă, că echipamentele au ocupat în toți acești ani poziția a doua, înregistrând, în 2003, o creștere de 4 procente față de anul 2001. Pe poziția a treia se mențin utilajele agricole, urmate de birotică.
b) trebuie menționat faptul că a crescut ponderea segmentului autovehicule comerciale și al autobuzelor în detrimentul celei a autoturismelor.
Pe piața leasing-ului în România, principalii factori de succes în activitatea firmelor de leasing sunt reprezentați de disponibilitatea surselor de finanțare și analiza riguroasă a bonității financiare a clienților. Principalele surse de finanțare disponibile firmelor de leasing sunt băncile urmate de acționari și fondurile de investiții.
Capitolul 3. STUDIU DE CAZ
3.1. Evoluția societății Tiriac Leasing pe piața româneasca
Aparținând grupului Tiriac Holdings, Tiriac Leasing este a patra companie de leasing din România din punct de vedere al valorii bunurilor finanțate conform Asociației Societăților de Leasing din România (ASLR), din care si face parte.
In principal Tiriac Leasing ofera finanțare in sistem leasing financiar intern si leasing operational pentru intreaga gama de autovehicule ( de la autourisme pană la marile flote comerciale), aparținând oricărei mărci sau mix de marci, precum si o gama larga de echipamente.
Portofoliul de clienți al Tiriac Leasing este reprezentat de persoane fizice, persoane fizice autorizate, companii private precum IMM-urile sau companiile multinaționale, precum si din companii din sectorul public.
Colaborarea cu Tiriac Leasing inseamna colaborarea cu o echipa profesionista, dinamica si proactiva, capabilă să ofere soluția optimă de finanțare funcție de preferințele specifice fiecărui client.
Viziune
Fiind una dintre companiile din cadrul Tiriac Holdings, Tiriac Leasing urmăreste să imprime la nivel de servicii de finanțare caracteristicile de business ale numelui Tiriac si anume: incredere, etalon de seriozitate si succes in afaceri.
Misiune
Fiind orientată spre client Tiriac Leasing urmăreste să-si adapteze permanent oferta de
servicii de finanțare pentru a soluționa prompt si profesional dorințele si exigențele in continuă schimbare ale clienților săi.
Scurt istoric
Initial, societatea s-a inființat sub numele Molesey Leasing Group SA in noiembrie 1999 pentru a acorda leasing financiar intern persoanelor juridice.
La inființarea societății capitalul social al Molesey Leasing Group SA era de 906.200.000 lei.
In luna mai a anului 2000 s-a constituit Tiriac Leasing SA având ca scop finanțarea in leasing financiar intern a autovehiculelor aparținând grupului TiriacAuto.
In luna iunie a anului 2001 Tiriac Leasing si-a mărit capitalul social la 14.279.899.600 lei.
In august 2004 are loc o nouă majorare a capitalul social la 10,000,000 RON (100,000,000,000 lei vechi).
Evoluând continuu, Tiriac Leasing a ajuns in prezent sa finanțeze peste 10 000 de autovehicule, comercializate atat de TiriacAuto, dar si de alti dealeri autorizati.
Management si actionari
Consiliul de conducere
Adrian Alexe – Administrator
Valentin Radu – Membru
Sructura actionariatului
99.62% Molesey Holdings Ltd
0.14 % Autorom SRL
0.06 % Romcar SRL
0.06 % Hyundai Auto Romania
0.06 % RMB Inter-Auto Cluj SRL
0.06 % Casa Auto Timisoara SRL.
Parteneri Tiriac Leasing
Tipuri de leasing
Tiriac Leasing finanteaza produse in leasing financiar sau operational.
Leasingul operațional este operațiunea de leasing in care:
– bunul finanțat este evidențiat in contabilitatea finanțatorului;
– redevența lunara este compusa din cota de amortizare calculata conform prevederilor legale plus un beneficiu, fiind asimilata unei chirii;
– amortizarea este evidențiata in contabilitatea finanțatorului;
– întreaga redevența lunara este considerata cheltuiala deductibila din punct de vedere fiscal, pentru utilizator.
Prin operațiunea de leasing financiar se înțelege: – bunul finanțat este evidențiat in contabilitatea utilizatorului;
– utilizatorul înregistrează amortizarea aferenta mijlocului fix intrat in patrimoniu, amortizare care este deductibila din punct de vedre fiscal, potrivit legislației in vigoare;
– redevența lunara este compusa din cota parte din valoarea de intrare a mijlocului fix si din dobânda de leasing;
– dobânda de leasing este o cheltuiala deductibila din punct de vedere fiscal pentru utilizator.
Servicii
Consultanta in alegerea variantei si a conditiilor optime de finantare functie de nevoile specifice fiecarui client
Consultanta in perioada derularii contractului de leasing privind facturile, platile, daunele auto, imputernicirile pentru deplasarea in afara teritoriului tarii etc.
Asistenta pentru omologarea autovehiculelor achiziționate prin Tiriac Leasing
Înmatricularea autovehiculelor achiziționate prin Tiriac Leasing
Îndeplinirea formalităților vamale corespunzătoare autovehiculelor si echipamentelor achiziționate prin Tiriac Leasing
Asigurări RCA si FULL-CASCO.
Rezultate financiare
Din graficele de mai jos se poate urmări evoluția firmei Tiriac Leasing pe piata din România in decursul anilor.
Valoarea contractelor (RON) anii 2003-2004
Valoarea bunurilor finantate (RON) anii 2003-2005
Cifra de afaceri (RON) anii 2003-2005
CONCLUZII
Leasingul a devenit necesar datorită ritmului alert al concurenței, al cererii si ofertei, al progresului tehnic, care implică decizii si invenții imediate ce depăsesc uneori posibilitățile de autofinanțare ale intreprinzătorului, cât si capacitățile de creditare de care dispune.
In aprecierea cât mai completă a conținutului operațiunilor de leasing, trebuie avute in vedere atât avantajele, cât si limitele sale pentru partenerii la acest tip de tranzacție (furnizorul, societatea de leasing si clientul).
Pentru întreprinderea direct confruntată cu alegerea modului de finanțare a investițiilor sale, tentația reprezentată de leasing este mare. Leasingul, favorizând concentrarea intreprinderii asupra activitatii sale specifice profitabile in mod direct, simplifică gestiunea investitiilor si, mai general, aduce un element de suplețe in politica investițiilor.
Avantajul major pe care il oferă leasingul este acela de a asigura finanțarea integrală a unei investiții din fonduri exterioare, intreprinderea nedispunând de fondurile proprii necesare. Sub acest aspect leasingul constituie un remediu pentru lipsa de fonduri proprii, de care se lovesc întreprinderile create recent sau aflate in expansiune rapidă. Si nu numai atât, el permite si realizarea unei economii de fonduri proprii, ce pot fi utilizate alte scopuri mai rentabile. Se adaugă la aceasta faptul ca rambursarea creditului se face din beneficiile obținute prin exploatarea bunului finanțat prin leasing.
Dar acest avantaj trebuie pus in balanța cu costul relativ ridicat al operațiunii, daca se compara baremul de leasing cu procentul dobânzilor creditelor pe termen mediu si lung sau cheltuielile pe care le antrenează cele doua moduri de finanțare totuși aceste comparații ar trebui sa tine seama si de eșalonarea in timp a cheltuielilor suportate de întreprindere. Astfel, in cazul leasingului, plata in avans sau plata unui avans nu sunt obligatorii, iar creditarea se poate face pe perioade indelngate pana la 10 ani si chiar mai mult in cazul leasingului imobiliar.
Durata perioadei de închiriere poate fi astfel stabilita incât întreprinderea sa fie dotata permanent cu mașinile si utilajele cele mai moderne si mai productive. Prin aceasta leasingul se dovedește a fi o alternativa avantajoasa pentru obținerea unor mijloace de producție de înalta tehnicitate, dar foarte scumpa.
Este evident ca leasingul nu s-ar fi putut dezvoltat așa de rapid daca societățile de leasing nu l-ar fi avantajat. Aceasta se traduce in principal prin rentabilitatea si securitatea fondurilor investite de societățile de leasing. Ele beneficiază de garanția reala cea mai puternica, proprietatea asupra bunului si, in același timp, operațiunea de leasing are ca efect degrevarea lor de orice risc economic, dar si de alte sarcini, pe care, in mod normal, le are un proprietar.
Inconvenientele principale pentru societatea de leasing le constituie faptul ca este posibil ca dupa prima închiriere, chiar daca nu s-a recuperat valoarea, bunul sa nu mai poată fi relocat si riscul ce decurge di utilizarea necorespunzătoarea utilajelor de către beneficiari.
Furnizorul beneficiază, la rândul sau, de mai multe avantaje.
In primul rând, leasingul este metoda care contribuie, in mod efectiv, la promovarea si creșterea exporturilor, asigura câștigarea de noi parteneri, pătrunderea pe noi piețe, permanentizarea relațiilor comerciale prin desfacere îndelungata a unor produse. Furnizorul are posibilitatea, ca pe lânga vânzarea cash si vânzarea pe credit, sa ofere si varianta leasing.
Prin leasing sunt câștigați, așa cum spuneam mai sus, beneficiarii care nu pot sa plătească avansul in cazul vânzărilor pe credit sau prin faptul ca o anumita mașina este mai intai închiriata, pentru a-l convinge pe client de randamentul ei, iar in final acesta va achiziționa mașina.
In sprijinul leasingului se adaugă operativitatea in tranzacții, neobișnuita la alte procedee comercial-economice; condițiile de leasing standardizate elimina îndelungatele tratative, care de duc, de regula, la încheierea unor contracte de credit clasice. Exista firme de leasing care deschid conturi curente unor beneficiari, prin care aceștia pot închiria, in clipa in care au nevoie, un utilaj oarecare fără sa încheie noi contracte.
Fără a minimiza inconvenientele pe care le prezintă, deschide multiple posibilități in practica comercial-economica si, ca urmare, are multe șanse de extindere.
Foarte avantajoasa pentru producător (exportator) este o asemenea forma a operațiunii, care sa permită asigurarea serviciului pentru echipamentele astfel exportate de către el însuși si obținere de venituri suplimentare in valuta si, ca urmare, creșterea eficientei sale.
In aceste mod, el își poate imbunatăți structura veniturilor de export, in sensul creșterii ponderii muncii vii in detrimentul materiilor prime incorporate. Utilizarea leasingului alături de exportul clasic are o mare importanta. Dubla posibilitate oferita clienților (leasingul sau vânzarea) poate debloca tratative ce tind sa se soldeze cu un eșec.
Tratarea leasingului in maniera de marketing presupune analiza atenta a pieței astfel incât sa se știe in orice moment pentru care produs este oportuna încheierea de contracte de leasing.
Trebuie sa li se spună clienților potențiali ca, prin leasing, își pot păstra rezervele de lichidități, ca nu sunt supuși unor investiții nesigure etc.
Toate aceste avantaje vor determina mulți clienți sa încheie contracte de leasing. Producătorii nu trebuie sa uite ca are importanta chiar si menținerea sau consolidarea unui segment de piața cucerita, pentru pătrunderea pe noi piețe. Trebuie avute in vedere si alte avantaje, pe care operațiunea le oferă, si aduse in atenția eventualilor clienți in funcție de analizele de piața, pe zone, mai restrânse.
Acestor doua aspecte li se alătura un altul, important mai ales pentru conjunctura economica româneasca, acela al leasingului ca metoda de privatizare.
Aprecierile cu privire la aceasta problema sunt necesare cu atât mai mult cu cat condițiile economice actuale din România fac posibila aplicarea sa. Din acest punct de vedere leasingul, presupune un operator particular care închiriază bunuri si utilități aflate in proprietatea statului si le folosește după bunul sau plac, in numele si pe contul sau, cu singura condiție de a nu pierde sau transforma proprietățile de baza.
In acest caz, este necesara specificarea intr-un contract de leasing a condițiilor in care se face închirierea, a modului de operare, a prețului de plata si, in general, a obligațiilor parților. Operatorul privat își asuma toate riscurile comerciale legate de funcționarea bunurilor si înregistrează toate repercusiunile financiare in cazul in care nu le folosește eficient. In schimb, operatorul își angajează personalul, după cum, la fel de bine, poate folosi parțial sau total personalul existent.
Bibliografie
Ciobanu, gh. (1996), Metode si tehnici de comerț exterior, UCDC, Facultatea de management turistic si comercial, Cluj-Napoca;
Cocris, V. (1994), Leasing-ul – formă indirectă de finanțare a intreprinderii, FSE, Iasi;
Diaconescu, M. (1999), Bănci. Sisteme de plăți. Riscuri, Editura Economică, București;
Gaftoniuc, S. (1995), Practici bancare internaționale, Editura Economică, București;
Georgescu T., Caraiani Gh. (1997), Tehnici de comerț exterior, Editura Sylvi, București;
Negrus, M. (1991), Finanțarea schimburilor internationale. Politici. Tehnici, Editura Humanitas, București;
Mazilu, D. (2000), Dreptul Comerțului Internațional, Editura Lumina Lex, București ;
Negrus, M. (1999), Finanțarea in comerțul internațional, Institutul Bancar Român, București;
Popa, I. (2002), Tranzacții comerciale internaționale, Editura Economica, București;
Popa, I. (2002), Tranzacții de comerț exterior, Editura Economica, București;
Puiu, Al. (1992), Managementul afacerilor economice internaționale, Editura Independenta economica, București;
Puiu, Al. (1996), Management in afacerile economice internaționale, Editura Independenta Economica, București;
Puiu, Al. (1997), Tehnici de negociere contractuala si derularea in afacerile internaționale, Editura Economică, București;
Stoian, I. (1997), Comerț internațional – Tehnici si proceduri, Editura Percomex, București;
Stoian, I. (2001), Finanțarea in comerțul internațional, Editura Percomex, București;
Voiculescu, D. (1989), Leasing, Editura Științifica si Enciclopedica, București;
www.aslr.ro;
www.tiriacleasing.ro;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Leasing Ul Ca Instrument de Finantare Si Elementele Sale Definitorii (ID: 132412)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.