Leadership Ul Institutiilor Publice din Uniunea Europeana

Cuprins

1 – Introducere

Faptul că Leadership-ul este un element vital în bătălia pentru succes al oricărei organizații moderne este dincolo de orice dubiu. Relevanța acestuia în Administrația Publică este cu atât mai semnificativă cu cât constrângerile specifice acestui sector fac ca șansele unui model de conducere care omite leadership-ul de-a obține performanță să fie mai degrabă iluzorii.

Caracterul nostru de „ființe raționale” relevat de Aristotel ne conduce către nevoia de a locui în comunități. Considerentele practice care rezultă din acest fapt duc natural la necesitatea unui sistem de organizare, astfel încât administrația publică face parte din viața fiecăruia dintre noi datorită rolului său vital în apărarea drepturilor și libertăților atunci când acestea riscă să fie încălcate ori lezate dintr-un motiv sau altul.

Interesul meu pentru aceasta tema deriva atât din conștientizarea faptului că ,,nu există indivizi fără stat și stat fără indivizi’’, precum afirma Aristotel în lucrarea sa Politica cât și din faptul că prin idealul democrației cetătenii au atât dreptul de a-și face auzită părerea cât și „obligația” de a fi preocupati de binele cetății.

Acest lucru m-a facut să aleg această temă deoarece ea imi oferă oportunitatea de a înțelege mai bine mecanismele care au loc în Uniunea Europeană ,să învăt despre leadership-ul în instituțiile publice analizând performanțele și limitările actualului context, să insist mai mult în aflarea unor informații pe care până în prezent nu le-am înțeles.

Pentru a realiza aceste obiective mă voi axa pe definirea Leadership-ul instituțiilor publice din Uniunea Europeană și descrierea acesteia din mai multe aspecte, punctând de asemenea câteva caracteristici importante ale Parlamentului European.

În primul capitol, mi-am propus să realizez un scurt istoric, adăugând câteva consideranții generale.

Cel de-al doilea capitol va conține definiția Leadership-ului și tipurile ale acestuia, capitolul al III-lea va descrie instituțiile publice ale Uniunii Europene, și vor fi pe scurt prezentate principalele institutii ale acesteia, precum și instrumentele de management în evaluarea leadership-ului instituțional .

Capitolul IV va cuprinde studiul de caz în care este analizat Leadership-ul in Parlamentul European printr-un proiect proiect complex ( CETA ) cu ajutorul căruia am ilustrat întreaga gama de poziții de care Parlamentul European trebuie să țină cont în adoptarea unei decizii .

Un lider este un negustor de sperante.“( Napoleon Bonaparte)

2 – Leadershipul

2.1-Definiția Leadership-ului

Termenul a început să se extindă și să se folosească și în afara zonelor de tradiție ale utilizării sale – respectiv cel militar și politic, odată ce mediul de afaceri a început să considere experiențele acumulate în aceste domenii relevante pentru provocările cu care se întâlnea.

Prin încrederea propriilor forțe ale leaderilor aceștia generează încredere celorlalți din jurul lor. În preajma adevaraților lideri, angajații se simt mai competenți și găsesc munca mai interesantă. Leadership-ul astfel se află în relație directă cu capacitatea de a influența comportamentul oamenilor.

Prin capacitatea unui individ de a influența, de a motiva și de a da posibilitatea altora de a contribui împreună cu eficacitatea și succesul unei organizații unde sunt membrii”.

Uneori se referă la posesia unor atribute personale, cum ar fi curajul, ambiția, hotarârea sau carisma. Alteori, se referă la deținerea unei poziții care conferă putere, autoritate și responsabilitate.

Facand o analiză aprofundata a literaturii referitoare la leadership, aceasta arată multe definiții ale conceptului de leadership, câțiva cercetători au încercat să-l definească prin studii si proiecte pe care sa le conceapa cu ajutorul acestui concept.

Analizand toate aspectele ale acestuia, o explicatie de consens a leadership-ului este că acesta reprezintă un proces de putere socială, deși același lucru poate fi spus despre cele mai multe dintre experiențele care necesita mai mult de un individ.

Leadership-ul redă capacitatea unui individ de a stabili anumite obiective și de a-i face pe ceilalți din jurul sau să-l urmeze în realizarea acestora pe baza unei puternice implicări emotionale și operaționale.

Printr-o acțiune colectivă, Leadership-ul poate să aducă schimbări semnificative, augmenta competența și motivația tuturor celor implicați, adică acțiunea în care mai mult de un individ influențează procesul.

Printr-un proces continuu, nu un eveniment, nici prin implementarea unui proiect sau inspirația unei idei mărețe poate caracteriza Leadership-ul.

Atunci cand leadership-ul apare ,adepții aleg să-i urmeze pe liderii lor – din credința pentru ei și pentru viziunea lor. Leadership-ul este inraurit, dacă nu chiar provocat de cultura și de experiența de viață.

Trecerea la economia de piață este condiționată convingator de introducere în toate componentele economiei a managementului performant realizat de către leaderii profesioniști.

Leadership-ul in ultimul deceniu s-a remarcat ca o componentă principala a managementului, prezentând însă o specificitate și autonomie aparte, având o influența majoră, adesea chiar decisivă asupra performanțelor organizațiilor.

Ca urmare, prezintă o utilitate deosebită cunoașterea și luarea în considerare a elementelor de bază privind leadershipul managerial, de către toți cei care exercită sau sunt antrenați în procesele manageriale în societăți comerciale, administrația publică, ministere etc.

Leadershipul este unul dintre elementele cele mai frecvent examinate și actuale ale managementului – comportă o mare varietate de abordări.

O abordare consacrată consideră că leadership-ul este procesul prin care o persoană stabilește un scop sau o direcție pentru una sau mai multe persoane și-i determină să acționeze împreună cu competență și deplină dedicare în vederea realizării lor.

Leadership-ul implică o acțiune colectivă în așa fel încât să aducă schimbări semnificative, sporind competență și motivația tuturor celor implicați, adică acțiunea în care mai mult de un individ influențează procesul.

Leadershipul este un proces continuu, nu un eveniment, nici implementarea unui proiect sau inspirația unei idei mărețe. Adevăratul leadership apare atunci când adepții aleg să-i urmeze pe liderii lor din credința în ei și în viziunea lor.

Leadershipul este influențat, dacă nu chiar determinat de cultură și de experiența de viață.

Leadership-ul este un subiect foarte popular în comportamentul organizațional deoarece are un rol important în performanța grupurilor și a organizațiilor.

Există o multitudine de abordări ale leadership-ului și multe interpretări ale înțelesului său.

Intuitiv toată lumea înțelege că leadership-ul înseamnă a conduce oamenii și ai influența în ceea ce vor aceștia să facă, sau a-i determina să te urmeze .

Leadership-ul vizează una dintre funcțiile managementului, cea de antrenare și coordonare, punând accentul pe problemele comportamentale.

Apariția leadership-ului depinde întotdeauna de interacțiunea dintre lideri, followeri și situație. Din acest motiv, nu exista o „formulă” de leadership care poate fi aplicată universal, fiecare persoană, grup, instituție având propriul stil de leadership.

Această natură situaționala a leadership-ului face posibil ca, în funcție de context, o persoană să fie deopotrivă lider sau follower. Eficienta leadership-ului depinde în mare măsură de modul în care lideri își definesc, urmează și împărtășesc viziunea către followeri.

Liderul este responsabil de a-și face viziunea cât mai relevantă pentru followeri și de a-i motiva pe aceștia în procesul de materializare a viziunii. Așadar, un bun lider este acela care are abilitatea, dar și responsabilitatea, de a determina, motiva, inspira și cauta metode de acțiune, făcându-se astfel urmat.

Principalele componente ale leadership-ului sunt așadar: viziunea și integritatea. Viziunea orientează liderul spre viitor, iar integritatea și realismul sunt cele care îl fac să trăiască în prezent.

Prin leadership întelegem astfel funcționarea resurselor la adevărata capacitate atunci cînd există un lider adecvat care să le stimuleze la maximum.

Documentîndu-ma despre teoriile specifice acestui domeniu, managerii de proiect trebuie sa le aplice pe cele care li se potrivesc cît mai bine. Astfel, în continuare voi evidenția unele din cele mai importante teorii ale Leadership-ului.

Leadershipul poate fi considerat:

o parte a managementului centrată pe abilitatea de a-i convinge pe alții să caute atingerea unor obiective

o abilitate a unor persoane de a exercita o influență prin intermediul comunicării

Cel mai important lucru aflat la baza ideii de leadership este crearea spiritului de echipa.

La baza leadership-ului se află spiritul de echipă, fiind definit că starea ce reflectă dorința oamenilor de a gândi, simți și comporta armonizat cu ceilalți manageri ai grupului din care fac parte, în vederea realizării unui scop comun.

2.2-Leadership-ul de tip A, J și Z

La sfîrșitul anilor 70 ai secolului trecut au fost caracterizate în literatura de specialitate trei tipuri ideale de organizare numite : A, J, și Z.

Astfel Leadership-ul de tip A definește partea vestică, în special nord-american și european , Leadership-ul de tip J, cel estic, este specific Japoniei și partea estică a Chinei, iar Leadership-ul de tip Z este o formă intermediară ca o particularizare a leadership-ului american.

Leadership-ul de tip A

Este caracterizat de :

Angajare pe scurtă durată

Responsabilitatea este individuală

Evaluări frecvente

Promovare rapidă

Leadership-ul de tip J

Este caracterizat de :

Angajare pe toată viața

Responsabilitatea este colectivă

Evaluări rare

Promovare lentă

Leadership-ul de tip Z

Este caracterizat de :

Angajare pe termen lung

Responsabilitate individuală

Evaluări frecvente

Promovare rapidă

2.3-Leadership-ul bazat pe principii

Tipurile de conducere bazate pe principii ,au fost descrise în primul rînd de către Stephen Covey, la sfîrșitul anilor 1980. Efectele leadership-ului bazat pe principii sunt extrem de numeroase precum :

Siguranța ( sentimental de valoare, identitate, statornicie emoțională)

Respect de sine

Orientarea

Înțelepciunea

Puterea

Tipurile de conducere bazate pe principii ,au fost descrise în primul rînd de către Stephen Covey, la sfîrșitul anilor 1980.

Acesta întreprinde un demers extrem de laborios,din care vor rezulta trei contribuții esențiale :

Conturarea specificului noii paradigm a conducerii bazate pe principia

Stabilirea nivelurilor și a principiilor noului tip de conducere

Sugerarea efectelor practicării conducerii pe bază de principii

Primul principiu se bazează pe caracter și competență, adică tu ca persoană trebuie să demonstrezi ceea ce poți face. Dacă liderii au încredere în subordonați ,dacă locul controlului și al supravegherii rigide va fi luat de autocontrol și autoevaluare, atunci este foarte posibil să apara o viziune comună care urmează a fi aliniata la strategia,stilul structura organizațională existentă la cea dezirabilă.

3. Instituțiile publice ale Uniunii Europene

3.1.Descrierea Uniunii Europene

Cele 28 de țări ale Uniunii Europene și cetățenii acestora reprezinta nucleul Uniunii Europene avînd ca trăsătura unică a acesteia aceea că, deși acestea sunt țări , independente, suverane o parte din suveranitatea lor a fost pusă în comun pentru a obține putere și de a se bucura de avantajele date de dimensiunea acestora.

În practică, prin punerea în comun a suveranității se deduce că țările membre propun anumite puteri de decizie unor instituții comune pe care le-au dezvoltat, astfel încât hotărîrile cu privire la problemele specifice de interes comun să poată fi adoptate în mod democratic, la nivel european.

Astfel, Uniunea Europeană se situează între sistemul complet federal întâlnit în Statele Unite și sistemul liber de cooperare între guverne specific Organizației Națiunilor Unite.

Uniunea Europeană de la înființarea sa în 1950 a realizat foarte multe proiecte ,cum ar fi :

A creat o piață unică pentru produse și servicii, care acoperă 28 de țări cu 500 de milioane de cetățeni liberi să se deplaseze și să se stabilească unde doresc.

A creat moneda unică – euro –, care a devenit o importantă monedă la nivel internațional și care face piața unică mai eficientă. Uniunea Europeană fiind, de asemenea, cel mai mare furnizor de programe de dezvoltare și de ajutor umanitar la nivel mondial. Acestea sunt doar câteva dintre realizările de până acum. Privind în perspectivă, UE depune eforturi pentru ieșirea Europei din criza economică actuală și se află în avangarda luptei împotriva schimbărilor climatice și a consecințelor acestora.

Deoarece intenționează continuarea extinderii, ea ajută țările învecinate să se pregătească pentru aderarea la UE și creează o politică externă comună, care va avea o contribuție semnificativă la extinderea valorilor europene la nivel mondial. Succesul acestor ambiții depinde de capacitatea de a adopta decizii eficace și prompte și de a le pune în aplicare în mod adecvat.

Tratatele Uniunii Europene au la bază statul de drept. Aceasta înseamnă că fiecare acțiune întreprinsă de Uniunea Europeană se bazează pe tratate aprobate în mod voluntar și democratic de toate țările Uniunii Europene.

Tratatele sunt negociate și acceptate de toate statele membre și ratificate ulterior de parlamentele naționale sau prin referendum. Tratatele stabilesc obiectivele Uniunii Europene, normele pentru instituțiile Uniunii Europene, procesele decizionale și relația dintre Uniunea Europeană și statele sale membre. Tratatele au fost modificate de fiecare dată când au aderat noi state membre.

Din când în când, ele au fost, de asemenea, modificate în vederea reformării instituțiilor Uniunii Europene și pentru a-i atribui acesteia noi domenii de responsabilitate. La 9 mai 1950, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, propune pentru prima dată ideile care vor sta la baza construcției europene. 9 Mai devine astfel ziua de naștere a Uniunii Europene.

Ultimul tratat de modificare – Tratatul de la Lisabona – a fost semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007 și a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Tratatele anterioare sunt incluse acum în versiunea actuală consolidată, care cuprinde

Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul uniunii economice și monetare (TSCG) este un tratat interguvernamental semnat în 2012 de toate statele membre ale UE, cu excepția Republicii Cehe și a Regatului Unit, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2013.

Acesta nu este un tratat al Uniunii Europene, ci un tratat interguvernamental, iar intenția este aceea de a-l include în legislația Uniunii Europene. El obligă statele să instituie norme stricte pentru asigurarea unor bugete publice echilibrate și consolidează guvernanța în zona euro.

3.2. Consiliul European

Consiliul European reunește principalii lideri politici din Uniunea Europeană, respectiv prim-miniștri și președinți, alături de președintele Consiliului și de președintele Comisiei.

Aceștia se întrunesc cel puțin de patru ori pe an pentru a stabili direcția politică și prioritățile pentru Uniunii Europene în ansamblu.

Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate participă, de asemenea, la activitatea Consiliului European.

Reunind la nivel înalt șefii de stat sau de guvern din toate țările Uniunii Europene, Consiliul European reprezintă cel mai înalt nivel de cooperare politică între statele membre.

În cadrul reuniunilor, liderii iau decizii prin consens cu privire la direcția generală și prioritățile Uniunii Europene își impulsionează dezvoltarea acesteia.

Consiliul European nu adoptă acte legislative. La sfârșitul fiecărei reuniuni sunt elaborate „concluzii”, care reflectă mesajul principal al discuțiilor și trec în revistă deciziile luate, referindu-se inclusiv la acțiunile care trebuie luate ca urmare a acestora.

Concluziile identifică problemele majore care trebuie abordate de către Consiliu, adică în cadrul reuniunilor miniștrilor.

3.3. Comisia Europeană

Comisia este instituția independentă politic care reprezintă și apără interesele Uniunii Europene în ansamblu. În numeroase domenii reprezintă motorul sistemului instituțional al Uniunii Europene elaborează propuneri de legi, politici și programe de acțiune și este responsabilă pentru punerea în aplicare a deciziilor Parlamentului European și Consiliului.

Reprezintă, de asemenea, Uniunea Europeană în relația cu lumea exterioară, cu excepția politicii externe și de securitate comune.

Termenul „Comisie” are două sensuri. În primul rând, se referă la „membrii Comisiei” – adică echipa de bărbați și femei numită de statele membre și de Parlament pentru a conduce instituția și a adopta deciziile acesteia.

În al doilea rând, termenul „Comisie” se referă la instituția în sine și la personalul ei. Informal, membrii Comisiei sunt cunoscuți sub denumirea de „comisari”.

Aceștia au deținut funcții politice și mulți dintre ei au fost miniștri de guvern, dar, în calitate de membri ai Comisiei, ei și-au luat angajamentul de a acționa în interesul Uniunii Europene în ansamblu și de a nu se supune eventualelor indicații din partea guvernelor naționale.

Comisia răspunde politic în fața Parlamentului, care are puterea de a o demite prin adoptarea unei moțiuni de cenzură. Comisia participă la toate sesiunile Parlamentului, în care trebuie să își explice și să își justifice politicile.

De asemenea, Comisia răspunde periodic la întrebări scrise și verbale adresate de deputații Parlamentului European.

3.4 Prezentare istorică

Termenul de “Parlament” apare la începutul Evului Mediu(2.enciclopedie de istorie universală,Ed.All Educationa,București,2003,p.1145) și definește o adunare de persoane care avea ca obiect de lucru treburile publice.

Înca din secolele al VIII- lea și al IX-lea au loc adunari ale oamenilor liberi din orase pentru a discuta despre problemele politice și administrative.Parlamentele generale își au originea în adunările oamenilor purtători de arme din tradiția germanică,din care au derivate adunarile nobiliare.

Cel mai vechi Parlament este considerat Althing-ul din Islanda,datînd din secolul X

Tabel 1 în care este aratată apariția denumirii de Parlament

Sursa: Enciclopedia de istorie universală, Ed.All Educational Bucuresti, 2003, p.991.

3.5. Parlamentul European

Parlamentul European este format din deputați care au fost aleși prin vot direct de către cetățenii Uniunii Europene pentru a le reprezenta interesele.

Alegerile sunt organizate la interval de cinci ani și toți cetățenii care au depășit vârsta de 18 ani (16 ani în Austria) .

Astfel Parlamentul European este format din 766 de deputați, proveniți din toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene.

Acesta are sediul oficial la Strasbourg (Franța), deși are trei sedii unde instituția își desfășoară activitatea: Strasbourg, Bruxelles (Belgia) și Luxemburg.

Reuniunile principale ale întregului Parlament, cunoscute ca „sesiuni plenare”, au loc la Strasbourg, de 12 ori pe an. Sesiunile plenare suplimentare se organizează la Bruxelles. Reuniunile comisiilor parlamentare au loc tot la Bruxelles.

3.6. Instrumente de management în evaluarea leadership-ului instituțional

– Analiza mediului

Cînd vorbim despre analiza mediului a unei instituții dorim să demonstrăm de fapt dacă ceea ce vrem să facem este fezabil sau nu. O instituție „are” 3 tipuri generale de medii:

Mediul intern – este o parte din analiza SWOT (Strengths, Weaknesses, Opportunities, Threats)

extern apropiat (mediul concurențial)

extern îndepărtat – este o parte din analiza SWOT, caracterezită prin analiza PESTLE (Politic, Economic, Social, Tehnologic, Legislative, Ecologice).

– Analiza SWOT.

SWOТ еstе un іnstrumеnt dе ɑnɑlіză strɑtеɡісă, flехіbіl șі ușor dе ɑplісɑt pе сɑrе o orɡɑnіzɑțіе sɑu o есhіpă dе proіесt îl folosеștе pеntru ɑ іdеntіfісɑ сеlе mɑі potrіvіtе dіrесțіі dе ɑсțіunе. Orісе proіесt nou ɑr trеbuі să ɑіbă lɑ bɑză o ɑstfеl dе ɑnɑlіză, pеntru ɑ і sе stɑbіlі ɡrɑdul dе oportunіtɑtе șі dе fеzɑbіlіtɑtе.

Sсopul ɑnɑlіzеі SWOТ еstе dе ɑ rеɑlіzɑ un plɑn strɑtеɡіс sɑu dе ɑ ɡăsі o soluțіе lɑ o problеmă, luând în сonsіdеrɑrе fɑсtorіі іntеrnі șі ехtеrnі ɑі unеі есhіpе sɑu ɑі unеі orɡɑnіzɑțіі.

Аvɑntɑjul ɑnɑlіzеі SWOТ îl сonstіtuіе сonsеnsul întrе mеmbrіі есhіpеі. După се ɑu сăzut dе ɑсord ɑsuprɑ punсtеlor tɑrі (“Strеnɡhts”), ɑ punсtеlor slɑbе (“Wеɑknеssеs”) ɑ oportunіtățіlor (“Opportunіtіеs) șі ɑ ɑmеnіnțărіlor (“Тhrеɑts) сɑrе ɑfесtеɑză есhіpɑ, еstе mult mɑі ușor să sе іdеntіfісе soluțііlе nесеsɑrе.

Ϲum sе rеɑlіzеɑză ɑnɑlіzɑ SWOТ. Εсhіpɑ сɑrе rеɑlіzеɑză ɑnɑlіzɑ trеbuіе să fіе prеɡătіtă pеntru un proсеs lɑborіos, în сɑrе nu vor lіpsі сonflісtеlе dе іdеі. Εstе rесomɑndɑbіl să ехіstе un fɑсіlіtɑtor ɑl întâlnіrіі, o ordіnе dе zі șі să sе folosеɑsсă dе сâtе orі еstе posіbіl tеhnісɑ brɑіnstormіnɡ-uluі.

Pеntru сɑ soluțііlе іdеntіfісɑtе lɑ sfârșіt să fіе însușіtе șі ɑplісɑtе dе toțі mеmbrіі есhіpеі, fɑсіlіtɑtorul trеbuіе să înсеrсе să-і іmplісе pе fіесɑrе pе pɑrсursul ɑnɑlіzеі.

Pentru definirea noțiunii de diagnostic al organizației se folosește frecvent analogia dintre procesul biologic și cel economic, respectiv dintre organismul uman și organizație.

Conceptul de diagnostic al organizațiilor poate fi definit având în vedere următoarele două aspecte:

organizația este supusă unei tendințe de echilibru, de creștere și de adaptare, de asemenea, unor dezechilibre, tulburări de creștere și deficiențe de adaptare care primejduiesc organismul în cursul existenței sale;

organizația tinde să-și asigure dezvoltarea sau simpla menținere a echilibrului sau trebuie să fie în măsură să detecteze rapid tulburările sau dezechilibrele latente și să pregătească adaptările corespunzătoare.

Este necesară analizarea periodică atât a sistemului de management cât și a subsistemelor sale pentru a identifica eventualele elemente generatoare de disfuncții.

Diagnosticul reprezintă o tehnică folosită în management, al cărei conținut principal constă în identificarea punctelor forte și, respectiv, a celor slabe ale sistemului analizat, cu evidențierea cauzelor care le-au generat și care se finalizează cu recomandări de natură să ducă fie la eliminarea sau, cel puțin, la diminuarea punctelor slabe, fie la dezvoltarea sau, cel puțin, la menținerea punctelor tari.

Pentru a obține un diagnostic folosim analiza SWOT (Strengths – Puncte tari, Weaknesses – Puncte slabe, Opportunities – Oportunități, Threats – Amenințări).

Analiza se finalizează într-un raport, care poate fi întocmit fie pentru întreaga organizație, fie pentru unul sau mai multe din subsistemele sale structurale (compartimente, direcții, secții etc.) sau procesuale (activități, grupe de activiți, funcțiuni). Michael Porter reprezintă analiza SWOT sub forma unei matrice.

Tabel 2 in care este aratat un model al analizei SWOT

Strategia S-O are la bază maximizarea importanței acordate punctelor tari în vederea utilizării la maxim a oportunităților oferite de mediu.

Strategia S-T are în vedere maximizarea importanței acordate punctelor tari în vederea minimizării efectelor nefavorabile ale amenințărilor.

Strategia W-O urmărește reducerea la minim, eliminarea punctelor slabe ale firmei, pentru a profita la maxim de oportunitățile oferite de mediu.

Strategia W-T urmărește să minimizeze cât mai mult efectele negative datorate atât punctelor slabe cât și amenințărilor.

Analiza SWOT riguroasă include și analiza PESTLE. Cum se integrează cele două instrumente putem vedea în tabelul de mai jos :

Tabel 3 în care este aratat un model al analizei SWOT

Sе сomplеtеɑză fеrеstrеlе SWOТ, urmând pɑșіі dе mɑі jos:

Аnɑlіzɑ іntеrnă: Sе ехɑmіnеɑză сɑpɑсіtɑtеɑ есhіpеі sɑu ɑ orɡɑnіzɑțіеі. Асеst luсru ɑrе сɑ rеzultɑt lіstɑrеɑ punсtеlor tɑrі (S) șі ɑ punсtеlor slɑbе (W). Εstе folosіtoɑrе ɑudіеrеɑ opіnііlor mɑі multor oɑmеnі dіn dеpɑrtɑmеntе dіfеrіtе.

Аnɑlіzɑ ехtеrnă: Sе іɑu în сonsіdеrɑrе prіnсіpɑlеlе еlеmеntе dіn mеdіul ехtеrn (ех. сulturɑ, есonomіɑ, sănătɑtеɑ, sursеlе dе fіnɑnțɑrе, dеmoɡrɑfіɑ, еtс.) șі sе іdеntіfісă ɑсеlе punсtе сɑrе pot fі oportunіtățі (O) sɑu ɑmеnіnțărі (Т) pеntru есhіpă.

Fіесɑrе еlеmеnt trеbuіе dеtɑlіɑt сât еstе posіbіl după сɑrе sе ɑnɑlіzеɑză сɑrе dіntrе punсtеlе tɑrі șі oportunіtățі сompеnsеɑză punсtеlе slɑbе șі ɑmеnіnțărіlе șі се sе poɑtе fɑсе сu ɑсеlе punсtе slɑbе șі ɑmеnіnțărі сɑrе nu pot fі ɑсopеrіtе.

Analiza stakeholderilor

Stakeholderii sunt persoane și grupuri de persoane care pot influența și la rândul lor sunt influențați și de rezultatele activitățiiii unei organizații, emițând pretenții legate de materializarea proiectului.

Organizația se află într-o relație de dependență cu stakeholderii, dar această relație diferă în funcție de importanța fiecăruia dintre cei din urmă pentru proiect.

Cu cât este mai critică și mai valoroasă participarea unui stakeholder în cadrul proiectului, cu atât el are o influență potențială mai mare asupra deciziilor și acțiunilor echipei de proiect.

Există mai multe tipuri de stakeholderi, fiecare având interese diferite, de

aceea managerii trebuie să facă anumite compromisuri.

Stakeholderii de pe piața de capital (acționarii firmei, creditorii firmei) urmăresc să obțină pe termen scurt cât mai mult pentru investiția lor;

Stakeholderii de pe piața produselor (consumatorii, furnizorii) care, în contrast cu stakeholderii de pe piața de capital, sunt interesați de îmbunătățirea funcționalității și a calității produselor, fără a se înregistra o creștere a prețurilor;

Stakeholderii de la nivelul firmei (angajații, managerii departamentali) vor ca firma sa le ofere un mediu de muncă dinamic, sigur, stimulativ, precum și o recompensă adecvată.

O condiție pentru succesul oricărei acțiuni este comunicarea transparentă și onestă în permanență cu toți cei afectați direct de acțiunile companiei.

Trebuie identificate persoanele sau grupurile de persoane cheie, urmând ca împreună cu aceștia să fie analizate nevoile comunității.

Tabel 3 în care este arătat matricea de analizî a stakeholderilor

Tabel 4 în care este arătată matricea de evaluare a impactului soluției a stakeholderilor

Tabel 5 în care este arătată matricea de evaluare a impactului soluției a stakeholderilor

4. Studiu de Caz: Leadershipul în Parlamentul European

4.1 Prezentarea Parlamentului European

4.1.1 Organizarea și funcționarea Parlamentului European

Parlamentul European se reunește în plen, la Strasbourg, o săptămână în fiecare lună. Unele reuniuni plenare au loc la Bruxelles, unde se țin și reuniunile în cadrul comisiilor. Secretariatul general al Parlamentului European se află la Luxemburg.

În fiecare stat membru al Uniunii Europene se găsește câte un Birou de informare al Parlamentului European .Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul al Parlamentului.

Analiza activității Parlamentului European ne oferă o perspectivă asupra funcționării instituțiilor publice din Uniunea Europeană oferindu-ne o imagine despre procedurile, locurile de desfășurare a activităților, persoanele care îi asistă pe deputați și bugetul acesteia.

Organizarea și funcționarea Parlamentului European sunt cuprinse în linii generale a

Regulamentului interior.

Se conduce după exemplul parlamentelor cu tradiție democratică, așa cum prevede Regulamentul interior adoptat și care este permanent actualizat, beneficiind astfel și de aprobarea Curții Europene de Justiție în ceea ce privește o parte din atribuțiile sale, care au făcut obiectul examinării de către acest organism.

Astfel Parlamentul European reprezintă în viziunea Tratatului de la Roma, din 1957, ”popoarele statelor reunite în cadrul Uniunii Europene”.

Primele alegeri directe pentru Parlamentul European s-au ținut în anul 1979 în luna Iunie.

Parlamentul European a dobândit tot mai multe competențe prin modificările succesive ale tratatelor europene, modificări care au consolidat influența singurei instituții a Uniunii Europene alese prin vot direct.

Descoperim astfel cum s-a impus treptat Parlamentul European ca actor-cheie în cadrul procesului decizional al Uniunii European.

Parlamentul European se întrunește în 12 perioade de sesiune de cate o săptămâna în fiecare lună, cu excepția lunii august, astfel prima sesiune plenară ordinară are loc anual, în a doua marți a lunii martie.

Dacă de exemplu apar situații neprevăzute, Parlamentul European se poate întruni în sesiuni extraordinare ori de câte ori este nevoie.

Parlamentul European exercită rolul de co-legislator, având, împreună cu Consiliul European, competența de a adopta și modifica propunerile legislative și de a adopta bugetul Uniunii Europene.

De asemenea, el supraveghează activitatea Comisiei Europene și a celorlalte organisme europene și cooperează cu parlamentele naționale din țările Uniunii Europene, care își aduc și ele contribuția.

În prezent, Parlamentul European are 7854 de membri din cele 28 de state membre Uniunii Europene. Prin Numărul de mandate este repartizat pe țări, în funcție de mărimea acestora. Astfel, Germania are cel mai mare număr de mebri (99), iar Malta pe cel mai mic.

Parlamentul European este alcătuit din 785 de deputați aleși din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene extinse.

Din 1979 deputații europeni au fost aleși prin vot universal direct pentru o perioadă de cinci ani.

Fiecare țară decide cu privire la forma alegerilor acestuia va avea, dar trebuie să garanteze egalitatea între sexe și votul secret. Alegerile europene sunt de reprezentare proporțională.

Posturile deputațiilor sunt alocate pe baza populației din fiecare stat membru, puțin mai mult de o treime din deputați sunt femei.

Deputații sunt grupați pe afinități politice, nu de naționalitate.

În lucrul Parlamentului European, se disting două etape:

– pregătirea sesiunilor plenare, în comisiile parlamentare. Înaintea fiecărui vot din cadrul ședințelor plenare, grupurile politice examinează rapoartele elaborate de comisiile parlamentare și depun amendamente.

-sesiunile plenare, în cadrul cărora sunt analizate propunerile legislative și sunt votate eventuale amendamente.

4.1.2.Organismele Parlamentului European

Biroul Parlamentului European

Grupurile politice

Intergrupurile

Secretariatul general

Președintele

Biroul Parlamentului European

Biroul este alcătuit din Președintele Parlamentului, 14 vicepreședinți și 5 chestori cu vot consultativ, fiind responsabili de buna funcționare internă a acestuia.

O altă caracteristică a organizării Parlamentului European constă în faptul că deputații sunt grupați nu în funcție de naționalitate, ci în grupuri politice în funcție de afinitățile politice.

Organism al Parlamentului European, format din Președintele Parlamentului European, cei 14 vicepreședinți și cei șase chestori, cu statut de observatori, aleși de Parlamentul European pentru doi ani și jumătate.

Are rolul de a coordona funcționarea internă a Parlamentului European, prin estimarea bugetului acestuia, organizarea administrativă și financiară și coordonarea secretariatului și a serviciilor subordonate acestuia.

Organism al Parlamentului European, alcătuit din președinții grupurilor politice și Președintele Parlamentului European, cu rolul de a organiza lucrările Parlamentului European și de lua toate deciziile referitoare la programarea legislativă.

De asemenea, Conferința joacă un rol important în relațiile Parlamentului European cu celelalte instituții comunitare, cu țările terțe și cu organizațiile extracomunitare.

Biroul este organul care stabilește regulile pentru Parlament European. Acesta elaborează proiectul preliminar de buget al Parlamentului European și decide tot ce ține de parțile administrative, personale și de problemele organizatorice.

În caz de egalitate de voturi în cadrul Biroului, președintele are votul decisiv. Chestorii sunt membri ai Biroului în calitate de consultant.

Biroul are numeroase atribuții administrative și financiare în cadrul Parlamentului.

Acesta este responsabil de toate aspectele legate de funcționarea internă a Parlamentului European.

Acesta ia decizii cu privire la organizarea ședințelor, poate autoriza comisiilor sau delegațiilor reuniuni în afara celor trei locuri obișnuite de desfășurare a activității, și pregătește proiectul preliminar de estimare a cheltuielilor Parlamentului.

Este cel care este responsabil pentru rularea administrației Parlamentului European și stabilește componența și organizarea Secretariatului.

Biroul întrunește în general de două ori pe lună.

Orice deputat poate adresa întrebări cu privire la activitățile Biroului.

Astfel Biroul decide cu privire la finanțarea partidelor politice reprezentate în Parlamentul European.

Grupurile politice

Se constituie prin remiterea unei Declarații Președintelui Parlamentului European cuprinzând denumirea grupului, semnăturile membrilor săi și componența biroului.

Pentru realizarea unui grup politic este nevoie de un număr de 23 de deputați, în cazul în care toți provin din același stat comunitar, respectiv un număr de 18 dacă ei sunt din 2 state comunitare, sau 12 atunci când provin din trei sau mai multe state comunitare.

Grupurile politice dispun de propriul secretariat, contribuie la dezbateri și au administratori specializați permanenți pe lângă comisiile parlamentare, contribuind astfel la pregătirea ședințelor consiliilor.

În prezent grupurile politice parlamentare sunt următoarele :

Grupul Partidului Popular European și al Democrațiilor Europeni – EPP – ED

Grupul Partidului Socialiștilor Europeni – PES

Grupul Alianței Liberalilor-Democrați și Reformatori pentru Europa –

ALDE/ELDR

Grupul Verzilor/Alianța Liberală Europeană – GREENS/EFA

Confederația Grupului Stângii Unite Europene – EUL/NGL

Uniunea pentru o Europă a Națiunilor – UEN

Grupul Democratic/Independență – I/DG

Grupul celor neînscriși – IND

Membrii Parlamentului European sunt constituiți în grupuri politice, care nu sunt organizate în funcție de naționalitate, ci de apartenența politică,în prezent, există 7 grupuri politice în Parlamentul European.

Pentru a constitui un grup politic, este necesar de 25 și cel puțin un sfert din statele membre trebuie să fie reprezentate în cadrul grupului. Membrii nu pot aparține mai multor grupuri politice.

Unii deputați nu fac parte din nici un grup politic și sunt cunoscuți ca deputații neafiliați.

În ceea ce privește următorul mandat, numărul maxim de deputați va fi de 736.

Deputații în Parlamentul European sunt grupați în funcție de afinitatea politică și nu de naționalitate.

În prezent există opt grupuri politice în Parlamentul European: Grupul Partidului Popular European (Creștin-Democrat) și al Democraților Europeni, Grupul Socialist, Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa, Grupul Uniunea pentru Europa Națiunilor, Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană, Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, Grupul Independență și Democrație și Grupul Identitate, Tradiție, Suveranitate.

Fiecare grup politic are grijă de organizarea sa internă prin desemnarea unui conducător, a unui birou și unui secretariat.

Locurile alocate deputaților în Camera sunt decise de apartenența politică, de la stânga la dreapta, de comun acord cu președinții grupurilor.

Înainte de fiecare vot în plen grupurile politice examinează rapoartele elaborate de comisiile parlamentare și amendamente la acestea.

În ceea ce privește libertatea de exprimare a opiniei prin vot , membrii grupului nu sunt constrînși de a vota în concordanța cu viziunea grupului de apartenența.

În urma Tratatului de la Nisa, a fost stabilit un număr de 732 de membri ai Parlamentului European.

În urma aderării Bulgariei și României la Uniunea Europeană (în timpul legislaturii 2004-2009), numărul maxim prevăzut de tratat a fost din aceasta cauza depășit.

Începând cu data aderării, 1 ianuarie 2007, observatorii români care și-au desfășurat activitatea în cadrul Parlamentul European devin provizoriu membri ai Parlamentului European, urmând să dețină această funcție până la investirea membrilor Parlamentului European aleși din partea României. România va organiza alegeri pentru Parlamentul European în 2019.

Intergrupurile

Intergrupurile poate fi format de către membrii de orice grup politic, precum și orice comitet, cu scopul de a deține schimburi de opinii informale în legătură cu anumite subiecte și promovarea contactul între deputați și societatea civilă.

Intergrupurile nu sunt organe ale Parlamentului și, prin urmare, nu poate exprima avizul Parlamentului.

Intergrupurile sunt supuse unor reguli interne adoptate de Conferința președinților la

16 decembrie 1999 (actualizat ultima dată la 11 septembrie 2014), care stabilesc condițiile în care intergrupuri pot fi stabilite la începutul fiecărei legislaturi și normele lor de funcționare.

Președinții intergrupurilor trebuiesc să declare orice sprijin pe care le primesc în numerar sau în natură, în conformitate cu aceleași criterii aplicabile deputaților ca indivizi.

Declarațiile trebuie să fie actualizate în fiecare an și sunt depuse într- un registru public ținut de chestori.

În urma aderării Bulgariei și a României, numărul deputaților din cadrul Parlamentului a crescut, ajungând la numărul de 785.

La 31 decembrie 2007, repartizarea acestora între grupurile politice din Parlament era următoarea:

Primele alegeri prin vot universal direct au avut loc în iunie 1979. Membrii

Parlamentului sunt aleși pe o durată de 5 ani.

Orice cetățean al Uniunii Europene poate vota sau candida la alegerile europene în țara în care locuiește, indiferent de naționalitatea sa.

Secretariatul general

Activitatea Parlamentului European este organizată de un Secretariat, condus de un Secretar General.

Acesta este constituit din patru secții principale:

secția problemelor generale

secția de lucru cu comisiile parlamentare

secția de documentare și informare

secția administrativa

Fiecare dintre secțiuni este condusă de către un director.

Astfel în ciuda constrângerilor impuse de multilingvistic și de cele trei puncte de lucru ale secretariatului, bugetul operațional al Parlamentului este doar unu la suta din bugetul comunității, adică un euro și jumatate /an de la fiecare persoană care traiește în Uniunea Europeană.

Președintele

Acesta are rolul de a reprezenta Parlamentul la evenimentele cu caracter oficial și în relațiile internaționale, prezidează sesiunile plenare ale Parlamentului, precum și întâlnirile Biroului și ale Conferinței Președinților Grupurilor Politice

Președintele Parlamentului European poate participa și la reuniunile Consiliului European, unde prezintă punctul de vedere al Parlamentului European cu privire la problemele aflate pe ordinea de zi.

Președintele solicită Consiliului să își dea avizul cu privire la programul de lucru al Comisiei și rezoluția Parlamentului.

Președintele este principalul reprezentant al Parlamentului European la evenimentele cu caracter oficial și în relațiile internaționale, prezidează sesiunile plenare ale Parlamentului European, precum și întâlnirile Biroului și ale Conferinței Președinților Grupurilor Politice.

Președintele Parlamentului European reprezintă instituția în relațiile internaționale, la ceremonii, ratifica actele administrative, judiciare sau financiare.

Președintele Parlamentului European participa și la întîlnirile Consiliului European, unde relatează punctul de vedere al Parlamentului European cu privire la problemele aflate pe ordinea de zi.

Martin Schultz s-a născut la 20 decembrie 1955 și și-a petrecut primii ani din viață la Hehlrath, în Germania, în apropierea graniței cu Țările de Jos și Belgia.

După absolvirea liceului, a decis să-și urmeze pasiunea pentru cărți și s-a angajat ca ucenic-librar.

În 1982 și-a deschis propria librărie în Würselen, care a funcționat timp de 12 ani.

Cariera politică și-a început-o la 19 ani, când s-a alăturat Partidului Social Democrat din Germania.

La 31 de ani a fost cel mai tânăr primar din Renania de Nord – Westphalia, funcție pe care a ocupat-o timp de 11 ani.

Începând din 1994, Martin Schulz este deputat în Parlamentul European, perioadă în care a fost membru în diverse comisii, cum ar fi, inițial, Subcomisia pentru drepturile omului sau, ulterior, Comisia pentru libertăți civile și afaceri interne.

El a condus deputații PSD începând din 2000, pentru a fi apoi ales vicepreședinte al deputaților socialiști din PE.

În 2004 a fost ales lider al celui de-al doilea grup politic ca mărime din Parlamentul European.

Ca lider al social-democraților din Parlamentul European, Martin Schultz a pledat pentru justiție socială, crearea de locuri de muncă și creștere economică, reformarea piețelor financiare, combaterea schimbărilor climatice, instaurarea egalității și crearea unei Europe mai puternice și mai democratice.

Martin Schulz a fost ales Președinte al Parlamentului European la 17 ianuarie 2012, cu 387 voturi, pentru un mandat de doi ani și jumătate.

4.1.3 Funcții ale Parlamentului European

Funcția legislativă

În cadrul Uniunii Europene, puterea legislativă este deținută de către Parlamentul European, alături de Consiliul Uniunii Europene.

În adoptarea legislației comunitare (actele adoptate în cadrul primului pilon al UE, Comunitățile Europene), de cele mai multe ori este aplicată procedura de codecizie1, în care

Parlamentul și Consiliul UE se află la egalitate.

În alte domenii însă, cum ar fi aderarea la Uniunea Europeană a unui nou stat, este necesar doar avizul conform Parlamentului European, care poate aproba sau respinge propunerea respectivă, fără să o poată modifica.

Există și domenii în care Consiliul Uniunii Europene are doar obligația de a consulta Parlamentul European. Este, printre altele, cazul agriculturii și al politicii economice.

În plus, Parlamentul European poate cere Comisiei să prezinte Consiliului propuneri legislative și examinează programul anual de lucru al Comisiei, indicând actele pe care le dorește a fi adoptate.

Aflăm mai multe despre modul în care o, multi- lingual internațională, instituție politică ca funcțiile Parlamentul European pe o bază de zi cu zi.

Afla despre procedurile, locurile de muncă, oamenii care oferă sprijin deputaților și bugetul Parlamentului European.

Cunoscută anterior sub denumirea de „procedură de aviz conform”, aceasta a fost introdusă în 1986 de Actul Unic European în două domenii: acordurile de asociere și acordurile de aderare la Uniunea Europeană.

Domeniul de aplicare al procedurii a fost extins prin toate modificările ulterioare ale tratatelor.

Ca procedură nelegislativă, consultarea se aplică de obicei în cazul ratificării anumitor acorduri negociate de Uniunea Europeană sau în special în cazurile de încălcare gravă a drepturilor fundamentale, în temeiul articolului 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și, de asemenea, în cazul aderării unor noi state membre sau pentru retragerea din UE.

Ca procedură legislativă, aceasta trebuie utilizată și în cazul adoptării de noi acte legislative în domeniul combaterii discriminării; procedura acordă în prezent Parlamentului

European drept de veto și atunci când se aplică temeiul juridic general privind subsidiaritatea, în conformitate cu articolul 352 din TFUE.

Pe lânga cele patru proceduri legislative clasice, în cadrul Parlamentului exista si alte proceduri aplicate în domenii de activitate specifice.

Funcția bugetară

Bugetul UE este stabilit, în fiecare an, de către Parlamentul European și de către Consiliul Uniunii Europene, pe baza propunerii Comisiei.

În două lecturi succesive, Parlamentul European poate propune modificări ale sumelor alocate sau ale repartizării acestora în anumite secțiuni ale bugetului.

Bugetul Uniunii Europene intră în vigoare după ce este semnat de către președintele Parlamentului European, de regulă, în luna decembrie.

În plus, Comisia pentru Control Bugetar a Parlamentului European monitorizează modul în care este utilizat bugetul. În fiecare an, gestionarea de către Comisie a bugetului pentru anul financiar anterior este supusă aprobării Parlamentului („descărcarea de gestiune”).

4.1.4 Proceduri ale Parlamentului European

Procedura de avizare în temeiul articolului 140 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (uniunea monetară)

Comisia și Banca Centrală Europeană prezintă Consiliului rapoarte privind progresele

înregistrate în îndeplinirea obligațiilor care le revin pentru realizarea uniunii economice și monetare de către statele membre care fac obiectul unei derogări.

După ce Parlamentul și-a exprimat avizul, Consiliul, la propunerea Comisiei, decide care dintre statele membre care fac obiectul unei derogări îndeplinesc condițiile necesare pentru adoptarea monedei unice pe baza criteriilor stabilite la articolul 140 alineatul (1) din

TFUE și pune capăt derogării acordate statelor membre respective.

În cadrul acestei proceduri, Parlamentul votează recomandările în bloc și nu poate depune niciun amendament.

Proceduri privind dialogul social

Printre obiectivele Uniunii Europene se numără și promovarea dialogului între partenerii sociali, în special în vederea încheierii de acorduri sau de convenții.

În conformitate cu articolul 154 din TFUE, Comisia are misiunea de a promova consultarea partenerilor sociali la nivelul Uniunii Europene și, înainte de a prezenta propuneri Parlamentului European, se consultă cu aceștia cu privire la posibilele orientări ale unei acțiuni a Uniunii Europene.

Orice document elaborat de Comisie sau orice acord încheiat de partenerii sociali se înaintează comisiei competente a Parlamentului European.

În cazul în care partenerii sociali au ajuns la un acord și au solicitat în comun ca acesta să fie pus în aplicare printr-o decizie a Consiliului la propunerea Comisiei, în temeiul articolului 155 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, comisia competentă depune o propunere de rezoluție prin care recomandă adoptarea sau respingerea cererii.

Proceduri privind examinarea acordurilor voluntare

Comisia informează Parlamentul European cu privire la intenția sa de a recurge la acorduri voluntare ca alternativă la legiferare.

Comisia parlamentară competentă poate întocmi un raport din proprie inițiativă, în conformitate cu articolul 48.

Comisia informează Parlamentul cu privire la intenția sa de a încheia un acord voluntar.

Comisia parlamentară competentă poate prezenta o propunere de rezoluție, prin care recomandă adoptarea sau respingerea propunerii și precizează condițiile care trebuie

îndeplinite în vederea adoptării sau respingerii.

Codificarea

Prin codificare oficială se înțelege procedura de abrogare a actelor care fac obiectul codificării și de înlocuire a acestora cu un act unic.

Versiunea consolidată a actului include toate modificările aduse din momentul în care acesta a intrat în vigoare și nu comportă nicio modificare de substanță a actului respectiv.

Codificarea facilitează înțelegerea legislației Uniunii Europene, care este supusă unor modificări frecvente.

Serviciile juridice ale Parlamentului European examinează propunerea de codificare prezentată de Comisie și, dacă nu există modificări de fond, se aplică procedura simplificată de adoptare a unui raport prevăzută la articolul 46 din Regulament.

Propunerea Comisiei va fi examinată în toate aspectele sale, printr-o procedură simplificată în cadrul Parlamentului European și al Consiliului European.

Dispoziții de executare

Comisia poate introduce măsuri de executare în cadrul legislației existente. Aceste măsuri sunt prezentate unor comitete de experți din statele membre și transmise Parlamentului

European spre informare.

La propunerea comisiei sale competente, Parlamentul poate adopta o rezoluție prin care se arată că proiectul de măsură de executare depășește cadrul actului juridic în cauză și poate solicita Comisiei să modifice măsura de executare.

Inițiativa legislativă aparține Comisiei. Tratatul de la Maastricht, consolidat prin

Tratatul de la Lisabona, a conferit totuși Parlamentului European un drept de inițiativă legislativă care îi permite să ceară Comisiei să-i prezinte o propunere.

Programarea anuală și multianuală

Conform tratatului, Comisia adoptă inițiativele de programare anuală și multianuală a

Uniunii Europene. În vederea atingerii acestui obiectiv, Comisia își pregătește programul de lucru, care reprezintă contribuția sa la programarea anuală și multianuală a Uniunii Europene.

Parlamentul European cooperează deja cu Comisia în procesul de elaborare a programului de lucru al acesteia, iar Comisia ține seama de prioritățile exprimate de Parlamentul European în acest stadiu.

În urma adoptării sale de către Comisie, este prevăzut un trilog între Parlamentul European, Consiliu și Comisie în vederea ajungerii la un acord cu privire la programarea Uniunii.

Anexa XIV la Regulamentul de procedură (Acord-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană) prevede dispoziții detaliate, inclusiv un calendar.Parlamentul adoptă o rezoluție referitoare la programarea anuală.

În cazul în care o instituție nu este în măsură să respecte calendarul stabilit, acesteia i se solicită să notifice celelalte instituții cu privire la motivele întârzierii și să propună un nou calendar.

Inițiativa prevăzută la articolul 225 din Tratatul privind funcționarea Uniunii

Europene

Pe baza unui raport întocmit de comisia competentă, în conformitate cu articolul 225 din TFUE, Parlamentul, hotărând cu majoritatea membrilor care îl compun, poate cere

Comisiei să îi prezinte orice propunere legislativă corespunzătoare. Parlamentul poate, în același timp, să stabilească un termen pentru prezentarea unei astfel de propuneri.

Comisia parlamentară competentă trebuie să ceară mai întâi aprobarea Conferinței președinților. Comisia poate fi de acord sau poate refuza să pregătească o propunere legislativă solicitată de Parlamentul European.

O propunere de act al Uniunii Europene, pe baza dreptului de inițiativă conferit Parlamentului în temeiul articolului 225 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, poate fi făcută și de un membru al Parlamentului European.

Această propunere este prezentată Președintelui Parlamentului European, care o transmite comisiei competente spre examinare. Aceasta poate decide să prezinte în plen (a se vedea mai sus).

Rapoarte din proprie inițiativă

În limitele dreptului de inițiativă pe care tratatele îl conferă Parlamentului European, comisiile parlamentare pot întocmi un raport asupra unui subiect care intră în competența sa și pot prezenta Parlamentului o propunere de rezoluție în domeniu.

Înainte de prezentarea oricărei propuneri de rezoluție, acestea trebuie să obțină aprobarea Conferinței președinților.

Cum se desfășoară procesul legislativ?

Deputatul în Parlamentul European întocmește, în cadrul unei comisii parlamentare, un raport privind o propunere de „text legislativ” prezentată de către Comisia Europeană, singura instituție care are drept de inițiativă legislativă.

Comisia parlamentară votează acest raport și, eventual, îl modifică. Parlamentul European își exprimă poziția prin revizuirea și adoptarea în ședință plenară a textului. Acest proces se repetă o dată sau de mai multe ori, în funcție de tipul de procedură și de ajungerea sau nu la un acord cu Consiliul.

În ceea ce privește adoptarea actelor legislative, se face distincție între procedura legislativă obișnuită (codecizia), care plasează Parlamentul European pe picior de egalitate cu Consiliul, și procedurile legislative speciale, care se aplică doar în cazuri specifice în care Parlamentul European are doar rol consultativ.

În ceea ce privește anumite chestiuni (cum ar fi fiscalitatea), Parlamentul European nu emite decât un aviz consultativ („procedura de consultare”).

În unele cazuri, Tratatul prevede că procedura de consultare este obligatorie, în temeiul bazei juridice, iar propunerea nu poate dobândi forță de lege decât dacă Parlamentul European și-a dat avizul. În acest caz, Consiliul nu are competența de a lua singur o decizie.

Parlamentul are competență de inițiativă politică

Parlamentul Europeanpoate cere Comisiei să prezinte Consiliului propuneri legislative.

Parlamentul European joacă un rol real în crearea de noi texte legislative: el examinează programul anual de lucru al Comisiei și indică actele care dorește să fie adoptate

Parlamentului European consideră că rolul său constă nu doar în promovarea unui proces decizional democratic în Europa, dar și în sprijinirea luptei pentru democrație, a libertății de exprimare și a unor alegeri corecte în întreaga lume.

Aflați mai multe despre modul în care Parlamentul European apără drepturile omului în lume.

Pentru a crește performanța Parlamentului European este necesar ca Leaderul acestuia sa aibe abillitatea de cunoaștere a comportamentului indivizilor, capacitatea de intuire, de ințelegere a gîndurilor, motivațiilor, sentimentelor și a intențiilor celuilalt, pe baza experienței acumulate în urma interacțiunii sociale de acceptare, relaționare și răspuns la comportamentul altor persoane, abilitatea de a stablili și menține cu ușurința relațiile sociale, dar și de a găsi soluțiile în mentinerea relațiilor interpersonale.

Tonul emotional al unui lider poate să aibă o putere surprinzătoare. Atunci cand un leader dă o veste proastă cu o atitudine caldă, cei care primesc vestea consideră că interacțiunea este pozitivă.

Sunt situații cînd, chiar dacă un leader dă o veste buna, oamenii rămîn cu un gust amar, deoarece acesta a avut o atitudine rece, o expresie posaca.

Calitatea de lider este echivalentă cu o serie de schimbări sociale, în care acesta poate aduce emoțiile celuilalt într-o stare mai bună sau mai rea. \

Este important ca subordonatul să simtă atenția și empatia liderului, sprijinul lui și atmosfera pozitivă, să nu se simtă izolat și amenințat.

În primul rînd un bun conducător al unei instituții trebuie să demonstreze că are o foarte bună pregătire și coordonare a acțiunilor pe care le întreprinde.

Leaderul trebuie să își programeze emoțiile, gîndurile, intuiția în sensul în care își dorește ca organizația lui să evolueze.

Deprinderile pe care le dobândește pentru a fi un bun lider trebuie să includă o foarte bună cunoaștere a omului în general și implicit a oamenilor cu care lucrează și pe care trebuie să îi conducă.

În al doilea rând un bun conducător al unei instituții trebuie să demonstreze o foarte buna pregătire și coordonare a actiunilor pe care le întreprinde.

Leaderul trebuie să își programeze emotiile, gândurile, intuiția în sensul în care își dorește ca instituția lui să ajungă.

Deprinderile pe care le dobîndeste pentru a fi un bun lider trebuie să constea într-o foarte bună cunoaștere a omului în general și implicit a oamenilor cu care lucreaza si pe care trebuie sa ii conduca.

Complexitatea Parlamentului European face ca analiza stakeholderilor, analiza SWOT și analiza de mediu sa fie deosebit de dificil de intocmit pentru integritatea activităților pe care acesta le desfăsoară chiar și într-o singură sesiune parlamentara.

Multitudinea proiectelor dezbatute face ca interesele stakeholderilor să varieze în funcție de acestea.

Pentru a putea exemplifica aceste analize pe cadrul Parlamentului European am ales de aceea un proiect care a facut obiectul unor dezbateri aprinse din cadrul acestuia, denumirea acestui proiect este Acordul CETA (Comprehensive Economic and Trade Agreement) dintre Uniunea Europeană si Canada.

În acest proiect este vorba despre un acord comercial și economic dintre Uniunea Europeană și Canada, având ca scop creșterea economiei și accesul la piața acestora cu 23% a volumului schimburilor comerciale bilaterale de bunuri și servicii.

De pe ambele maluri ale Atlanticului s-au făcut auzite numeroase voci care fie au sprijinit prevederile acestui acord, fie s-au opus cu vehemență.

Cu toate acestea Mass-media a observat că reacțiile societății civile au fost mult mai puțin vehemente decît în situații similar din trecut.

O privire mai atentă arată însă ca diverse părți ale societății au avut puncte de vedere clar conturate față de o parte din prevederile tratatului privite punctual .

Asociațiile de afaceri din Uniunea Europeană și Canada și-au exprimat un puternic acord față de tratat, subliniind avantaje pe care acesta este de natură să le aducă schimburilor comerciale în special pentru IMM-uri.

Alte grupuri, printre care anumite sindicate și asociații agricole , si-au manifestat îngrijorarea privind o parte dintre prevederile tratatului în special cele legate de calitatea slujbelor și implicații asupra sectorului agricol.

Majoritatea acestor dezacorduri au reușit să fie depășite prin negociere cu excepția notabilă a ISDS-ului , care a ramas nerezolvata.

In ciuda faptului ca atat in Canada cat si in Europa au fost organizate sesiuni oficiale de consultari cu societatea civila ,au existat numeroase voci care au acuzat autorizatiile de lipsa de transparenta in relatia cu ele.

Aparitia in presa a unor parti din prevederile proiectului de acord au obligat ambele parti sa organizeze sesiuni de consultare suplimentare in care au incercat sa explice problemele aparute in cursul procesului de negociere.

Acordul CETA a avut un impact important asupra statelor din zona astfel incat Turcia si statele NAFTA au avut o pozitie destul de critica manifestandu-si ingrijorarea fata de potentialele efecte negative asupra economiilor lor.

Pentru țările NAFTA, principalele problemele au fost reprezentate de sectorul auto precum si de scaderea ponderii relatiilor comerciale cu Canada in cazul Mexicului .

In cazul Turciei preocuparea principala a fost reprezentata de lipsa unui acord comercial cu Canada, astfel ca in lipsa unei uniuni vamale cu UE acest accord nu poate produce efecte benefice pentru economia sa.

Ceea ce putem observa din acest exemplu este natura complexa a intereslor partilor implicate in dezbaterile privind proiectele asupra carora Parlamentul European este chemat sa decida si ca urmare fireasca presiunea pusa asupra acestuia.

Putem observa in analiza SWOT de mai jos o parte dintre aspecte pozitive si negative care insotesc proiectul CETA :

Putem observa in analiza PESTLE de mai jos, o parte dintre factorii care insotesc proiectul CETA

V. Concluzii

Având în vedere că aderarea în spatiul euro care este un obiectiv susținut de toate forțele politice din Romînia va deveni într-un orizont scurt de timp o realitate, influență pe care instituțiile europene o vor avea asupra vieții noastre de zi cu zi, nu va face decît să se accentueze.

Din această cauză de a cunoaște și de a înțelege mecanismul de funcționare al acestui „colos” care este Uniunea Europeană reprezintă diferența între a fi stăpânul propriului destin și a fi un simplu om pasager într-o călătorie hotărâta de alții.

Prin prezentarea instituțiilor europene, obiectivul meu a fost să facilitez acest exercițiu de cunoaștere , deasemenea motivul pentru care m-am concentrat pe leadership și nu pe management este că specificul acestei instituții publice impune leadership-ul ca un model a carei eficiență depășeste cu mult simpla sa funcție de organizare , planificare și control pe care managementul general le consideră prioritare.

Abordările menite să prezinte instituțiile europene ,fie ca pe salvatori ai drepturilor democratice ale cetățenilor din Uniunea Europeană , fie ca pe conspiratori care doresc să transforme diversitatea ce caracterizează Uniunea Europeană într-un amalgan în care particularitățile țărilor și regiunilor își pierd astfel trăsaturile definitorie, suferă de o lipsa de întelegere a complexităților care guverneaza un astfel de sistem.

Pentru a ilustra acest fapt am ales un exemplu al unui proiect complex ( CETA ) cu ajutorul căruia am ilustrat întreaga gama de poziții de care Parlamentul European trebuie să țina cont în adoptarea unei decizii.

Dacă în urma acestei lucrări interesul dumneavoastră în aprofundarea acestei problematici va crește înseamnă că obiectivul meu pe care mi l-am propus împreună cu ajutorul coordonatorului meu a fost atins.

Bіblіoɡrɑfіе

A. Bianca, coordonate istorice si politice ale formarii si functionarii parlamentului european, ed.paralela 45

A. Bârgăoanu, Note de curs: Managementul proiectelor

Comisia Europeană, Direcția Generală Comunicare,2014

F.Negoiță, Istoria administrației publice, Ed. Univ, București, 2009

E.Marinescu

P.Marinescu, Management de Proiect, Ed.Bucuresti, 2007,

V.MARCU, Drept instituțional, ed. a II-a revăzută și adăugita, ed.lumina lex, București

www.andreivocila.wordpress.com

www.europarl.europa.eu

www.europarl.europa.int

www.europarl.europa.eu/meps/en/map.html

www.europarl.europa.eu/the-president

www.europarl.europa.eu