Leadership Aparitie, Fundamentare, Evolutie, Perceptie

Leadershipul este un subiect foarte popular în comportamentul organizațional deoarece are un rol important în performanța grupurilor și a organizațiilor. Odată cu apariția și dezvoltarea științelor sociale și a preocupării pentru eficientă, performanță și colaborare între indivizi, acest concept a cunoscut o multitudine de abordări și interpretări. Una din ideile dezvoltate de către specialiști susține faptul că leadershipul este un atribut al poziției ierarhice relevat prin inteligență și cunoștințe. În literatura de specialitate se menționează faptul că leadershipul poate fi, pe de o parte, consecință a caracteristicilor unui lider, iar pe de altă parte este definit ca un proces social ce se dezvoltă în cadrul relațiilor dintr-un grup. În consecință, definirea leadership-ului rămâne ambiguă și complexă, Bernard Bass în cartea a "Handbook of Leadership concluziona că sunt tot atâtea definiții ale leadershipului câte persoane încearcă să îl definească.

Literatura de specialitate este reprezentată de publicații filosofice formate din scrieri istorice, filosofii de conducere, biografii și lucrări comparate, cum ar fi Viețile lui Plutarh, precum și de scrieri formale, apărute odată cu dezvoltarea științelor sociale, dintre care Stogdill și Bass care au conturat o imagine de ansamblu în Manualul de Leadership”. Apariția, dezvoltarea și fundamentarea conceptului de leadership a fost marcat de mai multe etape.

În anul 1900 au apărut conform manualului scris de Stogdill si Bass, teoriile "the great man” care aveau în prim plan liderul înnăscut cu abilitățile genetice necesare în timp ce în perioada anilor 1930 se dezvoltă în cadrul organizațiilor conducerea în grup , moment în care se încearcă definirea și teoretizarea conceptului de leadership raportat la comportamentele de conducere. În perioada anilor 1970-1980 se discută, potrivit acelorași autori, despre leadership ca instrument de performanță, despre creșterea calității și stabilirea de obiective și metode de atingere ale acestora. În acest timp, se dezvoltă stilurile de conducere, tipurile de leadership și se încearcă conceptualizarea leadership-ului raportat la semnificația procesului de management.

Keith Grint, profesor la Universitatea Warwick, unde predă Leadership-ul public, afirmă în cartea ”The arts of Leadership” apărută în anul 2007, că există patru probleme ce fac improbabil un consens asupra definirii leadershipului. Prima este problema procesului – un total dezacord în ceea ce privește derivarea leadershipului din calitățile personale ale liderului ori din activitățile întreprinse de acesta. A doua este problema poziției conform căreia liderul beneficiază de autoritate formală ori autoritate informală. A treia, consideră Keith Grint, este problema filozofică potrivit căreia liderul exercită fie o influență intenționată și directă asupra comportamentului adepților/membrilor echipei lui, fie consecințele activității lui se manifestă ca punct de reper și influențează comportamentul celorlați. A patra problemă în ceea ce privește definirea leadershipului, din punctul de vedere al lui Grint este una legată de puritatea leadershipului văzut ca un fenomen uman; o altă controversă, potrivit aceluiasi autor, este definirea termenului ca un fenomen individual sau de grup. Unii teoreticieni, afirmă profesorul de la Universitatea Warwick, definesc leadershipul prin prisma acțiunilor pe care liderii numiți le întreprind, ceea ce orientează analiza spre personalitatea și comportamentul acestora iar alții spun că leadershipul include toate eforturile pentru a influența comportamentul altora, ceea ce înseamnă că leadershipul este o funcție exercitată în grup.

Pentru a oferi o imagine de ansamblu asupra semnificației conceptului de leadership, menționez câteva definiții date , de-a lungul timpului, de către cercetători:

Liderul este „cineva care exercită influența asupra altor oameni” (Organizational Behavior, David A. Buchanan, Andrzej Huczynski)

Leadership înseamnă „a aduce viziunea oamenilor la un nivel superior, a crește performanță lor la un standard mai înalt, a construi personalitatea lor peste limitele normale” (The Frontiers of Management, Peter Drucker)

Liderul „trebuie să aibă un optimism contagios; testul final pentru un lider este sentimentul de inălțare și încredere” (Bernard Montgomery-The art of leadership, Pen and Sword Military, 2009)

Leadershipul este „a creă o viziune la care alții să aspire și a-i energiza pentru a munci în scopul îndeplinirii acelei viziuni”( Business As Unusual, Anita Roddick)

Leadershipul poate fi descris ca „un proces dinamic într-un grup, unde un individ îi influențează pe ceilalți pentru a contribui voluntar la îndeplinirea sarcinilor grupului într-o situație dată.”( Managementul Personalului, G.A. Cole, editura Codecs)

Într-un recent rezumat al teoriilor pe leadership, Peter G. Northouse identifică patru teme comune privind modul în care leadershipul este exprimat: este un proces, implică influență, apare în contextul creării unui grup și implică atingerea unor obiective; definește leadershipul ca fiind un proces în care un individ influențează un grup spre atingerea unor obiective comune. Așadar, este greu de generalizat o definiție, dar esențialul poate fi definit, afirmă Northouse, ca o relație interpersonală prin care o persoană influențează atitudinile, credințele și mai ales comportamentul sau acțiunile celorlalți determinandu-i să întreprindă aceste acțiuni voluntar fără să li se ceară în mod expres acest lucru sau să se teamă de consecințe negative care ar proveni din nesupunere. De asemenea, se afirmă că leadershipul este acel element al activității de conducere, care se ocupă preponderent de problema resurselor umane, aptitudine cu ajutorul căreia liderul influențează, mobilizează membrii organizației la îndeplinirea scopurilor sau că leadershipul este forța de succes care asigură inspirarea angajaților, aplicarea sistemului bazat pe încredere în locul sistemului de raportare și a comunicării eficiente, generând permanente inițiative și a schimbări pozitive.

Procesul de leadership presupune, potrivit opiniei lui Mielu Zlate utilizarea puterii în următoarele faze: reprezentarea sarcinilor care implică planificare, orientare, instruire, executarea sarcinilor prin ghidare, monitorizare, delegare de autoritate, acordare de sprijin în activitatea subordonaților,precum și recompensă prin stimulente materiale, sociale, prin furnizarea de feed-back despre gradul de apropiere a performanțelor membrilor echipei de scopurile propuse. Leadershipul este, din punctul de vedere al lui Collin Rogers, o parte a managementului, abilitatea de a convinge pe alții să caute în mod entuziast atingerea unor obiective definite, factorul uman care asigură coerență unui grup și îl motivează pentru atingerea unor scopuri.

Așadar, interesul suscitat de către leadership in societatea actuală este dovedit prin atenția oferită de specialistii din diferite domenii care au tratat pe larg acest subiect.

LEADERSHIP VERSUS MANAGEMENT – lege, risc, schimbare

A devenit o modă în ultimii ani încercările specialiștilor din domeniu de a face dinstinctia dintre leadership și management, ceea ce a dus la neclarități în ceea ce privește asemănările, deosebirile și rolurile acestor două procese.

Abraham Zaleznik, în anul 1977, a fost promotorul tendinței de contrastare dintre leadership și management imaginându-și liderul ca un artist care-și folosește creativitatea și intuiția pentru a"naviga” în felul său prin haos în timp ce managerul este ca o soluție a problemelor care apelează la raționalitate și control. De atunci, în literatura de specialitate au apărut numeroase publicații care au tratat acest subiect. Ideea centrală a tuturor specialiștilor este aceea a orientării spre schimbare, ideea fundamentată de John Kotter care concluziona că managerul gestionează complexitatea conducerii în timp ce liderul se luptă, trebuie să facă față schimbării:”Leadershipul și managementul sunt activități distincte și complementare,necesare asigurării succesului într-un mediu de afaceri din ce în ce mai complex și volatil”.

Managementul în sine nu crează o schimbare semnificativă, majoră și necesară, nici leadershipul nu menține o operațiune în limitele unui anumit spațiu și timp. Atât managementul cât și leadershipul implică decizii în legătură cu activitățile ce trebuie desfășurate, rețelele și relațiile umane ce trebuie create, mijloacele de influențare și antrenare a oamenilor în realizarea activităților respective. Managementul a fost creat pentru a asigura ordine și stabilitate în condițiile unor constrângeri temporale și financiare, iar leadershipul produce mișcare, schimbare, adaptare la mediu / preîntâmpinare a mutațiilor din mediu. Planificarea managerială ancorează firma într-un orizont scurt sau mediu, pe când leadershipul presupune viziune pe termen lung, integratoare. Problemele manageriale se soluționează prin control și evaluarea performanței, cele ale leadershipului se rezolvă prin motivație, încurajare și libertate de acțiune.

Sunt de părere că pentru întelegerea corectă a diferențelor dintre aceste două procese, se impune prezentarea, pe scurt, a legilor care stau la baza funcționării leadershipului. Astfel conform autorilor care au colaborat la scrierea broșurii The laws of leadership- The Idea Bridge White Paper Series, 1999-2002 aparută si în format online pe site-ul www.ideabridge.com , procesul de leadership este guvernat de legea influențării altor oameni cu scopul de a acționa conform căreia dacă nu poți influența pe alții, nu poti fi lider, precum și de legea încrederii și respectului obținute prin rezultate și decizii corecte, întotdeauna cu integritate. De asemenea, la baza leadershipului stau legea intuiției de lider și legea eredității potrivit cărora un lider poate crea alt lider, în timp ce executanții și programele instituționale nu pot.

Un leadership puternic, afirmă Daniel Goleman dezechilibrează un sistem ordonat, planificat, subminând ierarhia managerială. Un management puternic descurajează riscul și entuziasmul necesare leadershipului. Asocierea dintre leadership și management, ca procese complementare, generează schimbarea ordonată necesară pentru controlarea unei situații haotice. Hersey și Blanchard consideră că managementul formează doar un subsistem în cadrul procesului mai complex de leadership, managementul fiind un leadership aplicat la situațiile de afaceri. Cu toate acestea, o viziune complementară asupra problemei este ideală: un manager eficient trebuie să aibă abilități de lider, iar un lider eficient trebuie să aibă abilități manageriale. Pornind de la definiția conform căreia „managementul implică putere datorită poziției ierarhice, iar leadershipul implică putere datorită influenței“, Abraham Zaleznik trasează următoarea diferențiere: liderii sunt vizionari preocupați doar de substanță, care inspiră, în timp ce managerii sunt planificatori preocupați de proces. Bruce Lynn semnalează diferențele dintre leadership și management pornind de la capacitatea de a risca: „Un lider optimizează ocazia favorabilă, un manager minimalizează riscul defavorabil“. Este necesară îmbinarea ambelor perspective, în funcție de sarcină și context, deoarece leadershipul fără management face pași înainte, dar tot atâția – dacă nu mai mulți – pași înapoi, iar managementul fără leadership evită orice pas înapoi, dar nu înaintează .Diferitele stiluri de management apelează la mixul de management și leadership. Leadershipul nu există doar în domeniul afacerilor, lideri mobilizatori putânt fi, este de părere D.Goleman un politician, un ofițer al forțelor armate, un cercetaș, un profesor. Consider că o altă distincție dintre leadership și management este dată de faptul că managerul se bucură de autoritate, dată de poziția sa in organizație pe când liderul se bucură de putere care poate fi legitimă,de recompensare, coercitivă,  a exemplului personal și profesională, dictată de abilitățile fizice și intelectuale pe care le pune în valoare în procesul muncii.