LCȘ Ecofiziologie Umană și Animală [631369]

Universitatea de Stat din Moldova
Facultatea de Biologie și Pedologie
LCȘ Ecofiziologie Umană și Animală
Iurie BACALOV
TRATAMENTE NATURISTE
Ghid fitoterapeutic
cu elemente de anatomie și fiziologie
Aprobat
la ședința
LCȘ Ecofiziologie Umană și Animală
(proces-verbal nr. 1 din 23.05.2018)
Chișinău, 2018

Descrierea CIP a Camerei Naționale a CărțiiCZU 615.322+633.88
B 12
© Iu. Bacalov , 2018
© CEP USM, 2018Recomandat de Laboratorul de Cercetări Științifice „Ecofiziologie Umană și Animală”
Recenzent:
Aurelia CRIVOI, doctor habilitat în biologie, profesor universitar
(Universitatea de Stat din Moldova)
Bacalov, Iurie.
Tratamente naturiste: Ghid fitoterapeutic cu elemente de anatomie și fiziologie
/ Iurie Bacalov; Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Biologie și
Pedologie, LCȘ Ecofiziologie Umană și Animală. – Chișinău: CEP USM, 2018. – 108 p.: fig., fot. color, tab.
Bibliogr.: p. 106-107 (38 tit.). – 50 ex.
ISBN 978-9975-142-29-8.
615.322+633.88B 12
ISBN 978-9975-142-29-8

Un tată înțelept face cât trei facultăți și merită
sa vii pe lume doar pentru a avea o mamă..
Voi mi-ați dat aripile care m-au purtat
atât de sus și vouă vă datorez totul.
Vă mulțumesc și vă iubesc nespus!

5CUPRINS
Recunoașterea plantelor medicinale …………………………………………………………. 7
Recoltarea plantelor medicinale ……………………………………………………………….. 7
Păstrarea plantelor medicinale …………………………………………………………………. 8
Culesul, uscarea și păstrarea plantelor medicinale ……………………………………… 8
Principiile de bază ale fitoterapiei …………………………………………………………… 10
Formele de preparate din fructe, legume, plante medicinale care se utilizează
în fitoterapia casnică …………………………………………………………………………. 11
Posibilitatea de apreciere a cantității de produs vegetal și a volumului
de solvent necesare efectuării unei forme medicamentoase în condiții
casnice ……………………………………………………………………………………………. 13
Fitoterapia sistemului cardiovascular ……………………………………………………… 14
Radiculită, artrită, reumatism – tratamente naturiste …………………………………. 24
Fitoterapia recomandată în bolile aparatului digestiv ………………………………… 28
Fitoterapia disfuncțiilor hepato-biliare ……………………………………………………. 41
Fitoterapia afecțiunilor pancreasului ……………………………………………………….. 49
Fitoterapia afecțiunilor sistemului respirator ……………………………………………. 54
Fitoterapia sistemului urinar ………………………………………………………………….. 67
Fitoterapia aparatului genital feminin ……………………………………………………… 70
Fitoterapia aparatului genital masculin ……………………………………………………. 74
Fitoterapia bolilor de piele …………………………………………………………………….. 77
Dureri de cap – tratamente cu plante medicinale ………………………………………. 82
Tratamentul naturist al durerilor de dinți …………………………………………………. 85
Principiile active și indicațiile plantelor medicinale ………………………………….. 89
Plante medicinale autohtone utilizate în fitoterapie …………………………………… 99
Bibliografie ……………………………………………………………………………………….. 106

7RECUNOAȘTEREA PLANTELOR MEDICINALE
Atunci când porniți în căutarea plantelor medicinale aduceți, de fapt, un ser –
viciu enorm sănătății dumneavoastră. În primul rând, faceți mișcare îndreptân –
du-vă dinspre centrele populate, de pe străzile intens circulate și poluate, spre
natură. Cu timpul, veți constata cum resimte organismul dumneavoastră o atare binefacere și cât de puternică devine dorința de a respecta unele asemenea plim –
bări prelungite.
Cel care începe să fie atras de plantele medicinale, să fie preocupat de secretele
lor, este bine să se rezume, în primul rând, la activitatea de cercetere, de cunoaștere a naturii. Încercați să căutați plantele în locurile unde ele cresc, determinați-le iden-titatea și învățați, pe această cale, să cunoașteți mediul înconjurător. Cine nu dorește să se bazeze doar pe propria-i intuiție, să se informeze apelând fie la ajutorul ghizilor specializați, fie la persoanele din zonă, bune cunoscătoare ale acestor plante. Așa vă veți completa cunoștințele în paralel cu experiența proprie, nou-acumulată.
De fapt, este vorba nu atât de posibilitatea apariției unor pericole în ceea ce
privește sănătatea dumneavoastră, cât, mai ales, de protecția naturii. Multe plante medicinale sunt protejate de lege, însă unele dintre ele sunt foarte asemănătoare cu cele efectiv folositoare, deși nu sunt deloc utile. Prin urmare, nu are rost să le culegeți dacă nu pot fi întrebuințate. Deci, numai când sunteți absolut sigur că aveți în față plantele dorite este bine să începeți recoltarea.
RECOLTAREA PLANTELOR MEDICINALE
Plantele proaspete (toată planta e încă verde), a căror putere tămăduitoare
este superioară celor uscate, se găsesc, în general, la finele lunii februarie până la sfârșitul lunii noiembrie.
Când iernile sunt blânde, unele plante, cum ar fi pătlagina, sânzâienele sau
rostopasca, rămân încă în stare proaspătă.
De regulă, este preferabil să le culegeți în zilele însorite, pentru că atunci au
cea mai mare putere curativă. Este bine să le recoltați din locuri cât mai curate, ferite de drumurile intens circulate și, deci, poluate. Veți evita zonele cu îngrășă-minte chimice sau aflate în preajma depozitării unor dejecții.
Plantele se recoltează prin tăierea lor la o distanță de 2-3 degete de la sol. Ele
nu se smulg cu rădăcină cu tot! Pentru ca să vă fie mai ușor să le adunați, luați cu dumneavoastră un coș de nuiele ori o rogojină mică, sau pungi din hârtie. Pungile din plastic nu sunt indicate. Și, în fine, fiți cumpătați în ceea ce privește cantitatea plantelor culese! Este necesar să fiți atenți că există zone protejate, cu statut de rezervație naturală, unde culesul plantelor și al florilor este interzis!

8PĂSTRAREA PLANTELOR MEDICINALE
În măsura posibilităților, consumați plante în stare proaspătă. O parte din cele
colectate va trebui păstrată. Pentru aceasta, plantele se taie mărunt și se pun la
uscat, pe cât posibil fără a fi spălate.
Apoi tocătura se întinde pe bucăți de pânză curată sau pe hârtie de ambalaj și
este lăsată să se usuce în locuri umbroase și ferite de praf și umezeală.
Când plantele sunt foarte uscate, precum paiele, se vor ambala în cutii de car –
ton. Cutiile din tablă, din mase plastice sau pungile din plastic sunt contraindicate. Pentru prepararea ceaiurilor, plantele pot fi utilizate timp de un an întreg.
Tot ceea ce vă rămâne și este mai vechi de un an va fi folosit numai pentru
băile din plante.
O recomandare importantă: atunci când rețetele, ceaiurile, esențele sau
băile nu au niciun efect, este bine să chemați un specialist pentru detectarea câm-purilor geopatice (zonă în care există o rețea de radiații ce au efect nociv asupra sănătății umane) din camera de lucru sau din camerele de locuit. El poate deter –
mina locurile libere, fără radiație, unde se vor amplasa, de exemplu, patul sau biroul de lucru, pentru a nu supune pacientul acțiunii radiațiilor dăunătoare.
CULESUL, USCAREA ȘI PĂSTRAREA PLANTELOR
MEDICINALE
Subsatnțele biologic active se acumulează în diverse organe ale plantelor: în
muguri, în frunze și tulpini, la altele – în flori sau fructe, în rădăcini sau în scoar –
ță. Cantitatea lor în diferite faze ale vegetației plantelor nu rămâne constantă, iar uneori oscilează chiar și în decursul zilei. Din aceste motive, se culeg doar acele părți ale plantelor, care conțin cele mai multe substanțe active. Dacă culesul nu s-a efectuat la momentul oportun, plantele vor avea conținutul cel mai mic de compuși activi și o valoare neînsemnată. Timpul și organul de acumulare a sub-stanțelor biologic active în plante determină, de regulă, perioada strângerii.
Mugurii. În calitate de materie primă medicamentoasă se folosesc mugurii
de mesteacăn, plop și pin. Ei se colectează primăvara devreme în lunile martie-aprilie, când se umflă, dar nu au început să crească. Mugurii mari (de pin) se taie cu cuțitul, cei mici (de mesteacăn) se scutură după uscarea ramurilor. Uscarea mugurilor se produce cu prudență, timp îndelungat, în încăperi răcoroase, bine aerisite, deoarece la căldură ei se desfac.
Scoarța copacilor și arbuștilor – de stejar, călin, crușin – se recoltează primă –
vara, în perioada circulației intense a sevei. În această perioadă ea se detașează

9ușor de lemn. La sfârșitul primăverii sau vara, când creșterea se stopează, scoarța
nu se scoate. Pentru a scoate scoarța de pe ramurile tinere rupte se fac tăieturi inelare cu cuțitul la distanța de 25-50 cm una de alta și se unesc prin una sau 2
incizii longitudinale, iar apoi se scot sub formă de uluci sau tuburi.
Frunzele se culeg în faza de mugure sau de desfacere a mugurilor, pe timp us-
cat, rupând frunzele cu mâinile. Se strâng doar frunzele bine dezvoltate, din partea
medie sau inferoară a tulpinii. Frunzele vestejite, afectate de insecte sau fungi, nu se vor culege, întrucât din ele nu se va obține substanță medicamentoasă.
Plantele întregi se strâng, de obicei, la începutul înfloririi, la unele specii –
la înflorirea completă. Acestea se taie cu secerea, foarfecele, fără părțile terestre grosolane. Dacă recoltarea aparte a plantelor medicinale nu e posibilă, covorul vegetal se retează pieziș cu coasa sau secera, alegându-se apoi plantele necesare din fânaț.
Florile trebuie culese cu mâna la începutul înfloririi, când conțin mai multe
substanțe active, mai bine rezistă la uscare, păstrându-și colorația. Pentru recolta –
rea unor inflorescențe se utilizează și mijloace speciale – lopățică. Spre exemplu, cu ajutorul lopățelilor se strâng florile de mușețel medicinal.
Fructele și semințele. Cele mai bogate în substanțe medicamentoase sunt
fructele și semințele maturizate. Ele se strâng selectiv, pe măsura maturizării lor complete, rupându-le cu mâna, fără peduncul. Astfel se culeg fructele de scoruș, chimen ș.a. Fruclele de măcieș se recomandă de a fi culese împreună cu rămăși –
țele caliciului care se înlătură după uscare. Fiecare strat de fructe suculente, de afin, zmeură și frag, se așează în coșuri în straturi, se acoperă cu crengi, pentru ca fructele să nu fie strivite.
Rădăcinile, rizomii și bulbii se strâng, de regulă, în perioada uscării părților
aeriene, când plantele trec în perioada de repaus (sfârșitul verii – toamna). Ele pot fi strânse și primăvara devreme până la începutul creșterii părților aeriene, însă primăvara perioada de străngere este scurtă. Părțile subterane se sapă cu lopata, uneori cu grebla, se scutură de pământ, apoi se spală. Dacă cantitatea e mare, se vor spăla în coșuri înpletite sub apă curgătoare. Rădăcinile curate se așează pe rogojină, iarbă, pânză de sac sau hârtie să se zvânte. Apoi se înlătură radicolele mici, părțile afectate și putrezite și se transportă la locul de uscare finală.
Toate părțile aeriene ale plantelor se strâng doar pe timp uscat. Dacă dimi –
neața este rouă sau plouă, atunci plantele se strâng după ce se usucă complet. Nu se strâng și spre seară, când apare roua. Perioada cea mai bună este de la orele 8-9 până la 16-17. Părțile aeriene, care după recoltare se spală, pot fi culese și în caz de rouă sau ploaie.
Sarcina principală a uscării – diminuarea cantității de apă din plantă în vede-
rea sistării proceselor vitale și activității enzimelor. Cu cât mai repede se produce uscarea, cu atât mai înaltă este calitatea produsului.

10Caracterul uscării depinde de specie, de conținutul de substanțe active. Plan-
tele care conțin uleiuri eterice (cimbru, cimbrișor, sovârf) se usucă lent la tem –
peratura nu mai mare de 30-35oC, deoarece la temperatură mai înaltă uleiurile se
evaporă. Și invers, plantele ce conțin glicozide (ruscuță, lăcrămioară ș.a.) sunt
uscate la temperatura de 50-60oC, la care se stopează rapid activitatea enzimelor
care distrug glicozidele. Produsul vegetal care conține acid ascorbic (fructe de măcieș, frunze de ciuboțica cucului ș.a.) se usucă la temperatura de 80-90
oC pen-
tru a se evita oxidarea acidului.
În funcție de timp, plantele medicinale se usucă cu utilizarea căldurii naturale
sau artificiale. Dacă timpul este favorabil, acestea se usucă la aer liber, la soare, sub șopron, în încăperi bine aerisite, iar în caz de timp nefavorabil – în uscătorii, cuptoare.
Părțile aeriene (frunze, flori, tulpini) și părțile subterane, care conțin uleiuri
eterice și glicozide, se usucă în locuri ferite de razele solare. Rizomii și rădăcini –
le, fructele și semințele pot fi uscate la soare. În timpul uscării plantele periodic se amestecă. Uscarea se consideră deplină atunci când rădăcina, rizomul și scoarța la îndoire se frâng cu trosnet, frunzele și florile se fac praf, iar fructele suculente, fiind strivite cu mâna, nu se lipesc.
Plantele uscate se supun prelucrării. Cele pentru consum curent se păstrează
în saci de hârtie sau de pânză, cutii, lăzi, borcane. În cazurile în care acțiunea curativă este indusă de uleiul eteric sau de alte substanțe volatile, produsul se păs-trează în borcane din sticlă cu dop rodat sau în borcane metalice cu dop ermetic. La ambalarea în pachete, borcane, lăzi ș.a., în interior se introduce o etichetă cu denumirea plantei și data colectării.
Produsul vegetal se păstrează în încăperi uscate, întunecoase, curate. Terme –
nul de păstrare a florilor, frunzelor nu trebuie să depășească 1-2 ani, a rădăcinilor, rizomilor și scoarței – 2-3 ani.
PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE FITOTERAPIEI
În literatura de specialitate sunt date numeroase exemple din care reiese că
prin practicarea simultană a tratamentului medical cu cel al fitoterapiei pot fi am-plificate căile de vindecare a afecțiunilor; în alte cazuri, prin asocierea lor greșită, scopul terapeutic poate să nu fie atins sau se pot obține efecte contrare, nocive, cunoscute sub denumirea de reacții adverse.
În lumina acestor date, prima condiție a eficienței fitoterapiei, de altfel ca și
pentru orice medicament, este ca produsul obținut din plantă să nu fie nociv .
Noțiunea de fitoterapie este, desigur, largă în sensul utilizării tuturor conținu –
turilor de plante inferioare și superioare. Aceste plante se pot utiliza ca adjuvante

11ale tratamentului de bază, bineînțeles după precizarea diagnosticului, pe baza
examenului medical, clinic și de laborator, pentru a nu cădea în păcatul autome –
dicației. Un tratament corect, indiferent de natura sa, se stabilește numai pe baza
unui diagnostic corect.
A doua condiție a fitoterapiei este utilizarea speciei sau a speciilor de plante
cât mai adecvate tratamentului afecțiunii de care suferă bolnavul, punându-se
accentul în mod deosebit pe toleranța înnăscută sau dobândită și pe biodisponi-bilitatea individualizată a metabolismului. Ca atare, pentru obținerea unor efecte terapeutice este necesar un tratament de lungă durată făcut cu conștiinciozitate. În același timp, se va pune accentul pe respectarea unui regim alimentar adecvat și pe ceilalți factori terapeutici. Aceasta ar fi cea de a treia condiție a fitoterapiei.
Pentru a veni în ajutorul bolnavului, la întocmirea acestui ghid fitoterapeutic
s-a avut în vedere gruparea plantelor cu efecte terapeutice pe afecțiunile manifes –
tate pe organismul uman.
Pentru a obține rezultate eficiente prin utilizarea legumelor, fructelor etc. în
scop fitoterapeutic, se va acorda atenție deosebită calității acestora.
În primul rând, calitatea este condiționată de conținutul în substanțe active,
conținut care este dat de factorii genetici în cadrul speciei, de momentul recoltă –
rii. Deoarece în farmacia casnică nu este posibilă obținerea unor substanțe active pure, fructele, legumele, diferite organe de plante proaspete sau uscate vor fi supuse la o prelucrare primară până la obținerea unui produs farmaceutic. Pentru a ajunge la forma de administrare, este necesar de a fi recpectat procedeul indicat la fiecare plantă în cadrul afecțiunii pe care o tratează. Tot în legătură cu efica-citatea tratamentului se va acorda atenție deosebită modului de administrare și cantităților prescrise.
Pentru uz intern în farmacia casnică, plantele se administrează pe cale bucală
sau digestivă, acest procedeu fiind cel mai simplu și la îndemâna oricui. O atenție deosebită trebuie acordată și orei de administrare, în funcție de mesele principale.
FORMELE DE PREPARATE DIN FRUCTE, LEGUME,
PLANTE MEDICINALE CARE SE UTILIZEAZĂ ÎN
FITOTERAPIA CASNICĂ
Maceratul la rece: 1. se obține din fructe, legume tocate sau răzuite,
peste care se pune o cantitate de apă prescrisă, se lasă în contact 6-8 ore; macerarea se face la +4
oC, la frigider. Apoi maceratul se filtrează
în tifon dublu și se stoarce conținutul, materialul obținut se folosește imediat.

12Infuzia 2. (ceaiul): este o extracție obținută la cald; fructele, legumele,
plantele medicinale spălate și încălzite se pun într-un vas inoxidabil și
peste materialul respectiv care a fost tocat sau mărunțit se toarnă apă clo-
cotită, se acoperă vasul și se lasă pentru 20 de minute. Se strecoară prin
strecurătoare sau prin tifon. Infuzia obținută se consumă în 24 de ore.Decoctul: 3. fructele sau legumele tocate mărunt se fierb timp de 20-30 de
minute, apa pierdută la evaporare se completează cu apă fiartă, se filtrea –
ză la fel ca infuzia și se consumă în 24 de ore. Pentru păstrare timp mai îndelungat, extractul se pune în sticle înfundate și se fierbe în baia de apă timp de 30-40 de minute. Siropul:4. este un extract destinat conservării mai îndelungate. Conser –
varea este asigurată prin concentrația mare de zahăr. Se prepară un suc proaspăt de legume sau fructe la rece prin presare puternică cuprinsă hidraulică, mecanică sau electrică, se filtrează, se lasă la sedimentat 2-3 ore, apoi se extrage sucul obținut. În sucul obținut se adaugă treptat za-hăr și se agită din când în când. Operația poate dura până când sucul a devenit suprasaturat în zahăr care rămâne la fundul sticlei. Concentrația de 62-64% zahăr asigură păstrarea naturală timp de mai mulți ani. Siro-purile preparate prin fierbere nu au proprietăți terapeutice. Tinctura:5. se obține din cantitatea de fructe sau legume prescrise prin
macerare 8-10 zile, în alcool de 40-60-70 grade, într-un vas de sticlă bine închis. Se filtrează și se păstrează în sticle cu dop. Tincturile nu se fo-losesc în afecțiunile la care băuturile alcoolice sunt interzise. Tincturile se recomandă în special persoanelor bolnave cărora le este contraindicat consumul mare de apă. Prepararea sucurilor.6. Fructele și legumele trebuie să fie de calitate și
coapte. Se vor spăla pentru a elimina germenii patogeni, paraziți, viruși care prezintă un real pericol pentru sănătate. Pentru prepararea sucurilor se folosesc vase inoxidabile, cele mai bune prese fiind cele hidraulice. Sucul se va consuma imediat după preparare, se poate păstra la frigider în sticle cel mult 24 de ore. Sucurile pot fi consumate ca atare sau pot fi îndulcite cu zahăr sau miere după gust, în funcție de scopul pe care îl ur –
mărim. Se poate folosi un amestec de mai multe sucuri care le dă un gust agreabil. Resturile care rămân de la prepararea unor sucuri pot fi folosite la prepararea unor rețete culinare, de exemplu, a pârjoalelor de morcov. Conservarea sucurilor proaspete se face fără fierbere. Ca conservant se adaugă zahăr 65%, după 2-3 zile zahărul se dizolvă.Consumul ca atare 7. se recomandă în cazul fructelor, legumelor și al unor
semințe. Pentru consum se vor folosi fructe coapte și sănătoase în stare cât mai proaspătă.

13Forme farmeceutice pentru uz extern
Cataplasme1. . Sunt preparte care se obțin din plante măcinate în ames-
tec cu apă caldă până se formează o pastă care se pune între 2 bucăți de
pânză curată și se aplică în zona în care se manifestă afecțiunea.Loțiuni, fricții.2. Preparate obținute prin extracție apoasă cu care se fric-
ționează unele părți ale corpului.Băi de plante. 3. Se bazează în principal pe acțiunea directă la nivelul
tegumentului a diverșilor principii activi, cu acțiune antiseptică, an-tiinflamatoare, fiind utile în bolile de piele; totodată, tegumentul fiind destul de permeabil pentru unele substanțe active, acestea pot ajunge în zone mai profunde și chiar transportate de către curentul sangvin în întreg organismul. Băile generale se fac în cadă după ce s-a făcut baia de igienă corporală. Apa se aduce la temperatura corpului de 35 grade. Băile locale interesează numai o anumită zonă a corpului.Inhalații: 4. se bazează pe pătrunderea vaporilor de apă care antrenează la
temperaturi ridicate uleiuri volatile pe tractul respirator. În acest scop se fac fie infuzii de plante sau se pun câteva picături de uleiuri direct în apă, în clocot.Gargarisme: 5. constau în ținerea în gură a unor infuzii sau decocturi prin
mișcări ale limbii și ținând capul pe spate. Lichidul ajunge în regiunea amigdalelor etc.
POSIBILITATEA DE APRECIERE A CANTITĂȚII DE
PRODUS VEGETAL ȘI A VOLUMULUI DE SOLVENT
NECESARE EFECTUĂRII UNEI FORME MEDICAMENTOASE
ÎN CONDIțII CASNICE
Indiferent de forma de administrare și modul de folosire, este necesar să se
respecte cu strictețe cantitățile indicate de produs vegetal și de solvent.
Pentru a veni în ajutorul celor care prepară în condiții casnice diverse forme
medicamentoase pe baze de plante medicinale și care nu dispun de un cântar și de cilindru gradat, redăm mai jos cantitățile aproximative de produs vegetal uscat și mărunțit, pe care le poate conține o lingură de supă rasă, o linguriță și volumul de solvent dintr-o cană (pahar și ceașcă) de apă.
Cantitatea de produs vegetal uscat și mărunțit dintr-o lingură de supă:
5-7 g de rădăcini, tuberi și rizomi;2-3 g de frunze;3-4 g de flori;

144-5 g de iarbă (partea aeriană);
5-6 g de fructe;8-10 g de semințe.
În general, într-o linguriță încap aproximativ 3 g de produs vegetal adus într-
un grad de mărunțire înaintată și 0,5 g de pulbere de diverse organe luate pe un vârf de cuțit.
Atragem atenția că se poate face uz de aceste determinări aproximative nu-
mai în cazul plantelor medicinale care nu sunt toxice.
Mijlocul cel mai la îndemână pentru a aprecia volumul de solvent (apă, alco –
ol, vin și oțet) îl constitue cana, paharul sau ceașca al căror conținut corespunde cu 200 ml de lichid.
FITOTERAPIA SISTEMULUI CARDIOV ASCULAR
Noțiuni generale despre sistemul cardiovascular
Sistemul cardiovascular este format din următoarele componente:
Inima – pompa care asigură forța necesară circulației sângelui în organism,
prin intermediul celor două circulații;
Arterele – sistemul de distribuție a sângelui până la nivel tisular; Microcirculația (care include capilarele) – asigură schimburile dintre sânge
și țesuturi;
Venele – servesc ca rezervoare și colectează sângele pentru a-l readuce la
inimă.
Funcțiile principale ale sistemului cardiovascular:
dezvoltă și menține o tensiune arterială medie adaptată la cerințele ti-−
sulare, în condiții de flexibilitate și de minimalizare a efortului inimii,
pentru: asigurarea nutriției țesuturilor și îndepărtarea produșilor de catabolism – •
cea mai importantă funcție; transportul substanțelor de la un organ la altul; •
transportul hormonilor care reglează diferitele funcții ale organelor;•
transportul componentelor sistemului imun; •
menținerea echilibrului hidroelectrolitic.• La animalele superioare și la om circulația sângelui prin vase e condițio-
nată de activitatea inimii. Funcția inimii constă în pomparea ritmică în vasele sangvine a sângelui. Această funcție se realizează datorită contractărilor și re-laxărilor ritmice alternative ale fibrelor musculare ce formează peretele atriilor și ventriculelor. Mușchiul inimii posedă următoarele proprietăți fundamentale:
automatism, excitabilitate, contractilitate și conductibilitate. Automatismul ini-

15mii este reglat de sistemul nervos și umoral, care asigură adaptarea activității
inimii la diferite condiții ale mediului intern și extern.
Contracțiile cardiace sunt însoțite de o serie de manifestări mecanice, acustice
și electrice, la înregistra-rea cărora se poate obține o reprezentare despre di-namica lor.
Indicii fenomenelor
bioelectrice în mușchiul cardiac, ai zgomotelor car –
diace, ai mișcării sângelui prin sistemul vascular dau caracteristica cantitativă și calitativă a funcțiilor ini-mii și se folosesc pe larg în fiziologie și în practica clinică.
Modificările patolo-
gice la nivelul sistemului cardiovascular inițiază apariția bolilor cardio-vasculare, boli care după morbiditate și mortalitate ocupă primul loc pe Terră. Actualmente există un șir de medicamente sinteti-ce utilizate în tratamentul acestor maladii, însă de rând cu ele ca adjuvante sunt folosite și multe re-medii naturiste. Unele din-tre aceste remedii, precum și modul de pregătire și administrare, sunt descri-se corespunzător pentru fiecare patologie în com-partimentele ce urmează.
Figura 1. Sistemul
cardiovascular

16Insuficiență circulatorie
Insuficiența circulatorie se manifestă printr-un complex de simptome. În
principal se observă stări de amețeală, epuizare fizică și psihică, dureri cardiace,
palpitații și, câteodată, dispnee (greutate în respirație).
Cauzele acestui tip de insuficiență circulatorie sunt multiple. De cele mai
multe ori este vorba de hipotensiune arterială. Ceaiurile de coada șoricelului și de
vâsc au un efect excelent:
1. Coada șoricelului ( Achillea millefolium )
Mod de preparare: peste 3 lingurițe de plantă se toarnă 500 ml de apă în clo-
cot și se lasă să stea 5 minute, după care se strecoară. Se beau zilnic câte 3 căni de ceai cald.
2. Vâscul alb (Viscum album)
Mod de preparare: peste 2 linguri de vâsc alb se toarnă o cană de apă rece și
se lasă să stea peste noapte. Dimineața se bea infuzia rece, fără a o încălzi. Și tot
atunci se pregătește aceeași infuzie, care va fi băută seara.
3. Frunze de mesteacăn, coada șoricelului
Mod de preparare: peste 10 g de amestec se toarnă 200 ml de apă în clocot,
se infuzează 2 ore. Se beau câte 50 ml în cursul zilei cu sorbituri.
4. Suc proaspăt din coada șoricelului și păpădie, reglează circulația sângelui.
50 ml de suc se diluează în apă sau în ceai. Se bea de 3 ori pe zi.
Hipertensiune arterială
1. Cireșul și vișinul sunt hipotensive datorită aportului caloric redus:
– consumul ca atare de fructe proaspete
– sucul de vișine și cireșe.
2. Leușteanul ( Levisticum officinalis )
Este hipotensiv în tulburări de natură neurogenă, are acțiune sedativă:
– frunzele se consumă proaspete;
– în preparatele culinare;
– infuzie: 2 lingurițe de frunze la o cană de apă.
3. Usturoiul (Allium sativum )
Acțiunea hipotensivă este foarte puternică. Coboară atât minima, cât și ma-
xima tensiunii arteriale:
– consumul zilnic a 2-3 bulbi zdrobiți;
– decoct: 2-3 bulbi zdrobiți, fierți 15-20 de minute în 200 ml de apă sau de
lapte. Cantitatea rezultată se bea zilnic.
4. Coacăzul negru ( Ribes nigrum)
Se folosesc frunzele și fructele.

17- Infuzie: 2 lingurițe de frunze sau de fructe uscate la o cană de apă. Se
beau 3 căni pe zi, între mese.
5. Traista ciobanului ( Capsella bursa pastoris)
Adjuvant în normalizarea tensiunii.
– Infuzie: 2-3 linguri de plantă la 200 ml de apă. Se iau 4-5 linguri pe zi.
6. Amestec de:
– vâsc alb (Viscum album) –––––––– 30 g,
– coada calului (Equisetum arvensi) –––– 30 g,
– flori de păducel ( Crataegus oxyacantha) –– 30 g,
– căței de usturoi (Allium sativum) ––––– 30 g.
Mod de preparare: peste 4 linguri de vâsc alb se toarnă 4 căni de apă rece și
se lasă să stea 8 ore. Se amestecă celelalte ingrediente luate în cantități indicate. Peste 4 lingurițe din acest amestec se toarnă 4 căni de apă clocotită și se lasă să stea 5 minute. Ceaiul rece de vâsc alb se amestecă cu infuzia și după aceea se strecoară. Se beau zilnic 4 căni de ceai cald, îndulcit cu miere sau cu zahăr .
7. Într-un pahar de apă minerală se dizolvă o lingură de miere și zeama de la
o jumătate de lămâie. Cantitatea se bea dintr-o dată. Tratamentul se continuă timp de 1-2 săptămâni. La nevoie se prelungește. Leacul este util și în stări de agitație, nervozitate sau insomnii. În toate situațiile, se bea paharul cu medicament dimi –
neața, pe nemâncate.
8. Într-o sticlă de culoare închisă (volumul 0,75 l) se toarnă 0,5 l de rachiu și
200 g de usturoi mărunțit. Se închide bine și se pune la întuneric pentru 6-8 zile. Din când în când tinctura se agită. Apoi se strecoară și se ține în vas închis la un loc rece și întunecat. Se bea câte o lingură înainte de masă de 3 ori pe zi.
9. Amestec de:
– frunze și flori de păpădie (Taraxacum officinale ) ––– 10 g,
– iarbă de coada șoricelului (Achillea millefolium ) –––– 15 g,
– iarbă de pelin (Artemisia absinthium) –––––––– 10 g,
– scoarță de salcie ( Salix alba) –––––––––––– 5 g.
Mod de preparare: la 10 g de amestec se adaugă 300 ml de apă clocotită, se
infuzează 6-8 ore, se strecoară și se închide într-un vas de sticlă. Se ia de 2 ori pe zi câte 60 ml cu 10-15 minute înainte de dejun și de prânz. După folosirea unei porții de amestec (40 g) se face o întrerupere de 7-10 zile.
Hipotensiune arterială
Amestec de:
– vâsc alb ( Viscum album) ––––––––- 25 g,
– flori de păducel ( Crataegus oxyacantha) –– 25 g,
– urzică ( Urtica dioica ) –––––––––- 25 g,
– flori de gălbenele ( Calendula officinalis ) –– 25 g.

18Mod de preparare: peste 3 lingurițe de vâsc alb se toarnă 3 căni de apă rece și
se lasă să stea 8 ore. Se amestecă celelalte ingrediente luate în cantități indicate.
Peste 3 lingurițe din acest amestec se toarnă 3 căni de apă clocotită și se lasă să
stea 5 minute. Ceaiul rece de vâsc alb se amestecă cu infuzia și după aceea se
strecoară. Se beau, în cursul zilei, 3 căni de ceai cald.
Boli de inimă
1. Amestec de:
– talpa gâștei (Leonorus cardiaca) –––––- 10 g,
– păducel ( Crataegus oxyacantha) –––––- 15 g,
– valeriană ( Valeriana officinalis ) –––––– 5 g,
– tei (Tilia cordata) ––––––––––––10 g,
– coada șoricelului ( Achillea millefolium ) ––– 10 g,
– levănțică ( Lavandula sp.) ––––––––- 10 g.
Infuzie cu 2 litri de apă. După ce stabilim amestecul acestor plante, trecem
cu un curent de apă fierbinte peste cantitatea de plante menționată mai sus, care
după răcire se separă prin sită sau tifon.
Mod de folosire: 3 căni înainte de masă, ultima cu jumătate de oră înainte de
culcare, cald; volumul cănii de cel puțin 100 ml.
2. În stenocardie și pentru întărirea mușchiului cardiac este recomandată ur –
mătoarea recetă: 10 codițe cu frunze de pătrunjel la un litru de vin roșu sec, se adaugă 1-2 linguri de oțet de vin și se fierbe 10 minute. Apoi se mai adaugă 300 g de miere și se fierbe 4 minute. Imediat se toarnă în sticle curate întunecate și se
astupă. Se beau 2-3 linguri pe zi.
Arterioscleroză
Arterioscleroza – boală cronică caracterizată prin îngustarea treptată a lume –
nului arterelor și dereglarea funcției lor. În sectoarele pereților arteriali lezați se
formează un țesut fibros, se acumulează colesterol și alte substanțe, apar ulcerații și tromboze, lezează aorta, vasele coronare, vasele creierului, rinichilor și ale pi-cioarelor. Ateroscleroza este una dintre cauzele principale ale pierderii capacității de muncă și ale morții premature a oamenilor. Deși atacă mai des oamenii în vâr –
stă, ea se dezvoltă și la tineri. Este condiționată de supraîncordările neuropsihice, sedentarism, inactivitate fizică, fumat, consumul de băuturi spirtoase, alimentație abundentă și bogată în colesterol.
1. Lămâiul ( Citrus limon)
Redă elasticitate arterelor și duce la scăderea colesterolului, este și hipotensiv.
– consumul ca atare de fructe;
– sucul până la 200 g/zi, consumat cu zahăr sau ca adaus în salate.

192. Vița de vie ( Vitis vinifera )
Strugurii combat arterioscleroza și colesterolemia.
– consumați ca atare – în special cura de must. Se începe cu 0,5 litri pe zi,
ajungând la 2 litri la două săptămâni, cantitate care se menține 2-3 zile,
fără a consuma altceva, apoi se revine la cantitatea inițială și se consumă
cât se poate struguri.
3. Ceapa (Allium cepa)
Se consumă 1-2 cepe/zi, proaspete.4. Păducelul ( Crataegus oxyacantha )
Infuzie: o linguriță de păducel la o cană de apă. Se bea pe parcursul zilei.5. Soia (Glycine hispida )
– se folosește uleiul de soia în alimentație – 2-3 săptămâni, fără a folosi alte grăsimi;
– se consumă câte 50 g boabe de soia ușor prăjite pe zi.
6. Traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris)
– infuzie concentrată: 2-3 linguri de plantă la 200 ml de apă. Se beau 4-5
linguri pe zi;
– infuzie: 1-2 lingurițe de plantă la o cană de apă. Se beau 2-3 căni pe zi.
7. Păpădia ( Taraxacum officinalis )
Se utilizează frunzele. Infuzie: 1-2 lingurițe de păpădie la o cană de apă. Se
beau 2-3 căni pe zi.
8. Rădăcina de valeriană (Valeriana officinalis )
Mod de preparare: peste 4 g de rădăcină mărunțită se toarnă 250 ml de apă în
clocot, se infuzează 2 ore; se ia câte o treime pahar de 3 ori pe zi înainte de masă.
Ultima doză se ia înainte de somn, caldă cu miere.
9. Amestec de:
– frunze de mentă ( Mentha piperita ) –––––– 2 părți,
– rădăcină de valeriană (Valeriana officinalis ) ––– 1 parte,
– inflorescențe de hamei (Humulus lupulus) –––– 1 parte.
Mod de preparare: peste 10 g de amestec se toarnă 200 ml de apă în clocot, se
infuzează 3-4 ore, se strecoară; se ia câte 100 ml de 2 ori pe zi înainte de masă.
10. Sucul de varză murată (Brassica oleracea) diluat cu apă tratează arterio –
scleroza; în afară de aceasta, înbunătățește apetitul, digestia, acționează pozitiv în bolile ficatului, splinei, veziculei biliare, hemoroizi, reumatism etc.
11. Sucul de morcov (Daucus carota) este recomandat în arterioscleroză și
boala ischemică cu simptome de stenocardie.
Tratamentul sistemului cardiovascular
1. Mușețelul (Matricaria recutita) – dilată vasele, reduce încordarea musculară.
Mod de preparare: o lingură de petale albe se infuzează în jumătate de litru
de apă clocotită tim p de o oră, la
3/4 pahar se ia o lingură de miere și se amestecă
bine. Se bea de 3 ori pe zi.

202. Menta (Mentha piperita) – dilată vasele, elimină colesterolul, facilitează
resorbția pietrelor biliare.
Mod de preparare: infuzie din o lingură de mentă la jumătate de litru de apă
fiartă, se lasă o oră. O lingură de miere se dizolvă în 3/4 pahar de infuzie. Se bea
de 3 ori pe zi.
3. Pătlagina ( Plantago majo r) – elimină colesterolul din vasele sangvine.
Mod de preparare: infuzie din o linguriță de frunze de pătlagină la un pahar
de apă în clocot, se lasă o oră. Se strecoară și se adaugă 2 lingurițe de miere.
Această infuzie se bea în decursul zilei.
4. Semințe de bostan (Cucurbita maxima) – analgezic în afecțiunile cardiace.
– se mănâncă semințe de bostan, după necesitate.
5. Sfecla roșie ( Beta sp.)
Mod de preparare: 20 g de sfeclă roșie se pune într-un vas de sticlă, se toarnă
un pahar de apă clocotită și se lasă să se infuzeze 1-2 ore, apoi se filtrează. Se bea
sub formă de compot (zahăr după gust).
6. Amestec pentru boli cardiovasculare:
– căline ( Viburnum sp.) (pomușoare) ––– 1 pahar,
– zahăr tos ––––––––––––– 1 pahar,
– apă fiartă ––––––––––––– 1 pahar.
Mod de preparare: pomușoarele zdrobite, zahărul și apa se pun într-o sticlă
întunecată, se închide și se ține la întuneric două săptămâni. Apoi se agită și se
filtrează. Se păstrează în vas închis la întuneric și rece. Se bea câte o lingură cu
15-20 de minute înainte de masă, de 3 ori pe zi.
7. Morcovul (Daucus carota) – pentru infarct miocardic Zilnic se răzuește câte un morcov și se stoarce sucul. Se bea de 3 ori pe zi
câte
1/2 pahar suc de morcov.
Edem – acumularea excesivă de lichid în țesuturile și cavitățile organismu-
lui. Edemul se manifestă prin mărirea în volum a țesutului, modificarea formei și consistenței acestuia; la apăsare cu degetul pe sectorul edemațiat rămân adân-cituri care mai persistă un timp anumit. Una dintre cele mai frecvente cauze de edeme este insuficiența cardiacă cronică, rezultată din epuizarea capacității de muncă a miocardului și creșterea vădită a masei de sânge circulant.
În cazul edemelor ce complică insuficiența cardiacă se folosește decoct din
pătrunjel (Petroselium crispum): o lingură de semințe de pătrunjel la un pahar de apă, se aduce până la fierbere, apoi se învelește bine și înainte de primire se stre-coară. Se ia de 2-3 ori pe zi, și așa în fiecare zi până la dispariția edemelor .
– Flori de păducel (Crataegus oxyacantha ) – hipertonie, echilibrarea ten-
siunii, tulburări nervoase și insomnie.

21Sub formă de tinctură se folosește ca mijloc de stabilire a echilibrului dintre
puterea contracțiilor cardiace și tensiunea arterială: tensiunea ridicată o reduce,
iar pe cea scăzută o ridică.
Mod de preparare: – o parte flori de păducel
– zece părți de alcool etilic de 70o
Amestecul se infuzează (macerează) 10 zile. Se iau câte 15-30 de picături la
1/2 pahar de apă fiartă, călduță, de 2-3 ori pe zi înainte de masă.
În tulburările nervoase și insomnie această doză se mărește de 2-3 ori.
Anemie – stare caracterizată prin scăderea numărului de eritrocite și reduce –
rea conținutului de hemoglobină într-o unitate de volum de sânge. Manifestările
clinice comune pentru toate formele de anemii sunt: paliditate, slăbiciune, ame –
țeală, iar în caz de anemii apărute brusc – chiar și pierderea cunoștinței.
1. Fructele proaspete de gutui (Cydonia oblonga) conțin o cantitate mare de
fier, de aceea trebuie consumate în anemii. Tinctură de 30% preparată din fructe de gutui; se iau câte 15-20 de picături la o lingură de apă, de 3-4 ori pe zi.
2. Harbuzul (Citrullus lanatus) este folosit în dietoterapie, fără limită, în caz
de anemie, diabet și alte patologii.
Insuficiență coronariană cronică – insuficiența de sânge a mușchiului car –
diac. Este provocată de ateroscleroza sau tromboza arterelor coronariene ale ini-mii, de spasmul sau inflamația acestora, de anomalii ale acestora etc. Apare, de regulă, în timpul eforturilor fizice, când inima funcționează mai intens și necesită o cantitate de oxigen și de substanțe nutritive mai mare decât în timpul de repaos. Constituie cauza principală a bolii ischemice a inimii.
1. Într-un vas emailat se pun 2 linguri de semințe de mărar (Anethum gra-
veolens ), se toarnă peste ele 200 ml de apă clocotită, se acoperă și se încălzește
la baia de apă 15 minute. Se răcește la temperatura camerei în decurs de 45 de minute, după care se strecoară. Se bea călduț în decursul zilei.
2. 10 g (o lingură) de semințe de morcov (Daucus carota) la un pahar de apă
clocotită, se acoperă și se pune la un loc cald peste noapte. Dimineața infuzia se filtrează, se adaugă apă fiartă până când căpătăm volumul de 200 ml. Infuzia se bea în decursul zilei. Se bea până la însănătoșire.
Boli de inimă, edeme
– 10 g de muguri de mesteacăn (Betula sp.) se pun într-un vas emailat, se toar –
nă 200 ml de apă fiartă, se acoperă și se încălzește la baia de apă 15 minute. Se
răcește la temperatura camerei în decurs de 45 de minute, după care se strecoară. V olumul se aduce la 200 ml adăugând apă fiartă. Se păstrează nu mai mult de 48 de ore. Se ia câte
1/3 pahar, călduț, cu 10-15 minute până la masă, de 3 ori pe zi.

22Hemora giile
Ieșirea sângelui din vasele sangvine în cavități, în țesuturi (hemoragie inter –
nă) sau în afară (hemoragie externă). Hemoragiile necesită tratament medical de
specialitate. Ca adjuvante se folosesc plante cu proprietăți astringente, fie plante care conțin vitamina K, cu proprietăți antihemoragice.
1. Gutuiul (Cydonia ablonga )
– Suc.
– Decoct: o gutuie la un litru de apă, plus 50 g de zahăr, se fierbe până
scade la o jumătate și se utilizează la gargarisme.
2. Nucul (Junglans regiea ). Inflorescențele de nuc sunt antihemoragice.
– Infuzie: o linguriță de inflorescențe la o cană de apă. Se beau 2 căni pe zi.
3. Urzica (Urtica dioica ). Conține vitamina K, fiind hemostatică.
– Consumată în salate.
– Infuzie: 3 lingurițe de frunze la o cană de apă. Se beau 2 căni pe zi.
4. Matasea de porumb ( Stygmata maydis).
– Infuzie concentrată: 2 linguri de mătase la o cană de apă. Se ia câte o
lingură la fiecare trei ore.
5. Murul (Rubus fructicosus).
Infuzie: 2 lingurițe de frunze la o cană (250 ml) de apă. Se beau 2-3 căni pe
zi. Se poate folosi sub formă de spălături și comprese.
6. Stejarul ( Quercus robur).
– Decoct: 2 lingurițe de scoarță la o cană de apă. Se bea cu lingura până la
oprirea hemoragiei. Se poate folosi pentru gargară, spălături și comprese.
7. Troscotul (Polygonium aviculare).
– Infuzie: 1-2 lingurițe de plantă aeriană la o cană de apă. Se beau 2-3
căni pe zi.
8. Zmeurul ( Rubus idaeus)
– Infuzie: o linguriță de plantă la o cană de apă. Se beau 2-3 căni pe zi. În
hemoragiile externe: infuzie din 3 lingurițe la o cană de apă, sub formă
de gargare, spălături, comprese, irigații.
Hemoragii nazale
Hemoragia nazală nu este o boală de sine stătătoare, ci este un semnal de
boală. Ea se produce atunci când vasele din partea anterioară a septului nazal
sunt foarte fine. Acest fenomen poate fi provocat de orice boală generală: hiper –
tensiune arterială, scleroza vaselor, boli cerebrale, ciroza hepatică, diferite boli
ale sângelui și diferite tumori.
1. Coada calului ( Equisetum arvense )
Mod de preparare: peste o linguriță de plantă se toarnă o cană cu apă clocotită
și se lasă să stea 5 minute. Se strecoară, se răcește și se folosește pentru spălături
nazale sau pentru tamponașe nazale.

232. Lămâiul (Citrus limon)
Se folosește în hemoragiile nazale. Se picură câteva picături pe un tampon de
vată și se introduce în nas.
Hemoragie pulmonară
Hemoragia pulmonară este un simptom de boală foarte grav. De cele mai
multe ori își are originea la nivelul căilor respiratorii superioare. Este întotdeauna
însoțită de tuse. Sângele nu este neapărat spumos, putând fi și deschis la culoare, chiar dacă provine din plămâni. Dar el va fi închis la culoare dacă este dintr-o
arteră pulmonară. Ceaiul din amestecul de plante de mai jos vine în sprijinul tra-
tamentului aplicat.
Amestec de:
– coada calului ( Eqisetum arvense) ––––- 30 g,
– troscot (Polygonum aviculare) –––––– 30 g,
– vâsc alb (Viscum album) –––––––– 30 g.
Mod de preparare: se amestecă 3 lingurițe de vâsc alb cu 3 căni de apă rece
și se lasă să stea 8 ore. Celelalte plante se amestecă luând cantitățile indicate. Se toarnă 3 căni de apă clocotită peste 3 lingurițe de amestec și se lasă să stea un
minut. Se amestecă extractul rece de vâsc cu infuzia și se strecoară. Se beau zilnic 3 căni de ceai cald.
Curățirea sângelui
Prin curățirea sângelui se înțelege un tratament de tonifiere și revigorare a
organismului.
1. Amestec de:
– frunze de mur ( Rubus fruticosus) –––- 30 g,
– frunze de zmeur ( Rubus idaeus) –––– 30 g,
– frunze de coacăz negru ( Ribes nigrum)– 30 g.
Mod de preparare: ingredientele se amestecă în cantitățile indicate. Peste o
linguriță de amestec se toarnă o cană de apă clocotită și se lasă să stea 5 minute,
apoi se strecoară. Se bea de 3 ori pe zi, câte o ceașcă de ceai cald.
2. Amestec de:
– urzică ( Urtica dioica ) –––––––––– 20 g,
– flori de soc negru (Sambucus nigra) –––– 20 g, – flori de porumbar (Prunus spinosa) ––––- 20 g,
– frunze de mesteacăn râios ( Betula verrucosa )– 40 g.
Mod de preparare: ingredientele se amestecă în cantitățile indicate. Peste o
linguriță de amestec se toarnă 500 ml de apă clocotită și se lasă să stea 5 minute. Se beau zilnic 2-3 căni de ceai cald.

24RADICULITĂ, ARTRITĂ, REUMATISM – TRATAMENTE
NATURISTE

ReumatismAceastă afecțiune se referă, de obicei, la persoanele de vârsta a treia, dar
poate apărea și la vârste mai tinere. Reumatismul poate să se instaleze la diferite organe, cum ar fi: sistemul osos, încheieturi, cord, bazin, coloana vertebrală etc.
Deformările sunt însoțite de dureri, adeseori insuportabile. Situația se com-
plică atunci când la blocarea unor membre sau încheieturi contribuie și toxinele care, normal, ar trebui să fie eliminate prin urină, dar se depun haotic pe încheie –
turi, producând deformări dureroase.
Se poate lupta, uneori cu succes, împotriva reumatismului cu ajutorul reme –
diilor naturiste:
1. Mărul (Malus pumila). Acțiunea diuretică a merelor este evidentă cu eli –
minarea masivă de urați, le fac utile în reumatism.
– Cura de mere de lungă durată, consumând până la 1 kg pe zi.
– Bătrânii vor consuma suc.
2. Prunul (Prunus domestica)
– consumul de prune, în special dimineața, sau la începutul mesei – 8-20 de bucăți;
– decoct din prune uscate – se bea dimineața lichidul, iar seara se consumă prunele.
3. Ceapa (Allium cepa). Este un diuretic energic și este indicat în reumatism,
gută și azotemie.
– se consumă zilnic 1-2 cepe;
– extern, se fac comprese cu tinctură. Tinctura se prepară din o ceapă zdro-bită, macerată 10 zile în aceeași cantitate de alcool.
4. Dovleacul ( Curcubita sativum )
– Se aplică cataplasme cu pulpa crudă, zdrobită.
5. Pinul (Pinus silvestris ).
– Decoct:150 g de muguri la un litru de apă, se strecoară și șe adaugă în apa pentru baie.
6. Menta (Menthae piperita )
– Se utilizează pentru frecțiuni în zonele afectate, cu soluție din 5 g de ulei în 100 ml de alcool.
7. Ceai recomandat în cazul acestei afecțiuni:
– coajă de salcie ( Salix alba) –––––––– 30 g,
– flori de gălbenele ( Calendula officinalis ) ––- 10 g,
– flori de soc (Sambucus nigra) ––––––– 10 g,
– rădăcină de brusture (Arctium lappa) –––– 10 g,

25- frunze de mesteacăn ( Betula sp.) –––––- 10 g,
– coada calului (Equisetum arvense) ––––– 10 g,
– teci de fasole ( Phaseolus vulgaris) ––––– 15 g,
– sunătoare ( Hypericum perforatum) ––––– 10 g.
Mod de preparare: decoct din acest amestec la 3 l de apă, se fierbe 10 minute,
se răcește lent, apoi se strecoară prin tifon. Se beau 3 cești de ceai pe zi după fie-
care masă în afară de prima dimineață, când se ia pe stomacul gol.
8. Amestec de:
– flori de tei (Tilia tomentosa)
– soc (Sambucus nigra)
– sunătoare ( Hypericum perforatum)
Mod de preparare: decoct din 5 g de amestec la un pahar de apă, se fierbe 20
de minute. Se strecoară, se beau câte 200 ml de 2 ori pe zi până la masă.
9. Amestec de:
– pomușoare zdrobite de ienupăr (Juniperus communis)
– rădăcină mărunțită de brusture (Arctium lappa )
– flori de romaniță ( Matricaria recutíta )
Mod de preparare: se amestecă plantele în trei părți egale (câte o mână), se
fierb într-un litru de apă la un foc mic, într-un vas închis, până când rămâne mai puțin de un litru. Se strecoară prin tifon, se dă bolnavului să bea călduț câte o ceșcuță la fiecare oră.
10. Liliacul ( Syrinya vulgaris )
Mod de preparare: 150 g de flori și frunze macerate în ulei la soare timp de o
lună de zile. Cu extractul obținut se fac frecții pe locurile dureroase.
11. Lumânărica ( Verbascum phlomoides)
– Frunze simple strivite se aplică pe regiunile dureroase, ținându-se 2-3 ore și se schimbă până se atenuează durerea.
12. Ienupărul (Juniperus communis)Mod de preparare: 50-60 g de fructe zdrobite la 200 ml de spirt medicinal. Se
ține la macerat 8 zile, cu care apoi se face frecța regiunilor dureroase.
13. Sovârful (Origanum vulgare)
– Infuzie: o linguriță la o cană de apă. Se beau 2-3 căni pe zi;
– cataplasme calde cu infuzie de 20-30 g de plantă la un litru de apă.
14. Coada calului ( Equisetum arvense)
Mod de preparare: peste o linguriță de plantă se toarnă 250 ml de apă. Se fier –
be 15 minute la foc mic. Se strecoară și se bea călduț, de 3 ori pe zi între mese.
15. Mesteacănul ( Betula sp. )
Mod de preparare: peste o lingură de frunze de mesteacăn se toarnă un pahar
de apă clocotită. Se lasă acoperit 6 ore, după care se strecoară. Se bea câte
1/2
pahar, de 3 ori pe zi.

26Mod de preparare: peste 15 g de muguri de mesteacăn se toarnă 200 ml de
apă. Se fierbe 10 minute la foc mic. Se lasă apoi o oră, după care se strecoară. Se
bea câte 1/3 pahar de 4 ori pe zi, la o oră după masă.
16. Socul (Sambucus nigra)Mod de preparare: peste o lingură de flori și de crenguțe mărunțite de soc se
toarnă un pahar de apă clocotită. Se lasă 3 ore, după care se strecoară. Se bea câte
1/2 pahar, de 3-4 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă.
17. Pentru dureri ale articulațiilor se amestecă 60 ml de ceai tare cu 40 g de
zahăr. Se adaugă 100 ml de suc de struguri acri. Se bea câte un pahar pe zi.
18. În reumatismul cronic este foarte eficientă infuzia de coajă de ulm (Ul-
mus sp.).
Mod de preparare: peste 2 lingurițe de coajă de ulm se toarnă un pahar de apă
clocotită și se lasă 2 ore. Se ia câte o lingură de 3-4 ori pe zi.
19. Într-un vas de sticlă se pun fructe verzi de scoruș (Sorbus aucuparia) și
miere încălzitită în proporții egale. Se lasă timp de 6-8 luni. Se adaugă apă fiartă
și răcită și se beau câte 20-30 g de 3-4 ori pe zi.
20. Se amestecă câte 2 lingurițe de coajă de ulm (Ulmus sp.), coajă de salcie
(Salix alba) și muguri de mesteacăn (Betula sp.). Peste o lingură de amestec se toarnă 1,5 pahare de apă. Se fierbe la foc mic, timp de 10 minute. Se ia căte o
lingură de 3-4 ori pe zi cu 30 de minute înainte de masă.
21. Teci de fasole ( Phaseolus vulgaris)
Mod de preparare: se fierb 15-20 g teci de fasole într-un litru de apă, timp de
2-3 ore. Se răcește și se strecoară. Se bea câte
1/2 pahar de 4-5 ori pe zi.
22. Amestec (în cantități egale) de flori de soc (Sambucus nigra), frunze de
urzică (Urtica dioica ) și coajă de salcie (Salix alba). Peste o lingură de amestec
se toarnă un pahar de apă clocotită. Se lasă o oră și se strecoară. Se beau câte 2
pahare pe zi.
23. Coacăzul neagru ( Ribes nigrum)
Mod de preparare: o lingură de frunze la 1,5 pahare de apă clocotită. Se lasă
o oră, după care se strecoară. Se bea câte 1/2 pahar de 3-4 ori pe zi.
24. Decoct de mere ( Malus domestica) . Se taie 3-4 mere necurățate de coajă și
se fierb 10 minute în 300 ml de apă. Se lasă 4 ore. Se bea călduț de 3-4 ori pe zi.
25. Vița de vie ( Vitis vinifera )
Mod de preparare: 300 g de frunze de viță de vie, bine spălate, se pun într-
un borcan de 3 litri. Se toarnă apoi apă fiartă și răcită încât să le acopere și se lasă timp de 3 zile în borcanul bine acoperit. Se bea câte o ceșcuță de 3 ori pe zi (această infuzie este bună în dureri ale încheieturilor).
26. În caz de reumatism netratat.- Se prepară o infuzie din rădăcină de brusture (Arctium lappa): peste o lin-
gură de rădăcină mărunțită se toarnă un pahar de apă clocotită. Se lasă 3 ore și se
strecoară. Se bea câte o lingură de 3-4 ori înainte de masă.

2727. Brusturele ( Arctium lappa )
Mod de preparare: se pisează bine rădăcina de brusture. Se amestecă o lingu-
ră de pulbere cu un pahar de apă fiartă și răcită. Se beau 2 pahare pe zi cu 30 de
minute înainte de masă.
28. Brusturele ( Arctium lappa )
Mod de preparare: 120 g de rădăcini uscate de brusture, strânse la începutul
lunii august, se vor pune în apă fiartă, călduță. După ce rădăcinile se vor muia
puțin, se curăță și se răzuiesc. Se toarnă 0,5 litri de apă clocotită și se ține la baia cu apă 15 minute. Se răcește la temperatura camerei 45 de minute. Se strecoară într-un vas de sticlă și se închide. Se păstrează la rece. Se bea câte o lingură de 4 ori pe zi cu 15-20 de minute înainte de masă. Tratamentul va dura o lună.
Radiculită și artrită
Radiculita este inflamația rădăcinilor nervilor spinali. Radiculita este favori-
zată de supraeforturile fizice, de frig, umiditate, curenții de aer etc. Se manifestă
prin dureri care apar, de regulă, în regiunea lombară (șale), uneori durerea se sim-te și în picior. Durerile pot fi surde, sâcâitoare, violente, devenind insuportabile în timpul mersului sau al eforturilor fizice.
Artrită – afecțiune inflamatoare a articulațiilor. Este cauzată de infecție ge-
nerală sau locală, de alergie, traume. Factorii ce predispun sunt răceala și surme-najul fizic.
1. Diagnoza: artrită, poliartrită, depuneri de săruri
– Un pahar de septe, ce despart miezul nucilor, se pune într-un vas de sticlă ce are un volum de 0,75 litri. Peste ele se toarnă 0,5 litri de rachiu de 40
o,
se închide bine și se lasă la macerat 18 zile. Apoi se amestecă, se filtrează și se păstrează într-un vas de sticlă închis, la întuneric. Se bea câte o lingu-ră de 2-3 ori pe zi cu 20 de minute până la masă în decurs de o lună.
2. Diagnoza: tromboză venoasă
– Comprese (cataplasme) calde cu frunze fragede sau uscate, dar opărite, în apă clocotită, de liliac ( Syrinya vulgaris ).
3. Diagnoza: radiculită
– În regiunea lombară (șale) se aplică frunze de brusture (Arctium lappa) cu partea opusă.
4. Diagnoza: radiculită și artrită
– Infuzie: 3-4 linguri de flori de soc (Sambucus nigra) la un litru de apă fiartă. Se lasă 1-2 ore. Se încălzește și se bea cu miere fără restricții.
5. Diagnoza: radiculită
– 600 g de scoarță de tei (Tilia cordata) se fierb în 10 litri de apă, se ră-cește. Câte puțin se toarnă pe regiunea lombară (șale) și se fricționează. Apoi se învelește bine.

286. Diagnoza: artrită
– Decoct din mătasea de porumb: o linguriță la un pahar de apă. Se fierbe
10 minute. Se bea ca ceai de 5 ori pe zi.
FITOTERAPIA RECOMANDATĂ ÎN BOLILE
APARATULUI DIGESTIV
Digestia este un proces fiziologic complex datorită căruia alimentele, nime –
rind în tubul digestiv, sunt supuse unor schimbări fizice și chimice, iar substanțele nutritive din el sunt absorbite în sânge și limfă.
Schimbările chimice constau dintr-o serie de etape consecutive de disociere
hidrolitică a proteinelor, lipidelor și glucidelor. Prelucrarea chimică a alimentelor se face cu ajutorul enzimelor hidrolitice.
Enzimele se formează în celulele secretorii ale glandelor digestive și pătrund
în cavitatea tubului digestiv în componența salivei și sucurilor gastric, pancreatic și iintestinal.
Aparatul digestiv are următoarele funcții principale:
secretoare;1)
motorică;2)
de absorbție.3) Din sistemul digestiv fac parte cavitatea bucală cu organele încorporate, farin-
gele, esofagul, stomacul, intestinul subțire și intenstinul gros, ficatul și pancreasul.
Organele care constituie sistemul digestiv sunt situate în regiunea capului,
gâtului și a cavităților toracică, abdominală, pelviană. Cavitatea bucală consti-tuie porțiunea incipientă a sistemului. Aici dinții asigură tratarea mecanică a ali –
mentelor, mărunțindu-le și frământându-le, iar limba asigură amestecarea lor cu saliva evacuată în cavitatea bucală din glandele salivare. Din cavitatea bucală alimentele trec prin faringe, apoi prin esofag și sunt propulsate în stomac. Aici chimul alimentar se reține pentru câteva ore și se expune tratamentului cu suc gastric, se rarefiază, se amestecă intens și se expune digestiei. În intestinul subțire în care nimerește chimul alimentar venit din stomac continuă tratamentul chi-mic ulterior cu bilă, cu secreții ale pancreasului și ale glandelor intestinale. Bila elaborată de ficat și sucul pancreatic secretat de pancreas se scurg la începutul intestinului subțire numit duoden. În jejun și ileon continuă amestecarea intensă a chimului alimentar, ceea ce asigură tratarea lui chimică completă și absorbția eficientă a materiilor nutritive în capilarele sangvine și limfatice situate în pereții lor. În continuare, masele indigeste și inabsorbtibile nimeresc în intestinul gros alcătuit din cec, colonul ascendent, colonul transvers, colonul discendent, colo-

29nul sigmoid și rectul. În intestinul gros are loc absorbția apei și formarea maselor
fecale din deșeurile alimentare.
Cavitatea bucală, faringele și porțiunea incipientă a esofagului sunt situate în
regiunea capului și a gâtului; în cavitatea toracică se află partea cea mai mare a eso-fagului; în cavitatea abdominală – porțiunea terminală a esofagului, stomacul, intes-tinul subțire, cecul, colonul, ficatul, pancreasul, iar în regiunea pelviană – rectul.
Privit în ansamblu, sistemul digestiv reprezintă un tub sau tract digestiv, care
începe prin fanta bucală și se termină prin orificiul anal (Fig. 2).
Figura 2. Sistemul digestiv

30Aparatul digestiv, recunoscut și ca prima barieră de apărare a organismului
împotriva bolilor, poate prezenta afecțiuni acute sau cronice, provocate de dife-
rite cauze, boli ce pot cuprinde unul sau mai multe organe componente. Aceste
afecțiuni pot fi funcționale sau organice. Astfel, se pot deosebi boli ale esofagu-lui, stomacului, duodenului, intestinului subțire și ale intestinului gros. O serie
de afecțiuni digestive pot constitui reacții ale dereglării altor structuri sau organe,
cum ar fi: ficat, colecist, glande, sistem nervos, renal etc. Un tratament corect presupune eliminarea cauzelor care produc perturbarea. Alături de tratamentul de
bază deseori sunt utilizate și o serie de fitopreparate ce ajută organismul să lupte
mai ușor cu maladiile digestive.
Gingivite
Gingivite – inflamația mucoasei gingivale. Poate fi cauzată de depunerile
dentare, caria dentară, plombele și protezele defectate, fumat, erupția dinților,
intoxicațiile medicamentoase, bolile gastrointestinale, endocrine, ale sistemului
sangvin, avitaminoze etc.
Cel mai frecvent gingivita este caracterizată prin culoarea roșie sau cianotică
a papilelor gingivale inflamate, care sângerează ușor, prin apariția unor depuneri albicioase pe dinți.
1. Lămâiul (Citrus limon). Combate hemoragia gingiilor. Se freacă dinții cu
o felie de lămâie o dată pe săptămână; dinții își recapătă culoarea.
2. Portocala ( Citrus aurantium)
Se consumă ca atare sau suc.
3. Hreanul (Armuracia rusticana)
Mestecarea unei bucăți de hrean dă foarte bune rezultate în paradontoză.4. Măslinul (Olea europaea)
Uleiul de măsline dă rezultate în masaje ale gingiilor în paradontoză.
5. Mușețelul ( Matricaria chamomilla )
Infuzie: 3 linguri de mușețel la o cană de apă. Se ține călduță în gură.
6. Sunătoarea ( Hipericum perforatum)
Gargară cu infuzie: 2 linguri de plantă la 200 ml de apă.
Stomatite
Stomatita – inflamație a mucoasei bucale. Poate fi provocată de acțiunea di-
rectă asupra mucoasei a factorilor nocivi (fumul de țigară, alcoolul, caria dentară,
plomba sau proteza necalitativă, acțiuni termice și chimice, unele medicamente).
Ea se caracterizează prin macule, noduli, vezicule, bule, ulcerații superficiale și profunde ce apar pe mucoasa cavității bucale.
1. Într-un vas emailat se pun 20 g de scoarță de stejar (Quercus robur) la 200
ml de apă clocotită, se acoperă și se încălzește la baia cu apă 30 de minute, se

31răcește 15 minute și se strecoară. Infuzia se aduce cu apă fiartă până la 250 ml. Se
utilizează ca gargară, de 6-10 ori pe zi.
2. Cu același scop se folosește tinctura de sunătoare (Hipericum perforatum),
30-40 de picături la 1/2 pahar de apă caldă.
3. Procesul reparativ în cavitatea bucală este grăbit de uleiul de măcieș (Rosa
canina) și de cătină ( Hippophae rhamnoides).
4. Amestec de:
– scoarță de stejar ( Quercus robur) –––––- 20 g,
– flori de mușețel ( Matricaria chamomilla).–– 20 g,
– flori de tei (Tilia tomentosa) –––––––- 10 g.
Mod de preparare: peste 10 g de amestec se toarnă un pahar de apă, se fierbe
15 minute, se răcește până la temperatura camerei, se strecoară și cu apă fiartă se
aduce la volumul inițial. Se folosește pentru gargare.
5. Nucul (Juglans regia)
– Gargară cu decoct: 3 linguri de frunze la o cană de apă.
6. Urzica (Urtica dioica )
– Gargară cu infuzie: 2 linguri de plantă mărunțită la o cană de apă.
Grețuri, vomă
Grețuri – senzația de a vărsa, urmată sau nu de vărsături.
1. Menta (Mentha piperita )
– Infuzie: 2 lingurițe de plantă la o cană de apă. Se consumă rece cu lingu-
rița până ce dispare greața.
2. Lămâiul ( Citrus limon)
– Sucul unei lămâi în 1/2 pahar de apă. Se consumă cu lingurița până ce
dispare greața.
3. Pelinul ( Artemisia absinthium )
– Infuzie: 1/2 linguriță de plantă la o cană de apă. Se bea cu un sfert de oră
înainte de masă sau cu lingurița până ce dispare greața.
4. Varza ( Brasica oleriaceae )
– Suc de varză, se consumă cu lingurița până ce dispare greața.
Voma nu este o boală, ci un simptom al unor afecțiuni, infecții alimentare,
boli infecțioase, ulcer etc. Tratamentul simptomatic se face cu plante cu proprie-tăți antiemetice. Ceaiurile se beau reci, treptat, cu înghițituri mici, neîndulcite.
1. Pepenele galben ( Cucumis melo)
– Se folosesc semințele, care se pisează și se consumă; sunt antivomitive.
2. Mărarul ( Anethum gravioleus )
– Se folosesc semințele care au proprietatea de a combate sughițul rebel și
voma la copii. Infuzie: o lingură de semințe la o cană de apă. Se beau 2-3 căni pe zi.

323. Gutuiul (Cydonia oblonga )
– Se recomandă ca antivomitiv în vomismentele cronice.
– Se consumă fructele, sucul, siropul.
– Decoctul se prepară din o gutuie mare rasă la un litru de apă, se lasă să
fiarbă până ce lichidul se reduce la ½. Această cantitate îndulcită cu 50 g de zahăr se bea timp de o zi.
4. Menta ( Menthae piperita )
– Frunzele de mentă sunt antivomitive datorită mentolului ce calmează vărsăturile la adult, dar mai ales la copii.
– Infuzie: o linguriță de plantă la o cană de apă. Se bea rece, treptat, în cursul zilei.
Meteorism (Balonări)
Acumularea de gaze la stomac și la intestine.
1. Coriandrul ( Coriondrum sativum L.)
– Infuzie: ½ linguriță de coriandru la o cană de apă. Se bea zilnic.
2. Menta ( Menthae piperita )
– Infuzie: 20 g de mentă la un litru de apă în clocot. Se beau 3 căni pe zi după masă.
3. Busuiocul (Ocimum basilicum)
– Infuzie: o lingură de plantă la o cană de apă. Se beau 2 căni pe zi.
4. Leușteanul ( Levisticum officinalie )
– Infuzie: 2 lingurițe de frunze și de ramuri la o cană de apă. Se beau 2-3 căni pe zi.
5. Mărarul (Anethum gravioleus )
– Infuzie: 4-8 g semințe de mărar la un litru de apă. Se beau 2-3 căni pe zi.
6. Lămâiul ( Citrus limon)
– Decoct: o lămâie se taie în bucăți și se fierbe timp de 20 de minute în 300 ml de apă într-un vas acoperit. Se îndulcește și se bea.
7. Ceapa ( Allium cepa )
– O ceapă se macerează în 4 linguri de ulei timp de 10 zile. Se consumă 2-3 lingurițe pe zi.
8. Morcovul, pătrunjelul, țelina – se folosesc semințele.
– Infuzie: ½ linguriță de semințe la o cană ( 200 ml) de apă. Se beau 2-3 căni pe zi.
Gastrite cronice hiperacide
Gastrita – inflamație a mucoasei stomacului.
1. Obligeana ( Acorus calamus)

33Mod de preparare: o jumătate de linguriță de pulbere (obținută prin măci –
narea rădăcinii de obligeană) se ia pe stomacul gol de 4 ori pe zi. Se recomandă
înainte de mese. Obligeana este însă contraindicată în cazurile în care durerile
de stomac sunt însoțite de o senzație puternică de vomă, caz în care este bine să
folosim mușețelul.
2. Mușețelul (Matricaria chamomilla )
– Macerat la rece: la 2 linguri de flori măcinate se adaugă 0,5 linguriță de mentă. Se lasă într-un litru de apă să se măcereze la temperatura ca-merei, de seară până dimineața, când se filtrează. Se bea cantitatea de macerat obținută pe parcursul unei zile, de preferat pe stomacul gol.
3. Coada șoricelului ( Achillea millefolium )
– Se administrează sub formă de pulbere – o linguriță de 4 ori pe zi în cazurile avansate de gastrită și ulcer, deoarece are efecte cicatrizante și regenerative puternice și foarte rapide.
– Infuzie: o lingură de flori la 500 ml de apă. Se bea călduț, în 4-5 reprize în cursul unei zile, după mese.
4. Cartoful ( Solanum tuberosum)
– Suc de cartof crud, câte ½ pahar de 3-4 ori pe zi după mese.
5. Gălbenelele ( Calendula officinalis )
– Infuzie: 1-2 lingurițe de flori la o cană de apă. Se beau 2-3 căni pe zi, după mese.
6. Menta (Menthae piperita )
– Infuzie: o linguriță de flori și frunze la 200 ml de apă în clocot. Se bea călduță, 3 căni pe zi, după mese.
7. Salcâmul ( Robinia pseudoacacia )
– Infuzie: o lingură de flori la o cană de apă. Se beau 2-3 căni pe zi după mese.
8. Amestec de:
– frunze de mentă ––-16 g,
– flori de mușețel ––- 16 g,
– coada șoricelului –– 4 g.
Infuzie: 10 g de amestec la 500 ml de apă în clocot, se lasă 6 ore, se filtrează.
Se ia câte 100 ml de 3 ori pe zi până la masă.
9. Amestec de:
– frunze de pătlagină –- 8 g,
– flori de mușețel ––– 8 g,
– fructe de măcieș ––– 16 g,
– semințe de mărar ––– 4 g.
Infuzie: 10 g de amestec la 500 ml de apă în clocot, se lasă 6 ore, se filtrează.
Se ia câte 100 ml de trei ori pe zi până la masă.

3410. Amestec de:
flori de romaniță – 16 g, sunătoare – 8 g, frunze de pătlagină – 8 g, coada
șoricelului – 4 g și frunze de mentă – 4 g.
Mod de preparare: 10 g de amestec la 500 ml de apă, se lasă 8 ore, se fierbe
5 minute, se lasă să se răcească, apoi se filtrează. Se ia câte 100 ml dimineața și seara până la masă.
11. Pătlagina ( Plantago lanceolata ) – cu acțiune cicatrizantă și fitoncidă.
– Pulbere, câte 2-3 vârfuri de cuțit, de 2-3 ori pe zi.
– Infuzie: 2 linguri de plantă la o cană de apă. Se ia câte o lingură la fiecare 2-3 ore.
12. Sunătoarea ( Hipericum perforatum)
– Infuzie: 1-2 lingurițe de plantă la o cană de apă. Se ia de 2 ori pe zi.
– Decoct: o linguriță de sunătoare la o cană de apă. Se bea în 2-3 reprize.
13. Coada calului ( Equisetum arvense )
– Decoct: o linguriță de plantă la o cană de apă. Se beau 2-3 căni pe zi.
14. Amestec de:
– romaniță –––– 10 g,
– coada șoricelului – 10 g,
– pelin –––––– 10g,
– mentă –––––- 10g.
Mod de preparare: 2 lingurițe de amestec la un pahar de apă în clocot. Se
infuzează 30 de minute, se filtrează. Se ia cald câte 0,5 pahar de 2 ori pe zi cu 30
de minute înainte de masă.
15. Sucul de aloe (Aloe vera) – câte 1-2 lingurițe de 2-3 ori pe zi cu 30 de
minute înainte de masă, timp de 1-2 luni.
16. Brusturele ( Arctium lappa )
Mod de preparare: o lingură de rădăcini mărunțite la 2 pahare de apă în
clocot, se lasă 12 ore, se filtrează. Se bea câte 0,5 pahar de infuzie caldă de 4 ori pe zi.
17. Se ia suc de pătlagină și se amestecă cu aceeași cantitate de miere, se fier –
be 20 de minute. Se iau 2-3 linguri pe zi. Se păstrează în vas închis și la răcoare.
Gastrite hipoacide
1. Pelinul ( Artemisia absinthium L.)
– Infuzie: ½ linguriță de pelin la o cană de apă. Se bea ¼ cană înainte de
masă.
2. Suc proaspăt din varză albă ( Brassica oleracea )
– Se bea câte 0,5 pahar cu 20 de minute înainte de masă.

35Ulcer gastric și duodenal
Boală ulceroasă, afecțiune cronică a cărei manifestare principală este pre-
zența ulcerului în mucoasa stomacului sau a duodenului. La apariția bolii ulce-
roase contribuie mai mulți factori, însă cea mai mare influență au surmenajul neuropsihic, alimentația neregulată și incorectă, fumatul, predispoziția ereditară. Principalul simptom al bolii ulceroase îl constituie durerile ce apar (peste 0,5-2
ore după luarea mesei sau pe stomacul gol), în regiunea epigastrică propriu-zisă.
Durerile pot iradia în spate, sub omoplatul drept sau înapoi sternului, în funcție de localizarea ulcerului. Boala ulceroasă poate fi însoțită și de râgâeli, grețuri, vomă, după care durerile se potolesc întrucâtva și bolnavii se simt mai bine. În
unele cazuri, ulcerul gastric și duodenal poate evolua lent, fără simptome și este
descoperit adesea târziu, când survine hemoragia sub formă de vomă cu sânge
sau perforația ulcerului însoțită de durerea abdominală pongitivă, puls slab, leșin,
de contracția mușchilor abdominali și de alte scene ale peritonitei acute. În afară de medicamente și dietă un rol important în profilaxia ulcerului gastric și duode-nal au fitopreparatele.
1. Un cartof (Solanum tuberosum) curățat se fierbe fără sare într-un vas emai –
lat. Decoctul format se ia câte 0,5-1 pahar de 3 ori pe zi. Decoctul se pregătește zilnic.
2. Uleiul de cătină (Hippophae rhamnoides), câte o linguriță de 3 ori pe zi
înainte de mese, în decurs de 3-4 săptămâni.
3. Gălbenele ( Calendula officinalis )
Mod de preparare: 20 g flori de gălbenele la un pahar de apă în clocot. Se
ține la baia de apă timp de 15 minute. Se filtrează și se aduce la volumul inițial adăugând apă fiartă. Se bea cald câte 1-2 linguri de 2-3 ori pe zi.
4. Suc de pătlagină (Plantago major). Câte 0,5-1 linguriță de suc de 3 ori pe
zi, cu 30 de minute înainte de masă.
5. Amestec de:
– flori de romaniță ––––- 4 g,
– sunătoare (plante) ––––- 16 g,
– frunze de pătlagină –––- 16 g.
Mod de preparare: 5 g de amestec la 1 pahar de apă, se ține la baia de apă 15
minute, se lasă să se răcorească 45 de minute, se filtrează. Se ia câte 1-2 linguri de 3-4 ori pe zi.
6. Amestec de:
– flori de romaniță ––––– 4g,
– flori de gălbenele ––––- 4g,
– frunze de podbal ––––– 16g.

36Mod de preparare: 5 g de amestec la 1 pahar de apă, se ține la baia de apă 15
minute, se lasă să se răcorească 45 de minute, se filtrează. Se ia câte 1-2 linguri
de 3-4 ori pe zi.
7. Suc proaspăt de varză, de cartof.
Câte ½ – ¾ pahar de 3 ori pe zi cu 30 de minute înainte de masă.
8. Tinctură din 30 de muguri de mesteacăn (Betula cordifoli a) la un litru de
spirt de 70o. Se macerează 7 zile. Se ia câte 15-20 de picături de 3 ori pe zi.
9. 10 g de semințe de in (Linum usitatissimum) la 300 ml de apă clocotită. Se
agită 15 minute, se filtrează și se stoarce. Se ia câte 50 ml cu 30 de minute înainte de masă de 3 ori pe zi în decurs de 2-3 săptămâni.
10. Amestec de:Pătlagină (frunze), pelin (frunze), mentă (frunze), mușețel (flori), sunătoare
(plantă), obligeană (rădăcină), păpădie (rădăcină) – câte 5 g fiecare.
Mod de preparare: peste două linguri de amestec se toarnă un pahar de apă în
clocot, se încălzește la baia cu apă 15 minute, se răcește 45 de minute, se filtrează
și se aduce la volumul inițial adăugând apă fiartă. Se bea câte 70-100 ml cu 30 de minute înainte de mese.
11. Coacăzul neagru ( Ribes nigrum)
Se bea suc proaspăt, câte 1,5 pahare de 3 ori pe zi.12. ½ pahar de frunze de aloe mărunțite se amestecă cu ¾ pahar de miere, se
macerează la întuneric 3 zile. Se adaugă la amestec 1 pahar de vin roșu natural și se lasă la întuneric încă 24 de ore. Se ia câte o lingură de 2-3 ori pe zi înainte de masă în decurs de 1-2 luni.
13. Amestec de:
– suc de morcov –––– un pahar,
– suc de sfeclă ––––- un pahar,
– suc de aloe ––––– 0,5 pahar,
– miere –––––––- un pahar,
– cagor –––––––- 2 pahare.
Mod de preparare: totul se amestecă într-un vas întunecat, se lasă la infuzat
5–6 zile. Se bea câte o lingură cu 15 minute înainte de masă de 3 ori pe zi. La în-ceput are acțiune purgativă. După ce se beau 3 l de astfel de infuzie se face repaus
20 de zile și așa se repetă de 3 ori.
14. Se umple un borcan cu sunătoare proaspătă (Hypericum perforatum) la
care se adaugă, cât încape, ulei de măsline. Borcanul se pune într-un vas cu apă călduță. Se ia alt vas, mai mare, la fund se pune o farfurie și se acoperă cu apă. În
acest vas mare se pune vasul cu borcanul și se dă la foc. Când apa din vasul cel mare a început să fiarbă, se face focul mai mic și astfel se ține 6 ore. Se bea câte
o lingură cu 30 de minute înainte de masă.

37Enterocolite
La aceste tulburări care se manifestă prin dureri abdominale și scaune frec-
vente, uneori sangvinolente sau mucopurulente, balonări etc., alături de adminis –
trarea cu infuzii cu proprietăți dezinfectante intestinale, trebuie păstrată o dietă
severă, cu suprimarea alimentelor care fermentează.
1. Usturoiul (Allium sativum )
– Decoct: 2-3 bulbi zdrobiți, fierți 15-20 de minute în 200 ml de apă, can-titatea se bea în cursul zilei.
2. Coada șoricelului ( Achillea millefolium )
– Infuzie: 1-2 lingurițe de plantă la o cană de apă. Se beau 2 căni pe zi.
3. Sunătoarea ( Hipericum perforatum), în special în colite.
– Infuzie: o linguriță de sunătoare la o cană de apă. Se beau 2-3 căni pe zi
după mese.
Borborisme (ghiorăituri)
Zgomote produse prin deplasarea gazelor în tubul digestiv.
1. Busuiocul ( Ocimum basilicum L)
– Infuzie: 3-5 g de flori și frunze la 250 ml de apă în clocot. Se beau 2-3 căni pe zi.
– Băi sedative la copiii mici.
2. Teiul ( Tilia tumentosa )
– Decoct: 500 g de flori la 3 l de apă. Se strecoară în apa din baie (se fac
băi).
Diaree
Diaree – tulburări ale funcției intestinale care se manifestă prin evacuarea
frecventă a maselor fecale lichide din intestin. Este un simptom al multor procese
patologice, în primul rând al bolilor intestinale acute, provocate de bacterii și
virusuri, al diferitelor intoxicații, precum și al tulburărilor de digestie, care au loc în segmentele superioare ale tractului gastrointestinal.
1. Liliacul ( Syringa vulgaris)
– Decoct: 30 g de frunze uscate la un litru de apă infuzată o oră, după care se beau 3 căni pe zi după mese.
2. Măcieșul ( Rosa canina)
– Decoct: 30-50 g de măcieș la un litru de apă ce se fierbe 1-3 minute și se infuzează 15 minute. Se beau 3-4 căni pe zi.
3. Mărarul (Anethum gravealeus )
– Infuzie: 4-8 g de semințe la un litru de apă. Se beau 3 căni pe zi.

384. Pelinul ( Artemisia obsinthium)
– Infuzie: 15 g de plantă la un litru de apă în clocot. Se beau 3 căni pe zi.
5. Salvia ( Salvia officinalis )
– Infuzie: o linguriță de frunze la 100 ml de apă clocotită. Copiii beau cu
biberonul de 2 ori pe zi; adulții – 2-3 căni pe zi.
6. Porumbarul (Prunus spinosa)
– Infuzie: o linguriță de frunze la o cană de apă. Se beau 2-3 căni pe zi.
7. Troscotul (Poligonum oviculare)
– Infuzie: 1-2 lingurițe de plantă la o cană de apă. Se beau 2-3 căni pe zi.
8. Stejarul ( Quercus robur)
– Decoct: 2 lingurițe de coajă de pe ramuri de 3-4 ani la o cană de apă. Se beau 2 căni pe zi, neîndulcite, între mese.
9. Mărul (Malus domestica Born)
– Mere rase se dau la copii, 0,5-1 kg în 5 mese.
– Decoct: un măr tocat la 0,5 l de apă, fiert la foc lent, până se reduce la ½.
10. Gutuiul (Cydonia oblongata )
– Infuzie din frunze de gutui: o linguriță de frunze la o cană de apă. Se beau 2 căni pe zi, seara înainte de culcare.
11. Nucul (Juglas regia)
– Decoct: 80-100 g de frunze la un litru de apă. Se beau 2 căni pe zi.
12. Varza ( Brasica oleraceae )
Varza albă este un dezinfectant general, are acțiune bacteriolitică. Varza fiartă
îndelung are efecte antidiareice.
13. Traista ciobanului ( Capsella bursa-pastoris)
Mod de preparare: se toarnă 500 ml de apă clocotită peste 3 lingurițe de plan-
tă și se lasă să stea un minut. Se strecoară. Se beau, zilnic, 2-3 căni de ceai cald.
Vermifuge (Antihelmintice)
Pentru eliminarea viermilor intestinali la adulți, dar mai ales la copii, se folo-
sesc ca adjuvante și unele plante, cu proprietăți vermifuge generale sau selective.
Ceaiurile se beau, de regulă, pe stomacul gol, cel mai adesea dimineața, neîndul –
cite. Se fac cure de 7-10 zile.
1. Dovleacul ( Curcubita comminis)
– Se consumă semințe decojite, la adulți 50-100 g pe zi, iar la copii 15-30 g pe zi, dimineața, înainte de masă, după masă la 2 ore se dă un purgativ.
Tratamentul se face 4-6 zile, apoi se face un examen de laborator.
2. Lămâiul ( Citrus limon)
Mod de preparare: 2 lingurițe de sâmburi și miere; se consumă dimineața pe
stomacul gol timp de 5-7 zile.

393. Varza albă ( Brasica oleraceae )
– Sucul de varză este vermifug. Se consumă un pahar dimineața.
4. Căpșuna (Fragaria vesca și Fragaria moschato)
– Se consumă 300-500 g de fructe dimineața pe stomacul gol fără a mai
mânca altceva până la prânz. Se repetă pe parcursul a mai multe zile.
5. Usturoiul (Allium sativum )
– Sirop de usturoi: 50 g de usturoi fiert în 200 ml de apă, se filtrează, se îndulcește cu 50 g de zahăr. Se iau 2-3 linguri pe zi. În cazul teniei, se
bea întreaga cantitate dimineața pe stomacul gol, repetându-se mai mul-te zile la rând până la expulzarea parazitului.
– Macerat de usturoi la cald, contra limbricilor și oxiurilor: 3-4 bulbi zdro-biți la o cană de apă sau de lapte în clocot. Se lasă peste noapte, iar di-mineața se bea întreaga cantitate. Cura durează 3 săptămâni.
6. Țelina ( Apium graviolens )
– Infuzie: 0,5 linguriță de semințe la o cană de apă. Se beau 2 căni pe zi.
7. Hreanul (Armoracia rusticana)
– Infuzie: 15-20 g de hrean, la care se adaugă 1 litru de apă, se lasă la ma-cerat 12 ore. Se beau 2 căni pe zi între mese.
8. Pelinul ( Artemisia obsinthium ) – contra oxiurilor.
Mod de preparare: 2-3 g pulbere de pelin se amestecă cu miere. Se ia dimi –
neața pe stomacul gol.
Hemoroizii
Hemoroizii – dilatarea varicoasă a venelor rectului, în special a celor din re-
giunea anală. Este cauzată de stagnarea sângelui în venele rectului și ale organe-
lor din micul bazin în urma constipațiilor cronice, muncii fizice grele, a modului
sedentar de viață, presiunii asupra venelor a unor tumori și inflamații genitale, ale uterului gravid, cirozei hepatice, decompensării activității cardiace etc.
Manifestările clinice: la început în regiunea anală apar senzații de greutate și
mâncărime, uneori dureri, constipații (în special după consumul băuturilor alco-olice sau după o muncă fizică grea), apoi urmează sângerări în timpul defecației.
Progresând, boala evoluează cu acutizări periodice, intervalele dintre acestea de-
venind tot mai scurte, iar hemoragiile tot mai frecvente și mai abundente.
Hemoroizii netratați pot duce la complicații grave. Rația alimentară a per –
soanelor cu hemoroizi trebuie să fie bogată în fructe și legume, iar condimentele, mâncărurile picante, băuturile alcoolice și alte alimente care favorizează apariția constipațiilor să fie eliminate din ea.
1. Se iau 3 sfecle de mărime medie și se fierb. Apoi vasul cu sfeclă se pune
pentru 30 de minute sub apă rece. Sfecla se curăță și se taie în cuburi. Se ia câte

40un cubușor de 3 ori pe zi în decursul a 1-2 săptămâni, până ce hemoroizii vor
trece. Se scoate din rație totul ce-i iute.
2. Se bea apa în care un timp îndelungat au fiert prunele sau ovăsul.
3. Scorușul (Scorbus aucuparia)
– Suc proaspăt de scoruș, se îndulcește cu zahăr. Se ia de 3 ori pe zi câte
100 ml, după care se bea un pahar cu apă.
4. Sunătoarea ( Hipericum perforatum)
– Decoct: o lingură de plantă la un pahar de apă în clocot, se fierbe 15 minute la foc mic, se strecoară. Se fac clisme, comprese.
5. Fragi de pădure ( Fragaria vesca)
– Infuzie: o lingură de frunze se opărește cu un pahar de apă în clocot,
se lasă la infuzat 20 de minute, apoi se strecoară. Se folosește pentru
clisme.
6. Plopul tremurător ( Populus tremula)
Pe nodulii hemoroidali se aplică frunze de plop pentru 2 ore. Dacă ele deran-
jeză, atunci se scot. Procedura se repetă peste una-două zile.
7. Coada calului ( Eqisetum arvensis)
– Infuzie: 2 lingurițe de plantă la un pahar de apă în clocot, se lasă la in-fuzat o oră. Se strecoară. Se bea cantitatea cu înghițituri mici în cursul zilei.
8. Păpădia ( Taraxacum officinale )
– Infuzie: 2 lingurițe de rădăcină mărunțită la un pahar de apă fiatră, dar rece, se lasă la infuzat 8 ore. Se ia câte ¼ pahar de 4 ori pe zi înainte de
masă.
9. Urzica (Urtica dioica )
– Decoct: peste o lingură de frunze usacate de urzică se toarnă un pahar de apă în clocot, se fierbe 10 minute la foc mic, se răcește și se strecoară.
Se bea câte o lingură de 5 ori pe zi.
10. Mușețelul ( Matricaria chamomilla )
Mod de preparare: 2-3 linguri de mușețel se opăresc cu un pahar de apă în
clocot, se infuzează o oră într-un vas bine închis, se strecoară. Se folosește pentru spălături externe.
Inul (11. Linum usitatissimum)
– Infuzie: o lingură de semințe de in se opărește cu un pahar de apă în clo-cot, se infuzează 2-3 ore. Pentru o clismă se iau 50 ml de infuzie călduță.
În caz de iritare a rectului, volumul clismei se micșorează până la 20-30
ml și se introduce mai des.

4112. Coada șoricelului (Achillea millefolium)
Mod de preparare: se ia suc de coada șoricelului și se amestecă cu miere în
proporție de 1:1. Se consumă câte o linguriță de 3 ori pe zi.
13. Într-o căldare, nu prea mare, se pune o cărămidă bine înfierbântată (în-
călzită) la foc și pe această cărămidă se presoară usturoi tăiat mărunt. Când us-turoiul începe să ardă și să facă fum, trebuie de așezat pe căldare pentru a primi baia de fum. Cum arată practica, 4-5 astfel de proceduri sunt de ajuns pentru
tratamentul hemoroizilor.
14. Amestec de:
– frunze de urzică ––––– 12 g,
– scoarță de crușin ––––- 12 g.
Mod de preparare: peste 8 g de amestec se toarnă un litru de apă în clocot,
se fierbe 10 minute la foc mic, se infuzează 30 de minute, după care se stre-coară. Se bea câte un pahar de 4 ori pe zi în cazul durerilor puternice, dar când
nodulii lipsesc.
FITOTERAPIA DISFUNCȚIILOR HEPATO-BILIARE
Ficatul este cea mai volominoasă glandă a corpului cântărind până la 1,5 kg.
Are o culoare roșie brună. Cea mai mare parte a ficatului este situată sub coaste,
în dreapta, iar o parte mai mică în stânga cavității abdominale. Ficatul se află
în vecinătatea directă a diafragmei, ajungând în dreapta la nivelul celui de al 4-lea, iar în stânga – al celui de al 5-lea spațiu intercostal. În dreapta, marginea
subțire inferioară a glandei iese puțin de sub rebordul costal. Pe o mică porțiune
„la lingurică” ficatul vine în raport cu peretele anterior al abdomenului.
Printre celulele hepatice iau naștere capilarele biliare ce se unesc în vase
biliare, care, unindu-se, dau naștere canalelor hepatice drept și stâng (în cores-pundere cu lobii ficatului). Acestea, contopindu-se, formează canalul hepatic comun.
Bila este secretată în permanență (până la 1,2 l în 24 de ore), însă în inter –
valele dintre perioadele digestiei intestinului ea nu se scurge în intestine, ci în vezica biliară prin canalul cistic, care pleacă de la canalul hepatic.

42Figura 3. Sistemul hepato-biliar și pancreasul
Bila este produsă de celulele ficatului. Ea emulsionează lipidele alimentelor
și activizează scindarea lor de către fermentul sucului pancreatic, căci ea însăși
nu conține fermenți. Rolul ficatului nu se reduce însă numai la participarea în procesul digestiei. El îndeplinește funcții diverse și complexe. Glucidele, nime –
rite în ficat împreună cu sângele de la intestine, se transformă în glicogen, care se depune aici sub forme de rezerve și se consumă pe măsura necesității. Ficatul neutralizează toxinele, care iau naștere în organism în timpul digestiei și în pro-cesul metabolismului. În perioada embrionară ficatul devine organ producător de eritrocite (funcția hematopoietică), iar endoteliul capilarelor hepatice și celulele Kupffer posedă proprietăți de fagocitoză (sistemul reticuloendotelial).
O altă glandă importantă a tubului digestiv este pancreasul. El se află în
retroperitonial, de-a curmezișul primei vertebre lombare și vine în raport, pe întreaga sa întindere, cu peretele posterior al stomacului. Partea dreaptă, mai lată a glandei – capul – este situată în potcoava duadenului, iar cea stângă, îngustă – coada – ajunge până la rinichiul stâng și splină. Partea mijlocie a glandei se numeste corp.

43Pancreasul secretă sucul pancreatic (până la 2 l în 24 de ore), fermenții căruia
descompun proteinele, lipidele, glucidele din hrană.
Pancreasul face parte din glandele de tip mixt, deoarece în afară de secreția
externă – exocrină (produce suc pancreatic), are și secreție internă – endocrină,
legată de anumite porțiuni ale glandei (insulele lui Langerhans). Ele conțin celu-lele beta, care secretă insulină, și celulele alfa, care secretă glucagonul și factorul lipocaic (lipotrop).
Dereglarea acestor glande duce la apariția patologiilor digestive. Alături de
tratamentul de bază pentru profilaxia lor deseori sunt utilizate remedii naturiste. Unele dintre ele le vom descrie în continuare.
Calculoză biliară
Calculoza biliară – o boală caracterizată prin formarea de calculi (pietre) în
veziculă și în căile biliare. La formarea calculilor biliari contribuie tulburările
metabolice determinate de factorii externi (eleminatori) și interni (creșterea con-centrației colesterolului în sânge). În majoritatea cazurilor, calculoza biliară se manifestă prin dureri, senzații de presiune în regiunea hipocondrului drept cu ira-diere în umărul drept. Aceste senzații apar, de obicei, după consumarea bucatelor grase, prăjite sau afumate. În alte cazuri boala începe brusc cu accese de colică, însoțită de dureri violente, vomă, febră, frisoane și chiar pierderea cunoștinței.
1. Cireșul (Cerasium avium) este terapeutic în litiaza biliară.
– Consumul de fructe, de suc proaspăt.
– Infuzie: o lingură de cireșe uscate la o cană de apă.
2. Măslinul (Olea europeae)
Se folosește uleiul de măsline, indicat în eliminarea calculilor și deschi-neziei biliare.
– Se consumă o lingură dimineața devreme, eventual amestecat cu suc de legume și fructe dacă este posibil. Se stă culcat pe partea dreptă 30 de minute.
3. Ceapa ( Allium cepa )
– Macerat: o ceapă mare tocată mărunt la 4 linguri de ulei. Se iau 2-3 lin-guri pe zi; se consumă timp de 10 zile.
4. Ridichea ( Raphnus sativus var. radiculata și var niger)
– Consum de ridiche rasă
– Sucul, de preferat amestecat cu suc de morcov. Se iau 30-40 g de suc cu 15-20 de minute înainte de masă (ridichile de primăvară au același efect ca ridichea neagră).
5. Mătasea de porumb ( Stygmata maydis)
– Infuzie: 2 linguri de mătase la o cană de apă. Se bea câte o lingură la 3 ore.

446. Măcieșul ( Rosa canina)
– Infuzie: 2 linguri de măcieș la 0,5 l de apă, cantitate care se bea în cursul
zilei.
7. Menta (Mentha piperita )
– Infuzie: o lingură de mentă la o cană de apă. Se beau 2 căni pe zi.
8. Brusturele ( Arctium lappa )
– Decoct: 2-4 linguri de rădăcină mărunțită la un litru de apă, se fierbe la foc mic 10 minute. Se bea această cantitate în decursul zilei.
9. Se amestecă sunătoare (două părți), troscot (trei părți), flori de imortelă
(patru părți), flori de romaniță și scoarță de crușin (căte o parte).
Mod de preparare: 20 g de amestec la 1 litru de apă rece, se lasă 10 ore, apoi se
fierbe 10 minute, se filtrează. Se iau câte 200 ml la o oră după masă de 5 ori pe zi.
Diskinezie biliară
Diskinezie biliară – tulburare motorie care împedică evacuarea bilei din vi-
zica biliară. Pentru fitoterapia ei se recomandă numeroase plante cu efecte cole-
retice și colagoge.
1. Tinctura de dracilă (Berberis sp) în raport 1:5 (spirt de 40
o). Se iau câte
15-20 de picături de 2-3 ori pe zi.
2. Amestec de:
– flori de imortelă și gălbenele (câte 2 părți),
– frunze de mesteacăn (o parte),
– flori de mușețel (3 părți).
Mod de preparare: 5 g de amestec la 1 pahar de apă în clocot, se infuzează 20
de minute, se filtrează. Se iau câte 200 ml de 2 ori pe zi până la masă.
3. Amestec de:
– rostopască ( o parte),
– mentă (trei părți),
– frunze de mesteacăn (2 părți).
Decoct: 5 g de amestec la un pahar de apă, se fierbe 5 minute, se filtrează. Se
ia câte 1/3 pahar de 2 ori pe zi după mese.
4. Măslinul (Olea europae) – a se vedea Calculoza biliară.5. Vița de vie ( Vitis vinifera ), strugurii cu proprietăți coleretice-colagoge.
– Consumul ca atare.
– Decoct: 2 linguri de frunze de vie la o cană de apă. Se beau 3 căni pe zi înainte de masă.
6. Pătrunjelul ( Petroselium crispum) – frunzele au același mod de folosire.
– Suc de rădăcină, 50-100 ml pe zi.
– Decoct: 50 g de rădăcină fiartă 20 de minute într-un litru de apă. Se stre-coară și se îndulcește. Se beau 2-3 căni pe zi.

457. Ridichea neagră și de primăvară (Raphnus sativus) – a se vedea Calculoza
biliară.
8. Usturoiul (Allium sativum ) se consumă 2-3 bulbi pe zi.
Decoct: 2-3 bulbi zdrobiți în 200 ml de apă sau de lapte. Cantitatea re-
zultată se bea pe parcursul zilei.
9. Menta (Mentha piperita )
– Infuzie: 1-2 linguri de mentă la o cană de apă. Se bea câte o lingură la 3 ore.
10. Păpădia ( Taraxacum officinale )
Se folosește întreaga plantă.
– Infuzie: 1-2 lingurițe de plantă la o cană de apă. Se beau 2-3 căni pe zi.
11. Sunătoarea ( Hipericum perforatum)
– Infuzie: o lingură de plantă la o cană de apă. Se beau 2-3 căni pe zi.
12. V olbura (Convolvulus orvensis )
– Infuzie: 2 lingurițe de volbură la o cană de apă, care se bea dimineața pe stomacul gol.
– Pulbere: o linguriță de volbură cu 2-3 linguri de miere. De asemenea se consumă dimineața.
Colecistită cronică
Colecistita cronică reprezintă inflamația veziculei biliare. Este cauzată de
pătrunderea microbilor în veziculă pe cale sangvină, limfatică sau canaliculară.
1. Mătasea de porumb ( Stygmata maydis) – a se vedea Calculoza biliară.
2. Măcieșul ( Rosa canina) – a se vedea Calculoza biliară.
3. Amestec de: sunătoare, flori de imortelă și gălbenele (câte patru părți),
troscot, flori de mușețel (câte două părți), rădăcine de cicoare și scoarță de crușin
(câte o parte).
Mod de preparare: 20 g de amestec la 300 ml de apă rece, se lasă pe 8-10 ore,
se fierbe 5 minute, se infuzează 20 de minute, se filtrează. Se bea cantitatea în cursul zilei, cu înghițituri mici.
4. Amestec de: sunătoare, scoarță de crușin (câte o parte), troscot (trei părți),
flori de imortelă (4 părți), flori de mușețel (două părți).
Mod de preparare: 20 g de amestec la un litru de apă rece, se infuzează 10
ore, se fierbe 5 minute, apoi iarăși se infuzează 20 de minute, se filtrează. Se iau
câte 200 ml de 5 ori pe zi peste o oră după masă.
5. Amestec de: mentă (2 părți), rădăcină de odoleană, conuri de hamei, sună-
toare (câte o parte).
Mod de preparare: 5 g de amestec la un pahar de apă în clocot, se infuzează
30 de minute. Se iau câte 100 ml de 2 ori pe zi înainte de masă.

46Hepatită acută
Hepatită acută – boală infecțioasă acută caracterizată prin lezarea sistemului
reticoloendotelial al tractului digestiv și al ficatului, prin intoxicații și icter. Hepa-
tita virală A se caracterizează prin mecanismul fecalo-oral de infectare. Hepatita B se dezvoltă după transfuzie de sânge și alte preparate. În perioada de recon-valescență apare de foarte multe ori sindromul posthepatic însoțit de manifestări astenovegetative și de dispepsie. În asemenea cazuri este foarte indicată fitotera –
pia.
1. Amestec (în părți egale) de: frunze de mentă, flori de siminoc, semințe de
fenicul, frunze de coada șoricelului.
Mod de preparare: 6 g de acest amestec se pun în 300 ml de apă fierbinte, se
fierb 10 minute, se lasă la infuzat 2 ore, apoi se strecoară. Se bea câte 100 ml de 3 ori pe zi, înainte de masă.
2. Amestec de: rădăcină de valeriană (odoleană), frunze de mentă, flori de
păducel și de mușețel, conuri de hamei (în părți egale).
Mod de preparare: 5 g de amestec la 300 ml de apă în clocot, se fierb 10 mi-
nute, se lasă la infuzat 2 ore. Se bea dimineața și seara înainte de culcare câte 100 ml, înainte de masă.
3. În perioada posthepatică sunt indicate sucurile de legume (morcovi, car –
tofi, varză, sfeclă) diluate cu apă în raport de 1:3, 1:2. Se bea câte o jumătate de pahar și se crește treptat doza de concentrație a sucurilor, în funcție de cât suportă bolnavul.
Hepatită cronică
Hepatită cronică – inflamație cronică a ficatului. Are o evoluție de peste 6
luni. În cele mai multe cazuri prezintă o consecință a hepatitei virotice B. Hepati-
ta cronică poate apărea, de asemenea, în urma intoxicațiilor provocate de toxinele care se formează în cazuri de infecție sau arsuri, de unele preparate medicamen –
toase, substanțe otrăvitoare, ciuperci otrăvitoare, alcool etc.
În cazul hepatitei cronice, tratamentul fitoterapeutic durează 5-6 luni, după
care se face o pauză de 1-2 luni. Bolnavilor care suferă de hepatită cronică li se recomandă mai multe amestecuri de plante medicinale:
1. Amestec de: flori de siminoc, troscot, frunze de urzică, măcieș (câte două
părți), frunze de mesteacăn, frunze de sunătoare, scoarță de crușin (câte o parte).
Mod de preparare: 5 g de acest amestec se pun în 300 ml de apă în clocot, se
fierb 5 minute, se lasă la infuzat 4-5 ore într-un loc călduros, se strecoară. Se bea câte 100 ml de 3 ori pe zi, înainte de masă.
2. Amestec de: flori de mușețel, rădăcină de iarbă dulce, mătase de porumb
(câte două părți), frunze de mentă, frunză de sunătoare (câte o parte). Se pregă-

47tește o infuzie după receta de mai sus. Se administrează câte 100 ml de 3 ori pe
zi, înainte de masă.
3. Amestec (în părți egale) de: rădăcini de cicoare, frunze de coada calului și
de coada șoricelului, flori de lumânărică și gălbenele. Infuzia se pregătește și se
administrează ca și la receta precedentă.
4. Amestec de: rădăcină de iarbă dulce, frunze de rostopască și sovârf (câte o
parte), flori de mușețel și frunze de mentă (câte două părți).
– Infuzie: 5 g de amestec la 200 ml de apă în clocot. Se beau câte 200 ml de
2 ori pe zi înainte de masă.
5. Amestec de: mătase de porumb, troscot, coada calului (câte două părți),
frunze de sunătoare, semințe de anason (câte o parte).
Mod de preparare: 5 g de amestec la 200 ml de apă în clocot, se pun la baia de
aburi, la foc mic 30 de minute, apoi se mai lasă la infuzat 10 minute, se strecoară.
Se beau câte 100 ml de 3 ori pe zi, cu o oră înainte de masă.
6. Amestec de: rădăcini de păpădie (două părți), frunze de trifoi, frunze de
coada calului și de iarbă roșie (câte o parte).
Mod de preparare: 5 g de amestec la un păhar de apă rece, se lasă la infuzat
10 ore, după care se fierb 10 minute, apoi se strecoară. Se beau câte 50-100 ml de 3 ori pe zi, înainte de masă.
7. Amestec de: flori de gălbenele (două părți), flori de boz, frunze de ros-
topască și de fierea-pământului (câte o parte). Se pregătește și se administrează
după receta de mai sus.
8. Amestec de: măcieș și flori de imortelă (câte două părți), frunze de urzică
(o parte).
Mod de preparare: 5 g de amestec la 200 ml de apă în clocot, se lasă la infuzat
4 ore. Se bea cantitatea în cursul zilei cu înghițituri mici.
9. La 40 g de flori uscate de gălbenele adăugăm un litru de apă în clocot și se
lasă 20 de minute, se strecoară. Se bea în cursul zilei.
10. Hreanul (Armoracia rustica)Mod de preparare: se amestecă în cantități egale suc de rădăcină de hrean cu
miere și se închide într-un vas de sticlă. Se ia câte o lingură de 3 ori pe zi, cu 20
de minute până la masă.
11. Patlagina ( Plantago lanceolata )
Mod de preparare: 50 g de rădăcini de pătlagină se fierb 5-7 minute în 0,5 l
de apă. Se ia de 3 ori pe zi.
Ciroză hepatică
Ciroza hepatică – afecțiune cronică progresivă a ficatului caracterizată prin
lezarea și distrugerea celulelor hepatice și înlocuirea treptată a acestora cu țesut
conjunctiv fibros. Semnele caracteristice ale cirozei hepatice sunt: astenia, sca-

48derea în greutate, durerile sau senzațiile de presiune în regiunea epigastrică (la
linguriță) și în hipocondrul drept, care se întețesc după masă, după consumul
unei cantități mari de lichid, după un lucru fizic. Se constată, de asemenea, pier –
derea poftei de mâncare, greață, vomă, diaree, febră, icter, mărirea splinei și a
ficatului, sângerări din nas sau din gingii. Mijloacele fitoterapeutice micșorează
manifestările acestor sindroame.
1. Amestec de: măcieș și flori de imortelă (câte două părți), frunze de urzică
(o parte).
Mod de preparare: 5 g de amestec la 200 ml de apă în clocot, se lasă la in-
fuzat 4 ore. Se bea cantitatea în cursul zilei cu înghițituri.
2. Amestec de: rădăcini de cicoare, frunze de coada calului, coada șoricelu-
lui, flori de gălbenele (în părți egale).
Mod de preparare: 5 g de amestec la un pahar de apă în clocot, se lasă la
infuzat 4 ore. Se administrează pe parcursul zilei 200 ml în înghițituri mici.
3. Amestec de: semințe de chimen, flori de gălbenele, frunze de coada șori-
celului, flori de mușețel, rădăcini de iarbă dulce, măcieș (în părți egale).
Mod de preparare: 10 g de amestec la 500 ml de apă călduță, se lasă la in-
fuzat în termos 8 ore, apoi se dă în clocot și se strecoară. Se administrează câte 100 ml dimineața și seara înainte de masă.
După utilizarea acestor amestecuri de plante pe parcursul a 6-7 luni se face
o pauză de 1-2 luni. În perioada de pauză sunt indicate ceaiurile vitaminizate.
4. Amestec de: măcieș, frunze de urzică, rădăcină de morcov (câte trei
părți), coacăz negru (pomușoare) (o parte).
Mod de preparare: 5 g de amestec la un pahar de apă, se fierbe 10 minute și
se lasă la infuzat 4 ore. Se iau câte 200 ml pe zi în timpul mesei.
5. Amestec de: măcieș și fructe de merișor (câte o parte), frunze de urzică
(trei părți). Se beau câte 100 ml de 2-3 ori pe zi, înainte de masă.
6. Păpădia (Taraxacum officinale)
– Rădăcinile strânse în aprilie și noiembrie se taie mărunt, se usucă și ușor se încălzesc în rolă, apoi se pisează mărunt.
– Infuzie: o linguriță de rădăcini la 1,5 pahare de apă, se firbe 5 minute.
Se bea ca ceai.

49FITOTERAPIA AFECȚIUNILOR PANCREASULUI
Pancreatită
Pancreatita – boală gravă caracterizată prin inflamarea țesuturilor pancreasu –
lui. Este favorizată de bolile veziculei biliare și ale căilor biliare, de unele afec-
țiuni ale stomacului, duodenului, de abundența grăsimilor în alimentație, abuzul
de alcool. Manifestările clinice ale pancreatitei sunt diverse. Este caracteristică
durerea în partea superioară a stomacului și în zona de sub coasta stângă, fenome-ne de dispepsie, diaree, slăbiciune. Se schimbă de asemenea nivelul fermenților
(tripsina, amilazele, lipazele) în conținutul duodenului și în sânge.
Fitoterapia poate fi folosită în tratarea bolnavilor cu forme necomplicate de
pancreatită cronică, atunci când boala nu s-a acutizat. De obicei, se folosesc plan-te care stimulează activitatea de regenerare a țesuturilor, care au proprietăți anti –
spasmolitice și antiinflamatoare.
1. Amestec de: semințe de mărar, frunze de mentă (câte trei părți), flori de
mușețel (o parte), fructe de păducel și flori de siminoc (câte două părți).
Mod de preparare: 5 g de amestec la un pahar de apă în clocot, se țin la baia de
abur 30 de minute, apoi se lasă la infuzat o oră și se strecoară. Se beau câte 50 ml de 3 ori pe zi după masă.
2. Amestec de: semințe de anason, mătase de porumb, rădăcini de păpădie,
frunze de coada calului, sunătoare, trei-frați-pătați (în părți egale).
Mod de preparare: 5 g de amestec la un pahar de apă în clocot, se lasă la
infuzat 10 minute și se strecoară. Se beau câte 200 ml de infuzie de 3 ori pe zi,
înainte de masă.
3. Amestec de: semințe de chimen, frunze de urzică (câte trei părți), rădăcini
de obligeană și valeriană, frunze de coada șoricelului (câte o parte). Infuzia se pregătește după receta anterioară. Se beau câte 100 ml de 3 ori pe zi, la o oră după
masă.
4. Amestec de: frunze de mentă și urzică (câte două părți), scoarță de crușin
(trei părți), rădăcini de obligeană și de valeriană (câte o parte).
Mod de preparare: 5 g de amestec la un pahar de apă în clocot, se lasă la infu-
zat 10 minute și se strecoară. Se bea câte 50 ml de 2 ori pe zi, dimineața și seara
înainte de masă. În caz de constipație, durata tratamentului este de 5-7 zile.
5. Amestec de: scoarță de crușin (două părți), frunze de trifoi și de mentă,
rădăcini de păpădie (câte o parte).
Mod de preparare: 5 g de amestec la un pahar de apă în clocot, se lasă la in-
fuzat 10 minute și se strecoară. Se beau câte 50-100 ml de 2 ori pe zi, dimineața și seara înainte de masă.

50Diabet zaharat
Diabetul zaharat este o boală endocrină, determinată genetic. Diabetul za-
harat este condiționat de lipsa totală sau parțială în organismul uman a insuli-
nei, elaborată de celulele beta ale pancreasului endocrin. Lipsa insulinei duce la dereglarea tuturor proceselor metabolice ce au loc în organism, în primul rând în metabolismul glucidic, generând schimbări patologice în diferite organe și țesuturi.
În tratamentul diabetului zaharat și al complicațiilor lui fitoterapia ocupă un
loc deosebit. La bolnavii cu toleranță dereglată față de glucoză ea, în combinare cu regimul și dieta, poate opri evoluția de mai departe a maladiei. În cazul formei ușoare de diabet, prescrierea la timp a unei fitoterapii adecvate asigură compen-sarea dereglărilor metabolice și preîntâmpină progresarea bolii.
1. Liliacul ( Syringa vulgaris)
– Infuzie: o lingură de muguri la un pahar de apă în clocot. Se infuzeză 30 de minute. Se ia câte o lingură de 3 ori pe zi până la masă.
2. Sfecla roșie ( Beta vulgaris )
– Suc proaspăt, câte
1/3 pahar de 3 ori pe zi.
3. Cânepa (Canabis sativa)Mod de preparare: peste 100 g de semințe de cânepă măcinate se toarnă 0,5
litri de apă fiartă rece. Se lasă la infuzat 8-12 ore, apoi se fierbe 10 minute. Se bea cantitatea în decursul zilei.
4. Amestec de: coada calului (50 g), troscot (50 g), fragi de pădure (25 g).
– Infuzie: 2 linguri de amestec la 2 pahare de apă în clocot, se lasă la infu-zat 20 de minute. Se bea cantitatea în decursul zilei.
5. Urzica (Urtica dioica )
– Infuzie: 7-10 g de plantă uscată la un pahar de apă în clocot. Se lasă la infuzat 15-20 de minute. Se ia câte o lingură de 3 ori pe zi.
6. Păpădia ( Taraxacum officinale ) – se folosește toată planta.
– Decoct: 10 g de plantă la un pahar de apă. Se fierbe 10 minute, se infu-zează 30 de minute. Se bea câte o lingură de 3 ori pe zi până la masă.
7. Brusturele ( Arctium lappa )
– Decoct: 10 g de rădăcini mărunțite la un pahar de apă, se fierbe 15-20 de minute, se infuzează 30 de minute. Se ia câte o lingură de 3-4 ori pe zi.
8. Teiul ( Tilia tomentosa )
– Infuzie: peste 2 linguri de flori uscate se toarnă 2 pahare de apă fiartă. Se infuzeză 20-30 de minute. Se strecoară. Se bea ca ceai călduț.
9. Troscotul (Poligonum aviculare)
– Infuzie: 20 g de plantă la un pahar de apă în clocot. Se infuzează 10-15 minute. Se ia câte o lingură de 3-4 ori pe zi.

5110. Amestec de: rădăcină de păpădie, de brusture, de cicoare (în părți egale).
Mod de preparare: o linguriță de amestec la 2 pahare de apă fiartă, se lasă la
infuzat pe noapte. Se strecoară. Se ia cu 30 de minute înainte de masă. Aceasta este doza pentru o zi.
11. Ovăsul (Avena sativa )
Mod de preparare: peste 100 g de ovăs se toarnă 3 pahare de apă, se fierbe o
oră, se lasă la infuzat pe noapte, apoi se strecoară. Se bea câte
1/2 pahar de 3-4 ori
pe zi până la masă.
12. Fasolea (Phaseolus vulgaris)
– Decoct: 20 g de teci de fasole la un litru de apă, se fierbe 4 ore și se stre-coară. Se iau câte 200 ml de 4-5 ori pe zi până la masă.
13. Frunze de dafin (Laurus nobilis)Mod de preparare: peste 10 frunze de dafin se toarnă 3 păhare de apă în clo-
cot, se infuzează 2-3 ore. Se ia câte 0,5 pahar de 3 ori pe zi până la masă.
14. Nucul (Juglans regia)
– Infuzie: o lingură de frunze uscate la un pahar de apă în clocot, se infu-
zează o oră. Se ia în decursul zilei.
15. Amestec de:
– sunătoare ––––––- 30 g,
– siminoc ––––––– 5 g,
– coada șoricelului –––- 5 g,
– troscot –––––––- 10 g.
Mod de preparare: peste acest amestec se toarnă 1,2 litri de apă în clocot, se
fierbe 1-2 minute, se lasă la infuzat 10-12 ore. Se bea câte 1/
3 pahar de 3 ori pe zi
înainte de masă, călduț.
16. Amestec de:
– coada șoricelului –––––- 30 g,
– sunătoare ––––––––- 20 g,
– flori de romaniță –––––– 8 g,
– rădăcină de cicoare ––––– 10 g,
– conuri de arin alb –––––– 8 g,
– mentă ––––––––––– 5 g.
Mod de preparare: amestecul se fierbe într-un litru de apă 5 minute, se lasă
la infuzat 3-4 ore. Se ia câte ¼ pahar de 3-4 ori pe zi cu 30 de minute înainte de masă.
17. Sucul de varză, câte 0,5 pahar de 3 ori pe zi cu 20-30 de minute până la
masă.
18. Ceapa ( Allium cepa )
Mod de preparare: peste 2-3 cepe mărunțite se toarnă 2 pahare de apă caldă,
se infuzează 8 ore, se strecoară. Se beau câte 100 ml de 3 ori pe zi înainte de
masă.

5219. Mesteacănul ( Betula verrucossa )
– Decoct: 20 g de frunze de mesteacăn la 300 ml de apă, se fierbe 20 de
minute, se adaugă 0,2 g de sodă alimentară, apoi se lasă la infuzat 6 ore și se strecoară. Cantitatea se ia în două doze cu interval între ele de
4 ore.
20. Amestec de:
– frunze de nuc –––- 10g,
– frunze de dud –––- 20g,
– urzică ––––––- 15g,
– mentă ––––––- 15g.
Mod de preparare: peste o lingură de amestec se toarnă 250 ml de apă în clo-
cot, se fierbe 5 minute, se infuzează o oră și se strecoară. Se bea câte ¼ pahar de
3 ori pe zi înainte de masă.
21. Amestec de:
– coada calului –––– 25 g,
– troscot ––––––- 25 g,
– urzică ––––––– 25 g,
– traista ciobanului ––- 25 g.
Decoct: o lingură de amestec la 300 ml de apă în clocot, se fierbe 10 minu-
te, se infuzează 5 minute și se strecoară. Se ia câte 0,5 pahar de 2-3 ori pe zi cu 20 de minute înainte de masă.
22. Amestec de:
– frunze de dud –– 20 g,
– frunze de mentă –- 5 g,
– flori de soc ––– 10 g.
Mod de preparare: peste o lingură de amestec se toarnă 200 ml de apă în clo-
cot, se fierbe 5 minute și se infuzează o oră, se strecoară. Se ia câte 0,5 pahar de 3 ori pe zi înainte de masă.
23. Amestec de:
– frunze de cicoare –––– 15 g,
– frunze de coacăz negru – 15 g,
– frunze de dud –––––- 20 g.
Mod de preparare: peste o lingură de amestec se toarnă 200 ml de apă în clo-
cot, se fierbe 3 minute, se infuzează o oră și se strecoară. Se iau câte 2 linguri de
3-4 ori pe zi înainte de masă.
24. Amestec de:
– frunze de pătlagină –– 10 g,
– frunze de mentă –––– 5 g,
– frunze de fragă –––– 20 g.

53Mod de preparare: peste o lingură de amestec se toarnă 250 ml de apă în clo-
cot, se fierbe 5 minute, se strecoară după ce s-a infuzat o oră. Se ia câte 1/3 pahar
de 3 ori pe zi înainte de masă.
25. Amestec de:
– mătase de porumb –––– 10 g,
– flori de siminoc –––––- 5 g,
– frunze de afine –––––- 30 g,
– măcieșe (mărunțite) –––– 10 g.
Mod de preparare: o lingură de amestec la 300 ml de apă în clocot, se fierbe
5 minute, apoi se infuzează o oră și se strecoară. Se ia câte 1/3 pahar de 3 ori pe
zi după masă.
26. Amestec în părți egale de frunze de nuc, frunze de dud, iarbă de urzică,
teci de fasole fără semințe, iarbă de mentă și păpădie.
Mod de preparare: infuzie – 2 g de amestec la 250 ml apă clocotită. Se beau
2-3 căni pe zi, neîndulcite.
27. Zgrăbunțica ( Lapsana communis)
Se administrează de preferință ca suc proaspăt, 3-4 linguri pe zi; dacă nu
este posibil, se poate administra și ca infuzie: 5 g de plantă la o cană de apă. Se
recomandă 2-3 căni pe zi.
28. Anghinarea (Cynara scolymus)
– Infuzie: o linguriță de plantă la o cană (250 ml) de apă în clocot. Se beau 2 căni pe zi într-o cură de 20-30 de zile, cu pauze egale cu durata curei.
29. Amestec (în părți egale) de: frunze de dafin, scorțișoară (coajă) și ghim-
bir.
Mod de preparare: peste 2 linguri de amestec se toarnă 2 pahare de apă în
clocot și se infuzează o oră. Se ia câte 0,5 pahar de 3-4 ori pe zi.
30. Amestec (în părți egale) de: anghinare (Cynara scolymus), frunze de nuc
(Juglans regia), țelină ( Apium gravedens) și salvie ( Salvia officinale ).
Mod de preparare: 20 g de amestec mărunțit la 600 ml de apă clocotită, se
lasă la infuzat timp de o oră, apoi se strecoară. Se administrează câte 200 ml de 3 ori pe zi.
31. Amestec de: 300 g de radăcină de țelină la 6 lămâi medii. Într-un vas
emailat se pune telina rasă și sucul celor șase lămâi. Vasul se acoperă cu un capac și se pune în altul mai mare, în care se toarnă apă. Se lasă să fiarbă la foc mic timp de 2 ore. Apoi vasul se ia de pe foc și nu se deschide oala cea mică până când nu
s-a răcit complet. După ce amestecul s-a răcit, se toarnă într-un borcan de sticlă,
se închide ermetic și se pune la frigider.
Mod de administrare: câte o lingură în fiecare dimineață, pe stomacul gol, cu
30 de minu te înainte de micul dejun. Se ia timp de două luni.

54FITOTERAPIA AFECȚIUNILOR SISTEMULUI RESPIRATOR
Ca funcție vitală a organismelor vii, respirația reprezintă ansamblul fenome –
nelor fizice, chimice și biologice prin care se asigură schimburile de gaze între
organism și mediu, necesare proceselor de oxidație tisulară. Consumul de O2
și eliminarea de CO2 reprezintă o funcție comună tuturor ființelor vii. Cu mici
excepții, viața este posibilă numai în prezența, în principal, a O2, sub o formă
absorbabilă. Accesul său către beneficiar – celula – se face diferențiat, în funcție de poziția pe scara evoluției filogenetice: de la simpla difuziune membranară (în cazul animalelor inferioare) la transportul și schimbul gazos realizat cu ajutorul unor structuri diferențiate (în cazul animalelor superioare).
La mamifere și om, actul complex al respirației se realizează în trei etape:
pulmonară, sangvină, tisulară, cu participarea căilor aeriene și a plămânilor – pe de o parte, și a pompei cardiace – pe de alta.
Ramificațiile celor două sisteme de pompare se apropie la nivelul parenchi –
mului pulmonar, aerul și sângele fiind separate doar de membrana alveolo-capi –
lară.
La realizarea transportului gazelor respiratorii în organism participă două
categorii de procese fizice, convective și de difuziune. Procesele convective asi-gură deplasarea moleculelor de gaz la distanțe relativ mari, pe cale aeriană – ven-tilatorie și apoi sangvină, în vederea primenirii lor continue la nivel pulmonar și tisular.
La rândul lor, procesele de difuziune asigură transferul în teritoriul limitat
pulmonar și tisular al O
2 și CO2 înăuntrul și în afara sistemului circulator închis.
La nivel celular, oxigenul este utilizat în complexe procese oxidative furni-
zoare de energie, care au ca rezultat formarea unor „deșeuri” biologice, a căror eliminare sau neutralizare este, de asemenea, esențială pentru menținerea vieții.
În ansamblu, schimburile gazoase la mamifere și om necesită:
– captare de O
2 și eliminare de CO2, realizate la nivel pulmonar și cunos-
cute sub denumirea de respirație pulmonară (respirație externă);
– transport de gaze respiratorii de către sânge (etapă sangvină);
– participarea O2 la reacțiile oxidoreducătoare celulare, producătoare de
energie și CO2 (respirație celulară, sau internă).
În timp ce respirația pulmonară asigură schimbul de gaze dintre organism și
mediul înconjurător la mvel pulmonar, funcția respiratorie a sângelui realizează transportul în dublu sens al acestora pe cale sangvină, în vederea utilizării oxige-nului la nivel celular și îndepărtării CO
2 rezultat din combustiile tisulare.
Respirația pulmonară, sau externă, ca primă etapă a respirației se realizează
în două faze: una mecanică, ventilatorie, și alta fizico-chimică, reprezentată de schimburile gazoase alveolo-capilare.

55 Figura 4. Sistemul respirator
Componenta mecanică realizează împrospătarea aerului de la nivelul supra-
feței alveolare de schimb, ca urmare a diferențelor de presiune dintre aerul at-
mosferic și cel pulmonar, create de distensia și retracția ritmică a cuștii toracice.

56Variațiile presiunii intratoracice, fiind însoțite de modificări presionale similare
la nivelul căilor respiratorii pulmonare, determină intrarea sau ieșirea aerului din plămâni, după cum țesutul fibro-elastic pulmonar s-a dilatat sau s-a retractat în
timpul unui ciclu respirator reprezentat de inspir șt expir.
Componenta mecanică, ventilatorie, este întregită de schimbul de gaze între
aerul alveolar și sângele venos capilar dependent de integritatea membranelor
alveolo-capilare și de eficiența legilor fizice ale difuziunii celor doua gaze respi-ratorii.
Plămânul este sediul procesului de ventilație pulmonară. Funcția sa se reali –
zează, pe de o parte, datorită legăturilor morfofuncționale cu toracele, justificând noțiunea de sistem toraco-pulmonar folosită în mecanica respiratorie, iar, pe de altă parte, prin sistemul de conducte care constituie arborele bronșic și servește transportului de gaze.
Plămânul conține și sediul sectorului de schimb respirator, reprezentat de
bariera alveolo-capilară.
Greutatea acestui organ variază între 0,8 și 1 kg, din care aproape jumătate
este asigurată de sânge, 20% din masa pulmonară este reprezentată de țesut ne-alveolizat, irigat prin arterele bronșice, iar 30% – de țesut alveolizat irigat prin arterele pulmonare.
Sistemul de conducte aeriene reprezentat de nazo-faringe, laringe, trahee,
bronhii și bronhiole prezintă o zonă de conducție (superioară) și o zonă respira-torie propriu-zisă (inferioară).
Grație particularităților sale morfofuncționale, sistemul de conducte aeriene
asigură:
– deplasarea aerului în dublu sens, cu posibilitatea de reglare a debitului, rezistenței la flux și a volumului spațiului mort;
– încălzirea și umectarea aerului;
– captarea și îndepărtarea particulelor inhalate (proces de apărare nespeci-fică).
Traheea și bronhiile principale (canale independente de țesutul pulmonar
respirator) au o armătură cartilaginoasă dispusă în potcoavă, închisă posterior printr-o porțiune musculară. Țesutul conjunctiv cartilaginos le conferă o oare-care rigiditate, care le permite să rămână permeabile în cazul presiunii crescute intratoracice, din expirul forțat, iar componenta musculară determină creșterea vitezei de mișcare a aerului, favorizând eliminarea sa și expectorația, în tuse.
În general, factorii reglării umorale acționează sinergic cu cei nervoși, pre-
lungind în timp și intensitate proprietățile bronhodilatatoare sau constrictoare ale acestora. Astfel, tonusul bronhomotor este rezultatul interacțiunii unui complex de factori neuroumorali sistemici și locali. Efectele lor cumulative sau antago-nice depind de reactivitatea musculaturii bronșice, densitatea receptorilor spe-

57cifici și de natura excitanților direcți sau reflecși ai căilor aeriene, începând cu
substanțele iritante și sfârșind cu diversele alergene, ca factori de agresionare
mastocitară și eliberare a substanțelor mediatoare locale. Deficitul de receptori beta-adrenergici, de exemplu, a fost incriminat de unii autori (Szentivanyi, 1968)
drept principala cauză a spasmului bronșic la astmatici.
Plămânul reprezintă cea mai întinsă membrană biologică datorită suprafeței
mari a alveolelor pulmonare, de aproximativ 100-125 m
2. Mult timp el a fost
considerat ca organ exclusiv respirator. Prin poziția sa de interfață între mediul
extern și cel intern, prin bogăția de vase sangvine aparținând circulației sistemice
și nutritive, precum și prin diversitatea structurilor celulare, plămânii îndeplinesc
o serie de funcții independente de cele respiratorii. Funcțiile nerespiratorii ale
plămânilor pot fi grupate în trei mari categorii:
funcția antitoxică
Plămânul constituie nu doar o barieră împotriva pătrunderii în organism a
diverselor substanțe și particule, ci și un organ prin care se poate realiza atât debarasarea de substanțe nocive, cât și introducerea în organism a unor substan-țe farmacodinamice. Astfel, funcția antitoxică a plămânului se realizează prin
următoarele procese: de apărare împotriva agresiunilor aerogene, de epurare a
substanțelor volatile din sânge, de absorbție a plămânului;
funcția metabolicăPe plan metabolic, plămânul este implicat atât în metabolismele glucidic,
protidic și lipidic, cât și în metabolizarea unor hormoni și mediatori chimici cu
deosebită importanță fiziologică și fiziopatologică;
funcții accesorii de rezervor sangvin, filtru, control volemic etc.
Aceste funcții au rolul de a menține homeostazia organismului, deoarece prin
plămân trece, în timp de câteva minute, întreaga cantitate de sânge a organismu-
lui.
Funcția de rezervor de sânge este asigurată de bogăția imensă a capilarelor
circulației funcționale, plămânul conținând în condiții de repaus 10-12% din vo-lumul total de sânge.
Funcția de filtru al circulației pulmonare este îndeplinită prin capacitatea de
a reține din circulație, pe lângă elemente figurate normale, și produși ca: hematii și leucocite aglutinate, coaguli de fibrină și grăsimi, mici emboli patologici sau celule tumorale.
Funcția de control al presiunii sangvine pulmonare este realizată fie prin
echilibrul dinamic dintre inactivarea bradikininei, cu efect hipotensor, fie prin transformarea angiotensinei I în angiotensină II, cu efect puternic vasopresor, de
către enzima de conversie care posedă și proprietăți bradikinazice.

58Funcția de reglare a balanței hidroelectrolitice: plămânul elimină prin res-
pirație mari cantități de apă și căldură, suplinind la animalele lipsite de glande
sudoripare secreția sudorală.
Tuse
Tusa frecventă și relativ de lungă durată este un simptom al unui proces pa-
tologic localizat în aparatul respirator. Tusa permanentă este caracteristică pentru
bolile cronice ale faringelui, laringelui și traheii, pentru bronșita cronică. Tusea apare la fumători și alcoolici, la bolnavii de pneumonie, astm bronșic, emfizem pulmonar, boli acute ale căilor respiratorii etc. În asfel de cazuri, deseori se ape-lează la produsele naturiste, precum:
1. Pătlagina ( Plantago lanceolata )
– Infuzie: două lingurițe la o cană de apă în clocot, din care se consumă 2 căni pe zi, cu lingurița.
2. Pinul (Pinus silvestris )
– Infuzie: o linguriță de muguri de pin proaspeți sau uscați la o cană de apă în clocot. Se beau 2-3 căni pe zi, îndulcite cu miere.
3. Coada șoricelului (Achillea millefolium )
– Infuzie: 2 lingurițe de flori la o cană de apă clocotită. Se beau 2-3 căni pe zi.
4. Teiul ( Tilia tumentosa )
– Infuzie: 1-2 linguri de flori de tei la o cană de apă în clocot. Se bea o jumătate de păhar din acest ceai de 3 ori pe zi, între mese.
5. Inul (Linum usitatissimum)
– Cataplasme – semințe de in și făină, în amestec de
1/3 la 2/3 apă, în care se
fierbe totul până se formează o pastă consistentă. Se pune într-un săculeț de pânză care se aplică pe piept.
6. Amestec de: mușețel, levănțică, cimbru, cimbrișor, izmă, rozmarin, frunze
și ramuri tinere de pin (în părți egale).
Inhalație: 2 linguri din acest amestec la 1 litru de apă în clocot. Se ține capul acoperit cu un prosop deasupra vasului timp de 20 de minute, iar pentru a proteja pielea fieții se aplică înainte o cremă grasă.
7. Ridichea ( Raphanus sativus)
Mod de preparare: se taie o ridiche în bucățele mici, se presoară cu zahăr și se coace în rolă 2 ore. Lichidul se strecoară. Se bea câte 2 lingurițe de 3-4 ori pe zi.
8. Suc de morcov cu miere în raport de 1:5; se ia câte 1-2 linguri de 2-3 ori
pe zi.
9. Amestec de:

59- frunze de potbal –– 20 g,
– frunze de pătlagină – 15 g.
Mod de preparare: peste o lingură de amestec se toarnă 2 pahare de apă în
clocot, se infuzează 20 de minute. Se bea cald câte 0,5 pahar peste fiecare 3 ore.
10. Coacăzul negru ( Ribes nigrum)
– Sirop: 250 g de fructe la un litru de apă, se fierbe până scade la ½ . Se
bea câte o linguriță la 2 ore.
11. Coada calului ( Eqisetum arvensis)
– Decoct: 4-5 lingurițe de plantă la 1,5 litri de apă, se fierbe 5 minute, se
bea într-o zi.
12. Ceapa ( Allium cepa )
– Infuzie: 4-6 cepe la 1 litru de apă în clocot îndulcită cu 100 g de miere sau zahăr și se strecoară. Se bea caldă câte 1-2 căni pe zi, din care una dimineața.
Bronșită
Bronșita – inflamație a bronhiilor. Apare mai des în urma răcelii la persoa-
nele cu diferite focare de infecție în rinofaringe. Se manifestă prin slăbiciune,
indispoziție, dureri de cap, dureri în gât și piept, accese de tuse la început seacă, apoi cu spută mucoasă sau purulentă. Uneori temperatura corpului crește până la 38
oC. Fitoterapia are un rol important în tratamentul bronșitei.
1. Coada șoricelului ( Achillea millefolium )
Mod de preparare: într-o sticlă de 250 ml se pun două linguri de plantă, peste
care se toarnă 100 ml spirt, se închide, se amestecă și se lasă la întuneric 7 zile. Apoi se strecoară, se toarnă într-un vas de sticlă și se păstrează la întuneric. Se iau câte 40-50 de picături la 0,5 pahar de apă caldă de 4 ori pe zi înainte de masă.
2. Siminocul ( Helichysum arenarium)
Mod de preparare: 20 g de flori de siminoc se pun într-un vas emailat, peste
ele se toarnă apă în clocot, se acoperă și se ține 15 minute la baia cu aburi, se răcește la temperatura camerei 5 minute, apoi se strecoară. Se bea câte un pahar de infuzie caldă pe zi.
3. Amestec de:
– suc de aloe ––– 15 g,
– untură de porc –- 100 g,
– unt (nesărat) –– 100 g,
– miere ––––– 100 g,
– cacao ––––– 50 g.
Mod de preparare: se ia câte o lingură amestec la un pahar de lapte fierbinte
de 2 ori pe zi.

604. Gutuiul (Cydonia oblonga )
– Infuzie din semințe: o linguriță la o cană de apă în clocot. Se beau 2 căni
pe zi.
5. Usturoiul (Allium sativum )
– Se recomandă ca atare 2-3 bulbi pe zi.
– Decoct: 2-3 căței fierți în 200 ml de apă, timp de 20 de minute. Se bea cantitatea într-o zi.
6. Dovleacul ( Cucurbita maxima) – se consumă fiert sau copt.
7. Hreanul (Armoracia rustica)
– Cataplasme cu hrean ras, se aplică pe torace.
8. Leușteanul ( Levisticum officinalis )
– Infuzie din frunze: 2 lingurițe la o cană de apă. Cantitatea se bea într-o zi.
9. Țelina ( Apium graviolens )
– Suc, 100 ml dimineața, înainte de masă.
10. Lumânărica ( Verbascum phlomoides)
– Infuzie: o linguriță la o cană de apă. Se bea treptat în cursul zilei.
11. Podbalul (Tussilago farfara)
– Infuzie: 2-3 linguri de flori și frunze la o cană de apă în clocot. Se bea o cană la fiecare 2-3 ore.
Ceapa (12. Allium cepa )
Mod de preparare: într-un vas emailat se pun 500 g de ceapă curățată și tăia –
tă, peste care se toarnă 1 litru de apă, se adaugă 50 g de miere și 400 g de zahăr, se amestecă și se fierbe la foc mic 3 ore. Se răcește și se strecoară într-un vas de sticlă și se închide. Se iau câte 4-6 linguri pe zi.
13. Hrișca (Fagopyrum esculentum )
Mod de preparare: peste 40 g de flori de hrișcă se toarnă un litru de apă în
clocot, se infuzează câteva minute. Se bea ca ceai, cald.
Mesteacănul (14. Betula verrucossa )
Mod de preparare: peste 10 g de muguri de mesteacăn se toarnă 200 ml de
apă în clocot, se fierbe la foc mic, într-un vas emailat, 30 de minute, se răcește, se stoarce și se toarnă într-un vas de sticlă. Se ia câte o lingură de 3-4 ori pe zi.
Pneumonie
Pneumonia – inflamație a parenchimului pulmonar. Este provocată de
pneumococi, streptococi, de unele virusuri, gaze toxice, benzină și favorizată
de oscilațiile mari, de temperatura atmosferică, suprarăcire, afecțiunile acute și cronice ale căilor respiratorii superioare, de avitaminoze, tulburări de circulație pulmonare, cauzate de insuficiența cardiacă etc. Boala se întâlnește la oamenii de orice vârstă, însă cel mai frecvent la cei tineri.

61Alături de tratamentul medical, se leagă plantele ce pot ajuta prin efectul
febrifug.
1. Hreanul (Armoracia rustica)
– Cataplasme cu hrean ras ce se aplică pe torace.
2. Amestec de: frunze de pătlagină, sunătoare, flori de tei (în părți egale).
Mod de preparare: peste 10 g de amestec se toarnă 2 pahare de apă în clocot,
se lasă la infuzat 6 ore, se strecoară. Se iau câte 100 ml de infuzie caldă de 3 ori pe zi până la masă.
3. Amestec de: fructe de măcieș, frunze de urzică, rădăcină de morcov (câte
trei părți), fructe de coacăz (o parte).
Mod de preparare: 5 g de amestec la un pahar de apă în clocot, se ține la baia
cu aburi 15 minute, apoi se infuzează 45 de minute. Se ia de 3-4 ori pe zi până la masă.
4. Talpa gâștii ( Leonurus cardiaca)
Mod de preparare: într-un vas emailat se pun 20 g de plantă, peste care se
toarnă un pahar de apă în clocot, se ține la baia cu aburi 15 minute, se răcește la temperatura camerei 45 de minute, se strecoară într-un vas de sticlă. Se păstrează la întuneric nu mai mult de 48 de ore. Se iau câte 3 linguri de 3 ori pe zi.
5. Un mănunchi de urzică se strivește și se amestecă cu untură de porc. Seara
înainte de somn, pe o bucată de hârtie se pune pe piept, apoi se înfășoară cu ceva cald până dimineața.
Astm bronșic
Astmul bronșic este o boală alergică cronică a sistemului respirator, ce se
manifestă prin accese periodice de sufocare, dispnee expiratorie, provocate de
spasmul muscular al bronhiilor mici, edemațierea mucoasei și obturarea lor cu mucus bronșic vâscos. Se dezvoltă la persoanele cu sensibilitatea crescută a mu-coasei căilor respiratorii superioare și a bronhiilor la diverse alergene, în special de proveniență exogenă care nimeresc pe mucoasă împreună cu aerul inspirat.
1. Hreanul (Armoracia rustica)Mod de preparare: 150 g de rădăcină se spală cu apă rece și se trece prin
mașina de tocat carne, apoi se adaugă sucul a două lămâi. Se amestecă bine și se pune în frigider. Se ia dimineața pe stomacul gol câte o linguriță, copiilor de la 5 ani – câte 0,5 linguriță, de asemenea înainte de accese (crize). Tratamentul nu se întrerupe până când nu survine ameliorarea sănătății.
2. Amestec de: muguri de pin, frunze de pătlagină, frunze de podbal (în părți
egale).
Mod de preparare: peste 4 lingurițe de amestec se toarnă un pahar de apă
rece. Se lasă la infuzat 2 ore, apoi se fierbe 5 minute și se infuzează 15 minute, se strecoară. Se bea câte
1/3 pahar de 3 ori pe zi.

623. Podbalul (Tussilago farfara)
– Infuzie: 4 lingurițe de frunze mărunțite la un pahar de apă în clocot, se
infuzeză 30 de minute și se strecoară. Se ia câte ¼ pahar de 4 ori pe zi.
4. Morcovul (Daucus carota)
– Se aplică cataplasme locale din morcov ras.
5. Ridichea ( Raphnus sativum)
– Sirop pectoral: se taie o ridiche în bucățele mici, se presoară cu zahăr și se coace în rolă 2 ore. Lichidul se strecoară și se beau câte 2 lingurițe de 3-4 ori pe zi.
– Aplicații locale cu ridiche rasă în dreptul plămânilor când este con- gestionat.
6. Usturoiul (Allium sativum )
– Se picură suc de usturoi pe puțin zahăr. Se ia în momentul crizei de astm.
7. Mușețelul ( Matricaria recutita )
– Infuzie: 1-2 linguri de mușețel la o cană de apă. Se beau 1-2 căni pe zi.
Tuberculoză
Tuberculoza – boală infecțioasă provocată de bacilul Koh. Sursa principală
a infecției este bolnavul de tuberculoză (formă deschisă), care tușind răspândește
în jur cu picăturile de spută miliarde de bacili. Căile principale de molipsire sunt: prin aerul inspirat cu bacilii răspândiți în jur, de bolnavii tușind, vorbind, prin aparatul digestiv cu laptele și carnea neprelucrată de la vitele bolnave.
1. Într-un vas de sticlă se amestecă 150 g de suc de aloe, 250 g de miere și
350 ml de vin, se acoperă și se lasă la întuneric pe 4-5 zile. Se păstrează la întu-neric. Se ia câte o lingură de 3 ori pe zi cu 30 de minute înainte de masă.
2. Într-un pahar de hrean mărunțit se toarnă apă până se umple, se închide și
se lasă la întuneric 36 de ore. Apoi apa se toarnă într-un vas de sticlă, tot aici se toarnă un pahar de suc proaspăt de sfeclă, unul de morcov și sucul de la o lămâie, se adaugă și un pahar de miere. Totul se amestecă, se închide și se păstrează la întuneric. Se ia câte o lingură de 2-3 ori pe zi cu o oră înainte de masă. Cursul de tratament nu mai puțin de 2 luni.
3. Frunze de aloe se țin la întuneric 12 zile, apoi se taie mărunt și se toarnă
peste ele apă în clocot în raport de 1:3, se infuzează 1,5 ore, se stoarce sucul. La fiecare 100 ml de suc se adaugă 500 g de miez de nucă mărunțit și 300 g de mie –
re. Totul se amestecă și se pune într-un vas de sticlă bine închis. Se păstrează la întuneric. Se ia câte o lingură de 3 ori pe zi cu 30 de minute înainte de masă.
4. Călinul ( Viburnum opulus)
Mod de preparare: 7 g de fructe uscate și 3 g de flori uscate se pun într-un
vas emailat, peste ele se toarnă 200 ml de apă în clocot, se acoperă și se ține la

63baia cu aburi 30 de minute. Se răcește 15 minute la temperatura camerei, apoi se
strecoară și se toarnă într-un vas de sticlă. Se păstrează la întuneric nu mai mult de 48 de ore. Se ia câte
1/3 pahar de 3 ori pe zi cu 10 minute înainte de masă.
Cum scăpăm de răceală și gripă
Gripă
Gripa este o boală infecțioasă acută de origine virotică. Se caracterizează
prin afectarea căilor respiratorii superioare, intoxicație generală, febră de scurtă
durată și dereglări ale sistemului nervos și cardiovascular. Un mare rol în trata –
mentul gripei au remediile naturale.
1. Busuiocul (Ocimum basilicum)
– Ceai: se prepară prin punerea a 1-2 tulpini florifere de busuioc la o cană de apă în clocot, se lasă la infuzat 15 minute. Dacă apare febra, se adau-gă și 1-2 lingurițe de mentă la o cană de ceai. Se beau 6-7 căni de ceai fierbinte cu miere la intervalul 15-30 de minute una de alta, abținându-ne să mâncăm în timpul tratamentului.
2. Hreanul (Armoracia rustica)Mod de preparare: 2-3 linguri de hrean ras învelit într-o basma roșie se ține
5-30 de minute (în dependență de sensibilitatea pielii) pe frunte și la rădăcina nasului.
3. Ceapa ( Allium cepa )
Mod de preparare: 2 cepe întregi, cu tot cu coajă, de mărime medie, se spală
și se pun la fiert în 1,5 căni de apă, timp de un sfert de oră. Se bea decoctul cald, îndulcit sau nu, pe stomacul gol și fără alte adaosuri.
4. Usturoiul (Allium sativum )
Mod de preparare: usturoiul mărunțit și pisat se amestecă cu miere de albine
în raport de 1:1. Se ia câte o linguriță de 3 ori pe zi.
5. Amestec de: gălbenele, mușețel, salvie (în părți egale).Mod de preparare: o lingură de amestec la 0,5 litri de apă în clocot, se infu-
zează 3-5 minute și se strecoară. Se bea câte ½ pahar de 3 ori pe zi sau gargară de câteva ori pe zi.
6. Gălbenelele ( Calendula officinalis )
Mod de preparare: o lingură de flori la un pahar de apă în clocot, se fierbe 5
minute, se lasă la infuzat o oră. Se strecoară. Se beau câte 1-2 linguri de 3 ori pe zi înainte de masă.
7. Suc de aloe, se picură câte 5 picături în fiecare nară la fiecare 2-3 ore în
decursul a 2-3 zile.
8. Socul (Sambucus nigra)
– Infuzie: 1-2 lingurițe de flori la o cană de apă. Se beau 3-4 căni pe zi.

649. Teiul ( Tilia tomentosa )
– Infuzie: 1-2 lingurițe de flori la o cană de apă. Se beau 3-4 căni pe zi.
10. Mușețelul ( Maricaria chomommila)
– Infuzie: 1-2 lingurițe de mușețel la o cană de apă. Se beau 2-3 căni pe zi.
11. Trandafirul (Rosa centifolia )
Fricțiuni din oțet aromatic preparat prin macerarea timp de 5 zile a 100 g de
petale cu 100 ml de alcool și 900 ml de oțet.
12. Amestec de: flori de tei, frunze de pătlagină, sunătoare (în părți egale).
Mod de preparare: peste 10 g de amestec se toarnă 2 pahare de apă în clocot,
se infuzează 6 ore. Se iau câte 100 ml de 3 ori pe zi până la masă.
13. Traista ciobanului ( Capsella bursa-pastoris)
Mod de preparare: se fierbe o linguriță de plantă cu o cană de apă timp de
5-10 minute. Se strecoară. Se bea zilnic, repartizată uniform în tot cursul zilei, înghițitură cu înghițitură, 3-4 căni de ceai cald, nu fierbinte.
Răceală
Răceala – stare patologică provocată de acțiunea temperaturilor joase asupra
întregului organism sau a unor părți ale lui. Survine mai ales la persoanele cu
aparatul de termoreglare neantrenat. Creează un mediu favorabil pentru dezvol-tarea bronșitei, anghinei, faringitei, pneumoniei, gripei etc.
1. Amestec (în cantități egale) de: flori de călin și scoruș.Mod de preparare: 20 g de amestec la 200 ml de apă în clocot, se lasă la in-
fuzat 4-6 ore. Se strecoară. Se adaugă apă fiartă până la cantitatea inițială. Se bea paharul în decursul zilei.
2. Amestec (în cantități egale) de: coada șoricelului, fragi de pădure și sună-
toare.
Mod de preparare: peste 20 g (4 linguri) de amestec se toarnă un pahar de
apă în clocot, se infuzează 4-6 ore. Se strecoară și se adaugă apă fiartă până la cantitatea inițială. Se bea paharul în decursul zilei. Tratamentul trebuie prelungit până la însănătoșirea totală.
3. Teiul ( Tilia tomentosa )
Mod de preparare: 20 g de flori de tei se opăresc în ceainic, se lasă la infuzat 10
minute. Se bea ceai de tei cu miere, apoi trebuie de îmbrăcat pentru a transpira.
4. Sucul unei lămâi se amestecă cu 100 g de miere de albine. Se ia câte o
lingură de 3 ori pe zi.
5. Câte 0,5 pahar suc de ridiche și hrean și tot atâta miere de albini, se ames-
tecă bine, se lasă să stea așa 3-4 ore. Se ia de 3 ori pe zi la o oră după masă; ma-turii – câte 2-3 linguri, copiii – câte o linguriță.
6. Amestec de: ceapă dată prin răzătoare – 50 g, oțet – 20 g, miere – 60 g.
Peste ceapa mărunțită se toarnă oțetul, apoi se stoarce și se strecoară. În lichid se

65adaugă miere și se amestecă bine. La fiecare 30 de minute se dă bolnavului câte
o linguriță din amestec.
7. Ceapa (Allium cepa )
Mod de preparare: 100 g de ceapă dată prin răzătoare se presoară cu 100 g
de zahăr tos. Se lasă să se limpezească. Sucul format se bea câte 2 lingurițe de 3
ori pe zi.
8. Amestec de: aloe (o parte), miere (două părți), vodcă (trei părți).
– Se pune compres la gât și nu trebuie de ieșit afară.
9. Scorușul (Sorbus aucuparia)Mod de preparare: 20 g de fructe și flori uscate la un pahar de apă în clocot
(200 ml), se acoperă, se învelește bine și se lasă la infuzat 4- 6 ore. Se strecoară și se aduce la cantitatea inițială, adăugând apă fiartă. Se bea câte
1/3 pahar de trei
ori pe zi.
10. Într-o ridiche neagră se face o adâncitură unde se pune miere de albine (se
lasă 24 de ore). Sucul format se varsă într-un vas de sticlă. Se ia câte o linguriță de 3 ori pe zi.
11. Călinul ( Viburnum opulus)
Mod de preparare: peste o lingură de fructe și frunze de călin se toarnă 200
ml de apă în clocot, se lasă la infuzat 4-6 ore. Se strecoară. Se păstrează nu mai mult de 48 de ore. Se ia câte
1/3 pahar de 3-4 ori pe zi.
Angină
Angina este o boală infecțioasă acută caracterizată prin inflamația mucoasei
faringelui și a unei părți din țesutul limfoid al căilor respiratorii superioare, în
special al amigdalelor palatine. Sursa de infecție o constituie omul bolnav. Se
transmite pe cale aeriană, mai rar – pe cale alimentară.
1. Usturoiul (Allium sativum )
– Decoct: 2-3 bulbi zdrobiți, fierți 15-20 de minute în 200 ml de apă sau lapte. Se bea zilnic această cantitate.
2. Păducelul ( Crataegus monogyna)
– Infuzie: o linguriță de flori, frunze și fructe la o cană de apă, care se bea imediat în timpul crizei, fie preventiv în cursul zilei.
– Tinctură: 20 g de flori macerate timp de 10 zile în alcool de 70
o . Se iau în
timpul crizei 15-20 de picături, preventiv de 3 ori pe zi câte 15 picături.
3. Peste o lingură de rostopască și una de mușețel se toarnă un pahar de apă
în clocot, se fierbe 15 minute, se răcește 45 de minute la temperatura camerei. Se strecoară. Se aduce la cantitatea inițială adăugând apă fiartă. Se clătește gâtul de
câteva ori pe zi (gargară).
4. Amestec de: flori de mușețel (3 părți), flori de tei (2 părți).
Mod de preparare: peste 20g (4 linguri) de amestec se toarnă un pahar de apă
în clocot și se infuzează 20 de minute. Cu infuzia caldă se face gar gară.

665. Gălbenelele ( Calendula officinalis )
Mod de preparare: 10 g de flori la 200 ml de apă în clocot, se închide și se
învelește bine vasul, se lasă la infuzat 4-6 ore, apoi se filtrează. Infuzia se păs-
trează nu mai mult de 48 de ore. Se ia câte o linguriță la un pahar de apă caldă și
se clătește gâtul (gargară) de câteva ori în decursul zilei.
6. Albăstrița ( Centaurea cyanus L)
Mod de preparare: peste o lingură de iarbă înflorită uscată de albăstriță se
toarnă un pahar de apă în clocot, se lasă la infuzat 6 ore, apoi se filtrează. De câteva ori pe zi se clătește gâtul (gargară).
Haimorită (Sinuzită)
Haimorită – inflamație a mucoasei unui singur sinus paranazal. Este cauzată
de infecția pătrunsă din rădăcinile dinților cariați premolari și din cele ale primilor
doi molari, despărțiți de fundul sinusului maxilar printr-o foiță osoasă subțire.
1. În caz de acutizare se picură în nas câte 3-5 picături de ulei volatil de men-
tă, în același timp se unge cu acest ulei fruntea, nasul, tâmplele.
2. O linguriță de propolis mărunțit se amestecă cu 3 lingurițe de ulei de floa-
rea soarelui și cu 3 lingurițe de unt moale. Un tampon de vată se moaie în acest amestec și se pune în nas de 2 ori pe zi – dimineața și seara.
3. Cartoful ( Solanum tuberosum)
– Se fierb cartofi cu coajă, se varsă apa. Se învelește capul deasupra vasu-lui și se respiră în aburi de cartofi.
4. Sunătoarea ( Hipericum perforatum)
– Infuzie: 1-2 linguri de plantă la un pahar de apă în clocot. Se lasă la in-fuzat 1-2 ore. Se strecoară. În infuzia caldă se moaie un tampon de vată și se pune în nară, periodic umezind tamponul cu infuzie caldă.
5. Ulei de măsline ( Olea europaea)
Tampoanele muiate în ulei se introduc în nări (cu ajutorul unei pensete), ast-
fel încât ele să închidă bine căile nazale și se țin așa în jur de o oră. Astfel de proceduri se fac dimineața și seara înainte de somn. Înainte de a începe procedura se curăță nările de conținut străin. Cursul de tratament 10 zile.
6. Gălbenelele ( Calendula officinalis )
– Infuzie: 1-2 linguri de flori la un pahar de apă în clocot. Se lasă la infuzat 1-2 ore, apoi se strecoară. Tamponul muiat în infuzie caldă se pune în sinusul nazal, periodic umezind tamponul cu infuzie caldă.
7. Muguri și scoarța ramurilor tinere de plop ( Populus sp). Se pregătește și se
folosește ca și rețetele de mai sus.

67FITOTERAPIA SISTEMULUI URINAR
Întreținerea vieții și activității celulare reclamă necontenit transformări me-
tabolice locale și generale, necesare în primul rând generării de energie pentru
desfășurarea lor, iar, pe de altă parte, pentru turnover-ul citoplasmatic. Însă, în
urma acestor procese metabolice rezultă alături de energia necesară și o serie de
produși intermediari și finali care trebuie îndepărtați din organism. Eliminarea
este cerută fie de toxicitatea lor, fie de faptul că, acumulându-se în cantitate mare,
ar împiedica buna desfășurare a proceselor biologice tisulare.
Îndepărtarea din organism a acestor produși inutili și toxici se realizează prin
funcția excretoare a organismului, asigurându-se astfel menținerea constantă a compoziției mediului intern – homeostazia. La realizarea ei participă o serie de
sisteme funcționale: astfel, la nivelul plămânului se realizează eliminarea CO
2 și
a altei serii de substanțe volatile, cum ar fi unii corpi cetonici (acetona) etc. Fi-
catul, prin intermediul bilei, elimină produșii toxici exogeni sau endogeni, corpi acizi sau bazici. Glandele sudoripare de asemenea participă la îndepărtarea pro-dușilor metabolici nefolositori. Cel mai important organ cu funcție excretoare este reprezentat însă de rinichi.
Rinichiul este organul de depurare, de eliminare a substanțelor toxice din
organism, indiferent dacă aceste substanțe sunt de origine endogenă sau exoge-nă. De altfel, principala cale de eliminare a acestora din organism o constituie aparatul uro-excretor și, prin aceasta, rinichiul participă la menținerea constantei mediului intern.
În rezumat, rinichiul îndeplinește următoarele roluri în organism:
– funcția de excreție sau de epurare a organismului de substanțe nefolo-sitoare endogene și exogene, cum ar fi: substanțe azotate rezultate din metabolismul intermediar (uree, acid uric, creatinină) și substanțe nea-zotate (pigmenți biliari, resturi lipidice, resturi glucidice, fosfați, bicar –
bonați etc.);
– rol în menținerea echilibrului acido-bazic. Când în organism se acumu-lează baze, acestea sunt tamponate la diverse niveluri sau sunt eliminate prin rinichi, piele, intestin etc. Acizii se acumulează mai frecvent decât bazele, așa încât ei sunt eliminați în special prin intermediul rinichiului. Prin rinichi se elimină cetoacizii și amoniacul pentru a contracara devi-erea echilibrului acido-bazic;
– rol în menținerea echilibrului hidroelectrolitic. În funcție de elimina –
rea apei și electroliților prin rinichi, acest echilibru se menține în mare parte constant. La menținerea echilibrului hidroelectrolitic participă și alte organe care acționează prin intermediul rinichiului: hipotalamusul, hipofiza, suprarenala etc.

68Prin funcțiile de îndepărtare a produșilor toxici șl de menținere a echilibrului
apei și electroliților, rinichii mențin constantă compoziția mediului intern;
Funcția endocrină. Rinichiul secretă o serie de substanțe cu proprietăți de
hormoni, cum ar fi: renina, prostaglandine, kinine biogene, eritropoietina etc.
Figura 5. Sistemul excretor

69Pielonefrită
Pielonefrită cronică: cel mai des apare din cauza infecției căilor urinare.
1. Decoct: frunze și rădăcini de urzică în raport de 20-25 g de plantă la 1 litru
de apă. Se ia câte 0,5 pahar de 2-3 ori pe zi.
2. Infuzie: o linguriță de flori de albăstriță la 200 ml de apă în clocot, se lasă
la infuzat 30 de minute, apoi se strecoară. Se ia câte 0,5 pahar de 2-3 ori pe zi.
3. Decoct: 20-50 g de frunze de fragi de pădure la 1 litru de apă. Se ia câte 1
pahar de 3 ori pe zi
4. Amestec de: țintaură, rădăcini de cicoare (câte 2 părți), conuri de hamei
(1,5 părți) și semințe de coriandru (0,5 părți).
Mod de preparare: 15 g de amestec la un pahar de apă în clocot. Se ia câte
½ pahar după cină, în decurs de 5-6 săptămâni, apoi se face o întrerupere de 3-4
săptămâni și cursul poate fi repetat.
5. În cazul inflamației căilor urinare au un efect pozitiv harbuzul și bostanul
(2-2,5 kg pe zi). Contribuie la dizolvarea acumulărilor (surplusului) de săruri.
Pietre în rinichi
1. Pentru a preîntâmpina formarea pietrelor în rinichi și în vizica biliară se re-
comandă suc de ridiche cu miere. Pentru aceasta mijlocul ridichei se taie și în ea
se toarnă miere. Ridichea se pune pentru 3-4 ore la cald. În acest timp ea elimină suc. Amestecul din suc și miere se toarnă într-un vas cu capac ermetic. Se ia câte ¼ – ½ pahar de 2-3 ori pe zi.
2. Cartoful ( Solanum tuberosum)
Mod de preparare: 100 g de coji de cartofi la 500 ml de apă – se fierb 30 de
minute, se răcește și se lasă la infuzat 12 ore, apoi se strecoară. Se iau câte 50 ml de 3 ori pe zi în decurs de 4-5 săptămâni.
3. Dimineața, pe nemâncate, bolnavul lent bea sucul din 6 lămâi. Se culcă în
pat și se învelește bine, pentru a transpira. Tratamentul durează 3-4 săptămâni. Sucul de lămâie poate fi băut încălzit și dizolvat în 10-15 ml de apă de miere. Se iau câte 50 ml de 3 ori pe zi, în decurs de 4-5 săptămâni.
4. Hidroterapia în cazul acestei boli este un mijloc ajutător efectiv. Se fac băi,
temperatura apei în baie se ridică treptat (în decurs de 40 de minute) de la 37
oC
până la 42 – 45oC. În timpul aflării în baie bolnavul trebuie să bea 1 litru de infu-
zie din flori de tei (10 g de flori de tei la un litru de apă). El trebuie să rețină urina (udul) cât mai mult, ca după baie să aibă loc urinarea cu presiune înaltă (puterni –
că). Astfel de băi se repetă de câteva ori. Bolnavilor cu dereglări cardiovasculare băile se recomandă de efectuat foarte atent.
5. Amestec de:
– frag (frunze) –––––– 100 g,

70- merișor (frunze) ––––– 40 g,
– coacăz negru (frunze) ––- 60 g.
Mod de preparare: amestecul se fierbe într-un litru de apă și se filtrează. Se
bea câte 1 păhar de 3 ori pe zi.
6. Urzica (Urtica dioica ):
– frunze –––– 50g,
– rădăcină ––– 50g.
Mod de preparare: 2 linguri de amestec la 1 pahar de apă în clocot, se în-
călzește la baia de apă 30 de minute, se răcește 10 minute, se strecoară, apoi se
adaugă apă fiartă până se fac 200 ml. Se bea cald câte 80 – 100 ml de 2-3 ori pe zi.
7. Nisip la rinichi – 1 kg de pătrunjel proaspăt cu rădăcini și o rădăcină
mare de țelină se taie mărunt, la care se adaugă 1 kg de miere naturală de albine și 1 litru de apă. La foc mic, amestecând, se aduce masa la fierbere. Se infu-zează 3 zile. Se adaugă încă 1 litru de apă și din nou se aduce la fierbere. Se strecoară cald. Se ia câte o lingură înainte de masă.
FITOTERAPIA APARATULUI GENITAL FEMININ
Gonadele sunt glande mixte cu structură și funcții diferite la bărbat și fe-
meie, indispensabile dezvoltării organelor genitale, gametogenezei și reprodu-cerii.
Reprezentate de testicule la bărbat și de ovare la femeie, gonadele îndepli-
nesc, ca și pancreasul, o dublă funcțiune:
– exocrină, de formare a spermatozoizilor la bărbat și a ovocitelor la femeie;
– endocrină, de sinteză și secreție a hormonilor androgeni, estrogeni și progestativi sau gestageni.
Sexul, deși are determinare genetică, dezvoltarea caracterelor sexuale pri-
mare (gonade și organe genitale externe) și secundare (conformație somatică, pilozitate, glande mamare, comportament psihic etc.) depinde de secreția inter –
nă a gonadelor. Acestea prezintă particularități morfofuncționale specifice celor două sexe.
Aparatul genital feminin se împarte în două grupuri de formațiuni pe crite-
riul topografic și funcțional, respectiv: organe genitale interne și externe. Din cele interne fac parte: ovarul, tubele uterine, uterul și vagina.
Totalitatea organelor genitale externe ale femeii este cunoscută sub numele
de vulvă, în constituția căreia intră labiile mari și cele mici, spațiul interlabial, aparatul erectil (clitorisul și bulbii vestibulari) și glandele anexe.

71Figura 6. Structura aparatului genital feminin
Ovarele, ca gonade feminine, sunt sediul atât al proceselor de formare și ex-
pulzare periodică a celulelor sexuale feminine, cât și al secreției de hormoni es-
trogeni și progestativi, cu acțiuni diferențiate asupra organelor genitale externe.
Funcția exocrină a ovarelor este reprezentată de procesele de ovogeneză și
ovulație, influențate de hormonii gonadotropi hipofizari.
Funcția endocrină a ovarelor constă în secreția a două feluri de hormoni se-
xuali feminini – hormonii estrogeni, produși de celulele foliculare, și hormonii
progestativi, eliberați de corpul galben. În timp ce hormonii estrogeni sunt secre-
tați la femeia negravidă de celulele interstițiale (tecale) ale foliculului dominant în plină maturare, hormonii progestativi sunt produși de secreție ai celulelor lu-teale din corpul galben.
În cazul estrogenilor, secreția este asigurată aproape exclusiv de ovare, în
afara gravidității, și în mod predominant de către placentă, în timpul sarcinii. Principalul hormon estrogen este beta-estradiolul .
Dintre hormonii progestativi sau gestageni, cel mai important este progeste-
ronul. La femeia negravidă acesta este secretat în cantități mari numai în cea de

72a doua parte a ciclului ovarian de către corpul galben. La gravide progesteronul
este secretat și de placentă, mai ales din luna a 4-a de sarcină.
Transportul estrogenilor și al progesteronului în sânge se realizează sub
formă legată cu albuminele și în mai mică măsură cu globulinele din plasmă. Legătura cu proteinele plasmatice este însă slabă, permițând eliberarea rapidă
a hormonilor spre țesuturi în 5-20 de minute. Ficatul conjugă o mare parte din estrogeni, transformându-i în glucuronizi și sulfați, pentru a fi apoi excretați prin
bilă și urină. Restul de estrogeni activi (estradiol și estronă) este convertit de ficat
în estrol inactiv.
Menstre neregulate dureroase – dismenoree. Tulburările menstruale, în-
deosebi durerile anormale care pot însoți menstrele, condiționate de unele mal –
formații, inflamații de col uterin, infecții sau de alte cauze, sunt ameliorate de
plante cu principii active emenagoge (care favorizează reglarea ciclului, inclusiv
atenuarea durerilor și a stărilor hemoragice exagerate).
Tratamentul fitoterapeutic adjuvant este de uz intern și se recomandă a se
face cu 7-8 zile înainte de data începerii ciclului.
1. Vița de vie ( Vitis vinifera )
Se folosesc frunzele de viță de vie, în special cele de culoare roșietică.
– Decoct: 2 linguri de frunze la o cană de apă. Se beau 3 căni pe zi înainte de masă.
2. Leușteanul ( Livisticum officinale )
– Infuzie: 2 linguri de frunze la o cană de apă. Se beau 2 căni pe zi.
3. Pătrunjelul (Petroselinum crispum) și Păstărnacul (Pastinaca sativa). Au
rolul de a regla tulburările de ciclu.
– Decoct: 50 g de frunze la 1 litru de apă se fierb 20 de minute, apoi se strecoară. Se beau 2-3 căni pe zi.
4. Traista ciobanului (Capsela bursa pastoris). Are efect antihemoragic și de
calmare a durerilor.
– Infuzie: 1-2 lingurițe de plantă la o cană de apă. Se beau 2-3 căni pe zi.
5. Gălbenelele (Calendula officinalis ). Recomandate în special la persoanele
anemice, ele calmează durerile și reglează ciclul.
– Infuzie: o linguriță și jumătate de plantă la o cană de apă. Se beau 2-3 căni pe zi.
6. Mătasea de porumb (Stigmata mays). Are proprietăți hemostatice și diu-
retice.
7. Coada șoricelului ( Achillea millefolium )
– Infuzie: 2 lingurițe de flori și frunze la o cană de apă. Se beau 2-3 căni pe zi.

738. Mușețelul (Matricaria chamomilla L. )
– Infuzie: 1-2 lingurițe de flori la o cană de apă. Se beau 2-3 căni pe zi.
9. Pătrunjelul ( Petroselinum crispum)
– Infuzie: 30-40 g de pătrunjel uscat la 1 litru de apă fierbinte. Se beau 3-4
căni pe zi, în zilele care premerg menstruația și în timpul ei.
Salvia (10. Salvia officinalis L )
– Infuzie: o linguriță de plantă la o cană de apă. Se beau 2 căni pe zi.
Leucoree
În scurgerile vaginale, în special la cele infecțioase, tratamentul fitoterapeu-
tic adjuvant se face intern, dar mai ales extern, sub formă de spălături vaginale
cu infuzii sau decocturi călduțe din specii care au proprietăți antiseptice, antipa –
razitare și astrigente. Acestea se fac, de regulă, de 2 ori pe zi, dimineața și seara la culcare. Este utilă asocierea tratamentului intern cu cel extern și respectarea indicațiilor medicale.
1. Gutuiul (Cydonia oblonga ).
Fructele sunt antihemoragice. Consum de fructe ca atare sau jeleuri. Prepa-
rate din gutui.
2. Nucul (Juglas regia).
Se folosesc frunzele și inflorescențele de nuc care sunt antihemoragice.
3. Pătrunjelul ( Petroselinum crispum)
Semințele se folosesc la spălături vaginale, sunt antileucoreice. Se face de-
coct din 2 lingurițe de semințe la 100 ml de apă, care se fierbe 20 de minute.
4. Mușețelul ( Matricaria chamomilla L. )
Spălături locale cu infuzie din 3 linguri la 200 ml de apă.
5. Gălbenelele ( Calendula officinalis )
Se folosec florile care au acțiune antitriocomonozoică și calmantă.
– Spălături, cu infuzie din 2-3 linguri de flori la 200 ml de apă.
Metroragii
Metroragi a reprezintă sângerarea vaginală survenită în afara fluxului men-
strual. În cazul hemoragiilor uterine, fără legătură cu menstruațiile ciclice obiș-
nuite, în afara intervenției medicale se vor utiliza specii cu proprietăți antihemo –
ragice, dintre care unele sunt considerate specifice.
1. Soia (Glycine max )
– Se consumă boabe prăjite sau făină de soia – 50 g pe zi.
2. Urzica (Urtica dioica )
– Infuzie: o lingură de urzică la o cană de apă. Se beau 2-3 căni pe zi.

743. Traista ciobanului ( Capsela bursa pastoris)
– Infuzie: 2-3 linguri de plantă la 200 ml de apă. Se iau 4-5 linguri pe zi.
Tulburări de menopauză
1. Păducelul ( Crataegus monogyna)
Se utilizează florile, frunzele, fructele.
– Infuzie: o linguriță de păducele la o cană de apă. Se bea în cursul unei
zile. Cure de lungă durată.
– Tinctură din 20 g de păducele macerate 10 zile în 100 ml de alcool. Se
iau 15-20 de picături de 3 ori pe zi.
2. Talpa gâștei ( Leonorus cardiaca)
– Infuzie: 3 linguri de plantă la o cană de apă. Se beau 3-5 linguri pe zi.
– Tinctură din 20 g de plante macerate 7-8 zile în 100 ml de alcool. Se iau 20-40 de picături de 2-3 ori pe zi.
3. Mătasea de porumb ( Stigmata mays) are acțiune antihemoragică.
Infuzie: 2 linguri de mătase la o cană de apă. Se bea câte o lingură la 3 ore.
FITOTERAPIA APARATULUI GENITAL MASCULIN
Organele genitale, la bărbat, sunt alcătuite din:
organele genitale interne, reprezentate prin testicul cu tunicele sale, epi–
didim, căile spermatice, prostata, glandele bulbouretrale;organele genitale externe, reprezentate prin penis și scrot.-
Glandele seminale, sau testiculele în număr de două, sunt organe producătoa –
re de spermatozoizi și, în același timp, glande cu secreție internă care eleborează hormonii androgeni.
Prostata este un organ musculoglandular anexat aparatului genital masculin,
situat în spațiul pelvisubperitoneal, deasupra diafragmei urogenitale și sub vezica urinară, de care este legată strâns.
Este constituită din doi lobi laterali, care sunt legați prin istmul prostatic ,
posterior și porțiunea preuretrală, anterior. La unii bătrâni istmul se hipertrofiază și dă naștere unui lob mijlociu, generând adenomul de prostată dezvoltat în uretră și vezică, care trebuie să fie îndepărtat chirurgical.
Totalitatea țesutului muscular neted din prostată formează substantia muscu-
laris s. m. prostaticus, care formează al doilea sfincter involuntar uretral. Fiecare
lobul și fiecare glandă sunt înconjurate de fibre musculare longitudinale și circu-lare, care, contractându-se, aruncă secretul din glandele prostatei care se ameste –

75că cu sperma în timpul ejaculării. Se presupune că prostata este un organ nu doar
de secreție externă, dar și de secreție internă.
Testiculele, ca și ovarele, posedă o dublă funcție secretorie: exocrină și en-
docrină.
Funcția exocrină constă în capacitatea testiculelor de a produce spermatozo –
izi (gameți masculi) sub influența hormonilor gonadotropi hipofizari.
Spermatogeneza apare la vârsta de 12 – 13 ani în tubii seminiferi și conti –
nuă în tot timpul vieții, parcurgând două principale etape. În prima etapă au loc procese de proliferare și înmulțire prin diviziune mitotică a celulelor epiteliale germinale, denumite spermatogonii.
Etapa a doua, de creștere și maturare a acestora, este dominată de diviziunea
meiotică, formatoare de cromozomi nepereche, etc.
Transformarea în trepte a celulelor germinale primordiale ale tubilor seminiferi
în spermatozoizi maturi se realizează cu ajutorul mai multor factori hormonali. Printre aceștia figurează FSH, LH și hormonul de creștere, ca produși de secreție adenohipofizari, precum și testosteronul și estrogenii, ca hormoni gonadali.
Funcția endocrină a testiculelor constă în secreția hormonilor androgeni de
către celulele Leydig situate în interstițiul dintre tubii seminiferi. Acestea consti-tuie aproximativ 20% din masa testiculară.
Hormonii sexuali masculini (androgeni) sunt testosteronul, dehidrotestoste –
ronul și androstendionul. Secreția zilnică de testosteron (7 mg/zi la adult) predo-mină asupra celorlalți doi hormoni testiculari și, de aceea, acesta este considerat principalul hormon androgen.
Funcțiile testosteronului sunt intim legate de dezvoltarea caracterelor sexua-
le primare și secundare la bărbat.
În timpul dezvoltării fetale, testosteronul favorizează creșterea organelor ge-
nitale specifice sexului și coborârea testiculelor în scrot în ultimele două luni de gestație. La pubertate, secreția de testosteron stimulează atât dezvoltarea orga-nelor genitale până la vârsta de 20 de ani, cât și a caracterelor sexuale secundare (pilozitate pubiană, toracică și facială, îngroșarea vocii, dezvoltarea musculaturii scheletice etc.).
Prostatite
Îmbolnăvirea prostatei este condiționată de mai mulți factori, care produc
celor suferinzi grave afecțiuni, începând de la jena de a elimina urina până la
efectele cancerigene.
Această glandă anexă a aparatului genital masculin este așezată sub gâtul
vezicii urinare; deci, îmbolnăvirea ei are ca efect imediat tulburarea micțiunilor, dar se repercutează și asupra funcționării normale a întregului aparat urinar, și

76nu numai. Putem lupta, adeseori, cu bune rezultate împotriva acestei afecțiuni
folosind terapia naturistă, și anume:
1. Prăsadul (Pyrus communis). Se folosesc frunzele.
– Infuzie: 25 g de frunze la 1 litru de apă care se bea zilnic.
– Se consumă fructele proaspete și uscate.
2. Ceapa (Allium cepa ). Se folosește în mod deosebit în adenom.
– Tinctură dintr-o ceapă zdrobită, macerată 10 zile în aceeași cantitate de alcool, se filtrează. Se iau 2 lingurițe pe zi înainte de masa de prânz și de seară. Se face cura de 10 zile pe lună, timp de 6 luni.
3. Dovleacul ( Curcubita vulgare). Se folosesc semințele.
– Se consumă semințe ca atare.
– Decoct: o lingură de semințe la o cană de apă. Se beau 2 căni pe zi timp îndelungat.
4. Bobul (Vicia foba). Se folosec florile în prostatite și în inflamații vezicale.
– Infuzie: o lingură de flori la o cană de apă. Se beau 2 căni pe zi.
5. Muguri de pin foliar ( Pinus sp.)
– Infuzie: 30 g de muguri la 1 litru de apă. Se beau 3 căni pe zi.
6. Flori de urzică moartă albă ( Lamium album – L.)
– Infuzie: ½ lingură de flori la o cană de apă. Se beau 2 căni pe zi.
Figura 7. Structura aparatului genital masculin

77FITOTERAPIA BOLILOR DE PIELE
Pielea constituie un înveliș neîntrerupt care se continuă la nivelul marilor
orificii (gură, nas) cu o semimucoasă (parțial keratinizată) și care, în interiorul
cavităților respective, devine o mucoasă propriu-zisă. Pielea reprezintă o supra-
față receptorie extrem de vastă, care asigură o sensibilitate diversă, protejează
corpul de leziuni mecanice și microorganisme, participă la secreția unor produse
finale ale metabolismului și îndeplinește un important rol de termoreglare, exe-
cută funcțiile de respirație, conține rezerve energetice, leagă mediul înconjurător
cu tot organismul.
Pielea este cel mai mare organ al corpului uman, cu o greutate de 4-6 kg și o
suprafață de 1,50-1,80 m2, fiind compusă din trei straturi reprezentate de epiteliu
(epidermul), matrice conjunctivă (dermul) și țesut gras (hipodermul). Ea include și alte țesuturi, exceptând osul și cartilajul.
Epidermul este un epiteliu stratificat și cornificat, care are ca element struc-
tural keratinocitul, dar conține și celule dendritice (cu prelungiri), ca melanocitul, celula Langerhans, celula Merkel etc. Din profunzime spre suprafață, epidermul este format din următoarele straturi: bazal, malpighian (spinos), granulos, lucios și cornos. El este separat de derm prin membrana bazală dermo-epidermică.
Figura 8. Reprezentarea schematică a structurii pielii

78La rândul său, dermul este un țesut conjunctiv, fiind format din celule, fibre și
substanță fundamentală, incluzând, de asemenea, vase, nervi, unități pilo-sebacee
apocrine, glande ecrine și mușchi.
Hipodermul este format din lobuli grăsoși, separați prin travee de țesut con-
junctiv, care conțin vase și nervi.
Funcția exocrină a pielii este reprezentată de glandele sebacee și sudoripare.Sebumul este produsul de secreție al glandelor acinoase, atașate foliculului
pilos și dispuse pe anumite zone cutanate (frontal, la marginea zonei piloase a scalpului, sprâncenar și intersprâncenar, nazo-genian, mentonier, presternal și in-terscapular). Mecanismul de secreție este de tip holocrin, întreaga celulă sebacee și conținutul ei fiind eliminate în ductul secretor. Sebumul reprezintă produsul final al diferențierii terminale a unei populații de celule germinative. Sebogeneza este un proces continuu, analog cornificării epidermului.
Sebumul conține un amestec de lipide, componentele majore fiind reprezen –
tate de trigliceride, esteri ai ceridelor, squalen, esteri de colesterol și colesterol.
Funcțiile sebumului la animal constău în protejarea părului de umiditate și îl
izolează de căldură. De asemenea, secreția sebacee poate fi odoriferă, servind ca factor de atracție sexuală.
La om, funcțiile îndeplinite la animal fiind irelevante, sebumul îndeplinește
alte roluri: de barieră, de protecție, în absorbția percutanată, activitate antifungi –
că, precursor al vitaminei D etc.
Secreția sudorală este produsul glandelor sudoripare, care sunt de două ti-
puri: ecrine și apocrine.
Glandele sudoripare ecrine sunt formate dintr-un glucomer secretor, situat
profund dermo-hipodermic, un conduct sudorifer dermic și un conduct sudorifer epidermic, deschizându-se la suprafața pielii printr-un orificiu numit por. În con-diții de repaus secretor, porul sudoripar este acoperit de un opercul de keratină. Glandele sudoripare ecrine sunt răspândite neuniform pe întreaga suprafață a te-gumentelor, în număr total de 2-5 milioane. Au densitatea cea mai mare pe palme și tălpi, fiind mai numeroase la bărbat.
Glandele sudoripare apocrine au o morfologie asemănătoare celor ecrine,
glucomerul fiind însă mai voluminos. Ele se deschid fie la nivelul foliculului pi-lo-sebaceu, fie direct la suprafața pielii. Numărul lor este mult mai redus și sunt dispuse în regiunile axilare, perineo-genitale și la nivelul areolei mamare.
De menționat că nu toate glandele sudoripare ecrine funcționează în același
timp, existând un raport de 16/14 între cele în fază secretoare și cele în fază de re-paus. Perioada de activitate este întreruptă de câteva minute de repaus. Creșterea temperaturii ambiante și efortul fizic alungesc perioada de activitate a glandelor. În aceste condiții, crește cantitatea de sudoare eliminată, în timp ce concentrația acesteia scade.

79Glandele sudoripare secretă sudoarea, care conține mari cantități de apă și,
evaporând-o, reglează astfel temperatura corpului. În afară de apă sudoarea con-
ține produsele metabolismului azotos (ureea) și diferite săruri.
Fanerele sunt organe anexe ale pielii diferențiate la suprafața ei cu funcție de
apărare a organismului, fiind prezente la om sub forma unghiilor și a părului.
Părul nu are funcție de protecție la om, fiind doar ornament al corpului, cu
rol psihologic important.
Ritmul de creștere a părului variază cu specia și cu regiunea corpului. Măsu-
rătorile cele mai sigure, prin marcarea cisteinei și autoradiografiei, au evidențiat o rată zilnică medie de creștere de 0,37 mm pentru părul scalpului uman.
La femeie, părul scalpului crește mai repede, iar părul de pe corp mai încet
decât la bărbat. Rata de creștere a părului de pe corp la om este mărită de hormo-nii androgeni și, probabil, diminuată de hormonii estrogeni. Diferiți alți factori endocrini influențiază rata creșterii părului la animale și la om.
Ciclul evolutiv al părului cuprinde trei faze: de creștere (anagen), de involu-
ție (catagen) și de moarte (telogen).
Stadiul anagen se caracterizează prin formarea unei noi matrice regeneratoa –
re a părului, a unui nou bulb și, apoi, a unei noi tije care avansează în sus până la suprafața pielii, dislocând vechiul fir de păr mort. În catagen, celulele matricei încetează proliferarea, producându-se involuția până la dispariția acesteia. În te-logen, părul mort „în măciucă” ascensionează până la nivelul zonei de inserție a mușchiului erector, apoi se elimină.
Steroizii androgeni, enzimele care îi convertesc și proteinele care îi leagă au
rol în creșterea părului sexual și în producerea calviției (alopecia de tip mascu-lin). Corticosteroizii, ACTH, hormonul somatotrop produc creșterea pilozității. Estrogenii stimulează indirect pilogeneza axială și pubiană. Hormonii tiroidieni sunt indispensabili pentru creșterea normală a părului.
Razele ultraviolete și infraroșii fac parte și ele din factorii care stimulează
pilogeneza.
Unghiile îndeplinesc următoarele funcții:
datorită durității și flexibilității lor, au rol de protecție a extremității de–
getelor de la mâini și picioare;reprezintă un element anatomic indispensabil pentru finețea sensibili – –
tății tactile pulpare, din cauza planului fix de contrapresiune pe care îl realizează;rol de prehensiune prin marginea liberă;-
rol de unealtă personală, folosită pentru a scărpina, a curăța o suprafață, –
a cânta la un instrument și, într-o oarecare măsură, de armă de apărare sau atac, când servesc la zgâriat, la strangulare etc.;rol estetic, important în special pentru femei.-

80Rata de creștere a unghiei este în medie de 0,5-1,2 mm/săptămână pentru
unghiile de la mâini. Unghiile de la picioare cresc de două ori mai încet.
Rata de creștere este mai mare vara, în climat cald, în a doua decadă a vieții,
în timpul sarcinii, după traumatisme. Înfometarea, unele boli infecțioase virale
duc la reducerea creșterii unghiei sau la subțierea și canelarea lamei.

Căderea părului
1. Se pregătește următorul amestec: o parte de coniac, 4 părți de suc de ceapă
și 6 părți decoct din brusture. Se masează pielea capului bine cu acest amestec,
apoi se acoperă cu un ștergar pentru 2 ore, după care se spală. Astfel se procedea –
ză săptămânal.
2. La un început de chelie, pentru întărirea rădăcinilor de păr se folosește
decoct din conuri de hamei strânse în august – septembrie. O lingură de hamei la un pahar de apă în clocot, se fierbe 30 de minute. După ce se răcește se masează în pielea capului.
3. Pentru însănătoșirea părului – o lingură de frunze uscate și mărunțite de
urzică la un pahar de apă în clocot, se lasă la infuzat o oră, după care se stoarce și se masează pilea capului de 1-2 ori pe săptămână.
4. Mesteacănul (Betula verrucossa). E bine de spălat capul cu infuzie din
frunze de mesteacăn.
– Infuzie: 2-3 linguri de frunze mărunțite la o jumătate de litru de apă în clocot. Se fac frecții puternice zilnic.
5. Decoct din rădăcină de brusture, cu care se spală capul de 3 ori pe săptă-
mână:
– Decoct: 3 linguri și jumătate de rădăcină mărunțită la un litru de apă care
se fierbe 30 de minute. Se fac frecții cu această fiertură odată pe săptă-
mână. Concomitent se fac frecții cu un prosop aspru.
6. Nucul (Juglas regia)
Mod de folosire: se fac frecții cu cojile verzi ale nucilor de 3 ori pe săptămâ –
nă sau băi cu infuzie din 50 g de frunze la un litru de apă.
7. Amestec de: frunze de urzică, de mesteacăn și rădăcini de brusture – în
părți egale.
– Decoct: 1-2 linguri din fiecare plantă la 1 litru de apă, se fierbe 20 de
minute, după care se lasă să se răcească și se strecoară. Se fac frecții cu
un prosop aspru 10-15 minute în fiecare săptămână.
8. Ardeiul (Capscicum anum L)
Mod de preparare: macerație timp de 48 de ore a 20 g de ardei roșu, iute,
tocat, în 100 ml de alcool de 60
o . Se fac frecții ale pielii capului.

819. Coada șoricelului ( Achillea millefolium )
– Decoct: 60 g de vârfuri înflorite la un litru de apă. Se fac masaje și frecții
ale pielii capului.
10. Amestec de:
– rădăcini tăiate mărunt de brusture ––– 20 g,
– conuri de hamei ––––––––––- 20 g,
– flori de gălbenele –––––––––– 10 g.
Mod de preparare: amestecul se pune într-un vas emoilat, se toarnă un litru de
apă în clocot, se acoperă, se fierbe 15 minute la un foc mic, se răcește la tempera –
tura camerei în decurs de 20 de minute. Se adaugă 2 litri de apă fiartă caldă, apoi se strecoară. Se spală capul cu decoct proaspăt și cald de 2 ori pe săptămână.
Seboree
Funcție exagerată a glandei seboree, după care apare și mătreața.
1. Coada șoricelului ( Achillea millefolium )
– Decoct: 50 g de plantă la un litru de apă. Se fac frecții și spălări ale ca-pului.
2. Salvia ( Salvia officinalis L )
– Infuzie: 30 g de salvie la un litru de apă. Se fac frecții și spălări ale capului.
3. Stejarul ( Quercus robur)
– Decoct: 50-100 g de scoarță la un litru de apă prin fierbere prelungită. Se aplică sub formă de spălături.
4. Varză ( Brasica oleraceae )
– Suc de varză cu care se frecționează pielea capului.
– Se bea un pahar de suc pe zi.
Exeme
Cauzele acestor erupții ale pielii sunt multiple: consum de medicamente cu
grad de toxicitate prin depășirea dozei prescrise, insuficiență hepatică, blocarea
canalului coledoc și duodenal etc.
1. Amestec de:
– flori de mușețel –– 40 g,
– flori de soc –––– 30 g,
– flori de tei –––– 20 g.
– Infuzie: o lingură de amestec la o cană de apă. Se beau 2 căni pe zi.
2. Unguent din propolis: 40 ml de ulei de floarea soarelui, plus 50 g de pro-
polis pulvis, plus conținutul unei sticluțe cu vitamine uleioase A+D
2 (se pot folosi
și în cazul furunculozei).

82Negii
1. Zilnic de udat cu decoct puternic din pelin.
2. Cu suc proaspăt din păpădie se ung negii până la dispariție.
Pistruii
Pete mici neregulate, de culoare brună, galbenă pe față și pe alte părți desco-
perite ale pielii.
1. Ceapa ( Allium cepa )
Se fac frecții cu suc de ceapă de 2 ori pe zi.
2. Salvia ( Salvia officinalis L )
– Decoct: 100 g de salvie la un litru de apă. Se fac frecții de 2-3 ori pe zi.
DURERI DE CAP – TRATAMENTE CU PLANTE MEDICINALE
Durerea de cap este un semn dintre cele mai comune, supărătoare, chinui –
toare, care uneori are semnificație gravă. Are multe cauze. Cea mai comună însă
este cea de natură psihică. Tratamentul constă, în unele cazuri, prin eliminarea
cauzelor organice. Celelalte cefalei se pot trata prin remedii naturiste.
1. Iasomnia ( Jasminum officinali )
– Infuzie: 15-20 g de flori la un litru de apă. Se beau 3 căni pe zi, dintre care una seara la culcare.
2. Stânjenelul ( Iris germanica)
Sucul proaspăt introdus în nări produce o iritație urmată de scurgeri abun-
dente de secreții sero-mucoase care înlătură chiar durerile persistente de cap. (Se folosește sucul proaspăt din rizom).
3. Menta (Mentha piperita )
– Infuzie: 50 g de plantă la un litru de apă. Se beau 2-3 căni pe zi.
4. Sulfina (Melilotis officinalis )
– Infuzie: 0,5 g de sulfină la o cană de apă. Se beau 3 căni pe zi, după me-sele principale.
5. Busuiocul (Ocimum basilicum)
Se folosește în durerile de cap histaminice sau kinogene produse prin lezarea
terminațiilor nervoase trigeminale de la nivelul cavităților nazale sau rinonazale.
– Infuzie: 5 g de flori și frunze la 250 ml de apă în clocot. Se beau 2 căni pe zi între mese.
6. Mărul (Malus domestica)
Fructe cu tot cu coajă sau o cană cu compot de mere o dată pe zi.

837. Măcerați (mărunțiți) un brusture cu tot cu rădăcini și, sub formă de com-
presă, aplicați-l pe cap (frunte).
8. Tăiați mărunt frunze proaspete de sfeclă și, sub formă de compresă, apli –
cați-le pe cap.
9. Frunze de varză se aplică pe cap.
10. Suc din cartofi, câte ¼ pahar în cazul durerilor sistematice.11. Frunze proaspete de liliac se aplică pe cap.12. Rozmarinul ( Rosmarinus officinalis)
Dacă vă confruntați cu o criză după o ceartă, pe fond de oboseală puternică,
de surmenaj, apelați la ajutorul infuziei de rozmarin. Se toarnă 250 ml de apă clocotită peste o linguriță de materie vegetală uscată. Se lasă 10 minute, apoi se strecoară și se bea.
13. Mușețelul ( Matricaria chamomilla )
Se inidică împotriva durerilor de cap indiferent de cauză, dar în special dacă
sunt asociate cu o raceală. Într-un litru de apă se pun la fiert 20-30 g de flori (8-10 inflorescențe la o cană). După primul clocot, se acoperă vasul cu un capac și se continuă fierberea, la foc mic, timp de 5-10 minute. Se îndepărtează vasul de pe aragaz, se acoperă capul cu un prosop și se inhalează adânc aburul (același tratament, făcut seara, cu cel mult 20 de minute înainte de culcare, este indicat și în caz de insomnii persistente). După această procedură, fiertura se strecoară și se poate consuma.
14. Zmeurul ( Rubus idaeus)
Imediat ce apar primele pulsații caracteristice unei crize migrenoase, se face
un ceai din 5 lingurițe de frunze uscate și marunțite puse într-un litru de apă clo-cotită. Se acoperă pentru un sfert de oră, apoi se strecoară. Infuzia se consumă fracționat, înainte de mese.
15. Hrisca (Fagopyrum esculentum )
Această plantă este un remediu de casă eficient pentru dureri de cap și migre –
ne, deoarece conține un flavonoid numit rutină. Flavonoizii au proprietăți antio –
xidante, care împiedică deteriorarea celulelor.
16. Uleiul de levănțică ( Lavandula angustifolia )
Acesta este un remediu folositor pentru dureri de cap și migrene. Uleiul de
levănțică poate fi inhalat ori aplicat local. Ca tratament prin inhalare se reco-mandă 2-4 picături la fiecare 2-3 cești de apă în clocot. Spre deosebire de multe uleiuri medicinale, acesta poate fi aplicat și local, fără a fi diluat înainte. Uleiul
de levănțică nu trebuie însă înghițit.
17. Ananasul (Ananas sativus)La o durere de cap de la petrecerea de aseară, ananasul ar putea să vă ajute
să vă simțiți mai bine. Motivul pentru care ananasul ajută la diminuarea durerilor este o enzimă pe care o conține, numită bromelaină.

8418. Ghimbirul (Zingiber officinale ), utilizat sub formă de suc, infuzie sau
pulbere, are proprietăți analgezice și calmante.
Nervozitate
Dereglare a funcționării scoarței cerebrale.
1. Bujorul (Paronia officinalis )
– Infuzie: 40-60 g de flori uscate la un litru de apă. Se beau 2 căni pe zi.
2. Busuiocul (Ocimum basilicum)
– Infuzie: o linguriță de plantă la o cană de apă. Se beau 2 căni pe zi, după mese.
3. Hameiul ( Humulul lupulus)
– Infuzie: 40 g de conuri la un litru de apă. Se beau 3 căni pe zi, dintre care
una seara la culcare.
4. Lăptuca ( Lactuca sativa )
– Decoct: 60-100 g de frunze mărunțite la un litru de apă. Se beau 3-4 căni pe zi, dintre care una seara la culcare.
5. Păducelul ( Crataegus monogyna)
– Infuzie: o linguriță de flori de păducel la o cană de apă, se infuzeză 5
minute. Se bea ca ceai.
Insomnie
Imposibilitatea de a dormi.
1. De învelit capul cu frunze proaspete de varză.
2. Valeriana / odoleana ( Valeriana officinalis )
– Infuzie: o lingură de rădăcină mărunțită la un pahar de apă în clocot, se lasă pentru 10 minute. Se folosește ca ceai.
3. Busuiocul (Ocimum basilicum)
– Infuzie: o lingură de plantă la o cană de apă. Se beau 2 căni pe zi, dintre care una seara la culcare.
4. Hameiul ( Humulul lupulus)
– Infuzie: 2 linguri de plantă la o cană de apă în clocot. Se bea cu ½ oră înainte de culcare.
5. Lăptuca ( Lactuca sativa )
– Decoct: 20 g de frunze la o cană de apă. Se bea cu ½ oră înainte de cul-care.
6. Levănțica ( Lavandula angustifolia )
– Infuzie: o linguriță de plantă la o cană de apă în clocot. Se beau 2 căni
pe zi, dintre care una cu 30 de minute înainte de culcare.

857. Talpa gâștei ( Leonorus cardiaca)
– Infuzie: o linguriță de flori la o cană de apă în clocot. Se beau 2 căni pe
zi, dintre care una seara la culcare.
8. Teiul ( Tilia tomentosa )
– Infuzie: 1-2 lingurițe de flori la o cană de apă în clocot. Se beau 2 căni pe zi, dintre care una cu 30 de minute înainte de culcare.
TRATAMENTUL NATURIST AL DURERILOR DE DINȚI
Dinții sunt organe dure, de culoare albă, implantate în alveolele maxilarelor, care
participă activ la desfășurarea tuturor funcțiilor pe care le execută acest aparat (mas-ticație, articularea cuvintelor etc.). Dispuși pe două rânduri, constituie arcade dentare. În gura închisă arcada maxilară se suprapune de obicei peste cealaltă, mandibulară, realizând ceea ce se numește „mușcătură individuală”, sau ocluzia dentară.
Figura 9. Structura
dinților și tipurile
de dinți

86Dinții permanenți, în număr de 32, sunt: 8 incisivi, 4 canini, 8 premolari și 12
molari, repartizați uniform pe cele două arcade dentare.
De-a lungul ontogenezei pot surveni o serie de perturbări care produc modi-
ficări de formă, număr, volum și structură ale dinților.
Tulburările etapei de proliferare pot conduce la formarea de chisturi foli-
culare, dinți, tuberculi și rădăcini supranumerare, dinți geminați, fuzionați sau
concrescenți, anodonție, creșteri tumorale.
De obicei, fiecare dinte prezintă trei părți: coroana, gâtul și rădăcina. Coroana
dentară este partea extraalveolară a dintelui, vizibilă în cavitatea bucală și acoperită de smalț. În timp, datorită contactelor interdentare și impactelor dento-alimentare,
coroanele suferă modificări dimensionale și morfologice condiționate de fenome-
nul de uzură. Uneori procesele menționate pot fi însoțite și de descoperirea parțială sau totală a dentinei.
Termenul „rădăcină dentară” se referă în general la componenta intraalveolară
a unui dinte care este acoperită de ciment. Rădăcina anatomică este porțiunea din-telui acoperită de ciment cuprinsă între apex și colet la un dinte extras. Rădăcina
clinică este decelabilă radiologic sau pusă în evidență prin manopere chirurgicale și
reprezintă partea intraalveolară a dintelui, cuprinsă între coletul clinic și apex.
Numărul rădăcinilor variază în funcție de grupul căruia îi aparține dintele și
varianta morfologică. Dinții care prezintă o singură rădăcină se numesc mono-radiculari și sunt reprezentați de incisivi, canini și premolari (cu excepția pre-molarului prim superior), iar cei care au mai multe rădăcini sunt numiți dinți
pluriradiculari (premolarul prim superior și molarii). Există și variații numerice,
în sensul că unii dinți pot prezenta mai multe rădăcini decât în mod normal (ră-dăcini supranumerare). Aceste cazuri sunt destul de rare, dar apar mai frecvent la
molarul trei inferior și superior.
Smalțul este cel mai dur „țesut” al organismului, acoperă coroana dentară,
având deci un rol protector și asigurând forma și conturul coroanei dentare. Da-torită durității sale, poate să reziste forțelor genertate în cursul mastecației.
El este alcătuit în proporție de 96% dintr-o componentă anorganică, sub for –
mă de hidroxiapatită, și o componentă organică (enamelina), colagel, lipide și citrați. Smalțul mai conține și apă.
Cu toate că este cel mai dur țesut al organismului, nu toți dinții au smalțul
la fel de dur; duritatea smalțului variază în diferite regiuni ale aceluiași dinte. Aceasta datorită orientării prismelor, diferențelor regionale de calcificare, pre-
cum și distribuției unor ioni metalici. Reieșind din aceasta, trebuie de atras o atenție deosebită sănătății dinților și de tratat la timp orice disfuncție, oricât de
mică ar fi.

87Dureri de dinți
1. Cicoare (Chihorium intibus). Decoct din rădăcini de cicoare. Se foloseș-
te în durerile de dinți. Se clătește gura.
2. O bucată de sfeclă (Beta vulgaris) se ia în gură la dureri de dinți.
3. În urechea pe partea unde se află dintele bolnav se pune o rădăcină de
pătlagină (Plantago major). Se ține până când durerea trece. De obicei, peste o
jumătate de oră.
4. Dacă sângerează gingiile, se recomandă a clăti gura cu decoct călduț
din scoarță de stejar și flori de tei. Se amestecă 2 părți de scoarță de stejar cu o
parte de flori de tei. O linguriță de amestec la un pahar de apă clocotită. Apoi
se strecoară și se răcește.
5. O lingură de pojarniță (Hypericum perforatum) la 0,5 l de vodkă. Se lasă
la macerat o săptămână. Se păstrează într-un vas închis. Se iau 40 de picături
la jumătate de pahar de apă. Se clătește gura în cazul mirosului neplăcut din gură.
6. Sucul de ceapă (Allium cepa) reduce durerea în câteva ore. Folosiți o
pipetă ca să-l puneți fix pe dintele care doare, astfel efectul va fi cel scontat.
7. Sucul de lime (Citrus sp.). Când vă dor dinții, spălați-i cu suc de lime,
pentru că acesta curăță cu eficiență locul infecției. Dacă vreți și să înălbiți din-
ții, puneți în el și bicarbonat de sodiu.
8. Usturoiul (Allium sativum) pisat cu sare grunțoasă. Este foarte eficient,
chiar dacă miroase urât.
9. Semințele de mărar (Anethum graveolens) combinate cu sucul de lămâie
ajută în durerea de dinți. Cele două trebuie puse puțin la caldură. Muieți apoi
un tampon de vată în acest amestec și aplicați-l pe locul dureros. În câteva ore
durerea va trece.
10. Uleiul de cuișoare (Syzygium aromaticum) are efect antiseptic și reduce
durerea. Este de preferat să nu fie înghițit, pentru că este amar.
11. Amestecul de piper cu sare ajută în durerile de dinți. La primele simp-
tome, puteți aplica pe zona dureroasă puțină sare de bucătărie în care a fost
adăugat praf de piper.
12. Castravetele (Cucumis sativus). O bucată de castravete se pune pe mă-
seaua sau dintele bolnav și în scurt timp durerea se ameliorează. Dacă bucata de castravete este de la frigider, aveți parte de un sentiment mai liniștitor.
13. Cartoful (Solanum tuberosum). Se curăță de coajă și se taie o bucată
care se potrivește pe locul care doare. Astfel, orice durere de măsea va dispă-rea.

8814. Ghimbirul (Zingiber officinale). Rădăcina de ghimbir se rade și se pune
pe măseaua care doare. Ajută contra infecției și, deseori, îndepărtează durerea.
15. Oțetul de mere: înmuiați un tampon de vată în oțet de mere și aplicați-l
pe locul dureros.
16. Menta (Mentha piperita). Mestecați frunze proaspete de mentă. De ase-
menea, puteți utiliza și frunze uscate.
17. Pătlagina (Plantago major). Mestecați o frunză de pătlagină proaspătă.
Odată ce frunza este macerată puțin, se aplică pe zona cu probleme și se ține
puțin acolo.
18. Pătrunjelul (Petroselinum crispum).
Mod de preparare: se zdrobesc frunzele de pătrunjel proaspăt, până devin
pastă, se adaugă puțină sare, apoi acest amestec se aplică pe dintele dureros. La
fel se poate folosi și compresa pusă la ureche, pe partea care deranjează.
19. Coada șoricelului (Achilea millefolium). Compresa cu ceai pusă pe par –
tea care doare va ameliora simptomele. Cu acest ceai se poate clăti și gura.
20. Stejarul (Quercus robur L.). Ceaiul din coajă de stejar întărește dinții
sensibili. Pentru a calma durerea se clătește gura cu acest ceai.
21. Susanul (Sesamum indicum). Semințele de susan sunt antiinflamatoare
și anestezice.
Mod de preparare: 100 g de semințe crude se pun la fiert cu 200 ml de apă.
Când apa a scăzut la jumătate, preparatul este gata. Se aplică pe locul dureros.
22. Ardeiul iute (Capsicum annuum). Ardeiul proaspăt este strivit, iar sucul
rezultat trebuie picurat pe dintele care doare (pentru a colecta sucul se folosește pipeta).
23. Uleiul de cuișoare și de măsline. Pentru a trata durerile dentare, se
amestecă 2-3 picături de ulei pur de cuișoare cu ¼ linguriță de ulei de măsline și se aplică acest remediu pe zona afectată de 3 ori pe zi, folosind un tampon de vată. Dacă nu aveți ulei, folosiți cuișoarele ca atare. Nu trebuie decât să le
măcinați fin și să tineți pulberea pe locul dureros.

89PRINCIPIILE ACTIVE ȘI INDICAȚIILE PLANTELOR
MEDICINALE
Nr. Planta Componentele chimice Principalele indicații
1 2 3 4
1.Afinul (fructele) Acizi organici (butiric, chinic,
citric, malic), coloranți, glucide,
hidrochinonă (în frunze, 1%), ino-
zită, microelemente (Ca, Fe, Mn,
Mg, K), substanțe tanante, vitami –
ne (B1, B2, C, E, PP).Anemie, diabet, diaree,
gingivită.
2.Agrișul (fructele)Caroten, clorofilă (4-12 mg%), microelemente (Fe 1,8-4,6 mg%), rutină, serotonină (1,8-3,8 mg%), vitamine (B
1, C 10-83 mg%, PP).Anemie
3.Agudul (fructele)Coloranți, grăsimi, microelemente (Fe), pectine, substanțe tanante, glucide (10%).Anemie, colită, diabet, reumatism.
4.Albăstrelele Alcaloizi, coloranți, glicozide (centaurină), terpenoide.Calculoză, cistită, colagog, nefrită.
5.Aloe (frunze) Antraglicozide (aloină, nataloină, emodină etc.), enzime, rășini.Bronșită
6.Anasonul (fructele)Ulei eteric (2-6%, include 80-90% anetol), acid anisic, ulei gras (10%).Helmintoze, transpirație abundentă.
7.Aralia (rădăcina) Acizi organici (oleanolic), alcalo –
izi, amidon, glucide simple, sapo-nine, ulei eteric.Diabet, impotență sexuală.
8.Ardeiul iute Alcaloizi (capsancină), coloranți (capsantină, capsarubină), uleiuri – eteric și gras, vitamine (B
1, C).Anoremie, nevralgie, octeocondroză, radiculită.
9.Arinul alb (scoarța)Acizi organici, alcaloizi, coloranți, flavonoide, tanin.Diaree
10. Bostanul Acizi organici (hidroxicerotic, li-noleic, oleic, palmitic, stearic), sitosterină, vitamine (B
1, B2, C,
PP).Avitaminoză, calculoză, constipație, diuretic, hel-mintoze, hepatită, nefrită, parodontoză, podagră.
11. Bozul Rășini, saponine, substanțe amare, ulei volatil.Anestezie, constipație, răceală.
12. Brusturele Acizi organici (palmitic și ste- aric – în gliceride), inulină, sterine (sitosterină și stigmasterină), sub-stanțe amare și tanante, vitamina C.Anemie, artrită, calculo –
ză, colagog, constipație, diabet, diuretic, eczeme, furunculoză, gastrită, pros-tatită, radiculită, răceală, reumatism, seboree, ulcer.

9013. Bujorul Mucilagii, peonină, tanin, ulei ete –
ric.Epilepsie, helmintoze, leu-
coree, reumatism, ulcer.
14. Busuiocul Ulei eteric (componentul principal eugenolul).Angină, cistită, gastrită, meteorism, nefrită, pros-
tatită, reumatism, spasme,
stomatită, tonifiant, tuse.
15. Caisul (fructele) Acid citric, carotenă, catechine, flavonoide, glucide (galactoză, za-
haroză, pectine, dextrine).Anemie, hepatită.
16. Cartoful (bulbii) Acizi organici (citric, malic, oxa-
lic), acetilcolină, amidon (15%),
proteine (1-2%), microelemente
(Ca, K, Fe), vitamine (B
9, C).Anemie, anoremie, arsu-ră, bătătură, diabet, diaree,
diuretic, hemoroizi, muș-
cături de insecte, parodon-toză, rană, spasme, ulcer.
17. Castanul sălbatic
(fructele)Amidon (50%), flavonoide (1%), glicozide (aesculină), substanțe ta-
nante (1%).Ateroscleroză, hemoroizi,
reumatism, seboree.
18. Castravetele Celuloză fină, microelemente (K),
substanțe azotoase, vitamine (B,
C).Anoremie, diuretic.
19. Călinul Acizi organici (acetic, butiric, ca-
pric, izovaleric etc.), fitosterine, glicozide (viburnină), substanțe
tanante.Diuretic, epilepsie, exte –
nuare, furunculoză, hemo-
ragii, hemoroizi, hepatită,
hipertensiune, insomnie,
nevroze, pecingine, răcea –
lă, tonifiant, tuse, ulcer.
20. Cătină albă Acid citric, substanțe tanante,
ulei gras (42%), vitamine (A, B
1,
B2, B6, C 37-268 mg%, E 5–14
mg%).Arsură, ateroscleroză, avi-taminoze, pneumonie, po-
dagră, rană, ulcer.
21. Ceaiul Adenină, alcaloizi (cafeină 2-5%,
teofelină, teobromină, xantină),
substanțe tanante solubile (9-35%), vitamine (B
1, B2, B6, C 156-
233 mg%, K, PP).Extenuare, gastrită, hiper –
tensiune, nevroze, răceală,
tonifiant, ulcer.
22. Ceapa Fitină, glucide (inclusiv inulină), substanțe proteice, microelemente
(Ca, P), ulei eteric (sulfuri cu ac-
țiune microbicidă), vitamine (B
1,
B2, C, PP).Anestezie, angină, anore-
mie, arterioscleroză, avi-taminoze, bătătură, diabet,
diaree, diuretic, furuncu-
loză, gripă, hipertensiune, menstruație, mușcături de
insecte, negei, podagră, ră-
ceală, reumatism, tuse.
23. Cerențelul Glicozide (geină), substanțe tanan-
te, ulei eteric (conținând eugenol).Stomatită

9124. Cicoarea Inulină, intibină, substanțe amare. Acnee, colecistită, consti-
pație, diabet, furunculoză.
25. Cimbrișorul de câmpAcizi organici (cafeic, oleanolic, ursolic), substanțe amare (serpili –
nă) și tanante, flavonoide, ulei ete –
ric (0,2-0,6%, include carvacrol și timol).Anestezie, angină, astm, bronșită, diaree, helmin –
toze, laringită, meteorism, nefrită, pecingine, pneu-monie, radiculită, răceală,
reumatism, tuse, uretrită.
26. Coacăzul negru
(boabele)Celuloză (1,42%), glucide simple (10-15%), pectine, tanin, microele –
mente (K 320 mg%, Ca 45 mg%,
P 70 mg%, Mg 30 mg%, Co, Cu,
Fe, Mn), vitamine (A, B
1, B2, B6,
C, PP).Avitaminoze, extenuare, impotență sexuală.
27. Coada calului Acizi organici (aconitic, malic,
oxalic, silicic 25%), alcaloizi (ecu-
isetină, nicotină, trimetoxipiridină,
palustrină), carotenă, flavonoide,
ulei gras (3-3,5%).Artrită, arterioscleroză,
calculoză, cistită, diuretic,
enterită, furunculoză, he-
moragii, hemoroizi, men-
struație, obezitate, transpi-rație excesivă, tuberculoză,
uretrită.
28. Coada
șoriceluluiAcizi organici (acetic, formic, izovaleric), alcaloizi (ahileină 0,05%), ulei eteric (include bore-
nol, cineol, camforă, hamazulenă,
pinene).Alergie, aritmie, arsură, astm, bătătură, calculoză, cistită, colagog, colită, ec-
zeme, gastrită, gripă, hel-
mintoze, hemoragii, hemo-roizi, hepatită, impotență,
insomnie, menstruație, os-
teocondroză, parodontoză, pecingine, rană, transpira –
ție abundentă, ulcer.
29. Coriandrul Amidon, tanin, ulei eteric (0,2-1,4%) și gras (28%), vitamine (C 140 mg%, B
1, B2, provitamina A
10mg%), rutină 145 mg%. Fructe –
le conțin 0,15-1,5% ulei eteric, 15-20% ulei gras și 15% proteine.Colagog, colită, enterită,
impotență.
30. Cornul (fructele) Caroten, glucide (10%, glucoză și fructoză), substanțe tanante,
microelemente (P), vitamina C 120 mg%.Diaree, extenuare, hemora –
gii, tonifiant.
31. Crușânul Acizi organici (crizofanic, malic),
alcaloizi (scoarța 0,15%), antrachi –
none, glicozide, substanțe amare și tanante (10,4%), vitamina C.Constipație, hipertensiune, obezitate.

9232. Eleuterococul
(rădăcina)Cumarine, fitosterine, glicozide cu acțiune specifică (eleuterozide),
glucide simple, microelemente,
uleiuri – eteric și gras, vitamine
(grupa B).Impotență sexuală
33. Eucaliptul Ulei eteric (5%, conținând 80% cineol).Anestezie, angină, bronși-tă, gripă, mușcături de in-
secte, osteocondroză, paro-
dontoză, răceală, sinuzită.
34. Fasolea Aminoacizi esențiali (arginină,
lizină, triptofan), acid silicic (se
conține în pericarp), colină, fazeo-
lină, microelemente (Ca, K, Mg),
vitamine (B
1, B2).Diabet, diuretic, furuncu-loză, pecingine.
35. Feniculul (fructele)Celuloză, glucide simple (4-5%), proteine (14-22%), ulei eteric (3-
7%, include 50-70% anetol, 20% fenconă, felandren, pinene și cam –
fen), ulei gras (15%).Bronșită, colită, laringită,
meteorism.
36. Fragii de pădure Acid citric, alcaloizi, glucide (10-
15%), microelemente (Ca, Co, Fe,
Mn), pectine, vitamine (A, B
9, C,
P).Anemie, calculoză, diabet, eczeme, hepatită, nefrită.
37. Frasinul (scoarța)Fraxină, manită, tanin. Acnee, constipație, poda-gră.
38. Gutuiul
(fructele)Acizi organici (citric, malic, tar –
tric), glicozide (amigdalină), glu-
cide simple (12%, glucoză, fructo-
ză, zaharoză), mucilagii, pectine,
substanțe tanante, vitamine (B
1,
B9, C, E).Anemie, bronșită, colită,
diaree, enterită, hemoragii,
răceală.
39. Hameiul Acizi organici (valeric), alcaloizi
(comulină), substanțe amare, tri-
metilamină.Anemie, anoremie, cistită,
diuretic, insomnie, men-
struație, nevroze, seboree,
tuberculoză.
40. Hreanul Caroten, glicozide specifice (si-
nigrină), lizozim, microelemen-
te (Ca, Cu, Fe, K, P), ulei eteric (0,3%), ulei gras (0,4%), vitamine
(B
1, B2, B6, B9, C 155-260 mg%,
PP).Anoremie, astm, bronșită, calculoză, gastrită, hiper –
tensiune, nefrită, podagră, răceală, radiculită, tuber –
culoză.
41. Iasomia Alcaloizi, fenoli, triterpenoide. Nevralgie
42. Ienupărul (fructele)Acizi organici (acetic, formic, malic), coloranți (iuniperină), fla-
vonoide, glucide simple, pectine,
rășini (9,5%), substanțe tanante,
ulei eteric (0,5-2%, include pine-
ne, limonenă, camfenă, sabinenă).Artrite, calculoză, răceală, reumatism, tuberculoză,
vaginită.

9343. Inul (semințele) Glicozide (linamarină), mucilagii,
ulei gras.Arterioscleroză, cistită, co-lită, gastrită, helmintoze.
44. Jenșenul (rizomul)Enzime, glicozide cu acțiune specifică (panaxozide), microe-
lemente (Fe, Mn, P etc.), pectine,
uleiuri – eteric și gras.Impotență sexuală
45. Lavanda (florile) Pectine, acizi organici (ursolic), substanțe amare (hernoarină) și
tanante, ulei eteric (1-3%, include
60% acetat de linalol, alcool ami –
lic, borneol, cineol, citral, gerani-
ol, lavandulol). Colecistită, insomnie, mi-
grenă, nevralgie, nevroze,
osteocondroză, radiculită,
rană, reumatism, ulcer.
46. Lăcrămioara (florile)Colină, glicozide specifice cu ac-țiune cardiotonică (convalotixină,
convalozidă).Epilepsie, leucoree, nevro-
ze.
47. Lămâiul (fructele)Acizi organici (citric 8%), glucide simple (2-3%), microelemente (K, Cu), pectine, ulei eteric (include
citral, limonenă etc., 0,6%), vita –
mine (A, B, C 50-90 mg%). Avitaminoză, bătătură,
calculoză, cistită, gripă, hi-pertensiune, mușcături de
insecte, nefrită, parodon-
toză, podagră, reumatism, tonifiant, tuse, ulcer.
48. Lămâiul
chinezesc
(fructele)Acizi organici (citric 11, 36%,
malic 7,6-8,4%, tartric 0,8%), vi-
tamine (C 26-35 mg%, E, P 100 mg%).Arsură, arterioscleroză,
tuse, hipotonie, tonifiant,
ulcer.
49. Leușteanul Ulei eteric (include terpineol) Astm, bronșită, nefrită,
rană, reumatism, tonifiant.
50. Liliacul (florile) Glicozide specifice (siringină),
substanțe tanante, vitamina C 50 mg%.Anoremie, diuretic, migre –
nă, nevralgie, rană, reuma –
tism.
51. Lumânărica Carotenă, coloranți, cumarină,
glucide, mucilagii, saponine.Bronșită, laringită, tuse.
52. Măceșul
(fructele)Carotenoide, flavonoide, glucide simple (arabinoză, glucoză, fruc-toză), substanțe tanante, vitamine
(B
9, C, P).Arsură, avitaminoză, cal –
culoză, colagog, colecisti –
tă, diuretic, extenuare, he-
patită, hipertensiune, paro-dontoze, pneumonie, rană.
53. Măcrișul Acizi organici (oxalic 360 mg%),
carotenă, cvercetină (0,5 mg%),
vitamine (C 80 mg%), microele –
mente (Ca, Fe, K, Mg).Colagog
54. Mălinul Acizi organici (citric, malic), fla-
vonoide, glicozide (amigdalină,
pruinozină), vitamina C.Colită, dispepsie, enterită,
mușcături de insecte.

9455. Mărarul Compuși azotați, glucide simple,
microelemente (Ca, Fe, K, P), ulei eteric (2-40 mg%) și gras (20%), vitamine (B
1, B2, B9, B15, C 240
mg%, P, PP).Anemie, aritmie, calculo –
ză, arterioscleroză, diure-tic, helmintoze, hemoroizi, hipertensiune, spasme, im-potență sexuală.
56. Mărul (fructele) Celuloză fină, microelemente (Ca, K, Mn), pectine, substanțe tanante, vitamine (B, P).Arterioscleroză, colită, cal –
culoză, nefrite, obezitate.
57. Menta (iarba) Acizi organici (cafeic, oleanolic, ursolic), betaină, carotenă, hespe-ridină, microelemente (Cu, Mn), substanțe tanante, ulei eteric (in-clude cineol, iasmon, mentol și es-teri ai acestuia etc.), vitamina C.Anestezie, angină, anore-mie, avitaminoze, calcu –
loză, colagog, colecistită, colită, diaree, diuretic, gas-trită, insomnie, laringită, migrenă, nervoze, spasme, răceală, sinuzită, tubercu –
loză, ulcer, mușcături de insecte.
58. Mesteacănul (frunzele și mugurii)Alcaloizi, glicozide (ghiperozidă), saponine (3,2%), substanțe tanan-te (5-9%), triterpenoide (betulină), ulei eteric (0,04-0,05%), vitamina C 2-8%.Ateroscleroză, bronșită, cistită, colagog, diabet, di-uretic, extenuare, nefrită, obezitate, pecingine, po-dagră, răceală, reumatism, tuberculoză.
59. Mierea ursului Carotenă, microelemente (Fe, Mn), rutină, substanțe tanante, vi-tamina C.Anemie, bronșită, dispep-sie, hemoragii, pneumonii.
60. Morcovul Carotenă, vitamine (provitamina A, B, C, B
12, PP), microelemente
(Ca, Cu, Fe, J).Anemie, anoremie, avita –
minoze, calculoză, exte –
nuare, hepatită, hiperten –
siune, ulcer, parodontoză, răceală.
61. Muștarul Acizi organici (beghenic, linole-nic, linoleic, miristic – în gliceri –
de), glicozide specifice (sinigrină), ulei gras (35-40%)Anoremie, bronșită, gas-trită, impotență, răceală, sinuzită.
62. Nalba Mucilagii, tanin. Bronșită, seboree.
63. Nemțișorii Alcaloizi specifici (rădăcinile 4%, semințele 25%, iarba 1,3%), inclu-siv condelfină și melictină, precum și substanțe amare și tanante.Combaterea moliei, omizi –
lor defoliatoare.
64. Nucul comun Miezul conține proteine (25%) și ulei gras (75%), părțile verzi – ju-glonă, serotonină, vitamina C.Angină, diabet, arterio-scleroză, eczeme, extenua –
re, furunculoză, nevralgie, pecingine, radiculită, reu-matism, seboree, stomatită, tuberculoză, ulcer, transpi-rație abundentă.

9565. Nufărul galben
(rizomii)Alcaloizi cu acțiune specifică, amidon, glucide simple, grăsimi.Mentruație, tuberculoză.
66. Obligeana (rizomul)Asaronă, calamenă, substanțe amare (acorină) și tanante, ulei eteric (2-3%).Anestezie, enterită, gingi-vită, impotență, răceală.
67. Păducelul Acizi organici (cafeic, clorogenic, oleanolic, ursolic), colină și acetil –
colină, cvercetină și cvercetrină,
glicozide (hiperozide), sorbită,
substanțe tanante, trimetilanină,
ulei eteric (florile 0,16%), vitami –
na C.Aritmie, astmă, diabet,
arterioscleroză, insomnie,
hipertensiune, nevroze,
menstruație spasme, tonifi-
ant, pecingine.
68. Păpădia Acizi organici (linoleic, oleanolic,
palmitic), fitosterine, colină, inuli-nă, vitamina PP. Anoremie, colagog, diabet, colecistită, eczeme, diure-tic, gastrită, hepatită, obe-zitate, tonifiant.
69. Păpușoiul (mătasea)Criptoxantine, inozită, saponine (3,2%), fitosterine (sitosterină și
stigmasterină), substanțe amare
(1,15%), ulei gras, vitamine (B
1
0,15-0,2 mg%, B15, B2 100 mg%,
B6, C, E, K, PP).Calculoză, cistită, colagog,
colecistită, colită, hepatită, obezitate, prostatită, tuber –
culoză.
70. Păstârnacul Caroten, furocumarine (bergapte –
nă, xantotoxină), ulei eteric, vita –
mine (B, C).Nervroze, spasme.
71. Pătlagina mare Glicozide (aucubină), substanțe tanante, vitamine (C, K).Astm, bronșită, cistită, di-aree, eczemă, emfizem, enterită, furunculoză, gas-trită, hemoragii, impoten –
ță, laringită, mușcături de insecte, osteocondroză, parodontoză, pneumonie, ulcer.
72. Pelinul (iarba în perioada înflo –
ririi)Capilină, carotenoide, flavonoide, glicozide amare (absintină, anab-sintină), ulei eteric (0,2-0,5%, in-clude catinene, bisabolonă, pine-ne, tuionă etc.), vitamina C.Anoremie, artrită, colagog, epilepsie, gastrită, helmin –
toze, impotență, insomnie, obezitate.
73. Pinul silvestru (cetina)Alcaloizi, substanțe tanante, ulei eteric (include borneol, limonen, pinene), vitamina C.Angină, artrită, bronșită, cistită, colagog, diuretic, laringită, prostatită, radicu –
lită, rană, reumatism, toni-fiant.
74. Podbalul Acizi organici (galic, malic, tar –
tic), carotenoide, glicozide amare (2,6%), glucide (dextrine, inulină), vitamina C.Astm, bronșită, emfizem, laringită, pneumonie, rană, răceală, seboree, tuse, tu-berculoză.

9675. Pojarnița Colină, flavonoide (cvercitină,
cvercitrină, hiperozide, izocver –
citrină, rutină), substanțe tanante,
ulei eteric, vitamine (C, PP).Anestezie, anoremie, ar –
sură, bronșită, colagog, colecistită, diabet, diaree, enterită, gastrită, gingivită, hemoroizi, hepatită, insom-
nie, nefrită, osteocondroză,
plăgi, parodontoză, răcea –
lă, stomatită, vaginită.
76. Răsărita (semințele)Acizi garși (în componența glice-ridelor), fitină (2%), glucide, sub-
stanțe proteice (19,1%), substanțe
tanante (1,5%), ulei gras.Arterioscleroză, avitami –
noze, bronșită, colagog.
77. Scaiul măgăresc Alcaloizi, lactone, saponine, sub-
stanțe amare, vitamina C.Diuretic, hemoragii, rană, tonifiant, tuse.
78. Scorușul de munte (fructele)Acizi organici (malic, sorbic), ca-rotenoide, flavonoide (cvercitrină,
izocvercitrină, rutină), fosfolipide,
glicozide amare (0,8%), pectine,
substanțe tanante, vitamina P.Anemie, anoremie, avita –
minoze, colagog, diabet, gastrită, obezitate.
79. Scrântitoarea Flavonoide, substanțe tanante. Gingivită
80. Sfecla roșie Caroten, celuloză, microelemente
(Ca, Fe, J, K, Mg, P), pigmenți
(betaină, antociane), vitamine (B
1,
B2, B9, C, P, PP).Anemie, arteriosceroză, avitaminoze, constipație,
hipertensiune, insomnie,
parodontoză, sinuzită.
81. Siminocul (inflorescențele)Coloranți, fitosterine (0,05%), fla-vonoide, inozită, substanțe tanan-
te, ulei eteric, vitamine (C, K).Calculoză, cistită, colagog,
colecistită, hepatită, impo-
tență sexuală.
82. Socul negru Acizi organici (cafeic, clorogenic,
malic, valeric), glicozide (sambu-nigrină), rutină, substanțe tanante,
vitamine (A, B, C).Angină, artrită, astm,
bronșită, cistită, colagog, diuretic, furunculoză, gin-
givită, gripă, reumatism,
migrenă, nevralgie, obezi –
tate, pneumonie, podagră, răceală.
83. Sovârful (iarba în perioada în –
floririi)Substanțe tanante, ulei eteric (0,12-0,7%, include în temei carvacrol,
acetat de geraniol, timol).Anestezie, angină, anore-
mie, arterioscleroză, astm,
bronșită, constipație, ec-
zeme, gastrită, gingivită, nervoze, rană, stomatită,
tonifiant, tuse, uretrită,
vaginită.
84. Spanacul Caroten, microelemente (Ca, Fe, J,
K, Mg, Na, P), vitamine (B
1, B2,
B6, B9, C, D, E).Anemie, enterocolită, gas-trită, meteorism.

9785. Stejarul
pedunculat
(scoarța tânără)Acizi organici (galic), flavonide,
pectine, substanțe tanante (10-
20%).Anestezie, angină, arsură,
diabet, diaree, enterită, gin-
givită, hemoragii, hemo-roizi, menstruație, osteo-condroză, rană, parodonto-ză, stomatită, transpirație
abundentă.
86. Șofranul Glicozide (crocină), ulei eteric. Hemoroizi, hepatită, impo-
tență sexuală.
87. Ștevia Coloranți Diaree, diuretic, eczeme, hemoragii, pecingine, tu-berculoză, tuse.
88. Talpa gâștei (frunzele cu flo –
rile).Alcaloizi, glicozide, glucide sim-ple, substanțe tanante, ulei eteric (0,05%).Angină, astm, colecistită, colită, emfizem, nevroze, epilepsie, hipertensiune,
insomnie, meteorism.
89. Teiul Flavonoide, glicozide (gesperidi-
nă), ulei eteric (include farnezol).Angină, bronșită, diabet, gingivită, gripă, insomnie, laringită, migrenă, nevro-
ze, pneumonie, podagră,
răceală, uretrită, stomatită, tuberculoză.
90. Traista
ciobanuluiAcizi organici (citric, fumaric, malic, tartric), colină și acetilcoli –
nă, inozită, substanțe tanante, ulei
eteric, vitamina C.Hemoragii, hipertensiune,
menstruație.
91. Trifoiul alb Alcaloizi, caroten, flavonoide, sub-
stanțe tanante, vitamine (A, E).Artrită, epilepsie, tuse.
92. Troscotul Acid silicic (în componența unor
derivați), antrachinone (în rădă-
cini), flavonoide (în flori), caroten (39 mg%), glicozide (avicularină), substanțe tanante (0,35%), vitami –
ne (provitamina A, C 900 mg%, E,K).Calculoză, cistită, diaree,
diuretic, eczeme, ulcer,
hemoragii, hemoroizi, leu-coree, menstruație, nefrită, osteocondroză, reumatism,
tuberculoză.
93. Țelina Colină, flavonoide, furocumarină,
glicozide, microelemente (Ca, K,
Na, P), ulei eteric, vitamine (B
1,
B2, C, PP).Anemie, calculoză, diu-
retic, gastrită, impotență
sexuală, parodontoză, po-
dagră.
94. Urzica mare Acizi organici (formic, panto- tenic), glicozide (urticină), hista-mină, microelemente (Fe), prote-
ine, sitosterină, substanțe tanante,
violoxantină, vitamine (B
5, C, K).Anemie, artrită, eczeme, arterioscleroză, gastrită, avitaminoze, colagog, co-
lecistită, diabet, hemoragii,
hemoroizi, menstruație, obezitate, osteocondroză, vaginită, parodontoză, po-
dagră, rană, răceală, sebo-
ree, tuberculoză, ulcer.

9895. Usturoiul Alildisulfidă, alicină, fitosterine,
ulei eteric (0,2-0,3%) și gras, vita –
mine (B, C).Anestezie, astm, arterio –
scleroză, colită, bronșită, calculoză, gripă, helmin –
toze, impotență, mușcături de insecte, negei, tonifi-ant, nevroze, parodontoză, răceală, seboree.
96. Valeriana Acizi organici (acetic, butiric, for –
mic, izovaleric, palmitic, stearic, valeric), alcaloizi, saponine, sub-stanțe tanante, ulei eteric (include borneol, limonenă, pinene, terpi-
neol). Astm, colecistită, gastrită,
impotență, insomnie, me-teorism, nevroze, spasme, uretrită.
97. Varza Grăsimi, lizozim, proteine, tiogli-
cozide (glucobrasidină, neogluco-
brasidină), vitamine (B
1, B2, B6, C,
D, K, P). Anemie, arterioscleroză, calculoză, diabet, podagră, ulcer.
98. Vetricea Substanțe amare (tanacetină), ulei eteric (include borneol, camforă, tuionă).Anoremie, colagog, ente –
rită, epilepsie, helmintoze, hepatită, reumatism.
99. Viorelele Flavonoide, glicozide, saponine, ulei eteric.Astmă
100. Vișinul (fructele) Acizi organici (citric, malic), caro-ten, glucide simple, microelemente (Cu, Fe, K, Mg), pectine, vitamine (B
9, C, PP).Anemie, anoremie, diure-
tic.
101. Vița de vie
(strugurii)Acizi organici (malic, oxalic, sa-licilic, tartric), ceride, coloranți, fitosterine, glucide simple (12 – 30%), pectine, substanțe tanante,
vitamine (B, C).Anemie, constipație, exte –
nuare, nefrită, nevroze.
102. Vâscul alb Acizi organici (oleanolic, ursolic),
alcaloizi, colină și derivați ai aces-teia – acetilcolină și propionilcoli –
nă, vitamina C.Arterioscleroză, epilepsie, hemoragii, hipertensiune, prostatită.
103. Zmeurul
(fructele)Coloranți, acid salicilic, micro-elemente (Cu, Fe), glucide simple
(10-12%), pectine, purine, sitoste-rină, substanțe tanante, vitamine (B
1, B2, C, PP).Anemie, avitaminoze, bronșită, diabet, diaree,
enterită, răceală, gastrită,
hemoroizi.

99PLANTE MEDICINALE AUTOHTONE UTILIZATE ÎN
FITOTERAPIE
92
PLANTE MEDICINALE AUTOHTONE UTILIZATE ÎN FITOTERAPIE

Albăstrele (Centaurea cyanus )

Brustur ul (Arctium lappa )

Busuioc ul (Ocimum basilicum)

Cicoare a (Cichorium intybus )

Coada calului (Equisetum arvense )

Coada șoricelului (Achilea millefolium )

10093

Gălbenele le (Calendula officinalis )

Hamei ul (Humulus lupulus )

Hrean ul (Armoracia rusticana )

Levănțic a (Lavandula angustifolia )

Liliac ul (Syringa vulgaris )

Lumânărica (Verbascum phlomoides)

10194

Măcieș ul (Rosa canina )

Melisa (Melissa officinalis )

Menta (Mentha piperita )

Mesteacăn ul (Betula pendula )

Nucul (Juglans regia L.)

Păducel ul (Crataegus monogyna )

10295

Păpădia (Taraxacum officinale )

Pătlagina (Plantago lanceolata )

Pelin ul (Artemisia absinthus )

Podbal ul (Tussilago farfara )

Romanița (Matricaria chamomilla )

Rostopasca (Chelidonium majus L .)

10396

Salcâ mul (Robinia pseudoacacia )

Salcia (Salix alba )

Salvia (Salvia officinalis )

Scai măgăresc (Onopordon acanthium )

Scoruș ul (Sorbus aucuparia )

Socul (Sambucus nigra )

10497

Sofora (Sophora japonica )

Sovâ rful (Origanum vulgare )

Stejar ul (Quercus robur )

Sunătoare a (Hypericum perforatum )

Talpa gâ ștei (Leonurus cardiaca )

Teiul (Tilia tomentosa )

10598

Traista ciobanului (Capsella bursa -pastoris )

Troscot ul (Polygonum aviculare )

Urzica (Urtica dioica )

Valeriana (Valeriana officinalis )

Vâscul alb (Viscum album )

Zmeura (Rubus idaeus )

106BIBLIOGRAFIE
Bacalov Iu., Crivoi A. 1. Fitoterapia în dereglările metabolismului glucidic :
Îndrumar instructiv-metodic pentru studenți. Chișinău: CEP USM, 2009.
107 p.Bara I., Tarhon P., Floria F. 2. Plantele – izvor de sănătate. Chișinău: Știința,
1993. 96 p.Bojor O., Alexan M. 3. Plantele medicinale și aromatice de la A la Z. Bucu-
rești: RECOOP, 1982, p.44.Cornea V . 4. Natura hrănește și tratează. Galați: HYPATYA, 1996. 32 p.
Enescu N. 5. Natura – farmacie verde. Galați: Porto-Franco, 1991. 128p.
Geiculescu T. Virgil 6. Bioterapie. V ol. II. Tratamentul simptomatic al bolilor
cu plante medicinale. București: SIMEC, 1992. 120 p.
Geiger F. 7. Rețete de sănătate cu plante. București, 1996. 160 p.
Hăulică I. 8. Fiziologie Umană. Ed. a 3-a. București: Editura Medicală, 2007.
1051 p.Ifrim M., Andrieș V ., Bratu D. 9. Anatomia Omului. Chișinău: Editura de Stat,
2007. 620 p. Messeque M., Bontemps M. 10. Secretele plantelor. București-Chișinău, 1996.
496 p. Sapin M.R. 11. Anatomia omului. V ol.1. Chișinău: Lumina, 1990. 262 p.
Secrieru E. 12. Plantele care vindecă . Iași, 1994. 128 p.
Tainele sănătății, 2002, nr.1 (112), nr.3 (114).13.
Țibea F. 14. Anatomia omului . București: CORINT, 2002. 42 p.
Vasilachi A., Vasilachi G. 15. Fitodietica . Chișinău: Medicina, 2000. 410 p.
Verdeș G., Junghietu G., Salamatov O., Junghietu I. 16. Farmacia verde. Chi-
șinău: Somi, 1995. 188 p. Алексеенко И.П. 17. Очерки о китайской народной медицине. Киев, 1959.
132 с. Вахитова С.Х., Юсупов А.С. 18. Безлекарственные методы лечения са-
харного диабета. Уфа: Б.к.и., 1988, c.63-66. Вострикова Г.Г., Востриков Л.А. 19. Медицина народов Дерсу. Хабаровск,
1974. 64 с. Гегельский И.Н. 20. Растения здоровья и бодрости. Киев: УСХА, 1990.
64 с. Довженко В., Довженко А. 21. Растения служат человеку. Симферополь:
Таврия, 1991. 368 с. Жукова Е. 22. Народная мудрость. Владимир, 1960. 36 с.
Ивашин Д.С., Катина З.Ф., Рыбачук И.З. 23. Справочник по заготовкам
лекарственных растений. Киев: Урожай, 1989. 288 с.

107 Йорданов Д., Николов П. 24. Фитотерапия. София: Медицина и физ-
культура, 1972. 348 с.
Капронов В., Хашин Р. 25. Мудрость веков. Душанбе, 1981. 216 с.
Мартынов Ю.Ф. 26. Технология производства лекарственного расти-
тельного сырья. Москва: Медицина, 1979. 216 с. Кит С.М., Турчин И.С. 27. Лекарственные растения в эндокринологии.
Киев: Здоровья, 1986. 80 с. Клещовь (Кузьмичь) Д. 28. Новейший настольный и незаменимый рус-
ский народный травник-лечебник от всевозможных болезней. Мос-ква, 1912. 94 с. Крылов А.А., Марченко В.А. и др. 29. Фитотерапия в комплексном лече-
нии заболеваний внутренних органов. Киев: Здоровья, 1991. 240 с. Лагерь А.А. 30. Фитотерапия заболеваний внутренних органов. Красно-
ярск, 1985. 144 с. Махлаюк В. И. 31. Лекарственные растения в народной медицине. Сара-
тов, 1964. 560 с. Мацюцкий С.П. 32. Заветные травы. Днепропетровск: Промень, 1990.
254 с. Одо из Мена. 33. О свойствах трав. Москва: Медицина, 1976. 272 с.
Пашинский В.Г. 34. Лекарственные растения в терапии сахарного диа-
бета. Одесса, 1991, c.12-15. Телятьев В.В. 35. Целебные клады. Иркутск, 1991. 400 с.
Торэн М.Д. 36. Русская народная медицина XIX начало ХХ века. Ленин-
град, 1982. 435 с. Тризна А.А. 37. Растения – жизнь и здоровье. Тула, 1992. 192 с.
Цзинь – Синь – Чжун. 38. Китайская народная медицина. Москва, 1959.
58 c.

Iurie BACALOV
TRATAMENTE NATURISTE
Ghid fitoterapeutic
cu elemente de anatomie și fiziologie
Redactare – Ariadna Srungaru
Asistență computerizată – Maria Bondari
Bun de tipar 27.07.2018. Formatul 70×100 1/12.
Coli de tipar 9,0. Coli editoriale 6,0.
Comanda 74/48. Tirajul 50 ex.
Centrul Editorial-Poligrafic al USM
str. Al. Mateevici, 60, Chișinău, MD 2009