Lăutarii din Pârâu de Pripor: [614846]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE LITERE
Departamentul de Studii Culturale

Lăutarii din Pârâu de Pripor:
O antropologie a muzicii de taraf gorjenești

Absolvent: [anonimizat] 2019

3 ARGUMENT
Evitată de mulți cercetători ai zilelor noastre, fie ei folcloriști, etnologi, antropologi, sociologi
sau muzicologi, cu excepția câtorva, problema lăutăriei, a lăutarilor și a muzicii lor de taraf este una
deosebit de tentantă, mai ales dacă suntem puși î n situația în care trebuie s -o privim și s -o analizăm
în totalitatea ei și în contextul actual al existenței ei.
Pentru unii discuțiile despre lăutărie riscă foarte mult să cadă în derizoriu, termenul de „lăutar”
pierzându -și mult din semnificațiile lui d e odinioară, Pentru pasionați, în schimb (precum
etnomuzicologul Speranța Rădulescu, deseori numită și „mama lăutarilor”), lăutăria nu reprezintă
doar o meserie (obișnuită), ci un întreg fenomen cu implicații nu doar muzicale, ci și sociale,
psihologice, e tnice sau chiar politice. Termenul de „lăutar” a ajuns, în unele cercuri, să fie rău famat
și din pricina atribuirii lui unor categorii de muzicanți care promovează și interpretează muzici străine
până de curând lăutarilor adevărați și ne referim în princi pal la manele .
Motivul principal care ne -a făcut să abordăm și noi acest subiect este unul mai mult emoțional.
Cunoscându -i de multă vreme pe lăutarii pe care i -am cercetat și împrietenindu -ne cu ei, ne -am propus
să le dedicăm această lucrare. Bineînțeles că s-a scris prea puțin despre lăutarii gorjeni, deși muzica
lor a fost îndelung culeasă și cercetată. Constantin Brăiloiu și elevii săi, deși au efectuat cercetări
temeinice în județul Gorj, mulți dintre informatorii lor fiind lăutari vechi, cu un reperto riu bogat și
variat, nu le -au închinat acestora nici măcar un studiu serios, darămite o carte în toată regula.
Mai mult de atât, un alt motiv pentru care ne -am propus să scriem despre acest subiect este
comunitatea în sine. Pârâu de Pripor este, de fapt, un sat în care trei sferturi dintre locuitori sunt lăutari
sau urmași ai unor familii de lăutari. Probabil că acesta este un caz singular la nivel național, căci nu
mai cunoaștem un alt sat asemănător și care să fie încă „viu”, cu o populație activă în câm pul muzicii.
Ca parte elementară a culturii populare românești – zicem noi – lăutarii constituie în zilele
noastre principala sursă de explorare și extragere a unor creații folclorice de o înaltă valoare artistică
și estetică, a căror viabilitate a scăzut drastic în ultimele decenii, dar pe care mulți dintre aceștia se
încăpățânează să le conserve pentru ei înșiși, în speranța că li se va ivi cândva un ucenic căruia să i le
predea (total sau parțial).
Muzica lăutarilor din Pârâu de Pripor reflectă în cel m ai direct și mai caracteristic mod stilul
gorjenesc. Lăutari talentați mai există și în alte zone ale județului, cum ar fi Târgu Cărbunești,

4 Tismana, Târgu Logrești, Runcu, Brădiceni, Bolboși, Stejari sau Târgu Jiu, însă felul în care se
remarcă muzica cel or din Pârâu de Pripor este unul cu totul și cu totul deosebit.
Valoarea identitară a muzicii gorjenești este una evidentă, căci chiar și în contemporaneitate
gorjeanul de rând se simte reprezentat doar de muzica lui. Chiar dacă în alte zone precum Teleorm an
sau Giurgiu muzica locală și -a pierdut din identitatea proprie suferind influențe de tot felul, în special
din Oltenia dunăreană, Gorjul și -a conservat muzica locală, principalele elemente conservatoare fiind
lăutarii înșiși. Mai mult, ei par a fi, cu p recădere cei bătrâni, încremeniți între două lumi, comparativ
cu cei tineri, ancorați mai mult în actualitate.
Deși modernitatea și -a pus destul de mult amprenta asupra muzicii, afectându -i sonoritatea prin
valul uriaș de instrumente electronice care au p ătruns și în lumea lăutarilor, mai ales după 1989, am
reușit să întrezărim, tot la lăutarii bătrâni, fascinația Gorjului de altădată.

5 I. INTRODUCERE
1.1. Tematica lucrării. Perspective și abordări
În orice societate din lume, muzica a constituit și constituie un element care marchează fondul
și profilul ei cultural, precum și diversitatea formelor artistice. Ea poate fi privită, simbolic, și ca un
mod prin care poate fi înțeleasă lumea și prin care se poate acționa asupra ei.1
Studiul muzicilor de tradiție orală s -a insinuat cu greu în preocupările muzicienilor, mai ales în
culturile occidentale. Constantin Brăiloiu observa și simțea pe propria piele această respingere a
muzicilor mici, atât de diferite în comparație cu muzica s avantă, cultă.2 Odată cu apariția interesului
pentru muzicile exotice ale popoarelor, s -au sedimentat domeniul propriu -zis și metodele. Ieșind de
sub sfera folcloristicii, muzica ajunge obiect de studiu al etno-muzicologiei (ulterior s -a renunțat la
delimi tare), termen gândit și inventat de Jaap Kunst, care definea obiectul noii discipline ca
ocupându -se cu studiul muzicii tradiționale și a instrumentelor muzicale ale tuturor popoarelor și
culturilor de la așa -numitele populații primitive până la națiunile civilizate.3 Denumită și muzicologie
comparată, etnomuzicologia a privit aceste muzici cu obediență din prisma canoanelor muzicologiei
clasice, deși odată cu apariția termenului etnomuzicologie i s-a adăugat disciplinei și o dimensiune
etnologică.4
Așa cum preciza (etno)muzicologul englez Alan P. Merriam în prefața lucrării sale,
etnomuzicologia poate fi privită din două perspective: muzicologică sau antropologică.5 În aceeași
direcție merge și muzicologul John Blacking, care în lucrarea sa de bază d esăvârșește câteva din ideile
propagate de Merriam, consolidând noțiunea de antropologie muzicală .6 De altfel cei doi au propagat
și dezvoltat teoria cercetării muzicale dintr -o perspectivă antropologică, atribuindu -i metode
antropologice. Muzica devine as tfel un „mijloc de comuni -care” și un „revelator de identitate”.7
În lucrarea de față am optat pentru o abordare antropologică, urmărind lumea lăutarilor din
Pârâu de Pripor în totalitatea ei și a muzicii de taraf gorjenești ca fenomen dinamic.
1 L. Aubert, Muzica celuilalt , Ploiești, Editura Premier, 2007, p. 11
2 C. Brăiloiu, Opere II , București, Editura Muzicală, 1969, p. 134 -135
3 J. Kunst apud A. Merriam, The Anthropology of Music , Evanston, Illinois, Northwestern University Press, 1964, p. 6
4 A. P. Merriam, The Anthropology of Music , Evanston, Illinois, Northwestern University Press, 1964, p. 3
5 Ibidem , p. vii
6 J. Blacking, How Musical is Man?, Seattle, University of Washington Press, 1974
7 L. Aubert, op. cit. , p. 13

6
Perspectiva în care se vor derula ideile în lucrare este una diacronică.
Am pornit de la o incursiune istorică succintă în trecutul lăutarilor gorjeni, începând cu prima
jumătate a secolului trecut și încheind cu momentul critic al apariției orchestrelor de stat oda tă cu
instaurarea propriu -zisă a noului regim și consecințele acestora asupra muzicii de taraf gorjenești în
prealabil și asupra folclorului muzical în general.
În continuare am descins în lumea complexă a lăutarilor, descriind formarea lor ( ucenicia
lăutarului ) și instrumentele folosite (unde am abordat și o perspectivă de gen). Tot aici am considerat
că e potrivită și abordarea tehnică (păstrând coordonatele socioantropologice) a organizării lăutărești
în formații vocal -instrumentale și pluri -instrumenta le. S -a încercat elaborarea unor note generale
privind taraful gorjenesc, a câtorva elemente de armonie lăutărescă specifice Gorjului, execuția în
taraf, dar și una dintre trăsăturile de bază ale muzicii de taraf în general și anume improvizația .
În a trei a parte, menită să o coroboreze pe cea de a doua, am optat pentru tratarea câtorva aspecte
ce privesc satul lăutăresc Pârâu de Pripor, urmărind crearea unui profil sociocultural al lăutarului
gorjean contemporan, prezentarea modului în care se fac contract ele între lăutari și consumatorii
muzicii lor, precum și remunerarea acestora, cercetările anterioare (de dată relativ recentă) care s -au
realizat în Pârâu de Pripor și impactul acestora asupra muzicanților și a muzicii acestora, faima care
a rezultat în u rma acestor cercetări și o problemă foarte actuală cu care se confruntă comunitatea
locală și anume lipsa (voită sau nu!) celor care ar trebui să deprindă meseria și s -o perpetueze.
În fine, în ultimele părți ale studiului nostru am urmărit două elemente i ndispensabile meseriei
de lăutar: ocaziile de performare și repertoriul. Aici am încercat tratarea câtorva probleme privind
tradiționalitatea interpretării pe de -o parte și a repertoriului pe de altă parte. S -a evitat maniera de
tratare „tradiționalistă” a subiectelor, dat fiind faptul că realitatea de acum 50 -60-70 de ani nu mai
poate corespunde realității actuale. N -am încercat în niciun chip să ne cantonăm strict în ceea ce
folcloriștii de școală veche consideră ca fiind tradițional și „corect”. Am urmăr it, așa cum s -a amintit
și mai sus, dinamismul fenomenului muzical.
Înainte de a încheia acest subcapitol ținem să ridicăm o problemă cu care ne -am confruntat și
noi în elaborarea lucrării. Deși am militat pentru perspectiva antropologică a lucrării, am st ăruit mult
asupra următoarei probleme: este sau nu este nevoie de transcriere? Canoanele muzicologiei judecă
după următoarea sintagmă: „nu pot spune nimic până nu văd partitura”.8 În același timp muzicile de
tradiție orală ridică altă problemă: „nu pot spu ne nimic până nu aud melodia”.9 E drept, în interiorul
lucrării am evitat exemplificarea ideilor prin mici partituri, expunerea de structuri melodice, scheme

8 B. Nettl, The Study of Ethnomusicology. Thirty -One Issues and Concepts , Urbana and Chicago, University of Illinois
Press, 2005, p. 74
9 Ibidem

7 ritmice și altele, marșând pe conturarea lor prin cuvinte care să le descrie cât mai amănunțit, as tfel
încât cititorul să fie cât de cât lămurit cu privire la aceste probleme. În schimb, pentru a împăca pe
toată lumea, în anexele aferente lucrării am introdus o serie de transcrieri muzicale ale câtorva
exemple (în urma unei selecții riguroase) pe care le considerăm noi reprezentative și ilustrative.
1.2. Limpeziri terminologice
După cum am amintit și în subcapitolul anterior, tema lucrării se învârte în jurul a două
concepte: muzica de taraf (inclusiv taraful în sine – tradițional și contemporan) pe de -o parte și
lăutarii și lăutăria pe de altă parte.
Muzicile de tradiție orală vizează întregul repertoriu de melodii reprezentative pentru o
comunitate sau societate la un moment dat. Ele înglobează, evident, și folclorul muzical, căruia îi
corespund trăsăturile de bază ale folclorului: oralitatea, anonima tul, colectivitatea, tradiționalitatea și
sincretismul. Însă pot fi ele tranșate numai din perspectiva asta și ținând seamă numai de trăsăturile
acestea? Unele chestiuni au fost tratate și de către Constantin Brăiloiu în studiul „Folclorul muzical”,
unde î și manifestă mai mult sau mai puțin dezaprobarea vizavi de atribuirea muzicii folclorice
comunităților „inculte”, claselor sociale „inferioare”.10
Dacă muzicile de tradiție orală corespund comunităților și societăților și poate fi propagată și
colportată de către oricine, muzica de taraf (ca subclasă a celor de tradiție orală) este strict
lăutărească . Însă ce se înțelege prin „lăutăresc”, având în vedere folosirea abuzivă a termenului chiar
și de către unii specialiști? După cum observă și Marian Lupașcu, te rmenul de „lăutar”, etimologic,
provine cel mai probabil din „lăută”11 și poate fi definit ca „muzicant (semi -)profesionist”, care (în
concepția muzicologilor – n.n.) nu are „statutul unui muzician cult” conform dicționarului.12 Așadar
termenul „lăutăresc” a r corespunde oricărui fapt muzical interpretat de către lăutar(i). Însă intervine
aici și altă construcție folosită la rândul ei abuziv în diverse contexte: muzică lăutărească. Această
muzică desemnează oare orice fel de muzică performată de către lăutari? Conform cercetărilor noastre
anterioare efectuate atât în mediul urban, cât și rural am ajuns la următoarea idee: muzica lăutărească
(îi putem adăuga implicit alte două adjective – „urbană ” și „de mahala”) este o muzică a lăutarilor
creată de către lăutar i și cântată la nunțile de lăutari. Deseori mai este numită și țigănească , însă aici
intervin dispute identitare. Este țigănească pentru că majoritatea lăutarilor sunt țigani, fapt cunoscut
și recunoscut, însă ea a fost îmbrățișată (și) de către celelalte entități etnice (în prealabil români) în
10 C. Brăiloiu, op. cit. p. 25 -27
11 M. Lupașcu, „Folclorul românesc. De la cântări medievale la variante actualizate” în Thede Kahl (ed.), Von Hora,
Doina und Lautaren. Einblicke in die rumänische Musik und Musik -wissenschaft , Berlin, Frank & Timme, 2016, p. 32
12 Z. Vancea (ed.), Dicționar d e termeni muzicali , București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1984, p. 264

8 perioada naționalismului -comunist ca o alternativă vizavi de muzica folclorizată difuzată de
radioteleviziune. Practic a excedat rostul ui ei inițial, propagându -se și în rândul maselor
multiculturale și identitare. Cu toate acestea de cele mai multe ori această etichetă (de muzică
lăutărească – n.n.) îi este pusă, incorect evident, și muzicii țărănești. În momentul în care țăranii au
renunțat în a mai cânta le -a oferit muzica lor lăutarilor, care nu aveau numai statu tul de creatori, ci și
de colportori. Astfel majoritatea elementelor care compun repertoriile lăutarilor rurali, dar și urbani,
sunt cântece țărănești sau cu substrat rural.
Celălalt concept cu care vom opera în lucrarea de față este cel de taraf . Conform dicționarului,
taraful denumește grupul de muzicanți „ce cântă la horă sau la alte manifestări populare”.13 Mai precis
este formația vocal -instrumentală sau pluri -instrumentală în care sunt organizați lăutarii, care
performează un anumit repertoriu la dive rse ocazii festive și care întrebuințează armonia. Taraful
românesc (ne referim, în prealabil, la tipurile specifice Munteniei și Moldovei) a suferit, de la
devenirea lui propriu -zisă și până în zilele noastre, o sumedenie de transformări, fie la nivelul
componenței numerice și/sau instrumentale, fie la nivelul îndeletnicirilor tehnice, la nivelul
acompaniamentelor sau idiomurilor armonice. Cele mai frapante transformări suferite în timp,
considerăm noi, sunt cele la nivelul componenței instrumentale, în sp ecial a acelora care au constituit
baza armonică. Spre exemplu cobza a fost înlocuită de chitară sau de țambalul mic, ulterior și de cel
de concert (nu peste tot), acestea la rândul lor au fost înlocuite de acordeon și tot așa, în funcție de
mode.14 În ulti mele decenii constatăm, însă, o insinuare din ce în mai pregnantă a instrumentelor
electrice și electronice în cadrul formațiilor. În acest sens orga a devenit cel mai la modă instrument,
care nu a acaparat doar rolurile pe care instrumentele de bază (prec um chitara sau braciul de exemplu )
le aveau în cadrul armoniei, ci aproape întreaga structură acompaniatoare a tarafurilor. Dacă acest
fapt este o deformație sau, folosind un termen nu tocmai potrivit limbajului academic, o sminteală,
nu ne putem pronunța deocamdată. În schimb vom aborda această problemă mai pe larg la momentul
potrivit, privindu -i în mod special pe lăutarii noștri din Pârâu de Pripor și felul în care aceștia aleg
(sau sunt nevoiți s -o facă) cum să cânte.
Am ținut să facem această precizare precoce legată de o istorie, prezentată foarte succint, a
evoluției componenței formațiilor vocal -instrumentale sau pluri -instrumentale românești, deoarece în
lucrarea de față vom vorbi, printre altele, și de consecințele dispariției unor instrumente din structura
tarafului contemporan.
13 Ibidem , p. 473
14 T. Alexandru, Instrumentele muzicale ale poporului român , București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1956,
p. 12

9 1.3. Repere bibliografice
Despre lăutari s -a scris destul de mult și de demult, dar cum și în ce fel vom vedea în acest
subcapitol. Nu vom face deloc referire la documentele medievale care îi atestă în Țările Române, ci
ne vom referi implicit la lucrările istorice, științifice sau pseudoștiințifice unde îi găsim ca temă
centrală și despre care pur și simplu se vorbește descriptiv și istoric.
Prima scriere despre lăutari este articolul lui Nicolae Filimon din 186415, unde aces ta vorbește
despre talentul compozițional al lăutarilor vremii și despre muzica performată de aceștia la acea
vreme: este vorba despre cântecele de lume și manelele venite pe filiere grecești și turcești, foarte la
modă în mediul urban și pe care Anton Pan n le-a adunat în broșurile Spitalul amorului sau cântătorul
dorului cam în aceeași vreme.
În perioada interbelică muzicologii Constantin Bobulescu16 și Mihail Gr. Poslușnicu17 tipăresc
două lucrări care tratează trecutul lăutarilor, din timpurile în care ave au statutul de robi mânăstirești
și boierești până în prezentul lor și conțin un pronunțat caracter descriptiv. Sunt descrise, istoric,
instrumentele folosite, ocaziile la care cântă și muzicile performate de aceștia, făcând scurte
incursiuni în repertorii lor lor. De asemenea sunt conturate portretele unor nume emblematice în
funcție de provincia istorică. În aceeași perspectivă elaborează studii despre lăutari și muzicologii
George Breazul18 și Viorel Cosma19, care abordează problema istoric. Ba mai mult, Vi orel Cosma
tratează figuri de lăutari în parte, pe care acesta îi consideră semnificativi pentru istoria muzicii
românești. Lăutarii portretizați de acesta sunt Barbu Lăutarul, Nicolae Picu (Moldova), Nică Iancu
Iancovici (Banat), Petrea Crețul Șolcan („lă utarul Brăilei”), Grigore Vindireu (Bucovina), Sava
Pădureanu (București), George Ochialbi (Ploiești), Cristache Ciolac (București), Nicolae Buică
(Oltenia) și Grigoraș Dinicu (București).
O abordare de tip monografic, dar și folcloristic, o are Ovidiu Bâr lea în studiul său din 194220,
în urma cercetării monografice înfăptuite în județul Argeș. Ceea ce reputatul folclorist urmărește în
studiul său ce vizează lăutarii din Rociu este comunitatea lăutarilor din sat, un adevărat „conservator”
de lăutari (lucru r ar în județ, după cum precizează autorul însuși). De altfel, este una dintre primele
lucrări în care este abordată, cu seriozitate, problema uceniciei.
15 N. Filimon, „Lăutarii și comp ozițiunile” lor în Buciumul , II, nr. 331, 1864
16 C. Bobulescu, Lăutarii noștri. Din trecutul lor… , București, Tipografia „Națională” Jean Ionescu & Co., 1922
17 M. Gr. Poslușnicu, Istoria muzicei la români… , București, Cartea Românească, 1928
18 G. Breaz ul, „Lăutarii” în Pagini din istoria muzicii românești , vol. I, București, Editura Muzicală, 1966
19 V. Cosma, Figuri de lăutari , București, Editura Muzicală, 1960
20 O. Bîrlea, „«Conservatorul» de lăutari din Rociu” în Sociologie românească , IV (7 -12), 1942

10 Primele abordări științifice ale lăutăriei le face, în treacăt, Constantin Brăiloiu în lucrările sale
metodologice din anii 3021, unde putem găsi informații legate de statutul lor (de profesioniști sau
semi -profesioniști), repertoriile lor și aria lor de răspândire. După cum remarca și etnomuzicologul
francez Bernard Lortat -Jacob22, faptul că, deși le -a recuno scut importanța și valoarea, Brăiloiu nu le –
a consacrat niciodată un studiu apare, ci doar „câteva rânduri”, spune multe despre modul în care au
fost priviți de către muzicologii mari ai vremii. Lortat -Jacob consideră că muzicologii au avut o
rezerva în a -i luat în considerare prea mult pentru că făceau parte dintr -un peisaj „atât familiar, cât și
străin”.23
În aceeași manieră, unul dintre discipolii lui Brăiloiu, Ilarion Cocișiu, scrie un studiu în care
urmărește apariția profesionismului în lumea lăutaril or, în funcție de zona geografică și de condițiile
istorice și sociale. Mai încearcă și definirea meseriei de lăutar, ce presupune aceasta și care sunt
particularitățile lăutăriei în funcție de zona geografică, făcând apel la datele colectate din cercetări le
de teren efectuate. 24
Prima lucrare cu adevărat științifică ce a abordat problema lăutarilor în totalitatea ei la vremea
respectivă este cea a lui Gheorghe Ciobanu25, care a fost în același timp și teza lui de doctorat. Aici
reputatul muzicolog evidenția ză aspecte privitoare la lăutărie (originea socială, instrumentele, modul
și metoda de învățare, formațiile), caută să evidențieze originea repertoriului în funcție de tipologie,
face (asemenea nouă) distincția dintre cântecele țărănești și cele lăutărești , abordează și problematica
interpretării, privitoare la stilul de execuție și mijloacele și procedeele artistice folosite. Este evident
de dedus faptul că perspectiva pe care Gh. Ciobanu a folosit -o în elaborarea lucrării sale este una pur
muzicologică, t ratând uneori subiectele chiar comparativ cu trăsăturile de bază ale muzicii bizantine
(cercetătorul este și bizantinolog de formație).
Lucrările care tratează muzicanții din prisma îndeletnicirilor lor, a condiției lor sociale și a
trăsăturilor specifice meseriei este Speranța Rădulescu. În studiile sale privind ucenicia26 și
plurispecializarea lăutarului27, unde pune la punct formarea tinerilor muzicanți ca profesioniști și
plurivalențele pe care trebuie să le aibă un muzicant le dobândește în timpul uceniciei și care, deseori,
21 C. Brăiloiu, „Schiță a unei metode de folklor muzical” și „Despre cercetarea folklorului muzical în cercetarea
monografică” în op. cit. , 1979
22 B. Lortat -Jacob, „Le métier de lăutar” în Dialogue. Revue d’Etudes roumaines et des traditions orales
méditerranéennes , 12-13 [Montpellier], 1984, p. 15
23 Ibidem
24 I. Cocișiu, „Lăutarii și lăutăria” în Studii și comunicări de etnologie , X, Sibiu, Editura Academiei Române, 1996
25 G. Ciobanu, Lăutarii din Clejani , București, Editura Muzicală, 1969
26 S. Rădul escu, „La formation du lăutar roumain” în Cahiers de musiques traditionnelles , 1, Ateliers d'ethnomusicologie,
1988 [inițial în„Ucenicia lăutarului” în Revista de Etnografie și Folclor , 30 (2), 1985]
27 idem, „Plurispecializarea lăutarului” în Revista de Et nografie și Folclor , 31 (1), 1986

11 exced practica strict muzicală. De asemenea ea a realizat mai multe lucrări refer itoare la problema
tarafului, una dintre acestea fiind o tipologie a formațiilor vocal -instrumentale și pluri –
instrumentale28, singura până în ziua de astăzi, unde tratează problema acestora dintr -o perspectivă
socioantropologică, cu valențe istorice și con temporane în același timp. Despre istoria tarafului se
remarcă un alt studiu al aceleiași cercetătoare29 care, de asemenea, ne -a fost de folos în realizarea
lucrării de față. Acest triptic de studii care încununează tipologia tarafurilor este încheiat print r-un alt
studiu30, publicat în 1996, care privește două aspecte exclusiv sociale ale practicii lăutărești –
contractele și remunerațiile, făcând (din nou) apel la diverse documente din Arhiva Institutului de
Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”.
Trebuie să precizăm că interesul pentru lăutari și muzica lor le -a fost stârnit chiar și cerce –
tătorilor etnomuzicologi din străinătate, cel mai elocvent exemplu fiind Bernard Lortat -Jacob, de care
am amintit și mai sus. Acesta schițează într -unul dintre stud iile sale31, în linii mari, un portret al
lăutarului și al meseriei de lăutar, inspirat de diverse relatări ale călătorilor străini în Țările Române,
de puținele scrieri ale Constantin Brăiloiu despre lăutari și în mod special de studiile și lucrările
Spera nței Rădulescu, descrise anterior. De asemenea acesta își reia ideile expuse în acest studiu,
transpunându -le într -o lucrare care privește muzica și ocaziile festive (sărbătorile) în care aceasta este
performată, analizându -le relația în trei zone geografi ce pe care le -a cercetat: Maroc, Sardinia și
România.32 Tot străină de meleagurile noastre este și cercetătoarea Margaret H. Beissinger, a cărei
lucrare de doctorat despre „arta lăutarului”33 urmărește diversele ipostaze în care lăutarii performează
cântece epice, felul în care le deprind, le interpretează și le recompun de -a lungul vieții lor muzicale.
Aceeași cercetătoare se remarcă și printr -un studiu scris într -o manieră mult mai antropologică34,
despre problema construcției identității lăutarilor rromi (ț igani) în context comunist și post -comunist,
jonglând cu conceptele de etnicitate și ocupație, dat fiind statutul profesionist al acestor muzicanți.
Despre lăutarii gorjeni nu s -au scris lucrări, cu excepția unei monografii35 în care autorul, un
reputat gazetar gorjean, face o prezentare a tuturor centrelor lăutărești din județ, într -un mod istoric,
după râuri. Îi avem prezentați, așadar, pe: lăutarii de pe valea Motrului, lăutarii de pe valea Tismanei,
28 idem, Taraful și acompaniamentul armonic în muzica de joc , București, Editura Muzicală, 1984
29 idem, „Istoria tarafului sătesc trăită și comentată de lăutarii înșiși” în Revista de Etnografie și Folclor , 29 (2), 1984
30 idem, „Fiddlers' Contracts and Payments” în East European Meetings in Ethnomusicology , 3, 1996
31 B. Lortat -Jacob, op. cit. , 1984
32 Idem, Musiques en fête: Maroc, Sardaigne, Roumanie , Nanterre, Société d’ethnologie, 1994
33 M. H. Beissinger, The Art of the L ăutar: The Epic Tradition of Romania, New York and London, Garland Publishing,
1991
34 Idem, „Occupation and Ethnicity: Constructing Identity among Professional Romani (Gypsy) Musicians in Romania”
în Slavic Review , 60 (1), 2001
35 Al. Doru Șerban, Lăutari ș i soliști din Gorj , Târgu Jiu, Editura Măiastră, 2006

12 lăutarii de pe valea Ja leșului, lăutarii de pe valea Bistriței, lăutarii de pe valea Jiului, lăutarii de pe
valea Gilortului, lăutarii de pe valea Amaradiei etc.
1.4. Metodologie. Anchete și informatori
Cercetarea științifică a muzicilor de tradiție orală a suferit numeroase transformări de -a lungul
timpului. Preluând metode din sfera sociologiei, Constantin Brăiloiu elabora la începutul anilor ’30 o
schiță a unei metode de folklore muzical , unde pune baz ele cercetării științifice de teren în ceea ce
privește muzica și fenomenologia ei.36 Metoda lui Brăiloiu a stat la baza numeroaselor cercetări de
teren realizate de către succesorii săi: Harry Brauner, Emilia Comișel, Tiberiu Alexandru, Paula Carp
etc. De asemenea ea a fost preluată și de către cercetătorii străini și folosită în cercetările lor.
În spațiul occidental, cercetătorii care au îmbrățișat viziunea antropologică aplicată asupra
muzicologiei au elaborat noi metode, preluate din antropologia cultur ală. În cazul acestora, metodele
au ajuns să depindă foarte mult de orientarea teoretică a disciplinei și de ipotezele ei de bază, mai ales
–spune Merriam – „cele care privesc obiectivele disciplinei și care pot varia în timp”.37
Aceleași metode și tehnici de natură etnologică / antropologică le -am folosit și noi în cercetarea
noastră. Pentru a ne desăvârși metodologia pe care am dorit s -o aplicăm pentru a obține rezultatele
dorite am studiat – pe lângă metodele elaborate de Brăiloiu și Merriam pe care le -am descris mai sus
și de care ne -am folosit cel mai mult – și alte lucrări teoretice.38 Acestea ne -au fost de mare folos în
special pentru a ne lărgi perspectiva și aria de gândire.
Cercetarea propriu -zisă a fenomenului a început în anul 2016, când am partic ipat la Festivalul
de muzică lăutărească interjudețean „Gena Bârsan” din Târgu Cărbunești și unde am înregistrat
concursul tuturor tarafurilor prezente. La festivalurile de acest tip, existente în Gorj, am luat parte
anual, încercând să urmărim diferențele și schimbările care au loc succesiv. De asemenea, prin această
participare am căutat să urmărim și variația repertoriilor și a interpretărilor (așa cum Brăiloiu, într –
una dintre lucrările sale metodologice, aducea în discuție problematica variațiilor și a variantelor39).
Toate aceste festivaluri au fost înregistrate audio cu ajutorul mai multor reportofoane. Acest material
sonor, ulterior, a fost prelucrat, notat, catalogat și arhivat pentru a ne fi mai simplă manevrarea lui.
Mai mult, au fost întocmite fiș e de observație și fișe de frecvență cu privire la material, în care s -au
notat derularea evenimentelor, frecvența repertoriilor și păreri personale, elaborate în mod empiric la
36 C. Brăiloiu, „Schiță asupra unei metode de folklor muzical” în op. cit. , 1979
37 A. P. Merriam, op. cit . p. 37
38 Geraud et al., Noțiunile -cheie ale etnologiei , Iași, Polirom, 2001; J. Copans, Introducere în etnologie și antropologie ,
Iași, Polirom, 1999; F. Laplantine, Descrierea etnografică , Iași, Polirom, 2000
39 C. Brăiloiu, „Despre cercetarea folklorului muzical în cercetarea monografică” în op. cit. , 1979, p. 82 -83

13
fața locului. Anual, după fiecare participare, am combătut aceste fișe pentru a constata dacă s -au
repetat anumite elemente, dacă au intervenit schimbări (nu numai la nivel repertorial, dar și la nivelul
stilului, ornamentației, execuției), dacă au avut loc evoluții sau regrese în rândul tarafurilor
participante.
În acest timp am f ost și în satul Pârâu de Pripor, pe terenul propriu -zis, pentru a observa
comunitatea de lăutari în lumea lor genuină. Aici am realizat mai multe anchete bazate pe interviu
semi -directiv. Interviurile au fost realizate, de asemenea, cu un reportofon. Campa nia a durat trei zile,
timp în care au fost înregistrate în jur de opt ore de interviu (maniera noastră de lucru a fost una
calitativă, nu cantitativă). Trebuie precizat faptul că în scopul realizării chestionarului pentru
interviuri ne -a fost de mare folo s una dintre lucrările -model – zicem noi – ale Speranței Rădulescu40,
cu ajutorul căreia ne -am configurat seturile de întrebări, perspectiva și direcțiile în care am condus
conversațiile. În mare parte n e-am dorit să observăm ce vor aceștia să ne transmită, ce dezvoltă, ce
consideră că este important pentru demersul nostru, ce amintiri le produc emoții și asupra căror detalii
voit nu insistă. Am mai urmărit, de asemenea, limbajul corpului informatorilor (priviri, mișcări ale
umerilor, gesturi , râsete ), pe ca re le considerăm elocvent e în înțelegerea celor relatate , marc ând
totodată impactul pe care rememorările sau anumite detalii de viață contemporană le-au avut și le au
asupra lor.
Deseori etnologul pe teren (în aceeași măsuri și etnomuzicologul) întâmpină dificultăți de la
bun început, fiind perceput de către comunitate ca pe -un străin, ca pe o formă de alteritate. Bineînțeles
că și comunitatea respectivă reprezintă pentru etnolog alteritatea, de aceea acesta își propune s -o
inves tigheze. În cazul nostru treburile au stat altfel, majoritatea membrilor comunității cunoscându –
mă, într -o oare care măsură. Ba mai mult, cei mai mulți erau obișnuiți cu astfel de anchete, cu „vizite”
neașteptate din partea unor „intelectuali”, cercetători sau jurnaliști. În sat nu numai că am aplicat, pe
unde am putut, metoda interviului, dar chiar am făcut o adevărată observație directă. Am fost martorii
vieții cotidiene, dar și muzicale, a satului și am asistat la convorbirile lor. Cu toate acestea ne -a fost
dificil, în unele cazuri, să -i facem pe oameni să se deschidă, majoritatea speriindu -se la început de
aparat. De altfel se poate observa cum unii dintre informatori și -au schimbat atitudinea, limbajul și
poziția la începutul interviurilor.
Conversați ile noastre cu informatorii s -au referit la probleme ce vizează lăutăria și trăsăturile
ei, dar am căutat să aflăm și elemente de istorie orală din carierele lor, date biografice, modul în care
aceștia percep meseria lor (în manieră comparativă pentru cei bătrâni – cum era pe timpul lor, cum
este acum).

40 S. Rădulescu, Taifasuri despre muzica țigănească , București, Editura Paideia, 2004

14 În continuare vom descrie biografiile câtorva dintre lăutarii intervievați, căci nu am reușit să
ajungem să discutăm cu toți cei pe care i -am observat și înregistrat cântând la diverse evenimente și
în dive rse situații contextuale.
Din punct de vedere muzical satul Pârâu de Pripor este foarte bine reprezentat de muzicanți de
excepție, lăutari de țară, care prin talentul și repertoriul lor și -au pus amprenta asupra culturii muzicale
gorjenești , impunându -și numele în județ și în afara lui . Tradiția muzicală a satului datează de mai
bine de un secol , primii lăutari fiind atestați la sfârșitul secolului al XIX -lea.
Magdalena Cidoiu41, o lăutăreasă originară din Bolboși -Ohaba, s -a născut în anul 1943. După
ce s-a căsătorit cu lăutarul violonist Nicolae Cidoiu din Pârâu de Pripor, a început să cânte în taraful
acestuia, atât cu vocea, cât și cu acordeonul. După moartea soțului a colaborat cu diverse tarafuri din
sat, precum cel al lui Vică Argint sau Pantelie Rap, î n funcție de gradele de rudenie dintre aceștia. În
prezent se bucură de o mare recunoaștere la nivel județean, fiind considerată una dintre cele mai bune
lăutărese din Gorj.
Pantelie Rap zis Civit42, născut în 1938, este al doilea cel mai bătrân lăutar din sat, după
Sevastian Muscurici. A început să cânte încă din tinerețe de la tatăl său, urmând apoi cursurile școlii
de muzică din Brașov. Întors în Pârâu de Pripor și -a format propriul taraf, alături de soția sa, Elena
Rap, născută în 1941, acordeonistă și v ocalistă. În prezent cântă în special cu Magdalena Cidoiu. Și –
a căpătat o faimă în județ pentru talentul, blândețea și modestia care îl caracterizează.
Ion Argint zis Macu43, violonist și solist vocal, născut în 1947, este unul dintre cei mai populari
lăuta ri din sat. Nepoții săi, Adrian Pobirci jr.(chitară și bas) și Ionuț Pobirci (vioară), se numără printre
puținii tineri din sat care au mai îmbrățișat meseria de lăutar.
Pimpi Enoiu44, născut în 1950, este fiul lăutarului Florea Enoiu și fratele mai mic al lui Ion
Enoiu. Deopotrivă violonist și solist vocal, este unul dintre cei mai virtuozi muzicanți din sat. Din
taraful său mai face parte și soția sa, Steliana Enoiu zisă Stela (născută în 1959), solistă vocală.
Vasile Muscurici45, născut în 1960, este de de parte cel mai desăvârșit muzician din sat. A urmat
cursurile școlilor de muzică, în prezent terminând și Conservatorul. Fiind în același timp un „notist”
prin excelență, dar și un pedagog foarte bun, a jucat un rol important în comunitate, instruindu -i și
învățându -i pe mulți dintre lăutari, în special armonie (acompaniamentul armonic). A cântat cu cei
mai vestiți lăutari din sat: Haralambie Cidoiu, Vasile Mândru și Ion Enoiu. Este solist instrumentist
41 Vezi Anexa I: Fișa de informator nr. 1
42 Vezi Anexa I: Fișa de informator nr. 2
43 Vezi Anexa I: Fișa de informator nr. 3
44 Vezi Anexa I: Fișa de informator nr. 7
45 Vezi Anexa I: Fișa de informator nr. 9

15 la Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu Ji u, dar are și propriul taraf din care nu lipsește
soția sa, lăutăreasa Gabriela Muscurici -Enoiu.
Merită specificați aici și cei care, în timpul cercetărilor noastre, s -au stins din viață: Victor
Argint zis Vică (1950 -2018) și Haralambie Muscurici zis Lampi e (1959 -2016), doi lăutari și capi de
taraf excepționali, pe care am reușit să -i cunoaștem și să îi înregistrăm cântând.
1.5. Anexele. Întocmirea și rostul lor
În scopul susținerii lucrării propriu -zise ne -am hotărât să întocmim patru anexe. De altfel, multe
dintre materialele expuse acolo au stat la temelia lucrării noastre.
În prima anexă au fost incluse fișele interlocutorilor noștri pe care le -am realizat în timpul
interviurilor făcute între 12 și 13 aprilie 2019.
A doua anexă cuprinde transcrierile aproape totale ale interviurilor . În procesul de transcriere
am socotit de cuviință necesitatea unor corecturi pe care le -am aplicat interviurilor, precum eliminarea
interjecțiilor (în exces). Am încercat, pe cât s -a putut, să respectăm particularitățile de vorbi re ale
celor intervievați, reproducând exprimările lor așa cum au fost ele rostite; n -am căutat să corectăm și
greșelile de ordin gramatical ori dezacordurile, unele fiind chiar specifice graiului local. Țesătura
interviurilor este una bine definită, fieca re fiind realizat după un anume tipic, după cum se poate
vedea. Varietatea răspunsurilor primite la întrebările noastre, însă, constituie partea cea mai
interesantă, deoarece unitatea lor ar fi făcut ca demersul nostru să fie mult simplificat și să ne fie
anulate din start mai multe ipoteze de la care am plecat.
A treia anexă cuprinde transcrierile literare ale mai multor materiale adunate din teren, în
decursul a patru ani (2015 -2019). Deși un demers „ultraștiințific” ar fi presupus, în prealabil, și
trans crierea muzicală a tuturor materialelor, am optat pentru acest lucru în scopul evidențierii cât mai
limpede a textelor cântecelor (epice sau lirice). O mare problemă cu care ne -am confruntat în acest
scop a fost selecția materialului, variat și numeros. Du pă mai multe încercări am socotit de cuviință
că trebuie transcrise acele elemente pe care le considerăm (sperăm totuși că nu ne -am hazardat)
reprezentative pentru comunitate. Am introdus așadar în anexă: un colind, patru cântece de nuntă, un
cântec epic, patru doine, două cântece doinite și treisprezece cântece propriu -zise (în ritm de horă sau
sârbă). După cum se poate observa, criteriul grupării lor a fost cel tipologic: 1. după gen și categorie,
2. după teme și motive. Necesitatea expunerii lor este des tul de evidentă; materialele transcrise (fie
doar literar) oferă o imagine de ansamblu în ceea ce privește repertoriile lăutarilor investigați, mult
mai ample și diversificate.

16 În susținerea anexei precedente, cea de -a treia cuprinde câteva transcrieri muz icale, rolul lor
fiind atât unul științific, cât și estetic. Textele muzicale, în număr de opt, au fost selectate cu foarte
mare precauție, fiecare constituind câte un exemplu din fiecare categorie folclorică în parte: un colind,
o doină, un cântec -sârbă c u elemente de jurnal oral, un cântec -horă și un cântec -sârbă propriu -zis.
În ultima anexă am introdus trei fotografii ilustrative, care conțin performarea scenică a unui
program muzical de către taraful lui Ion Argint zis Macu și „firmele” (numele agățat în fața casei sau
porții) a două familii de lăutari din Pârâu de Pripor. Neavând aptitudini fotografice și nici aparatura
necesară pentru realiza mai multe fotografii de acest gen, ne -am rezumat doar la acestea trei, pentru
că ilustrează într -un mod foarte evident două elemente (unul specific prezentului și celălalt specific
trecutului) reprezentative pentru situația actuală a comunității de lăutari din satu l godineștean.

17 II. INCURSIUNE ÎN TRECUTUL LĂUTARILOR GORJENI
2.1. Constantin Brăiloiu și tarafurile gorjenești
Descendent al unei familii boierești din Oltenia, profesorul și muzicologul Constantin Brăiloiu
a avut motivele sale să -i acorde Gorjului o atenție deosebită. Acesta a fost captivat, începând cu
primele campanii ale școlii sociologice conduse de sociologul Dimitrie Gusti în județul Gorj (în
comuna Runcu mai exact), de sonoritățile multitudinii de muzici gorjenești. În primul rând a fost atras
de cântecele rituale și ceremoniale, în mod special de cele funerare, performate de țărănci
„specializate”, în număr de trei, cinci sau șapte, cântece pe care le -a adunat în placheta „Ale mortului
din Gorj” publicată în 193646. Brăiloiu și -a dorit să le de dice cântecelor funerare încă trei mari
volume, dar pe care n -a apucat să le finalizeze. În al doilea rând a fost atras cu precădere de către
muzica de taraf gorjenească, pe care avea să o audă pentru prima dată în vara anului 1930, la Runcu.
După cum obse rva și etnomuzicologul Tiberiu Alexandru, Brăiloiu avea să îi cunoască în Runcu
pe lăutarii din familia Zlătaru47. Fiind preocupat în mod constant cu îmbogățirea arhivei sale de
„folklore” a Societății Compozitorilor Români (pe care o înființase în 1928), a început realizarea a
numeroase înregistrări cu aceștia. În cele cinci săptămâni cât a poposit la Runcu, Constantin Brăiloiu,
ajutat și îndrumat de către unul dintre salariații săi, Dumitru Petcu (fratele țărăncii Maria Arbagic), a
înregistrat cu fonografu l mai multe cântece de la taraful Zlătaru, precum: „Of, dor, dor, dor”, „Bună –
i brânza, bun îi cașul”, „Șapte văi și -o vale -adâncă”, „Cântecul popii Runcanu”, „Cântecul popii
Mischie”, „Ionele, puiule”, „Ce n -a lăsat Dumnezeu”, „Sârba lui Dincă Schileru” s au „Sârba lui
Zlătaru”48. Considerăm că este lesne de precizat faptul că trei dintre cântecele culese în acea vară au
fost prelucrate și armonizate de către profesor pentru voce și pian: „Of, dor…”, „Bună -i brânza…” și
„Ionele, puiule”, iar acompaniamen tul de pian a fost realizat în așa fel încât să păstreze, într -o mare
măsură, „atmosfera «țiiturilor» ritmico -armonice ale lăutarilor gorjeni”49.
Între 1930 și 1943, Constantin Brăiloiu a continuat să se preocupe de lăutarii gorjeni, ajungând
să-i cerceteze și să-i înregistreze, împreună cu ucenicii săi, pe cei mai mulți din județ. După taraful
46 C. Brăiloiu, „Ale mortului din Gorj” în Opere , vol. V, București, Editura Muzicală, 1981, p. 109 -114
47 T. Alexandru, „Constantin Brăiloiu și cercetarea muzicii populare gorjenești” în Folcloristică, organologie, muzi –
cologie , București, Editura Muzicală, 1978, p. 136
48 Al. Doru Șerban, op. cit. , p. 102
49 T. Alexandru, op. cit. , p. 136

18 soților Niculae și Ioana Zlătaru din Runcu au urmat taraful lui Dumitru Pobirci, tot din Runcu, taraful
soților Ion și Ioana Piper din Arcani, taraful familiei Burlan din Rovinari, taraful lui Petre Zlătaru din
Lelești, taraful lui Gheorghe Luca din Ceauru, taraful lui Nelu Busuioc din Scrada, taraful familiei
Căldăraru din Bodăiești și altele. Tot lui îi este recunoscută descoperirea lăutăresei Marița Lătărețu
din Lel ești, în vara anului 1937, care cânta cu taraful soțului ei, Mihai Lătărețu zis Tică. De -a lungul
celor treisprezece ani Brăiloiu a realizat în Gorj nu mai puțin de 1869 de înregistrări, atât cu muzică
țărănească, cât și cu muzică de taraf, dintre care 159 1 pe cilindri de fonograf și 278 pe discuri de
gramofon50.
În aceeași perioadă, Constantin Brăiloiu a izbutit să încheie o serie de contracte cu cele mai
cunoscute case de discuri ale vremii (Columbia, Odeon, His Master's Voice, Cristal – devenită ulterior
Electrecord), în scopul realizării unor discuri de gramofon comerciale, folosindu -se de diverse
materiale adunate în Arhiva de Folklore a S.C.R. sau chiar aducând muzicanți pentru a fi înregistrați.
La aceste case de discuri nu se efectuau înregistrări pe tot parcursul anului, ci numai de câteva ori,
când erau aduși ingineri specializați și aparaturi montate în studiouri improvizate. Lăutarilor gorjeni
li s-a asigurat un loc special în cadrul acestor contracte. Conform etnomuzicologului Ilarion Cocișiu,
până în 1939 au fost înregistrate următoarele tarafuri: Zlătaru (15 plăci), Maria Lătărețu (6 plăci),
Costică Vraciu și Ioana Piper (cu câte 4 plăci), Doiciu Căldăraru (3 plăci), Lucia Ciulei, Marița Falcue
și Ilinca Burlan (cu câte două plăci), iar alte patr u tarafuri câte o placă51. Consultând cataloagele
vremii, statistica lui Cocișiu este relativ adevărată, numărul discurilor înregistrate de către tarafurile
gorjenești sub supravegherea artistică a S.C.R. fiind mai mare. Ne permitem să expunem în cele ce
urmează un tabel cu majoritatea plăcilor comerciale înregistrate52:
Serie53 Interpret Piesa An
DV 486 Ioana Zlătaru cu taraful
Niculae Zlătaru -Gorj Cântec lung oltenesc 1931 Șeapte săptămâni din post
DV 488 Taraful Niculae Zlătaru –
Gorj Floricica din căluș 1931 Brâul și sârba din brâu
DV 1253 Ioana Zlătaru și taraful
Niculae Zlătaru -Gorj Of, dor, dor, dor 1934 Semăna -ți-aș numele
50 T. Alexandru, op. cit. , p. 135
51 I. Cocișiu, „Tarafuri gorjene” în Albina , nr. 19, 1940, p. 294
52 Tabelul a fost realizat cu ajutorul cataloagelor de discuri după cum urmează: Columbia și His Master's Voice (Vocea
Stăpânului) – Catalog general , București, Carpații S.A.R., 1940; Odeon – Catalog General , București, Carpații S.A.R.,
1940; Marile succese ș i ultimele Noutăți pe plăci Electrecord , București, Tipografia „Zidire Nouă” Str. D. Anghel, 2
(Dobroteasa), 1943
53 Pentru că spațiul este limitat, nu au mai fost trecute implicit numele caselor de discuri, ci direct seriile (nr. de catalog) .
Astfel, consi derăm necesară precizarea caselor de discuri cărora le corespunde fiecare serie: DV, DR – Columbia, JB –
His Master's Voice, 277… – Odeon, C… și E… – Cristal/Electrecord.

19
DV 1254 Ioana Zlătaru cu taraful
Niculae Zlătaru -Gorj Bună -i brânza, bun îi cașul 1934 Aolică neică bade (ce bătaie ți se cade)
DV 1255 Ne iubirăm toată vara 1934 Cine n -are dor la vale
DR 35 Ioana Zlătaru cu taraful
Niculae Zlătaru -Gorj Du-te Ioane și te culcă 1935 Aseară m -a luat legat
DR 41
Ioana Piper și taraful din
Arcani (Gorj) Mă gândesc mai de demult 1935 Lenuța mea
DR 43 La Tismana într -o grădină 1935 Mă-ntreabă nevasta mea
DR 56 La fântâna din făget 1935 Mândro de ce nu iubești
DR 57 Bate vântul Vinerea 1935 Furnica de -i furnică
JB 92 Ioana Ciucurescu cu
taraful Mitru Fane Sui mândruțo -n deal la peri 1935 Drag mi -a fost calul bălan
DR 62
Ioana Zlătaru cu taraful
Niculae Zlătaru -Gorj Pe sub vii, pe sub livezi 1936 Tot am zis mă duc, mă duc
DR 67 Fir-ai a dracului, lele 1936 Pe șoseaua din Cepari (Jandarmul)
DR 68 Geaba mă sculai de noapte 1936 Sârba lui Zlătaru
DR 125 Ce-a iubit sufletul meu 1936 Jurai aseară pe cruce
DR 126 Eu cu mândra fac ce fac 1936 Nalt e dealul la Bacău
DR 127 Maria Zlătaru cu taraful
Costică Vraciu -Gorj Fetițo cu casa naltă 1936 Marine, Marine
DR 163 Nistrule pe malul tău 1937 Fire-ai să fii măi băiete
DR 166 Marița Lătărețu cu taraf
gorjenesc Ca la masa mare (Și băgai cu cucu -n plug) 1937 Lung e drumul Gorjului
DR 167 Aș ofta să -mi iasă focul 1937 Marioară pui boboc
DR 180 Ioana Zlătaru cu taraful
Niculae Zlătaru -Gorj Uite mândra, bat -o bruma 1937 De când sunt pe lumea asta
DR 181 Pentru o mândră care -mi place 1937 Pădurice -pădurea
DR 182 Maria Zlătaru cu taraful
Costică Vraciu -Gorj Ce-i mai dulce ca alvița 1937 Face -v-ași ciopor la oi
DR 187 Marița Lătărețu cu taraf
gorjenesc Teiule frunză rotată 1937 Tu mamă când m -ai făcut
DR 188 Maria Zlătaru cu taraful
Costică Vraciu -Gorj Marioară, pui boboc 1937 Ași ofta să -mi iasă focul
DR 203 Taraful Niculae Zlătaru –
Gorj Sârba dela Runc 1937 Simianca ca la Dolj
DR 204 Marița Lătărețu cu taraf
gorjenesc Voi, voi, voi mândrelor voi 1937 Ba eu nu, ba eu ba

20 DR 211 Sârba lui Dincă Schileru 1937 Și-așa zic mândrele mele
DR 212 Marița Lătărețu cu taraf
gorjenesc În pădure la Stroești 1937 Trei în lume nu se poate
DR 213 Taraful Gheorghe I. Luca
(Gorj) Horă în două părți 1937 Crăițele
277 249
Marina Zlătaru cu taraful
Petrică Zlătaru din Gorj Măi neicuță pentru tine 1937 Mă uitai printre voinici
277 250 Mărioaro, pui boboc 1937 Pădurice, pădurea
277 270 Foaie verde și -o mălură 1937 Măi Ionele, Ionică
277 271 Fiea dracului de minte 1937 Sărmană -i nevasta mea
277 291 Am iubi trei mândrulițe 1937 Și mai am un gând pe lume
277 292 Sic, sic, sic, că te -am lăsat 1937 Mândro, ochii tăi din cap
277 293 Const. Bobirci cu taraful
Petrică Zlătaru din Gorj Fusul 1937 Ca din cimpoi
277 398
Anica Busuioc și taraful
Nelu Busuioc din Gorj Cântec lung ca la masa mare 1938 Sus e luna și cu cerul
DR 261 Toată boala și -are leacul 1938 Despăgubește -mă lele
DR 262 Doamne ce bine trăiam 1938 I-auzi mândro pițigoiul
DR 278 Taraful Nelu Busuioc –
Gorj Sârba lui Nelu 1938 Ca pe Amaradia
C1216
Taraful Doiciu Căldăraru Știi tu neică ori nu știi (Ioana Căldăraru) 1938 Firea a dracului bărbat (Ioana Căldăraru)
C1217 Sârba lui Dincă Schileru (Ioana Căldăraru) 1938 Spune puică -adevărat (Matilda Căldăraru)
C1223 La Tismana -ntr-o grădină (Clotilda Căldăraru) 1938 Foaie verde trei lămâi (Catolea Căldăraru)
C1228 Lucia Ciulei și taraful din
Gorj Mie-mi spune inima 1938 Cât oi fi și -oi mai trăi
C1229 Teiule frunză rotundă 1938 Și jurai aseară pe cruce
C1240
Marița Fălciu și taraful
Nelu Busuioc Sârbe gorjenești 1938 Hore gorjenești
C1241 De mi -ar cere moartea bani 1938 Sus e lumină cu nori
C1242 De mine lumea vorbește 1938 Ce mai ochi are mândra
C1243 Ilinca Burlan și taraful
din Gorj De cine dorul se leagă 1938 Ici e dealul ici e via
C1244 Cine -a început dragostea 1938 Pădure și iar pădure

21 E1286 Maria Lătărețu și taraful
din Gorj De n -aș fuma tutunul 1939 Cine -a fost stăpân pe Gorj
E1287 Pe la Gorj te duci și vii 1939 Și băgai cu cucu -n plug
E1288 Maria Lătărețu și taraful
din Gorj Ce n-ai făcut patul lat 1939 Tu mama când m -ai făcut
E1300 Chiva Pițigoi și taraful C.
Gătatu din Gorj Voi, voi, mândrelor mele 1939 Ce ai în gură Marioară
E1301 Ilinca Burlan și taraful
Nae și Constantin Burlan Foaie verde foi nălucă 1939 Mărioară păr gălbui
DR 290
Maria Zlătaru cu taraful
Costică Vraciu -Gorj Fire-ai a naibi de minte 1939 Sus e luna, sus e cerul
DR 291 Și ce crezi tu mândro zău 1939 Dacă vrei să -nșeli fetița
DR 292 Pădure și iar pădure 1939 Spune -mi dragă inimioară
DR 293 Ioana Zlătaru cu taraful
Niculae Zlătaru -Gorj Pe mine mă bate gândul 1939 Toate stelele mă -ntreabă
DR 294 Foaie verde, boabe, boabe 1939 De trei ori mândro ți -am spus
DR 295 Ana Zlătaru cu taraful
Niculae Zlătaru -Gorj Știi mândră ce -am pus de gând 1939 Colea -n vale la cișmea (Ana și Maria Zlătaru)
DR 296 Ioana Zlătaru cu taraful
Niculae Zlătaru -Gorj Aici lupii mă mănâncă 1939 Mândro pentru ochii îi mici (I. Zlătaru și C. Vraciu)
DR 297 Taraful Niculae Zlătaru –
Gorj Horă de mână din Runc 1939 Ce faci moșule -n grădină (I. Zlătaru și C. Vraciu)
DR 314 Ilinca Burlan cu taraful
Nae Pătatu Plecai după vrăjitori 1939 Mândro din Călimănești
DR 315 Ce-au crezut dușmanii mei 1939 Mi-arde inima ca focul
DR 373 Maria Zlătaru cu taraful
Costică Vraciu -Gorj Ce-ai în gură Mărioaro 1940 Cât e omul tinerel
E1340 Maria Lătărețu și taraful
Mihai Lătărețu Ia te uită Marioară 1940 Firicel de iarbă neagră
E1342 Taraful Gheorghe Luca Sârbe gorjenești 1940 Învârtită ca la Novaci
E1370 Taraful C -tin Pobirci Geaba -i lună, geaba -s stele (C -tin Pobirci) 1940 Ies afară tai nuiele (Ana Pobirci)
E1371 Maria Lătărețu și taraful
Nelu Busuioc Și mi-am pus un gând pe lume 1940 Izvoraș cu apă rece
E1372 Taraful Mitru Fane Sârba concentraților (Jenica Bârsan) 1940 Taraful Nelu Busuioc Fireai a dracului minte (Maria Lătărețu)
După cum se poate observa, numărul discurilor înregistrate de către Constantin Brăiloiu cu
tarafurile din Gorj este de aproximativ 72. Este cunoscut faptul că în perioada interbelică, îndeosebi
între 1925 -1940, muzica românească era foarte variată: numeroa se discuri de gramofon conțineau

22 muzici moderne (precum tangoul, valsul, foxtrotul), pe care Ilarion Cocișiu le combate54, muzică
cultă, muzică corală, muzici de mahala cu lăutari orășeni (mai ales cântăreți din armonică), muzică
populară de restaurant, dar și muzici tradiționale grație intervențiilor lui Brăiloiu. Referindu -ne acum
strict la tarafurile din Gorj, numărul mare de discuri ce le -au fost consacrate nu este unul întâmplător,
căci de la bun început ele s -au bucurat de o vânzare neașteptată, fapt c e „i-a făcut să continue
asemenea înregistrări”55.
Însă faima lăutarilor gorjeni din perioada interbelică nu s -a realizat numai din prisma discurilor
înregistrate, ci mai ales datorită localurilor în care aceștia au cântat. Chiar din 1930 Constantin
Brăiloi u a început să -și cheme lăutarii gorjeni, pe care îi înregistrase, pentru a le asigura contracte cu
restaurantele și localurile din zona Gării de Nord. În Bucureștiul interbelic soseau zilnic, cu trenurile,
o mulțime de olteni precupeți, care se ocupau cu comerțul de fructe și legume Astfel ingeniozitatea
lui Brăiloiu, de a -i aduce pe lăutarii gorjeni să cânte în punctul acestora de sosire și de plecare, a fost
una de bun augur. Între 1929 și 1939 aveau să sosească în Capitală mai multe tarafuri, patru dint re
ele impunându -se în viața muzicală bucureșteană:
–Taraful de la Tismana, format din Ion Pleșa zis „Rugină” (vioară), Grigore Murgu (vioară),
Petre Geagu zis „Cătăroiu” (vioară și voce) și Gheorghe Magherea zis „Costree” (bas). Acest taraf,
unul dintre cele mai renumite din Gorj la acea vreme, a fost primul sosit în București, cântând aici la
restaurantul „La Căciularu” între 1929 -1930. Faima lor ajunsese atât de mare încât pe firma
restaurantului era scris „Cântă Taraful lui Rugină din Tismana”56.
–Taraful lui Zlătaru din Runcu, format în special din membri ai familiei: Niculae Zlătaru
(vioară și voce), Ioana Zlătaru (chitară și voce), originară din Târgu Cărbunești (născută Pițigoi),
fiicele Ana și Maria Zlătaru (chitară și voce), ginerele Costică Vra ciu (vioară și voce), originar din
Stoina, și Niculae Zlătaru zis Lae (vioară)57. Acesta este primul taraf ajuns la București la îndemnul
lui Constantin Brăiloiu58, obținând un angajament la una dintre cârciumile din spatele Gării de Nord
până în 1942 (odată cu decesul capului de taraf – Niculae Zlătaru).
–Taraful lui Lătărețu din Lelești, a cărui componență era, de asemenea, una familială: Mihai
Lătărețu zis Tică (vioară), soția Marița Lătărețu (chitară și voce), fratele Constantin Lătărețu (bas)59.
Aceștia au sosit în Capitală în 1937, începând să cânte la restaurantul La Căciularu din strada
Vespasian, deținut de Marcu Căciularu. Din 1938 obțin un angajament la restaurantul Luna
54 I. Cocișiu, op. cit. , p. 294
55 Ibidem
56 Al. Doru Șerban, op. cit. , p. 51
57 Ibidem , p. 105 -106
58 Ibidem , p. 105
59 Ibidem , p. 123 -124

23
Bucureștiului , iar din 1939 la renumitul restaurant Dorul Ancuței , aflat pe st rada Alexandru
Lahovary60.
– Taraful Genei Bârsan61 (voce și chitară) din Târgu Cărbunești, cu soțul Ion Bârsan (vioară).
Aceștia au cântat între 1938 -1942 la cârciuma La Crețu62, deseori unindu -se cu taraful lui Nelu
Busuioc din Scrada.
Deci se poate observ a că tarafurile gorjenești deveniseră „la modă” în anii de dinaintea celei
de-a doua conflagrații mondiale. Este evident faptul că au fost mai multe formații din Gorj care au
avut, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, diverse angajamente la localurile din
București. Dintre acestea mai pot fi enumerate: taraful lui Dumitru Ciucurescu din Târgu Logrești,
care cânta la cârciuma „La trei păduchi”63, taraful lui Ion D. Enoiu din Pârâu de Pripor, care cânta la
cârciuma lui Ciocârlie64, taraful lăutar ilor Nicolae Falcoe și Ion Ciulei zis „Ciuș” din Brădiceni, care
cânta la cârciuma „La Vasilescu”65, taraful lui Costică Chirițoiu zis „Dindiri”66 etc.
2.2. De la tarafuri la orchestre populare
După cel de -Al Doilea Război Mondial, muzica gorjenească a intrat pe un nou făgaș, asemeni
epocii istorice. Lăutarii vestiți, întorși în mare parte de la București odată cu izbucnirea războiului
sau pur și simplu fiind concentrați pe front (mulți și murind ), și-au format noi tarafuri și noi
angajamente la nivel local. Venirea noului regim de tip stalinist, începând cu actul de la 23 august
1944 (semnarea armistițiului), continuând cu 6 martie 1945 (numirea noului guvern pro -sovietic Dr.
Petreu Groza) și înc heind cu 1 ianuarie 1948 (proclamarea Republicii Populare Române), avea să
marcheze și să influențeze folclorul muzical din Gorj probabil pentru totdeauna.
Deodată cu noul regim apar și modelele impuse de acesta, venite, bineînțeles, pe filieră
sovietică. Puterea politică a vremii începe să -i ofere societății, în scopul controlării acesteia, o
alternativă a muzicilor țărănești, locale – muzica folclorizată. Apar așadar, pe model moscovit,
orchestre populare, denumite eronat „o formă perfecționată de taraf”67, devenite ulterior ansambluri
folclorice de stat. Funcționând după modelul sovietic al ansamblului Boris Aleksandrov al Armatei

60 Ibidem
61 Recunoașterea unui taraf după numele femeii, în detrimentul bărbatului, care este și șef de formație, este o raritate. În
cazul de față, acest fapt se datorează faimei pe care lăutăreasa E ugenia (Gena) Bârsan și -a făcut -o prin performanțele sale,
ajungând să fie mai renumită decât soțul ei și impunându -și astfel numele în cadrul formației.
62 Ibidem , p. 212
63 Ibidem , p. 239
64 Ibidem , p. 61
65 Ibidem , p. 90
66 Ibidem , p. 211
67 S. Rădulescu, Peisaje muzicale în România secolului XX , București, Editura Muzicală, 2002, p. 84

24 Roșii în ceea ce privește execuția muzicală, precum și după modelul ansamblului de stat Moiseev (cel
mai mare din Uniunea Sovie tică) în ceea ce privește coregrafia, aceste orchestre populare
presupuneau standardizarea muzicii, uniformizarea stilurilor interpretative, precum și lărgirea
numărului de membrii instrumentiști ai formațiilor. Muzica propagată de aceste orchestre poate f i cu
ușurință caracterizată, asemenea lui Ilarion Cocișiu, ca fiind o formă de „simfonism popular”68. Ceea
ce urmăreau noile orchestre populare era „îmbogățirea instrumentiștilor cu procedeele orchestrale
polifonice și armonice”69, precum cele întâlnite în m uzica savantă (cultă), de unde și ideea de
„simfonism”.
Prima astfel de orchestră populară apărută în România a fost „Barbu Lăutarul” a Institutului de
Folclor în martie 1949, înființată de către folcloristul Harry Brauner și muzicienii Fănică Luca
(președ intele Sindicatului Artiștilor Instrumentiști) și Ion Luca -Bănățeanu (primul dirijor al
orchestrei). Controlată politic și evidențiind cu fidelitate trăsăturile ce puteau fi găsite și observate și
la suratele ei din celelalte țări de „democrație populară”, sub îngrijirea „mamei” de la Moscova,
„Barbu Lăutarul” reunea în jur de 40 -50 de instrumentiști din toate zonele țării și propunea un
repertoriu pe de -o parte concertant, pe de altă parte folcloric (din toată țara), executat într -o formă
obscurizată și su pusă puterniciei dirijorului. La scurt timp după „Barbu Lăutarul” apar în aproape
toată țara orchestre pe același model, inclusiv în județul Gorj.
Așa cum precizează Doru Șerban, Gorjul însuma în luna martie 1949 în jur de 800 de lăutari70.
Pentru a fi cont rolați mai ușor s -a încercat organizarea lor, luând astfel naștere Sindicatul Lăutarilor
din Raionul Târgu Jiu, după modelul Sindicatului Artiștilor Instrumentiști de la București.
Președintele Sindicatului, violonistul și dirijorul Nicolae Novac, prin fun cția deținută, a hotărât în
aceeași lună martie 1949 înființarea Orchestrei „Taraful Gorjului”71. În acest scop au fost organizate
două concursuri (în incinta fostului cinematograf Căldărușe din Târgu Jiu), ce constau în două probe:
una de interpretare indi viduală și cealaltă de interpretare alături de o formație locală, în urma cărora
au fost selectați 80 de lăutari, atât instrumentiști cât și soliști vocali, din întreg județul72. După cum
se poate observa, comparativ cu surata de la București, această orche stră prevedea un număr aproape
dublu de instrumentiști (exceptându -i pe soliștii vocali). În acest moment apar și dificultățile evidente,
căci o astfel de formație „mamut”, pentru o sonoritate coerentă, necesită o anumită omogenitate
interpretativă. Or lău tarii adunați din toate zonele Gorjului cunoșteau stilurile specifice locurilor de
68 I. Cocișiu, „Lăutarii și lăutăria” în Studii și comunicări de etnologie , X, Sibiu, Ed. Academiei Române, 1996, p. 43
69 Ibidem
70 Al. Doru Șerban, op. cit. , p. 146
71 Ibidem
72 A. Popescu, „Contribuții la o încercare de istoric pentru începuturile «Tarafului Gorjului»” în Litua. Studii și cercetări ,
IV, p. 205

25
baștină. În acest sens dirijorul Nicu Novac a dus „lupte” intense cu lăutarii pentru ca orchestra să sune
cel puțin mediocru. Astfel de intervenții ale muzicienilor asupra l ăutarilor s -au produs la nivelul
întregii țări, odată cu apariția orchestrelor socialiste, fapt ce a dus la denaturarea stilurilor locale în
favoarea unei uniformizări la nivelul interpretării, unor șlefuiri timbrale și armonizări preluate din
muzica cultă . Vom mai reveni asupra acestor aspecte când va fi cazul. În același mod, după modelul
„Tarafului Gorjului” apar în majoritatea orașelor sau comunelor mai mari orchestre populare (mai
mult sub forma tarafurilor de concert).
În aceeași perioadă își fac apar iția în satele din Gorj (ca în toată țara de altfel) difuzoarele din
centrul satelor, unde erau transmise discursuri politice și muzică populară, menite să -i țină sub control
pe țărani. La scurt timp apar și căminele culturale (idee preluată de la Dimitrie Gusti), unde aveau să
fie oficiate activități cultural -ideologice (proiecții de documentare, filme sau jurnale acceptate de
către regim, spectacole populare). Căminele culturale au constituit de altfel și locul „ideal” al
performărilor lăutărești, într -un stil nou, comodificat, standardizat, „ca la ansamblu”.
Revenind la „Taraful Gorjului”, acesta și -a făcut rapid apariția pe scena publică, după corectări
și cizelări de tot felul, susținând spectacole la nivel local și național. La un an de la înființarea
orchestrei îi apare în Franța, la casa de discuri Le Chant du Monde, un disc de gramofon cu două
piese de propagandă comunistă (așa -zisele cântece „de viață nouă”) sub interpretarea cântăreței
Eugenia Bârsan: „Eh, Paysans pauvres et moyens” și „Travaillons a notre lutte”73. Circumstanțele în
care aceste melodii au fost publicate pe acest disc francez nu ne sunt cunoscute și ne ridică semne de
întrebare. Cert este că acestea au fost înregistrate în România, sub supravegherea mai multor
specialiști de la Insti tutul de Folclor, alături de alte melodii de folclor nou. Putem presupune că ele
au devenit o imagine de export a țării, „imaginea simbolică a unui popor «înaintat»”74.
În satul lăutăresc Pârâu de Pripor anii de după război au scos la iveală lăutari talent ați,
profesioniști desăvârșiți, cu renume în localitate și în județ. Între aceștia se remarcă Haralambie
Cidoiu, Pantelie Turturică sau Vasile Mândru, toți violoniști. Cel din urmă, considerat unul dintre
marii lăutari ai Gorjului, având și studii muzicale mai mult sau mai puțin semnificative, a făcut parte
din Orchestra „Taraful Gorjului”. În același timp a avut și propria formație, din care mai făceau parte
fratele mai mare Ioniță Mândru (vioară), fratele mai mic Pantelie Mândru (braci), nepotul Tilicu
Mândru (vioară), Ion Drulă (basist) și fiica Sabina Luca (acordeon și voce)75.

73 În traducere: „Măi țărani și mijlocași” și „Muncitorii noștri luptă”.
74 S. Rădulescu, op. cit. , p. 87
75 Al. Do ru Șerban, op. cit. , p. 60

26 Dat fiind numărul mare de lăutari din sat, după modelul celorlalte orchestre din județ a fost
înființat în 1960 Taraful de la Pârâu -Câlcești76, des amintit de către lăutarii contemp orani mai
vârstnici. Unul dintre lăutarii pe care i -am investigat, fost membru al „tarafului” (în fapt o orchestră
în toată regula), își amintește cu nostalgie perioada petrecută în Taraful de la Pârâu -Câlcești: „Că și
noi am avut taraful nostru. Noi făcea m concurență cu Peșteana de Jiu, cu Tismana… dar tot noi eram…
Pârău…”77 (inf. Pantelie Civit, 80 a.). Lăutarul nostru își amintește și de conducătorii formației,
renumitul Haralambie Cidoiu și dirijorul Nelu Bobirci de la Târgu Jiu, precum și de vari etatea de
instrumente (unele străine de muzica veche de taraf din Gorj): „La noi ăștia toți pârâienii ne adunam
și aveam țambal, contrabas, chitară, înțelegi? Și braci… Și acordeon! Și plus viorile. Ne adunam… era
frumos. Venea unu Bobirci di la Târgu Jiu.”78
Destinul „tarafului” a traversat suișuri și coborâșuri. Activând intens până în 1978, acesta a fost
răsplătit cu numeroase premii și distincții79, concurând cu alte „tarafuri” comunale din județ din care
făceau parte lăutari renumiți, siliți (sau nu) să ia parte la aceste evenimente cultural -artistice. De altfel
s-a remarcat și prin turnee susținute în aproape toată Oltenia: la Craiova, la Drobeta Turnu -Severin,
la Râmnicu Vâlcea și altele80. Odată cu desființarea orchestrei mulți dintre instrumentiști au fost
nevoiți să plece la Taraful „Doina Cernei”, care se înființa la Baia de Aramă81.
Ceilalți lăutari din Pârâu de Pripor al zilelor noastre au activat și ei în diverse tarafuri comunale
precum „Doina Motrului” sau chiar „Doina Gorjului” (fosta orchest ră „Taraful Gorjului”), mai ales
că ne stau drept dovezi mărturiile lor:
„La ansamblul Doina Gorjului am fost (…) Patru ani am stat acolo și pe urmă ne -am mutat
la Motru. Am plecat toți de la Doina Gorjului și ne -am întors… se făcuse o orchestră la
Casa de Cultură. Și am stat din ’84 sau ’83 până -n ’89 la revoluție. Pe urmă am plecat de –
acolo. S -a desființat și n -am…”82 (Inf. Pimpi Enoiu, 69 a.).
sau
„Domne , eu am fost la Doina Motrului! Când s -a desființat Doina Motrului n -am avut ce
să [mai] fac…”83 (Inf. Ion Argint, 76 a.).
76 Ibidem , p. 65
77 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 2
78 Ibidem
79 Al. Doru Șerban, op. cit. , p. 60
80 Ibidem , p. 61
81 Ibidem
82 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 5
83 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 3

27 sau
„(…) ca să învăț populară, părinții fiind de -asta și auzind muzica populară și dându -mă la
folclor atunci am intrat la Ansambl ul Artistic Profesionist Doina Gorjului din Târgu Jiu”84
(Inf. Vasile Muscurici, 59 a.).
Se poate observa așadar faptul că apariția ansamblurilor folclorice i -a atras (voit sau nu) și pe
lăutarii gorjeni. Înțelegem că simpla apariție într -o astfel de forma ție a unui lăutar releva o poziționare
mai înaltă față de restul colegilor de breaslă (ce nu erau membri ai vreunui ansamblu), dar și un extra –
profesionism care denotă superioritatea acestuia.
84 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 6

28 III.LĂUTARII ȘI LĂUTĂRIA
3.1. Profilul sociocultural al muzicantului în actualitate
Trebuie precizat din capul locului faptul că lăutarul gorjean contemporan nu se deosebește de
lăutarul din secolul trecut din foarte multe puncte de vedere.
Primul aspect sub care sunt categorisiți lăutarii este statutul pe care performanțele muzicale li –
l conferă, referindu -ne în special asupra ideii dacă aceștia „sunt sau nu specialiști”85. Cu alte cuvinte,
se pune problema profesionismului, care împarte muzicanții în două categorii: profesioniști sau semi –
profe sioniști. Așa cum observa și Constantin Brăiloiu, sub influența vădită a sociologiei, funcția
lăutarului profesionist este un fapt social; el „trăiește din arta lui” și este plătit atunci când își pune
„marfa” la vânzare86.
Lăutarii din Pârâu de Pripor sunt aproape în totalitate profesioniști, muzica constituind unica
lor sursă de existență. Fiind profesioniști, îndatoririle lor față de comunitate sunt multiple. „Fișa
postului” nu cuprinde numai obligația de a asigura divertismentul muzical al comunității în
momentele festive, ci și de aceea de a fi niște „manageri ai activităților colective”87. în cadrul
comunității aceștia formează un grup aparte, unitar, dar care îi poziționează în două sfere distincte,
după natura lor: în cadrul sărbătorilor ei ocupă un lo c central, având și un rol esențial în desfășurarea
lor, iar în general ocupă un loc periferic (situația lor marginală)88. Astfel putem vorbi despre o funcție
dublă a lăutarului, care nu doar cântă atunci când „e necesară muzica”, ci și ajută la desfășurare a
ceremonialului respectiv (îndeosebi nunta)89.
Calitatea de asiguratori ai vieții muzicale îi plasează într -o poziție distinctă. Fiind judecați în
mod special după prestația muzicală, ei se autoperfecționează permanent, astfel încât să poată
răspunde tutur or cererilor și așteptărilor venite din partea auditoriului, iar orice abatere este aspru
sancționată de către aceștia.
Despre această funcție esențială pe care o ocupă în cadrul evenimentelor festive sunt și ei
conștienți:
85 A. Merriam, op. cit. , p. 123
86 C. Brăiloiu, op. cit. , 1979, p. 73
87 B. Lortat -Jacob, op.cit. , 1984, p. 21
88 Ibidem
89 I. Cocișiu, op. cit. , 1996, p. 39

29 „Având o asta… o experiență de -a lungul timpului, cam se știau obiceiurile și peste tot
unde se duceau, dacă cineva nu știa, întreba lăutarul și normal că știa să spună asta. Că de
exemplu voalu’ la mireasă trebuie să -l pună cu arcușul nu știu cum de trei ori sau nu știu
ce… cum să facă când ia apă sau mai știu eu ce alte obiceiuri. ”90 (Inf. Vasile Muscurici,
59 a.)
În trecut le era rezervat și rolul de împăciuitori, mai ales în momentele de tensiune care se iscau
în cadrul nunților. Fiind nevoiți să domo lească conflictele cu blândețe și înțelepciune, lăutarii și -au
perfecționat și statutul de fini psihologi, mai ales că profesiunea lor îi poziționează întotdeauna într –
un contact direct cu oamenii. Fără a mai insista asupra acestui aspect preferăm să -i aco rdăm întâietate
caracterizării făcute de Vasile Muscurici colegilor lui de breaslă din trecut și din prezent:
„(…) eu după mine, cunoscând atât de mult toate astea din vechi timpuri, eu cred că lăutarii au avut
și ceva educațional, pentru că vorbind de u n lăutar, era foarte respectat și știa foarte bine să spună la
oameni, să le spună «bă, nu -i frumos ce faceți, nu faceți așa, nu faceți așa» sau să dai într -unul, să se
bată, să -l pe unu poliția să -l închidă. Erau și timpurile… pe timpul lui Ceaușescu. D ar și-acuma.
Normal lăutarul a avut o problemă educațională, era un bun pedagog, pentru că știa foarte bine să -i
cânte și la unu care era beat și zicea «băăă, ia mai fă -mi și mie nu știu ce», ăla nu știu ce mai zice
«băăă, eu dădui bani la lăutar să -mi fac ă și mie cântecul ăla». Atunci lăutarul știa foarte frumos să -i
cânte și lu’ ăla al bețivan și -l împăca și pe -ăla… și -atuncea au devenit ceva ca educațional, deci
lăutarul a știut foarte bine să bage o educație din asta prin muzică. ”91
Putem vorbi în ace st sens despre o „plurispecializare” a lăutarilor profesioniști. Această
„plurispecializare” nu este caracterizată numai de aptitudinile sociale, psihologie și organizatorice ale
acestora, ci este nuanțată și de rolul deținut în cadrul formațiilor. Aici ne referim strict la șeii de taraf,
a căror performanță muzicală trebuie să fie una ușor detașabilă față de ceilalți instrumentiști. El
trebuie să intervină și să acopere erorile celorlalți atunci când e cazul, să consolideze contra -măsurile
și să mențină ec hilibrul general, consolidându -și astfel statutul de lider92. Având autoritate și
dominându -și subalternii, capul de taraf va fi întotdeauna respectat și admirat. Chiar și pentru ceilalți
acest fapt constituie un avantaj, dându -le posibilitatea de a le creș te angajamentele și șansele de
câștig.93
90 Vezi Anexa II: Interviul nr. 6
91 Ibidem
92 B. Lortat -Jacob, op. cit. , 1984, p. 26
93 S. Rădulescu apud B. Lortat -Jacob, op. cit. , 1984, p. 26

30 Lăutarii din Pârâu de Pripor au în atribuție prelungirea unui culturi muzicale vechi, pe care
gorjenii înșiși le -au încredințat -o cu mult timp în urmă, între responsabilitățile lor numărându -se
conservarea acesteia, dar și libertatea de a o reinterpreta și aranja după bunul lor plac.
Făcând parte dintr -o comunitate relativ amplă, ei se remarcă prin calitatea de profesioniști
iscusiți. Ei devin cei mai solizi profesional în special datorită competiție existente între e i și cei din
imediata proximitate, care îi obligă la o autoperfecționare stilistică și interpretativă continuă. De aceea
într-un sat lăutăresc precum Pârâu de Pripor pot fi întâlniți cei mai buni muzicanți din județ sau chiar
din regiune. Inclusiv în zilel e noastre acesta își păstrează (într -o măsură mai mică decât în trecut)
renumele în județ, fiind cunoscut ca „satul cu lăutari” sau locul unde pot fi găsiți cei mai buni și mai
talentați lăutari: „ Oamenii când aud de Pârău știu că acolo sunt lăutari .”94 (Inf. Izabela Pobirci, 19 a.)
3.2. Despre ucenicie sau cum se deprinde meseria
Ucenicia constituie una dintre cele mai importante perioade pe care lăutarul (în devenire)
trebuie să o parcurgă.
Învățarea instrumentelor se face, de regulă, după auz („după u reche”), cu ajutorul unui maestru
care poate fi un membru apropiat din familie (tată, frate, unchi, bunic) sau cu ajutorul unui alt lăutar.
Alegerea instrumentului nu este condiționată numai de ceea ce își dorește copilul, ci și de interesele
tatălui, care de multe ori are în vedere constituirea unui taraf de familie95. Cu toate acestea lăutarilor
le este greu să descrie modul propriu -zis în care au deprins instrumentul sau să -și reamintească etapele
prin care au trecut ca ucenici.
În Pârâu de Pripor nu exis tă o vârstă optimă pentru începerea uceniciei. Lăutarii încep să învețe
un instrument, în general, cam de la vârsta de 5 până la 11 ani:
„De la șapte ani, când am venit de la școală, al bătrân mi -a pus vioara în mână. La doișpe
ani mie nu mi -a mai luat mâ ncare tata sau îmbrăcăminte. ”96 (Inf. Ion Argint, 76 a.)
sau
„Prima dată și prima dată am început să cânt, dacă aveam patru -cinci ani. Îmi făcusă al
bătrân o chitară din aia mai mult de jucărie. ”97 (Inf Adrian Pobirci jr. 28 a.)
sau
94 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 4
95 Gh. Ciobanu, op. cit. , p. 11
96 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 3
97 Ibidem

31 „De mici, pe la șapte ani . (…) De la bunic, de la tată… Se moștenește. ”98 (Inf. Ionuț
Pobirci, 23 a.)
sau
„Asta-i vârsta medie, șase -șapte ani, opt maxim. Mai ales cu instr… cum a fost el cu
vioara. Mai mare nu mai prinde, mai mare nu mai… ”99 (Izabela Pobirci, 19 a.)
Derulată în mai multe etape (succesive sau simultane), durata uceniciei este condiționată în
special de natura, dificultatea și funcția instrumentului în taraf100. Condițiile de viață, interesul și mai
ales talentul viitorului muzicant nici nu mai s un puse la socoteală, ele având un rol aproape decisiv
în deprinderea meseriei. De aceea copilul rămâne în faza uceniciei „până îl văd părinții”.
„Depinde de copil… unu poate să prindă mai repede, unu poate să prindă mai ușor, unu…
Unu poate să cânte î ntr-un an… să se descurce foarte bine. Altu ’ în doi -trei… ”101 (Inf.
Izabela Pobirci, 19 a.)
Metodele folosite de către maestrul „profesor” sunt în cea mai mare parte empirice102. Ucenicul
învață în această fază cum să acordeze instrumentul, felul în care t rebuie ținut instrumentul, digitația,
tonalitățile de bază (astfel încât să poată fi recunoscute după auz) și mai ales formulele armonice și
acompaniamentele. Uneori învățarea instrumentului se face și prin imitație103, ucenicul încercând să –
l copieze pe men tor (să „fure” meseria). În cazul în care instrumentul învățat este unul preponderent
solistic, sunt învățate cântecele „ușoare”104. Aceste cântece, la început mai simple, sunt alese cu grijă
de către maestru pentru a -l putea ajuta pe ucenic „să -și dea drumu l la mână”:
„Măi neicuță, măi gorjene”. Tot așa „Ionel Ionelule”. Cântece mai ușoare, care se cântă
în poziția întâia. Pe urmă când vedeam eu c -a prins mai bine, îi dam cu fa la poziția a
doua . Îi cea mai grea poziție la vioară (…) î i poziția a doua. ”105 (Inf. Ion Argint, 76 a.)
De multe ori ucenicia este dură, chiar dacă se produce în familie sau la un mentor străin106.
Tinerii muzicanți primesc corecții de la maeștrii lor, mai ales atunci când greșesc. Fizică sau verbală,
ea nu îi afectează pe lăutari, cu t recerea timpului amintindu -și de ele fără resentimente.
98 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 4
99 Ibidem
100 S. Rădulescu, op. cit. , 1988, p. 88
101 Vezi Anexa II: Interviul nr. 4
102 Ov. Bîrlea, op. cit. , p. 474
103 M. Beissinger, op. cit. , 1991, p. 63
104 Ibidem , p. 64
105 Vezi Anexa I: Interviul nr. 3
106 S. Rădulescu, op. cit. , 1988, p. 91

32
„Cu nuieaua nevastă -mea. Eu îi mai luam de urechi așa… de obraz. ”107 (Inf. Pantelie Rap,
80 a.)
„Mai mult verbal decât fizic. Lovituri nu. Eu ce -am vârsta asta de 28 de ani, eu nu am luat o palmă
de la tata. Să știu și eu o palmă. Dar mustrarea aia care ți -o face verbală îi mai dureroasă ca o palmă.
Că poate o palmă o mai uiți „băi, tata îmi dă o palmă”, nu -i zici nimic. Îmi dă un pumn, nu -i zici
nimic pân’ la urmă. Dar când te -o bate cu vorba… aia -i mai grea ca orice. ”108 (Inf. Adrian Pobirci jr.,
28 a.)
Ucenicia lăutarului se încheie odată cu debutul acestuia în taraf. Debutul în taraf se produce, de
regulă, după ce ucenicul a asimilat tot ceea ce și -a propus mentorul să -l învețe, iar prima ipostază î n
care acesta apare este aceea de secundaș (în compartimentul acompaniator al tarafului). Primind
„botezul de foc”, primele performanțe ale lăutarului adolescent sunt urmărite cu mare atenție de către
membrii maturi ai tarafului, gata să -i sară în ajutor î n orice moment109. După ce capătă experiența
necesară, prin participare ca secundaș pe la diverse ocazii festive, lăutarul poate debuta și solistic, cu
timpul devenind chiar șef de formație.
„De la început nu poți să pleci primaș… Secundar (…) Spuneți -mi unu din toți lăutarii
ăștia care cântă prim… până n -a fost la armonie nu poți să iese. ”110 (Inf. Ion Argint, 76 a.)
sau
„(..) mai țineam și eu secundar, mai cântam și eu după ei… La unșpe ani ce să știu… (…)
Am fost la o nuntă. Și de -atunc i am început ”111 (Inf. Pimpi Enoiu, 69 a.)
Deseori instrumentul ales inițial de către copil (sau de către părinte) nu este întotdeauna cel cu
ajutorul căruia își va construi cariera profesională112. Mulți dintre lăutari învață mai multe
instrumente, fie simult an, fie după ce s -au desăvârșit cu cel inițial, ținând seama și de modă sau curent.
Un exemplu concret este tânărul lăutar Adrian Pobirci jr. (28 a.) care după ce s -a desăvârșit ca chitarist
și-a dorit să învețe și contrabasul, consolidându -și statul de ar monist prin excelență.
Un caz cu totul deosebit îl constituie lăutarii care și -au făcut ucenicia, total sau parțial, la școlile
de muzică sau cu un muzicant notist sau cvasi -notist și nu cu un mentor care practica o metodă

107 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 2
108 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 3
109 S. Rădulesc u, op. cit. , 1988, p. 94
110 Ibidem
111 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 5
112 M. Beissinger, op. cit., 1991, p. 63

33 empirică. Aceștia învață metodic interpretarea după partitură, știința de note primând în fața simțului
auditiv specific lăutarilor care cântă „după ureche” :
„(…) se gândi tata «bă, vrei să te dau la școala de muzică la Brașov? ». Atunci îi zicea
Orașul Stalin la… (…) Mă luă acolo… am stat vreo trei -patru zile, c -a trebuit să intrăm, să
dăm examen, dar s -a interesat tata cât să stăm… acolo era internat. Da măi, intrarăm, mă
puse… cântai eu… ce știam, cum se cântă pe -aici pi la noi… ”113 (Inf. Pantelie Rap, 80 a.)
sau
„(…) am făcut Școala Populară [de Artă ]… Am fost și la liceul Constantin Brăiloiu din
Târgu Jiu… (…) Mă descurc cât de cât așa… Da. ”114 (Inf. Ionuț Pobirci, 23 a.)
sau
„Deci primele lecții le -am început cu niște profesori maghiari. Deci când am început să
cântăm. Am stat douășcinci de ani în oraș. (…) De la cei doi profesori maghiari am început
lecțiile până la vârsta de optișpe ani, deci făcând și liceul de arte la Cra iova. După aceea,
mai departe, deci am învățat numai note, nu cântam nimic folclor până înainte de armată,
până a termina liceul. Numai clasic cântam. ”115 (Inf. Vasile Muscurici, 59 a.)
Reveniți în sat, aceștia capătă cu timpul un statut privilegiat printre ceilalți lăutari, câștigându –
le respectul, fiind puși deseori în fața situației de a îi conduce pe cei mai mulți sau de a îi învăța câteva
noțiuni de teorie muzicală sau de armonie.
3.3. Criza ucenicilor. Tragedie sau realitate?
În Pârâu de Pripor de astăz i se dezvoltă un fenomen deloc neobișnuit: criza ucenicilor. Populația
satului fiind una destul de îmbătrânită, majoritatea tinerilor (copii sau ne poți de lăutari) preferă să nu
mai îmbrățișeze această îndeletnicire în favoarea meseriilor extra -muzicale.
Întrebarea care se pune în acest caz este de ce? Noi am încercat, cântărind realitatea socială cu
cea profesională în ceea ce privește muzica, să schițăm două răspunsuri:
1. Lipsa aptitudinilor sau felul în care este percepută „lăutăria” în contemporaneita te.
2. Invidia care intervine în rândul lăutarilor și care pare că a luat o amploare considerabilă.
3. Preferința pentru o meserie mai lejeră decât aceea de lăutar.
113 Vezi Anexa II: Interviul nr. 2
114 Vezi Anexa II: Interviul nr. 4
115 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 6

34
4. Inflația foarte mare de formații noi, compuse din muzicanți care nu au avut vreo tradiți e
muzicală în familie și care sunt străini de etnia predominantă a lăutarilor (această problemă o vom
dezbate în capitolul următor).
Deși în sat a existat și există de multă vreme o „școală” de muzică, unul dintre muzicanți
(selectat după anumite aptitudi ni muzicale și pedagogice) fiind însărcinat cu învățarea doritorilor care
vor să deprindă lăutăria, foarte puțini dintre aceștia își mai manifestă vizibil interesul pentru această
practică.
Lăutarul Ion Argint găsește printre motivele acestei „tragedii” la nivel local și comoditatea sau
lejeritatea care pare să -i caracterizeze pe tinerii gorjeni care, poate că da sau nu, ar fi dorit să
perpetueze tradiția lăutărească a familiei și să colporteze repertoriul de cântece vechi.
„Șefu’, din toți copiii de -aici, el a învățat și cu frate -său. Ailanți n -a mai pus mâna. Să vă
spun de ce. A avut tot ce -au vrut ei. Păi mânca -i-ar tata, eu mă duceam… Doamne ia -mă…
Mă rugam de el… «hai mă să mergem la cântare». Acum nu, trebuie să mă duc eu să -i iau
de-acasă. Să -i iau de la poartă cu mașina. Nu mai… ”116 (Inf. Ion Argint, 76 a.)
Semnalul de alarmă este tras nu numai de către lăutarii în vârstă, ci și de către cei tineri, care
observă un declin evident al muzicii gorjenești, manifestat și din prisma dezinteresului aproape total
al copiilor de lăutari. Cu excepția unei singure famil ii care, în ultima vreme, s -a remarcat din ce în ce
mai mult în viața muzicală locală și ai cărei membri au între 19 și 28 de ani, nu am mai observat alți
tineri care să îmbrățișeze meseria sau măcar să facă o pasiune pentru un instrument anume.
Realitatea trebuie însă acceptată, chiar dacă multora le este greu. Nouă nu ne surâde pesimismul
și fatalismul care pot fi citite pe fața lăutarilor, având în vedere că o redresare a lăutăriei se poate
produce în viitor, iar criza ucenicilor să fie stopată.
3.4. Contracte și remunerații
Între cei care produc muzica (lăutarii) și beneficiarii ei (auditoriul) se stabilesc relații economice
specifice, bazate pe sistemul cerere și ofertă. Asemenea unui meșteșugar care după ce și -a finalizat
un produs îl vine în târg și l ăutarul își „vinde” aptitudinile muzicale în schimbul unui câștig material
(de obicei bani). Această tranzacție – performare muzical contra unei sume de bani – se realizează,
de regulă, printr -un contract încheiat între furnizori și beneficiari.
Principal ul eveniment pentru care sunt angajați lăutari cu care este încheiat un contract de
colaborare temporară este nunta. Aceasta reprezintă, de altfel, și principala oportunitate și resursă de

116 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 3

35 câștig material117. Contractul, numit tocmeală , fie că e realizat ver bal sau scris, prevede o serie de
îndatoriri ce trebuie respectate de ambele părți:
– lăutarii trebuie să aibă o atitudine obedientă (dar demnă) vizavi de nuntași, să fie serioși, să
nu producă distrugeri și chiar să nu bea;
– reprezentanții nunții trebuie să le asigure transportul muzicanților, în caz că aceștia provin
din altă localitate sau altă regiune;
– lăutarii nu au voie să încheie pentru aceeași perioadă un alt contract cu alți reprezentanți ai
nuntașilor după ce și -au dat cuvântul (s -au semnătura) unei anumite familii;
– reprezentanții nunții, la rândul lor, nu au dreptul să renunțe la lăutarii cu care au încheiat un
angajament în favoarea altora; etc.
Din aceste motive, la încheierea fiecărui contract, beneficiarii t rebuie să plătească o anumită
sumă de bani în avans, numită arvună . În cazul în care aceștia își schimbă orientările și decid să
apeleze la serviciile altui taraf de lăutari, banii plătiți în avans vor fi pierduți118. Acest sistem, fiind
unul aproape totalme nte cutumiar, se evidențiază prin corectitudine, judecată conform dihotomiei
moral -imoral. În cadrul acestor obligații inclusiv lăutarii au dreptul de a condiționa anumite lucruri:
„când tocmeam nunta, mai ales la Dolj, îi spuneam «n -are voie să se apropie de noi sau
să se ia de noi sau ceva…», « da, nea Pantelie ».”119 (Inf. Pantelie Rap, 80 a.)
Tocmirea nunților se face și acum aproape la fel ca în trecut, însă cu anumite excepții. În trecut
tocmirea unei nunți se făcea „față -n față”, pe viu. Majoritatea lăutarilor din Pârâu de Pripor (satul
având un statut deosebit și o mare căutare) aveau la poartă „firma”. Nuntașul care își propusese un
anumit taraf îl putea găsi astfel mult mai ușor pe șeful formației, după numele expus la poartă sau pe
grilajul casei. Aceste „firme” au supraviețuit până în ziua de astăzi, fie pentru a se dovedi „ce a fost
odată”, fie pentru rostul lor propriu -zis120. Angajamentul dintre lăutar și reprezentantul venit din
partea nuntașilor (de regulă nașul sau părinții mirelui ) era încheiat verbal sau scris (în funcție de
putința ambelor tabere). Lăutarul care încheia aceste tocmeli era în cele mai multe dintre cazuri șeful
de taraf, iar în absența lui una dintre rudele apropiate (soția în prealabil):
„(…) cum aveam eu nunta mea, Doamne… eu tomneam, eu rupeam chitanță, eu făceam
tot. Bărbatu -meu era la ansamblu, eu eram acasă. ”121 (Inf. Magdalena Cidoiu, 76 a.)
117 S. Rădulescu, op. cit. , 1996, p. 77
118 Ibidem , p. 78
119 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 2
120 Vezi Anexa V: Fotografiile 2 și 3
121 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 1

36 De foarte multe ori în trecut reprezentanții nunții cereau o audiție spontană lăutarilor pe care
voiau să -i tocmească , pentru a fi siguri de calitatea serviciilor lor:
„(…) care nu ne cunoștea zicea să dau și eu o probă, să…. Îi adunam pe băieți și cântam.
Și dacă omul era mulțumit, tomneam nunta, da. Nu s -a întâmplat niciodată câte nunți am
tomnit așa cu probă să nu le placă la oameni, nu… nu s -a întâmplat niciodată! ”122 (Inf.
Pimpi Enoiu, 69 a.)
În prezent nunțile se tocmesc cu ajutorul telefonului mobil. După ce a fost aranjată întâlnirea
cu șeful formației, reprezentantul nupțial se prezintă la casa acestuia pentr u a aranja evenimentul
propus. Atele se tocmesc direct prin telefon, nemaifiind nevoie de contactul vizual propriu -zis până
în ziua nunții.
„Acum prin telefon. (…) Te întreabă « ești liber pe… ». Și -atunci vine acasă și… vorbim,
da. Unii nu mai vin, to mnim direct pe telefon. ”123 (Inf. Pimpi Enoiu, 69 a.)
Nici probele de altădată par să nu mai aibă valoare în timpurile contemporane. Valoarea unui
lăutar este acum verificată prin intermediul online -ului. Muzicanții sunt căutați pe site -uri de video și
muzic ă (precum youtube) sau pe rețelele sociale de comunicare (precum facebook):
„Acum omu’ intră pe youtube, nu mai vezi cu sidiuri, cu ăstea… Dacă ești pe youtube și
ai foarte multe piese, colaje, live… să te vadă omu’ live la nuntă, te ia. Dacă nu, nu ex iști.
Nu ești pe youtube, nu exiști, nu știe nimeni de tine… Youtube -ul și facebook -ul acuma,
postează și… cu live -urile cu astea… ”124 (Inf. Izabela Pobirci, 19 a.)
Remunerația reprezintă forma prin care lăutarii sunt răsplătiți pentru performanțele lo r și
constituie, așa cum sunt de părere muzicologi români și străini deopotrivă, principalul element care
le conferă muzicanților statutul de profesioniști, atunci când trăiesc numai din așa ceva: „constituie
dacă nu unicul, în orice caz cel mai important dintre mijloacele de subzistență”125. Această formă de
răsplată adusă de către comunitate lăutarilor pentru serviciile aduse acestora îi recunosc muzicantului
profesionist, așa cum am amintit la începutul capitolului, un statut socioprofesional distinct.
În prezent, ca și înainte, remunerațiile se stabilesc de comun acord între părți, de regulă înainte
de desfășurarea evenimentului propriu -zis și se calculează în funcție de notorietatea sau popularitatea
pe care formația o are în cadrul localității sau județu lui.
122 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 5
123 Ibidem
124 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 4
125 S. Rădulescu, op. cit. , 1984, p. 9

37 „Vinea oamenii și mă lua. Dar eu cântam mai (…) Dacă venea unu’ la mine, parcă mi –
aduc aminte… o femeie… (…) «bă Pantelie, Ana nepoată -mea are nuntă, cât ceri?», «ce
vrei dumneata să -mi dai…», «bă, îți dau trei sute!», așa era banii atunci. Dar ăștia ai bătrâni
cânta cu o mie -o mie două sute. «Îs buni doamnă!». ”126 (Inf. Pantelie Rap, 80 a.)
Împărțirea remunerațiilor și a bacșișului adunat de pe urma nunții sau a altui eveniment festiv
se face fie în mod egal, fie diferențiat, în funcție de cum sunt prestabilite legăturile dintre membrii
tarafului. În unele cazuri, când împărțirea câștigurilor se face în mod diferențiat, șeful de taraf este
cel care își oprește o parte mai mare din bani, în detrimentul subalternilor. Dacă taraful este organizat
după criteriul familial, câștigurile nu se împart în niciun fel, toți banii ajungând în familie și fiind
folosiți de către toți membrii acesteia. În acest caz ne referim în prealabil la tarafurile a căror structură
bazată pe criteriul familial întrunește n umai membrii familiei nucleare.
„Egal! În mare parte da. Mai sunt și alții care nu procedează corect, da… (…) Adică ei să
ia mai mult, ații mai puțin… Dar corect ar fi egal pentru toată lumea. ”127 (Inf. Izabela
Pobirci, 19 a.)
sau
„Păi fiecare lua dreptul lui. Eu luam mai mult ca șef de orchestră. Eram șapte, împărțeam
banii pe șapte. Luam pe -o parte mai mult ca ei. ”128 (Inf. Pimpi Enoiu, 69 a.)
sau
„(…) înainte erau lăutarii care ziceau «bă, nu știu ce, nouă ni se cuvine așa» ziceau ăștia,
pentru c ă ei tocmiseră. Capii de taraf! Și probabil de -asta erau și mai avuți ăștia, că mai
erau și cum sunt ăștia -n politică, știi, de trag jar pe turta lor. Și atunci zicea, ei lua două
trei părți și împărțea, dă -le și la ăia… ”129 (Inf. Vasile Muscurici, 59 a.)
3.5. Instrumentele folosite – perspectivă diacronică și de gen
În urma anchetelor de teren întreprinse în satul Pârâu de Pripor am surprins următoarele
instrumente folosite de către lăutarii băștinași: vioara, viola (braciul), basul, acordeonul și chitara.
Din punct de vedere istoric, cele mai vechi instrumente folosite de către lăutarii din Pârâu de
Pripor sunt vioara, braciul și basul, mânuite cu pricepere exclusiv de către bărbați.
126 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 2
127 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 4
128 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 5
129 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 6

38
Vioara reprezintă instrumentul căruia îi este acordată cea mai mare atenț ie, atât din pricina
vechimii ei, cât și datorită rolului ei principal în cadrul formației. Rolul pe care aceasta îl îndeplinește
este aproape în totalitate cel solistic, chiar dacă muzicanții obișnuiesc să întrețină cu aceasta și
compartimentul secund, ma i ales în intervalele dintre riturnele. Violoniștii din tarafurile gorjenești
sunt prin excelență capii (șefii) de taraf. Deși n -am mai întâlnit această practică și la lăutarii
contemporani, lăutarii vechi obișnuiau să folosească scordaturi (acordaje speci ale), „pentru a obține
efecte sonore speciale”130 atunci când cântau „bulgărește”, „sârbește” sau „turcește”. Pentru cântarea
„bulgărească” ei foloseau o scordatură ce presupunea coborârea coardei sol la re, muzicantul cântând
pe re și atingând în timpul per formării cu arcușul coarda sol (coborâtă și ea la re). Erau obițnuite astfel
imitații ale cimpoiului, fiind asigurate (cu ajutorul acestei scordaturi) atât partea solistică, cât și isonul
specific „cimpoieresc” (prin coarda sol coborâtă la re)131.
Viola, den umită local braci , este un instrument folosit exclusiv pentru acompaniament. În
tarafurile vechi braciul avea o importanță aparte, susținând întreaga armonie alături de bas. Pe timpuri
erau întâlnit și braciurile cu numai trei strune, lipsindu -le coarda ce a mai subțire.
Basul este și el un instrument folosit exclusiv pentru acompaniament. Deși acompaniamentul
armonic nu este mai niciodată centrat pe bas, spre deosebire de braci, rolul acestuia este de a întări
execuția colegilor din compartimentul acompania tor și a celui/celor din compartimentul solistic.
Rezonanța pe care o produce („se aude tare”) îi conferă o importanță deosebită în cadrul formațiilor,
fiind deseori numit și „cheia muzicii”. Așa cum preciza și Gheorghe Ciobanu în ceea ce privește
instrume ntele folosite de către lăutarii lui din Clejani, basul este instrumentul căruia „nu i se acordă
importanță prea mare”132, dar relevanța lui în taraf este dată tocmai pentru că susține „fundamentul
armonic al acompaniamentului”133.
Acordeonul este un instrumen t relativ tânăr, care conține „o claviatură ca aceea a pianului”134
și care este folosit pentru a executa atât melodii solistice, cât și acompaniamente armonice. În Pârâu
de Pripor acordeonul a pătruns după cel de -Al Doilea Război Mondial, când celebrul lăut ar Vasile
Mândru i -a adus fiicei lui un acordeon mic, cu 30 de bași (acordeoanele mici, diatonice, conțin un
număr mic de clape și câțiva bași fundamentali, necesari acordurilor de tonică și dominantă135). Acest
moment a fost reținut de către mai toți lăutar ii bătrâni din Pârâu de Pripor care ni l -au confirmat și
reconfirmat de fiecare dată:

130 T. Alexandru, op. cit. 1956, p. 128
131 Ibidem , p. 128 -129
132 Gh. Ciobanu, op. cit. , 1969, p. 9 -10
133 T. Alexandru, op. cit. , 1956, p. 137
134 Ibidem , p. 95
135 Ibidem

39 „Primul acordeon care l -a adus aici în sat l -a adus Mândru! Vasile Mândru l -a adus.
Primul acordeon. ”136 (Inf. Ion Argint, 76 a)
sau
„(…) el [Vasile Mândru ] a adus acordeon prima dată aici, pe fie -sa de -a învățat -o la
acordeon. ”137 (Inf. Pantelie Rap, 76 a.)
La scurt timp acest instrument s -a răspândit în aproape tot județul, fiind îmbrățișat în special de către
femei. Cam din acest moment încep femeile să cânt e în taraf, nu numai ca acordeoniste, dar și ca
soliste vocale138. Și astăzi întâlnim în Pârâu de Pripor numeroase bătrâne care au cântat și încă mai
cântă cu acordeonul și cu vocea, foarte multe dintre ele fiind învățate de către lăutarul Aurel Muscurici
(violonist, acordeonist și basist):
„(…) tata [Aurel Muscurici ] a învățat și femeile la acordeon. (…) Îi învăța și cu vioara și…
Și le lua pe femei pentru ca să le dea o meserie în mână… le lua „uite ia și tu un acordeon,
hai să te învăț la acordeon, uite asta -i grifura, uite așa trebuie să acompaniez, uite ăsta -i
do, ăsta -i fa, ăsta -i sol, ăsta -i re și uite cum trebuie să faci”. Mai și cânta cu ele cu vioara
„uite mai acompaniezi așa, mai faci așa”. Și așa uite a luat naștere și au învățat mai toate
femeile au învățat cu acordeoanele. Aicea -s foarte multe femei care cântă cu
acordeonul ”139 (Inf. Vasile Muscurici, 59 a.)
Chitara, mai recentă decât acordeonul în satul Pârâu de Pripor, a apărut în a doua jumătate a
secolului trecut, servind aproape exclusiv pentru acompaniament. Apariția chitării în tarafurile din
Pârâu de Pripor ne -a fost confirmată de către muzicianul Vasi le Muscurici, fiind indirect responsabil
pentru acest fapt:
„Chitara a apărut târziu, chiar de după nunta mea… deci cu Gabi. A apărut chitara ca un
instrument de armonie… ăăă… și -am zis nea Cicea de la Craiova, care au rămas toți când
au văzut cum se poate face acompaniamentul făcând bas și armonie, cu ciupirea corzilor
de a prinde un acord întreg. ”140 (Inf. Vasile Muscurici, 59 a.)
Comparativ cu celelalte centre lăutărești din Gorj, unde chitara este un instrument aproape exclusiv
feminin, ea este folo sită aici mai mult de către bărbați. Deși nu se bucură de popularitatea pe care a
136 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 3
137 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 2
138 În restul județului femeile cântau de multă vreme în taraf, fiind cântărețe și chitariste, cam începând cu anii imediat
următo ri Primului Război Mondial, la Tismana, la Runcu, la Târgu Cărbunești, la Lelești etc.
139 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 6
140 Ibidem

40 avut-o acordeonul, ea s -a insinuat ușor ușor în tarafurile lăutărești, în special prin intermediul
lăutarilor veniți și stabiliți în Pârâu de Pripor prin căsătorie (majoritat ea bărbați):
„Cu chitara avem de la Târgu Jiu aici în sat. Pe -urmă… s -au învățat copii din ăștia… da’
îs veniți, îs însurați aici la noi și -a mai dat drumul, de -au cântat… Dar din sat niciunul nu
s-a învățat la chitară. Numa’ la vioară. La vioară, la acordeon, la asta… la orgă. ”141 (Inf.
Pantelie Rap, 80 a.)
sau
„La noi nu erau chitariști aici. Acuma au început să mai vină băieții… (…) Sunt veniți, da.
Sunt căsătoriți aici la noi, da da ”142 (Inf. Pimpi Enoiu, 69 a.)
Ca instrument cu posibilități arm onice și ritmice mari, chitara le permite lăutarilor să execute cu
ușurință formule de acompaniament care să cuprindă sonorități de bas și contratimpi143. Chitarele
instalate în tarafurile din Pârâu de Pripor sunt cele obișnuite, clasice, care conțin toate c ele șase strune
necesare execuției muzicale144.
În timpurile recente au pătruns în satul Pârâu de Pripor instrumente a căror funcționare este
condiționată de alimentarea lor la o sursă de electricitate. Este vorba de instrumentele electrice și
electronice, d intre care se evidențiază sintetizatorul (orga). Posibilitățile acestui instrument, care în
mare măsură le încorporează aproape pe toate celelalte (chitară, braci, bas, acordeon), par a fi
nelimitate, lăutarii (tineri sau de vârsta a doua în prealabil) îmb rățișându -l în special pentru sonoritatea
puternică (dacă este conectată la o stație de amplificare, în cazul în care nu o conține deja) și pentru
faptul că îi scapă de „povara” celorlalte instrumente de acompaniament145:
„ăștia sunt învățați cu păcănelele, cu orga… Ea îi bună, că te salvează de tot. Și de bas și
de țambal și de tot ce vrei mata… ”146 (Inf. Pantelie Rap, 80 a.)
3.6. Taraful și armonia lăutărească. Execuția în taraf
Ansamblurile pluri -instrumental și/sau vocal -instrumental în care sunt organizați lăutarii în
general poartă denumiri diferite. În cazul lăutarilor din Pârâu de Pripor, termenii pe care aceștia îi
141 Vezi Anexa II: Interviul nr. 2
142 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 5
143 T. Alexandru, op. cit. , 1956, p. 119
144 În alte zone din Gorj, precum Brădiceni sau Târgu Logrești, chitarele conțin numai trei sau patru corzi, restul fiind
scoase deoarece sunt socotite inutile acompaniamentului armonic practicat de femeile din zonele respective.
145 Aici intervine și problema c âștigului material, care poate fi mai ușor împărțit cu un cântăreț de orgă decât cu ceilalți
instrumentiști: acordeoniști, chitariști, braciști și basiști.
146 Vezi Anexa II: Interviul nr. 2

41 folosesc pentru a -și denumi formația sunt banda și taraful . Noi am preferat s ă utilizăm termenul
generic de taraf pentru a denumi aceste formații și modelele lor.
Taraful, indiferent de componența instrumentală sau de dimensiunile acestuia, deține o structură
funcțională binară. Cele două structuri care se evidențiază sunt: compart imentul solistic pe de -o parte
și compartimentul acompaniator pe de altă parte147.
1. Compartimentul solistic, referindu -ne strict la taraful tradițional gorjenesc, este compus din
maximum trei instrumente în registru acut, „cu resurse tehnice preponderent s au exclusiv
melodice”148.
Din cadrul acestui compartiment se evidențiază șeful de taraf (numit și primaș sau prim ), care
deține rolul de coordonator nu numai al grupului său solistic (de cele mai multe ori el este singurul
care deține această funcție), ci a l întregii formații (inclusiv grupul secund, acompaniator). Se remarcă,
de asemenea, și ca șef de partidă. Fiind singular în cadrul tarafurilor, în majoritatea cazurilor primașul
este primul (sau singurul) violonist149.
După cum precizează și etnomuzicologu l Speranța Rădulescu, primașul deține, prin calitatea lui
de conducător, mai multe atribuții în taraf, dintre care vom enumera și noi câteva pe care le vom
adapta după lăutarii noștri cercetați: cunoașterea repertoriului local mai decât ceilalți instrument iști
componenți, actualizarea permanentă a repertoriului, stabilirea tempo -ului prin execuția câtorva
măsuri de „țiitură” și indicarea momentului „de atac al cadenței finale”150, supravegherea evoluțiilor
colegilor de taraf și a modului în care curge acompan iamentul, reprezen -tarea tarafului în relațiile cu
auditoriul/beneficiarii151 și altele.
2. Compartimentul acompaniator este compus din maximum șase, evoluția lui fiind controlată de
către șeful partidei secunde152.
Acesta nu deține autoritatea primașului, care controlează în realitate și acest compartiment, dar
are rolul de a -i coordona pe ceilalți membri ai grupul secund (numiți secundași ); de obicei este
instrumentistul cu cele mai bune aptitudini armonice, deseori cântând la instrumentul care constituie
centrul armonic al tarafului. Spre exemplu într -un taraf ale cărui idiomuri armonice sunt centrate pe
acordeon, atunci acordeonistul va fi șeful compartimentului acompaniator. Acest fapt, însă, este
condiționat și d e numărul de instrumente de acompaniament existente în formația lăutărească.
147 S. Rădulescu, op. cit. , 1984, p. 16
148 Ibidem
149 În general vioara deține supremația în cadrul formațiilor pluri -instrumentale.
150 S. Rădulescu, op. cit. , p. 17
151 Ibidem , p. 19
152 Ibidem , p. 20

42 Delimitarea se face în acest caz în funcție de: „bogăția disponibilităților armonice”, vechimea pe
care o are în grupul acompaniator, prestigiul instrumentiștilor153 etc.
Tarafurile gorjenești au suferit transformări din punct de vedere structural, de -a lungul secolului
trecut, datorate în special valurilor de noi instrumente „la modă” care s -au produs.
Modelul generic al tarafului tradițional gorje nesc pe care ni l -a propus și Constantin Brăiloiu
(după ce l -a observat în cercetările de teren) prin intermediul discurilor realizate cu lăutari gorjeni la
diferite case discuri sub supravegherea Arhivei de Folklore a Societății Compozitorilor Români este
următorul:
•vioară – violă (braci) – chitară – contrabas
Este evident că modelul propus de noi presupune doar structura instrumentală, nu și numărul
de instrumente de același tip care poate să fie mai mare (de pildă – două viori solistice sau două viori
secunde sau două braciuri). Acest aspect este valabil pentru toate modelele ce vor mai fi construite.
Modelul de mai sus a fost observat și integrat de către Speranța Rădulescu în lucrarea sa despre
taraf și clasificarea tarafurilor, figurând ca „modelul 2”, adică cel care introduce „chitara cobzită” în
„centrul grupării acompaniatoare”154. Specificitatea locală este dată tocmai de instrumentul principal
de acompaniament, chitara, mânuită aproape numai de către femeile lăutărese, care erau în același
timp și câ ntărețe vocale. Introducerea acestui instrument în taraful gorjenesc s -a produs, cel mai
probabil, înaintea primei conflagrații mondiale. Execuția instrumentală însă este cea care ne atrage
atenția într -un mod cu totul deosebit, căci interpreții și interpr etele de chitară foloseau exclusiv
acorduri majore, așa cum ne sunt ele descrise de către Tiberiu Alexandru: „obținute scurtând toate
coardele deodată, prin apăsarea degetului în aceeași cază”155. În condițiile în care creațiile folclorice
gorjenești mai vec hi sunt preponderent minore, acompaniamentul armonic cu acorduri perfect majore
(chitarele, care nu aveau mai mult de patru corzi, erau acordate în re major) conferă performanței
muzicale o sonoritate stridentă. Tocmai această disonanță a devenit o trăsătu ră de bază a stilului
gorjenesc.
Modelul vechi al tarafului specific satului pe care l -am cercetat (Pârâu de Pripor) este de tipul
următor, în funcție de compoziția instrumentală modificată:
•vioară – braci – contrabas
•vioară – vioară secundă – braci – contrabas
În acest sens ne stau drept dovadă tocmai mărturiile lăutarilor cercetați:
153 Ibidem , p. 20 -21
154 Ibidem , p. 27
155 T. Alexandru, op. cit., 1956, p. 319

43 „(…) î nainte se cânta decât cu un braci, cu un bas și cu un acordeon. Acordeonul a apărut
târziu, dar fără acordeon. Două braciuri se cânta și contrabas. ”156 (Inf. Pimpi Enoiu , 69
a.)
sau
„Când au ieșit chitările aicea, se râdeau ăștia pe -aicea «că ce? cu chitara…», dar la noi
acolo, în partea aia, cu chitara era baza! (…) Da’ aicea cântau numa cu basul și cu
braciul. ”157 (Inf. Magdalena Cidoiu, 76 a.)
După încheierea celui d e-Al Doilea Război Mondial, din momentul în care în sat a fost adus
acordeonul, structura tarafului s -a schimbat, fiind introdus acest nou instrument pe care timpul l -a
„tradiționalizat” din aproape toate punctele de vedere. Modelul tarafului tarafului tra dițional din Pârâu
de Pripor, rămas aproape neschimbat până în zilele noastre, este:
•vioară – acordeon – contrabas
•vioară – acordeon – braci – contrabas
•vioară – vioară secundă – braci – acordeon -contrabas
În prezent, deși stă în picioare, modelul este deseori supus interschimbabilului, dat fiind faptul
că în sat au mai pătruns, tot în a doua jumătate a secolului trecut țambalul mic și chitara. Ce -i drept
țambalul mic a dispărut complet, în schimb chitara ex istă și figurează ca instrument de bază în tarafuri
la diverse evenimente, de multe ori în detrimentul acordeonului. Putem găsi astfel modele de tarafuri
de tipul celor interbelice: vioară – braci – chitară – contrabas, dar și tarafuri lărgite, care conțin și
acordeon și chitară (intervenind astfel o dispută pentru supremația armonică), de tipul: vioară –
acordeon – chitară – braci – contrabas.
Valul de noi instrumente electrice și electronice a dat și el naștere unui nou tip de taraf, însă de
această dată unul modern, care mai păstrează legătura o legătură cu cel tradițional prin folosirea
instrumentelor reci de acompaniament precum braciul și basul (și aceasta destul de rar). Este greu de
realizat un model unic al tarafului modern gorjenesc, de aceea vom î ncerca să schițăm câteva astfel
de modele:
•vioară – orgă
•vioară – orgă – contrabas
•vioară – orgă – braci – contrabas
•vioară – orgă – chitară – braci – contrabas
•vioară electrică – orgă
156 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 5
157 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 1

44 •vioară electrică – orgă – chitară electrică
Creațiile folclorice gorjen ești din trecut au fost construite pe un substrat pentatonic, deseori
ascuns sub fraze melodice cu înălțimi fluctuante. Intervențiile lăutarilor, în special cele ale
violoniștilor, le -au schimbat tonica prin execuțiile lor cu decalaje lejere, umplându -le mai ales cu
glissando -uri descendente. Scheletul pentatonic al melodiilor este observabil și astăzi.
În ceea ce privește acompaniamentul armonic folosit de tarafurile tradiționale din Pârâu de
Pripor, se remarcă din nou cel disonant – acompanierea într -o tonalitate majoră pe ste o melodie
minoră. În trecut acesta era construit prin alternarea a două sau trei acorduri majore atacate în același
timp și care a dat naștere unei formule de figurație armonică tipic gorjenească numită „dreaptă” sau
„românească”. Cri ticată de mulți muzicanți școliți sau mai tineri, pare -se că această formulă de
acompaniament a fost corectată forțat:
„Disonante! Pentru că fiind o tonalitate majoră de exemplu… să zicem așa… un do major,
cânți cu mi natural și te acompaniază cu do mi nor. Ăla o să aibe mi bemol în acord. O să
aibe două mi bemol sol… o să aibe (râde) și are și trei bemoli, deci are si bemol, mi bemol,
la bemol și…. mai poți să mai cânți (râde) cântând cu major care n -are nimic la cheie?
Deci do majoru’ n -are nimic l a cheie, do minoru’ are trei bemoli, ce mai faci? (râde) Deci
structura armonică și asta era chestia… După aceea s -au denaturat ăstea, mai ales la
valoarea care am impus -o eu studiind atâta muzică. Și nu mai puteam să suport așa ceva,
n-aș putea să mai s uport să cânt așa… ”158 (Inf. Vasile Muscurici, 59 a.)
sau
„unii-l aud, unii nu. Da’ în general noi țîganii și ăștia, noi suntem născuți cu el și îl auzîm!
(…) Poate atuncea demult nu se știa de major, de minor, de ăștea. Se cânta tradițional,
exact simplu cum spusărăți, do sau în re acordată chitara… Și ei nu știau atunci să
diferențieze minor, major… (…) Mie mi -ar place să cânt pe muzică tradițională numa i așa
cu major, da să nu prind minor deloc, că așa cânta odată bătrânii. ”159 (Inf. Adrian Pobirci
jr., 28 a.)
În prezent execuția lăutarilor a suferit transformări evidente, datorate în special modelelor
impuse de ansamblurile folclorice (din care au și făcu t parte mulți dintre ei). Acum violoniștii încearcă
să evite din ce în ce mai mult execuțiile legănate sau pline de glissando -uri descendente. Execuția lor
a căpătat o formă standardizată, în opt timpi egali. Instrumentiștii din compartimentul acompaniator
158 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 6
159 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 3

45
folosesc acorduri clare, adecvate tonalității melodiei solistice (a fost eliminată acompanierea
disonantă dată de acordurile majore) într -o succesiune rapidă. Acompaniamentele sunt mult mai
variate decât cele din trecut, dețin funcții tonale proiectate as upra melodiilor. Formula veche
„dreaptă” sau „românească” (acompanierea majoră) mai este folosită numai atunci când lăutarii sunt
siguri că cei din audiență vor „gusta” sonoritățile disonante ale muzicii de taraf din trecut. Toate
aceste înnoiri ale execuț iilor au condus la o atenuare a specificității muzicii gorjenești care, supusă
acum tonalităților și arhitecturii melodice occidentale, se apropie din ce în ce mai mult de modelele
folclorizate propuse de regiunile limitrofe (Muntenia, Banat).
3.7. Improvi zația – forme de manifestare
În cântarea lăutărească improvizația joacă un rol deosebit, fiind o „formă elementară de
manifestare a activității muzicale”, în cadrul căreia funcționează concomitent „creația” și
„interpretarea”160. Funcția creatoare se întrepătrunde cu cea interpretativă dând naștere, în timpul
performării, unor noi și noi variante de melodii, instrumentale sau vocal -instrumentale.
Lăutarii gorjeni apelează la improvizație în cadrul oricărei performări le este îngă duită. Ea se
poate manifesta în două moduri: la nivelul interpretării muzicale sau la nivelul cuvintelor cântate.
În ceea ce privește improvizația la nivel muzical, între primele astfel de elemente se evidențiază
țiiturile pe care încearcă să le execute muzicanții novici, aflați încă în faza uceniciei161. Modul și
maniera în care aceștia le încearcă, nestăpânind tonalitățile de bază, este una clar improvizată. În
mintea lor există un model relativ standard, propus de către ma estru, care în momentul în care este
reprodus capătă o formă figurată, distinctă față de cea generatoare.
Exemplul cel mai grăitor de formă improvizată este doina. Asupra ei ca specie vom reveni într –
unul dintre capitolele următoare. Din punct de vedere mu zical doina se constituie, asemenea țiiturilor
instrumentale, dintr -un model generator (în cazul doinei o linie melodică nemăsurată, de formă liberă)
pe care majoritatea gorjenilor îl au în memorie (deși nu cântă). Acest model, condiționat de câteva
partic ularități stilistice ale doinei (forma rubato de interpretare, utilizarea recitativelor etc.), este
reprodus de către fiecare lăutar într -o manieră proprie.
Respectarea canoanelor ce privesc interpretarea nu obligă muzicantul s -o performeze într -un
mod st andard, cum de altfel nici nu este posibil. După modelul muzical (tiparul melodic162) schițat

160 Gh. Ciobanu, op. cit. , p. 124
161 B. Lortat -Jacob, op. cit. , p. 48
162 Gh. Ciobanu, op. cit. , p. 130

46 într-un anume fel în mintea fiecărui lăutar, cântecul este compus și recompus cu fiecare ocazie, în
sensul realizării unei noi variante, după tipul celorlalte.
La n ivelul cuvintelor cântate, versificate, improvizația se manifestă compunerea propriu -zisă
de versuri, după un tipar tradițional evident, ori prin contaminarea sau adaptarea altora la situația
contextuală:
„De exemplu, eu mi -amintesc tata, dacă nu știa, să zicem, un cântec, nou să zicem, îi
spunea „stai că ți -l fac”. I -l făcea până la urmă, se interesa până la urmă „stai că ți -l fac
după o pauză” sau ceva. După aceea avea și darul de a mai și compune din mers așa. (…)
Și alte versuri pe melodia de și mai i mproviza și alte versuri și tot îi făcea în așa fel de
omu’ era foarte mulțumit și atunci nu mai era nicio problemă. ”163 (Inf. Vasile Muscurici,
59 a.)
Acest talent pe care îl dețin lăutarii, să „facă” pe loc versuri pentru a satisface nevoia muzicală
a bene ficiarului, se circumscrie cunoașterii unui repertoriu bogat de cântece.
Prin improvizație lăutarul dă naștere unei noi variante, pe care o îmbracă în forme distincte.
Improvizația de acest tip este condiționată în principal de starea de spirit a benefici arului, lăutarul
trebuind să -și exercite acest talent pentru a -și mulțumi persoana căreia își oferă serviciul. Astfel, dacă
cel care căruia îi cântă este supărat, lăutarul trebuie să -i cânte de supărare, dacă este îndrăgostit,
trebuie să -i cânte de dragost e, dacă are dușmani, trebuie să -i cânte despre dușmani și tot așa,
personalizând modelul de texte înmagazinate în minte după circumstanțele date.
163 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 6

47 IV. OCAZIILE DE PERFORMARE
4.1. Se mai cântă tradițional ?
Între muzică și tradiție există o legătură indispensabilă. Așa cum preciza și Laurent Aubert,
această legătură este una foarte complexă, din pricina plurivalenței tradiției, care poate fi un proces
de transmitere, un element care leagă trecutul (mai îndepă rtat sau mai apropiat) de prezent.164 Cu alte
cuvinte putem spune că tradiția înglobează întregul patrimoniu al unei colectivități. Legătura cu
muzica este una indispensabilă deoarece aproape niciun moment festiv nu este lipsit de muzică. Dacă
legăm termenii unul de celălalt, inversându -i, reiese construcția „muzică tradițională”, ceea ce capătă
semnificații și înțelesuri speciale, cu sensuri multiple. Pe de -o parte poate trimite către muzica
performată în mod tradițional în cadrul unor festivități, dar poate , pe de altă parte, să ne trimită către
muzica unei colectivități ce se transmite pe cale orală (noi o numim muzică de tradiție orală), dar și
care este performată într -un mod tradițional, cu instrumente tradiționale (sau tradiționalizate mai
recent).
Func ția identitară a muzică, din postura de obiect comun (care aparține unei anumite
colectivități), este mai întâi conformă unui model tradițional, căpătând o formă în momentul în care
este performată de către muzicanți165. Acest model tradițional presupune o i nterdependență între
context și muzică.
Aspectul asupra căruia vom stărui aici este dacă muzica în cadrul unui context festiv mai este
cântată tradițional. Cântarea tradițională la care ne referim noi se referă la felul în care aceasta este
executată, cum și cu ce. În concepția noastră, ca a mul tora de altfel, tipul acesta de performare se
referă în principiu la execuția muzicii în taraf (tradițional) și cu instrumente reci, specifice
particularităților locale.
Supuși normelor sociale, lăutarii trebuie să se adapteze în funcție de cerințele publi cului și modă
(efemeră sau înrădăcinată), ținând seama și de faptul că sărbătorile sunt dinamice și au o natură atât
conservatoare, cât și transformatoare (înnoitoare)166. Dacă aruncăm o privire asupra trecutului istoric,
îi surprindem pe lăutari (nu numai g orjeni) performând un anumit repertoriu, într -un anume fel și cu
164 L. Aubert, op. cit. p. 35
165 B. Lortat -Jacob, op. cit. , 1994, p. 16
166 Ibidem , p. 7

48 anumite instrumente. Trecerea timpului i -a obligat pe muzicanți să renunțe la anumite piese din
repertoriu, la vestimentație, la anumite instrumente și la un modul de interpretare.
În trecutu l recent îi surprindem pe lăutari cântând la diverse evenimente festive marcante ale
vieții satului, precum hramurile, horele duminicale, târgurile sau ritualurile de tot felul. Acest rol, de
activiști ai vieții muzicale legată în principal de sărbătorile locale, le -a fost încredințat de către
gorjenii de rând, la fel ca o bună parte din muzica lor rituală, pentru a nu mai fi ei nevoiți să și -o
performeze cu fiecare ocazie festivă. Profesionalizându -se în această direcție, lăutarii au preluat tot
ce li s -a dat, începând să -și îndeplinească rolul amintit mai sus, ba chiar mulându -se și adaptându -se
după preferințele gorjenilor, ținând cont și de faptul că sărbătorile funcționează după un anume sistem
de reglementare care „impune comportamente și coordonează r oluri”167. Un motiv pentru care
gorjenii le -a încredințat lăutarilor acest repertoriu și le -a atribuit această funcție este acompaniamentul
armonic folosit în taraf, căci țăranul român nu a practicat niciodată armonia, dar a preferat -o în
detrimentul cântări i lor omofone.
În prezent taraful tradițional, în forma sa descrisă în capitolul anterior, putem spune că a devenit
o raritate. Ocaziile pentru care lăutarii din Pârâu de Pripor se mai reunesc în taraf, cu instrumentele
tradiționale specifice, au devenit, pe parcurs, din ce în ce mai puține. Acest lucru se datorează și
pierderii temporare sau definitive a conștiinței locale în ceea ce privește anumite practici rituale și/sau
festive.
Spre exemplu, până nu demult, lăutarii erau cei care, în cadrul sărbători lor de iarnă, performau
colinde168 laice sau religioase în taraf, la casele gorjenilor mai mult sau mai puțin înstăriți (din câte
înțelegem, nu prima starea materială). După ce cântau colindele „de afară” și „din casă”, mai
interpretau, în funcție de cerințe le celui colindat, cântece de ascultare sau de joc vocal -instrumentale
sau instrumentale, primind în schimb băutură (de obicei țuică) și în special bani. Această practică era
una destul de veche la nivel local și județean, dacă ne ghidăm după mărturiile lă utarilor:
„…eu așa m -am născut! (…) c u lăutari colindători de la mine de -acolo. Și pe urmă când
am venit aicea iar la fel. Da! Te aștepta lumea! Toată lumea te aștepta. Toată lumea de –
abia te vedea că te duci. ”169 (Magdalena Cidoiu, 76 a.)
Acum ea și -a pierdut din însemnătate; rareori lăutarii colindători mai îndeplinesc această funcție
rituală, căci gorjeanul de rând nu mai conștientizează relevanța acestui fapt, pe care de altfel nici nu –
l mai receptează.
167 Ibidem , p. 15
168 Vezi Anexa II I: Titlul nr. 1 și Anexa III : Partitura nr. 1
169 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 1

49 Din multitudinea de ocazii de altădată, singur ele în care astăzi lăutarii se (mai) adună în taraf
și își performau muzica în cadrul lor festiv, cum spun mulți dintre ei, „ca pe timpuri” (și acelea deloc
ancestrale, ci destul de recente) sunt aniversările, onomasticile, nedeile, „cramurile” (hramurile ) și
foarte rar câte -o nuntă sau un botez.
Fiind petreceri populare restrânse, cu caracter individual sau colectiv (într -o mică măsură),
aniversările, onomasticile, nedeile și hramurile cer la rândul lor formații restrânse (de obicei o vioară,
un acordeon, un braci și un bas). Mai mult de -atât, faptul că sunt restrânse și întrunesc doar grupul
membrilor unei/unor familii și nu întreaga comunitate, fac ca ele să nu necesite sonorizare. De aici și
preferința pentru instrumentele reci, tradiționale.
Pe lângă aceste ocazii, din ce în ce mai rare și ele în ultima vreme, mai sunt festivalurile locale
care își propun să conserve și să promoveze taraful tradițional gorjenesc, dar asupra cărora vom reveni
și le vom de dezbate mai pe larg mai târziu.
De ce nu se mai cântă tradițional în general? Răspunsul nostru coincide într -o anumită măsură
cu cele ale informatorilor noștri și l -am anticipat puțin mai sus: sonorizarea. Într -un cadru festiv mai
larg, cum este nunta, pare să fi devenit dificilă (atât pentru muzicanți, cât și pentru nuntași) cântarea
„printre mese”, „la ureche”. Astfel sonorizarea a devenit indispensabilă, la pachet cu un instrument
care să le cuprindă pe toate celelalte din compartimentul acompaniator. Este vorba de sintetizator
(orga electronică), ce cuprinde în memoria ei bas și sonorități de chitară, țambal sau acordeon. Din
această cauză instrumentele tradiționale de acompaniament devin fastidioase și superflue.
Ne-au surprins, însă, categorisirile pe care lăutarii le fac în ceea ce -i privește pe a scultătorii lor,
fiindu -ne confirmată premisa cum că oamenii „mai cultivați” sunt cei care preferă cântarea
tradițională:
„La oamenii mai cultivați, care nu -i place stația, nu -i place orga. Vrea la rece acolo să
cânți frumos, ușor. ”170 (Inf. Magdalena Cidoiu , 76 a.)
sau
„Mai sunt oameni care le place… Oameni cultivați, oameni cu carte, oameni da… Te sună
«mie îmi vii, da -mi vii fără orgă, îmi vii așa cum se cânta odată» ”171 (Inf. Izabela Pobirci ,
19 a. )
Alți lăutari și -au exprimat punctul de vedere cu privire la orgă și alte instrumente electrice
(vioara electrică, chitara electrică ș.a.) observându -le atât calitățile, cât și defectele. Asupra acestui
aspect vom reveni în subcapitolul imediat următor.
170 Vezi Anexa II: Interviul nr. 1
171 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 4

50 4.2. Nunta contemporană vs. taraful tradițional
Principalul context festiv în care lăutarii au un rol însemnat, prezența lor fiind aproape absolut
necesară, este cel nupțial (nunta), de unde și dictonul „nuntă fără lăutari nu se poate”.
Necesitatea lor în cadrul nunții este dat de faptul că ei execută muzica de -a lungul mai multor
etape ale ritualului propriu -zis172. De aceea nunta reprezintă evenimentul major în care lăutarii sunt
tocmiți să -și îndeplinească rolul profesional cu care au fost investiți.
Nunta contemporană nu se deosebește foar te mult de nunta „tradițională”, în special în ceea ce
privește etapele principale: învelitul miresei, bărbieritul ginerelui, împodobitul bradului etc. Evident
că și muzica corespunzătoare acestor etape și -a păstrat forma tradițională. La fiecare nuntă
gorjenească lăutarii interpretează cântecul miresei („Ia-ți mireasă ziua bună”) în momentul în care
miresei i se pune voalul pe cap și trebuie să plece de acasă, cântecul ginerelui în momentul în care
acesta este bărbierit, hora și sârba atunci când mireasa m erge „la udat”, când este împodobit bradul
sau (în mod simbolic) „zorile de dimineață” în zorii zilei după nuntă. Este adevărat că multe dintre
aceste momente nu mai sunt realizate ca în trecut, intervenind aici mutațiile funcționale. Unele au
suferit tran sformări, altele au fost substituite de practici mai noi. O transformare evidentă este
vestimentația principalilor protagoniști: mirii care parcurg acest rit de trecere. Acest lucru a fost
observat încă din anii ’70 de către etnomuzicologul francez Bernard Lortat -Jacob, care observa că la
nunțile din Oltenia, Muntenia și Transilvania hainele țărănești (de sărbătoare) ale mirilor au fost
înlocuite de rochia albă în cazul miresei și costumul „nemțesc” în cazul mirelui173.
Fiind principalii animatori ai nunții ( deținând o dublă -funcție: muzicanți și maeștrii de
ceremonii, cum am precizat și în capitolul anterior), lăutarii gorjeni sunt cei care îi dau un sens
cadrului festiv și care sunt capabili să cânte toată muzica cerută de convivi174.
Lăutarii bătrâni își aduc aminte cu nostalgie nunțile din trecut, unde îndatoririle lor erau mult
mai multe decât în prezent, necesitând o rezistență fizică și psihică colosală. Nostalgia lor privește în
mod vădit durata nunților, care în contemporaneitate s -a restrâns de la trei zile la una singură, prin
aceasta tachinându -i (indirect) pe lăutari tineri, scutiți de eforturile din trecut:
„Eu când cântam eu era nunta de trei zile. Cântam sâmbătă, duminică, luni, până luni
noaptea. Vorba lu’ ăsta… lu’ Vasi, se cânta până rămânea m ireasa gravidă! (râde) Acuma
e fericire de ei, că cânți o seară și gata! ”175 (Inf. Magdalena Cidoiu, 76 a.)
172 M. Beissinger, op. cit. , 1991, p. 43
173 B. Lortat -Jacob, op. cit. , 1994, p. 18
174 Ibidem , p. 17
175 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 1

51 sau
„Trei zîle. Da’ acuma ești boier, acum. Acu’ cânți câteva ore sâmbătă sau… și duminică
dacă mai face cuscrii… ”176 (Inf. Pantelie Rap, 80 a.)
Un aspect marcant care trebuie observat și dezbătut este felul în care se cântă în prezent la
nunțile gorjenești. La prima vedere, muzica pe care o auzim la nunțile contemporane poate fi șocantă.
Efectele sonore ale orgii și volumul boxelor fa c ca această muzică să nu mai aibă nicio legătură cu
trecutul. Repertoriul performat în seara nunții este și el unul care a suferit transformări, fiind divizat
în două jumătăți: una pur gorjenească și alta cu elemente preluate din regiunile (Banat și Munte nia)
sau județele limitrofe (Mehedinți, Dolj, Vâlcea).
Pe lângă orgă, două instrumente par să rămână elemente de bază în formațiile contemporane:
vioara, care îndeplinește în continuare funcția ei solistică și acordeonul, care își păstrează (încă)
funcții le multiple (solistice și armonice). Alte instrumente în schimb și -au pierdut rostul inițial odată
cu apariția orgii, care le include pe toate. În acest sens braciul și contrabasul au căpătat un rol
decorativ. Cu toate acestea lăutarii încă le folosesc în cadrul nunții, deoarece convivii încă doresc să
le vadă (probabil din prisma unor legături simbolice cu trecutul), chiar dacă de cele mai multe ori nu
le (mai) aud sonoritățile originale acaparate de sintetizator:
„(…) m-a întrebat cineva «păi la ce mai iei contrabasul dacă este orga și are basul ăla? ».
Păi zic «nu contează, măcar îl iau » că și suplinește ăla, basul are și el timbrul lui, dacă
mai ales îi pui și o amplificare mică acolo… se aude și ăla ca bas. Și mai ales ca formă
muzicală, pentru că om u’ privește. Ce vede omu’? ”177 (Inf. Vasile Muscurici, 59 a.)
Deși sunt conștienți de faptul că acest instrument electronic (orga) face ca vechile instrumente
acustice precum basul sau braciul să devină, practic, inutile, ei sunt nevoiți să se adapteze lumii
moderne și cerințelor ei:
„La nuntă mai poți înlocui așa ceva pentru că a apărut această orgă care susține s -pam-ul
de braci și ăsta și plus de asta sunt instrumentele care… o orgă din asta face cât o orchestră
și înlocuiește cam toate… Deci acum, cum este acum în secolul acesta, nu se prea mai
poate cânta fără aceste instrumente, tocmai din chestia asta, că aceste instrumente
înlocuiesc multe instrumente, cum să zic… și braciul și basul și țambalul care înlocuiește
această orgă. ”178 (Inf. Vasile Muscu rici, 59 a.)
176 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 1
177 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 6
178 Ibidem

52 Un lucru surprinzător poate fi sesizat la câțiva lăutari tineri cărora, constrânși și ei de
modernitate, li se poate citi pe față o nostalgie vizavi de cântarea tradițională văzută la părinți sau la
bunici. Mai mult de atât, cu multă îndrăznea lă îi pun la zid pe gorjenii zilelor noastre pentru că și -au
„abandonat muzicile tradiționale” vechi (nu atât repertoriul, cât modul lor de interpretare):
„La oameni le place acu’ că… se duce la nuntă, mănâncă, dupaia toată noaptea dansează
și joacă și.. . da ei nu știu cu adevărat ce -i muzica frumoasă și muzica tradițională. Tre’ să
toace un solist… să cânte o sută de cântece la o horă și ăla -i perfect. Nu contează cum le
cântă… să fie cât mai multe. Nu contează că le face bine sau nu. ”179 (Inf. Izabela Pobirci,
19 a.)
Chiar dacă ne este cam greu să pricepem dacă gorjeanului contemporan îi place cu adevărat
maniera în care îi sunt performate cântecel e și mai ales volumul decibelilor produși de boxe și de
sintetizator, acceptăm realitatea ca pe un fapt real, care foarte posibil avea să se producă la un moment
dat și căruia lăutarii i s -au aliniat din prisma meseriei lor.
4.3. Dispute etnice – lăutari vs . români
Etnia lăutarilor este cunoscută încă din perioada medievală. Doar o mică parte dintre aceștia
sunt români, marea lor majoritate fiind de etnie rromă. La fel cum în evul mediu și în prima parte a
epocii moderne au avut un statut privilegiat în rân dul robilor (boierești sau mânăstirești), chiar și după
dezrobire aceștia au căpătat același statut în satele, târgurile și orașele unde s -au așezat, devenind
sedentari. Prejudecățile și discriminările îndreptate împotriva rromilor au existat și există, în să pare –
se că lăutarii, prin calificarea lor, au fost privilegiați din acest punct de vedere mai mult sau mai puțin.
De altfel lăutarii înșiși au o „relație ambiguă cu identitatea și statusul social”180. O bună parte dintre
aceștia, deși își cunosc etnia ori ginară, nu se identifică cu ea. Deși sunt constituiți în grupuri separate,
aceștia se identifică mai mult cu populația majoritară (românii în cazul nostru), decât cu ceilalți
rromi181. Însă nu -și atribuie în totalitate nici identitatea de români, în cazul lo r primând
profesionalismul (statusul social) – preferă să fie recunoscuți ca muzicanți182 decât ca români sau
rromi („țigani” conform exprimării lor) : „lăutarul este lăutar înainte de a fi român ori țigan”183.
179 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 5
180 M. Beissinger, „Occupa tion and Ethnicity: Constructing Identity among Professional Romani (Gypsy) Musicians in
Romania” în Slavic Review , 60 (1), 2001, p. 25
181 Ibidem
182 Ibidem , p. 32
183 C. Brăiloiu, op. cit. , 1979, p. 75

53 Deși sunt apreciați de publicul care îi ascultă în cadrul diverselor ocazii festive, populația
majoritară a constituit o barieră între „ei” și „noi”. De aceea mulți dintre lăutari sunt marginalizați cu
sau fără voia lor, fiind chiar constituiți în „mahalale” la marginea satelor sau la periferia orașelor
cunoscute în mod recurent ca „țigănie” sau „la țigani”. Cu această problemă ne -am confruntat și noi
când, dezorientați fiind, nu știam cum să ajungem în Pârâu de Pripor, iar toate persoanele cărora le –
am cerut îndrumarea, înainte de a ne fi de ajutor, ne -au întrebat „ce faceți la Pârâu, în țigănie?”.
Situația lăutarilor din Pârâu de Pripor pare să fie una specială. Având o populație rromă
majoritară, nu am observat vreo formă de discriminare care să se manifeste între locuitori, ceea ce
oricum ne -ar fi trezi t sentimentul ipocriziei. Cu toate acestea, o parte dintre lăutari (cei tineri în mod
special) se confruntă cu această formă de discriminare din partea gorjenilor români, în special în
timpul angajamentelor alături de instrumentiști străini de neamul lor:
„(…) în formație dacă cânți cu alți oameni… nu ai formația ta și te duci cu ei… care… așa
români sau cum îi numim, oamenii zic „da’ de ce ai țiganu’ ăla cu tine în formație?” sau
„nu puteai să găsești altul?” sau… Mai sunt și de -ăștia… ”184 (Inf. Izabela Pobirci, 19 a.)
În timpul interviului pe care l -am realizat cu o familie de tineri muzicanți din Pârâu de Pripor185,
am observat că aceștia insistă asupra unei probleme actuale care îi macină. Această problemă este, în
fapt, o dispută pe care ei o poartă cu noul val de tineri „lăutari” ( români ) și cu gorjenii de rând. Cu
alte cuvinte, ei reclamă faptul că oamenii nu -i mai tocmesc pe „ei” (lăutarii „țigani”), ci pe cei „de -ai
lor” („lăutarii” români). Un fapt asemănător l -a remarcat și Ovidiu Bî rlea la Rociu, în județul Argeș,
unde învățarea lăutăriei de către români i -a îngrijorat pe lăutarii țigani pentru că aceștia ar fi urmat să
le opună o „concurență primejdioasă”186
Românii la care lăutarii noștri fac referire sunt tineri gorjeni (muncitori, elevi, studenți sau pur
și simplu șomeri) care consideră că muzica reprezintă o sursă bună de venit, fără să manifeste de facto
vreo plăcere pentru cântat:
„Ei se duc la nuntă să ia banii, să ia… înțelegeți? Nouă ne place să facem treaba asta…
mie dacă -mi vine cineva și -mi zice să cânt că -mi dă cincizeci de lei, tot nu s -ar pune
problema! ”187 (Inf. Izabela Pobirci, 19 a.)
Acționând mai mult sub vraja tentației, aceștia nu urmează (sau dacă da, în condiții nu tocmai
normale) școli de muzică sau nu -și satis fac ucenicia cu un maestru. Nu mai insistăm asupra faptului
184 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 4
185 Ibidem
186 Bîrlea, op. ci t., p. 472
187 Ibidem

54 că cei mai mulți se apucă de un instrument la o vârstă destul de înaintată, consecințele reflectându -se
mai ales în interpretarea propriu -zisă (cu foarte multe erori și foarte rudimentară). Întâmp lător am
avut și noi ocazia să auzim o formație de muzicanți de acest tip și deci suntem în cunoștință de cauză
cu privire la aptitudinile, repertoriul și stilul lor.
Îngrijorarea manifestată de către tinerii lăutari din Pârâu de Pripor cu privire la „lăut arii” români
se referă la acapararea „pieței muzicale” gorjenești de către aceștia și numărul alarmant de astfel de
muzicanți care crește anual:
„(…) S-a cam înmulțit așa lumea de lăutari, mai ales aici la noi în Gorj… Sunt foarte mult
tineret care își scot formație. Unii mai buni, unii mai… (…) Să nu mai putem cânta de ei,
noi… care cântăm muzică… nu mai putem cânta. Pe ei îi vede lumea cu sisteme de boxe,
cu scule performante, cu… (…)”188 (Inf. Izabela Pobirci, 19 a.)
sau
„Atunci nu era toată lumea lăutari! Acuma nu mai s -alege, care -i lăutar, care -i… cum să
spun. Țîgan, na! Sau care -i rumân, care -i țigan. Ei învață toți să cânte. ”189 (Inf. Magdalena
Cidoiu, 76 a.)
Aici observăm în cel mai clar mod diferențele dintre lăutari i noștri și „lăutarii” români din punct de
vedere material. Faptul că ei nu își permit aceleași „scule” precum „rivalii” lor accentuează într -un
fel și preferința lor pentru instrumentele clasice, reci, în care au preferat să investească.
În afara disputei etnice se evidențiază și una de natură profesională, care îi aprinde cel mai tare
pe lăutarii noștri. Din conversațiile purtate cu aceștia am înțeles faptul că românii, cu toate aparaturile
lor performante, nu dețin simțul muzical necesar pentru a perform a în cadrul marilor festivități. Lipsa
simțului armonic, relevată prin practicarea unei armonii „incorecte”, cântarea deseori în contratimpi,
precum și execuția solistică precară îi fac pe aceștia principalii responsabili pentru degradarea
(„poluarea”, con form lăutarilor ) muzicii gorjenești:
„Deci au poluat toată muzica. Și aia tradițională și a electronică și tot din cauză că ei nu
știu. Nu te naști … (…)”190 (Inf. Adrian Pobirci jr., 28 a.)
sau
„Ei au chiar stricat -o! Nu știu… Gorjul nostru nu mai e ce -a fost… prea mulți copii care
cântă, prea mulți. Copiii ăștia au distrus muzica. Învață două cântece și se duce la
nuntă… ”191 (Inf. Izabela Pobirci, 19 a.)
188 Ibidem
189 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 1
190 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 4
191 Ibidem

55 și a lăutarilor „adevărați” din sat:
„Uite la noi acuma a fost peste douăzăci și ceva de orchestre. Ce se întâmplă? Buni
meseriași! Dar a intrat cu românii… și vedeți cum se termină. ”192 (Inf. Ion Argint, 76 a.)
4.4. Festivalurile locale și conservarea tarafului tradițional
Încă din anii ’90 în Gorj au fost înființate de către primăriile locale și C entrul Județean pentru
Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale din Târgu Jiu (mai târziu și de către Școala Populară
de Artă din Târgu Jiu) festivaluri care să încerce prom ovarea și conservarea tarafului tradițional
gorjenesc. Primul festival de acest tip a fost „Festivalul lăutarilor gorjeni” de la Bolboși, existent și
astăzi, apărut chiar în anul 1990 (la început a fost „bursa lăutarilor”). Al doilea festival de acest tip a
apărut la Târgu Cărbunești și se numește „Festivalul de muzică lăutărească «Gena Bârsan »”193.
Relativ recent (în 2017) a apărut la Tismana încă un astfel de festival – „Festivalul de muzică
tradițională «Geagu Cătărou »”194, care inițial și -a propus să fie unul regional. Începând cu cea de -a
treia ediție (care a avut loc în 2019) acesta s -a deschis pentru tarafurile din toată țara, schimbându -și
caracterul din festival regional în cel de festival național. Acum excede oarecu m scopul inițial, acela
de a promova și conserva taraful gorjenesc, prin extindere propunându -și promovarea și conservarea
tarafului tradițional românesc în general (cu particularitățile lui locale sau regionale).
În realitate, aceste festivaluri se numără printre singurele ocazii în care lăutarii gorjeni mai pot
performa în formula tarafului tradițional (de fapt sunt obligați) . Acest lucru este specificat în
regulamentul obligatoriu care îi privește pe participanți: execuția în taraf cu instrumentele tradi ționale
specifice (vioară, braci, chitară, bas). Ne frapează faptul că acordeonul le este interzis participanților,
fiind consider at un instrument străin de taraful gorjenesc tradițional. Nu ne dăm seama de ce, având
în vedere că s -a „tradiționalizat” în t imp, așa cum am specificat și în capitolul precedent. Cu toate
acestea este lăudabilă inițiativa de a menține vie deprinderea lăutarilor în ceea ce privește
instrumentele reci, făcând prin aceste reprezentații abstracție de instrumentele electronice pe car e sunt
nevoiți să le folosească la diverse ocazii festive.
Bineînțeles că aceste festivaluri dispun de un juriu (mai mult sau mai puțin specializat) și de
niște premii diferențiate pentru fiecare taraf (la două dintre festivaluri și pentru cântăreți sau câ ntărețe,
impropriu numiți „rapsozi”). În realitate latura aceasta materială a festivalurilor este cea care îi atrage
pe cei mai mulți lăutari din județ și îi face să participe.
192 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 3
193 Festivalul este închinat celebrei lăutărese cărbuneștene Eugenia (Gena) Bârsan (1916 -1962)
194 Festivalul este închinat celebrilor lăutari tismăneni Petre Geagu -Cătăroiu și Cristian Geagu -Cătăroiu.

56
Întâmplător sau nu, din partea lăutarilor noștri la întrebarea „sunt bune aces te festivaluri?” am
primit răspunsuri care nu au insistat asupra premiilor, cât asupra scopului informativ al festivalurilor,
adică faptul că îi mai popularizează pe cei mai bătrâni și îi lansează pe cei mai tineri (ținând seamă și
de faptul că de câțiva a ni încoace două dintre ele sunt și televizate la nivel local):
„Foarte bune, să știți! Că una, mai luăm și noi un bănuț. Da’ uite, ce se întâmplă… dacă
iei un premiu de patru -cinci sute, trebuie să -l împarți cu toți. (…) Eu mă bucur că am
aplaude și că mă iubește lumea, că banu’ se duce… Banu’ se duce, dar omu’ rămâne! Mie
îmi place că mă iubește lumea și am aplaude, astea -i banii mei! ”195 (Inf. Magdalena
Cidoiu, 76 a.)
sau
„(…) e foarte bine, știi, că le -au făcut. Foarte foarte bine, că -i mai pune în mișcare să… Își
mai aduc aminte și care conduce, știți. ”196 (Inf. Pantelie Rap, 80 a.)
sau
„Pe noi ne ajută! Din ce cauză? Că ne mai evidențiază și pe noi. Aici mai aude și de noi.
Festivalul lăutarilor, se mai duce muzica. Vorbesc de ăștia ai bătrâni. Eu am învățat de la
ei, știu ce știu așa… de muzică tradițională. Dar pe ei să -i mai afle lumea și de ei și de
mine și de ăla și de ăla. ”197 (Inf. Adrian Pobirci jr., 28 a.)
sau
„Astea… cum să vă zic eu… de tarafuri, de… Astea mai sunt ce mai sunt, bin e organizate.
(…) Astea sunt benefice. Mai promovează tradiția, mai… ”198 (Inf. Izabela Pobirci, 19 a.)
sau
„Mie mi -au plăcut aceste festivaluri. Altă dată n -am prea vrut să mă implic, c -am fost pe
undeva… m -am sustras așa. Dar cu timpul am zis „ia sta i, mă, așa”, să le arătăm totuși că
e păcat de tradiția acestui sat. ”199 (Inf. Vasile Muscurici, 59 a.)
În cadrul acestor festivaluri lăutarii din Pârâu de Pripor s -au remarcat aproape în fiecare an, la
fiecare ediție. Din 2015 de când asistăm în permanență la desfășurarea lor, am notat trei tarafuri din
satul godineștean care au obținut premiul I:

195 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 1
196 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 2
197 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 3
198 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 4
199 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 6

57 2015 – Taraful Florin Enoiu (Festivalul lăutarilor gorjeni – Bolboși)
2016 – Taraful Vică Argint (Festivalul Gena Bârsan – Tg. Cărbunești)
2016 – Taraful Panticuță Civit (Festivalul lăutarilor gorjeni – Bolboși)
Pentru gorjenii care asistă la aceste festivaluri, ele nu pot produce decât nostalgie, o formă prin
care se pot lega de trecut din punct de vedere muzical. Ce -i drept, din câte am ob servat, majoritatea
celor care asistă cu atenție la reprezentațiile tarafurilor sunt cei vârstnici sau trecuți de prima tinerețe
și care mai apreciază, probabil, muzica de taraf așa cum au cunoscut -o din timpul copilăriei și până
nu de multă vreme.

58 V. REPERTORIUL MUZICAL
5.1. Dinamica repertoriului
Foarte variată și cu specificități locale evidente, muzica gorjenească se desprinde de restul
muzicilor din regiunea Olteniei prin trăsături și particularități la nivelul motivelor melodice sau
textuale și printr -o stilistică deosebită la nivelul interpretării propriu -zise. De altfel stilul, care cu
timpul s -a răspândit și în județele limitrofe printr -un schimb stilistic reciproc, este cunoscut ca
„gorjenesc” sau „din Gorj”, fapt ce îl individualizează din marea masă a muzicilor de tradiție orală
din România.
La fel de variat este și repertoriul lăutarilor noștri care, profesioniști fiind, trebuie să fie pregătiți
în așa fel încât să poată satisface „ toate categoriile sociale la care sunt chemați să cânte”200. De aceea,
asemenea lui Gheorghe Ciobanu și a lăutarilor lui din Clejani201, am întâmpinat și noi mari dificultăți
în ceea ce privește repertoriul lăutăresc, în special din pricina multitudinilor de genuri și specii, a
variabilității lor temporale și a statu tului lor actual.
După cum este și firesc, lăutarii sunt nevoiți să -și actualizeze permanent repertoriul muzical, să
fie cu el „la zi”. Nevoia de a cunoaște cântecele noi, la modă, este dată de „dorințele celor care îi
ascultă”, indiferent de faptul că o b ună parte dintre acestea „nu au nimic comun cu specificul
folclorului gorjenesc”202. Repercusiunile acestor acțiuni au consecințe drastice vizavi de repertoriul
de cântece vechi, „bătrânești”203, care din lipsa cererilor sunt date uitării, spre a li se face lo c celor
noi.
Din discuțiile pe care le -am purtat cu lăutarii din Pârâu de Pripor, rezultă trei chestiuni în cauză:
1. faptul că unele specii au ajuns să nu mai fie deloc cerute la evenimente,
2. doar anumite categorii de oameni îmbrățișau/îmbrățișează cu rapiditate cântecele la modă și
3. învățarea lor se făcea în special prin intermediul radioteleviziunii și a discului.
200 Gh. Ciobanu, op. cit. , p. 16
201 Ibidem
202 A. I. Popescu, I. Gh. Zăvoi, Cîntece din Gorj , Tîrgu Jiu, Centrul de Îndrumare a Creației Populare și a Mișcării Artistice
de Masă al Județului Gorj, 1973, p. 7 -8
203 În Gorj cântecul bătrânesc nu denumește numai cântecul epic, ci și pe cel liric. Adjectivul „bătrânesc” trimite de fapt
spre „vechi”, „de demult”.

59 Mai conservatori din fire, lăutarii bătrâni sunt cei care mai cunosc încă melodiile de altădată,
chiar și cânt ece epice, cu toate că n -au mai fost nevoiți să le performeze de mult timp. Mai mult,
aceștia reclamă faptul că, pentru a li se supune ascultătorilor, în special tineretului, au fost nevoiți să
învețe cântece de tot felul, chiar și dintre acelea care le pr ovocau jena sau silă:
„Tinerii cerea de -alea. Dar nu nu… Ei, mai cereau și de -ai bătrâni, Doamne… luni. Te
punea să cânți Bidineaua . A, și aveam copiii cu mine și îi mânam de lângă mine «plecați
mumă de lângă mine». Că făceam temperatură, de rușine… ”204 (Inf. Magdalena Cidoiu,
76 a.).
Tot ei sunt cei care, trăind sub forța nostalgiei, îi pun la zid pe melomanii zilelor noastre (tot
tinerii), care au înlăturat cântecele vechi, recunoscute ca „frumoase”, în favoarea celor moderne:
„vezi mata, ăștia tin eretul nu mai cere cântece autentice… cântece de -a scos ăștia acuma,
cu Banatul, cu Ardealul… ”205. (Inf. Pantelie Rap, 80 a.)
sau
„Vedeți că acuma a ieșit tineretul ăsta, nu mai cere… Numai când mai e un chef de -ăsta
cu oameni mai în vârstă atunci se m ai cer cântece vechi.206”
Deloc îndrăgite, cântecele „noi” sunt dezaprobate și respinse:
„Nuuu…. Mie nu -mi place. Dacă mă duc undeva, eu cânt numa așa…”207 (Inf. Pantelie
Rap, 80 a.)
sau
„(…) mă credeți că eu cânt manele? La cerere, da nu le cânt de dr ag, le cânt obligat. Nu
iubesc așa ceva… ”208 (Inf. Ion Argint, 76 a.)
Faptul că aceste cântece la modă (cu excepția manelelor ) nu sunt pe placul lăutarilor vechi ne
ridică semne de întrebare, având în vedere că multe dintre cântecele preluate și colportate începând
cu anii ’70 -’80 sunt aproximativ de aceleași tip cu cele actuale. Fiind învățate prin intermediul
radioului, a tele viziunii naționale și mai ales prin intermediul discurilor de pick -up, ele nu erau altceva
decât preluări comodificate sau pur și simplu compoziții ale vedetelor de muzică populară din acea
perioadă.
204 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 1
205 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 2
206 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 5
207 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 2
208 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 3

60 Așa cum am precizat imediat mai sus, radioul și pick -up-ul au constituit de mijloace de
îmbogățire a repertoriului. Lăutarii noștri, la fel ca restul localnicilor din comună și din împrejurimi,
au găsit în acestea o sursă sigură de valorificare a muzicii populare, preluând diverse melodii fie din
nevoie („că se cereau”), fie din plăcere („mi -a plăcut mie cântecul ăla”). Mai popular ca radioul, pick –
up-ul și plăcile aferente au fost principalele mijloace, recunoscute de ei înșiși:
„(…) luam plăci de -astea, discuri de -alea cum ereau înainte ”209 (Inf. Pimpi Enoiu, 69 a.)
Pentru unii lăutari discurile de pick -up constituiau nu numai o formă de învățare de noi cântece,
ci și o formă de destindere, mulți având preferați printre vedetele de radioteleviziune, cum este cazul
muzicianului Vasile Muscurici:
„(…) e ra ceva de învă țare, eu mi -amintesc foarte bine fiind simfonist, foarte mult învățam
după… tata avea așa trei stive din alea de discuri, că erau pick -up-urile acelea. Și acolo
zicea «mă, ce asculți?», «ascult că -mi place Frații Gore, îmi place Irina Loghin, îmi place
nu știu ce…» deci orice fel de cântăreață. Era foarte frumos să asculți acele discuri. Eu
chiar cu vără -miu Luca, noi ascultam toată noaptea discurile alea. Le puneam și le
pregăteam și între timp căutam prin ele și orice disc din ăla și le ascultam toată noaptea,
noi nu ne săturam de muzică. ”210 (Inf. Vasile Muscurici, 59 a.)
5.2. Săracu popa Mischie sau despre decăderea unui cântec
După cum s -a putut observa în subcapitolul anterior, multe cântece vechi, unele de o valoare și
o frumusețe aparte, au fost ui tate de către lăutari. Motivele au fost dezbătute, însă în acest subcapitol
ne-am propus să prezentăm felul în care am reușit, din motive subiective, să reconstituim și să
readucem la viață un cântec foarte popular211 la vremea lui, însă uitat de mai toți lăutarii. Este vorba
de „Cântecul popii Mischie” sau „Săracu’ popa Mischie”, care constituie și un exemplu concret al
traseului pe care îl străbate un cântec de la apariția lui și a faimei pe care o adjudecă în timp p ână la
intrarea în anonimat și uitarea lui parțială sau totală.
Cântecul își are rădăcinile cel mai probabil în perioada interbelică, la fel ca cel închinat țăranului
parlamentar Dincă Schileru, ambele fiind sârbe , cu vădite accente de jurnal oral . Compara tiv cu sârba
popii Mischie, celălalt cântec, „Sârba lui Dincă Schileru”, n -a reușit să se piardă definitiv sub negura
timpului, recuperând astăzi (parțial) elemente ale jurnalului oral interbelic. Cântecul a fost cules
209 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 5
210 Vezi Anexa II: Interviul nr. 6
211 Aici termenul „popular” are o semantică diferită, referindu -ne de fapt la sensul lui de „vestit”, „cunoscut”, „răspâ ndit”

61 pentru prima dată în anul 1930 de căt re Constantin Brăiloiu, care l -a înregistrat cu fonograful de la
lăutarul Niculae Zlătaru din Runcu212 (de aici și presupunerea noastră privindu -i rădăcinile).
Ideea centrală a cântecului se învârte în jurul acestui „popă Mischie”, condamnat și executat
pentru o scrisoare semnată împotriva „ciocoilor”; tema este aceea a nedreptății sociale manifestată de
asupritori țăranilor amărâți.
Deși probabil aria lui de răspândire a fost una mult mai mare în cadrul județului, cu timpul
aceasta s -a restrâns numai la cât eva localități, cu precădere în a doua jumătate a secolului trecut.
Atunci acest cântec a mai fost cules de către folcloriștii gorjeni numai de la informatori din localități
din nord -vestul județului: Ioana Luca din Bălești213, Ion Enoiu din Pârâu -Godinești214, Constantin
Cidoiu din Câlcești215, Profir Ciobilă din Câlcești216 și Dumitru Petcu din Arcani217.
Fiind atrași încă de la bun început de acest cântec, încercarea noastră de a -l recupera a fost una
foarte dificilă. Deși l -au cunoscut cândva și l -au interpretat fără dificultăți, în Pârâu de Pripor de astăzi
niciunul dintre lăutarii bătrâni nu și -a mai amintit de acest cântec. Majoritatea răspunsurilor primite
la întrebarea noastră „vă mai aduceți aminte acest cântec?” au sunat în felul următor:
„Să știi că nu ma i… atâta mai mi -aduc aminte. Nu mai mi -aduc aminte. ”218 (Inf.
Magdalena Cidoiu, 76 a.).
Cu toate acestea, la insistența noastră, mai ales din dorința de a afla măcar melodia cântecului, printr –
un efort de memorie lăutarul Pimpi Enoiu și -a adus aminte câte va versuri pe care ni le -a cântat219:
„Foaie verde colilie,
Săracu ’ popa Mischie,
Mi-l băgară -n pușcărie
Pentru -o coală de hârtie,
Iscălită la beție
Și preoteasa nu știe.
Pentru -o coală de cinci bani,
212 Al. Doru Șerban, op. cit. , p. 102
213 A. I. Popescu, I. Gh. Zăvoi, op. cit. , p. 263 -264
214 I. Mocioi, Cîntece de pe Tismana , Târgu Jiu, Centrul de Îndrumare a Creației Populare și a Mișcării Artistice de Masă
al Județului Gorj, 1978, 73 -74
215 M. Locusteanu, I. Mitu, A. Popescu, Cîntec vechi din Oltenia , Craiova, Casa Regională a Creației Populare, 1967, p.
211-212
216 Ibidem , p. 213 -214
217 Ibidem , p. 215 -216
218 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 1
219 Vezi Anexa I V: Partitura nr. 4

62 Mi-l băgară pă cinci ani,
La Craiova -l judecară,
Șomănești -l îngropară. ”220
Faptul acesta nu este întâmplător și trebuie să ne recunoaștem aportul în readucerea la viață a
acestui cântec. Prin 2017, când ne aflam în Pârâu de Pripor, soții Vasile și Gabriela Muscurici, într –
un moment de nostalgie, ne -au cer ut să le punem la dispoziție texte ale cântecului. Versiunea
acceptată de aceștia a fost aceea culeasă în 1963 de la Ion Enoiu221 (unchiul lăutarilor noștri), dat fiind
faptul că textul se potrivea cu melodia pe care aceștia încă o mai aveau în memorie. Cu t oate că nu
am reușit să recuperăm la a doua noastră revenire în sat o versiune completă a cântecului, suntem
mulțumiți că am putut recupera măcar linia melodică potrivită unei versiuni de text dintr -o culegere
de folclor. Ne -a surprins în schimb faptul că lăutarul Vasile Muscurici ne -a recunoscut intervenția:
„Au fost uitate ăștea… nu le cânta decât tata lu’ socru, Florea Enoiu, și… bine, au fost
uitate că deja l -am întrebat chiar pe copil ul lui , unde ai fost tu astăzi, la Enoiu Pimpi. Și
a zis «bă Vasi le, nu mai țin minte nici eu melodia ». După aceea tu ai intervenit și ne -ai
dat versurile, noi le -am scris aci, normal melodia o știm. ”222 (Inf. V. Muscurici, 59 a.)
Ni s-a părut foarte interesant motivul dispariției cântecului invocat de către lăutar:
„N-am mai cântat -o pentru că… la ăștia ai bătrâni nu știu, era altfel când cântau această
melodie. Era ceva frumos, nemaipomenit era atunci. Și cum cântau ei, cum aveau harul
ăsta de la Dumnezeu. Era ceva unicat la ei… Sunt și niște cântece care li se potri vesc
foarte bine cum se cânta atunci. ”223 (Inf. Vasile Muscurici, 59 a.)
În orice caz rămânem cu satisfacția că s -a putut recupera, chiar și în felul acesta, un cântec atât
de valoros, de mult timp dispărut din repertoriul obișnuit al lăutarilor, trăind cu s peranța că aceștia îl
vor reinterpreta sau chiar înregistra: „p utem face înregistrare chiar în studiou și putem face pentru că –
i din familie! Oricând putem face această înregistrare. ”224 (Inf. Vasile Muscurici, 59 a.)
5.3. Doina – element de repertoriu viu?
Probabil cel mai reprezentativ element de folclor muzical gorjenesc este doina, denumită local
și „cântec lung, lung, în lung, pe lung, îndelung, pe -ndelung, îndelungat, îndelungat de drum, dă lung,
220 Vezi Anexa II I: Textul nr . 15
221 I. Mocioi, op. cit. , p. 73 -74
222 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 6
223 Ibidem
224 Ibidem

63 prelung, împrelung, prelungat”, „ca pe coastă, de coastă” , „ca pe cioacă” sau „ca la cuscri, ca la masa
mare”225. Fiecare denumire locală exclamă, în fapt, forma și/sau contextul în care este performat:
„cântec lung” deoarece nu conține o structură ritmică fixă, ci are o „formă liberă”, improvizată; „ca
pe coastă” sau „ca pe cioacă” deoarece este performată în aceste locuri (cu precădere de către ciobani
sau țărănci); „ca la cuscri” sau „ca la masa mare” deoarece este performată în contexte ocazionale, în
special nupțiale226.
Insistând acum asupra formei sale muzical e, doina (în general) poate fi caracterizată ca fiind o
„melodie unică în ipostaze infinit variate”227. Dincolo de specificul zonal, ea se remarcă printr -o
prezență mare a recitativelor recto -tono și melodic228. Din punct de vedere melodic, doina gorjenească
este bogat ornamentată, uzitând de numeroase melisme (de unde se poate observa tenta locală) și mai
ales de formule cu „noduri”. Toate acestea descriu ritmul ei liber parlando rubato, singular „stilului
doinit”229
Elasticitatea strofică a melodiei este format ă din trei părți: una introductivă (orice doină
gorjenească, fie ea țărănească sau lăutărească este începută printr -o interjecție prelungită sub forma
unui „arpegiu ascendent”230), o parte mediană (doina propriu -zisă, construită pe baza unor motive
mai mult sau mai puțin fixe, dar improvizată în funcție de starea interpretului sau de context) și o
parte finală, concluzivă (manifestată printr -un recitativ recto -tono, „bine individualizată față de
discursul muzical anterior231).
În mod tradițional, doina gorjenea scă este una de tip arhaic, date fiind caracteristicile specificate
anterior (în interpretarea ei țărănească, bineînțeles). Odată cu preluarea ei de către lăutari, doina a
căpătat o formă mai elevată , fiind (zicem noi) profesionalizată. Lăutarii întrebuinț ând armonia (și
aceea una rudimentară) și cântând -o cu acompaniament, i -au conferit melodiei o altă față, iar vocile
lăutarilor bărbați sau femei (cu precădere) aveau să curețe melodia de imperfecțiunile și sonoritățile
aspre specifice țărănești.
În actual itate doina mai este interpretată aproape numai de către lăutari (preferăm să îi excludem
aici pe interpreții -vedete de muzică populară). Aceștia o interpretează fie în contexte festive, cum ar
fi doina (în multe locuri, la „masa mare” a nunții încă se mai cântă doine), fie în reprezentații scenice
225 M. Kahane, Doina vocală din Oltenia, București, Editura Academiei Române, 2007, p. 17 -18
226 Ne referim în acest caz la doina performată de către lăutari, fie vocal -instrumental, fie doar instrumental.
227 M. Kahane, op. cit. , p. 19
228 Gh. Oprea, Folclorul muzical românesc , București, Editura Muzicală, 2002, p. 492
229 Gh. Oprea, op. cit. , p. 492 -493
230 Ibidem , p. 493
231 Ibidem , p. 494

64 (la festivaluri sau spectacole locale). Pentru majoritatea lăutarilor bătrâni, doina încă constituie
categoria folclorică preferată, în multe dintre ele punându -și amprenta prin versificații proprii:
„O doină așa frumoasă îmi place. (…) Așa. Fiindcă eu am cuvinte foarte frumoase făcute
de mine, foarte frumoase. ”232 (Inf. Magdalena Cidoiu, 76 a.)
Se disting, în prezent, două tipuri de doină pe care lăutarii le execută în cadrul petrecerilor
populare: doina „veche”, de tip arhaic și doina de tip nou.
Dintre doinele „vechi” se regăsesc în repertoriile lăutarilor mai ales cele de dragoste precum
„Eu cunosc vara când vine” (uneori „Mă uitai spre răsărit”) și „Am să bag cu cucu -n plug”. Aici
dragostea este surpr insă în ipostaze legate de munca agrară:
„Foaie verde mărgărit -î,
Am să bag cu cucu -n plug -î,
Cucu să țină de coarne,
Dragostea să pună boabe …”233
sau se împletește cu elemente ale naturii și fenomene naturale:
„Foaie verde mărgărit -î,
Mă uitai la răsărit,
Văzui primăvara viind -î
Și cucu’ pe sus cântând.
Ah, ce viață dusă -n crâng,
De-aș trăi numai trei zile
Cu mândruța lângă mine,
Să trăiesc un ceas și bine. ”234
Doinele de tip (mai) nou și performate cel mai des se caracterizează printr -o particularit ate
proprie, în special la nivelul textelor. Totul este o mărturie marcată de nostalgie, în care dragostea nu
mai este tema principală, ci capătă forma amintirii. Este evocată o viață dură și plină de neajunsuri,
dar căreia i s -a făcut față cu bine:
„Eu am fost băiat sărac,
Prin muncă m -am ridicat,
Toate le -am făcut cu bine.
Pe ce cale am apucat,
232 Vezi Anexa I I: Interviul nr. 1
233 Vezi Anexa II I: Textul nr. 10
234 Vezi Anexa II I: Textul nr. 9

65
Dumnezeu m -a ajutat. ..”235
Apare și sentimentul nesiguranței bătrâneții, în ciuda tuturor sacrificiilor făcute pentru copii:
„Dar am făcut băieți și fete
Și la vre me mor de sete
Cu fântâna la perete,
N-o avea cin ’ să m-adăpe,
Căci copiii s -au însurat,
Fetele s -au măritat,
S-au dus la casele lor -î
Și eu mă topesc de dor. ..”236
Nu este de mirare faptul că aceste doine sunt cele mai îndrăgite de către lăutarii înaintați în
vârstă și mai ales de către bătrânii comunităților care se adună în jurul unei mese, ascultându -le într –
o dispoziție plină de nostalgie.
Din punct de vedere muzical ele păstrează în mare caracteristicile doinei arhaice, însă melodia
este ușor simplifica tă. Unii lăutari, în special femeile, preferă să conserve forma lungă a rândurilor
melodice și loviturile de glotă, în timp ce alții scurtează rândurile melodice din primele versuri care
nu mai conțin sunete prelungite, ci iau forma recitativelor recto -tono, iar loviturile de glotă sunt și ele
simplificate sau eliminate în totalitate.
Tot în Gorj cântecele epice, deși sunt slab reprezentate, se apropie melodic foarte mult de doină
sau chiar îi copiază structura, în special datorită preferinței pentru recita tivul parlato care predomină.
Un exemplu poate fi „Ce faci moșule -n grădină”237 (o variantă din ciclul „Uncheșeii”), a cărei melodie
ajunge să se confunde cu doina, asta și pentru că lăutarii par a judeca o categorie a unui cântec după
muzica lui și nu după conținut. Forma rubato a baladei se împletește cu recitativul parlato, din care
reiese o melodie formată dintr -o parte cântată (improvizată muzical) și una recitată propriu -zis, cu
dicție și chiar patimă. În orice caz, dispărute aproape complet din peisaju l muzical, cântecele epice
gorjenești reprezintă acum doar niște relicve ale unor variante interpretate în trecut la curțile
medievale și la „masa mare” a nunților.
Ca o concluzie generală putem afirma cu tărie că doina încă reprezintă un element de repert oriu
viu, asta datorându -se cel mai probabil spectaculozității ei și a sensibilității pe care o exploatează .
Pentru cât timp? Asta nu putem ști deocamdată, pentru că tinerii lăutari nu par a „gusta” această

235 Vezi Anexa II I: Textul nr. 7
236 Vezi Anexa II I: Textul nr. 8
237 Vezi Anexa II I: Textul nr. 6

66 categorie folclorică, cel puțin pentru moment. P resupunem că odată cu înaintarea în vârstă vor căpăta
și ei o slăbiciune pentru doină.
5.4. Popularitatea cântecului popular și muzica de joc
Făcând abstracție de jocul de cuvinte din titlul subcapitolului, este adevărat faptul că în Gorj
cântecul propriu -zis este cea mai populară categorie muzicală. De altfel, ele constituie cea mai bogată
secțiune a repertoriilor lăutarilor. În cazul acesta ei și -au pus puternic amprenta, căci multe dintre
aceste cântece propriu -zise la origine, credem noi, au fos t doine. Dată fiind organizarea lor în taraf și
practicarea acompaniamentului armonic, credem că le -a fost mai la îndemână transpunerea textelor
de doină pe melodii de joc și de aceea cea mai mare parte dintre cântecele lirice sunt în tempo de horă
și mai ales sârbă.
În repertoriul lăutarilor din Pârâu de Pripor am întâlnit trei categorii de cântece propriu -zise:
1. în tempouri așezate,
2. în tempo de horă,
3. în tempo de sârbă.
Din categoria cântecelor în tempouri așezate, cele mai interesante sunt cele cu și despre
„dușmani”. Deși în anexa lucrării am introdus o singură variantă, cu alte ocazii am mai auzit și alte
interpretări ale cântecului care, deși are o structură fixă la nivel muzical, este extrem de variabil în
ceea ce privește textul. Vag (aproap e deloc) reprezentați fizic, acești „dușmani” par a întruchipa un
rău difuz ce trebuie anihilat prin tot felul de blesteme violente, dar a căror savoare este dată chiar de
trăsătura ironică:
„Doamne la dușmanii mei,
Dă-le, Doamne, ce vor ei,
Dă-le, Doamne, bani cu caru’,
Să-i mănânce tribunalu’,
Că-s prea mulți, arde -i-ar focu’,
De nu -i mai cuprinde locu’ …”238
Remarcabile sunt versurile care încheie mai întotdeauna cântecul, indiferent de interpretare, care
surprinde biruința gorjeanului în fața dușmanilor:
„Dușmanii mă dușmănesc -î
Dar eu mă gospodăresc,
Dușmanii cu dușmănia,
238 Vezi Anexa II I: Textul nr. 13

67
Eu mențin gospodăria …”239
Ceea ce ne -a mai atras atenția este registrul în care este interpretat cântecul, mai întotdeauna pe
aceeași linie melodică serioasă și gravă240.
Cântecele propriu -zise în tempo de horă (de mână) sunt de fapt hore instrumentale cărora le -au
fost transpuse versuri. Multe dintre acestea sunt cântate pentru joc, fie doar vocal -instrumental, fie
instrumental. Un exemplu pe care l -am expus în anexă atât în forma lui literară (textul)241, cât și în
forma lui muzicală (partitura)242 este cântecul „De ce n -ai venit aseară”. Răspândit în aproape tot
județul, nu lipsește de la petrecerile populare, iar în cazul lăutarilor noștri (în momentul în care este
performat doar instrumental) capătă o rezonanță mai mare prin denumirea care atribuie hora satului
Pârâu de Pripor – hora „ca la Pârâu”.
Cântecel în tempo de sârbă sunt cele mai populare și mai răspândite cântece din repertorii.
Foarte multe dintre acestea sunt cân tece interpretate și/sau compuse de lăutăreasa Maria Lătărețu, a
cărei influență i -a atins aproape pe toți lăutarii din județ. Din repertoriul acesteia toți lăutarii din Pârâu
de Pripor interpretează în contexte variate (petreceri populare, nunți, spectaco le) cântece precum „La
stejarul după plai”243, „Mai treci neică și tu dealul” sau „Dulce -i dragostea pe fân cosit”. Majoritatea
cântecelor în tempo de sârbă cunoscute de către lăutarii noștri sunt remarcabile prin lirica lor „de
dragoste”. Unele ies în evide nță printr -un erotism, situat la granița dintre splendid și licențios:
„Icea-i via și bușteanu’,
Unde priponeam noi calu’.
Uite și gropițăle,
Unde propteam coatele,
Mă jucam cu țâțăle,
Ca cu lobenițele. ..”244
Altele se evidențiază printr -o lirică inedită, ma i ales prin termenii ce compun textul:
„Eu pe câte le -am iubit -î
Să le strâng, aș face -un târg
Și să le pun la vânzare,

239 Ibidem
240 Cea mai veche înregistrare pe care o cunoaștem datează din 1949 și este realizată de Maria Lătărețu acompaniată de
taraful Tică Lătărețu (Columbia DR 415). Linia melodică este foarte asemănătoare cu cea a textelor interpretate astăzi de
lăutarii din Pârâu de Pripor.
241 Vezi Anexa I II: Textul nr. 14
242 Vezi Anexa I V: Partitura nr. 5
243 Vezi Anexa I V: Partitura nr. 6
244 Vezi Anexa II I: Textul nr. 16

68 Aș face -un capital mare,
Ziua să pârcălăbesc,
Și noaptea să le iubesc. ..”245
În ceea ce privește muzica de joc instrumentală, aceasta constituie (probabil) cea mai largă
categorie, reunind mai multe forme de dans dintre care cele mai importante sunt hora de mână și sârba
(dansuri în cerc deschis, primul în tempo moderato iar celălalt în tempo mai rapid – allegro ). În trecut
au existat mult mai multe jocuri (ce -i drept, nu ca în sudul Olteniei), cu o coregrafie distinctă și cu o
frecvență redusă, precum ungurica, frunza, bordeiașul, târcolul, brâul și altele. La fel ca în cazul
muzicii de joc vocal -instrumentale și aici supremația este deținută de sârbă, categoria cea mai
răspândită și cel mai des practicată. Tratate cu o mare libertate de către muzicanți, sârbele gorjenești
conțin un pregnant caracter improvizatoric, având fraze extensibile și comprimabile, limitate doar de
anumite reguli de compensare temporală. Unic în felul său, stilul gorjenesc se remarcă în special prin
aceste sârbe instrumentale, inconfundabile ca sonoritate și foarte greu de interpretat în forma lor
genuină de către lăutarii din afara județului Gorj.
245 Vezi Anexa III: Textul nr. 18

69
CONSIDERAȚII FINALE

Muzica gorjenească contemporană nu mai seamănă foarte mult muzica gorjenească de acum
50-60 de ani. Lăutarii din Pârâu de Pripor (ca și alții din județ, dar din ce în ce mai puț ini) par a fi în
această lume îndelung globalizată niște relicve ale trecutului care încearcă să se adapteze prezentului
intens modernizat.
Întrebați cum văd viitorul muzicii de taraf, aproape toți lăutarii noștri ne -au oferit răspunsuri
pline de pesimism, mai mult sau mai puțin fondate, dar destul de diferențiate, fiecare lăutar având
câte o nemulțumire față de situația actuală muzicii gorjenești în ansamblul ei pe care o leagă,
involuntar sau nu, fie de trecut, fie de viitorul apropiat. Pentru unii nostal gia tarafului comunal care,
în perioada de dinainte de 1989, reprezenta comuna (implicit satul Pârâu de Pripor) în concursuri și
festivaluri, este mai mare decât declinul evident prin care trece de fapt muzica de taraf:
„Cum să mai văd, mamă, viitorul… T ineretul… Păcat de comuna noastră Godinești. Că n –
a… câți lăutari aicea sunt și au fost n -a fost un taraf stabil… A fost ocazional. Hai că să
luăm taraful de la Godinești până la… nu știu unde sau… Să fi făcut cum… la casa de
cultură să fi ieși t cu servici… nu au făcut nimic pentru comuna noastră. ”246 (Inf.
Magdalena Cidoiu, 76 a.)
Pentru alții, și încă este o problemă reală, pe care am semnalat -o și noi în câteva pagini din această
lucrare, alterarea stilului gorjenesc de cântare și pierderea l ui definitivă în viitor pare să constituie
principala problemă cu care se confruntă:
„Nu știu cum să vă spun… mi -e tare frică că… se duce stilul ăsta gorjenesc de la noi de –
aici de la Pârău. Se va termina, că v -am spus că băieții ăștia… care -s foarte buni! N -ai ce
să le ceri, de viteză, de… dar nu cântă gorjenește! Să cânte autentic din Gorj. Și dacă nu
cânți… după ce -om muri gata, se pierde… Nu e nimenea care să mai cânte. ”247 (Inf. Pimpi
Enoiu, 69 a.)
Nu ne permitem să spunem că unii au dreptate și alții nu. În cea mai mare parte toți au dreptate într –
o anumită măsură, însă problema cu adevărat importantă pe care am sesizat -o este că încă nu s -a găsit
o soluție pentru a fi stopat acest declin.

246 Vezi Anexa I: Interviul nr. 1
247 Vezi Anexa I: Interviul nr. 5

70 Ipotezele pe care ni le -am formulat înainte de a ne avânta în terenul propriu -zis au putut fi
întrezărite în capitolele acestei lucrări. Majoritatea ne -au fost confirmate, fapt care pe de -o parte ne
bucură, pe de altă parte nu. Am putut observa cum stilul muzical arhaic a fost denaturat, începând cu
anul 1949, de către orchestrele și ansamblurile folclorice de stat, cum stilul interpretativ a fost și el
modificat (ori mai bine zis „s -a modificat”) sub influența acelorași elemente, cum structura
instrumental ă a tarafului s -a modificat și ea, cum instrumentele lumii moderne le -au acaparat pe cele
„tradiționale” sau „tradiționalizate” mai recent. Totodată am observat cum statusul și rolul social al
lăutarului contemporan a rămas aproape neschimbat, cum repertor iul de cântece gorjenești încă este
unul viu, chiar dacă nu mai deține forța pe care o avea probabil acum 30 -40 de ani.
Lucrarea noastră a încercat să exploreze viața muzicală a satului Pârâu de Pripor în totalitatea
ei. Deși satul nu mai are reputația de altădată, el și -a păstrat renumele în județ – „satul cu lăutari” sau
„satul unde mai întâi cântă viorile înainte de a cânta păsările”. Gorjeanul de rând, trecut în general de
prima tinerețe, își amintește că în Pârâu de Pripor au fost lăutari buni, cu apti tudini deosebite, și că
probabil mai sunt și în prezent.
Dificultățile de tot felul pe care le -am întâmpinat în efectuarea cercetărilor de teren și realizarea
lucrării de față au fost stopate din timp. Deși pare -se că am reușit să le facem față, ele în rea litate ne –
au afectat destul de serios. Pierderea lăutarilor Haralambie Muscurici, Victor Argint și Marian Argint
ne-a demoralizat destul de mult, fiecare dintre aceștia reprezentând o generație distinctă, cu poveștile
și problemele ei. Lor le și dedicăm ac eastă variantă finală a lucrării.
Ne-a surprins faptul că majoritatea lăutarilor din Pârâu de Pripor, deși de -a lungul deceniilor
trecute au fost mediatizați într -o oarecare măsură de către televiziuni, dar mai ales cercetați,
înregistrați și plimbați prin lume (Austria, Elveția, Israel) de către cercetători serioși precum Speranța
Rădulescu sau muzicieni precum Grigore Leșe, nu și -au schimbat atitudinea serviabilă și oarecum
inocentă față de persoanele noi care ajung în satul lor (mai ales față de noi).
Încă nu am putu stabili dacă într -adevăr condiția actuală a lăutarilor din Pârâu de Pripor este un
caz izolat, care reprezintă indiciul unei rezistențe locale la globalizare. În mod cert ei reprezintă, așa
cum am precizat și în deschiderea capitolului, niște „relicve” care ar putea răspunde, prin puterea
tradiției muzicale ce le -a fost învestită, lumii „folclorizate” intens difuzată de către mijloacele de
comunicare mass -media.

71 BIBLIOGRAFIE
***, 1940: Columbia și His Master's Voice (Vocea Stăpânului) – Catalog general , București, Carpații
S.A.R.
***, 1940: Odeon – Catalog General , București, Carpații S.A.R.
***, 1943: Marile succese și ultimele Noutăți pe plăci Electrecord , București, Tipografia „Zidire
Nouă” Str. D. Anghel, 2 (Dobr oteasa)
Alexandru, Tiberiu , 1956: Instrumentele muzicale ale poporului român , București, Editura de Stat
pentru Literatură și Artă
_____ , 1978: „Constantin Brăiloiu și cercetarea muzicii populare gorjenești” în Folcloristică,
organologie, muzicologie , București, Editura Muzicală
Aubert , Laurent , 2007 (2001, La musique de l’autre ): Muzica celuilalt , traducere de Emanuela
Geamănu , versiune revizuită de Speranța Rădulescu, Ploiești, Editura ”Premier ”
Bîrlea, Ovidiu , 1942: „«Conservatorul» de lăutari din Rociu” în Sociologie românească , IV (7-12),
p. 63 -67
Beissinger , Margaret H. , 1991: The Art of the Lăutar : The Epic Tradition of Romania , New York
& London, Garland Publishing
_____, 2001: „Occupation and Ethnicity: Construc ting Identity among Professional Romani (Gypsy)
Musicians in Romania” în Slavic Review , 60 (1) , p. 24-49
Blacking, John , 1974: How Musical is Man ?, Seattle & London , University of Washington Press
Bobulescu, C. , 1922: Lăutarii noștri. Din trecutul lor: Schiță istorică asupra muzicei noastre
naționale corale cum și asupra altor feluri de muzici , București, Tipografia „Națională” Jean
Ionescu & Co.
Brăiloiu, Constantin , 1969: Opere / Œuvres II, traducere și prefață de Emilia Comișel, București,
Editura Muzicală
_____, 1979: Opere / Œuvres IV, prefață, traducere și îngrijire de Emilia Comișel , București, Editura
Muzicală
_____, 1981: Opere / Œuvres V, st. introductiv, traducere și îngrijire de Emilia Comișel , București,
Editura Muzicală
Breazul, George , 1966: „Lăutarii” în Pagini din istoria muzicii românești , vol. I, ediție îngrijită și
prefațată de Vasile Tomescu, București, Editura Muzicală , p. 150-180
Ciobanu, Gheorghe , 1969: Lăutarii din Clejani , București, Editura Muzicală

72
Cocișiu, Ilarion , 1996: „Lăutarii și lăutăria”, în Studii și comunicări de etnologie , X (serie nouă).
Sibiu, Editura Academiei Române , p. 31-44
_____ , 1940: „Tarafuri gorjene” în Albina . Revistă pentru popor , nr. 19, p. 294
Copans, Jean , 1999 (1995, Introduction à l’ethnologie et à l’anthropologie ): Introducere în etno –
logie și antropologie , traducere de Elisabeta Stănciulescu și Ionel Ciobănașu, prefață de
Dumitru Stan , Iași, Polirom
Cosma, Viorel , 1960: Figuri de lăutari , București, Editura Muzicală
Géraud , M. O. , Leservoisier , O., Pottier , R., 2001 (1998, Les notions clés de l’ethnologie : analyses
et textes ): Noțiunile -cheie ale etnologiei. Analize și texte , traducere de Dana Ligia Ilin, Iași,
Polirom
Kahane, Mariana , 2007: Doina vocală din Oltenia : Tipologie muzicală , lucrare îngrijită de Marian
Lupașcu, București, Editura Academiei Române
Laplantine , François , 2000 (1996, La description ethnographique ): Descrierea etnografică , tra-
ducere de Elisabeta Stănciulescu Gina Grosu, prefață de E. Stănciulescu, Iași, Polirom
Locusteanu, Marcel, Mitu, Ilie , Popescu, Aurelian , 1967: Cîntec vechi din Oltenia , Craiova, Casa
Regională a Creației Populare
Lortat -Jacob, Bernard , 1984: „ Le métier de lăutar ” în Dialogue . Revue d ’Etudes roumaines et des
traditions orales méditerranéennes 12-13 [Montpellier ], p. 13 -35
_____ , 1987 : „Improvisation: le modèle et ses réalisations” în B. Lortat -Jacob (éd.), L’Improvisation
dans les musiques de tradition orale , Paris, SELAF, p. 45 -59
_____ , 1994: Musiques en fête: Maroc, Sardaigne, Roumanie , Nanterre, Société d’ethnologie
_____ , 2015 (2009 [1994] , Indiens chanteurs: l'oreille de l'ethnologue , Hermann ): Indienii cântăreți.
Urechea etnologului , traducere de Speranța Rădulescu , București, Editura Martor
Lupașcu, Marian , 2016: „Folclorul românesc. De la cântări medievale la variante actualizate” în
Thede Kahl (Hg.), Von Hora, Doina und Lautaren . Einblicke in die rumänische Musik und
Musik -wissenschaft . Berlin, Frank & Timme , p. 23-52
Merriam, Alan P. , 1964: The Anthropology of Music , Evanston, Illinois, Northwestern University
Press
Mocioi, Ion , 1978: Cîntece de pe Tismana , Târgu Jiu, Centrul de Îndrumare a Creației Populare și a
Mișcării Artistice de Masă al Județului Gorj
Nettl, Bruno , 2005 [1983]: The Study of Ethnomusicolog y. Thirty -One Issues and Concepts , Urbana
and Chicago, University of Illinois Press
Oprea, Gheorghe , 2002: Folclorul muzical românesc , București, Editura Muzicală

73 Popescu, Adrian , 1988: „Contribuții la o încercare de istoric pentru începuturile «Tarafului
Gorjului »” în Litua. Studii și cercetări , IV, p. 203 -206
Popescu, Aurelian I. , Zăvoi, Ion Gh. , 1973: Cîntece din Gorj, Tîrgu Jiu, Centrul de Îndrumare a
Creației Populare și a Mișcării Artistice de Masă al Județului Gorj
Poslușnicu, Mihail Gr. , 1928: Istoria muzicei la rom âni. De la Renaștere până ’n epoca de
consolidare a culturii artistice , București, Cartea Românească
Rădulescu, Speranța , 1984: Taraful și acompaniamentul armonic în muzica de joc, București,
Editura Muzicală
_____, 1984: „Istoria tarafului sătesc trăită și comentată de lăutarii înșiși” în Revista de Etnografie și
Folclor , 29 (2), p. 159 -170
_____, 1986: „Plurispecializarea lăutarului” în Revista de Etnografie și Folclor , 31 (1) , p. 32 -41
_____, 1988: „La formation du lăutar roumain” în Cahiers de musiques traditionnelles , vol. 1 (De
bouche à oreille), Ateliers d'ethnomusicologie , p. 111 -124
_____, 1996: „Fiddlers' Contracts and Payments” în East European Meetings in Ethnomusicology ,
vol. 3, p. 76 -87
_____, 2002: Peisaje muzicale în România secolului XX , București, Editura Muzicală
_____, 2004: Taifasuri despre muzica țigănească , București, Editura Paideia
Șerban, Al. Doru , 2006: Lăutari și soliști din Gorj , Târgu Jiu, Editura Măiastra
Vancea, Zeno (coord. științific) 1984: Dicționar de termeni muzicali , București, Editura Științifică
și Enciclopedică

74

75 ANEXA I
FIȘELE INFORMATORILOR

76

77 FIȘA DE INFORMATOR NR. 1
Numele și prenumele: Cidoiu Magdalena
Poreclă : Mărgălina, Margareta
Origine : Bolboși, comuna Ohaba, județul Gorj
Domiciliu actual : Pârâu de Pripor, comuna Godinești, județul Gorj
Vârsta : 76 a.
Meseria : Lăutăreasă (acordeonistă și solistă vocală)
Etnie : Rromă Religie : creștin -ortodoxă
A părăsit satul , comuna, județul, regiunea sau țara ? Cu ce ocazii?
A cântat la diverse ocazii festive în județele Mehedinți, Caraș -Severin și Dolj. A participat la mai
toate festivalurile locale din Gorj. A susținut concerte la București, la Muzeul Țăranului Român și la
Muzeul Satului. A susținut concerte și în afara țării, datorită Speranței Rădulescu și a Școlii Populară
de Artă din Târgu Jiu, în Elveția (Geneva), Austria (Viena) și Israel.
Ce categorii folclorice cultivă?
Toate categoriile folclorice: colinde, cântece rituale (de nuntă), cântece epice, cântece lirice (doine,
de ascultare și de joc).
De la cine a învățat repertoriul?
De la părinți (Ana și Gavrilă Buznei), de la lăutarii bătrâni din Pârâu de Pripor (Haralambie Cidoiu,
Vasile Mândru, Ion Enoiu), precum și de la radio sau de pe discurile de vinil.
Observații :
De când i -a murit soțul (vestitul lăutar Nicolae Cidoiu, violon ist) nu a mai cântat cu acordeonul. Este
foarte populară în județ, fiind deseori considerată „cea mai bună lăutăreasă din Gorj” alături de
Aurelia (Rela) Ciulei din Brădiceni.
Data și locul culegerii : 12 martie 2019, Pârâu de Pripor, com. Godinești, jud. G orj
Numele cercetătorului : Marius -Georgian Bobleagă

78 FIȘA DE INFORMATOR NR. 2
Numele și prenumele: Rap Pantelie
Poreclă : Civit
Origine : Pârâu de Pripor, comuna Godinești, județul Gorj
Domiciliu actual : Pârâu de Pripor, comuna Godinești, județul Gorj
Vârsta : 80 a.
Meseria : Lăutar (violonist și solist vocal)
Studii : primare, Școala de muzică din Brașov (neterminată)
Etnie : Rromă Religie : creștin -ortodox
A părăsit satul , comuna, județul, regiunea sau țara ? Cu ce ocazii?
A cântat la diverse ocazii festive în tot județul Gorj și în majoritatea județelor din regiunea Olteniei
(cu precădere în Mehedinți și Dolj). Ca membru al „Tarafului din Pârâu -Câlcești” a susținut
spectacole în toată Oltenia și în alte zone ale țării. După 1989 a participat la festi valurile locale (de la
Bolboși, Târgu Cărbunești, Tismana).
Ce categorii folclorice cultivă?
Majoritatea categoriilor folclorice: cântece rituale (de nuntă și înmormântare), cântece lirice, melodii
instrumentală de joc. Acestora li se adaugă dansurile stră ine folclorului muzical gorjenesc: valsul și
tangoul.
De la cine a învățat repertoriul?
De la tatăl său și de la ceilalți lăutari din sat.
Observații :
Este al doilea cel mai bătrân lăutar din satul Pârâu de Pripor, după Sevastian Muscurici, încă în
activit ate.
Data și locul culegerii : 12 martie 2019, Pârâu de Pripor, com. Godinești, jud. Gorj
Numele cercetătorului : Marius -Georgian Bobleagă

79 FIȘA DE INFORMATOR NR. 3
Numele și prenumele: Argint Ion
Poreclă : Macu
Origine : Pârâu de Pripor, comuna Godinești, județul Gorj
Domiciliu actual : Pârâu de Pripor, comuna Godinești, județul Gorj
Vârsta : 76 a.
Meseria : Lăutar (violonist și solist vocal)
Studii : 4 clase primare
Etnie : Rromă Religie : creștin -ortodox
A părăsit satul , comuna, județul, regiunea sau țara ? Cu ce ocazii?
A cântat în județele limitrofe (Mehedinți, Vâlcea și mai ales Dolj) la diverse ocazii festive. A
participat la festivaluri locale și naționale din toată țara. A cântat și la București, la Muzeul Țăranului
Român, precum și î n străinătate (Elveția, Austria și Israel).
Ce categorii folclorice cultivă?
Majoritatea categoriilor folclorice: cântece rituale (de nuntă și înmormântare), cântece epice, cântece
lirice (doine, de ascultare, de joc), melodii instrumentale de joc (în spec ial hore și sârbe)
De la cine a învățat repertoriul?
De la tatăl său și de la ceilalți lăutari din sat.
Observații :
Este fiul bracistului Victor Argint. A mai avut un frate, tot violonist și solist vocal, Victor Argint zis
Vică (decedat).
Data și locul culegerii : 12 martie 2019, Pârâu de Pripor, com. Godinești, jud. Gorj
Numele cercetătorului : Marius -Georgian Bobleagă

80 FIȘA DE INFORMATOR NR. 4
Numele și prenumele: Pobirci (jr.) Adrian
Poreclă : –
Origine : Pârâu de Pripor, comuna Godinești, județul Gorj
Domiciliu actual : Pârâu de Pripor, comuna Godinești, județul Gorj
Vârsta : 28 a.
Meseria : Lăutar (chitarist și basist)
Etnie : Rromă Religie : creștin -ortodox
A părăsit satul , comuna, județul, regiunea sau țara ? Cu ce ocazii?
A cântat împreună cu mai multe tarafuri din sat pe la diverse evenimente festive din județ și din afara
lui. Participă anual cu aceste tarafuri la festivalurile locale din județ (la Bolboși, Târgu Cărbunești și
Tismana).
Ce categorii folclorice cultivă?
Nefiind solist cunoaște foarte bine „țiiturile” (formulele de acompaniament) de horă de mână, sârbă,
dar și acompaniamentele pentru cântecele cu tempo așezat.
De la cine a învățat repertoriul?
De la tatăl său (acompaniamentele armonice și tonalit ățile).
Observații :
Este fiul lui Adrian Pobirci (senior) – chitarist, bracist și basist. I -a moștenit talentul armonic al tatăl
său, remarcându -se ca un bun membru al compartimentului secund al tarafurilor.
Data și locul culegerii : 12 martie 2019, Pârâu d e Pripor, com. Godinești, jud. Gorj
Numele cercetătorului : Marius -Georgian Bobleagă

81 FIȘA DE INFORMATOR NR. 5
Numele și prenumele: Pobirci Ion
Poreclă : Ionuț
Origine : Pârâu de Pripor, comuna Godinești, județul Gorj
Domiciliu actual : Pârâu de Pripor, comuna Godinești, județul Gorj
Vârsta : 23 a.
Meseria : Lăutar (violonist)
Studii : Școala Populară de Artă din Târgu Jiu, Liceul de muzică „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu
Etnie : Rromă Religie : creștin -ortodox
A părăsit satul , comuna, județul, regiunea sau țara ? Cu ce ocazii?
A cântat la diverse ocazii festive cu familia sau cu tarafurile altor lăutari în mai multe zone din județ
și din afara lui. A participat la toate festivalurile locale dedicate tarafurilor din județ de la Bolboși și
Târgu Cărbunești, precum și la festivalurile locale și naționale dedicate cântăreților și soliștilor
instrumentiști precum Festivalul Național „Maria Lătărețu” din Târgu Jiu.
Ce categorii folclorice cultivă?
În special melodii instrumentale de ascultare ș i de joc (hore, sârbe).
De la cine a învățat repertoriul?
De la părinți, de la bunic și de la ceilalți lăutari din sat.
Observații :
Este fiul lăutarilor Adrian Pobirci senior (chitarist, bracist, basist) și Bălașa Pobirci (solistă vocală) și
nepotul lăutar ului Ion Argint zis Macu (violonist și solist vocal). Mai are un frate mai mare, Adrian
Pobirci (chitarist și basist).
Data și locul culegerii : 12 martie 2019, Pârâu de Pripor, com. Godinești, jud. Gorj
Numele cercetătorului : Marius -Georgian Bobleagă

82 FIȘA DE INFORMATOR NR. 6
Numele și prenumele: Pobirci Izabela
Poreclă : –
Origine : Pârâu de Pripor, comuna Godinești, județul Gorj
Domiciliu actual : Pârâu de Pripor, comuna Godinești, județul Gorj
Vârsta : 19 a.
Meseria : Lăutăreasă (solistă vocală)
Etnie : Română (Rromă) Religie : creștin -ortodoxă
A părăsit satul , comuna, județul, regiunea sau țara ? Cu ce ocazii?
A cântat la diverse ocazii festive din județ și din afara lui. A participat la mai multe festivaluri locale
ca solistă individuală sau ca so listă a tarafului soțului ei.
Ce categorii folclorice cultivă?
Cântece lirice de ascultare și de joc.
De la cine a învățat repertoriul?
În cea mai mare parte de la socrii.
Observații :
Este soția lăutarului Ion (Ionuț) Pobirci (violonist).
Data și locul culegerii : 12 martie 2019, Pârâu de Pripor, com. Godinești, jud. Gorj
Numele cercetătorului : Marius -Georgian Bobleagă

83
FIȘA DE INFORMATOR NR. 7

Numele și prenumele: Enoiu Pimpi
Poreclă : –
Origine : Pârâu de Pripor, comuna Godinești, județul Gorj
Domiciliu actual : Pârâu de Pripor, comuna Godinești, județul Gorj
Vârsta : 69 a.
Meseria : Lăutar (violonist și solist vocal)
Etnie : Română (rromă) Religie : creștin -ortodoxă
A părăsit satul , comuna, județul, regiunea sau țara ? Cu ce ocazii?
A cântat la diverse ocazii festive în tot județul Gorj și în județele limitrofe (Mehedinți, Dolj, Vâlcea).
A mai cântat și în alte zone ale țării ( Constanța, Timișoara, București, Târgoviște , Târgu Mureș). A
participat aproape în fiecare an la festivalurile locale destinate muzicilor de taraf de la Bolboși, Târgu
Cărbunești și Tismana.
Ce categorii folclorice cultivă?
Cântece epice, cântece lirice (doine, de ascultare și de joc) și melodii instrumentale de joc.
De la cine a învățat repertoriul?
De la părinți și de la ceilalți lăutari din sat.
Observații :
Este fiul lăutarului Florea Enoiu (violonist și solist vocal). Se bucură de o mare popularitate în județ .
Data și locul culegerii : 13 martie 2019, Pârâu de Pripor, com. Godinești, jud. Gorj
Numele cerc etătorului : Marius -Georgian Bobleagă

84
FIȘA DE INFORMATOR NR. 8

Numele și prenumele: Enoiu Steliana
Poreclă : Stela
Origine : Bruteni, comuna Peșteana, județul Gorj
Domiciliu actual : Pârâu de Pripor, comuna Godinești, județul Gorj
Vârsta : 60 a.
Meseria : Lăutăreasă (solistă vocală)
Etnie : Română Religie : creștin -ortodoxă
A părăsit satul , comuna, județul, regiunea sau țara ? Când și cu ce ocazii?
A cântat la diverse ocazii festive în Gorj și în județele limitrofe (cu precădere Mehedinți). A partici pat
la majoritatea festivalurilor locale destinate tarafurilor gorjenești (la Bolboși, Târgu Cărbunești și
Tismana).
Ce categorii folclorice cultivă?
Cântece rituale (de nuntă) și cântece lirice (doine, de ascultare și de joc).
De la cine a învățat reperto riul?
De la radio și de pe discurile de vinil. Odată cu venirea în Pârâu de Pripor și -a desăvârșit repertoriul
de melodii cu ajutorul lăutarilor din sat.
Observații :
Este cea de -a doua soție a lăutarului Pimpi Enoiu (violonist și solist vocal). Nefiind dintr -o familie
de lăutari, a cântat pentru prima dată în taraf cu soțul ei.
Data și locul culegerii : 13 martie 2019, Pârâu de Pripor, com. Godinești, jud. Gorj
Numele cercetătorului : Marius -Georgian Bobleagă

85 FIȘA DE INFORMATOR NR. 9
Numele și prenumele: Muscurici Vasile
Poreclă : –
Origine : Pârâu de Pripor, comuna Godinești, județul Gorj
Domiciliu actual : Pârâu de Pripor, comuna Godinești, județul Gorj
Vârsta : 76 a.
Meseria : Muzician (violonist)
Studii: școala de muzică, liceul de muzică, Conservatorul de muzică din Târgoviște
Etnie : Română (rromă) Religie : creștin -ortodoxă
A părăsit satul , comuna, județul, regiunea sau țara ? Cu ce ocazii?
Ca șef de taraf a cântat în majoritatea zonelor din Oltenia, Muntenia și Banat la diverse ocazii festive.
Ca solist instrumentist al Ansamblului „Doina Gorjului” a susținut concerte în toată țara și în
străinătate (Franța, Italia). A participat la festival urile locale destinate tarafurilor gorjenești (la
Bolboși, Târgu Cărbunești și Tismana), obținând numeroase premii.
Ce categorii folclorice cultivă?
Melodii instrumentale de ascultare și de joc din Gorj și din celelalte județe ale Olteniei. În afară de
categorii ale folclorului muzical gorjenesc, stăpânește foarte bine muzica cultă, romanțe, piese de
café-concert, valsuri și tangouri occidentale.
De la cine a învățat repertoriul?
Repertoriul folcloric l -a învățat de la tatăl său, după ce și -a terminat studi ile muzicale. A mai învățat
și de la lăutarii vestiți din sat (Haralambie Cidoiu, Vasile Mândru, Pantelie Turturică, Florea Enoiu
și Ion Enoiu).
Observații :
Este fiul lăutarului Aurel Muscurici (violonist, acordeonist și basist). În prezent este singurul
muzician din Pârâu de Pripor, având studii muzicale înalte. Este respectat de majoritatea consătenilor
pentru aptitudinile și cunoștințele muzicale dobândite.
Data și locul culegerii : 13 martie 2019, Pârâu de Pripor, com. Godinești, jud. Gorj
Numele cercetătorului : Marius -Georgian Bobleagă

86

87 ANEXA I I
INTERVIURI

88

89
INTERVIUL NR. 1

La care participă: Magdalena Cidoiu, 76 de ani ( M.C. ) și Marius -Georgian Bobleagă ( M.G.B. )
Interviul a fost realizat în Pârâu de Pripor, pe 12 martie 2019, în incinta unui local din sat.

M.G.B. : Când ați început dvs. să cântați?
M.C. : Eu am început de micuță, deci aveam vreo… 7 -8 ani așa, când cântam acasă.
M.G.B. : De la 7 ani?
M.C. : Da! Dar pe urmă, deci am plecat și am cântat în continuare. La nunți, la nedei (…) la boteze, la
petreceri. De la vârsta de 10. Dar de la 7 ani cântam.
M.G.B. : De la cine ați învățat?
M.C. : Am învățat de la părinții mei, de la mama, de la tata, de la o soră de -a mea.
M.G.B .: Cânta și dumneaei cu vocea?
M.C. : Da, da!
M.G.B. : Era mai mare ca dvs.?
M.C. : Sora, era mai mare, mai mare ca mine. Cu vreo 15 ani
M.G.B. : Cum o chema?
M.C. : Ioana Fieraru. Și pe mama o chema Ana Buznei
M.G.B. : Și pe tatăl dvs.?
M.C. : Și pe t atăl meu Gavrilă Buznei
M.G.B. : Sunteți de aici din Pârâu de Pripor?
M.C. : Nu, eu sunt din comuna Bolboși. De unde se face festivalul…
M.G.B. : Ah, de la Ohaba?
M.C. : Da! Chiar de acolo de lângă pădure.
M.G.B. : Ce cântec ați învățat prima dată? Sau ce cântece?
M.C. : Ce cântam?
M.G.B. : Prima dată!
M.C. : Păi atuncea ieșise cântece lu ’ stimata Maria Lătărețu și mie de dânsa îmi plăcea foarte foarte
mult! Auzeam câte -un cântec așa, aveam un difuzor în perete, c -atuncea așa era… una mică așa. Și
fugeam fug a-n pădure acolo, că știți, ați văzut. Și umblam în cap cu melodie cu tot și mă duceam fuga
fuga și scriam și eu. Și învățam de doamna Maria, de Ciobanu… de Ciobanca mai târziu. Și mai
făceam și noi cântece, ăștia ai bătrâni făceau cântece. Atuncea cânta i pe lângă om, așa, pe lângă…, la

90
nuntă, așa, la fiecare la fiecare (…) și mai spuneai câte -o vorbă: c -a iubit, c -a făcut, c -a nuntit, c -a….
și-așa cântam
M.G.B. : Ați învățat și la instrument?
M.C. : Da! Am învățat după ce m -am măritat, am învățat cu acordionul.
M.G.B. : Aaa, ați cântat la acordeon?
M.C. : Da. Ieșise acordeoanele atunci. Și -am învățat și eu și cu acordionul.
M.G.B. : Când v -ați făcut ucenicia ca lăutar, ați primit și corecții? Din partea părinților?
M.C. : Ce să primesc din partea părințil or? Am primit… c -am cântat. Altceva ce să primesc? Era lumea
săracă atuncea, nu era ca acuma.
M.G.B. : Când ați cântat prima dată în taraf?
M.C. : Prima și prima dată am cântat la o nedeie. Tata n -a vrut să mă ia, că mergeam pe jos vreo opt
km, prin pietro aie. Nu drumuri asfaltate… În satul Covrigi, în comuna…
M.G.B. : E pe lângă Ohaba?
M.C. : Da, tot aproape de Ohaba acolo. Și eu când au plecat ei înainte, am plecat și eu după ei. Am
plecat fără să mă vadă. Și m -am întâlnit cu ei la o Biserică acolo, la o nedeie. „’Tuți paștele mă -tii, la
ce veniși cu papucii -n mâna?” Așa era atunci. Ca să merg mai repede mi -am luat papucii -n mână și
pietroaie pe jos… Și de -atunci am cântat în continuare, nu m -am mai lăsat de ei. Pe urmă m -am
căsătorit, la șai șpe ani. Soțul meu a fost de -aicea, Cidoiu Nicolae. Am făcut doi băieți: Cidoiu Nicolae
junior, Cidoiu Ion. Și după patruzășicinci de ani mi -a murit soțul. Și -am rămas cu copiii și… cu copiii
am cântat și cânt și -acuma. Mai la taraf, mai la o nedeie, mai la nunți, mai la un chef. Acuma… vedeți
dvs. a ieșit orgile eștea și muzica asta… manele. Tineretul de -acuma manele le place. Ce mai cântăm
la oameni intelectuali așa, care cunosc ce -nseamnă muzică populară.
M.G.B. : Chiar vreau să vă întreb ce părere aveți de instrumentele astea electrice, băgate -n priză?
M.C. : Nu nu nu. Eu n -am prea cântat cu ăștia. Mai târziu târziu am cântat, că m -a învățat nora mea
la orgă. Am pus -o și-a învățat cu gura. C -a învățat și ea. Dar la orgă nu mai cântă, că acum sunt băi eți
d-ăștia.
M.G.B. : Deci dvs. preferați mai mult în taraf!
M.C. : Chitara… Tatăl meu cu chitara cânta!
M.G.B. : Era chitarist?
M.C. : Da! Cânta și cu vioara, dar era cumnatul meu cu vioara și n -avea armonie. Și l -a lăsat pe el cu
vioara, tata lui Fieraru G heorghe dac -ați auzit de el.
M.G.B. : De la Motru?
M.C. : Da. E copilu’ lu sora mea. Fieraru profesorul. Și tatal meu foarte bine cânta la vioa… la asta…
la chitară. Mă oftic că eu nu m -am învățat la chitară. Am zis că -i instrument urât (râde).

91 M.G.B. : V-a plăcut acordeonul?
M.C. : Mi-a plăcut acordionul, da! Că era mai greu (râde)
M.G.B. : Ați cântat și în brigăzi artistice sau în ansambluri?
M.C. : Am cântat, da, am cântat pe timpuri d -astea atuncea. Erau tarafe d -astea comunale. Comunale,
pe comună. Și de -acum, din 2007 parcă, am intrat la Școala Populară la Târgu Jiu.
M.G.B. : În Taraful Gorjului?
M.C. : Da! În Taraful Gorjului! Și de -acolo ne lua, ai văzut. Ne -a dus prin Israel, ne -a dus prin Viena,
ne-a dus prin Elveția. Ne -a dus doamna …
M.G.B. : Cum a fost să cântați în străinătate?
M.C. : Foarte frumos! Foarte frumos! C -a fost și români. Românii când ne -a văzut acolo, mai ales în
Israel, veneau și ne pupau, ne lua în brațe: – „Să veniți la noi! Hai să veniți să dormiți la noi!” – „Nu
doamnă, c -avem!”. Erau români demult fugiți. De pe timpul lu Ceaușescu, mai -nainte. Foarte frumos
a fost. Foarte bine. Și -n Elveția a fost foarte bine, foarte frumo s. Ne -a plăcut așa de bine. Barem în
Viena n -am ce să -ți spun! Făcea „Madalena, Madalena, număru’ unu Madalena” (râde).
M.G.B. : Și străinii cum au receptat muzica dvs.? Le -a plăcut?
M.C. : Le-a plăcuut, le -a plăcut! „Madalena, mai vii pe la noi?” Le -a plăcu t. Păi de -aicea sidiul meu
a ieșit cel mai bun și -a lu’ nepotu’ meu Mari, care a murit. Marian Argint. Și m -au luat domnii, că nu
cântam cu dânșii. Și m -a băgat cu ei și ne -au luat în străinătate. Cu taraful Argint. Și pe -urmă cu
Florin. L -au luat pe Enoiu , pe Florin și ne -am băgat de -am făcut alt taraf.
M.G.B. : Din experiența dvs. știți cum se organizează un taraf?
M.C. : Cum să se organizeze? Viorile… câte sunt la noi aicea. Vreau să spun de -aici. Viorile – șeapte,
uopt, zece viori. Chitară. Acordioane m ai puțin. Nu ne prea primește așa cu ele… la taraf te mai
primește, dar… în concurs nu te prea primește. Dar așa, la taraf, te primește. Acordionul, braci… vioară
din aia braci, așa… bas, chitară, vioară. Mda…
M.G.B. : Și pe timpuri taraful avea m ereu aceiași instrumentiști sau difereau?
M.C. : Taraful n -avea acordion atunci, pe timpurile alea… demult demult demult. Chitările erau.
Chitările, țambal de -al mic.
M.G.B. : Purtat de gât?
M.C. : Da! Țambal de -al mic. (…) Da’ am avut pe -un văr de -al meu care cânta în Taraful Gorjului cu
țambalul, Vasile Buznei. Ăla a cântat cu Lătăreața… a cântat cu… mulți oameni care au fost în taraf.
Și pe urmă ne -am ridicat noi, ăilanți. Când ne -am ridicat noi, au ieșit acordioanele. Când au ieșit
chitările aicea, se râdeau ăștia pe -aicea „că ce? cu chitara…”, dar la noi acolo, în partea aia, cu chitara
era baza! (…) Da’ aicea cântau numa cu basul și cu braciul.
M.G.B. : Fără chitară?

92 M.C. : Fără chitară! Fără… Și nici cu țambal, că țambalu era vărămiu tot de -acolo la Bolboși, la Ohaba.
Era… M -am căsătorit aicea și… A murit el. A murit vărămiu ăsta.
M.G.B. : Cam când a intrat acordeonul în taraf?
M.C. : Păi ce să -ți spun eu, cam când a intrat acordionul… aveam eu vreo cinșpe ani… paișpe -cinșpe.
Da’ era ra r câte -un acordion. Rar câte -un acordion. Vă dați seama dac -acum am șapteșasă și –
atuncea…. Cam de vreo… cinzășiceva de ani. C -a vrut tata, s -a dus la Craiova să -mi cumpere un
acordion. Și n -a găsit, a găsit o armonică. La cin’ s -a dus? La Fane Piculeaț ă! Ăla în loc să -i dea un
acordion, i -a dat o armonică. Când vine cu ea acasă… armonica are două tonuri. Când pui mâna pe –
un bas, iasă două tonuri. Nu -i ca la acordion. Și nu, n -am putut să -nvăț de ea. Aia trebuie… cânți numa
de una sîngură, ca sârbii. Așa… foarte mult sârbii au armonici. Am avut acuma un chef la sârbi, a
făcut ziua lui un ciupercar de -aici care are un mare… de -asta de adună ciuperci. La Câlnic! Chiar de –
acia de la peco, mai în sus o țâră. Și el când mă vede și cânt, „Lătăreața Lătă reața” așa zîcea. Și m -a
luat acolo la zîua unui cumnat de -a lu’ dânsu’, pe vapor. Socrcu’ lu’ dânsu’ are vaporul lui și a avut
și muzică din asta sârbească. Patru persoane a fost: o chitară cu un bas, acordion și asta… îîî… cum îi
zîsărăm noi? … Arm onică! Da’ foarte frumos au cântat! Foarte frumos! Când cânta armonica, nu mai
cânta acordionul. Acompania! Când cânta acordionul, acompania armonica. Ăla cu chitara, ăla cu
basu… și cântau toți din gură! Toți!
M.G.B. : Pe rând sau la unison?
M.C. : Nooo, toți aceeași melodie, toți din gură. Și basistu’, toți cântau din gură! (…) Așa mamă, am
fost copii săraci pe timpu’ nostru, mamă. Atuncea… era sărăcie. Da’ vedeți dvs. erea cântări. Atunci
nu eram decât noi muzicanții. Atunci nu era toată lumea lăutar i! Acuma nu mai s -alege, care -i lăutar,
care-i… cum să spun. Țîgan, na! Sau care -i rumân, care -i țigan. Ei învață toți să cânte. Atuncea nu
erea decât noi! Și veneau câte șeapte -uopt mașini la poartă la mine, să mă tomnească la nuntă. Nu
știam ce să le m ai fac! Nu știam ce să le mai fac! Le mai duceam pe la Târgu Jiu pe la alți colegi „hai
domle că ți -l dau pe cutare, hai că -ți dau pe -aici pe cutare”. Da’ acum rar dacă mai iei o nuntă mamă,
acuma un chef… o nedeie de -asta… nu știu dacă știți dvs. ce -i aia nedeie. O nedeie înseamnă: face
lumea în case praznice așa, de mănâncă lumea, vii tu ca invitat, iasă la hore, afară. Da’ acuma iasă cu
stațiile eștea. Da’ atuncea… ne duceam și la ăla și la ăla și la ăla. Cântăm… la oameni. Asta înseamnă
nedeia. Cam cum ar fi o sărbătoare, Sfântul Constantin. În satul cutare, cum e la Glogova sau la… în
părțile ălea, acolo e nedeie. Sfânta Paraschiva, nedeie la Glogova!
M.G.B. : Deci un fel de hram?
M.C. : Da, cram! Sfântu Ilie, nedeie înspre Severin, tomna la Coc orova. Ne ducem!
M.G.B. : Deci vreți să spuneți că acum nu se mai cântă cum se cânta odată?

93 M.C. : Nu se mai cântă, mamă… nu se mai cântă. Eu aș vrea să învăț, uite, copii de -ăștia, fete. Păi da’
mai învață? Am pă nea aia mică, a lu’ Marian, nu știu dac -o văzuși. Aia cântă, face cântece, aia mă
moștenește pe mine. Aia mă moștenește! Face cântece… a cântat acuma la… a plâns, c -aicea am făcut
repetiția. Și -am zîs că îl bagă pe Vasi… pe -ăsta pe Vasilică „lasă că -l dau eu în judecată, să plătească
ANAF -ul, că nu mă băgă și pe mine să cânt! Ăsta a luat -o în brață, a pupat -o, i-a zis „lasă nană că
cânți și tu”. Și -a cântat fără repetiție, domle! I -a spus melodia „Suii dealu viilor”, acolo unde cântarăm
acuma, la omu ’ ăla unde a ales atâția oameni. Ea a cânta t mai bine ca toate. Are o voce extraordinară.
Cântă în sol major, sol minor, fa major, orice tonalitate. Eee… și tată -său era bun. Tată -su punea orga,
Marian, și cu vioara icea și cu orga făcea tonalitatea. S -a dus mamă… Ne pare rău de el cât om fi pe
pământul ăsta. A rămas fata, asta… nevastă -sa. Are 29 de ani. O să mărite, că n -are încotro, că -i tânără,
nah! Cât o să stea? O țâră o să stea și ea, pe urmă o să se mărite, că -i tânără, n -ai ce să -i faci. Da’ uite
că nu găsește un om pe sfertul lui Mar ian, nu ca Marian. Da’ nu găsăști… că nu mai învață, nu vedeți
dvs., meserie. Și eu i -am spus: „mamă, tu să te uiți bine pe cine iei, să te gândești ce -ai avut și ce mai
ai în urmă”.
M.G.B. : Adică ați vrea să găsească tot un lăutar?
M.C. : Nu tot lăutar să fie, unu’ da să fie om de omenie. Să aibă și el un servici sau să aibă și el… să
fie cât de sărac să fie (…) Da’ uite că nu găsăște un băiat bun. Așa să găsască un băiat bun, să aibă și
ea un viitor al ei, că -i păcat să rămână de -acuma singură.
M.G.B. : Și Vică Argint bătrânul? A murit de inimă rea?
M.C. : La patru luni! Și Măria a rămas singură. A stat fata cu Măria până acum (…) Dar dacă ar găsi
un muzicant să stea de ea să cânte, ar cânta! Da’ unde să mai cânți, că băieții ăștia ai noștri cu viorile,
le ia … îi ia ăștia care cântă acum cu orgile, îi ia la nunți. Numai au nunți care să fie a lor, cum aveam
eu nunta mea, Doamne… eu tomneam, eu rupeam chitanță, eu făceam tot. Bărbatu -meu era la
ansamblu, eu eram acasă. Și pe bază d e… când s -a făcut ansamblele eștea de… cu mina de erau plătiți
de mină și când făceau câte -o…
M.G.B. : La Motru?
M.C. : La Motru! Ăăă … la Mătăsari! Și eu stăteam acasă, că venea nunțile, cine le tomnea?
M.G.B. : Deci dvs. tocmeați nunțile?
M.C. : Daa! Da, eu tomneam nunțile, sigur!
M.G.B. : Și erau cereri?
M.C. : Da! Erea, erea.
M.G.B. : Acum, în ziua de azi, se mai cântă în taraf la nunți sau numai cu orgi?
M.C. : Numai cu orga! O seară se cântă. Care fac la țară, te ia vineri seara, face -o horă acolo în curte
și duminică masa la restaurant. Ba nu! Sâmbătă sâmbătă! Și duminică hodină.

94 M.G.B. : Pe timpul dvs. cât țineau nunțile? Trei zile?
M.C.: Eu când cântam eu era nunta de trei zile. Cântam sâmbătă, duminică, luni, până luni noaptea.
Vorba lu’ ăsta… lu’ Vasi, se cânta până rămânea mireasa gravidă! (râde) Acuma e fericire de ei, că
cânți o seară și gata! Păi da!
M.G.B. : Și la nunți? Ce cân tați? La îmbrăcatul miresei?
M.C. : Cântam în capu’ mesei la naș așa, seara.
M.G.B. : Seara! Da’ înainte îi cântați miresii? Înainte să plece la Biserică?
M.C. : Da! Înainte să plece la Biserică. Înveleam mireasa! Ne duceam cu ea la apă.
M.G.B. : Ce-i cântați atuncea?
M.C. : Cântam cântecu ’ miresii, „Ia -ți mireasă ziua bună”. Pe urmă la apă cântam iar așa, juca lumea
pe lângă paharul ăla cu apă, pe urmă pleca cu apa acasă și când venea ginerele uda cu busuiocul.
M.G.B. : La ginere cântați la bărbierit?
M.C. : La b arbierit cântam „Nu te -ntrista ginerel, că te -nsurași de tinerel”. Da! Și când mai cântam și
pentru socrii, cântam. Și era frumos… erea foarte frumos.
M.G.B. : Și seara la nuntă ce cântați?
M.C. : Seara atunci pe timpul nostru? O luam așa pe lângă masă. Er a ziua de la două, se punea masa.
Nu seara. Seara pe la unu -două terminai, hă hă hă… Te duceai să te culci! Așa. Cântai câte -o doină,
o romanță, după cum erea lumea. Că dacă erea intelectuali așa mai profesori sau ingineri sau directori
sau ăștia făceai un program de romanță în capu’ mesii, dupaia făceai o doină -două frumoase și o luai
pe lângă fiecare! Dacă ție -ți venea „fă cântecul cutare”. Trebuia să ți -l fac, trebuia să -l știu!
M.G.B. : Și s -a întâmplat vreodată să nu știți vreun cântec?
M.C. : Poate se mai întâmpla să nu mai știi atuncea recent sau să nu -ți aduci aminte. Și -i spuneam
„mi-aduc aminte și ți -l fac”, aia îi spuneam.
M.G.B. : Cântecele mai noi?
M.C. : Da! Nuuu, că cerea de -alea vechi. Toate de -ale vechi! De -ale noi, ce… ieșise niște ălea noi , nu
erea frumoase. Era porno… erea altfel.
M.G.B. : Nu se cereau?
M.C. : Nu se cereau! Se cerea băieții ăia mai tineri.
M.G.B. : Deci tinerii?
M.C. : Aha! Tinerii cerea de -alea. Dar nu nu… Ei, mai cereau și de -ai bătrâni, Doamne… luni. Te
punea să cânți „Bidineaua”. A, și aveam copiii cu mine și îi mânam de lângă mine „plecați mumă de
lângă mine”. Că făceam temperatură, de rușine…
M.G.B. : Balade cântați la nuntă?
M.C. : Cântaaam!

95
M.G.B. : Ce balade cântați?
M.C. : „Ce faci moșule -n grădină” cântam și „Ghiță Cătănuță”. Erea o baladă cu „Ghiță Cătănuță”…
și „Aseară la Ștefan -Vodă, mulți boieri s -a strâns la vorbă”. Ala era foarte frumos.
M.G.B. : O cântați pentru naș pe -asta?
M.C. : Nu pentru nași, nuuu. Dacă ți -l cerea cineva, dar așa nu cântai. La naș cântai cântece, sârbe,
hore… da!
M.G.B. : „Săracu popa Mischie” se cerea?
M.C. : Se cerea! „Mi -l băgară -n pușcărie, pentru -o coală de hârtie iscălită la beție”.
M.G.B. : Mhm. Vă mai aduceți aminte cântecul ăsta?
M.C. : Să știi că nu mai… atâta mai mi -aduc aminte. Nu mai mi -aduc aminte.
M.G.B. : Muzica nu v -o mai amintiți?
M.C. : Melodia da, dar ăsta… cuvintele nu mai mi -aduc aminte. Era … (cântă). Ei, îs multe vechi
mamă, da (…) ăștia acum cer alte cântece
M.G.B. : Aici în satul ăsta sunteți înrudiți cu ceilalți lăutari?
M.C. : Suntem cu mulți, da da da! Suntem cu mulți înrudiți. Cum e Vasilică Muscurici, fata lui e
căsătorită cu băiatul meu. Cu băiatul băiatului meu. Uite asta care șede pe scaun e fata lu fiu -meu,
nepoată -mea, căs ătorită cu băiatul ăla care fu brunet.
M.G.B. : Cu Daniel Epure?
M.C. : Cu Daniel, da! Așa. Apoi ăsta e fratele lu Mari, suntem cuscrii. (…) Uite aia de stă -n picioare
e nepoată -mea, de pune zahăr în… Tot nepoata mea. Suntem neamuri toți, da!
M.G.B. : În ultima vreme ați mai cântat la nunți, la evenimente?
M.C. : Ăăă, am mai cântat așa, da anu’ trecut. Anu’ ăsta nu.
M.G.B. : Nu mai sunteți chemată?
M.C. : Nu prea mai ne cheamă pe noi, că suntem mai bătrâni, mai așa… mai nu știu ce. Copiii ăștia
mai se duc!
M.G.B. : Cum ar veni… ați rămas la vatră?
M.C. : Da da. (…) Aa, n -am rămas, nu. Că mă duc și eu la chefuri, la boteze, la nunți. Da’ acuma îi
postul Paștelui. Pe post până la Paști nu [se cântă]. De la Paști încolo începem.
M.G.B. : Și cu cine cântați în general?
M.C. : Păi eu am băiatul meu, pe Nicolae, pe Cidoiu. Am pe băiatu’ cu basu’, pe Ion. Am un băiat cu
chitara. Am pe cuscru -meu ăsta cu acordionul.
M.G.B. : Și cu Pantelie cântați? V -am văzut pe la festivaluri mai mult.
M.C. : Și cu Pantelie, da! Păi nu prea merg copiii ăștia așa… îl iau pe el că -i mai bătrân.
M.G.B. : Și în formula asta de taraf tradițional mai cântați?

96
M.C. : Ba da, unde ne cheamă acolo ne ducem.
M.G.B. : Adică fără orgă și fără…
M.C. : Fără fără, da. Fără orgă, fără.
M.G.B .: Mai este cerere așa pentru taraf tradițional?
M.C. : Este, este!
M.G.B. : Unde de obicei? La oamenii mai cultivați?
M.C. : La oamenii mai cultivați, care nu -i place stația, nu -i place orga. Vrea la rece acolo să cânți
frumos, ușor.
M.G.B. : Ce părere aveți de fest ivalurile astea din județ dedicate lăutarilor? Sunt bune?
M.C. : Foarte bune, să știți! Că una, mai luăm și noi un bănuț. Da’ uite, ce se întâmplă… dacă iei un
premiu de patru -cinci sute, trebuie să -l împarți cu toți.
M.G.B. : Cu tot taraful?
M.C. : Cu tot taraful! Și mie, dacă eu iau premiu, mie îmi vine și plătesc pe urmă. Uite eu acuma am
plătit la două tarafe, două spectacole de -alea, am plătit două sute și vreo șaptej de mii ANAF -ul.
Numai eu! Mie întotdeauna îmi vine, că eu tot timpul iau tot primul. T ot primul iau. N -ați văzut? Păi
da! Eu zic „lasă mă, ce -o fi o fi”. Eu mă bucur că am aplaude și că mă iubește lumea, că banu’ se
duce… Banu’ se duce, dar omu’ rămâne! Mie îmi place că mă iubește lumea și am aplaude, astea -i
banii mei!
M.G.B. : De-a lungu l timpului au mai venit oameni de cultură care să culeagă cântece de la dvs.?
M.C. : A venit, a venit, a venit… ăă… oameni de la cultură așa a mai venit. Și -a mai venit și… băieți
de-ăștia… să le mai dau cântece (…)
M.G.B. : Ce cântece le -ați dat?
M.C. : Păi am scos eu niște cântece, știți. Eu când stau așa, stau și mă cultivez singură așa din capul
meu. Ce -ar fi bine o doină, ce -ar fi bine o horă, o sârbă, cam du’pin zonele pe unde mă duc și eu le
fac.
M.G.B. : Dintre toate cântecele pe care le ști ți aveți vreunu’ care vă place dvs. cel mai mult?
M.C. : Așa. Să -l cânt?
M.G.B. : Da. Pe care -l cântați pentru dvs., care vă place foarte mult.
M.C. : Ele-s multe care -mi plac…
M.G.B. : Dar unul care vă place cel mai mult!
M.C. : O doină așa frumoasă îmi plac e. Sârbe… foarte frumoasă. Vreai să -ți cânt eu?
M.G.B. : Nu nu, da’ să -mi spuneți dacă aveți un cântec preferat.
M.C. : Aaa, preferat am cântecul ăsta, care mai mult îi făcut de mine, „Mi -aduc aminte demult”.
M.G.B. : Doină?

97 M.C. : Doină! Așa. Fiindcă eu am cuvinte foarte frumoase făcute de mine, foarte frumoase. Și mai
am unu’, ăăă… „Lumea zice că mi -e bine”. (cântă) Făcut de mine ăsta. Da’ cam bate în Banat…
M.G.B. : În stil bănățean.
M.C. : Da, da. Dar pot să -l fac și pe stil gorjenesc. Să -l schimb pe altă melodie.
M.G.B. : I-ați cunoscut pe vechii lăutari de -aici din Pârâu de Pripor? Haralambie Cidoiu?
M.C. : Haralambie Cidoiu era unchiu’ lu’ bărbată -miu. Enoiu Ion, Florea Enoiu, Vasile Mândru! Așa.
Erea unu’, cânta cu gura. Cio bilă
M.G.B. : Profir Ciobilă?
M.C. : Ciobilă, cânta frumos cu gura! L -am prins eu bătrân, când am venit aici. Erea unu’ Gheorghe
Boșcodaru… Gheorghe Argint Boșcodaru. Bracist . Ei atunci pe -aicea toți cântau cu gura, fiindcă aici
nu ereau cântăreță.
M.G.B .: Femeile nu cântau?
M.C. : Nu cântau! Atunci începuse o fată de -a lui Enoiu, Maria Enoiu. Maria Slătaru. Slătaru ăsta era
văru’ meu de la Ohaba. Și ea începuse atunci cu gura și cu acordionul. Fata lu Vasile Mândru cu gura
și cu acordionul. Și cu -o cuscră de -a mea, Margareta Cidoiu. (…) Că și mie îmi zice lumea tot
Margareta (râde).
M.G.B. : Da’ în buletin cum vă cheamă?
M.C. : Magdalena! Așa. Domnu Gârbaciu îmi zicea Mărgălina . La Glogova îmi zîce Margareta. (…)
Și Nicolae al meu, bărbată -meu, cânta cu vocea.
M.G.B. : Era și gurist?
M.C. : Daaa, da’ ăsta avea voce! (…) Pe -atunci erea lămpi. Stingea lampa -n casă când cânta cu vocea.
M.G.B. : Avea putere?
M.C. : Da, da, daaa!
M.G .B.: De la lăutarii ăștia vechi ați învățat cântece?
M.C. : De la Vasile Mândru am învățat „A venit aseară mama”.
M.G.B. : Romanță?
M.C. : Daa!
M.G.B. : Și de la Haralambie Cidoiu?
M.C. : De la Haralambie Cidoiu am învățat o sârbă frumoasă – „Un’ și -a pus mândr a casa”. Așa. Ăăă,
Vasile Cidoiu, copilul lui, și bărbată -meu cânta pe -ăsta… ăă… al naibii de cântec… ăăă… „Auzit -am
auzit, că iubitul s -a oprit” (cântă).
M.G.B. : E sârbă?
M.C. : Sârbă, da!
M.G.B. : Cu lăutarii de la Tismana ați avut legături? Ați câ ntat și cu ei?

98 M.C. : N-am avut prea legătură cu ei. Făceam…
M.G.B. : Pe Petre Geagu l -ați cunoscut?
M.C. : Daa! Petre a cântat cu mine, ăhă! A cântat. Lua ziarul și -l punea invers, la nuntă… ca să facă
șoane. Și zicea de muierea lui, de aia, de aia, de a ia. Spunea câte cântece… puteai să te culci cât făcea
el.
M.G.B. : Ați învățat și de la el cântece?
M.C. : Nu prea am învățat de la el. Ăăă, el cânta cântecul ăsta… „Bărbatul meu nu este mort”… și
„Cum naiba să mai trăiești, de focul de la Costești”.
(…)
Avem un vicepreședinte la Ciuperceni și tatal lui când ne vedea în noaptea de Crăciun, ne duceam cu
colinda. Și ne cerea cântecul ăla „Cât e Sabarul de mare”. Și nu -l știa decât Enoiu al bătrân și cu
Costică Cidoiu al bătrân
M.G.B. : Aaa, Săbărelul?
M.C.: Săbărelul, da. Așa. Și eu l -am furat și eu de la ăștia. Că și tata îl știa cântecul ăsta, dar zicea
„aaa, ce -l cânți pe -ăsta la oameni…”. Când mă duc la ăla în vizită „bă Cuale, dacă nevastă -ta știe
cântecul ăsta cu Săbărelul, îți dau atât!” Da’ el s e uită la mine „ – îl știi fată?”, „ – Cum să nu!”. Da’ el
nu-l știa la vioară (râde). Da’ l -am început eu.
M.G.B. : Și s -a luat după dvs.?
M.C. : Și s -a luat după mine. Le -am spus armonia cum vine, tonalitatea. Și l -am făcut eu. Și i l -am
făcut lu’ fiu -său ăsta acuma cât… vreo patru -cinci ani „uite bă cântecul lu’ tatal tău”, dar el nu știa. Și
ăștia nu -l știu așa cum îl știam eu, că vine a doua parte… (cântă). Ăștia -s cântece vechi, de sute de
ani.
M.G.B. : Da’ spuneați că mergeați cu colindul? Aici colindă lăutarii?
M.C. : Daa! Da’ acum nu ne mai ducem decât la câte -un director, la câte -un om ca lumea.
M.G.B. : Și la poarta oamenilor cântați col inde?
M.C. : Nu la poartă, te duceai în curte… la care știi că te primește. Nu te duci și la ăla și la ăla… la
cine știi că te primește.
M.G.B. : Prima dată cântați colinde?
M.C. : Daaa, cântam colinda la geam și pe urmă intram în casă și cântam altă col indă, a din casă. Era
și a de -afară și a din casă și plus pe urmă cântam cântece de -alelante.
M.G.B. : Și era de mult practica asta cu colindatul?
M.C. : Aaa, eu așa m -am născut!
M.G.B. : Cu lăutari colindători?

99 M.C. : Cu lăutari colindători de la mine de-acolo. Și pe urmă când am venit aicea iar la fel. Da! Te
aștepta lumea! Toată lumea te aștepta. Toată lumea de -abia te vedea că te duci.
M.G.B. : Și ca încheiere, cum vedeți dvs. viitorul muzicii gorjenești și a tarafurilor?
M.C. : Cum să mai văd, mamă, v iitorul… Tineretul… Păcat de comuna noastră Godinești. Că n -a…
câți lăutari aicea sunt și au fost n -a fost un taraf stabil… A fost ocazional. Hai că să luăm taraful de la
Godinești până la… nu știu unde sau… Să fi făcut cum… la casa de cultur ă să fi ieșit cu servici… nu
au făcut nimic pentru comuna noastră. Că ne -au luat cam așa, de când am intrat eu, de prin 2006 –
2007, de -atunci i -a mai luat și pe ei. Că pe lângă mine i -am mai luat eu pe cutare, pe cutare. Apoi
Vasilică a intrat că el cunoa ște note… aia. Și -ncolo… I -a dat afară pe toți care n -au știut note.
M.G.B. : Deci nu vedeți cu ochi buni viitorul?
M.C. : Nuu, nu văd mamă…
M.G.B. : Credeți că ăștia tineri se vor mai reîntoarce la tradiție?
M.C. : Nuuu cred. Nu știu, mamă, dacă s -or ma i întoarce. Ei ar vrea săracii… Uite, băieți buni, care
cântă la vioară, îi cheamă ailanți cu orgile „hai mă, cânți cu mine la nuntă?”. Nu se mai întoarce roata.
M.G.B. : Dar ei ar vrea să cânte în taraf?
M.C. : Ar vreaaa! Și în taraf ar vrea!
M.G.B. : Cu i nstrumente vechi, cu chitară, cu bas, cu braci.
M.C. : Da, da, daaa! Sigur, c -avem și noi vreo trei chitariști, bas, avem braciști, avem.
M.G.B. : Dar nu mai au cerere?
M.C. : Nu mai sunt cereri. Când și când… Păi da!

100
INTERVIUL NR. 2

La care participă: Pantelie Rap zis Civit, 8 0 de ani ( P.R.) și Marius -Georgian Bobleagă ( M.G.B. ).
Interviul a fost realizat în Pârâu de Pripor, pe 12 martie 2019, în locuința lăutarului Pantelie Rap.

M.G.B. : Când ați început dvs. să cântați?
P.R.: Domne, fii atent, ca să -ți povestesc viața mea. Tatăl meu cânta și el, dar nu prea cânta, el se
ocupa pe timpu’ ăla atuncea… prin cinzăci -cinzăcișidoi, ăăă… făcea bomboane, gogoșele, pi la
cramuri unde se ducea și eu… El și cânta, știi?
M.G.B. : La ce?
P.R.: Cânta la vioară. Și zic „bă tată, nu mă înveți să cânt și eu la vioară?”. „Hai mă, că sunt pe -acia
prin sat care…”. Mă dusei, găsii pe unu Muscurici Sevastian, avea capre… „bă, hai mă să cântăm. Ia
vioara și hai cu mine cu caprele pe deal, cântăm pe -acolo.” Eu „hai bă că merg”. Mă dusei pe deal…
cu el cu caprele, dar ne lăsau caprele, o luau pe după frunză, pe după ălea… Noi cu vioara, știi? Și el
cu vioara și eu. Pe urmă ne -am băgat într -o pădurică acolo, unde era multă frunză, frunzași, așa… și
stăturăm mai mult de două ore. Ba o horă de mână, ba sârbă, ba jocuri, cum se cânta la noi… hora în
două părți… Aaaa. Atunci am zis că -i bine, am văzut că am început… Și se gândi tata „bă, vrei să te
dau la școala de muzică la Brașov?”. Atunci îi zi cea Orașul Stalin la…
M.G.B. : Da.
P.R.: Să interesă tata prin niște oameni, m -a luat domne și… mă dusă… n -aveam nici pantofi… niște
pantaloni… săraci, vai de mama noastră! Mă luă acolo… am stat vreo trei -patru zile, c -a trebuit să
intrăm, să dă m examen, dar s -a interesat tata cât să stăm… acolo era internat. Da măi, intrarăm, mă
puse… cântai eu… ce știam, cum se cântă pe -aici pi la noi…
M.G.B. : Învățarăți singur până atunci?
P.R.: Da, da! Eh, mă învățasem cu băiatul ăla care -ți spusei eu mata. Se uită ăla la mine… bătu așa…
să vadă dacă am… să nu fi învățat obligat… Gata! „Ești bun, te băgăm aici la școală. Aicea o să -ți dăm
îmbrăcămine”, dacă erai băiat sărac, știi? Mi -a dat îmbrăcăminte, un costum de haine, știți, cum
purtau ele vii… după ce m -am dus acolo, m -a dat la internat. Găsii un copil ungur, tatăl lui era dirijor
la o orchestră de -acolo și nu știu cum s -a împrietenit el cu mine. Zice „bă, tu ești lăutar de mes… tatal
tău?”. Știi, că m -a văzut că -s brunet, nu mi -a zîs c ă-s… țigan, știi, blondu’. „Da mă, sunt… lăutar”.
„Vrei să mergi pi la mine pe -acasă? Sâmbătă? Stai sâmbătă și duminică și luni dimineața…”. „Păi stai
bă așa un pic, n -ar trebui să spui aicea așa la pedagog?” . C -avem o fată pedagog, care avea grijă de
noi, știți. Peste o săptămână „tovarășa pedagog, am o rugăminte”, „zi mă Pantelie”, „uite băiatu ăsta

101
vrea să mă ia pi la el”, „păi eu nu știu unde șede, numa să nu facă să avem probleme, să te ducă pe
undeva…”. Pac, c -a venit tată -său și a vorbit tat ă-său cu pedagoga și a zis „lăsați -l că merge cu băiatul
meu și eu răspund de el, vi -l aduc luni dimineață aici”. Domne, am cântat ceardașul unguresc, că ei
erau unguri țigani, știi. Am cântat acolo, nu mai putea de dragul meu. El se făcea că dirijează, că …
copilul ăla, știi. Eu eram în clasa a cincea și el era într -a patra. Că acolo la școala medie de muzică
făceai până -n anu patru, știi. Făceau cinci, șasă, șapte și pă urmă mai făceai patru ani, făceai. Pe urmă
dete Dumnezeu și nemerii un profesor țigan , dar el nu se da că -i țigan, știți… și el era la orchestra…
ăăă… George Enescu sau… Grigoraș Dinicu… nu mai știu, că -s atâția ani… îs șaizăci -șaptezăci de
ani… nu mai țin minte ce denumire avea orchestra aia.
M.G.B. : Orchestra era din București?
P.R.: Nu, chiar acolo în Brașov, știi. Și el era vioara întâia sau a doua în orchestra aia. M -a luat și la
orchestră ca să văd eu cum se cântă și dacă înveți bine, uite așa, ajung ca ei… Eu eram copil, ce vrei…
M-am suit pe scenă pe -acolo pr intre oameni, uite -așa „el îi de la Gorj”… Era unu tot lăutar, adică
muzicant din ăștia notiști, știți. Mare ureche, bun solist. A început să cânte și balada a lu Ciprian
Porumbescu. Dar așa… după ureche! Domne… deci am stat așa: cinzășipatru, cinzăș icinci, cinășișasă.
Făcui optișpe ani! Venii acasă… văzui pe -ăștia pe -acia că cântau pi la nedei, pi la nunți, cum se cântă
la noi… Ia mă, să -mi fac și eu o orchestră vara, până n -oi pleca la școală. Luai pe unu’ cu contrabasul,
pe unu’ cu viola, noi î i spuneam braci… am mai luat unu’ iar tot cu vioara…
M.G.B. : Vă mai aduceți aminte cum îi chema?
P.R.: Păi au murit, nuu…. Stângaciu Vasile zis Babu, așa… și mai era unu Argint Octavian, care era
tot cu braciu și cu contrabasu, dar era bun ăla… bun… Tontu Dumitru. Trecu un an de zile, bă zic ce
să mă mai duc mă la școală mă… când eu pot să -mi câștig banu acuma. Plecam la o nedeie, de -abia
mă vedea… tineretul… știam să cânt tangouri, valsuri… nu manele ca acuma. Nu exista bal sau ceva…
„bă, îl luăm pe Pantelie… când cântăm”. După un an de zile mă însor, la optișpe ani. Luai o fată, pe
nevastă -mea… era fată de primar. Am zis „mă, eu încerc”. Eu eram sărac față de ei, mai ales că el era
și primar… Luai un om de -aci din sat „bă, nea Ilie, mergi cu mine mă, că vreau să iau pe fata lu
cutare”. Zice „bă, dacă știi că ești capabil s -o țîi, să n -o faci de rușine, eu nu zic… poți să te duci…
mergem… și dac -o zice ăla că nu ești bun sau ceva, oricum zîce plecăm acasă și gata, ce -o fi o fi”.
Domne, nu știu cum am făcut, am luat o sticlă de țuică, c -așa se lua atuncea, punea busuioc la ea, știi,
ca să fie cu noroc, cu… Cântarăm… Și fata avea o ureche muzicală, știa toate doinele și… de Gorj și
de Banat, fără să fi fost cântăreață de … dar avea ea de la Dumnezeu harul ăsta. Domne, stând așa,
veni unu’… adică nu el, soru -sa… a venit și a zis „dodă, noi tot suntem vecini aici, nu dai fata către
soacră -mea? Nu dai fata către Pantelie?” (…) Tata e lăutar de… îl cunoaște tot Mehed ințiul, tot… Dar
ea stătu ce stătu: „auziți, nu mă dați după Pantelie, eu fug cu el… altu’ nu -mi trebuie”. Eram și brune rt,

102
ăla era alb, ziceai că -i rumân. Gata, ieșiră afară plecară și… asta fu joia. Și sâmbătă dimineața m -am
pomenit cu ea, c -a veni t pi la mine. A venit pi la mine „ce fac, că eu nu știu la acordeon dacă mă iei?”.
Așa cum mai știi, pân la Paști mai e o lună și te învăț eu să țîi și la hora de mână și la sârbă…
M.G.B. : Acompaniamentul?
P.R.: Da! Domne, a prins domne. Eh, nu știa ea c a ăștia, dar încet încet a prins uite și mi -a prins bine!
Am toți copiii buni, meseriași, nu așa… Nu știu dacă în afară de Vasilică altu’ e mai bun ca Victoraș
al meu. Îl știți?
M.G.B. : Victor Rap? Cel cu mustață?
P.R.: Îl știi? Ăla ălaaa. Băiatul meu! A m pe Marius care stă cu mine, am pe Panticuță. Acuma n -ai
fost când am fost… de -am fost la… și l -am trecut pe el…
M.G.B. : La Bolboși?
P.R.: Ahaaa, aha! Știți! Așa.
M.G.B. : Trăia și Lampie atunci.
P.R.: Ahaa! Da da! A fost și Lampie. Exact așa e, exac t! Și domne, ne -am descurcat și uite eu la
vârsta mea am plecat pe obzeșiunu dă ani și mai pot să cânt, pot să… mă duc… și conduc! Da când oi
vedea că nu se mai poate, nu te supăra, da nu mai… Cu mașina nu te joci! Ai greșit… ai greșit pentru
totde auna! Și… ne mai ducem și noi așa, la câte -un chef, la câte -un botez mai… așa.
M.G.B. : Mai aveți cerere?
P.R.: Mai vin, știți. Care mă cunosc. Dar așa… ca firmă, e Marius acum, el are nunți, botezuri… Și pe
urmă el spune: „eu tocmesc, dacă vreți vi -l dau pe tata, dacă…”. Ai bătrâni mai mă știe, dar ai tineri
nu mă mai știe. (…) Le mai duc, cât oi mai put ea. Dacă văd că nu se mai poate, nu mai plec! Păi a
venit di la București anume pentru mine de -au făcut înregistrări acia acasă. Se -adunaseră pe -acia toți.
Avem pe nea Pantelie și când venim altădată, vă facem și dvs. Acia știi cum îs lăutarii… a fi crez ut
că dacă a venit să mă înregistreze, mi -a dat bani. Dar… noi nu prea suntem avari de bani și nici eu și
nici aia unde fusărăți.
M.G.B. : Magdalena, da.
P.R.: Că ea a fost și pe scenă cu mine. Și la Cărbunești și la… Eu am avut servici, cântam la nunți . Pe
urmă, când am ieșit la pensie, nevastă -mea n -a mai putut cânta cu vocea și -am băgat -o pe ea. Are
aproape douăj dă ani de când cântă cu mine. Și a avut voce bună, frumoasă și respectată de oameni.
Și ea a respectat oamenii, chiar dacă a fost alții mai răi de gură sau ceva… ea a vorbit în așa fel să -i
domoale, să fie cuminți, să zică ca ea. Sau ei zicea către ea așa și ea zicea „da, facem”, dar ea tot ce
știa ea… A știut să se descurce. Foarte frumos, foarte bine!
M.G.B. : Când v -ați format primul tar af propriu -zis, de -ați cântat peste tot cu el?

103 P.R.: Păi… cam în cinzășiopt, atunci mi -am format și -am plecat la nunți. Vinea oamenii și mă lua.
Dar eu cântam mai (…) Dacă venea unu ’ la mine, parcă mi -aduc aminte… o femeie… a murit săraca
de ea… Marina Motea, aveam prăvălie pe timpu ăla… „bă Pantelie, Ana nepoată -mea are nuntă, cât
ceri?”, „ce vrei dumneata să -mi dai…”, „bă, îți dau trei sute!”, așa era banii atunci. Dar ăștia ai bătrâni
cânta cu o mie -o mie două sute. „Îs buni doamnă!”. Am câ ntat cam o toamnă până am prins… până
s-a dus vestea de mine. Pe urmă… (…) A venit niște oameni și -a zis „bă, avem și noi o nuntă”. Era
polițist ăla. „Dumneata ești Pantelie?”, „Da domne, eu sunt”, „cât îmi ceri, mă, să ne cânți la nuntă
acolo sâmbăt ă și duminică și luni?”
M.G.B. : Trei zile?
P.R.: Trei zîle. Da’ acuma ești boier, acum. Acu’ cânți câteva ore sâmbătă sau… și duminică dacă
mai face cuscrii… Domne, cântai la nuntă acolo la polițistu ăla, gata a trecut sâmbătă și duminică și
luni… „h ai, cât mă costă?”, „eu nu spun”, „hai că facem altă treabă atunci, dacă nu vrei spui”. Se duse
repede, luă un pix, luă o foaie pentru mine, o foaie pentru el. „Bă, tu scrie pe foaia asta cât crezi tu și
eu scriu pe foaia asta”. Întrebai și eu muierea „dra gă, ce facem? Câți?” și zice „auzi, nu mă întreba
pe mine… ce vrei, aia scrii și aia facem, lasă -mă în pace… că se uită și oamenii la noi”. Ia mă, trecui
opt sute dă lei. Alții cânta nunțile cu două -trei mii. Când văzu… El a scris o mie cinci sute și eu am
scris opt sute. Zice „bă, ce facem acum? cum? Îți dau opt sute sau îți dau un milion jumate cum…”,
„domne…”, eu tot blând, „cum vrei mata, așa facem”. Zice „bine mă, las că -ți dau mai mult de o mie
jumate, da’ rămâi și luni până sara!” N -aveam m așini atunci, domnule stăteam până la șasă sara când
venea mașina de mineri, care venea la Motru, știți? și de -acolo veneam cu minerii până la, cum să vă
spun, la Ploștina… până acia la Motru. Venirăm acolo… aveam mașina chiar la drum… unde era nunta ,
trecea mașina de mineri. Am așteptat până la unșpe jumate -unu de -a ieșit minerii și acolo se -adunase
și venea și ne -aducea până -n uliță colo… Mă tată, mă, a rămas oamenii… s -a dus vestea de mine că n –
am cerut mult. Nu exista nuntă pe -acolo să nu fiu eu, înțelegi? Pe urmă mi -a crescut și copiii mari și
Panticuță ăla de -ți spusei eu. Și fata o am măritată la Peșteana de Jiu după băiatu’ lu’ Gorică Mihu,
Titi îl cheamă, poate -l știi. Dar el n -a prea fost pe la concursuri… Dar bun meseriaș! Bun, nu așa. .. Și
fii atent că el îi copil luat de suflet la o româncă, îl lepădasă… Și dacă l -a luat oamenii ăștia care n -a
făcut copii, l -a învățat, l -a dat la școală aci… la Școala Populară de Artă. Și -apoi a făcut doi copii,
muierea lu’ Victoraș… îi frate cu el, frate bun. Și mai are un frate care a rămas în casă. Ăia -s frați
buni. Și ea și cu ăla. Și uite că… a mers. Pe -urmă noi n -am fost oameni răi… cum să -ți spun eu mata…
de cârcote, de… chiar dacă s -a ivit ceva, știi… noi tot blânji am fost, că nu poți să te revolți la o nuntă,
undeva… că oamenii îs beți… îți dă în cap și pe -urmă ce mai faci? Și pe urmă…
M.G.B. : Vi s -a întâmplat la vreo nuntă să vă suie în pom sau…? Cum se mai întâmplă prin Dolj?

104
P.R.: Aaaa. Chiar în Dolj mi s -a întâmplat . A zis „bă, nea Pantelie, îți zice, dar nu te superi… vrei să
te sui să faci o cântare…”. Era de -ăsta de face glume. Zice „bă, da -l sui și pe -ăla cu basu’”. Zic „păi
cum să -l țin domne? că nu pot.”. I -a adus scară! „Adu domne, dar numai noi amândoi… pe nevastă –
mea n -o las să se suie, fără supărare! asta fac așa de plăcerea dvs.”. Am cântat acolo, râdea lumea,
bătea din palme… când ne -a dat jos, ne -a luat în brață, ne pupa… făcea alții… A fost și rău, dar eu n –
am nimeri oameni de -ăia, să știți! Se ducea cu ei la Dolj acolo și unde era apă… știi, apă curgătoare…
se ducea acolo, se băga în apă, se uda acolo… Nuuu, eu n -am pățit…
M.G.B. : Dar de ce făceau așa?
P.R.: Așa erau obiceiurile…
M.G.B. : Nu era un fel de pedeapsă?
P.R.: Nuuu, nu! Aș a aveau obiceiurile acolo. Dar eu nu… la mine nu… Sau să dau voie la cineva să
se apropie… când tocmeam nunta, mai ales la Dolj, îi spuneam „n -are voie să se apropie de noi sau
să se ia de noi sau ceva…”, „da, nea Pantelie”. Acuma… vreo zece -doișpe ani trăia muierea mea și am
cântat la Ciupercenii de Sus, tot în Dolj… și pe urmă am mai venit acuma trei -patru ani în urmă și a
venit și l -a luat pe Marius și i -a zis „te rog frumos, unde -i al bătrân să -l văd?”, că eu mai fusasăm.
Oricum m -au chemat „nea Pantelie, vii?”, „viu domne, ,cum să nu viu”. Dar foarte cumsecade, nu…
fără probleme, fără… Dar poate că alții care se -mbată și vorbesc urât ajung la… da’ noi nu. La noi nu
s-a întâmplat așa ceva. Sau la copiii mei. Poate la alții care sunt răi și vorbesc urât cu oamenii se mai
întâmplă… (…)
M.G.B. : Ați cântat în mai multe județe în afară de Gorj și Dolj?
P.R.: Daa, am fost! Cum să -ți spun eu mata… prin Mehedinți iar… îs oameni nemaipomeniți. Gorj,
Dolj și Mehedinți.
M.G.B. : În Vâlcea a ți cântat?
P.R.: Am fost, dar demult… Nu acuma… Tot cu copiii, aveam copiii atuncea, știi. Și pe Marius și pe
Victor și pe Panticuță și fata.
M.G.B. : La început, pe timpul dvs., cum era taraful?
P.R.: Trei orchestre, care le avea! La noi ăștia toți pâ râienii ne adunam și aveam țambal, contrabas,
chitară, înțelegi? Și braci… Și acordeon! Și plus viorile. Ne adunam… era frumos. Venea unu Bobirci
di la Târgu Jiu.
M.G.B. : Constantin?
P.R.: Ăăăă, Nelu! S -a dus și ăla… a murit demult… Dar a fost bun!
M.G.B. : Dar la început cum se cânta? Numai cu vioara, cu braciul și cu basul?
P.R.: Atât! Astea erau instrumentele de bază.
M.G.B. : Și chitara când a intrat în taraf.

105
P.R.: Cu chitara avem de la Târgu Jiu aici în sat. Pe -urmă… s -au învățat copii din ăștia… da’ îs veniți,
îs însurați aici la noi și -a mai dat drumul, de -au cântat… Dar din sat niciunul nu s -a învățat la chitară.
Numa’ la vioară. La vioară, la acordeon, la asta… cum îi spune la… la orgă.
M.G.B. : Ce părere aveți despre instrumente le astea electrice?
P.R.: Tată, fii atent. Ele -s bune la o nuntă care să știți, să le întrebuințeze cum trebuie, nu cu putere.
Dar copiii ăștia dă la maximum și zăpăcește… Tre’ să cânți frumos, să cânți ușor… Dar omu’ când ea
țîpă „dă -i bă tare, dă -i, fă cutare”. Eu pe unde mă duc… nu că mă laud sau ceva, dar foarte, foarte
cumsecade mă bag în seamă, mai ales ăștia… mai bătrânei așa, știi. Și o parte din copii, dar… ăștia
patruzăci, șaizăci, saptezăci de ani, foarte… foarte cumsecade și… cade plăcut. Că vezi mata, ăștia
tineretul nu mai cere cântece autentice… cântece de -a scos ăștia acuma, cu Banatul, cu Ardealul…
Nuuu…. Mie nu -mi place. Dacă mă duc undeva, eu cânt numa așa…
M.G.B. : Ați cântat și în brigăzi artistice sau în ansambluri folclorice?
P.R.: Eu am stat la asta… la Doina Gorjului vreo șasă luni. Și aveam și eu vreo… patru sute, cinci sute
adunați…
M.G.B. : Bani?
P.R.: Bani, da! Și… eu n -am știut șmecheriile cu ăia, „bă, dă -ne și nouă o sută, dă -ne și nouă cin zăci
de lei, dă -ne și nouă douăj cinci de lei”. Când am venit acasă, mă întreabă muierea „unde -s banii?”
Zic „păi i -am dat…”. Zice „gata, ai terminat cu orchestra. Dacă mai pleci, ne despărțim!” Dacă am
văzut așa, nu m -am mai dus… Aveam pe unu Ciolofan , directoru’ cum era atuncea… Și dacă formaseră
ăștia un taraf la CIL… era o fabrică de materiale de mobilă, de… la Târgu Jiu. Și formasă un taraf. N –
am stat decât trei ani, n -am putut să stau. Am venit acasă. Având un frate șofer la Rogojelu, „bă, t ată”
vine la mine și spune, „e unu Dindiri Ion de la Cărbunești, ăla nu știe note” și am format un taraf
acolo și are peste șapte -opt soliste și… pe scenă nu poți să ții minte câte cântece cer alea… așa tu le
scrii pe note, le ai pe caiet și „vrei să v ii acolo?” (…) Și mă dusei acolo, am stat vreo trei săptămâni,
fără să mă angajez. Am făcut repetiții cu ei, am pus oamenii… și pe urmă am zîs… că era oamenii
ăștia de la partid, secretaru’ de partid… mulți care se ocupa cu afaceri pe -acolo…
M.G. B.: Propaganda?
P.R.: Da! „Mă nea Pantelie, te duci în centrală și unde consideri că îți place, eu acolo te trec, dar o să
vii și mata la treaba… nu ca să faci treabă, dar să fii cu prezență ca să poți să iei banu’… și când avem
cu tarafu’, nu te mai d uci acolo”. Domne, am făcut, am adunat eu tineret, băgasem pe fie -mea, pe
Panticuță, băgasem pe Victor. Au rămas acolo ei. Eu am fost șef de tură acolo vreo cinșpe ani la
pompieri și… m -a băgat la pompieri… Și fii atent! Că nici armata eu n -am făcut -o! Că era socru -meu
primar și când am vrut să plec militar și m -a amânat. M -a amânat un an, doi, trei, a trecut povestea…
și n-am mai făcut nicio armată. Și pe urmă m -am dus, am format taraful, am… ăăă… ales din tot ce

106
venea acolo, știi, la concursul ă la, când venea… „tu ești bună, tu ești bună”, dar nu i -am spus că tu
ești bună sau nu… „deocamdată numai de atât avem nevoie”. Trebuia să știi să vorbești… „și dac -o
mai fii nevoie, vă luăm și pe dvs.”. Domle… și -a mers bine. Ei, și când a venit pr oblema de -l omorâră
pe Ceaușescu… s -a ales praful de… taraf și eu am rămas la muncă acolo, la pompieri.
M.G.B. : Ați făcut un taraf de scenă, nu?
P.R.: Da. Daaa! Păi plecam, ne duceam așa prin orașe, prin sate, luam de la Școala Populară de Artă….
ăăă… ba de la casa de cultură, că nu știu dacă se formase atuncea Școala Populară de Artă. Luasem
pe unu’ cu țambalu, ăăă…. aveam și cu contrabasul, băgasem la servici acolo, dar nu era chiar bun.
Că ai buni venea, dar nu sta. Pe urmă a dat Dumnezău, am g ăsit, am format. Și unde mă duceam cu
ei… am și -acum diplomele pe care am ieșit… numai unu, doi, așa cum era… Și era foarte, foarte bine.
Eram și văzuți bine, ne băga în samă… vicepreședinte al sindicatului, că ala era cu noi care… mergea
unde ne duceam… plus secretaru’ de partid al…
M.G.B. : Și în timpul ăsta cântați și la nunți?
P.R.: Da da! Dar mă învoiam când plecam, știți. Ori puneam pe altu’ în locu’… „bă, îmi faci și mie…
îți fac și eu ție altădată când ai nevoie… sau îți plătesc, îți dau două sute, trei sute”. Vorbeam cu șefu’,
știți, că fără aprobarea șefului… nu puteai să pleci. Făceai o cerere și șefu’ întâi punea ăla care era în
tura ăluia și aproba, știi. Dupaia mă duceam la director și…
M.G.B. : În timpul ăsta cum vă forma ți taraful? Improvizați?
P.R.: Da da, nu puteam să… Aveam pe -ai noștri de -aici, că ăia avea pe fiecare… Nu puteai să -i iei pe –
ăia cu tine, care -i aveai acolo în taraf. Aveai în sat aci, vioară, contrabas, braci…
M.G.B. : Și cântați și cu soția?
P.R.: Da da da!
M.G.B. : Cânta la vreun instrument?
P.R.: Cu acordeonu’ și cu gura. Și într -un timp a rămas de n -a mai putut cânta cu gura.
M.G.B. : Dvs. ați cântat la mai multe instrumente?
P.R.: Cine?
M.G.B. : Dvs.!
P.R.: Aaa, cântam la vioară… știam și la cont rabas știam… și la acordeon ca acompaniament ca să
învăț, că i -am învățat pe toți pe -aci… Dar… Cred că am… am un nepot, pe Muscurici, copilul ăluia de –
a murit…
M.G.B. : Al lui Lampie?
P.R.: Al lu Lampie. Da. Lămpică. El face cu copiii acia… când nu este el, mai fac eu și…
M.G.B. : De-a lungul timpului i -ați mai învățat și pe alții să cânte? Ați avut ucenici?

107 P.R.: Da da. Uite… am un nepot care -am muncit cu el vreo două ierni așa… să vezi ce cântă acuma.
Și-a dat drumul, că l -a dus la școală, la… Școala Populară de Artă. Era profesori acolo… Și -acu’ are
o digitație și -o putere așa… cum să -ți spun eu… forță… foarte frumos cântă. Păi așa avem acum care
sunt mai tineri, știți, vârsta asta a întâia, copii, cum e Călău, îl știi! Pe Mihăiț ă. Pe Vasilică nu -l mai
punem la… ăla -i barosan. E Vică ăla… Copilul lui Falcoe, Iliuță. Copilu lu Bebe, tot la vioară. Mai e
unu aici pe uliță, al lu Pobirci, tot la vioară. Șasă ăștia sunt. Și pe urmă… de vârsta a doua este Victor,
care… mai e și Florin ăla al lu Ion Enoiu. Ăăă, Vasilică, vârsta a doua vreau să spun. Iar din vârsta a
trei eu mai sunt și mai e unu, cuscru -meu, Muscurici Sevastian. Ăla -i mai mare cu doi ani. Mai e și
Macu ăsta de vorbiși mata cu el.
M.G.B. : Ați cântat și cu vocea?
P.R.: Prima dată, că eu n -am avut cântăreață. Am cântat. Dar când am luat muierea și -a cântat ea, eu
n-am mai cântat deloc. Știam romanță, ăăă… doine, d -ăștea. Când a început ea să cânte, eu n -am mai
cântat. (…) Păi să știi că -i ceva să cânți din gură! Îți dai drumul mai repede cu firma. Cu vioara poți
să rupi pământul, dar cât ai bomboni din gură… dar dacă nu cânți frumos, eu n -aș putea să… Eu nu
pot să cânt în fața oamenilor. Mai ales că oamenii te -ascultă la masă, trebuie să cânți frumos, nu să te
pițigoiești. Am pe Panticuță, cântă frumos cu gura copilu’. Am și fata la Peșteana de Jiu, a cântat
extraordinar de frumos și cu… cu aia mi -am făcut o țâră firmă pe unde mă duceam. Îi uneam pe –
amândoi, că ne făceau oamenii scenă mai demult. Când cântau amândoi… Dar pentru mine a trecut
bine, nu a trecut rău pe unde am fost. Dar acuma la optzăci de ani… și -ncă tot mai mă țin cu vioara,
mă țin binișor. C -ai văzut! Nu scârțâie!
M.G.B. : Ați apucat să cântați și cu lăutarii bătrâni? Cu Haralambie Cidoiu s au Vasile Mândru?
P.R.: Da da! Păi pe Mândru cam ultimile luni, vreo șasă -șaptă -opt luni cu mine le -a cântat. Nu mai
putea… Nea Lampie făcuse o pareză la mâna stângă și nu -i mai mergea degetul deloc. Alexandru,
frate-ăsu tot la fel. Enoiu a făcut, cum să -ți spun eu mata, infarct… și -a murit în douăj patru de ore. Și
ăla cânta frumos. Enoiu Florea, tatăl lui Ion… și ăla a fost foarte bun. Nu cânta… cum să -ți spun eu
mata, falsificat sau cumva… Am avut pe neamu’ lu’ Turturică. Ala era deosebit de lă utărimea. Cânta
stilu lor. Daaa…
M.G.B. : Și ați învățat de la ei cântece?
P.R.: Așa, niște sârbe. Da da . Am învățat niște… doine care le cânta la vioară Mândru… și romanță.
El nu știa note, dar avea auz bun și voce bună! Bună bună, nu ă așa! A dat Dumnezeu și am învățat.
Pe urmă el a avut o fată, Sabina, după unu’ Luca. Luca Haralambie, bun bun… foart e bun. Cânta…
M.G.B. : De unde era?

108
P.R.: Din Târgu Jiu! Ăsta a fost bun… Aveam pe unu, Florea Cioacă de la Craiova și ăsta Luca l -a
copiat… dacă te legai la ochi și nu -l vedeai ziceai că -i Florea Cioacă. Așa… și mai era nea Tarzan,
dacă îl știi.
M.G.B. : Fane Stroie?
P.R.: Așa. Fane Stroie. Și ala iar a fost bun, dă -l încolo. Victor al meu cântă stilu’ lui. L -am avut la
câte nunți și a avut magnetofoane din ălea, știi, de imprimaș, a învățat toți lăutarii după Victor. Că ai
noștri cânta „Foaie verde mărgărit…” lung… Și era cum se cade, Tarzan ăla… foarte cum se cade. Nu
era respingător. Nu era bețiv, nu era… Foarte foarte cumsecade. Dar… nu știu care a fost problema,
că n-a durat mult și a murit. N -a avut nici cântăreață bună bună. Nu știu c are a fost problema, că am
avut copilul lu nea Lampie Cidoiu, pe unu Dinică Cidoiu. Și el a ținut pe sora lui Luca, de -ți spusei
ei… Minciunica o chema. Se măritase ea cu unu’ de la Craiova, dar aia nu știu care a fost problema.
A stat ce -a stat, s -a îmb olnăvit și -a murit… (…) Vezi mata… și asta -i ceva… dacă n -ai di la Dumnezău
și n-ai drag să înveți, nu înveți să știi! Trebuie să muncești ca să… Eu i -am avut pe toți buni, niciunu
n-a rămas… năroj.
M.G.B. : Le-ați aplicat corecții?
P.R.: Daaa!
M.G.B. : Cum? Cu nuiaua?
P.R.: Cu nuieaua nevastă -mea. Eu îi mai luam de urechi așa… de obraz. Dar Victor… bun bun. Domle,
nu se mai…
M.G.B. : Ați cântat și cu alți lăutari de -aici din județ?
P.R.: Da. Știi cum a fost? Dacă ne cheamă la o nuntă, ei era la ginere, noi la mireasă… și ne împreunau
când te duci să iei mireasa sau… cu ginerile, cum erai băgat. Și vorbeam frumos, nu… Îi lăsam să
cânte, dacă erau oameni cumsecade. Dar alții erau năr oji, nu te lăsau. Dar era ginerile sau mireasa
și… „lasă lăutarii mei să cânte”. Și cântau…
M.G.B. : Cu lăutarii de la Tismana ați cântat?
P.R.: Da da!
M.G.B. : Și aici mă gândesc în primul rând la Petre Geagu…
P.R.: A! Păi ăla a cântat cu mine vreo do i ani dă zile. Al bătrân de tot. Dar avea stilul lui de cântare…
și cădea plăcut să știi! Mai făcea și niște figuri pi la mese, cu ziarul, cu ălea… Și -are acu’ pe Cristian,
strănepotu’ lui. Așa cum cântă e iubit de toți oamenii ăi mari. Că cântă așa cu m cântă el… Nu pot să
zic că… L -am avut de câteva ori cu mine, dar nu a trecut peste mine sau așa ceva. Sau Lampie ăla de –
a murit. Nu știți că l -am avut atunci colo…
M.G.B. : Da!

109
P.R.: I-am zis „cântă bă și tu”. El „nu cânt mă, dacă ești mata… n -are rost să cânt eu”. Chiar sub foișor
aciea făceam o țâră repetiție, că el a venit la mine… că eu nu mai aveam gânduri să merg la concursuri
și la… Zice „hai mă nea Pantelie, ce -i lași pe -ăștia… hai că dacă tot pe mata o cădea rău, eu nu mai
pun mâna p e vioară”. Am zis „bine mă, hai”. Și -a fost bine… a fost. Dar… ce vrei să facem, asta e.
M.G.B. : Ce părere aveți de festivalurile astea lăutărești din județ? Sunt bune?
P.R.: Ăăă… nu știu cum să spun… ăăă… e foarte bine, știi, că le -au făcut. Foa rte foarte bine, că -i mai
pune în mișcare să… Își mai aduc aminte și care conduce, știți. De exemplu, cum îi cu Vasilică, nu
știu dacă ați văzut, când am cântat noi pe Craiova… așa și… pe mine m -a pus cu doi copii, ca să vadă
cum cânt eu al bătrân și cum cântă… Și vezi că mai scormonește acolo din folclorul ăsta… Dar nu mai
cântă liniar ca noi, acu’ cântă… la viteză, la…
M.G.B. : Și festivalurile astea sunt cam singurele locuri unde se mai cântă cu taraf?
P.R.: Da da da. Mie îmi place… adică vreau să vă spun că -mi place și cu… mai ales îmi place de
Vasilică, nu mai pot de dragul lui când… Are! Foarte bun. Foarte foarte bun! Nu prea mai sunt așa
lăutari ca el. Păi el îi… el, Parnica și cu Blondea. Ăștia mai sunt. Și e și al lui Barangă, ă ăă… nu știu
dacă-l știi mata… ăăă… profesor mi se pare și la Școala Populară de Artă. Bun și ăla cu vioara. Cântă
frumușel de tot, nu așa. Mi -a plăcut de el… Și îi dulce la vorbă, nu vorbește tâmpenii, prostii, nu…
Mai sunt care vorbesc… de nu -și dau seama ce vorbesc…
M.G.B. : Da’ în ziua de astăzi, pe la nunți, botezuri sau… se mai cântă cu taraf?
P.R.: Da da, păi așa te duci. Că altfel nu poți să te duci. Cum sunt eu… al bătrân, știi. Dar ăștia sunt
învățați cu păcănelele, cu orga… Ea î i bună, că te salvează de tot. Și de bas și de țambal și de tot ce
vrei mata…
M.G.B. : După un eveniment… cum împărțeați banii? În mod egal?
P.R.: Da da! Dar alții nu. Îți da ție o sută și șefu’ care era șef lua două… Îi aduna toți…
M.G.B. : Dar pore cla asta de Civit de unde vi se trage?
P.R.: De la al bătrân… Tatăl meu… Tata lu’ tată -su. Era lăutar bun, cum era pe -atunci. Tot Rap îi
zicea, dar Civit nu știu de unde -o venit… la neamurile lor… și așa a rămas. Și eu când am ieșit lăutar,
mi-am z is Pantelie Civit Rap. Da Rap pe buletin îmi zice. Păi dacă întrebai pe unii „fu’ Rap pe -aici
să cânte?”, zice „nu domle, Pantelie Civit vine aici și cântă”. Eu am vrut să -mi schimb numele și nu
știu care a fost problema de nu l -am schimbat pe Civit, că nu era rău. Dar copiii s -au învățat așa… Ce
să faci domne… asta e… Oricum a fost bine cum…
M.G.B. : Ați cântat și la înmormântări?
P.R.: Aaaa, păi toate înmormântările eu le cânt pe -aici, pe unde sunt.
M.G.B. : Ce se cântă la înmormântare?

110
P.R.: Are Mărgălina cântece care se cântă la morți. De jale, așa… știi… Cânta Turturică al bătrân, ăla
de-ți spusei eu. Și după ăla, când a murit… am rămas eu de… mă duc la… Am fost acum la un profesor,
domnu Ionică la Arjoci. El a fost de -aci de -a fost însurat la Bala, dac -ai auzit de Bala. Și l -a adus aci,
de-am cântat aci. Da’ eu nu pot să cer bani cum cer ăștia… că dacă vine la el „mie -mi dai atâta”… nu…
„lasă domne, cât vrei dumneata”… așa am vorbit cu toți pe unde -am fost. Dac -am fost eu și la Novaci,
la… la unu… Pițigoi sau nu știu cum… Trică Pițigoi sau… îi la ansamblu el, cântă. Ne -am dus acolo…
Blondea l -a trimes la mine, știți. Și ne -am dus am cântat, am fost cinci oameni am fost… Ne -a plătit
ca lumea. Am fost cu Vasilică la Frâncești… Tot așa, ăla a fost acordeonist la ansamblu și a murit
tată-su… și ăla a fost și ăla lăutar de pe timpuri. Și a venit Vasilică „bă, vrei să mergi să cânți… da’
vezi că n -am vorbit de bani”. Am zis „lasă bă, că nu -i nimic”. Și eu am fos t mulțumit că n -am mai
luat eu mașina și a luat -o Vasilică, mașina lui… (…)
M.G.B. : Cum vedeți dvs. viitorul muzicii gorjenești?
P.R.: Eu știu, măi tată… Să știi că dac -ar fi să se țînă cineva, cum îi Vasilică și primarul… ar fi ceva
nemaipomenit. Că și copiii și tineretul și care se nasc aud… „bă, taraful…”. Că și noi am avut taraful
nostru. Noi făceam concurență cu Peșteana de Jiu, cu Tismana… dar tot noi eram… Pârău… (…) Nu
știu cum să vă spun… dacă ar fi să se țînă ceva… de asta. .. Și eu am să -l rog pe Vasilică, că el îi tânăr
și timpul lui e înainte. Să țînă, să formeze… Și să -i țînă strânși o țâră…

111 INTERVIUL NR. 3
La care participă: Ion Argint zis Macu, 76 de ani ( I.A.), Adrian Porbici jr., 28 de ani ( A.P.) și Marius –
Georgian Bobleagă ( M.G.B. ).
Interviul a fost realizat în Pârâu de Pripor, pe 12 martie 2019, în locuința lăutarului Ion Argint.
M.G.B. : Când ați început dvs. să cântați?
I.A.: De la vârsta de șapte ani! De la șapte ani, când am venit de la șco ală, al bătrân mi -a pus vioara
în mână. La doișpe ani mie nu mi -a mai luat mâncare tata sau îmbrăcăminte. Aici era douăzăci benzi
de lăutari. Am plecat să cânt și eu. M -au luat și pe mine cu basu, cu vioara. De la început nu poți să
pleci primaș… Secunda r! Pe unii poate or fi băgat plie, dar n -am treabă cu ei. Eu îs Macu! De la doișpe
ani nu mi -a mai dat tata mâncare, mi -am câștigat pâinea singur. Șicoala, n -am făcut decât șapte clase.
Mergea vioara domle! Mergea… cântam pe la nunți, pe la cramuri.
M.G. B.: De la șapte la doișpe ani ați învățat singur, cu tatăl?
I.A.: Da! Aaaaaa… Păi dacă n -aș avea vioara, aș muri de foame cu pensia mea. Am fost… la Școala
Populară am ieșit cu jumătate de normă. Vă dați seama!
M.G.B. : Ce cântec ați învățat prima dată pe vioară? Dacă vă mai amintiți.
I.A.: „Ionel Ionelule”! Ăsta se cânta atuncea, că nu era artiști ca acuma. Era Lătăreața.
A.P.: Povestește -i cum plecai la cramuri!
I.A.: Are întrebările acolo, lasă. Nu era decât Lătăreața vedetă, Ioana… Radu. Ăstea era vedete care
cânta de petrecere. Iar de pahar Romica Puceanu.
M.G.B. : Și aici în județ nu era și Gena Bârsan?
I.A.: Da, da. Gena Bârsan, tot lăutară, tot cântăreață a fost și ea… a cântat cu lăutarii. Și Lătăreața!
Tot la fel. Pe urmă au luat -o ăștia și -a cântat prin cârciumi la București.
M.G.B. : Și la ce vârstă ați intrat prima dată în taraf?
I.A.: Păi să vă spun adevărul adevărat. Aveam vreo paisprezece ani! Paișpe! Și s -a forma taraful la
Strehaia. Și era unu Lepran director. Și venea și ne lua de -acasă. Ne plătea la zi. Ne dădea câte 100
de lei. Era buună atunci… în momentul ăla. El lua capete de afiș și dădea spectacol. Ieșise Roșoga,
Ileana Ciuculete. De la noi de la Strehaia a plecat. … De la paișpe ani am putut să câștig la nunți. Am
plecat cu lăutarii.
M.G.B. : Ca primaș?
I.A.: Nuuuu, nu. Cinstit! Secundar! Spuneți -mi unu din toți lăutarii ăștia care cântă prim… până n -a
fost la armonie nu poți să iese.

112
M.G.B. : Ați cântat tot cu vioara secundaș sau și cu braciul?
I.A.: Nu, nu. Vioară, vioară dreaptă, nu braci. Pe asta am cântat. Am cântat și la bas! Eu am plecat
primaș la contrabas. Da cu cine cântam? Nici pantofii nu merita să le fac la ăia. Era vedetele… nu al
Gorjului. Mai multe județe! Haralambie Cidoiu. Nu se ma i naște, nu mai prinde Pârâu ca ei…
M.G.B. : Deci ați cântat și cu lăutarii vechi?
I.A.: Daaaa! Păi eu de la ei am plecat primaș. De la ei! La nouășpe ani am plecat primaș. Am mai
cântat cu contra…
M.G.B. : Ați cântat și cu Vasile Mândru?
I.A.: Am cântat , da! Păi e nașu’ meu! E nașu ’ meu, Luca mi -e naș, Luca. Adrian. Îl știți! Mi -e naș
M.G.B. : Și-ați învățat și de la ei să cântați?
I.A.: Am învățat, dar să vă spun realitatea. Era cam invidios! Era bine, bine. L -am luat cu mine la o
nuntă… adică și pe fr ati-meu, că el cânta mult… l -a luat frate -meu, după ce -a plecat Sabina, că aia a
murit… Eu am plecat la spectacol, că mă angajasem la Motru. Mă cunoștea ăla cu nunta, că de -acolo
m-a luat. Era dansator! El de năcaz, că mă iubea oamenii… dimineața mi -a făcut pantofii cu cremă
galbină (râde).
M.G.B. : Puteți să -mi spuneți din experiența dvs. cum se organiza un taraf?
I.A.: Deci înainte nu era ca acum… Două braciuri, un acordeon și contrabas!
M.G.B. : Fără chitară?
I.A.: La noi n -a prea fost chitări. Noo o, no! Rarități, nu! Acu am adus eu pe gineri -meu.
M.G.B. : Deci vioara, basul și braciul.
I.A.: Da! Ăștia era de bază. Și acordeonul. Ăștia era de bază. Țambaluri n -am avut decât… aici a fost
unu mai bun care a cântat cu Maria Tănase, cu Lătăreața. Buzne i. Ăilalți bătea toaca (râde).
A.P.: Tu cântai cu vioara atuncea, o rupeai, că erai mai tânăr!
I.A.: Acuma ce… am 72 de ani, ce… Dar nici acum nu mă dau bătut! Nu, dacă am cântat la oameni
serioși.
A.P.: Păi acum cânți mai mult după sîmț, că nu prea ma i…
I.A.: Mai cer și romanță și concert -cafe, mai cer și de… oameni care cunosc muzică. Mai cer și de
pahar. Pe -aicea pe la noi nu le au de pahar. Rarități cântau romanță. Aicea -i cu „Foaie verde mărgărit,
ce-am iubit, ce -am părăsit”. Ăsta -i imnul Pârău lui.
M.G.B. : Mhm. Taraful avea o structură fixă? Era stabil?
I.A.: Nu domle , stabil! De exemplu avem toți câte -o comună. Eu cântam de exemplu aici în
Ciuperceni, la Peșteana și al Vârtop. Altu’… Toți aveam satele noastre, adică căminele noastre. Că
era cămine culturale înainte. Te duceai, cântai săptămânal.
M.G.B. : Eu întrebam dacă oamenii din taraf erau aceeași aceiași…

113
I.A.: Aceeași oameni! Nici acuma nu -i schimb! Deci mă bazez pe ei. Vine o cântare, am cu cine să
plec. Așa dacă iau pe -ăla de colo, ăla pi colo… îi greu. Ori e ocupat, ori nu poate. Așa eu sunt stabil
cu ei.
M.G.B. : Cu taraful ați cântat la nunți, la botezuri?
I.A.: Aaaa. Și la înmormântări! Nu numa’… Și la înmormântări!
M.G.B. : Ce cântați la înmormântări?
I.A.: Păi nooo, se cântă numa’ muzică de jale. Marșul funebru. Aici nu prea se cântă. Marșu’ funebru,
ala-i de la sol minor.
A.P.: De la ce -i bă ăla?
I.A.: De la sol minor, marșu’ funebru.
A.P.: Aa!
I.A.: Ăla se cântă în Târgu Jiu. Dar la noi nu. Noi avem muzica noastră aici. Am cântat -o eu la
Popasuri folclorice, la televizor.
M.G.B. : „Bucură -te mânăstire”?
I.A.: Da da da! Vedeți că știți! Ăsta se cântă la noi! Și care l -a scos Mâțu…
M.G.B. : Și la nuntă tot dvs. cântați cu vocea sau aveați cântăreață?
I.A.: Dacă mă cere mai cânt și eu. Mai cânt și cu vocea să știți! Nu mă dau înapoi. Eu cânt și cu vocea.
Și la cramuri! Deci… cântăreața își face programul ei, eu îmi fac programul meu. Depinde cum sunt
oamenii la masă.
A.P.: Spune -i că dacă nu -s la masă nu te primesc oamenii.
I.A.: Ia uită -te!!! Păi la ce să mă primească? Să cânt la casa goală?!
A.P.: Spune -i cum făceai tu odată, când plecai cu taraful. Cu ai bătrâni, cu ăștia, ia explică -i! Când o
luați prin pădure! Explică -i tu!
I.A.: Într -un an cântam cu Turturică! Nu -l știți dvs., nu l -ați apucat, a murit. Am lăsat instrumentele
pe postul Pașt elui, cum e acuma. Când ne -am dus la Paști acordeonul era țăndări la omul de servici.
Cine să se ducă după el (…) că treceam prin pădure, nu era ca acum cu mașini. Am plecat eu! Am
trecut noaptea prin pădure…
M.G.B. : Pe picioare?
I.A.: Pe picioare din Bala! Din Bala de Jos, de la Băi. Și până aici pe picioare. Nu bine… pe scurtătură.
Am venit pe Cătune și am… Eram vorba ăluia… ce -aveam, șaișpe ani, șaptișpe ani.
A.P.: Explică -i bă că a cântat al bătrân cu braciu’, cu ăștia…
I.A.: Ia uită -te mă.. . Tatăl meu n -a fost primaș! El a fost secundar.
M.G.B. : Bracist?
I.A.: Bracist! Da. Da’ cânta și cu vioara…

114 M.G.B. : Cum îl chema?
I.A.: Pe el, Victor! Argint! Tot Argint îl chema.
M.G.B. : Și mama dvs. a cântat?
I.A.: Nuuu… Mama n -a cântat, a fost cas nică. Nu era atunci cu femei cântărețe. Pe parcurs! Primul
acordeon care l -a adus aici în sat l -a adus Mândru! Vasile Mândru l -a adus. Primul acordeon. Și
contrabas! Care nu era de -ăsta de fabrică… era cu toți dracii… Asta e! (oftează) Asta a fost domn e.
Păi cântam nunți de câte trei sute de persoane, patru sute. Fără stație! Te duceai cu vioara pe la spate,
cântai trei -patru cuvinte acolo. Când plecai cu farfuria cu cheta veneai cu ea plină.
A.P.: Da’ spune bă cum făceai cheta, ia! Că nu știu nici eu c u făceai tu cheta, ia!
I.A.: (…) Am strigat darul, nu? Pleca și lăutarul! După ce termenam toată masa, adică dai târcol la
toți de cântai. Cât îți dădeau… 5 lei. Dar se -aduna! Trei sute de persoane… îți dai seama. Nașu’ dădea
mai mult, nașu’. Asta er au. Cântau cântărețele. Acu cântă… zice două cuvinte, pentru ăla pentru ăla.
Țineau o jumate de oră. Pe urmă mai face două cuvinte, iar… nu tată băăă… Când cântai cântai! Acum
ăștia… fără microfoane… Dar au cam început, să vă spun. Oamenii serioș i nu mai vrea stație. Toate
chefurile se fac la rece acum.
M.G.B. : Cu taraf, nu cu orga?
I.A.: Cu tarafu’… live!
A.P.: Păi ăia dacă li se strîcă discheta care bagă toba sau care fac aranjoarele și nu știu să cânte manual
ca țîganii, ca noi, ăia își iau bătaie la nuntă. Eu vorbesc de românii ăștia care și -au luat… și -au vândut
vitele de prin curte și -au pus mâna de -au luat toate drăciile de orgi care-au ajuns să pui un ton și cântă
singur. Și dacă li se strîcă discheta sau toba…
I.A.: La noi aici la festival la Godinești a venit unii din Rovinari cu discheta lu Mâțu. Bă cine cântă
bă… când mă duc… am dat o sută la unu „ia bă, du -te și trage -i discheta ăluia din orgă” și pune -l să
cânte, dă -i cinci sute că -ți dau eu banii, să mai cânte ce cântă.
A.P.: Păi ce auz poate să mai aibe el când noi acordăm instrumentele noastre după urechea noastră.
M.G.B. : Chiar asta voiam să vă întreb, ce părere aveți de instrumentele astea electrice?
I.A.: Să vă spun sincer, din inimă! Mie nu -mi plac! Eu am fost obișnuit să cânt la rece, la rece cânt.
N-am ce să fac… mă duc la un botez, la o nuntă, mai cânt și cu stația dar la stație nu scoți niciun ban.
Stai acolo… dacă vrea omu’ îți dă, dacă nu… sare calu’. Așa când îi cânți la spate, se simte tată.
M.G.B. : Deci ziceți că -i mai bine cu taraf? C u instrumente reci?
I.A.: Vaaaai de mine. E cea mai frumoasă muzică, domne! Și se cântă natural. Stația mărește sută la
sută, se aude…
A.P.: Dacă -i dai să acordeze un instrument, habar n -au cu ce se mănâncă. De unde să știe? Că dacă
el e clăpar… știți și dvs. Dacă pui cu degetu’ aici știi că -i mi…

115 I.A.: Are format țambalul acolo, are contrabasul format, are toate orga.
A.P.: Dacă am fost cu formație de români și nu știau decât două tonuri, că dvs. știți ce înseamnă.
M.G.B. : Care?
A.P.: Re și mi! Și -i bătea orga cu țambalu’ și helea…
M.G.B. : Dar unele cântece mai sunt de la la minor, de la…
A.P.: Exact! Că dvs. știți. Degeaba -i spui. Le băga, dar le băga pe dos.
I.A.: Ei prind la major, și îi distanță. Și se -aude, cine aude muzică. M -a tomnit unu ai ci la Brădet,
aparte, numai eu cu vioara (…).
A.P.: Să vă spun și eu o întâmplare de -a mea acuma recent. M -a luat frate -miu la o nuntă, cântă și el
cu vioara și m -a luat la o nuntă. Și… mesenii au venit la masă și s -a pus o furtună din asta și s -a luat
curentul. Până s -au dus oamenii să ia generatorul, avea patru sute persoane. Eu făcusem obiceiurile
cu adăpatul, cu eștea. Și -am avut chitara rece la mine și frate -miu la fel, vioara. Și oamenii toți să
plece, că a văzut furtuna aia și toate felurile… A u pus lanterne și am cântat cu Iza cum spusă el. M –
am simțit exact în pielea lui. Am pus chitara rece… am luat -o printre oameni așa frumos. Și ginerele
și mireasa au rămas foarte mulțumiți pe chestia asta. Și le -am spus: vedeți! Dacă ei nu știu cu un
acordeon, nu știu c -un braci, nu știu cu -o chitară, ce fac românii ăștia? Că habar n -au…
I.A.: Să vă spun ce -am pățit acia. Sâmbătă seara ăsta a trimes unu bunicel, bunicel, bunicel. Duminică
când am început să cânt n -am putut să cânt. Tactu a văzut. „Bă ia vino încoace, du -te și caută un
acordeon”. M -am dus (…) de -am putut să -i cânt lu nașu’, numai la naș am cântat, în rest n -am mai
cântat…
A.P.: Exact cum fac ăia comedie la televiziunile ăștea că se formează, dă pe tempo de joc de asta toba
și el cântă de ascultare și uită melomul. Când dă drumul la tobă toba bate … și el cântă…
M.G.B. : Spuneți -mi, la nuntă, seara, la masa mare, vi se cereau și balade?
I.A.: Daaa, păi fără balade nu se putea la noi la țară.
M.G.B. : Ce balade cântați?
I.A.: Domnule, să spun… A lui „Mihu Haiducul”, care pe -aicea n -o știe nimeni! A lui „Ghiță
Cătănuță”. Ăștea se cânta balade balade! „Ce faci moșule -n grădină” . Păi ăștia nu știu d -astea.
Majoritatea… nu că mă laud, că n -are rost să mă laud, dar nu știu de balade… ( …) Multe, multe! Ăștia
habar n -au. Eu am cântat… vă spun sincer, la șapte ani. Dacă ai cap și vrei să înveți, prinzi! Dar ce se
întâmplă? Dacă nu le mai cânți se mai uită… Uite, de exemplu, eu știam toate valsurile posibile. Nu
le-am mai cântat… Ac u știu „valurile Dunării”, „Dunărea albastră”… sau romanțe? Era romanțe care
să nu le știu eu? „Am strâns toamnă după toamnă”, „De ce m -ați dus de lângă voi”, „Am început să –
mbătrânesc”… ăstea le mai știu, dă -le dracu.
M.G.B. : Ați cântat și în brigăzi artistice sau ansambluri?

116 I.A.: Domne, eu am fost la Doina Motrului! Când s -a desființat Doina Motrului n -am avut ce să fac
și am lucrat la Școala Populară de Artă cu -o jumătate de normă. De -acolo am ieșit la pensie, de -aia
am pensie mică… Cu -o juma de n ormă. N -am avut domne. Luam și ajutorul social și -a venit primaru,
au reclamat ăștia…
A.P.: Da mă, da’ tu ești Macu!
I.A.: Eee, Macu. Macu Macu! Așa mă știe mă și la televizor și peste tot.
A.P.: Ai vrea să fii Florea Cioacă! (râde)
I.A.: Aaa, nu se mai naște bă… Ăia se nasc la secole.
M.G.B.: L -ați cunoscut pe Florea Cioacă? Sau pe Fane Stroie de la Craiova?
I.A.: La Mândru! Noi îi spuneam Tarzan, nu Stroie. La Mândru la nuntă, la tata lu Luca. Lătăreața a
venit. Lătăreața e nașa lui. Ea l -a cununat și a fost și Florea Cioacă. Vorbea țigănește pură. Pur vorbea
țigănește! Aicea la noi nu…
A.P.: Păi și zici că Maria Lătărețu era țigancă?
I.A.: Cum?
A.P.: Era țigancă?
I.A.: Ce-ai mă? Nu -i de la Bălcești? Mi -a ținut -o Tică mă a lu Lătărețu. De ce -i zicea Lătărețu? Doar
ți-am arătat casa! Bă tată bă… păi mânca -v-ar tata de copii, eu îs bătrân mă… Am cântat și cu ea. Am
apucat -o!
M.G.B. : Ați cântat cu Maria Lătărețu?
I.A.: Daaa! Am apucat -o ultima dată. La Peștișani, da’ era zgârcită! La Peștișani a făcut cineva cadou
un curcan și -o damijană de vin. Noi eram cazați la Motru, la hotel. Atunci exista Motru, era în floare.
În cine avea ea încredere? În mine și copilu’ lui Trai an ăla de -a murit. Noi îi căram bagajul (…). Ne
învăța… era melodii și ne învăța în autobuz (…).
M.G.B. : Dvs. ce părere aveți? Muzica de ansamblu este tradițională?
I.A.: Acu’ la ansamblu’ nu mai merge decât calificați, cu note. Mi se pare corect! Co rect! Care citesc.
Înainte mergea și urechiști. Te primea… Acu dacă nu citește, nu te mai primește. Să ai studii, măcar
liceul de muzică (…). Noi am avut dirijor aici, nu mai prinde Gorjul! Ca Barabancea. Nu mai prinde
Gorjul ca Barabancea. Știi cum fă cea cu ei, domne? Punea tabla, ca la școală. Erau urechiști toți
domne! Punea tabla… și pe toți îi lua, ca la școala, cum ai fi elev în clasa întâia. A făcut oameni din
ei. Când era Novac și… la ureche tată! La ureche.
M.G.B. : Mai înainte?
I.A.: Mai în ainte, da!
M.G.B. : Ați cântat la evenimente doar în Gorj sau și în alte județe?
I.A.: Pfaaai. Am făcut toate festivalele. Am fost la Buzău…

117 A.P.: Bă, n -auzi ce zice domnu’? Dacă ai cântat și prin alte părți? Păi spune -i, povestește -i!
M.G.B. : Pe la nunți , pe la botezuri?
I.A.: Pfaaa, am fost și -n Timișoara și -n Banat și în Dolj! La Dolj nu… diferă ca la noi. Acolo te duci
după naș, te duci după cumnatul de mână, cu lăutari. Dacă șade nașu’ la trei kilometri, îl acasă cu
muzică. Pe picioare!
M.G.B. : Ați avut pățanii pe -acolo?
I.A.: Au au au! Noi am fost tomniți numai pentru cort. Aveam muzică… Noi n -am ieșit afară din
cort… Când am ieșit… zăpada tatăăă. Ce să mai!? Nu se mai vedea mașina de zăpadă. Și ăla cu nunta
l-am prins acum cinci -șasă ani, l-am prins aicea cu nunta. Trebuia ăla să ducă nașu’ acasă. Ăia cu
tromboanele, cu fligoarnele. Ne -au pus pe noi. I -am spus „bă, eu îi duc, da’ când te prind, te scuip în
gură”. Nu era misiunea mea să -i duc prin zăpada aia. De -abia am scos mașina, vaaai.. . de râdeai și cu
fundul de noi (râde). La o nuntă la Loloiacu a murit socru, tata lu socru! Vineri! L -au urcat în pod…
ăsta e lucru real! L -au urat în pod, eu acolo aveam o rumâncă. Ne -am băgat în fân, cald frumos. Eu
văzându -l, am zis că doarme. Las că nu-l… că doarme. Dimineața când m -am sculat „bă da tu nu te
mai sculași mă?”. Mort ăla… aaaau! Bă să vezi că l -a omorât cineva și zice ăștia că l -am omorât eu!
M-am dus repede la stație să strâng astea și… „stai bă calm că ăl bătrân a murit de viner i… stai să
strângem darul, să facă nașu o horă, că așa era și -ți dau banii și pleci”. Pfaaa, mă pusei frate pe cântare,
dă-i, dă-i, dă-i, dă-i, dă-i! Nu știa ăilalți. Strigai darul, că eu strigam darul… Nașu „hai să -mi faci o
horă”. Dupaia începură ăia să țipe „bă strângeți stația, vă dau banii și plecați acasă”.
M.G.B. : În Vâlcea ați cântat?
I.A.: Da, la Horezu! Ohooo. Am cântat la Grădiște, păi la câte nunți n -am cântat. La Horezu am avut
și cu fratele lu Dolănescu, cânta și ei înainte… de le -a fura t Ioana un kilogram dă cafea, le -a făcut
toată oala aia mare (râde). Acolo nu -i ca la noi, nu! Nu taie curcanul decât cu lăutarii, înconjori casa
cu… cântăm, aruncă boabe, grâu. Eee, altă minune șefule! La Caracăl … se strîgă dealul luni sara.
Luni sar a se srtrîgă darul. Eu m -am dus pă șasă august, la Probojeni, la… Lainici. La Lainici! Acolo
eram al șaptelea până dam spectacole noi. M -am dus la președinte „uite domle, vreau să cânt și eu…”,
„bă Ioane că nici eu n -am bani”. Mi -am făcut orchestră, mă dusei. Eram îmbrăcați gorjenește. „Ia
veniți mă încoa!”. „Bă, cum te cheamă?”, „Argint Ion”. „Mâine dimineață să vii pân’ la fabrica de
ciment, să întrebi de inginerul șef. Te iau la o nuntă”. M -am dus așa… eu ziceam că face mișto de
mine, dar n -am mai plecat de -acolo, c -am luat bani de -acolo… și pentru mici și pentru bere și pentru…
Am luat bani, bani! M -am dus dimineața „bă, cât mă co astă? Mi -aduci țambalu!”. „Bun domle”. La
popas era unu din București, prietenu’ meu cu țambalu’. Cânta Luca la popa s cu Sabina, fata lu’ Luca.
I-am zis „bă uite -așa așa”, „nu se pune problema”. (…) Ne dusărăm acolo, Doamne… nimic în curte.
Patru sau cinci bucătari, butoaie de cabernet. Ne urcă pe scenă, făcui un program -două „hai, la

118 culcare!”. Doamne, mânca -ți-aș tălpile! Pe la opt așa, nouă, se umplu frate curtea aia… Două corturi!
Care venea la nuntă, venea cu kilogramul de vin. Cu pui, cu -o găină, ceva. Eu am tăcut din gură.
Venii duminica, eu așteptam să strig darul. Nooo, „bă eu fac nuntă fără dar”. „Bine do mle”. Acum
eram tomnit până luni seara. Ce să pleci domne… marți… miercuri am ajuns acasă. Am strigat darul
luni seara. Marți dimineața… și pleacă cu lăutarii. Lăutari de -ăi mari, dar ne -a luat și pe noi, să vedem
cum e obiceiul. Ce prindea… rață, gâscă, găină, purcel, îl lega de picior și -l băga pe pârâu. Pân’a venit
ăștia din sat, bucătaru’ făcuse mămăliga… la cazan de -ăla mare. Daaa! Aia o țin minte cât oi fi, nuntă
de-aia n -am mai văzut. Aia și… eram la Motru, ici, la ansamblu. Vine unu… a cu eu am fost prieten cu
niște căpitani de securitate, i -am ajutat de -a luat ciuperci pi -aicea, așa… Și odată îi veni rându’ la unui
din ei naș. „Bă te duci la casa de cultură și întrebi de Macu. Argint Ion Macu”. Era directorul „domne,
caut și eu pe unu Ion Macu”. „Eu sunt domne”. „Domne, am o nuntă așa așa”… „Cât?”. Pe -atuncea
cine cânta cu douăzăci de mii… era barosan! „Domne, douăzăci de mii!”. Ăla luă mașina de scris,
începu să facă chitanța, puse ștampila, casă de cultură, aiureli „haideți cu mi ne”. Ne -a băgat la (…)
mă gândii n -o fi ăsta vreun spărgător, să mă bage dracu -n pușcărie și pe mine și pe… Directoru’: „taci
bă Ioane, că -i om serios”. M -a rugat ca să -mi dea banii atunci, n -am vrut. N -am luat decât să -i dau lu
Buznei cu țambalu’, că mi-a cerut țambalu’. (…) Era milionar pe timpu’ lu Ceaușescu. (…) Habar n –
aveam cine era ăla…
A.P.: Dar dacă știai, cereai și tu mai mult!
I.A.: Mi-a dat douășcinci de mii!
A.P.: Douășiuna ai zis.
I.A.: Douășcinci mi -a dat când am plecat. Daaa! Păcat nu mai tră… ba, Cati trăiește! Uite -o icea.
Mama ta era atât. Nu știa decât „Pe drumul din Calafat” să cânte. O urca pe scaun și -i băga câte o
sută de lei. Când a văzut fata așa cânta încontinuu!
M.G.B. : Dvs. ați învățat pe cineva să cânte, ați avut uce nici?
I.A.: Am avut domne. Am avut, să știți!
A.P.: Pe sârb. Ia povestește -i c-ai învățat pe sârb.
I.A.: Nu înțeleg.
A.P.: Pe sârb bă. Pe copilu’ ăla la sârbi. Păi povestește -i, să audă și domnu’.
I.A.: Da’ Mâțu și-acu ne cunoaște. Niculina, la Motru. Mâțu nu știa decât să doinească când a venit
la Motru. A avut cap și a învățat, domne. Toate se fac prin muncă. Și Niculina iar la fel! Toate se fac
prin muncă, șefu. Dacă nu ștudiezi, n -ai de un’ să înveți, n -ai de un’ să știi. Uite, eu când veneam de
la șicoală, clasa întâia, a doua, a treia, a patra. Toată ziua stăteam cu vioara în mână. Mâncam și mă
duceam. Nu stam aicea… stam pe coasta aia în sus. Luam vioara și toată ziua cântam cu ea…
M.G.B. : Singur?

119 I.A.: Nu, din gură am învățat târziu. Tot de la ăștia ai bătrâni am învățat și eu. Baladele și -ale ălea
(…).
M.G.B. : Când ați avut ucenici de i -ați învățat să cânte, ce cântec i -ați învățat prima dată la vioară?
I.A.: „Măi neicuță, măi gorjene”. Tot așa „Ione l Ionelule”. Cântece mai ușoare, care se cântă în poziția
întâia. Pe urmă când vedeam eu c -a prins mai bine, îi dam cu fa la poziția a doua. (râde) Îi cea mai
grea poziție la vioară, îi fa -ul. Îi poziția a doua.
M.G.B. : Ce părere aveți despre viitorul muzi cii gorjenești?
I.A.: Domne, să vă spun sincer, sincer. S -a cam poluat toată muzica populară. Au început și ăștia de
ușoară să bage populară și… majoritatea acuma nu mai cântă pur, pur, pur gorjenește cum se cânta…
liniar! Acuma hore… Asta e… Eu aș a am fost obișnuit și nici nu… mă credeți că eu cânt manele? La
cerere, da nu le cânt de drag, le cânt obligat. Nu iubesc așa ceva…
A.P.: Ce manele știi tu, mă?
I.A.: Băăă, trei -patru manele le fac și eu, mă!
A.P.: Care mă? Zî, mă, zî!
I.A.: Eee, se nu mesc… ce dracu! Ce mai?
M.G.B. : În prezent mai sunteți chemat la evenimente?
I.A.: Păi eu cu ce trăiesc domle? I -aș da pensia mea la un parlamentar, să trăiască trei zîle cu ea. Păi
dacă n -aș avea vioara… ce faci cu șasă sute dă lei pe lună? Să plăteșt i și curentul, și telefonul, și
televizorul. C -am plasmă de -aia mare. Ce dracu… Gunoiul, ăștea… Lucru ăsta mă salvează, vioara.
Mulțumesc lu’ Dumnezeu!
M.G.B. : Mai sunteți apreciat de oameni?
I.A.: Domnule, să vă spune… adică… i -ai cântat o dată. Ș i dacă nu i -a plăcut, a doua nu te mai
primește. Asta -i verdictu’ la cramuri, dacă a fost mulțumit de cum ai cântat, ăla te primești și anu
viitor, dacă nu… domne, nu am, nu pot. Ăsta -i verdictu’ la noi la lăutari.
A.P.: Ia povestește -i, mă, cum ai făcut atuncea când a zis femeia aia, când am fost la cram amândoi?
De i-a zis că are pe gineri -său mort și tu ai zis „lasă doamnă, să -i dea Dumnezeu sănătate că -i cânt”.
Ia povestește -i, c-astea -l interesează, întâmplări d -eștea!
I.A.: Păi eu n -am… n -am știut că-i mort. Am intrat ca la cram. Am văzut mașinile acolo… N -am auzit
bine acolo. „Lasă, să -i dea Dumnezeu sănătate”. Ăștia au început să râdă toți (râde). N -am înțeles ce –
a zis de gineri -său. Am crezut că -i bolnav, nu că -i mort. (…) Înainte cântam cu unu de -aicea de la noi
și ne-am dus la Negoiești, la cram. Nu ne -a primit nimenea.
M.G.B. : De ce?
I.A.: Nu ne -a primit. Era cramul slab. Se întâlnește ăsta cu popa. „Părinte!”, „ce -i Vasilică?”, „bă, să
dea Dumnezeu unde n -oi cânta eu, să cânți tu!”, „Să t e-audă Dumnezeu Silică!”. Mai stăturăm ce mai

120
stăturăm și ăsta… al bătrân, „haideți bă, haideți cu mine”. Când am intrat la popa „hai băă, vino încoa”.
Mi-a pus popa, dacă a zis să cânte el unde nu ne -o primi, popa n -a mai… a știut care -i lecția și ne -a
primit popa, ne -a dat mâncare. Am terminat petrecerea și am venit acasă. Era domne…
M.G.B. : Adrian, când ai început tu să cânți prima dată?
A.P.: Prima dată și prima dată am început să cânt, dacă aveam patru -cinci ani. Îmi făcusă al bătrân o
chitară di n aia mai mult de jucărie. Mică… îm… mi -a acordat -o și mie acolo, că nu știam și începeam
și eu să cânt. Cu frate -meu am învățat să cânt. Cu care pe la televizor… încet, încet. Pe urmă când am
mai crescut, de -am făcut șapte -opt ani, m -a luat al bătrâ n și de la el am învățat. Mi -a arătat și mie…
M.G.B. : Și la vioară și la bas?
A.P.: Și la bas. La bas mai târziu… mai încoace.
I.A.: Cântă și cu orga!
M.G.B. : Deci ai învățat de la tatăl tău?
A.P.: Păi dacă… De la tata normal. Că asta… cum să vă spun, ai în sânge. Dacă te naști cu ea în casă,
cu… deschizi ochii pe instrument, n -are cum să nu -ți placă. Și dacă mai e și sângele ăla să curgă, să
ai sânge să înveți să cânți cu un instrument, cânți din plăcere… că dacă îl înveți din plăcere… că m ai
sunt câte unii care vor să -și învețe copiii pe interes, ca să zică mâine poimâine să aibă o meserie. Ăla
nu-i niciodată un lăutar bun. Eu o fac din plăcere, că -mi place lucrul ăla, ca orice meserie.
I.A.: Ia uite, șefule, diploma de la Cărbunești! (…) Stați să vă mai arăt una (…) Asta -i de la Craiova.
La Craiova. Am fost cu Mâțu. Voia să demonstreze cum a cântat el prima dată.
M.G.B. : Când ai cântat prima dată în taraf?
A.P.: În taraf dacă aveam doișpe ani când m -au luat ai bătrâni cu ei. Prima dată și prima dată m -a luat
la vârsta de doișpe, treișpe cam așa…
M.G.B. : Cine?
A.P.: Răposatul Ghiță Lala. Era un lăutăraș mai slăbuț ca ceilalți. Tot de -aici. Era… acceptabil, își
făcea și el treaba. Și pân ’ la urmă n -avu pe cin’ să ia, că eu nu plecasem până atuncea să cânt, oricum
mai studiasem, mai știam ceva ceva. Și dacă el n -avu pe cin’ să mai ia, n -a avut încotro și -a venit la
mine „bă tată, mergi bă și tu cu mine cu chitara? Pi la cramuri pe -aci”. Și aia a fost prima mea cântare,
cu Ghiță Lala. Am plecat, parcă văd… că nu era ca acum cu treij dă lei, era cu trei sute. Patru sute de
mii am luat și eu atuncea. Parcă erau nu știu ce… Ăia erau primi bani câștigați din muzică, cu el. Și
după… bineînț eles. Când au venit la mine „bă, mergi?”. Am mai ridicat și eu, după un ban. Că până
la urmă asta ni meseria, o învățăm să trăim, să mâncăm și noi o pâine, ca toată lumea.
M.G.B. : Spuneai că la chitară și la bas ai învățat de la tatăl tău, nu?
A.P.: Da da, păi de la ei… Deci asta se moștenește. Învăț eu de la el… acuma și eu la rândul meu, când
oi face și eu vreun copil, îl învăț și eu… îl iau și eu, îl încerc, dacă -l văd că poate și că -i place, exact

121
ce vă spusei. Că degeaba îl pot obliga eu pe el „h ai bă vino încoace”, să -l trag de urechi sau alea…
(…)
M.G.B. : Și când ai învățat instrumentele ai primit și corecții?
A.P.: Mai mult verbal decât fizic. Lovituri nu. Eu ce -am vârsta asta de 28 de ani, eu nu am luat o
palmă de la tata. Să știu și eu o palmă. Dar mustrarea aia care ți -o face verbală îi mai dureroasă ca o
palmă. Că poate o palmă o mai uiți „băi, tata îmi dă o palmă”, nu -i zici nimic. Îmi dă un pumn, nu -i
zici nimic pân’ la urmă. Dar când te -o bate cu vorba… aia -i mai grea ca orice.
M.G. B.: Și-asta când? Când greșeai sau nu…?
A.P.: Când greșeam mai să lua de mine, că de -aștea, că na… la început. Nu știam…
M.G.B. : Nu știai să acordezi instrumentul?
A.P.: Aia -i clară, că n -aveai cum la început. Până înveți… Adică știți și dvs. mai b ine, când îți arată
notele. Noi așa… după urechea noastră. Că noi nu știm cu note, nu suntem muzician. Noi ne -am născut
cu asta, cu urechea. Exact ca unu care, să vă dau un exemplu, un băiat de ăsta tot de vârsta mea, tânăr.
Și încearcă și el, îi orb, nu vede, și -ncearcă să urce scările alea, să urce până sus într -un magazin. Și –
ăla cum o ia dacă -i chior? Unde -o fi treapta? Așa eu dacă văd, urc pe scară sus, merg, de n -am treabă.
Așa-i și cu muzica asta. Dacă ai sânge și -ai auz, știi! Că așa te -ai născut de la Dumnezeu. Exact cum
m-am născut eu cu vederea de la Dumnezău și văd să urc scările, urc. Ăla dacă -i chior, nu vrea săracu
nici el să fie chior, dar așa -i lăsat de la Dumnezeu și încearcă să învețe să urce scările. Așa -i și cu
lăutăria asta și încear că și n -o au de la Dumnezeu. O fac până la urmă… exact ca ăla „bă, vezi că -i
prima treaptă, îi a doua”. Pe -urmă urcă încet încet, da ’ nu-i ca mine care -i de la Dumnezeu.
M.G.B. : Mai sunt tineri aici în sat care mai învață de plăcere?
A.P.: Mai sunt așa.. . dar cam rară. Să știți că cu muzica nu prea se… În viitor… vorbesc de muzica
tradițională, să cânte c -un contrabas, cu -o chitară, cu -n țambal. Nț. Să va pierde. Exact ce vorbirăm
până acum cu manele, cu ăștia… Cânți, că n -ai ce să faci…
I.A.: Șefu’, din toți copiii de -aici, el a învățat și cu frate -său. Ailanți n -a mai pus mâna. Să vă spun de
ce. A avut tot ce -au vrut ei. Păi mânca -i-ar tata, eu mă duceam… Doamne ia -mă… Mă rugam de el…
„hai mă să mergem la cântare”. Acum nu, trebuie să mă du c eu să -i iau de -acasă. Să -i iau de la poartă
cu mașina. Nu mai… Uite la noi acuma a fost peste douăzăci și ceva de orchestre. Ce se întâmplă?
Buni meseriași! Dar a intrat cu românii… (…) Și vedeți cum se termină.
M.G.B. : La contrabas de ce -ai învăța t?
A.P.: Păi, la fel. Mi -a plăcut. Prima dată am început mai încet așa, pentru mine în cameră, așa… Știind
de la chitară… normal că mi -a venit mai ușor. Că aveam auzul ceva dezvoltat. Știam… și încet, încet…
M.G.B. : E mai greu decât chitara?

122
A.P.: E un instrument foarte greu față de chitară. Contrabasul… știți cum se zice, că -i cheia muzicii.
Practic eu dacă nu sunt cum trebuie, vorbesc la muzica tradițională, nu merge! Nu vorbesc de muzică
de electronice… Ei, și mai cânt și eu, că n -am ce să fa c… Mai cânt și cu de -ălea electrice, că n -am
încotro. Tre’ s -o fac și pe -asta.
M.G.B. : Dar nu -i de plăcere?
A.P.: E și aia de plăcere, care -o știu! Care n -o știu… o fac, vă spusei, două note pe clapă și bate
țambalu’ și cu basu’ pe dischetă și joacă lu mea țopa, țopa. Omu’ de rând când aude… el de unde să
știu, urcă ca orbu’ pe scări… Și trece nunta. (…) Aaa, și vă spun și înc -o chestie, că degeaba îi spun
eu ca armonist că eu aud și -i spun nota respectivă. Prinde la, prinde fa, prinde sol. El prin de la -ul, da’
îl prinde pe contratimp. Că discheta aia e aranjor, merge ceas. Și dacă pun altu’ într -o secundă mai
înainte și spun la, prinde mă la, și prinde mai târziu de cum trebuie pe contratimp, ăla cu picioru’
cântă la. Mai joacă… că rămâne cu pici oru’ suspendat. De -aia le -am spus „băi, voi sunteți organiști
cu ajutorul japonezilor, că voi nu sunteți organiști”. Organist e ăla care știe cum ar fi un pianist, care –
i ăla știe de la sine, știe note, știe… Cum l -ai pune pe -ăla la orgă și… păi o mănâ ncă! (…)
M.G.B. : Românii sunt o problemă în muzica tradițională?
A.P.: Da! Deci au poluat toată muzica. Și aia tradițională și a electronică și tot din cauză că ei nu știu.
Nu te naști, exact ce vă spusei eu. Nu urci treapta cu vederea ta, nu știi… (.. .) Și după părerea este că
muzica nu o poți să spui că știi muzică niciodată. Asta se învață exact ca matematica. Aia dacă nu
studiezi o lecție, ai pierdut lecția, firu’, salut!
I.A.: Ai pierdut tot!
A.P.: Așa și asta. Nu poți s -o știi niciodată. Nici mate matică nu poate s -o spună niciunu’… Sau
medicina. Păi un doctor niciodată n -o să spună că el nu învață toată viața lui. (…) Și nu știu ei dacă ar
putea… că sunt oameni de -ăștia muzicieni, sunt care… și eu dacă nu le -aș da notele respective, i -aș
pune să cânte după ureche. Dacă ar putea, să cânte după ureche. Deci fără să scrie, fără nimic. Să nu –
i facă nimeni nicio notă, nimic nimic, nicio armonie, nimic. Să -i pui să cânte pe ei cum cânt eu… de
mă pun să cânt după urechea mea. Eu cânt după urechea mea. Dar nici nu pot să fiu la nivelul lui. Tot
la nivelul de nunți. Cânt și eu la nunți… că… noi din asta trăim, că altceva nu am știu să facem decât
muzică. (…) Toată viața cânți, că altceva nu știi…
M.G.B. : Deci singura sursă de existență e muz ica?
A.P.: De veni! Muzica! Dacă n -ar mai fi muzica… greu!
M.G.B. : Și consideri că muzica tradițională ar avea un viitor dacă nu s -ar mai băga românii peste ea?
A.P.: Dacă nu s -ar mai băga cu electronicele și cu aștea, da! Că vă spun, ei lucrează pe la c arieri, pe
la aștea. Au colegi! Se duce la colegu’ lui „băi vezi că mi -am făcut și eu trupa cutare”. Se îmbracă,
se țolesc. Pun aur pe ei. Noi nu suntem bogați ca ei așa, să ne punem aur, să facem… Își pun aur, își

123 pun alea pe ei și ce zice: îi colegul m eu, nu mă mai duc să -l iau pe țîganu’ ăla, ce să -mi cânte ăla mie.
Și se ia între ei și poluează muzica, domnule! Ei nu știu. Ei sunt săracii egali cu zero, paraleli. Poate
unu la… nouăjnouă virgulă unu să fie, să cunoască muzică între ei. Auziți, își pu n marcă de formație
„Din acord”! „Io sunt din acord”, „io sunt feldmaister”. Ce ești? Cine ești tu? Auzi, formația „din
acord”. Păi când m -o chema pe mine Macu, Civit, cutare, cutare, nu -i lua pe ăia „din acord”. Păi ce –
s eu? Baterie? Formația „duracell”? (…) Și ăla cade mai bine ca mine, poate. Și eu știu. Dar ăia fac
atmosfera lor și eu degeaba cânt eu cât de cât după auzul meu…
M.G.B. : Da’ chiar, porecla asta de Macu de unde vi se trage?
I.A.: Domnule, eram mic mic . Și eram frumos… adică roșu la față, așa. Și copilu’ lu Florea Enoiu,
Ion ăla de -a murit, Enoiu. Era slab, „ia uite ăsta parcă -i mac vere și al meu parcă mănâncă (…) fript”
și așa mi -a rămas Macu.
A.P.: Eu dacă aș fi în locul tău mi -aș pune și -n bulet in!
I.A.: Nu mă, ce -ai? Îs botezat Ion, nu…
A.P.: Lasă bă, îl ții și pe -ăla și -l pui și pe -alantu’. Pui Ion Macu. Argint Ion Macu.
M.G.B. : Credeți că festivalurile astea locale sunt bune?
A.P.: Da! Pe noi ne ajută! Din ce cauză? Că ne mai evidențiază și pe noi. Aici mai aude și de noi.
Festivalul lăutarilor, se mai duce muzica. Vorbesc de ăștia ai bătrâni. Eu am învățat de la ei, știu ce
știu așa… de muzică tradițională. Dar pe ei să -i mai afle lumea și de ei și de mine și de ăla și de ăl a.
I.A.: Eu la Bolboși și la Cărbunești am vrut să imit toți lăutarii de aici de la noi, că eu am cântat cu
toți. Toți au câte -o horă! Da’ nu mi -a dat voie. Cu invidii de la ăștia… de la…
A.P.: Știți ce -aș schimba eu în festivalele eștea? Deci la festi valele eștea eu aș schimba să nu mai fie
cu onorariile aștea, cu banii ăștia. Să dai bani pe premii. Cum se dă pe premiul întâi cinșpe milioane,
șaișpe milioane. Nu, premiile întâi și doi și trei să conste într -o floare și -o diplomă. Știți de ce zic eu
asta? Că intervine unu cu o pilă, cu o vorbă, cu o aia și se ia și poate nu -mi dă mie dreptul meu. Și
câștigă… mă înțelegeți? Că dacă ar fi fără onorariu și ălea s -ar da pe bună dreptate și ar lua fiecare ce
ar trebui, ceea ce merită. Că așa… îi copilul l u cutare. Și vine ăla deputatu’ nu știu care și zice „băăă,
sună pe -alalantu’” de la primărie de -aici de la Târgu Jiu sau de la Craiova și zîce ”bă, fii atent, vezi
că vine un concurent, îl cheamă x și x, vreau ca ăla să -mi ia premiul întâi”. Și vine un oa recare
concurent și -l rupe pe -ăla, că știe, îi mai bun și pe tradițional și pe muzică clasică și pe toate năroziile.
Ăla-i mai bun și școlit, și toate felurile. Și -i dă ăluia premiul trei sau mențiune și ălălantu’ care nu
știe, îi mai slab, îi dă premiul î ntâi. (…) Eu nu vorbesc de festivalele între noi, ăștea… că ăștea… cinci
sute premiul și vine cinzăci de lei de fiecare. Și la noi tot la fel, lasă bă, „veniți mă fir -ați ai dreacu’
de țigani și cântați, faceți și voi… și luați o floare și -un ăla ș i plecați acasă”.
M.G.B. : Eu la astea m -am referit.

124
A.P.: Da. Să vedem care dintre ei, câte tarafe sunt, douăzăci. Din douăzăci mai vin doi. Dacă mai vin
doi. Două tarafe, două benzi de -ăștia. Că ele -s douăzeci de benzuri de -ăștea. Că ați văzut cum vin la
Cărbunești. Și dacă s -ar da numa’ o floare și -o aia să vedem câți are veni dintre toți. Eu unul personal,
că ce -mi vine partea mea? Că -s șasă, șapte, vine să zicem o sută dă lei partea mea. Lasă bă, nu mai
iau nicio parte. Da’ dă -mi mie corect. Și vin și e u acolo în bâlciul ăla, mă duc să iau și eu, cât aș fi de
sărac, să mănânc și eu un mic doi, stau beau o bere și mă duc să cânt și eu pe scena aia și gata, s -a
terminat. Eu unu aș face -o! Dar alții poate o fac și pentru dânșii bani. Că în general la toți l ăutarii
ăștia și -ai buni și -ai răi totu’ se rezumă la bani. Eu nu sunt așa. Eu îs altfel.
M.G.B. : Dar festivalurile astea locale nu sunt și singurele locuri unde se mai cântă cu taraf?
A.P.: Pe aici prin zonă cam da. Și pe la evenimente ce mai…
M.G.B. : Dar mai puține.
A.P.: Cu taraful cam puțin se mai fac… De exemplu la o nuntă de -asta taraful… nu prea mai necesită
taraf. Că -și fac muzică electronică ăștia ăștia. Dar undeva la un chef mai restrâns, la o zi onomastică,
mai restrâns așa, mai merge. Mai ne cheamă.
M.G.B. : Deci din punctul ăsta de vedere festivalurile sunt cât de cât bune? Că vă obligă să veniți în
taraf și nu vă permit instrumente…
A.P.: Da, electronice sau… care nu sunt tradiționale. Acordeonul, ăștea… Că ăștea îs mai puțin
tradiți onale!
M.G.B. : Mhm, acordeonul s -a cam tradiționalizat. Nici chitara n -a fost cândva…
A.P.: Păi normal braciul, basul și vioara. (râde) Aștea… Ca să sune mai tradițional, tre să vină Rela
care cânta cu chitara, c -o știți. Aia -s tradiționali domne. Că a ia vine și cântă cu ea. Cântă exact cum
cânta și bunica ei și… Muzica pur gorjenească o cântă! Aia e!
M.G.B. : Asta -i o curiozitate de -ale mele. Tu poți să cânți așa… la capătul chitării? S -o acordezi așa?
A.P.: Da da da! Păi tanti Rela se mai roagă de noi, că ea vine acordat numai în re, simplu adică, acord
de-ăla cum cântau ei. Și se mai roagă de noi „ia acordează -mi și mie chitara asta”. Că ea nu știe,
poate -i mai bătrână, nu mai aude. Eu i -o acordez. Și se duce cu ea și cântă.
M.G.B. : Ce părere ai de modul ăsta gorjenesc de cântare? Melodie minoră -acompaniament major?
A.P.: Ăsta ce să mai… unii -l aud, unii nu. Da’ în general noi țîganii și ăștia, noi suntem născuți cu el
și îl auzîm!
M.G.B. : Înainte cam numai așa se cânta și așa cântă și Rela.
A.P.: Da, deci muzica tradițională a lor … păi ce să vă spun. Poate atuncea demult nu se știa de major,
de minor, de ăștea. Se cânta tradițional, exact simplu cum spusărăți, do sau în re acordată chitara… Și
ei nu știau atunci să diferențieze minor, major.. .

125
I.A.: El îl prinde, da nu știe ce -i ăla. Îl duce urechea să -l prindă. Îl prinde, da nu știe că -i major… diez
sau bemol.
A.P.: Mie mi -ar place să cânt pe muzică tradițională numai așa cu major, da să nu prind minor deloc,
că așa cânta odată bătrânii.
I.A.: Cea mai frumoasă cântare gorjenească cu două braciuri, contrabas, acordeon și chitară. Că
țambal nu mai e… Îs trei țambale pe Gorj.
A.P.: Deci exact ce vă spusei, că generațiile nu mai învață. Deci se va pierde muzica asta
tradițională…. asta se pierde… lăutărească tradițională. Că nu mai are cine să cânte. Cine o mai cânta
și o mai cântă, ăștia bătrâni. Cum e Macu, cum e Civit, cum a fost răposatu’ Vică. Când se duce ei…
noi mai puțin să mai cântăm așa… tradițional. Că nu mai… Chiar dacă ar mai vrea… și frate -meu și
ăștia ai mei mai buni. Și chiar dacă ar mai vrea să mai cânte cum cânta el, nu mai poate să cânte, că
el îi învăț at deja cu muzica asta. Și când o pune mâna pe rece, tot stilul ăla îl are… (…) Ăștia așa s -au
născut, nu poți să -i pui să cânte modern, că ăștia… nu -ți cântă modern, că ăștia -s așa -s născuți. Se
pierde… Și -i păcat că se pierde muzica asta, că ne p ierdem și noi ca neam și ca orice. Până la urmă
asta este… dar te modernizezi, că vine era tehnologiei… asta e!

126
INTERVIUL NR. 4

La care participă: Adrian Pobirci jr., 28 de ani ( A.P.), Ionuț Pobirci, 23 de ani ( I.P.), Izabela Pobirci,
19 ani ( Iz.P. ) și Marius -Georgian Bobleagă ( M.G.B. ).
Interviul a fost realizat în Pârâu de Pripor, pe 12 martie 2019, în locuința familiei Pobirci.

M.G.B. : Când ați început să cântați?
I.P.: De mici, pe la șapte ani.
M.G.B. : De la cine?
I.P.: De la bunic, de la t ată… Se moștenește.
M.G.B. : Cu vioara de la Macu?
I.P.: Să zicem… așa… începutul. După aceea… ce -auzeam pe la ații, la lăutarii bătrâni, după casete…
televizor.
M.G.B. : Și când ai cântat pentru prima dată în taraf?
I.P.: Cred că pe la doișpe ani, așa…
M.G.B. : Ca secundaș?
I.P.: Nu… primaș!
M.G.B. : Cu cine?
I.P.: Cu băieții mei, făceam bandă și mergeam prin sat. La cram, la…
M.G.B. : Am înțeles…
Iz.P.: Eu n -am avut norocul să am în familie… muzicanți… Eu, cum vedeți, suntem vecini. De la ei
am învățat cel mai mult. Apoi, noi ne -am căsătorit.
M.G.B. : Deci sunteți soț și soție!
Iz.P.: Da. Și socrii mei m -au învățat, tot la fel… de mică. Ei și -au bătut capul cu mine și… m -au ajutat.
Apoi, bineînțeles… sidiurile, televizoarele… Acuma muzica comercială… Nu mai se cântă cântecele
astea bătrânești și… Rareori… La nunți și astea… muzică comercială.
M.G.B. : La nuntă nu se mai cere câte -o baladă sau…?
Iz.P.: Nu nu… Acu’ hora și sârba… să joace… și atât. Nu poți să mai cânți ce se cânta. Dacă cânți, li
se pare ciudat și nu le place, nu…
M.G.B. : Ce cântec ai învățat prima dată la vioară?
I.P.: „Măi neicuță, măi gorjene”… și „Barbu Lăutaru”. (râde)
Iz.P.: Toți. Și soliștii și…
M.G.B. : Toți? „Îți drumul la…”?

127 Iz.P.: Da! Și ca solist, e cea mai ușoară, e…
M.G.B. : Ai mai învățat și alte instrumente în afară de vioară?
I.P.: Da. Contrabas, orgă… Mai multe.
Iz.P.: Orga a ieșit acuma. E… mai recentă…
M.G.B. : Ce părere aveți despre instrumentele astea electrice? Su nt ok?
Iz.P.: Pentru lume da, dar pentru noi… nu știu. Mie una mai mult îmi place să cânt cu instrumentele
vechi decât cu… Adică ca solist, să am după mine instrumente reci decât… Acuma o bagă în priză,
apasă pe butoane și cântă singură… Chiar dacă nu știe nimica, el tot lăutar e. Cântă…
M.G.B. : Mhm. Deci preferi mai mult taraful decât orga sau…?
Iz.P.: Noi da… cum se mai cere la lume. Rareori când mai sună cineva pentru chefuri din astea cu
tarafuri sau… în rest cer boxe, orgă…
M.G.B. : Adică la nunți, la botezuri?
Iz.P.: Da da.
M.G.B. : Iar cu taraful cântați la…?
Iz.P.: Nedei, la cramuri. Ne mai ducem…
M.G.B. : Cum vă organizați taraful?
Iz.P.: Adică ce avem în taraf, ce instrumente? … Păi cum era și înainte… Contrabasul, chitara, braciul
și vioara.
M.G.B. : Și membrii sunt stabili sau…?
Iz.P.: Bineînțeles. Noi al nostru îl avem aici, în familie.
M.G.B. : Taraf de familie?
Iz.P.: Da da! Ca fiecare de aici din sat… are familia și taraful, cei care mai cântă…
M.G.B. : Nu c ântați și în alte tarafuri dacă sunteți chemați?
Iz.P.: Ba da! Bineînțeles, cântăm. Dar când e să fie noi… cântăm noi. Dacă e cu alții… cântăm. Sau
când se face taraful satului sau… S -au făcut de multe ori și să ne cheme cu taraful satului. Ne -am
adunat toți lăutarii din sat și… am mers.
M.G.B. : Ați făcut un soi de orchestră?
L.P.: Da da!
M.G.B. : Și în afară de muzica pe care ai învățat -o de la părinți și de la vecinii din sat, ai făcut și vreo
școală de muzică?
I.P.: Da, am făcut Școala Populară… Am fost și la liceul Constantin Brăiloiu din Târgu Jiu…
M.G.B. : Ești notist?
Iz.P.: Da… Mă descurc cât de cât așa… Da.
M.G.B. : Cam cât durează ucenicia unui copil?

128
Iz.P.: Până îl văd părinții…
M.G.B. : Din câte am înțeles cam de la șapte ani se apucă…
Iz.P.: Da da. Asta -i vârsta medie. Șase -șapte ani, opt maxim. Mai ales cu instr… cum a fost el cu
vioara. Mai mare nu mai prinde, mai mare nu mai…
M.G.B. : Și cam câți ani stă și învață?
Iz.P.: Stă câțiva ani. Depinde de copil… unu po ate să prindă mai repede, unu poate să prindă mai
ușor, unu… Unu poate să cânte într -un an… să se descurce foarte bine. Altu în doi -trei…
M.G.B. : Adică ține și de aptitudini?
Iz.P.: Da, de asta depinde cel mai mult.
M.G.B. : După un eveniment cum sunt împărțite câștigurile?
Iz.P.: Egal! În mare parte da. Mai sunt și alții care nu procedează corect, da…
M.G.B. : Adică în ce fel?
Iz.P.: Adică ei să ia mai mult, ații mai puțin… Dar corect ar fi egal pentru toată lumea.
M.G.B. : Ce părere aveți voi despr e ansamblurile folclorice? Cântă muzică tradițională?
Iz.P.: E o întrebare mai… cântă câteodată… câteodată nu. Depinde și de ansamblu. Sunt unele
ansambluri care chiar cântă… Unele mai la început așa, mai de tineret, care au schimbat un pic genul…
Tineretul ăsta au… au adus -o un pic în lumea modernă și nu mai…
M.G.B. : Voi ați cânta într -un ansamblu folcloric?
Iz.P.: Da. Mie una mi -ar plăcea. Mie mi -ar plăcea, da. El a fost chemat, dar din cauză cum spuserăți
și dvs. cu nunțile… cât îi dădea într -o lună… era vorba și de câștig. Era departe… îl solicitase cineva
de la orchestra Valahia…
M.G.B. : Aaa, Zorilă?
Iz.P.: Marius Zorilă, da. Și era departe, trebuia să ne fi mutat de aici, să ne fi dus în București și…
Poate dacă nu aveam c opii, da. Dar… așa era mai greu un pic.
M.G.B. : Acum evenimentele cu cât timp se tocmesc?
Iz.P.: Unele sunt și cu doi ani înainte și cu un an și cu… S -a cam înmulțit așa lumea de lăutari, mai
ales aici la noi în Gorj… Sunt foarte mult tineret care îș i scot formație. Unii mai buni, unii mai…
M.G.B. : Adică românii de care ziceai tu?
A.P.: Exact ce -ți spusei eu!
Iz.P.: Să nu mai putem cânta de ei, noi… care cântăm muzică… nu mai putem cânta. Pe ei îi vede
lumea cu sisteme de boxe, cu scule performa nte, cu… Noi n -am investit în așa ceva. Noi mai bine ne –
am luat instrumente din astea… ce ne -au plăcut, reci și astea… Și când te vede omu ’ cu doișpe
instrumente înșirate… ăla -i mai bun!
A.P.: Și cu aurul pe tine!

129
M.G.B. : Și credeți că ei au altera t muzica?
Iz.P.: Da! Asta chiar da. Ei au chiar stricat -o! Nu știu… Gorjul nostru nu mai e ce -a fost… prea mulți
copii care cântă, prea mulți. Copiii ăștia au distrus muzica. Învață două cântece și se duce la nuntă…
M.G.B. : Și crezi că în viitor s -ar putea reveni la forma tarafului tradi țional?
Iz.P.: Nu cred. Pentru că lăutarii noștri bătrâni au început deja să nu mai fie. Au rămas foarte puțini.
La noi aici în sat mai sunt două benzi de lăutari bătrâni bătrâni care mai merg așa la cramuri în fiecare
săptămână. Și în afară de satul nostr u… nu mai sunt așa bătrâni.
M.G.B. : În județ?
Iz.P.: Da da. Mai erau Rela cu taraful… Cristian la Tismana… Câteva tarafuri mai sunt.
M.G.B. : La Bălești?
Iz.P.: La Bălești eu nu știu…
A.P.: Sunt și acolo… Cită Purcel. Frații Purcei.
M.G.B. : Și Bur lan…
A.P.: Și Burlan, da da da! Ăștia mai sunt, care mai trăiesc… Că se duc și ei.
Iz.P.: Deja au îmbătrânit și nu mai au putere să mai meargă la cramuri, la ăstea… Și noi tineretul,
sincer, nu prea cochetăm cu așa… n -am prea vrea să mergem. Să… Știți cum e? Toată ziua să te duci
din casă în casă. A intervenit și rușinea asta. Păi cum? Mă vede la nuntă și dupaia mă vede la… la
cram prin sat…
M.G.B. : Deci cramul a devenit un fel de rușine?
Iz.P.: A devenit… din păcate!
M.G.B. : Și asta tot din pricina românilor?
Iz.P.: Asta nu… dar… nu știu… te duci, cânți cu ei, dupaia pe ei nu -i vede lumea acolo, pe tine te vede.
Zice „ia uite, veniși să -mi cânți din poartă -n poartă și te duci dupaia să cânți la nunți cu diverse
formații și cu…”. De -aia n-am prea mers așa…
M.G.B. : Ce părere ai despre festivalurile astea locale? Cum e Gena Bârsan sau…?
Iz.P.: Astea… cum să vă zic eu… de tarafuri, de… Astea mai sunt ce mai sunt, bine organizate. Dar
astea celelante, pe concurenți, cu… nu mai sunt ce erau. Îs numai pe aranjat, premii îs date cu două –
trei săptămâni înainte… Mergem și cântăm acolo și ve dem pe altu mai prost ca noi care a luat premiul
întâi… nu te mai duci. Eu una n -am mai fost… Am fost acum doi ani la Tismana, aicea la noi… și mai
mă și sună dupaia cineva și -mi spune: „nu, că tu trebuia să ai premiul doi”, dar de fapt n -am luat
nimica, c -a venit o fată fără doină, fără nimica, a cântat un cântec și mi -a luat premiul… Asta e urât
din partea organizatorilor și din partea juriului. Dă -i pe drept dacă e să corectezi ceva… corectează pe
drept! Copii iau diploma și ei iau banii!
M.G.B .: Dar festivalurile astea de muzică tradițională, cum sunt numite ele, sunt benefice?

130
Iz.P.: Sunt benefice pentru ăia care lasă banii acolo și -și ia diploma că așa se ridică… De la un festival,
de la altul… Dar mulți nu sunt pe drept… mulți… Nici copiii nu mai au tragere de inimă, dacă… știu
că degeaba se duc și vine unu mai prost și tot aia e… mai bine nu mai mă duc, stau acasă și aia e…
M.G.B. : Crezi că festivalurile astea lăutărești sunt cam singurele evenimente în cadrul cărora se mai
cântă tradițional?
Iz.P.: Da! Ele sunt singurele. Acum nu mai vine un om să zică „am și eu un botez, hai să -ți iei taraful
și să vii”. Nu…
M.G.B. : Dar sunt benefice?
Iz.P.: Da. Astea sunt benefice. Mai promovează tradiția, mai…
M.G.B. : Cum vedeți viitorul ipotetic al muzicii gorjenești?
Iz.P.: Rău… rău pentru că… deja a început să nu mai… să nu mai fie. La oameni le place acu’ că… se
duce la nuntă, mănâncă, dupaia toată noaptea dansează și joacă și… da ei nu știu cu adevărat ce -i
muzica frumoasă și muzica tradițională. Tre’ să toace un solist… să cânte o sută de cântece la o horă
și ăla -i perfect. Nu contează cum le cântă… să fie cât mai multe. Nu contează că le face bine sau nu.
M.G.B. : Tu ce părere ai?
I.P.: O să se piardă… cu timpul muzic a asta…
Iz.P.: A noastră se va pierde, asta tradițională… da’ a lor nu, a lor va merge. Că se va face de -acum,
tot timpul… vor ieși ei în față… noi vom pica la fund, nu vom mai fi.
M.G.B. : Crezi că există vreo cale de redresare?
Iz.P.: Nu știu… Asta chiar nu pot să vă spun… Probabil dacă…
M.G.B. : Adică oamenii să se reîntoarcă la tradiție?
Iz.P.: Mai sunt oameni care le place… Oameni cultivați, oameni cu carte, oameni da… Te sună „mie
îmi vii, da -mi vii fără orgă, îmi vii așa cum se cânta odată”. Mai sunt și oameni… Oameni care ar
putea face… Oameni cu bani, cu… Dar noi ce să facem… se ne luptăm cu morile de vânt? Sunt prea
mulți. Sunt foarte mulți. Dacă vă uitați la noi în Gorj… nu știu să vă dau un număr, dar sunt exage rat
de multe formații, foarte multe… Se poate reveni… poate, într -un fel, cu un ajutor… de la cineva mare,
să fim promovați mai mult. Înțelegeți? Acum noi mergem… că și noi ne -m făcut piese proprii, că tot
așa… să te mai vadă omu’, să te mai ia l a o nuntă… că de -aicea ne câștigăm banii și de -aici trăim. Te
duci la televiziune, trebuie să -ți plătești, te duci la radio, tre’ să -ți plătești… Ei îți permit, că au servici,
au… Dar noi… mai puțin. De -asta zic, dacă s -ar face ceva, să fie mai mul t promovată muzica asta,
poate c -ar mai rămâne ceva din ea.
M.G.B. : Și această revenire la tradiție crezi c -ar fi posibilă numai dacă ar abandona…
Iz.P.: Da, copiii ăștia, da. Acum omu’ intră pe youtube, nu mai vezi cu sidiuri, cu ăstea… Dacă ești
pe youtube și ai foarte multe piese, colaje, live… să te vadă omu’ live la nuntă, te ia. Dacă nu, nu

131 exiști. Nu ești pe youtube, nu exiști, nu știe nimeni de tine… Youtube -ul și facebook -ul acuma,
postează și… cu live -urile cu astea…
M.G.B. : Dar de ce crezi că oamenii ăștia sunt mai bine văzuți de către comunitate?
Iz.P.: Asta n -o înțelegem nici noi… Probabil că… nu știu. Majoritatea -s de-ai lor. Știți cum e, ca să v –
o spunem așa… Ce zice omu „nu -l iau pe -ăla, că -i țigan”. (râde)
M.G.B. : Asta e p roblema?
Iz.P.: Da! Și într -adevăr, că au… sunt mulți care… Dar eu nu înțeleg, că noi nu suntem țigani… țigani
cu fuste, țigani cu… Asta -i denumirea pentru că noi am fost lăutari, de -aia au zis că toți lăutarii trebuie
să fie țigani. Da ei acuma ca re sunt, cum sunt? Toate formațiile ăștea… Noi cum să -i numim pe ei
acuma dacă noi nu suntem țigani? Și de ce zice „de ce să iau țiganii ăia, îi iau pe -ăștia că -s de-ai mei”
sau… Înțelegeți?
M.G.B. : Cam atât… Dacă mai aveți ceva de adăugat?
A.P.: Adă ugarăm noi destule… (râde)
Iz.P.: Nu, da’ știți că e bine când sunt lucruri din astea, să le spui lucrurilor pe nume și să spui
adevărul… Da! Și ce… poate poate, cine va auzi… se va exista vreo speranță să mai fim și noi salvați,
să se mai știe și despre noi.
M.G.B. : Treaba asta mi se pare o absurditate… comunitatea să -i cheme pe niște așa -ziși muzicanți,
fără talent și…
A.P.: Păi exact ce vă spusei eu, că toți suntem de aceeași idee. Sunt colegi la servici, unde sunt ei
acolo. Și zice către el „ce să -l mai iau pe țiganu ’ ăla… îl iau pe -ăsta, că -i al meu”. Și -l ia pe el. Și când
se duce acolo, el nu știe muzică. Se îmbracă cu aur pe el, cu pietroaie…
Iz.P.: Și în formație dacă cânți cu alți oameni… nu ai formația ta și te duci cu ei… care… așa români
sau cum îi numim, oamenii zic „da’ de ce ai țiganu ’ ăla cu tine în formație?” sau „nu puteai să găsești
altul?” sau… Mai sunt și de -ăștia…
M.G.B. : Dar de unde xenofobia asta?
Iz.P.: Nu știu… așa suntem de când… Noi suntem mici, nu știm legendele satului…
A.P.: Lumea spune că ne tragem din indieni. Acuma nu știm ce -om mai fi, că noi nu știm carte multă…
Iz.P.: Deci noi țigani nu suntem… nu ști m să vorbim țigănește, nu știm o boabă, nu purtăm fuste din
alea lungi cum… Vedeți foarte bine.
A.P.: Sunt țigani lăutari, țigani căldărari, țigani…
Iz.P.: Ăsta a fost faptul, că noi am cântat și de -aia au zis că toți lăutarii sunt țigani. Toți cei car e cântă
sunt țigani. Într -adevăr, că țiganii cântă frumos și cântă bine, nici comparație cu ce cântă ei… (râde)
Înțelegeți? Dar… acu au ieșit ei și ne -au luat fața, ne -au… Învață cântece multe, au repertoriu bogat,
nu le fac ei cum trebuie făcute, da r le toacă, le spun poezii… Și omu’ aude că „ia uite câte cântece

132
știe”… Nu -l interesează pe el că aia -i melodia… că n -o caută să vadă dacă -i a lui sau… Sau ăla de la
orgă el nu știe ce prinde el acolo sau ce… el poate o lasă așa săracu’ toată no aptea…
A.P.: Degeaba se întoarce frate -meu cu vioara și -i zice „re, sol, fa” și -ăla le prinde înainte să -i spună,
le bagă pe contratimp. Și degeaba îi zice ăsta și re și sol și fa, că le ia… nebuneli de -ale lor…
Iz.P.: Nouă ne place să facem lucrul ă sta, ei mai mult au văzut că se câștigă bani din asta…
M.G.B. : Deci interesul e material?
Iz.P.: Ei se duc la nuntă să ia banii, să ia… înțelegeți? Nouă ne place să facem treaba asta… mie dacă –
mi vine cineva și -mi zic e să cânt că -mi dă cincizeci de l ei, tot nu s -ar pune problema!
M.G.B. : Și crezi că pentru ei nu e o plăcere să cânte?
Iz.P.: Nu cred. Eu una nu cred. Eu cred că doar asta -i face să cânte, banii… Pentru că cu serviciurile
e greu acuma de găsit, de astea… și ce au zis… „ia stai să ne reprofilăm, că nu -i greu să învățăm niște
cântece” și să… (…) Noi am vrea, noi în familie, am vrea să ne înființăm și noi o trupă din asta de…
în câțiva ani, cum au ei cu sisteme, cu orgi performante, dacă poate poate va ieși ceva… dar încă
suntem mici. Adică el, dacă părinții lui au service de nu știu cum, fac împrumuturi în bănci, îi ia la
copilul de șaișpe ani ditamai sistemul sau ditamai orga „du -te tată să cânți”. Noi ca să luăm un sistem
din ăla care e destul de scump… trebuie să cântăm pat ru-cinci ani, să strângem bani și dupaia să… să
putem să luăm. E greu, da…
M.G.B. : Satul ăsta mai are vreun renume în județ?
Iz.P.: Eu cred că da. Cred că încă se mai știe de el. Dar asta zic… Oamenii când aud de Pârău știu că
acolo sunt lăutari, dar nu mai sunt ce erau odată. Au murit. Și nu e…
(…)
Mă uitam săptămânile trecute la… cum erau demult casetele de nuntă ale părinților mei. Și le -am pus
și chiar vorbeam cu ei, zic „uite cum era odată și cât de frumos era”. Am pus și noi pe facebook, să
vadă și lumea cum se cânta odată. Și zic „nu era ca acuma toată să te bâțâi să joc hora, sârba și danțul
cum e pe -aici prin partea noastră. Nu știu… era frumos, se cântau toate genurile de muzică, nu numai
horă și sârbă. Nu… foarte frumos … foarte frumos era. Și erau mulți lăutari… la o nuntă dacă făceam…
se strângeau toți și cântau. La părinții mei a cântat Fane Tarzan.
M.G.B. : De la Craiova…
Iz.P.: Da. Așa -i ziceam noi, Fane Tarzan. Și era… N -avea nici cântăreață, erau certați ( râde)… și mama
se trage din partea muntelui, de la Mehedinți. Acolo muzica -i tot așa, oamenii să joace, să…
Mehedințiul. Și ăla n -a vrut să pună altă cântăreață, că nu -i plăceau. Ăia de la masa de la Mehedinți
ziceau „să cânte cântăreața”, aștia ai noș tri de -aici, care știau muzică și… nu mai vroiau pe nimeni,
vroiau doar să -l audă pe el cu vioara și se săturau. Vedeți, de atunci erau oamenii împărțiți în muzică
bună și… Îi ziceau lu tata că ce a adus, ce lăutar a fost ăla la nuntă la el, ce… i -a scârțâi vioara…

133
A.P.: Dacă e viorist bun și beau un pahar, păi mie nu -mi mai trebuie nicio cântăreață…
Iz.P.: Mai sunt și acum formații bune, cu vioriști buni, cu soliști extraordinari… nu sunt de aici de la
noi. Am fost, cum se organizează mai nou r evelionu lăutarilor… a făcut cineva la Bălești…
(…)
Sunt multe care ar trebui spuse, dar nu prea avem cui… deja s -a uitat. Era doamna Speranța care ne
promova încontinuu… Era și domnu Grigore Leșe… Dânșii n -au mai venit și s -a pierdut (…) Doa mna
ne-a ajutat foarte mult… foarte mult a ajutat satul nostru! Și domnu’… a murit, nu? de la Școala
Populară de Artă…
M.G.B. : Gârbaciu?
Iz.P.: Da. Iar domnu foarte mult a ajutat satul nostru…
A.P.: Ca un părinte ne -a fost!
Iz.P.: Ne-a dus prin Isr ael cu tarafurile, ne -a dus prin multe țări, tot așa. Noi eram mici copii, noi nu…
Acuma nici directorii ăștia de școală populară, de -ăștia… ar putea să se implice, să zică „stai mă că
mai e și satul ăla de lăutari” și ăla și ăla. Ei nu… ei… copiii … să le dea copiii bani, să investească și…
cântă bine, nu cântă… ce treabă am cu el? să cânte… Înțelegeți… Eu am făcut trei ani și am renunțat…
mi se părea că… că dau banii degeaba…
M.G.B. : La Școala Populară de Artă?
Iz.P.: Da, am făcut cei trei ani care… mă înscrisesem în anul al patrulea, vroiam să fac șase ani, dar
am văzut că… dădeai banii efectiv degeaba, nu învățai nimic. Mai bine mă duceam eu la o bătrână
sau la o asta și… Acuma au ieșit ăstea cu piesele propri i. Dacă ai cât de multe piese, să ai… scoase tu,
să fie ale tale, ești bine văzut. Da’ ăstea costă… că tre’ să faci textul, tre’ să te duci să le înregistrezi,
tre’ să plătești, tre’ să faci videoclipu’… Numa’ la un videoclip noi am dat o sută cinzec i de euro
numa’ să ne facă cineva un videoclip, să ne filmeze… Dupaia promovează -le, du -te pe la televiziunile
astea locale, ce se ascultă mai mult pe la noi… pe la radio. Pe fiecare lună n -ai cum să te ții… În schimb
mă uit… dau drumul pe posturil e astea ale noastre locale, dacă dau de dimineața și până seara, numai
și numai copii până -n șaișpe ani, ei toată ziua cântă. Deci toată ziua cântă! Le dau părinții bani… n –
au ce face cu banii probabil. Le place să -și vadă copilu’ la televizor. Nu -l inte resează că poate lumea
care știe muzică se râde de el sau îi spune „ce -ai mă de dăduși copilu’ ăla acolo”. Să -l vadă el pe sticlă
și e de ajuns. Îi cred vedete, îi fac vedete de mici.

134
INTERVIUL NR. 5

La care participă: Pimpi Enoiu, 69 de ani ( P.E.), Steliana Enoiu, 60 de ani ( S.E.) și Marius -Georgian
Bobleagă ( M.G.B. ).
Interviul a fost realizat în Pârâu de Pripor, pe 13 martie 2019, în locuința soților Enoiu.

M.G.B. : Când ați început dvs. să cântați?
P.E.: Cam de la unsprezece ani.
M.G.B. : Ați început cu vioara?
P.E.: Cu vioara, da. Am fost la nunți cu ăl bătrân, cu taică -miu. M -a luat la nunți. Mă lua…
M.G.B. : Atunci ați început să învățați?
P.E.: Eeee, știam așa, dar nu bine așa… să cânt așa… Era micuț, vă dați seama. La unșpe ani, ce să …
M.G.B. : Și de la cine ați învățat?
P.E.: De la ăl bătrân, de la taică -miu, de la frate -miu, că frate -miu era mai mare ca mine. Am cântat
toți împreună.
M.G.B. : Cum îi chema?
P.E.: Ăăă, Florea Enoiu și Enoiu Ion.
M.G.B. : Ion pe fratele dvs.?
P.E.: Da. S ocrul lui Vasilică.
M.G.B. : Ce cântec ați învățat prima dată?
P.E.: Păi cântam ce cântau ei. Cântam și eu după ei, ce cântau ei… mimam și eu după ei până m -am
obișnuit. Până la cinșpe ani, șaișpe ani, șaptișpe ani. La șaptișpe ani deja știam atuncea. Atu ncea am
început să cânt singur.
S.E.: Păi spune -i că atunci ți -ai făcut singur…
M.G.B. : Dar prima dată când ați intrat în taraf, ați fost cu tatăl dvs.?
S.E.: Păi a intrat că l -a dat de mic!
P.E.: Aveam orchestră atunci, măi. Eram vreo cinci -șasă. Șasă inși eram. Așa se cânta atunci.
M.G.B. : Ce instrumente erau atunci?
P.E.: Vioară, acordeon, contrabas.
S.E.: Și toți din neam. Deci nu se…
M.G.B. : Taraf de familie?
P.E.: Da, de familie. Și țambal! Aveam și țambal mic.
M.G.B. : Și când ați intrat pri ma dată în taraf ați fost primaș sau secundaș?

135 P.E.: Eee, mai țineam și eu secundar, mai cântam și eu după ei… La unșpe ani ce să știu…
M.G.B. : Armonia?
P.E.: Da, da!
M.G.B. : Deci la unșpe ani ați cântat prima dată?
P.E.: Da, da, la unșpe ani. Ei, cânt am pe -acasă de pe la cinci -șase ani, începusem să iau vioara în
mână și să cânt cu ea, da.
M.G.B. : Prima dată la un eveniment la unșpe ani?
P.E.: Da, la unșpe ani. Am fost la o nuntă. Și de -atunci am început. Mă duceam cu ei și pe la nedei…
M.G.B. : La cramuri?
P.E.: Da, la cramuri d -ăștea?
S.E.: Se ținea taică -su după el. Și pe el și pe frate -său.
M.G.B. : Ca să învețe?
P.E.: Păi da…
S.E.: Ca să învețe, da! Și dupaia când s -a căsătorit și -a luat și și -a făcut singur formație.
P.E.: După ce -a plecat frate -miu în armată, aveam șaptișpe când a plecat frate -miu și… al bătrân nu
prea mai știe el așa bine să cânte el cântece de -ăștia care apăreau și atunci am înc eput eu. Mi -am luat
eu… Îl luam și pe el cu mine, pe al bătrân. Cântam toți. Da da!
M.G.B. : Deci la șaptișpe ani v -ați făcut taraf?
P.E.: Da, da!
M.G.B. : Cu cine?
P.E.: Păi… tot cu băieții ăștia cu care cântam înainte, vă dați seama. Tot cu ei. Cu bas, cu acordeon,
cu braci, da! Cu țambal.
S.E.: El era…
P.E.: Da, eu eram șeful, da. Eu tomneam nunți atunci, eu făceam… no… Păi da.
M.G.B. : Și se tocmeau multe nunți pe an?
P.E.: Daaaa, erau multe nunți atunci. Vai de mine!
S.E.: Venea și câte trei -patru pe săptămână!
M.G.B. : Pe săptămână?
S.E.: Și poate se mai împărțeau! Că erau mulți
P.E.: Păi acili -șa satul ăsta a fost renumit! Vinea oameni de prin toate județele aici. Da. Vedeți că nu
erau atuncea, nu ieșiseră băieții ăștia cu orgile cum sunt acuma, nu… Pe -atunci eram noi, Pârâu de
Pripor și Peșteana de Jiu, ce mai erau și ăștia. Mai erau renumite, da.
M.G.B. : Unde era Ionel Mihu?

136
P.E.: Da, da. Unde era Ionel ăla de -acolo, da! Aici veneau în fiecare zi, veneau oamenii să tomnească
lăutari pentru nu nți.
M.G.B. : Și tot de -atunci cântați și cu vocea?
P.E.: Da da da. De la șaptișpe ani de -atunci. Și cu vocea am început să cânt.
M.G.B. : Și ce cântați atunci cu vocea? Melodii noi sau…
P.E.: Nu nu, d -ale vechi, d -ăștea. D -ale vechi, mai erau noi d -ăștea …
S.E.: Deci cântecele vechi pe care lumea le cerea. Știa cu ce se prezintă el la… Și dupaia… în timp, ce
iese… ca și -acuma. Deci trebuie să fim puși la punct cu…
P.E.: Înainte, vă dați seama, că nu erea ca acuma sidiuri să apară pe fiecare zi. A tunci apărea câte -un
disc de -ăsta de…
M.G.B. : Vinil.
P.E.: Da!
M.G.B. : Cântecele le învățați și de la radio?
P.E.: Și de la radio, dar luam plăci de -astea, discuri de -alea cum ereau înainte și… Oricum se făcea
un disc la patru ani.
S.E.: De fapt ce cânta atuncea ca și -acuma. Lumea care -o cunoaște și care -o vrea într -adevăr muzică
veche și care -o simte și -o place și -acu se cere! El cântă tot cântece vechi.
M.G.B. : Ați învățat la mai multe instrumente sau doar la vioară?
P.E.: La vioară, la vioară, la… Mai știu și la acordeon așa… la contrabas. Dar asta a fost de bază,
vioara.
M.G.B. : Puteți să ne spuneți cum se organiza taraful pe atunci?
P.E.: Păi… cum să vă spun eu… eram.. ă… aveam fiecare cu orchestra lui. Și cu ăștia cântam ani de
zile în continuu!
M.G.B. : Deci era stabil?
P.E.: Era stabil, nu mai…
M.G.B. : Nu se schimbau instrumentiștii?
P.E.: Nuuu, niciodată! Niciodată… Fiecare șef de orchestră avea oamenii lui. Ști a nunțile… când
venea nunțile sau la cramuri, la ăștia, plecam toți. Nu mă mai duceam să caut pe alții, nuuu. Atunci
era organizat tot, era. Acum nu mai… Nici nu mai sunt…
S.E.: Pentru că aicea la Pârău venea lumea și zicea „vreau formația lu Pimpi, vreau formația lu
cutare”, deci fiecare avea taraful lui.
P.E.: Da, taraful lui. Orchestra lui…
M.G.B. : Și tatăl dvs. avea și el numele la poară?

137
P.E.: Da da. Era înainte, se obișnuia, da da da! Că înainte se cânta decât cu un braci, cu un bas și cu
un acordeon. Acordeonul a apărut târziu, dar fără acordeon. Două braciuri se cânta și contrabas.
M.G.B. : Deci instrumentele de bază: vioară, braci…
P.E.: Și contrabas. Ăstea erau atunci pe timpurile lui al bătrân.
S.E.: Așa cântau și nunțile!
M.G.B. : Chitara nu era folosit aici?
P.E.: La noi nu erau chitariști aici. Acuma au început să mai vină băieții…
M.G.B. : Din câte am înțeles chitariștii de aici sunt veniți.
P.E.: Sunt veniți, da. Sunt căsătoriți aici la noi, da da.
M.G.B. : Și după o nuntă cum erau împ ărțite câștigurile?
P.E.: Păi fiecare lua dreptul lui. Eu luam mai mult ca șef de orchestră. Eram șapte, împărțeam banii
pe șapte. Luam pe -o parte mai mult ca ei.
M.G.B. : Dar celorlalți într -o egalitate?
P.E.: Daaa da. Într -o egalitate, da! Dar erau în fie care săptămână, vă dați seama. Începând de la Paști
și până în decembrie, în fiecare săptămână erau nunți. Numai când era postul lu Sfânta Mărie… Sfânta
Mărie Mare, pe 15 august. După 15 august iar începeau nunțile.
M.G.B. : Toamna?
P.E.: Toată toamna, da!
M.G.B. : Și la o nuntă ce cântați?
P.E.: Cântece d -ăștea de masă, de ascultare, de…. Cântam ce cântam la masă! Fără stație se cânta!
M.G.B. : La rece?
P.E.: La rece, da!
S.E.: O lua pe la fiecare așa!
P.E.: Pe la fiecare, da, pe la spate așa o luam. Era două -trei sute de persoane, cântam… cum suntem
noi aici. Pe la fiecare așa. Cu un cântec ne duceam la cinci -șase inși. Și poate nu reușeam să dăm
târcol la toată masa, dacă era nuntă mare, nu. Da ’ se punea masa la unu -două. Două pe zi. Și la șa se-
șapte se ridicau. Și începea hora! Ieșeau afară și cântam la horă.
M.B.G. : Până seara târziu?
P.E.: Până la maxim… Duminica se punea de fel atuncea masa. Cântam sâmbătă la horă, duminică se
punea masa. Duminică la unu, la două se punea masa și cântam până la șase, la șapte, până ieșeai la
joc, până așa… maxim la unșpe, la doișpe.
M.G.B. : Și la masă erau cerute și balade?
P.E.: Nu prea… mai erau. Doine ce erau mai mult.
M.G.B. : Dar balade știți?

138 P.E.: Mai știu câte una așa… da. Dar vedeți, s-au uitat acuma. Dacă au ieșit fel și fel de cântece acuma,
nu mai… Vedeți că acuma a ieșit tineretul ăsta, nu mai cere… Numai când mai e un chef de -ăsta cu
oameni mai în vârstă atunci se mai cer cântece vechi.
M.G.B. : Știu că era un cântec foarte ves tit în zonă, „Săracu popa Mischie”.
P.E.: Ah, da da da. L -a băgat la pușcărie, da.
M.G.B. : Vă mai amintiți cântecul?
P.E.: Da da da. „ săracu popa Mischie … l-a băgat la pușcărie pentru -o coală de hârtie, iscălită la beție”.
M.G.B. : Dar muzica cum era ?
P.E.: Pe sârbă era! (cântă) Are mai multe strofe, da…
M.G.B. : Deci melodia era pe sârbă.
P.E.: Da, pe sârbă. O cânta ăl bătrân, taică -meu. Florea, da da.
M.G.B. : Se cereau la nunți și balade ca „Mihu Haiducul” sau „Ghiță Cătănuță”?
P.E.: Nu, nu.
M.G.B. : Doa r „Ce faci moșule -n grădină”?
P.E.: Da da da. Asta se mai cerea și de -ăștea, doine… „De mic rămăsei sărac”.
M.G.B. : Și cântece?
P.E.: Da, cântece. Cântece!
S.E.: Cântece, care le cântă… Îs alți soliști renumiți care s -au documentat de -aici din sat.
P.E.: Au venit aici să culeagă, da.
S.E.: Deci se cânta aicea, îs cântece scoase și aicea în Pârău de cei bătrâni.
M.G.B. : Aveți vreun exemplu?
P.E.: Păi ăsta e… „De mic rămăsei sărac și crescu i mare băiat”.
S.E.: Îl cântă mulți soliști cântecul ăsta.
M.G.B. : A fost preluat?
P.E.: Da, da, de aici a fost preluat, da.
M.G.B. : Ați cântat și în brigăzi artistice sau în ansambluri?
P.E.: Da da. La ansamblul Doina Gorjului am fost.
M.G.B. : Câți ani aț i stat acolo?
P.E.: Patru ani am stat acolo și pe urmă ne -am mutat la Motru. Am plecat toți de la Doina Gorjului și
ne-am întors… se făcuse o orchestră la Casa de Cultură. Și am stat din ’84 sau ’83 până -n ’89 la
revoluție. Pe urmă am plecat de-acolo. S -a desființat și n -am…
M.G.B. : Și în timpul ăsta cântați și la evenimente cu taraful?
P.E.: Da da, dam spectacole, dam de toate. Da.
M.G.B. : Ce părere aveți despre instrumentele electrice?

139 P.E.: Păi ce părere să am… (râde)
M.G.B. : Sunt bune, nu sunt bune?
P.E.: Fără ăștea nu se mai poate acuma, vă dați seama. La o nuntă nu mai merge fără ele. Nu mai se
poate fără ăștea. Eu cânt mult și la rece fără instrumentele… dar la chefuri de -ăștea mai restrânse. Cu
contrabas, acordeon, vioară și cu vo cea. Atâta. Ăștia vă dați seama, nu mai merge…
M.G.B. : Nu mai este cerut taraful?
P.E.: Nu nu nu. Nu, că nu se mai poate. Îs mulți, nu se aude, e gălăgie. Te zbieri degeaba, la rece nu
se mai îți merge.
M.G.B. : Credeți că în viitor se mai poate reveni l a taraf?
P.E.: S-ar putea… (zâmbește) S -ar putea peste câțiva ani buni, depinde acuma… de tineretul ăsta. Că
tineretul care e acuma nu mai cântă gorjenește cum se cântă aici la noi în Gorj.
S.E.: Le înfloresc.
P.E.: Au apucat stilul de București, de Cr aiova, cum se cântă… La noi s -a cântat autentic, gorjenește.
M.G.B. : Ați cântat în mai multe județe?
P.E.: Aoleeeu! Multe județe am fost. În toate județe aproape am fost.
S.E.: Peste tot… Constanța, Timișoara, București, Târgoviște.
P.E.: Târgoviște, l a Târgu Mureș, am fost la… vaaai!
M.G.B. : În Dolj, în Vâlcea?
P.E.: Nici nu mai discut de ăștea. Mehedinți!
M.G.B. : I-ați cunoscut și pe lăutarii bătrâni de aici din sat, ca Cidoiu sau Mândru?
P.E.: Au fost de -aici de la noi. Daaa!
M.G.B. : Ați cântat și cu ei?
P.E.: Pe timpul ăla era bun Cidoiu Haralambie. Era renumit!
M.G.B. : Și Vasile Mândru?
P.E.: Și el, da. Că el a adus acordeon prima dată aici, pe fie -sa de -a învățat -o la acordeon.
M.G.B. : Cam când?
P.E.: Auuu, păi eram eu mic. Nu știu… eram mic. Dar l -am apucat și eu. Au, mulți ani. Am cântat cu
el, îl luam cu mine la nunți. Mergea, da. Mai aveam nevoie așa de câte -o vioară, așa.
M.G.B. : Și îl luați ca secundaș?
P.E.: Da da, îl mai lăsam să c ânte și el. Știa cântece vechi, mule, daaa! Multe cântece vechi.
M.G.B. : Ați învățat și de la el?
P.E.: Da daaa. Și de la ceilalți. Cam majoritatea se cânta aceleași cântece, bătrânii ăștia. Bine, că nu
i-am apucat eu pe toți ai bătrâni care -au fost demult , acum șaizăci de ani. Nuuu. Că n -aveau orchestră
mare. Trei inși cântau, atât. Fără solistă, nu era solist atunci.

140
M.G.B. : Nu erau cântărețe?
P.E.: Nuuu, ei cântau din gură.
M.G.B. : Când au apărut cântărețele?
P.E.: Târziu de tot. Târziu, da… târziu de tot.
S.E.: Eee, mai erau… că de exemplu tu când te -ai însurat?
P.E.: Păi lasă bă, dar târziu pentru că… Cel puțin cred că aveam eu… cred că aveam un de zile când
au apărut solistele, cântărețele pe -aici. Dar înainte, patrujdoi, patruștrei, patrușpatru oamenii cântau
cu vocea. Da, bărbații. Nu… Și pe urmă au apărut c u acordeoanele cu ăștea…
M.G.B. : Să înțeleg că șeful de taraf trebuia să știe și cu vocea?
P.E.: Și cu gura, da da. Era obligat să știe, că dacă n -avea solistă, vă dați seama. (râde)
M.G.B. : Și când au început și femeile să cânte în taraf, cântau și ele la instrumente?
P.E.: Cântau cu acordeonul unele. Numai cu acordeonul cântau unele. Sunt și acum care cântă cu
acordeonul.
M.G.B. : Cine mai cântă cu acordeonul?
P.E.: Păi e sora lui Vasilică, e cumnată -mea, cred că sunt vreo șasă -șapte care cântă cu acorde onul…
e o cumnată de -a mea iară… Sunt multe, sunt multe.
S.E.: Mai e o verișoară…
M.G.B. : Și vocaliste?
P.E.: Și da da. Acuma nu prea mai e ele, că ăstea care cântă cu acordeonul… îs în vârstă așa, nu…
M.G.B. : Ați cântat și cu ceilalți lăutari din județ? Cum ar fi cu Alită Pițigoi?
P.E.: Când erau evenimente d -ăștea. Am cântat, că vă spusei că… da, ăștia din Cărbunești, da. Când
era douăștrei august, întâi mai, când se sărbătorea atuncea și ne adunam toți la Târgu Jiu… era taraf
mare. Vai de mine… ce era atuncea… Ne adunam la Teatrul de vară din Târgu Jiu, dar s -au dus… vă
dați seama, au murit, bătrâni…
M.G.B. : Ați cântat și cu lăutarii de la Tismana?
P.E.: Da, da. Cu Geagu…
M.G.B. : Cu Petre Geagu ?
P.E.: Al bătrân. Și pe al bătrân l -am luat la nunți, la Craiova la Dunăreni.
M.G.B. : Era lăutar bun?
P.E.: Pe timpurile da, era… pe timpurile ălea era bun. Bine, c -a cântat în București Petrică ăsta al
bătrân.
M.G.B. : Din câte înțeleg era un solist mai bun decât violonist?

141
P.E.: Aa da da. Cu vioara nu prea… Cu gura cânta frumos, da. (râde) Și știa cântece din ăștea vechi.
Aoleeeu, știa cântece vechi! Făcea numai snoave d -astea pe la nunți, cu oamenii. Făcea oamenii să
râdă de el.
M.G.B. : Înțeleg că fă cea ceva cu ziarul?
P.E.: Da, îl întorcea cu fundul în sus și te punea să cânți un vals și el se făcea că citește și ziarul era
întors. Da. (râde)
M.G.B. : Și-ați furat și de la el cântece?
P.E.: Am mai luat și de la el, dar vă spusei că s -au uitat… s -au uitat de când n -am mai cântat cântecele
ăștea ale lui.
S.E.: Păi s -au uitat, că are și el o vârstă…
P.E.: S-au dus, dacă așa a venit timpu ăsta acum ca să nu se mai ceară cântece d -ăștea vechi. V -am
spus că rar așa întâlnești pe cineva pe la un chef să m ai ceară… Dar acuma trebuie să fii la modă cu
ce se aude pe sidiuri. Bine că nu poți să le -nveți toate nici de pe sidiuri, că -s prea multe acuma. Acuma
apare în fiecare zi, trebuie să ai capul calculator ca să le bagi pe toate. (râde) Acum ce atrage la p ublic
trebuie să înveți…
M.G.B. : Să înțeleg că oamenii mai cultivați sunt cei care mai cer cântece vechi și taraf?
P.E.: Da da!
S.E.: Sunt oameni care cer la un moment dat numai așa ceva, deci nu le place manele. Noi nu cântăm
manele… Nu cântăm! Muzica veche, gorjenească.
M.G.B. : Dar dvs. când ați început să cântați?
S.E.: Păi eu de mică știu să când, dar nu sunt de -aicea eu. Eu sunt a doua soție a lui Pimpi și din ‘89
sunt aici.
M.G.B. : De unde sunteți?
S.E.: De la Bruteni, de la Peșteana de Jiu. Și di n ’89 prima nuntă când m -a luat el am cântat -o singură,
deci eram pusă la punct cu absolut tot.
P.E.: Nu cântase niciodată, dar avea voce!
S.E.: Eu nu fac parte dintr -o familie de muzicanți.
M.G.B. : Și nu știți niciun instrument?
S.E.: Nu nu…
M.G.B. : Aveți vreun cântec preferat, care vă place foarte mult?
P.E.: Da, este este unul. Am care -mi place de el și -l cânt mereu pe -ăsta.
M.G.B. : Care?
P.E.: „Ce -am auzit eu aseară, că mândra trage să moară”.

142 M.G.B. : Și din melodiile instrumentale? Am înțeles că fiecare lăutar avea câte -o horă sau câte -o
sârbă.
P.E.: Da, e câte -o horă sau câte -o sârbă. Fiecare cântă ce îi place lui mai mult, care știe c -a avut…
S.E.: Eh, el nu are… vreți să ziceți nu are sârba lui? Asta vreți să zi ceți dvs.?
M.G.B. : Da da.
S.E.: Nu nu. Nu are… nu. Tot ce -a preluat, a preluat de la cei bătrâni.
M.G.B. : Și în afară de sârbă și de hora de mână mai există și alte jocuri?
P.E.: Se cere în alte părți rustemul, hora în două părți…
S.E.: Danțul…
P.E.: Bordeiașul, frunza… să cer ăștea, să cer. Ei, dar mai cântăm și câte -un tango, valsuri.
M.G.B. : Romanțe?
P.E.: Romanțe, da. Dar nu la tineret de -ăsta, la oameni mai cultivați așa… (râde)
M.G.B. : Cum vedeți viitorul muzicii gorjenești de taraf?
P.E.: Nu știu cum să vă spun… mi -e tare frică că… se duce stilul ăsta gorjenesc de la noi de -aici de la
Pârău. Se va termina, că v -am spus că băieții ăștia… care -s foarte buni! N -ai ce să le ceri, de viteză,
de… dar nu cântă gorjenește! Să cânte autentic din Gorj. Și dacă nu cânți… după ce -om muri gata, se
pierde… Nu e nimenea care să mai cânte.
M.G.B. : Nici de -aici în sat?
S.E.: Păi de -aicea zice! Pârâu a fost cel mai renumit. Deci dacă știți că de cum începe satul și până la
sfârșit nu cred că… o c asă să zic că îi desparte de muzicanți. Muzicanți muzicanți muzicanți. (…) Și
și-acuma chiar băieții ăștia, copiii, tineretul, copii de lăutari, deci nu -i caută pe ei. Tot pe părinți. Ei
cântă cu alții…
P.E.: Ei vă spusei că -s buni, dar n -au firmă. N -au firmă și nu -i caută nimenea. Cântă prin alte formații
prin Târgu Jiu, cu orgi, cu… Și păcat de ei… că -s foarte buni, foarte buni! (…) Ăștia ai noștri se duc la
nunți și nu mai cântă gorjenește, cântă alte… pe alt stil cântă. De -asta zic că se pie rde aici la noi.
M.G.B. : Dar în prezent satul mai are cât de cât căutare? Mai vin oameni să vă tocmească?
P.E.: Da da, mai vin, da. Acum prin telefon.
M.G.B. : Nu mai vin în sat?
P.E.: Te întreabă „ești liber pe…”. Și -atunci vine acasă și… vorbim, da. U nii nu mai vin, tocmim direct
pe telefon.
M.G.B. : Dar înainte cum se proceda?
P.E.: Veneau oamenii! Da da, care nu ne cunoștea zicea să dau și eu o probă, să…. Îi adunam pe băieți
și cântam. Și dacă omul era mulțumit, tomneam nunta, da. Nu s -a întâmplat niciodată câte nunți am
tomnit așa cu probă să nu le placă la oameni, nu… nu s -a întâmplat niciodată!

143 INTERVIUL NR. 6
La care participă: Vasile Muscurici, 59 de ani ( V.M. ) și Marius -Georgian Bobleagă ( M.G.B. ).
Interviul a fost realizat în Pârâu de Pripor, pe 13 martie 2019, în locuința lui Vasile Muscurici.
M.G.B. : Când ați început dvs. să cântați?
V.M. : Păi eu am început să cânt… normal sunt născut aicea la Pârâu, c -aci era o casă de nașteri la
Câlcești, und e era o casă de nașteri… Când am început să cânt, deci tata a vrut să ne dea o educație
deosebită și ne -am mutat la Târgu Jiu încă de la clasa întâi. Am făcut și școală generală și de muzică.
Deci primele lecții le -am început cu niște profesori maghiari. Deci când am început să cântăm. Am
stat douășcinci de ani în oraș.
M.G.B. : Profesori maghiari de vioară?
V.M. : De vioară, da!. Și mai era unu de violoncel, că mai aveam și sora…. o soră mai mare care e pe
la Petroșani și făcea violoncelul. Niște profeso ri buni de tot.
M.G.B. : Dar prima dată ați învățat de la tată?
V.M. : N-am învățat de la tata, că tata n -a vrut să -mi dea încă de la început spiritul de -a cânta popular
și a vrut să fiu… să ajung ceva mai mare. Probabil că și de -aia am fost singurul de -aici notist care am
cântat în toate ansamblele și care pot să desfășor niște activități de taraf sau de orchestră.
M.G.B. : Ați învățat de la acești doi profesori maghiari?
V.M. : De la cei doi profesori maghiari am început lecțiile până la vârsta de optișpe a ni, deci făcând
și liceul de arte la Craiova. După aceea, mai departe, deci am învățat numai note, nu cântam nimic
folclor până înainte de armată, până a termina liceul. Numai clasic cântam. Primele lecții mi -au fost
ușor… normal, ca să învăț populară, p ărinții fiind de -asta și auzind muzica populară și dându -mă la
folclor atunci am intrat la Ansamblul Artistic Profesionist Doina Gorjului din Târgu Jiu. Și ei cântau…
M.G.B. : După armată?
V.M. : Nu, înainte de armată. Și ei cântau, dar eu nu cântam că mi -era rușine la muzica care -o făcusem
așa grea, mi -era rușine ca să cânt… că ei dacă m -ar auzi, eu cântam mai drept, mai stâlcit la început
adică la început. Și -atuncea mai bine îi ascultam, stăteam cu vioara, nu prea cântam așa, trăgeam mai
mult pe deasup ra și nu mi -a fost mult timp ca să -mi ia așa ceva. Mai mult de… să zic o săptămână
două așa… Și -atunci când am luat imediat stilul acelea, apogiaturile acelea, Gorjul acela care se cântă
original, pur original, auzind la toți muzicanții și auzind și la părinți care cântau normal, asta atunci
mi-a fost ușor… Ei îmi cerea mie părerea ca să -i învăț. Așa i -am învățat toată viața. Și chiar am fost

144 unul dintre… care pe toți au ascultat de mine atunci… toți zicea „arată -mi și mie cum e acolo, cum e
acolo ”.
M.G.B. : Un fel de mentor?
V.M. : Da, un fel de mentor.
M.G.B. : Și de ce nu ați rămas la muzica cultă?
V.M. : La muzica cultă n -am rămas pentru că am vrut să dau la institutul de trei ani. Erau niște institute
în țară atunci, de trei ani. Și nefiind pregă tit pentru conservator… s -au desființat cam cu o lună de
examene… pentru institutele ăstea, s -au desființat institutele din țară. Și nefiind pregătit pentru așa
ceva, veniseră la liceul de artă niște ofițeri de la București și zicea că e o școală de of ițeri de muzică.
Deci după liceu era… ca facultatea de muzică asta. De la gradul de sublocotenent în sus. Și tata după
aceea a zis… ne -a vândut pregătire din programa școlară, cum se dă… de exemplu că -ți dă pe alegere
concertul cutare nu știu ce… c um e la conservator. Dupaia îți face solfegiu, teorie, dictare, nu știu ce…
Neputând să mai pregătesc programa așa de repede, m -am dus și -am dat la școala de ofițeri de muzică.
Acolo am luat examenul și după aceea tata n -a vrut să mai mă lase acolo că a zis că stau toată viața
sub haine militare și a zis că mă pregătește pentru anul ce vine, ăăă… să pregătesc iară asta și să dau
mai departe la… voiam la Cluj. Cu Ștefan Rupa. Am vrut să fac acolo la Cluj. Și după aceea m -a luat
în armată și am pierdut tot studiul, n -am mai putut să mai fac nimica. După aceea am fost nevoit să
mă dau la folclor. Și dându -mă la folclor am zis că -i mai ușor așa…
M.G.B. : A fost grea trecerea de la muzica simfonică la folclor?
V.M. : Nu a fost grea pentru mine aia, dimpotri vă, c-a fost foarte ușoară, pentru că, ăă… aveam studii…
care eu studiam și câte zece -doișpe ore pe zi la vioară și cântam concerte grele cum ar fi concertul re
major de Paganini, simfonie spaniolă, cântam studii… capricii de Paganini sau studii în d uble corzi
sau nu știu ce. Mi -a fost foarte ușor să trec la această muzică, mi se părea un lucru foarte ușor muzica
populară. Ce era mai greu… cum fac lăutarii ăștia de se ducea la nunțile ăștea și cântau trei zile la
nunți. Cântau sâmbătă, duminică și l uni… Și ăsta era… greutatea mare că stăteai numai plecat de –
acasă și să cânți așa… obiceiurile folclorului îs foarte grele de -a cânta așa ceva.
M.G.B. : Și în taraf când ați cântat?
V.M. : În taraf direct am cântat… În taraf demult era treaba, c -aicea se moștenea… Era Bobirci care
venea aici, el fiind la liceul de artă… noi veneam aici pe vacanță… el strângea toți lăutarii de -aici din
sat, c -aici au fost niște lăutari foarte desăvârșiți, care știai și note… socru Ion Enoiu care învățase note
de la Haralambie Cidoiu care fusese notist… el și copilul lui, Dinică, care cântau prin restaurante.
Tatăl lui Ion Enoiu, lu ’ socru Florea, care cânta prin restaurante prin București. Erau orchestrele eștea
care cântau deci demult folclorul ăsta. Și a fos t o sursă mare de inspirație, să zicem, acest sat Pârâu
de Pripor… În tarafuri venea și făcea repetiție deci cu ei, îi strângea aicea la școală sau pe marginea

145
pădurii așa și îi punea… avea spectacole prin țară, să ducea pe la Constanța, prin toată țar a. Mergeau
și făceau repetiție aci și vedeam… Tarafurile erau demult aici, dar după aceea a trebui să reluăm noi,
după aceea. A reluat socrul care pe unde am fost cu tarafurile ăștea am luat numa’ premiul întâi peste
tot. A fost ceva foarte frumos, adică când apăream noi întotdeauna oamenii aplaude mari și ăștea
pentru că noi… le plăcea foarte mult așa ceva, când vedea atâția lăutari și atâți… și cum sună. Eram
deja instruiți de la ansamblele ăștea mari profesioniste. Și știam să cântăm cu tarafurile atuncea. Știind
să scriem note fiecare solist în parte, știam ce cântă tot… puteam să notăm, să facem notația noastră
în stilul folclorului de -a cânta în spectacole ore, dacă vrei… de trei -patru ore, cinci.
M.G.B. : Prelucrări?
V.M. : Prelucrări mai puține, n -am vrut să facem prelucrări, am vrut să facem ceva tradițional mai
mult, ca să sune a taraf tradițional… pentru că știm și d -alea să facem, coloraturi din alea să sune și a
simfonie. Dar nu… la tarafuri nu cred că e bine să f acem așa ceva. Mai bine cântăm tradițional, că
acele purpurii de hori să zicem, hore de mână cum se numesc sau sârbe, legate între ele, ca să se știe
că aceste sârbe sau nu știu ce le -am cântat cu strămoșii sau cu părinții, cu nu știu ce care le știm. Aia
e sârba lu cutare, aia e sârba lu Enoiu, aia e sârba lu Tudor, sârba cu pauză sau nu știu ce. Iarăși
horele… Deci am cântat purpuriu și legate între ele, fără simfonizări multe, la taraf.
M.G.B. : Și în taraf propriu -zis când ați cântat la nunți prima dat ă?
V.M. : Păi prima dată… deja cântam demult. Deci fiind și la ansamblul Doina Gorjului atunci, acest
sat fiind foarte căutate… de lăutari, veneau din toate părțile și veneau cântări chiar așa de multe încât
nici nu puteai să -i pridudești. Apucându -te să promiți la asemenea om… poate venea altu’, ca prieten
sau nu știu ce, uite am și eu nuntă pe data de… „păi nu mai pot că am nuntă colo”, eram ocupați, „dacă
puteți să faceți după noi” sau nu știu ce. Dar mai se putea să mai facem… erau foarte multe nunți
atunci. Și aveam orchestre mai multe atunci. Avea fiecare orchestră cu care cântam. Acum aceste
tarafuri de la Pârâu de Pripor, acuma… de exemplu s -au format copiii lăutarilor, nu prea mai sunt
orchestre din ăștea compacte să mai cânte. Și au intr at cu acei care -au ieșit, că au ieșit acele
instrumente electrice… chitara electrică, armonia… c -au luat și ei un stil după Oltenia, după Craiova,
deci… că acolo se cânta prima dată cu chitara. Nea Cicea, spre exemplu, i -a învățat pe toți, de la el a
văzut odată cântând aicea la nunți, chiar la nunta mea și -a lu soția. A fost prima formație când a apărut
nea Cicea cu chitara armonie și se uitau toți ca la mașini străine. După aceea orga… când a apărut
orga cântam eu cu vără -miu Luca să zicem, să uit au iar al fel… eram singura orchestră care cântam
cu orgi cu Ion Enoiu. Și -atunci au început toți (…) până s -a ajuns la aceste orgi care… au dischete, au
memorie, de ultimă generație. Care au colorat tot, au înlocuit mult din orchestra care trebuia s ă cânte…
Adică în loc să fie un taraf mare, lung, de nu știu câți oameni, se poate reduce mai la niște oameni
mai restrânși, deci la o formulă mai restrânsă să zicem.

146 M.G.B. : Ați învățat mai multe instrumente?
V.M. : Normal că da! Am învățat…. De ce? Pe ntru că am avut chiar… în toată viața… deci în lecții…
am fost cu liceul de artă cu știu ce, acum sunt la facultate… deci în ultimul an tot la facultate de
muzică. Și -am învățat pian și -am învățat… după aceea am luat acordeonul pentru că nu supor tam
armoniștii, pentru că ei cântau armonia de exemplu… dacă cântai cu o tonalitate minora, neștiind
structura te -acompania cu major. Făcând atâta muzică nu suporta urechea pentru ca să ascult așa
ceva… nu puteam să cânt cu ei. Trebuia să cânt cu socru care mai era și el, dar nici el obișnuit cu așa
ceva. Se moșteneau până au dispărut așa ceva…
M.G.B. : Vă deranjau sonoritățile disonante?
V.M. : Disonante! Pentru că fiind o tonalitate majoră de exemplu… să zicem așa… un do major, cânți
cu mi natural și te acompaniază cu do minor. Ăla o să aibe mi bemol în acord. O să aibe două mi
bemol sol… o să aibe (râde) și are și trei bemoli, deci are si bemol, mi bemol, la bemol și…. mai poți
să mai cânți (râde) cântând cu major care n -are nimic la cheie? De ci do majoru’ n -are nimic la cheie,
do minoru’ are trei bemoli, ce mai faci? (râde) Deci structura armonică și asta era chestia… După
aceea s -au denaturat ăstea, mai ales la valoarea care am impus -o eu studiind atâta muzică. Și nu mai
puteam să suport aș a ceva, n -aș putea să mai suport să cânt așa…
M.G.B. : De ce credeți că era preferat tipul ăsta de acompaniament?
V.M. : Păi era și din neștiință și din… ă… se întâlneau fel și fel de muzicanți. Deci venea unu de nu
știu de unde cu chitara sau cânta un u cu acordeonu’, o femeie cu acordeonu’, că tata a învățat și
femeile la acordeon. Tata chiar a făcut școală populară de artă la vârsta lui atuncea. Și la știa note îi
învăța… mai tot satul, îi învăța pe care vroia să învețe învăța de al tata. Îi învăța și cu vioara și… Și le
lua pe femeie pentru ca să le dea o meserie în mână… le lua „uite ia și tu un acordeon, hai să te învăț
la acordeon, uite asta -i grifura, uite așa trebuie să acompaniez, uite ăsta -i do, ăsta -i fa, ăsta -i sol, ăsta –
i re și uite cu m trebuie să faci”. Mai și cânta cu ele cu vioara „uite mai acompaniezi așa, mai faci
așa”. Și așa uite a luat naștere și au învățat mai toate femeile au învățat cu acordeoanele. Aicea -s
foarte multe femei care cântă cu acordeonul. Da.
M.G.B. : Cum se organ iza taraful înainte și cum se organizează acum?
V.M. : Înainte era foarte frumos… cu taraful ăsta. Era câte -un reprezentant, fiind din timpul lui
Ceaușescu atunci, venea, trimeteau ăștia de la cultură… Era și cultura care se interesau toți și -i trimetea
un om „du -te și fă taraful ăsta de la Pârâu”. Și zicea „uite, strânge toți lăutarii de la Pârâu și fă cu ei
repetiții, nu știu ce, c -o să avem un spectacol, nu știu ce”. Și ăștia abia aștepta, îți dai seama. Că și –
acuma sunt, cred că ai observat că tu, Ma rius, ai fost prin tot satul ăsta și tu știi acuma, îi cunoști pe
toți, mai ales neamurile noastre. (…) Lăutarii ăștia abia aștepta, ei dacă le zic acuma că avem o treabă…
Tu ne iei pe noi ca reprezentant de la București, nu știu ce… „uite avem de fă cut un spectacol”. Tu

147 vorbești cu mine, că eu sunt ăla care pot să conduc toată activitatea. Și zici așa „eu am nevoie de treij
dă lăutari”. Acuma recent am avut așa ceva. Un a împlinit vârsta de patruj de ani și a vrut să ne ia…
a zis patruj de lăutari. Chiar am fost noi treizeci și -a mai luat și -un coleg de -al meu, care vorbise cu
omu’ ăla, a mai luat și ăla zece. Și -am fost patruj de lăutari. Am avut program de două ore. Ei de -abia
așteaptă deci să vină. Venea viori multe, venea cântărețe multe…
M.G. B.: În rest tarafurile se înjghebau pentru evenimente, nunți, boteze, aveau o structură familială?
V.M. : Aveau o structură familială mai mult. Pentru că era… să zicem soția era cântăreață, era omu’
care cânta de exemplu. (…) Prin soț soție, nu știu ce, s-au luat în așa fel încât să fie soț -soție muzicanți,
aia cântăreață, nu știu ce… ăla violonist. După aceea ei și -au făcut orchestre, orchestrele alea mari
cum era Haralambie Cidoiu care cânta… prin ăștia îi luă cu el odată, zice „hai mă să -i iau și pe-ăștia
care n -au pe unde să cânte”. De exemplu un braci, un contrabas îi trebuia lui. Ăia cum să -și facă
formație? De exemplu tu cânți cu contrabasul, cin’ te ia pe tine cu contrabasul? Să zicem ăia erau
șefii de orchestre, violoniștii, că ăia -s șefii de orchestră. Și ăia -i trebuia și -i lua și pentru ca să -și
câștige și ei o pâine. Și -l lua și pe -ăla cu braciul și pe -ăla cu contrabasul și un acordeon și cu ce -aveau
atunci, cu instrumentele alea care se mai cântau.
M.G.B. : Chitara a apărut târziu aici?
V.M .: Chitara a apărut târziu, chiar de după nunta mea… deci cu Gabi. A apărut chitara ca un
instrument de armonie… ăăă… și -am zis nea Cicea de la Craiova, care au rămas toți când au văzut
cum se poate face acompaniamentul făcând bas și armonie, cu ciupirea corzilor de a prinde un acord
întreg.
M.G.B. : La chitară clasică?
V.M. : Da, la chitară clasică. La aia cu șasă corzi. Și atunci ei zic cum or putea să facă, să cânte așa
ceva. Au rămas toți surprinși ca la mașini străine. Și atunci au început… Printre primii cântau ăștia de
la… Sâlcu ăla, dacă ai văzut, lângă Fane acolo, mai încoace un pic și cu frații lui cântau. Și -au dat
repede drumul . Începuseră să cânte la chitări mai demult, că ei îs la Peștișani. Și au prins repede stilul.
După aceea a învățat iară un băiat de -aci de la noi, iară, Costel, băiatu’ ăla. După aceea a învățat frate –
meu, ăăă… frate -meu zicea tata să -l învăț, zicea „bă Vasile, învață -l și pe el, să -i dăm și lui o meserie
în mână” eu fiind notist și fiind… așa, zic „ce să -l învățăm”. Când îl puneam la vioară, se culca așa în
pat și ziceam „bă tată, nu pot să -l învăț pe -ăsta nimica, ce pot să fac eu cu el”. Acuma zic, a m plecat
cu tata la București și am văzut o chitară frumoasă, din aia cu patru butoane așa. O chitară roșie, mi –
o amintesc. Măcar o iau, că el învăța… am auzit că știe basul și îi plăcea la contrabas, c -avea tata și
contrabas acasă, că tata cânta cu toat e instrumentele. Cânta și cu vioara și cu acordeonul și cu basu’
ăla, dacă voiai, îl treceai, cânta și în local cu Luca. (…)
M.G.B. : Tarafurile vechi aveau structură fixă sau instrumentiștii variau de la un eveniment la altul?

148 V.M. : Ăăă, tarafurile?
M.G .B.: Adică erau compuse din aceeași oameni? Tot timpul? Sau mai variau? Adică bracistul pleca,
mai venea altul…
V.M. : Aici nu se mai pune problema, că aicea au învățat toți. În majoritate cântă la mai multe
instrumente. Dacă eu am nevoie acuma, că nu mai poate… nu găsesc o violă din asta, un braci, o să
treacă altcineva la braci, care poate cânta și cu chitara. Deci o să cânte altu’… o să facă un copil de -al
lui să zică bă, cântă ăla cu chitara atunci. Învățând mai multe instrumente, deci se poate foa rte ușor
să facem asta.
M.G.B. : Lăutarul avea numai rolul de a cânta sau era și un îndrumător în cadrul nunților sau…?
V.M. : Lăutarul?
M.G.B. : Adică el ar trebui să cunoască cel mai bine ritualul. Oferea indicații nuntașilor cum să facă
aici, cum să facă aici?
V.M. : Da, sigur că da. Având o asta… o experiență de -a lungul timpului, cam se știau obiceiurile și
peste tot unde se duceau, dacă cineva nu știa, întreba lăutarul și normal că știa să spună asta. Că de
exemplu voalu’ la mireasă trebuie să -l pună cu arcușul nu știu cum de trei ori sau nu știu ce… cum să
facă când ia apă sau mai știu eu ce alte obiceiuri.
M.G.B. : Și în cadrul nunților dacă apăreau neplăceri, cum ar fi nuntașii să se ia la bătaie, lăutarul
trebuia să domolească conflictul?
V.M. : Ăăă, lăutarul nu domolea, dar avea un… eu după mine, cunoscând atât de mult toate astea din
vechi timpuri, eu cred că lăutarii au avut și ceva educațional, pentru că vorbind de un lăutar, era foarte
respectat și știa foarte bine să spună la oameni, să le s pună „bă, nu -i frumos ce faceți, nu faceți așa,
nu faceți așa” sau să dai într -unul, să se bată, să -l pe unu poliția să -l închidă. Erau și timpurile… pe
timpul lui Ceaușescu. Dar și -acuma. Normal lăutarul a avut o problemă educațională, era un bun
pedago g, pentru că știa foarte bine să -i cânte și la unu care era beat și zicea „băăă, ia mai fă -mi și mie
nu știu ce”, ăla nu știu ce mai zice „băăă, eu dădui bani la lăutar să -mi facă și mie cântecul ăla”.
Atunci lăutarul știa foarte frumos să -i cânte și lu’ ă la al bețivan și -l împăca și pe -ăla… și -atuncea au
devenit ceva ca educațional, deci lăutarul a știut foarte bine să bage o educație din asta prin muzică.
M.G.B. : Erau și psihologi?
V.M. : Da, da, sigur că da. După mine, da! Mai ales șefii de orchestră! Că hai să zicem că nu se bagă
ăla cu braciul, nu se bagă ăla… Dar e respectat ăla care l -a luat la nuntă. Deci m -a luat pe mine, Vasile,
sau l-a luat pe Haralambie Cidoiu sau l -a luat pe nu știu care… și atuncea „bă, tu nu -mi faci mie să…
să-mi faci mie tu lăutarii așa”, zice ginerele. Am adus aicea această orchestră și după aceea ăla avea
și ăla ceva care… acea orchestră era așa de respectată încât nu mai putea să mai facă aceste sc andaluri
sau nu știu ce. Nu se mai putea isca. Mai bine chiar lua familia o măsură dacă cineva era cum sunt

149 bețivanii ăia ieșiți din minți, până la urmă îi spunea „bă, da nu mai am nevoie de nimic, mai bine du –
te acasă, culcă -te” și oricum se ducea spiritu ’ ăla rău din oameni. Și făcând așa azi mâine… se potoleau
spiritele.
M.G.B. : Lăutarul știa să -și adapteze repertoriul în funcție de persoană?
V.M. : Da. Lăutarul întotdeauna a știut să facă asta, să cânte în stilul… De exemplu, eu mi -amintesc
tata, dac ă nu știa, să zicem, un cântec, nou să zicem, îi spunea „stai că ți -l fac”. I -l făcea până la urmă,
se interesa până la urmă „stai că ți -l fac după o pauză” sau ceva. După aceea avea și darul de a mai și
compune din mers așa.
M.G.B. : Improviza?
V.M. : Impro viza, da. Și alte versuri pe melodia de și mai improviza și alte versuri și tot îi făcea în
așa fel de omu’ era foarte mulțumit și atunci nu mai era nicio problemă. Deci problema nu mai…
M.G.B. : Și o sursă prin care lăutarul își punea la punct, la zi rep ertoriul era radioul?
V.M. : Da, atunci pe vremea aceea radioul și mai mult, nu că radioul, dar era ceva de învățare, eu mi –
amintesc foarte bine fiind simfonist, foarte mult învățam după… tata avea așa trei stive din alea de
discuri, că erau pick -up-urile acelea. Și acolo zicea „mă, ce asculți?”, „ascult că -mi place Frații Gore,
îmi place Irina Loghin, îmi place nu știu ce…” deci orice fel de cântăreață. Era foarte frumos să asculți
acele discuri. Eu chiar cu vără -miu Luca , noi ascultam toată noaptea dis curile alea. Le puneam și le
pregăteam și între timp căutam prin ele și orice disc din ăla și le ascultam toată noaptea, noi nu ne
săturam de muzică.
M.G.B. : Și ați învățat și de pe discuri?
V.M. : Și am învățat da, foarte mult. La noi e foarte ușor, că noi putem învăța orice fel de stil, de
exemplu dacă vreau să învăț un stil pun aci, mai ales cum avem aparatura. (…)
M.G.B. : Învățând cântece noi, cele vechi erau uitate?
V.M. : Nu erau niciodată… cele vechi erau… și acuma.
M.G.B. : Având în vedere că nu mai erau cerute?
V.M. : Acele cântece vechi și în ziua de astăzi, deci un te -ai duce… la noi că suntem din Gorj, ne
ducem la București, zice „bă, fă -mi Noaptea caii când se fură”. Am fost la Constanța, cânți Banat,
cânți nu știu ce și mai era unu care cân ta cu socru -meu și zicea așa oamenii, grupu’ „fă -mi și mie
cântecul uite așa, fă -mi așa, fă -mi nu știu ce, fă -mi…” cântece de -ăștea foarte vechi. N -o să vezi vreo
cântare să nu se ceară, sau cântecele lu’ Maria Lătărețu sau… niciodată. Niciodată nu se uită aceste
cântece.
M.G.B. : Însă cântece precum „Ce faci moșule -n grăină” și „Săracu popa Mischie” au cam fost uitate…
V.M. : Au fost uitate ăștea… nu le cânta decât tata lu’ socru, Florea Enoiu, și… bine, au fost uitate că
deja l -am întrebat chiar p e copil, unde ai fost tu astăzi, la Enoiu Pimpi. Și a zis „bă Vasile, nu mai țin

150 minte nici eu melodia”. După aceea tu ai intervenit și ne -ai dat versurile, noi le -am scris aci, normal
melodia o știm. N -am mai cântat -o pentru că… la ăștia ai bătrâni nu ș tiu, era altfel când cântau această
melodie. Era ceva frumos, nemaipomenit era atunci. Și cum cântau ei, cum aveau harul ăsta de la
Dumnezeu. Era ceva unicat la ei… Sunt și niște cântece care li se potrivesc foarte bine cum se cânta
atunci.
M.G.B. : Dar c redeți că acest cântec ar putea fi readus la viață?
V.M. : Oricând! Da, oricând! Putem face înregistrare chiar în studiou și putem face pentru că -i din
familie! Oricând putem face această înregistrare.
M.G.B. : După un eveniment cum erau împărțite câștiguril e?
V.M. : Da… câștigurile erau… înainte erau lăutarii care ziceau „bă, nu știu ce, nouă ni se cuvine așa”
ziceau ăștia, pentru că ei tocmiseră. Capii de taraf! Și probabil de -asta erau și mai avuți ăștia, că mai
erau și cum sunt ăștia -n politică, știi, de trag jar pe turta lor. (râd) Și atunci zicea, ei lua două trei părți
și împărțea, dă -le și la ăia…
M.G.B. : Celorlalți li se împărțea suma într -o egalitate?
V.M. : Depinde, nu știu ce să spun. Atunci… că n -am prins chiar ăstea, eu n -am prins normal. D ar
după auzite… oricum le dădea la fiecare. Ei întotdeauna își opreau oricum mai mult. Și după aceea a
devenit și treaba, că apăruseră mașinile și… erau și mașini puține pe -atunci… Ce zicea, mai oprește și
pentru aia, mai oprește și pentru stație, ma i oprește și pentru dracu și pentru lacu… Dar în rest se
împart banii la noi, nu -i problemă…
M.G.B. : În prezent se procedează la fel sau?
V.M. : Nu, se împarte în mod egal acuma! Nu mai e așa, că nu se mai poate așa ceva. Atuncea era…
că ce era atunce a era chestia cum gândeau ei atuncea, să zicem, era mai sărăcuță treaba. Cu cât că
atunci când am prins eu momentul, cam nu simțeam… ăstea… cu cultura asta a noastră, nu prea
simțeam greutățile. Aveam de toate atunci. Puteam să luăm, când era pâinea la cartelă să zicem, păi
ne permiteam să ne ducem să ne luăm din restaurant mâncare, ca să nu stăm la coadă. Și luam și pâine
tot din restaurant, care era mai scump. La noi nu s -a pus problema. A fost problema cu salariile, acum
în urmă, când au fost prea mi ci… erau prea mici salariile. Noi vorbim de… luăm salariu de o sută de
euro sau… pân’ la cinci milioane și cheltuim că facem naveta, cheltuim de șapte ori suma… mergând
peste tot. Da.
M.G.B. : Despre ansamblurile folclorice ce părere aveți? Sunt bun e nu sunt bune?
V.M. : Ansamblurile folclorice… cele neprofesioniste sau?
M.G.B. : Nu, cele profesioniste. Credeți că ele produc muzică tradițională sau…?
V.M. : Aceste ansambluri produc… aceste ansambluri sunt profesioniste la dreptul cuvânt al ăsta… al
profesionalismului pentru că se și fac repetiții încontinuu și soliștii sunt puși să aleagă muzică, mai

151
ales a Gorjului aicea. Dar majoritatea cântecelor apa rținând acestui județ sunt niște cântece
tradiționale și chiar pe vocile lor care… și chiar când se compune melodie. Deci se compune tot stilul
acesta de Gorj și după aceea Gorjul să zicem, cam după mine, îi cam singurul care a putut să
interpreteze toat e ăstea… zonele. Moldova, Maramureșul, draci, laci, nu știu ce…
(…)
M.G.B. : Ce părere aveți despre festivalurile locale?
V.M. : Mie mi -au plăcut aceste festivaluri. Altă dată n -am prea vrut să mă implic, c -am fost pe
undeva… m -am sustras așa. Dar cu timpul am zis „ia stai, mă, așa”, să le arătăm totuși că e păcat de
tradiția acestui sat. Și eram invitat chiar la asta a lăutaril or, cum îi zice… la Bolboși aci, nu știu ce. De
atâtea ori îmi trimitea scrisoarea acasă „domn Vasile, vă rugăm frumos, nu știu ce, să participați la
festivalul lăutarilor, care va avea loc pe data nu știu” la Bolboși acolo. Altădată nu mă duceam… pân’
la urmă am văzut că se duc ăștia și zic „bă, tot fiind la folclor și la astea de ce să nu ne implicăm”…
Fiind mai simfonist așa, nu prea mai vream să mai… eram mai retras, pe undeva mai individualist,
cum să zic eu. Până la urmă am zis… nu m -au atra s premiile sau nu știu ce, dar mi -am dat seama că
pe unde am apărut noi de -am fost la toate astea n -am luat decât premiul întâi sau premiul special al
juriului, pentru că întotdeauna… Deși la Gena Bârsan și la marele festival și la ăsta al lăutarilor și
soliștii care au cântat cu mine au luat întotdeauna tot premiul întâi și până la urmă m -a atras pe undeva.
Că m -a invitat cei de la… asta… ăă.. de la cultura asta… de la centru pentru conservarea și… asta a
folclorului…
M.G.B. : Centrele județene?
V.M. : Da. Și -atuncea „hai bă Vasile, el și cu domnu’ Florescu care -i profesorul și -la fetei și -al… lu
nepoata”, și -am zis ce -are să nu fac, dacă eu sunt ăla care trebuie să… că eu atuncea i -am implicat pe
toți și -atunci au… toți au intrat în așa cev a. Deci la mine e ca proverbu’ ăla, la un semn toți apar și
atunci am zis „hai bă, să mergem toți”, să documentăm, acest sat să aibă valoarea care trebuie (…)
pentru că ei… Se influențează de la noi. (…) Acum am fost foarte surprins, un cântec de -al lu’ socru –
meu… a venit un copil mic așa… am avut la muzeul Curtișoara, m -a invitat acolo să dirijez spectacolul
și s-a ținut aci la muzeu la Târgu Jiu pentru c -a fost frig și nu s -a mai ținut la… A început acea… prima
ediție a… asta… a muzeului Curtișoara, să ținem spectacolul ăsta. O să se țină în fiecare an de -acum
încolo. Și -a venit un copil de -ăla mic și când îl aud eu… aud o melodie. Am scris melodia, am zis „bă,
de unde ai luat melodia asta?” și zice „păi e a lu’ nea Ion Enoiu”. Zic „ști u, că asta e melodia”, că
știam melodie, eu am scris -o, eu îi scriam toate cântecele lu socru, că nu le scria el, da… mai scria și
el dar normal cu mine… făceam repetiție cu el, mai puneam o orgă prin casă pe -aicea, că lui îi plăcea
foarte mult să cânt e cu mine și coloram foarte mult melodia, să vedem ce armonie vine acolo și… Îmi
plăcea foarte mult cum cântă, că el a fost un rapsod deosebit. Și zic „ia uite bă, copilu’ ăla mic, ce

152
frumos cântă”. Și -a luat și premiu ăla. (râde) M -am mai întâlnit cu el tocmai la Logrești, la Licurici
acolo, iar la fel… am fost trimis și acolo de -am făcut spectacol cu Școala Populară de Artă. Și -i zic și
lui Gabi „uite mă, copilul ăsta a cântat cântecul lu’ tactu”.
M.G.B. : Despre ce cântec era vorba?
V.M. : Uite nu mai știu, că -l am acolo… îl am scris pe note, nu mai știu pe ce caiet. Nu știu dacă aș
căuta într -un caiet… e un cântec mai recent acuma, care… care la cântat el mai recent acuma, când
cânta mai recent, nu din ălea chiar mai vechi așa. Era o melodie mai altfel, niște melodii compuse
acum ultima dată, până a muri el.
M.G.B. : Credeți că festivalurile astea locale sunt singurele evenimente unde se mai cântă tradițional,
în formulă de taraf?
V.M. : Păi cred că numai festivalele ăștea mai sunt. Și nu știu… ăș tea care mai cântă, dar cântă mai…
cum să spun… cum sunt tarafurile acelea din partea aia… Cernica, ăștia… care cântă de obicei așa, mai
simfonic sau mai…
M.G.B. : Mă refer strict la județul Gorj. Lăutarii din Pârâu de Pripor mai cântă în taraf?
V.M.: Nu prea mai cântă așa ceva pentru că s -au cam și stricat… în afară de acest taraf care cânt eu
cu ei, deci… când îi implic în așa ceva, când se implică toți. (…) Familiale nu prea mai sunt deloc, în
afară de noi ăștia care cântăm… să zicem, pu tem să cântăm și ca taraf, dar o să trebuiască să folosim
și instrumentele celelalte pentru că e greu de cântat la așa ceva. Poate doar în cadrul unor festivități
să cântăm, dar tot sub tutela mea, ca să -i prind pe toți, să fac un taraf frumos, ca să cânt cu ei. Sau la
festivalele la care ai amintit, atât!
M.G.B. : Credeți că în viitor se va mai reveni la taraful tradițional? Și va decădea orga?
V.M. : Nu va cădea niciodată aceste instrumente pentru că s -a obișnuit oamenii așa și pentru că ăștia
care aveau or chestre, în majoritatea lăutarilor care cântau așa, au cântat așa atunci la început și au
murit lăutarii ăștia, iar copiii ăștia care au revenit acuma, ba că nu mai au femeile muzicane să cânte,
ba că nu mai vreau altele să cânte și au ieșit mulți din ăști a care cântă cu instrumente electrice și cu
ăstea și ei s -au implicat și au intrat cu ei… că au nevoie de viorist, că nu știu ce…
M.G.B. : Credeți că în viitor instrumente precum basul și braciul vor dispărea?
V.M. : Basul și braciul nu dispare niciodată pentru că basul este cheia muzicii și nu dispare, mai ales
la tarafurile ăștea și profesioniste și de -astealalte nu se poate niciodată cânta fără așa ceva. De -asta
și-i zice cheia muzicii. Este timpu’ unu, iar braciul este timpu’ doi, că e s -pam-ul ăla. D eci nu se poate
cânta fără așa ceva. Eu cel puțin întotdeauna am avut în orchestră așa ceva.
M.G.B. : Dar la nuntă?
V.M. : La nuntă mai poți înlocui așa ceva pentru că a apărut această orgă care susține s -pam-ul de
braci și ăsta și plus de asta sunt instrume ntele care… o orgă din asta face cât o orchestră și înlocuiește

153 cam toate… Deci acum, cum este acum în secolul acesta, nu se prea mai poate cânta fără aceste
instrumente, tocmai din chestia asta, că aceste instrumente înlocuiesc multe instrumente, cum să zic…
și braciul și basul și țambalul care înlocuiește această orgă. Și dacă vrei să cânți normal acuma, mă
duc la o nuntă și zic că nu mai iau… că nu vrea omu’ orgă sau nu știu ce… ce să iau? Chitara, iau
basul, iau ălea… Noi ca muzicanți și nu știu ce și urechea și chiar… ăă… o să zică unu, doi, trei… dar
ceilalți o să zică că -i ceva lipsă, nu e bine, nu se aude bine sau nu știu ce…
M.G.B. : Cum vedeți viitorul muzicii gorjenești de taraf?
V.M. : Viitorul muzicii gorjenesc… ca taraf, da? Păi… nu pot să -l văd… deci… tot în formula cum a
fost până acuma, tot clasică, niciodată să zici așa că într -un taraf poți să incluzi vreodată instrumente
electrice. Asta niciodată. Deci că să impui, poți să impui o chitară care face acompaniamentul ăla, nu
știu ce, după aceea trebuie să excluzi orga neapărat, chiar dacă ai cânta și electric ceva să cânți, dar
chitara are baza ei și pot să cânte acolo, că o dă mai încet, nu știu ce, doar ca să audă, să suplinească
bine acel sunet, dar normal acești i nstrumentiști de aici care știu asta, știu foarte bine să cânte și ca
taraf… și ca așa, și ca așa… Deci dacă vrei… pot să cânte și acompaniamentul, de exemplu, să țină
când e major minor dacă vrei și când e așa… și dupaia dacă vrei să cânte de -adev ăratelea, cântă de –
adevăratelea.
M.G.B. : Ziceți că o astfel de formație n -ar putea duce o nuntă?
V.M. : Niciodată. Atuncea făcea… că era obișnuiți oamenii. Era… soțul să zicem… femeia lua o chitară,
ținea și aia… că ce zicea, ia și ei un ban fiind a mândoi sau un acordeon, mai cânta și cu vocea, mai
lua și un bas dupaia. Cum era, de exemplu, cuscru Cristian de la Tismana, al lu Geagu, da. Păi ăla se
ducea… își lua pe nevastă -sa care cânta și aia cu acordeonul, sărăcuța… era cam slăbuță așa…
M.G. B.: Victorița!
V.M. : Da, Victorița. (râde) Și o lua pe -aia, îl lua pe -ăla cu basu’… era un’ din ăla de era mai înalt
basu’ ca el cu un cap, zicea „hai să mergem pe valea Tismenei colo în sus”. Se duceau acolo și cântau
pe-acolo, că erau numai oameni din ăștia… că veneau oamenii după el acasă noaptea. Venea și de la
București, de unde venea. Venea și oprea mașina, făcea „Cristiene, hai că avem treabă!” Și pleca la
orice oră și cânta. Aia era o chestie. Acum nu mai merge chestii d -ăstea. Că oamenii au niș te nunți
mai selecte, mai așa… Și oricare caută… apărând aceste instrumente electrice, apărând orga, apărând
chitara, apărând toate ăstea…. bine că basul și braciul se folosește, mai ales că eu îl folosesc și -acum
chiar dacă alții nu -l folosesc. Că m -a întrebat cineva „păi la ce mai iei contrabasul dacă este orga și
are basul ăla?”. Păi zic „nu contează, măcar îl iau” că și suplinește ăla, basul are și el timbrul lui, dacă
mai ales îi pui și o amplificare mică acolo… se aude și ăla ca bas. Și mai al es ca formă muzicală,
pentru că omu’ privește. Ce vede omu’? Că vezi, omu’ nu stă numai aicea dacă vine la masă. Un
botez sau o nuntă nu se face fără muzicanți sau ceva, că zici că n -ai nimic. (…) Dacă n -ai, la ce te uiți?

154 Te uiți acolo, da, vezi pe scen ă acolo lăutarii și zici „aoleu, păi am pe Vasile sau pe…” (…) măcar
dacă nu -i place sau nu -i atent atuncea, dar îl atrage… aude ceva, niște cuvinte, zice „aoleu, da ce cântă
ăștia mă?” și când se uită, te vede, da?! Vede orchestra! Și -atunci zice „i a stai mă, să vedem ce cântă”
și zice „bă, uite băi ce cântă, ce cuvinte spune la cântecul ăla”. Să zicem că nu -i atent, e atent să
mănânce prea mult, să se îngrașe, știi… bagă -n el acolo și… zicea „păi dă -i dracu, c -așa-i obișnuința”.
Dar îi atrage pr obabil până la urmă, unu din cântece trebuie să -l atragă și se uită. Și când se uită, ce
vede acolo? Vede o formație, da? Și vede… trebuie să te uiți cum te uiți la televizor… Știi? Aia este
importanța. Trebuie să fie, să vadă acolo orchestra, să vadă și cutare și acordeon și aia… După aceea
timbrul un ei viori, se plictisește la un moment dat… Chiar dacă îți place vioara, îți place… dar cântând
așa încontinuu să zicem, se plictisește auzind numai o vioară și nu știu ce. Mai aude și -un timbru de
acordeon, mai aude o riturnelă, mai dă și ăsta o riturnela, mai vede așa câte ceva, se mai schimbă
timbru urechii, știi. Exact cum… ați face, bă mă gâdilă în mod plăcut, nu neplăcut… că făcea ca un
pedagog de școală nouă… (râde)

155 ANEXA I II
TRANSCRIERI LITERARE

156

157 1.
Înreg. Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
12.03.2019 Colind („din casă”)
Culeg. Marius -Georgian Bobleagă Orig.: Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
Inf. Magdalena Cidoiu, 76 a.
La tulpină la doi meri
Da relui Doamne
Arde nouă lumânări.
Cu mucăr de -aprind în cer
Da relui Doamne
Cu mucăr de -ajung în cer.
Sus în cer la tatăl sfânt,
Da relui Doamne
Că e bunul Dumnezeu.
(…) pe trei spice,
Da relui Doamne
Cine -a făcut acest bine.
Cine -a făcut acest bine,
Da relui Doamne
De se vede -n cer la mine
Câtă prașină pe casă,
Da relui Doamne
Atâția galbeni pe masă
Ce-i în casă să trăiască,
Da relui Doamne
Ce-i afar ’ să izvorască.

158
2.

Înreg. Tismana (Gorj). 17.05.2018 Cântec de nuntă: Ia -ți, mireaso, ziua bună
Culeg. Marius -Georgian Bobleagă Orig.: Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
Inf. Gabriela Muscurici, 50 a.
Acomp. taraful Vasile Muscurici, 57 a.

Preludiu instrumental
I.
|: Foaie verde de -o sulfină,
Ia-ți, mireaso, ziua bună 😐
De la tată, de la mumă,
|: De la frați, de la surori, măi 😐
De la grădina cu flori.
Interludiu instrumental
II.
|: Copilițo cu părinți,
Ce-ai grăbit să te măriți? 😐
|: Te-ai grăbit la măritat,
Ca floarea la scuturat. 😐
Interludiu instrumental
III.
|: ‘Velește -mă nașe bine,
Să-ți fie fala cu mine! 😐
|: Azi mai sunt cu fetele,
Mâine -s cu nevestele, măi 😐
|: Poimâine cu babele. 😐

159 3.
Înreg. Tismana (Gorj). 17.05.2018 Cântec de nuntă: La bărbieritul ginerelui
Culeg. Marius -Georgian Bobleagă Orig.: Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
Inf. Steliana Enoiu, 58 a.
Acomp. taraful Vasile Muscurici, 57 a.
Preludiu instrumental
I.
I-auzi, mamă, vine vine,
Vin nuntașii, că sunt mire,
|: Cu brad verde -mbobocit,
Să mă ia la bărbierit, mă. 😐
Interludiu instrumental
II.
Ginerică, ginerel, mă
Roagă -te de bărbier, mă
|: Să-ți mai ales -un firicel, of, of
Să mai băiețești cu el. mă 😐
III.
Feciorii m -au întrebat, mă
De mă mai întorc în sat. mă
|: – Să mai vii pe la părinți of, of
Și pe noi să nu ne uiți. mă 😐

160 4.
Înreg. Tismana (Gorj). 17.05.2018 Cântec de nuntă: Nuneasca
Culeg. Marius -Georgian Bobleagă Orig.: Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
Inf. Steliana Enoiu, 58 a., Gabriela Enoiu, 50 a.
Acomp. taraful Vasile Muscurici, 57 a.
Preludiu instrumental
I.
|: Haide, haide nune mare,
C-a dat soarele -n cărare. 😐
|: Hai să -ntindem nuneasca
Și să -nvârtim mireasa. 😐
Interludiu instrumental
II.
|: Ce mai soare luminos,
Ce mai ginere frumos, 😐
|: Ce mai lună luminoasă,
Ce mai mireasă frumoasă. 😐
Interludiu instrumental
III.
|: Trandafir îmbobocit,
Ce bine v -ați potrivit 😐
|: Și la ochi și la sprâncene,
Ca doi porumbei la pene. 😐

161
5.

Înreg. Tismana (Gorj). 17.05.2018 Cântec de nuntă: Zorile de dimineață
Culeg. Marius -Georgian Bobleagă Orig.: Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
Inf. Gabriela Muscurici, 50 a.
Acomp. taraful Vasile Muscurici, 57 a.
Preludiu instrumental
I.
Zorile de dimineață
Sunt cu rouă pe verdeață
|: Și la mine cu dulceață,
Că-s cu mireasa pe brață. 😐
Interludiu instrumental
II.
|: Scoal ’ mireasă, du -te-acasă, 😐
|: Că te bate maică -ta 😐
Cu nuiele, cu vergele,
Peste gâtul cu mărgele.
Interludiu instrumental
III.
Cu nuiele, cu vergele,
Peste gâtul cu mărg ele,
||: Cu mănunchi de busuioc,
Peste subțirel mișloc. :||

162
6.

Înreg. Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj).
12.03.2019 Cântec epic: Ce faci moșule -n grădină
Culeg. Marius -Georgian Bobleagă Orig.: Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
Inf. Magdalena Cidoiu, 76 a.

Cântat : |: – Ce faci moșule -n grădină?
– Săp via din rădăcină, 😐
|: Că n -are cui să rămână, 😐
C-am avut de -un ficioraș
Și mi l -a luat de ostaș, mă
Duminica l -logodit
Și luni mi -a venit hârtie,
Ordin de la -mpărăție,
Să mi -l ia la cătănie,
Nouă ani și nouă zile,
|: De când n -a dat pe la mine. 😐
„Și pe -urmă zicea:”
Și-am avut o noră rea
Și-astăzi e nuntă la ea, mă
Nouă ani că mi -a răbdat,
|: Nouă zi le n-a mai stat, 😐
Dar ostașu ’ ce zicea:
– Lasă, moșule, via
Și hai să -i vedem nunta,
Că via ai mai săpa -o,
Dar nunta n -ai mai vedea -o.
Iară moșu’ ce făcea:
Sapa și săpoiu -și lua mă
Recitat : Și la nuntă se ducea,
Calu -n grajd că și -l băga.
Sta la masă nerugat

163
Și bea vinu neînchinat
Și din gură așa zicea:
– Ia chemați mireasa -ncoa’
S-o dăruiesc cu ceva!
Cântat : Cu inel de la cununie,
|: Toată lumea vrea să știe. 😐
Iar mireasa mi -l vedea,
Tomna atuncea -l cunoștea
Recitat : Și din gură -așa zicea:
– Beți băiței și ospătați
Și niciun dar să nu dați,
Că mie cin’ mi -a dorit,
Tomna acuma mi -a sosit.
Iară moșu’ ce zicea:
– Iartă-i, taică, greșe ala,
C-așa este femeia,
Poale lungi și minte scurtă,
Femeie nepricepută.

164 7.
Înreg. Bolboși -Ohaba (Gorj). 28.09.2018 Doină: Dumnezeule ceresc
Culeg. Marius -Georgian Bobleagă Orig.: Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
Inf. Ion Argint zis Macu, 75 a.
Acomp. taraful Ionuț Pobirci, 22 a.
Preludiu instrumental
I.
Ai! |: Dumnezeule ceresc, 😐
Să-mi dai zile să trăiesc,
Șapte -opt nepoți să cresc
Cu copiii lângă mine,
Știu că mai trăiesc pe lume,
|: Cu copiii și cu nepoți, 😐
|: Ca să -i mulțumesc pe toți. 😐
Interludiu instrumental
II.
Ai! |: Făcui casă, pusei vii 😐
|: Și avere la copii, 😐
Mi-am tras pâinea de la gură,
Ca să -i dau la învățătură.
|: Va veni vremea ca mâine, 😐
Când le -oi cere și eu pâine.
Va veni vremea -napoi,
Să vadă și ei de noi.
Interludiu instrumental
III.
Ai! |: Sînt bătrân și -am obosit, 😐
|: Toată viața am muncit, 😐
Să aibă copiii mei
Tot în viață ce vor ei,
|: Să aibă fetele mele 😐
|: Tot în viață ce vor ele. 😐 Interludiu instrumental
IV.
Ai! |: Toată viața am muncit 😐
|: Și avere am făcut, 😐
De mi-a fost bine sau rău,
M-a știu doar Dumnezeu.
|: Pe ce cale -am apucat,
Dumnezeu m -a ajutat. 😐
||: Da’ nu-mi pare rău de mine,
Că mi -am pus copiii bine. :||
Interludiu instrumental
V.
Ai! |: Eu am fost băiat sărac, 😐
|: Prin muncă m -am ridicat, 😐
Toate le -am făcut cu bine.
Pe ce cale am apucat,
Dumnezeu m -a ajutat.
Mulțumesc lu ’ Dumnezeu
Și de bine și de rău,
|: În starea care sunt eu. 😐
|: Azi mă aflu fericit, 😐
|: Sînt cu toată lumea -n rând. 😐
Interludiu instrumental
VI.
Ai! |: Și la timp de neputere, 😐
|: Nu vreau bani, nu vreau avere, 😐
Vorbă bună cu plăcere,

165 Vorbă bună și mâncare,
Câte-o haină în spinare,
C-am muncit, Doamne -am muncit
Și prin ploaie și prin vânt -î
Și-ți zbuciumeam tufele
Și toate noroaiele,
Să n-aud mâine poimâine,
C-am trăit degeaba -n lume.
|: Nu zică copiii mei, 😐
Că n-am muncit pentru ei.
Nu zică fetele mele,
Că n-am muncit pentru ele.

166
8.

Înreg. Târgu Cărbunești (Gorj). 26.08.2017 Doină: Dă -mi Doamne și nu -mi da mult
Culeg. Marius -Georgian Bobleagă Orig.: Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
Inf. Magdalena Cidoiu, 75 a.
Acomp . taraful Pantelie Rap zis Civit, 78 a.

Preludiu instrumental
I.
Ai! Foaie verde mărgărit -î,
Dă-mi Doamne și nu -mi da mult,
Eu nu -ți cer bani împrumut -î,
Cer noroc și sănătate,
C-atuncea -s bogat de toate
Și cer zile să trăiesc,
Copilașii să mi -i cresc -î,
Nepoții să -i gugulesc
Și-atunci Doamne să trăiesc -î.
II. Căci am fost băiat sărac -î,
Dar prin muncă sunt bogat -î,
e, C-am muncit și -am alergat -î
Din zori până -n scăpătat,
Când cânta cocoșii -ntâi,
Plecam de la căpătâi.
M-a bătut vânturile
Și toate ploițele,
Să câștig paralele,
Să plătesc șicolile,
Nu zică copiii mei,
Că n-am muncit pentru ei.
Nu zică fetele mele,
|: Că n -am muncit pentru ele. 😐 Interludiu instrumental
III.
Ai! Dar am făcut băieți și fete
Și la vreme mor de sete
Cu fântâna la perete,
|: N-o avea cin să m -adăpe, 😐
Căci copiii s -au însurat,
Fetele s -au măritat,
S-au dus la casele lor -î
||: Și eu mă topesc de dor. :||
Dar la vreme de neputere
Nu vreau bani, nu vreau avere,
O vorbă cu mângâiere.
Nu vreau bani, nu vreau parale,
Doar o haină în spinare,
Că i-am făcut și i -am crescut
Cum Dumnezeu m -a știut.

167
9.

Înreg. Bolboși -Ohaba (Gorj). 21.09.2017 Doină („cântec lung”): Mă uitai la răsărit
Culeg. Marius -Georgian Bobleagă Orig.: Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
Inf. Magdalena Cidoiu, 75 a.
Acomp. taraful Pantelie Rap zis Civit, 78 a.

Preludiu instrumental
I.
Ai! Foaie verde mărgărit -î,
Mă uitai la răsărit,
Văzui primăvara viind -î
Și cucu ’ pe sus cântând.
Taică ! Ah, ce viață dusă -n crâng,
De-aș trăi numai trei zile
Cu mândruța lângă mine,
Să trăiesc un ceas și bine.
Interludiu instrumental
II.
Ai! Văzui frunza cât paraua
Și lăstarul cânt andreaua,
Pusei la pușcă vergeaua
Și mi -apucai poteceaua,
Taică ! Unde cântă turtureaua.
Una cântă, două -ascultă
Și-alta cu ochii se uită
Și resfiră din peniță,
Ca mândruța din rochiță.

Interludiu instrumental
III.
Ai! Primăvara când sosește,
Neica de plug se gătește,
Mândra la pânză -nălbește
Și se uită -n deal șerpește.
Taică! Cine -i om atunci iubește
|: Și ce -i place tot iubește. 😐

168 10.
Înreg. Bolboși -Ohaba (Gorj). 21.09.2017 Doină („cântec lung”): Am să băgat cu cucu -n
plug
Culeg. Marius -Georgian Bobleagă Orig.: Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
Inf. Bălașa Pobirci, 50 a.
Acomp. taraful Marian Argint, 32 a.
Preludiu instrumental
I.
Ai! Foaie verde mărgărit -î,
Am să bag cu cucu -n plug -î,
Cucu să țină de coarne,
Dragostea să pună boabe,
Iar mândruța ca o floare,
Să-mi aducă de mâncare,
Ce mai viață duc eu, Doamne,
Năcăjit printre pogoane.
Interludiu instrumental
II.
Ai! Firi-al naibului de plug -î,
Ari tu bine ori te vând -î,
Ori dau cu tine -n pământ,
Să știu bine că n -am plug.
Eu când te las mai la fund -î,
Scoț pământ de -al de -am muncit,
Iar când te las mai pe -afară,
|: Fugi cu mine pe ogoară. 😐 Interludiu instrumental
III.
Ai! –Ioane, Ioane, Ionilică,
Da’ n-auzi când strig Ionică!
Mai las -o dracu ’ de muncă
Și vino la mândra -n luncă.
De muncit oi mai munci,
|: Dar cu mândra n -ai mai fi. 😐
Păi
neică! – Și cum dracului n -aș sta
Cu plosca de cinci oca,
Cu mândruța lângă mine,
Să-mi cânte un pic și bine,
Pentru că zile -s puține.

169 11.
Înreg. Târgu Cărbunești (Gorj). 26.08.2016 Cântec doinit: De mic rămăsei sărac
Culeg. Marius -Georgian Bobleagă Orig.: Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
Inf. Pimpi Enoiu, 66 a.
Acomp. taraful Vasile Muscurici, 56 a.
Preludiu instrumental
I.
|: De mic rămăsei sărac -î
Și crescui mare băiat -î
Cu mălai din căpătat
Și zdreanță de baibărac
Și-ajunsei în vârsnicie,
|: Pusără dujmani mânie,
Mă deteră -n cătănie, 😐
Rămasă casa pustie.
Interludiu instrumental
II.
Făcui șapte ani armată,
Ajunsei sergent de gloată,
|: Comandam oștirea toată. 😐
Și dacă mă liberai,
Găsii casa grajd de cai,
|: Pe bătătură susai 😐
|: Și ușile mucigai. 😐
III.
Luai securea să fac casă
||: Și dușmanii nu mă lasă, :||
|: Făcui casa până -n pod -î
Și dușmanii nu mai pot. :||

170 12.
Înreg. Târgu Cărbunești (Gorj). 29.08.2017 Cântec doinit: Sus în deal, în poieniță
Culeg. Marius -Georgian Bobleagă Orig.: Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
Inf. Mioara Drulă
Acomp. taraful Pantelie Rap zis Civit, 78 a.
Preludiu instrumental
I.
|: Foaie verde -o peliniță,
Sus în deal în poieniță, 😐
La poalele muntelui,
|: La umbra stejarului 😐
Lăsai pe murgu ’ legat,
Eu să stau puțin culcat,
S-aud pe mândra cântând,
Păsările ciripind.
Interludiu instrumental
II.
|: – Da’ de ce mă legi stăpâne
Și nu ți -e milă de mine? 😐
Mai dă -mi drumu’ să mă duc,
|: Iarbă crudă să mănânc. 😐
Stăpânu ’ mi-l dezlega,
Murgu -n codru’ se băga,
–Hai, murgule, paște iarbă,
Dar să mi te -ntorci de grabă.
Interludiu instrumental III.
|: Când e soarele -n chindie
Și mândra nu vrea să vie, 😐
Nici păsările nu cântă,
|: Parcă pădurea mută. 😐
|: Firea ceasu afurisit -î
Când plecai după iubit -î. 😐

171
13.

Înreg. Bolboși -Ohaba (Gorj). 28.09.2018 Cântec: Doamne la dușmanii mei
Culeg. Marius -Georgian Bobleagă Orig.: Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
Inf. Ion Argint „ Macu”, 75 a.
Acomp. taraful Ionuț Pobirci, 22 a.

Preludiu instrumental
I.
Și-am zis verde foi bizdei,
Doamne la dușmanii mei,
|: Dă-le, Doamne, ce vor ei, 😐
Dă-le, Doamne, bani cu caru ’,
Să-i mănânce tribunalu’,
Că-s prea mulți, arde -i-ar focu’,
De nu -i mai cuprinde locu’,
Că-s prea mulți, arde -i-ar para,
De nu -i mai cuprinde țara.
Interludiu instrumental
II.
|: Doamne la dușmanii mei, 😐
|: Dă-le, Doamne, ce vor ei, 😐
|: Să ardă casa pe ei, 😐
Cărămida să rămâie
Dușmanilor de tămâie,
|: Că-s prea mulți, arde -i-ar focu, 😐
|: De nu -i mai cuprinde locu, 😐
Că-s prea mulți, arde -i-ar para,
De nu -i mai cuprinde țara.
Interludiu instrumental III.
|: Și-am un dușman ca un câine, 😐
|: Mereu se ține de mine, 😐
|: Îl iau la masă, mi -l cinstesc,
Pe-altă parte îl gonesc 😐
Dușmanii mă dușmănesc -î
Dar eu mă gospodăresc,
Dușmanii cu dușmănia,
Eu mențin gospodăria.

172
14.

Înreg. Tismana (Gorj). 25.05.2019 Cânte -horă: De ce n -ai venit aseară
Culeg. Marius -Georgian Bobleagă Orig.: Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
Inf. Steliana Enoiu, 57 a.
Acomp. taraful Vasile Muscurici, 56 a.

Preludiu instrumental
I.
|: De ce n -ai venit aseară
Măi neicuță, măi
Jos la mărul din poiană
Măi neicuță, măi
La locul umbrit,
Unde ne -am vorbit, 😐
Că te -am așteptat -î
Până s -a-nserat -î
Și tu n -ai venit -î
Unde ne -am vorbit
Și tu n -ai venit
La locul umbrit.
Interludiu instrumental
II.
|: Ba neicuță am venit,
Măi neicuță, măi
Dar te -am găsit adormit
Măi neicuță, măi
Nu știu ce visai
Că prea tresăreai 😐
Jiul murmura măi
Cucul ne cânta măi
Și ți-am hăulit,
Dar n -ai auzit!

173 15.
Înreg. Pârâu de Pripor -Godinești (Gor j).
13.03.2019 Cânte -sârbă: Săracu ’ popa Mischie248
Culeg. Marius -Georgian Bobleagă Orig.: Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
Inf. Pimpi Enoiu, 69 a.
I.
Foaie verde colilie,
Săracu’ popa Mischie,
Mi-l băgară -n pușcărie
Pentru -o coală de hârtie,
Iscălită la beție
Și preoteasa nu știe.
II.
Pentru -o coală de cinci bani,
Mi-l băgară pă cinci ani,
|: La Craiova -l judecară,
Șomănești -l îngropară. 😐 III.
„Doamne când om scăpa noi,
De vremi grele și nevoi
Și de hoții de ciocoi?!
Batu -mi-vă de ciocoi,
C-am să vă -ajung ca pe boi.
IV.
Și cu voi cocoanele
Să arăm pogoanele,
Și cu pielea de ciocoi
Să-ncălțăm ciobani la oi ,
Și cu pielea de pe barbă,
Să facem la fete salb ă…”
248 Continuarea, înce pând cu strofa III, este reprodusă din I. Mocioi, Cîntece de pe Tismana , Târgu Jiu, Centrul de
Îndrumare a Creației Populare și a Mișcării Artistice de Masă al Județului Gorj, 1978, p. 74

174 16.
Înreg. Bolboși -Ohaba (Gorj). 21.09.2017 Cânte -sârbă: Ici e dealu’, icea -i via
Culeg. Marius -Georgian Bobleagă Orig.: Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
Inf. Magdalena Cidoiu, 75 a.
Acomp. taraful Pantelie Rap „Civit”, 78 a.
Preludiu instrumental
I.
|: Ici e dealu’, icea -i via,
Unde iubeam pe Măria 😐
|: Și beam vinul cu furcia
Și mă săruta Măria. 😐
a u-u-u
și iară u
Na gurița și -obrazu ’ mă
Interludiu instrumental
II.
|: Uite și nucu’ (prunu’) tăiat -î,
Unde( -mi) sta murgu’ legat -î 😐
|: Cu batista -mpedecat -î, 😐
Icea-i via și bușteanu’,
Unde priponeam noi calu’.
Uite și gropițăle,
Unde propteam coatele,
|: Mă jucam cu țâțăle,
Ca cu lobenițele. 😐
păi u-u-u
și iară u
Na guriță și te du, mă III.
|: – Țață, ți -aș pupa gurița, 😐
|: Dacă ți -ai ținea credința, 😐
–Eu, neicuță, mi -aș ținea,
Dar mai sunt ca dumneata, mă
|: Să sărute gura mea, 😐
|: Unu vine, altu ' pleacă,
Tot de guriță mă -ntreabă. 😐
a u-u-u
și iară u
Na gurița și -obrazu ’ mă

175 17.
Înreg. Tismana (Gorj). 17.05.2018 Cântec -sârbă: Ce -am auzit eu aseară
Culeg. Marius -Georgian Bobleagă Orig.: Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
Inf. Pimpi Enoiu, 67 a.
Acomp. taraful Vasile Muscurici, 57 a.
Preludiu instrumental
I.
Ce-am auzit eu aseară,
Că mândra -mi zace de -o boală,
îi De-o zăcea de dorul meu,
Să-i aline Dumnezeu,
îi |: De-o zăcea de dor de altul,
Să moară, s -o ia și dracul. 😐
Interludiu instrumental
II.
|: Mândro, dorul de la tine, 😐
|: Peste multe dealuri vine, 😐
|: Se pune cu -așezământ -î
Vrei să mă bagi în mormânt. 😐
Interludiu instrumental
III.
C-am o minte ticăloasă
Și-o inimă păcătoasă,
Unde -mi văd câte -o nevastă
Tinerică și frumoasă,
Mi se pune junghiu -n coasă,
Aș dormi cu ea pe brață
Până mâine dimineață,
Nu m -aș mai pleca acasă.
Interludiu instrumental IV.
Frunză verde lemn de sus,
N-a mințit cine mi -a spus,
|: Că dragostea -i foc nestins, 😐
|: N-a mințit și nici nu minte,
Că dragostea -i foc fierbinte. 😐
V.
|: Dragostea e ca și -o râie, 😐
|: Te mănâncă sub călcâie, 😐
îi |: Să te scarpini și de -o stâncă,
Ziua-noaptea te mănâncă. 😐

176
18.

Înreg. Târgu Cărbunești (Gorj). 26.08.2016 Cântec -sârbă: Eu pe câte le -am iubit
Culeg. Marius -Georgian Bobleagă Orig.: Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
Inf. Ion Argint „ Macu”, 75 a.
Acomp. taraful Ion Argint „Macu”.

Preludiu instrumental
I.
|: Eu pe câte le -am iubit -î
Să le strâng, aș face -un târg 😐
Și să le pun la vânzare,
Aș face -un capital mare,
Ziua să pârcălăbesc,
Și noaptea să le iubesc.
Interludiu instrumental
II.
|: Eu pe câte le -am iubit -î
Pe toate le -am păcălit, 😐
Dar pe asta de -o iubesc -î,
Nu poci s -o mai păcălesc,
Că-i cuminte și frumoasă
Și e nevastă de casă.
Interludiu instrumental
III.
|: Pe cine iubesc o dată
O fac de umblă turbată, 😐
|: Din mânică vâjăind -î
Și de neica întrebând 😐

177 19.
Înreg. Târgu Cărbunești (Gorj). 26.08.2016 Cântec -sârbă: Doamne sfinte și -un părinte
Culeg. Marius -Georgian Bobleagă Orig.: Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
Inf. Gabriela Muscurici, 49 a.
Acomp . taraful Vasile Muscurici, 56 a.
Preludiu instrumental
I.
Foaie verde bob de linte
Doamne sfinte și -un părinte
Adu pe mândra -nainte
Să-i spun două trei cuvinte
C-au rămas neisprăvite
Să-i spun focul inimii
|: Și dragostea mea dintâi 😐
Să mi -o țin la căpătâi
Interludiu instrumental
II.
Mă culcai în drum lungit,
Dădui veste c -am murit,
Să văd dușmanii ce zic,
|: Mândrele care mă plâng -î, 😐
Eu credeam că mă plâng toate,
Când colo nici jumătate,
|: Dușmanii -mi rugau de moarte. 😐 Interludiu instrumental
III.
Foaie verde bob areu,
|: Mori mândro, să mor și eu, 😐
|: Să nu ne mai pară rău -î, 😐
Să ne -ngroape pe -amândoi
La alunu ’ din zăvoi,
Să ne -ngroape -ntr-o lădiță,
Guriță lângă guriță.

178
20.

Înreg. Bolboși -Ohaba (Gorj). 15.09.2016 Cânte -sârbă: În pădure la Stroiești
Culeg. Marius -Georgian Bobleagă Orig.: Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
Inf. Paula Muscurici, 51 a.
Acomp. taraful Haralambie Muscurici, 56 a.

Preludiu instrumental
I.
Frunzuliță meri crețești
În pădure la Stroiești, mă
Și-n luncă la Godinești
Cântă cucu sus pe crengi
|: Hai mândră să mă petreci 😐
Până -n gară -n Cărbunești
|: Acolo să te oprești
Pe mine să mă cinstești. 😐
Interludiu instrumental
II.
Acolo cânt te oprești
|: Pe mine să mă cinstești, 😐
|: Nici cu apă, nici cu bere,
Numai cu buzăle tăle, 😐
|: Nici cu apă, nici cu vin -î,
Numai cu țâța din sân. 😐
Interludiu instrumental
III.
Când pusăi picioru -n scară,
Șapte mândre leșinară,
|: Când pusăi și celălalt -î,
Căzură toate pe lat. 😐
Când pusăi picioru -n scară
Șapte mândre leșinară.

179
21.

Înreg. Bolboși -Ohaba (Gorj). 27.09.2015 Cânte -sârbă: Doamne, n -oi mai fi căit
Culeg. Marius -Georgian Bobleagă Orig.: Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj )
Inf. Sevastian Muscurici, 79 a.
Acomp. taraful Pantelie Civit „Rap”, 76 a.

Preludiu instrumental
I.
Foaie verde mărgărit -î,
|: Doamne, n -oi mai fi căit -î, 😐
De traiu’ ce l -am trăit
|: Și mândruță ce -am iubit, 😐
|: Tot mândruțe tinerele,
Ți-i dragă lumea de iele. 😐
Interludiu instrumental
II.
Să miră lumea de mine
Cum fac de trăiesc eu bine,
Toată lumea să muncește,
Dar ca mine nu trăiește.
Nu e vorba să muncești,
Să știi să le potrivești,
Eu cu meseria mea, măi
Și cu omenia mea,
|: Nu-s dator la nimenea, măi 😐
Doamne, bine mai trăiesc -î,
Că bine le potrivesc -î
|: Eu la nim’ nu căciulesc -î, 😐
Căci omu’ necăciulit -î,
Să trăiască, că -i voinic,
|: N-are teamă de nimic -î 😐
Interludiu instrumental III.
Luai mașina să mă plimb -î,
Dușmanii să uit’ și plâng,
Să uită ca după lup -î,
|: Crede că m -am pricopsit -î, 😐
Nu știe că eu am muncit.
|: La dușmani n -am căciulit -î, 😐
|: Căci omu’ necăciulit -î,
Să trăiască, că -i voinic! 😐

180 22.
Înreg. Bolboși -Ohaba (Gorj). 27.09.2015 Cânte -sârbă: Doamne, n -oi mai fi căit
Culeg. Marius -Georgian Bobleagă Orig.: Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
Inf. Haralambie Muscurici „Lampie”, 56 a.
Acomp. taraful Pantelie Civit „Rap”, 76 a.
Preludiu instrumental
I.
au doica mea
au Leana mea
|: Bărbatul fără gagică,
E ca lampa făr’ de sticlă, 😐
|: Muierea fără gagic -î,
E ca grâul fără spic. 😐
II.
au doica mea
au Leana mea
Că dragostea de furat -î,
Ca pâinea de cumpărat,
Când o iei din brutărie
Și pleci în călătorie.
|: Ciugulești, mai ciugulești,
Dar sătul tot nu mai ești. 😐
Interludiu instrumental
III.
au doica mea
au Leana mea
Firi-a mândră -a dracului,
Cu ou’ genunchelui,
De-ai spune bărbatului
Patimile patului
|: Să fi și tu -a țâții mele De m -ai spune la muiere. 😐
Câte păsări cântă -n luncă,
Ca la cuc nimeni n -ascultă,
Cucul cântă haiducește,
Mândra se uită șerpește
Și ce -i place tot iubește.

181 23.
Înreg. Tismana (Gorj). 17.05.2018 Cântec -sârbă: Geaba mă sculai de noapte
Culeg. Marius -Georgian Bobleagă Orig.: Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
Inf. Victor Argint „Vică”, 68 a.
Acomp. taraful Marian Argint, 33 a.
Preludiu instrumental
I.
|: Geaba mă sculai de noapte,
Că nu le iubii pe toate. 😐
Rămasără supărate
Și fete și măritate,
Nu le potolii pe toate,
Nu le mulțumii pe toate.
păi u-u-u
și iară u
Iubitu ’ mi-a pus capu’,
Eu nu mă las ca dracu’,
Dar cum dracu să mă las,
Văd pe altu’, mi -e necaz -î.
Interludiu instrumental
II.
Așa zîc mândrele mele,
Ce câștig să -mpart cu ele.
Eu lovele nu le dau, mă
Da’ încălțăminte le iau,
Că mi -e rușine cu ele,
Desculțe pă potecele
Și m-am învățat așa
La gagica altuia.
păi u-u-u
și iară u Iubitu ’ mi-a pus capu’,
Eu nu mă las ca dracu’,
Și cum dracu’ să mă las,
Văd pe altu’, mi -e necaz -î.
Interludiu instr umental
III.
Am zis verde, măr mustos,
|: De m -aș face cum am fost, mă 😐
Aș iubi tot ce -i frumos
Dar și -acum cum mă găsesc
Câte una mai iubesc.
Câte una tinerea,
C-așa-mi cere inima
păi u-u-u
și iară u
Iubitu ’ mi-a pus capu’,
Eu nu mă las ca dracu’,
|: Și cum dracu’ să mă las,
Văd pe alții’, mi -e necaz -î. 😐

182 24.
Înreg. Târgu Cărbunești (Gorj). 26.08.2016 Cântec -sârbă: La stejarul după plai
Culeg. Marius -Georgian Bobleagă Orig.: Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
Inf. Mioara Drulă
Acomp. taraful Ion Argint „Macu”, 75 a.
Preludiu instrumental
I.
La stejarul după plai
Pe mândra mi -o așteptai
Așteptai și nu veni, mă
Mă luă somnul și -adormii
Ca să -mi potolesc amaru’,
M-apucai să tai stejaru ’.
Interludiu instrumental
II.
Când dedei cu săcurea,
Pădurea toată striga:
–Stai voinice, nu -l tăia, mă
Nu ne rupe inima,
Nu-l vezi cât e de frumos?
Cum stă -n codru de fălos.
Interludiu instrumental
III.
–Unde stau și puii mei,
Că sunt mici și golășei,
Penele nu le -au crescut, mă
Nu știu unde să mi -i duc,
La toate surorile, măi
Le stricași cuibarele.
Interludiu instrumental IV.
O pasăre rău plângea
Și de voinic se ruga,
–Stai, voinice, nu tăia,
Nu ne rupe inima.
|: – Mă tăiași de la tulpină,
Ce rău ești și fără milă! 😐

183 25.
Înreg. Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj).
12.03.2019 Cânte -sârbă: Hai, mândră, să facem târg
Culeg. Marius -Georgian Bobleagă Orig.: Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
Inf. Magdalena Cidoiu, 76 a.
I.
Hai, mândră, să facem târg
Nu departe, colea -n crâng,
Tu să numeri stelele,
Eu ție mărgelele!
II.
Când mă uit, mândră, la tine,
Parcă -i dracu pus pe tine,
Tremură carnea pă mine
Și nu mai pot fără tine.
III.
Fă, mândră, cum ai putea,
Să-ți muți casa lâng -a mea,
Să te văz totdeauna,
Sara și dimineața.
IV.
Mândră, orchii tăi din cap,
Să mi -i dai că -s buni de leac,
Ochii -s buni de lecuit
Și tu, mândră, de iubit.

184

185 ANEXA I V
EXEMPLE MUZICALE

186

187 I. Colind din casă
12.03.2019 Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
Inf. Magdalena Cidoiu, 76 a.
Trans. Marius -Georgian Bobleagă

188 II.Zorile de dimineață (cântec de nuntă)
17.05.2018 Tismana (Gorj)
Inf. Gabriela Muscurici, 50 a.
Trans. Marius -Georgian Bobleagă

189 III.Mă uitai la răsărit (cântec lung)
21.09.2017 Bolboși -Ohaba (Gorj)
Inf. Magdalena Cidoiu, 74 a.
Trans. Marius -Georgian Bobleagă

190 IV.Săracu ’ popa Mischie
13.03.2019 Pârâu de Pripor -Godinești (Gorj)
Inf. Pimpi Enoiu, 69 a.
Trans. Marius -Georgian Bobleagă
și Florin Ștefan

191 V. De ce n -ai venit aseară
25.05.2017 Tismana (Gorj)
Inf. Steliana Enoiu, 57 a.
Trans. Marius -Georgian Bobleagă

192 VI.La stejarul după plai
27.08.2016 Târgu Cărbunești (Gorj)
Inf. Mioara Drulă
Trans. Marius -Georgian Bobleagă

193 ANEXA V
FOTOGRAFII

194

195 Taraful lui Ion Argint în acțiune. 28 august 2017
„Firma” veche a lăutarului Nicolae Cidoiu „viorist”. 12.03.2019

196 „Firma” tarafului Marian și Vică Argint. 26.11.201 6

197
CUPRINS

Argument ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 3
I. Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 5
1.1. Tematica lucrării. Perspective și abordări ………………………….. ………………………….. …………….. 5
1.2. Limpeziri terminologice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 7
1.3. Repere bibliografice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 9
1.4. Metodologie. Anchete și informatori ………………………….. ………………………….. ………………….. 11
1.5. Anexele. Întocmirea și rostul lor ………………………….. ………………………….. ……………………….. 14
II. Incursiune în trecutul lăutarilor gorjeni ………………………….. ………………………….. ………………. 16
2.1. Constantin Brăiloiu și tarafurile gorjenești ………………………….. ………………………….. ………….. 16
2.2. De la tarafuri la orchestre populare ………………………….. ………………………….. ……………………. 22
III. Lăutarii și lăutăria ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 27
3.1. Profilul sociocultural al lăutarului gorjean ………………………….. ………………………….. ………….. 28
3.2. Despre ucenicie sau cum se deprinde meseria ………………………….. ………………………….. ……… 30
3.3. Criza ucenicilor . Tragedie sau realitate? ………………………….. ………………………….. …………….. 33
3.4. Contracte și remunerații ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 34
3.5. Instrumentele folosite – perspectivă diacronică și de gen ………………………….. ………………….. 37
3.6. Taraful și armonia lăutărească. Execuția în taraf ………………………….. ………………………….. …. 40
3.7. Improvizația – forme de manifestare ………………………….. ………………………….. ………………….. 45
IV. Ocaziile de performare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 47
4.1. Se mai cântă tradițional ? ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 47
4.2. Nunta contemporană vs. taraful tradițional ………………………….. ………………………….. …………. 50
4.3. Dispute identitare – lăutari vs. români ………………………….. ………………………….. ……………….. 52
4.4. Festivalurile locale și conservarea tarafului tradițional ………………………….. ……………………… 55
V. Repertoriul muzical ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 58
5.1. Dinamica repertoriului ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 58
5.2. Săracu popa Mischie sau despre decăderea unui cântec ………………………….. ……………………. 60
5.3. Doina – element de repertoriu viu? ………………………….. ………………………….. ……………………. 62
5.4. Popularitatea cântecului popular și muzica de joc ………………………….. ………………………….. … 65
VI. Considerații finale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 69
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 71

198 Anexa I. Fișele informatorilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 75
Anexa II. Interviuri ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 87
Anexa II I. Transcrieri literare ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 155
Anexa I V. Exemple muzicale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 185
Anexa V. Fotografii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 193