Latura Negativa a Bancii Mondiale
Cuprins
Introducere
Partea I
Prezentarea generală a Băncii Mondiale
Istoria Băncii Mondiale
Structura Grupului Băncii Mondiale
Resursele Băncii Mondiale
Împrumuturile acordate de Banca Mondială
Modul de organizare și funcționare a Băncii Mondiale
Instrumentele de împrumut ale Băncii Mondiale
Relația României cu Grupul Băncii Mondiale
Partea a II-a
Latura negativă a Băncii Mondiale
2.1. Critici generale ale Băncii Mondiale
2.2. Banca Mondială sub influența corporatocrației
2.3. Studiu de caz: Războaiele apei din Bolivia
2.4. Studiu de caz: Banca Mondială și sărăcia lumii
2.5. Studiu de caz: Banca Mondială și corupția
Concluzii
Bibliografie
Introducere
De multe ori unele lucruri simple, idei, locuri, evenimente, oameni, grupuri, poate organizații întregi sunt altfel în realitate decât ele par la prima vedere. Pentru a observa adevărata valoare avem nevoie de timp, de cunoaștere. Doar după analize detaliate recunoaștem fața adevărată așa bine mascată, și de multe ori după un timp îndelungat, comparând obiectivele propuse inițial cu rezultatul primit.
Tema acestei lucrări o reprezintă prezentarea cât mai obiectivă a celei mai mari organizații internaționale din lume, a Băncii Mondiale, începând cu istoria acesteia până în prezent, analizarea rolului și a influenței ei asupra lumii. Am început această lucrare cu o poziție critică, însă am încercat să-mi păstrez obiectivismul, bazându-se exclusiv pe informații autentice. Păstrarea obiectivismului s-a dovedit a fi o provocare serioasă în timpul analizelor unor concepte precum sărăcia, demnitatea și echitabilitatea, care din firea lor sunt subiective. Banca Mondială încearcă de ani de zile să fie recunoscută ca și binefăcătorul săracilor din întreaga lume, sloganul “Visul nostru este o lume fără sărăcie” ne sugerează din plin aceasta. Totuși, pretutindeni pe lume auzim despre mișcări, proteste împotriva acestei organizații. De ce oare așa de mulți oameni sunt în stare să iasă pe străzi, neacceptând legitimitatea băncii și solicitând o schimbare radicală a acesteia?
Obiectivul principal al acestei lucrări este de a analiza evoluția Băncii Mondiale, obiectivele ei, acțiunile întreprinse pentru realizarea obiectivelor și, în final, de a analiza rezultatele, efectele acestor acțiuni.
Partea I
Prezentarea generală a Băncii Mondiale
Istoria Băncii Mondiale
În primele trei săptămâni din iulie 1944 delegați din 44 state s-au întâlnit la Conferința Monetară și Financiară a Națiunilor Unite din Bretton Woods, New Hampshire. Ei au discutat probleme legate de recuperarea Europei de după război, dar și alte probleme monetare, precum ratele de schimb nestabile și problema politicilor protecționiste de schimb.
Prima săptămână a fost consacrată discuțiilor în legătură cu Fondul Monetar Internațional, însă reprezentanții țărilor slab dezvoltate și a țărilor europene a căror economii au suferit în urma războiului erau mult mai interesate în crearea băncii care să ajute reconstrucția și dezvoltarea economică. Din cauza acestor presiuni un grup de oameni a fost desemnat să lucreze pentru a crea această instituție. Creația lor avea ca scop atât acordarea de ajutor pentru reconstrucția țărilor din Europa, cât și sprijinirea dezvoltării statelor slab dezvoltate. Însă care dintre aceste scopuri trebuie să aibă prioritate? Țările slab dezvoltate s-au temut că banca nu va ajunge niciodată să sprijine dezvoltarea, dacă va cădea accent prea mare pe reconsrucție, deci au insistat ca dezvoltarea să fie scopul prioritar. Cu toate acestea, țările care au ajuns să dețină majoritatea acțiunilor aveau alte interese: reconstrucția.
A găsi nume acestei creații s-a dovedit a fi o adevărată provocare. Reprezentanții Marii Britanii s-au gândit ca instituția să poartă numele „Corporația Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare”, sau un alt titlu, dar în nici un caz să nu fie folosită termenul „bancă”. El Salvador a propus „Asociația Internațională de Garantare și de Investiții”. Delegația franceză a preferat „Instituția Financiară Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare”. Oricum ar fi fost „poreclit”, instituția a dus lipsa unor proprietăți elementare care pot fi asociate cu a unei bănci. Ea nu a primit depozite; nu a dat împrumuturi decât guvernelor sau entităților publice sau private pe baza garanției guvernamentale restituire; 80% din capitalul subscris nu a fost plătit, ci a fost folosit ca și fond de garantare împotriva pierderilor; principala ei funcție era garantarea investiției private; împrumuta și garanta împrumuturi numai pentru beneficiari care nu erau capabili să se finanțeze din alte surse în termen rezonabil. Indiferent care dintre titluri ar descrie cel mai fidel funcțiile sale, instituția a devenit cunoscută sub numele Banca Mondială.
Perioada 1945 – 1967
În această perioadă banca a acordat împrumuturi la un nivel relativ scăzut. Conservatorismul fiscal și monitorizarea prudentă a împrumuturilor au fost practici general acceptate de către bancă în această perioadă de început. Personalul băncii a încercat să echilibreze prioritățile legate de acordarea împrumuturilor pentru reconstrucție și dezvoltare pentru a crește încrederea în Bancă, o instituție potrivit pentru investiție.
Președintele băncii, John McCloy a selectat Franța pentru a deveni primul recipient al ajutorului Băncii Mondiale în timp ce alte două proiecte prezentate de Polonia și Chile au fost respinse. Împrumutul însuma 250 milioane dolari, jumătate din suma cerută, și au fost date cu condiții stricte. Banca a monitorizat destinația finală a acestor fonduri, asigurându-se că guvernul francez va prezenta un buget echilibrat și în legătură cu rambursarea împrumuturilor va da prioritate Băncii Mondiale în fața altor creditori. Departamentul de Stat al Statelor Unite au informat Guvernul francez că elementele comuniste din Cabinet trebuiesc îndepărtate. Guvernul s-a conformat cerinței și elementele comuniste din coaliție au fost îndepărtate în 1947. În câteva ore după aceasta împrumutul pentru Franța a fost aprobat.
În primii săi ani de existență, Banca Mondială a fost eclipsată de Planul Marshall. Într-adevăr, țările europene traversau o situație economică, financiară și politică foarte gravă, datorită reconstrucției lente, întrucât instituțiile create la Bretton Woods nu aveau nici vocația și nici resursele pentru a ajuta la reconstrucția țărilor europene. În perioada 1948 – 1951 acestea au fost ajutate de Guvernul american, în cadrul Planului Marshall. Acest plan a fost conceput de Administrația președintelui democrat Harry Truman, sub numele de European Recovery Program și a fost cunoscut ulterior sub numele Secretarului de Stat din acea vreme, Georges Marshall, care a fost însărcinat să-l pună în aplicare. În perioada aprilie 1948 – decembrie 1951, SUA a acordat unui număr de 16 țări europene un ajutor de 12,5 miliarde dolari (odată și jumătate din totalul cotelor-părți ale Fondului Monetar Internațional). Caracterul pragmatic al Planului Marshall va contribui la îndepărtarea Băncii Mondiale de țările din Europa Occidentală care, din această cauza s-au dezinteresat o lungă perioadă de respectiva instituție.
Importanța pe care Planul Marshall a luat-o în Europa distrusă, în Asia prinsă în angrenajul conflictelor regionale, în Africa aflată în febra decolonizării, a limitat acțiunile Băncii Mondiale doar la America Latină, continent ce va rămâne multă vreme câmpul său preferat de acțiune.
În anul 1945 Banca Mondială avea 44 de membri, iar în anul 1950 numărul acestora urcase la 48.
Planul Marshall din 1947 a cauzat modificarea practicilor de împrumutare a băncii. Accentul a fost mutat către țări din afara Europei și până în anii 1968 împrumuturile au fost acordate în primul rând pentru proiecte care ar putea ajuta țara beneficiară să-și plătească înapoi datoria, precum proiecte de porturi, sisteme de transport, aeroporturi, uzine electrice, etc.
Perioada 1968 – 1980
În această perioadă banca a focusat la reducerea sărăciei. Numărul și mărimea împrumuturilor a cunoscut a creștere semnificativă, deoarece spectrul sectoarelor țintă pentru împrumut s-a extins de la infrastructură la servicii sociale și alte sectoare. Majoritatea din aceste schimbări pot fi atribuite noului președinte al băncii, Robert McNamara, care a fost numit în 1968 de către Președintele Statelor Unite, Lyndon B. Johnson. McNamara a introdus un stil de management tehnocratic la bancă, stil pe care a folosit în perioadele când era Ministerul de Apărare al Statelor Unite și Președinte al Ford Motor Company. McNamara a focusat la îmbunătățirea ratelor de alfabetizare, reforme de agricultură și construcția de spitale și școli.
Începând cu anul 1975, mai mult de jumătate din lucrările de cercetare ale Instituției erau focalizate pe subiecte în legătură cu distribuirea veniturilor, ocuparea forței de muncă, populația, dezvoltarea rurală și cea urbană.
A creat un nou sistem de culegere a informațiilor de la țări potențiale de a se împrumuta, sistem care a accelerat procesarea aplicațiilor de împrumut la bancă. Pentru a putea finanța volumul de împrumut crescut, l-a numit pe trezorierul Eugene Rotberg să caute alte surse de capital din afara băncilor de nord care până la acea vreme erau sursele primare de fonduri bancare. Rotberg a utilizat piața globală de obligațiuni pentru a majora semnificativ cantitatea de capital de care banca dispune.
O consecință a acestei perioade a fost creșterea rapidă a datoriei țărilor lumii a treia. În perioada 1976 – 1980, datoria țărilor lumii a treia a crescut cu o rată anuală medie de 20%.
Perioada 1981 – 1989
În 1981 Alden W. Clausen l-a înlocuit pe Robert McNamara ca și Președinte al Băncii Mondiale, după ce a fost numit de Președintele Ronald Reagan. Clausen a înlocuit o mare parte din personalul băncii care erau activi în “era McNamara” și a instituit un nou centru ideologic în bancă. Înlocuirea economistului Hollis Chenery cu Anne Krueger în 1982 a marcat schimbări împortante de politici la bancă. Împrumutarea pentru acoperirea datoriei lumii a treia a marcat în cea mai mare parte perioada 1981-1989.
Politicile de ajustări structurale care au țintit eficientizarea economiile statelor în curs de dezvoltare (în mare parte în defavoarea serviciilor sociale și de sănătate) au caracterizat politica Băncii Mondiale din această perioadă.
UNICEF a reportat la sfârșitul anilor ’80 că aceste politici de ajustări structurale au fost responsabili pentru nivelul scăzut de nutriție, sănătate și educație a zeci de milioane de copii din Asia, Africa și America de Sud.
Perioada 1990 – prezent
În această perioadă politicile Băncii Mondiale s-au schimbat foarte mult, în mare parte ca răspuns pentru criticile mai multor grupuri de oameni. Grupuri pentru mediul înconjurător și organizații neguvernamentale sunt adesea integrate în practicile de împrumutare a băncii, pentru a micșora efectele negative ale erei precedente, care a provocat critici atât de severe. Proiectele băncii îmbrățișează acum explicit obiective “verzi”.
Raportul pentru anul 1990, intitulat “Sărăcia”, constituie o etapă suplimentară a acestui proces. În anul 1992, Banca a publicat un raport asupra dezvoltării în lume, intitulat “Sfidarea dezvoltării”, raport ce marchează începutul unei schimbări în declarațiile instituției. Plecând de la acel raport, problema dezvoltării și a sărăciei au devenit o axă a unei noi retorici ce promovează investiția în “capitalul uman” și în „buna guvernare” și care denunță statele „prădătoare”, fenomenul corupției și efectele cheltuielilor militare și ale războaielor. Pe acest ansamblu se va grefa ulterior și preocuparea privind mediul înconjurător. Atunci va fi întreprins un prim efort statistic: conform estimărilor Băncii Mondiale, 3 miliarde de indivizi, adică jumătate din omenire, trăiesc cu mai puțin de doi dolari pe ziitulat “Sărăcia”, constituie o etapă suplimentară a acestui proces. În anul 1992, Banca a publicat un raport asupra dezvoltării în lume, intitulat “Sfidarea dezvoltării”, raport ce marchează începutul unei schimbări în declarațiile instituției. Plecând de la acel raport, problema dezvoltării și a sărăciei au devenit o axă a unei noi retorici ce promovează investiția în “capitalul uman” și în „buna guvernare” și care denunță statele „prădătoare”, fenomenul corupției și efectele cheltuielilor militare și ale războaielor. Pe acest ansamblu se va grefa ulterior și preocuparea privind mediul înconjurător. Atunci va fi întreprins un prim efort statistic: conform estimărilor Băncii Mondiale, 3 miliarde de indivizi, adică jumătate din omenire, trăiesc cu mai puțin de doi dolari pe zi, iar 40% din aceste persoane trăiesc în țările cu venituri intermediare.
Perioada 1990 – 2000 este marcată de majorarea, în cifre brute și la nivelul veniturilor, a populației atinse de sărăcie. Se constată, între altele, o accentuare a diferențelor între bogați și săraci. Dar aceste tendințe globale disimulează marile diferențe ce privesc rezultatele obținute. Globalizarea și liberalizarea piețelor au scos în evidență necesitatea reorientării fluxului de capitaluri private spre țările în curs de dezvoltare. Dar crizele asiatice și cele latino-americane au demonstrat, de asemenea, pericolul unei prea mari fragilități a capitalurilor. Prevenirea și gestionarea unor astfel de crize trebuie deci să figureze în centrul oricărei noi strategii de luptă contra sărăciei. Tendințele demografice și cele ce privesc evoluția mediului schimbă contextul în care trebuie să se înscrie această nouă strategie și va fi nevoie să se țină cont de ele.
De altfel, se constată schimbări majore în natura și structura „guvernării” în numeroase țări în curs de dezvoltare, deși multe altele cunosc, dimpotrivă, grave conflicte sociale, ba chiar războaie civile.
Conform unui raport publicat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare indicatori ai sărăciei precum volatilitatea financiară, nesiguranța locului de muncă, nesiguranța hranei, crime, amenințări la sănătate, pierderea diversității culturale, dezintegrarea comunităților și degradarea mediului înconjurător au crescut în această perioadă. Cei care suferă cel mai mult din această cauză sunt săracii.
Banca Mondială își axează noua abordare în lupta contra sărăciei pe trei direcții: întărirea capacităților (empowerment), securitate și oportunități. Între altele, se propune un cadru strategic național de luptă contra sărăciei: o concepție globală a sărăciei și a factorilor care o determină trebuie să permită alegerea intervențiilor publice în funcție de impactul acestora asupra sărăciei, precum și de a putea fixa obiectivele, și apoi să se urmărească rezultatele obținute, pe baza proceselor participative.
Obiectivele sunt în număr de trei:
– o politică economică favorabilă dezvoltării și a unei gestionări sănătoase a banilor publici;
– o prioritate bugetară acordată sectoarelor sociale;
– o atenție sporită asupra cheltuielilor militare și asupra problemei guvernării.
Într-un studiu recent privind rolul Africii în secolul XXI, Banca Mondială s-a folosit de aceste noi argumente, interogându-se ce anume a mers și ce anume nu a mers în Africa. Studiul a arătat că sărăcia a sporit, în vreme ce contribuția Africii la economia mondială s-a diminuat. Problema datoriei, conflictele și epidemia de SIDA sunt tot atâtea plăgi suplimentare ce devastează continentul negru. În ceea ce privește Africa, Banca Mondială insistă asupra necesității de a se acționa în următoarele domenii: o bună guvernare, prevenirea conflictelor, investiții în capitalul uman, pe planul educației și al sănătății, ameliorarea competitivității economiilor africane, problema datoriei și a dependenței care, decurgând din aceasta, slăbește instituțiile și valorile africane. Buna guvernare, în opinia Băncii Mondiale include mai multe elemente: responsabilizarea (populațiile sunt libere să folosească așa cum cred de cuviință creditele), abilitarea (crearea capacităților și accesul la cunoștințe) și formularea de reguli de joc clare și corect aplicate (existența unui cadrul reglementar și buna funcționare a justiției). Banca Mondială afirmă că este conștientă de faptul că a dat o prea mare importanță dezechilibrelor contabile. Nu este vorba nici de a diminua programele de dezvoltare și de luptă contra sărăciei, nici de tentativa de a decapita statul Dimpotrivă, trebuie întărit rolul statului, la diferitele sale nivele (central și colectivitățile locale).
Evoluția rolului Băncii Mondiale
Sursa: Liana Meșter, Instituții Financiare Internaționale, Editura Universității din Oradea, 2005, pag. 74
1.2. Structura Grupului Băncii Mondiale
Grupul Băncii Mondiale este o familie formată din cinci organizații internaționale care dau împrumuturi în general pentru țările mai puțin dezvoltate. A început operațiuni în 25 iunie 1946, prima dată acordă împrumut Franței în data de 9 mai 1947, în valoare de 250 milioane de dolari, care, în termeni reali este cea mai mare împrumut acordată vreodată de către bancă.
Grupul Băncii Mondiale, în sens strict, cuprinde:
– Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare – BIRD;
– Asociația Internațională pentru Dezvoltare – AID;
– Societatea Financiară Internațională – SFI, care finanțează proiectele private fără recurs suveran;
– Agenția Multilaterală de Garantare a Investițiilor – AMGI, care oferă investitorilor privați garanții contra riscurilor politice;
– Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor – CIRDI, relative la investiții. care se ocupă cu gestionarea litigiilor între investitorii privați și țările care au primit împrumuturi.
Termenul „Banca Mondială” desemnează în mod obișnuit instituțiile BIRD și AID, care dau împrumuturi guvernelor. Cele două instituții împart aceiași conducere și același personal. Banca Mondială are sediul la Washington – SUA, centre teritoriale în 67 de țări și peste 8000 de salariați. În timp ce BIRD finanțează proiecte în țări cu un venit intermediar (venit anual pe locuitor între 1000 și 5500 USD), AID nu acționează decât în state sărace cu un venit anual pe locuitor mai mic de 925 USD.
Grupul Băncii Mondiale s-a îndepărtat într-un mod relativ de obiectivele sale inițiale, nu numai pentru că s-a adaptat evoluției mediului de afaceri, ci și pentru că a căutat în mod constant, în calitatea sa de instrument administrativ, să-și găsească legitimitatea pe scena internațională.
Activitățile Băncii Mondiale sunt axate pe țările în curs de dezvoltare, în domenii precum dezvoltarea umană, agricultură și dezvoltare rurală, protecția mediului, infrastructură și guvernare. BIRD și IDA oferă împrumuturi cu dobânzi preferențiale pentru țările membre, precum și ajutoare pentru cele mai sărace țări. Împrumuturile pentru proiecte specifice sunt adesea legate de schimbări mai ample de politici în sectorul respectiv. De exemplu, un împrumut pentru a îmbunătăți administrarea mediului de lângă coastă poate fi legată de dezvoltarea de noi instituții pentru mediu la nivel național și local, precum și punerea în aplicare a noilor reglementări pentru a limita poluarea.
Activitățile SFI și AMGI constă în finanțarea investițiilor în sectorul privat, respectiv garantarea investițiilor private.
Banca Internațională
pentru Reconstrucție și Dezvoltare – BIRD
Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare a fost înființată în special pentru a fi un vehicul pentru reconstrucție în Europa și Japonia, după cel de-al doilea război mondial, însă și cu un alt obiectiv de a stimula creșterea economică în țările slab dezvoltate din Africa, Asia și America Latină. Inițial, banca s-a concentrat în principal pe proiecte de infrastructură de scară largă, construind drumuri, aeroporturi, și uzine electrice. Odată cu dezvoltarea Japoniei și a țărilor europene, BIRD s-a focusat în întregime pe țările slab dezvoltate. De la începutul anilor ‘90 BIRD a finanțat state post-socialiste din Europa de Est precum și republicile din fosta Uniune Sovietică.
Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare are astăzi 185 state membre, având, datorită celor trei filiale și organismului său de reglementare a diferendelor, o mare capacitate de intervenție și un câmp vast de acțiune.
Obiectivele BIRD, conform Articolul I. al Statutului Băncii, sunt:
– promovarea dezvoltării prin investiții productive;
– promovarea și catalizarea investițiilor internaționale private;
– promovarea expansiunii echilibrate a schimburilor internaționale pentru ridicarea nivelului bunăstării muncitorilor;
– participarea din punct de vedere financiar la selectarea celor mai utile și mai urgente proiecte;
– optimizarea efectelor economice globale a investițiilor realizate.
Principiul BIRD este simplu. Statele fondatoare au subscris, în funcție de importanța lor economică respectivă, capitalul băncii. Din această valoare, cota-parte a SUA reprezintă aproape o treime. Banca poate transforma propriul său capital în împrumuturi internaționale, acordate întreprinderilor sau statelor a căror proiecte de investiții par sănătoase din punct de vedere economic, dar care nu pot obține credite private la un nivel rezonabil al dobânzilor.
Banca nu acordă atât de multe credite prelevate din capitalul său propriu, cât acordă din împrumuturile pe care le finanțează prin emisiunile de obligații, obligațiile acestea putând fi considerate ca un plasament foarte sigur, întrucât ele sunt garantate de toate statele fondatoare, până la concurența a 100% din cota lor parte. Între altele, banca poate garanta împrumuturi internaționale, contra unei mici prime; dat fiind că banca devine garantul ducerii la bun sfârșit a operațiunii, persoanele particulare sau băncile private pot, pe baza acestui fapt, să-și riște fără teamă capitalurile. Principiul pare simplu. Datorită afluxului de fonduri, țările care iau cu împrumut pot realiza investiții, iar producția lor va crește într-o măsură mai mult decât suficient pentru a servi la acoperirea dobânzilor pentru împrumuturi. Salariile naționale și alte remunerații vor crește datorită aporturilor de capitaluri străine ce vor face astfel să crească produsul național brut.
BIRD împrumută direct țările cu venituri intermediare, adică cele cu un venit anual per locuitor mai mic de 5445 dolari, sau întreprinderilor și altor entității din țară, cu garanție din partea guvernului interesat.
Articolul II al Statutului prevede modalitățile de adeziune la BIRD. Membrii inițiali ai băncii sunt membri FMI care au acceptat să se afilieze la bancă înainte de 31 decembrie 1945. Accesul la bancă a fost deschis și altor membri ai Fondului Monetar Internațional. A fi membru al Fondului este deci o condiție sine qua non pentru a fi membru al băncii. Această clauză implică acceptarea de către candidați a obiectivelor FMl, a obligațiilor ce decurg din aceasta, precum și punerea în acord a legislației lor cu statutul acestuia. Consiliul Guvernatorilor Băncii decide admiterea unei noi țări prin votul majorității opțiunilor exprimate, sub rezerva de a se fi întrunit cvorumul de două treimi din voturile exprimate.
Sunt prevăzute proceduri de retragere, chiar de suspendare, dar până prezent nu a fost pronunțată nici o excludere formală. Excluderea devine automată în cazul în care țara membră este exclusă din FMI, dar gravitatea unei asemenea proceduri a forțat instituțiile interesate să dea dovadă de imaginație pentru a evita să se ajungă la această situație extremă.
Asociația Internațională de Dezvoltare – AID
Asociația Internațională de Dezvoltare este a doua instituție principală a Grupului Băncii Mondiale și are la bază administrația și personalul BIRD-ului. A fost înființată în 1960 ca răspuns la îngrijorarea precum cele mai sărace țări nu-și pot permite dobânzile ridicate ale împrumuturilor date de BIRD. Așadar, AID a fost proiectat în așa fel, să furnizeze credite fără dobândă, cu o perioadă de grație până la 10 ani și durata împrumutului până la 35-40 ani. Numai cele mai sărace țări pot pretinde creditele acordate de AID, numărul acestora în 2005 fiind 137.
Asociația finanțează proiecte în țări cu un venit pe locuitor egal sau inferior sumei de 925 dolari, acordându-le împrumuturi în condiții concesionate.
Împrumuturile acordate de AID sunt dirijate spre proiecte în educația primară, servicii de sănătate de bază, alimentarea cu apă potabilă și igienă, protecția mediului, dezvoltarea mediului pentru a încuraja antreprenoriatul, reforme instituționale și infrastructurale. Aceste proiecte sunt menite să contribuie la creșterea economică, crearea de noi locuri de muncă, creșterea veniturilor și atingerea unor condiții mai bune de viață.
Angajamentele financiare ale AID din 1999 se ridicau la 6.8 miliarde dolari în cadrul a 145 de proiecte (7,5 miliarde dolari și 135 de proiecte în 2002). Ca și BIRD, ea cofinanțează din ce în ce mai multe proiecte cu fonduri ce provin din alte surse. Toate statele membre ale AID sunt obligatoriu membre ale Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Societatea Financiară Internațională – SFI
Societatea Financiară Internațională promovează investiții în sectorul privat al țărilor în curs de dezvoltare pentru a reduce sărăcia și a îmbunătăți viețile oamenilor.
Creată în 1956, este cea mai importantă sursă multilaterală de finanțare pentru proiectele din sectorul privat al lumii.
Promovează dezvoltarea sustenabilă a sectorului privat prin:
finanțarea proiectelor din sectorul privat al lumii;
ajutarea companiilor private în mobilizarea pe piețele financiare internaționale;
asigură asistență tehnică companiilor.
SFI are 181 de membri, care determină politicile acestuia și aprobă împrumuturile. Pentru a fi membru al SFI, o țară trebuie neapărat să fie membru al BIRD. Resursele societății provin din aportul membrilor, dreptul la vot fiind în raport cu acțiunile deținute.
În timp ce BIRD și AID acordă împrumuturi doar cu garanții guvernamentale, SFI finanțează proiecte fără a fi garantate guvernamental. O condiție importantă în aprobarea proiectelor finanțate de SFI este ca proiectul să contribuie la reducerea sărăciei. Pe lângă investiții propriu-zise SFI promovează și proiecte tehnice, menite să dezvolte un climat propice afacerilor.
Următorul tabel prezintă evoluția Societății Financiare Internaționale:
Sursa: http://www.ifc.org/ifcext/about.nsf/Content/50_Year_Timeline, accesat la data de 19.05.2009
Serviciile de consultanță al SFI se concentrează în jurul a 5 teritorii de bază:
acces la finanțări;
mediu propice afacerilor;
sustenabilitate socială și protecția mediului înconjurător;
consultanță în cadrul infrastructurii;
consultanță corporativă.
Recent, mai multe critici au pus sub semnul întrebării sustenabilitatea unor proiecte finanțate de SFI. Societatea a investit 9 milioane dolari în îmbunătățirea unei abatoare din regiunea Amazon, posedată de cea mai mare producătoare de carne de vită din Brazilia, în ciuda protestelor organizațiilor neguvernamentale locale și a organizației pentru protecția mediului înconjurător “Sierra Club”. Ecologiști au criticat de asemenea și alte proiecte finanțate de către SFI.
Agenția Multilaterală de Garantare a Investițiilor – AMGI
Înființată în 1988, Agenția Multilaterală de Garantare a Investițiilor facilitează fluxul capitalurilor private în țările în curs de dezvoltare prin garantarea investițiilor străine împotriva riscurilor necomerciale, printre care exproprierea, război civil sau neconvertibilitatea monedei.
AMGI poate acoperi doar investiții noi, de pildă:
investiții pe loc gol;
contribuții în investiții noi, asociate cu expansiunea, modernizarea sau restructurarea financiară a proiectelor existente;
achiziții care duc la privatizarea întreprinderilor statale.
Spre deosebire de alți asigurători, AMGI este sprijinită de Banca Mondială și de statele membre ale acestuia. În anul fiscal 2008 AMGI a emis pentru garantarea investițiilor 2,1 miliarde de dolari, un record în activitatea organizației.
Centrul Internațional
pentru Reglementarea Diferendelor privind Investițiile – CIRDI
Deși este o organizație independentă, Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor privind Investițiile are legături privilegiate cu Banca Mondială. Crearea sa este rezultatul voinței Băncii Mondiale de a dispune de o instanță independentă de arbitraj, pentru ușurarea muncii personalului băncii, care era din ce în ce mai ocupată cu litigiile tot mai numeroase dintre guverne și investitorii privați. Ca și celelalte instituții ale grupului, CIRDI a fost instituit printr-un tratat multilateral: banca este depozitarul convenției intrate în vigoare în octombrie 1966.
Elementele pe care se bazează Centrul sunt contractele de investiții internaționale, reglementările naționale privind investițiile, precum și tratatele referitoare la investițiile bi- și multilaterale. Misiunea acestei organizații este de mediere și de conciliere, ideea secundară fiind aceea a creării unei instituții dedicate în exclusivitate acestei misiuni, care va ajuta la promovarea creșterii fluxului internațional de investiții.
Inițial, CIRDI se ocupa în exclusivitate de reglementarea diferendelor dintre statele membre și cetățenii unui stat membru, semnatari ai convenției. Recurgerea la CIRDI pentru conciliere sau arbitraj este absolut voluntară, în schimb, din momentul în care cele două părți s-au implicat, nici una din ele nu poate renunța în mod unilateral la arbitrajul CIRDI. În plus, toate statele semnatare ale convenției, chiar dacă nu sunt parte a unui diferend, trebuie să recunoască și să aplice deciziile în materie de arbitraj ale Centrului. Din 1978 competențele acestuia s-au extins. De la acea dată, Centrul dispune de un “mecanism suplimentar”, ansamblu de reguli ce îi permit să intervină în anumite cazuri care nu intră sub incidența convenției, în special, poate interveni în procedurile de conciliere și de arbitraj în cazul diferendelor ce pun în cauză un stat sau un investitor dintr-un stat care nu a semnat convenția. Aceste reguli permit ca CIRDI să fie solicitat pentru a realiza analize.
În afară de CIRDI, principalii actori în domeniul arbitrajului internațional sunt: Comisia Națiunilor Unite pentru Dreptul Comerțului Internațional – CNUDCI, Camera de Comerț Internațional – CCI. American Arbitration Association – AAA, și International Bar Association – IBA. Prevederile tratatelor bi- și multilaterale au avut un impact considerabil asupra numărului de cauze de care se ocupă CIRDI, numărul acestora dublându-se în ultimii cinci ani. Complementar activității de reglementare a diferendelor, CIRDI desfășoară și o activitate de cercetare, de consiliere, si de difuzare de informații privind arbitrajul internațional.
La începutul secolului al XXI-lea, odată cu proliferarea acordurilor bilaterale de investiții, volumul cazurilor CIRDI a crescut substanțial. La data de 30 martie 2007, CIRDI a înregistrat 263 cazuri, dintre care mai mult de 30 au fost suspendate împotriva Argentinei. Criza economică din Argentina la sfârșitul anilor ’90 și măsurile guvernamentale care au urmărit aceasta au avut drept consecință întocmirea proceselor împotriva Argentinei de către numeroase investitori străini. Bolivia, Nicaragua, Ecuadorul și Venezuela au anunțat intenția lor de a se retrage din CIRDI.
Activitatea Grupului Băncii Mondiale până în anul 2006
Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare – BIRD:
înființat în 1945;
are 185 state membri;
împrumuturi acordate în 2006: 14,1 miliarde dolari pentru 112 de proiecte noi în 33 de țări;
total împrumuturi: 420,2 miliarde dolari.
Asociația Internațională pentru Dezvoltare – AID:
înființat în 1960;
are 165 state membre;
împrumuturi acordate în 2006: 9,5 miliarde dolari pentru 167 de proiecte noi în 59 de țări;
total împrumuturi: 170 miliarde dolari.
Societatea Financiară Internațională – SFI:
înființat în 1956;
are 178 state membre;
angajamente în 2006: 6,7 miliarde dolari pentru 284 de proiecte noi în 66 de țări;
portofoliul angajat: 21,6 miliare dolari.
Agenția Multilaterală de Garantare a Investițiilor – AMGI:
înființat în 1988;
are 167 state membre;
garanții emise în 2006: 1,3 miliarde dolari;
total garanții emise: 16 miliarde dolari.
Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor – CIRDI:
înființat în 1966;
are 143 state membre;
cazuri înregistrate în 2006: 26;
total cazuri înregistrate: 210.
Resursele Băncii Mondiale
Resursele băncii provin din contribuția acționarilor și din împrumuturi de pe piețele internaționale de capital. Resursele împrumutate reprezintă principala resursă a băncii. Ele reprezintă 85% din totalul resurselor și în mare parte îmbracă forma de obligațiuni pe termen mediu și lung și de plasamente particulare de titluri la guverne, bănci centrale și bănci comerciale. Contribuția acționarilor joacă un rol secundar. La dispoziția băncii se află numai o mică parte vărsată (sub 10%).
Componentele Băncii Mondiale dispun de o bază de acționari potențiali identici. Membrii AID, SFI și AMGI formează subansambluri ale acționariatului BIRD. Adeziunea la bancă obligă statul membru să subscrie părți din capital.
Din capitalul Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare a fost vărsată efectiv de statele membre doar o fracțiune limitată: capitalul rămas nevărsat constituie o garanție pentru a permite BIRD să se împrumute, pentru resursele sale, de pe piețele financiare. În prezent, principalele resurse ale băncii provin de pe piețele financiare și din veniturile plasamentelor sale.
Inițial, capitalul social al băncii era exprimat în dolari, cu titlul și valoarea de la 1 iulie 1944. Ca urmare a abandonării convertibilității dolarului, Fondul Monetar Internațional a pus în vigoare dispozițiile celui de al doilea amendament al statutului său. Întrucât aurul nu mai era etalonul unui sistem monetar internațional ce trebuia să funcționeze fără parități fixe, a devenit imposibil calcularea valorii actualizate a capitalului social al băncii față de valoarea de la 1 iulie 1944. La 14 octombrie 1986, administratorii au decis ca începând cu data de 30 iunie 1987 și până când dispozițiile corespunzătoare din statut vor fi amendate, orice referință la dolarul american din 1944 trebuia de-acum încolo să fie înțeleasă ca reprezentând dreptul special de tragere.
De atunci, fiecare parte a capitalului social are o parte nominală de 100.000 DST din 1974, evaluată la paritatea de 1,20635 dolari/DST din 1974. Numărul părților nominale autorizate a evoluat considerabil. Numărul de părți subscrise de o anumită țară este ajustat periodic, ținându-se cont de statutul și de ponderea sa economică internațională, pentru a menține un echilibru al puterilor între statele care își numesc administratorii și statele care își aleg administratorii, deoarece subscrierea părților determină numărul de voturi de care o țară se poate prevala.
Banca Mondială este guvernată de patru consilii de directori executivi, fiecare consiliu reprezentând unul dintre BIRD, AID, SFI și AMGI. Aceste consilii sunt alcătuite din 5 directori numite în funcție – reprezentând țările “donatoare” – și 19 directori aleși prin vot – reprezentând grupuri de țări. În practică fiecare consiliu este alcătuită din același grup de 24 directori, care este responsabilă pentru “operațiuni generale”, precum aprobarea deciziilor de împrumutare sau selectarea președintelui băncii. Dreptul la vot a directorilor din consilii nu este egală, aceasta fiind determinată în mare parte de contribuția țării pe care o reprezentă fiecare director.
Prin tradiție, deciziile sunt luate în general prin consens. Prin convenții istorice și structurale, majoritatea influenței este deținută de cele 5 state donatoare majore (SUA, Japonia, , Marea Britanie și Franța). În anul 2007, aceste cinci țări au deținut împreună 37,30, respectiv 38,92% din drepturile de vot al consiliilor BIRD, respective AID.
Tot prin tradiție, președintele băncii, care este selectată de consilii, trebuie să fie un american.
Drepturile de vot al directorilor executivi ai BIRD și AID, anul 2007:
Sursa: Catherine Weaver, Hipocrisy Trap: The World Bank and the poverty of reform, Editura Princeton University Press, 2008, pag. 48
Statele nu depun totalitatea subscripției lor. Doar 20% din capitalul subscris trebuie vărsat, cele 80 procente rămase putând fi solicitate oricând de Banca Mondială pentru a face față, la nevoie, rambursării împrumuturilor sau garanțiilor. Prezența unui capital subscris dar nevărsat are drept scop să dea încredere piețelor financiare și să permită băncii să ia împrumuturi la costuri mai mici. Nu este vorba, pentru Banca Mondială, de a înlocui împrumuturile sale cu cele din sectorul privat, ci de a acționa atunci când cel care solicită împrumutul este incapabil să obțină un împrumut care să provină din sectorul privat, în condiții rezonabile față de condițiile pieței financiare. Banca Mondială trebuie să se asigure de rentabilitatea proiectului finanțat și deci și de capacitatea celui care ia împrumutul de a rambursa împrumutul pe care i-l acordă. Banca trebuie, de asemenea, să verifice dacă acea investiție contribuie la dezvoltarea țării respective și dacă necesită o finanțare în devize.
Structura financiară concepută pentru Banca Mondială este deci, în mod bizar, diferită de cea a Fondului Monetar Internațional: Fondul este o construcție originală ce funcționează ca o punere în comun a devizelor pe care statele membre le pot lua temporar cu împrumut pentru a slăbi presiunile financiare externe la care sunt supuse, în vreme ce Banca Mondială are o structură mai clasică, de agent comercial însărcinat să acorde împrumuturi pe termen scurt sau lung, finanțându-se cu ajutorul împrumuturilor de pe piața de capital; Fondul trebuie să dea credite pe termen scurt, destinate redresării balanței de plăți, în vreme ce Banca Mondială trebuie să se angajeze în acțiuni de ajutorare pe termen lung a proiectelor de investiții.
Împrumuturile acordate de Banca Mondială
Finanțările Băncii Mondiale vizează proiecte de dezvoltare economică, care nu găsesc finanțare privată, în condiții satisfăcătoare. De regulă, Banca oferă finanțare externă, în valută, cu condiția ca țara respectivă să finanțeze din resurse proprii componenta internă a proiectului. Creditele sunt acordate guvernului sau cu garanție guvernamentală. Au scadențe de 10 – 15 ani și perioade de grație de 3-5 ani. În cazul AID condițiile sunt mai generoase: până la 40 ani scadență și maximum 10 ani perioadă de grație. În anul 2001, BIRD a acordat credite în valoare de 10,5 miliarde iar AID 6,8 miliarde dolari. Creditele nu sunt garantate de guverne.
Structura pe regiuni a creditelor Băncii Mondiale în anul 2006:
Sursa: http://siteresources.worldbank.org/INTGDF2007/Images/3763068-1180107092499/slide5-lg.gif, accesat la data de 22.05.2009
Pentru a finanța majoritatea operațiunilor sale, Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare se împrumută pe piețele mondiale. Costul inerent al concesionalității finanțărilor Asociației Internaționale de Dezvoltare este acoperită prin contribuțiile țărilor bogate, acționare ale băncii. În timp, sursele de finanțare s-au diversificat. La capitalul BIRD, SFI, AMGI, la resursele subscrise odată cu dotarea AID, s-au adăugat deci varii operațiuni de împrumuturi, diversificate în funcție de monedă, de piețe sau de cei ce dau împrumuturi, de scadențe, de ratele dobânzii, utilizând tehnici de dezmembrământ al caracteristicilor unui împrumut.
În afară de împrumuturi pe termen scurt (conturi ale băncilor centrale, programe de bonuri cu prime, formule experimentale), se pot distinge trei mari categorii de împrumuturi:
– subscripțiile publice pe termen mediu și lung;
– plasamente pe termen mediu și lung la băncile centrale și în titluri de stat;
– alte plasamente pe termen mediu și lung constituite din împrumuturi sau din diverse emisiuni de bonuri sau de obligațiuni.
Anii 2000 și 2002 au fost marcați de creșterea foarte mare a plăților Băncii Mondiale, legate de împrumuturile de ajustare. Creșterea mai modestă a plăților globale a dus la o scădere considerabilă a plăților consacrate proiectelor de investiții care sunt, în 2000, de 14 miliarde dolari.
Împrumuturi BIRD și credite AID în 2005:
Sursa: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/en/8/82/2005IBRD_loans_and_IDA_credits.PNG, accesat la data de 25.05.2009
Ca asociație, din punct de vedere tehnic, Asociația Internațională pentru Dezvoltare nu are capital social materializat prin părți. Asociația „trăiește” din subscripții și contribuții ale țărilor membre. Având în vedere distribuirea numărului de voturi în cadrul organelor de gestionare strategică ale AID, membrii sunt repartizați în două grupe. Membrii primei grupe fac vărsămintele în monedă liber convertibilă, utilizabilă, și care poate fi schimbată de Asociație în cadrul activităților sale. Aici sunt incluse în special marile țări industrializate, cărora li se adaugă Africa de Sud, Rusia, Emiratele Arabe Unite și Kuweit. Membrii celei de-a doua grupe fac vărsămintele a 10% din subscripția lor inițială în monedă liber convertibilă, iar restul de 90% rămas, precum și toate celelalte subscripții și contribuții, în moneda proprie sau în monedă liber convertibilă. Fondurile vărsate de aceste țări sunt utilizabile numai pentru a finanța proiecte localizate pe teritoriul membrului în cauză, cu excepția unui acord între țara respectivă și Asociația Internațională pentru Dezvoltare.
Aceste fonduri reprezintă 90% din totalul resurselor AID. Oferite în mod gratuit, pentru că sunt asimilabile subvențiilor pentru investiții finanțate de bugetele naționale, fondurile pot fi utilizate pentru credite fără dobândă acordate celor mai săraci membri. De altfel, BIRD poate dota AID cu resurse prelevate din beneficii. Datorită extinderii acoperirii sale geografice, a conștientizării crescânde a urgenței nevoilor nesatisfăcute și de modalitățile de rambursare a creditelor sale, Asociația a trebuit, în mai multe rânduri, să facă apel la statele membre pentru a-și majora resursele.
Din punct de vedere juridic, Societatea Financiară Internațională este independentă față de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, finanțarea operațiunilor sale fiind asigurată, în parte, prin împrumuturi luate de pe piețele financiare. Ca și în cazul BIRD, Societatea dispune de propriul său capital, vărsat în totalitate de acționarii săi: capitalul eliberat al SFI era la 30 iunie 2002 de 2,3 miliarde dolari. Calitatea excepțională a acționarilor săi conferă SFI, ca și BIRD, o notare AAA din partea agențiilor internaționale. Datorită acestei calități financiare, Societatea este în măsură să pună la dispoziție împrumuturi de fonduri la cel mai mic preț.
Capitalul Agenției Multilaterale de Garantare a Investițiilor, ca și cel al BIRD, este compus dintr-o parte la care se poate face apel și dintr-o parte efectiv vărsată: capitalul subscris se ridică în prezent la aproape 2,2 miliarde dolari.
Modul de organizare și funcționare a Băncii Mondiale
Organele de conducere
În ceea ce privește conducerea Băncii Mondiale, autoritatea supremă este Consiliul Guvernatorilor ce cuprinde câte un guvernator și un membru supleant din fiecare țară. Puterea de decizie în cadrul Băncii Mondiale aparține membrilor acționari. Fiecare stat desemnează un guvernator și un guvernator supleant, însărcinați să-și asume această responsabilitate. Consiliul Guvernatorilor este similar unei Adunări Generale a Acționarilor. Guvernatorii, în general miniștri de finanțe sau ai planificării, au puterea de a admite și de a suspenda membri, de a majora sau diminua capitalul social, de a distribui venitul net asimilabil beneficiilor, de a înceta activitățile Băncii Mondiale, de a interpreta statutul și de a încheia acorduri cu alte organisme internaționale.
De obicei, Guvernatorii se întrunesc o dată pe an, cu ocazia Adunării anuale a băncii, în toamnă. Adunările extraordinare pot avea loc la cererea a cinci state membre sau a unui număr de state ce reprezintă un sfert din voturile atribuite. Dacă administratorii consideră că este urgent, se poate, de asemenea, vota fără reuniune conform unor proceduri și tehnici de comunicare stabilite de Administratori.
Pentru România, guvernator este ministrul finanțelor publice, iar secretarul de stat care răspunde de relațiile cu Banca Mondială este supleantul său.
Întrucât miniștrii se întâlnesc doar o dată pe an, ei deleagă majoritatea – puterilor lor de guvernatori către Consiliul Administratorilor. Fiecare stat membru al grupului Băncii Mondiale este reprezentat, la sediul băncii de la Washington de un Administrator. Cei cinci acționari principali – Germania, Statele Unite, Franța, Japonia și Marea Britanie – numesc fiecare câte un administrator, celelalte state fiind reprezentate de 19 administratori aleși de ceilalți membri repartizați în grupe de țări (circumscripții). Unele grupe nu cuprind decât o țară, ca în cazul Arabiei Saudite, al Chinei și al Federației Ruse.
De obicei, cei 24 de administratori se reunesc de două ori pe săptămână pentru a superviza activitățile băncii, mai ales pentru a aproba operațiunile de împrumut sau de garantare, noile politici, bugetul administrativ, strategia de asistență pentru țările membre, precum și deciziile privind împrumuturile sau aspecte financiare.
Președintele este cel care imprimă băncii și celorlalte instituții pe care le conduce ipso facto, dinamismul indispensabil, jucând, în toate accepțiunile cuvântului, rolul unui conducător. Tradiția cere ca președintele să fie un cetățean al principalului acționar al băncii, adică al Statelor Unite. Ales pentru un mandat de cinci ani, ce poate fi reînnoit de administratori, în virtutea articolului 5 al statutului, el prezidează întrunirile administratorilor și este răspunzător față de conducerea generală a Băncii Mondiale. El nu este chemat să voteze, pentru a face să se încline balanța, decât în cazul unui scrutin formal, ce ar avea ca rezultat un balotaj. El asigură unitatea grupului Băncii Mondiale, conducând de asemenea AID, SFI și AMGI, cu toate că ultimele două instituții dispun de servicii și de bugete distincte de cele ale Băncii Mondiale.
Începând din 1 iulie 2007, Robert Bruce Zoellick este cel de al unsprezecelea președinte al grupului Băncii Mondiale, înlocuindu-l pe predecesorul său, Paul Wolfowitz, cu mandat între anii 2005 – 2007.
Sediul grupului Băncii se află la Washington, unde lucrează cca. 70% din personalul total al Băncii. Cealaltă parte a personalului lucrează în cele 109 oficii delegate, banca având în total 9000 de salariați care lucrează la punerea în aplicare a proiectelor.
Organizarea băncii poate fi schematizată sub forma a două tipuri distincte de rețele: rețele tematice și rețele geografice. Majoritatea personalului este concentrat în rețelele geografice. Există patru teme majore ce grupează sectoarele de intervenție ale băncii. Fiecare temă are între trei și cinci sectoare de intervenție. Sectoarele se numesc “Sector Management Unit” (SMU). Rețelele geografice sunt divizate în 6 regiuni, fiecare din aceste regiuni fiind la rândul ei divizată în unități operaționale, “Country Management Unit” (CMU), girate de echipe pe țară. Fiecare birou regional este condus de un vicepreședinte, în cadrul fiecărui birou regional funcționează mai multe departamente geografice care constituie subregiuni mai mici, fiecare sub autoritatea unui director care supervizează între patru și șase grupe: grupele de operațiuni pe țară, grupele sectoriale (agricultură, industrie, energie, infrastructură, mediu înconjurător, resurse umane, sectorul financiar), departamentul tehnic care organizează el însuși grupele tehnice care sunt puse în serviciul grupelor geografice, în funcție de necesitățile lor.
În fiecare din cele șase regiuni ale Băncii Mondiale, un Regional Procurement Advisor (RPA) urmărește procedurile apelurilor de ofertă către întreprinderi, întreprinderile care au probleme în ceea ce privește încheierea contractelor pentru proiectele finanțate de Banca Mondială trebuie să se adreseze prioritar RPA.
Asociația Internațională pentru Dezvoltare, Societatea Financiară Internațională și Agenția Multilaterală de Garanție a Investițiilor au același Consiliu de Administrație, care este condus de președintele Băncii Mondiale.
Organizarea Centrului Internațional de Reglementare a Diferendelor privind Investiții este simplă: dispune de un secretariat și de un Consiliu Administrativ. Consiliul Administrativ, instanță supremă a CIRDI, este condus de președintele Băncii Mondiale, iar membrii Consiliului, cu excepția cazului în care statul în cauză dispune altfel, sunt de facto guvernatorii băncii. Reuniunile anuale ale CIRDI au loc simultan cu cele ale băncii. Centrul alege odată la șase ani un Secretar general, care este de asemenea vicepreședinte al Băncii Mondiale.
Instrumentele de împrumut ale Băncii Mondiale
Prin două din cele cinci componente ale sale, BIRD și AID, Banca Mondială nu a încetat să-și extindă gama instrumentelor financiare pe care este calificată să le mobilizeze. Acestor acțiuni financiare li se adaugă misiuni speciale, încredințate de statele membre, cum ar fi de exemplu supravegherea din punct de vedere financiar a Fondului Mondial pentru Mediul înconjurător.
Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare a pus la punct o mare varietate de instrumente de împrumut, care pot fi clasate în două mari categorii: proiectele de investiții și programele de ajustare care vizează asistarea țărilor membre în punerea în practică a reformelor economice, financiare și structurale.
Împrumuturile acordate pentru proiectele de investiții sunt, din punct de vedere istoric, cele mai importante pentru bancă. Finanțarea marilor infrastructuri ține de acest tip de operațiuni, în ultimele două decenii. Banca Mondială a dezvoltat mecanismul împrumuturilor de ajustare cu caracter general, sub forma de ajutorare la finanțarea de către stat pentru a susține un ansamblu de reforme într-un anumit sector (transporturi, educație, sănătate, finanțe, etc.). În prezent, BIRD este principala sursă de fonduri la nivel mondial în domeniul sănătății. Banca Mondială acordă anual guvernelor împrumuturi între 20-25 miliarde dolari pentru finanțarea proiectelor și a operațiunilor de ajustare. Banca Mondială își împrumută membrii cu fonduri de patru ori mai mari decât cele acordate de FMI. Între crearea sa în 1945 și 2006, BIRD a aprobat împrumuturi în valoare totală de 420,2 miliarde dolari.
La începutul secolului al XXI-lea, cei mai importanți beneficiari ai împrumuturilor BIRD au fost marile țări emergente sau aliate în tranziție: Argentina, Indonezia, China, Coreea de Sud, Rusia. Banca ține pentru fiecare din împrumuturi tabele ad hoc ale scadențelor, încorporând amânările amortizărilor, pentru a verifica dacă plățile sunt făcute la timp și conform modalităților convenite.
Împrumuturile oferite de Banca Mondială pot fi de două categorii: împrumuturi pentru investiții și împrumuturi pentru politici de dezvoltare. Împrumuturile pentru investiții oferă suport pentru proiectele de dezvoltare economică și socială, iar a doua categorie de împrumuturi furnizează instant finanțări pentru a sprijini politicile și reformele instituționale ale statelor. În timp ce BIRD oferă împrumuturi cu dobânzi relativ reduse, creditele AID sunt fără dobânzi. AID de asemenea oferă donații pentru a facilita proiectele de dezvoltare prin încurajarea inovației, a cooperării între organizații și participarea beneficiarilor locali în proiecte.
Donațiile AID sunt folosite în general pentru:
a ușura povara datoriei țărilor cele mai îndatorate și cele mai sărace;
îmbunătățirea igienei și a accesului la apă potabilă;
susținerea vaccinării și a programelor pentru imunizare împotriva bolilor contagioase;
lupta împotriva virusului HIV;
susținerea organizațiilor sociale civile;
crearea inițiativelor pentru reducerea gazelor cu efect de seră.
Pe lângă finanțarea propriu-zisă, banca oferă și servicii de asistență tehnică pentru a facilita implementarea reformelor economice și sociale, de care au nevoie țările slab dezvoltate.
Clasificarea instrumentelor de împrumut al Băncii Mondiale:
Împrumuturi acordate pentru investiții
BIRD utilizează mai multe instrumente pentru a susține activitățile de investiții, fie că acestea fac obiectul unui proiect specific, fie că se înscriu într-un program de investiții. Pot fi menționate următoarele instrumente:
împrumuturile pentru investiții specifice prin care se finanțează fie crearea de active productive sau infrastructuri economice, fie refacerea lor pentru a le permite funcționarea la întreaga capacitate;
împrumuturile sectoriale pentru investiții și pentru întreținere cu rolul de a face să concorde investițiile, politicile și rezultatele unui sector sau a unui subsector cu prioritățile economice predefinite;
împrumuturile pentru intermediari financiari au ca obiect promovarea dezvoltării instituțiilor financiare, asigurând fonduri intermediarilor, fonduri ce vor fi folosite pentru operațiunile lor generale de creditare sau pentru dezvoltarea unor anumite sectoare sau subsectoare, într-un mediu concurențial;
împrumuturile de urgență pentru o țară sinistrată au ca scop să ajute țările ale căror economii au fost grav perturbate de o criză majoră (războaie, tulburări civile, catastrofe naturale etc.) să-și restaureze activele și productivitatea;
împrumuturile pentru asistență tehnică trebuie să permită întărirea mijloacelor de acțiune a entităților responsabile cu politicile publice, cu strategiile și cu reformele instituționale în domenii cum ar fi reforma și privatizarea întreprinderilor publice, reforma funcției publice și a sistemului judiciar, gestiunea bugetelor publice și elaborarea politicii economice.
BIRD a pus la punct o serie de noi instrumente de împrumut:
împrumuturi pentru dezvoltarea cunoștințelor și pentru inovații, prin care se finanțează mici programe a căror execuție este important a se realiza în cel mai scurt timp, pentru a întări capacitățile, pentru a explora inițiativele promițătoare, sau pentru a testa și perfecționa modele locale înainte de aplicarea acestora pe scară largă. Valoarea acestor împrumuturi este mică, de maximum 5 milioane dolari. Aprobarea acordării lor depinde de direcția băncii, și nu de administratori.
împrumuturi – programe evolutive, prin care se asigură finanțarea unui program de dezvoltare pe termen lung printr-o serie de împrumuturi succesive. Decizia de acordare a unui nou împrumut este luată pe baza rezultatelor obținute în legătură cu punctele de reper și a indicatorilor conveniți, după examinarea periodică și evaluarea progreselor realizate, și de evoluția necesităților. Aprobarea ansamblului programului pe termen lung și a primului împrumut este de competența administratorilor, dar împrumuturile următoare sunt aprobate de direcția BIRD, sub supravegherea administratorilor.
Împrumuturi pentru ajustări
Sunt de mai multe feluri:
împrumuturile pentru ajustare structurală vizează susținerea reformelor determinate ale politicilor în domeniul public și a cadrului instituțional. Aceste împrumuturi sunt subordonate încheierii unui acord privind un cadru macroeconomic satisfăcător și un program guvernamental a cărui evoluție poate fi controlată conform unui calendar convenit anterior cu Banca.
împrumuturile pentru ajustare sectorială susțin vaste reforme ale politicii în domeniul public și din cadrul instituțional al sectoarelor prioritare. Și aceste împrumuturi sunt subordonate acelorași condiții ca și împrumuturile pentru ajustare structurală.
împrumuturile pentru reabilitare au rolul de a susține aplicarea reformelor angajate de guverne pentru ajutorarea sectorului public, în acest scop sunt procurate devizele necesare repunerii în funcție a infrastructurilor și a echipamentelor productive de o importanță crucială.
împrumuturile pentru reducerea riscului și a serviciului datoriei sunt destinate ajutorării țărilor foarte îndatorate și care pot fi admise să acceadă la aceste împrumuturi prin finanțarea unei operațiuni agreate de reducere a datoriei lor comerciale – pentru a reduce nivelul datoriei acestor țări la un nivel pe care economia lor îl poate suporta.
La data de 22 octombrie 1989, Consiliul de Administrație a aprobat crearea a două noi instrumente financiare pentru a ajuta țările afectate de criza financiară internațională să facă față unor nevoi excepționale și să poată începe imediat reforme structurale: este vorba de împrumuturi de ajustare structurală programată și de împrumuturi speciale de ajustare structurală.
România a beneficiat recent de aceste instrumente în urma împrumutului contractat cu BIRD în luna martie 2005 pentru ajustare programată structurală a economiei, în valoare de 123 milioane euro, care a fost tras integral.
Începând cu anul 1994, Banca Mondială, prin instituțiile sale BIRD și AID, a pus la punct un produs de acoperire a riscurilor politice care pot interveni ca o completare și în coordonare cu acțiunile AMGI și ale SFI. Aceste garanții se adresează particularilor care oferă împrumuturi și vizează cel mai adesea proiecte de infrastructuri. Aceste operațiuni solicită mize mari, prezintă riscuri politice majore și, pentru a fi viabile, au nevoie să fie finanțate cu fonduri pe termen lung. Aceste garanții permit ridicarea capitalurilor private, făcând să acționeze rolul catalizator al BIRD în prezent, aceste garanții suni de două tipuri:
garanții parțiale de riscuri suverane, pentru a acoperi riscul de neplată a serviciului garanției și se limitează la angajamentele luate de stat;
garanții parțiale de risc de credit ce vizează proiectele sectorului privat pentru care este absolut obligatoriu să se obțină scadențe mai lungi.
Instrumentele de asistență tehnică și de formare a cadrelor
Institutul pentru Dezvoltare Economică (IDE), numit și “Institutul Băncii”, principalul instrument al asistenței tehnice furnizate de Banca Mondială, a fost creat în anul 1955. Este vorba de un centru de instruire și de perfecționare a funcționarilor din țările membre care trebuie să lucreze pe probleme de dezvoltare. Obiectul său de activitate constă în transferul cunoștințelor tehnice sau practice în materie de economie a dezvoltării.
Instrumentele de luptă contra sărăciei
Banca Mondială a decis alegerea intervențiilor publice, care au impactul maxim asupra sărăciei: este necesar ca intervențiile să fie clasate în ordinea priorităților, în special trebuie redusă sărăcia în termeni de venituri prin sporirea oportunităților economice pentru cei săraci (dezvoltarea pe baze largi, reducerea barierelor, etc.), prin ameliorarea capacităților și prin asigurarea de servicii esențiale. Este clar că abordările multisectoriale sunt cheia îmbunătățirii rezultatelor în domeniul luptei contra sărăciei, în plus, este necesară creșterea responsabilității și a participării: de o parte, există o strânsă legătură de la cauză la efect între ameliorarea guvernării și cea a rezultatelor pe planul dezvoltării; pe de altă parte, trebuie, în mod special, să fie introduse programe de educație și de luptă contra discriminării. În fine, este important să fie garantată securitatea și să fie redusă vulnerabilitatea celor săraci: bunurile (cum ar fi pământul, vitele sau economiile) sunt inima strategiei gestionării riscurilor.
Banca și-a asumat ca misiune fixarea obiectivelor și urmărirea rezultatelor obținute pe baza proceselor participative. Obiectivele dezvoltării internaționale constituie un bun punct de plecare, fiind utile în contextul general pe termen lung. În toate cazurile este recomandabil să fie utilizat pragul național de sărăcie, precum și indicatorii de sănătate și de educație a căror pertinență trebuie să fie în funcție de fiecare țară. Trebuie ținut cont de constrângerile în materie de resurse și, în măsura posibilului, să se determine repartiția între diferitele grupe socio-economice din interiorul țării. Obiectivele trebuie să fie fixate și urmărite apoi după un proces participativ: consultarea și însușirea sunt elemente-cheie ale acestui program. Participarea organizațiilor neguvernamentale poate lua diverse forme, dar trebuie avut grijă ca ele să fie cu adevărat reprezentative pentru comunitățile sărace.
Evaluările impactului ajutorului internațional au scos în evidență învățăminte importante, în primul rând, faptul că finanțarea externă este în mod deosebit eficace atunci când țara în cauză are politici și instituții solide, cum ar fi o bună guvernare și procese participative, în al doilea rând, cei ce oferă fonduri insistă astăzi asupra faptului că guvernul țării trebuie să conducă operațiunile, dacă se dorește să se obțină o condiționalitate performantă.
Relația României cu Grupul Băncii Mondiale
România este membră a Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare din 1972, a Societății Financiare Internaționale din 1990 și a Agenției Multilaterale pentru Garantarea Investițiilor din 1992. Activitatea Grupului Băncii Mondiale în România a început în anul 1991 și cuprinde atât programe și proiecte publice, finanțate de către Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare prin împrumuturi acordate direct statului, prin Ministerul Finanțelor Publice, cât și proiecte private, fără garanție de stat, prin sprijinul acordat de către Societatea Financiară Internațională și Agenția Multilaterală de Garantare a Investițiilor.
Banca Mondială este un partener important al României în procesul de dezvoltare. Din 1991, BIRD a aprobat operațiuni finanțate în România, cu un total al angajamentelor de aproximativ 4,2 miliarde dolari, ceea ce înseamnă peste 40% din totalul împrumuturilor externe contractate de România. În prezent, portofoliul Băncii în România cuprinde 27 de operațiuni în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari și acoperă sectoarele cele mai importante ale economiei.
Ultimele două acorduri de împrumut ale Băncii, semnate pe data de 16 noiembrie 2004, însumează 275 milioane dolari, fiind destinate dezvoltării transportului rutier și feroviar și, respectiv, susținerii dezvoltării agriculturii.
Portofoliul de proiecte al Băncii Mondiale în România este unul dintre cele mai mari din regiunea Europa și Asia Centrală. Programul de împrumut pentru perioada 2004 – 2005 a cumulat 850 milioane dolari.
Societatea Financiară Internațională a aprobat o serie de investiții în sectorul comunicațiilor, a infrastructurii, a industriei sau în sectorul sănătății, sprijinind în același timp dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, precum și a sectorului bancar din România. Cea mai importantă investiție a SFI în sectorul bancar din România constă în acordarea unui împrumut în valoare de 75 milioane dolari Băncii Comerciale Române și participarea la privatizarea BCR, prin achiziționarea unui pachet de 25% din acțiuni, împreună cu BERD.
România face parte din grupul pilot al țărilor participante la inițiativa Băncii Mondiale denumită Cadrul general de dezvoltare (Comprehensive Development Framework – CDF). Principiile CDF sunt dezvoltarea pe termen lung, dezvoltarea participativă, parteneriatul sub conducere națională și orientarea programelor în funcție de rezultate. Pe baza rezultatelor obținute în urma consultărilor în cadrul acestei inițiative, în funcție de experiența României în ceea ce privește implementarea principiilor CDF, au fost definite ca și priorități de dezvoltare pe termen mediu și lung obiectivele privind reducerea sărăciei și aderarea la Uniunea Europeană.
România a realizat progrese importante în ceea ce privește reformele structurale și privatizarea, sprijinită de Bancă prin programele PAL (împrumut pentru ajustare programatică) și PSAL I și II (împrumut de ajustare a sectorului privat). Având în vedere că procesul de privatizare a fost declarat de către Guvern ca prioritar, măsurile deja luate în cadrul programului PSAL I sunt continuate și suplimentate în cadrul etapei a doua – programul PSAL II.
Acest împrumut susține cinci obiective fundamentale pentru dezvoltare:
1. Privatizarea și restructurarea băncilor de stat;
2. Privatizarea/ restructurarea/ lichidarea întreprinderilor de stat;
3. Reforma în sectorul energetic, cu accent pe restructurarea/privatizarea utilităților (petrol, gaze naturale, energie electrică) ;
4. Îmbunătățirea mediului de afaceri;
5. Măsuri pentru atenuarea impactului social al implementării reformelor. Programul multianual PAL vizează reforma administrației publice și a justiției, mecanismele de elaborare a politicilor, precum și elîcientizarea sistemului de cheltuieli publice.
Partea a II-a
Latura negativă a Băncii Mondiale
2.1. Critici generale ale Băncii Mondiale
Banca Mondială este criticată de multă vreme din partea a multor organizații neguvernamentale, precum și din partea fostului economist-șef al băncii, Joseph Stiglitz, care dezaprobă la fel de vehement practicile Fondului Monetar Internațional, al Trezoreriei de Stat al SUA și a altor negociatori din SUA sau alte state dezvoltate. Criticile afirmă că așa numitele “politici de reformă a piețelor libere” – pe care banca sprijină în numeroase cazuri – în practică sunt de multe ori dăunătoare pentru dezvoltarea economică, dacă sunt implementate greșit, prea repede (terapia de șoc), într-o secvență necorespunzătoare sau în economii slabe, necompetitive.
În cartea sa, Catherine Caufield afirmă că structura și prezumțiile Băncii Mondiale până la urmă dăuneză economiile slab dezvoltate, în locul promovării lor. Banca este incapabilă să sesizeze diferențele dintre diferite națiuni și regiuni, oferind fiecărora rețeta uniformă a dezvoltării. Astfel, structurile economice și valorile tradiționale sunt de multe ori abandonate.
Una dintre cele mai frecvente critici este felul în care este guvernată banca. Deși aceasta reprezintă 184 de țări, este condusă practic de câteva țări dezvoltate economic. Aceste țări aleg conducerea și managementul băncii, astfel interesele lor sunt dominante în cadrul băncii. De pildă, președintele Băncii Mondiale este întotdeauna un american, nominat de președintele Statelor Unite. Structura luării deciziilor este nedemocratică, deoarece SUA are efectiv dreptul de veto la unele decizii constituționale, deținând doar 16% din acțiunile băncii, iar deciziile pentru a fi aprobate trebuie să fie susținute cu o majoritate de vot de 85%. Alte critici se referă la guvernanța internă a băncii prin care aceasta este intransparentă publicului extern.
În 2008, un raport întocmit de Banca Mondială a demonstrat că, din cauza combustibilului bio, prețurile pe piața mondială a cerealelor au crescut cu aproximativ 75%, împingând peste 100 milioane de oameni sub pragul sărăciei, însă acest raport nu a fost publicat. Combustibilul bio este promovat atât de SUA, cât și de Uniunea Europeană, pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și a reduce dependența lor de petrolul importat.
Uneori aceste critici iau forma protestelor, cele mai renumite fiind protestele din Seattle în 1999, protestele împotriva Băncii Mondiale la Oslo în 2002, protestele din octombrie 2007 la Washington D.C., însă demonstrații de acest gen au avut loc în foarte multe țări.
Banca Mondială sub influența corporatocrației
În cartea sa intitulată “Confesiunile unui asasin economic” John Perkins, un scriitor american, mărturisește sub forma unei confesiuni acțiunile întreprinse de către el pe vremea când era angajatul unei firme internaționale de consultanță în scopul îndatorării țărilor slab dezvoltate ale lumii. Făcând parte din sistem, el consideră că este persoana potrivită pentru a prezenta această lume a înșelăciunii. Cartea sa debutează cu explicația termenelor din titlul cărții și prezentarea rolului Băncii Mondiale în acest sistem:
“Mercenarii sau asasinii economici sunt profesioniști extrem de bine plătiți care escrochează țări din întreaga lume pentru sume ajungând la trilioane de dolari. Ei direcționează bani de la Banca Mondială, de la Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), precum și de alte organizații de <<ajutoare>> străine către seifurile corporațiilor gigant și buzunarele acelor câtorva familii de bogățași care controlează resursele naturale ale planetei.”
Corporatocrația este descrisă ca și o grupare între corporații, bănci și guverne cu scopul de a promova interesele lor pe lume și a duce pe culmi un imperiu global, prin perpetuarea, extinderea și consolidarea sistemului de îndatorare a țărilor. Autorul descrie în detaliu metodele prin care se întâmplă această îndatorare. Pe baza sistemului stă conceptul după care orice creștere economică este în avantajul omenirii și cu cât este mai mare această creștere, cu atât mai răspândite sunt beneficiile ei. Acest concept este însă unul eronat, în numeroase țări doar o mică parte a populației beneficiază de creșterea economică, în vreme ce pentru majoritatea această creștere generează situații din ce în ce mai disperate. Un alt concept pe care se bazează sistemul este că cei care dețin puterea de decizie sunt coruptibili, susținătorii sistemului încercând să profită la maxim din aceasta.
Metodele prin care corporatocrația își consolidează puterea sunt următoarele:
În prima fază se alege o țară cu resurse importante, care pot fi exploatate pentru a aduce profituri, cu o poziție geografică strategică importantă, sau pur și simplu o țară slab dezvoltată unde se vor realiza proiecte de miliarde dolari;
Așa-numiții asasini economici sunt trimise în prima fază pentru a încuraja liderii țării respective să accepte “ajutorul” acordat de instituții internaționale de creditare pentru realizarea unor proiecte care vor contribui la creșterea PIB-ului, precum centrale electrice, autostrăzi, porturi, aeroporturi sau parcuri industriale. O condiție a acordării acestor împrumuturi este ca numai companiile de construcție și inginerie tehnologică din SUA să se ocupe de respectivele proiecte;
Ingineri sunt trimiși în țară, pentru a evalua efectele acestor proiecte și a determina valoarea totală a lor. Analizele de obicei sunt foarte optimiste, permițând instituțiilor și băncilor internaționale să justifice împrumuturile;
Marile companii de inginerie tehnologică și de construcție se apucă de lucru, iar cea mai mare parte din bani nu părăsește Statele Unite, fiind pur și simplu transferați din conturile de la Washington către firmele prestatoare din New York, Houston sau San Francisco;
Împrumuturile sunt atât de mari, încât după câțiva ani debitorul ajunge la imposibilitatea de a le mai plăti. În astfel de cazuri, după cum spune autorul “revendicăm partea care ni se datorează, ceea ce înseamnă, de cele mai multe ori, una sau mai multe din următorele pretenții: control asupra voturilor din ONU, instalarea de baze militare sau accesul la resurse prețioase, cum ar fi petrolul sau controlul asupra Canalului Panama. Desigur, debitorul continuă să ne datoreze bani – și, uite așa, o altă țară se mai adaugă la imperiul nostru global.”
O altă consecință a acestor practici este creșterea diferențelor între bogați și săraci. Este adevărat că respectivele proiecte contribuie la creșterea PIB-ului, însă PIB-ul are o esență înșelătoare. “De exemplu creșterea PIB-ului poate avea ca rezultat profitul pentru o singură persoană, cum ar fi individul care deține o companie de utilități publice, în ciuda faptului că majoritatea suportă povara datoriei. Cei bogați devin și mai bogați, iar cei săraci, și mai săraci. Și totuși, din punct de vedere statistic, acest fapt este înregistrat ca progres economic.”
Din păcate, adâncirea prăpastiei se datorează într-o parte și Băncii Mondiale. În timpul anilor ’80 accentul s-a deplasat de pe spiritul de inițiativă pe descentralizare. Era acceptat aprioric faptul că un proiect deținut de investitori bogați era intrinsec mai bun decât unul deținut de guverne. Banca Mondială a adoptat și ea această idee susținând descentralizarea și privatizarea sistemelor de canalizare și furnizare de apă potabilă, a rețelelor de comunicare, de servicii publice și a altor facilități care până atunci erau administrate de guvern. Astăzi, o țară fără datorii nu poate împrumuta bani de la Banca Mondială fără o politică de privatizare a apelor indigene ca precondiție. Banca utilizează așa numitul “Consens de la Washington” ca model de dezvoltare pentru țările slab dezvoltate pentru a promova privatizarea apei. Urmând acest model, Banca Mondială forțează multe țări să privatizeze aprovizionarea cu apă în locul folosirii expertizei proprii în domeniului sectorului public de a recunoaște apa ca și un drept uman universal și un serviciu public esențial.
2.3. Studiu de caz: Războaiele apei din Bolivia
În 1998, FMI a aprobat un împrumut de 138 de milioane dolari Boliviei, menit să ajute țara să-și controleze inflația și să-și stabilizeze economia. Împrumutul era condiționată de adoptarea de către Bolivia a unei serii de reforme structurale, ce includeau privatizarea restului de inițiative publice, printre care și serviciile de furnizare a apei. Odată ce aceste împrumuturi au fost aprobate, Bolivia s-a aflat sub presiuni puternice venite din partea Băncii Mondiale, să se asigure că nu există subvenții publice pentru apă și că proiectele de acest fel vor fi conduse printr-o politică de “recuperare a costurilor”, ceea ce înseamnă că cetățenii vor trebui să plătească pentru întreaga construcție, finanțare, operare și întreținere a proiectului apei. Apa fiind o necesitate umană esențială și crucială pentru agricultură, fixarea prețurilor pe baza recuperării costurilor este neobișnuită, chiar și în lumea dezvoltată. În cazul nerespectării acestor condiții, Banca Mondială a refuzat să reînnoiască un împrumut de 25 milioane dolari.
În acest context, Cochabamba, al treilea oraș ca mărime din Bolivia, a scos la vânzare lucrările din domeniul apei in 1999. Numai o singură entitate, un consorțiu condus de subsidiarul Bechtel, Aguas del Tunari, a făcut o ofertă, și astfel a primit concesia, trebuind să furnizeze apa pe o perioadă de 40 de ani. Detaliile exacte ale negocierii au fost păstrate secrete, iar Bechtel pretinde că cifrele din contract sunt “proprietate intelectuală”. Ulterior a ieșit la iveală că prețul includea finanțarea de către cetățenii din Cochabamba a unei părți din proiectul Bechtel de construcție a unui uriaș baraj, cu toate că apa obținută din Proiectul Barajului Misicuni urma să fie cu 600% mai scumpă decât sursele alternative. Locuitorii Cochabamba trebuiau să plătească de asemenea un profit de 15%, garantat prin contract, adică ei trebuiau să sponsorizeze investițiile în timp ce sectorul privat primea profitul. Ceea ce era cu adevărat revoltator era că în contractul semnat între partea civilă și noul furnizor de apă era menționată că oamenii au trebuit să obțină licențe pentru a avea dreptul de a strânge apa de ploaie, și aceasta aparținând prin contract consorțiului.
Imediat ce a primit concesia, compania a ridicat prețurile cu 35%, mergând până la 400% în unele cazuri. Aceste scumpiri au fost semnalate într-o zonă unde salariul minim este mai mic de 100 dolari pe lună.
Locuitorii orașului erau revoltați. În ianuarie 2000, o largă coaliție numită “Coordonarea pentru Apărarea Apei și a Vieții”, sau simplu “La Coordinadora”, condusă de un muncitor al locului, Oscar Olivera, a îndemnat la demonstrații pașnice. Cochabamba a fost înghețată pentru patru zile de o grevă generală și oprirea transportului, dar demonstrațiile au încetat odată ce guvernul a promis să intervină pentru micșorarea costurilor apei. Cu toate acestea, când în februarie nu s-au constatat rezultate, demonstrațiile au început din nou. De această dată, demonstranții au fost întâmpinați cu gaze lacrimogene și opoziție din partea poliției, bilanțul fiind 175 de răniți și doi tineri rămași orbi.
Amenințarea la adresa democrației pe care privatizarea serviciilor publice stabilită de GATT o reprezintă, a fost demonstrată în martie 2000. La Coordinadora a organizat un referendum neoficial, la care a strâns aproximativ 50,000 de voturi, și a anunțat că 96% din participanți erau în favoarea încheierii contractului cu Aguas del Tunari. Li s-a răspuns din partea companiei că nu este nimic de negociat.
Pe data de 4 aprilie oamenii s-au întors în stradă, blocând orașul. Din nou au fost întâmpinați de rezistența poliției, și pe 8 aprilie guvernul a declarat legea marțială. Armata Boliviei a împușcat în față un protestatar în vârstă de 17 ani, ucigându-l. Cu toate acestea protestele au continuat și pe data de 10 aprilie guvernul a căzut la pace, semnând un acord ce consimțea cererilor protestatarilor de a inversa concesia apei. Oamenii din Cochabamba și-au primit apa înapoi.
Din păcate această întâmplare plină de învățăminte nu s-a sfârșit pur și simplu cu victoria locuitorilor orașului Cochabamba. Pe data de 25 februarie 2002, Bechtel a depus o plângere în numele protecției investitorului oferită de Acordul de Investiție Bilateral Bolivia-Olanda, la Banca Mondială, cerând o sumă de 25 de milioane de dolari drept compensație pentru pierderea profiturilor.
Președintele Băncii Mondiale în acea perioadă, James Wolfensohn a afirmat în legătură cu evenimentele din Cochabamba că gestionarea publică a apei duce inevitabil la risipă, și țările precum Bolivia au nevoie de un sistem adecvat de taxare. El a mai anunțat că privatizarea serviciilor de furnizare a apei din Cochabamba susținută de Banca Mondială nu a fost adresată împotriva săracilor. Întâmplările din Bolivia servesc însă ca un exemplu al abuzurilor politicilor economice internaționale, inclusiv în privatizarea întreprinderilor publice.
Cazul Boliviei demonstrează legătura strânsă între corporațiile gigante și instituțiile internaționale principale ale lumii, inclusiv Banca Mondială, în zilele noastre. După părerea lui John Perkins, această legătură s-a consolidat decisiv în perioada președenției lui Robert McNamara, spunând:
“Acum înțeleg că cea mai mare și mai sinistră contribuție a lui McNamara la istorie a fost să manevreze Banca Mondială până la a o transforma într-un agent al imperiului global la o scară inexistentă până acum în istoria lumii. Tot el a fost și cel care a stabilit un precedent. Capacitatea lui de a umple golurile existente între componentele esențiale ale corporatocrației avea să fie preluată de succesorii săi. De exemplu, George Schultz a fost secretar al Trezoreriei și președinte al Consiliului Politicii Economice în timpul lui Nixon, a deținut funcția de președinte la Bechtel, devenind sub Reagan secretar de stat.”
Nu este noutate pentru nimeni care este scopul principal al corporațiilor care stau în spatele acestui imperiu global: obținerea unor profituri cât mai mari, de multe ori scuzând orice mijloace pentru a realiza aceasta, de pildă exploatarea forței ieftine de lucru sau resursele în țările slab-dezvoltate, abandonându-le fără ezitare, când găsesc o altă țară și mai disperată cu condiții mai favorabile.
2.4. Studiu de caz: Banca Mondială și sărăcia lumii
Robert McNamara era președintele care a schimbat obiectivele Băncii Mondiale spre reducerea sărăciei, sloganul instituției devenind “Visul nostru este o lume fără sărăcie”, însă de aproape 30 de ani de această schimbare de obiectiv lucrurile nu stau bine deloc. Conform Raportului Dezvoltării Umane al Națiunilor Unite, sărăcia în zilele noastre este o realitate cât se poate de extinsă. 1,3 miliarde oameni trăiesc din mai puțin de 1 dolar pe zi, iar încă 1,6 miliarde supraviețuiesc din suma între 1-2 dolari pe zi. Veniturile celor mai bogate oameni din lume au fost cu 30 de ori mai mari decât a celor mai sărace în 1960, raportul dublându-se până la începutul anilor ’90. Statisticile care privesc accesul la apă și igienă sunt la fel de dezamăgitoare.
Rețeta oferită de Banca Mondială a fost la începutul anilor ’90 Consensul de la Washington, un set compus de 10 măsuri de politică economică. Aceasta era considerată pachetul de reformă standard pentru țările slab dezvoltate. Pachetul promova printre altele piața liberă și ajustări structurale care impunau asigurarea rambursării datoriilor și restructurarea economică. Însă, pentru realizarea acestora, țările erau forțate să renunțe la alte cheltuieli, precum cheltuielile pentru sănătate, educație sau dezvoltare. Rambursarea datoriilor și alte politici economice au devenit prioritare. Între anii 1990-1997 au plătit mai mulți bani pentru rambursarea datoriilor decât au primit în împrumuturi noi, rezultând întru-un transfer de resurse de la săracii Sudului la bogații Nordului de 77 miliarde dolari. Conform datelor publicate de Banca Mondială în martie 2008, datoriile totale ale țărilor slab dezvoltate se ridică la suma de 2,7 triliarde dolari, iar fondurile totale pentru asistență în dezvoltare sunt de 106 miliarde dolari.
Rezultatul Consensului de la Washington în țările care au implementat-o a fost în cele mai multe cazuri scăderea standardelor de viață. În 2009, prim-ministrul al Regatului Unit a anunțat la summit-ul din London, că “Consensul de la Washington s-a terminat.”
Până în anul 2008, Banca Mondială a considerat limita sărăciei absolute ca fiind venitul de 1 dolar pe zi, noua limită fiind de 1,25 dolari. Această schimbare confirmă îngrijorarea după care sărăcia nu a fost redusă așa de mult cât s-a sperat, totuși, se poate constata o îmbunătățire față de situația din 1981. Progresul este inegală între regiuni, în estul Asiei fiind mai accentuată, iar în regiunea sub-sahariană din Africa, stagnând la 50%, cu semne promițătoare de la începutul anilor ’90. După o analiză mai detaliată este evidentă că cea mai mare parte a acestor îmbunătățiri în ultimele două decenii se datorează exclusiv Chinei, unde rata sărăciei a scăzut de la 85% până la 15,9% în perioada respectivă, ceea ce înseamnă 600 milioane de oameni. Dacă excludem China, sărăcia a scăzut cu aproximativ 10%. Estimările nu reflectă însă scumpirea aspră pe piața alimentelor începând cu anul 2005.
Aceste grafice prezintă nivelul sărăciei din anii 1981 până 2005 în cele două cazuri:
Folosirea limitei de 1 dolar pe zi a fost de mult timp criticată fiindcă părea arbitrar și a fost stabilită pe baza unor date statistice limitate, riscând subestimarea sărăciei. Limita nouă de 1,25 dolari pe zi este însoțită de explicații adiționale, spunând că aceasta este un nivel comun de sărăcie care se găsește în majoritatea celor mai sărace țări, iar limita de 2,5 dolari pe zi reprezintă un nivel tipic în țările în curs de dezvoltare.
Limita de 10 dolari pe zi ar fi mai aproape de nivelul la care se află săracii Statelor Unite, însă Banca Mondială consideră că folosirea acestui număr ar fi fără sens, fiindcă săracile țărilor slab dezvoltate din păcate nu au șanse să atingă acest nivel în viitorul apropiat.
Folosind limita de 1,25 dolari pe zi, estimările arată că 1,4 miliarde de oameni trăiesc sub această linie. Banca Mondială afirmă că sărăcia este mai amplă decât au arătat estimările trecute, fiindcă acestea au subestimat costurile în cele mai multe țări slab-dezvoltate. Datele de asemenea nu reflectă criza alimentară globală recentă și creșterea prețurilor energiei, care vor împinge încă 100 milioane de oameni în sărăcie absolută.
Raportul populației lumii la diferitele nivele ale sărăciei:
Sursa: www.worldbank.org, accesat la data de 16.06.2009
După analizele Băncii Mondiale, 95% din populația țărilor slab dezvoltate trăiesc din mai puțin de 10 dolari pe zi. Folosind numerele din 2005 în ce privește populația, aceasta reprezintă 79,7% din populația lumii. După aceste analize nu ne mai miră așa de mult afirmația conform căreia 20% din populația lumii controlează 75% din resursele planetei. Bineînțeles, acest raport are o tendință de creștere puternică. În 2004, bogăția celor mai bogate 8 milioane de oameni din lume a crescut cu 8,2%, ei deținând controlul a 25% din totalul activelor financiare. Cu alte cuvinte, 0,13% din populația lumii controlează 25% din activele financiare existente. Acestea sunt doar câteva dintre statisticile care evidențiază ruptura între bogații și săracii lumii.
Banca Mondială promovează piață liberă și restructurări economice. Conform unor critici, prin promovarea pieței libere câștigă tot țările bogate, reușind să scape de produsele lor competitive prin lărgirea pieței globale, falimentând afacerile mici locale. Efectul restructurărilor economice în țările sărace au ca și efect alocarea a mai puțini bani pentru sănătate și educație în timp ce prioritățile lumii în cheltuieli ar trebui restructurate.
Următoarele două tabele prezintă prioritățile lumii în cheltuieli din 1998 în contrariu cu nevoile esențiale din țările slab-dezvoltate:
Putem compara aceste sume cu costurile adiționale estimate pentru a obține acces universal la serviciile sociale de bază în toate țările slab-dezvoltate:
Sursa: http://www.globalissues.org/article/26/poverty-facts-and-stats#src31, accesat la data de 16.06.2009
Putem observa fără analize detaliate, că problema sărăciei nu ar fi o problemă a cărei rezolvare necesită decenii. Totuși, după zeci de ani sub sloganul “o lume fără sărăcie”, progresul este greu observabil, ba în unele cazuri lumea asistând doar la repartizarea din ce în ce mai inechitabilă a veniturilor, bogații devenind și mai bogați, iar săracii și mai săraci.
Cei mai mulți bani din lume sunt cheltuite pentru scopuri militare. Aceste cheltuieli se materializează în arme și alte unelte distrugătoare, care în nici un caz nu ajută dezvoltarea. Deși Banca Mondială luptă contra sărăciei, niciodată nu auzim că această organizație ar condamna războaiele care costă multe miliarde dolari anual. Ba mai mult, președintele băncii în perioada 2005-2007, Paul Wolfowitz nu era altul decât unul dintre arhitecții principali al Războiului din Irak. Omul care a fost un maestru în plănuirea și promovarea războiului a devenit conducătorul instituției care luptă contra sărăciei. Sună destul de sinistru, dar așa s-a întâmplat. Nominarea lui Wolfowitz de către George W. Bush a fost primită cu o serie de critici, Joseph Stiglitz afirmând că Banca Mondială va deveni încă o dată urâtă, preconizând proteste pe străzi și violență în țările slab dezvoltate. Aceste prevederi s-au demonstrat a fi corecte, imaginea Băncii Mondiale suferind foarte mult în acești ani, culminând cu un caz scandalos de nepotism. Până la urmă Wolfowitz și-a dat demisia după 2 ani de guvernare.
2.5. Studiu de caz: Banca Mondială și corupția
Banca Mondială a pierdut între anii 1946-2004 în jur de 100 miliarde dolari destinate pentru dezvoltarea celor mai sărace națiuni ai lumii din cauza corupției, conform comitetului de Senat al Statelor Unite. Această sumă reprezintă 20% din împrumuturile totale ale băncii.
Deși atât Banca Mondială, cât și FMI se anunță împotriva corupției, propriile politici promovează aceasta. De vină sunt deregularizarea, privatizarea și ajustările structurale, care impun reformarea serviciilor publice și liberalizarea economică. Banca Mondială a declarat că orice reformă care ajută la creșterea competitivității economiei va reduce motivația de a se comporta corupt. De aceea, un control mai lejer la comerțul exterior, îndepărtarea barierelor de intrare pentru industria privată și privatizarea companiilor de stat vor sprijini această luptă. Dovezile empirice arată însă că aceste politici în modul în care au fost implementate în multe cazuri au ajutat la creșterea corupției.
Până la mandatul lui James Wolfensohn, între anii 1995-2005, corupția din interiorul Băncii Mondiale era tabu. În 1999 el a mărturisit că următoarele: “Când am venit la Banca Mondială acum 5 ani, mi s-a spus că nu vorbim despre corupție. Corupția era o chestiune de politică… Dar pentru mine a devenit clar că libertatea presei și corupția, deși au impact politic, sunt factori sociale și economice esențiale, amânduoă reprezentând cheile dezvoltării. Am redefinit deci corupția, nu ca și o chestiune politică, mai degrabă o chestiune economic-socială.”
Așadar, lupta contra corupției constituie până azi o misiune importantă în interiorul băncii, dusă mai departe de actualul președinte, Robert Zoellick.
Concluzii
Banca Mondială se află într-o perioadă grea. Numeroasele proteste și critici îi corupă imaginea. La începutul creării sale, misiunea băncii era ajutarea reconstrucției țărilor europene și promovarea dezvoltării în țările slab-dezvoltate, mai târziu sloganul organizației a devenit “Visul nostru este o lume fără sărăcie”, marcând schimbarea obiectivului de a înșătura sărăcia de pe lume. Foarte mulți analiști însă spun contrariul, vorbind de multe ori chiar despre conspirații globale, cum că Banca Mondială susține sărăcia în țările sărace, deci judecarea băncii nu este deloc ușoară.
Părerea mea este că ideea unei astfel de organizații este foarte bună, o organizație prin care țările bogate îi ajută pe cei săraci, fără motivații dubioase sau secrete. Însă această idee este de asemenea și utopică. Istoria ne demonstrează că aproape întotdeauna cei slabi au fost asuprite de cei puternici, interesul propriu și îmbogățirea fiind forța cea mai motivantă. În lumea asta nimic nu vine gratuit, trebuie să plătești foarte scump pentru tot ce ți se oferă. Nici în cazul afacerilor internaționale, și a practicilor organizațiilor financiare lucrurile nu stau altfel. Deși aceste organizații dau o mână de ajutor, sau cel puțin așa se pare, țările recipiente “plătesc” cu introducerea unor reforme impuse de creditor. De multe ori efectele acestora dăunează mult mai grav în economia țărilor în cauză decât au ajutat fondurile primite. De pildă, diferite tipuri de “ajutoare de hrană” pot fi destructive, dacă nu sunt impuse de situații de criză. Țările bogate cu surplus de producție practică această metodă de dumping în țările sărace, subminând producătorii locali care nu pot să concureze cu prețurile impuse, își pierd slujba și sunt împinse în sărăcie, iar producătorii giganți își măresc cota de piață. Un caz particular este India, care, deși are un surplus de producție alimentară importă cereale din SUA, fiindcă ajutorul primit de la Banca Mondială impune aceasta.
Desigur, Banca Mondială are și meritele sale. Creditele, împrumuturile avantajoase și subvențiile pe care le acordă ar putea fi folosite pentru dezvoltare, pentru combaterea sărăciei. Folosirea acestori fonduri depinde în mare parte de guvernele care le contractează, deci nu putem judeca Banca Mondială ca fiind vinovatul unic în cazul folosirii eronate a acestor bani.
Pe de altă parte, cunoștințele pe care le acumulează, statisticile făcute de bancă sunt utile în cadrul elaborării unor proiecte, aducând beneficii incontestabile.
După părerea mea personală, Grupul Băncii Mondiale este o organizație cu potențial foarte mare, capabilă să aducă beneficii majore, dacă este guvernată așa cum se cuvine. Din păcate, după cum lucrarea demonstrează, acest lucru de multe ori nu se întâmplă, provocând nemulțumiri peste tot în lume.
Bibliografie
Cărți:
Edward S. Mason & Robert E. Asher, The World Bank since Bretton Woods, Editura The Brookings Institution, 1973
Liana Meșter, Instituții Financiare Internaționale, Editura Universității din Oradea, 2005
Catherine Weaver, Hipocrisy Trap: The World Bank and the poverty of reform, Editura Princeton University Press, 2008
John Perkins, Confesiunile unui asasin economic, Editura Litera Internațional, 2007
Internet:
http://www.canadianeconomy.gc.ca/English/economy/1944Bretton_woods.html, accesat la data de 08.05.2009
http://en.wikipedia.org/wiki/World_Bank#1945.E2.80.931968, accesat la data de 14.05.2009;
http://en.wikipedia.org/wiki/World_Bank#1968.E2.80.931980, accesat la data de 14.05.2009;
http://findarticles.com/p/articles/mi_m2465/is_6_30/ai_65653637/, accesat la data de 15.05.2009;
http://web.worldbank.org/WBSITE/EXTERNAL/EXTABOUTUS/EXTARCHIVES/0,,contentMDK:20035704~pagePK:36726~piPK:36092~menuPK:56273~theSitePK:29506,00.html, accesat la data de 16.05.2009;
http://en.wikipedia.org/wiki/World_Bank_Group, accesat la data de 16.05.2009;
http://en.wikipedia.org/wiki/IBRD, accesat la data de 18.05.2009;
http://en.wikipedia.org/wiki/International_Development_Association, accesat la data de 19.05.2009;
http://www.ifc.org/ifcext/about.nsf/Content/50_Year_Timeline, accesat la data de 19.05.2009;
http://hu.wikipedia.org/wiki/International_Finance_Corporation, accesat la data de 19.05.2009;
http://en.wikipedia.org/wiki/Multilateral_Investment_Guarantee_Agency, accesat la data de 19.05.2009;
http://en.wikipedia.org/wiki/International_Centre_for_Settlement_of_Investment_Disputes, accesat la data de 19.05.2009;
http://siteresources.worldbank.org/INTGDF2007/Images/3763068-1180107092499/slide5-lg.gif, accesat la data de 22.05.2009;
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/en/8/82/2005IBRD_loans_and_IDA_credits.PNG, accesat la data de 25.05.2009;
http://en.wikipedia.org/wiki/Robert_B._Zoellick, accesat la data de 28.05.2009;
http://en.wikipedia.org/wiki/World_Bank#Loans, accesat la data de 02.06.2009;
http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buget/executii/rap_dpe_11_2005rom.pdf, accesat la data de 02.06.2009;
http://en.wikipedia.org/wiki/World_Bank_Group#Criticism, accesat la data de 04.06.2009;
http://www.guardian.co.uk/environment/2008/jul/03/biofuels.renewableenergy, accesat la data de 08.06.2009;
http://en.wikipedia.org/wiki/World_Bank#Water_Privatization, accesat la data de 10.06.2009;
http://www.augustreview.com/issues/global_banking/global_banking%3a_the_world_bank_200602014/, accesat la data de 12.06.2009;
http://www.zmag.org/znet/viewArticle/11408, accesat la data de 12.06.2009;
http://www.augustreview.com/issues/global_banking/global_banking%3a_the_world_bank_200602014/, accesat la data de 12.06.2009;
http://www.thirdworldtraveler.com/South_America/Bolivia_WaterWarVictory.html, accesat la data de 12.06.2009;
http://findarticles.com/p/articles/mi_m2465/is_6_30/ai_65653638/pg_3/, accesat la data de 15.06.2009;
http://www.newint.org/issue312/facts.htm, accesat la data de 15.06.2009;
http://news.sky.com/skynews/Home/Politics/Prime-Minister-Gordon-Brown-G20-Will-Pump-One-Trillion-Dollars-Into-World-Economy/Article/200904115254629, accesat la data de 15.06.2009;
http://www.globalissues.org/article/26/poverty-facts-and-stats#src1, accesat la data de 16.06.2009;
www.worldbank.org, accesat la data de 16.06.2009;
http://www.globalissues.org/article/26/poverty-facts-and-stats#src31, accesat la data de 16.06.2009;
http://en.wikipedia.org/wiki/Paul_Wolfowitz#Deputy_Secretary_of_Defense, accesat la data de 19.06.2009;
http://www.commondreams.org/headlines04/0514-07.htm, accesat la data de 19.06.2008.
Bibliografie
Cărți:
Edward S. Mason & Robert E. Asher, The World Bank since Bretton Woods, Editura The Brookings Institution, 1973
Liana Meșter, Instituții Financiare Internaționale, Editura Universității din Oradea, 2005
Catherine Weaver, Hipocrisy Trap: The World Bank and the poverty of reform, Editura Princeton University Press, 2008
John Perkins, Confesiunile unui asasin economic, Editura Litera Internațional, 2007
Internet:
http://www.canadianeconomy.gc.ca/English/economy/1944Bretton_woods.html, accesat la data de 08.05.2009
http://en.wikipedia.org/wiki/World_Bank#1945.E2.80.931968, accesat la data de 14.05.2009;
http://en.wikipedia.org/wiki/World_Bank#1968.E2.80.931980, accesat la data de 14.05.2009;
http://findarticles.com/p/articles/mi_m2465/is_6_30/ai_65653637/, accesat la data de 15.05.2009;
http://web.worldbank.org/WBSITE/EXTERNAL/EXTABOUTUS/EXTARCHIVES/0,,contentMDK:20035704~pagePK:36726~piPK:36092~menuPK:56273~theSitePK:29506,00.html, accesat la data de 16.05.2009;
http://en.wikipedia.org/wiki/World_Bank_Group, accesat la data de 16.05.2009;
http://en.wikipedia.org/wiki/IBRD, accesat la data de 18.05.2009;
http://en.wikipedia.org/wiki/International_Development_Association, accesat la data de 19.05.2009;
http://www.ifc.org/ifcext/about.nsf/Content/50_Year_Timeline, accesat la data de 19.05.2009;
http://hu.wikipedia.org/wiki/International_Finance_Corporation, accesat la data de 19.05.2009;
http://en.wikipedia.org/wiki/Multilateral_Investment_Guarantee_Agency, accesat la data de 19.05.2009;
http://en.wikipedia.org/wiki/International_Centre_for_Settlement_of_Investment_Disputes, accesat la data de 19.05.2009;
http://siteresources.worldbank.org/INTGDF2007/Images/3763068-1180107092499/slide5-lg.gif, accesat la data de 22.05.2009;
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/en/8/82/2005IBRD_loans_and_IDA_credits.PNG, accesat la data de 25.05.2009;
http://en.wikipedia.org/wiki/Robert_B._Zoellick, accesat la data de 28.05.2009;
http://en.wikipedia.org/wiki/World_Bank#Loans, accesat la data de 02.06.2009;
http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buget/executii/rap_dpe_11_2005rom.pdf, accesat la data de 02.06.2009;
http://en.wikipedia.org/wiki/World_Bank_Group#Criticism, accesat la data de 04.06.2009;
http://www.guardian.co.uk/environment/2008/jul/03/biofuels.renewableenergy, accesat la data de 08.06.2009;
http://en.wikipedia.org/wiki/World_Bank#Water_Privatization, accesat la data de 10.06.2009;
http://www.augustreview.com/issues/global_banking/global_banking%3a_the_world_bank_200602014/, accesat la data de 12.06.2009;
http://www.zmag.org/znet/viewArticle/11408, accesat la data de 12.06.2009;
http://www.augustreview.com/issues/global_banking/global_banking%3a_the_world_bank_200602014/, accesat la data de 12.06.2009;
http://www.thirdworldtraveler.com/South_America/Bolivia_WaterWarVictory.html, accesat la data de 12.06.2009;
http://findarticles.com/p/articles/mi_m2465/is_6_30/ai_65653638/pg_3/, accesat la data de 15.06.2009;
http://www.newint.org/issue312/facts.htm, accesat la data de 15.06.2009;
http://news.sky.com/skynews/Home/Politics/Prime-Minister-Gordon-Brown-G20-Will-Pump-One-Trillion-Dollars-Into-World-Economy/Article/200904115254629, accesat la data de 15.06.2009;
http://www.globalissues.org/article/26/poverty-facts-and-stats#src1, accesat la data de 16.06.2009;
www.worldbank.org, accesat la data de 16.06.2009;
http://www.globalissues.org/article/26/poverty-facts-and-stats#src31, accesat la data de 16.06.2009;
http://en.wikipedia.org/wiki/Paul_Wolfowitz#Deputy_Secretary_of_Defense, accesat la data de 19.06.2009;
http://www.commondreams.org/headlines04/0514-07.htm, accesat la data de 19.06.2008.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Latura Negativa a Bancii Mondiale (ID: 141762)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.