Lansarea Si Finantarea Noilor Idei de Afaceri

Cuprins

Capitolul 1.

Noțiunea de afacere, istoric, definiții. …………………………………… 3

Identificarea ideilor de afaceri. ………………………………………….. 6

Evaluarea oportunităților de afaceri și erorile întâlnite în cadrul evaluării.9

Planul de afaceri. ……………………………………………………….. 14

Lansarea afacerii. Avantajele și dezavantajele inițierii afacerii. ……….. 20

Capitolul 2.

2.1 Alegerea statutului juridic al afacerii. ……………………………………22

2.1.1 Desfășurarea activităților în calitate de persoană fizică. ……….. 22

2.1.2 Desfășurarea activităților în calitate de persoană juridică. ……… 27

2.2 Înregistrarea afacerii și protecția proprietății intelectuale. ………………. 34

2.3 Finanțarea noii afaceri. ………………………………………………….. 41

2.4 Estimarea cerințelor financiare…………………………………………… 42

2.5 Surse de obținere a fondurilor. ……………………………………………42

2.6 Procesul de finanțare al afacerilor. ………………………………………. 49

Capitolul 3. Studiu de caz.

Concluzii. …………………………………………………………………….

Bibliografie. ………………………………………………………………….

Anexe. …………………………………………………………………………

CAPITOLUL I.

Noțiunea de afacere, istoric, definiții

În fiecare zi întâlnim cuvântul „afaceri" sau „om de afaceri", direct sau indirect, acesta devenind o parte esențială a lumii moderne.

Afacerea reprezintă intenția unei persoane (fizice sau juridice) de a întemeia o firmă pe cale individuală sau în asociere cu alte persoane, pentru a desfășura anumite activități economice bazate pe producția și distribuția continuă de bunuri și servicii pentru satisfacerea necesităților umane în scopul obținerii profitului.

Omul de afaceri reprezintă persoana care își asumă conștient anumite riscuri în dorința de a obține profit.

Un produs este un lucru care există în natură sau care este făcut de mâna omului. Este tangibil, palpabil. Un serviciu este o activitate care asigură timp, îndemânare sau cunoștințe detaliate în schimbul banilor. Este intangibil. Nu este palpabil.

Conform Dicționarului La Rousse – afacerea reprezintă „ocupație agricolă, comercială sau industrială condusă de o societate sau de o persoană privată, cu scopul de a produce bunuri sau servicii pentru piață”

Dicționarul englez British dictionary o definește ca – „operație comercială, industrială sau profesională ce are la bază vânzarea de bunuri și servicii.”

Iar Dicționarul explicativ român – „activitate legală din domeniul agricol, industrial, comercial sau financiar desfășurată în scopul obținerii de profit.”

James Stephenson in lucrarea sa „Ultimate Homebased Business Handbook” descrie afacerea ca ”producția regulată sau achiziția și vânzarea de bunuri, efectuate cu scopul de a câștiga profit și dobândirea bogăției prin satisfacția dorințelor umane.”

Antropologistul american Lewis Henry Morgan – „activitatea umană îndreptată spre producere sau dobândirea de avere prin cumpărarea și vânzarea de bunuri.”

Potrivit lui Louis E. Boone și a lui David K. – „afacerea cuprinde toate activitățile căutătoare de profit și întreprinderile care furnizează bunuri și servicii necesare pentru un sistem economic. Reprezintă pulsul economic al unei națiuni, străduindu-se să crească nivelul de trai al societății iar profiturile sunt un mecanism primar pentru motivarea acestor activități.”

Teoria funcțiilor afacerilor sunt caracterizate de „trei valuri”. „Primul val”, care a apărut încă în secolul al XVII-lea, este legat de riscul la care este supus afaceristul. „Al doilea val” în percepția științifică a afacerilor, este legată de procesul inovator ca criteriu de bază al acestora. „Al treilea val” se deosebește prin atenția asupra calităților personale ale omului de afaceri (abilitatea de a reacționa la schimbările de ordin economic și social, independența în acțiuni de alegere și luare de decizii, prezența capacităților manageriale) și rolul afacerilor ca principiu de reglementare în echilibrarea sistemului economic.

Stadiul actual de dezvoltare a teoriei funcțiilor de afaceri, poate fi inclus în cel de-al „patrulea val”, apariția căruia, se leagă de transferul accentului pe aspectul managerial în analiza acțiunilor afaceristului și prin urmare – cu trecerea la nivelul de analiză interdisciplinară a problemelor de afaceri.

Ce despre istoria afacerilor, o cercetare sumară a vieții ascendenților noștri, ne demonstrează că punctul de plecare a inițiativei de a derula afaceri a fost activitatea de tranzacționare. Din cauza că producția în masă nu era încă orientată spre activitățile de piață, comercianții beneficiau de nepotrivirile existente dintre cerere și ofertă, sursa de venit ale acestora formându-se din diferențele de preț rezultate din mutarea de pe piață pe piața mărfurilor. Prin urmare, în perioada dată, întreținerea funcțională a afacerilor se limita la folosirea lipsei de echilibru pe piață, caracteristica dominantă a acestora fiind gradul ridicat de risc.

Odată cu evoluția afacerii, suferă modificări și părerea socială despre aceasta. Afacerea formându-se încă din antichitate, percepe o perioadă înfloritoare, însă în evul mediu pornește o perioadă de stagnare, în care este privită ca ceva inferior, plină de păcat și nevrednic, eticheta aceasta atârnând asupra ei secole bune. În societatea bazată pe gospodărie patriarhală, cu al ei ritm măsurat și neschimbător, activitățile inovatoare îndreptate spre schimbarea stilului de viață stabilit, nu putea fi percepută altfel.

„Odată cu creșterea necesității mărfurilor, în special cu trecerea la faza de producție industrială, cu folosirea rațională a resurselor și a inovărilor, percepția activităților de afaceri devine mai adecvată, sfera primordială a acestora devenind ramurile de producție materială. Astfel, esențial devine nu identificarea piețelor mai atrăgătoare, ci căutarea de combinații raționale ai factorilor de producție – formând noua condiție a succesului în afaceri.”

În perioada contemporană, datorită progreselor realizate în tehnologie și comunicații, afacerile capătă proporții, consecința fiind globalizarea piețelor, în condițiile menținerii specificului local. Firmele, indiferent de mărime încep să se implice în afaceri internaționale iar programele legate de afaceri, capătă o importanță din ce în ce mai mare, presupunând organizarea și conducerea oamenilor, dezvoltarea activității comerciale prin intermediul unui plan de acțiune și mobilizarea echipei pentru izbutirea în acțiunile întreprinse.

1.2 Identificarea ideilor de afaceri

Cele mai bune idei sunt chiar în jurul nostru. Ele la propriu se aștern la picioare, atârna asupra capului, te ciupesc pe la spate, ba chiar îți cad în brațe. E nevoie doar de o mică atenție. Suntem înconjurați de o mulțime de probleme nerezolvate, iar odată găsind soluția unei astfel de probleme – imediat obținem o idee de afacere.

Un prim pas într-o afacere reprezintă dorința și tendința de a o iniția. Odată decis de a se implica, întreprinzătorul va fi nevoit să identifice o idee realizabilă de afaceri, la momentul binevenit și pentru o piață adecvată.

Pentru a identifica o idee și cursul ulterior al afacerii, întreprinzătorul va fi nevoit să găsească răspuns la întrebările Cine trebuie servit? adică va stabili clientul și segmentul din care acesta face parte, Ce trebuie satisfăcut? aici va întâlni nevoile clientului și Cum vor fi nevoile satisfăcute? adică va stabili căile prin care va mulțumi aceste exigențe.

Figura nr. 1.1 Definiția afacerii

Majoritatea persoanelor, pun bazele unei afaceri proprii pe baza calităților și abilităților de care dispun, de calificarea sau experiența obținută pe parcursul activităților precedente ori pe baza unui hobby. Adeseori aceste persoane consideră că au niște concepții sau viziuni, care însă nu sunt apreciate de către angajatori, și atunci ei doresc sa-și pună în practică ideile potențiale de îmbunătățire în mod independent. Alteori, dobândind relații cu terții din cadrul responsabilităților de serviciu, spera că vor fi capabili de a explora mai multe avantaje deținând propria afacere. Alții speră că vor putea acoperi golurile de pe piață, găsind oportunități de afaceri.

Golurile de pe piață i-au naștere de la modificările cererii, a pieței creând implicații benefice pentru afaceri. Ca exemplu pot face parte următoarele:

Produsele și serviciile neexistente pe piața dată, dar observate pe alte piețe, pot deveni o oportunitate. O sursă valoroasă o reprezintă observarea altor piețe, a produselor și serviciilor existente în alte țări care au reușit deja să creeze o cerere pentru acestea;

Modificările în cadrul cererii consumatorului sau metodele noi de deservire pot deveni necesitați neexplorate pe o oarecare piață;

Fluctuațiile de piață, la fel, oferă noi posibilități;

Schimbările în legislație pot crea noi oportunități.

Fără îndoială, pot fi create oportunități cu ajutorul forțelor proprii, grație inovațiilor:

Ideea nu e necesar să fie proprie, aceasta poate fi și împrumutată sau oferită de un inovator care preferă sa-și vândă ideea, decât să o implementeze.

Prin inovație înțelegem, de asemenea, a face ceea ce s-a mai făcut însă realizat într-o altă manieră sau mai ieftin decât ceilalți.

Pot servi ca exemple de inovație noile tehnologii și noile tendințe ce presupun utilizarea calculatorului electronic personal (PC), a serviciilor de vânzare E-commerce.

Inovația și creativitatea pot fi explorate prin următoarele abordări: odată ce există o problemă, se identifică soluții netradiționale de rezolvare, în caz că se deține o soluție, se urmărește problema care ar putea fi rezolvată prin utilizarea acestei soluții și a treia abordare reflectă situația atunci când se caută problema și soluția de rezolvare.

Creativitatea după National Advisory Committee on Creative and Cultural Education din Anglia este „o activitate imaginativă adaptată astfel încât să producă rezultate care sunt atât originale cât și de valoare". Acest mod de gândire permite unui antreprenor indiferent de experiența pe care o posedă, sa vadă oportunități pentru a iniția, să analizeze din mai multe puncte de vedere situațiile neobișnuite, să folosească decizii riscante și să activeze cu succes.

Procesul de creație este compus din următoarele etape: etapa de exploatare, etapa de incubare, etapa de generare sau iluminare, etapa decizională și etapa de acțiune, fiecare având anumite particularități.

Etapa de exploatare – este o etapă deosebit de complexă care debutează odată cu apariția ideii și uneori reprezintă stadiul decisiv pentru reușita procesului creator. În cadrul acestei etape se vor examina cele mai mici detalii, deoarece ele înfățișează cele mai valoroase revelații. Caracteristic acestei faze au fost propuse următoarele sub-etape:

Sesizarea prolemei, a dificultății, a nevoii.

Analiza și definirea problemei, în care se identifică în termeni mai clari nevoia sesizată în cadrul etapei de mai sus. Această fază analitică presupune

putința de separare a esențialului de informație de neesențial (invenția nu este altceva decât alegere și discernământ).

Acumularea materialului informațional și schițarea soluțiilor posibile.

Sub-etapă operațională. Odată cu formularea problemei se caută soluția prin intermediul operațiilor de căutare îmbinate cu iluminări împrăștiate care conțin semințele viitoarei soluții.

Etapa de incubare – este etapa ce presupune o pauză, o așteptare în urma perioadei îndelungate de prelucrare a informației acumulate. Caracteristic acestei etape este revenirea în mod inconștient asupra problemei nerezolvate, tipărirea în minte a acesteia și apariția posibilității ca soluția să apară mai târziu parcă de la sine.

Etapa de generare, iluminare – este momentul central al creației în care se vor aduna cât mai multe versiuni de realizare a ideii. Inspirația este bazată pe etapele de acumulare a informațiilor, pregătirea conștientă și inconștientă a datelor, ținându-se cont de activitățile întreprinse de profesionaliști, prieteni, rude și alții aflându-se în situații similare, încercându-se adaptarea la condițiile problemei concrete.

Etapa decizională – în această etapă se vor identifica aspectele pozitive, se vor distinge cele mai reușite și mai viabile idei, apoi stabilindu-se avantajele și dezavantajele, se va lua decizia finală.

Etapa de acțiune – ultima și cea mai responsabilă etapă. Implementarea ideii selectate se va efectua în concordanță cu decizia luată, care va conține mijloace, termene și modalități de realizare a ideii. Tot în această etapă se va pregăti o versiune simplificată sau schematică a acțiunilor necesare de întreprins și se va purcede la realizarea ideii.

Sursele de generare a ideilor de afaceri pot proveni din: afaceri deja existente, internet, inovații, francize, instituții de cercetare, manuale, broșuri, ziare și reviste de specialitate, rețele de business și contacte, televiziune și radio și multe altele.

Creativitatea reprezintă caracteristica cea mai potrivită în scopul de identificare a ideilor unice de afaceri. În acest scop se poate aplica tehnica numită brainstorming, elaborată de Alex Osborn și care se poate traduce ca „furtună în creier”, „asalt de idei”, bazată pe emiterea liberă de idei, care inițial acționează emisfera dreaptă a creierului uman responsabilă de activitatea creativă și de intuiție, folosind apoi emisfera stângă care răspunde de logică, rațiune, gândirea verbală și analitică.

În figura 1.2 este prezentat modul de gândire în paralel pentru stimularea creativității și responsabilitatea emisferelor creierului uman.

Figura nr. 1.2 Dimensiunile gândirii creative și a gândirii logice

Evaluarea oportunităților de afaceri și erorile întâlnite în cadrul evaluării

”O latură a provocării de a fi antreprenor, este că dacă te afli în situația de identificare a unei oportunități reale și imense, va trebui să cauți probleme care încă nu sunt nici pe departe pe radarul tău de viziune și să încerci să le rezolvi.”- Sean Parker (Co-fondator Napster și primul președinte al Facebook-ului).

Oportunitatea, în viziunea dicționarului Merriam-Webster, este definită ca:

un moment favorabil al împrejurărilor;

o șansă bună de avansare sau progres.

Profesorul economic Mark Casson o definește ca „acele situații în care noile bunuri, servicii, materii prime și metodele organizaționale pot fi introduse și vândute superior prețurilor lor de producție.”

Peter F. Drucker clasifică oportunitățile în 3 categorii: „1. Crearea de informații noi, exact ca în procesul de invenție a tehnologiilor noi; 2. Exploatările ineficienței pieței care rezultă din asimetria informației care se întâmplă de-a lungul timpului și spațiului; 3. Reacția la schimbările costurilor relative și beneficiile alternative utilizării de resurse, așa cum se întâmplă cu schimbările politice, de reglementare sau demografice.”

„Oportunitățile antreprenoriale necesită descoperirea de noi relații și interacțiuni pe piață, care au un caracter incert și dinamic.”

„Existența oportunităților antreprenoriale prin urmare depind de diferențele opiniilor individuale, când unii observă oportunitățile iar alții constată aceleași situații însă le privesc cu o îndoială sau cu dezinteres.”

De fapt, noțiunea de oportunitate se referă la crearea unei noi aventuri, indiferent că e vorba de o aventură profitabilă sau neprofitabilă. O cercetare arată că anual, mii de studenți își aleg o specializare în afaceri, însă estimațiile reflectă că mai puțin de 5% din acești tineri s-au lansat în afaceri. Și aici involuntar apare întrebarea de ce așa puțini studenți se lansează în afaceri, odată ce așa de mulți sunt interesați? Majoritatea manifestă interes în dobândirea abilităților pentru o folosire viitoare, alții însă vin cu dorința de a se lansa într-o așa-zisă aventură.

O idee de afaceri reprezintă o combinație de puncte tari și puncte slabe, iar îmbinată cu o oportunitate atractivă poate fi transformată într-o afacere, însă nu întotdeauna o idee excelentă este și o oportunitate de afaceri bună. Evaluarea și analiza oportunităților îmbinate cu riscurile pe care le prezintă fiecare, se realizează ținându-se cont de factori politici, legislativi, economici, culturali.

Inițierea unei afaceri nu garantează și succesul acesteia pentru viitor. Experiența mondială a arătat în mod convingător că 2 întreprinderi din 3, falimentează în primii 3-5 ani, celelalte reușesc să supraviețuiască întâlnind diverse probleme. În tot acest timp, ies la iveală greșelile ce decurg din cunoștințe insuficiente dar și lipsa de experiența a omului de afaceri.

Dintre criteriile generale de evaluare fac parte următoarele:

Durata de viață a oportunității. A fost demonstrat că afacerile au un oarecare ciclu de viață, care este compus din lansare, creștere, maturitate și declin. Primordial pentru întreprinzător fiind perioada din ciclul de viață în care afacerea este cea mai profitabilă, numită ”fereastră de oportunitate”, în care concurența este redusă, cererea este mai mare decât oferta, iar prețul de vânzare și rata profitului sunt mai mari. Analiza acestui criteriu și a profitului din diferite faze ale ciclului, poate oferi o imagine a potențialului oportunității.

Mărimea pieței produsului/serviciului. Identificarea mărimii pieței arată întreprinzătorului atractivitatea, nivelul investițiilor necesar exploatării ei, mulțimea concurenților potențiali ai acesteia. Concentrarea pe o piață de nișă, mai mică ca dimensiuni, e perfectă pentru cei abia lansați în afaceri și care dispun de resurse limitate.

Investiția inițială necesară. Majoritatea oportunităților transformate în afaceri presupune o investiție inițială de dimensiuni mici. Celelalte, mai costisitoare dar în stare să asigure beneficii mai ridicate, sunt tentante pentru investitorii străini, însă nu au șansa de a fi inițiate din incapabilitatea întreprinzătorul de a asigura investiția inițială cerută de investitori, impusă cu scopul de a demonstra buna-credința și interesul în afacere a acestuia.

Riscul oportunității. Reprezintă un criteriu fundamental de selecție deoarece depinde de mărimea investiției inițiale, de perioada de timp necesară recuperării acesteia, de caracterul inovator al afacerii și cunoașterea redusă a atitudinii clienților și concurenților. Riscul devine mai moderat odată cu finanțarea mai multor proiecte de către întreprinzător.

Câștigul minim acceptat. Pentru a se justifica acoperirea investiției, asumarea riscului și a efortului antreprenorial, o oportunitate va trebui să asigure un câștig acceptabil. Întreprinzătorul, odată alegând o afacere, desistează sau renunță la altele, urmărind așa-numitul ”cost de oportunitate”, astfel se obține o pierdere preconizată să se recupereze din afacerea deja aleasă.

Originalitatea și protecția față de concurenți. Originalitatea asigură o influență asupra consumatorilor creându-le satisfacții suplimentare, concomitent provocându-se un decalaj față de concurență. Asigurarea protecției față de concurenți se poate realiza prin patente, mărci de fabrică sau mărci de comerț.

Evaluarea oportunității oferă posibilitatea de a obține o perspectivă cât mai corectă asupra impactul noii afaceri și reprezintă un proces cuprins din câteva teste din care fac parte:

Testul primei reacții. Înfățișează o prezentare a afacerii în cadrul unui grup de prieteni. Încântarea acestora va permite purcederea la etapa următoare care prevede reluarea testului dar pe un grup de persoane necunoscute. Concomitent se urmărește și colectarea informațiilor privind prețul, calitatea și cantitatea așteptată.

Testul prețului maxim acceptabil. Pentru produsele materiale – acesta reprezintă un studiu al reacției potențialilor consumatori la propunerea de a achiziționa cu un preț de 10 ori mai mare comparativ cu costul de producție estimat. Astfel se asigură profitul pentru activitățile intermediare dintre producție și vânzare-cumpărare, iar în cazul serviciilor pentru activitățile de genul: costul muncii, a echipamentelor, a materialelor și a cheltuielilor de reclamă.

Testul suprapunerii. Prevede studiul asupra unei piețe vizate, a existenței și a succeselor altor produse asemănătoare. Studierea mărimii pieței în cadrul acestui test devine relevantă deoarece cu cât piața este mai mare cu atât va crește șansa de a câștiga o cotă de piață acceptabilă.

Testul investitorului. Oportunitatea se evaluează prezentând-o unor profesioniști, unor investitori experimentați care dispun de experiență de finanțare și care pot indica chiar idei referitor începerii afacerii.

Testul prototipului. Cum se presupune și din denumire, se realizează un prototip, urmărindu-se vânzarea acestuia, în condiții comerciale planificate deja pentru afacerea dată, unui eșantion de clienți.

Dificultatea efectuării unei evaluări complexe și obiective de la prima încercare se datorează inexperienței dar și lipsei cunoștințelor de evaluare. De aceea în cadrul procesului de evaluare a oportunităților se pot strecura involuntar niște erori, misiunea omului de afaceri în etapa data fiind încercarea de a le evita.

Dintre cele mai întâlnite erori fac parte:

Subiectivismul. Lipsa obiectivității duce la supraevaluare și la neglijarea multor elemente de detaliu. Evitarea acestei erori realizându-se prin investigarea riguroasă a ansamblului de idei identificate în legătură cu afacerea.

Cercetarea superficială a pieței. Aceasta se caracterizează prin faptul că întreprinzătorii deseori subestimează importanța analizei pieței însă aceasta poate duce la pierderi capitale. Profitabilitatea unui produs nu se realizează momentan și continuu, de aceea se recomandă evitarea sindromului ”ceaiului chinezesc” (este bun la orice oră și oriunde) necesar fiind cunoașterea ciclului de viață a produsului și acționarea la momentul când fereastra oportunităților e larg deschisă.

Neînțelegerea corespunzătoare a cerințelor tehnice. Lansarea pe piață a oricărui produs sau serviciu deseori presupune și implementarea unor tehnici noi. Problema formându-se în cazul apariției unor modificări tehnice neprevăzute referitoare realizării produsului nou, poate duce la creșterea costurilor, irosirea timpului ba chiar la eșec.

Estimări financiare optimiste. Estimarea foarte optimistă a fondurilor necesare este o eroare destul de des întâlnită, predominând situația în care costurile necesare introducerii unui produs nou sunt evaluate la doar jumătate din necesitățile reale. Recomandabil fiind includerea în buget a cheltuielilor pentru situații neprevăzute.

Ignorarea prevederilor legale. Orice activitate presupune respectarea unor restricții legale. Nerespectarea normelor ca: protecția consumatorului, protecția asigurării muncii, protecția partenerilor, a mediului și multe altele pot duce la prăbușirea afacerii.

Recepționarea semnalelor stimulatoare în urma evaluării oportunităților de afaceri, formează o undă verde spre următoarea etapa ce presupune o analiza detaliată care poartă denumirea de plan de afaceri.

1.4 Planul de afaceri

O activitate planificată are o probabilitate de reușită mai mare decât una neplanificată. Planificarea împreunează disponibilitatea de resurse cu activitatea intenționată și cu timpul. De aceea planul, scopurile, natura activității și timpul trebuie explicit definite.

Un plan de afaceri este vital pentru conducerea unei afaceri, deoarece stabilește misiunea, obiectivele, strategia și planurile de acțiune, dezvăluind calea pentru a se dezvolta dinamic și în concordanță cu prioritățile stabilite, proiectează afacerea să privească înainte, să aloce resurse, să se focalizeze asupra punctelor-cheie și să fie pregătită pentru a soluționa probleme și a folosi oportunități, dar și este de folos pentru a explica angajaților sensul tuturor atribuțiilor stabilite și rolul acestora în cadrul firmei.

O societate întocmește un plan de afaceri atunci când urmărește să se extindă, să producă un produs nou sau să se reprofileze, intenționează să aplice pentru un împrumut intern sau internațional, aspiră spre aplicarea pentru anumite fonduri nerambursabile sau să atragă noi investitori.

Acest instrument conține informații bine organizate după anumite reguli, referitoare la obiectivele necesare de realizat, modul în care se va acționa și se vor utiliza resursele pentru ca afacerea sa fie generatoare de profit. „Prin faptul că formează un ansamblu de informații care concretizează opțiunea strategică, planul de afaceri devine un instrument de operaționalizare a strategiei firmei. Planul de afaceri concentrează scopurile strategice pe o perioadă de cel puțin 5 ani, fundamentându-se pe mulțimea de informații rezultate din diagnosticul strategic, din bilanț, analize, rapoarte și multe alte surse care se prelucrează, se ordonează, se detaliază și se desprinde pe obiective, sectoare și activități.”

Dintre scopurile planului de afaceri fac parte:

Oferă un suport pentru o propunere bună de afacere. Planul de afaceri va cuprinde aspectele primordiale ale afacerii și va asigura ca resursele, costul acestor resurse și utilizarea lor să fie clar identificate și legate de potențialul de piață, deoarece vor constitui sursa de venituri pentru menținerea afacerii.

Oferă creditorului o bază pentru analiza viabilității propunerii. Conceptul planului de afaceri permite ca planul sa fie folosit pentru orice categorie de propunere de afacere, în cazul dat fiind propus creditorului la solicitarea unui împrumut.

Prezintă proprietarului întreprinderii unele laturi ale managementului afacerilor. O cunoaștere detaliată a afacerii și familiarizarea cu elementele integrale ale acesteia va avea loc în cadrul pregătirii planului de afaceri. Cunoștințele obținute vor ajuta întreprinzătorul care a solicitat împrumut să efectueze controlul activității în viitor.

Planului de afaceri cuprinde 4 funcțiuni:

Funcțiunea de cristalizare și dezvoltare a ideilor privitoare la cum ar trebui condusă afacerea – prevede ca planul de afaceri să stabilească distinct scopurile și obiectivele afacerii, metodele de atingere a acestora cât și să identifice riscurile implicate. Prin urmare, alocarea resurselor se va realiza după criteriile de maximizare a eficienței iar afacerea va fi examinată din toate punctele de vedere (producție, marketing, suport financiar).

Funcțiunea de realizare a unei evaluări retrospective a performanțelor reale ale unei afaceri de-a lungul timpului – presupune identificarea cauzelor, direcției și amplitudinilor devierilor de la plan, dar și mijloacele de acțiune a companiei în viitor. În cadrul acestei funcțiuni, managerii și întreprinzătorii vor monitoriza și verifica performanțele companiei, vor fi supuși în măsură mai mică pericolelor neprevăzute și vor fi capabili să ia măsuri corective în timp util în caz de amenințare la adresa realizării obiectivelor.

Funcțiunea de evaluare a unei noi afaceri – provine din posibilitatea planului de afaceri de a efectua analize, evaluări, clasificații și comparații asupra proiectelor de investiții. Acest instrument de lucru acordă încredere în forțele proprii, poate compensa deficitul de capital și experiența în situația în care există alte avantaje (idea de afaceri, oportunități de piață considerabile și altele).

Funcțiunea de obținere a unor finanțări externe – majoritatea creditorilor și investitorilor vor finanța firma, doar după studierea planului de afaceri a acesteia, vor urmări ca planul de afaceri să fie capabil să creeze încasări necesare operațiilor zilnice, de a face față datoriilor și de a genera profituri. Totodată le va trezi interes suma de bani necesară de investit, perioada de timp în care se va avea nevoie, distribuția acestora, perioada de rambursare dar și procentajul pe care îl va încasa la rambursare sau procentajul din valoarea întreprinderii care va fi cedat.

Figura. 1.3 Funcțiile planului de afaceri.

Utilitatea unui plan de afaceri reflectă faptul ca acesta prezintă o prezentare a intențiilor de afaceri și poate fi realizat atât pentru afaceri existente (în scopul înfățișării posibililor parteneri sau finanțatori), cât și pentru afaceri ce urmează a fi lansate (startup-uri).

Fie evaluarea făcută pozitivă sau negativă, planul oricum nu-și pierde validitatea în timp deoarece rămâne ca caracteristică inițială pentru evaluarea viitoarei activități. Elaborarea planului de afaceri îi atestă solicitantului creditării numele de client disciplinat în ochii creditorului și oferă o bază de discuție în decursul vizitelor de supraveghere a activității de afaceri.

Punctul de bază al procesului de planificare a afacerii îl reprezintă analiza elementelor externe și interne reflectată asupra situației actuale, elaborarea obiectivelor, strategiei și tendințelor pentru perioada viitoare. Pregătirea pentru elaborarea planului de afaceri presupune parcurgerea următoarelor etape:

Culegerea informațiilor. În cadrul elaborării planului de afaceri, este necesară cunoașterea tipului de activitate dorit și condițiile în care aceasta se va desfășura, adică întreprinzătorul va stabili ce dorește să facă, va determina cercul de clienți, dorințele lor și poziționarea acestora, va afla cine-i sunt concurenții în acest domeniu și va identifica capabilitatea de a satisface cerințele clienților potențiali. Se cunosc două tipuri de surse pentru colectarea informației care prevede lucrul atât cu sursele de date interne, cât și cu cele externe.

Tabelul nr. 1.1

Surse de date

Determinarea maturității companiei. În această etapă se realizează o analiză detaliată a situației curente și a perspectivelor industriei, companiei, produselor și dezvoltării strategiei. Pot fi delimitate patru etape ale ciclului de viață al unei afaceri: lansarea, creșterea, maturitatea și declinul. Alături de poziția pe piață a companiei, stabilirea maturității acesteia este foarte importantă pentru alegerea strategiei de creștere.

Determinarea tipului planului de afaceri are loc în funcție de prioritățile stabilite în procesul planificării și anume: pentru dezvoltarea proprie (operațională), pentru efectuarea unui împrumut și pentru un investitor străin.

În practică există 3 tipuri de plan de afaceri:

Plan sumar – cuprinde informații de bază privind afacerea expuse de regulă pe 10-15 pagini și se întocmește în cazul în care mărimea mijloacelor financiare necesare realizării planului este relativ mică sau în situația când se testează mediul investițional.

Plan de afaceri complet – reflectă descrierea detaliată a afacerii, fiind expusă pe 20-40 pagini și se întocmește în cazul în care suma de mijloace financiare necesare realizării planului este mai mare (Exemplu: 20 mii dolari).

Plan de afaceri operațional – reprezintă un plan desfășurat în care se descriu amănunțit sarcinile fiecărei subdiviziunii.

Stabilirea structurii planului de afaceri înfățișează prioritățile conținutului în funcție de tipul planului de afaceri. Deși nu există o structură-standard a acestui document, totuși structura-tip a unui plan de afaceri este următoarea:

Analiza externă a situației actuale și a tendințelor de viitor care cuprinde: (zona afacerilor – descrierea situației actuale; analiza portofoliului (schema produs-piață pentru situația actuală); analiza cererii și nevoilor consumatorilor și cum le satisface întreprinderea; tendințele de piață; analiza concurenților; alte analize ale mediului).

Resursele interne ale întreprinderii – analiza și descrierea situației prezente care cuprinde: (resursele și utilitățile; resursele pentru cercetare-dezvoltare; furnizorii; resursele de marketing și politica mix-ului de marketing; resursele umane și organizarea; resursele de capital și sistemele financiar-contabile și de management).

Strategiile pentru viitor formate din: (strategia de diferențiere sau strategia costurilor; strategia de dezvoltare a vânzărilor; de creștere a vânzărilor; de dezvoltare a pieței; de dezvoltare a produsului; de diferențiere etc.).

Prognozele financiare. (analiza rapoartelor financiare pe anul trecut; bugetul bilanțului contabil, rezultatele financiare și mijloacelor bănești pentru anii următori).

Distribuirea responsabilităților care prevede implicarea și încrederea managerilor și specialiștilor în procesul de planificare a afacerilor.

Consecutivitatea logică a acțiunilor legate de planul de afaceri este reprezentată de următoarea relație:

PLAN – ACȚIUNE – EVALUARE – PLAN

Aceasta presupune planificarea activităților, evaluarea, după o anumită perioadă a rezultatelor dobândite, compararea lor cu cele propuse examinând posibilele nereușite și cauzele lor, identificarea mijloacelor de soluționare a problemelor și adaptarea planului la noile condiții.

Cea mai simplă structura a unui plan de afaceri cuprinde: foaia de titlu; cuprinsul, sumarul executiv, capitolul I în care se descrie afacerea, capitolul II care înglobează prognozele financiare și anexele. În dependență de situație și scopurile concrete, pot fi incluse sau omise unele capitole care la rândul lor pot fi structurate în mai multe subcapitole.

Fig.1.4 Modele de structuri desfășurate ale planului de afaceri

Realizarea unui plan de afaceri bun reprezintă o muncă de durată, iar în cazul unui plan întocmit pentru o activitate nouă, se va asigura ca acesta să fie finisat cu o lună sau două înainte de începerea activității. Astfel, informațiile reflectate în planul de afaceri vor avea un grad mare de actualitate, dar și va exista timp pentru revizuire și modificare, reprezentată de completarea sau omiterea anumitor elemente. Aceasta este determinată de faptul că, odată cu startul implementării planului, nu mai există timp pentru revizuirea lui, iar în caz că se demonstrează că planul nu reflectă situația reală, timpul petrecut asupra lui devine pierdut.

1.5 Lansarea afacerii. Avantajele și dezavantajele inițierii afacerii

Cu toate că lansarea afacerii presupune o muncă istovitoare, plină de eforturi, de riscuri și fără nicio garanție de succes, totuși, în fiecare zi milioane de oameni se lansează în afaceri cu o dorință arzătoare de a deschide ușa posibilităților nelimitate pline de speranțe mari de succes.

Potrivit unui sondaj realizat de Global Entrepreneurship Research Association (GERA) din 2014, lansarea unei afaceri proprii, reprezintă o tentație pentru majoritatea românilor. Rezultatele cercetărilor poziționează România pe locul unu în Europa, cu o cotă de 31,7%, observându-se o diferență de 12,2% față de Croația, clasată pe locul doi cu 19,5%, din punct de vedere al intenției antreprenoriale în următorii 3 ani, fiind excluși cetățenii care deja sunt implicați în astfel de activități.

Figura nr. 1.5 Sondaj realizat de GERA cu privire la intențiile antreprenoriale.

În general, există 3 modalități de începere a activității de afacere: inițierea afacerii de la zero, procurarea unei francize sau achiziționarea unei afaceri deja existente. Întreprinzătorul pentru a lansa o idee nouă de afaceri va ține cont doar de prima variantă, deoarece procurarea unei francize sau a unei afaceri existente presupune deja o idee deja aplicată.

Inițierea afacerii de la zero este de cele mai multe ori și cea mai preferată metodă de lansare dar și cea mai riscantă. Bazele acesteia se fundamentează odată cu o evaluare minuțioasă a avantajelor și dezavantajelor a modalității date.

Tabelul nr. 1.2

Avantajele și dezavantajele inițierii unei afaceri

CAPITOLUL II

2.1 Alegerea statutului juridic al afacerii

Odată ce întreprinzătorul s-a hotărât să inițieze o afacere, una dintre primele decizii pe care trebuie să le ia în momentul lansării este cea referitoare la alegerea formei organizatorico-juridice a acesteia. Pentru a identifica varianta cea mai potrivită, considerată convențional ideală, acesta se va baza în alegerea sa pe o analiză atentă a tuturor aspectelor pro și contra ale fiecărei forme juridice, analizând condițiile specifice aferente situației sale deoarece alegerea unei forme de organizare poate influența succesul afacerii.

Însă întreprinzătorul va trebui să cunoască, că din punct de vedere legal, nu va putea deveni fondator, dacă potrivit legii este considerat incapabil, dacă a fost condamnat pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum și dacă a săvârșit infracțiunile prevăzute în cadrul art. 143-145 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței sau pentru cele prevăzute de legea privind societățile comerciale.

Potrivit legislației României, activitatea de afaceri poate fi desfășurată în calitate de persoană fizică sau în calitate de persoană juridică. Cele mai des întâlnite forme organizatorico-juridice în calitate de persoană fizică sunt: întreprinderea familială (ÎF), întreprinderea individuală (ÎI) și persoană fizică autorizată (PFA), iar din calitate de persoană juridică fac parte: societatea în nume colectiv (SNC), societatea în comandită simplă (SCS), societăți comerciale în comandită pe acțiuni (SCA), societate comercială cu răspundere limitată (SRL), societate comercială cu răspundere limitată – debutant (SRL-D) și societatea pe acțiuni (SA).

Desfășurarea activităților în calitate de persoană fizică

Cea mai simplă formă de manifestare a inițiativei particulare în economie o formează desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice.

Orice persoană fizică, cetățean român sau cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene ori al Spațiului Economic European, poate desfășura activități economice pe teritoriul României, în condițiile prevăzute de lege. Activitățile economice pot fi desfășurate pentru activitățile prevăzute de Codul CAEN și în toate domeniile, meseriile, ocupațiile sau profesiile pe care legea nu le interzice în mod expres pentru libera inițiativă.

Tabelul nr. 2.1

Avantaje/dezavantaje înmatriculării ca persoană fizică

Întreprinderea familială (ÎF) reprezintă întreprinderea economică lipsită de personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică îmbinată cu familia acestuia. Întreprinderea familială se constituie din 2 sau mai mulți membri ai unei familii, aceasta din urmă având posibilitatea de a fi formată din soț, soție, copiii acestora cu condiția că au împlinit vârsta de 16 ani la data autorizării întreprinderii familiale, rudele și afinii până la gradul al patrulea inclusiv.

Tabelul nr. 2.2

Avantajele și dezavantajele înmatriculării ca întreprindere familială

Întreprinderea individuală (ÎI) reprezintă întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică. Este una dintre cele mai accesibile forme organizatorico-juridice de desfășurare a activității omului de afaceri și presupune o activitate economică desfășurată în mod organizat, sistematic și permanent îmbinând resurse financiare, materii prime, forță de muncă atrasă, informație și mijloace logistice, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege. Alegerea formei juridice de întreprindere individuală este recomandată în situația în care veniturile așteptate de întreprinzător sunt relativ reduse, la fel fiind și gradul de risc.

Tabelul nr. 2.3

Avantajele și dezavantajele înmatriculării ca întreprindere individuală

Persoanele fizice autorizate (PFA) sunt persoanele fizice autorizate să desfășoare orice formă de activitate economică autorizată legislativ, folosind forța sa de muncă sau poate angaja, în calitate de angajator, terțe persoane cu contract de muncă individual, încheiat în condițiile legii. Persoana fizică care solicită autorizarea va trebui să demonstreze că deține pregătirea profesională pentru activitatea pe care urmează să o întreprindă.

Tabelul nr. 2.4

Avantajele și dezavantajele înmatriculării ca persoană fizică autorizată

2.1.2 Desfășurarea activităților în calitate de persoană juridică

Desfășurarea activităților în calitate de persoană juridică se realizează prin înființarea societăților comerciale. Se constituie ca persoane juridice, conform Legii nr. 31/1990, republicată și actualizată cu Legea 71/2011, prin intermediul asocierii între două sau mai multe persoane fizice sau juridice pentru a derula activități cu scop lucrativ. Societatea comercială dobândește personalitate juridică odată cu înregistrarea în Registrul comerțului.

Societatea în nume colectiv (SNC) reprezintă o firmă socială (cu nume comercial) în care figurează numele asociaților sau a asociatului celui mai important. Aceasta reprezintă forma de asociere în care obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social și cu răspunderea nelimitată și solidară a asociaților. Alegerea partenerilor se realizează în funcție de calitățile și interesele personale ale asociaților, fiind factori hotărâtori pentru constituire și funcționare, societatea în nume colectiv realizând o concentrare redusă de capitaluri.

Tabelul nr. 2.5

Avantajele și dezavantajele societății în nume colectiv

În același timp, forma dată nu este recomandată începătorilor din cauza că este necesară încrederea deplină între parteneri, ca urmare a faptului că fiecare partener este responsabil pentru datoriile societății, chiar dacă acestea sunt cauzate de alt partener.

Societatea în comandită simplă (SCS) reprezintă forma de asociere în cadrul căreia obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social și cu răspunderea nelimitată și solidară a asociaților comanditați, comanditarii răspunzând doar până la concurența aportului lor. Societatea în comandită simplă are în componența sa cel puțin un comanditat și un comanditar, comanditații (asociații cu cota deplină de participare) fiind cei care poartă răspundere nelimitată și solidară pentru obligațiile societății, iar comanditarii sunt asociații membri-finanțatori ai societății în comandită simplă, aceștia răspunzând pentru obligațiile asociației doar în limita cotei de participare, neavând posibilitatea de a participa la conducerea și administrarea societății cât și de a contesta hotărârile comanditaților privind îndrumarea activității societății. Această formă de activitate reprezintă o firmă socială în cadrul căreia figurează doar numele comanditaților și fiecare asociat intră în posesia dividendelor (cotă-parte din profit) proporțional cu cota de participare la capitalul social.

Tabelul nr. 2.6

Avantajele și dezavantajele societății în comandită simplă

Societatea pe acțiuni (SA) reprezintă forma de organizare în care obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, acționarii fiind obligați doar la achitarea acțiunilor lor.

Forma aceasta de societate comercială este cea mai complexă dintre toate formele de societăți comerciale și prevede că capitalul acesteia este divizat în acțiuni, răspunderea acționarilor este mărginită la aportul de capital, capitalul total se compune din capitalul inițial subscris de asociați și capitalul obținut prin procurarea ulterioară din emisiunea de obligațiuni, capacitatea de decizie a acționarilor este proporțională cu numărul de acțiuni deținute iar conducerea societății îi revine unuia sau mai multor administratori. Societatea pe acțiuni înfățișează o entitate distinctă de proprietarii acesteia și poate angaja afaceri, încheia contracte, plăti taxe și să stea la judecată, toate aceste distincții îi facilitează pe proprietarii societății prin faptul că aceștia își pot vinde acțiunile fără a influența derularea afacerilor.

Tabelul nr. 2.7

Avantajele și dezavantajele societății pe acțiuni

Societatea în comandită pe acțiuni (SCA) reprezintă forma de asociere care are capitalul social împărțit în acțiuni, iar obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social și cu răspunderea nelimitată și solidară a acționarilor comanditați, iar asociații comanditari răspund numai până la limitele valorii acțiunilor lor. SCA nu are firmă socială, denumirea acesteia este dată de obiectul societății iar acționarii comanditari își pot vinde partea lor din societate.

Avantajele și dezavantajele societății în comandită pe acțiuni sunt aceleași ca și în cadrul societăților pe acțiuni.

Societatea cu răspundere limitată (SRL) reprezintă forma de asociere în cadrul căreia obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociații fiind în număr limitat, răspund numai cu părțile lor sociale. Societatea cu răspundere limitată are o singură categorie de asociați, numărul acestora fiind de maxim 50, constituirea societății făcându-se pe baza încrederii reciproce.

Tabelul nr. 2.8

Avantajele și dezavantajele societății pe acțiuni cu răspundere limitată

Societatea cu răspundere limitată-debutant reprezintă o societate comercială cu răspundere limitată (SRL), care funcționează pe durată nedeterminată, se încadrează în categoria microîntreprinderilor, este înființată de un întreprinzător debutant, ca asociat unic, sau de maxim 5 întreprinzători debutanți asociați, fiind administrată de asociatul unic sau de unul sau mai mulți administratori dintre asociați și are în obiectul de activitate cel mult 5 grupe de activitate prevăzute de clasificarea activităților din economia națională în vigoare (CAEN).

Potrivit O.U.G. nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri, acestea pot fi înființate de întreprinzători cu capacitate de exercițiu deplină, care îndeplinesc condițiile:

Au capacitate juridică deplină de exercițiu;

Anterior datei înmatriculării societății în Registrul Comerțului nu au mai deținut și nu dețin calitatea de acționar sau asociat al unei întreprinderi constituite în spațiul economic european;

Înființează pentru prima dată o societate comercială cu răspundere limitată în condițiile Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind societățile comerciale și ale OUG nr. 6/2011;

Declară pe propria răspundere, sub sancțiunea legii penale pentru declarații mincinoase, că îndeplinesc condițiile prevăzute.

Tabelul nr. 2.9

Avantajele și dezavantajele societății pe acțiuni cu răspundere limitată-debutant

Potrivit Oficiului Național al Registrului Comerțului în perioada 1.01.2014-31.12.2014, s-au înmatriculat persoane fizice și juridice în număr de 101.627, reprezentând o dinamică negativă de -18,58% față de aceiași perioada a anului trecut în care s-au înmatriculat 124.816.

Figura nr. 2.1 Numărul de înregistrări la Oficiul Național al Registrului Comerțului ai județului Hunedoara pentru anul 2014

În județul Hunedoara pe anul 2014 s-au înmatriculat 1.859 (ÎF-8, ÎI-331, PFA-539, SA-1, SRL-980) reprezentând o dinamică la fel negativă de -28,55% față de aceiași perioadă a anului trecut în care s-au înmatriculat 2602 (ÎF-11, ÎI-421, PFA-1059, SA-6, SC-2, SRL-1103). Primele 4 luni consecutive ale anul 2015 înregistrează o înviorare, dinamica înmatriculărilor fiind de 4,37% pentru întreaga țară și de 2,87% respectiv, pentru județul Hunedoara.

2.2 Înregistrarea afacerii și protejarea proprietății intelectuale

Înființarea unei afaceri în România presupune, prealabil începerii desfășurării oricărei activități, înregistrarea acesteia în registrul comerțului.

Pentru înregistrarea unei afaceri sunt necesare de a urma următorii pași:

Stabilirea obiectului de activitate. Obiectul de activitate trebuie stabilit având în vedere H.G. nr.656/1997 privind aprobarea clasificării activităților din economia naționala – CAEN, publicat în Monitorul Oficial nr.301 din 5 noiembrie 1997, actualizat prin Ordinul Institutului National de statistica nr. 601/2002 publicat in Monitorul Oficial nr. 908 din 13 decembrie 2002.

Întocmirea actului constitutiv. SNC și SCS se constituie prin contract de societate, iar SA, SCA și SRL se poate constitui prin contract de societate și statut. Contractul de societate și statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv. Denumirea "act constitutiv" desemnează, în baza Legii nr.31/1990, republicată, cu modificările si completările ulterioare, atât înscrisul unic, cât și contractul de societate și/sau statutul societății. În termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii sau administratorii societății ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea societății în registrul comerțului în a cărui rază teritorială își va avea sediul societatea.

Înregistrarea societății comerciale. Solicitarea efectuării înregistrării în registrul comerțului se face la biroul unic din cadrul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal de către fondatori, administratori sau de reprezentanții acestora, precum și de orice persoană interesată, în condițiile legii, prin completarea cererii de înregistrare și a cererii de înregistrare fiscala.

Înregistrările în registrul comerțului se fac în baza unei încheieri a judecătorului delegat sau a unei hotărâri judecătorești irevocabile, în afară de cazul în care legea prevede altfel. Certificatul de înregistrare conținând codul unic de înregistrare și, după caz, a certificatul de înscriere de mențiuni va fi eliberat in termen de 3 zile, respectiv 5 zile calculat de la data înregistrării cererii potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă , dacă judecătorul-delegat nu dispune altfel.

Proprietatea intelectuală

Odată ce întreprinzătorul vine cu o idee nouă pe piață, indiferent că e o idee de afaceri sau e o tehnică de know-how, va trebui să-și protejeze juridic proprietatea intelectuală, aceasta oferindu-i siguranța că nimeni nu-l va putea copia, și că va deține un avantaj față de concurenți. Proprietatea intelectuală se referă la creații ale minții: invenții, opere literale și artistice, simboluri, nume și imagini utilizate în comerț. Drepturile de proprietate intelectuală sunt drepturi de proprietate ca toate celelalte, permițând creatorului sau proprietarului unui brevet de invenție, al unei mărci sau al unei opere protejate prin drept de autor să beneficieze de pe urma muncii sau invenției sale.

Brevetul conferă dreptul exclusiv asupra unei invenții, care poate fi un produs sau un procedeu care oferă un nou mod de a face ceva sau de a aduce o nouă soluție tehnică pentru rezolvarea unei probleme. Brevetul garantează titularului protecția invenției, aceasta fiind acordată pentru o perioadă limitată, care poate fi în general de 20 de ani. Protecția prin brevet semnifică că invenția nu poate fi realizată, utilizată, distribuită sau vândută fără consimțământul titularului de brevet. Drepturile rezultate din posesia unui brevet pot fi apărate prin introducerea unei acțiuni în fața unui tribunal, care are autoritatea de a face să înceteze orice încălcare a drepturilor presupuse de brevet.

Titularul unui brevet dispune de dreptul de a hotărî cine poate sau nu poate folosi invenția brevetată pe durata protecției. De asemenea, are capacitatea pe baza unei licențe să permită terților utilizarea invenției pe baza unor condiții negociate, poate să vândă dreptul asupra unei invenții unui terț care în aceste condiții devine titularul brevetului. Odată ce expiră brevetul, ia sfârșit și protecția, invenția devenind publică, adică titularul pierde drepturile exclusive asupra invenției și aceasta poate fi exploatată liber, din punct de vedere comercial de către terți.

O marcă reprezintă un semn distinctiv care indică faptul că oarecare produse sau servicii sunt fabricate sau furnizate de o anumită persoană sau întreprindere. Provenința mărcii datează din timpuri străvechi, când artizanii își reproduceau semnăturile sau „marca” pe produsele lor artistice sau utilitare. În timp, aceasta a evoluat către ceea ce constituie astăzi sistemul de înregistrare și protecție a mărcilor. Răspunzând nevoilor consumatorilor, un astfel de sistem îi ajută pe aceștia la identificarea și achiziția unui produs sau a unui serviciu ca urmare a naturii și calității sale, având ca indiciu marca sa unică.

Marca conferă protecție titularului asigurându-i dreptul exclusiv de a o utiliza pentru desemnarea unor produse și servicii, sau pentru a autoriza un terț să o utilizeze în schimbul unei plăți. Perioada de protecție diferă, însă aceasta poate fi reînnoită cu condiția de efectuării plății taxelor corespunzătoare. Mărcile încurajează inițiativa și spiritul întreprinzător în întreaga lume, oferind titularilor de mărci recunoaștere și profit financiar. De asemenea, împiedică și concurența neloială, ca de exemplu contrafacerea care ar utiliza semne distinctive identice sau asemănătoare pentru comercializarea de produse sau servicii diferite sau de calitate inferioară.

Posibilitățile înregistrării tipurilor de marcă sunt aproape nelimitate. Acestea se pot compune din cuvinte, litere și cifre, singure sau combinate. Mărcile pot consta în desene, simboluri, semne tridimensionale cum ar fi forma și ambalajul produselor, semne sonore de genul sunete muzicale sau vocale, parfumuri sau culori utilizate ca trăsături distincte. Marca colectivă aparține unei asociații ai cărei membri o folosesc pentru a fi identificați cu normele de calitate și cu alte cerințe stabilite de asociație. Mărcile de certificare presupune respectarea anumitor standarde, fără ca să presupună apartenența la o asociație.

Un desen sau un model industrial ilustrează aspectul estetic sau ornamental al unui obiect. El poate consta în caracteristici tridimensionale, cum ar fi forma sau textura suprafeței obiectului, sau bidimensionale, cum ar fi motivele, liniile sau culoarea. După majoritatea legislației naționale, pentru a beneficia de protecție, un desen sau un model industrial trebuie să fie nou sau original și să nu îndeplinească o funcțiune tehnică.

Indicația geografică reprezintă un semn utilizat pe produsele care dețin o origine geografică precisă și care reprezintă anumite calități sau posedă o faimă datorată acestui loc de origine. Pentru ca un semn să funcționeze ca indicație geografică este necesar ca legislația națională să prevadă acest lucru și consumatorii să îl perceapă ca atare. Datorită calităților speciale ale unui produs bazat pe factorul uman prezent în locul de origine, substantivul „Switzerland” sau adjectivul „Swiss” este perceput ca o indicație geografică pentru produse fabricate în Elveția, în special ceasuri.

O denumire de origine este un tip special de indicație geografică utilizată pe produse care reprezintă o calitate specială datorată mediului geografic în care au fost obținute. Astfel, „Bordeaux” pentru vinul produs în regiunea Bordeaux din Franța, sau „Havana” pentru tutunul cultivat în regiunea cubaneză Havana reprezintă exemple de denumiri de origine protejate în statele care fac parte a Aranjamentului de la Lisabona privind protecția denumirilor de origine și la înregistrarea internațională a acestora.

Dreptul de autor reprezintă un ansamblu de legi care conferă protecție autorilor, artiștilor și altor creatori pentru creațiile lor literare și artistice denumite în general „opere”. Un ansamblu de drepturi aflate într-o strânsă legătură cu dreptul de autor este reprezentat de drepturile conexe care conferă prerogative asemănătoare sau identice celor oferite de dreptul de autor, de și uneori de întindere limitată și de mai scurtă durată.

În România, asigurarea protecției proprietății intelectuale se realizează prin două instituții de specialitate: Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, în domeniul proprietății industriale și Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în domeniul dreptului de autor și al drepturilor conexe.

Finanțarea noii afaceri

După identificarea ideii de afaceri și de elaborare a planului de afaceri, următorul pas pe care trebuie să-l facă un întreprinzător este acela de determinare, căutare și acumulare a capitalului necesar pentru finanțarea noii afaceri. În dependență de natura afacerii, localizarea acesteia, asemănarea în direcțiile de interes local, național sau regional, pot fi examinate diverse tipuri de finanțare. La fel, vor fi diferite și costurile suportate pentru finanțarea afacerii în raport cu sursele și condițiile de finanțare. Prin urmare, omul de afaceri trebuie sa gestioneze cu extremă atenție schemele de finanțare ale proiectului său de afacere.

Categoriile de capital necesar inițierii afacerii

Managerii financiari identifică 3 categorii principale de necesități de capital necesar inițierii afacerii:

Capitalul fix – capital necesar achiziționării mijloacelor fixe ale întreprinderii, fondurile fiind destinate producerii de bunuri și prestării de servicii, însă nu și vânzării. Edificiile, echipamentele, mașinile nu sunt modificate în numerar în timpul derulării activității, astfel încât banii investiți în aceste active fixe aspiră să fie “imobilizați”, deoarece nu sunt folosiți pentru alte scopuri.

Capitalul de lucru (circulant, fondul de rulment) – reprezintă fondurile temporare necesare desfacerii activității pe termen scurt și poate fi determinat dintre activul și pasivul curent. Necesarul de capital circulant se datorează fluxului de casă neuniform cauzat de fluctuațiile sezoniere normale. Cauzele frecvente ale variației fluxului de numerar sunt reprezentate de schimbările neprevăzute ale cererii, vânzările pe credit și sezonalitatea. Fondul de rulment este folosit pentru achitarea notelor de plată, finanțarea vânzărilor pe credit, plata salariilor, dar și pentru unele situații neprevăzute. Creditorii fondului de rulment speră ca întreprinzătorul să obțină un numerar superior pentru asigurarea rambursării împrumutului la sfârșitul ciclului de producție sau vânzare.

Capitalul suplimentar – capitalul destinat extinderii afacerii sau modificării obiectului principal de activitate al acesteia. Creditorii capitalurilor suplimentare acordă împrumutul exact pentru aceleași motive ca acelea ale capitalului fix.

Întreprinzătorul trebuie să distingă necesarul acestor 3 categorii de capital, deoarece, deși sunt interdependente, fiecare are surse de finanțare proprii și efecte distincte atât asupra afacerii cât și asupra creșterii pe termen lung a acesteia.

Estimarea cerințelor financiare

Estimarea cerințelor financiare de către majoritatea întreprinzătorilor, de regulă, sunt ori la un nivel subapreciat, ori supraapreciat. Această neconcordanță între nivelul real și nivelul apreciat duce la pierderea credibilității în omul de afaceri a persoanelor gata să ofere surse financiare. Dacă întreprinzătorul subestimează cerința financiară, acesta va fi nevoit iarăși să caute surse de finanțare, costul capitalului va fi prea mare, procesul fiind mult mai dureros a doua oara. Cu toate acestea, dacă întreprinzătorul supraestimează cerința financiară (chiar dacă unii experți vin cu ideea că niciodată nu se supraestimează în etapa incipientă a unei afaceri), s-ar putea să îndepărteze potențialii investitori.

În cadrul procesului de estimare a cerințelor financiare, oamenii de afaceri ar trebui să țină cont că pentru o bună funcționare a afacerii vor fi expuși la diverse cheltuieli: obținerea de licențe, permisiuni, achiziționarea de echipamente și utilajele necesare procesului de producție, a mobilierului, a PC-urilor, a caselor de marcat, a produselor sau materiilor prime, cheltuieli cu asigurările, cu chiriile, servicii comunale, salariile personalul, impozite, plăți de livrare, depozitare, curierat, cheltuieli de marketing (cărți de vizită, publicitate, site web), cheltuieli suplimentare necesar pentru conferințe, călătorii, cazare și lista poate continua.

În multe cazuri această listă de cheltuieli va servi drept punct de plecare pentru estimarea cerințelor financiare necesare, însă va trebui de menționat că afacerea nu va genera imediat suficient venit pentru a acoperi aceste cheltuieli și a face față noilor cheltuieli imprevizibile. Astfel, este vital ca întreprinzătorul să identifice necesarul de capital suficient activității întreprinderii, pentru a reduce decalajul dintre ziua în care și-a lansat afacerea și ziua în care aceasta nu doar poate să se întrețină de sine-stătător ci să genereze profit.

2.5 Surse de obținere a fondurilor

Principalele surse de obținere a fondurilor necesare inițierii afacerii sunt: sursele de obținere a capitalurilor prin finanțarea proprie și sursele de obținere a capitalurilor prin împrumut.

Sursele de obținere a capitalurilor prin finanțarea proprie sunt următoarele:

1. Economiile personale. O mare parte a capitalului necesar inițierii unei afaceri este format din economiile personale ale întreprinzătorului. Aportul personal este indispensabil pentru a demonstra implicarea personală și interesul propriu pentru proiect și pentru a câștiga încrederea altor finanțatori. După cum arată practica, valoarea capitalului personal investit în afacere variază între 20% – 50% din costul total al proiectului.

2. Prieteni, rude. Dacă întreprinzătorul întâlnește greutăți financiare, acesta poate apela la ajutorul prietenilor sau a rudelor ce doresc să investească în afacere. El trebuie să trateze împrumuturile acestea ca pe oricare altele, astfel va evita deteriorarea relațiilor prietenești și familiale.

3. Partenerii. Întreprinzătorul poate obține surse de capital pentru inițierea afacerii prin asocierea cu un partener de afaceri, aceasta realizându-se printr-un acord de parteneriat în care se va lua în considerare renunțarea parțială asupra controlului afacerii și cota de profit prevăzută partenerului.

4. Business-angels (îngeri pentru afaceri, îngeri investitori). Conceptul de business-angel presupune cazul în care investitorii aduc bani în afacere împreună cu întreprinzătorul. Este potrivită pentru afacerile aflate la început de drum, care au premise de a avea succes, însă le lipsește finanțarea inițială.

Un business-angel asigură această finanțare, dispunând de un profil asemănător cu întreprinzătorul, și el fiind, în esență, tot un întreprinzător. Aceste persoane, investesc în minim 10-15 start-up-uri, ceea ce îi face să spere că 80% din investiții nu se vor răscumpăra, 15% vor ieși la zero iar restul 5% vor acoperi suma totală investită. Desigur, sunt și „îngeri” care investesc în 1-2 proiecte, însă din păcate șansele ca acestea nu se vor răscumpăra se apropie 100%.

De obicei, investițiile de business-angel sunt limitate ca și valoare a finanțării, de aceea proiectele de acest gen trebuie să fie afaceri care nu necesită foarte mult investiții de capital. Practica, sugerează că „business-îngerii” pot aloca între 5.000$ și 150.000$ pentru o cotă parte între 5% și 40%. Avantajul apelǎrii la îngerii investitori este lipsa garanției pentru acest tip de finanțare.

Printre cunoscuții business-angels români sunt: Marius Ghenea, Florin Talpes, Andrei Pitis, Cristina Batlan, Dragos Anastasiu și Mircea Tudor.

Printre asociațiile de business-angels fac parte: Business Angels Romania, VentureConnect, TechAngels, AngelConnect, The World Business Angels Association, EBAN (The European Trade Association for Business Angels), UK Business Angels Association, Business Angels – Private Venture Capital through Angel Investors, The Halo Business Angel Partnership, The European Angels Fund (EAF) și altele.

Sursele de obținere a capitalurilor de împrumut sunt următoarele:

1. Creditul bancar reprezintă o sursă principală de finanțare, însă accesul la credite al firmelor noi sau de mici dimensiuni este mai dificil decât al firmelor cu o importantă istorie creditară.

„Creditul constituie un contract prin care o bancă (o firmă sau o persoană) transmite unei firme sau persoane fizice o sumă de bani pentru a o folosi o anumită perioadă de timp pentru realizarea unui scop (afacere, investiție etc.), cu obligația de a restitui suma și dobânda aferentă, conform prevederilor stipulate în contract.”

Fiecare solicitare de credit trebuie să fie avantajoasă atât pentru bancă, cât și pentru împrumutat. „Banca va fi avantajată prin marja de dobândă ce va fi obținută, dezvoltarea relațiilor de afaceri cu împrumutatul, precum și cu persoane din anturajul acestuia precum și prin extinderea și diversificarea portofoliului de credite cu efecte pozitive asupra riscului de credit în ansambul. Beneficiarul creditului va fi avanajat ca urmare a obținerii fondurilor necesare pentru a începe sau continua activitatea. De asemenea, va avea la dispoziție o gamă largă de servicii bancare și consultanță, datorită legăturii instituită prin credit.”

Băncile comerciale acordă: împrumuturi pe termen scurt – reprezentând o categorie obișnuită de împrumut acordată noilor afaceri, folosite pentru reîntregirea capitalului circulant, creșterea producției, finanțarea achiziției unor stocuri suplimentare, finanțarea vânzărilor pe credit pentru acordarea bonificațiilor de plată în numerar și împrumuturi pe termen mediu și lung – care se acordă pentru inițierea unei afaceri, construirea unei fabrici, cumpărarea de proprietăți, achiziționarea de fonduri fixe, echipamente și alte articole folosite pentru dezvoltarea afacerii.

Procedura de obținere a creditului bancar încorporează etapele următoare: întocmirea dosarului de obținere a creditului, evaluarea dosarului de credit, decizia de acordare a creditului și completarea procedurilor implicate, furnizarea creditului și ultima etapa urmărirea derulării și rambursării creditului.

2. Programele de promovare a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri). Din cauza că bancile sunt mai rezervate în acordarea creditelor în special firmelor noi, au fost create un șir de programe de finanțare care au ca scop sprijinirea acestora, dar și a celor care intenționează să își dezvolte activitățile.

La moment există 2 tipuri de programe de finanțare a IMM-urilor: programe de finanțare rambursabilă (credite) care se finanțează din bani publici, iar banca refinanțează IMM-urile și programe de finanțare nerambursabilă (granturi) care provin de la bugetul de stat, Uniunea Europeană sau alte organizații internaționale.

Dintre programele de finanțare nerambursabilă fac parte următoarele programe:

Programul pentru stimularea înfințării si dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri „SRL-D”

Program de dezvoltare și modernizare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de pe piață – Comerț 2015;

Programului național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici si mijlocii – Femeia manager ;

Programul pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale in rândul tinerilor și facilitarea accesului la finanțare – START 2015;

Dintre programele de finanțare nerambursabilă fac parte următoarele programe:

Programul național de microidustrializare;

Programul pentru susținerea internaționalizării IMM-urilor;

Programul de stimulare a cercetării-dezvoltării și inovării în rândul IMM-urilor;

Programul național multianual pentru înființarea și dezvoltarea IMM-urilor în mediu rural;

Programul UNCTAD/ EMPRETEC România pentru sprijinirea dezvoltării intreprinderilor mici si mijlocii;

Programul BAS România;

3. Fonduri europene. Reprezentă pentru statul român unul dintre cele mai importante instrumente utilizate pentru reducerea disparităților regionale, precum și promovarea creșterii economice la nivel regional și local, întărirea competitivității și sporirea ocupării forței de muncă, acestea constituind obiective de referință la nivelul Uniunii Europene. Folosirea sprijinului structural pentru perioada 2014-2020 prevede crearea condițiilor de îmbunătățire și dezvoltare constantă a mediului de afaceri și presupune obiective principale ca:

Încurajarea competitivității întreprinderilor;

Favorizarea accesului la finanțare;

Conceperea mediului favorabil creării afacerilor noi și încurajarea culturii antreprenoriale;

Sprijinirea companiilor de a opera în plan extern și pe noi piețe;

Asigurarea unei forțe de muncă calificată și afaptabilă.

Fondurile accesibile pentru statul român sunt: Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), Fondul Social European (FSE), Fondul de Coeziune (FC), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPM).

În perioada anterioară ce cuprinde anii 2007-2013, oportunitatea pentru investiții noi a fost atractivă pentru unii investitori, iar aceste investiții au avut un impact semnificativ asupra competitivității prin construirea de noi instalații, prin aducerea de know-how și de noi tehnologii și prin crearea de noi locuri de muncă. Din punct de vedere al distribuției în teritoriu, majoritatea Investițiilor Străine Directe (ISD) în întreprinderi noi au avut loc în regiunea București-Ilfov (60,5%), urmată de regiunea Centru (11,0%), regiunea Vest (9,3%) și regiunea Sud Muntenia (6,3%). Pentru perioada 2014-2020 s-a alocat din buget suma de 39.88 miliarde euro, ceea ce reprezintă o cotă de 18% mai mare decât cea alocată perioadei 2007-2013.

4. Fondurile de capital de risc. Sunt surse de finanțare specializate în cadrul proiectelor investiționale, al căror risc de eșec este mai înalt, însă cazurile soldate cu succes sunt totuși suficiente pentru a compensa pierderile. Fondurile de risc presupun investirea în calitate de acționar minoritar în capitalul firmei și retragerea participării după o perioadă de aproximativ 3-5 ani, timp în care firma își întărește pozițiile. Aceste fonduri au de câștigat din diferența dintre valoarea acțiunilor în momentul efectuării investiției și cea obținută în momentul retragerii acestora din participare.

Dintre fondurile de capital de risc fac parte: (Fondul de capital de risc Catalyst, Fondul Român pentru Eficiența Energiei; Fondul Româno-American pentru Investiții; Green Light Invest; ORESA Ventures; ACEE II – Advent Central and Eastern Europe II; American International Group New Europe Fund (AIG); Black Sea Fund; EIF – Enviromental Investment Fund; K+ SME Romania Fund; Romanian Reconstruction Capital; SOLO FUND; SEAF Trans-Balkan Romania Fund; F&C; Global Finance).

5. Creditul comercial. În situația în care întreprinzătorul primește refuz de la bănci pentru împrumutul banilor necesari afacerii nou înființată cu motivarea că riscul acordării împrumutului este ridicat, acesta poate recurge la creditul comercial, care reprezintă una dintre cele mai ieftine finanțări. Acest tip de finanțare se realizează în condiții de încredere, sumele mobilizate nefiind foarte mari, însă destul de suficiente pentru optimizarea fluxului de numerar al unei firme pe o perioadă scurtă de timp.

6. Leasingul (finanțarea achiziționării de echipamente). Leasingul este o formă de realizare a operației de creditare pe termen mediu și lung, care se aplică, pentru procurarea echipamentului industrial. Acțiunea se realizează prin achiziția echipamentului de către societatea de leasing, ca ulterior să fie închiriat de către solicitant, frecvent însă, solicitantul este mandatat în numele societății de leasing să-și cumpere singur echipamentul necesar.

„Formele de practicare a leasingului sunt multiple. Ele se diferențiază unele de altele în funcție de mai multe criterii, între care subiecții de drept ce participă la realizarea operațiunii; sfera și conținutul ratei de plată durata închirierii; specificul tehnicii de realizare. Principalele forme de leasing sunt: direct, indirect, financiar și funcțional, brut și net, pe termen scurt, pe termen mediu și pe termen lung, lease-back, time sharing, master – leasing și experimental”

Fără a acorda importanță formei de leasing, la sfârșitul perioadei stabilite solicitantul are mai multe opțiuni, printre care: încetarea contractului, continuarea contractului pentru o nouă perioadă de timp și cumpărarea utilajului la prețul prestabilit.

7. Creditele pe efecte de comerț (factoringul și scontarea).

Factoringul este o tehnică de finanțare utilizată pentru asigurarea finanțării creanțelor interne. Mecanismul factoringului este relativ simplu și prevede că vânzătorul cedează, contra plății, ansamblul creanțelor sale de pe urma operațiunilor financiare, unui factor, de regulă o bancă sau o instituțier financiară specializată. Factorul acoperă aceste creanțe, asumându-și riscul de neplată și plătește echivalentul creanțelor care privesc vânzări cu termen de plată ce nu depășește 180 de zile. Factoringul există în următoarele forme: (factoring cu plată în avans; factoring cu plată la scadență; undisclosed factoring; money without borrowing).

Scontarea reprezintă o formă de creditare pe termen scurt acordată de băncile comerciale prin achitarea prealabilă scadenței a unor efecte comerciale (cambii, bilete la ordin). Constă în achiziționarea de către bănci a efectelor de comerț deținute de clienții lor în schimbul acordării creditului de scont și reținerii de către bancă a sumei formate din valoarea scontului adunată cu comisionale numită agio. Ca și oricare operație de creditare, presupune depunerea unei garanții, stabilite în urma înțelegerii cu clientul băncii, adițional aplicării unui procent de comision la valoarea nominală a efectelor scontate.

8. Crowdfunding (multifinanțare) – reprezintă un concept modern, apărut acum 12 ani, prin care întreprinzătorii își prezintă online cât mai convingător ideile de produse și servicii, important fiind să fie însoțite de argumente care să demonstreze celor care ar putea sa le susțină financiar că sunt importante pentru ei, că le-ar putea fi de folos, că sunt inițiative care merita sprijinul comunității, iar dacă ideea câștigă încrederea și sunt apreciate, internauții pot oferi sume de bani pentru a le susține.

Proiectele prezentate pe platformele de crowdfunding, de obicei, oferă participanților la finanțare ceva în schimb. Frecvent, în calitate de recompensă, vine însăși produsul sau serviciul pentru care sunt colectați sursele financiare, dar la un preț redus. Astfel, întreprinzătorul obține surse financiare pentru afacerea sa, iar finanțatorii – obțin un produs sau serviciu la un preț convenabil și satisfacția participării la o activitate comună.

Crowfunding-ul dă o posibilitate de testare a produsului și în același timp, o testare a abilităților personale de a vinde, a convinge, a prezenta și a-și promova ideile. Platformele de crowdfunding lansate în România au apărut în 2012 și sunt abia la un stadiu incipient, motiv pentru care și comunitățile de susținători sunt greu de convins. Dintre acestea fac parte: www.potsieu.ro, www.multifinantare.ro, www.we-are-here.ro, www.kazuu.ro, www.crestemidei.ro, www.bursabinelui.ro și crowdfunding oferit de Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) – Cluj-Napoca www.crowdfunding.alumni.ubbcluj.ro.

9. Sistemul alternativ de tranzacționare AeRO. Piața AeRO a fost creată din nevoia de a furniza antreprenorilor o alternativă de finanțare pentru dezvoltare și este segmentul dedicat titlurilor de capital (acțiunilor) din cadrul sistemului alternativ de tranzacționare administrat de Bursa de Valori București (BVB).

Înfățișează un segment de piață destinat listării companiilor aflate în stadiu incipient, start-up-uri și IMM-uri care presupune finanțarea proiectelor, crearea vizibilității acestora și contribuirea la dezvoltarea mediului de afaceri.

Bazat pe sistemul alternativ de tranzacționare al BVB existent din 2010, piața AeRO, sub conceptul reproiectat și reconstruit, a fost lansat pe 25 februarie 2015. Sistemul alternativ a fost înființat de BVB cu scopul de a oferi o piață cu mai puține cerințe de raportare din partea emitenților, dar în același timp cu un nivel suficient de transparență pentru investitori, pentru a-i motiva să tranzacționeze. Piața AeRO este dedicată finanțării companiilor care nu îndeplinesc criteriile de mărime sau vechime pentru listarea pe Piața Reglementată.

2.5 Procesul de finanțare al afacerilor

Procesul de finanțare al afacerilor înglobează următoarele etape:

Alegerea sursei de finanțare. Întreprinzătorul va fi nevoit să analizeze posibilitățile de finanțare potențiale pentru a identifica o sursă convenabilă de capital sau o combinație optimă de surse de finanțare. În cadrul alegerii sursei de finanțare se va ține cont de:

experiența finanțatorului în acordarea de împrumuturi pentru diferite domenii de afaceri;

reputația finanțatorului deoarece succesul afacerii se bazează deseori pe calitatea relațiilor cu finanțatorul;

asistența pe care e dispus să o ofere, aceasta fiind vitală pentru afacerile care nu au experiență în anumite domenii având nevoie de consiliere;

alte servicii, cum ar fi servicii gratuite sau tarife reduse la analiza situației financiare, elaborarea proiecțiilor financiare etc.

Pregătirea pachetului de finanțare. Pachetul de finanțare sau pachetul de împrumut se elaborează în funcție de variația sursei de împrumut, suma cerută și eșalonarea rambursării acesteia, garanții, actele necesare obținerii împrumutului, criterii de acordare a împrumutului, scopul acestuia, rata dobânzii și modul ei de plată. Întreprinzătorul trebuie să abordeze aceste aspecte cu finanțatorul, acesta din urmă, deseori solicitând studii de fezabilitate sau planuri de afaceri, ca parte a documentației necesare obținerii împrumutului.

Prezentarea cererii de finanțare. Realizarea unui pachet atractiv de finanțare sporește șansele de obținere a împrumutului, asta deoarece, cei ce acordă împrumutul evaluează nu doar pachetul de finanțare, ci și întreprinzătorul în persoană și echipa acestuia. Viitorul afacerii va depinde în mare parte de întreprinzător și pe discuția personală pe care o va avea cu cel care acordă împrumutul. „De asemenea, se va avea în vedere realismul întreprinzătorului, competența sa, onestitatea și organizarea prezentării pachetului de împrumut. Întreprinzătorul trebuie să fie pregătit să întâlnească pe cei ce îi vor putea acorda împrumutul și să aibă idee despre ceea ce doresc aceștia să afle de la el. O prezentare clară, bine documentată nu numai că mărește șansa de obținere a împrumutului, însă poate duce și la stabilirea unor relații pe termen lung cu finanțatorul.”

CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ: ÎNFIINȚAREA UNEI ÎNTREPRINDERI DE PRODUCERE ȘI LIVRARE PIZZA LA DOMICILIU

După cum se cunoaște, inițierea și derularea unei afaceri, este o activitate anevoioasă, care presupune un risc și un efort considerabil. De la identificarea unei necesități până la startul activității și obținerii unui profit, întreprinzătorul va parcurge o cale lungă, plină de ascensiuni și de decline, însă va primi o satisfacție de nedescris, dacă ceea ce a creat va ușura viața semenilor săi.

În cadrul acestui capitol, voi prezenta o afacere, reflectată prin conținutul lucrării, în care voi explica pe cât de explicit posibil, viabilitatea acesteia.

În momentul de identificare a ideii, am luat în cont că pentru a demara o afacere, cel mai ușor este să te focalizezi pe o nișă deja funcționabilă, în care se observă o cerere înaltă. Altfel, dacă aș alege de a iniția o afacere pe o nișă nouă, aș putea fi supus riscului ca acel produs sau serviciu să nu arate o cerere destulă pentru a menține afacerea la suprafață.

Motivul care a stat la baza lansării afacerii în domeniul dat, a fost o observarea tendinței accentuate a oamenilor de a servi masa „în oraș”. Aceasta este cauzată de programul standard de muncă 9-18, care limitează alegerea angajaților și de prețurile alimentelor care au făcut ca gătitul tradițional să nu mai producă mari economii financiare, comparativ cu mâncatul „în oraș” sau „pe comanda”.

Planul de afaceri.

1. Sumar (scurtă introducere)

Activitatea întreprinderii S.C. PIZZERIA RAMMENTO S.R.L. va cuprinde producerea și livrarea pizzei la domiciliul clientului, având ca scop satisfacerea necesităților populației cu produse alimentare, în cazul dat – pizza.

Pentru a realiza obiectivele propuse, întreprinderea va utiliza următoarele genuri de activitate:

Va produce și va realiza la comandă pizza;

Va livra pizza la domiciliul clientului;

2. Descrierea firmei (afacerii)

Afacerea va reprezenta o pizzerie, situată pe strada principală a orașului, care va servi clienții atât într-un ambient plăcut, decorat după specific italienesc, cât și prin livrare la domiciliul sau biroul acestora. Pizza va fi produsă și livrată în așa mod încât să-și mențină gustul și calitatea până la client.

Datele societății comerciale vor fi următoarele:

Denumirea: S.C. PIZZERIA RAMMENTO S.R.L;

Forma organizatorico-juridică: Societate cu răspundere limitată (S.R.L);

Va dispune de următoarele autorizații: (Autorizație sanitar veterinară (DSV) Direcția Sanitar Veterinară; Autorizație sanitară (DSP) Direcția de Sănătate Publică; Autorizație de Mediu; Aviz de prevenire și stingere a incendiilor (P.S.I); Certificatul de clasificare a locației de la Ministerul Turismului; Implementarea sistemului de siguranță a alimentelor HACCP; Autorizație de funcționare de la primărie; Contract cu un cabinet de Medicina Muncii).

Obiect principal de activitate: producerea pizzei și livrarea acesteia la domiciliul clientului, clasificat sub codul de activitate CAEN 1085;

Capital social: 200 RON;

Sediul social: bulevardul 1 Decembrie 1918, orașul Petroșani, județul Hunedoara;

Numărul de asociați : 2 asociați.

Drept furnizori/parteneri vor servi următorii:

Furnizorii de spațiu – pizzeria va fi situată într-un spațiu de 120 mp, închiriat contra sumei de 500 de euro;

Furnizorii de materie primă – ne vom aproviziona de la SC T&O PRODCOM SRL ceea ce reprezintă un depozit de legume, fructe, carne, etc

Furnizorii de ambalaje: pentru livrările la domiciliu.

Furnizorii de băuturi – ne vom aproviziona cu (sucuri, apă, băuturi alcoolice, spirtoase) de la Spedition Transcontinental (distribuitor autorizat in județul Hunedoara).

3. Echipa managerială/managementul companiei

Firma va fi condusă de administrator, care la rândul sau va răspunde în fața asociaților. Administratorul va stabili stocurile necesare, necesarul lunar de aprovizionare, producție și desfacere, va participa alături de asociați la recrutarea personalului cât și va gestiona împreună cu aceștia orice problemă întâlnită, fie aceasta de ordin administrativ, logistic, financiar sau de resurse umane.

Înainte sau la încheierea unui nou contract de muncă sau modificării unui contract de muncă deja existent, angajatorii conform reglementărilor legale vor informa salariatul cu privire la condițiile angajării ca de exemplu condițiile contractuale, concediile prevăzute, cât și indemnizații.

Personalul întreprinderii compus din bucătari, ajutori de bucătari și administratorul vor semna contractul care stipulează clauzele de confidențialitate, de neconcurență și de mobilitate, restul personalului fiind nevoit de semna contractul fără ca să fie stipulate aceste clauze.

Se va angaja 1 administrator, 2 bucătari, 2 ajutori de bucătar, 1 femeie de serviciu, 1 paznic, 2 chelneri/ospătari, 1 contabil și 1 persoană care va livra comanda clientului .

Salariul personalului întreprinderii va fi un salariu fix. Astfel, pentru început – administratorul va primi un salariu de 500 euro/lună;

– salariul unui bucătar va fi de 200 euro/lună;

– salariul ajutorului de bucătar va fi de 125 euro/lună;

– cel al paznicului și al femeii de serviciu va fi de 90 euro/lună;

– cel al contabilului va fi de 350 euro/lună;

– chelnerii vor primi câte 100 euro/lună fiecare;

– iar persoana angajată în livrarea pizzei va 100 euro/lună.

4. Prezentare produsului/serviciului

Produsul va fi fabricat de întreprindere și anume pizza va fi cea care va satisface cele mai rafinate gusturi ale celor mai pretențioși gurmanzi. Produsul este orientat spre satisfacerea nevoilor zilnice, fie aceasta zi de lucru sau de sărbătoare.

Pizza propusă va avea gusturi diferite și specifice, acestea datorându-se condimentelor proaspete și neobișnuite, de obicei neutilizate de alți producători de pizza.

Denumirea pizzei va fi la fel diferită, aceasta fiind influențată de materia primă și condimentele folosite la fabricarea produsului finit.

Întreprinderea va produce și va comercializa mai multe tipuri de pizza cu următoarele denumiri italiene originale:

Rammento: șuncă, cașcaval, ciuperci, măsline, ardei, ceapă și roșii;

Marinara: roșii, usturoi, pătrunjel, cașcaval, măsline, sos pizza;

Siciliana: roșii, cașcaval, măsline, cimbru, sos pizza;

Funghi: roșii, cașcaval, ciuperci, cimbru;

Diavola: roșii, cașcaval, salam picant, cimbru, sos pizza;

Pescatoro: roșii, fructe de mare, măsline, creveți și o baie de usturoi, pătrunjel și ulei;

Tonno: pește, usturoi, cașcaval, riccota, sos pizza;

Cinque formaggi: 5 feluri de brânză, roșii.

Procesul de producție va fi compus din următoarele etape:

Aprovizionarea cu materie primă a întreprinderii;

Pregătirea blatului pentru pizza;

Coacerea pizzei în cuptoare;

Livrarea pizzei la domiciliu.

Realizarea pizzei se preconizează de a fi efectuată de 2 bucătari și de 2 ajutori de bucătar. Absolut toate produsele pizza vor fi ambalate, ceea ce va permite păstrarea gustului și calității acestora. Servirea clienților aflați în pizzerie se va face cu ajutorul a 2 chelneri. Livrarea va fi efectuată de către 1 persoană angajată folosind automobilul întreprinderii.

Se preconizează de a produce pizza de diferite mărimi și, prin urmare, de diferite greutăți. Pe viitor se intenționează producerea pizzei cu greutate și mărime specială, caracteristic comenzii clientului.

Dimensiunile și greutățile pizzei propuse de întreprindere sunt următoarele:

Pizza clasificată ca normală – va dispune de un diametru de aproximativ 15 cm și o greutate de 350g.

Pizza clasificată ca medie – va avea un diametru de aproximativ 20 cm și o greutate de 400g.

Pizza clasificată ca mare – va fi pizza ce va avea un diametru de aproximativ 25 cm și o greutate de 450g.

Și pizza cu mărimi și greutăți speciale, aceasta fiind realizată în dependență de dorințele și preferințele clientului.

Materia primă se intenționează a fi cumpărată de la producătorii autohtoni, în schimb condimentele și alte produse ce nu se produc la noi în țară, vor fi aduse din alte țări.

Pentru coacerea pizzei se va folosi un cuptor special în componența căruia întră diferite forme de mărimi mici, medii și mari. În componența acestui bloc se află 12 compartimente dintre care: 7 prevăzute formelor din aluat, iar restul 5 pentru produsele alterabile unde va fi o temperatură constantă de (0-20o C). cuptorul este echipat cu funcții suplimentare.

Tabelul nr 3.2

Planul de producție și realizare

Ambalajul produsului va fi unul original, fiind compus din foaie de carton presat, având imprimat pe față denumirea și emblema întreprinderii, cât și date caracteristic întreprinderii ca: adresa juridică, numerele de telefon, adresa de internet.

Produsul original al firmei este menit să satisfacă gusturile oricărei persoane, datorită posibilităților pe care, noi ca întreprindere, le oferim clienților. Viitorii consumatori ai produsului realizat de noi, vor avea posibilitatea de a comanda pizza conținând diferite produse și condimente specifice. Un element cheie a activității îl reprezintă faptul că clientul va avea posibilitatea de a comanda orice combinație de componente constituitoare ale pizzei, prețul depinzând de ele.

Serviciul prestat urmează a fi realizat prin livrarea pizzei la domiciliul clientului sau a oficiului acestuia.

Produsele întreprinderii vor fi distribuite direct consumatorului, ca urmare a unei comenzi care poate fi făcută online sau prin telefon. Odată ce produsele au fost fabricate la comanda clientului, întreprinderea va livra produsul până la locul de destinație și anume ușa clientului. Distribuirea în raza pieței alese se va efectua in aproximativ 20-25 minute, produsele fiind livrate în condiții speciale, păstrându-se calitățile specifice. Clienții care comandă peste un număr stabilit de produse, vor beneficia de un mic cadou din partea întreprinderii.

Prețurile produselor livrate se vor constitui din elementele proprii acestora, rezultând din costurile necesare producției și din alte cheltuieli. De asemenea, se preconizează de a stabili prețurile la un nivel mai jos, între 4-10% în zilele de sărbători sau alte ocazii speciale.

5. Analiza pieței

Piața potențială înfățișează persoanele de toate vârstele, începând cu copii de la 5 ani și finisând cu oameni în vârstă. Cu toate acestea, piața țintă o va constitui persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 – 45 ani. Potrivit studiilor, piața pe care urmează să se activeze, reprezintă o piață în creștere, caracterizată de o cerere puternică la astfel de produse.

Avantajul competitiv îl va alcătui:

raportul calitate-preț,

rapiditatea cu care se va servi clientul;

rapiditatea livrării,

diversificarea produselor.

În raza orașului, concurența pe segmentul comercializării pizzei este deja la nivel, existând următoarele întreprinderi (Restaurant Bella Italia, complex Keops Petroșani, Pizzeria Căsuța Albastră, Pub Taho, Casa Bobârcă).

În urma unui studiu efectuat asupra unor studenți ai Universității din Petroșani, am ajuns la concluzia că cele mai solicitate sunt: Complex Keops Petroșani care produce un produs asimetric și de o calitate mai inferioară, iar deservirea de către personal este de proastă calitate, deservirea clientului realizându-se în aproximativ o oră și restaurantul Bella Italia care reprezintă o încăpere slab iluminată și o terasă amplasată chiar în fluxul de pietoni, îngreunând deplasarea acestora și incomodând clienții. De asemenea, reprezintă o entitate cu mobilier neconfortabil în care fumatul este permis, disprețuind astfel clienții nefumători, în schimb pizza este delicioasă.

Tabelul nr. 3.1

Analiza punctelor forte și a punctelor slabe ale concurenților

Tabelul nr. 3.2

Analiza comparativă a concurenților

6. Obiective

Produsul fabricat și oferit de S.C. PIZZERIA RAMMENTO S.R.L reprezintă un produs final, care va fi realizat pe piața consumatorului, fiind orientat spre persoane de toate vârstele. Această piață aleasă de întreprindere este o piață în creștere. Astfel, dacă veniturile de activitate vor înregistra o ascensiune, se va urmări deschiderea unei noi filiale în alte orașe.

Având ca scop păstrarea și lărgirea poziției pe piață, întreprinderea va alege cu predilecție o strategie orientată spre:

ridicarea calității produsului;

extinderea asortimentului produsului;

ridicarea nivelului de deservire post-vânzare;

determinarea unui preț convenabil absolut pentru toate categoriile sociale.

De asemenea, vom atrage atenția și comenzilor de livrare a pizzei la consumator pentru zile de naștere, sărbători și alte ocazii speciale, îndeplinind visul clintului de a avea un eveniment de neuitat.

7. Strategia firmei și metode de implementare

Pentru ai convinge pe clienți să procure produsele fabricate de întreprinderea noastră, se va pune accentul, în primul rând, pe calitatea distinctă a serviciilor prestate, prețul acceptabil, amabilitatea în cadrul îndeplinirii comenzii, noutatea serviciului și a produsului. Tot aici, se prevede și faptul că produsele vor fi fabricate din materii prime ecologic pure.

Din start, se prognozează o frecvență a comenzilor produsului la un nivel mai mic, aceasta majorându-se odată cu afirmarea pe piață. De asemenea, frecvența cumpărării va oscila de la o perioadă a zilei la alta, fiind mai mică în perioada zilei, apoi urmărindu-se o creștere a acestora la sfârșitul zilei.

Prin combinația preț-calitate și asortiment-noutate, întreprinderea speră să cucerească un segment mai mare de piață.

Reclama produselor și serviciilor prestate va fi efectuată cu ajutorul rețelei mass-media, afișe, fluturașe/flyere și pe internet.

8. Informații financiare

Din start se menționează că afacerea necesită o investiție de 25.000 euro. Banii aceștia urmează a fi folosiți la procurarea utilajelor de producție și a materiei prime necesare. În prima perioadă întreprinderea va folosi o capacitate de producție de 60%, urmând ca în anii următori nivelul acesteia să crească la 80%.

O estimare a rezultatelor financiare viitoare ne arată un profit anual de aproximativ 30.000 euro ca medie pe primii 4 ani de activitate, în situația în care se obține venituri minime și cheltuieli maxime, în care regimul de lucru este de 16 ore pe zi.

Necesitățile financiare totale pentru inițierea afacerii constituie 25.000 euro, dintre care:

15.000 euro – pentru procurarea utilajului, finanțate din credite pe termen lung;

7.000 euro – pentru procurarea materiei prime, finanțate din credite pe termen scurt;

3.000 euro – alte cheltuieli necesare producției, finanțate din surse proprii de finanțare.

Tabelul nr 3.4

Tabel de rambursare a capitalului împrumutat (euro)

Considerând veniturile minime și cheltuielile de producție maxime probabile se prevede următoarele:

Venituri previzionare:

3.000 pizza / lună * 3 euro / pizza = 9.000 euro / lună

Venituri / 4 luni: 9.000 euro / lună * 4 luni = 36.000 euro

Cheltuieli previzionare:

Numărul de pizza pe zi 100, lunar 3.000, anual 36.000.

Tabelul nr 3.5

Pentru fabricarea 1 pizza se va avea nevoie:

Cheltuieli de producție / 4 luni = 5968,2 euro * 4 = 23872,8 euro

Tabelul nr. 3.6

Situația veniturilor și cheltuielilor

Cost variabil unitar = euro 0,68

Punct critic sau pragul de rentabilitate calculat pentru o pizzerie

PC = 6457,45 / (1.06-0.68) = 16.9993,3 buc. Anual

Conform calculelor estimative se constată că întreprinderea va acoperi toate cheltuielile, deoarece va produce anul 72.000 buc (cu gradul de utilizare a capacității de producție = (6.000 buc. / 10.000 buc) * 100% = 60%) ceea ce reprezintă de 23,6 ori mai mult decât nivelul pragului de rentabilitate. Profitul obținut va permite onorarea obligațiunilor atât față de bancă, cât și față de buget, dar și să acumuleze resurse financiare necesare extinderii afacerii în viitorul apropiat.

O perioadă de timp, atâta cât întreprinderea nu va avea la dispoziție o poziție financiară puternică, profitul înregistrat va fi orientat spre dezvoltarea întreprinderii.