K+m+r+l de Mattias Andersson. Teatrul Postdramatic

CUPRINS

Argument…………………………………………………………………………………p.3

Cap. I Mattias Andersson

1.1.Viața si opera autorului………………………………………………………..p.5

Cap. II Textul – material al creației scenice…………………………………….

1 Origine si continut…………………………………………………………….p.

2. Teatrul postdramatic……………………………………………………………………p.

Cap. III K+M+R+L

3.1 Tipul de scena – Sala Studio……………………………………………………p.

3.2 Concept scenografic………………………………………………………………p.

3.3 Redimensionarea personajelor prin costum……………………………….p.

3.4 Light & sound design……………………………………………………………..p.

3.5 Realizarea si receptia spectatorului………………………………………….p.

Cap. IV Concluzii

Cap. V Note si bibliografie

Cap. VI Anexe (schite si fotografii)

Argument

„ Împingem atât de departe această diminuare a planului simplu încât expresia însași a mișcărilor noastre este profund diminuată” 1

Adolph Appia

,,A devenit cumplit de evident că tehnologia ne-a depășit umanitatea.” 2

Albert Einstein

Odată cu evoluția accelerata a tehnologiei și cu invazia acesteia în viața noastră (internetul, televiziunea, telefonul mobil), fiziologia și psihologia umană s-a schimbat: gândim altfel, simțim altfel, ne amintim și uităm altfel, dormim altfel, ba chiar visăm altfel decât acum câteva deceni. Ne orientăm către o viață pragmatică încurajați să ne integrăm în ceea ce pare a fi un sistem de valori uman real. Tehnologia a devenit indispensabilă umanitații dezvoltându-se în toate domeniile ce țin de bunul mers al vieții cotidiene. Cantitatea și viteza cu care circulă informația în zilele noastre este coplesitoare pentru o fire umană, viscerala. Tehnologia a modificat sitemul de valori al umanității: sunt dependenți de bani, de sex și obsedați ca propria lor viață să fie cât mai aproape de modelul de viață promovat de media. În ultimii ani internetul a devenit pentru o mare majoritate a umanitații indispensabil, pe lânga avantajele acestuia privind accesul rapid la informație acesta are și consecințe: comunicarea virtuală afectează modul de percepție, în timp făcând dificilă comunicarea fizică și relaționarea dintre oameni. Există studii care arată faptul că determină tulburări emoționale: anxietate, iritabilitate, scăderea capacității de concentrare, agresivitate verbală si fizică. Lumea virtuală creată de computere prin intermediul jocurilor și al internetului fac ca limita dintre real-vitual să nu mai fie clara copiilor si adolescenților creându-le probleme în adaptarea socială. Televiziunea si mass-media în general recontruiește realitatea, configurează un nou mediu de existență și de constiință pentru omul zilelor noastre, inconștient ne este impus un sistem de valori făcându-ne să ne raportăm la acesta ca la un ideal. Societatea contemporană promovează agresiv și în același timp condamna. Dacă nu ai un job bine plătit, haine care sa arate bine, o mașină și o familie până la o anumită vârstă ești considerat un individ ratat pe plan social. Acțiunea piesei K+M+R+L are loc în această perioadă a evoluției tehnologiei, prezentându-ne într-un mod dur, direct problemele întâmpinate de patru tineri suedezi într-o lume în care nu-și găsesc locul se găsesc într-o imposibilitate de adaptare.

Teama de a nu aparține, de a fi lăsat pe dinafară, duce la plafonarea sinelui, la dificultatea în a-și găsi identitatea. Aceasta este și angoasa lui Kaj, Maj, Roger și Linda (personaje în piesa lui Andersson). Depășind perioada adolescenței, aceștia întâmpină dificultăți în găsirea unui loc de muncă și integrarea lor în societate.

Capitolul I

Viața și opera autorului

Mattias Andersson este unul dintre cei mai recunoscuți dramaturgi suedezi contemporani ai Suediei, alături de Per Olov Enquist, Lars Noren, Suzanne Osten, Stig Larsson și alți dramaturgi ce a adus un suflu nou teatrului suedez. Piesele lui au fost apreciate și montate în Suedia, Danemarca, Germania, Rusia, Norvegia, Finlanda, Grecia, România si Serbia. Pe lăngă scriere dramatică s-a ocupat și de regie.

S-a născut pe 13 septembrie 1969 pe coasta de vest a Suediei, în orașul Gotemburg. În copilărie a fost interesat de sport, mai exact de atletism. Antrenamentele l-au condus la performanță înscriindu-se În finala SM în Campionatul suedez. A urmat cursurile Liceului Schille, liceu cu profil umanist, din centrul orașului Gotemborg. Aici s-a înscris in cercul de scriere dramatică. A fost determinat să înceapă să scrie poezii, nuvele si romane, în ciuda atmosferei agitate din familie, marcat de serialul Strindberg. O viața (1985), produs de Televiziunea Suedeza după scenariul scris de O.P.

“Pentru mine era ca și cum aș fi vorbit fără să fiu intrerupt. Fiindcă atunci cand vorbești cu cineva, nu poți fi niciodata foarte sigur de cât de interesat este celălalt să asculte cu adevarat gândurile tale cele mai intime. Când scrii, ai curaj sa spui lucruri pe care nu ai avut niciodată curaj să le vorbești cu cineva ”

După absolvirea liceului, s-a angajat ca om de serviciu într-un teatru din Gotemborg unde i-au fost distribuite roluri în câteva spectacole, lucru ce l-a determinat să se înscrie la un curs seral de actorie. Își câștigă existenta muncind la diferite spitale și restaurante, cu toate acestea el scria în continuare. Este admis la Secția de Actorie a Facultații de Teatru și Opera din Goteborg în anul 1990.

În ultimul an de studenție montează pentru prima dată, împreuna cu colegii o piesă scrisă chiar de el, Și acolo e marea. O poveste despre un băiat, Alexandru, care vrea la mare, el corespondează cu Ravena. După cinci ani se întâlnesc, el închiriază un local, cumpară trandafiri roșii, un tort și înrămează o fotografie cu aceasta, dar Ravena nu seamană cu fata din fotografie. După un timp, prietena Ravenei, Magdalena, se dovedește a fi fata din fotografie. De aici Mattias Andersson prezintă o serie de încurcături ce ajung în cele din urmă la o situație neașteptată. O tragi – comedie primită cu încurajări și laude din partea criticilor pentru text si regie. Cu această piesă Mattias Andersson debutează în dramaturgie.

Dupa terminarea facultații lucrează ca actor la Becka Teatre până în 1996 urmând să se ocupe exclusiv de regie și scriere dramatică.

Spectacolul K+M+R+L l-a consacrat, o piesă scrisă pentru propriul grup de actori, montată în 1998 la Pusterviksteatern primește în același an Premiul pentru cel mai bun spectacol suedez al anului la Festivalul ArtGenda din Stockholm in 1998. Piesa a mai fost montată la Teatrul Asch din Sundvall (2001), Boulevardteatern din Stockholm (2002), Universitatea de Teatru din Malmo (2002) și la Studioul Casandra din Bucuresti (2002) .

Piesa Alergatorul (2000), Mattias Andersson o consideră cea mai autobiografică, bazându-se pe propriile sentimente și amintiri din perioada școlii generale. Premiera a avut loc pe scena Teatrului Municipal din Stockholm, în regie propie și scenografie semnată de Charlotta Nylud.

Pentru Mattias Andersson, cel mai bun mod de a ajunge la toate clasele sociale este lucrul cu teatrul pentru tineret si copii. Este ca o alegere ideologica, “teatrul popular de la sine înteles”.

Mattias Andersson declara într-un interviu că este convins că cea ce trăiești până la vârsta de 15 ani iți influențează tot parcursul vieții. Jakob Hirdwall(dramaturg) considera că Mattias Andersson se întoarce mereu la aceasta lume a copilariei, înconjurat de blocurile din suburbiile orașului.

Capitolul II Textul – material al creatiei scenice

Piesa dramaturgului suedez a fost tradusă în limba română de către Carmen Vioreanu în cadrul proiectului DramAcum împreună cu alte doua piese: EX și Materie stelara. Propunerea montării piesei K+M+R+L a venit din partea Irinei Istrătescu (studentă la regie anul III) care mi-a fost și colega de liceu. Cartea lui Mattias Andersson i-a fost dăruită de o bună prietenă comună în perioada liceului. M-a surprins cât de diferit era acest text față de dramaturgia pe care o citisem până atunci și am acceptat cu entuziasm propunerea de a colabora pentru montarea acestui text considerându-l o provovare. Un alt motiv este faptul că, citind textul, m-am regăsit în stările și emoțiile personajelor.

Prelucrarea formei

Textul piesei conține replici destul de vulgare, repetate obsesiv. Am considerat împreună cu domnii profesorii că nu este necesar folosirea acestui vocabular pentru publicul nostru țintă . Din acest motiv a fost o provocare pentru Irina Istrătescu să realizeze o adaptare a acestuia. Ea a modificat (cenzurat ) părți din dialog și a scos câteva scene, dar a reușit în final să spună povestea, susținându-și înțelesurile ansamblului. Au mai intervenit expresii folosite în găștile suburbiilor noastre. Chiar dacă am pastrat locația piesei, acțiunea se petrece in Suedia, am adaptat textul timpurilor de la noi.

Teatrul postdramatic

Modernitatea târzie este obsedata de problematica identitatii, aceasta face existența omului principala confruntare la care majotitatea semenilor nostii se suspecteaza între ei de a nu fi autentici. Spectacolul frapează prin cât de actuală ne-a devenit nouă problematica nordică a necomunicării dintre oameni, atât de clasică în filmul suedez (filmele lui Bergman).

Opera lui Mattias Andresson are caracteristicile teatrului postdramatic. Astfel textul devine un pretext si este folosit ca element, ca strat si material al creatiei scenice, nu ca stapan al ei.

„postdramatic –inseamnă, să ne raportăm nu atat la modificările parcurse de textele teatrale, cat la transformarea de comportament pe care a parcurs-o expresiateatrală. In formele teatrale postdramatice, textul care este pus inscenă (atunci cand e pus), nu mai este conceput decat ca o componentăcu drepturi egale a unui context general gestual, muzical, vizual etc.” (Hans-Thies Lehmann, Teatrul post-dramatic, ed. UNITER, p. 53 )

Teatrul postdramatic se foloseste de cuplarea unor trasaturi eterogene: ,, teatrul de imagine”, media, multimedia, performance. O singură desfașurare a acțiunii a devenit plictisitoare, este nevoie de o diversitate a acestora pentru a putea capta atenția publicului.

În scenografie, conceptul de postdramatic se definește prin fuziunea mai multor elemente de expresie vizuală, inlocuieste perceptia linear-succesiva cu cea simultana si din mai multe perspective. Jocul cu spatiul si suprafata care in pofida fragmentarii creeaza spatii definite tematic, spatiu "subiectivat" este puternic amprentat de eul autorului.

“Scenografia, nume al unui teatru al vizualității complexe, stă in fața privirii care observă asemenea unui text, a unui poem scenic, in care corpul omenesc e o metaforă, in care curgerea mișcărilor lui este, intr-un sens ce nu e doar metaforic, scriitură,

nu “dans”. Teatrul a recuperat o evoluție estetică pe care alte arte au parcurs-o mai devreme. Nu este o intamplare că o seamă de noțiuni din artele plastice, din muzică sau din literatură ne stau la dispoziție pentru a caracte – riza teatru postdramatic. Abia sub impresia mediilor reproductive care sunt fotografia și filmul, teatrul și-a găsit conștiința specificității sale.”(Hans-Thies Lehmann, Teatrul post-dramatic, ed. UNITER, p. 122 )

Capitolul III K+M+R+L

Mattias Andersson a scris piesa într-o perioadă de criză economică în Suedia, în care nu se găseau ușor locuri de munca, mai ales pentru tineri. Este și situația în care se află țara noastră. Marea majoritate a tinerilor nu pot profesa în domeniul studiat din cauza lipsei locurilor de muncă. Astfel mulți tineri ajung să emigreaze în țări ce le oferă mai multe posibilitați. Însă tinerii clasei de mijloc, care nu-si pot găsi un job stabil care să le ofere un venit, care să le acopere traiul dorit, ajung să aibe frustrări de tot felul.

„Am 25 de ani, n-am job, n-am aproape nici un prieten…”

În K+M+R+L, patru personaje aflate mai tot timpul pe scena, sunt în căutarea aceluiasi lucru, să iasa din singuratatea vârstei, să-și găseasca un mod de a fi în care să se simtă comod, ca acasa, să creadă cu adevarat în ceea ce simt. Personajele trăiesc fiecare singure, cu excepția lui Roger, însurat și care așteaptă un copil, pe care nu este deloc convins că și-l dorește.

În căutarea propriei identitați, personajele contruiesc diverse proiecte: își cumpară bilet de avion pentru o călătorie exotică (și pierd avionul), se înscriu la cursuri de germană doar pentru a-și ocupa timpul, butonează telecomanda pe diferite posturi de televiziune. Toți își doresc să fie ceva și nu devin nimic, căpătând identitate doar pe termen foarte scurt prin aceste încercări neizbutite.

Întâlnirile dintre oameni sunt suprainvestite și de aceea ratate. La petrecerea la care Maj îl invită pe Kaj, în încercarea ultimă de a-l scoate din singuratate și de a încerca să construiască un început împreună, cele patru personaje funcționează doar pe complicități între prieteni de același sex, care nu se angajează la nimic. Întâlnirea unei femei cu un bărbat este fie o aventură sexuală de câteva minute (cum este cazul lui Roger și al Lindei), fie o scenă de seducție neterminată și interminabilă, în care bărbatului ii este teamă să se angajeze în orice fel, iar femeii să eșueze prin staruintă.

Într-o lume a “oamenilor de rând”, cum este definită aceasta de către autor însuși, în care personajele nu au identitate prea precisă, nici prin meserie (ori nu există, ori este vagă), nici prin educație (nu vorbesc decât despre scoala generala), nici prin stil (deși femeile sunt stilistic mai pregnante decat bărbații) identitatea devine una sexuală. Relațiile ce sunt deduse la finalul piesei sunt date de atracție pur fizică, sexuală cum este cazul Roger – Linda și cea dintre Kaj – Maj ce nu este bine conturată, dar se deduce o posibilitate, o șansă a unei relații bazată pe mai mult decăt pe sex.

Sala Studio – structurarea spațiului

Spațiul ales împreună cu regizorul pentru montarea acestui spectacol este sala Octavian Cotescu, sala ce aparține U.N.A.T.C.-ului de 2 ani de zile. Este o sală de tip studio ce permite amplasarea spațiului de joc și a publicului în orice fel, lucru ce constituie un avantaj, deschizând foarte multe oportunitați din punct de vedere artistic și ambiental. Materialul pereților acestei săli, o plasă metalică argintie, a constituit un avantaj în crearea mediului industrial, rece, asemenea unei cuști imense necesare pentru conceptul spectacolului.

Am folosit practicabilele existente în sala Octavian Cotescu pentru configurarea spațiului de joc. Folosind practicabile de înălțimi diferite am construit două scene egale ca înălțime dar diferite ca formă și le-am situat în colțurile opuse ale sălii. Cele două scene sunt unite de un culoar înalțat, asemenea unui ponton întrerupt la mijloc, configurat din practicabile proiectate și construite în colaborare cu atelierul de mecanică al facultații.

Structura și configurarea acestui spațiu, atipică unei scene clasice a susținut atât scriitura dramaturgului, de tip filmică, acțiunea fiind fragmentată, acțiunile sunt momente semnificative ce se petrec în decursul a mai multor săptămâni în diverse spații (interioare, exterioare). Pentru publicul tânăr căruia i se dedică în mare parte acest spectacol. Un public care e în continuă schimbare datorită erei tehnologice ce evoluează din ce în ce mai rapid, consider că tinerii au altă viziune și percepție in zilele noastre, au nevoie constantă de nou, sau de altceva.

Concept scenografic

Începând de la schițele de idee până la definitivarea conceptului, la structurarea și construcția acestuia, procesul scenografic a fost în continuă esențializare. Autorul sugerează multiple spații de exterior și interior ce a trebuit concepute și aduse la esență cu multă atenție. Spectacolul imaginat cu Irina Istrătescu (regie, anul III) avea nevoie de un spațiu care să scoată în evidentă conceptul propus. În timp ce repetițiile evoluau, textul se reducea, unele momente se scurtau, decorul se reducea la esență, la necesitatea jocului, renuntând la obiecte de recuzită ce ar fi murdărit sau îngreunau jocul actorilor, deci cursivitatea spectacolului. La final totul s-a redus la o imagine simplă, curată și calculată în care prin actori și acțiunile acestora spectacolul este pus în valoare.

Mattias Andersson gândește acest spectacol punând accent pe efectele acțiunilor personajelor, situațiile “întâmplătoare” în care sunt puse acestea și diversitatea spațiilor unde au loc acestea necesită sugerearea unui decor minimalist care să vină în ajutorul actorului, reflectând starea generală a piesei. Am considerat că decorul trebuie să devină un soi de al cincilea personaj care să inducă publicului starea sintetizată a trăirii personajelor. Decorul reprezintă un cadru important pentru diverse motivații și stări ale personajelor. Stilul minimal reprezintă o abstractizare geometrică.

Pornind de la caracteristicile sălii alese, sala studio, un spațiu neconvențional, dispunerea spațiului de joc și a publicului am făcut-o diferit față de cel al unei săli italiene. Bariera dintre spectacol și spectator nu este definită. Sursa de inspirație a fost Teatrul ambiental al lui Richard Schechner, formulează principiile unui “teatru nou” influențat de mass-media în structurarea și procesul psihic și a mutațiilor. În consecință, el nu seamană cu teatrul tradițional. În acest tip de teatru pe locație, contribuția scenografului este o parte esențială a spectacolului. Fără această intervenție estetică spectacolul nu ar exista. Conceput ca un hibrid genealogic, un proces artistic unde subiectul este înlocuit cu imagini-eveniment, iar acțiunea cu diverse activitați. Scena și spațiul definesc conținutul și efectele spectacolului. Scenografia devine arhitectura unui spațiu, memoria unei societați.

In primele schite de idee, am privit spațiul ca panoramă, împărțind sala pe lățimea acesteia am delimitat spațiul de joc de cel al publicului. Decorul l-am gândit fragmentat, asemenea textului.

Procesul scenografic din punct de vedere al spațiului vizual, artistic încă este în evoluție, procesul de lucru și experiment cu acest material al firului de pescuit rămâne în continuare un proces de descoperire. Din punct de vedere strict scenografic în cadrul acestui spectacol procesul a fost concluzionat doar in final. Din prima zi de lucru practic cu acest material până la ultimul fir întins în spațiul teatral, munca practică a fost un proces experimental care a determinat multe probleme in timpul construcției dar succesul acestui experiment a constat în procesul scenografic care a precedat construcția. Soluționarea vizuală a tuturor elementelor care fac parte dintr-un spectacol a fost datorată unei analize detaliate a fiecăruia: text, spațiu, teatru, regie, actori, spectatori. Împreună cu lumina, scenografia îndeplinește factorii fiecărui element al spectacolului.

În procesul scenografic, costumele sunt detașate ca stil de spațiul metaforic creat dar îl completează. Spațiul de sine stătător fără intervenția personajelor rămâne un spațiu static care nu transmite publicului mai mult decât o construcție meticuloasă. Legătura între public și scenografie se face evident prin personaje, iar efectul decorului se schimbă în relația cu costumele.

Spectacolul este contemporan și abordează teme și situații care ne sunt foarte apropiate. Față de decorul abstract geometric costumele sunt, în contrast, naturale, simple și poate banal de cunoscute. Am ales tocmai acest contrast pentru a scoate în evidentă metafora spațiului, iar naturalețea personajelor în aceste costume oferă publicului un confort care îi apropie de actori, de personaje și în consecință de acțiunea și mesajul spectacolului.

Textul si acțiunea fiind într-un ritm rapid și poate puțin agresiv în schimbările care se petrec, costumele rămân un punct constant de căldură si culoare.

Deoarece costumele ies în evidență prin simplitatea lor, tocmai această simplitate permite un joc de contraste și legături între costum, personaj și acțiunea piesei. Culorile, materialitățile și micile detalii compun imagini și accentuează situațiile dintre personaje într-un mod subtil, alteori poate chiar într-un mod subliminal.

Procesul scenografic în acest caz constă într-o esențializare a tuturor cerințelor date de factorii participanți în acest spectacol. Defragmentarea acestui proces transformă cu totul viziunea asupra spectacolului.

Am ales să folosesc Sala Studio a facultații pentru facilitatea ei de a putea stabilii locul publicului și al spectacolului. Având posibilitatea să schimb puțin viziunea publicului față de actor.

Practicabilele existente în sala Octavian Cotescu, folosite în general pentru a construi gradenele publicului, le-am putut folosi pentru construirea a două podiumuri dispuse în colțurile opuse ale sălii. Acestea marchează spațiile personale ale lui Maj și Kaj. Vizual ele sunt impregnate la nivel vizual Circulația se face atât prin culoarul ce leagă aceste camere ale personajelor, cât și prin culisa creață ca făcând parte din decor (peretele camerei). Culisa este de forma unui perete, de culoare gri, neutru, golul rămas între acesta și colțul camerei reprezintă golul unei uși ce duce probabil într-un hol.

Un moment important este schimbarea de decor în care sunt conturate camerele celor doua personaje. Obiectele de recuzită, folosite într-un număr redus, ca suport artistic alături de personajele piesei. Ele sunt de culori vii și au caracteristicile unor elemente de mobilier/decor al unui spațiu personal de interior. Obiectele se află la vedere, având un loc bine marcat în interiorul blocurilor din metal, ce reprezintă atât sistemul organizat ce ne este impus, ergonomia, traseele în linii drepte. Am ales aceast mod de amenajare având ca inspirație modul de organizare al produselor IKEA.

Astfel, interiorul camerei lui Kaj este sugerat de canapeaua cu imprimeuri pop-art, pe care acesta iși petrece majoritatea timpului jonglând cu posturile de televiziune între fotbal și filmele soft-porn. Spațiul primește însușirea de garsoniera a lui Kaj în momentul în care personajul umple spațiul conturat de lumină.

Camera fetelor are o atmosfera mult mai relaxata, acestea își petrec timpul uitându-se la filme de dragoste, citind reviste, probând haine. Maj, fiind o tipă ce simte nevoia de stabilitate, am ales pentru camera ei sa construiesc doua perne imense cu imprimeuri fun.Spațiile ajung să fie populate de obiecte aduse treptat în scenă de către personaje.

Culoarul ridicat asemenea unui podium, pare că face legatura dintre camerele celor doua personaje, este mai exact momentul de fuziune între aceastea. Într-o lume în care ne simțim ca locul nostrum este într-un cub, aflat într-o mare de alte cuburi, ne dorim să fim diferiți, să nu se confundăm cu mulțimea. Lumea devine din ce în ce mai mecanică, plină de unghiularități și linii drepte. Drumurile sunt asemenea unor circuite ce se intersecteaza și se despart la tot pasul. Viața este asemenea unui circuit ramificat al rețelelor de transport, ca exemplu. Acesta este efectul ce am vrut să-l obțin prin unghiularitatea decorului, dar și prin cromatica acestuia.

Cu ajutorul schimbărilor foarte rapide între“spațiile de joc” decupate prin lumină și recuzită pe o suprafață cât se poate de mică, ritmul montajului cinematografic este aplicat la teatru.

Redimensionare personajelor prin costum

Textul nu ne ofera un portret concret al personajelor. Pe Kaj, Maj, Roger si Linda îi descoperim ca fiind tineri din zilele noastre ce se confrunta cu problemele dificultații de a se adapta în societate, în evoluția personală și profesională. Sunt mai mult ca personaje pretext pentru situație, accentul se pune pe relațiile dintre ele și pe intersecțiile "întâmplătoare" de situații repetate, datorită cărora cei patru tineri ajung să se cunoască. Dacă în cazul lui Maj și Kaj – fiind personaje principale – putem considera că există niște "date" ale personajului de la care am putut porni în dezvoltarea ulterioară, Roger și Linda apar în text cu un schelet foarte vag schițat, în general în contradicție cu cel al prietenilor lor – tocmai pentru a potența și a accentua personajele principale.

Forma finala a personajelor a fost construită atât în discuțiile cu regizorul, căutând corespondenți fizici ale personajelor cât și în repetiții împreună cu actorii, adaugând și inventând date concrete pentru fiecare in parte. În întreg, am decis sa privesc K+M+R+L, ca pe o fuziune între dramă și comedie printr-o ironizare fină a personajelor. În forma în care apar în spectacol, ei întruchipează 4 tipologii diferite de "indivizi" pe care îi regăsim în zilele noastre – ale caror temperamente, ticuri și gesturi sunt caricaturizate pentru a evidenția fragilitatea relațiilor interumane la vârsta pe care o au ei – 25 de ani.

În afara celor 4 tipologii definite, ei formează împreună un personaj comun K+M+R+L, reprezentând o generație. Acest personaj pe care îl alcătuiesc cei 4 este tânărul de 20 și ceva de ani fără job, dar totuși cu o condiție socială medie – care nu iși permite să iasă în cluburi scumpe dar totuși își permite să iasă în fiecare weekend la bere -care, deși trăiește într-o garsonieră de care se plânge de fiecare dată când are ocazia nu se dă în lături de la a-și cumpara băutură destul de scumpă de la supermarket sau de la a .Care deși se plânge că nu are bani, totuși își cumpără haine de la Mall și își permite – din economii ce-i drept- să plece într-o excursie într-o tară exotică. Personajele încearcă să pară „cool”, interesante și relaxate – dar ele de fapt își ascund sub aceasta mască frustrările, frica și debusolarea în legatură cu propria persoană și cu oamenii din jur.

O altă sursă a comicului este reprezentată și prin diferența dintre cum se comportă personajele în mediul intim (singuri sau cu prietenii lor) și cum se comportă când sunt puși în situația de a comunica cu o persoana de sex opus care îi atrage. Prin prisma felului în care se raportează la aceste întâlniri și dialoguri, din faptul că există o problema de comunicare flagrantă între ei – timiditatea și lipsa experienței în relații îi fac pe protagoniștii spectacolului, Maj si Kaj, să pară stăngaci, nu sunt în stare să-și dezvaluie sentimentele din frica respingerii, se încurcă în conversații, nu stiu exact ce să-și spună. Deși își declară vârsta imediat după momentul în care își prezintă fiecare povestea, din caracterizarea psihică a personajelor nu reiese că avem de-a face cu niște tineri adulți, ci mai degrabă cu niște adolescenți întârziați.

Structura filmică a piesei compusă din scene scurte care se desfășoară cu o durată diferită de timp una de cealaltă în locuri diferite, face interesant de urmarit modul de construcție al personajului – propriu zis, identitatea personajelor se construiește pe parcurs, scenă cu scenă, în situații diferite una de cealaltă. Spectatorul ajunge să cunoască intimitatea personajului – de exemplu în scena în care Roger și Linda, în încercarea de a adormii, ajung să rememoreze toate problemele care îi bântuie, urmaând ca în scena de la supermarket când se întâlnesc prima data Roger și Linda personajele sunt văzute din cu totul altă perspectivă: încearcă să păstreze aparențele și să – și atragă atenția unul celuilalt printr-o situație de flirt.

Maj

În K+M+R+L, Maj reprezintă factorul M, este personaj principal, individual, feminin. Portretul se constituie din relația cu celelalte personaje, din comportament, gesturi, limbaj. În text nu ne este prezentat un portret fizic al acesteia.

Maj își face apariția încă de la prima scena. Deschide spectacolul, chicotind și povestind o întâmplare amuzantă. Acest dialog cu publicul are loc simultan cu apariția și discuțiile celorlalte personaje.

În urmatoarea scena ea apare ca într-o reclama publicitară la lenjerie intimă făcând aluzie la mass-media și publicitatea excesiva. Ideea de baza a acestei prezentări pdeudo-utopice a lui Maj arată faptul că neavând încredere în propria persoană dar nici în cei de sex opus, ea se visează dorită, născând pasiuni năvalnice în rândul tuturor bărbaților. În această scenă își face apariția în lenjerie intimă din dantelă, port-jartiere roșii, purtând perucă.

“Un motiv de divorț când soțiile văd cum bărbaților li se urcă sângele la cap, când le văd privirea ușor sticloasă, în fața volanului, când trec pe lângă stâlpi, în cozile de mașini. Stâlpii pe care sunt lipită eu, în lenjerie apetisantă, roșie ca Moș Crăciun… Cu mine, mine… Mine, mine… Micuța de mine, de mine… Apropo, mă cheamă Maj”

Maj adoptă stilul punk, aceasta dorință de a ieși din anonimat, de a fi considerată o individualitate, vine ca o reacție normală la mediul inconjurator, în care se promoveaza un tip de imagine ideală a omului.

În scena clubului ea este cea care îl abordează pe Kaj flirtând cu acesta, amândoi fiind destul de amețiți de alcool. În această scenă se dovedește curajoasă, și nu se lasă mai prejos, apare diferită de restul scenelor din piesa – are curaj să îl abordeze pe Kaj dar acesta interpretează greșit avansurile ei. Seara se termina pentru Maj în momentul în care Kaj varsă berea pe ea. Într-un mod destul de bizar această întâmplare o amuza pe Maj, obisnuită ca baieții din jurul ei să fie lingușitori, Kaj se dovedește diferit.

În scena petrecerii, ultima din piesa, Maj este fundamental diferită de cea din scena clubului. Deși și la petrecere bea alcool, curajul de care dă dovadă la prima întalnire cu Kaj se transformă în timiditate. Este foarte neliniștită și nervoasă datorită prezenței lui Kaj la ea acasă, ea încearcă să-i explice lui Kaj cum că aceste întâlniri dintre ei nu crede că ar fi întâmplătoare, că ceva sigur se v-a întâmpla cu ei doi. Este de cele mai multe ori întreruptă de Roger și Linda care sunt mult mai veseli și mult mai abili în a-și sfârși seara aventuroasă împreună. Maj se pregatește pentru o petrecere "ca in filme" și speră ca seara să se încheie cu o invitație în oraș sau altceva, fără să fie nevoie ca ea să facă ceva mai mult decât să fie o gazdă perfectă. Ea nu este pregatită să facă primul pas și ajunge să aștepte de la Kaj preluarea inițiativei. În același timp, baiatul așteaptă același lucru de la ea. Pe parcursul scenei tot încearcă să îi spună lui Kaj că pentru ea toate întâlnirile cu el au un anumit sens.

„MAJ : Da, deci — acum, aici — toată chestia asta — între noi — sau mai devreme — până acum — în acest loc — sau locurile astea diferite — în spații diferite, la ore diferite — în diferite lumini, diferite sunete — că ne-am tot întâlnit. — că într-un fel există un fel de rost în toată chestia asta?” (o declarație de dragoste puțin mai subtilă)

Finalul piesei îl constituie această declarație a lui Maj. Incertitudinea lui Kaj și frica de a acționa în raport cu Maj sunt împinse la extrem, astfel că nici măcar în final el nu ia o decizie în legatură cu ce vrea de la Maj.

Fiind construite ca personaje complementare Maj și Kaj alcătuiesc modelul unui cuplu al zilelor noastre. Băiatul sceptic și usor irascibil, acest "tough guy" care își ascunde sensibilitatea și nesiguranța prin ironie. Ajunge să fie împins de la spate de fata optimistă și energică, aproape la fel de nesigură pe ea, dar curioasă, caută cu ardoare un sens în tot ceea ce i se întâmplă.

Maj are încredere în destin și în coincidența întâlnirilor lor repetate, este propriu zis ceea ce dă sens acestei relații dintre ei. Deși pare că ea supraestimează întâlnirea lor, căpătând inițial o nota comica, în final descoperim că Maj este purtatoarea unuia dintre mesajele importante ale piesei: coincidențele au un sens și lucrurile se întâmplă cu un scop. Important este să descoperi care este, să trăiești clipa și să acționezi exact asa cum simți.

În relația cu Linda, singura ei prietena, Maj este cea visătoare și romantică, în scena soft-pornului apare ca o "apărătoare" a moralitații și a relațiilor profunde, care pot exista între doua persoane și nu mai mult. Afirmă în repetate rânduri "Dacă aș trăi cu un bărbat și m-ar înșela în felul ăsta…" – de unde am dedus că ea visează la genul de relație clasică, romantică, un alt clișeu din filme.

Relația personajelor cu televizorul și sursele mass – media este un alt aspect important. Toate serile petrecute împreună cu prietenii lor cei mai buni se desfășoară în fața televizorului. Oare fără acest mediator – ei ar putea să își găsească subiecte de conversație? Filmul romantic o face pe Linda să plângă și să se deprime, fiind în contrast cu relația acesteia ce se apropie de final. Percepția personajelor asupra realității este în mare masură influentată de ceea ce le este indus de mass – media – Roger și-ar dori să aibă parte de un „menage a trois” – Linda nu s-ar da în lături de la o aventura cu un bărbat căsătorit, dacă acesta ar fi atragător. Maj și Kaj sunt singurii care par să se ghideze după niște principii mai solide în raport cu viața lor privată.

Imaginea lui Maj în legătură cu propria ei persoana ajunge din cauza televizorului- să fie una distorsionată. Neavând încredere în ea, din dorința de a parea diferită și specială, ușor excentrică optează pentru a purta perucă. Renunță la aceasta în momentul de final al petrecerii. Putem deduce din acest moment că se deschide în fața lui Kaj, este sinceră, fragilă și inocentă. Moment plasat după mărturisirea în legătură cu sensul pe care îl vede ea în spatele întâlnirilor lor, este momentul în care ea se arată sinceră în fața lui Kaj-gestul prin care își scoate peruca, dupa ce, ințial renunță la pantofii roșii cu toc, renunța la micile artificii feministe și alege să își asume propria imagine.

Kaj

Este corespondentul hipsterului din zilele noastre. Refuză să se amestece în mulțime și să se conformeze regulilor de orice fel. Poartă o barbă deasă și lungă pentru că-l face mai masculin, dur, îi plac tatuajele, în general îi place să fie diferit, special. Este un rebel ce vrea să facă ceva pentru a schimba condiția tinerilor ca el. Nu are suficientă încredere în el ,este dezorientat, nu știe de unde să înceapă să-și construiasca un drum și asta îl face să se plafoneze.

Din aceasta lipsă de încredere provine și atitudinea cu tentă cinică pe care o adoptă cu celelate personaje. Vrea să impresioneze printr-o atitudine inabordabilă. De cele mai multe ori cand iese în oraș se îmbată și aborbează diferite fete.

În scena barului, acesta intra în vorba cu Maj, dar vizibil enervat de alcool și muzica prea tare ce-i face pe cei doi să nu se înțeleagă are un moment de repulsie nervoasă.

“KAJ : Te-am întrebat dac-a trecut ceva vreme ! Arăți al dracu' de ne…!

MAJ :Retardatule!”

Furios ,nemultumit, pesimist, este că e incapabil să schimbe ceva in jurul lui, acuză sistemul, oamenii, îi consideră pe toți responsabili pentru depresia în care se afla. În general, nu își asumă greselile pe care le face. De exemplu, în scena barului, enervează și varsă berea pe Maj deoarece ea începe să îl tachineze. Alcoolul îl face pe Kaj iritat și îi scade simțul umorului. Își recunoaște vina și își cere iertare pentru această ieșire abia în ultima scenă.

Faptul că "nu i se întâmplă nimic" după cum afirmă chiar el, este o consecința a gândirii lui negative și pesimiste. O noapte de distracție contramadată cu Roger, pierderea avionului, cursul de germană pe care îl face deși consideră că nu o să-l ajute la nimic, banala ratare a unui autobuz, totul pare a fi o conspirație împotriva lui. El nu vrea să accepte că lucrurile se întâmplă pur și simplu, că pierderile vor fi compensate mai târziu cu reușite semnificative. Construite ca personaje în oglinda, Kaj este cel care vede întodeauna jumătatea goală a paharului, în timp ce Maj este cea mereu optimistă. În timp ce Kaj se plânge, de fiecare dată nemultumit de câte ceva, Maj încearcă să înțeleagă care este sensul coincidențelor dintre ei.

Deși ea are capacitatea de a privi în ansamblu, gândeste prea mult și prea departe – se chinuie să înțeleagă niște coincidențe care nu pot fi explicate. Își pune baza într-un soi de "lege universală" care ea e convinsă că există, deși nu poate să o explice, în timp ce Kaj e mult prea ocupat cu problemele lui personale pe care le exagerează constant. Tocmai contrastul dintre aceste personaje le face să se completeze.

Este constient de faptul că nu face nimic, că viața lui nu e specială în niciun fel, că timpul trece de pomană pentru el, că toate zilele sunt la fel. Nu știe exact ce să facă să schimbe asta, singurul lucru care îi este la îndemână este să iasă în oraș și să bea, să agațe o fată drăguță cu care să își petreacă noaptea.Este nesigur pe el, pe ceea ce trebuie să facă. Îi este teamă de singurătate, de eșec,de a nu părea pămpălău în fața celorlalți. Încearcă să își mascheze sensibilitatea adoptând o atitudine cinica, forțată uneori chiar violenta. Kaj este vizibil mult mai libertin și revoluționar fața de Roger. Între cei doi pare că a existat întotdeauna o competiție, iar faptul că Roger este căsătorit și nefericit îi confirmă lui Kaj faptul că acesta nu a luat decizia corectă. Deși îl ironizează pe Roger și faptul că el îi dă tot timpul socoteală soției lui, și el dorește de fapt să nu mai fie singur.

Kaj, fără experiența unei relații stabile, ajunge să se simtă lăsat pe dinafară atunci când Roger, cel mai bun prieten al lui care începe să acorde ai mult timp familiei decât prietenilor. Kaj își dorește o relație deschisă, în care să nu fie nevoit să facă compromisuri de la o ieșire cu baieții (cum este situația lui Roger).

„KAJ: PĂMPĂLĂULE! (aruncă cu putere cutia de bere în perete. Pauză.) Pare al dracu' de nașpa să ai pe cineva care să te aștepte acasă. ”

Când o întâlnește pe Maj, Kaj dă dovadă că nu știe să abordeze o fata, se raportează la ea ca și cum ar fi un obiect și îi vorbește ca și cum ar vorbi cu un bărbat. Pe parcurs, îi este frică să îi arate lui Maj că o place, de teamă să nu fie respins. Totuși față de ea se deschide, recunoaște că nu știe ce vrea și că nu îi iese mai nimic.

„Și am pierdut-o. Am pierdut, am pierdut. Am pierdut, întotdeauna pierd…”

Este impulsiv și oscilează constant de la o stare la alta. E tipul care în general nu prea are noroc, după cum afirmă și el: “Întotdeauna pierd”, dar care totuși nu-și pierde speranța.

Nu prea stie exact nici ce job/carieră își dorește, și niciodată nu i-a plăcut scoala. Este cam leneș și nu este obisnuit să depună vreun efort intelectual. Nu are idealuri înalte, ba chiar se subapreciază.

Roger este singurul om față de care se simte în largul lui, tocmai pentru că relația lor nu implică confesiuni și discuții personale. Prietenia dintre ei este foarte importantă, afișată într-un mod complet diferit față de a fetelor, datorită orgoliului masculului. Kaj ar dori să-l ajute pe Roger să-și rezolve problemele din casnicie, însă nu are experiența necesară.

Roger

Este extenuat de certurile cu soția lui și se simte sufocat în propria lui căsnicie. Ține la soția lui, dar situația în care se afla, așteptă un copil, lipsa unui venit stabil îl sperie. Nu știe ce să facă, cum să reacționeze, în raport cu el însuși, cu Pivi, dar și cu lumea în general. Viața lui se schimbă, iar el simte că nu poate schimba asta cu nimic.

Este agitat, mereu pe fugă, are întotdeauna ceva de rezolvat – fie că trebuie să plătească facturi sau să cumpere câte ceva pentru casa. Se condamnă că nu-și poate susține financiar viitoarea familie, greutațile ce îl așteaptă în viața îl neliniștesc și nu poate gasi o soluție.

Este tipul care e luat drept "baiatul bun" pe care te poți baza oricând. Încearcă în mod constant să evite conflictele (cu soția lui și cu Kaj) pentru că știe că nu are putere de convingere asupra lor. Dezorientat, de cele mai multe ori îi lasă pe ceilalți să aleagă pentru el.

“ROGER: (către public) Ceea ce vreau să spun în această situație e… Deci în această situație, sau despre această situație e… Sau de fapt că… Da, ceea ce pot să spun în această situație, despre această situație — sau nu despre situație, ci despre mine însumi, deci…”

Nu se plânge și nu își discută problemele din casnicie cu Kaj, deși acesta își dă seama că ceva este în neregulă. Roger preferă să se interiorizeze pentru că are certitudinea că prietenul lui nu ar putea înțelege situația în care se află.

Serile petrecute cu Kaj în fața televizorului sau în vreun bar sunt de fapt micile lui momente de relaxare când încearcă să se detașeze de problemele de acasă. O data cu noua ei condiție de viitoare mama, Peivi are nevoie de atenție constantă, lucru ce a ajuns să-l terorizeze pe Roger.

Motivul pentru care face compromisuri este pentru a evita conflictele cu soția lui. Se află prins la mijloc între reproșurile și tachinările lui Kaj și crizele de gelozie ale lui Peivi.

„KAJ: Ce-ai ma? Mănânci bătaie de la Peivi?

ROGER: Taci naibii!

KAJ : Dai mereu înapoi de dragul ei ! „Trebuie să mă duc acasă acum", „Nu, nu pot"„,Poate se neliniștește Peivi". e un caz psycho, sau ce ?

ROGER: DAR CE DRACU' ! NU PRICEPI DESPRE CE E VORBA !AVEM O GRĂMADĂ DE CHESTII NENOROCITE iMPREUNĂ ! O GRĂMADĂ DE RESPONSABILITĂȚI! AȘTEPTĂM UN COPIL AMÂNDOI!NU POT SĂ CHEFUIESC ÎN STÂNGA ȘI-N DREAPTA ÎN FIECARE WEEK-END BLESTEMAT ! ȘI NU POT SĂ MERG CU TINE, FIE CĂ VREAU SAU NU !”

Roger încearcă să se maturizeze, stie că în situația lui asta e un lucru inevitabil. Nu își dorește să iasă în evidență, să fie considerat "diferit", preferă să fie discret. Se îmbracă mai old-school,îi place să aibe o alura de bărbat matur, un gentleman. Linda reprezintă pentru el un fel de test, își demonstrează prin flirtul cu aceasta, că nu și-a pierdut șarmul. Acest lucru dovedește faptul că nici acesta nu are încredere în el, având mereu nevoie de confirmări.

Este prietenul cel mai bun al lui Kaj. Deși au aceași vârstă, Roger este mai cizelat, probabil are mai multă experiență de viață decât Kaj. Știe să se comporte în anumite situații în care Kaj o dă în bară. Este mai calm și mai calculat decât Kaj. Tinde să se interiorizeze în momentele de tensiune.

Privarea de libertate pe care o resimte în relația cu Peivi s-a accentuat după aflarea venirii pe lume a propriului lor copil. La 25 de ani, Roger nu este pregătit să fie tată, evoluția rapidă a relației, pe care Roger simte că nu o poate controla îl face să se simtă neputincios. Ideea copilului a devenit un fel de obsesie, știe că acesta îl v-a “lega iremediabil” de Peivi.

„ROGER: Crește și crește în burta ei, și vreau să zic, că n-am job și că,dracu' să mă ia,n-am nimic de făcut și totul e doar al dracului de…

ROGER: Și mă simt atât de…

ROGER: Legat…

ROGER: Al naibii de legat…”

Roger este acum “soțul” și “viitorul tată”, roluri pe care nu este pregatit să și le asume. Stresul îl face să devină o persoană pragmatică, să uite de lucrurile care îl fac pe el fericit, se simte dator să se subordoneze familiei.

Întâlnirea cu Linda este foarte importantă tocmai pentru că se petrece în acest moment de criză. Cei doi flirtează în magazinul de băuturi alcoolice. Linda îl face pe Roger să aibe din nou încredere în el, să nu uite că este un bărbat tânăr și atrăgător. Următoarea întâlnire “întâmplătoare”, cea de la petrecere, în atmosfera petrecerii și a paharelor de vodka cei doi par să se angreneze într-o aventura de-o noapte. Se simte flatat că această femeie atragătoare este atrasă de el nou, el abordează postura tipului „cool”, relaxat și încrezător. Scena amoroasă este întreruptă de vestea că Pievi o să nască. În acest moment el alege să fie alături de soția sa, dovedeste că este o persoană matură, devotată și constiincioasă.

Linda

Linda este tipul de fată cochetă, seducătoare, sigură pe ea și conștientă de atracția pe care o are asupra bărbaților. Este genul “pitzi” destul de întâlnit în zilele noastre. Este înnebunită după cumpărături, îi place să arate bine, flirtează de câte ori are ocazia, are tendința de a fi superficială. Poartă pantaloni mulați, tocuri, bluze înflorate și haine cu blăniță. Se machiază strident și are mai mereu ticul de a se aranja. Pungile de cumpărături îi sunt indispensabile.

“LINDA: … nu verde-mazăre, verde-mazăre, ci verde-castravete, verde-castravete, sunt un castravete — un tricou verde-castravete, sunt un tricou verde-castravete, un tricou verde-castravete — asta sunt eu”

Deși a avut o gramadă de relații, nu știe cum să mențină una, reacționând fără prea multă maturitate atunci când află că iubitul ei o înșală. Ea îi răspunde cu aceași monedă, învârtindu-se astfel într-un cerc vicios în care moralitatea dispare. Preferă să-și găsească refugiul în clipe de fericire efemere făcând “shopping”.

Linda este un personaj duplicitar, pe tot parcursul piesei este prezentată drept femeia frumoasă, fără prea multe aspirații de la viață, veșnic preocupată de părerile oameniilor. Scena paralelă pe care o are cu Roger – este momentul în care, în încercarea de a adormii, dezvaluie problemele și frustrarile din relația ei de cuplu. Astfel, Linda dă dovadă de profunzime, suferă din cauza situației în care se află relația ei, dar este incapabilă de a găsi o soluție preferă să se răzbune.

“LINDA: Așa că am fost nevoită să-l înșel fiindcă mă înșelase, după care el m-a înșelat pentru că eu îl înșelasem, și pe urmă eu l-am înșelat fiindcă el mă înșelase, și apoi el m-a înșelat fiindcă și eu îl înșelasem și apoi ne-am înșelat, înșelat, înșelat, până când n-a mai rămas decât praful.. totul numai mizerie”

Intâlnirea cu Roger din supermarket, urmată de întâlnirea acestora de la petrecere este iar sub semnul coincidențelor "misterioase". Lui Roger și Lindei li se pare foarte amuzanta această conincidență și consideră că nu este chiar întâmplătoare. Această tema a destinului este destul de des abordată în dramaturgia contemporană fiind un semn al speranței.

Linda nu are capacitatea de a-și vizualiza alegerile, este mult mai instinctuala, și simte nevoia să facă mereu câte ceva pentru a se menține ocupată (fie că e vorba de cumpărături, de vizionat filme romantice sau de sedus bărbați).

Linda vrea cu orice preț să fie iubită și apreciată, aspiră la dragostea prezentată de mass – media atât în filmele romantic (telenovele) cât și atunci cand vizionează un soft-porn. Deducem că nu stie exact ce inseamnă dragostea, nu știe ce caută, poate doar ceva să-i satisfacă dorința de moment.

Își trăiește viața cu lejeritate – este exact genul de persoană pentru care totul are o importantă crucială, dar în același timp nimic nu este de neînlocuit. O impinge de le spate pe Maj – fie că îi cumpără haine pentru a-i salva ținuta de la petrecere, fie că se retrage în cealaltă cameră cu Roger pentru a-i oferi prietenei ei intimitate.

Lipsa de comunicare reala dintre Kaj, Roger, Maj ș Linda este o altă temă importantă pe care o ridica Mattias Andersson. Serile petrecute împreună se manifestă conventional, iar prietenia lor se derulează o dată cu emisiunile și filmele de la tv. Totul este menținut la gradul de superficial, nimeni nu spune ceea ce simte cu adevărat, totul fiind o conversație de suprafața. Sunt prezentați într-un moment crucial din viața lor, perioada maturizării în care fiecare tânăr își caută locul și scopul în societate .

3.4 Light & sound design

Light design-ul a fost conceput împreună cu Cristi Niculescu, absolventul secției de actorie, masterad al secției de LSD. Decorul, relațiile dintre personaje și spațiile în care se afla acestea au fost puse abil în valoare prin crearea unor culoare de lumină ce se formau din fascicule ce tăiau sala prin diverse diagonale. Acestea se formau într-un ritm jucăuș, antrenant fiind în ajutorul spectacolului. În funcție de scene și unde sunt localizate, această lumină se schimbă.

Muzica spectacolului este compusă de către Vlaicu Golcea, absolvent al Conservatorului, secția Jazz. Compune atât muzică Jazz pentru care a luat nenumărate premii: Premiul pentru cel mai bun album de jazz al anului 2002, Premiul pentru cel mai bun grup de jazz al anului 2002 , Premiul pentru cel mai bun album de jazz al anului 1999. A compus muzică de teatru pentru un număr impresionant de spectacole de teatru în regia lui Radu Afrim, Lia Bugnar, Sorin Militaru, Radu Alexandru Nica, Dan Tudor, Theodor Cristian Popescu. Compune muzică și pentru filme de animație, scurt metraje, lung metraje, filme documentare, spectacole de dans contemporan și performance etc. A susținul concerte de jazz în toata Europa.

Sound-designul este realizat prind diverse fuziuni de sunete electronice și ambientale. Ele umplu întreaga sală și ajută ca publicul să perceapă stările personajelor, situațiile în care se află, dar sunetul ne ajută și la caracterizarea spațiului în care ne aflăm. Exemple: scena aeroportului (sunete dintr-un terminat de aeroport), scena meciului de fotbal (deși nu se pot deduce cuvinte exacte, este indusă clar adrenalina trăirii unui spectacol sportiv), scena autobuzului (sunet abliental- traficul orașului), plus alte efecte ce marchează trecerile dintre scene.

3.5 Realizarea și recepția spectacolului

În timpul discuțiilor constructive pe care le-am purtat cu studenta Istrătescu (secția regie teatru) despre proiectul nostru, membrii echipei au fost căutați și angrenați în acesta. În linii mari persoanele propuse și-au păstrat și îndeplinit contribuția. Astăzi, însă, trecuți de un timp considerabil de premiera în fața profesorilor, distribuția și echipa tehnică sunt stabilite.

Regie: Irina Istrătescu

Scenografie: Andreea-Ruxandra Moisescu

Sound design: Vlaicu Golcea

Light design : Cristi Niculescu

Coregrafie : Andreea Belu

Distribuția:

Ghighi Eftimie – Kaj

Theodora Sandu – Maj

Laurențiu Dragan – Roger

Teodora Pacurar – Linda

Procesul de realizare și punere în practică a țintelor pe care eu și Irina ni le-am propus, a fost unul anevoios. Evident, din start este clar că, odată aplicat în realitate, pachetul creativ este regândit și modificat. Verificați pe parcurs de către prof. univ. dr. Liudmila Sekeric, profesoara Irinei și conf. univ. dr. Adriana Raicu, profesoarea mea în Arta Scenografului, am putut judeca și controla intențiile și mesajul pe care spectacolul nostru le transmite. Au fost aspecte de reglat, soluții regizorale/scenografice care nu își atingeau efectul propus și conflicte între membrii echipei, însă pe fondul presiunii și tensiunii primei reprezentații, toate energiile s-au aliniat pentru o reprezentație-premieră foarte reușită.

În prezent echipa Equus este formată din 10 persoane : patru actori, regizorul care este si operatorul de lumina, compozitorul, scenograful, luministul, coregraful și operatorul de sunet.

În urma uneia dintre reprezentațiile din platoul de regie al facultății, a apărut o recenzie a spectacolului pe www.LiterNet.ro, semnată de Mihai Brezeanu. Consider că a fost un articol bun.

Cap. IV Concluzii

În această lucrare scrisă mi-am propus să expun demersul artistic de la prima întâlnire cu un text de dramaturgie până la montarea propriu-zisă într-un teatru. Consider că spectacolul K+M+R+L poate fi un exemplu de luat în considerare și demn de analiză.

Parcurgând biografia autorului și impresia pe care a lăsat-o lumii prin opera sa, l-am plasat pe Mattias Andersson în timp, teatrul creat de acesta este unul nou, bazat pe experiment, care-i v-a confirma o poziție în istoria artei teatrale.

În capitolul intitulat ”K+M+R+L” am detaliat procesul punerii în scenă a piesei. Am parcurs toate stadiile proiectului în perioada septembrie 2014 – februarie 2015, ultimul pas fiind avanpremiera ce a avut loc pe 12 februarie.

Am apreciat foarte mult în acest proiect, colaborarea cu reprezentanți ai generației mele (de diferite vârste, însă) cu care am putut avea exercițiul unei practici ideale, care reprezintă întocmai exercitarea uneltelor și procedeelor artistice studiate în timpul facultății.

Relația cheie a scenografului este, fără dubiu, cea cu regizorul. Colaborarea celor doi cere o comunicare obligatorie și o atentă raportare încă din stadiul de concept al proiectului. În cazul K+M+R+L, discuțiile au fost dese și au fost ridicate întotdeauna semne de întrebare, dar cu variante de soluționare posibile. Lucrând în paralel cu Irina, încă de la începutul proiectului, am ținut să reglăm cheia în care vedem lucrurile, pentru a avea un produs artistic unitar, a căror părți componente potențează întregul.

Mă simt responsabila de imaginea spectacolului și este o primă ocazie în care îmi cunosc aportul, muncă în care am avut puterea deciziei și mi-am clădit metodic produsul, construindu-l cât de mult posibil în imaginea autentică a intețiilor mele artistice .

Capitolul V Note si bibliografie

Carti

Hans-Thies Lehmann, Teatrul post-dramatic, ed. UNITER, 2009

Adriana Raicu Petre, De la text la imaginea scenica, Cartea Universala, 2005

Carmen Vioreanu, Lucrare de doctorat – Teatrul Nordic

New Swedish Drama Low, The swedish arts council, 2013

Web

http://www.observatorcultural.ro/TEATRU.-K+M+R+L*articleID_7540-articles_details.html

http://www.mattiasdrama.se/mattiasdrama/mattias_andersson_regi_dramatiker_backa_teater.html

http://subiecte.citatepedia.ro

http://agenda.liternet.ro/articol/19620/Mihai-Brezeanu/Despre-insuportabila-fragilitate-a-fiintei-K+M+R+L.html

Cap. VI Anexe (scite si fotografii)