KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ LUCRARE DE LICENȚĂ Coordonator ștințiific: Conf. Dr. Turcu Ioan Absolvent: Bulea Adrian Ionuț BRAȘOV 2019 2… [626933]

1
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTURI
MONTANE
KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator ștințiific:
Conf. Dr. Turcu Ioan
Absolvent: [anonimizat]
2019

2

UNIVERS ITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTURI
MONTANE
KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ

STUDIU PRIVIND PROFILAXIA ÎN SCHIUL
ALPIN DE PERFORMANȚĂ LA NIVELUL
MEMBRELOR INFERIOARE Ș I A ZONEI
LOMBARE

Coordonator știn țiific:
Conf. Dr. Turcu Ioan
Absolvent: [anonimizat]

3
CUPRINS

INTRODUCERE …………………………………………………………….. …….. ……………………… ..5
General ități: ……………………………………. …………………………… ………………………………….5
Motivul alegerii temei: …………………….. ………………………………………… ……………. ………6
Obiectivele cercetării……………………………. ………………… ……… …………………………… ……6
Scopul și sarcinile cercetă rii: ……………………………. …………………………. ……….. …………..6
Modalități de evaluare : …………………………… ……………………….. ……………….. …………….. 7
Programul de recuperare: ………………………………………. …………. ………………………… ……7
Ipoteza cercetă rii: ……… …….. ……………………………………………….. ………………… ………… .8

CAPITOLUL I ………… ………. ………………………………………………………………………….. …9
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII : ……………… …………………….. …….9
I.1 Schiul alpin – descrierea conținutului tehnic specific : …………… ……………. …….. ……9
I.2 Kinetoprofilaxie: definiție, clasificare, scop, kinetoprofilaxia – ramură a
kinetoterapiei…………. …………………………………………………………………………… ……….. ..10
I.2.1 Definiția, clasificarea și scopul kinetoprofilaxiei …………….. …………. …………… ..10
I.2.2 Relația dintre organismul uman ce este considerat ca sistem și importanța
kinetoprofilaxiei ………………………….. …………………… ………………… …………………………. .11
I.3 Efortul fizic și solicitările fizice și psihice în contextul a ntrenamentelor și
competițiilor schiului alpin…………… ……………….. ……………………………………… …………13
I.3.1 Clasificarea tipurilor de efort ………………………. …………… ……………………….. …..13
I.3.2 Parametrii efortului …….. ……………………….. ……….. …………………………………….. 16
I.3.3 Tipuri de efort în funcție de surs ele energetice utilizate ……………………. …….. …17
I.3.4 Solicitările psihice în cadrul antrenamentelor și a competițiilor ………….. ……….18
I.4 Pregătirea fizică generală și specifică – condiție de bază a integrității corporal e și a
menținerii unei stări optime de sănătate…………………………………………………….. ………. 19
I.5 Factorii care concură la accidentările zonei lombare a coloanei verte brale
precum și la cele ale trenului inferior ………………………. ………………. ……………. …………. 24
I.5.1 Entorsele…………….. ……………………….. ……………………………………………………… 26
I.5.1.1 Tipologia entorselor…………………………………… ………………………………………. 26
I.5.2 Întinderile musculare și ligamentare…………………. …………. …………………………. 27
I.5.3 Luxațiile… …….. ……….. ……………… ………………………………… ………………………. ..27
I.5.4 Fracturile…………… …………………….. ……………………………. ………………………. …..27
I.6 Metode și tehnici preventive ale accident ărilor specifice schiului alpin de
performanță………… …………………………………………………………….. …………………………. ..30

CAPITOLUL II………………………… ……………………………………………………………………. 32

4
ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA STUDIULUI…………………………. …………… 32
II.1 Locul și perioada desfășurării studiului…………………. …………………………………….. 32
II.2 Subiec tul studiului………… ………………………………………………………………………….. 32
II.3 Aparate, ustensile și materiale ajutătoare………………… ……….. …………………………. 32
II.3.1 Etica și formalitățile necesare…………… …………………………………….. ……………. 32
II.4 Metodele și mijloacele utilizate…………… ………………………… …………………………… 32
II.5 Teste de mobilitate articulară ………………………………………….. ………………………….. 36
II.6 Pla nul kinetoprofilactic al coloanei vertebrale lombare……….. ………………………… 42
II.6.1 Evaluarea inițială…………….. …………… ………… ………………… ……………………….. 42
II.6.2 Evaluarea intermediară………. …………………….. …………………. ……………………… 49
II.6.3 Evaluarea finală…………………………………. ……………………………………………….. 51
II.7 Planul kineto profilactic al genunchiului…………………. ……………………………………. 51

CAPITOLUL III…………………………………………………………………………………………….. .58
PREZENTAREA, PRELUCRA REA ȘI INTERPRETAREA STATISTICĂ A
REZULTATELOR CERCETĂRII…………………….. ……………………………………………… 58
III.1 Rezultatele studiului…………………………….. ………………………………………………….. 58
III.2 Concl uzii……………………………. …………………………………………………………………… 61
III.3 Recomandări……………………………….. ………………………………………………………….. 61
III.4 Propuneri……………………………… ………………………………………………………………… 62

BIBLIOGRAFIE…………………………………………….. ……………………………………………. ..63
BIBLIOGRAFIE ÎN FORMAT ELECTRONIC……… …………………. ………………………. 63

5
INTRODUCERE
Generalități :
“Kinetologia sau kinetoterapia reprezint ă o forma de terapie prin mișcare, care
urmărește prin intermediul unor programe de exerciții fizice statice sau dinamice :
refacerea funcțiilor diminuate , creșterea nivelului funcțional, realizarea unor
mecanisme compensatorii in situații de readaptare funcțională.
Kinetoterapia urmarește recuperarea anumitor funcții pierdute parțial sau total
prin utilizarea diverselor mijloace terapeutice, cu scopul de a îmbunătați viața
pacientului, de a -i crea independență motorie, cât și de a îmbunătăți capacitatea de
autoservire. Kinetoterapia reprezintă terapia prin mișcare, fiind o știință care detaliază
modul în care trebuie folosită aceasta, iar kinetoterapeutul are rolul de a o aplica, de a
evalua și de a cuantifica deficitul motor sau funcțional al pacientului. ” (Cioroiu, 2012,
pag.6)
“Kinetoprofilaxia este componetntă a kinetologiei care studiază procesul de
optimizare a stării de sănătate și de prevenire a îm bolnăvirii organismului uman, cu
ajutorul exercițiilor fizice ” (Balint, 2010)
„Kinetoprofilaxia, este considerată ca parte integrantă și ramură de avangardă a
terapiei prin mișcare, constituită pe axioma unanim acceptată în științele medicale
conform cărei a „este mai ușor să previi decât să tratezi”. (Balint, 2010)

Kinetorpofilaxia are trei forme:
1. Kinetoprofilaxie primară
2. Kinetoprofilaxie secundară
3. Kinetoprofilaxie terțiară
„Kinetorpofilaxia primară vizează prevenirea îmbolnăvirilor, adică menținerea
stării de sănătate prin diferite elemente ale unor ramuri sportive (jogging, gimnastică
aerobică, înot).” (Cioroiu, 2012, pag.12)
„Kinetoprofilaxia secundară este forma kinetoprofilaxiei cu rol de prevenire a
bolilor, deficiențelor fizice, și a complicațiilor î mbolnăvirilor, de a bloca sau încetini
evoluția bolii.” (Cioroiu, 2012, pag.12)
„Kinetoprofilaxia tețiară se ocupă de prevenirea sechelelor apărute în urma
complicațiilor.” (Cioroiu, 2012, pag.12)

6
Motivul alegerii temei:
Gândul la tema licenței mele a fost încă de la admiterea la facultate, din proprie
experință , am decis să pot scrie despre afecțiunile avute ale coloanei vertebrale
lombare și ale membrelor inferioare . Fiind fost sportiv de performanță în schiul alpin,
am observat cât de importantă este profilaxia și executarea corectă a exercițiilor fizice
de la vârstă fragedă, atât în instituțiile de învățământ, cât și în timpul liber.
Unul printe motivele alegerii temei a fost că, eu nefiind informat de mic despre
prevenirea posibilelor accidentări, traumatisme sau afecțiuni aduse de schiul alpin în
ramura performanței, acum este nevoie să “repar fizic” neatenția anterioara în special
coloana vertebrală lombară și membrele inferioare.

Obiectivele cercetarii :
Obiectivul final este ameliolarea durer ilor atriculare și musculare, acesta are la
bază obiective specifice planului terapeutic: creșterea forței musculare periarticulare,
creșterea stabilității și elasticității structurilor periarticulare și articulare, creșterea
elascticității musculare, a r ezistenței ligamentelor și tendoanelor. Ideal ar fi
conștientizarea sportivilor asupra acestor principii, să nu își neglijeze propriul corp, să
acorde atenție la detalii mici, la dureri și semne trimise de propriul lor corp atât în
timpul antrenamentelor c ât și în afara acestora.

Scopul și sarcinile cercetării :
Scopul acestei lucrări este revizuirea sistematică a literaturii științifice pentru a
identifica factorii biomecanici care influențează performanțele spor tivilor de schi alpin
și de a demonstra ro lul kinetorprofilaxiei pentru a ajunge la recuperarea completă a
sportivilor prin tratamen t recuperatoriu. Aceș ti pacient i au nevoie de intervenția
kinetoterapeuților pentru a le ofer i o creș tere a interacțiunii sociale. Un alt scop
important este n evoia d e a favoriza o creștere ca litativă a relației cu familia si cu cei
din jur punând baza obiectivului general al acestei lucrări.

Sarcinile cercetării :

 Documentarea bibliografică și adunarea informațiilor de specialitate;
 Discuții cu medici și kinetoterape uți;
 Selecționarea grupului de cercetare;
 Fixarea ipotezelor și obiectivelor lucrării
 Evaluarea inițială și finală;

7
 Stabilirea obiectivelor de recuperare ;
 Crearea programului de recuperare și aplicarea acestuia;
 Înregistrarea și interpretarea rezultatelor;
 Realizarea și interpretarea graficelor și tabelelor ;
 Întocmirea și redactarea lucrării de licență.
 Realizarea prezentării power -point
 Susținerea lucrării de licență și prezentarea power -point

Modalități de evaluare :
Evaluarea pacienților va fi executată de același kinetoterapeut și în aceleași
condiții de -a lungul studiului. Mediul în care se desfășoară evaluarea va fi tipizată , cât
și instrucțiunile date de către kinetoterapeut. Pozițiile de start vor fi înregistrate și
respectate la fiecare dintre test e, cât și numărul încercărilor, pentru a oferi un punct
concret de comparație. Se va fixa o procedură a pregătirii organismului înainte de
teste.
Evaluarea se va face în t rei etape: inițială, intermediar ă și finală. În teste vor fi
incluse bilanțul articu lar și muscular, pentru stabilirea forței musculare; teste pentru
întărirea stabilității și flexilibilității articulare și capacitatea de menținere a echilibrului.
În ace ste teste se vor stabili atât cu ajutorul exerciții lor izotonice, cât și izometrice
forța musculară în p oziție statică și dinamică.

Programul de recuperare :

Programul de profilaxie si evaluare a pacientului va include în egală măsură
exerciții specifice incluse în antrenamente, creșterea forței musculare periarticulare,
creșterea stabili tății și elasticității structurilor periarticulare și articulare, creșterea
elascticității musculare, a rezistenței ligamentelor și tendoanelor. Vor fi incluse diferite
programe cu exerciții pentru ameliorarea durerilor la nivelul articulaț iilor genunchiul ui
si a zonei lombare și în special pentru întărirea acestor structuri.
Vor fi stabilite diferite metode din kinetoterapie și un program hidrokinetic,
pentru combaterea și ameliorarea durerilor, cât și pentru implementarea mijloacelor de

8
profilaxie și ref acere, cum ar fi masajul, automasajul, stretching, elongații pentru
îmbunătățirea funcțională.
Scopul este de a pune rolul kinetoterapiei și importanț a prezenței
kinetoterapeutului în cadrul echipei interdisciplinare în sportul de performanță și de a
obține progrese în combaterea și diminuarea durerilor, cât și în prevenirea
complicațiilor acestora, care pot afecta randamentul sportivilor.
Durerile unui sportiv pot varia în funcție de tipul, de localizare, de starea de
sănătate în raport cu nivelul de pre gătire fizică a acestuia, etc. Obiectivul principal
este s ă ajungem prin implementarea acestor programe de profilaxie la un nivel optim
de menținere a stării de sănatate, parametrii unde sportul de performanță nu creează
bariere în realizarea antrenamente lor fără factori de stres, unde performanța nu devine
sinonima învingerii pragului de durere, zi cu zi pentru a ajunge la rezultatele dorite
pentru o scurtă perioada de timp, ci pentru a reuși eficientizarea procesului de
antrenament în mod longeviv.
Obiec tivul final este ameliolarea durerilor atriculare și musculare, acesta are la bază
obiective specifice planului terapeutic: creșterea forței musculare periarticulare,
creșterea stabilității și elasticității structurilor periarticulare și articulare, creșt erea
elascticității musculare, a rezistenței ligamentelor și tendoanelor.
Ideal ar fi conștientizarea sportivilor asupra acestor principii, să nu își neglijeze
propriul corp, să acorde atenție la detalii mici, la dureri și semne trimise de propriul lor
corp atât în timpul antrenamentelor cât și în afara acestora.

Ipoteza cercetării :
Uzura organismului schiorului de performanță favorizează și predispune
la un debut de tablou clinic complex de afectare în timp, acesta poate fi combătut
prin implementarea corectă și eficientă a programelor kinetoprofilactice,
individualizate în mod sistematic, în cadrul planului de pregătire.

9
CAPITOLUL I
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

I.1 SCHIUL ALPIN – DESCRIEREA CONȚINUTULUI TEHNIC SPECIFIC

Acum mult timp, prim ul schior a fost o femeie. Este vorba de zeița nordică
a frumuseții și dragostei, Skade.
Fiind o maestr ă a vânătorii, se spune că odată a ratat un ren ce fugea prea
repede și ca să -l poată prinde și -a pus în picioare tălpici de lemn, devenind astfel
prima schioare. Numele ei a devenit Ondurdis (denumirea schiului drept ).
Originea cuvantului “schi” provine din termenul skíð (limba veche nord –
germanica) si inseamna “b ăț din lemn”, apoi fiecare tara a adaptat cuvantul in
limba ei: englezii in “ski”, spaniolii in “esquis” sau finlandezii in “suksi”. [1]

În prezent, în schiul alpin se desfășoară mai multe probe :

Probele de schiul alpin (feminin și masculin)
 Slalom special (SL)
 Slalom uriaș (SU)
 Slalom super uriaș (SG)
 Coborâre (C.)
 Combinată alpină (Comb.)

Fig. 1.1 Probă slalom uriaș

10
Clasificarea competițiilor:

 Jocurile Olimpice (J.O)
 Campionatele Mondiale (C.M.)
 Concursuri de Cupă Mondială
 Concursuri de Cupe Continentale (Cupa Europei, Cupa Americii)
 Concursuri internaționale (Curse F.I.S.)
 Campionatele Naționale (Seniori, Juniori, Copii, Școlare, Universitare)
 Concursuri de nivel national (Cupe Naționale)
 Concursuri Județene

I.2 KINETOPROFIAXIE : DEFINIȚIE, CLASIFICARE,
SCOP,KINETOPROFILAXIA – RAMURĂ A KINETOTERAPIEI

I.2.1 Definiția, clasificarea și scopul kinetoprofilaxiei
Kinetoprofilaxia este o ramură a kinetoterapiei care cuprinde o gamă largă de
preocupări și aplicații, având la bază terapia prin mișcare. Este considerată o ramură
avantgardă a kinetoterapiei, constituită pe ideea că „este mai uș or să previi decât să
tratezi”. (Balint N.T, 2010)

Definiții:
Kinetoprofilaxia studiază procesul de optimizare a stării de sănătate și de
prevenire a îmbolnăvirii organismului uman, cu ajutorul exercițiilor fizice.
Sbenghe T. (2002) spune desp re kinetoprofilaxie că este aplicarea exercițiilor
aerobice pe principiile științei antrenamentului medical. Putem vorbi despre:
 Kinetopofilaxie primară sau de gradul I – destinat omului sănătos, pentru prevenirea
bolilor, și de a -l feri de condiționarea fizică
 Kinetoprofilaxie secundară sau de gradul II – pentru a -i preveni agravarea
decondiționării apărute
 Kinetorprofilaxia terțiară sau de gradul III – destinată omului bolnav, pentru
prevenirea agravării unei afecțiuni apărute.
Kinetoprofilaxia are ca scop și principiu întărirea stării de sănătate pentru a
face față mai ușor bolilor, mărirea rezistenței naturale a organismului față de agenții
patogeni din mediul extern, stabilirea unui echilibru psiho -fizic normal între organism

11
și mediu. În rândul copi ilor obiectivul kinetoprofilaxiei este asigurarea unei dezvoltări
fizice armonioase și prevenirea instalării deficiențelor fizice sau a posturilor vicioase.
Kinetoprofilaxia primară se bazează pe influențele multiple pozitive pe care
are activitatea fizic ă asupra organismului uman, printre care și menținerea și întărirea
sănătății organismului și a funcțiilor sale în particular. Kinetoprofilaxia primară se
adresează unor grupe de oameni, care nu pot folosi educația fizică după metodele
comune ale acesteia. Din această grupă fac parte copiii de la 0 la 3 ani, femeile în stări
biologice speciale, și persoane cu condiții grele de muncă, predispuse special unor
boli, afecțiuni sau deficiențe fizice. În faza aceasta obiectivele principale sunt întărirea
stării d e sănătate, stabilirea unui echilibru psiho -fizic normal între organism – mediu,
dezvoltarea armonioasă și prevenirea formărilor deviaților fizice la copii. (Balint N.T,
2010)
Kinetoprofilaxia secundară sau de gradul II are rolul principal în prevenirea
agravării unor boli cu potențial evolutiv. Aceasta aplică exercițiile fizice în rol de a
bloca unele deficiențe funcționale sau structurale determinate de afecțiuni cronice cu
potențial evolutiv.
Obiectivele kinetoprofilaxiei secundare sunt:
 Formarea unor posturi și mișcări în timpul exercitării profesiunii și înafara acesteia,
care ajută la blocarea afecțiunii cronice
 Educarea pacienților (Balint N.T, 2010)
Kinetoprofiaxia terțiară sau de gradul III se axează asupra recuperîrii în
scopul corectării dizabi lităților existente și considerate a fi factori favorizanți în
apariția unui traumatism.

I.2.2 Relația dintre organismul uman ce este considerat ca sistem și
importanța kinetoprofilaxiei
“Întemeierea teoriei sistemelor de biologul L.V. Bertalanffy a des chis noi
perspective asupra înțelegerii omului ca sistem și a legilor care conferă exercițiilor
fizice un rol atât de miraculos în menținerea și întărirea sănătății organismului uman.”
(Balint, N.T., 2010, Crăciun, M., 2002)

12
Organismul uman poate fi carac terizat prin următoarele sisteme (Balint, N.T.,
2010):
o Sistem deschis
o Sistem autoizomorf
o Sistem cibernetic
o Sistem antientropic
o Sistem autocinetic
o Sistem teleonomic
o Sistem capabil de optimizare

Sistemul deschis este sistemul care importă și exportă substanțe și prin ele
energie potențială, energie capabilă să fie convertibil în lucru fizic, adică în mișcare și
exercițiu fizic (negentropie), este considerat sistem deschis. (Balint, N.T., 2010)
Procesul de autoregenerare nu este unul automat, se produ ce numai la excitația
transformării energiei potențiale în lucru fizic. Lipsa acestui excitații și a activității
fizice, împiedică autoregenerarea organismului și aceasta ajunge la regres și atrofie.
Procesele de autoregenerare în condiții adecvate, duc la apariția unei supraregenerări,
la faza de exaltare. Dacă activitatea fizică se repetă, organismul ajunge la un nou nivel
de perfecționare structurală, consolidând schimbările fazelor de exaltare. În cazul în
care activitatea fizică nu se repetă, capacitat ea fizică se reduce la nivelul inițial și chiar
sub aceasta. (Balint, N.T., 2010)
Sistemul autoizomorf – “Solicitarea fizică reprezintă un efort funcțional nu
numai pentru sistemul muscular, ci interesează deopotrivă procesele fundamentale din
scoarța cere brală, funcțiile sistemului nervos vegetativ și ale glandelor endocrine,
funcția circulatorie, respiratorie, de nutriție și metabolism, de excreție și eliminare.”
(Balint, N.T., 2010)
Exercițiul fizic are efectul de îmbunătățire a funcției creierului omene sc, prin
formarea și perfecționarea structurală a celulelor nervoase. Are efecte pozitive asupra

13
excitației și inhibiției, prin optimizarea stării acestora; forța, mobilitatea și echilibrul
acestor procese adaptându -se tipului de activitate fizică. În aces t mod exercițiul fizic
executat în mod continuu, sistematic și metodic pot influența într -o măsură relativă
tipul de sistem nervos. (Balint, N.T., 2010)
Sistemul capabil de optimizare se aplicarea activității fizice ca mijloc de
întărire a sănătății, după un anumit timp conduce la perfecționarea structurală și
funcțională a randamentului psiho -fizic, și la integrarea mai bună a organismului în
mediul ambiant.

I.3 EFORTUL FIZIC ȘI SOLICITĂRILE FIZICE ȘI PSIHICE ÎN
CONTEXTUL ANTRENAMENTELOR ȘI COMPETIȚIIL OR SCHIULUI
ALPIN

“Nu putem discuta despre performanță sportivă fără a vorbi și mai ales a
înțelege noțiunea de efort sportiv și implicit pe cea de capacitate de efort. Cunoașterea
factorilor limitativi ai efortului va permite elaborarea unor metode de contracarare a
acestora și implicit de creștere a randamentului sportiv. ”
În zilele de azi creșterea performanțelor sportive este semniticativ mai mare.
Fenomenul acesta poate fi din simplul motiv că domeniile de științe care pătrund în
toate formele de pregătire ale sportivilor sunt în expansiune conituă. Selecționerea
mijloacelor prin care se urmărește consolidarea și perfecționarea deprinderilor motrice
este extrem de important, cu cât aceste mijloace sunt mai bine alese și sdecvat
utilizate,cu atât ef ectul lor asupra organismului sportivilor este mai pozitivă.

I.3.1 Clasificarea tipurilor de efort este:
1. După criteriul psihopedagogic (Martoma, 2009)
– Jocuri școlare
– Sporturi colective
– Sporturi individuale
– Sporturi în natură

14
2. După cheltuiala de energie fizică și concentrarea nervoasă (Martoma, 2009)
A. Sporturi cu cheltuială mare de energie și concentrare mare nervoasă
-în aer liber
– în sală
– individuale în aer liber
– individuale în sală
B. Sporturi cu cheltuială mică de energie și concentrare mare nervoasă
C. Sporturi cu cheltuială mare de energie și concentrare redusă nervoasă
D. Sporturi cu cheltuială redusă de energie și concentrare redusă nervoasă

3. După solicitarea funcțională cardiacă (Martoma, 2009)
– Sporturi cu înaltă exigență cardiacă
– Sporturi cu mare exigență cardiacă
– Sporturi cu exigență cardiacă specială și apnee
– Sporturi cu exigență cardiacă medie sau slabă

4. După necesități le de aprovizionare cu oxigen (Martoma, 2009)
– Solicitare predominant aerobă
– Solicitare predominant anaerobă
– Solicitare mixtă

5.După calitățiile fizice biomotrice predominante (Martoma, 2009)
– Forță
– Viteză
– Rezistență
– Îndemânar e
– Combinate

15
6. După programul biomecanic: durata, tempo -ul și ritmul mișcării
(Martoma, 2009)
– Ciclic
– Aciclic
– Ciclic – aciclic

7. După componentele statice și dinamice ale efortului (Martoma, 2009)
– De natură dinamică (re dusă, moderată, mare)
– De natură statică (redusă, moderată, mare)

8. După sistemul energetic implicat (Martoma, 2009)
– Aerobe
– Anaerobe

Efortul înseamnă solicitări de natură diferită în timpul efectuării unei activități
fizice (d e exemplu: musculare, cardio -respiratorii, psihice, etc.). În timpul
antrenamentelor sportive sau a competițiilor efortul efectuat, solicită organismul în
mod deosebit, care va rezulta mobilizarea surselor fizice și psihice necesare pentru
învingerea acest or dificultăți. Pentru a face față cu cât mai mare ușurință acestor
solicitări, antrenamentul are ca obiectiv principal creșterea continuă a capacității de
efort a sportivilor. Acest lucru va avea ca rezultat posibilitatea de a face față sarcinilor
de nat ură crescută, în condiții optime, în timpul antrenamentelor și a posibilității de a
menține aproape acest nivel în timpul competițiilor.
„Se știe că sistemele și organele care formează organismul uman nu
funcționează la capacitatea lor maximă, având rezer ve care se mobilizează doar în
timpul efortului. Antrenamentul sportiv are scopul de a duce aceste funcționalități cât
mai aproape de pragul lor superior, prin efortul efectuat, care necesită funcționarea
acestor caracteristic la un grad înalt.” (Prescorniț ă, A. 2006, pg. 77)

16
I.3.2 Parametrii efortului
Organismul uman va reacționa ca un sistem unitar asupra efortului, fără să aibă
corelație cu natura, durata sau intensitatea acestuia. Pentru ca efortul să aibă un stimul
asupra organismului la care poate sa reacționeze, acesta va trebui să atingă un anumit
prag de solicitare. „Pragul de solicitare este condiționat de parametrii efortului, și
respectiv de: volum, durată, intensitate, densitate și complexitate. „(Precorniță, A.
2006, pg.77.)
„Volumul efortu lui se va referi la cantitatea de lucru mecanic efectuat în total
de sportiv, exprimat în unități de timp. Acest lucru mecanic se va măsura în:
– Distanțe parcurse
– Kilograme ridicate
– Suma repetărilor executate la exerciții în parte
– Numărul de antrenamente e fectuate pe unități de timp (ziua, săptămâna, anul)
În funcție de modul și natura efortului, se va schimba influența creșterii
volumul de lucru asupra solicitărilor de efort. Creșterea capacității de efort are
importanță mai semnificativă în cazul eforturi lor de tip anaerob. În cazul eforturilor
aerobe, această cale de creștere a capacității de efort nu este efectivă, volumul de lucru
din ce în ce mai mare având efecte in ce în ce mai mici. ” (Prescorniță, A. 2006, pg. 78)
„Durata efortului are un caracter c alitativ și este dependent de intensitatea
acestuia. Ea determină durata de timp în care sportivul depune un anumit efort. Durata
efortului nu va coincide cu durata efectivă a antrenamentului sau a competițiilor din
cauza pauzelor dictate de forma an trenam entului sau a competiției” (Prescorniță, A.
2006, pg. 78). „În funcție de sistemul energetic pe care dorim să îl dezvoltăm, durata
efortului se va încadra între anumite limite de timp.
– 7-10 sec., pentru creșterea capacității în eforturi anaerobe alactacid e
– 20 sec. – 2 minute, pentru creșterea capacității în eforturi anaerob lactacide
– Peste 3 -5 minute, pentru creșterea capacității în eforturi aerobe ” (Scurt,C. 2009, pg.
44)

17
“Densitatea este încă o caracteristică calitativă a efortului, și se manifestă în
planificarea și succesiunea antrenamentelor. La un nivel superior de pregătire se
programează mai multe antrenamente pe zi. Această idee este în strânsă corelație cu
asigurarea unui interval optim de refacere între antrenamente și alternarea tipurilor de
antrenament în așa fel, încât să solicite diferite grupe de mușchi și să alterneze
resursele energetice utilizate.” (Prescorniță, A 2006, pg. 79)
“Intensitatea efortului este definită ca un raport între cantitatea de lucru
mecanic efectuat și unitatea de t imp.” (Prescorniță, A. 2006). Acesta este factorul cu
cea mai mare importanță, în sensul în care influențează toate celelalte componente
ai’le efortului, și prezintă corelația între solicitarea organismului și propriile
posibilități. Acest factor este dete rminat de solicitarea marilor funcții a organismului și
consumul acestora de energie în timpul efortului. Aceasta se manifestă în – puls,
tensiune arterială, frecvență respiratorie. (Prescorniță, A. 2006, Scurt, C. 2009). [4]
“Pentru aceeași treaptă a inte nsității efortului, nivelul de solicitare a diferitelor
organisme este diferit și se situează cu atât mai sus cu cât gradul de antrenament și
capacitatea de efort sunt mai scăzute.” (Prescorniță, A. 2006) [5]

I.3.3 Tipuri de efort în funcție de sursele en ergetice utilizate
Baza energetică ce determină inițierea și susținerea efortului poate fi eliberat și
folosit de organism în diferite moduri și în funcție de aceste aspecte le putem clasifica
în: eforturi aerobe, anaerobe și mixte, fiecare având subcatego rii.
Pentru producerea unui efort anaerob procesele chimice ce se desfășoară în
organism, nu necesită oxigen. În acest caz “cantitatea de energie eliberată depinde de
numărul și nivelul substanțelor energetice din mușchi și este cu atât mai mare cu cât
volumul masei musculare angrenate în efort, precum și rezervele energetice sunt mai
ridicate.“ (Scurt,C. 2009, pg. 45)
“Eforturile anaerobe alactacide se desfășoară pe baza energiei rezultate din
descompunerea acidului adenozintrifosforic (A.T.P) și a fosfoc reatinei (C.P).”
(Prescorniță, A. 2006, pg. 95). Acest tip de efort este specific probelor scurte, cu
intensitate maximă. Acest tip de efort are durata până la 20 de secunde , fără acumulare
de acid lactic . La aceste solicitări vor contribui predominant fib rele musculare albe.

18
„Eforturile anaerobe lactacide se vor desfășura pe baza descompunerii
glicogenului din organism, împreună cu producerea de acid lactic, care are un efect
negativ asupra desfășurării activității. Intensitatea acestui tip efort este sub maximală,
cu o durată de 20 -60 secunde.”(Prescorniță, A. 2006, pg. 96).
În cazul efortului aerob , eliberarea energiei se întâmplă în prezența oxigenului
prin descompunerea glicogenului și a acizilor grași liberi și este dependentă de
cantitatea consumată de mușchi într -un interval de timp. „În acest caz în prelucrarea
oxigenului au rol important îl au factorii funcționali al plămânii, capacitatea sistemului
circulator de a transporta sângele către inimă, inima prin funcția de a pompa sângele în
tot corpul uman, de forța mușchilor respiratori și capacitatea țesuturilor de a prelucra și
de a folosi oxigenul primit.” (Scurt, C. 2009, pg. 46.). „Acest tip de efort prezintă o
intensitate mică, medie sau submaximală, și cu durata de 3 -5 minute. În timpul
solicită rii se va menține echilibrul între aportul și necesitatea de oxigen a mușchilor.”
(Prescorniță, A. 2006, pg. 97)
„Eforturile aerobe se pot împărți în două subcategorii:
 Eforturi aerobe cu instalarea unei stări stabile adevărate (Stady State Real). În aces t caz
se realizează un echilibru între necesitatea de oxigen a mușchiului și aportul acesteia,
fără datorie de oxigen sau cu una minimă. Intensitatea efortului nu depășește 50%.
(Prescorniță, A. 2006, pg. 97)
 Eforturi aerobe cu instalarea unei stări stabi le aparente (Stay State Aparent). În cazul
acesta intensitatea este de 60 -75% și consumul de oxigen depășește aportul, mușchiul
lucrând în datorie de oxigen, care crește până la terminarea efortului. În acest tip de
efort structura musculară predominantă e ste fibra roșie.” (Prescorniță,A. 2006, pg. 97).

I.3.4 Solicitările psihice în cadrul antrenamentelor și a competițiilor
„Efortul și solicitările fizice în timpul antrenamentelor au efecte asupra sportivilor,
care se manifestă nu numai prin aspecte fiz ice, dar și prin aspecte psihice, sociale.
Emoțiile și sentimentele trăite în timpul activităților sportive sunt dependente de
personalitatea sportivului, și de pregătirea mentală a acestuia. Emoțiile sunt reacții
psihice, rezultatul implicării sportivului în activitate. Aceste emoții își pot pune
amprenta pe performanța sportivului, în funcție de caracterul lor și cum vor face față

19
acestora. Ele pot stimula sportivul pentru depunerea unei eforturi mai mari și folosirea
forțelor și capacităților sale la max imum, sau îl pot descuraja, sportivul ajungând să fie
demotivat și lipsit de energie. Din acest caz, trebuie luate în calcul sensul și valoarea
emoțiilor, atât în timpul antrenamentelor cât și în competiții. [2]
Emoțiile pot fi de natură diferită și pot a părea la antrenamente, înainte, în timpul sau
chiar după competiții. Sportivul are mereu obiective și ținte propuse, la care vrea să
ajungă, lucru care poate să fie o presiune continuă pentru sportiv, sau poate să îl
motiveze.
Sportul de performanță repr ezintă în primul rând o solicitare musculară, la care
sportivul într -un caz norocos face față, de la antrenament la antrenament și din zi în zi.
În cazul în care antrenamentele sunt adecvate posibilităților sportivului și aceasta poate
îndeplini cerințele, exercițiile executate vor genera o stare de bucurie și senzații de
competență, și vor fi o sursă de motivație pentru sportiv, acesta căutând atât
subconștient cât și conștient atingerea acestor stări. Prin trăirea acestor stări, după un
anumit timp în spo rtiv va apărea senzație de siguranță pe propriile forțe și va fi motivat
pentru continuarea activităților.
În cazul în care se produce un dezechilibru și sportivul nu face față solicitărilor în
timpul antrenamentelor sau unei competiții, pot apărea emoți i negative, care pot
descuraja sportivul sau îi pot diminua încrederea în sine.
Emoțiile ce apar ca răspuns la sarcinile din antrenament se pot clasificate după V.M
Menilko (1987) în trei etape: nervozitate, instabilitate emoțională și astenie. Aceste
reacții se manifestă prin plictiseala sportivului, acesta nu mai depune aceleași eforturi,
nu se odihnește și pierde motivația. [3]

I.4 PREGĂTIREA FIZICA GENERALA SI SPECIFICĂ – CONDIȚIE DE
BAZA A INTEGRITĂȚII CORPORALE ȘI A MENȚINERII UNEI STĂRI
OPTIME DE SĂNĂTATE

Antrenamentul sportiv este un proces îndelungat, desfășurat pe o perioadă
nedeterminată, fapt care impune programarea acțiunilor desfășurate pe difer ite trepte
sau stadii de efort.
Stadiile de efort trebuie să corespundă vârstei, caracteristici lor individului și să
urmărească o creștere valorică a sportivului .

20
Se acordă atenție mai mare în ultimul timp exercițiilor cu obiecte și aparate în
pregătirea sportivilor, mai ales când se urmărește obținerea unor performanțe
superioare.

Eșalon
Organ izare și unități
competiționale
Obiective

Sporturi de
înaltă
performanță

Echipe
naționale
Obținerea de mari
performanțe și
recorduri

Sporturi cu
performanțe
bune

Sportivi ca re
participă
la competițiile
sportive la cel
mai înalt nivel

Păstrarea la cote
înalte a nivelului
de pregătire și
promovarea
indivizilor cu
mari posibilități
pentru eșalonul
sporti

Baza sportului
de
performanță

Persoane și echipe de copii și
juniori aparținând de cluburi și
școli care organizează
antrenamente și competiții
sportive
Pregătirea în
concordanță cu
nevoile
performanței
sportive
superioare.
Stimularea
practicanților
pentru a aspira la
marea
performanță
sportivă

Recreere
Perso ane care pot sau nu să fie
membrii unor organizații
sportive și care nu aspiră
neapărat la marea performanță
Dezvoltarea
deprinderilor și a
calităților
biometrice.
Încurajarea
participanților să
practice sporturile
recreative

21

Stadiile antrenamentului sportiv
I. Antrenament de bază orientat – reprezintă primul stadiu al antrenamentului sportiv în
care se urmărește dezvoltarea motricității generale și ușor specifice în cadrul ramurii
sportive în care sportivii au fost înregistrați.
II. Antrenament const ructiv specializat – urmărește dezvoltarea motrică a organismului
în acțiunea de aprofundare a ramurii sportive selectate.
IV. Antrenament de specializare aprofundată, orientare spre mare performanță – tinde
să intensifice activitatea (are loc creșterea in tensității cât și a volumului de lucru) față
de stadiile anterioare de dezvoltare, prin înrolarea sportivilor în competiții de înalt
nivel.
III. Antrenament de mare performanță – indică o planificare individualizată a pregătirii
și reprezintă stadiul de or ientare către performanțele maxime.
Acest lucru va fi realizat prin alternarea și combinarea volumului, intensității și
durata efortului, acești parametri fiind în corelație. Evoluția fazică a volumului și
intensității în efortul în care predomină una din calitățile fizice este diferită. Astfel:
 La eforturile de forță și de viteză, volumul crește sau descrește de la o etapă la alta, iar
intensitatea reprezintă principalul element de progresie în cadrul etapei ;
 La eforturile de rezistență, volumul reprezin tă principalul element de progresie în
cadrul etapei, în strânsă legătură c u indicii de intensitate dați.

Structura lecției de antrenament
1. Perioada de introducere (încălzirea)
2. Perioada de activitate propriu -zisă (acțiunea din cadrul antrenamentu lui
realizată pe obiectivele stabilite)
3. Perioada de încheiere (revenire din efort)

22
Intensitatea efortului

Fig. 1.2 – Intensitatea efortului unui sportiv de performanță

În ziua de azi se remarcă creșterea numărului antrenamentelor, cât și durata și
intensitatea lor. Sportivii suportă solicitări mai mari, posibilitățile organismului de
adaptare la efort fiind mai mari, fără ca acestea să aibă efecte negative asupra sănătății
lor. Dificultatea este însă în precizarea caracterului și măsuri i efortului în care acestea
trebuie crescute.

Volumul efortului

Fig. 1.3 – Volumul efortului unui sportiv de performanță

23
Obiectivele perioadelor de activitate
 Creșterea treptată a nivelului de efort.
 Îmbunătățirea calităților motrice de bază.
 Îmbunătă țirea calităților motrice specifice sportului practicat.
 Pregătirea sportivului pentru sezonul competițional care va urma.

Perioada de pregătire generală
 Readaptarea sportivului la efort pentru o perioadă scurtă de timp (câteva zile).
 Pregătirea fizică generală, prin dezvoltarea calităților motrice de bază spre buna
practică a efortului general.
 Volumul efortului este în creștere, iar această creștere se menține până în preajma
perioadei precompetiționale.
 Intensitatea efortului este scăzută iar treptat (începând din pregătirea specifică) atinge
valori crescute până în perioada competițională.

Perioada de pregătire specif ică
 Reprezintă a doua perioadă de pregătire a sezonului competițional, urmând
îndeaproape pregătirea generală realizată până în acel moment.
 Vizează dezvoltarea cât și îmbunătățirea calităților motrice specifice sportului
practicat.
 Volumul efortului este în continuă creștere, accentul fiind pus pe activitățile specifice
sportului practicat.
 Intensitatea efortului cunoaște o creștere fa ță de perioada de pregătire generală.

Perioada precompetițională
 Are loc consolidarea pregătirii de bază prin impunerea tehnică și tactică a jocului de
bază.
 Perioadă caracterizată prin prezența jocurilor de pregătire, programate cu diferite
obiective (d e ord in tehnic, tactic, fizic etc.)
 Volumul efortului este la o valoare medie (din limita maximă înregistrată până în acel
moment)
 Intensitatea efortului atinge cele mai crescute valori, aflându -se pe o pantă ascendentă.

24
Perioada competițională
 Are lo c dobândirea formei optime din punct de vedere sportiv și consolidarea sa în
contextul activităților competiționale.
 Volumul efortului atinge cele mai scăzute valori înregistrate în cadrul perioadelor de
pregătire ale sportivilor.
 Intensitatea efortului s e menține la valorile adoptate în perioada precompetițională
(sau se înregistrează o ușoară creștere), aceasta induce forma sportivă.

Perioada de tranzit (pauză competițională)
 Are loc reducerea nivelului de efort și ieșirea din perioada caracterizată p rin competiții
sportive oficiale.
 Recuperarea organismului reprezintă principalul obiectiv iar acest proces se realizează
prin:
 Scade frecvența acțiunilor specifice (1 -2 ședințe p e săptămână de durată scurtă).
 Volumul activităților specifice scade la valo ri minime.
 Intensitatea activităților se reduce la valori minime.

I.5 FACTORII CARE CONCURĂ LA ACCIDENTĂRILE ZONEI LOMBARE
A COLOANEI VERTEBRALE PRECUM ȘI LA CELE ALE TRENULUI
INFERIOR

Majoritatea accidentărilor în schi sunt datorate neîncălzirii core spunzătoare,
astfel organismul nu este pregătit pentru susținerea efortului respectiv, iar articulațiile
si ligamentele sunt predispuse cel mai des la accidentări. Una dintre cauzele
accidentărilor este reprezentată și de producerea unor accidente pe pârti e, datorarte
neatenției, supraevaluării nivelului de pregătire, dar și nerespectarea vitezei la
condițiile pârtiei și condițiilor meteorologice.
Accidentările, leziunile apar atunci când sarcina aplicată unui țesut depășește
limita solicitării acestuia. Accidentările sportive se consideră fiind accidente care apar
în timpul practicării unui sport sau exercițiu fizic, având ca și consecință diminuarea
activității sau necesitatea de tratament medical. Accidentările din sport deseori se
clasifică după timpul necesar de refacere: minore (între 1 -7 zile), moderate (8 -21 zile),
grave (21 zile sau mai mult).
„Traumatismele apar de foarte multe ori, întru -un moment dat în care îl
împiedică pe sportiv, ori în pregătire, ori care este și mai rău, în atingerea unei
rezulatte valoroase, uneori compromișând luni și ani de pregătire. De aceea este foarte
importantă ca principiile de prevenire a traumatismelor să facă parte integrantă din

25
totalitatea măsurilor care stau la baza îndrumării sportivului. ” ( Drăgan I. 2002 , pag.
74)
În ultima perioadă suntem martori ai unei evoluții remarcabile a dezvoltării
antrenamentelor cantitativ și calitativ. Putem să observăm că evoluția metodelor de
antrenament și specializarea timpurie în unele sporturi, care conduc la creșterea
numărului de afecțiuni cronice. De asemenea, se observă creșterea numărului
traumatismelor chiar și în influența procesului de dezvoltare a sportivilor tineri,
specializare legată de un antrenament prea intens în vederea atingerii unui randament
maxim la o vâ rstă mică. Definirea cauzelor și a mecanismelor de producere a
accidentărilor permite trecerea la o profila xie rațională si multilaterală.
Un studiu recent realizat de Deibert MC. (1998) pe perioada (1972 -1997) a
stabilit cele mai frecvente accidentări gr ave din schi (fracturi, entorse, luxații, contuzii)
la diferite grupe de vârstă, analizând modificarea acestora in funcție de cum a evoluat
echipamentul de schi. Astfel, media accidentărilor din schi a fost de 2,79 la 1.000 de
zile, din care 4,27 copii, 2, 93 la adoleșcenți și 2,96 la adulți. Cea mai des întâlnită
leziune a fost: contuzia genunchiului la copii, luxația ligamentului colateral ulnar al
policelui la adolescenți, iar la adulți luxația de gradul III a ligamentului încrucișat
anterior al genunchiu lui. [6]
Autorii au stabilit ca odată cu perfecționarea echipa mentului de schi au
observat modificări vizibile în ceea ce privește tipul de leziune: procentul fracturilor
tibiale a scăzut cu 89%, în timp ce procentul ligamentului încrucișatanterior al
genunchiului a crescut cu 28%.

Membrul
inferior Membrul
superior Axul
corporal

Fracturi
17,6 %
8,2 %
â1,3 %

Entorse și
luxații
29,6 %
11,2 %
–

Contuzii
4,5 %
3,9 %
3,2 %

Plăgi

3,7 %
3,8 %
11,6 %
(după Georgescu,L., – “Prim ajutor și traumatologie sportivă aplicată ”, 2006)

26
Așa cum rezultă din studiul de mai sus, membrul inferior este cel mai predispus
traumatismelor în cadrul practicării schiului alpin, iar fracturile, entorsele și luxațiile
prezentând frecvența cea mai mare în compara ție cu celelalte segmente corporale.

l.5.1. Entorsele

Entorsele sunt distensii capsulo -ligamentare sau iritații traumatice ale nervilor
senzitori ai unei articulații. Mecanismul de producere este reprezentat de o mișcare
forțată peste limita fiziologică a amplitudinii articulare sau prin mișcări greșite în
articulația respectivă. Entorsele sunt cele mai frecvente leziuni traumatice articulare
întâlnite în practica sportivă. Toate articulațiile pot suferi entorse, dar cele mai
frecvente zone afectate sunt reprezentate de articulațiile membrului inferior. În
producerea entorselor sunt întâlniți factori predispozanți de ordin general (oboseală,
hipotonie musculară) sau de ordin local (laxitate articulară, încălțăminte
necorespunzătoare). [7]

I.5.1.1. Tipolo gia entorselor
Entorsele pot fi împărțite astfel:
 Entorse ușoare (gradul I) – fără leziuni anatomice vizibile, produse prin întinderea
ligamentelor, cu durere, tumefiere moderată
 Entorse de gravitate medie (gradul II) – caracterizate prin rupturi parțiale de
ligamente, durere, echimoză, prezența lichidului intraarticular, tumefiere importantă
 Entorse grave (gradul III) – apar în plus rupturi capsulare și ligamente, mobilitate
articulară anormală
Obiectivele tratamentului entorselor sunt următoarele:
 Combate rea durerii și edemului
 Prevenirea laxității ligamentare, artofiei musculare, redorilor articulare, osteoporozei
 Favorizarea cicatrizării leziunilor capsulo -ligamentare

Obiectivele acestea pot fi realizate prin imobilizare precoce, corectarea leziunii,
respectarea timpului de imobilizare (în activitățile sportive foarte rar se respectă acest
lucru și de aici complicațiile viitoare cu scăderea rezistenței structurilor impl icate, cu
repercusiuni în desfășurarea și finalizarea efortului sportiv), tratament fizio -kineto –
terapeutic.

În entorsele de gradul I tratamenul constă în repaus local segmentar,
imobilizarea cu bandaj elastic a articulației in 8, masaj cu gheață în scop ul prevenirii
sau/și combaterii edemului sau durerii.

27
În entorsele de gradul II se procedează la o imobilizare de 10 -14 zile, eventual
pe atela gipsată, urmată de bandaj elastic sau gleznieră / genuncheră încă 2 -3
săptămâni și de tratament fizio -kineto -terapeutic.
În entorsele de gradul III tratamentul se efectuează într -un serviciu specializat
de chirurgie sau ortopedie: imobilizare pe atela gipsată 14 -24 de zile, apoi bandaj
elastic încă 2 săptămâni.
Cele mai frecvente entorse în schi se produc la nivel ul membrelor inferioare, la degete,
glezne și genunchi.

I.5.2. Întinderile musculare și ligamentare
Explicația acestor probleme este din cauza contracțiilor de o intensitate
exagerată a mușchilor agoniști, sau când mușchii antagoniști nu dau cale liberă
contracției agoniștilor, nu se relaxează și nu se întind destul. De asemenea, în cazul în
care se efectuează un efort intens și brusc, iar încălzirea nu a fost suficient efectuată.
Ele se manifestă prin apariția durerii vii în timoul efortului, durere ce se
diminuează după producerea accidentulu i. Sportivul poate continua efortul în acest
caz, simțind o neplăcere difuză în mușchiul lezat sau la nivelul ligamentelor. La
palparea mușchiului sau a ligamentelor pot observa că acestea prezintă o sensibilitate
difuză, mușchiul fiind contracturat chiar în poziția de repaus.
I.5.3 Luxațiile
Luxațiile reprezintă leziuni osteoarticulare caracterizarte prin pierdera
raporturilor anatomice normale dintre suprafețele articulare. Ele pot fi însoțite de
rupturi ale elem entelor capsulo -ligamentare.
Luxațiile pot fi clasificate după mai multe criterii. Astfel există luxații complete
și luxații incomplete (subluxații), luxații recente și vechi. Permanente , recidivante sau
habituale.
Principalii factori sunt reprezentați de hipoplazia formațiunilor osoase sau
fibrocartilaginoase, modificări ale capetelor ososase, aplazii musculare,
microtraumatisme repetate pe aceeași articulație, suprasolicitarea articulațiilor prin
tehnica de executare greșită sau prin cădere. [8]
I.5.4 Fr acturile
Fracturile sunt leziuni osoase caracterizate prin întreruperea continuității
osoase.
Fracturile sunt determinate de acțiunea unei forțe traumatice care se exercită
direct asupra osului sau la distanță – indirect, cel mai freevent acționând asupr a
epifizelor, în cazul căderilor, prin flexie, răsucire, tracțiune, forțe care depășesc
rezistența locala a osului.
Fracturile la sportivi apar cel mai frecvent pe osul sănătos și mai rar patologic
(osteoporoza).

28
Există fracturi închise când osul rupt nu trece prin piele în exterior și fracturi
deschise când există o plagă deschisă în profunzime până la nivelul osului rupt sau
cand osul fracturat poate ieși în exterior, prin piele. Elementul de gravitate în cazul
fracturilor deschise este reprezentat de h emoragie, eventualele leziuni ale nervilor și
multiplelor posibilități de infecție.

Primul ajutor se acordă la locul accidentului și constă în imobilizarea
provizorie a fracturii, imobiliarea definitivă având loc într -un serviciu de specialitate.
Imobil izarea provizorie este realizată cu mijloce improvizate sau specializate.
Imobilizarea este făcută în poziția în care s -a găsit victima; în cazul atelelor acestea vor
fi captușite cu material moale (vată sau comprese) și apoi vor fi folosite pentru
imobili zare; se imobilizează întotdeauna și articulația proximală și cea distală față de
zona lezată; segmentul de membru nu va fi lăsat în poziție declină pentru a nu se
favoriza edemul, ceea ce va îngreuna tratametul definitiv la spital.
În cazul fracturilor deschise, se va face toaletizarea plăgii, îndepărtându -se
corpii străini din aceasta. Se aplică un garou în caz de hemoragie arterială sau venoasă.
Se imobilizează leziunea în poziția care a fost găsită victima , urmând ca pacientul sa
fie transportat la ce a mai apropiată instituție de îngrijire medicală pentru a i se adresa
îngrijirea. [9]

Coloana vertebrală lombară
Coloana vertebrală lombară este o strctură remarcabil de bine construită, din
oase interconectate, articulații, nervi, ligamente și mușchi, care lucrează împreună
pentru a oferi sprijin, forță și flexibilitate. Astfel, structura aceasta complexă lasă
partea inferioară susceptibilă la rănire și durere. Spatele inferior susțtine greutatea
corpului superior și oferă mobilitate prntu mișcările zil nice, cum ar fi îndoirea sau
răsucirea. Mușchii din partea inferioară a spatelui sunt responsabili pentru îndoirea și
rotarea șoldurilor în timpul mersului, precum și pentru susținerea coloanei vertebrale.
Majoritatea durerilor lombare acute sunt rezulta tul leziunilor de la nivelul
ligamentelor, articulașiilor sau a discurilor. Corpul reacționează la leziuni și prin
mobilizarea unui răspuns inflamator de vindecare, chiar daca inflamația pare minoră,
poate provoca dureri severe.
Explicația durerilor in zo na lombară a schiorilor de performanță este datorată
presiunii acumulate permanent in timpul antrenamentelor sau competițiilor. Cele mai
dese simptome întâlnite de sportivi sunt:
 Durerea sâcâitoare – durerea care rămâne în partea inferioară a spatelui.
 Durerea care se deplasează la fese, picioare și tălpi – de multe ori, durerile lombare
includ o senzație ascuțită, înțepătoare, furnicături sau amorțeală care se mișcă în jos pe
coapse si în picioare, numită sciatica .

29
 Durerea care se agravează după ședere pre lungită – statul pe scaun sau pe o suprafață
rigidă mai mult timp pune presiune pe discuri, ducând la agravarea durerii de spate,
după o perioadă lungă de timp.

Simptomul cel mai des întâlnit al sciaticii este durerea inferioară a spatelui care
treptat se extinde pe șolduri și feseși în josul piciorului. De cele mai multe ori, durerea
afectează doar un picior și se agravează în momentul când se stă. Simptomele sciatice
tind să apară brusc și pot dura câteva zile sau săptămâni.

Apariția durerilor lombar e ale sportivilor de performanță din ramura schiului
alpin este datorată de terenul neconform unor antrenamente pe pârtiile de schi,
presiunii expuse pe membrul inferior din vale î n timpul virajului, mutarea centrului de
greutate a corpului de pe un picior pe altul (schimbarea se face în punctul optim al
virajului prin încărcarea cu greutate a piciorului din vale prin flexie și schimbarea pe
ambele picioare prin extensie, iar mai apoi din nou flexie), aplecarearea și arcuirea. Un
alt factor important al apa riției durerilor lombare este lungimea schiului și modul în
care acesta este condus pe traseul montat în cadrul antrenamntelor sau concursurilor.
Cu ajutorul trenului inferior, articulației coxo -femurale și a coloanei vertebrale, raza
făcută pe traseu poat e afecta zona lombară. De exemplu, în probele de viteză schio rul
stă în poziția de ghmuit pentru a fi aerodinamic, ceea ce prin flexia trenului inferior pe
coapse, pot apărea dureri în zona lombară. [9]
Traumatismele coloanei vertebrale lombare poate apăr ea ori de câte ori forțele
aplicate coloanei vertebrale inferioare depășesc rezistența și stabilitatea coloanei
vertebrale. Toate formele de leziuni pot provoca edemul măduvei spinării, scăderea
fluxului sangvin și oxigearea. Deteriorarea poate fi mediată de eliberarea excesivă a
neurotraumatismelor din celulele deteriorate, de un răspuns imun inflamator cu
eliberarea de citokine, de acumularea de radicali liberi și de apoptoză. Fracturile
pelvisului sunt adesea asociatre cu lezarea plexului sacral și a co loanei vertebrale
lombare.
Leziunile coloanei vertebrale lombare sunt împărțite și în funcție de partea din
spate care a fost deteriorată. Leziunile pot afecta osul (fracturile), discurile
(herniațiile), ligamentele (entorsa) sau mușchii (întinderi). Fiec are dintre aceste
țestuturi are nevoi diferite în timpul vindecării, iar altele necesită mai mult timp deât
altele pentru a se reface.
Leziunile vertebrale pot fi:
 Fracturile – care pot implica corpul vertebral, lamina și pediculii și procesele spinoase
 Dislocări – care de obicei implică fațetele
 Subluxații – care pot implica rupturi ale ligamentelor fără leziuni osoase

30
I.6 METODE ȘI TEHNICI PREVENTIVE ALE ACCIDENTĂRILOR
SPECIFICE SCHIULUI ALPIN DE PERFORMANȚĂ

Presupunând că factorul de risc este ca uza accidentărilor sportive, cel mai ușor
mod de a preveni traumatismele este de a elimina acești factori.
Însă în anumite cazuri, factorii de risc nu pot fi schimbați sau eliminați. Totuși
acești factori (cum ar fi sexul sau vârsta) sunt la fel de import anți în profilaxia
traumatismelor, în cazul în care aceștia pot fi folosiți pentru a aplica măsuri de
intervenție pentru acei sportivi care prezintă factori de risc crescuți.
Funcționalitatea biomecanică corectă este un factor critic, dar în general mai
puțin înțeleasă. Metodele de măsurări biomecanice și modelarea mișcărilor joacă un rol
important în înțelegerea cinematicii mișcării, și prin aceasta în prevenirea
accidentărilor sportive. Din păcate, la noi în țară acestea sunt metode mai puțin
răspândite, din diferite cauze. Totuși ne putem baza, pe cunoștințele biomecanice,
anatomice și pe metode clasice de evaluare, cu ajutorul cărora putem ajungem la
alcătuirea unui program profilactic.
Leziunile traumatice cum ar fi fracturile, luxațiile sau entorsel e se produc fie
prin mecanism direct (lovitură), fie prin mecanism indirect (accentuarea curburilor
femurului). Fracturile cu precădere sunt cauze ale mișcărilor exagerate de valgus sau
varus a genunchiului. Entorsele și luxațiile sunt traumatisme ușoare. Entorsa se
prezintă prin afectarea aparatului capsulo -ligamentar, care poate produce leziuni
meniscale. Iar luxația față de entorse, reprezintă o deplasare permanentă a extremității
tibiei și a femurului, cu pierderea parțială sau totală a contactului dint re condili și
platoul tibial.
Majoritatea accident ărilor în schi sunt datorate ne încălzirii corespunz ătoare, astfel
organismul nu este preg ătit pentru sus ținerea efortului respectiv, iar articula țiile și
ligamentele sunt cele mai predispuse la accident ări.
Una dintre cauzele accident ărilor este reprezentat ă și de producerea unor
accidente pe
partie, datorate neaten ției, supaevaevalu ării nivelului de preg ătire sau neadaptarea
vitezei
la condi țiile p ârtiei sau condi țiile meteorologice.
Accidentările se p roduc atât pe pârtie în cadrul antrenamentelor, dar si în
locurile special amenajate pentru antrenamentele de mobilitate, echilibru sau creștere
musculară (sală de sport, sală de gimnastică).Astfel, majoritatea accidentărilor sunt
datorate neîncălzirii cor espunzătoare, astfel organismul nu este pregătit pentru
susținerea efortului respectiv, iar articulațiile și ligamentele sunt cele mai predispuse la
accidentări.

31
Una dintre cauzele accidentărilor este reprezentată de producerea unor
accidente pe pârtie, d atorate neatenției sportivului, supraevaluării nivelului de pregătire
din ziua saptămâna respectivă sau neadaptarea vitezei la condițiile pârtiei.
În prevenirea acestor afecțiuni este foarte important prin refacerea sportivilor după
antrenament, prin evita rea suprasolicitării articulare, și parcurgerea unor programe de
întărire a musculaturii periarticulare și a capsulei articulare.

32
CAPITOLUL II
ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA STUDIULUI

II.1 LOCUL ȘI PERIOADA DESFĂȘURĂRII STUDIUL UI
Cercetarea noastră s -a desfășurat în perioada ianuar ie – iunie 2019, în c adrul
cabinetului de recuperare a Spitalului de Ortopedie și Traumatologie Azuga.
II.2 SUBIECTUL STUDIULUI
Subiectul de sex feminin, în vârstă de 22 de ani a fost luat în evidența mea, î n
ianuarie 2019, aceasta practicând schi de performanță. La prima consultație pacienta a
relatat că prezintă dureri în zona lombară și la nivelul genunchiului drept .
II.3 APARATE, USTENSILE ȘI MATERIALE AJUTĂTOARE
În atin gerea obiectivelor propuse inițial a avut un rol foarte important apa ratura
de ultimă generație din cabinetul de kinetoterapie. Rolul acestor aparate este de a
îmbunătăți desfășurarea programelor kinetice. S -au folosit materiale precum: gantere,
oglinzi de perete, benzi elastice, bastoane, spalier, pat de tracțiune, saltele, mingi
Bobath, dar și aparate pentru creșterea forței muscular e, care au avut un rol decisiv în
recuperarea funcțională a pacientului.
II.3.1 Etica și formalitățile necesare
Pacienta a cuno scut obiectul studiului și și -a dat consimțământul la participarea în
cadrul acestui studiu ca subiect, fiind de acord ca identitatea ei să fie afișată . De aceea
în lucrarea de față, subiectului îi va fi prezentat numele și datele personale.

II.4 METODELE ȘI MIJLOACELE UTILIZATE
În cadrul acestui studiu am utilizat metode conform literaturii de specialitate,
extrem de utile desfășurării lui. Am considerat că cele mai importante metode utilizate
în buna desfășurare a studiului prezent sunt:
– Metoda studiului bibliografic:
Această metodă de cercetare are un rol foarte important deoarece consolidează
capitolul de fundamentare teoretică a lucrării de licență. Prin intermediul acestei
metode ne -am informat la particularitățile și caracteri sticile scoliozei, datele de
anatomie și biomecanică a coloanei vertebrale, și factori care favorizează apariția
scoliozei. Am asimilat informații care ne -au făcut să înțelegem importanța planificării
și pregătirii programului de recuperare și, totodată. principiile tratamentului kinetic al
acestei afecțiuni. Discuțiile pe care le -am avut cu profesorii și colegii de facultate, ne –

33
au ajutat să descifrăm algoritmul care fixează obiectivele procesului de vindecare a
artrozei cotului.

– Metoda observației:
În cadrul metodei observației s -a aplicat programul de kinetoterapie pe pacient
și am constatat în ce măsură a îmbunătățit conținutul planului recuperator parametrii de
funcționalitate ai coloanei vertebrale și ce rol au avut exercițiile în obținerea rezultat elor
favorabile privind evoluția valorilor la nivelul articulațiilor coloanei vertebrale.
– Metoda studiului de caz
Această metodă urmărește indeplinirea obiectivelor propuse inițial și progresul
stării funcționale a pacientilor. Kinetoterapeutul a realizat testări inițiale, intermediare
și finale pentru a observa dacă starea pacientilor s -a inbunătățit sau a ramas aceeași,
inrăutățit.

– Metoda experimentului
Metoda experimentală reprezintă un sistem complex de cunoaștere a realității
care verifică o relație presupusă dintre două fenomene, prin provocarea și controlul
acestora de către experimentator.
Experimentul este o producere sau modificare intenționată a fenomenului cu
scopul de a -l studia în condiții mai favorabile.
Experimentul presupune stare activă a subiectului unei cercetări implicând o
activitate metodică și orientară spre scopul precis de verificare a unei ipoteze.
Experimentul este o activitate complexă cu caracter premeditat care se desfășoară pe
baza unui raționament logic și care următrește producerea unui fenomen în condițiile
dorite de cercetător.
“Principiul general în cadrul unui experiment îl reprezintă provocarea
modificării unei situații (stimul) și urmărirea efectelor acesteia asupra
comportamentului. În cadrul desfășurării unui exp eriment, răspunsurile subiecților
depind de stimul aplicat precum și de personalitatea subiecților. Factorul manipulat de
către experimentator se numește variabilă dependentă. De exemplu, presupunem că un
grup de sportivi a efectuat un stagiu de pregătire prin care s -a urmprit dezvoltarea
forței musculare. Mijloacele sau modelele operaționale (exercițiile) propuse pentru
dezvoltarea forței se numesc variabile independente. (Turcu I., 2008, pag.116)

34
– Metoda statistico -matematică
“Metoda statistico -matematic ă însumează totalitatea procedurilor, tehnicilor și
principiilor utilizate pentru efectuarea observării fenomenelor sociale de masă, pentru
prelucrarea datelor obținute prin observare și pentru analiza și interpretarea rezultatelor
care permit finalizarea procesului de cunoaștere statistică prin examinarea expresiilor
numerice generalizate obținute în urma procesului de prelucrare.
O parte din acești pacienți au asociat kinetoterapiei și alte metode de
tratament. ” [Turcu I.,2008,p.18 -19,p.20 -22]

EVALUARE A CREȘTERII ȘI DEZVOLTĂRII FIZICE – MĂSURĂTORILE
ANTROPOMETRICE

Nume prenume : Frățilă Lavinia Ioana
Vârstă : 22
Disciplina sportivă : schi alpin
Ocupația: sportiv

DIMENSIUNI LONGITUDINALE
Data : 05.02.2019
Înălțimea: 1,65 m
Bustul: 95 cm
Lungimea membrulu i inferior: 85 cm
Lungimea membrului superior : 65 cm
Segmente (coapsă: 32cm gambă: 31cm picior: 23cm braț: 30 cm antebraț : 20cm
palmă :15cm ).

DIMENSIUNI TRANSVERSALE (DIAMETRE)
Anvergura: 158 cm
Diametrul biacromial: 38 cm
Diametrul toracic t ransvers: 40 c m
Diametrul bitrohanterian : 48 cm

35
DIMENSIUNI CIRCULARE
Perimetrul capului: 53 cm
Perimetrul gâtului: 32 cm
Perimetrul toracelui: 84 cm
Perimetrul taliei: 77 cm
Perimetrul abdomenului: 89 cm
Perimetrul brațului relaxat: 30 cm
Perimetrul brațului (în flex ie): 32 cm
Perimetru a ntebrațului : 22 cm
Perimetrul încheieturii mâinii: 13 cm
Perimetrul gluteal: 105 cm
Perimetrul coapsei : 56 cm
Perimetrul gambei: 38 cm
Perimetrul genunchiului : 35 cm
Perimetrul maleolar al gleznei : 21 cm
Diametrul anteroposterior al t oracelui : 44 cm

În urma prezentării măsurătorilor antropometrice, pacientului i s-au aplicat
câteva teste pentru mobilitatea articulară a coloanei vertebrale.

36
II.5 TESTE DE MOBILITATE ARTICULARĂ

DISTANȚA DEGETE – SOL (FLEXIA TRUNCHIULUI)

Fig. 2.1 – Evaluarea inițială

Fig. 2.2 – Evaluarea intermediară

37

Fig. 2.3 – Evaluarea finală

EXTENSIA TRUNCHIULUI

Fig. 2.4 – Evaluarea inițială

38

Fig. 2.5 – Evaluarea intermediară

Fig. 2.6 – Evaluarea finală

39
ÎNCLINAREA TRUNCHIULU I

Fig. 2.7 – Evaluarea inițială

Fig. 2.8 – Evaluarea intermediară

40

Fig. 2.9 – Evaluarea finală

TESTUL SCHOBER

Fig. 2.10 – Evaluarea inițială

41

Fig. 2.11 – Evaluarea intermediară

Fig. 2.12 – Evaluarea finală

În urma testelor făcut e, am propus un program profilactic ce po ate fi efectuat în
cadrul ș edințe lor de kinetoterapie, fiind benefic pentru combaterea durerilor ș i
afecțiunilor din zona lombară și a membrelor inferioare. Astfel, pacientului meu i se
vor aplica exerciții din meto de de reeducare posturală (Metoda Klapp, Metoda Von
Niederhoffer, Metoda Williams, Metoda McKenzie). Pe lângă exercițiile propuse,

42
pacientului i se vor aplica și tehnici kinetice dinamice : mobilizări pasivo -active,
mobilizări active, mobilizări active cu rezistență , precum și stretching.
Com plexul de exerciții a fost aplicat pe 6 luni urmărindu -se evoluția mobilității
articulare a zonei lombare cât și a membrului inferior ( genunchiului drept). La
intervalul de 2 luni se vor face din nou evaluări în urma c ărora se vor schimba
exercițiile în funcție de progresul făcut.

II.6 PLANUL KINETO PROFILACTIC AL COLOANEI VERTEBRALE
LOMBARE

II.6.1 EVALUAREA INIȚIALĂ
Obiectivele principale ale complexului de exerciții sunt:

 reducerea durerii și contracturii
 asigur area stabilității trunchiului inferior, prin dezvoltarea musculaturii abdominale,
mușchilor ischiogambieri și fesier mare, concomitent cu întinderea pasivă a flexorilor
șoldului și a mușchilor sacrospinali.
 refacerea forței musculare și a echilibrului
 recuperarea funcționalității la nivelul coloanei lombare
 prevenirea apariției recurente a durerii

În urma evaluării inițiale , a rezultat că pacientul se află în perioada acută ,
pacientul prezintă dureri lombosacrate intense, cu sau fără iradiere, pe care n u le poate
calma nici întins în pat, însoțite de contractură musculară lombară. Exercițiile s -au
desfășurat în primele 2 luni de la începerea programului profilactic , de 4 ori pe
săptămână.

43
Exercițiul nr.1
 P.I: Culcat dorsal pe o saltea
 T1: Pacientul va efectua flectarea genunchilor
 T2: Pacientul va efectua extinderea genunchilor
 P.F: Revenire la poziția inițială urmată de relaxare musculară
 Dozare: 5 repetări, 5 secunde pauză

Fig. 2.13 Fig. 2.14

Exercițiul nr.2
 P.I: Culcat do rsal pe o saltea
 T1: Pacientul flectează genunchii
 T2: Pacientul aduce ambii genunchi deasupra pieptului și trage de genunchi spre piept
 P.F: Revenire la poziția inițială cu picioarele întinse
 Dozare: 5 repetări cu menținerea poziției timp de 10 secunde, 10 secunde pauză
Obiectivul acestui exercițiu constă în promova rea flexibilității lombare și a
ischiogambierilor.

Fig. 2.15 Fig. 2.16

44
Exercițiul nr.3
 P.I: Culcat dorsal cu picioarele pe podea, mâinile unite în spatele gâtului
 T1: Se rid ică un genunchi cât se poate de aporape către piep t
 T2: Se revine în poziția neutră inițială și se repetă aceeași mișcare cu piciorul opus
 P.F: Revenire la poziția inițială urmată de relaxare musculară
 Dozare: 5 repetări cu fiecare picior cu menținerea poz iției timp de 10 secunde, 5
secunde pauză
Obiectivul acestui exercițiu constă în elasticitatea lombară, ischiogambieri, iliopsoas și
pentru creșterea puterii musculaturii abdominale.

Fig. 2.17 Fig. 2.18

Exercițiul nr.4
 P.I: Decubit do rsal cu mâinile deasupra capului și genunchii îndoiți
 T1: Se încearcă lipirea zonei lombare de podea și în același timp se contractă
musculatura abdominală
 P.F: Revenire la poziția inițială urmată de relaxare musculară
 Dozare: 5 repetări cu menținerea poz iției timp de 10 secunde, 10 secunde pauză
Obiectivul acestui exercițiu constă în creșterea puterii musculaturii abdominale
superioare și inferioare.

45
Exercițiul nr. 5
 P.I: În șezut pe scaun cu mâinile pe lângă corp
 T1: Aplecarea capului între genu nchi, permițând mâinilor să ajungă pe podea
 P.F: Revenire la poziția inițială urmată de relaxare musculară
 Dozare: 5 repetări cu menținerea poziției timp de 3 secunde, 5 secunde pauză
Obiectivul acestui exercițiu este elasticitatea lombară și a ischiogambi erilor, cât și
pentru creșterea forței musculaturii lombare inferioare.

Fig. 2.19 Fig. 2.20

Exercițiul nr.6
 P.I: În decubit dorsal cu ambii genunchi îndoiți, picioarele sunt pe podea , brațele
deasupra capului
 T1: Rotarea bazinului și a picioarelor spre stânga
 T2: Revenire
 T3: Rotarea bazinului și a picioarelor spre dreapta
 P.F: Revenire la poziția inițială urmată de relaxare musculară
 Dozare: 5 repetări, 5 secunde pauză

Obiectivul acestui exercițiu constă în promovarea elasticității lo mbare și a
ischiogambierilor.

46

Fig. 2.21 Fig. 2.22

Exercițiul nr.7
 P.I: Culcat dorsal cu ambele membre inferioare întinse
 T1: Se aduce piciorul drept peste genunchiul stâng
 T2: Se rotește genunchiul flectat spre dreapta și a poi spre stânga
 T3: Revenire
 T4: Se aduce piciorul stâng peste genunchiu drept
 T5: Se rotește genunchiul flectat spre stânga și apoi spre dreapta
 P.F: Revenire la poziția inițială urmată de relaxare musculară
 Dozare: 5 repetări cu fiecare picior, 5 secunde pauză

Obiectivul acestui exercițiu constă în elasticitatea rotatoare a șoldurilor.

Fig. 2.23 Fig. 2.24

47
Exercițiul nr. 8
 P.I: Culcat dorsal
 T1: Ridicarea piciorului stâng deasupra podelei
 T2:Revenire
 T3: Ridicarea piciorului drep t deasupra podelei
 P.F: Revenire la poziția inițială urmată de relaxare musculară
 Dozare: 5 repetări cu menținerea poziției timp de 10 secunde, 5 secunde pauză
Obiectivul acestui exercițiu constă în creșterea forței musculaturii abdominale.

Fig. 2.25 Fig. 2.26

Exercițiul nr. 9
 P.I: Stând în sprijn cu mâinile pe un scaun
 T1: Genuflexiuni cu spatele perfect drept și călcâiele liptite de sol
 P.F: Revenire la poziția inițială urmată de relaxare musculară
 Dozare: 10 repetări, 5 secunde pauză

Obiectivul acestui exercițiu constă în creșterea forței musculaturii anterioare a coapsei –
cvadricps.

Fig. 2.27 Fig. 2.28

48
Exercițiul nr. 10
 P.I: Atârnat la spalier, membrele inferioare flecate din șold și din genunchi,
kinetotera peutul este poziționat lateral de pacient, în partea stângă și efectuează priză
la nivelul bazinului, sacrul fiin menținut în contact cu spalierul
 T1: Genunchii sunt duși spre dreapta
 T2: Revenire
 T3: Genunchii sunt duși spre stânga
 P.F: Revenire la poziți a inițială
 Dozare: 4 repetări înspre fiecare parte, 30 de secunde pauză

Obiectivul acestui exercițiu constă în asuplizarea coloanei vertebrale și derotarea
vertebrelor lombare.

Fig. 2.29 Fig. 2.30

În urma exercțiilor se continuă creș terea supleții lombare și tonifierea musculaturii
slabe, creșterea supleții lombare prin exerciții de basculare a bazinului.

49
II.6.2 EVALUAREA INTERMEDIARĂ
În urma testelor făcute ale evaluării intermediare , durerile sunt mai reduse,
cele di n repaus dispar, pacientul se poate deplasa, durerea fiind suportabilă dacă nu se
mobilizează coloana, deci pacientul se află în perioada subacută . Complexul de
exerciții se desfășoară în următoarele 2 luni ale programului profilactic, fiind executat
de 3 ori pe săptămână, dozarea fiind mai mare decât în perioada subacută.
Exercițiul nr.1
 P.I: Culcat dorsal pe o saltea
 T1: Pacientul flectează genunchii
 T2: Pacientul aduce ambii genunchi deasupra pieptului și trage de genunchi spre piept
 P.F: Revenire la p oziția inițială cu picioarele întinse
 Dozare: 2 serii a câte 8 repetări cu menținerea poziției timp de 15 secunde, 5 secunde
pauză

Exercițiul nr.2
 P.I: Culcat dorsal cu picioarele pe podea, mâinile unite în spatele gâtului
 T1: Se ridică un genunchi cât se poate de aporape către piept
 T2: Se revine în poziția neutră inițială și se repetă aceeași mișcare cu piciorul opus
 P.F: Revenire la poziția inițială urmată de relaxare musculară
 Dozare: 2 serii a câte 8 repetări cu fiecare picior cu menținerea poziției t imp de 15
secunde, 4 secunde pauză

Exercițiul nr. 3
 P.I: În șezut pe scaun cu mâinile pe lângă corp
 T1: Aplecarea capului între genunchi, permițând mâinilor să ajungă pe podea
 P.F: Revenire la poziția inițială urmată de relaxare musculară
 Dozare: 2 serii a câte 8 repetări cu menținerea poziției timp de 3 secunde, 3 secunde
pauză

Exercițiul nr.4
 P.I: În decubit dorsal cu ambii genunchi îndoiți, picioarele sunt pe podea
 T1: Rotarea bazinului și a picioarelor spre stânga
 T2: Revenire
 T3: Rotarea bazinului ș i a picioarelor spre dreapta
 P.F: Revenire la poziția inițială urmată de relaxare musculară
 Dozare: 2 serii a câte 8 repetări, 5 secunde pauză
Exercițiul nr. 5
 P.I: În șezând pe o saltea
 T1: Genunchii extinși, membrele superioare aflate pe sol în extensie și rotație internă

50
 T2: Ridicarea bazinului de pe sol
 P.F: Revenire la poziția inițială urmată de relaxare musculară
 Dozare: 2 serii a câte 8 repetări, 5 secunde pauză

Exercițiul nr. 6
 P.I: În decubit dorsal cu sprijin pe tălpi
 T1: Extensia gambei cu flexi a dorsală a plantei
 T2: Piciorul întins se ridică
 P.F: Revenire la poziția inițială urmată de relaxare musculară
 Dozare: 2 serii a câte 8 repetări cu fiecare picior, 4 secunde pauză

Exercițiul nr. 7
 P.I: În decubit dorsal cu sprijin pe tălpi, mâinile pe c oapsă(partea anterioară a
picioarelor)
 T.1: Mâinile alunecă în sus până la genunchi
 P.F: Revenire la poziția inițială urmată de relaxare musculară
 Dozare: 2 serii a câte 8 repetări, 4 secunde pauză

Exercițiul nr.8
 P.I: Din decubit dorsal cu sprijin pe tăl pi
 T1: Flexia coapsei pe trunchi, gamba rămănând flexată pe coapsă
 T2: Mișcarea se exeută concomitent cu ridicarea capului stânga -dreapta
 P.F: Revenire la poziția inițială
 Dozare: 2 serii a câte 8 repetări, 4 secunde pauză

Exercițiul nr. 9
 P.I: Din decub it ventral cu palmele pe sol în dreptul omoplaților, coatele îndoite
 T1: Extensia trunchiului
 P.F: Revenire la poziția inițială urmată de relaxare musculară
 Dozare: 2 serii a câte 8 repetări, cu menținerea bazinului pe sol timp de 5 secunde

Exercițiul nr. 10
 P.I: Atârnat la spalier cu membrele inferioare întinse
 T1: Ridicarea ambilor spre piept
 P.F: Revenire la poziția inițială urmată de relaxare musculară
 Dozare: 2 serii a câte 10 repetări , pauză 2 secunde

În urma acestui exercițiu se urmărește atingere a ambilor genunchi de piept.

51
II.6.3 EVALUAREA FINALĂ

În urma testelor făcute pentru evaluarea finală , pacientul nu mai pr ezintă simptome,
dar dure rea poate apărea oricând, fapt c e rezultă că acesta se află în perioada de
remisiune completă . Se pot obser va progresele dintre cele 3 evaluări în urma
complexului de exerciții din primele 4 luni efectuat. În această fază s -a facut un
complex de exerciții de prevenire a recidivelor, asa -zisă “școala spatelui ”, având 3
obiective principale :
– Conștientizarea poziț iei corecte a coloanei lombare și a bazinului
– „Înzăvorarea ” (înlăcătarea) coloanei lombare
– Menținerea forței musculare (musculatura trenului inferior și a fesierilor mari)

Pe lângă exercițiile efectuate pentru combaterea durerii în zona lombară, pacientul a
beneficiat și de ședințe de masaj, hidromasaj, hidroterapie, aplicări de parafină, saună.

II.7 PLANUL PROFILACTIC AL GENUNCHIULUI

Principalele obiective kinetoterapeutice în recuperarea genunchiului sunt:
 Combaterea durerii și a procesului inflam ator
 Prevenirea și combaterea tulburărilor vasculare și a circulației
 Prevenirea și combaterea pozițiilor vicioase, realinierea articulară
 Ameliorarea tonusului muscular
 Recuperarea forței musculare și a stabilității articulare
 Asuplizarea țesuturilor moi și mobilității articulare
 Recâștigarea stabilității bipodale și unipodale și siguranței în mers
 Respectarea regulilor de igienă a genunchiului

În urma recuperării funcționale a genunchiului s -au stbilit următoarele:
 Realizarea stabilității pasive a genunc hiului
– Tehnici de facilitare neuro -musculară propioceptivă
– Exerciții de tonizare a musculaturii stabilizatoare a genunchiului
– Tracțiuni blânde pentru creșterea ligamentelor

 Realizarea stabilității active a genunchiului
– Exerciții izometrice, izotonice, exerciții cu rezistență
– Exerciții pe suport oscilant

52
 Creșterea amplitudinii articulare a genunchiului
– Mobilizări ale rotulei în sens longitudinal și transveral
– Exerciții pasivo -active și active ajutate
– Exerciții de stretching
– Exerciții active

 Antrenarea fo rței musculare a genunchiului
– Exerciții active
– Exerciții active cu rezistență
– Exerciții izometrice
– Exerciții active asistate

Programul profilactic trebuie sa se adreseze în egală măsură în tăririi
tendoanelor și ligamentelor, creșterii elasticității dar ș i forței musculare în scopul
fortifierii articulațiilor pe care le traversează, pentru a permite atât creșterea stabilității
cât și a gradului de mobilitate la acest nivel.

PROGRAMUL KINETO PROFILACTIC AL GENUNCHIULUI
 Încălzirea: Înainte de efectuarea exer cițiilor, pacientul se va încălzi timp de 5 -10
minute cu ajutorul unor mișcări cu impact minor, precum mersul pe jos sau pe bicicleta
staționară
 După încălzire se vor efectua exerciții de stretching. Abia după aceea se va trece la
exercițiile de tonifiere musculară. Când se vor termina exercițiile de tonifiere,
programul va fi finalizat prin reluarea exercițiilor de întindere

EXERCIȚII DE STRETCHING
1. Întinderea tendonului lui Ahile

Principalele grupe de mușchi lucrate: partea posterioară a gambei . Pacient ul trebuie
sa resimtă această întindere în gambă și în gleznă
P.I: Pacientul stă cu fața la perete și cu piciorul sănătos îndreptat în față
T1: Îndoaie ușor genunchiul .
T2: Ține piciorul afectat în spate și drept (genunchiul în extensie), cu talpa și deg etele
ușor îndreptate spre interior
T3: Ține ambele tălpi pe podea și împinge coapsele înspre zid
P.F: Revenire la poziția inițială urmată de relaxare musculară
Dozare: 2 serii a câte 4 repetări, cu menținerea poziției timp de 30 de secunde, 30 de
secunde pauză

53

Fig. 2.31

2. Întinderea cvadricespului în poziția stând

Principalele grupe de mușchi lucrate: Cvadricepșii. P acientul trebuie să resimtă
această întindere în partea anterioară a coapsei
P.I: Pacientul se sprijină de un perete pentru a -și păstra e chilibrul
T1: Îndoiae genunchiul și ridică călcâiul spre fese
T2: Apucă glezna cu mâna și trage călcâiul ușor spre corp
P.F: Revenire la poziția inițială urmată de relaxare musculară
Dozare: 2 serii a câte 4 repetări pentru fiecare picior, cu menținerea po ziției timp de
30 de secunde, 15 secunde pauză

Fig. 2.3 2

54
3. Întindrea ischio -gambierilor din decubit dorsal

Principalele grupe de mușchi lucrate: mușchii ischio -gambieri. Pacientul trebuie să
resimtă această întindere în coapsa posterioară și în spatele ge nunchiului

P.I: În decubit dorsal cu ambii genunchi îndoiți
T1: Ridică un picior de pe sol și îndreaptă genunchiul spre piept, închide palmele în
spatele coapsei, sub genunchi
T2: Ține piciorul îndreptat în sus și trage ușor de el spre cap până simte o întindre
P.F: Revenire la poziția inițială urmată de relaxare musculară
Dozare: 2 serii a câte 4 repetări, cu menținerea poziției timp de 30 de secunde, 30 de
scunde pauză

Fig. 2.33

55
EXERCIȚII DE TONIFIERE
4. Genuflexiuni

Principalele grupe d e mușchi lucrate: cvadricepșii, mușchii fesieri și ischio –
gambierii

P.I: Stând, cu vârful picioarelor depărtate, mâinile ținute în spre înainte
T1: Pacientul ține pieptul în față și coboară ușor coapsele aproximativ 25 cm, ca și
când se așează pe scaun
T2: Plasează greutatea corpului pe călcâie
T3: Împinge în călcâie și revine în poziția stând
P.F: Revenire la poziția inițială urmată de relaxare musculară
Dozare: 3 serii a câte 10 repetări, cu menținerea poziției timp de 5 secunde, 5 secunde
pauză

Fig. 2.34

5. Tonifierea mușchilor ischio -gambieri

Principalele grupe de mușchi lucrate: mușchii ischio -gambieri

P.I: Pentru menținerea echilibrului, pacientul se va sprijini de spătarul unui scaun
T1: Îndoaie genunchiul afectat
T2: Ridicarea călcâiului spre t avan cât de sus poate până simte durere
P.F: Revenire la poziția inițială urmată de relaxare musculară
Dozare: 3 serii a câte 10 repetări, cu menținerea poziției timp de 5 secunde, 5 secunde
pauză

56

Fig. 2.3 5

6. Ridicarea pe vârful picioarelor

Principale le grupe de mușchi lucrate: complexul gastrocnemian -solear (pareta
posterioară a gambei)

P.I: Stând, astfel încât greutatea corporală să fie distribuită în mod egal pe ambele
picioare, pacientul se ține de spătarul unui scaun pentru echilibru
T1: Ridică piciorul sănătos de pe podea astfel încât toată greutatea să fie pe piciorul
afectat
T2: Ridicarea călcâiului piciorului afectat cât de sus se poate
T3: Coborârea călcâiului
P.F: Revenire la poziția inițială urmată de relaxare musculară
Dozare: 2 serii a câte 10 repetări, 5 secunde pauză

57

Fig. 2.3 6

7. Extensia genunchilor

Principalele grupe de mușchi lucrate: cvadricepșii. Pacientul trebuie să resimtă acest
exercițiu în partea anterioară a coapsei

P.I: Așezat, cu spatele drept pe un scaun cu genunchii flectați
T1: Pacientul contractă mușchii coapsei și îndreaptă ușor piciorul afectat ridicându -l
cât de sus poate
T2: Contractă în continuare și menține poziția timp de 5 secunde
P.F: Revenire la poziția inițială urmată de relaxare musculară
Dozare: 3 serii a câte 10 repetări, cu menținerea poziției timp de 5 secunde, 5 secunde
pauză

Fig. 2.3 7

58
CAPITOLUL III
PREZENTAREA, PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA STATICĂ A
REZULTATELOR CERCETĂRII

III.1 REZULATELE STUDIULUI

În urm a efectuării testelor am obținut următoarele rezultate interpretate grafic și
am elaborat programul de exerciții. Pentru a verifica eficacitaea acestora, am efectuat
testele la fiecare întâlnire cu sportivul. Din câte se poate observa, rezultatele s -au
îmbunătățit de la evaluare la evaluare. Dacă la început valorile nu erau în limite
normale, se poate observa că pe parcursul programului profilctic acestea s -au
normalizat.

Evaluare
inițială
Evaluare
intermediară
Evaluare
finală

Testul
Schober
7 cm
11 cm
15 cm

Distanță
degete -sol
22 cm
10 cm
0 cm

Extenisa
trunchiului
10°
20°
25°

Rotația
trunchiului
15°
25°
35°

59

Fig. 3.1
La prima întâlnire, distanța dintre sol și vârful mediusului a fost de 22 de cm,
pacienta acuzând presiune la nivelul coloanei lombare. După efectuarea primului
complex de exerciții, pacienta a ajuns la o valoare de 10 cm, iar durerile resimțite au
fost mai puțin intense. Datorită ultimului set de exerciții, rezultatele au fost mai mult
decât mulțumito are, pacienta atingând solul cu întreaga palmă, fiind lipsită de dureri.

Fig. 3.2

În urma efectuării măsurătorilor, pentru testul de extensie a trunchiului am
obținut la evaluarea inițială un unghi de 10 °, la cea intermediară 20 °, iar la cea finală
un unghi de 25 °, care se califică drept valoare normală.
0510152025
Evaluare inițială Evaluare
intermediarăEvaluare finală22 cm
10 cm
0 cm Distanța degete -sol
10° 20° 25°
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45Evaluare inițială Evaluare intermediarăEvaluare finalăExtensia trunchiului

60

Fig. 3.3
În urma evaluării inițiale, pacienta nu putea depăși pragul de 15 °. După
progresele făcute în urma respectării programului, aceasta a ajuns la o valoare de 25 °,
ca în cele din urmă la f inalul ședințelor kinetoterapeutice, să țintească spre valoarea de
35°.

Fig. 3.4
Testul Schober a arătat următoarele valori: o diferență de 7 cm în momentul
evaluării inițiale, 11 cm la cea intermediară și 15 cm la evaluarea finală. Dacă la
începutul p rogramului, pacienta se apropia de o valoare ce îî punea în pericol
mobilitatea articulară, am ajuns în cele din urmă la o valoare care respectă literatura de
specialitate.
0 5 10 15 20 25 30 35Evaluare finalăEvaluare intermediarăEvaluare inițială
35° 25° 15° Îndoirea trunchiului
051015
Evaluare inițială
Evaluare
intermediară Evaluare finală7 cm 11 cm 15 cm Testul Schober
< 5 cm reprezintă o restricție în zona coloanei lombare

61
III. 2 CONCLUZII
Ca și concluzii întâlnim următoarele:
Programul de exerciții pr opus, atât tipul exercițiilor cât și dozările, au ajutat
pacienta să ajungă la recuperare completă.
Pacienta fiind într -un punct când organismul nu răspundea conform cerințelor,
a apelat la un complex de exerciții kinetoprofilactice care să o ajute în ved erea
revenirii în antrenamente și competiții în cel mai scurt timp.
Pe parcursul interacțiunii cu sportiva , aceasta a confirmat că exercițiile propuse
îi sunt de ajutor. Recuperarea în sine nu i s -a părut un proces greu de realizat și nu a
avut obiecții pe parcursul ședințelor.
Rezultatele obținute în cadrul cercetării arată că problemele întâlnite în zona
lombară și a membrelor inferioare a sportivilor ce practică schiul alpin de performanță,
pot fi tratate cu succes în urma unor evaluări articulare, complexe de exerciții
profilactice și programe de masaj.
S-au observat îmbunătățiri din punct de vedere al durerilor, mai ales în timpul
antrenamentelor, performanțele sportivei revenind la valorile dinaintea apariției
problemelor legate de coloana lombar ă și genunchi.
Postura pacientei este în prezent una corectă, fapt ce va încetini reapariția
afecțiunilor din zona lombară și ale membrelor inferioare. Astfel, programul și evoluția
sportivei nu vor fi afectate.
În prezent, spotiva se află în etapa de pregătire generală. Aceasta nu mai
prezintă dureri, dar ele pot apărea oricând. În acest caz, ea va efectua eercițiile pe care
le-a primit la ultima evaluare.
Sportiva are ca obiective pe sezonul următor clasări pe podiumul competițiilor
naționale și to p 50 în cursele la care va lua startul în afara tării.

III. 3 RECOMANDĂRI
Fiind informată că durerile pot apărea din nou oricând, sportivei i s -a înmânat
la finalul evaluării finale un complex de exerciții ce pot fi efectuate acasă, fără ajutor
sau supr aveghere profesională. Ea a fost instruită în legătură cu modul corect de
execuție al exercițiilor, iar în cazul în care există nelămuriri, aceasta v -a apela cu
încredere la mine.
Pe viitor, acesta va efectua exercițiile din cadrul antrenamentelor în cel mai corect
mod, iar în cazul în care durerile vor apărea din cauza antrenamentelor pe pârtie,
aceasta nu va evita să apeleze din nou la specialiști.

62
III. 4 PROPUNERI
Printre obiectivele mele se numără:
– Continuarea studiilor printr -un program de master
– Participarea la conferințe și workshop -uri legate de recuperarea medicală sportivă
– Aprofundarea și punerea în practică a meseriei
– Participarea activ la proiecte ce se desfășoară în folosul societății
– Printre joburile la care vreau sa am acces se numără c luburi sportive școlare, policlinici
de recuperare sportivă și lotul național de schi alpin

63
BIBLIOGRAFIE
1. BALINT N.T., (2010) – Kinetoprofilaxie. Curs studii de licență, Editura Alma -Mater,
Bacău
2. CIOROIU G.,(2012) – Kineto terapie de la teorie la practică, Editura Universității
Transilvania, Brașov
3. CIUCUREL C., (1999) – Accidentele din schi, in studii si cercetari in educatie fizica,
antrenament sportiv si activitate psiho -medicala, Simpozion International, Edi tura
Universit atii, Pitesti
4. DRAGAN I., (2002 ) – Medicina sportiva aplicata , Editura Medicala, Bucuresti
5. GEORGESCU L., (2006) – Prim ajutor si traumatologie sportiva aplicata , Editura
Universitaria, Craiova
6. ILONA I. ,(2015) – Recuperarea traumatismelor produse în pract ica sportivă, Editura
Universitaria, Craiova
7. MARTOMA A., (2009) – Capacitatea de efort, Editura Universității Transilvania,
Brașov
8. PRESCORNIȚĂ A., – Antrenamentul sportiv .O viziune integrativă , Editura
Universității Transilvania, Brașov
9. SBENGHE T. (2002 ) – Kinesiologie. Știința mișcării. Editura Medicală, București
10. SCURT C. (2009) – Study with respectto planning and programming the content of the
main indicators of the training of the level of a school athletic tethratlon team,
International Scientific C onference, Constanța
11. TURCU I., (2008) – Metodologia cercetării în educație fizică și sport , Editura
Universității Transilvania, Brașov

BIBLIOGRAFIE ÎN FORMAT ELECTRONIC
12. https://www. scribd.com/document/85376877/Curs -Schi-Alpin (10.12.2018 )
13. https://www.proalpin.ro/blog/accidentari -pe-partii -frecvente/ (17.01.2019 )
14. http://www.sfatulmedicului.ro/Anatomia -membrelor -inferioare/anatomia –
gleznei_5673#Introducere https:// centrokinetic.ro/fiziokinetoterapia -explicata/totul -despre –
recuperare/dureri -lombare/ (30.01.2019 )
15. https://bjsm.bmj.com/content/48/9/742.short (12.02.2019)
16. https://journals.sagepub.com/doi/abs/10.1177/036354659502300503 (18.02.2019 )
17. https://link.springer.com/article/10.2165/00007256 -199009060 -00004 (22.02.2019)
18. https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0031940610616422 (02.03.2019 )
19. https://journals.sagepub.com/doi/abs/10. 1177/216507990305100604 (04.03.2019)
20. https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/00325481.1983.11697806?journalCode=ipg
m20 (9.04.2019)
21. https://www.astm.org/DIGITAL_LIBRARY/STP/PAGES/STP25575S.htm (09.0 4.2019)