KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ LUCRARE DE LICENȚĂ ABSOLVENT ȘANDRU GEORGE Coordonator științific Prof.univ.dr. CARMEN GUGU GRAMATOPOL Brașov… [310383]
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTURI MONTANE
KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ
LUCRARE DE LICENȚĂ
ABSOLVENT: [anonimizat] 2017
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTURI MONTANE
KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ
GIMNASTICA RECUPERATORIE A CIFO-LORDOZEI LA COPIII CU DEFICIENȚE MINTALE
ABSOLVENT: [anonimizat]:
Prof.univ.dr. CARMEN GUGU GRAMATOPOL
Brașov
Februarie 2017
[anonimizat]. Cifo-[anonimizat] 5-6 ani, dar și la 10, 12, 16 ani, [anonimizat].
Coloana vertebrală are o [anonimizat]. Aceste curbe contribuie la absorbția presiunii rezultată de greutatea unei persoane asupra coloanei vertebrale. [anonimizat]: cervicală, toracică, lordotică, sacrală.
Cifo-[anonimizat], [anonimizat] C1-C7, [anonimizat] L1-L5. Această afecțiune reprezintă o [anonimizat], în urma unor complicații anatomice care se desfășoară în organismul bolnavului.
[anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] o perioadă nedeterminată de timp a [anonimizat].
[anonimizat], cu rolul de a [anonimizat], care să implice factori fizicali și factori chimioterapici.
[anonimizat]. [anonimizat]. [anonimizat], una dintre recomandările foarte importante o reprezintă alimentația. [anonimizat], [anonimizat]: [anonimizat] o [anonimizat]. Recomandările de ordin fizic sunt legate de modul în care pacientul conștientizează poziția corpului pentru a combate pozițiile vicioase. Se recomandă menținerea spatelui drept, cu umerii apropiați si cu musculatura coloanei lombare contractată.
Deficiența mintală este o componentă severă care sunt însoțite de multe ori de alte deficiențe fizice, cum ar fi cifo-lordoza. Datorită deficienței mintale, individul nu conștientizează ce se întâmplă, în totalitate, în mediul exterior, musculatura are un grad scăzut de tonicitate, și datorită unei poziții vicioase adoptate, se pot instala foarte ușor și alte deficiențe fizice de postură ale coloanei vertebrrale.
Obiectivele programului de recuperare trebuie să fie foarte clare și să răspundă fiecărei probleme pe care coloana vertebrală o are. Cele mai importante sunt: combaterea durerii, decontracturarea musculaturii afectate, corectarea curburilor coloanei vertebrale, menținerea echilibrului între mușchii agoniști și antagoniști, creșterea stabilității și mobilității coloanei cervicale, toracale și lombare. Aceste obiective se desfășoară pe parcursul ședințelor de recuperare a cifo-lordozei, iar kinetoterapeutul trebuie să adapteze un set de exerciții pentru fiecare obiectiv in parte.
MOTIVUL ALEGERII TEMEI
Am ales această temă deoarece consider că în ziua de astăzi multe persoane au această afecțiune, în special copiii. Motivul pentru care am ales această temă este acela că eu sunt absolvent de kinetoterapie și motricitate specială, am făcut și fac practică la un centru special pentru copii cu deficiențe psiho-motorii și sunt fascinat de exercițiile simple și complexe pe care le fac cu aceștia, exerciții care îi determină să urmeze drumul corect spre vindecare, sau măcar de combatere a afecțiunii. Faptul că am lucrat cu copii de diferite vârste m-a făcut să conștientizez că este o afecțiune care se poate modela într-un mod plăcut în funcție de sistemul de exerciții stabilit.
ACTUALITATEA TEMEI
Ca și afecțiune, cifo-lordoza apare în special la copii datorită pozițiilor vicioase pe care aceștia le adoptă în timpul orelor de activitate de la școală sau în timpul anumitor activități fizice pe care aceștia le fac acasă. Cifo-lordoza mai poate să însoțească persoanele cu deficiențe mintale, sau la cele cu sindrom Down, autism, ADHD, ataxie cerebeloasă, etc., afecțiuni a căror prezență este tot mai mare în ziua de astăzi. Trăsătura comună a acestor persoane este incapacitatea de a desfășura activități ce implică operații ale gândirii la nivelul realizării lor de către indivizii de aceeași vârstă, pentru că funcțiile psihice în special cognitive se dezvoltă într-un ritm încetinit și rămân la un nivel scăzut față de nivelul indivizilor normali de aceeași vârstă. Dar, de asemenea, sunt persoane a căror căi nervoase ascendente și descendente sunt afectate, și ca atare și tonusul muscular are de suferit. De aceea pot apărea și deficiențe fizice ale coloanei vertebrale mai ales la copiii cu cerințe educaționale speciale. Subiectul, în ciuda deficienței mintale, trebuie ajutat ca afecțiunile coloanei vertebrale să nu îi limiteze mișcările necesare în viața de zi cu zi și să poată participa indepedent la diferite activități pe care acesta le desfășoară.
Regimul activității sportive din viața copiilor, este diferit, și multe dintre sarcinile zilnice nu sunt respectate în totalitate, apărând anumite anormalități fiziologice dar și diferite deficiențe fizice.
SCOPUL SARCINILE ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII
SCOP
Scopul lucrării de față constă în aplicarea unui program de gimnastică recuperatorie în vederea corectării cifo-lordozei la un copil cu deficiență mintală.
SARCINI
În realizarea scopului impus este necesară rezolvarea sarcinilor următoare:
Alegerea subiectului pentru cercetare;
1. Examinarea subiectului din punct de vedere motric si psihic.
2. Identificarea problemelor existente în ceea ce privește deficiențele subiectului;
3 Stabilirea ipotezei de cercetare;
4. Stabilirea unui program kinetoterapeutic;
5. Recoltarea rezultatelor statistice;
6. Redactarea tezei finale.
OBIECTIVELE CERCETĂRII
Obiectivele propuse în cadrul cercetării noastre sunt următoarele:
Corectarea posturilor vicioase prin mișcări corective și hipercorective cu caracter antialgic.
Creșterea forței și a tonusului muscular
Îmbunătățirea mobilității și a stabilității articulare a coloanei vertebrale
Îmbunătățirea capacității de respirație.
IPOTEZA CERCETĂRII
Presupunem că în urma aplicării unui program de gimnastică recuperatorie la un copil cu deficiență mintală și cifo-lordoză se va ajunge la o corectare a posturii, creșterea forței și a tonusului muscular, îmbunătățirea mobilității și a stabilității articulare a coloanei vertebrale și imbunătățirea funcției respiratorii.
CAPITOLUL I
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII
I.1 ANATOMIA COLOANEI VERTEBRALE
Coloana vertebrală este cel mai important component a scheletului osos și a aparatului locomotor. Ea servește ca punct de ancorare pentru toate celelalte elemente care alcătuiesc corpul uman, fiind axul central al structurii noastre fizice. În consecință, starea sa se reflectă asupra întregului nostrum organism.
Coloana vertebrală are mai multe lungimi lungimea coloanei vertebrale este în medie de 73 centimetri la bărbați și 63 centimetri la femeie, reprezentând astfel peste 40% din lungimea corpului. Lățimea maximă a coloanei vertebrale este situată la baza sacrului, măsoară 11 centimetri. De aici merge în descreștere atât în jos, cât și în sus, iar diametrul sagital maxim este la nivelul ultimelor vertebre lombare unde atinge 7 centimetri, apoi descrește atât în sus cât și în jos.
Segmentul complex este de o mare importanță funcțională, fiind alcatuită din 33 sau 34 de segmente osoase (vertebre), 344 de suprafețe articulare, 23 de discuri intervertebrale și 365 de ligamente cu 730 de puncte de inserție. Asupra coloanei vertebrale acționează nu mai puțin de 730 de mușchi cu acțiune directă, toate acestea trebuind adăugate formațiunile nervoase, vasculare, etc. (A. Fleancu, 2002, pag. 41)
Segmentele osoase care alcătuiesc coloana vertebrală se numesc vertebre, având o parte anterioară numită corp vertebral și o parte posterioară numită arc. Aceste două părți închid între ele canalul vertebral, care le separă.
Coloana vertebrală se împarte în patru regiuni, fiecare din ele fiind alcatuită, dintr-un număr fix de vertebre. Vertebrele din fiecare regiune au caracteristici morfofuncționale legate de îndeplinirea celor două funcții importante ale coloanei vertebrale umane: funcția de a suporta greutatea capului, trunchiului și a membrelor superioare și funcția de a asigura o mobilitate suficientă. (A. Fleancu, 2002, pag. 42)
Vertebrele au denumiri diferite în funcție de regiunea în care se găsesc.Vertebrele cervicale se găsesc în zona gâtului. Ele sunt în număr de 7 și se notează de la C1 la C7, iar împreună formează zona cervicală.
Vertebrele toracale sau dorsale se găsesc în zona toracelui. Ele sunt în număr de 12 și se numerotează de la T1 la T12, iar împreună formează coloana toracală.
Figura 1. Vertebra toracală
http://www.salabucuresti.ro/articole/regiunea-toracica-vertebrele-toracice.html, 07.06.2016
Vertebrele lombare aparțin regiunii lombare. Ele sunt în număr de 5 și se notează de la L1 la L5 și împreună formează coloana lombară. (M. Popescu, 1998, pag. 35)
Figura 2. Vertebra lombară
http://www.salabucuresti.ro/articole/regiunea-lombara-vertebrele-lombare.html 07.06.2016
Vertebrele care se găsesc în cele 3 zone (C1-L5) sunt mobile și independente, fiind delimitate una de cealaltă și se mai numesc vertebre adevărate. (M. Popescu 1998, pag. 33)
Vertebrele sacro-coccigiene sunt în număr de 5, respectiv 4-5 piese osoase și se găsesc în zona pelvisului. Ele se sudează și dau naștere la două oase: sacrul, osul coccigian. Fiind oase sudate între ele, mai poartă denumirea și de vertebre false.
Coloana se articulează superior, prin intermediul primei vertebre cervicale, cu craniul, iar inferior prin intermediul sacrului cu oasele coxale. (M. Popescu, 1998, pag. 33)
Fiecare vertebră în parte, prezintă în partea anterioară un corp vertebral și posterioară un arc vertebral. Corpul vertebral este cea mai voluminoasă parte și are forma unui cilindru scurt, care prezintă două fețe (superioară și inferioară) și o circumferință.
Arcul vertebral are o formă neregulată, în partea posterioară și mediană prezintă o apofiză spinoasă, iar în lateral două apofize transverse, deasupra și dedesubt câte două apofize articulare (în total patru apofize articulare dispuse vertical). Între apofiza spinoasă și apofizele articulare se află lamele vertebrale, iar porțiunile care unește arcul vertebral de corpul vertebral se numesc pediculi. (M. Popescu 1998, pag. 36)
Figura 3. Localizarea arcului vertebral
http://www.salabucuresti.ro/articole/regiunea-lombara-vertebrele-lombare.html 07.06.2016
Arcul vertebral este format dintr-un pedicul, 2 lame vertebrale, 2 procese transverse, 2 procese articulare superioare, 2 procese articulare inferioare și un proces spinos.
Gaura vertebrală este delimitată în corpul vertebral și în arcul vertebral și se formează prin suprapunerea vertebrelor canalului vertebral în care se găsește măduva spinării.
I.2 ARTICULAȚIILE COLOANEI VERTEBRALE
Fațetele articulare reprezintă articulațiile mobile ale coloanei vertebrale care face legătura între o vertebră la altă vertebră. Fără fațeta articulară, oamenii nu ar avea flexibilitate în coloana vertebrală și s-ar mișca foarte rigid în mișcări simple, fără a mai exista și alte activități cu care ne obișnuim acum. (T. Balint, 2007, pag. 66)
Fiecare vertebră are câte patru fețe articulare, o pereche care se conectează la perechea vertebrală de mai sus (fațete superioare) și una care se conectează la vertebra de mai jos (fațete inferioare). (T. Balint, 2007, pag. 66)
Suprafețele articulare ale corpilor vertebrali sunt reprezentate de fețele inferioare și superioare, acestea din urmă fiind concave. Între aceste suprafețe osoase se găsesc discurile intervertebrale, fiind formațiuni fibrocartilaginoase, alcătuite dintr-o porțiune periferică fibroasă, inelul fibros și o porțiune centrală, care se mai numește și nucleul pulpos. (T. Balint 2007, pag. 67)
Nucleul pulpos nu are o poziție fixă pentru că el se mobilizează în cursul mișcărilor. Deplasările acestuia sunt posibile, deoarece este flexibil și expansibil, aceste calități fiind date de conținutul de apă. Nucleul se află într-o presiune permanentă și dă de înțeles de ce orice defect al inelului fibros care îl înconjoară permite hernierea lui în coloana vertebrală, ducând la hernia de disc. (T. Balint, 2007, pag. 67)
Limita inferioară a discurilor este formată din lamele cartilaginoase care au rolul de a proteja nucleul pulpos de presiunile excesive. Vascularizația la individul adult este întâmpinată de prezența vaselor de sînge care se întâlnește numai în condiții patologice. Nutriția cartilajului se realizează prin lamele terminale ale suprafețelor articulare vertebrale.
Însă, trebuie remarcat faptul că nucleul pulpos are forța de a se îmbiba, mărindu-și volumul în repaus și poate da o alungire de până la 3 centimetri a coloanei vertebrale la subiectul tânăr și sănătos. (T. Balint, 2007, pag. 70)
Nucleul pulpos nu este inervat, dar inelul fibros este puternic inervat de ramurile nervoase care provin din nervii sinuvertebrali care inervează și ligamentul vertebral comun posterior, astfel se poate explica și caracterul durerii din hernia sau tasarea discului intervertebral).
Discul intervertebral are mai multe roluri:
1. Contribuie prin rezistența lui la menținerea curburilor coloanei;
2. Favorizează prin elasticitatea lui revenirea la starea de echilibru după terminarea mișcării;
3. Transmite greutatea corpului în toate direcțiile diferitelor segmente ale coloanei vertebrale;
4. amortizează șocurile sau presiunile la care este supus fiecare segment în mod special în timpul efectuării mișcărilor sau eforturilor.
Între lamele vertebrale nu există articulații. Totuși, ele se unesc ajutându-se de ligamentele special, denumite ligamente galbene, fiind formate din fascicule de fibre elastice, care prin structura lor permit atât apropierea, cât și îndepărtarea lamelor vertebrale una față de cealaltă.(T. Balint, 2007, pag. 70)
Exact ca și lamele vertebrale, apofizele spinoase sunt unite între ele prin două feluri de ligament, acestea fiind ligamentele interspinoase și ligamentele supraspinoase. Primele se găsesc între două apofize spinoase, iar ultimul este un cordon ce se întinde pe toată lungimea coloanei vertebrale. În regiunea cervicală, ligamentul supraspinos este dezvoltat foarte bine, și prin extremitatea lui proximală se inseră pe protuberanța occipitală externă, fiind denumit ligamentul cervical posterior și are rolul să mențină pasiv capul și gâtul pentru a nu face flexia spre înainte.(D. M. Antonescu, 2012, pag. 46)
Articulațiile apofizelor transverse se unesc prin ligamente intertransverse, iar articulațiile apofizelor articulare sunt plane și permit simpla mișcare a suprafețelor articulare una peste alta.
Articulația occipito-atlantoidă este o diartroză bicondiliană, suprafețele articulare ale occipitalului sunt reprezentate de doi condili occipitali, orientați în jos, înainte și înspre afară, având o formă convexă în toate direcțiile. (D. M. Antonescu, 2012, pag. 47)
Suprafețele articulare ale atlasului sunt reprezentate de două cavități glenoide ce privesc în sus, înainte și înăuntru, și au o formă concavă în toate sensurile. Toate aceste patru suprafețe articulare sunt adăpostite de un cartilaj hialin. Suprafețele articulare se unesc între ele printr-o capsulă subțire, fiind întărită de două ligamente: unul anterior și altul posterior. (D. M. Antonescu, 2012, pag. 47)
Aparatul ligamentar principal al coloanei vertebrale este format din două ligamente: ligamentul vertebral comun posterior și ligamentul vertebral comun anterior, care împreună alcătuiesc două benzi ce se întind pe toată lungimea coloanei vertebrale. (D. M. Antonescu 2012, pag. 48)
I.3 MUSCULATURA AFECTATĂ A SPATELUI
Cifo-lordoza afectează musculatura spatelui, în special musculatura din zona coloanei cervicale în cazul cifozei, iar în cazul lordozei este afectată musculatura bazinului, în ambele cazuri musculatura afectată poate să degenereze.
În cazul cifozei, mușchii afectați sunt:
1. Mușchiul trapez: situat pe partea posterioară a trunchiului, are forma triunghiulară, se inseră pe osul occipital, certebrele C7-T12, claviculă și scapulă.
2. Mușchiul latissim sau dorsalul mare: este situat în partea postero-inferioară a trunchiului, are forma triunghiulară, cu originea pe ultimele trei-patru coaste, vertebrele T2-T12, vertebrele lombare, sacum, os iliac, inserându-se pe humerus.
3. Mușchiul ridicător al scapulei: situat pe părțile laterale ale cefei, pornind de la nivelul primelor patru vertebre cervicale și terminându-se pe scapulă.
4. Mușchiul romboid: așezat pe peretele posterior al toracelui, se inseră la nivelul vertebrelor C7-T4 și se termină pe scapulă.
5. Mușchiul pectoral mare: are originea pe claviculă și coaste, inserându-se pe humerus și are forma unui evantai prin originea diferită a celor trei fascicule musculare care îl formează.
6. Mușchiul deltoid: are trei origini, pe claviculă, acromion și spina scapulei cu inserție pe tuberozitatea deltoidiană a humerusului.
7. Mușchiul dințat mare: are originea pe coastele 1-10, face inserție pe scapulă, având forma unui vast evantai.
8. Mușchiul supraspinos: are originea în fosa supraspinoasă a scapulei și se inseră pe tuberculul mare al humerusului.
9. Mușchiul infraspinos: are originea în fosa infraspinoasă a scapulei și se inseră pe tuberculul mare al humerusului.
10. Mușchiul rotund mic: are originea pe fața posterioară a scapulei și se inseră pe tuberculul mare al humerusului.
11. Rotund mare: are originea la nivelul unghiului inferior al scapulei și se inseră pe tuberculul mic al humerusului. (E. T. Avramescu, 2003, pag. 73)
Figura 4. Mușchii principali ai spatelui.
http://www.topfitness.ro/exercitii-pentru-spate-2/ 01.06.2016
I.4 BIOMECANICA COLOANEI VERTEBRALE
Articulațiile proceselor articulare
Articulațiile proceselor articulare sunt diartrozele. Suprafețele articulare sunt diferite geometric pentru regiunile coloanei vertebrale și sunt acoperite de cartilaj hialin. Capsula articulară este mai solidă în regiunea posterioară.
Articulațiile proceselor articulare
Articulațiile proceselor articulare sunt diartrozele. Suprafețele articulare sunt diferite geometric pentru regiunile coloanei vertebrale și sunt acoperite de cartilaj hialin. Capsula articulară este mai solidă.
Cifo-lordoza afectează coloana vertebrală aproape în întregime, iar biomecanica acesteia este afectată, mai ales în timpul unor acțiuni sau activități motrice.
Mișcările coloanei vertebrale sunt mișcări complexe. Ele se realizează prin cumularea ușoarelor deplasări ale corpurilor vertebrale (la nivelul discurilor intervertebrale și la nivelul articulațiilor). Aceste mișcări sunt limitate de rezistența ligamentelor și a articulațiilor
intervertebrale și de gradul de compresibilitate a țesutului fibrocartilaginos din care este compus discul. (G. Nenciu, 2007, pag. 49)
Mișcarea de flexie
În mișcarea de flexie, porțiunea anterioară a discurilor intervertebrale este comprimată, în timp ce ligamentul vertebral comun posterior, ligamentele galbene, ligamentele interspinoase, ligamentul supraspinos și mușchii spatelui sunt puși sub tensiune. Mușchii care inițiază mișcarea sunt cei ai peretelui abdominal in special dreptul abdominal si cei doi oblici, psoasul iliac și mușchii subhioidieni și sternocleidomastoidienii. Odată inițiată mișcarea, grupul antagonist al flexorilor (extensorii coloanei) intră în acțiune și gradează flectarea trunchiului, învingând forțele gravitaționale. (G. Nenciu, 2007, pag. 50)
Mișcarea de extensie
În mișcarea de extensie, porțiunile posterioare ale discurilor intervertebrale sunt comprimate, în timp ce ligamentul vertebral comun anterior este pus sub tensiune. Extensia este blocată în ultima fază de intrare în contact a apofizelor articulare și apoi a apofizelor spinoase. Mușchii șanțurilor vertebrale, deci mușchii extensori, sunt cei care inițiază mișcarea, care apoi este controlată de grupul anterior. Mai intervin în extensie și: spleniusul capului, mușchii posteriori ai gâtului, interspinoșii și mușchii sacrospinali. (G. Nenciu, 2007, pag. 51)
Mișcarea de înclinare laterală (îndoire).
Această mișcare are maximum de amplitudine în segmentul dorsal. Mușchii în înclinare sunt: pătratul lombelor, psoasul, intertransversalii și dreptul lateral al capului. Mai pot interveni și mușchii șanțurilor vertebrale și în special sistemul transverso-spinos, sternocleidomastoidianul (STM), scalenii, mușchii cefei, trapezul, marele și micul oblic abdominal. (G. Nenciu, 2007, pag. 50)
Mișcarea de rotație (răsucire).
Este maximă în regiunea cervicală. Coloana dorsală se rotează puțin și numai dacă se înclină și lateral. Coloana lombară se răsucește când este în extensie. Mușchii care execută mișcarea sunt: oblicii abdominali, intercostalii, sistemul spino-transvers al mușchilor șanțurilor vertebrale. Răsucirea de aceeași parte se face prin: marele dorsal, spleniusul, lungul gâtului și micul oblic abdominal. Răsucirea de partea opusă se face prin: spino-transvers și marele oblic abdominal. (G. Nenciu 2007, pag. 51).
I.5 STRUCTURA OSOASĂ AFECTATĂ
Cifoza face referire și se manifestă asupra conturului axial-dorsal normal al coloanei vertebrale toracice sau sacrate, iar lordoza descrie curbura anterioară a unei porțiuni a coloanei vertebrale, și se instalează în două segmente, acestea fiind cea lombară și cea cervicală.
Cifo-lordoza este o deficiență a coloanei vertebrale sub forma de deviație în plan sagital și are două curburi cu convexitatea orientată în sensuri opuse. Deviația cifotică are convexitatea orientată posterior și cea lordodică anterior.
Originile cifo-lordozei se află in partea superioară a coloanei vertebrale (cervicală) și în partea inferioară a coloanei vertebrale (lombară). Vertebrele afectate sunt: C1-C7, L1-L5, dar în funcție de gravitatea sau accentuarea curburilor anormale din zona cervicală și lombară, pot afecta și vertebrele toracale, T1-T12, dar și curbura sacrală (S1-S5).
Cifo-lordoza poate duce și la alte deficiențe, cum ar fi sternul înfundat, fiind în special afectat sternul, care este proiectat spre posterior în funcție de accentuarea gradelor cifozei.
Din cauza acestei deficiențe, structura scheletului osos al toracelui este deformată. Pentru a se postura și pentru a se autopostura, scheletul osos trebuie să revină la normalitate. În kinetoterapie, se utilizează diferite manevre, tehnici, se execută exerciții cu atenția spre îndreptarea, corecția posturală a oaselor. Pentru a se evita tendința de compensare se fixează în poziție corectivă lordoza și se lucrează pentru corectarea cifozei. Apoi se lucrează special pentru lordoză, folosind exerciții al căror scop este de tonifiere în condiții de scurtare a grupelor musculare anterioare ale abdomenului și tonifierea în condiții de lungire a grupelor musculare ale spatelui din regiunea lombară. Automat, in acest sens are loc și procesul de regrupare ale oaselor, în care acestea trebuie sa revină la gradul normal de înclinație. (T.Sbenghe, 2008, pag. 55)
Figura 5. Curburile coloanei vertebrale
http://www.anatomie.romedic.ro/coloana-vertebrala 02.06.2016
Curburile afectate pot fi staționare, doar în cazul unor atitudini cifotice sau lombare, dar pot fi și de natură progresivă, în care curburile se accentuează cu timpul în urma unor regrupări osoase care necesită intervenții de recuperare motorie. Aceste anomalii se pot vedea atât la ochiul liber, cât și la radiografii, în cazul cifo-lordozelor, se face radiografia din profil, în care respectivul pacient trebuie să stea într-o poziție relaxantă, în care să nu forțeze poziția coloanei vertebrale (coloana cervicală și coloana lombară). (D. Stanca, 2010, pag. 23)
Figura 6. Curbura cifotică și lordotică
http://bodygeek.ro/cifoza-curbura-coloanei-vertebrale-in-zona-superioara-a-spatelui 28.05.2016
I.6 DEVIAȚIILE COLOANEI VERTEBRALE
Deviațiile coloanei vertebrale, care se mai numesc deviațiile axului vertebral sunt afecțiuni provocate de anumiți factori etiopatogeni. Deviația laterală poate fi de un tip oarecare și nu creează anumite deformări majore ale coloanei vertebrale, datorită unei atitudini vicioase care este impusă de anumite condiții profesionale. Această deviație laterală temporală, dar prelungită a coloanei nu reprezintă scolioza, ci defapt reprezintă o atitudine anormală care creează posibilități pentru constituirea ei. (E. T. Avramescu, 2003, pag. 80)
I.6.1 DEVIAȚIA CIFOTICĂ
Cifozele sunt deviații ale coloanei vertebrale, în sagital (antero-posterior), prin exagerarea curburilor normale ale acesteia, cu convexitatea curburii orientată posterior. În cazul cifozelor patologice deviațiile sunt mai accentuate și mai grave decât cele funcționale, ele fiind însoțite întotdeauna de modificări (deseori ireductibile) ale structurii elementelor coloanei vertebrale. Tratamentul lor este complex (ortopedic, chirurgical, kinetoterapeutic), putând avea rezultate pozitive doar dacă se intervine precoce prin înlăturarea cauzei pe care le-a produs. Tratamentul acestor cifoze este de lungă durată. (M. Cordun, 1999, pag. 66)
Dezvoltarea cifozei
Figura 7. Pozițiile anormale ale cifozei
https://viataverdeviu.ro/sanatatea-coloanei-vertebrale 13.07.2016
Cifoza dorsală se compensează superior prin înclinarea înainte a gâtului și a capului, iar inferior prin accentuarea curburii lombare. Omoplații sunt îndepărtați de torace prin întinderea mușchiului trapez și a romboizilor și prin scurtarea marelui pectoral. Toracele este înfundat și umerii aduși înainte. (M. Cordun, 1999, pag. 67)
Deviația cifotică imprimă întregului corp o atitudine cifotică globală, caracterizată printr-o mare încurbare a coloanei vertebrale și o gărbovire a întregului spate. Capul și gâtul se inclină mult înainte, umerii sunt aduși mult în față, pieptul este turtit sau înfundat, abdomenul este uneori supt, alteori balonat. Bazinul este puțin înclinat, iar membrele inferioare sunt drepte sau ușor flectate din genunchi.
Deviațiile cifotice se pot accentua progresiv, trecând de la o cifoză cu un grad redus de curbură, la una cu o curbură accentuată, ele se pot limita doar la elementele coloanei vertebrale, constituind cifoze propriu-zise, sau pot afecta și alte elemente anatomice ale spatelui (coaste, omoplați, mușchi), constituind spatele cifotic. Cele mai frecvente curburi cifotice au o lungime medie, dar există și curburi scurte, care se limitează la câteva corpuri vertebrale sau lungi care se întind la un număr mare de vertebre. Cifozele trebuie diferențiate de atitudinea cifotică, în cazul căreia curbura se redresează în decubit ventral sau se hipercorectează la contracția voluntară a musculaturii spatelui. (M. Cordun, 1999, pag. 68)
Figura 8. Cifo-lordoza accentuată
http://www.esanatos.com/anatomie/coloana-vertebrala/Cifoza-deviatii-ale-coloanei-v53124.php 13.07.2016
I.6.2 DEVIAȚIA LORDOTICĂ
Lordozele sunt deviații în plan sagital ale coloanei vertebrale, cu convexitatea indreptată anterior. Există în mod normal două curburi lordotice (fiziologice): una în regiunea cervicală și una în regiunea lombară. Când spunem însă că cineva are o lordoză nu ne referim la curburile
fiziologice, ci la deviațiile de la normal ale acestor curburi.
În general, deviațiile lordotice ale coloanei vertebrale, îndeosebi curburile lordotice lungi, influențează într-o măsură mai mică sau mai mare și celelalte elemente anatomice ale spatelui. Există insă cazuri în care deviația lordotică interesează numai coloana vertebrală, după cum există cazuri în care agrenarea formațiunilor spatelui și toracelui în întregime este foarte pregnantă. În cazul în care deviația lordotică se limitează la coloana vertebrală, fără a modifica prea mult poziția și forma celorlalte elemente ale spatelui, vorbim de „lordoza propriu zisă”. Dacă, insă, deviația mai ales cea de formă lungă sau totală, angrenează spatele întreg, vorbim de „spate lordotic”.
Evoluția lordozelor este în majoritatea absolută a cazurilor favorabilă, acestea rămânând multă vreme mobile, deoarece nu ajung la un grad mare de deformare. O mare parte din ele însă pot să fixeze parțial prin modificările structurale, care se instalează în timp.
După localizare lordozele se împart în tipice si atipice:
Lordozele tipice
Sunt considerate a fi cele care prezintă o extragere a curburii fiziologice din regiunea lombară. Lordozele tipice care au un grad redus de încurbare și își pastrează mobilitatea normală, nu îngreuneaza pozițiile și mișcările. Cele care au curburi fixe, foarte accentuate, sau cele cu localizare atipică, tulbură funcția statică și dinamică a coloanei vertebrale și produc în decursul evoluției lor curburi cu sens contrar fie deasupra.
Lordoza exagerată
Figura 9. Curbura anormală lordotică
http://medicinafizica.ro/lordoza.html 13.07.2016
I.7 SIMPTOMATOLOGIA
Se lucrează în special pentru lordoză, folosind exerciții ale căror scop este de tonifiere în condiții de scurtare a grupelor musculare anterioare ale abdomenului și tonifierea în condiții de lungire a grupelor musculare ale spatelui din regiunea lombară. În corectarea acestei deficiențe se folosesc exerciții cu ajutorul cărora se obține tonifierea muscularii spatelui și a gâtului în regim de scurtare și de alungire a musculaturii abdominale, precum și redresarea coloanei vertebrale. Se urmăresc următoarele manifestări clinice:
1. Musculatura dorsală a coloanei vertebrale este alungită și atonă;
2. Musculatura abdominală este alungită și atonă;
3. Musculatura sacro-lombară și cea toracică scurtate și hipertone;
4. umerii căzuți și aduși; omoplații depărtați și desprinși;
5. Bazin înclinat mult în jos, sub orizontală.
. Cel mai frecvent simptom este reprezentat de durere. Aceasta poate fi medie sau chiar severă și apare în special în timpul mișcărilor sau doar după o perioadă de ortostatism (stat în picioare) sau de lucru la birou. Uneori durerea este mai ușoară și este percepută mai ales ca o senzație de oboseală. De asemenea, persoanele cu cifoză obosesc mai ușor. (N.T. Balint, 2010, pag. 59)
I.8 TRATAMENTUL DEFICIENȚELOR
In tratamentul kinetic al afecțiunii cifo-lordozei, mișcarea cea mai indicată este extensia la nivelul toracal, dar și flexia la nivelul lombar pentru a descărca tensiunea de pe bazin. Mișcarea contraindicată este flexia la nivel toracal și extensia la nivel lombar. Se lucrează in principal prin respectarea principiului tratamentului curburilor duble in sens opus. Adică, se fixează una dintre curburi în poziție corectă și se lucrează pentru cealaltă curbură în sens corectiv, prin intermediul exercițiilor dinamice. Pot fi aplicate și unele exerciții de structură corectivă, simultan pentru ambele curburi, sub control riguros. În primul rând, adresarea se face curburii primare, pentru că aceasta întreține curbura secundară. (F. Gornea, 2010, pag. 91)
I.8.1 TRATAMENTUL CHIRURGICAL
Poate fi insoțit de kinetoterapie, preoperator, cu scop de asuplizare a coloanei pentru a ușura și mări gradul de corecție chirurgicală, iar postoperator cu scop de tonifiere musculară generală și de corecție posturală și integrare în viața cotidiană. În toate cazurile fie că este utilizată singură sau în asociere cu metode ortopedice sau chirurgicale, kinetoterapia trebuie să aibă în vedere și dezvoltarea capacității respiratorii, uneori grav amenințată de evoluția unei deviații vertebrale. (F Gornea, 2010, pag. 93)
Chirurgia vertebrală este o chirurgie dificilă, grevată de multiplele complicații, ajungând pînă la paraplegie, complicații care apar cu atât mai fregvent, cu cât cifo-lordoza este mai rigidă, mai gravă și intervenția efectuată la vârsta înaintată. (F Gornea, 2010, pag. 93)
Tratamentul ortopedic își propune corectarea și menținerea deviației vertebrale pentru a neutraliza riscul de agravare reprezentat de puseul pubertar de creștere. Un tratament ortopedic poate fi apreciat ca eficient, dacă la sfârșitul creșterii, el reușește să mențină deviația vertebrală la o valoare cel mult egală cu aceea de la începutul tratamentului. (F Gornea, 2010, pag. 94)
I.8.2 TRATAMENTUL ORTOPEDIC
Dispune de aparate corectoare. Corectarea este în general realizată prin aparate ghipsate succesive. Când se obține corecția maximă, menținerea ei este încredințată unor corsete ortopedice. Corsetele ortopedice mențin corecția deviației folosind forța de tracțiune care tinde să elongheze coloana și astfel să reducă curbura. Corecția se menține cu ajutorul aparatelor ortopedice.
Aparatele ortopedice folosite de la început fără corecție ghipsată caută să obțină corecția printr-o autoredresare activă a coloanei. Aparatul clasic activ este aparatul Milwaukee. Corsetul cuprinde o porțiune ce imbracă bazinul și 3 bare ce conduc spre 2 pernuțe occipitale și un spijin submențonier. Autoelongarea coloanei prin depărtarea de sprijinul occipital și mentonier duce la redresarea curburilor, în plus, o pelotă pasivă caută să reducă rotația. Pentru cifo-lordoze presiunea se execută pe vârful curburii posterioare. (F. Gornea, 2010, pag. 92)
Corsetul este purtat permanent sau intermitent, în funcție de gravitatea curburii. Un loc important îl are și kinetoterapia înaintea de corecția ghipsată ea tinde să asuplizeze coloana vertebrală pentru a ușura obținerea redresării, în cursul imobilizării ghipsate ea își propune să intrețină o troficitate globală bună și în special musculara pusă în primejdie de imobilizarea ei. În același timp, kinetoterapia continuă să întărească musculatura și să îmbunătățească corecția, în perioada suprimării corsetului. Pe lângă tonificarea musculară, kinetoterapia trebuie să realizeze o redresare posturală și o integrare a ei in gesturile vieții curente, să orienteze pacientul spre practicarea regulată a unei activități sportive adaptate. Corsetul EURO – BOSTON face posibilă corecția atât a curburilor dorsale cât și lombare cu ajutorul modului toracic superior la care se pot adăuga paduri subaxilare. Deviațiile vertebrale grave, evolutive care se agravează lent, dar continuu și după terminarea creșterii, impun redresarea și stabilizarea lor prin metode chirurgicale. (F Gornea, 2010, pag. 92)
Figura 10. Corset medical
http://www.creeaza.com/files/medicina/1232_poze/image005.jpg 14.07.2017
I.9 KINETOTERAPIA COLOANEI VERTEBRALE
Kinetoterapia este o metodă foarte eficientă cu rolul de a întreține și de a alinia coloana vertebrală. Dacă este doar o cauză mecanică, kinetoterapia rezolvă definitiv problema, dacă nu, trebuie întărită coloana vertebrală, urmând ca pacientul să respecte și să urmeze programele kinetoterapeutice realizate și inițiate de către kinetoterapeut. (J. Kiss, 2012, pag. 14)
La nivelul coloanei vertebrale, kinetoterapia are rolul de a menține stabilitatea și mobilitatea articulațiilor coloanei, și de întărire a musculaturii pe care o susține. Prin diferite posturări, kinetoterapeutul trebuie să se asigure că pacientul menține coloana vertebrală într-un aliniament corectiv, cu umerii aliniați și bazinul aliniat.
Cifoza reprezintă deviația coloanei vertebrale în plan vertical, manifestându-se prin procesul de curbare accentuată a coloanei spre planul frontal în regiunea toracică, în urma căreia provoacă cocoașa. Cifoza poate fi compensată printr-o hiperlordoză cervicală și lombară pentru a reface echilibrul coloanei vertebrale. Prin kinetoterapie, se efectuează exerciții care să combată această afecțiune, corectând curbarea anormală și aliniamentul umerilor, îmbunătățind capacitatea de respirație, în urma cărora cutia toracică revine la normalitate, respirația oferind din nou capacitatea necesară de volum inspirator și expirator, fără ca individual să mai acuze o respirație îngreunată.
Lordoza reprezintă o modificare a curburii fiziologice a coloanei vertebrale în zona lombară. Lordoza se manifestă prin accentuarea curburii spre în față. Prin adaptarea unor exerciții de gimnastică recuperatorie, se urmărește combaterea durerilor lombare și a pozițiilor vicioase, aliniamentul corect al coloanei vertebrale atunci când este examinată din plan frontal, dar și menținerea mobilității și a stabilității coloanei vertebrale afectată.
La nivelul curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale, prin anumite complicații, au loc anumite dereglări ale acestor curburi, prin care rezultă anumite deficiențe, cum ar fi cifo-lordoza, în care se urmăresc aceleași obiective ale programului kinetoterapeutic. Curbura cifotică determină exerciții corective de scurtare a mușchilor paravertebrali și cervicali, iar curbura lordotică determină anumite seturi de exerciții cu rolul de decontracturare a musculaturii inferioare. (J. Kiss, 2012, pag. 67)
Figura 11. Decompensarea lordozei
http://www.skivirus.com/sanatate/961-afectiuni-ale-ligamentelor-incrucisate-acl-and-pcl-print.html 13.07.2016
I.10 APARATUL LOCOMOTOR AL DEFICIENTULUI MINTAL
Deficientul mintal este un complex de manifestări extrem de eterogene sub aspectul cauzelor, gradelor sau a complicațiilor. Trăsătura comună este reprezentată de incapacitatea de a desfășura activități ce implică anumite operații ale gândirii la nivelul realizării lor de către indivizii de aceeași vârstă, pentru că funcțiile psihice (în special cognitive) se dezvoltă într-un ritm încetinit, necorespunzător și rămân la un nivel scăzut față de nivelul indivizilor normali de aceeași vârstă care pot să realizeze activitățile fizice fără anumite complicații. (L. Cătan 2010, pag. 103)
Deficiențele mintale genetice se împart în două categorii:
Genetice nespecifice (poligenice, nu pot fi individualizate clinic). Exemple: cazuri endogene, aclinice, subculturale, familiale. Există riscul să apară deficiență mintală la 40% din copii cu un părinte deficient mintal și la 60% din copii cu ambii părinți cu deficiențe mintale.
(L Cătan, 2010, pag 104)
Genetice specifice, care sunt reprezentate de sindroame individualizate clinic, aberații cromozomiale. Au loc prin transmiterea genetică a unor deficiențe în metabolismul substanțelor: tulburări în proteine, glucide sau lipide, sau din cauza unor influențe genetice transmise deficiență structurală (microcefalia). (L Cătan, 2010, pag. 104)
În perioada prenatală se găsesc mai mulți factori:
-factori infecțioși (virotici): rubeola, gripa infecțioasă, hepatită virală. 45% din cazuri au loc în prima lună de sarcină;
-factori bacterieni: sifilis congenital;
-infecții cu protozoare: toxoplasmoza congenitală;
-factori toxici: intoxicații cu substanțe chimice, alimentare, iradieri, spaime puternice, neacceptarea sarcinii, incompatibilitatea Rh-ului.
În perioada perinatală (la naștere) sunt reprezentate traumatismele obstreticale: asfixierea la naștere (cauzată de ștrangularea cu cordonul ombilical sau administrarea unor anestezice în doze prea mari) și hipoxia.
În perioada postnatală se regăsesc bolile copilăriei: meningită, encefalită, intoxicații cu plumb, subalimentație, carențe afective și educaționale, izolare de mediul social, îndepărtare de mamă. (L Cătan, 2010, pag. 104)
Clasificarea deficiențelor mintale
Criteriile de clasificare sunt: după natura cauzei, gradul deficienței mintale.
Natura cauzei este un criteriu etiologic. Cuprinde următorii factori:
Tredgold, este reprezentat de următoarele deficiențele mintale primare, provocate de factori genetici și secundare, provocate de factori de mediu și mixte.
Strauss, care combină criteriul etiologic cu simptomatologia. Potrivit lui deficiențele sunt: de natură endogenă determinate de un echipament nativ deficitar și exogenă, provocată de infecții sau traumatisme înainte sau după naștere (apar tulburări de percepție, gândire, impulsivitate și tulburări de comportament)
Lewis clasifică deficiențele mintale în: întârziere mintală subculturală (dată de moștenirea unui potențial subnormal și condiții culturale insuficiente) și întârziere mintală patologică.
Pevzner clasifică deficiențele mintale după particularitățile fiziologice. Deficiențele sunt: deficiențe mintale cauzate de leziuni corticale difuze cu tulburarea proceselor nervoase și fără o disfuncție masivă a echilibrului dintre excitație și inhibiție, deficiențe mintale cu tulburare masivă a neuro-dinamicii corticale: predomină excitația și inhibiția.
Matty Chiva împarte debilitatea în mintală normală (subculturală, fără cauze patologice și mintală patologică (cauze din perioada de dinainte și de după naștere). Gradul deficienței se stabilește prin măsurarea coeficientului de inteligență, a posibilității de adaptare și integrare, a autonomiei personale, a comunicării și relaționării din punct de vedere al gradului deficienței care sunt cu intelectul la limită, posibilitate intelectuală de adaptare socială care se situează la granița cu debilitatea mintală, dacă debilul mintal nu are capacitatea de a parcurge situațiile prevăzute în programa școlii normale intelectul de limită are această posibilitate, dar nu în ritmurile impuse. Intelectul de limită se caracterizează prin imaturitate afectivă, labilitate emoțională și are coeficientul de inteligență 70 – 90, neîncadrându-se în categoria deficienților mintali. Deficiența mintală ușoară (debilitate, oligofrenie de gradul I) este forma cea mai frecventă și reprezintă gradul cel mai ușor al debilității. A fost introdusă de SEGUIN pentru a-l diferenția de cel de idiot, ajunge până la o vârstă mentală de 7-11 ani, având IQ = 50, 70 A.
(L. Cătan, 2010, pag. 105)
Binet consideră subiectul ca având capacitatea de comunicare orală și scrisă cu cei din jur, dar manifestă o întârziere de 2-3 ani în perioada școlară fără ca aceasta să fie determinată de carențe educative. Debilul poate trece neobservat în perioada preșcolară dacă nu prezintă tulburări de comportament și anomalii fizice evidente.
R. Zazzo consideră că diferențierea acestor forme apare la vârstă școlară manifestându-se prin dificultăți de învățare și gândire inferioară. Debilul din școală nu va fi la fel în profesie. În școală elevii sunt supuși aceluiași ritm de înaintare, cei cu 2-3 ani întârziere nu fac față, însă în societatea adultă ierarhiile se exprimă altfel prin foarte multe profesii. Deficitul se manifestă numai în cazul solicitării intelectuale, se poate integra în activitate. Deficiența mintală ușoară este prima zonă a deficienței mintale, exprimându-se printr-o insuficiență relativă la exigențele societății care sunt variabile de la o societate la alta și de la o vârstă la alta. Determinanții sunt biologici, normali sau patologici și au efect ireversibil. Deficiența mintală severă (oligofrenie de gradul II și imbecilitate) este coeficient intelectual cuprins între 25 și 50 cu vârsta mentală 3 – 7 ani. (L. Cătan, 2010, pag. 108)
Această categorie reprezintă 18-20% din totalitatea deficienților mintali (Lewis),
însușind cu dificultate operațiile elementare, însă pot învăța să scrie și să citească cuvinte scurte, au vocabular limitat, structuri gramaticale defectuoase, puține cunoștiințe despre lumea înconjurătoare, sunt incapabili să se întrețină singuri, dar au deprinderi elementare de autoservire și se adaptează la activități simple de rutină, au capacitate de autoprotecție normală nefiind nevoie de asistență permanentă și putând fi integrați în comunitate în condiții protejate. Deficiența mintală profundă (oligofrenie de gradul III, idioțenie) cu IQ sub 25 și vârstă mentală 3 ani, este forma cea mai rar întâlnită, reprezentând 5% din totalul deficienților. A fost introdusă de Pinel sub termenul de idiotism, boală care include afecțiuni mintale profunde. (L. Cătan, 2010, pag. 108)
Caracteristici: prezintă malformații fizice, mișcări fără precizie, paralizii, învață să meargă târziu sau deloc, deficiențe de natură senzorială, slabă dezvoltare a mirosului sau gustului și prag al sensibilității algice scăzut, nu comunică prin limbaj ci prin sunete nearticulate sau cuvinte izolate articulate defectuos, reacționează la comenzi simple îndelung executate fără să le înțeleagă, au nevoie de asistență permanentă fiind incapabili de autoprotecție. Trăsăturile de specificitate ale deficienților mintali sunt trăsăturile caracteristice pentru toate formele deficienței mintale și care au un anumit grad de stabilitate, devin tot mai accentuate pe măsura creșterii deficienței și pe măsura înaintării subiectului în vârstă. Nu dispar prin instrucție și educație dar pot căpăta un caracter de mascare, accentuate fiind când persoana desfășoară activități intelectuale sau se află în situații problematice stresante. (L. Cătan, 2010, pag. 108)
Rigiditatea (Kounin) este rezistența la schimbare incluzând ideea de fixare. De aici dificultățile în adaptare la situațiile noi, la subiecții normali apare o dată cu înaintarea în vârstă. La adult există mai multe regiuni psihologice, dar granițele sunt mai rigide odată cu înaintarea în vârstă. Regiunile psihologice reprezintă reflectarea structurii și funcționalității creierului, legături de asociație între diferitele regiuni ale creierului. La deficienții mintali, aceste regiuni sunt rigide și schimbul nu se realizează conform vârstei cronologice, deficientul mintal neputând aplica cele învățate într-o formă nouă, are un ritm de dezvoltare lent, curba de perfecționare este plafonată având loc blocaje psihice și este crescută rigiditatea reacțiilor adaptative și comportamentale. Inerția oligofrenă este insuficiența de adecvare a reacțiilor adaptative și comportamentale la schimbările din mediu, fenomen concretizat în puternica lipsă de mobilitate a reacțiilor, încetineală în gândire, apatie în reacțiile comportamentale sau reacții precipitate din cauza stocării peste limitele normale a unor focare de excitație. (L. Cătan, 2010, pag. 109)
Repetarea continuă a unei activități și după ce stimulul ce a declanșat-o a dispărut, prin menținerea unor gesturi chiar când nu mai este necesar, este o consecință a dereglării mobilității proceselor nervoase fundamentale stând la originea sindromului central oligofrenic, diminuarea capacității de abstractizare, generalizare.
CAPITOLUL II
ORGANIZAREA CERCETĂRII
II.1 DATA, LOCUL ȘI SUBIECTUL CERCETĂRII
Perioada cercetării a avut o durată de 7 luni, între data de 10 noiembrie 2015 și 18 mai 2016.
Cercetarea se bazează pe studiul practic de la Asociația “Copiii de Cristal” din Brașov, respectiv în sala de kinetoterapie.
Subiectul cercetării
Pacientul P. D. în vârstă de 13 ani născut în data de 01.09.2002, în urma unor analize finale imediat după naștere s-a constatat că respectivul copil are o deficiență mintală ușoară. Pe lângă această afecțiune, acesta este afectat și de o deviație a coloanei vertebrale, mai exact cifo-lordoză, cifoza instalându-se în decursul anilor în urma pozițiilor vicioase pe care le adopta în timpul mersului, statul cu capul pe pernă și exercițiilor fizice pe care le făcea acasă, iar lordoza s-a instalat datorită faptului că băiatul a luat în greutate, fiind supraponderal, la 1.75 înălțime si 88 de kilograme.
Comportamentul motric este de tip hipokinetic, neavând probleme cu echilibrul și controlul muscular, dar coordonarea membrelor nu este bine dezvoltată, cu toracele cifo-lordotic și zonele cu contracturi și disconfort muscular în zona umerilor, toracelui și paravertebralilor.
Figura 12. Examinarea subiectului
II.2 APARATE, MATERIALE ȘI INSTALAȚII
Sala de kinetoterapie de la Asociația “Copiii de Cristal”, unde s-a desfășurat recuperarea dispune de materiale și instalații moderne care au fost folosite în recuperarea și posturarea corectă a pacientului, precum: scară fixă, benzi elastice, biciclete, bastoane, saltele, mingi de gimnastică, mingi bobath.
II.3 METODELE DE CERCETARE
Metodele de cercetare folosite in cercetarea de față sunt:
II.3.1. METODA ANALIZEI BIBLIOGRAFICE
Această metodă am utilizat-o pentru acumularea informațiilor, cunoștiințelor și termenilor de specialitate.
Am utilizat metodele cercetării operaționale, acestea fiind: evaluarea, formularea problemei, stabilirea metodelor și mijloacelor de tratament, stabilirea unor obiective precise pe care le-am urmat, adăugarea unei noi metode, stabilirea programului kinetoterapeutic, etc., observația pe toată perioada cercetării și desfășurării studiului, ancheta, metodica statistică și măsurarea utilizată în etapa evaluării pe care am întrebuințat-o pentru a trage concluziile respective asupra datelor evaluării pe toată durata acesteia, cuprinzând și statisticile pe care le-am întocmit.
II.3.2. METODA ANCHETEI
Reprezintă stabilirea unei relații cu subiectul (pacientul) în care cercetătorul vine înainte cu un plan bine structurat și un set de întrebări clare, precise pe care le adresează subiectului în vederea acumulării datelor respective cu obiectivul propus. Comunicarea este foarte importantă și decisivă pe tot parcursul planului de recuperare, pacientul trebuie să se simtă în siguranță pentru a putea raspunde întrebărilor și provocărilor date de kinetoterapeut.
Kinetoterapeutul trebuie, insă, să îi asigure pacientului un mediu comfortabil, acesta nu trebuie se simtă stânjenit de anumite răspunsuri pe care trebuie să le ofere.
Protocol ecocardiografic
Examen clinic: stare clinică bună, curbă ponderală ascedentă, zgomogte cardiace ritmice, FCȘ 80 minute, suflu sistolic grupa III/6 parasternal stăng superior, susflu diastolic grupa II/4 parasternal stâng superior, puls periferic palpabil, TA-mmHg.
Protocol ECHO
1. Pericard: liber
2. Contractibilitate: bună
3. Valva aortică: competentă
4. Valva tricuspidiană: competentă
5. Valva pulmonară: incompetentă grad IV
Situs solitus
1. Conexiuni atrioventriculare și ventriculoarterială: normal, cavități drepte reacționate
2. Sept interatrial: intact, ușor aplatizat
3. Emergența arterelor coronare: normală
4. Canal arterial: fără flux de canal arterial
II.3.3. METODA OBSERVAȚIEI
Metoda observației este una dintre cele mai vechi metode de cercetare care folosește observarea în investigare. Aceasta constă în studierea, observarea sistematică și organizată a unui subiect, proces care trebuie să se desfășoare într-un mod cât mai natural. Este o metodă care ajută la adunarea unor informații despre obiectul cercetat, obținând informații referitoare la el și care se ajută de ele pentru culegerea altor informații. Kinetoterapeutul notează toate datele pe care le surprinde că are legătură cu fenomenul și subiectul cercetat, multitudinea datelor poate să substragă informații foarte importante și concluzii eficiente asupra subiectului.
II.3.4. METODA STUDIULUI DE CAZ
Se consideră că studiul de caz poate fi definit drept ca o strategie de cercetare care este focalizată pe un caz concret, interpretându-se eficient sub forma anumitor aspecte, prezentând referiri care detaliază indivizii, grupurile, organizațiile, cu luarea în considerare a tuturor particularităților. Această metodă necesită utilizarea mai multor metode complementare de culegere, analiză, prelucrare și stocare a informațiilor relevante, atât cantitative cât și calitative.
Etapele metodei sunt: cele de proiectare, de culegerea datelor, analiza și elaborarea raportului de cercetare subiectivă.
II.3.5. METODA TESTELOR
Testele care trebuie urmate sunt folosite strict pentru deviațiile coloanei vertebrale, în special pentru coloana cervicală și cea lombară. Aceste teste sunt incluse în programul kinetoterapeutic de recuperare, fiind folosite în evaluarea inițială pentru parcurgerea etapelor prin care ies in evidență date importante din anamneza pacientului și obiective terapeutice care vor fi utilizate.
Prin metoda testelor kinetoterapeutul fixează anumite puncte de vedere pe care le pune în practică asupra bolnavului, cum ar fi: rezistența musculară și articulară, gradele de amplitudine pe care pacientul le realizează prin acte și acțiuni motrice, forța musculară, stabilitatea, mobilitatea și echilibrul coloanei vertebrale.
Etapele parcurse prin această metodă sunt cele inițiale, prin care se observă capacitatea motrică a bolnavului în care intervine kinetoterapeutul pentru a îmbunătăți aceste capacități, și etapa finală prin care se observă progresul pacientului în de-al lungul ședințelor de recuperare, cu recuperarea sau corectarea anumitor elemente deficitare.
II.3.5.1.TESTE ALE BILANȚULUI ARTICULAR
Bilanțul articular al coloanei vertebrale a fost realizat de testele și măsurătorile efectuate pe care le-am întocmit s-au desfășurat în sala de kinetoterapie. Toate acestea au avut scopul de a arăta și de a evidenția deviațiile corporale, în special am măsurat toate gradele curburilor coloanei vertebrale, capacitățile pacientului de a realiza un efort fizic în timpul activitățiilor pe care le-a efectuat, dar și în timpul exercițiilor care presupun un efort fizic substanțial.
Bilanțul articular reprezintă măsurarea amplitudinilor de mișcare în articulații, în toate direcțiile. Amplitudinea de mișcare articulară exprimă modul de mobilizare a unui segment și nu gradul de mișcare. În termeni anglo-saxoni este cunoscută sub forma ”range of motion”.
Pentru a realiza bilanțul articular, desfășurarea examenului trebuie să fie mereu aceeași, parcurgând cinci etape:
1. Măsurarea amplitudinii mișcărilor normale;
2. Depistarea mișcărilor anormale;
3. Punerea în evidență a eventualelor aspecte clinice asociate;
4. Studiul radiologic al articulației;
5. Sinteza tuturor datelor abținute.amplitudinii mișcărilor normale.
Ca mijloc principal de măsurare am folosit goniometrul, care îmi indică valorile exacte. Poziția lui de bază se află la nivelul articulației temporo-mandibulare, pe partea laterală, cu brațul fix ce urmărește același reper cu linia care unește conductul auditiv cu comisura buzelor.
La nivelul coloanei cervicale am urmărit următoarele mișcări:
1. Ducerea bărbiei înspre stern, realizând flexia.
Subiectul este în șezând, cu privirea înainte în poziția inițială, iar poziția finală este atunci când pacientul apropie bărbia de stern, până la limita de mișcare, determinând planul sagital în care se execută mișcarea. Valorile normale sunt: 35-45 de grade (testul Chiriac), 80-90 de grade (testul Magge) și 30-45 de grade (testul Sbenghe).
2. Ducerea occipitului înspre coloană, realizând extensia.
Poziția inițială este atunci când subiectul este în poziția de șezând cu privirea înainte, iar poziția finală este în momentul în care occiputul se apropie de coloana vertebrală, până la limita de mișcare. Valorile normale sunt: 30 de grade (testul Chiriac), 70 de grade (testul Magge), 35 de grade (testul Sbenghe).
3. Apropierea urechii de acromion, realizând înclinarea laterală.
Poziția inițială este atunci când subiectul este în șezând, cu privirea înainte, iar cea finală este atunci când urechea pacientului, care se află în aceeași poziție, se apropie de acromion până la limita mișcării.
4. Rotația gâtului în jurul axului transversal.
Poziția inițială a subiectului este șezând cu privirea înainte, iar cea finală este atunci când pacientul execută rotația capului înspre laterale, până la limita mișcării. Valorile normale sunt: 45-60 de grade (testul Chiriac), 70-90 de grade (testul Magge), 45-70 de grade (testul Sbenghe).
La nivelul coloanei dorso-lombare am urmărit următoarele mișcări:
1. Flexia trunchiului, apropierea abdomenului de coapse.
Poziția inițială a subiectului este în ortostatism, iar cea finală este flexia trunchiului față de membrele inferioare. Goniometrul este poziționat la nivelul SIAS. Planul în care se execută mișcarea este cel sagital. Valorile normale sunt: 60-105 de grade (testul Magge), 80-90 de grade (testul Sbenghe).
2. Extensia trunchiului, mișcare în care trunchiul se deplasează în plan posterior.
Poziția inițială a subiectului este în șezând, iar poziția finală a trunchiului este atunci când acesta realizează mișcarea până la limita apariția mișcărilor de substituție. Valorile normale sunt: 25 de grade (testul Chiriac), 20-30 de grade (testul Sbenghe). Centrul goniometrului este plasat la nivelul SIAS.
3. Înclinarea trunchiului, este reprezentată de mișcarea de îndepărtare a trunchiului față de linia mediană a acestuia.
Poziția inițială a subiectului este șezând, iar poziția finală a acestuia este atunci când trunchiul se îndepărtează de linia mediană a acestuia, până la limita unghiului de înclinare. Valorile normale sunt: 25-35 de grade (testul Magge), 20-35 de grade (testul Sbenghe). Centrul goniometrului este plasat la nivelul punctului sacral.
Figura 13. Apropierea bazinului de coapsă prin flexia trunchiului
https://www.google.ro/search?q=exercitii+kinetoterapie.html 14.07.2016
Teste ale mobilității la nivelul coloanei cervicale
Tabel 1. Precizarea valorilor reale obținute în urma programului de recuperare în raport cu valorile normale ale testelor efectuate la nivelul coloanei cervicale.
Teste ale mobilității la nivelul coloanei dorso-lombare
Tabel 2. Valorile reale obținute în urma programului de gimnastică recuperatorie prin testele efectuate în raport cu valorile normale obținute la nivelul coloanei dorso-lombare.
Poziția inițială a subiectului este din șezând cu membrele superioare flectate la 90 de grade și cu coatele în extensie, iar poziția finală este rotația trunchiului din articulația dorso-lombară fără implicarea activității coloanei vertebrale. Valorile finale sunt: 45 de grade (testul Chiriac), 35-50 de grade (testul Magee), 30-45 de grade (testul Sbenghe). Centrul goniometrului este plasat la nivelul părții superioare a capului și la nivelul vertexului.
Testul separării degetelor se execută astfel: se plasează policele și indexul sau policele și rnediusul pe două apofize spinoase vecine.
Se masoară distanța dintre aceste repere, înainte și după flexia trunchiului.
În mod normal, depărtarea este de 3-4 centimetri.
Testul Schober se efectuează astfel:
1. Se determină apofiza spinoasă a vertebrei sacrale S1;
2. Se măsoară proximal l0 cm;
3. Se execută apoi flexia trunchiului, prin care în mod normal distanța dintre cele două
repere crește cu 5 centimetri.
Testul Ott se efectuează astfel:
1. Se determină apofiza spinoasă a vertebrei cervicale C7;
2. Se măsoară distal 30 centrimetri;
3. Se execută apoi flexia trunchiului, prin care în mod normal distanța dintre cele două
repere crește cu 8 centrimetri.
Testul Stibor se efectuează astfel:
1. Se determină apofiza spinoasă a vertebrei sacrale S1 și a vertebrei cervicale C7;
2. Se măsoară distanța dintre cele două repere;
3. Se execută apoi flexia trunchiului, prin care în mod normal distanța dintre cele două
repere crește cu 10 cm.
Distanța degete – sol se apreciază prin măsurarea distanței dintre sol și vârful mediusului, după executarea flexiei coloanei.
Pentru coloana cervico-dorsală se măsoară distanța menton-stern înainte și după executarea mișcărilor de flexie-extensie.
Mișcările în plan frontal și ax sagital sunt reprezentate de înclinările laterale pentru coloana cervico-dorsală (se măsoară distanța lobul urechii și acromion) și pentru coloana dorso-lombară se măsoară distanța dactilion – capul fibulei.
Mișcările în plan transversal (orizontal) și ax vertical sunt reprezentate de rotații pentru coloana cervico-dorsală (se măsoară distanța menton-acromion) și pentru coloana dorso-lombară (în cazul unui subiect așezat călare pe un scaun) se măsoară gradul deplasării planului frontal al umerilor în raport cu planul bazinului.
Testele funcționale (inflamație, iritație, compresie radiculară) au fost realizate după perioada exercițiilor pentru a se vedea un progres. Au fost efectuate următoarele teste: testul Laségue care constă în flexia șoldului cu genunchiul în extensie, testul Bragard (flexia șoldului cu genunchii în extensie la un unghi nedureros, plus dorsiflexia piciorului), testul Flepping (în șezând cu membrele inferioare atârnate, plus extensia gambei pe coapsă), testul Patrick (flexie, abductie, rotație externă și extensie), evaluarea sacroiliacă-sacrovertebrală a articulației șoldului,
testul Hoover (contrarezistența la ridicarea membrului inferior cu priza pe călcâiul membrului inferior contralateral), testul Gowers (extensia șoldului în pronație), semnal de suferință L4, testul Schober (mobilitatea toraco-lombară), testul Bonnet (abducția forțată a coapsei). testul Brudzinski (flexia coloanei cervicale pe torace, pacientul în decubit dorsal cu genunchii în flexie).
Prin testarea funcțională efectuată, se evaluează progresul pacientului pe tot parcursul planului de recuperare, îndeplinind obiectivele propuse de la început.
II.3.5.2 EVALUAREA BIOMECANICĂ, FUNCȚIONALĂ ȘI NEUROLOGICĂ
Evaluarea biomecanică și funcționala constă în:
1. Mobilitatea globală (flexie, extensie, înclinație, torsiune);
2. Mobilitatea segmentară (mobilitatea cranio vertebrală, costo-vertebrală, sacroiliacă), menton-stern, tragus-acromion;
3. Mobilitatea centurilor scapulare și pelviene – examinarea diafragmului.
Examinarea neurologică constă în:
1. Dermatoamele (sensibilitatea, reflexele);
2. Iradierea durerii examinarea fortei musculare;
3. Examinarea forței musculare (coordonarea echilibrul static si dinamic);
4. Electromiografia.
II.3.5.3. EVALUAREA POSTURALĂ GLOBALĂ (ÎN 3 PLANURI)
1. Evaluarea picioarelor este reprezentată de examenul baropodometric;
2. Evaluarea biomecanică și funcțională – mersul, între linia genunchilor și linia crestelor iliace, liniile brațelor, linia umerilor și linia bipupilară;
3. Aliniamentul coloanei vertebrale (oglinda cu cadrane, firul cu plumb, panoul postural), investigația morfologică tridimensională, stabilometrie computerizată);
4. Evaluarea curburilor, evaluarea echilibrului, examinarea poziției craniului (in colaborare cu examinarea pozitiei craniului.
II.4. DESIGNUL CERCETĂRII
II.4.1 EVALUAREA INIȚIALĂ
Evaluarea inițială a programului kinetoterapeutic a avut loc la Asociația “Copiii de Cristal” în cadrul institutului Sfântul Haralambie, începând în data de 10 noiembrie 2015 cu o durată de trei zile, având loc în sala de kinetoterapie din cadrul instituției. La această evaluare am făcut parte eu, fiind absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sporturi Montane la profilul de Kinetoterapie și Motricitate Specială, alături de kinetoterapeutul la care am făcut practică și pe care l-am asistat în tot acest timp.
Un element foarte esențial pentru această evaluare o reprezintă anamneza pacientului, având toate datele medicale necesare pentru a iniția programul de gimnastică recuperatorie a bolnavului. Începutul evaluării inițiale cuprinde detalii care sunt folosite pentru a cunoaște pacientul, istoricul deficienței lui, tratamentele pe care le urmează exceptându-l pe cel kinetoterapeutic, iar în ciuda deficienței mintale, cunoașterea perspectivei deficienței.
Analiza cifo-lordozei constă în evaluarea din plan lateral și observarea curburilor anatomice anormale. Pentru a se evidenția gravitatea deficienței, pacientul trebuie să efectueze anumite acte sau acțiuni motrice simple, cum ar fi: răsucirea trunchiului spre lateral, înclinarea trunchiului spre înainte și spre înapoi, rotația trunchiului și a umerilor, poziționarea în patrupedie cu extensia și flexia coloanei vertebrale, ridicarea membrelor superioare și inferioare în diferite direcții.
II.4.2 GIMNASTICA RECUPERATORIE FOLOSITĂ ÎN CERCETARE
Planul programului de recuperare pe care îl voi urma este bine structurat, bazat pe obiective precizate într-un mod clar și exact, urmarea acestor obiective fiind întocmite sub forma unor exerciții de gimnastică recuperatorie. Sunt propuse aceste obiective deoarece se urmărește ca pacientul să poată evolua de la o zi la alta cu scopul ameliorării și corectatea.deficienței fizice.
Sunt propuse sunt următoarele obiective:
1. Revenire la curburile normale anatomice ale coloanei vertebrale.
2. Combaterea contracțiilor musculare afectate.
3. Refacerea funcționalității coloanei lombare și celei cervicale pentru activitățile zilnice.
4. Prevenirea complicațiilor în urma tratamentului.
5. Refacerea stabilității articulare și musculare ale coloanei lombare și cervicale.
6. Menținerea și păstrarea tonusului muscular prin exerciții și gimnastică medicală.
7. Îmbunătățirea capacității de respirație.
Pentru evitarea tendinței de compensare, se urmărește fixarea în poziție corectivă lordoza și se lucrează pentru corectarea cifozei. După corectarea cifozei, se lucrează în special pentru lordoză, folosind exerciții cu scopul de a tonifia în condiții de scurtare a grupelor musculare anterioare ale abdomenului și de tonifia în condiții de lungire a grupelor musculare ale spatelui din regiunea lombară.
Pentru corectarea acestei deficiențe se folosesc exerciții cu ajutorul cărora se obține tonifierea muscularii spatelui și a gâtului în regim de scurtare și de alungire a musculaturii abdominale, precum și redresarea coloanei vertebrale.
II.4.3. PRINCIPALELE MIJLOACE ALE PROGRAMULUI DE GIMNASTICĂ RECUPERATORIE A CIFO-LORDOZEI
Programul kinetic pe care îl voi urma pentru recuperarea cifo-lordozei va cuprinde toate etapele pentru corectare, combatere și posturare a coloanei cifotice și lombare. Exercițiile vor fi moderate din mai multe puncte de vedere: poziții inițiale, descrierea exercițiilor, serii de repetare, dozare, modalitățile de a fi aplicate pe pacient și scopurile acestora în funcție de obiectivele pe care doresc să le realizez.
În primul rând, pentru zona cervicală trebuie corectate tulburările statice ale coloanei cervicale prin gimnastica posturală cu adoptarea unor poziții cu caracter corectiv și hipercorectiv (antalgic).
Ca și mijloace de utilizare sunt:
1. Exerciții statice sub forma de poziții corecte sau hipercorecte pentru fixarea unei curburi și exerciții pornind de la pozițiile inițiale sau de menținere care să ofere în același timp o posibilitate de a mobiliza și cealaltă curbură. Pentru alegerea pozițiilor, spre deosebire de celelalte deficiențe, rolul important îi revine celui al membrelor superioare, dar și cele inferioare.
Pozițiile pentru fixarea curburii cifotice permit mobilizarea curburii lordotice:
-stând cu brațele lateral și cu bastonul la spate peste omoplați, la scara fixă și la perete;
-sprijin pe genunchi;
-așezat cu brațele în aceeași poziție ca la stând;
-culcat dorsal cu un săculeț în regiunea lombară;
-atârnat cu o șa la nivelul regiunii dorsale.
Pozițiile pentru fixarea curburii lordotice permit mobilizarea curburii cifotice:
-stând cu trunchiul înclinat sau picioarele pe un suport sprijinite spre înainte;
-așezat depărtat pe sol cu genunchii îndoiți;
-sprijin pe genunchi;
-culcat dorsal, cu genunchii îndoiți peste 30 grade.
2. Exerciții dinamice:
-exerciții pentru trunchi sub forma mișcărilor de extensie dorsală, flexie lombară (înclinare, aplecare), îndoire laterală, și răsuciri spre stânga și spre dreapta, rotări în plan anterior și mișcări de întindere a coloanei vertebrale in ax;
-exerciții cu brațele sub forma mișcărilor efectuate deasupra nivelului umerilor. Se folosesc mișcări în plan posterior, și anume: duceri laterale, oblic sus, în sus și rotări prin înainte, precum și fixări ale mâinilor pe umeri, la ceafă și pe creștet. Exercițiile pentru brațe urmăresc să amplifice mișcările coloanei vertebrale la acest nivel al trunchiului;
-exerciții cu picioarele sub forma mișcărilor efectuate în plan anterior. Se folosesc mișcări de flexie, întindere, îndoire, abducție, adducție și rotare. Acestea urmăresc să amplifice mișcările corective ale coloanei vertebrale;
-exerciții pentru bazin sub forma mișcărilor de proiecție înapoi a bazinului;
-exerciții specifice de respirație sau legate de mișcările corective ale trunchiului și membrelor. În cazul cifo-lordozei, importanța respirației crește, întrucât ele contribuie la corectarea deficiențelor toracelui, care însoțesc de obicei cifo-lordoza;
-exercițiile cu obiecte portative și la aparate fixe (de gimnastică), încadrate în structura generală a conținutului de exerciții necesare corectării cifo-lordozei;
-exerciții aplicative sub forma de mers, echilibru, târâre și suspensiuni; corective;
-exerciții de redresare pasivă și activă, efectuate liber sau la aparate cu autocontrolul deficientului sau prin intervenția directă a kinetoterapeutului.
În această perioadă de recuperare am urmat mai multe etape de parcurs, fiecare cu un set propriu de exerciții. Pacientul cu care am lucrat a progresat foarte mult, ținând cont de deficiența psihică pe care o are, a urmat pașii metodici necesari pentru programul de recuperare.
Etapa I
În această primă etapă, se vor executa exerciții pasive pentru combaterea durerii și posturarea corectă a coloanei cervicale și a celei lordotice. Se constată că pacientul se află în faza inițială a recuperării, el netrecând de anumite stadii. Pentru coloana lombară se va efectua atât programul Williams, cât și diagonalele Kabat, iar pentru coloana cervicală se vor aplica diagonalele Kabat, incluzând și posturări pasive ale membrelor superioare, coloanei cervicale, și articulația scapulo-humerală.
Faza inițială cuprinde următoarele exerciții pasive:
1. Pentru coloana cervicală (cu genunchii în flexie):
-culcat dorsal, cu membrele superioare în extensie pe lângă corp, se execută ridicarea lor într-un mod alternativ, atingând urechea până deasupra capului, cu o mână se execută priza la încheietura mâinii, iar cu cealaltă ținând cotul, asigurându-se extensia lui;
-culcat dorsal, cu membrele superioare situate în lateral, se execută ridicarea brațelor cu adducția acestora, cu o mână se execută priza la încheietura mâinii, iar cu cealaltă ținând cotul, asigurându-se extensia lui;
-culcat dorsal, cu un membru superior situat deasupra capului, iar celălalt la nivelul șoldului, se execută ridicarea brațului la deasupra capului, atingând încheietura mâinii opuse, iar priza se execută doar la nivelul articulației mâinii.
-așezat pe scaun, se execută, alternativ, abducția membrelor inferioare, aproximativ până la nivelul vertexului.
2. Pentru coloana lombară:
-din culcat dorsal, se execută, alternativ, flexia coapsei cu pe bazin cu flexia gambei pe coapsă, până la apariția durerii sau până la gradul maxim al flexiei, ambele mâini împing genunchii spre bazin;
-din culcat dorsal, se execută simultan, flexia coapselor pe bazin cu menținere și apăsare cu ajutorul antebrațelor, una peste alta, ale kinetoterapeutului;
-din culcat dorsal cu membrele inferioare în extensie, se execută flexia laterală a unui genunchi și cu talpa piciorului respectiv atingând genunchiul membrului inferior opus;
-din culcat dorsal cu genunchii în flexie, se execută, simultan, abducția articulației genunchilor cu apăsare din partea mâinilor kinetoterapeutului și menținere.
Etapa II
În această etapă se vor executa exerciții active pentru mobilitatea coloanei cervicale și lordotice cu rolul de a combate pozițiile vicioase și am continuat și în decursul următoarelor etape.
Exercițiile pe care pacientul le va executa, sunt:
1. Pentru coloana cervicală:
-din ortostatism, cu bastonul apucat de ambele mâini la nivelul bazinului, se execută ridicarea acestuia până deasupra capului cu extensia membrelor superioare;
-din ortostatism, cu bastonul apucat de ambele mâini la nivelul omoplaților, se execută ridicarea acestuia până deasupra capului;
-la scara fixă, apucarea treptei de la nivelul umerilor cu relaxarea abdomenului și a bazinului și cu încordarea brațelor consecutiv cu aplecarea capului spre sol;
-din poziția pe genunchi, kinetoterapeutul ține ridicat bastonul, iar pacientul trebuie să îl apuce cu ambele mâini și să se ridice cu ajutorul bastonului susținut de kinetoterapeut;
-din culcat facial la scara fixă, ambele mâini prind o treaptă puțin mai sus situată, se execută ridicarea capului și a toracelui astfel încât privirea să ajungă la treapta apucată.
2. Pentru coloana lombară:
-din ortostatism, cu bastonul prins de ambele mâini la nivelul șoldului și ușor spre înainte, se execută ridicarea simultană a ambelor membre inferioare cu flectarea genunchiului, astfel încât genunchiul să atingă bastonul;
-din ortostatism, se execută ridicarea alternativă a coapselor cu flexia genunchilor cu o rotație externă la 90 de grade cu revenire având fața plantară în rotație externă;
-din ortostatism, se execută flexia unui genunchi cu menținerea tălpii pe sol, simultan cu extensia membrului inferior opus spre înapoi, rezultând o fandare în plan frontal;
-de pe genunchi, se execută balansări ale bazinului cu menținerea acestuia;
-din patrupedie, se execută ridicări alternative ale membrelor inferioare cu extensia totală a acestora.
Etapa III
În această ultimă etapă, se urmărește redobândirea funcționalității motorii, creșterea capacității de efort și a tonusului muscular, și de angrenare a musculaturii afectate.
1. Pentru coloana cervicală:
-din ortostatism cu brațele pe lângă corp, se efectuează ridicarea brațelor în lateral la amplitudinea maximă cu inspirație, iar coborârea lentă a acestora, cu expirație;
-din culcat dorsal, cu bastonul apucat de ambele mâini la nivelul omoplaților și cu genunchii in flexie, se execută ridicarea trunchiului și a bazinului până la flexia maximă a bazinului pe coapsă;
-din culcat dorsal, cu brațele aflate în abducție, se execută adducția lor, cu opunere;
-din culcat dorsal cu sprijin pe palme și cu genunchii în flexie, se execută extensia membrelor superioare cu flexia bazinului pe coapsă;
-din așezat pe bancă cu mâinile care prind marginea din spatele băncii, se execută ridicarea fesierilor de pe bancă cu sprijin pe mâini și cu menținere.
2. Pentru coloana lombară:
-din patrupedie cu sprijin pe palme, se execută extensia membrelor superioare, simultan cu flexia coapsei pe gambă;
-din patrupedie cu sprijin pe antebrațe și coatele lipite de genunchi, se execută ridicarea trunchiului cu menținerea palmelor pe sol, după care palmele nu mai au contactul cu solul și se execută ridicarea genunchiului aflat în extensie și menținerea poziției;
-din ortostatism, mers cu flexia genunchilor la piept;
-din culcat dorsal, se execută ridicarea genunchilor la piept cu opunere din partea kinetoterapeutului;
-din ortostatism la scara fixă, cu membrele superioare în extensie, mâinile prind o treaptă la nivelul umerilor și se execută ridicarea genunchilor la piept.
II.4.4 EVALUAREA FINALĂ
Evaluarea finală a programului de gimnastică recuperatorie s-a desfășurat pe parcursul unei săptămâni întregi, în data de 10-17 mai 2016, la Asociația “Copiii de Cristal” din cadrul asociației “Sf. Haralambie”, având loc în sala de kinetoterapie.
În timpul desfășurării evaluării finale, am constatat o îmbunătățire a calităților motrice, în special mișcările membrelor superioare la nivelul articulației scapulo-humerale și a flexiei anatomice normale ale membrelor inferioare, la nivelul coapsei. Prin analiza subiectivă, se observă și îmbunătățirea calităților respiratorii, în special în timpul activităților fizice la care este supus pacientul, ca de exemplu: alergarea progresivă și lentă pe sol, urcarea și coborârea scărilor, sărituri succesive(cu și fără ridicarea brațelor în lateral).
Urmând un obiectiv foarte important, anume creșterea mobilității și stabilității coloanei vertebrale, pacientul a făcut un progres important, respectând în totalitate programul kinetic aplicat. Totodată, ștergerea curburilor anatomice anormale a avut loc concomitent cu acest obiectiv vizat, lucrând și efectuând strict exercițiile specifice pentru aceste obiective.
CAPITOLUL III
PREZENTAREA, PRELUCRAREA STATISTICĂ ȘI INTERPRETAREA
REZULTATELOR CERCETĂRII
III.1. REZULTATE PRIVIND CORECTAREA POZIȚIEI
Rezultatele programului terapeutic atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ au stabilit valori de menținere și progrese, deoarece cifo-lordoza este o afecțiune cu caracter evolutiv, în concluzie menținerea anumitor valori reprezintă o reușită. În urma cercetării s-au obținut următoarele rezultate:
Mișcările efectuate de coloana cervicală
Tabel 3. În acest tabel sunt reprezentate concluziile programului de recuperare în raport cu etapele pe care le-am urmat, obținând progrese semnificative.
Mișcările efectuate de coloana lordotică
Tabel 4. Teste efectuate pentru creșterea mobilității coloanei lombare
Diferențele între rezultatul inițial și final sunt următoarele:
-aplicând testul Hoover, antepulsia membrului inferior a crescut la valoarea normală, de la 30 până la 45 grade;
-aplicând testul Gowers, extensia șoldului în pronație a crescut, de la 25 grade cu durere pe L4, până la 28-30 grade până la apariția durerii;
-aplicând testul Schober, aplecarea trunchiului se realizează până la 60 de grade cu menținere 50 de secunde până la apariția durerii;
-aplicând testul Bonnet, efectuarea abducției forțate cu menținere 20 de secunde;
-aplicând testul Flepping, menținerea a crescut de la 15-20 de secunde, până la 20-25 de secunde, cu durerea mai ușor resimțită la nivelul S1.
III.2. REZULTATE PRIVIND CREȘTEREA MOBILITĂȚII ARTICULAȚIILOR
Recâștigarea funcțiilor membrului inferior
Tabel 5. Teste pentru evaluările inițiale și cele finale pentru creșterea mobilității articulațiilor
Grafic 1. În acest grafic este prezentată evoluția redobândirii funcționale a membrului inferior.
Flexia și extensia coloanei cervicale în ortostatism
Tabel 6. Mobilitatea coloanei cervicale
Grafic 2. Prezentarea flexiei și extensiei coloanei cervicale în raport cu etapele care s-au efectuat
Flexia coapsei pe bazin
Tabel 7. Mobilitatea coloanei lombare
În timpul evaluării inițiale la nivel lombar și cervical s-au evidențiat următoarele rezultate:
-valoarea antepulsiei membrului inferior în poziția de culcat dorsal este de 30 de grade;
-extensia șoldului cu spatele la scara fixă și cu brațele ridicate deasupra capului, prinzând o șipcă este aproape inexistentă, fără contracții musculare la nivelul toraco-lombar.;
-mobilitatea toraco-lombară în poziție de culcat dorsal pe bancă, cu executarea ridicării trunchiului la 50 de grade cu menținere, s-a realizat cu îngreunare la nivelul toracal până la ridicarea trunchiului la 60 de grade;
-valoarea executării abducției coapsei este de 25 de grade;
-flexia coapsei pe bazin, în poziție de culcat dorsal, se realizează până la 65 de grade(figura 9);
-flexia coloanei cervicale în poziție de culcat dorsal cu membrele inferioare și superioare întinse, executarea ridicării ușoare cu mâinile pe genunchi;
-în ortostatism cu mâinile apucând bastonul de capete, extensia coloanei cervicale este de 20 de grade.
În timpul evaluării finale la nivel lombar și cervical s-au constatat următoarele rezultate:
-antepulsia membrului inferior de 39-40 de grade;
-corecția extensiei șoldului cu contracții musculare abdominale;
-mobilitatea toraco-lombară prin ridicarea trunchiului din culcat dorsal a ajuns la valoarea normală de 60 de grade;
-valoarea executării abducției a crescut până la 35 de grade;
-valoarea flexiei coapsei pe bazin a crescut până la 75 de grade;
-flexia coloanei cervicale, prin același exercițiu prezentat în cadrul etapei inițiale, dar mâinile să depășească nivelul genunchilor și să prindă gamba;
-extensia coloanei cervicale, în ortostatism, este în valoare de 30 de grade.
Figura 15. Flexia coapsei pe bazin cu menținere, exercițiu din cadrul programului de recuperare Williams
Diferențele între rezultatul inițial și final sunt următoarele:
-creșterea valorii antepulsiei a coapsei cu 9-10 grade;
-corecția extensii șoldului cu contracții musculare abdominale;
-creșterea mobilității toraco-lombare cu 10%, executând o ridicare mai bună a trunchiului din culcat dorsal;
-valoarea crescută a abducției coapsei cu 10%;
-combaterea curburilor anormale prin creșterea gradului de extensie a coloanei cervicale de la 20 până la 30 de grade.
III.3. REZULTATE PRIVIND CREȘTEREA FORȚEI SI A TONUSULUI MUSCULAR
Forța muscular-extensie și muscular-flexie la nivelul coloanei cervicale
Tabel 8. Testarea forței și tonusului muscular în extensia și flexia coloanei vertebrale
Forța muscular-extensie și muscular-flexie la nivelul coloanei lombare
Tabel 9. Testarea forței și tonusului muscular în extensia și flexia coloanei lombare
Grafic 3. Prezentarea valorilor comparative a bilanțului muscular.
Bilanțul creșterii forței musculare
Grafic 4. Reprezentarea valorilor comparative a bilanțului muscular-flexie.
Grafic 5. Reprezentarea valorilor comparative a bilanțului muscular-extensie.
Evaluarea inițială cuprinde următoarele valori:
1. La nivel cervical:
-forța muscular-extensie are valoarea de 20% prin ridicarea unei gantere de 3 kg prin ridicarea brațului deasupra capului, realizată până la 150 de grade;
-forța muscular-flexie este de 25%, prin care pacientul, fiind pe genunchi pe o saltea și cu brațele în extensie spre înainte, încearcă să execute flexia coloanei cervicale prin opunerea aplicată de kinetoterapeut(aflat față în față cu pacientul), valoarea flexiei fiind de 30 de grade.
2. La nivel lombar:
-forța muscular-extensie are valoarea de 25% prin poziția inițială de culcat facial, cu încercarea pacientului de a trece din patrupedie cu coloana în extensie, prin aplicarea rezistenței kinetoterapeutului;
-forța muscular-flexie are valoarea de 25% prin poziția inițială de culcat dorsal, cu menținerea flexiei coapsei pe bazin, pacientul având o minge medicinală apăsând pe ea cu coapsa.
Evaluarea finală cuprinde următoarele valori:
1. La nivel cervical:
-prin ridicarea unei gantere de 3 kg, valoarea muscular-extensie a crescut până la 70%, iar ridicarea brațului deasupra capului este realizată complet, până la 180 de grade;
-prin flexia coloanei cervicale contra unei opuneri în plan frontal, valoarea forței muscular-flexie a crescut până la 70%.
2. La nivel lombar:
-prin executarea extensiei coloanei vertebrale cu rezistență, valoarea forței muscular-extensie a crescut până la 75% (figura 9);
-prin menținerea flexiei coapsei pe bazin cu rezistență din partea mingii medicinale, valoarea forței muscular-flexie a crescut până la 70%.
Figura 16. Extensia coloanei vertebrale cu poziționarea coapsei în abducție
Diferențele între rezultatul inițial și final sunt următoarele:
-creșterea valorii forței musculare-extensie de la 20% până la 70%, crescând și amplitudinea ridicării brațului de la 150 până la 180 de grade la nivel cervical;
-creșterea forței și a tonusului muscular-flexie de la 25% până la 75% la nivel cervical;
-creșterea forței și a tonusului muscular-extensie de la 25% până la 75% la nivel lombar;
-creșterea forței și tonusului muscular-flexia de la 20% până la 70% la nivel lombar.
III.4. REZULTATE PRIVIND CREȘTEREA CAPACITĂȚII DE RESPIRAȚIE
Au fost utilizate o serie de exerciții pentru creșterea capacității respiratorii, urmate de progrese prin parcurgerea celor trei etape.
Tabel 10. Creșterea capacității respiratorii
Grafic 6. Capacitatea inspirației prin lungirea mușchiului diafragm și a expirației prin scurtarea mușchiului.
În timpul evaluării inițiale ale inspirației, pacientul inspiră prin gură și expiră prin nas, lucru neobișnuit din cauza deficienței mintale, iar durata inspirației în timpul relaxării este cuprinsă între 5-8 secunde, iar în timpul activităților se efectuează o singură inspirație pe secundă, indiferent de doza efortului depus.
Expirația este asemănătoare inspirației în timpul evaluării inițiale, excluzând faptul că expiră de două ori în mai puțin de două secunde.
Evaluarea finală aduce îmbunătățiri semnificative, atât inspirației, cât și expirației. Pornind de la o respirație și inspirație deficitară, am ajuns la îmbunătățirea acestor capacități, acestea fiind:
-inspirația prin cavitatea nazală și expirația prin gură prin exerciții repetitive pentru respirație și inspirație;
-dozarea corectă a timpului de executare a proceselor de respirație și inspirație;
-creșterea volumului a aparatului toracic, oferind cantitatea suficientă de oxigen.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Concluzii
În urma aplicării programului de gimnastică recuperatorie la un copil cu deficiență mintală și cifo-lordoză, am obținut:
În ceea ce privește corectarea curburilor și revenirea la curburile normale anatomice ale coloanei vertebrale, putem spune că scăderea gradelor curburilor anormale a avut loc pe parcursul ședințelor de kinetoterapie, prin efectuarea unor teste și a unor seturi de exerciții care facilitează musculatura spatelui afectată a spatelui și scurtarea mușchilor antagoniști, ducând la revenirea normală a musculaturii spatelui.
În ceea ce privește creșterea mobilitățiilor articulațiilor, putem remarca că flexile și extensile coloanei cervicale și lombare au un grad mai mare de amplitudine, ceea ce asigură coloanei o bună stabilitate, fapt ce combate și durerile la nivelul coloanei, asigurând o activitate mai bună în viața de zi cu zi.
În privința forței și a tonusului muscular al coloanei vertebrale rezultatele obținute ne arată că în decursul ședințelor de gimnastică recuperatorie s-a depus un efort fizic care a crescut forța și tonusul muscular și capacitatea unui efort fizic mai îndelungat, dar cu precauțiune.
Despre creșterea capacității de respirație putem spune că pacientul a făcut progrese mari, observându-le în timpul exercițiilor din cadrul ședințelor de gimnastică recuperatorie. Pacientul a învățat cum să respire corect, cum să își dozeze timpul de inspir și de expir, și cum trebuie sa respire în timpul unor activități, nu doar in sala de kinetoterapie, dar și în viața de zi cu zi.
De asemenea, putem arăta că tratamentul care a fost stabilit în urma diagnosticării și a evaluărilor, a avut rezultate pozitive, s-au combătut și durerile în repaus și în timpul dinamismului efectuat de coloana vertebrală prin poziția dreaptă a coloanei vertebrale în timpul desfășurării anumitor acte, acțiuni sau activități motrice, s-au respectat regulile de igienă și a condițiilor impuse de kinetoterapeut.
Putem arăta că s-a realizat și colaborarea interdisciplinară în procesul de recuperare, aplicată în cazul relației kinetoterapeut-pacient-familie, și am ținut cont de recomandările făcute de colegi, ce au asigurat menținerea sau îmbunătățirea cantitativă și calitativă a tuturor proceselor și funcțiilor corpului uman cu scopul de a împiedica procesul de uzură.
Corectitudinea și precizia aplicării metodelor, mijloacelor și tehnicilor ce alcătuiesc programul de recuperare medicală au condus la realizarea obiectivelor stabilite.
Recomandări
Recomandările sunt făcute pe baza analizelor evoluției pacientului în de-al lungul programului de recuperare. Luând în considerare concluziile enunțate mai sus pe baza rezultatelor obținute, recomandările sunt:
În urma aplicării mijloacelor, metodelor și a tehnicilor respectând obiectivele propuse, recomand aplicarea acestora și pe viitor.
Deoarece cifo-lordoza este o afecțiune care influențează coloana vertebrală, recomand auto-posturarea care să mențină intr-o poziție corectă coloana vertebrală.
Efectuarea unui set de exerciții care să tonifice musculatura paravertebrală, la domiciliu.
Recomandările medicale sunt următoarele:
Evitarea posturilor vicioase. În acest sens, pacientul trebuie să adopte posturi corective ale spatelui în poziție de șezut, ortostatism, culcat (nu este indicaă poziția de culcat facial mai ales în timpul nopții), pe genunchi, poziții care va trebui să le adopte pentru întocmirea anumitor activități fizice în casă, în gospodărie, la școală.
Menținerea pe o perioadă cât mai lungă a pozițiilor corective. În afara ariei cabinetului de recuperare, pacientul va trebui să mențină pozițiile corective a musculaturii spatelui, o contractură continuă care să îi confere stabilitate, dar nu cu forțarea acesteia. Relaxarea musculară este foarte importantă, mai ales exercițiile respiratorii care cresc capacitatea toracică, ele fiind întocmite și la domiciliul pacientului. În acest sens, kinetoterapeutul trebuie, ca în acest program de recuperare, să specifice și exercițiile pentru respirație care sunt vitale pentru aceste mențineri a pozițiilor corective.
Acomodarea organismului pe tot parcursul programului de auto-posturare. Acest lucru evidențiază cel mai bine capacitatea pacientului de a se adapta programului și a unui alt mod de a trăi, dar și eficiența programului de recuperare întocmit de kinetoterapeut. În acest sens, pacientul trebuie să fie conștient că începutul acestui program de recuperare este greu, aproape imposibil de realizat datorită faptului că organismul a adoptat și a dezvoltat posturările greșite.
BIBLIOGRAFIE
1. Albu A., Kinetoterapia pasivă, Editura Polirom 2004, pag. 34, 38.
2. Antonescu D. M., Patologia aparatului locomotor, Volum II, Editura Medicală București 2012, pag. 46, 47 48.
3. Avramescu E. T., Kinetoterapia în activități sportive, Editura Didactică și Pedagogică 2003, pag. 73, 80.
4. Balint N.T., Kinetoprofilaxie, Editura Alma Mater Bacău 2010, pag. 59.
5. Barbu G. P., Copilul și motricitatea, Nomina 2014, pag. 56-57.
6. Browner B.,Jupiter J,Levine A.: (1992) Skeletal Trauma,vol. II, 1992.
7. Calais-Germain B., Anatomie pentru mișcare, vol. 1, Introducere în analiza tehnicilor corporale, Editura Polirom 2009, pag. 80
8. Cățan L., Nemeș D., Americăi E., Suciu O., Popa D., Surduc D., Fizioterapia în afecțiunile
neurologice, Editura Universitatea de medicină și farmacie “Victor Babeș”, Timișoara 2010, pag.103, 104, 105, 108, 109.
9. Cordun M., Kinetologie medicală, Editura AXA București 1999, pag. 66, 67, 68.
10. Cotoman. R., Kinetoterapie, Editura fundației România de mâin, București 2006, pag. 115-120.
11. Fleancu A., Sechel G., Anatomia omului, volumul 1, Editura Universității din Brașov,
2002, pag. 24-26 și 70-76.
12. Gornea F., Orteopedie și traumatologiei, Ediția II, 2010, pag. 91, 92, 93, 94.
13. Kiss J., Fizio-kinetoterapia si recuperarea medicala in afectiunile aparatului locomotor, Editura Medicală 2012, pag. 12, 67.
14. Marcu V., Dan M., Kinetoterapie/Physiotherapy, Editura Universității din oradea, 2006, pag. 67, 72, 89.
15. Motet D., Enciclopedia de kinetoterapie, Editura Artemis 2009, pag. 133, 134.
16. Nenciu G., Editura Fundației de Mâine București 2007, pag. 49, 50, 51.
17. Papilian V., Anatomia omului, volumul I, Ediția a IX-a, Editura Bic All, București, 2003, pag. 27.
18. Popescu. M., Trandafir. T., Artrologie si Biomecanica, Editura Scaiul, Bucuresti 1998, pag. 33,35,36.
19. Ranga V., Teodorescu I., Anatomia și fiziologia omului, Editura Medicală, București, 1970, pag. 81-82.
20. Sbenghe T., Kinesiologie știința mișcării, Editura Medicală 2008, pag. 55.
21. Stanca D., Facilitate-inhibare în kinetoterapie, Editura Polirom 2010, pag. 23.
22. Zoltan P., Kinetoterapia în recuperarea funcțională posttraumatică a aparatului locomotor, Editura Arionda, Oradea 2001, pag. 56.
Bibliografia electronică
1. http://www.salabucuresti.ro/articole/regiunea-toracica-vertebrele-toracice.html, accesat în data de 07.06.2016
2. http://www.salabucuresti.ro/articole/regiunea-lombara-vertebrele-lombare.html accesat în data de 07.06.2016
3. http://www.salabucuresti.ro/articole/regiunea-lombara-vertebrele-lombare.html accesat în data de 07.06.2016
4. http://www.topfitness.ro/exercitii-pentru-spate-2/ accesat în data de 01.06.2016
5. http://www.anatomie.romedic.ro/coloana-vertebrala accesat în data de 02.06.2016
6. http://bodygeek.ro/cifoza-curbura-coloanei-vertebrale-in-zona-superioara-a-spatelui accesat la data de 28.05.2016
7. http://www.esanatos.com/anatomie/coloana-vertebrala/Cifoza-deviatii-ale-coloanei-v53124.php
8. https://viataverdeviu.ro/sanatatea-coloanei-vertebrale accesat în data de 13.07.2016
9. http://sistemnervos.weebly.com/boli-ale-maduvei-spinarii.html accesat în data de 13.07.2016
10. http://medicinafizica.ro/lordoza.html accesat în data de 13.07.2016
11. http://www.skivirus.com/sanatate/961-afectiuni-ale-ligamentelor-incrucisate-acl-and-pcl-print.html acesat în data de 13.07.2016
12. https://www.google.ro/search?q=exercitii+kinetoterapie.html accesat în data de 14.07.2016
13. http://www.reumatism.ro/disease/spondilita–exercitii accesat în data de 14.07.2016
ANEXE
Anexa 1. Fișă de evaluare pacient
Fișă evaluare pacient
1. Nume Prenume (Inițiale)
2. Vârstă
3. Sex
4. Sedentar Da/Nu
5. Sport practicat/ activității de timp liber
6. Antecedente eredocolaterale
7. Antecedente personale
8. Istoricul bolii (debut, evoluție, tratament urmate și rezultatele lor)
Examenul general
a) Examenul somatic
1. IMC- Î/(G)²
2. Greutate
3. Înălțime
b) Examenul aparatului locomotor
1. Examinarea
frontală (flexia și extensia coloanei cervicale și toracale);
profil (flexum de genunchi și flexia lombară).
2. Examinarea cutanată și subcutanată
sensibilitate tactilă (localizare puncte durerose, presiuni);
hiperhidroză (edem);
palparea spațiului popliteu pentru găsirea unor eventuale chiste;
osteofite, pinteni osteofitici, modificări proliferative din os și cartilaj;
tumefacție (inflamație) asociată în general cu căldură și roșeață locală.
3. Examinarea articulară
apariția durerii la miscări active și pasive;
crecment articular la mișcarea activă;
perimetru genunchi afectat, sănătos;
bilanțul articular – flexie și extensie;
ankiloză (absență totală mișcare), redoare ( deficit de amplitudine).
4. Examenul muscular
Bilanțul muscular, prin comparație la ambele membre va stabili urmatoarele aspecte :
perimetrul zonei cervicale afectate și sănătoase;
perimetrul zonei lombare afectate și sănătoase;
hipotrofie (dezvoltare insuficientă);
testarea tonusului muscular – de repaus (palparea pentru a observa consistența,
tensiunea și excitabilitatea mușchiului);
hipotonie/ hipertonite/ normotonie (mobilizări pasive).
5. Examenul funcțional.
ADL-urile (independent, dependent de aparate de asistare, supraveghere minimă, necesită asistare moderată, dependent de ajutor).
mers – testul „ridică-te și mergi singur”, evidențierea simetriei pasilor, poziției piciorului, disocierii centurilor;
echilibru (testul Romberg picioarele lipite, ochii închiși 20-30 sec, aprecierea
gradului de legănare- se repetă de 3ori si se notează cel mai bun rezultat);
urcatul și coborâtul scărilor.
6. Examenul neurologic va analiza abilitatea musculară.
echilibrul și stabilitatea;
control motor (abilității, evaluarea mobilității, stabilității, mobilității controlate);
coordonare (mersul).
Evaluarea psihologică:
grad de înțelegere-comunicare;
voință;
emotivitate;
tulburări de comportament.
Examinarea FR și FC, precum și a elasticității cutiei toracice, pentru a vedea dacă în urma efectelor negative ale cifo-lordozei au fost afectate acestea în urma scăderii activității motrice zilnice, iar la final se vor evalua rezultatele obținute prin programul kinetic și în aceste direcții.
Examen radiologic (aspecte dimensionale și morfologice).
Anexa 2. Chestionarul de evaluare
1. Punctele de durere care se localizează la nivelul CC (coloana cervicală):
flexia gâtului spre un obiect plasat de kinetoterapeut la o distanță de 10-15 centimetri;
apropierea cu lipirea bărbiei de piept cu apăsare pe vertebrele cervicale;
cu gâtul în flexie, rotația gâtului în sensuri diferite (pentru prevenirea torticolisului);
ridicarea umărului pentru mișcarea maximală a articulației scapulo-acromială.
2. Ameliorarea durerii din zona lombară:
flexia coapselor pe bazin din programul Williams;
descărcarea tensiunii de pe zona lombară;
extensia globală a coloanei lombare.
3. Aprecierea globală de către pacient:
excelentă;
foarte bună;
bună;
satisfăcătoare;
nesatisfăcătoare.
4. Aprecierea globală de către medic:
excelentă;
foarte bună;
bună;
satisfăcătoare;
nesatisfăcătoare.
Anexa 3. Examen local
1. Sindrom inflamator;
2. Puncte trigger – afecțiuni cutanate (TU, infecții, leziuni, boli – afectiuni cutanate);
3. Afecțiuni ale țesuturilor moi subcutananate;
4. Colecții purulente, hematom, corp străin, alte afecțiuni);
5. Tulburări de circulație (arterială, venoasă);
6. Tulburări de drenaj limfatic (inspecția ganglionilor);
7. Contracturi, retracții, leziuni musculo-fasciale.
Anexa 4. Evaluarea biomecanică, funcțională și neurologică
Evaluarea biomecanică și funcționala constă în:
1. Mobilitatea globală (flexie, extensie, înclinație, torsiune);
2. Mobilitatea segmentară (mobilitatea cranio vertebrală, costo-vertebrală, sacroiliacă), menton-stern, tragus-acromion;
3. Mobilitatea centurilor scapulare și pelviene – examinarea diafragmului.
Examinarea neurologică constă în:
1. Dermatoamele (sensibilitatea, reflexele);
2. Iradierea durerii;
3. Examinarea forței musculare (coordonarea echilibrul static si dinamic);
4. Electromiografia.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ LUCRARE DE LICENȚĂ ABSOLVENT ȘANDRU GEORGE Coordonator științific Prof.univ.dr. CARMEN GUGU GRAMATOPOL Brașov… [310383] (ID: 310383)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.