KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ZI LUCRARE DE LICENȚĂ COORDONATOR ȘTIINȚIFIC Conf. Univ. Dr. Ianc Dorina ABSOLVENT Hainer… [617342]

UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE GEOGRAFIE, TURISM ȘI SPORT
PROGRAMUL DE STUDIU :
KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ZI

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
Conf. Univ. Dr. Ianc Dorina

ABSOLVENT: [anonimizat]
2017

UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE GEOGRAFIE, TURISM ȘI SPORT
PROGRAMUL DE STUDIU :
KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ZI

RECUPERAREA POSTTRAUMATICĂ A
FRACTURILOR DE COL FEMURAL

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
Conf. Univ. Dr. Ianc Dorina

ABSOLVENT: [anonimizat]
2017

Cuprins

CAPITOLUL I. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 1
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 1
I.1. Generalități ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 1
I.2. Motivația alegerii temei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 2
CAPITOLUL II. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 3
ANATOMIA ȘI BIOMECAN ICA ARTICULAȚIEI COX O-FEMURALE ………………………….. 3
II.1. Articula ția șoldului sau coxofemurală ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 3
II.2. Biomecanica articulației șoldului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 6
II.3. Mușchii care participă la mișcările șoldului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 7
CAPITOLUL III. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 10
SEMIOLOGIA ȘI DIAGNO STICUL AFECȚIUNILOR COXO -FEMURALE ………………….. 10
III.1. Ex amenul articulațiilor coxo -femurale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 11
III.2. Simptome -cheie, tablouri semiologice, ipoteze diagnostice ………………………….. ………………………….. …………….. 16
III.3. Fracturile extremității superioare ale femurului ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 17
III.4. Tabloul semiologic al altor forme de coxartroze secundare ………………………….. ………………………….. …………… 18
CAPITOLUL IV. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 22
TESTAREA MOBILITĂȚII ARTICULARE A ȘOLDULU I ………………………….. ………………… 22
IV.1. Testarea manuală a forței mu sculare a flexorilor șoldului ………………………….. ………………………….. ……………. 23
IV.2. Testarea manuală a forței musculare a extensorilor șoldului ………………………….. ………………………….. …………. 23
IV.3. Testarea manuală a forței musculare a abductorilor șoldului ………………………….. ………………………….. ……….. 24
IV.4. Testarea manuală a forței musculare a adductorilor șoldului ………………………….. ………………………….. ……….. 24
IV.5. Testarea manuală a f orței musculare a rotatorilor interni ai șoldului ………………………….. ………………………… 25
IV.6. Testarea manuală a forței musculare a rotatorilor externi ai șoldului ………………………….. ………………………… 25
CAPITOLUL V. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 27
OBIECTIVELE STUDIULU I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 27
CAPITOLUL VI. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 28
MATERIAL ȘI METODĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 28

VI.1. Organizarea cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 28
VI.2. Tratamentul recuperator – Kinetoterapia ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 34
CAPITOLUL VII. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 42
REZULTATE ȘI DISCUȚI I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 42
CAPITOLUL VIII. ………………………….. ………………………. ERROR! BOOKMARK NOT DEFINED.
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. …… ERROR! BOOKMARK NOT DEFINED.
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 43

1
Capitolul I.
Introducere

I.1. Generalități
Fractura de col femural este o fisură la nivelul articulației șoldului, situată între capul
femural și regiunea pertrohanteriana. Fractura de col femural este o fractura rar ă la copil dar
frecvent ă la pacientul v ârstnic la care uneori survine printr -un traumatism minim (c ădere de la
propria înălțime). Astfel fractura este adesea întalnit ă la bărbații peste 60 de ani și la femeile peste
70 de ani.
Osteoporoza contribuie în mod regulat la fracturi osoase. În cazul unei osteoporoza sever e, o
simpl ă mișcare greșită poate fi suficient ă pentru a fractura colul femural. Pacienții mai tineri sufer ă
de obicei fisuri la nivelul colului femural după un șoc violent, de exemplu, în timpul unui accident
de mașină sau pe schiuri; pentru a provoca acest prejudiciu, pre siunea pe un picior tânăr ar trebui să
fie extrem de violent ă.
Simptomele unei fracturi de col femural sunt: i ncapacitatea de mișcări imediate și
complete , ; durere extremă în zona șoldului; piciorul nu poate fi ridicat ; creșterea durer ii la atingere;
opțional, o umflare pe partea laterală a șoldului. În funcție de zona fracturii, piciorul poate fi scurtat
și rotit într -o parte. În cazuri mai rare, piciorul nu poate fi rotit în lateral, iar durerea poate aparea în
zona genunchiului . O afectare a vaselor de sânge și a nervilor, apare în general la pacienții tineri, în
urma unui șoc violent.
Recuperarea în urma intervenției chirurgicale de fractură de col femural trebuie să fie
globală, luând în considerare nu numai problemele de la nivelul părții vătămate ci de asemenea,
posibilitățile subiectului. Recuperarea mersului este obiectivul principal, și este mijlocul esențial
pentru a evita complicații grave datorate imobiliz ării prelungit e. Starea psihică a acestor pacienți
necesită de multe ori o atenție specială fapt remarcat de Franguel: „A tragem a tenția terapeutului cu
privire la necesitatea unui sprijin psihologic intens pentru a minimiza traume importan te și să
permită consolidarea încrederii. " Totuși , suportul psihologic nu ar trebui să reducă o oarecare
rigoare tehnică și urmărirea de rezultate care să permită celor afectați să recâștige o viață ca înainte
de accident.

2
I.2. Moti vația alegerii temei

Am ales această temă pentru că, pe perioada practicării stagiului clinic, am întâlnit frecvent
astfel de cazuri .
Fracturile de col femural sunt mai ales intâlnite la bătrâni, fiind caracterizate atât prin
frecvenț a lor, c ât si prin gravitate. Ele pot da o mortalitate ridicată la vârstnici deoarece se
consolideaza r ău și se complic ă deseori cu necroza ischemic ă a capului femural; sunt grave sub
raport al viitorului func țional al șoldului respectiv.
Realizând acest studiu, mă ajută să știu mai bine pe viitor cum să previn și cum să tratez
astfel de leziuni care au o incidență destul d e mare .

3

Capitolul II.
Anatomia și biomecanica articulației coxo -femurale

II.1. Articula ția șoldului sau coxofemurală
Articulația coxo -femurală constituie extremitatea proximală a membrului inferior, având rol
foarte important în stabilirea statică și dinamică a corpului. Având în vedere suprafața sa de 16cm2
în statică și 25 -30 cm2 în dinamică, șoldul este a doua articulație ca mărime din organism.1
Este o articulație sferoidală cu trei axe de mișcare, cu o mare importanță în statică și
dinamică. În această articulați e capul femural si acetabulul coxal sunt unite.
Suprafețe articulare. Sunt situate astfel: de o parte capul femural, care prezintă foseta
capului, de cealaltă parte acetabulul care are formă de patrulater. Aceste suprafețe articulare sunt
acoperite de un strat de cartilaj hialin.
Labrul acetabular sau cadrul acetabular reprezintă un fibrocarti laj dispus ca un inel la
periferia acetabulului având rol de a mări adâncimea acestuia. Acetabulul cuprinde două treimi ale
capului femural. Labrul, asemănatoare cu acela de la articulația umărului, prezintă pe secțiune o
formă de prismă triunghiulară cu t rei fețe: baza, care se inseră pe sprânceana acetabulară: fața
externă este in raport cu capsula articulației: fața internă este orientată spre interiorul articulației și
vine în contact cu capul femural.
Mijloacele de unire reprezentate de o capsulă întă rită de un număr de ligamente, dintre care
unul se află chiar în interiorul articulației, ligamentul capului femural. La acțiunea de unire mai
participă labrul acetabular, mușchii periartic ulari si presiunea atmosferică.
Capsula articulară are forma unui manșon conoid, având baza mare inserată pe osul coxal
și cu baza mică pe femur. Inserția pe osul coxal se face astfel: pe fața externă a labrului acetabular

1 Guache, C.A., (2010) – Hip & pelvis injuries in sports medicine, Lippincott Williams & Wilkins, Philadelphia, USA.

4
și pe periferia sprâncenei acetabulare. La nivelul incizurii acetabulare, că se prinde p e fața laterală a
ligamentului transvers al acetabulului, lăsând liber orificiul subiacent.
Inserția pe colul femural este mai complexă, dar in același timp mai importantă din punctul
de vedere al studiului fracturilor. Aici nu se face ca la humerus în v ecinătatea capului, ci la o
distanța mai mare astfel: 1) înainte, la limita laterală a colului, pe linia intertrohanteriană; 2)înapoi,
pe fața posterioară a colului, la unirea treimii laterale cu cele două treimi mediale ale colului adică
aproximativ la un deget medial de creasta intertrohanteriană. 3) în sus și în jos, inserția capsulei
urmează traiectul unor linii care unesc inserția anterioară cu cea posterioară. Inserția capsulei se face
deci la o distanță mai mare de suprafața articulară a femurului. C apsula articulației șoldului este
foarte rezistentă și este formată din două feluri de fibre: unele longitudinale, superficiale și altele
mai profunde, care sunt circulare. Cele superficiale se grupează pe alocuri formând fascicule de
întărire ale capsulei ; cele profunde se condenseaza si constituie un fascicul circular care se numește
zona orbiculară.
În ansamblu asupra dispoziției articulației coxo -femurale ne conduce la următoarele
concluzii: 1) Capsula articulară acoperă în întregime fața anterioară a colului femural, iar fața
posterioară acoperă doar două treimi mediale. O consecință directă a acestei dispoziții este faptul ca
o fractură în treimea laterală a colului femural va fi intracapsulară în partea anterioară, și
extracapsulară în partea poster ioară. 2) Marele trohanter, fosa trohanterică si micul trohanter rămân
în afara inserției capsulei; 3) inserția capsulei la mare distanță de colul femural permite efectuarea
unor mișc ări ample si variate.
Ligamentele articulare. Sunt în număr de trei și re prezi ntă porțiuni mai condensate ale
capsulei. Ele au o mare importanță în asigurarea solidității articulației, atât in statică cât și în mers.
1. Ligamentul iliofemural. Este cel mai puternic ligament al acestei articulatii, suportând
greutăți cuprinse între 350-500 kg. Are forma de evantai situat pe fața anterioară a
articulației. Se inseră pe vârf pe spina iliacă antero -inferioară, iar prin bază pe linia
intertrohanteriană. În grosimea acestui ligament se disting două fascicule: a) unul lateral,
orientat ob lic, numit iliopretrohanterian și b) unul medial, cu direcție verticală , numit
iliopretrohanterian. Între cele doua fascicule, capsula articularp este subțire. Ligamentul
iliofemural limitează extensiunea, rotația în afară și adducția. În stațiune vertica lă, coapsa
este extinsă și cele două fascicule ale ligamentului apasă asupra colului femural,
contribuind la menținerea capului femural în acetabul.

5
2. Ligamentul pubofemural. Este situat pe fața anterioară a articulației. Se inseră pe
eminența iliopubiană, c reasta pectineală și ramura superioară a pubelui pe de o parte, iar
pe de alta fibrele lui se termină fixându -se înintea trohanterului mic. Acest ligament
limitează abducția și rotația externă
3. Ligamentul ischiofemural. Este situat pe fața postero -inferioar ă a articulației. Se inseră
pe ischion, înapoia și dedesubtul acetabulului. De aici se îndreaptă în sus și în afară spre
femur. O parte a fibrelor sale se continuă cu cele ale zonei orbiculare, iar altele se fixează
la baza trohanterului mare. Acest ligame nt limitează rotația internă și adducția.
Zona orbiculară ocupă fața profundă a capsulei, in imediata vecinătate a membranei
sinoviale. Este formată din două feluri de fibre: unele proprii, altele cu inserție osoasă. Cele proprii
formează inele complete sau aproape complete in capsulă, iar cele cu inserție osoasă pornesc de sub
spina iliacă antero -inferioară și formează un inel ce înconjoară colul femural.
Fibrele zonei orbiculare sunt intim întrețesute cu fibrele profunde ale celorlalte ligamente și
ale capsulei. Această zonă prezintă o importanță majoră în susținerea colului
Capsula articulației șoldului are grosime variabilă; ea atinge grosimea maximă la nivelul
fasciculului iliopretrohanterian (10 -13mm) și devine minimă (2 -3 mm) în porțiunea dintre fasciculul
iliopretrohanterian și cel pubo -femural. La acest nivel, între capsula articulară și tendonul
mușchiului iliopsoas, se găsește o bursă sinovială ce comunică uneori (15% din cazuri) cu sinoviala
articulară.
Ligamentul capului femural. Este o lamă fibroasă, intraarticulară cu formă t riunghiulară. Prin
bază sa se inseră pe ligamentul transvers al acetabulului și pe porțiunile învecinate ale sprâncenei
osoase acetabulare. Unele fibre coboară spre fosa acetabulului Vârful ligamentului se fixează în fosa
capului femural. Ligamentului capu lui femural i se atribuie o triplă importanță: 1) conține vase
nutritive pentru capul femural, ce are rol important în special în perioada de osteogeneză; 2) fiind
înconjurat de sinovială, el mărește suprafața de secreție a acestei membrane; 3) prin mișcăr ile lui
contribuie la răspândirea sinoviei pe suprafețele articulare. Unii autori îi atribuie un rol în susținerea
capului femural în interiorul acetabulului în perioada embrionară.
Stratul Sinovial tapetează fața profundă a stratului fibros al capsulei. L a nivelul inserțiilor
acesteia, sinoviala se reflectă pentru a se termina la periferia cartilajului articular. Porțiunea
reflectată se aplică pe porțiunea intraarticulară a colului și pe fața laterală a labrului acetabular. La
nivelul unde sinoviala se ref lectă, sea este ridicată fie de vase, fie de fascicule fibroase recurente
provenite din capsulă. În acest fel se formează niște plice între care se găsesc mici depresiuni. În

6
general, capsula este foarte rezistentă; prin ea nu ies prelungiri ale stratului sinovial. Este mai subțire
doar pe o mică porțiune, pe fața posterioară, sub ligamentul ischiofemural. Aici se formează un fund
de sac al sinovialei.2
II.2. Biomecanica articulației șoldului
Articulația șoldului se prezintă ca o articulație sferoidală tipi că, cu trei axe de mișcare. La
nivelul ei se pot produce următoarele mișcări:
1)flexie -extensi e;
2)abducție -adducție;
3)circumducție;
4)rotație.
Datorită lungimii colului femural și unghiuui de înclinație, mișcările de flexi e-extensi e și
cele de abduc ție-adducție se asociază cu mișcări de rotație.
Flexia si extensia se execută in jurul unui ax transversal care trece prin vârful trohanterului
mare. Prin mișcarea de flexi e coapsa se apropie de peretele anterior al abdomenului; iar in
extensiune ea se îndepărtează. În flexi e, partea anterioară a capsulei și ligamentul iliofemural se
relaxează. Limitarea acestei mișcări se face de către mușchii posteriori ai coapsei. Amplitu dinea
totală a mișcărilor de flexi e-extensi e depinde de poziția în care se găsește genunchiul: dacă acesta
este întins, flexi a coapsei va fi limitată la aproximativ 90°. Când genunchiul este flectat,
flexiacoapsei atinge 130°. În poziția așezat cu soldul s i genunchii flectați, coapsa se alipește de
peretele abdominal anterior. În extensiune, partea aterioară a capsulei și ligamentului iliofemural se
întind, limitând mișcarea. Este posibilă executarea unei extensiuni forțate, hiperextensie, ca în
mișcările d e balet sau patinaj. În asemenea cazuri, extensiunea maximă nu se obține în articulația
șoldului respectiv, ci printr -o mișcare de flexi e executată în articulația șoldului de partea opusă, ceea
ce are urmare și o aplecare a trunchiului; mișcarea se mai pet rece și in coloana vertebrală,
accentuându -se curbura lombară. Ligamentele iliofemurale au rol principal în stațiunea verticală,
opunându -se căderii trunchiului înapoi, ligamentele pubofemurale au rol adjuvant.
Abducți a și adducți a se execută în jurul unu i ax sagital care trece prin centrul capului
femural. Abducția este mișcarea prin care coapsa se indepărtează de linia mediană. Limitarea ei,
când coapsa este în flexi e, este produsă prin întinderea ligamentului pubo -femural, iar când coapsa
este în extens ie prin intermediul ligamentului ilio -pretrohanterinian. Adducția este mișcarea inversă

2 Papilian, Victor (2008), Anatomia omului. Aparatul locomotor. Vol I (editia a XII -a), pagini…, Editura ALL

7
abducției, prin care coapsa este adusă medial. Mișcarea se oprește prin întâlnirea celor două coapse.
În cazul în care coapsa este puțin flectată, atunci membrul situat anterior (cel flectat) poate trece
dincolo de mediană . Limitarea adducției este dată de întinderea ligamentului iliopretrohanterian.
Ambele mișcări sunt mai întinse în flexiunea coapsei, când ligamentele sunt relaxate. În etensie
fiecare coapsă poate efe ctua o abducție de aproximativ 40°, adducția ambelor coapse atinge 80°.
Când coapsele sunt foarte flectate ca în timpul nașterii, abducția poate ajunge până la 140°.
Rotația externă și rotația internă se realizează în jurul unui ax vertical care trece pri n capul
femural. Amplitudinea maximă a rotației în afară este de 15°, iar cea de rotație înăuntru de 35°. În
cazurile în care coapsa se află în poziție de flexie și abducție, amplitudinea totală a rotației atinge
valoarea de 100°. Rotația în afară este lim itată de fasciculul iliotrohanterian; rotația înăuntru este
limita tă de ligamentul ischiofemural.
Circumducția este mișcarea ce rezultă din alternarea celor patru mișcări flexie -extensie
abducție -adducție. În realizarea acesteia intervin toți mușchii șoldului. În timpul executării
circumducției, capul femural se învârte în acetabul; epifiza interioară a femurului descrie un cerc iar
diafiza acesteia, un con.
II.3. Mușchii care participă la mișcările șoldului
Mușchii bazinului (mușchii pelvitrohanteri eni) au corpul muscular situat la nivelul
bazinului, iar capetele lor de inserție se află la extremitatea superioare a femurului. Mușchii
pelvitrohanterieni fomează un grup muscular foarte puternic datorită raportului lungime -forță –
volum, având o forță ne maiîntâlnită în altă parte a corpului, ei alcătuind un adevărat con muscular în
jurul articulației coxo -femurale.3
Mușchii anteriori ai bazinului sunt reprezentați de mușchiul iliopsoas și psoas mic.
Mușchiul iliopsoas este compus din mușchii psoas și iliac. Mușchiul psoas are originea pe
fața laterală a corpului vertebrei T12 și a vertebrelor lombare L1 -L4, pe procesele costiforme ale
acestor vertebre și pe discurile intervertebrale corespunzătoare acestor vertebre, iar mușchiul iliac
are originea în f osa iliacă, inserția celor doi mușchi realizându -se printr -un tendon comun, pe
trohanterul mic. Iliopsoasul are rolul de a participa la realizarea flexiei coapsei pe bazin și bazinului
pe coapsă precum și la înclinarea homolaterală a bazinului. De asemenea , acest mușchi intervine în
biomecanica mersului, limitând tendința de extensie marcată a șoldului prin contracție excentrică.

3 Drosescu, P., (2004) – Anatomia aparatului locomotor, Editura PIM; p.198

8
Mușchii posteriori ai bazinului sunt dispuși în trei planuri: superficial (mușchiul fesier
mare), mijlociu (mușchiul fesier mijlociu), și profund (mușchii fesier mic, piriform, pătrat femural,
gemen inferior și superior, obturator intern și extern).
Mușchiul fesier mare este un puternic extensor al șoldului și are rol important în menținerea
stațiunii bipodale, în ortostatism sau în mersul obișnuit fiind inactiv. Fibrele superioare intervin în
abducție, iar cele inferioare intervin în adducție. Inervat prin nervul fesier inferior, realizează
extensia coapsei pe bazin, rotația externă, abducția și adducția.4
Mușchiul fesier mi jlociu este inervat prin nervul fesier superior și efectuează abducția,
extensia coapsei pe bazin sau flexia coapsei pe bazin dar și rotația internă a coapsei. În biomecanica
mersului realizează primul dublu sprijin stabilind lateral bazinul.
Mușchiul fes ier mic este inervat prin nervul fesier superior și are rol identic cu cel al
fesierului mijlociu.
Mușchiul piriform este inervat printr -o ramură proprie prin plexul sacral și acționează ca
abductor, rotator extern și extensor al șoldului.
Mușchiul obtur ator intern este inervat printr -o ramură din plexul brahial și realizează rotația
externă a șoldului
Mușchiul gemen superior și inferior sunt inervați de nervul obturator intern, respectiv nervul
pătrat femural și sunt rotatori externi ai șoldului,respect iv al coapsei.
Mușchiul pătrat femural este inervat printr -o ramură din plexul sacral și este un puternic
rotator extern al șoldului.
Mușchiul obturator extern este inervat printr -o ramură a nervului obturator și acționează ca
rotator extern al șoldului și menține activ capul f emural în articulația șoldului.
Mușchii coapsei sunt înveliți în totalitate de fascia lata, sunt împarțiți în două regiuni,
anterioară și posterioară, de două septuri intermusculare, unul lateral și unul medial, situate între
cele d ouă buze ale liniei aspre ale femurului și fascia lata. Posterior de semtul intermuscular medial
se află gru pul medial al mușchilor coapsei

4 Papilian, V., (2003) – Anatomia omului vol I: Aparatul locomotor, ediția a XI -a, Editura BIC All, București p. 229

9

Mușchii coapsei.5

Mușchii regiunii anterioare a coapsei
Mușchiul tensor al fasciei lata pleacă de pe spina iliacă antero -superioară și de pe creasta
iliacă și se inseră la nivelul tractului ilio -tibial, contribuind prin acțiunea sa la abducția și flexia
coapsei, dar și la extensia genunchiului.
Mușchiul croitor are originea pe spina iliacă antero -superioară și se inseră pe fața medială a
tibiei, sub condilul medial și execută mișcări de flexie a coapsei pe bazin și flexia genunchiului pe
coapsă, rotația externă a coapsei și abducția coapsei.
Mușchiul cvadriceps femural poartă numele după cele patru capete de origine. Rolul
principal al acestei grupe musculare este de extensia genunchiului pe coapsă

Mușchii regiunii mediale a coapsei
Mușchiul pectineu are originea pe creasta pectineală, ligamentul pubian superior și fascia
pectinee, iar profund pe ligamentul p ubo-femural și se inseră pe linia pectinee; este inervat prin
nervul femural și nervul obturator și are acțiune de flexie, abducție și rotație externă a șoldului, dar
și ca flexor al pelvisului.
Mușchiul adductor lung este inervat prin ramuri din nervul ob turator și nervul femural și
participă la adducția, flexia și rotația externă a șoldului.

5 Neumann, D.A., (2002) – Kinesiology of the musculoskeletal system. Foundations of physical rehabilitation, Mosby E,
USA; p.411

10
Mușchiul adductor scurt este inervat printr -o ramură a nervului obturator și are acțiune de
adducție, flexie și rotație externă a șoldului.
Mușchiul adductor mare are este inervat printr -o ramură din nervul obturator și prin nervul
ischiatic și acționează ca adductor al coapsei, rotator medial al coapsei, rotator lateral al coapsei.
Mușchiul gracilis este inervat prin ramura anterioară a nervului obturator și are următoarea
acțiune: este adductor al șoldului, continuă flexia genunchiului, este rotator intern al șoldului cu
genunchiul flectat.

Mușchii regiunii posterioare a coapsei
Mușchiul biceps fem ural este inervat prin nervul sciatic și acționează ca flexor al
genunchiului, rotator extern al genunchiului flectat, precum și ca extensor al coapsei prin capul lung.
Mușchiul semitendinos este inervat printr -o ramură a nervului ischiadic și participă la
extensia șoldului, flexia genunchiului și rotația externă a genunchiului flectat.
Mușchiul semimembranos pleacă de pe tuberozitatea ischiatică, se inseră prin trei fascicule
divergente pe condilul medial al tibiei și este inervat printr -o ramură a nervulu i ischiadic, acționând
identic cu mușchiul semitendinos.

Capitolul I II.
Semiologia și diagnosticul afecțiunilor coxo -femurale

Articulațiile coxo -femurale sunt adaptate din punct de vedere biomecanic pentru a asigura o
stabilitate bună la sprijinul in ortostatism, ceea ce se reflectă în unghiul de acoperire externă a
capului femural de către cotil și un unghi de olicitate al acope rișului cotiloidian sub 10 grade.
Această particularitate biomecanică însă diminuă mobilitatea.
Pe de altă parte, greutatea corpului se transmite la diafizele femurale printr -un braț de
pârghie oblic, reprezentat prin colul femural, al cărui unghi de ante versie condiționează în mare
măsură repartiția presiunilor pe suprafața portantă a carpului femural. În condițiile unei geometrii
coxo -femurale normale și a unui cartilaj articular fără vreo modificare chimio -enzimatică, marile
presiuni statice și dinamice sunt repartizate uniform pe suprafața capului femural și cotilului și sunt
bine tolerate de catre cartilajul articular. Chiar și în poziția de decubit, articulațiile coxo -femurale
sunt supuse la presiuni permanente, prin tonusul musculaturii periarticular e. În ortostatism și mers,

11
această presiune este mult mai mare. La un unghi cervico -diafizar normal, capul femural suportă o
presiune echivalentă cu de patru ori greutatea corpului; în coxa -vara, presiunea este mai redusă, iar
în coxa -valga de 6 -7 ori greu tatea corpului.
Orice incongruență articulară poate să restrângă suprafața portantă a capului femural creând
zone de hipertensiune, depășind astfel capacitatea de rezistență și toleranță a cartilajului ar ticular,
cu apariția de fisuri.
III.1. Examenul articulațiilor coxo -femurale
1) Examenul fizic sistematic se efectuează astfel:
Se realizează inspecția printr -un examen morfo -funcțion al de ansamblu: cerem bonavului
dezbrăcat să facă câțiva pași notând eventualele atitudini vicioase (cu coapsa in hiperextensie, cu
șoldul rotat extern), eschive ale pasului, tipul de șchiopătare, modul de sprijin în baston sau cârje.
Marcăm cu un creion dermograf reperele osoase principale ( axele diafizelor femurale și
tibiale, trohanterul mare, spinoasele dorso -lombare și spinele iliace postero și antero -superioare).
Notăm :
-Anomaliile în continuarea axului coapsei și gambei (există un discret genu -valgum) ;
-Dezaxațiile genunchilor (genu -valgum, genu -varum, genu -flexum) și anomaliile morfo –
funcționale ale picioarelor (plat -valg, scobit -valg, scobit -var, antepicior plat, rotund sau
„triunghiular”, degete în „ciocan” sau degete deviate lateral -peronier). Notăm de asemenea
modificările rahidiene (scolioze, hiperlordoză lombară, hipercifoză dorsală), hipotonia musculaturii
abdominale și contractura sau atrofia unor grupe musculare ale membrelor inferioare.
La inspecția din față în ortostatism studiem atent păstra rea orizontalității liniei care unește
spinele iliace antero -superioare și mișcările de latero -versie ale bazinului
La inspecția din profil studiem linia care unește s pina iliacă antero -sperioară cu spina iliacă
posterioară (normal 5° -10° deschis înapoi). Apreciem astfel o basculare anterioară a bazinului
însoțită de o hiperlordoză lombară sau o bascular e posterioară însoțită de ștergerea lordozei;
bascularea poate fi permanentă sau doar în mers.
La inspecția posterioară studiem menținerea orizontalit ății liniei care unește spinele iliace
postero -superioare. În cazul în care constatăm o înclinare laterală a bazinului, așezăm subiectul pe
un taburet și dacă bascularea dispare, măsurăm distanța spino -maleolară sau ombilico -maleolară,
cauza fiind de obicei o inegalitate de lungime a membelor inferioare; însă, dacă în așezat, bazinul

12
continuă să -și mențină bas cularea, efectuăm radiografia coloanei lombare și bazinului, cauza
basculării putând fi o deformație vertebrală sau scolioză.
De asemenea, se studiază capacitatea menținerii echiibrului tra nsversal și orizontalității
bazinului, nu doar în ortostatism bipod al, ci și la mers și în special la stațiunea unipodală. În oricare
dintre aceste poziții , bazinul ar trebui să iși mențină orizontalitatea, datorită acțiunii normale a
fesierului mijlociu. În diverse coxopatii, deficitul mușchilor pelvitrohanterieni face ca la sprijinul
unipodal să permită bazinului să coboare de partea piciorului ridicat (semnul Trendelemburg
pozitiv); în coxopatiile mai severe bazinul coboară de partea membrului de suport.
Palparea efectuată pe subiectul culcat ne oferă date privind topo grafia durerilor și
modificărilor părților moi.
Precizăm cu atenție topografia algezică; dureri exacerbate pri n palparea zonei trohanteriene,
zonei fesiere, inghinale, etc. și notăm topografia durerilor iradiate (pe fața externă sau internă a
coapsei, sau către genunchi).
Notăm prezența de infiltrate celulagice ale unor zone de țesut subcutanat; tulburările trofice
de origine venoasă; palpăm o tumefacție în zona inghinală, tumefacția zonei trohanteriene.
Apreciem comparativ tonicitatea și troficitatea masel or musculare notând contractura,
hipotonia sau atrofia unor grupe musculare.
Palpăm pulsațiile arteriale femurale, poplitee și pedioase.
În interpretarea tabloului semiologic vom ține cont că o coxopatie poate da iradiații
dureroase anterioare, posterioare , la nivelul genunchiului, pe fața internă a coapsei sau în zona
fesieră supero -internă
2) Examenul mobilității
Bilanțul articular, muscular și sintetic ne oferă date importante privind limitarea globală sau
electivă a unor mișcări, instabilitatea sprijinului pe sol și deficitul de mers.

13

Testarea amplitudinii flexiei coapsei pe trunchi6

Flexia se limitează în artrite, în timp ce în coxartroze se menține mult timp în limitele
normale. Goniometria o efectuăm punând subiectul în poziția de decubit dorsal, cu bazinul bine
imobilizat. Normal, flexia activă cu genunchiul întins este de 90°, iar cu genunchiul flectat este de
120°. Flexia pasivă cu genunchiul întins este de 120°, iar cu genunchiul flectat este de 140°. În caz
de redoare în flexum, ducem coapsa cont ralaterală în hiperflexie și apoi măsurăm flexumul. În
testarea bilanțului muscular al flexorilor apreciem cotația global; contra -rezistența o aplicăm pe fața
anterioară a coapsei.
Extensia: efectuăm goniometria punând subiectul în decubit ventral cu bazin ul fixat Normal
extensia activă este de 20° cu genunchiul întins și 10° cu genunchiul flextat, în timp ce extensia
pasivă este de 30°. În bilanțul muscular al extensorilor apreciem cotația global; contra -rezistența o
aplicăm pe fața posterioară a coapsei. Extensia e limitată în coxite și în puseurile acute ale
coxartrozei
Abducția: efectuăm goniometria punând subiectul în decubit lateral sau dorsal, fixând
hemibazinul contralateral și menținând genunchiul în extensie. În normalitate, abducția activă este
de 60°. Bilanțul muscular al abductorilor îl efectuăm global: fesierul mijlociu ajutat de fesierul mare
și de tensorul fasciei lata (cu coapsa în extensie); aplicăm contrarezistența pe fața externă a
genunchiului opunându -ne la îndepărtarea lor.
Adducția: e fectuăm goniometria punând subiectul în decubit dorsal, cu genunchiul extins
(normal 30°). Bilanțul muscular al adductorilor se efectuează global: adductorul mare, mijlociu și

6*** www.slideshare.net/ssuser33ed1c/hip -goinomery

14
mic, dreptul intern, pectineul, fesierul mare și psoasul; contrarezistența se ap lică pe fața internă a
genunchiului opunându -ne la apropierea lor
Rotația internă si externă a coapsei se măsoară punând subiectul în decubit ventral cu
genunchiul flectat și gamba ridicată vertical la 90°; ducerea gambei in afară permite măsurarea
rotație i interne (normal 30°), iar invers, ducerea gambei înăuntru permite măsurarea rotației externe
(normal 60° de la verticală). În bilanțul rotatorilor interni aplicăm contrarezistența pe fața externă a
gambei. Bilanțul rotatori externi îl efectuăm global, ia r contrarezistența o aplicăm pe fața internă a
gambei.
În cadrul bilanțului sintetic al articulațiilor coxofemurale s -au descris o serie de semne cu
valoare semiologică. De exemplu „semnul pantofului” descris de Duvernay, pozitiv în coxartroză
dar și în coxite. De asemenea, nu poate adopta poziția „picior peste picior”, de partea coxartrozei
active.
3) Studiul mersului : urmărește stabilirea anomaliilor participării cox ofemuralelor la cei
patru timpi ai mersului.
Primul timp al mersului (dublul sprijin poste rior) este deficitar în coxopatii prin pierderea
capacității de extensie în articulațiile coxo -femurale și prin atrofia mușchiului cvadriceps, astfel incit
„elanul sagital” este diminuat.
Al doilea timp al mersului (perioada oscilantă) presupune posibilit atea flexiei progresive în
articulația coxofemurală, concomitent cu extensia genunchiului; această oscilație a membrului
inferior dinapoi -înainte poate fi limitată printr -un flexum al articulației coxo -femurale și prin atrofia
mușchiului cvadriceps.
În al treilea timp (dublu sprijin anterior) piciorul preia contactul cu solul preluând progresiv
o parte din greutatea corporală; orice deficit al flexiei active în articulația coxo -femurală, al extensiei
genunchiului și al flexiei dorsale în articulația tibio -tarsiană perturbă acest timp al mersului.
În al patrulea timp (sprijinul unipodal) membrul inferior preia în întregime greutatea
corpului: aceasta presupune o bună stabilitate în sprijinul pe un singur picior, asigurată de o
articulație coxo -femurală, gen unchi și o articulație tibio -tarsiană, fără modificări morfofuncționale și
o tonicitate și troficitate corespunzătoare a agoniștilor si antagoniștilor care asigură echilibrul
ortostatic unipodal, câteva fracțiuni de secundă. Un flexum al articulației coxo -femurale tulbură
esențial acest timp al pasului, obligând trunchiul să se aplece anterior, de fiecare dată.
În afară de aceste deficiențe depistate în studiul sagital al mersului, studiem tulburările
mersului și în plan frontal. În transpunerea greutății c orporale de pe un picior pe altul, există în mod

15
normal oscilații laterale discrete. Constatarea unor oscilații laterale mai mari presupunne leziuni la
nivelul articulațiilor coxo -femurale și substragaliene, sau un deficit al mușchilor fesier mijlociu,
gambieri posteriori și peronieri, care asigură funcționalitatea acestui sistem biomecanic.
În final se studiază anomaliile participării articulațiilor coxo -femurale la al treilea sistem
biomecanic: „sistemul giratoriu orizontal” la care participă articulații le coxo -femurale,
subastragaliene, lombo -pelviene și cervico -dorso -scapulare și mușchii tributari.
O coxopatie este suficientă pentru a se bloca întregul sistem, ceea ce se oglindește în
limitarea sau dispariția oblicității alternante a liniei biscapulare și al balansului normal al membrelor
superioare în timpul mersului; de asemenea, se reduce oblicitatea alternată a liniei bifemurale,
subiectul mergând cu pași mici.
Astfel, examenul mersului se completează prin măsurarea lungimii pasului (normal
aproximativ 65 cm); de asemenea, se măsoară unghiul pasului (normal 15°) care depinde de
orientarea vârfului piciorului în abducție -adducție și de rotația diafizei femurale.
4) Examenul radiografic ce oferă date deosebit de utile pentru diagnosticul coxopatii lor
Radiografia bazinului de față cu articulațiile coxo -femurale, efectuată întodeauna cu
membrele inferioare în rotație internă de 20 de grade, pentru a apropia colul femural de planul
frontal. Această radiografie ne permite nu numai un studiu de ansamblu dar și depistarea unor
dismorfii discrete, prin tehnica coxometriei. În plus, în cazurile cu leziuni coxofemurale avansate,
efectuăm măsuri precise, mai ales preoperator.
Radiografia de „fals -profil” drept și stâng (profilul e fals pentru bazin,dar pentr u articulația
coxofemurală este un profil real). Din poziția ortostatică de profil, tragem 25 de grade înapoi latura
bazinului de partea opusă filmului (până la contactul cu latura oblică a unui echer mare). Se
centrează raza pe proiecția cutanată a artere i femurale și marginea superioară a marelui trohanter.
Aceste radiografii permit depistarea unei îngustări antero -externe a interliniei articulare, invizibile
pe radiografia de față; de asemenea, permite măsurarea insuficienței acoperișului cotiloidian și
depistarea unei hiperanterversii (colul femural apare cu o oblicitate exagerată în sus si înainte, sau
mai rar o retroversie a colului).
În cazurile în care am depistat o hiperanteversie pentru o măsurătoare mai exactă, efectuăm o
radiografie suplimentară după tehnica Dunlap (din decubit dorsal, cu genunchii flectați si coapsele
în abducție de 30 grade, cu raza centrată pe capul femural, de partea respectivă): se măsoară unghiul
dintre axa colului femural și o orizontală paralelă cu marginea inferioară a filmului radiografic.

16
În cazul unei dificultăți de diagnostic, recurgem la radiografii cu centrări speciale,
tomografii, radiografii mărit e, artrografia opacă.
5) Alte explorări
Explorări ce pot fi necesare după caz: prelevarea unor fragmente de cartilaj articular (prin
foraj bioptic sau prin artrotomie) cu studiul microscopic si electronoscopic și examen biochimic;
studiul histologic al fragm entelor de sinovială; explorări biologice.
6) Calculul capacității funcționale restantee
Calculul capacității funcționale restantee sau indicele de severitate, este necesar atat pentru
aprecierea de ansamblu a consecințelor funcționale și soc ioprofesionale ale coxopatiilor cât și pentru
evaluarea rezultatelor unor tratamente medico -kineto -chirurgicale.
III.2. Simptome -cheie, tablouri semiologice, ipoteze diagnostice
Prezența de dureri de tip mecanic, cu sediul inghinal și fesier și iradiații către genunchi , cu
limitarea precoce a extensiei, flexiei, adducției, și rotației interne; „semnul pantofului” pozitiv și
dificultatea la poziția picior peste picior”; deficit progresiv al cvadricepsului și al fesierului mijlociu
(semnul Trendelenburg pozitiv); apariția unui grad de instabilitate coxo -femurală și discretă,
șchipătare la ortostatismul prelungit și la mersul pe distanțe mari, ridică problema diagn unei
coxopatii și în primul rând ipoteza coxartrozelor. Întrucât durerile apar în general după constituirea
leziunilor radiografice, studiul radiografic al bazinului de față (în ortostatism) și radiografia de „fals
profil” (drept și stâng) sunt de obicei suficiente pentru precizarea diagnosticului, evidențiind cele
trei tipuri de modificări radiografice caracteris tice coxartrozelor: osteofitoză cotiloidiană și
femurală, îngustarea interliniei articulare (leziunea și ulcerația cartilajului) asociată cu
osteocondensarea subcondrală și geode (la nivelul zonei de hiperpresiune).
Dacă morfologia articulațiilor coxo -femurale prezintă indici geometrici normali și dacă
leziunile artrozice au evoluție lentă, adesea bilaterală, la un subiect de peste 50 -60 ani este vorba de
o coxartroză primitivă (40% din cazuri). În 60% din cazuri însă depistăm malformații congenitale
sau d obândite, care au generat coxartroze secundare.
Studiul clinico -radiografic și coxometric ne permit un diagnostic exact. Astfel, din grupa
malformațiilor luxante trebuie să precizăm o subluxație congenitală de șold (oblicitate mare a
acoperișului cotiloid ian; indice de acoperire a capului foarte deficitar; capul femural ascensionat – cu
decalaj mare al arcului cervico -obturator – continuând să se sprijine pe versantul iliac
supracotiloidian,cu leziuni artrozice secundare; cea mai frecventă malformație luxan tă este însă

17
„displazia coxo -femurală simplă” (oblicitatea crescută de peste 10° a acoperișului cotiloidian, unghi
de acoperire redus sub 25°, coxa -valga cu o înclinare cervico diafizară de peste 135° -140°.
Din grupa malformațiilor protruzive, avem în ved ere că o coxartroză se dezvoltă mai rar pe
un „cotil profund simplu” sau coxa profundă gradul I; Diagnosticarea frecventă a coxartrozelor
secundare unei coxa profundă de gradul II și mai ales de gradul III denumit și „protruzie
acetabulară”. O a treia grup ă de coxartroze sunt secundare unui unghi mărit de declinația colului
femural sau prin tomodensiometrie – coxartrozele orizontale.

III.3. Fracturile extremității superioare ale femurului
Extremitatea superioară a femurului este bine adaptată unor solicitări biomecanice, însă un
șoc puternic neașteptat poate să producă o fractură a în emisfera superioară a femurului. Aceste
fracturi trebuie să fie consolidate prin restabilirea continuității (prin calusul osos) și restabilirea
unghiului de înclinare a colului femural.
Fracturile la acest nivel sunt împărțite în:
– fracturi cervicale
– fracturi trohanteriene
Traiectul fracturii poate fi:
– intracapsular (înapoi);
– extracapsular (înainte).
Fracturile de col femural pot duce la următoarele complicații:
– scurtarea membrului inferior afectat;
– pseudostaza;
– coxartroza secundară;
– necroza septică a capului;
– rotația exter nă a membrului inferior afectat;
– deviații ale șoldului.

Studiile arată că mulți dintre pacienți cu fractură de col femural prezintă deviații în plan
sagital ale șoldului.
Studiu de privind deviațiile în plan sagital ale șoldului:
Fracturile de col femural de gradul I si II: Evaluarea deviațiilor în plan sagital

18
Obiectiv: Scopul acestui studiu a avut ca obiectiv evaluarea ratei devia țiilor în plan sagital
ale șoldului la pacienții cu fractură de col femural.
Material și metode: 19 pacienți cu fractură de col femural au fost evaluați din punct de
vedere al gradului de deviație în plan sagital
Rezultate: 15 dintre pacienți (79%) au prezentat o deviație laterală, cu o medie de 18°.
Concluzii: Cele mai multe fracturi de col femural prezintă o deviație posterioară a șoldului.7

III.4. Tabloul semiologic al altor forme de coxartroze secundare
La un tânăr care prezintă dureri inghio -fesiere, exacervate la mers pe distanțe mari cu un
grad de instabilitate și schiopatare, cu o stare generală bu nă și la care ra diografia evidențiază un cap
femural turtit ovoid sau în formă de ciupercă pe un col femural scurtat cu incongruiență accentuată
și leziuni coxartrozice, formulând diagnosticul de coxartroză secundară pe coxa -plana. este vorba de
sechele ale bolii LEGG -PERTHES -CALVET survenită în copil ărie cu dureri inghio fesiere de tip

7 Leonhardt NZ, Melo LDP, Nordon DG, Silva FBAE, Kojima KE, Silva JS. FEMORAL NECK FRAC TURES GARDEN I AND II:
EVALUATION OF THE DEVIATION IN LATERAL VIEW. Acta Ortop Bras. 2017 Mar -Apr;25(2):107 -109. doi: 10.1590/1413 –
785220172502169349.
Cu devație Fără deviație
Statistică 15 4012345678910111213141516171819Număr subiecți Tabel
79%
21%

19
mecanic și limitarea mobilității, iar radiografia evidențiază osteonecroza nucleului cefalic al
femurului cu fragmentarea nucleului epifizar în mai multe insule opace u neregularități ale
cartilajului de conjugare și ca re după 2 -3 ani lasă ca sechele o coxa -plana.
La un tânăr de peste 30 ani care prezintă dureri inghio -fesiere limitarea accentuată a flexiei și
rotației interne deficitul fesierului mijlociu și schiopătare iar radiografic constatăm o dismorfie
caracterizată prin alunecarea capului femural și jos și înapoi, colul femural avand de față un aspect
cocoșat în partea sa superoexternă, iar capul femural alunecat depășește net conturul inferointern al
colului femural, se formulează diagnosticul de coxar troză secundară pe coxa -retrosa. este vorba de o
dismorfie sechelară după epifizioliza, o osteocondroză trofometabolică survenită în copilarie,
deobicei unilaterală în special la băieți cu o perturbare întârziată, cu dureri și schiopătare; în formele
acute pot simula o fractură de col. condrocitele din diversele zone ale cartilajului de conjugare nu
mia formează os encondral ci un țesut fibros, fantele fibroase favorizând alunecarea epifizei.
La un subiect cu o stare generala bună și care prezintă dureri i nghinale exacerbate la sprijinul
piciorului pe sol fără limitarea mișcărilor în coxofemurale se impune verificarea radiografică.
La un subiect de peste 45 de ani (în special la femei care lucrează în ortostatism sau cu
trunchiul flectat si cu o suprasoli citare funcțională a coxofemuralelor), cu dureri persistente
inghiofesiere și în zona trohanteriană; cu dureri vii locale la palpare supra si retrotrohanteriană și la
abducția rezistivă a coapsei fără vreo modificare radiografică cu excepția unei calificăr i situate în
zona superioară sau externă trohanteriană, putem formula diagnosticul de periartrită calcară a
șoldului, tendinită calcară a fesierului mijlociu. ameliorarea durerilor la infiltrațiile cortizonice
pledează în favoarea acestui diagnostic. diagn osticul e mai dificil în cazul abesnței calificării, fiind
vorba de o tendino -bursită simplă, apărută după un efort.
În fața persistenței unor dureri inghinale mai multe săptămâni după un traumatism, cădere
sau efort f izic deosebit, cu limitarea globală a mișcărilor și schiopătare, fără vreo modificare
radiografică, cu interlinia articulară de înălțime și aspect normal, cu viteza de sedimentare normală –
una din ipotezele diagnostice este algodistrofia coxo -femurală.
La un bărbat în vârstă de peste 50 ani diabetic, prezentând dureri inghinale bilaterale cu
limitarea mobilității coxo -femurale, dureri disctere și redoare accentuată dorso -lombară – trebuie sa îi
investigăm și ipoteza unei hipostaze vertebrale anchilozante la nivelul părții drepte a coloanei
dorsale radiografia evidențiază un culeu osos caracteristic dea lungul feței laterale drepte și
anterioare a vertebrelor sau punți osteofitice intervertebrale.

20
Coxartrozele cu evoluție destructivă ne obligă să verificăm și ipoteza diagnostică a unei
condro -calcinoze: în afară de modificările coxartrozice, radiografia evidenț iază încrustații calcice ale
cartilajului articular, încrustații calcice în cartilajul simfizei pubiene și la nivelul altor articulații.
Diagnosticul de certitudine se bazează pe evidenți erea prezenței de microcristale de pirofosfat de
calciu în sinoviale și în lichidul sinovial.
Dacă coxopatiile bilaterale fac parte dintr -un tablou semiologic caracterizat prin plati –
spondilie, descoperită la un subiect cu trunchiul scurt, diagnosticul s e orientează către boala
Morquio. Coxartrozele sunt secundare displaziei coxo -femurale.
Dacă coxopatiile bilaterale fac parte dintr -un tablou clinic caracterizat prin: încurbarea și
îngroșarea tibiilor și femurului, hipertrofie craniană cu cefalee persis tentă, dureri osoase la
membrele inferioare și la nivelul coloanei dorso -lombare –verificăm diagnosticul de boala Paget.
Radiografia evidențiază și deformarea femurului si cotilului și remanieri structurale tipice bazinului,
craniului, și ale vertebrelor d orso-lombare. Dacă durerile osoase cresc progresiv în intensitate, cu
pierdere de greutate și viteză de sedimentare crescută se verifică ipoteza unei degenerescențe
pagetice sacromatoase.
Durerile inghio -fesiere de tip inflamator însoțite de redoare matin ală prelungită cu limitarea
globală a mobilității coxo -femurale, deficit de ortostatism și de mers, viteza de sedimentare crescută,
lichid articular de formulă inflamatoare și modificări radiologice inițial necaracteristice, reprezintă
tabloul unei coxite. Se studiază cu atenție particularitățile tabloului semiologic pentru a preciza dacă
este vorba despre o coxită reumatismală sau o coxită infecțioasă (ou piogeni sau tuberculoasă).
În tabloul clinic cunoscut al unei poliartrite reumatoide în plină evoluți e, apar semne de
coxită reumatoidă. Numai 10 -20% din poliartritele reumatoide, dau leziuni ale articulațiilor coxo –
femurale, dar diagnosticul și tratamentul trebuie să fie cât mai precoce, înainte de apariția leziunilor
osteo -catilaginoase ireversibile, cu deficit de mers și invaliditate gravă. În formele evoluate,
cartilajul articular prezintă leziuni destructive întinse, protuzie acetabulară, iar în formele
predominant osteolitice, capul femural este în mare parte distrus, determinând o invaliditate gravă .
În coxitele stabilizate, după oprirea procesului evolutiv, putem întâlni aspectul radiografic de
coxartroză secundară generată de incongruența sechelară determinată de leziunile
osteocartilaginoase din perioada involutivă.
În cadrul tabloului clinic de spondilartrită anchilozantă pot apărea semne de coxită la 40%
din spondilartrite, mai rar, coxita poate reprezenta debutul spondilartritei. În interpretarea tabloului
radiologic, ținem cont de aspectele diferite ale coxitei din spondilartrite: forma eroziv ă sau

21
destructivă (cu îngustarea interliniei și neregularități ale contururilor articulare care seamănă cu
coxita reumatoidă); forma de coxită osifiantă (cu anchiloză osoasă): forma mai frecventă de coxită
hiperostozantă, unde alături de unele leziuni ulce rative predomină tendința osteoconstructivă a
spondilartritei realizând un aspect de coxoză -coxită
În fața unei coxite izolate care persistă de mai multe luni sau chiar ani, diagnosticul este
foarte dificil, impunând biopsia sinovialei. La un procent din aceste coxite izolate apar după câteva
luni aspecte clinice care ne permit să considerăm că această coxită a reprezentat debutul mai
neobișnuit al unei poliartrite reumatoide, spondilartrite anchilozante, sau reumatism psoriazic. Într –
un număr foarte redus de cazuri, este vorba despre o coxită tuberculoasă trenantă, cu un diagnostic
insuficient fondat, ceea ce a făcut ca și tratamentul să fie sporadic sau nespecific.
În orice coxită febrilă apărută la un tânăr, mai ales cu antecedente bacilare, pulmonare sau
viscerale, cu o îngustare chiar minimă a liniei articulare și contururi articulare estompate pe un fond
de osteoporoză – trebuie investigată ipoteza unei coxalgii. Inițial tomografia poate să nu depisteze o
modificare caracteristică, astfel încât doar biopsia chirurgicală a sinovialei poate clarifica
diagnosticul.
În fața tabloului obișnuit de dureri inghio -fesiere, cu limitarea mobilității în articulațiile
coxo -femurale și șchiopătare – sugerând o coxopatie – trebuie să excludem si ipoteza unor leziun i
osoase juxta -articulare care simulează o coxopatie cum este cazul interesării cotilului, ramurei
ischio -pubiene sau ilio -pubiene sau femurului printr -un cancer metastatic, osteosarcom, osteom
osteoid, mielom, boala Hodgkin, care necesită investigații sup limentare.
La un bolnav cu dureri persistente inghio -crurale, cu limitarea mobilității în articulațiile
coxo -femurale și mers pendular dificil si dureros , putem descoperi radiografic fisuri sau fracturi
Looser -Milkman pe ramura ischiopubiană sau iliopubi ană. Coxopatia este simulată deci de o
osteomalacie. Carența fosfocalcică face ca trama proteică a osului să fie defectuos mineralizată,
rămânând în stadiul de țesut osteoid. Pentru precizarea diagnosticului ținem cont de contextul clinic
și biologic, dure ri osoase ale bazinului și coloana vertebrală, aspect „murdar” al radiografiei cu
structură osoasă neomogenă și contururi estompate, tasări vertebrale, deformații ale bazinului,
hipocalcemie, hipofosforemie, hipocalciurie, fosfataze alcaline crescute.

22
Capitolul IV .
Testarea mobilității articula re a șoldului

Pentru flexie poziția cea mai indicată pentru testat este în decubit dorsal sau mai rar în
decubit heterolateral.
Axul goniometrului se plasează pe marele trohanter, cu brațul fix așezat pe linia medio –
axilară a trunchiului, iar brațul mobil pe linia mediană a feței laterale a coapsei, orientat către
epicondilul femural lateral. Se evită bascularea bazinului, motiv pentru care acesta va fi fixat prin
presarea cu mâna a spinei iliace antero -superioa re. Se va avea în vedere faptul că mușchii
ischiogambieri retracturați limitează flexia când genunchiul este întins.
Testarea extensiei se realizeează din decubit ventral sau decubit heterolateral. Goniometrul
se plasează cu brațul fix așezat pe linia med io-axilară a trunchiului, iar brațul mobil pe linia mediană
a feței laterale a coapsei, orientat către epicondilul femural lateral.
Testarea abducției se realizează din decubit dorsal cu genunchiul extins. Axul goniometriei
este plasat la nivelul spinei i liace antero -superioare, iar brațul mobil se așează pe linia mediană a
feței anterioare a coapsei, orientat spre mijlocul patelei. Abducția poate fi măsurată și din decubit
lateral. Amplitudinea abducției este de 50 -60°.
Pentru testarea adducției membrul o pus trebuie abdus, măsurarea realizându -se la fel ca și în
cazul abducției. Amplitudinea adducției șoldului este de 30°.
Testarea rotației interne și rotației externe se realizează din așezat sau din decubit dorsal cu
genunchiul flectat, dar și din decub it ventral cu genunchiul flectat la 90°. Axul goniometriei se
fixează pe rotulă, iar cele două brațe ale goniometrului vor fi orientate perpendicular pe podea,
urmând ca brațul mobil să se miște odată cu gamba care se va mișca înspr e exterior sau înspre
interior.
Testarea manuală a forței musculare care mobilizează șoldul :
Principalul flexor al articulației șoldului este mușchiul iliopsoas, ajutat de mulchii accesori:
dreptul femural, croitorul, tensorul fasciei lata, grupul adductorilor, fesier mic și mi jlociu. Mușchii
accesori flectează coapsa doar până la orizontală, urmând ca după ce coapsa atinge pelvisul, flexia
să fie realizată prin bascularea posterioară a bazinului și prin flexia coloanei lombare.8
Principalii extensori ai șoldului sunt mușchiul fesier mare și mușchii ischiogambieri, iar
accesori sunt mușchiul piriform și fibre din mușchiul adductor mare.

8 Chiriac, M., (2009) – Testarea manuală a forței musculare, Editura Universității din Oradea; p.128

23
Principalii adductori ai șoldului sunt mușchii fesier mijlociu și fesier mic, iar accesorii sunt
mușchiul tensor fascia lata, fibre superioare ale mușchiului fesier mare și croitorul.
Adducția șoldului este realizată de grupul adductorilor, de pectineu și dreptul intern.
Principalii rotatori interni ai șoldului sunt mușchii fesier mijlociu, fesier mic li tensor al
fasciei lata, ajutați de semim embranos și semitendinos.
Principalii rotatori externi ai șoldului sunt mușchiul obturator intern, mușchiul obturator
extern, mușchiul pătrat femural, mușchiul piriform, mușchiul gemen superior, mușchiul gemen
inferior și mușchiul fesier mare, iar accesor i sunt mușchiul biceps femural și mușchiul croi tor.
IV.1. Testarea manuală a forței musculare a flexorilor șoldului
F0 – F1 PI: Decubit dorsal cu șoldul care se testează în flexie de aproximativ 15 -20°;
contracția iliopsoasului poate fi detectată prin palpare, în partea distală a ligamentului inghinal și
medial de mușchiul croitor.
F2 PI: Decubi t heterolateral, membrul heterolateral poate să fie într -o ușoară flexie,
membrul inferior care se testează (homolateral) este susținut de către evaluator. Eval uatorul prin
intermediul prizei susține membrul inferior plasându -și mâna sub genunchiul subiectului, iar prin
contrapriză fixează bazinul în basculare posterioară, apucându -l dinspre lateral.
F3-F4-F5 PI: Așezat la marginea patului cu genunchii flectați, gambele atârnă la marginea
suprafeței de sprijin; evaluatorul prin contrapriză stabilizează cu o mână pelvisul prin apucare
dinspre lateral sau poate să realizeze contrapriza la nivelul trunchiului, iar priza are rol de opunere
de rezistență la nivelul pă rții antero -distale a coapsei, împingând în jos.
IV.2. Testarea manuală a forței musculare a extensorilor șoldului
F0-F1 PI: Decubit ventral, i se cere subiectului să ridice coapsa de pe pat sau să -și contracte
fesele; dacă există contracție pliul subfes ier se orizontalizează și își pierde forma; palparea
mușchiului fesier mare se face pe toată suprafața fesei, iar palparea ischiogambierilor se face
profund, la nivelul tuberozității ischiatice.
F2 PI: Decubit heterolateral, membrul inferior heterolateral poate fi flectat 15 -20° pentru o
mai bună stabilitate; evaluatorul poate sta înaintea sau înapoia subiectului și prin intermediul prizei
susține membrul inferior de testat plasându -și mâna sub genunchi, iar prin contrapriză fixează
bazinul apucând osul co xal dinspre lateral

24
F3-F4-F5 PI: Decubit ventral cu picioarele în afara suprafeței de sprijin; evaluatorul stă
homolateral, aproape de subiect și prin contrapriză stabilizează bazinul, iar prin intermediul prizei
opune rezistență pe partea posterioară a c oapsei, în segmentul distal.
O altă poziție antigravitațională din care se mai poate realiza testarea forței mușchilor
extensori ai șoldului este decubit ventral cu membrele inferioare în afara mesei de examinare,
flectate din șold și genunchi (genunchiul de testat va fi flectat la 90°).9
IV.3. Testarea manuală a forței musculare a abductorilor șoldului
F0-F1 PI: Decubit dorsal, palparea corpului muscular al fesierului mijlociu se face pe partea
laterală a articulației șoldului, chiar deasupra marelui tr ohanter, sub creasta iliacă.
F2 PI: Decubit dorsal, evaluatorul este situat homolateral, cu o mână stabilizeează coxalul
homolateral, iar cu cealaltă mână susține de sub gleznă membrul inferior testat. I se cere subiectului
să realizeze abducția șoldului urmărind pe tot parcursul mișcării vârful piciorului să fie orientat în
sus, pentru a limita intervenția flexorilor șoldului, angrenată de o rotație externă a șoldului.
F3-F4-F5 PI: Decubit homolateral cu șoldul de testat extins 10 -15° și ușor basculat an terior,
membrul inferior homolateral poate fi ușor flectat; evaluatorul este plasat înapoia subiectului, prin
contrapriză stabilizează coxalul apucându -l dinspre lateral și realizând o presiune caudală pe creasta
iliacă, iar pe priza realizată pe partea la terală a genunchiului, aplică rezistență mișcării apăsând în
jos spre podea (rezistența poate fi aplicată la nivelul gambei sau chiar la nivelul gleznei).
IV.4. Testarea manuală a forței musculare a adductorilor șoldului
F0 – F1 PI: Decubit dorsal; Palp area fibrelor adductorului lung se face pe fața medială a
coapsei în jumătatea superioară, pectineul poate fi palpat deasupra adductorului lung.
F2 PI: Decubit dorsal cu membrul inferior homolateral abdus; evaluatorul este situat lateral
de subiect și înc earcă să împiedice tendințele de substituție ale subiectului: apasă înspre suprafața de
sprijin pe spina iliacă antero -superioară a coxalului homolateral când acesta tinde să se ridice ; apasă
caudal pe creasta iliacă a coxalului heterolateral când acesta tinde să ascensioneze cranial;
stabilizează membrul inferior contralateral atunci când acesta tinde să se adducă.10
F3 – F4 – F5 PI: Decubit homolateral cu membrul inferior heterolateral abdus din articulația
șoldului aproximativ 25°, fiind susținut în această poziție de către evaluator sau suspendat într -o

9 Cordun, M., (1999) – Kinetologie medicală, Editura Axa, București; p.127
10 Chiriac, M., (2009) – Testarea manuală a forței musculare, Editura Universității din Oradea; p.139

25
chingă, situație în care evaluatorul poate ajuta subiectul în menținerea p oziției de decubit lateral.
Evaluatorul este situat înapoia subiectului și susține cu o mână membrul inferior homolateral, iar cu
cealaltă mână aplică rezistență (F4 -F5) pe partea medială a genunchiului membrului testat.
IV.5. Testarea manuală a forței musculare a rotatorilor interni ai șoldului
F1 PI: Decubit dorsal cu șoldul și genunchiul flectat la 90° cu gamba susținută de către
evaluator. Evaluatorul susține cu o mână gamba și coapsa subiectului, iar cu degetele celeilalte
mâini palpează mușchii ro tatori interni.
F2 PI: Ortostatism sprijinit, membrul inferior contralateral se află pe o suprafață ușor
ridicată sau în afara suprafeței de sprijin; evaluatorul stă înaintea subiectului, pe partea membrului
testat și îl ajută să mențină poziția plasându -și ambele mâini pe oasele coxale ale subiectului,
stabilizează astfel bazinul. I se cere subiectului să efectueze rotația internă a șoldului, respectiv să
ducă laba piciorului înspre înăuntru.
F3 – F4 – F5 PI: Așezat cu șoldurile și genunchii flectați, gam bele atârnă la marginea
patului, șoldul netestat este ușor abdus; evaluatorul este situat înaintea subiectului sau homolateral
față de subiect, prin contrapriză fixează coapsa apăsând -o în jos cu mâna plasată deasupra
genunchiului, puțin lateral, iar prin intermediul prizei opune rezistență mișcării având cealaltă mână
situa tă la nivelul maleolei externe.
IV.6. Testarea manuală a forței musculare a rotatorilor externi ai șoldului
F0 – F1 PI: Decubit dorsal cu genunchiul testat flectat la 90 ° cu gamba susținută.
Evaluatorul cu o mână susține gamba și coapsa subiectului, iar cu degetele celeilalte mâini palpează
profund, întregul grup al rotatorilor externi posteriori, între marele trohanter și ischion.
F2 PI : Ortostatism sprijinit, membrul inferior contralateral se află pe o suprafață ușor
ridicată sau în afara suprafeței de sprijin; evaluatorul stă înaintea subiectului, homolateral, și îl ajută
să menținp poziția plasându -și ambele mâini pe oasele coxale ale subiectului, stabilizând bazinul. I
se cere subiectului să efectueze rotația externă a șoldului, respectiv să ducă laba piciorului înspre
afară.
F3 – F4 – F5 PI: Așezat cu șoldurile și genunchii flectați, gambele atârnă la marginea mesei
de examinare, ș oldul netestat ușor abdus; evaluatorul este situat înaintea subiectului sau homolateral
față de subiect, prin contrapriză fixează coapsa apăsând -o în jos cu mâna plasată deasupra

26
genunchiului, puțin lateral, iar prin intermediul prizei opune rezistență miș cării (F4 și f5) având
cealaltă mână situată la nivelul maleolei interne.11

11 Chiriac, M. (2009) – Testarea manuală a forței musculare, Editura Universității di n Oradea;

27
Capitolul V.
Obiectivele studiului

V.1. Obiective Generale:
– Scăderea durerilor din zona șoldului
– Creșterea mobilității articulare
– Creșterea stabilității
– Îmbunătățirea echilibrului în statică și dinamică

V.1. Obiective specifice:
– tonifierea musculaturii coxo -femurale
– refacerea / creșterea mobilității articulare la nivelul șoldului afectat și genunchiului
homolateral
– menținerea funcționalității membrului inferior și genunchiului neafectat
– reeducarea echilibrului în statică și dinamică al bazinului
– creșterea stabilității în ortostatism
– menținerea funcționalității coloanei vertebrale lombare
– îmbunătățirea controlului muscular în mers la nivelul articulației coxo -femurale,
genunchilor și gleznelor
– învățarea pozițiilor corecte

28
Capitolul V I.
Material și metodă

VI.1. Organizarea cercetării
Deoarece în această lucare s -a vizat recuperarea funcțională a sechelelor posttraumatice
după fracturile de col femural, s -a luat în vedere recuperarea unui lot de 10 pacienți cu acest
diagnostic. Intervențiile chirurgicale ale acestor pacienți au fost efectuate pe perioada Ianuarie –
Aprilie 2017. Pacienții au fost internați la „Hotel Ceres 1Mai” un de au urmat tratamentul
kinetoterapeutic. S -a constatat că dintre cei 10 pacienți 6 au fost femei și 4 bărbați.

Raportat după vârsta pacienților, situația se prezintă astfel:
– între 40 și 50 de ani – 3 cazuri ( 33.3% )
– între 51 și 60 de ani – 4 cazuri ( 40.0% )
– între 61 și 70 de ani – 3 cazuri ( 33.3% )

60% 40% Repartiția pacienților după sex
Femei
Bărbați

29

În urma anamnezei s -a constatat că:
– unul dintre pacienți a fost pensionat de boala A.V.C ;
– 4 dintre pacienți sunt pensionari de vârstă și sunt obezi;
– unul dintre pacienți este în prag de pensio nare, care a avut o ocupație ce presupunea mersul
și ortostatismul prelungit (paznic);
La internare examenul locomotor si examenul neuro -musculo -artro -kinetik a pus în evidență:
– 3 dintre cazuri au avut dificultăți mari de deplasare (au venit în stare dis funcțională
postoperatorie);
– 5 dintre cazuri au avut difucultăți de mers;
– 2 dintre cazuri au întâmpinat dificultâți de mers în cârje.
Dupa examenul muscular pe membrul afectat s -au constatat următoarele:
– 9 dintre cazuri au prezentat o hipotonie la m . fesier mijlociu;
– 8 dintre cazuri au prezentat o hipotonie la m. fesier mare;
– 8 dintre cazuri au prezentat o hipotonie la m. cvadriceps;
– 6 dintre cazuri au prezentat o hipotonie la m. psoas iliac;
– 7 dintre cazuri au prezentat o hipotonie la m. bic eps sural;
– 8 dintre cazuri au prezentat o hipotonie la m. ischiogambieri.
După examenul mobilității articulare s -a constatat ca toți pacienții prezintă limitări de
mobilitate în articulația coxo -femurală, iar 7 dintre pacienți au prezentat gonaglii sever e cu
mobilitate redusă.
– semnul Trendelemburg pozitiv la 5 dintre cazuri;
– lungimea diferită a membrelor inferioare la 3 dintre cazuri;
01234
40-50 ani
51-60 ani
61-70 ani
Series 1

30
Dintre cele 10 cazuri s -au luat 3 cazuri pentru exemplificare, cu particularități de diagnostic,
vârstă, sex, boli asociate.

dezechilibrul muscular Numărul subiecților cu hipotonie
mușchi fesier mijlociu hipoton 9 (90%)
mușchi fesier mare hipoton 8 (80%)
mușchi cvadriceps hipoton 8 (80%)
mușchi psoas iliac hipoton 6 (60%)
mușchi biceps sural hipoton 7 (79%)
mușchi ischiogambier hipoton 8 (80%)

Cazul nr. 1
Pacient:
Nume: Țifui P.
Vârsta: 46 de ani
Ocupație: inginer constructor
Diagnostic:
– coxartroză bilaterală
– proteză șold drept
Simptome:
– durere la nivelul genunchilor în timpul mersului
– durere la nivelul coxo -femuralei în timpul mersului și în ortostatis m
Examenul obiectiv rezultă următoarele:
– ușoară disfuncție la nivelul coxo -femuralei
– hipotrofia mușchiului vast intern bilateral
– dificultate în flexia și extensia șoldului
– deficit de mers și coordonare în mers
– bilanț articular coxo -femural drept: – flexie 70 °
– extensie 0°
– abducție 5°
– bilanț muscular coxo -femural drept: – fesier mijlociu F3

31
– fesier mare F3
– cvadriceps F2
– psoas iliac F3
Obiective:
– tonifierea musculaturii hipotone
– refacerea stabilității
– menținerea funcționalității coloanei vertebrale lombare
– menținerea și îmbunătățirea amplitudinii articulare

Cazul nr. 2
Pacient:
Nume: Hoszu I.
Vârstă: 56 de ani
Ocupație: pensionar de boală
Diagnostic:
– coxartroză șold drept, operat cu tijă
– anchiloză de genunchi drept
Simptome:
– redoare strânsă la genunchi
– durere în articulația șoldului
Examenul obiectiv a rezultat următoarele:
– bazin coborât pe partea dreaptă
– semn trendelemburg pozitiv
– hipotrofia musculaturii fesiere și cvadricepsului MI drept
– limitare de mobilitate la MI drept
– MI drept scurtat cu 3cm
– statica unipodală și mersul sunt aproape imposibile fără sprijinul în cadru
– dezechilibru muscular sever (musculatura șoldului drept F2)
– bilanțul articular al șoldului drept: – flexia coapsei cu MI întins 70°
– abducția 10°
– extensia 5°

32
-bilanțul muscular al șoldului drept: – fesier mijlociu F2
– fesier mare F3
– cvadriceps F2
– psoas iliac F2
Obiective kinetice:
– tonifierea musculaturii fesiere, a cvadricepsului și a psoasului iliac
– refacerea mobilității articulare la nivelul șoldului drept și creșterea forței musculare
– menținerea funcționalității MI stâng
– refacerea echilibrului static și dinamic al bazinului
– recâștigarea siguranței la mers

Cazul nr. 3
Pacient:
Nume: C. Mariana
Vârsta: 58 de ani
Ocupație: Pensionară
Diagnostic:
– șold drept operat, pe fond de luxație cong enitală
– coxartroză șold drept
– gonartroză genunchi drept
Simptome:
– durere în zona șoldului drept
– limitări de mișcare în articulația coxo -femurală
– dureri și instabilitate in articulația genunchiului
Examenul obiectiv :
– hipotonia musculaturii coxo -femurale
– instabilitate în articulația șoldului
– instabilitate în articulația genunchiului
– limitari de mobilitate în articulația șoldului
– hipotrofia mușchiului cvadriceps și a musculaturii fesierului
– mușchiul iliopsoas hipoton
– bilanțul articular al șoldului: – flexia coapsei pe trunchi 60°

33
– abducția 15 °
– extensia 10°
– bilanțul muscular al șoldului drept: – cvadriceps F3
– iliopsoas F2
– fesier mijlociu F4
Obiective kinetice:
– reducerea durerii coxo -femurale
– creșterea amplitudinii mișcărilor în articulația coxo -femurală
– tonifierea musculaturii șoldului
– creșterea amplitudinii mișcărilor în articulația genunchiului
– îmbunătățirea stabilității în articulația șoldului și genunchiului
Cazul nr. 4
Pacient:
Nume: Raicu M.
Vârsta: 70 de ani
Ocupație: Pensionară
Diagnostic:
– fractură de col femural stâng
Simptome:
– dureri de șold stâng
– dureri ale coloanei lombare
Examenul obiectiv :
– dureri ale coloanei vertebrale lombosacrale
– dureri ale șoldului stâng
– bazin deviat frontal , ascensionat pe partea dreaptă
– atitudine scoliotică joasă
– hipotrofie pe abductori și cvadriceps
– deficit de mers
– bilanțu l articular al șoldului stâng: – flexia coapsei pe trunchi 70°
– abducția coapsei 5°
– extensia 5°
– bilanțul muscular al șoldului stâng: – cvadriceps F3

34
– fesier mare F3
– fesier mijlociu F2
– psoas iliac F2
Obiective:
– tonifierea musculaturii cvadricepsului și fesierului
– îmbunătățirea stabilității
– reeducarea coordonării mișcărilor în ortostatism și în mers
– menținerea/îmbunătățirea funcției membrului inferior drept

VI.2. Tratamentul recuperator – Kinetoterapia
Obiective în cadrul programului de recuperare a șoldului
– combaterea durerii;
– tonifierea musculaturii cvadricepsului și a abductorilor;
– creșterea forței musculare (progresiv) a trenului inferior;
– prevenirea atitudinilor/pozițiilor vicioase;
– recuperarea completă a genunchiului homolateral șoldului afectat
– menținerea funcționalității MI neafectat și a articulațiilor din jurul ș oldului afectat;
– activarea circulației de întoarcere prin gimnastica Burger și masaj stimulant;
– tonifierea musculaturii abdominale și paravertebrale;
– încărcarea progresivă a membrului inferior afectat ;
– învățarea pozițiilor corecte, care facilitează activit ățile zilnice ;
– decontracturarea flexorilor șoldului afectat ;
– recâștigarea siguranței în ortostatism și în mers .
Pe baza acestor obiective, celor 8 pacienți le -a fost aplicat programul kinetic de recuperare
funcțională a șoldului, în funcție de particularit ățile fiecăruia
Mijloace adjuvante ale recuperării funcționale ale șoldului :
– mijloace igieno -dietetice cu referire la regimul alimentar ;
– mijloace medicamentoase ;
– mijloace ale terapiei fizicale;
– termoterapia (parafină) – recomandată la toti cei 8 pacienți ;
– masaj stimulant al circulației venolimfatice – recomandată la toti pacienții ;

35
– duș subacval – recomandată la toti pacienții ;
– ținând cont de faptul că în artroplastii electroterapia locală este contraindicată, la
pacienții operați s -au aplicat curenți diadin amici, diapuls și curent galvanic cu aplicare
longitudinală .
Planul de lucru a fost întocmit ținându -se cont de particularit ățile fiecărui bolnav în parte:
– pacienților cu hiper tensiune arterială s -a utilizat un dozaj adecvat al exercitiilor, cu mare
atenție la exercițiile izometrice;
– pacienților cu deviații de bazin s -a lucrat pentru corectarea acestora, prin asuplizarea
coloanei lombo -sacrate;
– la cei cu dureri, redori, anchiloză la genunchi s -a pus accent pentru refacerea mobilității
și stabilității genunchiului în cauză.

Structura programului kinetic recuperator de bază a șoldului operat
Reeducarea postoperatorie a șoldului trebuie să respecte anumite principii generale ale
reeducării: tratamentul să fie precoce, activă, progresivă, continuă și indo loră
Reeducarea postoperatorie a șoldului se aplică în etape și urmărește recuperarea forței
musculare și amplitudinii articulare, readaptarea la gesturile uzuale pentru o reintegrare cât mai
rapidă socio -profesională;

Etapa I
Zilele 1 -4 (perioada de imobilizare la pat)
– posturări antideclive: suspendarea membrului inferior afectat; facilitează circulația de
întoarcere;
– gimnastică respiratorie;
– bascularea antero -posterioară a bazinului și mișcări de lateralitate a bazinului (pentru
contracția fesierulu i mare și fesierului mijlociu);
– contracția cvadricepsului (împingând spatiul popliteu spre pat);
– creșterea forței musculare ale membrelor superioare prin exerciții libere sau cu gantere;
– mobilizarea și creșterea forței musculare a membrului inferior neafectat;
– exerciții de pompaj ale picioarelor .
Zilele 4 -5

36
– Pacientul în decubit dorsal , kinetoterapeutul începe mobilizările pasive ale șoldului
(suspendat), axându -se pe mișcarea de flexie -extensie a șoldului, ușoară abducție, flexia
genunchiului membru lui inferior afectat, exerciții fără și cu reziste nță pentru mușchiul
cvadriceps.
– Exercițiu l 1. Pacientul in decubit dorsal, membrul afectat suspendat. Se execut ă ușoare
abducții ale șoldului.
– Exercițiul 2. Pacientul în decubit dorsal. Se execută abducția membrului inferior afectat
(piciorul al unecând pe suprafața saltelei).
– Exercițiul 3. Pacientul în decubit dorsal. Se ecută flexia coapsei pe trunchi (piciorul
efectuând mișcăr ile pe o suprafață alunecoasă). Mobilizarea membrului inferior afectat a
fost re alizat de către kinetoterapeut.
– Exercițiul 4. Pacientul în decubit dorsal cu gambele atârnate la marginea patului. Se
execută extensia gambei pe coapsă.
Zilele 5 -7
– Se începe pregătirea pacientului pentru verticalizare
– Exercițiul 5. Pacientul așezat la marg inea patului, cu picioarele pe sol. Se executa
extensia genunchilor;
– Exercițiul 6. Pacientul așezat cu picioarele pe sol, execu tă flexia trunchiului pe bazin;
Zilele 8 -10
– Se trece la verticalizarea pacientului în cârje fără sprijin pe membrul inferior afec tat, iar
apoi progresiv cu sprijin parțial pe sol. Se începe mersul progresiv în cârje sau în cadru,
respectându -se cât mai m ult executarea mersului normal.
– Exercițiul 7. Antrenarea toleranței la mers, în antrenamentul între paralele, cu controlul
vizual în oglindă
Zilele 11 -14
– Încărcarea progresivă a membrului inferior afectat (se începe cu o încărcare care
cântărețte 8% din greutatea corpului.
– Exercițiul 8. Pacientul în ortostatism, calcă pe o minge de burete (cu MI afectat). Se
execută progresiv, până când pacientul ajunge să atingă solul cu talpa.
– Exercițiul 9. Pacientul așează piciorul membrului inferior afectat pe un cântar și apasă
până când acul indică 8 -10% din greutatea sa corporală.

37
– Exercițiul 10. Pacientul în patrupedie, încearcă să ridice de pe sol membrul inferior
neafectat
– Exercițiul 11. Pacientul în patrupedie, încearcă să treacă în poziția „pe genunchi”
sprijinindu -se la spalier.
– Exercițiul 12. Pacientul execută mers în cârje aproximativ 2 ore pe zi încercând să
accentueze mișcările de fle xie-extensie a membrului inferior afectat.
– Exercițiul 13. Pacientul în decubit dorsal cu genunchii flectați, execută ridicarea
bazinului de pe sol (bascularea bazinului în plan antero -posterior).
În această perioadă se trece la mobilizările active și apoi , progresiv cu rezistența.

Etapa a II -a
În această etapă se începe recuperarea la sala de gimnastică; bolnavul va evita ortostatismul
prelungit și se va deplasa cu sprijin în baston. Se vor executa exerciții din poziții de decubit, Tot în
această etapă se vor executa exerciții pentru facilitarea neuromusculară și corectarea pozițiilor
vicioase.
Exercițiile la bicicleta ergoetrică au dat rezultate foarte bune, deoarece se realizează o
mobilizare moderată a articulației coxo -femurale cu minimum de efort.
Posturările fixate corective au rol de a corecta pozițiile vicioase existente:
Posturarea 1. Pentru flexumul de șold poziția de bază este cea în decubit ventral, cu o pernă
mică sub abdomen pentru delordozare
Posturarea 2. Pentru derotația externă, pozi ția de bază este cea în decubit heterolateral și se
fixează o pernă între coapse.
Posturarea 3. Pentru abducție, poziția este cea de decubit dorsal, cu o pernă între coapse și
gambe.
Aceste posturi se mențin 10 -30 de minute și se repetă de 2 -4 ori pe z i.
Tehnica FNP RO (relaxare -opunere) are rolul de a decontractura musculatura, de a relaxa
mușchiul contractat.
Exercițiul 4. Pacientul în decubit dorsal cu membrele inferioare întinse, se încearcă
abducția coapselor ,kinetoterapeutul aplică contrarezist ență, după care rezistența este întreruptă
brusc, ceea ce determină în acelasi timp o relaxare bruscă a abductorilor.

38
Exercițiul 5. Pacientul în decubit ventral cu membrul inferior afectat flectat la 90°, se
încearcă extensa coapsei pe bazin, kinetoterape utul aplică contrarezistență, după care se realizează o
relaxare bruscă.

La sfârșitul fiecărui exercițiu dintre cele de „relaxare -opunere” („hold -relax”),
kinetoterapeutul asociază și o întindere a mușchiului care realizează mișcarea, pentru a câștiga î n
același timp și amplitudine și mobilitate articulară.

Exerciții pentru t onifierea musculaturii afectate
-Exerciții pentru dezvoltarea extensorilor șoldului:
Exercițiul 1. Pacientul în decubit dorsal cu membrele inferioare flectate din genunchi, se
execută contracția feselor aproximativ 4 secunde, după care urmează o relaxare.
Exercițiul 2. Pacientul în decubit ventral cu membrul inferior flectat din genunchi la 90°,
se realizează extensia coapsei pe bazin, contra unei greutăți.
Exercițiul 3. Pacient ul în decubit dorsal cu gambele flectate pe coapse, realizează
bascularea bazinului înainte, cu menținere de aproximativ 4 secunde, după care urmează o relaxare.
Exercițiul 4. Pacientul în decubit dorsal cu membrul inferior sănătos întins, iar cel bolnav
cu gamba flectată pe coapsă, execută bascularea bazinului înainte.
-Exerciții pentru dezvoltarea abductorilor șoldului:
Exercițiul 1. Pacientul în decubit dorsal cu genunchii apropiați, contractă abductorii
șoldului aproximativ 4 secunde, dar fără sa real izeze abducția, după care urmează o relaxare.
Exercițiul 2. Pacientul în decubit dorsal cu genunchii flectați, execută abducția coapselor
pe trunchi, kinetoterapeutul aplicând contrarezistență pe fața externă a genunchilor.
-Exerciții pentru dezvoltarea fl exorilor coapsei pe bazin și a abdominalilor:
Exercițiul 1. Pacientul în decubit dorsal cu genunchii flectați, execută flexia coapsei pe
bazin, kinetoterapeutul opune rezistență pe fața anterioară a coapselor, pe treimea distală.
Exercițiul 2. Pacientul î n decubit dorsal cu genunchii flectați, execută flexia trunchiului pe
bazin.
Exercițiul 3. Pacientul așezat cu gambele atârnate la marginea patului, execută flexia
coapsei pe trunchi (cu un săculeț cu greutate legat la picior).

39
Exercițiul 4. Pacientul așe zat la marginea patului cu membrele inferioare întinse în afara
patului, cu picioarele pe sol, execută flexia trunchiului pe coapsă, încercâ nd să atingă cu mâinile
tibiea.
-Exerciții pentru dezvoltarea cvadricepsului:
Exercițiul 1. Pacientul în decubit dor sal cu membrele inferioare întinse, execută dorsiflexia
piciorului concomitent cu contracția cvadricepsului, împingând spațiul popliteu spre pat aproximativ
4 secunde, după care urmează o relaxare.
Exercițiul 2. Pacientul așezat la marginea patului, execută extensia genunchiului. Se
fixează un săculeț cu nisip pe piciorul care execută mișcarea de extensie. Se menține aproximati v 4
secunde, urmând o relaxare.

Observații!
Toate exercițiile de tonifiere se execută bilateral, iar concomitent cu dezvoltar ea forței
musculare, cresc și amplitudinile de mișcare, atât în articulațiile coxo -femurale cât și la genunchi și
glezne.
Se urmărește tonifierea musculaturi i paravertebrale și abdominale.
Se urmărește o funcționalitate bună a genunchiului și șoldului afe ctat, precum și a
genu nchiului și șoldului neafectat.

-Exerciții pentru dezvoltarea echilibrului trunchiului și a bazinului:
Exercițiul 1. Pacientul așezat pe o bancă specială în formă de semicilindru, execută
înclinări laterale în stânga și în dreapta a le trunchiului, cu control vizual în oglindă, pentru a realiza
cât mai corectă a mișcării.
Exercițiul 2. Pacientul în poziția „pe genunchi” execută încli narea trunchiului de o parte și
de alta. Kinetoterapeutul asistă echilibrul trunnchiului.
Exercițiul 3. Pacientul în așezat cu picioarele spirijinite pe sol și membrele su perioare
sprinijite pe pat (în retroducție), execută transferul greutății trunchiului înainte și înapoi.
Exercițiul 4. Pacientul în ortostatism cu mâinile pe spali er la nivelul umerilor, execută
ridicarea alternativă a cate unui membru inferior la a treia șipcă a spalierului.

Hidrokinetoterapia

40
Se execută în bazine mari , individual sau colectiv (în bazine, vane, treflă,etc.) cu apă t ermală
la o temperatură de 37° Celsius . Exerciții le se pot executa în bazine de hidokinetoterapie, de 2 ori
pe zi, timp de 10 -20 de minute/ședință.

Profilaxia secundară a șoldurilor și a genunchilor :
Genunchi:
– evitarea creșterii greutății corporale;
– evitarea ortostatismului și mersului prelungit;
– evitarea mersului pe teren accidentat;
– evitarea pozițiilor de flexie maximă;
– evitarea menținerii pozițiilor îndelungate;
– corectarea staticii (cu diferite orteze și proteze)
– evitarea tocurilor înalte;
– evitarea traumatismelor directe.
Șold:
– menținerea sau reducerea greutății corporale;
– evitarea ortostatismului și mersului prelungit (cele mai contraindicate în
coxopatii);
– corectarea inegalității membrelor inferioare de la 2cm în sus;
– evitarea mersului pe teren accidentat;
– evitarea plimbărilor lungi, dar se poate folosi bicicleta pentru prevenirea
sedentarismului.
Statistic s -a constatat că:
– între 40 -50 de ani , niciunul dintre cele 3 cazuri nu au dificultăți severe la
deplasare;
– între 51 -60 de ani, 1 din 4 cazur i au dificultăți severe la deplasare (mers);
– între 61 -70 de ani, 2 din 3 cazuri au dificultăți severe la deplasare.
Este evident că mersul reprezintă o problemă serioasă care necesită o preocupație specială
din partea pacientului, familiei și kinetoterapeu tului / echipei de recuperare. Trebuie să se acorde o
atenție sporită formării și păstrării echilibrului și stabilității în ortostatism și mers și la cei fără
traumatism.

41

Dozarea exercițiilor se realizează în funcție de particularitățile fiecărui caz. În medie fiecare
exercițiu se repetă de aproximativ 4 -6 ori, a câte 2 serii, iar zilnic se execută câte 2 -3 sedințe de
recuperare a șoldului.

42
Capitolul V II.
Rezultate și discuții

În urma aplicării programului kinetic a șoldului s -au observat următoarele:
– grupele musculare hipotrofice au câștigat forță, în special cvadricepsul și fesierul
mijlociu;
– durerea a fost ameliorată la toți pacienții
– mobilitatea din articulația coxo -femurală s -a îmbunătățit, crescând mobilitatea
articulară în special pe acțiunea de flexie, extensie și abducție;
– la cei cu diferențe de lungime ale membrelor inferioare, modificările de statică nu
s-au corectat;
– 7 din cei 10 pacienți au putut să se încalțe corect și 5 dintre ei au putut urca
scările mai ușor.
Eficiența tratamentului recu perator la cei 10 pacienți:
– staționar 1 caz;
– ameliorat din punct de vedere al durerii și câștigarea de stabilitate prin
reechilibrare musculară: 7 cazuri;
– foarte ameliorat (pacienții au părăsit baza de tratament în mers liber fără cârje sau
alte mijloace ajutătoare.

Staționar
10%
Ameliorat
70% Vindecat
20%

43
Bibliografie