Kinetoterapie și motricitate specială [309640]

Kinetoterapie și motricitate specială

Lucrare de Licență

Coordonator științific:

Lector dr. Florentina NECHITA

Absolvent: [anonimizat]

2020

[anonimizat]:

Lector dr. Florentina NECHITA

Absolvent: [anonimizat]

2020

CUPRINS

INTRODUCEREA

Generalități

"Kinetoterapia este o [anonimizat], fiziologie, biochimie, biomecanică, psihologie, pe baza cărora se elaborează o metodologie specifică pentru cercetarea științifică.

Fiind denumită și "terapie prin mișcare", [anonimizat]. Ea reprezintă de asemenea o [anonimizat]. Este o terapie socială ce ajută la integrare/reintegrarea pacientului în societate.

[anonimizat]. [anonimizat] o incursiune prin evaluarea creșterii și dezvoltării fizice a individului, mijloace, tehnici și metode specifice acestei științei."

[Cioroiu,S. 2012, pg.3]

Motivul alegerii temei

Tema lucrării mele de licență se intitulează” Rolul kinetoterapiei în prevenirea și recuperarea spondilozei dorsolombare” și este rezultatul unei dorințe ale mele de a-mi aprofunda cunoștințele despre aceasta patologie. Această afecțiune a [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], reprezintă localizarea procesului degenerativ sau a [anonimizat]; pot exista și la acest nivel manifestări de osteofitoză difuză.

Este localizată frecvent la nivelul articulațiilor diartrozele mobile care prezintă cartilajul articular ca un element important al articulației.

Evoluează în final spre impotența funcțională articulară.

[anonimizat], femeile între 40-60 ani fiind des afectate decât bărbații.

[anonimizat], [anonimizat] o stabilizare a stării lor de sănătate.

[anonimizat], [anonimizat].

[ https://www.radubuculea.ro/spondiloza-dorsala-generalitati-si-tratament-kinetic/]

[anonimizat].

Se dorește și demonstrarea eficienței unui program elaborat și specific de kinetoterapie prin recuperarea a unui număr cât mai mare a deficiențelor generate de spondiloza dorsolombară.

Obiectivele cercetării

Documentarea bibliografică de specialitate;

Studierea și analizarea mijloacelor folosite;

Studierea și analizarea testelor de evaluare inițială, pe parcurs și finală;

Realizarea unui program de recuperare;

Aplicarea programului de recuperare pentru 3 luni;

Înregistrarea și preluarea de date;

Sintetizarea informațiilor în formă grafică;

Conceperea concluziilor în urma evaluărilor obținute;

Redactarea lucrării.

Ipotezele cercetării

În prezenta cercetare, intenționăm să demonstrez eficiența beneficiilor pe care le are kinetoterapia în cazul pacientului cu spondiloza dorso-lombara, folosind un program kinetic individualizat și benefic, având ca rezultat revenirea pacientului la un stil de viață armonios.

CAPITOLUL I

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ LUCRĂRII

NOȚȚIUNI GENERALE ALE SPONDILOZEI

I.1. Definiție

Spondiloză reprezintă fisurarea sau ruptura porțiunii superioare a unei vertebre și arcul sau superior, fiind un defect de osificare ce predispune la spondilolistezis, din cauza instabilității coloanei vertebrale.

Spondiloza este un fenomen de îmbătrânire. Odată cu vârsta, oasele și ligamentele din coloana vertebrală uzată conduc la spărturi osoase (osteoartrita). De asemenea, discurile intervertebrale se degenerează și slăbesc, ceea ce poate duce la hernii de disc și discuri bombate. Poate afecta orice regiune a coloanei vertebrale: zona cervicală (gâtul), zona toracică (partea superioară, mijlocul spatelui), și zona lombară.

[ http://www.sfatulmedicului.ro/Afectiunile-coloanei-vertebrale/spondiloza_10532 ]

I.2. Etiologie

Cauza principală a durerii rezidă în modificările degenerative ale articulațiilor și discurilor, cu afectarea structurilor anatomice inervate ale rahisului lombar (ligamente, periost, musculatură, vase sanguine, rădăcini nervoase, sinoviala articulațiilor inter apofizare posterioare).

Frecvența importantă a bolii se datorește mobilității deosebite a segmentului lombar ca și încărcării posturale, agravate de eforturi fizice, obezitate, sedentarism și slăbirea musculaturii abdominale; la acești factori se adaugă și cei meteorologici (frigul și umezeala); de cele mai multe ori și acești factori multipli intervin pe condiții locale favorizante.

În primul rând, ne referim la tulburările statice lombare, în care un loc principal îl au scoliozele; acestea aduc prejudicii discurilor intervertebrale, ca și articulațiilor inter apofizare corespunzătoare segmentului aflat de partea concavă a scoliozei.

Un rol important îi revine și hiper lordozei lombare, foarte frecventă.

La femei și relativ frecventă la bărbați; această anomalie contribuie la slăbirea chingii musculare abdominale și la deteriorarea articulațiilor inter apofizare. Alte anomalii care au ponderi diferite sunt lombalizările, sacralizările, spina bifidă.

I.3. Etiopatogenie

Cauza principală a durerii rezidă în modificările degenerative ale articulațiilor și discurilor, cu afectarea structurilor anatomice inervate ale rahisului dorsolombar (ligamente, periost, musculatură, vase sanguine, rădăcini nervoase, sinoviala articulațiilor inter apofizare posterioare).

O pondere mai mare în etiologie o au:

tulburările de statică rahidiană (poziții greșite în munca profesională)

traumatisme vertebrale majore sau minore (microtraumatismele)

solicitările sportive de performanță

boala Scheuermann (spondiloza juvenilă, la copii sub 10 ani și care evoluează spre scolioză și cifoză)

anomalii congenitale (sindromul Forestier – Rotes, caracterizat printr-o osteofitoză gigantă și formarea de punți osoase, realizând un adevărat “bloc vertebral”)

vârsta înaintată

obezitatea

Procesul de uzură la nivelul coloanei vertebrale afectează atât discul intervertebral, determinând o discartroză sau artroză meniscosomatică cât și articulația inter apofizară producând o artroză posterioară.

Discartroza prezintă unele particularități:

– Discul intervertebral începe să prezinte unele semne de uzură la nivelul inelului fibros , care se fisurează ca urmare a leziunilor degenerative și sub influența traumatismelor și solicitărilor zilnice , iar nucleul pulpos se deshidratează, se alterează, se turtește și tinde să migreze prin fisurile inelului fibros:

– Discul diminuă în înălțime:

– Materialul discal se poate deplasa înainte sau înapoi împingând ligamentul longitudinal sau posterior.

Nucleul pulpos poate străbate și platoul cartilaginos, făcându-și loc în structură osoasă a corpului vertebral.

În cazul discartrozei alături de alterarea discală propriu-zisă este înglobat și răsunetul osos, osteoscleroza platourilor vertebrale și osteofitoza reactivă. Osteofitoza se dezvoltă anterior, mai rar posterior sau lateral. Osteofitele apar uneori în vecinătatea unui disc degenerat. Cel mai adesea, ele apar difuz de-a lungul întregii coloane vertebrale sau predominând la nivelul unui anumit segment.

Procesul de senescență discală evoluează în felul următor: nucleul pulpos își pierde turgescența, omogenitatea, se deshidratează devenind fibros și ulterior se retractă. Deteriorarea inelului fibros lamelar începe prin apariția de mici focare de hialinizare amorfe care confluează ducând la fisuri, la început circulare, apoi radiare, predominând în partea posterioară și straturile profunde ale discului. Acest sistem de fante permite migrarea spre periferie a nucleului pulpos degenerat.

Pensarea discală, condensarea și osteofitoza se dezvoltă mai ales în zonele de presiune maximală, adică în partea anterioară a discului și a platourilor vertebrale și în concavitatea curburii dorsale (cifozei, scoliozei) și lombare. Artroza dorsolombară este o artroză de origine statică, complicând o cifoză dorsală fiziologică. Dezvoltarea osteofitelor limitează mișcările coloanei.

La subiecții tineri artroza dorsolombară survine pe o cifoză consecutivă epifizitei vertebrale (boala Scheuermann), la femeia după menopauză complică cifoza cu hiper lordoză lombară (sindrom trofostatic), iar la vârstnici se întâlnește cifoza senilă, prin osteoporoza difuză a coloanei.

I.4. Criterii de susținere a diagnosticului

Examen clinic – semne subiective și obiective

Se remarcă prin sărăcia semnelor subiective și obiective. Manifestările se concretizează în sindroame locale și radiculare.

– Simptome subiective.

Artrozele intervertebrale se traduc frecvent prin rahialgii și un grad variat de impotență funcțională. Rareori ele pot determina unele complicații dintre care cele mai frecvente sunt sindroamele radiculare. Durerile vertebrale sunt difuze, vag localizate, cu debitul insidios și evoluție îndelungată de obicei moderate ca intensitate.

Durerile vertebrale sunt dureri de tip mecanic. Ele se accentuează prin oboseală, ortostatism, mers prelungit, transportul unor obiecte grele, fixarea îndelungată a capului în timpul urmăririi unui spectacol ca și lucrul prelungit la birou. Durerile se ameliorează sau chiar dispar în repaus în special în poziția de decubit pe un plan dur. În practică se poate vorbi de dorsalgii. Bolnavii acuză alături de dureri un grad oarecare de redoare, de limitare a mișcărilor coloanei vertebrale, de flexie, de înclinare laterală. Pe acest fond caracterizat prin dureri moderate este posibilă apariția unor crize dureroase de câteva zile sau săptămâni caracterizate prin dureri foarte vii. Aceste crize pot surveni în urma unei mișcări forțate sau bruște, uneori minime. Deseori suferințele bolnavilor îmbracă aspectul sindroamelor radiculare cum este nevralgia intercostală. Uneori spondiloza dorsolombară se poate asocia cu jena respiratorie și hipertrofie compensatoare a musculaturii interscapulare. Sunt posibile de asemenea radieri dureroase precordiale care se localizează frecvent.

Simptomatologia este cronică, elementul dominant fiind durerea care se repercutează negativ asupra comportamentului statokinetic al bolnavului. Se manifestă sub formă de episoade evolutive, ca durere difuză sau localizată, înaltă sau joasă, discală sau inter apofizară, iritantă sau nu, reflectând tulburarea ansamblului osteo musculo ligamentar al coloanei dorsolombare.

Pe fondul de dorsalgie cronică apar acutizări ce se însoțesc de contractură reflexă și limitare funcțională; accesele sunt generate de asemenea de factori mecanici și la frig.

Mai rar apar simptome de tip radicular, intercostal, traduse prin algii ale peretelui toracic și abdominal, mai intense pe traiectul unei rădăcini.

1. Dorsalgia cronică. În etapa 30-40 de ani, spondiloza difuză apare mai ales la sexul feminin creând o stare de disconfort toracic posterior. Segmentul interscapular este cel mai afectat. Factorii psihici și terenul trebuie luați în considerare, ei putând conferi o importantă coloratură simptomatologiei. Dorsalgia cronică mai poate avea și origini musculare (mușchii scaleni, trapezi, romboizi), ligamentare, deranjamentul minor intervertebral, entorsele costale.

2. Dorsalgia acută. Puseurile congestive pot genera dureri acute, cel mai adesea în zona medie, cu un pronunțat caracter mecanic și răsunet nefavorabil asupra capacității statokinetice.

3. Nevralgia intercostală. Hiperproducțiile disco-osteofitice și inter apofizare pot irita nervii intercostali generând o simptomatologie de tip nevralgic.

Dorsalgia interscapulară poate fi și de origine cervicală prin leziunile segmentului inferior.

Examenul clinic al unui bolnav cu spondiloza dorsolombară, este relativ sărac. Se recomandă o oarecare limitare a mișcărilor coloanei vertebrale. La palparea coloanei, care se va efectua atât dea lungul liniei apofizelor spinoase, cât și în afara acestora, se va constata prezența unor puncte dureroase mediane sau latero verticale. Se vor descoperi deformații localizate și se pot provoca dureri și pe un segment mai limitat, sau mai întins al coloanei. Bolnavii cu spondiloză dorsolombară au o stare generală bună, sunt normali sau chiar hiper ponderali. Pentru acest examen, bolnavul va fi pus în decubit ventral în poziție șezândă, sau ortostatism.

Examenul clinic poate evidenția o deviație în plan frontal sau sagital de amplitudine mică, adesea ireductibilă. Palparea remarcă zone de sensibilitate, de contractură limitată sau atrofii ale mușchilor paravertebrali.

Tot examenul clinico-funcțional precizează la fiecare bolnav modificările fiziopatologice care determină simptomatologia algică;

reducerea elasticității țțesuturilor moi (mușchi, fascii, ligamente) prin contracturi – retracții sau procese inflamatorii,

reducerea forței și rezistenței unor grupe musculare sau scăderea coordonăriițlor, cu disfuncții de transfer și mers,

reducerea mobilității coloanei vertebrale

Examenul clinic, pe lângă tulburarea de statică, subliniază durerea la presiunea pe spinoasele T5-T6 și T9-T10.

Investigații paraclinice

O dată cu vârsta se sintetizează în exces fibrele de colagen de tip I, în structura inelului fibros, cu rol în geneză spondilozei și discopatiei. Examenele biochimice indică prezența de enzime proteolitice în interiorul discului, cum ar fi colagenaza, gelatinaza, elastaza, cu rol degenerativ. Măsurându-se presiunea în nucleu și inelul fibros, s-a constatat că ea crește în posturi vicioase, ortostatism, eforturi fizice și cu gradul de degenerare, fiind responsabilă de durerea coloanei vertebrale; nervii care înconjură inelul fibros se găsesc adiacent de ligamentul longitudinal posterior, putând fi o sursă algică în prolapsul și degenerescența discală.

Examen radiologic

Acest examen constituie principalul mijloc de evidențiere a artrozelor intervertebrale în prezența sau absența unui tablou clinic corespunzător. Discartroza se traduce radiologic printr-o pensare a spațiului intervertebral iar platourile vertebrale sunt neregulate și sclerozate. Se remarcă pensarea spațiului articular, modificări de structură osoasă. Spondiloza dorsolombară se caracterizează prin prezența difuză a osteofitelor care prezintă o concavitate externă (ce justifică denumirea de cioc de papagal) crescută orizontal.

Mai târziu, prin unirea acestor ciocuri iau naștere punți osoase, ce prezintă o osteoporoză pronunțată. Radiografia coloanei poate evidenția și unele anomalii precum și anumite leziuni discale răspunzătoare de unele nevralgii rebele.

Explorarea radiologică este principalul argument diagnostic.

Tabloul radiologic este dominat de diminuarea în înălțime a interliniei articulare (pensare globală), de osteo condensare și de osteofitoză marginală. Disc artrozele mecanice sunt localizate, iar cele degenerative sunt multiple, supraetajate.

A) Diminuarea în înălțime a interliniei articulare (pensare globală sau turtirea discului) indică o distrugere a fibrocartilajului discal, diagnosticul radiologic bazându-se pe studiul modificărilor asociate: osteo condensarea și osteofitoza.

B) Alterările structurale ale vertebrei în vecinătatea discului constau într-un proces de condensare osoasă juxta discală (osteoscleroza platourilor vertebrale)

C) Osteofitoza marginală, în special pe segmentul T5-T9, este expresia majoră a artrozei și constituie cel mai concludent semn radiologic de artroză.

Alte modificări radiologice constau în:

calcificări ale nucleului,

artroză inter apofizară.

I.5. Evoluție și prognostic

Evoluția și prognosticul sunt benigne; cu toate acestea simptomele necesită măsuri terapeutice care să contribuie la ameliorarea stării bolnavului și la preîntâmpinarea complexării lui sub raport psihic.

Evoluția spondilozei dorsolombare este lentă, leziunile degenerative ale coloanei vertebrale accentuându-se cu vârsta.

Prognosticul e în general favorabil.

Una din complicațiile spondilozei dorsolombare o constituie și sindroamele de compresiune medulară, care se traduc la nivelul membrului inferior printr-o diminuare a sensibilității profunde iar la nivelul membrului superior printr-un tablou amiotrofic sau senzitivomotor.

Evoluția depinde de:

combaterea factorilor de risc,

controlul posturii ortostatice,

evitarea eforturilor fizice,

condiții meteorologice nefavorabile,

diagnosticul și tratamentul corect în puseurile de acutizare,

terapia de întreținere condro protectoare în perioadele de acalmie,

profilaxia secundară a recidivelor,

supraveghere medicală periodică cu respectarea indicațiilor terapeutice conservatoare sau chirurgicale.

Probleme apar numai în formele cu deficit neuro motor accentuat și incapacitate temporară de muncă crescută și variază de la caz la caz.

[https://www.hilarispublisher.com/open-access/posterior-osteophyte-evolution-and-its-impact-in-cervical-spondylosis-a-literature-review-2165-7939.S2-007.pdf ]

I.6. Tratament

Tratamentul în spondiloza cervicală este unul care trebuie să fie tratat cu maximă seriozitate. El este compus din tratament medicamentos cu administrare de analgezice recomandate de medic și întotdeauna însoțit de kinetoterapie care este singurul tratament cu care învingem boala. (bineînțeles excluzând cazurile foarte grave care necesită o intervenție chirurgicală). Fizioterapia are cu siguranță rezultate remarcabile în tratarea spondilozei și artrozei în general.

Tratamentul igienic constă în repaus la pat în puseurile de acutizare, în pozițiile enunțate (Schultz și Pearl) în caz de radiculite, uneori alternând cu poziția șezândă cu trunchiul aplecat în față. Se respectă indicațiile de urcare și coborâre din pat enunțate anterior. În stadiile de remisiune se recomandă purtarea unui lombostat sau centură de melană, pentru menținerea musculaturii abdominale și paravertebrale și evitarea unor mișcări contraindicate.

Tratamentul medicamentos vizează combaterea durerii, inflamației peri-radiculare, contracturii musculare, ședarea pacienților. Se administrează AINS în posologii diferite – oral, supozitoare sau intramuscular, cu medicație antalgică la nevoie (Algocalmin, Paracetamol, Tramal). Glucocorticoizii se aplică în infiltrații paravertebrale în punctele Valleix, trigger-points sau tender-points, sub formă de hidrocortizon acetat, betametazon – Diprophos sau Triamcinolon acetonid – Volon, Kenalog, Kenacort etc. cu xilină 1%. Medicația decontracturantă (Clorzoxazon, Mydocalm, Myolastan) este de obicei asociată cu folos. Terapia sedativă cu tranchilizante, barbiturice sau neuroleptice (asocierea cu fenotiazine antidepresive) este de asemenea utilă.

Electroterapia este folosită sub diferite forme: curenți de joasă frecventă – galvanizări, ionizări cu novocaină, clorură de calciu, histamină; curenți cu impulsuri (TENS), curenți diadinamici, curenți interferențiali de medie frecventă. Ultrasunetele au efecte deosebite în artroze, datorate proprietății ce o au de a polimeriza complexele macromoleculare cu efect deosebit asupra fibrelor de colagen prin combaterea fibrozei și sclerozei capsulei articulare. Curenții de înaltă frecvență (unde scurte, microunde) au efect de termoterapie de conversie în profunzime. Căldura superficială (radiații infraroșii) sau termoterapie prin împachetări cu parafină sau nămol exercită efecte sedative locale asupra receptorilor cutanați și profunzi, producând vasodilatație arterială cu creșterea fluxului capilar, creșterea aportului energetic și eliminarea de acid lactic din mușchi și contribuind la decontracturarea musculară.

Masajul este indicat în zonele dureroase, la început superficial, devenind gradat profund.

Hidrokinetoterapia – mobilizarea activă și pasivă în apă la temperatura de indiferență 350C, cel mult 360C – antrenează o descărcare de greutate și presiune la nivelul articulațiilor artrozice.

Kinetoterapia. Mobilizările pasive se aplică în artroza dureroasă atunci când mișcarea activă este imposibilă sau insuficientă, având drept scop combaterea stazei, edemului și retracțiilor musculo ligamentare. Mobilizările active sunt indispensabile în reeducare, evitând atrofia musculară și crescând forța și volumul mușchiului normal sau atrofiat. Se folosește tehnica Hold-relax pe diagonalele Kabat în formele acute sau aceeași tehnică cu exerciții din programul Williams în formele subacute de lombo sacralgii prin discopatie. În formele recurente sau cronice se indică măsuri de profilaxie secundară a coloanei vertebrale, sistematizate în așa-numita „școală a spatelui” (school back).

Manipulările – În artroza inter-apofizară posterioară ca și în „deranjamentele intervertebrale minore” – un rol deosebit îl au manipulările, care implică o mobilizare pasivă forțată, ducând elementele unei articulații sau ansamblul ei până la limita anatomică posibilă prin mișcări de rotație, latero flexie, flexie sau extensie, izolată sau combinată asupra unui segment vertebral ales.

Ea se poate efectua direct din decubit ventral cu talonul mâinii executorului așezat la nivelul apofizei transverse și spinoase sau indirect prin presiune progresivă asupra bazinului și umărului din decubit lateral, când se realizează o mișcare de torsiune a coloanei lombosacrate.

Tratamentul medicamentos include o paletă bogată de substanțe ce se pot administra singure sau în asociere.

Antiinflmatoriile nesteroidiene (AINS), cu efecte antiinflamatorii peri radiculare și antalgice, sunt cele mai frecvent utilizate în administrare orală, în supozitoare sau injecții și cu toate măsurile de prevenire a reacțiilor adverse, îndeosebi cele digestive (ulcere, hemoragii) uneori grave, pe care le pot provoca. Substanțele de tip diclofenac, piroxicam, naproxen, indometacin de preferință sub formă de supozitoare (1 – 2 pe zi) au în cele mai multe cazuri efecte favorabile.

Analgezicele singure – mai ales când AINS sunt contraindicate – sau în asociere cu acestea pot ameliora notabil suferința bolnavului: Paracetamol, Metamizol (Algocalmin, Novalgin) în comprimate, supozitoare sau fiole, Trumadol (Tramal) în capsule sau supozitoare.

Glucocorticoizii de tip Hidrocortizon acetat, Triamcinolon acetonid (Valon, Kenalog), Betametazon (Diprophos, Celeston), asociați cu xilină 1%, în infiltrații locale paravertebrale sau în găurile sacrate posterioare, epidural, peridural sau în punctele Valleix au efecte favorabile, mai ales în formele influențate nesatisfăcătore .

Electrostimularea cu curenți exponențială este indicată la bolnavii cu leziuni neuro-motorii de tip periferic prin discopatii vertebrale.

1. Curentul galvanic (galvanizări, ionizări, cu novocaină 2%, clorură de calciu 2%, histamină etc.) exercită o acțiune antalgică prin două mecanisme principale:

Hiper polarizarea la nivelul electrodului pozitiv cu efect de scădere a excitabilității structurilor nervoase, de interceptare a receptorilor și eventual a căilor de conducere a sensibilității dureroase, iar sub polul negativ se realizează o depolarizare care include blocajul catodic cu rezultat de reducere a excitabilității membranate și blocarea transmiterii influxului nervos;

Creșterea circulației locale (tegumentare și musculare) prin îndepărtarea din zonă de metaboliți și substanțe de tip histaminic, serotonină, peptide (substanțe P, bradikinine), ioni de hidrogen care acționează ca stimuli nociceptivi.

2. Curenții cu impulsuri de joasă frecventă; în aplicații locale au efect antalgic în funcție de blocajul catodic sau hiper polarizare anodică, neutralizând punctele dureroase (Trigger Points), necesită respectarea unor parametri de stimulare: electrod punctiform, cu frecvență între 500-200 Hz, intensitate mare, durată mică 1-2 minute, sau curenți Trabert ori TENS (calmostim).

3. Curenții diadinamici (Bernard) în formula DF = 2 minute, PS = 2 minute, PL = 4 minute.

4. Curenții interferențiali de medie frecventă: au efect antalgic și un efect decontracturant care se obține la frecvențe de 13-15 Hz, în ritm manual, dar mai ales în aplicare spectru de l frecvență, 0-100 Hz, când include alternanța ritmică a stimulării și relaxării țțesutului muscular.

5. Ultrasonoterapia induce o analgezie utilă.

6. Curenții de înaltă frecvență produc o încălzire profundă a țțesuturilor, modificând vascularizarea din zona tratată și îndepărtând stimulii chimici nociceptivi, cu efect antalgic, sedativ și mio-relaxant.

7. Fototerapia cu radiații infraroșii și actinoterapie – ultravioletele în doze eritem sau sub eritem – pot fi folosite ca efect revulsiv local, sau terapie reflexă cutanată.

8. Termoterapia sub formă de împachetări cu parafină se aplică în anumite forme clinice subacute și cronice în scop decontracturant antalgic.

9. Curenții electromagnetici (magnetodiaflux) au efect sedativ, antalgic, local și general, aplicat în regim ritmic, continuu.

10. Electrostimularea folosește impulsuri exponențiale pentru excitarea selectivă a fibrelor nervoase și musculare și este aplicată în formele de radiculită sau paralizante ale lombosciaticii, cu aparate moderne cum ar fi TUR RS12, 21, Neuroton etc.

[file:///C:/Users/tavan/Downloads/CURS_DE_ELECTROTERAPIE.pdf]

11. Hidroterapia se recomandă în afara puseurilor de acutizare, individualizat, sub formă de duș subacval, băi kinetice, băi cu bule, cu plante.

12. Masajul manual se aplică cu prudență în regiunea lombosacrată și membrele inferioare, dar nu în stadiul acut.

Kinetoterapia utilizează atât tehnici akinetice, cât și kinetice, începând de la postură și terminând cu exercițiile de contrarezistență, în funcție de etapa boali.

Obiectivele în perioada acută se limitează la scăderea contracturii musculare lombare și a iritației radiculare, pe lângă o relaxare generală cu reechilibrarea sistemului neurovegetativ. Se recomandă posturile antalgice amintite, în plus exerciții de facilitare (pe diagonalele Kabat și Hold-relax, cu alte cuvinte contracție – relaxare) asociate sau nu cu crioterapia în tratamentul durerii acute.

În perioada subacută, obiectivele kinetoterapiei vizează relaxarea musculaturii contracturate, tonifierea musculaturii abdominale, asuplizarea trunchiului inferior prin mobilizarea coloanei lombare, basculări de bazin, întinderea musculaturii paravertebrale, a mușchilor ischio gambieri și psoasului iliac. Se folosește programul Williams, precum și exercițiile active (izotonice și izometrice)

I.7. Recuperarea

Recuperarea în spondiloza, indiferent de localizare (cervical sau dorsolombar) trebuie individualizata în funcție de stadiile avansate de suferința disco-vertebrala și particularitățile clinice pe care le prezintă fiecare bolnav. De aceea, înainte de începerea tratamentului propriuzis este necesară o evaluare atentă efectuată de către un fiziokinetoterapeut. În cadrul acestei evaluări se stabilesc obiectivele terapeutice, se asigura consilierea necesară și se realizează planul de tratament.

Ca și obiective generale , în tratamentul fizical-kinetic se urmărește :

Reducerea intensității durerii ;

Redobândirea mobilității coloanei vertebrale , cel puțin până la valorile funcționale ;

Reechilibrarea tonusului muscular și refacerea echilibrului fiziologic dintre forța de contracție a flexorilor și a extensorilor ;

Eliminarea durerii reprezintă o prioritate în tratamentele fizical-kinetice. Indiferent de regiunea topografică unde este instalată durerea (cervicala sau dorsolombara), aceasta poate iradia în vecinătate sau la distanța inducând contracturi la nivelul musculaturii scheletice. Odată instalată o contractură, ea însăși va deveni o sursă generatoare de durere declasandu-se astfel un cerc vicios. Pentru alegerea procedurilor de maximă eficiență în combaterea simptomului principal, durerea, se impune un protocol minim care să urmărească: vechimea durerii (recentă, veche), modul de debut al durerii (insidios sau în urma unui traumatism), localizarea durerii, iradierea durerii, caracterul durerii (arsură, înțepătura, crampa), orarul durerii (diurna, nocturnă), condițiile agravante ale durerii dar și condițiile favorizante pentru reducerea durerii.

În momontul în care durerea este minimă sau absentă , iar mobilitatea este mult îmbunătățită , programul de kinetoterapie va continua prin :

Asuplizarea coloanei vertebrale ( tehnici de întindere ) ;

Rearmonizarea echilibrului de forță între musculatura flexoare și extensoare a coloanei vertebrale ;

Conștientizarea poziției corecte a coloanei vertebrale ;

În concluzie, pacientul nu trebuie să piardă din vedere că factorul cauzal va rămâne și riscul de recidiva este posibil oricând.

I.8. NOȚȚIUNI DE ANATOMIE

I.8.1. Coloana vertebrală prezentare generală

Coloana vertebrală este o lungă coloana mediană și posterioară, numită și rachis, formată prin suprapunerea celor 33-34 de piese osoase, vertebrale (Vertebrae). Urmărite de sus în jos, vertebrele răspund: gâtului, toracelui, regiunii lombare și pelvisului. Vertebrele poartă diferite denumiri împrumutate de la regiunile respective:

Vertebrele cervicale răspund gâtului. Ele sus în număr de 7 și se notează de la C1 la C7; împreună formează coloana cervicală.

Vertebrele toracice răspund toracelui; ele sunt în număr de 12 (se notează de la T1 la T12) formând împreună coloana toracică.

Vertebrele lombare răspund regiunii lombare (peretele posterior al abdomenului); ele sunt în număr de 5 (se notează de la L1 la L5) și împreună formează coloana lombară.

Vertebrele coloanei cervicale, toracice și lombare sunt oase mobile și independente; ele se mai numesc din această cauză vertebre adevărate.

Vertebrele sacrate în număr de 5 (se notează de la S1 la S5) – și vertebrele coccigiene – în număr de 4 – 5 (se notează de la Co1 la Co5) răspund pelvisului, ele se sudează dând naștera la două oase: sacrul, respectiv coccigele. Fiind oase sudate între ele se mai numesc vertebre false.

I.8.2. Caracterele generale ale vertebrelor adevărate

O vertebră adevărată este constituită din două părți: una anterioară, având formă unui cilindru plin, numită corpul vertebrei; alta posterioara, cu o formă mai complicată, numită arcul vertebrei. Acesta din urmă este format din două lame vertebrale și doi pedunculi ai arcului vertebral. Corpul și arcul delimitează gaura vertebrală.

Corpul vertebrei [Corpus vertebrae (vertebrale)] este porțiunea ei cea mai voluminoasă. El prezintă două fete și o circumferință. Fetele numite intervertebrale (Facies intervertebralis), una superioară, alta inferioară, sunt destinate articularii cu vertebrele învecinate. Constituite în același mod, fețele prezintă o porțiune centrală ciuruită de numeroase găurele, și o bandă periferică de țesut compact, ușor proeminentă, care înconjoară zona precedenta. Este un rest al cartilajului epifizar embrionar al vertebrei și se numește apofiza inelară (Apophysis anularis). Circumferința are o porțiune anterioară, ce se întinde între cei doi pedunculi ai arcului vertebral și o porțiune posterioară, care privește spre gaura vertebrei formând astfel peretele anterior al acesteia.

În decursul primilor ani de viața corpul vertebrei este legat cu cele două lame vertebrale prin câte o sincondroză numită joncțiunea neurocentrala (Junctio neurocentralis).

Arcul vertebrei [Arcuș vertebrae (vertebrele)]. Formează peretele posterior al găurii vertebrale. Arcul vertebral este alcătuit din mai multe elemente:

Două lame vertebrale [Lamina arcuș vertebrae (vertebralis)] ce se întind de la pedunculi la procesul spinos. Fiecare lamă prezintă: fata anterioară – ce privește spre gaura vertebrei; fata posterioara acoperită de mușchi; două margini: – una superioară, alta inferioară; o extremitate medială – ce se unește cu cea de partea opusă; o extremitate laterală – ce se întinde până la masivul osos format de pedicul, procesul transvers și procesele articulare;

Procesul spinos (Processus spinosus) se prelungește înapoi, pornind de la locul de unire al celor două lame vertebrale. Procesul spinos are o bază, un vârf, două fete laterale, o margine superioară și alta inferioară;

Procesele transverse (Processus transversus). Sunt două proeminente: una dreapta și altă stângă, ce pleacă de pe părțile laterale ale arcului vertebral. Prezintă o bază, un vârf, o fată anterioară și o altă posterioara, o margine superioară și o altă inferioară;

Procesele articulare [Processus articularis (Zygapophysis)], în număr de patru, sunt două superioare (Processus articularis superior) și două inferioare (Processus articularis inferior). Procesele superioare ale unei vertebre se articulează cu procesele articulare inferioare ale vertebrei supraiacente.

Pedunculii arcului vertebral (Pediculus arcuș vertebrae) sunt două punți care unesc extremitatea fiecărui arc vertebral cu corpul vertebrei. Pedunculii au câte o margine inferioară – mai scobită și alta superioară – mai puțin scobită (Incisura vertebralis inferior și Incisura vertebralis superior); prin suprapunerea a doua vertebre, între aceste margini scobite se delimitează gaura intervertebrală (Foramen intervertebrale).

Gaura vertebrală (formen vertebrale) este formată – înainte – de corpul vertebrei, înapoi – de arcul vertebral, iar pe laturi – de către pedunculii vertebrali.

I.8.3. Reprezentarea grafică a vertebrele lombare

I.8.4. Caracterele regionale ale vertebrelor lombare (L I – L V)

1. Corpul vertebrei are dimensiuni mari, diametrul transversal depășind pe cel anteroposterior.

2. Procesul spinos este dreptunghiular și bine dezvoltat; are o direcție orizontală, fiind orientat dinainte înapoi.

3. Procesele costale (Processus costalis) sunt resturi de coastă. Ele sunt mari și turtite dinainte înapoi; pot fi confundate cu procesele transverse. Adevăratele procese transverse sunt de fapt mici proeminente situate pe fata posterioara a proceselor costale, lângă rădăcina acestora din urmă și poartă denumirea de procese accesorii (Processus accessorius)

4. Procesele articulare au o direcție verticală și sunt dispuse în plan sagital. Fețișoarele articulare ale proceselor superioare privesc medial și se prezintă ca segmente de cilindru gol, în timp ce fețișoarele articulare ale proceselor inferioare privesc lateral și se prezintă ca segmente de cilindru plin.

I.8.5. Mușchii coloanei vertebrale

1. Mușchiul trapez – este un mușchi lat, cu o formă aproape triunghiulară, așezat superficial, cu baza pe coloana vertebrală și vârful spre umăr. Inserții – are originea pe protuberanța occipitală externă, linia nuculă superioară, apofizele spinoase ale vertebrei C7 și ale tuturor vertebrelor toracale; în regiunea umărului inserția se face pe extremitatea acromială a claviculei, pe acromion și pe spina scapulei. Inervație – mușchiul trapez este inervat de nervii cervicali și de nervul accesor (XI). Acțiune – trapezul apropie scapula de coloană vertebrală sau îl ridică, când punctul fix se găsește pe osul occipital; dacă ia punct fix pe coloana vertebrală și pe omoplat, extensia capului pe spate.

2. Mușchiul lat dorsal mare – este un mușchi lat, de formă triunghiulară, situat în regiunea laterală și inferioară a trunchiului, lateral și inferior fată de mușchiul trapez. Inserții – are originea pe coloana vertebrală, fixându-se pe apofizele spinoase ale ultimelor șase vertebre toracice (Th7 – Th12), pe fascia lombo dorsală, prin intermediul căreia se fixează pe apofizele spinoase ale vertebrelor lombare, pe creasta sacrală, pe marginea crestei iliace și pe ultimele patru coaste. Inserția în regiunea umărului are loc printr-un tendon cu o arie lată de fixare, în șanțul inter tubercular al humerusului. Inervație – marele dorsal este inervat de fibre provenite din nervii cervicali (n. marelui dorsal). Acțiune – coboară brațul, îl apropie de trunchi (adducție) și îl rotește înapoi, dacă punctul fix este pe trunchi; dacă punctul fix este pe brațț, atunci ridică trunchiul, ca în acțiunea de cățărare.

Al doilea strat de mușchi:

1. Mușchiul splenius al capului – este un mușchi lat, așezat în regiunea cefei sub mușchiul trapez. Inserție – are originea pe apofizele spinoase ale vertebrelor C7 și Th1-3, iar inserția se face pe apofiza mastoidă și pe occipital, sub linia nuculă superioară. Acțiune – rotește capul.

2. Mușchiul splenius al gâtului – este un mușchi îngust, așezat inferior fată de precedentul. Inserții – are originea pe apofizele spinoase ale vertebrelor toracale Th3-6, iar inserția se face pe apofizele transverse ale primelor trei vertebre cervicale. Inervație – cei doi mușchi splenius sunt inervați de nervii spinali cervicali I – IV. Acțiune – ei acționează asupra capului, producând extensia acestuia, când se contractă bilateral; fac înclinarea laterală, sau rotirea lui, când acționează unilateral.

3. Mușchiul ridicător al scapulei (m. levator scapulae) – este un mușchi triunghiular situat în părțile laterale ale cefei. Origine – tuberculul posterior al apofizelor transverse ale vertebrelor cervicale C1- C4 și C5. Inserție – unghiul superior al scapulei. Inervație – ramurile anterioare ale nervilor C3-C5. Acțiune – este sinergică cu a mușchiului trapez, respectiv – ridică scapula în totalitate și implicit umărul, imprimă mișcarea de rotație a scapulei și menține în poziție scapula; când ia punct fix pe scapulă, înclină coloana vertebrală de partea mușchiului contractat, realizând flexia laterală a gâtului.

4. Mușchii romboizi mare și mic – sunt acoperiți de mm. trapez și ridicător al scapulei. Origine – romboid mare pe apofizele spinoase ale vertebrelor toracale T1-T4 și vertebră cervicală C7; romboid mic – pe procesele spinoase ale vertebrelor C6-Th1. Inserție – pe marginea medială a scapulei (pentru ambii mușchi). Inervație – nervul dorsal al scapulei. Acțiune – asemănătoare cu m. ridicător al scapulei și m. trapez, ridică scapula (adducția și ridicarea umărului); rotește scapula în jurul unghiului său lateral.

5. Mușchiul dințat posterior superior – este un mușchi lat, subțire așezat în partea superioară a spatelui, sub mușchiul trapez. Inserții – are originea pe ligamentul cervical, apofiza spinoasă a vertebrei C7 și pe apofizele spinoase ale primelor trei vertebre toracale (Th1-Th3). Inserția se face pe fetele externe ale coastelor a II-a, a III-a, aIV-a și a V-a. Inervația – primește ramuri ale nervilor intercostali (I-V). Acțiune – este ridicător al coastelor și contribuie astfel la inspirație.

6. Mușchiul dințat posterior inferior – este un mușchi lat, subțire, cu formă dreptunghiulară, situat la partea inferioară a toracelui, sub marele dorsal. Inserții – are originea pe apofizele spinoase ale ultimelor două vertebre toracale (Th11-Th12) și primelor două vertebre lombare (L1-L2), iar inserția se face pe fetele externe ale ultimelor patru coaste (IX-XII). Inervație – este inervat de ramurile nervilor IX-XII intercostali. Acțiune – este un mușchi coborâtor al coastelor și deci contribuie la expirație.

Al treilea strat de mușchi:

Mușchiul erector spinal – leagă vertebrele între ele, craniul, coastele și bazinul de coloană. Este format din 4 grupe musculare așezate pe straturi de la superficial până la profund astfel: masa comună formată din: m. iliocostal, m. longissimus, m. spinal. Origine – creasta sacrală mediană, creasta iliacă, fața posterioară sacrală și fascia toracolombară, procesele spinoase ale ultimelor vertebre lombare. Inserție – în funcție de zona de inserție sunt descrise mai multe coloane musculare:

 coloana laterală – leagă bazinul de coaste și coastele între ele (m. iliocostal);

 coloana mijlocie – leagă bazinul de coaste, și coastele de procesele transverse (m. longissimus);

 coloana medială – unește bazinul de procesele spinoase și procesele spinoase între ele (m. spinal).

Mușchiul iliocostal – este așezat în partea laterală și posterioară a coloanei vertebrale. Inserții – are originea pe creasta sacrală și pe apofizele spinoase ale vertebrelor lombare, iar inserția se face pe fata externă a coastelor și pe apofizele transversale ale vertebrelor C3-7. Actiuine – mușchiul iliocostal extinde sau înclină lateral coloana vertebrală; de asemenea, prin inserțiile costale, coboară coastele. Are trei porțiuni:

 Porțiunea lombară.

– Origine – masa comună. Inserție – unghiul costal ale ultimelor 6 coaste.

 Porșiunea toracală.

Origine – ultimele 6 coaste. Inserție – pe primele coaste (sărind un număr constant de coaste).

 Porțiunea cervicală.

Origine – coastele 3-6. Inserție – tuberculii posteriori ai proceselor transverse ale vertebrelor C3-C7.

Mușchiul longissimus – este mijlociu. Este situat în șanșul format de apofizele transverse cu cele spinoase. Are trei porțiuni:

 Porțiunea toracală. Origine – masa comună; Inserție – pe procesele costiforme și accesorii ale vertebrelor lombare pe coaste, și pe procesele transverse ale ultimelor vertebre toracale.

 Porțiunea cervicală. Origine – pe procesele transverse ale primelor 5 vertebre toracale; Inserție – pe procesele transverse ale ultimelor 5 vertebre cervicale. Porțiunea cefalică. Origine – primele vertebre toracale și ultimele 5 vertebre cervicale; Inserție – apofiza mastoidă.

Mușchiul spinal este greu de diferențiat de m. longissimus. Are trei porțiuni:

 Porțiunea toracală. Origine – procese spinoase ale vertebrelor lombare L1, L2 și ultimele 2 toracale. Inserție – procesele spinoase a primelor 7-8 vertebre toracale.

 Porțiunea cervicală – inconstantă, unește lig. Nucal de apofizele spinoase.

 Porțiunea cefalică – inconstantă – inclusă în masa m. semispinal al capului.

Al patrulea strat de mușchi.

Mușchii transversospinali – au originea pe apofizele transverse, iar inserțiile pe apofizele spinoase. Din această categorie fac parte:

 Mușchiul semispinal este un mușchi care merge de la apofizele transverse la apofizele spinoase și i se disting trei regiuni:

– Semispinalul capului. Inserșii – numit și marele complex, semispinalul capului este așezat în regiunea cefei. Are originea pe apofizele transverse ale ultimelor patru vertebre cervicale și ale primelor cinci vertebre toracale, iar inserția se face pe osul occipital. Actiuine – face extensia și rotirea capului.

– Semispinalul cervical. Este așezat ventral fată de partea caudală a semispinalului capului. Inserșii – are originea pe apofizele transverse ale primelor cinci vertebre toracale, iar inserția se face pe apofizele spinoase ale vertebrelor cervicale C2-5. Acțiune – rotește, extinde și face mișcări laterale ale coloanei cervicale.

– Semispinalul toracal – este situat inferior fată de precedentul. Inserții – are originea pe apofizele transverse ale vertebrelor toracale Th6-10, iar inserția se face pe apofizele spinoase ale primelor patru vertebre toracale Th1-4 și ale ultimelor două vertebre cervicale C6 și 7. Acțiuine : Face rotația, extensia și mișcările laterale ale porțiunii toracice a coloanei vertebrale corespunzătoare.

 Mușchiul multifid – este un mușchi care se întinde în tot lungul coloanei vertebrale, de la sacrum până la axis, și este format din numeroase fascicule musculare. Inserții – în partea inferioară, fasciculele pornesc de pe sacru; în rest, fasciculele pornesc de pe apofizele transverse și se inseră pe apofizele spinoase ale vertebrelor de deasupra; unele fascicule (cele profunde) trec la prima vertebră de deasupra, iar cele superficiale trec la a treia vertebră. Acțiune – mușchiul multifid flectează segmentele coloanei vertebrale dorsal și lateral și le dă o mișcare de rotație.

 Mușchii rotatori – sunt mușchi așezați în regiunea toracică a coloanei vertebrale. Inserții – au originea pe apofiza transversă a unei vertebre, iar inserția se face pe lama vertebrală și apofiza spinoasă a vertebrei de deasupra. Sunt 11 mușchi rotatori pe fiecare parte a coloanei vertebrale. Acțiune – ei acționează asupra vertebrelor cervicale, cărora le imprimă o mișcare de rotație.

(TURCHIN, R. 2017, pag. 17-21)

I.9. Noțiuni generale de biomecanică ale coloanei vertebrale

Mișcările coloanei vertebrale se efectuează concomitent în articulațiile dintre corpurile vertebrale și articulațiile apofizelor articulare. Un rol important în mișcările coloanei vertebrale îl are nucleul pulpos, el are rolul unei bile, permițând practic realizarea oricărui fel de mișcare, limitată însă de componentele musculoligamento-articulare. Nucleul pulpos, prin tensiunea lichidului în care se află, între elementele sale componente, are prioritatea de a fi elastic. Datorită acestei proprietăți sunt posibile mișcările coloanei și înlăturate efectele dăunătoare ale presiunilor excesive.

Segmentul cervical este cea mai mobilă zonă a coloanei vertebrale. Această particularitate depinde de înălțimea discului intervertebral (raportul dintre înălțimea discului și cea a corpului vertebral este 2:5), cât și de plasarea fețelor apofizelor articulare în plan orizontal, ce permite realizarea mișcărilor de alunecare.

Segmentul toracic este mai rigid datorită înălțimii mai reduse a discurilor intervertebrale (raportul dintre înălțimea discului și cea a corpului vertebral este de aproximativ 1:5), datorită plasării fețelor apofizelor articulare în plan frontal și poziției oblice a apofizelor spinoase (suprapunerea apofizelor spinoase limitează mișcarea de extensie). În regiunea toracică mișcările sunt limitate și de prezența coastelor.

Segmentul lombar are mobilitate mai mică decât segmentul cervical și mai mare decât cel toracic. Aici raportul dintre înălțimea discului intervertebral și înălțimea corpului vertebral este de 1:3, mișcarea fiind limitată de plasarea în plan sagital a apofizelor articulare.

(TURCHIN, R. 2017, pag. 14)

I.9.1. Anatomia și biomecanica coloanei dorsolombare

În regiunea dorsală, vertebrele au corpul rotund, canalul vertebral este mai îngust, circular, apofizele spinoase sunt mult mai înclinate înapoi iar apofizele transverse prezintă la vârful lor pe fața anterioară o fațetă articulară pentru tuberozitatea coastei corespunzătoare.

Regiunea lombară are cele mai voluminoase vertebre, au corpul ușor lățit transversal, apofizele spinoase sunt dispuse orizontal iar cele transverse sunt mai mici. Corpul vertebral privit din profil, este mai înalt în partea sa anterioară, ceea ce explică curbura lordotică (fiziologică) normală a acestei regiuni.

În segmentul dorsolombar mișcările sunt realizate astfel:

flexia – mușchiul drept abdominal,

extensia – mușchii iliocostal, lungul spinal, interspinalii, intertransverșii,

înclinarea laterală (stânga-dreapta) – mușchii pătratul lombelor, psoasul, intertransversalii,

rotația (stânga-dreapta) – mușchii marele și micul oblic abdominal, intercostalii ajutați de sistemul muscular spinotransvers ai șanțurilor vertebrale.

[https://efs.ucv.ro/pdf/studenti/cursuri_licenta/carte_anatomie_LP.pdf]

I.9.2 Gradul de mobilitate al coloanei dorsolombare

Flexia măsoară 80 –90° din care 50° din segmentul dorsal și 40° din segmentul lombar. Se apreciază măsurând distanta “deget – sol”.

Extensia este mult mai limitată, 20 –30° și este imposibil de a o aprecia obiectiv. Eventual se poate încerca măsurarea cu un goniometru special.

Lateralitatea (stânga – dreapta) se apreciază a fi de 20 – 25° și poate fi măsurată astfel: pacientul este în ortostatism, se ia ca punct de reper un punct de pe fața laterală a coapsei pe care îl atinge vârful degetului medius, apoi mâna alunecă pe lângă coapsă în jos odată cu înclinarea laterală a corpului și se punctează din nou. Apoi se măsoară distanța în centimetri dintre cele două puncte.

Rotația (stânga – dreapta) măsoară 30 – 45° pe fiecare parte și se apreciază prin unghiul format între linia umerilor și linia bicretă a pelvisului.

CAPITOULU II

Organizarea cercetării

Il.1 Data, locul și subiectul cercetării

Subiectul nostru a fost cercetat pe o durată de 3 luni acesta fiind supus mai multor teste și metode de recuperare. Evaluarea inițială a avut loc pe data de 8 decembrie 2016 , iar evaluarea finală a fost finalizată pe data de 8 februarie 2016 în București.

Istoricul bolii:

Pacientul nostru este un tânăr student din București, de sexul masculin în vârstă de 22 de ani, iar acum aproximativ 4 ani a resimțit prima dată o ușoară durere în zona dorso-lombară a spatelui. Pacientul susține că nu a avut parte de lovituri majore în zona lombara a spatelui, dar prin prisma faptului că locul său de muncă la vremea aceea îl obliga să aibe o postură vicioasă a coloanei vertebrale, a dus treptat la crearea unor dureri lombare din ce în ce mai puternice.

În urma unui consult RMN, acesta a fost diagnosticat cu spondiloză dorsolombară. La sfatul medicului, acesta a avut o perioadă de repaus de aproximativ 2 luni de zile (concediu medical), timp în care pacientul a urmat o serie de ședințe de masaj și fizioterapie. În urma acestui repaus și a ședințelor de masaj și fizioterapie, durerea a încetat pentru o perioadă de aproximativ 2 ani și 9 luni de zile. În urma unei încercări de a ridica un obiect de mobilier mai voluminos , acesta a resimțit dureri puternice în zona spatelui, iar în urma unor teste a reies faptul că spondiloza dorsolombară a revenit.

În urma testelor efectuate pacientul a început un program kinetic de recuperare al spondilozei dorso-lombare.

Il.2 Materiale

Materialele de lucru au fost improvizate cu obiectele pe care le deținea pacientul acasă: masa de masaj, scaune , saltea , perne .

II.3 Planul cercetări

Planul cercetării este eșalonat pe 3 luni de zile, iar zilele în care se vor executa exercițiile vor fi: luni, marți, vineri, sâmbătă. Aceste exerciții vor fi executate de către pacient asistat de către kinetoterapeut, și nu vor dura mai dura mai mult de 1 oră și 30 de minute maxim 2 ore.

Exercițiile vor urmării următoare obiective:

Reducerea intensității durerii;

Diminuarea până la dispariție a contracturilor musculare;

Redobândirea mobilității coloanei vertebrale, cel puțin până la valorile funcționale;

Reechilibrarea tonusului muscular și refacerea echilibrului fiziologic dintre forța de contracție a flexorilor și a extensorilor;

Dozarea exercițiilor:

La evaluarea inițială, dozarea cuprinde 2 serii a câte 15 repetări cu pauză între exerciții de 30 secunde.

La evaluarea finală, dozarea cuprinde 4 serii a câte 15 repetări cu pauză între exerciții de 10 secunde.

La exercițiile care se fac cu ajutorul cronometrului, durata se dublează sau triplează, în funcție de progresul pacientului.

Il.4 Metode și tehnici de cercetare

Metoda bibliografică

Metoda bibliografică este una dintre cele mai importante metode. Kinetoterapeutul are un rol foarte important de a strânge toate informațiile de care are nevoie pentru a duce la bun sfârșit activitatea cu pacientul. Acesta trebuie să se informeze din mai multe surse și să colecteze exerciții și sfaturi pentru o recuperare cât mai ușoară.

Metoda observației

Cu o bună observație asupra greșelilor dar și parților pe care pacientul le executa corect putem realiza un program de recuperare fără greșeală. În timpul în care ne uitam la execuția exercițiilor putem observa dacă pacientul execută corect sau nu , iar noi îi putem da sfaturi utile. Un kinetoterapeut trebuie să fie foarte atent dacă pacientului îi place să coopereze cu el sau nu și să își dea seama cum să procedeze pentru a avea o relație bună. Toate acestea se observă din gesturile pe care le face pacientul și prin dorința lui de a trece peste afecțiunea sa.

Metoda anchetei

Metoda anchetei o folosim cu scopul de a deține cât mai multe informații despre pacient. Într-o astfel de anchetă putem avea: nume și prenume, adresa, date clinice și paraclinice care să justifice investigația, observații legate de pacient: greutate, vârsta, toleranțe. În urma datelor prelucrate putem aveam o evaluare mai bună și putem observa diferențele în urma unei anchete finale.

Metodă statistică

Cunoașterea statistică a evoluției sau a stagnării recuperării pacientului reprezintă cel mai mare feedback pentru kinetoterapeut. Prin aceasta metodă, kinetoterapeutul poate evalua statisticile și poate face o diferență dintre evaluarea inițială și evaluarea finală.

Metoda de evaluare

Cu ajutorul acestei metode vom folosi câteva teste cu care pacientul va fi evaluat pentru a vedea la sfârșitul lor diferențele care s-au produs pe parcursul programului de recuperare. Această metodă evaluează capacitatea motorie a articulației, evalueare echilibrului, evaluarea durerii, etc.

Metoda experimentului

Experimentul este motoda de cercetare prin care se verifică o relație presupusă ( dată în ipoteză ) dintre două fenomene prin provocarea și controlul acestora de către experimentator .

Experiența este cunoașterea care rezultă din toate împrejurimile și trăirile nepremeditate , întâmplătoare , fără a fi urmărit un scop precis .

Experimentul reprezintă o stare activă a subiectului , implică o activitate metodică , orientată în scopul precis de verificare a unei ipoteze ( presupuneri ) . Adica necesită activitate intelectuală , complexă a omului de știință , a cercetătorului , care provoacă , organizează , interpretează și înțelege .

[file:///C:/Users/tavan/Downloads/METODE_SI_TEHNICI_DE_CERCETARE.pdf]

II.5. Planul de recuperare

Pacientul v-a efectua recuperarea în zilele de luni, marți, miercuri și vineri.

Ca și obiective generale, în tratamentul fizical-kinetic se urmărește:

Reducerea intensității durerii;

Diminuarea până la dispariție a contracturilor musculare;

Redobândirea mobilității coloanei vertebrale, cel puțin până la valorile funcționale;

Reechilibrarea tonusului muscular și refacerea echilibrului fiziologic dintre forța de contracție a flexorilor și a extensorilor;

La începutul fiecărei ședințe pacientul va executa următoarele posturari pentru relaxarea lombosciatici.

Posturare în decubit dorsal cu spatele lipit de sol, cu o pernă sub cap, picioarele sprijinite pe un scaun, astfel încât coapsa și gamba să formeze un unghi drept. Menținere 5-10 minute până la diminuarea durerii.

Posturare în decubit dorsal cu o pernă sub cap iar genunchii flectați cu un sul sub ei. Menținere 5-10 minute până la diminuarea durerii.

Posturare în decubit ventral cu o pernă sub abdomen.

Posturare în decubit ventral fără pernă sub abdomen.

Posturare în poziția „micul sfinx” Decubit ventral, sprijin pe antebrațe.

Posturare în poziția „marele sfinx” decubit ventral, sprijin pe palme.

Planul de recuperare se bazează pe un complex exercițiile din metoda WILLIAMS, urmând ca în timpul și la finalul recuperării pacientul să urmeze un set de reguli pentru a evita revenirea durerii la un stadiu de insuportabilitate. În primele săptămâni exercițiile vor fi executate într-un ritm lent la limita disconfortului, urmând ca în ultimele săptămâni ale programului să creștem ritul de execuție al exercițiilor.

Pacientul în decubit dorsal, pacientul trage vârfurile picioarelor simultan cu ridicarea capului de pe saltea, menține poziția timp de 3 secunde, apoi revine în poziția inițială lent. Dozare 15 rep/2 seri.

Pacientul în decubit dorsal, un picior este întins, iar celălalt picior este îndoit la 90 de grade din articulația genunchiului. Pacientul ridică piciorul până în dreptul genunchiului opus, execută flexia dorsală a piciorului, menține poziția timp de 3 secunde, apoi revine lent în poziția inițială. Dozare 15 rep/2 seri.

Pacientul în decubit dorsal, cu un picior întins, celălalt picior îndoit la 90 de grade din articulația genunchiului. Pacientul ridică piciorul întins până în dreptul pieptului, prinde cu brațele genunchiul, apoi trage spre piept piciorul, ridică fruntea către genunchi, menține poziția timp de 3 secunde și revine în poziția inițială. Exercițiul se execută pe ambele picioare. Dozare 15 rep/2 serii.

Pacientul în decubit dorsal, cu ambii genunchi la piept, îi prinde cu ajutorul brațelor, ridica fruntea, menține poziția timp de 3 secunde și revine în poziția inițială. Dozare 15 rep/2 seri.

Pacientul în decubit dorsal, cu picioarele îndoite la 90 de grade din articulația genunchiului, brațele pe coapse,” alunecă” cu palmele spre coapse până ajunge cu palmele pe genunchi, menține poziția timp de 3 secunde și revine lent. Dozare 15 rep/2 seri.

Pacientul în decubit dorsal, cu picioarele îndoite la 90 de grade din articulația genunchiului, pacientul împinge în palme și în tălpi ridicând bazinul de pe saltea, menține poziția timp de 3 secunde și revine lent în poziția inițială. Dozare 15 rep/2 seri.

Pacientul în decubit dorsal, cu un picior întins, și cu celălalt îndoit la 90 de grade din articulația genunchiului, brațele sun așezate sub zona lombară. Pacientul execută ridicări ale umerilor și a capului de pe saltea, menține poziția timp de 6 secunde și revine lent în poziția inițială. Dozare 15 rep/2 seri.

Pacientul în decubit dorsal, cu picioarele îndoite la 90 de grade din articulația genunchiului, genunchii sunt lipiți între ei, brațele sunt poziționate sub ceafă. Pacientul își va aplecate într-o parte genunchii, apoi în cealaltă parte, menținând poziția timp de 3 secunde pe o parte , apoi revenind lent în poziția inițială, apoi pe cealalta parte , cu revenire lentă în poziția inițială. Dozare 15 rep /2 seri.

Pacientul în culcat lateral, brațul de jos este îndoit sub cap, piciorul de jos este îndoit, cu tibia perpendiculară pe celălalt picior care este întins. Pacientul ridica piciorul întins în dreptul pieptului menține poziția timp de 2 secunde, apoi revine lent în poziția inițială. Exercițiul se va executa pe ambele părți. Dozare 15 repetări/2 seri.

Pacientul în culcat lateral, brațul de jos este îndoit sub cap, piciorul de jos este îndoit, cu tibia perpendiculară pe celălalt picior care este întins. Pacientul ridica piciorul întins lateral, menține poziția timp de 2 secunde, apoi revine lent în poziția inițială. Exercițiul se va executa pe ambele părți. Dozare 15 rep/2 seri.

Pacientul în culcat ventral, brațele întinese deasupra capului. Pacientul va ridica braț-picior opus simultan cu privirea, menține poziția timp de 3 secunde și revine în poziția inițială. Exercițiul se va executa pe ambele părți. Acest exercițiu se va executa și cu celelalte membre. Dozare 15 rep/2 seri.

Pacientul în culcat ventral, brațele întinse deasupra capului. Pacientul va ridica simultan brațele și picioarele, menține poziția timp de 3 secunde și revine în poziția inițială. Dozare 15 rep/2seri.

Pacientul în culcat ventral, palmele sub umeri. Pacientul va ridica trunchiul îndreptând coatele și ridicând privirea spre tavan, menține poziția timp de 3 secunde și revine în poziția inițială. Dozare 15 rep / 2 seri .

Pacientul se afla în sprijin pe palme și genunchi. Pacientul va executa ridicări de brațț, picior opus, alternativ, menținând poziția timp de 6 secunde și revenire lentă în poziția inițială. Dozare 15 rep/2seri.

Pacientul se afla în sprijin pe palme și genunchi. Pacientul vă cobora șezută pe călcâie, brațele rămân întinse înainte, va menține poziția timp de 3 secunde, apoi revine în poziția inițială. Dozare 15 rep/2seri.

Pacientul se afla în sprijin pe palme și genunchi. Pacientul duce bărbia în piept, inspiră, cifozează toată coloana vertebrală, menține poziția timp de 3 secunde, apoi ridică bărbia, expiră, lordează toată coloana vertebrală, menține poziția timp de 3 secunde, inspiră timp de 3 secunde. Dozare 15 rep/2 seri.

Exercițiile prezentate anterior se vor executa în primele săptămâni ale recuperării , cu o dozare de 15 rep / 2 seri , cu pauze intre seri de 30 secunde ; urmând ca dozarea să crească în ultimele saptăpmâni de recuperare ; cu o dozare de 20 rep / 4 seri , cu pauze intre seri de 15 secunde .

Capitolul III

ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

III.1.Prezentarea rezultatelor

În urma studiului am realizat un set de grafice cu privire la procesul de recuperare al pacientului.

Fișa de examen inițial-final

Nume și prenume: I.G. , Vârstă: 22 ani, Sexul: masculin, Ocupația: student, Diagnostic: Spondiloză DL

În tabelul următor sunt reprezentate datele examenului inițial și cel final :

III.2. Interpretarea grafică a rezultatelor

Evaluarea finală a pacientului cu Spondiloză DL arată o ameliorare semnificativă a : durerii nocturne , spontane , la mobilizare si a funcționalității precum și o clară îmbunatățire a gradului de mobilitate a coloanei vertebrale.

Examen inițial :

Examen final reprezentare grafică :

Concluzii și recomandări

În urma programului de recuperare pacientul a înregistrat o recuperare majoră a durerii nocturne , spontane , la mobilizare si a funcționalității precum și o clară îmbunatățire a gradului de mobilitate a coloanei vertebrale.

Pacientul va continua să executa exercițiile și după terminarea programului de recuperare.

Pacientul va urma următorul set de reguli:

Ridicarea sau purtarea sarcinilor grele trebuie să se facă mecanizat.

Când se ridică greutăți, trebuie să se îndoaie genunchii și să se depărteze puțin picioarele

Atunci când ridicarea greutăților este combinată cu împingerea acestora este necesar să se plaseze un picior înainte, în direcția executării mișcării.

Se va evita pe cât posibil răsucirea trunchiului atunci când se manipulează greutăți mari.

Greutatea se poartă corect cât mai aproape de corp, echilibrat cu ambele mâini.

Greutatea se ridică de jos menținând extensia coloanei lombare.

BIBLIOGRAFIE

Silviu Gabriel Cioroiu – KINETOTERAPIE de la TEORIE la PRACTICĂ , Editura Universității Transilvania din Brașov , 2012

Silviu Gabriel Cioroiu – ESENȚIAL ÎN ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ , Editura Universității Transilvania din Brașov , 2006

Silviu Gabriel Cioroiu – HIDROKINETOTERAPIA DEFICIENȚELOR FIZICE , Editura Universității Transilvania din Brașov , 2012

Tudor Sbenghe-Kinetologie Profilactică Terapeutică și de Recuperare , Editura Medicală , București , 1987

BIBLIOGRAFIE ÎN FORMAT ELECTRONIC

https://www.radubuculea.ro/spondiloza-dorsala-generalitati-si-tratament-kinetic/ http://www.sfatulmedicului.ro/Afectiunile-coloanei-vertebrale/spondiloza_10532

https://sistemul-osos.weebly.com/coloana-vertebral259.html

http://scoaladoctoralaunefs.ro/wp-content/uploads/2019/04/rezumat-teza.pdf

https://www.slideshare.net/65carmenga/kinetologie-medicalamarianacordun

https://ro.wikipedia.org/wiki/Scolioz%C4%83

http://www.medicinascolara.ro/download/revista/vol3_nr2_2016/3%20Scoliozele%20copilului%20si%20adolescentului.pdf

https://clinicaonelife.ro/scolioza/

http://www.medtorrents.com/download2/carte-kinetoterapie.pdf

(http://www.lectiadeortopedie.ro/coloana-vertebrala/spondiloza/)

(https://centrokinetic.ro/fiziokinetoterapia-explicata/totul-despre-recuperare/spondiloza-cauze-tratament/#Ce_este_spondiloza)

Cărți in format pdf.

file:///C:/Users/tavan/Downloads/CURS_DE_ELECTROTERAPIE.pdf

https://www.hilarispublisher.com/open-access/posterior-osteophyte-evolution-and-its-impact-in-cervical-spondylosis-a-literature-review-2165-7939.S2-007.pdf

https://efs.ucv.ro/pdf/studenti/cursuri_licenta/carte_anatomie_LP.pdf

https://efs.ucv.ro/pdf/studenti/cursuri_licenta/carte_anatomie_LP.pdf

file:///C:/Users/tavan/Downloads/METODE_SI_TEHNICI_DE_CERCETARE.pdf

file:///C:/Users/tavan/OneDrive/Desktop/LICENTA/33078008-Tudor-Sbenghe-Kinetologie-Profilactica-Terapeutica-Si-de-re.pdf

file:///C:/Users/tavan/OneDrive/Desktop/LICENTA/Victor_papilian_anatomia_omului_vol_1_pd.pdf

file:///C:/Users/tavan/Downloads/Vasile%20Marcu%20%20Kinetoterapie-Oradea-2006.pdf

https://bit.ly/2poSGVx?fbclid=lwAR0f-GrVvHGi93twMkVBYoMui2GNou50qrvcZXXUkZUvzW03ShZ5jwLau1Y

ANEXE

Am anexat aici următoarele :

1. Adeverința medicală în urma consultului pacientului de către un medic specialist.

2. RMN-urile coloanei lombare a pacientului

3. Acordul scris al pacientului cu privire la folosirea datelor sale personale, pentru a-mi servii la scrierea lucrării mele de licență.

4. Raportul anti-plagiat.