Kinetoterapia ȋn angina pectorală la pacienții de peste 50 de ani [303740]

Universitatea Ovidius Constanța

Facultatea de Educație Fizică și Sport

Specializarea: Kinetoterapie și Motricitate Specială

Lucrare de licență

Tema lucrării:

Kinetoterapia ȋn angina pectorală la pacienții de peste 50 de ani

Profesor coordonator: Docu Daniel

Student: [anonimizat] 3.4. KMS

CUPRINS:

1. Introducere -aspecte generale ale anginei pectorale

2. Partea I – Fundamente teoretice și metodologice

Capitolul 1. Aspecte motivaționale ale alegerii temei

1.1. Motivația alegerii temei

1.2. Date din literatura de specialitate referitoare la temă pe plan național și internațional

1.3. Scopul lucrării

1.4. Sarcinile lucrării

1.5. Ipoteza lucrării

Capitolul 2. Anatomia, fiziologia și biomecanica inimii

2.1. Anatomia inimii

2.1.1. Generalități

2.1.2. Sistemul de conducție

2.1.3. Sistemul circulator

2.2. Fiziologia inimii

2.2.1. Generalități

2.3. Biomecanica inimii

Capitolul 3. Aspecte teoretice evidențiate ȋn literatura de specialitate ȋn angina pectorală

3.1. Patologie

3.2. Simptomatologie

3.3. Evoluție.Prognostic

3.Partea a-II-a – CONTRIBUȚII PERSONALE

Capitolul 4. Design-ul experimental

4.1. Material și metode

4.1.1. Locul, durata și condițiile de desfășurare ale experimentului

4.1.2. Subiectul cercetării

4.1.3. Metodele cercetării

4.1.4. Testele aplicate pentru validarea cercetării

4.1.5. Program de recuperare

4.1.6. Rezultatele cercetării

4.1.7. Analiza și interpretarea datelor

4.1.8. Concluzii

Bibliografie

Anexe

1. Introducere – aspecte generale ale anginei pectorale

Ce este angina pectorală?

Angina pectorală reprezintă durerea toracică ce apare când o parte din mușchiul cordului nu primește suficient oxigen.
Acest lucru se întâmplă când există îngustări ale vaselor care hrănesc inima și care se numesc artere coronare.

Cauza cea mai des întalnită a [anonimizat] (grăsimi) care se organizează în "plăci de aterom". [anonimizat].

Locația durerii de angina pectorală

Durerea din angina pectorală este o durere difuză ce nu are o [anonimizat]. Senzația are repercusiuni pe o [anonimizat] o parte și de alta a acestuia.
Unii pacienți prezintă durere doar în partea stângă a toracelui și mai puțini pot avea durere în partea dreaptă a toracelui.
[anonimizat], în brațe (în ambele brațe sau doar în brațul stâng), [anonimizat].
[anonimizat] – [anonimizat], antebrațe, [anonimizat], fără durere toracică.

Când apare durerea

Durerea din angina pectorală apare în timpul efortului fizic și obligă la întreruperea efortului.
Inițial, apare la eforturi mai mari: [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat]: [anonimizat], efortul de îmbrăcare. Există și alte situații care sunt interpretate de către inimă ca eforturi. De exemplu: situațiile conflictuale, stresante (emoții, coșmar, frică), expunerea la frig, mesele copioase.

Apariția la efort este una dintre trăsăturile cele mai specifice pentru angina pectorală.

Cu ce se asociază durerea

Durerea din angina pectorală se poate asociază cu transpirații abundente, senzație a lipsei de aer, palpitații.

Caracteristicile durerii sunt diagnosticate întotdeauna de către medicul care examinează pacientul.

Cu cât există mai mulți factori de risc pentru boala cardiovasculară și cu cât sunt adunate mai multe dintre caracteristicile specifice anginei pectorale, cu atât mai probabil este ca durerea toracică pe care pacientul o simte să fie una de natură ischemică.

Tratament

De obicei, durerea toracică din angina pectorală obișnuită dispare la încetarea efortului fizic.

Repausul – în picioare sau șezând – calmează durerea și o face să dispară într-un minut până la 5 minute.
Administrarea de nitroglicerină tablete sau spray sublingual calmează durerea anginoasă în

1 – 5 minute.
Forme de angină pectorală:

a.Angina pectorală stabilă de efort.

b.Angina pectorală instabilă:

-de novo – durere anginoasă mai recentă decât de o lună;

-agravată – ȋn ultimile săptamâni o angină stabilă a devenit mai frecventă sau durerile sunt mai intense sau de durată mai lungă, care nu mai răspund tipic la nitroglicerină;

-spontană – inițial ca o angină de efort, iar ȋn ultima perioadă apare și ȋn repaus.

c.Angina Prinzmetal.

d.Angina atipică.

e.Angina interioară.

f.Angina pectorală cu coronare normale.

g.Durere toracică neanginoasă.

2. PARTEA I -Fundamente teoretice și metodologice

Capitolul 1. Aspecte motivaționale ale alegerii temei

1.1. Motivația alegerii temei

Motivul pentru care am ales această temă pentru lucrarea de licență se datorează faptului că bolile cardiovasculare (ȋn cazul ales angina pectorală) reprezintă principala cauză de deces atât ȋn Europa cât și ȋn țara noastră și nu ȋn ultimul rând acesta fiind cazul a unui membru al familiei mele.

1.2. Date din literatura de specialitate referitoare la tema (angina pectorala) pe plan național și internațional

Încă din antichitate se face diferențierea dintre durerile toracice și cele cardiace.

Angorul pectoral a fost însă izolată și denumită de HEBERDEN la 21 iulie 1768 într-o

Comunicare la Royal College of Medicine, Londra.

Definiția angorul pectoral dată de HERBEDEN în 1768: ’’ … este o tulburare funcțională

manifestându-se printr-o durere obisnuită retrosternală constrictivă și angoasantă, provocată cel

mai adesea de mers rapid si calmată prin oprire sau nitroglicerina’’.

Natura coronariana a bolii a fost stabilită de JENNER (1788) și de PERRY (1799) în

Anglia, de KREYSNG (1815) în Germania, de GALLAVARDIN (1933) și de LENEGRE (1959) în Franța.

În România au studiat boala mai ales în deceniile 4-6, doctorii: Hatieganu, Iliescu, B.

Theodorescu, A. Moga.

1.3. Scopul lucrării

Scopul lucrării este de a evidenția metodele terapeutice cât mai practice ale kinetoterapiei ȋn tratarea anginei pectorale ce constă ȋn menținerea și creșterea capacității de efort prin antrenament fizic, făcându-se exerciții pe bicicletă, stepper, exerciții de reeducare respiratorie, de relaxare generală, exerciții active și active cu rezitență și masaj terapeutic.

Obiective: Reducerea cât mai mare din diferența procentuală dintre Deficitul Aerobic

Miocardic (DAM) și Deficitul Aerobic Funcțional (DAF), în sensul ideal al suprapunerii acestora, prin reducerea DAF până la valoarea DAM. În cazul bolnavilor cu DAM sever, nu se urmăreste decât menținerea capacității de efort existente.

Mijloacele kinetoterapiei sunt:

-adaptatea antrenamentului fizic la nivelul capacității funcționale a pacienților;

-gimnastica igienică zilnică (aceasta constă din complexe de exerciții fizice sub forma mișcărilor de trunchi și membre, de intensitate mică și medie, a exercițiilor de respirație și tonifiere a abdomenului- exercițiile se pot executa din decubit, șezând sau stand, ritmul lor va fi lent și coordonat cu respirația);

-antrenament de rezistență;

-activități de agreement.

Exercițiile de ȋncordare nu sunt recomandate precum și cele care determină un lucru muscular static cu blocarea toracelui.

1.4. Sarcinile lucrării

Sarcina acestei lucrări constă ȋn ȋmbunătățirea calității vieții pacienților diagnosticați cu angină pectorală, de asemenea se urmărește tonifierea grupelor musculare pentru prevenirea sau ameliorarea atrofiei musculare, dar și reeducarea respiratorie.

În angina pectorală se vor urmări factorii de risc care stau la baza acestei boli, de asemenea se va pune accentul pe ȋndepărtarea lor pentru a elimina agravarea bolii sau conducerea ei spre instabilitate.

1.5. Ipoteza lucrării

În cadrul studiilor efectuate a lucrărilor de specialitate ce urmăresc angina pectorală, s-a constatat că un program kinetoterapeutic

Capitolul 2. Anatomia, fiziologia si biomecanica inimii

2.1. Anatomia inimii

2.1.1. Generalitati

Inima este un organ situată între plămâni în mijlocul pieptului, în spatele și ușor spre stânga sternului. O membrană numita: pericard înconjoară inima ca un sac. Acesta prezintă două staturi: cel exterior înconjoară rădăcinile vaselor de sânge majore ale inimii și este atașat de ligamente la coloana vertebrală, diafragma, și în alte părți ale corpului, iar cel interior este atașat la mușchiul cardiac. Un strat de lichid separă cele două straturi de membrană, lăsând mișcarea inimii să bată în ritmul său.

Inima are 4 camere: camerele superioare sunt numite atrii și camerele inferioare, numite ventricule.

Un perete de mușchi numit sept separă atriile și ventriculele. Ventriculul stâng este cel mai mare și cel mai puternic din camera inimii. Pereții ventriculului stâng au o grosime aproximativ de jumătate de inch, dar au suficientă forță pentru a ȋmpinge sângele prin valva aortică și ȋn corp.

Patru valve reglementează fluxul de sânge prin inimă astfel:

a.Valva tricuspidă- reglează fluxul de sânge ȋntre atriul drept și ventriculul drept.

b. Supapa pulmonară- controlează fluxul de sânge din ventriculul drept ȋn arterele pulmonare, care transportă sânge la plămâni pentru a ridica oxigenul.

c. Valva mitrală- transmite sănge bogat ȋn oxygen, de la plămani trece din atriul stâng în ventriculul stâng.

d. Valva aortică- deschide calea pentru sânge bogat ȋn oxigen pentru a trece de la ventriculul stâng ȋn aortă, cea mai mare arteră a corpului.

Inima este alcătuită din trei tunici : endocardul, miocardul și pericardul.

Endocardul sau tunica internă căptușește interiorul inimii, iar pliurile sale formează aparatele valvulare.

Miocardul sau mușchiul cardiac este tunica mijlocie, fiind alcătuit din miocardul propriu-zis sau miocardul contractil și din țesutul specific sau excitoconductor.Miocardul contractil are o grosime diferită în cei doi ventriculi.Astfel, ventriculul stâng, cu rolul de a propulsa sângele în tot organismul, are un perete mult mai gros decât cel drept, care împinge sângele numai spre cei doi plamani.

Atriile au un perete mult mai subțire decât al ventriculilor.

Pericardul este tunica externă a inimii – o seroasă care cuprinde, ca și pleura, două foi : una viscerală, care acoperă miocardul, și alta parietală, care vine în contact cu organele de vecinătate. Între cele două foi se află cavitatea pericardiacă.

2.1.2. Sistemul de conducție:

Impulsurile electrice ale mușchiului cardiac (miocardul) fac inima să bată (contractandu-se). Acest semnal electric pornește de la nodulul sinoatrial (SA) ce este situat în partea superioară a atriului drept. Nodulul SA este uneori numit simulatorul cardiac (pacemaker) natural al inimii. Când un impuls electric este eliberat de către acest pacemaker, atriile se contractă. Semnalul, trece apoi prin nodulii atrioventriculari (AV). Nodulii AV verifică semnalul și îl trimite prin fibrele musculare ale ventriculelor, cauzându-le contracții. Deși nodul SA trimite impulsuri electrice la o anumită rată, ritmul cardiac se poate schimba în continuare în funcție de cerințele fizice, de stres sau de factori hormonali.

2.1.3. Sistemul circulator:

Sistemul circulator și inima formează sistemul cardiovascular. Inima funcționează ca o pompă care trimite sângele la organe, țesuturi și celule ale corpului. Sângele furnizeaza oxigen și substanțe nutritive pentru fiecare celulă și elimină dioxidul de carbon și deșeurile produse realizate de aceste celule. Sângele circulă de la inimă spre restul corpului printr-o rețea complex de artere. Sângele revine la inimă prin venule și vene.

Sistemul cu sens unic, duce sângele către toate părțile corpului. Acest proces de curs sanguin se numește circulație.

În circulația pulmonară rolurile sunt comutate. Este artera pulmonară care aduce sânge sărac în oxigen și plămâni, și vena pulmonară care aduce sânge bogat în oxigen înapoi către inimă.

În diagramă, vasele care transportă sânge bogat în oxigen sunt colorate în roșu, iar vasele care transportă sânge sărac în oxigen sunt colorate cu albastru.

Douăzeci de artere majore fac o cale prin țesuturi, în cazul în care se ramifică în vase mai mici,acestea se numesc arteriole. Arteriolele se extind mai departe în capilare, adevăratii furnizori de oxigen și nutrienti ai celulelor. Majoritatea capilarelor sunt mai subțiri decât un fir de păr. De fapt, mulți sunt atât de mici,încat, numai o singură celulă de sânge se poate deplasa prin ele la un moment dat. Odată ce capilarele livrează oxigen și substanțe nutritive și recepționează dioxid de carbon și alte deșeuri, acestea transmit sângele înapoi prin vase mai mari numite venule. Venulele, în cele din urmă, se alătură pentru formarea venelor, care livrează sângele înapoi în inimă pentru a îmbunătăți oxigenul.

Mica circulație- Circulația începe din ventriculul drept și se termină în atriul stâng. Sângele venos din ventriculul drept părăsește inima prin trunchiul arterei pulmonare, se revarsă în rețeaua capilară din peretele alveolelor pulmonare, de unde se întoarce prin venele pulmonare în atriul stâng. Sângele din mica circulație, în traiectoria lui prin capilarele pulmonare, elimină bioxidul de carbon pe care îl aduce de la nivelul țesuturilor și se încarcă cu oxigen.

Marea circulație – Circulația începe în ventriculul stâng, prin artera aortă care transportă sângele cu oxigen și substanțe nutritive spre țesuturi și viscere. De la nivelul acestora, sângele încarcat cu dioxid de carbon este preluat de cele două vene cave care-l duc în atriul drept.

Artera aortă pleacă din ventriculul stâng. Traiectul ei se subîmparte în trei porțiuni și anume: aorta ascendentă, arcul aortic și aorta descendentă.

Aorta ascendentă este atașată inelului aortic de inserție a sigmoidelor, face parte din aparatul vallar și prezintă modificări adaptative față de tulburările hemodinamice generate de un defect al supapei vallare. Afecțiunile intrinseci ale aortei pot modifica funcția vallei.
Aorta ascendentă prezintă un diametru între 3-3,5 cm, (peste 4,3 cm se consideră dilatare anormală). Este formată din țesut conjunctiv și elastic.

2.2. Fiziologia inimii

2.2.1. Generalități

Aparatul cardiovascular asigură circulația sângelui în organism ,acesta se efectuează printr-un sistem închis de tuburi(vase). Forta de exercitare a sângelui o realizează inima care are rolul de pompă executand o succesiune de contracții și relaxări, un ciclu (1 contractie+1 relaxare) numindu-se revoluție cardiacă. Contracția ventriculelor este sincronizată, iar cantitățile sunt aproximativ egale fiind propulsate în ambele circulații (mare și mică).

Proprietatile functionale ale inimii sint:

1- Automatismul

2- Excitabilitatea

3- Conductibilitatea

4- Contractilitatea

1.Automatismul: Este proprietatea inimii de a se autoexcita. Inima scoasa din corp continua sa se contracte daca i se asigura irigarea ei cu lichid nutritiv corespunzator. Activitatea inimii se datoreaza existentei tesutului nodal care se afla grupat in trei centrii de automatism (2 noduli si o retea), care actioneaza intr-o ordine ierarhica astfel:

a.Nodul sino-atrial- generează stimuli cu o frecvență de 75/min. Acesta reprezentând ritmul sinusal si fiind ritmul fiziologic.

b.Nodul atrio-ventricular- generează stimuli cu o frecvență de 40/min. Atunci când nodul sino-atrial nu mai emite, ritmul inimii este preluat de nodul atrio-ventricular și ritmul rezultat este de o frecvență mai mică, numit ritm nodal.

c.Fascicolul Hiss și rețeaua Purkinje: determină prin automatismul lor un ritm mai redus de 25/min numit ritm idioventricular, care se regaseste în cazul suprimării automatismului din moduli atriali.

2.Excitabilitatea :  Este proprietatea inimii de a răspunde la un stimul prin creerea unui potențial de acțiune propagat.Inima are o proprietate importantă: ea nu este excitabilă în timpul contracției,ci numai când este relaxată (in diastola). Astfel se creează contracții și relaxări ale inimii și nu se instalează niciodată starea de tetanos. La stimuli subliminari inima nu oferă raspuns, ci numai acolo unde valoarea este peste prag.

3.Conductabilitatea :  Este proprietatea inimii de a conduce stimulii în tot miocardul.Viteza prin care mușchiul inimii este condus va fi mai mică, iar conducerea prin fascicolul Hiss și rețeaua Purkinje va fi cu viteză mai mare.La nivelul nodului atrio-ventricular conducerea stimulilor îndură o mică întarziere, astfel se realizează un mic asincronism între contracția atriilor și a ventriculilor,foarte important pentru functia de pompă a inimii.

4.Contractilitatea : Este proprietatea inimii de a-și scurta fibrele si aceasta se datorează structurii sale (fibră musculară striată de tip cardiac). Forța de contracție este egală cu grosimea miocardului,astfel atriile prezintă o forță mai mică pe când ventriculele o forță mai mare,în mod deosebit ventricolul stâng. În timpul contractiilor în cavități, presiunea se mărește, aceasta fiind indespensabilă propulsiei coloanei de sânge precum și în mecanismul de închidere-deschidere a valvulelor. Forța de contracție în sistolă este mai mare cu cât alungirea fibrelor și umplerea cavităților în diastolă este mai mare.

2.3. Biomecanica inimii

Inima este un organ muscular esențial pentru viața umană, face parte din sistemul cardiovascular împreună cu vasele sanguine și sângele. Funcția principală a acestui sistem este transportul de sânge pentru a hrăni restul organismului și excreția anumitor componente. Funcția principală a inimii este pomparea sângelui în toate vasele, această funcție fiind considerată mecanică.

Anatomia inimii: are in componenta 4 cavități principale: atriile: dreaptă și stângă și ventriculii: dreapta și stânga.

Atria pompează sângele în ventriculi printr-o mișcare numită sistol atrial și sistolul ventricular, se caracterizează prin pomparea sângelui din ventriculi către artere. Între atriu și ventriculi se găsesc valvele atrioventriculare (tricuspid și mitral). Valvele semilunare se găsesc între ventricule și arterele lor respective. În cele din urmă, există tendințele chordae care sunt conectate la supapele atrioventriculare și la mușchii papilari.

Hemodinamica ventriculară: peretele ventriculului este de obicei gros, deși grosimea acestuia se modifică în funcție de locația ventriculilor și are o arhitectură complexă a fibrelor musculare formate din miococi scurți. Tensiunea arterială și debitul de volum sunt parametrii mecanici cei mai de bază ai inimii, în special în ventricule, astfel încât presiunea ventriculară este cea mai importantă condiție limită. Se poate spune că umplerea ventriculară inițială după deschiderea valvei mitrale este rapidă deoarece mușchiul relaxant al miocardului determină ventriculii să producă o aspirație diastolică, care suge sângele din atriu. Umplerea ventriculară ulterioară este cauzată de sistolul atrial.

Proprietățile contracției musculare: Mușchiul cardiac nu poate fi stimulat pentru a produce contracții tetanice susținute datorită perioadei refractare absolute a membranei celulelor miocitare. Mijlocul cardiac prezintă, de asemenea, o proprietate mecanică similară perioadei refractare relativă a excitației. După o singură contracție izometrică, este necesar un timp de recuperare înainte ca o altă contracție de amplitudine egală să poată fi activată. Constanța de timp pentru aceasta restituie mecanica a mușchilor cardiaci este de aproximativ 1 secundă.

Capitolul 3. Aspecte teoretice evidențiate ȋn literatura de specialitate ȋn angina pectorală

3.1Patologie:

Etiopatologie

În 90-95 % din diagnosticul de angină, cauza o constituie cel mai adesea ateroscleroza coronariană. Placa de aterom se poate găsi pe unul sau mai multe trunchiuri coronariene proximale,aproape sau la o distanță mai mică de originea lor și se întinde pe o lungime de 2-3 cm.

Ateroscleroza coronariană se manifestă sub forma de stenozari, zone de necroză și fibroză miocardică difuză.

Valvulopatiile aortice, anemia, tahicardiile paroxistice, hipertiroidismul redau cauze mult mai rare.

Fiziopatologie

Angina pectorală este expresia unei insuficiențe coronariene acute,datorită dezechilibrului

neașteptat apărut la efort între nevoile miocardului(mai ales în oxigen) și posibilitățile arterelor coronare. În mod normal,circulația coronariană se adaptează nevoilor miocardului putând crește la efort de 8- 10 ori.

Angina pectorală apare pe fondul unei lipse coronariene cornice datorită coronarelor stenozate.

Clauze declanșatoare: efort,emoții,frig- toate acestea reprezentând necesități suplimentare de oxigen.

Astfel apare o ischemie miocardică acută, o insuficiență coronariană acută,prin acumularea

unor produse de catabolism(acid lactic,piruvic) care favorizează terminațiile nervoase locale și provoacă impulsul dureros (criza de angină).

3.2 Simptomatologie

Semne subiective

Durerea este simptomul care domină tabloul clinic al bolii cardiovasculare.

Principalele caracteristici ale durerii anginoase sunt:

-caracterul durerii este continuu,se resimte ca o gheară,arsură sau sufocare sau poate doar ca o discretă apăsare. La unii bolnavi se exteriorizeză numai sub forma unui disconfort toracic.

-locul durerii este în regiunea retrosternală mijlocie și inferioară și regiunea precordială

în 70- 75 % din cazuri. În 25-30% din cazuri locul se află în regiunea parasternală stângă și

dreaptă, retromanumbriană și sub claviculara stângă.

-iradierea durerii poate fi în: umăr, braț, antebraț, articulația radiocarpiană sau de-a lungul

marginii interne a mâinii până la ultimele două degete ale membrului superior de partea stângă, mai rar în partea dreaptă sau bilateral.

Destul de des iradierea cuprinde baza gâtului,mandibula sau ambele maxilare,bolta palatină, limba,arcadele dentare,ceafa,regiunea omoplaților,regiunea epigastrică.

În unele cazuri durerea nu iradiază.

-intensitatea durerii anginoase poate avea aspecte discrete de discomfort retrosternal sau precordial sau aspectul unei dureri atroce.

Durerea toracică se instalează brusc menținându-și intensitatea pe toată durata accesului. Modificarea intensității durerii pe parcursul evoluției bolii implică agravarea leziunilor coronariene.

-durata crizei de angină este cel mai des de 1-3 minute,mai rar de 10-15 minute.

-frecvența acceselor anginoase este diferită de la un bolnav la altul.

Manifestări asociate crizei de angină pectorală sunt:

-anxietatea –reprezintă sentimentul de teamă în timpul crizei.De aceea pacientul rămâne nemișcat și își oprește respirația de teama intensificării durerii și a unui sfârșit fatal.

-tulburări respiratorii- anamneza trebuie să precizeze dacă este vorba de dispnee sau de jenă toracică ori de ambele. Existența dispneei într-o criză anginoasă se datorează unei insuficiențe ventriculare stângi acute tranzitorii datorită procesului anoxic miocardic care explică și durerea anginoasă.

-sincopa.

-palpitațiile sunt datorate unor tulburării de ritm ca: tahicardia sinusală,aritmia extrasistolică, fibrilația atrială cu ritm ventricular rapid, flutter atrial, tahicardii paroxistice.Aceste tulburării de ritm pot preceda accesul anginos jucând un rol precipitant prin reducerea fluxului coronarian sau pot aparea concomitent cu durerea datorită aceluiași mecanism anoxic.

-transpirații

-culoarea tegumentară

-congestia tegumentelor

-lipsa de aer.

Examenul fizic-Semne obiective

Examenul fizic între accesele dureroase de angină pectorală nu furnizează semne clinice specifice acestei boli.

Aparatul cardiovascular nu prezintă modificări patologice decalabile la examenul clinic.Uneori se pot observa afecțiuni cardiovasculare sau extracardiace cu sau fără rol etiologic sau patogenetic în producerea anginei pectorale:

-modificări cardiace: sufluri sistolice apicale și la bază; tulburări de ritm ca extrasistole, fibrilație atrială, flutter atrial, tahicardie sinusală, semne de insuficiență ventriculară stângă, hipertrofie ventriculară dreaptă cu sau fără procese de insuficiență ventriculară dreaptă congestivă determinată de afecțiuni pulmonare cronice sau de leziuni vasculare pulmonare (cord pulmonar).

-modificări vasculare: artere sinuoase, rigide,hipertensiune arterială, semne de obstrucție

totală sau parțială a arterelor periferice, anevrism sau mezaortită luetică, coarctatia istmului aortic.

-modificări generale: examenul fizic general poate pune în evidență unele afecțiuni legate de etiopatogenetica anginei pectorale: tireotoxicoza, anemie severă,obezitate,diabet zaharat.

În timpul crizei, specific bolnavului este sa rămână imobilizat până la sfârșitul puseului, de teama intensificării durerii sau a morții.

În timpul crizei de anginoase se pot remarca: o creștere a mișcărilor ventriculare și a tensiuni arteriale,o aritmie extrasistolică sau altă tulburare de ritm sau semne de insuficiență ventriculară stângă evidente sau discrete.

Forme clinice de angină pectorală:

-angorul spontan adeseori în repaus sau nocturn cu crize tipice dar fără un factor declanșator se datorează unei crize tahicardice, hipertensiune unei intricări coronaro-digestive,stări pshiho-nevrotice sau anunță un infarct.

-angorul de decubit însoțește fenomenele insuficienței acute a ventricului stâng și apare

tot în condiții de creștere a muncii inimii(contact cu așternutul rece,tahicardii, hipertiroidism).

-angorul intricat cu modalități atipice de declanșare :iradiere,durată,aspect al durerii,se

datorează infecției unei alte afecțiuni dureroase viscerale(litiaza biliară,ulcer,hernie hiatală,spondiloză).

-se mai descrie angorul cu dureri atipice sau starea de rău anginoasă

–prima criză de angor corespunde frecvent unui infarct miocardic prin tromboză și trebuie tratată cu 7-10 zile repaus,analgetice, coronaro dilatatoare și anticoagulantă.

Accentuarea duratei și frecvenței angorului anunță,de obicei,un infarct miocardic.

Investigații paraclinice.

Probele de laborator pot veni în sprijinul medicului în stabilirea diagnosticului de angină

pectorală dar nu sunt specifice bolii.

Pe lângă analizele uzuale: hemoleucograma,glicemie,viteza de sedimentare a hematiilor,probe biochimice,probe de coagulare,sumar urină se fac teste legate

de metabolismul lipidic și glucidic. Astfel hipercolesterolemia, hiperlipemia, creșterea lipoproteinelor,a trigliceridelor,hiperglicemia a jeun și provocata și glicozuria pot veni în sprijinul diagnosticării unei ateroscleroze coronariene și chiar a anginei pectorale dar numai în prezența simptomatologiei dureroase caracteristice bolii.

Electrocardiograma -nu există modificări electrocardiografice patognomonice în angina

pectorală.

Pot apare totuși modificări pe electrocardiograma care vin în sprijinul diagnosticului

pozitiv. Astfel la 70% din bolnavi electrocardiograma arată leziuni ischemice subpericardice sau subendocardice care constau în apariția unei unde T negative în D1,aVL,V5,V6(ischemia de perete anterior,lateral sau anterolateral).Dacă unda T este negativă simetrică,ascuțită în D2 ,D3,si aVF ischemia intereseaza peretele inferior sau dia- fragmatic(postero-inferior).

Dacă semnele electrocardiografice lipsesc se poate apela la proba de efort unde pot apare

subdenivelări de ST de 3-4 mm sau T negativ ischemic sau T pozitiv ischemic.

O subdenivelare rapid ascendentă și scurtă a ST constituie un răspuns normal.O subdenivelare orizontală de peste 3mm sau o subdenivelare ascendentă cu panta lentă care durează peste 0,08 secunde de la punctul J la unda T are semnificație patologică.

Ecografia poate arata o zonă hipokinetică și modificări în grosimea pereților și diametrelor cavităților ventriculare dar nu sânt semne de certitudine pentru cardiopatia ischemică.

Angiografia coronariană decelează trunchiul sau trunchiurile stenozate și are valoare

diagnostică certă.

Scintigrafia nu este necesară și poate arăta zone de hipocaptare secundare ischemiei.

Examenul radiologic poate descoperi calcifieri coronariene sau ale butonului aortic.

Diagnosticul anginei pectorale

Diagnostic pozitiv: este unul exclusiv clinic.

Unele probe de laborator pot sprijini diagnosticul clinic în cazurile limite când acesta nu e

sigur.

Elementul clinic dominant este durerea sau disconfortul toracic cu toate caracteristicile

ei: sediul, iradierile, caracterul, durata. Bolnavul trebuie lăsat să-și descrie singur durerea iar interviul trebuie făcut astfel încât să nu i se sugereze raspunsul.Un alt element clinic este relația dintre apariția durerii și o suprasolicitare a inimii:efort fizic,emoția,frig.

În cazurile cand simptomatologia clinică nu este tipică și diagnosticul este la limită, se ia

în considerare dacă bolnavul are în atecedente un infarct miocardic sau un sindrom intermediary diagnosticat cert, o ereditate încărcată de afecțiuni coronariene sau când bolnavul suferă de hipertensiune arterială,diabet zaharat,fenomene aterosclerotice localizate la alte segmente arteriale sau este obez.

Diagnosticul diferențial

Se poate face cu:

-infarct miocardic :durere toracică prelungită eventual cu iradiere în axila sau brațul

stâng,teama de moarte, transpirații. Poate avea evoluție atipică:colaps,greață,etc.

-embolia pulmonară:dureri predominant în inspirație,tuse seacă,dispnee.

-pneumotorax spontan:dispnee brusc instalată la percutie, timpanism, murmur vezicular

diminuat, aspect radiografic tipic.

-ulcer gastric perforat : contractura abdominală,abdomen’’de lemn’’, la radiografia abdominală în ortostatism sau decubit lateral stâng se observă pneumoperitoneu în 70% din cazuri.

-pancreatita acută:durere abdominală sub formă de centură cu iradiere în spate.

-tulburări cardiace funcționale:de cele mai multe ori dureri delimitate net, incisive,de durată scurtă,deobicei localizate la apex survenind mai ales în repaus.

-tahiaritmii:presiune retrosternală, palpitații, eventual hipotensiune arterială și sincopa.

-pericardita:dureri precordiale exacerbate în inspirație, tahipnee,respirație superficială

uneori se aude frecătura pericardică.

-anevrism disecant:durerile cele mai intense cu iradiere în spate,membre inferioare și

ceafă.Apar tulburări în irigația sanguină a inimii,creierului, rinichilor,intestinelor si extremităților,ceea ce poate duce la hemipareza,insuficientă renală acută,infarct miocardic acut.

-anevrism aortic toracic: dureri toracice, tuse, dispnee prin compresia bronhiilor principale, disfagie.

-afecțiuni pleurale: revărsat pleural, pleurita, tumori pleurale maligne și benigne.

-dureri induse de esofag:arsuri intense.

3.3 Evoluție.Prognostic.

Evoluția anginei pectorale poate fi:

-staționară timp de mai mulți ani în care intensitatea ,durata,frecvența , sediul și iradierile,

condițiile de apariție a acceselor nu se modifică.

-progresiv agravantă :intensitatea, durata, frecvența crizelor dureroase se

agravează progresiv de la primull acces sau după un număr de ani de evoluție staționară .

-regresivă :accesele dureroase pot diminua în intensitate și durată sau pot dispare temporar sau difinitiv.

-ciclică : perioade de agravare pot alterna cu perioade de ameliorare .

Prognosticul anginei pectorale este nefavorabil în cazurile cu ereditate încărcată ,infarct

miocardic în antecedente , diabet zaharat , leziuni valvulare aortice , tulburări de ritm .

Deseori moartea subită poate surveni chiar la primul acces anginos . De asemenea

infarctul miocardic poate apărea în orice moment al evoluției anginei pectorale.

Tratamentul

Tratamentul profilactic :

-se combate fumatul, obezitatea, sedentarismul, hipercolesterolemia, diabetul zaharat,

hipertiroidismul.

-efortul nu se înlătură total ci va fi dozat;repaus dupa mesele principale.

Repaus la pat în crize frecvente,de durată, rezistente la nitroglicerina.Somnul este obligatoriu 8 ore noaptea si 1 ora după amiaza.

-regimul alimentar va fi echilibrat la normoponderali și hipocaloric la obezi.

Se vor evita mesele copioase și după fiecare masă bolnavul se va odihni 60-90 minute .Dieta va fi hipocolesteronemiantă și hipolipemiantă cu evitarea grăsimilor bogate în acizi grași saturați.

-se va combate aerocolia,aerogastria și constipația prin supozitoare cu glicerină, administrare cu ulei de parafină.

-se vor utiliza și tranchilizante (Fenobarbital o jumătate de tabletă X2, Diazepam 10 mg o

jumătate tabletă X2;Napoton 2-3 zile,Extraveral etc.) la nevoie.

Tratamentul curativ

Tratamentul crizei anginoase începe cu întreruperea efortului sau cauzei declanșatoare și

administrare de Nitroglicerină (1 comprimat de 0,0005g sau 2-3 picături de soluție)sublingual are acțiune de scurtă durată.

Dacă durerea nu cedează în 20-30 minute se suspectează un angor intricat sau un sindrom

coronarian sever.

Nitritul de amil (fiola inhalată)acționează mai rapid(10-15 secunde).

Prevenirea crizei se face prin evitarea circumstanțelor declanșatoare (efort, emoții, mese

copioase,tutun) și medicamente cu acțiune coronarodilatatoare și de favorizare a circulației coronariene:INTENSAIN(drajeuri de 75 mg;3-6/zi);

PERSANTIN (drajeuri de 25 mg;3-6/zi);nitrocompuși cu acțiune

prelungită :PENTALONG (2-6 tablete /zi);ISOSORBIDDINITRAT(comprimate de 10-14 mg/zi).

-substanțe betablocante adrenergice PROPRANOLOL-INDERAL(10-40mg/zi).

-medicamente cu acțiune coronaro-dilatatoare:MIOFILIN I.V.(fiole de 0,24;1-2

fiole/zi);DIPIRIDAMOL este și antiagregant plachetar și blocant al calciului(drajeuri de 0,015g 3×2 –3/zi sau 3×1 fiola/zi).

-AMIODARONA reduce travaliul cardiac fără a micșora fluxul coronarian.Se

administrează pe perioade limitate oral capsule de 200 mg 3×1/zi în prima săptămână apoi 1×2 capsule/zi.

-antagoniști ai calciului inhibă pătrunderea calciului în celula miocardică și reduc consumul de oxigen scăzând necesitățile sale în oxigen:VERAPAMIL(3X40-80 mg/zi sau 1 fiola de 5 mg intravenos lent);NIFEDIPIN (drajeuri de 10 mg,3×1 /zi după mese).

-unii autorii recomandă 1 tabletă de ASPIRINĂ/zi timp mai îndelungat.

3. PARTEA A II-A – CONTRIBUȚII PERSONALE

Capitolul 4. Design-ul experimental

4.1. Material și metode

4.1.1. Locul, durata și condițiile de desfășurare ale experimentului

Lucrarea reprezintă un studiu de caz efectuat pe un singur pacient, pe o perioadă de 3 luni (6 martie 2017- 12 mai 2017) la domiciliul pacientului și în mediul urban (Constanța).

4.1.2. Subiectul cercetării

Pacientul O. de sex feminin,în vârstă de 62 de ani, cu o greutate de 60 kg și o înălțime de 1,70 m, a fost diagnosticat cu angină pectorală stabilă de efort.

4.1.3. Metodele cercetării

4.1.4. Testele aplicate pentru validarea cercetării

Teste inițiale și teste finale pentru rezistența la efort fizic și mobilitate.

Testele inițiale s-au desfășurat de la prima ședință (6 martie 2017) pentru a cunoaște potențialul pacientului, aplicându-se apoi testele finale la ultima ședință de kinetoterapie (12 mai 2017) pentru a se constata evoluția acestuia.

4.2. Program de recuperare:

I. Pentru perioada: 6 martie-14 aprilie 2017 a câte 3 ședințe pe săptămână.

I. 1. Stând depărtat cu mâinile așezate pe șold:

T1,3,5,7- aplecări ale capului (bărbia în piept)

T2,4,6,8- îndoiri ale capului spate

I. 2. Stând depărtat cu mâinile așezate pe șold:

T1,2,3,4- îndoiri laterale a capului (pe umăr) în partea dreapta

T5,6,7,8- îndoiri laterale a capului (pe umăr) în partea stânga

-18-

I. 3. Stând depărtat cu mâinile așezate pe șold:

T1,3,5,7- răsuciri laterale ale capului în partea dreaptă

T2,4,6,8- răsuciri laterale ale capului în partea stângă

I. 4. Stând depărtat cu mâinile așezate pe șold:

T1,3,5,7- rotirea capului înainte

T2,4,6,8- rotirea capului înapoi

-19-

I. 5. Stând depărtat cu brațele pe lângă corp:

T1,3,5,7- ridicarea umerilor

T2,4,6,8- revenire la poziția inițială

I. 6. Stând depărtat cu brațele pe lânga corp:

T1,3,5,7- rotarea umerilor înainte

T2,4,6,8- rotarea umerilor înapoi

-20-

I. 7. Stând depărtat cu brațele întinse înainte:

T1,3,5,7- ducerea brațului drept lateral

T2,4,6,8- ducerea brațului stâng lateral

I. 8. Stând depărtat cu brațele întinse înainte:

T1,3,5,7- ducerea brațului drept în sus

T2,4,6,8- ducerea brațului stâng în sus

-21-

I. 9. Stând depărtat cu brațele întinse înainte:

T1,3,5,7- ducerea brațelor întinse în sus

T2,4,6,8- ducerea brațelor întinse în lateral

I. 10. Stând depărtat cu bastonul apucat de ambele capete:

T1,3,5,7- răsucirea bastonului în partea stânga

T2,4,6,8- răsucirea bastonului în partea dreaptă

-22-

I. 11.Stând depărtat cu bastonul apucat de ambele capete, brațele jos:

T1,3,5,7- ducerea brațelor întinse în sus

T2,4,6,8- revenire la pozițtia initial

I. 12. Stând depărtat cu bastonul ținut la spate și apucat de ambele capete:

T1,3,5,7- ridicări de brațe

T2,4,6,8- revenire la poziție inițială

-23-

I. 13. Stând depărtat cu bastonul apucat de ambele capete, brațele întinse înainte:

T1,3,5,7- balansarea brațelor spre stânga

T2,4,6,8- balansarea brațelor spre dreapta

I. 14. Stând depărtat cu bastonul apucat de ambele capete, ținut la spate:

T1,3,5,7- balansarea brațelor spre stânga

T2,4,6,8- balansarea brațelor spre dreapta

-24-

I. 15. Stând departat cu bastonul apucat de ambele capete, brațele întinse în sus:

T1,2,5,6- îndoiri de trunchi laterale cu extensie în partea stângă

T3,4,7,8- îndoiri de trunchi laterale cu extensie în partea dreaptă

I. 16. Stând departat cu bastonul apucat de ambele capete, brațele întinse în sus:

T1,3,5,7- îndoiri de trunchi laterale în partea stângă

T2,4,6,8- îndoiri de trunchi laterale în partea dreaptă

I. 17. Stând departat cu bastonul apucat de ambele capete, brațele ținute la piept:

T1,3,5,7- aplecarea trunchiului înainte cu ducerea brațelor întinse în față

T2,4,6,8- revenire la poziția inițială

-25-

I. 18. Stând cu bastonul apucat de ambele capete la spate (nivelul omoplaților):

T1,3,5,7- ridicarea piciorului stâng flectat

T5,6,7,8- revenire la poziția inițială

*Idem și pentru celălalt picior*

I. 17. Stând cu bastonul apucat de ambele capete la spate (nivelul omoplaților):

T1,3,5,7- ridicarea piciorului stâng întins înainte

T2,4,6,8- revenire la poziția inițială

*Idem și pentru celălalt picior*

-26-

I. 18. Stând depărtat cu bastonul apucat de ambele capete așezat pe omoplați:

T1,3,5,7- fandare laterală pe pe partea stânga

T2,4,6,8- revenire la poziția inițială

*Idem și pentru celălalt picior*

I. 19. Stând depărtat cu bastonul apucat de ambele capete așezat pe omoplați:

T1,3,5,7- fandare înainte pe piciorul stâng

T2,4,6,8- revenire la poziția inițială

*Idem și pentru celălalt picior*

-27-

I. 20. Stând depărtat în șezut pe saltea cu brațele pe lângă corp:

T1- ducerea brațelor întinse în sus

T2- ducerea brațelor întinse în lateral

T3- ducerea brațului stâng la piciorul drept, cu aplecarea trunchiului înainte, celălalt braț rămănând în lateral

T4- ducerea brațului drept la piciorul stâng, cu aplecarea trunchiului înainte, celălalt braț rămănând în lateral

T5,6 idem T1,2

T7- ducerea brațelor întinse înainte pe sol cu aplecarea trunchiului

T8- revenire în poziția inițială

-28-

I. 21. Stând în decubit dorsal cu picioarele întinse și brațele pe langă corp:

T1,3,5,7- flexia plantară a gleznei

T2,4,6,8- flexia dorsală a gleznei

I. 22. Stând depărtat în decubit dorsal cu picioarele întinse și brațele pe lânga corp:

T1-8 rotație externă a gleznei

T1-8 rotație internă a gleznei

-29-

I. 23. Stând în decubit dorsal cu sprijin pe picioare și antebrațe:

T1,3,5,7- ridicarea bazinului

T2,4,6,8- revenire la pozitia inițială

I. 24. Stând în decubit dorsal cu sprijin pe antebrațe și picioare:

T1,3,5,7- ridicarea bazinul cu un piciorul stâng întins în sus

T2,4,6,8- revenire la poziția inițială

*Idem și pentru celălalt picior*

-30-

I. 24. Stând în decubit dorsal, cu picioarele întinse și brațele pe lânga corp:

T1,3,5,7- ducerea piciorului stâng flectat la piept,

T2,4,6,8- revenire la poziția inițială

*Idem și pentru celălalt picior*

I. 25. Stând în decubit dorsal, cu picioarele întinse și brațele pe lângă corp:

T1,3,5,7- ducerea ambelor picioarelor flectate la piept

T2,4,6,8- revenire la poziția inițială

-31-

I. 26. Stând în decubit lateral pe partea stânga,cu picioarele întinse, mâna stânga sub cap, iar cealaltă în sprijin pe sol în fața pieptului:

T1,3,5,7- ducerea piciorului întins în sus

T2,4,6,8- revenire în poziția inițială

*Idem și pentru celălalt picior*

I. 27. Stând în decubit lateral pe partea stângă, cu picioarele întinse, mâna stângă sub cap, iar cealaltă în sprijin pe sol în fața pieptului:

T1,3,5,7- ducerea piciorului flectat la piept

T2,4,6,8- revenire la poziția inițială

*Idem și pentru celălalt picior*

I. 28. Stând în decubit lateral pe partea stângă, cu picioarele ușor în herapeu, cu mâna stângă sub cap, iar cealaltă în sprijin pe sol în fața pieptului:

T1-8 balansări de picior înainte și înapoi (piciorul drept)

*Idem și pentru celălalt picior*

-32-

I. 29. Stând în decubit ventral cu sprijin pe palme și genunchi:

T1 ducerea șezutului pe călcâie cu menținere de 10 secunde

T2 revenire la poziția inițială.

T3-8 idem T1-T2

II. Pentru perioada: 17 aprilie – 12 mai 2017 (se adaugă programul I)

II. 1. Stând cu brațele pe lângă corp și greutăți de 1 kg ținute în fiecare mână:

T1,3,5,7- ducerea brațului stâng întins înainte

T2,4,6,8- ducerea brațului drept întins înainte

-33-

II. 2. Stând cu brațele întinse pe lângă corp și greutăți de 1 kg ținute în fiecare mână:

T1,3,5,7- ducerea brațelor întinse în lateral

T2,4,6,8- revenire la poziția inițială

II. 3. Stând cu picioarele flectate în sprijin pe palme pe marginea șezutului scaunului:

T1,3,5,7- coborârea trunchiului spre sol în semi-genoflexiune

T2,4,6,8- revenire la poziția inițială

-34-

II. 4. Stând în sprijin pe palme și pe pingea, cu picioarele și brațele întinse:

T1,3,5,7- ducerea piciorului stâng flectat la piept

T2,4,6,8- ducerea piciorului drept flectat la piept

II. 5. Stând în sprijin pe palme și genunchi:

T1,3,5,7- ridicarea piciorului stâng întins înapoi și a brațului opus întins înainte

T2,4,6,8- ridicarea piciorului drept întins înapoi și a brațului opus întins înainte

II. 6. Stând cu brațele pe lângă corp în fața unui stepper:

T1,2- urcă pe stepper în 2 timpi cu piciorul stâng, aducând apoi piciorul drept pe stepper

T3,4- revine la poziția inițială

T5-8 idem T1-4

*Idem și pentru celălalt picior*

-35-

II. 7. Stând inter-costal față de stepper cu mâinile pe lângă corp:

T1- urcarea piciorului drept pe stepper

T2- aducerea și celuilalt picior pe stepper

T3- coborarea cu piciorul stâng de pe stepper

T4- revenire la poziția inițială

T5-8 idem T1-4 pentru piciorul drept

II. 9. Stând cu fața la perete cu fața palmară a mâinilor așezate pe perete la nivelul pieptului:

T1,3,5,7- ridicare pe vârfuri

T2,4,6,8- coborâre pe călcâie

-36-

II. 10. Pe banda de fitness sau în aer liber (acest exercițiu s-a desfășurat în aer liber):

a. mers ușor pe banda de fitness timp de 2 minute

b. mers mai alert pe banda de fitness timp de 3 minute

c. alergare ușoara pe banda de fitness timp de 3 minute

Programul kinetoterapeutic a constat în exerciții pentru tonifierea musculaturii membrelor superioare, pentru mușchii abdominali, pentru musculatura membrelor inferioare, exerciții pentru reeducarea respiratorie și masaj terapeutic pentru relaxare.

-37-

4.2.1. Rezultatele cercetării

PERIOADA I 6 martie – 14 aprilie 2017

4.2.2. Analiza și interpretarea datelor

4.2.3. Concluzii