Kinetoterapia în sindromul algo funcțional lombar [624951]

Kinetoterapia în sindromul algo – funcțional lombar
Durerea lombară joasă (low-back pain), este o suferință exterm de
frecventă ce determină incapacitate temporală de muncă și are importante
implicații sociale.
Durerea lombară joasă poate fi acută sau cronică și cuprinde :
-durere localizată în regiunea lombară (lombosacrată) numită lombalgie
(lombosacralgie);
-durere iradiată de-a lungul membrului inferior, pe traiectul nervului sciatic,
numită lombosciatică.
Sindroame clinice lombare
Sindromul rahidian care se prezintă cu trei tipuri de manifestări :
-statice – atitudini vicioase (scolioza, hiperlordoza, aplatizarea lordozei);
-dinamice – limitarea funcțională în cursul unei activități cotidiene : limitarea
flexiei, a mișcărilor de lateralitate, dificulăți în mers;
−fenomenul de arc dureros – forțarea mișcărilor peste limita dureroasă
face ca mișcarea să devină imposibilă.
−mișcări dezaxate (flexia coloanei lombosacrate se face și cu aplecarea
laterală);
-locale – durere locală.
Sindromul dural , poate prezenta două forme sub aspectul durerii :
-cu durere spontană durală determinată de presiunea unei hernii discale asupra
durei mater. Durerea se declanșează greu, se accentuează la tuse, strănut și
manevra Valsalva;
-cu durere provocată prin anumite manevre :
−flexia capului – la coloana cervicală;
1

−addcuția omoplaților – la coloana dorsală;
−semnul Lassegue – la coloana lombară.
Sindromul ligamentar , determinat de întinderea și solicitarea ligamentelor
în condiții mecanice, se poate manifesta ca :
-algii ligamentare acute, apar în herniile discale – contribuie la acutizarea
durerilor cu o contractură musculară reflexă;
-algii ligamentare cronice caracterizate prin dureri profunde cu exacerbări în
cursul unor activități (călcat în gol, împiedicare). Dureri ce sunt prezente mai
ales matinal sau după poziții vicioase îndelungate, ele răspund de limitarea
dureroasă a miscărilor spre limita de amplitudine.
Lombago acut capsulo –ligamentar
-dureri de tip mecaanic care se ameliorează în repaus și se accentuează la
mobilizare;
-obiectiv se constată prezența unui sindrom vertebral static, cu scolioză sau
chiar cifoză (ștergerea lordozei lombare);
-în cadrul sindromului vertebral dinamic este prezentă limitarea de flexie și
extensie ;
-sindromul dural este negativ;
În stadiul cronic:
-episoade acute dureroase în antecedente care au cedat în totalitate;
-durerile acutizate sunt de tip mecanic;
-redoare matinală;
-obiectiv de constată – limitarea flexiei, extensiei sau a ambelor mișcări;
−inegalitatea în lungime a membrelor inferioare.
Prolapsul discal postero-central acut / subacut
(lumbago acut sau subacut discogen; discopatia lombara stadiul II)
2

-dureri lombosacrate cu debut brusc sau lent;
-durere de tip mecanic;
-obiectiv se constată deformarea coloanei lombare cu ștergerea lordozei sau
chiar cifoză lombară;
-extensia coloanei lombare este foarte limitată și foarte dureroasă;
-semne durale prezente (Lassegue la 20 – 30 °).
Hernia de disc lombară cu afectare radiculară
(nevralgia sciatică; lombosciatica)
Rezultă în majoritatea cazurilor dintr-un conflict diso – radicular consecutiv
unei hernii la nivelul discurilor intervertebrale L4 – L5 sau L5 – S1.
-poate să aibă un debut brutal, durerea intervenind după un efort de redresare a
coloanei;
-alteori debutul poate fi insidios, durerea accentuându-se progresiv;
-durerea inițial lombară începe să iradieze în fesă și în membrul inferior;
-sindromul de sciatică poate fi:
−sciatica secundară (simptomatică) – apare ca un simptom al unei
afecțiuni de alta natură (tumori vertebrale, stări traumatice ale coloanei
etc);
−sciatica primară :
₋reumatică – datorită prezenței unor noduli reumatici în tesutul
conjunctiv perineural (noduli Aschoff – Talalaev) în reumatismul
acut;
₋prin hernia de disc, după localizarea procesului, afecțiunii pe
traiectul nervului sciatic, pot exista mai multe forme : siatica
medulară, radiculară, plexulară, tronculară – superioară și
inferioară.
Se poate constata
3

Când hernia de disc se manifestă ca o lombalgie (faza I de fisură a inelului
fibros) se manifestă prin:
-episoade dureroase în zona lombară după eforturi, menținerea aceeași poziții
pe perioade îndelungate, mișcări de răsucire, aplecare a trunchiului;
-durerile pot iradia lateral în masele musculare (L4 – L5), crestele iliace sau
coccigian (L5 – S1), aceste lombalgii cedează spontan în 3 – 4 zile;
-rigiditatea coloanei;
-punctul Barre – un punct dureros paravertebral situat la 2 cm de apofizele
spinoase.
Sciatica prin protuzie discală apare:
-după efort, traumatisme, căderi pe șezut etc;
-durerea poate fi continuă și mecanică;
-durerea are caracter de crampă, însoțită de senzația de parestezie, alteori de
senzația de rece a piciorului;
-distrubuția durerii la nivelul membrului inferior:
−discopatie L4 – sub maleola internă, fața antero-internă a gambei;
−discopatie L5 – haluce și degetul II precum și spațiul dintre ele pe fața
dorsală;
−discopatie S1- marginea externă a piciorului, sub maleola externă și pe
tricepsul sural.
Obiectiv se poate constata
-scolioza poate fi omoloagă (cu concavitatea de partea durerii), protuzia fiind cu
localizare laterală sau mediană și heteroloagă (cu concavitatea opusă durerii),
protuzia este cu localizare intraforaminală;
-contractura musculara uni sau bilaterală, omo sau heteroloagă;
-punctul Barre, rigiditate la mișcările coloanei, dispariția lordozei fiziologice
sau o hiperlordoză sau chiar o ușoară cifoză;
Semne de obiectivizare a durerii
-semnul Neri (sau Lery) – durere vie produsă de flexia bruscă a capului,
determină dureri lombare;
4

-semnul „soneriei” (semn radicular) – percuția pe punctul Barre determină
dureri pe tot traiectul nervului sciatic (percutia in ortostatism a coloanei
vertebrale la nivelul L4 – L5);
-semnul Lassegue (semn radicular) – clasic și inversat;
-fleppnig (echer) – pe marginea patului cu picioarele atârnând, se cere extensia
membrelor inferioare : când semnul este pozitiv se produce o răsturnare a
coloanei spre spate;
Semne de deficit motor
-hipotonie musculară la nivelul fesei;
-plica fesieră este mai coborâtă de partea lombară afectată;
-diminuarea sau abolirea reflexului achilian și medioplantar;
-deficit motor funcțional : mersul pe călcâie (semnul “talonnului”) pentru L4 –
L5, mersul pe vârfuri (semnul “poantei”) pentru L5 – S1.
Stadii evolutive
stadiul I – dezorganizarea nucleului pulpos, fisuri în inelul fibros -lombalgia
comună
stadiul II – protuzie discală cu sciatică de tip recidivant cu perioade de
acalmie completă
stadiul III – hernie de disc propriu-zisă – formele trenante:
•faza I – fără deficit motor
•faza II – cu deficit motor parțial
•faza III – cu deficit motor total
stadiul IV – degenerarea discului, osteofitoză, artroză –
discartroza.
5

Kinetoterapia în faza acută
Obiectivele si mijloacele
•Reechilibrarea sistemului nervos vegetativ (SNV).
-posturări : decubit ventral cu o pernă mare sub abdomen, decubit lateral “în
cocos de puscă” presând o perna în epigastru;
-repaus la pat în usor Trendelemburg;
-masaj foarte blând a musculaturii paravertebrale;
-căldură neutră în zona lombară.
•Relaxare generală.
Reprezintă relaxarea întregului corp și este în strânsă legatură cu relaxarea
psihică.
Relaxarea musculară se induce prin diverse metode, aplicate întodeuna după
un prolog respirator, care constă în exerciții de respiraăie “totală” cu angajarea
tuturor zonelor pulmonare.
Respirația completă se efectuează cel mai bine din poziția stând, coloana
vertebrală în rectitudine și corpul relaxat :
-se execută nazal, ritmat, cu coborârea diafragmului, bombarea abdomenului,
depărtarea coastelor și ridicarea umerilor;
-după o expirație amplă urmează o inspirație amplă, raportul, din punct de
vedere al duratei dintre inspirație și expirație trebuie sa fie ½.
Relaxarea progresivă Jacobson numită și metoda contrastului implică o
succesiune de contrații musculare puternice, realizate de obicei dinspre distal spre
proximal.
6

-încordarea maximă a unui (unor) mușchi, identificarea senzației tensiunii
(contracției);
-relaxarea completă a aceluiași muschi;
-sesizarea diferenței;
-fazele de tensiune și relaxare se mențin pe durate relativ egale.
Metoda reciprocă se bazează pe datele de fiziologie, potrivit cărora grupele
musculare antagoniste se relaxează todeauna proporțional cu contracția grupelor
agoniste.
-pacientul trebuie să învețe să-și recunoască în orice moment propria încordare,
dar și cum să procedeze pentru a o îndepărta, fără să-și modifice neaparat
poziția de lucru;
-succesiune relaxărilor se realizează dinspre proximal spre distal, în urmatoarele
etape :
−mobilizare activă urmată de menținerea poziției;
−înlocuirea poziției încordate cu una de relaxare;
−conștientizarea poziției de relaxare.
Metoda Schultz sau antrenamentul autogen, este o metodă pasivă deoarece
nu solicită nici un fel de efort muscular din partea pacientului. Utilizează sugestia.
Relaxarea impune respectarea unor condiții favorizante, obținute prin
reducerea stimuluilor externi perturbatori : liniște, temperatura de confort
semiobscuritate.
•Scăderea iritației radiculare.
-posturi antalgice (în decubit dorsal, cu genunchi flectați; decubit lateral, în
cocoș de pușcă);
-tracțiuni vertebrale continue la pat, cu cadrul special sau improvizând
tracțiunea pe bazin cu o centură lată de la care cablul este tracționat prin
7

scripete. Contrarezistența este dată de corpul pacientului, patul fiind în
Trendelenburg.
•Relaxarea musculaturii lombare.
-tehnica de facilitare “hold –relax” (ține –relaxează) modificată.
−rezistența care se aplică va fi moderată sau mininmă;
−abordarea grupelor musculare se va face de la distanță spre zona afectată
(de la abord indirect la abord direct);
−se utilizeaza pozițiile finale ale diagonalelor Kabat pentru membre, în
scopul influențării musculaturii trunchiului – diagonalele membrelor
superioare vor influența musculatura superioară și cea extensoare
superioară a trunchiului –diagonalele membrelor inferioare vor influența
musculatura inferioară abdominală și pe cea a trunchiului inferior.
Kinetoterapia în perioada subacută
Obiectve și mijloace
•Relaxarea musculaturii contracturate
-metoda “hold relax” – continuare cu rezistență mai mare a izometriei;
-mobilizări active libere;
-mobilizări active cu rezistență
−cu contracție izotonă, executată pe tot parcursul diagonalei Kabat;
−kinetoterapeutul realizând o contrarezistență ușoară pe întreaga
diagonală;
−ordinea de lucru a grupelor musculare va fi întodeuna disto – proximal.
•Asuplizarea trunchiului inferior.
8

-în realizarea acestui obiectiv, cel mai des utilizate, în practica reumatică sunt
fazele I si II ale programului Williams.
Metoda Williams
Se aplică în trei faze distincte în funcție de tabloul clinic și funcțional al
pacientului.
În faza I pacientul este tratat din punct de vedere kinetic numai din poziția
decubit dorsal, prin descărcarea greutății tnmchiului pacientului. Este momentul de
trecere din stadiul acut în stadiul subacut. Programul kinetic ce i se propune
pacientului după trecerea din acut în subacut începe prin exerciții kinetice “ în
flexie”, deoareace fie flexia membrelor inferioare pe trunchi, fie mai ales, a
trunchiului pe membrele inferioare, produce contracția mușchilor abdominali și a
iliopsoasului obținându-se în mod reflex relaxarea musculaturii paravertebrale a
coloanei lombare. Este un obiectiv major în această fază.
Totodată exercițiile kinetice din această fază contribuie la redobândirea
parțială a supleței articulare în zona lombară. Mișcarea ce se obține chiar și limitat
în timpul exercițiilor ajută ca discul să se hrănească și să-și refacă înălțimea sa
prin absorbția de lichid, numit fenomen de inbibiție.
Faza I
-această etapă se aplică aproximativ 2 săptămâni.
1.Decubit dorsal membrele superioare extinse pe lângă corp, capul pe
suprafața patului, bărbia în piept, membrele inferioare flectate din șolduri și
genunchi, tălpile pe suprafața patului. Se cere pacientului să execute: –
ducerea membrelor superioare extinse prin înainte sus și înapoi (flexia
membrelor superioare 180° privirea urmarește mâinile) – inspir amplu (lomba
se înalță); – revenire inspir – expir amplu, lomba coboară.
-se cere pacientului să memoreze acest tip de respirație.
-variantă: capul se ridică de pe suprafața patului, flexia lui este
accentuată.
9

2. Poziția pacientului idem ca la exercițiul 1. Se
cere pacientului să execute: – ducerea membrelor superioare extinse prin
înainte sus și înapoi , inspir, apoi pacientul va executa flexia coapselor pe
trunchi (genunchii flectați), mâinile apucă de sub genunchi și trage spre piept
coapsele, expir.
-variantă: același exercițiu, numai că pacientul va executa apucarea
alternativă doar a câte unui genunche și îl trage spre piept. Este valabila
varianta de la exercițiul 1.
3. Poziția pacientului idem ca la exercițiul 1 . Se
cere pacientului să execute: – ducerea membrelor superioare extinse prin
înainte sus și înapoi (flexia membrelor superioare 180° privirea urmarește
mâinile) – inspir , apoi mâinile vor apuca printre genunchi (genunchii se
depărtează), gleznele se apuca cu mainile și se trag până deasupra
abdomenului, expir.
-varianta: se cere pacientului să apuce altemativ doar glezna a câte unui
singur membru inferior, având grijă ca amplitudinea de mișcare să fie
aproximativ simetrică.
-este valabilă varianta de la ex. 1.
4. Poziția pacientului idem ca la exercițiul 1. Se
cere pacientului să execute: – ducerea membrelor superioare extinse prin
înainte sus și înapoi , inspir, apoi pacientul va executa flexia coapselor pe
trunchi fără ajutorul mâinilor, expir.
-este valabila varianta de la exercițiul 1, revenire inspir – expir amplu,
lomba coboară.
5. Poziția pacientului idem ca la exercițiul 1. Se
cere pacientului să execute: – ducerea membrelor superioare extinse prin
înainte sus și înapoi , inspir, apoi mâinile se așează pe genunchi și se păstrează
această poziție pe tot timpul expirului, capul se ridică de pe suprafața patului
(flexia lui; varianta de la exercițiul 1, revenire inspir – expir amplu, lomba
coboară).
10

-contracția izotonică concentrică a mușchiior abdominali se transformă la
un moment dat în contracție izometrică menținându-se atâta timp cât
mâinile stau deasupra genunchilor și se realizează concomitent expirul.
-variantă – acest exercițiu se poate executa aducând ambele palme
deasupra doar a câte unui genunche (aceștia sunt ușor depărtați) în mod
alternativ dreapta – stânga (antrenați în contracție și mușchii oblici
abdominali).
În acest moment al programului Williams se pot introduce diagonalele
Kabat, de flexie și extensie a membrelor superioare antrenandu-se în mișcare capul
și trunchiul, revenire cu expir amplu.
6. Poziția pacientului idem ca la exercițiul 1. Se
cere pacientului să execute: – ducerea membrelor superioare extinse prin
înainte sus și înapoi, inspir, apoi – palma membrului superior stâng vine la
întâlnire cu genunchiul membrului inferior drept, iar genunchiul presează
puternic în palmă.
-membrul superior stâng este extins din cot și prin presiunea genunchiului
în palmă tonusul mușchilor flexori crește la maximum.
-variantă: amândoi genunchii vin la întâlnire cu palmele.
În faza a II -a a metodei Williams exercițiile pregătesc coloana vertebrală
pentru a putea suporta greutatea trunchiului în condiții de încărcare pe verticală.
Practic este vorba de trecerea de la poziția orizontală a coloanei la poziția verticală.
Această verticalizare respectă principiul accesibilității, respectiv al încărcării
treptate. Exercițiile din faza I devin exerciții de “încălzire” pentru faza a II -a, a
verticalizării trunchiului. Verticalizarea se va face treptat, propunând pacientului
un set de exerciții care să permită trecerea la verticală (suportarea acestei poziții)
fără dureri.
Faza II :
-după aproximativ două săptămâni, în partea a doua a stadiului subacut :
11

7. Poziția pacientului idem ca la exercițiul 1 ,
mâinile sub cap, coatele departate, inspir. Se cere pacientului să execute
“leganarea” simultană a genunchilor pe pat stânga-dreapta. Leganarea
genunchilor spre dreapta, capul spre stânga, expir, poziția inițială inspir.
Leganarea ambilor genunchi spre stanga, capul spre dreapta, expir, poziția
inițială inspir.
8. Poziția pacientului idem ca la exercițiul 1 ,
membrele inferioare întinse pe suprafața patului pe lângă trunchi. Se cere
pacientului: inspir amplu; ridicarea membrului inferior drept de pe suprafața
patului extins din genunche, spre verticală, mâinile apucă genunchiul și-l
trage spre piept, capul se ridică, fruntea se apropie de genunchiul întins al
membrului infeior ridicat, expir; inspir amplu; se execută ți cu membrul
inferior stâng.
9. Poziția pacientului idem ca la exercițiul 8 . Se
cere pacientului să execute “pedalaj” înainte și înapoi alterantiv cu câte un
membru inferior având grijă ca la verticală membrul inferior să fie extins din
genunche.
10. Decubit lateral stâng. Se cere pacientului să execute flexia ambilor
genunchi și a coapselor pe piept, simultan cu flexia capului până când
aceștia se apropie de frunte, expir, revenire în poziția inițială, inspir.
-kinetoterapeutul va fi atent ca pacientul să păstreze poziția corectă de
decubit lateral. Se cere pacientului ca revenirea în poziția inițială să se
facă cu corpul în ușoară extensie; aceasta crescând treptat.
-kinetoterapeutul se orientează foarte atent după principiul nondolorității
mai ales în pozipa de extensie a trunchiului.
-varianta: exercițiul se va executa în decubit lateral și pe partea dreapta.
11.Patrupedie. Se cere pacientului să execute ducerea șezutului până pe călcâie,
membrele superioare extinse înainte, palmele așezate pe pat, fruntea se
așează pe suprafața patului, bărbia în piept, capul în flexie, expir, revenire în
poziția inițială, capul în extensie, inspir.
12

-varianta: se duce alternativ câte un picior extins în sus și înapoi,
pacientul sprijinindu-se doar pe câte un genunche, revenire în poziția
inițială, capul în extensie, inspir.
12.Șezând călare pe o bancă de gimnastică sau pe un plan înclinat, membrele
superioare extinse pe lângă corp. Se cere pacientului să execute flexia
trunchiului mult înainte, membrele superioare extinse inainte, expir
(aplecarea trunchiului mult înainte, trunchiul se orizontalizează), revenire în
poziția inițială (trunchiul se verticalizează), inspir.
13.Stând cu fața la spalier, membrele inferioare ușor depărtate, extinse,
sprijinite pe ultima șipca de jos a spalierului; membrele superioare apucă o
șipcă a spalierului în dreptul pieptului cu priza de sus. Se cere pacientului
ducerea șezutului spre înapoi, membrele inferioare și membrele superioare
extinse, capul flectat (trunchiul se orizontalizează), expir, revenire în poziția
inițială (trunchiul se verticalizează), inspir.
14.Stând cu spatele la spalier, membrele superioare extinse, mâinile apucă cu
priză de sus șipca din dreptul șezutului. Se cere pacientului să execute
aplecarea trunchiului înainte, menținând extensia genunchilor (trunchiul se
orizontalizează), expir, revenire în poziția inițială (trunchiul se
verticalizează), inspir.
15.Poziția inițială idem ca la exercițiul 14, la un pas în fața spalierului. Se cere
pacientului să execute semiflexiune, ulterior genuflexiune, expir, revenire în
poziția inițială, inspir.
-tălpile rămân cu toată suprafața pe sol la semiflexiune și genuflexiune.
16.Poziția inițială idem ca la exercițiul 14, membrele superioare extinse
deasupra capului, mâinile apucă cu priză de sus șipca spalierului. Se cere
pacientului să execute ridicarea simultană a ambilor genunchi la piept. În
acest moment se produce întinderea și descărcarea coloanei vertebrale,
inspir, revenire în poziția inițială, așezarea pe sol a tălpilor se face ușor
încărcându-se de jos în sus coloana vertebrală.
-încărcarea și descărcarea coloanei vertebrale se face cu multă grijă și
13

atenție sporită din partea kinetoterapeutului.
Pe parcursul și la sfârșitul fazei a doua se poate executa cu succes efectuarea
diagonalelor Kabat ale trunchiului inferior de flexie și extensie precum și acelorași
diagonale ale membrelor inferioare.
Kinetoterapia în perioada cronică
Obiective si mijloace
•Asuplizarea lombară
În faza a III-a remisia clinică este deja realizată iar programul kinetic
urmarește redresarea bazinului, refacerea simetriei corpului, combaterea ținutei
defectuoase în ortostatism și mers, ștergerea atitudinilor vicioase și înarmarea
pacientului cu un program accesibil (la domiciliu) de exercitii, respectiv de
profilaxie secundară și îmbunătățirea controlului ținutei corpului.
Trecerea prin cele trei faze se face într-un interval de timp relativ scurt,
maximum trei săptămâni. Important este a se depăși cât mai repede perioada acută
și trecerea la exerciții kinetice active.
Pe langa efectul miorelaxant la nivelul musculaturii paravartebrale al
exercițiilor „în flexie”, asupra discului intervertebral exercițiile mai au încă un
efect benefic și anume mărirea distanței dintre marginile corpilor vertebrali în
partea lor posterioară cu efect direct asupra măririi diametrului găurii de conjugare
și deci a eliberării de compresiune a rădăcinilor nervului sciatic.
Faza III
-ameliorarea basculării pelvisului :
17.Ortostatism, cu fața la spalier, mâinile apuca șipca din dreptul pieptului,
membrele inferioare extinse și ușor departate. Se cere pacientului să-și
studieze și sa-și corecteze poziția trunchiului, a bazinului și a abdomenului
în oglinda din spatele spalierului (pacientul se priveșe pe sine în oglinda
14

fixată pe perete în fața sa, în spatele spalierului). S e cere pacientului să
execute basculări repetate înainte și înapoi a bazinului.
18.Ortostatism cu spatele spre spalier, mâinile apucă cu priză de sus șipca din
dreptul bazinului, trunchiul rezemat. Se cere pacientului să execute mers pe
loc cu ridicare înaltă a genunchilor.
19.Poziția inițială idem cu cea de la exercițiul 18. Se cere pacientului să ridice
câte un membru inferior extins înainte alternativ drept – stâng (mers pe loc
cu membrele inferioare extinse).
20.Ortostatism, cu fața la spalier , mâinile apucă șipca din dreptul pieptului,
membrele superioare extinse. Se cere pacientului să execute fandări pe loc
având grijă ca membrul inferior ce este dus înapoi să fie extins, iar cel de
sprijin să execute o bună flexie din genunche și șold. Pe parcursul fandării
trunchiul este bine fixat de membrele superioare și coloana vertebrală
execută o ușoară extensie controlată.
Programul Williams, ca orice alt program kinetic, se aplica pacienților
creativ (din partea kinetoterapeutului) și individualizat, fiind adaptat permanent la
nevoile și particularitățile pacientului atât ca amplitudine de mișcare cât și ca
dozare a efortului, ritm de execuție și număr de reluări a lui pe parcursul aceleași
zile.
•Tonifierea musculaturii slabe a trunchiului.
-scopul este ca trunchiul inferior în ortostatism sa realizeze :
− în primul rand, mentinerea unei pozitii neutre a pelvisului;
− sa creeze o presiune abdominala de preluare a unei parti din presiunea
transmisa discurilor.
-se urmareste in special tonifierea musculaturii abdominale si extensoare
lombare;
-obtinerea unei pozitii neute (intermediare, delordozante) a lombei tine de :
15

−intinderea musculaturii extensoare lombare (extensori paravertebrali si
psoasiliacul);
−tonifierea abdominalilor (care trag in sus de pube);
−tonifierea fesierilor (care trag in jos fata posterioara a bazinului).
– izometrie (5 – 6 secunde), decubitul lateral este pozitia din
care se poate activa musculatura abdominala izolat;
– mobilizari active libere;
– mobilizari active cu rezistentă.
Metoda McKenzie
Aparenta contradicție dintre cele două metode nu constă în sensurile diferite
(diametral opuse) în care se execută mișcarea din cadrul metodelor menționate, ci
în diferitele momente când se aplică programul kinetic în funcție de starea
patologică a discului, de direcțiile de migrare a nucleului pulpos (sau a
fragmentelor acestuia atunci când poziția lui depăește poziția lui normală în
interiorul inelului fibros) și de structurile anatomice afectate din cauza deteriorării
discului.
Metoda McKenzie se bazează pe observațiile pertinente și de lungă durată a
intemeietorului acestei metode.
El a studiat fenomenul de deteriorare a discului și a observat că trecerea
nucleului pulpos din poziția sa centrală din interiorul discului spre marginea lui
(migrarea lui) se face de obicei lent, însoțit fiind de durere, care crește direct
proportional cu apropierea nucleului pulpos de marginea discului.
Instalarea durerii este firească deoarece marginile inelului fibros sunt
inervate mai mult decât interiorul discului iar presiunea nucleului este ca o
agresiune mecanică asupra lui. Consecința este ca pe masură ce nucleul pulpos
penetrează inelul fibros spre marginea lui, durerile devin tot mai intense.
Rareori se întâmplă ca nucleul pulpos să penetreze inelul fibros în mod
brusc (eventual printr-un accident – cădere pe șezut).
16

Bazându-se pe “tipul de mișcare deficitară” ceea ce înseamnă lipsa de
extensie, acesta propune mobilizări și exerciții adecvate preponderent “în extensie”
(compensatorii flexiei), adică acea mișcare deficitară cauzatoare de suferintă. Dacă
luăm în considerare faptul că migrarea nucleului pulpos se face provocând dureri
de-a lungul unei perioade de timp și coroborând acest lucru cu exerciții kinetice
adecvate în funcție de “tipul de mișcare deficitar” menționat, este evident că
metoda sa are un impact benefic asupra pacientului de îndată ce a început
programul kinetic specific, adica în extensie. Dacă se aplică exercițiile în acest
mod, până când nucleul pulpos nu s-a deteriorat total și nu a penetrat marginile
inelului fibros, nu s-a produs nici o infamație locală, Metoda McKenzie în acest
stadiu este extrem de eficientă, deoarece ajută revenirea rapidă a nucleului pulpos
în poziția sa centrală și închiderea fantei pe care pornise. Explicația fiziologică a
acestei metode constă în facilitarea revenirii nucleului pulpos în centrul nucleului
fibros prin mișcarea activă de extensie a coloanei vertebrale care obliga nucleul
pulpos să parcurgă drumul în sens invers, centripet, dinspre periferia discului (spre
care pornise) spre interiorul lui. Astfel, durerea se reduce spontan iar procesul de
herniere a inelului fibros înceteaza și se cicatrizează. Vedem deci ca în marea
majoritate a cazurilor de hernie de disc, la primele semne clinice (în mod deosebit
durerea), metoda este extrem de eficientă cu efecte imediate și spectaculoase. Este
evident că în asemenea cazuri vom propune un tratament kinetic (metoda
McKenzie) și vom obtine maximum de efecte cu efort minim și într-un timp cât
mai scurt. De asemenea vom corobora aceasta metodă cu un program de exercitii
de profilaxie secundară (exerciții la domiciliu) care să protejeze pacientul de crize.
Pentru un kinetoterapeut experimentat, aplicarea uneia sau alteia din aceste
două metode nu este o alegere aleatorie, ci în deplină cunoștință de cauză. Cele
două metode nu sunt în contradicție, ci mai degrabă, complementare. Totuși
această metodă are și limite: este contraindicată când la nivel discoradicular la
radăcinile sciaticului s-a instalat o inflamație (inflamație ce poate iradia parțial sau
total pe întregul nerv sciatic) iar durerile au devenit acute și persistente. O altă
contraindicație a acestei metode este dată de contractura uni sau bilaterala a
17

mușchilor paravertebrali. Aplicarea acestei metode nu rezolvă combaterea
contracturii musculare instalate. De asemenea, aceasta metodă este total
contraindicată când au apărut parestezii pe diferite grupe musculare ale membrului
inferior afectat chiar dacă durerea nu se accentuează. În aceste situați, rămâne
eficientă doar metoda Williams ca unică metodă kinetică având ca obiectiv
principal conservarea funcțiilor restante.
1.Decubit dorsal coatele flectate, mainile la ceafă, membrele inferioare
flectate din genunchi și șolduri, tălpile pe suprafața patului. Sub coloana
vertebrală lombară se așează o pernă sau un sul de 3-5 cm înălțime. Se cere
pacientului să execute respirații ample; inspirul cu înalțarea coloanei
vertebrale lombare; expirul cu coborârea coloanei vertebrale lombare pe
suprafața patului.
-se va cere pacientului să crească amplitudinea mișcărilor respiratorii
simultan cu amplitudinea mișcărilor colanei vertebrale.
2.Decubit dorsal, capul pe suprafața patului, bărbia în piept, mâinile la ceafă,
coatele departate, membrele inferioare flectate din șolduri și genunchi,
tălpile pe suprafața patului. Se cere pacientului să execute “leganarea”
simultană a genunchilor pe pat stânga-dreapta. Leganarea genunchilor spre
dreapta, capul spre stânga, expir, poziția inițială inspir. Leganarea ambilor
genunchi spre stanga, capul spre dreapta, expir, poziția inițială inspir.
3.Decubit ventral, membrele superioare abduse, coatele flectate, mâinile sub
frunte. Se cere pacientului să execute ducerea prin lateral al membrului
inferior drept prin târâre până când genunchiul (flectat) ajunge sub axila
omolaterală, capul se răsucește spre partea opusa stângă), expir, revenire
inspir.
-idem cu membrul inferior stâng, capul spre dreapta expir, revenire
inspir.
-pozițiile corpului se numesc pozitie în “cocoș de pușcă”.
-Kinetoterapeutul va cere pacientului să execute mișcarea cu amplitudine
18

de mișcare egală și simetrică, respectiv atât cât poate membrul inferior
afectat (până la limita durerii), tot la fel va face și cu membrul inferior
neafectat.
-Variantă – se cere pacientului să crească amplitudinea de mișcare
apucând cu mâna genunchiul și trăgându-l cât mai mult spre axilă.
-altă variantă – să se execute două sau trei respirații complete, întârziind
mai mult poziția pacientului în aceasta poziție.
4.Decubit lateral stâng. Se cere pacientului să execute flexia ambilor genunchi
și a coapselor pe piept, simultan cu flexia capului până când aceștia se
apropie de frunte, expir, revenire în poziția inițială, inspir.
-kinetoterapeutul va fi atent ca pacientul să păstreze poziția corectă de
decubit lateral. Se cere pacientului ca revenirea în poziția inițială să se
facă cu corpul în ușoară extensie; aceasta crescând treptat.
-accentuarea extensiei membrelor inferioare și a trunchiului.
-kinetoterapeutul se orientează foarte atent după principiul nondolorității
mai ales în poziția de extensie a trunchiului.
-varianta: exercițiul se va executa în decubit lateral și pe partea dreapta.
5.Decubit lateral stâng, membrul superior omolateral cu mâna sub cap,
celălalt membru superior apucă cu mâna marginea patului. Se cere
pacientului să execute flexia ambelor membre inferioare flectate din
genunchi, fruntea atinge genunchii, expir, revenire cu extensia capului,
trunchiului și a membrelor inferioare, inspir.
-se execută identic și pe partea opusă.
-varianta – pacientul execută flexia doar a unui membru inferior (cel de
deasupra), celălalt membru inferior rămâne întins pe suprafața patului.
Exercițiul se executa identic și pe partea opusă.
6.Decubit ventral, membrele superioare abduse, coatele flectate, mâinile sub
frunte. Se cere pacientului să execute: extensia unui membru inferior extins
în sus (membrul inferior se ridică aproximativ 10 – 20 cm de pe suprafața
patului), inspir; revenire expir.
19

-idem membrul inferior opus, inspir, revenire expir.
-odată cu extensia membrului inferior se face și extensia capului.
7.Poziția pacientului i dem cu exercitiul 6, palmele se așează pe perna patului
sub umeri. Se cere pacientului să execute ridicarea trunchiului în extensie
prin extensia membrelor superioare, bazinul rămâne pe suprafața patului,
inspire, revenire expir.
-se face o extensie amplă a capului.
8.Poziția pacientului i dem cu exercitiul 7, mâinile la ceafă, coatele abduse. Se
cere pacientului să execute extensia trunchiului (acesta se ridică aproxirnativ
10 cm de pe suprafața patului), inspir, revenire expir.
-kinetoteraputul va așeza un săculeț de 3-5 kg pe gambe pentru fixarea
membrelor inferioare.
9.Patrupedie. Se cere pacientului să execute ducerea șezutului spre înapoi
până când acesta se așează pe călcâie (flexie accentuată a șoldurilor, a
genunchilor iar capul se flecteaza cu ducerea bărbiei în piept până când
fruntea ajunge pe genunchi) membrele superioare întinse înainte, palmele
rămân pe suprafața patului, expir, revenire inspir.
-variantă – capul execută o extensie accentuată simultan cu coborârea
coloanei vertebrale lombare și acceutuarea acestei curburi în lordoză.
10.Patrupedie. Se cere pacientului să execute ducerea șezutului spre înapoi (ca
la exercițiul 9) simultan cu ducerea unui membru inferior extins înapoi,
expir, revenire inspir.
-idem cu celălalt membru inferior.
-exercițul 9, variantă.
11.Patrupedie. Se cere pacientului să execute ridicarea unui membru inferior în
sus (peste orizontală), inspir, revenire expir.
-idem cu celălat membru inferior.
12.Șezând pe călcâie, trunchiul la verticală, membrele superioare abduse,
coatele flectate, mâinile la ceafă. Se cere pacientului să execute ridicarea
șezutului de pe călcâie, capul și trunchiul în extensie, inspir, revenire expir.
20

-variantă – pacientul va executa și o ușoară răsucire a trunchiului spre o
parte, apoi spre cealaltă.
13.Stând cu fața spre spalier, membrele superioare extinse înainte, mâinile
apucă o șipcă în dreptul pieptului cu priză de sus, coatele extinse, membrele
inferioare ușor depărtate. Se cere pacientului extensia capului, a trunchiului
și a unui membru inferior, inspir, revenire, expir.
-idem cu membrul inferior opus.
14.Poziția pacientului idem cu exercițiul 13. Se cere pacientului să execute
extensia capului, a trunchiului și a unui membru inferior simultan cu o
semiflexie a membrului inferior rămas de sprijin (semifandare înainte),
inspir, revenire.
-idem cu celălalt membru inferior.
15.Stând, membrele inferioare ușor depărtate, spatele spre spalier, mâinile
apucă cu priză de sus șipca în dreptul bazinului. Se cere pacientului să
execute extensia capului și a trunchiului, accentuându-se curbura lombară,
inspir, revenire expir.
16.Poziția pacientului idem cu exercițiul 15. Se cere pacientului să execute
ghemuirea trunchiului (genuflexiune completă), capul flectat mult înainte,
barbia în piept, fruntea pe genunchi, pieptul pe coapse, expir, revenire capul
în extensie, pieptul mult bombat înainte, extensia întregului corp, inspir.
-tălpile rămân tot timpul pe sol.
17.Poziția pacientului idem cu exercițiul 16, la o distanța de 50 -60 cm de
spalier, membrele superioare abduse, coatele flectate, mâinile la ceafă,
membrele inferioare ușor depărtate. Se cere pacientului să execute răsucirea
trunchiului spre stânga cu fața spre spalier , mâinile apucă o șipca în dreptul
pieptului, flexia coatelor, fruntea pe șipca spalierului, expir, revenire.
-idem spre dreapta.
18.Atârnat, cu fața spre spalier. Se cere pacientului să execute extensia ambelor
membre inferioare extinse, inspir, revenire.
-varianta – se cere pacientului să execute alterantiv extensia doar a unui
21

membru inferior extins.
-coborârea de pe spalier se va face cu prudența (a se evita săritura).
Kinetoterapia în perioada de remisie completă
(școala spatelui)
În această perioadă, când practic suferințele lombo – sacrate au încetat,
kinetoterapia devine kinetoprofilaxie secundară, urmărind prevenirea recidivelor.
Programul de kinetoprofilaxie secundară a fost denumit “școala spatelui”
(school back) și a fost introdus de suedezi fiind de fapt tot un regim igienic de
cruțare bazat pe tehnici comportamentale.
Obictivele și mijloacele
•Controlul posturii corecte a coloanei lombare și bazinului.
-se realizează prin controlul permanent al ținutei corijate (neutre) a coloanei
lombare, indiferent de poziția corpului sau de natura activităților desfăsurate.
Acest lucru este posibil prin :
a.adoptarea unor poziții corecte în diverse situații
−în decubit dorsal – cu umerii ușor ridicați și genunchii flectați;
−în decubit lateral – cu coapsele și genunchii în flexie;
−în ortostatism cu pantofi fără tocuri; urmărirea din profil, în oglindă a
retragerii peretelui abdominal și delordozării lombare etc;
−în șezând – cu linia genunchilor deasupra liniei șoldurilor cu 8 – 10 °;
picior peste picior; lipirea spatelui de spătar; tragerea aproape de volan a
scaunului când șofează etc.
b.practicarea constantă, acasă a exercițiilor de delordozare prin bascularea
bazinului
22

c.însușirea unor mișcări cotidiene, uzuale bazate pe delordozare (tehnici
comportamentale)
−ridicarea obiectelor de jos, a unei greutăți, prin genuflexiuni cu flexie și
din șolduri, cu ambele mâini, greutatea purtându-se la nivelul bazinului
cu brațele întinse (nu la nivelul pieptului);
−luarea obiectelor ușoare de jos prin poziția “de cumpănă” cu aplecarea
trunchiului pe un genunchi care se flectează, celalalt membru inferior
rămânând întins înapoi;
−aplecarea în față (la chiuvetă, masă) nu din coloană ci prin flecatarea
șoldurilor, coloana vertebrală rămânând neutră etc.
•Autoblocarea coloanei lombare.
-se urmărește blocarea în timpul efortului a segmentului afectat, învățarea
menținerii poziției neutre și învățarea mobilizării, cu totul independente, a
membrelor față de trunchi;
-tehnica autoblocării cuprinde patru stadii :
a.Stadiul I
−autoblocarea rahisului lombar în poziție neutră, concomitent cu
imobilizare membrelor;
−concret, se adoptă poziții imobile din ortostatism, șezând și decubit,
respirând lent și profund, urmărind alungirea corpului, gâtul în ax, fără
mobilizarea membrelor și rahisului;
−se constientizează imobilitatea corpului.
b.Stadiul II
−menținând trunchiul imobil (blocat) se mobilizează complet independent
membrele;
−lomba trebuie să fie delordozată (în șezând, decubit dorsal, ortostatism).
c.Stadiul III
-mobilizarea trunchiului imobil ca pe o piesa unică :
₋ridicarea din pat prin rostogolire laterală;
23

₋din șezând, ridicări și așezări pe un scaun fără mobilizarea coloanei.
b.Stadiul IV
-în care cele învățate în primele trei stadii sub îndrumarea
kinetoterapeutului, se aplică selectiv, în activitatea cotidiană,
profesională sau la domiciliu :
₋modul în care se ridică din pat sau de pe scaun;
₋ridicarea greutăților;
₋șofatul;
₋modul în care se împinge o mobilă etc.
•Menținerea (creșterea) forței musculare
-este destinat musculaturii trunchiului inferior și fesierilor;
-se realizează prin toată gama de exerciții ce solicită aceste grupe musculare.
24