Kinetoterapia în recuperarea sportivului cu leziuni [622093]

UNIVERSITATEA ,,ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI
FACULTATEA D E EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
SPECIALIZAREA: KINETOTERAPIA ÎN TRAUMATOLOGIA
SPORTIVĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Îndrumător:
Profesor Univ. Dr. Marin Chirazi

Masterand: [anonimizat] 2019 –

UNIVERSITATEA ,,ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI
FACULTATEA D E EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
SPECIALIZAREA: KINETOTERAPIA ÎN TRAUMATOLOGIA
SPORTIVĂ

Kinetoterapia în recuperarea sportivului cu leziuni
post-traumatice la nivelul humerusului

Îndrumător:
Profesor Univ. Dr. Marin Chirazi

Masterand: [anonimizat] 2019 –

PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL I – ARGUMENTARE TEORETICĂ ………………………….. ………………………….. …. 1
I.1 Necesitatea și ac tualitatea temei ………………………….. ………………………….. ……………………. 1
I.2. Anatomia brațului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 2
I.2.1. Scheletul brațului ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 2
I.2.2. Articulațiile adiacente brațului ………………………….. ………………………….. ……………….. 6
I.2.3. Musculatura um ărului și a brațului ………………………….. ………………………….. ………….. 9
I.3. Biomecanica umărului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 11
I.3 Traumatologia sportivă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 12
I.3.1 Factorii favorizanți ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 13
I.3.2 Factorii predispozanți ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 16
I.3.3 Factori declanșatori ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 16
I.4 Clasificarea traumatismelor ………………………….. ………………………….. ………………………… 18
I.4.1. Traumatisme ale părților moi ………………………….. ………………………….. ……………….. 19
I.4.2. Traumatisme ale articulațiilor ………………………….. ………………………….. ……………… 19
I.4.3. Traumatisme ale oaselor ………………………….. ………………………….. ……………………… 19
I.5. Luxația de umăr ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 21
CAPITOLUL II ORGANIZAREA CERCETĂRII ………………………….. ………………………….. …. 24
II.1. Motivație ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 24
II.2. Scopul lucrării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 24
II.3.Ipoteză ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 24
II.4. Metode de cer cetare utilizate în lucrare ………………………….. ………………………….. ………. 24
II.5 Teste și măsurători utilizate ………………………….. ………………………….. ……………………….. 25
II.6. Locul de desfășurare al cercetării ………………………….. ………………………….. ………………. 25
II.7. Eșantionul de s ubiecți cuprinși în cercetare ………………………….. ………………………….. …. 26
II.8. Aplicarea programului de recuperare ………………………….. ………………………….. ………….. 26
II.9. Elaborarea programelor de recuperare ………………………….. ………………………….. ………… 26
CAPITOLUL III REZULTATELE CERCETĂRII ………………………….. ………………………….. 29
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 32
BIBILIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 33

1
CAPITOLUL I – ARGUMENTARE TEORETICĂ

I.1 Necesitatea și actualitatea temei
Aparatul locomotor serveste mișcarea, iar mișcarea este forma primordială de man ifestare
a vieț ii.
Membrele superioare sau extremitățile superioare pot fi definite ca ”două perechi de
apendice mobile, destinate diferitelor mișcări”1 .Extremitățile prezintă două porțiuni prin
intermediul cărora se leagă de trunchi, numită și centura membrului, plus încă o porțiune ce o
continuă pe cealaltă.
Membrele superioare sunt alcătuite din trei segmente bine delimitate între acestea: braț,
antebraț și mâna propriu zisă. Fiecare dintre acestea prezintă un schelet propriu format din mai
multe oase, minim două, cu excepția brațului, acesta având în const rucția sa un singur os,
humerusul. Putem adăuga și poziționarea brațului, și anume așezat între articulația umărului și
cotului, poziție din care putem deduce importanța acestui segment în locomoția zilnică.
Fără braț, deci fără membre superioare calitat ea vieții scade dramatic. Importanța acestui
segment de legătură o face mai ales nevoile fiziologice, starea de bine și de confort a omului.
Nevoile fiziologice, primare, de supraviețuire și anume apă, hrană, adăpost conform
Piramidei lui Abraham Maslow n u ar putea fi îndeplinite fără acest segment, evoluția omului
fiind una precară.
Traumatismele membrului superior nu sunt printre cele mai frecvente dintre toate
localizarile traumatismelor aparatu lui locomotor, traumatologia membrului inferior deținâ nd
primu l loc. Printre traumatismele membrului superior pe primul loc ca incidență, găsim luxația
umărului (respectiv a humersului din articulație) iar fracturile locul II î n această categorie. Marea
lor frecvență se explică prin faptul că la acest n ivel se prezintă mișcă ri multiple , complexe, masă
musculară scăzută la nivelul umărului și o mobilitate articulară foarte mare. Humerusul
deasemenea nu este acoperit de o masă musculară proeminentă, în comparație cu femurul, de aici
și predispoziția la tra umatisme.
În concluzie interesarea elaborării unui program de recuperare și aplicarea acestuia în

1Papilian V. , Anatomia omului -Volumul I, Aparatul locomotor -ediția a XI -a, Editura BIC ALL,
București 2003 .

2
cadrul traumatologiei brațului, respectiv a humerusului este imperios necesară, motiv pentru care
am ales această temă.
.
I.2. Ana tomia brațului
Brațul este acel segment din membrul superior ce leaga centura scapulară de antebraț,
făcând astfel posibilă realizarea tuturor acțiunilor. Din punct devedere structural, anatomic, brațul
prezintă o singură structură osoasă reprezentată de h umerus, articulații și musculatură.
I.2.1. Scheletul brațului
Este un os lung și pereche. Prezintă o diafiză și două epifize. Prezintă ca orientare în sus
extremitatea prevăzută cu un cap sferic, medial ce reprezintă și suprafața lui articulară, anterior
șanțul profund pe care această extremitate îl prezintă.
Corpul humerusului este aproape cilindric în porțiunea superioară și devine prismatic
triunghiular în cea inferioară. Prezintă trei fețe și trei margini, bine diferențiate
în porțiunea inferioară , cu mult mai slab în porțiunea superioară.
Fața antero -laterală (Facies anterior lateralis) prezintă, ceva mai sus de mijlocul ei o
rugozitate în formă de V, numită tuberozitatea deltoidiană (Tuberositas deltoidea) \ pe brațul ei
superior se insera mușchiul deltoid, iar pe brațul inferior mușchiul brahial. 2 Sub această
tuberozitate, se află un șanț puțin pronunțat, care pleacă de pe fața posterioară. Prin acest șanț
trece nervul radial și artera brahială profundă. Deasupra tuberozității, fața antero -laterală est e
înconjurată de nervul axilar. Acest nerv p oate fi interest în fracturile osului.
Fața antero -medială prezintă mai multe specificații anatomice individuale cum ar fi gaura
nutritivă a osului , șanțul intertubercular care des cinde de la epifiza superioară și o impresiune
rugoasă pentru inserția mușchiului coracobrahial.
Fața posterioară este străbătută oblic de șanțul nervului radial unde cranial șanțului se
inseră capul lateral, iar caudal acestuia se inseră capul medial al mușchiului triceps brahial.
Humerusul deasemenea prezintă trei margini și anume o margine anterioară, una medial și
o alta laterală. Marginea anterioară este bine pronunțată pe când marginea laterală și marginea
medială prezintă anumite caractere commune du pă cum urmează: p unți pronunțate în jumă tatea
proximală a corpului, ce devin adevărate creste în jumătatea distală a lui, amândouă

2 Papilian V. , Anatomia omului -Volumul I, Aparatul locomotor -ediția a XI -a, Editura BIC ALL,
București 2003 .

3
recurbânduse și terminându -se pe epicondilul corespun zător. Marginea laterală se con tinuă cu
creasta supracodiliană laterală care se termină pe epicondilu l lateral, iar marginea medială se
continuă cu creasta supracondiliană medială care se termină pe epicondilul medial. Ele dau
inserț ie despărțitoarelor care separă mușchii anteriori de cei posteriori ai brațului.
Epifiza sau ex tremitatea superioară e ste unită cu corpul prin colul chirurgical al osului.
Cele mai frecvente fracturi ale humerusului se întâlnesc la nivelu l colului chirurgical. Tot aici are
loc dezlipirea traumatică a epifizei, care se poate produce la copii și tineri, deoarec e epifiza
superioară și diafiza se sudează abia la vârsta de 20 -25 ani.
Această epifiză prezintă mai multe elemnte specifice.
1. Capul humerusului ceea ce nu este altceva decât o suprafață articulară netedă,
repre zentând o treime dintr -o sfe ră. El privește medial , în sus și puțin posterior articulânduse cu
cavitatea glenoidă a scapulei. Axul său formează cu axul diafizei un unghi de 130°.
2. Colul anatomic este un șanț circular, care separă capul humerusului de restul epifizei.
3. Tuberculul mare este situate pe partea laterală a capului în partea superioară cu mai
multe fețe ce vor da inserții pentru diferiți mușchi. Pe fața superioară se inseră mușchiul
supras pinos, pe cea mijlocie mușchiul subspinos, iar pe cea inferioară mușchiul rotund m ic.
4. Tuberculul mic este situat pe partea anterioară a epifizei dând inserție mușchiul ui
subscapular.
5. Șanțul intertubercular sau culisa bicipitală e ste un șanț vertical, care pleacă de pe fața
anterioară a epifizei și se termină pe fața antero -medială a diafizei. El este limitat de creasta
tuberculului mare situat anterior, și de creasta tuberculului mic situată posterior. Prin șanț alunecă
tendonul capului lung al mușchi ului biceps brahial. Pe creasta tuberculului mare se ins eră
mușchiul pectoral mare, iar pe creasta tuberculului mic mușchiul rotund mare.
Epifiza inferioară este turtită și recurbată dinap oi înainte, astfel că diametrul transversal
este cu mult mai mare ca cel antero -posterior. Epifiza distală prezintă un condil și doi epicondili.3
A. Condilul humerusului prezintă, la rândul lu i, două cat egorii de formațiuni cum ar fi,
Suprafețe articulare ce sunt destinate radiusului și ulnei. Ele sunt reprezentate de către:
trohleea humerusului, capitulul humerusului și un șanț intermediar.
Trohlea humerusului corespunde scobiturii trohleare de pe ulna și este formată din două
margin i, două povârnișuri și un șanț. Șanțul are un traiect spiroid de jos în sus și medio -lateral,

3Papilian V. , Anatomia omului -Volumul I, Aparatul locomotor -ediția a XI -a, Editura BIC ALL,
București 2003 .

4
imprimând direcția mișcărilor din articulația cotului.
Capitulul este o proeminență rotunjită, situată lateral de trohlee și el răspunde fosetei
articulare de pe capul radiusului.
Șanțul intermediar separă trohleea de capitul și este articular, răspunzând marginii fosetei
articulare de pe capul radiusului.
Fose, care sunt în număr de trei.
Fosa coronoidă care este situată deasupra trohleei, pe fața anterioară a epifizei, în ea
pătru nzând procesul coronoidian al ulnei, în mișcările de flexi e ale antebrațului.
Fosa radial ce este situate deasupra capitulului, aici corespunzând cu capul radiusului,
unde în mișcările de flexi e pătrunde în această fosă .
Fosa olecraniană este situată deasupra trohleei, pe fața posterioară a epifizei; în ea
pătrunde olecranul, în mișcările de extensiune ale antebrațului.
B. Epicondilii se definesc ca dou ă proeminențe ce servesc pentru inserții musculare și
sunt astfel: epicondilul medial și lateral.
Epicondilul medial , e reprezentat de o puternică proeminență triunghiulară, la care se
termină creasta supr acondiliană medială a diafizei. S e poate explora pr in inspecție și palpare. Fața
lui posterioară prezintă șanțul nervului ulnar pe unde trece nervul omonim. Pe acesta are loc
inserția musculaturii pronatoare a antebrațului, respectiv flexori i anteb rațului, ai mâinii și
degetelor (rotundul pronator, flexor radial al carpulu, palmar lung, flexor ulnar al carpului, flexor
superficial al degetelor).
Epicondilul lateral este deasemenea și el o proeminența, dar este mai mic decât cel medial
și la el se termină creasta supracondilian ă laterală a diafizei . Se poate explora deasemenea prin
inspecție și pa lpare, fiind un reper important pentru proiecția formațiunilor de la nivelul
antebrațului. Pe el se insera mușchii supinatori ai antebrațului, respe ctiv extensori ai antebrațului,
mâinii și degetelor (scurt extenso r radial al carpului, supinator extensor al degtelor, extensor al
degetului mic, extensor ulnar al carpului, anconeu).
Torsiunea humerusului. Axul transversal al capului humerusului și cel al condilului
numeral nu se află în același plan frontal. La adult ele formează un unghi ascuțit, deschis lateral,
are 14 -20° și denotă torsiunea os ului. La nou -născut unghiul are aproximativ 60°.4

4 Papilian V. , Anatomia omului -Volumul I, Aparatul locomotor -ediția a XI -a, Editura BIC ALL,
București 2003 .

5

Figura 1. Humerusului și scapula: vedere posterioară Sursa: Atlas de anatomie umană, Ediția
III, Frank H. Netter , M.D.

6
I.2.2. Articulațiile adiacente brațului

Articulațiile la care brațul, respectiv humerusul face parte din ele ca și capăt articular sunt
articulația umărului și cotului.
Articulația umărului
Articulația umărului este o articulație complexă, ea fiind una dintre articulații cu cea mai
mare libertate de mișcare și din punct de vedere al amplitudinii dar și ca axe de mișcare. Ea este
alcătuită din 5 articulații mai mici, care toate lucrează ca o singură articulație, ca un vector.
Artic ulația sterno -claviculară este o articulație în șa, și ajută la mișcarea de ridicare a
brațului, ea fiind începută de la acest nivel și având loc până la primele 900 de ridicare a brațului.
Este alcătuită din stern, claviculă, prima coastă și mijloacele d e unire a acestor 3 oase, respectiv a
capetelor osoase ale acestora.
Articulația acromio -claviculară are ca și capete osoase marginea axilară a omoplatului,
acromionul, clavicular și procesul coracoidian. Pe lângă mijloacele de unire ”obișnuite” a
capetelor osoase și anume capsula articulară și ligament găsim și labrumul glenoidian și tendonul
mușchiului biceps brachial. Ea este o articulație plană.
Articulația scapulotoracică mai este catalogată și ca o articulație falsă, fiind o articulaț ie
fără elemente articulare alcătuită din fața anterioară a scapulei și peretele toracic posterior. Prin
intermediul ei se permite bascularea scapulei la un maxim 450, o coborâre a acesteia dar și o
ridicare. Aceste 3 mișcări vor conduce mai departe la o a mplitutdine mărită în articulația
umărului.
Articulația gleno -humerală / scapulă -humerală este alcătuită din humerus și scapula. Ea
prezintă un sistem ligamentar foarte puternic alcătuit din ligamente le gleno -humerale superior,
mijlociu și inf erior. Un ligament humeral transvers ce este o bandă fibroasă ce transformă șanțul
intertrohanterian într -un șant. Se găsește deasemenea și un ligament coraco -humeral, dinspre
coracoid, spre tuberculul mare al humerusului. Cel mai mare rol de menținere a s tructurilor în
consens, o are presiunea atmosferică și musculature periarticulară.
Ea este o articulație sferoida. Mobilitatea articulației gleno -humerale este:
flexie : 1050 – 1200
extensie : 300 – 550
abducție : 1050 – 1200

7
rotație internă : 700
rotație externă – ea este dependentă de poziție brațului după cum urmează: cu brațul
abdus avem 900, iar cu el addus avem: 800
”Planul capsuloligamentar al umărului nu asigură o rezistență crescută a articulației. De
aceea această articulaț ie este frecvent sediul unor luxații, mai ales cele ce antrenează capul
humeral anterior și intern (luxații antero -interne). Î n acest e luxaț ii capsula poate fi întinsă sau
chiar ruptă . Ele com promit ulterior stabilit atea umărului pentru mișcările de forță și necesită o
suplimentare a forței musculare, în particular a mușchiului subscapular. Poziț ia care permite
maxim um de distensie ligamentară (pozi ția de repaus articular) este cea în care brațul este în
ușoara antepu lsie, abducție și rotație internă .”5
Articulația cotului
Articulația cotului este o articulație complexă, alcătuită din trei articulații mai mici:
-Articulatia humero -ulnară;
-Articulatia humero -radială;
-Articulatia radio -ulnaraă.
Articulația propriu -zisă este formată din partea inferioară a humerusului și partea
superioară a radiusului și cubitusului. Ca și suprafețe osoase componente avem:
– Trohlea humerală, așezată orizontal și puțin oblic;
– Capitulul humeral cu o formă sferoidală;
– Fosa oleocraniană;
– Incizura trohleară a ulnei pentru trohlea humerală;
– Foseta capului radial;
Aceste componente osoase sunt acoperite cu cartilaj hialin ce permite c ongruența perfectă
între suprafețe și mișcarea acestora față de celelalte.
Ca mijloace de unire avem capsula fibroasă ce învelește complet articulația, este mai laxă
posterior și mai subțire pe fața laterală. Capsula este fortificată de inserț ia fib relor tendonului
tricepsului brahial. Pe părțile laterale ale feț ei posterioar e, fibrele capsulare trec pe faț a
posterioară a epicondilulu i lateral, pe partea posterioară a incizurii radiale ulnare și a ligamentului
anular. Inserția humerală a capsulei fib roase, tr ece deasupra fosetelor radiale și coronoide ș i pe
marginile f osei oleocraniene, toate fiind înglobate în cavitatea articulară . Lateral ș i medial trece

5 Elena Tatiana , Bazele anatomice ale mișcării, Curs practic pentru studenții facultăților de kinetoterapie

8
dedesubtul epicondililor medial și lateral, care rămân extrascapsular. Inserția ulnară se află pe
marginil e incizurii trohleare, astfel vârful oleocraniului și apofiza coronoidă sunt situate
intracapsular. Inserția radială trece în jurul gâ tului acestuia, circular.
Ligamentele articulare:
– Ligamentul colateral ulnar este format din t rei benzi conjunctive iradiate în formă de evantai
de la epicon dilul medial la marginea medială a incizurii trohleare.
– Ligamentul colateral radial este o bandă puternică, triunghiulară, așezată între epicondilul
lateral și formează o chingă pentru capul radiusulu i și se termină pe extremitatea superioară a
ulnei ș i pe ligamentul inelar al radiusului.
Mișcările posibile în această articulație este flexia, extensia.
Privită ca o articulație humero -antebrahială, se comportă ca o trohleartroză în care
mișcările de fle xie ș i exte nsie sunt imprimate de articulaț ia hume ro-ulnară, mișcări desfășurate î n
jurul un ui ax transversal ce traversează trohleea humerusului. Datorită faptului că acest ax are o
orientare oblică, axul antebrațului nu va continua axul brațului nici în flexie și nici în
extensie. Flexia atinge 40˚ măsurată între axul brațului și al antebraț ului.
Antebraț ul, cu ocazia flexiei se deplasează uș or medial de b raț. Mișcarea este limitată de
interpunerea părților moi între braț și antebraț și de pătrunderea apofizei coronoide în fosa
omonimă. Extensia se execută până la 180˚ antebrațul fiind dus ușor în afară cu ocazia acestei
mișcă ri. Mișcarea este limitată pe ma i departe de pătrunderea oleocranonului în fosa olecraniană .
Articulația radio -cubitală proximală
Ca și componente articulare avem incizura radială a ulnei, concavă antero -posterior, plată
în sens vertical și circumferința articulară a capului radial . Cartilaju l articular hialin, care acoperă
suprafeț ele articulare ale oaselor, aparț ine articulatiei c otului iar ca mijloace de unire, capsula
articulară este comună cu articulaț ia cotului.
Ligamentele articulare:
-Ligamentul inelar este o bandeletă fibroasă, puternică, care se inseră pe marginea anterioară și
posterioară a inc izurii radiale a ulnei. Formează 4/5 dintr -un inel, care asigură menținerea capului
radiusului în scobitura ulne și la rândul lui este întă rit de fibrele ligamentului colatera l ulnar și de
partea laterală a capsulei fibroase a cotului.
-Ligamentul pătrat este o lamă fibroasă patrulateră întinsă între marginea inferioară a incizurii
radiale și fața medială a colului radial.

9
.

I.2.3. Musculatura umărului și a brațului
Mușchii sunt grupați în două mari grupe:
– cei ce mobilizează omoplatul și clavicula pentru torace
– cei ce mobilizează humerusul față de scapulă "
Această musculature se poate insera pe următoarele elemente anatomice:
1. Craniu: t rapez, sternocleidomastoidian.
2. Vertebre cervicale: trapez, rid icator al s capulei si romboid.
3. Clavicula: subclavicular, trapez, pectoral mare, de ltoid, sternocleidomastoidian.
4. Scapula: dintatul anterior, subscapular, infraspinos, supraspinos, rotund mare, rotund
mic, dorsal mare, romboid, ridicator al scapulei, omohio idian, pectoal mic, biceps, coraco brahial,
capatul lung triceps.
5. Coaste: dorsalul mare, dintatul anterior, pectoralul mare.
6. Vertebre dorsale: trapez, romboid , dorsal mare.
7. Humerus: subscapular, infraspinos, supraspinos, rotun d mic, pectoral mare , dorsal
mare, rotund mare, biceps brahial, capatul lung al tricep sului, coracobrahial, deltoid.
8. Radius: biceps.
9.Vertebre lombare, creasta iliaca, sacru: dorsal mare.
Musculatura umărului propriu -zis este reprezentată de mușchiul deltoid, supraspinos,
infraspinos, rotund mare, rotund mic și subscapular.
1. Mușchiul deltoid
I.O. la nivelul treimei externe a marginii anterioare a claviculei; pe marginea lateral ă a
acromionului și pe buza inferioară a marginii posterioare a spinei omoplatului.
I.T. humerus – tuberozitatea deltoidiană
Acțiune: Fasciculele anterioare: proiecția înainte și rotația internă a brațului, abducție.
Fasciculele mijlocii: a bducție fără a depăși orizontala;
Fasciculele posterioare: proiecția înapoi și rotația externă a brațului.
2. Mușchiul supraspinos
I.O. Fosa supraspinoasă

10
I.T. Fațeta superioară de pe tuberculul mare al humerusului
Acțiun e: abductor al brațului, menține capul humeral în articulația scapula -humerală,
tensor al articulației.
3. Mușchiul infraspinos
I.O. Fosa infraspinoasă
I.T. Fațeta mijlocie a marelui trohanter humeral
Acțiune: rotație ext ernă a brațului, tensor al capsule articulare și menține capetele osoase
în articulația scapula -humerală.
4. Mușchiul rotundul mic
I.O. fața posterioară a omoplatului,
I.T. fațeta inferioară posterioară a marelui trohanter humera l
Acțiune: rotator extern al membrului superior, când ia punct fix pe omoplat realizează
adducția brațului.
5. Mușchiul rotund mare
I.O. la nivelul unghiului inferior al scapulei, fața profundă a fasciei infraspinoase,
jumătatea in ferioară a marginii axilare scapulare
I.T. micul trohanter humeral
Acțiune: cand ia punct fix pe omoplat este adductor și rotator intern al brațului iar când ia
punct fix pe humerus, proiectează scapula sus și înainte.
6. Mușchiul sub scapular
I.O. Fosa subscapulară
I.T. Micul trohanter humeral
Acțiune: rotator intern al humerusului, adductor și tensor al articulație.
Deasemenea musculatura brațului propriu -zis este desemnată de mușchiul biceps brachial,
coracobrahial și brachial dar și tricepsul sural. Ei sunt împărțiți deasemenea în două loje, una
anterioară și cea posterioară reprezentată de triceps brahial..
1. Mușchiul bicep brahial
I.O. capul scurt – vârful procesul coracoid; capul lung la ni velul tuberculului
supraglenoidian;
I.T. tuberozitatea radială
Acțiune: flexia antebrațului pe brat și supinator al acestuia. Deasemenea și adductor al
brațului capul scurt și abductor al acestuia capul lung. Când ia punct fix pe antebraț, flexia

11
brațului pe antebraț.
2. Mușchiul brahial
I.O. buza inferioa ră a tuberozității deltoidiene
I.T. baza procesului coronoid al cubitusului
Acțiune: flexor al antebrațului pe brat și tensor al articulației cotului.
3. Mușchiul coracobrahial
I.O. vârful procesului coracoid printr -un tendon comun cu cel al bicepsului brahial (cel
scurt)
I.T. fața medială a humerusului
Acțiune: adductor al brațului, proiector înainte al brațului și când ia punct fix pe brat, îl
coboară.
3. Mușchiul triceps brahial
I.O. tuber culul infraglenoidian al scapulei, septul intermuscular brahial lateral și pe fața
posterioară a humerusului
I.T. olecran
Acțiune: extensor al antebrațului față de brat, tensor al articulației scapula -humerale și
deasemenea extensor și adductor al brațului prin intermediul capătului lung.

I.3. Biomecanica umărului

Când vorbim despre articulația umărului implicit ne referim și la celelalte articulații din
jur, motiv pentru care ne interesează și biomecanica acestora.
Biomecanica articulației sterno -claviculare
Această articulație este o diartroză și are două grade de libertate permițând claviculei
mișcări de ridicare și de coborâre dar și mișcări de proiectare înainte și înapoi, iar ca o rezultantă
a acestor a și mișcări de circumducție.
Pivotul acestor mișcări este ligamentul costo -clavicular în jurul căruia se realizează aceste
deplasări .
Biomecanica articulației acromio -claviculare este o artrodie (capul articular este mai mic
decât o jumătate de sferă) și prezintă mișcări de alunecare, care deși foarte limitate, permit
omoplatului basculări de mare amplitudine. Fără ea mișcările claviculei ar antrena mișcări bruște

12
și necoordonate ale omoplatului pe torace.
Biomecanica articulației scapulo -toraci ce
Omoplatul se sprijină indirect pe torace, prin intermediul claviculei, la nivelul articulației
sterno -claviculare. Ridicarea omoplatului este realizată de fasciculele superioare ale trapezului,
de romboid și unghiular. Realizată concomitent și bilateral, contribuie la ridicarea brațelor prin
înainte, sus. Coborârea omoplatului se realizează de fasciculele inferioare ale trapezului, de
dințatul mare și dorsalul mare. Realizată concomitent și bilateral, contribuie la realizarea poziției
stând (poziția de drepți).
Biomecanica articulației scapulo -humerale
Articulația scapulo -humerală este cea mai mobilă articulație și a re trei grade de libertate:
Ea acționează în strânsă corelație funcțională cu articulațiile centurii scapulare, mărindu -se astfel
amplitudinea de mișcare a mem brului superior față de trunchi și permite realizarea următoarelor
mișcări: m ișcarea de abducție; m ișcarea de ad ducție ; mișcările de proiecție înainte ( flexie ) și
înapoi (extensie )
Ele se fac: cu b ascularea capului humeral înapoi, în anteducție și cu bascularea capului
humeral înainte, în retroducție, in timp ce extremitatea inferioara a humerusului se deplaseaza in
sens invers, pe un arc de cerc dispus sagital.
I.3 Traumatologia sportivă
Traumatologia sportivă face parte din traumatologia generală care se ocupă cu
traumatismele survenite în urma unei activități sportive, caracteristice sau nu ramurii
sportive. Traumatismul se definește drept o tulburare sau o leziune generală sau locală
apărută în urma unei forțe interne sau externe peste limita de suportabilitate a organismului.
După cum se știe , în fotbal , și nu numai traumatismele sunt des întâlnite . Cu toate că
sportul este practicat în scop profilactic, de relaxare și nu numai, sport ul poate duce la
traumatisme grave, ce pot avea urmări dramatice.
Cauzele care produc accidentele prin traumatisme ale aparatului locomotor sunt
produse de o serie de factori, factori ce pot fi împărțiți în funcție de rolul sau originea lor.
După rolu l factorilor în mecanismul de producere al traumatismelor găsim:

13
I.3.1 Factorii favorizanți
Aceștia la rândul lor pot fi împărțiți din punct de vedere al sportivului dar și din cel de
desfășurare al activității sportive.
Din punct de vedere al s portivului întâlnim:
1. Patologii asociate
Patologiile asociate sunt acele patologii nedescoperite la timp sau descoperite însă ce
nu pun în pericol activitatea sportivă, oricum, având în vedere minuțiozitatea cu care sportivii
sunt examinați în vederea practicării unui sport de performanță aceste patologii sunt rar
întâlnite, cu câteva excepții (exemplu : cazul Ekeng de la Dinamo București – fiind suferind
de tahiaritmie, decesul acestuia „s-a datorat unei fibrilații ventriculare ap ărută pe fondul unei
patologii cardiace preexistente, asociată cu anomalii coronariene, favorizată de și precipitată
de un efort fizic. "6
2. Carențele alimentare sau vitaminice
Poate fi implicate în geneza fracturilor de stres (alimentație săracă în calciu) sau a
crampelor musculare. Se datorează de regulă în urma unei subalimentații, sau unei alimentații
monotone (sandvișuri, produse de patiserie etc.) și sărace în vitamine hidrosolubile, în special
B și C sau deshidratării produse în urma efortului fizic pr in pierderi de apă și electroliți. Un
efort de intensitate mare necesită o rată mare de producere a energiei pentru asigurarea căreia
cea mai convenabilă sursă o constituie hidrații de carbon.
3. Vârsta
Unii autori au legat vârsta de incidența traumatismelor , ajungând la concluzia că mai
predispuși la traumatisme sunt adolescenții și adulții tineri. O explicatie poate fi și faptul că
rezistența la rupere a muschilor este de două ori mai mare la copii.
4. Sexul
De regulă 2/3 dintre persoanele traumatizate în timp ul activității sportive sunt bărbați .
Bărbații și femeile sunt implicați în activitatea sportivă de performanță într -un număr
aproximativ egal dar bărbații având o tendință mai mare spre agresivitate, practică în general
sporturi mai dure de aici și riscu l mai mare de accidentare la bărbați.

6 www.prosport.ro – Raportul întocmit de specialiștii I.M.L. ”Mina Nicovici”

14
5. Factori constituționali – relația dintre statura și greutatea corporală
O înălțime sau o greutate excesivă care depășește valorile standard sunt strâns legate
atât de macrotraumatisme cât și de traumatismele de suprasolicitare din cadrul sportivului de
performanță, afectând în principal articulațiile portante, cu localizare frecventă la nivelul
articulației genunchiului. Relația dintre dimensiunile corpului și numărul mare de
traumatisme se explică prin prezența unei poziții înalte a centrului de gravitație și lungimea
mare a membrelor. Lungimea exagerată a membrelor poate produce în acțiuni de schimbare
rapidă a direcției un stres suplimentar asupra articulațiilor acestora.
6. Malaliniamentul
Modificările și de viațiile de la poziția anatomică normală a oaselor și articulațiilor se
numesc malalinieri. Malaliniamentul și variantele anatomice cum ar fi pronația excesivă a
antepiciorului, piciorul cav, torsiunea excesivă a tibiei, deviațiile în var/valg, diferențele de
lungime între membrele inferioare mai mari de 2cm și anteversia excesivă a femurului pot
determina probleme biomecanice ce stau la baza apariției unor leziuni traumatice.
7. Forța musculară – dezechilibru muscular
Aplicarea unui stre s suplimentar asupra sportivului, peste limitele fiziologice ale
structurilor respective, conduc la traumatisme musculo -scheletale. Un efect asemănător îl are
și prezența unei forțe musculare scăzute sau a dezechilibrelor musculare între membrele
inferioar e. Aceste dezechilibre musculare sunt adesea sechele ale unor traumatisme mai
vechi, nerecuperate corespunzător. Pe de altă parte sportivii care au dezvoltat o masă
musculară mai mare vor exercita un stress suplimentar asupra structurilor de susținere,
prezentând astfel o predispoziție mai mare la traumatisme. Una din cele mai răspândite
axiome în sport este aceea după care sportivii “puternici” suferă mai puține accidente. Din
studiile realizate nu reiese că forța musculară în sine (sau lipsa ei) poate fi legată de
accidentări ci mai degrabă diferențele de formă între segmentele simetrice ale corpului.
Asimetriile de forță sau deficitul de forță pot să explice rezultatele insuficiente ale recuperării
după traumatisme la unii sportivi.
Predispoziția la înti nderi și rupturi musculare apare mai frecvent la începutul
antrenamentului când mușchii nu sunt suficient incălziți și gradul de vasodilatație este
insuficient.

15
Din punct de vedere al desfășurării activității sportive descoperim ca factori
favorizanți urmă toarele variabile:
8. Condițiile meteorologice dificile / nefavorabile
Pot avea o influență importantă asupra organismului, în special în timpurile extreme
de climat, sau în sezonul cald moment în care agresiunile termice, neînsoțite de o hidratare
adecvată, pot deveni stresante pentru competitori, mai ales în sporturile de rezistență (ciclism
,maraton) în care pierderile cutanate de lichide pot depăși 2l/oră.
Temperatura scăzută a mediului înconjurător, umiditatea crescută a aerului și mai ales
asocierea acestora scad elasticitatea fibrelor musculare
9. Echipamentul sportiv – inadecvat
Echipamentul sportiv are deseori un rol semnificativ în apariția unor leziuni.
Utilizarea unui echipament necorespunzator cum ar fi de exemplu în tenis de câmp: greutatea
prea mare a rachetei sau tensionarea excesivă a corzilor acesteia pot conduce la apariția
microtraumatismelor de suprasolicitare. Pe de altă parte pentru a reduce intensitatea șocului
de contact ce trece prin corp sunt extrem de importante utili zarea de încălțăminte adecvată și
prezența unei suprafețe de joc optime .
10. Erorile de antrenament
De regulă traumatismele apar ca urmare a unor erori de antrenament întâlnite în
practica sportivă și se datorează de regulă antrenorului fiind vorba d e o abordare a unei
metodici greșite în diferite perioade de pregătire ale sportivului. În ceea ce privește
condiționarea și pregătirea este importantă analiza modului de antrenament al sportivului,
putând fi vorba de o intensitate crescută sau un volum e xcesiv de exerciții.
11. Terenul de joc
Calitățile terenului de antrenament sau de joc din punct de vedere al compoziției,
structurei suprafeței, duritatea sau elasticitatea sunt deosebit de importante în anumite
discipline sportive în raport cu anumite tipu ri de leziuni ce pot fi produse.
Schimbarea bruscă a suprafeței de desfasurarea a antrenamentelor predispune la
traumatisme aceasta datorându -se nu numai diferenței de impact ci și feedback -lui de la
nivelul mușchilor și articulațiilor care va fi diferit.

16
12. Kinesiologia sportului
Având în vedere faptul că fiecare sport are specificitatea sa, fiecare sport va realiza
stresuri unice kinesiologice și biomecanice asupra lanțului kinetic implicat în mișcările
realizate; respectarea metodelor de optimizare a meca nismelor sportive pot conduce la
prevenirea leziunilor ce pot apărea.
Putem concluziona că factorii favorizanți traumatismelor sunt numeroși având
numeroase variabile pornind de la factori externi ce țin de natura jocului, de echipament,
antrenament șamd . până la factori interni, intrinseci ce țin de sportiv. (nutriție, patologii
asociate, malaniament etc.), având deci o cauzistică destul de mare. Rezultă deci o altfel de
clasificare a factorilor favorizanți, și anume:
FACTORI INTRINSECI FACTORI EXTRINSE CI
1. Malaniament 1. Kinesiologia sportului practicat
2. Asimetrii de forță 2. Terenul de joc
3. Sex 3. Erorile de antrenament
4. Vârstă 4. Echipament sportiv inadecvat
5. Factori constituționali 5. Condițiile meteo
6. Nutriția
7. Patologii asociate
Tabel 1. Clasificarea factorilor favorizanți
I.3.2 Factorii predispozanți
Acești factori sunt reprezentați de anumite deficiențe fizice sau organice, congenitale
sau dobândite. Ele sunt ”întâlnite foarte rar la sportivii de performanță datorită selecției și
controalelor medicale periodice riguroase.”7
I.3.3 Factori declanșatori
Acești factori apar în urma unui dissincronism neuromuscular în situații după cum
urmează:
– Contracție violentă;
– Întindere bruscă musculară – forțând astfel mușch iul să se întindă peste limitele
sale fiziologice;
– Contracție în ”contratimp” ;

7 Note de curs și LP – Noțiuni de prim ajutor în traumatismele sportive – Paul Botez

17
– O durată insuficient de scurtă între perioada de alungire și scurtare a mușchiului.
Mișcările pe care sportivul le poate realiza și care pot duce la circumstanțele
enumerate ma i sus sunt : pivotarea, demaraj, săritură, accelerație, decelerație, schimbarea
direcției, dezechilibrarea și aruncarea.

Figura 2 – Exemplu de schimbare a direcției în fotbal (reprezentare grafică)
Sursa: http://www.pregătirefizică.wordpress.com
În literatura de specialitate traumatismele musculare cel mai des întâlnite le găsim la
nivelul mușchilor ischiogambieri (95% – semimembranosul), tricepsul sur al, dreptul anterior
și adductorii coapsei, urmați apoi de trenul superior, deltoid, biceps și triceps, cele mai puțin
frecvente traumatisme fiind la nivelul trunchiului. Aceste traumatisme apar de regulă în urma
unei contracții active sau a unei alungiri pasive.
Obiectivul principal în traumatologia sportivă se îndreaptă spre următorul scop: să faciliteze
vindecarea printr -un tratament complex și activ, conștientizat prin:
1. păstrarea integrității funcționale la valori normale a părților neafectate (s ănătoase)
după traumatism și după eventualele intervenții ortopedico -chirurgicale;
2. facilitarea regenerării țesuturilor afectate de traaumatism (osos, muscular, cutanat,
ligamentar, tendinos, capsular, vascular etc.);
3. reîntoarcerea la funcționarea globală a corpului, a membrelor afectate;
4. reînceperea antrenamentelor și competițiilor pe baza următoarelor criterii: să
revină cu seria completă de mișcări după leziunile vertebrele cervicale și lombare,
respectiv 80% din seria de mișcări în leziunile membrelor, f orța musculară de cel

18
puțin 80% din forța musculară a membrului opus sănătos, absența proceselor
inflamatorii, a durerii fără consum de medicamente antialgice și antiinflamatoare;
să nu prezinte instabilitate articulară; abilitatea de a alerga fără dureri și ciclic;
examen neurologic normal.
Sportivul trebuie să cunoască noțiuni privind rolul și importanța încălzirii, adaptării la
efort, despre programul de stretching pentru flexibilitate, relaxare și amplitudine de mișcare,
formele de refacere spontană și dirijată, folosirea personală a crioterapiei, a ortezelor și
bandajelor, a kineziotapingului. El este conștient să informeze despre orice accentuare a
durerilor, inflamației, apariția contracturilor musculare, sau a eventualelor recidive, leziuni
sau disfu ncții. Are program obligatoriu de kinetoterapie, sau fitness pentru revenirea
progresivă la forma anterioară.
Pentru obținerea acestor obiective, are de realizat următoarele sarcini: Teoria
tratamentului activ – funcțional – complex.
Esenț a tratamentului activ complex și funcțional se folosește de argumente cum ar fi
că regenerarea de țesut are la bază excitația proprie, specifică, funcțională adică:
 Mușchi – contracția
 Os – încărcarea, apăsarea, telescoparea
 Ligamente, tendoane – tensionar ea
 Meniscuri, discuri – presiunea
Acestea sunt denumiți excitații, stimulenți specifici de regenerare. Stimulii exogeni și
endogeni, activi duc la acea complexitate a tratamentului care trebuie bine planificată,
înțeleasă apoi implementată cu dozaj în team work.
I.4 Clasificarea traumatismelor

Traumatologia sportivă separă în funcție de sediul leziunii traumatismele în
traumatisme : ale părților moi;
ale articulațiilor;
ale oaselor.8

8 Botez P. , Ortopedie , Editura Venus, Iași 2008 ;

19
I.4.1. Traumatisme ale părților moi
Principalele leziuni, afecțiuni și traumatisme ale părților moi sunt: contuzii, plăgi,
rupturi musculare, întinderi musculare, miozite, mioentezitele, entezitele, tendinitele,
tenosinovitele, aponevrozitele, epicondilite, lombalgii prin solicitare șamd.
Contuziile – modificări produse în țesuturi în urma aplicării unui agent traumatic;
Apar de regulă în urma acțiunii unor corpuri dure, cu suprafața neregulată/regulată,
mecanismul implicând practic o acțiuni directă/indirectă a acestuia, prin lovirea regiu nii
traumatizate în mișcare de obstacol. De regulă nu impun probleme de recuperare, fiind
necesar doar aplicări cu gheață și repaus. Majoritatea traumatismelor de părți moi au același
algoritm de tratament ca și contuziile având însă alt mecanism de produc ere (exemplu –
suprasolicitare).
Plăgile musculare – în cazul plăgilor musculare clinic întâlnim impotență funcțională, durere
și sângerare. Tratamentul acestora constă în imobilizare, hemostază și sutură dacă este cazul.
Rupturi musculare – apar în urma u nei contracții violente, boli infecțioase, climat rece și
umed sau oboseală. Clinic în cazul rupturilor musculare găsim durere, impotență funcțională,
echimoză. Tratamentul constă în intervenție chirurgicală (sutură) + imobilizare, repaus,
antalgice și ant iinflamatoare.
I.4.2. Traumatisme ale articulațiilor
Principalele traumatisme ale articulațiilor sunt entorsele, luxațiile, bursitele, leziuni și
rupturi de menisc, ligamentare și tendinoase, artrozele, hidartroza, discopatii șamd.
I.4.3. Traumatisme ale oaselor
1. Fisurile, se definesc ca pierderea continuității osului parțial, neinteresând întreaga
secțiune a oaselor ci numai o porțiune de dimensiuni variabile. Oasele cu cea mai mare
predispoziție la acest tip de traumatism sunt metacarpienele, metat arsienele și peroneul
(maleola externă, peronieră). Tratamentul constă în imobilizare în aparat gipsat circa 2 -3
săptămâni, medicație antalgică, fizioterapie.
2. Fracturile reprezintă apariția discontinuității totale în cadrul unui os. Clinic găsim
crepitații osoase la palpare, impotență funcțională, durere, edem. Diagnosticul este confirmat

20
sau infirmat obligatoriu de către o radiografie. Fracturile pot fi desc hise sau închise. Ele se
pot împărți în funcție de mecanismul de producere după cum urmează:
1. fracturi ale oaselor sănătoase – ca urmare a unui traumatism acut;
2. fracturi ”de oboseală” – apar datorită suprasolicitării osului;
3. fracturi ”pe os patologic” – în care încărcările sunt normale, dar rezistența mecanică este
mult slăbită.
Fracturile apar doar în urma acestor 4 mecanisme de producere prin traumatism
indirect : torsiunea – fractură în spiroidă, inflexiunea – determină o fractură transversală,
compresiunea – fractură prin tasare, tracțiunea – un tendon/ligament smulge un fragment de
os. Fracturile pot fi și urmarea unui traumatism direct.

Figura 3 – Tipul forței care produce fractura prin mecanism indirect : a – torsiune
(fractură oblică spiroidă); b – inflexiune (fractură cu traiect transversal); c – tasare
(vertebrală sau calcaneană); d – tracțiune (smulgerea uni fragment osos
Sursa : Note de curs și LP – Noțiuni de prim ajutor în traumatismele sportive – Paul Botez
Pentru a se vindeca, o fractură trebuie imobilizată. Consolidarea are loc prin formarea
calusului. Imobilizarea are ca scop suprimarea durerii, vindecarea într -o poziție fiziologică,

21
permite o mobilizare precoce dar și o recuperare fu ncțională. Vindecarea dar și perioada de
imobilizare depinde de tipul de os, de exemplu fractura de claviculă se vindecă mult mai
rapid în comparația cu cea de tibie.
I.5. Luxația de umăr
În primul rând în traumatologie și în practică deasemenea găsim l uxații și subluxații.
Luxatia semnifică pierderea permanentă a contactului între suprafețele articulare, prin leziuni
importante ale tuturor elementelor intra ș i periarticulare de stabilizare iar subluxația reprezintă
acea deplasare cu un grad mai mic a elementelor constitutive articulare (suprafețele articulare
rămân parțial în contact ).
Luxațiile de umăr reprezintă pierderea permanentă a contactului între suprafețele
articulare prin leziuni importante a structurilor articulare și peri -articular e de stabilizare. Conform
statisticii efectuate de către Trantalis în anul 2011, 2% din populație au suferit de afecțiuni ale
instabilității centurii scapula -humerale. În totatlitate 1.7% al populație și -au luxat umărul,
jumătate din procente sunt persona e între vârsta de 15 și 29 de ani.
Ca și locație 47.7% dintre luxații s -au întamplat acasa, în timp ce 34.5% se produc în
centre de sport și de recreere, iar 17.8% s -au produs în locații diverse.
Luxația de umăr se produce de obicei printr -un mecan ism indirect. Pacientul cade pe
umăr, pe cot sau pe mână cu brațul în abducție, rotație externă și retroducție. În această poziție
capul humeral este împins printre fibrele anterioare ale capsulei articulare, în fața cavității
glenoide. În funcție de poziț ia în care se așează capul humeral luxat față de cavitatea glenoidă
există 4 varietăți clinice de luxații: anterioară, posterioară, inferioară și superioară.”
De regulă traumatismul este indirect și complex antrenând ruptură capsulo -ligamentară ce
permi te dizlocarea articulară. În principiu orice mișcare prelungită, forțată și sprijinită antrenează
această ruptură, deci antrenează o luxație.
În funcție de ruptura capsulo -ligamentară avem luxații regulate cu atitudine caracteristică
explicată de m enținerea integrității unui ligament important și luxații neregulate cu atitudine
variabilă d eoarece structurile ligamentare importante sunt rupte.
Clinic găsim o articulație foarte dureroas ă cu impotență funcțională totală și o formă
anormală a articu lației. Reperele osoase deplasate : poziție caracteristică a membrului afectat
Mobilizarea voluntară (activă ) a articulației luxate este imposibilă pe când cea pasivă este foarte
dureroasă și respinsă de pacient.

22
Luxația de umăr este cea mai frecventă luxație articulară întâlnită și are următoarele
caracteristici:
– mecanism : abducție și rotație externă forțată a brațului
– varietatea antero -internă este cea mai frecventă
– luxația posterioară
Este cea mai rară și est e asocia ta frecvent cu :
– pareză sau paralizie de nerv circumflex
– fractură subcapitală de humerus (fractură -luxație)
– leziuni ale coafei mușchilor rotatori ai umărului.
Luxatiile scapulo -humerale pot fi:
I. Luxațiile antero -interne = cele mai frecvent e (95%);
a) subcoracoidiană;
b) extracoracoidiană= foarte rară;
c) intracoracoidiană;
d) subclaviculară= rară;
e) intratoracică= capul humeral intră în torace prin fracturarea coastelor C 3 sau C 4.
II. Luxațiile posterioare – brațul în rotație internă.
III. Luxațiile antero inferioare (luxația erecta) – humerusul în abducție în catarg.
IV. Luxațiile superioare – în fracturile de acromion sau coracoidă

23

Figura 4 – Luxatie scapulo -humerală, varietate antero -internă – aspect
clinic și radiografi c
Sursa : Note de curs și LP – Noțiuni de prim ajutor în traumatismele sportive – Paul Botez

24
CAPITOLUL II ORGANIZAREA CERCETĂRII

II.1. Motivație
După cum bine știm luxațiile nu au un rezultat funcțional foarte bun în urma aplicării unui
tratament precar. Impotența funcțională dată de acest traumatism și incidența acestuia la nivelul
acestei articulație este destul de mare.
Posibilitatea a pariției altor luxații, zis și luxații recidivante în urma aplicării diferitelor
planuri terapeutice este un lucru de neglijat căci ele pot da ca oricare altă luxație la acest nivel
pareze, leziuni musculare și sau fractură de humerus.
Complicațiile i mediate dar și târzii dată de acest traumatism scad dramatic calitatea vieții
pacientului.
Aceste date și informații enumerate mai sus, au constituit motivul alegerii acestei teme.
II.2. Scopul lucrării
Scopul acestei lucrări constă în elaborarea unor programe de recuperare pentru sportivii
de performanță ce au suferit un traumatism la nivelul humerusului și anume luxație de umăr, și
aplicarea acestuia în vederea recăpătării funcționalității și reintrării sportivului înapoi pe teren câ t
mai rapid.
II.3.Ipoteză
Presupunem că utilizarea programelor elaborate de recuperare posttraumatică asupra
sportivilor de performanță cu luxație de umăr va aduce o ameliorare și o reeducare cât mai rapidă
din punct de vedere funcțional.
II.4. Metode de cercetare utilizate în lucrare
În decursul desfășurării cercetării am apli cat următoarele metode de cercetare :
Metoda documentării, care a presupus căutarea celor mai potrivite și folositoare surse
bibliografice, în care este tratată problema cercetată și selecționarea datelor obținute. Pot aprecia
faptul că majoritatea surselor bibliografice utilizate au fost în concordață cu subiectul și cu
informațiile necesare alcătuirii acestei lucrări.
Metoda observației, este una din cele mai valoroase metode, deoarece permite observarea
directă. Ea a reprezentat punctul de plecare în ceea ce a privit obținerea informațiilor. Aplicarea
ei a constat în urmărirea în mod sistematic a pacienților, în special la testarea initială și apoi la

25
testarea finală. În această lucrare, am utilizat observarea direct dar și metode de observare
analitice, observând diferențele de tonus muscular, de mobilitate etc.
Metoda studiului de caz a constat în realizarea și aplicarea programului de recuperare pe
fiecare pacient în parte ținându -se cont de principiile fundamentale ale kinetoterapiei. S-a studiat
fiecare pacient în parte în vederea comportării acestora pe parcursul tratamentului observându -se
rezultatele de la o etapă la alta.
Metoda interp retării grafice , a fost utilă cu ajutorul ei am reușit să pun în evidență
rezultatele obținute în urma aplicării programelor de recuperare elaborate.
II.5 Teste și măsurători utilizate
În această lucrare de disertație am apelat la următoarele te ste și măsurători în vederea
stabilirii unui diagnostic corect dar și pentru a observa evoluția sau involuția pacienților: testingul
muscular, testingul articular.
Bilanțul articular este realizat în vederea urmării evoluției traumatismului din punct de
vedere obiectiv și în vederea verificării eficacității programului de recuperare. L -am realizat
pentru fiecare mișcare în parte din articulația umărului și anume: flexie, extensie, abd ucție,
adducție, circumducție, anteducție și retroducție.
Bilanțul muscular a fost efectuat în vederea determinării gradului de forță a musculaturii
periarticulare. Se va folosi scara clasică de 6 trepte. Ele sunt forța 0, 1, 2, 3, 4, 5.Cu cât avem o
valoarea mai crescută în scara cu 6 trepte, cu atât avem și o forță mai mare, de exemplu scara 0
indică că nu se percep contracții la nivelul mușchiului și scara numărul 5 indică că mușchiul
poate realiza mișcarea contra unei forțe din exterior.
Pentru a evidenția modul în care a fost ameliorată durerea rugat pacientul să răspundă la
întrebări ce fac referire la durerea resimțită: ”De la o scara de la 1 la 10, 1 fiind punctul cel mai
puțin dureros și 10 durerea maximă percepută, la ce nivel resimțiți durerea în acest moment?”
Întrebarea a fost pusă la începutul planului de recuperare dar și la sfârșitul acestuia.
II.6. Locul de desfășurare al cercetării
Studiul s -a desfășurat în cadrul Clinicii de Recuperare Kinetic Sport & Medicine, Iași , sub
în perioada Ianuarie 2019 -Martie 2019 .
Condiții le în care s -a aplicat programul de recuperare și dotarea cabinetului acestuia este
foarte importantă pentru rezultate cât mai rapide . Deasemenea este importantă și atitudinea
echipei față de pacien ți. Clinica are în dotare aparate de electrot erapie, sală de kinetoterapie

26
dotată cu ș paliere, bancă de gimnastică saltele, saci de nisip, stepper, bicicletă, aparate mecanice
pentru creșterea mobilității articulare și dezvoltarea forței musculare, scripeț i, mingi med icinale,
oglinzi, bastoane etc. .
II.7. Eșantionul de subiecți cuprinși în cercetare
Pentru cercetare am selecționat un singur pacient, ce a efectuat tratamentul recuperator în
cadrul clinicii Kinetic Sport & Medicine, Iasi.
NR.CRT. INIȚIALE VÂRSTĂ ACTIVITATE DIAGNOSTIC
1. P.E.M 25 ani Sportiv –
handbal Luxație de umăr anterioară –
internă

II.8. Aplicarea programului de recuperare
Studiul a început tot odată cu momentul alegerii temei, și a durat aproximativ 5 luni, timp
în care am adunat informații, le -am aplicat și am observat rezultatele. Etapele experimentului sunt
în număr de patru după cum urmează:
Prima etapă, a constat în adunarea de surse bibliografice, adunând astfel informații ce țin
de această temă. Practic, a ceastă etapă este etapa documentării pentru a mă familiariza cu
subiectul temei propuse și pentru a observa cele mai eficace și noi metode aplicate în cazul
entorselor de gleznă.
Etapa observării a coincis cu etapa a doua. Observarea a avut loc în cadrul clinicii de
recuperare și am putut ob serva efectele traumatice post -luxație dar și efectele benefice ale
kinetoterapiei în urm a aplicării acesteia.
Etapa practică a cercetării este reprezentată de etapa a treia. În această etapă am aplica t
programul de kinetoterapie elaborat în vederea obținerii rezultatelor benefice a acesteia.
Ultima etapă a cuprins observarea efectelor obținute. Acest lucru a fost realizabil prin
evaluarea post -kinetică, efectuâ nd bilanțul muscular, articular, comparâ nd rezultatele cu
evaluarea pre -kinetică. Pe baza acestor informații am realizat și prelucrat interpretarea datelor .
II.9. Elaborarea programelor de recuperare
Pacientul a realizat ședințe de recuperare timp de 3 luni și în cadrul cadrul Clinicii de
Recuperare Kinetic Sport & Medicine, Iași Informațiile culese în urma testărilor și măsurătorilor
pre și post kinetice au fost notate și evaluate .

27
Etapizarea programelor de recuperare a fost astfel: program de recuperare specific
împărțit în 3 s ub-etape și program de reintregrare profesională -1 etapă.
Am efectuat două eval uări, inițială și finală.
Exercițiile au fost alese având în vedere gradul de deficit funcțional și vârsta acestuia. S-a
ținut cont de indicațiile metodice și de prin cipiile kinetoterapeutice fundamentale și anume:
1.Principiul non -nocere, este principiul de bază al oricărui tratament, medical.
2.Atragerea interesului pacientului – pentru a avea un bun randament în tratament, pentru
rezultate cât mai bune, este nev oie de un efort fizic și psihic al pacientului, deasemenea și de
atenție și dovadă de disciplină din partea acestuia.Pacientul trebuie să înteleagă necesitatea
exercițiilor pentru a nu le realiza doar în timpul ședințelor de kinetoterapie.
3.Principiul individualizării tratamentului, exercițiile trebuiesc să fie individualizate
fiecărui pacient în parte, căci fiecare pacient prezintă particul arități specifice lui.
4.Dozarea efortului se va realiza în funcție de vârstă și starea de sănătate a pacientul ui pe
moment.
5.Viteza de execuție, repetarea exercițiilor și numărul acestora este efectuat în funcție de
capacitatea pacientului.
6.Durata ședințelor este de aproximativ 30 de minute, în funcție de pacient.
7.Fre cvența ședințelor va f i de 5 zile pe săptămână, având în vedere faptul că este sportiv,
pentru o recuperare rapidă.
PLAN DE RECUPERARE APLICAT
Tratamentul a constat în reducerea luxației de către medic, pacientul prezentându -se pe
data de 7.01.2019 cu luxația redusă, ne -chirurgical, urmând sa fie aplicat doar planul
kinetoterapeutic.
Planul kinetoterapeutic:
A. Din pozi ția decubit dorsal (culcat pe spate):
1. Strângerea și desfacerea pumnilor ( 15 -20 ori );
2. Îndoirea și întinder ea bra țelor cu tendin ța de a atinge umerii cu degetele de la mâini ( 10 ori );
3. Rotirea pumnilor de 10 ori într -un sens și de 10 ori în celălalt sens;
4. Cu bra țele întinse pe lângă corp: prona ție – răsucirea bra țelor spre degetul mare, supina ție –
răsucir ea bra țelor spre degetul mic, întoarcerea bra țului cu palma sus ( 10 -20 ori );

28
5. Ridicarea umerilor – inspira ție, revenire – expira ție ( 10 -15 ori );
6. Ducerea bra țelor lateral și revenire ( 15 -20 ori );
7. Cu mâinele la ceafă, apropierea și depărtarea coate lor ( 10 -15 ori );
8. Rotirea bra țelor, de 5 ori într -un sens și de 5 ori în celălt sens.
B. Din pozi ția stând în picioare cu fa ța la perete la 20 cm distan ță:
1. Prin mi șcarea de paș ire cu degetele pe perete se duce bra țul sus până la apari ția durerii, se
pune un semn p e perete pentru a avea un punct de referin ță în realizarea progreselor ( 5 -6 ori );
2. Acela și exerci țiu, dar se stă cu umărul spre perete la distan ță de cca 30 cm ( 5 -6 ori );
3. Cu mâinele sprijinite pe tocul u șii la nivelul pieptului, îndoire a coatelor cu ducere pieptului
înainte ( 10 -15 ori );
4. Cu trunchiul u șor aplecat înainte, balansarea lateral și apoi încruci șarea bra țelor la nivelul
pieptului ( 15 -20 ori ).
C. Exerci ții cu bastonul – din pozi ție așezat pe scaun:
1. Se apucă bastonul de l a mijloc cu o singură mână, bra țul întins în ainte se răsuce ște spre dreapta
și spre stânga (mi șcarea de prona ție și supina ție de 10 -15 ori -ce implica și rota ție internă și
externă la nivelul umărului);
2. Se apucă bastonul de ambele capete, se duce bastonul sus cu bra țele întinse, revenire tot cu
brațele întinse ( 10 ori );
3. Prin îndoirea coatelor se duce bastonul la piept (coatele sunt ridicate la nivelul umerilor), se
întind coatele cu bastonul men ținut la înăl țimea pieptului și se continuă mi șcare ( 10 -15 ori );
4. Cu bra țele întinse se duce bastonul sus, prin îndoirea coatelor se așează bastonul pe cap sau
dacă este posibil se a șează pe umeri, se întind bra țele, se duce bastonul în fa ță prin coborârea
brațelor ( 10 -15 ori );
5. Cu bastonul la spate, cu bra țele întinse, se duce bastonul spre înapo i ( 10-15 ori );
6. Cu bra țele în fa ță, capetele bas tonului în mijlocul palmelor se balansează bastonul spre dreapta
și spre stânga ( 20 ori ).
D. Exerci ții cu ajutorul scripetelui – din pozi ție așezând pe scaun.

29
CAPITOLUL III REZULTATELE CERCETĂRII

Analiza și interpretarea datelor a fost realizată cu ajutorul datelor obținute în urma
valorilor înregistrate înaninte și după planul de recuperare.
Fisa de tratament 1.
Nume – M.P.
Vârstă – 23 ani
Profesie – sportiv: handbal
Diagnostic – luxație scapulo -humerală antero -inferioară umăr stâng .

TEST TESTARE INIȚIALĂ
Durere 7
Edem +
Testing muscular forță 2

Testing articular Flexie Extensie Abducție Adducție Rotație
Int. Ext.
100 90 200 200 50 100
Tabel 1 – Testingul articular și muscular

TEST TESTARE FINALĂ
Durere 0
Edem –
Testing muscular forță 5

Testing articular Flexie Extensie Abducție Adducție Rotație
Int. Ext.
1780 560 1800 1800 900 860
Tabel 2 – Testingul articular și muscular

30
Mișcarea de circumducție fiind o mișcare combinată din flexie, extensie, abducție și
adducție , nu se poate executa măsurarea gradelor din punct de vedere goniometric. Motiv pentru
care am apelat la notarea ”completa” și ”incompletă”.

Figura 1 – Reprezentarea grafică a evoluției durerii la cele 2 testări
În urma aplicării programului de recuperare, unul din obiectivele principale fiind
combaterea durerii, put em observa cum pacientul M.P. a răspuns pozitiv la acesta, durere a
resimțită de acesta fiind de 0 la testarea finală, inițial resimțind o durere ce îl așeza pe treapta 7 a
durerii.

Figura 3 Reprezentarea grafică a testingului muscular
7
0
0123456789
Testare inițială Testare finalăDurere
Durere
25
0123456
Testarea inițială Testarea finalăTesting muscular
Testing muscular

31
În figura 3 putem observa evoluția forței musculare a pacientului, evoluția având loc pe
toate grupele musculare interesate . Inițial pacientul avea forță 2 ajungând spre sfârșitul
programului de recuperare să aibă o va loare normală, și anume 5.

Figura 4 Reprezentarea grafică a testingului articular
Figura 4 ne arată evoluția pacientului din punct de vedere goniometric, acesta având
inițial 100 ajungând la valoarea de 1780 spre sfârșitul planului de recuperare apl icat pe mișcarea
de flexie a umărului . Extensia a resimțit și ea o evoluție progresivă și anume de la 90 la 560.
Adducția fiind mișcarea de revenire din abducție, și anume de apropiere a membrului superior de
trunchi are aceiași evoluție ca și abducția din punct de vedere goniometric și anume 200 la
testarea inițială și 1800 la cea finală, arătând astfel o evoluție și în cadrul acestei mișcări.
Rotațiile au arătat și ele o evoluție pe parcursul programului kinetoterapeutic, ajungând la valori
fiziologice și anume de 900 rotație internă și respectiv 860 rotație externă, plecând de la doar 50
și 100 în testarea inițial ă.

10 920 20
510178
56180 180
9086
020406080100120140160180200
Flexie Extensie Abducție Adducție Rotație
internăRotație
externăTestare inițială
Testare finalăBilanț articular

32
CONCLUZII

Putem concluziona că ipoteza stabilită a fost confirmată.
În urma rezultatelor obținute în cercetarea aleasă au rezultat următoarele concluzii:
– aplicarea programului kinetoterapeutic a dus la obținerea tuturor obiectivelor propuse;
– motivația pacienților a condus la o participare constantă și la o implicare importantă, aceste
fapte fiind benefice într -o recuperare ra pidă.
– luxațiile sunt traumatisme cu o evoluție favorabilă, dacă planul terapeutic este aplicat corect, și
la timp. Cele mai frecvente sunt întâlnite la nivelul umărului. Reducerea acestora se va face
obligatoriu de către un medi c ortoped cât mai rapid posibil.
– luxațiile deasemenea sunt și traumatismele care dacă nu se tratează la timp , pot să dea sechele
importante ;
– reabilitarea luxației umărului ar trebui să fie structurată și individualizată. În faza acută,
accentul ar trebui pus pe reducerea acesteia, controlul inflamației, restabilirea gamei complete de
mișcare, și câștigarea forței. Odată ce dispare durerea, gama de mișcare și forța au fost restabilite,
se pune accentul pe exerciții de elasticitate a structurilor periarticulare și intraarticulare. Trebuie
să ne amintim că indivizii raspund diferit la diferitele tipuri de exerciții. Prin urmare, fiecare
program trebuie să fie modificat pentru a se potrivi nevoilor individuale.
– evoluția pacientului a fost una favorabilă, având un răspuns rapid și pozitiv în urma aplicării
planului de recuperare, dar și în timpul acestuia.
– pacientul a u rmat planul de recuperare și individual, acasă, în vederea creșterii stabilității
articulare și de a crește gradele de mobilitate restante.
– comunicarea cu pacientul a fost una excelentă.

33

BIBILIOGRAFIE

1. Papilian V. , Anatomia omului -Volumul I, Aparatul locomotor -ediția a XI -a, Editura BIC
ALL, București 2003 .
2. Sbenghe T. , Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Editura Medicală,
București, 1987 .
3. Baciu C. , Anatomia funcțională a aparatului locomotor -Ediția a doua. Editura Stadion,
București 1972.
4. Drosescu P. , Anatomia aparatului locomotor, Editura Pim, Iași, 2004 .
6. Note de curs și LP – Drosescu P.
7. Note de curs și LP – Botez P.
8. Balint T. , Evaluarea aparatului locomotor, Editura Tehnopress, Iași 2007.
9. Botez P. , Ortopedie , Editura Venus, Iași 2008
10. http://www.wikipedia.org

34