Kinetoterapia In Recuperarea Mainii Posttraumatice

NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Lucrarea KINETOTERAPIA ÎN RECUPERAREA MÂINII POSTTRAUMATICE tratează o temă de actualitate , întrucât toate statisticile mondiale, ca și ale țării noastre, arată fără nici o îndoială o creștere alarmantă a incidenței traumatismelor. Lucrarea de față are un caracter unicat sub aspectul abordării inedite a metodelor de intervenție în cazul drenajului limfatic în recuperarea sechelelor posttraumatice din traumatismele mecanice ale tendoanelor flexorilor mâinii și rolul acestuia pe care îl joacă în recuperarea mâinii.

Lucrarea este structurată în patru capitole (două capitole constituie fundamentarea teoretică a lucrării, iar două capitole sunt premergătoare organizării cercetării și se ocupă în totalitate de studiul unui caz reprezentând un pacient care a efectuat tratament recuperator în drenajul limfatic din traumatismele mecanice ale tendoanelor flexorilor mâinii în perioada 2011 în cadrul cabinetului medical Sanfiz, din Iași, și o serie de concluzii susceptibile de a oferi o analiză pertinetă tratamentelor kinetice care pot fi aplicate în astfel de situații.

Primele două capitole evidențiează o introducere în problematica teoretică urmată în prealabil de argumentarea actualității temei și motivarea acestei lucrări , fiind o rampă importantă de început ,continuând cu o introducere în dimensiunea teoretică a anatomiei sistemului vascular limfatic .

Capitolul al treilea prezintă metodologia premergătoare studiului de caz, stabilește scopul și obiectivele cercetării pe baza cărora s-au elaborat ipotezele lucrării.Capitolul patru urmărește evoluția individuală a unui pacient care a urmat tratament de recuperare în cadrul cabinetului medical Sanfiz din Iași, care în urma aplicării programului special conceput pentru asuplizarea tendoanelor flexorilor prezintă evoluția durerii, evoluția tumefierii, evoluția mobilității articulației mîinii și evoluția forței musculare. Partea finală este complexă prin analiza recuperării pacientului și încheie lucrarea, nu însă înainte de a fi trecute în revistă principalele concluzii .

CAPITOLUL I

ACTUALITATEA ȘI IMPORTANȚA STUDIULUI

I.1.Actualitatea și importanța kinetoterapiei în recuperarea morfofuncțională a mâinii după traumatisme și integrarea socio-profesională a persoanelor afectate

Terapia prin mișcare – Kinetoterapia – s-a dezvoltat de-a lungul secolelor pe baza relației reciproce dintre teorie și practică, dintre studiu și constatare.În aceste decenii, kinetoterapia și-a constituit bazele teoretice prin aplicarea legilor fizicii,ale neurofiziologiei și mecanicii musculo articulare, prin cunoașterea fiziopatologiei și mecanicii musculoarticulare, prin cunoașterea fiziopatologiei bolilor, formându-și propriile legi și devenind astfel o știință.Kinetoterapia este aplicată în scop profilactic, terapeutic și de recuperare în majoritatea specialităților medicale: ortopedie, neurologie, reumatologie, pediatrie, medicină internă,obstretică-ginecologie.

Termenul de kinetoterapie provine din limba greacă, kinetos însemnând mișcare iar teraphia – tratament, deci kinetoterapie = terapie prin mișcare.Kinetoterapia este ansamblul tehnicilor și procedeelor folosite pentru tratamentul unor patologii, abateri, maladii, pe care natura umană le-a suferit în evoluția sa. Reprezintă totalitatea măsurilor și mijloacelor necesare pentru prevenirea, tratamentul și recuperarea medicală, utilizând ca mijloc fundamental exercițiul fizic, mișcarea.Nu există un popor cu merite mai mari sau mai mici în conturarea acestei științe, și nici un epicentru de unde s-ar fi răspândit această știință, ea apărând atunci când trebuia, fiecare popor contribuind la îmbunătățirea ei până în zilele noastre. Așa dar ea își află circumferința pretutindeni, iar centrul nicăeri.Kinetologia este știința care se ocupă cu studiul mișcării organismelor vii și al structurilor care participă la aceste mișcări. Kinetologia medicală, sau kinetoterapia, studiază mecanismele neuromusculare și articulare care asigură motricitatea normală oamenilor. Ea se adresează aparatului kinetic = aparatul locomotor = sistemul neuro-musculo-articular, care este format din trei mari componente:

*Sistemul nervos – asigură comanda pe baza informațiilor aferente;

*Sistemul muscular – primește comanda și realizează funcția motrică a mișcării;

*Sistemul articular – segmentează corpul permițând mișcarea în anumite limite și direcții.

Din punct de vedere structural și funcțional Unitatea morfofuncțională a aparatului kinetic este sistemul articulației singulare sau a articulației unice. Structurile și componentele articulației

singulare sunt:

*Componenta rigidă articulară – osul, cartilajul, ligamentul, tendonul.

*Componenta mobilă – sinoviala articulară, mușchiul, receptorul senzitiv și neuronul.Kinetoterapia se definește ca o terapie prin mișcare, efectuată prin programe de recuperare medicală. Kinetoterapia este o terapie individualizată constând în programe de exerciții fizice statice și dinamice. Se disting două categorii de aplicare a kinetoterapiei:

*kinetoterapia profilactică prin care se urmărește menținerea unui nivel funcțional satisfăcător; profilaxia poate fi de două categorii:

*primară pentru menținerea stării de sănătate, sau gimnastica de întreținere, plimbări, jogging, gimnastică aerobică, pentru menținerea stării de sănătate și secundară. Prin aplicarea unor programe de prevenire a agravării sau de apariție a complicațiilor în unele boli cronice.

Kinetoterapia de recuperare reprezintă secțiunea cea mai importantă în programul de recuperare medicală și urmărește prin intermediul unor programe de exerciții fizice: refacerea funcțiilor diminuate, creșterea nivelului funcțional, realizarea unor mecanisme compensatorii în situații de readaptare funcțională;

Scopul recuperării este de a-l învăța pe pacient să folosească rezervele naturale și toate metodele și mijloacele de care dispunem pentru obținerea unor anumite mișcări sau gesturi care sunt dificil sau imposibil de efectuat din cauza sechelelor generate de traumatism, în scopul de a reda pacientului, în minimum de timp, maximum de integritate fizică pierdută.Traumatismele membrului superior determină de multe ori sechele cu modificări morfofuncționale atât locale cât și cu un răsunet la distanță sau general al organismului. Esenițal de știut sunt acele sechele generale postraumatism care influenețază direct asistența de recuperare.Majoritatea sechelelor sunt determinate de cele mai multe ori de în activitatea la care este obligat traumatizatul prin caracterul fracturii și gravitatea ei, cauza acestora fiind reprezentat în principal de imobilizarea membrului superior respectiv.

Netratate corespunzător, sechelele posttraumatice postfracturi ale membrului superior pot reprezenta un handicap serios pentru programul recuperator local.De aceea, un program complet de recuperare în acest caz trebuie să aibă în vedere în mod cu totul deosebit starea generală a pacientului.Recuperarea este un proces unitar pentru că își propune să restabilească nu numai sănătatea individului, ci și să-l redea familiei, locului de muncă și societății, ca persoană utilă luiînsuși și celor din jurPentru ca recuperarea funcțională să fie eficace trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici și anume să fie :

*precoce – începe chiar de la terminarea actului terapeutic chirurgical sau ortopedic;

*precisă – se adresează strict segmentelor afectate ( ce are și ce nu are voie să facă );

*progresivă – în raport cu posibilitățile și nevoile funcționale ale subiectului;

*activă – pune în joc capacitățile și voința pacientului;

*indoloră – frecvent exercițiul dureros este inutil și poate chiar dăunător (există totuși și excepții);

*completă – să aibă în vedere tot corpul;

*continuă – viața pacientului trebuie să fie orientată și organizată astfel ca el să poată utiliza noi achiziții.

Obiectivele generale urmărite în tratamentul prin kinetoterapie sunt:

*Relaxarea corectarea posturii și a aliniamentului corpului;

*creșterea mobilității articulare;

*creșterea forței musculare

*creșterea rezistenței musculare;

*reeducarea coordonării și a echilibrului;

*antrenarea la efort;

*reeducarea respiratorie;

*reeducarea sensibilității.

Sechela postraumatică poate afecta provizoriu sau definitiv capacitatea de muncă, pentru munca depusă anterior traumatismului, necesitând o schimbare a locului de muncă.Aceste aspecte vor cădea în sarcina medicului generalist din întreprindere.Există o anumită particularitate a abordării asistenței de recuperare la un posttraumatic în comparație cu același gen de asistență a bolnavului cronic cu deficit funcțional. într-o boală cronică, așa cum se poate constata din lectura celorlaUe capitole, asistența de recuperare se împletește strâns cu regulile de profilaxie secundară, neputându-se spera într-o „vindecare,, a bolii cronice. Această asistență practic poate dura toată viața. Sechela posttraumatică are deseori șansa să se vindece complet, iar deficitul funcțional determinat de ea să poată fi recuperat total. Caracterul asistenței de recuperare în aceste cazuri ia deci un aspect „terapeutic,, înscriindu-se într-o perioadă determinată de timp. De aici se desprind 2 concluzii importante:Asistența de recuperare a sechelarului posttraumatic trebuie organizată intensiv și continuu până ia realizarea rezolvării deficitului instalat.Imposibilitatea rezolvării acestui deficit sau doar rezolvarea parțială denotă existența unei sechele indelebile, iar asistența medicală nu se va mai adresa ei direct, ci eventualelor boli și deficite pe care Ie poate induce secundar.Spre exemplu, sechela articulară a unei fracturi de platou tibial se va prelungi cu instalarea unei gonartroze rapid evolutive.

Cea mai frecventă sechelă posttaumatică este edemul, care apare indiferent de țesut, deci și în tegument și în țesutul subcutanat. Edemul posttraumatic reprezintă prima veriga obligatorie în declanșarea proceselor de reparație locală. El reprezintă o creștere a lichidelor din spațiul intercelular și apare ca o soluție hiperconcentrată de proteine și metaboliți, conținând anticorpi,enzime, aminoacizi, polizaharide, esențiale în restructurarea locală. Transformarea fibroblastică aele mentelor celulare locale în mediul creat de edem declanșează colagenoformarea, deci sș cicatrizarea și vindecarea. De aceea, pînă în acest moment de derulare a proceselor fiziopatologice,edemul posttraumatic este necesar și nu trebuie combătut. Într-o evoluție normală, în circa două saptamâni se reface circulația venoasă și se reia drenajul limfatic cu resorbția edemului. Această evoluție poate fi perturbată și întârziată de o serie de factori cum ar fi ravitatea și întinderea leziunilor traumatice;

*durata de imobilizare a segmentului lezat;

*posibile complicatii vasculare;

*aplicarea sau nu a unei terapii adecvate.Prelungirea în timp a edemului permite continuarea proceselor colagenoformatoare cu apariția de aderențe și fibrozari ale spațiilor de clivaj sub tegumentare, dar și intermusculare, musculo-periostale și capsulo-sinoviale.

În continuarea programului de recuperare intensivă început în spital. Gama sechelelor după un traumatism este extrem de mare putând afecta oricare din structurile și aparatele organismului determinând incapacități diverse: locomotoiții, respiratorii, circulatorii, senzoriale etc.În multe cazuri, se poate acționa prin similitudine cu programele de recuperare descrise la diverse alte capitole de boli cronice disfuncționale.Afectarea aparatului locomotor, a principalelor structuri ale acestuia, este rezultatul majorității traumatismelor. De la simpla entorsă până la fractură cominutivă, de la tranzitoria iritație până la secțiunea defmitivă a unui nerv periferic, de la plaga la piele până la plaga penetrantădeci și în tegument și în țesutul subcutanat. Edemul posttraumatic reprezintă prima veriga obligatorie în declanșarea proceselor de reparație locală. El reprezintă o creștere a lichidelor din spațiul intercelular și apare ca o soluție hiperconcentrată de proteine și metaboliți, conținând anticorpi,enzime, aminoacizi, polizaharide, esențiale în restructurarea locală. Transformarea fibroblastică aele mentelor celulare locale în mediul creat de edem declanșează colagenoformarea, deci sș cicatrizarea și vindecarea. De aceea, pînă în acest moment de derulare a proceselor fiziopatologice,edemul posttraumatic este necesar și nu trebuie combătut. Într-o evoluție normală, în circa două saptamâni se reface circulația venoasă și se reia drenajul limfatic cu resorbția edemului. Această evoluție poate fi perturbată și întârziată de o serie de factori cum ar fi ravitatea și întinderea leziunilor traumatice;

*durata de imobilizare a segmentului lezat;

*posibile complicatii vasculare;

În continuarea programului de recuperare intensivă început în spital. Gama sechelelor după un traumatism este extrem de mare putând afecta oricare din structurile și aparatele organismului determinând incapacități diverse: locomotoiții, respiratorii, circulatorii, senzoriale etc.În multe cazuri, se poate acționa prin similitudine cu programele de recuperare descrise la diverse alte capitole de boli cronice disfuncționale.Afectarea aparatului locomotor, a principalelor structuri ale acestuia, este rezultatul majorității traumatismelor. De la simpla entorsă până la fractură cominutivă, de la tranzitoria iritație până la secțiunea defmitivă a unui nerv periferic, de la plaga la piele până la plaga penetrantă articulară etc. etc, traumatologia aparatului locomotor prezintă o mare varietate lezională și clinică care desigur nu poate fi expusă în acest cadru. Totuși dat fiind această mare incidență a sechelelor postraumatice ale aparatului locomotor se vor prezenta în continuare câteva generalități asupra acestui capitol de patologie care Ceea ce poate frapa la sechelarii postraumatici locomotori este discrepanța între varietatea lezională și stereotipia disfiincționaiităților instalate, iar în corelare cu aceasta, monotoneitatea obiectivelor tera-peutico-recuperatorii. În fond, aceste obiective pentru un astfel de pacient se reduc la:

*prezervarea sau promovarea mobilității articulare;

*refacerea forței și rezistenței musculare;

*refacerea coordonării mișcărilor;

*promovarea circulației arterio-venolimfatice.

Desigur că obiectivul final va fi recâștigarea capacității de muncă sau cel puțin a capacității de selfajutorare, de desfășurare a activităților vieții zilnice obișnuite.În prezența unui pacient posttraumatic, medicul trebuie să caute să dea răspunsuri complete la 3 întrebări:Care este raportul între traumatism și leziunile induse de acesta? este de fapt o inventariere a urmărilor traumatismului. Desigur că la această întrebare se răspunde de către medicul chirurg, ortoped etc, care primește pacientul după accident, dar este necesar ca acest raport să fie bine cunoscut și mai târziu de medicul recuperator care începe asistența de recuperare funcțională ca și de medicul de familie care o continuă la domiciliu.Care este raportul între leziunile lăsate de traumatism și dis-funcțiile induse de acesta? Răspunsul Ia această întrebare determină practic obiectivele programului de recuperare.Care este raportul între starea anatomo-funcțională posttraumatică actuală și viitorul anatomo-funcțional al segmentului traumatizat și al celor vecine? Această întrebare se referă la ceea ce s-ar putea numi „sechela de ordinul al 2-le,, posttraumatică. Desigur că traumatismul mai poate instala și alte circuite patologice, dar cele mai frecvente rămân cele schematizate cu cele două tablouri din care însă pentru simplificare sunt absente sechelele declanșate de traumatismele sistemului nervos central și ale nervilor periferici.Consolidarea unei fracturi interesează în egală măsuiă pe medic și pe pacient. De ea depinde reluarea mersului, a mobilizării segmentului traumatizat, a intensificării exercițiilor de forță musculară și desigur, în ultimă instanță, reluarea activității profesionale. Din păcate, evoluția regenerării osoase rămâne un proces foarte greu controlabil atât sub raportul influențării directe prin mijloace medicale, cât și a aprecierii exacte a calității călușului, a gradului de consolidare. Desigur, se cunosc o mulțime de aspecte ale acestui proces de care medicul ține întotdeauna seama în aprecierea etapei de consolidare.Astfel, consolidarea unei fracturi ține de:

vârstă

sediul fracturii:oasele spongioase se refac de 2 ori mai repede decât osul compact.

zonele osoase bine acoperite de mușchi consolidează mai repede decât cele subcutane sau intraarticulare

aspectul fracturii: cele oblice și spiralate se refac mai repede decât cele transversale

cele fără deplasare având periostu întreg consolidează de 2 ori mai repede decât cele cu deplasare care au decolat periostu

– starea de „sănătate,, a segmentului fracturii:

-aspecte iatrogene:

existența tulburărilor de circulație

osteoporoza și infecția locală

I.2.Evoluția (istoricul) kinetoterapiei în recuperarea mâinii

post traumatice

Kinetoterapia este o practică străveche întâlnită la mai toate popoarele asiatice și ordonată după normele științifice ale vremii de către Antichitatea greco-romană. Toate societățile și culturile, îndiversitatea istorică a organizării lor, au utilizat masajul, hidroterapia, vindecarea prin spirit, lumină,melodie etc., privind acest proces ca o dimensiune constitutivă a condiției umane, prin care seexprimă nevoia și aspirația permanentă a omului de a trăi sănătos timp cât mai îndelungat.

Mâna omului a constituit obiectivul a numeroase studii de paleontologie, antropologie și embriologie.

Acestă lucrare subliniază în general un paradox: dacă din punct de vedere morfologic mâna păstrează vestigii anatomice ancestrale ( fiind derivată fără transformări prea mari dintr-un timp primitiv în filogenia speciilor ) în schimb din punct de vedere funcțional mâna este apogeul proceselor de evoluție orientată către prehensiune delicată și de forță cât și către o percepție senzorială fină.Importanța senzorială și motorie, a mâinilor pentru viața socială și profesională a omului este considerabilă. Tandemul ..creer-mână,, organ de execuție, permite actul complex al prehensi-unii și în plus, ca organ de informare, degetele sunt un adevărat receptor senzorial care permit omului să palpeze organele din jur și să interpreteze informațiile vizuale.Progresele mecanizării și automatizării au dus la reducerea meseriilor manuale și artizanale fără a scădea importanța funcțională considerabilă a mâinilor. Mâna reprezintă cel mai complicat segment de membru din organism. Atât sructutra, cât și funcția sa sunt adaptate complexității activității umane. Suprafața, proporțional enormă din cortexul cerebral care controlează această activitate, este o dovadă a complexității acestui adevărat ,,organ,, Mâna nu este doar organul prehensiunii ( pentru prizele globale sau pentru cele de mare finețe ) și ale celei mai importante sensibilități discriminative, ci este, în același timp, organul sensibilități umane, a expresivității a profesionali-tății celei mai elaborate.

În fond tot restul membrului superior, umăr, braț, antebraț, pumn nu au decât rolul de a pune mâna în poziția cea mai favorabilă pentru o acțiune determinantă.Tipurile lezionale ale microtraumatismelor mâinii sunt cele obișnuite: plăgi, contuzii, luxații, entorse și fracturi care pot interesa toate structurile anatomice: pielea, ligamentele, mușchii, tendoanele, articulațiile, oasele, vasele și nervii.Mâna mai prezintă o serie de sindroame, boli disfuncționale, în a căror etio-patogenie, microtraumatismul joacă un rol determinant. Traumatismul mâinii propriu-zise este un ansamblu al tulburărilor de ordin local și general produse prin acțiunea unui agent voluntar a cărui forță depășește rezistența țesuturilor asupra cărora acționează, producând printre altele: entorse, fracturi, luxații.

Studiile și cercetările întreprinse în ultimii ani în domeniul medicinii, igienei, culturii fizice,educației și culturii, în genere, au relansat ideea potrivit căreia valorile kinetoterapeutice au un rol din ce în ce mai important în viața cotidiană, subliniind faptul că oamenii acționează asupramaladiilor de tot felul în funcție de credințele, ideile, tradițiile, cunoștințele de specialitate și, prinintermediul lor, interpretează starea reală de sănătate.Indiferent de formulare, aceste idei și atitudini privind tratamentul prin mișcare, exercițiu șialți factori nu au deloc un caracter de noutate. Ele ne vin din vechime și s-au consacrat dinmomentul când primii oameni au început să-și trateze suferința cu ajutorul masajului, băilor,exercițiilor fizice adecvate etc.Cercetarea acestor momente ale apariției și evoluției kinetoterapiei în vederea alcătuirii uneiistorii universale se face pentru prima dată în țara noastră.Rod al unor preocupări îndelungate, istoria acestui produs cultural încearcă să ofere studenților care se specializează în kinetoterapie, câteva repere utile pentru înțelegerea universului contemporan al omului suferind ca parametru biologic universal care încununează elementele de medicină preventivă în primul rând, de igienă, de psihologie și filozofie, elemente pentru care termenul „kinetoterapie" devine insuficient.Căci este clar că universul acestui domeniu se desfășoară nu numai pe tărâmul spiritului,lumea sa cuprinzând deopotrivă atât natura fizică, senzorială, cât și pe cea psihică, văzute întotalitatea lor.Este un început, inclusiv de ordin conceptual și metodologic, care de acum înainte va trebuidoar completat cu alte terapii și analize ale culturii și civilizației postmoderne.Prin asemenea Istorii, care conțin în mod virtual întreaga evoluție, domeniul kinetoterapiei seîmbogățește cu cea mai profundă expresie a sa: știința.

Obiectivele principale ale tratamentului kinetoterapeutic

Corectarea posturilor normale.

*Reducerea hipertoniei, a spasticității sau spasmelor intermitente pentru ca mișcarea să se poată face fără effort

*Creșterea tonusului muscular la copiii cu paralizii de tip flasc, cu nevoi speciale, pentrureeducarea neuromotorie.

*Dezvoltarea cât mai normală a mișcărilor mai importante, cum ar fi: controlul capului,rostogolirea, târârea, obținerea și menținerea poziției așezat, cvadripedia, stațiunea bipedă, mersul etc.- Reeducarea echilibrului în poziții diferite de activitate.

* Reeducarea sensibilității și proprioceptivității.

* Prevenirea și corectarea contracturilor, deviațiilor și deformațiilor.

I.3. Precizarea noțiunilor întâlnite în titlul lucrării-anatomia

și biomecanica mâinii

Mâna Situată la extremitatea membrului superior mâna este un instrument foarte perfecționat. Aceasta se datorează mobilității multiple a degetelor asupra căora acționează prin sistem tendinoase complexe, dar se datorează însă și în egală măsura policelui care se poate opune celorlalte degete. Mâna este de asemeni capabilă să realizeze prehensiuni de toate felurile de la cele mai fine până la cele mai puternice. Se unește cu antebrațul prin articulația radiocarpiană.

Dispozitivul osos al mâinii Mâna prezintă 3 regiuni osoase: superior carpul format din 8 oase cu bice dispuse pe 2 siruri. Urmează regiunea metacarpiană formată din 5 oase lungi (metacarpienele) dispuse în evantai, formând scheletul palmei; a treia regiune osoasă este cea a falangelor (2 pentru police și 3 pentru celelalte degete) formând scheletul degetelor. Metacarpianul și falangele aferente formează o coloană osoasă.

Carpul. Este un ansamblu puțin voluminos (3 cm lungime, 5 cm latime) format din 2 șiruri de oase: în primul șir dinspre police spre degetul mic se găsesc: scafoidul, semilunarul, piramidalul și pisiformul. In al doilea șir se găsesc în aceeași ordine trapezul, trapezoidul, capitatul și osul cu carlig.

Scafoidul poate fi comparat cu o luntre. Fața sa superioară se articulează cu radiusul, față inferioară cu trapezul si trapezoidul.

Semilunarul: fața sa se articulează cu radiusul și ligamentele triunghiular fata inferioara cu osul capitat.

Piramidalul: fața superioara se articulează cu ligamentul triunghiular; fața inferioară cu osul capitat și osul cu carlig.

Pisiformul este situat înaintea piramidalului cu care se articulează.

Trapezul: fața sa inferioară se articulează cu metacarpianul I, fața anterioară prezintă un șanț și tuberculul trapezului.

Trapezoidalul: fața sa inferioară corespunde metacarpianului II.

Osul capitat: cel mai voluminos se articulează superior cu semilunarul in jos cu metacarpianul III si prin 2 fatete cumetacarpienii vecini.

Osul cu cârlig: fața inferioară corespunde bazei metacarpienilor 4, 5. oasele corpului se articulează între ele prin fațete laterale (toate suprafetele sunt acoperite de cartilaj). Numeroase ligamente merg de la un os la altul i se solidarizează între ele. Masivul carpian este volumul constituit de cele 8 oase. Anterior este concav de la interior spre exterior (datorită orientarii oaselor) formând șanțul carpului. El este transformat într-un canal datorită ligamentului inelar anterior al carpului care se atașează pe reperele ce l limitează. Pe acesta se inseră mici mușchi intrinseci ai mainii si palmarul mic. Prin santul carpului trec tendoanele muschilor flexori ai mainii si degetelor ce vin de la antebrat. Fața superioară este convexă, corespunde radiusului și ligamentului triunghiular; este numită condilul carpian . Fața posterioară este convexa, oasele sunt unite ca si anterior prin numeroase ligamente; este acoperită de mușchii extensori ai mâinii și degetelor.

Metacarpienele și falangele. Exista 5 coloane osoase compuse fiecare dintr-un metacarpian și falangele aferente. In ciuda taliei lor mici, toate aceste oase sunt oase lungi, formare fiecare din 3 parti: baza (superior); capul (inferior) si corpul. Baza are o forma patrulatera cu suprafete articulare pe fața superioara corespunzand oaselor carpului (articulatii carpometacarpiene) și pe fețele laterale pentru articulațiile cu metacarpienele vecine (articulatii intermetacarpiene). Corpul prezintă o secțiune triunghiulară (3 fete, 3 margini). Capul are o suprafată articulară rotunjită și de fiecare parte un mic tubercul. Degetele sunt în număr de 5, numerotate lateromedial de la I la V. Fiecare deget are câte un nume: police, indice (index), medius, inelar și mic (auricular). Oasele care formeaza degetele se numesc falange; sunt in total 14 falange.

Falanga proximală prezintă la nivelul bazei o cavitate articulara pentru articulatia cu capul metacarpianului corespunzator. La nivelul capului prezinta o trohlee pentru articulația cu falanga mijlocie.

Falanga mijlocie: baza prezintă o cavitate de recepție pentru trohleea capului falangei proximale. Capul este asemănător cu cel al falangei proximale.

Falanga distală: baza e identică cu cea a falangei mijlocii. Capul se termina cu o tuberozitate ce corespunde regiunii unghiale.

Articulatiile mâinii

Articulația radiocarpiană .In acest caz nu putem vorbi de o singură articulaie; practic este vorba de o regiune articulară (pumnul) care implică numeroase oase și articulații (radiocarpiană și intercarpiene).

Suprafețe articulare:

Superior: radiusul si ligamentul triunghiular formând ,,cavitatea glenoida antebrahial,, ce corespunde ,,condilului,, carpian, format din lanțul osos superior al carpului (cu excepția pisiformului). Aceasta reprezintaă articulația radiocarpiana (articulatie sinovială, biaxială, elipsoidala).

Inferior: cele 3 oase ale lanțului osos superior al carpului ce corespund celor 4 oase ale lantului superior. Aceasta este articulatia numita mediocarpiana.

Suprafețele articulare radiocarpiene

Cavitatea glenoidă antebrahială formeaza o suprafața concavă, ovalară, a carei margine posterioară coboara un pic mai jos decat cea anterioară. Este formată lateral de catre suprafata inferioara a radiusului si medial de fata inferioara a ligamentului triunghiular, acoperita de cartilaj. Ligamentul triunghiular permite conservarea integritatii glenei antebrahiale in timpul miscarii de pronatie-supinatie. Dacă ansamblul osos ce formează carpul s-ar articula cu cele 2 oase ale antebratului direct el s-ar replia pe el insusi in timpul pronatiei. Ligamentul tringhiular este un element oferă carpului o suprafața vasicontinua radiusul.

Condilulul carpian este format din fetele superioare ale scafoidului, a semilunarului si piramidalului acoperite de cartilaj.

Suprafețele articulare mediocarpiene

Superior: se gasesc fetele inferioare ale scafoidului, semilunarului, piramidalui.

Inferior: se gasesc fetele superioare ale trapezului, trapezoidalului, osul capitat, osul cu carlig.

Interlinia articulara are forma unui S italic caruia ii distingem 2 părți, o parte internă ce reuneste o suprafata concava si una convexa si o parte externa formată din 2 suprafețe plane superioare ca si inferioare.

Mijloace de unire

Capsula articulara: există o capsulă pentru articulația radiocarpiana ce se ataseaza pe conturul suprafetei articulare. Capsula este foarte laxă dinspre anterior spre posterior si mai tensionata lateral. Ea e dublata de o sinovială. La nivelul articulației mediocarpiene exista o capsula per articulatie. Capsulele sunt mai mult sau mai puțin unite între ele și sinovialele comunică.

Ligamentele: pentru articulația radiocarpiana există ligamente anterioare ce se intind de la marginea anterioară a bazei radiusului până la oasele carpului și ligamente laterale care se intind de la procesul stiloid radiusului și ulnei până la oasele carpului. Pentru articulația mediocarpiana ligamentele se întind între 2 oase vecine ale carpului. Sunt întărite prin cateva fascicule ligamentare de la articulatia radiocarpiana. Sintetizand putem împarți articulatiile intercarpiene in 3 grupe : Articulațiile primului rând de oase ale carpului sunt articulații plane, acoperite de cartilaj hialin. Mijloacele de unire sunt: – 2 ligamente interosoase

– 2 ligamente palmare

– 2 ligamente dorsale.

Articulațiile rândului al doilea sunt tot articulatii plane. Mijloacele de unire sunt similare celor anterioare.

Articulația mediocarpiană unețte rândul proximal (exceptând pisiformul) cu rândul distal al carpului. Linia articulară are forma unui S orizontal. Mijloacele de unire sunt reprezentate de:

capsula articulară laxa ligamentul radial al carpului (forma literei V), pe fața palmară intre capitat, scafoid si pyramidal ;ligamentul dorsal al carpului (slab dezvoltat).

Mișcările pumnului pun în funcțiune cele 2 lanțuri articulare. Flexia este mai marcată în articulația radiocarpiană. Extensia este mai marcată în articulația mediocarpiană; este limitată în articulația radiocarpiană prin marginea posterioară a bazei radiusului. Abducția implică oasele părții laterale a corpului; scafoidul se apropie de radius. Mișcarea este limitată de procesul stiloid al radiusului. Se produce o disjuncție a părții interne a articulatiei. In adductie se produce procesul invers: piramidalul se apropie de ulna. Mișcarea e mai puțin limitată decât de cea din partea radiala pentru ca procesul stiloid al ulnei coboară mai puțin. Se produce disjuncția părții externe a articulației.

Articulațiile carpometacarpiane .Articulația carpometacarpiană a policelui este o articulație sinovială, selară.

Componente : 4 suprafețe articulare ale trapezului și primului metacarpian

4 mijloace de unire: capsula articulară laxa.

Articulațiile carpometacarpiene ale celorlalte degete sunt sinoviale, plane.

Componente:

4 suprafețe articulare: suprafetele inferioare ale randului osos II ale carpului și bazele metacarpienelor.

– metacarpianul II se articulează cu trapezul, cu trapezoidul și osul capitat

– metacarpianul III se articulează cu osul capitat

– metacarpianul IV cu osul capitat și osul cu cârlig

– metacarpianul V cu osul cu carlig

4 mijloace de unire:- capsula articulară

– ligamentul interosos (forma litereiV)

– ligamentele carpometacarpiene palmare

– ligamentele carpometacarpiene dorsale

Permit mișcări reduse de alunecare și de flexie-extensie. Aceste miscari cresc in amplitudine de la metacarp II→II. Curba canalului carpian determină oblicitatea axei articulațiilor 4 și 5 in raport cu planul mainii. Ultimele metacarpiene fac deci o flexie care le dirijeaza spre police. . Articulațiile intermetacarpiene Cu excepția primului metacarpian care este independent, toate celelalte metacarpiene sunt unite intre ele la extremitățile lor proximale prin articulatii plane, iar la extremitățile lor distale printr-un ligament. Mijloacele de unire sunt reprezentate de:

3 ligamente palmare

– 3 ligamente dorsale

3 ligamente interosoase.

Articulatiile degetelorII-V

a. Articulatiile metacarpofalangiene sunt articulatii sinoviale, elipsoidale.

Componente:

4 suprafete articulare:- capetele metacarpienelor

– cavitatile bazei falangelor

4 mijloace de unire: – capsula articulara

– ligamente palmare

– ligamente colaterale (forma de evantai); 2 pentru fiecare articulatie

-ligamentul metacarpian transvers profund.

Forma osoasa permite miscari de flexie, extensie ; extensia pasiva este mai ampla decat cea activa .Capsula este laxa anterior și posterior și întinsă pe părți; intarita de partea palmara de catre ligamentele palmare terminandu-se la baza falangei proximale formand o zona limitanta. Aceasta completeaza suprafata articulara a bazei falangei cand articulatia este in extensie. In flexie se repliaza.

Lateral capsula este întărită de ligamente laterale care se întind de la tuberculul capului metacarpianului până pe părțile laterale ale bazei falangei. Aceste ligamente sunt întinse în flexie și destinse în extensie. In consecință mișcările de abductie-adductie și rotație în articulația metacarpofalangiana sunt imposibile daca articulatia este in flexie. De asemeni în extensie sau flexie ușoară a coloanei osoase metacarpofalangiene, degetele se pot adapta la forma unui obiect tinut in palma. Din contra in flexie coloanele sunt stabilizate ceea ce faciliteaza priza de forta. Ligamentele laterale trimit o expansiune în formă de evantai spre ligamentele palmare.

b. Articulațiile interfalangiene Degetele mâinii prezintă câte 2 articulații: una proximală și alta distală (cu excepția policelui. Toate aceste articulații sunt sinoviale, in balama.

Componente: suprafețe articulare:- proximal – trohlee pentru extremitățile distale ale primei si II falanga

– distal – 2 cavitati despatite printr-un sant pentru extremitatile proximale ale celei de a II-a si a III-a falanga.

-mijloace de unire: – capsula articulara

– ligament palmar

– 2 ligamente colaterale.

Permit miscari de flexie extensie in plan sagital. Pentru capsula si ligamente dispozitia este aceeasi ca la articulatia metacarpofalangiana. Intre falanaga proximala si cea mijlocie este posibila flexia, extensia nu depaseste rectitudinea coloanei osoase. Intre falanga mijlocie si cea distala este posibila flexia si extensia, în general de amplitudine mică.Această dispoziție permite mișcări în cele 3 plane. La acest nivel și datorită acestei dispoziții are loc mișcarea de opozitie în care policele descrie o traiectorie conică ce îi permite apropierea intregii coloane osoase a policelui de celelalte 4 degete. Această mișcare imprimă o mare finete prehensiunii. Ea se completeaza prin mobilitatea metacarpofalangiana si interfalangiana a policelui care sunt identice cu cele ale celorlalte degete. Coloana osoasă a policelui are o orientare particulară raportat la restul mâinii:

-osul scafoid este oblic cu 40º anterior fata de planul carpului;

-primul metacarpian este ecarte de al II-lea cu 20º si deplasat anterior cu 40º.

Astfel și când privim o mână în poziție de repaos se observă că policele se găsește în unghi drept raportat la celelalte degete. Mișcările primului metacarpian sunt:

*extensia (metacarpianul se deplaseaza posterior si lateral);

*flexia (metacarpianul se deplaseaza anterior si medial, apropiindu-se de axul mainii);

*abducție (metacarpianul se deplasează lateral si anterior);

*adductie (metacarpianul se deplaseaza medial si posterior).

Capsula este laxă permițând mișcări de rotație axială (care se combină cu cele precedente) crescand astfel posibilitatile de opozitie.

Articulația metacarpofalangiana a policelui Are aceeași dispoziție ca a celorlalte degete cu câteva observații:

*este mai masivă ca volum; capsula relativ laxa permite rotatii axiale;

* există 2 oase sesamoide mici pe care se ataseaza tendoane.

Articulatia interfalangiană .Are aceeași dispoziție ca cea a celorlalte degete, este mai masiva.

Mișcările mainii ca regiune topografica unitara Se numește flexie o mișcare ce apropie fețele anterioare ale mâinii și antebrațului. In timpul acestei miscari degetele au tendita sa se extinda. Datorită punerii în tensiune a tendoanelor mușchilor extensori ai degetelor. Simțim aceasta tensiune pe fața dorsală a mâinii daca flexam degetele. Se numeste extensie o miscare care apropie fetele posterioare ale antebratului si mainii. In timpul acestei miscari degetele au tendinta sa se flexeze.

Datorită tensionării ligamentelor muschii flexori ai degetelor. Simtim aceasta tensiune pe fata palmara daca extindem degetele. Flexia și extensia au aproximativ aceeași amplitudine. Se numeste abductie sau inclinare radiala miscarea ce apropie marginile laterale ale antebratului si mainii. Se numește adductie sau inclinare cubitala miscarea ce apropie marginile mediale ale antebrațului și mâinii. Adducția este mai amplă ca abducția. Cel mai frecvent miscarile mainii se fac intr-o directie oblica:

*flexia se combina cu adducția;

*extensia se combină abducția.

Mușchii mâinii In acest grup includem mușchii ce ationeaza asupra degetelor si indirect asupra regiunii pumnului. Acești mușchi se insera pe mai multe oase:

Radius: mușchiul flexor comun superficial al degetelor, flexor lung al policelui, abductor lung al policelui

Ulna: mușchiul flexor comun profund al degetelor, flexor comun superficial al degetelor, flexor lung al policelui, flexor ulnar al carpului, lung abductor al policelui, lung extensor al policelui, scurt extensor al policelui, extensor propriu al indicelui, extensor ulnar al carpului

Carp+metacarp: muschiul palmar mic, palmar mare, flexor ulnar al carpului, lung extensor radial al carpului, extensor ulnar al carpului, lung abductor al policelui

Falange: mușchiul extensor comun profund si superficial al degetelor, flexor lung al policelui, extensor lung/scurt al policelui, extensor comun al degetelor, extensor propriu al indexului, extensor propriu al degetului V.

Există în plus mușchi ce nu se ataseaza decat pe oasele mâinii: mușchi intrinseci ai mainii. Cei ce mobilizează policele formeaza eminenta tenara; cei ce acționează asupra degetului V formeaza eminenta hipotenara. Se mai descrie și o regiune mijlocie a palmei ce contine mușchi interososi și lombricali. Mușchii se găsesc numai pe fața palmară și spațiile interosoase; fața dorsala conține tendoanele muschilor posteriori ai antebratului.

Mușchii flexori ai mainii Muschiul flexor radial al carpului (palmarul mare ) Ia naștere de pe epicondilul medial, apoi formează un tendon ce trece prin santul carpian si se termina pe baza metacarpianului II.

Acțiune: realizează flexia mâinii pe antebraț actionand asupra articulației radiocarpiene și mediocarpiene. Realizează abducția mâinii. Participă slab la flexia antebratului pe brat si pronatie.

Mușchiul palmar lung (muschiul palmar mic) Se întinde de la epicondilul medial la ligamentul inelar anterior al carpului si aponevroza palmara superficiala.

Acțiune: flexia mâinii (slab flexor al antebratului) ; nu au nici o actiune asupra inclinarilor laterale pentru ca trece prin axul sagital al carpului.

Mușchiul flexor ulnar al carpului (cubital anterior) .Ia naștere prin 2 capete unul pe epicondilul medial humeral și unul pe olecran si 2/3 superioare ale marginii posterioare a ulnei. Corpul muscular se continua cu un tendon ce se insera pe osul pisiform.

Acțiune: realizează flexia si adductia mainii. Participa partial la flexia cotului.

Mușchii extensori ai mainii Mușchiul lung extensor radial al carpului Pornește de pe marginea laterală a humerusului (porțiunea inferioara) și se termina pe baza metacarpianului II.

Actiune: este extensor al mainii, abductor al mainii. Participa la flexia antebratului pe brat Mușchiul scurt extensor radial al carpului Se întinde intre epicondilul humeral lateral și baza metacarpianului III.

Acțiune: extensor al mâinii, participă partial la flexia antebratului.

Mușchiul extensor ulnar al carpului (cubital posterior)

Se întinde de la epicondilul lateral și marginea posterioara a ulnei pana la baza metacarpianului 5.

Acțiune: realizează extensia si adductia mainii. Participa slab la extensia antebratului.

Mușchii flexori extrinseci ai degetelelor

Mușchiul flexor profund al degetelor

Ia naștere de pe fața anterioară a ulnei și de pe membrana interosoasă a antebrațului. Corpul muscular se împarte în partea mijlocie a antebratului in 4 fascicule continuate fiecare cu cate un tendon ce trece prin santul carpian si se indreapta spre degetele II, III, IV si V. Aici perforeaza tendonul flexorului superficial si se termina pe baza falangei distale. Pe tendonul acestui mușchi la nivelul palmei se insera muschi lombricali .

Acțiune: flecteaza falanga distală pe cea mijlocie și participa la flexia celorlalte falange.

Muschiul flexor superficial al degetelor .Este situat anterior de precedentul. Ia naștere prin 2 capete: unul pe epicondilul medial si procesul cornoid al ulnei si altul pe marginea anterioara a radiusului. Formeaza 4 tendoane ce trec prin santul carpian si se dirijeaza apoi spre primele 4 degete si terminandu-se pe fata anterioara a falangei mijlocii.

Acțiune: realizează flexia falangei mijlocii pe falanga proximală și a acesteia pe metacarpiene. Participa la flexia mainii si partial la flexia antebratului. Ia naștere pe epicondilul humeral lateral, descinde pe fața posterioara a antebratului si formeaza 4 tendoane terminale. Fiecare tendon se dirijeaza spre un deget pe care se termina prin 3 ramuri:

una centrala pe baza falangei proximale si mijlocii;

-2 laterale ce se reunesc pe baza falangei distale.

Acțiune: la nivelul degetelor I-IV realizeaza extensia falangei distale pe cea medie, a acesteia pe cea proximala, a falangei proximale pe metacarpian si a mainii pe antebrat. Extensia falangei proximale este puternica in timp ce extensia celorlalte falange e insuficienta ea fiind completata de interososi.

Muschiul extensor propriu al degetului V Are origine pe epicondilul lateral humeral; tendonul sau terminal se uneste cu cel al extensorului comun destinat degetului V si se insera pe ultimele 2 falange ale degetului mic.

Acțiune: este un extensor al degetului V intarind actiunea extensorului comun. Participa și la abductia degetului V.

Mușchiul extensor propriu al indexului Ia nastere pe fata posterioară a ulnei; tendonul sau terminal se uneste cu cel al extensorului comun destinat indexului.

Actiune: intareste actiunea extensorului comun la nivelul indexului. Participa si la adductia indexului.

Muschii intrinseci ai degetelor 1-2-3-4

Mușchii interososi Sunt mușchii mici ce ocupă spatiul cuprins intre 2 metacarpieni:

4 interosoși dorsali ce iau naștere pe fața dorsala a mainii (pe metacarpienele ce marginesc spatiul interosos);

4 interosoși palmari ce iau naștere pe fața palmara a mâinii (ocupa ½ din spatâțiul interosos, se prind numai pe cate un metacarpian).

Tendonul lor principal prezintă două parti: o parte pe baza primei falange și o parte ce contine 3 fascilule: primul inconjoara falanga si primeste fibre identice de la muschiul interosos vecin; al 2-lea si al 3-lea se termina pe marginea tendonului extensorului comun al degetelor la nivelul falangelor proximala si medie.

Acțiune: sunt responsabili de miscarea de apropiere si indepartare a degetelor fata de axul mainii (abductori – în terososii dorsali și adductori – interososii palmari). Dacă acționează bilateral de fiecare parte a unui deget realizează flexia falangei proximale (primul fascicul); cele 2 fascicule se termina pe tendonul extensorului comun realizan extensia falangei medii si distale.

Mușchii lombricali Acești 4 mușchi iau naștere pe tendoanele muschiului flexor al degetelor si se termina pe tendoanele mușchiului extensor al degetelor.

Acțiune: realizează flexia in articulatiile metacarpofalangiene si extensia in acticulatiile interfalangiene (flexori ai falangei proximale; extensori ai celorlalte doua).

Mușchii intrinseci ai degetului .Acești 3 mușchi formează masa musculara a regiunii mediale a mainii sau eminenta hipotenara.

Mușchiul opozantul degetului mic Ia nastere pe osul cu carlig si pe ligamentul inelar anterior al carpului, se termina pe metacarpianul 5 (fata interioara).

Acțiune: mobilizează metacarpianul 5 anterior si lateral imprimandu-i o miscare de rotatie externa.

Mușchiul flexor scurt al degetului mic Ia nastere pe osul cu carlig și ligamentul inelar anterior al carpului; se termina pe baza primei falange a inelarului.

Acțiune: flectează falanga principala a degetului mic.

Mușchiul abductor al degetului mic Ia nastere pe osul pisiform, ligamentul inelar al carpului; se termina ca si muschii anteriori.

Acțiune: flectează falanga proximală a degetului mic; este adductor in raport cu carpul și abductor in raport cu axul mainii.

Mușchii extrinseci ai policelui

Muschiul flexor lung al policelui Ia nastere pe radius, trece pe membrul ligamentului inelar anterior al carpului apoi anterior de oasele mâinii pentru a se termina pe baza falangei distale.

Acțiune: flectează falanga distala a policelui, antrenand si flexia falangei proximale. Participa la flexia mainii si la abductie .

Mușchiul lung abductor al policelui țIa naștere de pe fața posterioară a ulnei și radiusului (si pe ligamentul interosos). Se termina pe baza primului metacarpian.

Acțiune: realizează abducția policelui, participa la flexia mainii si la abductia mâinii.

Mușchiul scurt extensor al policelui .Ia naștere membrul lungul abductor și se termina pe fata dorsala a primei falange a policelui.

Mușchiul extensor al policelui Ia naștere pe fața posterioara a ulnei (sub scurtul extensor) și se termină pe falangă distala a policelui.

Acțiune: realizează extensia falangei distale si proximale.

Tendoanele lungului și scurtului extensor al policelui puse în tensiune delimitează o zona denumită tabachera anatomică.

Mușchii intrinseci ai policelui

Mușchiul adductor al policelui Acest mușchi prezintă 2 fascicule: un fascicul oblic de pe trapezoid și osul capitat și un fascicul transvers de pe metacarpienele 2 și 3 și articulatțiile metacarpofalangiene corespunzătoare. Cele 2 fascicule se unesc pentru a se termina pe sesamoidul intern al articulației metacarpofalangiene a policelui și pe baza falangei proximale a policelui.

Acțiune: apropie metacarpianul II de primul si flexteaza prima falanga.

Mușchiul flexor scurt al policelui Acest muschi e dispus in 2 plane: un plan profund cu insertie pe trapez si osul capitat si un plan superficial cu insertie pe trapez si ligamentul inelar anterior al carpului. Cele 2 fascicule se unesc si se termina printr-un tendon pe sesamoidul extern si pe baza primei falange a policelui.

Actiune: flecteaza prima falanga a policelui; antreneaza metacarpianul I in rotatie interna.

Muschiul opozant al policelui Acest muschi ia nastere pe trapez si ligamentul inelar anterior al carpului si se termina pe fata anterioara a primului metacarpian.

Acțiune: antreneaza metacarpianul I anterior si lateral si ii imprima o puternica rotatie interna. Realizeaza deci miscarile ce ii permit sa execute diversele prehensiuni.

Mușchiul scurt abductor al policelui .Se insera pe scafoid si ligamentul inelar anterior al carpului. Se termina pe baza primei falange.

Acțiune: flexia primei falange a policelui.

I.4. Particularități specifice domeniului ce va fi influențat

Traumatismul este o leziune determinată de factori agresivi externi și care determina deficiente de diferite grade, în funcție de gravitatea traumatismului. Astfel, in etiologia traumatismelor se intalnesc: factori mecanici (traumatisme mecanice), factori fizici (traumatisme fizice), factori chimici (traumatisme chimice), factori biologici (traumatisme biologice).

In scopul recăpătarii capacităților motrice fiziologice, in urma traumatismelor, forma principala o constituie mișcarea, bine structurată, in functie de obiectivele urmarite, si de particularitatile fiecarui pacient, de varsta, de starea de sanatatea a acestuia, etc.In traumatologie, tratamentul cu ajutorul kinetoterapiei – terapia prin mișcare, reprezinta problema principala de abordat și începe imediat dupa tratamentul ortopedic sau chirurgical.

Traumatismele determină, de multe ori, leziuni distanță, care au ca distanță rezultat instalarea unor sechele funcționale locale sau generale. Traumatismele pot influența direct sau indirect organismul uman prin:Traumatismele pot influența direct sau indirect organismul uman prin:

alterarea fenomenelor circulatorii și respiratorii;

alterarea locală a capacității funcționale motrice

alterarea locală a capacității funcționale motrice;

alterarea pe zone topografice și, în general, a capacității funcționale;

alterarea și modificarea metabolismului la diferite nivele;

alterarea și modificarea metabolismul

producede tulburări psihomotrice;

producerea tulburărilor de coordonare (afectarea aparatului NMAK

producerea tulburărilor de coordonare (afectarea aparatului – neuromio-neuromio-

artro-kinetic).artro-kinetic).

Sechelele posttraumatice pe structuri de țesuturi pot fi clasificate

Sechelele posttraumatice pe structuri

sechelele cutanate și subcutanate posttraumatice

sechelele articulare și periarticulare posttraumatice;

sechelele musculare posttraumatice;

sechelele posttraumatice cu leziuni ale nervilor periferici la diferite nivele

Etiologia leziunilor traumatice ale mâinii oferă informații importante atât diagnostice cât și terapeutice.Traumatismele mâinii pot fi închise (striviri, contuzii, entorse, luxații, fracturi)sau deschise, când există o soluție de continuitate la nivelul tegumentelor (plăgi înțepate,tăiate, contuze, eclatate, prin injecție, striviri asociate cu avulsii tegumentare, distrugeri de mase musculare, defecte de părți moi și osoase).Cele mai frecvente sunt plăgile tăiate prin sticlă, cuțit, lame de ras, care pot interesa uneori numai tegumentul și țesutul celular subcutanat. În cazurile în care au fost excluse leziunile structurilor subiacente, plaga de la mână sau deget poate fi considerată simplă și ea va beneficia de un tratament adecvat.Când agentul etiologic interesează și structurile subjacente – tendoane, artere,nervi, os, articulații – plaga trebuie considerată complexă și tratamentul va fi efectuat într-un centru specializat în chirurgia mâinii.Traumatismele mâinii pot pune medicul practician în situații diferite în funcție demomentul în care examinează mâna traumatizată în raport cu timpul scurs de la accident.

1. Imediat după accident,în fața unei plăgi tăiate medicul trebuie să aprecieze:- aspectul plăgii – poate fi intens poluată cu corpi străini (pământ, așchii, rumeguș,uleiuri minerale, vaselină),- marginile plăgii – pot fi nete, anfractuoase sau eclatate ca cele din striviri,- traiectul și dimensiunile plăgii vor fi apreciate și consemnate în raport cu repereleanatomice (intersecția cu proiecțiile axelor vasculo-nervoase în primul rând și apoi atendoanelor și articulațiilor),- aspectul sângelui exteriorizat prin plagă va sugera dacă există o leziune arterial (jet pulsatil, roșu) sau venoasă (sânge închis la culoare, exteriorizat fără pulsatilitate),Uneori, dacă primul ajutor acordat la locul accidentului (cel mai frecvent de un personal necalificat) a inclus și montarea unui garou insuficient strâns pentru a opri fluxul arterial, acesta poate determina o sângerare abundentă prin stază venoasă. De aceea, la primirea în triajul spitalului, plaga va fi examinată cu mâna în poziție ridicatădupă scoaterea garoului suspectat de a determina staza venoasă (vene turgescente,tegumente violacei). În aceste cazuri sângerarea va diminua rapid și examinatorul va putea aprecia mai bine amploarea leziunii.

Examenul clinic – semne subiective și obiective. .Examinarea mâinii bolnave se bazează pe culegerea de date în număr cât mai mare necesare pentru stabilirea diagnosticului și conduita tratamentului. Examenul va cuprinde investigații anamnezice, clinice, neurologice, vasculare și examene paraclinice. Se va acorda atenție mișcărilor posibile pe care le poate efectua bolnavul și felul cum reacționează la comenzi. La examenul clinic al traumatismelor trebuie avut în vedere următoarele elemente: localizări, forma, dimensiuni, direcție, aspect, profunzime, prezența și tipul hemoragiei, alte particularități. Vor fi notate modificări tisulare din imediata vecinătate a leziuni traumatice: echimoze, edem, hemartroza, hidrartroza.

Simptomele subiective și obiective sunt: durerea, tumefacția articulară, redoarea ticulară care de multe ori determină impotența funcțională a mâinii cu retracturi musculare și cicatrici vicioase ale tegumentului. Alt aspect este atrofia musculară sau algoneurodistrofia. Anchiloza articulară care poate fi fibroasă sau osoasă unind prin punți fibroase sau osoase extremitățile osoase articulare (calus vicios). Laxitatea articulară ceea ce duce la luxații și subluxații și uneori entorse cu rupturi ale capsulei și ale elementelor articulare. În funcție de gravitatea acestei luxații se poate ajunge la o instabilitate gravă articulară în funcția ei, necesitând intervenția operatorie.Semnele clinice ale unei luxații sunt dominate de imposibilitatea de a face mișcarea într-un anumit plan. Alt semn clinic datorită imobilizări prelungite ale articulației apar sechelele musculare cum ar fi: hipotrofii, atrofii, retracturi musculare, sechele osoase cu osteoporoză de imobilizare, în final cu pierderea capacității de muncă. Apar aderențe capsulo-ligamentare și musculo-ligamentare la metacarpiene și interfalangiene.

Examinarea funcției tendinoase trebuie să se adreseze independent fiecărui deget,menținând celelalte degete imobile pentru a evita orice eroare de diagnostic. Simpla mișcare în bloc a degetelor poate induce în eroare prin antrenarea pasivă a unui deget cu secțiuni tendinoase de către degetele vecine. Examinarea trebuie efectuată după rememorarea biomecanicii digitale: flexia din articulația metacarpo-falangiană (AMF)este posibilă chiar în cazul secționării ambelor tendoane flexoare digitale, fiind efectuată de musculatura intrinsecă (lombricali și interosoși); extensia articulației interfalangiene Manipularea brutală a țesuturilor va duce la o reacție cicatriceală exagerată care va determina aderențe tendinoase, redori articulare și retracții ce vor afecta grav biomecanica mâinii.Pentru aceasta instrumentarul chirurgical este adaptat dimensiunilor și finețeistructurilor manipulate. Îndepărtarea marginilor plăgii se face cu mici croșete sau cudepărtătoare cu dinți fini. La nevoie se pot utiliza depărtătoare autostatice sau se apeleazăla menținerea ecartării prin ancorarea marginilor cu suturi temporare.Chirurgia mâinii apelează adesea la magnificație pentru creșterea acurateții.Pentru disecție se folosesc lupele, ce asigură o mărire de la 2x la 6x, în timp ce pentrurepararea celor mai fine și mai sensibile structuri ale mâinii, vasele și nervii, esteobligatorie utilizarea microscopului operator, singurul capabil să realizeze măriri de la12x la 40x.

În plăgile contuze grave, tegumentele din jur pot avea escoriații cu sau fără avulsionarea lor (ruperea conexiunilor vasculare și conjunctive față de planurile profunde) sau pot avea leziuni de arsură când strivirea s-a produs la calandru – unul dintre cele mai grave traumatisme ale mâinii.Conținutul plăgii va fi apreciat la prima vedere cu ușurință în unele situații.Astfel, în plăgile tăiate de pe fața anterioară a pumnului tendoanele flexoare alb sidefii se exteriorizează ca niște spaghetti. În plăgile tăiate de pe interliniile articulare dorsale se pot vedea uneori suprafețele articulare cartilaginoase (articulație deschisă).În plăgile tăiate ale eminenței tenare sau hipotenare se pot exterioriza masele musculare, la fel ca și musculatura din cele două treimi superioare ale antebrațului.Alteori un cheag de sânge ocupă spațiul dintre marginile plăgii și eventualele leziuni subjacente pot fi observate după îndepărtarea acestuia prin toaleta chimică.În traumatismele grave prin strivire, prin plăgile se pot exterioriza masemusculare dilacerate și cheaguri sangvine. Aceste plăgi vor fi întotdeauna dirijate către un centru specializat.Aspectul extremității aflate distal de plăgile tăiate care intersectează axele vasculare trebuie bine consemnat. Este imperios ca diagnosticul unei devascularizări cu instalarea sindromului de ischemie acută să fie pus cât mai rapid. Aspectul alb, marmorat sau violaceu al tegumentelor reci, asociate cu absența pulsului Quinke subungheal sau în spațiul intermetacarpian I dorsal trebuie să atragă atenția asupra întreruperii aportului arterial.În amputațiile extremităților care pot fi complete sau incomplete, se iau măsuri imediate care privesc

-starea generală a pacientului, cu asigurarea funcțiilor vitale,

– bontul proximal, va fi toaletizat chimic (spălat cu apă oxigenată și apoi cu ser sau cloramină) și apoi se va face hemostaza în amputațiile proximale de pumn prin garou sau clampare sau distal de pumn prin pansament compresiv asociat cu imobilizarea peatelă,

– segmentul amputat, se refrigerează prin introducerea într-un sac de plastic legat etanș la gură pentru a nu permite intrarea în contact cu apa cu gheață în care sacul trebuie introdus.Se va anunța serviciul specializat în replantări și pacientul va fi trimis imediat în condiții de securitate (funcții vitale asigurate, segment amputat refrigerat, hemostază sigură). Singurul care va decide replantarea va fi specialistul din centrul de microchirurgie antrenat pentru astfel de intervenții.La primirea în spital a traumatismelor mâinii se va asigura terapia antitetanică prin administrarea de ATPA 0,5 ml dacă aceasta nu a fost făcută la eșalonul medical inferior.După examinarea stării generale și asigurarea funcțiilor vitale se vor lua rapid datele anamnestice și se va nota data și ora accidentului.Sub anestezie de calitate (locală, tronculară, plexală sau generală), aleasă în funcție de localizarea și amploarea leziunilor și de starea generală a pacientului, în camp exsang și în condiții de sterilitate se va proceda la realizarea a două toaletizări deosebitde importante pentru reușita tratamentului chirurgical și anume: toaleta chimică (TCh) și toaleta chirurgicală primară (TCP).

a.Investigații paraclinice – ex. radiologic probe de laborator.În fracturi examenul radiologic precizează diagnosticul, evidențiază felul fracturii și constituie un ajutor prețios în stabilirea conduitei de tratament. În cazul entorselor și luxațiilor indică poziția anormală a extremităților osoase, tipul și gradul luxațiilor precum și eventualele fracturi asociate. Semnele radiologice completează examenul clinic orientând conduita și tratamentul mai ales în: entorse, luxații, fracturi. Diagnosticul se pune pe baza examenului radiologic.

Evoluția și prognosticul sunt legate de gradul entorsei, localizarea ei, tratamentul aplicat și vârsta pacientului.

În entorse simple evoluția este favorabilă și vindecarea se produce în 7 – 14 zile cu recuperare funcțională locală.

În entorsele grave, neglijate sau incorect tratate, articulația devine instabilă și dureroasă. În funcție de localizare, prognosticul urmează o scară de gravitate care merge de la o simplă laxitate articulară complet reversibilă până la periartroza posttraumatică.O entorsă tratată corect se vindecă fără sechele în 7-21 de zile, în timp ce o entorsă neglijată are o evoluție mult mai lungă cu un prognostic nefavorabil.

Evoluția luxațiilor simple este favorabilă și vindecarea se produce în 4-5 săptămâni atunci când tratamentul este corect.

În luxația complicată sau incorect tratată evoluția este dificilă, uneori defavorabilă și impune un tratament îndelungat, prognosticul fiind rezervat.Beneficiind de tratament ortopedic, chirurgical și medicamentos de urgență, fracturile cunosc în general o evoluție favorabilă în cazul în care fragmentele osoase își restabilesc continuitatea, ligamentele și țesuturile conjunctive cutanate își refac integritatea anatomică și își reiau funcțiile.

Tratament. urmărește șase aspecte deosebit de importante :

*Ameliorarea durerii

*Promovarea vindecării țesuturilor suferinde

*Miorelaxarea regională

*Revenirea la mobilitatea avută anterior

*Educarea pacientului in vederea prevenirii

Tratament profilactic:Kinetoprofilaxia primară are o largă adresabilitate și constă în utilizarea exercițiului fizic ca mijloc de întreținere a stării de sănătate, a integrității și funcționalității normale a organismului. Ea este indicată indiferent de vârstă, sex sau pregătire fizică anterioară.

Obiectivele urmărite sunt:

*menținerea mobilității articulare, forței și rezistenței musculare,

posturii corecte, capacității de efort

*coordonarea și abilitatea mișcărilor.

Obiectivele specifice sunt legate de predispoziția unor persoane pentru afectarea patologică a coloanei vertebrale în general (obezi, femei gravide, persoane cu muncă fizică grea, insuficiențe musculo-ligamentare, deficiențe fizice la nivelul coloanei vertebrale sau membrelor inferioare etc.).

Scopul tratamentului consta in:

*scăderea greutății corporale,

*tonifierea musculaturii paravertebrale, fesiere, abdominale;

*corectarea unor modificări ale coloanei vertebrale prin însușirea de

posturi corecte și aliniament al corpului.Tratamentul este adaptat formelor clinice și se realizează prin mijloace ortopedice, medicamentoase, balneofizioterapice și kinetice.

Tratamentul igieno-dietetic.Igiena are un rol foarte important, știut fiind că o mână murdară venind în contact cu alimentele pe care omul le consumă, pot dăuna întregului organism Dacă toate aceste norme nu vor fi bine aplicate atât înainte, pentru menținerea sănătății cât și după anumite tratamente, după ce acestea au fost tratate prin diferite metode, tratamentul va fi totdeauna în zadar și ineficient, indiferent cât de bine va fi aplicat. După șocul traumatic, în prima zi alimentația bolnavului trebuie să fie lichidă. În perioada de vindecare alimentația trebuie să fie bogată în proteine și calori.

Tratamentul medicamentos.După traumatisme, medicația se face în general în direcția combateri dureri și reducerea proceselor inflamatori.

Tratamentul medicamentos vizează combaterea durerii,

Se administrează:

*AINS în posologii diferite (oral, supozitoare sau intramuscular)

*medicație antalgică la nevoie

*Medicația decontracturantă (Clorzoxazon, Mydocalm, Myolastan) este

de obicei asociată cu folos.

*Terapia sedativă cu tranchilizante, barbiturice sau neuroleptice

(asocierea cu fenotiazine antidepresive) este de asemenea utilă.

Medicația condroprotectoare constituie o terapie modernă de fond în procesul degenerativ cartilaginos.

Medicația antalgică – se folosește de obicei în durerile cu intensități mai mari. Sunt folosite:

*Infiltrații cu xilină 1% cu sau fără hidrocortizon în zone limitate;

*Calmante în cazul durerilor articulare;

*Termoleptice (Antideprin, Teprin);

*Neuroleptice (Toridazin).

Medicația antiinflamatoare – sunt utilizate mai frecvent fenilbutazona, indometacin, aspirina, brufen, precum și diferite unguente ca: hidrocortizon, fenilbutazona, salicilat de metil, diclofenac.Tratamentul medicamentos, antialgic sau antiinflamator trebuie însoțit de un regim alimentar deosebit.

Tratamentul ortopedico-chirurgical.Obiectivul tratamentelor în entorsele simple, este punerea în repaus a articulațiilor respective cu ajutorul unui aparat gipsat timp de 2-3 săptămâni. În fracturi se face imobilizarea prin aparat gipsat care trebuie executat corect și fără să stânjenească circulația.După scoaterea aparatului gipsat se procedează la recuperarea segmentului respectiv, (cu grijă pentru articulația respectivă). Se recomandă băi emoliente (băi cu tărâțe), mișcări active și pasive.

Tratamentul chirurgical se face în cazul luxațiilor inductibile vechi, deschise sau cu complicații vasculo-nervoase. Tratamentul chirurgical al fracturilor este indicat când nu putem obține prin tracțiune o bună cooptare a fragmentelor osoase.

Tratamentul chirurgical al complicațiilor tardive este complex și selectiv după cum avem de aface cu o pseudo-artroză, calus exuberant, dezaxarea sau consolidarea vicioasă.

In traumatologia sportiva, kinetoterapia posttraumatica se realizeaza identic cu cea din traumatologia omului de rand, doar ca se tine cont de capacitatea crescuta de efort a organismului acestuia si de necesitatea revenirii in activitatea competitionala. Ca atare, kinetoterapia posttraumatica implica volum, intensitate, complexitate mai mare a mijloacelor utilizate si bineinteles personalizarea programelor kinetice. Personalizarea programelor de kinetoterapie va tine cont de particularitatile traaumatismului, a efortului in diferite ramuri de sport.

Principiile și obiectivele tratamentului BFT.

Obiectivele recuperării în spondiloze sunt:

*Combaterea durerilor

*Combaterea redorilor și retracțiilor

*Stabilizarea procesului de artroză

*Promovarea exercițiilor pentru mână

*Tonifierea musculaturii

*Crearea unui comportament igienic și ergonomic va proteja mâna

preîntâmpinând progresia proceselor degenerative și apariția puseurilor acute.

*Balneofizioterapia are cele mai largi recomandări, cu cele mai eficiente

rezultate. Aproape că nu există contraindicații din punctul de vedere strict al bolii artrozice, excluzând bineînțeles numai formele complicate (cardiaci, pulmonari decompensați, etc.).

*Mijloacele fizice cele mai folosite sunt din domeniul electroterapiei,

termoterapiei și balneoterapiei.

O dată cicatricea vindecată și pericolul de noi rupturi este mult diminuat, recuperarea trebuie să înceapă fără altă întârziere. Se vor urmării:

*Corectarea retracturilor țesuturilor moi;

*Ameliorarea circulației;

*Reducerea funcției tendoanelor;

*Refacerea prehensiuni;

*Refacerea pe cât posibil a abilității.

În cadrul antrenamentului general, se urmărește:

*Asuplizarea articulară;

*Creșterea vitezii de execuție a mișcărilor;

*Creșterea îndemânării;

*Dezvoltarea răbdării;

*Creșterea forței și rezistenței muscular

Traumatismul determină în fond abaterea de la normalitatea anatomofuncțio-nală a mâinii. Această normalitate, o putem defini prin următoarele criterii prezente atât în prehensiune cât și în alte mișcări pe care le face mâna:

*Absența durerii;

*Echilibrul muscular;

*Mobilitatea articulară.

Tratamentul recuperator al deficitului funcțional al mâinii este dificil, cere promtitudine, cunoștințe exacte asupra anatomiei funcționale, experiență și multă perseverență.Mâna suportă greu imobilizarea, chiar de scurtă durată, redorile și retracțiile devenind ulterior foarte greu reductibile. Este foarte dificil de găsit întodeauna echilibrul și raportul just între imobilizare și remobilizarea mâinii traumatizate.Mâna traumatică prezintă patru grupaje mari clinico-recuperatorii ( Wynn Parry):

Leziunile de tendon

*Paraliziile nervilor periferici

*Mâna rigidă

*Amputațiile.

Ultimul grup nu intră în preocuparea acestei monografii; cel de al treilea este un grup polimorf, care are trăsături comune incapacitatea de mobilizare a degetelor, ca urmare a unor fracturi, leziuni de țesuturi moi, tulburări reflexe algodistrofice sau toate la un loc, ca în striviri, ce transformă mâna într-un segment rigid ’’înghețat’’ . Acest grup mai are comun tripticul obiectivelor recuperatorii, mobilizarea articulară + tonifierea musculară + coordonarea sau abilitatea gestică. În fracturile falangelor și metacarpienelor nu este o problemă consolidarea deficitară a articulațiilor adiacente. Câteva principii generale trebuie reținute:

*Mobilizarea degetelor trebuie să se facă în flexie;

*Imobilizarea să fie cât mai scurtă, să fie suspendată chiar înainte de consolidarea completă și mobilizarea să înceapă imediat;

*Imobilizarea determină foarte repede „dezastrul” funcțional pentru articulații;

*Degetele care nu sunt absolut necesare a fi imobilizate vor fi continuu mobilizate activ;

*Edemul este cel mai periculos dușman al funcțiilor mâinii și el trebuie tratat ca atare imediat.

*În majoritatea cazurilor luxațiile sau subluxațiile care sunt însoțite de rupturi capsulare sau smulgeri osoase. Imobilizarea de scurtă durată prin proteze este obligatorie.

*În ordinea frecvenței fracturile mâinii sunt ale bazei metacarpului (capătul distal), ale diafizei falangelor, ale colului metacarpienelor (capătul proximal) și fractura luxației a policelui.

Tratamentul prin hidro-termoterapie.Hidroterapia-este aplicarea în scop profilactic si curativ al unui număr variat de proceduri care au la bază apă la diferite temperaturi și sub diverse stări de agregare ca și unele tehnici strâns legate de acestea. În mâna și articulația pumnului posttraumatic se pot utiliza următoarele proceduri:

Baia kineto-terapeutică. Este o baie caldă la care se asociază mișcări în toate articulațiile bolnavului. Mișcarea în apă reprezintă un important mijloc de recuperare care se bazează pe principiul legi lui Arhimede “ Asupra unui corp scufundat intr-un lichid acționează o forță de jos în sus egale cu greutatea volumului deslocuit “ Tehnica de aplicare-baia kineto se efectuează într-o cadă mai mare care se umple 3/4 cu apă la temperatura de 36-37-380 C. Bolnavul este invitat să se aseze în cadă și timp de 5 min. este lăsat liniștit să se obișnuiască cu ambianța. După aceea tehnicianul execută sub apă la toate articulațiile pacientului în mod pasiv toate mișcările posibile în timp de 5 min. după aceea pacientul este lăsat puțin în repaus după care este invitat să repete singur mișcările arătate de technician Durata băi este de 20-30 min. după care bolnavul este șters și lăsat să se odihnească. Modul de actiune-factorul termic si mecanic. Mobilizarea țn apă este mai puțin dureroasă din cauza relaxării musculare care se produce sub influența apei calde și pierderi greutății corpului conform legi lui Arhimede. Importanța mișcării pasive este esențială în recuperarea mai ales în stres psihic pentru că pacientul înțelege că articulația este funcțională și recuperarea este posibilă.Băile cu plante medicinale. Sunt foarte des folosite; substanțele aromate au efect sedativ asupra sistemului nervos, favorizează rezorbția, calmează durerile, ameliorează circulația, au efect relaxant asupra țesutului conjunctiv. Se folosesc semințe de in, mușețel, flori de tei, mentă, salvie sau tărâțe de grâu, nuc, coajă de stejar, de castan, malț, amidon, etc. Din aceste plante se fac infuzii sau decocturi din 500 – 1000g în 2-3 litri apă, care se introduc apoi în apa de baie la neutralitatea termică sau călduță, atunci când se urmărește și efectul termic. Durata băi este de 20 – 40 min. Temperatura băilor în general este de 35-370 C. Se mai folosesc și ca băi de curățire după aparat gipsat.

Băi locale fierbinți alternante cu băi reci. Introduceți partea care trebuie tratată în apă fiartă (400C) timp de 3-4 min., apoi introduceți partea aceea în apă cu gheață sau sub apă de robinet (7-210C) timp de 1-2 min. În timp ce pacinetul se află în apă rece, creșteți temteratura aei fierbinți până la temperatura inițială sau puțin peste 430C. Face operațiunea de 6-7 ori și se sfârșește cu apă rece.

Scop și efecte: alternează contracția și dilatația vaselor de sânge; determină o creștere marcată, locală și reflexă, a fluxului de sânge; intensifică metabolismul și procesul de oxidare; grăbește vindecarea; activitate sporită a globulelor albe din sânge. Dușul cu aburi. Este proiectarea vaporilor supraâncălziți asupra unor regiuni limitate. Durata este de 3-6 min. Poate fi o procedură de sine stătătoare, poate să preceadă o baie generală sau se poate asocia cu masaj.La sfârșit se aplică o procedură de răcire, spălare, sau un duș la temp. de 18-200 C.Mod de acțiune: acțiune puternică asupra circulatiei cu hiperemie și rezorbție locală.

Duș masaj- reprezintă aplicarea mai multor dușuri rozetă cu apă la temperatura de 38-400 C asociat cu masaj. Mai frecvent se aplică parțial mai rar general. Durata masajului este de 8-15 min.Dușul masaj produce o hiperemie importantă cu un însemnat efect resorbtiv și de tonifiere prin acțiunea combinată a masajului și a factorului termic.

Împachetările cu parafină. Acestea fac parte din procedurile termo-terapice și se aplică pe regiuni limitate de corp. Tehnica de aplicare: se topește într-un vas o cantitate de parafină albă în așa fel incât să mai rămână câteva bucăți neâncălzite, în scopul evitării supraâncălzirii. Cu ajutorul unei pensule late se pensulează repede regiunea interesată de mai multe ori până ce se realizează un strat de parafină de 0,5-1cm grosime. Peste stratul de parfină se pune o bucată de flanelă și se acoperă regiunea cu pătura. Durata este de 30-60 min. La nivelul articulațiilor pentru a avea un strat mai gros se pot folosi manșoane legate deasupra și dedesuptul articulațiilor prevazute cu un orificiu prin care se toarnă parafina topita. Pentru mâini și picioare se pot efectua băi de parafină cu bule reci. Pacientul introduce mâna și o scoate și așteaptă până ce parafina se întărește pe tegument. Se repetă manevra de 2-3 ori introducând de fiecare dată segmentul la un nivel inferior față de precedentul. Când temperatura devine suportabilă extremitatea se lasă în parafină un timp mai îndelungat. Pe articulațiile mici se pot aplica plăci parfinate. Din cauza termo-conductibilități relativ mici parafina poate fi folosită la temperaturi ridicate fără a produce arsuri.Acțiune-parafina provoaca o supraâncălzire profundă și uniformă a țesuturilor. Pielea se încălzește la 38-400 C provocând o transpirație locală abundentă. La desfacerea parafinei se evidențiază hiperemia produsa. După împachetare se aplică o procedura rece.

Tratamentul prin electroterapie (tehnică, efecte) Electroterapia este aceea parte a fizioterapiei, care studiaza utilizarea actiunii diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului, cu scop curativ sau profilactic. Procedurile de electroterapie în cazurile tratate ortopedic care nu prezintă osteosinovite metalice sau articulațiile la distanță pe materialul de osteosinteză acolo unde există. Aceste proceduri sunt bine acceptate și tolerate de pacienți . Curentul galvanic poate fi aplicat sub formă de :

Galvanizarea simplă.Electrozii sunt plăci metalice din plumb laminat de diferite dimensiuni în funcție de regiunea de aplicare si efectele de polaritate.Se aplică pe diferite regiuni: aplicarea transversală – electrozii sunt asezați de o parte și de alta a regiunii de tratat; aplicare longituninală – când electrozii sunt plasați la distanță unul de celalalt.Este obligatoriu folosirea stratului hidrofil între electrod si tegument pentru prevenirea arsurilor, care trebuie spalat după fiecare utilizare.Intensitatea curentului – care este strâns legată de sensibilitatea și toleranța tegumentului, de evoluția afecțiunii, de marimea electrozilor și de durata aplicației. Sensibilitatea tegumentului este variabilă în funcție de regiunea anatomică.Durata – este de aprozimativ 30 de minute. Numarul si ritmul sedințelor-este variabil cu diagnosticul. În general se folosesc 8-10 sedințe în afectiuni acute și 12-20 sedințe în afecțiuni cornice .Poziția bolnavului – în timpul sedinței trebuie să fie în cea antalgică și depinde si de funcția regiuni tratate.

Băile galvanice. Sunt indicate pentru tratarea unor regiuni intinse sau chiar a intregului corp. În această modalitate se combină atât actiunea curentului continuu cât și efectul termic al apei, fiind mijlocitoare între electrod și tegument.Densitatea curentului – este redusă micșorându-se riscul de arsură la intensitatea aplicată. Se pot aplica: băi parțiale sau 4-celulare, generale sau stenger.Băile parțiale – sunt alcatuite din: 4 cadițe de porțelan conectate la electrozi au reprezentare pe un tablou de comandă. Apa din cădițe variază între 36-380C 4-celulare sunt 2 pentru membrele superioare și 2 pentru membrele inferioare. De pe tabloul de comandă putem realiza combonați diferite ale electrozilor în funcție de efectele urmărite. Durata unei sedințe – este între 10-30 min. Și ritmul de aplicare este zilnic sau la 2 zile. Numarul de ședințe – este de 10-15 sedințe.

Băile generale – sunt formate dintr-o cadă prevazuta cu 8 electrozi fixați în pereți căzi. Sensul curentului – este dirijat de la un panou de comandă în multiple variante: descendent, ascendent, transversal sau chiar în diagonală.Intensitatea curentului – este mai mare decât cea de la băile parțiale .Durata -15-30 min. Ritmul una la 2-3 zile totalizând 6-12 sedințe.

Acțiunea: se bazeză pe efectul termomecanic al apei, pe efectul curnetului continuu cât și pe efectul chimic când se foloseste ionizarea. Are efect excitomotor, vasodilatator, trofic, de stimulare a excitabilității musculare.

Ionogalvanizarea. Reprezintă procedura prin care introducem în organism cu ajutorul curentului continuu diferite substanțe medicamentoase care au o acțiune farmacologică.Principiul general al ionizari: se bazează pe disocierea electrolitică a diverselor substanțe medicamentoase și transportarea anionilor (-)și a cationilor (+) spre electrozi de semn contrar încărcările lor electrice. Cu soluția conținând ionul medicamentos se îmbiba stratul hidrofil de sub electrodul activ. De aici acesta migrează prin tegumentul intact prin orificiile glandelor sudoripare și sebacee spre polul opus ajungând în interiorul organism-ului de unde sunt preluați de rețeaua limfatică și circulația sancvină superficială, ajugând în circulația generală. Dovada pătrunderi în organism a ionilor terapeutici este regăsirea lor în urină Diferența dintre ionizare si galvanizarea simplă constă numai în îmbibarea stratului hidrofil în soluție medicamentoasă în loc de apă. Pentru eficiență maximă polul activ trebuie să fie mai mic decât cel pași

Durata proceduri – este de aproximativ 30 min. La efectul farmaco-dinamic al soluției medicamentoase se adaugă și efectul analgezic al curentului continuu.

Efect de depozit – realizat de acumularea substanțelor farmacologice introduse la nivelul electozilor. Efectul de pătrundere pâna la stratul cutanat profund are o acțiune reflexă cutii viscerale la nivelul dermatoamelor. Este posibilă dozarea precisă a substanțelor medicamentoase aplicate. Se pot obține efecte bune cu cantitați foarte mici de substanțe medicamentoa-se evitându-se tractul gastro-intestinal.

Curenții diadinamici.Se fac aplicații pe punctele dureroase bine determinate, cu electrozi generali de plumb mici rotunzi sau chiar punctiformi și aplicații transversale la nivelul articulațiilor cu electrozi polari de diferite mărimi. Electrodul negativ-este asezat direct pe locul dureros. Electrodul pozitiv-este asezat la 2-3 cm. distanță.Pacientul trebuie să fie așezat comod pe o canapea de lemn ți cu regiunea de tratat descoperită și la îndemână.Se începe cu difazatul fix totdeauna intensitatea să nu atingă pragul dureros (valoarea minimă a intensități care produce o contracție musculară) și creștem treptat intensitatea datorită instalări fenomenului de acomodare. În general durata proceduri este de 4-8 min. dacă depășim această duratăse diminuă eficacitatea analgetică. Dacă avem mai multe regiuni dureroase ce impun aplicarea proceduri, durata acesteia trebuie scăzută cu câte 1min. la fiecare nouă procedură în cursul aceleași sedințe.În cazul acțiunilor vasculotrope și neurotrofe se poate menține o durată mai indelungată de 20-30min. Ritmul sedințelor-este determinat de stadiul afecțiuni dacă intensitatea dureri este mare aplicăm de 2 ori pe zi, dacă este mai mică 1 procedură pe zi.Numărul ședințelor-pentru acțiune analgetică sunt utile 8-10 sedințe consecutive eventual cu o pauză de 7-10 zile după care se reiau. În scop dinamo-gen putem folosi peste 10 sedințe.

Monofazatul fix – efect excitator, crește tonusul muscular, acționează ca un adevărat masaj profund electric, evidențiază zonele dureroase din cadrul neuromialgiilor reflexe. Acționeză vazoconstrictor și tonifică pereți arteriali la frecvența de 50 Hz.Difazatul fix – are acțiunea cea mai antialgică-ridică pragul sensibilități dureroase. Îmbunătațirea circulației arteriale prin inhibarea simpaticului. Se utilizează la frecvențe de 100 Hz. Perioada scurtă – are un efect excitator tonicizant, acționează ca un masaj profund mai intens, are o acțiune vazoconstrictoare de unde reiese rolul rezorbtiv cu acțiune rapidă asupra hematoamelor și a edemelor posttraumatice sau din staza periferică.Perioada lungă-are un efect puternic analgezic și miorelaxant, acest efect este persistent timp mai îndelungat, are deasemenea un efect anticongestiv. Se utilizează la frecvențe de 100 Hz.

Curenții interferențiali. Se utilizează electrozi placă de dimensiuni variabile; se interpune un strat hidrofil între între electrozi și tegument. Se utilizează frecvențe între 0 – 100 Hz în funție de efectul urmărit; se fac aplicații manuale sau spectrum.

Efecte: reglează tonusul muscular, efecte excitatorii, efect analgetic, excitație asupra nervilor motorii este o adevărată gimnastică musculară, acțiunea excitomotorie, acțiune decontracturantă și vasculotrofică precum și acțiune de inhibare a simpaticului și stimulare a vagului.

Masajul – reprezintă prelucrarea mecanică metodică a părților moi ale corpului printr-un ansamblu de procedee manuale sau instrumentale în scop terapeutic, igienic, de întreținere. Se poate realiza cu fața palmară sau dorsală a mâinii, una sau ambele mâini, presiunea exercitată fiind dependentă de profunzimea țesuturilor vizate. Sensul netezirilor este determinat de circulația în sistemul venos și limfatic (de la periferie spre centru), iar viteza mișcărilor trebuie să depășească cu puțin viteza sângelui prin vene. Se practică înainte și după alte tehnici de masaj.Masajul poate fi și o aplicație preliminară manipulărilor; în orice caz ,efectul principal al masajului se resimte asupra părților moi ale corpului moi, în timp ce manipulările acționează asupra articulațiilor segmentelor.Se va aplica masaj somatic (asupra părților moi superficiale) care va fi general și parțial:

*Segmentar pe porțiuni anatomice distincte, în special membre;

*Local pe porțiuni mici de piele și țesut subcutanat, pe grupe de mușchi, pe

articulațiiMasajul produce anumite efecte mecanice.

Presiunile mecanice aplicate asupra țesutului moale mobilizează fluidele ,acestea se deplasează în direcția în care rezistența este scăzută, sub acțiunea forțelor statice imprimate de mâna terapeutului. Odată mobilizate, fluidele părăsesc țesuturile moi intrând în circulația limfatică sau în circulația venoasă.Cantitatea de fluid mobilizată în timpul unei ședințe de tratament este de preferință să fie scăzută; Fizioterapeutul trebuie să fie atent la reacțiile fiziologice ale pacienților care prezintă disfuncții cardiovasculare sau renale semnificative.

Masajul prin metoda fricțiunii Se adresează în special țesutului celular subcutanat și structurilor moi periarticulare. Are rolul de a crește suplețea și elasticitatea lor. Pe cale reflexă are efecte circulatorii, trofice și de stimulare sau relaxare neuro-musculară. De asemenea determină analgezie locală.

*Ea constă într-o comprimare blândă și o deplasare a țesuturilor moi pe planul osos.

*Presiunea este aplicată cu vârful degetului mare sau a degetelor terapeutului pe pielea și mușchii pacientului.

*Principala tehnică a fricțiunilor constă în aplicarea unei presiuni ușoare care să întindă țesuturile, în special între doua tipuri de țesuturi(fascie-mușchi, mușchi-os).

*Fricțiunile profunde mobilizează pielea de pe țesutul subadiacent ,presiunea resimțindu-se la nivelul țesuturilor profunde.

*Fricțiunile sunt frecvent utilizate pentru a preveni sau încetini formarea

aderențelor țesutului cicatricial.

Masajul cu gheață (crioterapia) – constă în aplicarea locală de gheață, concomitent cu efectuarea unor manevre de presiuni și fricțiune. Astfel se induce rapid un efect antalgic de suprafață. Vasoconstricția inițială este urmată de o vasodilatație activă, reacțională. Scopul și efectele sunt de a calma durerea .

Tratamentul prin masaj:Masajul este o prelucrare metodică a părților moi ale corpului, prin acțiuni manuale sau mecanice în scop fiziologic sau curativo-profilactic. Spunem că masajul este o „prelucrare”, deoarece se acționează din afară asupra corpului, subiectul masat nu cheltuiește energie și nu i se cere o participare activă la efectuarea lui.

Efectele fiziologice ale masajului .Efectele fiziologice ale masajului sunt de 2 feluri:

Locale:

Acțiunea sedativă-asupra durerilor de tip nevralgic muscular articular (calmarea).

Acțiunea hiperemiantă- îmbunătățire a circulației locale care se manifestă prin înroșirea și încălzirea tegumentului, asupra căruia se execută masajul.

Acțiunea înlăturări lichidelor interstițiale de stază- cu accelerarea

proceselor de rezorbție în regiunea masată.

Acțiunile directe, mecanice-influențează țesuturile subcutanate conjunctive și grăsoase, favorizând schimburile nutritive, prin sporirea aportului de sânge.

Îmbunătățește și proprietățile funcționale ale mușchilor (excitabilitatea, contractibilitatea) și ale nervilor motori, făcând să crească impulsul motor și capacitatea de contracție a mușchilor.

Generale:Stimularea funcțiilor aparatului circulator- îmbunătățește circulația venoasă, crește cantitatea de hemoglobină din sânge, sporirea numărului de leucocite și hematii.

Stimularea funcțiilor aparatului respirator-ușurează schimburile de gaze.

Creșterea metabolismului bazal Alte efecte ale masajului sunt:.

Efecte favorabile asupra: stări generale a pacientului, îmbunătățirea somnului, îndepărtarea oboseli musculare.

Mecanismul reflex- în piele există numeroase terminați nervoase (numite exteroceptori) în mușchi, ligamente și tendoane, proprioceptori la nivelul cărora iau naștere stimuli de diferite intensități care pornesc spre sis-temul nervos central.

Tehnica masajului

Masajul degetelor și mâinii.Masajul degetelor se face începând cu netezirea cu două degete între police și index, apoi se continuă cu presiuni, frământări (eventual sub formă de mângâieri), fricțiuni pe articulațiile metacarpofalangiene și interfalangiene. Totdeauna masajul se execută în sensul circulației venoase. Masajul regiunii dorsale începe cu netezirea de la articulațiile metacarpofalangiene și continuând în sus pe pumn și chiar antebraț. Comtnuăm apoi frământând musculatura tenară și hipotenară prin stoarcere între police și index. Se trece apoi la masarea spațiilor interososase care se poate face cu un singur deget sau bimanual, prin presiuni în ambele direcții. Pentru masajul mâinii se preferă o substanță grasă (untdelemn), care va fi încălzită în prealabil în baia marină. Intensitatea și formele de masaj sunt determinate de starea locală a pielii

Masajul articulației radiocarpiene . Masajul regiunii anterioare a pumnului se face în general cu ajutorul policelui, care urmează relieful tendoanelor de jos în sus, dinafară înăuntru. Pe fața anterioară a pumnului, maseurul întâlnește următoarele formațiuni:

*tendonul lung superior

*artera și venele radiale

*tendoanele micului și marelui palmar

*nervul median

*tendoanele flexorilor superficiali

*arterele și venele cubitale, însoțite de nervul cubital

*tendonul cubital anterior.

Masajul regiunii posterioare se începe cu netezirea (masajul de introducere cu policele) urmat de fricțiunea articulației radiocarpiene.

Mobilizarea articulațiilor (Kinetoterapie) Orice ședință de masaj e urmată în mod obligatoriu de mobilizarea articulațiilor și regiunilor din vecinătatea zonelor masate. Mobilizarea sau kinetoterapia nu trebuie să fie dureroasă nici chiar în caz de redori articulare, deasemenea ea nu trebuie forțată.Mișcările realizate de antebraț .Supinație-când antebrațul se răsucește înafară Pronație-când antebrațul se răsucește înăuntru.Kinetoterapia în articulația radiocarpiană-cu o mână contrapriză deasupra articulației și cu celalaltă mână se execută mișcările de

Flexia-este maximă când mâna este înclinată cubital iar degetele extinse.

Extensia-este maximă când mâna este înclinată radial iar degetele sunt flextate.

Lateralitate,

Rotire,Circumducție-constă în trecerea succesivă prin: flexie, abducție, extensie, adducție sau invers.

Elongație.

Înclinarea radială-când osul mare se înclină înafară, semilunarul face aceiași mișcare înăuntru.

Înclinarea cubitală-când osul mare se înclină înăuntru, semilunarul efectuează aceiași mișcare înafară, iar scafoidul ajunge să fie degajat și are posibilitatea dea realiza mișcări de opoziție.

Mișcările pasive-sunt întotdeauna precedate de căldură și masaj. Amplitudi-nea mișcărilor active crește progresiv în timpul unei ședințe atingând maximul posibil, moment când practic se transformă în întinderii. Se mobilizează separat fiecare articulație, se începe cu cele distale, și apoi se trece treptat spre cele proximale. Mobilizările se fac în toate planurile de mobilitate ale unei articulați. Prizele asistentului vor fi făcute în așa fel încât să mobilizeze numai o articulație. Niciodată nu se va trece pe o articulație prin intermediul altei articulați interpuse.Mobilizările pasivo-active-fac trecerea spre mobilizările active și sunt indicate în 2 cazuri principale: Când forța musculară este încă prea slabă pentru a asigura întreaga amplitudine a mișcări .Când mișcarea activă singură nu se face pe direcțiile de mobilizare fiziologice sau dorite. Mobilizările active-reprezintă incontestabil baza recuperării mâinii post-traumatice. Modalitățile tehnice de realizare ale lor sunt variate (în apă, pe uscat, cu și fără ajutorul diverselor instalații), dar cele mai folosite sunt exerciții libere, exerciții cu încărcare de greutăți și contracții izometrice deoarece mâna are o multitudine de mișcări simple și asociate. Sedințele vor fi scurte dar repetate de mai multe ori în timpul unei zile.Mișcarea pasivă și pasiv-activă solicită sistemul osteoarticular și muscular, influențându-le mecanic și stimulându-le funcțional, intreținându-le calitativ.De asemenea, activează circulația, deci și nutriția. Dar cele mai importante efecte ale acestor mișcări sunt acelea de bătătorire a căilor nervoase, care țin „trează” scoarța cerebrală pentru conducerea și coordonarea tuturor acțiunilor corpului.

Gimnastica medical .Gimnastica medicală este una dintre formele de aplicare ale kinetoterapiei și constă din exerciții, procedee și metode speciale organizate și puse în slujba prevenirii și corectării deficitelor fizice, organice sau psihice. Exercițiul fizic este mijlocul de bază al gimnasticii terapeutice, aceasta constituindu-se, ca urmare a experienței practice și teoretice acumulate, în diferite procedee care se aplică identic în toate cazurile analoageEfecte morfogenetice și morfoplastice- mișcarea determină o bună irigație sancvină și nutritivă a oaselor solicitate în efort, acestea dzvoltându-se normal . În cazul articulațiilor determină și întreține forma, condiționează întinderea suprafeței articulare, grosimea cartilajului articular, lungimea și rezistența ligamentelor, a capsulei articulare în funcție de tensiunea exercitată la nivelul acestora.Pentru recuperarea mainii se fac urmatoarele exercitii:

1. Cu palma sprijinită de masă și cu degetele închise se face extensia activă a fiecărui deget.

2. Același exercițiu cu ajutorul celeilalte mâini se face pe rând extensia degetelor.

3. Cu antebrațul sprijinit pe masă se execută flexia cu o apăsare pe a treia falangă.

4. Cu coatele sprijinite pe masă, palmele față-n față și apropiate se execută cu contra rezistență flexia și extensia degetelor din articulațiile metacarpiene.

5. Din aceeași poziție se execută mișcarea de lateralitate stângă și dreaptă din articulațiia mâinii.

6. Cu coatele sprijinite pe masă, degetele încordate și ușor flectate se execută rotații din articulația mâinii.

7. Cu coatele sprijinite pe masă în supinație mâna închisă, se execută flexii și extensii din articulația mâinii.

8. Cu coatele sprijinite pe masă palmele închise în continuarea antebrațului se execută strângerea în pumn falangă după falangă.

9. Cu palmele sprijinite pe câte un burete de baie, antebrațul sprijinit pe masă, se execută apucarea strânsă a buretelui cu toate degetele odată cu extensia din articulația mâinii.

10. Cu palma fixată pe un suport special amenajat, alcătuit din cinci benzi de elastic se execută flexia si extensia.

Terapie ocupațională (ergoterapia) .Este bine cunoscută afirmația lui Fr. Engels că „mâna este produsul muncii” și de aceea nu trebuie să surprindă reciproca ei că „doar muca poate da funcționalitate mâinii” În activitatea cotidiană profesională și extraprofesională, se cere mâinii uneori forță și rezistență, alteori viteză de execuție și precizie sau alte combinații ale acestor calități. Ele nu pot fi însă obținute decât în cadrul antrenamentului specific al activității umane a mâinii. Aceasta este realizată prin terapia ocupațională, care include în concepția anglo-saxonă, atât terapia prin muncă (ergoterapia), cât și jocurile și instalațiile distractive (terapia ocupațională propriu-zisă). Terapia ocupațională pentru disfuncția mâini are patru mari scopuri:

1. A recâștiga și dezvolta abilitățile vieții zilnice în scopul de a face pacienții cât mai independenți posibil. Pentru aceasta se utilizează tot felul de adaptări (mânere speciale pentru lingură, furculiță , cuțit, manete în loc de robinete sau butoane etc.). aceasta în cazurile cu invalidități severe sau definitive.

2. A permite munca în scopul ameliorării mobilității articulare, creșteri forței musculare și recâștigării coordonării mișcărilor. Tipurile de muncă utilizate este bine să corespundă muncii profesionale a pacientului sau pasiunilor lui.

3. A permite evaluarea necesităților unor facilități de muncă prin adaptările sculelor, a mașinilor, unelte în funcție de meseria trecută (sau viitoarea) a pacientului.

4. Adescoperi și dezvolta noi vocații profesionale pentru pacienții care, datorită disfuncției mâinii, nu se mai pot întoarce la activitatea anterioară.

În majoritatea centrelor de terapie ocupațională pentru pacienții cu disfuncții ale mâini, se utilizează următoarele activități:

Imprimeria (tipografierea), incluzând toate operațiunile: culegerea literelor, aranjarea lor, presarea pe hârtie, etc.Țesutul de război, foarte mult utilizat, căci solicită o mare varietate de mișcări și prize (confecționarea unui m de pânză cere 1300 mișcări). În plus în așezare verticală, obligă la activitatea cu mâinile ridicate, împiedicând formarea edemului.

Crioterapia – este indicată în tratamentul afecțiunilor posttraumatice acestea reprezentând un mijloc excelent de analgezie ligamentară, musculară, articulară sau a zonelor de inserție.În cazul entorselor sau al luxațiilor, țesuturile se întind sau se rup, apărând printre altele și tumefierea locală. Tumefierea interferează cu procesul de vindecare, astfel că orice măsură terapeutică care previne sau reduce tumefierea poate duce la o vindecare mai rapidă în acest tip de leziuni.

Având în vedere că tumefierea se poate dezvolta foarte rapid imediat posttraumatic, cu atât mai indicată este folosirea aplicațiilor reci în zona respectivă, imediat după traumatism.La rece, se produce vasoconstricția locala, care are ca efect reducerea aportului de sânge în zona respectivă prevenind astfel tumefierea locală. Deasemenea, aplicațiile reci previn spasmele musculare (contracțiile musculare involuntare) și calmează durerea.

Masajul cicatricial – masajul efectuat asupra pacienților care au suferit intervenții chirurgicale a avut drept efect o durere și un șoc postoperator scăzut. Masajul se dovedește a fi deosebit de eficient în ceea ce privește prejudiciul estetic datorat unei cicatrici proeminente cărora nu trebuie să li se subestimeze impactul psihologic asupra pacienților.

Masajul în plăgi.Plăgile sunt de continuitate, la nivelul țesuturilor, în care sunt interesate și tegumentele.Vindecarea lor se poate realiza:

a.Normal – Restitutio ad integrum.Masajul se aplică la 5 cm de plagă și constă din fricțiuni circulare concentrice sau excentrice executate cu vârful degetelor – uneori se interpune un tifon. Astfel se dezvoltă suplețea țesutului și se evită formarea țesutului fibros.

b.Cu cicatrice atrofica -Subțire, întinsă, lucioasă, străvezie, apare datorită unei insuficiențe respiratorii locale, unor factori distructivi locali sau unei rezistente scăzute a organismului. Se vindecă foarte încet, accelerarea vindecării se realizează prin masaj (automasaj) aplicat perilezional.Masajul constă din neteziri, fricțiuni fine superficiale, vibrații executate cu vârful degetelor.

c.Prin cicatrice hipertrofică .Un țesut cicatricial în exces, mergând până la forma tumorală keloida – care se caracterizează prin:

d.Determină retracție și aderențe în toate planurile posibile, realizând compresiuni vasculare nervoase;

e.Perturbări ale mobilității articulare.În masaj se utilizează toate procedeele cunoscute.Când sunt interesate segmentele se începe:

Tehnica Cyriax – numită și masaj transversal profund se execută în următoarele etape:

a.Se depistează punctul tendinos cel mai dureros, prin palpare directă sau prin creșterea tensiunii musculare obținută printr-o contracție izometrică;

b.Se aplică pe acest punct dureros fie policele fie indexul și mediusul suprapuse;

c.Se execută fricțiuni circulare concentrice sau excentrice de mică amplitudine antrenând pielea perpendicular pe direcția fibrelor;

d.Durerea produsă trebuie să fie suportabilă, presiunea este foarte ușoară la început și se intensifică pe măsură ce durerea scade;

e.Durata ședinței nu va depăși 20 minute.

Hidroterapia – reprezintă terapia prin schimbul de căldură între corp sau segmente ale acestuia și apă. Imersia este simplă când se limitează doar la schimbul de căldură și devine hidrokinetoterapie când este însoțită de mobilizări. Mediul acvatic oferă avantaje incontestabile procesului recuperator, prin factori mecanici, chimici și termici.

Principalele căi prin care apa acționează asupra organismului uman sunt :excitația termică, care depinde exclusiv de temperatura apei și excitația mecanica, ce este dată de presiunea apei asupra corpului .Pielea, fiind bogat vascularizata și cu o rețea abundentă de terminații nervoase, receptează impactele termice și mecanice ale băilor hidroterapeutice, prelungind în organism acțiunea lor binefăcătoare.Cele mai importante procedee de tratament cu ajutorul apei sunt :compresele ;împachetările ;fricțiunile ; băile terapeutice .

Terapia ocupațională este o formă de tratament care folosește mijloace și metode specifice pentru a dezvolta , ameliora sau reface capacitatea de a desfășura activitățile necesare vieții individului, de a compensa disfuncții și de a diminua deficiențe fizice.Terapia ocupațională îndrumă indivizii să se ajute singuri și să facă ceea ce trebuie, adică ceea ce îi este necesar cu ceea ce au.

Evaluarea reprezintă cel mai important moment pentru terapia ocupațională pentru că de calitatea ei depinde alegerea mijloacelor și aplicarea tratamentului al cărui scop îl reprezintă ameliorarea stării de sănătate a lui.Evaluarea în terapia ocupațională diferă de celelalte modalități de evaluare medicală. La evaluarea inițială participă și familia pacientului, îngrijitorul, medicul, profesorul care l-a trimis precum și alte persoane care-l cunosc bine și pot da relații privind comportamentul, aptitudini, activități, infirmități, hobby-uri.Terapia ocupațională dispune de tehnci, practice umane astfel:

Tehnici de bază, adică gestualitati extrase din diferite meserii(olărit , prelucrarea lemnului sau fierului, împletituri ;

Tehnici complementare care cuprind întreaga gestualitate sau numai părți din ea, din restul de activități folosite în serviciile de terapie ocupațională;

Tehnici de readaptare sunt cele care se refera la activitățile de autoservire zilnică (spălat, pieptănat, îmbrăcat etc);

Tehnici de aplicare în care sunt incluse activități artistice (desen, pictură, muzică);

Tehnici recreative frecvent utilizate în pauzele de lucru sau în timpul liber al bolnavului;

Tehnici sportive care constau fie în practicarea integrală a unor ramuri sportive sau numai a unor elemente tehnice accesibile și necesare în același timp recuperării deficitului funcțional;

Din aceste tehnici specialistul în terapia ocupațională își alege mijloacele de recuperare în funcție de rezultatul evaluării inițiale a bolnavului, mijloace ce vor fi cuprinse în planul general de recuperare în care se va ține seama de diagnostic, stadiul bolii particularitățile de vârstă, sex, profesiune etc.Programul de tratament prin mijoacele terapiei ocupaționale va trebui să urmăreasca în general realizarea următoarelor obiective:

*Imbunătățirea activităților vieții zilnice prin care bolnavul să-și asigure

o independență în cadrul familiei;

*Practicarea aceleiași profesiuni fie și numai cu program redus pentru a-

și păstra statutul în societate și o oarecare independență materială;

*Continuarea activităților recreative și a hobby-urilor în vederea

prevenirii sau combaterii fenomenelor psihice negative(astenii, nevroze)

In cadrul durerii lombare joase , recuperarea funcțională prin terapia ocupațională se face fie internare într-un serviciu specializat fie la domiciliul bolnavului situație în care acesta va fi instruit cu mijloacele necesare îmbunătățirii stări lui de sănătate.

Tratamentul balneologic (ape minerale, nămoluri).Pentru a combaterea durerii lombare joase trebuie să se beneficiază mult de tratamentul balnear. Alegerea stațiunii și individualizarea tratamentului se vor face în funcție de vârsta bolnavului, de starea neurovegetativă ca și de bolile asociate.Terapia cu nămol acționează prin cei trei factori cunoscuți: termic, fizic (mecanic) și chimic.

Exerciții specifice pentru mână și tip lezionar

Posture antideclive : se pot menține liber de către pacient cu ajutorul unor eșarfe sau instalații simple prin care antebrațul este în flexie pe braț ,mâna fiind în poziție ridicată .

Posturi seriate în atele : se utilizează pentru a menține poziții funcționale câștigate prin mobilizări passive de întreținere sau pentru corectarea unor deviații , deoarece la poziția fundamentală se ajunge în etape successive și atelele vor fi succesiv schimbate .Aceste posture se folosesc în următoarele cazuri : retracția tendoanelor ,retracția structurilor periarticulare ( ligament și capsulă) , cicatrici retractile .

Posturi preventive ale deformațiilor :se folosesc mai ales în leziunile de nerv .Se folosesc ortreze confecționate cu ajutorul unor arcuri de oțel , benzi mulate de plastic sau aluminiu capitonate din piele sau sârmă.Exemple de ortreze :

*orteza pentru mâna căzută: scop –menținerea pumnului în extensie ,permițând flexia și revenirea în extensie ; se folosește în paralizia de nerv radial ;

*orteza pentru mâna în gheară : previne hiperextensia în articulația

metacarpofalangiană ; se folosește în paralizia de nerv cubital ;

*orteza pentru paralizia musculaturii intrinseci : se folosesc în leziunile de nerv median și cubital ;

*orteza pentru police : se folosește în leziunea de nerv median cu paralizia

musculaturii tenare .

Întinderile : un procedeu reprezentând o mișcare pasivă continuă pe toată amplitudinea de mobilizare a segmentului respective , iar la punctual maxim de mișcare se execută tracțiuni în sensul de mișcare al segmentului , nu în axul segmentului .Indicații : aderențe ale țesutului moale și tendoanelor ; redoare articulară prin reacții capsule-ligamentare ; cicatrice și grefoane postoperatorii ; hipercorecții ale unor deformării pentru care se aplică atele seriate .

Manipulările se folosesc rar sau sunt chiar contraindicate în afecțiunile mâinii

Exerciții pentru digitație :exercițiile pentru digitație urmăresc întărirea musculaturii mâinii și articulațiilor interfalangiene .Ele trebuie executate zilnic de câte 5-10 ori ,fără a se insista însă .În momentul când apare oboseala muscular ,se trece la relaxare ; pentru aceasta se fac ușoare mișcări de scuturare .

Mișcările passive vor fi întotdeauna precedate de căldură sau masaj .Mișcările sunt effectuate de kinetoterapeut .Acesta inițiează , conduce și încheie mișcarea cu presiuni sau tensiuni lente , dar insistente ,pentru a ajunge la limitele reale ale mobilității :amplitudinea mișcării crește progresiv , se mobilizează separate fiecare articulație și se începe cu articulațiile distal, priza kinetoterapeutului va fi astfel încât să mobilizeze numai articulația , nu se va lucre prin intermediul altei articulații .

Mobilizări passive-active fac trecerea la cele active și sunt indicate în situație în care forța muscular este încă prea slabă pentru a asigura întreaga amplitudine de mișcare și situație când mișcarea activă singură nu se face pe direcțiile de mobilizare fiziologică sau direcțiile dorite Mișcările active stau la baza recuperării mâinii post traumatice .Mișcările încep în momentul recuperării spontane a unei mișcări sau la 15-45 de zile de la reanimarea unei mișcări prin transpoziție sau transplatare muscular tendinoasă.Se Se pot realiza în apă sau pe uscat, cu sau fără instalații.Se folosesc :

a.Exerciții libere cu rezisteța:

*pentru mobilizarea pumnului pe flexie, extensie, ABD, ADD,

*pentru mobilizarea degetelor pe flexie, extensie din articulațiile

metacarpofalangiene și interfalangiene blocând pe rând unele articulații.

b.Mecanoterapia: se utilizează mici aparate și instalații cu scopul:

*facilitarea unor mișcări ale mâinii;

*poziționarea corectă a antebrațului pentru anumite exerciții chinetice,

*creșterea amplitudinii de mișcare a unor segmente ale mâinii;

*creșterea forței musculare a unor mușchi.

c.Terapia ocupațională are ca scop:

*recâștigarea și dezvoltarea abilităților vieții zilnice ;

*adaptări-mânere pe lingura,cuțit, manete în loc de robinet;

*,de a permite munca pentru ameliorarea mobilității articulare (tipul de

muncă va corespunde pregătirii profesionale și pasiunilor) ;

*,de a permite evaluarea necesităților unor facilități de muncă prin

adaptarea sculelor la meseria trecuta sau viitoare a pacientului;

*de a descoperi noi vocații profesionale când nu se poate întoarce la

activitatea anterioară.

Extensia degetelor:Mușchii responsabili pentru realizarea acestor grade de mișcare sunt:

*extensorul comun al degetelor și extensorul propriu al indexului;

*extensorul propriu al degetului mic.

Toți acești mușchi sunt irjervați de nervul radial (C7).Exercițiile pentru digitație urmăresc întărirea musculaturii mâinii și a articulațiilor interfalangiene. Ele trebuie executate zilnic de câte 5-10 ori, fără a se insistă însă. In momentul când apare oboseala musculară, se trece la relaxare; pentru aceasta se fac ușoare mișcări de scuturare. Varietatea exercițiilor este mare. Iată câteva dintre ele:

*Cu palma sprijinită pe masa și degetele întinse se face extensia activă a

fiecărui deget ;

*Cu antebrațul sprijinit pe masa (încheietura pumnului în extensie, palma

întinsă) se execută flexia cu apăsare în a 3-a falangă – vârful degetului, a fiecărui deget – apoi cu toate degetele deodată ;

*Cu coatele sprijinite pe masă, palmele față în față și apropiate se execută

cu contra rezistența, flexia și extensia degetelor din articulație metacarpofalangiană ;

*Din aceeași poziție se execută apăsarea în vîrfurile degetelor pînă la

închiderea pumnului ;

*Din aceeași poziție se execută mișcarea de lateralitate stîngă – dreaptă din

articulația pumnului ;

*Cu coatele sprijinite pe masă, degetele încordate și ușor închise, se execută

rotari din articulația pumnului;

*Cu coatele sprijinite pe masă, palmă în sus, pumnul închis, se execută

flexii și extensii din articulația pumnului ;

*Cu coatele sprijinite pe masă, palmele întinse în continuarea antebrațului

se execută strîngerea din pumn – falangă dupaă falangă;

*Cu palmele sprijinite pe câte un burete de baie, antebrațul sprijinit pe

masă, se execută apucarea strânsă a buretelui cu toate degetele odata cu extensia din articulatia pumnului;

*Aceeasi pozitie a palmelor și a antebrațelor dar de data acesta în loc de

burete, vom pune sub palme câte o carte sau un caiet mai gros; se execută răsfoirea cărții sau a caietului ;

*Cu coatele sprijinite pe masă se apucă în mâini un prosop, se execută

storcerea rufei – astfel făcîndu-se mișcarea de flexie, extensie, rotație din articulația pumnului, degetele fiind bine încordate și apucînd bine prosopul ;

*Apucând între police și celelalte degete întinse un burete sau o bucată de

cauciuc mai dură, se strânge din ce în ce mai tare acest material. Se repetă exercițiul cu mâna liberă, fără contrarezistență;

*Cu palma întinsă, degetele larg răsfirate se execută cu rezistența,

apropierea lor două câte două;

*Cu palma întinsă se execută simultan depărtarea și apropierea degetului

mic și a policelui (degetul gros de la mâna) de celelalte degete ;

*Din aceeași poziție se execută pe rând depărtarea și apropierea fiecărui

deget

*Cu degetele întinse, fixate într-un elastic mai dur la nivelul falangei

mijlocii, se execută depărtări de degete ;

*Cu degetele întrepătrunse se execută apăsări într-un burette ;

*Cu degetele intrepatrunse, cu palmele cu fața în jos, se execută extensii ale

degetelor din articulațiile metacarpofalangiene și în același timp extensii din articulația pumnului. Exercițiul se poate efectua și cu mici și repetate tensiuni.

Exercițiul fizic terapeutic – este mijlocul de bază al kinetoterapiei care are o structură completă ca descriere și mod de execuție precum și un sens terapeutic.Când se fac referiri la exercițiul fizic se iau în vedere 2 aspecte :

*,poziția de lucru , mișcările efectuate din această poziție

* tipul de contracție musculară (concentrică, stimul senzorial cu scop de

facilitare sau inhibare).

Exercițiul fizic terapeutic se aplică cu respectarea strictă a principiului progresivității. Atunci când are ca scop tonifierea musculaturii, creșterea coordonării, aplicarea ei se va orienta după următoarea metodologie:

a. Pentru tonifierea musculaturii:creșterea progresivă a lungimii și greutății brațului pârghiei,eliminarea treptată a ajutorului dat la executarea unei mișcări,creșterea amplitudinii unei mișcări executate contra gravitației sau cu o greutate adăugată, modificarea ritmului unei mișcări;creșterea rezistenței aplicate;prelungirea duratei exercițiilor și a numărului de repetări;

b. Pentru creșterea amplitudinii: modificarea ritmului și executarea cu maximum de amplitudine,adăugarea unor tensiuni finale la limita sectorului de mobilitate articulară;

c. Pentru îmbunătățirea coordonării:trecerea progresivă de la mișcări în articulații mari la mișcări în articulații mici ,creșterea preciziei mișcării ,combinarea mișcării în diverse articulații și segmente.

Din aceste exerciții se pot folosi:

a. Mișcările pasive – mișcarea poate fi executată de o altă persoană sau cu segmentele sănătoase. Mișcările pasive nu pot dezvolta forță musculară dar vor îmbunătăți mobilitatea articulară.

b.Exercițiile combinate (pasive și active) – reprezintă urmarea firească a recâștigării forței musculare.

c. Exerciții în care se folosesc aparate cu sisteme de pârghii și greutăți ce se constituie în metoda denumită mecanoterapie.

d.Exerciții efectuate din poziții favorabile din punct de vedere biomecanic. Fiind imposibil de efectuat din pozițiile ,,0” ele devin posibile numai cu o ușoară modificare a poziției inițiale a segmentului.

e.Exerciții efectuate în apă – folosind principiul lui Arhimede scade rezistența la mișcare. Mișcările sunt în toate articulațiile și în toate planurile.

Exerciții bazate pe creșterea rezistenței la mișcare. Ele se împart în două categorii:

Exerciții care folosesc gravitația ca factor de îngreunare ;

Exerciții care folosesc opoziția unei forțe externe și de sens contrar ca

factor de îngreunare sunt și ele de mai multe feluri:cu autorezistență și cu rezistență pe perechi;cu rezistența diferitelor obiecte portabile (Baciu Clement –Programe de gimnastică medical ).

Ruptura tendoanelor la nivelul falangei a-II-a -se produce prin strivire .În leziunile necomplicate se aplică orteza din plastic sau metal .Se ține 5 săptămâni apoi începe recuperarea .În cazurile complicate recuperarea este mai dificilă .Se începe cu recuperarea flexiei pentru recâștigarea prizelor de forță .

Metode :

mobilizări pasive în apă cală;

mobilizări active simple și cu rezistența ;

masaj pe fața dorsală a mâinii ;

termoterapie ;

ultrasunet pe fața dorsală a degetelor .

Se practică apoi exerciții de extensie prin stimulări electrice pentru extensori ,mișcări active facilitate ,mișcări active în apă și pe uscat .

Flexorii extrinseci .Flexorul ulnar al carpului este în primul rând un deviator ulnar .Cei 8 flexori digitali sunt împărțiți în grupe superficiale și profunde .Alături de flexorul lung al policelui , care se interesează la nivelul falangei distale a policelui , aceștia trec prin canalul carpian pentru a asigura flexia articulațiilor interfalangiene .La nivelul palmei , tendonul flexorului superficial al degetelor se găsește alături de tendonul profund .Apoi se divide la nivelul palmei , tendonul flexorului superficial al degetelor se gpsește alături de tendonul profund , apoi se divide la nivelul falangei proximale și se reunește dorsal cu tendonul profund pentru a se insera la nivelul falangei mijlocii .

CAPITOLUL .II

IPOTEZELE LUCRĂRII

II.1. Ipotezele cercetrii

Lucrarea își propune să dovedească următoarele ipoteze :

*În ce măsură aplicarea tratamentului precoce recuperator prin

kinetoterapie este eficient ;

*Tratamentul kinetoterapeutic asigură optimizarea rezultatelor și scurtarea timpului de refacere a disfuncționalității mâinii ;

*Dacă prin aplicarea unui program de recuperare , putem obține o scurtare

a timpului de tratament a sechelelor postraumatice mecanice .

*În ce măsură aplicarea precoce a tratamentului kinetoterapeutic poate

influența evoluția parametrilor de mișcare ( mobilitate ,forță, stabilitate) .

II.2. Motivația realizării temei

Lucrarea oferă un volum impresionant și inedit de informații care se adresează personalului medical angajat în activitatea de recuperare funcțională și, în egală măsură, studenților secțiilor de kinetoterapie deoarece aici sunt abordate o paletă largă de manifestări patologice, care oferă o bogată documentare teoretică și practică despre unele aspecte mai puțin dezvoltate în literatura de specialitate. Motivul acestei lucrări este :Studiul vizând incidența, prognosticul și evaluarea tuturor posibilităților de diagnostic și tratament ;

*Gruparea procedeelor și a mijloacelor utilizate în recuperarea pacienților

cu sechele postraumatice mecanice tendoanelor flexorilor mâinii, cu ajutorul cunoștințelor acumulate ;

*Realizarea evaluării inițiale, aplicarea tratamentului de recuperare și

evaluare finală;

*Prelucrarea statistică a rezultatelor obținute;

Analiza diferențelor existente între datele de referință, din literatura de

specialitate și cele efectuate în cadrul acestui studiuApare deci necesitatea tratării ,printr-o acțiune concertată, chirurgicală și fizioterapeutică care să realizeze o recuperare locală pentru a preveni apariția recidivelor și a tulburărilor .

II.3. Scopul și sarcinile (obiectivele) studiului

Recuperarea kinetoterapeutică are câteva aspecte specifice pentru recuperarea totală sau parțială a mâinii postraumatice :

* prevenirea decondiționarii motrice dupa operatie;

recâștigarea și menținerea capacității de efort;

* scurtarea duratei convalescenței si reducerea cheltuielilor îngrijirii medicale;

*creșterea calitatii vietii.

Obiectivele acestei lucrări au importanță întrucât tratarea taatismelor postraumatice trebuie să se realizeze printr-un ansamblu de metode active din ce în ce mai perfecționate , care vizează inițial menținerea și readucerea pacienților într-o stare fizică și psihică satisfăcătoare .La astfel de bolnavi se impun o serie de exerciții în vederea unei recuperări cât mai eficiente .Obiectivele urmărite au fost :

*Consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de

actualitate al temei și posibilitățile de intervenție terapeutică ;

*Selectarea celor mai eficiente cazuri ( grupați în 3 loturi de subiecți) și

stabilirea celor mai obiective metode de evaluare funcțională ;

Stabilirea strategiei de intervenție kinetoterapeutică, selectând

mijloacele și metodele care influențează eficient recuperarea funcțională precoce ;

*Permanenta colaborare a kinetoterapeutului cu medicul specialist ,care

a recomandat trastamentul medicamentos ;

*Evaluarea parametrilor funcționali și compararea lor la nivelul celor 3

grupuri ;

*Înregistrarea și interpretarea rezultatelor obșinute pentru a confirma

sau infirma ipoteza stabilită .

Alte obiective majore ale recuperării sechelelor posttraumatice ale mâinii sunt

*Combaterea durerii si a procesului inflamator, prin mijloace kinetice si fizicale;inflamator, prin mijloace kinetice si fizicale;

*Prevenirea si corectarea diformităților si a deviațiilor în cazul afectării nervilor periferici

*Recâstigarea amplitudinii de miscare si cresterea forței musculaturii afectate cu men ținerea forței musculaturii neafectate;

*Ameliorarea circulației si troficității locale;

*Reeducarea funcției senzitive;

* Refacerea abilității miscărilor;

*Reeducarea funcțională a prehensiunii

II.4. Metode de cercetare utilizate în studiu

În vederea desfășurării cercetării , a acumulării datelor și prelucrării subiecților și interpretării rezultatelor care au condus la formularea unor concluzii finale ,am folosit metode ca :

II.4.1.Metoda documentari teoretice

Documentarea teoretică a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea acestor probleme , urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute.Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre efectele și complicațiile pe care le pot degenera sechelele postraumatice mecanice ale tendoanelor și a modalităților de aplicare a tratamentului .

II.4.2.Metoda anchetei

Metoda anchetei s-a desfășurat pe baza consultării fișelor medicale ale pacienților și a discuțiilor purtate cu personalul medical.

II.4.3.Metoda oservației

Metoda observației a constituit una dintre metodele principale de investigație directă a realității, a reprezentat punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei .

II.4.4.Metoda experimentului

Experimentul constă într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental ce prelucrează atât fapte provenite din observație cât și din teste.Experimentul presupune o stare activă a subiectului și implică o activare metodică orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei.

II.4.5.Metode moderne de înregistrare

Dintre tehnicile moderne de înregistrare folosite ca metode obiective și de susținere a conținutului cercetării și prezentarea lucrării am apelat la fotografiere surprinzând o serie de imagini reprezentând trăsături, stări ale subiecților într-un anumit moment sau în momente succesive ale tratamentului.

II.4.6.Metoda interviului și convorbirii directe

Interviul sau convorbirea directă cu cadrele medicale și cu pacienții s-a desfășurat după un plan dinainte stabilit urmărind obținerea datelor necesare despre subiecții în cauză și evoluția lor precedentă cercetării.

II.4.7.Metoda măsurării

Metoda măsurării a urmărit obținerea unor date exacte prin aplicarea diferitelor teste funcționale care reprezintă modalitatea de apreciere calitativă și cantitativă de ,,mișcare” a sistemului articular, concomitent cu aceasta făcând și alte aprecieri asupra articulației respective (mișcări anormale, temperatură, colorații etc.)

II.5. Teste și măsurători effectuate

S-a folosit :

Scala Glasgow (Glasgow Coma Scale, GCS).

GCS apreciază veridic gradul de comă al pacienților cu traumatisme cranio-cerebrale, fiind folosit atât la triajul prespital al pacienților, cât și la urmărirea progreselor acestora în timpul perioadei de spitalizare.Scala se bazează pe trei răspunsuri comportamentale (deschiderea ochilor la diferiți stimuli, cel mai bun răspuns motor și cel mai bun ră spuns verbal ce se poate obține de la bolnav) ce reflect activitatea cerebrală

Scorul minim posibil este de 3 puncte, iar cel maxim de 15 puncte. Cu cât scorul este maimare cu atât nivelul conștienței este mai ridicat și gravitatea traumei cerebrale mai mic

GCS este ușor de folosit, dar valoarea sa predictivă este limitată

Scorul traumatic (Trauma score, TS) Este un scor fiziologic propus în 1981, obținut prin modificarea indexului de triaj. Include GCS și aduce în plus evaluarea statusului cardiovascular (presiunea arterial sistolică și reumplerea capilară)și a statusului respirator (ratași efortul respirator). Valorile scalei sunt cuprinse între 1 (prognosticul vital cel mai prost)și (prognosticul cel mai bun).TS are o predictibilitate bună în ceea ce privește moartea imediată în departamentul de urgențe, durata spitalizării, numărul de zile de tratament în STI, numărul de zile de menținere pe ventilație mecanică,costul îngrijirilor, invaliditatea posttraumatică. Este folosit în prezent pentru triajul și îngrijirea pacienților, ca metodă de a caracteriza starea general a subiectului și pentru compararea rezultatelor diferitelor spitale.Utilitatea acestui test este limitată de următoarele elemente:

-nu ține seama de alți factori preexistenți traumei, care ar putea agrava răspunsul fiziopatologic al gazdei;

-subestimează severitatea leziunilor craniene;

-aprecierea reumplerii capilare și a expansiunii toracice (măsurători subiective și dificil deefectuat, mai ales noaptea) reprezintă o sursă posibilă de eroare.

Scorul traumatic revizuit (Revised trauma score, RTS) A fost conceput pentru a îmbunătăți rezultatele obținute cu TS. Astfel, RTS nu mai utilizează reumplerea capilară și expansiunea toracică, ci doar GCS, TA și frecvența respiratorie (RR). În același timp GCS are o pondere mai mare în formula de calcul a RTS, astfel încât se obține o estimare mai bună a gravității leziunilor mâinii postraumatice .Valoarea codificată 4 reprezintă normalul. Acest sistem de codificare este ușor de aplicat în practică și a fost folosit cu rezultate mai bune decât TS la triajul pacienților. Pentru calcularea RTS se utilizează următoarea formulă

:RTS = [0.9368] GCS cv + [0.7326] TAs cv + [0.2908] RR cv

Conform acestei formule (în care cv reprezintă valoarea codificată atribuită unor anumite valori aleGCS, TA și RR), RTS poate varia între 0 și 7,8408.Acest scor este mai ușor de aplicat și are o valoare predictivă mai mare decât TS . Probabilitatea de supraviețuire în funcție de valorile RTS este cu atât mai mare cu cât RTS este mai mare.

Scorul de șoc Acest scor evaluează gradul de severitate a leziunii pe baza măsurării la internare a TA, hematocritului și pH-ului arterial. Poate fi folosit singur pentru predicția urmă rilor traumei, dar nu oferă un tablou deansamblu asupra gravității acesteia.

Scara CRAMS (CRAMS scale) Este o scală al cărei nume este dat de abrevierea în limba engleză pentru:Circulație, Respirație,răspuns Motor și vorbire (Speech).CRAMS a fost concepută în vederea utilizării la triajul pacienților. Ea elimină deschiderea ochilor șI expansiunea toracică și introduce parametri de evaluare a leziunilor toraco-abdominale.Scorul de intervenții terapeutice (Therapeutic Intervention Scoring System, TISS) TISS a fost introdus ca metodă de cuantificare a severității leziunilor și a nivelului de îngrijiri cetrebuie acordate pacienților critici. Acest sistem a fost bazat pe conceptul potrivit căruia agresivitatea intervențiilor practicate la pacientul critic este în general direct proporțională cu severitatea leziunii și permite o predictibilitate bună a supraviețuirii. Intervențiile în STI sunt codificate cu valori între 1și 4 puncte, depinzând de agresivitatea terapiei în discuție:

-4 puncte: ventilație mecanică, cateterizare arteră pulmonară, dializă , resuscitare cardio-respiratorie, balon de contrapulsație aortică

-3 puncte: hiperalimentație, pleurostomie, administrare frecventă de produse de sânge,administrare de droguri vasoactive.

-2 puncte: linie venoasă centrală, mai mult de două linii venoase periferice, traheostomie.

Ca metodologie, se utilizează :masajul superficial , apoi din ce în ce mai profund, cu utilizarea de unguent simplu sau cu încorporare de substanțe keratolitice,unguent simplu sau antiinflainatorii, cicatrizante etc, după caz. Se repetă 4—6 ori pe4—6 ori pe zi după masaje se fac mobilizări cu întinderi passive mai ales pentru refacerea flexiei în MCF și pentru asuplizarea tegumentului dintre police și index. Niciodată aceste întinderi nu trebuie să determine dureri exerciți active de mobilizare articulară (în apă și pe uscat), exerciții cu rezistență pentru creșterea forței fixarea în orteze capitonate și foarte bine mulate pe amplitudinea cîștigată prin întinderile pasive, mai ales peste noapte. Totodată pacientul are ca și în alte cazuri de leziuni ale mîinii, un rol central, avînd două scopuri :

•să obișnuiască sau să permită pacientului autoîngrijirea(să mănînce, să să se pieptene, să se îmbrace etc). Pentru aceasta, uneori este necesară folosirea unor ustensile adaptate ,să crească amplitudinea, forța și abilitatea mișcărilor .

Tehnicile de recuperare a mîinii

•Recuperarea afecțiunilor mîinii și implicit a sechelelor traumatice,

•competență

asistență intensă

o totală participare din partea pacientului

•programul zilnic de recuperare al pacientului într-un centru de recuperare

•Ora 8,45— 9,15 gimnastică general

•Ora 9,15— 9,45 : exerciții specifice recuperatorii ale leziunilor respective

*Ora 9,45—10,30 : fizioterapie

•Ora 10,30—10,45 : pauză

•Ora 10,45—12,15 : terapie ocupațională

•Ora 12,15—13,30 : pauză de masă

•Ora 13,30—14,00 : exerciții specifice

•Ora 14,00—14,45 : fizioterapie

•Ora 14,15—16,00 : terapie ocupațională

•Ora 16,00—16,30 : fizioterapie

* Gimnastica general urmărește:

•asuplizarea articulară;

•creșterea vitezei de execuție a mișcărilor ;

•creșterea îndemînării;

•dezvoltarea răbdării ;

•creșterea forței și rezistenței musculare.

Posturile

deosebit de utile deosebit de utile

•Posturile antideclive

•Posturile seriate în atele.

•Posturile de repaus nocturne

•Posturi preventive ale deformațiiiorse fac cu diverse tipuri de orteze:

*Orteza pentru mina „căzută".

*Orteza pentru „mina în gheară".

*Orteza pentru paralizia musculaturii intrinseci

*Orteza pentru police,

ÎntinderileÎntinderile se indică în :

•aderențe ale țesutului moale și tendoanelor ;

•redoare articulară prin retracții capsuloligamentare

•cicatrice și grefoane postoperatorii ;

•retracturile Dupuytren, îngroșările fasciei în paralizii.retracturile Dupuytren, îngroșările fasciei în paralizii.

Manipulări aproape întotdeauna contraindicate în fecțiunile mîinii

Mobilizările -pasive-active indicate în două cazuri principale :

*cînd forța musculară este încă prea slabă pentru a asigura întreaga amplitudine a mișcării ;

•cînd mișcarea activă singură nu se face pe direcțiile de mobilizare fiziologice sau dorite.

CAPITOLUL III

ORGANIZAREA CERCETĂRII

III.1. Subiecți, locul desfășurării, materiale necesare, etapele studiului

Pentru cercetare am studiat cazul unui muncitor care a efectuat tratament recuperator pentru a diminua sechelele postraumatice ale flexorilor mâinii , în perioada , ianuarie-mai 2012 , în cadrul Cabinetului Medical Individual de Medicină Fizică și Recuperare .

Etapele experimentului au fost următoarele:

În prima etapă – am studiat bibliografia existentă legată de tema propusă și modul de rezolvare al cazului, am discutat pentru aceasta cu specialiștii implicați în echipa interdisciplinară de recuperare asupra metodelor și mijloacelor aplicate și rezultatelor lor .

În etapa a doua – am selecționat subiectul și mi-am alcătuit grupa de studiu. Tot în această etapă am pregătit locul de desfășurare a experimentului, materialele și instrumentele necesare explorării și evaluării; apoi am trecut la alcătuirea fișei personale cu datele necesare pentru fixarea diagnosticului clinico-funcțional.

În etapa a treia – s-au efectuat metode de aplicare a tratamentului de recuperare în scopul observării evoluției pacientului în cadrul parametrilor investigați pentru a face o comparație între testările inițiale și cele finale,în vederea verifcării eficienței mijloacelor aplicate.

În etapa a patra – am avut în vedere aprecierea evoluției dinamice generale a pacientului și am efectuat prelucrarea rezultatelor prin prezentarea tabelelor după care am efectuat interpretarea și redactarea lucrării.

Desfasurarea cercetarii :

Fișa de observatie

NUME:M

PRENUME: N

VÂRSTA:52

PROFESIE:Muncitor

DIAGNOSTIC CLINIC: lezarea tendoanelor flexoare și extensoare ai nervului radial .

DATA INTRĂRII ÎN EVIDENȚĂ: 3.01.2012

DATA IEȘIRII DIN EVIDENȚĂ: 20.05.2012

LOCUL DESFĂȘURĂRII TRATAMENTULUI: Cabinetul Medical Individual de Medicină Fizică și Recuperare ,Sanfiz.

ANAMNEZĂ: Pacient de sex masculin ,Vârsta :42 de ani ,cu studii liceale , nefumător ,neconsumator de etanol , lucrător la sonda de extragere a petrolului în cadrul unei companii cunoscute .

A suferit un accident la locul de muncă în urma căruia s-a constat :lezarea profundă a părților moi la nivelul mâinii drepte , în urma utilizării ,cleștelui hidraulic, stabilindui-se următorul diagnostic.

DIAGNOSTIC FUNCȚIONAL: Hemiamputație mână dreaptă .

EXAMEN FUNCȚIONAL:În urma evaluării clinice și paraclinice , s-au constat :lezarea tendoanelor flexoare și extensoare ai nervului radial .

În decursul a 5 luni ( Ianuarie-mai 2012) pacientul a fost supus unor serii de intervenții chirurgicale ( tendoplastii ,nervoplastii , implanturi de grefă de piele ) în scopul reconstrucției minii .După fiecare intervenție chirurgicală și pînă la următoarea intervenție programată s-a efectuat tratament de recuperare .În paralel cu o reparare chirurgicală de calitate , reeducarea funcțională precoce constituie elemente importante ale unei evoluții positive postoperatorii .Evoluția dezbaterii dintre susținătorii imobilizării și cei ai mobilizării precoce a tendoanelor flexorilor a urmat un progress al cunoștințelor în fiziologie și cicatrizare și a condus la apariția posibilităților de adaptare a fiecărei zone pe etape , a unor , a unor noi metode de tratament instituite imediat postoperator , cu rezultate de departe superioare celor obținute până atunci . Pentru a putea vorbi însă despre o mobilizare precoce optimă ,trebuie să fie îndeplinite trei condiții de bază :

Un chirurg specialist în chirurgia mâinii ;

Un kinetoterapeut specializat în reeducarea mâinii ;

un pacient cooperant .

III.2.Alcătuirea și aplicarea programelor de kinetoterapie

Kinetoterapia postraumatică, își propune următoarele obiective:

combaterea durerii și a procesului inflamator

prevenirea și combaterea tulburărilor vasculare și a circulației

prevenirea și combaterea pozițiilor vicioase, realinierea articulară

recâștigarea amplitudinii de mișcare

ameliorarea tonusului muscular

recuperarea forței musculaturii afectate cu menținerea fortei musculaturii neafectate
asuplizarea țesuturilor moi.

In primul rand, programele de kinetoterapie in traumatisme se stabilesc in functie de diagnostic si de severitatea acestuia. Tratamentul functional incepe cu o scurta perioada de protectie articulara si astfel si ligamentara, tendinoasa, musculara. Imobilizarea in diferite aparate de contentie realizeaza o securitate a pacientului, prin stabilizarea articulatiei traumatice si scaderea solicitarii mecanice, avand prin acesta valente antialgice, antiinflamatorii. Kinetoterapia, in functie de particularitatea fiecarui pacient in parte, se aplica cat mai repede posibil, pentru ca, in lipsa de miscare, de solicitare neuromusculara, favorizeaza formarea aderentelor, a stiffnesului, redorii articulare, contracturii musculare si atrofiei musculare. Treptat se folosesc tehnici si metode pentru cresterea fortei si amplitudinii de miscare specific grupelor si lanturilor musculare afectate si o remobilizare articulara prin tehni cile F.N.P. , manipularile, iar in final exercitii de incarcare progresiva activa si contra rezistenta mainii kinetoterapeutului sau cu diferite aparate.

III.3. Program general de recuperare funcțională a mâinii traumatice

Exercițiile kinetice urmăresc:viteza, creșterea amplitudinii în articulațiile respective afectate și tonifierea musculaturii.

In fracturile mâinilor exercițiile libere au la baza mișcările de prehensiune, stimulii senzoriali din palma în momentul mișcării au un rol important în recuperarea funcțională a mâinii. Absența unor fenomene inflamatorii permite o gamă variată de exerciții. In cazurile în care prezinta dureri articulare foarte exprimate cum este uneori cazul în rizartroza policelui, imobilizarea articulatiei in atela (paralel cu medicația antiinflamatorie) ameliorarea situației locale permitand ulterior exercitiile propuse.Se execută gimnastica articulara a membrelor superioare, incepand cu degetele, continuand cu pumnul, antebratul si cotul, si incheind cu umarul. Se aplica, dupa necesitati, fie toate cele trei forme de exercitii: pasive, active si active cu rezistenta, fie numai una dintre ele.Degetele vor fi mobilizate impreuna sau pe rand; ultimele patru degete se misca grupate, insa degetul mare singur. Se executa flexia si extensia cu fiecare articulatie in parte; departarea, apropierea si circumductia se fac din articulatia metacarpo-falangiana; la degetul mare se executa in plus miscarea de opozitie

III.4. Programe kinetice de reeducare în principalele tipuri de

traumatisme ale mâinii

Atitudinea recuperatorie imediată în cazul sechelelor postraumatice mecanice ale tendoanelor flexorilor mâinii cuprinde o asociere de tehnici selectate după eficiența demonstrată de acestea în timp și de distanța parcursă de la intervenția chirurgicală , putând să le grupez în tehnici de mobilizare pasivă ,pasivo-activă și tehnici active .

Obiective generale :

*combaterea durerii ;

*refacerea mobilității ;

*refacerea forței ,sensibilității și abilității;

*îmbunătățirea statusului emoțional;

îmbunătățirea performanțelor la exerciții fizice;

*o bună inserție familială ,socială și profesională.

Program de kinetoterapie pentru etapa de imobilizare.

În această perioadă se are în vedere realizarea următoarelor obiective:

*Asigurarea drenajului veno-limfatic (evitarea edemului).

*Menținerea tonusului muscular pe membrul sănătos, iar pentru cel afectat

creșterea tonusului muscular la nivelul coapsei.

*Menținerea unei bune funcționalități a întregului corp.

Mijloace:

A.Pentru asigurarea drenajului veno-limfatic se utilizează:

*posturi antideclive și gimnastică vasculară Bürger;

*gimnastică respiratorie abdominală (diafragmatică).

B.Pentru menținerea tonusului muscular pe membrul sănătos se utilizează:

*gimnastică de activare a marilor funcții (digestive, circulatorii și respiratorii);

*mobilizări active, active cu rezistență pentru toate articulațiile libere;

*mobilizări active și active cu rezistență pentru membrele superioare și marele

dorsal în vederea mersului asistat.

Dintre studiile efectuate ,utilizând protocolul postoperator ,reiese faptul că reeducarea imediată postoperatorie adduce efecte favorabile reparării tendinoase , enumerându-le mai jos pe cele mai importante .

*Să evite formarea aderențelor și se asigură tendonului o

revascularizare intrinsecă prin circulația intratendinoasă și lichidul synovial evitându-se intervențiile chirurgicale secundare ;

*Crește rezistența calusului tendinos mai ales dacă acesta a fost

supus unei alunecări în canalul sinovial și unei lejere tensiuni ;;

*Controlul edemului devine mai ușor și va conduce la o mai

bună reparare tendinoasă;

*Se mențin amplitudinile articulare prevenind astfel redoarea

articulară;

*Se păstrează reprezentarea corticală a elementelor lezate

Pentru o bună inserție și recuperare ,am optat pentru un protocol pe zile ce cuprinde etapele următoare:

Primele 25 de zile . În această perioadă obiectivele sunt reprezentate de :

Asigurarea unei poziții de protecție a degetului interesat prin orteza necesară.Aceasta presupune crearea unei orteze tip Kleinert modificată ,având un scripete plasat la nivelul pliului palmar proximal pentru a crește flexia digital și astfel mișcarea de alunecare a tendonului interesat (fig.1).Orteza este concepută din două module :

Unul se află doar la nivelul metacarpienilor între pliul palmar distal și cel proximal ( modul ce va avea unul sau doi scripeți pentru a direcționa elasticul pentru tracțiune ) și un al doilea modul, dorsal,de la vârful degetelor ,până la nivel dorsal cu rol de menținere a poziției de protecție a suturii tendinoase și pe care se va fixa partea proximală a elasticului de tracțiune .

Flexie pasivă

Pumnul este plasat în flexie 35-40° , articulațiile metacarpofalangiene în flexie 50-60° iar articulațiile interfalangiene în poziție neutră

Extensie activă-flexie AMF 70°

La nivelul unghiei se fixează un elastic tip Jokari ce va asigura o tracțiune t mai mică pentru primele zile , suportabilă de către pacient ,mărindu-se ulterior .Direcția tracțiunii este orientată înspre scafoid .

Oteza Kleinert

Combaterea edemului

Este bine de știut faptul că inserția tisulară va împiedica în primul rând

mobilitatea pasivă și activă .Pacientul se găsește în cercul vicios durere-edem –imobilitate ,ducând inevitabil la fibroza părților moi ,formarea aderențelor ,simfiza fundurilor de sac articulare și capsulită retractilă, asociere de fenomene ce vor constitui redoare articulară.Din acest motiv înainte de a utilize tehnicile de mobilizare precoce ,este primordial să îndepărtăm pe cât de mult posibil edemul , folosind în acest scop :

crioterapia ( effect vasoconstrictor arteriolar și capilar )de la 34° C la 7-12°

C pentru 20 minute de 3 ori /zi utilizând pungă ermetică ce conține criogel ce va scădea temperatura pe zona aplicată ;

bandaj compresiv în ușoară tensiune pe degetul interesat cu pornire din distal

spre proximal , iar dacă este necesar ,bandaj compresiv al mâinii ;

mina menținută ridicată deasupra nivelului inimii cât mai mult timp posibil ;

mobilizări passive ușoare și repetate ce vor asigura efectul de inimă periferică

Evitarea formării de aderențe prin asigurarea alunecării tendonului

interesat , menținerea mobilității passive a articulațiilor afectate , efectuarea extensiei active complete a interfalangelor , toate acestea realizate în poziții de protecție a suturii tendinoase .

Pentru atingerea acestor obiective am ales îmbinarea tehnicilor de recuperare imediată postoperator după cum urmează:

Tehnica Duran ( fig.2) –constă într-o mobilizare analitică pasivă, în flexie și în extensie a articulațiilor interfalangiene sub protecția modului dorsal al ortezei sau alte poziții de protecție a suturii .După scăderea edemului prin mijloacele specific , se începe cu mobilizări passive în următoarea ordine :

Mobilizările passive ale degetelor

flexie pasivă a tuturor degetelor ;

flexie pasivă a articulației interfalangiene distal ( IFD) și proximale ( IFP)

pentru degetul interesat pentru degetul interesat ;

flexie pasivă a articulațiilor IFD , IFP,metacarpofalangiene ( MCF) pentru

a asigura o alunecare simultană a celor două tendoane flexoare și pentru a reduce aderențele cu structurile vecine ;

cu pumnul și articulațiile MCF flectate cât mai mult se fac extensii

complete a articulațiilor interfalangiene (IF);

cu degetele în flexie completă ( MCF ,IFP,IFD) se face extensia ușoară a

pumnului atât cât permite sutura tendinoasă , înclinări laterale radiale și cubitale , ușoare circumducții .

Tehnica Cooney ( Mayo clinic) ( fig.3.)- constă în folosirea alunecării passive a tendonului ,dată prin efect de tenodeză de extensia sau flexia activă a pumnului .Aceste mișcări constă în folosirea alunecării passive a tendonului ,dată prin efect de tenoză de extensia sau flexia activă a pumnului

Extensie pumn – flexie degete;

Flexie pumn-extensie deget

Aceste mișcări sunt întâi effectuate pe mâna sănătoasă și apoi la cea afectată .Cu degetele relaxate , ducerea pumnului în ușoară extensie antrenează o flexie pasivă a degetelor , invers flexia activă a pumnului asigură extensia pasivă a degetelor .Aceste manevre se fac de către kinetoterapeut .

Tehnica Kleinert ( fig.) constă într-o extensie activă a articulațiilor interfalangiene până la contactul cu orteza și într-o flexie pasivă asigurată de o rezistență din elastic .

Se va sfătui pacientul să facă aceste extensii active de 10 ori în fiecare oră

Toate exercițiile sunt efectuate în cadrul a trei ședințe zilnice iar în funcție de cooperarea pacientului acesta va putea efectua și o parte din mobilizările passive din tehnica Duran .

Recuperare în Intervalul 30-45 de zile.În această etapă se respectă obiectivele și exercițiile din prima perioadă , adăugând la la acestrea două noi tehnici :

Tehnica plasează și menține este tehnica lui Canon , utilizează contracția izometrică utilizează contracția izometrică pentru mobilizarea tendonului suturat fără a utilize forța maximă necesară antrenării degtului în flexie .

Pacientul învață mai întâi pe mina neafectată .Utilizara informației senzoriale prin mio-feedback s-a dovedit un bun mijloc de reeducare .Cu pumnul în ușoară extensie se pun degetele pasiv în diferite poziții de flexie și se cere pacientului menținerea poziției pentru 5 secunde .

Tehnica Baudet de flexie activă protejată ( fig.6).Sub protecția ortezei Kleinert modificată sau cu pumnul în poziție de protecție se poziționează de către kinetoterapeut degetele sănătoase în flexie maximă pentru a diminua rezistența aparatului extensor și se execută flexi activo-pasive ale degetului operat .Se pleacă de cinci mișcări ajungându-se la 10 mișcări de 3 ori pe zi .Exercițiul se efectuează numai cu kinetoterapeutul .

Intervalul dintre 46 și 60 zile

Această perioadă corespunde cu reluarea flexiei active , în acest stadium calusul tendios permițînd mișcarea activă a tendonului flexorului profound fără rezistență .

Obiectivele acestei etape sunt reprezentate de suprimarea ortezei Kleinert și a rezistenței elastice ; începerea flexei active la nivelul articulațiilor interfalangiene fără rezistență ; asuplizarea cicatricelor ,reintegrarea degetului interesat în funcția mîinii ; suplizarea pumnului .Pentru îndeplinirea obiectivelor acestei etape noi optăm pentru următoarele mijloace :

respectarea exercițiilor precedente ;

exerciții ușoare de flexie activă , precedente de flexi pasivo –active

începute în primele zile cu pumnul în poziție neutră și articulațiile metacarpofalangiene fixate în ușoară de flexie activă ;

*pasivo –active începute în primele zile cu pumnul în poziție neutră și

articulațiile metacarpofalangiene fixate în ușoară flexie

*exerciții active de flexie a pumnului

Această stimulare se aplică de asemenea și pentru mușchiul extensor comun al degetelor în poziție protejată

*exerciții de flexie și extensie globală

*masaj cicatriceal , vibromasaj și ultrasunet cu effect fibrolitic

Perioada peste 60 de zile .Fiind perioada în care calusul tendinos permite o solicitare mai mare , aceasta implică următoarele obiective :

*crearea unei orteze tip Coldiz , Outrigger și dacă este Capener

mobilizarea activă contra rezistenței recuperarea amplitudinilor articulare fiziologice

Mijloacele folosite sunt reprezentate de Orteza tip Colditz care asigură o tracțiune permanentă în extensie și o flexie activă contra rezistenței a degetului interesat .Orteza păstrează căștigul de amplitudine articulară din cadrul ședințelor de kinetoterapie și permite flexia activă a articulațiilor metacarpofalangiene și interfalabgiene.Această orteză poate fi înlocuită mai târziu printr-o orteză mai discretă tip Capener pe care pacientul acceptă ușor să o poarte în timpul activităților cotidiene .

*stimulare electrică , funcțională a mușchilor flexor profound , flexor

superficial al degetelor și pentru mușchiul extensorul comun al degetelor .

*exerciții contra rezistenței effectuate cu diverse obiecte ;

*masaj asuplizat .

CAPITOLUL .IV

REZULTATELE CERCETĂRII

IV.1. Evoluția individuală a pacientului (analiza cazuisticii

aflate tratament)

Rezultate

Evoluția tratamentului de recuperare imediată a demonstrate o îmbunătpțire cu 50 % a rezultatelor funcționale finale .

Discuții

Atunci când ne aflăm în fața unui pacient care necesită reparări chirurgicale primare a tendoanelor flexoare , multe atitudini pot fi adoptate între cele două extzreme

pe de-o parte ,imobilizarea completă fără o recuperare precoce ,încă destul

de des întâlnită ,este sursa redorilor digitale și a aderențelor tendinoase;

pe de altă parte ,se va opta pentru o recuperare imediată

postoperatorie trebuie să cunoaștem complicațiile ce pot apărea ( alungirea calusului ruptură secundară ) dacă se efectuează fără nici o restricție și neținînd cont de tipul de sutură .

Studiind literature de specialitate , se vor găsi rezultatele mai multor protocoale utilizate , astfel diferențiind tehnici de recuperare passive , fără mobilizare activă a tendoanelor flexoare și protocoale active ce propun o mobilizare activă din primele zile postoperator .

Trebuie menționat faptul că îmbinarea celor două tipuri de protocoale este o soluție optimă de tratament , beneficiind de o alunecare pasivă a suturii care se va face în maxim 21 de zile continuînd cu o mobilizare pasivo-activă de 21-42 de zile și cu tehnici ce necesită o antrenare activă a calusului tendinos în perioada cînd cresc posibilitățile de solicitare a acestuia .

Rezultat funcțional după programul de recuperare imediată

La 4 săptămâni postoperator se vor suprima ortrezele pe parcursul zilei cu indicația de a fi purtate încă 2 săptămâni pet imp de noapte .

Se indică începerea mișcării de flexie activă a degetelor fără rezistență , exercițiile de glisare diferențiată a tendoanelor , flexoare și stimulare electric funcțională pentru flexia și extensia degetelor .

Începând cu săptămâna a -6 a au fost introduce exerciții cu b rezistență progresivă și de stretching.

IV.2. Aspecte privind dinamica generală a evoluției pacientului

Aspectele dinamice generale s-au bazat pe faptul că evoluția pacientului este favorabilă .Scopurile unui sistem de îngrijire a traumelor în vederea unei evoluții favorabile au fost :

*asigurea unei îngrijiri optime pentru toate victimele,

/prevenirea deceselor și sechelelor,

*asigurarea calității la nivelul tuturor verigilor de activitate ale sistemului adereă incidenței producerii traumatismelor

*prevenirea traumelor constă în evitarea incidentului cauzator al traumei,

*reducerea la maximum a efectelor agentului traumatic asupra victimelor,

*preluarea pacientul traumatizat de un sistem medical.

Pentru recuperarea mainii s-au efectuat urmatoarele exercitii:

1. Cu palma sprijinita de masa si cu degetele inchise se face extensia activa a fiecarui deget.

2. Acellasi exercitiu cu ajutorul celeilalte maini se face pe rand extensia degetelor.

3. Cu antebratul sprijinit pe masa se executa flexia cu o apasare pe a treia falanga.

4. Cu coatele sprijinite pe masa, palmele fata-n fata si apropiate se executa cu contra rezistenta flexia si extensia degetelor din articulatiile metacarpiene.

5. Din aceeasi pozitie se executa miscarea de lateralitate stanga si dreapta din articulatiia mainii.

6. Cu coatele sprijinite pe masa, degetele incordate si usor flectate se executa rotatii din articulatia mainii.

7. Cu coatele sprijinite pe masa in supinatie mana inchisa, se executa flexii si extensii din articulatia mainii.

8. Cu coatele sprijinite pe masa palmele inchise in continuarea antebratului se executa strangerea in pumn-falanga dupa falanga.

9. Cu palmele sprijinite pe cate un burete de baie, antebratul sprijinit pe masa, se executa apucarea stransa a buretelui cu toate degetele odata cu extensia din articulatia mainii.

10. Cu palma fixata pe un suport special amenajat, alcatuit din cinci benzi de elastic se executa flexia si extensia.

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele rezumate în această lucrare , trebuie să menționăm faptul că progresul în chirurgia și reeducarea imediată a leziunilor postraumatice ale mâinii au permis ameliorarea rezultatelor și o bună inserție .

Reeducarea pacientului rămâne timp un domeniu delicat care se bazează pe un număr de tehnici faza cea mai important a acestei reeducări are loc în primele săptămâni postoperatori ,iar rezultate le finale depend de cooperarea strânsă dintre chirurg , kinetoterapeut și nu în ultimul rând , pacient .

Totuși trebuie menționat faptul că reeducarea funcțională a mâinii rămâne un domeniu delicat , bazat pe cunoașterea , înțelegerea și compararea elementelor din multitudinea protocoalelor publicate . Asocierea dintre tehnica Cooney la cel al lui Kleinert precum și modificarea poziției flexiei în orteza dinamică îmbunătățește semnificativ rezultatele și le adduce la un nivel comparabil cu cele mai bune prezentate în litaratura de specialitate

Aflându-ne în fața unei reparări chirurgicale primare a mâinii postraumatice , multe atitudini pot fi adoptate între cele două extreme pe de-o parte ,imobilizarea completă fără o recuperare precoce ,încă destul de des întîlnită ,este sursa redorilor digitale și a aderențelor tendinoase ; pe de altă parte, pentru o recuperare imediată postoperatorie trebuie să cunoaștem complicațiile ce pot apărea ( alungirea calusului) ruptură secundară dacă se efectuează fără nici o restricție și neținând cont de tipul de sutură .

Recuperarea funcțională a mâinii după intervențiile chirurgicale pe tendoanele flexoare reprezintă un progress dificil ce constituie un element foarte important pentru viitorul funcțional al mâinii .

BIBLIOGRAFIE

VICTOR PAPILIAN ,Anatomia și fiziologia omului ,Vol.II, ed.Medicală, București ,1988

D.VASILE ,M.GRIGOTIU –Chirurgie și specialități înrudite , ed.Medicală, București ,1988

Angelescu –Patologie Chirurgicală ,ed.Medicală

FIRMALIAN CALOTĂ ,FANE GHELASE –Urgențe chirurgicale , ed.Medicală, București ,2002

BRATU I.-Indicații tehnico-metodice și concept de lecții pentru corectarea deficiențelor morfo-funcționale ,editura ICF,1984

DUMITRU DUMITRU –Ghid de reeducare funcțională ,Editura Științifică,București 1981

ADRIANA SARA NICA –Compendiu de medicină fizică ,volIII, editura Universitară , carol Davila ,București , reeditată , 1998

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Kinetoterapia In Recuperarea Mainii Posttraumatice (ID: 151627)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Kinetoterapia In Recuperarea Mainii Posttraumatice

Copyright Notice

Rolul Mijloacelor Kinetice In Recuperarea Cotului Posttraumatic LA Adulti

Eficienta Programelor DE Kinetoterapie In Recuperarea Coxartrozei Primitive

Metode DE Recuperare Medicala Balneofizioterapeutice In Fractura DE Col Femural

Kinetoterapie In Sindromul Down LA Copii 0 3 Ani

Fractura de Gamba Metode DE Recuperare Medicala B.f.t. In Sechele Posttraumatice

Kinetoterapia In Bronsita Cronica

Copyright Notice

Similar Posts