Kinetoprofilaxia Discopatiei Lombare In Artele Martiale – Qwan Ki Do

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I : ASPECTE GENERALE, MOTIVAREA ALEGERII ȘI ACTUALITATEA TEMEI

1.1. PLANUL GENERAL AL LUCRĂRII

1.2. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

1.3. DEFINIRE ȘI CLASIFICARE TERMENI UTILIZAȚI

1.3.1. Kinetoterapie

1.3.2. Kinetoprofilaxie

1.3.3. DISCOPATIA LOMBARĂ

1.4. ACTUALITATEA TEMEI

CAPITOLUL II. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A CERCETĂRII

2.1. ARTELE MARȚIALE, ROL SANOGEN ȘI RISCURI

2.2. PARTICULARITĂȚI ANATOMO – FUNCȚIONALE ȘI BIOMECANICE ALE COLOANEI VERTEBRALE

2.2.1. Articulațiile

2.2.2. Vascularizarea măduvei spinării

2.2.3. Biomecanica coloanei lombare și discurilor intervertebrale

2.2.4. Mușchii regiunii lombare

2.3. PREVENIREA PRIN PRACTICA ARTELOR MARȚIALE A RISCULUI DE DISCOPATIE LOMBARĂ

2.3.1. Aspecte clinice.

2.3.2. Etiologie și patogenie

Etiologia discopatiilor lombare este vastă, cuprinzând cauze multiple:

2.3.3. Manifestările clinice

2.3.4. Investigații paraclinice

2.3.5. Evoluție și progres

2.4. EVALUAREA DISCOPATIEI LOMBARE

2.5. TRATAMENT KINETOTERAPEUTIC ȘI KINETOPROFILAXIA

CAPITOLUL III. PARTEA PERSONALĂ – ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE STUDIULUI

3.1. SCOPUL ȘI OBIECTIVUL STUDIULUI

3.2. IPOTEZELE STUDIULUI

3.3. ORGANIZAREA PROGRAMULUI DE RECUPERARE-STUDIU DE CAZ

3.3.1. Locul de desfășurare și condiții de bază materială

3.3.2. Durata și etapele studiului

3.3.3. Selecția cazurilor

3.4. METODE DE CERCETARE FOLOSITE

3.4.1. Metoda observației directe și indirecte

3.4.2. Metoda anchetei

3.4.3. Metode de măsurare

3.5. DESFĂȘURAREA PROPRIU-ZISĂ A STUDIULUI

3.6. PREZENTAREA CAZURILOR

3.7. PROGRAMUL DE RECUPERARE

3.7.1. Program de antrenament în sală

3.7.2 STRUCTURA UNUI ANTRENAMENT CONDUS ÎN PĂDURE

CAPITOLUL IV. PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR OBȚINUTE

4.1. REZULTATELE ȘI DINAMICA EVOLUȚIEI

4.2. GRAFICE ȘI TABELE ALE PUNCTAJELOR ACORDATE

CAPITOLUL V. CONCLUZII

CAPITOLUL VI. PROPUNERI ȘI RECOMANDĂRI SANOGENE

BIBLIOGRAFIE :

Figura nr. 2 Curburile fiziologice ale coloanei vertebrale 25

Figura nr. 4 Capacitatea de deformare a discului intervetebral 27

Figura nr. 5 Presiunea din interiorul discului intervetebral 27

Figura nr. 6 Poziționarea discului intervertebral 28

Figura nr. 7 Secțiunea inelului fibros cu nucleul pulpos eliminat. 29

Figura nr. 8 Fibrele de colagen ale inelului atașați ferm pe disc. 29

Figura nr. 9 A Compresia discului de la greutatea corpului si contracția musculară 30

Figura nr. 10 B si C: Consecințele creșterii tensiunii în inelul fibros 30

Figura nr. 11 Ruperea inelului (viziune personală) 31

Figura nr. 12 Apropierea corpilor vertebrali pe mișcarea de flexie/extensie 32

Figura nr. 13 Flexia bazinului pe coapse. 32

Figura nr. 14 Amplitudinea mișcărilor de flexie – extensie ale coloanei vertebrale 33

Figura nr. 15 Rolul articulațiilor apofizelor articulare 33

Figura nr. 16 Topografia regiunii lombare 35

Figura nr. 17 Mușchiul latisim 35

Figura nr. 18 Mușchiul trapez 36

Figura nr. 19 Mușchii abdominali 39

Grafic nr. 1 Repartiția cazurilor în funcție de sex. 49

Grafic nr. 2 Mediul de proveniență. 49

Grafic nr. 3 Evoluția criteriilor analizate și notate de către practicanți 73

Grafic nr. 4 Evoluția criteriilor analizate și notate de către instructor 73

Tabel nr. 1 Grupe de vârstă. 49

Tabel nr. 2 : Punctajul acordat de către practicanți cu privire la starea proprie la primul antrenament (data de 03.11.2011) 74

Tabel nr. 3 Punctajul acordat de către realizatorul studiului în calitate de instructor (data de 03.11.2011). 75

Tabel nr. 4: Notele acordate de către practicanți cu privire la starea proprie la ultimul antrenament (în data de 27.04.2012) 76

Tabel nr. 5 Notele acordate de către realizatorul studiului în calitate de instructor (în data de 27.04.2012) 77

Tabel nr. 6 Lista subiecților analizați, observații și centralizarea mediilor punctajelor acordate în studiu realizat 78

Anexa nr. 1 Planșă coloana vertebrală 82

Anexa nr. 2 Numerotarea vertebrelor coloanei vertebrale pe zone 83

Anexa nr. 3 Dinamica energetică 84

Anexa nr. 4 Ceasul energetic al corpului uman 85

Anexa nr. 5 Bioritmul organelor interne 85

Anexa nr. 6 Ceasul biologic (Roata bologică) al corpului uman 86

Anexa nr. 7 Lista subiecților analizați și confirmarea acordului includerii în studiu realizat 87

Poza nr. 1 Sala de antrenamente 54

Poza nr. 2 Poziția HAC TAN 58

Poza nr. 3 Poziția LIEN HOA TAN 58

Poza nr. 4 Poziția MIEU TAN 58

Poza nr. 5 Poziția XA TAN 58

Poza nr. 6 BAN HA HOANH CONG 59

Poza nr. 7 THOI SON KIM BAO 60

Poza nr. 8 CUONG DAO KHAI MON 61

Poza nr. 9 PHUONG DUC BAT HO 62

Poza nr. 12 Rutații și extensii alternative și simultane ale brațelor 65

Poza nr. 13 Exerciții pentru bazin și articulația coxo – femurală 65

Poza nr. 14 Exerciții pentru articulația femuro-tibială 66

Poza nr. 15 Flotări 66

Poza nr. 16 Poziție de flotare gresită 67

Poza nr. 17 Poziție de flotare corectă 67

Poza nr. 18 Abdomene 67

Poza nr. 19 Extensii ale trunchiului 68

Poza nr. 20 Exercițiul 1 de detensionare a coloanei vertebrale (Lucru individual) 69

Poza nr. 21 Exercițiul 2 de detensionare a coloanei vertebrale (Lucru în perechi) 70

Poza nr. 22 Fandări și exerciții de mobilitate 70

Introducere

Kinetoterapia este aplicabila in diverse domenii, începând cu ramurile medicinei (pediatrie, neurologie, chirurgie, geriartrie etc) și lista poate continua cu reflexoterapie, acupunctură, activitate sportivă etc. Luând în considerare vastitatea aplicării kinetoterapiei în activitatea sportivă, în calitate de practicant, instructor cât și simplu spectator al stilului de arte martiale Qwan Ki Do, consider artele marțiale un domeniu în care aplicarea acesteia ține nu numai de dexteritate și cunoștințe ci și de armonia cu psihicul uman, o sănătate psihică.

Artele Marțiale sunt descrise ca fiind sisteme complexe de tehnici de luptă, cu sau fără arme, însușite la nivel individual. Artele Marțiale au existat de-a lungul istoriei omenirii și există și în prezent în tot ceea ce facem și gândim, în ce consumăm și în întregul nostru fel de a fi. Acestea sunt arte de luptă, mai concret arte de apărare vizând protecția și securitatea corpului. Menținerea corpului în condiții optime de sănătate favorizează dezvoltarea unei vieți sănătoase, calme și senine pe baza unor formări fizice și psihice stabile. Corpul omului este structurat în așa fel, încât funcțiile lui anatomice și fiziologice să poată face față agresiunilor fizice externe și interne.

Conform concepțiilor medicale, bolile rezultă din deranjamentului funcțional al corpului uman și al stării lui fiziologice iar în tradiția asiatică, cand energia vieții (Khi) este perturbată de un mediu social instabil, de asemenea se consideră o boală. În acest caz remediul este acela de a realiza o bună relaționare între a ști să faci și a ști să trăiești.

Studiul și practica Qwan Ki Do–ului (stil de arte marțiale Chino-Vietnamez) se bazează pe experiența a numeroși Maeștri transmisă generațiilor de la Maestru la elev. Această practica are la bază observarea fenomenelor naturale și legăturile acestora cu viața în toate formele ei. Qwan Ki Do-ul având la bază cunoștințele tradiționale chinezești, urmează principiile derivate din Kinh Dich, teoria mișcării (Yn Jing în chineză).

Ritmul execuției mișcărilor sunt proprii celor cinci elemente: lemn, foc, metal, apa, pamânt. Studiul celor cinci elemente permite în timp redescoperirea corpului, prin reamintirea legăturilor dintre organe și intestine (ficat – vezică biliară, inima – intestin subțire, splină – stomac, plămân – intestin gros, rinichi – vezică urinară) și organele de simț (ochi, piele, gură, nas, urechi etc.) sau țesuturi corporale (tendoane, vase de sânge, mușchi, piele, oase).

Aceste forme de luptă, structurate pe elementele naturii, depășesc educația fizică și sportul. Acest avantaj, va avea ca rezultat dezvoltarea capacității voastre de ascultare a celor care au parcurs acest drum înainte, aceasta cale numită DAO; dar și capacitatea de a rămâne în prezent și de a observa tot ce se petrece în jur și în același timp să începeți formarea voastră, asistați de un antrenor calificat.

Capitolul I : Aspecte generale, motivarea alegerii și actualitatea temei

1.1. Planul general al lucrării

Prin această lucrarea am încercat să scot în evidență importanța unei practici corecte și sănătoase a artelor marțiale, aplicând cunostințe de kinetoterapie cu scopul de ameliorarea riscurilor și cauzelor ce pot duce la discopatie lombară. Motto-ul clubului HAC KIM BAO este „Sănătate înainte de toate!”

Lucrarea este structurată pe VII capitole.

Capitolele I și II cuprind aspecte generale ale kinetoprofilaxiei discopatiei lombare în artele marțiale, definirea termenilor de specialitate, motivul pentru care am ales această temă și actualitatea acesteia.

În capitolul III este prezentată fundamentarea teoretică a cercetării unde sunt scoase în evidența pe sub capitole următoarele aspecte: riscurile de discopatie lombara în artele marțiale si analiza prevenirii acestor riscuri; anatomia si biomecanica coloanei vertebrale; evaluarea; tratamentul kinetoterapeutic și kinetoprofilactic.

Am scos în evidență partea personala cu elementele constitutive ale studiului în capitolul IV și anume: scopul, ipotezele și organizarea studiului; metodele de cercetare aplicate, desfășurarea propriu-zisă a studiului, prezentarea cazului și structura programelor de recuperare și antrenament.

Prezentarea și interpretarea rezultatelor obținute și dinamica evoluției sunt cuprinse în capitolul V.

Concluziile și recomandările sanogene am considerat optim a le prezenta în capitole separate (capitolul VI, respectiv capitolul VII).

1.2. Motivarea alegerii temei

Motivul pentru care am ales această temă se datorează statutului de practicant si instructor de arte marțiale stil Qwan Ki Do si absolvent al facultății de Kinetoterapie și Motricitate Specială. Timp de zece ani am studiat și am aprofundat: tehnici de autoapărare, tehnici de respirație, armonizarea cu propriul corp, energiile externe și interne naturale, gimnastica energetică (Tham The, stil asemănător cu Tai Chi), kinetoterapie și numeroase cunoștințe pe care doresc să le îmbin pentru a preveni – în cazul nostru – discopatia lombară provocată de practica incorectă a artelor marțiale.

Viața noastră cotidiană este strâns legată de activități fizice și este foarte important să avem cunoștințe despre cum să ne desfășurăm sănătos aceste activități. Pe lânga activitățile fizice avem și activități psihice, care deasemenea trebuie luate în calcul. În practica artelor marțiale m-am confruntat frecvent cu multe probleme fizice și psihice pe care înainte nu le percepeam că există. La început am avut parte de mai multe probleme ale articulațiilor și dureri lombare, cauza fiind percepția și execuția greșită a tehnicilor din timpul antrenamentelor. Chiar dacă ești corectat de instructor, este nevoie de timp pentru a vizualiza tehnicile, pentru a percepe ce se întâmplă din punct de vedere biomecanic și pentru a începe să te autocorectezi. În prezent, aceste cunoștințe îmi sunt foarte utile și vreau să le aplic mai departe in artele marțiale, kinetoterapie și restul activităților. Artelor marțiale trebuie practicate cu grijă, ele nu te ajută doar în sală, pe stradă, sau în confruntări fizice, te ajută în viața de zi cu zi, în societate, în familie și chiar la scoală. Cu ajutorul kinetoterapiei putem preveni, stopa și trata multe probleme de sănătate ce pot apărea în practica artelor marțiale. Eu am ales să prezint în această lucrare kinetoprofilaxia discopatiei lombare în artele marțiale, deoarece această afecțiune apare din cauza execuției greșite ale tehnicilor de picior și braț, apare disconfortul, dureri de spate, imposibilitatea de a executa corect tehnicile și procedeele de luptă, scăderea randamentului, slăbirea calității vieții. Aceste afecțiuni pot fi prevenite prin corectarea execuției tehnice din punct de vedere biomecanic.

1.3. Dezarea cu propriul corp, energiile externe și interne naturale, gimnastica energetică (Tham The, stil asemănător cu Tai Chi), kinetoterapie și numeroase cunoștințe pe care doresc să le îmbin pentru a preveni – în cazul nostru – discopatia lombară provocată de practica incorectă a artelor marțiale.

Viața noastră cotidiană este strâns legată de activități fizice și este foarte important să avem cunoștințe despre cum să ne desfășurăm sănătos aceste activități. Pe lânga activitățile fizice avem și activități psihice, care deasemenea trebuie luate în calcul. În practica artelor marțiale m-am confruntat frecvent cu multe probleme fizice și psihice pe care înainte nu le percepeam că există. La început am avut parte de mai multe probleme ale articulațiilor și dureri lombare, cauza fiind percepția și execuția greșită a tehnicilor din timpul antrenamentelor. Chiar dacă ești corectat de instructor, este nevoie de timp pentru a vizualiza tehnicile, pentru a percepe ce se întâmplă din punct de vedere biomecanic și pentru a începe să te autocorectezi. În prezent, aceste cunoștințe îmi sunt foarte utile și vreau să le aplic mai departe in artele marțiale, kinetoterapie și restul activităților. Artelor marțiale trebuie practicate cu grijă, ele nu te ajută doar în sală, pe stradă, sau în confruntări fizice, te ajută în viața de zi cu zi, în societate, în familie și chiar la scoală. Cu ajutorul kinetoterapiei putem preveni, stopa și trata multe probleme de sănătate ce pot apărea în practica artelor marțiale. Eu am ales să prezint în această lucrare kinetoprofilaxia discopatiei lombare în artele marțiale, deoarece această afecțiune apare din cauza execuției greșite ale tehnicilor de picior și braț, apare disconfortul, dureri de spate, imposibilitatea de a executa corect tehnicile și procedeele de luptă, scăderea randamentului, slăbirea calității vieții. Aceste afecțiuni pot fi prevenite prin corectarea execuției tehnice din punct de vedere biomecanic.

1.3. Definirea și clasificarea termenilor utilizați

1.3.1. Kinetoterapie

Kinetoterapie, ortografiată și kinetoterapie, denumită și chineziterapie sau kinetologie medicală este un tip de gimnastică medicală, care înseamnă, etimologic, terapia prin mișcare.

Conceptul modern de kinetoterapie sau terapia prin mișcare își are originea în termenul de "kinetologie" creat de Dally in 1857 și definit ca "știință care se ocupă cu studiul mișcării organismelor vii și al structurilor care participă la aceste mișcări."

Se folosește pentru recuperare medicală și constă, pe lângă efectuarea unor exerciții, într-un ansamblu de tehnici și metode aplicate în funcție de fiecare persoană și afecțiunea pe care o prezintă.

Kinetoterapia face parte din medicina fizică și studiază mecanismele neuromusculare și articulare care îi asigură omului activitățile motrice normale. Are la bază mișcarea efectuată prin programe de recuperare medicală bine structurate, ce au ca scop refacerea unor funcții diminuate.

Principalele obiective ale tratamentului kinetoterapeutic sunt următoarele:

Relaxarea

Corectarea posturii și aliniamentului corporal

Creșterea mobilității articulare

Creșterea forței musculare

Creșterea rezistenței musculare

Creșterea coordonării, controlului și echilibrului

Corectarea deficitului respirator

Antrenamentul la efort

Reeducarea sensibilității

1.3.2 Kinetoprofilaxie

Kinetoprofilaxia studiază procesul de optimizare a stării de sănătate și de prevenirea îmbolnăvirii, organismului uman, cu ajutorul exercițiilor fizice.

Kinetoprofilaxia, după Sbenghe T., (2002), este aplicarea exercițiilor aerobice pe principiile științei antrenamentului medical. Ea se aplică:

– omului sănătos, pentru a-l feri de boli sau de apariția sindromului de decondiționare fizică (profilaxie primară sau de gradul I);

– omului vârstnic, la care decondiționarea a apărut, pentru a-l feri de agravarea și organicizarea ei (profilaxie secundară, sau de gradul II);

– omului bolnav (cu boli cronice), pentru a-l feri de apariția unor agravări sau complicații ale acestor boli (profilaxie terțiară, sau de gradul III).

Kinetoprofilaxia are ca scop întărirea stării de sănătate; mărirea rezistenței naturale a organismului față de agenții patogeni din mediul extern; stabilirea unui echilibru psiho-fizic normal între organism și mediu; iar pentru copii, obiectivul cel mai important constă în asigurarea condițiilor pentru creșterea și dezvoltarea normală și armonioasă a organismului și, implicit, prevenirea apariției deficiențelor fizice și a contactării unor boli care le-ar putea afecta dezvoltarea normală.

Kinetoprofilaxia prezintă doua subramuri, și anume:

1. Kinetoprofilaxia primară sau de gradul I.

2. Kinetoprofilaxia secundară sau de gradul II.

Kinetoprofilaxia primară sau de gradul I – constă în instituirea demersului profilactic ce trebuie să pornească întotdeauna de la cunoașterea: 

-particularităților bio-psiho-motrice individuale, întrucât este vizată personalitatea umană în ansamblul și integritatea sa;

-interdependența organismului cu mediul ambiant;

-influența exercițiilor asupra omului sănătos sau în situație biologică specială.

Prin influențele pozitive multiple pe care exercițiul fizic le are în menținerea și întărirea sănătății organismului uman în general și a funcțiilor sale în particular, kinetoprofilaxia are diverse și multiple aplicații. Aceste aplicații privesc în primul rând oamenii sănătoși și oamenii aflați în situații biologice speciale – kinetoprofilaxia primară.

Acestea din urmă, se adresează unor grupe mari de cetățeni care din cauza unor  particularități fiziologice nu pot folosi exercițiul fizic după metodele comune educației fizice. În această categorie includem copii de la 0 – 3 ani, femeia în situații biologice speciale legate de sarcină, lăuzie, alăptare, persoanele care lucrează în condiții grele de muncă și sunt predispuse a contacta anumite boli sau deficiențe specifice mediului de muncă. La aceste categorii de populație, folosirea exercițiului fizic ca factor biologic natural cu multiple valențe pozitive se aplică numai după regulile generale ale terapeuticii. Scopul exercițiilor fizice în aceste aplicații constă din: întărirea stării de sănătate, mărirea rezistenței naturale față de agenții patogeni din mediul extern, stabilirea unui echilibru psiho-fizic normal între organism și mediu. Pentru copii, obiectivul cel mai important constă din asigurarea condițiilor pentru creșterea normală și dezvoltarea armonioasă a organismului, precum și în prevenirea deficiențelor fizice. Kinetoprofilaxia este prezentă însă și în prevenirea agravării unor boli cu potențial evolutiv – kinetoprofilaxie secundară

Kinetoprofilaxia secundară sau de gradul II. – reprezintă aplicarea exercițiilor fizice în blocarea unor deficite funcționale sau structurale determinate de afecțiuni cronice cu potențial evolutiv. În acest sens se va urmări fie prevenirea agravării deficitelor apărute, fie oprirea apariției altor deficite cu caracter invalidant.

Kinetoprofilaxia secundară are ca obiective:

– educarea bolnavilor cu afecțiuni cronice evolutive;

– formarea comportamentului motric adecvat (posturi și mișcări în timpul exercitării  profesiunii și înafara acesteia) pentru stoparea sau diminuarea evoluției bolii sau deficienței.

Prin urmare artele marțiale care sunt foarte complexe din toate punctele de vedere pot fi numite kinetoprofilaxii generale ale organismului uman, deoarece au la baza toate tipurile de exerciții (fizice, mentale si spirituale) ceea ce ajuta si la profilaxia gândirii și a trăirilor.

1.3.3. Discopatia lombară

Discopatia lombara este o deteriorare a discului intervertebral de la nivelul coloanei vertebrale lombare.

Discopatia lombara defineste o conditie de suferinta moderata, aproape constanta, cu perioade alternante de acalmie si puseu dureros accentuat, insotita de diminuari functionale lombare (limitari ale gradelor de miscare la nivelul afectat). Durerea manifestata in discopatia lombara, este situata la nivel lombosacrat.

Discopatia lombara afecteaza mai des discurile intervertebrale cele mai mobile si care sunt supuse mai mult procesului de uzura: L4-L5, L5-S1. Clasificarea discopatiilor lombare de catre De Seze si Arseni, este bazata pe criterii morfologice, bine conturate conceptual. Lantul de procese patologice de tip degenerativ ce se produc la nivel structurilor discurilor intervertebrale, determina aparitia unor importante modificari, atat la nivelul nucleului pulpos al discului, cat si la cel al inelului fibros.

Prin definiție, lombosacralgia este un simptom dureros localizat pentru care nu se poate stabili întotdeauna o relație directă între importanta pe care o acorda bolnavul acestei suferințe și modificările anatomo-patologice ale coloanei vertebrale.

Durerea lombo-sacrată localizată sau asociată cu un sindrom radicular constituie peste 50% din cazurile care se prezintă în serviciile de medicină fizică.

Studiile arată că durerea la nivelul coloanei vertebrale atinge circa 80% dintre adulți, dar doar 20% dintre cazuri ajung să aibă o patologie vertebrală adevărată. Incidența ei crește cu vârsta, femeile între 40-60 de ani fiind mai des afectate decât bărbații.

Discopatia lombară se caracterizează prin durere de spate localizată în regiunea lombară într-un anumit moment al vieții lor. Studiile actuale subliniază faptul că discopatia vertebrală apare la persoane din ce în ce mai tinere.

1.4. Actualitatea temei

Durerile lombare în artele marțiale apar datorită atitudinilor posturale incorecte adoptate în timpul antrenamentelor, mai apar și din cauza tehnicilor care se execută într-un mod incorect, datorită tensiunilor musculare excesive derivate din stresul fizic și psihic, lipsa mobilitatii artuculare, greutate corporală crescută (obezitatea fiind văzută ca maladia secolului nostru! afectează din ce în ce mai multe persoane).

Afectarea discului intervertebral mai este denumită de unii autori hernie de disc, alții o numesc discopatie. Ultimul termen, discopatie, are un înțeles mai larg, apropiat de realitatea anatomo-clinică, deoarece discul intervertebral nu este afectat doar prin herniere, exista o întreaga patologie discală care este diferită de hernia de disc și determină suferințe ale coloanei lombare. Coloana lombară trebuie văzută ca un tot întreg, care cuprinde pe lângă segmentul vertebro-discal și țesuturile moi adiacente (fascii, ligamente, mușchi), care se pot afla adesea în sediul unei suferințe. Probabil acesta fiind motivul pentru care ultimele monografii vorbesc despre termenul "low back pain"- Durere lombara joasa.

Capitolul II. Fundamentarea teoretică a cercetării

2.1. Artele marțiale, rol sanogen și riscuri

În orice activitate zilnică există nenumărate riscuri de accidentare, de pierdere, de a nu reuși, de a nu fi eficient si multe altele, care pot apărea din cauza neatenției sau neglijenței, ceea ce ne poate pune în pericol sănătatea și uneori chiar viața. Acestea sunt valabile și în practica artelor marțiale unde există riscuri de accidentare sau de formare a diferitelor caractere agresive. De cele mai multe ori nu conștientizăm unele riscuri ce pot apărea și ele nu apar, deoarece legea atracției funcționează perfect, și atunci când nu ne gândim, nu atragem acele pericole spre noi. Dar trebuie sa fim pregătiți mereu pentru orice si sa nu uităm că lupta cu noi înșine este în fiecare zi și nu trebuie sa riscăm cu sănătatea și cu viața noastră.

Anual se înregistrează milioane de accidente din cauza neatenției, si din cauza neglijentei. Ele reprezintă cauza deceselor accidentale la numeroși vârstnici. Astfel au fost introduse măsuri pentru a preveni aceste accidente, care includ programe de exerciții, precum și modificarea regimurilor terapeutice. Mulți medici au recomandat practicarea artelor marțiale, ca exercițiu în prevenirea multor afecțiuni la toate categoriile de persoane. Artele marțiale combină în mod particular echilibrul cu coordonarea. Mișcările ușoare sunt ușor de învățat, fiind de intensitate moderată, având și un beneficiu bun deoarece nu necesită echipament. Studiile sistematice au demonstrat că artele marțiale îmbunătățesc echilibrul, forța, flexibilitatea și pot reduce afecțiunile locomotorii și de sănătate.

În practica artelor marțiale unele greșeli făcute zi de zi ne pot costa în timp, unele uzuri pot provoca dureri după mai mulți ani. Disconfortul și durerea apare din cauza antrenamentelor exagerate, a tehnicilor executate greșit și indiferența față de o încălzire adecvată și o recuperare bună după antrenamente, deci kinetoprofilaxie. Să nu uitam și de alimentația sănătoasă și de odihnă.

Suntem într-o era în care obezitatea este în plina expansiune, atât la adulți cât și la copii, o eră a sedentarismului, pentru medici este vital în tratamentul lor, încurajarea exercițiilor fizice. Obezitatea, caracterizată prin creșterea greutății corporale, poate determina efecțiuni ale coloanei vertebrale. Astfel, greutatea care depășește gradul de rezistență a discului intervertebral, duce la afectarea acestuia și implicit la discopatie lombară.

Artele marțiale, privite ca fiind alternative plăcute la exercițiile tradiționale, oferă oportunități unice de a învăța tehnici de autoapărare și reduc riscurile de apariție a obezității prin intermediul echilibrului corporal și psihic, și implicit a discopatiei lombare.

Beneficiile aduse sănătății nu se limitează doar la tineri, practicanții de vârstă mijlocie îmbunătățindu-și substanțial capacitatea aerobă, echilibrul, forța, greutatea corporală și flexibilitatea, în comparație cu grupurile sedentare. Practicanții și mai vârstnici fac progrese în ceea ce privește flexibilitatea trunchiului.

2.2. Particularități anatomo – funcționale și biomecanice ale coloanei vertebrale

Coloana vertebrală este un segment complex, de o mare importanță funcțională, coloana vertebrală este alcătuită din 33 – 34 de segmente osoase (vertebre), 344 de suprafețe articulare, 23 de discuri intervertebrale si 365 de ligamente cu 730 de puncte de inserție. Asupra coloanei vertebrale acționează nu mai puțin de 730 de mușchi cu acțiune directă. La toate acestea fiind adăugate și formațiunile nervoase (somatice si vegetative), vasculare, etc.

Coloana vertebrală este alcătuită din segmente mai mici care se numesc vertebre. Vertebrele au o parte anterioară numita corp vertebral și o parte posterioară numită arc vertebral. Aceste două părți închid între ele canalul vertebral.

Corpul vertebral este partea cea mai voluminoasa si are forma unui cilindru scurt și prezintă doua fețe (superioară și inferioară) și o circumferință.

Arcul vertebral are o formă neregulată. Posterior și median prezintă o apofiză spinoasă, lateral două apofize transverse și deasupra și dedesubt câte două apofize articulare, în total patru apofize articulare dispuse vertical. Între apofiza spinoasă și apofizele articulare se găsesc lamele vertebrale. Porțiunile care leagă arcul vertebral de corpul vertebral se numesc pediculi.

Coloana vertebrala se împarte în patru regiuni, fiecare din ele fiind alcătuită, în mod normal, dintr-un număr fix de vertebre:
– regiunea cervicala: 7 vertebre;
– regiunea dorsala: 12 vertebre;
– regiunea lombara: 5 vertebre;
– regiunea sacrococcigiană: 9 – 10 vertebre;

2.2.1. Articulațiile

Între vertebre se realizează o serie de linii articulare, care se clasifica în :

A.1 Articulațiile corpurilor vertebrale – suprafețele articulare ale acestora sunt date de fețele inferioare și superioare (ușor concave). Între aceste suprafețe osoase se găsesc discurile intervertebrale. Acestea sunt formațiuni fibrocartilaginoase, constituite dintr-o porțiune periferica fibroasa – inelul fibros – și una centrală – nucleul pulpos. Nucleul pulpos nu are o poziție fixă, el mobilizându-se în cursul mișcărilor. Deplasările acestuia sunt posibile,

deoarece este deformabil elastic și expansibil, aceste calități fiind legate de conținutul de apă.

Nucleul se află astfel într-o permanentă presiune și este ușor de înțeles de ce orice defect al inelului fibros care-l înconjoară permite hernierea lui.

Limita inferioara a discurilor este alcătuită din lamele cartilaginoase, care protejează nucleul pulpos de presiunile excesive. În ceea ce privește vascularizația, la individul adult prezența vaselor de sânge se întâlnește numai în condiții patologice. Nutriția cartilajului se face prin imbibiție prin lamele terminale ale suprafețelor articulare vertebrale. Ușor de înțeles deci de ce în condițiile unor solicitări permanente ale articulațiilor intervertebrale discul nu are posibilitatea unei nutriții corespunzătoare facilitându-se astfel degenerescenta precoce a acestuia, (prin diminuarea sau chiar pierderea proprietăților fizico-chimice ale acestuia). Când discul este încărcat, se diminuează în dimensiune și se lățește.

Trebuie remarcat faptul că nucleul pulpos are o mare forță de imbibiție, mărindu-și volumul în repaus, putând da (prin însumarea măririi volumului tuturor discurilor) o alungire de până la 3cm a coloanei vertebrale la subiectul tânăr, sănătos. Nucleul pulpos nu este inervat. Inelul fibros este inervat de ramurile nervoase provenite din nervii sinuvertebrali care inervează și ligamentul vertebral comun posterior (aceasta explică și caracterul durerii din hernia sau tasarea discului intervertebral).

A.2. Articulațiile lamelor vertebrale 

Între lamele vertebrale nu există propriu zis articulații. Totuși, ele sunt unite prin ligamente speciale denumite ligamente galbene, alcătuite din fascicule de fibre elastice, care prin structura lor permit apropierea și îndepărtarea lamelor vertebrale una față de alta.

A.3. Articulațiile apofizelor spinoase 

Ca și lamele vertebrale apofizele spinoase sunt unite între ele prin două feluri de ligamente: ligamentele interspinoase și ligamentul supraspinos. Primele se găsesc între două apofize spinoase iar ultimul este un cordon ce se întinde pe tot lungul coloanei vertebrale. În regiunea cervicală, ligamentul supraspinos este deosebit de bine dezvoltat și prin extremitatea lui proximală se inseră pe protuberanța occipitală externă; el este denumit ligamentul cervical posterior și are rolul să mențină pasiv capul și gâtul pentru a nu se flecta înainte.

A.4. Articulatiile apofizelor transverse 

Apofizele transverse sunt unite prin ligamente intertransverse. Articulațiile apofizelor articulare sunt plane și permit numai simpla alunecare a suprafețelor articulare una peste alta.

Articulația occipitoatlantoidă este o diartroză bicondiliană. Suprafețele articulare ale occipitalului sunt reprezentate de cei doi condili occipitali, care privesc în jos, înainte și în afară și au o formă convexă în toate sensurile.

Suprafețele articulare ale atlasului sunt reprezentate de cele doua cavități glenoide, ce privesc în sus, înainte și înăuntru și au o formă concavă în toate sensurile. Toate aceste patru suprafețe articulare sunt acoperite de un cartilaj hialin. Suprafețele articulare sunt unite între ele printr-o capsulă subțire, întărită de două ligamente, unul anterior și altul posterior.

Aparatul ligamentar principal al coloanei vertebrale este alcătuit din două ligamente (ligamentul vertebral comun posterior și ligamentul vertebral comun anterior), care formează două benzi ce se întind pe toată lungimea coloanei vertebrale.

2.2.2. Vascularizarea măduvei spinării

Irigația măduvei spinării se realizează într-o maniera cu totul aparte și cunoașterea ei este indispensabila cunoașterii sindroamelor ischemice (de deficit sau lipsa a circulației sanguine), cu deficitele lor neurologice grave care pot să survină în urma diverselor afecțiuni. Măduva cervicală este irigată de mai multe artere importante, care provin din arterele spinale anterioare și posterioare (ramuri ale arterei vertebrale și ale arterei cerebeloase posterioare). Măduva lombară este irigată de artere care provin din arterele sacrate laterale, iar măduva dorsală este irigată de arterele cervicale și lombare. Zona vasculară cea mai critică se găsește la nivelul D 4, la limita celor două teritorii vasculare.

2.2.3. Biomecanica coloanei lombare și a discurilor intervertebrale

În ortostatism cât și în repaus coloana vertebrala are o direcție verticală și o formă ușor sinuoasă mai ales în plan sagital. Curburile fiziologice ale coloanei vertebrale atenuează șocurile și favorizează menținerea echilibrului coloanei pe bazin, ușurând eforturile centurii musculare ale coloanei. Aceasta atitudine și formă se menține datorită jocului tonicității musculare, elasticității ligamentelor și discurilor, precum și datorită îmbinării anatomice a celor 24 de segmente osoase (vertebre) din care este compusă coloana vertebrală.

Atitudinea coloanei vertebrale depinde de vârsta, sex, profesie, stare de oboseală, stare psihică, stare de sănătate, etc.

Datorită curburilor coloanei, proiecția centrilor de greutate ai diferitelor segmente nu se găsește pe linia proiecției centrului general de greutate al corpului. De aceea, acțiunea gravitației determină de la o vertebră la alta solicitări rotaționale, care tind să accentueze curburile și care trebuie neutralizate, deoarece altfel coloana s-ar prăbuși.

Elementele care se opun solicitărilor rotaționale sunt ligamentele. La coloana dorsală proiecția centrului de greutate trece anterior coloanei. Aceasta s-ar prăbuși înainte daca nu ar interveni forța ligamentului vertebral comun posterior, a ligamentelor interspinoase și a ligamentelor galbene. Situația este inversă la coloana lombară și cervicală; proiecția centrului de greutate trece posterior coloanei, iar forțele care se opun prăbușirii sunt reprezentate de rezistenta ligamentului vertebral comun anterior. Ligamentele vertebrale au deci rolul de a absorbi o bună parte din solicitări.

Figura nr. 2 Curburile fiziologice ale coloanei vertebrale

De asemenea trebuie luat în considerare rolul deosebit al bazinului în determinarea atitudinii coloanei vertebrale. Bazinul se constituie în suportul funcțional al coloanei vertebrale, participând activ la statica și dinamica acesteia. Orice disfuncție la nivelul acestuia (suferință, asimetrie funcțională sau statică) având severe repercusiuni asupra ansamblului funcțional – biomecanic al coloanei vertebrale. Bazinul împreună cu membrele inferioare se constituie în suportul biomecanicii coloanei vertebrale. De aceea este foarte important ca în timpul antrenamentelor sa se execute corect tehnicile de deplasare, lovituri de braț/ picior etc.

Coloana vertebrală, este deci, o tijă în același timp elastică și rezistentă, formând scheletul axial al corpului. Articulațiile dintre corpurile vertebrale ca amfiartroze permit mișcări de mică amplitudine între fiecare vertebră, dar care, însumate pe întreaga coloană, îi dau o mobilitate deosebită. Mobilitatea coloanei vertebrale este mai mare la sportivi.

La baza mobilității coloanei vertebrale se află „segmentul motor” format din discul intervertebral și ligamentele sale, găurile de conjugare, articulațiile intraapofizare și apofizele spinoase cu ligamentele sale.

Discurile intervertebrale

Discurile intervertebrale joacă un rol-cheie în viața sănătoasă a coloanei vertebrale. Degenerarea lor este o cauza frecventă de durere și handicap, precum și o hernie de disc lombară reprezintă cele mai frecvente motive pentru care adulții termina cu intervenții chirurgicale de spate. Astfel mulți oameni care vor sa fie sănătoși și să nu mai sufere de dureri de spate (fig. 2) și nu numai, apelează la artele marțiale taoiste unde sănătatea este pe primul loc. Propun să acordăm un pic de timp pentru a revizui și înțelege structura și comportamentul discului intervertebral.

Așa cum am menționat înainte, cele 24 de vertebre situate una peste altă fac legatura între cap și pelvis. Între fiecare pereche de vertebre vom găsi un disc intervertebral – începând de la intersecția vertebrelor cervicale a doua cu a treia (C2-C3) și până jos dea lungul coloanei vertebrale până între a cincea vertebră lombară și osul sacral (L5-S1) avem câte un disc intervertebral. Discurile intervertebrale sunt țesut moale, puternic, dar deformabil, ele separă corpii vertebrali unul de celălalt, permițând astfel circulația între ele.

Figura nr. 4 Capacitatea de deformare a discului intervetebral

În figura de mai sus se poate observa un disc moale capabil de a-și schimba forma fiind plasat între vertebre adiacente. Acest lucru permite mișcările de balans necesare pentru flexie și extensie cât și pentru îndoirile laterale stânga/dreapta ale coloanei vertebrale. 

Desenul de mai jos oferă o imagine clara despre modului în care funcționează discurile ca distanțiere între corpii vertebrali.

Figura nr. 5 Presiunea din interiorul discului intervetebral

Figura nr.5 reprezintă presiunea intrinsecă, hidrostatica a lichidului din centrul discului ce separă corpii vertebrali și creste presiunea în fibrele inelului fibros. 
După cum vom vedea în scurt timp, discurile intervertebrale servesc, de asemenea, ca și amortizoare care transmit o forță de încărcare de la o vertebră la alta.
Fiecare disc are 3 componente:
– Nucleul pulpos fiind situat spre centrul discului. La persoanele tinere, acest material este un gel a cărui consistență este în cea mai mare parte apă, oferindu-i consistență de pastă de dinți. Ca o minge de lichid, se deformează odată cu greutate, asemenea rulmentului, dar care nu poate fi comprimat. La aplicarea unei presiuni nucleul își modifică forma fără nici o reducere în volumul său total. Presiunea exercitată asupra discului se transmite radial, mai mult ca un balon de apă comprimat întinde zidurile sale în toate direcțiile.

– Inelului fibros este de 10-20 mm, format din inele concentrice de fibre de colagen care înconjoară nucleul și conțin lichide cum ar fi aluatul care înconjoară jeleu unei gogoașe. Fibrele de colagen sunt aranjate într-un tipar fix: suplenții lor de direcție sunt dispuși în inele succesive de la stânga la dreapta menținându-se întotdeauna orientați pe o direcție de circa 65 de grade pe verticală.
– Platoul vertebral. Aceste plafoane cartilaginoase ale țesutului conjunctiv acoperă cea mai mare parte a suprafețelor de sus și de jos ale corpilor vertebrali. Deși strâns legate de discul intervertebral și anume de fibrele de colagen ale inelului, platourile vertebrale sunt doar vag legate de corpii vertebrali.

Figura nr. 6 Poziționarea discului intervertebral

Discul intervertebral este indicat sa fie oarecum ridicat, în scopul de a descoperi corpul vertebral.

Figura nr. 7 Secțiunea inelului fibros cu nucleul pulpos eliminat. 

Fibrele de colagen sunt aranjate în straturi concentrice, cu mai multe inele de funcționare consecutive în alternativ direcții, stânga și apoi dreapta, dar întotdeauna cu o orientare de 65 de grade. 

Figura nr. 8 Fibrele de colagen ale inelului atașați ferm pe disc. 

Când încărcate de mai sus, înălțimea nucleului este redus. Ea încearcă să extindă împotriva inelului și inele de colagen ale inelului care sunt întinse. Presiune radială, exercitată de către nucleul este rapid compensată de tensiunea elastică, care se dezvoltă în fibrele prelungirea inelului. Ca o consecință, o sarcină 40 kg produce într-un disc sănătos numai 1 mm de compresie verticale și de 0,5 mm de expansiune radial.

În acest fel, presiunea aplicată pe nucleul pulpos este transferată pe ambele părți ale inelului și pe ambele platouri vertebrale. Fibrele inelului sunt pregătite să prevină un flambaj (figura 10, 11.).

Figura nr. 11 Ruperea inelului (viziune personală)

 Discul intervertebral funcționează ca un amortizor de șoc atunci când asupra coloanei vertebrale este aplicată o forță rapidă; acest lucru poate fi un moment deturnant în inel, care va ajuta la facilitarea vitezei cu care trebuie să fie transmise șocurile în jos prin lanțul de vertebre.
Presiunea exercitată asupra platourilor vertebrale transmite o parte din sarcina de la o vertebră la alta. Articulațiile vertebrelor, de asemenea și ligamentele, tendoanele, mușchii și fascia toraco-lombară din spate va prelua o parte din șocuri. Forțele de compresie sfârșesc prin a fi împrăștiate de mai multe structuri, astfel încât nici un singur țesut nu este supus la riscuri. Dar pentru a funcționa bine acest sistem natural, toate țesuturile trebuie să rămână sănătoase.
Cu îndepărtarea de o forță de încărcare, energia elastică stocată în inelele de colagen provoacă inelului o fază de recul și forma normală a nucleului este restaurată.

Rolul discurilor intervertebrale este multiplu:

a) contribuie, prin rezistenta lor, la menținerea curburilor coloanei vertebrale;
b) favorizează, prin elasticitatea lor, revenirea la starea de echilibru după terminarea mișcării;
c) transmit greutatea corpului în toate direcțiile diferitelor segmente ale coloanei vertebrale;
d) amortizează șocurile sau presiunile la care este supus fiecare segment în mod special în cursul mișcărilor sau eforturilor.

În consecință menajarea discurilor intervertebrale față de solicitările inerente reprezintă o obligativitate față de însuși corpul nostru și trebuie urmărită până și în cursul luării celor mai banale poziții, cum ar fi, de exemplu, statul pe scaun. Când speteaza este înclinată înapoi lordoza lombară normală dispare, articulația coxofemurală se extinde și solicitarea discurilor intervertebrale este mai importantă. În mod corect se stă astfel încât lordoza lombară să se mențină, ceea ce atrage o mai buna echilibrare a coloanei vertebrale. Tehnica unui exercițiu fizic este cu atât mai corectă, cu cât respectă mai mult legile biomecanice de protecție împotriva solicitărilor discurilor intervertebrale.

Mișcările coloanei vertebrale sunt: flexia, extensia, înclinările laterale, rotația (întoarcerea capului sau trunchiului) și circumducția.

Pentru îndeplinirea acestor mișcări intervine acțiunea a numeroși mușchi, care sunt situați/ inserați pe scheletul trunchiului, coloanei vertebrale, capului și bazinului.

În mișcare de flexie forțată are loc apropierea corpurilor vertebrale, adică se presează discul intervertebral (fig.10) prin comprimarea parțială a discului în jumătatea lui anterioară și prin împingerea posterioară ușoară a nucleului pulpos. În mișcarea de extensie totul decurge în sens invers. Mișcările sunt posibile datorită rolului pe care-l joacă discul intervertebral.

Figura nr. 12 Apropierea corpilor vertebrali pe mișcarea de flexie/extensie

Mișcarea de flexie ventrală a trunchiului pe membrele inferioare se realizează prin flexia coloanei vertebrale și flexia șoldurilor, imaginea alaturată.

Aplecarea trunchiului înainte se realizează nu numai prin mobilizarea coloanei vertebrale, ci și prin mobilizarea șoldului.

O – poziția ortostatică

S – amplitudinea ce revine șoldului

T – amplitudinea ce revine coloanei vertebrale

D.P.D. – distanța degete-podea

Figura nr. 13 Flexia bazinului pe coapse.

În poziție ortostatică, mușchii abdominali sunt cei care inițiază mișcarea de flexie, aceștia fiind (dreptul abdominal, oblicul abdominal, psoasul iliac) la care se adaugă și mușchii subhioidieni și sternocleidomastoidianul. Odată ce mișcarea a fost inițiată, automat intră în acțiune si grupul antagonist de mușchi, mușchii spatelui care au funcția de extensori ai coloanei și în acest fel gradează flectarea trunchiului, învingând forțele gravitaționale. Amplitudinea mișcărilor de flexie – extensie ale coloanei vertebrale este prezentată în fig.12.

Figura nr. 14 Amplitudinea mișcărilor de flexie – extensie ale coloanei vertebrale

În mișcarea de extensie, după cum am prezentat, mecanismul funcționează invers. Mușchii extensori ai șanțurilor vertebrale sunt cei care inițiază mișcarea de extensie, mișcarea fiind controlată de grupul de mușchi anterior. Extensorii vor continua să susțină mișcarea în cazul în care mișcarea este realizată în poziția de decubit ventral (culcat pe burtă).

Extensia coloanei vertebrale este limitata când apofizelor articulare și cele spinoase intră în contact cu apofizele celorlalte vertebre vecine (fig.13).

Figura nr. 15 Rolul articulațiilor apofizelor articulare

în mișcarea de flexie a coloanei (fațetele articulare alunecă una pe cealaltă)

în mișcarea de extensie a coloanei are loc o îndepărtare a fațetelor articulare, în partea superioară și o apropiere la partea inferioară, până la blocarea mișcării.

Simptomatologia apare mai ales în flexie când discul este comprimat și nucleul este împins posterior comprimând elementele nervoase de la acest nivel, fenomen ce poate duce la hernie de disc (hernia nucleului). Urmările sunt: tensionarea cronică sau brutală a ligamentelor vertebrale longitudinale posterioare având ca echivalent clinic lumbago; compresiunea elementelor nervoase situate în canalul rahidian, în principal a nervului sciatic al cărui rădăcini ies la nivelul lombar inferior. Pentru a evita apariția acestor modificări patologice trebuie evitată flexia vertebrală în transportul obiectelor grele; aceasta se va realiza prin flexia coapselor și a genunchilor. Este necesară o mare atenție în flexia vertebrală lombară în cadrul diferitelor tehnici corporale.

3.2.4. Mușchii regiunii lombare

De la foița superficială a fasciei toraco-lombare apofizele spinoase ale vertebrelor T6-12 și lombare, de la osul sacral, treimea posterioară a crestei iliace își are începutul mușchiul marele dorsal. El împreună cu mușchiul extern oblic abdominal alcătuiesc primul start muscular a regiunii lombare. În partea superioară a regiunii mușchiul marele dorsal acoperă o parte a mușchiului extern oblic abdominal.

Al doilea strat muscular a regiunii lombare în porțiunea medială este prezentat de mușchiul erector-spinae. Acest mușchi e situat între foițele profundă și superficială ale fasciei toraco lombare.

În porțiunea laterală a regiunii lombară al doilea strat muscular e format de mușchii intern oblic abdominal și micul dințat posterior inferior (m. serratus posterior inferior). Ambii mușchi, marginile cărora nu contactează.

Al treilea strat muscular al regiunii lombare în porțiunea ei medială e prezentat de mușchiul pătrat lombar (m. quadratus lumborum). El începe de la porțiunile posteriore ale labiei interne a crestei iliace și se fixează pe ultima coastă și apofizele transversale ale vertebrelor L1-4.

Mai profund și medial sunt situați mușchii: micul psoas și marele psoas (m. psoas minor et m. psoas major). Mușchiul marele psoas începe de la corpurile și apofizele transversale ale vertebrelor T12 și ale tuturor celor lombare, se îndreaptă oblic în jos și lateral, unindu-se cu mușchiul iliac (m. iliacus), formează mușchiul psoasiliac (m. iliopsoas).

Regiunea posterioară a trunchiului prezintă numeroși mușchi așezați pe mai multe planuri. Cei mai profunzi se atașează numai pe vertebre și sunt formați din fascicule scurte de fibre musculare. Mușchii regiunii posterioare a trunchiului sunt împărțiți și în funcție de planul din care fac parte, grupându-se pe planuri. În contextul actualei lucrări merită a fi prezentat planul I., după cum se specifică mai jos.

Planul I – reprezintă planul superficial muscular și cuprinde:

Figura nr. 17 Mușchiul latisim

Mușchiul latisim (dorsal mare) cel mai lat mușchi al corpului situat în partea postero-inferioară a trunchiului. Se inseră pe fața externă a ultimelor 3-6 coaste prin digitații încrucișate cu ale oblicului extern, pe procesele spinoase ale ultimelor 5-6 vertebre toracale, ale vertebrelor lombare, creasta sacrală mediană, creasta iliacă; prin intermediul fasciei toraco – lombare fibrele converg spre axilă prin trei tipuri de fascicule: superioare orizontale, mijlocii oblice descendente și inferioare aproape verticale. Inervat de nervul toraco – dorsal din plexul brahial. Acțiune: dacă luăm ca punct fix coloana vertebrală, mușchiul vă coborî brațul ridicat – aducție, rotație internă și extensie ușoară; dacă luăm ca punct fix osul humerus, mușchiul va ridica toracele – mușchi inspirator.

Mușchiul trapez – se inseră pe linia nucală superioară, procesele spinoase C7-T12 ligament nucal și ligamentul supra-spinos toracic. De aici fibrele converg spre centura scapulară astfel: fasciculul superior descendent se termină pe marginea posterioară a claviculei și acromion; fasciculul mijlociu orizontal se termină pe spina scapulei; fasciculul inferior ascendent se termină pe porțiunea internă a spinei scapulei. Inervația este dată de nervul accesor și ramurile din plexul cervical.

Acțiune: dacă se ia punct fix pe coloana cervico – dorsală acțiunea de ansamblu este de aducție (aduce scapula spre linia mediană); porțiunea descendentă ridică umărul; porțiunea ascendentă îl coboară, ambele au acțiune de rotație; porțiunea orizontală duce scapula spre linia mediană; dacă se ia punct fix pe scapulă în contracția bilaterală realizează extensia coloanei cervicale dorsale, în contracție unilaterală porțiunea superioară realizează înclinare laterală de partea contracției și rotație de partea opusă; fasciculele mijlocii înclină coloana vertebrală de partea lor; fasciculele inferioare intervin în acțiunea de cățărare.

Figura nr. 18 Mușchiul trapez

Planul II – cuprinde următorii mușchi:

Mușchiul dințat posterior și superior – se inseră pe procesele spinoase C7-T3 și respectiv pe fața externă a primelor 5 coaste. Acțiune: ridică coastele-mușchi inspirator; inervat de nervii intercostali 2-5.

Mușchiul dințat posterior și inferior – se inseră pe procesele spinoase vertebrale T11-L2 respectiv pe ultimele 4 coaste. Acțiune: coboară coastele – mușchi expirator; inervat de nervii intercostali 9-12.

Planul III

Mușchiul erector spinal (extensorul coloanei vertebrale) ocupă șanțurile costo-vertebrale. Mușchii componenți sunt așezați pe straturi. Cei mai profunzi sunt scurți, iar cei superficiali sunt lungi. Acești mușchi se contopesc inferior într-o masă comună ce se atașează printr-o aponevroză de procesele spinoase ale ultimelor vertebre lombare, creastă sacrală mediană, creasta iliacă, fața posterioară a sacrului. Din această masă comună se desprind mai multe coloane musculare.

Mușchii spatelui formează pătura musculară profundă a regiunii posterioare a trunchiului. Ei au un braț scurt de pârghie deci o putere scăzută de a efectua o extensie a coloanei vertebrale, plecând din poziția orizontală, dar au o mare precizie de acțiune.

În ortostatism aceștia mențin verticalitatea coloanei vertebrale reechilibrând în fiecare moment micile variații de poziție ale vertebrelor. Ei lucrează aproape în permanență în ortostatism, aceasta fiind posibil deoarece au fiziologia mușchilor tonici capabili de a lucra un timp îndelungat fără a obosi.

Mușchiul lung dorsal – unește bazinul cu fața posterioară a coastelor și cu procesele trans-verse ale vertebrelor. Porțiunea să cefalică se numește micul complex, având inserție pe apofizele trans-verse T3, C4 și se termină pe apofiza mastoidă. Porțiunea să cervicală (mușchiul trans-vers al gâtului) se însera pe apofizele trans-verse ale vertebrelor dorsale superioare și pe cele ale vertebrelor cervicale inferioare. Porțiunea sa toracală prezintă două feluri de fascicule: costale ce se însera pe procesele costiforme ale vertebrelor lombare și coaste și transversale ce se inseră pe procesele accesorii în regiunea lombară, respectiv pe procesele trans-verse în regiunea toracală.

Mușchiul sacro-lombar – este un mușchi care se desprinde din masa comună, încrucișează toate coastele succesiv până ajunge în regiunea cervicală. Un prim fascicul se termină pe ultimele 6 coaste; de aici ia naștere al doilea fascicul care se termină pe primele 6 coaste, în continuare luând naștere un al treilea fascicul care se termină pe apofizele trans-verse ale ultimelor 4 vertebre cervicale. Acești mușchi au în principal o acțiune de extensie care o completează pe cea realizată de planurile profunde. Dacă se contractă pe o singură parte, are acțiune de înclinare laterală, mai ales mușchiul iliocostal. Au de asemenea și o acțiune de rotație. Mușchiul trans-vers al gâtului are o acțiune de înclinare a gâtului. În contracție bilaterală realizează extensia coloanei cervicale și redresează de asemenea gâtul pe trunchi.

Mușchiul spinal – cu localizarea cea mai medială prezintă trei porțiuni: toracală, cervicală, cefalică. Mușchiul marele complex, care se inseră pe apofizele spinoase C7-T1 și respectiv pe apofizele trans-verse C4-T4 până la baza occipitalului. El face parte din planul IV (mușchiul semi-spinal al capului) dar fuzionează cu porțiunea cefalică a mușchiului spinal. Acțiune: în contracția bilaterală, luând ca punct fix coloana cervicală, realizează extensia capului pe gât; având ca punct fix capul prin fibrele transversale redresează lordoza cervicală. În contracție unilaterală având ca punct fix coloana cervicală, el adaugă la acțiunea de extensie o mică acțiune de înclinare laterală și de rotație de partea contracției. Porțiunea toracală a mușchiului spinal este responsabilă de extensia regiunii dorsale. Ea se întinde de la apofizele spinale T1-T10 până la T11-L2.

Planul IV – este reprezentat de mușchiul transversospinal împărțit în trei grupe: semi-spinali, multifizi și mușchii rotatori.

Mușchii rotatori – sunt cei mai profunzi, ei leagă rădăcina proceselor trans-verse cu rădăcina proceselor spinoase sau cu lamelele arcurilor vertebrale imediat supra-adiacente: rotatorii scurți, sau sar o vertebră, rotatorii lungi. Acțiunea lor contribuie în deosebi la echilibrarea corpului în ortostatism. În regiunea cefalocervicală acoperă rotatorii capului.

Mușchiul semi-spinal – ocupă planul cel mai superficial. Are fascicule ce sar peste patru vertebre între punctul de origine și cel de inserție. Dispoziția mușchilor transversospinali de fiecare parte a proceselor spinoase formează un dispozitiv asemănător cu frânghiile unui catarg pe fața posterioară a coloanei ce acționează global asupra coloanei vertebrale cu fixarea ei în extensie. Fibrele musculare sunt oblice de jos în sus, dacă se contractă bilateral în același timp determină extensia vertebrală; de la interior spre exterior determina înclinarea laterală; din anterior spre posterior determină rotația vertebrală de partea opusă contracției.

Această activitate predomină acolo unde coloana vertebrală prezintă punctul cel mai convex posterior și se completează cu acțiunea altor mușchi care sunt plasați acolo unde coloana vertebrală prezintă punctele cele mai convexe anteriore: mușchiul lung al gâtului, pentru etajul cervical și psoasul pentru etajul lombar.

Planul V – cel mai profund plan muscular ce cuprinde:

Mușchii inter-transversali – leagă o apofiză transversală a unei vertebre de următoarea apofiză; sunt situați posterior de ligamentele inter-transversale și mai dezvoltați în regiunea cervicală și lombară. Acești mușchi sunt inervați de ramurile ventrale.

Acțiune: înclinarea laterală a coloanei vertebrale.

Mușchii inter-spinoși – leagă o apofiză spinoasă de următoarea, de fiecare parte a ligamentului inter-spinos.

Acțiune: extensia vertebrală.

Musculatura abdominală:

Cel de-al doilea sistem muscular al trunchiului este musculatura abdominală, cu rol în postură și mișcarea lui, ca și în respirație. Musculatura abdominală este alcătuită din drepții abdominali, mușchii oblici și transversali (figura. 6).

Figura nr. 19 Mușchii abdominali

În decubit dorsal musculatura este relaxată, doar la persoanele nevrotice se înregistrează o slabă activitate. Ridicarea capului (considerată ca o mișcare de tonifiere a musculaturii abdominale) determină activitate numai în drepții abdominali, oblicii sunt relaxați sau cel mult înregistrează o slabă activitate. În schimb ridicarea ambelor membre inferioare activează puternic și drepții, și oblicii, pe când ridicarea unui membru activează predominant respectiva parte a peretelui abdominal.

În ortostatism musculatura abdominală este relaxată, cu excepția părții inferioare a oblicului intern, care rămâne "un paznic" permanent al zonei inghinale.

În timpul efortului, în poziție dreaptă sau aplecat, cu respirația oprită, în timpul tusei sau al expirației forțate, se contractă doar oblicii, nu și drepții.

Musculatura abdominală are un rol important în determinarea presiunii pozitive intra-abdominale, un important element ajutător al coloanei în stabilizarea trunchiului.

3.3. Prevenirea prin kinetoterapie a riscului de discopatie lombară

3.3.1. Aspecte clinice.

Discopatia lombara definește o condiție de suferință moderată, aproape constantă, cu perioade alternante de acalmie și puseu dureros accentuat, însoțită de diminuări funcționale lombare (limitări ale gradelor de mișcare la nivelul afectat). Durerea manifestată în discopatia lombară, este situată la nivel lombosacrat. În marea majoritate a situațiilor, durerea poate iradia spre unul dintre membrele inferioare, în acest fel determinând bolnavul să meargă șchiopătat. S-a constatat că la aproape 50% dintre bolnavi se poate produce o iradiere a durerilor lombare spre o zona sacro-fesieră. Mult mai rar, iradierea este transversală, simetrică. În cazuri extrem de rare, pot apărea dureri iradiate chiar în coapsă, acestea fiind însă difuze, nesistematizate, și neavând un caracter dermatomal, bine conturat, așa cum este descris de bolnavul afectat de o hernie de disc lombară.

Modificările clinice sunt determinarea apariției unor leziuni la nivelul discului intervertebral, cu hernierea cel mai frecvent laterală a nucleului pulpos, alunecării corpilor vertebrali (listezis), apariției osteofitelor anterioare sau posterioare, care comprimă cel mai adesea rădăcinile nervoase și îngustează găurile de conjugare, spasmului musculaturii vecine, destinderii ligamentelor paravertebrale.

Simptomele clinice apărute sunt dominate de durere care poate fi localizată în zona afectată sau poate iradia de-a lungul rădăcinilor interesate. Uneori se poate acompania de manifestări neurologice: alterarea reflexelor osteotendinoase, tulburări motorii sau de sensibilitate în zonele corespunzătoare.

Discopatia/spondiloza lombară – este foarte frecventă și în acest caz, durerea vertebrală este principalul simptom al bolii. Ea poate fi localizată sau poate iradia pe traiectul diferitelor rădăcini nervoase interesate (lombosciatica). În funcție de teritoriul de iradiere, de afectarea reflexelor osteotendinoase (rotulian și cel achilean), de grupele musculare interesate se poate aprecia rădăcina asupra căreia se exercită compresia.

Dacă se produce hernierea mediană a discului intervertebral la nivelul coloanei lombare, poate apărea așa numitul sindrom "coadă de cal", caracterizat prin afectarea sensibilității în zona perineală, tulburări ale sfincterelor și a dinamicii sexuale.

3.3.2. Etiologie și patogenie

Etiologia discopatiilor lombare este vastă, cuprinzând cauze multiple:

Stadiul cronicizat de boala discală la nivelul coloanei vertebrale lombare, este cunoscut sub denumirea de discopatie lombară. Aceasta se instalează în general ca urmare a herniei de disc operate sau neoperate, sau ca urmare a afecțiunilor degenerative vertebrale zonale.

Durerea lombara se poate instala brusc, mai ales la efort sau după ortostatism prelungit. Ea este de intensitate relativ mare, se accentuează mult la mobilizările coloanei lombare și la ortostatism și se calmează în clino-statism. Odată instalate, durerile lombare, se pot accentua chiar în zilele următoare.

3.3.3. Manifestările clinice

În cazul discopatiei lombare nu putem vorbi despre o anumită regulă în privința simptomatologiei acestor deviații vertebrale. Discopatia lombară prezintă atât semne subiective cât și semne obiective. Semnele și simptomele pe care le întâlnim la discopatia lombară sunt:

contractură puternică și dureroasă a mușchilor paravertebrali lombari;

imposibilitatea efectuării mișcărilor de aplecare a trunchiului;

tentativa de mișcare a trunchiului în diferite sensuri generează dureri violente;

impotență funcțională;

apare iradierea durerii în membrele inferioare (de obicei în unul din membre).

3.3.4. Investigații paraclinice

La ora actuală investigațiile paraclinice încep să dețină un loc aparte în diagnosticarea diverselor patologii, în acest caz analizând incidența asupra discopatiei lombare.

Examenele de laborator frecvent și uzual folosite sunt: examenul radiologic, tomografia computerizată (TC) și examenul de rezonanță magnetică nucleară (RMN), precum și alte examene de laborator. În acest caz este vorba despre examene utile pentru excluderea sau confirmarea unei lombosciatice secundare, cum ar fi: VSH, hemo-leucograma, factorul reumatoid, calcemia etc.

Pentru alcătuirea programului de tratament, investigarea paraclinică are în vedere:

diagnosticului clinic,

stabilirea gradului de leziune;

stabilirea stadiului de evoluție al afecțiunii.

Examenul radiologic, cu rol în realizarea diagnosticului diferențiat, este primul indicat a fi realizat, radiografia din față cât și din profil a coloanei vertebrale evidențiind afectarea în cazul unei protuzii discale triada Barr: rectitudinea coloanei lombare, pensarea spațiului intervertebral și scolioza. În caz de discartroze vor apărea osteofitoza, osteoscleroza platoului discal, osteoporoza.

Observarea în condiții optime a structurii coloanei vertebrale, a herniilor și deformările posterioare ale discurilor, poate fi posibilă prin realizarea unui examen cu rezonanță magnetică nucleară (RMN). Bombarea discului intervertebral este posbilă în cazul unei protuzii, fără urme de extruzie nucleară.

Pe lângă RMN, un rol central îl joacă și explorarea paraclinică a coloanei vertebrale, prin tomografia computerizată.

Electromiografia și analizele de conducere nervoasă confirmă afectarea rădăcinii și nivelul respectiv topografic, diferențiind afecțiunile centrale de neuropatiile periferice și necesitând utilizarea ei selectivă în stabilirea potențialelor de denervare și a eficienței terapeutice prin electrostimulare.

3.3.5. Evoluție și progres

Evoluția discopatiei are loc în mai multe etape. La început, apare durerea lombara datorita iritării nervului sino-vertebral de către plăcile fisurate ale inelului fibros. Concomitent cu durerea în stadiile următoare apare criza de lumbago.

Discopatia presupune următoarele caracteristici:

afecțiune degenerativa, cu o instalare lentă și o evoluție îndelungată, cronică;

debutează de obicei la persoanele active, cu vârste cuprinse intre 35 si 50 de ani și în mod obișnuit nu reprezintă o cauză de incapacitate fizică sau de infirmitate;

adesea se asociază totuși cu o scădere a calității vieții persoanei afectate;

evoluția este marcată de intermitență;

episoade dureroase (crize dureroase) care urmează de obicei după perioadele de suprasolicitare a coloanei vertebrale, aceste exacerbări dureroase pot să apară pe un fond de durere de intensitate scăzută (disconfort) sau pe un fond “liber de durere”.

În mod obișnuit evoluția discopatiei este favorabilă în timp: exacerbările dureroase devin din ce în ce mai rare și durerea este mai puțin intensă în timpul acestora. Aceasta tendință este explicată prin faptul că se reduce inflamația care însoțește discopatia deoarece proteinele foarte active care rezultă din degenerare “se consumă”. Această evoluție favorabilă este caracteristică în majoritatea cazurilor de discopatie.

Complicații ale discopatiei lombare:

a. Hernia de disc

Aceasta se produce atunci când inelul fibros, dur al discului degenerat se rupe. Prin această ruptură iese în afară (herniază) nucleul moale al discului și acesta poate să preseze pe rădăcinile nervoase din apropiere. Rădăcinile nervoase comprimate se inflamează și astfel apare radiculita care se manifestă prin durere intensă, fulgerătoare, pe traiectul rădăcinii.

b. Spondiloza.

Spondiloza reprezintă tot o modificare degenerativa dar care apare la nivelul întregii articulații intervertebrale. Aceasta este o afecțiune mai severă decât discopatia degenerativă simplă.

3.4. Evaluarea discopatiei lombare

Examinarea se face cu subiectul în ortostatism cu notarea reperelor anatomice.

Pentru deviațiile laterale folosim firul cu plumb ce corespunde axei de simetrie a corpului, vom fixa firul la nivelul protuberanței occipitale, si vom urmări simetria corpului cu ajutorul următoarelor repere, firul trebuie să intersecteze apofiza spinoasă a proeminenței (C7), să cadă în jos de-a lungul apofizelor spinoase ale coloanei dorso-lombare și pliul inter-fesier, să ajungă între condilii femurali interni, între maleolele interne și în spațiul dintre călcâie.

Pentru deviațiile antero-posterioare firul cu plumb se fixează la nivelul tragusului și trece anterior de umăr, lateral de marele trohanter și lateral de maleola tibială, acestea fiind reperele în observarea deviațiilor antero-posterioare.

Palparea regiunii rahidiene:

Se palpează punctele dureroase (puncte triger) din regiunea paravertebrală, apofizară, inter-spinoasă, inter-scapulară, punctele tender, punctele Arnold, punctele Valleyx (paravertebral, unghiul sacro-vertebral, fesier, pe membrul inferior), reperele osoase ce sunt date de apofizele spinoase și trans-verse, de spinele și unghiurile omoplaților, cât și fosetele sacrate, vom palpa relieful și tonusul musculaturii paravertebrale, contracturile sau retracturile musculare.

Evaluarea mobilității rahisului – se realizează prin testing articular analitic și teste globale (pasive/active) ce urmărește mobilitatea în toate cele trei planuri de mișcare.

Relația dintre două vertebre este asigurată prin:

articulația disco-vertebrală;

articulațiile apofizare posterioare.

Testing articular:

Articulația disco-vertebrală permite următoarele mișcări:

– rotație în jurul unui ax vertical;

– flexie-extensie, în jurul unui ax transversal;

– înclinații laterale – în jurul unui ax sagital;

– mișcări de alunecare pe axe paralele ale corpurilor vertebrali;

– mișcări de apropiere și îndepărtare între 2 vertebre ale coloanei vertebrale.

Bilanțul articular dorso – lombar

Valori normale:

extensia: 20-30 grade;

flexia: 80-90 grade (50° din coloana dorsală și 40° din coloana lombară);

rotația: 30-45 grade;

înclinațiile laterale: 20-35 grade.

Indici de mobilitate a articulațiilor – sunt dați de testele de măsurare a mobilității, și anume testul Schober de flexie (flexie, > 5 cm), Ott de flexie (flexie, > 5 cm), degete – sol (flexie, 0 cm), Schober inversat (distanță să scadă în extensie sub 3 cm), degete – genunchi (înclinații laterale).

Bilanțul muscular dorso-lombar

Evaluarea neurologică urmărește elementele:

– sensibilitatea exteroceptivă în teritoriul dermatomal;

– ROT;

– proba Laseque (HDL);

– proba Romberg (dg.diferențial în ICVB), etc.

Anamneza este foarte importantă în scopul de a se obține informații despre durere și anume despre sediul durerii, intensitatea ei, momentul apariției, durata, elementele ce au declanșat durerea sau au accentuat-o, iradierea în regiuni limitrofe sau la distanță, aspectele caracteristice cauzei (osoasă, articulară, neurogenă, vasculară, viscerală, psihogenă), dismorfisme regionale (asimetrii toracice, ale umerilor, bazinului, tulburări de statică vertebrală), și impotența funcțională (locală/ la distanță).

Sediul durerii reprezintă locul sau zona în care este localizată durerea, ea poate fi difuză (iradiată), adică locul dureros nu este acolo unde o simte pacientul și difuză (localizată) când durerea este identificată.

Inspecția și palparea rahisului sunt doua metode prin care se colectează informații despre boală. Ele pot fi făcute pe regiuni (regional) și în totalitate, realizându-se în poziția de ortostatism, din șezând și în clino-statism.

Evaluarea aliniamentului și posturii reprezintă evaluarea posturii pacientului si a coloanei vertebrale. Evaluarea se poate face prin aprecierea liniei gravitației, cu ajutorul firului cu plumb, în plan frontal (pentru înclinările laterale), în plan sagital (pentru deviațiile antero-posterioare) și în plan orizontal (luând în calcul centura scapulară și centura pelvină).

Evaluarea alinierii segmentelor poate fi realizată privind atât profilul anterior cât și cel posterior.

3.5. Tratament kinetoterapeutic și kinetoprofilaxia

Tratamentul în discopatia lombară poate fi de natură nechirurgical, kinetoterapetic și post-operator. Pentru o strictă informare, tind să amintesc cu privire la tratamentul discopatiei lombare, că din această categorie fac parte și tratamentul nechirurgical sau post-operator, însă având în vedere tema abordată, kinetoprofilaxia este legată strict de tratamentul kinetoterapeutic, prevenind apariția acestei boli.

Dacă nu este nevoie de tratament chirurgical, se recomandă consultul unui fizioterapeut, având drept scop învățarea pacientul să prevină apariția simptomelor viitoare, recomandându-i-se exerciții necesare îmbunătățirii flexibilității, rezistenței, posturii și întărirea regiunii abdominale și a celei lombare.

Terapeutul desfășoară consultații de câteva ori pe săptămână pe o perioadă de patru-șase săptămâni. Unii pacienții pot avea nevoie de îngrijire suplimentară încă câteva săptămâni.

Tratamentele cu căldură, frig, ultrasunet și stimulare electrică pot fi folosite în primele ședințe, scopul tratamentului fiind stabilirea simptomatologiei, terapeutul ajutând găsirea poziției și mișcărilor care atenuează durerea.

Pe lângă cele specificate anterior, mai pot fi folosite curele de masaj, în principal folosite pentru reducerea durerii și inflamației, iar exercițiile aerobice (plimbările sau înotul) sunt folosite pentru ușurarea durerii și îmbunătățirea rezistenței.

Terapeutul arată cum trebuie ținut spatele într-o poziție sigură în timpul activităților de zi cu zi. Pacientul este învățat care sunt pozițiile sănătoase și influența lor asupra sănătății coloanei vertebrale. Pentru aceasta este necesară cunoașterea biomecanică a corpului și mișcările corpului în timpul activităților. Terapeutul va recomanda ce poziții și mișcări trebuie făcute în timpul odihnei, deplasărilor și transportului de greutăți ce pot fi făcute fără grijă pentru protecția regiunii lombare.

Următoarea etapă vin cu o serie de exerciții pentru tonifierea musculaturii abdomenului și spatelui mai ales în zona lombară. Astfel lucrând cu aceste grupe musculare, apare rezistența și pacienții încep să aibă o activitate normală iar riscul apariției durerilor scade.

Pentru a forța organismul cu diverse operațiuni greu de suportat, se recomandă trecerea treptată la activitatea obișnuită prin executarea de activități mai simple. Supravegherea este esențială în această etapă, terapeutul putând sugera modificarea unor mișcări incorecte și periculoase.

Capitolul III. Partea personală – Elementele constitutive ale studiului

3.1. Scopul și obiectivul studiului

Scop: Lucrarea își propune să demonstreze că practicarea Artelor Marțiale contribuie la prevenirea apariției și eventual combaterea simptomelor patologice ale discopatiei lombare în cazul practicanților.

Obiectivele studiului:

– să stabilească care sunt exercițiile optime aplicate din cadrul antrenamentelor pentru prevenirea discopatiei lombare;

– să stabilească numărul optim de antrenamente pe săptămână în funcție de practicanți;

– să stabilească perioada optimă de timp pentru desfășurarea antrenamentelor;

– să alcătuiască un program minim de exerciții aplicabil în afara sălii de antrenament pentru desfășurarea unui regim relativ normal de viață și muncă.

3.2. Ipotezele studiului

Lucrarea își propune să demonstreze următoarele ipoteze:

În ce măsură antrenamentele de arte marțiale bine adaptate după practicanți vor preveni eventualele dureri de la nivel lombar;

Dacă artele marțiale reușesc să contribuie la funcționarea normală a coloanei vertebrale;

Dacă recomandările pentru acasă privind exercițiile de combatere a durerilor de spate în cadrul activităților zilnice și-au adus contribuția la ameliorarea tensiunilor musculare lombare.

Reeducarea analitică și globală a trunchiului reprezintă aspecte esențiale pentru reeducarea funcționalității globale prin tehnicile aplicate;

Demonstrarea eficienței artelor marțiale și a tehnicilor de protecție articulară în combaterea sindroamelor funcționale din discopatie lombară.

Kinetoprofolaxia în artele marțiale în prevenirea discopatiei lombare consider a fi demonstrat ca și obiectiv al studiului de față, dacă indicatorul de evaluare acordat de către instructor, subsemnatul, pe durata ultimului antrenament care reflectă rezultatele pe perioada alocată acestuia, oferă o creștere valorică față de primul antrenament de minim 2 puncte. Nota minimă pentru notarea finală a evaluării consider a fi nota 8.

3.3. Organizarea programului de recuperare-studiu de caz

3.3.1. Locul de desfășurare și condiții de bază materială

Acest studiu sa desfășurat în sala de antrenamente a clubului HAC KIM BAO, situat în orașul Suceava, sub conducerea Domnului Instructor Geaniloni Radu, Centura Neagră 2 DANG. Cu permisiunea și ajutorul dumnealui am studiat și am analizat cum trebuie sa se desfășoare un antrenament, având și drept scop menținerea sănătății în primul rând al practicanților, precum și creșterea rezistenței fizice prevenind anumite afecțiuni.

3.3.2. Durata și etapele studiului

Studiul propriu-zis s-a realizat în sala pusă la dispoziție pentru antrenament în perioada Octombrie 2011 – Aprilie 2012 și am urmărit timp de 6 luni efectele terapiei aplicate, cu un număr de 3 antrenamente pe săptămână (luni, miercuri și vineri) cu o durată a unui antrenament de 120min inițial, până la 150min la sfârșitul perioadei din studiu.

Am analizat și urmărit efectele terapeutice determinate de programul de antrenament bine structurat și pus la punct din punct de vedere al efortului și al calității antrenamentului, plus kinetoterapie, meditație, bioenergie pentru toți cei implicați în studiu.

Studiul a cuprins un număr de 5 etape:

Etapa I: În această etapă am studiat diferite materiale de specialitate, cum ar fi: cărți, articole științifice, reviste medicale, pagini de internet cu conținut medical cu privire la simptomatologia și cauzele discopatiei lombare. Acestă informare am realizat-o în luna septembrie 2011, deși ca practicant al artelor marțiale de 8 ani, am citit diverse articole și reviste din domeniul amintit.

Etapa a II-a: Am selectat dintr-un număr de 10 practicanți, un eșantion de 6 subiecți, pe baza condițiilor fizice și de sănătate. Toți cei 6 subiecți și-au dat consimțământul pentru colaborare, în ce privește luarea lor în evidență, precum și aplicarea unor programe de prevenire a unor posibile afecțiunilor, monitorizarea lor. Acordul subiecților a fost evidențiat în anexa nr. 4.

Etapa a III-a: Am aplicat teste de evaluare, cu scopul de a vedea evoluția practicanților și de a putea face o comparație între rezultatele inițiale și cele finale, pentru a verifica eficiența mijloacelor aplicate.

Etapa a IV-a: În cadrul acestei etape s-au aplicat programele de antrenament propriu-zis în perioada Octombrie 2011 – Aprilie 2012.

Etapa a V-a: În ultima etapă au fost prelucrate și interpretate rezultatele obținute, sau extras concluziile de pe baza studiului și s-a redactat lucrarea.

4.3.3. Selecția cazurilor. Eșantionul de subiecți cuprinși în studiu

Studiul pe care l-am efectuat a cuprins un grup de 6 practicanți de arte marțiale stil Qwan Ki Do (din care 5 respondenți de sex masculin și 1 – sex feminin) de la clubul HAC KIM BAO Suceava. Din cadrul acestui club, fac și eu parte în calitate de instructor posesor al centurii negre 1DANG.

Vârsta minimă a persoanelor din eșantion este de 20 de ani, iar maxima de 38 ani, rezultând o vârsta medie de 28 de ani.

Au fost incluși în studiu practicanți sănătoși care prezentau inițial ușoare dureri la nivel lombar, practicanți care au urmat programul de evaluare, antrenament și studiu.

Repartiția pe sex, grupe de vârsta și mediu de proveniență a practicanților luați în studiu este cuprins în următoarele grafice.

Tabel nr. 1 Grupe de vârstă.

Inițial, am făcut o evaluare completă (etiopatogenică, clinică, paraclinică și funcțională) a practicanților luați în studiu. În cadrul evaluării clinice am apreciat starea fizică generală (pe aparate și sisteme, mai ales funcția cardiovasculară – tensiunea arterială, frecvența cardiacă, starea vaselor periferice, respiratorie, neurologică).

3.4. Metode de cercetare folosite

3.4.1. Metoda observației directe și indirecte

Am folosit metoda observației în scopul obținerii informațiilor referitoare la comportamentul practicanților cât și la efectele exercițiilor fizice asupra lor, în scopul sesizării aspectelor esențiale sau a celor diferențiale.

Dintre tipurile de observație, am folosit:

• observația directă a subiecților, în condițiile activităților specifice vârstei și acțiunilor motrice;

• observația experimentală, sistematică, organizată, provocată în timpul aplicării în practică a metodelor și testelor folosite.

Informațiile rezultate pe urma acestei metode au stat la baza înregistrării progreselor obținute de către subiecții implicați în acest studiu.

3.4.2. Metoda anchetei

Metoda anchetei face parte din metodele cercetării cu rol important în ce privește obținerea datelor privind cunoașterea subiecților și cunoașterea cauzelor care ar duce la generarea diverselor afecțiuni.

Metoda anchetei sa aflat la baza realizării datelor de anamneză. Pentru obiectivitatea informațiilor se impune corelarea acestora cu datele din documentele medicale și cu rezultatele explorării și evaluării efectuate în decursul timpului.

Prin aplicarea acestor metode s-au obținut date privind vârsta, locul de muncă, debutul durerilor.

3.4.3. Metode de măsurare

Măsurarea este procesul atribuirii de valori unor variabile supuse studiului, ce face posibilă caracterizarea acestora în termeni măsurabili, ce permite evaluarea, analiza și sistematizarea datelor obținute, cu scopul de a fi interpretate și comparate.

Metodele de măsurare utilizate au fost efectuate în scopul stabilirii gradului de deficiență și a gradului de progres. Sistemul de punctaj folosit în studiu a fost acordarea de note de la 1 până la 10 atât la începutul cât și la sfârșitul studiului. Acest sistem de notare a fost aplicat la toate criteriile de evaluare, aplicarea exactă fiind specifică în tabelele de centralizare a studiului.

Evaluarea deficitului muscular

Evaluarea musculară este complexă, în final ea trebuie să ne dea răspunsul asupra valorii forței musculare, a rezistenței musculare, a tonusului muscular, asupra inervării musculare, a controlului motor și desigur a integrității anatomice a musculaturii.

În acest caz, am utilizat atribuirea unui sistem de notare aferent evaluării deficitului sau nedificitului muscular.

Evaluarea musculară subiectivă

Primul contact cu deficitul muscular îl luăm prin anamneză asupra acestui deficit. Practicantul ne va prezenta acuzele caracteristice. Întrebările kinetoterapeutului trebuie să completeze și să lămurească toate aspectele observațiilor și afirmațiilor practicantului.

Evaluarea obiectivă – se referă la examenul clinico-funcțional făcut practicanților.

Inspecția – ne arată relieful muscular comparat cu cel opus sau cu relieful normal al acelei zone. Astfel apreciem de la început hipotrofia sau hipertrofia musculară.

Inspecția maselor musculare a teritoriilor interesate trebuie să aibă ca termen de orientare starea nu numai a musculaturii simetrice, ci și a musculaturii întregului corp, pentru a nu interpreta ca patologică musculatura subțire, fără relief, a persoanelor slabe sau longiline.

Palparea maselor musculare (în poziții de relaxare) – ne precizează hipotoniile sau hipertrofiile (contracturile) musculare. Și mișcarea pasivă a segmentelor ne dă informații asupra acestor aspecte putând chiar să deosebim o spasticitate piramidală (semnul lamei de briceag) față de o rigiditate extra-piramidală (semnul roții dințate).

Testul Lasègue – Practicantul în decubit dorsal, se realizează ridicarea pasivă a membrului inferior extins. În mod normal, ridicarea se poate face până la 90°, practicantul simțind doar o senzație de tensiune pe fața posterioară a coapsei. Dacă există o iritare radiculară, ridicarea membrului inferior devine dureroasă la un unghi variabil față de planul orizontal.

Manevra Bechterew – o mișcare ce produce durere în regiunea fesieră și membrul inferior opus la efectuarea semnului Lasègue de partea sănătoasă. Semnul este pozitiv indică fie o hernie mediană, fie o hernie para-mediană, ce presupune deja un tratament chirurgical.

Manevra Charnley – este pozitivă atunci când practicantul poate ridica membrul inferior în extensie, doar până la un unghi de 30°-40° cu orizontala.

Deoarece durerile lombare afectează realizarea activităților zilnice, evaluarea subiecților a fost făcută pe baza scalei Low Back Pain Module. Această scală a fost elaborată ca un test de apreciere funcțională a practicanților cu durere lombară pentru a evalua calitatea vieții acestora.

3.5. Desfășurarea propriu-zisă a studiului

Metoda studiului implică o activitate metodică orientată spre un scop precis de verificare a unei ipoteze, ipoteză formulată în lucrarea de față. Aceasta prelucrează date, fapte provenite din observație, cât și din analiză (măsurare, evaluare, testări).

Studiul propriu-zis a urmărit evaluarea eficacității antrenamentelor și interpretarea datelor, având ca punct de reper chestionarea subiecților, precum și evaluarea acestora de către realizatorul studiului. Prin acesta s-a urmărit stabilirea atingerii scopurilor și obiectivelor de la care s-a pornit studiul.

Experimentul funcțional a urmărit stabilirea unei relații între tipul programului aplicat, structurile de exerciții aplicate și efectele pe care acestea le-au avut asupra practicanților. Această metodă a dat posibilitatea verificării tehnicilor de lucru.

3.6. Prezentarea cazului

Pentru a realiza această lucrare de disertatie am avut ca subiect propria.

Anamneza: cei studiați (practicanții) s-au prezentat dese ori la antrenamente cu dureri frecvente la nivelul coloanei lombare. În ultimii 2 ani au avut parte de mai multe reprize dureroase, însă nu foarte semnificative. Debutul durerii se asociază cu solicitarea excesivă a coloanei vertebrale la nivel lombar în timp ce se execută greșit tehnica și exercițiile din cadrul antrenamentului, unii practicanți având și o greutate neadecvată care presează coloana vertebrală. Aceasta din urmă afectează execuția corectă a tehnicilor de arte marțiale. Practicanții au primit instrucțiuni și metode de lucru pentru a evita apariția durerilor lombare.

Diagnostic: În urma examenului clinic obiectiv și a investigațiilor paraclinice aferente desfășurate în cadrul primului antrenament din cadrul studiului (în data de 03.11.2011), majoritatea practicanților au fost diagnosticați cu contracturi ai mușchilor lombari, în urma unor teste de mobilitate a coloanei lombare până la apariția durerii.

Ca urmare a examenului clinic s-a observat o limitare a mobilității lombare din cauza durerilor constante în principal pe mișcarea de extensie/flexie.

3.7. Programul de recuperare

Tratamentul kinetoprofilactic s-a efectuat în 3 etape:

I. Prima etapă: – a constat în conștientizarea de către practicanți a durerilor lombare instalate din cauza defectelor posturale (pozițiilor greșite) din timpul antrenamentului și execuția incorectă a tehnicilor ce constau majoritatea din pivotări multiple ale segmentelor, ce acționează distructiv asupra coloanei daca nu sunt efectuate în mod corect sau deloc. Aceasta primă etapă a fost prezentă la fiecare antrenament în scopul de a aminti consecințele unor execuții necontrolate, astfel prevenindu-se uzurile ce provoacă dureri insuportabile.

II. A doua etapă: – este etapa corectivă. În acesta etapă rolul principal îl ocupă explicarea, predarea, demonstrarea și consolidarea execuțiilor corecte a tehnicilor și exercițiilor din timpul antrenamentului. Aici punem accentul pe tonifierea musculară și mobilitatea articulară caracteristică deviațiilor. Se trece la tonifierea generalizată a musculaturii trunchiului și a membrelor. Programul de prevenire a durerilor învățat la antrenament se va continua și la domiciliu, în fiecare zi dimineața și seara și în special în zilele în care nu se ține antrenament la sală.

III. A treia etapă: – este etapa de consolidare și readaptare. Aceasta este etapa în care se încearcă fixarea rezultatelor obținute până în prezent. Reeducarea posturii din această etapă, înglobează toate tehnicile învățate și vizează automatizarea pozițiilor corecte și execuția corectă a tehnicii. Activitatea musculară generalizată se practică tot mai intens de la un antrenament la altul cu scopul de a se obține o activitate normală și eficientă.

Programul kinetoprofilactic aplicat se poate efectua în general de la câteva luni la câțiva ani și chiar toata viața daca dorim să fim sănătoși și sa fim activi indiferent de vârstă. În cazul de față programul de arte marțiale corelat cu kinetoterapie desfășurat timp de a 6 luni, în perioada octombrie 2011 – aprilie 2012. Pe lângă antrenamentele de la sală, cei care au dorit au mers de 3 ori pe săptămână la bazinul de înot, unde au lucrat exerciții de relaxare și detensionare a coloanei lombare prin diferite procedee de înot: craul, spate, bras. De asemenea, pe durata desfășurării programului de prevenire a discopatiei lombare, practicanții au fost îndrumați să facă exerciții de detensionare a coloanei vertebrale ori de cate ori este nevoie în timpul zilei, indiferent ca sunt la birou sau conduc la volan ore în șir, când simt presiune pe coloană, se ia pauză de 5 minute și se execută exercițiile recomandate.

Artele marțiale folosesc programul de kinetoprofilaxie secundară, de prevenire a problemelor de sănătate, program numit „școala spatelui” (school back).

4.7.1. Program de antrenament în sală

Vârsta medie a practicanților: 28 ani

Stare de sănătate: Apți pentru efort fizic

Obiectiv fundamental : Fixarea tehnicilor de poziții, lovituri și blocaje: HAC TAN; LIEN HOA TAN; TIEU TAN; XA TAN; DINH TAN TIEN; DINH TAN HAU; BAN HA HOANH CONG; THOI SON KIM BAO; CUONG DAO KHAI MON; PHUONG DUC BAT HO.

Program : 3 ori pe săptămână

Durata antrenamentului: 120 minute

Frecvența cardiacă medie: 80 (bătăi pe minut)

Încălzirea 

Sărituri: – stânga/dreapta relaxat;

– față/spate cu piciorul drept/stâng în față cu mâinile sus în gardă;

– simultan pe ambele picioare în cruce;

– idem pe un picior si pe altul;

– din depărtat în apropiat;

(Frecvența cardiacă – 120 (bătăi pe minut)

Mers: – normal;

pe vârfuri;

pe călcâie;

pe muchia exterioară/interioară;

(Combinat cu exerciții de respirație).

– ghemuit normal și cu spatele;

– fandat;

– fandat lateral;

(Combinat cu exerciții pentru încălzirea articulației gâtului mâinii).

Frecvența cardiacă – 88 (bătăi pe minut)

Încălzirea analitică (pe segmente ale corpului)

Exerciții pentru gât: – flexii/extensii;

– răsuciri stânga/dreapta;

– aplecări arcuite pe umăr stânga/dreapta;

– rotații ample stânga/dreapta;

Exerciții pentru articulația scapulo-humerală (umăr):

– rotări de umeri cu brațele pe lângă corp spre înainte/înapoi;

– idem cu brațele îndoite din articulația cotului ridicate lateral;

– rotiri cu brațele întinse simultan spre înainte/înapoi;

– idem, alternativ; 

– extensii pe verticală;

– extensii pe orizontală;

– rotiri simultane (un braț spre înainte și celălalt înapoi și invers);

– extensii pe diagonală;

– rotirea brațului stâng simultan cu fixarea umărului cu mâna dreaptă;

– idem cu celălalt braț;

Exerciții pentru articulația humero-cubito-radială (cot):

– extensii cu arcuire scurte/ample;

– rotiri ale antebrațelor în plan frontal în ambele sensuri;

– simularea flotărilor normale în viteză, în poziția stând;

(20 flotări pe palme)

Exerciții pentru bazin și articulația coxo-femurală (șold):

– rotații de bazin;

– îndoiri ale trunchiului lateral stânga/dreapta cu brațul opus aplecării pe ureche;

– aplecare cu arcuire a trunchiului spre înainte+extensie cu arcuire a trunchiului;

– rotații ample de trunchi stânga/dreapta;

– ronda pe ambele părți;

– răsuciri ale trunchiului;

(20 flotări în pumni)

– flexia coapsei pe trunchi + ridicarea membrului inferior întins sus;

– rotiri în plan frontal în ambele sensuri cu gamba flexată pe coapsă;

(20 flotări în degete)

Exerciții pentru articulația femuro-tibială (genunchi):

– geno-flexiuni;

– Poziția inițială stând: rotiri ale genunchilor spre interior (mâinile pe genunchi);

– idem, rotiri spre exterior (mâinile pe genunchi);

– idem, cu picioarele lipite (mâinile pe genunchi);

– geno-flexiuni vârf-călcâi (mâinile pe genunchi);

– fandări spre înainte ;

– fandări laterale cu vârful piciorului tras;

– fandări laterale în poziție de semi-spagat cu vârful piciorului în sus;

(Mâinile se țin bine pe articulația genunchiului pentru a controla mișcările și pentru a preveni accidentările)

(20 flotări cu bătaie la piept)

Exerciții pentru articulația gleznei:

– joc de glezne cu împingere la perete;

– rotiri de gleznă pe vârful piciorului;

– rotirea piciorului în jurul articulației piciorului;

(20 flotări alternând: palme, degete, pumni, muchia mâinii)

Frecvență cardiacă – 150 (bătăi pe minut)

Ușoară revenire după efort.

Exerciții de respirație și relaxare musculară:

– ridicarea brațelor sus pe inspir, împingem în sus și ne îndoim spre înainte cu menținerea respirației, și ne aplecăm relaxat cu mâinile pe sol pe expir;

– respirație abdominală;

Frecvența cardiacă – 120 (bătăi pe minut)

Abdomene: – braț picior opus; scurte cu mâinile pe genunchi; echere; laterale; forfecări; bicicletă; ridicarea picioarelor la 90grade; menținerea picioarelor la 45o; cu picioarele la 90o – să atingem cu mâinile călcâiele; cu ducerea picioarelor întinse pe verticală; rulate pe spate (eficiente pentru coloana vertebrală);

Exerciții de respirație rămânând culcat pe sol:

– Relaxat în decubit dorsal (culcat pe spate) cu mâna dreaptă sub ceafă, membrul inferior stâng îndoit din articulația genunchiului și mâna stângă pe abdomen pentru a simți și a controla respirația abdominală;

Fluturași: 30 extensii ale trunchiului din decubit ventral cu brațele întinse în prelungirea corpului)

Exerciții de relaxare și întindere a mușchilor abdominali:

– din decubit ventral, împingere în brațe cu extensia trunchiului pe inspir adânc și lung în cavitatea abdomenului urmat de expir și coborârea pieptului pe sol. Se repetă de 3 /6 sau 9 ori.

Partea tehnică 

Clasificare:

BO PHAP – poziții

BO CUNG THU – blocaje

Modalități de exersare.

Toate tehnicile prezentate mai sus se vor lucra:

– static (de pe loc): stând în poziții cu fața orientată pe diferite direcții, CHUAN BI, AM DUONG TAN, TRUNG BINH TAN, TIEU TAN, DINH TAN TIEN, TRUNG BINH TAN.

– pe deplasări: cu înaintare, pe retragere, folosind depasările: XA HANH, DAO THAN, DI ANH, SAU QUAY, QUAY, DOI BO, PHI TAU MA, DI THAN, CHUYEN THAN, THOI THAN.

– pe perechi: față în față; pe contact, pe deplasare, pe aplicații, partenerul ne ține brațul/ opune rezistență și corectează;

Revenire după efort :

– ușoare rotații de bazin;

– exerciții de detensionare a coloanei,

– respirație abdominală: prin aceste exerciții se urmăresc respectivele puncte:

a) mărirea capacității vitale și a ventilației pulmonare;

b) creșterea amplitudinii mișcărilor respiratorii-toracice și diafragmatice;

c) stimularea circulației sanguine;

d) prevenirea, corectarea și tratarea unor tulburări sau îmbolnăviri ale organismului.

– gimnastică energetică și de relaxare.

Frecvența cardiacă – 80 (bătăi pe minut);

Concluzii/aprecieri: aducerea la cunoștiță practicanților concluziile trase de instructor pe urma antrenamentului.

Salutul

“Drumul este lung, rădăcinile sunt amare, însă fructele sunt dulci”.

4.7.2 STRUCTURA UNUI ANTRENAMENT CONDUS ÎN AER LIBER

Salutul

Încălzirea:

Alergare (prin parc): – ușoară; accelerată printre pomi; la deal/la vale; cu spatele; cu genunchii sus; cu pendularea gambelor înapoi; cu pas încrucișat pe ambele părți; cu pas adăugat în poziție joasă pe ambele părți; cu joc de glezne cu spatele/cu fața;

Mers: – normal;

– pe vârfuri;

– pe călcâie;

– pe muchia exterioară/interioară;

(Combinat cu exerciții de respirație).

– ghemuit cu fața/cu spatele;

– fandat/fandat lateral;

(Combinat cu exerciții pentru încălzirea articulației mâinii).

Încălzirea analitică (pe segmente ale corpului):

Exerciții pentru gât: – flexia/extensia capului;

– răsuciri stânga/dreapta;

– aplecări pe umărul stâng/dreapta;

– rotații ample stânga/dreapta;

Exerciții pentru articulația scapulo-humerală (umăr):

– rotiri simultane/alternative ale umerilor cu brațele pe lângă corp spre înainte/înapoi;

– idem, brațele îndoite din articulația cotului ridicate lateral;

– rotirea brațelor întinse simultan/alternativ spre înainte/înapoi;

– extensii pe verticală;

– extensii pe orizontală;

– extensii pe diagonală;

Poza nr. 12 Rotații și extensii alternative și simultane ale brațelor

Exerciții pentru articulația humero-cubito-radială (cot):

– rotiri ale antebrațelor în plan frontal în ambele sensuri;

– simularea flotărilor cu palmele lipite în viteză, în poziția stând;

– idem, simularea flotărilor cu mâinile mult depărtat;

Exerciții pentru bazin și articulația coxo-femurală (șold):

– îndoiri ale trunchiului lateral stânga/dreapta cu brațele deasupra capului;

– răsuciri ale trunchiului spre înapoi, brațele pe lângă corp, tălpile lipite pe sol;

– flexia/extensia trunchiului;

– rotiri ample de trunchi stânga/dreapta;

– roata pe ambele părți;

Poza nr. 13 Exerciții pentru bazin și articulația coxo – femurală

Exerciții pentru articulația femuro-tibială (genunchi):

– geno-flexiuni ușoare;

– poziția inițiala stând: rotiri ale genunchilor spre interior/exterior (mâinile pe genunchi);

– idem, cu picioarele lipite;

– geno-flexiuni vârf-călcâi;

– fandări spre înainte;

– fandări laterale cu vârful piciorului tras;

– fandări laterale în poziție de semi-spagat cu vârful piciorului orientat sus;

Poza nr. 14 Exerciții pentru articulația femuro-tibială

Exerciții pentru articulația gleznei :

– joc de glezne cu împingere la un copac;

– rotiri de gleznă pe vârful piciorului;

– rotirea piciorului în jurul articulației piciorului;

Ușoară revenire.

Ex. de respirație și relaxare musculară:

– ridicarea brațelor sus pe inspir, împingem în sus și ne îndoim spre înainte cu menținerea respirației, și ne aplecam relaxat cu mâinile pe sol pe expir;

– respirație abdominală;

Partea de forță

Flotări: – normale pe palme; pe pumni; pe degete; prin ușoară desprindere alternând palme-pumni-degete.

Poza nr. 15 Flotări

Abdomene: – chinezești, ridicarea palmelor sus, echere, menținerea picioarelor la 450 etc.)

Poza nr. 18 Abdomene

Exerciții de respirație rămânând culcat pe sol: – Relaxat culcat pe spate cu mâna dreaptă la ceafă, membrul inferior stâng îndoit din articulația genunchiului și mâna stângă pe abdomen pentru a simți și controla respirația abdominală;

Fluturași (extensii ale trunchiului din decubit ventral):

extensii ale trunchiului din decubit ventral cu brațele întinse în prelungirea corpului;

idem, cu brațele întinse lateral;

idem, brat picior opus alternativ.

Poza nr. 19 Extensii ale trunchiului

Exerciții de relaxare și întindere a mușchilor abdominali: – Cântarul cate 2 pe perechi ;

Partea II. Partea fundamentală.

Exercițiul 1: THE DOI LUYEN pe 5 pași;

Exercițiul 2: BO PHUONG DUC, PHUONG DUC SONG LUYEN;

Exercițiul 3: BO CUONG DAO, CUONG DAO SONG LUYEN;

Exercițiul 4: BO THOI SON – MOT;

Exercițiul 5: MIEU TAN pe deplasarea XA HANH , blocaj CUONG DAO KHAI MON.

Exercițiul 6: TU TRU SONG LUYEN: 1, 2, 3, 4.

Exercițiul 7: DI SON pe deplasarea XA HANH;

Exercițiul 8: THE DOI LUYEN – NHAT THE CHONG TRA (pe un pas).

Revenire după efort/ Partea de recuperare (tham the):

– ușoare rotații de bazin (în plan orizontal/frontal/sagital);

– exerciții de detensionare a coloanei vertebrale:

Exercițiul 1. Faza I – Inspir prelung cu întinderea brațelor cu palmele una peste cealaltă sus, privirea spre palme și ridicarea picioarelor pe vârfuri (pingea), apoi brațele rămân întinse sus iar capul revine la poziția normală cu privirea înainte, forțându-se extensia până ce brațele trec în spatele urechilor. Faza II – rtenția respirației cu îndoirea trunchiului spre înainte până formează un unghi de 900 cu picioarele, aici se menține poziția și se întind palmele spre înainte ca și cum am dori să atingem ceva cu privirea la palme. Faza III – expir prelung cu aplecarea trunchiului și coborârea palmelor pe sol.

Acest exercițiu este foarte bun pentru detensionarea coloanei vertebrale, deoarece ridică fiecare vertebră și elimină presiunile de pe discurile intervertebrale.

Poza nr. 20 Exercițiul 1 de detensionare a coloanei vertebrale (Lucru individual)

Exercițiul 2. Mai numit și cântarul, acest exercițiu se execută cu partener de lucru. Cei doi stâau spate în spate cu brațele ridicate sus, unul din parteneri prinde de încheietura mâinii celuilalt și îl ridică pe verticală cu sprijin pe omoplați. După ce îl ridică pe partener de la sol, moment în care toată greutatea corpului destinde coloana vertebrala și o întinde, cel care a efectuat priza se apleacă la 900 devenind un suport convex pentru coloana concavă a partenerului.

Poza nr. 21 Exercițiul 2 de detensionare a coloanei vertebrale (Lucru în perechi)

– respirație abdominală;

– gimnastică energetică și de relaxare;

– exerciții din Tham The;

– exerciții de stratcing: fandări; extensii/aplecări; mobilitate.

Poza nr. 22 Fandări și exerciții de mobilitate

Concluzii/ Aprecieri.

Salutul

Capitolul V. Prezentarea și interpretarea rezultatelor obținute

5.1. Rezultatele și dinamica evoluției

În cele ce urmează, prezint rezultatele obținute de mine în timp ce am lucrat cu 6 practicanți ai artelor marțiale în stil Qwan Ki Do.

Aplicarea corectă a artelor marțiale în cazul de față a dus la creșterea semnificativă a criteriilor analizate, crescând cu această ocazie și încrederea participanților în faptul că practicarea corectă a artelor marțiale poate fi o metodă în reducerea riscului de discopatie lombară sau în atenuarea eventualelor simptome. Deci, artele marțiale pot fi considerate o kinetoprofilaxie în discopatia lombară, doar dacă sunt corect aplicate. În acest caz, practicanții în calitate de participanți la acest studiu, au resimțit reducerea durerilor sau disconfortului din zona lombară după o perioadă de 6 luni, conform declarațiilor centralizate în tabelele de mai jos.

În acest sens valorile observate în graficul cu privire la durere a cunoscut o creștere valorică pozitivă, deci o reducere a durerilor resimțite, cu 3,34 puncte valorice. Trebuie specificat faptul că sistemul de notare aferent criteriului “durere” a fost de la 1 – pentru durerea insuportabilă, până la nota 10 – ceea ce caracterizează absența durerii.

Din punct de vedere a fost analizată și evaluată de către instructor (în cazul nostru realizatorul studiului) greutatea corporală a subiecților, caracteristică care deranjează desfășurarea normal a tehnicilor și exercițiilor din cadrul antrenamentelor și implicit generează tensiune pe zona lombară (zonă analizată în lucrarea de față). La sfârșitul perioadei de studiu, aceasta a înregistrat o ameliorare cu 2,84 puncte valorice, ceea ce arată că s-a redus una dintre cauzele de declanșare a discopatiei lombare prin tehnici de arte marțiale ce presupun exerciții fizice dar și reechilibrarea nevoilor psihice.

Conform ipotezei specificate în lucrare , în urma studiului am obținut o creștere medie a criteriilor evaluate de la 6,02 puncte valorice (media rezultată în urma evaluării acordate de către practicanți la primul antrenament) la 8,26 puncte valorice (media rezultată în urma evaluării acordate de către practicanți la ultimul antrenament). Rezultă deci o creștere cu 2,24 puncte valorice.

În același context în cazul evaluării realizate de instructor/practicant/realizatorul studiului, media generală a criteriilor analizate a crescut cu 2,69 puncte valorice (de la 5,83 la 8,52). În ambele cazuri se observă o creștere cu peste 2 puncte valoric, depășind plafonul vizat de nota 8, ceea ce corespunde ipotezei amintite în lucrare și reflectă că kinetoprofilaxia în artele marțiale are un rol important în discopatia lombară prin intermediul tehnicilor și exercițiilor practicate, conform programei și structurii unui antrenament specificat mai sus.

Pe lângă caracteristica – greutate – prin riscurile de discopatie lombară se găsește și mobilitatea. În studiu se observă că practicarea artelor marțiale prin diverse exerciții fizice duce la creșterea mobilității atât resimțită de practicant cât și observată de instructor la nivelul practicantului. În ambele cazuri graficele demonstrează că mobilității i-au fost atribuite valori care au înregistrat creșteri. În cazul practicanților mobilitatea resimțită de aceștia în cele 6 luni de studiu crește cu 1,83 puncte valorice, media finală fiind de 7,5 puncte. Deși se înregistrează o creștere a mobilității, interpretând datele respondenților aceștia consideră tehnica și exercițiile realizate ca fiind eficiente, dar au nevoie de o perioada mai mare de practică.

Din punct de vedere al instructorului mobilitatea a crescut cu 3,17 puncte valorice , atingând o valoare maxima de 8,00 puncte atingând obiectivele de creștere.

Daca forța, rezistența, mobilitatea, tehnica au crescut, durerea scăzând, iar opinia practicanților cu privire la utilitatea și importanța artelor marțiale în prevenirea și ameliorarea durerilor aferente discopatiei lombare a crescut, aceasta demonstrează că artele marțiale oferă cadrul desfășurării kinetoprofilaxiei în această patologie.

Drept urmare în calitate de instructor și evaluator consider că a fost utilă și necesară creșterea duratei antrenamentului de la 120 minute la 150 minute urmând ca în următoarele 6 luni durata antrenamentului sa se mențină la 150 minute, aceasta fiind durata optimă. Un număr de 3 antrenamente pe săptămâna este un număr optim, acestea desfășurându-se în decursul celor 5 zile lucrătoare reducând riscul de sedentarism de la locul de muncă, iar zilele de sâmbătă și duminică oferindu-le timpul optim de relaxare.

Tabel nr. 2 : Punctajul acordat de către practicanți cu privire la starea proprie la primul antrenament (data de 03.11.2011)

Tabel nr. 3 Punctajul acordat de către realizatorul studiului în calitate de instructor (data de 03.11.2011).

Tabel nr. 4: Notele acordate de către practicanți cu privire la starea proprie la ultimul antrenament (în data de 27.04.2012)

Tabel nr. 5 Notele acordate de către realizatorul studiului în calitate de instructor (în data de 27.04.2012)

5.2. Grafice și tabele ale punctajelor acordate

Datele aferente acestor doua grafice de evoluții se regăsesc în tabelele de mai sus.

Tabel nr. 6 Lista subiecților analizați, observații și centralizarea mediilor punctajelor acordate în studiu realizat

În vederea conformării colaborării în realizarea studiului, precum și a datelor prezentate pe baza chestionarelor centralizate, acest tabel se regăsește la anexa nr.4, în care practicanții confirmă datele prezentate ca urmare a declarării acestora pe baza chestionarului inclus, precum și a evaluării realizate de instructor. Confirmarea s-a făcut pe baza semnăturilor practicanților implicați in studiu de față.

Capitolul VI. Concluzii

După acest studiu și după finalizarea acestei lucrări, am ajuns la următoarele concluzii:

Intenția explicită a antrenamentelor de a preveni durerile lombare a generat o ameliorare importantă a simptomatologiei discopatiei lombare.

Aplicarea precoce a kinetoprofilaxiei în cadrul antrenamentelor, practica corectă din punct de vedere tehnic, sistematică și cu multă seriozitate a artelor marțiale previne eficient instalarea durerilor lombare.

Un antrenament adecvat/corect realizat previne, respectiv corectează deficiențelor fizice funcționale: durere, contracturi musculare, hipotonie musculară, greutate.

Artele marțiale și principiile kinetoprofilaxiei îmbunătățesc și întăresc efectele tratamentului medical și a celui fizioterapeutic, acționând sinergic.

Antrenamentul perseverent menține și permanentizează rezultatele obținute la nivelul fiziologiei/biomecanicii coloanei vertebrale.

Beneficiarii artelor marțiale capătă încredere deplină în propria persoană, ceea ce îi ajută să treacă mai ușor peste problemele fizice, precum și peste cele socio-profesionale.

Pe viitor îmi propun să continui cercetarea prin analiza influenței și kinetoprofilaxiei artelor marțiale asupra întregului organism, atât din punct de vedere fizic cât și psihologic, observând la ora actuală că practicanții artelor marțiale chiar și la vârsta înaintată au un organism tonifiat, rezistent, sănătos, reducând riscurile de boli cardiace, locomotorii, respiratorii și chiar mintale.

Fie ca artele marțiale să vă ghideze corpul, mintea și spiritul în tot ce este mai eficient și sănătos! Vă urez multe bucurii și satisfacții în aplicarea acestor mijloace care vă vor permite să deveniți făuritorul propriei dumneavoastră bunăstări.

Capitolul VII. Propuneri și recomandări sanogene

Frecventați în continuare și practicarea artelor marțiale conform numărului de antrenamente și duratei antrenamentului specificate în concluzii.

Obișnuiți-vă să consacrați 5 minute dimineața pentru a vă trezi: îndoiți genunchii făcând tripla flexie a membrelor inferioare spre dumneavoastră și relaxați coloana la nivel lombar pentru a destinde discurile intervertebrale

Minimum 30 minute de sport corect și bine structurat pe zi (fitness, tae bo, dans sportiv, Arte Marțiale, alergare, gimnastică clasică, gimnastică energetică etc.)

Practicați 2-3 minute la interval de 2-3 ore la locul de muncă (unde acesta o permite) cele două exerciții de detensionare a coloanei vertebrale prezentate mai sus (în cadrul antrenamentului din pădure).

Pentru cei care conduc mult la volan, cei care stau mult la birou, acordați-vă 5min pentru a detensiona coloana vertebrală executând exercițiile fără rușine chiar la birou sau pe marginea șoselei, este vorba despre menținerea sănătății dumneavoastră!

Regim alimentar, ore fixe de masă, mâncarea cât mai sănătoasă.

În zilele de weekend să se practice 10 minute pe zi, dimineața ca și înviorare fizică și seara ca și detensionare si pregătire pentru odihnă, a exercitiilor de detensionare a coloanei vertebrale.

Seara acordați-vă 5 minute minim pentru a detensiona coloana vertebrală efectuând câteva din exercițiile prezentate mai sus pentru a detensiona coloana vertebrală și pentru a pregăti corpul de somn.

Dormiți cel mai bun somn din ceasul dumneavoastră biologic, pentru a putea da restart fizicului si psihicului. Chiar dacă spiritul nu doarme niciodată!

Sănătate și eficiență în tot ceea ce practicați!

Bibliografie :

Federația Română de QWAN KI DO “Manual Pentru Antrenori, Instructori și Practicanți”, editura Psihomedia, 2009, Maître PHAM Xuân Tong.

Dumitru Moțet: Enciclopedia de kinetoterapie, Editura: Semne Artemis

Revista Română de Kinetoterapie, editată de catedra de Discipline teoretice, medicale și kinetoterapie a Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității din Oradea.

Sbenghe, T. – Kinetoterapie profilactică, terapeutică și de recuperare, 1987

Iordăchescu, F. (1999), Pediatrie, Editura Medicală Națională, București; (kinetoprofilaxia)

Energia Vitală și Reflexologia, Madeleine Turgeon, Editura Teora, 2000

Anatomia clinică a coloanei vertebrale lombare și osul sacral, Nikolai Bogduk, 1987, Churchill Livingstone, ISBN 0 443 06014 2

Ghid ilustrat pentru Anatomia funcțională a sistemului musculo-scheletic, Rene Cailliet, 2004, AMA presa, ISBN 1-57947 – 408-X

Kinesiologia sistemului musculo-scheletic, Fundamente pentru reabilitare, ediția a doua, Donald A. Neumann, 2010, Mosby Elsevier, ISBN 978-0-323-03989-5

http://www.cabinet-psiholog.ro/energetica-viului/ chakre

http://www.soothe.ca/tcmro.htm, (medicina tradițională chineză)Anexa nr. 1 Planșă coloana vertebrală

Sursa: http://www.corpul-uman.com/2011/01/oase-scheletul-uman-poze-si-imagini-oasele-corpului-uman.html

Anexa nr. 2 Numerotarea vertebrelor coloanei vertebrale pe zone

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Articula%C8%9

Bibliografie :

Federația Română de QWAN KI DO “Manual Pentru Antrenori, Instructori și Practicanți”, editura Psihomedia, 2009, Maître PHAM Xuân Tong.

Dumitru Moțet: Enciclopedia de kinetoterapie, Editura: Semne Artemis

Revista Română de Kinetoterapie, editată de catedra de Discipline teoretice, medicale și kinetoterapie a Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității din Oradea.

Sbenghe, T. – Kinetoterapie profilactică, terapeutică și de recuperare, 1987

Iordăchescu, F. (1999), Pediatrie, Editura Medicală Națională, București; (kinetoprofilaxia)

Energia Vitală și Reflexologia, Madeleine Turgeon, Editura Teora, 2000

Anatomia clinică a coloanei vertebrale lombare și osul sacral, Nikolai Bogduk, 1987, Churchill Livingstone, ISBN 0 443 06014 2

Ghid ilustrat pentru Anatomia funcțională a sistemului musculo-scheletic, Rene Cailliet, 2004, AMA presa, ISBN 1-57947 – 408-X

Kinesiologia sistemului musculo-scheletic, Fundamente pentru reabilitare, ediția a doua, Donald A. Neumann, 2010, Mosby Elsevier, ISBN 978-0-323-03989-5

http://www.cabinet-psiholog.ro/energetica-viului/ chakre

http://www.soothe.ca/tcmro.htm, (medicina tradițională chineză)

Anexa nr. 1 Planșă coloana vertebrală

Sursa: http://www.corpul-uman.com/2011/01/oase-scheletul-uman-poze-si-imagini-oasele-corpului-uman.html

Anexa nr. 2 Numerotarea vertebrelor coloanei vertebrale pe zone

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Articula%C8%9