Jurnalismul social din Republica Moldova: proces de creație, cadru relațional și [623725]

1
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlul de manuscris
CZU : [070:659](478)(043.3)

STEPANOV GEORGETA

JURNALISMUL SOCIAL DIN REPUBLICA MOLDOVA: PROCES DE CREAȚIE,
CADRU RELAȚIONAL ȘI PRODUSE MEDIATICE

571. 01 JURNALISM ȘI PROCESE MEDIATICE
Teză de doctor habilitat în științe ale comunicării

Consultant științific: MALCOCI LUDMILA,
doctor habilitat în sociologie,
conferențiar universitar

Autor: STEPANOV GEORGETA

Chișinău, 2016

2

© STEPANOV GEORGETA, 2016

3
CUPRINS

ADNOTARE (în limbile română, rusă, engleză) …………………………………. …………………………. ….5
LISTA ABREVIERILOR…………………………………………………………………………………………….. ….8
INTRODUCERE…………………………………………………………………………………………………… ………… 9

1. BAZELE TEORETICO -METODOLOGICE ALE JURNALISMULUI SOCIA L………… 18
1. 1. Dimensiunea socială a comunicării mediatice: discurs istoriografi c……………………… …………18
1. 2. Jurnalismul social ca obiect de cercetare în studiile naționale și internaționale…………. ………34
1. 3. Metodologia c ercetări i jurnalism ului social …………… ………………… …………………….. ………. 48
1. 4. Concluzii la capitolul 1…………………………………………………. ……….. ………………………… ……… 61

2. CONCEPTUALIZAREA FENOMENU LUI DE JURN ALISM SOCIAL…………….. ……….63
2. 1. Jurnalism ul social : abordări teoretico -conceptuale ……………………….. ……………………… ………. 63
2. 2. Interacțiunea j urnalism social – domeniu social: as pecte definitorii ……………… ………… ………80
2. 3. Problemele sociale ca subiecte prioritare ale acoperirii mediatice în jurnalismul social.. …….94
2. 4. Concluzii la capitolul 2…………….. ……………………. ………………………………………… ……… …….106

3. JURNALISMUL SOCIAL CA PROCES MEDIATIC ÎN REPUBLICA MOLDOVA ….108
3. 1. Apariția și dezvoltarea jurnalismului social în Republica Moldova……………. …………. ………108
3. 2. Procesul de creație și fluxul informațional în jurnalismul social auto hton……………… ……….126
3. 3. Concluzii la capitolul 3………………………………………….. …………. …………………………… …….. ..155

4. CADRUL RELAȚIONAL ȘI ACȚIONAL ÎN JURNALISMUL SOCIAL
AUTOHTON………………………………………………………………………………….. ……………………. ……..156
4. 1. Cadrul relațional și comportamentul profesional al jurnaliștilor în procesul de colectare a
informațiilor….. …………. ……………………………………………………………………………………………….. …156
4. 2. Procedee de mediatizare și practici operaționale în jurnalism ul social…………… ………… …….184
4. 3. Concluzii la capitolul 4……………………………………………………………… ……………………. ……… 200

5. PRODUSE ALE JURNALISMULUI SOCIAL DIN REPUBLICA MOLDOVA…… …….201
5. 1. Forme de expresie a produselor jurnalistice pe domeniul social ……………………….. ………. ….201
5. 2. Standarde deontologice în jurnalismul social…….. …….. ……………………………………….. ………224
5. 3. Concluzii la capitolul 5………………………………………….. ……………………. …………… ……… …….244

4
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI………………………………………………….. ………2 46
BIBLIOGRAFIE.. ………………………………………………………………………………………………… ………253
ANEX E………………………………………………………………………………………………. ………………………..273
Anexa 1. Opiniile jurnaliștilor specializați pe domeniul social în raport cu procesul de creație și
calitatea produsului mediatic al jurnalismului social ………. …………………………………………. ………. 273
Anexa 2. Nivelul și gradul de percepere a procesului de creație în jurnalismul social de către
reprezentanții mass -mediei…………………………………………………………………………………………….. ..278
Anexa 3. Itinerarul de creație în jurnalismul de informare………………………… …………………………328
Anexa 4. Itinerarul de creație în jurnalismul de interpretare și comentativ…. ………………………….329
Anexa 5. Genurile ju rnalistice predominante în jurnalismul social ………………………………………..330
Anexa 6. Reacțiile consumatorilor de media în raport cu calitatea produsului jurnalistic pe
domeniul social …………………………………………….. ……………………………………. …………………………331

DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII………… ………………………….. ………. 333
CV-ul AUTORULUI………………………………………………………………………………………….. ………… 334

5
ADNOTARE
Autor: STEPANOV Georgeta
Tema: Jurnalismul social din Republica Moldova: proces de creație, cadru relațional și
produse mediatice. Teză de doctor habilitat în științe ale comunic ării la specialitatea 571. 01 –
Jurnalism și p rocese mediatice. Chișinău, 2016 .
Structura tezei: introducere , 5 capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografie din
348 de titluri, 245 de pagini text de bază, 5 tabele, 1 figură și 6 anexe. Rezultatele obținute se
regăsesc în peste 60 de lucrări științifice.
Cuvinte -cheie: jurnalism social, domeniu socia l, problemă socială, produs mediatic, proces
mediatic, practică operațională, gen jurnalistic, comportament profesional, standard deontologic.
Domeniul de studiu: Științe ale comunicării.
Scopul lucrării: conceptualizarea jurnalismului social ca fenomen mediatic cu identitate
distinctă , determinarea specificului jurnalismului social din R M, elucidarea și analiza strategiilor
de abordare, a practicilor operaționale și a modelelor de comportament profesional.
Obiectivele lucrării: dezvăluirea esenței jurnalismului social ca fenomen mediatic cu
identitate distinctă ; identificarea strategiilor și tehnicilor utilizate; evaluarea produsului
jurnalismului social; studierea tipurilor de activitate mediatică și a com portamentelor profesionale.
Noutatea și originalitatea științifică constă în elucidarea complexă a fenomenului jurnalism
social și a evoluției acestuia pe tot segmentul diacronic propus . Originalitatea rezidă în cercetările
realizate de autor, rezultatele cărora au permis contur area specificului proces ului de creație, a l
cadrului relațional și a l produs elor mediatic e puse în circuit prin intermediul jurnalismul ui social .
Rezultatele principial noi pentru știință și practică obținute rezidă în: elucidarea integral ă
a specificității jurnalismului social; modelizarea procesului de creație și a circuitului
informațional; elucidarea evoluției jurnalismului social autohton ca proces și ca produs .
Semnificația teoretică a tezei rezidă în conceptualizarea fenomen ului de jurnalism social și
în prezentarea unui cadru teoretico -metodologic al acestuia în contextul pluridisciplinarității , care
vine să puncteze deschiderea sp re un nou domeniu de cercetare în științele comunicării.
Valoarea aplicativă a lucrării: implementarea recomandărilor propuse poate eficientiza
jurnalismul social din Republica Moldova, iar rezultatele studiului pot servi drept bază
metodologică pentru elaborarea politicilor editoriale ale instituțiilor mediatice.
Implementarea rezultatelor ș tiințifice: rezultatele științifice au fost implementate prin :
publicarea unei monografii, a peste 60 de articole și studii; utilizarea lor sub formă de suport
didactic la cursurile universitare ; contribuții la conferi nțe naționale și internaționale , la elaborarea
Codului deontologic al jurnalistului din RM , la realizarea expertizelor proiectelor mediatice.

6
АННОТАЦИЯ
Автор: СТЕПАНОВА Жеоржета
Тема: Социальная журналистика Республики Молдова: творческий процесс,
реляционная база и меди а продукты, диссертация на степень доктора хабилитат,
Кишинёв, 2016.
Структура диссертации: введение, пять глав, общие выводы и рекомендации,
библиография (348 наименовани й), 6 приложений, 245 страниц основного текста (до
библиографии), 5 таблиц, 1 схема. Результаты исследований опубликованы в 60 работах .
Ключевые слова : социальная журналистика, социальная сфера, социальные
проблемы, медиа продукция, журналистские процессы, оперативные методы,
журналистские жанры, профессиональное поведение, этические стандарты.
Обла сть исследования: Коммуникационные науки.
Цель и задачи диссертации: концептуализация социальной журналистики как
медийного феномена; определение специфики деятельности социальной журналистики в
Республике Молдова, идентификация стратегий и методов освещен ия социальной сферы.
Новизна и научная оригинальность заключается в исследовании социальной
журналистики на протяжении предлагаемого диахронического сегмента, которое позволило
выявить специфику творческого процесса, реляционной базы и медиа продуктов.
Принципиально новые результаты для науки и практики заключаются в
комплексной идентификации специфики социальной журналистики, в разработке модели
творческого процесса, в восстановлении эволюционной картины медийных процессов и
продукции социальной журналистики Молдовы.
Теоретическая ценность заключается в концептуализации феномена социальной
журналистики; в представлении его теоретической и методологической основы в
междисциплинарном контексте, с позиции эпистемологии, и знаменует появление новой
области журналистского исследования в коммуникационных наука х Республики Молдова.
Практическая ценность диссертации: работа предоставляет ценную информацию,
применение которой, наряду с предложенными рекомендациями, может оптимизировать
деятельность социальной журналистики в Республике Молдова, а выводы могут служи ть
методологической основой для разработки редакционной политики СМИ.
Внедрение научных результатов: научные результаты, полученные в ходе
исследований, были использованы: для написания одной монографии и более 60 статей ; для
разработки учебных пособий, но вой версии Кодекса этики журналистов РМ; для
экспертизы и оценки медиа проектов в области социальной журналистики.

7
ANNOTATION
Author: STEPANOV Georgeta
Theme: Social journalism in the Republic of Moldova: creative process, relational
framework and media p roducts . PhD thesis in communication sciences , special ty 571. 01 –
Journalism and media processes. Chisinau, 2016.
Thesis structure: Introduction, 5 chapters, general conclusions and recommendations,
bibliography of 348 titles, basic text – 245 pages, 5 tab les, 1 figure and 6 annexes. Obtained
results are published in more than 60 scientific papers .
Keywords : social journalism, social domain, social issues, media institution, media product,
media process, operation al practice, journalistic genre , profes sional conduct, ethical standard.
Field of Study : Communication Sciences.
The aim of the work : conceptualization of social journalism as a media phenomenon,
identification of peculiarities of social journalism in Moldova, determination and analysis of the
approach strategies, operational practices and professional behavior samples.
Objectives : to reveal the essence of social journalism in Moldova; to identify the directions
of its activity, to establish the operational practices used to reflect social reality; to evaluate the
social journalism product; to determinate the types of media activities and professional conduct.
Novelty and originality resides in the research of the phenomenon of social journalism for
the proposed diachronic segment, which revealed the specific s of the creative process, relational
framework and the media products of the social journalism .
Fundamentally new results obtained for science and practice resides in: the complex
elucidation of the specific of social journalism; modeling the informational flow; elucidation of
the evolution of social j ournalism from Moldova as a process and as a product.
The theoretical significance of the thesis lies in: conceptualization of the social journalism
phenomenon; presentation of a theoretical and methodological framework of its multi -disciplinary
context that comes to point towards the opening of a new field of research .
The value of the work: implementation of the proposed recommendations can make
efficient social journalism in Moldova, and the scientific results can serve as a methodological
basis for d eveloping the editorial policies of media institutions.
Implementation of scientific results: the scientific results have been published in a
monograph; more than 60 publications and scientific studies; the information can be used as a
scientific and didac tic material for the university courses ; contributions to national and
international conferences; the elaboration of Journalist Code of Ethics in the Republic of Moldova
in a new variant; the achievement of media projects expertise in the social journalism field.

8
LISTA ABREVI ERILOR

API – Asociația Presei Independente
APEL – Asociația Presei Electronice
BNS – Biroul Național de Statistică
CCA – Consiliul Coordonator al Audiovizualului
CE – Consiliul Europei
CJI – Centrul de Jurnalism Independent
CIJ – Centrul de Investigații Jurnalistice
CNAS – Casa Națională de Asigurări Sociale
CP – Consiliul de Presă
HIV – Human Immuno deficiency Virus
MAI – Ministerul Afacerilor Interne
MMPSF – Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei
MTIC – Ministerul Te hnologi ei Informați ei și Comunicațiilor
NACE – National Association of Corrosion Engineers
ONG – organizație neguvernamentală
ONU – Organizația Națiunilor Unite
PIB – produsul intern brut
PNUD – Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare
PCUS – Partidul Comunist al Uniunii Sovietice
RM – Republica Moldova
RTV – radio și televiziune
RSSM – Republica Sovietică Socialistă Moldov enească
SIDA – Sindromul Imuno -Deficienței Achi ziționate
SUA – Statele Unite ale Americii
SIAMA – Sistemul Informațional Automatizat „Migrație și Azil”
TV – televiziune
UE – Uniunea Europeană
UNESCO – United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization
UNICEF – United Nations International Children's Emergency Fund
URSS – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
USM – Universitatea de Stat din Moldova
FJȘC – Facultatea Jurnalism și Științe ale Comunicării

9
INTRODUCERE

Actualitatea temei. În tranziția de la sistemul totalitar spre cel liberal cu o economie de
piață mai mult spontană, cu mecanisme politice și legi sociale noi, Republica Moldova s -a
confruntat cu transformări globale care au cuprins toate segmentele societății: relațiile soci ale și de
proprietate, modul de distribuire a resurselor, scopurile și mijloacele de dezvoltare economică și
socială, normele și valorile cetățenilor, statutul social și principiile de activitate ale instituțiilor etc.
Noua realitate – subiect de reflecție a mass -mediei – a perturbat relațiile tradiționale ale presei cu
statul, cu puterea, cu societatea, în ansamblu , și a generat schimbarea funcțiilor, rolurilor ,
obiectivelor mass -mediei și substituirea unor subiecte de acoperire mediatică , a unor tehnici ș i
tactici vechi de activitate cu altele noi. În rezultat , s-a produs substituirea modelului totalitarist al
presei (conform căruia , statul își realizează plenar potențialul coercitiv, controlând absolut orice
activitate a mass -medi ei, ace asta fiind , de facto, ramur ă a puterii) cu cel liberal și , în paralel, cu
modelul serviciului public al presei. Respectivele schimbări contingente s -au produs în mod diferit
ca durată, calitate și impact, dar toate la un loc au contribuit la afirmarea unui nou statut social al
presei, din care a generat o altă viziune asupra jurnalismului . Mass -media autohtonă a încetat să
mai fie un instrument al puterii, ea urma să favorizeze cetățeanul ca subiect principal de reflecție,
să-l ajute să se adapteze mai ușor la noile realități social -politice și economice, să -l ghideze în
raport cu noile mecanisme și procese sociale, să contribuie la socializarea acestuia și la coagularea
societății. În aceste condiții a apărut jurnalismul soci al – proces și produs cu o energie individuală ,
cu un concept propriu și cu un accentuat caracter funcțional p articular – care astăzi a devenit
dimensiunea jurnalistică de interes maxim pentru publicul cititor și, respectiv, un ul dintre
obiectiv ele de bază ale politicilor editoriale atât ale emisiunilor radiotelevizate și ale ziarelor
generaliste, cât și ale celor specializate.
Jurnalismul social reprezintă un fenomen mediatic multidimensional care oferă pentru cele
mai diverse categorii de public informații, explicații, opinii, analize etc. privind : evenimentele și
fenomenele ce se produc în realitatea cotidiană, normele și principiile sociale ale indivizilor sau
ale grupurilor sociale, precum și întreg siste mul de valori sociale existente într-o societate. El este
un mediu care condiționează raportarea membrilor unei societăți la realitatea înconjurătoare, prin
aceasta asigurând integrarea lor socială. Totodată, jurnalismul social este o activitate care dă
măsură capacității mass -mediei de a solidariza indivizii și de a crea consensuri sociale prin
produsele lui mediatice. Grație acestor caracteristici, rolul jurnalismului social într -o societate în
tranziție, precum este Republica Moldova , nu poate fi neglijat . Cu toate acestea, jurnalismul social
autohton ca fenomen mediatic cu specific propriu, determinat de contextul istoric în care s -a

10
afirmat și de cel sociopoli tic în care activează de moment nu a fost cercetat integral, ci doar
tangențial. Tocmai din astfel de considerente , abordarea temei este cât se poate de actuală.
Un argument în plus în favoarea ideii importanței jurnalismului social în contemporan eitate
este reevaluarea conceptului învă țământului superior jurnalistic, prin introducerea direcției de
specializare pe domeniul social a viitorilor jurnaliști. În rezultat, în anul 2007 planurile de studii la
specialitatea Jurnalism a Facultății Jurnalism și Științe ale Comunicării, de la Unive rsitatea de Stat
din Moldova au fost modificate prin includerea disciplinelor: Jurnalism social: știrea, Jurnalism
social: interviul; Jurnalism social: reportajul (ciclul I, Licență ) și Responsabi litatea socială a
jurnalistului (ciclul II, Masterat ) ca ele mente ale componentei de formare profesională a viitorilor
jurnaliști.
Actualitatea și importanța cercetării jurnalismului social este determinată de necesitatea
științifică de studiere și de generalizare a tendințelor principale în evoluția jurnalismului social în
contextul științelor contempo rane ale comunicării și de elaborare a modelului teoretico -explicativ
al naturii funcționaliste a jurnalismului social din Republica Moldova. Studierea jurnalismului
social este d eterminată de diverși factori, pri ntre care: (a) recunoașterea jurnalismului social ca
fenomen mediatic cu identitate distinctă (b) recunoașterea jurnalismului social ca proces și ca
produs social; (c) recunoașterea jurnalismului social drept unul din tre cele mai importante
mijloace de diseminare a informației sociale, de formare a atitudinilor sociale, de catalizare a
acțiunilor și reacțiilor sociale, de formare a comportamentelor sociale; (d) creșterea continuă a
cererii pentru informația jurnalistică p e domeniul social; (e) extinderea spațiului util al
publicațiilor periodice destinat producției jurnalismului social; (f) emergența tehnologiilor,
strategiilor și a practicilor operaționale proprii acestui fenomen; (g) preocupările privind
eficientizarea a bordării mediatice a problemelor sociale care afectează fiecare individ în parte și
societatea, în ansamblu .
În baza celor expuse, necesitatea studierii evoluției jurnalismului social ca proces și ca
produs mediatic în contextul dezvoltării științelor com unicării este mai mult decât evidentă.
Problema investigației complexe rezidă în necesitatea cercetării specificului și caracterului
jurnalismului social ca fenomen mediatic cu identitate distinctă și a potențialului lui de reflectare a
realității sociale . Conceptualizarea fenomenului de jurnalism social reprezintă în studiu l respectiv
problema științifică, elucidată prin prisma schimbărilor social -politice și economice , care s -au
produ s la sfârșitul secolului trecut – începutul secolului prezent , și au generat modific area
caracterul ui, rolul ui și funcțiil or jurnalismului ca activitate socială . Jurnalismul social este abordat
ca un nou model de jurnalism, cu toate atributele și elementele sale constitutive, cu caracteristici
generale, precum și cu particularități specifice determinate de practicile operaționale utilizate și de

11
tipurile de comportamente mediatice aplicate. Amploarea subiectului cercetat necesită o dezbatere
științifică multidimensională, studiul de față venind, la rândul său, cu propria abordare la
elucidarea unor aspecte inerente fenomenului de jurnalism social.
Gradul de investigație a temei . Primele încercări de a cerceta rolul presei prin prisma
necesităților sociale ale indivizilo r se conturează în anii ’20 ai secolului trecut. Cercetările în acest
domeniu se intensifică în anii ’40 , ca rezultat al activităților diferitor grupuri de cercetători,
exponenți ai unor școli științifice , care încearcă să teoretizeze statutul social al jurnalismului prin
prisma impactului și a efectelor lui sociale pe care le generează în raport cu indivizii sociali,
grupurile sociale, societatea. Referiri privind natura socială a jurnalismului sunt făcute în lucrările
specialiștilor din sfera sociologiei, psihologiei și filosofiei: G. Bateson, W. I. Thomas, F.
Znaniescky, J. Dewey, R. E. Park, G. H. Mead, H. Innis, M. McLuhan, D. de Kerckhove, J.
Habermas, J. Klapper, B. Berelson, Th. M. Newcomb, A. și M. Mattelart, W. K. Agee, Ph. Ault ,
E. Emery ș. a.
Abordările științifice privind semnificațiile conceptului de jurnalism social, foarte
importante pentru studiul nostru, au constituit obiect de cercetare pentru o serie de oameni de
știință din Occident: J. B. Thompson , J.-N. Jeanneney, C.-J. Bertrand , D. Merritt, J. Rosen, A.
Charity, Th. L. Glasser, D. Volton, Ph. Bachmann, J.-U. Rogge, K. Jensen, J. Rosen ș. a.; din
Rusia: Г. Макашина, Р. Иванян, И. Дзялошинский, Т. Фролова, M. Бережная, В. Березин, A.
Согомонов, E. Прохоров, С. Корконосенко, Н. Назаров ș. a.; din România: M. Coman, M.
Cernat , A.-G. Tarța, F. Ioncioaia, D. Popa, I. Drăgan, C. Lukacsi, V. Vâlcu ș. a.
Analiza subiectului cercetat a ară tat că în Republica Moldova nu au fost realizat e studii
complexe cu privire la natura socială a presei, cu toate acestea, o serie de publicații ale
cercetătorilor din Moldova : C. Marin , M. Guzun, M. Tacu, I. Guzun, V. Mândru, T. Socolov, A.
Peru ș. a. au servit drept suport pentru interpretarea vocației și misiunii sociale a presei.
De o importanță majoră se prezintă domeniul social și problemele sociale ca subiect e de
reflecție în jurnalism . Aceste aspecte au fost abordate în studiile autor ilor din O ccident: J. R.
Searle, E. Rubington, M. S. Weinberg, J. W. Coleman, D. R. Cressey, R. K. Merton, R. A. Nisber,
S. Smith, G. Blumer, M. Spector, J. Kitsuse, J. E. Farley , M. Flota ; ale celor din Rusia: Н.
Гуляева, И. Ясавеев ; ale celor din România: A. Dan, M. Pascaru, I. Bădescu, C. Zamfir; și a le
cercetătorilor autohtoni: M. Bulgaru, Gh. Rață, S. Milicenco, V. Blajco, L. Malcoci, T. Spataru .
Problema înțelegerii procesului de creație în jurnalism a fost abordat ă de occidentalii: R.
Keeble, Th. Libaert, H.-P. Cathala, V. Volkoff, G. Clifford, J. Wilson, B . Zelizer , C. D.
MacDougall, D. Randall ; rușii: Д. Федосеев, A. Шестерина, Л. Шестеркина, И. Гайдученок , Г.
Лазутина , M. Лукина, M. Мельников, Н. Kим, В. Горохов, Е. Вартанова ; românii: V. Tran, M.

12
Coman , R. Bâlbâie, M. Brandl -Gherga, S. Petrișor, L. Roșca și moldovenii: V. Moraru, C. Marin,
M. Lescu, B. Parfentiev, M. Tacu, P. Bogatu, L. Rusnac, M. Guzun, D. Țurcanu , A.
Dumbrăveanu . Studiile semnate de autorii sus -numiți au fost de un real folos în elaborarea
metodologiei de cercetare a procesului d e creație în jurnalismul social, în identificarea strategiilor
și practicilor operaționale , în elaborarea tipurilor de reprezentări comportamentale mediatice și a
tipurilor de comportamente jurnalistice.
O pondere esențială în jurnalismul social o au genurile presei care au fost interpre tate la
modul general în mai multe studii semnate de: M. Voirol, J. Galtung , S. Niblock, J. Hartley, H. G.
Gadamer – cercetători din O ccident; M. Григорян, M. Meзенцев, M. Мельников, Н. Kим, A.
Тертычный – din Rusia; C. F. Popescu, D. Ruști, S. Preda, D. Cosma, M. Bălășescu – din
România; M. Guzun , Gh. G orincioi, I. Guzun , Al. Bohanțov – din Republica Moldova.
Menționăm caracterul generalist al studiilor enunțate mai sus, fapt care a sugerat
oportunitatea realizării unui studiu special, fundamental, ce ar conține o viziune integratoare
asupra fenomenului de jurnalism social. Amploarea subiectului cercetat necesi tă o dezbatere
științifică pluridimensională, studiul de față venind, la rândul său, cu propria abordare a unor
aspecte constitutive ale jurnalismului pe domeniul social, care a permis conceptualizarea noului
model de comunicare mediatică – jurnalismul soc ial.
Obiectul cercetării îl reprezintă jurnalismul social ca fenomen mediatic.
Subiectul cercetării înglobează în sine specificitatea jurnalismului social ca activitate
mediatică și particularitățile acestuia ca proces și ca produs , prin intermediul cărui a sunt abordate
problemele sociale, în particular, și realitatea socială, în general.
Ipoteza generală : constituirea jurnalismului social ca activitate mediatic ă cu identitate
distinctă implică multiple perspective , și anume: funcțiile; direcțiile de activitate; tehnologiile de
colectare a informațiilor, de producere și de dist ribuire a produselor mediatice; potențialul lui de
abordare a probl emelor sociale; rolul lui în reflectarea realității și în conturarea comportamentelor
sociale.
Ipotezele de lu cru:
– implementarea tehnologiilor de abordare pe principii noi a realității sociale modifică
conceptul tradițional al jurnalismului ca proces și ca produs, precum și cadrul relațional și
comportamental al jurnaliștilor, fapt care transformă activitatea pres ei pe domeniul social într -o
activitate mediatică cu identitate distinctă ;
– procesul de comunicare prin intermediul jurnalismului social în Republica Moldova nu se
realizează la un nivel eficient, fapt care reduce substanțial potențialul lui de valorificare a realității
și de s ocializare a indivizilor ;

13
– producțiile jurnalistice generaliste nu satisfac pe deplin cerințele actuale ale citi torilor
privind reflectarea problemelor sociale din realitatea cotidiană;
– arealul de acoperire mediatică a jurnalismului social autohton nu permite conturarea
tabloului real privind problemele sociale cu care se confruntă societatea;
– unele strategii utilizate în jurnalismul social generează practici operaționale, deviate ca
formă și conținut, care afectează calitatea produsu lui mediatic pe acest domeniu;
– practicile operaționale utilizate în jurnalismul social din Moldova necesită modificări în
ceea ce privește modalitatea, frecvenț a abord ării realității sociale și promov area activismului
social al cetățenilor.
Scopul lucrării constă în cercetarea specificului jurnalismului social din Republica
Moldova ca proces și ca produs mediatic cu identitate distinctă . Pentru atingerea acestui scop ne –
am propus realizarea următoarelor obiective:
– cercetarea bazei teoretico -metodologice a jurnalismului social și elaborarea metodologiei
proprii de cercetare;
– studierea abordărilor teoretico -conceptuale ale fenomenului jurnalism social ;
– identificarea subiectelor majore de reflecție în jurnalismul social din Republica Moldova;
– studierea procesului de creație în jurnalismul social;
– studierea cadrului relațional și acțional al jurnaliștilor care abordează realitatea socială;
– analiza produselor mediatice puse în circuit prin intermediul jurnalismului social autohton;
– elaborarea recomandărilo r practice în vederea eficientizării jurnalismului social din
Republica Moldova.
Noutatea și originalitatea științifică . Sub aspectul noutății, lucrarea pentru prima dată
abordează conceptual și metodologic cercetarea unei probleme de valoare , orientată, î n primul
rând, spre introducerea în circuitul științific a informațiilor care oferă posibilitatea conceptualiz ării
fenomenului jurnalism social . Noutatea științifică a lucrării constă în elucidarea integrală a
specificului jurnalismului social ca activitat e mediatică cu identitate distinctă, precum și a
evoluției acestuia pe tot segmentul diacronic propus . Originalitatea rezidă în cercetările realizate
de autor, rezultatele cărora au permis contur area tablou lui general a ceea ce , actualmente,
constitui e jur nalismul social din Republica Moldova ca proces și ca produs. Problema științifică
soluționată ține de elucidarea complexă a procesului de creație în jurnalismul social, a cadrului
relațional și acțional al jurnaliștilor care practică acest gen de activitate mediatică, precum și a
calității produsului mediatic care formează fluxul informațional în jurnalismul social din
Republ ica Moldova. Soluționarea problemei date permite crearea unei noi direcții științifice –
investigarea jurnalismului social ca proces și ca produs – subiect ce ține de identificarea și

14
examinarea în viitor a mai multor probleme, cum ar fi : potențialul infor mațional și cel analitic al
jurnalismului social, impactul și efectele jurnalismului social asupra diverselor categorii sociale,
jurnalismul social și social media ș.a.
Rezultatele principial noi pentru știință și practică obținute . În mediul științific a utohton
a fost întreprinsă pentru prima dată o abordare complexă și holistică a fenomenului jurnalism
social . Rezultatele principial noi rezidă în faptul că jurnalismul social: (1) reprezintă un ansamblu
de activități mediatice cu identitate distinctă prin care este valorificată realitatea socială; (2)
asigură construcția publică a realității sociale, identifică, explică problemele sociale și propune
soluții necesare rezolvării acestora; (3) explică reacțiile și acțiunile sociale ale consumatorilor de
media în raport cu realitatea reflectată; (4) realizează anumite funcții, roluri și obiective,
determinate de specificitatea lui; (5) este concomitent și proces, și produs cu o energie individuală
și cu un accentuat caracter funcțional; (6) generează modele pro prii de acțiune mediatică; (7)
generează cadre relaționale și acționale specifice ; (8) folosește strategii și practici operaționale
individuale . Totodată, rezultatele principial noi reiese din: elucidarea integrală a specificității
jurnalismului social; modelizarea procesului de creație și a circuitului informațional; elucidarea
evoluției jurnalismului social din Republica Moldova ca proces și ca produs; fundamentarea
științifică a jurnalismului social și determinarea unei noi direcții de cercetare în cad rul științelor
comunicării .
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării. Valoarea integrală a lucrării constă
în prezentarea unui cadru teoretico -metodologiс fondat pe continuitatea factologico -diacronică, în
contextul interdisciplinarității și al pluridisciplinarității în plan epistemologic. De fapt, lucrarea
pune începutul unui nou domeniu de cercetare, atât mediatic, cât și interdisciplinar (sociol ogic,
psihologic, istoric, filos ofic etc.), neexplorat până la momentul de față, dar care începe să prindă
contur prin intermediul unor studii și articole publicate de către autor și prin problematica
investigată în cadrul acestei teme de doctorat.
Semnificația teoretică a lucrării rezidă în următoarele: conceptualiz area jurnalismului social
ca fenomen mediatic cu identitate distinctă ; crearea unui cadru teoretic de analiză a jurnalismului
social, a caracterul ui lui funcțional și a rolul ui lui în formar ea sau modificarea atitudinilor și
comportamentelor sociale; elaborare a modelelor de abordare a realității sociale bazate pe diverse
strategii și practici operaționale. Astfel, odată cu conceptualizarea jurnalismului social ca fenomen
mediatic cu identitate distinctă se lansează noi vectori de cercetare, reuniți într -un nou domeniu , ce
poate cuprinde studii legate de potențialul jurnalismului social de reflectare a realității sociale , de
modelele de comportament profesional aplicate în procesul de reflectare a realității sociale, de
impactul și efectele jurnalismului social a supra diverselor categorii sociale etc.

15
Valoarea aplicativ ă a studiului constă în rezultatele cercetări lor sociologice complexe
asupra : a) produsului jurnalist ic autohton pe domeniul social , b) opiniilor jurnaliștilor privind
procesul de realizare a produselor jurnalistice pe domeniul social, c) reacțiil or publicului privind
calitatea reflectării realității sociale . Informațiile factologice și datele statistice, materialele
empirice ale cercetări lor pot servi drept bază metodologică pentru elaborarea politicilor editoriale
ale publicațiilor periodice generaliste și ale celor specializate pe domeniul social, precum și pentru
implementarea standardelor deontologice în abordarea problemelor sociale. De asemenea,
caracterul ap licativ al investigației este demonstrat de rezultatele activităților didactico -științifice
și jurnalistice realizate de autor între anii 2007 -2015. Acestea au stat la baza conceptualizării
cursuri lor universitare: Jurnalism socia l: știrea , Jurnalism social: interviul , Jurnalism social:
reportajul (ciclul I, Licență ) și Responsabilitatea socială a jurnalistului (ciclul II, Masterat ),
precum și la baza elaborării mai multor tipuri de materiale, între care: varianta nouă a Codul ui
deontologic al jurnalistului din Republica Moldova (autorul a fost membr u al grupului de lucru ),
note de curs și curriculum -uri, ghidu ri pentru jurnaliști i care activează în domeniul social ,
expertize ale cazurilor de nerespectare a principiilor deontologice în procesul de mediatizare a
realității sociale, realizate de autor în calitate de membru al Consiliului de Presă din Republica
Moldova (2010 -2015 ), expertize ale proiectelor mediatice, re alizate de autor în calitate de expert
al Fundației Soro s-Moldova, comisia Mass -media ( 2010 -2014). Cercetările au fost realizate în
cadrul diverselor p roiecte internaționale și naționale la care autorul a fost membru .
Valoarea teoretică și aplicativă a l ucrării este de natură științifico -didactică și practică
propriu -zisă. În plan teoretic, studiul poate servi în calitate de punct de reper pentru elaborări
științifice noi în domeniile subiectelor care vizează jurnalismul social ca proces și ca produs . Sub
aspect didactic, el este util pentru perfectarea manualelor, predarea cursurilor academice
existente, conceptualizarea și elaborarea unor cursuri academice noi . În plan practic, concluzii le
și recomandările pot fi aplicat e în calitate de suport concepți onal pentru identificarea soluțiilor de
eficientizare și de sporire a impactului jurnalismului social autohton . De asemenea, n oțiunile,
categoriile și aspectele funcționale abordate pot servi ca bază pentru elaborarea de către
instituțiile mass -mediei auto htone a politicilor editoriale, a strategiilor și a tehnicilor de
mediatizare a realității sociale pe principii noi, iar rezultatele care au fost obținute, grație
semnificației practice indiscutabile, pot fi utilizate de către sectorul asociativ al mass -mediei
pentru conceptualizarea noilor proiecte mediatice și perfectarea documentelor în domeniul
mediatic, ele fiind în măsură să solicite atenția factorilor de decizie.
Aprobarea rezultatelor științifice. Rezultatele obținute în urma cercetărilor efectuate,
concepțiile de bază ale tezei, concluziile și recomandările cu referire la jurnalismul social ca

16
fenomen mediatic, la relevarea practicilor operaționale, a cadrului relațional și a comportamentelor
jurnalistice, a standardelor deontologice aplicate în jur nalismul social sunt prezentate de autor în
peste 60 de lucrări științifice publicate în culegeri de articole și reviste de circulație națională și
internațională. Articole bazate pe rezultatele cercetării au apărut în:
– revistele recenzate din Republica Moldova: „Studia Universitatis Moldaviae ”, „Anale
Științifice ale Universității de Stat din Moldova”, „ Moldoscopie”, „Revista de Filozofie,
Sociologie și Științe Politice ”, „Vector europ ean”;
– reviste de circulație națională: „ Panoramic TV ”, „Revista Națională de Drept ”, „Moldova
și lumea ”, „Destin românesc. Revistă de cultură și istorie ”, „Mass -media în Republica Moldova” ;
– reviste științifice de circulație internațională: Studia Universitatis Babeș -Bolyai,
International Journal of Communication Resear ch.
Tezele cuprinse în disertație au fost prezentate și discutate în cadrul numeroaselor foruri
științifice naționale și internaționale , inclusiv conferințe științifice și dezbateri publice :
– „Standarde etice în jurnalismul contemporan”. Tallinn , Estonia , septembrie 2010.
– „Învățământul jurnalistic : noi modalități de organizare”. Baku, Azerbaidjan, aprilie 2012.
– „Jurnalismul social ca disciplină de formare profesională: abordări metodologice”.
Chișinău, Moldova , octombrie 2012.
– „Autoreglementarea în mass -media”. Sarajevo, Bosnia și Herțegovina , ianuarie 2013.
– „Freedom of the Media – Freedom Through Media? ”. Passau, Germania , octombrie 2014 .
– dezbaterea publică pe marginea proiectului de lege privind deetatizarea presei din 19
decembrie 2008. Legea privind deetatizarea publicațiilor periodice publice nr. 221 a fost adoptată
la 17.09.2010 (Monitorul Oficial nr. 223 -225/720 din 12.11.2010);
– dezbaterea publică pe marginea proiectului de lege „Cu privire la protecția copiilor de
impactul negativ al informației publice” din 30 mai 2012.
– Sumarul compartimentelor tezei : Lucrarea este expusă în 245 de pagini de text de bază,
este alcătuită din introducere, 5 capitole, sinteza rezultatelor obținute, concluzii generale ,
recomandări practice, bibliog rafie cu 348 de surse; include 5 tabele, 1 figură și 6 anexe. În
compartimentul Introducere este abordată actualitatea și importanța temei prin evidențierea
conceptelor ei oportune. Sunt descrise scopul și obiectivele tezei, noutatea științifică a rezultatelor
obținute, importanța teoretică și semnificația practică, aprobarea rezultatelor cercetării științifice.
Primul capitol include analiza spațio -temporală a discursul ui istoriografic cu referire la
caracterul social al comunicării mediatice, inclusiv al jurnalismul ui social. Totodată, c apitolul se
referă la fenomenul de jurnalism social ca obiect de cercetare în studiile naționale și internaționale ,
precum și la metodologia cercetării sociologice a jurnalismului social din Republica Moldova.

17
Capitolul al doilea cuprinde abordările teoretico -conceptuale ale fenomenului de jurnalism
social, care demonstrează diferențierea lui de alte tipuri de jurnalism și conceptualizarea acestuia
ca model nou de comunicare mediatică . Totodată, sunt identificate obiectivel e, funcțiil e, rolurile ,
caracteristicil e și particularitățil e jurnalismului social . El include și cercetări privind interacțiunea
jurnalism social – domeniu social, imp ortante în vederea determinării mecanismelor și proceselor
prin care jurnalismul se implică în domeniul social și invers . În acest capitol, d e asemenea, sunt
analizate problemele sociale ca subiecte potențiale de reflecție a jurnalismului social și natura
acestora, precum și sursele ce dețin informații despre diferite tipuri de probleme sociale.
Al treilea capitol este dedicat jurnalismului social ca proces mediatic autohton. El include
cercetări cu privire la apariția și dezvoltarea jurnalismului social în Republica Moldova , la
procesul de creație și la circuitul informațional. Capitolul, de asemenea, include analiza cantitativă
și calitativă a fluxului jurnalistic pe domeniul social, pus în circuitul informațional timp de șase
luni de către trei posturi TV, trei posturi radiofonice, tre i publicații periodice și trei portaluri de
știri și propune, în premieră, un model circular al jurnalismului social.
În al patrulea capitol este analizat cadrul acțional și relațional al jurnali știlor în procesul de
documentare și comportamentul jurnalistic în raport cu divers e tipuri de surse. În contextul acestui
capitol sunt cercetate procedeele de mediatizare a realității sociale, sunt identificate și analizate
strategiile și tehnicile utilizate în jurnalismul social autohton . Capitolul, de asemenea, include
datele obținute în urma analizei activității mass -medi ei naționale autohtone privind practicile
operaționale pe care le folosește , precum și datele obținute în urma evaluării viziunilor jurnaliștilor
privind procesul de crea ție în jurnalismul social autohton .
În al cincilea capitol sunt analizate genurile de presă ca formă de expresie a jurnalismului
social, interferențele actuale și tendințele de evoluție a acestora . Tot aici sunt expuse datele
obținute în urma analizei frecvenț ei și a modul ui de utilizare a genurilor în jurnalismul social
autohton . O atenție deosebită se acordă condițiilor de principiu privind calitatea jurnalismului
social, capitolul inclu zând rezultatele cercetării reacțiil or cetățenilor față de calita tea produselor
mediatice pe domeniul social, realizat ă în baza activității Consiliului de Presă din R epublica
Moldova , pe o perioadă de patru ani.
Ca o încheiere logică , în lucrare sunt incluse concluziile generale și recomandările ce au
rezultat din studiul efectuat asupra specificității și evoluției jurnalismului social din Republica
Moldova ca proces și ca produs mediatic.

18
1. BAZELE TEORETICO -METODOLOGICE ALE JURNALISMULUI SOCIAL
Fundamentarea teoretică a probl emei investigate impune valorificarea atât a studiilor care
abordează nemijlocit jurnalismul social, cât și a celor care pun în valoare caracterul social al
comunicării mediatice. Or, anume lucrările respective , bazându -se pe cele mai variate metode
științ ifice, au argumentat caracterul polivalent al jurnalismului ca activitate mediatică și socială și
au orientat cercetările ulterioare spre abordarea interdisciplinară a acestuia . Respectivul demers
științific este important pentru înțelegerea misiunii socia le a jurnalismului și pentru teoretizarea
statutului lui social. Mai mult, acesta constituie drept bază pentru conceptualizarea jurnalismului
social ca model nou de activitat e mediatică cu identitate distin ctă în teoria științelor comunicării.

1. 1. Dimensiunea socială a comunicării mediatice: discurs istoriografi c
Jurnalismul social, prin felul lui de a se implica în viața socială, prin forța -i de influență
asupra conștiinței și comportamentului uman, câștigă actualmente un teren tot mai amplu de
afirmare. El este un promotor puternic de idei și poate integra rapid un număr impunător de
oameni, poate crea o anumită stare de spirit în comunitate, poate forma atitudini și opinii publice,
poate organiza indivizii sociali să -și ordoneze și să -și de sfășoare activitățile lor sociale. Grație
potențialului său, jurnalismul social este în măsură să ofere suficiente informații publicului pentru
a-l ajuta să se orienteze în realitatea înconjurătoare, să -și realizeze interesele și necesitățile sociale
și să -și rezolve problemele cu care se confruntă. Implicat în procesele sociale, el transmite
simultan și rapid unui număr impunător de persoane, aflate în diverse medii, un volum enorm de
informație, manifestându -se, mai mult decât oricare altă instituție soci ală, ca un furnizor de
informație socială.
Autorii studiului A ști pentru a trăi susțin că aportul mass -mediei la schimbarea în bine a
destinelor umane și la dezvoltarea socială este pe cale să obțină, în lume, confirmare științifică.
Experiența a arătat deja că numai prin repetarea frecventă, pe parcursul mai multor ani, a
informațiilor noi, din surse în care oamenii au încredere, mass -media poate reuși cu ade vărat să
pună noile cunoștințe ( …) la îndemâna tuturor familiilor și comunităților [2] .
Paradigma cercetării, la fel ca elementele asupra cărora a fost foc alizată cercetarea, îndreaptă
autorul spre o digresiune problematică a discursului istoriografic, astfel devenind posibilă o
înțelegere mai apriată și deslușită a investigațiilor care au abordat ace st segment tematico –
mediatic. Ținem să menționăm din start existența unui vid serios al lucrărilor de specialitate ,
referito are la fenomenul jurnalism ului social, la rolul și funcțiile lui în societate, la practicile
operaționale pe care le generează acest proces, la cadrul lui relațional și acțional, precum și la
specificitatea produselor jurnalistice pe domeniul social. Numărul foarte modest de lucrări

19
dedicate jurnalismului social ne -a determinat să utilizăm ca suport teoretic pentru cercetarea
noastră și lucrările care au luat în discuție reperele teoretico -metodologice ale jurnalismului , în
general.
După părerea noastră, este necesară trecerea în revis tă a unei serii de lucrări cu caracter
general cu re ferire la comunicarea mediatică care în expozeul lor conțin informații utile pentru
cercetarea de față. Primele încercări de a studia rolul comunicării mediatice prin prisma
necesităților sociale ale indi vizilor se conturează în anii ’20 ai secolului trecut. Investigațiile pe
acest domeniu se intensifică în anii ’40 ca rezultat al activităților diferitor grupuri de cercetători,
exponenți ai unor școli științifice , care încearcă să teoretizeze statutul soci al al jurnalismului prin
prisma impactului și efectelor pe care el le generează în societate. Analiza acestor lucrări scoate în
evidență faptul că concep tualizarea rolului jurnalismului în societate se datorează nu doar
specialiștilor în comunicare, ci și, sau în primul rând, reprezentanților unor domenii științifice
foarte variate, precum: sociologie, politologie , psihologie, istorie, lingvistică, filos ofie etc., fapt
care demonstrează, odată în plus, caracterul interdisciplinar al comunicării mediatice. Ș i pentru că
astfel de lucrări există într -un număr impunător, noi vom stărui doar asupra celor relevante pentru
subiectul cercetării noastre , deci, vom trece în revistă doar studiile ce au formulat raționamente
privind caracterul și misiunea socială a comu nicării mediatice . Acestea , simbolic, pot fi clasificate
în câteva categorii:
1. Studii care au pus în circuit abordări sociologice – importante, întâi de toate, grație
instrumentarului și metodelor de cercetare a comunicării mediatice, unele dintre care au fost
aplicate în studiul respectiv pentru a determina specificitatea jurnalismului social ca proces și ca
produs.
2. Studii care au pus în circuit abordări psihologice – ele au constituit baza teoretico –
metodologică pe care s -a axat cercetarea comportamentului profesional al jurnaliștilor.
3. Studii care au pus în circuit abordări filos ofice – ele au constituit suportul teoretic pentru
analiza și concluziile noastre privind locu l, rolul și caracterul funcțional al jurnalismului social în
societatea contemporană.
Abordarea sociologică a comunicării mediatice are la bază cercetările exponenților școlii
teoretice de la Chicago [30, pp. 97 -131]. J. Dewey, relevând rolul comunicării î n crearea și
menținerea stabilității unei societăți, remarca: „Nu numai că societatea continuă să existe prin
transmitere, prin comunicare, dar este corect să spunem că ea există în transmitere și în
comunicare… Comunicarea (…) este cea care asigură dispoz iții emoționale și intelectuale
asemănătoare, moduri similare de a răspunde la așteptări și cerințe” [28, p p. 37-38].

20
Conceptul asupra comunicării, pe care îl propune și îl arg umentează școala de la Chicago,
include următoarele ipoteze:
– comunicarea are un rol important în accelerarea proceselor sociale de integrare și de
formare a noilor comunități. Ea are un rol ambivalent: pozitiv – de asimilare a unor procese de
importanță vitală pentru societate; negativ – de asimilare a unor reacții antisociale, ded ucții,
aparținând lui W. I. Thomas și F. Znaniescky [236];
– comunicarea asigură înțelesul comun al lucrurilor. Ea este importantă și pentru asigurarea
dialogului social, și pentru procesul de cunoaștere și de diseminare a înțelesurilor comune pentru
unele lucruri – idee enunțată și promovată de filos oful J. Dewey [ 197, 198, 199];
– comunicarea trebuie orientată mai mult spre masele largi decât spre factorii de decizie ;
– comunicarea asigură înțelegerea, explicarea și oferirea soluțiilor pentru diverse probleme
sociale , de aceea activitățile de colectare a informațiilor trebuie să se desfășoare pe bază de
investigații sociale;
– comunicarea, prin dezbateri, trebuie să asigure condiții în care publicul să -și articuleze
interesele, preocupările și obiecti vele comune;
– comunicarea trebuie să fie liberă. Libertatea de diseminare a informațiilor (a rezultatelor
investigației sociale) este un garant al libertății gândirii și cunoașterii în raport cu problemele
sociale și al formării unei opinii publice adecva te;
– comunicarea este o sursă de putere, iar puterea presei este în influența pe care ea o exercită
asupra opiniei publice – idee emisă și a rgumentată de R. E. Park [226 ];
– comunicarea (îndeo sebi prin intermediul știrilor) facilitează interacțiunea socială la scară
largă, iar produsul acestei interacțiuni este opinia publică;
– comunicarea de presă are funcții speciale, între care cea de socializare și de monitorizare –
idee care se regăsește în mai multe s tudii semnate de R. E. Park [342 ].
Menționăm că unele dintre ipotezele școlii de la Chicago, precum: comunicarea facilitează
interacțiunea socială ; comunicarea asigură dialogul social; comunicarea asigură înțelegerea,
explicarea și oferirea soluțiilor pentru diverse proble me sociale etc., cu timpul , au devenit
caracteristici ale jurnalismului social, altele , precum accelerarea procesel or sociale; asigurarea,
prin dezbateri, a condițiilor în care publicul să -și articuleze interesele, preocupările și obiectivele
comune etc. au devenit obiective ale acestuia, i ar ipoteza comunicarea trebuie să fie liberă a
devenit și norm ă de drept, și principiu deontologic fundamental în jurnalismul contemporan .
Cercetările școlii de la Chicago se axează pe câteva concepte, printre care: interacționismul
simbolic prin intermediul căruia se realizează orientarea efectivă spre actul de comunicare și spre
consecințele lui sociologice; determinismul social care promovează ideea că individul social este

21
determinat de conjunctura socială să -și ada pteze comportamentul său la modelele convenționale ,
astfel încât să nu fie î n dezacord cu majoritatea, nici marginalizat de majoritate; interacțiunea
mediată simbolic care tratează și califică sinele omului drept proces (dar nu structură) în veșnică
mișcare și schimbare, iar interacțiunea cu sinele devine etalonul și modelul interacțiunii cu
societatea; dramaturgia socială sau dramatizarea interacțiunii sociale axată p e ideea că în acțiunile
și interacțiunile cotidiene ale individului , atât din universul microsocial, cât și din cel macrosocial,
indivi dul poate fi privit ca un actor care interacționează prin intermediul înțelesurilor cu sine
însuși și cu membrii grupului social.
Caracterul de noutate a cercetărilor acestei școli rezidă în faptul că ele au pus bazele unei
teorii cu privire la formarea și socializarea individului prin comunicare; a u orientat studiul
comunicării către efectele pe care ea le generează; a u conferit științelor sociale un caracter
empiric. Studiile și concluziile școlii de la Chicago au anticipat unele teorii fundamentale în
științele comunicării.
Abordarea sociologică a mass -mediei a generat diverse modele și teorii ale comunicării,
precum: Mod elul lui Lasswell (1948) [336], Modelul ABX al lui Newcomb (1953) [346], Modelul
lui Schramm (1954) [66, pp. 119 -122], Modelul lui Gerbner ( 1956) [332], Modelul Westley –
MacLean (1957) [66, p p. 126 -129], Modelul Rogers -Kincaid al convergenței (1981) [202 ],
Modelul procesual al opiniei individuale al lui Tay lor (19982) [264 ], Modelul procesării șt irilor al
lui Graber (1984) [264 ].
Majoritatea modelelor mediatic -comunicaționale, care au apărut în anii ’40 -’60 ai secolului
trecut, pot fi definite drept model e ale „tensiunii către simetrie” ce pun într -o formă științifică ceea
ce grecii atenieni experimentaseră demult, anume că, pentru a exista coeziune socială și înțelegere,
trebuie să existe comunicare sau, într -un cuvânt, „agora”. Or, fără informare, fără co municare,
sistemul se prăbușește din interior. Cazul si stemelor totalitare, de exemplu [283]. Din perspectiva
conceperii actului comunicațional și a elementelor constitutive ale lor, aceste modele sunt de
natură acțională.
Ulterior apar mo delele interacțio nale care sunt mult mai argumentate științific în descifrarea
procesului mediatic -comunicațional și, respectiv, mult mai profunde , pentru că consideră actul
mediatic -comunicațional multidirecțional, reciproc ș i simulta n, comparându -l cu o tranzacție în
care toți participanții, fără nici o excepție, au anumite roluri active în trimiterea și receptarea
mesajelor. Aceste roluri sunt dinamice: ele se schimbă continuu și chiar pot fi îndeplinite simultan.
Din punct de vedere tranzacțional, comunicarea nu e ste un simplu schimb mecanicist de
semnificații, ci un proces multidirecțional, ce implică comunicatori activi, care în momente

22
diferite joacă roluri diferite, uneori aceste roluri sunt îndeplinite simultan și generează influențe
reciproce.
Un interes deo sebit, în acest context, îl prezintă lucrarea despre rolul social al presei – Patru
teorii ale presei [170], propusă în 1956 de profesorii F. Siebert, Th. Peterson si W. Schramm.
Autorii respectivului studiu au ajuns la c oncluzia că relația trilaterală mass-media – societate –
putere poartă amprenta contextelor istorice în care s -a afirmat și evoluează datorită modificărilor
structural -conceptuale ale societății în care ea se manifestă. În funcție de aceste criterii, ei propun
următoarele teorii: autoritari stă, totalitaristă, libertariană și cea a responsabilității sociale. De o
importanță majoră pentru studiul nostru este Teoria responsabilității sociale a presei , generată de
rezultatele unor cercetări intramediatice, expuse în raportul intitulat O presă li beră și
responsabilă , publicat în 1947, în SUA, de către Comisia libertății presei – Commission on
Freedom of Press. În rezultat, această comisie a determinat că , în relația sa cu societatea, presa
trebuie să se responsabilizeze, să -și revadă activitatea ș i s-o conceapă pe principii noi. Pentru
aceasta, Comisia a propu s cinci criterii sau standarde de evaluare a corectitudinii și performanțel or
demersului jurnalistic , conform cărora presa trebuie: să relateze veridic, inteligent și coerent
evenimentele, con ferindu -le o anumită semnificație; s ă constituie un forum pentru comentarii și
discuții critice; s ă reflecte proporțional diversele grupuri care formează societatea ; să prezi nte
cerințel e și valoril e pe care le are societatea, asigurând explicitarea acestora; s ă asigure accesul
deplin al publicului la informațiile curente.
Raport ul vizează interdependența presei cu cele două „poluri sociale”: publicul și
autoritatea, fiecare dintre acestea având motivații și interese precise în raport cu mass -media.
Accentele logice pe care le pune acest studiu schimbă perspectiva de abordare a relației presă –
public, publicul însemnând nu atât fiecare individ în parte, ci , mai curând , societatea în ansamblul
ei. Totodată , se diferențiază de abordările anterioare și m odul în care este văzută relația presă –
autorități, autorităților revenindu -le obligația de a sprijini programatic libertatea mass -medi ei, iar
mass -medi ei – obligația de a reflecta realitatea obiectiv, nu neapărat în contra dicție cu acțiunile
acestora, insistându -se pe importanța și prioritatea pozitivității presei.
În acest context, natura, funcționarea și consecințele interacțiunii presă – public exclude
utilizarea principiului determinist clasic al cauzalității liniare care ac ordă atenție, prioritar
instituțiilor mediat ice, neglijând contextele socio culturale ale prod ucerii mesajelor și receptarea
acestora. „Ține de evidență că acum problemele care sunt legate de tehnicile de producere și
difuzare a mesajelor au trecut în plan secund, prim -planul fii nd captat de cercetările care vizează
clarificarea cadrului relațional dint re mass -media și societate” [291 ]. Conform lui D. Popa,
mijloacele de informare în masă sunt considerate, în unele formulări, sisteme de conectare a

23
indivizilor la câmpul social și la anumite elemente ale lui, fiind în același timp și elemente
constitutive ale acestui câmp. El susține că indivizii sau subgrupurile sociale se conectează prin
mass -media (și) la mass -media, prin aceasta asigurând echilibrul social. „Echilibrul social es te
precar în absența reflecției profunde și sistematice asupra fenomenelor care țin de comunicare,
adică asupra fermentului social care semnifică interdependența funcțională dintre indivizi, grupuri
și asigură adaptarea lor rec iprocă în ansamblul social” [ 291]. Deci, impactul și efectele
jurnalismului în ansamblul relațiilor care se stabilesc în societate sunt incontestabile, de o
importanță majoră fiind caracterul social al acestuia.
Abordarea psihologică a comunicării mediatice se reliefează , întâi de toa te, grație lucrărilor
realizate în cadrul școlii de la Palo Alto [30] . Meritul de inițiator al aces tei școli i se atribuie lui
Gr. Bateson [241 ] care, încă din anii ’40 ai secolului trecut, indica necesitatea de a reconsidera
comunicarea și de a o aborda din perspectiva retroacțiunii ca pe un sistem de mesaje,
în care energia de răspuns este oferită de receptor , dar nu de impactul elementului declanșator.
Unitatea cercetărilor din cadrul acestei școli se rezumă la r eferin ța comună, la demersul sistemic
pe care îl găsim în abordările lor teoretice privind comunicarea: „Noile idei au apărut din
cercetările teoretice, dar și în cadrul instituțiilor clinice: de fapt, cercetătorii au depus efortul de a –
și confrunta modele le și conceptele cu analiza comunicării reale, în primul rând și chiar exc lusiv
din domeniul psihiatriei” [52, p. 134] .
Modelul de comunicare propus de exponenții școlii de la Palo Alto scoate în evidență
caracterul social al comunicării, comunicarea fiind considerată drept un domeniu care înglobează
în sine toate cunoștințele teoretice, precum și practicile cotidiene care, fiind transmise oamenilor,
pot condiționa anumite reacții. Dar abordarea comunicării ca fenomen social se realizează nu atât
prin prism a cauzalității factorilor d eclanșatori ai unei acțiuni, cât mai curând prin prisma mesajelor
care generează o anumită energie și reacție a cititori lor. Grupul de cercetători emite ideea că , în
acest caz, comunicarea este operă, proces, instrument și produs , în același timp, – elemente care
nu sunt distincte de ceea ce le dă naștere, de cei care le pun în cir cuitul comunicațional și de cei
care asimilează produsele comunicaționale . Acest fapt pune în corelație realitatea cotidiană,
acțiunea socială a jurnalistului și reacția publicului, rolul ultimului actor din această triadă fiind de
o importanță majoră. Teza precum că comunicarea exprimă relația individului social cu lumea și
contureaz ă regulile de înțelegere pentru toate lucrurile din mediul apropiat și cel îndepărtat al
acestuia exprimă plenar importanța și rolul social al jurnalismului în societate. Dintre toate
axiomele școlii de la Palo Alto reprezentative pentru noi s unt următoare le:
– comunicarea este un proces continuu. În comunicarea mediatică selectarea evenimentelor
se face , în primul rând, din perspectiva valorii lor sociale, dar nu neapărat din perspectiva

24
așteptărilor sau a reacțiilor publicului . Reacțiile pe care le manife stă publicul ca efect al
consumului produselor mediatice , în funcție de caracter, anvergură și amploare, își găsesc locul în
mass -media ca subiecte autonome care asigură continuitatea evenimentului. Astfel, se creează un
fel de circuit continuu și neîntrer upt care reflectă realitatea din punct ul de vedere al unor standarde
sociale, nu neapărat acceptate în totalitate de public, dar importante pentru existența lui socială;
– comunicarea este ireversibilă. Ireversibilitatea comunicării constă în faptul că or ice produs
mediatic, acceptat mai mult, mai puțin sau deloc, odată consumat, produce anumite efecte pozitive
sau negative. Efectele mediatice fie că formează, fie că distrug anumite viziuni, întotdeauna
produc schimbări care modifică însăși esența și felul de a fi al individului social în raport cu sine,
cu semenii săi și cu toată lumea înconjurătoare. Efectele produse de materialele jurnalistice se pot
manifesta , afectând cunoștințele, opiniile, atitudinile, acțiunile și comportamentele sociale ale
auditor iului mass -medi ei;
– comunicarea se desfășoară la două niveluri: informațional și relațional, cel de -al doilea
oferind indicații de interpretare a conținutului celui dintâi. Informația poate fi interpretată doar în
contextul relațional în care s -a produs, ultimul manifestându -se ca un aspect care înglobează în
sine informația, fapt care oferă posibilitatea de a vorbi despre metacomunicare;
– comunicarea presupune procese de ajustare și acomodare. Ajustarea și acomodarea
mesajelor mediatic -comunicaționale l a nivelul de înțelegere a auditoriului, care reiese din
cunoștințele și experiența lui de viață, a devenit o condiție a eficienței jurnalismului și una din tre
regulile de bază ale jurnalismului social. Aspectul lingvistic al materialelor de presă este
determinant pentru înțelegerea mesajului pus în circuitul informațional;
– orice proces de comunicare este simetric sau complementar, dacă el se întemeiază pe
egalitate sau pe diferență.
Paloaltiștii explică ultima axiomă prin faptul că, a șa cum procesul de comunicare mediatică
se întemeiază pe diferențe determinate, pe de o parte, de condițiile diferite în care se află, a priori,
jurnaliștii și cititorii, ascultătorii, telespectatorii în raport cu problema mediatizată, iar , pe de altă
parte, de nivelul difer it al cunoștințelor, viziunilor, opiniilor și capacităților de asimilare ale celor
ce formează publicul unei instituții media tice, jurnalismul pare să fie de natură complementară.
Realitatea însă demonstrează faptul că natura complementară se manifestă pri n analizele și
interpretările mediatice – forme de expresie specifice genurilor analitice – care au menirea să
completeze cunoștințele publicului în raport cu o problemă care îi este deja cunoscută. Totuși, ne
permitem să contrazicem această idee, or, dacă cunoștințele anterioare ale publicului despre o
problemă sau alta s -au format nu prin observația directă sau participarea acestuia la eveniment, ci

25
grație activității jurnalistice, putem considera că jurnalismul are un caracter primar și direct, dar
nicid ecum exclusiv complementar.
Școala de la Palo Alto se face importantă în contextul lucrării noastre prin faptul că își
structurează cercetările pe comunicare ca fenomen social integrat, că pune în legătură dimensiunea
relațională și cea organizațională a procesului comunicațional, precum și mecanismele de reglare a
raporturilor interindividuale și a celor sociale care apar și se dezvoltă în cadrul acestui proces.
Dintre cele trei ipoteze pe care se bazează teoria comunicării -participare a paloaltiștilor, p entru noi
prezintă interes cea care se referă la faptul că esența comunicării constă în procesele relaționale și
de interacțiune, unde actorii comunicării contează mai puțin decât raporturil e ce se instalează între
aceștia.
Modelele comunicării de natură psihologică, care apar preponderent în anii ’50 -’70 ai
secolului trecut, prezintă interes pentru studiul nostru , pentru că accentuează importanța viziunilor,
atitudinilor și reacțiilor publicului în actul comunicațional și rolul factorilor psihologici în p rocesul
de transformare a informației potențiale în informație reală. Reprezentative pentru studiul nostru
sunt: Modelul lui Osgood (1954) [340], Modelul SMCR al lui Berlo (1960) [304], Modelul
Meyer -Eppler (1963) [284], Modelul psihodinamic al lui DeFleur (1970) [66, p p. 162 -163],
Modelul tranzacțional al lui Barnlund [33, p p. 40-41], Modelul utilizărilor și recompenselor al lui
Rosengren (1972) [33, p p. 68-71], Modelul psiho sociologic al lui J. E. Hullet [66, p p. 114 -115],
Modelul psihologic al lui G. Comstock [33, p p. 228 -232].
Menționăm că atât modelele de natură sociologică, cât și cele de natură psihologică au un
caracter general, din care cauză ele nu întotdeauna și nu toate pot fi aplicate în jurnalismul social.
Cu toate acestea, anume modelele psihologice ne -au ajutat să id entificăm locul, rolul și importanța
viziunilor, atitudinilor și reacțiilor publicului în actul comunicațional și să demonstrăm
specificitatea circuitului informațional în jurnalismul social, iar cele sociologice au fost folosite
drept fundament e pentru conceptualiz area modelului circular al jurnalismului social, pe care îl
vom expune în capitolele următoare .
În patrimoniul teoretico -științific al problemei noastre se încadrează și teoriile comunicării
de masă, cele mai multe dintre care au la bază ideile modelelor expuse mai sus. În continuare vom
face o prezentare a celor mai reprezentative teorii mediatice pentru studiul nostru.
Teoria glonțului magic scoate în evidență importanța intereselor personale ale indivizilor în
raport cu mass -media, care sunt f oarte puțin influențați de relațiile și legăturile sociale. Ideea
acestei teorii este: „Mesajele mass -medi ei sunt receptate în mod uniform de către fiecare membru
al publicului și , astfel , stimulii declanșează reacții imediate și directe” [25, p. 167] . Astfel, teoria
glontelui magic reliefează efectele puternice ale comunicării de masă asupra opiniei publice și

26
promovează ideea angajării mijloacelor de informare în masă în campaniile de modificare a
comportamentului uman, conform intențiilor și interese lor unor instituții publice sau private care,
prin diferite metode, exercită o influență puternică asupra acestora.
C. Rus susține că teoria glonțului magic oferă o foarte mare putere mass -mediei și reduce
întrucâtva capacitatea de perce pere și de selecta re a individului în ceea ce privește mesajele
primite. De la ideea diferenței de percepție au început să apară noi teorii, în cadrul cărora influența
mass -mediei este limitată și depinde de anumi ți parametri [300]. Aceste cercetări au pus bazele
unei teori i generale a influenței selective, în care se încadrează următoarele:
Teoria diferențelor individuale . Teoria respectivă promovează ideea că diferențele dintre
indivizi determină cuantumul diferit de influență a aceluiași tip de mesaj și, respectiv, reacț ia
selectivă la diferite categorii de stimuli. P ostulatul acesteia este: „Deși indivizii aveau în comun
pattern -urile de comportament ale culturii lor, fiecare din tre ei avea o structură cognitivă de
necesități diferită, obiceiuri de percepție, crezuri, va lori, atitudini, abilități ș.a.m.d” [25, p. 176] .
Teoria diferențierii sociale . Această teorie se axează pe schimbarea socială, pe schimbarea
relațiilor la nivelul societății, determinate de variate fenomene sociale, precum: urbanizarea,
migrarea, stratificarea, mobilitatea ascensiunii. Conform acestei a, grupurile reacționează cu
intensități diferite la același tip de mesaj, datorită diferențelor dintre acestea, precum și datorită
dezvoltării pattern -urilor proprii de comportament situațional al fiecărui grup.
Teoria utilizărilor și gratificațiilor . Teoria în cauză promovează ideea precum că necesitățile
individuale și gratificațiile pe care repr ezentanții unui public le obțin influențează pattern -urile de
atenție ale oamenilor față de conținutul mass -mediei . Ea pune în valoare motivele pentru care
oamenii consumă produsele mediatice și satisfacțiile pe care aceste produse le oferă oamenilor.
Individul social demonstrează un comportament mai mult sau mai puțin activ în funcție de gradul
de satisfacție pe care produse le mediatice le oferă acestuia. „Astfel , această teorie a individului
activ în raport cu mass -media vine și contrazice teoria glonțului magic, unde individul e considerat
mai degrabă ca fiind pasiv” [30 0].
Teoria relațiilor sociale . Conform acestei teorii, relațiile sociale din cadrul unui grup sunt
extrem de importante în procesul de receptare a unui mesaj. De obicei, liderii au o anumită
influență asupra unor membri ai grupului nu doar în ceea ce privește problemele curente,
cotidiene , specifice grupului în cauză, dar și în ceea ce privește interpretarea unui anumit tip de
mesaj v enit prin intermediul mass -mediei . De asemenea, gradul de rudenie, prietenia sau nivelul
de încredere reciprocă sunt alți factori care pot influența acceptarea sau respingerea unei anumite
idei promovate prin mass -media.

27
Teoria influenței selective . Teoria respectivă promovează ideea că selectarea mesajelor
mediatice de către auditoriu se face în grade diferite, iar mass -media are o influență limitată asupra
indivizilor, rolul receptorilor fiind mai degrabă unul activ decât pasiv. Comportamentul activ al
receptorilor poate fi pus în evidență de: atenția selectivă, percepția selectivă, reamintirea selectivă,
acțiunea selectivă.
Teori a influenței indirecte . Această teorie se axează pe procesul de învățare socială, de
socializare – proces în care se formează anumite relații de comunicare între indivizi și diverși
agenți ai societății, între care și mass -media, și care are ca rezultat pr egătirea indivizilor pentru
viață, î ntr-un anumit mediu sociocultural.
Teoria modelării . Teoria respectivă se axează pe procesul în care oamenii dobândesc noi
legături condiționate de anumiți stimuli din mediul lor (obiceiuri) și pe schemele stabile de ac țiune
care se manifestă ca reacții de răspuns la acele condiții. Mass -media furnizează modele simbolice
pentru aproape orice categorie so cială, prin aceasta consolidând anumite forme de comportament
prin care indivizii pot reacționa în anumite condiții. Ma ss-media modelează indirect reac țiile și
comportamentele umane.
Teoria expectațiilor sociale . Conform acesteia, acțiunile oricărui individ în raport cu grupul
din care face parte sunt influențate de expectațiile și reacțiile celorlalți membri ai grupului. Teoria
expectațiilor sociale pune în valoare rolul mass -medi ei de a furniza expectații sociale modelate, or,
reflectând realitatea, ea distribuie norme, roluri, ierarhii și sancțiuni c e constituie organizarea
socială a diverselor grupuri sociale din socie tatea modernă. Conform acesteia, mass -media
transmite informații privind regulile de conduită socială care modelează comportamentul public.
Ca fundament teoretic pentru caracterul social al comunicării mediatice , de asemenea, poate
fi considera tă atât teo ria influenței sociale , cât și cea a repreze ntării sociale. Conform teoriei
influenței sociale, actul comunicațional este văzut ca o acțiune exercitată de o entitate socială cu
scopul modificării opțiunilor și manifestărilor altei entități. Prin i deea de influență socială se ia în
discuție aspectul dinamic și procesual al relațiilor comunicaționale, prin ideea de reprezentare
socială se accentuează efectul cognitiv și simbolic al acestor a. D. Iacob și D. -M. Cismaru susțin că
reprezentarea socială este defi nită ca un proces de elaborare perceptivă și mentală a realității ce
transformă obiectele sociale (persoane, situații) în catego rii simbolice (valori, credințe ) și le
conferă un statut cognitiv, fapt care permite înțelegerea aspectelor realității cotidiene printr -o
racordare a propriei lor conduite la interiorul interacțiunilor sociale [45, p. 46] .
Noțiunea de reprezentare socială trimite la teoria elaborată de S. Moscovici în anul 1963,
conform căreia , comunic area joacă un rol fundamental în constituirea r eprezentărilor. Moscovici
susține că, la nivel interindividual, există o dispersie inegală și un decalaj al informațiil or privind

28
obiectul reprezentat, pentru că indivizii își focaliz ează atenția asupra anumitor aspecte ale
obiectului reprezentat, în funcț ie de interese le și de intensitatea implicării lor. La nivel
instituțional, sistemele de comunicare mediatică intervin prin procesele de difuzare (opinii),
propagare (atitudini) și propagandă (stereotipuri). Reprezentarea , în opinia lui J. -C. Abric, este o
viziune despre lume, o viziune funcțională care îi permite individului să dea un sens conduitelor
sale și, grație propriului sistem de referință, să înțeleagă realitatea, adaptându -se și definindu -și
locul în cadrul acesteia. Reprezentarea constituie nu doar o modalitate de cunoaștere, ci și „un
ghid acțional”. În cadrul unei situații anume, ea stabilește un ansamblu de anticipări și de
expectanțe care predetermină interacțiunea. Semnificația unei situații poate fi determinată în parte
de componente obiec tive, însă ea este în esență rezultatul sistemului de atitudini – conștiente sau
nu – dezvoltat de individ sau de grup și, în egală măsură, al individului însuși (sau din experiențele
sale proprii) și al contextului social și ideologic care îl înconjoară [ 3, p. 23] .
În anii ’60 ai secolului trecut savanții din diverse domenii își reorientează cercetările de la
influența jurnalismului asupra opiniei publice și asupra comportamentului social spre selecțiile pe
care le operează mass -media în vederea identifică rii evenimentelor care urmează a fi mediatizate.
Ideea precum că forța mass -mediei constă anume în potențialul ei de a selecta evenimentele și de a
le aduce pe agenda societății este susținută și argumentată de teoria agenda -setting.
Teoria agenda -setting [325], elaborată în 1972 de către M. McCombs și D. Shaw ,
promovează ideea precum că mass -media dictează ordinea de zi a discuțiilor publice prin
activitatea sa de selecție a unor evenimente în detrimentul altora. Doar evenimentele care sunt
mediatizate de vin cunoscute majorității, ele ajung în atenția majorității și formează agenda de
discuție a majorității. Mass -media nu le spune oamenilor „cum” sa gândească, ci „despre ce ” să
gândească, propunându -le un anumit diapazon tematic, pe care se axează discuții le publice. Astfel,
mass -media are forța să concentreze atenția publică pe orice problemă, s -o aducă pe agenda
societății și s -o transforme în subiect de discuții publice.
Teoria spirala tăcerii [79], elaborată în 1980 de căt re E. Noelle -Neumann, pune în c ircuitul
științific ideea că indivizii sociali își ajustează comportamentele personale la cel specific
majorității, de teamă să nu fie izolați de majoritate. Indivizii sociali își evaluează conduita
personală în raport cu cea majoritară și, dacă conduita lor contravine opiniei public e, ei se
autocenzurează înainte să intre în acțiune controlul social, adoptând opinia majorității. Controlul
personal anticipează controlul social, astfel că persoanele care înțeleg că sunt în minoritate, de
teamă să nu fie izolate, încetează să -și mai exp rime opiniile personal e și adoptă opinia majorității.
Prezentarea sintetică a anumitor modele și teorii de comunicare, elaborate din diferite
perspective, dar care au pondere și aplicabilitate în jurnalismul social, oferă o imagine globală asupra

29
importan ței și complexității implicite a cercetărilor pe acest domeniu. Descrierea de mai sus a
modelelor și a teoriilor comunicării de masă scoate în evidență faptul că conceperea acestora se
datorează nu doar specialiștilor în comunicare, ci și, sau în primul râ nd, reprezentanților unor
domenii științifice foarte variate, fapt care demonstrează, odată în plus, caracterul interdisciplinar
al comunicării mediatice.
Comunicarea mediatică expusă prin prisma modelelor și a teoriilor comunicării a fost
obiectul de cer cetare pentru o pleiadă impunătoare de savanți din toată lumea . Printre ei se
numără: D. McQuail și S. Windahl [71], M. DeFleur și S. Ball -Rokeach [25], J.-J. Boutaud [15],
J.-C. Abric [3], D. McQuail [70], J. J. Cuilenbur, O. Scholten și G. W. Noomen [23], G. Lochard
și H. Boyer [51], A. Mucchielli, J .-A. Corbalan, V. Ferrandez, V. [78], E. Noelle -Neumann [79],
J. T. Klapper [335 ] ș. a. De menționat că savanții din Occident , în paralel cu analizele asupra
modelelor și teoriilor comunicării de masă deja existente, au continuat să dezvolte acest aspect,
extinzând patrimoniul științific prin elaborarea unor noi modele și teorii.
Studii referitoare la teoria comunicării mediati ce au semnate și oamenii de știință din
România, care însă, spre deosebire de cei din O ccident, s -au axat doar pe analiza modelelor și
teoriilor deja existente, realizând cercetări privind specificitatea, modul de funcționare și eficiența
lor. Cu toate ace stea, contribuția cercetătorilor români pe acest domeniu este una deloc de neglijat,
or, ei au sistematizat, au ierarhizat și au analizat materialul deja existent, conferindu -i o logică
spațio -temporală foarte clară. În acest context, iese în evidență nume le lui I. Drăgan , savant care a
semnat studii profunde privind paradigmele și teoriile comunicării [32, 33, 34] . Lucrarea în două
volume a acestui autor Comunicarea: paradigme și teorii este considerată una din tre cele mai
importante studii de acest fel. Ea reprezintă o analiză a evoluției gândirii occidentale asupra
comunicării ca fenomen, a paradigmelor, teoriilor și a modelelor elaborate de diferite școli
științifice, punând în valoare un volum impunător de mate riale. Contribuția lui I. Drăgan nu se
reduce la simpla trecere în revistă a lucrărilor pe acest domeniu, autorul încercând să sistematizeze
și să clasifice după anumite criterii materialul existent în patrimoniul occidental al științelor
comunicării. De r ând cu punctele forte, în opinia noastră, lucrarea conține o serie de puncte
vulnerabile, între care: incertitudinea privind criteriile de clasificare a paradigmelor, teoriilor și a
modelelor comunicării, precum și faptul că autorul și -a concentrat atenția , în exclusivitate, pe
teoriile occidentale, lucr u care exclude ideea că studiul reprezintă o cercetare exhaustiv ă a
fenomenului. Aceste momente însă nu diminuează valoarea lucrării în cauză, ea fiind de o
importanță majoră pentru cercetătorii pe domeniul comunicării din spațiul moldo -român.
În aceeași cheie au fost realizate și alte studii semnate de cercetătorii din România, care s -au
axat pe segmente mai înguste ale comunicării. Între aceștia menționăm: F. C. Rus [100] , V. Tran

30
și I. Stănciugelu [114], D. Balaban [8, 9], V. Marinescu [65, 66, 67], P . Dobrescu, A. Bârgăoanu și
N. Corbu [30], P. Dobrescu și A. Bârgăoanu [29], V. Tran [ 113], V. Marin [64], P. Dobrescu [28],
D. Rusti [101], D. Mihai [72], D. Pop [86] ș. a.
Cercetări în acest domeniu au realizat și oamenii de știință din estul Europei, între care din:
– Ucraina: В. Иванов [147 ], Є. Цимбаленко [260], И. Флiнкер [259 ], В. Рiзун [ 257, 258],
В. Владимиров [ 245, 246], Л. Городенко [247], T. Приступенко [256], O. Kuznețova [253],
O. Koновец [252], С. Квіт [251 ] ș. a.
– Rusia: С. Koрконосенко [153 ], A. Ситников și M. Гундарин [171 ], Г. Почепц ов [166],
M. Назаров [161], В. Kaшкин [149 ], E. Вартанова [136], В. Березин [134], Г. Бакулев [127] ,
Ф. Шарков [184 ] ș. a.
– Moldova: C. Marin [62, 63], V. Moraru [75, 76], S. Grossu și N. Ursu [22, pp. 154-156],
L. Lazăr [104, p p. 237 -243], L. Malcoci [56], V. Enachi [104, p p. 244 -255] ș. a.
Societatea civilă. Între mit politic și pledoarie socială – unul din tre primele studii
fundamentale din spațiul științific moldovenesc dedicat comunicării – a fost realizat de C. Marin
în anul 2002. Lucrarea pune în valoare rolul și importanța comunicării în constituirea și
funcționalitatea soci etății civile, con turând un concept sociofilos ofic al acesteia: „comunicarea
societală reprezintă spațiul în care autoritatea publică dialoghează cu cetățenii prin difuzarea
informației de utilitate publică și prin colectarea informației oferite de societa tea civilă în scopul
eficientizării gestiunii și coeziunii sociale” [63, p p. 154 -155].
Comunicarea instituțională [62], o altă lucrare semnată de acest autor, a apărut în 1998 și a
pus în circuitul științific raționamente privind caracterul funcțional și specificitatea comunicării
instituționale. Cerce tătorul vine cu o abordare filos ofico -mediatică care pune în core lație
elementele constitutive ale actului comunicării instituționale și reliefează esența comunicării
instituționale ca proces.
Abordarea filos ofică a rolului social al mass -mediei, la fel, se conturează în prima jumătate a
secolului al XX -lea și se axează, „pe de o parte, pe potențialul jurnalismului de a iniția dezbateri în
societate în scopul asigurării schimbului de idei și modelării opiniei publice, iar pe de altă parte,
pe potențialul jurnalismului de a manipula masele prin influențe ideologice, spirituale sau
economice, care generează ef ecte distructive în societate” [147, p. 142] . Mass -media, în viziune
filosofică, conține expresii concentrate ale discursului p ublic și ale instituțiilor sociale și reprezintă
instrumente de transmitere a fluxuri lor informaționale de la un grup social la altul și de asigurare a
dialogului interpersonal și a consensului civic. De aceea, în opinia filosofilor, mijloacele de
informare în masă trebuie abordate integral, luându -se în calcul atât componenta ideologică, cât și
cea materială a acestora, precum și transcendental , luându -se în calcul capacitatea lor de a

31
transmite în timp și în spațiu p ractica socială. Abordarea filos ofică a mass -mediei are în vizor
jurnalismul ca produs – condițiile pe care le întrunesc sau trebuie să le întrunească materialele de
presă , jurnalismul ca proces – randamentul și tendințele de dezvoltare ale lui , precum și relația
mass -media – individ. Primele lucrări , care au abordat comun icarea din punct de vedere filos ofic,
aparțin lui K. Jaspers și J. Ortega y Gasset. Ei și-au propus să conceptualizeze natura societății de
masă și a conștiinței de masă și prin aceasta, în opinia cercetătoarei ruse O. K расноярова : „au pus
bazele criticii filosofice a societății de masă și au determinat oamenii de știință să ia în considera re
comunicarea ca o problemă central -filosofică în societatea modernă” [316 ].
Filos oful spaniol J. Ortega y Gasset , în lucrarea Revolta maselor [81], ajunge la ideea că în
societatea de masă co municarea se transformă într -un mecanism de stereotipizare a informației,
stereotipurile sociale devenind criteriul dominant de evaluare a realității. Acest fapt conduce la
respingerea oricărui alt tip de informație care nu se încadrează în stereotipurile existente deja, prin
aceasta influențând negativ comportamentele comunicaționale ale indivizilor. Comunicare a în
societatea de masă este și un mecanism de repetare care, distribuind clișee, limitează procesul de
căutar e a cunoștințelor. Ea nu mai este un produs cu valoare culturală, ci unul cu valoare utilitară,
cu caracter pragmatic și este utilizată pentru necesități cotidiene și distracție.
Prezintă interes conceptul asupra comunicării, expus de filosoful german K. Jaspers în
lucrările Situația spirituală a timpului [189, pp. 287 -418] și Filozofie existențială [323]. Contrar
lui Gasset , K. Jaspers califică comunicarea drept o condiție fundamentală a existenței umane.
Comunicarea existențială pentru omul care este treptat asimilat de către masă, consideră Jasp ers,
este calea rezistenței în confruntarea cu universalitatea și cu anonimatul masei, este calea spre
adevăr. El specifică faptul că individul poate descoperi adevărul în timp doar datorită comunicării
în care se regăsesc sursele ce asigură legătura între trecut și viitor și invers, acestea fiind singurele
surse ale adevărului. O condiție a existențialității omenirii, după Jaspers, este comunicarea
existențială, fără de care este imposibilă cunoașterea existenței și înțelegerea situației istorice în
care l ocuiește individul. Comunicare a este un proces de căutare spirituală, de cunoaștere și de
înțelegere a lumii.
Procesul de transmitere a informației pri n mass -media, în abordarea filos ofică, este
influențat ca formă și conținut de tipul de canal mediatic – idee pusă în circuit de către exponentul
școlii de la Toronto M. McLuhan și extinsă ulterior de alți cercetători. Filos ofii încearcă să
identifice și tendințele evolutive ale acestui proces, precum: „eficientizarea capacității de
acumulare; sporirea impac tului și a influenței asupra publicului, în particular, și asupra societății,
în general; mărirea vitezei de difuzare și de transmisie; asigurarea creșterii intensității percepțiilor;
îmbunătățirea funcției de management, în special prin intermedi ul tehnologiilor interactive și

32
feedbackului; creșterea potențialului mass -medi ei de a stabili legături; eficientizarea capacităților
de concretizare, adică de vizualizare și de punere în aplicare” [137, p p. 19-20].
Procesul de transmitere a informației pr in mass -media a fost cercetat și de N. Luhmann care
susține că mijloacele de informare în masă au tendința de a se extinde: „În viitor, toate instituțiile
publice care utilizează mijloace teh nice pentru difuzarea mesajelor se vor încadra în noțiunea de
„mass-media ”, extinzând acest concept” [157 , p. 8] . În opinia acestuia, mass -media produce iluzii
transcendentale, prezentând realitatea mediatică drept realitate obiectivă. Mass -media, deși nu este
ruptă din contextul realități i și nici nu se poziționează d easupra acestei realități, are un caracter
universal și este capabilă să se corecteze grație capacității sale de a se izola în/de realitatea
înconjurătoare. Acest gen de abordare, pe care l -a aplicat sociologul Luhmann, transferă
problematica comunicării d in câmpul sociologic în cel fi losofic.
Merită atenția noastră și M. Schmolke care a demonstrat caracterul de le gitate a moduril or
de dezvoltare a mass -mediei:
– mediile de informare în masă, ca instituții sociale permanente, apar și se afirmă în
perioadele când crește interesul și cererea societății față de informația publică – legea cererii;
– mediile de informare în masă nu dispar – legea neeliminării;
– implicarea mediilor de informare în masă în comunicarea publică se produce tot mai
frecvent, peste inter vale din ce în ce mai scurte d e timp – legea accelerației [244 , p. 46] .
Referitor la relația mass -media – individ, gâ ndirea filosofică germană identifică existența a
patru tipuri de relații în care persoana: se subordonează mass -mediei, se asociază cu mass -media,
este dependent ă de mass -media, are nevoi e de informație [137, p p. 41-45].
În timp ce unii cercetători susțin că mass -media modelează co nștiința socială, care ulterior
orientează construcția realității sociale, alții afirmă că mass -media este parte a realității cotidiene
și poartă amprenta acestei realități. Forța ei constă în capacitatea de a atrage și de a focaliza atenția
publică asupra oricărei probleme și de a o ad uce pe agenda publică. Această idee o regăsim în
studiile realizate de exponenții ultimei gen erații a școlii de la Frankfurt [30, pp. 175 -232]. Școala
de la Frankfurt se încadrează în concep tul lucrării noastre, îndeosebi datorită studiilor realizate de
J. Habermas care a introdus sintagma de sferă publică, al cărei sub iect este publicul în calitate d e
purtător al opiniei publice. În lucrarea Sfera publică și transformarea ei structurală , J. Habermas
susține ideea că , odată cu reconfigurarea structurii publ icului, suferă transformări și sfera publică
care este asociată unei societăți caracterizate prin schimbul de bunuri și prin schimbul de
informații. În opinia acestuia, sfera publică a modernității târzii sprijină acțiunea publicității
demonstrative și man ipulatoare dincolo de voința publicului, menținând la cote ridicate rolul
emițătorului. J. Habermas reorientează cercetarea asupra acțiunii comunicative și asupra relației

33
dintre actorii comunicării, conturând astfel o nouă perspectivă asupra funcționalită ții sociale a
comunicării. Acțiunea comunicativă coagulează societatea prin interconexiuni permanente de
ordin comunicațional dintre indivizi, de aceea comunicarea nu poate fi studiată independent, ci
împreună cu aspectul social [42].
În lucrarea Teoria acțiunii comunicative , J. Habermas promovează ideea eficacității
mijloacelor de comunicare în masă în raport cu soluționarea problemelor practice și a interacțiunii
umane. „În noua teorie a „acțiunii comunicative” Habermas recunoaște potențialitățile
ambiv alente ale mediilor de masă: acestea au posibilitatea de a întări eficacitatea controlului social
al sistemului prin capacitatea canalizării unilaterale a fluxului comunicării, dar ele nu dețin totuși o
putere absolută în raport cu „lumea trăită” [32, p. 5 35]. Cercetătorul român I. Pârvu susține că „…
Habermas aduce problematica actuală a comunicării în câmpul fecund al filosofiei. Teoria acțiunii
comunicative vrea astfel să degajeze un model formal și universal, să formuleze presupozițiile
transcedentale a le gândirii și acțiunii. Prin această intenție, ea se înscrie mai degrabă într -o
abordare filosofică a comunicării” [83, p. 88] .
Valoroase se prezintă și studiile din această categorie care apar în anii ’90 ai secolului trecut.
Influențați de lucrările lui M. Foucault, P. Bourdieu și alții, soții A. și M. Mattelart abordează
probl ema prin prisma logicii sociale [218] și susțin ideea că raporturile de comunicare sunt grefate
pe raporturile sociale, pe care nu doar le reflectă, ci și le reproduc, iar contexte le sociale în care se
produce comunicarea sunt la fel de importante ca actorii comunicării.
În estul Europei, cercetări obiective ale mass -medi ei, realizate prin prismă filos ofică, încep
să apară după prăbușirea Uniunii Sovietice. Printre autorii care au semnat lucrări și analize
filosofice privind comunic area mediatic ă se numără: A. Єрмоленко [2 49], Б. Потятиник [255 ],
В. Емелин [313], O. Гриценко [248 ], Г. Иващенко și T. Науменко [315 ], A. Vasile [120] ș. a.
Dimensiunea socială a comunicării mediatice c ontinuă să fie în centrul atenției cercetătorilor
din domeniu și în secolul al XXI -lea, constituind obiectul de studiu pentru o pleiadă întreagă de
oameni de știință , între care: F. Krotz [ 213, 214], H. Nieminen și A. -L. Markkanen [2 23], E.
Knudsen [21 2], F. Shennan [2 31], B. Cabedoche [1 91], P. Rossi și W. A. Meier [230 ], S.
Ottovordemgentschenfelde [225], I. Jenne s [208] ș. a. Deși, în comparație cu studiile anterioare,
lucrările în cauză propun o abordare complexă a comunicării mediatice, unele chiar cu caracter
interdisciplinar, ele sunt realizate în tradițiile școlilor teoretice pe care le -am descris și analizat mai
sus. Or, fiecare dintre aceste lucrări tratează caracterul și misiunea socială a comunicării
media tice, prioritar, din perspectiva unei anu mite abordări fie de natură so ciologică, fie
psihologică , fie filosofică etc., fapt care depinde, pe de o parte, de scopurile și obiectivele pe care

34
și le propune autorul, iar , pe de altă parte, de instrumentarul și de metodele de cercetare pe care el
le utilizează .
Totodată , se atestă creșterea interesului științific pentru noile fenomene mediatice care apar
în rezultatul diversifică rii și extinder ii suporturilor de difuzare a informației mediatice. Lucrările
dedicate jurnalismului convergent și jurnalismului on -line, rolului și locului acestora în sistemul
mediatic contemporan, impactului lor asupra consumatorului de produse media, efectelor pe care
le generează în societate devin tot ma i frecvente în ultimul timp. Printre autorii care au contribuit
la reducerea vidului informațional pe această dimensiune, dând prioritate cercetării impactului
social al noilor fenomene mediatice , se număr ă: D. Trillin g și K. Schonbach [23 7], A. Va n
Cauwenberg și L. d’Haenens [23 8], H. Nieminen [22 2], H. Nieminen și A. -L. Markkanen [223],
R. Perala [227], I. Reifova [22 8], Ch. Katzenbach [2 09], A. Kenyon, J. Thomas , J. Bosland [210 ].
Definitivarea noțiunii de jurnalism social și conceptualizarea acestuia ca activitate mediatică
cu identitate distinctă a fost posi bil de realizat în acest studiu grație aportului teoretico -științific al
cercetătorilor care au pus în valoare caracterul social al comunicării mediatice prin abordările de
natură s ociologică, psihologică și filos ofică.

1. 2. Jurnalismul social ca obiect de cercetare în studiile naționale și internaționale
Analiza teoretică a jurnalismului social ca model al comunicării mediatice reprezintă în sine
o provocare. Cauza constă în faptul că până în anii ’90 ai secolului al XX -lea elaborările teoretice
au tratat jurnalismul social drept un element constitutiv al diapazonului tematic al produ selor
jurnalistice generaliste . Puținele studii nu puneau în valoare conceptul de jurnalism social ca o
activitate mediatică autonomă , ci îl reprezent au drept o subdisciplină în cadrul problematicii mass –
mediei.
Interesul redu s, abordarea tangențială, fragmentată și sporadică a diverselor manifestări și
aspecte ale jurnalismului social în științele comunicării din Occident derivă din caracterul, mai
mult sau mai puțin, stabil al situației social -economice și politice din țările occidentale, care nu a
generat contexte favorabile pentru amplificarea jurnalismului social . Or, acest tip de jurnalism se
impune ca o necesitate so cială tocmai în perioadele marilor transformări, când societățile se
confruntă cu grave probleme de ordin social, economic, politic, cultural, spiritual etc. Stabilitatea
economică și ordinea socială din țările occidentale au orientat interesele cercetător ilor
contemporani din această parte a lumii spre alte fenomene și tendințe mediatice, precum
jurnalismul civic, supranumit public, participativ, reflexiv, cetățenesc, care implică reacțiile
cetățenilor, pe de o parte, la procesele și fenomenele ce se produ c în societate, iar, pe de altă parte,
la modalitatea de reflectare a acestei realități de către mass -media tradițională. În raport cu

35
jurnalismul social, acest fenomen se manifestă ca sursă de informare ce poate modifica agenda
mediatică și ca reacție a p ublic ului la activitatea mass -mediei care demonstrează feedbackul
materialelor jurnalistice. Astfel, tipul respectiv de activitate mediatică, într -o măsură mai mare sau
mai mică, se regăsește ca element constitutiv sau complementar al jurnal ismului social. Aceste
fenomene fie ca noi filosofii ale jurnalismului tradițional, fie chiar ca substitute ale lui au
constituit obiectul de studiu al cercetătorilor din Occident: S. Allan [193], M. Wall [239], T. Cook
și I. Hopkins [329 ], E. Sundin [235], D. Gillmor [2 06] etc., precum și al celor din Rusia: И.
Дзялошинский [14 1, 142, 143], A. Согомонов [319], В. Олешко [16 4] ș. a.
Jurnalismul social ca obiect autonom al cercetărilor științifice s -a afirmat, mai mult decât în
altă parte, în țările ex -sovietice, în special în Rusia, datorită, întâi de toate , transformărilor globale
social -politice și economice care s -au produs la finele anilor ’90 ai secolului trecut și au fost
generate de prăbușirea imperiului sovietic și de constituirea formațiunilor statale indepe ndente.
Multiplele probleme cu care se confruntau societățile din statele nou -formate, generate de
incapacitatea instituțiilor sociale, a guvernanților de a remedia situația creată, au amplificat forța și
importanța jurnalismului social în reflectarea prob lemelor sociale și în soluționarea acestora.
Grație acestei conjuncturi, la finele secolului al XX -lea – începutul secolului al XXI -lea,
jurnalismul social devine obiectul de studiu al mai multor savanți cu renume în domeniul media
din Rusia. Din rândul au torilor ruși, în primul rând, am menționa -o pe T. Фролова. Cercetătoarea
susține că definirea jurnalismului soc ial drept o totalitate de texte ce abordează problemele
păturilor social -vulnerabile este greșită, or, potențialul jurnalismului social este impu nător și
include: diverse segmente ale domeniului social cu problematica lor actuală în dinamica evoluției
acestora, institutele sociale contemporane, procesele de constituire a normelor de drept și de
expertizare a acestora, interesele sociale ale diverse lor categorii de populație, problemele
individuale ale oamenilor. T. Фролова califică jurnalismul social drept: fapte și situații, sorți și
caractere, evenimente, fenomene, procese – într-un cuvânt, informație actuală, operativă și
concretă cu privire la s tarea funcțională și structurală a societății și a diverselor grupuri sociale,
care asigură echilibru intereselor în raport cu dinamica socială și cu natura și caracterul evoluției
ei, care permite a preîntâmpina dezv oltarea situațiilor de criză [1 83, pp. 61-62 ].
T. Фролова a abordat jurnalismul social drept un fenomen mediatic autonom, complex,
pluridimensional, cu problematica sa și cu instrumentarul său specific de reflectare a problemelor
și a proceselor sociale – idee care se regăsește în toate lucrăr ile dedicate acestei probleme, semnate
de ea [1 77, 178, 179, 180, 181, 182]. Т. Фролова enunță id eea că subiectul de reflecție a
jurnalismului social sunt însele societatea și procesele sociale care se produc în diverse sectoare

36
ale realității . Ea identifică elementele constitutive ale acestuia, între care: mobilitatea socială,
instituțiile sociale, sistemul de valori sociale, identitatea socială a individului și capitalul social.
Aceeași idee o găsim la Г. Makaшина [3 17], care propune o abord are trilaterală a
jurnalismului social, pe care îl califică drept instrument de reflectare a realității sociale și a
relațiilor ce se sta bilesc între sectorul public, sectorul comercial și cel neguvernamental al unei
societăți și care generează noi relații în structura socială a acesteia. În aceeaș i cheie este
determinată natura jurnali smului social la O. Чернега [322 ], care tratează jurnalismul social din
perspectiva caracterului funcțional al informației jurnalistice și a utilității ei pentru diverse tipu ri
de consumatori de produse mediatice, precum și la E. Прохоров, care definește jurnalismul social
drept „o verigă analitică de legătură a relațiilor între diferite grupuri sociale ” [167]. În opinia lui В.
Березин, jurnalismul social abordează problemele care interesează întreaga populație, indiferent
de apartenență la grupuri și pături sociale, iar produsul finit al acestuia se încadrează în
„…categoria informațiilor funcționale, adică informații lor caracteristice sistemelor vii, întâi de
toate omului” [134, p. 69] .
Cercetătorul român V. Vâlcu susține în studiul Jurnalismul social că definiția practică a
jurnalismului social poate fi dedusă din diapazonul tematic al produselor mediatice care oscilează
între social și societate . „Vom întâlni texte utilitare despre subvențiile acordate încălzirii
locuințelor, (…) dar și relatări despre haosul de la ghișeele ce oferă astfel de ajutoare. Un reportaj
sentimental realizat într -o casă de copii împarte pagina de Social cu o anchetă car e dezvăluie
corupția din primărie sau cu un comentariu despre incompetența funcționarilor de la Ministerul
Muncii. Defecțiunea la rețeaua de gaze, donații le pentru orfanii bolnavi de SIDA, proteste le
împotriva maidanezilor, reclamații le legate de trafic și avertizări le privind nivelul poluării vin să
completeze un tablou destul de mohorât, așa cum este viața de zi cu zi” [121, pp. 31 -32].
Jurnalismul social, în opinia cercetătorului din Republica Mold ova C. Marin, expusă în studiul
Vocația socială a comunit ății mediatice [98, p. 10] integrează atât mesajele ce abordează nemijlocit
realitatea socială, cât și mesajele ce abordează în mod indirect problemele sociale sau dispun de
conotația respectivă, iar în lucrarea Comunicarea mediatică – element al societăți i civile el susține
că mass -media reprezintă barometrul sau indiciul evoluției sociale.
În contrariu, alți cercetători propun abordări mai înguste ale fenomenului de jurnalism
social. M. Бережная, de exemplu, promovează ideea că subiectul de reflecție în j urnalismul social
îl formează procesele de reproducere a realității sociale [133] . Ea afirmă că jurnalismul social se
manifestă nu doar ca un domeniu de interes profesional, ci și ca o ideologie profesională specială
care a apărut la intersecția dintre jur nalism și asistența socială.

37
Aceeași idee este susținută de cercetăto area Р. Иванян , care a studiat interdependența
instituțională a comunicării mediatice cu asistența socială, a pus în corelație specificitatea acestor
două activități sociale și a identificat mai multe puncte comune pentru caracterul funcțional al
acestora. Иванян susține că jurnalismul social , la fel precum asistența socială , este orientat spre
oamenii care se confruntă cu anumite probleme sociale, oferindu -le acestora asistență
informațională privind evoluția problemelor sociale și propunându -le soluții, modele de acțiune și
variante de depășire a acestor probleme [148].
Un alt unghi de abordare îl găsim la П. Баутина , care susține că mijloacele de informare în
masă conturează tabl oul general al vieții sociale, reflectă starea socială a indivizilor, construiesc
agenda zil ei – activități prin care ele atrag și focalizează atenția publică asupra problemelor
stringente , asupra activități lor întreprinse de diverși actori sociali și orientează auditoriul să se
implice în procesele sociale. П. Баутина tratează jurnalismul social drept activitate de mediatizare
implicită a realității înconjurătoare, orientată spre soluționarea problemelor de ordin individual și
comunitar. În opinia acesteia, jurnalismul social nu se reduce la simpla și neutra abordare a
problemelor sociale, or , implicarea plenară a jurnaliștilor în rezolvarea acestora este una din tre
caracteristici le generale ale acestui tip de jurnalism [3 09, 310]. Ținem să menționăm abordarea
oarecum unilaterală pe care o propune Баутина pentru fenomenul de jurnalism social, pe care îl
substituie cu fenomenul de jurnalism civic care s -a afirmat în teoria și practica mijloacelor de
comunicare în masă din SUA în anii ’80 ai secolului trecut. O viziune similară găsim și la A.
Согомонов [3 19], N. Couldry [ 196], N. Belakova [190 ], И. Дзялошинский [312] ș. a.
Interesant, în opinia noastră, este și studiul Понятие социальных проблем и их
отражение в масс -медиа (Înțelegerea problemelor sociale și reflectarea lor în mass -media) , în
care autoarea И . Зацепина afirmă că problemele sociale repr ezintă su biectul de reflecție a
jurnalismului social și încearcă să determine cadrul istoric în care a apărut și a intrat în uz
jurnalistic noțiunea de problemă socială. Ea susține că termenul științific de problemă socială este
destul de „tânăr” , or, a apărut pentru prima dată la mijlo cul secolului al XIX -lea, în Europa , și „se
aplică unui număr foarte mare de fenomene , cum ar fi : criminalitatea , sărăcia , rasismul ,
supraaglomerarea etc. Această definiție este capabilă să acopere toate condițiile sociale , clasificate
ca probleme sociale” [314].
Construcția problemelor sociale și reflectarea acestora în mass -media a constituit obiectul de
cercetare a unei pleiade de investigatori , între care: T. Olsson [22 4], И. Ясавеев [188 ], M.
Бережная [130], П. Баутина [129], В. Олеш ко [16 4], J. E Kjeldsen și A. Johansen [211 ], T.
Spataru [104, pp. 326 -347], T. Socolov [104, pp. 271 -285], L. Grosu [104, pp. 182 -187], A.
Gribincea și N. Cantarean [104, pp. 218 -222], I. Pârțac, I. Guzun, G. Stepanov, [111] ș. a.

38
Generalizând cele expuse mai sus, constatăm că majoritatea cercetătorilor, indiferent de
unghiul de abordare pe care îl aplică, consideră că în subiectul de reflecție a jurnalismului social se
includ, prioritar, problemele sociale, care apar între instituț iile sociale, între actorii sociali, între
aceste instituții și acești actori, implicați în diverse procese sociale din realitatea înconjurătoare. În
opini a lor, anume problemele sociale care reprezintă stări de lucruri sau situații ce afectează
normele, valorile sau interesele unor grupuri sociale sau chiar a le societății constituie obiectivul
primar în stra tegia de activitate a mass -mediei . Tocmai din aceste considerente am valorificat și
lucrări care au pus în circuit raționamente privind realitatea socială și problemele sociale. În timp
ce A. și M. Mattelart susțin ideea că mass -media, alături de memoria comunitară, cultura locală și
societatea civilă, joacă un rol esențial în const rucția socială a realității [218 ], C.-J. Bertrand afirmă
că mass -media este veriga esențială a procesului de construire a realității [12]. Între oamenii de
știință care, de asemenea, au investigat acest subiect se numără: J. R. Searle [103], R. K. Merton și
R. A. Nisbet [160, 22 1], Th. Beger și P. L. Luckmann [11 ], A.-G. Tarța [345 ], E. Abrudan [4] , A.
Dan, [271 ], M. Pascaru [289] ș. a.
Merită să facem o trecere în revistă a contribuțiilor cercetătorilor români la conceptualizarea
noțiunii de problemă socială. Sociologii I. Bădescu și D. Cristea susțin că orice problemă socială
poate fi definită „în funcție de diferite criterii și cadre de referință, chiar perspective conflictuale,
în așa fel încât ceea ce pentru u nele grupuri sociale constituie o problemă socială pentru alte
grupuri constituie o soluție ” [10, p. 337] .
Sociologul A. Dan remarcă faptul că percepția publică a unei anumite situații ca fiind
indezirabilă presupune un anumit nivel de conștientizare. Dacă oamenii nu cunosc nimic despre
această problemă, ea nu va apărea ca problemă socială, deci va rămâne în stare de latență. Pe lângă
conștientizarea publică a acesteia trebuie, de asemenea, să existe un nivel semnificativ de
conștientizare că această condiț ie reprez intă o problemă pentru societate [271 , pp. 14 -15].
Și sociologul C. Zamfir își concentrează atenția asupra temei problemelor sociale [124] . El
definește și analizează problemele sociale din perspectiva funcționării sistemelor sociale unde un
aspec t esențial este deținut de activitatea de înfruntare a diferitor dificultăți care intervin pe
parcursul funcționării lor – cu alte cuvinte, activitatea de soluționare a problemelor sociale.
Sociologul român pleacă de la considerentul că o problemă particul ară poate fi de natură tehnică,
economică, juridică etc. În calitatea sa de problemă a unui sistem social, ea va fi, totodată, o
problemă socială, definibilă ca un proces social, o caracteristică, o situație despre care societatea
sau un subsistem al ei co nsideră că trebuie schimbat ă.
M. Pascaru susține ideea că problemele sociale își au geneza în comportamentele deviante.
Predispoziția spre comportamente deviante se formează din cauza eșecului socializării primare.

39
„Condițiile favorizante pentru apariția și manifestarea unui asemenea comportament sunt lipsa și
blocarea oportunităților pozitive, stresul, accesul la forme deviante de satisfacție și modele de rol
deviante. Soluțiile de contracarare a comportamentului deviant se referă în special la resocializ are,
creșterea gradului de socializare în grupurile primare, redistribuirea accesului către oportunități,
reducerea oportunităților de contact c u modelele de rol deviante” [289 ].
Lucrarea O paradigmă sociologică a problemelor sociale , semnată în 2001 de M . Agabrian,
pune în circuit ideea că „Problemele sociale sunt sociale prin origine, or, apar ca o condiție care
afectează un număr semnificativ de oameni…; sunt sociale prin definiție , pentru că se manifestă în
moduri considerate nedorite…; și sunt soc iale în tratarea lor, or, solicită existența simțământului că
poate fi făcut ceva prin acțiunea socială colectivă ” [5]. În aceeași manieră abordează problemele
sociale sociologii C. Zamfir, L. G. Stoica, M. S. Stănculescu care susțin: „O problemă socială
reprezintă fie un proces social care afectează advers colectivitatea, fie o oportunitate de dezvoltare
care trebuie fructificată. Explozia sărăciei sau apariția traficului de ființe umane sunt procese
sociale negative. Restructurarea social -economică și de mocratizarea sunt oportunități oferite de
colapsul sistemului social care trebuie fructificate ” [95, p. 16] .
Alte categorii de studii a u fost valorificat e în scopul identificării interdependenței jurnalism
social – domeniu social. Acestea oferă informații generale și doar tangențial ating subiectul care
ne interesează – realitatea socială și problemele so ciale ca subiect de reflecție a jurnalismului
social. Pentru clarificarea lucrurilor, am apelat la o serie de studii privind conceptul domeniului
social. Н . Гуляева califică domeniul social drept un sistem autonom și în plină dinamică al
societății, care a apărut ca răspuns la necesitatea obiectivă a societății în reproducerea continuă a
subiecților procesului social; o zonă stabilă a activității umane privi nd reproducerea vieții lor, un
spațiu unde se realizează funcț iile sociale ale societății [311 ]. Domeniul social este mediul în care
politicile sociale ale statului capătă sens și unde se realizează drepturile sociale și civile ale
persoanelor. Autoarea su sține că domeniul social este un conglomerat, unic în felul său, ierarhizat
și organizat multifuncțional care evoluează în funcție de legitățile obiective ale dezvoltării umane.
Iar cercetătoarea M. Бережная împărtășește punctul de vedere, conform căruia, domeniul social
este un spațiu unde se reproduc însele realitatea și viața socială a oamenilor [131] .
Pentru noi prezintă interes științific și studiile care au pus în circuit raționamente privind
modul în care se manifestă jurnalismul în procesul de mediatizare a domeniului social. Ideea de
parteneriat între organizațiile media și diverse categorii de public, absolut necesar ă pentru a
evidenția problemele majore ale societății și a propune soluții pentru rezolvarea acestora, este
susținută de o serie de cercetători care consideră că jurnalismul social trebuie să -i unească pe
oameni în procesul rezolvării diverselor probleme sociale. Între cercetătorii care, într -un fel sau

40
altul, susțin că jurnalismul trebuie să devină porta voce a cetățeanului se număr ă: M. Wall [239 ],
Ch. Babcock [327], P. Malamud [338 ], J. Fal lows [201], D. Gillmor [206], Th. L. Glasser [207],
A. Chiarity [192], S. Allan și E. Thorsen [193], T. Coock și I. Hopkins [329], D. Merrit [220 ] ș. a.
Constatăm că o atare abordare a jurnalismului social este foarte îngustă, accentul fiind pus doar pe
un aspect al acestuia – pe jurnalismul civic.
În contra dicție , alți cercetători au promovat ideea că jurnalismu l este nu doar porta voce a
indivizilor sociali, ci și instrumentul de supraveghere și de evaluare a acțiunilor factorilor de
decizie în raport cu problemele sociale existente . Afirmația cercetătorilor M. Raboy și B. Dagenais
precum că, în toate societățile , mass -media este acreditată cu roluri multiple: „ de la monitorizarea
a tot ce ea ce se întâmplă în jur, la crearea imaginilor și percepțiilor colective, iar mass -media este
percepută ca fiind integrată în sistemul social, deținând, totodată , o anumită autonomie ” [343],
exprimă plenar viziunea acest or cercetători asupra implicațiilor jurnalismului în domeniul social.
Abordare a respectivă , mai complexă și mai argumentată, s -a conturat și în studiile semnate de: R.
Aron [7], V. Vâlcu [121], C. L ukacsi [281 ]. Merită să menționăm în mod special lucrarea Т.
Фролова Социальная журналистика и ее роль в общественном диалоге. (Jurnalismul social
și rolul lui în dialogul public ) [182 ], una din tre puținele care se referă nemijlocit la implicațiile
jurnali smul ui social în domeniul social.
Problema apariției și dezvoltării jurnalismului social în Repu blica Moldova a fost analizată
în baza informațiilor colectate din surse orale – persoane care au deținut funcții importante în
mass -media moldovenească, în ba za observațiilor directe ale autorului care din 2007 a studiat
acest fenomen, precum și în baza u nor lucrări cu caracter general care, fie și tangențial, ne -au
oferit informații factologice și date statistice privind evoluția fenomenului mediatic autohton.
Identificarea premiselor apariției și a cadrului de dezvoltare a jurnalismului social în Republica
Moldova a impus o incursiune în istoria recentă a jurnalismului moldovenesc, în perioada când
acesta a reflectat, precum și a catalizat modificările conceptuale și funcționale de ordin politic,
economic, social, cultural etc. care s -au produs la sfârșitul anilor ’80 începutul anilor ’90 în
societatea moldovenească și care au condus la prăbușirea URSS și la apariția noului stat
independent – Republica Moldova. T. Socolov consideră că mass -media a contribuit la crearea
contextului necesar pentru acțiune, iar prin aceasta , a condiționat apariția și dezvoltarea
jurnalismul ui social autohton ca element autonom al sistemului medi atic-comunicațional
contemporan [104, p. 282] . Referitor la acest subiect, D. Moraru afirmă că transformările în viața
social -politică și economică a RM au generat t ransformări radicale în sfera mediatică, consemnate
de fenomene flux și reflux, adesea neclare și controversate. Ea remarcă că provocările pentru
mass -media s -au dovedit a fi destul de semnificative: problemele finanțării, adaptarea la noile

41
tehnologii înt r-o eră digitală, necesitatea formării și alinierii cadrelor de jurnaliști la noile exigențe
profesionale, piața concurențială, presiunea factorului publicitar [69, p. 173] . Și D. Țurcanu
susține această idee, specificând că discursul mediatic, în comun cu aceste metamorfoze, își
schimbă conținutul, forma și dimensiunile lui [69, p. 142] .
În urma acestor schimbări s -a produs o modific are a rolului social al presei. Important pentru
a determina rolul mass -medi ei în condițiile nou -formate, în opinia noastră, este studiul Patru teorii
despre presă [170], în care autorii acestuia F. Sieb ert, Th. Peterson si W. Schramm propun o
tipologie, devenită clasică, privind rolul social al presei. Ei vorbesc despre patru modele
fundamentale: autoritar, totalitar, liberal ș i cel al serviciului public. Această lucrare a fost de un
real folos în constatar ea faptului că transformările c e s-au produs la sfârșitul anilor ’80 – începutul
anilor ’90 în societatea moldovenească au condus la substituirea modelului totalitarist al presei cu
cel liberal și , ulterior, cu modelul serviciului public .
Merită să amintim aici lucrarea McQuail’s Mass Comunication Theory (Teoriile
comunicării de masă ale lui McQuail ) [21 9], în care autorul D. McQuail propune încă două
modele de relaționare a presei cu statul și societatea și care, în opinia noastră, completează
contextul relațional în care s -a afirmat jurnalismul social ca tip de activitate autonomă a mass –
medi ei. Este vorba de modelul „dezvoltării” și modelul „participării democratice”, car e, deși încă
nu s -au cristalizat definitiv ca teorii normative, merită să fie amintite, dat fiind faptul că
îmbogățesc fondul ideatic referitor la activitatea mass -medi ei în epoca modernă. Menționăm că
lucrările la care am făcut referire mai sus au un cara cter general și doar tangențial abordează
problema noastră de cercetare.
Fenomenele care s -au atestat pentru prima dată în anii ’90: destrămarea infrastructurii
sociale și a principiilor morale, devalorizarea banilor, migrația, traficul de ființe umane,
„criminalizarea” societății etc. nu doar au generat noi subiecte de reflecție pentru mass -media, care
au condus la extinderea diapazonului tematic, ci și au modificat substanțial rolul presei în
societate, funcțiile și tehnicile de mediatizare a realității sociale – toate la un loc formând
identitatea unui nou tip de jurnalism – jurnalismul social.
Lucrările care, într -o formă sau alta, au cercetat constit uirea și evoluția acestor probleme,
deși au un caracter general, au fost necesare pentru înțelegerea specificității problematicii
jurnalismului social. Sociologul V. Blajco susține că țăril e din spațiul ex -sovietic s -au confruntat ,
îndeosebi în anii ’90 ai secolului trecut, precum și ulterior, cu diverse tipuri de crize, determinate
de refor mele social -economice cardinale care au modificat structura societății și mentalitatea
populației și au condus la stratificarea bruscă a societății și la apariția elitel or noi cu viziuni
liberale [99, p. 57] .

42
Aceeași idee o regăsim în studiile: Stratificarea socială după nivelul de trai: percepții ale
populației [99, pp. 47 -54], autor V. Mândru ; Referințe metodologice ale cercetării stratificării
sociale în Republica Moldova [36, pp. 147 -153], semnat de A. Dumbrăveanu ; Caracteristici ale
vieții sociale în Republica Moldova [74], realizat de V. și I. Mocanu.
Între cercetătorii care au abordat tranziția moldovenească prin prisma problemelor sociale se
numără: V. Moșneag a și V. Bătrânescu, care au semnat studiul Cercetare privind influența
migrației asupra dezvoltării comunității [77], Ch. Mohammadifard cu lucrarea Fenomenul
migrației în Republica Moldova [285], I. Loghin cu studiul analitic Republica Moldova și
fenomenul migrației în contextul extinderii UE [280], T. Gribincea cu studiul Reducerea sărăciei
extreme și a foamei. Aportul societății civile și al sectorului privat la atingerea țintelor naționale
ale ODM 1 în Republica Moldova [38], T. Fomina cu lucrarea Trafic ul de ființe umane în scopul
exploatării munci i forțate în Republica Moldova: probleme și soluții [275] etc.
Remarcăm contribuția la analiza și explicarea problemelor sociale a savantului L. Malcoci
care a realizat o serie de studii sociologice pe ace st domeniu , între care: Impactul Programului
„Comunitate incluzivă -Moldova” asupra beneficiarilor [55] – studiu care cercetează reformarea
sistemului de îngrijire și protecție socială a persoanelor cu dizabilități în vederea incluziunii
sociale a acestora; Studiul de Evaluare a Cunoștințelor, Atitudinilor, Practicilor privind HIV/SID A
ale persoanelor angajate în câ mpul muncii în Republica Moldova: Raport Final și Statutul
socioeconomic al persoanelor cu HIV – lucrări în care autoarea a cercetat, pe de o parte ,
cunoștințele și atitudinile persoanelor angajate în câmpul muncii față de problema HIV/SIDA, iar ,
pe de altă parte, situația HIV în Republica Moldova: nivelul de trai al persoanelor cu HIV,
problemele socioemoționale ale acestora, accesul lor la servicii le de asistență socială, psihologice,
medicale, educaționale, juridice, la muncă etc.; Nivelul de victimizare a populației în Republica
Moldova: studiu sociologic [57], care pune în circuitul științific date privind percepțiile diverselor
categorii de popu lație asu pra fenomenului de victimizare.
Hegemonia jurnalismului social contribuie la dezvoltarea dialogului social și la
transformarea principalelor dezbateri axate pe problemele sociale stringente ale unei societăți în
vaste campanii publice, de aceea e l a căpătat o importanță strategică și a devenit miză esențială în
activitatea noastră de cercetare. Analiza jurnalismului social ca proces a avut drept bază teoretică
lucrările savanților care au pus în circuitul științific informații cu caracter general privind acest
subiect, în baza cărora am putut deduce și identifica specificitatea procesului mediatic în
jurnalismul social.
Reprezentări ale jurnalismului ca proces, bazate pe principiul neutralității, se regăsesc în
lucrările cercetătorilor din O ccident, între care: R. Clausse [242 ], Ph. Bachman [240 ], N.

43
Glaessen, H. Van den Bulks [194 ], D. Elliot [200], J. Gans [205], M. Voirol [243 ] ș. a., care
definesc mass -media drept „filtru”, „control”, „paznic de barieră”. Ideea fundamentală a acestor
studii r ezidă în conceptul de neutralitate în care mass -media apare ca o simplă oglindă a realității,
iar jurnaliștii – simpli cărăuși ai informației de la emițător spre receptor. Autorii studii lor
respective consideră că jurnali știi trebuie să trieze informațiile doar după standardele și normele
profesionale , în conformitate cu cultura conceptuală și organizațională a instituției media. Acest
tip de jurnalism nu admite implicarea jurnaliștilor în problemă, definind misiunea lor drept simplă
activitate de reflectar e fidelă a realității, de informare obiectivă a societății. „Caracterul neutral al
medierii efectuate de mass -media ar fi un fel de efect decurgând ca rezultat al mecanismului
autoreglator al sistemelor care cuprinde auditorii (cu cerințe variate), media ( multiple și deci
capabile de a se controla sau, în orice caz, completa reciproc) și surse din cele mai variate.
Funcționalitatea și autoreglarea sistemului determină caracterul funcțional al fiecărui element al
sistemului: fiecare element trebuie să -și înd eplinească rolul ocupat în sistem, media revenindu -le
un rol de „canal neutru”, spre care conduce mai ales feed backurile proprii acestui sistem triadic
(surse, media, auditoriu)” [32, p. 601] . Această idee, expusă de I. Drăgan în volumul I al studiului
Comunicarea: paradigme și teorii , exprimă plenar conceptul jurnalismului bazat pe principiul
neutralității.
O altă lucrare care, considerăm noi, merită a fi trecută în revistă, este Jurnaliș tii: vedete,
scribi sau conțopiști [82], semnată de M. Palmer și D . Ruellan care scot în evidență implicațiile
jurnaliștilor în procesul de creație. Deși are un caracter general, acest studiu pune în relief
practicile jurnalistice, munca jurnaliștilor în procesul de documentare și de redactare a produselor
mediatice și î ncearcă să combată stereotipurile privind caracterul și specific ul muncii de gazetar.
Dintre lucrările savanților ruși axate pe procesul de creație în jurnalism, ne-a atras atenția
monografia Журналистика. Методология журналистского творчества (Jurnalismul.
Metodologia creației jurnalistice ), în care autorul M. Kим susține: „Specificul procesului de
creație în jurnalism presupune activități care extind limitele cunoașterii. Tocmai acestea îi permit
jurnalistului să identifice noile relații pe car e le stabilește sau în care există subiectul/obiectul
cercetat, să determine și să aplice un nou unghi de abordare a realității și, în final, să creeze un
produs ju rnalistic original” [150 , p. 10] . În aceeași cheie este abordată creativitatea în jurnalism de
către O. Taбридзе, care afirmă că procesul de creație în jurnalism presupune : „identificarea și
crearea pr oduselor obiectiv -valorice” [173 ], de către E. Прохоров [1 67], precum și de către M.
Магронт [158 ].
Pare interesantă abordarea psihologică a proces ului de creație în jurnalism , propusă de А.
Шестерина [185] și de В. Олешко [163 ]. În opinia acestora, r elația jurnalist – personaj potențial

44
al scriiturii de presă este una individuală și depinde, pe de o parte, de caracteristicile personajului
și de deschiderea acestuia spre comunicare, iar , pe de altă parte, de calitățile psihoprofesionale ale
jurnalistului. Ei susțin că procesul mediatic solicită adoptarea de către jurnaliști a diverselor tipuri
de comportament profesional, determinate de calitățile psihosociale ale surselor și actorilor cu care
ei intră în contact. Aceeași abordare o găsim la cercetătorul belarus И . Гайдученок, care afirmă :
„pătrunderea în lumea lăuntrică a eroului necesită o rațiune, o emotivitate, un efort și o mișc are
sensibilă a sufletului” [139 , p. 3] .
Cercetătoarea din Ucraina Т. Репкова promovează ideea că independența este un principiu
fundamental al proceselor mediatice și că ziar ul își consideră propria independență ca pe cel mai
valoros activ comercial, redacțional și mor al. Ziarul își menține propria independență printr -o
atitudine profesională impecabilă, familiarizându -i cu principiile sale atât pe colaboratori , cât și pe
fiecare din tre cititorii sau clienții săi, care doresc să afle aceste principii. În cazul unor decizii
profesionale de principiu, un ziar independent nu va lua în calcul interesele economice sau politice
înguste ale unor persoan e fizice sau juridice, inclusiv nici pe ale lui [169 , p. 9] . Între cercetătorii
din Ucraina , care au abordat diverse aspecte ale jurnalismului ca proces se numără: В.
Владимиров [245], В. Рiзун [257 ], И. Михайлин [254], В. Здоровега [250] ș. a.
De asemenea, j urnalismul ca proces a constituit obiec tul de cercetare pentru unii autori din
România : M. Coman [20], M. Cernat [17], I. Albulescu [6], N. Vasi lendiuc [3 07], D. Popa [87] ,
precum și pentru unii din O ccident: F. Shennan [231 ], I. K. S orenssen și A. M. Gabrielsen [23 3],
M. Kunzler [21 5], S. Li vingstone [21 6].
Considerăm valoroase viziunile lui C. L. Pop, expuse în articolul publicistic Rolul
creativității și al procesului de creație în conturarea personalității creative : „Procesul de creație
nu urmează un tipar unic, modalitățile de realizare a unui produs nou și valoros pentru societate
sunt variate, purtând amprenta personalității creative. Rezultatul evident al procesului de creație îl
reprezintă creația. Creația este rezultatul convergenței factorilor cognitivi cu cei emoționali,
motivaționa li etc. Constelația acestor factori fiind extrem de complexă, putem asocia termenul de
creație cu cel de gândire divergentă, care se caracterizează prin flexibilitate, fluență și
originalitate” [84] .
Dintre oamenii de știință din mediu autohton , care au cercetat jurnalismul ca proces, iese în
evidență numele lui V. Moraru. Rezultatele cercetărilor întreprinse de acest autor și -au găsit
reflectare într -o serie de lucrări pe acest domeniu, între care: Mass -media vs politica , Mass -media
între incertitudini și aspirații , Publicistica moldovenească contemporană , Labirinturile politicii.
Menționăm că V. Moraru a coordonat mai multe studii colective ce iau în dezbatere jurnalismul

45
contemporan ca proces și ca produs, între care: Societatea și comuni carea în tranziție [104], Presa
în oglinda presei [76], Identitatea națională și comunicarea [75] etc.
În timp ce V. Moraru propune, în general, o abordare politologică a jurnalismului ca proces,
L. Malcoci abordează acest subiect prin prismă sociologică. Studiul Mass -media și opinia publică
în societatea în tranziție [56] constituie o valoroasă cerce tare privind starea mass -mediei
moldovene ști în tranziția spre democrație și rolul acesteia în formarea și modelarea opiniei
publice. Cu toate că accentul est e pus, prioritar, pe opinia publică, acest studiu prezintă importanță
prin faptul că aduce informații de ordin conceptual -arhitectonic privind procesele jurnalistice, iar
punctarea momentelor legate de impactul și efectele media asupra opiniei publice perm ite și o
serie de concluzii referito are la practicile utilizate în jurnalismul din Republic a Moldova.
Jurnalismul ca proces a fost analizat și în lucrările semnate de diverși autori autohtoni, între
care: M. Guzun: Profesia de jurnalist: între vocație, op țiune și tentația politicului [97, pp. 38 -45],
Obiectivitate sau … transparență ? [80, p. 69], Tranziția și criza de valori. Identitatea națională:
de la incertitudine la redefinire (cazul Republicii Moldova) [104, pp. 223 -236], Al. Bohanțov:
Bazele jurnali smului [262], M. Tacu și V. Moraru: Inducția și deducția mediatică în procesul de
stabilire a ordinii prioritare a evenimentelor cu caracter politic [22, pp. 121 -123], M. Tacu:
Efectele mediatice asupra politicului [104, pp. 56 -64], Tehnici mediatice de reflectare și practici
metodologice de interpretare a realității social -politice [36, pp. 215 -224], G. Stepanov și I.
Guzun: Jurnalismul în situație de criză [110] , V. Moraru și D. Cosma: Mass -media: vocația
dialogului [104, pp. 155 -166], T. Spataru și S. Crijanovschi: Oportunitățile presei scrise în
formarea responsabilității pentru alegerile sociale [117, pp. 127 -140] ș. a.
Specificitatea jurnalismului social ca produs a solicitat analiza lucrărilor ce au luat în
discuție genurile pri n intermediul cărora cel mai frecvent și mai eficient este mediatizată realitatea
socială. Teoria genurilor jurnalistice și -a găsit reflectare într -o serie de lucrări în care cercetătorii:
C. F. Popescu [90], M. Bălășescu [261 ], S. Preda [92], M. Cvasnâi -Cătănescu [24], D. Rusti [102],
J.-C. Bertrand [12], D. Randall [96], M. Grigoryan [39] , C. D. MacDougall [21 7], M. Brandl –
Gherga și S. Perișor [26 3], M. Voirol [243 ] ș. a. au încercat să facă lumină asupra specificității
genurilor redacționale și asupra potențialului acestora de a reflecta diverse tipuri de evenimente și
probleme.
Interesant pare a fi unghiul de abordare pe care îl conturează B. Zelizer asupra genurilor
informative în lucrarea Despre jurnalism la modul serios. Știrile din perspectivă academică [126] .
Acest autor promovează ideea că mediul social și cel cultura l sunt elementele structurale ale unei
comunități care își exercită presiunea asupra contextului mat erialelor cu caracter informativ ce
apar într -o regiune sau alta.

46
Printre cercetătorii ruși care au studiat problema genurilor informative de presă se numără:
Н. Кодола [151 ], А. Лонская [155 ], М. Лукина [156 ], М. Магронт [158 ], Л. Шестеркина și Т.
Николаева [186 ], Ю. Погорелый [165 ], О. Сотникова [172 ], М. Уланова [176 ] ș. a.
O altă serie de lucrări ia în dezbatere genurile analitice. Componenta analitică este de o
importanță majoră în jurnalismul social, or, tocmai prin analiză și interpretare se reușește
argumentarea problemelor, înlesnirea procesului de percepere a formei mediatizate a acestora,
convingerea publicului și înțelegerea de către public a realității sociale. În prefața lucr ării
Jurnalism de investigație , coordonatorul studiului C. Marin susține că jurnalismul, prin vocația sa
socială, este nu doar mesagerul clipei istoriei, ci și primul ei comentator, iar jurnalistul, pe cât îi
permite vâltoarea vieții sociale și activitatea lui profesională, încearcă să depene fapte, date și
evenimente pentru a le interconecta, a identifica legătura lor internă, a le determina cauza și
efectul și, în acest temei, oferă prima interpretare a clipei istoriei, ia r, înt r-un sens mai larg, a
însăși istoriei curente [48, p. 5] .
Între cercet ătorii care au studiat problema genurile analitice se numără: M. Coman [58 , 59],
M. Cvasnîi -Cătănescu [270 ], M. Cernat [17], C. F. Popescu [89, 90], D. Popa [290 ], S. Preda [92],
M. Bălășescu [261 ], P. Bogatu [48, p. 12], J. B. Thompson [112], R. Keeble [9 3], М. Ким [150],
P. Greenberg [60], M. Meзенцe в [159 ], A. Тертычный [174, 175 ] ș. a.
De un real folos pentru cercetarea și analiza percepțiilor jurnaliștilor privind jurnalismul
social ca proces și ca produs, precum și a percepțiilor cititorilor asupra produselor jurnalis tice care
abordează problemele sociale a fost studiul sociologic semnat de L. Ma lcoci: Percepțiile
populației din Republica Moldova privind fenomenul discriminării , care a pus în circuit date
statist ice relevante privind fenomenul discriminării în contextul altor probleme din Republica
Moldova și dinamica acestuia și a scos în evidență faptul că „nivelul de toleranță al diferitor
grupuri de persoane față de semenii lor de altă etnie sau cu alt statut de sănătate este destul de
redus” [54] . Efectuată în premieră în Republica Moldova, această cercetare stabilește categoriile
de persoane percepute drept cele mai frecvente victime ale discriminării, contextele sociale în care
are loc discriminarea, distanț a socială dintre respondenți și grupurile de persoane discriminate,
experiențele personale ale respondenților în domeniul discriminării. Rezultatele cercetării relevă
faptul că discriminarea și marginalizarea anumitor grupuri de persoane sunt fenomen e reale în
Republica Moldova, care ia u amploare în ultimii ani. În conformitate cu opiniile populației și ale
experților implicați în această cercetare, cele mai discriminate grupuri sociale su nt persoanele cu
dizabilități mi ntale și fizice, persoanele cu venit mic, persoanele HIV pozitive, persoanele de
orientare homosexuală, persoanele de etnie romă și femeile. Studiul conține și o serie de
recomandări practice privind diminuarea efectelor fenomenului de discriminare, iar re zultatele la

47
care ajunge auto rul semnalează necesitatea amplificării funcției educativ -instructive a
jurnalismului social în scopul formării culturii toleranței și nediscriminării față de persoanele cu
nevoi speciale.
Studiile dedicate calității produselo r jurnalistice, de asemenea, au fost în atenția noastră
datorită faptului că ele au conturat fundamentul pentru identificarea standardelor etice și
deontologice utilizate în jurnalismul social. Ținem să specificăm că cele mai multe dintre studiil e
despre c are am vorbit în acest capitol conțin și informații privind problemele de etică profesională
în jurnalism, de aceea, în continuare, vom trece în revistă doar contribuțiile cercetătorilor
autohtoni pe acest subiect. Decizia respectivă a reieșit și din faptu l că aceste studii reprezintă
analize ale produsului jurnalistic autohton, care identifică punctele vulnerabile ale jurnalismului
național, propun soluții și proiectează căile de depășire a acestora. Între autorii care au semnat
studii dedicate problemelor de etică și de deontologie a mass -medi ei se numără: D. Țurcanu:
Despre profesionalism sau este jurnalistul un om obișnuit? [46, p. 48], S. Grossu și N. Ursu:
Dimensiunea etică a acțiunii comunicative [97, pp. 46 -58 ], A. Peru: Deontologia jurnalistică:
contradicții și ambiguități [68, pp. 189 -192], M. Guzun: Deontologia jurnalisticii și etica
profesională a jurnalistului: cazul presei din Republica Moldova [68, p. 70] , M. Lescu:
Activitatea profesională a jurnalistului [47, pp. 67 -68], I. Bunduchi și V. Dorogan: Instituțiile
mediatice – între reglementări și autoreglementări [69, pp. 149 -151] ș. a.
Pentru cercetarea calității jurnalismului social din perspectivă etică și deontologică, de
asemenea, au fost utilizate documente, prevederi ș i regulamente:
– internaționale: Declarația Universală a Drepturilor Omului , Convenția Europeană pentru
Drepturile Omului și Libertățile Fundamentale , Pactul internațional cu privire la drepturile civile
și politice , Principiile internaționale ale eticii profesionale a jurnalistului etc.;
– naționale: Constituția Republicii Moldova , Legea Presei , Legea privind accesul la
informație , Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova etc.;
– instituționale: Regulamentul de selectare a membrilor Consiliulu i de Presă , Regulamentul
de activitate a Consiliului de Presă , Rapoartele de activitate a Consiliului de Presă din Republica
Moldova pentru anii 2010 -2014 etc.
Din analiza datelor de mai sus, putem conchide că actualmente în spațiul științific autohton
nu sunt încă lucrări complexe ce ar fi avut drept obiect de studiu jurnalismul social , în general, și
jurnalismul social di n Republica Moldova , în particular . Unele l ucrări cu caracter științific c are au
valorificat anumite a specte ale jurnalismului social au apărut în țările ex -sovietice, în special în
Rusia și în Ucraina, începând cu anii ´90 ai secolului al XX -lea. Ele însă analizează aspectele
respectivului fenomen mediatic în contextul realitățil or de ordin economic sau social specifice

48
țărilor în care acesta a apărut și niciuna nu încearcă conceptualizarea jurnalismului social drept
model nou în științele comunicării. Tocmai din aceste considerente, după cum s -a menționat mai
sus, una din tre sarcinile lucrării este ca, în baza datelor existente , dar mai ales în baza observației
directe și a analizei cantitativ -calitative a produsului jurnalistic pe domeniul social să reconstituim
tabloul evoluțional -conceptual al jurnalismului social din Republica Moldova.
Așadar, analiza situației existente în domeniu a certificat necesitatea cercetării specificului și
caracterului jurnalismului social ca fenomen mediatic cu identitate distinctă și a potențialului lui
de reflectare a realității sociale. Conceptualizarea fenomenului de jurnalism social reprezint ă
problema științifică a studiului respectiv , care este elucidată prin prisma schimbărilor social –
politice și economice, ce s -au produs la sfârșitul secolului trecut – începutul secolului prezent, și au
generat modificarea procesului de creație, a cadrului relațional și a produselor mediatice puse în
circuit prin intermediul jurnalismului social. J urnalismul social este abordat ca un nou model de
jurnalism, cu toate atributele și elementele sale constitutive, cu caracteristici generale, precum și
cu particu larități specifice determinate de practicile operaționale utilizate și de tipurile de
comportamente mediatice aplicate. Amploarea subiectului cercetat necesită o dezbatere științifică
multidimensională, lucrarea de față venind, la rândul său, cu propria ab ordare la elucidarea unor
aspecte inerente jurnalism ului social.
Astfel, scopul respectivului studiu constă în cercetarea jurnalismului social ca activitate
mediatică cu identitate distinctă și în elucidarea cadrului evolutiv, relațional și acțional, precum și
a practicilor operaționale ale jurnalismului social din Republica Moldova. Pentru atingerea acestui
scop ne -am propus realizarea următoarelor obiective:
– cercetarea bazelor teoretico -metodologice ale jurn alismului social și elaborarea
metodologiei proprii de cercetare;
– studierea abordărilor teoretico -conceptuale ale fenomenului de jurnalism social;
– cercetarea problemelor sociale ca subiecte majore de reflecție în jurnalismul social;
– studierea jurnalismului social ca proces mediatic în Republica Moldova;
– studierea cadrului relațional și acțional al jurnalismului social autohton;
– analiza produselor jurnalismului social autohton;
– elaborarea recomandărilor practice în vederea eficientizării jurnalismului social ca proces
și ca produs în Republica Moldova.

1. 3. Metodologia cercetării jurnalism ului social
Analiza metodologiei cercetării se impune ca element constitutiv al oricărui studiu
fundamental , pentru că anume ea oferă direcțiile generale pe care se axează fundamentele teoretice

49
ale cercetării oricărui fenomen. Metodologia cercetării jurnalismului social se bazează pe
metodele științifice care oferă cele mai mari posibilități și cele mai relevante perspective de
studiere a fenomenului. Ace ste metode, simbolic, pot fi divizate în două mari categorii: cele
cognitive , axate pe procesele cunoașterii umane în/prin jurnalism , care constituie dimensiunea
gnoseologică a metodologiei cercetării jurnalistice și cele axate pe existența obiectivă a luc rurilor
în natură, care formează dimensiunea ontologică a metodologiei cercetării jurnalistice.
Așa cum am afirmat mai sus, jurnalismul social ca fenomen mediatic cu identitate distinctă
se află în atenția teoreticienilor din domeniul mediatic -comunicațio nal, devenind obiect de
cercetare al acestora, relativ recent. Dar cercetările și studiile privind natura socială a
jurnalismului, în genere, înregistrează o evoluție mult mai timpurie. Cercetătorii care au studiat
acest fenomen , au oferit variate perspect ive asupra mass -mediei și asupra contextelor sociale în
care ea a apărut și pe care le -a reflectat și le -a influențat în timp și în spațiu. Ei au utilizat
instrumentare diferite și un spectru foarte variat de metode de cercetare. Reiterăm , că din
multitudi nea de abordări metodologice ale jurn alismului ca fenomen, care s -au afirmat de -a lungul
anilor și există la moment în teoria comunicării, pentru noi prezintă interes acelea care au pus î n
circuit raționamente sociale ale comunicării/jurnalismului și care actualmente formează
patrimoniul teoretic al jurnalismului social . Trecerea în revistă a acestora o vom începe cu
lucrările cercetătorilor școlilor: de la Palo Alto, Chicago, Toronto și, parțial, a le acelei de la
Frankfurt.
Pentru cercetările sale, școala de la Palo Alto a utilizat diverse modele teoretice și concepte
din cibernetică, lingvistică, logică, abordând comunicarea atât deductiv , cât și inductiv, prin
metode , precum observația și analiza. J. Lohisse remarcă: „Noile idei au apărut din cercetările
teoretice, dar și în cadrul instituțiilor clinice: de fapt, cercetătorii au depus efortul de a -și confrunta
modelele și conceptele cu analiza comunicării reale, în primul rând și chiar exclusiv din domeniul
psihiatriei” [52] .
Caracterul de n outate al abor dării paloaltiste însă rezidă în faptul că ei primii au aplicat
sinteza ca metodă de cercetare a fenomenelor comunicaționale, or, până atunci în științele
socioumane era utilizat demersul analitic. Ei au cercetat comunicarea ca un ansamblu de elemente
în interacțiune (în care modificarea unuia antrenează modificări în toate celelalte elemente) care
formează un sistem cu o structură și cu o dinamică aparte, punând în circuit două noțiuni de bază:
interacțiunea , care implică ideea unei relații mutuale, a unei acțiuni reciproce și contextul , care
reprezintă mediul sau ansamblul de elemente din mediu, ale cărui atribute afectează sistemul său și
care sunt afectate de el.

50
Dacă la începutul secolului trecut paloalt iștii analizau comunicarea doar din perspectiva
dinamicii forțelor și a raporturilor de cauzalitate dintr -o interacțiune, în anul 1942 , G. Bateson
modifică această viziune prin introducerea feedbackului ca element al procesului comunicațional.
El își recon sideră cercetările sale anterioare și începe să abordeze comunicarea ca un sistem de
mesaje ce funcționează sub formă de „bucle”, în care energia de răspuns este oferită de receptor și
nu de impactul elementului declanșator. Bateson a utilizat principiile demersului sistemic (comun
cu gândirea cibernetică), luând drept cadru metodologic relațiile din interiorul unei rețele, în care
acționează mecanismele circulare de reglare, iar prin aceasta el a abandonat concepția liniară și
oarecum deterministă a succes iunii acțiunilor și reacțiilor între actorii izolați ai procesului de
comunicare.
Un alt concept metodologic asupra comunicării mediatice a fost propus de exponenții școlii
de la Chicago. Perspectiva din care abordează școala de la Chicago comunicarea medi atică se
aseamănă cu cea a școlii de la Palo Alto datorită faptului că ambele tratează conceptele de
comunicare, de comportament și de înțelesuri ale mesajelor, pe care le abordează din perspectiva
dinamicii interacțiunii ce poate fi și ea modificată în ur ma interpretării. Diferențele de abordare
rezidă în faptul că școala de la Palo Alto pune în circuit un concept de analiză psiholingvistică a
mass -mediei, iar școala de la Chicago – unul de analiză sociologică.
Exponenții școlii de Chicago au identificat primii importanța conceperii comunicării în
raport de complementaritate cu sociologia. Ei au ajuns la concluzia că realit atea poate fi cercetată,
evaluată și modificată doar prin corelarea acestor două perspective. În opinia exponenților acestei
școli, soc ializarea și formarea personalității se articulează în procesul de comunicare, de aceea
problematica comunicării sociale sau a jurnalismului social „ trebuie concepută într -un raport de
complementaritate cu cea sociologică; cele două perspective se cer core late pentru a descifra
corect realitatea și, mai ales, pentru a contura soluții adecvate, capabile să ghideze evoluția
acesteia ” [30, p. 97] .
Pentru cercetările sale, școala de la Chicago a utilizat diverse metode, între care: observația
și investigația s ocială – pentru a identifica și a determina specificitatea diverselor categorii de
public/auditoriu; observația și analiza – pentru a cerceta opinia publică, a diferenția publicul de
masă; metoda biografică ancheta – pentru a d epista percepțiile și reacții le publicului etc.
Școala de la Toronto se încadrează în contextul cercetărilor n oastre grație, în primul rând,
lucrărilor lui M. McLuhan care, deși a promovat „determinismul tehnologic ” în comunicare, a
reușit să creioneze o teorie socială a mass -medi ei. El susține că produsele mediatice sunt
importante nu atât prin conținutul lor, ci mai curând dato rită efectelor lor, natura mediei fiind
determinantă; că , datorită noilor tehnologii, s -a produs hibri dizarea tehnică a formelor mediei ,

51
intensificarea circul ației informației, efectele mediei fiind direct proporționale cu tipul de media
care distribuie informația. „Pentru McLuhan impactul radical al noilor forme de comunicare
asupra dimensiunilor spațiului și timpului, dar și asupra percepției umane constituie rațiuni
dominante ” [8, pp. 3 -7].
Pentru cercetările sale, școala de la Toronto a utilizat diverse metode, între care: observația,
metoda istorismului, analiza, sinteza. Caracterul de noutate al cercetărilor acestei școli rezidă în
faptul că accentul cerce tărilor asupra percepțiilor a fost deplasat de la mesajul informațiilor
media tice spre formele tehnice de difuzare a lor.
Școala de la Frankfurt , cunoscută și ca „școala critică”, este de orientare interdisciplinară și
își are originea în teoriile neoma rxiste promovate în cadrul Institutului de Cerce tări Sociale
înființat în 1923. Ea se opune direcției de cercetare cantitativă și de suprafață, specifică
empiriștilor, apărută ca urmare a standardizării culturii și transformării acesteia în marfă. Primele
studii realizate în cadrul școlii de la Frankfurt se fac importante prin faptul că au creat contextul
științific de afirmare a paradigmei funcționaliste, iar studiile mai târzii au format baza conceptuală
a acesteia. Paradigma funcț ionalistă a comunicării de masă a preluat matricea de cercetare
specifică curentului funcționalist din sociologie și, utilizând metodele și gândirea sociologică, a
inaugurat abordarea sociologică a comunicării, bazată pe cercetări concrete, care integrează
difuzarea și receptarea mesajelor în rețele grupate și în relațiile interpersonale, care structurează
publicul și dif erențiază persoanele receptoare [33, p. 8].
În anul 1944, în SUA a apărut lucrarea semnată de reprezentanții școlii de la Frankfurt Th.
W. Adorno și M. Horkheimer Dialectica Iluminismului , care a constituit baza sociologiei
contemporane a comunicării în masă. În opinia autorilor, i ndustriile cultura le contemporane sunt
în măsură să influențeze foarte ușor publicul care este un produs pasiv și loial capitalismului
târziu. Acest fenomen, consideră ei , a fost posibil să se afirme grație industrializării culturii de
masă, realizată cu ajutorul și prin in termediul mass -mediei , în primul rând [44] . Studiile
exponenților școlii de la Frankfurt au fost realizate prin mai multe metode de cercetare, între care:
metoda istorică, analiza, sinteza, comparația etc.
Identificarea și expunerea detaliată a rezultatelo r cercetărilor realizate de exponenții școlilor
analizate mai sus, precum și a metodologiilo r pe care aceștia le -au aplicat demonstrează valoarea
acestor studii, care au format fundamentul științific pentru abordările ulterioare ale fenomenului
mediatic -comunicațional.
Primele cercetări pe domeniul comunicării, care au stat la baza cercetărilor ulterioare ale
jurnalismului, în general, și ale jurnalismului social, în particul ar, au fost marcate de tendința
existentă la sfârșitul secolului al XIX -lea de a de scompune domeniile de cercetare în subdomenii

52
înguste, fapt care a generat variate abordări de natură: psihologică, istorică, sociologică, filologică,
politologică, filos ofică etc. În a doua jumătate a secolului al XX -lea situația se modifică,
cercetările punctuale și hiperspecializate fiind substituite cu cele complexe și interdisciplinare.
„Ca urmare, s -au dezvoltat din ce în ce mai mult demersurile care implicau specialiști,
metodologii și modele conceptuale aparținând mai multor domenii. Cercetarea de u nul singur a
fost completată de cercetarea cu echipe de specialiști aparți nând unor discipline diferite” [1, p. 5] .
C. Bălăceanu -Stolnici susține că demersul interdisciplinar nu presupune un simplu dialog
între specialiștii din domenii diferite în jurul u nei anumite probleme, esența interdisciplinarității
fiind reprezentată de integrare, care presupune contopirea, interconectarea datelor și informațiilor,
metodelor, instrumentelor, conceptelor și teoriilor din două sau mai multe discipline. Este vorba
de un efort cognitiv dificil, dar extrem de eficient. Metodologia cercetării influenței mass -medi ei
asupra opiniei publice din perspectiva teoriei spiralei tăcerii, de exemplu, este un argument forte în
favoarea acestei afirmații. Or, pentru a demonstra funcționalitatea acesteia, autorul a utilizat
metodele sociologice de cercetare: cea a interviurilor si cea a anchetelor panel prin care s -a
încercat identi ficarea intenției de vot a alegă torilor, disponibilității lor de a se exprima public în
favoarea unui partid, a interesului față de politică, precum și identificarea tipurilor de contacte pe
care ei le stabilesc cu mass -media. Deși a fost testată în baza unui eveniment de natură politică,
această teorie are valoare și se aplică și în domeniul social, de aceea considerăm justificată decizia
noastră de a face referiri la acest mecanism în contextul cercet ărilor respective.
Perspectiva psiho socială asupra comunicării este un exemplu de abordare interdisciplinară
care, pentru cercetarea caracterului relațiilor și a efectelor pe care le generează actul de
comunicare, a cumulat metode de cercetare atât din ps ihologie, cât și din sociologie. „Într -o primă
etapă, psihologia ca știință nu a fost preocupată de domeniul comunicării. Reconsiderarea rolului
comunicării în înțelegerea psihicului uman a avut loc odată cu dezvoltarea psihologiei
experimentale – a behavi orismului și, mai ales, a gestaltismului, a dinamismului tipologic și a
psihologiei învățării” [67, p. 192] . În opinia cercetătoarei V. Marinescu, studiul psiho sociologic al
teoriei comunicării pornește de la o serie de presupoziții, printre care și aceea că nu există în
societate, în sfera umană, un domeniu separat și autonom al comunicării. Comunicarea este o parte
constitutivă a societății, a construirii, organizării și funcționării acesteia, iar interacțiunile umane
sunt fapte sociale cu caracter comuni cațional [67, p. 205] . De aceea, comunicarea este un proces
social fundamental, poate și trebuie studiat prin convergența metodelor de cercetare științifică,
specifice atât sociologiei , cât și psihologiei.
Complexitatea fenomenului mediatic impune folosire a nu doar a metodelor de cercetare
științifică specifice sociologie i și psihologie i, ci și a celor din domeniul istoriei, care au fost și sunt

53
folosite pe larg în cercetările mediatic -comunicaționale contemporane . Un exemplu de acest fel ne
poate servi studiul despre rolul social al presei Patru teorii ale presei [170], semnat în 1956 de
către profesorii amer icani F. Siebert, Th. Peterson ș i W. Schramm. Utilizând metoda istorică de
cercetare, autorii respectivului studiu au ajuns la concluzia că relația trilaterală: mass -media –
societate – putere este determinată de contextul istoric în care se afirmă. În cercetările ce au fost
inițiate în scopul identificării cauzelor care au condus la reducerea interesului și încrederii
populației față de informația me diatică și la scăderea tirajelor publicațiilor periodice au mai fost
aplicate diverse metode de cercetare sociologică, între care: observația, analiza, sinteza, iar pentru
colectarea de date empirice au fost folosit e ancheta sociologică și sondajul sociolo gic.
În această peri oadă cercetările mediatice se concentrează pe rolul social al jurnalismului . Ele
definesc instituțiile mediatice și, respectiv, jurnaliștii drept mesageri și constructori ai realității
care se află întotdeauna în centrul vieții publice . Acțiunea lor în raport cu publicul este una
„neconstrângătoare”, mai mult de natură morală, de aceea impactul și efectele lor asupra
publicului, la prima vedere, par a fi imperceptibile. Jurnalismul afectează viața socială , fără ca
indivizii să fie conșt ienți de aceasta, pentru că el face parte din universul indivizilor asupra căruia,
pe de o parte, își exercită influența, iar , pe de altă pare, îl modelează și îl modifică într -o anumită
măsură. Așadar, cercetarea jurnalismului ca fenomen social, grație ca racterului lui interdisciplinar,
impune corelarea teoriilor și utilizarea instrumentarelor și metodologiilor de cercetare specifice
diferitor domenii științifice.
Spre deosebire de multitudinea de teorii și concepte metodologice privind caracterul social
al comunicării mediatice, teoria și metodologia cercetării jurnalismului social este foarte modestă
și aceasta datorită faptului că actualmente există puține studii și cercetări complexe dedicate
jurnalismul ui social ca activitate mediatică cu identitate distinctă .
Jurnalismul social ca obiect autonom al cercetărilor științifice s -a afirmat, mai mult decât în
altă parte, în Rusia datorită, întâi de toate , transformărilor globale social -politice și economice care
s-au produs la finele anilor ’90 ai secolului trecut . Grație ace lor conjuncturi, la sfârșitul secolului
al XX -lea – începutul secolului al XXI -lea, jurnalismul social devine obiectul de studiu al mai
multor savanți cu renume pe domeniul media din Rusia, între care: T. Фролова, Г. Makaшин а, M.
Бережная , care au abordat jurnalismul social ca pe un fenomen mediatic cu identitate distinctă ,
complex, pluridimensional, cu problematica sa și cu instrumentarul său specific de reflectare a
problemelor și a proceselor sociale, care cons tituie subie ctul de reflecție a acestuia. Analiza,
prioritar sociologică a jurnalismului social, realizată de aceștia, a avut la bază mai multe metode
de cercetare, între care: metoda istorismului, observația, analiza cantitativă și calitativă, sinteza,
sondajul, anch eta, chestionarul etc.

54
Pentru cercetarea jurnalismului social din presa comunităților mici și medii, П. Баутина a
utilizat o metodologie a cercetării bazată pe teoria reflecției și pe abordarea constructivistă a
fenomenului respectiv, precum și analiza ca ntitativă și calitativă a produselor pe domeniul social.
De menționat faptul că jurnalismul social ca obiect de investigație științifică nu s -a bucurat
de atenția cercetătorilor pe domeniul media nici din spațiul românesc, nici din spațiul
moldovenesc. În România, abia în anul 2007 a apărut lucrarea lui V. Vâlcu Jurnalismul social –
primul și deocamdată unicul studiu dedicat jurnalismului social, care nu este nici studiu
monografic și nic i lucrare științifică, ci mai degrabă un ghid care își propune să explice
jurnaliștilor modul și felul în care aceștia pot pune cercetarea sociologică în slujba mass -mediei.
Autorul pune în corelație tehnicile jurnalistice și metodele cercetării sociale, abordarea sociologică
a fenomenului de jurnalism social fiind evidentă în acest context. Actualmente, nici în Republica
Moldova nu există analize, studii, lucrări științifice fundamentale dedicate fenomenului de
jurnalism social, excepție fiind articolele științifice semnate de auto rul acestui studiu, în care au
fost analizate, sporadic și fragmentar, unele aspecte ale fenomenului în cauză, pentru care au fost
utilizate, într -o măsură mai mare sau mai mică, toate metodele enunțate mai sus.
Așadar, jurnalismul social este un fenomen plurivalent și multidimensional care solicită
abordări foarte variate. Analiza acestuia nu poate fi r ealizată prin cercetări punctuale și
hiperspecializate, ci prin cercetări complexe și interdisciplinare. Demersu l științific privind
specificitatea jurnalismului social este unul interdisciplinar, or, solicită utilizarea metodologiilor și
modelelor concept uale care aparțin mai multor domenii științifice. Abordarea interdisciplinară
presupune interconectarea metodelor, conceptelor, teoriilor și instrumentelor din alte discipline,
aceasta asigurând demersului științific un caracter complex și integral. Dat fi ind acest fapt, autorul
a utilizat în studiu l respectiv metodologii specifice sociologiei, psihologie i, istoriei etc.
Astfel, întru studierea fenomenului de jurnalism social au fost folosite mai multe tipuri de
cercetări, între care: cercetarea extensivă care a permis lărgirea inventarului de cunoștințe despre
domeniul jurnalismului social; cercetarea intensivă care a permis adâncirea înțelegerii prin
explicarea specificității acestui a; cea longitudinală care a permis evidențierea cadrului evolutiv al
dome niului cercetat și cea transversală care a permis identificarea stării de moment a jurnalismului
social autohton.
În timpul efectuării cercetărilor actuale privind jurnalismul social, autorul a aplicat metode și
principii care țin de instrumentarul intelectual de cunoaștere științifică, și anume: documentarea,
conceptualizarea, inducția și deducția, interpretarea datelor, analiza și sinteza, modelarea,
abordarea sistemică etc. Suportul teoretico -științific și metodologic aplicat la realizarea prezentei
cercetări a fost determinat de caracterul multidisciplinar al temei investigate.

55
Abordarea integrală a permis examinarea complexă a jurnalismului social, prin aplicarea
conjugată a diverselor metode de cercetare , cum ar fi: metoda istorică, metoda sistemică, metoda
comparativă, metoda structural -funcțională, metodel e și tehnicil e sociologice de cercetare. Pentru
a conferi validitate studiului , am combinat mai multe metode de cercetare și aceasta pentru că
nicio metodă nu poat e fi considerată perfectă, iar neajunsurile uneia dintre metode pot fi
compensate prin calitățile alteia. Acest procedeu, numit triung hiular, a fost utilizat pentru:
identificarea diverselor interpretări ale jurnalismului social, obținerea datelor relevant e pentru
subiectul ales, încorporarea elementelor contextuale sociale și tehnologice, deschiderea noilor
perspective în investigația științifică a fenomenului de jurnalism social.
Astfel, prin aplicarea metodei istorice , autorul a reușit , pe de o parte, s ă construiască o
reflecție evolutivă a fenomenului de jurnalism social, iar , pe de altă parte, să obțină o imagine
obiectivă a factorilor declanșatori ai acestuia și a problemelor cu care se confruntă el actualmente.
Metoda istorică a permis determinarea c ontextului în care s -a afirmat jurnalismul social în
Republica Moldova și interpretarea fenomenelor într -o succesiune istorică, astfel încât a fost
posibil de construit raționamente privind evoluția și de emis judecăți de valoare despre trecutul
acestuia.
Metoda sistemică a permis analiza de ansamblu și a oferit o imagine clară și cuprinzătoare
asupra jurnalismului social ca proces și ca produs mediatic, asupra strategiilor și practicilor
operaționale specifice doar acestui tip de jurnalism. Analiza sistemi că a fost aplicată ținându -se
cont de principiul istorismului și cel al determinismului social. Metoda sistemică a fost folosită
pentru studierea interdependenței proceselor și practicilor operaționale din jurnalismul social, care
reprezintă un complex integral de procedee sistemice ce pot fi cercetate doar prin abordarea
interdisciplinară.
Observația a fost aplicată în mediul natural al obiectului de cercetare și a permis studierea
cadrului evolutiv al jurnalismului social, a celui relațional al jurnali știlor, precum și a celui
acțional al mass -medi ei. La fel, observația ne -a folosit la analiza contextului general mediatic în
care acționează jurnalismul social. În acest studiu am utilizat atât tehnica de observație
participativă , cât și cea non participat ivă. Observația a fost una structurată, or, pentru clasificarea și
cuantificarea obiectului cercetat au fost aplicate diverse scheme prestabilite de urmărire.
Observația a permis obținerea unor date fact ologice de o diversitate foarte mare și d e o amploare
pe măsură.
Metoda comparativă a fost folosită pentru identificarea unor patternuri generale și pentru
stabilirea unor elemente specifice jurnalismului social, precum funcțiile și rolurile acestuia, și
pentru realizarea de predicții privind evoluția genur ilor utilizate în jurnalismul social. Metoda

56
comparativă a facilitat evidențierea aspectelor comune și distincte ale modelului jurnalismului
social, precum și analiza problemelor sociale ca subiect de reflecție a acestuia. Studiul comparativ
a reliefat com poziția de genuri jurnalistice a fluxului informațional al jurnalismului social
autohton în condițiile situației de tranziție a formelor de expresie a produselor mediatice –
fenomen specific tuturor elementelor sistemului mass -medi ei din Republica Moldova. Aplicarea
metodei ne -a ajutat să studiem factorii intramediatic i și cei extramediatici care influențează
produsele jurnalistice pe domeniul social. Totodată, metoda respectivă a fost necesară pentru
cercetarea opiniilor, punctelor de vedere, viziunilor și a modelelor de comportament profesional în
procesul de mediatizare a realității sociale.
Metoda structural -funcțională a fost folosită pentru definirea cadrului de existență și a
nivelului de funcționalitate a jurnalismului social. Structuralismul a oferit posibilități de
construcție teoretică și, în același timp, de analiză empirică a jurnalismului social ca model de
activitate mediatică și a demonstrat virtuțile teoretice ale fenomenului de jurnalism social.
Abordarea structural -funcțională a permis atât explicarea fenomenului de jurnalism social,
inclusiv a subiectului de reflecție, a obiectivelor, rolurilor și funcțiilor acestuia, cât și explicarea
funcționării jurnalismului social, a cadrului relațional și acțional pe care îl stabilește, a structurii,
compoziției , diapazonului tematic al fluxului jurnalistic, a calității produsului mediatic pe
domeniul social etc. Diferențierea pe niveluri a analizei structurale a permis formularea
raționamentelor privind s pecificitatea jurnalismului social televizat, radiofonic, on -line și din presa
tipărită. Această metodă a fost de un real folos în elaborarea modelului de jurnalism social ca
element autonom și independent al jurnalismului contemporan.
În cadrul studiului curent am utilizat metode și tehnici sociologice de cercetare , cum ar fi:
analiza de conținut sau analiza cantitativ -calitativă, chestionarul și observația. Analiza de conținut
a fost aplicată la cercetarea produselor mediatice pe domeniul social din jurna lismul audiovizual,
jurnalismul radiofonic, din presa tipărită, din jurnalismul on -line.
Chestionarul a fost aplicat pentru cercetarea opiniilor jurnaliștilor privind jurnalismul social
ca proces și ca produs mediatic, precum și privind cadrul lor relațion al și acțional .
Observația a fost aplicată pentru cercetarea evoluției jurnalismului social, a stării actuale și a
tendințelor lui de dezvoltare , precum și pentru cercetarea reacțiilor consumatorilor la produsele
jurnalistice care reflectă problemele sociale.
În continuare vom descrie din perspectivă metodologică și de conținut cercetările care au
stat la baza tezei.
În cadrul primului studiu – Specificul activității de creație în jurnalismul social din
Republica Moldova – autorul a efect uat analiza de conținut a fluxului de informații pe domeniul

57
social din produsul jurnalistic generalist sub aspectul volumului, ponderii, precum și din punctul
de vedere al interacțiunii sociale a diverselor tipuri de informații. Eșantionul cercetării l -au
constituit 15 719 materiale , produse și puse în circuitul informațional de către : trei publicații
periodice, trei posturi de radio, trei posturi de televiziune și trei portaluri de știri. Din totalul de 15
719 materiale, 1 667 de materiale revin e publicațiilor periodice, 3 848 – posturilor de radio, 5 355
– posturilor de televiziune și 4 849 – portalurilor de știri.
Selectarea surselor de informare a fost realizată în baza următoarelor criterii:
1. Caracterul postului /ziarului : generalist, specializa t.
2. Arealul de acoperire mediatică: național, local .
3. Formatul: tradițional, nou .
4. Statutul: public, privat.
În rezult at, pentru analiză au fost selectate următoarele posturi de televiziune, radio, ziare ,
portaluri de știri :
1. Posturi de televiziune: Moldova 1 (generalist, acoperire națională, format tradițion al,
statut public), Jurnal TV (generalist, acoperire locală, format nou, statut privat) și Publica TV
(specializat, acoperire națională, format nou, statut privat).
2. Posturi de radio: Radio Moldova (general ist, național, tradițional , public), Radio Chișinău
(generalist, local, format nou, privat) și Vocea Basarabiei (generalist, național, format nou,
privat) .
3. Ziare: Moldova Suverană (generalist, național, tradițional, cotidian), Jurnal de Chișinău
(generalist, național, format nou, săptămâ nal) și Timpul (generalist, național, format nou,
săptămâ nal).
4. Portaluri de știri : Noi.md, IPN.md și Ziarulnational.md . Portalul Noi.md este o instituție
autonomă care întrunește toate caracteristicile și particularitățile platforme lor on-line; IPN.md este
varianta on -line a fluxului generalist al Agenției de știri IPN; Ziarulnational.md reprezintă
varianta on -line a publicației periodice Ziarul National . Includere a ultime lor două instituții în lista
de monitorizare a fost una conștientă și premeditată, or, deși IPN este agenție de știri, iar Ziarul
National – publicație periodică, în varianta on -line acestea activează ca portaluri de știri. Tendința
de extindere și de modificare a activităților tradiționale ale instituțiilor mass -medi ei și implicarea
tot mai acti vă a lor în jurnalismul on -line generează modificări conceptuale nu doar la nivelul
formelor de expresie sau a l tehnicilor de realizare a materialelor, ci ș i la nivel de identitate a
acestora. Or, produc erea în paralel a materialelor tradiționale și a celor on -line, ultimele existând
ca un produs independent, conduce la modificarea conceptului inițial al instituțiilor mass -medi ei,
care obțin un statut dublu – de ziar/agenție și de portal de știri, în același timp. Acest fenomen,

58
care se afirmă din ce în ce mai mult pe piața mediatică, ne -a și determinat să ne oprim alegerea
anume asupra acestor instituții, ele demonstrând cert că convergența mediatică a devenit o practică
frecventă în jurnalismul autohton.
Selectarea materialelor. Pentru cercetare au fost selectat e toate materialele pe domeniul
social, care au fost puse în circuitul informațional în perioada 1 ianuarie 2015 – 30 iunie 2015 , de
către cele 12 instituții media menționate mai sus. Pentru cercetarea portaluri lor de știri au fost
folosit e arhivele electronice, pentru posturile de radio și TV – arhivele electronice ale acestora,
combinate cu monitorizarea directă, iar pentru cercetarea ziarelor – doar monitorizarea directă.
Analiza de conținut a fost axată pe cercetarea următoarelor aspecte: problematica
materialelor de presă, sexul protagoniștilor , mediul de rezidență a protagonișt ilor sau mediul în
care s -a produs evenimentul, genurile jurnalistice. Studiul a avut următoarele scopuri:
– stabilirea numărului total de materiale jurnalistice pe domeniul social și a numărului de
materiale produse de fiecare elem ent al sistemului mass -mediei în parte;
– identificarea compoziției, per ansamblu, a fluxului mediatic și a fluxurilor puse în circuitul
infor mațional, în particular, de către posturile de radio, posturile de televiziune, ziarele și
portalurile de știri enunțate mai sus;
– determinarea coraportului cantitativ între jurnalismul de informare și cel analitic în
produsul mediatic generalist pe dome niul social;
– identificarea ponderii genurilor de presă în jurnalismul de informare;
– identificarea ponderii genurilor de presă în jurnalismul analitic ;
– constatarea tipurilor de mesaje promovate de materialele jurnalistice;
– stabilirea prioritățil or mediatice din perspectiva arealului de mediatizare;
– constatarea tipurilor de personaje din perspectiva vârstei și a sexului.
Cercetarea a avut două mari axe de interes : identific area locul ui și importanț ei jurnalismului
social în interiorul produs elor mediatic e generalist e, pe de o parte, iar, pe de alt a – identificarea
calității, frecvenței și tipului de produse specializate pe domeniu l social , dincolo de latura
informativă. În urma realizării acestui studiu au fost obținut e date referito are la structura și
consistența fluxului informațional pe domeniul social, tipologia materialelor jurnalistice, frecvența
utilizării genurilor jurnalistice etc.
Atât produsul specializat pe domeniul social, cât și cel generalist ne -au interesat din punct de
vedere cantitativ și calitativ, or, de rând cu cantitatea și frecvența, am analizat, de asemenea,
ponderea și discursivitatea acestora. În lectura rezultatelor cercetării, ambele metode s -au îmbinat
într-o singură interpretare, pentru mai multă coerență.

59
Următorul studiu – Nivelul și gradul de percepere a procesului de creație în jurnalismul
social de către reprezentanții mass -mediei – a avut drept scop cercetar ea opiniilor jurnaliștilor
specializați pe domeniul social față de procesul de creație și de calitatea serviciilor de m ediatizare
a realității sociale pe care ei le prestează. Cercetările au fost realizate în pe rioada 14 – 24 aprilie
2015. Pentru realizarea obiectivelor generale și specifice ale cercetării a fost aplicat chestionarul,
care permite o analiză complexă și profundă a opiniilor experților în domeniu privind cadrul
relațional și cel acțional în jurnalismul social. În total , au fost inter vievați 100 de experți. În
calitate de experți din sfera jurnalismului social au fost selecta te: 25 de persoane care lucrează în
jurnalismul de televiziune, 25 de persoane – din jurnalismul radio, 25 de persoane – din presa
tipărită și 25 de persoane – din jurnalismul on -line. Criteriul principal de selectare a acestor
persoane a fost pr acticarea jurnalismului social. Au fost selectate câte 25 de persoane în fiecare
grup, pentru a putea efectua comparația între grupuri. Această cercetare a fost axată pe
identificarea transformărilor valorice, ocupaționale și identitare ale jurnaliștilor care scriu pe teme
sociale.
Întrebările din chestionar au fost structurate în patru compar timente. În primul compartiment
au fost incluse întrebările privind evenimentele, problemele sociale cel mai des selectate pentru a
fi mediatizate și tematica acestora; sursele de informare a jurnaliștilor despre evenimente sau
probleme; sursele utiliz ate de jurnaliști pentru colectarea informațiilor; factorii c are stabilesc
agenda mediatică. În al doilea compartiment au fost incluse întrebări cu referi re la produsele
jurnalismului social și au vizat: genurile care sunt utilizate cel mai des, numărul de surse folosite
de jurnaliști în di verse tipuri de materiale, aspectele cantitative și frecvența produselor mediatice
pe domeniul social. În al treilea compartiment au fost incluse întrebările privind viziunile
respondenților despre jurnalismul social ca proces, calitatea serviciilor presta te și obstacolele cu
care ei se confruntă în mediatizarea realității sociale și care afectează randamentul acestui proces.
Al patrulea compartiment a inclus întrebările privind funcțiile și rolurile mass -mediei în
reflectarea realității sociale și gradul d e implicare a auditoriului în formarea agendei mediatice pe
domeniul social.
Concomitent, autorul a analizat jurnalismul social din Republica Moldova și ca proces .
Studiul a avut drept scop cercetarea cadrului relațional și a celui acțional al jurnaliștilor care
abordează problematica socială. Întru realizarea scopului studiului ne -am propus să cercetăm:
– reprezentările sau ideologiile profesionale privind implicațiile jurnaliștilor în procesul de
mediatizare a realității sociale;
– tipurile de acțiune mediatică;
– tipurile de abordări mediatice ale realității sociale;

60
– practicile operaționale utilizate în jurnalismul social;
– strategiile și tehnicile de mediatizare.
Valorile organizaționale, identitatea și practica jurnalistică au fost cerce tate prin aplicarea
metodelor calitative de cercetare, inclusiv: observația, analiza și sinteza. Cercetarea a fost
concepută astfel încât să permită descrierea aprofundată a metodelor de colectare și de prelucrare a
informației, a practicilor operaționale din mediul studiat, în scopul definirii activităților, situațiilor
și tendințelor care documentează starea de lucruri în jurnalismul social televizat, radiofonic, on –
line și din presa tipărită, precum și în fluxul general de informații pe domeniul social. Acest studiu
de caz este unul de tip longitudinal, în care datele colectate și analizate vizează toate etapele
procesului de creație în jurnalismul social. Avantajul principal al acestui instrument metodologic a
fost acela că autorul a putut observa, anali za și explica situațiile și stările psihologice prin care trec
jurnaliștii și transformările procesuale ale acțiunii mediatice în diverse momente ale ciclului de
colectare, prelucrare și difuzare a informațiilor pe domeniul social.
Cercetarea în cauză a avut trei mari axe de interes : stabili rea etapel or circuitul ui
informațional în jurnalismul social și elabor area modelul ui circular al acestuia , identificarea
cadrul ui relațional și stabilirea comportamentel or profesionale ale jurnaliștilor , identific area
practicil or operaționale și succesiunea acestora în jurnalismul social. În urma realizării acestui
studiu au fost obținute date referito are la cadrul relațional și la cel acțional, precum și la strategiile
și metodele acțiunii m ediatice în jurnalismul social.
Cel de -al treilea studiu – Reacțiile consumatorilor media în raport cu calitatea produsului
jurnalistic pe domeniul social – a avut drept scop de a cerceta reclamațiile consumatorilor față de
produsul mediatic. Cercetarea a fost realizată în perio ada anilor 2009 -2015 și s-a axat pe analiza a
89 de cazuri examinate de către Consiliul de Presă din Republica Moldova (100% de cazuri),
membru al căruia este și autorul acestui studiu. Metodele de cercetare aplicate au fost analiza de
conținut și observaț ia, în special observația participativă.
Cazurile examinate la Consiliul de Presă au fost analizate sub aspect cantitativ și calitativ.
Obiectivele studiului au impus realizarea următoarelor scopuri:
– constatarea numărului total de cazuri examinate de Consiliul de Presă;
– identificarea tipurilor de probleme examinate;
– constatarea celor mai frecvente tipuri de încălcări deontologice în jurnalismul social
autohton .
Activitatea Consiliului de Presă a scos în evidență faptul că cele mai multe nemulțumiri ale
consumatorilor de produse media țin de aspectul social al jurnalismului autohton, lucru deloc
întâmplător, care demonstrează, odată în plus, că anume acest tip de jurnalism interesează și

61
afectea ză cel mai mult societatea. Examinarea cantitativ -calitativ ă a activității Consiliului de P resă
a fost realizată pe perioade echivalente cu mandatul unei c omponențe a Consiliului, adică doi ani.
Acest studiu de caz, de asemenea, este unul de tip longitudin al, în care datele colectate și analizate
vizează toate etapele de activitate a Consiliului de Presă.
Jurnalismul social, doar la prima vedere, pare să fie un fenomen pur mediatic. Analiza
jurnalismului social din perspectiva funcțiilor, rolurilor și efectelor pe care le generează scoate în
evidență caracterul lui interdisciplinar, fapt care justifică includerea acestuia în categoria
fenomenelor sociale care sunt cercetate prin metodologii div erse. Un argument în plus ar fi că
jurnalismul, în general, și cel social, în particular, sunt obiect e de cercetare pentru exponenții
diverselor domenii științifice, între care: filosofie, politologie, culturologie, lingvistică, psihologie,
sociologie, istorie etc. Fiecare dintre aceste abordări are specificul său, determinat, pe de o parte,
de unghiul de abordare și de scopul pe care și -l propune să -l realizeze, iar , pe de altă parte, de
instrumentarul, metodele și metodologia utilizată. Deși sunt diferite ca scop, realizare și rezultat,
aceste abordări au unul și același obiect de cercetare: legile generale de dezvoltare a mass -medi ei,
fenomenele mediatice complexe, modalitățile de optimizare a activității instituțiilor mass -medi ei și
de eficientizare a produselor mediatice .

1. 4. Concluzii la capitolul 1
1. Anali za cercetărilor privind natura socială a jurnalismului scoate în evidență faptul c ă,
începând cu secolul al XX-lea, acesta a fost obiect de cercetare pentru mai mulți savanți din
diferite domenii științifice conexe jurnalismului , iar conceperea rolului social al jurnalismului în
societate se datorează nu doar specialiștilor în comunicare, ci și, sau în primul rând,
reprezentanților unor domenii științifice foarte variate, precum: sociologie, politologie , psihologie,
lingvistică, filos ofie, istorie etc., fapt care demonstrează, odată în plus, caracterul interdisciplinar
al comunicării mediatice.
2. Cercetările jurnalistice privind vocația socială a jurnalismului au început în secolul al
XIX-lea și au luat amploare în anii ’40 – ’60 ai s ecolului trecut, când s -au conturat cele mai multe
modele și teorii ale comunicării mediatice. Acest aspect continuă să fie în atenția cercetătorilor și
în secolul al XXI -lea, dovadă constituind numărul mare de lucrări pe acest subiect, care au apărut
în ultima perioadă de timp.
3. Analiza teoretică a jurnalismului social ca fenomen mediatic cu identitate distinctă este în
fază incipientă, or, până în anii ’90 ai secolului al XX -lea, elaborările teoretice au tratat
jurnalismul social drept element constitut iv al diapazonului tematic al producțiilor jurnalistice.
Puținele studii reprezentau jurnalismul social ca pe un element constitutiv al diapazonului mass –

62
mediei sau ca pe o disciplină în c adrul problematicii acesteia și nu puneau în valoare conceptul de
jurnalism social ca o activitate mediatică identitară .
4. Jurnalismul social ca obiect autonom al cercetărilor științifice s -a afirmat, mai mult decât
în altă parte, în țările ex -sovietice , întâi de toate, datorită transformărilor globale , social -politice și
economice , care s -au produs la finele anilor ’90 ai secolului trecut și au fost generate de prăbușirea
imperiului sovietic și de constituirea formațiunilor statale independente.
5. Există totuși un vid serios al lucrărilor de specialitate referito are la fenomenul de
jurnalism social, la rolul și funcțiile lui în societate, la practicile operaționale pe care le folosește,
la cadrul lui relațional și acțional, precum și la specificitatea produselor jurnalistice pe domeniul
social.
6. Demersu l științific privind specific ul jurnalismului social este unul interdisciplinar, or,
solicită utilizarea metodologiilor și modelelor conceptuale care aparțin mai multor domenii
științifice. Abordarea interdisciplinară presupune interconectarea metodelor, conceptelor și
teoriilor din alte discipline, aceasta asigurând demersului științific un caracter complex și integral.
7. Realitatea impune necesitatea realizării unor noi cercetări și introducerii de noi materiale
inedite cu referire la problema respectivă și constit uirea complexă a fenomenu lui de jurnalism
social , reconstituirea tabloului evoluțional -conceptual al jurnalismului social din Republica
Moldova fiind o prioritate a respectivului studiu.

63
2. CONCEPTUALIZAREA FENOMENULUI DE JURNALISM SOCIAL
Definirea jurnalismului social ca fenomen mediatic cu identitate distinctă impune o abordare
pluridimensională și transdisciplinară, care ar identifica premisele apariției și contextul social –
istoric în care acesta s -a afirmat și care ar cumula majoritatea caracteristicilor , particularităților și
funcțiilor care -i revin . Jurnalismul social, prin caracterul său funcțional, controlează domeniul
social și relațiile pe care acesta le stabilește cu alte domenii ale vieții. Interacțiunea domeniilor,
care se rapor tează la societate, în ansamblul ei, trebuie mediatizată permanent, deoarece afectează
interesele tuturor. Mediatizarea, în acest context, implică activități de direcționare a acestei
interacțiuni spre modelele care să facă legătura între planurile normati v, juridic și procedural.
Rolul jurnalismului social constă în crearea unui diapazon tematic, în care cele mai importante
probleme sociale să fie abordate cu regularitate, astfel î ncât să atragă și să focalizeze atenția
consumatorilor de produse mediatice, iar prin aceasta, să confere probleme lor respective un
caracter public și să le transforme în subiecte comune de discuție.

2. 1. Jurnalismul social: abordări teoretico -conceptuale
Definirea jurnalismului social ca fenomen mediatic cu identitate distinctă solicită, întâi de
toate, claritate asupra noțiunii de jurnalism social și impune conceperea unei definiții exhaustive a
fenomenului cercetat, or, actualmente, în literatura de specialitate lipsește o definiție clară a
acestuia. Puținele studii în acest domeniu propun pentru fenomenul de jurnalism social, de cele
mai dese ori, formulări incomplete, unilaterale și chiar ambigue, fapt care justifică încercarea
noastră de a elabora o definiție proprie c e ar exclude abordarea generalistă și ar exprima esența
acestei activități sociale. Clarificarea conceptuală a jurnalismului social urmează, considerăm, a fi
inițiată prin trecerea în revistă a explicațiilor pe care le oferă diverse dicționare contemporane. Și
deoarece sintagma „jurnalism social” încă nu se prezintă ca o unitate sintac tică stabilă, se impune
analiza separată a termenilor „jurnalism” și „social”.
Dicționarele propun explicații, mai mult sau mai puțin, omogene, pentru termenul jurnalism.
Astfel, jurnalismul este definit drept: „ziaristică, gazetărie, publicistică” [27, p. 552]; „activitatea
sau profesia de a scrie pentru ziare și reviste, de a produce știri și emisiuni pentru radio sau
televiziune; produs ul activității jurnalistice” [3 41]; „profesie sau practică rep ortericească de
fotografi ere și redactare a știrilor pentru o instituție mass -media; ziar și revistă, presă, în general;
materiale p ublicate în ziare, reviste” [328 ]; „colectarea, scrierea, redactarea și prezentarea știrilor
și a articolelor informative” [326 ]; „ocupație ce presup une colectarea, scrierea, editarea și
publica rea sau difuzarea știrilor” [344 ].

64
Termenul social , conform Dicționarului explicativ al limbii r omâne , este ceva „legat de
viața oamenilor în societate, de raporturile lor în societate sau față de societate” [27, p. 998] . Alte
dicționare extind sensul termenului social și îl definesc drept: „produsul unei activități desfășurate
în comun” [61]; „referitor l a societate, caracteristic soci etății, creat de societate” [273 ]; „cu
referire la categorie sau la statut în societate” [341 ]; „referitor la societatea umană și la modul de
organizare a ei; interacțiunea și coexistența indivizilor în comunitate” [326 ].
Generalizând explicațiile de mai sus , vom încerca să cumulăm sensul acestora în vederea
definirii sintagmei jurnalism social . Așadar, jurnalismul social poate fi definit drept o „activitate
în comun, proprie unui grup de oameni – jurnaliștilor – și produsul activității profesiona le a
acestora care este legat de viața oamenilor în societate, de raporturile lor în societate sau față de
societate”. Această definiție însă este foarte vagă și nu reprezintă plenar esența jurnalismului
social ca activitate socială, de aceea se impune necesitatea extinderii ei prin clarificarea
activităților prin care se manifestă jurnalismul social, a subiectelor lui de reflecție, a implicațiilor
acestuia în viața unei societăți etc. Așadar, în opinia noastră, jurnalismul social poate fi definit
drept „un ansamblu de activități mediatice de documentare, de producere și de diseminare a
informațiilor cu referire la realitatea socială și la problemele sociale existente în această realitate,
la evoluția și efecte le potențiale ale acestora ; de identificare și explicare a reacțiilor și acțiunilor
sociale; de comunicare directă/indirectă a ansamblului de soluții necesare rezolvării unor probleme
sociale; de monitorizare și analiză a politicilor sociale, a deciziilor și a actelor normative cu
referire la activitatea socială a persoane lor sau a grupurilor sociale, în vederea susținerii sau
abrogării acestora; de asigurare și de stimulare a dialogului social pe verticală și pe orizontală întru
asigurarea armoniei sociale”.
Identificarea, analiza și clarificarea premiselor a pariției și a contextului socio istoric de
afirmare a jurnalismului social în Republica Moldova solicită, de asemenea, examinarea
abordărilor privind semnificațiile conceptului de jurnalism social. Din acest punct de vedere,
jurnalismul social, tradițional, este abordat dintr -o perspectivă dublă:
– totalitatea activităților mass -medi ei și a produselor mediatice prin care se conturează
imaginea unei realități.
– totalitatea activităților mass -medi ei de reflectare, monitorizare și de evaluare a
problemelor sociale, a „eroziu nilor sociale ale unei societăț i: situația diferitor grupuri sociale
potențial -vulnerabile (a pensionarilor, orfanilor, familiilor cu mulți copii, migranților etc.), a
respect ării drepturilor omului, bunăst ării populației, calit ății serviciilor medicale și educaționale,
problemel or ecologice ” [317], precum și a relațiilor sociale la nivel de indivizi sociali, grupuri
sociale și societate.

65
Prima abordare se referă la produsul mediatic general ist care, indiferent de problematica sa,
este de natură socială. Or, jurnalismul pune în circuit doar informații care, direct sau tangențial, au
impact și efecte, în particular, asupra individului social și asupra societății, în general. Argumentul
principal că orice produs jurn alistic este doar pentru oameni și/sau despre ei formează convingerea
că jurnalismul este un tot întreg, unitar și nu permite decât o abordare complexă. În această ordine
de idei, devine imposibilă delimitarea conceptual -teoretică a diferitor tipuri de jur nalism, fapt ce
intră în contradicție cu practica socială care demonstrează cert existența jurnalismului politic,
economic, social, art jurnalismului etc. Abordarea respectivă este specifică pentru societățile în
care viața socială, la rândul ei, este abor dată în exclusivitate prin prisma intereselor politice și
ideologice ale forțelor guvernatoare. Este specifică pentru țările în care rolul presei în societate
este de a susține viziunile și de a promova acțiunile celor afl ați la putere, c e se autodefinesc drept
unicul garant al funcționalității vieții sociale. Modelul totalitarist și parțial cel autoritarist al presei
sunt elocvente în această ordine de idei. Dacă, potrivit teoriei autoritare, presei i se interzice cu
precădere critica doar a regimului poli tic, teoria totalitară extinde zonele „tabu” pentru mass –
media și amplifică la maximum mecanismele de constrângere pe care statul le pune în funcțiune în
raport cu sistemul mediatic. În rezultat, mass -medi ei i se atribuie funcții nefirești – de
propagandist, agitator și de organizator colectiv, iar obiectivul primordial al acesteia este
susținerea necondiționată a sistemului politic, în circuit fiind puse doar ideile declarate de către
guvernanți drept adevăr uri absolute – activități departe de tradiționala misiune a presei „de a
culege informații și de a le prezenta publicului larg” [85, p. 35] într-o manieră onestă, obiectiv și
echidistant .
Geneza acestei abordări în jurnalismul moldovenesc, în viziunea noas tră, ține de tradițiile
presei sovietice, unde mediatizarea tuturor problemelor, inclusiv a celor sociale, se realiza, în
exclusivitate, prin prisma ideologiei sovietice, iar orice material de acest gen avea, în mod
obligatoriu, o puternică conotație polit ică, acest fapt fiind o condiție obligatorie a funcționării
presei ca institu ție social ă.
Cea de -a doua abordare începe să prindă contur la sfârșitul anilor ’80 – începutul anilor ’90 ,
odată cu schimbarea statutului social al mass -medi ei în societatea mol dovenească. Modificările
social -politice și economice, care s -au produs în Moldova în ultima decadă a secolului trecut, au
perturbat relațiile tradiționale ale presei cu statul, cu puterea și cu societatea și au condus la
schimbarea funcțiilor, rolurilor ș i obiectivelor mass -medi ei și la substituirea unor subiecte de
reflecție, a unor tehnici și tactici vechi de activitate cu altele noi. Realitatea socială din Republica
Moldova din ultimul deceniu al secolului trecut a generat un nou tip de produse mediatice – despre
oameni și pentr u oameni care, grație specificității sale, a fost numit jurnalism social. И.

66
Дзялошинский consideră că „ceea ce distinge jurnalismul social de jurnalismul tradițional este
faptul că jurnalismul tradițional pur și simplu oferă cetățenilor informații și opin ii. Dar ce e în
neregulă cu această informa ție și cu aceste opinii – decid cetățenii înșiși. Cei care susțin ideea de
jurnalism social cred că jurnaliștii sunt obligați să furnizeze persoanelor informațiile de care
acestea au nevoie pentru a lua deci zii, p entru a se autoguverna și astfel să contribuie la încurajarea
cititorilor, telespectatorilor, ascultătorilor ca ei să devină participanți activi în societate” [ 312].
Jurnalismul social este activitatea care dă măsură capacității presei de a solidariza indivizii și
de a crea consensuri sociale prin produsele lui mediatice: emisiuni, a rticole, campanii tematice etc.
El are un caracter manifest -benefic, de la explicarea, pentru cele mai diverse categorii de public, a
normelor și principiilor sociale ale co munităților în care s -au născut sau ale grupurilor sociale din
care fac parte la moment, până la familiarizarea auditoriului lor cu întregul sistem de valori sociale
existente în societate.
Jurnalismul social reprezintă un fenomen social multidimensional, pe potriva căruia trebuie
să fie și conceptualizarea lui. C onceptualizarea jurnalismului social ca fenomen mediatic cu
identitate distinctă urmează a fi făcută prin identificarea terminologi ei, a principiilor de activitate ,
a funcțiilor și rolurilor lui, a practicilor de mediatizare etc. Analiza și clarificarea reperelor
teoretico -metodologice ale jurnalismului social se prezintă a fi un obiectiv primar al cercetării în
cauză, determinate, pe de o parte, de lipsa unor delimitări conceptuale certe ale jurnalismului
social și ale direcțiilor de activitate a acestuia, iar , pe de altă parte, de lipsa unei conceptualizări
clare a obiectivelor și funcțiilor pe care el le realizează sau trebuie să le realizeze. Și aceasta
deoarece:
– procesul de teoretizare a problemei în cauză este într -un stadiu incipient, ceea ce duce la
existența simultană a diferitor abordări cu privire la esența jurnalismului social, interpretări ale
conceptelor de bază, clasificări ale activităților sociale ale jurnaliștilor etc.;
– procesul de constituire și de dezvoltare treptată a jurnalismului social ca sistem și
diversificarea și extinderea principiilor lui de funcționare sunt în continuă dinamică, generată de
schimb ările și de etapele de dezvoltare a societății.
Delimitarea jurnalismului social de alte tipuri de jurnalism și conceptualizarea acestuia
impun, întâi de toate, definirea funcțiilor și rolurilor lui în societate, identificarea direcțiilor de
activitate, st abilirea obiectivelor, constatarea caracteristicilor și particularităților etc. Or, datorită
subiectului său de reflecție, caracterului funcțional și tehnologiilor profesionale pe care le
utilizează pentru realizarea produselor mediatice, jurnalismul socia l se prezintă ca o activitate
mediatică identitară cu scopuri și forme de expresie specifice.

67
Subiectul de reflecție a jurnalismului social reprezintă totalitatea realizărilor, eșecurilor și
problemelor sociale care definesc viața cotidiană a indivizilor și a grupurilor sociale în toată
dinamica dezvoltării ei, precum și relațiile sociale pe verticală și pe orizontală existente într -o
societate. Realitatea umană, în opinia lui J . R. Searle, este o realitate socială constituită prin
intenționalitate, prin c onsens public, instituționalizată, guvernată de reguli constitutive, pe de o
parte, și de reguli normative, pe de altă parte. Realitatea socială este un construct colectiv și
instituționalizat, care reflectă, în fond, dualitatea natural -socială a ființei u mane [103] .
În general, viața socială poate fi definită drept sistem de interacțiuni dintre indivizii sociali,
grupurile sociale și societate, în ansamblu, și de funcționare a instituțiilor sociale în baza unor
valori și norme sociale comune. Th. Beger și P. L. Luckmann susțin că de obicei „viața cotidiană
este considerată a fi realitatea, pentru că aceasta este percepută, de cele mai multe ori, direct și
nemijlocit” [11, pp. 29 -35]. Viața socială este concomitent subiect de reflecție a jurnalismului
social , precum și obiect al impactului acestuia care are ca scop îmbunătățirea calității vieții
sociale.
Jurnalismul social este un mediu care condiționează raportarea indivizilor sociali, grupurilor
sociale, factorilor de decizie, comunităților, în general, la realitatea înconjurătoare, prin aceasta
asigurând integrarea socială a lor. Cel mai adesea, el se manifestă ca o parte integră a vieții unei
societăți, ca medii de existență foarte diferite , deci ca diferite medii sociale. Totalitatea mediilor
existente î ntr-o societate formează realitatea socială care se prezintă ca un sistem complex de
grupuri ce stabilesc relații, construiesc norme și valori, distribuie poziții, acționează și exercită
influențe. Dintre toate aceste medii, cel mai important pentru jurnal ismul social este totuși
domeniul social. Domeniul social poate fi definit drept „un ansamblu de elemente
interdependente, ale căror raporturi dinamice au o funcție de integrare și de conservare a
sistemului. Aceste raporturi dinamice exprimă corelații de tipul „dependențelor funcționale”.
Depend ențele funcționale sunt acele concordanțe dintre însușirile elementelor care servesc pentru
menținerea sistemului” [105, p. 64] . Cercetătoarea M. Bulgaru consideră că pe un asemenea gen
de concordanță se bazează finalitatea domeniului ca sistem. Relația ju rnalism social – domeniu
social, deoarece este determinantă pentru specificitatea proceselor și a produselor mediatice,
impune o cercetare aprofundată care va fi realizată în subcapitolul următor.
Realitatea socială reprezintă tot ceea ce se produce aici ș i acum, fapt care impune abordarea
ei mediatică prin prisma parametrilor spațial i și temporali. A. -G. Tarța [345 ] susține că abordarea
spațio -temporală este justificată, or, indivizii sociali sunt interesați cu precădere de ceea ce îi
afectează direct și d e ceea ce se întâmplă aproape de ei, în spațiu și timp. Caracteristicile spațiale
și temporale sunt foarte importante în ceea ce privește reflectarea realității de către mijloacele de

68
comunicare în masă, iar subiectele de presă se aleg pornind de la intere sul public de moment al
unor indivizi sociali care coabitează într -un spațiu comun. Interacțiunea socială, afirmă
cercetătoarea, este o altă caracteristică a realității. Viața fiecărui om se leagă de viața semenilor săi
prin diverse interacțiuni. Cel mai d es întâlnite s unt interacțiunile de tip față -n-față, conform cărora
fiecare om este conștient că persoana de alături trăiește aceeași realitate, fapt ce implică și
cunoașterea directă, nemijlocită a realității. Perceperea de către indivizii sociali a eveni mentelor la
care ei nu au acces direct este modelată și se formează în baza reprezentărilor mediatice pe acest
subiect. Abordarea mediatică, în acest context, determină modul în care este percepută însăși
realitatea socială la care se raportează fiecare pe rsoană în parte.
E. Abrudan [4, pp. 185 -191] susține că realitatea cotidiană este mediul în care mass -media
stabilește relații și interacționează cu diverși actori, în scopul reproducerii mediatice a acesteia.
Informațiile din realitatea cotidiană trec pr intr-un proces de selectare mediatică, în funcție de care
se conturează imaginea realității sociale, iar întregirea și definitivarea acestei imagini depinde de
modul în care ele sunt abordate mediatic. Grație activităților mass -medi ei se creează o realitat e
convențională, care există în paralel cu realitate a obiectivă și care devine recunoscută și general
acceptată din punct de vedere social numai datorită jurnalismului social.
Realitatea socială deci se prezintă a fi subiect de reflecție a jurnalismului social, precum și
obiect asupra căruia el își exercită i nfluența , activitatea lui defini nd și, într -un fel, contur ând
realitatea și modalitățile de percepție ale cititorilor în raport cu aceasta. Jurnalismul social scoate
din anonimat și aduce pe agenda societății diverse probleme care, nimerind în circuitul
informațional sub formă de știri și reportaje, precum și de analize sau comentarii, conduc la
formarea unor opinii individuale, de grup, publi ce. Mai mult, el ierarhizează și dă pondere
evenimentelor, fenomenelor, stărilor; prescrie și indică reguli, influențând perceperea acestora;
structurează și mediază înțelegerea proceselor decizionale; canalizează, coordonează și catalizează
mișcările acto rilor sociali, fapt care dovedește, odată în plus, că mass -media „a devenit una dintre
verigile esențiale ale procesului de construire a realității” [12, p. 195]. De menționat că societatea
se raportează nu la realitatea obiectivă, ci la modul în care ea a fost percepută și este reflectată în
conștiința socială, iar , în ace astă ordine de idei , jurnalismului social îi revine rolul de a pune în
circuitul informațional suficiente produse mediatice de calitate în scopul creării contexte lor
mediatice optimale pe ntru formarea percepțiilor sociale adecvate.
A. și M. Mattelart susțin ideea că în construcția socială a realității un rol deosebit le revine
memoriei și culturii locale, precum și societății civile care, în contextul declinului
macrosubiectului „stat”, devin și mai important e pentru jurnalism [218]. C. Marin accentuează
importanța societății c ivile ca subiect de reflecție a jurnalismului și consemnează: „Valorizarea

69
societății c ivile – parte inseparabilă a procesului de modernizare democratică a vieții sociale –
presupune în mod implicit edificarea unui asemenea sistem al comunicării mediatice în care
substanța principală să revină mediilor publice, adică celor care prin natura l or vor avea în
primplan ființa umană, în ipostaza ei de cetățean, actor social și politic” [116, p. 104] .
Cercetătoarea Г. Makaшина susț ine că subiectul de reflecție a jurnalismului social îl
formează conglomeratul de relații trilaterale între sectoarele p ublic, comercial și necomercial care
permanent generează noi relații în structura socială a unei societăți [317 ], și, respectiv, noi
subiecte de mediatizare. Tot î n acest context se încadrează viziunea savantului T. Фролова care
enunță ideea că subiectul d e reflecție sunt însele societatea și procesele sociale care se produc în
diverse sectoare ale acesteia. Ea identifică elementele constitutive, prioritare ale subiectului de
reflecție a jurnalismului social, între care:
– mobilitatea socială – procesul de c onstituire, de consolidare sau de destrămare a
diverselor grupuri sociale, de migrare a unor indivizi sociali dintr -o categorie în alta, de
modificare a statutului social al acestora – determinată de stratificarea permanentă a societății;
– instituțiile soci ale care au menirea de a concepe și de a elabora norme și reguli necesare
pentru reglementarea relațiilor sociale. Instituțiile sociale sunt organizații prin intermediul cărora
cetățenii și grupurile își exercită drepturile lor sociale și își satisfac nevo ile sociale;
– sistemul de valori sociale care determină și reglează comportamentele sociale. Cultura
organizează viața socială, unește oameni și servește drept ghid în dezvoltarea socială, or, în baza
valorilor culturale dint r-o societate se formează standa rdele și normele sociale, respectarea cărora
devine o obligație socială a cetățenilor. Controlul social reprezintă acțiuni de monitorizare a
practicilor de punere în aplicare a s tandardelor și normelor, astfel protejând societatea de
dezintegrare;
– identita tea socială a omului care se formează în baza unui sistem de caracteristici și
calități de natură socială, specifice societății din care el face pa rte. La baza oricăror structuri sau
procese sociale se află individul social – element fundamental al întregii structuri – care, de
asemenea, este subiect și obiect al tuturor relațiilor sociale. Individul social se află într -o
interacțiune permanentă, complexă și multilaterală cu societatea, prin aceasta realizându -se
socializarea și, în unele cazuri, modificarea identității lui sociale;
– capitalul social care reprezintă o resursă foarte importantă pentru dezvoltarea durabilă a
unei societăți . Puterea oricărei societăți este în sinergia socială, când interesele și activitățile
difer itor grupuri sociale se asociază în scopul recunoașterii și realizării obi ectivelor strategice
comune [321 , pp. 62 -63].

70
Cercetătoarea M. Бережная promovează ideea că subiectul de reflecție în jurnalismul social
îl formează procesele de reproducere a realității sociale [133] . Ea afirmă că jurnalismul social se
manifestă nu doar ca un domeniu de interes profesional, dar, de asemenea, ca o ideologie
profesională specială, care a apărut la intersecția dintre jurnalism și asistență socială. Or,
activitățil e practice, specifice jurnalismului social, condiționează implicarea jurnaliștilor în
rezolvarea problemelor, în promovarea practicilor pozitive de activitate umană, în criticile aduse
opiniilor și atitudinilor neconstructive, prin aceasta poziționându -i chiar în mijlocul proceselor de
reproducere a realității sociale.
Jurnalismul social abordează problemele care interesează întreaga popu lație, indiferent de
apartenența la grupuri și pături sociale, iar produsul finit al acestuia se încadrează în „…categ oria
informațiilor funcționale, caracteristice sistemelor vii, întâi de toate , omului” [134, p. 69] . Natura
funcțională a jurnalismului social asigură: coparticiparea cetățenilor la luarea deciziilor, integrarea
lor în viața socială, promovarea strategiilo r sociale, perfecționarea legislației în domeniu etc.
Caracterul funcțional al jurnalismului social este structurat astfel încât să acționeze atât asupra
individului, cât și asupra comunității și societății. Complexitatea vieții contemporane impune
necesit atea abordării realității prin prisme diferite, precum și racordarea ei la realitatea socială, or,
evenimentele economice, politice sau culturale obțin valoare doar dacă sunt raportate la societate .
Jurnalismul social, în opinia lui C. Marin, „mai integrează mesajele ce abordează în mod indirect
problemele sociale sau dispun de conotația respectivă” [98, p. 10] . Cercetătorul afirmă că se poate
vorbi și despre mesajele jurnalistice care au în vizor efectele sociale ale politici i externe și interne sau
efectul societal al demonopolizării economice etc.
Analiza situațiilor, diseminarea și asigurarea implementării standardelor sociale întru
cultivarea conștiinței sociale și formarea culturii civice a societății sunt activități specifi ce, în
primul rând, jurnalismului social. Evenimentele sociale nu apar arbitrar și nu sunt autonome, ci
conexe, înlănțuite, de aceea ele trebuie analizate și descifrate, iar cel mai operativ și mai eficient
instrument, în acest context, este mass -media. Al ternarea sau chiar îmbinarea armonioasă a acestor
modalități de abordare a realității sociale asigură eficiența materialelor jurnalistice și caracterul
funcțional al conținutului, mesajului acestora. И. Дзялошинский susține că jurnalismul social are
partic ularități semnificative de ordin tehnologic, funcțional și profesional și că, în esența sa,
jurnalismul are obligații și responsabilități care depășesc tradiționala activitate a mass -medi ei de a
pune în circuit știri, interviuri, reportaje, articole etc. d in și despre lumea înconjurătoare [312 ].
Caracteristicile funcționale ale jurnalismului social se datorea ză faptului că activitățile lui
profesionale apar și se manifestă ca un răspuns la așteptările și nevoile sociale ale persoanelor, or,
jurnalismul soci al nu doar informează sau exprimă opinii, ci și intervine direct în viața socială,

71
pătrunde în interiorul grupurilor sociale și se implică în disecarea și analizarea problemelor cu care
se confruntă societatea. Caracterul jurnalismului social este determin at de efectele pragmatice pe
care acesta le generează, fapt care condiționează procesul de creație: alegerea subiectelor,
colectarea informației factologice, selectarea unghiului de abordare, structurarea textului și
selectarea mijloacelor de expresie.
Caracterul funcțional al jurnalismului social reiese din obiectivele generale ale acestuia, între
care:
– promovarea informației relevante pentru clarificarea valorilor sociale supreme;
– mediatizarea factorilor și priorităților care însoțesc orice problemă publ ică;
– asigurarea unui grad înalt de participa re socială a cetățeanului;
– crearea unui public imaginar cu aceleași valori sociale și viziuni comunitare;
– promovarea valorilor democratice în viața civică etc.
Obiectivele conturează sfera de competențe generale ce îi revine jurnalismului social, între
care:
– integrarea individului social în grup, a grupului social în societate, a societății în
comunitatea mondială;
– propagarea normelor morale, sociale;
– asigurarea particip ării cetățeanului în viața comunitară/socială;
– implicarea cetățeanului în luarea deciziilor;
– mobilizarea populației pentru soluționarea în comun a problemel or sociale;
– coagularea societății prin făurire a rețele lor sociale;
– definirea și ierarhizarea priorităților sociale comunitare și naționale;
– propagarea obiectivelor, valorilor și intereselor comunitar -sociale etc.
Jurnalismul social se prezintă ca un fenomen mediatic cu identitate distinctă care, în scopul
realizării obiectivelor lui generale, inte racționează cu toate sferele vieții publice și cu elementele
constitutive ale acestora, cu guvernanții, precum și cu cei guvernați. Grație acestei interacțiuni,
jurnalismul social este văzut foarte diferit. De exemplu, unii specialiști consideră in stituții le de
informare în masă care practică jurnalismul social drept agenți ai securității sociale. Și aceasta
pentru că „oamenii evaluează, pe baza informațiilor pe care le primesc prin mass -media,
importanța evenimentelor care ar putea să -i afecteze în mod direct, anticipează unele tendințe ale
vieții economice, so ciale sau politice și iau, în cunoș tință de cauză, anumite decizii ” [20, p. 73] .
Totodată, acest calificativ se datorează și faptului că în funcțiile jurnalismului social se încadrează
activitățile de creare, menținere și de armonizare a relațiil or dintre diverse grupuri și pături sociale,
a relațiilor din interiorul acestora.

72
Alți specialiști califică instituțiile de presă drept „agenți de publicitate ai politicilor social e”.
De exemplu, Г. Makaшина [317 ] consideră că prin activitatea de diseminare a infor mațiilor
despre politicile sociale, jurnalismul social devine un atribut al politicilor sociale pe care le aplică
statul, în baza ideologiei oficial recunoscute și a moralității societății. Din acest punct de vedere,
jurnalismul social poate fi privit ca o sursă de putere, o activitate care este pusă în serviciul
forțelor, a grupurilor care guvernează societatea , iar mass -media – ca instituție care se află în
subordonarea lor. Or, contopindu -se cu puterea, instituțiile de informare în masă devin un
propagat or al politicii ac esteia. Cercetătorul D. Țurcanu însă este de părerea că un atare
„comportament al mijloacelor de informare în masă poate fi explicat parțial” [97, p. 47] . Or,
constată el, pornind de la misiunea de a fi câine de pază al democrației, pres a își asumă prioritar
funcția de a se posta în opoziție față de putere și de a monitoriza permanent activitatea ei.
Trebuie însă să recunoaștem că, din perspectiva rolului lui social, jurnalismul este o condiție
necesară pentru exercițiul puterii, care as igură circu itul informațional pe verticală, de la factorii de
decizie spre mase și invers. Acest circuit generează un alt atribut și calificativ al jurnalismului
social, care poate fi prezentat drept mesager al intereselor și nevoilor sociale ale maselor. Mass –
media, care supraveghează și monitorizează activitatea puterii, oferă publicului, prin intermediul
jurnalismului social, informații cu privi re la gradul de corectitudine a acțiunilo r puter ii pe
domeniul social. Ea formează , revizuiește atitudinile publicului față de putere și generează acțiuni
sociale îndreptate către factorii de decizie . Mediatizând obiectiv realitatea, ma ss-media creează
rețele sociale și asigură astfel legătura pe vertic ală între toate componentele unei societăți. „Într –
adevăr, instituțiile mediatice, jurnaliștii pot influența starea de lucruri din societate, pot schimba
calitatea guvernării, relațiile guvernați – guvernanți în direcția extinderii responsabilităților celo r
de la conducere și, în același timp, a activizării participării maselor, societății civile nu numai la
controlul asupra realizării acestor responsabilități, dar și la formarea agendei elitelor politice, la
discutarea publică a celor mai oportune c hestiun i și luarea deciziilor” [97, p. 47] .
Diseminarea informației prin intermediul jurnalismului social se face nu doar pe verticală, ci
și pe orizontală. Activitatea mass -medi ei de diseminare pe orizontală a informațiilor pune în
corela ție interesele sociale a le reprezentanților diferitor grupuri și straturi sociale și contribuie
astfel la reducerea tensiunilor și conflictelor sociale în societate. Toto dată, acest gen de activitate a
jurnalismului social pune în aplicare sau eficientizează proiectele de volunta riat și acțiunile de
caritate care, de rând cu alte activități sociale, formează capitalul social al unei societăți. Cu
referire la acest subiect, cercetătorul rus И. Дзялошинский remarcă faptul că obiectivul
jurnalismului social nu se reduce la simpla ref lectare a realității (informarea publicului despre
evenimentele curente și crearea oportunitățilo r de a face schimb de opinii), el include într -un mod

73
special și participarea la reglementarea relației dintre oameni și comunități sociale, influențând
poziti v atât relațiile în cauză, cât și structurile sociale care guvernează diferi te sfere ale vieții
publice [312 ]. Tot în acest context putem vorbi și despre potențialul jurnalismului social de a
reflecta implicațiile cetățenilor în viața socială. Apreciind practicile pozitive și criticându -le pe
cele negative, mass -media promovează modele de comportament social și co ntribuie la crearea
condițiilor optimale pentru socializarea fiecărui individ în parte.
Activitățile mijloacelor de comunicare în masă reprezintă alternative funcționale, or, apar și
se manifestă ca răspuns la multitudinea de interese și de necesități ind ividuale, colective sau
sociale ale publicului. În scopul satisfacerii nevoilor informaționale ale indivizilor, jurnalismul
social pune în circuit produse mediatice care, fiind valorificate, generează faptul că publicul este
informat. Acest fenomen mediati c poartă denumirea de funcție.
Funcția mediatică este o consecință a activității mass -medi ei, ce apare ca răspuns la
așteptările publicului și generează anumite activități specifice ca formă și conținut. Nevoile pe
care le poa te satisface jurnalismul soci al fie ca substitut, fie ca primă alegere sunt infinite, pentru
că sunt generate de însăși viața în dinamica dezvoltării sale. Răspu nzând nevoilor și aspirațiilor fie
certe, fie difuze, fie latente ale individului social, în particular, și ale comunității, în general,
instituțiile de presă contribuie la stabilirea ordinii sociale. Jurnalis tica social ă, după M. Coman,
„răspunde unor nevoi și aspirații, clare sau difuze, ale indivizilor și colectivităților – fiind
modelată, astfel, de solicitările sau de aște ptările acestora – și că, simultan, ea exercită o seamă de
influențe asupra vieții sociale, modificând acțiunile indivizilor și grupurilor” [20, p. 70] .
Jurnalismul social structurează imagini despre lume, sugerează semnificații, conturează
perspective, of eră soluții, promovează valori, iar prin aceasta, reproduce îns uși sistemul social pe
care îl reprezintă și în care activează. „În istorie, se poate constata că, deși au suferit continuu
ameliorări, modernizări ori chiar salturi tehnologice, mijloacele com unicării de masă, pe
importante perioade de timp, n -au fost transformate radical, constituind sisteme relativ stabile. Iar
această stabilitate a sistemului mass -medi a este un corolar al capacității sale continue de a oferi
funcții necesare existenței și re producerii sistemului social. Funcț iile pe care sistemul mass -medi a
le ofe ră la nivel social consolidează deci stabilitatea sa și, atâta vreme cât societatea le reclamă
drept necesare, cu oricâte schimbări tehnologice ale unor mijloace, cu oricâte modificări impuse
de noi realități științifice dedicate comunicării, sistemul mediatic va supraviețui” [87, p. 61 ].
Jurnalismul social ca proces impune cumularea și realizarea simultană a unor activități
specifice, prin aceasta oferind societății anumite funcții mediatic -comunicaționale . Aceste funcții
derivă , pe de o parte, din specificitatea jurnalismului social, i ar, pe de altă parte, din funcțiile

74
generale ale mass -mediei . Analiza jurnalismului social, în înțelesul de influență pe care el o
exercită asupra întregii societăți, ne permite să identificăm aceste funcții, între care:
1. Conexiunea, prin informare, înt re diverse grupuri și straturi sociale – activități de
realizare a circuitu lui informațional pe orizontală privind promovarea intereselor, formarea
imaginii anumitor straturi sociale și asigurarea dialogului social. Cercetătorul român V. Dorneanu
consideră că „dialogul social constituie o modalitate simplă și concretă care urmărește explicit
realizarea democrației economico -sociale prin aducerea la masa dialogului a discuțiilor și a
negocierilor, a (…) partenerilor sociali care se întâlnesc atât în procesul muncii, cât și în diverse
activități de gestionare a treburilor societății” [31, p. 8] .
Între obiectivele funcției respective se numără:
– punerea în aplicare a schimbului de informații între reprezentanții diferit or grupuri sociale;
– reducerea tensiunilor și conflictelor sociale;
– acumularea de capital social: armonizarea intereselor diferitor grupuri sociale, dezvoltarea
strategiilor și tacticilor comune de interacțiune și de modificare a mediul ui social etc.
Evaluarea importanței și impactului managementului social asupra individului social, în
particular, și asupra grupurilor sociale, în general, precum și organizarea acțiunilor sociale se face
în baza informațiilor, analizelor și p rognozelor pe care individul le primește prin in termediul
jurnalismului social. Asimilarea informațiilor mediatice sunt activități necesare pentru realizarea
nevoii de securitate socială. „Omul cântărește o mare parte a evenimentelor de zi cu zi sau din
viitorul existenței sale pe baza analizelor și pro gnozelor realizate , datorită informațiilor
economice, politice ori sociale difuzate de presă. Aici, prin receptarea și prelucrarea de informații,
se realizează, de fapt, satisf acerea nevoii de securitate…” [87, p. 71], care a devenit cu adevărat
fundamen tală, odată cu recunoașterea drepturilor omului simplu de a participa la viața social –
politică. Jurnalismul social prezintă și un fel de sistem de protecție socială, or, prin utilizarea
puterii pe care o are, ajută indivizii să trăiască și să se orienteze în societate. Acesta pune la
dispoziție un tablou reprezentativ al societății, oferind populației suficientă informație pentru ca ea
să-și poată forma independent opiniile, să poată lua atitudini asupra unui șir de probleme, să -și
armonizeze acțiunile.
2. Social advocacy – activități mediatice privind reflectarea și protejarea intereselor
grupurilor social -defavorizate sau potențial vulnerabile (pensionari, orfani, familii numeroase,
migranți, persoane fără domiciliu, șomeri, persoane cu nevoi speciale etc.). Prin social advocacy
înțelegem promovarea sau susținerea unei cauze/idei sociale în fața unei instituții publice sau a
unui factor de decizie. În sens clasic, advocacy se consideră a fi:

75
– efort organi zat de a schimba legi, politici sau programe guverna mentale și/sau credințe,
atitudini sau comportamente în efortul de a stabili justiția socială [333];
– proces politic, organizat, care implică eforturi coordonate ale oamenilor de a schimba
politici, practici, idei sau valori care perpetuează inechitatea, intoleranța și/sau excluziunea;
capacitate a oamenilor de a participa la luarea deciziilor și resp onsabilitatea instituțiilor [337 ].
Mai simplu spus, advocacy este procesul prin care cetățenii organizați influențează factorii
de decizie în luarea unei at itudini și implementarea unor acțiuni pe un subiect specific, de interes
public. Advocacy „se referă la orice activitate pe care o persoană sau organizație o întreprinde în
vederea influențării politicilor. Există o marjă de interpretare destul de mare în această definiție,
unii oameni considerând a fi advocacy orice activitate care nu ține în mod special de lobby, cum ar
fi demo nstrațiile publice d e exemplu” [337 ].
P. Troșin în lucrarea Perspectiva reglementării activității de lobby în Republica Moldova
afirmă: „Advocacy are avantajul de a lua caracterul unei activități deschise, de susținere și
promovare a unor cauze de interes public general. Advocacy poate presupune:
– promovarea unor principii , precum: drepturile omului și egalitatea de gen, promovarea
femeilor în procesul decizional, principiul nondiscriminării etc.;
– conceperea și realizarea unor campanii educaționale și sociale;
– educarea opiniei publice privind anumite inițiative legislative;
– organizarea de întruniri și dezbateri în cadrul unor e misiuni televizate.
După cum vedem, toate aceste activități poartă un caracter general, o abordare și promovare
largă, publică , destinată atenției întregului panteon al factorilor de decizie” [115, p. 11] .
În context mediatic, social advocacy constă în ac țiunile organizate ale mass -medi ei de
preluare și punere în circuit a problemelor „invizibile”, neglijate, în scopul atenționării factorilor
de decizie și influențării atitudinii publice și atitudinii actorilor politic i. Social advocacy se
manifestă atunci când, pentru a analiza și a evalua o anumită problemă socială, jurnaliștii pun în
circuitul informațional situații, cazuri, exemple concrete din viața unor persoane reale sau a unor
grupuri sociale. Scopul unor astfel de materiale este să ajute oamenii să-și soluționeze problemele
personale. Jurnaliștii care scriu în această manieră realizează o activitate foarte aprop iată de cea a
avocatului, or, ambii, în esență, urmăresc același scop: sa-și ajute eroii/clienții și să -i protejeze de
abuzuri. În jurnali smul social există segmente foarte bine definite de cicluri de materiale sau chiar
rubrici speciale care pun în aplicare mecanismul de social advocacy. Activitatea de social
advocacy se realizează, prioritar, pe verticală, de jos în sus, când acțiunea medi atică este
concepută să apere interesele simplilor cetățen i. Dar ea poate fi orientată și de sus în jos, atunci
când prin intermediul jurnalismului social se propagă anumite decizii cu scopul de a convinge

76
cetățenii despre raționalitatea acestora și necesi tatea de a le accepta și a se supune acestora,
precum și activitățile de convingere și de formare a unor atitudini pozitive față de soluțiile oferite
de autorități pentru rezolvarea problemelor sociale. Din perspectiva acestei funcții, circuitul
informațio nal poate să se manifeste și pe orizontală, atunci când sunt reflectate problemele care
apar între diferiți indivizi cu același statut social sau între diverse grupuri sociale.
3. Social lobby – activități de realizare a circuitului informațional pe vertic ală, legate de
promovarea unor inițiative (de obicei ale societății civile) cu privi re la anumite grupuri sociale.
Orice acțiune a mass -medi ei, care ține de un interes social par ticular, de grup sau general și care
are drept scop final obținerea unui avant aj social sau satisfacerea unei nevoi sociale de interes
personal sau de grup, se încadrează în această direcție de activitate a jurnalismului social. În linii
generale, social lobby ține de p romovarea unor interese sociale fie ele individuale, fie de grup , fie
ale unei organizații, prin influențarea în mod direct asupra politicilor publice, instituțiilor publice
și chiar a factorilor de decizie.
În sens clasic, lobby -ul are o definiție mai specifică care, în general, include doar activitățile
care cer act orilor politici să ia o poziție fixă pe un segment specific al legislației sau care cer altora
să solicite același lucru. Prin contrast, în limbajul comun , definiția lobby -ului include, de obicei,
orice discuție cu factorii de decizie despre problemele act uale. Cercetătorul român L. Mihăileanu,
în studiul Reglementarea activității de lobby: în anticamera influenței , specifică: ,,Lobby -ul
acționează transparent și se bazează pe o comunicare argumentată și strategii discursive
excepționale, precum și pe cunoș tințe tehnice și legislative solide” [73, p. 18] . Caracterul
transparent, public al activității mass -medi ei de promovare a inițiativelor sociale, precum și
comunicarea argumentată pe care o realizează, inclusiv grație atragerii și implicării experților,
constituie argumente certe în favoarea social lobby ca funcție a jurnalismului social.
În această ordine de idei, se poate conchide că statul, funcționarii publici, factorii de decizie
etc., pentru a -și putea exercita tot spectrul de atribuții decizionale, au nevoie, în primul rând, de
legitimitate din partea subiecților. Din această perspec tivă, presa este din ce în ce mai îndreptățită
de a-și aduce plusul de valoare, or, activitățile ei de social lobby nu se reduc doar la punerea în
circuit a resurselor necesare pentru elaborarea politicilor sociale (informații primare, expertize,
concluzii etc.), ci și la argumentarea necesității implementării acestora din punct de vedere
temporal și spațial. Mijloacele de informare în masă conving factorii de decizie despre importanța
adoptării politicilor sociale, îi ajută să achiziționeze mai multe compe tențe prin înaintarea către ei
a unor propuneri raționale ș i absolut necesare și le asistă ulterior acțiunile în procesul de
implementare a acestora.

77
P. Troșin consideră că „atunci când lobby -ul merge pe filiera de promovare a unor interese
prin metode gen erale (publicitate, campanii, știri, emisiuni televizate etc.), intrăm în sfera
advocacy și invers, atunci când în advocacy se ajunge la influențarea într -un mod direct a unor
factori de decizie în persoană sau acte legislative, intrăm în sfera lobby -ului” [115, p. 12]. Această
situație este specifică și pentru activitatea mass -mediei .
4. Monitorizarea politicilor, proiectelor și programelor sociale – activități de realizare a
circuitului informațional pe verticală, legate de diseminarea informației privind conceptualizarea
politicilor sociale și modul de implementare a acestora. În această direcție se încadrează, de
asemenea, activitățile de dezvoltare și de punere în aplicare a programelor sociale și a proiectelor
naționale. Cercetătorul rus A. Согомонов c onsideră că jurnalismul devine tot mai mult un produs
al proiectelor sociale, iar una din tre funcțiile de bază care îi revin este de a adapta limbajul teoretic
la limbajul comunicării cotidiene [319]. El susține că nicio altă activitate , afară de jurnalism , nu
are posibilități să -și creeze un limbaj reflexiv. Prin urmare, reflectarea în limbaj reflexiv a
politicilor sociale devine un garant al eficienței jurnalismului social pe această dimensiune.
Tot aici se încadrează și activitatea jurnalismului social de monitorizare a modului în care
funcționarii publici, oamenii de afaceri și societatea civilă se implică în realizarea politicilor,
proiectelor și programelor sociale. Or, asigurarea unui echilibru optimal între acțiunile statului, ale
societății civile și ale mediului de afaceri a devenit o condiție de bază pentru funcționalitatea și
eficiența politicilor sociale. Și aceasta pentru că, actualmente, niciunul dintre aceste sectoare nu
este capabil singur să soluționeze problemele sociale existente și să as igure egalitatea de șanse
pentru o viață decentă. Păstrarea unui echilibru între subiecții care interacționează la nivel
sectorial în procesul de concepere a politicilor sociale și de creare a programelor și proiectelor
sociale este un obiectiv primordial al jurnalismului social.
Totodată, prin intermediul jurnalismului social se realizează controlul public asupra punerii
în aplicare a politicilor sociale. Cercetătoarea Г. Makaшина consideră că mecanismele pe care le
utilizează mass -media pentru monitorizar ea și evaluarea e ficienței activităților sociale deseori se
suprapun celor specifice „tehnologiei de „inginerie socială”, precum:
– descrierea acțiunilor care vizează rezolvarea problemelor sociale;
– analiza fezabilității acțiunilor de bază;
– asigurarea comunicării între subiecții practicii sociale;
– prognozarea impactului și a efectelor potențiale ale acestor acțiuni ” [317].
Activitățile mass -mediei de monitorizare trebuie să fie înțelese și accesibile atât pentru
structurile și agenții direct implicați în anumite proiecte sociale, cât și pentru masele largi, or,

78
anume acest tip de jurnalism stimulează implicarea în viața socială a noi și noi indiviz i sociali,
asigu rând astfel cooperarea socială.
5. Reflectarea tehnologiilor sociale, necesare soluționării raționale a problemelor sociale –
activități mediatice care își propun să asigure parteneriatul social între reprezentanții puterii,
reprezentanții mediului de afaceri și masele largi – cetățenii simpli. Г. Makaшина susține că
tehnologiile parteneriatului social se aplică pentru asigurarea unei interacțiuni constructive, a unei
cooperări mai eficiente între reprezentanții celor trei sectoare ale socie tății: sectorul public, privat
și cel comercial în scopul rezolvării problemelor sociale existente. „Aceste tehnologii includ:
– asigurarea ordinii sociale – aspectele economico -juridice de punere în aplicare a
programelor sociale prioritare, finanțate, în special , din bugetul de stat, care sunt concepute și
implementate în scopul rezolv ării problemelor s ociale ;
– alocarea de fonduri pentru organizațiile care desfășoară activități sociale semnificative;
– distribuirea competitivă, în bază de concurs, a granturi lor naționale sau locale;
– crearea structurilor asociate (parteneriate public -private, privat -publice, fonduri public –
municipale și comunitar -publice, organizații, fundații, asociații nonprofit etc.) în scopul realizării
unor obiective sociale;
– semnarea a cordurilor provizorii privind cooperarea și organizarea evenimentelor sociale
sau ciclurilor de acțiuni sociale;
– semnarea acordurilor pe termen mediu și lung, care definesc principiile de relaționare între
diferite sectoare sau părți ale societății;
– crearea consiliilor publice în scopul prestării diverselor servicii și activități sociale,
precum : consili erea, coordonarea, expertiza ” [317 ].
6. Promovarea valorilor sociale – activit ăți de mediatizare a aspectelor moral -spirituale ale
realității unei societăți, necesare form ării abilităților de autoidentificare și autorealizare a
individului social și prevenir ii comportament elor deviante. Valorile cuprind practic întreaga
existență umană și asigură continuitate vieții sociale. Ele au ro lul de a conserva structurile sociale
și se manifestă ca elemente de bază ale modelelor de acțiune socială, fiind , totodată, criterii de
apreciere a activităților umane. Valoarea exprimă umanizarea progresivă a omului, umanizarea
prin valori reprez entând o modalitate a existenței acestuia .
Mass -media are menirea de a confirma, de a întări, prin activitatea sa permanentă și
continuă, valorile și normele morale, etice, culturale ale unei societăți. Punând în circuit informații
cu caracter general și aplicati v privind diverse criterii și standarde sociale, mijloacele de informare
în masă educă/formează, ghidează consumatorul de produse mediatice, voluntar și/sau involuntar.
În cele mai dese cazuri, auditoriul care suportă efectele acestui ghidaj nu conștientizează impactul

79
și limitele influenței mesajului mediatic, mass -media influențând astfel, indirect , conduita umană
și comportamentele sociale. Cu toate acestea, activitatea mediatică – directă sau indirectă – „este
în egală măsură conservatoar e și inovatoare, stabilizatoare și dinamizatoare, păstrătoare a unor
valori tradițional e și generatoare de noi valori” [20, p. 83] . Transmiterea valorilor contribuie la
realizarea stabilității sociale și la menținerea în timp a structurilor culturale. Conf orm lui M.
Coman, prin promovarea diferitor modele de comportament, mass -media oferă un set de roluri
sociale și un vocabular simbolic, răspunzând astfel nevoii publicului de modele și de termeni de
referință. Jurnalismul social asigură transmiterea valori lor și modelelor sociale de la grupuri către
indivizi, de la o generație la alta și numără printre consecințele sale creșterea coeziunii sociale și
integrarea socială a indivizilor.
7. Socializarea cetățenilor – activități jurnalistice de reflectare a pro blemelor personale de
natură psihologică și morală ale individului sau ale grupurilor sociale. Socializarea, în acest
context, poate fi considerată drept armonizarea relațiilor intrapersonale și interpersonale, a
relațiilor dintre individ și grupul social din care acesta face parte sau chiar între individ și
societate, în general.
Din această perspectivă, jurnalismul social „promovează o abordare personalizată și
profesionistă a unor probleme majore ale societății prin intermediul unor subiecte cu dimensiu ne
umană. Aceste subiecte media includ istorii ale unor persoane reale și vizează teme de interes
public” [40, p. 13] . Informarea și inițierea acțiunilor de ajutorare în situații concrete sunt activități
care acționează în plan individual și se răsfrâng as upra persoanelor concrete. Promovând practici
de realizare a subiectelor media pentru cetățeni și din perspectiva cetățenilor, jurnalismul social se
manifestă ca un agent care asigură acestora asistență informațională, socială, juridică și
psihologică. Jur nalismul social trebuie să se concentreze asupra unor subiecte direct legate de
individul social și viața de zi cu zi a lui, or, micile probleme sociale de ordin particular formează,
în fine, problemele majore ale unei societăți.
Activitatea de socializar e, scopul esențial al căreia este integrarea individului în viața
socială, prime ază responsabilitatea mass -mediei de a -i aduce în prim -plan pe cei ce nu sunt auziți
de nimeni, de o importanță major ă fiind ideea de contact social care definește activitatea
comunității.
8. Conexiunea între domeniul social și alte sfere ale vieții publice – activități mediatice de
reflectare a relațiil or pe care le stabilește domeniul social cu alte domenii de activitate umană.
Cercetătoarea din Rusia T. Фролова consideră că, pentru realizarea acestei fu ncții, jurnalismul
social utilizează anumite resurse profesionale și tehnici specifice care permit abord area realit ății
din perspectiva intereselor majorității și asigur ă conexiunile sociale [179, pp. 9 8-142]. Jurnalismul

80
social asigură schimbul de informații între toate sferele vieții publice și implică în circuit toate
instituțiile acestora. Mai mult, el implică în schimbul de informații și cetățenii simpli, creându -le
posibilitatea ca ei să -și formeze resurse informaționale proprii. Jurnalismul social ca o nouă
filosofie comunicațională , în opinia americanului Th. Ed. Glasser, constă în faptul că ea pune
accentul pe dezbaterea publică prin furnizarea un or forumuri pentru cetățeni [207 , pp. 3 -18], iar
discuțiile purtate în cadrul forumurilor provoacă presiuni pentru schimbare.
Există o legătură între viabilitatea vieții publice și jurnalism, în sensul că jurnalismul este
condiție sine -qua-non pentru participarea la viața publică. Frecvența sporită și ca racterul activ al
manifestărilor unor actori sociali sau instituții în viața publică condiționează atenția pe care mass –
media o va manifesta în scurt timp pentru aceștia, iar „retragerea din viața publică atrage după sin e
retragerea din jurnalism” [281 ].
Din cele relatate mai sus , reiese că delimitarea jurnalismului social de alte tipuri de
jurnalism și conceptualizarea acestuia impune determinarea potențialului lui de abordare a
domeniului social care este perfectibil în condițiile adoptării unor elemente specifice altor sfere ale
vieții publice.

2. 2. Interacțiunea j urnalism social – domeniu social: as pecte definitorii
Implicațiile mass -mediei în realitatea socială transformă jurnalismul social într -un
instrument foarte eficient de diseminare a informați ilor pe acest domeniu, de formare a opiniei
publice și de monitorizare a activităților sociale ale factorilor de decizie și/sau ale cetățenilor
simpli. „Presa este primul actor care exercită drepturile cetățenie i active, de tip participativ. (…)
Presa este principalul formator al opiniei publice, ea controlează sfera publică și ca atare este
singura îndreptățită să fie principalul evaluator al evenimentelor. Presa nu doar transmite
informații, ci le controlează și oriente ază percepțiile publicului” [281 ].
Lumea care trăiește, dezvoltă și modifică realitatea socială este o unitate în diversitate,
alcătuită din sisteme cu o anumită ierarhie și în necontenită mișcare. „Sistemul este un întreg, ale
cărui elemente se află în relații determinate unele față de alte le, formând o unitate distinctă, cu
însușiri ireductibile la cele ale părților componente. Sistemul nu este un conglomerat de elemente,
ci un ansamblu organizat de entități, care depind reciproc unele de altele, putând fi recompuse și
transformate prin pro cedee operaționale definite” [105, p. 64] . Viața socială prezintă caracteristici
de sistem la toate nivelurile sale de organizare, cea mai simplă unitate care posedă caracteristica
de sistem al vieții social -umane fiind activitatea socială. Aceasta include sisteme de
comportamente și de acțiuni care sunt inițiate, organizate și orientate spre un final logic.

81
Participarea la o anumită activitate a mai multor persoane sau a unor grupuri de persoane distinge
sistemul social de un sistem uman individual.
Domeniile care formează societatea demonstrează un caracter sistemic de fu ncționare,
specificul căruia reiese din însăși natura domeniului propriu -zis. Acestea pot fi de natură
economică, politică, culturală, spirituală, socială etc. Fiecare domeniu al vie ții socia le reprezintă în
sine un sistem care include o multitudine de componente ce acționează între ele atât de profund și
intens, încât stările lor sunt interdependente, iar modificarea uneia duce, în mod inevitabil, la
modificarea celorlalte.
Dintre to ate acestea, pentru jurnalismul social cel mai important se prezintă a fi socialul, or,
el constituie atât subiect de reflecție, cât și obiect asupra căruia jurnalismul social își exercită
influența. Domeniul social este , prin excelență , unul deschis, vari at și foarte dinamic, care poate fi
abordat ca:
– un conglomerat de grupuri sociale (clase, națiuni, popoare etc.) care reflectă nivelul
profund al vieții sociale, în contrast cu ideea că ea reprezintă o sumă de formațiuni sociale locale;
– un mediu în care se realizează reproducerea socială a populației;
– o activitate d e reproducere socială a populației și relațiile din cadrul acestei activități;
– o ramură neproductivă a serviciilor sau conglomeratul de ramuri ale economiei naționale
care, într -o măsură sau alta , intervin e în procesul de satisfacere a nevoilor sociale ale cetățenilor.
Explicațiile date noțiunii „domeniu social” de către diferiți auto ri nu se deosebesc
substanțial unele de altele, acestea reliefându -se, în mod implicit, atunci când e le definesc
categoriile „sistem social”, „structură socială”, „actor social”, „acțiune socială” etc.
Н. Гуляева califică domeniul social drept un sistem autonom , în plină dinamică al societății,
care a apărut ca răspuns la necesitatea obiectivă a societății în reproduc erea continuă a subiecților
procesului social; o zonă stabilă a activității umane priv ind reproducerea vieții lor, un spațiu unde
se realizează f uncțiile sociale ale societății [311]. Domeniul social este mediul în care politicile
sociale ale statului capătă sens și unde se realizează drepturile sociale și civile ale persoanelor.
Autoarea susține că domeniul social este un conglomerat, unic în felul său, ierarhizat și organizat
multifu ncțional care evoluează în funcție de legitățile obiective ale dezvoltării u mane.
Cercetătoarea M. Бережная împărtășește punctul de vedere , conform căruia , domeniul social este
un spațiu unde se reproduc îns ele realitatea și viața socială a oamenilor, repr oducerea populației
fiind înțeleasă ca un proces continuu de r eînnoire a generațiilor sociale [131] .
Domeniul social este un sistem integru, pluri dimensional , extrem de organizat, dar în
continuă schimbare pe interior, existența, funcționarea și evoluția c ăruia sunt determinate de legile
obiective ale existenței umane. Este o parte componentă a societății care a apărut odată cu

82
societatea ca un răspuns la necesitățile obiective ale acesteia și se bazează pe anumite principii de
management social. Caracterul multi funcțional al domeniului social se datorează complexității și
ambiguității procesului de reproducere a actorilor sociali, fiecare dintre ei având necesități,
așteptări, abilități și interese sociale speciale. Interesele și nevoile actorilor sociali s unt
determinate de apartenența acestora la diverse grupuri sociale.
Domeniul social include actorii sociali și procesele pe care aceștia le generează, le
gestionează sau le suportă impactul și consecințele și care formează competențele de reproducere
și de dezvoltare a sistemului la nivel de individ, grup și/sau societate, aceasta fiind o condiție
fundamentală pentru menținerea integrității sistemului social. El nu are un cadru spațial și
temporal rigid și bine definit. Având un caracter intersectorial, el dezvoltă relații cu alte sfere ale
societății, între care domeniul economic, politic, spiritual, cel al culturii etc. Condiționând
reproducerea socială, în particular, a individului social, și a grupurilor sociale, în general,
domeniul social integrează î n sine unele elemente și activități ale celorlalte sfere enumerate mai
sus. Dar, spre deosebire de domeniul politic, care include instituțiile, ideile generatoare și
procesele politice, sau de domeniul economic, care include relațiile financiare și procese le de
producție a bunurilor materiale, sau de domeniul cultural, care include valorile și tradițiile
culturale, sau de domeniul spiritual , care include valorile mora le ale unei societăți, domeniul
social definește spațiul unde se manifestă și stabilesc anu mite relații de interdependență toate
procesele, ideile , valorile materiale și spirituale. Valoarea domeniului social rezidă în faptul că,
cumulând toate aceste procese și valori, el asigură condițiile și mecanismele de autoconservare sau
de reproducere a societății.
Observăm faptul că domeniul social, asigurând unificarea tuturor mediilor în care se
reproduc și se dezvoltă diverse aspecte ale vieții, se manifestă ca mediu general, precum și ca
factor de promovare și de menținere a stabilității relațiilor ș i proceselor sociale, a echilibrului
social. Iar ca o condiție obligatorie pentru dezvoltarea domeniului social este buna funcționare a
tuturor celorlalte domenii ale activității umane, or, procesul de „contopire” a acestora asigură
funcționalitatea și chi ar existența domeniului social și determină caracterul și specificitatea lui.
Schimbările care s -au produs în societatea noastră în ultimii 25 de ani, au generat modificări
semnificative în domeniul social, care, în esența sa, este predispus să conserve re lațiile și ordinea
tradițională. Ele au impus un sist em variabil ce a condiționat limitarea responsabilităților statului
și implicarea tot mai activă în construirea realității sociale a cetățenilor, a s ocietății civile și a
mass -mediei . Atenția acordată, în mod constant, rolului mass -mediei în viața socială apare pe
deplin justificată, mai ales în condițiile unei societăți aflate în proces de transformare.
Interpretările activității mediatice, cu toată diversitatea punctelor de vedere e xistente, converg,

83
oricum, în recunoașterea misiunii fundamentale ce îi revine mass -medi ei în socializarea audienței,
în exprimarea și formarea opiniei publice, în int egrarea societății .
Implicațiile jurnalismului în domeniul social se realizează prin intermediul informației
sociale – materia primă a jurnaliștilor – care, odată descoperită, prelucrată și pusă în circuitul
informațional, facilitează clarificarea diverselor probleme din sfera socială. Ea contribuie la
crearea unei imagini adecvate despre realitate și despre viitor și la formarea gândirii și acțiunilor
sociale ale publicului. Aspectul funcțional al informației sociale mediatice se manifestă în faptul
că aceasta „apare și se concretizează în cadrul activității umane, reflectă faptele din pun ctul de
vedere al semnificației lor sociale și servește pentru comunicarea între oameni, pentru realizarea
obiectivelor lor condi ționate de statutul lor social” [153, p. 75] .
Cercetătorul rus E. Прохоров distinge următoarele caracteristici ale informației sociale:
– „este orientată spre public și corespunde necesităților acestui public;
– mediatizează evenimentele și problemele sociale, asigurând publicul cu date concrete;
– creează o opinie publică unică care facilitează adoptarea unor norme general -morale
acceptate;
– facilitează receptarea și asimilarea informației sociale ” [167, p. 31] .
Jurnalismul social revitalizează sau reactualizează domeniul social prin informații noi, care
impun următoarele:
– utilizarea unui spectru mai larg de surse, în afară de cele tradiționale și oficiale;
– diminuarea importanței aspectului de conflict;
– examinarea și interpretarea politicilor publice;
– reflectarea mai frecventă a situației minorităților sociale;
– descrierea unui context mai amplu, mai ales a contextului istoric al even imentelor legate de
subiectul materialului social;
– mediatizarea scenelor din viața socială a anumitor grupuri sociale;
– abordarea subiectelor despre diverse comun ități sociale și tradițiile lor [49, p. 43] .
Așadar, implicațiile jurnalismului social în domen iul social se manifestă în faptul că,
reflect ând realitatea și asigurând astfel circuitul informațional pe verticală și pe orizontală, el
contribuie la constru irea raporturilor între individ și grup, între grup și mediul social, participând
la reglarea pro ceselor sociale din societate și influențând structurile și instituțiile sociale, precum
și factorii de decizie să acționeze, în general, în interesele societății, și, în particular, în interesele
individului social. „Raporturile reciproce Individ – Formaț iune conduc la formarea unui mediu
social care , la rândul lui , stabilește relații și rapoarte complexe între formațiunile/grupurile sociale
și fiecare individ/persoană” [36, p. 150] . Relațiile de interdependență individ – grup – mediu social ,

84
care se stabilesc în baza criteriilor individuale și a normelor sociale, sunt influențate de accentele
pe care le pune mass -media în abordarea realității sociale, or, în sele criteriile individuale și
normele sociale sunt produse ale mai multor practici, inclusiv a le celei mediatice.
„Componentă esențială a lumii moderne, sistemul comunicării de masă se impune ca un
actor activ în reflectarea realității, modelând celelalte subsisteme ale societății și în unele cazuri
producând schimbări majore în interiorul acestor a. Prezența constantă a mass -medi ei în viața
noastră contribuie la crearea anumitor sisteme de norme cognitive în înțelegerea realității și
realităților” [22, p. 121] . Mai mult, jurnalismul social, asigur ând coexistența diverselo r obiecte,
subiecte și proc ese, contribuie la structurarea, printr -o varietate de interacțiuni, a unui spațiu
public nou, cu relații sociale pe potrivă.
Creșterea valorii conceptului de coexistență, de asemenea, contribuie la reconsiderarea
problemei privind natura relațiilor socia le în societățile moderne, în care relațiile între actorii
sociali sunt interactive, din ce în ce mai controversate, iar numărul lor este în creștere. A pune
coexistența în prim -planul comunicării mediatice și al spațiului public înseamnă a înțelege nevoia
de gestionare și de control concomitent atât a diferențelor specifice societăților noastre, cât și a
respectării principiului unității, astfel încât, în viitor, să fie posibil de a face modificări în
caracteristicile legăturilor sociale existente în preze nt. Rețelele sociale sunt un miracol care leagă
împreună și organizează într -o comunitate indivizi, grupuri, comunități, clase sociale, care se
realizează prin comunicare [138 , pp. 8-9].
Analiza implicațiilor jurnalismului social în domeniul social ne permite să afirmăm că
acțiunile acestuia sunt orientate în două direcții : către factorii de decizie și către masele largi .
Acest fapt generează, considerăm noi, două modele de acțiune mediatică:
– primul model include activitatea de mediatizare a problem elor sociale la nivel de individ
social, grup social sau societate și de oferire a soluțiilor practice pentru depășirea acestora în
vederea formării culturii sociale de implicare și de ajutor rec iproc, obiectul -țintă al jurnalismului
social , în acest conte xt, fiind componentele domeniului social care țin de infrastructura socială,
serviciile sociale și de larg consum, procesele sociale privind educația, sănătatea etc.;
– al doilea model include activitatea de mediatizare a inițiativelor legislative și a deci ziilor
administrative, monitorizarea evoluției și punerii în aplicare a politicilor sociale, evaluarea
executării deciziilor. În acest caz, jurnalismul ține în vizorul său acțiunile instituțiilor care concep
și gestionează baza legislativă și mecanismele d e reglementare a activității sociale a oamenilor și a
grupurilor umane și acțiunile instituțiilor și agențiilor care realizează managementul social.
Din perspectiva primului model, implicațiile jurnalism ului social în domeniul social
transformă instituțiile de presă în portavoce a cetățeanului, fapt care impune necesitatea abordării

85
complexe a eveniment elor, precum și a context elor în care acest ea s-au produs. Astfel, jurnaliștii
„trebuie să aibă capacitatea de a descoperi conex iunile dintre evenimente care, aparent, nu au nici o
legătură unele cu altele, dar care , în realitate , fac part e dintr -un întreg mai mare” [240 , p. 36] .
Reflectarea mediatică a practicii sociale „pune în valoare locul și rolul individului social în
comunitate, pune în corelație faptele și acțiunile cetățenilor și le raportează la necesitățile sociale
ale majorității” [107, p. 160] . Jurnalismul social abordează procesele, condițiile și situațiile care
apar în societate, ajută diverselor categorii soci ale să se integreze, sprijină stabilitatea societății,
reduce tensiunile și contradicțiile interne, prin aceasta realizând socializarea indivi zilor și a
grupurilor comunitare . Socializarea indivizilor este un proces ce se realizează prin concursul mai
multor instituții sociale, între care și mass -media. Jurnalismul social, în acest context, poate fi
privit ca un „agent al socializării”, or, el fur nizează subiecte de conversație ce asigură interese
comune; inculcă valori care devin norme; distribuie reprezen tări culturale care determină v iziunile
estetice ale oamenilor etc. Datorită acestei activități, indivizii sociali se află, în particular, în
„legătură” unii cu alții și, în general, în „legătură” cu comunitatea și societatea. Asigurând
contactul între ind ivid și societate, socializarea asigură reproducerea practicilor sociale, iar prin
aceasta – stabilitatea societății ca sistem.
Importanța acestui model de acțiune mediatică se datorează, întâi de toate, impactului și
efectelor integratoare pe care le prod uce în societate. Conceptul jurnalismului social, bazat pe
integrarea socială, implică ideea unui gen de scriitură și fotografie care tinde să pună la dispoziție,
din perspectiva diverselor grupuri sociale, un tablou reprezentativ al societății, oferindu -le
cetățenilor suficientă informație pentru ca ei înșiși să -și poată forma independent opiniile și să
poată lua atitudini și decizii colective asupra unui șir de probleme cu care se confruntă. „Situația
statutară în societățile umane se află în raport direc t cu modul de luare a deciziilor. Caracteristic
numai pentru societățile umane este modul colectiv de luare a deciziilor ” [36, p. 147].
Jurnalismul social este „genul care crede în obligația sa de a cultiva viața civică” [49, p. 6],
de aceea întotdeauna încearcă să capete semnificație pentru auditoriul său . Modelul respectiv de
acțiune transformă mass -media dintr -un element neutru într -un element implicat în viața publică,
care încearcă să faciliteze di alogul dintre oamenii de rând și autorități, fiind pregătit, în același
timp, să ofe re și soluții pentru problemele cu care se confruntă societatea. Mediatizarea proceselor
de soluționare a variatelor probleme sociale este un motiv în plus de a susține că obliga ția primară
a jurnalismului social este să prezinte problemele astfel, încât cetățenii să înțeleagă obiectivele
propuse , pentru a acționa în mod corespunzător. Din această perspectivă, se impune un jurnalism
care trebuie să -i unească pe oameni în procesul rezolvării diverselor probleme care îi preocupă.

86
Conform acestui model de acțiune mediatică, jurnaliștii trebuie să abordeze, în primul rând,
ceea ce îl preocupă pe omul simplu, dar nu pe politician sau pe funcționarul public. Consumatorii
de produse medi atice urmează a fi tratați nu ca un auditoriu simplu, pasiv, ci ca unul participativ.
„Cititorii nu pot fi tratați ca observatori pasivi, ci ca participanți activi în procesul de soluționare a
celor mai importante probleme, de aceea lor trebuie să li se ac orde nu mai puțină atenție decât
reprezentanților elitei sau experților, atât de des citați de jurnaliști. Jurnaliștii care utilizează
principiile jurnalismului social tind să vadă în cititori și surse de informare și de opinie, dar și
participanți la dial ogul public, organizat de către mass -media, precum și parteneri activi în
identificarea soluțiilor pentru problemele de i nteres public” [312 ].
Publicarea în presă sau difuzarea în emisiunile audiovizuale a opiniilor și viziunilor
cititorilor asupra evenime ntelor ce se produc în interiorul diverselor grupuri sau pături sociale nu
diminuează statutul și nu subminează rolul jurnalistului în societate. Din contra, acest lucru
contribuie la definitivarea priorităților sociale, la depistarea problemelor, la soluț ionarea publică a
acestora , precum și la asigurarea dialogul social între toate grupurile, categoriile sau clasele
sociale existente într -o societate. Gradul de participare a cetățenilor în activitatea mass -medi ei este
un indic iu al activității lor civice care demonstrează și gradul ui de implicare a acestora în viața
comunităților din care ei fac parte . Respectiv, grație amplificării mediatizării procesului de
implicare socială , comunitățile devin mai active și mai participative s ub aspectul integrării sociale.
Jurnalismul social are efecte simțitoare atunci când instituțiile mass -medi ei sunt mult mai
constructiv implicate în mediul în care activează și când își construiesc agenda mediatică în
funcție de necesitățile, valorile și principiile de dezvoltare a acestuia. Expunerea imparțială și
echidistantă a situațiilor, evenimentelor, fenomenelor sau problemelor care au semnificație și
valoare socială reală validează abilitatea jurnaliștilor de a monitoriza viața publică a comunități i.
Siguranța publică urmează să fie abordată mediatic astfel, încât să provoace oamenii la acțiuni de
căutare a soluțiilor optimale și de implementare în comun a acestora. Jurnaliștii trebuie să asigure
un control, o dirijare a culturii civice prin conving erea cetățenilor unei democrații că sistemul în
care ei trăiesc este al lor și tot lor le aparține, că este un sistem pe care îl creează ei înșiși, că acest
sistem constituie o prioritate publică pentru fiecare individ social.
Jurnalismul și democrația luc rează mai eficient atunci când infor mațiile și ideile circulă
liber, știrile prezintă întregul spectru și toată gama particularităților vieții și culturii comunități lor,
deliberarea publică este încurajată și amplificată, informația ajută cetățenii să acți oneze în calitate
de actori sociali activi. „Jurnalismul social creează produsele mass -media prioritar în baza
informației colectate de la cetățeni și chiar de către cetățeni, prin aceasta încercând să portretizeze
modul în care cetățenii pot vedea problem ele lor sociale , precum și ceea ce ei cred că poate fi

87
soluția acestora. Jurnaliștii utilizează aceste informații pentru crearea unui concept de ziar mai
personal , mai angajat socia l, mai aproape de cetățean” [327 ].
Mark Jurkowitz, jurnalist la „The Boston Hobe” c onsideră că, alături de un feed back imediat
din partea cetățenilor , pe care trebuie să -l provoace orice element de jurnalistică, mediile de
informare în masă trebuie să parcurgă permanent un proces de inovare, dacă doresc să
eficientizeze jur nalism ul social ca activitate socială [201]. Pentru aceasta e necesar ca în orice
material jurnalistic din și despre viața indivizilor sociali, opinia cetățeanului simplu să fie
prezentată de rând cu cea a autorității publice. Mai mult ca atât, este necesa r să fie modificat însuși
conceptul politicii editoriale a instituțiilor de presă, precum și cultura jurnalis tică a colectivului
redacțional [338].
Activitățile jurnalismului social din perspectiva acestui model pot fi înțelese ca o relație
semnificativă î ntre agenda mass -medi ei și realitate a cotidiană, or , logica formală sugerează că
produsele jurnalismului social sunt interpretate de către public prin prisma realității pe care el o
trăiește și a valorilor sociale existente în mediul social al acestuia.
Al doilea model de acțiune mediatică a jurnalismului social reiese din activitățile de
supraveghere pe care el le realizează în raport cu puterea și cu factorii de decizie. Importanța și
impactul proceselor, politicilor și deciziilor sociale pot fi înțelese de către societate grație
informațiilor, analizelor și prognozelor pe care individul social le primește de la diverse structuri
prin mass -media, așa precum și reacțiile societății vizavi de acțiunile puterii în domeniul social
devin cunoscute factorilor de decizie tot prin intermediul mass -medi ei. Această activitate
mediatică contribuie la realizarea nevoii de securitate socială a unei societăți și ajută instituțiile
statului să se autoresponsabilizeze în privința corectitudinii deciziilor, a politicilor și a
programelor inițiate de ei în acest domeniu. Elaborarea și implementarea no ilor concept e ale
mecanismelor de manevrare socială se realizează cu suportul și concursul structurilor noi, generate
de unele schimbări social -politice și economice, precum și grație implic ării activ e a celor
moștenite de la vechiul sistem. În cadrul elaborării și implementării politicilor și programelor
sociale sunt implicate insti tuțiile principale ale statului care trebuie să -și coordoneze și să -și deleg e
responsabilitățile sociale într -un mod foarte riguros. Mediatizarea acestui aspect, de asemenea, se
încadrează în activitățile jurnalismului social, din perspectiva celui de -al doilea model de acțiune
mediatică.
Instituțiile statului, prin elaborarea politicilor sociale și pun erea în aplicare a mecanismelor
de manevrare socială, influențează în mod direct calitatea vieții sociale. Politica socială, stricto
senso, se consideră a fi o componentă a politicii economice a unui stat, orientată spre soluționarea
problemelor sociale. L ato senso, prin politică socială se subînțelege conceptualizarea de către

88
factorii de decizie a unor acțiuni și activități speciale, implementate în scopul reducerii
diferențierii veniturilor populației, diminuării contradicțiilor între interesele agențilo r economici și
cele ale consumatorilor, preîntâmpinării apariției sau amplificării conflictelor sociale de natură
economică. Totodată, politicile sociale reprezintă acțiuni orientate spre promovarea bunăstării
sociale – strategii, programe, proiecte – conc epute în baza normelor de drept și implementate de
diverse instituții de profil. Politicile sociale urmăresc satisfacerea unor nevoi sociale stringente și
modificarea caracteristicilor vieții sociale a indivizilor, grupurilor , categoriilor sociale, a socie tății,
în ansamblu.
Politicile sociale sunt considerate părți indispensabile ale politicii de prosperitate a tuturor
membrilor societății, care include măsurile de ameliorare a condițiilor de viață, de muncă și de
armonizare a sistemului social. „Pentru a realiza prevederile politicii sociale, statul se implică tot
mai activ în viața economică și politică de repartizare a bunurilor societății, protejând anumite
categorii ale populației. Aceste măsuri conduc la minimalizarea conflictelor și a diferențierii
sociale ” [297 ]. Reflectarea modului și a gradului de implicare a instituțiilor statului în rezolvarea
problemelor sociale, evoluția acestora, analiza costurilor programelor sociale inițiate și a efectelor
secundare, reflectarea managementului social și ana liza administrării publice a domeniului social
etc. sunt activități care se realizează prin adoptarea celui de -al doilea model de acțiune mediatică.
Administrarea domeniului social este un mecanism de punere în aplicare a obiectivelor
politicii sociale, ba zat pe imperativele legale, care determină ni velul real de trai, standardele
asistenței sociale, ale ocupării forței de muncă, ale sprijinului social etc. Cercetătoarea Н. Гуляева
susține că administrarea publică se realizează gr ație un or funcții, precum: prognozarea,
planificarea, organizarea managementului general și a administrării operaționale; reglarea,
evidența și controlul modului de administrare și include în sine:
– elaborarea unor planuri de dezvoltare și de proiectare socială;
– organizarea acțiunilo r comune ale subiecților care realizează administrarea publică;
– distribuirea funcțiilor și sarcinilor între aceștia;
– asigurarea punerii în aplicare a planurilor sau a deciziilor;
– coordonarea entităților care interacționează;
– încurajarea anumitor atitudini prin motivarea oamenilor;
– monitorizarea procesului de implementare a decretelor sau a altor documente
administrative [311].
Evaluarea eficienței sistemului social constituie unul dintre obiectivele jurnalismului social.
Investigațiile de presă asupra mecan ismului de coordonare și de corelare a politicii economice cu
politica socială , promovat de guvernanți , este un obiectiv primordial, or, neglijarea insistentă a

89
existenței acestei interdependențe pentru o țară în tranziție, dezechilibrul între declarațiile făcute
pentru organismele financiare externe și îndeplinirea cerințelor acestor organ isme față de politicile
sociale conduc doar la agravarea situației interne și declinul nivelului de trai. Dezbaterile pe care
le inițiază jurnalismul social sunt activită ți care confruntă diverse puncte de vedere în scopul
formării unei opinii capabile să influențeze procesul decizional și astfel să contribuie la
perfecționarea legislației necesare pentru a proteja grupurile vulnerabile. Jurnalismul asigură
politicilor soc iale un caracter public și realizează controlul social care se manifestă prin
monitorizarea și analiza actelor legislative, prin evaluarea structurilor administrative și a
organizațiilor de profil social, prin implicarea cetățenilor în soluționarea unor pr obleme personale
de diferite niveluri.
Totodată, jurnalismul social, în acest context, își concentrează atenția, prioritar, pe:
– elaborarea politicilor și strategiilor principale în domeniu;
– elaborarea programelor -cadru de acțiune socială;
– elaborarea mecanismelor reale de implementare a politicilor sociale;
– analiza și controlul modului în care sunt implementate politicile și strategiile sociale;
– activitatea instituțiilor statului asupra principalelor direcții și concepte în domeniu;
– analiza și controlu l îndeplinirii angajamentelor luate de către instituțiile statului;
– elaborarea documentelor ce țin de legislația națională și coordonarea adoptării acestora etc.
Din perspectiva celui de -al doilea model de acțiune mediatică , în atri buțiile instituțiilor
mass -medi ei, de asemenea, intră formarea unui nou mod de percepere a rolului statului în viața
socială. Tranziția de la regimul sovietic totalitarist la cel democratic a impus necesitatea reformării
domeniului social și trecerea de la modelul paternalist a l statului în conceperea și implementarea
politicilor sociale la modelul liberal, fapt care a generat, pe de o parte, tendința de reducere a
gradului de implicare a guvernului, iar , pe de altă parte, tendința de amplificare a gradului de
implicare a societ ății civile în acest domeniu. Actualmente, statul nu mai este singurul care poate
juca rolul garantului în gestionarea și rezolvarea problemelor sociale. Statul poate asigura buna
funcționare și eficiența acțiunilor pe domeniul social doar prin cumularea e forturilor sale cu cele
ale societății civile. Impactul reformelor sociale, politice și economice asupra ins tituțiilor societății
civile și invers devine astfel un obiectiv primordial al jurnalismului social.
Societatea civilă este expresia dreptului cetă țenilor la libera asociere și se material izează în
diverse formațiuni , precum: organizații neguvernamentale, partide, asociații, sindicate etc. care au
în vedere un spectru larg de interese. Politologul B. Țîrdea afirmă că apariția societății civile se
desfășoară în paralel cu apariția asociațiilor și structurilor neguvernamentale. În cadrul asociațiilor
voluntare se formează civilitatea, capitalul social și cultura civică, caracterizată de un echilibru

90
între respectul cetățenilor față de o anumită autorita te prestabilită și voința lor de a part icipa activ
în diferite procese [305].
Activitatea sectorului neguvernamental condiționează continuitatea procesului de dezvoltare
socială și reproducerea continuă a actorilor procesului social care doresc să trăiască într-un mediu
social mai bine organizat. Rolul primordial al societății civile este preluarea și gestionarea unor
aspecte ale problemelor sociale, statului revenindu -i rolul de observator și de garant al condițiilor
necesare evoluți ei procesului de dezvoltare socială. În această ordine de idei, devine actuală ideea
reflectării implicațiilor societății civile în gestionarea sferei sociale, a depistării dificultăților cu
care se confruntă societatea civilă moldovenească, precum și a poli ticilor promovate de stat în
raport cu instituțiile societății civile.
Implicațiile jurnalismului în social nu se reduc doar la activitățile de mediatizare a
inițiativelor legislative și a deciziilor administrative, de monitorizare a evoluției și a puneri i în
aplicare a politicilor sociale, de evaluare a executării deciziilor și de reflectare a inițiativelor și
acțiunilor societății civile. Natura constructivă a acestor implicații rezidă în ajustarea activităților
jurnalistice la necesitățile domeniului so cial și în cumularea acțiunilor jurnalismului și ale altor
instituții sociale în scopul satisfacerii unor obiective sociale de o importanță majoră.
Interacțiunea dintre mass -media, sectorul guvernamental, neguvernamental și indivizii
sociali este de natur ă pluridimensională. Instituțiile de profil social, care pun în aplicare
mecanismele sociale, se încorporează în jurnalism prin publicarea materialelor despre anumite
decizii pe care le iau în raport cu o problemă socială sau alta, prin reflectarea acțiuni lor pe care ele
le organizează și le întreprind în scopul reducerii impactului sau chiar sol uționării unor anumite
probleme, prin abordarea mediatică a inițiativelor cu car acter obligatoriu sau meritoriu, prin
elaborarea proiectelor comune cu mass -media, p rin publicitatea socială etc. La rândul lor,
reporterii apelează la reprezentanții acestor organizații pentru a obține informații factologice, date
statistice, opinii, expertize etc. Există mai multe forme de cooperare a instituțiilor de presă cu
instituți ile care au misiunea de a pune în aplicare politicil e sociale, între care:
– activități d e promovare a valorilor sociale ;
– proiecte sociale mediatice;
– maratonuri radio, TV și de presă;
– campanii sociale;
– concursuri, seminarii, ateliere de lucru etc. Conlucrarea eficientă dintre instituțiile de presă
și actorii -cheie ai activității sociale: instituțiile de stat, simplii cetățeni și organizațiile
neguvernamentale este determinantă pentru realizarea cu succes a acestor obiective și promovarea
unui jurnal ism social de calitate .

91
Jurnaliștii, prin promovarea sau chiar inițierea proiectelor de dezvoltare comunitară/socială,
se manifestă ca actori ai proceselor sociale. „Apropierea de cetățean se face prin inițierea și
susținerea unor proiecte de interes publ ic” [121, p. 42] . Implicarea jurnaliștilor în diverse acțiuni
sociale contribuie, în particular, la creșterea credibilității mesajului pus în circuitul informațional
și la sporirea impactului și a efectelor publicației periodice, în general.
Interacțiunea dintre mass -media și societatea civilă este determinată de necesitățile
existențiale ale acestora: sectorul guvernamental folosește mass -media pentru a -și realiza
obiectivele propuse, pentru a ajunge la cetățeni și la administrația publică locală cu scopul de a-i
convinge și a -i determina să acționeze într -un mod anumit, iar mass -media utilizează informația
parvenită din sectorul neguvernamental pentru a -și diversifica diapazonul tematic, apelează la
opiniile reprezentanților organizațiilor neguvernamentale în dezbaterile mediatice asupra
problemelor sociale, solicită expertizele pe care le realizează aceștia etc. Relațiile dintre jurnaliști
și societatea civilă sunt total diferite de relațiile cu alți actori ai domeniului social, întâi de toate cu
reprezent anții puterii. Or, organizațiile neguvernamentale din domeniul mass -medi ei nu sunt doar
subiecte de reflecție a jurnali smului , ci și o formă de organizare profesională a jurnaliștilor , fapt
care solicită acestora o responsabilitate sporită datorită statutului dublu pe care îl au.
Conexiunea dintre jurnalism și sectorul neguvernamental se face și prin „includerea”
actorilor practicii sociale în categoria corespondenților netitulari. Deși majoritatea autorilor de
materiale pe teme sociale sunt jurnaliști profesioniști, în mass -media apar și materiale despre
activitatea unor organizații neguvernamentale , semnate de membrii acestora, de reprezentanții
diverselor instituții de punere în aplicare a mecanismelor de asistență socială sau de simplii
cetățeni. Atragerea actorilor practicii so ciale în procesul de reflectare mediatică a domeniului
social poate facilita : definitivarea priorităților sociale , identificarea problemelor majore ale
diverselor grupuri, categorii, straturi sociale și determinarea impactului și a efectelor potențiale ale
fenomenelor sociale asupra individului, grupului uman , societății, în genere. Implicarea cetățenilor
în scrierea articolelor pe teme sociale nu diminuează statutul și nu subminează rolul jurnalistului
în societate, ci, din contra, această practică po ate c rea premise reale pentru „ieșirea” jurnalismului
din cadrul său tradițional de element neutru, fapt care ar asigura eficientizarea abordării
domeniului social și sporirea efectelor mediatice directe, puternice și de lungă durată.
Implicațiile mass -medi ei în domeniul social sunt evidente: j urnaliștii au puterea să
influențeze direcția acțiunilor instituțiilor publice, deoarece își rezervă misiunea de a facilita
opinia publică, or , ei se exprimă în spațiul public mai frecvent decât orice alt actor. Cercetătorul
român Claudiu Lukacsi susține: „De cele mai multe ori, mass -media este singura care evaluează
prestația guvernului în termeni de acord sau dezacord, susținere sau respingere a intențiilor și

92
acțiunilor sale. Iar o acțiune nu devine publică sau civică decât dacă presa este convinsă că merită
selectată. Sfera publică, altădată locul fizic de dezbatere a ideilor, se confundă acu m cu spațiul
asociat mass -mediei ” [281].
Implicațiil e mass -mediei în domeniul social, în funcție de efectele pe care le generează, pot
fi atât pozitive, cât și negative. Implicațiile pozitive sunt condiționate de faptul că jurnalismul
social:
– reduce distanța dintre evenimentele sociale și indivizii sociali ;
– reproduce operativ, detaliat și multiaspectual evenimentele în timp restrâns;
– expune faptele în contextul în care s -au produs;
– reduce distanța dintre diverse grupuri sociale;
– pătrunde în toate mediile domeniului social, democratizându -le;
– extinde cunoștințele despre valorile funcționale ale sistemului social;
– formează conduita umană;
– promovează noi modele de percep ție socială;
– orientează acțiunea umană;
– promovează noi modele de comportament social;
– facilitează mobilitatea socială – tranziția dintr -un grup social în altele;
– stimulează activitatea civică;
– stimulează procesele decizionale;
– determină creșterea standardelor sociale ale maselor;
– stimulează reproducerea socială a individului social, grupului social, societății;
– sensibilizează publicul etc.
În contrast, implicațiile negative sunt condiționate de faptul că jurnalismul social:
– nu oferă cunoștințe, ci noțiuni elementare;
– reflectă episodic realitatea socială;
– reflectă procesele sociale fragmentar și superficial;
– decide pentru individul social ce este sau ce nu este important pentru acesta;
– diminuează facultatea atitudinii critice;
– stimulează automatismul în acțiunea umană;
– favorizează răspândirea stereotipurilor sau chiar creează stereotipuri;
– izolează individul de lumea reală;
– politizea ză și ideologizează activitățile sociale;
– stimulează recepționarea pasivă a informației sociale;
– îngustează câmpul de selecție a individului, care recepționează înainte de a putea alege;

93
– creează posibilitatea denaturării valorilor sociale, a proceselor soc iale și a deciziilor
sociale;
– înclină spre senzație.
Implicațiile negative ale jurnalismului social pot contura „o altă realitate decât cea existentă
și pot manipula conștiința publică” [131], distorsionând bunul mers al lucrurilor din domeniul
social. Implicațiile negative în domeniul social au un caracter disfuncțional care se manifestă prin
promovarea și formarea miturilor și stereotipurilor, amplificarea emoțiilor negative, dezinformarea
populației, politizarea realității sociale etc. – fenomene care generează grave probleme privind
corectitudinea abordării mediatice a realității sociale și calitatea produselor j urnalistice pe această
dimensiune.
În raport cu domeniul social jurnalismul social își asumă anumite roluri, între care:
– „să ajute cetățenii în situații concrete…;
– să aducă în discuție noi probleme și teme…;
– să formeze posibilități de exprimare a noilor opinii în situații tradiționale…;
– să ofere o informație completă a sferei sociale…;
– să supună expertizei publice toate hotărârile și proiectele de legi, să participe la formarea și
implementarea politicilor sociale;
– să ordoneze atitudinea public ă, să mențină un echilibru al intereselor, reprezentând și
formând pozițiile diverselor grupuri sociale…;
– să realizeze aprecierea morală a situațiilor, acțiunilor, declarațiilor;
– să plaseze ideile umaniste , ale binelui mai presus dec ât interesele unor gr upuri” [182 , p. 9] .
În acest context, considerăm noi, trebuie specificat încă un rol – cel de gestionare a imaginii
instituțiilor publice și a organizațiilor neguvernamentale . Frecvența mediatizării instituțiilor
publice, unghiul de abordare a acestora, ac centele pe care mass -media le pune în procesul de
mediatizare și contextele în care ea „amplasează” instituțiile publice implicate în domeniul social
sunt determinante pentru imaginea instituții lor respective . „Toate acestea au efecte asupra imaginii
instituțiilor publice, în condițiile în care presa controlează mai toate reprezentările publice. În
cazul instituțiilor publice, imaginea implică favorabilitatea și încrederea populației. Astfel, rolul
structurilor de informare și comunicare publică devine acel a de a gestiona imaginea instituției
publice cu ajutorul activității d e informare și comunicare” [281 ].
Totodată, constatăm faptul că nu doar jurnalismul influențează domeniul social, ci și
domeniul social condiționează, într -un anumit mod, procesul de cre ație și producția mediatică în
calitate de rezultat al acestuia. Domeniul social – relativ independent, integru, funcțional, pe
alocuri inert și personificat – condiționează unghiurile de abordare mediatică și contextele în care

94
sunt reflectate problemele sociale. Jurnalismul social are menirea să acopere interesele unor
persoane reale, concrete, dar nu interesele abstracte, astfel în evaluarea practicii sociale natur a
humanocentrică devine momentul -cheie , fapt care apropie domeni ul social de jurnalism și invers.
Specificitatea domeniului social condiționează și impune anumite cerințe informațiilor
sociale. Н. Назаров consideră că astfel de informații trebuie să fie :
– disponibile, adică să fie incluse în acele produse mediatice care sunt la dis poziția maselor
largi de oameni;
– identifica bile în fluxul general de informații media tice, adică să atragă atenția ;
– explicite , pentru a putea fi interpretate corect;
– motivaționale , adică să stimuleze și să provoace cetățeanul la acțiuni sociale [318, p. 20] .
Informația din și despre domeniul social vizează, de asemenea, rolurile și implicațiile
actorilor sociali, iar , din acest punct de vedere, „informația trebuie să fie conceptualizată ca o
resursă socială care poate fi convertită de alte tipuri de resurse” [142, p. 22] .
Așadar, implicațiile jurnalismului în social impun o abordare con structivă a realității, fapt c e
condiționează și un anumit mod de organizare a activităților profesionale ale jurnaliștilor , care să
finalizeze cu produse mediatice de calitate, c aracterul constructiv al cărora rezidă în forța lor de a
realiza rolul, funcțiile și obiectivele jurnalismului social în scopul asigurării reproducerii
domeniului social, în particular , și a societății, în general.

2. 3. Problemele sociale ca subiecte prioritare ale acoperirii mediatice în jurnalismul
social
Actualmente, jurnalismul social constituie un instrument de diseminare a informațiilor pe
domeniul social, precum și o arenă de dezbateri și analize a le fenomenelor și problemelor sociale,
unde apar, evoluează și se confruntă o gamă largă de opinii, idei, puncte de vedere, poziții,
concepții etc. Angajat în viața socială, jurnalismul social, întru soluționarea problemelor cotidiene,
interacționează cu diverși actori, medii, sisteme etc., iar caracterul și formele lui de colaborare cu
aceștia nu sunt stabile , ci se modifică în funcție de necesitatea includerii lor pe agenda publică și,
respectiv, în funcție de necesitatea implicării presei în aceste procese. Rolul primordial al
jurnalismului social constă în contribuția pe care o aduce în modificarea unei sit uații concrete, în
soluționarea practică a conflictelor și în rezolvarea diverselor probleme ale realității sociale.
Importanța acestor activități constă nu numai în faptul că ele demonstrează clar populației forța
transformatoare a jurnalismului, ci și în aceea că tendința spre creșterea randamentului practic al
acțiunilor constituie baza reorganizării întregului sistem social.

95
Mijloacele de informare în masă, susține cercetătoarea П. Баутина, conturează tabloul
general al vieții sociale, reflectă starea socială a indivizilor și construiesc agenda zilei – activitate
prin care atrag atenția publică asupra problemelor stringente și asupra activității diverșilor actori
sociali și orientează auditoriul să se implice în procesele sociale. Jurnalistul întotdeaun a
mediatizează fie realitatea individului, fie realitatea societății, în genere, din realitate făcând parte
și problemele sociale, și coliziunile, și conflictele, de aceea, remarcă Баутина, jurnalismul nu
poate exista în afara socialului [310]. Modul frecv ent și proeminent de reflectare a problemelor
sociale prin intermediul jurnalismului social contribuie la perceperea acestora de către segmentele
largi de public ca fiind mai im portante decât altele și la includerea lor în arealul intereselor
publice. „Lista de probleme sociale identificate alcătuiește agenda publică. La constituirea agendei
publice contribuie sistemul politic (parlamentul, guvernul, partidele politice), instituțiile publice
(naționale și locale), cetățenii, organizațiile și asociațiile civice, institutele de cercetare,
universitățile și, nu în ultimul rând, mass -media” [95, p. 18] .
Marginalizarea problemelor sociale în discursul mass -mediei poate distorsiona percepțiile
auditoriului în raport cu realitatea socială, punând în dificultate acțiunea socială și managementul
social. Acest lucru poate avea un impact negativ grav asupra atitudinii publicului față de aceste
probleme, fapt care poate motiva, pe de o parte , factorii de decizie, iar , pe de altă parte, indivizii
sociali, grupurile so ciale și chiar societatea să adopte în raport cu aceste probleme modele
neadecvate de comportament social, în acest mod subminând activitatea obișnuită și
funcționalitatea domeniului social. Evident, activitatea de mediatizare a problemelor sociale
constit uie o direcție prioritară a jurnalismului social. „Problemele sociale sunt sociale prin origine,
or, apar ca o condiție care afectează un număr semnificativ de oameni…; sunt sociale prin
definiție , pentru că se manifestă în moduri considerate nedorite… ; și sunt sociale în tratarea lor, or,
solicită existența simțământul ui că poate fi făcut ceva prin acțiunea socială colectivă” [5, p. 465],
de aceea ele sunt subiecte de reflecție anume a jurnalismului social.
Problemele sociale pot apărea din cauza compo rtamentelor anormale și acțiunilor distructive
ale unor actori sociali, dar, în anumite cazuri, și ca rezultat al comportamentelor normale și al
acțiunilor funcționale sau chiar al inacțiunilor sociale. A stfel, comportamentele tradițional
acceptate uneori pot contribui tot atât de mult la apariția problemelor sociale ca acele anormale,
deviante, antisociale. Cercetătorul român M. Agabrian susține că „problemele sociale sunt produse
logice, normale și inevitabile ale valorilor ș i practicilor sociale prezente” [5, p. 466] .
Cel mai adesea problemele sociale apar, se extind în dimensiuni, își intensifică acțiunea și își
amplifică impactul și efectele în perioadele de schimbări majore, de crize economice, sociale,
spiritual -valorice, în perioadele de tranziție de la un sistem l a altul. Respectiv, rolul jurnalismului

96
social în asemenea perioade crește și el, datorită potențialului lui de a reflecta, explica, dezbate
problemele cu care se confruntă grupurile sociale, societatea, în ansamblu, prin aceasta catalizând
procesul de sol uționare a lor. M. Guzun susține că RM , ca de altfel toate societățile care s -au rupt
de totalitarism, acceptând traseul propice al democrației, trece printr -o criză, adică parcurge o
perioadă de timp dificilă de traversat, dar devenită deja o stare perman entă, când se atestă o
dezordine , clară sau aparentă, care s -a instaurat în toate sectoarele vitale ale statului moldovenesc,
legitimitatea și perspectiva istorică a le căruia sunt puse și ele la îndoială. „Schimbările care au
generat mutații substanțiale î n sectoarele economic, politic, cultural și spiritual, au demolat
dinamic a și echilibrele existente, ordinea lucrurilor fiind intimidată” [104, p. 223] . Ținem să
adăugăm că schimbările în cauză au afectat profund și domeniul social, iar, ca urmare, alături de
problemele sociale existente deja, au apărut altele noi, specifice acestei perioade de tranziție, care
au putut fi identificate și aduse pe agenda societății, în special, datorită jurnalismului social.
Termenul științific de problemă socială, după И . Зацепина, este destul de „tânăr” și a apărut
pentru prima dată la mijlocul secolului al XIX -lea, în Europa : „Conceptul de problemă socială se
aplică la un număr foarte mare de diferite fenomene , cum ar fi: criminalitatea , sărăcia , rasismul ,
suprapopularea etc. Această constatare este capabilă să acopere toate condițiile sociale , clasificate
ca probleme sociale” [314]. Cercetătorii R. K. Merton și R. A. Nisbet susțin că problema socială
are un caracter indezirabil și dăunător pentru societate, deoarece afectează exigențele ei de ordine,
împiedică schimbarea socială și a re un impact negativ asupra existenței, securității și bună stării
membrilor societății [221 ].
Autorii ghidului Proiectarea dezvoltării sociale susțin: „O problemă socială reprezintă fie
un proces social care afectează advers colectivitatea, fie o oportunitate de dezvoltare care trebuie
fructificată. Explozia sărăciei sau apariția traficului de ființe umane sunt procese sociale negative.
Restructurarea social -economică și democratizarea sunt oportunități oferite de colapsul sistemului
social care trebuie fructificate ” [95, p. 16] .
Problemele sociale sunt manifestări ale deteriorării sau chiar ale distrugerii funcționalității
relațiilor sociale și normelor sociale existente, ca o consecință a tensionării și amplificării
confruntărilor care modifică valorile umane, normele de comportament și generează reacții sociale
deviante. Ele subminează relațiile constructive care se stabil esc la nivel de individ social, grup
social sau chiar societate, de aceea necesită o reflecție globală, funcțională, specifică și totală.
Statutul și soarta problemei într -o societate este determinată nu atât de existența ei reală, ci , mai
degrabă , de mediatizarea acesteia. Or, nicio problemă socială nu poate fi conștientizată și asumată
de societate până nu este făcută publică și adusă pe agenda societății. Procesul de identificare și de

97
aducere a unei probleme sociale în atenția atât a cetățenilor simpli , cât și a factorilor de decizie,
după И. Зацепина, este procesul de co nstrucție a problemelor sociale [314].
Dacă problemele sociale, din diferite motive, nu sunt recunoscute nici de autorități, nici de
organizațiile neguvernamentale, nici de cetăț eni, datoria mass -mediei este să le facă publice și să
determine acești actori sociali să -și asume responsabilitatea pentru soluționarea lor. Pentru aceasta,
mass -media trebuie să pună în circuit un anumit volum de informație care ar fi suficient pentru
contura rea dimensiunil or reale ale problemei, adică să inițieze procesul de construcție a probleme i
existente. Opiniile precum că problemele sociale se amplifică datorită faptului că mass -media le
acordă atenție sporită și că vorbește prea mult despre ele es te absolut greșită, iar acuzațiile care i
se aduc presei sunt lipsite de temei. Autoritățile, politicienii, precum și anumite persoane publice
acuză presa în acest sens, incriminându -le jurnaliștilor incompetență și lipsă de patriotism. Trebuie
să sublinie m însă că tocmai lipsa informațiilor despre problemele sociale existente și a dezbaterilor
acestora în mass -media poate perpetua problema și anihila acțiunea socială în legătură cu ea, așa
cum doresc unii indivizi sociali. Or, pentru fiecare problemă socia lă există categorii de persoane
care nu doresc ca ea să devină publică și să fie rezolvat ă fie că valorile grupului nu o definesc pe
aceasta drept problemă socială, fie că soluționarea acesteia ar putea afecta membrii grupului din
punct ul de vedere al stat utului social, al puterii pe care o dețin sau al banilor. Jurnaliștii trebuie să
cunoască și să ia în calcul acest lucru atunci când se confruntă cu atitudinile și reacțiile indivizilor
sociali față de mediatizarea problemelor sociale și cu comportamentele , uneori chiar agresive, ale
acestora în raport cu jurnaliștii.
Mediatizarea problemelor sociale impune o abordare valorică și pluridimensională care să
suscite interesul general și să formeze la diversele categorii de public atitudini constructive în
raport cu subiectul de reflecție. Or, valorile și atitudinile indivizilor sociali determină înțelesurile
problemelor sociale. Cercetătorul M. Agabri an susține că cele mai răspândite atitudini ale
oamenilor față de problemele sociale care nu îi afectează direct pe ei sunt indiferența, acceptarea
pasivă a necazurilor altor oameni, cinismul și pedeapsa divină. Luând în calcul această situație,
jurnaliști i trebuie să -și construiască discursul mediatic în așa mod, încât să producă înțelesuri
adecvate ale problemelor sociale, să provoace acțiuni concrete și să catalizeze activismul social al
cetățenilor. Din aceste considerente, reflectarea mediatică a probl emelor sociale trebuie să se
axeze pe abordare a sociologică a acestora care „să urmărească:
1. Conștientizarea problemelor prezente cu care se confruntă societatea.
2. Dobândirea de cunoștințe factuale cât mai riguroase în legătură cu principalele probleme
sociale.
3. Înțelegerea originilor sociale ale acestora și a modului în care ele pot evolua.

98
4. Abordarea inteligentă a relației dintre teorie și practică, astfel că toate teoriile trebuie
testate și, la rândul lor, toate politicile sociale care se aplică să se în temeieze pe teorii verificate.
5. Un sens al perspectivei, astfel că o problemă trebuie văzută în relația acesteia cu trecutul
și prezentul societății, fără distorsiuni și exagerări ” [5, p. 468] .
Configurarea publică a problemelor sociale se datorează confi gurării mediatice a acestora .
Configurarea mediatică începe cu selectarea, prelucrarea și punerea în circuit ul informațional a
informațiilor primare despre problemele sociale , despre categoriile sociale afectate și cerințele lor
de soluționare a situațiilor create. „Mass -media poate iniția constru cția problemei sociale prin
intermediul investigațiilor de presă, dar cel mai frecvent prin reflectarea afirmațiilor -cerințe ale
activ iștilor și persoanelor care se confruntă cu aceasta și care solicită implicarea societă ții în
soluționarea ei ” [314]. Frecvența , volumul și felul în care mass -media reflectă afirmațiile -cerințe
și tratează problemele sociale influențează percepțiile public ului și formează cunoștințele lui în
raport cu acestea, iar cunoștințele despre problemele sociale sunt importante pentru materializarea
acțiunii sociale.
Mass -media însă nu poate transmite fidel originalul problemei sociale, pentru că reflectarea
acesteia se face fragmentar și selectiv. Procesul de transformare a informației sociale cu privire la
o problemă socială în informație de presă modifică afirmațiile -cerințe , astfel încât ele să
corespundă tipului de canal de transmisie și formatului instituției me dia și le transformă în
reprezentări mediatice. În presa tipărită , de exemplu, reprezentările mediatice ale afirmațiilor –
cerințe se materializează în formă de știri și articole de analiză, iar în audiovizual acestea servesc
drept subiecte pentru emisiunile interactive, de dezbateri, talk -show -uri. Astfel, configurarea
publică a problemei sociale se realizează prin reprezentări mediatice care pot influența
conceptualizarea și asumarea socială a acesteia.
Specificitatea configurării mediatice a problemei sociale presupune contactul direct al
jurnalistului cu problema, pătrunderea lui în mediul afectat de problemă și interacțiunea cu
subiecții care suportă consecințele acestei probleme, fapt care determină ș i chiar impune un
anumit tip de relații și de comportamente profesionale. Mai mult, fiecare problemă socială solicită
și condiționează abordări diferite, determinând practicile de mediatizare, precum și procesul de
construcție a lor.
Problemele sociale nu sunt statice, ci dinamice, ele cresc sau se reduc în intensitate, variază
în timp și în spațiu, reprezintă succesiuni de evenimente, situații, stări fragmentare etc. Din cauza
acest or caracteristici, precum și a faptului că publicul nu consumă neapărat consecutiv produsele
mediatice, se atestă dificultăți în configurarea publică a problemelor sociale. Dificultățile sunt
cauzate, de asemenea, de utilizarea aproximativă în dezbaterea mediatică a problemelor sociale a

99
sistemului conceptual și a instrumentelor metodologice ale sociologiei, economiei sau științei
politice, precum și de d ramaturgia problem elor sociale care intră în contradicție cu caracterul
documentar al acest ora. Astfel, conceptualizarea noțiunii de problemă socială devine foarte
actuală, pentru că aduce claritate în percepțiile jurnaliștilor, în particular, și în ale instituțiilor
mass -medi ei, în general, asupra problemelor sociale ca subiect de reflecție a lor. Reflectarea în
presă a problemelor sociale este eficientă doar în cazul în car e jurnaliștii își concep itinerarul
profesional și își organizează procesul de creație astfel încât să cuprindă toate aspectele
existențiale ale problemei mediatizate, iar acest lucru poate fi realizat cu o singură condiți e –
jurnaliștii trebuie să dețin ă cunoștințe temeinice despre obiectul lor de investigație. Variatele
metode de abordare a naturii pr oblem elor social e au conturat mai multe perspective de analiză a
acestora , între care :
Perspectiva patologiei sociale . Problemele sociale pot fi de natură obiectivă – atunci când
reies din realitatea socială exterioară și de natură subiectivă – atunci când reies din lumea
interioară a omului sau comunității. „Oamenii sau situațiile pot „deveni” probleme sociale atunci
când ei creează obstacole și blochează activitatea normală a organismului social. Problemele
sociale sunt patologii sociale” [324 ]. Aceeași idee o găsim și în lucrările semnate de S. Smith, care
susține : „Patologia în științele sociale, într -un anumit mod, are tangențe cu patologia în medicină.
În mod similar, așa cum studierea bolilor fizice este importantă pentru menținerea sănătății fizice,
și cunoașterea profundă și multiaspectuală a bolilor sociale e ste importantă pentru fortificarea
sănătății sociale” [232, p. 20] . Metoda respectivă de abordare a problemelor sociale a generat
grave critici , iar din cauza caracterului părtinitor al rezultatelor, a fost catalogată de mai mulți
cercetători drept una sub iectivă și nonteoretică [229, pp. 41-45].
Perspectiva dezorganizării sociale . Dezorganizarea soci ală este considerată „fața umbrită”,
complementară a organizării sociale și este percepută ca un eșec al manifestării rolurilor. Cele trei
mari tipuri de dezo rganizare sunt: lipsa normelor, conflictul cu ltural, prăbușirea normelor [289 ]. În
acest context, E. Durkheim susține că „în momentul dezechilibrului social fie că el apare și se
manife stă în timpul unor crize, fie, dimpotrivă, în perioadele de schimbare socială favorabile, dar
prea bruște – societatea temporar devine incapabilă de a exercita asup ra oamenilor efectele
cuvenite” [144, p. 294] . Din această perspectivă, problemele sociale sunt co nsecințe ale dezordinii
sociale care generează „diminuarea forței de influență și a impactul ui regulilor sociale de
comportament asupra indivizilor sociali a i diverselor comunități” [152, p. 135] . Potrivit lui T.
Shibutani , ideea precum că dezordinea socială este element al proce sului de transformare socială,
enunțată de W. I. Thomas și F. Znaniecki , reprezintă una dintre cele m ai valoroase idei în
sociologie [187, p. 468] . M. Guzun susține: „Dacă în perioadele de stabilitate sistemul social îl

100
ocrotește pe individ, iar de multe ori îl și apără prin legi, norme, reglementări, care într -o anumită
măsură sunt statice, stabile, ceea ce face ca traiul omului să devină previzibil , să poată fi
pronosticat, în intervalele de tranziție situația se schimbă radical. Pierzând punctele de sprijin de
odinioară, omul simte o imperioasă nevoie de altele noi” [104, p. 223], dezordinea socială fiind o
oportunitate pentru procesul de constitui re a noilor relații și reguli sociale.
Perspectiva conflictului de valori . Această abordare are la bază ipoteza că problemele sunt
condiții sociale ce uneori pot fi incompatibile cu valorile unor anumite grupuri, membrii cărora
reușesc să facă publică o ch emare la acțiune. Problemele sociale, din această perspectivă, își au
geneza în conflictele de valori și de interese. Abordare a funcționalist ă a naturii problemelor
sociale, ce primează ideea „existenței unei legături strânse și previzibile între problemele sociale
care apar periodic în societate, valorile și instituțiile de cu ltură din această societate” [22 1, p. 3],
este importantă pentru jurnaliști, deoarece mediatizarea problemelor sociale impune situarea lor în
anumite contexte sociale, iar ac est obiectiv poate fi realizat cu succes doar dacă jurnaliștii dețin
informații conceptuale despre natura fenomenelor sociale, a societății, în genere. Jurnaliștii, spre
deosebire de sociologi, care „recunosc problemele sociale numai după ce ele sunt recun oscute c a
atare de către societate” [152 , pp. 150 -151], pot și trebuie să identifice problemele sociale în faza
lor incipientă și să mobilizeze societatea pentru a nu admite amplificarea acestora, pentru a stopa
evoluția lor sau pentru a le soluționa pe de plin. De fapt, o problemă socială devine cunoscută
întregii societăți numai datorită activității mass -mediei, care o „scoate” dintr -un anumit mediu
comunitar și o face publică.
Conceptul abordării respective include și noțiunea de disfuncție ca o consecinț ă a unor
activități sociale care intră în contradicție cu cerințele funcționale ale sistemului social sau care
deteriorează legăturile instituționale ale unei societăți.
Perspectiva comportamentului deviant . Această abordare pune în valoare ideea că
problemele sociale reprezintă violări ale așteptărilor și comportamentelor normative.
Comportamentul sau situațiile care nu se încadrează în prevederile normelor de conduită generală,
acceptabile într -o societate , sau se depărtează de la normele tradiționale sunt privite ca fiind
deviante. Comportamentele deviante apar ca urmare a socializării inadecvate care se desfășoară, în
primul rând, în cadrul contextual al relațiilor primare de grup. Predispoziția spre comp ortamente
deviante se formează din cauza eșecului socializării primare. „Condițiile favorizante pentru
apariția și manifestarea unui asemenea comportament sunt lipsa și blocarea oportunităților
pozitive, stresul, accesul la forme deviante de satisfacție și modelele de rol deviante. Soluțiile de
contracarare a comportamentului deviant se referă, în special, la resocializare, creșterea gradului

101
de socializare în grupurile primare, redistribuirea accesului către oportunități, reducerea
oportunităților de conta ct cu modelele de rol deviante” [289 ].
Perspectiva etichetării sociale . Conform acesteia, o problemă socială este definită drept
social -deviantă în funcție de reacțiile sociale la o pretinsă violare a regulilor sau așteptărilor
sociale. Această teorie se c oncentrează pe condițiile prin care comportamentele sau situațiile sunt
definite ca problematice sau deviante. Cauza unei probleme sociale își are originea în a precierea
pe care i -o acordă mass -media, publicul și/sau factorii care exercită controlul social . Această
perspectivă comportă anumite riscuri, or, în unele cazuri, ea se conturează în baza stereotipurilor.
Cercetătoarea L. Lazăr constată că „o bună parte din stereotipuri se transmite din generație în
generație, altele sunt rezultatul propriei experi ențe de comunicare sau se formează sub influența
mass -mediei. Creând o imagine generalizată a reprezenta nților unui grup, ( …) mass -media nu
exclude judecățile pozitive despre grupul stereotipizat” [104, p. 238], cu toate acestea,
stereotipurile sunt de nat ură subiectivă și au un caracter părtinitor, fapt care blochează posibilitatea
aprecierii obiective a situațiilor. Rezolvarea problemelor sociale, din această perspectivă, ține de
revizuirea definirii unor situații sau persoane ca fiind deviante și impune o abordare mai complexă
și mai tolerantă a acestora.
Perspectiva critică . Conform acestei abordări, o problemă socială este o situație rezultată
din exploatarea celor ce nu dețin puterea de către cei ce dețin puterea. Forma de organizare socială
produsă de societatea capitalistă generează apariția celor mai multe probleme sociale, iar
dezvoltarea capitalismului aduce cu sine și amplificarea problemelor sociale. „Soluțiile avute în
vedere pentru rezolvarea problemelor sociale sunt activismul, reforma sau rev oluția – sau cu alte
cuvinte, clasa muncitoare trebuie să câștige „lupta de clasă” și apoi să „producă” societatea
egalitară, fără clase sociale” [271 , pp. 29 -30].
Abordarea constructivistă a problemelor sociale prezintă interes pentru jurnalismul social,
deoarece primează forța individului social sau a grupurilor sociale de a evalua realitatea și de a
cataloga anumite stări și situații drept nedorite, nocive, periculoase, amenințătoare etc., prin
aceasta atrăgând atenția și determinând opinia publică să i a atitudine întru soluționarea acestora.
Din perspectiva abordări i în cauză , retorica acțiunilor respective are vădit un caracter imperativ.
M. Spector și D. Kitsuse consideră că retorica activităților indivizilor sau a le grupurilor care
exprimă nemulțumir e în raport cu o situație sau alta demonstrează exigență și impune anumite
condiții, conturând ast fel însăși problema socială [152 , pp. 160 -163]. Din acest punct de vedere,
problemele sociale se prezintă drept construcții, create de indivizi sau grupuri, c are atrag atenția
publicului asupra unor anumite condiții și cer schimbarea acestora.

102
Merită să facem o trecere în revistă a contribuțiilor cercetătorilor români la conceptualizarea
noțiunii de problemă socială. Sociologii I. Bădescu și D. Cristea susțin c ă orice problemă socială
poate fi definită „în funcție de diferite criterii și cadre de referință, chiar perspective conflictuale,
în așa fel încât ceea ce pentru unele grupuri sociale constituie o problemă socială pentru alt e
grupuri constituie o soluție” [10, p. 337] .
Sociologul A. Dan propune o serie de constatări privind caracterul unei situații de problemă:
– conștientizarea publică scoate din anonimat problema și o definește ca fiind socială;
– identificarea și definirea problemei sociale se realizează grație sistemului de valori sociale;
– conștiința publică joacă un rol semnificativ în definirea gr adului de gravitate a problemei
sociale;
– distincția între problema socială și problema individuală este impor tantă pentru conștiința
publică [271, pp. 14 -15].
C. Zamfir, de asemenea, își concentrează atenția asupra t emei problemelor sociale [124] .
Sociologul român pleacă de la cons iderentu l că o problemă socială fie de natură tehnică, fie
economică, fie juridică, este un fenomen, o situație, un proces sau o particularitate a unui
subsistem care, în opinia majorității, trebuie schimbat. Funcționarea sistemelor sociale , din
perspectiva activității de soluționare și de depășire a variatelor probleme , reprezintă indici ai
funcționalității acestor sisteme și ai potențialului lor de dezvoltare durabilă.
Procesul de configurare a problemelor sociale, considerăm noi, construiește reprezentări
mediatice în baza demersurilo r care:
– furnizează informații complete despre starea de moment a problemei sociale;
– identific ă toate dimensiunile și actorii implicați în problemă;
– organizează relațiile sociale între actorii de toate nivelurile implicați în problemă;
– dezvolt ă noi perspective de evaluare a acțiunii sociale în raport cu această problemă;
– asigur ă participa rea socială și activismul civic al cetățenilor care trăiesc cu această
problemă;
– supun unui examen public toate legile , politicil e sociale și deciziile autorit ăților în raport
cu această problemă;
– mențin echilibrul de interese și echilibrul acțiunilor în raport cu această problemă;
– oferă o evaluare morală a evenimentelor;
– prognoz ează evoluția problemei sociale abordate.
În funcție de modul în care este pusă în aplicare specificitatea funcțională a problemei, se
conturează două tipuri de reflectare mediatică: obiectivă și pragmatică. Reflectarea obiectivă
presupune acompanierea neutră a problemei prin simpla expunere a ei, care se caracterizează prin

103
producerea mesajelor fragmentare, sporadice, unilaterale, fără o destinație reală și o orientare
anumită. Reflectarea pragmatică se caracterizează prin integritatea și complexitatea mesajelor;
consecutivitatea și pluridimension alitatea expunerii mediatice; orientarea mesajelor către anumite
categorii de public [314 ].
Un rol important în dinamica problemelor sociale, așa cum am constatat mai sus, îl are
mass -media, pentru că tratarea mediatică a acestora influențează percepțiile , atitudinea și acțiunea
publicului. Cunoașterea genezei, a cadrului și a modului de dezvoltare a problemelor sociale este o
condiție obligatorie pentru reflectarea obiectivă și multiaspectuală a acestora. Acompanierea
mediatică a problemelor sociale urmea ză să fie făcută prin prisma condițiilor sociale obiective și a
celor subiective, ultima fiind de o importanță majoră pentru jurnalismul social. „Pentru că o
problemă socială este conectată cu acțiunea, atitudinea colectivității față de aceasta este crucială în
dinamica socială” [95, p. 16] .
Procesul de reflectare mediatică a problem elor sociale include activități , gen :
– identificarea cauzelor și a context elor care au stat la baza apariției acestora, a genezei
problemelor sociale;
– identificarea factorilor care o mențin sau o amplifică;
– determinarea modificăril or care se produc și a metamorfozel or care se atestă în procesul de
evoluție a problemelor sociale;
– diagnosticarea și abordarea acestora din per spectiva parametrilor temporali și spațiali;
– manifestarea atitudinii și a reacțiilor indivizilor sociali, în particular, și a societății, în
ansamblu, față de anumite probleme sociale;
– identificarea strategiilor și practicilor utilizate pentru soluționarea problemelor sociale ;
– prognozarea evoluției p roblemelor și a variantelor posibile de soluționare a acestora.
În procesul de reflectare a problemelor sociale, de rând cu informația referito are la subiectul
abordat, se utilizează și sistemul coerent de indicatori sociali. Or, indicatorii sociali relevanți oferă
posibilitatea de cunoaștere a evoluției problemelor sociale, a complexității și a impactului lor
asupra societății și de evaluare a aces tora prin prisma grupurilor sociale sau a societății în
ansamblu. În categoria indicatori lor relevanți pe domeniul social in tră:
– indicatorii privind populația;
– indicatorii pe domeniul demografiei;
– indicatorii structurii populației;
– indicatorii forței de m uncă;
– indicatorii nivelului de trai și calității vieții populației;
– indicatorii veniturilor și cheltuielilor populației;

104
– indicatorii statisticii sănătății;
– indicatorii statisticii educației etc.
Fiind calculați pentru diferite perioade: lună, trimest ru, an, indicii relevanți oferă
posibilitatea determinării evoluției în timp și în spațiu a problemelor, fenomenelor, a principalelor
tendințe și transformări din sfera socială. Pentru mediatizarea unor probleme care solicită analize
este indicat ca jurnaliști i să folosească:
– indicatori de moment – numărul populației la o anumită dată: la data recensământului, la
începutul sau sfârșitul lunii, anului;
– indicatorii de interval – numărul mediu al populației într -o perioadă anumită, de regulă un
an.
Problemele sociale care devin subiecte de reflecție a presei pot fi dezbătute, analizate și
evaluate prin utilizarea sistemelor de indicatori statistici din toate subdomeniile socialului. În
analizele jurnalistice indicatorii sociali se prezintă drept argu mente sau contraargumente pentru a
susține un punct de vedere asupra lucrurilor sau a promova o opinie pe subiectul mediatizat. În
funcție de tipul de problemă socială abordată și de scopul pe care și -l propune , jurnalistul poate
utiliza concomitent indica tori din diferite categorii, or, în foarte multe cazuri însăși complexitatea
problemei impune acest lucru.
Pentru mediatizarea obiectivă, echidistantă și calitativă a problemelor sociale foarte
importante sunt sursele și resursele informaționale pe care l e utilizează jurnaliștii în procesul de
construcție cantitativă și calitativă a problemei în mass -media. Sursele de date necesare reflectării
problemelor sociale se regăsesc nu doar în ministerele și instituțiile de profil pe domeniul social, ci
în mai mul te sfere. Acest lucru demonstrează, odată în plus, caracterul intersectorial al domeniului
social care, pentru buna lui funcționare, solicită și dezvoltă relații cu alte domenii ale activității
umane și care ne permite să clasificăm sursele de date în două categorii:
1. Surse instituționale primare, direct implicate în gestionarea problemelor sociale, care se
află în subordinea ministerelor de profil: Ministerul Muncii , Protecției Sociale și Familiei,
Ministerul Sănătății, Ministerul Educației, Ministerul T ineretului și Sportului.
2. Surse instituționale secundare, indirect implicate în gestionarea problemelor sociale, care
se află în subordinea altor ministere, precum: Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor,
Ministerul Tehnologiilor Informaționale și C omunicațiilor, Ministerul Justiției, Ministerul
Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene etc.
Sursele de date mai pot fi clasificate și în funcție de domeniul în care se manifestă problema,
conform căruia deosebim surse de d ate pentru problemele ce țin de domeniul:

105
Sănătății : Ministerul Sănătății, toate instituțiile medicale din subordinea acestuia (de stat și
private ), Centrul Național de Sănătate Publică, Consiliul Național pentru Determinarea
Dizabilității și Capacității M uncii, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Casa
Națională de Asigurări Sociale, Biroul Național de Statistică etc.
Calității vieții și nivelului de trai al populației : Ministerul Muncii, Protecției Sociale și
Familiei, Ministerul Economiei, Biroul Național de Statistică (care realizează cercetări lunare
privind veniturile și cheltuielile populației în gospodării ), instituțiile administrative locale etc.
Forței de muncă, ocupației și șomajului : Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei,
Agenția de Ocupare a Forței de Muncă, instituțiile administrative locale , Biroul Național de
Statistică (care din anul 1998, cu periodicitate trimestrială, aplică Ancheta forței de muncă ).
Proceselor demog rafice : Ministerul Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor
(Întreprinderea de Stat Centrul Resurselor Informaționale de Stat „Registru”), Ministerul Justiției
(Serviciul Stare Civilă), instituțiile administrative locale , Biroul Național de Statistică (care
organizează periodic recensăm intele populației și deține datele privind mișcarea naturală și
migratorie a populației ).
Educației : Ministerul Educației, toate instituțiile de învățământ din subordinea acestuia (de
stat și private ), unitățil e de învățământ , indiferent de tipul, nivelul, forma de organizare și de
proprietate.
Migrației : Ministerul Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor (Întreprinderea de Stat
Centrul Resurselor Informaționale de Stat „Regis tru”), Ministerul Afacerilor In terne (Biroul
Migrație și Azil), Ministerul Jus tiției (Serviciul Stare Civilă), Ministerul Sănătății (Centrul
Național de Management în Sănătate), Sistemul Informațional Automat izat „Migrație și Azil”
(SIAMA), Biroul Național de St atistică.
Analiza și mediatizarea problemelor sociale impune utilizarea nu doar a informațiilor
oficiale, ci și a celor din surse neoficiale. În acest context, un rol important le revine organizațiilor
neguvernamentale care, activând în paralel cu instituț iile statului, monitorizează nu doar evoluția
problemelor sociale, ci și activitățile factorilor de decizie. De aceea, datele primare, furnizate de
organizațiile neguvernamentale, în foarte multe cazuri, sunt mai complexe, aproape de realitate și
vizează m ai mulți actori implicați în problemă.
Filozoful german J. Habermas susține că organizarea și desfășurarea vieții sociale se face în
scopul rezolvării problemelor practice care nu pot fi soluționate decât printr -un consens atins în
cadrul co municării [334]. Conceptul de acțiune comunicațională, propus de Habermas,
desemnează un nou tip de abordare a problemelor, practicilor și acț iunilor/interacțiunilor sociale

106
care este foarte aproape de conceptul jurnalismului social și de obiectivele acestuia în raport cu
problemele sociale.
Problemele sociale ca subiecte de reflecție a presei se încadrează în jurnalismul social care
are menirea să le aducă pe agenda societății, să le analizeze și să creeze posibilități de dezbatere a
lor, implicând în acest proces într eaga societate . Dar, deoarece are puterea să adopte concomitent
două modele de acțiune mediatică, jurnalismul, după M. Coman, „se află într -o poziție
ambivalentă: pe de o parte, el este solicitat să exercite o acțiune educativă neutră (în sensul
formării u nor oameni informați, cultivați, conștienți de poziția și răspunderile lor sociale) , iar pe
de altă parte, el este „curtat” de grupuri cu interese politice sau economice pentru resursele sale
persuasive și pentru puterea lui de a influența co mportamentul i ndivizilor” [20, p. 82]. Tocmai
acest lucru, considerăm noi, genere ază diverse tipuri de implicații ale jurnalismului în domeniul
social .
Așadar, r olul mass -medi ei în reflectarea realității sociale, în formarea atitudinilor și
acțiunilor sociale în raport cu problemele majore ale societății este de neglijat, îndeosebi în
societățile care se află într -o tranziție de durată. Conștientizarea profesională a beneficiilor pe care
le poate avea societatea de pe urma activităților de calitate a jurnalismului social este o cerință a
timpului care îi impune mass -medi ei noi standarde de activitate și noi norme profesionale, menite
să faciliteze acest proces.

2. 4. Concluzii la capitolul 2
1. Termenul jurnalism social este unul complex și poate fi definit drept „un ansamblu de
activități mediatice de documentare și de diseminare a informațiilor cu privire la problemele
sociale existente sa u la posibilele efecte viitoare ale ac esteia; de comunicare directă/indirectă a
reacțiilor și acțiunilor sociale; de identificare a ansamblului de soluții necesare rezolvării unor
probleme sociale; de monitorizare și de analiză a politicilor sociale, a deciziilor și a actelor
normative cu refe rire la activitatea socială a persoanei sau a grupurilor sociale, în vederea
susținerii sau abrogării acestora; de asigurare a dialogului social pe verticală și pe orizontală întru
asigurarea armoniei sociale”.
2. Delimitarea jurnalismului social de alte tipuri de jurnalism și conceptualizarea acestuia ca
model nou de comunicare mediatică a impus definirea funcțiilor și rolurilor lui în societate,
identificarea direcțiilor de activitate, stabilirea obiectivelor, constatarea caracteristicilor și
particulari tăților etc. Astfel, datorită subiectului său de reflec ție, caracterului funcțional și
tehnologiilor profesionale pe care le utilizează, jurnalismul social se prezintă ca o activitate
mediatică aparte, diferită de altele, cu scopuri și direcții specifice d e activitate.

107
3. Implicațiile jurnalismului social în domeniul social se manifestă în faptul că, reflectând
realitatea și asigurând astfel circuitul informațional pe verticală și pe orizontală, el contribuie la
construcția raporturilor între individ și grup, între grup și mediul social, participând la reglarea
proceselor sociale din societate și influențând structurile și instituțiile sociale, precum și factorii de
decizie să acționeze, în general, în interesele societății, și, în particular, în interesele individului
socia l. Natura constructivă a acestor implicații rezidă în ajustarea activităților jurnalistice la
necesitățile domeniului social și în cumularea acțiunilor jurnalismului și ale altor instituții sociale
în scopul satisfacerii unor obiective sociale de o importa nță majoră.
4. Implicațiile jurnalismului în domeniul social orientează acțiunile jurnalismului social în
două direcții : către factorii de decizie și către masele largi , generând astfel două modele de acțiune
mediatică .
5. În funcție de efectele pe care le generează, implicațiile mass -mediei în domeniul social
pot fi atât pozitive, cât și negative.
6. Rolul primordial al jurnalismului social constă în contribuția pe care el o aduce în
modificarea unei situații concrete, în so luționarea practică a conflictelor și în rezolvarea diverselor
probleme ale realității sociale. Importanța acestor activități constă nu numai în faptul că ele
demonstrează clar populației forța transformatoare a jurnalismului, ci și în aceea că tendința sp re
creșterea randamentului practic al acțiunilor constituie baza reorganizării întregului sistem social.
7. Problemele sociale reprezint ă subiecte majore de reflecție a jurnalismului social , iar
configurarea mediatică a lor determină și configurarea publică . Astfel, frecvența și felul în care
mass -media tratează problemele sociale și reflectă afirmațiile -cerințe ale cetățenilor influențează
percepțiile publicului și formează cunoștințele lui în raport cu subiectele abordate , iar cunoștin țele
despre problemele sociale sunt importante pentru materializarea acțiunii sociale.

108
3. JURNALISMUL SOCIAL CA PROCES MEDIATIC ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Jurnalismul social ca proces presupune activități de mediatizare a realității sociale la nivel de
individ social, grup social sau societate, ajustate la specificul de moment al acesteia și are un
caracter gradual în devenire. Specific itatea și contextul fu ncțional al j urnalismul ui social în
Republica Moldova reiese nu doar din realitatea socială de moment, în care activează și pe care o
reflectă, ci și din condițiile istorice în care el a apărut și s-a format ca o activitate de creație cu
efecte sociale sem nificative. Actul de creație în jurnalismul social este un proces de formare a
produsului mediatic, ce se manifestă în formă finală de știre, interviu, reportaj, editorial,
comentariu, analiză etc., și presupune diverse activități de identificare a evenime ntului, de
documentare, de colectare a informației prin contactul direct cu evenimentul (percepțiile
jurnalistului, percepțiile participanților și ale martorilor la eveniment, observarea directă,
intervievarea etc.), de prelucrare a informației acumulate, de integrare a informației într -un produs
mediatic cu caracter informativ sau analitic, de încadrare a textului final într -un context mediatic
bine definit.

3. 1. Apariția și dezvoltarea jurnalismului social în Republica Moldova
Identificarea premiselor apariției și a cadrului de dezvoltare a jurnalismului social în
Republica Moldova impune o incursiune în istoria recentă a jurnalismului moldovenesc, în
perioada când acesta era parte componentă a mass -medi ei sovietic e. Acest fapt este determinat de
importanța cunoașterii specificului activității presei și a contextului ei funcțional de atunci, pentru
că analiza istorică ne permite să stabilim factorii care au generat modificări le conceptuale și
funcționale, capabile să condiționeze apariția și dezvoltarea jurnalismul ui social autohton ca
activitate mediatică cu identitate distinctă .
Specificitatea și caracterul mijloacelor de informare în mas ă din R epublica Sovietică
Socialistă Moldovenească reieșeau din caracteristici le sistemului mass -medi ei sovietic, între care:
– monopolul absolut al partidului comunist al Uni unii Sovietice asupra mass -mediei ;
– monopolul statului asupra mijloacelor necesare funcționării presei – hârtie, echipamente
tehnice tipografice, echipamente tehnice de emisie și de recepție, sedii etc. – și asupra distribuirii
producției mediatice;
– cenzura oficială a acțiunilor jurnaliștilor și a conținuturilor produselor mediatice;
– controlul sever al activității mass -mediei de către organele de partid ;
– elabora rea politicilor editoriale în strictă concordanță cu politica partidului;
– funcțiile: de propagandă, de agitație, de contrapropagandă;
– principii le de activitate: parti nic, de clasă;

109
– inexistența unui cadru legislativ special pentru mass -media, substituirea efectivă a acestuia
cu directivele congreselor și plenarelor de partid, cu deciziile ședințelor sau cu indicații le directe
ale organelor de partid;
– inexistența ca drului deontologic al presei și subst ituirea acestuia cu principiile codului
constructorului comunismului;
– inexistența organizațiilor neguvernamentale pe domeniul media tic. Uniunile de jurnaliști
din fosta URSS, concepute ca organizații profesionale de creație, în realitate erau dirijate și
controlate de partid;
– interzicerea criticii organelor de partid, a statului, pe de o parte, și glorificarea partidului și
a regimului politic existent, pe de altă parte;
– uniformizarea unghiului de abordare a realității și aplicarea unei „linii generale” de
activitate a instituțiilor de presă care, indiferent de tipul lor, trebuia să coincidă cu cea a partidului;
– uniformizarea diapazonului tematic prin tabuizarea unor probleme actuale, precum și din
trecutul apropiat și mai îndepărtat;
– ideologizarea procesului de formare profesională a cadrelor și profesionalizarea în strictă
conformitate cu necesitățile sistemului administrativ de comandă;
– lipsa dimensiunii economice autonom e a mass -medi ei și a managementului mediatic,
substituirea acestuia cu gestio narea economică generală, de pe poziții partinice;
– hiperbolizarea rolului conducerii centralizate în toate domeniil e de activitate socială.
În jurnalismul din RSSM , realitatea socială era abordată prin prisma ideologiei sovietice,
informația ideologică preval ând cantitativ asupra oricărui alt tip de informație. Mai mult, ziarele,
revistele, emisiunile radio și TV specializate pe diverse domenii, cele destinate diferitor categorii
sociale și chiar presa pentru copii și adolescenți își concepeau mesajul ju rnalistic doar prin prisma
directivelor Partidului Comunist , or, i nstituțiile mass -medi ei din perioada sovietică făceau, în
primul rând, agitație și propagandă . Cu toate acestea, jurnaliștii din acea perioadă încercau să
umanizeze produsul jurnalistic și să -i confere dimensiune social ă. Emisiunile realizate de
jurnaliștii de la postul de televiziune moldovenesc, precum și cele realizate de jurnaliștii de la
postul de radio moldovenesc puneau în circuitul informațional un spectru foarte variat de materiale
pe teme sociale, propagând cultura, tradițiile naționale, știința etc. Merită să aminti m, în acest
context :

 Informațiile cu privire la conținutul social al produsului jurnalistic și la activitatea mass -mediei din RSSM au fost
colectate din surse orale – jurnaliști și manageri care au activat în presa tipărită și audiovizuală autohtonă din acea
perioadă.

110
– emisiunile didactice care fortificau acțiunile de instruire școlară și universitară și care erau
concepute în baz a programelor de studii școlare : Lecții pentru școală , Teleșcoala , În ajutor școlii ,
Cursuri p reuniversitare etc.;
– emisiuni le de popularizare a științei care contribu iau la formarea cultur ii general e a
auditoriului și la sporirea nivelului lui de cunoștințe în procesul de însușire a bazelor științei :
Natura și noi , Noi și legea , Viața satului . Aici se includ , de asemenea, emisiunile pentru lucrătorii
din sectorul zootehnic, din agricultură, din industrie și din alte domenii de activitate, cu toate că
ele aveau mai degrabă un caracter obligatoriu pentru realizarea în practică, decât unul meritoriu ;
– emisiunile instructive c are aveau ca obiectiv promovarea operelor clasicilor literaturii
naționale și a scriitorilor autohtoni contemporani. De menționat faptul că pentru diseminare erau
selectate și puse în circuit doar lucrările care conveneau ideologic sistemului de g uvernare;
– programele de educație estetică: Balul discurilor , Invitație la operă , În lumea
cinematografiei etc.;
– emisiunile culturale : La hanul muzelor , Evantai folcloric , Când se lasă amurgul ,
Duminical TV , Teatrul televizat Dialog etc.;
– programe le de divertisment care transmiteau manifestări culturale de amploare, precum:
Telerevelion ul, festivalul muzical internațional Mărțișor , seratele de creație ale maeștrilor
autohtoni de componistică sau de interpretare etc.;
– programele de satiră și umor: Teatrul de miniatur i, Ariciul ;
– emisiunil e pentru copii , adolescenți și tineret , precum : Licurici, Povestea de seară , teatrul
televizat pentru copii Prichindel, Unda tineretului etc.
Spre deosebire de audiovizual, î n presa tipărită informațiile sociale erau amplasate, de
obicei, în rubrici special izate . Diferite ca problematică, aceste rubrici avea în comun caracterul
societal al abordării mediatice și promovarea virtuților umane și a valorilor morale . Semnificative,
în acest context, sunt rubricile: La izvoarele sufletului ; Satule, gradină -n floare ; Lumina veșnică a
pâinii , Sfatul juristului din ziarul Viața Satului și ce a cu genericul La harta inimi i din ziarul
Moldova Socialistă . Publicațiile periodice raionale, de asemenea, publicau cicluri de materiale
despre viața culturală, spirituală și economică a satelor moldovenești. În tendința de a extinde
acest gen de materiale , unele publicații periodice , precum: Moldova Socialistă , Viața Satului ,
Tinerimea Moldovei realizau chiar pagini întregi de astfel de materiale.

 Informațiile cu privire la situația audiovizualului moldovenesc din perioada sovietică au fost oferite de către: D.
Țurcanu, redactor -sef adjunct, re dacția Actualități (1985 -1991), redactor -șef, redacția Publicistică (1991 -1994),
director , postul TV Național (1994 -1998); B . Parfentiev, redactor superior, emisiunea Orizont (1973 -1976),
director -departament Actualități, postul TV Național (1976 -2007).

111
Umaniz area jurnalismul ui se realiza prin inițierea unor rubrici speciale care puneau în circuit
variate portrete s ociale. De exemplu, m aterialele înserate la rubricile: Oameni modești , Destine ,
Dinastii din ziarul Viața Satului și Schiț ă din Moldova Socialistă relatau istoriile reale ale unor
categorii foarte diferite de personaje: de la muncitori și țărani până la artiști și academicieni .
Schița ca gen jurnalistic era frecvent folosită în presa de atunci. Astfel de m ateriale , care erau o
simbioză a genului literar cu cel publicistic și purtau, de regulă, o încărcătură emoțională și
educațională, apăre au în majoritatea publicațiilor period ice republicane. Uneori aceste cicluri de
materiale apăreau în culegeri aparte – suplimente ale publicațiilor periodice . Ziarul Viața Satului ,
de exemplu, a pus în circuit 49 de suplimente de acest fel , întitulate Caiete de cultură .
În încercarea de a se apropia cât mai mult de publicul lor, redacțiile inițiau rubrici în care
erau publicate scrisori semnate de cititor i și care fie relatau despre anumite realizări, fie solicitau
implicarea jurnaliștilor în rezolvarea unor situații de o rdin personal , fie sugerau noi teme ce urmau
a fi mediatizate . Semnificative, în acest context, sunt rubricile: Deplasare la rugămintea
cititorului și Scrisoarea ne -a chemat la drum care apăreau cu regularitate în ziarul Tinerimea
Moldovei , precum și rubri cile: Alo! Red actorul? și Pe urmele materialelor publicate (reacții
oficiale la critică) din ziarul Viața Satului . Tot în publicația periodică Viața Satului apărea lunar o
pagină de scrisori și comentarii Cititorul – gazeta – cititorul .
Întâlnirile colectivelor redacționale cu cititorii erau practici obișnuite în acea perioadă care,
de asemenea, aveau menirea să încurajeze colaborare a oamenilor de rând cu publicațiile periodice.
Ele erau o rganizate fie în teritoriu – în raioanele și satele republicii, fie, n emijlocit, în redacția
ziarelor . În cadrul acestor evenimente se discutau problemele sociale cu care se confruntau
colectivele de muncă sau comunitățile din regiune, precum și problemele de ordin personal ale
indivizilor sociali . În urma acestor a apăreau pagini întregi de dicate realit ății social e din acele
medii, precum și cicluri de materiale despre succesele, problemele sau eșecurile oameni lor care
coabitau în acele areale. Întâlnirile de acest gen erau surse prețioase de informare, or, ele ofereau
jurnaliștilor posibilitatea să identifice noi subiecte de presă și să asigure diversificarea
diapazonului tematic și varietatea problematicii publicațiilor periodice.
Un fenomen specific jurnalismului de atunci era activitatea corespondenților netitulari care,
de rând cu jurnaliștii profesioniști, participau la scrierea materialelor de presă. Fiecare publicație
periodică își avea rețeaua sa de corespondenți obștești car e relatau despre evenimentele și
problemele existente în regiunea în care ei locuiau. Aceast a era o practică pozitivă care, pe de o

 Informațiile cu privire la situația presei tipărite moldovenești din perioada sovietică au fost oferite de către: M.
Guzun, redactor -șef, publicația periodică Tinerimea Moldovei (1977 -1982); V . Spinei, redactor -șef, publicația
periodică Tinerimea Moldovei (1982 -1986), Viața Satului (19 88-1998).

112
parte, asigura contactul permanent cu publicul, iar, pe de altă parte, permitea extinderea ariei de
acoperire mediatică.
Rubricile de satiră și umor, de asemenea, pot fi incluse în problematica socială a presei de
atunci , or, ele aveau menirea să biciuiască diferite vicii, precum: beția, lenea, prostia , lăcomia
etc. Criticile, articolele, caricaturile, pamfletele însă erau f ăcute în mod camuflat și indirect , căci
satira și umorul din presa sovietică putea să ridiculizeze apr oape orice subiect, cu excepția
regimului și sistemului sovietic. Astfel, în publicația periodică generalistă Moldova Socialistă
apărea rubrica întitulată Undița , în Viața Satului – Urzica , în Tinerimea Moldovei – Tândală și
Păcală , iar în Literatura și Arta apărea chiar o pagină de satiră și umor întitulată La Beciul
Vechi. Merită să amintim , în acest context, revista Chipăruș – unica revistă moldovenească de
satiră și umor din RSSM, care a apărut în 1957. Revista avea 8 pagini, format A – 4 și includea,
între altele, rubricile: Nu vă fie cu bănat , Te văd, te văd! , Desaga cu scrisori , Ion Turbincă ,
Vecinii etc. D in echipa redacțională a revistei făceau parte umoriști, scriitori, poeți, pictori și
caricaturiști.
După declararea independenței Republicii Moldova , presa de satiră și umor a dispărut de pe
piața informațională autohtonă. Puținele încercări de a readuce în jurnalismul național acest t ip de
publicații periodice a u eșuat, revistele Chipăruș plus sau Chipăruș de la Moldova , care au apărut
în anii 2000, nu au rezistat decât câțiva ani. Cu toate acestea, s atira și umor ul nu au dispărut din
publicațiile periodice generaliste , unde și astăzi apar, nu neapărat cu regularitate, caricaturi,
pamflete sau chiar întregi pagini satirice.
Sistemul sovietic, întru asigurarea și menținerea în timp a ideologiei și existenței sale, a
blocat dezvoltarea firească a tuturor subsistemelor existente și a ener giilor umane care, în mod
normal, trebuie să alimenteze un sistem social. Conștientizând gradul de uzură morală a sistemului
și pericolul latent al exploziei sociale, în anul în 1985 , conducerea centraliz ată a URSS a făcut o
încerc are de a schimb a starea d e lucruri existență la acel moment . Pentru a menține sistemul și a
nu admite dezintegrarea acestuia, ea a elabor at un concept de „democratizare” a sistemului care a
fost expus la plenara Comitetului Central al PCUS din aprilie al aceluiași an. Acest concep t a
condiționat modificări, deși neesențiale, în toate domeniile vieții, inclusiv în mass -media. În
rezultatul acestor schimbări, mijloacele de informare în masă, deși funcționau încă în baza
mecanismelor vechi (cenzura de stat, monopolul partidului etc.), devin mai flexibile, mai deschise,
gradul lor de rigiditate reducându -se în intensitate.

 Informațiile au fost oferite de către M. Lescu, vicepreședinte al Uniunii Jurnaliștilor din Moldova (1998 -2004).

113
Fenomenul care a modificat fundamental conceptul jurnalismului moldovenesc de la
sfârșitul anilor ’80 – începutul anilor ’ 90 a fost pluralismul de opinii. Î n scurt timp, pe piața
informațională autohtonă au apărut mai multe cicluri de emisiuni î n care erau prezentate și chiar
confruntate diferite opinii privind realitatea înconjurătoare, printre care: Față în față cu realitatea ,
Telespectatorul abordează prob lema , Popasuri în provincie , Dialog cu telespectatorii ,
Ecoampriza , Business -club etc. Valoarea acestor a este incontestabilă, or, ele au stat la baza
apariți ei ulterioar e a emisiunilor radiotelevizate de dezbateri și a talk -showurilor autohtone .
În perioada vizată s-au înregistrat mai multe apariții noi, printre care: Avanscena – ciclul de
emisiuni despre premiere le stagiuni lor teatrale, Pe scenă visul mi -e împlinit – ciclul de emisiuni
care contura u portrete sociale ale oamenilor de teatru, Athenaeu m – revistă de cultură, artă și
literatură, Spectroscop – ciclul de emisiuni care dezbătea u probleme, precum și contura u portrete
sociale ale oamenilor din lumea picturii , Asterisc și Cultura – emisiuni -magazin etc. Pentru prima
dată în istoria audiovizualului național a fost inc lus un ciclu de emisiuni televizate pentru orele
dimineții – Telematinal și un ciclu de emisiuni care avea ca scop stu dierea și popularizarea Bibliei.
Merită să fie amintit și ciclul de emisiuni Televiziunea și telespect atorul , prin intermediul
căruia Radioteleviziunea Națională a RSSM oferea posibilitatea tuturor telespectatorilor să
adreseze mesaje, să semnaleze probleme, să facă dedicații, mulțumiri, rubrica Tribuna
telespectatorului având cea mai mare priză la public.
În această perioadă prinde contur t endința instituțiilor mass -medi ei de a fi cât mai aproape
de publicul său . De rând cu s crisorile la redacție și liniile fierbinți de telefon care deveniseră, între
timp, practici obișnuite în activitatea mass -medie i moldovenești , managerii din presă încep să
aplice chestionarele sociologice . Acestea erau publicate în ziarul Programele Radio si TV
(Teleradio -Moldova) și aveau menirea să identifice care sunt, în opinia auditoriului, cele mai bune
emisiuni, rubrici , cei mai buni moderatori, redactori -prezentatori etc. Departe de a corespunde
rigorilor sociologice, acele sondaje au jucat un rol important în evoluția jurnalismului post –
sovietic, or, anume cu și prin ele a început procesul de detașare a jurnalismului de filologie și
apropierea lui de sociologie.
Așadar, „p resa, radioul, televiziunea au contribuit la crearea contextului necesar pentru
acțiune” [104, p. 282], iar procesele care au urmat după plenara din aprilie 1985 au generat o
adevărată explozie socială care a condiționat, în definitiv, prăbușirea URSS. În acea perioadă ,
Moldova s -a confruntat cu transformări globale care au cuprins toate segmentele societății ,

 Informațiile cu privire la situația audiovizualului moldovenesc din perioada sovietică au fost oferite de către: D.
Țurcanu, redactor -sef adjunct, redacția Actualități (1985 -1991), redactor -șef, redacția Publicistică (1991 -1994),
director , postul TV Național (1994 -1998); B . Parfentiev, redactor superior, emisiunea Orizont (1973 -1976),
director -depar tament Actualități, postul TV Național (1976 -2007) .

114
inclusiv mass -medi a. „Noile instituții mediatice s -au p omenit în fața avansării accelerate a
fenomenului concurenței, în circumstanțele în care, de la început, s -au manifestat ca un competitor
nepregătit în știința gestiunii și în aplicarea strategiilor comerciale de piață. Provocările pentru
mass -media s -au dovedit a fi destul de semnificative: problemele finanțării, adaptarea la noile
tehnologii într -o eră digitală, necesitatea formării și alinierii cadrelor de jurnaliști la noile exigențe
profesionale, piața concurențială, presiunea factorului publicitar” [6 9, p. 173] . Principala
caracteristică a acestei perioade era instabilitatea și variabilitatea, or, mecanismele sistemului
vechi nu mai funcționau ca altă dată, eficient și în deplină măsură, iar cele ale noului sistem încă
nu erau pe deplin funcționabile. Noua realitate – subiect de reflecție a mass -mediei – a afectat
considerabil și mijloacele de informare în masă care au suportat transformări și schimbări
conceptuale impunătoare, generate d e variate fenomene, între care:
– dispariția monopolului absolut al Partidului C omunist ș i al statului asupra mass -mediei ;
– afirmarea relațiilor de piață și activitatea mass -medi ei pe principii economice noi, fapt care
a impus instituțiile de presă să -și construiască noi relații privind modul de achiziționare a
mijloacelor necesare funcționării sale – hârtie, echipamente tehnice tipografice, sedii etc. – și
privind distribuirea producției mediatice;
– apariția publicității mediatic e care, în scurt timp, a devenit o sursă importantă sau chiar
decisivă a bugetului instituțiilor medi atice ;
– abolirea prin Constituție a cenzurii oficiale, fapt care a condiționat libertatea jurnaliștilor,
în particular, și a sistemului autohton al mass -medi ei, în general;
– schimbarea politicilor editoriale ale instituțiilor de presă prin ajustarea lor la tipul de
produs mediatic și la necesitățile publicului -țintă;
– modificarea principii lor de activitate a presei ;
– inițierea procesului de constituire a cadrului legislativ al mass -mediei ;
– apariția primelor mecanisme de autoreglementare a activității jurna liștilor , în particular, și
a mass -mediei , în general;
– apariția organizațiilor neguvernamentale pe domeniul media tic care își concentrează
activitatea asupra principiilor noi de funcționare a presei;
– inițierea procesului de deetatizare a mass -medi ei în rezultatul căruia apare presa privată;
– modificarea și diversificarea formelor de expresie a materialelor jurnalistice, apariția în
presă a sondajelor, analizelor, investigațiilor jurnalistice etc.;
– modificarea diapazonului tematic prin mediati zarea pro blemelor considerate pâ nă
adineaori tabu;

115
– schimbarea conceptului procesului de formare profesională a cadrelor și profesionalizarea
lor în strictă conformitate cu noile obiective și funcții ale mass -mediei ;
– afirmarea procesului de monitorizare a activități i presei de către variate instituții interne și
externe, inclusiv de către organizațiile neguvernamentale.
„R. Moldova s -a încadrat în procesul de edificare a unei societăți noi, cu oameni noi, cu o
altă optică de gândire și de luare de decizii decât cea din epoca totalitar comunistă. În acest proces
pe un sector important în structura statului se plasează mijloacele de comunicare electronice și de
presă” [119, p p. 110 -111]. Transformările respective sunt contingente, „în sensul că au depins de
condiții is torice specifice; dacă unele dintre aceste condiții ar fi fost diferite, ar fi fost foarte
probabil ca ele să producă rezultate diferite. Dar, odată ce aceste transformări au început să se
desfășoare, au dobândit o energie proprie. Au apărut noi instituții și și-au extins gama activităților.
Practicile tradiționale au fost treptat eclipsate de noi tipuri de acțiune, de noi convenț ii și de noi
forme de asociere” [112, p. 47] .
În aceste condiții a apărut fenomenul de jurnalism social – activitate mediatică cu identitate
distinctă – care a modificat substanțial unghiul de abordare a realității. „Timpul marilor
transformări în viața social -politică și economică a Republicii Moldova a determinat făgașul unor
schimbări radicale în sfera mediatică. După ce s -a produs transferul de proprietate din mâinile
statului totalitarist în cele ale editorilor p rivați, mass -media din Moldova a parcurs etape de flux și
reflux, adesea neclare și controversate” [69, p. 173], care „au schimbat conținutul, forma,
dime nsiunile și discursul mediatic” [69, p. 142] .
Ca o consecință a acestor schimbări s -a produs substitu irea mo delului totalitarist al presei cu
cel liberal și , în paralel, cu cel a l serviciului public. Conceptul doctrinei liberale, care a apărut în
secolul al XVII -lea, s -a fundamentat pe ideea liberului schimb de informații ca o condiție esențială
a satisfa cerii necesităților și așteptărilor publicului. Modelul liberal [170 ] s-a definit prin lupta
pentru informarea corectă și neutră a auditoriului și prin misiunea de supraveghere a acțiunilor
puterii, în scopul sancționării aceste ia, în caz de necesitate, de către întreaga societate.
Conform acestui model, promovarea adevărului este unul din tre obiectivele de bază ale
presei. „Adevărul se obține prin confruntarea liberă a ideilor și opiniilor; competiția acestora,
asemenea competiției mărfurilor de pe piața comercială, fixează „valoarea” unei idei, poziții,
inițiative ori atitudini. Crearea unei „piețe libere a ideilor” este însă indisolubil legată de crearea
unui instrument capabil să faciliteze circulația acestor idei, să permită confruntarea lor neîngrădit ă,
să contribuie la accesul liber al oricărei persoane la cuvântul public” [20, p. 93] . În viziunea
adepților acestei teorii, singura instanță în măsură să -și asume și să ducă la bun sfârșit o asemenea

116
misiune este mass -media, care se autodefinește drept c ea de -a patra putere în stat, alături și,
întrucâtva, pe poziții adverse față de celelalte trei: legislativă, executivă și juridică.
Monitorizarea de către mass -media a acțiunilor puterii se face în numele publicului care, de
obicei, nu are acces direct l a evenimentele curente. Grație acestei activități, care duce la
cristalizarea unor opinii publice adversative și, în fine, la exercitarea presiun ii asupra puterii, a
apărut sintagma „presa – a patra putere în stat”. „Această sintagmă nu se referă la vreo formă de
acțiune ori de exercitare directă a „puterii” mass -medi ei asupra celorlalte puteri; în fapt, acțiunea
presei este indirectă: distribuind informații și idei despre modul în care celelalte puteri își exercită
mandatul, ea creează o opinie publică, m obilizează cetățenii în favoarea unei cauze, iar aceștia,
prin presiunea pe care o exercită asupra factorilor politici și legislativi, obțin modificarea atitudinii
ori a com portamentului celorlalte puteri ” [20, p. 93] .
În modelul liberal , legile pieței (co ncurență și profit) devin factorii reglatori ai activității
instituțiilor mediatice, fapt ce generează variate fenomene negative , precum: dubla comer cializare
a produsului mediatic, nerespectarea principiilor deontologice, „bulevardizarea” presei,
concentr area proprietății și monopolizarea în domeniul medi atic-comunicațional etc. Aceste
fenomene , la rândul lor, condițion ează revizuir ea rolului mass -medi ei în societate și elaborarea
unor noi politici în domeniul comunicării de masă.
Modelu l responsabilități i sociale [170 ], conceptu l căruia s -a conturat în SUA, la mijlocul
anilor ’50 ai secolului trecut, abordează rolul social al mass -medi ei prin prisma dreptului universal
al omului la informație și impune responsabilitatea acesteia față de binele social. Con form acestei
doctrine, mass -media nu trebuie să fie, preferabil, în proprietatea statului și nici nu trebuie să fie
sub cont rolul absolut al lui, pentru că astfel există pericolul transformării acesteia din informator
social în formator de imagine a guvern anților. Dar nici nu poate fi considerată drept întreprindere
privată obișnuită, scopul primar al căreia este profitul, iar succesul căreia se măsoară prin prezența
beneficiilor. „Este absolut normal ca e a să caute profitul, dar ar trebui să își asume și
responsabilitatea față de diversele grupuri care compun societatea; altfel spus, trebuie ca presa de
toate tipurile să răspundă diverselor nevoi și dorințe ale acestor grupuri ” [12, p. 33] . Acest model
promovează ideea unui control triplu al activității mas s-medi ei: prin intermediul opiniei publice, a l
codurilor de etică profesională la nivel de breaslă și a l codurilor interne de conduită. Acești factori
restrictivi, prin acțiunile lor de monitori zare și de evaluare a mass -mediei , pun în aplicare
mecanismele de autoreglementare a acesteia și o responsabilizează.
Teoria socială a presei introduce autoritățile statale în sist emul mass -mediei , lucru ce se face
în numele conceptului responsabilității sociale. Libertatea mass -medi ei apare ca o datorie publică ,
or, „presa are anumite obligații față de individul -cetățean, obligații de la care nu poate abdica în

117
numele legilor pieței (profitului) și ale succesului facil (divertismentului). Statul democratic,
garant al libertăților, atât a le indivizilor , cât și ale instituțiilor, trebuie să sprijine dezvoltarea
acestora și să asigure, în același timp, respectarea obligațiilor pe care fiecare le are în raport cu
bunul mers al societății. De aici derivă ideea că presa reprezintă un „serviciu public” analog altor
servicii pe care statul le oferă sau le protejează, pentru binele membrilor săi” [20, p. 98] .
Deși în modelul serviciului public mass -media este conc epută ca o instituție economică ce se
supune legilor economiei de piață, ea oricum nu pierde din vedere că misiunea ei primordială într –
o societate democratică este de a informa prompt și obiectiv auditoriul și de a exercita o acțiune
educativă asupra lui. Pent ru realizarea acestui deziderat, instituțiile de presă trebuie să caute și să
găsească forme alternative de finanțare , să obțină susținere financiară de la diferite instituții din
alte zone de activitate socioeconomică . În această ordine de idei, persoanele fizice, juridice, dar
mai ales instituțiile statului , pot și chiar trebuie să s prijine mass -medi a orientat ă spre informare și
spre educare, fără însă a se implica în politicile ei editoriale. „Acestea pot menține în viață
publicații științifice, literare, artistice, ziare și programe comunitare, produse mass -media
studențești etc.; intervenția dezinteresată a finanțatorului privat pornește de la ideea că aceste
produse de presă, pr omovând valori ale culturii și spiritului civic, îndeplinesc un rol social
important și au o responsabilitate morală evidentă; în plus, existența unor prevederi legislative
adecvate, care oferă reduceri de impozite pentru grupurile economice care subvențio nează
instituții culturale, favorizează acest mecenat modern, în formele sale cele mai variate:
subvențio nare, parenaj, sponsorizare ” [20, pp. 104 -105]. Acest sprijin poate fi atât de natură
financiară (reduceri de impozite, subvenționări), cât și legislat ivă.
Modelul de relaționare a presei moldovenești cu puterea și cu societatea, în condițiile în care
jurnalismul social s -a afirmat c a o direcție aparte a mass -mediei , a cumulat elemente din toate cele
patru teorii fundamentale ale presei: teoria autorita ristă, totalitaristă, libertariană și cea a
serviciului public , fapt care a determinat specificitatea acestuia. Așadar, noile realități de la
sfârșitul anilor ’80 – începutul anilor ’90 ai secolului trecut au schimbat, pe de o parte, modul de
relaționare a presei cu puterea și cu societatea, iar , pe de altă parte , – formele și metodele de
activitate jurnalistică , fapt care a condus la afirmarea unor noi roluri și funcții mediatice și la
apariția unor noi tipuri de jurnalism, între care și cel social. Grație acestor fenomene, se diversifică
tipologia presei prin apariția noilor categorii, precum: presa particulară: Avto-Foto , Est-Curier ,
Gazeta de Vest , Accent Provincial , Cuvântul liber , Unghiul , Observatorul de Nord , Nunta etc.;
presa de divertisment: Chef , Sport Plus , Viața familiei și nu numai , Casa Mare etc.; presa
confesiunilor religioase: Altarul Credinței , Curier Ortodox , Cuvântul Adevărului , Clopotnița
Moldovei , Făclia credinței , Luminătorul , Alfa și Omega etc.; presa societăților de tip SRL, SA:

118
Conta bilitate și Audit , Farm Expres , Promo Plus , Capital , Arta Medica , Makler etc. Merită să fie
amintită, în acest context, presa comuni tară – fenomen sporadic ce se atestă periodic și în prezent.
Anume presa comunitară, prima, a promov at de pe poziții noi valorile comunitare și a cultiv at
spiritul civic – obiective ale jurnalismului social.
Suportă modificări și tipologia produsului jurnalistic radiotelevizat, în grilele de emisie fiind
incluse diverse emisiuni specializate pe domeniul social, printre care: emisiuni pentru minoritățile
naționale din RM: Sub același cer , Petalo Romano , Gagauz ogea , Bucaan dalgasînda , Idiș Lăbn ,
Белорусская крынiца , Romani glasos , Русский дом , Вiдрождення , Русский мир , Свiтанок ,
Radiomegdan ; emisiuni pentru copii și adolescenți: Academia bunelor maniere, De la ABC la
BAC , Cuvântul celor care nu cuvântă, Forța junimii, Parteneriate pentru fiecare copil ; emisiuni
pentru persoane le în etate : Vârsta amintirilor ; emisiuni pentru persoanele cu nevoi speciale:
Ochiul interior . Așadar, c ondiții le social -politice și economice din acea perioadă au înlesnit
lansarea mai multor publicații periodice și emisiuni radiotelevizate , eterogene ca statut, care au
deschis noi orizonturi pentru afirmarea jurnalismului social autohton .
La începutul anilor ’90 , mass -media moldovenească acorda atenție, prioritar, problemelor
care până nu demult erau „tabu” și care readuceau în albie istoria neamului, precum și
problemelor care reflectau noile realități politi ce și care aveau menirea să instruiască populația
asupra modului de a gândi și de a acționa pe principii noi, democratice. Presa acelui moment a
exprimat nevoia de eliberare, de solidarizare și a devenit un instrument combativ împotriva
vechiului regim, o tribună de răspândire și de implementare a noilor standarde democratice. În
lipsa unei concurențe serioase din partea altor elemente ale sistem ului media tic, presa scrisă a
înregistrat inițial un succes eclatant, favorizat și de enormul interes al publicul ui față de
multiplele transformări. Astfel, în primii ani de independență tirajele unor publicații periodice au
crescut de la zeci la sute de mii de exemplare.
În a doua jumătate a anilor ’90 , starea de euforie în societate și în mass -media, generată de
redobândirea independenței, revenirea la grafia latină și obținerea libertăților politice și civice etc.,
s-a consumat odată cu trecerea timpului. Destrămarea relațiilor economice, distrugerea vechilor
valori, agravarea situației din sfera socială etc. au a fectat considerabil individul social, în
particular, și societatea, în ansamblu , generând grave probleme sociale. Î n rezultat, agenda mass –
mediei s-a extin s prin completarea cu subiecte despre problemele sociale care ameninț au
bunăstarea economică, ordinea socială și morală; despre cele care ame nințau potențialul de
sănătate a indivizilor; despre cele care aduc eau prejudicii mediului fizic sau ecologic; despre
problemele care se refer eau la acțiunile globale cu impact internați onal etc. În acest context, apar
emisiunile de dezbateri ale problemelor sociale, precum: Dialog social, Buna seara, Natura în

119
obiectiv , Spațiul public, Loc de dialog, Reporter, Reforma învățământului etc. și emisiuni le de
investigații sociale: Reporter de gardă , Patrula Jurnal TV .
Prioritățile sociale , exprimate în acțiuni concrete ale guvernului , au de venit o componentă
constantă a agendei mass -medi ei, la fel precum problemele sociale care reprezintă astăzi o parte
semnificativă a emisiunilor audiovizuale și a publicațiilor periodice cu conținut generalist.
Problematica socială a presei se amplifică cantitativ și calitativ , devenind prioritară pentru mass –
media. „Anume concentrarea presei pe problematica socială a generat o nouă direcție în jur nalism
– jurnalismul social” [148]. Semnele distinctive ale jurnalismului social, după Р. Иванян, sunt:
– mediatizarea subiectelor „sp ecifice” care niciodată nu s -au regăsit în presa sovietică:
narcomanie, violență, sărăcie, tratament inuman, abandon etc.;
– abordarea problemelor de pe poziții noi – din punctul de vedere al cetățeanului, nu al
funcționarului;
– asumarea de către mass -media a statutului de „apărător” al intereselor cetățenilor de rând ;
– calitățil e morale ale angajaților sistemului mediatic -comuni cațional .
În opinia noastră, în categoria semnelor distinctive ale jurnalismului social mai pot fi incluse
următoarele activități:
– conturarea portretelor sociale;
– promovarea practicilor sociale pozitive;
– critica acțiunilor ineficiente ale puterii sau, din contra, susținerea inițiativelor oficiale
constructive în raport cu problemele sociale;
– organizarea dezbaterilor mediatice;
– identificarea și propunerea soluțiilor de rezolvare a problemelor sociale;
– evidențierea dimensiunii umane în produsul jurnalisti c;
– utilizarea unui limbaj simplu, autentic și cât mai aproape de publicul mass -mediei ;
– susținerea tendințelor sociale pozitive, demascarea fenomenelor negative etc.
Fenomenele care s -au atestat pentru prima dată în anii ’90 au generat noi subiecte de
reflecție pentru presă și au impus noi practici de mediatizare a realității sociale . Unul din tre
fenomenele care cel mai mult a influențat modalitatea de abordare mediatică a realității sociale a
fost stratificarea populației Rep ublicii Moldova. Sociologul V. Mândru definește stratificarea
socială drept „dispunere ierarhică a unor grupuri, categorii sau pături sociale pe o scală constituită
în baza unuia sau mai multor criterii” [99, p. 49] . El susține că oamenii care ocupă poziți i identice
conform acestor criterii de măsurare formează o clasă socială – cel mai important element al
stratificării sociale. Sociolo gul A. Dumbrăveanu constată că, odată cu prăbușirea Uniunii
Sovietice și constituirea noilor state independente, angajate în construcțiile soci etății postmoderne,

120
s-a început stratificarea soci etății și formarea claselor noi [36, p. 147] . Diferențierea veniturilor
populației a modificat nivelul de trai, care până în anii ’90 a fost, mai mult sau mai puțin, omogen,
și a catali zat stratificarea socială care a polarizat societatea între un număr foarte mic de oameni
bogați și majoritatea săracă – neajutorată, incertă și pesimistă. În condițiile în care clasa de mijloc,
care se consideră a fi baza echilibrului social, aproape că l ipsea, nici nu putea fi vorba de coeziune
socială. Mai mult, categoriile sărace trebuiau „protejate” de abuzurile celor bogați, precum și de
impactul perturbării funcționării normale a instituțiilor de bază ale societății. Datorită acestui fapt,
mass -media își modifică nu doar diapazonul tematic, ci și funcțiile sale, de o importanță majoră
deven ind funcți a de social advocac y, de social lobby și cea de socializare.
Sociologii români C. Zamfir și L. Vlăsceanu susțin că „noțiunea de stratificare socială se
identifică cu structura so cială sau o include pe aceasta” [125, p. 605] . Modificarea structurii
sociale este un fenomen care a generat modificarea tehnologiei mediatice de reflectare a realității.
Vechea structură socială de tip sovietic, care recunoștea existența doar a trei elemente: muncitorii,
țărănimea și intelectualitatea, a început să se destrame și, în scurt timp, s -a format un si stem
pluristratic care, de rând cu cele vechi, includea straturile sociale nou -formate, între care:
proprieta ri de capital, reprezentanți ai mediului de afaceri, fermieri etc. Și aceasta pentru că:
– s-a modificat radical rolul social al clasei muncitoare, aceasta pierzându -și statutul de lider;
– a dispărut proprietatea colectivă țărănească, colhozurile și sovhozurile fiind substituite cu
gospodării țărănești private;
– s-a schimbat rolul intelectualității, aceasta cedând statutul de lider spiritual;
– s-a modifi cat structura clasei guvernatoare – a apărut o elită nouă, națională;
– s-au modificat formele de proprietate , cea colectivă încetând să mai fie unică;
– au apărut alte forme de activitate, precum: business -ul mic, mare și mijlociu.
Noile realități au generat straturi sociale noi și, respectiv, noi relații sociale între ele și în
interiorul acestora, fapt care a condus la multiplicarea și diversificarea problemelor sociale, care
urmau a fi abordate mediatic diferențiat, anume de pe pozițiile și din perspectiva intereselor
sociale ale acestor categorii.
Tenebrizarea sferei sociale, de asemenea, se încadrează în logica expunerii noastre. Acest
fenomen s -a produs ca urmare a tenebrizării, întâi de toate, a sferei economice, determinată de
privatizarea ilicită , de distrugerea vechilor mecanisme de producție și lichidarea întreprinderilor
industriale, a gospodăriilor agricole , de incapacitatea instituțiilor statale de a asigura reglarea
activităților economice colective și individuale etc. Deși, de jure, economia de piață a Republicii
Moldova este „social orientată, ceea ce înseamnă că ea trebuie să funcționeze rațional – ca toți
membrii societății să aibă posibilitatea de a munci și a obț ine mijloace pentru o existență

121
satisfăcătoare” [99, p. 40], de facto, economia națională se dezvoltă haotic și are un caracter mai
mult anarhic. Esența proceselor tenebre rezidă în faptul că sunt încălcate sau ocolite normele
sociale stabilite și regulile de drept, fapt care generează fenomene negative, precum: corupția,
standarde d uble în contabilitate, în salarizarea angajaților, neachitarea impozitelor pe veniturile
suplimentare etc. Tenebrizarea acoperă întreaga societate, o dezorganizează, denaturează normele
morale existente, subminând din interior societatea.
În acest context mai putem aminti lipsa unor orientări, valori, scopuri sociale clare la care s –
ar fi putut alinia societatea. Vidul valoric conduce la imoralitatea acțiunilor puterii și la apatia și
pesimismul social în rândurile maselor largi, fapt care generează excluz iunea socială. Ideea
națională ca valoare social -generală își pierde din intensitatea și din claritatea sensului, ea fiind
utilizată, cel mai frecvent, pentru realizarea intereselor și obținerea dividendelor politice atât de
către forțele de la guvernare, cât și de către cele din opoziție. Sociologul V. Blajco susține că țăril e
din spațiul ex -sovietic s -au confruntat, îndeosebi în anii ’90 ai secolului trecut, precum și ulterior,
cu diverse tipuri de crize, determinate de:
– refor mele social -economice cardina le care au modificat structura societății și mentalitatea
populației (întâi de toate, sistemul de valori și de orientări valorice);
– stratificarea bruscă a societății, apariția unei elite noi cu viziuni liberale;
– sărăcirea în masă a oamenilor cu o mentalit ate nostalgică după realitatea sovi etică („când
toți trăiau bine”) [99, p. 57] .
Sociologii V. și I. Mocanu afirmă în studiul Caracteristici ale vieții sociale în Republica
Moldova : „Anii de independență ai Republicii Moldova au determinat schimbări importante în
toate domeniile vieții cetățenilor. Transformările sociale au avut l oc pe fundalul crizei economice,
astfel produsul social brut s -a redus cu mai bine de jumătate. A crescut brusc rata șomajului, s -a
redus considerabil nivelul veniturilor, a avut loc degradarea infrastructurii sociale, s -a înrăutățit
starea de lucruri în sistemul învățământului, ocrotirii sănătății, culturii, s -au accentuat problemele
legate de securitatea personală” [74, pp. 225 -242]. Ei susțin că o bună parte din noile probl eme
erau legate de procesele de globalizare, de deschidere a hotarelor țării (criza financiară, emigrarea
ilegală, traficul de persoane etc.) , care au catalizat mobilitatea descendentă masivă a muncitorilor
instruiți și calificați. În consecință, populația și-a pierdut sentimentul de protecție socială,
încrederea în reformele sociale, în ziua de mâine, s -a dezamăgit în idealurile democrației.
În aceste condiții, indivizii sociali încep să manifeste sau să adopte noi modele de
comportament, pe care le ajustează la realitățile sociale din interiorul grupului sau din societate, în
scopul integrării în noua realitate socioeconomică. Schimbările de comportament se datorează,
întâi de toate, noilor condiții economice, generate de procesul d e afirmare a econo miei de piață:

122
„condițiile economice de trai influențează indirect comportamentul uman, în fun cție de atitudinea
față de ele” [74, pp. 225 -242]. Noile relații economice au generat activități, meserii și profesii
care, la rândul lor, au impus noi standarde și au construit noi relații sociale. Acestea însă nu
întotdeauna și nu toate s -au dovedit a fi constructive și legale. Caracterul deviant al uno r rela ții
economico -financiare , care i ntrau în contradicție cu legea, a condus la afirmarea unor
comportamente antisociale c e au modificat structura personalității, au generat pierderea stimei de
sine, a prestigiului în familie și în societate. Adaptarea unui anumit tip de comportament,
constructiv sau distructiv, „depinde de modul în care se interconectează personalitatea,
microuniversul cultural și existența particulară a individului cu mediul și condițiile sociale –
generale” [302]. Așadar, s tatutul socia l al individului în mediul din care el face parte , precum și
condițiile economice, sociale , culturale, politice din societate influențează adaptarea anumitor
modele de comportament.
„Desprinderea de fosta URSS în 1991 și accederea la independență a Republicii Moldova a
afectat nu doar raporturile politice ale acesteia cu fosta metropolă, ci, în primul rând, cele
economice, la acel timp puternic interdependente. În asemenea situație, au avut de suferit sectoare
determinante ale economiei naționale, ma i întâi de toate , industria și agricultura” [280 ]. Această
stare de lucruri a accelerat și mai mult ritmul galopant al afirmării unor fenomene negative care au
modificat problematica mass -medi ei, tehnicile de documentare și de scriere, obiectivele primare,
unghiul de abordare etc., fapt ce a conturat un nou tip de jurnalism – cel social. Între aceste
probleme se numără:
Migrația. În Republica Moldova fenomenul migrației , care „reprezintă un produs social, o
reflexie a schimbărilor ce au loc în societate cu caracter indi vidual (unitar) și de masă” [285 ],
începe să prindă contur la începutul anilor ‘90 ai secolului trecut, odată cu înrăutățirea situației
social -economice. „Începând cu anul 1993, migrația moldovenilor spre Europa, dar și în est, în
Federația R usă și alte state ale CSI, a căpătat proporții din ce în ce mai mari. De regulă, această
migrație poartă un caracter de muncă. Criza social -economică, dar și lipsa unor programe de stat
bine articulate privind politica internă de ocupare a forței de muncă, a accentuat și mai mult
tendințele migraționiste ale unei bune părți din populația țării, în special, al e tineretului. În același
timp, migrația clandestină de muncă este o consecință directă a pronunțatelor disparități existente
între nivelul de trai și remunerare din R. Moldova, Europa Oc cidentală sau Centrală” [280 ].
Pe parcursul primilor ani de independență numărul moldovenilor care plecau pentru a munci
în afara țării era în permanentă creștere, atingând cote maxime la începutul mileniului trei. „Deși
emigrarea autorizată peste hotare, estimată în baza datelor MTIC (ÎS „CRIS „Registru”) , continuă
să fie actuală în Moldova, fenomenul înregistrează tendințe spre reducere. Conform datelor

123
oficiale, în 2008 au emigrat peste hotare 6 988 de persoane, iar în 2013 acest număr s -a redus cu
circa 37 % și a constituit 2 585 de persoane. Preponderent emigrează populația din mediul urban,
numărul acest eia în 201 3 fiind mai mult decât dublu (1 923 de persoane) față de cel din mediul
rural (662 de persoane). Conform datelor estimate în baza emigrării autorizate, numărul cetățenilor
moldoveni care locuiau peste hotare rămâne în continuă ascendență, î n anul 2013 față de 2008 a
crescut cu circa 20 de mii de persoane, constituind 101 937 de persoane” [295 ]. Exodul în masă al
forței de muncă a afect at grav atât sectorul public , cât și pe cel privat al societ ății moldovenești .
Sărăcia. Sărăcia este un fenomen social negativ care are efecte diferite în plan individual și
colectiv. Sărăcia poate fi definită drept deprivare relativă ce împiedică persoanele să obțină într-o
măsură suficientă servicii, condiții și standarde de viață c are le-ar permite să își asume roluri
sociale , să participe în relații sociale și să manifeste un comportament obișnuit așteptărilor
generale. Consiliul Europei consideră sărace acele persoane, familii sau grupuri ale căror resurse
(materiale, culturale sau socia le) sunt atât de limitate , încât îi exclud de la acele standarde minime
de viață care sunt recunoscute drept acceptabile în societățile în care trăiesc. „După colapsul
Uniunii Sovietice, Moldova s -a confruntat cu cea mai profundă și prelungită recesiune în rândul
țărilor în curs de tranziție, iar creșterea survenită a nivelului sărăciei a transformat -o în cea mai
săracă ț ară din Europa la etapa actuală” [298 ].
Analiza evoluției sărăciei în Republica Moldova demonstrează faptul că „sărăcia a crescut
brusc în perioada anilor 1998 -1999. Către anul 1999, 71 % din populația țării era săracă în baza
pragului sărăciei absolute. Incidența extrem de mare a sărăciei în 1999 reflectă impactul grav al
crizei financiare ruse asupra Republicii Moldova. Începând cu anul 2000 rata sărăciei s -a redus
constant, iar către anul 2004 numai 26,5 % din populația republicii era săracă, având o bunăstar e
sub pragul sărăciei absolute” [296].
Cercetările realizate de societatea civilă pe acest segment confirmă statis ticile oficiale:
„Începând cu anul 1998 , sărăcia în Republica Moldova a cunoscut o creștere rapidă, revenind pe o
traiectorie descendentă doar din anul 2000. Totuși, începând cu anul 2010 nivelul sărăciei în
Republica Moldova a înregistrat o diminuare semn ificativă comparativ cu anii precedenți.
Ponderea persoanelor sărace cu consum mai mic decât pragul sărăciei absolute a cons tituit 21, 9 %
și s-a diminuat în comparație cu anul 2009 cu 4, 4 puncte procentuale” [38, p. 5] .
În anul 2012 nivelul sărăciei în Rep ublica Moldova a continuat să scadă, rata sărăciei
absolute constituind 16,6 % față de 17,5 % în anul precedent [301]. Aceeași tendință se atestă și în
anul 2013, când , „conform datelor oficiale ale Biroului Național de Statistică , rata sărăc iei
absolute a constituit 12,7 % și s-a red us comparativ cu anul 2012 cu 3, 9 puncte procentuale.
Astfel, pe parcursul anului 2013 au fost scoși din sărăcie peste 132 de mii de cetățeni” [301].

124
Sărăcia a generat discriminarea, selecția socială negativă, migrarea urban -rurală, starea de
excluziune socială, demotivarea, autoexcluderea sau pierderea anomică în social, precedată de
depersonalizare, toate aceste fenomene fiind reflectate în mass -media autohtonă .
Traficul de ființe umane. În majoritatea țărilor ex -sovietice, in clusiv în Republica Moldova,
criza economică îndelungată și lipsa perspectivei de a prospera economic și de a ave a un nivel de
trai decent acasă au generat plecarea populației peste hotare în căutarea unui loc de muncă.
Migrația în masă, haotică și deseori ilicită, lipsa informației privind realitățile din alte țări au creat
un sol fertil pentru apariția traficului de ființe umane – fenomen social pa tologic cu impact negativ
național și internațional. Conform datelor Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al
Republicii Moldova , actualmente în lume circa 600 000 – 820 000 de persoane sunt traficate peste
granița de stat, aici nefiind in cluse și cele care sunt traficate în interiorul statelor, număr care poate
atinge cifre de milioane. Circa 70 % di n numărul persoanelor traficate sunt femei și fete care, cel
mai des, sunt impuse să se prostitueze , iar aproximativ 50 % di n numărul persoane lor traficate
sunt minori care sunt expl oatați sexual, fac muncă silită sau cărora le sunt preluate organele [265].
Prima definiție a traficului de ființe umane, acceptată la nivel internațional, a apărut în anul
2000, în Protocolu l de la Palermo . Conform acestuia, traficul de ființe umane este: recrutarea,
transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin amenințare sau prin recurgere la
forță ori la alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate sau de o
situație de vulnerabilitate ori prin ofertă sau acceptarea de plăți ori avantaje pentru a obține
consimțământul unei persoane având autoritate asupra alteia în scopul exploatării. Exploatarea
conține, cel puțin, exploatarea prin prostituarea unei alte persoane sau alte fo rme de exploatare
sexuală, munca sau serviciile forțate, sclavia sau practicile analoage sclaviei, fol osirea sau
prelevarea de organe [275]. Victime ale traficului de ființe umane pot fi persoanele trecute peste
granița de stat sau transportate în interiorul statului, pentru a fi aduse în stare de sclavie sau
servitute. Fenomenul traficului de ființe umane cel mai frecvent și mai amplu este mediatizat prin
intermediul jurnalismului de investigație.
Criminalitatea . Criminalitatea poate fi definită dr ept un ansamblu de crime săvârșite de
infractori pe un teritoriu concret și într -o anumită perioadă, variațiile căreia depind de variațiile
mediului social general . În anii ’90 ai secolului trecut variațiile mediului social -general în
Republica Moldova era u de o intensitate maximă, or, țara noastră se afla la începutul procesului de
construire a statului democratic bazat pe drept și în plină trecere la economia de piață. Și, de
regulă, anume când societățile sunt zguduite de mari reforme proprii etapelor de trecere,
activitățile ilicite ale lumii criminale încep să ia amploare.

125
Tâlhăriile, jafurile, omorurile la comandă, spălarea și falsificarea banilor, racketul etc. au
devenit elemente constitutive ale vieții sociale, subminând considerabil activitatea normală a
societății moldovenești de atunci. În acel context, rolul mass -medi ei era să informeze populația
despre starea criminalității din republică și măsurile de combatere a ei, pentru ca persoanele să
poată să se protejeze și să cunoască unde se pot ad resa în caz ul în care devin victime ale unor
crime; să orienteze investigațiile sale către instituțiile statului , pentru ca acestea să elaboreze și să
implementeze strategii noi de combatere a crimei; să educe toleranța și să apere drepturile
deținuților e tc.
Criza demografică. Criza demografică constă dintr -un lanț de procese sociale extrem de
grave și periculoase , precum: depopularea, îndeosebi a spațiilor din mediul rural, rata sporită a
mortalității, rata redusă a natalității, îmbătrânirea populației ț ării etc. „Structura populației pe
vârste poartă amprenta caracteristică a unui proces de îmbătrânire demografică, adică creșterea
ponderii femeilor și bărbaților vârstnici și reducerea ponderii persoanelor în vârstă de 0 – 14 ani. În
ultimii opt ani s -a înregistrat reducerea ponderii acestei grupe de vârstă de la 22,8 % la 17,1 % și
creșterea ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste), de la 9,5 % la 10,2 %. Datorită
nivelului înalt al mortalității bărbaților în vârsta aptă de muncă, procesul îmbătrânirii populației în
mai mare măsură este caracteristic pentru femei. Actualmente , în structura populației în vâ rstă de
65 ani și peste , femeile constituie mai mult de 60 %” [292 ].
Aceste procese constituie o amenințare directă la adresa securității naționale, or, urmările
negative ale crizei demografice, spre deosebire de cele ale crizei economice, nu pot fi lichidate
într-un interval de timp scurt sau mediu. De aici, și gravitatea problemei în cauză, deși, conform
datelor Biroului Național de Stati stică, în ultimii ani în Republica Moldova indicatorii demografici
au început să crească: rata natalității în 2008 a fost de 10,9 născuți -vii la 1 000 de locuitori, în
creștere față de cea din 2001 (10,0 %), iar rata mortalității generale a scăzut în 2008 și a constituit
11,8 decedați la 1 000 de locuitori, față de 12,4 % în 2005 [292, 293 ].
Diferite de cele vechi, noile realități impuneau tuturor instituțiilor sociale reforme și modele
de activitate noi. P olitici le și procese le sociale noi urmau să fie și ele mediat izate de pe poziții noi,
astfel apare activitatea mass -mediei de reflectare, de monitorizare și de evaluare a calității
proceselor sociale și a modului de implementare a politicilor sociale ale statului. Din perspectiva
acestei abordări, jurnali smul social se manifestă, întâi de toate, ca un instrument de diseminare a
informației. Informația formează fluxul comunicațional în care se reflectă viața social -politică și
economică a societății, inclusiv politicile sociale. Complexitatea acestora impune cunoștințe din ce
în ce mai vaste, mai prof unde și mai diverse, cunoștințe care nu pot fi dobândite din contactul
direct al individul ui social cu realitatea. Vacuum urile informaționale sunt suplinite de jurnalismul

126
social care se situează între ind ivid și lumea înconjurătoare și facilitează accesul și integrarea
acestuia în realitatea imediată. Identificarea și evaluarea acțiunilor concrete ale guvernanților pe
această dimensiune, prelucrarea și transformarea acestor informații în materiale jurnalis tice,
precum și distribuirea lor către masele largi sunt activități care asigură c ircuitul informațional,
circuit care catalizează dezvoltarea continuă atât a sistemului mass -medi ei, cât și a societății.
Apoi, jurnalismul social se manifestă și ca un inst rument de expertizare a acțiunilor puterii.
Prin dezbaterile publice pe care le inițiază și prin analizele pe care le realizează, acesta creează
condiții favorabile pentru monitorizarea, aprecierea și chiar corectarea modului în care instituțiile
statului și factorii de decizie se implică și activează în domeniul social. Tot aici se include și
activitatea jurnalismului social de evaluare a politicilor și practicilor sociale, elaborate și puse în
aplicare de aceste instituții . „Reflectând în mod direct prob lemele sociale, precum și mecanismele
de soluționare a acestora, jurnalismul monitorizează acțiunile forțelor guvernatoare, asigurând
astfel controlul institutului puterii. Dar, în același timp, articulând interesele unor sau altor forțe,
jurnalistica, sub influența lor, își modifică obiectivele și strategiile de mediatizare a practicii
sociale. Astfel, instituțiile mediatice fie că exprimă interesele grupurilor sociale ce nu fac parte din
elită și ocupă o poziție diametral opusă forțelor politice dominante , fie că devin mesageri și
pârghii de influenț ă ale statului. Instituțiile mass -medi ei și jurnaliștii care promovează un
jurnalism de calitate vor accepta prima opțiune și „vor pleda pentru democrație, fără să susțină
opinii particulare” [192, p. 78] .
Așadar, generalizând explicațiile de mai sus, putem constata că jurnalismul social în
Republica Moldova a apărut și s -a afirmat ca o necesitate obiectivă, ca un răspuns la noile realități
social -politice și economice care, la rândul lor, au determinat sau au marcat plenar specificul
acestuia ca dimensiune mediatică cu identitate distinctă .

3. 2. Procesul de creație și fluxul informațional în jurnalismul social autohton
Procesul de creație în jurnalismul social presupune „identificarea și crearea pr oduselor
obiectiv -valorice” [173 ] cu dimensiune umană, fapt care reiese din obiectivul general al
jurnalismului social de a reflecta realitatea prin prisma individului social și a grupurilor umane .
Întru realizarea acestui deziderat , se impune pătrunderea în esența l ucrurilor, înțelegerea relațiilor
logice dintre acestea, explicarea și interpretarea lor, prin aceasta f iind posibilă recepționarea
optimală a produsului mediatic de către publicul cititor, spectator sau ascultător. Aceste activități
contribuie nemijlocit la formarea experienței, a schemelor perceptive, a sistemului de reprezentări,
a competențelor profesionale ale jurnalistului. „Creativitatea nu este o capacitate psihică
autonomă, ci este rezultanta organizării optime a unor factori de personal itate diferiți. Ea nu este o

127
dimensiune în plus a personalității, ci efectul conlucrării unor procese psihice variate în condiții
favorabile. Ca rezultantă a întregii personalități, creativitatea există numai sub forme specifice:
creativitate artistică, șt iințifică, tehnică etc. Produsele creației pot fi reprezentări artistice, teorii,
idei, teh nologii etc. Creativitatea este deci o disponibilitate, o potențialitate a personalității. Creația
este manifestarea acestei disponibilități în condiții prielnice, t ransformarea în act a unei
potențialități” [84] . În categoria formelor creativității, enumerate în definiția de mai sus, se
încadrează, de rând cu altele, și creativitatea jurnalistică. Uniunea Jurnaliștilor Profesioniști din
România a solicitat Academiei Române, la 29 martie 2013, să autentifice actul jurnalistic. În
răspunsul Academiei Române, între altele, se specifică faptul că „ Actul jurnalistic și publicistic
din presa scrisă și cea audiovizuală constituie un act de creație a jurnalistului, când produ sul este
de calitate și respectă Codul Deontol ogic al profesiei de jurnalist” [306].
În procesul de creație jurnalistică se realizează saltul calitativ al activității de cunoaștere a
jurnalistului de la particular la general sau invers, de la accidental l a necesar, de la simpla
constatare a existenței evenimentului sau fenomenului la interpretarea și explicarea lui logico –
cauzală. El se organizează ca un sistem multifazic, care include coordonate le temporale: trecut,
prezent și viitor și coordonatele spați ale: local, național, internațional și care întotdeauna
finalizează cu un produs cu valoare socială, cu caracter de noutate sau care conține elemente de
noutate. „Un produs e nou dacă nu este simpla reproducere a unor produse anterioare, dacă este un
unica t, care poate, va face obiectul unor reproduceri ulterioare. Un produs este valoros, dacă prin
el se rezolvă o problemă, sporește adaptabilitatea la mediu a creatorului/grupului său sau schimbă
condițiile existenței acestuia” [84] .
Procesul de creație în jurnalism are menirea să re alizeze corelația între diverse momente,
etape, elemente, stări etc. ale fenomenului. În acest sens, jurnalistul folosește informația despre
trecutul evenimentului pentru a explica si tuațiile care s -au creat în prezent, integreaz ă informația
despre trecutul și prezentul evenimentului pentru a prognoza evoluțiile ulterioare ale lui. Actul de
creație finalizează cu produse mediatice de tip predictiv, anticipativ, interpretativ, explicativ etc.,
care contribuie la elaborarea noilor modele, proiecte și planuri ale acțiunilor sociale, în particular,
și a noilor configurații ale mediului înconjurător, realității sociale, în general. „Specificul
procesului de creație în jurnalism presupune activități care extind limitele cunoașterii. Toc mai
acestea îi permit jurnalistului să identifice noile relații pe care le stabilește sau în care există
subiectul/obiectul cercetat, să determine și să aplice un nou unghi de abordare a realității și, în
final, să creeze un produs jurnalistic original” [1 50, p. 10] .
Etapele și obiectivele procesului de creație sunt determinate de diverși factori, între care:
complexitatea și amploarea evenimentului, politica editorială a instituției mass -medi ei, nevoile

128
informaționale și așteptările publicului, intențiile jurnalistului care reiese din atribuțiile sale de
funcție, percepțiile personale ale acestuia în raport cu evenimentul mediatizat, filos ofia lui de
viață, ideile, convingerile etc. „Credința în puterea și măreția cuvântului declanșează un război
lăuntric ce dă naștere unei forțe, o energie creativă de neimaginat. În această situație, se poate
spune, pe drept cuvânt, că orice vis poate deveni realitate, chiar și atunci când este vorba despre
arta scrierii ” [88] . Specificarea acțiunilor de creație pe care tr ebuie s ă le întreprindă un jurnalist, în
funcție de postul pe care îl suplinește și ca răspuns la atribuțiile sale de funcție, duce la clarificarea
obiectivelor de producție și respectiv, la sporirea calității procesului de creație, în general , și a
produs ului mediatic, în particular. „Procesul de creație nu urmează un tipar unic, modalitățile de
realizare a unui produs nou și valoros pentru societate sunt variate, purtând amprenta personalității
creative. Rezultatul evident al procesului de creație îl repr ezintă creația. Creația este rezultatul
convergenței factorilor cognitivi cu cei emoționali, motivaționali etc. Constelația acestor factori
fiind extrem de complexă, putem asocia termenul de creație cu cel de gândire divergentă, care se
caracterizează prin flexibilitate, fluență și originalitate” [84] .
Procesul de creație nu este o acțiune în linie dreaptă, ci apare ca un fenomen multiplu
caracterizat prin restructurarea calitativă a mecanismelor și principiilor comunicării
informaționale. El se desfășoară permanent în direcția evidențierii însușirilor generale și esențiale
ale evenimentelor, tendințelor, fenomenelor și este subordonat necesităților informaționale ale
publicului. Metodologia diferențiată a procesul ui de creație în jurnalismul de informare și în cel
analitic se datorează, întâi de toate, obiectivelor pe care trebuie să le realizeze jurnalistul: d acă în
jurnalismul de informare obiectivul de bază al jurnalistului în procesul de creație este de a face
publicul să cunoască realitatea în toată complexitatea sa, în jurnalismul analitic , procesul de
creație a jurnalistului urmărește scopul de a face publicul să înțeleagă această real itate.
Specificul jurnalismului social rezidă în faptul că el este concomitent și produs, și proces.
Natura dublă a acestui fenomen impune cercetarea lui prin prisma progresului individual și social
care se află în relație de interdependență și are caract er evolutiv. Calitatea jurnalismului social ca
proces și ca produs depinde de calitatea selectării și procesării informației. În opinia lui R.
Clausse, calitatea informării are la bază trei dimensiuni:
– atributele esențiale: adevărul, obiectivitatea și dez interesarea;
– calitățile profesionale: universalitatea, rapiditatea, concizia, originalitatea și varietatea;
– calitățile sociale ale informării: semnificația socială a faptului relatat, precizia subiectului
abordat, integralitatea, actualitatea și acce sibili tatea [242, pp. 27 -28].
În calitate de proces și de produs, jurnalismul social se manifestă ca un instrument de
catalizare a acțiunii sociale în raport cu problemele indivizilor, grupurilor și chiar ale claselor

129
sociale. Acțiunea socială, componentă funda mentală a activității umane, constă într -un ansamblu
integrat de transformări aplicate unui obiect, în vederea obținerii unui rezultat concretizat în
adaptare sau determinării funcției unei componente a sistemului social. Sociologul S. Milicenco
susține: „acțiunea socială desemnează orice activitate umană semnificativă față de o componentă
structurală a societății, în sensul că este determinată sau determină locul, rolul sau funcția
respectivei componente în structura și funcționalita tea ansamblului vieții sociale” [105, p. 262] .
La baza acțiunii sociale se află informația socială care apare în procesul activității umane,
reflectă faptele din punctul de vedere al valorilor sociale, servește pentru comunicarea dintre
oameni și la realizarea de către ei a scopurilor propuse, determinate de starea lor socială.
Informația socială formează masivul informațional potențial care reprezintă totalitatea
transformărilor, descoperirilor, fenomenelor ce au loc în permanență în realitatea înconjurătoare și
care se mani festă sub formă de semne și semnal e prin informații potențiale. Ea este o realitate
obiectivă care apare, se dezvoltă și se modifică, fiind impulsionat ă de complexitatea și continua
mișcare și transformare a lumii înconjurătoare și constituie obiectul de s tudiu al jurnalismului.
Informația nu obține valoare decât dacă este analizată și raportată la realitatea cotidiană și la
indivizii sociali din preajmă. Informația socială, selectată și prelucrată de către jurnaliști și
distribuită maselor largi de către/p rin intermediul unui canal mediatic, se transformă în informație
de presă care generează cunoștințe, va lori, opțiuni, scopuri, decizii care, la rândul lor, determină
cursul acțiunii sociale. Astfel, la baza oricărei acțiuni sociale se află informația mater ializată în
diverse forme de produse mediatice.
Informația de presă – produs al gândirii jurnalistice de care beneficiază indivizii sociali, în
particular, și societatea, în general, – se manifestă și ca factor de influe nță asupra acțiunii sociale,
precum și ca factor motivațional pentru acțiunea socială. Factorul motivațional variază și este
direct proporțional cu statutul pe care îl ocupă persoana în cadrul grupului și colectivității, cu
poziția de bază a ei în structura socială. În acest context, valori zarea evenimentelor, fenomenelor
și problemelor sociale trebuie făcută luându -se în calcul variatele statute sociale pe care acestea le
afectează sau/și le implică. În concordanță cu acestea, scriitura de presă, așa cum a fost menționat
mai sus, trebuie să fie orientată în două direcții: în sus, spre factorii de decizie , și în jos, spre
simplii cetățeni. Precum aceste două extreme au statute diferite, diferiți fiind și factorii
motivaționali ai acțiunii acestora, diferite vor fi implicațiile comportamentale ale jurnaliștilor în
raport cu acestea, la fel ca produsele mediatice destinate unei sau altei categorii. În mod ideal,
jurnalistul trebuie să găsească acel aspect, moment sau punct comun care apropie aceste două
extreme și permite abordarea complexă a re alității într -un singur material. Dar pentru că în
practică acest lucru este extrem de dificil de realizat, jurnalistul pune în circuitul informațional mai

130
multe materiale pentru diferiți destinatari (fiecare avându -și rolul său în problema abordată), de o
încărcătură și semnificație diferită. Argumentele jurnalistului, accentele logice, limbajul pe care el
îl adoptă în materialul său variază în funcție de faptul cui îi este adresat acest material, or , scopul
jurnalistului este să motiveze actorii sociali s ă se implice în soluționarea problemei. Această
situație impune o abordare diferențiată nu doar din punctul de vedere al tehnicilor jurnalistice
utilizate, ci și al frecvenței apariției materialelor pe acest subiect, volumului acestora, spațiului în
care e ste amplasat etc. Această concluzie justifică ipoteza că valoarea acțiunii sociale este direct
proporțională cu volumul, frecvența, calitatea, însușirea și fructificarea informației jurnalistice.
De menționat faptul că, totodată, acțiunea socială este subiect de reflecție a jurnalismului, iar
acest lucru impune identificarea și reflectarea ansamblului de condiții care alcătuiesc contextul
praxiologic și sociocultural al acțiunii. Contextul praxiologic și sociocultural reprezintă totalitatea
factorilor dobândiți și stăpâniți de om, care condiționează la un moment dat acțiunea acestuia:
cadrul obiectiv natural și so cial în care se desfășoară acțiunea; valorile și criteriile de valorizare
acceptate de actorii implicați în problema abordată; mijloacele de ordin tehnic, cultural, uman etc.
care pot interveni și modifica anumite situații și stări; sistemele de norme (mor ale, politice,
juridice etc.) care reglementează și califică sub anumite aspecte activitatea indivizilor și grupurilor
sociale. Dacă „acești factori preced și însoțesc acțiunea curentă, constituie cadrul ei concret și
socialmente determinat, definesc limit ele și caracterul acțiunii, calificarea scopurilor și a
rezultatelor ei” [105, p. 263], importanța lor în reflectarea mediatică este incontestabilă, or, ei
contribuie la identificarea cadrului relațional specific și a comportamentelor sociale pe care le
adoptă diverse categorii de actori sociali în raport cu problemele sociale respective. Mediatizarea
evenimentelor, fenomenelor și problemelor sociale solicită o abordare pluridimensională,
determinată de specificitatea și caracterul însuși al domeniului soci al, care cumulează în sine nu
doar factori de natură strict socială, ci și de natură economică, politică, legislativă, culturală,
natural -climaterică, social -demografică, național -etnică, social -psihologică etc. Așadar,
mediatizarea realității sociale nu p oate să se limiteze doar la o simplă expunere a evenimentelor,
ci, în funcție de situație, ea trebuie realizată prin prisma factorilor care sunt luați în calcul la
analiza situației din domeniul social. În opinia cercetătoarei Н. Гуляева , acești factori po t fi de
natură:
– economică, care reflectă nivelul de dezvoltare social -economică a țării, a infrastructurii
sociale, natura și tipul de proprietate la întreprinderi, relațiile de distribuție etc .;
– politică, care caracterizează natura și impactul politicilo r sociale asupra mecanismelor de
punere în aplicare a securității juridice în domeniul reproducerii sociale a populației, sprijinul

131
acordat de către stat și funcționalitatea mecanismelor de asistență socială aplicate în raport cu
diverse categorii social -vulnerabile ale societății;
– legislativă, care condiționează normele de drept și raporturile juridice în materie de
reglementare a relațiilor sociale, nivelul de conștientizare juridică a populației;
– culturală, care determină impactul sistemului de valori m orale și cultural -spirituale, de
norme și tradiții existente în societate asupra relațiilor sociale la nivel național și regional;
– natural -climaterică, care accentuează specificul habitatului nat ural al populației , situația
ecologică a mediului și influenț ează standardele și modul de viață a populației;
– sociodemografică, care se referă la structura populației, per ansamblu, și la grupurile
sociale (structura lor de sex și vârstă), la fertilitate și mortalitate, migrație, ocuparea forței de
muncă, structura profesională;
– național -etnică , care determină impactul asupra proceselor sociale din societate și din
regiunile în care locuiesc compact reprezentanți ai altor naționalități sau etnii, fiecare cu
mentalitatea, interesele, tradițiile și obiceiurile sale sp ecifice;
– sociopsihologică , care reprezi ntă anumite mani festări ale stărilor de spirit, sentimentelor,
așteptărilor, aspirațiilor, setărilor personale și de grup în relațiile sociale [311].
Astfel, cunoașterea acestor factori devine un scop în sine al activității jurnalistice, or, a fi
informat înseamnă nu numai a ști ce se petrece, dar și a cunoaște rațiunile și metodele acțiunii
sociale, căci acțiunea socială se produce într -un sistem în care fundamentele prezentului,
reminiscențele trecutului și pers pectivele viitorului există concomitent, se suprapun sau se
contrapun. Adesea rudimentele sociale intră în conflict cu elementele de bază ale sistemului social
și, ca urmare a soluționării contradicției dintre ele, se nasc noi fenomene și tendințe sociale.
Sistemul social reprezintă un organism stabil și independent, caracterizat prin existența unor legi
interne de dezvoltare necesare pentru procesul de reproducere socială a societății umane . Ele
reglementează funcționarea și dezvoltarea domeniului social, precum și relațiile pe care acesta le
stabilește cu factorii din exteriorul său, de na tură politică, economică, socio culturală. Cunoașterea
jurnalistică a acestui domeniu este posibilă numai în cazul în care se ia u în calcul atât realitățile
obiective , cât și relațiile subiective existente aici.
Jurnaliștii pun în circuitul informațional știri, interviuri, reportaje și articole prin care
conturează diferite situații, tendințe, fenomene sau portrete sociale, individuale și de grup, fapt
care condiționează s electarea unui anumit mod de abordare, din variatele moduri existente la
moment. În încercarea de a stabili o delimitare între specificitatea acestora , noi am identificat
următoarele tipuri de abordări: psihofiziologică, conflictogenă, juridică, soc iologic ă, filos ofică.

132
Abordarea psiho fiziologică este orientată spre expunerea multitudinii de caracteristici
psihologice ale individului, precum și a relațiilor lui cu societatea. Continuând cele mai bune
tradiții ale reportajelor de morală, jurnaliștii din Republica Moldova încearcă să descopere
morav urile sociale ale celor mai diferite pături sociale , or, d atorită unor as tfel de materiale,
consumatorii de produse mediatice au posibilitate nu doar să cunoască anumite tip aje sociale, ci și
să facă cunoștință cu principalele lor particularități.
Interesul sporit pentru lumea interioară a omului este condiționat de încercările de a descrie
nu doar comportamentul social al omului, ci și calitățile lui sufletești și de a identifica rolul
factorului subiectiv în evoluția realității sociale contemporan e. Or, omul percepe lumea prin
prisma viziunilor și particularităților sale individuale, el analizează și înțelege faptele sale și pe
cele ale semenilor săi, reieșind din propriile lui criterii de evaluare și principii de viață. Descriind
modul în care ero ul gândește și simte, jurnalistul reușește să redea și modul în care acesta
relaționează cu alți indivizi sociali, cu comunitatea din care face parte, cu societatea în ansamblu.
Argumentarea mediatică a anumitor acțiuni sociale ale oamenilor impune identif icarea și analiza
cadrului motivațional al acestora. Idealurile, convingerile, interesele, dorințele și valorile omului
reprezintă criterii motivaționale pentru adoptarea unor decizii sau realizarea unor lucruri.
Convingerile indivizilor sociali sunt deter minante pentru acțiunile lor sociale, or, puterea de
convingere se bazează pe cunoștințe și idei, devenite importante, care influențează persoana să
acționeze într -un mod sau altul. Dar, de rând cu motivele dominante, ordinare și vizibile care
condiționeaz ă activitatea de zi cu zi a omului, importante se fac și cele latente, care se manifestă,
îndeosebi în condiții extremale. Cadrul motivațional este important și pentru înțelegerea
proceselor sociale, or, parametrii spațiali și temporali sunt determina nți pentru a identifica
începuturile și a prognoza manifestările ulterioare și direcțiile în care acestea se vor manifesta. El
urmează a fi analizat prin prisma contextului istoric în care s -a format, precum și prin prisma
contextului social de moment și aceast a pentru a clarifica ideologiil e, condițiil e și circumstanțel e
istorice care au stat la baza formării cadrului motivațional.
De rând cu procesele dintr -o anumită realitate socială, legate de trăirile și sentimentele
indivizilor sociali față de sine sau de semenii lor, în prim -planul jurnalismului social se situează
relațiile dintre individul social și grupul social din care acesta face parte, dintre diferite grupuri
sociale existente concomitent într -o societate, di ntre grupuri sociale și societate. Realiz area acestui
deziderat impune reflectarea situațiilor nu doar prin prisma individului social, dar și prin pr isma
grupurilor sociale sau chiar a societății în ansamblu. Și, deoarece cadrele de referință ale
diverselor grupuri sociale sunt variate și diferit e, problemele sociale ale acestora urmează să fie

133
evaluate într -un anumit context social, iar , pentru a fi reflectate plenar, se impune „măsurarea”
cantitativă și calitativă a acestora, fapt ce indică asupra necesității abordării sociologice a lor.
Alătur i de abordarea psiho fiziologică se afirmă și cea conflictologică/conflictogenă sau de
probl emă care este orientat ă spre descoperirea celor mai complicate și controversate relații dintre
grupurile și comunitățile um ane. Locul central în acest caz îl deține situația de problemă sau de
conflict. Problema și conflictul, ca subiecte de reflecție mediatică, au sensuri identice , pentru că
ambele reflectă contradicțiile vieții. Conflictul mediatizat se prezintă în reliefuri concrete ale
vieții, în subtilitățile exi stenței umane, se manifestă în lupta oponenților. Acest tip de abordare își
propune să determine sensul scopurilor individuale ale omului sau scopurilor colective ale
grupurilor sociale, să identifice motivele comportamentelor individuale sau colective, da r
principalul – să explice factorii generatori , subiectivi și obiectivi , ai conflictului. În categoria
factorilor subiectivi intră particularitățile de ordin car acterologic ale personalității – calități de
principiu ale caracterului, care -l provoacă pe om la ciocniri cu cei din jur . În categoria factorilor
obiectivi intră: neînțelegerile dintre posibilitățile naturale și particularitățile individului respectiv și
normele sociale ale activității în cadrul unor condiții; neînțelegerile dintre cunoaștere, conș tiință și
trezirea la realitate; neînțelegerea dintre natură și determinarea socială etc. Cunoașterea tuturor
acesto r factori permite jurnalistului care abordează mediatic un conflict nu doar să pătrundă în
sensul acestuia, să -l analizeze și s ă-l valorific e multidimensional, ci și să redea obiectiv starea de
spirit, să aprecieze judecățile de valoare și acțiunile sociale ale actorilor implicați în acest conflict.
Abordarea problemelor/conflictelor sociale a dezvoltat o nouă direcție de activitate a jurnalis mului
social – așa-numita „avocatură socială”. Această direcție își propune drept obiectiv primar
apărarea drepturilor omului , ale indivizi lor sociali , în particular, sau a le grupuri lor sociale, în
general, care se confruntă sau suportă consecințele unor p robleme sociale grave. Deloc
întâmplător în acest context, cercetătorul rus Е. П. Прохоров definește jurnalismul social drept o
verigă analitică de legătură a relațiilor între diferite grupuri sociale [167].
Distinctiv pentru abordarea juridică , alt tip de materiale sociale, relativ recent apărute în
presa moldovenească, este reconstrucția compoziției crimelor săvârșite de anumiți oameni sau
grupuri. În materialele de acest gen accentul nu se pune pe crimă, ci pe aspectul ei moral, fapt care
poate ajuta oam enii să conștientizeze fenomenele răului omenesc și acele condiții și împrejurimi
care determină persoana să comită infracțiuni. O atenție deosebită în reportajele juridice se acordă
analizei motivelor crimei comise. În materialele de acest fel, potrivit p sihologilor, apare nu doar
direcția relațiilor dintre subiect și obiect, dar și ceea ce se conține în aceste relații. Înțelegerea
motivului permite dezvăluirea multor aspecte necuno scute ale faptelor omenești, îndeosebi de ce a
recurs omul la aceste acțiun i.

134
Abordarea sociologică este aplicată pentru reflectarea în timp și în spațiu a fenomenelor
sociale. Materialele realizate în această manieră pun în circuitul informațional date factologice și
statistice care demonstrează anumite tendințe sau stări de lu cruri și solicită utilizarea metodelor
sociologice în construirea faptelor și argumentelor pe care le invocă jurnalistul.
Abordarea filos ofică reprezintă, de obicei, reflecții ale jurnaliștilor asupra unor fenomene,
probleme, stări, asupra influențelor pe care le au acestea asupra indivizilor , grupurilor sociale,
societății, precum și asupra reacțiilor sociale. Aceste reflecții, mai întotdeauna, condiționează
determinarea variatelor modele de dezvoltare a subiectului de reflecție și a prognozel or mediatice
asupra evenimentelor potențial e ale problemei. Abordarea filos ofică se aplică în scopul
identificării celor mai ascunse subtilități ale lucrur ilor și /sau ale activității omului. Metodele de
studiere și de reprezentare a om ului în cadrul abordărilor filos ofice își au specificul său.
La baza cunoașterii în jurnalismul social stă informația despre problemele sociale existente
în realitatea cotidian ă și despre acțiunea socială în raport cu acestea . Jurnalistul, având acces la
această informație , o selectează , o prelucrează, o transformă în cunoștințe, o trate ază, iar în
procesul de creație o materializează și o transmite publicului larg. „Tratarea un ui subiect
presupune alegerea persoanelor ale căror comentarii, opinii și „definiții” despre subiect trebuie
căutate și „accesate”. De obicei, vocea „accesată” aparține reprezentanților celor două părți aflate
în conflict și unui expert comentator” [43, p. 51]. Tratarea mediatică a problemelor sociale
înseamnă:
– analiza cunoștințelor despre problema care urmează să se materializeze în scriitură de
presă, pe care jurnalistul le -a acumulat în procesul de documentare și de colectare a informațiilor;
– ierarhizare a și filtrarea informației factologice;
– ierarhizarea și filtrarea opiniilor părților implicate în problemă;
– selectarea citatelor;
– crearea contextelor care trebuie explicate și amplificate prin modul de reflectare a
diverselor aspecte ale problemei;
– punerea în corelație a diverselor aspecte ale problemei;
– punerea problemei în context temporal și spațial;
– identificarea perspectivelor.
Jurnaliștii trebuie să -și extindă permanent cunoștințele, să dețină și să aplice în abordarea
problemelor sociale un sistem de judecăți de valoare, egal predispus să influențeze valorile sociale
atât ale oamenilor simpli , cât și ale guvernanților. Acest lucru este cu atât mai important, cu cât
actualmente jurnalismul social influențează toți indivizii și grupurile sociale, pre cum și toate
sferele de activitate socială a acestora. Prin cunoaștere , jurnalistul reușește să raporteze o anumită

135
problemă la realitatea socială, s -o analizeze și să identifice multiplele ei valențe, să deducă
posibilele ei cadre evolutive , prin aceasta realizându -și scopurile sale . Activitatea jurnalistică care
transformă problemele sociale în știri, interviuri, reportaje, analize, comentarii etc. și le face
publice generează noi cunoștințe despre aceste probleme. Cunoștințele noi, la râ ndul lor,
generea ză acțiuni noi care, nimerind în vizorul jurnalistului, își găsesc și ele locul în circuitul
informațional. „Informația și cunoașterea mediatizată modelează percepția oamenilor despre
lumea înconjurătoare, dau sens experiențelor lor, contribuie la îmbogăți rea informației și
cunoașterii din trecut și la asigurarea continuității înțelesur ilor curente din societate” [299 ].
Așadar, caracterul continuu și neîntrerupt al circuitului informațional este mai mult decât evident .

Fig. 3. 2. 1. Modelul circular al jurnalismului social
Sursa : Elaborat de autor

Analiza circuitului informațional devine o prioritate pentru noi, or, anume el pune în valoare
fenomene și evenimente cu o profundă semnificație socială. Circuitul informațional în jurnalismul
social este un proces multiplu, care presupune câteva activităț i de bază, între care:
– evaluarea masivului informațional potențial;
– selectarea evenimentului care urmează a fi mediatizat;

136
– producerea: documentarea, colectarea informațiilor, redactarea;
– distribuirea produsului finit prin intermediul unui canal mediatic;
– asimilarea și transformarea informației potențiale în informație reală;
– completarea masivului informațional potențial cu evenimente noi. Fiind selectate de către
jurnaliști, noile evenimente parcurg aceeași cale, expusă mai sus, formând un circuit continuu și
neîntrerupt al informației. Aflându -se în conexiune permanentă și concomitentă, aceste cicluri de
activități formează circuitul informațional în jurnalismul social, modelul căruia este unul circular
și tranzacțional.
Circuitul informațional, simbolic, poate fi structurat în două etape:
– selectarea și prelucrarea materiei brute;
– distribuirea și asimilarea produsului mediatic.
Etapele respective formează cicluri separate, independente și autonome, fiecare cu actorii
săi, cu un anumit cadru relațional și instituțional, cu anumite acțiuni, procese, fenomene etc., dar
care se află în relații de interdependență. Fiecare dintre aceste etape este influențată de diverși
factori intramediatici și extramediatici.
Prima etapă se face importantă prin faptul că an ume aici apare informația potențială , ce
reprezintă o sumă de materiale factologice, înglobat e într-un material de presă, un produs mediatic
care, de rând cu altele, este aranjat în pagina de ziar, de revistă sau/și în emisiunea radio, TV.
Determinanți la prima etapă sunt doi factori intramediatici: jurnaliștii și instituțiile media tice. Or,
modalitatea de reflectare a realității, adică selectarea și prelucrarea informației sociale și
transformarea acesteia în informație potenția lă, depinde, pe de o parte, de cultura generală a
jurnalistului, de studiile, statutul social, preferințele sociale, opțiunea politică, asigurarea materială
a lui etc., iar , pe de altă parte , – de statutul instituției media tice, politica ei editorială, cap acitatea
tehnică și baza materială. Jurnalistul însă nu activează de unul singur, ci „este membru al unui
colectiv redacțional, este angajatul unei instituții de presă, care, după cum se știe bine, oferă șanse
diferite zia ristului pentru a se manifesta” [97, p. 41] . Cele mai mari șanse de afirmare și de
libertate profesională le oferă jurn aliștilor instituțiile de presă care nu sunt dependente de anumiți
actori economici sau politici, nu caută dividende politice sau economice, nu își conturează politica
editorială în funcție de conjunctura social -politică și economică , adică publicațiile periodice care
intră în categoria presei independente.
O publicație periodică independentă, după T. Репкова, este un intermediar onest, imparțial
și fără atitudini preconce pute între informația socială și publicul cititor. Cercetătoarea susține: „Un
ziar independent își consideră propria independență ca pe cel mai valoros activ comercial,
redacțional și moral. El își protejează independența, astfel încât în orice moment să a ibă

137
posibilitatea să apeleze la toți membrii auditoriului său. Ziarul își menține propria independență
printr -o atitudine profesională impecabilă, familiarizându -i cu principiile sale atât pe colaboratori ,
cât și pe fiecare din tre cititorii sau clienții să i, care doresc să afle aceste principii. În cazul unor
decizii profesionale de principiu, un ziar independent nu va lua în calcul interesele economice sau
politice înguste ale unor persoane fizice sau juri dice, inclusiv nici pe ale lui” [169 , p. 9] .
Printre factorii externi am putea menționa: arealul de distribuire a produsului mediatic
(național, local), arealul de mediatizare (mediul urban sau rural), regimul și sistemul politic
(totalitar, democratic), structura pieții informaționale, consistența e i etc. Acest conglomerat de
factori influențează procesul de selectare a evenimentelor, alegerea unghiului de abordare și
configurarea contextelor. Astfel, în cele mai dese cazuri, mesajul informației potențiale diferă de
la o instituție media tică la alta. Cercetătorul G. Millet susține: „Numeroși factori umani și
organizaționali intervin în tratarea industrială a evenimentelor, în transformarea lor în știri. În
fiecare moment, imaginea mediatică a lumii și a climatului social din fiecare societate este dat ă de
percepția și tratarea evenimentelor, de natura, intensitatea sau banalitatea lor, de interesul sau
indiferența selecționerilor. Această imagine (…) este fabricată în cadrul unui sistem de producție
industrială , având propriile sale reguli și funcții corelate cu forțele și constrângerile sociale ale
momen tului” [17, p. 36] .
Etapa a doua – distribuirea și asimilarea produsului mediatic – se face importantă prin
materializarea informației reale din cea potențială. Informația reală reprezintă cota -parte a
informației jurnalistice ce este asimilată de publicul cititor și care influențează , orientează
comportamentul acestuia și modelează opinia publică. Printre factorii intramediatici, care își lasă
amprenta asupra randamentului procesului la această etapă, putem menționa: tipul de canal
mediatic (radio, TV, ziar, revistă, new media, agenție de știri), periodicitatea sau frecvența
produselor mediatice, tirajul sau ratingul lor, credibilit atea surselor, limbajul, stilul acestora etc.
Factorul definitoriu este însă cel extramediatic și anume – consumatorul de informație mediatică.
Gradul lui de inițiere în problemă, necesitățile informaționale, opțiunea politică, poziția socială,
așteptările acestuia etc. influențează gradul de transformare a informației potenț iale în informație
reală, determinând, în fine, efectele mass -medi ei în societate.
De obicei, publicul este activ și critic cu informațiile receptate. „O astfel de atitudine e
datorată și stă sub influența nivelului cultural al indivizilor, tradiției și si stemului cultural specific
unei anumite colectivități umane, valorilor generale acceptate și cultivate de public. În funcție de
aceste criterii, de asemenea, potrivit câmpului lor de percepție, precum și în concordanță cu
disponibilitatea pe care o manifes tă, la un moment dat, cititorii evaluează credibilitatea surselor de
informare și conținutul lor” [17, p. 37] . Așa se explică faptul că ziarele, revistele, emisiunile

138
radiofonice sau televizate sunt preferate, în primul rând, datorită conținutului, informa țiilor
generale, instrumentale și de avertisment , care constituie sursa de securitate a individului în lumea
înconjurătoare.
Fluxul jurnalistic, care formează circuitul informațional în jurnalismul social, include în sine
două tipuri de produse: materiale informative și analitice pe domeniul social – elemente ale unui
produs mediatic generalist și produse mediatice specializate pe domeniul social. Deși obiectul
nostru de cercetare îl reprezintă, prioritar, produsul generalist care cel mai m ult influențează
consumatorii și pe care îl vom analiza detaliat mai jos, considerăm utilă și analiza produsului
specializat. Din start menționăm faptul că produsul specializat pe domeniul social este o practică
specifică mai mult audiovizualului. Or, portalurile de știri și publicațiile periodice, în mare parte,
au un caracter generalist, cu toate că primele pun accentul, prioritar, pe jurnalismul de informare,
iar celelalte – pe cel de opinie și comentativ. Excepție sunt, în cazul presei tipărite, publicațiile
periodice c omunitare, ins tituționale sau școlărești, ele însă sunt de circulație închisă, au tiraje
reduse și nu modifică, practic, în niciun fel opinia publică.
Cel mai mare număr de cicluri de emisiuni specializate pe domeniul social – 32 – se
regăsește în grila de emisie a postului public de televiziune Moldova 1 . Diapazonul acestora este
foarte vari at și include:
– emisiuni de dezbateri a le problemelor sociale: Dialog social, Baștina, Bună seara, Natura
în obiectiv ;
– emisiuni pentru minoritățile naționale din RM: Sub același cer, Unda Bugeacului, Petalo
Romano, Gagauz ogea , Русский мир, Sвiтанок ;
– emisiuni de divertisment social: Chișinăul de ieri și de azi, Carta drepturilor, Casa mea,
Stil nou, Știință și inovare, Un pas spre sănătate, O seară în familie ;
– emisiuni pe ntru copii, adolescenți, tineri: Fii tânăr, Magazinul copiilor, Părinți și copii,
Erudit cafe ;
– emisiuni care promovează practici pozitive: Cuvintele credinței, La datorie, Știri pozitive ;
– emisiuni care conturează portrete sociale: Portrete în timp, Povestea generațiilor, Destine
de colecție, Moldovenii de pretutindeni, Portret de savant, Un sfert de oră cu Ilona Spătaru,
Aniversări ;
– emisiuni de investigații sociale: Reporter de gardă .
Postul de televiziune Jurnal TV propune, din punct de vedere canti tativ, un produs
specializat pe dom eniul social mult mai modest – 10 cicluri de emisiuni. Cele mai multe dintre
acestea se încadrează în categoria emisiunilor de divertisment social: Deșteptarea, Deșteptarea de
weekend, Acasă devreme, Veranda, Poftă mare , Chișinău, Papar azzi. Emisiunea Asfalt de

139
Moldova este dedicată oamenilor iluștri și p ersoanelor publice autohtone și deci conturează
portrete sociale și diseminează istorii de succes ale unor moldoveni, iar emisiunea Patrula Jurnal
TV se consideră a fi una de investigații sociale. Un l oc aparte le revine emisiunilor Ora de ras și
Planeta Moldova care, în pofida faptului că abordează subiecte sociale, au o profundă conotație
politică, ceea ce diminuează substanțial calitatea acestora ca produse specializate pe domeniul
social .
Nouă cicluri de emisiuni specializate produce postul de televiziune Vocea Basarabiei .
Produsele mediatice pe domeniul social puse în circuit de acest post TV pot f i clasificate în felul
următor:
– divertisment social: Casă de piatră, Un sfat pentru casa ta, Comorile timpului, Cine știe
carte, Eu am fost în Europa ;
– practici și istorii pozitive: Lumea profesioniștilor, Diaspora, Portret de gospodar, Produs
în Moldova .
Postul de televiziune Publika TV , deși este unul specializat în știri , propune 8 cicluri de
emisiuni pe domeniul social, între care:
– emisiuni de dezbateri a le problemelor sociale: Moldova , țară de minune, Ediție specială,
Publika Report ;
– emisiuni de divertisment social: EuroDicționar , Media Publika, Publika on -line, Stil de
viață;
– emisiuni care conturează portrete sociale: În prim plan .
Este cazul să amintim și emisiunile: Opinia Publikă , Publika News și Țara lui Dogaru care,
deși dezbat problemele sociale, nu fac abstracție nici de evenimentele politice, de aceea nu le
putem califica drept specializate pe domeniul social.
Postul de televiziune Euro TV produce trei cicluri de emisiuni specializate: Formula
sănătății – emisiune dedicată problemelor de sănătate , Produs autohton care promovează
practicile pozitive și Fără măști care este orientată spre conturarea portretelor sociale. Tot trei
cicluri de emisiuni specializate pe domeniul social produce postul de televiziune TV 7 : Lumea
Sandei care conturează portrete sociale, Istorii urbane în care sunt descrise istorii de succes sa u
istorii neobișnuite ce li s -au întâmplat reprezentanților diverselor categorii sociale și Reporter în
acțiune – emisiun e de analiză a problemelor sociale. Iar Canal 3 pune în circuitul informațional
două cicluri de emisiuni: Autostrada și Unitatea de gardă.
Un element al jurnalismului social îl constituie campaniile sociale care reprezintă, în
general, încercări de a preveni sau de a educa publicul larg în privința unor probleme care îi
vizează în mod direct existența, scopul fiind de a influența, sensibiliza opinia publică asupra

140
problemelor care există în societate, promovând astfel valori sociale , precum: receptivitatea,
ajutorul reciproc , solidaritatea socială etc. Specificul campaniilor de presă rezidă în avantajul
acestora de a mediatiza individul social și problemele cu care se confruntă el, de a contura un
tablou reprezentativ al situației, oferind suficientă informație pentru ca cititorii să -și formeze
opinii și să acționeze într -un mod care să favorizeze incluziunea socială . Adevăratul scop al
campani ilor de presă este schimbarea în bine a mentalităților, a obiceiurilor și a acțiunilor sociale.
Unele campanii de presă, îndeosebi cele care își propun să lupte cu nedreptățile sociale și cu
realitățile oribile pe care le trăiesc anumiți indivizi sociali î n fiecare zi, folo sesc strategii de
sensibilizare care acționează la nivel sentimental și provoacă reacții afective de asociere și,
respectiv, de implicare întru soluționarea problemei. Alte campanii sociale, pe lângă latura
afectivă a personalității, fac apel și la rațiune: este cazul campaniilor menite să prevină riscul
reprezentat de bolile cu transmitere sexuală , cardiace sau pulmonare, precum și al campani ilor
împotriva consumului de droguri și fumatului. Produsele jurnalistice de acest gen își propun să
ilustreze cât mai expresiv realitatea , așa încât , pe de o parte, să sensibilizeze cititorul, să -l
provoace și să -l ajute să se autodefinească ca parte integrantă a societății , iar, pe de altă parte, să
protejeze demnitatea umană și socială a persoanel or care devin obiectul campaniilor de presă.
Primul post de televiziune autohton care a început să utilizeze pe larg campaniile de
socializare este PRO TV Chișinău . Printre cele mai ample și mai reușite activități de acest fel se
numără: Dăruiești și câștigi – campanie menită să ajute unor persoane concrete ce se confruntă cu
o problemă care poate fi soluționată doar cu ajutorul întregii societăți. Este o campanie de
sensibilizare a populației pentru a se implica în diverse acțiuni de ajutorare și bine facere. Fă-ți
Europa acasă și Am cu ce sunt campanii care promovează practici pozitive, iar campaniile:
Moldova fără oameni, Nu mă bate, Vreau părinții înapoi au menirea să atragă atenția societății
asupra unor probleme sociale majore și să cultive spiritu l civic și cel de implicare socială.
Dăruiești și câștigi este campania de referință a PRO TV Chișinău . Ea reușește an de an să
aducă pe ecrane le TV povești de viață care, ulterior , sunt practic schimbate de către telespectatori.
Ea se desfășoară, tradițional, în perioada 1 -25 decembrie, timp în care echipa Pro TV Chișinău
difuzează istorii ale unor oameni care au nevoie de ajutor. Cazurile care devin subiecte ale
campaniei de presă sunt identificate și analizate în cadrul ședințelor de perspectivă ale
organizatorilor, luându -se în calcul caracterul și specificul fiecărui caz în parte, precum și
potențialul postului TV de a găsi resurse și pârghii pentru rezolvarea lor.
Aceste mediatizări adoptă pe deplin stilul Pro TV Chișinău , stil caracterizat de acel
vampirism emoțional ce are la bază doi termeni de referință: tragismul și fatalitatea. Materialele
sunt însoțite de imagini cutremurătoare, de un fundal muzical depresiv și de vocea gravă a

141
reporterului. La finele reportajului s unt afișa te atât numărul de cont la c are pot fi depuse donațiile,
cât și numărul de SMS la care telespectatorii pot trimite acel mesaj salvator. Totodată, echipa
oferă tuturor celor interesați datele de contact ale eroilor campaniilor, întrucât există un n umăr
mare de oameni ce preferă să meargă singuri la fața locului și să doneze celor nevoiași bani, haine,
produse alimentare sau oricare alte bunuri materiale.
Timp de șase ani, peste 20 de familii au primit aju tor în cadrul campaniei sociale Dăruiești
și câștigi , campanie care de fiecare dată culminează , în perioada 23 -25 decembrie, cu spectacole în
Piața Marii Adunări Naționale, în cadrul cărora se face public bilanțul activităților de promovare și
rezultatul acestora. Un element forte al campaniei respec tive îl constituie continuitatea acțiunilor
de mediatizare. Astfel, de -a lungul anilor sunt prezentate poveștile de viață care s -au schimbat în
urma ajutorului primit datorită Dăruiești și câștigi , oamenii având posibilitatea să urmărească cum
au fost chel tuiți banii, la ce au ajutat SMS -urile sau donațiile lor, să se bucure că au contribuit la
depășirea unor obstacole sau la soluționarea unor probleme. Campania Dăruiești și câștigi a reușit
de-a lungul anilor să -și formeze un public constant , să-i câștige încrederea și simpatia, dar cel mai
important, a reușit să „trateze” oamenii de indiferență, schimbându -le viziunile și mobilizându -le
acțiunile sociale. Or, dacă acum șase ani, pentru ajutorarea persoanelor se colectau aproximativ
câte 18 000 de lei pentru fiecare familie, în anul 2010 , doar pentru Victoraș Lupașco, băiețelul ce a
suportat o operație la inimă, s -a reușit colectarea sumei de 320 000 de lei, iar în anul 2012, pentru
patru familii nevoiașe – protagoniste ale campa niei – au fost aduna ți peste 700 000 de lei doar din
SMS -urile telespectatorilor. La aceste sume se adaugă donațiile persoanelor particulare, trimise
direct beneficiarilor , și daruri le venite din partea oficialilor, cum ar fi: cheile de la un apartament
(4 la număr), o casă c onstruită, cheile de la mașini sau sume de bani.
Se face remarcabilă prin campaniile sale și Publika TV . Pri ntre cele mai memorabile
campanii inițiate și realizate de acest post de televiziune se numără:
– campaniile de binefacere: Dăruiește o cart e, Renaște Moldova, Aproape de oameni,
Oameni pentru oameni ;
– campaniile de promovare a valorilor naționale: Arborează un drapel, Eu sunt Moldova,
Susține Moldova ;
– campaniile de promovare a valorilor europene: Moldova aproape de Europa, Moldova pe
cale europea nă;
– campaniile de promovare a practicilor în domeniul incluzi unii: Pune mâna pe lopată, Dă -i
de lucru primarului tău ;
– campanii de sensibilizare: Viața are prioritate; Adevăruri adevărate; Zâmbește, lumea te
iubește; Copiii văd, copiii fac; Moldova are glas ; Nu dau, nu iau mită .

142
Cel mai frecvent, în categoria protagoniștilor campaniilor sociale s unt inclu se persoanele cu
dizabilități, copiii orfani, persoane le solitare, purtători i HIV/SIDA, persoane le în etate , persoane le
cu boli incurabile etc. Jurnaliștii I. Guzun și V. Ciornei susțin , în ghidul de bune practici în
domeniul jurnalis mului pentru dezvoltarea umană Omul, mai ales , că există anumite categorii
sociale care, prioritar, trebuie să devină subiecte ale campaniilo r de presă. Protagoniștii acestor
subiecte sunt: copiii, tinerii și femeile. „Copiii și tinerii sunt primele victime ale problemelor
sociale cu care se confruntă comunitățile, statele sau regiunile întregi. În același timp, ei pot oferi
răspunsurile pentru aceste probleme” [40, p. 13] . Autorii insistă și asupra faptului că a scrie despre
tineri mai înseamnă a -i menține în permanență în atenția publică, a -i obișnui cu activitatea în
regim de maximă transparenț ă și publicitate, cultivându -le astfel deprinderi de luare a deciziilor și
de gestionare a vieții publice. „Copii, tinerii și femeile sunt categorii de populație prioritare și sub
aspectul perspectivelor. Copiii și tinerii stau la baza viitorului societății în virtutea vârstei și a
oportunităților virtua le, iar femeile în virtutea faptului că, deocamdată, sunt menținute la periferia
vieții sociale și tind să depășească acest handicap. Calitatea de protagoniști în temele abordate de
presă le propulsează treptat în calitatea de protagoniști ai vieții social e ca atare” [40, p. 14].
Campaniile sociale sensibilizează publicul și educă toleranța în mase, aceasta fiind un indice al
maturității civice a unei societăți.
Posturile de radio, de asemenea, au în palmaresul lor emisiuni specializate. Cele mai multe
și mai variate emisiuni de acest gen – 35 la număr – produce pe piața mediatică autohtonă postul
public Radio Moldova Actualități . Acestea pot fi clasificate în felul următor:
– emisiuni de dezbateri a le problemelor sociale: Spațiul public, Loc de dialog, Repor ter,
Reporter de gardă ;
– emisiuni de divertisment social: Moldova estivală, Țara de la țară, Matinal național,
Revelația arhivei, Matinal de weekend, Cărți sonore, Credință și religie, Sănătate pentru toți,
Justiție echitabilă pentru fiecare, Casa radio ;
– emisiuni pentru minoritățile naționale din RM: Bucaan dalgasînda (Unda Bugeacului),
Русский дом (Casa rusească ), Вiдрождення (Renaștere ), Radiomegdan (Radiomaidan), Idiș
Lăbn (Viața evreiască ), Romani glasos (Vocea romilor ), Белорусская крынiца (Izvorul be larus );
– emisiuni care promovează practici pozitive: Din tradiții strămoșești, Reversul bunătății,
Scrisori pentru acasă, Scutul p atriei, Universul familiei, Academia radio, Evrica ;
– emisiuni care conturează portrete sociale: O vedetă la psiholog ;
– emisiuni pentru copii și adolescenți: Radiovacanța, Cuvântul celor care nu cuvântă, Forța
junimii, Parteneriate pentru fiecare copil ;
– emisiuni pentru persoanele în etate : Vârsta amintirilor ;

143
– emisiuni pentru persoanele cu nevoi speciale : Ochiul interior .
Și postul de radio Național FM se regăsește printre instituțiile media care produc emisiuni
specializate. Cele șapte cicluri de emisiuni pot fi, simbolic, clasificate în:
– emisiuni de dezbateri a le problemelor sociale: Reforma învățământului, Interviul de v ineri ;
– emisiuni de divertisment social: Cafeaua de la 10, Dimineața națională ;
– emisiuni care conturează portrete sociale (în plan istoric): Portrete cultural -istorice ;
– emisiuni pentru copii și adolescenți: Academia bunelor maniere, O mie și una de povești .
Radio Chișinău , deși este un post de radio local, vine și el cu produse specializate:
– patru cicluri de emisiuni de divertisment social: De la ABC la BAC, Curier juridic, Cuvinte
noi, Chișinău mon amuor, Ascultă și cântărește ;
– un ciclu de emisiuni de reflecții sociale: Blog radiofonic .
Menționăm că , datorită specificului său, acest post de radio nu produce emisiuni de
dezbateri ale problemelor sociale, nici emisiuni pen tru diverse categorii de vârstă sau pentru
minoritățile naț ionale .
Un loc aparte în peisajul radiofonic moldovenesc îi revine postului Radio Moldova Tineret
care, în linii mari, poate fi calificat drept post de radio specializat pe domeniul social. Acest lucru
se datorează specificului său, or, e știut că adolesc enții și tinerii sunt interesați mai mult de
problemele sociale decât de cele economice și politice. Radio Moldova Tineret produce peste 15
cicluri de emisiuni specializate, între care: Blugii versus Cravatele, Forța junimii, Cunoaște -ți
drepturile, Bloguș or, Eu și UE, Liber și Lider, Jurnalul unei studente, Istorii de succes, Motor
pentru popor, Am decis să fiu deștept, Peripeții americane, Și sultanul are reportofon etc .
Radio Moldova Tineret , de asemenea, a conceput și a realizat mai multe campanii de
socializare: Moldova pitorească și Istoria unei case – campanii de promovare a valorilor
naționale, Vreau să te aud – campanie de sensibilizare a opiniei publice.
Cercetarea respectivă scoate în evidență faptul că în orice in stituție audiovizuală , din punct
de vedere cantitativ, produsele specializate pe domeniul social prevalează asupra oricărui alt tip de
jurnalism , acestea constituind, cel puțin jumătate din fluxul total de produse jurnalistice . Acest
lucru demonstrează că patronii și managerii din mass -media au conștientizat că publicul manifestă
interes sporit anume față de acest gen de jurnalism care poate și trebuie să devină punctul de
atracție al fiecărei instituții mediatice. Or, s iguranța comportamentală a individulu i este direct
proporțională cu nivelul informațional pe care îl deține la un moment dat, influența jurnalismului
social în acest context fiind determinantă.
O altă componentă a jurnalismului social o constituie materialele pe domeniul social
integrate în p rodusele generaliste. Pentru conturarea tabloului integral al jurnalismului social

144
moldovenesc , se impune și analiza acestor materiale , dar , deoarece ele există într -un număr
extraordinar de mare, ne -am propus să realizăm cercetarea în baza a :
– trei instituții media tice televizate ;
– trei instituții media tice radiofonice;
– trei publicații periodice ;
– trei portaluri de știri.
Astfel, pentru analiza produsului social televizat am selectat posturile TV: Moldova 1,
Jurnal TV și Publika TV ; pentru anali za produsului social radiofonic am selectat posturile de
radio : Radio Moldova Actualități , Radio Vocea Basarabiei și Radio Chișinău ; pentru analiza
produsului social din presa tipărită am selectat ziarele generaliste: Moldova Suverană, Jurnal de
Chișinău și Timpul ; pentru analiza produsului social on-line am selectat portalurile de știri :
Noi.md, IPN.md și Ziarulnational.md .
Cercetarea a fost realizată în baza următoarelor variabile:
– genul jurnalistic al produselor mediatice ;
– mesajul material elor jurnalistic e;
– categoria de vârstă a protagoniștilor ;
– sexul protagoniștilor ;
– mediul în care s -a produs evenimentul.
Monitorizarea a fost realizată în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2015 .
Genul jurnalistic al produselor mediatice este prima variabilă a cercetării noastre.
În șase luni de activitate, instituțiile mediatice menționate au produs 15 719 materiale
jurnalistice pe domeniul social, dintre care:
– știri – 10 548 ;
– interviuri – 113;
– reportaje – 4 463;
– materiale analitice – 595.
Posturile TV au pus în circuitul informațional 5 355 de materiale, dintre care: știri – 3 302,
interviuri – 6, reportaje – 2 047, materiale analitice – 0.
Posturile de radio au transmis în acest timp 3 848 de materiale, dintre care: știri – 1 966,
interv iuri – 0, reportaje – 1 882, materiale analitice – 0.
Ziarele au publicat 1 667 de materiale, inclusiv: știri – 918, interviuri – 52, reportaje – 329,
materiale analitice – 368.
Fluxul informațional al portalurilor a inclus: 4 849 de materiale, între car e: știri – 4 362,
interviuri – 55, reportaje – 205, materiale analitice – 227.

145
Tabelul 1. 2. 3. Fluxul informațional pe domeniul social analizat din perspectiva genurilor
jurnalistice
Instituții media Materiale
publicate Știri Interviu
ri Reporta
je
Editoria
le Materiale
analitice
Publika TV 2 513 1 825 0 688 0 0
Moldova 1 TV 1 536 762 6 768 0 0
Jurnal TV 1 306 715 0 591 0 0
Total produs TV 5 355 3 302 6 2 047 0 0
% 100 61,66 0,11 38,23 0 0
Vocea Basarabiei 1 327 578 0 749 0 0
Radio Moldova 1 445 670 0 775 0 0
Radio Chișinău 1 076 718 0 358 0 0
Total produs radio 3 848 1 966 0 1 882 0 0
% 100 51,09 0 48,91 0 0
Moldova Suverană 615 457 14 77 33 34
Jurnal de Chișinău 420 162 14 142 22 80
Timpul 632 299 24 110 54 145
Total produs presă 1 667 918 52 329 109 259
% 100 55,07 3,12 19,74 6,54 15,53
IPN.md 1 030 925 7 7 0 91
NOI.md 2 075 1 836 36 123 0 80
Ziarulnațional.md 1 744 1 601 12 75 0 56
Total produs on -line 4 849 4 362 55 205 0 227
% 100 89,96 1,13 4,23 0 4,68
Total materiale 15 719 10 548 113 4 463 109 486
% 100 67, 11 0, 72 28, 39 0, 69 3, 09
Sursa: Elaborat de autor
Rezultatele a naliz ei calitative a fluxului informațional în baza acestei variabile vor fi expuse
în ultimul capitol al tezei și vor servi drept argumente pentru concluziile privind formele de
expresie în jurnalismul social autohton.
Mesajul materialului jurnalistic este următoarea variabilă a cercetării noastre.
Această variabilă se face importantă în contextul identificării tipurilor de mesaje care
formează discursul mediatic și aprecierii calității jurnalismului social autohtone ca instrument de
reflectare a realității sociale. Pentru realizarea cercetării în baza acestei variab ile, mesajele
materialelor au fost clasificate în trei categorii : materiale care abordează problemele sociale, cele
care mediatizează faptul divers și cele care promovează practicile pozitive. Analiza a demonstrat
că cele mai multe materiale abordează prob lemele sociale , pe a doua poziție se situează
materialele despre faptul divers , care se încadrează în categoria așa -zisului divertisment social , iar
pe a treia poziție – materialele care promovează practicile pozitive .

146
Tabelul 2. 2. 3. Fluxul informaționa l pe domeniul social analizat din perspectiva mesajului
materialelor jurnalistice
Instituții media Materiale
publicate Materiale ce
abordează
problemele
sociale Materiale ce
abordează
practicile
pozitive Materiale ce
abordează
faptul divers
Publika TV 2 513 1 886 211 416
Moldova 1 TV 1 536 808 266 462
Jurnal TV 1 306 1 008 138 160
Total produs TV 5 355 3 702 615 1 038
% 100 69,13 11,48 19,39
Vocea Basarabiei 1 327 701 168 458
Radio Moldova 1 445 778 330 337
Radio Chișinău 1 076 501 151 424
Total produs radio 3 848 1 980 649 1 219
% 100 51,46 16,87 31,67
Moldova Suverană 615 200 105 310
Jurnal de Chișinău 420 184 97 139
Timpul 632 241 92 299
Total produs presă 1 667 625 294 748
% 100 37,49 17,64 44,87
IPN.md 1 030 635 112 283
NOI.md 2 075 906 308 861
Ziarulnațional.md 1 744 1 068 192 484
Total produs on -line 4 849 2 609 612 1 628
% 100 53,80 12,62 33,58
Total materiale 15 719 8 916 2 170 4 633
% 100 56, 73 13, 80 29, 47
Sursa: Elaborat de autor
Astfel, în perioada cercetată posturile TV au difuzat 3 702 materiale ce abordează
problemele sociale , portalurile de știri – 2 609 materiale de acest fel , posturile de radio – 1 980,
ziarele – 625.
În jurnalismul TV cele mai multe materiale de acest fel au fost difuzate de postul TV
Publika TV – 1 886, urmat de Jurnal TV cu 1 008, iar pe al treilea loc se situează Moldova 1 cu
808 materiale. Constatăm că cea mai mare cotă -parte a materialelor care abordează problemele
sociale se regăsește la Jurnal TV – 77 % din produsul total, apoi l a Publika TV – 75 % și, în final,
la Moldova 1 – 53 %.
La capitolul radio, întâietatea îi revine postului Radio Moldova Actualități cu 778 de
materiale, ceea ce reprezintă 39,3 %, urmat de Vocea Basarabiei cu 701, ceea ce constituie 35,4%,
și, în final, de Radio Chișinău cu 501 materiale, ceea ce constituie 25,3 % din totalul de 1 980 de
materiale.

147
În presa tipărită situația se prezintă în felul următor: cele mai multe materiale axate pe
problemele sociale au fost publicate în ziarul Timpul – 241, apoi în Moldova Suverană – 200, iar
cele mai puține – 184 – în Jurnal de Chișinău . Constatăm însă că cea mai mare cotă -parte a
materialelor care abordează problemele sociale din produsul total îi revine publicației periodice
Jurnal de Chișinău cu 44 %, urmată de Timpul cu 38 %, apoi de Moldova Suverană cu 33 %.
Materialele care abordează problemele sociale, difuzate de portalurile de știri, se
repartizează în felul următor: Ziarulnațional.md a pus în circuit 1 068 de astfel de produse
mediatice, Noi.md – 906, IPN.md – 635. Constatăm că cota -parte a materialelor care abordează
problemele sociale din produsul total al IPN.md constituie 62 %, din produsul total al portalului
Ziarulnațional.md – 61%, iar din produsul to tal al Noi.md – 44 %.
Pe a doua poziție se situează materialele despre faptul divers, care se încadrează în categoria
așa-zisului divertisment social. Constatăm că:
– în jurnalismul TV cele mai multe materiale de acest fel au fost difuzate de Moldova 1 –
462 de materiale, urmat de Publika TV cu 416 materiale, iar pe al treilea loc se situează Jurnal TV
cu 160 de materiale;
– în jurnalismul radio întâietatea îi revine postului Vocea Basarabiei cu 458 de materiale,
urmat de Radio Chișinău cu 424 și, în final, d e Radio Moldova cu 337 de materiale;
– în presa tipărită atestăm următoarea situație: Moldova Suverană a publicat 310 materiale,
Timpul – 299, iar Jurnal de Chișinău – 139;
– în jurnalismul on -line portalul de știri Noi.md a pus în circuit 861 de materiale,
Ziarulnațional.md – 484, iar IPN.md – 283 de materiale.
Cele mai puține la număr sunt materialele care mediatizează și promovează practicile
pozitive, acestea constituind 11 % din totalul produsului televizat analizat, 17 % din totalul
produsului radiofoni c analizat, 18 % din totalul produsului presei tipărite analizate și 13 % din
totalul produsului portalurilor analizate.
Acest lucru demonstrează faptul că societatea noastră se confruntă cu probleme majore care
nu pot fi soluționate decât cu implicarea î ntregii societăți, iar jurnalismul social este unul din tre
cele mai eficiente instrumente de diseminare a acestui tip de informație și de socializare a maselor.
Totodată, numărul redus de materiale care promovează practicile pozitive, considerăm noi, este
determinat nu atât de lipsa acestora, cât de interesul sporit al jurnaliștilor pentru alte tipuri de
evenimente. Constatăm că în această perioadă doar postul Radio Moldova Actualități a mediatizat,
mai mult sau mai puțin, satisfăcător evenimentele care pro movează practicil e pozitive, acestea
constituind circa 1/4 din conținutul total al produsului radiofonic difuzat.

148
Cercetarea a confirmat ideea enunțată anterior, precum că jurnalismul social este activitatea
care mediatizează , prioritar, problemele sociale. Din toate cele 12 instituții mediatice analizate,
doar 2 – postul de televiziune Moldova 1 și postul Radio Moldova Actualități au asigurat un
echilibru satisfăcător între materialele care abordează problemele sociale, cele care mediati zează
faptul divers și cele ce promovează practicile pozitive.
Categoria de vârstă a protagoniștilor materialelor jurnalistice sau a celor implicați în
evenimentele mediatizate constituie următoarea variabilă a cer cetării noastre .
Tabelul 3. 2. 3. Fluxul informațional pe domeniul social analizat din perspectiva
categoriilor de vârstă a protagoniștilor
Instituții media Materiale
publicate Materiale
ce
relatează
despre
maturi Materiale
ce
relatează
despre
minori Materiale
ce
relatează
despre
pensionari Materiale
în care nu
este
indicată
categoria
de vârstă
Publika TV 2 513 1 637 212 33 631
Moldova 1 TV 1 536 769 140 28 599
Jurnal TV 1 306 839 151 93 223
Total produs TV 5 355 3 245 503 154 1 453
% 100 60,60 9,39 2,88 27,13
Vocea Basarabiei 1 327 661 136 98 432
Radio Moldova 1 445 793 157 102 393
Radio Chișinău 1 076 753 61 39 223
Total produs radio 3 848 2 207 354 239 1 048
% 100 57,35 9,20 6,21 27,24
Moldova Suverană 615 529 52 12 22
Jurnal de Chișinău 420 291 30 10 89
Timpul 632 301 44 19 268
Total produs presă 1 667 1 121 126 41 379
% 100 67,25 7,56 2,46 22,73
IPN.md 1 030 725 61 10 234
NOI.md 2 075 1 280 42 18 735
Ziarulnațional.md 1 744 804 209 35 696
Total produs on -line 4 849 2 809 312 63 1 665
% 100 57,93 6,43 1,3 34,34
Total materiale 15 719 9 382 1 295 497 4 545
% 100 59, 69 8, 24 3, 16 28, 91
Sursa: Elaborat de autor
Importanța acestei variabile pentru cercetarea noastră este determinată de faptul că
percepțiile indivizilor sociali în raport cu problemele mediatizate, respectiv, reacțiile și acțiunile
lor sociale, variază în funcție de vârsta acestora. De asemenea, ea se face importantă în contextul
identificării atenției pe care o acordă mass -media persoanelor de diferite vârste, periodicității

149
abordării habitatului lor , a modului în care ei se raportează la realitatea din care fac parte, or, în
paralel cu problemele comune, fiecare categorie de vârstă se confruntă și cu probleme specifice.
Construcția mediatică a problemelor sociale specifice înseamnă scoaterea lor din anonimat și
includerea în agenda publică a societății, fapt care catalizează factorii de decizie să se implice în
soluționarea acestora. Totodată, construcția mediatică a problemelor sociale, în funcție de
accentele pe care le pun jurnaliștii, sensibilizea ză opinia publică și oferă posibilitatea implicării
întregii societăți în rezolvarea acestora.
Analiza ne -a permis să constatăm că cea mai mare parte a materialelor jurnalistice pe
domeniul social se referă la populația matură. Din totalul de 5 355 de pro duse televizate, 3 245
sunt materialele în care se relatează despre populația matură, acestea constituind 61 % din
materialele analizate. Posturile de radio au difuzat 2 207 materiale despre populația matură, ceea
ce constituie 57 % din produsul total. Zia rele au publicat 1 121 de materiale, acestea constituind
67 % din totalul de 1 667 de materiale, iar, portalurile de știri – 2 809, ceea ce constituie 58 % din
totalul de 4 849 de materiale.
Pe a doua poziție se situează materialele care nu fac referință l a vreo categorie de vârstă.
Cele mai multe dintre acestea sunt informații fără implicarea factorului uman și se încadrează în
categoria informațiilor utile și a celor de avertisment.
Menționăm faptul că minorii și pensionarii foarte rar devin protagoniști ai materialelor
jurnalistice. Cota -parte a materialelor din această categorie constituie:
– în jurnalismul TV – 9 % și, respectiv, 3 %;
– în jurnalismul radio – 9 % și, respectiv, 6 %;
– în presa tipărită – 8 % și, respectiv, 2 %;
– în jurnalismul on -line – 6 % și, respectiv, 1 %.
De obicei, aceste categorii de populație sunt abordate tangențial, în contextul unor
evenimente în care, prioritar, se vorbește despre cei maturi. Materialele care au ca protagoniști
copiii și pensionarii, în cele mai dese c azuri, relatează despre situații ieșite din comun: suicid e,
crime, jafuri, tâlhării comise de aceștia, abuzuri sexuale și fizice etc. Din mass -media autohtonă
aproape că lipsesc materialele cu încărcătură pozitivă despre minori și pensionari, excepție fiin d
subiectele realizate în ziua de 1 iunie – Ziua Mondială a Copiilor, precum și materialele care au
relatat despre diverse practici pozitive implementate de anumite persoane în etate.
Următoarea variabilă este sexul protagoniștilor materialelor jurnalistice .
Această variabilă se face importantă în contextul identificării atenției pe care o acordă mass –
media femeilor și bărbaților ca actori sociali, periodicității abordării problemelor cu care ei se
confruntă, locului acestora în discursul mediat ic autohton etc. Or, în paralel cu problemele

150
generale, comune pentru întreaga societate , fiecare dintre aceste două categorii își are probleme le
sale specifice care solicită abordări diferențiate și la nivel de mediatizare, și la nivel de soluționare.
Tabelul 4. 2. 3. Fluxul informațional pe domeniul social analizat din perspectiva sexului
protagoniștilor
Instituții media Materiale
publicate Materiale
ce
relatează
despre
ambele
sexe Materiale
ce
relatează
despre
bărbați Materiale
ce
relatează
despre
femei Materiale
în care nu
este indicat
sexul
Publika TV 2 513 211 856 190 1 256
Moldova 1 TV 1 536 407 242 81 806
Jurnal TV 1 306 365 590 128 223
Total produs TV 5 355 983 1 688 399 2 285
% 100 18,36 31,52 7,45 42,67
Vocea Basarabiei 1 327 418 339 106 464
Radio Moldova 1 445 504 302 113 526
Radio Chișinău 1 076 321 247 63 445
Total produs radio 3 848 1 243 888 282 1 435
% 100 32,30 23,08 7,33 37,29
Moldova Suverană 615 233 204 32 146
Jurnal de Chișinău 420 74 89 57 200
Timpul 632 36 131 67 398
Total produs presă 1 667 343 424 156 744
% 100 20,58 25,43 9,36 44,63
IPN.md 1 030 190 467 136 237
NOI.md 2 075 264 752 139 920
Ziarulnațional.md 1 744 326 525 136 757
Total produs on -line 4 849 780 1 744 411 1 914
% 100 16,09 35,97 8,48 39,46
Total materiale 15 719 3 349 4 744 1 248 6 378
% 100 21, 31 30, 17 7, 94 40, 58
Sursa: Elaborat de autor
În toate tipurile de media: radio, TV, presă tipărită, portaluri de știri, categoria cea mai
numeroasă s -a dovedit a fi materialele care nu fac referință la sexul protagoniștilor. Mediatizarea
neutră se utilizează, de cele mai multe ori, fie în cazul eveni mentelor fără implicare umană directă,
fie când mediatizarea poartă un caracter informativ -generalist, fie când sexul protagoniștilor nu are
nicio valoare pentru fabula evenimentului, fie când aceștia sunt reprezentanți ai diverselor profesii,
meserii, con fesiuni religioase, minorități naționale, sexuale etc. Astfel, din totalul de 5 355 de
produse televizate, 2 285 nu fac referire la sexul protagoniștilor, acestea constituind 43 % din
materialele analizate.

151
Posturile de radio au difuzat 1 435 de material e de acest fel, ceea ce constituie 37 % din
produsul total. Ziarele au publicat 744 de materiale, acestea constituind 45 % din totalul de 1 667
de materiale, iar portalurile de știri – 1 914, ceea ce constituie 40 % din totalul de 4 849 de
materiale.
Rezultatele cercetării au demonstrat că în jurnalismul TV, on -line și în presa tipărită pe locul
doi se situează materialele care relatează despre bărbați, pe locul trei – cele care relatează atât
despre femei , cât și despre bărbați, iar cele mai puține la număr sunt materialele despre femei sau
care abordează problemele acestora . Altfel stau lucrurile în jurnalismul radio , unde locul doi le
revine subiectelor care implică atât femei , cât și bărbați, locul trei – celor care au în postură de
protagoniști băr bații și ultimul loc le revine materialelor despre femei.
Analiza a demonstrat că, din produsul total, materialele în care sunt implicați bărbații
constituie:
– la posturile TV – 32 %;
– la posturile de radio – 23 %;
– în presa tipărită – 25 %; în on-line – 36 %.
În timp ce materialele în care sunt implicate femeile constituie din produsul total:
– la posturile TV – 7 %;
– la posturile de radio – 7 %;
– în presa tipărită – 9 %;
– în on -line – 8 %.
Observăm că între numărul materialelor despre bărbați și a celor despre femei există un
decalaj izbitor . Deși portretul social al femeii contemporane și al bărbatului contemporan în
societatea moldovenească se conturează în percepția generală grație activității mass -mediei ,
rezultatele analizei demonstrează faptul că în jurnalismul social autohton egalitatea de gen încă nu
este o valoare profesională. Situația este departe de a fi una bună nu doar din punct de vedere
cantitativ, ci, mai ales, din punct de vedere calitativ, or, în timp ce bărbații sunt mediatizați,
prioritar , în calitate de cetățeni activi, specialiști de performanță, experți sau promotori ai
practicilor pozitive, femeile , cel mai des, sunt mediatizate ca mame, profesoare sau victime ale
abuzurilor, violenț ei domestic e și sexual e, crime lor etc. Astfel, femeile ca actori sociali activi sunt
defavorizate în produsele mediatice autohtone, la fel și problemele cu care acestea se confruntă.
Menționăm faptul că marginali zarea femeii în mass -media este nu atât rezultatul atitudinii
jurnal iștilor față de această categorie, c ât o consecinț ă a fenomenului de marginalizare socială a
femeii în societatea moldovenească.
Ultima variabilă îl constituie mediul în care s -a produs evenimentul.

152
Importanța acestei variabile pentru cercetarea noastră este determinată de faptul că
percepțiile indivizilor sociali în raport cu realitatea urbană și cu cea rurală, respectiv, reacțiile și
acțiunile lor sociale, variază în funcție de modul și frecvența ab ordării mediatice a realității din
aceste medii . De asemenea, ea este importantă în contextul identificării atenției pe care o acordă
mass -media problemelor din mediul rural și celor din mediul urban, or, în paralel cu problemele
comune, fiecare mediu își are probleme le sale specifice care solicită abordări diferențiate și la
nivel de mediatizare, și la nivel de soluționare.
Tabelul 5. 2. 3. Fluxul informațional pe domeniul social analizat din perspectiva mediului
de trai al protagoniștilor
Instituții medi a Materiale
publicate Materiale ce
relatează
despre mediul
rural Materiale ce
relatează
despre mediul
urban Materiale în
care nu este
indicat mediul
de trai
Publika TV 2 513 673 818 1 022
Moldova 1 TV 1 536 289 447 800
Jurnal TV 1 306 270 868 168
Total produs TV 5 355 1 232 2 133 1 990
% 100 23,01 39,83 37,16
Vocea Basarabiei 1 327 357 450 520
Radio Moldova 1 445 522 548 375
Radio Chișinău 1 076 111 476 489
Total produs radio 3 848 990 1 474 1 384
% 100 25,73 38,31 35,96
Moldova Suverană 615 75 290 250
Jurnal de Chișinău 420 110 121 189
Timpul 632 99 194 339
Total produs presă 1 667 284 605 778
% 100 17,04 36,29 46,67
IPN.md 1 030 62 696 272
NOI.md 2 075 92 1 310 673
Ziarulnațional.md 1 744 221 412 1 111
Total produs on -line 4 849 375 2 418 2 056
% 100 7,73 49,87 42,40
Total materiale 15 719 2 881 6 630 6 208
% 100 18, 33 42, 18 39, 49
Sursa: Elaborat de autor
Analiza produsului televizat pe domeniul social a demonstrat faptul că ce le mai multe
materiale difuzate atât de Publika TV , cât și de Moldova 1 nu fac referire la mediul în care s -a
produs evenimentul sau la mediul de trai al protagoniștilor. Aceste posturi de televiziune au pus în
circuit 1 022 și, respectiv, 8 00 de materiale de acest fel. Din punct de vedere canti tativ, pe a doua
poziție se situează materialele despre evenimentele din mediul urban, care la Publika TV au apărut
în număr de 818, iar la Moldova 1 – în număr de 44 7. Pe a treia poziție se situează materialele din

153
mediul rural: Publika TV cu 673, iar Moldova 1 cu 289 de materiale. În baza variabilei respective
constatăm:
– produsul total al postului Publika TV include: 41 % de materiale în care nu se fac e referire
la mediul de trai, 32 % din mediul urban și 27 % din mediul rural;
– produsul total al postului Moldova 1 include: 52 % de materiale în care nu se face referire
la mediul de trai, 29 % din mediul urban și 19 % din mediul rural.
Alta este situația la Jurnal TV . Cele mai multe materiale pe car e le-a difuzat acest post de
televiziune timp de șase luni s unt din mediul urban – 868, apoi din cel rural – 270 și, în final, sunt
cele fără indici referitor la mediul de trai – 168. Constatăm că produsul total al postului Jurnal TV
include: 66 % de materiale din mediul urban, 21 % din cel rural și 13 % de materia le în care nu se
face referire la mediul de trai.
Această diferență poate fi explicată prin arealul de mediatizare și cel de acoperire mediatică
a posturilor TV. Astfel, Jurnal TV , fiind un post de televiziune local, se concentrează, prioritar, pe
realitatea urbană, cu precădere pe cea din Chișinău, în timp ce Publika TV și Moldova 1 , având
acoperire națională, includ în diapazonul lor tematic materiale de pe întreg teritoriul țării.
Menționăm că cele mai multe materiale care nu fac referire la medi ul de rezidență al
protagoniștilor sau la mediul în care s -a produs evenimentul sunt informații c e vizează întreg
teritoriul țării sau care relatează despre problemele sociale naționale și se încadrează în categoria
informațiilor utile și a celor de averti sment. Cele mai multe materiale analitice, la fel, nu se axează
pe mediu, ci pe tendința, fenomenul sau problema analizată.
Analiza produsului radiofonic a scos în evidență faptul că cele mai multe evenimente
mediatizate sunt din mediu l urban – 1 474 de ma teriale, cu o diferență nesemnificativă – de 90 de
materiale – pe locul doi se clasează materialele care nu localizează problema și nu fac referire la
mediul de rezidență al personajelor, pe locul trei se situează materialele ce abordează realitatea
rurală și care au apărut în această perioadă în număr de 990.
La posturile Radio Chișinău și Vocea Basarabiei , cele mai multe materiale care au apărut în
această perioadă nu fac referire la mediul de trai – 489 și, respectiv, 520 de materiale, pe poziția a
doua sunt cele care au reflectat realitatea urbană – 476 și, respectiv, 450 de materiale, iar pe a treia
s-au situat materialele din și despre mediul rural – 111, și, respectiv, 357 de materiale.
Alta este situația la Radio Moldova Actualități . Cele mai mult e materiale pe car e le-a difuzat
acest post de radio timp de șase luni sunt : din mediul urban – 548, cu doar 26 mai puțin, adică 522
de materiale , sunt din și despre realitatea rurală, iar 375 de materiale nu fac referire la mediul de
trai. Cercetările au demonstrat că Radio Moldova Actualități este singura instituție media tică

154
autohtonă care abordează în egală măsură și realitatea urbană , și cea rurală, iar coraportul dintre
cele trei tipuri de materiale este unul echilibrat și reușit.
În presa tipărită situația se prezintă în felul următor: în ziarele Timpul și Jurnal de Chișinău ,
din punct de vedere cantitativ, întâietatea o dețin materialele care nu fac referire la mediul în care
s-a produs evenimentul sau la mediul de trai al protago niștilor – 339 din totalul de 632 de
materiale și, respectiv, 189 din totalul de 420. În ziarul Moldova Suverană întâietatea le revine
materialelor despre evenimentele din mediul urban – 290 din totalul de 615. A doua și a treia
poziție, în cazul ziarelor Timpul și Jurnal de Chișinău , le revine materialelor din mediul urban și,
respectiv, celor din mediul rural, iar în Moldova Suverană pe locul doi se situează materialele care
nu fac referire la mediul în care s -a produs evenimentul sau la mediul de trai al protagoniștilor și
pe cel de -al treilea loc se situează materialele din mediul rural.
Produsele difuzate de portalurile de știri se repartizează în felul următor: cele mai multe
materiale care nu fac referire la mediul în care s -a produs evenimentul sau la mediul de trai al
protagoniștilor au fost puse în circuit de Ziarulnațional.md – 1 111 materiale din totalul de 1 744,
pe când IPN.md și Noi.md au dat prioritate materialelor din mediul urban. Astfel, IPN.md a difuzat
696 de materiale de acest fel din t otalul de 1 030, iar Noi.md – 1 310 din totalul de 2 075. Pe
poziția a doua, în cazul Ziarulnațional.md se situează materialele despre realitatea urbană, iar în
cazul IPN.md și Noi.md – materiale le fără indici la mediul de trai. Pe poziția a treia, ca în c azul
celorlalte elemente ale sistemului mass -medi ei, se situează materialele din mediul rural.
Constatăm că din produsul total , materialele care reflectă realitatea urbană în jurnalismul TV
constituie 40 %, în jurnalismul radiofonic – 38 %, în presa tipărită – 36 %, în jurnalismul on -line –
50 %, iar materialele care reflectă realitatea rurală reprezintă în jurnalismul TV 23 %, în
jurnalismul radiofonic – 26 %, în presa tipărită – 17 %, în jurnalismul on -line – 8 %.
Aceste date demonstrează că mass -media își concentrează atenția, prioritar, pe realitatea
urbană, îndeosebi pe cea din Chișinău , și aceasta datorită faptul ui că, în pri mul rând, intensitatea
producerii evenimentelor sociale este mai mare în capitală decât în oricare alt oraș, centru raional
sau sat din Moldova . În al doilea rând, în Chișinău se află majoritatea instituțiilor centrale ,
responsabile pentru politicile socia le, și cele abilitate cu dreptul de a gestiona și soluționa
problemele sociale , la care mass -media apeleaz ă în scopul obține rii informație i oficial e. În al
treilea rând, majoritatea instituțiilor media tice activea ză în capitală, respectiv mediatizarea
evenimentelor din acest mediu este mai operativă și se face cu mai puține cheltuieli de producție.
Analiza respectivă ne -a permis să conturăm o viziune de ansamblu asupra jurnalismului
social autohton ca proces și ca produs, care ne va permi te să identifi căm practicile operaționale
utilizate în jurnalismul s ocial și pe care le vom descrie și explica în capitolul ce urmează.

155
3. 3. Concluzii la capitolul 3
1. Analiza premiselor apariției și a cadrului de dezvoltare a jurnalismului social în Re publica
Moldova a scos în evidență faptul că acest proces a fost unul natural, determinat de schimbările
social -politice și economice care s -au produs la finele anilor ‘90 ai secolului trecut în spațiul ex –
sovietic . El a apărut ca o necesitate obiectivă, c a un răspuns la noile realități care, la rândul lor, au
determinat sau au marcat plenar specificul acestuia.
2. Transformăril e care s -au produs în jurnalismul moldovenesc în primii ani de
independență, au extin s diapazonului tematic și au schimba t ungh iul de abordare a subiectelor,
modalitățil e de tratare mediatică a realității, caracterul, atribuțiil e, funcții le lui în societate etc.,
toate acestea contribuind la dezvolt area un nou model de jurnalism – jurnalismul social.
3. Jurnalismul social inform ează, analize ază, dezbate realitatea socială , precum și pune în
circuit materiale prin care conturează variate caractere sociale și portrete de grup. Scopul
materialului determină mod alitatea de abordare pe care jurnalistul o folosește în procesul de
creație. Cele mai frecvent e modalități utilizate în mass -media moldovenească s -au dovedit a fi:
abordarea psihofiziologică, conflictogenă , juridică, sociologică și filos ofică.
4. Jurnalismul social ca proces presupune activități de mediatizare a realității sociale,
ajustate la specificul de moment al acesteia și are un caracter gradual în devenire. În procesul de
creație se realizează saltul calitativ al activității de cunoaștere a jurnalistului de la particular la
general sau invers, de la accidental la necesar, de la simpla constatare a existenței evenimentului la
interpretarea și explicarea lui logico -cauzală.
5. Procesul de creație se organizează ca un sistem multifazic, care include coordonate le
temporale: trecut, prezent și viitor și coordonatele spațiale: local, național, internațional , și care
întotdeauna finalizează cu un produs cu valoare socială, cu caracter de noutate. El se desfășoară
permanent în direcția evidențierii însușirilor generale și esențiale ale evenimentelor, tendințelor,
fenomenelor și este subordonat necesităților informaționale ale publicului.
6. Modelul jurnalismului social este unul circular și tranzacțional.
7. Fluxul jurnalistic include în sine două tipuri de produse: materiale informative și analitice
pe domeniul social – elemente ale unui produs mediatic generalist și produse mediatice
specializate pe domeniul social. Produsul specializat pe domeniul social este o practică specifică
mai mult audiov izualului, publicațiile periodice naționale și portalurile de știri fiind din start
concepute ca produse generaliste.

156
4. CADRUL RELAȚIONAL ȘI ACȚIONAL ÎN JURNALISMUL SOCIAL
AUTOHTON
Organizarea relațională și comportamentul jurnalistic în procesul de creație sunt dictate de
caracterul imprevizibil și imediat al evenimentelor, de necesitatea de a avea acces larg la
informații , de a primi operativ aceste informații etc. și presupun un contact prioritar cu sursele de
informare. Semnificația responsabi lității sociale a instituțiilor media tice, care stabilește modelul de
comportament profesional al jurnaliștilor, devine clară și prioritară anume în procesul de reflectare
a problemelor sociale, când judecățile de valoare nu derivă direct din pr incipiile normative, ci
reprezintă un conglomerat de obligații asumate față de anumite segmente ale societății.
Capacitatea de a stabili contacte informaționale este o c ompetență importantă în jurnalismul
social, or, caracterul pluridimensional al evenimen telor și fenomenelor sociale impune o abordare
complexă atât din perspectiva diverșilor actori sociali care se confruntă sau care suportă
consecințele acestora , cât și din perspectiva instituțiilor care controlează evoluția lor și realizează
managementul social . Astfel, explicarea fenomenului de jurnalism social impune precizarea
cadrului relațional și înțelegerea comportamentelor jurnalistice în procesul de re flectare a realității .

4. 1. Cadrul relațional și comportamentul profesional al jurnaliștilor în procesul de
colectare a informațiilor
Jurnalismul social se manifestă ca un factor de solidaritate care acționează în același mod și
la nivel macrosocial, și la nivel microsocial. Aportul lui, consideră C. Crăciun, „se realizează prin
transmiterea de informații, impunerea de valori, atitudini , modele comportamentale, având astfel
un rol deosebit în constituirea codulu i socio cultural al subiectului” [269]. Jurnalismul s ocial
redimensionează relația omului cu lumea înconjurătoare, transformându -se într -una dintre cele mai
importante surse de formare a profilului social al individului. În opinia lui I. Albulescu, mass –
media reprezintă „suporturi sau instrumente tehnice, ca re servesc la transmiterea în forme
specifice a unor mesaje între profesioniști ai comunicării, reuniți în instituții sociale , și marele
public, constituit di ntr-un ansam blu de indivizi izolați” [6, p. 9] , iar termenul mass -media –
sinonim cu vocabula presă – poate fi extins la expresiile sinonimice: mijloace de comunicare
socială și tehnici de difuziune colectivă.
Legăturile indivizilor sociali cu propriile lor societăți în care trăiesc sunt bazate, în general,
pe informațiile difuzate și pe cunoștințele derivate din presă. La fel, percepțiile acestora despre
evenimentele, întâmplările, problemele cotidiene , specifice grupurilor și comunităților sociale,
cărora ei nu le aparțin sau pe care nu le pot observa direct , sunt, în mare parte, conturate de
jurnalismul social care oferă cunoștințe din și despre societate. Presa însă este diferită de alte

157
instituții care asigură cunoașterea. „În primul rând, mass -media au, în general, o funcție a
cunoașterii. În al doilea rân d, ele operează în sfera publică, accesibilă tuturor membrilor societății,
iar accesul la ele este deschis, voluntar, nespecific și se face cu costuri foarte scăzute. În al treilea
rând, relația dintre emițător și receptor este echilibrată și egală, iar în al patrulea rând, media ajung
la mult mai mulți oameni decât alte instituții și „pre iau c ontrolul” asupra acestora” [299 ].
Mass -media este o forță care apropie, unifică și dă coerență indivizilor sociali și
colectivităților din lumea modernă, pentru că p roduce , în același timp , aceleași mesaje și le
distribuie diverselor categorii de public cu o apartenență diferită și din spații diferite.
„Universalitatea instituțiilor media permite transmiterea unui flux enorm de idei și imagini ce
depășe ște barierele s ociale și geografice” [22, p,121] . Astfel, problemele care afectează sau cu
care se confruntă anumiți indivizi sau grupuri sociale, fiind mediatizate, devin comune pentru
întreaga societate. Or, consumând produsele jurnalistice, milioane de oameni ajung să
împărtășească aceleași valori, să posede cunoștințe asemănătoare, să gândească prin informații,
idei și simboluri analoage, să adopte comportamente, mai mult sau mai puțin, similare în raport cu
problemele devenite publice grație activității mass -medi ei. „Mass -media pot stabili un contact
simultan cu un număr impunător de oameni aflați la mare distanță de sursa mesajului comunicat și
în mod clar separați unii de alții. Un mesaj difuzat prin intermediul mass -media – articol de ziar,
emisiune radiofonică sau de televiziune – îi poate antrena pe reprezentații a două sau mai multor
grupuri sociale, aflate într -o anumită chestiune pe poziții de adversitate, într -un dialog, fie el și
unul virtual, care, fără mijlocirea presei, n -ar fi f ost posibil poate că niciod ată” [104, p. 167] .
Cercetătorul C. Marin susține că „mass -media reprezintă însemnul, barometrul sau indiciul
evoluției sociale” [116, p. 104], de aceea, în procesele de reflectare a realității sociale, importanți
sunt nu doar parametrii cantitativi și cei calitativi ai activității jurnalistice, dar și finalitățile acestui
proces. Or, jurnalismul social contribuie la promovarea valorilor, corectarea comportamentelor,
constru irea mediatică a problemelor sau a schimbărilor sociale prin faptul că le identifică , le pune
în circuitul informațional, le ține în atenția sa și, respectiv, în atenția opiniei publice. Susținând
anumite tendințe sociale și demascându -le pe altele, jurnalismul social reflectă realitatea,
propunând, în același timp, modele de evaluare a a cesteia.
În diapazonul jurnalismului social se încadrează un număr imens de evenimente, fenomene,
stări, tendințe etc. care formează realitatea socială și care pot avea atât încărcătură pozitivă , cât și
negativă. Varietatea semantică, structurală, pragmat ică a subiectelor de reflecție a jurnalismului
social solicită jurnalistului mobilitate și flexibilitate comportamentală maximală. În procesul de
mediatizare a fenomenelor pozitive, dar, mai ales, a diverselor anomalii sociale – confruntări,
crize, conflic te – activitățile de colectare, sistematizare, ierarhizare și de analiză a informației

158
brute se desfășoară în condiții excepționale, când comportamentul mass -mediei, în general, și al
jurnaliștilor, în particular, comportă grave modificări psihologice, sociale, profesionale etc. Starea
de lucruri respectivă impune jurnaliștii și instituțiile mediatice să stabilească diverse relații și să
adopte diferite linii comportamentale adecvate momentului și situației .
M. Weber a constatat că orice activitate desfășurată de un individ, exprimată într -un
comportament, este socială în măsura în care ea se modifică în funcție de acțiunea altui individ, în
temeiul unor valori sau simboluri acceptate de membrii unui grup sau ai unei societăți.
Comportamentul jurnalistic intervine în viața socială orientat d e valori, scopuri și norme, iar
acțiunea sau interacț iunea lui cu actorii implicați în subiectul de reflecție se instituie ca un mo d de
raționalizare a realității [168]. Modul de abordare a realității sociale și g radul de implicare a
jurnaliștilor în reflectarea evenimentelor sunt dimensiun ile ce impun diver se tipuri de
comportament profesional care, la rândul lor, generează așa -numitele reprezentări sau ideologii
comportamentale.
Prima reprezentare are la bază principiul neutralității și definește poziția mass -mediei drept
„filtru” care trebuie doar să trie ze informațiile după standarde și norme profesionale și în
conformitate cu cultura conceptuală și organizațională a instituției media tice. Reprezentarea
comportamentală în cauză nu admite implicarea jurnaliștilor în problemă, definind misiunea
acestora dre pt simplă activitate de reflectare fidelă a realității, de informare obiectivă a societății.
„Caracterul neutral al medierii efectuate de mass -media ar fi un fel de efect , decurgând ca rezultat
al mecanismului autoreglator al sistemelor , care cuprinde auditorii (cu cerințe variate), media
(multiple și deci capabile de a se controla sau, în orice caz, de a se completa reciproc) și surse
dintre cele mai variate. Funcționalitatea și autoreglarea sistemului determină caracterul funcțional
al fiecărui element al sistemului: fiecare element trebuie să -și îndeplinească rolul ocupat în sistem,
media revenindu -le un rol de „canal neutru”, spre care conduce mai ales feedbackurile proprii
acestui sistem tri adic (surse, media, auditoriu)” [32, p. 601] . Mass -media, în acest context, apare
ca o simplă oglindă a realității, iar jurnaliștii – simpli cărăuși ai informației de la emițător spre
receptor.
În contradicție cu prima, cea de -a doua reprezentare comportamentală are un caracter
paternalist și admite implicarea jurnalistului în rezolvarea problemelor sociale. Instituțiile de presă
pun în circuitul informațional așa -numitele probleme mici, în cele mai dese cazuri , cu caracter
particular, care îi aduc în prim -plan pe cei nevăzuți și neauziți. Mediatizân d relațiile individului cu
semenii săi și cu comunitatea, jurnaliștii nu doar informează, ci și analizează, dezbat problema și
propun soluții de depășire a acesteia. Obiectivul acestei ideologii comportamentale este de a crea
un cadru informațional și psih ologic integral și favorabil , care i -ar permite persoanei afectate să ia

159
decizii core cte și să -și rezolve problema, iar a cțiunile jurnalistului sunt de natură caritabilă și
comportă tangențe cu acțiunile lucrătorului social . Acest fapt i -a determinat pe unii experții să le
incrimineze instituțiilor mediatice care promovează această ideologie „pactizarea cu dușmanul,
adică abandonarea rolului d e „câine de pază” al societății ” [121, p. 42] . Cons iderăm această opinie
categorică și puțin argumentată , or, repreze ntare a comportamentală respe ctivă devine foarte
importantă îndeosebi în procesul de reflectare a problemelor în care sunt implicate persoanele și
grupurile social -vulnerabile , persoanele în etate, femeile și cop iii.
Cel de -al treilea tip de reprezentare comportam entală primează rolul mass -mediei în
armonizarea relațiilor sociale la nivel comunitar, global și în socializarea maselor. Acest gen de
activitate are tangențe cu acțiunile activiștilor pub lici și ale lid erilor de opinie care dau curs și
orientează acțiunile sociale. În acest context, suportul informaționa l și interpretativ al mass -mediei
rezidă în asigurarea dialogului și contactului care definește activitatea societății. Dialogul între
persoanele din diferite grupuri, straturi sau categorii sociale poate fi inițiat doar atunci când există
un punct de referință – subiectul comun de dialog. Respectiva ideologie comportamentală
definitivează prioritățile sociale și, respectiv, subiectele de dialog social, prin punerea în circuit a
unor informații comune și idei împărtășite de mai multe comunități. Prin activitatea de dezbatere a
celor mai stringente probleme ale societății, jurnaliștii asigură necesitățile comunicaționale ale
indivizilor și identifică rolu l social al acestora în timp și în spațiu, răspund nevoii de inserție în
comunitate, contribuind, în mod direct, la solidarizarea , socializarea cetățenilor și la coagularea
societății.
Asimilarea și promovarea unei sau altei ideologii comportamental -profe sionale mai depinde
de politica editorială a instituției media tice, îndeosebi de componenta politică a acesteia. Or,
atitudinea instituțiilor de presă față de forțele politice ale societății este determinantă în a legerea
ideologiei profesionale care impune comportamentul profesional necesar realizării obiectivelor
politicii edi toriale. Astfel, mass -media pro -putere adoptă cel de -al treilea tip de ideologie, pe când
presa de opoziție mizează pe cel de -al doilea tip. Primul tip de ideologie este utilizat, de la caz la
caz și în funcție de situație, de toate instituțiile mediatice.
În jurnalismul social, evenimentele, fenomenele, dar, mai ales, problem ele social e sunt
tratat e din mai multe perspective, fiind valorificate diverse aspecte ale lor, iar sursele de
informare, tradițional folosite la realizarea materialelor de presă pe acest domeniu, trebuie să fie
variate, cuprinzătoare, din diferite sfere care , direct sau tangenți al, au legătură cu aceste subiecte
de reflecție. Domeniul în care activează actorii social i, protagoniști ai materialelor jurnalistice,
poate servi drept criteriu de clasificare a surselor de informare și de identificare a unor cadre de
referință ale acest ora, între care:

160
Cadrul social : lideri de opinie ai grupurilor profesionale, comunitare , ai confesiunilor
religioase ; activiști ai organizațiilor de apărare a drepturilor omului, angajatori și angajați ai
serviciilor sociale și din alte sfere de activitat e socială, cercetători în domeniu etc.
Cadrul administrativ : reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, ministere de
profil, instituții sociale etc.
Cadrul economic : manageri, directori de programe ai organizațiilor finanțatoare a le
programelor de prevenire și supraveghere a evoluției diverselor probleme sociale, angajatori și
angajați din toate sferele de activitate socială.
Cadrul politic și juridic : politicieni, judecători, avocați, specialiști în domeniul drepturilor
omului, oficialit ăți de la instituțiile de menținere a ordinii și legii etc.
Cadrul intern : persoane care , nemijlocit , sunt afecta te de o anumită problemă socială,
persoane care , tangențial , se confruntă cu aceasta, persoane care suportă consecințele problemei
sociale, familiile, rudele, prietenii acestora; lucrători medicali, psihologi, consilieri, asistenți
sociali ce contactează nemijlocit cu persoanele care trăiesc cu această problemă.
Cadrul general : biblioteci, arhive, mass -media, Internet ul.
Jurnaliștii care mediatizează domeniul social, pentru a -și realiza pe deplin scopul propus,
trebuie să -și creeze o rețea foarte diversă de surse de informare. Sursele pot fi de diferite tipuri,
între care: oficiale și neoficiale, primare și secundare, directe și indirecte, interne și externe, fizice
și umane, confidențiale, anonime etc., iar t ehnicile de relaționare pe care le stabilesc jurnaliștii cu
acestea diferă în funcție de tipul lor. Diver sitatea surselor, importanța lor pentru scriitura de presă,
soliditatea și credibilitatea informației pe care o furnizează, gradul lor de implicare și interesele pe
care le manifestă în rapo rt cu problema mediatizată – toate conturează modele diferite de
comportament jurnalistic. Pentru fiecare din tre categoriile de surse expuse mai sus jurnaliștii
adoptă diverse tipuri de comportament, tratamentul informației primite fiind și el unul diferit, mai
ales din perspectiva gradului de credibilitate a acesteia.
În jurnalismul social nu există o metodă generală de colectare a informațiilor, or,
documentarea, observația directă, intervievarea – etape ale procesului de colectare a informațiilor
– diferă de la caz la caz și depi nd de tipul evenimentului reflectat, precum și de pregătirea
generală, inițierea în problemă, stilul și capacitatea profesională a jurnalistului. Metodele de
documentare sunt diferite și se raportează, în primul rând, la forma de expresie și la tipul de
material realizat, precum și la parametrul temporal al evenimentului. În cazul unui eveniment
neașteptat, întâmplător, documentarea se face în ritm rapid, jurnalistul utilizând, în temei, sursele –
rezerve. Evenimentele „fierbinți” necesită o operativitate spo rită de reflectare și nu lasă timp
pentru o documentare fundamentală. Insuficiența documentării îl face pe jurnalist să fie mai activ,

161
mai insistent în timpul desfășurării nemijlocite a evenimentului și să exploateze din plin metod ele
observației directe ș i a intervievării, aplicate la fața locului.
Organizarea relațională se efectuează conform schemei clasice de definire a țintelor. Sursele –
țintă ale jurnaliștilor pot fi:
– indivizii sociali și grupurile sociale care sunt actorii primi sau cei secunzi ai ev enimentului
sau fenomenului;
– factorii de decizie responsabili pentru : domeniul în care se manifestă fenomenul sau se
produce evenimentul, conceperea și implementarea strategiilor de reducere a impactului acestora ,
soluționarea probleme lor sociale existente;
– administrația publică centrală sau locală responsabilă de executarea deciziilor și de
realizarea programelor, proiectelor naționale pe domeniul social;
– reprezentanții societății civile;
– experții naționali și internaționali.
Relația ju rnalist – sursă de informare se bazează pe încrederea recipr ocă între acești actori.
Încrederea sursei în corectitudinea jurnalistului se formează în timp, dar constituie o condiție a
succesului acestuia. „Încetul cu încetul , sursele vor învăța să aibă înc redere în tine”, de aceea
„obiceiul de a suna sau a face vizite în mod regulat, atunci când acest lucru este posibil, este o
practică prețioasă, ca și aceea de a nu deranja fără rost” [93, p. 82] .
Relațiile pe care le stabilesc jurnaliștii în procesul de abordare a realității sociale impun
diverse tipuri de comportamente profesionale , care sunt direct proporționale cu tipul de surse
contactate. Din această perspectivă, relațiile jurnaliștilor cu sursele pot fi divizate simbolic în:
relații oficiale și neof iciale. Sursele neoficiale solicită jurnalistului un comportament mai lejer,
relațiile dinte acești doi actori purtând un caracter neoficial, informal, spontan și adesea
paternalist. Aceste relații generează as emenea atitudini comportamental -profesionale, deoarece
sursele neoficiale sunt vulnerabile și în raport cu factorii de decizie, și cu semenii lor, și cu grupul
social din care fac parte, precum și cu alte grupuri comunitare care coexistă în același areal. Dar,
indiferent de situație, acest gen de relații trebuie să se încadre ze în standardele profesionale și în
normele morale ale societății. Modelul de comportament paternalist presupune, pe de o parte,
abordarea problemei mediatizate din perspectiva și prin prisma trăirilor sentimentelor omului
simplu, iar , pe de altă parte, prote jarea , în caz de necesitate, a personajelor materialelor
jurnalistice. Protecția presupune evitarea public ării informa țiilor factologice, veridice, care pot
dăuna în mod semnificativ vieții personajului și a celor apropiați lui – familiei, rudelor, prietenilor,
colegilor etc. Din aceste considerente, în materia lele care reflectă, de exemplu, problema
criminalității prin p risma unei persoane concrete, numele real al protagonistului este înlocuit cu un

162
nume fictiv. O atenție sporită necesită modul de abordare a acestor probleme până în momentul
deciziei instanțelor de judecată, or, catalogarea personajului sau punerea lui în tr-o lumină negat ivă
poate dăuna, pe de o parte, reputației acestuia și familiei lui, iar , pe de altă parte, poate forma o
anumită atit udine socială și opinie publică care, la rândul ei, poate influența decizia finală a
instanței de judecată.
Sursele de informare care se confruntă cu o problemă socială colaborează dezinteresat cu
presa și nu au intenția să manipuleze. Ele sunt deschi se și, de obicei, acceptă ușor să expună
faptele și să se dea cu părerea asupra situației, fapt determinat de cre dibilitatea mass -medi ei, or, în
cele mai dese cazuri, presa este văzută ca un factor de soluționare a problemelor sociale. Cu toate
acestea, verificarea informațiilor obținute de la această categorie de surse este absolut necesară,
pentru că, de obicei, e le au un caracter subiectiv, dat fiind faptul că sunt trecut e prin trăirile
personale ale surselor de informare și prin viziunea lor asupra lucrurilor. Orice „sursă vie”, chiar
dacă este martor ocular, furnizează doar o copie a evenimentului, nu și originalul lui , de aceea se
impune necesitatea colectării informațiilor din cât mai multe surse posibile și confrunt area sau
încruciș area acestora . În raport cu acest tip de surse de informare, reporterul are trei obligații
generale: de identificare , de se lecție și de susținere .
Jurnaliștii susțin și încurajează comunicarea surselor neoficiale prin caracterul deschis al
acțiunilor lor, declinându -și calitatea profesională și menționând din start scopul , așteptările lor și
tema materialului pe care îl pregă tesc. În virtutea faptului că psihicul persoanelor afectate de
problemele sociale este foarte fragi l, jurnaliștii le tratează cu acuratețe și inițiază discuția pe un ton
înțelegător și corect, din start explicându -le faptul că informațiile solicitate sunt foarte importante
pentru so luționarea problemelor cu care ele se confruntă și că acestea vor fi puse în circuit spre
binele întregii societăți. Dacă colectarea informației vizează problemele sociale , gen: traficul de
ființe umane, prostituția, HIV/SIDA etc., jurnalistul este obligat să preîntâmpine sursele despre
riscurile la care se pot expune în cazul în care își dezvăluie identitatea, or , există multe situații
când cei care și -au făcut public statutul de seropozitivi, de exemplu, au fost ostracizați ș i au suferit
repercusiuni sociale.
Uneori, d in anumite motive, de cele mai multe ori întemeiate (frica să nu fie eticheta te,
marginaliza te, exclu se din comunitate, învinui te sau disprețui te de societate etc.) , acest tip de surse
refuză să comunice cu jurn aliștii. Respectarea deciziei sursei de a furniza sau nu informații este o
condiție de principiu în jurnalismul social. Dreptul la intimitate și confidențialitate îl are oricare
subiect din această categorie, de aceea stabilirea și punerea de comun acord cu intervievații a
modul ui în care va decurge discuția , „on the record/off the record” , este foarte importantă.

163
Informația oferită în condiții de confidențialitate nu trebuie retransmisă, iar jurnalistul este
obligat să păstreze în taină identitatea ei – principiu stipulat în toate codurile deontologie
internaționale, naționale sau locale. Sh. Wheeler susține că păstrarea confidențialității și a
secretului este o regulă generală care poate fi încălcată doar dacă jurnalistul este gata să suporte
consecințel e – pierderea sursei. „Pe termen scurt poți obține un articol, dar , pe termen lung, vei
pierde încrederea și ajutorul unei surse. Și chiar dacă nu ți se pare important când lucrezi la un ziar
mare și nu crezi că ai putea să te întâlnești din nou cu acea pe rsoană, pentru un jurnalist din presa
locală, unde cercul de contacte este cu mult mai redus, un astfel de comportament este echivalent
cu o condamnare la moarte. În plus, este un comportament neprofesionist” [93, p. 87].
Sursele confidențiale joacă un rol important în procesul documentării , or, ele, de obicei,
oferă așa -numita „informație ascunsă”, pe care sursele oficiale o dețin, dar nu se grăbesc s -o facă
publică. Cu toate acestea, pentru evitarea riscului de a pune în circuit informații false sau
trunchiate, verificarea informației din sursele confidențiale este obligatorie.
La fel de importante se prezintă a fi relațiile pe care le stabilesc jurnaliștii cu sursele care se
încadrează în c ategoria celor oficiale. A ctivitățile profesionale ale jurnaliștilor în raport cu anumite
evenimente , gen: bri efinguri, conferințe de presă, prezentări oficiale de proiecte, programe,
produse etc. implică comunicarea oficială și intervievarea oficialitățil or de diferite niveluri – de la
secretarii de presă până la președinții de guvern și de țară. Desigur, relaționarea în cadrul
activităților oficiale este influențată de anumite norme și reglementări, uneori extrem de rigide ,
privind ținuta vestimentară, li mbajul, poziționarea în raport cu oficialitatea, modalitatea de
formulare a întrebărilor sau unghiul de fotografiere a factorilor de decizie. De menționat faptul că
noțiunea de „loc pentru presă” în cadrul ceremoniilor oficiale există aproape peste tot în lume.
Instituțiile sociale și factorii de decizie responsabili pentru soluționarea unei probleme
sociale au o valoare incontestabilă pentru jurnalismul social, or, calitatea materialelor în care sunt
reflectate variate aspecte ale realității sociale depin de, într -o oarecare măsură, de deschiderea
acestora pentru reprezentații mass -medi ei și de disponibilitatea lor de a furniza informații de
calitate care corespund situației reale din domeniu. Jurnaliștii își concentrează atenția pe
programele, proiectele p e care oficialitățile le concep pentru ameliorarea situațiilor și pe acțiunile
concrete pe care ei le întreprind pentru implementarea proiectelor și soluționarea problemelor
sociale. Relațiile pe care le stabilesc jurnaliștii cu factorii de decizie sunt d e natură obiectivă, or,
ele sunt absolut necesare pentru procesul de creație. Cu toate acestea, relația dintre jurnaliști și
factorii de decizie are un caracter divers și chiar ambiguu. Între mass -media și sursele oficiale,
indiferent de tipul de organizare socială în care acești doi actori coabitează, există tensiuni
conceptuale generate de înțelegerea diferită a noțiunii de informație publică și a efectelor pe care

164
le produce aceasta asupra sănătății organismului social. În principiu, modelul democratic,
bazându -se pe investiția de încredere, presupune faptul că instituțiile statului sunt obligate să
lucreze transparent, garantând jurnaliștilor liberul acces la informațiile de interes public. Liberul
acces al jurnaliștilor la informațiile de interes public nu este un simplu principiu constituțional,
detașat ori detașabil din sistemul comportamental general al statului, or, acesta determină, la
nivelul legilor țării, un comportament coerent și unitar al institu țiilor sociale față de cetățean fie el
reprezenta t de sine însuși, fie reprezentat de mass -media. Ideea că acești doi actori sunt adversari
și nu pot avea încredere unul în altul nu are niciun temei. Strategia de alianță este de un real folos
atât jurnalistului, cât și factorilor de decizie, pentru că pr imul obține toată info rmația solicitată,
câștigând astfel timp, or, el nu va trebui să caute alte surse și posibilități de documentare, ci doar
va verifica informațiile primite, iar cel de -al doilea obține încrederea din partea presei, reducând
presiunile mediatice. Th. Libaert susține că jurnaliștii care își cunosc interlocutorul vor avea mai
puțin reflexul de îndoială sistemică sau chiar de folo sire emoțională a evenimentului [50, p. 41] .
Comportamentul jurnalistic în raport cu factorii de decizie are un caracter permanent, insistent și
reiese din activitățile de bază pe care jurnaliștii le realizează în raport cu aceștia: cele de
monitorizare și de evaluare a acțiunilor.
Relația jurnalist – factori de decizie este influențată de reacția standardizată a o ficialităților
și de reflexul acestora de a -și justifica orice acțiune și de a liniști publicul. În acest scop , factorii
de decizie , de obicei, evită să expună situația reală, furnizând doar acele date care, în nici un fel,
nu pot afecta imaginea lor, în p articular, și a instituției pe care o reprezintă, în general. Sursele din
această categorie nu refuză niciodată în mod direct să ofere jurnaliștilor informații, ba , din contra,
caută cât mai multe prilejuri de a îi contacta , dar informațiile factologic e furnizate de ei nu
întotdeauna sunt de calitate , or, deseori nu corespund realității. De obicei, aceștia își pregătesc din
timp materialul, „curățându -l” și redactându -l în conformitate cu interesele lor de moment, prin
aceasta încercând să sustragă atenț ia jurnaliștilor de la aspectele negative reale ale situației și să -i
manipuleze, în scopul evitării unor reacții potențiale nedorite ale societății, generate de efectele
materialelor jurnalistice. Acest lucru impune un comportament jurnalistic precaut -insistent, care
presupune, pe de o parte, insistența jurnaliștilor de a obține toată informația pe care trebuie s -o
cunoască societatea în raport cu problema socială mediatizată, pe de altă parte, verificarea
permanentă a informației obținute. „În relațiile p e care le m enține cu autoritățile publice ( …) în
timpul îndeplinirii îndatoririlor sale profesionale, jurnalistul trebuie să evite orice raport care ar
putea să -i afecteze in dependența sau imparțialitatea” [19].
Merită să pomenim aici și despre cadrul rel ațional al jurnaliștilor cu comunicatorii –
persoane împuternicite cu drepturi de a furniza informații despre activitățile instituțiilor sociale.

165
Purtătorii de cuvânt și responsabilii pentru relațiile cu publicul sunt surse importante în procesul
de mediat izare a realității sociale, or, anume ei, în numele instituției pe care o reprezintă, fac
publice informațiile pe care le solicită presa. Comunicatorii, la fel ca factorii de decizie, tind să
liniștească agitația și tulburările și să -și justifice acțiunile , de aceea jurnaliștii adoptă același ti p de
comportament jurnalistic – precaut -insistent.
Relațiile colegiale între jurnaliști și comunicatori sunt o raritate, pentru că primul reflex al
comunicatorilor este de a evita difuzarea informației despre starea reală a lucrurilor, iar jurnaliștii,
conștienți de interes ele comunicatorilor, ca ută să găsească surse de alternativă, capabile să infirme
sau să c onfirme informațiile oficiale. Refuzul comunicatorilor de a furniza toată gama de
informații determină jurnal iștii să opereze cu informații din alte surse, și, deseori, cu atitudini
autoreferențiale. Verificarea informației oficiale se face prin încrucișarea ei cu informațiile
parvenite din surse de alternativă, deseori neoficiale, informale. Coliziunea dintre in formația
oficială și cea neoficială este în măsură să scoată la suprafață adevărul, dar tocmai acest moment
deranjează cel mai mul t sursele oficiale și poate genera conflicte între jurnaliști și comunicator i,
între jurnaliști și factorii de decizie. Confruntarea între jurnalist și intervievat, care are drept scop
provocarea interlocutorului pentru a obține informația pe care acesta o deține, dar evită să o facă
publică, justifică întrebările neașteptate de o manieră combatantă în raport cu sursele ofi ciale.
Așadar, din moment ce relațiile surselor din această categorie cu mass -media poartă un caracter
interesat, verificarea informației survenite de la ele este absolut obligatorie.
Relația jurnalist – experți (ultimii pot face parte atât din categoria surselor oficiale , cât și din
categoria celor neoficiale) impune o altă relație comportamentală și comunicațională. Tipul de
comportament pe care îl adoptă jurnaliștii în raport cu experții, în categoria cărora se includ, de
obicei, persoanele publice sau profesioniști i în domeniu, este comportamentul jurnalistic neutru.
Experții sunt antrenați în materialele de presă grație competențelor lor profesionale și au
legitimitatea de a interveni în situații ambigue și de forță majoră. Informațiile factologice fur nizate
de către experți pot servi drept argument într -o analiză de presă , punct de pornire pentru unele
investigații ample de presă sau sursă de alternativă, necesară pentru verificarea informațiilor
furnizate de către factorii de decizie sau purtătorii de cuvânt etc. Opiniile și comentariile lor
asigură fiabilitatea informației și creșterea credibilității materialelor jurnalistice. Cu toate acestea,
experții interni care fac parte din diverse instituții de stat pot fi condiționați să furnizeze un anumit
tip de informație care ar confirma cele afirmate de factorii de decizie. Experții care fac parte din
ONG -urile autohtone pot avea și ei anumite interese în raport cu problema abordată (d e exemplu,
de a obține finanțare sau de a spori finanțarea pe acest dome niu), fapt care, de asemenea, poate
influența calitatea expertizei realizate. Mai credibile se prezintă a fi expertizele externe, realizate

166
de instituțiile externe și companiile internaționale.
Caracterul relațional al acțiunii sociale reiese din interacț iunea înt re comportamentul
jurnalistic și conduitele altor actori care devin obiectul acțiunii lui profesionale, iar t acticile de
relaționare cu sursele necesare pentru mediatizarea realității sociale sunt foarte diferite. Astfel,
sursele oficiale pot fi ș i trebuie tratate altfel decât cele neoficiale. Or, dacă sursele neoficiale
trebuie descătușate și predispuse spre discuție, cele oficiale pot fi contactate fără prea mare
pregătire psihologică, pentru că misiunea lor tocmai este de a furniza informația so licitată.
Natura comportamentului jurnalistic depinde nu doar de tipurile de surse, ci și de
caracteristicile individual -psihologice ale jurnalistului, pe de o parte, și ale interlocutorului, pe de
altă parte : de starea lor psihică, de atitudinea și interacțiunea acestora, de specificul situației de
moment etc. Uneori, din lipsă de timp sau din alte motive, jurnaliștii nu reușesc să -și adapteze
comportamentul la situațiile noi, din care cauză pot apărea neînțel egeri sau obstacole în relațiile pe
care le stabilesc cu sursele. Cadrul relațional în jurnalismul social are un caracter potențial –
conflictual datorită varietăți i și diversității surselor ca pondere, statut social, caracter,
temperament, consistență infor mațională etc. Acest lucru solicită jurnaliștilor adaptarea la situație
și adoptarea rapidă și spontană a diverselor modele de comportament, fapt care reduce
flexibilitatea comportamentală a acestora.
Cercetătoarea rusă A. Шестерина propune patru tipuri d e comportamente jurnalistice ,
determinate de cele patru tipuri de interlocutori: dominanți, nondominanți , dinamici ( mobili ),
statici (rigizi ). În raport cu interlocutorii dominanți, susține Шестерина, jurnaliștii trebuie să
dovedească înțelepciune și tact, iar, pentru a -și realiza scopul, treb uie să aplice așa -numita tactică
de aderare care îi permite interlocutorului să găsească similitudini între el și jurnalist, să vadă în
jurnalist un fel de adept al să u în problema luată în discuție [185, p. 305] . În contrar, interlocutorii
nondominanți care, pentru a se manifesta , au nevoie de încurajare și de susținere, impun jurnalistul
să aplice tehnica de tipul „consiliere psihologică ”. Al treilea tip de comportament se aplică în
raport cu interlocutorii dinamici, misiunea jurnalistul ui fiind de a asculta atent și de a
preîntâmpina abaterile de la subiectul discuției, iar , în cazul în care acest lucru se întâmplă, de a
întoarce interlocutorul și de a -l readuce în problemă. Pentru a eficientiza discuția, jurnaliștii pot
aplica așa -numita tehnică a oglinzii, adică pot și trebuie să adopte un comportament dinamic și
mobil, foarte aproape de cel al interlocutorului din perspectiva activismului. Cel de -al patrulea tip
de comportament, propus de Шестерина, se aplică în rap ort cu interlocutorii statici care au nevoie
de o anumită adaptare pentru a începe conversația, de un interval mai mare de timp pentru a se
implica în discuție. Stabilirea contactelor cu interlocutorii statici solicită din partea jurnalist ului
aplicarea un ui ritual cu început și final de durată. În raport cu acest tip de surse , jurnaliștii, de

167
asemenea, pot aplica tehnica oglinzii, adică pot să adopte un comportament foarte apr oape de cel
al interlocutorului [185, p. 306] . Doar că de această dată comportame ntul jurnalistului va fi static
și echilibrat.
Organizarea relațională a jurnaliștilor este de o importanță majoră, pentru că în jurnalismul
social sursele deseori se suprapun cu eroii materialelor jurnalistice și cu auditoriul, or, societatea,
după Ellio t, este concomitent și su rsă de informare, și audiență [20 0], precum și subiect de
reflecție, considerăm noi. Conform acestei idei, jurnaliștii devin porta voce a societății, a
personajelor materialelor de presă și a surselor pe care le utilizează. Acest lu cru justifică abordarea
personalizată a problemelor sociale și impune un comportament corect al jurnaliștilor în scopul
fortificării credibilității instituției mass -medi ei și a produselor mediatice puse în circuitul
informațional. În caz contrar, jurnaliștii riscă nu doar să -și piardă sursele de informare sau să
aducă daune instituției pe care o reprezintă, ci și să compromită conceptul de jurnalism social.
Important se pr ezintă cadrul relațional al jurnalistului cu pe rsoanele care urmează să devină
personaje ale materialelor jurnalistice. Relația jurnalist – personaj potențial al scriiturii de presă
este una individuală și depinde, pe de o parte, de caracteristicile person ajului și de deschiderea
acestuia spre comunicare, iar , pe de altă parte, de calitățile psiho profesionale ale jurnalistului.
În sarcina jurnalistului c are scrie pe teme sociale intră cunoașterea lumii reale și spirituale a
oamenilor care devin subiectul l ui de reflecție. Acest lucru se face prin folosirea metodelor
psihologice de analiză care permi t conturarea portretelor psiho sociale ale eroilor. Pentru realizarea
acestui deziderat, jurnaliștii identifică valorile moral -spirituale ale omului, analizează s tarea lui
sufletească, pătrund în sfera lui emotivă etc., lumea subiectivă a eroului fiind raportată la realitatea
obiectivă în care el există și acționează ca actor social. Implicarea jurnalistului în lumea interioară
a omului și mediatizarea acesteia est e justificată dacă este de interes public și dacă nu dăunează
personajului sau celor apropiați lui. În procesul de realizare a materialelor personalizate ,
jurnalistul se axează pe „unda” de emoții și pe gândurile eroului său. „Pătrunderea în lume a
lăuntric ă a eroului – remarcă cercetătorul И. Гайдученок – necesită o rațiune, o emotivitate, un
efort și o mișcare sensibilă a sufletului” [139, p. 3] . Complexitatea acestei pătrunderi presupune
redarea esenței omului ca ființă socială. O asemenea abordare oferă produsului mediatic un
caracter emotiv, autenticitate și credibilitate, fapt care facilitează receptarea acestuia și, prin
implicit, impactul și efectele pe care le produce în societate.
Dar contactele relaționale pur raționale între jurnalist și eroii m aterialelor lui jurnalistice nu
pot asigura caracterul emotiv al produsului finit. Pentru a asigura un caracter emotiv materialelor
de presă, jurnaliștii înșiși trebuie să se sensibilizeze în raport cu trăirile și sentimentele actorilor
sociali. Obiectivul în cauză generează un tip de relații care apropie acești doi actori, jurna listul

168
manifestând sentimente, gen: compasiune, simpatie, admirație etc. față de eroii săi, iar personajele
materialelor de presă – speranță și atașament față de jurnalist. Aceste r elații sunt pe cât de
benefice, pe atât de dăunătoare , pentru că extind limitele relațiilor tradiționale și sporesc riscul de
abordare subiectivă a problemei. Protagoniștii materialelor jurnalistice, la rândul lor, pot califica
jurnaliștii drept purtătorii lor de cuvânt, drept salvatori și le pot solicita implicarea permanentă în
rezolvarea tuturor problemelor cu care ei se confruntă. Pentru evitarea unor asemenea situații, se
impune stabilirea a priori a unor aspecte care ar explica potențialilor eroi ai m aterialelor de presă
că produsul mediatic este un fel de oglindă în care realitatea se reflectă așa cum este ea, că
jurnalistul nu poate să facă ce vrea, dar ce trebuie și cum trebuie, că el nu este nici avocatul, nici
judecătorul și nici procurorul nimănui. Enunțarea directă și tranșantă, din startul conversației , a
scopului jurnalistului de a reflecta obiectiv realitatea, fapt care nu permite implicarea lui directă în
soluționarea problemei care este de moment subiect al reflecției sale, asigură fun cționalitatea
normală a relațiilor dintre jurnalist și eroii materialelor lui de presă.
Jurnaliștii își dezvoltă o linie suficient de intimă cu sursa, pentru a genera încredere și a
obține informații și, în același timp, suficient de detașată, în măsură să le permită să fie obiectivi,
chiar și atunci când adevărul nu flatează sursa. Această op țiune este potrivită, îndeosebi pentru
relația cu sursele oficiale sau cu interlocutorii dominanți. Cu toate acestea, jurnalistul nu poate
trasa un hotar care l -ar separa total de interlocutor și de problemele acestuia.
Implicațiile jurnalistului în problemă nu sunt de natură executivă, ci de natură
informațională sau morală. Oferirea suportului informațional devine posibil ă atunci când
potențialii eroi ai materialel or de presă sunt dezorientați, nu știu de unde și cu cine ar putea
purcede la soluționarea problemei cu care se confruntă, nu știu în ce instanțe s -ar putea adresa și
văd în jurnalist un salvator al situației. Informațiile pe care le poate furniza jurn alistul
interlocutorilor lui se referă la instituțiile și factorii de decizie care se fac responsabili și
gestionează problema luată în discuție și care au competențe reale de a o rezolva. Această opțiune
este potrivită pentru sursele neoficiale, pent ru interl ocutorii dinamici, non dominanți, dar, de multe
ori, și pentru cei statici .
Oferirea suportului moral este un alt gen de implicații ale jurnalistului și se atestă în
situațiile când eroii, realmente, au nevoie de susținerea și ajutorul moral al jurnalistulu i, or,
persoanele care trăiesc și se c onfruntă cu o situație dificilă adesea își pier d speranța și se
conformează situației, devin apatice și chiar indiferen te. Jurnalistul poate să contureze contexte
din care ar reieși modelul optimal de acțiune pe care îl poate adopta eroul respectiv, or, povestind
cum au acționat alte persoane în situații similare, el, în mod indirect, orientează interlocutorul pe
calea dreaptă. Aceste relații se fac importante îndeosebi în raport cu sursele neofi ciale sau cu

169
interlocut orii non dominanți. Eficientizarea cadrului relațional este o prerogativă, precum și o
obligație a jurnalistului care abordează problemele sociale, iar acest lucru poate fi realizat prin
crearea unui climat psihologic favorabil pentru sursele și eroii mater ialelor de presă.
Jurnaliștii care abordează problemele sociale, pentru a cuprinde cât mai multe laturi ale
acestora, trebuie să examineze un număr maximal posibil de surse, indiferent de tipul sau statutul
acestora. Cadrul relațional jurnalist – surse de informare îi solicită jurnalistului să adopte un
comportament corect și din punct de vedere moral, și din punct de vedere deontologic. Acesta din
urmă se axează pe obligația jurnalistului:
– de a solicita permisiunea/autorizația persoanei vizate sau a repre zentanților săi legali
pentru colectarea informațiilor despre viața privată a acesteia. Excepție sunt cazurile când
informația despre viața privată este de interes public sau când aceasta afectează capacitatea de
exercitare a funcției publice;
– de a preîntâ mpina interlocutorul – cetățean simplu sau persoană publică – asupra efectuării
înregistrărilor. Investigațiile de presă sunt excepții în acest context, dar ele implică riscuri;
– de a efectua înregistrări (video, foto) în locurile publice fără acordul pers oanelor prinse în
obiectiv, or , aflarea persoanei în locurile publice și discursurile publice ale ei nu pot fi atribuite la
domeniul vieții private a acesteia. În consecință, nu este necesară o permisiune expresă;
– de a nu efectua filmări (video, foto) de casă sau/și în casele, proprietățil e persoanelor
private fără consimțământul acestora. Excepție sunt cazurile când informația despre viața privată
este de interes public sau când aceasta afectează capacitatea de exercitare a funcției publice;
– de a filma persoanele cu funcție de răspundere și funcționarii publici în exercitarea
atribuțiilor de serviciu fără acordul lor.
Sarcina jurnalistului este să informeze publicul despre realit atea înconjurătoare, iar realitatea
nu este altceva decât o tota litate de nuanțe ale adevărului. Cu cât mai multe aspecte ale problemei
vor fi reflectate prin detalii generale și particulare, date statistice, citate ale actorilor implicați în
subiect, observații generale ale jurnalistului, concluzii ale experților , cu atât mai autentic și mai
credibil va fi produsul jurnalistic finit. Jurnalistul creează și se creează. Creația îl determină să
stabilească relații, să elaboreze proiecte, să ia decizii și să aleagă diverse modele de comport ament
pentru a conferi sens însă și acțiunii lui profesionale.
Specificitatea oricărei acțiuni mediatice reiese din politica editorială a instituției media tice,
precum și din viziunile, opțiunile, cunoștințele, intelectul și percepțiile jurnalistului asupra
subiectului său de reflecție. Cercetătorul M. Guzun susține că „autorul textului publicistic este acel
care confer ă greutate demersului ziaristic nu numai prin mesaj ul difuzat, dar și prin atitudine,

170
tonalitate, prin stilul expunerii. Puterea de a face înțeles mesajul transmis se află în funcție de
insul -creator, de credibilitatea de care se bucură ziaristul autor” [97, p. 39] .
Profesioniștii din mass -media, prin cul tura profesională și prin ideologia ocupațională,
răspund adecvat la nevoile informaționale reale și la așteptările societății, ca o condiție de
valorizare a sistemului social și, drept consecință logică, ca o garanție d e legitimitate socială a
însăși mass -medi ei. Modul în care jurnaliștii percep, pe de o parte, realitatea socială pe care o
valorifică, iar , pe de altă parte, rolul lor social în această realitate este un indice al culturii
profesionale și al ideologiei ocupaționale pe care o împărtășesc. Ide ntificarea prin intermediul
sondajului a percepțiilor și a opiniilor jurnaliștilor specializați în domeniul jurnalismului social
vizavi de procesul de creație și de calitatea serviciilor de mediatizare a realității sociale , pe care ei
le prestează , a constituit obiectivul general al unui alt studiu, rezultatele căruia le vom expune în
ceea ce urmează. Această cercetare a fost concepută pentru a colecta date esențiale care ilustrează
transformările din valorile, rutinele, ocupațiile și identitatea pr ofesională a jurnaliștilor specializați
pe domeniul social , pe care am realizat -o în baza a 100 de chestionare. În calitate de experți din
sfera jurnalismului social au fost selectate: 25 de persoane care activează în jurnalismul de
televiziune, 25 – în jurnalismul radio, 25 – în presa tipărită și 25 – în jurnalismul on -line. Perioada
de realizare a chestionarelor a fost 14 – 24 aprilie 2015.
Chestionarul a fost structurat pe patru dimensiuni. Prima dimensiune a avut ca scop:
evidențierea tipurilor de even imente, probleme sociale cel mai des selectate pentru a fi mediatizate
și tematica acestora; determinarea surselor din care jurnaliștii se informează despre existența
acestor evenimente sau probleme; identificarea surselor pe care jurnaliștii le utilizează în procesul
de colectare a informațiilor; identificarea factorilor care stabilesc agenda mediatică (Anexa 1).
Cea de -a doua dimensiune se referă la produsele jurnalismul ui social și au vizat: genurile
jurnalistice care sunt utilizate cel mai des, numărul de surse pe care le folosește jurnalistul în
diverse tipuri de materiale, aspectele cantitative și frecvența produselor mediatice pe domeniul
social.
Cea de-a treia dimensiune a pus în relief viziunile respondenților asupra jurnalismului social
ca proces și s-a axat pe calitatea serviciilor prestate și pe obstacolele cu care se confruntă
jurnaliștii în mediatizarea realității sociale și care afectează randamentul acestui proces.
Cea de -a patra dimensiune a vizat funcțiile și rolurile mass -medi ei în ref lectarea realității
sociale și gradul de implicare a auditoriului în formarea agendei mediatice pe domeniul social.
Prima întrebare din prima dimensiune a chestionarului s -a referit la tipurile de evenimente
sociale pe care cel mai frecvent le abordează j urnaliștii (Figura A2.1.1 – A2.1.5). Din tre cele trei
variante de răspuns, 64 de jurnaliști au calificat problemele sociale drept subiecte prioritare în

171
jurnalismul social, 26 din tre ei – ca subiecte secundare și d oar 10 intervievați – ca terțiar e.
Aproape jumătate din tre cei chestionați – 48 de persoane – au calificat practicile pozitive ca
subiecte secundare, 45 din tre ei – ca terțiar e și doar 7 – ca prioritare. Iar vizavi de faptul divers se
conturează următorul tablou: aproape jumătate din tre cei chesti onați – 45 de persoane – l-au
calificat ca subiect terția r, 29 – ca secundar și 26 – ca primar. Acest rezultat certifică constatările
noastre de mai sus că jurnalismul social este activitatea mediatică de reflectare a realității sociale,
îndeosebi a proble melor sociale cu care se confruntă societatea, de aceea tocmai problemele
sociale sunt considerate a fi subiectele principale de reflecție a acestui tip de jurnalism.
Observăm că ponderea celor trei tipuri de subiecte de reflecție în activit atea jurnalișt ilor din
presa tipărită, radio, televiziune, din jurnalismul on -line este diferită și reiese din specificul
fiecărui element mediatic în parte, de auditoriul acestuia, de frecvența și volumul rezervat
produsului mediatic pe domeniul social.
Următoarea într ebare s -a referit la tematica problemelor sociale pe care jurnaliștii le
mediatizează cel mai frecvent (Figura A2.2.1 – A2.2.5). Dintre cei 100 de respondenți, problema
sărăciei a fost identificată de 56 de persoane ca fiind cel mai des mediatizat subiect, 9 persoane au
pus-o pe locul doi, iar 20 – pe locul trei.
Problema prețurilor a fost plasată pe prima poziți e de 7 persoane, pe a doua – de 28, iar pe a
treia – de 15.
Problema șomajul ui a fost identificată drept cea mai des mediatizată de 3 persoane, 22 din tre
respondenți au pus -o pe poziția a doua, iar 20 – pe a treia.
Criminalitatea este subiect prioritar de reflecție pentru 25 de respondenți, pentru alți 9 –
subiect secund și pentru 15 jurnaliști – subiect terția r.
Corupția este subiect prioritar de reflecție pentru 3 jurnaliști, pentru 21 de jurnaliști – subiect
secund și pentru 13 respondenți – subiect terțiar .
Migrația a fost identificată drept cea mai frecvent mediatizată problem ă de 2 persoane, 4
dintre respond enți au pus -o pe poziția a doua, iar 10 – pe a treia.
Viitorul copiilor este subiect prioritar de reflecție pentru 3 respondenți, tot pentru 3 este
subiect secund, iar pentru 4 jurnaliști este subiect ter țiar.
Boala ca pr oblemă socială a fost specificată drept subiect prioritar al intereselor profesionale
ale unui singur jurnalist, 3 jurnaliști au calificat -o drept subiect secund, iar alți 4 – ca terțiar .
Problema foamei n u s-a regăsit în niciun răspuns din totalul de 300 de răspunsuri
înregistrate.
Analiza cantitativă demonstrează că ce l mai frecvent mediatizată temă în jurnalismul social
autohton este sărăcia, pentru care au optat 85 de persoane. Pe poziția a doua s -au clasat patru teme,

172
pentru care a optat un număr apr oximativ egal de respondenți. Astfel, tematica prețurilor a
acumulat 50 de răspunsuri, cea a criminalității – 49, a șomajului – 45 de răspunsuri și te matica
corupției – 37.
Pe locul trei s -au situat trei teme: migrația – cu 16 opțiuni, viitorul copiilor – cu 10 și boala –
cu 8.
Cercetarea a confirmat declarațiile noastre anterioare că problematica jurnalismului social
reiese din problematica domeniului social, or, cele mai string ente probleme din acest domeniu
formează diapazonul tematic al jurnalismului social, iar frecvența abordării fiecărei probleme în
parte depinde de amploarea, intensitatea, impactul și gravitatea de moment a acestora.
Cea de -a treia întrebare s -a referit la sursele din care jurnaliștii află despre existența
subiectelor pe care urmează să le mediatizeze. Din totalul de 100 de respondenți, 49 au indicat
drept sursă primară agenda publică, 24 dintre ei – observația directă, 21 – rețelele de socializare, 4
– colectivul de muncă și doar 3 – cititorii, ascultătorii, telespectatorii (Figura A2.3.1 – A2.3.5).
Observăm că cei mai mulți jurnaliști care folosesc agenda publică drept sursă primară de
documentare referito are la masivul informațional potențial sunt din mediul on-line, urmați de cei
din radio, apoi din TV și, în final, de cei din presa tipărită. Acest lucru se datorează, în primul
rând, faptului că primele trei elemente ale sistemului mass -medi ei pun accentul pe jurnalismul de
informare, drept urmare, evenimentele care se produc într -un d omeniu sau altul și care trebuie
puse în circuitul informațional sunt prioritare în raport cu evenimentele în curs de derulare care
necesită a fi analizate, explicate și interpretate. Presa tipărită, în schimb, grație caracterului său
analitic și ritmului mai lent de apariție (frecvența), se axează, prioritar, pe interpretarea și pe
analiza evenimentelor, fapt care -i determină pe jurnaliști să folosească drept sursă de evaluare a
masivului informațional potențial rețelele de socializare și observația direct ă. Faptul că cititorii,
ascultătorii și telespectatorii cel mai rar devin surse de documentare referito are la masivul
informațional potențial demonstrează un nivel redus de cooperar e între instituțiile mass -medi ei și
auditoriul său. Fenomenul în cauză explică nu doar interesul redus al auditoriului pentru
informația jurnalistică, drept dovadă fiind tirajele și rating urile extrem de modeste ale produselor
mediatice autohtone, ci și gradul redus de implicare a acesto ra în viața socială. Constatăm că
atragerea cititorului în formarea diapazonului tematic al produselor jurnalistice pe domeniul social
este o necesitate a timpului care trebuie să devină unul din tre obiectivele primordiale ale
strategiilor de marketing ale instituțiilor mass -medi ei moldovenești.
Următoarea întrebare s -a referit la sursele pe care le folosesc jurnaliștii în procesul de
colectare a informațiilor necesare pentru reflectarea unei anumite probleme sau tendințe, unui
eveniment sau fenomen (Figura A2.4.1 – A2.4.5). Cercetarea a scos în evidență faptul că cea mai

173
solicitată sursă de colectare a informațiilor, pentru care au optat 99 la sută dintre cei chestionați,
sunt p ersoanele și grupurile sociale care se confruntă sau suportă consecințele proble mei sociale .
Cu cinci jurnaliști mai puțin, adică 94 la sută, au indicat drept sur să de colectare a informațiilor
administrația publică centrală sau locală responsabilă de executarea deciziilor și de realizarea
programelor, proiectelor naționale pe domeniu l social. Factorii de decizie responsabili pentru
conceperea și implementarea strategiilor de reducere a impactului și de soluționare a problemei
sociale au fost menționați de 91 la sută din tre respondenți, iar experții naționali și internaționali,
repreze ntanții societății civile – de 73 la sută. Numărul relativ redus al jurnaliștilor care apelează
la serviciile experților și ale reprezentanților societății civile în procesul de mediatizare a realității
sociale este cauzat , întâi de toate, de faptul că ace st tip de informație este folosit, prioritar, pentru
analiza și interpretarea fenomenelor și a problemelor sociale, iar astfel de materiale apar mult mai
rar decât cele informative. În alt doilea rând, acest indice demonstrează că în fluxul jurnalistic pe
domeniul social prevalează, din punct de vedere cantitativ, jurnalismul de informare. În al treilea
rând, iese în evidență faptul că tendința de a furniza cât mai operativ informația intră în
contradicți e cu practica de a colecta și de a încrucișa informaț ia colectată din cât mai multe surse –
practică ce solicită un interval de timp mai mare pentru realizare.
Cea de -a cincea întrebare a avut misiunea să clarifice c ine, în opinia respondenților,
identifică și propune subiectul care urmează a fi mediatizat (Figura A2.5.1 – A2.5.5). Din totalul
de 100 de respondenți, 77 au specific at că reporterii propun subiectele pentru mediatizare, 18 – că
șefii de secție/departamente și doar 5 la sută din tre respondenți au indicat că subiectele s unt
propuse de către redac torii-șefi. Cea mai mare libertate în alegerea subiectelor, conform
rezultatelor, o au reporterii din jurnalismul on -line, urmați de cei din radio, apoi de cei din presa
tipărită și, în final, de cei din televiziune. Cel mai activ se implică în stabilirea agendei mediatice
șefii de secție din televiziune, apoi cei de la radio și, în final, cei din presă – rezultat pentru care au
optat, după cum urmează, 9 la sută, 5 la sută și 4 la sută din tre respondenți. Faptul că redactorii –
șefi din presa tipărită partic ipă direct în determinarea agendei mediatice a fost confirmat de 3 la
sută din tre respondenți, iar implicarea directă a celor din audiovizual a fost confirmată de câte unu
la sută. Curios este rezultatul 0 privind gradul de implicare a patronilor în stabil irea agendei
mediatice a edițiilor/emisiunilor/fluxurilor informaționale. Faptul că patronii niciodată nu se
implică în acest proces poate fi un indice al libertății de creație a jurnaliștilor de toate nivelurile,
dar poate demonstra și faptul că patronii își exercită influența prin intermediul corpului
managerial. Cea din urmă afirmație corespunde într -o măsură mai mare realității noastre, fapt
confirmat și de rezultatele analizei cantitative și calitative a produsului mediatic pe domeniul
social, pe care am realizat -o și am expus -o în capitolul precedent.

174
Cea de -a doua dimensiune a chestionarului, așa cum am specificat mai sus, se referă la
produsele jurnalismul ui social și începe prin constatarea genurilor informative pe care jurnaliștii le
folosesc cel mai des pentru reflectarea realității sociale. Conform răspunsurilor respondenților, cel
mai solicitat gen este reportajul, pentru care au optat 57 de persoane, urmat de știre pentru care au
optat 32, iar cel mai rar gen informativ utilizat de jurnaliștii , care reflectă domeniul social , s-a
dovedit a fi interviul pentru care au optat 11 persoane chestionate (Figura A2.6.1 – A2.6.5). Dacă
jurnaliștii din audiovizual și cei din presa tipărită pun pe primul loc reportajul: 21 la sută dintre cei
care fac jurnal ism radio, 18 la sută dintre cei care fac jurnalism TV și tot 18 la sută dintre
jurnaliștii care activează la diverse publicații periodice, atunci jurnaliștii din on -line îi dau
prioritate știrii, in terviurile și reportajele fiind practic absente în diapaz onul de genuri informative
prin care este reflectată realitatea socială. Constatăm : rezultatele respective, care demonstrează că
anume știrea este gen ul de presă la care cel mai frecvent apelează jurnali știi pentru a reflecta
realit atea social ă, confirmă rezultatele pe care noi le -am obținut prin cercetarea cantitativă a
produselor mediatice pe domeniul social din perspectiva genurilor jurnalistice , realizată în cadrul
primului studiu Specificul activității de creație în jurnalismul social din Republica M oldova .
Curios ne pare rezultatul 0 privind folosirea știrii în ziare. Trebuie să menționăm faptul că
știrile nu lipsesc din conținutul pu blicațiilor periodice, ele sunt în cotidiene chiar într -un număr
destul de mare, dar în m ulte cazuri acestea sun t preluate de la diverse agenții sau portaluri de știri.
Știrile produse de jurnaliștii din presa tipărită, în comparație cu știrile clasice, sunt mai
voluminoase, utilize ază mai multe surse și citate, pri ntre care, în mod obligatoriu, opiniile
experților, fapt care le apropie foarte mult de reportaje. Astfel, în lipsa unui hotar cert între știre și
reportaj, jurnaliștii înclină să califice astfel de produse drept reportaje. De altfel, această tendință
se face resimțită din ce în ce mai mult și în audiovizual. Ab sența știrii din diapazonul de genuri
informative pe care le folosesc jurnaliștii din presa tipărită confirmă, odată în plus, caracterul
analitic al acesteia.
Următoarea întrebare vizează genurile analitice pe care jurnaliștii le folosesc cel mai des la
reflectarea realității sociale, pentru care am propus trei variante de răspuns: analiza, comentariul și
alte tipuri de discurs analitic (Figura A2.7.1 – A2.7.5). Ultima variantă de răspuns a fost formulată
astfel, încât să poată fi evaluată în egală măsură ș i de jurnaliștii din presa tipărită, și de cei din
audiovizual, și de cei din on -line. Specificăm că în categoria altor tipuri de discurs analitic se
includ următoarele genuri: dezbaterea radio/TV, talk -show -ul audiovizual, editorialul radiofonic și
cel di n presa tipărită, corespondența analitică, trecerea în revistă și revista presei.
Conform răspunsurilor respondenților, cele mai solicitate genuri analitice sunt analizele și
alte tipuri de discurs analitic, pentru care au optat 40 și, respectiv, 39 de re spondenți, urmate de

175
comentarii, pentru care au optat 21 dintre cei chestionați. Dacă în jurnalismul radio analizele și
alte tipuri de discurs analitic au aproximativ aceeași pondere – 10 și, respectiv, 9 opțiuni,
comentariilor revenindu -le doar 6, în jurn alismul TV pe prima poziție se situează alte tipuri de
discurs analitic – cu 13 opțiuni, urmat de analize – cu 7 și de comentarii – cu 5 opțiuni.
În presa tipărită cel mai solicitat gen, conform răspunsurilor, este editorialul, pentru care au
optat 11 di n totalul de 25 de respondenți. Puțin cedează comentariul, pentru care au optat 9
respondenți, analizele plasându -se pe ultima poziție cu 5 opțiuni. De menționat că răspunsurile
jurnaliștilor din on -line se deosebesc radical de răspunsurile colegilor lor d in audiovizual și din
presa tipărită. Astfel, aproape 4/5 din această categorie de respondenți – 18 persoane – au calificat
analizele drept cel mai frecvent gen utilizat, 6 persoane au indicat asupra comentariului și doar o
singură persoană a menționat alte tipuri de discursuri analitice.
Numărul de surse pe care le folosește jurnalistul în diverse tipuri de materiale a constituit
mesajul următoarei întrebări (Fi gura A2.8.1 – A2.8.5). Analiza chestionarelor a scos în evidență
următoarele rezultate:
– în știre , 83 la sută din tre respondenți utilizează două surse, 15 % – trei surse și doar doi la
sută – o sursă. Presupunem că cele două p rocente din ultima categorie su nt jurnaliști specializați în
a produce știri -declarații, or, anume acest tip de știre admite sau chiar solicită folosirea unei
singure surse;
– în interviu , 98 la sută folosesc o sin gură sursă și doar 2 la sută – două surse. Presupunem că
cele două persoan e din ultima categorie sunt specializate în a produce interviuri colective, în care
pot fi utilizate două și mai multe surse;
– în reportaj , 93 la sută utilizează trei și mai multe surse, iar 7 la sută din tre respondenți –
două surse;
– în editorial , 99 % din tre cei chestionați folosesc o singură sursă și doar 1 % – două surse;
– în comentariu , 54 la sută folosesc o singură sursă, 26 la sută – două surse, iar 20 la sută –
trei și mai multe surse;
– în analizele jurnalistice, de obicei, sunt folosite trei și mai mul te surse – opțiune pentru
care au votat 96 la sută și doar 4 la sută au declarat că folosesc două surse.
Rezultatele respective demonstrează un anumit decalaj între declarațiile jurnaliștilor referitor
la numărul de surse utilizat în diverse categorii de materiale și numărul real de surse pe care
aceștia îl utilizează. Acest lucru demonstrează faptul că fie din lipsă de timp, fie din posibilitatea
de a găsi surse de alternativă, fie din raționamente care nu se încadrează în bunele practici,
jurnaliști i nu întotdeauna țin cont de rigorile genurilor jurnalistice.

176
Ultimele două întrebări din această categorie au avut misiunea să evalueze gradul de
satisfacție a jurnaliștilor privind aspectele cantitative și frecvența produselor mediatice pe
domeniul social. Referitor la timpul de emisie sau spațiul rezervat pentru jurnalismul social, m ai
mult de jumătate din tre respondenți – 58 la sută – susțin că acesta este destul de bun, 28 la sută
consideră că este foarte bun, 10 la sută – că este nici bu n, nici rău, iar 4 la sută cred că nu este prea
bun (Figura A2.9.1 – A2.9.5). Aproximativ aceeași situație s -a înregistrat și în cazul gradului de
satisfacție a jurnaliștilor privind frecvența apariției materialelor jurnalistice pe domeniul social.
Astfel, mai mult de jumătate din tre respondenți – 57 la sută – susțin că aceasta este destul de bună,
29 la sută consideră că este foarte bună, 9 la sută – că este nici bun ă, nici r ea, iar 5 la sută cred că
nu este prea bun ă (Figura A2.10.1 – A2.10.5). Constatăm c ă cel mai înalt grad de satisfacție în
raport cu spațiul rezervat materialelor pe teme sociale și cu frecvența apariției acestora îl au
managerii, ei fiind cei care au dat toate aprecierile „foarte bun/foarte bună ”. Totodată, constatăm și
faptul că cel mai redus grad de satisfacție îl au reporterii începători, stagiul de muncă al cărora este
până la trei ani, ei fiind cei care au dat toate aprecierile „nu prea bun/nu prea bună ”.
Cea de -a treia dimensiune a chestionarului a pus în relief opin iile jurnaliști lor privind
jurnalismul social ca proces. Prima întrebare a vizat obstacolele cu care jurnaliștii se confruntă în
procesul de mediatizare a realității sociale (Figura A2.11.1 – A2.11.5). Cei mai mulți dintre
respondenți – 74 la sută – au indicat refuzul su rselor oficiale de a furniza informația solicitată,
urmată de furnizarea parțială a informației solicitate care a acumulat 50 de răspunsuri. Poziția a
treia a fost împărțită între trei variante de răspuns care au acumulat un număr aproximativ egal de
opini i: refuzul surselor neoficiale de a furniza informația solicitată – cu 40, furnizarea întârziată a
informației solicitate – cu 39 și imposibilitatea verificării informației colectate – cu 38 de op țiuni.
Refuzul surselor neoficiale de a -și face publică identitatea și cenzura în procesul de redactare a
materialelor despre problemele sociale au fost calificate drept cele mai neînsemnate obstacole în
procesul de creație, ele acumulând 16 și, respectiv 11 răspunsuri. Aproximativ aceeași pondere se
atestă, în particular, în toate patru elemente ale sistemului mass -medi ei.
Următoarele întrebări se referă la acțiunea mediatică a instituțiilor mass -medi ei și la
comportamentul profesional al jurnaliștilor. Ele sunt de evaluare și autoevaluare și au avut
menirea s ă reliefeze viziunile respondenților asupra calității serviciilor prestate. L a prima
întrebare , ce se referă la măsura în care instituțiile media tice reflectă veridic realitatea socială , mai
mult de jumătate din tre respondenți – 67 la sută – susțin că într -o măsură mare , 29 la sută
consideră că într -o măsură foarte mare, iar 4 la sută – în măsură mică (Figura A2.12.1 – A2.12.5).
Conform răspunsurilor, portalurile de știri prestează cele mai veridice servicii mediatice , or,
jurnaliștii din on -line au select at, în exclusivitate, primele două răspunsuri. Posturile TV și

177
publicațiile periodice se situează pe poziția a doua, 99 la sută dintre jurnaliști i din televiziune și
din presa tipărită au optat în favoarea primelor două variante de răspuns și doar câte 1 % din
ambele grupuri de respondenți au indicat că in stituțiile în care ei activează reflectă veridic
realitatea în măsură mică . Mai critici s -au dovedit a fi jurnaliștii din radio, doi respondenți dintre
cele 25 de persoane chestiona te considerând că instituția lor reușește în măsură mică să reflect e
veridic realitatea .
Analiza răspunsurilor la întrebarea a XIII-a, care se referă la măsura în care jurnaliștii
reflectă obiectiv realitatea socială , a demonstrat următoarele rezultate: în măsură mare a fost
varianta selectată de 68 de respondenți, în măsură foarte mare a fost selectată de 29, iar în măsură
mică – doar de 3 persoane chestionate (Figura A2.13.1 – A2.13.5). Cei mai obiectivi se declară
jurnaliștii din on -line, care consideră că le reușește acest lucru în măsură mare și foarte mare. Și
jurnaliștii de televiziune, radio și din presă tipărită au o părere foarte bună despre gradul lor de
obiectivitate, or, doar câte o persoană din fiecare cat egorie de respondenți a specificat că reușe ște
să fie obiectivă în măsură mică.
Următoarea întrebare s -a referit la echidistanța jurnalistului în procesul de mediatizare a
problemelor sociale (Figura A2.14.1 – A2.14.5). Cei mai mulți dintre respondenți – 67 – au indicat
că reușesc să fie echidistanți în mare măsură, 30 – în măsură foarte mare și doar 3 respondenți au
susținut că le reușește acest lucru în măsură mică. Analiza modul ui în care s -au repartizat opțiunile
pe segmentele mediatice a demonstrat ex act aceeași situație ca la întrebarea anterioară.
La întrebarea în ce măsură respondenții țin cont de principiile deontologice în procesul de
reflectare a problemelor sociale (Figura A2.15.1 – A2.15.5) , 66 la sută au indicat că fac acest lucru
în măsură ma re, 30 la sută – în măsură foarte mare și doar 4 la sută au susținut că le reușește acest
lucru în măsură mică .
Conform răspunsurilor, jurnaliștii din on -line, care au selectat, în exclusivitate, primele două
variante de răspuns, cel mai mult țin cont de principiil e deontologice. Jurnaliștii din celelalte
elemente ale sistemului mass -medi ei, în proporție de 99 la sută , au afirmat că țin cont de
principiile deont ologice în măsură mare și foarte mare și doar câte un jurnalist din radio, TV și din
presa tipărită – că îi reușește acest lucru în măsură mică.
Analiza răspunsurilor la aceste patru întrebări scoate în evidență gradul înalt de apreciere a
serviciilor med iatice pe domeniul social și gradul înalt de autoapre ciere a jurnaliștilor, or, nici unul
dintre cei 100 de respondenți nu a indicat ca variantă de răspuns măsura foarte mică a lucrurilor.
Însă doar optimismul profesional nu este suficient pentru asigurarea calității produselor mediatice.
Astfel, pentru ca impactul și efectele produselor mediatice pe domeniul social să fie constructive,
optimismul profesional trebuie cumulat cu respectarea principiilor deontologi ce, a normelor etice

178
și de drept, cu bunele pr actici jurnalistice, cu responsabilitatea socială, cu alte standarde care
constituie fundamentul jurnalismului de calitate.
Următoarea întrebare a vizat factorii care afectează calitatea reflectării problemelor sociale,
pentru care am propus trei variante de răspuns: nerespectarea principiilor deontologice, cenzura și
autocenzura (Figura A2.16.1 – A2.16.5). Analiza chestionarelor a scos în evidență următoarele
rezultate:
– problema nerespectării principiilor deontologice a fost calificată drept cea mai gravă
încălcare de 48 la sută din tre respondenți, 22 % au calificat -o drept abatere secundară, iar 30 %
dintre respondenți – drept terțiar ă;
– cenzura în mass -media a fost calificată drept abatere de gravitate primară de 41 % dintre
respondenți, 27 % au calificat -o drept abatere de gradul doi, iar 32 la sută – de gradul trei;
– autocenzura este abatere primară sau de gradul întâi pentru 11 % dintre respondenți , pentru
50 % ea este abatere secundară, iar pentru 39 la sută – terțiar ă.
Dacă jurnaliștii di n audiovizual și din presa tipărită consideră, cu variații nesemnificative, că
nerespectarea principiilor deontologice este cea mai gravă abatere, pe poziția a doua plasând
cenzura, apoi autocenzura, jurnaliștii din on-line pun în prim -plan cenzura drept cel mai grav
factor, apoi nerespectarea principiilor deontologice și, în final, autocenzura.
Referitor la întrebarea cât de des materialele pe domeniul social sunt cenzurate , 42 la sută
dintre cei chestionați au afirmat că niciodată nu s -au confruntat cu a cest fenomen , 30 la sută au
susținut că cenzura se manifestă foarte rar, 23 – că rar și doar 5 respondenți din totalul de 100
consideră că cenzura în mass -media este aplicată des (Figura A2.17.1 – A2.17.5).
Aproximativ același rezultat l -am obținut și la î ntrebarea a XVIII -a care vizează autocenzura
în jurnalismul social (Figura A2.18.1 – A2.18.5). Astfel, r eferitor la întrebarea cât de des jurnaliștii
se autocenzurează în procesul de creație, aproape jumătate din tre respondenți – 47 la sută – susțin
că nic iodată nu fac acest lucru, 23 – că îl fac foarte rar, 20 la sută – că îl fac rar, 8 la sută afirmă că
se autocenzurează des, iar 2 % – foarte des. Conform chestionarelor, cele mai optimiste răspunsuri
la aceste două întrebări aparțin managerilor și jurnaliștilor cu stagiul de muncă mai mare de 10 ani.
În contrariu, cu cât stagiul de muncă și ponderea jurnalistului în ierarhia redacțion ală sunt mai
mici, cu atât răspunsurile acestora sunt mai pesimiste.
Cea de -a patra dimensiune a vizat funcțiile și rolurile mass -mediei în reflectarea realității
sociale și gradul de implicare a auditoriului în formarea agendei mediatice pe domeniul soci al.
Dintre toate cele opt funcții propuse ca variante de răspuns pentru prima întrebare , cel mai
mare număr de opțiuni – 63 – l-a acumulat funcția de asigurare a comunicării între diverse straturi

179
sociale ale unei societ ăți. Conform importanței, 34 de respondenți au plasat -o pe prima poziție; 11
– pe poziția a doua, iar 18 – pe a treia (Figura A2.19.1 – A2.19.5).
Această funcție este urmată de cea de monitorizare a politicilor, proiectelor și programelor
sociale, care a acumulat, în total, 43 de opțiuni. D intre acești 43 de respondenți , 13 au specificat că
este o funcție prioritară, iar câte 15 persoane au optat pentru poziția a doua și a treia.
Foarte puțin cedează funcția de asigurare a conexiunii între domeniul social și alte sfere ale
vieții publice, pe ntru care au optat 42 la sută din tre respondenți, dintre care: 10 au calificat -o de
importanță majoră, 20 – de im portanță medie, iar 12 – terțiar ă.
Tot cu diferență de un punct urmează funcția de socializare a cetățenilor care a acumulat 41
de opțiuni. Co nform importanței sale, 13 respondenți au plasat -o pe prima poziție; 10 – pe poziția
a doua, iar 18 – pe a treia.
Cu trei puncte mai puțin a acumulat funcția de reflectare a tehnologiilor sociale. Dintre cei
38 de jurnaliști care au optat în favoarea aces tei funcții, doar șase o consideră de importanță
majoră, cei mai mulți – 17 – de importanță secundară , iar 15 – de importanță terțiar ă.
Ultimele trei locuri au fost împărțite între: social advocacy care a acumulat 27 de opțiuni,
social lobby pentru care au optat 25 de jurnaliști și funcția d e promovare a valorilor sociale care a
fost menționată de 21 dintre respondenți.
Constatăm că ierarhizarea funcțiilor jurnalismului social , conform importanței acestora ,
depinde de tipul de jurnalism pe care îl profese ază respondenții. Astfel, dacă jurnaliștii din
audiovizual și cei din on -line au pus pe primul loc funcția de asigurare a comunicării între diverse
straturi sociale, jurnaliștii din presa tipărită au dat prioritate funcției de social advocacy.
Pe locul do i, cei din on -line au pus funcția de monitorizare a politic ilor, proiectelor și
programelor sociale, iar pe locul trei – pe cea de reflectare a tehnologiilor sociale. În clasamentul
răspunsurilor pe care le -au dat jurnaliștii din radio , pe cea de -a doua po ziție s -a situat funcția de
asigurare a conexiunii între domeniul social și alte sfere ale vieții publice, iar pe cea de -a treia
poziție – funcția de monitorizare a politici lor, proiectelor și programelor sociale.
În clasamentul răspunsurilor pe care le -au dat jurnaliștii din TV, pe locul doi s -au situat două
funcții – cea de asigurare a conexiunii între domeniul social și alte sfere ale vieții publice și cea de
reflectare a tehnologiilor sociale, care au acumulat câte șapte opțiuni, iar pe locul trei – cea de
socializare a cetățenilor , pentru care au optat patru respondenți. În clasamentul răspunsurilor
jurnaliștilor din presa tipărită , pe locul doi s -a situat social lobby, iar pe locul trei – funcția de
asigurare a comunicării între diverse straturi sociale ale unei societăți. Conform răspunsurilor, cele
mai importante funcții s -au dovedit a fi: funcția de asigurare a comunicării între diverse straturi
sociale ale unei societăți, cea de monitorizare a politic ilor, proiectelor și programelor sociale, c ea

180
de asigurare a conexiunii între domeniul social și alte sfere ale vieții publice și cea de socializare a
cetățenilor. Reiterăm că ponderea funcțiilor mediatice , din perspectiva importanței lor în presa
tipărită, on -line, radio și TV , este foarte diferit ă și reiese din specificitatea activității acestor
elemente ale sistemului mass -mediei .
Următoarea întrebare s -a referit la rolurile mass -medi ei în reflectarea realității sociale,
pentru care au fost propuse patru variante de răspuns: să informeze neutru, să sensibilizeze
societatea, să asigure dialogul social între factorii de decizie și mase, să creeze platforme de
dezbateri (Figura A2.20.1 – A2.20.5). Din totalul de 100 de respondenți, 80 au optat în favoarea
rolului de asigurare a dialogului social în tre factorii de decizie și mase. D intre aceștia, 19 l -au
calificat drept rol de bază, mai mult de jumătate dintre ei – 48 – drept rol se cund, iar 13 – drept rol
terțiar .
Sensibilizarea societății a fost rolul care a acumulat 58 de răspunsuri pozitive. Dintre
acestea, 19 îi atribuie o importanță primordială, 16 – secundară și 2 3 – terțiar ă.
Cu patru puncte mai puțin a acumulat rolul mass -medi ei de a informa neutru societatea
pentru care și -au dat opțiunile 54 de respondenți, dintre care: 49 l -au plasat p e prima poziție, 2 –
pe a doua și 3 – pe a treia.
Pentru rolul mass -mediei de a propune soluții de rezolvare a problemelor sociale și -au dat
opțiunile 39 de jurnaliști chestionați, 26 dintre aceș tia calificându -l ca rol terțiar , 12 – ca secundar
și doar o persoană – ca rol primar.
Rolul de implicare a mass -medi ei în soluționarea problemelor sociale a fost menționat de 35
de respondenți, pentru 19 dintre ei acesta fiind unul terția r, pentru 9 – secundar, iar pentru 7 –
primar.
Cu un punct mai puțin a acumu lat rolul mass -medi ei de creare a platformelor de dezbateri
publice care a fost specificat de 34 de respondenți, pentru 17 este un rol terțiar , pentru 12 – unul
secundar și pentru 5 – primar.
Pe locul întâi, după importanța lor, s -au situat: rolul de a informa neutru – cu 49 de opțiuni,
cel de sensibilizare a societății și cel de asigurare a dialogului social – cu câte 19 opțiuni fiecare și
rolul de implicare a mass -medi ei în soluționarea probl emelor sociale – cu 7 opțiuni.
Pe locul doi , după importanță , s-au situat patru roluri: cel de asigurare a dialogului social –
cu 48 de opțiuni, cel de sensibilizare a societății – cu 16 opțiuni , rolul mass -medi ei de creare a
platformelor de dezbateri publ ice și cel de a propune soluții de rezolvare a problemelor sociale –
cu câte 12 puncte fiecare.
Locul trei a revenit: rolului mass -medi ei de a propune soluții de rezolvare a problemelor
sociale pentru care au optat 26 de respondenți, rolului de sensibiliza re a societății care a fost

181
specificat de 23 de respondenți, rolului mass -medi ei de implicare în soluționarea problemelor
sociale pentru care și -au dat opțiunile 19 jurnaliști chestionați și rolului de creare a platformelor de
dezbateri publice pentru care au optat 17 respondenți.
Observăm că unele roluri se află, concomitent pe două sau chiar trei poziții, fapt determinat
de atitudinea diferită a jurnaliștilor din presa tipărită, radio, TV și din on -line față de importanța
acestora. Astfel, dacă jurnaliști i din audiovizual și cei din on -line pun pe prim ul și pe al doilea loc
aceleași roluri: de informare neutră și, respectiv, de asigurare a dialogului social, atunci locul trei
este apreciat în mod diferit: cei din audiovizual plasează rolul de a propune so luții de rezolvare a
problemelor sociale, pe când cei din on -line – rolul de sensibilizare a societății. Diferite de
primele, opiniile jurnaliștilor din presa tipărită plasează pe primul loc rolul de asigurare a
dialogului social, pe al doilea – pe cel de a propune soluții de rezolvare a problemelor sociale și pe
al treilea – rolul mass -medi ei de creare a platformelor de dezbateri publice.
Așadar, analiza răspunsurilor la aceste două întrebări demonstrează că ponderea funcțiilor și
a rolurilor jurnalismul ui social în presa tipărită, on -line, radio și TV este foarte diferită și reiese
din specificitatea activității acestor elemente ale sistemului mass -medi ei. Astfel, jurnaliștii din
audiovizual și cei din on -line, care lucrează, prioritar, cu genurile informative, pun în prim -plan
activitatea de supraveghere a mediului și de informare neutră a societății, prin aceasta promovând
ideologia profesională de tip n eutru. Jurnaliștii din presa tipărită, care mediatizează realitatea
socială, prioritar, în genurile de opinie și interpretative pun în prim -plan responsabilitatea mass –
medi ei de a dezbate problemele sociale, de a ajuta persoanele să depășească obstacolele și să-și
soluționeze problemele cu care se confruntă, de a asigur a dialogul social, prin aceasta promovând
ideologia profesională de tip paternalist. Constatăm că presa tipărită este mai adânc ancorată în
jurnalismul social, responsabilitatea de a fi alătu ri și de a ajuta oamenii simpli constituind unul
dintre obiectivele primare ale acestuia.
Ultima întrebare se referă la gradul de implicare a publicului în activitatea mass -medi ei de
reflectare a problemelor sociale (Figura A2.21.1 – A2.21.5). Din totalu l de 100 de respondenți, 31
la sută au răspuns că publicul se implică des, 21 la sută – că nu se implică niciodată, câte 19 la sută
consideră că publicul se implică rar și foarte rar, iar 10 % consideră că publicul face acest lucru
foarte des.
Din răspuns uri reiese că cel mai activ public îl au jurnaliștii din radio și cei din presa
tipărită. Mai mult de jumătate din tre exponenții acestor două segmente ale sistemului mass -medi ei
– 15 respondenți – consideră că publicul lor se implică des și foarte des, iar 10 respondenți – că se
implică rar și foarte rar. Pe locul al doilea se situează publicul jurnaliștilor din televiziune. Din
totalul de 25 de respondenți, 11 au indicat că publicul lor este activ și foarte activ, 9 – că publicul

182
se implică în activitatea mass -medi ei rar și foarte rar, iar 5 respondenți au specificat că publicul nu
se implică niciodată în acest proces. Cel mai pasiv public îl au, conform rezultatelor, jurnaliștii din
on-line, 9 dintre aceștia au menționat că publicul lor foarte rar se impli că în procesul de creație, iar
16 respondenți au specificat că publicul niciodată nu se implică în activitatea lor. Acest lucru este
cauzat , întâi de toate, de faptul că jurnalismul on -line este, în primul rând, jurnalism de informare,
care nu presupune de zbaterea, explicarea și interpretarea problemelor, ci completarea fluxului
informațional cu noi și noi informații d espre evenimentele de ultimă oră . În al doilea rând,
rapiditatea cu car e operează jurnalismul on -line lasă mai puțin loc pentru propuneri, publicul
făcând cu greu față ritmului de producție. În al treilea rând, jurnalismul on -line produce materiale
într-un volum foarte mare, publicul nefiind în stare să asimileze în totalitat e nici ceea ce nimerește
în circuitul informațional.
Activismul consumatorilor de produse audiovizuale se datorează, considerăm noi,
posibilităților tehnice pe care le oferă aceste tipuri de canale de transmisie. Tocmai emisiunile în
direct, interactive t ransformă publicul dintr -un element pasiv în unul activ al mass -medi ei. Deși, în
acest context, nici importanța factorului uman nu este de negat, or, jurnaliștii din audiovizual
permanent își perfectează practicile de atragere a atenției ascultătorilor/tel espectatorilor și de
motivare a acestora pentru ca ei să propună teme pentru dezbateri, să sugereze idei, să propună
subiecte pentru mediatizare, într -un cuvânt, să se implice cât mai activ în formarea agendei
mediatice.
Activismul consumatorului de prod use ale presei tipărite se datorează faptului că cititorii
formează un public, mai mult sau mai puțin, constant și omogen din punctul de vedere al
viziunilor sociale, politice, filos ofice etc. Dovadă a fidelității și a activismului cititorilor sunt
nelipsi tele rubrici , gen: scrisoare la redacție, scrisoarea săptămânii, de -ale lumii etc.
Analiza respondenților în baza criteriului de sex, vârstă, funcție, ocupație și stagiu de muncă
a scos în evidență faptul că numărul femeilor care fac jurnalism social este, practic, dublu în
comparație cu cel al bărbaților , coraportul constituind 61 la 39. Această situație e specifică însă
pentru toate elementele sistemului mass -medi ei (Figura A2.22.1 – A2.27.5).
Din totalul de 100, circa jumătate – 49 % se încadrează în cat egoria 18 -29 de ani, 31 % se
încadrează în categoria 30 -44 de ani, 12 % constituie jurnaliștii cuprinși în categoria de vârstă 45 –
59 de ani și doar 8 % au mai mult de 60 de ani. Constatăm că cei mai mulți respondenți tineri
activează în jurnalismul on -line, numărul acestora constituind 22 de responde nți, urmat de
jurnalismul radio în care sunt antrenați 12 respondenți din această categorie, apoi de cel de
televiziune unde muncesc 10 respondenți care se încadrează în această categorie. Cel mai puțin

183
tineret activează în presa tipărită, doar 1/5 dintre cei chestionați se încadrează în prima categorie
de vârstă.
Din categoria de vârstă 30 -44 de ani, în jurnalismul radio activează 10 respondenți, în cel de
televiziune și în presa tipărită – câte 9 respondenți, iar în on -line – doar 3.
Din cea de -a treia categorie în jurnalismul audiovizual activează câte 2 respondenți, iar în
presa tipărită – tocmai 8. Acest lucru se datorează faptului că presa tipărită pune în circuit mai
multe materiale analitice, care solici tă din partea jurnalistului nu doar cunoștințe aprofundate în
domeniu, ci și experiență de viață și experiență profesională.
Dintre cei 8 respondenți care au peste 60 de ani, unul lucrează la radio, 4 – la televiziune și 3
în presa tipărită.
Cei mai mulți dintre respondenți – 41 la sută – au declarat că lucrează în mass -media mai
mult de 10 ani, pe locul doi cu 35 de opțiuni se situează jurnaliștii, stagiul de muncă în mass –
media al cărora variază între 4 și 10 ani, iar cei mai puțin i respondenți – 24 la s ută – lucrează în
mass -media de mai puțin de 3 ani. Ac este date combat stereotipurile precum că în jurnalismul
social sunt antrenați mai mult jurnaliștii începători. Acest fenomen se atestă doar în jurnalismul
on-line, pe când și în presa tipărită , și în c ea audiovizuală cei mai mulți dintre jurnaliștii care
reflectă domeniul social lucrează în mass -media mai bine de 10 ani.
Din perspectiva ponderii respondenților în ierarhia redacțională , s-a conturat următorul
tablou: 70 la sută din tre respondenți ocupă funcția de reporter, 19 la sută – de șefi de
secție/departam ente, 4 la sută – sunt redactori -șefi adju ncți, iar 7 la sută – redactori -șefi/directori
de instituții. Constatăm că ponderea în ierarhia redacțională depinde, pe de o parte, de vârsta
jurnaliștilor, iar , pe de altă parte de stagiul lor de muncă în mass -media și poate evolua
concomitent cu aceste două criterii și/sau în funcție de ele. Astfel, peste 90 la sută din tre managerii
chestionați lucrează în mass -media de peste 10 ani, v ârsta medie a acestora fiind de 45 de ani.
Așadar, cercetarea a demonstrat o unicitate, mai mult sau mai puțin constantă, a jurnaliștilor
referitor la: selectarea evenimentelor care urmează a fi mediatizate, identificarea surselor utilizate
în procesul de documentare și de colectare a informațiilor, genurile jurnalistice care sunt utilizate
cel mai des, numărul de surse folosit în diverse tipuri de materiale, calitatea serviciilor prestate și
obstacolele în procesul de mediatizare a realității sociale.
Gradul de percepție și părerile jurnaliștilor sunt diferite în raport cu: sursele care semnalează
existența unor evenimente sau probleme, factorii care stabilesc agenda mediatică, gradul lor de
satisfacție pentru volumul și frecvența produselor mediatice pe d omeniul social puse în circuitul
informațional, funcțiile și rolurile mass -mediei în reflectarea realității sociale și gradul de
implicare a auditoriului în formarea agendei mediatice pe domeniul social. Rezultatele cercetării

184
au scos în evidență divergen țele care se atestă în percepțiile jurnaliștilor din audiovizual și ale
celor din presa tipărită. Acest fapt demonstrează că tipul de instituție media influențează
percepțiile jurnaliștilor, determinând cadrul valoric și acțional al acestora. Percepțiile ju rnaliștilor
diferă și în funcție de statutul profesional. De regulă, cu cât statutul jurnaliștilor în ierarhia
redacțională este mai înalt, cu atât mai mare este gradul lui de satisfacție în raport cu procesul
jurnalistic și calitatea serviciilor prestate. De asemenea, percepțiile sunt influențate de vârsta și de
stagiul de muncă în mass -media al jurnaliștilor . Rezultatele au demonstrat că gradul de satisfacție
a jurnaliștilor este direct proporțional cu aceste criterii: cei mai puțin satisfăcuți de starea de
lucruri din mass -media sunt jurnaliștii în vârstă de până la 25 de ani, care activează în presă 1 -5
ani și invers, cei mai satisfăcuți sunt jurnaliștii în vârstă de 45 de ani și mai mul t, stagiul de muncă
în presă al cărora este, cel puțin, 1 0 de ani.

4. 2. Procedee de mediatizare și practici operaționale în jurnalismul social
Jurnalismul social revendică, în plan operațional, un anumit set de strategii și procedee de
mediatizare, care solicită cunoștințe din toate domeniile de activitate umană. Oblig ativitatea
prezumtivă a cunoașterii practicilor de reflectare a realității sociale derivă din abordarea de
principiu a jurnalismului social. „Acest tip de jurnalism primează responsabilitatea jurnaliștilor
pentru impactul și efectele relatărilor lor, or, t ocmai modalitatea de reflectare, unghiul de abordare
și accentele logice pe care le pun aceștia în articole determină atitudinea societății faț ă de
problema pusă în discuție” [110, p. 45] . Responsabilitatea socială ca valoare de judecată este
primordială î n procesul de luare a deciziilor, or, mediatizarea unilaterală, agresivă, părtinitoare,
incompetentă etc. poate provoca reacții inadecvate, care pot gen era noi conflicte, prin aceasta
complicându -se și mai mult starea de lucruri existentă. Și, din contra, reflectarea argumentată,
echilibrată, „la rece” poate calma spiritele, diminua reacțiile negative, crea condiții pentru dialogul
social și, în fine, poate contribui la soluționarea acestor probleme.
Responsabilitatea pentru declanșarea și consecințele con flictelor și problemelor social e
revine mai multor structuri, pri ntre care: statului, grupurilor politice, structurilor economico –
financiare, instituțiilor sociale și culturale, dar și mass -medi ei, care se încadrează în acest șir grație
statutului său de i ntermediar între problemele sociale generatoare de confruntări, contradicții , crize
sociale și persoanele sau grupurile de persoane implicate sau afectate de acestea. Activitatea
jurnaliștilor, în acest context, prezintă interes din punct de vedere aplicativ, or, modul în care ei
selectează și prezintă informațiile facilitează sau, din contra, blochează percepția și înțelegerea
realității sociale. „Deficitul de informație sau dezinformarea neintenționată sau intenționată a
societății cu privire la gravitatea pericolului confruntării duc e la deteriorarea acută a situației. (…)

185
Evol uția ulterioară a evenimentelor ar putea duce la creșterea neînțelegerilor, apariția tensiunii în
relațiile dintre concurenți” [104, p. 155] .
Tipul, caracterul și amploarea evenimentelor și problemelor sociale influențează direct și
necondiționat abordare a lor mediatică, determinând obiectivele, practicile operaționale, tehnicile
mediatice, modelele de comportament profesional, precum și specificul produselor jurnalismului
social. Problemele sociale, în faza lor incipientă, sunt reflectate mediatic și făcu te publice prin
intermediul materialelor jurnalistice cu caracter informativ, iar la etapele ulterioare – cu ajutorul
materialelor explicative despre factorii care au declanșat problema socială și contextul în care
aceasta a apărut sau/și despre scenariile potențiale care pot să se materializeze în anumite condiții.
Aceste produse mediatice, de asemenea, semnalează și avertizează asupra evenimentelor care pot
amplifica sau diminua dimensiunile și evoluția fenomenelor, evenimentelor și problemelor sociale.
În procesul de abordare a realității sociale, în general, și a problemelor sociale, în particular,
jurnalismul social își propune trei obiective majore:
Reflectarea . Formula realistă a acompanierii informaționale a realității sociale presupune
expunerea d eosebit de consistentă a tuturor aspectelor și fațetelor acesteia , pentru a crea o viziune
de ansamblu corectă asupra fenomenelor mediatizate. În acest context, misiunea mass -medi ei este
să pună la dispoziție tablouri reprezentative, oferindu -le cetățenilo r suficientă informație pentru ca
ei înșiși să -și poată forma independent opiniile și să poată lua atitudini. Prin această activitate,
jurnalismul social se manifestă ca o „ lanternă căutătoare de adevăr”, or, punerea în circuit a unei
informații imparțiale și corecte creează premise reale pentru soluționarea problemelor sociale.
Explicarea . Jurnalismul social nu doar reflectă, ci și explică, comentează și interpretează
realitatea socială, iar grație acestor activități, el se manifestă și ca un instrument d e minimalizare
sau/și de amplificare a reacțiilor sociale. Misiunea de a mediatiza realitatea socială în dinamica
dezvoltării sale impune analiza și evaluarea tuturor componentelor structurale ale acesteia, precum
și a contextului în care ele se produc. În tâi de toate, se impune stabilirea motivelor și a factorilor
care au declanșat conflictul, apoi și analiza acestora – ca pe o parte a unui tot întreg, ca pe o verigă
a unui sistem complex. Realitatea socială urmează să fie reflectată din perspectiva param etrului
temporal, conjunctura de moment a ei fiind raportată la trecut și la viitor. O atenție sporită
urmează să fie acordată explicațiilor privind relațiile care au existat până la momentul
manifestărilor publice ale fenomenului sau problemei, precum și relații le exist ente la moment între
persoanele implicate . Nu mai puțin importantă este analiza stărilor de spirit ce persistă în jur.
Anume starea psihologică a persoanelor implicate sau afectate de problemă determină factorii de
decizie să reacționeze într -un mod sau altul, să identifice anumite metode de acțiune și să
implementeze anumite strateg ii de ameliorare a situațiilor de moment.

186
Prognozarea . Această misiune determină jurnalismul social să contureze potențialul
evolutiv al diferitor aspecte ale realității sociale și să facă claritate asupra perspectivelor,
dimensiunilor și limitelor tempor ale ale lor, asupra impactului și efectelor acestora . Cunoașterea
perspectivelor în cauză îl mobilizează pe cetățean să adopte un anumit tip de comportament și să
întreprindă măsuri concrete, care i -ar ajuta să evite sau să suporte mai ușor consecințele
problemelor sociale.
În procesul de abordare a realității sociale , jurnaliștii stabilesc anumite relații de producție și
folosesc anumite practici operaționale atât la nivel de colectare a informației factologice, cât și la
nivel de redactare a textelor . Practicile operaționale sunt determinate de tipul și de complexitatea
evenimentului – factori care conturează specificitatea activității profesionale. Complexitatea
evenimentelor care, direct sau tangențial, influențează evoluția problemelor sociale și /sau a celor
ce apar ca rezultat al evoluției problemelor și crizelor sociale, impun e practici de mediatizare
foarte diferite, determinate de aspectele psihologice, relaționale și calitative ale acestora . Or,
impactul crizei poate fi diminuat sau amplificat „în funcție de modul în care ea este reflectată, căci
prin acompanierea informațională a situațiilor de criză, mass -media formează imaginea generală a
problemei și a mediului, influențând, astfel, modul general de percepere a crizei de către
consumatorii prod usului mediatic ” [234, p. 377] .
Modul în care indivizii sociali se familiarizează și percep fenomenele, evenimentele și
problemele sociale depinde întru totul de procedeele pe care le aplică jurnalis tul. Alegerea corectă,
în corespundere cu necesitățile și așteptările tuturor actorilor sociali, a strategiilor de mediatizare
care să asigure promovarea valorilor și acțiunilor ce însoțesc problema, este un factor esențial, or,
determină implicațiile și efectele jurnalismului social în realitatea socială. Strat egiile mediatice
reprezintă ansambluri de operații și manevre, ce includ resurse culturale, psihice, tehnice,
financiare etc. , prin care jurnaliștii pot influența evoluția problemelor sociale. Din perspectiva
impactului și a reacțiilor pe care le gener ează, strategiile de medi atizare a realității sociale pot fi
divizate, simbolic, în două categorii: pozitive, cu efecte constructive , și negative, cu efecte
distructive.
În prima categorie s unt inclu se strategiile care iau în calcul interesul public și aștept ările
sociale ale indivizilor și care asigură o abordare mediatică corectă și responsabilă. Printre acestea
se numără:
Strategia de însoțire . Ea se aplică în situațiile când problema socială „decurge” în mod
normal constant, când factorii de decizie își recunosc și acceptă responsabilitatea, când s unt
întreprin se activități reale , eficiente de ameliorare, când societatea conștientizează și se impl ică
constructiv în soluționarea problemei. În acest caz, scopul jurnalismului social este dirijarea

187
problemei, materialele informative succedându -se cu cele explicative, întru informarea imparțială,
neutră și corectă. Acest gen de a companiere mediatică a r ealității sociale pune în circuit informații
neutre și se aplică în situațiile de stabilitate socială. Caracterul pluridimensional al realității
sociale, varietatea și numărul impunător de evenim ente și probleme care se succed pun jurnalistul
în situația d e a alege ce merită mai mult și , în primul rând , de a ajung e la public. Pentru că tocmai
ceea ce ajunge la public, în linii mari, determină cunoștințele, atitudinea, comportamentul și
acțiunile sociale ale acestuia în raport cu problemele sociale luate în discuție de către mass -media.
Strategia de maximalizare a efectelor presupune intensificarea ritmului obișnuit de furnizare
a materialelor jurnalistice despre problemele sociale existente și se aplică în situațiile când se
atestă un interes redus pentru ac estea atât din partea societății, cât și din partea factorilor de
decizie sau când deciziile, proiectele și programele concepute și implementate pentru soluționarea
problemelor sociale au un impact și o eficiență redusă. Aplicând această strategie, jurnali smul
social încearcă să catalizeze instituțiile sociale pentru ca acestea să acționeze prompt și
responsabil, să le canalizeze acțiunile în direcția cuvenită și, de asemenea, încearcă să mobilizeze
masele pentru a le determina să ia atitudine și să acțione ze în scopul soluționării problemelor
existente. Obiectivul general al jurnalismului social , în acest context , este mobilizarea tuturor
părților implicate în problemă. Materialele informative și cel e analitice pot purta un caracter
emotiv -alarmant.
Una dintre misiunile jurnalismului social este să focalizeze atenția opiniei publice pe
anumite fenomene și probleme pentru care nici societatea, nici factorii de decizie nu manifestă
interes și nu conștientizează amploarea și gravitatea acestora. Această misi une generează așa –
numita practică „de alarmizare”. Mass -media „ trage un semn al de alarmă ” pentru ca societatea să
conștientizeze și să -și asume responsabilitatea pentru o anumită problemă. Practica „de
alarmizare” presupune utilizarea unei tonalități alarm ante în reflectarea problemelor sociale, deși,
e cazul să menționă m, că alarmismul nu e binevenit în orice situație. Necesitatea alarmismului se
impune atunci când:
– există premise reale de amplificare a problemei sociale, iar factorii de decizie neagă ace st
lucru;
– problema socială este în fază incipientă, dar factorii de decizie nu vor să recunoască
existența ei;
– factorii de decizie neagă existența problemei sau o trec cu vederea și nu întreprind nimic;
– nu se trasează strategii corecte de soluționare a pr oblemei;
– nu se execută corect deciziile de ameliorare;
– nu se gestionează corect resursele financiare alocate pentru soluționarea problemei sociale;

188
– societatea nu conștientizează gravitatea problemei și nu își asumă responsabilitatea pentru
soluționarea în comun a acesteia.
Alarmismul în materialele jurnalistice amplifică efectele s contate și se folosește , îndeosebi ,
la definirea titlurilor și subtitlurilor sau a coloanei sonore.
Strategia de minimalizare a efectelor se aplică în situațiile extrem de tensio nate,
caracterizate de panic ă și fric ă generală, de un comportament neadecvat, agresiv și violent, care
poate genera acțiuni distructive . În acest caz, misiunea jurnalismului social este să stabilească și să
mențină echilibrul psihic. Strategia de minimalizare nu se referă la aspectul cantitativ al
comunicării jurnalistice, or , nu presupune reducerea frecvenței de publicare a materialelor, ci la
aspectul calitativ. Conținutu l mesajelor și accentele logice pe care le pune jurnalistul sunt orientate
să slăbească tensiunile sociale, să minimalizeze șansele unor confruntări violente, să asigure
dialogul social constructiv etc. Practica respectivă atinge dou ă niveluri: emoțional și faptic și se
realizează după principiul „putea fi și mai rău, dar va fi ma i bine”. Caracterul mesajelor este unul
calmant, echilibrat și pendul ează între neutralitate și emotivitate rațională . Strategia de
minimalizare a efectelor se folosește frecvent în „acompanierea mediatică a situațiilor de criză,
aspectul multidimensional al cărora se datorează unui conglomerat întreg de factori politici,
sociali, ec onomici, culturali, psihologici ” [234, p. 377 ].
În perioadele când se amplifică tensiunile sociale și când există riscul de a scăpa situațiile de
sub control, care pot să derule ze în violențe sociale, mass -media aplică un gen de activitate, ce
generează așa -numita practică „de calmare”. În anumite situații , jurnaliștii trebuie să liniștească
spiritele, așa încât să faciliteze și să eficientizeze înțelegerea problemei, iar pentru aceasta ei își
construiesc materialele de o manieră calmă, pe o tonalitate de liniștire. Caracterul liniștitor este
specific materi alelor jurnalistice despre conflictele sau crizele sociale. În contrariu cu alarmismul,
practica „de calmare ” se aplică în situațiile de maximă tensiune socială, atunci când nu există
niciun consens social sau în situațiile de crize sociale. În aceste cond iții, misiunea presei este de a
restabili o rdinea publică și de a revitaliza încrederea societății în instituțiile sociale și în forța
acestora . Practica „de calmare” se realizează prin:
– prezentarea hotărârilor și a deciziilor constructive privind acțiuni le de ameliorare a
problemei;
– accentuarea activităților eficiente, întreprinse de factorii de decizie;
– accentuarea poziției civice a indivizilor sociali;
– descrierea și facilitarea dialogului social;
– descrierea solidar ității î ntre oameni;
– mediatizarea actelor de caritate;

189
– accentuarea activităților de susținere a persoanelor afectate , organizate de instituțiile
statului și ale societății civile;
– mediatizarea practicilor pozitive;
– accentuarea pronosticurilor pozitive.
Starea de criză socială este similară senzațiilor de teamă, incertitudine, neputință, pe care
orice om le poate simți în plan individual, numai că efecte le acestora sunt mult mai ample și mult
mai persistente în timp. În această ordine de idei, asigurarea echilibrului psihologic devine un
imperativ al jurnalismului social, care se realizează, în primul rând, nu prin selectarea
evenimentelor, nici chiar prin conținutul materialelor, ci p rin forma de expresie a lor. Informațiile
despre anumite probleme sociale trebuie să trezească comp asiune, solidaritate, toleranță însă, în
niciun caz, ură și panică. În procesul de abordare mediatică a evoluției fenomenelor sociale
negative și a problemel or sociale, mass -media trebuie să modeleze o percepție civică, să cultive
factorilor de decizie sentimentul de responsabilitate, iar cel de toleranță și calm – indivizilor
sociali. Calmarea spiritelor poate fi o contribuție efectivă în vederea siguranței p ublice în timpul
crizelor sociale, o garanție sigură pentru soluționarea lor.
Strategia de atac se aplică în situațiile când problemele sociale se manifestă și decurg haotic
și imprevizibil, iar factorii de decizie nu își recunosc și nu acceptă responsabi litatea care le revine
în virtutea funcțiilor pe care le dețin , când ei nu întreprind nimic concret pentru a soluționa
problemele, când societatea, apatică și amorfă, nu conștientizează și nu se implică în soluționarea
problemelor cu care se confruntă. În acest caz, pentru a schimba atitudinea și ac țiunile acestora,
jurnalistul realizează, alături de informare și analiză, o activitate de prognozare a evoluției
problemelor sociale. Realizând materiale cu caracter combativ și expunând potențialele consecințe
devastatoare, jurnaliștii catalizează mobilizarea actorilor implicați în aceste probleme întru
materializarea acțiunilor capabile să amelioreze situația. Utilizând această strategie, jurnalismul
social încearcă să impună părțile afectate de problemă să rea cționeze în modul cuvenit și să adopte
un comportament participativ .
De rând cu practicile enunțate mai sus, destul de frecvent este uti lizată practica de
simplificare care presupune „revizuirea” materialului colectat în scopul prezentării lui într -o formă
simplă și ușor perceptibilă. Or, problemele sociale actuale, prin complexitatea și profunzimea lor,
se prezintă ca fenomene sau procese ample, multifazice, un eori foarte dificile de înțeles care,
pentru a fi percepute și înțelese corect de către masele la rgi, urmează a fi simplificate. Procesul de
simplificare se referă mai mult la forma de expunere și foarte puțin la conținutul informativ
propriu -zis. Jurnaliștii traduc în termeni accesibili informațiile cu privire la problemă , pentru că
publicul caută re pere simple și accesibile. Cel mai des , această tehnică este utilizată pentru

190
simplificarea informației din comunicatele de presă parvenite de la diverse instituții oficiale sau de
la factorii de decizie, a celei despre proiectele, programele, politicile s au strategiile oficiale de
soluționare a problemelor etc. Tehnica de simplificare a materialului jurnalistic nu se referă la
informația factologică, ci la modalitatea de prezentare a acesteia și la contextul în care ea este
pusă. Indiferent ce vrea să infl uențeze jurnalistul, rațiunea sau sentimentele/emoțiile publicului, el
trebuie să promoveze un adevăr eminamente pozitivist al faptelor, bazat pe principiile adevărului
și obiectivismului. Simplificarea , ca metodă de prelucrare a informației factologice primare , se
prezintă drept practică operațională curentă, frecvent utilizată în jurnalismul social.
Sensibilizarea societății este o altă misiune și, respectiv, o altă practică folosită în
jurnalismul soc ial. „Mass -media reprezintă unul dintre mecanismele eficiente de sensibilizare a
publicului asupra problemelor curente ale țării. În funcție de conținutul fluxului informațional
orientat spre public, putem vorbi despre impactul acestuia asupra formării opi niilor, atitudinilor și,
în consecință, asupra acțiunilor acestuia” [117, p. 127] . Practi ca „de sensibilizare” se impune
îndeosebi atunci când sunt reflectate problemele cu care se confruntă diverse categorii social –
vulnerabile: copiii orfani, abandonați, familiile cu mulți copii, persoanele cu nevoi speciale,
bolnavii incurabil i etc. și are menirea să mobilizeze societatea pentru a se încadra în activități de
ajutorare. Caracterul emotiv al materialelor jurnalistice mai depinde de genul jurnalistic în care
sunt realizat e acest ea. Personalizarea expunerii mediatice a problem elor social e se consideră a fi o
metodă care sporește caracterul emotiv , intensifică efectele discursului și amplifică percepțiile
publicului. Regul a jurnaliștilor de la France Soir – ideile trebuie trecute prin fapte, iar faptele prin
oameni – este un criteriu de bază pentru jurnaliștii care reflectă problemele sociale. Întâi de toate,
pentru că publicul are nevoie și trebuie să știe cine sunt actorii problemei, asupra cui ea poate
influența, cine se face responsabil sau cine este mandatat pentru a o monitoriza ș i a o gestiona.
Apoi, pentru că evenimentul personalizat este mai atractiv, se traduce și se memorizează mai bine,
iar caracterul emotiv sporește efectul de atracție și de identi ficare.
Strategiile negative, spre deosebire de cele pozitive, au la bază , de cele mai multe ori,
interesul privat al instituțiilor de presă (economic, politic, financiar). Ele reprezintă practici
deformate din punct de vedere etic, iar activitatea instit uțiilor mediati ce care aplică aceste strategii
are drept scop nu informarea, ci manipularea maselor. Acompanierea mediatică este una
părtinitoare, unilaterală și iresponsabilă. Există mai multe strategii negative, pri ntre care:
Strategia negării care se ap lică frecvent la etapa inițială de afirmare a problemelor sociale și
presupune o activitate mediatică de negare a existenței acestora, în pofida unor semnale evidente
ale lor. Unii jurnaliști își justifică faptele prin „buna” lor intenție de a minimaliza d aunele: de a nu
încinge spiritele și de a permite factorilor de de cizie să întreprindă activități competente de

191
organizare a acțiunilor de ameli orare. De datoria jurnalistului însă este să informeze corect
societatea, or, trișarea întotdeauna a avut cele m ai deplorabile consecințe atât as upra publicului,
cât și asupra imaginii instituției de presă.
Strategia tăcerii presupune ocolirea intenționată a mediatizării problemelor sociale existente
sau a evenimentelor legate de acestea. Presa evită să abordeze aceste subiecte din câteva
considerente: a fost cointeresată, a fost constrânsă, nu vrea să intre în conflict cu puterea. Se
întâmplă ca factorii de decizie să încerce să -i facă pe jurnaliști să tacă sau să fie mai cuminți. Și
atunci ei exercită presiuni a supra acestora (de la cele economice și legislative până la amenințări și
șantaj). Alteori, instituțiile mass -medi ei decid benevol să nu se implice și să nu mediatizeze
problemele sociale neacceptate ca existen te de către putere. Ele se auto cenzurează și a plică în
raport cu acest segment al realității o politică a neimplicării. Strategia tăcerii poartă un caracter
deviant , or, societatea , fiind lipsită de informații, rămâne în neștire și nu poate să -și gestioneze
forțele și posibilitățile de a înfrunta prob leme le și consecințele acestora .
Strategia „învinovățirii”. Axa principală a acestei strategii constă în desemnarea unui
vinovat clar identificat. Mass -media îi asumă vinovatului responsabilitatea totală și deplină pentru
declanșarea și consecințele probl emelor și mediatizează situația creată doar din această
perspectivă. Învinuirile, deseori incerte, neargumentate și nefondate, au scopul, pe de o parte, de a
sustrage atenția societății de la problemele reale și de la factorii responsabili de aceste proble me,
iar, pe de alta, de a deteriora imaginea celui ce, aparent , se face vinovat de toate relele și de a -i
submina statutul social sau profesional. Caracterul agresiv și chiar violent al materialelor de presă
nu face decât să destabilizeze situația, să cree ze o dezordine socială, care poate duce, în fine, la
confruntări morale și fizice.
Strategia „intrării în grație” este o acompaniere unilaterală, selectivă, fragmentară, care
urmărește scopul de a liniști societatea și de a justifica deciziile și poziții le responsabililor de
evoluția problemelor soci ale. În fond, se pun în circuit fie informații generale, neutre, care în
niciun fel nu pot dăuna factorilor de decizie, fie informații favorabile, pozitive, care le justifică
acțiunile și le întregesc imaginea . Caracterul materialelor pendulează între calm, emotivitate și
neutralitate. Utilizând această strategie, presa încearcă să se pună bine, să intre în grația anumitor
forțe pentru a obține anumite beneficii.
Aplicarea strategiilor negative generează disput e informaționale, care apar ca reacție la
comportamentul incorect al instituțiilor mass -medi ei. Disputele sau războaiele mediatice formează
viziuni diferite asupra situației, dezmembrează și polarizează acțiunile sociale, generează
confrunt ări de idei și n u numai, creând astfel incidente capabile să agraveze, să amplifice
dimen siunile și ritmul de evoluție a problemelor sociale.

192
„Legăturile create între formele de transmitere a informației și cele de recepție implică direct
„spațiul psihologic”, ce fixează atașamentele de percepție ale subiecților, și „spațiul social”, ce
apreciază distanța, diferența și disonanța” [36, p. 215] . Mass -media creează imaginea societății și
contribuie la formarea opiniei publice, or, deține puterea de a provoca omul la diverse acțiuni și de
a crea diferite stări de spirit în societate. De aceea, implementarea s trategiilor negative generează
grave aba teri de la standardele jurnalismului de calitate, bunele practici jurnalistice fiind înlocuite
cu activități nocive și chiar distructive, ce afectează grav nu doar cunoștințele și opinia publică, ci și
imaginea instituțiilor mediatice. Faptul că în mass -media moldovenească actualmente se
înregistrează tendințe certe de transformare a jurnalismului social într -un „jurnalism de acoperire”
pentru cei care vor să -și facă imagine politică, să -și vândă reușit marfa, să -și asigure un statut social
influențabil etc . este, fără îndoială, rezultatul u tilizării strategiilor negative enunțate mai sus.
„Practica jurnalistică din Republica Moldova este constituită din seturi de elemente ritualice. (…)
Normele „obiectivității” maschează legătura dintre practicile de prezen tare a evenimentelor și
contextele economice , organizaționale și politice. (…) Chiar dacă practicile actuale distorsionează
conținutul materialelor din presa autohtonă, ele se „încadrează” într -un mod convenabil în codul
obiectivității, fără a lăsa să se î ntrevadă efectele lor” [104, p. 62] .
Cercet area jurnalismului social din Republica Moldova ca proces, care a avut drept scop ,
inclusiv, identificarea strategiilor, tehnicilor de mediatizare și a practicil or operaționale utilizate , a
demonstrat că folosirea , accidentală sau intenționa lă, a strategiilor negative și a tehnicilor de
mediatizare deviate a generat o serie de fenomene distructi ve, care afectează grav calitatea
jurnalismului social. Fiind aplicate, acestea au contribuit la faptul că uneori jurnalismul social
autohton:
– face speculații politice și înclină spre ideologizarea abordării problemelor . În lipsa
libertății depline, în primul rând, a celei economice, unele instituții mediatice s -au afiliat, deschis
sau camuflat, diverselor structuri social -politice, devenind un instrument în jocul de interese al
acestora. Tolerată și chiar acceptată, în p articular, în mediul jurnaliștilor și în societate, în general,
această a titudine nu este de natură să favorizeze vreo schimbare pentru a urni starea de lucruri spre
bine. O explicație s -ar ascunde în moralul perioadei de tranziție, când întreaga societate a
trecut de la pasivitatea totală a facultăților de spirit la căutarea unui loc sub soare. În rezultat,
realitatea socială începe să fie abordată prin prisma intereselor politice ale unor anumite forțe, iar
produsul mediatic începe să încline tot mai mult spre propagarea ideologiei acestora;
– se transformă în instrument de răfuială cu forțele politice rivale . Contradicțiile
existente între forțele guvernatoare și cele din opoziție se răsfrâng și asupra jurnalismului social.
Astfel, multe din tre materialele pe domeniul social sunt realizate nu doar în funcție de valoarea lor

193
socială, ci și în funcție de simpatiile și opțiunile politice ale patronilor instituțiilor de presă.
„Împroșcarea cu noroi” este tactica explicită, cel mai des utilizată în acest context. Foarte frecvent
însă această metodă este realizată și prin implicit: faptele se prezintă sofisticat, banal, plat,
mozaical, iar contextele în care acestea nimeresc sunt construite de așa o manieră , încât să devină
argument cert într -o situați e în care anumite forțe politice trebuie să fie distruse. Democrația în
jurnalismul social autohton deseori este echivalată cu formula războiului informațional, iar articolele
de presă se transformă în killeri informaționali;
– face speculații economice. Jur nalismul social a devenit o formă comodă de promovare a
unor interese economice, de creare de imagine pentru agenții economici, de propagare a unor
activități sau produse economice „ambalate” în acțiuni de binefacere. Nu sunt rare cazurile când în
rubricil e sau paginile de social apar materiale care prezintă în sine publicitate camuflată.
Fenomenul respectiv se manifestă prin punerea în circuitul informațional a materialelor care
încearcă să facă lobby serviciilor prestate de reclamant sau mărfurilor produs e de el;
– selectează subiectele cu precădere din zona municipiului Chișinău sau, în cel mai bun caz,
și din raioanele de centru . Problemele cu care se confruntă oamenii de la periferiile țării practic
lipsesc din diapazonul p resei naționale, iar acest compromis este generat, în primul rând, de
situația economică precară a acesteia . În al doilea rând, managementul de conținut al majorității
instituțiilor media tice nu este tocmai și nu întotdeauna un efort de aducere a adevăratelor
probleme pe agenda societății, tactic a compromisului submin ând eficiența mass -mediei ;
– ignoră conștient evenimentele nefavorabile sau chiar le elimină din spațiul informațional.
Unele probleme intenționat sunt trecute cu vederea, de parcă nici nu ar exista. Vidul informațional,
artificial creat, generează o percepție greșită a lucrurilor și conduce la formarea unei realități
mediatice diferit e de realitatea socială existentă. Printre tehnicile de e liminare a subiectelor se
numără: trecerea sub tăcere sau mușamalizarea evenimentului, fenomenului; transformarea
evenimentului principal în unul secundar; sustragerea atenției auditoriului de la evenimentul
principal prin suprasaturarea piețe i informaționale cu știri mai puțin importante, dar cu un caracter
senzațional;
– include pe agenda mediatică evenimentele lipsite de valoare. Unele probleme, fiind
calificate de către managerii din mass -media drept probleme de interes public, devin publice și
prioritare pentru întreaga societate, pentru că li se acordă atenție sporită și din perspectiva
frecvenței de mediatizare, și din cea a amplasării în ziar sau în buletinele de știri, precum și din
perspectiva spațiului de ziar sau a timpului de emisie rezervat materialelor pe această dimensiune.
Practica de ajustare a proc esului de s electare a evenimentelor la interesele de moment ale
administrației instituției mediatice conduce la orientarea sau reorientarea interesului public de la

194
problemele actuale și majore ale societății spre cele cu o valoare socială neînsemnată. Prin această
practică se urmărește sustragerea atenției opiniei publice de la problemele cu adevărat stringente
spre cele secundare sau chiar inexistente. Adevăratele fapte ziaristice sunt substituite cu
forme subtile de diversionism informațional, fapt care dezorientează societatea, o face
indiferentă, puțin participativă, dispersabilă și, în fine, ușor influențabilă. Absența consistenței
informaționale, de obicei, este substituită prin titluri ademenitoare, intrigante și incitante.
Realitatea , de facto, stabilă și cu reale șanse de a contura o perspectivă bună, devine motiv pentru
un stil pamfletar a l celor ce încearcă a se revanșa;
– abordează formal problemele prin simpla expunere a faptelor. Misiunea jurnalismului
social este nu doar să expună faptele, ci și să le explice, să le interpreteze, să scoată la lumină
aspectul uman al evenimentului, astfel încât publicul să înțeleagă cum se pot reflecta asupra lui
consecințele acestora . Analiza informației factologice a produsului mediatic pe teme sociale a
scos în evidență un șir de carențe care au contribuit la deducerea unor concluzii departe de
motivul presupus benefic. Unele articole din jurnalismul social autohton, mai ales cele anc orate în
„ideologia subversivă”, au caracter cert de manipulare a conștiinței sociale, or , menirea lor nu este
de a informa sau de a înlătura anumite incertitudini, ci de a face presiuni inflaționiste. Altele sunt pus e
în circuit, având o structură factolo gică deviată. Devierea de la normal a structurii factologice a
materialelor se face prin mai multe modalități, printre care: diminuarea priorităților sociale ale
evenimentului, atribuirea unei importanțe majore aspectelor secundare și detaliilor, omiterea faptului
ziaristic esențial al evenimentului sau minimalizarea valorii sociale a acestuia, ierarhizarea incorectă a
detaliilor, înlocuirea informației factologice cu cea comentativă etc .;
– manipulează prin limbajul mediatic. Manipularea prin limbajul media tic este o altă
practică vicioasă pe cât de simplă, pe atât de eficientă, îndeosebi într -o societate cu o gândire
stereotipizată. În circuitul informațional apar produse mediatice în care, deschi sau camuflat,
protagoniștii, eroii acestora sunt etichet ați. Materialele respective reprezintă „explozive cu efect
întârziat” care, sedimentându -se în conștiința consumatorului, îi influențează percepțiile lui în
raport cu aceste categorii de cetățeni. O practică frecvent utilizată în jurnalismul social autohton
este așa -numita „tehnică a psihiatrizării”, care presupune calificarea personajelor drept
incapabile de a acționa adecvat din cauza unor dereglări psihice, ecliptice sau permanente.
Manipularea prin sănătatea mintală, adică etichetarea persoanei drept om cu dereglări psihice,
se face în scopul discredit ării, marginalizării și limit ării influenț ei acest eia;
– manipulează prin intermediul structurii materialelor. Această practică condiționează
realizarea un or materiale catalogate în mediul jurnalistic drept sondaje de opinie, care includ : un
alineat introductiv , restr âns ca volum , și câteva (5-6) opinii necomentate. În realitate, acestea nici

195
pe departe nu sunt sondaje, căci le lipsește elementul esențial – analiza și sinteza. Ele reprezintă o
formă de promov are a unor idei, opinii, poziții, după bunul plac al jurnalistului. Atunci când din cinci
respondenți, trei răspund cum dorește autorul, adică se suprapun unghiului de vedere acceptat de
autor, ceilalți sunt o contrabalanță efemeră și ușoară; când din cinci respondenți – trei au combătut
o idee automat, consumatorii nimeresc în capcana iluziei că e mai acceptabilă ideea expusă de
majoritatea respondenților și că orice cetățean ce se stimează pe sine aderă la majoritate;
– face înclinație spre senzaț ie. Actualmente, instituțiile mediatice tot mai des încearcă să
atragă cititorul nu prin producție de calitate, dar prin tertipuri ieftine – pagini intens colorate,
informații de scandal, titluri prin care se savurează crima și violul, fotografii senzațion ale și, nu în
ultimul rând, prin vulgaritatea interpretării faptelor. Lunecarea pe fapte cu condensat serios de
senzație nu oferă posibilități, ci, din contra, blochează potențialul jurnalismului social ca instrument
eficient de abordare a problemelor soc iale. Senzaționalizarea evenimentului și superficializarea
expunerii faptelor diminuează valoarea jurnalismului social care trebuie să prezinte detaliat și obiectiv
întreaga situație de la eveniment, astfel încât cititorul să se familiarizeze concomitent ș i cu oroarea
flagelului social , și cu încărcătura explozivă a momentului. Această situație impune riscul
tabloidizării jurnalismului social și scăderii prestigiului profesional al jurnalistului;
– nu creează o imagine obiectivă a realității și nici un tablou reprezentativ al problemelor și
tendințelor specifice timpului și locului. „Profilul actual al jurnalistului arată că el se raportează
la acest deziderat – obiectivitate – mai degrabă emoțional decât profesional” [80, p. 181] .
Mediatizarea mozaicală și sp oradică nu oferă posibilitatea de a percepe realitatea ca pe un tot întreg,
fapt care generează cunoștințe fragmentare și insuficiente pentru concluzii și interpretări logice.
Mai mult, categoriile sociale și problemele cu care acestea se confruntă nu sunt reflectate cu
regularitate în mass -media , ci doar atunci când se întâmplă ceva ieșit din comun, cu caracter de
dramă sau tragedie, sau în ajun ul diverselor date comemorative ;
– ficționalizează realitatea socială. M etodă ficționaliz ării acoperă o întreagă pleiadă de
practici dubioase, plecând de la dezacordul dintre titlu și conținut, de la sublinierea prin titlu a unei
concluzii improbabile a articolului și sfârșind cu inventarea, din lipsă de subiecte valoroase, a un or
povești difuzate ca autentice. Această practică se folosește în scopul suscitării interesului unor
segmente cât mai largi de public, însă sporirea gradului de audiență a mesajului insuficient
prelucrat sub raportul pertinenței nu se încadrează nici pe departe în categoria bunelor practici
jurnalistice. Comentate într -o manieră necorespunzătoare, astfel de materiale nu fac altceva decât
să manipuleze cititorii și să -i sustragă de la problemele cu adevărat majore ale societății;
– dezinformează. Activitatea jurnalistică se ca racterizează printr -o intensitate sporită a
eforturilor intelectuale și emoționale. Foarte frecvent , jurnaliștii nimeresc în câmpuri unde se

196
confruntă cu diverse interese și emoții ale participanților la eveniment, unde nu este suficientă
informație sau su ficient timp pentru a o culege. Astfel, „jurnalistul trăiește permanent stări de
stres, storcând resursele sale psihologice și fizice” [154 , p. 120] . Această situație cauzează apariția
unor inexactități ori erori din partea jurnalistului. Fiind p resat de viteza în care se desfășoară
procesul informării prin mass -media, de nevoia de a rezista unei acerbe concurențe pe piața
știrilor, precum și din cauza lipsei surselor sau a informației factologice, jurnalistul nu întotdeauna
reușește să -și organizeze mesaj ul echidistant și , în loc să informeze cititorii, el îi dezinformează.
În teorie, d ezinformarea este definită drept: „ansamblul procedeelor dialectice puse în joc în
mod intenționat pentru a reuși „manipularea” perfidă a persoanelor, grupurilor sau a unei întregi
societăți, în scopul de a le devia conduitele politice, de a le domina gândirea sau chiar de a le
subjuga. Aceasta presupune disimularea surselor și scopurilor reale, precum și intenția de a face
rău, printr -o reprezentare deformată sau printr -o interpr etare tendențioasă a realității ” [16, p. 24] .
În practica mediatică, d ezinformarea poate fi atât intenționată , cât și neintenționată . Astfel,
dezinformarea mediatică reprezintă orice acțiune intenționată sau neintenționată a jurnalistului
asupra infor mației factologice sau asupra contextulu i în care este amplasată aceasta, care modifică
mesajul jurnalistic și percepțiile consumatorilor de produse mediatice și generează anumite
atitudini, reacții, acțiuni inadecvate sau/și distructive. Dimensiunea neint ențională a dezinformării
– factor indispensabil al circuitului informațional – a avut o dezvoltare direct proporțională cu
evoluția mass -medi ei. Or, însuși pr ocesul de selectare a mesajelor care urmează să fie inserate în
coloanele publicațiilor periodice poate genera o dezinformare neintențională. În plus, aproape
orice informație este supusă riscului denaturării [122, p. 14] .
În jurnalismul social , tipul și calitatea mediatizării depinde nu doar de strategiile aplicate, ci
și de atenția pe care o acordă jurnaliștii la:
1. Tonalitatea și caracterul mesajului. Ajustarea tonalității mesajului la scopul scontat este o
tehnică care are menirea să simplif ice gradul de înțelegere a problemelor sociale abordate în presă.
Tonalitatea materialului de presă poate amplifica sau atenua stările psihice și percepțiile
indivizilor sociali despre și în raport cu problema mediatizată. Or, este cunoscut faptul că
atitudinea oamenilor în perioadele de conflicte sociale față de diverse evenimente pendulează între
fatalismul legat de neputință și reacțiile brutale generate de frică, iar reac țiile lor sunt
disproporționate atât din perspectiva amplor ii, cât și din cea a spe ctrului de acțiune. Stările de
suflet, reacțiile generale și acțiunile indivizilor implicați în problem ă sunt determinante în alegerea
tonalității expunerii. Caracterul incitant și intrigant al mesajelor nu e cea mai bună tactică de
mediatizare a problemel or sociale, or, reacțiile societății la astfel de materiale pot fi imprevizibile.

197
Tonalitatea materialelor este determinată și de intențiile autorilor, de misiunea lor de
moment, totodată , aceasta reiese din necesitățile societății. Efectele pe care le gen erează
tonalitatea materialelor sunt foarte importante pentru percepția socială a problemelor. Analizând
modul în care sunt abordate problemele sociale și tonalitatea materialelor de presă, putem
identifica efectele pe care acestea le generează, precum și strategiile și practicile operaționale pe
care le utilizează jurnalismul social într -o situație sau alta. „Schimbările ce au intervenit în anii
nouăzeci ai secolului trecut în viața social -politică și economică a societății au determinat apariția
nu numai a noilor fenomene și concepte, dar și a unor noi metode și strategii ale comunicării
mediatic e” [104, p. 155] .
2. Unghiul de abordare. În jurnalismul social , orice problemă trebuie să fie tratată din
perspectiva indivizilor și a grupurilor sociale care se confruntă sau suportă consecințele acestei
problem e. Totodată, opiniile și viziunile factorilor de decizie reprezintă o componentă obligatorie
a abord ării mediatic e a domeniului social. Cercetătorul M. Guzun susține că , în funcție de unghiul
de abordare , există trei categorii de autori, fiecare grup preferând o anumită viziune, diferită de
celelalte două. „Cei din prima categorie (ordinea ierarhică este conven țională), care alcătuiesc
majoritatea, consideră „obiectivitatea” un mit, mai ales în urma transformărilor generate de
expansiunea Internetului și de apariția a ceea ce numim New Media. Alții, dimpotrivă, sunt de
părerea că obiectivitatea există. Există și o categorie de jurnaliști care, deși acceptă, în linii
generale, principiul obiectivității, până la urmă caută să -l substituie cu o altă valoare sau categorie,
cum ar fi: echidistanța, responsabilitatea, transparența, echilibrul” [80, p. 69] .
3. Consiste nța/dimensiunea mesajului. Furnizarea de informații generale nu este suficientă,
pentru că nu permite pătrunderea în esența situației. Informațiile generale, expuse sporadic,
superficial și prost argumentate, argumentarea însemnând prezentarea diverselor p uncte de vedere,
pot genera zvonuri și presupuneri, care întotdeauna amplifică tensiunile deja existente.
4. Lizibilitatea mesajului. Lizibilitatea înseamnă claritatea mesajului, structurat și ierarhizat
corect, pe înțelesul tuturor. Pentru ca reflectarea problematicii sociale să fie cât mai eficientă, iar
presa să -și realizeze maximal obiectivele propuse, este nevoie de a identifica și a selecta reușit
subiectele, de a le trata obiectiv și echidistant și de a le expune pe înțelesul tuturor. Modul în care
jurnalistul relatează ceva contează în jurnalismul social tot atât de mult ca subiectul pe care îl
relatează. Informația trebuie structurată într -un context potrivit și expusă într -o formă optimală.
5. Limbajul relatării mediatice . Produsele mediatice pe d omeniul social solicită un limbaj
accesibil publicului, o modalitate d e narațiune facilă și incitantă care să sensibilizeze, să
cointereseze și să atragă. Limbajul expresiv îi atribuie materialului jurnalistic noi valori, iar pentru
aceasta este necesar să fie folosită expunerea „vie”, bazată pe emoție, astfel încât mesajul să atingă

198
în egală măsură logica și sentimentele consumatorilor de produse mediatice. Limbajul materialelor
despre problemele sociale trebuie să fie unul cât mai asemănător cu limbajul o amenilor pentru
care mass -media realizează această producție , deci, se impune „traduc erea” terminologi ei în idei și
în termeni pe care publicul îi înțelege ușor. Jurnalismul social solicită un l imbaj constructiv , fără
hiperbolizări, eufemisme și tot felul de clișee, care nu alimente ază stereotipuri le și nu generează
prejudecăți. Limbajul potrivit este cel care nu creează bariere de genul „noi” și „ei”.
Utilizarea stereotipurilor lingvistice ale anumitor segmente de public în materialele de presă
este o acțiune greșită. Acest lucru limitează accesul altor categorii de cititori și reduce considerabil
din potențialul și din efectele scriiturii de presă. Jargonul /argoul e admisibil în măsura în care este
necesar pentru a reda o stare de lucruri autentică sau o stare de spirit, dar nu mai mult.
„Democrația lingvistică” nu presupune utilizarea expresiilor necenzurate sau a violenței verbale, ci
stabilirea unui echilibru, capabil să excludă din material orice incertitudine sau confuzie
lingvistică. Jurnalist ul profesionist, conform cerințelor deontologice, trebuie să se opună
limbajului urii și violenței, inclusiv violenței verbale. Limbajul neutru în relatarea despre
problemele sociale înseamnă calitate.
6. Iconografia adiacentă textului . Efectele produselor jurnalistice pot crește datorită utilizării
imaginilor și a elementelor grafice . Fotografiile, imaginile, diagramele, graficele etc. conferă o
credibilitate mai mare textului, ajută la sistematizarea informației receptate și asigură calitatea
percepțiilor sociale asupra fenomenelor și problemelor mediatizate. Datorită valorii lor simbolice,
imaginile întăresc puterea cuvântului și accelerează înțelegerea mesajelor jurnalistice. Același rol
îl are coloana sonoră în jurnalismul audiovizual. Muzica și sunetele de fon amplifică efectele
materialelor jurnalistice, asigură autenti citatea discursul ui mediatic și influențează , ba chiar, într-
un fel, orientează percepțiile ascultătorilor/telespectatorilor în raport cu subiectul abordat. Grație
coloanei son ore, materialele jurnalistice din audiovizual uneori capătă sens chiar înainte de a
apărea imaginile. Totodată menționăm importanța tonalității în care este vociferat textul
materialului radiofonic sau televizat . Tonalitatea vocii jurnalistului conferă un anumit sens
informațiilor relatate și întăre ște puterea imaginilor. Menționăm că în timp ce iconografia face
apel, de regulă, la rațional , coloanele sonore, cel mai frecvent, fac apel la emoțional.
7. Echilibrul între forma și conținutul produsului mediatic. Conținutul (informația
factologică), indiferent de scopurile jurnaliștilor, nu poate fi deformat sau înlocuit prin comentarii.
Caracterul conținutului materialelor jurnalistice este influențat de situația rea lă, concretă și reiese
din înțelegerea umană (a acestei situații), pe de o parte , a jurnaliștilor, iar , pe de alta, a societății.
În procesul de mediatizare a problemelor sociale formele neutre de expunere, specifice
jurnalismului de informare, se folosesc dacă situația de problemă decurge, mai mult sau mai puțin,

199
constant, iar dacă în evoluția problemei se atestă amplificări de situații cu efecte distructive,
mesajul jurnalistic îmbracă forme analitice de expunere, specifice jurnalismului de opinie.
Materi alele pe teme sociale au menire a să aducă limpezire în conștiința socială, să promoveze
modele de comportament social adecvat, să canalizeze energiile spirituale ale factorilor de decizie
spre armonizarea relațiilor sociale și să propună soluții concrete p entru rezolvarea problemelor
sociale . Un material social b un, în opinia ziaristului V. Butnaru, „poate modifica nu numai starea de
lucruri sau de spirit din societate, dar și modul de a simți și de a gândi al autorilor înșiși” [98, p. 19] .
Jurnalismul soci al, scopul esențial al căruia este integrarea individului în viața socială, pune în
prim -plan responsabilitatea presei de a definitiva prioritățile sociale, de a depista problemele, de a
demasca tendințele negative și de a facilita soluționarea publică a acestora. M. Guzun susține că
jurnaliștii trebuie „să manifeste o înaltă responsabilitate și competență, cu observații proprii să fie
în stare să ordoneze ideile, faptele și tot ceea ce este nou și progresist în ecuația eficienței, să dea
efect mobilizator celor mai bune exemple de soluționare a problemelor” [118, p. 40] . Abordarea
imparțială și echidistantă a problemelor sociale validează abilitatea jurnaliștilor de a monitoriza
viața publică și de a asigura dialogul social , iar d in această perspectivă, as tăzi, mai mult ca
oricând , se impune un jurnalism corect, de calitate, bazat pe responsabilitate socială.
Jurnalismul social pune în circuit informații și analize, prin aceasta influențând percepțiile
consumatorilor de produse în raport cu problemele media tizate . Influențând percepțiile cetățenilor,
mass -media orientează sau reorientează atenția auditoriului, modelează opinia publică și
promovează anumite tipuri de acțiune și de comportamente sociale pe care ei, cetățenii, le adopt ă
într-o situație sau alta . Astfel, „subiectele care se regăsesc în relatările mediatice ajung să fie
considerate importante și astfel legătura dintre peisajul real și obiectiv al sub iectelor și politici lor
publice, pe de o parte, și percepțiile oamenilor asupra acestui peisaj, pe de altă parte, depinde în
mod fundamental de ceea ce este relatat în mass -media” [22, p. 154] . Iar strategiile și practicile pe
care le folosesc jurnaliștii în procesul de construcție publică a problemelor sociale sunt
determinante pentru discursul mediati c al produselor puse în circuitul informațional.
Evaluarea corectă a masivului informațional potențial întru selectarea evenimente lor,
sistematizarea materialul factologic colectat în funcție de valoarea socială și utilitatea faptului
ziaristic, precum și de interesul și așteptările societății sunt activități care asigură mediatizarea de
calitate a problemelor sociale. Deși au un orizont pe termen scurt, aceste activități dau sens actului
de creație și permit adaptarea discursului mediatic la amploarea problemei. În definitiv, produsul
jurnalistic este oferta mass -mediei pentru societate și, în funcție de calitatea lui, pe care o putem
privi și ca o măsură a profesionalismului, poate genera sau, dimpotrivă, poate îngrădi percepțiile
cetățenilor în raport cu realitatea socială mediatizată .

200
4. 3. Concluzii la capitolul 4
1. Organizarea relațională și comportamentele jurnalistice în procesul de colectare a
informațiilor primare în jurnalismul social sunt dictate de caracterul imprevizibil și imediat al
evenimentelor, de necesitatea de a avea acces larg la informații și de a primi operativ aceste
informații. Reprezentările comportamentale se co nturează în funcție de tipul de surse, caracterul și
temperamentul interlocutori lor, precum și de calitățile psiho profesionale ale jurnaliștilor.
2. Semnificația responsabilității sociale a instituțiilor mass -medi ei, care stabilește modelul
de comportamen t profesional al jurnaliștilor, devine clară și prioritară anume în procesul de
reflectare a problemelor sociale, când judecățile de valoare nu derivă direct din principiile
normative, ci reprezintă un conglomerat de obligații asumate, pe de o parte, față de anumite
segmente ale societății, iar , pe de altă parte, față de instituția de presă pe care o reprezintă,
obligații care reies din atribuțiile sale de funcție.
3. Jurnalismul social revendică, în plan operațional, un anumit set de metode și de practici
de mediatizare, care solicită cunoștințe din toate domeniile de activitate umană. Selectarea și
utilizarea procedeelor de mediatizare a realității sociale se face în funcție de tipul și amploarea
evenimentelor, fenomenelor și a problemelor reflectate. Or, strategiile, metodele și practicile
operaționale aplicate de jurnaliști generează diferite tipuri de efecte care, la rândul lor,
influențează percepțiile, reacțiile și acțiunile sociale ale publicului.
4. Modul în care indivizii sociali se familiarizează și percep fenomenele, evenimentele și
problemele sociale depinde întru totul de procedeele pe care le aplică jurnalismul social. Alegerea
corectă, în corespundere cu necesitățile și așteptările tuturor actorilor sociali, a strategiilor de
mediatizare este un factor esențial, or, det ermină efectele și implicațiile jurnalismului social în
conflictele sociale. Din perspectiva impactului și a reacțiilor pe care le gener ează, strategiile de
medi atizare a realității sociale pot fi divizate, simbolic, în două cate gorii: pozitive, cu efecte
constructive , și negative, cu efecte distructive.
5. Unele s trategii mediatice generează dispute informaționale sau chiar războaie mediatice .
Disputele informaționale, în cele mai dese cazuri, dezmembrează și polarizează acțiunile sociale,
generează confrunt ări de idei și nu numai, creând astfel incidente capabile să agraveze, să
amplifice dimen siunile și ritmul de evoluție a problemelor sociale.
6. Strategiile negative generează practici operaționale dubioase care le subs tituie pe cele
tradiționale, de calitate.
7. Strategiile și practicile pe care le folosesc jurnaliștii în procesul de construcție publică a
problemelor sociale sunt determinante pentru discursul mediatic al produselor puse în circuitul
informațional.

201
5. PRODUSE ALE JURNALISMULUI SOCIAL DIN REPUBLICA MOLDOVA
Jurnalismul social ca produs reprezintă o sinteză proces ată a evenimentelor, fenomenelor,
tendințelor, stărilor și problemelor sociale dintr -o anumită perioadă de timp și dintr -un anumit
spațiu/teritoriu , materializată într -o anumită formă de expresie . Formele de expresie utilizate în
jurnalismul social comportă în ultimii ani transformări conceptuale esențiale, determinate, pe de o
parte, de cooptarea unor elemente compozițional -structurale specifice unui gen de către alte
genuri, iar, pe de altă parte, de noile tehnologii de informare care s -au afirmat la finele secolului
trecut și au modificat substanțial atât metodele de producere și de transmitere a informației de
presă, cât și formele de expresie a produselor jurnalistice. Impactul și efectele produselor
jurnalistice pe domeniul social depind nu doar de import anța și valoarea evenimentului reflectat, ci
și de forma de expresie pe care jurnalistul o alege pentru a -l reflecta . De asemenea , dacă se
urmărește ca materialele jurnalistice să aibă un impact benefic, să producă efecte de lungă durată
și să genereze înț elegerea lucrurilor, se impune o abordare responsabil ă, calitativ ă și corect ă din
punct de vedere deontologic.

5. 1. Forme de expresie a produselor jurnalistice pe domeniul social
Masivul informațional potențial include, între altele, evenimente, situații, întâmplări,
fenomene și probleme cu o valoare socială deosebită, care, fiind transformate în informație
mediatică, exercită un anumit impact asupra consumatorului de produse media tice și generează
variate efecte în societate și asupra ei. Abordându -le, jurnalismul social se manifestă ca un
fenomen dinamic, marcat deopotrivă de tendințe intramediatice stabile de dezvoltare, precum și de
tendințe extramediatice variabile – inovații c onceptuale și pragmatice ale realității sociale.
Procesul de mediatizare a realității sociale începe cu realizarea și punerea în circuit a
materialelor cu caracter informativ care au menirea să disemi neze informații generale și să
contureze, într -un final , dimensiunile reale ale evenimentelor , fenomenelor, problemelor etc.
Informarea pluridimensională și amplă a auditoriului se face în scopul reducerii vidului
informațional și incertitudinii cunoașterii problemelor și fenomenelor existente, or, în lipsa
informației suficiente pot apărea diverse zvonuri, deseori neîntemeiate, care pot urgenta alterarea
situației de moment. Dar p entru ca un eveniment sa fie materializat într -o formă de expresie
specifică genurilor informative, el trebuie să aibă caracter de n outate. Noutatea, ca dimensiune de
bază a genurilor informative, se regăsește în faptul ziaristic care poate fi redat prin constatări în
formă textuală sau prin informații factolo gice. Nu orice eveniment public însă poate constitui
subiect pentru un eventu al material de presă, or, pentru a ajunge în vizorul jurnalistului și, ulterior,
în materialul jurnalistic, evenimentul trebuie să întrunească anumite caracteristici, valori, să

202
corespundă unor anumite criterii. J. Galtung și M. H . Ruge [330 ] identifică o matrice a
predictibilității evenimentelor și problemelor care pot deveni potențiale subiecte de reflecție a
mass -medi ei grație a 12 factori: frecvența, pragul de pornire, claritatea, însemnătatea, consonanța,
impredictibilitatea, continuitatea, compoziția, referirea la națiuni de elită, referirea la persoane de
elită, person alizarea , referirea la lucruri negative.
Fenomenele, evenimentele sau întâmplările nu nimeresc în mass -media îndată ce se produc.
Ele trebuie apreciate și din perspectiva gradului lor de încadrare în problematica instituției mass –
medi ei, și din perspectiva caracterului de compatibilitate a lor cu materialele anterioare pe acest
subiect – condiții care, de asemenea, pot deveni criterii de evaluare a valorii informaționale a
evenimentului. S. Niblock susține că „aceste valori sunt caracteristicile proprii ale unui eveniment
sau ale unei situații car e prezintă interes pentru vederile generale și valorile culturale în care se
situează cititorii” [93, p. 102] și propune drept criterii intrinsece de evaluare a evenimentelor
următoarele caracteristici: impactul, actual itatea, exclusivitatea, oamenii neobi șnuiți, conflictul,
neprevăzutul, subiectele zilei, apropierea geografică sau apropierea de domeniu, accesibilitatea. La
acestea , cercetătoarea mai adaugă criteriile extrinsece care se referă la modul în care jurnalistul
efectuează procesul de selecție: id entitatea de marcă, concurența, valorile de producție.
Un model mai general de evaluare a informației sociale este propus de A. Kientz, care
cuprinde doar patru criterii de analiză: originalitatea evenimentului, gradul de inteligibilitate a
acestuia, profu nzimea psihologică și gradul de implicare a publicului [59, p. 47] . Iar cea mai
succintă abordare a acestu i subiect o găsim la R. Clausse care consideră că cele mai relevante
valori ale unui eveniment sunt calitățile lui sociale [242 , pp. 27 -28].
În scopul determinării priorității și a utilității lor pentru public, even imentele cu valoare
informativă înseși intră în competiție unele cu altele. Valorile evenimentelor nu sunt nici naturale,
nici neutre, pentru că ele redau realitatea într -un mod particular, d ar, luate împreună, formează un
fel de tipar de prezentare a acesteia. Valorile oferă o imagine destul de exactă asupra tipului de
eveniment ce va avea prioritate în raport cu altele, pentru că ele formează așa -numitul cod
ideologic, care este hotărâtor în procesul de selectare a subiectelor. Importanța evenimentului este
direct proporțională cu numărul calităților pe care acesta le întrunește. Așadar, valorile „joacă un
rol crucial în selectarea paradigmatică a evenimentelor, ele nu se bucură de o egală im portanță în
construcția sintagmatică a acestor evenimente” [43, p. 90] , ci de una , în exclus ivitate,
preferențială .
În modelele de predictibilitate a evenimentelor și a problemelor care pot deveni subiecte de
reflecție a jurnalismului social, propuse de ce rcetători , oricât de extinse sau , din contra, oricât de
reduse ar fi ele, asemănările între criteriile de evaluare a evenimentelor sunt evidente, pentru că un

203
potențial eveniment întotdeauna pune în corelație două mari entități: noutatea ca atribut
fundame ntal al evenimentului și interesul publicului ca o condiție de bază pentru asimilarea
acestuia. Așadar, impactul și efectele produsului jurnalistic este determinat, pe de o parte, de
valorile sociale ale evenimentului propriu -zis, iar, pe de altă parte, de forma de expresie prin care
acesta a fost mediatizat.
Forma de expresie a produsului mediatic despre problemele sociale este la fel de importantă
ca mesajul și conținutul acestuia. Alegerea form ei de expresie corespunzătoare se face în funcție
de diverși factori, pri ntre care: tipul de eveniment, caracterul, amploarea, consistența, gravitatea,
impactul și efectele pe care el le generează, gradul de recunoaștere a problemei de către societate,
percepțiile sociale în raport cu aceasta etc. Evenimentele și s ituațiile cu caracter de noutate, care
sunt în plină desfășurare ori s -au produs recent, solicită acele forme de expresie, prin care se
realizează procesul de informare: știrea, interviul, reportajul, relatarea etc. Dacă evenimentul este
extins în timp și în spațiu, iar dimensiunile lui sunt impunătoare, se trece la abordarea analitică a
acestuia care se realizează prin articole, editoriale, comentarii. Acompanierea mediatică prin
materiale interpretative și de opinie se admite și în cazul în care evenimentul implică, direct sau
tangențial, un număr mare de cetățeni, iar importanța acestuia este d eosebită.
La o primă etapă de mediatizare a unui fenomen sau a unei probleme sociale, genurile
informative sunt formele optimale de comunicare mediatică, iar materialele cu caracter informativ
sunt puse în circuit ori de câte ori apar situații, evenimente , decizii sau detalii noi cu privi re la
subiectul reflec tat. Specificitatea acțiunilor jurnalistului reiese din obiectivul fundamental al
jurnalismul ui de informare și rezidă în : evalua rea masivul ui informațional potențial, identifica rea
problem ei, reprodu cerea și difuzarea acesteia . În jurnalismul de informare practica obiectivității,
aplicată în căutarea adevărului, impune jurnalistul să se desprindă de propriul lui mediu, de
propriile convingeri, simpatii sau antipatii și să se transforme „într-o oglindă și chiar într -o lupă
sub care se petrec evenimente, tragedii, schimbări mai mari sau mai mărunte” [80, pp. 96 -97].
Mediul în care acționează jurnalistul este multidimensional, dinamic, infinit, parțial
observabil, stochastic, secvențial, de aceea impune activități riguroase de documentare, observare
directă, intervievare , în baza regulilor de conduită morală și profesională, a normelor legale și a
principiilor deontologice . În rezultat , apar materiale le cu caracter informativ care, diseminând
informații, conturează mediatic imaginea realității sociale, iar prin aceasta formează sau modifică
cunoștințele, opiniile și atitudinile publicului. Evenimentele și fenomenele reflectate prin
intermediul jurnalismul ui de informare „au o importanță de moment, la scara istoriei fiind efemere
sau/și accidentale. Aces te trăsături însă nu diminuează rostul lor în istorie, căci evenimentele nu
sunt, de regulă, singulare. Nici izolate nu sunt. Ele sunt relaționate. Șirul lor formează istoria

204
scrisă de ziarist. Astfel a apăru t și s -a dezvoltat jurnalismul de informare. Acesta, parafrazându -l
pe Camus, reprezintă clipa istoriei și istoria clipei” [48, p. 5] .
În jurnalismul de informare , calitatea înaltă a produsu lui mediatic poate fi asigurată dacă
jurnalistul se axează, în spe cial, pe percepțiile lui curente în raport cu evenimentul propriu -zis.
Pentru fiecare secvență de percepții, jurnaliștii selectează acțiunea care va maximiza valoarea
evenimentului, luând în calcul performanța informațiilor factologice de la eveniment, precum și
datele statistice existente. Prin urmare, producerea materialelor jurnalistice cu caracter informativ
reprezintă procesul de mediatizare – sub forma noțiunilor și constatărilor – a evenimentelor,
problemelor și fenomenelor, în general, și a însușiri lor acestora, în particular.
Din perspectiva genurilor informative, reflectarea mediatică a realității sociale impune
instituțiilor mass -medi ei operativitate maximală. Rapiditatea de reacție este un factor decisiv în
abordarea problemelor sociale, or, ea oferă posibilități de a reacționa prompt și de a cataliza atât
societatea, cât și factorii de decizie să se implice cât mai curând posibil și să urgenteze
soluționarea acestora. A reacționa rapid este un scop în sine a l reporterului, care poate să se
producă doar cu o singură condiți e – rapiditatea nu trebuie să subminez e calitatea produselor
jurnalistice. În niciun fel nu pot fi justificate situa țiile când, din lipsă de timp, jurnaliștii pun în
circuit informații neverificate care, parțial sau în genere , nu corespund realității. B una intenție a
jurnalistului de a fi printre cei care primii transmit informația necesară poate avea efecte
distructive , or, o informație eronată poate amplifica problema socială și poate genera noi conflicte.
Rolul genurilor jurnalistice de informare este de a oferi o viziune, o perspectivă pentru
public, de a reda fenomenele, or, niciun comentariu nu poate să fie mai put ernic decât faptele din
spatele acestuia. B. Zelizer, citându -l pe Stephens, susține că genurile informative „…se referă la
informații noi despre un subiect cu un interes public oarecare, ce sunt împărtășite unei anumite
părți din public, reflectând o an umită cultură sau societateˮ [126, p. 35] . Excluzând caracteristica
de noutate, putem sesiza că autorul sublinia ză importanța portretului psiho social al audienței în
procesul de realizare a produsului mediatic , în faza de triere a informațiilor culese din masivul
informațional potențial și de selectare a acelor cu valoare de atracție pentru consumatori . Totodată ,
el sublini ază ponderea contextului în care se realizează întreg ciclu al activității actorilor
mediatici. Domeniul social, mai bine zis caracteris ticile fiecărei societăți , variază prin valorile,
principiile, tradițiile, riturile pe care le adaptează la ideologia comună. Cultura este și ea
influențată de mediul în care evoluează pe parcursul diacroniei. Aceste două elemente structurale
ale unei comu nități își exercită presiunea asupra contextului materialelor cu caracter informativ
care apar într -o regiune sau alta – moment sesizat de către B. Zelizer și expus în varianta enunțată
anterior.

205
O altă abordare a subiectului a fost expusă de F. Vasas și A. Brăduț -Ulmanu , care susțin că
materialele informative „nu sunt sinonime cu evenimentul, ci cu relatarea acestora, scrisă pentru
cei ce nu au fost de fațăˮ [59, p. 23] . Cu alte cuvinte, autorii mizează pe procesul de transformare a
datelor, faptelor culese de la locul de desfășurare a unui eveniment , în narațiunea despre acesta din
urmă , pentru a ilustra cât mai detaliat și în culori cât mai vii tabloul acțiunii ce se va proiecta la
nivel de conștiință a cititorului, făcând posibilă transcendența acestuia spre zona ce servește în
calitate de spațiu al evenimentului. Astfel, nu se pune semnul egalității între evenimentul produs și
forma lui de expresie, discutat la nivel d e termen de specialitate din domeniul jurnalismului,
deoarece primul este sursa ce determină geneza celei de -a doua, iar cea de -a doua poate relata
despre primul în condiții de respectare a anumitor reguli sau principii.
Formele de e xpresi e a jurnalismulu i de informare , cel mai des folosite în jurnalismul social
sunt: știrea, interviul, reportajul . Jurnalismul social explorează eficient știrea și aceasta pentru că,
potrivit lui C. D. MacDougall, știrile comprimă toate activitățile curente care au un inter es uman
general, iar cea mai bună știre este aceea care îi interese ază pe cei mai mulți oameni [217 , p. 183] .
Această abordare revalorifică ipoteza despre satisfacerea necesităților informaționale ale audienței
și acoperirea ariei de interes a unei părți s emnificative din contingentul publicului. Calitatea știrii
este testată după numărul de indivizi care au apelat la subiectul tratat pentru a se informa.
Caracterul social al știrilor, resursele cărora sunt direcționate spre educarea cititorului, având
scopul final de a forma comportamentele individuale și pe cele colective, precum și de a
impulsiona dezvoltarea opiniei publice, oferă posibilitatea de a constata, după același autor, că
știrea se referă la tot ce privește bunăstarea publică, la tot ce interes ează sau instruiește un individ
în relațiile, activitățile, opiniile, calitățile sau comportamentele s ale. Ceea ce se impune pregnant
este faptul că , oricum ar fi definită știrea, elementul ei fundamental este noutatea, fapt care și
justifică interesul con tinuu al jurnalismului social pentru știre ca gen jurnalistic.
Interviul este gen ul care oferă posibilitatea de a aborda realitatea prin prisma diverșilor
indivizi sociali – exponenți ai di feritor categorii sociale, precum și de a aborda interlocutorul ca
individualitate sau ca parte constitutivă a unui grup social. El dispune de resurse considerabile în
promovarea ființei umane ca valoare, în asigurarea unei cunoașteri între toți membrii comunităț ii,
cunoașterea și comunicarea dintre indivizii unei societăți co nstituind, de fapt, unul dintre
câmpurile socialului în care se face simțită pătrunderea tot mai activă a mass -mediei. Interviul îi
permite jurnalistului să contureze atât portrete sociale in dividuale, cât și colective. Cercetătoarea
М. Лукина susține că interviul poate fi construit pentru a reliefa un portret, pentru a disemina
anumite informații, opinii, idei sau chiar pentru a analiza și a explica anu mite probleme sau
atitudini [156 , p. 7] . În jurnalismul social, interviul este frecvent folosit în emisiunile specializate

206
și rubricile de profil pentru că, diseminând informații, idei și experiențe sociale și reliefând
portrete și practici sociale, el asigură condiția de bază a unei democrații – pluralismul de opinii.
Reportajul este genul informativ ce permite reprezentarea integrată a evenimentelor, spre
deosebire de știre care le reflectă succint și secvențial . Scopul reportajului este să facă claritate și
să pună în corelație succesivitatea etapelor, proceselor, actorilor implicați în eveniment, să
transfere cititorul în momentul și la fața locului desfășurării evenimentului. Semnificativă în acest
sens es te și formula propusă de M. Voir ol, conform căreia : „regula de aur într -un reportaj est e
rigoarea informației, iar scopul redactării unui reportaj este acela de a -i face pe cititori să vadă, să
audă și să simtă ceea ce jurnalistul însuși a văzut, a auzit și a simțit” [ 243, p. 57], – aceste
particularități înarmând reportajul cu o deosebită f orță a convingerii.
Menirea reportajului social întotdeauna a f ost cea de a -l prezenta în prim -plan pe om, în
acest fel și produsul mediatic capătă un aspect umanizat. În repo rtajele jurnaliștilor moldoveni
întotdeauna au fost reflectat e probleme le actual e cu care se confruntă i ndividul social, la nivel
filosofic și social -psihologic, fiind abordate destinele oamenilor , în particular , și destinele
diverselor straturi sociale, în general .
Specificul acțiunilor jurnalistului în procesul de creare a produselor jurnalistice cu caracter
informativ depinde nu doar d e tipul de eveniment care urmează a fi reflectat, ci și de forma de
expresie pe care și -a ales -o jurnalistul pentru a mediatiza acest eveniment. Deși în itinerarul de
creație se conțin și acti vități, mai mult sau mai puțin, asemănătoare, cele mai multe dintre
obiectivele și acțiunile jurnalistului însă se deosebesc (Figura A3.1).
Caracterul neobișnuit, inedit și original al unui eveniment imediat îl plasează în atenția
jurnaliștilor , sporindu -i considerabil șansele de a ajunge pe agenda pr esei și de a deveni public. Or,
un material care reflectă o problemă socială întotdeauna suscită interesul și apelează la curiozitatea
publicului , dacă această problemă poartă o sarcină de fapte ieșite din comu n. Psihologia unui
cititor /ascultător/ telespectator este construită pe ideea de predilecție față de acțiunile ieșite din
comun, față de situațiile și elementele nestandarde, față de comportamentele diferite,
netradiționale, chiar deviante etc., deoarece as tfel este ilustrată o situație care înglobează și
noutatea prin faptul că e o experiență unică, irepetabilă, distanțată de exemplele clasice. S. Preda
încadrează genurile informative în tipologia „genurilor de teren”, stabilind rolul textului jurnalistic
cu caracter informativ drept fundament de la care trebuie să demareze orice disimulare teoretică a
materialelor de presă [92, p. 141] .
Constatările de mai sus oferă o imagine de ansamblu despre mat erialele cu caracter
informativ care reflectă problemele soc iale, resursele cărora sunt direcționate spre diseminarea
informațiilor despre aceste probleme și socializarea consumatorului de produse mediatice, având

207
scopul final de a forma comportamentele individuale și cele colective, precum și de a impulsiona
dezvoltarea opiniei publice.
Alături de component a de informare, o importanță majoră în jurnalismul social o are și
componenta analitică, or, tocmai prin analiză și interpretare se reușește argumentarea problemelor,
înlesnirea procesulu i de percepere a formei mediatizate a acestora, convingerea publicului și
înțelegerea de către public a realității sociale. „Jurnalismul, prin vocația sa socială este nu doar
mesagerul clipei istoriei, ci și primul ei comentator. Jurnalistul, pe cât îi per mite vâltoarea vieții
sociale și activitatea lui profesională, încearcă să depene fapte, date și evenimente, pentru a le
interconecta, a identifica legătura lor internă, a le determina cauza și efectul și, în acest temei,
oferă prima interpretare a clipei istoriei, iar, într -un sens mai la rg, a însăși istoriei curente. (…)
Oricum, interpretarea istoriei în derulare a devenit o preocupare inerentă a jurnalismului. Astfel a
apărut și s -a dezvoltat jurnalismul comentativ” [48, p. 6] . Jurnalismul de opinie și i nterpretare, în
opinia lui P. Bogatu, „nu relatează informația, ci o explică și o comentează. Nu se pune problema
de a da în vileag faptele, ci de a le face înțelese ” [48, p. 12] .
Primele materiale analitice despre un fenomen sau o problemă socială se ref eră, de obicei, la
contextul și la factorii care le -au generat, de o importanță majoră fiind analizele sociale ale
acestora. Jurnaliștii au misiunea să analizeze situația creată, să prezinte opinii diverse, să
interpreteze faptele și activitățile întreprin se, să aprecieze dec iziile etc., iar pentru aceasta ei
trebuie să cunoască profund subiectul lor de reflecție. Or, pentru ca un articol analitic să aibă
efectul scontat, nu este îndeajuns doar confruntarea faptelor și a factorilor, ci și punerea lor într -un
context adecvat . Mai mult, sistematizarea și ierarhizarea corectă a informației, descrierea ei clară,
interpretarea laconică și pe interesul auditoriului, explicarea și prognozarea evoluției
evenimentelor – toate luate împreună asigură calitatea mediatiz ării analitice a realității sociale.
Potențialul analitic al jurnalismului social este de natură să asigure explicarea, comentarea,
interpretarea, evaluarea și prognozarea realității so ciale. Materialele jurnalistice care înglobează
analize ale anumitor p robleme sociale , fiind receptate și evaluate de publicul mass -mediei, duc la
crearea un or anumite opinii, atitudini, reacții sociale în raport cu realitatea reflectată. Totodată,
cele care înglobează unele recomandări condiționează adoptarea diverselor hot ărâri administrative
în problemele de reașezare a stărilor de lucru în societate. Astfel, grație potențialului său analitic,
jurnalismul social se manifestă ca un participant activ în elaborarea diverselor decizii sociale.
Implicându -se în reflectarea real ității, jurnalismu l social o analizează, inclusiv din perspectiva
prognozelor evoluției acesteia. „Rar material analitic cu caracter generalizator, scrie M. Mezențev,
care nu aplică metoda prognozării publicistice ca instrument de influență nu numai asupra opiniei

208
publice, ci și asupra activităților concrete ale guvernului, partidelor și persoanelo r cu funcții de
răspundere” [159 , p. 29] .
Activitatea mass -medi ei dintotdeauna a avut drept caracteristică interpretarea și judecata de
valoare a proceselor și fenomenelor care se produc în realitatea pluriformă și care, fiind analizate
mediatic, capătă anumit e semnificați i sociale . Analiza „face apel la documente și la cunoștințele
redactorului, ca principală sursă de informare, aspect c e incumbă o mare competență din partea
realizatorului. Problema tratată este pusă sub reflectoare din punct de vedere istoric, geografic,
politic, economic, cultural, religios, tradițional – în funcție de natura subiectului. Insistând cu
precădere asupra d ocumentării și intenționând să explice semnificația evenimentelor și contextul
lor, analiza nu ajunge niciodată la concluzii provizorii sau polemice, în ciuda caracterului
său subiectiv. Misiunea sa, explicit formulată, se rezumă la disecarea faptelor, a t emelor, a
problemelor și consecințelor lor, în dorința de a oferi o explicație la ceea ce se întâmplă în prezent
sau se preconize ază a se petrece în viitor” [290 ]. Prin analize și interpretări, jurnalismul social
încearcă să coreleze răspunsuri – obiectiv care poate fi realizat prin forme proprii de exprimare
analitico -comentativă, dar și prin retorica iconografică a lor.
Analizarea, i nterpretarea, punerea în context și comentarea evenimentelor constituie
activități directe și asumate ale jurnaliștilor, ca re se materializează în forme proprii de exprimare
analitico -comentativă. Expr esii ale jurnalismului analitic sunt așa -numitele genuri de opinie și
comentative : editorialul, comentariul, cronica, pamfletul, analiza, documenta rul, caricatura,
sinteza etc. D ar pe ntru realizarea obiectivului identificat, jurnalismul social deseori corelează și
alte forme de exprimare, precum: campaniile de presă , paginile sau rubricile consacrate opiniilor
publicului. „Prin toate aceste forme, mass -media transmit un punct de v edere asupra realului,
oferind oamenilor ocazia să -și clarifice anumite probleme (urmărind modul în care ele sunt
dezbătute) și să -și confrunte opinia lor personală cu alte opinii” [20, p. 79] .
Interpretarea jurnalistică se manifestă la diverse niveluri al e actului de creație. O primă
treaptă de interpretare este însăși decizia jurnalistului de a selecta pentru publicare sau de a trece
cu vederea un eveniment, decizie, care implică judecăți de valoare. Or, interpretarea realității se
face în baza ansamblulu i de principii, norme, simboluri, reprezentări pe care le are jurnalistul și
care variază de la o persoană la alta. Cea de -a doua treaptă constă în stabilirea priorităților.
Selecția informației pe care jurnalistul o realizează în baza anumitor criterii pr ofesionale și care
este, în sine, un act de interpretare, se amplifică prin deciziile editorilor de a pune informația într –
un anumit context publicistic, pe o anumită pagină, într -un anumit loc al paginii, într -un anumit
context grafic, de a-i da un anumit titlu etc. Aceste acte de interpretare, directe și implicite,

209
întotdeauna rezultă din specificitatea instituției mediatice și se face în concordanță cu politica ei
editorială.
Jurnalismul a devenit în perioada modernă o adevărată industrie, fapt ce a modi ficat
substanțial strategiile mediatice, ierarhia obiectivelor și scopurilor acestora. Tendința de a se
concentra pe evenimente „fierbinți”, de a da cât mai multe subiecte noi, goana după senzaționa l,
inedit a redus considerabil timpul destinat analizelor, comentari ilor și meditațiilor, subminând
astfel potențialul analitic al instituțiilor audiovizuale. Totodată, analizele mediatice și comentariile
și-au întărit poziția în presa tipărită , ele s -au extins și au obținut conotații noi, devenind un
obiectiv p rimordial al acestui element al sistemului mas -mediei . Actualmente , puterea presei
tipărite este predominant comentativă, fapt ce se realizează atât prin materiale analitice, cât și prin
întreaga structură a publicației. „Ziarul, în asemenea circumstanțe, este în totalitatea lui expresia
unui anume punct de vedere, este interpretarea coerentă a realității. Funcția comentativă se
dezvăluie chiar în publicarea informațiilor. La baza unui as emenea gest publicistic se află însă un
produs de selecție, de ierarhi zare, care se desfășoară ghidat de anumite criterii. Publicarea numai a
anumitor informații și într -o anumită ordine și într -un anumit context publicistic este un act de
comentare, de interpretare propriu -zisă” [17, p. 14] .
Din punct ul de vedere al tradiți ei hermeneutice „interpretarea nu este o activitate lipsită de
presupoziții: ea este un proces activ, creativ, în care interpretul aduce un set de presupoziții și de
așteptări pentru a fundamenta mesajul pe care caută sa -l înțeleagă” [204 , p. 235], iar , din punct de
vedere jurnalistic, interpretarea este un proces activ, creativ, în care jurnalistul aduce un set de
presupoziții și de așteptări , pentru a fundamenta mesajul pe care îl transmite consumatorului de
produse mediatice și pentru a face inteligib ilă problema abordată. Diferența rezidă, întâi de toate,
în destinatarul produsului rezultat din procesul de interpretare. În primul caz , interpretarea are un
caracter personal și este realizată de individul social pentru a -și fundamenta propriile cunoștin țe și
a-și fortifica poziția proprie în raport cu o anumită problemă. În cel de -al doilea caz, interpretarea,
de asemenea, are un caracter personal (ea este realizată de jurnalist), dar este transmisă altor
indivizi sociali pentru a le schimba viziunile, a le extinde cunoștințele, a le fortifica convingerile.
Totodată , diferite sunt și scopurile celor două tipuri de interpretări: din punctul de vedere al
hermeneuticii, interpretarea se face în scopul autodeterminării; din punctul de vedere al
jurnalismului, interpretarea se face în scopul determinării altor persoane să acționeze într -un
anumit mod.
Pentru a interpreta faptele, susține C. D. MacDougall, este necesară înțelegerea lor, iar
înțelegerea înseamnă mai mult decât traducerea limbajelor. Ea înseamnă recunoașterea
evenimentului particular ca unul dintr -o serie, toa te având o cauză și un efect [21 7, p. 16] . În

210
opinia acestuia , demersul interpretativ pune în corelație particularul și generalul și o completează
cu relația obiectiv – subiectiv. Cercetătoru l susține că „interpretarea ( …) este cel mai profund sens
al informării. Interpretarea plasează un eveniment particular într -un flux mai larg de evenimente.
Ea este culoarea, atmosfera, elementul uman care dă sens unui fapt. Este, pe scurt, decor, secvență
și, mai pr esus de toate, semnificație” [21 7, p. 208] .
Jurnalismul social interpretează, analizează și explică evenimentele și problemele, propune
noi indicii, viziuni, face prognoze și prospe cțiuni, prin această activitate promovând, de rând cu
valorile teoretice fundamentale, și valorile sociale existente într -un sistem. De asemenea,
jurnalismul social transmite anumite opinii, atitudini sau puncte de vedere asupra realității sociale,
iar prin aceasta – creează condiții și oferă posibilități ca publicul să se clarifice în această realitate
și să -și confrunte viziunile proprii cu alte viziuni. Punerea în circuit a mesajelor orientative ,
tematic și conceptual, cu un conținut sporit de analiză și de date operative, precum și cu un
caracter complex analitic duce, în mod inevitabil, la formarea atitudinii consumatorului de produse
mediatice față de problema pusă în discuție. Prin potențialul său analitic , jurnalismul social
influențează fieca re persoană în parte, conturând astfel premise pentru formarea sau modificarea
opiniei individuale, opiniei de grup, de colectiv și, în fine, a opiniei publice.
Stabilirea unui hotar cert dintre informații și comentarii este un imperativ strategic, moral și
deontolo gic al mass -medi ei contemporane. Întru realizarea acestuia, presa tipărită rezervă rubrici
sau chiar pagini speciale de opinii, iar cea audiovizuală – tot mai multe emisiuni specializate, unde
experții pot opina și comenta evenimentele și faptele.
Cele ma i solicitate forme de expresie a jurnalismului analitic sunt editorialul și comentariul,
pentru că anume ele oferă publicului numeroase argumente și puncte de vedere, permit
confruntarea de idei și contribuie la optimizarea dezbaterilor de interes public ș i la susținerea sau
dezvoltarea dialogului social. Comentariile oferă publicu lui numeroase argumente, păreri care,
ulterior, devin idei ale discuțiilor, dezbaterilor și confruntărilor publice. „O taxonomie practică a
comentariilor include următoarele categ orii, fiecare cu propria rațiune: constituirea unei
comunități; avantajul comercial; consolidarea unei elite sau mesajul părtinitor; punctul de vedere
advers; răspândirea neoficială a ideologiei predominante” [93, p. 189]. Aceste categorii,
determinate de scopurile pe care le urmărește jurnalistul, a u diversificat tipologia comentariilor,
astfel putem identifica comentarii deschise, mascate, accidentale, polemice etc. Comentariul este
viziunea proprie a cuiva asupra evenimentului, situației , problemei luate în discuție, iar
argumentele, presupozițiile și concluziile sunt personale, „adică proprii doar unui individ
particular, din al cărui des tin ele se ivesc” [112, p. 44] .

211
În contrariu, editorialul exprimă punctul de vedere al publicației într -o anumită prob lemă.
„În cazul în care jurnalistul reprezintă poziția redacției, el semnează un editorial în care, punând
cap la cap mai multe fapte, caută nu doar să explice, ci și să convingă, să apere sau să respingă o
cauză, s ă sprijine sau să dezaprobe o autoritate” [48, p. 13] . Editorialul este numit adesea articol
de fond pentru că reprezintă poziția social -politică a ziarului în raport cu politicile oficiale. „Prin
editoriale oamenii au acces la poziția, de obicei consecvent ă, a unei grupări de presă, putând astfel
înțelege mai bine fenomenele pe care le înfruntă sau ideile, programele pentru care trebuie să
opteze prin vot. Dar, pentru ca această funcție democratică să fie reală, este necesar ca editorialul
să nu devină nici monopolul unei singure voci și nici amvonul de unde se predică o poziție
dogmatică, partizană și limitată” [20, p. 79] .
Editorial ele se axează pe presupoziți i cu caracter social și istoric: „ele sunt presupozițiile și
așteptările comune, împărtășite de un grup de indivizi care au, în linii mari, origini sociale și
traiectorii similare ” [112, p. 44] . Dacă extindem viziunea lui J. B. Thompson asupra grupurilor
profesionale, atunci putem susține , că lucrând împreună, jurnaliștii se află pe aceeași undă
valori că, or, inculcă aceleași valori profesionale și sociale care le formează viziuni, mai mult sau
mai puțin, comune asupra realității, fapt care justifică enunțarea de către un singur jurnalist a
presupozițiilor împărtășite de întreg colectivul redacțional. Î n același timp, jurnaliștii sunt pe
aceeași undă valorică cu publicul lor, de aceea își concep și își structurează presupozițiile în
funcție de așteptările acestuia.
„Articolele de fond reprezintă vocea unei publicații” [93, p. 199], ele conferă ziarului
individualitate și caracter propriu, de aceea sunt așezate pe prima pagină , în c ele mai dese cazuri .
Cercetătoarea M. Cvasnîi -Cătănescu susține : „În repertoriul eterogen al textelor publicistice,
editorialul are o poziție singulară; în calitatea sa de articol de opinie și de atitudine oficială (a
ziarului), dar și personală (a jurnalistului) constituie „coloana vertebrală” a gazetei, exercitând
funcții socio -culturale specifice pentru presă în particular și pentru mass -media în ansamblu:
funcțiile de informare și de persuasiune sau funcția critică, instructivă, de liant social, eventual și
cea ludică se susțin ș i se subordonează reciproc” [270 ].
Specificul acțiunilor jurnalistului în procesul de creare a produselor jurnalistice cu caracter
analitic depinde nu doar d e tipul de problemă/fenomen care urmează a fi reflectat , ci și de forma
de expresie pe care și -a ales -o jurnalistul pentru a mediatiza acest eveniment. Deși în itinerarul de
creație se conțin și activități, mai mult sau mai puțin, asemănătoare, cele mai multe dintre
obiectivele și acțiunile jurnalistului însă se deosebesc (Figura A4.1).
Interpretarea și comentarea în jurnalismul social r eprezintă procesul de mediatizare , sub
form ă de judecăți și raționamente , a evenimentelor, fenomenelor și problemelor sociale , a

212
însușirilor acestora, a relațiilor logice și cauzale dintre ele. Jurnalismul analitic impune jurnaliștii
să desprindă dincolo d e întâmplare, să pătrundă în esență, să înțeleagă semnificația și să
prognozeze consecințele problemelor. Implicarea lor în problemă, la nivel de cercetare a ei și de
concluzii, este evidentă.
Jurnalismul social apare ca un intermediar între realitățile d in lumea înconjurătoare și
populație. Inițial, prin potențialul său informațional, el se impune ca un producător de secvențe din
realitate, determinând gradul de informare și viziunile cititorilor . Prin potențialul său analitic însă
jurnalismul se manifestă ca un evaluator al realității, prin aceasta contribui nd la formarea sau
schimbarea opiniei publice și a comportamentului social al auditoriului față de problemele luate în
discuție. Importanța funcției de interpretare se datorează , întâi de toate, impactului și efectelor pe
care le produce ea în societate. Acest lucru implică o mare responsabilitate socială, or, acțiunile
sociale sunt determinate, de rând cu alți factori, și de interpretarea mediatică a realității.
Jurnalismul soci al nu este o simplă colecție de știri, interviuri, reportaje, editoriale,
comentarii etc. – forme de expresi e a produselor mediatice complet diferite , care nu au nimic
comun între ele. Ceea ce le unește, în primul rând, este însăși pro blematica socială ca re impune
anumite funcții și roluri, o anumită formă de abordare a subiectelor de reflecție a jurnalismului
social . Ea solicită un anumit unghi de tratare, un anumit limbaj și un anumit stil de expunere, fapt
care conferă produselor mediatice pe acest dome niu un fel de unicitate. În al doilea rând,
unicitatea este determinată și de interferențele de genuri și specii în care sunt realizate materialele
jurnalistice și care se accentuează tot mai mult în ultima perioadă.
Cercetătorul Al. Bohanțov susține: „În fond, în jurnalismul actual rareori se întâlnesc genuri
„pure”, mai întotdeauna sunt necesare diverse combinații de gen. Această flexibilitate a formelor
publicistice este oarecum similară aceleia din domeniul literaturii, unde cercetătorii au consemnat,
de-a lungul timpului, numeroase suprapuneri sau întrepătrunderi dintre genurile literare, care au
condus la apariția așa -numitelor genuri de graniță sau de frontieră” [104, p. 115] . Forma de
expresie sau genul de presă „nu este un simplu nume, deoarece con venția estetică în care se
încadrează o operă îi modelează caracterul” [123, p. 299] .
Actualele realități social -politice și economice au dez voltat noi raporturi interumane care,
fiind mediatizate prin intermediul jurnalismului social, au condus la afirma rea unor stări de
tranziție a formelor de expresie . Acest fenomen a generat produse mediatice ce nu pot fi atribuite
exact unor genuri tradițional e, existente în teoria și practica presei, or, ele cumulează elemente
specifice mai multor genuri jurnalistice . Și, deși fiecare gen jurnalistic își are specificul său care
reiese din obiectivele propuse, din mijloacele utilizate , din structura produsului mediatic, astăzi se
face din ce în ce mai resimțită tendința de cooptare a unor elemente compozițional -structurale

213
specifice unui gen de către alte genuri. „Transformările sistemului de genuri ziaristice în ultimii
ani sunt evidente și unanim recunoscute. Modificările produse vizează caracteristicile stilistice,
tipologice, funcționale ale genurilor, fiind determinate, într -o mare măsură, de contextul
schimbărilor sociale. Condițiile de generare și de existență a textului jurnalistic im plică, în mod
inerent, producerea anumitor schimbări – limbajul, și nu numai limbajul, reacționează la procesul
de democratizare a vieții, conducând la modificarea formei textelor jurnalistice, diluarea hotarelor
dintre genuri” [104, p. 155] .
Modificarea forme lor de expresie a textelor jurnalistice este determinat ă de complexitatea și
de caracterul pluridimensional al problemelor sociale ce nu pot fi abordate prin simpla expunere a
faptelor, ci implică, în mod obligatoriu, analize și interpretări , fapt car e generează interferențe de
genuri . De asemenea, f ormele de expresie comportă modificări în funcție de evoluția propriu -zisă
a genurilor , precum și datorită stilul ui autorilor materialelor jurnalistice . În jurnalism genurile pot
fi calificate drept impera tive profesionale care exercită constrângeri asupra jurnalistului, dar care,
la rândul lor, suportă co nstrângeri din partea acestuia. Un jurnalist, prin platitudinea gândirii sau a
stilului său, poate selecta anumite fapte, le poate corela într -un anumit f el sau poate anula
semnificația unui fapt. Alt jurnalist, dimpotrivă, poate transforma un detaliu al evenimentului în
elementul central al scriiturii sale, un fapt aparent cotidian – în argument forte, o idee – în simbol
etc., dar, indiferent de produsul mediatic pe care urmează să -l realizeze, el va avea aceeași
modalitate de abordare a situației, care reiese din felul lui de a fi și care se va manifesta la fel într –
o știre, într -un reportaj sau într -o relatare.
Este evident că orice jurnalist „se conformează în parte genului așa cum există, și în parte îl
lărgește” [123, p. 311] sau îl îngustează, or, o formă șablonată și foarte des repetată plictisește
cititorul. Dar dacă acceptăm opiniile sa vanților R. Welle k și A. Warren precum că genul reprezintă
o sumă de procedee estetice aflate la dispoziția autorului și care sunt inteligibile pentru cititor, o
formă complet nouă de expunere a faptelor și de mediatizare a situațiilor ar fi neinteligibilă și ar
reduce sem nificativ impactul și efectele scriiturii de presă. De aceea, orice încercare de a include
în textul jurnalistic de un anumit gen unele elemente specifice altui gen trebuie să fie justificată,
riscurile și responsabilitatea pentru reacțiile cititorilor în raport cu aceste metamorfoze revenind u-i
jurnalistului, în particular, și instituției mass -mediei , în general. Interferențele între textele
jurnalistice devin mai accentuate și mai perceptibile nu atât datorită conținutului, ci , mai degrabă ,
grație formei de expunere a informației. În acest context , putem menționa că unele genuri
informative tradiționale tot mai frecvent cumulează elemente analitice, astfel că, de rând cu
relatarea, interviul, reportajul, sondajul – toate aparținând f amiliei de genuri infor mative – în

214
paginile publicațiilor periodice apar relatări analitice, interviuri analitice, reportaje analitice,
sondaje analitice etc.
A. Тертычный include în categoria genurilor de opinie și comentative , ca specii autonome:
relatarea analitică, corespon dența analitică, interviul analitic, sondajul analitic, dialogul,
investigația jurnalistică, revista presei, cronica analitică, prognoza, versiunea, experimentul,
scrisoarea, mărturisirea, recomandarea, comunicatele de presă analitice [1 74, 175]. El susține că ,
în rezultatul unor interferențe , s-au produs metamorfoze care au modificat categoriile tradiționale
de genuri, actualmente înregistr ându -se tendința de afirmare și de conceptualizare a unor specii
jurnalistice noi ale jurnalismului de opinie ș i com entativ, pri ntre care: rezumatul sociologic,
ancheta, monitoringul, raiting ul. R. Wellek și A. Warren afirmă că genurile trebuie concepute ca o
grupare de opere, bazat e, teoretic, atât pe forma externă, cât și pe forma internă: atitudinea, tonul,
scopul, subiectul și publicul cărora ele se adresează [123, p. 306] .
De menționat faptul că genurile se pot modifica și genera specii noi și datorită unor factori
extramediatici , de natură tehnică , de exemplu . Semnificative, în acest context, sunt t ehnologii le
informaționale noi care s -au afirm at la finele secolului trecut și au modificat substanțial metodele
de producere și de transmitere a informației de presă. Ele au generat, pe de o parte, convergența
elementelor clasice ale sistemului mass -medi ei, iar, pe de altă parte, au contribuit la afirmarea unui
tip de jurnalism nou – jurnalismul on -line. Acesta a impus reguli de activitate și de producere
diferite de cele tradiționale și forme noi de expunere a textelor jurnalistice . Astfel, în lucrările
teoretic e dedicate problemei genurilor jurnalistice, care au apărut în ultimul timp , se fac tot mai
frecvente opiniile cercetătorilor, adepți ai noilor genuri de presă, specifice jurnalismului on -line.
Interferențele de genuri se pot manifesta la nivel de prezent are a semnelor comune . Un
element care asigură apropierea genurilor de presă este relatarea. A relata înseamnă „a povesti
ceva amănunțit, detaliat; a expune, a istorisi ” [27, p. 912] . Cercetătorii fenomenului mediatic
definesc relatarea ca gen jurnalistic , reieșind din caracterul polivalent al acesteia. D. Ruști susține
că „relatarea propune o expunere a faptelor, fără intenția de a le dezvolta într -un subiect și cu
scopul precis de a informa” [102, p. 16], iar R. Bâlbâie afirmă că „relatarea este o narațiune de mai
mare întindere decât știrea, scrisă la persoana a III -a, referitor la fapte absolute reale” [58, p. 101] .
Datorită faptului că înmatriculează elemente specifice altor genuri de informare, relatarea se
situează la conflue nța dintre aceste genuri, moment identificat de S. Preda , care califică relatarea
drept „un amestec de procedee jurnalistice, intersecție de genuri: știre, opinie, reportaj sau, mai
rar, interviu” [92, p. 153] . Cercetătorul susține că relatarea este un „am estec de știre și reportaj,
care conține rigorile și libertatea de expresie ale ambelor genuri. Amestec de emoțional și
intențional, relatarea nu se îndepărtează niciodată de evocare și expresiv. Prezența eu -lui este strict

215
limitată” [80, p. 152] . Aceeași idee o găsim și la C. F. Popescu care definește relatarea drept „gen
jurnalistic specific presei tipărite, și numai ei, aflat la întretăierea mai multor drumuri care pornesc
de la știre către interviu, reportaj, grand reportaj, anchetă, jurnalism de interp retare” [89, p. 176] .
Dacă pentru M. Voirol relatarea este : „mărturia” unui ziarist aflat la fața locului” [243 , p. 51],
pentru C. D. MacDougall aceasta este: „o poveste de a doua zi” [21 7, p. 1 83], iar pentru C. F.
Popescu – un loc geome tric al genurilor de informare.
Relatarea, ca povestire descriptiv ă, așa cum au numit -o M. Brandl -Gherga și S. Petrișor, se
regăsește printre textele presei tipărite din diferite câmpuri evenimențiale. În cazul relatării,
evenimentul nu devine povestire, adică un itățile narative nu se încheagă într-o intrigă. Ele se
articulează în text, uneori prin enumerare, înlocuind narațiunea, uneori chiar și descrierea [263 ].
Cercetătorii mai adaugă că , alteori, relatarea reconstituie evenimentul prin secvențe descriptive,
deci ea es te „o povestire descriptivă, unde se întâlnesc fericit narațiunea și descrierea, o sinteză
jurnalistică a celor două principii est etice, mimesis și diegesis” [263 ].
Un alt element care asigură apropierea genurilor de presă este interviul. Interviul, într -o
formă mai extinsă sau mai comprimată, se r egăsește și în alte genuri, precum: reportajele,
sondajele, dialogul analitic. Și aceasta datorită faptului că interviul este nu doar gen jurnalistic
autonom, ci și o metodă de colectare a informațiilor.
Sondajul , de asemenea , evidențiază apropierile între structura genurilor. La fel ca interviul,
sondajele pot fi și gen jurnalistic, și metodă de colectare a informațiilor. Sondajele reprezintă o
formă de stimulare directă a ideilor, utilizată ca argument în realiz area reportajelor, articolelor sau
analizelor.
Portretul – specie care scoate în prim -plan identitatea clară a omului – asigură și el
interferențele de genuri. „Cele mai interesante portrete sunt considerate cele având în centrul
atenției personalitatea indivizilor importanți…” [261 ] din realitatea cotidiană, care, deși se atribuie
unui mediu anumit de trai sau aparțin unui grup social, se deosebesc prin ceva de to ate celelalte .
Portretul nu este o simplă descriere a biografiei unui individ și nici o i nterpretare a informațiilor
obținute despre acesta, ci , mai degrabă , reprezintă o expunere a informațiilor care conturează
imaginea socială a unui anumit personaj. Deși există și ca gen jurnalistic autonom , portretele se
regăsesc și ca elemente constitutiv e ale reportajului descriptiv, interviului bio grafic, schiței,
anchet ei de personalitate etc. De remarcat faptul că jurnaliștii realizează atât portretele individuale
ale unor personalități, cât și portrete le colective ale unor grupuri sociale , ultimele prezentându -se
deosebit de valoroase pentru jurnalismul social. M. Grigoryan consideră că „acest gen reprezintă,
de fapt, o scurtă biografie, care pune în evidență unul sau mai multe episoade interesante,

216
relevante, momente cruciale din viața er oului. Articolele în care sunt prezentați oameni,
contemporanii noștri, sunt deosebit de interesante și atrăgătoare pentru cititori” [39, p. 137] .
În această categorie se include și investigația de presă – un tip de scriitură care cumulează
elemente și teh nici atât din jurnalismul de informare , cât și din cel analitic, or , solicitând un mod
analitic de abordare a problemei, ea utilizează tehnicile de redactare specifice jurnalismului de
informare. „Jurnalismul de investigație, în virtutea preocupărilor spec ifice, dispune la ora actuală
de propria identitate ce -l deosebește de jurnalismul de informare și de сel comentativ. În această
practică profesională se încadrează un număr din ce în ce mai mare de jurnaliști și de medii de
informare din lume” [48, p. 7].
Narațiunea , de asemenea, generează interferențe între genuri le jurnalistice . Narațiunea este
un element constitutiv și al reportajului, și al foiletonului, și al comentariului. Dar, dacă în reportaj
narațiunea este o formă descriptivă a evenimentului în dinamica dezvoltării sale, atunci în foileton
ea este utilizată pentru expune rea asocierilor, iar în comentariu – pentru redarea argumentului
logic și promovarea unui punct de vedere asupra problemei. Mai mult, în comentariu vorbește
propria persoană a jurnalistului; în reportaj jurnalistul expune faptele, pe de o parte, în numele său
personal, iar , pe de altă parte, le expune prin vorbirea direc tă a personajelor evenimentului, pe
când în interviu jurnalistul dispare în umbra intervievatului. Astăzi , în jurnalismul social întâlnim
mai multe tipuri de na rațiune, pri ntre care: narațiunea directă, narațiunea mixtă și narațiunea prin
dialog.
Interpretarea , la fel, se încadrează în categoria elementelor care generează interferențe între
genuril e de presă. Interpretarea, ca spirit și ca metodă, se regăsește concomitent î n majoritatea
genurilor analitice . Un articol, chiar dacă încearcă să afișeze o oarecare „neutralitate“ față de
faptele relatate, oricum pune în circuit interpretări sub formă de explicații și argumente.
Editorialul, care exprimă o viziune comună a unui gr up profesional, de asemenea, face interpretări
de grup, iar comentariul, prin interpretare, promovează deschis și explicit poziția jurnalistului în
raport cu problema abordată. Folosind interpretarea asociațiilor și disociațiilor de fapte și idei,
aceste g enuri facilitează cititorului perceperea și desprinderea în mod mult mai pregnant a
concluziilor, atitudinilor și a gesturilor de angajare socială a jurnalistului. Diferența între articol,
editorial și comentariu este certă, dar elementul care asigură unic itatea dintre ele este interpretarea
faptelor, ca metodă de abordare, de argumentare sau de expunere a unei probleme. În acest
context, trebuie să menționăm că nu sunt deloc rare cazurile când și în tex tele realizate în genuri
neutre se strecoară anumite i nterpretări sau opinii ale autorului , care se prezintă ca un adaos la
conținutul informațiilor de bază. Și aceasta pentru că delimitarea strictă a informației de
interpretare este foarte dificilă datorită faptului că însăși natura umană este subiectivă.

217
Așadar, teoria genurilor de presă ridică probleme esențiale pentru conceptualizarea
jurnalismului social și a practicilor operaționale utilizate în jurnalismul de informare și în cel
analitic. Practica jurnalistică, de asemenea, scoate în evidență unele fen omene deja afirmate,
precum și unele tendințe noi care se înregistrează tot mai frecvent în acest domeniu . Cercetarea
jurnalismului social, realizată în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2015, în baza posturilor de
televiziune: Moldova 1 , Publika TV și Jurnal TV, posturilor de radio: Radio Moldova Actualități ,
Radio Chișinău și Vocea Basarabiei , portalurilor de știri: Noi.md , IPN.md și Ziarulnational.md și
publicațiilor periodice : Moldova Suverană , Timpul și Jurnal de Chișinău , ne-a oferit o viziune
clară asupra modului în care instituțiile mass -medi ei exploatează genurile jurnalistice pentru
mediatizarea realității sociale.
În șase luni de activitate instituțiile mediatice menționate au produs 15 719 materiale
jurnalistice pe domeniul social, dintre care:
– știri – 10 548;
– interviuri – 113;
– reportaje – 4 463;
– materiale analitice – 595.
Dintre acestea, 5 355 de materiale au fost puse în circuitul inform ațional de către posturile
TV, f luxul informațional a l cărora a inclus:
– știri – 3 302, ceea ce constituie circa 62 % din produsul televizat total;
– interviuri – 6, ceea ce constituie nici un procent din produsul televizat total;
– reportaje – 2 047, ceea ce constituie circa 38 % din produsul televizat total (Figura A5.1).
Menționăm că în această perioadă niciunul dintre posturile de televiziune analizate nu a
inclus în produsul său generalist materiale analitice. Acest tip de materiale se regăsește, prioritar,
în emisiunile specializate pe domeniul social sau în emisiunile analitice care dezbat anumite
probleme, f enomene, procese sau tendințe sociale.
Posturile de radio au transmis în acest timp:
– știri – 1 966, ceea ce constituie 51 % din produsul radiofonic total pe domeniul social;
– reportaje – 1 882, ceea ce constituie 49 % din produsul radiofonic total (Figura A5.2).
Iese în evidență faptul că produsul radiofonic total, la fel ca și cel de televiziune, în această
perioadă nu a difuzat niciun material analitic. Mai mult, acest produs mediatic nu a conținut nici
interviuri, toate intervențiile interlocutorilor fii nd încorpor ate ca elemente constitutive în știrile și
în reportajele difuzate.
Produsul total pe domeniul social, difuzat de ziarele analizate, a inclus 1 667 de materiale:
– știri – 918, ceea ce constituie 55 %;

218
– interviuri – 52, ceea ce constituie 3 %;
– reportaje – 329, ceea ce constituie 20 %;
– editoriale – 109, ceea ce constituie 7 %;
– materiale analitice – 259, ceea ce constituie 15% din produsul total (Figura A5.3).
Spre deosebire de produsul pe domeniul social difuzat în această perioadă de către medi ile
audiovizuale, cel pus în circuitul informațio nal de către publicațiile period ice analizate a inclus și
materiale analitice în număr total de 368 de materiale, ceea ce constituie circa 1/4 din fluxul total.
Acest lucru poate fi explicat prin faptul că p resa tipărită, da torită periodicității sale, relativ reduse,
pune accentul pe jurnalismul analitic, funcția de interpretare fiind prioritară pentru publicațiile
periodice contemporane. Menționăm că includerea editorialelor într -o categorie aparte, cu toate că
și ele sunt materiale analitice, a fost dictată de importanța acestui gen care, spre deosebire de
comentariu, articol, analiză, etc., exprimă poziția întregului colectiv redacțional în raport cu
problemele analizate. Or, anume editorialele scot în evid ență și permit identificarea filos ofiei
sociale, a poziției și a atitudinii civice a publicației față de tendințele, procesele și fenomenele pe
care le abordează mediatic. Editorialele, mai mult ca oricare alt gen jurnalistic, permit
cercetătorilor să eval ueze gradul de obiectivitate a tratării mediatice a problemelor sociale și
calitatea interpretării realității sociale pe care o propune cititorului o publicație sau alta.
În perioada menționată, portalurile au difuzat 4 849 de materiale, dintre care:
– știri – 4 362, ceea ce constituie 90 % din produsul total pe domeniul social;
– interviuri – 55, ceea ce constituie 1 % din produsul total pe domeniul social;
– reportaje – 205, ceea ce constituie 4 % din produsul total pe domeniul social;
– materiale analitice – 227, care constituie 5 % din produsul total (Figura A5.4). Observăm
că portalurile de știri, deși dau prioritate jurnalismului de informare, produc și materiale analitice.
Acest lucru poate fi explicat prin tendința portalurilor de a -și extinde auditoriul, p e de o parte, iar ,
pe de altă parte, prin intensificarea fenomenului de convergență , care a influențat, fără excepție,
toate elementele sistemului mediatic și care se face tot mai simțit în mass -media contemporană.
Analiza cantitativă a fluxului informațional general demonstr ează faptul că cel mai frecvent
gen jurnalistic utilizat este știrea. Cele mai multe știri sociale au fost puse în circuitul
informațional prin intermediul portalurilor, fiecare portal zilnic produc ând circa 20 de materiale de
acest fel. Jurnalismul de televiziune se situează pe poziția a doua, iar jurnalismul radio – pe a treia
poziție. Menționăm că în audiovizual știrile intră într -o competiție acerbă cu reportajele, ultimele
deseori prevalând din pun ct de vedere numeric. Pe a patra poziție se situează ziarele , care au
produs cele mai puține știri. Cercetarea a scos în evidență faptul că numărul de știri publicate într –
o ediție depinde de periodicitatea publicației . Astfel, cotidienele, în comparație c u săptămânalele,

219
produc mai multe știri. Această tendință se datorează, întâi de toate, competiției existente între
elementele sistemului mass -medi ei de a furniza consumatorului cât mai operativ informația –
competiție în care cotidienele, volens nolens, s unt atrase. Apoi, și pentru că funcția de bază a unui
cotidian, spre deosebire de săptămânal, este cea de informare. Cotidienele, care concurează pentru
atenția consumatorului cu portalurile de știri, radioul și televiziunea, își ajustează mesajul lor la
condițiile piețe i informaționale, cooptând anumite tehnici de realizare și forme de expresie a
materialelor, specifice într -o măsură mai mare altor elemente ale sistemului mass -medi ei.
Analiza a demonstrat existența unei diferențe izbitoare între știrile d in presa tipărită și cele
din audiovizual sau din on -line. Astfel, știrile clasice, care predomină în audiovizual, în ziare se
regăsesc într -un număr redus. Ele, de obicei, sunt preluate de la diverse agenții sau portaluri și sunt
amplasate în rubrici spec iale. Majoritate a însă reprezintă știri desfășurate, semnate de autor.
Elementul descriptiv, concentrat, de obicei, în alineatul al doilea, este determinant pentru acest tip
de știri, la fel ca numărul mare de surse utilizate. Există însă știri care doar r elatează despre un
eveniment, fără a utiliza vr eo sursă. Specifice, îndeosebi pentru s ăptămânale, știrile desfășurate
comportă modificări conceptuale care uneori le apropie fie de reportaje, fie de relatare.
Reportajul, deși, per ansamblu, cedează numeric în fața știrii, se bucură de atenția sporită a
jurnaliștilor din audiovizual. Astfel, posturile Moldova 1 și Jurnal TV au pus în circuit un număr
aproximativ egal de știri și de reportaje, pe când la Publika TV, dat fiind faptul că este un post de
știri, doar o treime din produsul total sunt reportaje.
Posturile de radio au produs și au difuzat în total 1 882 de reportaje: Radio Moldova
Actualități – 775; Vocea Basarabiei – 749, iar Radio Chișinău – 358. Numă rul reportajelor
difuzate de posturile Radio Moldova Actualități și Vocea Basarabiei în perioada cercetată l -a
depășit pe cel al știrilor, pe când numărul reportajelor care a u fost pus în circuit de Radio Chișinău
este de două ori mai mic decât cel al știr ilor.
Constatăm că majoritatea reportajelor din audiovizual sunt informative, axate pe evenimente
de actualitate, arhitectonica acestora fiind clasică. Deși mai rar, în audiovizual, alături de
reportajele informative, apar și reportaje de atmosferă. Acest ea, grație elementelor de decor și
detaliilor descriptive, cel mai bine sensibilizează consumatorul, de aceea ele sunt pe larg utilizate
în campaniile de socializare.
Chiar dacă mult mai modest decât audiovizualul, publicațiile periodice, de asemenea, pro duc
reportaje, cele mai multe fiind publicate în paginile săptămânalelor. În timp ce cotidienele publică,
în special reportaje informative, tipologia reportajelor care apar în săptămânale este foarte variată.
Cele mai multe la număr sunt r eportajele atempo rale care mediatizează problemele sociale cu un
potențial de interes permanent: narcomanie, beție, suicid, trafic uman, xenofobie, șomaj etc.

220
În perioada cercetată din ziare nu au lipsit nici r eportajele -magazin. Cele mai multe
materiale de acest fel au reflectat tendințele specifice unor anumite medii sociale,
evenimentele ce se produc numai în acele regiuni sau problemele cu care se confruntă anumite
categorii sociale. Ele au reflectat, prioritar, evenimentele din viața minorităților naționale și a
confesiunilor religioase.
Publicațiile periodice cercetat e au produs, de asemenea, reportaje relocalizate. Acestea , deși
sunt consacrate unor evenimente de actualitate, abordează, în paralel, și anumite
evenimente istorice, deoarece personajele principale au trăit sau au fost implicate în
evenimente de amploare din trecut. Reportajele relocalizate cercetate au abordat problemele
veteranilor de război, persoanelor deportate, disidenților politici, sportivilor, muzicienilor și
actorilor.
Ceea ce deosebește în p rofunzime reportajul din presa tipărită de cel din radio, TV sau
on-line este elementul analitic. În perioada cercetată , în presa tipărită au apărut mai multe
tipuri de reportaje analitice, pri ntre care:
– reportajul de interpretare. Acest tip de repor taj se concentrează, în special pe analiza și
expunerea cauzelor fenomenului, problemei sau a le evenimentului mediatizat, prezentarea
propriu -zisă a evoluției acestora fiind însoțită de comentariile personajelor principale sau chiar
ale jurnalistului. Caracteris ticile reportajului analitic derivă din atenția sporită, acordată
documentării din surse istorice și enciclopedice, precum și din abordarea personalizată
accentuată a actorilor implicați în eveniment sau în problemă;
– reportajul -ecou sau de urmărire. Acest tip de reportaj se concentrează, în special, pe
evenimentele sau pe problemele care s -au consumat recent și ajută la stabilirea anumitor
concluzii asupra acestora. În perioada cercetată, toate cele trei publicații periodice au
publicat reportaje -ecou în care au fost abordate alegerile locale ;
– reportajul -anchetă. Acest tip de repor taj se concentrează, în special pe problemele
sociale. Prin subiectul său de reflecție și prin tehnicile pe care le utiliz ează jurnalistul,
reportajul -anchetă se apropie foarte mult de jurnalismul de investigație. Cele mai multe și
mai reușite materiale de acest fel au fost publicate , în perioada cercetată, în ziarul Timpul .
Jurnalismul on -line, spre deosebire de cel audiovizual și chiar cel din presa tipărită, foarte
rar apelează la reportaj pentru reflectarea realității sociale. Numărul redus de reportaje în on -line
este cauzat , considerăm noi, întâi de toate, de tendința de a furniza cât mai operativ posibil
materi alul, iar realizarea unui reportaj solicită mai mult timp și mai mult efort jurnalistic. Apoi ,
acest lucru este cauzat și de faptul că publicul -țintă al acestui segment mediatic își rezervă puțin
timp pentru a consulta presa, or, preferă să afle despre ult imele evenimente într -un interval

221
restrâns de timp. Aceste preferințe determină jurnaliștii din on -line să reflecte realitatea prin
reportajele de actualitate – texte reduse ca volum, lizibile și ușor asimilabile. Reportajul de
actualitate corespunde forme i tradiționale a reportajului , însă limitele de timp în care se înscrie
producerea lui sunt relativ mici. Chiar dacă reporterul are posibilitatea să reflecte preistoria
unui eveniment, el se axează prioritar pe ceea ce se petrece astăzi.
Cel mai rar gen utilizat în jurnalismul de informare este interviul. Ac est lucru se întâmplă,
deoarece în audiovizual interviul ca gen foarte rar este inclus în buletinele de știri și în jurnalele
radiotelevizate, iar în presa tipărită cele mai multe interviurilor sunt pe teme politic e sau a u o
profundă conotație politică și nu se încadrează în categoria jurnalismului social. Interviurile
sociale, alături de materialele cu caracter analitic, sunt exploatate destul de frecven t în emisiunile
specializate pe domeniul social.
Analiza a demonstrat faptul că , alături de genurile informative menționate, ziarele cercetate
au publicat, deși sporadic, și relatări, și portrete sociale, și sondaje. Rezultatele sondajelor
publicate în mass -media pot fi interesante prin problema pusă în discuție, precum și prin modul în
care sunt prezentate datele prod use de sondaje, de aceea simpla expunere a lor nu este suficientă.
Informațiile privind rezultatele sondajelor solicită o formă de expresie dinamică și atractivă.
Tradiționala prezentare a acestora prin bare sau cercuri de structură în publicațiile periodice, în
emisiunile televiz ate sau pe portalurile de știri este oarecum stereotipă și nu suscită interesul
publicului, dimpotrivă, publicul le trece cu vederea, iar impactul unor asemenea inf ormații este
aproape nul. Așadar, mod ul de prezentare a rezultatelor sondajelor, precum și contextele mediatice
în care acestea sunt amplasate nu sunt mai puțin importante decât conținutul propriu -zis al
sondajelor. Doar cumulate, acestea pot constitui for mula optimală ce asigură eficiența activității de
măsurare sociologică a evoluției problemelor și fenomenelor sociale.
În perioada cercetată , genurile analitice, în contrariu cu cele informative, au apărut într -un
număr mult mai mic. Acest lucru se explic ă prin faptul că buletinele de știri din audiovizual nu
includ materiale de acest gen, ele fiind utilizate pe larg în emisiunile specializate, iar opiniile sau
comentariile participanților sau a le martorilor la eveniment se regăsesc ca elemente constitutiv e
ale știrilor și reportajelor.
În perioada cercetată , portalurile de știri au afișat 227 de materiale analitice din totalul de 4
362, pe locul întâi situându -se, după cum e și firesc, portalul agenției IPN – IPN.md , pe al doilea –
cel al publicației periodice Ziarul Național – Ziarulnațional.md și pe al treilea – portalul de știri
Noi.md . Cele mai des folosite genuri analitic e în jurnalismul on -line sunt analiza și comentariul.
Și în presa tipărită materialele de op inie și comentative, în comparație cu cele informative,
sunt mai puține la număr. Numărul redus de materiale analitice pe domeniul social în presa tipărită

222
se explică , în primul rând, prin faptul că realizarea acestora solicită eforturi mai mari și timp ma i
mult – condiții care, de cele mai multe ori, lipsesc în mass -media, de aceea jurnaliști i optează
pentru genurile informative, pe care le completează cu comentarii, opinii și chiar elemente
analitice. Astfel apar genurile convergente, precum: știrile desf ășurate, reportaje le analitice,
interviuri le de problemă etc.
În al doilea rând, această situație este determinată și de interesul sporit al managerilor din
presa tipărită pentru evenimentele și problemele din domeniul politic care, prioritar, devin subie cte
pentru editoriale, comentarii și analize, ocupă un spațiu mult mai mare în comparație cu alte tipuri
de evenimente și sunt amplasate pe primele pagini.
De menționat faptul că numărul de materiale analitice este direct proporțional cu volumul
publicați ilor periodice și invers proporțional cu periodicitatea acestora, or, cu cât volumul ziarelor
este mai mare, iar frecvența apariției – mai mică, cu atât numărul de materiale analitice este mai
mare. Dovadă a acestui fapt sunt publicațiile periodice analizate: în cotidianul Moldova Suverană
ponderea materialelor analitice în produsul total este de 6 la sută, iar în săptămânalele Timpul și
Jurnal de Chișinău – 23 la sută și, respectiv, 19 la sută.
Analiza a demonstrat f aptul că în ziare , cele mai num eroase materiale analitice sunt
articolele axate pe diverse probleme sociale, urmate de editoriale. De menționat faptul că unele
ediții, contrar tradiției presei autohtone, apar cu câte două editoriale. Numărul de editoriale într-o
ediție de ziar depinde de consistența evenimentelor sociale în perioada mediatizată și de amploarea
acestora.
Nu sunt rare nici investigațiile de presă pe domeniul social, cele mai multe dintre care au
apărut în ziarul Timpul . Diversificarea și amp loarea problemelor sociale a dezvoltat o nouă
direcție de activitate a presei tipărite – investigația socială care, impunând o abordare critică a
realității sociale, a cumul at caracteristici specifice unor profesii din domeniul dreptului.
Cel mai rar gen analitic de presă utilizat în jurnalismul social s-au dovedit a fi comentariile,
deoarece cele mai multe dintre ele , ca în cazul interviurilor, sunt pe domeniul politic sau au o
profundă conotație politică. Cele mai multe comentarii pe domeniul social au f ost publicate în
ziarul Moldova Suverană – 34, pe locul al doilea se situează Timpul cu 11 comentarii , urmat de
Jurnal de Chișinău cu doar 5 comentarii.
Realitatea socială contemporană, grație complexității sale, solicită o abordare complexă și
multiaspec tuală, ce poate fi realizată de jurnaliștii care, de rând cu abilitățile profesionale, posedă
o anumită cultură generală, anumite cunoștințe în acest domeniu și experiență de viață. Aceste
cerințe profesionale au condus la apariția în jurnalismul autohton a unei pleiade de jurnaliști ,
specializați pe domeniul social. În audiovizualul național, printre cei mai binecunoscuți știriști

223
specializați pe acest domeniu se numără: Ana Bejenari, Cristina Gavriliuc – postul de televiziune
Moldo va 1 ; Natalia Ixari, Diana Istrati – Radio Moldova Actualități ; Stela Dănilă, Sergiu
Niculiță – postul de televiziune TV 7 ; Victoria Criucova, Maria Dimineț – postul de televiziune
Publika TV ; Tatiana Burcă, Ion Anușca – postul de televiziune Național 4; iar printre autorii de
programe specializate pe domeniul social se numără: Silvia Cărăuș, Tamara Anii – postul de
televiziune Moldova 1 ; Svetlana Sârbu, Alina Chiriac -Ivașcu – Radio Moldova Actualități ;
Vadim Stângaciu , Vitalie Dogaru – postul de televiziun e Publika TV ; Dana Vizitiu, D orina
Cojocaru – postul de televiziune Jurnal TV etc.
În presa tipărită națională, cele mai multe și mai reușite articole și analize din și despre
fenomenele și problemele sociale autohtone sunt semnate de către : Carolina Chirilescu, Nina
Neculce, Svetlana Corobceanu, Victoria Popa – ziarul Jurnal de Chișinău ; Ilie Onceanu, Doina
Stimpovschii, Doina Grecu, Natalia Munteanu, Virginia Nica – ziarul Adevărul Moldova ; Dorin
Galben, Lia Ciutac, Victoria Colesnic – ziarul Timpul ; Galina Munteanu, Stela Mihailovici,
Victoria Bortă – Ziarul Național ; Vsevolod Ciornei – ziarul Săptămâna , iar cele mai reușite
investigații jurnalistice pe acest domeniu sunt realizate de către Pavel Pădurari – ziarul Timpul ;
Alina Radu – Ziarul de Gardă , precum și de către jurnaliștii: Cornelia Cozonac , Victoria Dodon,
Anastasia Nani, Polina Cupcea, Victor Moșneag – Centru l de Invest igații J urnalistice .
Cercetarea în cauză a scos în evidență faptul că, pentru realizarea materialelor jurnalist ice
despre fenomenele și problemele sociale , jurnaliștii autohtoni aplică mai multe metode de
cunoaștere a realității, cea mai răspândită fiind analiza , care presupune dezmembrarea mi ntală a
unor situații sau fenomene, descompunerea lor în părți sau elemente constitutive. Această metodă
se aplică pe larg la disecarea și înțelegerea problemelor sociale majore, a situațiilor de criză care
pot afecta un domeniu sau chiar întreg sistemul s ocial.
O altă metodă este sintez a, care reprezintă conexiunea mi ntală de elemente individuale și
reconstruirea viziunii de ansamblu asupra unor situații sau fenomene. Sinteza permite trecerea de
la particular la general, de la simplu la compus, pentru a a junge la generalizări și la reconstruirea
integrală a evenimentelor. Ea se aplică pentru mediatizarea finală a evenimentelor încheiate sau a
problemelor rezolvate.
Totodată, în jurnalismul social autohton se utilizează pe larg abstractizarea și concretiza rea
situațiilor. Dacă prin abstractizare se identifică și se desprind anumite caracteristici ale
evenimentului și ale unor relații care s -au stabilit între actorii implicați în eveniment, prin
concretizare se realizează legarea generalului de experiența se nzorială și trecer ea de la general la
particular.

224
Modelarea este o altă metodă pe care jurnaliștii moldoveni o aplică pe larg pentru evaluarea
realității sociale. Modelarea este operația de înlocuire, în procesul de abordare mediatică, a unor
situații și probleme concrete cu altele analogice, dar m ai simple ca formă și conținut, pentru a
putea oferi interpretări, explicații și argumente asupra unor tendințe sau stări de lucruri și a putea
contura și deduce unele perspective de evaluare a acestora.
De rând cu metodele deja menționate, în jurnalismul social autohton se utilizează metoda
inducției și cea a deducției. Deducția presupune tranziția în procesul de abordare a realității sociale
de la general la particular și individual, iar inducția, în contrariu, este tranziția de la particular la
general.
„Specificitatea cunoașterii jurnalistice rezidă, prin însăși natura sa, în caracterul sintetic al
acesteia, care rezultă din interacțiunea dintre modalitățile științifice, literare și empirice, pe care se
bazează procesul de cunoaștere a lumii sociale. În activitatea jurnalistică, ca în cea teoretico –
științifică, de o importanță majoră este abilitatea de utilizare a metodelor general -teoretice de
cunoaștere, care includ analiza și sinteza, abstractizarea și concretizarea, modelarea, inducția și
dedu cția, comparația și analogia” [150, p. 42] . Aceste metode formează un „sistem de tehnici de
cunoaștere a fenomenelor realității, prin aplicarea cărora jurnalistul înțelege particularitățile și
caracteristicile ese nțiale ale fenomenului, dezvăluie natura acestuia, legitățile lui de funcționare și
dezvoltare, de comunicare și re laționare cu alte fenomene” [140 , p. 9] .
Metodele de cunoaștere sunt instrumente de acumulare a cunoștințelor generale în care se
conțin toa te informațiile necesare pentru reflectarea evenimentelor, fenomenelor și proceselor care
devin subiect de reflecție a jurnalistului. Ele echipează jurnalistul cu suficiente cunoștințe necesare
pentru evaluarea și abordarea realității sociale și influențea ză deciziile lui privind forma de
expresie/genul în care va fi mediatizat un eveniment sau altul.

5. 2. Standarde deontologice în jurnalismul social
Calitatea jurnalismului social nu este o problemă de branșă, ci a întregii societăți, or , tocmai
calitatea serviciilor mediatice prestate este criteriul de măsurare a credibilității mass -medi ei și
punctul de atr acție pentru consumatorul de produse mediatice. Jurnalismul social își atinge scopul
atunci „când există un grad cât mai mare de obiectivitate, expresie care cuprinde recunoașterea
factorului subiectiv specific oricărei activități umane, impunând însă un standard, adi că un set de
reguli” [80, p. 199] . Standardele etice , deși au un caracter meritoriu, sunt acceptate benevol de
către membrii organizațiilor profesionale , devenind importante instrumente de autoreglementare .
„Etica profesională este determinată de particula ritățile unor profesii, de interesele corporative, de
cultura profesională etc. Oamenii ce îndeplinesc funcții profesionale similare sau identice își

225
elaborează tradiții specifice și se unesc în baza unor principii de solidaritate profesională ca să
păstre ze valorile asumate în domeniul respectiv și să perpetueze reputația grupei profesionale
date” [22, p. 155] . Factorul barometric al calității jurnalismului social este deontologia jurnalistică
– moralitatea modalităților de abordare a problemelor sociale ș i a practicilor operaționale de reflectare
a acestora, precum și responsabilitatea socială a jurnaliștilor, în particular, și a instituțiilor de presă, în
general.
Deontologia jurnalistică reprezintă un set de norme și principii meritorii, menite s ă orien teze
acțiunea și comportamentul profesional al jurnaliștilor în situațiile nestandarde, nereglementate din
punct ul de vedere al normelor de drept, în situațiile de excepție. „S -ar părea că deontologia
jurnalistică a fost concepută ca un corsaj pentru cei m ai răsfățați jurnaliști, care au știut să
însușească mai mult decât bine faimosul prim -amendament american despre libertatea cuvântului
și a presei. Deo ntologia jurnalistică se impune astfel ca o contrapondere pasiunii profesionale de a
spune tot, inclusiv fapte și argumente incontrolabile, pentru aceasta fiind bune toate tehnologiile
de colectare a informației” [68, p. 189] .
Responsabilitatea, ca dimensiune a personalității, reprezintă un anumit comportament
intenționat care contribuie la realizarea oblig ațiilor sociale, profesionale și care este orientat spre
promovarea valorilor sociale și profesionale. Responsabilitatea se corelează cu valori și atitudini,
valorile determinând căile și direcțiile posibile de evoluție optimă a actului de creație. „Alătur i de
măiestria de creație/profesională, a face jurnalism înse amnă a -ți asuma responsabilitatea față de
publicul pentru care scrii. Înseamnă a adera la niște valori și n orme profesionale” [47, p. 68] .
Astfel, responsabilitatea devine dimensiune comportament ală impusă jurnalistului de activitatea
lui profesională . Ca dimensiune comportamentală pe care jurnalistul și -o însușește liber și
conștient, responsabilitatea însăși devine valoare.
Conform Principiilor internaționale ale eticii profesionale a jurnalist ului: „Informația în
jurnalism este (…) un bun social. Aceasta înseamnă că ziaristul este responsabil de informația pe
care o transmite. El este responsabil nu doar în fața celor care controlează mijloacele de informare
în masă, ci și în fața întregii so cietăți, ținând cont de spectrul diferitor interese sociale.
Responsabilitatea socială a ziaristului cere ca el, în orice împrejurare, să acționeze în conformitate
cu propriul concept moral” [94] . Principiul respectiv reprezintă cea mai simplă și mai acce sibilă
definiție a responsabilității sociale a omului de presă. Din ideea centrală a conceptului – informația
este un bun social – derivă responsabilitatea profesională a jurnalistului.
Conceptul responsabilității sociale a jurnaliștilor a devenit, în ult imul timp, obiect al mai
multor discuții și dezbateri publice, problema centrală a cărora este modul în care acest concept ar
trebui să se realizeze în practica jurnalistică a unei societăți în tranziție. Și aceasta din motivul că

226
principiile bazice, funcț ionale și etice ale jurnalismului social , într-un fel sunt evidente și pe
înțelesul tuturor, însă, totodată, sunt interpretate diferit.
Interesul pentru aspectul etic al activității jurnalistice este determinat de situația actuală în
sfera industriei medi atice, trasată de o expansiune fără precedent a comercialului, condiții în care
se insistă tot mai mult pe valorizarea p erceptelor de autoresponsabilizare. Jurnalismul este o
muncă de creație care, la modul general, nu poate fi supusă unor reglementări str icte, deoarece
„arta adevărată este realizată doar în contex tul libertății de expresie… ” [18, p. 262] . În acest sens,
Constituția Republicii Moldova garantează libertatea de exprimare pentru toate persoanele care
exercită funcția de jurnalist, dar acolo unde există libertatea de exprimare se profilează și
responsabilitatea pentru activitatea prestată. Totodată, articolul 10, aliniat 2 al Convenției pe ntru
Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale admite restrângeri în exercitarea
dreptului la libera exprimare, ca măsuri necesare într -o societate democratică pentru p rotecția
sănătății și a moralei [268].
În viziunea lui G . Clifford „art a și etica nu sunt categorii care se exclud reciproc,
impunându -se conceperea unei politici care să fie fidelă aspirațiilor talentului creator, fără să
înșele așteptările morale ale publicului” [18, p. 262] . Într-o accepțiune generală, responsabilitatea
profesională reprezintă capacitatea jurnalistului de a răspunde pentru propriile acțiuni. Și dacă
libertatea semnifică dreptul de a spune, responsabilitatea este categoria etică care îl ghidează din
interior pe jurnalist. Într -un cadru democratic, libertatea și responsabilitatea se află în relație de
interdependență, căci doar în cazul existenței libertății de exprimare, de acțiune, de alegere a
teme i, a evenimentelor și a eroilor se poate profila și responsabilitatea pentru modalitatea de
reflectare a evenim entelor, pentru strategiile aplicate în colectarea informației și pentru tehnicile
de prezentare a acestor probleme. În contextul dat, anume moralitatea – sistemul de valori al
jurnalistului – este acel catalizator care stabilește prioritățile activității jurnalistice ca serviciu
social public. Luând în calcul forța jurnalismului social, activitățile jurnalistice pe principii
deontologice se prezintă ca un exercițiu adecvat și util.
Atât timp cât activitatea mass -medi ei are importante funcți i sociale, fiin d organizată într -un
sistem ce satisface anumite cerințe sociale , problema respectării principiilor deontologice rămâne
a fi una principială, pentru că „principiul esențial al societății democratice este de a presta
publicului o informație veridică și de î naltă calitate” [68, p. 204] . Însă a impune respectarea cu
strictețe a acestora, în lipsa unui „șablon etic”, este un lucru ireal, or, nicio situație în jurnalismul
social nu seamănă întru totul cu alta. De aceea, aplicarea corectă a principiilor deontolog ice
depinde, în mare măsură, de modul cum fiecare jurnalist apreciază și analizează un anumit caz,
raportându -l la standardele profesionale, precum și de responsabilitatea lui pentru efectele

227
materialului său. Nici sursa și nici consumatorul nu dau sens in formațiilor, ci doar jurnalistul. În
această legitimitate, pe care o oferă informațiilor jurnalistul, rezidă rolul principal al profesiei de
jurnalist ca intermediar, pe care astăzi mulți ar vrea s -o reducă la minimum, chiar s -o nege
complet sub pretextul „democrației directe”. Jurnalistul, la fel ca politicianul sau omul de știință,
posibil să nu aibă întotdeauna dreptate, dar anume el este acel care, prin semnătura sa, conferă
legitimi tate informațiilor de presă [138 , p. 27] .
Pentru a -și menține în continuare statut ul său tradițional , mass -media trebuie „să -și
elaboreze autoreglementări, să le facă publice și, ceea ce este mai important, să le urmeze cu
strictețe, în mod responsabil, spre beneficiul tuturor … Doar în asemenea situație va dispărea
necesitatea reglementărilor pentru mass -media, reprezentări care nu întotdeauna conduc la
rezultatul pentru care au fost gândite” [69, pp. 150 -151]. Responsabilitatea socială a jurnalistului
se bazează pe trei planuri morale: latura profesională, aspectul ci vic și latura umană, căci cele mai
dificile probleme profesionale implică anume luarea unei hotărâri cu privire la care dintre aceste
trei planuri au prioritate atunci când ele se află în conflict. Tocmai pentru că respectarea
principi ilor deontologice nu întotdeauna se face în funcție de aceste trei componente și apar
situațiile de risc, care nu doar pun în dificultate activitatea nemijlocită a jurnalistului, ci și
subminează credibilitatea instituției mediatice.
Deontologia se găsește la două niveluri: fu ndamental și cotidian. Deontologia cotidi ană este
obiectul de studiu al comisiilor de etică sau al consiliilor de p resă, care trebuie să aibă un statut
foarte clar și împuterniciri reale de a monitoriza și de a aplica sancțiuni, în caz de necesitate,
jurna liștilor, în particular, și instituțiilor mediatice, în general. Deontologia fundamentală vizează
principiile care asigură baza conceptuală a codurilor deontologice și trebuie să fie permanent în
vizorul specialiștilor din domeniu , tocmai pentru a asigura aplicabilitatea și corectitudinea acestora
în corespundere cu noile fenomene și tendințe sociale și mediatice.
Activitățile jurnalistice, pentru a finaliza cu materiale de calitate, trebuie să întrunească
anumite condiții de principiu. Prima condiție pent ru realizarea unui produs jurnalistic de calitate
este asigurarea acurateței informațiilor, care impune ca informațiile să fie puse în circuit „într -o
manieră onestă, echilibrată și numai după ce a u fost făcut e demersuri pentru verificarea lor” [19] .
Codul deontologic al jurnaliștilor din Republica Moldova , principiu l 2.2, recomandă jurnaliștilor
să solicite opinia tuturor părților relevante pentru subiect – condiție fără de care nu poate fi
asigurată calitatea produselor mediatice.
Cea de -a doua condiție este verificarea faptelor și a solidității surselor . Conform principiului
2.5 al aceluiași Cod, jurnalistul verifică, de regulă, informațiile din două surse independente una
de alta și publică doar acele informații despre care are convingerea că sunt verid ice.

228
Cea de -a treia condiție este separarea faptelor de opinii. Informarea corectă a publicului
impune să se facă o distincție clară între fapte și opinii, or, prezentarea opiniilor anumitor actori
implicați în problemă drept un fapt împlinit poate aduce grave prejudicii nu doar persoanelor
afectate de această problemă, ci și întregii societăți. Nedelimitarea faptelor de opinii poate
modifica percepțiile sociale în ra port cu problema mediatizată și astfel poate genera acțiuni și
comportamente sociale devia nte. La fel de importantă este problema delimitării opiniei personale a
jurnalistului de expunerea propriu -zisă a problemei. Se impune, în acest context, un alt aspect
esențial: separarea faptului jurnalistic de informațiile de natură comercială. „Este obl igatorie
separarea clară a produselor jurnalistice de cele realizate în scop publicitar. Materialele în scop
publicitar sunt marcate distinct și sunt prezentate astfel încât să nu poată fi confundate cu cele
jurnalistice” [19] .
Următoarea condiție este c orectarea erorilor și dreptul la replică. Dreptul la replică este unul
de principiu în jurnalismul social, or, punând în corelație faptele umane și făcându -le publice,
jurnalistul își asumă responsabilitatea pentru efectele pe care le va genera scriitura l ui de presă.
Caracterul incert și plurivalent al problemelor sociale nu întotdeauna poate fi redat integral în
materialele jurnalistice fie din lipsă de timp, fie din necunoașterea subiectului. Astfel de omiteri
sau scăpări afectează calitatea produsului j urnalistic, iar uneori chiar denaturează realitatea. În
aceste condiții , corectarea erorii este un imperativ al jurnalistului care „are datoria să corecteze
erorile factuale în cel mai scurt timp, publicând erate sau rectificări” [19] . Conform principiului
2.12 al Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova , jurnalistul respectă principiul
potrivit căruia , orice persoană vizată direct într -un material are dreptul la replică. Dreptul la
replică este asigurat doar dacă face referiri la fapte co ncrete din materialul vizat, are dimensiuni
rezonabile, nu aduce acuzații unei terțe părți și este formulat în termeni decenți.
Cea de -a cincea condiție se referă la integritatea jurnalistului și a actului său jurnalistic.
Codul deontologic al jurnaliștilor din Republica Moldova , principiu l 5.1, stipulează: „Jurnalistul
nu acceptă cadouri în bani, în natură sau orice alte avantaje care îi sunt oferite pentru influențarea
actului jurnalistic” [19]. Este un principiu fundamental care dă valoare tuturor activităților
jurnalistice. Identitatea profesională și statutul social al jurnalistului im pun obligativitatea de a
separa activitățile editoriale de cele private, politice sau economice și de a nu folosi în interes
personal informația obținută în virtutea exercitării profesiei.
Deseori , conceptul de responsabilitate socială este interpretat pragmatic, fapt care își are
originea în principiul 3 al Principiil or internaționale ale eticii profesionale a jurnalistului ,
confo rm căruia: „responsabilitate a socială a ziaristului cere ca el, în orice împrejurare, să acționeze
în conformitate cu propriul concept moral” [94] și care lasă suficient spațiu de manevră,

229
interpretări și, spre regret, justificări. Interpretarea pragmatică are la bază ideea că
respon sabilitatea socială a jurnaliștilor derivă din scopul final al acțiunilor promovate, iar
implicarea directă a jurnalistului în mesajul pe care îl transmite publicului este considerată drept o
datorie a lor. Pe de o parte, această interpretare corespunde pr evederii ultimei presupoziții a
principiului 3 al documentului de la Paris – ziaristul procedează în conformitate cu propriile
concepte despre etică, pe de alta, contravine primei presupoziții din același principiu 3, care
stipulează că „infor mația este un bun social” [94] . Deoarece, conform acestui concept,
responsabilitatea socială a jurnalistului este determinată, în primul rând, de scopul final al acțiunii
promovate, jurnalistul trebuie să dispună de garanți a că ideea pentru care el pledează este cea ma i
bună pentru toate categoriile sociale. Principiul – scopul final ca determinant pentru
responsabilitatea socială – are dreptul la existență, alături de conceptul „informația este un bun
social” și este valabil doar pentru un număr limitat de situații, ca re cuprinde, în special,
necesitățile general -umane.
O altă interpretare asupra conceptului de responsabilitate socială, în contradicție cu prima,
presupune neamestecul, sub nicio formă, a l jurnalistului în mesajul difuzat. Dominic Volton
susține: „Jurnal istul nu trebuie să fie prietenul nici a l cetățeanului, nici a l autorităților, nici a l
judecătorului. În caz contrar, el își va pierde credibilitatea și va pierde încrederea publicului său,
fără de care el nu poate fi liber și care, în cele din urmă, repre zintă singura sursă reală de
legitimitate a lui. El trebuie să lupte pe două fronturi. Împotriva puterilor, a influenței și lobby -ului
acestora care doresc fie să verifice informațiile, fie să le producă ei înșiși. Și împotriva
beneficiarilor de informație care, în cele mai multe cazuri , nu sunt dispuși să asculte ceea ce este
contrar alegerii lor” [138 , p. 27] .
Aceeași idee a fost făcută publică în anul 2003, de jurnalistul Ion Bunduchi, la acel moment
director al postului mun icipal de radio Antena C , care afirma într -o dezbatere publică pe acest
subiect că ziaristul nu trebuie să lupte pentru viitorul luminos ori împotriva sărăciei și corupției.
Ziaristul nu trebuie să lupte pentru democrație. A informa obiectiv, veridic și complet deja
înseamnă o luptă p entru viitorul luminos, pentru democrație, împotriva sărăciei și corupției.
Ziaristul nu este politician, nu este judecător, nu este mecenat. A informa obiectiv, veridic și
complet înseamnă politică judicioasă, înseamnă judecată dreaptă, înseamnă mecenat u til, înseamnă
credibilitate. Instituțiile de presă trebuie să conștientizeze faptul că „valoarea supremă deținută
acum, pe care trebuie s -o păstreze, ca să nu dispară ele însele de pe piață – în această perioadă
când noile tehnologii au produs și produc su rse de informații alternative, de la mass -media socială
la bloggeri, de la ziariștii de comunitate la ziariștii -cetățeni – este credibilitatea” [80, p. 233] .

230
Această interpretare a conceptului de responsabilitate socială a jurnalistului este mult mai
aprop iată de principiile jurnalismului de calitate. Or, responsabilitatea socială a jurnalistului
semnifică aportul acestuia întru dezvoltarea societății, întru crearea unui viitor pentru indivizii și
grupurile sociale, și, implicit, pentru sine ca membru al si stemului social. Jurnalistul, prin
activitatea sa, schimbă fiecare om în parte, societatea și lumea, în întregime, o schimbă în rău sau
în bine, în funcție de gradul de responsabilitate de care dă dovadă în procesul de reflectare a
realității sociale. Resp onsabilitatea socială a jurnalistului înseamnă obligația de a presta servicii
informaționale societății și de a da socoteală pentru calitatea acestor servicii în fața aceleiași
societăți. Factorii barometrici definitorii în procesul de mediatizare a proble melor sociale, de
colectare a celor mai semnificative imagini ale unui fapt ziaristic, de selectare a ceea ce este sau ce
nu este util și merită să se regăsească într -un material jurnalistic sunt: credibilitatea, bunul simț,
etica profesională și responsab ilitatea socială a jurnalistului.
Carențele de natură etică afectează substanțial calitatea jurnalismului social , iar acest fapt nu
poate fi pus la îndoială. M. Guzun susține: „Normele și obligațiile etice specifice jurnalismului,
problemele generate de a plicarea lor în practică constituie astăzi obiectul multiplelor discuții atât
în mediul profesioniștilor cât și în al celor care nu pot rămâne pasivi la ceea ce se întâmplă în zona
funcționării mass -media. Motivul este limpede și anume – îngrijorarea în le gătură cu situația
referitoare la existența mass -media din Republica Moldova” [68, p. 70] .
În cele ce urmează vom încerca să facem o trecere în revistă a celor mai „dificile” activități
din actul de creație jurnalistic ă, care creează premise și cel mai frecvent dau naștere situațiilor de
risc din perspectivă deontologică. Concluziile de mai jos se bazează pe observația directă a
autorului, care este membru al Consiliului de Presă din Republica Moldova – institu ție de
autoreglementare care monitorizează c alitatea serviciilor jurnalistice autohtone, activitatea
instituțiilor mass -mediei și a jurnaliștilor din perspectiva respectării principiilor deontologice .
În jurnalismul social, cele mai dese abateri se referă la modul în care sunt respectate
drepturile omului: viața privată, prezumția de nevinovăție, protecția persoanelor în situații
vulnerabile , protecția minorilor, toleranța și nediscriminare a, demnitatea umană etc. Instituțiile
mediatice, în general, și jurnaliștii, în particular , zilnic sunt puși în situația de a găsi un echilibru
între diverse dispoziții privind drepturile fundamentale ale omului. Oficializând la vedere actul de
presă, jurnaliștii „prin vorbele lor, rostite sau scrise, își asumă autenticitatea faptelor,
corectitudinea relatărilor, r espectarea opiniilor părților; detașarea de impresiile subiective, pe
scurt, garantează că acționează în spiritul respectării dreptului populației la informație, garantat, la
rândul său, de Constituție” [80, p. 237] . Problema cea mai stringentă , în acest c ontext, este
instituirea unui echilibru între dreptul la libertatea de exprimare și alte drepturi fundamentale ale

231
persoanelor, or, libertatea de exprimare a jurnaliștilor intră în conflict cu multe norme de drept,
printre care și dreptul la viață privată.
Rapor tul dintre libertatea mass -mediei și dreptul la viața privată este tălmăcit în
jurisprudența europeană care stipulează că dreptul la informare al cetățenilor poate fi limitat de
necesitatea de a furniza informații cu discreția și grija necesară resp ectării prezumției de
nevinovăție și a vieții private. D ispoziția articolului 19, alineat 3 , din Pactul internațional cu
privire la drepturile civile și politice [288] stipulează că exercitarea libertății de opinie și a
libertății de a primi sau de a comunica informații poate fi supusă anumitor limitări, stabilite în
mod expres prin lege, acest lucru fiind o măsură necesară pentru respectarea drepturilor sau
reput ației altora și pentru apărarea securității naționale, ordinii publice, sănătății sau mora lității
publice.
Dispoziții similare conțin și alte documente internaționale și naționale, așa precum :
Declarația Universală a Drepturilor Omului (articolele 19 și 29) [272 ], Convenția Europeană
pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale (articolul 10) [268 ] și Constituția
Republicii Moldova (articolele 32 si 54) [267 ].
Legea supremă a Republicii Moldova conține prevederi care vizează direct dreptul
persoanelor la viața privată. Astfel, articolul 28 al Constituției prevede că „s tatul respectă și
ocrotește viața in timă, familială și privată” [267 ]. Respectarea vieții private este un principiu de
bază și al procesului civil care garantează dreptul la viața privată și respectul vieții private și al
demnității persoanei. Î ncălcarea dreptului la vi ața privată poate să se manifest e prin acțiuni și
inacțiuni, precum:
– răspândirea unor informații care, deși corespund realității, țin de domeniul vieții private și
nu pot fi publicate sau divulgate decât cu consimțământul subiectului pe care -l privesc;
– colectarea, prelucrarea, stocarea neautorizată și divulgarea fără temei legal a informațiilor
despre viața personală, familială, intimă, despre starea sănătății și alte aspecte ale vieții particulare
a omului.
Cadrul legal al mass -medi ei, de asemenea, conț ine prevederi referito are la viața privată. În
articolul 4 al Legii Presei se stipulează: „Publicațiile periodice și agențiile de presă publică,
potrivit aprecierilor proprii, orice fel de materiale și informații, ținând cont de faptul că exercițiul
acesto r libertăți, ce comportă datorii și responsabilități, este supus unor formalități, condiții,
restrângeri și unor sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare , într -o societate
democratică ( …) pentru a împiedica divulgarea unor i nformații confidențiale…” [278 ].
Legea Republicii Moldova privind accesul la informație , articolul 8, la fel, face referință la
respectarea vieții private. Articolul 8, alineat 8 prevede posibilitatea divulgării informațiilor cu

232
caracter personal în cazul în care interesul public prevalează, dar face aceasta în contextul
obiectului său de reglementare [279 ].
Într-un context mai restrâns, respect area vieții private și a demnității persoanei umane este
unul din tre principiile deontologice de bază ale activității jurnaliștilor. Codul deontologic al
jurnalistului din Republica Moldova este documentul care conține principii exacte referito are la
protecția drepturilor omului, în general, și la viața privată, în particu lar, și care prevede în
principiul 4.1 că „jurnalistul este dator să respecte dreptul la viața privată și demnitate al
persoanelor” [19] . Conform principiului 4.2 al Codului, imixtiunea în viața privată este permisă
numai atunci când interesul public în de zvăluirea faptelor prevalează în fața protecției imaginii
persoanei.
Spre deosebire de normele de drept, prevederile deontologice fac distincție între viața
privată a cetățenilor simpli și a persoanelor publice/facto rilor de decizie. Astfel, Codul deontol ogic
recomandă instituțiilor mediatice să relateze „despre comportamentul privat al unei personalități
publice, fără consimțământul acesteia, doar atunci când un atare comportament îi afectează
capacitatea de exercitare a funcției publice” (principiul 4.3) , iar „despre comportamentul privat al
unei persoane private , doar dacă acest comportament tulbură ordinea publică sau încalcă drepturile
altor persoane” (principiul 4.4) [19].
Prin mediatizarea cazurilor când acțiunile private ale persoanelor publice afectează
exercitarea funcțiilor publice, mass -media aduce în discuție probleme sociale majore. Reflectarea
acestor cazuri întotdeauna este personalizată. Abordarea personalizată a problemelor conferă mai
multă credibilitate materialelor jurnalistice, fapt care provoacă jurnaliștii să recurgă la public area
datelor cu caracter privat c e nu au nimic în comun cu acțiunile publice ale eroilor materialelor de
presă. Axarea, prioritar, pe persoana implicată, nu pe problema în sine, deplasarea accentului de la
abordarea analitică a fenomenului social la persoană constituie practici jurnalistice negative prin
care se încalcă dreptul la viață privată, iar uneori și dreptul la demnitate.
În practica jurnalismului social se atestă cazuri când instituțiile mass -medi ei, contrar bunelor
practici jurnalistice, plasează în paginile publicațiilor periodice fotografii sau includ î n emisiunile
televizate imagini în care pe rsonajul apare parțial dezgolit (anumite părți intime ale corpului
acestuia) sau chiar gol. Se consideră c ă includerea în fluxul informațional a imaginilor ce
reprezintă nuduri amplifică efectele relatărilor mediatice. Această practică, de asemenea, este
negativă, or, contravine prevederilor deontologice, și anume principiului 4.7 care le recomandă
jurnaliștilor să proceseze electronic imaginile care reprezintă nuduri, pentru a p roteja zonele
intime. Divulgarea , fără temei legal, a informațiilor, fotografiilor despre viața personală, intimă a
personajelor reprezintă grave abateri de la standardele jurnalismului de calitate și serioase

233
încălcări ale normelor de drept. Codul mai pre vede (principiul 4.8) că imaginile trebuie să respecte
realitatea cu acuratețe, iar procesarea electronică nu trebuie folosită pentru a crea o impresie falsă
asupra persoanelor și evenimentelor. Fac excepție colajele, care trebuie marcate ca atare.
Frecven t, în mass -media, îndeosebi în cea audiovizuală, apar imagini de la locul
accidentelor, cu toate că principiul 4.5 al Codului deontologic al jurnalistului stipulează clar:
„Jurnalistul nu va furniza publicului detalii morbide ale crimelor, accidentelor și catastrofelor
naturale sau detalii privind tehnicile de sinucidere. Aceleași reguli se aplică și materialelor vizuale
(fotografii, materiale video)” [19] . Acest lucru se întâmplă din exces de zel de a mediatiza cât mai
exact și, respectiv, mai adevărat rea litatea, precum și din dorința de a atrage publicul. „În ultimul
timp se vorbește tot mai frecvent despre jurnalismul social. E necesar să promovăm un jurnalism
care dă speranțe, cu exemple reușite de oameni care s -au afirmat în pofida piedicilor de tot fe lul.
Să ne abținem, pe cât e posibil, de la jurnalismul apocaliptic, cu victime multe și sânge” [14] .
În virtutea diferitor circumstanțe, în viața privată a oamenilor, inclusiv a persoanelor
publice, se produc foarte multe evenimente, unele din tre ele fiin d semnificative pentru discursul
mediatic, altele – mai puțin. Or, nu tot ce se întâmplă în viața privată a persoanelor publice poate fi
considerat fapt jurnalistic și, prin urmare, nu toate evenimentele ce se produc în viața privată a
acestora pot deveni evenimente mediatice. Intruziunea mass -medi ei în viața privată a persoanelor
trebuie să fie întotdeauna argumentată, de aceea criteriul de evaluare a evenimentelor este, în
primul rând, valoarea lor socială și apoi identitatea persoanei implicate. Așadar, respectarea vieții
private a fiecărei persoane este o activitate mediatică de principiu care conferă sens și calitate
produsului finit. Prin urmare, în procesul de mediatizare a vieții private jurnalistul trebuie:
– să opteze pentru o relatare obiectivă și i mparțială a anumitor momente din viața privată a
persoanelor ce devin eroi ai materialelor sale;
– să nu utilizeze informații despre viața privată a persoanelor, bazate pe anonime și zvonuri,
fără a specifica acest lucru în materialele sale;
– să țină cont de faptul că viața privată a unei persoane este „de interes public” când are
relevanță pentru viața comunității sau pentru exercitarea funcției;
– să nu denatureze mesajele lansate de către persoanele publice în cazul în care recurge la
citare a parțială;
– să nu utilizeze metode, mijloace de interceptare sau de supraveghere ilegală pentru
colectarea informației;
– să ceară acordul persoanei publice pentru a relata despre comportamentul privat al acesteia.
Excepție sunt cazurile când comportamentul privat al persoanei publice încalcă ordinea publică,

234
dreptul altor persoane, afectează capacitatea de exercitare a funcției publice sau când persoana
publică adoptă un comportament ilegal.
De rând cu viața privată, prezumția nevinovăției este , la fel , și normă de drept, și principiu
deontologic, care trebuie respect ată necondiționat. Principiile 4.9 și 4.10 din Codul deontologic al
jurnalistului din Republica Moldova stipulează că fiecare persoană are dreptul să fie considerată
nevinovată de comiterea unei infracțiuni, până în momentul în care îi este stabilită vinovăția în
mod legal, în cursul unui proces public. Chiar dacă o persoană este pusă sub acuzare, ea are
dreptul să fie considerată nevinovată până când instanța de judecată emite o hotărâre care îi
probează vinovăția. Jurnalistul este dator să respecte prezumția de nevinovăție a fiecărei persoane,
prin urmare el este obligat:
– să considere nevinovată persoana care nu este declarată vinovată prin hotărâre
judecătorească . Jurnalistul nu -l poate obliga pe inculpat să -și probeze nevinovăția;
– să ofere posibilitatea de a -și expune punctul de vedere tuturor persoanelor participante la
proces, inclusiv inculpatului;
– să respecte dreptul inculpatului de a proba lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție.
Jurna listul poat e prezenta un individ ca făptaș în cazul în care persoana suspectată a
mărturisit săvârșirea faptei , dacă jurnalistul a fost martor la comiterea crimei sau fapta a fost
comisă în public. Este inadmisibilă ridiculizarea încercărilor inculpatului de a -și demonstra
nevinovăția.
Protecția persoanelor în situații vulnerabile este o zonă de risc în jurnalismul social.
Relatarea mediatică despre persoanele social -vulnerabile sau care suferă de boli incurabile solicită
jurnalistului precauție în formulările pe care le utilizează, îndeosebi atunci când folosește
informații cu caracter privat. Aceste categorii sociale trebuie tratate cu mult tact și acuratețe,
printr -o reflectare profesionistă și echilibrată, din perspectiva drepturilor și a interes elor acestora.
Imaginile ce urmează a fi făcute publice, detaliile semnificative și cele ce nu sunt semnificative
pentru fabula materialului, posibilel e consecințe cu care se va confrunta persoana după ce istoria ei
va deveni publică sunt subiecte de medit ație pentru jurnaliști, or, protecția persoanel or care se află
în situații vulnerabile, inclusiv de efectele negative ale reflectării mediatice , este una din tre
obligațiile jurnalismului social. Prin urmare, jurnalistul trebuie:
– să nu dezvăluie identitat ea victimelor accidentelor, calamităților, avariilor, infracțiunilor și
ale agresiunilor sau să ofere detalii care fac posibilă identificarea victimelor (principiul 4.11). Ca
excepție, jurnalistul poate dezvălui identitatea victimei numai cu acordul aceste ia sau al familiei
(în cazul în care victima a decedat sau nu este capabilă să -și dea acordul) sau când victima este o
persoană publică (principiul 4.12);

235
– să fie prudent atunci când utilizează imagini ale persoanelor afectate de tragedie;
– să respecte sent imentele victimelor și ale apropiaților acestora, precum și ale martorilor la
eveniment;
– să nu insiste ca victima să -i acorde un interviu, în cazul în care aceasta refuză. Unele
persoane nu știu că au acest drept, iar jurnalistul nu trebuie să facă uz de a ceste circumstanțe
pentru a obliga indirect persoanele să ofere detalii cu privire la eveniment;
– să nu folosească starea de afect a victimelor sau a martorilor pentru a obține informații
factologice sau interpretative despre eveniment;
– să nu abuzeze de înc rederea victimelor sau de starea de șoc în care se află aceste a, să nu
aplice tehnici psihologice pentru a obține informații;
– să nu insiste ca victima să -i furnizeze detalii despre e venimentul produs, dacă știe că
întrebările adresate prejudiciază victima;
– să nu prezinte compasiune față de victime doar pentru a înregistra mai multe informații și
detalii ce vor fi prezentate ulterior într -un context senzațional și șocant;
– să prezinte faptele veridic, fără a scoate în prim -plan imaginile șocante.
Alegerea modalităților de abordare și de prezentare a evenimentelor în care sunt implicați
minorii, de asemenea, reprezintă un aspect fragil al jurnalismului social autohton. Legea supremă
a Republicii Moldova conține prevederi care vizează tangențial și a ceastă coordonată a activității
jurnalistice, astfel în articolul 50 (4) este specificat faptul că „exploatarea minorilor, folosirea lor
în activități care le -ar dăuna sănătății, moralității sau car e le-ar pune în primejdie viața ori
dezvolt area morală sun t interzise” [267 ]. Codul deontologic al jurnalistului din Republica
Moldova conține prevederi exacte referitor la protecția minorilor în sfera mediatică : „jurnalistul
protejează identitatea minorilor implicați în evenimente cu conotație negativă (accidente,
infracțiuni, dispute familiale, sinucideri, etc.), inclusiv ca martori” [19] . Conform articolului 4.14
al acestui document, identitatea minorilor va fi divulgată doar în cazurile în care prevalează
interesul public sau în cazurile în care identificarea se face în interesul superior al minorului.
Se cere menționat faptul că termenul „minor” nu are un sens similar cu termenul „copil”.
Conform dicționarulu i enciclopedic i lustrat, este considerată minoră „orice persoană care nu a
ajuns la vârsta majoratului”, în timp ce termenul „copil” vizează „băiat sau fată în primii ani ai
vieții (până la adolescență)” [26] . Prin urmare, sunt minori și copiii, și adolesc enții.
Fiecărui minor implicat în evenimente cu tentă negativă îi este asigurat dreptul de a nu i se
face publică identitatea, indiferent dacă se află în postura de victimă, inculpat sau martor. Pe
această dimensiune, UNICEF și Federația Internațională a J urnaliștilor recomandă instituțiilor
mediatice să nu divulge identitatea minorilor abuzați (îndeosebi când este vorba despre un abuz

236
sexual), în cazul în care identificarea le poate afecta viața pe viitor. În plus, identitatea persoanei
este o componentă a vieții private, iar dreptul la viața privată este protejat de legislația
internațională și națională.
Evenimentele negative în care sunt implica ți minorii, imediat ce se produc , apar în mass –
media autohtonă cu lux de amănunte, iar când evenimentul primar se epuizează, presa nu mai
revine la acest subiect. În majoritate a cazurilor , istoriile nu -și găsesc continuare în mass -media,
care nu mai monitorizează ce se întâmplă ulterior cu acei minori: dacă au fost sau nu afectați de
mediatizarea evenimentului, dac ă le-a fost asigurată sau nu asistența necesară, dacă se află sau nu
în siguranță etc.
Codul deontologic specifică faptul că jurnalistul este obligat să demonstreze responsabilitate
față de eroii materialelor sale și să manifeste compasiune pentru persoane le care pot fi afectate de
reflectarea evenimentului. Mediatizarea corectă, de calitate a evenimentelor cu tentă negativă,
îndeosebi cele în care sunt implicați minorii, exclude formulările și detaliile ce pot aduce traume
psihologice suplimentare celor ca re se află într -o situație vulnerabilă sau au suferit un șoc
psihologic. Divulgarea identității poate prejudicia minorii, iar recuperarea lor psihologică
ulterioară poate să dureze foarte mult.
În majoritatea cazurilor, baza factologică a materialelor ce mediatizează evenimente cu
încărcătură negativă în care sunt implicați minori se constituie din informațiile preluate de la
structurile ce se află în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, care furnizează jurnaliștilor
documente cu conținut specific c e includ foarte multe detalii, inclusiv : date despre identitatea
tuturor persoanelor implicate, localitatea în care s -a produs evenimentul, tehnicile de comitere a
infracțiunii etc. În conformitate cu normele Codului deontologic, nu se recomandă prezentare a
datelor care, direct sau indirect, pot contribui la identificarea minorilor despre care se relatează în
materialul de presă. Așadar, respectarea interesel or legitime ale minorilor este un principiu
deontologic, precum și o normă de drept, prin urmare jur nalistul trebuie:
– să protejeze identitatea minorilor implicați, inclusiv ca martori, în evenimente le cu final
neferici t (principiul 4.13). Divulgarea identității minorului poate fi o excepție justificată doar în
cazul în care jurnalistul acționează în interesele minorului;
– să utilizeze nume și prenume convenționale pentru minorii implicați, inclusiv ca martori, în
evenimen tele cu final nefericit și să specifice acest lucru la începutul materialului;
– să ceară acordul minorului și a l unuia dintre părinți sau a l tutorelui , pentru a discuta cu el,
a-l filma sau a -l fotografia;
– să fie prudent în alegerea modalităților de interv ievare a minorilor (atât minorilor -inculpați,
cât și minorilor -victime), pentru a nu -i trauma psihologic.

237
Principiul toleranței și nediscriminării, de asemenea, prezintă un punct vulnerabil al
produselor jurnalistice care reflectă problemele sociale. În luările de poziție în chestiuni bazate pe
factorul toleranței și nediscriminării, se impune respectarea drep tului tuturor oamenilor de a nu fi
marginalizați. Fiecare persoană are dreptul la șanse egale de viață și activitate, indiferent de vârstă,
sex, religie, apartenență etnică sau politică. Jurnalistul este dator să aplice un tratament echitabil
tuturor perso anelor cu care interacționează în exercițiul meseriei, prin urmare el are obligația:
– să excludă din materialele jurnalistice orice discriminare pe criterii de gen, vârstă, stare
socială, etnie, religie, cetățenie sau orientare sexuală (principiul 4.15);
– să menționeze apartenența etnică sau religioasă, apartenența la un partid politic sau mișcare
socială, orientarea sexuală a persoanei doar în cazul în care aceste fapte sunt relevante din punct
de vedere editorial (principiul 4.16).
Dreptul la demnitate al persoanelor, la fel , se regăsește printre principiile frecvent încălcate
în jurnalismul social autohton. Încălcarea respectivului principiu, în cele mai dese cazuri, se face
prin utilizarea implicitului în textele jurnalistice, fapt ce face dificilă demon strarea acestei
ilegalități. Dar și atacurile directe, explicite ale jurnaliștilor în adresa eroilor materialelor lor de
presă în mass -media autohtonă nu sunt o raritate. Respectarea dreptului la demnitate a persoanelor
și abținerea în a aduce învinuiri pe rsoanelor publice, mai ales dacă nu există probe care să
argumenteze afirmațiile lansate, sunt condiții care asigură calitatea actului jurnalistic și a
produsului mediatic finit. De rând cu acestea, pentru a aborda aspect ul în cauză obiectiv,
echidistant ș i corect din punct de vedere deontologic , jurnalistul trebuie:
– să țină cont de faptul că fiecărei persoane îi este garantat dreptul la propria imagine;
– să conștientizeze faptul că demnitatea și reputația sunt elemente ale imagini i, lezarea căreia
este sanc ționată;
– să nu înfățișeze o persoană în chip ridicol pentru a o înjosi;
– să nu ridiculizeze aspectul fizic, sentimentele, modul de exprimare, bagajul de cunoștințe
al persoanelor, pentru a le pune într -o situație ce le defavorizează;
– să nu relateze într -o manieră detaliată despre anumite defecte, boli sau infirmități ale
persoanelor și să nu utilizeze aceste informații în calitate de tehnici de sensibilizare;
– să nu insulte persoanele care exprimă o părere diferită de cea împărtășită de către jurnalist
sau pe care jurnalistul nu le agreează din diverse motive;
– să nu calomnieze persoanele din răzbunare personală, din motive politice, economice sau
din alte motive posibile;
– să nu agreseze persoanele care refuză să ofere informații și să nu aplice un comportament
violent în interacțiunea cu acestea;

238
– să nu aplice un comportament arogant și să nu provoace interlocutorul să se exprime
indecent sau ofensator, pentru a înregistra „declarații șocante”;
– să dezvăluie acțiunile antisociale, amorale și ilegale săvârșite de anumite persoane,
indiferent dacă ele sunt publice sau private. În această situație relatările jurnalistului trebuie să fie
însoțite de argumente, căci, în cazul în care acesta nu deține probe, informațiile sunt considerate
presupuneri și pot fi certificat e ca intenție de calomniere;
– să redacteze materialul prin mijloace tehnice disponibile, dacă în obiectiv au fost prinse
persoane, comportamentul cărora denotă că ei nu se identifică cu participanții la greve, mitinguri,
boicoturi și alte manifestații în ma să, și dacă persoanele respective solicită acest lucru.
Jurnalistul este obligat să demonstreze responsabilitate și față de persoanele care devin eroi
ai materialelor lui de presă și care au încredere în el. „Este simptomatic faptul că ignorarea
normelor d eontologice în numele senzaționalului amuză și racolează publicul cititor, dar, în
majoritatea cazurilor, afectează moralul protagoniștilor așa -numitelor comunicate de excepție. De
unde se naște un alt fenomen, cum ar fi egoismul profesional, de asemenea, incompatibil cu
deontologia profesională. În acest caz , jurnalistul pune în joc sinceritatea interlocutorului său
pentru a -și adjudeca mai apoi imaginea unui jurnalist „în vogă” [68, p. 191] . Oamenii care se
confruntă cu grave probleme sociale sau sunt imp licați în evenimente cu final tragic sunt deosebit
de vulnerabili, de aceea mediatizarea unor astfel de evenimente solicită jurnalistului să adopte un
comportament profesional, aproape de cel al psihologului. În procesul de mediatizare , jurnalistul
trebuie :
– să nu prezinte detalii ale crimelor, accidentelor, catastrofelor și ale actelor de suicid și să
nu plaseze evenimentele într -un context de senzație, pentru a impresiona și a șoca publicul;
– să nu acceadă la utilizarea expresiilor verbale în scopul de a amplifica dramatismul
evenimentelor;
– să țină cont de faptul că prezența în material a detaliilor morbide trebuie întotdeauna să fie
argumentată din punct de vedere editorial, astfel că jurnalistul trebuie să evite „gratuitatea”
violenței, care nu este semn ificativă pentru fabula subiectului;
– să țină cont de faptul că mediatizarea violenței nu întotdeauna comportă un caracter
negativ. Astfel, prin plasarea discursului în contextul de prevenire socială, se realizează rolul
pozitiv al violenței, ce are ca obi ectiv formarea unor atitudini ale publicului în raport cu
evenimentele elucidate;
– să se abțină de la atribuirea calificativelor de genul: „odios”, „catastrofal”, „maniacal”,
„înspăimântător”, „teribil” etc., deoarece în asemenea cazuri este mai rezonabil c a îns ele victimele
să dea aprecieri evenimentelor;

239
– să nu facă uz de statutul său profesional pentru satisfacerea intereselor personale (nu va
aplica șantajul și nu va face promisiuni în schimbul informației).
Așadar, responsabilitatea pentru calitatea actului de comunicare îi revine jurnalistului, fapt
consemnat în orice act de natură deontologică. Conform Principiilor internaționale ale eticii
profesionale a jurnalistului [94] și principiilor naționale expuse în Codul deontologic al
jurnalistului din Republica Moldova [19], jurnalistul va respecta intimitatea, demnitatea și dreptul
la viața privată a indivizilor care devin obiectul atenției lui profesionale. Prevederi referitoare la
modul în care jurnaliștii tr ebuie să -și trateze personajele materialelor lor se conțin în principiul
4.15 din Codul deontologic național, conform căruia „jurnalistul tratează echilibrat toate
personajele cu care intră în contact în exercițiul meseriei sale și nu face discriminări pe criterii de
gen, vârstă, etnie, religie, stare socială sau orientare sexuală” și în principiul 4.6 care stipulează că
„jurnalistul respectă intimitatea persoanelor și cere permisiunea de a le fotografia/filma, cu
excepția cazului în care acestea se află în tr-un loc public“. Violarea acestor prevederi poate fi
justificată doar în cazul în care interesul public în dezvăluirea faptelor prevalează în fața protecției
persoanei, când acțiunile jurnalistului sunt determinate de interesele sociale de a restitui un bine
social sau de a înlătura un rău social.
Percepțiile publicului în raport cu materialele jurnalistice și, respectiv, reacțiile lor depind
într-o măsură foarte mare de calitatea abordării mediatice. Calitatea materialelor de presă depinde
de măiestria jurnaliștilor și de disponibilitatea lor de a reflecta onest, de pe principii deontologice,
realitatea. Conștientizarea acestui aspect a determinat jurnaliști i și cercetătorii fenomenului
mediatic să caute și să propună soluții de depășire a crizei deontol ogice în care s -a pomenit
jurnalismul autohton. Una dintre soluțiile identificate, fără excepție, și de mediul jurnalistic, și de
cel neguvernamental pe domeniul media, și de comunitatea științifică este autoreglementarea ca o
contrabalanță sau ca o altern ativă a reglementării din exterior a activității jurnalistice. Cercetătorul
D. Țurcanu afirmă: „În acest scop e ste necesară crearea unui mediu în care ar fi implementate și
strict protejate normele și standardele profesionale, inclusiv prin sancțiuni ale c omunității
gazetărești pentru oricare devieri sau violări ale acestor reguli” [46, p. 48] .
Deși carențele de natură deontologică se atestă destul de frecvent în jurnalismul social
autohton, în ultimii ani interesul breslei jurnalistice pentru calitatea i nformației de presă pusă în
circuit a sporit considerabil. „Breasla jurnalistică de la noi (ca și din alte țări) este populată cu o
mare varietate de tipuri umane și profesionale. În scopul de a -și soluționa mai operativ și mai ușor
problemele legate de ac tivitatea de creație și pe cele de apărare și promovare a valorilor
democratice în societate, de formare a unui front comun de luptă împotriva corupției, fărădelegii,

240
încălcării dreptului privind accesul la informație și a libertății de exprimare, aceștia s-au
înregimentat în diferite organizații de creație și neguvernamentale” [47, p. 68] .
În ultima perioadă de timp, mai multe organizații neguvernamentale au inițiat activit ăți de
monitorizare a modului în care sunt respectate principiile deontologice în j urnalismul autohton și
de evaluare a calității produselor jurnalistice. Acest lucru demonstrează, pe de o parte, m aturitatea
breslei jurnalistice, care, în peste un sfert de secol de activitate în condiții democratice , a acumulat
suficientă experiență și a conștientizat faptul că nivelul de calitate a reflectării și abordării realității
sociale este determinant pentru buna funcționare a instituției de presă și chiar pentru existența ei.
Pe de altă parte, s -a maturizat ș i societatea, consumatorul de produse mediatice acumulând o
anumită doză de imunitate față de informația jurnalistică. Publicul nu mai percepe informația
jurnalistică ca pe un adevăr absolut, el a învățat să analizeze, să filtreze această informație și să
caute produse jurnalistice de calitate.
Activitățile de monitorizare a modului în care mass -media autohtonă respectă principiile
deontologice în procesul de reflectare a realității sunt realizate de diverse organizații
neguvernamentale pe domeniul media, un rol esențial reven indu-i Consiliului de Presă [266 ]. În
Republica Moldova, Consiliul de Presă, ca structu ră de autoreglementare a presei, a fost fondat la
1 octombrie 2009 de către șase instituții ale societății civile: Asociația Presei Independente ,
Centrul pentru Jurnalism Independent , Comitetul pentru Libertatea Presei, Uniunea Jurnaliștilor
din Moldova , Centrul de Re surse al Organizațiilor Neguvernamentale pentru Drepturile Omului
din Moldova „CREDO” și Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul” .
Consiliile de presă au apărut ca mecani sme independente de autoreglementare în secolul al
XX-lea în Europa, întâi în Suedia, în anul 1916, iar după cel de -al Doilea Război M ondial și în
Finlanda, Germania, Irlanda, Norvegia, Olanda și alte țări vest -europene . În țările Europei de est,
precum: Estonia, Federația Rusă, Cehia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Armenia etc., consiliile
de presă au apăru t la finele secolului al XX -lea – începutul secolului al XXI-lea, după colapsul
Uniunii Sovietice și destrămarea fostului sistem socialist. În majori tatea acestor țări , Consiliul de
Presă funcționează în baza unui cod de conduită aprobat de organizațiile mass -medi ei și de cele
ale jurnaliștilor, iar membrii săi sunt , în egală măsură , reprezentanții publicului și ai ziariștilor.
Analiza activității Con siliului de Presă din Republica Moldova se face importantă, în
contextul cercetării noastre, or, demonstrează, pe de o parte, calitatea produsului mediatic din
perspectiva respectă rii principiilor deontologie, iar, pe de altă parte, modul în care societate a
reacționează la încălcările deontologice ale presei. Examinarea plângerilor consumatorilor de
produse media tice în perioada octombrie 2009 – decembrie 2010 a scos în evidență faptul că , în
primele 15 luni de activitate a Consiliului de Presă , au fost exa minate 10 plângeri (Figura A6.1).

241
Cele 10 plângeri, înregistrate în perioada de referință, au vizat următoarele probleme și încălcări
deontologice:
– defăimarea prin mediatizarea informațiilor eronate – 3 plângeri;
– plagiat și preluare neautorizată a conținut ului editorial – 2 plângeri;
– lipsa protecției copiilor și a victimelor – 2 plângeri;
– difuzarea imaginilor morbide – 1 plângere ;
– jurnalistul în conflict de interese – 1 plângere;
– lipsa acurateței și neverificarea faptelor – 1 plângere.
În perioada ianuarie 2011 – iunie 2012, în adresa membrilor C onsiliul ui au parvenit 36 de
plângeri (Figura A6.2). În 29 de cazuri , Consiliul de Presă a constatat încălcarea Codului
deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, solicitând instituțiilor mass -medi ei vizate să ia
măsuri pentru soluționarea problemelor deontologice identificate. Cele 36 de plângeri, înregistrate
în perioada ianuarie 2011 – iunie 2012, au vizat următoarele probleme și încălcări deontologice:
– mediatizarea acuzațiilor fără acordarea dreptului la replică – 12 plângeri;
– plagiat și preluare neautorizată a conținutului editorial – 10 plângeri;
– lipsa protecției copiilor și a victimelor – 6 plângeri;
– promovarea mesajelor discriminatorii – 3 plângeri;
– difuzarea imaginilor morbide – 2 plânger i;
– jurnalistul în conflict de interese – 1 plângere;
– defăimarea prin mediatizarea informațiilor eronate – 1 plângere;
– încălcarea legislației în procesul de documentare –1 plângere.
Faptul că în acest răstimp nu a fost nicio sesizare sau autosesizare cu pri vire la natura
deontologică a jurnalismului politic, economic sau cultural denotă că cetățenii sunt interesați, întâi
de toate și cel mai mult, de jurnalismul social – unicul capabil să abordeze realitatea din
perspectiva și prin prisma nevoilor cetățenilo r.
În perioada iulie 2012 – august 2013, în adresa Consiliului de presă au parvenit 41 de
plângeri și adresări din partea consumatorilor de produse media tice, asociațiilor obștești,
instituțiilor publice sau grupurilor de interese în chestiuni care vizeaz ă etica și normele
comportamentului profesional al jurnaliștilor (Figura A6.3). În 6 cazuri, Secretariatul sau unii
membri ai Consiliului de Presă au propus autosesizarea în cazurile de încălcare gravă a principiilor
deontologice de către unele instituții media. Din totalul de 47 de sesizări și plângeri, Consiliul de
Presă a acceptat pentru examinare și mediere 43 de cazuri, dintre care 12 au fost soluționate
imediat după notificarea Consiliului de Presă (instituțiile media vizate au reacționat prin
corecta rea sau remedierea greșelilor admise; cazurile s -au referit la comentariile cu caracter

242
defăimător și/sau licențios pe site -uri, neacordarea dreptului la replică, nerespectarea dreptului de
autor).
În ședințele publice care au fost con vocate în perioada de referință au fost examinate 31 de
plângeri, în 25 de cazuri fiind constatată încălcarea prevederilor Codului deontologic al
jurnalistului din Republica Moldova și a bunelor practici jurnalistice, iar instituțiilor media tice li s-
a solicitat să ia măsuri p entru soluționarea problemelor deontologice identificate. Cele 43 de
cazuri , mediate în perioada iulie 2012 – august 2013, au vizat următoarele probleme/încălcări
deontologice:
– defăimare prin mediatizarea informațiilor eronate – 11 plângeri;
– plagiat (prelu are neautorizată a conținutului editorial) – 8 plângeri;
– publicarea mesajelor intolerante, discriminatorii și licențioase – 7 plângeri;
– lipsa protecției copiilor și a victimelor – 5 plângeri;
– mediatizarea acuzațiilor fără acordarea dreptului la replică – 4 plângeri;
– difuzarea imaginilor morbide – 3 plângeri;
– lipsa acurateței și neverificarea faptelor – 3 plângeri;
– nesepararea faptelor de opinii – 2 plângeri.
Analiza cantitativă a activităților de expertizare și de mediere a cazurilor de încălcare a
principiilor deontologice în mass -media, realizate de Consiliul de Presă în primii patru ani de
activitate, scoate în evidență dinamica pozitivă a evoluției procesului de autoreglementare în
jurnalis m. Astfel, dacă în perioada octombrie 2009 – decembrie 2010 au fost examinate 10
plângeri, în următoarea perioadă – ianuarie 2011 – iunie 2012 – numărul acestora s -a mărit de 3, 6
ori, constituind 36 de plângeri. Iar în perioada iulie 2012 – august 2013 au fost examinate 43 de
plângeri, ceea ce înseamnă că numărul activităților din această perioadă a crescut de 4, 3 ori în
comparație cu prima perioadă analizată și de circa 1, 2 ori mai mult decât în cea de -a doua.
Evoluția cantitativă a adresărilor, plângerilor parvenite în adresa Consiliului de Presă de la
consumatorii produselor media tice demonstrează creșterea gradului de implicare și a nivelului de
participa re a acestora în activitatea mass -medi ei. Astfel, dacă în perioada octombrie 2009 –
decembr ie 2010 au fost examinate 3 plângeri cu privire la defăimarea prin mediati zarea
informațiilor eronate, în perioada iulie 2012 – august 2013 au fost examinate deja 11 plângeri din
această categorie . Același lucru poate fi observat și în cazul plângerilor pr ivind neacordarea
dreptului la replică.
În rezultatul sesizărilor privind difuzarea de către unele instituții media tice a mesajelor cu
caracter defăimător, transmise de persoane necunoscute prin SMS în timpul emisiunilor în direct
la posturile de televiziu ne sau prin comentarii pe portalurile informaționale și pe paginile web ale

243
instituțiilor mass -medi ei, Consiliul de Presă a adresat un apel către instituțiile de presă tipărită ,
audiovizuală, on -line să ia măsuri suplimentare pentru moderarea mesajelor ( SMS și comentarii la
articolele de pe site -uri) care conțin atac direct la persoană, declarații xenofobe, limbaj licențios,
alte texte cu caracter discriminator și defăimător.
Cercetarea demonstrează, de asemenea, creșterea interesului și încrederii jurnaliștilor în
Consiliul de Presă. Dinamica evoluției plângerilor privind plagiatul și preluarea neautorizată a
conținutului editorial sau privind conflictul de interese este mai mult decât elocventă în acest
context. Astfel, dacă în perioada octombrie 2 009 – decembrie 2010 au fost examinate 3 plângeri de
acest fel, în următoarele perioade au fost examinate 11 și, respectiv, 8 plângeri.
Analiza cazurilor care au fost examinate și mediate de către Consiliul de Presă în cei patru
ani de activitate scoate î n evidență faptul că toate sesizările, plângerile parvenite de la consumatori
și toate autosesizările au vizat, în exclusivitate, subiecte din jurnalismul social, autorii acestor
sesizări fiind cetățenii simpli, or, între aceștia nu s -au înregistrat nici p oliticieni, nici oameni de
afaceri. Din totalul de 89 de cazuri analizate, doar cinci sesizări au fost semnate de funcționarii
publici care au semnalat încălcări ce, în opinia lor, au afectat imaginea instituției pe care o
reprezintă. Această situație demo nstrează faptul că jurnalismul social este, întâi de toate,
jurnalismul pentru omul de rând, ca re influențează indivi zii social , grupurile sociale și societatea,
în ansamblu, mai mult decât oricare alt tip de jurnalism.
În jurnalismul autohton, în general , și în cel social, în particular, actualmente nu există o
unanimitate de opinii cu privi re la răspunderea jurnaliștilor atunci când ei ating drepturil e
fundamentale ale persoanelor fie ele private , fie publice. Uneori jurnaliștii explică încălcarea
acesto r principii prin rezonanța socială și interesul public sporit pentru asemenea cazuri. În acest
context, este foarte important ca jurnalistul să distingă între două concepte aliatorii: „informație ce
interesează publicul” și „informație de interes public”, deoarece nu întotdeauna informația care
interesează publicul este și infor mație de interes public. Prin „i nformație ce interesează publicul”
înțelegem informația care suscită interesul personal al oamenilor pentru faptele relatate în
materialul jurnalistic și care influențează doar viața privată a acelor care o citesc, o ascultă, o
privesc, în timp ce prin „informație de interes public” se are în vedere orice chestiune care
afectează viața și relațiile sociale ale individului cu semenii săi, cu comunitatea din care face parte
și cu societatea, în general.
Jurnaliștii deseori încearcă să -și justifice delictele de natură etică invocând argumentul că
toate acțiunile , activitățile cetățenilor și realitatea în care acestea se produc și se manifestă
constituie ma sivul informațional care reprezintă materia brută pentru mass -media. Ei își reclamă
dreptul și obligația de a reflecta realitatea necenzurată și neredactată, pentru a aduce în atenția

244
publicului problemele majore cu care se confruntă diverse categorii de o ameni și pentru a putea
corecta greșelile și nedreptățile sociale. Dar, î n jurnalismul social , abordarea zonei anormalității în
scopul corectării realității este la fel de importantă ca reflectarea zonei normalității – spre a o
proteja de abuzuri, pentru c ă, după D. Țurcanu, „statutul instituționalizat al jurnalistului, care
reprezintă nu numai o organizație mediatică concretă, dar și un public de consumatori mai mult
sau mai puțin stabil, dictează un anumit comportament, un model de responsabilitate față d e
munca sa, un sistem de valori, care constituie o parte integră a comunicării mediatice. Aceste
valori constituie un element intrinsec al personalității individului, al jurnalistului. Or,
depersonificarea acestei profesii cu responsabilitățile ei mediatic e în fața cetățenilor ar putea avea
urmări serioase nu numai în contextul pierderii esențiale a credibilității maselor față de instituțiile
mediatice, dar și sub aspectul prezentării opace, deformate a realității” [46, p. 47] .
Așadar, dacă se urmărește ca materialele jurnalistice despre problemele sociale cu care se
confruntă indivizii și grupurile sociale ale unei societăți să aibă un impact benefic, să producă
efecte de lungă durată care să genereze înțelegerea și corectarea nedreptăților, instituțiile
mediatice, în general, și jurnaliștii, în particular, trebuie să abordeze realitatea cotidiană
responsabil, calitativ și corect din punct de vedere deontologic.

5. 3. Concluzii la capitolul 5
1. Forma de expresie a produsului mediatic despre problemele sociale este la fel de
importantă ca informația care constituie conținutul acestuia. Alegerea genului jurnalistic este
determinată de caracterul și de amploarea evenimentului. Evenimentele și situaț iile cu caracter de
noutate, care sunt în plină desfășurare ori s -au produs recent, s olicită acele forme de expresie prin
care se realizează jurnalismul de informare: știrea, interviul, reportajul, relatarea etc.
2. Eveniment ele complexe, de dimensiuni im punătoare, extins e în timp și î n spațiu, de
obicei, solicită să fie aborda te prin intermediul genurilor analitice . Expresii ale jurnalismului
analitic sunt așa -numitele genuri de opinie și comentative: editorialul, comentariul, cronica,
pamfletul, analiza, documentarul, caricatura, sinteza, etc.
3. Acompanierea mediatică a realității cu materiale interpretative și de opinie se admite și în
cazul în care evenimentul implică, direct sau tangențial, un număr mare de cetățeni, iar importanța
acestuia este deose bită. Pentru realizarea obiectivului identificat, jurnalismul social deseori
corelează și alte forme de exprimare, precum: campaniile de presă și paginile sau rubricile
consacrate opiniilor publicului.
4. Calitatea jurnalismului social depinde de respectarea principiilor deontologice și de
responsabilitatea socială a jurnalistului. Deontologia jurnalistică reprezintă un set de norme și de

245
principii meritorii, menite să ajute jurnaliștii, să le orienteze acț iunea și comportamentul lor
profesional în situațiile nereglementate din punct ul de vedere al normelor de drept, în situațiile de
excepție. Deontologia se găsește la două niveluri: fundamental și cotidian. Deontologia cotidiană
este obiectul de studiu al C onsiliului de Presă din RM, care monitorizează activitatea mass -medi ei
din perspectiva respectării principiilor deontologice, iar deontologia fundamentală este obiectul de
cercetare a oamenilor de știință din domeniul mass -medi ei, care analizează aplicab ilitatea și
corectitudinea acestora în corespundere cu noile fenomene și tendințe sociale și mediatice.
5. În jurnalismul social , abordarea zonei anormalității în scopul corectării realității este la fel
de importantă ca reflectarea zonei normalității – spre a o proteja de abuzuri, iar întru realizarea
acestui deziderat jurnaliștii trebuie să stabilească un just echilibru și din punct de vedere cantitativ ,
și din punct de vedere calitativ între informați ile ce interesează publicul și informați ile de inter es
public , deoarece nu întotdeauna o informația ca re interesează publicul este și de interes public .
6. Așadar, f actorul barometric al calității jurnalismului social este m oralitatea modalităților
de abordare a problemelor sociale , etica profesională și responsabilitatea socială a jurnaliștilor și a
instituțiilor mass -mediei . Responsabilitatea, ca dimensiune a personalității, reprezintă un anumit
comportament intenționat care contribuie la realizarea obligațiilor sociale, profesionale și care este
orient at spre promovarea valorilor sociale și profesionale.
7. Responsabilitatea se corelează cu valori și atitudini, valorile determinând căile și direcțiile
posibile de evoluție optimă a actului de creație. Responsabilitatea socială a jurnalistului înseamnă
obligația de a presta societății servicii mediatice și de a da socoteală pentru calitatea acestor
servicii în fața aceleiași societăți. Ca dimensiune comportamentală pe care jurnalistul și -o
însușește liber și conștient, responsabilitatea însăși devine valo are.

246
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI

Cercetarea jurnalismului social ca fenomen mediatic cu identitate distinctă a implicat
multiple perspective, între care : funcțiile; direcțiile de activitate; tehnologiile de colectare a
informațiilor, de producere și de distribuire a produselor mediatice; potențialul lui de abordare a
problemelor sociale; rolul lui în reflectarea realității sociale și în conturarea comporta mentelor
sociale etc. Abordarea complexă a fenomenului a sco s în evidență punctele forte ale jurnalismului
social autohton , precum și pe cele vulnerabile, iar rezultatele cercetării au confirmat pe deplin
ipotezele expuse în introducerea lucrării. Demersul științific respectiv finalizează cu un șir de
concluzii logic argumentate, urmate de un sistem de recomandări, a căror natură teoretică și
practică confirmă complexitatea și oportunitatea studiului în cauză. În calitate de concluzie general
edificatoare, autorul invocă rezultatele principial noi pentru știință și practică obținute: elucidarea
integrală a specificității jurnalismului social; modelizarea procesului de creație și a circuitului
informațional; elucidarea evoluției jurnalismului social din Repub lica Moldova ca proces și ca
produs; fundamentarea științifică a jurnalismului social și determinarea unei noi direcții de
cercetare în cadrul științelor comunicării. În calitate de argumente sunt propuse următoarele
concluzii generale:
1. Jurnalismul social reprezintă un domeniu al mass -medi ei care, în scopul realizării
obiectivelor lui generale, interacționează cu toate sferele vieții publice și cu elementele
constitutive ale acestora, acționând atât pe verticală , cât și pe orizontală. El structurează imagini
despre lume, sugerează semnificații, conturează perspective, oferă soluții, organizează activități
sociale, prom ovează valori, iar prin aceasta reproduce îns uși sistemul social pe care îl reprezintă și
în care activează.
2. Jurnalismu l social impune cumularea și realizarea simultană a unor activități specifice,
prin aceasta oferind societății anumite funcții mediatic -comunicaționale , precum: conexiunea, prin
informare, între diverse grupuri și straturi sociale; social advocacy; social lobby; monitorizarea
politicilor, proiectelor și programelor sociale; reflectarea tehnologiilor sociale, necesare
soluționării raționale a problemelor sociale; promovarea valorilor sociale; socializarea cetățenilor;
conexiunea între domeniul social și alte sfere ale vieții publice.
3. Natura funcțională a jurnalismului social asigură coparticiparea cetățenilor la luarea
deciziilor, integrarea lor în viața socială, promovarea strategiilor sociale, perfecționarea legislației
în domeniu etc., iar c aracterul fu ncțional al jurnalismului social este structurat să acționeze atât
asupra indivi zilor, cât și asupra comunități lor și societăți lor. Jurnalismul social acoperă interesele

247
unor persoane reale, astfel momentul -cheie în evaluarea practicilor sociale este de na tură
humanocentrică, fapt ce apropie domeniul social de jurnalism și invers.
4. Specificul jurnalismului social rezidă în faptul că el este concomitent produs și proces.
Jurnalismul social ca proces presupune activități de mediatizare a realității sociale la nivel de
individ social, grup social sau societate, ajustate la specificul de moment al acesteia și are un
caracter gradual în devenire. Iar ca produs, ace sta reprezintă o sinteză proces ată a evenimentelor,
fenomenelor , tendințelor, stărilor și problemelor sociale dintr -o anumită perioadă de timp și dintr –
un anumit spațiu/teritoriu.
5. Jurnalismul social ca proces funcționează circular și, asigurând continu itatea fluxului
informațional, reproduce realit atea social ă și influențează sistemul social în care activează. La
rândul său, domeniul social influențează jurnalismul, condițion ând, într -un anumit mod, procesul
de creație și producția mediatică. Implicații le jurnalismului social în domeniul social, în funcție de
calitatea serviciilor mediatice pe care le prestează, pot fi atât pozitive, cât și negative.
6. Fluxul jurnalistic care formează circuitul informațional în jurnalismul social include două
tipuri de produse: (1) materiale informative și analitice pe domeniul social – elemente constitutive
ale produs elor mediatic de natură generalistă și (2) produse me diatice specializate pe domeniul
social. Dacă portalurile de știri și publicațiile periodice, în mare parte, au un caracter generalist,
fluxul jurnalistic din audiovizual include atât produse generaliste , cât și specializate. Spațiul sau
timpul de emisie p e care îl ocupă informația pe domeniul social în produsele generaliste variază de
la o instituție de presă la alta, în medie acesta constituind circa jumătate din durata/spațiului
integral.
7. În produsele generaliste , cele mai multe materiale jurnalistice abordează problemele
sociale . Acest lucru demonstrează faptul că societatea noastră se confruntă cu probleme majore
care nu pot fi soluționate decât cu implicarea întregii societăți, iar jurnalismul social este unul
dintre cele mai eficiente instrumente d e diseminare a acestui ti p de informație și de socializar e a
maselor. Totodată, numărul redus de materiale care promovează practicile pozitive este determinat
nu atât de lipsa acestora, cât de interesul sporit al jurnaliștilor pentru evenimentele senzațion ale.
8. Dintre p rodusele audiovizuale specializate pe domeniul social , cele mai multe emisiuni se
încadrează în categoria divertismentului social, urmate de emisiunile de dezbateri sociale, apoi de
cele care conturează portrete sociale și promovează practici pozitive și, în final, de emisiunile de
investigații sociale.
9. Cele mai multe pro duse atât specializate , cât și generaliste sunt concepute pentru
populația aptă de muncă (18 – 55 de ani). Minorii și persoanele în etate foarte rar devin
protagoniști ai materialelor jurnalistice, aceste categorii de populație fiind abor date tangențial, în

248
contextul unor evenimente în care, prioritar, se vorbește despre populația aptă de muncă.
Materialele care au ca protagoniști copiii și persoanele în etate , în cele mai dese cazuri, relatează
despre situații ieșite din comun: violuri, o mucideri, sinucideri, crime, jafuri, tâlhării comise de
aceștia, abuzuri sexuale și fizice etc.
10. În toate tipurile de mass -media: radio, TV, pre să tipărită, portaluri de știri , cele mai
multe materiale nu fac referire la sexul protagoniștilor. Mediatizarea neutră se utilizează fie în
cazul evenimentelor fără implicare umană directă, fie când mediatizarea poartă un caracter
informativ -generalist, fie când sexul protagoniștilor nu are nicio valoare pentru fabula
evenimentului. Totodată, menționăm că ponderea materialelor în care bărbații sunt protagoniști
este mult mai mare decât ponderea materialelor în care femeile sunt protagoniste. Această situație
demonstrează faptul că în jurnalismul social autohton egalitatea de gen încă nu este o valoare
profesională.
11. În mass -media națională bărbații sunt mediatizați mai frecvent în calitate de cetățeni
activi, specialiști de performanță, experți sau promotori ai practicilor pozitive, pe când femeile
apar, prioritar, în postură de mam ă sau gospodin ă. Femeile, cel mai des, devin protagoniste ale
materialelor cu mesaj negativ care relatează cazuri de violență domestică și sexuală, jafuri,
tâlhării, abandon de copii, crime etc. Astfel, imaginea femeilor ca actori sociali activi nu este
reflectată suficien t în produs ele mediat ice autohtone, la fel și problemele cu care acestea se
confruntă. Marginali zarea femeii în mass -media este nu atât rezultatul atitudinii jurnaliștilor față
de această categorie, ci consecința fenomenului de marginalizare socială a feme ii în societatea
moldovenească.
12. Un element al jurnalismului social îl constituie campaniile sociale care reprezintă, în
general, încercări de a preveni sau de a educa publicul larg în privința unor probleme care îi
vizează în mod direct existența, sco pul fiind de a influența, sensibiliza opinia publică asupra
problemelor care există în societate, promovând valori sociale, precum: receptivitatea, ajutorul
reciproc, solidaritatea socială etc.
13. În jurnalismul social există trei tipuri de reprezentări/ ideologii comportamentale cauzate
de modul de abordare a realității sociale și de g radul de implicare a jurnaliștilor în reflectarea
evenimentelor . Prima ideologie comportamentală are la bază principiul neutralității, cea de -a doua
are un caracter paternal ist, iar cea de -a treia recunoaște rolul jurnaliștilor în armonizarea relațiilor
sociale și în asigurarea incluziunii sociale .
14. Cele mai frecvente tipuri de abordări în jurnalismul social din Republica Moldova sunt:
psiho fiziologică, conflictogenă, ju ridică, sociologică, filos ofică.

249
15. Jurnalismul social revendică, în plan aplicativ , un anumit set de practici operaționale.
Frecvența și modul lor de utilizare sunt determinate, pe de o parte, de tipul, amploare a și
intensitatea evenimentelor, problemelor, fenomenelor sociale, iar , pe de altă parte, de gradul de
recunoaștere, de înțelegere a acestora și de atitudinea populației față de ele.
16. În jurnalismul social sunt aplic ate atât strategii pozitive de mediat izare a realității
sociale , cu efecte constructive, cât și strategii negative, cu efecte distructive. Strategiile pozitive
de abordare a realității sociale iau în calcul interesul public și așteptările sociale ale indivizilor și
asigură o abordare mediat ică responsabilă. Pri ntre acestea se numără: strategia de însoțire,
strategia de maximalizare a efectelor, strategia de minimalizare a efectelor, strategia de atac.
17. Strategiile negative au la bază interesul privat al instituțiilor de presă (economic, politic,
financiar) și reprezintă practici deformate din punct de vedere etic, care dezinformează și chiar
manipulează opinia publică , iar a companierea mediatică este una părtinitoare, unilaterală și
iresponsabilă. Pri ntre acestea se numără: strategia negă rii, strategia tăcerii, strategia
„învinovățirii”, strategia „intrării în grație”.
18. Utilizarea strategiilor negative a generat faptul că actualmente se înregistrează tendințe
certe de transformare a jurnalismului social într -un „jurnalism de acoperire” pentru cei care își
propun să-și facă imagine politică, să -și vândă reușit marfa, să -și asigure un statut social
influențabil etc.
19. Formele de expresie utilizate în jurnalismul social contemporan se află într -o stare de
tranziție, fapt care generează produse mediatice ce nu pot fi atribuite concret unor genuri existente
în teoria presei, or, acestea cumulează elemente specifice mai multor genuri jurnalistice.
Interferențele de genuri au devenit realitate în jurnalismul social autohton, iar genurile ca re cel
mai mult condiționează aceste interferențe sunt: relatarea, interviul, sondajul, portretul,
investigația de presă, or, în acest context, ele se manifestă și ca tehnici de colectare a informației,
și ca argumente, și ca probe.
20. Activitățile de monitorizare a modului în care mass -media din Republica Moldova
respectă principiile deontologice în procesul de reflectare a realității sunt realizate de diverse
organizații neguvernamentale pe domeniul media, un rol esențial revenindu -i Consiliului de Presă
care se prezintă drept un intermediar între consumatorii de produse mediatice și mijloacele de
informare în masă.
21. Produsul jurnalistic pe domeniul social este oferta mass -medi ei pentru societate și, în
funcție de calitatea lui, calitate pe care o putem privi și ca o măsură a profesionalismului, poate
genera sau, dimpotrivă, poate îngrădi percepțiile cetățenilor în raport cu realitatea socială din care
ei fac parte.

250
Așadar, probl ema științifică fundamentală expusă în studiului respectiv, care rezidă în
cercetarea jurnalismului social din Republica Moldova ca fenomen mediatic cu identitate distinctă ,
a fost posibil de soluționat prin elucid area integral ă a cadrului evolutiv, a celu i relațional și
acțional, a s pecificului jurnalismului social din Republica Moldova ca proces și ca produs , precum
și prin modeliz area procesului de creație și a circuitului informațional în jurnalismul social.
Concluziile demersului științific în cauză ne-au permis soluționarea unei probleme științifice
aplicative, întrucât au făcut posibilă elucidarea specificului jurnalismului social din Republica
Moldova ca proces și ca produs mediatic cu identitate distinctă. Pe lângă dimensiunea teoretico –
științific ă a problematicii identificării specificului jurnalismului social, inclusiv al procesul de
creație, al cadrului relațional și acțional al jurnaliștilor, al produselor mediatice, au fost identificate
percepțiile jurnaliștilor care scriu pe teme sociale, pre cum și reacțiile consumatorilor de produse
jurnalistice în raport cu calitatea serviciil or mediatice prestate de către mass -media autohtonă . În
conformitate cu concluziile expuse, propunem un șir de recomandări în vederea perfecționării
jurnalismului socia l autohton ca proces și ca produs :

Recomandări de ordin general:
1. Schimbarea cursului circuitului informațional și abordarea problemelor sociale prin
prisma cetățenilor simpli, pentru a le dezvolta acestora abilități participative și decizionale. Acest
obiectiv poate fi realizat prin cumularea eforturilor sectorului public, ale sectorului comercial și
ale celui neguvernamental în vederea asigurării unui climat favorabil schimbării mentalității atât a
managerilor și a patronilor instituțiilor de presă, c ât și a consumatorilor de produse mediatice,
ultimii, prin alegerea de a consuma sau nu un anumit produs jurnalistic, având forțe reale pentru a
corecta procesele mediatice.
2. Fortificarea și amplificarea funcției educative a mass -mediei prin extinderea de către orice
instituție de presă a spațiului sau a timpului de emisie rezervat materialelor care promovează
incluziunea socială și care pot contribui la formarea culturii civice a indivizilor sociali. Producerea
materialelor cu caracter integrator cultiv ă sentimentul apartenenței la un tot întreg și se manifestă
în calitate de factor de coeziune în societate.
3. Reorientarea eforturilor organizațiilor neguvernamentale din domeniul mediatic care
asigură instruirea și formarea continuă a jurnaliștilor – CJI, APEL, API – spre conceperea și
realizarea unor cluburi de presă și mese rotunde, în cadrul cărora să fie dezbătute problemele de
etică profesională și de etică managerială, în scopul formării unei culturi instituționale
responsabile din punct de vedere social.

251
4. Diversificarea diapazonului tematic prin includerea unui număr mai mare de emisiuni
specializate pe domeniul social în grilele de emisie ale posturilor de radio și TV private, precum și
diversificarea tipologiei acestora prin includerea emisiuni lor destinate copiilor, adolescenților,
persoanelor în etate și minorităților naționale din țară.
5. Utilizarea strategiilor pozitive de comunicare mediatică pe domeniul social. În acest sens,
se impune monitorizarea și analiza calității produselor și ser viciilor jurnalistice autohtone atât de
către CCA, cât și de către ONG -urile de profil. În temeiul rezultatelor obținute, instituțiile
respective pot și trebuie să elaboreze recomandări practice privind conceperea politicilor editoriale
ale instituțiilor d e presă și implementarea strategiilor de mediatizare a realității sociale de pe
poziții principial noi.
6. Mediatizarea mai frecventă a practicilor pozitive. În acest sens, la elaborarea conceptului
fiecărei ediții audiovizuale sau a fiecărui număr de ziar/revistă managerii instituțiilor mass -mediei
trebuie să aplice în practică principiu l echilibrului între informația cu încărcătură negativă și cea
cu încărcătură pozitivă. A buzul de informație negativă sau de natură demoralizatore poate provoca
reacții distructive care, la rândul lor, generează comportamente sociale deviante. Astfel, se impune
ca balanța dintre aceste două tipuri de informație să încline în favoarea celei cu încărcătură
pozitivă, o r, agresivitatea informațională este dezaprobată în majo ritatea țarilor democratice.
7. Promovarea consecventă și consecutivă a valorilor sociale în scopul formării abilităților
de autoidentificare și de autorealizare a indivi zilor social i. Într -o societate bulversată de
transformări, precum Republica Moldova, mediatizarea v aloril or sociale este importantă, pentru că
dezvoltarea structuril or sociale și asigur area continuit ății acestora depinde de valorile sociale pe
care le împărtășește majoritatea cetățenilor. Valorile sociale se manifestă și ca elemente de ba ză
ale modelelor de acțiune socială și ca principii de apreciere a activităților umane , exprim ând
umanizarea progresivă a omului.
8. Realizarea unui dialog permanent cu auditoriul pentru a fi la curent cu problemele sociale,
nevoile informaționale și așteptările acestuia.

Recomandări de ordin legislativ:
1. Revizuirea Codului Audiovizualului prin includerea unor prevederi care ar st abili
cuantumul minim de timp de emisie destinat problematicii sociale î n buletinele și jurnalele de știri
difuzate de Instituția Publică Națională a Audiovizualului Compania „Teleradio -Moldova ”.
2. Revizuirea Codului Audiovizualului prin introducerea unor prevederi care ar stabili
cuantumul minim obligatoriu de produse jurnalistice specializate pe domeniul social (producție
proprie) pentru companiile private.

252
3. Modificarea prin lege a statutului Consiliului de Presă și transformarea acestei instituții
într-un organ finanțat de stat, similar CCA, în atribuțiile căruia ar intra monitorizarea calității
produselor mediatice puse în circuit prin intermediul presei t ipărite, jurnalismului on -line,
agențiil or de știri .
4. Subvenționarea de către Guvernul R epublicii Moldova a ziarelor, revistelor și emisiunilor
specializate pe domeniul social, destinate copiilor, adolescenților, persoanelor în etate , precum și
minorităților naționale din țară . Or, conform teoriei responsabilității sociale a presei, statul are
datoria să susțină, inclusiv financiar, anumite tipuri de produse și instituții media tice, fără însă a se
implica în politica e ditorială a acestora.
5. Revizuirea Cadrului Național al Calificărilor și curriculei programului de formare
profesională la spec ialitatea Jurnalism prin includerea unor discipline de studiu, gen:
Responsabilitatea socială a jurnalistului , Responsabilitatea socială a instituției media , obligatorii
pentru toate instituțiile de profil – Facultatea Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM;
Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism, ULIM; Facultatea Jurnalism și
Științe ale Comunicării, USEM; Școala de St udii Avansate în Jurnalism etc. – discipline care ar
cultiva viitorilor jurnaliști simțul responsabilității soc iale și a celei profesionale. Totodată, se
impune revizuirea planurilor de studii prin extinderea numărului de ore practice la disciplinele de
specialitate, gen: Jurnalism social: știrea, Jurnalism social: interviul, Jurnalism social:
reportajul , în scopul formării gândirii pozitiviste și a atitudinii constructive a v iitorilor jurnaliști
față de realitatea socială pe care urmează să o valorifice .
6. Elaborarea unor politici sociale în domeniul mass -mediei care ar favoriza jurnalismul
social și ar asigura aj ustarea conținutului acestuia la rigorile democratice – obiectivitate,
echidistanță, imparțialitate, pluralism de opinii etc.

253
BIBLIOGRAFIE
În limba română :
1. Antropologie și interdisciplinaritate. Coordonatori Cosma A., Glavcea C. București:
Niculescu, 2014. 494 p.
2. A ști pentru a trăi. Abecedarul sănătății. S.L.: S.N., 1996. 98 p.
3. Abric J. -C. Psihologia comunicării – Teorii și metode. Iaș: Polirom, 2002. 206 p .
4. Abrudan E. Comunicare vizuală – perspectivă interdisciplinară. Cluj -Napoca: Accent, 2008.
280 p.
5. Agabrian M. O paradigmă sociologică a problemelor sociale. În: Revista Română de
Sociologie, 2001, serie nouă, anul XII, nr. 5 -6, pp. 463 -473.
6. Albulescu I . Educația și mass -media, comunicare și învățare în societatea informațională.
Cluj Napoca: Dacia, 2003. 188 p.
7. Aron R. Spectatorul angajat: Interviu cu J. -L. Missika și D. Wolton. București: Nemira,
2006. 475 p.
8. Balaban D. C. Școala de la Toronto. Marsha l MacLuhan, Derrick de Kerckhove și
determinismul tehnologic. În: Revista Transilvană de Științe ale Comunicării, 2007, nr. 5, pp. 3 -7.
9. Balaban D. Direcții de dezvoltare în știința comunicări. În: Revista Transilvană de Științe ale
Comunicării, 2005, nr. 1, p. 7 -18.
10. Bădescu I., Cristea D. Dicționar de sociologie rurală: elemente pentru o enciclopedie a vieții
rurale. București: Mica Valahie, 2003. 395 p.
11. Berger Th., Luckmann P. Construirea socială a realității. București: Univers, 1999. 240 p.
12. Bertrand C. -J. O introducere în presa scrisă și vorbită. Iași: Polirom, 2001. 264 p.
13. Borchin M. -I. Paradigme ale comunicării: limbaje și limbi. Timișoara: Excelsior, 2001. 144
p.
14. Botnaru V. Pledoarie pentru jurnalismul social. În: Zece plus. Buletin al C lubului ziaristelor
din Moldova, 2003, nr. 6 (24).
15. Boutaud J. -J. Comunicare, semiotică și semne publicitare: teorii, modele și aplicații.
București: Tritonic, 2004. 140 p.
16. Cathala H. -P. Epoca dezinformării. București: Militară, 1991. 304 p.
17. Cernat M. Conce perea și elaborarea ziarului. București: România de Mâine, 2002. 210 p.
18. Clifford G. Etica mass -media. Studii de caz. Iași: Polirom, 2001. 328 p.
19. Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova. Chișinău: API, 2011. 11 p.
20. Coman M. Introducere în sistemul mass -media. Iași: Polirom, 1999. 240 p.
21. Conflictologie aplicată pentru jurnaliști. Chișinău: CIJ, 2007. 156 p.

254
22. Creșterea impactului cercetării și dezvoltarea capacității de inovare. Teze ale conferinței
științifice naționale cu participare internațională. Chișinău: CEP USM, 2011. 384 p.
23. Cuilenbur J. J. ș. a Știința comunicării. București: Humanitas, 2004. 324 p.
24. Cvasnâi -Cătănescu M. Retorica publicistică: de la paratext la text. București: Universitatea
din București, 2006. 266 p.
25. DeFleur M. L., Ball -Rokeach S. Teorii ale comunicării de masă Iași: Polirom, 1999. 366 p.
26. Dicționar Enciclopedic Ilustrat. Chișinău: Cartier, 1999. 1808 p.
27. Dicționarul Explicativ al Limbii Române. București: Univers Enciclopedic, 1998. 1194 p.
28. Dobrescu P. Aisbergul comunicării. În: Revista română de Comunicare și Relații Publice,
1999, nr. 1, pp. 31 -38.
29. Dobrescu P., Bărgăoanu A. Mass media și societatea. București: Comunicare.ro, 2003. 100
p.
30. Dobrescu P., Bârgăoanu A., Corbu N. Istoria comunicării. București: Comunicare.ro, 2007.
372 p.
31. Dorneanu V. Dialogul social – fundament al democrației economico -sociale. București:
Lumina Lex, 2007. 224 p.
32. Drăgan I. Comunicarea: paradigme și teorii. Vol. I. București: RAO International Publishing
Company, 2007. 724 p.
33. Drăgan I. Comunicarea: paradig me și teorii. Vol. II. București: RAO International
Publishing Company, 2007. 665 p.
34. Drăgan I. Paradigme ale comunicării de masă. București: Șansa, 1996. 304 p.
35. Elemente pentru un dicționar de sociologie rurală: fenomene, procese, doctrine rurale.
Coordo natori: Bădescu I., Cristea D. București: Mica Valahie, 2003. 395 p.
36. Europenizarea: fațetele procesului. Coordonator Moraru V. Chișinău: Sirius, 2013. 336 p.
37. Fereol G. Dicționar de sociologie. București: Știință și Tehnică, 1998. 254 p.
38. Gribincea T. Redu cerea sărăciei extreme și a foamei. Chișinău: IPP, 2012. 40 p.
39. Grigoryan M. Manual de jurnalism. Chișinău: CJI, 2008. 192 p.
40. Guzun I., Ciornei V. Omul, mai ales. Chișinău: Logos Print, 2005. 112 p.
41. Habermas J. Conștiința morală și acțiune comunicativă. București: All Educational, 2000.
182 p.
42. Habermas J. Sfera publică și transformarea ei structurală. București: Comunicare.ro, 2005.
390 p.
43. Hartley J. Discursul știrilor. Iași: Polirom, 1999. 208 p.
44. Horkheimer M., Adorno T. W. Dialectica Iluminismului . Iași: Polirom, 2012. 320 p.

255
45. Iacob D., Cismaru D. -M. Relațiile publice – Eficiență prin comunicare. București:
Comunicare.ro, 2003. 168 p.
46. Integrare prin cercetare și inovare. Teze ale conferinței științifice naționale. Chișinău: CEP
USM, 2013. 184 p.
47. Integrare prin cercetare și inovare. Teze ale conferinței științifice naționale cu participare
internațională. Chișinău: CEP USM, 2014. 407 p.
48. Jurnalism de investigație. Coordonator Marin C. Chișinău: Transparency International
Moldova, 2008. 236 p.
49. Jurnalismul pentru omul de rând. Chișinău: CIJ, 2002. 156 p.
50. Libaert Th. Comunicarea de criză. București: C. H. Beck, 2008. 120 p.
51. Lochard G., Boyer H. Comunicarea mediatică. Iași: Institutul European, 1998. 120 p.
52. Lohisse J. Comunicarea: de la transmiterea mecanică la interacțiune. Iași: Polirom, 2002.
200 p.
53. Lull J. Mass -media, comunicare, cultură: o abordare globală. Oradea: Antet XX Press, 1999.
208 p.
54. Malcoci L Percepțiile populației din Republica Moldova privind fenomenul discriminării.
Chișinău: Car tier, 2011. 96 p.
55. Malcoci L. Impactul Programului „Comunitate incluzivă – Moldova” asupra beneficiarilor.
Chișinău: Arva Color, 2013. 68 p.
56. Malcoci L. Mass -media și opinia publică în societatea de tranziție: interferențe. Chișinău:
AȘM, 2000. 156 p.
57. Malcoci L. Nivelul de victimizare a populației în Republica Moldova. Chișinău: Soros,
2011. 73 p.
58. Manual de jurnalism. Genurile jurnalistice. Vol. II. Coordonator Coman M. Iași: Polirom,
2001. 288 p.
59. Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare. Coordonator Coman M. Iași:
Polirom, 1997. 232 p.
60. Manual pentru ziariștii din Europa Centrală și de Est. Coordonator Mallette M. F. București:
Wold Press Greedom Committe, 1992. 208 p.
61. Marcu F. Marele dicționar de neologisme. București: Saeculum, 2000. 960 p.
62. Marin C. Comunicarea instituțională. Chișinău, 1998. 180 p.
63. Marin C. Societatea civilă. Între mit politic și pledoarie socială. Chișinău: Epigraf, 2002.
182 p.
64. Marin V. Comunicare. Brașov: Universitatea Transilvania, 2005. 376 p.

256
65. Marinescu V. Efectele comunicării: o perspectivă culturologică. București: Tritonic, 2002.
150 p.
66. Marinescu V. Introducere în teoria comunicării. Modele și aplicații. București: C. H. Beck,
2011. 346 p.
67. Marinescu V. Introducere în teoria comunicării – principii, modele, aplicații. București:
Tritonic, 2003. 288 p.
68. Mass -media în societățile în tranziție: realități și perspective. Coordonator Moșneaga V.
Chișinău: CEP USM, 2001. 292 p.
69. Mass -media: între document și interpretare. Chișinău: CEP USM, 2012. 24 8 p.
70. McQuail D. Comunicarea. Iași: Institutul European, 1999. 270 p.
71. McQuail D., Windahl S. Modele ale comunicării p entru studiul comunicării de masă.
București: Comunicare.ro, 2010. 186 p.
72. Mihai D. Comunicarea. Repere fundamentale. București: Științifică, 1997. 361 p.
73. Mihăileanu L., Horja A. Reglementarea activității de lobby: în anticamera influenței.
București: C.H. Beck, 2009. 176 p.
74. Mocanu V., Mocanu I. Caracteristici ale vieții sociale în Republica Moldova. În: Calitatea
vieții, 2009, XX, nr. 3 -4, pp. 225 -242.
75. Moraru V. Identitatea națională și comunicarea. Chișinău: Presa, 1998. 90 p.
76. Moraru V. Presa în oglind a presei. Chișinău: Presa, 2005. 115 p.
77. Moșneaga V., Bătrânescu V. Cercetare privind influența migrației asupra dezvoltării
comunității. Chișinău: Policolor, 2013. 130 p.
78. Mucchielli A. ș. a. Teoria proceselor de comunicare. București: Institutul European, 2006.
228 p.
79. Noelle -Neumann E. Spirala tăcerii: opinia publică: învelișul nostru social. București:
Comunicare.ro, 2004. 372 p.
80. Obiectivitatea în jurnalism. Coordonator Rad I. București: Tritonic, 2012. 270 p.
81. Ortega y Gasset J . Revolta maselor. București: Humanitas, 1994. 245 p.
82. Palmer M., Ruellan D. Jurnaliștii: vedete, scribi sau conțopiști. București: Tritonic, 2002.
198 p.
83. Pârvu I. Filosofia comunicării. București: SNSPA, 2000.198 p.
84. Pop C. L. Rolul creativității și al procesului de creație în conturarea personalității creative.
În: Răsunetul. Cotidianul bistrițenilor de oriunde, 6. 12. 2009.
85. Pop D. Mass -media și politica: teorii, structuri, principii. Iași: Institutul European, 2000. 84
p.

257
86. Pop D. Introducere în teoria media. Cluj -Napoca: Dacia, 2002. 350 p.
87. Popa D. Mass -media, astăzi. Iași: Institutul European, 2002. 250 p.
88. Popa S. Reporterul, prin actul creației, are părtășie cu veșnicia. În: Lumina. Ediție Națională,
26.10. 2013.
89. Popescu C. F. Manual de jurnalism. Redactarea textului jurnalistic. Genurile redacționale.
Vol. I. București: Tritonic, 2003. 232 p.
90. Popescu C. F. Manual de jurnalism. Tehnicile colectării informației. Vol. II. București:
Tritonic , 2004. 236 p.
91. Popescu C. F., Bâlbâie R. Mic dicționar de jurnalism. București: Rompres, 1998. 182 p.
92. Preda S. Tehnici de redactare în presa scrisă. Iași: Polirom, 2006. 224 p.
93. Presa scrisă. O introducere critică. Coordonator Keeble R. Iași: Polirom, 200 9. 384 p.
94. Principiile internaționale ale eticii profesionale a jurnalistului. Paris, 20 noiembrie 1983.
95. Proiectarea dezvoltării sociale. Coordonatori: Zamfir C., Stoica L. G., Stănculescu M. S.
București: Institutul de Cercetare a Calității Vieții, 2007. 104 p.
96. Randall D. Jurnalistul universal. Iași: Polirom, 1998. 272 p.
97. Realitățile politice și realitățile mediatice. Coordonator Moraru V. Chișinău: Sirius, 2014.
208 p.
98. Reportajul social. Chișinău: CIJ, 2002. 128 p.
99. Revista de filozofie, sociologie și științe politice, 2012, nr. 1 (158).
100. Rus F. C. Introducere în știința comunicării și a relațiilor publice. Iași: Institutul European,
2002. 102 p.
101. Rusti D. Mesajul subliminal în comunicarea actuală. București: Tritonic, 2005. 208 p.
102. Rusti D. Presa culturală. Specii, tehnici compoziționale și de redactare. București: PRO,
2002. 192 p.
103. Searle J. R. Realitatea ca proiect social. Iași: Polirom, 2000. 192 p.
104. Societatea și comunicarea în tranziție. Coordonator Moraru V. Chișinău: ULIM, 2008. 392
p.
105. Sociologie. Manual. Vol. I. Coordonator Bulgaru M. Chișinău: CE USM, 2003. 331 p.
106. Stănciugelu I. ș. a. Teoria comunicării. București: Tritonic, 2015. 440 p .
107. Stepanov G. Introducere în studiul jurnalismului. Chișinău: CEP USM, 2010. 198 p.
108. Stepanov G. Potențialul informațional al presei. Chișinău: USM, 2002. 88 p.
109. Stepanov G. Reportajul social: între real și necesar. Tehnici de realizare. În: Analele
științifice ale USM. Vol. II. Chișinău: CE USM, 2003. pp. 335 -338.
110. Stepanov G., Guzun I. Jurnalismul în situație de criză. Chișinău: CEP USM, 2010. 229 p.

258
111. Stepanov G. , Pârțachi I, Guzun, I. Interpretarea datelor statistice în jurnalism. Chișinău: CEP
USM, 2013. 228 p.
112. Thompson J. B. Media și modernitatea. O teorie socială a mass -media. Prahova: ANTET
XX PRESS, 1998. 280 p.
113. Tran V. Comunicare. București: A.I.S.M., 200 0. 154 p.
114. Tran V., Stănciugelu I. Teoria comunicării. București: Comunicare.ro, 2003. 260 p.
115. Troșin P. Perspectiva reglementării activității de lobby în Republica Moldova. În: Politici
Publice, 2011, nr. 3. 50 p.
116. Unele probleme de teorie și practică ale presei și comunicării. Coordonator Romanciuc E.
Chișinău: CTI al RJSC, CCRE Presa, 1999. 188 p.
117. Valori ale mass -media în epoca contemporană. Coordonatori: Guzun M., Lescu M.,
Malanețchi V. Chișinău: CEP USM, 2010. 184 p.
118. Valori ale mass -media în epoca co ntemporană. Coordonatori: Coval D., Stepanov G.
Chișinău: CEP USM, 2003. 148 p.
119. Valori ale mass -media în epoca contemporană. Coordonatori: Guzun M., Stepanov G.,
Lescu M. Chișinău: CEP USM, 2005. 120 p.
120. Vasile A. A. Mass media și gândirea critică. București: Tritonic, 2012. 176 p.
121. Vâlcu V. Jurnalismul social. Iași: Polirom, 2007. 286 p.
122. Volkoff V. Tratat de dezinformare: De la calul Troian la Internet. București: Antet, 2000.
254 p.
123. Wellek R., Warren A. Teoria literaturii. București: Literatură un iversală, 1967. 488 p.
124. Zamfir C. Strategii ale dezvoltării sociale. București: Politică, 1977 . 257 p.
125. Zamfir C., Vlăsceanu L. Dicționar de sociologie. București: Babel, 2011. 770 p.
126. Zelizer B. Despre jurnalism la modul serios. Știrile din perspectivă acade mică. Iași: Polirom,
2007. 280 p.
În limba rusă :
127. Бакулев Г. П. Массовая коммуникация: Западные теории и концепции. Москва:
Аспект Пресс, 2005. 176 p.
128. Баутина П. В. Газетный дискурс социальной журналистики: попытка исследования.
În: Ученые записки Казанского университета , 2008, № 4 /том 150, pp. 137 -144.
129. Баутина П. В. Журналистика как средство конструирования социальных про блем.
Autoreferatul tezei de doctor în filologie. Казань, 2009. 44 p.
130. Бережная М. А. Алгоритмы освещения социальных проблем на телеэкране. În:
Известия Уральского государственного университета, 2009, № 1/2 (62), pp. 167 -172.

259
131. Бережная М. А. Проблематика социальной сферы в телевизионной журналистике:
актуализация позитивного дискурса. Autoreferatul tezei de doctor habilitat în filologie. СПб,
2009. 44 p.
132. Бережная М. А. Проблемы социальной сферы в алгоритмах телевизионной
журналистики. СПб: СПГУ, 2009. 330 p.
133. Бережная М. А. Социальная тележурналисти ка. СПб : Роза мира, 2005. 217 p.
134. Березин В. М. Массовая коммуникация: сущность, каналы, действия. Москва: РИП –
холдинг, 2003. 174 p.
135. Бодрийар Ж. В тени молчаливого большинства, или Конец социального.
Екатеринбу рг: Уральский Университет, 2000. 96 p.
136. Вартанова Е. Л. Теория СМИ. Актуальные вопросы. Москва: Медиамир, 2009. 318 p.
137. Вигерлинг К. Этика СМИ. Москва: КноРус , 2003. 260 p.
138. Вольтон Д. Информация не значит коммуникация. Москва: ПОЛПРЕД, 2011. 34 p.
139. Гайдученок И. А. Слово о личности. Минск: Наука и техника, 1990. 158 p.
140. Горохов В. М., Прохоров Е. П., Дзялошинский И. М. Методы журналистского
творчества. Москва: МГУ, 1982 . 151 p.
141. Дзялошинский И. М. Журналистика соучастия. Как сделать СМИ полезным людям.
Москва: Престиж, 2006. 104 p.
142. Дзялошинский И. М. Интегративные процессы в современных российских медиа –
системах, или что происходит в российском информационном пространстве. În: Мы –
сограждане. Москва: Бонфи, 2002, pp. 12 -66.
143. Дзялошинский И. М. Какая журналистика может считаться социальной? În: НКО и
СМИ: мостик через пропасть . Москва: Агентство социальной информации, 2002, pp. 19 -39.
144. Дюркгейм E. Самоубийство: социологический этюд. СПб, 1998. 496 p.
145. Жирков В. Г. ș. a. Журналист ика. Общество. Ценности. СПб: Петрополис, 2012. 448 p.
146. Журналистика социальной сферы. Москва: РГСУ, 2008. 192 p.
147. Иванов В. Ф. Массовая коммуникация. Киев: Академия Украинской Прессы, 2013.
902 p.
148. Иванян Р. Г. Журналистика и социальная работа: природа и оп ыт институционального
взаимодействия: Россия, конец XX – начало XXI веков. Teză de doctor în științe politice.
СПб, 2007. 291 p.
149. Кашкин В. Б. Введение в теорию коммуникации. Воронеж: ВГТУ, 2000. 175 p.
150. Ким М. Н. Журналистика. Методология профессионального творчества. СПб:
Михайлова В. А., 2004. 496 p.

260
151. Кодола Н. В. Интервью: методика обучения, практические советы. Москва: Аспект
Пресс , 2012. 174 p.
152. Контексты современности – II. Казань: Казанский Университет, 2001. 188 p.
153. Корконосенко С. Г. Основы журналистики. Москва: Аспект Пресс , 2004. 287 p .
154. Лазутина Г. Профессиональная этика журналиста. Москва: Аспект Пресс, 2000. 207 p.
155. Лонская А. Репортаж: От идеи до гонорара. Москва: Аспект Пресс , 2015. 334 p.
156. Лукина М. Технология и нтервью. Москва: Аспект Пресс , 2012. 192 p.
157. Луман Н. Реальность масс -медиа. Москва: Праксис, 2005. 256 p.
158. Магронт M. Новости как профессия. Москва: Аспект Пресс , 2015. 120 p.
159. Мезенцев M. Суждение о будущем в публицистическом тексте. Ростов -на-Дону, 1983.
104 p.
160. Мертон Р. К. Социальная структура и аномия. B: Социологические исследования,
1992, № 2, 3, 4.
161. Назаров М. М. Массовая коммуникация в современном мире: Методология анализа и
практика исследований. Москва: Едиториал УРСС, 2003. 240 p.
162. Олешко В. Ф. Моде лирование в журналистике: теория, практика, опыт. Екатеринбург:
УГУ, 2000. 196 p.
163. Олешко В. Ф. Психология журналистики. СП б: Михайлова В. А., 2008. 240 p.
164. Олешко В. Ф. Социожурналистика: Прагматическое моделирование технологий
массово -коммуникационной деят ельности. Екатеринбург: УГУ, 1996. 262 p.
165. Погорелый Ю. А. Технология новостей от интерфакса. Москва: Аспект Пресс , 2013.
159 p.
166. Почепцов Г. Г. Теория коммуникации. Москва: Рефл -бук, 2001. 656 p.
167. Прохоров Е. П. Введение в теорию журналистики. Москва: Аспек т Пресс, 2011. 351 p.
168. Работы М. Вебера по социологии, религии и культуре. În: АН СССР, ИНИОН.
Всесоюзный межведомственный центр наук о человеке при президиуме. Москва, 1991,
выпуск 1, pp. 61 -100.
169. Репкова Т. Новое время: Как создать профессиональную газету в демократическом
обществе. Киев: IREX Промедия, 2002. 470 p.
170. Сиберт Ф. С., Шрамм У., Питерсон Т. Четыре теории прессы. Москва: Национальный
институт прессы, Вагриус, 1998. 223 p.
171. Ситников А. П., Гундарин М. В. Победа без победителей: Очерки теории
прагматических коммуникаций. Москва: КГ ИМИДЖ -Контакт, 2003. 256 p.

261
172. Сотникова О. П. Интернет -издание от А до Я. Руководство для веб -редактора.
Москва: Аспект Пресс, 2014. 160 p.
173. Табридзе О. И. Тенностный аспект творчества. În: Вопросы философии, 1981, № 6, pp.
67-75.
174. Тертычный A. A. Жанры периодической печати. Москва: Аспект Пресс, 2000. 310 p.
175. Тертычный А. А. Аналитическая журналистика . Москва: Аспект Пресс , 2013. 352 p.
176. Уланова М. А. Интернет -журналистика. Москва: Аспект Пресс , 2014. 238 p.
177. Фролова Т. И. Журналистика для здоровья нации: Информационный ресурс и
человеческий потенциал. Москва: Медиамир, 2009. 252 p.
178. Фролова Т. И. Как писать на социальные темы. Москва: Вектор , 2010. 48 p.
179. Фролова Т. И. Социальная проблематика. În: Проблематика СМИ: Информационная
повестка дня. Москва: Аспект Пресс, 2008, pp. 98 -142.
180. Фролова Т. И. Человек и его мир в информационной повестке дня: Гуманитарные
технологии в журналистике. Москва: АС И, 2009. 288 p.
181. Фролова Т. И. Гуманитарная пове стка российских СМИ. Журналистика, человек,
общество . Москва: МедиаМир , 2014. 352 p.
182. Фролова Т. И. Социальная журналистика и ее роль в общественном диалоге. Москва:
Пульс, 2003. 44 p.
183. Фролова Т. И. , Вычуб Г. С. Проблематика периодической печати. Москва: ИМПЭ им.
А.С. Грибоедова, 2008. 112 p.
184. Шарков Ф. И. Основы теории коммуникации. Москва: Перспектива, 2003. 248 p.
185. Шестерина А. М. Психология журналистики. Воронеж: ВГУ, 2010. 368 p.
186. Шестеркина Л. П., Николаева Т. Д. Методика телевизионной журналистики. Москва:
Аспект Пресс , 2012. 224 p.
187. Шибутани T. Социальная психология. Москва: Прогресс , 1969. 534 p.
188. Ясавеев И. Социальные проблемы: конструкцио нистское прочтение. Казань: КГУ,
2007. 276 p.
189. Ясперс К. Духовная ситуация времени. În: Смысл и назначение истории. Москва:
Политиздат, 1991, pp. 287 -418.
În limba engleză :
190. Belakova N. Analysing How Law Shapes Journalism in Post -Communist Democracies. În:
Past, future and change: Contemporary analysis of evolving media scapes. Ljubljana: Faculty of
Social Sciences, Zalozba FDV, 2013, pp. 157 -174.

262
191. Cabedoche B. Advantages and Limitations of a Text Analysis to Reveal the Strategic Action
of Social Actors. The Example of Cultural Diversity. În: Media Practice and Everyday Agency in
Europe. Bremen: Lumiere, 2014, pp. 177 -194.
192. Charity A. Doing public journalism. New York: The Guil ford Press, 1995. 187 p.
193. Citizen Journalism: Global Perspectives. Editors: Allan S., Thorsen E. New York: Peter
Lang Publishing Inc , 2009. 277 p.
194. Claessens N., Van den Bulck H. Parasocial relationships with audiences’ favourite
celebrities: The role of audience and celebrity characteristics in a representative Flemish sample.
În: Communications. The European Journal of Communication Research, 2015, vol. 40, ISSUE 1,
pp. 43 -65.
195. Coleman J. W ., Cressey D. R. Social problems. New York: Harper Collins publishers , 1990.
688 p.
196. Couldry N. Mediatization: What Is It? În: Media Practice and Everyday Agency in Europe.
Bremen: Lumiere, 2014, pp. 33 -40.
197. Dewey J. Democracy and Education. Merchant Book s, 2009. 276 p.
198. Dewey J. Human Nature and Conduct: An Introduction to Social Psychology. Prometheus
Books, 2002. 344 p.
199. Dewey J. The Public and Its Problems. An Essay in Political Inquiry. Pennsylvania: The
Pennsylvania State University Press, 2012. 208 p.
200. Elliot D. Responsible Journalism. Beverly Hillss: Sage Publication, 1986. 187 p.
201. Fallows J. Breaking the News. How the Media Undermine American Democracy. New
York: Pantheon, 1996. 296 p.
202. Figueroa M. E. ș. a. Communication for Social Change: An Integrated Model for Measuring
the Process and Its Outcomes. New York: The Rockefeller Foundation, 2002. 42 p.
203. Fuchs Cr., Trottier D. Towards a Theoretical Model of Social Media Surveillance in
Cont emporary Society. În: Communications. The European Journal of Communication Research,
vol. 40, 2015, pp. 113 -136.
204. Gadamer H. G. Truth and Method. London: Sheed and Ward, 1975. 640 p.
205. Gans J. H. Deciding what’s news: A study of CBS Evening News, NBC Nightl y News,
Newsweek and Time. New York: Northwestern University Press, 2005. 416 p.
206. Gillmor D. We the Media. Grassroots Journalism by the People, for the People. Auburn:
O’Reilly Media, 2006. 336 p.
207. Glasser Th. L. The Idea of Public Journalism. New York: Gu ilford Press, 1999. 229 p.

263
208. Jennes I. From Eyeballs to Click -through: Te Role of the User/ Consumer as Actor in the
Television Value Network as TV Makes the Transition to a Digital, Connected Era. În: Past,
future and change: Contemporary analysis of evolving media scapes. Ljubljana: Faculty of Social
Sciences, Zalozba FDV, 2013, pp. 71 -84.
209. Katzenbach Ch. Technologies as Institutions: Rethinking the Role of Technology in Media
Governance Constellations. În: Trend in Communication Policy Research: New Theories,
Methods and Subjects. C hicago: Intellect Bristol, UK, 2012, pp. 117 -138.
210. Kenyon A. T., Thomas J., Bosland J. Content Control and Digital Television: Policy,
Technology and Industry. În: Trend in Communication Policy Research: New Theories, Methods
and Subjects. Chicago: Intelle ct Bristol, UK, 2012, pp. 261 -276.
211. Kjeldsen J. E., Johansen A. The Broadcasting of Authenticity: How the media transform
public politics into personal feelings. În: Critical Perspectives on the European Mediasphere.
Ljubljana: ECREA, 2011, pp. 167 -178.
212. Knudsen E. Media Effects as a Two -Sided Field: Comparing Theories and Research of
Framing and Agenda Setting. În: Media Practice and Everyday Agency in Europe. Bremen:
Lumiere, 2014, pp. 207 -216.
213. Krotz F. From a Social Worlds Perspective to the Analysis of Mediatized Worlds. În: Media
Practice and Everyday Agency in Europe. Bremen: Lumiere, 2014, pp. 69 -82.
214. Krotz F. Media as a societal structure and a situational frame for communicative action: A
definition of concepts. În: Critical Perspectives on the Eu ropean Mediasphere. Ljubljana: ECREA,
2011, pp. 27 -40.
215. Kunzler M. „It’s the Idea, Stupid!” How Ideas Challenge Broadcasting Liberalization. În:
Trend in Communication Policy Research: New Theories, Methods and Subjects. Chicago:
Intellect Bristol, UK, 201 2, pp. 55 -74.
216. Livingstone S. The Mediatization of Childhood and Education: Reflections of on the Class.
În: Media Practice and Everyday Agency in Europe. Bremen: Lumiere, 2014, pp. 55 -68.
217. MacDougall C. D. Interpretative Reporting. New York: Mac Millan, P ub. Co. Inc., 1982.
588 p.
218. Mattelart A., Mattelart, M. Theories of Communication . 4 Short Introductions. London:
Sage Publications , 1998. 192 p.
219. McQu ail D. McQuail’s Mass Comunication Theory. London, Thousand Oaks, New Delhi:
Sage, 2000. 632 p.
220. Merritt D. Public Journalism and Public Life: Why Telling the News Is Not Enough.
Routledge, 1997. 168 p.

264
221. Mегtоn R. K., Nisbеt R. A. Contemporary Social Problems. New York, 1966. 754 p.
222. Nieminen H. The Challenges of Convergence for European media and Communication
Regulation: A Model for Analysis. În: Past, future and change: Contemporary analysis of evolving
media scapes. Ljubljana: Faculty of Social Sciences, Zalozba FDV, 2013, pp. 41 -54.
223. Nieminen H., Markkanen A. -L. A Crooked Balance of Interests? Comparing Users’ Rights
in Printed and Electronic Books. În: Media Practice and Everyday Agency in Europe. Bre men:
Lumiere, 2014, pp. 285 -296.
224. Olsson T. In a Community, or Becoming a Commodity? Critical Reflections on the „Social”
in Social Media. În: Media Practice and Everyday Agency in Europe. Bremen: Lumiere, 2014, pp.
309-318.
225. Ottovordemgentschenfelde S. Re configuring Practices, Identities and Ideologies: Towards
Understanding Professionalism in an Age of Post -Industrial Journalism. În: Media Practice and
Everyday Agency in Europe. Bremen: Lumiere, 2014, pp. 163 -176.
226. Park R. E. The Immigrant Press and Its Control. Reprint Services Corp, 1999. 487 p.
227. Perala R. Engaging with Media in a Fragmented Media Environment. În: Media Practice and
Everyday Agency in Europe. Bremen: Lumiere, 2014, pp. 273 -284.
228. Reifova I. Ontological Security in the Digital Age: The Cas e of Elderly People Using New
Media. În: Media Practice and Everyday Agency in Europe. Bremen: Lumiere, 2014, pp. 153 -162.
229. Rosenquist C. M. The Moral Premises of Social Pathology. În: The Study of Social
Problems. Seven perspectives. Editors: Rubington E. , Weinberg M. S. New York: Oxford
University Press, 2003, pp. 41 -45.
230. Rossi P., Meier W. A. Civil Society and Media Governance: A Participatory Approach. În:
Trend in Communication Policy Research: New Theories, Methods and Subjects. Chicago:
Intellect Bri stol, UK, 2012, pp. 381 -400.
231. Shennan F. Who are you calling a journalist – can one form of communication command
special protection? În: Critical Perspectives on the European Mediasphere. Ljubljana: ECREA,
2011, pp. 133 -144.
232. Smith S. The Organic Analogy. În: The Study of Social Problems. Seven perspectives.
Editors: Rubington E., Weinberg M. S. New York: Oxford University Press, 2003, p. 20 -21.
233. Sorenssen I. K., Gabrielsen A. M. Reassembling the Social. În: Media Practice and
Everyday Agency in Europe. B remen: Lumiere, 2014, pp. 331 -334.
234. Stepanov G. The media coverage of the political crisis in the Republic of Moldova between
2011 and 2013. The case of the periodicals „Timpul” and „Moldova Suverană”. În International
Journal of Communication Research. Vo lume 4. Issue 4, october/december 2014, pp. 377 -384.

265
235. Sundin E. Mapping the World: Understanding the Complexity of Cultural Identity and
(Local, National) International News. În: Past, future and change: Contemporary analysis of
evolving media scapes. Ljub ljana: Faculty of Social Sciences, Zalozba FDV, 2013, pp. 147 -156.
236. Thomas W. I., Znaniecki F. The polish peasant in Europe and America: a classic work in
immigration history. Illinoi: University of Illinois press, 1996. 152 p.
237. Trilling D., Schonbach K. I nvestigating people’s news diets: How online users use offline
news. În: Communications. The European Journal of Communication Research, vol. 40, 2015, pp.
67-92.
238. Van Cauwenberg A., d’Haenens L. Young people’s news orientation and uses of traditional
and new media for news. În: Communications. The European Journal of Communication
Research, nr 4, vol. 38, 2013, pp. 367 -388.
239. Wall M. Citizen Journalism: Valuable, Useless or Dangerous? London: Intl Debate
Education Assn, 2012. 208 p.
În limba franceză :
240. Bachmann Ph. Communiquer avec la presse écrite et auditoire . Paris: Victoires -Editions.
1996 . 174 p.
241. Bateson G., Jurgen R. Communication et société . Paris: Seuil,1988. 346 p.
242. Clausse R. Les nouvelles, synthèse critique. Bruxelles: Ed. L’Universite Libre d e Bruxelles,
1963. 492 p.
243. Voirol M. Guide de la redaction. Paris: CFPJ Victoires -Editions, 1997. 112 p.
În limba germană :
244. Kommunikationstheorien. Ein Textbuch zur Einführung. Hrsg.: Burkart R., Hömberg W.
Wien: Braumüller, 2004. 501 p.
În limba ucraineană :
245. Владимиров В. М. Журналістика, особа, суспільство: проблема розуміння. Київ:
Київський національний університет ім. Тараса Шевченка, 2003. 220 p.
246. Владимиров В. М. Хаос – Розуміння – Масова комунікація. Київ: КиМУ, 2006. 366 p.
247. Городенко Л. Теор ія мережевої комунікації. Київ: АУП, 2011. 387 p.
248. Гриценко О. М. Мас -медіа у відкритому інформаційному суспільстві й гуманістичні
цінності. Київ: ВПЦ Київський університет, 2002. 204 p.
249. Єрмоленко А. М. Комунікативна практична філософія. Київ: Лібра, 1999. 488 p.
250. Здоровега В. Й. Теорія і методика журналістської творчості. Львів: ПАІС, 2004. 68 p.
251. Квіт С. Масові комунікації. Київ: Києво -Могилянська академія, 2008. 206 p.
252. Коновец О. Ф. Масова комунікація: теорії, моделі, технології. Київ: ЛГУ, 2007. 266 p.

266
253. Кузнецова О. Д. Засоби масової комунікації. Львів: ПАІС, 2005. 200 p.
254. Михайлин І. Л. Основи журналістики. Харків: ХІФТ, 2000. 278 p.
255. Потятиник Б. В. Медіа: ключі до розуміння. Львів: ПАІС, 2004. 312 p.
256. Приступенко Т. О. Теорія журналістики, етичні та прав ові засади діяльності засобів
масової інформації. Київ: Інститут журналістики, 2011. 351 p.
257. Різун В. В. Основи журналістики у відповідях та заувагах. Київ: Київський
національний університет ім. Тараса Шевченка, 2004. 80 p.
258. Різун В. В. Теорія масової кому нікації. Київ: ВЦ «Просвіта», 2008. 260 p.
259. Фінклер Ю. Е. Мас -медіа та влада: Технологія взаємин. Львів: Аз -Арт, 2003. 212 p.
260. Цимбаленко Є. Наукове розуміння інформатизації у теорії соціальних комунікацій.
Київ: Академія Української Преси, Центр Вільної Преси, 2012. 189 p.
Surse electronice în limbile română, rusă, engleză :
261. Bălășescu M. Genurile presei scrise. http://ru.scribd.com/doc/16411774/Genurile -Presei –
Scrise -T123#scribd (vizitat 26.12.2014).
262. Bohanțov Al. Bazele jurnalismului. http://ru.scribd.com/doc/22255757/Bazele –
Jurnalismului#scribd (vizitat 09.01.2015).
263. Brandl -Gherga M., Petrișor S. Relatarea – gen jurnalistic între mimesis și diegesis.
http://culturasicomunicare.com/pdf/2007/brandl.pdf (vizitat 14.12.2014).
264. Buia M. Unele aspect evolutive privind complexitatea modelelor de comunicare. În :
NOEMA. Vol. X, 2011, p. 99. http://noema.crifst.ro/doc/2011_2_02.pdf (vizitat 10.03.2015).
265. Ce trebuie să cunoști despre traficul de ființe umane. http://www.mfa.gov.md/traficul -fiinte-
umane (vizitat 29.11.2014).
266. Consiliul de Presă din Republica Moldova. http://consiliuldepresa.md/ro/acasa/consiliul -de-
presa -din-rm.html (vizitat 2.02.2015).
267. Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311496 (vizitat 12.12.2014).
268. Convenția pentru Apărarea Dreptur ilor Omului și a Libertăților Fundamentale din
04.11.1950. http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=285802&lang=1
(vizitat 12.12.2014) .
269. Crăciun C. Mass -media ca factor educativ. http://www.cultura.mai.gov.ro/traditii/mass –
media.pdf (vizitat 08.01.2015).
270. Cvasnîi -Cătănescu M. Retorica textului jurnalistic – cu referire la editorial.
http://ebooks.unibuc.ro/fi lologie/dindelegan/36.pdf (vizitat 14.12.2014).

267
271. Dan A. Diagnoza și soluționarea problemelor sociale. București, 2007.
http://ru.scribd.com/doc/218116959/Diagnoza -Si-Solutionarea -Problemelor -Sociale -curs-Adrian –
Dan#scribd (vizitat 04.05.2015).
272. Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10.09. 1948. http://legislatie.resurse -pentru –
democratie.org (vizitat 24.12.2014).
273. Dicționar on -line. http://dexonline.ro/definitie/social (vizitat 30.11.2014).
274. Educația în Republica Moldova. Edițiile anilor 2009 -2014.
http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&id=2819&idc=350 (vizitat 09.01.2015).
275. Fomina T. Traficul de ființe umane în scopul exploatării muncii forțate în Republica
Moldova: prob leme și soluții. Chișinău, 2011.
http://arhiva.lastrada.md/publicatii/ebook/Report_THB_LE_rom.pdf (vizitat 29.11.2014).
276. Forța de muncă în Republica Moldova: ocuparea și șomajul în trimestrul I, II, III 2014.
http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id (vizitat 14.12.2014).
277. Forța de muncă.
http://statbank.statistica.md/pxweb/Database/RO/03%20MUN/MUN01/MUN01.asp (vizitat
05.01.2015).
278. Legea Presei din 26.10.1994. http://ijc.md/Publicatii/mlu/legislatie/legea_presei (vizitat
12.12.2014).
279. Legea privind accesul la informație din 11.05.2000. http://lex.justice.md (vizitat
12.12.2014).
280. Loghin L. Republi ca Moldova și fenomenul migratiei în contextul extinderii UE.
www.ipp.md/public/files/Publicatii/2003/iulie/ (vizitat 28.11.2014).
281. Lukacsi C. Mass -media și schimbarea socială: aspecte socio -politice, juridice și
organizaționale ale instituționalizării purt ătorului de cuvânt. Rezumat la teza de doctorat.
București, 2010. 29 p.
http://ww w.unibuc.ro/studies/Doctorate2010Iunie/Lukacsi%20Claudiu%20 -%20Mass –
media%20si%20schimbarea%20sociala/Rezumat%20TEZA%20doctorat%20Claudiu%20Lukacsi.
pdf (vizitat 23.11.2014).
282. Modele ale proceselor de comunicare.
http://www.rasfoiesc.com/business/marketing/comunicare/Modele -ale-proceselor -de-
comun15.php (vizitat 20.05.2015).
283. Modelul lui Newcomb sau de ce oamenii au nevoie de informație.
http://www.stefamedia.com/modelul -lui-newcomb (vizitat 09.01.2015).

268
284. Modelul Meyer -Eppler. http://biblioteca.regielive.ro/seminarii/comunicare/modele -ale-
comunicarii -7775.html (vizitat 04.04.2015).
285. Mohammadifard Ch. Fenomenul migrației în Republica M oldova.
http://www.unesco.org/new/fileadmin/MULTIMEDIA/FIELD/Moscow/pdf/migration_conference
_proceedings_2005_volum2.pdf (vizitat 28.11.2014).
286. Nivelul de trai al populației.
http://statbank.statistica.md/pxweb/database/RO/04%20NIV/NIV04/NIV04.asp (vizitat
04.01.2015).
287. Ocrotirea sănătății în Repub lica Moldova. Chișinău, 2013.
http://www.statistica.md/public/files/publicatii_electronice/Ocrotirea_sanatatii/Ocrotirea_Sanatatii
_2013.pdf (vizitat 02.01.2015).
288. Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. New York, 1996.
http://www.justice.gov.md (vizitat 24.12.2014).
289. Pascaru M. Diagnosticarea problemelor sociale.
http://www.incluziunesociala.ro/upls/47_49743_suport_curs _Diagnoza_problemelor_sociale.pdf
(vizitat 08.12.2014).
290. Popa D. Jurnalism de opinie. Specii. https://www.google.md/?gws_rd=cr,ssl&ei=UkaNVIn –
C4L2UP28gIgK#q=editorialul+ca+gen+jurnalistic (vizitat 14.12.2014).
291. Popa D. Mass media – sistem și proces. Iași: Universitatea Al I. Cuza, 2007 -2008.
https://dorinpopa.files.wordpress.com/ (vizitat 08.01.2 015).
292. Populația și procesele demografice în Republica Moldova. Chișinău, 2009.
http://www.statistica.md/public/files/publicatii_electronice/procese_demografice/Procese_demogr
afice_2009.pdf (vizitat 29.11.2014).
293. Populația și procesele demografice.
http://statbank.statistica.md/pxweb/Database/RO/02%20POP/POP01/POP01.asp (vizitat
07.01.2015).
294. Principalii indicatori demografici.
http://statbank.statistica.md/pxweb/Dat abase/RO/02%20POP/POP02/POP02.asp (vizitat
08.01.2014).
295. Profilul Migrațional Extins al Republicii Moldova, 2008 –2013. Chișinău 2014.
http:// www.mai.gov.md/sites/default/files/document/attachments/raportul_analitic_al_pme_2008 –
2013.pdf (vizitat 20.01.2015).
296. Raport privind sărăcia și impactul politicilor 2004. Chișinău, noiembrie 2005.
http://www.mec.gov.md/ro/content/impactul -saraciei (vizitat 28.11.2014).

269
297. Rață Gh. Politici sociale în Uniunea Europeană: concluzii pentru Republica Moldova.
http://mioritix.tripod.com/discriptio/a8 (vizitat 30.11.2014).
298. Recesiunea, recuperarea și sărăcia în Moldova. Raport nr. 28024 -MD, noiembrie 2004.
http://site resources.worldbank.org/INTMOLDOVA/Resources/PAro.pdf (vizitat 28.11.2014).
299. Roluri sociale ale mass -media.
http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologi e/sociologie/Roluri -sociale -ale-massmedia24.php
(vizitat 08.01.2015).
300. Rus C. Forme și teorii ale comunicării. http://fspac.ubbcluj.ro/comunicare/wp –
content/uploads/2013/02/Teorii -ale-comunicarii.pdf (vizitat 01.03.2015).
301. Sărăcia în Republica Moldova 2012, 2013. Notă informativă. www.mec.gov.md/…/ nota-
informativa -saracia -i (vizitat 20.01.2015).
302. Sârbu S. Sărăcia ca problemă socială. http://meritocratia.ro/2014/03/saracia -ca-problema –
sociala/ (vizitat 28.11.2014).
303. Statistica mi gratorie . Nota informativă cu privire la dezvoltarea sistemului statisticii
demografice. www.demografie.md (vizitat 06.01.2015).
304. Teoriile psihologice în comunicare.
http://www.rasfoiesc.com/business/marketing/comunicare/TEORIILE -PSIHOLOGICE -IN-
COMUNI91.php (vizitat 04.04.2015).
305. Țîrdea B. Geneza societății civile în Republica Moldova. Autoreferatul tezei de doctor în
științe politice. Chișinău 2014, 34 p.
http://www.cnaa.md/files/theses/2014/27550/tirdea_bogdat_abstract.pdf (vizitat 03 .12.2014).
306. Uniunea Jurnaliștilor Profesioniști din România. http://uzp.org.ro/actul -jurnalistic –
publicistic -este-act-de-creație/ (vizitat 03.11.2013).
307. Vasilendiuc N. Portretul socio -profesional al jurnalistului din Republica Moldova. În
Revista română de Jurnalism și Comunicare. http://jurnalism –
comunicare.eu/rrjc/arhiva_pdf/200 7/1_2007.pdf (vizitat 06.04.2015).
308. Veniturile și cheltuielile populației.
http://statbank.statistica.md/pxweb/database/RO/04%20NIV/NIV01/NIV01.asp (vizitat
03.01.2015).
309. Баутина П. В. Cоциальная журналистика малых городов России (на примере газеты
«Волжская правда» за десятилетие 1996 -2006 гг.), 2007.
http://cyberleninka.ru/article/n/sotsialnaya -zhurnalistika -malyh -gorodov -rossii -na-primere -gazety –
volzhskaya -pravda -za-desyatiletie -1996 -2006 -gg (vizitat 07.07.2015).

270
310. Баутина П. В. Дискурсные практики и его элементы в современной журналистике.
http://sibac.info/2009 -07-01-10-21-16/50 -2011 -12-21-06-47-18/2011 -12-21-06-47-43/3394 -2012 –
07-29-10-21-50 (vizitat 26.03.2015).
311. Гуляева Н. П. Социальная сфера как объект управления и социальное развитие.
http://samlib.ru/n/natalxja_p_g/tema3 -1.shtml (vizitat 14.12.2014 ).
312. Дзялошинский И. Пресса третьего сектора или социальная журналистика? В: Право
знать: история, теория, практика, 2004, № 7 –8 (91 –92). http://www.dzyalosh.ru/02 –
dostup/pravo/2004_91_92(7 -8)/dziylochinskii.htm (vizitat 19.06.2015).
313. Емелин В. Информационные технологии в контексте постмодернистской философии.
Автореферат диссертации,1999. 26 с. http://www.geocities.com/emelin_vadim/abstract.htm
(vizitat 14.12.2014).
314. Зацепина И. А. Понятие социальных проблем и их отражение в масс -медиа.
http://5fan.info/jgeqasrnayfspolrna.html (vizitat 21.01.2015).
315. Иващенко Г. В., Науменко Т. В. Философские проблемы теории журналистик и как
область исследований. http://credonew.ru/content/view/142/24/ (vizitat 21.01.2015).
316. Красноярова О. Концепция коммуникации К. Яспера и современная ситуация. В:
RELGA. Научно -культурологический журн ал, 2010, №19 [217]. http://www.relga.ru/ (vizitat
08.03.2015).
317. Макашина Г. Социальная журналистика как новый тип журналисткой деятельности.
http://www.infohome -altai.ru/node/436 (vizitat 25. 10. 2014).
318. Назаров Н. Пустое множество социальной информации. В: Пчела, 2002, № 2.
http://www.pchela.ru/podshiv/38/emptyinf.htm (vizitat 19.06.2015).
319. Согомонов A. Рефлексивная журналистика. В: Роль прессы в формирование в России
гражданского общества. Москва, 1999. http://www.dzyalosh.ru/comm -books.shtml (vizitat
25.09.2014).
320. Социальные проблемы: сущность, источники и причины возникновения.
http://socialpol.ru/otvety -k-gosam -po-socialnoj -rabote -socialnye -problemy -sushhnost -istochniki -i-
prichiny.html (vizitat 06.12.2014).
321. Фролова Т. И. Cоциальная проблематика российской печати. B: Социальная
журналистика. http://ektvschool.ru/602/1598/1693/ (vizitat 26.11.2014).
322. Чернега О. П. Типологические особенности социальной журналистики.
http://www.infohome -altai.ru/node/436 (vizitat 07.07.2015).
323. Экзистенциальная философия К. Ясперса. http://abc.vvsu.ru/Books/Ist_fil/page0052.asp
(vizitat 17.05.2015).

271
324. Ясавеев И. „Социальная проблема” в социологическом лексиконе.
http://corp.fom.ru/uploads/socreal/post -146.pdf (vizitat 7. 12.2014).
325. Agenda Setting Theory. http://masscommtheory.com/theory -overviews/agenda -setting –
theory (vizitat 20.05.2015).
326. American Heritage® Dictionary of the English Language. http://www.thefreedictionary.com
(vizitat 20.01.2015).
327. Babcock Ch. Civic journalism. http://participedia.net/de/organizations/pew -center -civic –
journalism (vizitat 24.01.2015).
328. Collins English Dictionary – Complete & Unabridged 2012 Digital Edition.
http://diction ary.reference.com/cite.html?qh=journalism&ia=ced2 (vizitat 20.01.2015).
329. Cook T., Hopkins l. Social Media, or How I learned to stop worrying and love
communication. 2007. http://trevorcook.typepad.com/weblog/files/CookHopkins –
SocialMediaWhitePaper.pdf (vizitat 09.02.2015).
330. Galtung J., Ruge M. H. The structure of foreign news. În: Journal of P eace Research, 1965,
vol. 2, nr . 1, pp. 64 -91. http://johnljerz.com/superduper/tlxdownloadsiteWEBSITEII/id121.html
(vizitat 25.12.2014).
331. GateKeeping Theory. http://communicationtheory.org/gatekeeping -theory/ (vizitat
20.05.2015).
332. Gerbner’s General Model. http://communicationtheory.org/gerbners -general -model/ (vizitat
04.04.2015).
333. Gladkikh O. A dvocacy & Citizen Engagement. Coady International Institute St. Francis
Xavier University Antigonish, Nova Scotia, 2010. 172 p. http://coady.stfx.ca/coady –
library /course_material/gcl/2010_advocacy_manual.pdf (vizitat 25.01.2015).
334. Habermas J. Theorie des kommunikativen Handelns. Bd l -2. Frankfurt/ /Main, 1981.
http://epistemology_of_science.academic.ru/ (vizitat 04.01.2015).
335. Klapper J. T. The effect of Mass Communications.
http://www.jstor.org/discover/10.2307/2746716?uid=2129&uid=2&uid=70&uid=4&si d=2110626
1982201 (vizitat 04.05.2015).
336. Lasswell H. The structure and function of communication in society. În: The communication
of Ideas . Society for Conceptual Logistics in Communication Research.
http://www.sclcr.com/toolkit/conceptDatabase/viewConcept.php?id=467 (vizitat 4.04.2014).
337. Lobbying Versus Advocacy: Legal Definitions. Non Profit Action, 1742 Connecticut
Avenue, NW Washington, DC 2009. http://www.npaction.org/article/articlevi -ew/76/1/248
(vizitat 25.08.2010).

272
338. Malamud P. Civic Journalism An Antidote to Apathy? În: Issues of Democracy. Electornic
Journals of the U. S. Information Agency, vol. 1, No. 8, July, 1996, p. 28 -29.
http://guangzhou.usembassy -china.org.cn/uploads/images/mbnXw4F4ym1vr26osf –
v7w/ijde0796.pdf (vizitat 24.01.2015).
339. Mills C. W. The Professional Ideology of Social Pathologists. În: The American Journal of
Sociology, 1943, vol. 49 (2), p. 165 -180.
http://www.jstor.org/discover/10.2307/2770362?uid=2129&uid=2&uid=70&uid=4&sid=2110626
1982201 (vizitat 04.05.2015).
340. Osgood -Schramm Model of Commu nication. http://communicationtheory.org/osgood –
schramm -model -of-communication/ (vizitat 04.04.2015).
341. Oxford Dictionaries Language matters.
http://www.oxforddictionaries.com/definition/english (vizitat 20.01.2015).
342. Park R. E. Morale and the News. In: American Journal of Sociology , 1941, vol. 47, nr. 3, pp.
360-377. http://www.researchgate.net/publication/2384 07106_Morale_and_the_News (vizitat
12.12.2012).
343. Raboy M., Dagenais B. Media, Crisys and Democracy. Mass communication and the
disruption of social order. London: Sage Publication, 1995.
www.texaspolitics.laits.utexas.edu/…/policy.html (vizitat 22.02.2007).
344. Random House Kerneman Webster”s College Dictionary.
http://www.thefreedictionary.com/journalism (vizitat 20.01.2015).
345. Tarța A.-G. Communication in construction of social mediation of reality. București: Central
and Eastern Online Library, 2008 .
https://communicationanddemocracy.files.wordpress.c om/…/ecrea_2012 (vizitat 06.01.2015).
346. The Newcomb’s Model in Communication Models. http://communicationtheory.org/the –
newcomb%E2%80%99s -model/ (vizitat 04.04.2015).
347. Two Step Flow Theory. http://communicationtheory.org/two -step-flow-theory -2/ (vizitat
20.05.2015).
348. VeneKlasen L., Miller V. A New Weave of Power, People & Politics: The Action Guide for
Advocacy and Citizen Participation. Oklahoma City, OK: World Neighbors, 2002. 346 p.
http://www.justassociates.org/en/resources/new -weave -power -people -politics -action -guide –
advocacy -and-citizen -participatio n (vizitat 24.11.2014).

273
ANEXE
Anexa 1. Opiniile jurnaliștilor specializați pe domeniul social în raport cu procesul de
creație și calitatea produsului mediatic al jurnalismului social
I. Ce tipuri de evenimente sociale Dvs. reflectați cel mai des?
Tipul de eveniment În primul rând În al doilea
rând În al treilea
rând
1 Probleme 1 2 3
2 Practici pozitive 1 2 3
3 Faptul divers 1 2 3

II. Care sunt problemele sociale pe care Dvs. le reflectați cel mai frecvent?

Probleme În primul rând În al doilea
rând În al treilea
rând
1 Sărăcia 1 2 3
2 Prețurile 1 2 3
3 Șomajul 1 2 3
4 Criminalitatea 1 2 3
5 Corupția 1 2 3
6 Foamea 1 2 3
7 Boala 1 2 3
8 Migrația 1 2 3
9 Viitorul copiilor 1 2 3

III. De unde Dvs. aflați despre existența problemelor sociale pe care urmează să le
reflectați?

Sursa În primul rând În al doilea
rând În al treilea
rând
1 Agenda publică (comunicatele
de presă) 1 2 3
2 Rețelele de socializare 1 2 3
3 Colectivul de muncă 1 2 3
4 Observația directă 1 2 3
5 Cititorii/ascultătorii/telespectat
orii 1 2 3

IV. Care sunt surele din care Dvs. colectați informația necesară pentru reflectarea
problemelor sociale?
1. Persoanele și grupurile sociale care se confruntă sau suportă consecințele problemei
sociale
2. Factorii de decizie responsabili pentru conceperea și implementarea strategiilor de
reducere a impactului și de soluționare a problemei sociale
3. Administrația publică centrală sau locală responsabilă de executarea deciziilor și de
realizarea programelor, proiectelor naționale pe domeniul social

274
4. Experții naționali și internaționali, reprezentanți ai societății civile

V. Cine identifică și propune subiectul care urmează a fi mediatizată?

În primul rând În al doilea
rând În al treilea
rând
1 Reporterul 1 2 3
2 Șeful de departament/secție 1 2 3
3 Redactorul șef 1 2 3
4 Patronul 1 2 3

VI. Care sunt genurile jurnalistice informative la care Dvs. apelați cel mai des pentru
reflectarea problemelor sociale?

În primul rând În al doilea
rând În al treilea
rând
1 Știrea 1 2 3
2 Interviul 1 2 3
3 Reportajul 1 2 3

VII. Care sunt genurile jurnalistice analitice la care Dvs. apelați cel mai des pentru
reflectarea problemelor sociale?

În primul rând În al doilea
rând În al treilea
rând
1 Editorialul 1 2 3
2 Comentariul 1 2 3
3 Analiza 1 2 3

VIII. Câte surse, de obicei, Dvs. utilizați în:

O sursă Două surse Trei și mai
multe surse
1 Știre 1 2 3+
2 Interviu 1 2 3+
3 Reportaj 1 2 3+
4 Editorial 1 2 3+
5 Comentariu 1 2 3+
6 Analiză 1 2 3+

IX. Cum apreciați Dvs. timpul de emisie/spațiul rezervat reflectării domeniului social în
ziarul/postul de radio/ TV la care activați?
1. Foarte bun
2. Destul de bun
3. Nici bun, nici rău
4. Nu prea bun
5. Deloc bun

275

X. Cum apreciați Dvs. frecvența/regularitatea reflectării domeniului social în
ziarul/postul de radio/ TV la care activați?
1. Foarte bună
2. Destul de bună
3. Nici bună, nici rea
4. Nu prea bună
5. Deloc bună

XI. Care sunt obstacolele cu care Vă confruntați Dvs. în mediatizarea realității sociale?
1. Refuzul surselor oficiale de a furniza informația solicitată
2. Furnizarea parțială a informației solicitate
3. Furnizarea întârziată a informației solicitate
4. Refuzul surselor neoficiale de a furniza informația solicitată
5. Refuzul surselor neoficiale de a -și face publică identitatea
6. Imposibilitatea verificării informației colectate
7. Cenzura în procesul de redactare a materialelor despre problemele socia le

XII. În ce măsură considerați că Instituția Dvs. reflectă veridic realitatea socială?
1. În măsură foarte mare
2. În măsură mare
3. În măsură mică
4. În măsură foarte mica/deloc

XIII. Cât de mult credeți că vă reușește Dvs. să fiți obiectiv în reflectarea realității
sociale?
1. În măsură foarte mare
2. În măsură mare
3. În măsură mică
4. În măsură foarte mică

XIV. Cât de mult credeți că vă reușește Dvs. să fiți echidistant în raport cu toți actorii
implicați într -o problemă socială?
1. În măsură foarte mare
2. În măsură mare
3. În măsură mică
4. În măsură foarte mică

XV. În ce măsură țineți cont de principiile deontologice în procesul de reflectare a
problemelor sociale?
1. În măsură foarte mare
2. În măsură mare
3. În măsură mică
4. În măsură foarte mică

XVI. Care sunt factorii care afectează calitatea reflectării problemelor sociale?

Factori În primul rând În al doilea
rând În al treilea
rând
1 Nerespectarea principiilor 1 2 3

276
deontologice
2 Cenzura 1 2 3
3 Autocenzura 1 2 3

XVII. Cât de des materialele pe domeniul social realizare de Dvs. sunt cenzurate?
1. Foarte des
2. Des
3. Rar
4. Foarte rar
5. Niciodată

XVIII. Cat de des în procesul de mediatizare a realității sociale Dvs. vă autocenzurați?
1. Foarte des
2. Des
3. Rar
4. Foarte rar
5. Niciodată

XIX. Care sunt, în opinia Dvs., funcțiile mass -medi ei în reflectarea realității sociale?

Funcții În primul
rând În al doilea
rând În al treilea
rând
1 Asigurarea comunicării optimale
între diverse straturi sociale ale
unei societății 1 2 3
2 Social advocacy 1 2 3
3 Social lobby 1 2 3
4 Monitorizarea politicelor,
proiectelor și programelor sociale 1 2 3
5 Reflectarea tehnologiilor sociale 1 2 3
6 Promovarea valorilor sociale 1 2 3
7 Socializarea cetățenilor 1 2 3
8 Conexiunea între domeniul social
și alte sfere ale vieții publice

XX. Care sunt, în opinia Dvs., rolurile mass -mediei în reflectarea realității sociale?
Roluri În primul
rând În al doilea
rând În al treilea
rând
1 Să informeze neutru 1 2 3
2 Să sensibilizeze societatea 1 2 3
3 Să asigure dialogul social între
factorii de decizie și mase 1 2 3
4 Să creeze platforme de dezbateri
publice 1 2 3
5 Să propună soluții de rezolvare a
problemelor sociale 1 2 3
6 Să se implice în soluționarea
problemelor 1 2 3

277

XXI. Cât de des se implică publicul în activitatea mass -mediei de reflectare a
problemelor sociale:
1. Foarte des
2. Des
3. Rar
4. Foarte rar
5. Niciodată

XXII. Sex:
1. Masculin
2. Feminin

XXIII. Mediu de trai:
1. Urban
2. Rural

XXIV. Vârstă:
1. 18-29 ani
2. 30-44 ani
3. 45-59
4. 60+

XXV. Funcție:
1. reporter
2. șef secție/departament
3. redactor șef adjunct
4. redactor/director

XXVI. Ocupație:
1. Jurnalist în presa tipărită
2. Jurnalist la radio
3. Jurnalist la TV
4. Jurnalist on -line

XXVII. Stagiul de muncă în mass -media:
1. până la 3 ani
2. 4 -10 ani
3. mai mult de 10 ani

Sursa: Elaborat de autor

278
Anexa 2. Nivelul și gradul de percepere a procesului de creație în jurnalismul social de
către reprezentanții mass -mediei

Fig. 2.1.1. Întrebarea nr. 1

Fig. 2.1.2. Întrebarea nr. 1

0 5 10 15 20
1 2 3
Probleme 16 7 2
Practici pozitive 4 8 13
Faptul divers 5 10 10 Radio I. Ce tipuri de evenimente sociale Dvs. reflectați cel mai des?
0 5 10 15
1 2 3
Probleme 15 7 3
Practici pozitive 3 10 12
Faptul divers 7 8 10 TV I. Ce tipuri de evenimente sociale Dvs. reflectați cel mai des?
0 5 10 15 20 25
1 2 3
Probleme 24 0 1
Practici pozitive 0 23 2
Faptul divers 1 2 22 Presa tipărită I. Ce tipuri de evenimente sociale Dvs. reflectați cel mai des?

279
Fig. 2.1.3. Întrebarea nr. 1

Fig. 2.1.4. Întrebarea nr. 1

Fig. 2.1.5. Întrebarea nr. 1

0 5 10 15 20
1 2 3
Probleme 9 12 4
Practici pozitive 0 7 18
Faptul divers 16 6 3 On-line I. Ce tipuri de evenimente sociale Dvs. reflectați cel mai des?
0 10 20 30 40 50 60 70
1 2 3
Probleme 64 26 10
Practici pozitive 7 48 45
Faptul divers 29 26 45 Total I. Ce tipuri de evenimente sociale Dvs. reflectați cel mai des?

280

Fig. 2.2.1. Întrebarea nr. 2

Fig. 2.2.2. Întrebarea nr. 2

Fig. 2.2.3. Întrebarea nr. 2
0 5 10 15
Sărăcia Prețurile Șomajul Criminali
tatea Corupția Foamea Boala Migrația Viitorul
copiilor
Serie1 15 0 0 6 2 0 0 0 1
Serie2 0 7 6 2 8 0 1 1 0
Serie3 7 3 5 2 3 0 0 4 2 Radio II. Care sunt problemele sociale pe care Dvs. le reflectați cel
mai frecvent?
0 2 4 6 8 10 12 14
Sărăcia Prețurile Șomajul Criminali
tatea Corupția Foamea Boala Migrația Viitorul
copiilor
Serie1 13 4 0 6 0 0 1 0 1
Serie2 6 7 6 2 3 0 1 0 0
Serie3 2 6 9 2 2 0 1 2 1 TV II. Care sunt problemele sociale pe care Dvs. le reflectați cel
mai frecvent?
0 2 4 6 8 10 12 14
Sărăcia Prețurile Șomajul Criminali
tatea Corupția Foamea Boala Migrația Viitorul
copiilor
Serie1 13 1 3 5 1 0 0 2 0
Serie2 0 5 3 4 8 0 0 1 3
Serie3 5 0 5 6 2 0 3 4 1 Presa tipărită II. Care sunt problemele sociale pe care Dvs. le reflectați cel
mai frecvent?

281

Fig. 2.2.4. Întrebarea nr. 2

Fig. 2.2.5. Întrebarea nr. 2

0 2 4 6 8 10 12 14 16
Sărăcia Prețurile Șomajul Criminali
tatea Corupția Foamea Boala Migrația Viitorul
copiilor
Serie1 15 2 0 8 0 0 0 0 1
Serie2 3 9 7 1 2 0 1 2 0
Serie3 6 6 1 5 6 0 0 0 0 On-line II. Care sunt problemele sociale pe care Dvs. le reflectați cel
mai frecvent?
0 10 20 30 40 50 60
Sărăcia Prețurile Șomajul Criminali
tatea Corupția Foamea Boala Migrația Viitorul
copiilor
Serie1 56 7 3 25 3 0 1 2 3
Serie2 9 28 22 9 21 0 3 4 3
Serie3 20 15 20 15 13 0 4 10 4 Total II. Care sunt problemele sociale pe care Dvs. le reflectați cel
mai frecvent?

282

Fig. 2.3.1. Întrebarea nr. 3

Fig. 2.3.2. Întrebarea nr. 3

Fig. 2.3.3. Întrebarea nr. 3
0 2 4 6 8 10 12
Agenda publică Rețelele de
socializare Colectivul de
muncă Observația
directă Cititorii/Ascult
ătorii
Serie1 12 3 1 9 1
Serie2 8 5 6 5 0
Serie3 4 4 10 7 0 Radio III. De unde Dvs. aflați despre existența problemelor sociale pe
care urmează să le reflectați?
0 5 10 15
Agenda
publică Rețelele de
socializare Colectivul de
muncă Observația
directă Cititorii/Ascul
tătorii
Serie1 15 6 0 4 0
Serie2 8 10 3 4 0
Serie3 1 5 8 11 0 TV III. De unde Dvs. aflați despre existența problemelor sociale pe
care urmează să le refletați?
0 2 4 6 8 10
Agenda
publică Rețelele de
socializare Colectivul de
muncă Observația
directă Cititorii/Ascul
tătorii
Serie1 5 9 2 7 2
Serie2 0 9 3 8 5
Serie3 3 7 4 6 5 Presa tipărită III. De unde Dvs. aflați despe existența problemelor sociale pe
care urmează să le reflectați?

283

Fig. 2.3.4. Întrebarea nr. 3

Fig. 2.3.5. Întrebarea nr. 3

0 2 4 6 8 10 12 14 16 18
Agenda
publică Rețelele de
socializare Colectivul de
muncă Observația
directă Cititorii/Ascult
ătorii
Serie1 17 3 1 4 0
Serie2 1 7 14 3 0
Serie3 5 4 6 10 0 On-line III. De unde Dvs. aflați despre existența problemelor sociale pe
care urmează să le reflectați?
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50
Agenda
publică Rețelele de
socializare Colectivul de
muncă Observația
directă Cititorii/Ascult
ătorii
Serie1 49 21 4 24 3
Serie2 17 31 26 20 5
Serie3 13 20 28 34 5 Total III. De unde Dvs. aflați despre existența problemelor sociale pe
care urmează să le reflectați?

284

Fig. 2.4.1. Întrebarea nr. 4

Fig. 2.4.2. Întrebarea nr. 4

20 21 22 23 24 25
Persoanele și
grupurile
sociale Factorii de
decizie
responsabili Administrația
publică
centrală sau
locală Experți
naționali și
internaționali
Serie1 25 24 24 22 Radio IV. Care sunt sursele din care Dvs. colectați informația necesară
pentru reflectarea problemelor sociale? (Răspuns multiplu )
0 5 10 15 20 25
Persoanele și
grupurile
sociale Factorii de
decizie
responsabili Administrația
publică
centrală sau
locală Experți
naționali și
internaționali
Serie1 25 20 22 22 TV IV. Care sunt sursele din care Dvs. colecta ți informa ția necesar ă
pentru reflectarea problemelor sociale? (Răspuns multiplu )
22 22,5 23 23,5 24 24,5 25
Persoanele și
grupurile
sociale Factorii de
decizie
responsabili Administrația
publică
centrală sau
locală Experți
naționali și
internaționali
Serie1 24 23 25 24 Presa tipărită IV. Care sun sursele din care Dvs. colectați informația necesară
pentru reflectarea problemelor sociale? (Răspuns multiplu )

285
Fig. 2.4.3. Întrebarea nr. 4

Fig. 2.4.4. Întrebarea nr. 4

Fig. 2.4.5. Întrebarea nr. 4
0 5 10 15 20 25
Persoanele și
grupurile
sociale Factorii de
decizie
responsabili Administrația
publică
centrală sau
locală Experți
naționali și
internaționali
Serie1 25 24 23 5 On-line IV. Care sunt sursele din care Dvs. colecta ți informa ția
necesar ă pentru reflectarea problemelor sociale? ( Răspuns
multiplu )
0 20 40 60 80 100
Persoanele și
grupurile sociale Factorii de
decizie
responsabili Administrația
publică centrală
sau locală Experți naționali
și internaționali
Serie1 99 91 94 73 Total IV. Care sunt sursele din care Dvs. colectați informația necesară
pentru reflectarea problemelor sociale? (Răspuns multiplu )

286

Fig. 2.5.1. Întrebarea nr. 5

Fig. 2.5.2. Întrebarea nr. 5

0 5 10 15 20 25
Reporterul Șeful de
departament/se
cție Redactorul șef Patronul
Serie1 20 5 1 0
Serie2 5 19 0 0
Serie3 0 1 24 0 Radio V. Cine identifică și propune subiectul care urmează a fi
mediatizat?
0 5 10 15 20 25
Reporterul Șeful de
departament/sec
ție Redactorul șef Patronul
Serie1 18 4 3 0
Serie2 4 20 1 0
Serie3 3 1 21 0 Presa tipărită V. Cine identifică și propune subiectul care urmează a fi
mediatizat?
0 5 10 15 20 25
Reporterul Șeful de
departament/sec
ție Redactorul șef Patronul
Serie1 14 9 1 0
Serie2 9 15 1 0
Serie3 2 1 23 0 TV V. Cine identifică și propune subiectul care urmează a fi
mediatizat?

287
Fig. 2.5.3. Întrebarea nr. 5

Fig. 2.5.4. Întrebarea nr. 5

Fig. 2.5.5. Întrebarea nr. 5

0 5 10 15 20 25
Reporterul Șeful de
departament/sec
ție Redactorul șef Patronul
Serie1 25 0 0 0
Serie2 0 21 4 0
Serie3 0 4 21 0 On-line V. Cine identifică și propune subiectul care urmează a fi
mediatizat?
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90
Reporterul Șeful de
departament/sec
ție Redactorul șef Patronul
Serie1 77 18 5 0
Serie2 18 75 6 0
Serie3 5 7 89 0 Total V. Cine identifică și propune subiectul care urmează a fi
mediatizat?

288

Fig. 2.6.1. Întrebarea nr. 6

Fig. 2.6.2. Întrebarea nr. 6

Fig. 2.6.3. Întrebarea nr. 6
0 5 10 15 20 25
1 2 3
Știrea 3 16 6
Interviul 1 5 19
Reportajul 21 4 0 Radio VI. Care sunt genurile jurnalistice informative la care Dvs.
apelați cel mai des pentru reflectarea problemelor sociale?
0 5 10 15 20
1 2 3
Știrea 4 14 7
Interviul 3 6 16
Reportajul 18 5 2 TV VI. Care sunt genurile jurnalistice la care Dvs. apelați cel mai
des pentru reflectarea problemelor sociale?
0 5 10 15 20
1 2 3
Știrea 0 8 17
Interviul 7 11 7
Reportajul 18 6 1 Presa tipărită VI. Care sunt genurile jurnalistice informative la care Dvs.
apelați cel mai des pentru reflectarea problemelor sociale?

289

Fig. 2.6.4. Întrebarea nr. 6

Fig. 2.6.5. Întrebarea nr. 6

0 5 10 15 20 25
1 2 3
Știrea 25 0 0
Interviul 0 10 15
Reportajul 0 15 10 On-line VI. Care sunt genurile jurnalistice informative la care Dvs.
apelați cel mai des pentru reflectarea problemelor sociale?
0 10 20 30 40 50 60
1 2 3
Știrea 32 38 30
Interviul 11 32 57
Reportajul 57 30 13 Total VI. Care sunt genurile jurnalistice informative la care Dvs.
apelați cel mai des pentru reflectarea problemelor sociale?

290

Fig. 2.7.1. Întrebarea nr. 7

Fig. 2.7.2. Întrebarea nr. 7

Fig. 2.7.3. Întrebarea nr. 7

0 5 10 15
1 2 3
Altele 9 9 7
Comentariul 6 5 14
Analiza 10 11 4 Radio VII. Care sunt genurile jurnalistice analitice la care Dvs.
apelați cel mai des pentru a reflecta problemele sociale?
0 5 10 15 20
1 2 3
Altele 13 4 8
Comentariul 5 3 17
Analiza 7 18 0 TV VII. Care sunt genurile jurnalistice analitice la care Dvs.
apelați cel mai des pentru a reflecta problemele sociale?
0 2 4 6 8 10 12 14
1 2 3
Altele 11 2 12
Comentariul 9 10 6
Analiza 5 13 7 Presa tipărită VII. Care sunt genurile jurnalistice analitice la care Dvs. apelați
cel mai des pentru a reflecta problemele sociale?

291

Fig. 2.7.4. Întrebarea nr. 7

Fig. 2.7.5. Întrebarea nr. 7
0 2 4 6 8 10 12 14 16 18
1 2 3
Altele 6 8 11
Comentariul 1 10 14
Analiza 18 7 0 On-line VII. Care sunt genurile jurnalistice analitice la care Dvs. apelați
cel mai des pentru a reflecta problemele sociale?
0 10 20 30 40 50 60
1 2 3
Altele 39 23 38
Comentariul 21 28 51
Analiza 40 49 11 Total VII. Care sunt genurile jurnalistice analitice la care Dvs. apelați
cel mai des pentru a reflecta problemele sociale?

292

Fig. 2.8.1. Întrebarea nr. 8

Fig. 2.8.2. Întrebarea nr. 8

Fig. 2.8.3. Întrebarea nr. 8

0 5 10 15 20 25
Știre Interviu Reportaj Editorial Comentariu Analiză
Serie1 0 25 0 25 11 0
Serie2 23 0 2 0 8 1
Serie3 2 0 23 0 6 24 Radio VIII. Câte surse, de obicei, Dvs. utilizați în:
0 5 10 15 20 25
Știre Interviu Reportaj Editorial Comentariu Analiză
Serie1 0 24 0 25 17 0
Serie2 22 1 0 0 4 2
Serie3 3 0 25 0 4 23 TV VIII. Câte surse, de obicei, Dvs. utilizați în:
0 5 10 15 20 25
Știre Interviu Reportaj Editorial Comentariu Analiză
Serie1 0 25 0 25 10 0
Serie2 17 0 1 0 8 0
Serie3 8 0 24 0 7 25 Presa tipărită VIII. Câte surse, de obicei, Dvs. utilizați în:

293

Fig. 2.8.4. Întrebarea nr. 8

Fig. 2.8.5. Întrebarea nr. 8

0 5 10 15 20 25
Știre Interviu Reportaj Editorial Comentariu Analiză
Serie1 2 24 0 24 16 0
Serie2 21 1 4 1 6 1
Serie3 2 0 21 0 3 24 On-line VIII. Câte surse, de obicei, Dvs. utilizați în:
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
Știre Interviu Reportaj Editorial Comentariu Analiză
Serie1 2 98 0 99 54 0
Serie2 83 2 7 1 26 4
Serie3 15 0 93 0 20 96 Total VIII. Câte surse, de obicei, Dvs. utilizați în:

294

Fig. 2.9.1. Întrebarea nr. 9

Fig. 2.9.2. Întrebarea nr. 9

Fig. 2.9.3. Întrebarea nr. 9

0 5 10 15
Foarte
bun Destul de
bun Nici bun,
nici rău Nu prea
bun Deloc bun Nu
știu/Nu
răspund
Serie1 8 15 2 0 0 0 Radio IX. Cum apreciați Dvs. timpul de emisie/spațiul rezervat
reflectării domeniului social în ziarul/postul de radio/TV la
care activați?
0 5 10 15
Foarte
bun Destul de
bun Nici bun,
nici rău Nu prea
bun Deloc bun Nu
știu/Nu
răspund
Serie1 8 14 2 1 0 0 TV IX. Cum apreciați Dvs. spațiul de emisie/spațiul rezervat
reflectării domeniului social în ziarul/postul de radio/TV la care
activați?
0 5 10 15 20
Foarte
bun Destul de
bun Nici bun,
nici rău Nu prea
bun Deloc bun Nu
știu/Nu
răspund
Serie1 3 17 2 3 0 0 Presa tipărită IX. Cum apreciați Dvs. spațiul de emisie/spațiul rezervat
reflectării domeniului social în ziarul/postul de radio/TV la care
activați?

295

Fig. 2.9.4. Întrebarea nr. 9

Fig. 2.9.5. Întrebarea nr. 9
0 2 4 6 8 10 12
Foarte bun Destul de
bun Nici bun,
nici rău Nu prea
bun Deloc bun Nu știu/Nu
răspund
Serie1 9 12 4 0 0 0 On-line IX. Cum apreciați Dvs. spațiul de emisie/spațiul rezervat
reflectării domeniului social în ziarul/postul de radio/TV la care
activați?
0 10 20 30 40 50 60
Foarte bun Destul de
bun Nici bun,
nici rău Nu prea
bun Deloc bun Nu știu/Nu
răspund
Serie1 28 58 10 4 0 0 Total IX. Cum apreciați Dvs. spațiul de emisie/spațiul rezervat
reflectării domeniului social în ziarul/postul de radio/TV la care
activați?

296

Fig. 2.10.1. Întrebarea nr. 10

Fig. 2.10.2. Întrebarea nr. 10

Fig. 2.10.3. Întrebarea nr. 10
0 5 10 15
Foarte bun Destul de
bun Nici bun,
nici rău Nu prea
bun Deloc bun Nu știu/Nu
răspund
Serie1 9 14 2 0 0 0 Radio X. Cum apreciați Dvs. frecvența/regularitatea reflectării
domeniului social în ziarul/postul de radio/TV la care activați?
0 2 4 6 8 10 12 14
Foarte bun Destul de
bun Nici bun,
nici rău Nu prea
bun Deloc bun Nu știu/Nu
răspund
Serie1 8 14 2 1 0 0 TV X. Cum apreciați Dvs. frecvența/regularitatea reflectării
domeniului social în ziarul/postul de radio/TV la care activați?
0 5 10 15 20
Foarte
bun Destul de
bun Nici bun,
nici rău Nu prea
bun Deloc bun Nu
știu/Nu
răspund
Serie1 3 17 1 4 0 0 Presa tipărită X. Cum apreciați Dvs. frecvența/regularitatea reflectării
domeniului soacial în ziarul/postul de radio/TV la care
activați?

297

Fig. 2.10.4. Întrebarea nr. 10

Fig. 2.10.5. Întrebarea nr. 10
0 2 4 6 8 10 12
Foarte bun Destul de
bun Nici bun,
nici rău Nu prea
bun Deloc bun Nu știu/Nu
răspund
Serie1 9 12 4 0 0 0 On-line X. Cum apreciați Dvs. frecvența/regularitatea reflectării
domeniului social în ziarul/postul de radio/TV la care activați?
0 10 20 30 40 50 60
Foarte bun Destul de
bun Nici bun,
nici rău Nu prea
bun Deloc bun Nu știu/Nu
răspund
Serie1 29 57 9 5 0 0 Total X. Cum apreciați Dvs. frecvența/regularitatea reflectării
domeniului social în ziarul/postul de radio/TV la care activați?

298

Fig. 2.11.1. Întrebarea nr. 11

Fig. 2.11.2. Întrebarea nr. 11

Fig. 2.11.3. Întrebarea nr. 11

0 5 10 15 20
Refuzul
surselor
oficiale Furnizarea
parțială a
informației Furnizarea
întârziată a
informației Refuzul
informației
solicitate Refuzul
publicării
identității Imposibilitat
ea verificării
informației Cenzura în
procesul de
redactare/Al
tceva
Serie1 16 13 10 5 6 7 2 Radio XI. Care sunt obstacolele cu care vă confruntați Dvs. în
mediatizarea realității sociale? (răspuns multiplu )
0 5 10 15 20
Refuzul
surselor
oficiale Furnizarea
parțială a
informației Furnizarea
întârziată a
informației Refuzul
informației
solicitate Refuzul
publicării
identității Imposibilita
tea
verificării
informației Cenzura în
procesul de
redactare/A
ltceva
Serie1 19 15 13 10 5 11 3 TV XI. Care sunt obstacolele cu care vă confruntați Dvs. în
mediatizarea realității sociale? (răspuns multiplu )
0 5 10 15 20
Refuzul
surselor
oficiale Furnizarea
parțială a
informației Furnizarea
întârziată a
informației Refuzul
informației
solicitate Refuzul
publicării
identității Imposibilitat
ea verificării
informației Cenzura în
procesul de
redactare/A
ltceva
Serie1 20 15 14 16 3 10 2 Presa tipărită XI. Care sunt obstacolele cu care vă confruntați Dvs. în
mediatizarea realității sociale? (răspuns multiplu )

299

Fig. 2.11.4. Întrebarea nr. 11

Fig. 2.11.5. Întrebarea nr. 11
0 5 10 15 20
Refuzul
surselor
oficiale Furnizarea
parțială a
informației Furnizarea
întârziată a
informației Refuzul
informației
solicitate Refuzul
publicării
identității Imposibilitat
ea verificării
informației Cenzura în
procesul de
redactare/Al
tceva
Serie1 19 7 2 9 2 10 4 On-line XI. Care sunt obstacolele cu care vă confruntați Dvs. în
mediatizarea realității sociale? (răspuns multiplu )
0 10 20 30 40 50 60 70 80
Refuzul
surselor
oficiale Furnizarea
parțială a
informației Furnizarea
întârziată a
informației Refuzul
informației
solicitate Refuzul
publicării
identității Imposibilitat
ea verificării
informației Cenzura în
procesul de
redactare/Al
tceva
Serie1 74 50 39 40 16 38 11 Total XI. Care sunt obstacolele cu care vă confruntați Dvs. în
mediatizarea realității sociale? (răspuns multiplu )

300

Fig. 2.12.1. Întrebarea nr. 12

Fig. 2.12.2. Întrebarea nr. 12

Fig. 2.12.3. Întrebarea nr. 12
0 5 10 15 20
În măsură
foarte mare În măsură mare În măsură mică În măsură
foarte
mică/deloc
Serie1 5 18 2 0 Radio XII. În ce măsură considerați că instituția Dvs. reflectă veridic
realitatea socială?
0 5 10 15
În măsură
foarte mare În măsură
mare În măsură mică În măsură
foarte
mică/deloc
Serie1 10 14 1 0 TV XII. În ce măsură considerați că instituția Dvs. reflectă veridic
realitatea socială?
0 5 10 15 20
În măsură
foarte mare În măsură
mare În măsură mică În măsură
foarte
mică/deloc
Serie1 7 17 1 0 Presa tipărită XII. În ce măsură considerați că instituția Dvs. reflectă veridic
realitatea socială?

301

Fig. 2.12.4. Întrebarea nr. 12

Fig. 2.12.5. Întrebarea nr. 12
0 5 10 15 20
În măsură
foarte mare În măsură mare În măsură mică În măsură
foarte
mică/deloc
Serie1 7 18 0 0 On-line XII. În ce măsură considerați că instituția Dvs. reflectă veridic
realitatea socială?
0 10 20 30 40 50 60 70
În măsură foarte
mare În măsură mare În măsură mică În măsură foarte
mică/deloc
Serie1 29 67 4 0 Total XII. În ce măsură considerați că instituția Dvs. reflectă veridic
realitatea socială?

302

Fig. 2.13.1. Întrebarea nr. 13

Fig. 2.13.2. Întrebarea nr. 13

0 5 10 15 20
În măsură
foarte mare În măsură mare În măsură mică În măsură
foarte mică
Serie1 6 18 1 0 Radio XIII. Cât de mult credeți că vă reușește Dvs. să fiți obiectiv în
reflectarea realității sociale?
0 2 4 6 8 10 12 14
În măsură
foarte mare În măsură mare În măsură mică În măsură
foarte mică
Serie1 10 14 1 0 TV XIII. Cât de mult credeți că vă reușește Dvs. să fiți obiectiv în
reflectarea realității sociale?
0 5 10 15 20
În măsură
foarte mare În măsură
mare În măsură mică În măsură
foarte mică
Serie1 7 17 1 0 Presa tipărită XIII. Cât de mult credeți că vă reușește Dvs. să fiți obiectiv în
reflectarea realității sociale?

303
Fig. 2.13.3. Întrebarea nr. 13

Fig. 2.13.4. Întrebarea nr. 13

Fig. 2.13.5. Întrebarea nr. 13
0 5 10 15 20
În măsură
foarte mare În măsură mare În măsură mică În măsură
foarte mică
Serie1 6 19 3 0 On-line XIII. Cât de mult credeți că vă reușește Dvs. să fiți obiectiv în
reflectarea realității sociale?
0 10 20 30 40 50 60 70
În măsură foarte
mare În măsură mare În măsură mică În măsură foarte
mică
Serie1 29 68 3 0 Total XIII. Cât de mult credeți că vă reușește Dvs. să fiți obiectiv în
reflectarea realității sociale?

304

Fig. 2.14.1. Întrebarea nr. 14

Fig. 2.14.2. Întrebarea nr. 14

0 5 10 15 20
În măsură
foarte mare În măsură mare În măsură mică În măsură
foarte mică
Serie1 7 17 1 0 Radio XIV. Cât de mult credeți că vă reușește Dvs. să fiți echidistant în
raport cu toți actorii implicați într -o problemă socială?
0 2 4 6 8 10 12 14
În măsură
foarte mare În măsură mare În măsură mică În măsură
foarte mică
Serie1 10 14 1 0 TV XIV. Cât de mult credeți că vă reușește Dvs. să fiți echidistant în
raport cu totți actorii implicați într -o problemă socială?
0 5 10 15 20
În măsură
foarte mare În măsură
mare În măsură mică În măsură
foarte mică
Serie1 7 17 1 0 Presa tipărită XIV. Cât de mult credeți că vă reușește Dvs. să fiți echidistant în
raport cu toți actorii implicați într -o problemă socială?

305
Fig. 2.14.3. Întrebarea nr. 14

Fig. 2.14.4. Întrebarea nr. 14

Fig. 2.14.5. Întrebarea nr. 14
0 5 10 15 20
În măsură
foarte mare În măsură mare În măsură mică În măsură
foarte mică
Serie1 6 19 0 0 On-line XIV. Cât de mult credeți că vă reușește Dvs. să fiți echidistant în
raport cu toți actorii implicați într -o problemă socială?
0 10 20 30 40 50 60 70
În măsură foarte
mare În măsură mare În măsură mică În măsură foarte
mică
Serie1 30 67 3 0 Total XIV. Cât de mult credeți că vă reușește Dvs. să fiți echidistant în
raport cu toți actorii implicați într -o problemă socială?

306

Fig. 2.15.1. Întrebarea nr. 15

Fig. 2.15.2. Întrebarea nr. 15

0 5 10 15 20
În măsură
foarte mare În măsură mare În măsură mică În măsură
foarte mică
Serie1 7 16 2 0 Radio XV. În ce măsură țineți cont de principiile deontologice în
procesul de reflectare a problemelor sociale?
0 2 4 6 8 10 12 14
În măsură
foarte mare În măsură mare În măsură mică În măsură
foarte mică
Serie1 10 14 1 0 TV XV. În ce măsură țineți cont de principiile deontologice în
procesul de reflectare a problemelor sociale?
0 5 10 15 20
În măsură
foarte mare În măsură
mare În măsură mică În măsură
foarte mică
Serie1 7 17 1 0 Presa tipărită XV. În ce măsură țineți cont de principiile deontologice în
procesul de reflectare a problemelor sociale?

307
Fig. 2.15.3. Întrebarea nr. 15

Fig. 2.15.4. Întrebarea nr. 15

Fig. 2.15.5. Întrebarea nr. 15
0 5 10 15 20
În măsură
foarte mare În măsură mare În măsură mică În măsură
foarte mică
Serie1 6 19 0 0 On-line XV. În ce măsură țineți cont de principiile deontologice în
procesul de reflectare a problemelor sociale?
0 10 20 30 40 50 60 70
În măsură foarte
mare În măsură mare În măsură mică În măsură foarte
mică
Serie1 30 66 4 0 Total XV. În ce măsură țineți cont de principiile deontologice în
procesul de reflectare a problemelor sociale?

308

Fig. 2.16.1. Întrebarea nr. 16

Fig. 2.16.2. Întrebarea nr. 16

Fig. 2.16.3. Întrebarea nr. 16
0 2 4 6 8 10 12 14 16
1 2 3
Nerespectarea principiilor
deontologice 13 5 7
Cenzura 8 3 14
Autocenzura 4 16 5 Radio XVI. Care sunt factorii care afectează calitatea reflectării
problemelor sociale?
0 5 10 15 20
1 2 3
Nerespectarea principiilor
deontologice 10 4 11
Cenzura 10 5 10
Autocenzura 5 16 4 TV XVI. Care sunt factorii care afectează calitatea reflectării
problemelor sociale?
0 5 10 15
1 2 3
Nerespectarea principiilor
deontologice 15 4 6
Cenzura 9 10 6
Autocenzura 1 11 13 Presa tipărită XVI. Care sunt factorii care afectează calitatea reflectării
problemelor sociale?

309

Fig. 2.16.4. Întrebarea nr. 16

Fig. 2.16.5. Întrebarea nr. 16
0 5 10 15 20
1 2 3
Nerespectarea principiilor
deontologice 10 9 6
Cenzura 14 9 2
Autocenzura 1 7 17 On-line XVI. Care sunt factorii care afectează calitatea reflectării
problemelor sociale?
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50
1 2 3
Nerespectarea principiilor
deontologice 48 22 30
Cenzura 41 27 32
Autocenzura 11 50 39 Total XVI. Care sunt factorii care afectează calitatea reflectării
problemelor sociale?

310

Fig. 2.17.1. Întrebarea nr. 17

Fig. 2.17.2. Întrebarea nr. 17

Fig. 2.17.3. Întrebarea nr. 17

0 2 4 6 8 10 12
Foarte des Des Rar Foarte rar Niciodată Nu știu/Nu
răspund
Serie1 0 2 5 7 11 0 Radio XVII. Cât de des materialele pe domeniul social realizate de
Dvs. sunt cenzurate?
0 2 4 6 8 10
Foarte des Des Rar Foarte rar Niciodată Nu
știu/Nu
răspund
Serie1 0 1 10 8 6 0 TV XVII. Cât de des materialele pe domeniul social realizate de
Dvs. sunt cenzurate?
0 2 4 6 8 10 12
Foarte des Des Rar Foarte rar Niciodată Nu știu/Nu
răspund
Serie1 0 2 3 9 11 0 Presa tipărită XVII. Cât de des materialele pe domeniul social realizate de
Dvs. sunt cenzurate?

311

Fig. 2.17.4. Întrebarea nr. 17

Fig. 2.17.5. Întrebarea nr. 17
0 2 4 6 8 10 12 14
Foarte des Des Rar Foarte rar Niciodată Nu știu/Nu
răspund
Serie1 0 0 5 6 14 0 On-line XVII. Cât de des materialele pe domeniul social realizate de
Dvs. sunt cenzurate?
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45
Foarte des Des Rar Foarte rar Niciodată Nu știu/Nu
răspund
Serie1 0 5 23 30 42 0 Total XVII. Cât de des materialele pe domeniul social realizate de
Dvs. sunt cenzurate?

312

Fig. 2.18.1. Întrebarea nr. 18

Fig. 2.18.2. Întrebarea nr. 18

Fig. 2.18.3. Întrebarea nr. 18

0 2 4 6 8 10
Foarte des Des Rar Foarte rar Niciodată Nu știu/Nu
răspund
Serie1 0 3 7 5 10 0 Radio XVIII. Cât de des în procesul de mediatizare a realității soaciale
Dvs. vă autocenzurați?
0 2 4 6 8
Foarte des Des Rar Foarte rar Niciodată Nu
știu/Nu
răspund
Serie1 2 4 6 6 7 0 TV XVIII. Cât de des în procesul de mediatizare a realității sociale
Dvs. vă autocenzurați?
0 2 4 6 8 10 12 14
Foarte des Des Rar Foarte rar Niciodată Nu știu/Nu
răspund
Serie1 0 1 4 6 14 0 Presa tipărită XVIII. Cât de des în procesul de mediatizare a realității soaciale
Dvs. vă autocenzurați?

313

Fig. 2.18.4. Întrebarea nr. 18

Fig. 2.18.5. Întrebarea nr. 18

0 2 4 6 8 10 12 14 16
Foarte des Des Rar Foarte rar Niciodată Nu știu/Nu
răspund
Serie1 0 0 3 6 16 0 On-line XVIII. Cât de des în procesul de mediatizare a realității sociale
Dvs. vă autocenzurați?
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50
Foarte des Des Rar Foarte rar Niciodată Nu știu/Nu
răspund
Serie1 2 8 20 23 47 0 Total XVIII. Cât de des în procesul de mediatizare a realității sociale
Dvs. vă autocenzurați?

314

Fig. 2.19.1. Întrebarea nr. 19

Fig. 2.19.2. Întrebarea nr. 19

0 2 4 6 8 10 12
Asigurarea
comunicării
optimale Social
advocacy Social lobby Monitorizare
a
programelor
sociale Reflectarea
tehnologiilor
sociale Promovarea
valorilor
sociale Socializarea
cetățenilor Conexiunea
între
domeniul
social și
altele
Serie1 11 3 2 0 0 0 1 8
Serie2 5 3 3 2 2 1 3 6
Serie3 2 1 2 7 4 3 6 0 Radio XIX. Care sunt, în opinia Dvs., funcțiile mass -mediei în reflectarea realității
sociale?
0 2 4 6 8 10
Asigurarea
comunicării
optimale Social
advocacy Social lobby Monitorizare
a
programelor
sociale Reflectarea
tehnologiilor
sociale Promovarea
valorilor
sociale Socializarea
cetățenilor Conexiunea
între
domeniul
social și
altele
Serie1 10 3 1 6 0 1 4 0
Serie2 2 1 3 1 7 0 4 7
Serie3 2 0 0 2 4 4 4 7 TV XIX. Care sunt, în opinia Dvs., funcțiile mass -mediei în reflectarea realității
sociale?
0 1 2 3 4 5 6 7 8
Asigurarea
comunicării
optimale Social
advocacy Social lobby Monitorizare
a
programelor
sociale Reflectarea
tehnologiilor
sociale Promovarea
valorilor
sociale Socializarea
cetățenilor Conexiunea
între
domeniul
social și
altele
Serie1 4 8 1 3 0 3 6 0
Serie2 2 2 7 1 3 2 3 5
Serie3 5 2 3 2 1 5 3 4 Presa tipărită XIX. Care sunt, în opinia Dvs., funcțiile mas -mediei în reflectarea realității
sociale?

315
Fig. 2.19.3. Întrebarea nr. 19

Fig. 2.19.4. Întrebarea nr. 19

Fig. 2.19.5. Întrebarea nr. 19
0 2 4 6 8 10 12
Asigurarea
comunicării
optimale Social
advocacy Social lobby Monitorizare
a
programelor
sociale Reflectarea
tehnologiilor
sociale Promovarea
valorilor
sociale Socializarea
cetățenilor Conexiunea
între
domeniul
social și
altele
Serie1 9 0 2 4 6 0 2 2
Serie2 2 1 1 11 5 2 0 2
Serie3 5 1 0 4 6 0 5 1 On-line XIX. Care sunt, în opinia Dvs., funcțiile mass -mediei în reflectarea realității
sociale?
0 5 10 15 20 25 30 35
Asigurarea
comunicării
optimale Social
advocacy Social lobby Monitorizare
a
programelor
sociale Reflectarea
tehnologiilor
sociale Promovarea
valorilor
sociale Socializarea
cetățenilor Conexiunea
între
domeniul
social și
altele
Serie1 34 14 6 13 6 4 13 10
Serie2 11 7 14 15 17 5 10 20
Serie3 18 6 5 15 15 12 18 12 Total XIX. Care sunt, în opinia Dvs., funcțiile mass -mediei în reflectarea realității
sociale?

316

Fig. 2.20.1. Întrebarea nr. 20

Fig. 2.20.2. Întrebarea nr. 20

Fig. 2.20.3. Întrebarea nr. 20
0 2 4 6 8 10 12 14
Să informeze
neutru Să sensibilizeze
societatea Să asigure
dialogul social Să creeze
platforme de
dezbateri Să propună
soluții Să se implice în
soluționare
Serie1 5 6 3 1 0 0
Serie2 0 4 14 2 2 2
Serie3 1 7 4 2 9 3 Radio XX. Care sunt, în opinia Dvs., rolurile mass -mediei în
reflectarea realității sociale?
0 2 4 6 8 10 12 14
Să informeze
neutru Să sensibilizeze
societatea Să asigure
dialogul social Să creeze
platforme de
dezbateri Să propună
soluții Să se implice în
soluționare
Serie1 11 8 5 1 0 0
Serie2 1 3 14 3 1 3
Serie3 1 7 2 2 7 6 TV XX. Care sunt, în opinia Dvs., rolurile mass -mediei în
reflectarea realității sociale?
0 2 4 6 8 10
Să informeze
neutru Să sensibilizeze
societatea Să asigure
dialogul social Să creeze
platforme de
dezbateri Să propună
soluții Să se implice în
soluționare
Serie1 0 4 10 3 1 7
Serie2 0 3 2 7 9 4
Serie3 0 4 2 8 6 5 Presa tipărită XX. Care sunt, în opnia Dvs., rolurile mass -mediei în reflectarea
realității sociale?

317

Fig. 2.20.4. Întrebarea nr. 20

Fig. 2.20.5. Întrebarea nr. 20
0 5 10 15 20 25
Să informeze
neutru Să sensibilizeze
societatea Să asigure
dialogul social Să creeze
platforme de
dezbateri Să propună
soluții Să se implice în
soluționare
Serie1 23 1 1 0 0 0
Serie2 1 6 18 0 0 0
Serie3 1 5 5 5 4 5 On-line XX. Care sunt, în opinia Dvs., rolurile mass -mediei în
reflectarea realității sociale?
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50
Să informeze
neutru Să sensibilizeze
societatea Să asigure
dialogul social Să creeze
platforme de
dezbateri Să propună
soluții Să se implice în
soluționare
Serie1 49 19 19 5 1 7
Serie2 2 16 48 12 12 9
Serie3 3 23 13 17 26 19 Total XX. Care sunt, în opinia Dvs., rolurile mass -mediei în
reflectarea realității sociale?

318

Fig. 2.21.1. Întrebarea nr. 21

Fig. 2.21.2. Întrebarea nr. 21

Fig. 2.21.3. Întrebarea nr. 21
0 2 4 6 8 10 12
Foarte des Des Rar Foarte rar Niciodată Nu știu/Nu
răspund
Serie1 3 12 6 4 0 0 Radio XXI. Cât de des se implică publicul în activitatea mass -mediei
de reflectare a problemelor sociale?
0 2 4 6 8
Foarte des Des Rar Foarte rar Niciodată Nu știu/Nu
răspund
Serie1 4 7 5 4 5 0 TV XXI. Cât de des se implică publicul în activitatea mass -mediei
de reflectare a problemelor sociale?
0 2 4 6 8 10 12
Foarte des Des Rar Foarte rar Niciodată Nu știu/Nu
răspund
Serie1 3 12 8 2 0 0 Presa tipărită XXI. Cât de des se implică publicul în activitatea mass -mediei
de reflectare a problemelor sociale?

319

Fig. 2.21.4. Întrebarea nr. 21

Fig. 2.21.5. Întrebarea nr. 21

0 2 4 6 8 10 12 14 16
Foarte des Des Rar Foarte rar Niciodată Nu știu/Nu
răspund
Serie1 0 0 0 9 16 0 On-line XXI. Cât de des se implică publicul în activitatea mass -mediei
de reflectare a problemelor sociale?
0 5 10 15 20 25 30 35
Foarte des Des Rar Foarte rar Niciodată Nu știu/Nu
răspund
Serie1 10 31 19 19 21 0 Total XXI. Cât de des se implică publicul în activitatea mass -mediei
de reflectare a problemelor sociale?

320

Fig. 2.22.1. Întrebarea nr. 22 Fig. 2.22.2. Întrebarea nr. 22

Fig. 2.22.3. Întrebarea nr. 22 Fig. 2.22.4. Întrebarea nr. 22

Fig. 2.22.5. Întrebarea nr. 22
0 5 10 15
Masculin Feminin
Serie1 11 14 Radio XXII. Sex
0 5 10 15 20
Masculin Feminin
Serie1 8 17 TV XXII. Sex
0 10 20
Masculin Feminin
Serie1 9 16 Presa tipărită XXII. Sex
0 5 10 15
Masculin Feminin
Serie1 11 14 On-line XXII. Sex
0 20 40 60 80
Masculin Feminin
Serie1 39 61 Total XXII. Sex

321

Fig. 2.23.1. Întrebarea nr. 23 Fig. 2.23.2. Întrebarea nr. 23

Fig. 2.23.4. Întrebarea nr. 23 Fig. 2.23.4. Întrebarea nr. 23

Fig. 2.23.5. Întrebarea nr. 23
0 10 20 30
Urban Rural
Serie1 25 0 Radio XXIII. Mediu de trai
0 20 40
Urban Rural
Serie1 25 0 TV XXIII. Mediu de trai
0 10 20 30
Urban Rural
Serie1 25 0 Presa tipărită XXIII. Mediu de trai
0 10 20 30
Urban Rural
Serie1 25 0 On-line XXIII. Mediu de trai
0 20 40 60 80 100
Urban Rural
Serie1 100 0 Total XXIII. Mediu de trai

322

Fig. 2.24.1. Întrebarea nr. 24 Fig. 2.24.2. Întrebarea nr. 24

Fig. 2.24.3. Întrebarea nr. 24 Fig. 2.24.4. Întrebarea nr. 24

Fig. 2.24.5. Întrebarea nr. 24
0 5 10 15
18-
29 30-
44 45-
59 60+
Serie1 12 10 2 1 Radio XXIV. Vârstă
0 5 10
18-
29 30-
44 45-
59 60+
Serie1 10 9 2 4 TV XXIV. Vârstă
0 2 4 6 8 10
18-
29 30-
44 45-
59 60+
Serie1 5 9 8 3 Presa tipărită XXIV. Vârstă
0 1 2 3
18-
29 30-
44 45-
59 60+
Serie1 2 3 0 0 On-line XXIV. Vârstă
0 10 20 30 40 50
18-29 30-44 45-59 60+
Serie1 49 31 12 8 Total XXIV. Vârstă

323

Fig. 2.25.1. Întrebarea nr. 25

Fig. 2.25.2. Întrebarea nr. 25

Fig. 2.25.3. Întrebarea nr. 25

0 5 10 15 20
Reporter Șef de secție Redactor șef
adjunct Redactor/Directo
r
Serie1 17 8 0 0 Radio XXV. Funcție
0 2 4 6 8 10 12 14 16
Reporter Șef de secție Redactor șef
adjunct Redactor/Director
Serie1 16 4 1 4 TV XXV. Funcție
0 2 4 6 8 10 12 14 16
Reporter Șef de secție Redactor șef
adjunct Redactor/Director
Serie1 16 3 3 3 Presa tipărită XXV. Funcție

324

Fig. 2.25.4. Întrebarea nr. 25

Fig. 2.25.5. Întrebarea nr. 25
0 5 10 15 20 25
Reporter Șef de secție Redactor șef
adjunct Redactor/Director
Serie1 21 4 0 0 On-line XXV. Funcție
0 10 20 30 40 50 60 70
Reporter Șef de secție Redactor șef
adjunct Redactor/Director
Serie1 70 19 4 7 Total XXV. Funcție

325

Fig. 2.26.1. Întrebarea nr. 26

Fig. 2.26.2. Întrebarea nr. 26

0 5 10 15 20 25
Presa tipărită Radio TV On-line
Serie1 0 25 0 0 Radio XXVI. Ocupație
0 5 10 15 20 25
Presa tipărită Radio TV On-line
Serie1 0 0 25 0 TV XXVI. Ocupație
0 5 10 15 20 25
Presa tipărită Radio TV On-line
Serie1 25 0 0 0 Presa tipărită XXVI. Ocupație

326
Fig. 2.26.3. Întrebarea nr. 26

Fig. 2.26.4. Întrebarea nr. 26

Fig. 2.26.5. Întrebarea nr. 26

0 5 10 15 20 25
Presa tipărită Radio TV On-line
Serie1 0 0 0 25 On-line XXVI. Ocupație
0 5 10 15 20 25
Presa tipărită Radio TV On-line
Serie1 25 25 25 25 Total XXVI. Ocupație

327

Fig. 2.27.1. Întrebarea nr. 27 Fig. 2.27.2. Întrebarea nr. 27

Fig. 2.27.3. Întrebarea nr. 27 Fig. 2.27.4. Întrebarea nr. 27

Fig. 2.27.5. Întrebarea nr. 27

Sursa: Elaborat de autor
0 5 10 15
Până la 3 De la 4
până la
10 10 +
Serie1 4 9 12 Radio XXVII. Stagiul de muncă în
mass -media
0 5 10 15
Până la 3 De la 4
până la
10 10 +
Serie1 5 8 12 TV XXVII. Stagiul de muncă în
mass -media
0 5 10 15
Până la 3 De la 4
până la
10 10 +
Serie1 1 9 15 Presa tipărită XXVII. Stagiul de muncă în
mass -media
0 5 10 15
Până la 3 De la 4
până la
10 10 +
Serie1 14 9 2 On-line XXVII. Stagiul de muncă în
mass -media
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45
Până la 3 De la 4 până la 10 10 +
Serie1 24 35 41 Total XXVII. Stagiul de muncă în mass -media

328
Anexa 3. Itinerarul de creație în jurnalismul de in formare

Fig. 3.1. Obiectivele și acțiunile jurnalistului
Sursa: Elaborat de autor Metoda/tehnica
de realizare Informare ȘTIRE INTERVIU REPORTAJ
Interogare Relatare
Obiectivul/
scopul propus A semnala, a
informa (Cine?
Ce? Unde?
Când ) A oferi
informații din
prima sursă
(direct ) Al transfera pe
cititor la fața
locului
Conținutul Narațiunea Expunerea
(înregistrarea
materialului)
)empiric) Unghiul de
abordare Sursa Subiectul de
reflecție Realitatea
proximă
2 – 3
Din perspectivă
multiplă
(publicul cititor) Realitatea
trecută sau
prezentă Evenimentul în
dinamica
dezvoltării
1 3 – 4 +autorul
Din perspectivă
personală
(intervievatul ) Din perspectivă
evenimențială
(personajele+
publicul+autorul )
Intactă Fidelă, veridică Fidelă, veridică,
emoțională,
artistică
Redarea exactă
a evenimentului Redarea esenței
evenimentului
prin citarea
interlocutorului Redarea
evenimentului prin
prisma imaginației
autorului și a
participanților la
eveniment
Fapte, date Citate,
descrieri Fapte, citate,
descrieri, impresii

329
Anexa 4. Itinerarul de creație în jurnalismul de interpretare și comentativ

Fig. 4.1. Obiectivele și acțiunile jurnalistului
Sursa: Elaborat de autor Metoda/tehnica
de realizare Expunere și
interpretare COMENTARIU EDITORIAL ANALIZA
Interpretare și
explicare Analiză
Obiectivul/
scopul propus A convinge prin
interpretarea
lucrurilor A convinge prin
explicarea
lucrurilor A convinge prin
analiza și corelarea
informațiilor
factologice, statistice,
contextuale
Conținutul Narațiunea Expunerea
(înregistrarea
materialului)
empiric) Unghiul de
abordare Sursa Subiectul de
reflecție Evenimentul,
problema,
fenomenul în
dinamica dezvoltării
sale + actorii sociali
implicați
Una și/sau mai
multe
Din perspectiva
personală Evenimentul, problema,
fenomenul de ieri sau
de azi, proiecția lor de
mâine + actorii sociali
implicați Evenimentul,
problema,
fenomenul de ieri
sau de azi + actorii
sociali implicați
Una și/sau mai
multe
Una și/sau mai
multe

Din perspectiva
redacțională Din perspectiva
factologică
Bazată pe logică
și argumente Bazată pe logică
și argumente
Bazată pe probe și
dovezi

Redarea și
interpretarea
problemei prin
prisma
imaginației
comentatorul ui Redarea și
explicarea
problemei prin
prisma opiniei
colective Redarea și analiza în
bază de probe care
certifică argumentele
analistului
Impresii și opinii
personale ale
autorului asupra
evenimentelor și
problemelor de
actualitate Viziuni și opinii ale
colectivului
redacțional asupra
evenimentelor,
problemelor și
fenomenelor sociale Analize și opinii ale
experților sau ale
jurnaliștilor specializați
asupra evenimentelor,
problemelor și
fenomenelor sociale

330
Anexa 5. Genurile jurnalistice predominante în jurnalismul social

Fig. 5.1. Varietăți ale genurilor jurnalistice la Posturile TV
Sursa: Elaborat de autor

Fig. 5.2. Varietăți ale genurilor jurnalistice la Posturile Radio
Sursa: Elaborat de autor

Fig.
5.3. Varietăți ale genurilor jurnalistice în Publicațiile periodice
Sursa: Elaborat de autor

Fig. 5.4. Varietăți ale genurilor jurnalistice pe Portalurile informative
Sursa: Elaborat de autor

331
Anexa 6. Reacțiile consumatorilor de media în raport cu calitatea
produsului jurnalistic pe domeniul social

Fig. 6.1. Activitatea Consiliului de Presă în perioada 2009 – 2010
Sursa: Elaborat de autor

Fig. 6.2. Activitatea Consiliului de Presă în perioada 2011 – 2012
Sursa: Elaborat de autor
30%
20% 20% 10% 10% 10% Examinarea de către Consiliul de Presă din Republica
Moldova a pângerilor consumatorilor de mass -media în
perioada octombrie 2009 – decembrie 2010
Defăimarea prin mediatizarea
informațiilor eronate – 3 plângeri
Plagiat și preluare neautorizată a
conținutului editorial – 2 plângeri
Lipsa protecției copiilor și a
victimelor – 2 plângeri
Difuzarea imaginilor morbide – 1
plângeri
Jurnalistul în conflict de interese –
1 plângere
Lipsa acurateței și neverificarea
faptelor – 1 plângere
33%
28% 17% 8% 5% 3% 3% 3% Examinarea de către Consiliul de Presă din Republica
Moldova a plângerilor consumatorilor de produse mass –
media în perioada ianuarie 2011 – iunie 2012
Mediatizarea acuzațiilor fără
acordarea dreptului la replică – 12
plângeri
Plagiat și preluare neautorizată a
conținutului editorial – 10 plângeri
Protecția copiilor și a victimelor – 6
plângeri
Promovarea mesajelor discriminatorii
– 3 plângeri
Difuzarea imaginilor morbide -2
plângeri
Jurnalistul în conflict de interese – 1
plângere

332

Fig. 6.3. Activitatea Consiliului de Presă în perioada 2012 – 2013
Sursa: Elaborat de autor

25%
19%
16% 12% 9% 7% 7% 5% Examinarea de către Consiliul de Presă din Republica
Moldova a plângerilor consumatorilor de produse mass –
media în perioada iulie 2012 – august 2013
Defăimare prin mediatizarea informațiilor
eronate – 11 plângeri
Plagiat și preluare neautorizată a
conținutului editorial – 8 plângeri
Publicarea mesajelor intolerante,
discriminatorii și licențioase – 7 plângeri
Lipsa protecției copiilor și a victimelor – 5
plângeri
Mediatizarea acuzațiilor fără acordarea
dreptului la replică – 4 plângeri
Difuzarea imaginilor morbide – 3 plângeri
Lipsa acurateței și neverificarea faptelor –
3 plângeri
Nesepararea faptelor de opinii – 2
plângeri

333
Declarația privind asumarea răspunderii

Subsemnat a, Georgeta Stepanov, declar pe răspundere personală că materialele
prezentate în teza de doctorat habilitat sunt rezultatul propriilor cercetări și realizări științifice.
Conștientizez că, în caz contrar, urmează să suport consecințele în conformitate cu l egislația în
vigoare.

Stepanov Georgeta

Semnătura Data

334
CURRICULUM VITAE

Nume: Stepanov
Prenume : Georgeta
Data nașterii : 16 ianuarie 1969
Locul nașterii : Republica Moldova, raionul Nisporeni, satul Ciuciuleni
Studii:
1997 -2000 – studii de doctorat la Universitatea de Stat din Moldova. Titlul de doctor în
științe politice, DR nr. 1151 din 21. 12. 2000 .
1986 -1991 – studii universitare la Facultatea de Jurnalistică a Universității de Stat din
Moldova. Diplomă de jurnalist.
1976 -1986 – studii la școala medie din raionul Nisporeni, satul Ciuciuleni .
Stagii: 2005 – stagiu de cercetare la Universitatea de Stat din Columbia, Missouri, SUA, în
cadrul programului Instruirea formatorilor pe domeniul învățământului jurnalistic .
Experiența profesională:
2012 – prezent: Decan al Facul tății Jurnalism și Științe ale Comunicării, U SM.
2010 – 2012: Șefa Catedrei Jurnalism, Facultatea Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM.
2003 – prezent: C onferențiar universitar, Depar tament ul Teoria și Practica Jurnalismului,
Facultatea Jurnalism și Științe ale Comunicării , USM.
2000 -2002: lector superior, Catedra Jurnalism, USM.
1996 -2000: lector, Catedra Jurnalism, Facultatea Jurnalism și Științe ale Comunicării , USM.
1994 -1995: lector, Catedra Limbi Moderne, Universitatea Tehnică a Moldovei.
Domeniile de interes științific: jurnalismul social, etica mass -mediei , deontologia
jurnalistului, jurnalismul politic.
Participarea la proiecte internaționale și naționale: 2012 -2015 – participant în cadrul
proiectului Tempus IV „Crossmedia și jurnalismul de calitate”; 2013 – participant în cadrul
proiectului ONU „Instruirea jurnaliștilor și a comunicatorilor în domeniul statisticii” Organizare:
PNUD, Biroul Național de Statistică; 2011 – participant în cadrul proiectului „Promovarea
libertății, profesionalismului și pluralismului mass -media în Caucazul de sud și Moldova”.
Organizare Programul comun al Consiliului Europei și Uniunii Europene; 2010 – participant în
cadrul proiectului „Susținer ea democrației în Republica Moldova”. Organizare Programul comun
al Consiliului Europei și Uniunii Europene; 2009 – participant în cadrul proiectului Băncii
Mondiale de control al gripei aviare și gradul de pregătire în caz de pandemie umană și activitățil e
de răspuns „Jurnalismul în situații de criză”. Organizare: Centrul de Strategii și Tehnologii

335
Universitare „Pro Bologna”; 2008 – participant în cadrul proiectului „Drepturile omului și mass –
media”. Organizare: Centrul de Strategii și Tehnologii Universit are „Pro Bologna”; 2008 – expert
în cadrul proiectului Societății Americane de Oncologie „Tabagismul și reflectarea problemelor
fumătorilor în mass -media”. Organizare: Centru de Informare, Instruire și Analize Sociale
„CAPTES”; 2006 -2007 – expert în cadrul proiectului „Îmbunătățirea perceperii problemelor
sănătății mentale și abordarea acestora în mass -media”. Organizare: Rețeaua de comunicare în
domeniul sănătății din Moldova; Grand Competitor „Moldova Health Communication Network”;
2005 -2006 – participant în cadrul proiectului USID „Noi viziuni asupra informației: reflectarea și
promovarea la nivel național a subiectelor de interes pentru membrii comunității”. Organizare:
IREX – Moldova; 2004 -2005 – participant în cadrul proiectului Fundației „Soros -Moldov a”
„Starea mass -media”. Organizare: Consiliul Rectorilor din Republica Moldova, USM, Institutul
Mass -Media din Republica Moldova.
Participări la foruri științifice naționale și internaționale: Pe parcursul activității
științifice au fost prezentate rezul tatele cercetărilor la peste 30 de foruri internațional și naționale.
Lucrări științifice: Autor a peste 9 0 de lucrări dintre care două studii și o monografie.
Distincții: 2011 – Diplomă de gradul II al Guvernului Republicii Moldova; 2014 – Medalia
jubili ară „Eparhia Chișinăului – 200 de ani a Mitropoliei Moldovei”, pentru promovarea valorilor
și practicilor moral -spirituale în învățământul jurnalistic.
Activități în cadrul colegiilor de redacție ale revistelor științifice: redactor -șef adjunct al
revistei Studia Universitatis de Moldaviae . Seria Științe Sociale. ISSN 1814 -3199; membru al
colegiului de redacție al revistei Convergențe spirituale Iași – Chișinău. ISSN 2343 -9661 .
Participări în activități de expertiză, consul tanță, activități editoriale
2012 – prezent: vicepreședinte al Seminarului Științific de Profil : 571. Jurnalism și
comunicare, Specialitatea: 571.01 – Jurnalism și procese mediatice;
2012 – 2013: membru al CȘS la 3 teze de doctorat;
2011 – prezent: membru al Comisiei Învățământ și Evaluare Academică, USM;
2009 – prezent: expert în Consiliul de Presă din Republica Moldova.
Cunoașterea limbilor: limba română, limba rusă – excelent, limba engleză – satisfăcător
Date de contact:
Str. Al. Mateevici nr. 60, Chișinău 2009, Universitatea de Stat din Moldova,
Tel. 373 22 57 -76-00; e -mail: garseni @mail.ru