Jurnalismul Independent – O Alternativă în Mass Media Românești. Studiu de Caz Casa Jurnalistului

JURNALISMUL INDEPENDENT

CUPRINS

CAPITOLUL I. JURNALISMUL – DELIMITĂRI CONCEPTUALE ȘI ISTORIC

1.1. Ce este jurnalismul?

1.2. Scurtă istorie a jurnalismului

1.3. Jurnalismul independent: definiție, caracteristici

1.4. Ce face un jurnalist independent?

2.

2.1. Presa liberă în lume

2.2. Libertatea presei în România

2.3. Publicații independente, finanțate prin contribuție publică

3. Studiu de caz: Casa Jurnalistului

3.1. Descrierea site-ului

3.2. Temele abordate pe platforma online

3.3. Comparație: Cum a fost redactat același subiect în publicații diferite? (Casa Jurnalistului vs. Jurnalul Național)

Bibliografie

b#%l!^+a?

INTRODUCERE

b#%l!^+a?

CAPITOLUL I. JURNALISMUL – DELIMITĂRI CONCEPTUALE ȘI ISTORIC

1.1. Ce este jurnalismul?

Jurnalismul este activitatea de colectare, evaluare, crearea și prezentarea știrilor și informațiilor. De asemenea, este produsul acestor activități. Jurnalismul se poate distinge de alte activități și produse de anumite caracteristici și practici identificabile. Istoria arată că o societate mai democratică, este bazat[ pe cunoaștere și adevăr.

Spațiul online abundă de informații, însă nu toate informațiile existente reprezintă journalism. Aproape 70 la suta din informațiile venite pe e-mail sunt spam-uri, potrivit companiei de securitate Symantec web. În 2012, au existat o medie de 175 de milioane de tweet-uri în fiecare zi. Dar aproape toate – 99% – au constituit informații care nu aveau legătură cu jurnalismul. În timp ce jurnalism ocupă un spațiu mult mai mic, în mass-media există informație ce conține divertisment, opinie, publicitate și propagandă – acestea dominând universul mass-media.

Potriuvit Alexandrei Tulbure, „Practic, jurnalismul este suma tuturor activităților, persoanelor sau rezultatul colectării, analizării și disiminării unor anumite informații și care sunt fie de interes general, fie de o importanță minoră pentru societate dar majoră pentru un grup restrâns de persoane. Teoretic,  precum susțin unii teoreticieni, jurnalistica nu poate fi considerată o profesie deoarece o profesie este definită de anumite criterii în care jurnalismul nu se încadrează sau necesită niște aptitudini specializate precum focusarea pe o anumită latură ocupațională.Pe când jurnalismul, ca preocupare, nu necesită un grad educațional care sa aibă la bază o anume specializare ci mai degrabă își îndreaptă atenția spre subiecte, de la cele psihologice sau sociale până la politică și implicații culturale sau medicale”.

Jurnalismul are însă o valoare mult mai mare, deoarece oferă persoanelor cu informații verificate pe care le pot folosi pentru a lua decizii mai bune. În cartea „Elementele de Jurnalism”, Bill și Tom Rosenstiel Kovach identifică principiile și practicile esențiale ale jurnalismului. În perspectiva acestuia există zece elemente pe care jurnalismul trebuie să le respecte pentru a fi un jurnalism de calitate. „De la începuturile sale, până în momentul de față, jurnalismul a străbătut un drum spre inițiere, de la statutul de hobby sau pasiune evoluând până la ceea ce este în zilele noastre și anume, o ocupație dar care nu a ajuns tocmai să se poată numi categoric și o profesie dar care poate fi totuși un sector de afaceri. Precum spunea și Remi Rieffel <<jurnalismul este ca o trambulină în lansarea către alte profesii sau un refugiu după un eșec în altă profesie, incapacitatea mediului jurnalistic de a realiza un autocontrol eficient și o autodefinire convingătoare, a faptului că imaginea publicului despre jurnaliști este una de persoane corupte, lipsite de onestitate și curaj, care se pun în slujba unor grupuri de interese, și nu a publicului în general.>> Din aceste motive, spune specialistul în sociologie, jurnalismul, deși are granițele domeniului său de activitate bine stabilite, nu poate fi numit o profesie în sine.”

Respectarea adevărului

Acest aspect relevant în procesul de luarea deciziilor într-un context semnificativ. Jurnalism nu urmărește adevărul în sens absolut sau filosofic, ci într-o perspectivă care este mai cu picioarele pe pământ. Toate adevărurile – chiar și legile științei – sunt supuse revizuirii, dar acestea sunt supuse unei cercetări continue, deoarece sunt necesare. Jurnalismul are rolul de a căuta o formă practică și funcțională a adevărului. Nu este vorba de adevărul în sens absolut, filozofic sau științific, ci mai degrabă o urmărire a adevărurilor prin care putem opera în viața de zi cu zi.

Adevărul jurnalistic este un proces care începe cu disciplina profesională de asamblare și verificare a faptelor. Apoi, jurnaliștii încerca să transmită un sens corect și de încredere, în funcție de investigațiile suplimentare. Jurnaliștii trebuie să fie cât mai transparenți posibil cu b#%l!^+a?privire la și metodele utilizate, astfel încât publicul să poate face propria evaluarea informațiilor. Chiar și într-o lume în expansiune verdicitatea știrilor este temelia de bază în contextul jurnalistic. Centățenii se confruntă un flux tot mai mare de date, prin urmare au nevoie de mai mulți furnizorii de informații dedicate, pentru a găsi și verifica știrile înscrise într-un anumit context. Primul aspect relevant al jurnalismului este loialitatea față de cetățeni. Jurnaliștii, editorii media, bloggerii trebuie să se străduiască să pună interesul public – și adevărul – mai sus propriul lor interes.

Un angajament față de cetățeni este un legământ implicit cu publicul și o fundație a modelului de afaceri jurnalistic – condiția jurnalismului fără frică sau favoruri este percepută a fi mai valoroasă decât orice alt conținut din alte surse de informare. Angajamentul față de cetățeni înseamnă, de asemenea că jurnalismul ar trebui să încerce să prezinte o imagine reprezentativă a grupurilor constituente în societate. Ignorarea unor cetățeni are ca efectdiscriminarea acestora.

Teoria care stă la baza industriei de știri moderne are în vedere convingerea că aspectul credibilității construiește un public larg și loial și că succesul economic urmează, la rândul său. În această privință, oamenii de afaceri în cadrul unei organizații de știri, de asemenea, trebuie să cultive – nu să exploateaze – supunerea lor față de public înainte de alte considerente. Tehnologia se poate schimba, dar încrederea odată câștigată va dăinui.

Verificarea informațiilor

Jurnaliștii se bazează pe o disciplină profesională pentru verificarea informațiilor. Deși nu există nici un cod standardizat ca atare, fiecare jurnalist folosește anumite metode pentru a evalua și a testa informațiile. Imparțialitatea unui journalist nu este un principiu al jurnalismului. Deoarece jurnalistul trebuie să ia decizii, nu este și nu poate fi obiectiv. Dar metodele jurnalistice sunt obiective și trebuie să fie obiective.

Chiar dacă conceptul de obiectivitate a evoluat inițial, aceasta nu implica faptul că jurnaliștii sunt liberi să fie subiectivi. Ci este vorba, mai degrabă, de o metodă coerentă de testare a informațiilor – o abordare transparentă a probelor – tocmai pentru ca prejudecățile personale și culturale să nu submineze acuratețea lucrării. Metoda este obiectivă, nu jurnalistul. „Jurnalistmul, ca noțiune sau ca și proces, semnifică un ansamblu de activități legate de media sau de elemente din orice domeniu și care sunt în strânsă legatură cu actualitatea recentă sau imediată și de asemenea înseamnă a colecta, elabora și edita materiale ce au subiecte de interes public. Pentru a contura o definiție mai elaborată a jurnalismului, de-a lungul anilor, teoreticienii preocupați de studiul acestui proces i-au atribuit câteva puncte de reper sub forma unor funcții definite de-a lungul timpului ca fiind <<consecințe conturate în urma corelării dintre nevoile societății și oferta mass- media>>. Cea mai importantă dintre ele este cea de informare și are ca rol colectarea de informații din mediul social înconjurător și difuzarea acestor elemente de cunoaștere și judecată spre consumatori în scopul de a-i ajuta să înțeleagă tot ce se întâmplă în jurul lor. Această funcție are ca idee de bază faptul că oamenii au nevoie de cunoaștere și de informații prin care pot evolua sau pentru a-și construi un capital informațional bogat în conținut. Tot această funcție spune despe jurnalism că oferă informații prin care oamenii controlează mediul mai ușor sau care pun bazele unor idei ce favorizează capacitatea omului de a se orienta sau de a-și creea o părere. Funcția de informare este acea funcție în jurul căreia gravitează tot ce înseamnă propriu-zis jurnalism, deoarece găsirea de informații de interes major pentru public și emiterea lor prin canalele media este primul pas al procesului, dar care se mai poate numi și un “ciclu informațional”. Totul se declanșează în momentul găsirii subiectului care, mai apoi, este preluat și prelucrat de către jurnalist, corectat de editor și publicat. Ajunge la public iar, fie dacă are un impact major sau nu se va produce măcar minimul de feedback”.

Jurnalistul trebuie să caute cât mai multe probe, prezentând, în egală măsură și sursele, să caute confirmări, prezentând cât mai multe surse. Această disciplină de verificare este ceea ce separă jurnalismul de alte forme de comunicare, cum ar fi propaganda, publicitatea, ficțiunea sau de divertismentul.

Independența presei

Practicienii săi trebuie să mențină o independență față de cele pe care le acoperă. Independența este o piatră de temelie a fiabilității. La un anumit nivel, nu înseamnă că b#%l!^+a?jurnaliștii trebuie să fie seduși de surse, intimidați de putere sau compromiși de propriul interes. La un nivel mai profund se vorbește de o independență de spirit și un orizont deschis, precum și de o curiozitatea intelectuală care ajută jurnalistul să vadă dincolo de statusul său economic și dincolo de clasa din care provin, de rasă, etnie, religie, sex sau ego propriu.

Independența jurnalistică, scrie Kovach și Rosenstiel, nu este neutralitatea. În timp ce editorialistii și comentatorii nu sunt neutrii, sursa de credibilitate este cconstituită dr exactitatea, corectitudinea intelectuală și capacitatea de a informa – nu de devotamentul lor față de un anumit grup. Independența, cu toate acestea nu trebuie să fie asociată cu aroganța, elitismul, izolarea sau nihilism. Acesta trebuie să servească drept un monitor independent de putere. „ O altă funcție importantă pentru perceperea corectă a jurnalismului este cea de interpretare și persuasiune care a fost găsită ca motiv pentru unele informații, cu înțeles multiplu, care pot fi găsite în cadrul mediei. Acestea sunt oferite de către jurnaliști, pe lângă datele concrete, astfel lăsând rolul de interpretator consumatorului dar tot așa se face referire la un control social sau asigurarea activităților colective. Este numită și o funcție de persuasiune datorită efortului de convingere depus de jurnaliști în scopul creării și direcționării atenției publicului spre alte obiective de interes comun și asigurarea continuității conținutului informațional. Pe baza acestei idei a fost găsită și construită și o a treia funcție și anume, cea de legătură. Aceasta face referire tocmai la aceste direcționări spre obiective comune, astfel formându-se sau construindu-se “comunități imaginare” și care pot fi definite ca fiind niște rețele mari și active dar care nu au loc neaparat într-un spațiu propriu-zis. În cadrul acestor comunități, indivizii descoperă preocupări comune precum relaționarea sau contactul cu mass-media”.

Jurnalism are o capacitate neobișnuita de a servi drept câine de pază în fața celor a căror putere și poziția poate afecta cetățenii. Prin intermediul jurnaliștilor sunt auziți cetățenii, deoarece jurnaliștii trebuie să vorbească în numele celor mulți. Jurnaliștii din trecut au stabilit un alt principiu fundamental – responsabilitatea de a examina colțurile nevăzute ale societății. Rolul câine de pază este adesea înțeles greșit, chiar de jurnaliști, cu sensul de a-I chinui pe cei cărora le este bine. Mulți dintre juizii descoperă preocupări comune precum relaționarea sau contactul cu mass-media”.

Jurnalism are o capacitate neobișnuita de a servi drept câine de pază în fața celor a căror putere și poziția poate afecta cetățenii. Prin intermediul jurnaliștilor sunt auziți cetățenii, deoarece jurnaliștii trebuie să vorbească în numele celor mulți. Jurnaliștii din trecut au stabilit un alt principiu fundamental – responsabilitatea de a examina colțurile nevăzute ale societății. Rolul câine de pază este adesea înțeles greșit, chiar de jurnaliști, cu sensul de a-I chinui pe cei cărora le este bine. Mulți dintre jurnaliști devnin ofesnatori prin faptul că urmăresc să decopere detalii ascunse și neplăcute, însă rolul jurnalismului nu este acesta, ci este acela de a apăra interesele populației de rând, prin intermediul informațiilor oferite. „Funcția de culturalizare se referă strict la oferirea unui cadru general de referință pentru cunoaștere, dar prin care se transmit și unele valori sau modele culturale în scopul formării gândirii și a unui comportament sau uneori consolidează unele comportamente deviate. Tot această funcție este un punctul de referință prin care omul, respectiv consumatorii de media își satisfac setea de cunoaștere, de informare. Astfel, aceștia își creează păreri, idei, uneori și idei preconcepute dar care stau la baza consolidării unei identități personale”.

Rolul jurnaliștilor implică în primă fază monitorizarea factorilor politici și de influență, însă nu se limitează la atât. Jurnalistul are rolul de a examina colțurile nevăzute ale societății. Prin transmiterea de informații secvențiale care au rolul de a contura o imagine a societății, în mare parte neinformată.

În cele din urmă, în scopul de câine de pază se extinde dincolo de simpla gestionarea și executarea puterii transparenței, la a face cunoscute și înțelese efectele pe care le are puterea. Aceast lucru include raportarea succeselor, precum și eșecurilor. Jurnaliștii au obligația de a proteja această libertate, neslujirea scopurilor comerciale. Reprezentanții mass-media sunt purtători ai mesajelor publice, iar această responsabilitate constituie o bază pentru privilegiile speciale pe care le oferă furnizorii de știri și informații societăților democratice.

Noile forme mass-media digitale, cu toate acestea, pune o responsabilitate pe toți cei care publică conținut – fie pentru profit sau pentru satisfacția personală – în domeniul public. Materia primă aruncată în piață a ideilor susține dialogul civic și servește societății cel mai bine atunci este alcătuită din informații verificate, mai degrabă decât doar din prejudecăți și presupuneri.

Jurnalism ar trebui să încerce, de asemenea, să reprezinte corect punctele de vedere și interesele variate în societate și de a le plasa într-un context mai degrabă decât a le evidenția numai periferia conflictuale ale dezbaterii. Acuratețea și veridicitate solicitate, de asemenea, nu neglijează punctele relevante sau cazurile în care problemele nu sunt doar identificate, dar, de asemenea, rezolvate. Jurnalismul, atunci, este mai mult decât furnizarea de informații verificate și rigoare intelectuală. b#%l!^+a?

Mejele jurnaliștilor trebuie să fie captivante, semnificative și relevante. Jurnalismul prezintă povestiri cu un scop. Acesta implică mai mult decât adunarea unei audiențe. Acesta trebuie să echilibreze între ceea ce cititorii stiu și doresc cu ceea ce ei nu pot anticipa, dar au nevoie. Cu alte cuvinte, o parte a responsabilității jurnalistului este furnizarea de informații în așa fel încât oamenii să fie înclinați să asculte. „Ultima, dar nu cea mai puțin importantă funcție, este cea de divertisment. Aceasta aparține mai mult de jurnalismul nou, care are ca prioritate satisfacerea nevoilor de relaxare, odihnă sau tipica evadare din cotidian prin intermediul mass- mediei sau a mijloacelor noi de comunicare. Emisinile TV, publicațiile și toate mijloacele media care țin cont de această funcție, vor avea tot timpul maximă audiență sau cel puțin vor avea o trecere mai bună în rândul publicului, acesta căutând în continuu moduri de recreare sau de evadare de la bombardamentul informațional la care sunt supuși constant. Toate aceste funcții coexistă și nu pot fi puse în aplicare una fără alta, deoarece ca și jurnalist, în momentul informării publicului în legătură cu un anumit subiect se oferă o interpretare, uneori subiectivă de alte ori obiectivă, dar care crează o legatură între subiecții interesați de obiectivul aflat în discuție, oferindu-le și un prilej de cunoaștere sau relaxare”.

Calitatea este măsurată atât prin cât de mult un material angajează publicul, dar și în funcție de cum îl informează. Acest lucru înseamnă că jurnaliștii trebuie să verifice continuu ce informații au cea mai mare valoare pentru cetățeni și în ce formă oamenii le asimilează. În timp ce jurnalismul ar trebui să ajungă dincolo de subiecte cum ar fi guvernul și siguranța publică, jurnaliștii copleșiți de trivialitatea și semnificațiile false banalizează dialogul civic și politica în cele din urmă publică. „Cel care reprezintă această punte de trecere, între nevoia consumatorului de media și ceea ce oferă ea este chiar jurnalistul în sine. Precum îl plasează și John Hartley în lanțul de valori din cartea sa “Handbook of Journalism studies”, jurnalistul este elementul pricipal al ocupației moderne și anume jurnalismul care se află la capătul acestui lanț de distribuție (supply chain). Jurnalistul devine astfel un ocupant a mai multor roluri precum cel de emițător, adresant, producător, originator sau reprezentant al firmei unde este angajat. Autorul cărții depre jurnalism și cultura populară numește jurnaliștii ca fiind “coagulați la capătul puternic al producției din lanțul de valori”. Tot aceștia ar putea fi comparați cu povestașii cunoscutului Llosa, doar că în cazul de față aceștia nu sunt preocupați în special de răspândirea și păstrarea tradițiilor ci mai degrabă informarea permanentă a poporului. Adunarea acestor informații și punerea lor cap la cap, sub forma unor materiale prezentabile, fac din jurnalist un stalp important al societății chiar și în ziua de azi, aceștia formând văzul și auzul întregii omeniri”.

Aceștia trebuie să păstreze știri cuprinzătoare și proporționale. Jurnalismul este cartografie noastră modernă. Se creează o hartă pentru cetățeni pentru a naviga în societate. Ca în orice harta, valoarea sa depinde cât este de completă și proporțională. Păstrarea știri proporțională este o piatră de temelie a veridicității. Umflarea evenimentelor pentru senzație, neglijând alte aspecte, încurajearea stereotipurilor este un aspect, fie negative, fie disproporționat toate acestea face o hartă mai puțin fiabilă. Hărțile mai cuprinzatoare includ toate comunitățile afectate, nu doar a cele cu date demografice atractive. Poveștile mai complete sunt potrivite în diverse medii și perspective.

1.2. Scurtă istorie a jurnalismului

Jurnalismul reprezintă colectarea, pregătirea și distribuția de știri și comentarii legate de materiale și caracteristici prin intermediul mass-media, cum ar fi broșuri, buletine informative, ziare, reviste, radio, filme, televiziune, cărți, bloguri, webcast, podcast-uri și e-mail. Termenu de journalism a fost inițial utilizat pentru a define reportajul din cadrul unor evenimente curente, în special ziarele, dar odată cu apariția radio-ului, televiziunii, și Internetului în secolul 20 utilizarea termenului s-a extins pentru a include atât formele tipărite, cât și comunicarea electronică. „Însă, în literatura de specialitate, nu sunt menționate toate definițiile jurnalistului precum nici cele ale jurnalismului în sine. Toate aceste sunt rezultate în urma studiilor sau anchetelor desfășurate ani la rând, care mai apoi au fost puse pas cu pas sub forma unor propoziții cu caracter explicativ. Acestea sunt caracterizate de termeni de specialitate care le fac cu atât mai precise, sunt caracterizate de idei concise și analizate de-a lungul mai multor b#%l!^+a?decenii, toate pentru a oferii acelor definiții credibilitate sau, spun unii intelectuali, că jurnalismul s-a format din exterior și anume prin publicul cititor. În perioada iluministă, definiția jurnalismului, pentru John Hartley este <<o creație a claselor populare care au fost amestecate și expandate masiv de urbanizare, industrializare>> și astfel dând vina pe entuziasmul intelectual al acelei perioade. Tot acesta, adună în cartea sa despre cultură și jurnalism afirmațiile mai multor intelectuali, precum Thomas Paine, care numesc jurnalismul și presa din acele timpuri paupere, adică lipsite de orice mijloace de existență. Aceste lucruri sunt din pricina faptului că acea presă destul de timpurie nu avea nici mijloacele, nici mediul necesar pentru o dezvoltare prosperă. De asemenea, aceastea nu aveau dorința de a creea un public național de cititori, chiar și în rândul claselor populare, a claselor de jos cum le numește Hartley”.

Cel mai vechi produs jurnalistic cunoscut a fost o foaie de știri difuzată în Roma antică, numită diurnă Acta, aceasta a fost încadrată istoric în timpul dinastiei 59 î.HR. Acesta conținea evenimente cotidiene importante, cum ar fi discursuri publice, era publicat zilnic și distribuit în locuri proeminente. În China în timpul dinastiei Tang, un circular al instanței numit Bao, sau raport, a fost eliberat de oficialii guvernamentali. Acest ziar a apărut în diferite forme și sub diferite nume mai mult sau mai puțin continuu până la sfârșitul dinastiei Qing, în 1911. Primele ziare publicate în mod regulat au apărut în orașul german din Anvers în 1609. Primul ziar englez, Weekly Newes, a fost publicat în 1622. Una dintre primele ziare cotidiene, The Daily Courant, a apărut în 1702.

La începutul existenței jurnalismului, acesta era împiedicat de cenzura guvernelor, de taxe și alte restricții. Abia din secolul al XVIII-lea, jurnaliștii s-au bucurat de libertate, funcție extrem de indispensabilă care s-a păstrat până în zilele noastre. Cererea tot mai mare de ziare ca urmare a răspândirii alfabetizării și introducerii presei pe abur și sistemelor electrice a dus la multiplicarea ziarelor. „ Față de jurnalismul modern sau postmodern care este într-un proces de evoluție, cel din periada iluminismului este timid, restrâns și fără un public fidel. Venind vorba de junalismul modernist sau cel postmodernist acesta este mai vesel, este cel care aduce claritate în rândul fenomenelor dezbătute până atunci, iar cel modernist, în special, se exează mai mult pe mentalitatea și gustul sau prioritățile jurnaliștilor sau publicului din acel timp. Jurnalismul, s-a schimbat atât de mult în ultimele decenii încât a ajuns să fie catalogat, de către intelectuali precum Howard Good, ca fiind el însuși cultura populară. Acest gen de sintagme fac referire la un jurnalism modern și în care chiar și știrile sunt văzute ca forme de diverstisment și un așa- zis instrument de manipulare în masă. De asemenea, face referire la perceperea organizării materialelor jurnalistice în așa fel încât captarea atenției unui public mai vast să fie un lucru plauzibil și realizabil. Acest tip de jurnalism ține cont mai mult de nevoile și cererea publicului și care, în general cere satisacerea nevoilor de relaxare și amuzament. Astfel media a început să se focuseze pe creearea acelor materiale care nu neaparat sunt bogate în conținut informațional, dar care satisfac anume acele nevoi ale consumatorului. Ca urmare a satisfacerii acestor nevoi, care încep să le înlocuiască pe cele de cunoaștere, rețelele sociale și blogurile au luat amploare iar mediile tradiționale, precum ziarele sunt din ce în ce mai puțin consumate. Informarea prin apelarea la media tradițională nu mai este necesară, astfel aceasta pierzându-și importanța în fața publicului care își îmbogățesc cunoștiințele prin aceste rețele. Am putea spune că aceste evoluții tehnologice sau evoluția publicului sau nevoilor acestora, duce la o așa-zisă prăbușire a pieței media dar care are și un efect negativ asupra conținutului materialelor sau prestația jurnaliștilor”.

Revistele au apărut la începutul secolului al 17-lea, fiind reviste științifice, apoi au apărut revistele de opinie cu privire la afaceri din acea perioadă. În 1830 au apărut revistele dedicate publicului larg care erau mai ieftine, dar care vizau un public mai puțin educat. Costul colectării de știri pe scară largă a dus la formarea de agenții de știri, organizații care vindeau raportarea jurnalistică internațională mai multor ziare individuale diferite și reviste. Invenția de telegrafului, apoi a radio-ului și televiziunii au adus o creștere mare a vitezei și oportunității activității jurnalistice. În secolul al 20-lea, sateliții și mai târziu internetul au fost folosite pentru transmiterea de informații la distanțe lungi.

Jurnalism în secolul 20 a fost marcat de un sentiment tot mai mare de profesionalism. Au fost patru factori importanți în această tendință: b#%l!^+a?

(1) organizarea tot mai mare a jurnaliștilor în realizarea de conținut journalistic de calitate.

(2)înființarea învățământului de specialitate pentru journalism;

(3) apariția unor lucrări de specialitate, care conțineau literatură în creștere de-a face cu istoria, problemele, și tehnici de comunicare în masă;

(4) Sentimentul tot mai mare de responsabilitate socială din partea jurnaliștilor.

Prima organizație a jurnaliștilor a apărut încă din 1883, cu înființarea Chartered Institute of Journalists Angliei. The American Newspaper Guild, a fost organizat în 1933, iar Federația Națională a Presei Franceze a funcționat atât ca un sindicat, cât și ca o organizație profesională.

Înainte de ultima parte a secolului al 19-lea, majoritatea jurnaliștilor și-au format ucenici. Primul curs universitar de jurnalism a fost ținut la Universitatea din Missouri (Columbia) în 1879-1884. În 1912 la Universitatea Columbia din New York City a fost stabilit primul program pentru absolvenții de jurnalism. A fost recunoscut faptul că există o complexitatee tot mai mare în raportare știri și funcționarea ziarelor, fapt ce a necesitat oameni de specialitate. Editorii de asemenea, au constatat că în raportarea tipurilor speciale de știri, cum ar fi chestiunile politice, de afaceri, economie și știință, se cereau de multe ori reporteri cu studii în aceste domenii. Apariția filmelor, radioului, televiziunii și mass-media ai făcut ca oamenii cu aceste competențe jurnalistice săă fie din ce în ce mai solicitați. Prin anii 1950, o serie de cursuri de jurnalism sau de comunicații au fost frecvent oferite în colegii.

Literatura de specialitate se limita în 1900 la două manuale, câteva colecții de cursuri și eseuri, și un număr mic de studii se caz din domeniul jurnalistic (acesta variau de la istoricul jurnalismului, la texte ale reporterilor, fotografii și cărți de argimentare și dezbateri de jurnalistice, aspect referitoare la etică, metode etc.

Preocupare pentru responsabilitate socială în jurnalism a fost în mare măsură un produs de la sfârșitul secolului XIX și XX. Cele mai vechi ziare și reviste au fost în general violente și partizane politicii și mizau pe faptul că îndeplinirea responsabilității sociale se afla în poziția de prozelitism pentru un anumit partid și deturnarea opoziției. Pe măsură ce publicul a început să citească, cu toate acestea, ziarele au crescut în dimensiune și bogăție și au devenit din ce în ce mai independente.

Sentimentul de responsabilitate socială a avut o creștere notabilă ca rezultat al educației de specialitate și discutarea pe scară largă a responsabilităților oamenilor de presă în cărți și periodice și la reuniunile asociațiilor.

La sfârșitul secolului 20, studiile au arătat că jurnaliștii erau un grup, în general, idealist cu privire la rolul lor în aducerea faptelor pentru public într-un mod imparțial. Diferite societăți de jurnaliști au emis declarații de etică, dintre care cel al Societății Americane a editorilor de ziare este, probabil, cel mai bine cunoscut. „ Precum spuneam și anterior, definițiile jurnalismului sunt infinite și formate pe baza a multor ani de cercetare sau, precum spunea Hartley, este format din exterior adică prin intermediul consumatorilor și nevoilor prioritare pentru ei. Acest mod prin care “se pune căruța înainte calului” dă de înțeles că media își schimbă atribuțiile în funcție de necesitățile publicului iar cea mai bună definiție neoficială a jurnalismului ar fi cea prin care acesta dă publicului informțiile dorite și necesare în scopul dezvoltării acestuia ca un individ, capabil de comunicare, rezultat în urma asimilării acelor informații după bunul plac. În concluzie, toate aceste definiții ale jurnalismului au același înțeles și se referă toate la aceleași obligații ale jurnalistului, în primul rând față de adevăr și mai apoi față de public, de aceea cred că toate reflectă adevărul însă pentru mine jurnalismul este reprezentarea tuturor metodelor prin care acesta, prin intermediul reprezentanților lui și prin mijloacele media aprovizionează publicul, dornic de cunoaștere, sau umple golurie de cunoștințe ale acestuia.”

1.3. Jurnalismul independent: definiție, caracteristici b#%l!^+a?

În primul rând, a fost util să definim jurnalismul și ceea ce jurnaliștii fac, înainte de a trece la jurnalism independent. Am arătat că jurnaliștii investighează și raportează probleme, evenimente și tendințe care sunt considerate de interes sferei publice.

Unii jurnaliști se concentreze pe domenii specifice, acoperind subiecte din domenii precum:

Sportiv;

Modă

Mediu;

Afaceri;

Politică.

Alții se concentrează pe un anumit topic – oferind știri cotidiene, relevante din tara și strainatate. Jurnaliștii pot lucra pentru reviste, ziare, TV și radio. Aceștia pot fi angajați full-time sau part-time, care primesc un salariu regulat, la fel ca orice alt loc de munca. Ei lucrează, de obicei, un anumit număr de ore de la birourile publicații, unde discută despre timpul de articole pe care trebuie să le realizeze.

Așa cum arătam, principiile jurnalismului sunt:

Respectarea adevărului;

Loialitatea față de cetățeni;

Esența ei este disciplină în verificare.

Independență;

Trebuie să funcționeze ca un monitor independent de putere;

Trebuie să ofere un forum pentru critici publice și compromis.

Prezentarea unor material semnificative, de interes și relevante;

Acesta trebuie să păstreze știri cuprinzătoare și proporționale.

Practicienilor trebuie să li se permită să-și exercite conștiința personală.

În ceea ce privește jurnalismul independent acestatrebuie să respecte aceleași principia, precum jurnalismul clasic, însă jurnaliștii independenți nu lucrează pentru o singura publicație, sunt liber-profesioniști. Definiția „independenței profesionale” este următoarea o persoană care lucrează ca scriitor, designer, interpret sau altele asemenea care își vinde munca sau serviciile pe criterii de zi, ore, specific etc., mai degrabă decât activitatea realizată în mod regulat, în schimul unui salariu primit de la angajator.

Jurnalismul independent are o serie de beneficii pentru freelanceri:

Pot alege pentru cine să lucreze;

Pot alege despre ce anume să scrie;

Au libertatea de a scrie cât de des doresc;

Au libertatea de a lucre unde vor.

Acest lucru permite jurnaliștilor începători să înceapă o noua carieră. Vor putea lucra part-time își pot ponstrui propriile portofolii. Aceasta înseamnă, de asemenea, că ei se pot concentra pe lucrul în domenii pe care le cunosc și le îndrăgesc. Pe lângă libertățile enumerate mai sus, jurnaliștii independenți trebuie să ia în considerare și alte aspecte. Jurnaliștii freelanceri trebuie să:

Își găsească noi piețe si negocieze taxele pentru munca lor;

Să fie motivați să lucreze în mod regulat;

Să respecte termenele stricte de depunere;

Să înțeleagă și să plătească contribuții fiscale adecvate;

Să se auto-administreze singur;

Să țină evidența a materialelor pe care trebuie să le trimită editorilor. În egală măsură, trebuie să își monitorizeze activitățile ce trebuiesc a fi plătite.

Jurnaliștii independenți trebuei să-și planifice finanțele, astfel încât să își poată acoperi și perioadele de inactivitate.

1.4. Ce face un jurnalist independent b#%l!^+a?

Mass-media digitale include jurnalismul online, blogging-ul, fotojurnalismul digital etc. Mijloacele permit acum cetățenilor de rând să comunice, în timp ce internetul încurajează noi forme de jurnalism, care sunt interactive și imediate. Grație mediului online, mass-media este un peisaj haotic care evoluează într-un ritm accelerat. Jurnaliști profesioniști împărtășesc sfera jurnalistică cu tweet-ere, blog-uri, cu cetățenii care au posibilitatea să comunice prin intermediul social media.

Democratizarea mass-media prin intermediul tehnologiei permite cetățenilor să se implice în jurnalism și să publice numeroase tipuri de știri – estompează identitatea jurnaliștilor și ideea a ceea ce constituie jurnalism. În secolul trecut, jurnaliștii au fost un grup clar definit. În mare parte, au fost profesioniști care au scris pentru ziare principale majore sau au lucrat în radiodifuziune. Publicul a avut nici o mare dificultate în identificarea membrilor presei.

Astăzi, cetățenii fără pregătire jurnalistică și care nu lucrează pentru mass-media se numesc jurnaliști sau scriu într-un mod care intră sub descrierea generală a jurnaliștilor ca cineva care scriu regulat pe probleme publice și pentru un public. Ne putem uita la exemple clare de jurnalism de-a lungul istoriei și putem analiza activitățile în care jurnaliștii au fost angajați, de exemplu, colectarea de informații, editarea poveștii etc. Atunci vom folosi aceste caracteristici pentru a oferi o definiție a jurnalismului. Abordarea normativă insistă că scriitorii nu ar trebui să fie numiți jurnaliștii, cu excepția cazului în care și-au dezvoltat și aceste abilități, dobândite de obicei prin instruire sau educație formală.

Competențele includ capabilități de investigație, abilități de cercetare, care dispun de tehnologie mass-media, cunoașterea modului de lucru instituții și abilități de comunicare foarte dezvoltate. Normele etice includ un angajament al preciziei, verificării, adevărul și așa mai departe. Abordarea normativă se bazează pe o viziune ideală a jurnalismului ca informarea precisă și responsabiă a publicului.

Persoanele care nu îndeplinesc aceste cerințe normative pot se numească jurnaliști, dar sunt considerați jurnaliști din această perspectivă normativă. Anonimatul este acceptat mai ușor on-line decât în ​​mass-media tradiționlă. Ziare necesită de obicei ca jurnaliștii să se identifice. Codurile de etică din mass-media impign jurnaliștilor să se identifice atunci când publică un articol. Având în vedere viteza cu care circula imagini și informații prin intermediul Twitter, YouTube, Facebook, bloguri, telefoane mobile și e-mail. Viteza de pune presiune asupra redacțiilor să publice poveștile înainte de a fi verificate în mod corespunzător și verificate în ceea ce privește verdicitatea faptelor.

Din punct de vedere economic, redacțiile de masă care susțin principiile tradiționale, cum ar fi imparțialitatea, iar în acest sens se simt obligați să se îndrepte spre o abordare mai dogmatică sau partizană de știri și comentarii. În schimb jurnalistul independent este mult mai ferm pe poziție, răspunzând publicului care cere opinii puternice și conflicte de opinie. În redacții, jurnalițtii trebuie să țină cont de un plan editorial. Mai mult decât atât, există o imparțialitate mare în trusturile de presă ridicate, multe dintre acestea fiind orientate către anumite părți politice. În schimb, jurnalistul independent poate realiza un journalism mult mai etic, nefiind limitat de politica redacției, însă acesta se confruntă cu problema finanțării.

2. LIBERTATEA PRESEI

2.1. Presa liberă în lume

Libertatea presei este o parte din cele cinci libertăți principale reprezentate în primul b#%l!^+a?amendament al Constituției Statelor Unite. Constituția a fost ratificată în 1791 cu scopul de punere în libertatea presei. De atunci, multe cazuri au evoluat cu această libertate, iar libertatea a avut un rol elementar în modrenizarea Statelor Unite ale Americii. Însă libertatea presei a avut o istorie, chiar înainte de ratificarea sa.

Libertatea presei garanteză drepturile, de a aduna, a publica și distribui informații și idei fără restricții guvernamentale sau reținere. Acest lucru înseamnă că se pot publica orice tip de opinii în ziar, indiferent de temă, cu excepția cazului în care nu se conformează legilor calomniei, obscenității sau revoltei.

În raportul pe anul precedent (2014) „World Press Freedom Index” publică situația libertății presei nivel mondial. Potrivit acestui raport, clasamentul a unor țări a fost, afectat de o tendință de a interpreta nevoile de securitate națională într-o manieră prea largă și abuzivă în detrimentul dreptul de a informa și de a fi informat. Această tendință reprezintă o amenințare tot mai mare la nivel mondial și chiar pune în pericol libertatea de informare în țările considerate democrații. Finlanda se află în fruntea indicelui pentru al patrulea an consecutiv, urmată îndeaproape de Olanda și Norvegia, la fel ca anul trecut.

La celălalt capăt al indicelui, ultimele trei poziții sunt din nou deținute de Turkmenistan, Coreea de Nord și Eritreea, trei țări în care libertatea de informare este inexistentă. În ciuda turbulențelor ocazionale din ultimul an, aceste țări continuă să înregistreze efecte negative în ceea ce privește situația presei.

Potrivit „World Press Freedom Index” pe anul 2015, țările cu cea mai mare libertate a presei sunt:

Finlanda;

Norvegia;

Danemarca;

Olanda;

Suedia;

Noua Zeelandă;

Austria;

Canada;

Jamiaca;

Estonia.

Majoritatea acestor țări fac parte din Europa și sunt poziționate în zna nordică. Aceste țări se remarcă nu numai printr-o libertate a presei, dar au și un sistem legislativ, educațional, politic bine pus la punct. La polul opus sunt statele din lumea arabă, unde principalul motiv care stă la baza lipsei de libertate a presei este constituit de conflicte armate. Într-un mediu instabil, mass-media devine obiectiv strategic și țintă pentru grupuri sau indivizi care încearcă să cotroleze știrile și informațiile. Libertatea presei este unul din aspectele consacrate în dreptul b#%l!^+a?internațional, în special, articolul 19 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, din 1949 Convenția de la Geneva din 1977 protocoalele adiționale 1 și 2.

Sira este unda dintre țările care a fost puternic afecatat de conflitele armate și în ceea ce privește libertatea presei. Un exemplu în acest sens este luna martie a anului 2011. Astăzi, Siria este una dintre țările în care libertatea de informare și jurnaliștii sunt cei mai în pericol. Criza siriană a avut, de asemenea, repercusiuni dramatice în întreaga regiune, afectând, deopotrivă Liban, încurajând autoritățile iordaniene pentru a strânge strânsoarea, și accelerarea spiralei violenței în Irak.

În Iran, una din principalele țări din Orientul Mijlociu, nu a fost până în prezent nici o punere în aplicare a promisiunilor de îmbunătățire a libertății de informare pe care noul președinte, Hassan Rouhani, le-a făcut. Acoperirea tragediei siriene, atât în ​​presa iraniană oficială, cât și în blogosferă este strâns urmarită de regim, care permite doar critica politicilor externe. Această tendință negative este întâlnită și în Mali, Republica Centrafricană, Republica Democratică Congo, Somalia și Nigeria.

În lumea arabă doar trei țări sunt considerate a fi liere din perspectivă în ceea ce privește libertatea presei. Acest lucru este extreme de grav. Mai mult decât atât, vestea despre lipsa unor jurnaliști a atras o serie de semnale de alarmă cu privire la acest aspect. Țările cu cea mai mare libertate a presei sunt considerate a fi Liban, Kuweit și Egipt. Peste tot în lume, cei mai mulți oameni trăiesc în țări considerate a fi doar „parțial libere, nu libere. Există 69 de țări considerate a avea libertate deplină a presei, cea mai mare parte situate în America și Europa.

Libertatea presei în Kuweit

Constituția Kuwaitului protejează libertatea presei, însă doar în conformitate cu condițiile și în condițiile prevăzute de lege. Jurnaliștii nu au voie să scrie nimic insultător cu privire la Dumnezeu, profeți sau Islam. De asemenea, u au dreptul să îl critice pe emir sau să ceară răsturnarea unui regim. Ruperea oricăreia dintre aceste legi poate duce la închisoare. Ziare kuweitiene sunt unele dintre cele mai vocale din lumea arabă, dar Ministerul de informații trebuie să ofere licență pentru orice publicare. Guvernul folosește această putere pentru a încerca să închidă publicații. Guvernul kuweitian deține nouă posturi locale de radio și televiziune, precum și patru centre de cenzură a cărților, casetelor video, periodicelor, filmelor și publicații care pot fi considerate ofensatoare moral.

Libertatea presei în Liban

Constituția Libanului protejează libertatea presei. Cu toate acestea, violența împotriva jurnaliștilor există. Multe dintre ziarele și revistele Libanului sunt deținute de persoane influente și politicieni, iar jurnaliștilor le este interzise să-și insulte propriul președinte și alți lideri străini. Cei acuzați infracțiunile de presă se pot confrunta cu urmărirea penală în instanță. Presa din Liban cuprinde șapte posturi de televiziune si mai mult de 30 de posturi de radio care oferă diferite perspective. O varietate de ziare funcționează în Liban și circa 24% din populație are acces la internet, începând cu 2009.

Libertatea presei în Egipt

Există mai mult de 550 de ziare și reviste din Egipt, cu toate acestea, ele sunt strict controlate de guvern. Persoanele fizice nu pot deține mai mult de un pachet de 10% într-un ziar, iar guvernul controlează 99% din toate puncte de vânzare ale ziarelor cu amănuntul. Președintele a numit editorii de la primele trei ziare din Egipt. Cu toate acestea, cu recenta schimbare de putere în Egipt, există speranță pentru o libertate a presei mai mare, cel puțin asta este perspectiva din interior, deoarece formarea unui guvern condus de Mohamed Morsi în Egipt, în vara anului 2012 a fost însoțită de o creștere a abuzurilor împotriva jurnaliștilor și a tuturor celor care au depus eforturi să aducă libertatea presei. În Golful Persic, în special în Emiratele Arabe Unite, bloggeri și jurnaliști au fost arestați și judecați sub acuzația de link-uri către Frăția. Creșterea cazurilor de violență a adus o serie de problem ridicate de comunitățile internaționale – în termeni de rezoluții, cel puțin. Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat prima sa rezoluție referitoare la siguranța jurnaliștilor prin consens la 26 noiembrie. Acesta a inclus elebrarea Zilei Internaționale a Libertății presei.

A fost, fără îndoială, un pas în direcția cea bună, completând Rezoluția 1738 care b#%l!^+a?condamnă atacurile asupra jurnaliștilor în conflictele armate, pe care Consiliul de Securitate a adoptat-o în decembrie 2006 privind inițiativa „Reporteri Fara Frontiere”, și Planul de acțiune al ONU privind siguranța jurnaliștilor, adoptat în aprilie 2012. Inițiativa „Reporteri fără Frontiere” are drept obiective de viitor crarea unui grup de experți independenți, cu sarcina de a monitoriza respectarea de către statele membre q obligațiilor de a proteja jurnaliștii, de a investiga toate cazurile de violență împotriva acestora și de a aduce pe cei responsabili în fața justiției.

Țările care se mândresc cu fiind democrații și respectarea statului de drept nu au stabilit un exemplu în acest sens. Libertatea de informare este prea adesea sacrificată de interpretări prea largi și abuzive a nevoilor de securitate națională, marcând un refugiu tulburător de la practicile democratice. Jurnalismul de investigație adesea suferă și el. Un exemplu în acest sens este Statele Unite ale Americii. În Regiunea de Nord Kashmir India, Internet mobilul și comunicațiile sunt suspendate ca răspuns la orice neliniște. De asemenea, ca urmare a tensiunilor provocate de primăvară arabă, regimurile autoritare din Peninsula Arabică și Asia Centrală au intensificat cenzura și supravegherea mass-media pentru a preîntâmpina orice „tentativă de destabilizare”.

Grupurile non-statale constituie principala sursă de pericol fizic pentru jurnaliști în mai multe țări. Crima organizată este un prădător de temut pentru jurnaliștii din multe părți ale lumii, în special Honduras, Guatemala, Brazilia și Paraguay, dar, de asemenea, Pakistan, China, Kârgâzstan și Balcani. În umbra crimei organizate, este greu, dacă nu imposibil să se oprească cenzura asupra subiectelor sensibile, precum traficul de droguri, corupția și corupția funcționarilor aparatului de stat.

La baza independenței presei stau o serie de principii:

Pluralismul, adică reprezentarea punctelor de vedere diferite în mass-media;

Independența presei vis-a-vis de centrele politice, economice, religioase și militare ale puterii;

Calitatea legislației care reglementează mass-media;

Transparența organelor de reglementare mass-media;

Performanța infrastructurii de susținere mass-media;

Climat general de libertatea de informare.

2.2. Libertatea presei în România

Pentru mai mult de 22 ani, de la prăbușirea dictaturii lui Nicole Ceaușescu, toate instituțiile media publice – Televiziunea Națională și Compania Națională de Radiodifuziune – au ajuns o nejustificată influență politică. Structurile de reglementare și de gestionare a acestor medii nu sunt similare pentru modelele utilizate în perioada de comunism.

Nicio schimbare în cadrul juridic în acești ani nu a rezolvat problema continuării interferențelor politice în mass-media publică. În plus, instituțiile media publice sunt subfinanțate și se confruntă cu lipsa banilor. Procedura este arbitrară și depinde de simpatiile politice. România are cel mai mic comision de licență pe taxa media din Uniunea Europeană cu o taxă pe cap de locuitor de mai puțin de 1,5 € pe lună, atât pentru radio, cât și pentru televiziune.

Alte probleme sunt cu experiența lucrătorilor agenției de presă naționale – Agerpres care este supravegheată de către Parlament. Salariile sunt decise și plătite de Ministerul de Finante. Aceste salarii sunt cele mai mici din toată industria media din România. Un salariu de nivel de pornire pentru un reporter junior este sub salariul minim pe lună.

Un nou proiect de lege promovat de Ministerul Muncii în anul 2013 pur și simplu a încercat să șteargă sectorul media din noua Legislație a Muncii, iar în situația unui accident vascular, de pildă, un angajat poate fi concediat și scos de pe scena mass-media. Noile reguli ar face imposibilă negocierea a contractelor colective de muncă care reglementează activitatea b#%l!^+a?mass-media din România. În aceste circumstanțe jurnaliștii nu ar avea nicio protecție a muncii împotriva oricăror contracte de muncă abuzive.

În ciuda existenței unei convenții colective, angajatorii nu întotdeauna respectă aceste standarde. Sindicatul Media a câștigat mai multe procese împotriva angajatorilor care nu respectă drepturile jurnaliștilor prevăzute de Conenția Colectivă a Sectorului Media, inclusiv cu privire la nivelurile de salarizare, codul de etică și clauza de conștiință. Chiar dacă s-au stabilit o serie de norme între sindicate și organizațiile patronale, totuși unele mecanisme nu funcționează în mod satisfăcător.

Jurnaliștii se confruntă cu dificultăți în obținerea justițieii din cauza duratei lungi a procedurilor legale (uneori fiind de ordinal anilor). Aceasta înseamnă un efort prelungit e rezistență din cauza condițiilor de muncă dificile. Organismele guvernamentale responsabile de aplicarea legislației muncii și contractele colective sunt lipsite de capacitate și de resurse pentru a le aplica. Aceasta acționeaza ca un factor de descurajare pentru a prelua reclamații și, ca rezultat multi jurnaliști nu ia în considerare utilizarea unor astfel de proceduri ca o opțiune viabilă.

În conformitate cu legea romana, statul trebuie să finanțeze pregătirea, inclusiv în mass-media, în scopul de a îmbunătăți aptitudinile, capacitatea și competența lucrătorilor profesionali. Practic, acest organism trebuie să certifice standardele journalistice standardelor și dezvoltarea unor noi domenii de activitate în interiorul industriei media.

Cu toate acestea, activitățile câmpului mass-media sunt în prezent blocate din cauza subfinanțării severe și a lipsei de resurse umane. Acest lucru împiedică jurnaliștii să fie certificați în conformitate cu aptitudinile lor și în consecință previne, de asemenea, mobilitatea în interiorul și în afara România în funcție de calificările deținute de jurnaliști.

Autoreglementarea în rândul jurnaliștilor, bloggerilor și angajatorilor media

Mulți politicieni au sponsorizat o lege a presei privind conținutul în timp ce profesioniștii mass-media caută forme de responsabilizare în conformitate cu normele stabilite de autoreglementare.

Ca și în multe alte țări, educația media este nu este suficient adaptată la schimbările profunde ale jurnalismului și mass-media, în general. Programe numit „libertatea de exprimare” a început să publice „FreeEx” rapoarte anuale finanțate de Open Society Institute (OSI) în 2000. Cel mai recent raport, publicat la începutul lunii mai 2012, se referă la mass-media din România, vizând în special zonele de agresiune și comportament amenințător față de jurnaliști. Raportul, care subliniază faptul că România este pe locul 47, în 2011 în indexul Libertății Presei, a descrie soluțiile posibile la politizarea tot mai mare a mass-media în România.

Raportul FreeEx român precizează că industria media a fost politizată până la alegerile din 2012 și a avut un impact enorm asupra libertății exprimare. Piața media din România, a rămas dominată de oamenii de afaceri care sunt interesați în obținerea de avantaje politice și economice și care sunt dispuși să investească sume mari de bani pentru a atinge aceste obiective.

Statul este din nou unul dintre principalii actori de pe piața de publicitate, o poziție atinsă prin contracte preferențiale acordate fără transparență. Potrivit raportului, publicitatea din fonduri publice a fost din nou folosit ca un vehicul de promovare a actorilor politici. Declinul dramatic al bugetelor de publicitate din sectorul de afaceri a crescut importanța publicitatății din bani publici.

Raportul precizează că buetinul de știri al Televiziunii Române nu a reușit să se elibereze de stigmatul controlului politic în același timp, de asemenea, subliniind că fostul director al TVR și majoritatea comentatorilor publici de televiziune din România sunt cunoscuți pentru opiniile lor favorabile partidele de guvernământ.

Raportul ActiveWatch este menit să atragă atenția asupra faptului că presiunea a fost exercitată asupra management TVR, de la lideri cu și fără putere. Problemele financiare au aprins din nou discuții cu privire la necesitatea de a reforma această instituție, dar politicienii au abandonat modificarile legislației în vigoare. Din cauza unei dependențe de stabilitatea politică, primul pas în transformarea TVR într-un serviciu public de televiziune independentă b#%l!^+a?este reogrganizarea.

În același timp, ActiveWatch continuă să facă presiuni asupra politicienilor care promovează inițiative legislative menite să restrângă libertatea presei și intimidarea jurnaliștilor. De exemplu, Partidul Liberal Democrat (PDL) deputatul Mihail Boldea, modificări ale Legii 544/2001 și ale Codului Penal au propus excluderea din categoria de interes public, care prevede că datele din fișierele găsite în faza de urmărire penală sau pe rol în instanța de judecată, nu pot fi eliberate până la pronunțarea unei pedepse penale definitive.

De asemenea, raportul a raportat că jurnaliștii au continuat să fie hărțuiți de toate categoriile societății – de la politicieni și forțe de ordine, până la publicul larg. Articole din noul Codul civil care au început în toamna anului 2011, a adus cu el noi restricții care s-au dovedit a fi abusive cu privire la libertatea de exprimare.

Abundența televiziuni și prezența trusturilor internaționale în România

În ciuda abundenței de oferte de televiziune din România, raportul FreeEx observat că diversitatea conținutului editorial este scăzut. Având în vedere că peste 80 la sută din populație folosește televiziunea ca sursă de informații principală, raportul face referire la deteriorarea jurnalismului de calitate din cauza corupției de la partizanat politic, senzaționalism ieftin și exploatare. Rapoarte de știri fabricatie, scandaluri între politicieni și exploatarea evenimentelor tragice sunt comune – nu mai vorbim de promovarea discursului defăimătoar destinate grupurilor vulnerabile.

„Concomitent cu adâncirea crizei economice, s-a schimbat în contextul tehnologic al mass-media pe glob, iar lupta pentru supraviețuire a presei s-a complicat cu efortul de adaptare. Local procesul este mult mai vizibil: printul este pe care de dispariție odată cu disoluția rețelei de difuzare (tirajele au scăzut cu 80% conform BRAT), trecerea în online se face greu, cu finanțare minimală, micile televiziuni și radiouri atârnă de autoritățile locale însușindu-și agenda șefilor județeni sau municipali, insolvența bate la ușă, iar concedierile curg. Statistica FRJ arată că dacă în 2004 existau 22.000 de angajați legali în industria media, în 2010 se pierduseră peste 6.000 de locuri de muncă. Hemoragia a continuat. O constată și Raportul FreeEx -Libertatea presei în România 2014-2015. Consecința? Din serviciul comunității, al interesului public, presa se transformă în instrumentul altor interese: de influență, de presiune, uneori de șantaj. FRJ Mediasind semnalează servituțile sub titlul Salvați presa din ghearele Puterii!. Nici legislația nu favorizează exercitarea fără constrângeri a jurnalismului. Prea multe obligații pentru companii, prea puține avantaje pentru practicieni. Raportul FreeEx consemnează riguros derapaje, atacuri la libertatea presei, presiuni, abdicări etice.”

În același timp, presa a arătat o preocupare redusă pentru teme de interes major, inclusiv povești care descoperă abuzuri ale jurnaliștilor în mâinile autorităților guvernamentale. În plus, raportul FreeEx menționează, tema închisorilor, secrete ale CIA (acoperite slab de mass-media), precum și abuzul de forță împotriva tentativelor de protest civic sau cazul în raport cu cazul Rosia Montana Gold Corporation.

„Ceva fundamental s-a schimbat în această perioadă intens electorală, a corupției și a instrumentalizării politice: marii moguli media au ajuns în spatele gratiilor, dar statutul presei n-a devenit mai limpede. Politizare excesivă, este o concluzie alarmantă. Presa pare să-și fi abandonat misiunea și pierde susținerea publicului, concurată de surse alternative generate de expansiunea Internetului. Agenda publică este influențată de vocile partizane care se războiesc într-o confruntare zgomotoasă, axată în principal pe atacuri la persoană împotriva adversarilor politici sau mediatici. Interesul public și norme profesionale elementare, precum echidistanța, imparțialitatea, spiritul critic sunt abandonate și înlocuite de …propagandă fățișă în favoarea unor politicieni sau de atacuri violente împotriva Justiției.Vocile independente se fac tot mai greu auzite în zgomotul partizan ce domină spațiul mediatic”, este doar una dintre observațiile amare ale raportului, care analizează în detaliu condițiile socio-economice precare ale profesiei, piața, relația cu autoritățile, cadrul juridic, starea mediilor publice, conflictele de muncă ș.a. Se pune întrebarea cu face breasla în aceste condiții: stă și își plânge de milă, așteaptă să pice din cer sau, fiecare se descurcă cum poate, cum îl lasă propria moralitate și devotamentul pentru profesie. Exemplele de mobilizare sunt rare. Dacă n-ar exista câteva organizații centrale ca ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent, Freedom House, CRJI punerea laolaltă a jurnaliștilor din toată țara nu s-ar întâmpla decât în cazuri b#%l!^+a?excepționale. De aceea, atacurile venite din interiorul breselei la adresa unor ONG-uri sunt oarbe și nedrepte. Voi reveni pe acest subiect.”

În acest context, raportul se referă la faptul că românii au pierdut încrederea în presă, în special în ceea ce privește conținutul TV. Potrivit unui sondaj al Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES):

83 la suta din populația adultă din România se uită la televizor zilnic;

trei sferturi consideră că stațiile de televiziune transmit orice doar de dragul audienței;

iar 65 la sută cred ca programele de televiziune manipulează.

Cu toate acestea, un alt studiu IRES relevă că majoritatea românilor (81 la suta) au primi informații despre politica în special de la televizor. În ceea ce privește încrederea internațională în România, raportul menționează faptul că marile trusturi de presă internaționale continuă să restricționeze la activitatea din România din cauza crizei și a concurenței neloiale. Raportul menționează trustful german Westdeutsche Allgemeine Zeitung (WAZ), care s-a retras din România, după declarând, că mass-media din România se află în mâinile unor oligarhi, oameni de afaceri care au câștigat banii în alte sectoare, de obicei, în timpul privatizării.

Management editorial

ActiveWatch a susținut că calitatea actului de management a fost nesatisfăcătoare, deoarece managerii de presă nu a reușit în găsirea de soluții de recuperare economice când banii de publicitate au scăzut și patronii de investiții au scăzut. Soluțiile propuse, de multe ori au constat în jertfe ale actului jurnalistic, fie în favoarea clienților de publicitate sau în favoarea finanțatorilor ale căror interese economice și politice au venit înaintea celor profesionale.

Potrivit raportului ActiveWatch, actul cel mai flagrant al sacrificiului a spațiului editorial în favoarea unui client de publicitate rămâne campania mediatică a Roșiei Montane Gold Corporation, care a avut o serie de reclame, dar, de asemenea invadat spațiu editorial cu publicitate mascata și a generat dispariția cvasi informațiilor critice cu privire la abordarea proiectului minier.

În plus, agravarea condițiilor economice de pe piața media a dus la închiderea unor publicații, reducerea disponibilități locurilor de muncă, reducerea stimulatelor la salarii și conflicte de munca au crescut – mai ales în rândul presei scrise. Fiind sub presiune economică dură, redactacțiile au apelat la compromis, cu consecințe grave asupra degradării continue și accentuate a conținutului editorial.

Indicat ar fi ca proprietarii de trusturi media să investească în profesionalizarea domeniului, pentru a se asigura că jurnaliștii și editorii au un spațiu de lucru liber și independent. Jurnaliștii sunt vulnerabili, dar trebuie să refuze să tolereze abuzurile patronilor mass-media, în scopul de a păstra încrederea publicului în mass-media.

În ceea ce îi privește pe politicieni, autorități și mediul de afaceri, ActiveWatch recomandă respect sporit față de independența editorială și sprijinul presei, pentru a promova crearea de conținut editorial relevant și verificabil. În același timp, ActiveWatch recomandă ca presa românească să devină digitalizată, din cauza evident. A migrării cititorilor pe site-uri mass-media de la print la surse online.

În acest sens, la finalul anului 2014 s-a realizat un raport al Centrului pentru Jurnalism Independent care prezintă principalele problem cu care se confruntă sectrul mass-media din România. Raportul a fost realizat în unrma unei cercetări calitative și cantitative, care i-a avut derpt respondenți pe managerii trusturilor de media și pe oamenii de presă. Respondenții și-au spus punctual de vedere cu privire la situația presei românești, la starea mass media și la principalele problem cu care se cofruntă. Studiul a fost realizat de un eșantion de 100 de peroane din 21 de orașe. Respondenții erau jurnaliști sau manageri de trusturi de presă. Potrivit b#%l!^+a?acestui raport: „Dacă ar fi să definim cu un singur cuvânt starea sectorului mass-media în anul 2014, frica ar fi cuvântul cel mai potrivit. Frica jurnalistului că mâine ar putea să nu mai aibă un loc de muncă, frica de la finalul lunii, când nu știe dacă va primi salariul, frica de patron, de politicieni, de autorități. Frica managerilor care încearcă să supraviețuiască pe o piață aflată în cădere liberă și unde regulile jocului concurențial sunt încălcate adeseori, teama că publicitatea ar putea să dispară, frica de instituțiile statului, care ar putea să vină în orice moment în controale prelungite abuziv. Și, de ce nu, frica celor care au încălcat legile, că mecanismele de control ale statului încep să funcționze. Câinele de pază al democrației pare mai timorat ca oricând.”

3. Studiu de caz: Casa Jurnalistului

3.1. Descrierea site-ului

Scopul lucrarii este acela de a prezenta modul în care jurnalismul independent este reprezentat în România. În realizarea acestuia ne-am propus să analizăm caracteristicile de bază ale unei platform de jurnalism independent, și anume Casa Jurnalistului.

Obiectivele cercetării sunt următoarele:

Identificarea principiilor care stau la baza activității jurnaliștilor de la Casa Jurnalistului;

Identificarea surselor de finațare.

În demersul de față, vom avea în vedere următoarele aspecte:

Prezentarea site-ului (platformei casajurnalistului.ro) și a structurii acestui site;

Analiza temelor abordate de jurnaliștii comunității Casa Jurnalistului;

Analiza comparativă a unor materiale care tratează teme similare, dar publicate, deopotrivă de Casa Jurnalistului și de România Liberă.

În realizarea cercetării amavut în vedere:

o analiză a modului în care sunt distribuite materialele pe platforma Casa Jurnalistului;

de „politica editorială” a site-ului;

de principiile colaboratorilor și de filosofia lor de viață;

de modul în care este perceput jurnalismul independent.

În acest sens, demersul nostru s-a concentrat pe:

o descriere succintă a platformei Casei Jurnalistului;

o analiză a temelor abordate de jurnaliștii Casei Jurnalistului;

o analiză comparativă a unro subiecte cu teme similare publicate atât de Casa Jurnalistului cât și de România Liberă.

Casa Jurnalistului este una dintre cele mai active platforme de jurnalism independent din România. Potrivit materialului publicat pe site-ul altreileasectro.ro, Casa Jurnalistului a fost un proiect dezvoltat la inițiativa tânărului Vlad Ursulean, journalist cu experiență în cadrul publicației „Romnia Liberă”. „Am început interviul și am aflat ca Vlad a plecat din presă pe la sfârșitul lui 2011, pentru că totul se ducea pe apa sâmbetei. Nu avea vreun plan, ci doar o viziune: să își facă meseria pe cont propriu, într-o casă a lui. Ca un atelier meșteșugăresc, în care să îți faci treaba, iar alți oameni să vină în vizită și să vadă cum lucrezi. Primul atelier a fost pe Maria Rosetti, într-o casă cu un ultim etaj devastat și locuit de aurolaci. Nu era căldură, nici apă caldă. Dar m-am mutat acolo. Am pus un calorifer electric într-una dintre camere și am b#%l!^+a?început să adun niște mobilă de pe la prieteni.

În 2011, Casa Jurnalistului era doar pe Facebook. În ianuarie 2012 au venit protestele declanșate de o dispută între doctorul Raed Arafat și președintele României, iar Vlad a ieșit pe străzile Capitalei și a făcut un reportaj, preluat de toți și de toate. Lucrurile au început aproape fără mine.

Anul trecut, a găsit o nouă casă, după o lună de căutări hard core, la finalul cărora își pierduse orice speranță. Ajunsese în punctul în care, împreună cu Ștefan Mako, un fost coleg de la România Liberă, dorea să cumpere o dubiță, pe care să scrie „Casa Jurnalistului” și să plece cu ea prin țară. Venea iarna și nu mai putea să mai stea pe Rosetti.

De când s-au mutat în Viitorului, au început să trăiască bine. În primii doi ani a fost cam boschetăreală. Au fost momente în care muream de foame.

Ne-am ridicat amândoi de pe scaune și am mers să-mi prezinte casa: crama jurnalistului, garajul, bucătăria, camera mea, un spațiu de stat la comun, camerele băieților, camerele fetelor și redacția. Vlad plătește 650 de euro euro chirie. Cu totul, cheltuielile cu locuința ajung la 1.000 euro lunar, bani care vin din donații recurente.”

Ceea ce stă la baza pricipiilor Casei Jurnalistului este munca în echipă și ambiția de a face jurnalism independent, în condițiile în care jurnalismul românesc este condiționat, în general de susținere politică, de interese financiare și de ideea de a fi de partea celor puternici.

În schimb, comunitatea Casa Jurnalistului este una sudată, care are la bază principia similare, iar munca de echipă este una frecventă. Poveștile realizate de jurnaliștii de la Casa Jurnalistului au câștigat o serie de competiții de journalism sau scriere creativă, în ultimii ani.

Se poate spune că platform activează în conformitate cu un înalt spirit civic, membrii Casei Jurnalsitului fiind acolo unde cetțeanul de rând, disperat și pus la zid de putere nu găsește sprijin de nicărieri.

Platforma unde sunt publicate materialele semnate de echipa Casa Jurnalistului sunt publicate pe casajurnalistului.ro. Site-ul are următoarea structură:

„Despre noi”;

„Merită să citești”;

„Contribuie”;

„English”

„Despre noi”

În cadrul rubricii „Despre noi” este prezentată politica editorială a „Casei Jurnalistului”. Membrii Casei Jurnalistului se autodenumesc „comunitate de reporteri independenți”, care au la bază ideea că lucrurile se învață experimentându-le.

În cadrul acestei rubrici este realizată o prezentare în cifre a Casei Jurnalistului:

10 bloguri pe platformă;

20 de persoane au publicat articole;

Comunitatea de bază este de 50 de persoane aproxiamtiv;

Primesc suport financiar de la 150 de cititori care s-au abonat la materialele Casei Jurnalistului;

La evenimentele organizate de Casa Jurnalistlui participă în medie 300 de persoane pe fiecare eveniment;

Comunitatea online a Casei Jurnalistului este alcătuită din 20.000 de persoane;

Cele mai populare materiale au fost citite de 100.000 de persoane.

b#%l!^+a?

Fig. 3.1. Casa Jurnalistului în cifre.

„Merită să citești”

În cadrul acestei categorii, sunt prezentate proiectele editorial la care lucrează jurnaliștii caseijurnalistului.ro, proiectele speciale ale acestora, blogurile platformei caseijurnalistului.ro.

Printre blogurile Casei Jurnalistului sunt:

http://vlad.casajurnalistului.ro/;

http://tibrian.casajurnalistului.ro/;

http://radu.casajurnalistului.ro/;

http://mako.casajurnalistului.ro/;

http://fiastru.casajurnalistului.ro/;

http://odobescu.casajurnalistului.ro/;

http://matei.casajurnalistului.ro/;

http://odobescu.casajurnalistului.ro/;

http://andriescu.casajurnalistului.ro/;

http://lina.casajurnalistului.ro/;

http://laura.casajurnalistului.ro/;

http://liliana.casajurnalistului.ro/;

http://mara.casajurnalistului.ro/;

http://brunea-fox.casajurnalistului.ro/;

„În ultimul an am făcut o grămadă de chestii…

Am acoperit pe larg mișcarea socială pornită de protestele pentru Roșia Montană, cu relatări din perspectiva protestatarilor, a jandarmilor, a reporterilor din Piață, a parlamentarilor, a publicitarilor, a unui homles și a unui străin care s-a trezit în mijlocul evenimentelor. Plus reportaje de la fiecare marș – [1] [2] [3] [4] [5].

Am lucrat pentru prima oară în echipă și am testat mai multe stiluri, de la hiper-subiectiv la complet detașat, cu text, video, sute de poze și grafice interactive. 350.000 de oameni au văzut măcar un material de-al nostru.

Am stat mult timp cu oamenii pe care societatea românească îi calcă în picioare:

– Homleșii din București, generația uitată de tranziție prin canale;

– Țiganii din Baia Mare, scoși din groapa de gunoi și aruncați într-un fost combinat chimic.

Am descoperit cum fabrica de diamante a lu’ Ceaușescu a fost dusă pe nașpa la fier vechi și transformată într-un parc de distracții;

Ne fascinează căpeteniile locale, fundația politicii din România:

– Ilie Botgros din Aninoasa, singurul primar din țară care a reușit să-și bage orașul în faliment;

– Nicolae Stan, zis Bulă, care a reușit cea mai mare performanță la alegeri: în comuna lui au votat 184% dintre cetățeni;

Am fost prin Moldova și Dobrogea să vedem cum dispar mârțoagele de pe câmpurile României și apar miraculos în farfuriile occidentalilor;

Ce este Dumnezeu? Facem un proiect multimedia în care mergem pe la cele 30 de culte religioase din România să vedem ce înțelege fiecare prin divinitate;

Fracking Romania: Ne-am documentat un an jumate în Bârlad și Pennsylvania ca să descâlcim povestea gazelor de șist.

Mako a dezvoltat o tristă pasiune orientală: a stat cu sirienii care au fugit de regimul Assad și s-a dus la Istanbul să vadă cu ochii lui protestele din piața Taksim.

Am avut și o grămadă de colaborări, în special cu publicații străine, dar de acum o să ne concentrăm pe ograda noastră, singurul loc în care avem independență editorială completă.

PS: Abia ne punem pe picioare. Fii pe fază, chestiile interesante tocmai încep. Dacă vrei să b#%l!^+a?contribui, uite cum poți ajuta.”

3.2. Temele abordate pe platforma online

Temele abordate de platforma Casa Jurnalistului sunt axate pe ideea de civism. Sunt realizate materiale pe diverse teme, care sunt prezente, deopotrivă și pe alte platforme de știri, însă discursul este unul mult mai „personal”. Reporterii de la Casa Jurnalistului, evenimentele sunt analizate din perspectiva diferitelor categorii prezente, fapt ce denotă un un obiectivism. Deși acest gen de jornalism este cel despre care vorbește literatura de specialitate, relevanța lui este cu atât mai mare cu cât presa din România nu se bucură de această independență.

În egală măsură, reporterii de la Casa Jurnalistului își realizează materialele numai după ce au făcut mună de teren, cercetare și analiză la fața locului. Martorii la eveniment sunt ascultați și fiecare punct de vedere este „de luat în seamă”. Aceasta este o diferență majoră a modului în care o publicație independent funcționează, comparativ cu una care este limitată, ca urmare a faptului că nu se bucură de o independență financiară.

Dintre temele abordate de Casa Jurnalistului menționăm:

Gazele de șist și exploatarea din Vaslui – un subiect sensibil, dezbătut în mod frecvent de presa românească, mai ales prin prisma faptului că opinia publică vede afectat interesul general de marea parte a decidenților politici. În egală măsură, compania Chevron este este o companie americană care (în opinia declarată a oamenilor politici) este un punct de legătură între relațiile bilaterale dintre România și Statele Unite.

Roșia Montană – este una dintre cele mai mediatizate temea ultimilor ani, reapărând frecvent pe ordinea de zi a presei și a dezbaterilor politice;

Oamenii străzii din România – deși nu este una dintre temele abordate de presa românească, Casa Jurnalistului prezintă starea oaenilr strzii din România, prezentând într-un mod cât mai realist viața cotidiană a oamenilor străzii, dramele acestora, modul în care reușesc să supraviețuiească etc.

Refugiați din Siria – această temă nu s-a bucurat nici ea de o mare popularitate în presa românească, însă ;

Religia și modul în care este perceput Dumnezeu de cultele cele mai populare din România – un proiect care debordează de orginalitate, prin modul în care este realizat. Tema este una atent alesă și este oarecum populară, deoarece „religia în școli”, „biserica” sunt teme care apar frecvent în presă, însă conținutul materialelor este orientat către anumite tabere, articolele fiind fie pro, fie contra religiilor sau confesiunilor. Chiar și în situațiile în care materialele sunt obiective, acestea sunt succinte și nu prezintă problema în ansamblul ei. Casa Jurnalistului mizează pe o empatie cu publicul, iar religia este analizată atât din perspectiva credinciosului (indiferent de confesiunea sa), cât și din perspectiva ateului sau a celui care critică manifestarea religioasa sau o încadrează la preocupări din categoria „ev mediu”.

Alegerile locale și prezidențiale – un proiect civic realizat de reporterii de la Casa Jurnalistului, în cadrul căruia este analizat modul în care votează românii cu drept de vot, modul în care sunt fraudate voturile, motivațiile alegătorilor atunci când își îndreaptă ștampila către un anumit candidat.

3.3. Comparație: Cum a fost redactat același subiect în publicații diferite? (Casa Jurnalistului vs. Jurnalul Național)

Subcapitolul de față este partea aplicativă a lucrării de față. În realizarea acestuia am recurs la o analiză de conținut a materialelor care făceau referire la tema „Roșia Montană”, respectiv „exploatarea gazelor de șist” din perspectiva reporterilor de la Casa Jurnalistului și a celor de la România Liberă.

Despre Roșia Montană s-a scris mult, iar materialele au fost scrise fie de taberele ecologiste, care sunt împotriva exploatării cu cianuri, datorită faptului că cianurile sunt extrem de dăunătoare pentru mediu și oameni. În egal măsură, au fost împotriva exploatării, deoarece galeriile de la Roșia Montană sunt considerate situri extrem de importante pentru patrimoniul cultural româneasc, ca urmare a vechimii acestor galerii. După părerea unora, galeriile datează din perioada romană.

De partea cealaltă a problemei sunt trusturile de presă care „au primit bani grei” de la comania Roșia Montană Gold Corporation pentru a susține proiectul de exploatare minieră. În promovarea ideii de exploatare, trusturile de presă au recurs la difuzarea unor mesaje care aveau un conținut ce sensibiliza – povești de vițăa ale stenilor din Roșia Montană, care duc o viață grea fără resurse materiale și fără posibilitatea de a avea un loc de muncă. Un exemplu de acest gen este și povestea Sanda Lungu, care declara că împletea șosete pentru a-și susține copiii în școală.

Povești ca aceasta sau dezbateri împotriva exploatării au existat de la momentul în care compania Roșia Montană Gold Corporation și-a declarant inteția de e demara proiectul minier de la Roșia Montană. În atingerea acestui scop, compania a convins o parte dintre cetățenii Roșiei Montane să își vândă casele și să ia parte la susținerea proiectului exploatării.

De cealaltă parte, decidenții politici s-au plasat de cele mai multe ori împotriva demarării proiectului în timpul atunci când erau în preajma alegerilor. În restul timpului, politicienii români au susținut exploatarea minieră de la Roșia Montană sub pretextul că vor fi create locuri de muncă pentru oamenii din Roșia Montană.

Având în vedere cele menționate, cncluzionăm că mare parte a presei s-a axat pe publicarea de materiale care privesc problema din cele trei unghiuri:

De susținere a proiectului minier, ca urmare a faptului că Roșia Montană Gold Corporation a plătit publictate anumitor trusturi de presă și implicit acestea nu puteau transmite știri cu impact negative în raport cu exploaraea, ci dimpotrivă, susțineau ideea exploatării;

Știri ecologiste îndreptate împotiva proiectului minier, adesea cu un conținut subiectiv, fiind realizate, în mare parte de participanți la proteste;

Materiale care au un conținut strict politizat, în care suiectul Roșia Montană este doar un prilej al dezbaterilor politice.

În ceea ce privește modul în care sunt prezentate problemele care vizează exploatarea de la Roșia Montană pe site-ul casajurnalistului.ro și romanialibera.ro, vom vedea că problema exploatării a dus la o problemă a protestelor împotriva exploatării și a modului în care protestele denumite UNIȚI SALVĂM! sunt percepute de participanții la proteste (protestatari, jandarmi, diferite categorii sociale, clasa politică).

Pentru o înțelegere mai clară și o analiză la obiect, cercetarea noastra a vizat o serie de materiale care prezintă protestele împotriva Roșiei Montante din perspectiva celor două platform de știri.

De pe site-ul romanialiberă.ro am preluat un număr de patru materiale care au fost publicate în perioada în care au avut loc protestele UNIȚI SALVĂM”:

Primul material face referire la modul în care s-a derulat protestul. Articolul este semnat de Oana Căloiu, este publicat la 6 septembire 2013 și este intitulat „REPORTAJ. În mijlocul protestului din Piața Universității: <<Uniți salvăm Roșia Montană”>>” și prezintă în mod obiectiv derularea protestului Uniți salvăm Roșia Montană. Sunt descriși participanții la protest „de toate vârstele” și civilizați „ rămân însă tineri care adună mucurile de țigară, singurele gunoaie lăsate de aceștia”.

Al doilea material este semnat tot de Oana Căloiu și a fost publicat în data de 10 septembrie 2014 este un material care are mai degrabă legătură cu zona politică decât cu protestul împotriva exploatări de la Roșia Montană. Victor Ponta, premierul României, din prezent și de la acea data își expunea punctual de vedere cu privire la Roșia Montană. Ideea de bază a materialului este poziționarea lui Ponta în raport cu un subiect sensibil. Inițial Victor Ponta se declara ca fiind împotriva proiectului, dar acest lucru era valabil înainte de numirea în funcția de premier, ulterior Ponta a declarant că era împotriva proiectului doar pentru că președintele Băsescu îl susținea.

Materialul nu este unul aparte, mai ales că nu este deloc sesizabil stilul jurnalistei, este efectiv o reluare a ceea ce a declarant premierul.

Asemenea acestui material au mai existat și altele în cadrul cărora s-a încercat o stabilire de poziție a premierului, în raport cu exploatarea de la Roșia Montană, însă în toamna anului 2013, acesta a forțat la presiunea societății civile să își exprime punctual de vedere, deoarece punctual acestuia de vedere era important în luarea unei decizii.

Un alt treilea material, îl are drept protagonist pe Cătălin Ivan, purtătorul de cuvânt de la acea vreme al Partidului Social Democrat, care declară că poziția partidului pe care îl reprezintă va fi făcută publică numai după ce vor avea loc dezbateri pe tema exploatării de la Roșia Montană. Ivan încearcă să tranmsită mesajul conform căruia, Partidul Social Democrat are în vedere consultarea atât a celor care sunt pentru exploatare, cât și a celor care sunt împotriva exploatării. În general, este vizibilă politica dusă de cei din PSD, în raport cu tema data, iar jurnalistul tratează lucrurile la suprafață, recugând la prezentări succinate ale situației. Se poate afirma că materialele realizate sunt în mod clar împotriva lui Victor Ponta și a partidului din care acesta face parte, Partidul Social Democrat.

În cel de-al patrule material, firul poveștii PSD este același, motivația pentru care Partidul Social Democrat nu se opune ideii de exploatare. Ca urmare a presiunii publice, deputații care au votat legitimitatea exploatării au fost sancționați dur de memoria colectiv. Ușor speriați de furia maselor, reprezentanții Partidului Național Liberal, în frunte cu Crin Antonescu (președintele partidului de la acea vreme), au decis să nu voteze proiectul de lege care permitea începerea exploatării. Mai mult decât atât, alianța PSD-PNL, Uniunea Social Liberală (USL), a începută să se clatine ca urmare a discuțiilor în contradictoriu a celor doi președinți de partid, Vitor Ponta și Crin Antonescu. Materialul poartă semnătura Ralucăi Filipescu și a fost publicat în 10 septembrie 2013, în perioada în care protestele încă se derulau.

Al cincelea material analizat este tot rezultatul unor presiuni ale opineiie publice (ale protestatrilor), și vizează o justificare a lui Victor Ponta, în raport cu faptul că este un susținător al exploatării de la Roșia Montană. Totodată Victor Ponta recurge (conform materialului) la intimidări. România ar putea fi condiționată de Roșia Montană Gold Corporation să plătească despăgubiri de pe urma faptului că se retrage din România, fără a exploata, dar după ce a investit sume immense. Este practic o scuză bună ca urmare a săpătării generale, iar România Liberă a publicat numai în data de 10 septembrie 2013, patru materiale care îl vizau, deopotrivă pe Victor Ponta, dar și proiectul Roșia Montană și exploatarea cu cianuri.

Ce ar fi avut de câștigat romanialiberă.ro de pe urma faptului că subiectul dezbaterilor a fost Ponta este greu de înțeles, dar mai alest nu este un obiectiv al lucrării de față, însă este vizibil modul părtinitor în care sunt realizate materialele:

Materialele nu sunt rezultatul unor cercetări de teren;

Jurnaliștii nu sunt focusați pe umrirea evenimentelor în ansamblu, ci sunt mai degrabă interesați de un raiting cât mai mare. O variant în acest sens este data de faptul că Ponta a fost personajul cel mai detestat din timpul protestelor, iar jurnaliștii au exploatat această supărare generală.

În ceea ce privește platforma casajurnalistului.ro, aici materialele sunt rezultatul unei mnci de teren, iar realitatea este prezentat din perspectiva participanților la proteste. Pe lângă faptul că reporterii caseijurnalistului.ro au fost participanți la proteste, iar astfel au manifestat un act de civism, transmiterea de la locul evenimentelor s-a făcut din prisma participanților la eveniment:

Unul dintre jaandarmii prezenți la proteste;

„Un boschetar” care este încântat de iedeea de unuitate, dar care este nemulțumit că nu vede unitate peste tot;

Participanți la evenimente în calitate de protestatari, prezentați din prisma evenimentelor, a motivației pentru care participă la proteste, a pregătirii lor profesionale, a locului de muncă în cadrul căuia activează;

Din perspectiva jurnaliștilor care au participat la eveniment, iar în acest caz merit notat faptul că o parte dintre aceștia au venit la protest și din solidaritate pentru protestatari, deoarece au luat parte la proteste și au relatat, bătând monedă pe aspectele nemulțumirii protestatarilor. Au fost intervievați jurnaliști de la urmtoarele televiziuni și publicații: Antena 3 (Ana Cărbunaru), care a vrobit despre modul în care a relatat presa și implict Antena 3, dar și de nedrepatatea făcută de protesttari care i-au acuzat pe cei din presă că sunt cumpărați.

Mihai Munteanu (RISE Project), jurnalist care s-a identificat cu protestatarii. Teodor Tiță (Digi TV) susținător al protestului și al ideii de bună cetățenie, acesta i-a învinovățit pe cei din presă care nu au relatat obiectiv despre proteste. Andra Matzal (Think Outside the Box) o susnținătoare a ideii de jurnalism independent și a relatării în mod realista a evenimentelor, Ioana Moldoveanu (VICE) care se identifică cu protestatarii și care este adepta unui journalism independent; Andi Laslău (Nașul TV) care a declarant că susține ideea protestatrilor și a jurnalismului independent. În calitate de jurnalist la Nașul TV (producător), Andi Laslău a declarant că a susținut ideea de protest și a transmis încă din primele zile protestul, deoarece este împotriva neregulilor din munții Apuseni. A mai vorbit și de televiziunile care au avut contracte cu Roșia Montană Gold Corporation, care nu au relatat în mod obiectiv fiind constrânse de termenii contractuali.

Mădălina (Realitatea TV), care a declarat c a venit la protest pentru că a fost nevoită să o facă, din prisma locului de muncă și a calității pe care o are, în caz contrar nu ar fi fost prezentă la proteste.

Paul Radu (RISE Project) – susținător al protestului, slidar cu mulțimea, care a vrobit de civismul din alte țări și de faptul că a scris vreme de 14 ani despre cazul Roșia Montană, dar consideră că pulicul nu este foarte interessat de ce ce se întâmplă acolo. S-a declarat surprins în mod plăcut de faptul că oamenii știu mai multe despre proiectul exploatării. În egal măsură, s-a declarat mulțumit de implicarea protestatarilor, deoarece în alte țări actele de civism au fost văzute, însă în România au întârziat să apară.

Cristian Neagoe (Șapte Seri), susținător al protestelor, care s-a aflat în strad mai mult în calitate de cetățean nemulțumit decât în calitate de reporter, deoarece specificul ”Șapte Seri” nu este unul îndreptat către transmiterea de știri, ci este cu specific urban. A declarat, în egal măsur că îi este cunoscută „metoda scoaterii din context”, practicată de presa aservită puterii, prin intermediul căreia se „fabrică realitatea”.

Sorin Năstase (TVR) deranjat mai degrabă de acuzele venite din partea protestatarilor, conform cărora presa este vândută. Acesta a ținut să precizeze că televiziunea publică a difuzat tot ceea ce era de difuzat și că a fost imparțială.

Vlad Andricescu (Adevărul), care a declarant că a venit mai mult din curiozitate să se convingă de numărul protestatarilor. În raport cu exploatarea nu are o poziție, iar cu protestatarii se identifică doar datorită vârstei apropiate pe care o au. Este însă, un susținător al jurnalismului independent.

Ovidiu Vanghele (Centrul de Inestigații Media), s-a declarant contrariat de atitudinea celor din presă, respective de faptul c nu s-a difuzat aproape nimic despre proteste, iar majoritatea celor care au difuzat au fost imparțiale.

Laurențiu Diaconu-Colintineanu (RFI) prezent la proteste din prisma calității de jurnalist.

Radu Sigheti (Reuters)

Michael Bird (jurnalist englez freelancer)

Christian Gesellmann („reporter german de la Freie Presse”), contrariat de atitudinea presei și de lipsa de interes a jurnaliștilor în raport cu evenimentul.

Cu alte cuvinte, relatarea reporterilor caseijurnalistului.ro este una multmai aproape de adevăr, chiar dacă subiectivitatea domină într-o aorecare măsură, ca urmarea principiilor de viață. Ideea de a relata evenimentul din prisma unor categorii sociale distincte, apropie mai mult metoda reporterilor de la Casa Jurnalistului de adevrata metodă jurnalistică, comparativ cu modul în care au fost prezentate lucrurile din perspectiva România Liberă.

În acest sens, se constată o tendință a presei românești de a se orienta către o anumită putere politică și de a transmite realitatea care s prezinte lucrurile într-o lumină care s îi defavorizeze pe cei din opoziție. Această tendință a fost vzibilă și în cazul România Liberă, fiind evident subiectivi în relatarea avenimentelor, deoarece au bătut monedă doar pe modul în care se raportează politicul, iar aici doar Victor Ponta a fost inclus) la ideea de exploatare și la protestele care s-au derulat în anul 2013.

Mai mutl decât atât, nici viziunea politică nu a fost expusă în totalitate, ci doar parțial, iar această modalitate de relatare a evenimentelor nu oferă o vziune apropiată de realitatea evenimentelor.

BIBLIOGRAFIE

Beciu, Camelia, Comunicare și discurs mediatic, Editura Polirom, București, 2009;

Bertrand, Claude-Jean, O introducere în presa scrisă și vorbită, Editura Polirom, Iași, 2001;

Bucheru, Ion Roman, Marina, Limbajul imaginii filmate, Editura Norma, București, 2010;

Coman, Cristina, Relații publice. Principii și Strategii, Editura Polirom, Iași, 2001;

Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iași, 1999; b#%l!^+a?

Crețu, Alina; Peptan, Elena, Comunicarea de masă, Editura Universității ASE, București, 2004;

De Fleur, Melvin L; Ball Rokeach, Sandra, Teorii ale comunicarii de masă, Editura Polirom, 1999;

Dobrescu, Paul; Bargaoanu, Alina, Mass media și societatea, Editura comunicare.ro, București, 2003;

Dominick, Joseph R., Ipostazele comunicării de masă. Media în era digitală, Editura Comunicare.ro, București, 2011;

Hartley, John, Discursul știrilor, Iași, Editura Polirom, Iași, 1999;

Ionescu Carmen, Agențiile de presă din România, Editura Tritonic, București, 2007;

Lochard, Guy; Boyer, Henry, Comunicarea mediatică, Editura Institutul European, București, 1998;

McQuail, Denis, Modele ale comunicării – pentru studiul comunicării de masă, Editura Comunicare.ro, București, 2001;

Miège, Bernard, Societatea cucerită de comunicare, Editura Polirom, Iași, 2000;

Mihai, Dinu, Comunicarea – repere fundamentale, Editura Orizonturi, București, 2007;

Pișleag, Țuțu; Pișleag, George-Antoniu; Onofrei,George, Psihologia comunicării mediatice, Editura Sitech, Craiova, 2012;

Popa Mircea, Tașcu Valentin, Istoria presei românești din Transilvania, Editura Tritonic, București, 2003;

Popescu, Cristian Florin, Manual de Jurnalism, vol. I, Editura Tritonic, București, 2005;

Randall, David, Jurnalistul universal, Editura Polirom, Iași, 1998;

Stavre, Ion, Comunicarea audiovizuală, Editura Tritonic, București, 2011;

Tran, Vasile; Stanciugelu, Irina, Teoria comunicării, Editura Comunicare.ro, București, 2001;

 Vișinescu, Victor, Jurnalism contemporan, Editura Victor, București, 2002;

Zeca-Buzura, Daniela, Jurnalismul de televiziune, Editura Polirom, Iași, 2005;

http://www.cji.ro/starea-sectorului-mass-media-din-romania-in-2014-o-analiza-a-cji-privind-vulnerabilitatile-si-solutiile-pe-care-le-are-media-din-romania/;

http://www.romanialibera.ro/politica/institutii/scandal-in-usl-pe-ro%C5%9Eia-montana–antonescu–nu-accept-sa-fim-scosi-tapi-ispasitori-ca-nu-votam-rosia-montana-312181?c=q2562;;

Ponta: Iniţial, eram împotriva exploatării de la Roşia Montană, pentru că Băsescu susţinea proiectul

ROSIA MONTANA: PSD îi răspunde lui Antonescu

http://www.romanialibera.ro/politica/institutii/ro%C5%9Eia-montana–ponta–in-14-ani–nici-un-guvern-nu-a-luat-vreo-decizie-312145;

https://vizitatirosiamontana.wordpress.com/2014/03/21/galeriile-romane-din-rosia-montana-2/;

http://romaniateiubesc.stirileprotv.ro/emisiuni/romania-te-iubesc/rosia-montana-muntele-de-aur-care-a-impartit-romania-in-doua-cat-castiga-statul-din-exploatare.html;

https://www.youtube.com/watch?v=TZT2-JTG_8k

https://www.youtube.com/watch?v=U3gyZP9C0UY

BIBLIOGRAFIE

Beciu, Camelia, Comunicare și discurs mediatic, Editura Polirom, București, 2009;

Bertrand, Claude-Jean, O introducere în presa scrisă și vorbită, Editura Polirom, Iași, 2001;

Bucheru, Ion Roman, Marina, Limbajul imaginii filmate, Editura Norma, București, 2010;

Coman, Cristina, Relații publice. Principii și Strategii, Editura Polirom, Iași, 2001;

Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Editura Polirom, Iași, 1999; b#%l!^+a?

Crețu, Alina; Peptan, Elena, Comunicarea de masă, Editura Universității ASE, București, 2004;

De Fleur, Melvin L; Ball Rokeach, Sandra, Teorii ale comunicarii de masă, Editura Polirom, 1999;

Dobrescu, Paul; Bargaoanu, Alina, Mass media și societatea, Editura comunicare.ro, București, 2003;

Dominick, Joseph R., Ipostazele comunicării de masă. Media în era digitală, Editura Comunicare.ro, București, 2011;

Hartley, John, Discursul știrilor, Iași, Editura Polirom, Iași, 1999;

Ionescu Carmen, Agențiile de presă din România, Editura Tritonic, București, 2007;

Lochard, Guy; Boyer, Henry, Comunicarea mediatică, Editura Institutul European, București, 1998;

McQuail, Denis, Modele ale comunicării – pentru studiul comunicării de masă, Editura Comunicare.ro, București, 2001;

Miège, Bernard, Societatea cucerită de comunicare, Editura Polirom, Iași, 2000;

Mihai, Dinu, Comunicarea – repere fundamentale, Editura Orizonturi, București, 2007;

Pișleag, Țuțu; Pișleag, George-Antoniu; Onofrei,George, Psihologia comunicării mediatice, Editura Sitech, Craiova, 2012;

Popa Mircea, Tașcu Valentin, Istoria presei românești din Transilvania, Editura Tritonic, București, 2003;

Popescu, Cristian Florin, Manual de Jurnalism, vol. I, Editura Tritonic, București, 2005;

Randall, David, Jurnalistul universal, Editura Polirom, Iași, 1998;

Stavre, Ion, Comunicarea audiovizuală, Editura Tritonic, București, 2011;

Tran, Vasile; Stanciugelu, Irina, Teoria comunicării, Editura Comunicare.ro, București, 2001;

 Vișinescu, Victor, Jurnalism contemporan, Editura Victor, București, 2002;

Zeca-Buzura, Daniela, Jurnalismul de televiziune, Editura Polirom, Iași, 2005;

http://www.cji.ro/starea-sectorului-mass-media-din-romania-in-2014-o-analiza-a-cji-privind-vulnerabilitatile-si-solutiile-pe-care-le-are-media-din-romania/;

http://www.romanialibera.ro/politica/institutii/scandal-in-usl-pe-ro%C5%9Eia-montana–antonescu–nu-accept-sa-fim-scosi-tapi-ispasitori-ca-nu-votam-rosia-montana-312181?c=q2562;;

Ponta: Iniţial, eram împotriva exploatării de la Roşia Montană, pentru că Băsescu susţinea proiectul

ROSIA MONTANA: PSD îi răspunde lui Antonescu

http://www.romanialibera.ro/politica/institutii/ro%C5%9Eia-montana–ponta–in-14-ani–nici-un-guvern-nu-a-luat-vreo-decizie-312145;

https://vizitatirosiamontana.wordpress.com/2014/03/21/galeriile-romane-din-rosia-montana-2/;

http://romaniateiubesc.stirileprotv.ro/emisiuni/romania-te-iubesc/rosia-montana-muntele-de-aur-care-a-impartit-romania-in-doua-cat-castiga-statul-din-exploatare.html;

https://www.youtube.com/watch?v=TZT2-JTG_8k

https://www.youtube.com/watch?v=U3gyZP9C0UY