Jurnalismul Independent O Alternativa In Mass Media Romanesti

Jurnalismul independent – O alternativă în mass-media românești

Studiu de caz: CASA JURNALISTULUI

CAPITOLUL I. JURNALISMUL – DELIMITĂRI CONCEPTUALE ȘI ISTORIC

I.1. Ce este jurnalismul?

Jurnalismul este activitatea de colectare, evaluare, creare și prezentare a știrilor și informațiilor. De asemenea, este produsul acestor activități. Jurnalismul se poate distinge de alte activități și produse de anumite caracteristici și practici identificabile. Istoria arată că o societate mai democratică este bazată pe cunoaștere și adevăr.

Spațiul online abundă de informații, însă nu toate reprezintă jurnalism. Aproape 70% din informațiile venite pe e-mail sunt spam-uri, potrivit companiei de securitate Symantec web. În 2012, a existat o medie de 175 de milioane de tweet-uri în fiecare zi. Dar aproape toate au constituit informații care nu aveau nicio legătură cu jurnalismul. În timp ce jurnalismul ocupă un spațiu mult mai mic, în mass-media există informație ce conține divertisment, opinie, publicitate și propagandă – acestea dominând universul mass-media.

Jurnalismul are însă o valoare mult mai mare, deoarece oferă persoanelor informații verificate care pot fi utilizate pentru a lua decizii mai bune. În cartea „Elementele de Jurnalism”, Bill și Tom Rosenstiel Kovach identifică principiile și practicile esențiale ale jurnalismului. În perspectiva lor, există zece elemente pe care jurnalismul trebuie să le respecte pentru a fi un jurnalism de calitate.

Respectarea adevărului

În jurnalism nu se urmărește adevărul în sens absolut sau filozofic, ci într-o perspectivă care este mai cu picioarele pe pământ. Toate adevărurile – chiar și legile științei – sunt supuse revizuirii. Jurnalismul are rolul de a căuta o formă practică și funcțională a adevărului..

Adevărul jurnalistic este un proces care începe cu disciplina profesională de asamblare și verificare a faptelor. Apoi, jurnaliștii încearcă să transmită un sens corect și de încredere, în funcție de investigațiile suplimentare. Jurnaliștii trebuie să fie cât mai transparenți posibil cu privire la și metodele utilizate, astfel încât publicul să poate face propria evaluare a informațiilor. Chiar și într-o lume în expansiune, veridicitatea știrilor este temelia de bază în contextul jurnalistic. Cetățenii se confruntă cu un flux tot mai mare de date, prin urmare au nevoie de mai mulți furnizorii de informații dedicate, pentru a găsi și verifica știrile înscrise într-un anumit context. Primul aspect relevant al jurnalismului este loialitatea față de cetățeni. Jurnaliștii, editorii media, bloggerii trebuie să se străduiască să pună interesul public – și adevărul – mai sus de propriul lor interes.

Un angajament față de cetățeni este un legământ implicit cu publicul și o fundație a modelului de afaceri jurnalistic – condiția jurnalismului fără frică sau favoruri este percepută a fi mai valoroasă decât orice alt conținut din alte surse de informare. Angajamentul față de cetățeni înseamnă, de asemenea, că jurnalismul ar trebui să încerce să prezinte o imagine reprezentativă a grupurilor constituente în societate. Ignorarea unor cetățeni are ca efect discriminarea acestora.

Teoria care stă la baza industriei de știri moderne are în vedere convingerea că aspectul credibilității construiește un public larg și loial și că succesul economic urmează, la rândul său. În această privință, oamenii de afaceri în cadrul unei organizații de știri, de asemenea, trebuie să cultive – nu să exploateze – supunerea lor față de public înainte de alte considerente. Tehnologia se poate schimba, dar încrederea odată câștigată va dăinui.

Verificarea informațiilor

Jurnaliștii se bazează pe o disciplină profesională pentru verificarea informațiilor. Deși nu există niciun cod standardizat ca atare, fiecare jurnalist folosește anumite metode pentru a evalua și a testa informațiile. Imparțialitatea unui jurnalist nu este un principiu al jurnalismului. Dar metodele jurnalistice sunt obiective și trebuie să fie obiective.

Chiar dacă conceptul de obiectivitate a evoluat, acesta nu implica faptul că jurnaliștii sunt liberi să fie subiectivi. Ci este vorba, mai degrabă, de o metodă coerentă de testare a informațiilor – o abordare transparentă a probelor – tocmai pentru ca prejudecățile personale și culturale să nu submineze acuratețea lucrării. Metoda este obiectivă, nu jurnalistul.

Jurnalistul trebuie să caute cât mai multe probe, prezentând, în egală măsură și sursele, să caute confirmări. Această disciplină de verificare este ceea ce separă jurnalismul de alte forme de comunicare, cum ar fi propaganda, publicitatea sau ficțiunea.

Independența presei

Independența este o piatră de temelie a fiabilității. La un anumit nivel, nu înseamnă că jurnaliștii trebuie să fie seduși de surse, intimidați de putere sau compromiși de propriul interes. La un nivel mai profund, se vorbește de o independență de spirit și de un orizont deschis, precum și de o curiozitate intelectuală care ajută jurnalistul să vadă dincolo de statusul său economic și dincolo de clasa din care provine, de rasă, etnie, religie, sex sau ego propriu.

Independența jurnalistică, scriu Kovach și Rosenstiel, nu este neutralitatea. În timp ce editorialiștii și comentatorii nu sunt neutrii, sursa de credibilitate este constituită de exactitatea, corectitudinea intelectuală și capacitatea de a informa – nu de devotamentul lor față de un anumit grup. Independența, cu toate acestea, nu trebuie să fie asociată cu aroganța, elitismul, izolarea sau nihilismul. Aceasta trebuie să servească drept un monitor independent de putere.

Jurnalismul are o capacitate neobișnuită de a servi drept câine de pază în fața celor a căror putere și poziție pot afecta cetățenii. Prin intermediul jurnaliștilor sunt auziți cetățenii, deoarece aceștia trebuie să vorbească în numele celor mulți. Jurnaliștii din trecut au stabilit un alt principiu fundamental: responsabilitatea de a examina colțurile nevăzute ale societății. Rolul de câine de pază este adesea înțeles greșit, chiar de jurnaliști, cu sensul de a-i chinui pe cei cărora le este bine. Mulți dintre jurnaliști devnin ofensatori prin faptul că urmăresc să descopere detalii ascunse și neplăcute, însă rolul jurnalismului nu este acesta, ci acela de a apăra interesele populației de rând, prin intermediul informațiilor oferite.

Rolul jurnaliștilor implică în primă fază monitorizarea factorilor politici și de influență, însă nu se limitează la atât. Jurnalistul are rolul de a examina colțurile nevăzute ale societății, prin transmiterea de informații secvențiale care au rolul de a contura o imagine a societății, în mare parte neinformată.

În cele din urmă, scopul de câine de pază se extinde dincolo de simpla gestionare și executare a puterii transparenței, la a face cunoscute și înțelese efectele pe care le are puterea. Aceast lucru include raportarea succeselor, precum și a eșecurilor. Reprezentanții mass-media sunt purtători ai mesajelor publice, iar această responsabilitate constituie o bază pentru privilegiile speciale pe care le oferă furnizorii de știri și informații societăților democratice.

Noile forme mass-media digitale, cu toate acestea, pun o responsabilitate pe toți cei care publică conținut – fie pentru profit sau pentru satisfacția personală – în domeniul public. Materia primă aruncată în piața ideilor susține dialogul civic și servește societății cel mai bine atunci când este alcătuită din informații verificate, și nu din prejudecăți și presupuneri.

Jurnaliștii ar trebui să încerce, de asemenea, să prezinte corect punctele de vedere și interesele variate în societate și de a le plasa într-un anumit context. Însă jurnalismul este mai mult decât furnizarea de informații verificate și rigoare intelectuală.

Mrejele jurnaliștilor trebuie să fie captivante, semnificative și relevante. Jurnalismul prezintă povestiri cu un scop. Acesta implică mai mult decât adunarea unei audiențe. El trebuie să echilibreze ceea ce cititorii știu și doresc cu ceea ce ei nu pot anticipa, dar au nevoie. Cu alte cuvinte, o parte a responsabilității jurnalistului se referă la furnizarea de informații în așa fel încât oamenii să fie înclinați să asculte.

Jurnaliștii trebuie să verifice continuu care sunt informațiile cu cea mai mare valoare pentru cetățeni și în ce formă oamenii le asimilează. În timp ce jurnalismul ar trebui să ajungă dincolo de subiecte precum guvernul și siguranța publică, jurnaliștii copleșiți de trivialitate și semnificații false banalizează dialogul civic.

Aceștia trebuie să păstreze știri cuprinzătoare și proporționale. Astfel se creează o hartă pentru cetățeni, utilă pentru a naviga în societate. Valoarea ei depinde de cât este de completă și proporțională. Distorsionarea evenimentelor pentru senzație, neglijând alte aspecte, încurajarea stereotipurilor, toate acestea fac o hartă să fie mai puțin fiabilă. Hărțile mai cuprinzătoare includ toate comunitățile afectate, nu doar pe cele cu date demografice atractive.

I.2. Scurtă istorie a jurnalismului

După cum am arătat, jurnalismul reprezintă colectarea, pregătirea și distribuția de știri și comentarii legate de materiale și caracteristici prin intermediul mass-media, precum broșuri, buletine informative, ziare, reviste, radio, filme, televiziune, cărți, bloguri, webcast, podcast-uri și e-mail.

Termenul de jurnalism a fost inițial utilizat pentru a defini reportajul din cadrul unor evenimente curente, în special ziarele, dar odată cu apariția radio-ului, a televiziunii și Internetului în secolul XX utilizarea termenului s-a extins pentru a include atât formele tipărite, cât și comunicarea electronică.

Cel mai vechi produs jurnalistic cunoscut a fost o foaie de știri difuzată în Roma Antică, numită diurna Acta, încadrată istoric în timpul dinastiei 59 î.Hr. Aceasta conținea evenimente cotidiene importante, cum ar fi discursuri publice, era publicată zilnic și distribuită în locuri proeminente.

În China în timpul dinastiei Tang, un circular al instanței numit Bao, sau raport, a fost eliberat de oficialii guvernamentali. Acest ziar a apărut în diferite forme și sub diferite nume mai mult sau mai puțin continuu până la sfârșitul dinastiei Qing, în 1911. Primele ziare publicate în mod regulat au apărut în orașul german din Anvers, în 1609. Primul ziar englez, Weekly Newes, a fost publicat în 1622. Unul dintre primele ziare cotidiene, The Daily Courant, a apărut în 1702.

La începutul existenței jurnalismului, acesta era împiedicat de cenzura guvernelor, de taxe și alte restricții. Abia din secolul al XVIII-lea, jurnaliștii s-au bucurat de libertate, funcție indispensabilă, care s-a păstrat până în zilele noastre. Cererea tot mai mare de ziare, ca urmare a răspândirii alfabetizării și introducerii presei pe abur și a sistemelor electrice, a dus la multiplicarea acestora.

Revistele au apărut la începutul secolului al XVII-lea, fiind reviste științifice, apoi au apărut cele de opinie cu privire la afaceri din acea perioadă. În 1830 au apărut revistele dedicate publicului larg, care erau mai ieftine, dar vizau un public mai puțin educat. Costul colectării de știri pe scară largă a dus la formarea agențiilor de știri, organizații care vindeau raportarea jurnalistică internațională mai multor ziare și reviste.

Invenția telegrafului, apoi a radioului și a televiziunii au adus la o creștere mare a oportunităților activității jurnalistice. În secolul XX, sateliții și mai târziu internetul au fost folosiți pentru transmiterea de informații pe distanțe lungi.

Jurnalismul în secolul XX a fost marcat de un sentiment tot mai mare de profesionalism. Au fost patru factori importanți în această tendință:

(1) organizarea tot mai mare a jurnaliștilor în realizarea de conținut jurnalistic de calitate;

(2) înființarea învățământului de specialitate pentru jurnalism;

(3) apariția unor lucrări de specialitate, care conțineau, printre altele, tehnici de comunicare în masă;

(4) sentimentul tot mai mare de responsabilitate socială din partea jurnaliștilor.

Prima organizație a jurnaliștilor a apărut încă din 1883, cu înființarea Chartered Institute of Journalists. Înainte de ultima parte a secolului al XIX-lea, majoritatea jurnaliștilor și-au format ucenici. Primul curs universitar de jurnalism a fost ținut la Universitatea din Missouri (Columbia), în 1879-1884. În 1912 la Universitatea Columbia din New York City a fost stabilit primul program pentru absolvenții de jurnalism. A fost recunoscut faptul că exista o complexitate tot mai mare în știri, dar și în funcționarea ziarelor, fapt ce a necesitat oameni de specialitate. Editorii, de asemenea, au constatat că în ceea ce privește raportarea tipurilor speciale de știri, cum ar fi chestiunile politice, de afaceri, economie și știință, se cereau de multe ori reporteri cu studii în aceste domenii. Apariția filmelor, radioului, televiziunii și mass-media a făcut ca oamenii cu aceste competențe jurnalistice să fie din ce în ce mai solicitați. Prin anii 1950, o serie de cursuri de jurnalism sau de comunicații au fost frecvent oferite în colegii.

Literatura de specialitate se limita, în 1900, la două manuale, câteva colecții de cursuri și eseuri, dar și la un număr mic de studii se caz din domeniul jurnalistic (acestea variau de la istoricul jurnalismului, la texte ale reporterilor, fotografii, dezbateri jurnalistice, aspecte cu privire la etică, metode).

Preocuparea pentru responsabilitatea socială în jurnalism a fost în mare măsură un produs de la sfârșitul secolului XIX. Cele mai vechi ziare și reviste au fost în general violente și partizane politicii și mizau pe faptul că îndeplinirea responsabilității sociale se afla în poziția de prozelitism pentru un anumit partid și deturnarea opoziției. Cu toate acestea, pe măsură ce publicul a început să citească, ziarele au crescut în dimensiune și bogăție și au devenit din ce în ce mai independente.

Sentimentul de responsabilitate socială a avut o creștere notabilă ca rezultat al educației de specialitate și discutarea pe scară largă a responsabilităților oamenilor de presă în cărți și periodice, precum și la reuniunile asociațiilor. La sfârșitul secolului XX, studiile au arătat că jurnaliștii erau un grup, în general, idealist cu privire la rolul lor în aducerea faptelor pentru public într-un mod imparțial.

I.3. Jurnalismul independent: definiție, caracteristici

În primul rând, a fost util să definim jurnalismul și ceea ce jurnaliștii fac, înainte de a trece la jurnalismul independent. Am arătat că jurnaliștii investighează și raportează probleme, evenimente și tendințe care sunt considerate de interes public.

Unii jurnaliști se concentrează pe domenii specifice, acoperind astfel subiecte din domeniul politic, sportiv, dar și din domeniul afacerilor sau al mediului. Pe de altă parte, alții se concentrează pe un anumit topic, oferind știri cotidiene, relevante din țară și străinătate.

Jurnaliștii pot lucra pentru reviste, ziare, televiziune și radio. Aceștia pot fi angajați full-time sau part-time, primesc un salariu regulat, la fel ca în oricare alt loc de muncă. Ei lucrează, de obicei, un anumit număr de ore de la birourile publicațiilor, unde discută despre timpul de articole pe care trebuie să le realizeze.

Așa cum arătam, principiile jurnalismului sunt:

Respectarea adevărului;

Loialitate față de cetățeni;

Disciplină în verificare;

Independență;

Prezentarea unor materiale semnificative, de interes și relevante;

Știri cuprinzătoare și proporționale.

În ceea ce privește jurnalismul independent, acesta trebuie să respecte aceleași principii precum jurnalismul clasic, însă jurnaliștii independenți nu lucrează pentru o singură publicație, ci sunt liber-profesioniști. Definiția „independenței profesionale” se referă la o persoană care lucrează ca scriitor, designer, interpret sau altele asemenea, care își vinde munca sau serviciile pe criterii de zi, ore, etc., mai degrabă decât activitatea realizată în mod regulat, în schimul unui salariu primit de la angajator.

Jurnalismul independent prezintă o serie de beneficii pentru freelanceri, care:

pot alege pentru cine să lucreze;

pot alege despre ce anume să scrie;

au libertatea de a scrie cât de des doresc;

au libertatea de a lucra unde vor.

Aceste avantaje le permit jurnaliștilor începători să își construiască propria carieră. Înseamnă, de asemenea, că ei se pot concentra pe lucrul în domenii pe care le cunosc și le îndrăgesc. Pe lângă libertățile enumerate mai sus, jurnaliștii independenți trebuie să ia în considerare și alte aspecte. Jurnaliștii freelanceri trebuie să:

își găsească noi piețe și să negocieze taxele pentru munca lor;

să fie motivați să lucreze în mod regulat;

să respecte termenele stricte de depunere;

să înțeleagă și să plătească contribuții fiscale adecvate;

să se auto-administreze;

să țină evidența materialelor pe care trebuie să le trimită editorilor. În egală măsură, trebuie să își monitorizeze toate activitățile.

să își planifice finanțele, astfel încât să își poată acoperi și perioadele de inactivitate.

I.4. Ce face un jurnalist independent

Mass-media digitale includ jurnalismul online, blogging-ul, foto-jurnalismul digital etc. Mijloacele permit acum cetățenilor de rând să comunice, în timp ce internetul încurajează noi forme de jurnalism, care sunt interactive și imediate. Grație mediului online, mass-media este un peisaj haotic care evoluează într-un ritm accelerat. Jurnaliștii profesioniști împărtășesc sfera jurnalistică cu tweet-ere, blog-uri, dar și cu cetățenii care au posibilitatea să comunice prin intermediul social media.

Democratizarea mass-media prin intermediul tehnologiei permite cetățenilor să se implice în jurnalism și să publice numeroase tipuri de știri, astfel se estompează identitatea jurnaliștilor și ideea a ceea ce constituie jurnalism. În secolul trecut, jurnaliștii au fost un grup clar definit. În mare parte, ei au fost profesioniști care au scris pentru ziare principale majore sau au lucrat în radiodifuziune. Publicul nu a avut mari dificultăți în ceea ce privește identificarea membrilor presei.

Astăzi, cetățenii fără pregătire jurnalistică, care nu lucrează pentru mass-media și scriu într-un mod care intră sub descrierea generală a jurnaliștilor despre probleme publice sunt numiți – în mod eronat – jurnaliști. Mai mult de atât, abordarea normativă insistă că nici scriitorii nu ar trebui să fie numiți jurnaliști, cu excepția cazului în care și-au dezvoltat și aceste abilități, dobândite, de obicei, prin instruire sau educație formală.

Competențele jurnaliștilor includ abilități de investigație, cercetare și de comunicare foarte dezvoltate. Normele etice includ un angajament al preciziei, verificării, adevărului și așa mai departe. Abordarea normativă se bazează pe o viziune ideală a jurnalismului ca informare precisă și responsabilă a publicului.

Anonimatul este acceptat mai ușor în online, comparativ cu ​​mass-media tradițională. Proprietarii ziarelor cer jurnaliștilor să se identifice, deoarece codurile de etică din mass-media îi îndeamnă pe jurnaliști să se identifice atunci când publică un articol.

Având în vedere viteza cu care circulă imagini și informații prin intermediul Twitter, YouTube, Facebook, bloguri, telefoane mobile și e-mail, redacțiile – într-o măsură mai mică sau mare – pun presiune asupra jurnaliștilor în vederea publicării cât mai repede a știrilor, înainte de a fi verificate în mod corespunzător. În schimb jurnalistul independent este mult mai ferm pe poziție, răspunzând publicului care cere știri bine documentate. În redacții, jurnaliștii trebuie să țină cont de un plan editorial. Mai mult decât atât, există o imparțialitate mare în trusturile de presă ridicate, multe dintre acestea fiind orientate către anumite părți politice. În schimb, jurnalistul independent poate realiza un jurnalism mult mai etic, deoarece nu este limitat de politica redacției, însă acesta se confruntă cu problema finanțării.

II. LIBERTATEA PRESEI

II.1. Presa liberă în lume

Libertatea presei face parte din cele cinci libertăți principale prezentate în primul amendament al Constituției Statelor Unite. Constituția a fost ratificată în 1791 cu scopul de punere în libertate a presei. De atunci, multe cazuri au evoluat cu această libertate, iar ea a avut un rol elementar în modernizarea Statelor Unite ale Americii. Însă libertatea presei a avut o istorie, chiar înainte de ratificarea sa.

Libertatea presei garanteză drepturile de a aduna, de a publica și distribui informații și idei fără restricții guvernamentale sau reținere. Acest lucru înseamnă că se pot publica orice tip de opinii în ziar, indiferent de temă, cu excepția cazului în care nu se conformează legilor calomniei, obscenității sau revoltei.

În raportul pe anul precedent (2014), „World Press Freedom Index” a publicat situația libertății presei la nivel mondial. Potrivit acestui raport, clasamentul unor țări a fost afectat de o tendință de a interpreta nevoile de securitate națională într-o manieră prea largă și abuzivă în detrimentul dreptului de a informa și de a fi informat. Această tendință reprezintă o amenințare tot mai mare la nivel mondial și chiar pune în pericol libertatea de informare în țările considerate democrații. Finlanda se află în fruntea indicelui pentru al patrulea an consecutiv, urmată îndeaproape de Olanda și Norvegia, la fel ca în 2013.

La celălalt capăt al indicelui, ultimele trei poziții sunt din nou deținute de Turkmenistan, Coreea de Nord și Eritreea, trei țări în care libertatea de informare este inexistentă. În ciuda turbulențelor ocazionale din ultimul an, aceste țări continuă să înregistreze efecte negative în ceea ce privește situația presei.

Potrivit „World Press Freedom Index” pe anul 2015, țările cu cea mai mare libertate a presei sunt:

Finlanda;

Norvegia;

Danemarca;

Olanda;

Suedia;

Noua Zeelandă;

Austria;

Canada;

Jamaica;

Estonia.

Majoritatea acestor țări fac parte din Europa și sunt poziționate în zona nordică. Ele se remarcă nu numai printr-o libertate a presei, ci și prin sisteme legislative, educaționale și politice bine pus la punct. La polul opus se află statele din lumea arabă, unde principalul motiv ce stă la baza lipsei de libertate a presei se referă la conflictele armate. Într-un mediu instabil, mass-media devin obiectiv strategic și țintă pentru grupuri sau indivizi care încearcă să controleze știrile și informațiile. Libertatea presei este unul dintre aspectele consacrate în dreptul internațional, în special, articolul 19 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, din 1949 Convenția de la Geneva din 1977 protocoalele adiționale 1 și 2.

Siria este una dintre țările care a fost puternic afectată de conflictele armate și în ceea ce privește libertatea presei. Criza siriană a avut, de asemenea, repercusiuni dramatice în întreaga regiune, afectând deopotrivă Liba. Acoperirea tragediei siriene, atât în ​​presa iraniană oficială, cât și în blogosferă este strâns urmărită de regim, care permite doar critica politicilor externe. Această tendință negativă este întâlnită și în Mali, Republica Democratică Congo, Somalia și Nigeria.

În Iran, una din principalele țări din Orientul Mijlociu, nu a avut loc până în prezent nicio punere în aplicare a promisiunilor de îmbunătățire a libertății de informare, pe care noul președinte, Hassan Rouhani, le-a făcut.

În lumea arabă doar trei țări sunt considerate a fi lidere în ceea ce privește libertatea presei. Acest lucru este extrem de grav. Mai mult decât atât, vestea despre lipsa unor jurnaliști a atras o serie de semnale de alarmă cu privire la acest aspect. Țările cu cea mai mare libertate a presei sunt considerate a fi Liban, Kuweit și Egipt. Peste tot în lume, cei mai mulți oameni trăiesc în țări considerate a fi doar parțial libere, nu libere. Există 69 de țări considerate a avea libertate deplină a presei, cea mai mare parte situate în America și Europa.

Libertatea presei în Kuweit

Constituția Kuwaitului protejează libertatea presei, însă doar în conformitate cu condițiile și în condițiile prevăzute de lege. Jurnaliștii nu au voie să scrie nimic insultător cu privire la Dumnezeu, profeți sau Islam. De asemenea, nu au dreptul să îl critice pe emir sau să ceară răsturnarea unui regim. Ruperea oricăreia dintre aceste legi poate duce la închisoare. Ziarele kuweitiene sunt unele dintre cele mai vocale din lumea arabă, dar Ministerul de informații trebuie să ofere licență pentru orice publicare. Guvernul folosește această putere pentru a încerca să închidă publicații. Guvernul kuweitian deține nouă posturi locale de radio și televiziune, precum și patru centre de cenzură a cărților, casetelor video, periodicelor, filmelor și publicațiilor care pot fi considerate ofensatoare moral.

Libertatea presei în Liban

Constituția Libanului protejează libertatea presei. Cu toate acestea, violența împotriva jurnaliștilor există. Multe dintre ziarele și revistele Libanului sunt deținute de persoane influente și politicieni, iar jurnaliștilor le este interzis să-și insulte propriul președinte și alți lideri străini. Presa din Liban cuprinde șapte posturi de televiziune si mai mult de 30 de posturi de radio care oferă diferite perspective. O varietate de ziare funcționează în Liban și circa 24% din populație are acces la internet, începând cu anul 2009.

Libertatea presei în Egipt

Există mai mult de 550 de ziare și reviste în Egipt, cu toate acestea, ele sunt strict controlate de guvern. Persoanele fizice nu pot deține mai mult de un pachet de 10% într-un ziar, iar guvernul controlează 99% din toate punctele de vânzare ale ziarelor. Președintele a numit editorii de la primele trei ziare din Egipt. Însă cu recenta schimbare de putere în Egipt, există speranță pentru o libertate a presei mai mare, cel puțin asta este perspectiva din interior, deoarece formarea unui guvern condus de Mohamed Morsi în Egipt, în vara anului 2012, a fost însoțită de o creștere a abuzurilor împotriva jurnaliștilor și a tuturor celor care au depus eforturi să aducă libertate presei. Creșterea cazurilor de violență a adus o serie de probleme ridicate de comunitățile internaționale – în termeni de rezoluții, cel puțin. Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat prima sa rezoluție referitoare la siguranța jurnaliștilor prin consens la 26 noiembrie. Acesta a inclus celebrarea Zilei Internaționale a Libertății presei.

A fost, fără îndoială, un pas în direcția cea bună, completând Rezoluția 1738 care condamnă atacurile asupra jurnaliștilor în conflictele armate, pe care Consiliul de Securitate a adoptat-o în decembrie 2006 privind inițiativa „Reporteri Fără Frontiere”, și Planul de acțiune al ONU privind siguranța jurnaliștilor, adoptat în aprilie 2012. Inițiativa „Reporteri fără Frontiere” are drept obiective de viitor crearea unui grup de experți independenți, cu sarcina de a proteja jurnaliștii, de a investiga toate cazurile de violență împotriva lor și de a aduce pe cei responsabili în fața justiției.

Țările care se mândresc cu respectarea statului de drept nu au stabilit un exemplu în acest sens. Libertatea de informare este prea des sacrificată de interpretări prea largi și abuzive a nevoilor de securitate națională, marcând un refugiu tulburător de la practicile democratice. Jurnalismul de investigație adesea suferă și el. În Regiunea de Nord Kashmir India, Internet mobilul și comunicațiile sunt suspendate ca răspuns la orice neliniște. De asemenea, regimurile autoritare din Peninsula Arabică și Asia Centrală au intensificat cenzura și supravegherea mass-media pentru a preîntâmpina orice „tentativă de destabilizare”.

Grupurile non-statale constituie principala sursă de pericol fizic pentru jurnaliști în mai multe țări. Crima organizată este un prădător de temut pentru jurnaliștii din multe părți ale lumii, în special Honduras, Guatemala, Brazilia și Paraguay. În umbra crimei organizate, este greu, dacă nu imposibil, să se oprească cenzura asupra subiectelor sensibile, precum traficul de droguri, corupția și corupția funcționarilor aparatului de stat.

La baza independenței presei stau o serie de principii:

pluralismul, adică reprezentarea punctelor de vedere diferite în mass-media;

independența presei vis-a-vis de centrele politice, economice, religioase și militare ale puterii;

calitatea legislației care reglementează mass-media;

transparența organelor de reglementare mass-media;

performanța infrastructurii de susținere a mass-media.

II.2. Libertatea presei în România

Pentru mai mult de 22 de ani, de la prăbușirea dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, toate instituțiile media publice – Televiziunea Națională și Compania Națională de Radiodifuziune – au ajuns să aibă o nejustificată influență politică. Structurile de reglementare și de gestionare a acestor medii nu sunt similare pentru modelele utilizate în perioada de comunism.

Nicio schimbare în cadrul juridic în acești ani nu a rezolvat problema continuării interferențelor politice în mass-media publică. În plus, instituțiile media publice sunt subfinanțate și se confruntă cu lipsa banilor. Procedura este arbitrară și depinde de simpatiile politice. România are cel mai mic comision de licență pe taxa media din Uniunea Europeană cu o taxă pe cap de locuitor de mai puțin de 1,5 € pe lună, atât pentru radio, cât și pentru televiziune.

Alte probleme se referă la experiența lucrătorilor agenției de presă naționale – Agerpres care este supravegheată de către Parlament. Salariile sunt decise și plătite de către Ministerul de Finanțe. Aceste salarii sunt cele mai mici din toată industria media din România. Un salariu de nivel de pornire pentru un reporter junior este sub salariul minim pe lună.

Un nou proiect de lege promovat de Ministerul Muncii, în anul 2013, pur și simplu a încercat să șteargă sectorul media din noua Legislație a Muncii, iar în situația unui accident vascular, de pildă, un angajat poate fi concediat și scos de pe scena mass-media. Noile reguli ar face imposibilă negocierea contractelor colective de muncă care reglementează activitatea mass-media din România. În aceste circumstanțe, jurnaliștii nu ar avea nicio protecție a muncii împotriva oricăror contracte de muncă abuzive.

În ciuda existenței unei convenții colective, angajatorii nu întotdeauna respectă aceste standarde. Sindicatul Media a câștigat mai multe procese împotriva angajatorilor care nu respectă drepturile jurnaliștilor prevăzute de Convenția Colectivă a Sectorului Media, inclusiv cu privire la nivelurile de salarizare și codul de etică. Chiar dacă s-au stabilit o serie de norme între sindicate și organizațiile patronale, totuși unele mecanisme nu funcționează în mod satisfăcător.

Jurnaliștii se confruntă cu dificultăți în obținerea justiției din cauza duratei lungi a procedurilor legale (uneori fiind de ordinul anilor). Înseamnă un efort prelungit de rezistență din cauza condițiilor de muncă dificile. Organismele guvernamentale responsabile de aplicarea legislației muncii și de contractele colective sunt lipsite de capacitate și de resurse pentru a le aplica. Aceasta acționeaza ca un factor de descurajare pentru a prelua reclamații și, drept rezultat, multi jurnaliști nu iau în considerare utilizarea unor astfel de proceduri ca o opțiune viabilă.

În conformitate cu legea română, statul trebuie să finanțeze pregătirea, inclusiv în mass-media, în scopul de a îmbunătăți aptitudinile, capacitatea și competența lucrătorilor profesionali. Practic, acest organism trebuie să certifice standardele jurnalistice și dezvoltarea unor noi domenii de activitate în interiorul industriei media.

Cu toate acestea, activitățile câmpului mass-media sunt în prezent blocate din cauza subfinanțării severe și a lipsei de resurse umane. Acest lucru împiedică jurnaliștii să fie certificați în conformitate cu aptitudinile lor și în consecință previne, de asemenea, mobilitatea în interiorul și în afara României, în funcție de calificările deținute de jurnaliști.

Ca și în multe alte țări, educația media nu este suficient adaptată la schimbările profunde ale jurnalismului și mass-media, în general. „FreeEx” a început să publice rapoarte anuale finanțate de Open Society Institute (OSI). Cel mai recent raport, publicat la începutul lunii mai 2012, se referă la mass-media din România, vizând în special zonele de agresiune și comportament amenințător față de jurnaliști. Raportul, care subliniază faptul că România se afla pe locul 47, în 2011 în indexul Libertății Presei, descrie soluțiile posibile la politizarea tot mai mare a mass-media în România.

Raportul FreeEx român precizează că industria media a fost politizată până la alegerile din 2012 și a avut un impact enorm asupra libertății de exprimare. Piața media din România a rămas dominată de oamenii de afaceri care sunt interesați în obținerea de avantaje politice și economice și care sunt dispuși să investească sume mari de bani pentru a atinge aceste obiective.

Statul este din nou unul dintre principalii actori de pe piața de publicitate, o poziție atinsă prin contracte preferențiale acordate fără transparență. Potrivit raportului, publicitatea din fonduri publice a fost folosită ca un vehicul de promovare a actorilor politici. Declinul dramatic al bugetelor de publicitate din sectorul de afaceri a crescut importanța publicitatății din bani publici.

Raportul precizează că buletinul de știri al Televiziunii Române nu a reușit să se elibereze de stigmatul controlului politic în același timp, de asemenea, subliniind că fostul director al TVR și majoritatea comentatorilor publici de televiziune din România sunt cunoscuți pentru opiniile lor favorabile partidelor de guvernământ.

Raportul ActiveWatch este menit să atragă atenția asupra faptului că presiunea a fost exercitată asupra managementului TVR, de la lideri cu și fără putere. Problemele financiare au aprins din nou discuții cu privire la necesitatea de a reforma această instituție, dar politicienii au abandonat modificarile legislației în vigoare. Din cauza unei dependențe de stabilitatea politică, primul pas în transformarea TVR într-un serviciu public de televiziune independentă este reorganizarea.

În același timp, ActiveWatch continuă să facă presiuni asupra politicienilor care promovează inițiative legislative menite să restrângă libertatea presei, dar și intimidarea jurnaliștilor.

De asemenea, în raport se precizează că jurnaliștii au continuat să fie hărțuiți de toate categoriile societății – de la politicieni și forțe de ordine, până la publicul larg. Articole din noul Codul civil, care au început în toamna anului 2011, au adus cu el noi restricții care s-au dovedit a fi abuzive cu privire la libertatea de exprimare.

Abundența televiziuni și prezența trusturilor internaționale în România

În ciuda abundenței de oferte de televiziune din România, raportul FreeEx a observat că diversitatea conținutului editorial este scăzut. Având în vedere că peste 80% din populație folosește televiziunea ca sursă de informații principală, raportul face referire la deteriorarea jurnalismului de calitate din cauza corupției politice, senzaționalismului ieftin și exploatării. Rapoarte de știri fabricate, scandaluri între politicieni și exploatarea evenimentelor tragice sunt comune – nu mai vorbim de promovarea discursului defăimătoar destinat grupurilor vulnerabile.

În același timp, presa a arătat o preocupare redusă pentru teme de interes major, inclusiv povești care descoperă abuzuri ale jurnaliștilor în mâinile autorităților guvernamentale. În plus, raportul FreeEx menționează tema închisorilor, secrete ale CIA, precum și abuzul de forță împotriva tentativelor de protest civic ca fiind acoperite slab de mass-media. În acest context, raportul se referă la faptul că românii au pierdut încrederea în presă, în special în ceea ce privește conținutul TV. Potrivit unui sondaj al Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES):

83% din populația adultă din România se uită la televizor zilnic;

trei sferturi consideră că stațiile de televiziune transmit orice doar de dragul audienței;

iar 65% cred că programele de televiziune manipulează.

Cu toate acestea, un alt studiu IRES relevă că majoritatea românilor (81%) au primit informații despre politică în special de la televizor. În ceea ce privește încrederea internațională în România, raportul menționează faptul că marile trusturi de presă internaționale continuă să restricționeze activitatea din România din cauza crizei și a concurenței neloiale. Raportul menționează trustul german Westdeutsche Allgemeine Zeitung (WAZ), care s-a retras din România, ulterior declarând că mass-media din România se află în mâinile unor oligarhi, oameni de afaceri care au câștigat banii în alte sectoare, de obicei, în timpul privatizării.

Management editorial

ActiveWatch a susținut că valoarea actului de management a fost nesatisfăcătoare, deoarece managerii de presă nu au reușit să găsească soluții de recuperare economice când banii de publicitate au scăzut și patronii de investiții au scăzut. Soluțiile propuse, de multe ori, au constat în jertfe ale actului jurnalistic, fie în favoarea clienților de publicitate sau în favoarea finanțatorilor ale căror interese economice și politice au venit înaintea celor profesionale.

Potrivit raportului ActiveWatch, actul cel mai flagrant al sacrificiului în ceea ce privește spațiul editorial în favoarea unui client de publicitate rămâne campania mediatică a Roșiei Montane Gold Corporation, care a avut o serie de reclame, dar, de asemenea, a invadat spațiul editorial cu publicitate mascată și a generat dispariția cvasi informațiilor critice cu privire la abordarea proiectului minier.

În plus, agravarea condițiilor economice de pe piața media a dus la închiderea unor publicații, reducerea disponibilități locurilor de muncă, reducerea stimulentelor la salarii. Totodată, conflictele de muncă au crescut, mai ales în rândul presei scrise. Fiind sub presiune economică dură, redacțiile au apelat la compromis, cu consecințe grave asupra degradării continue și accentuate a conținutului editorial.

Indicat ar fi ca proprietarii de trusturi media să investească în profesionalizarea domeniului, pentru a se asigura că jurnaliștii și editorii au un spațiu de lucru liber și independent. Jurnaliștii sunt vulnerabili, dar trebuie să refuze să tolereze abuzurile patronilor mass-media, în scopul de a păstra încrederea publicului în mass-media.

În ceea ce îi privește pe politicieni, autorități și mediul de afaceri, ActiveWatch recomandă respect sporit față de independența editorială și sprijinul presei, pentru a promova crearea de conținut editorial relevant și verificabil. În același timp, ActiveWatch recomandă ca presa românească să devină digitalizată, din cauza evidentă a migrării cititorilor pe site-uri mass-media de la print la surse online.

La finalul anului 2014 s-a realizat un raport al Centrului pentru Jurnalism Independent care prezintă principalele probleme cu care se confruntă mass-media din România. Raportul a fost realizat în urma unei cercetări calitative și cantitative, care i-a avut drept respondenți pe managerii trusturilor de media și pe oamenii de presă. Respondenții și-au spus punctul de vedere cu privire la situația presei românești, la starea mass-media și la principalele probleme cu care se confruntă. Studiul a fost realizat de un eșantion de 100 de peroane din 21 de orașe. Respondenții erau jurnaliști sau manageri de trusturi de presă. Potrivit acestui raport: „Dacă ar fi să definim cu un singur cuvânt starea sectorului mass-media în anul 2014, frica ar fi cuvântul cel mai potrivit. Frica jurnalistului că mâine ar putea să nu mai aibă un loc de muncă, frica de la finalul lunii, când nu știe dacă va primi salariul, frica de patron, de politicieni, de autorități. Frica managerilor care încearcă să supraviețuiască pe o piață aflată în cădere liberă și unde regulile jocului sunt încălcate adeseori, teama că publicitatea ar putea să dispară, frica de instituțiile statului, care ar putea să vină în orice moment în controale prelungite abuziv. Și, de ce nu, frica celor care au încălcat legile, că mecanismele de control ale statului încep să funcționze. Câinele de pază al democrației pare mai timorat ca oricând”.