Jurnalismul Ca Activitate Sociala Adevar, Obiectivitate Si Credibilitate

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. Jurnalismul ca profesie

Importanța și rolul mass-media în societatea actuală

Funcțiile mass-media

Impactul mass-media

1.4 Relația public – mass-media

CAPITOLUL 2: Mass media și contribuția sa la constituirea și direcționarea

comportamentului publicului

2.1. Influența mass media asupra publicului

2.2. Comunicarea televizuală și impactul acesteia asupra publicului

CAPITOLUL 3: Etică și deontologie în profesia de jurnalist

3.1. Responsabilitatea jurnalistului față de societate și față de cetățean

3.2. Dreptul la adevar al cetateanului…

3.3. Responsabilitatea jurnalistului

CAPITOLUL 4: Studiu de caz. Jurnalismul online – Televiziune online Woman TV

4.1. Specificul jurnalismului on-line

4.2. Caracteristicile jurnalismului on-line

4.3. Tipuri de jurnalism on-line și impactul lor asupra societății

4.4. Publicația online Woman TV – televiziune și platformă cu emisiuni pentru femei

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

În ultimii cincizeci de ani, televiziunea ne-a transformat complet stilul de viață. A schimbat definitiv modul în care obținem informații și mecanismele de generare a opiniei publice. A influențat ireversibil natura educației dată celor tineri și, nu în ultimul rând, a ucis arta conversației. Cu toate acestea stăm în fotoliu și ne uităm la televizor. Cei mai mulți nu folosesc televiziunea, ci sunt folosiți de ea.

Televiziunea a fost mult timp privită ca suportul cel mai puternic și cel mai dorit datorită ariei sale de acoperire, atât în ceea ce privește mărimea audienței și gradul impactului cât și implicațiile culturale pe care le poate avea.

Pentru multe generații care au asistat la dezvoltarea acestui suport, prezentarea mesajelor, a produselor sau a companiei lor la televiziune sau simpla lor apariție la televiziune înseamnă o validare a statutului și a importanței lor.

Aproape oricine poate să aibă propriul site sau blog, iar conceperea unei broșuri sau a altor materiale tipărite poate fi realizată foarte ieftin.

Dar nu toată lumea realizează aceste lucruri, iar a apărea la televizor, ce a adus în casele atâtor oameni președinți, regi, regine, vedete rock, supereroi și oameni care au pășit în spațiu rămâne până la urmă o mare realizare.

În ciuda laturii mistice adesea asociată televiziunii, pentru specialiștii în relații publice, obținerea posibilității de a apărea la televiziune nu ar trebui să fie mai dificilă decât cea a unui spațiu în presă.

La fel ca ziarele și televiziunea, radioul a fost de nenumărate ori declarat un suport pe cale de dispariție, pentru ca apoi să se ridice din nou. Este adevărat faptul că dezvoltarea spațiilor radio a condus către formate omogene de muzică, reducând oportunitățile pentru relațiile publice, dar au rămas multe alte opțiuni.

Datorită specificității fiecărui canal, radioul va fi ales când o informație trebuie transmisă cât se poate de rapid, iar televiziunea va fi preferată atunci când dorim să transmitem anumite imagini semnificative referitoare la o organizație.

Internetul este un instrument util pentru dezvoltarea unui plan mass-media, deoarece nu ajută doar la identificarea rapidă și la atingerea unor audiențe restrânse, care au un anumit interes, ci oferă informații și acces la zeci de milioane de site-uri ce includ orice subiect, preocupare și grup ce poate fi vreodată imaginat.

Din păcate, informațiile găsite pe unele site-uri nu sunt de încredere. Aceste site-uri apar și dispar foarte repede, multe dintre ele fiind încărcate cu materiale ce conțin greșeli sau care sunt furate.

Industria revistelor are o istorie foarte dificilă. Marea majoritate a noilor companii au eșuat și aproape fiecare poveste de succes a avut momente de glorie, apoi de decădere, pentru ca în final să se ajungă uneori la o totală excludere.

Totuși au existat și există reviste care au un ciclu de viață foarte lung. Acest lucru se explică prin faptul că acestea trec prin numeroase perioade de schimbări pentru a se adapta în permanență cerințelor actuale.

Este important de știut că există cel puțin o revistă care să răspundă oricărui tip de interes, fie că dorim să găsim informații despre un produs, o companie, o problemă, o cauză, un domeniu, o profesie sau orice altceva.

Lucrarea de față tratează rolul și influența pe care jurnalismul o are în viața consumatorului de presă, ce componentă socială îndeplinește, contribuția sa la constituirea și direcționarea comportamentului publicului, cât și dreptul la adevăr al celui interesat de informație și responsabilitatea jurnalistului. Lucrarea prezintă și un studiu de caz construit pe tema jurnalismului online, rolul acestuia în viața consumatorului și efectele pe care le poate avea. Este adusă sub analiză televiziunea online pentru femei Woman TV și se va prezenta rolul pe care această publicație îl are în viața publicului. Pe parcursul întregii lucrări se va pune accent pe relația dintre public și mass-media și impactul pe care profesia de jurnalist îl are. Se vor stabili clar funcțiile, impactul și importanța instituțiilor de presă în viața omului de rând și va fi prezentat jurnalismul ca activitate socială.

CAPITOLUL 1

JURNALISMUL CA PROFESIE

1.1 Importanța și rolul mass-media în societatea actuală

Mass-media reprezintă totalitatea mijloacelor tehnice de transmitere a informațiilor în rândul maselor, care au luat o dezvoltare deosebită în epoca contemporană, având receptivitate și influențe educaționale și mobilizatoare asupra publicului. Trăim într-o epocă dominată de mass-media, omul contemporan este condiționat de mass-media, este așadar supus unei permanente presiuni din partea ideologiei transmise de mass-media.

Aceste mijloace de transmitere a informației sunt variate:

Radioul și televiziunea sunt mijloacele de informare cu cea mai mare forță de influență, televizorul fiind cel mai reprezentativ. Dintre mijloacele mass-media, impactul cel mai puternic îl are în prezent televiziunea. La fel ca și radioul, televizorul ne aduce informațiile de la cele mai mari distanțe, dar și imagine pe ecran, solicitând cei mai importanți analizatori, văzul și auzul. Un important rol în eficiența mass-media îl are limbajul folosit, care este mai direct, sugestiv și mai convingător decât limbajul obișnuit.

Presa (ziare și reviste), cartea (colecțiile de carte cu tiraj de masă, broșurile) reprezintă un mijloc de influență informațională și educativă.

Calculatorul și CD-Rom-urile conectate la internet asigură comunicarea și informarea la nivel mondial și exercită o mare influență asupra ființei umane, având un impact tot mai puternic. Oferă posibilitatea participării active a utilizatorului la preluarea informației.

Muzee, expoziții științifico-tehnice,cultural-artistice, bibliotecile,etc.

Publicitatea, reclamele modelează modul de a înțelege viața, lumea, propria existență în special în privința motivațiilor criteriilor de selectare și a comportamentului având un impact indirect dar puternic asupra societății. Funcțiile publicității sunt de a informa și a convinge potențialul client să achiziționeze.

Mijloacele de comunicare și informare pot fi clasificate astfel:

Medii autonome (reviste,ziare,cărți), care pot fi utilizate individual;

Medii de comunicare (telefon, internet), care măresc libertatea utilizatorului;

medii de difuzare, reprezentative fiind în această categorie televiziunea și radioul.

În secolul al XXI-lea, tehnologia și capacitățile umane sunt cele două mari deziderate ale omenirii, dar specificul este „să învățăm să echilibrăm miracolele materiale cu cerințele spirituale”. Sistemul mass-media controlează trei faze esențiale ale ofertei de informații de care persoanele și grupurile au nevoie pentru a-și indeplini scopurile. Este vorba despre culegerea informațiilor, prelucrarea lor și, apoi, răspândirea acestora. Puterea sistemului mass-media constă în controlul asupra resurselor de informații de care depind indivizii, grupurile, organizațiile, sistemele sociale și societățile pentru a-și atinge scopurile. Astfel, deoarece în același timp cu mesajele de valoare sunt transmise de către mass-media și mesaje cu puternice încărcături de violență, delicvență, pornografie, care pot avea consecințe negative asupra comportamentului, este imperios necesar ca mass-media să îndeplinească următoarele condiții:

Conținuturile mass-media să fie selectate la un nivel înalt din punct de vedere informațional;

Mass-media să manifeste un spirit critic constructiv asupra conținuturilor, contribuind la îmbunătățirea activităților și la prevenirea neajunsurilor, la realizarea unei educații valoroase;

Mesajele generale ale mass-media să fie interesante și actuale;

Să existe emisiuni și programe dedicate anumitor categorii de oameni (de exemplu: tineri, adulți, cu diferite grade de calificare sau diferite profesii) pentru a fi primite de către public și receptate cu interes;

Toate mesajele să fie accesibile, fără a le scădea valoarea, prestigiul științific;

În transmiterea mesajelor este necesar să se evite improvizația și automatismul, să folosească un limbaj elevat din punct de vedere științific, etic, artistic și pedagogic, evitând folosirea limbajului violent, subcultural, inestetic, pornografic;

Mass-media trebuie să îmbine în mod rațional și armonios mesajele de opinie cu cele informaționale, pentru ca publicul să aibă posibilitatea de a decide și singur asupra semnificațiilor și influențelor ce le pot avea mesajele transmise;

Mesajele transmise trebuie să fie selectate și prezentate astfel încât să nu denatureze adevărul, să nu ducă la conturarea unei imagini false asupra unui fenomen, proces, organism, să nu deformeze conștiințele și convingerile, să nu incite la ură, violență, la comportări imorale.

Mass-media trebuie să țină seama de opiniile și trebuințele variate și necesare ale maselor.

1.2 Funcțiile mass-media

Prin intermediul mass-media sunt transmise atât pe plan intern, cât și pe plan internațional și chiar mondial variate mesaje informaționale cu caracter recreativ-distractiv și anume: științifice, tehnice, culturale, artistice, politice, economice, etice, juridice, sportive, religioase. Dezvoltarea mijloacelor de informare în masă a dus la o răspândire pe scară largă a informației, aceasta fiind rezultatul dorinței indivizilor de a fi informați. Receptarea mesajelor transmise prin mijloacele prezentate mai sus se face pe trei căi principale, care pot fi combinate sau separate, și anume: audio-ca ascultător, video-ca vizualizator și scris ca cititor.

În corelație cu mesajele informaționale transmise, mass-media îndeplinește următoarele funcții:

Funcția de informare (informațională), ce satisface o incontestabilă trebuință umană. Varietatea informațiilor generale și speciale distribuite prin intermediul mass-media vin să satisfacă dorința de emancipare personală într-un consum sporit de informație. Metodele multimedia au desființat practic distanțele, lărgind posibilitățile oamenilor de a comunica instantaneu între ei. Aplicațiile multimedia au un caracter diversificator al surselor de cunoaștere.

Funcția instructiv-culturalizatoare, care se referă atât la furnizarea explicită de cunoștințe cultural-științifice, ca în cazul unor filme documentare sau pagini de popularizare a științei din publicațiile periodice, cât și la promovarea, într-o „formă mai puțin evidentă, dar cu atât mai persuasivă, a valorilor, normelor, modelelor de comportament ce țin de paradigma culturală a societății, la a cărei stabilitate contribuie astfel, într-o măsură deloc neglijabilă.” Prin dezvoltarea și răspândirea lor, noile medii de comunicare au schimbat în mod radical condițiile sociologice de expansiune culturală. Datorită facilităților pe care le aduce, multimedia a accentuat în proporții considerabile “consumul de cultură” jucând un rol însemnat în grăbirea procesului de universalizare a culturii spirituale.

Funcția de transmitere culturală constă în traosibilitățile oamenilor de a comunica instantaneu între ei. Aplicațiile multimedia au un caracter diversificator al surselor de cunoaștere.

Funcția instructiv-culturalizatoare, care se referă atât la furnizarea explicită de cunoștințe cultural-științifice, ca în cazul unor filme documentare sau pagini de popularizare a științei din publicațiile periodice, cât și la promovarea, într-o „formă mai puțin evidentă, dar cu atât mai persuasivă, a valorilor, normelor, modelelor de comportament ce țin de paradigma culturală a societății, la a cărei stabilitate contribuie astfel, într-o măsură deloc neglijabilă.” Prin dezvoltarea și răspândirea lor, noile medii de comunicare au schimbat în mod radical condițiile sociologice de expansiune culturală. Datorită facilităților pe care le aduce, multimedia a accentuat în proporții considerabile “consumul de cultură” jucând un rol însemnat în grăbirea procesului de universalizare a culturii spirituale.

Funcția de transmitere culturală constă în transmiterea valorilor și normelor sociale de la grupurile sociale către indivizi, de la o generație la alta, ceea ce are drept consecință creșterea coeziunii sociale, întărirea integrării sociale a indivizilor, reducerea armoniei, standardizarea normelor culturale.

Funcția de interpretare, ce se manifestă atât de explicit prin producțiile jurnalistice de genul editorialului sau al comentariului. Primul exprimă punctul de vedere oficial al organului de presă, pe când cel de-al doilea transmite publicului doar părerile personale ale autorului său. Sunt cuprinse aici și selectarea informației transmise și stabilirea unor priorități percepute de receptori drept adevărate ierarhii de importanță.

Funcția de loisir (de divertisment) constă în producerea destinderii și a amuzamentului.

Funcția de divertisment, care răspunde dorinței de relaxare a omului stresat de solicitările profesionale, dar și setei de evadare într-un univers imaginar a neadaptatului. Nu numai că, procentual, emisiunile sau paginile dedicate amuzamentului sunt în continuă creștere, dar, mai mult, se constată o orientare tot mai marcantă către tratarea într-o notă de spectacol a aproape tuturor subiectelor abordate de mijloacele de comunicare în masă.

Funcția de compensare. Mass-media au influențe asupra personalității și comportamentului oamenilor, consumând energie nervoasă și spirituală, iar în unele cazuri și fizică. Însă, prin unele emisiuni ca cele umoristice, de muzică, de film și teatru, sportive, literar-artistice, mass-media realizează și o funcție compensatorie, cu rol recreativ și de divertisment, contribuind la refacerea și dinamizarea forțelor spirituale și fizice ale populației.

Funcția expresivă. Din punct de vedere al funcționării ei, mass-media este un forum în care persoane sau diverse grupuri sociale pot face cunoscute opiniile și câștigă o identitate culturală, politică, socială.

Funcția de punere în relație a comportamentelor ce constă în atenuarea amenințărilor la adresa stabilității sociale și sprijinirea menținerii puterii; furnizarea unor mijloace utile cetățenilor pentru a-și putea reduce anxietatea sau pentru menținerea consensului cultural; îndeosebi editorialele și comentariile asupra informațiilor oferă sugestii și prescripții pentru conduite adecvate evenimentelor și situațiilor existente.

Funcția critică și de supraveghere. Mass-media joacă rolul de „câine de pază", în numele opiniei publice, față de sistemul de guvernare al statului, de investigare sau punere în lumină a situațiilor sau aspectelor anormale din viața socială și confruntarea unor curente diferite de opinie care se manifestă prin intermediul mass-mediei. Mass-media alocă informații utile despre evenimentele care vor avea loc în mediu pentru a preveni populația asupra anumitor pericole. Totodată, în activitatea de supraveghere pot apărea disfuncții ca: amenințări pentru stabilitatea societății și a indivizilor, crearea de panică, anxietate sau apatie, amenințarea prerogativelor puterii sau facilitarea invaziei culturale.

Funcția de socializare. Prin natura ei, circulația atât de promptă și de cuprinzătoare a informației și a mesajelor răspândite de tehnica modernă de comunicare reprezintă un mod specific de interacțiune socială și organizare a nevoii de socializare a omului. Mass-media, prezentând stări de spirit, aspecte ale relațiilor interumane și sociale, opiniile și activitatea oamenilor din diverse locuri, din diverse organisme (instituții, organizații, asociații, colective) , din diferite domenii (social-economice, culturale, politice, religioase), are o puternică forță de socializare a oamenilor.

Funcția educațională, care nu se substituie școlii și învățământului, ci ea se alătură acestora. Prin varietatea și bogăția informațiilor, prin specificul și forța de penetrare a mijloacelor de transmitere, mass-media are o puternică forță de modelare a personalității, contribuind la instruirea și educarea maselor de toate vârstele și profesiile.

Funcția de liant, care derivă din precedentele, căci indivizii care posedă un bagaj de informații asemănător, sunt preocupați de aceleași probleme ale actualității și împărtășesc valori morale și culturale comune se vor simți mai apropiați unul de celălalt și se vor solidariza, la nevoie, dincolo de frontierele naționale, religioase, politice sau rasiale, mobilizându-se în favoarea unor cauze nobile, percepute drept ale întregii umanități.

1.3. Impactul mass-media

Presa informează zilnic sau săptămânal cititorii despre abuzurile sau agresiunile care se produc în viața de zi cu zi. Desigur, în multe cazuri, ziariștii urmăresc aspectele senzaționale, publicând o serie de informații care să satisfacă gustul publicului, prin detalii „picante”,

O caracteristică a mass media este că aceasta poate determina caracterul unui individ, de multe ori eronat. În acest caz este vorba de televiziune. Datorită faptului că individul se uită exagerat de mult la televizor, acestuia îi pot fi întipărite idei sau opinii transmise de programul vizionat.

Cercetătorii au studiat impactul vizionării programelor violente. Rezultatele studiului diferă în funcție de cantitatea vizionată și de vârsta individului. Cel mai interesant rezultat este acela în care o cantitate mare de programe cu conținut ridicat de violență este vizionată de un individ cu o vârstă fragedă: acesta încearcă să copieze ce vede și ceea ce i se pare interesant. De obicei, prin faptul că filmele de acțiune conțin scene violente, implicit spectaculoase, aceste producții atrag audiența tânără. Rezultatul constă în formarea unui individ cu un caracter violent, eventual o persoană cu o cultură joasă (timpul alocat vizionării de filme, programe etc. este mult mai mare decât cel alocat citirii unei cărți etc.).

Numeroși cercetători au încercat să definească violența pentru a ghida studiile asupra conținutului violent al mass media. Ceea ce o persoană consideră violent, s-ar putea să nu fie considerat la fel de o altă persoană, și modul în care imaginile violente afectează pe cineva variază de la o persoană la alta.

Violența din filme, televiziune, sunet, publicații sau spectacole în direct nu este în mod necesar la fel cu violența din viața reală. Ceea ce este nonviolent în realitate poate fi violent în aceste portretizări. Violența prezentată în mass media poate atinge un număr mare de persoane, în timp ce violența reală nu poate. Mass media poate utiliza o diversitate de dispozitive ce au ca scop să scadă sau să amplifice efectele ei sociale și emoționale.

Dintre studiile pe termen lung poate fi amintit un studiu al lui Leonard Eron care începe în 1963 și urmărește dezvoltarea agresivității la copiii din clasa a treia, de nouă ani. Studiul consta în faptul că, copiii trebuiau să-și relateze vizionările TV și ce alte lucruri le-ar place să facă, precum și aprecierile lor privind agresivitatea celorlalți copii, profesorii trebuiau să indice care din copii au fost mai agresivi sau mai pașnici în sala de clasă, părinții trebuiau să dea informații cu privire la vizionările TV ale copiilor, disciplina impusă de părinți acasă și valorile familiale. Studiul despre comportamentul agresiv al acestor copii de nouă ani a arătat că există o legătură între nivelul comportamentului agresiv la copii și vizionările lor TV. Copiii care au relatat, sau a căror părinți au relatat, că vizionează adesea programe mai violente, erau mai des nominalizați de colegi și profesori ca având un comportament agresiv în școală. Studiul a fost efectuat și după 10 ani (când ei erau în vârstă de 18 ani), și s-a descoperit din nou o legătură între vizionările TV și agresivitate. Cea mai interesantă și puternică legătură a fost între vizionările timpurii de la vârsta de opt ani și comportamentul agresiv manifestat la vârsta de 18 ani. În studiu s-a concluzionat că există anumite efecte pe termen lung ale vizionărilor la vârste timpurii asupra comportamentului agresiv de mai târziu. Studiul a continuat și la vârsta de 30 ani a acelor băieți. În această etapă a cercetării a descoperit că există o legătură între vizionările TV timpurii și arestările și condamnările pentru delicte de violență interpersonală, abuzuri conjugale, abuzuri asupra copiilor, crimă și viol grav. Acest studiu nu este lipsit de controverse dar există suficiente dovezi pentru a demonstra că vizionarea de programe violente la vârste fragede are o urmare pe termen lung ce va determina comportamentului agresiv de mai târziu.

Violența din mass media are un loc deosebit în configurarea fenomenului, rolul primordial ocupându–l violența vizualizată, aceasta pentru faptul că omul achiziționează cele mai multe informații prin intermediul privirii. Nici radioul și presa scrisă nu rămân prea mult în urmă întrcât toate mijloacele specifice mass media abundă de știri însoțite de imagini ce ilustrează marea criminalitate (omor, tâlhărie, abuzuri sexuale), descriindu–se, în amănunt, modalitățile faptice ale săvârșirii infracțiunilor prezentate.

Imaginile terifiante din presa scrisă și cea vorbită pot constitui adevărați stimuli de publicitate și găsesc, teren fertil în cazul persoanelor de vârstă tânără și a celor cu comportament deviant. Nu întâmplător s–a apreciat că violența din mass media naște violență.

Corectitudinea sau incorectitudinea comportamentelor morale – așa cum sunt prezentate de televiziune – depinde de faptul dacă acțiunea este întreprinsă de un personaj simpatic și admirat sau de unul antipatic și care inspiră neîncredere. Multe comportamente care în mod normal ar fi judecate ca „imorale” – șantajul, omorul, răpirea, abuzurile sexuale – sunt acceptabile dacă sunt adoptate de cineva care se bucură de favoarea publicului. Deci, faptul că un lucru este bun sau rău depinde, cel puțin la televizor, nu de caracterul faptei, ci de cine este faptașul. Pe ecran există personaje rele sau personaje bune: cele bune nu pot face nimic rău, iar cele rele nu pot face niciodată nimic bun.

Problema care se pune este dacă prezentarea unor imagini sau descrierea unor scene de sexualitate agresivă poate fi incriminată ca având influență nefastă asupra comportamentelor sexuale ale telespectatorilor. Această problemă trebuie legată și de un context social care reliefează o incidență crescută a delictelor sexuale și a materialelor care prezintă în mod foarte direct violența și pornografia. Este posibil să fie doar o coincidență faptul că în ultimele două decenii vedem tot mai multă violență la televozor și tot mai multe scene explicite de sex pe casetele video, reviste pornografice, internet. De asemenea, există sau nu o legătură între oferta mass media și incidența sporită a delictelor violente grave și a violenței.

Știrile și filmele, cele mai violente programe tv

Conform statisticilor, 73% din români consideră că cele mai violente programe sunt știrile tv, iar 63% afirmă că filmele difuzate conțin numeroase scene dure.

Aproape toți românii (95%) urmăresc programe tv cel puțin de câteva ori pe săptămână. Circa 31% dintre români ascultă zilnic radio, iar 36% nu ascultă niciodată. Radiourile locale se pot lăuda cu un consum ridicat în comunitățile pe care le acoperă. Potrivit unui sondaj realizat de institutul de cercetare INSOMAR la cererea Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) în perioada 6 septembrie – 28 septembrie 2007, consumul cultural al românilor este dominat de televiziune (82%) și radio (30,6%). Eșantionul pe care a fost realizată cercetarea include 2.507 persoane, în vârstă de peste 15 ani.

Studiul „Consolidarea și dezvoltarea expertizei profesionale în sectorul audiovizual din România" arată că urmărirea programelor tv și activitățile sportive sau în aer liber sunt modalitățile preferate de români pentru petrecerea timpului liber. Alte două activități preferate de cei intervievați sunt lectura și ascultarea programelor radio.

La nivel local, radiourile bat posturile tv: Foarte mulți dintre români (82%) se uită zilnic la televizor, în medie patru-cinci ore. De obicei, telespectatorii se înghesuie pe intervalul de prime-time, orele 21-24. Cele mai urmărite canale sunt, potrivit răspunsurilor spontane ale repondenților, Pro TV, Antena 1, TVR 1 și Realitatea TV. Acesta din urmă este unul dintre cele mai populare canale, deși are audiențe mai mici decât Acasă TV, OTV și Prima TV.

În ceea ce privește consumul de radio, posturile sunt urmărite mai degrabă în timpul zilelor lucrătoare decât în weekend. Aproximativ 31% din români ascultă în fiecare zi programele radio, iar 36%, niciodată. Potrivit INSOMAR, cele mai ascultate posturi sunt Europa FM, Radio România Actualități și Kiss FM. Românii ascultă mai mult posturile naționale de radio față de cele locale (de trei ori mai mult ca număr de ore). Totuși, canalele radio locale sunt urmărite mai mult decât posturile tv locale. Doar 26% din repondenți au declarat că urmăresc canale tv locale, în timp ce peste 60% din ascultători urmăresc stații locale (fie că sunt acasă, la locul de muncă sau în mașină).

Televiziunea, influentă și violentă: Cele mai frecvent promovate comportamente nocive în cadrul programelor tv sunt, în răspunsurile românilor, violența, sexualitatea, vedetismul și minciuna. Potrivit președintelui CNA, Răsvan Popescu, violența din programele tv este o problemă. „Vestea proastă este că în continuare există un conținut violent prea mare în programele de televiziune", a declarat Răsvan Popescu, citat de NewsIn.

Cantitatea cea mai mare de violență se regăsește în emisiunile de știri (73,9%), în filmele artistice (63,6%) și în reality-show-uri (28,6%). Astfel, majoritatea românilor (81%) consideră că, în general, copiii sunt expuși unui nivel prea ridicat de violență prin intermediul emisiunilor tv, mai ales prin știri despre crime și sinucideri, acte de violență domestică și limbaj agresiv.

Aproape 80% din cei intervievați consideră că expunerea copiilor la conținut sexual în programele tv contribuie la manifestarea de comportamente sexuale premature. Părinții au mai sesizat și efecte ale reclamelor asupra comportamentului copiilor: 76% din aceștia au declarat că au primit din partea copiilor solicitări pentru achiziționarea anumitor produse alimentare, ca urmare a vizionării unor spoturi tv.

Un procent foarte mare din români consideră că programele tv influențează atât opiniile proprii, cât și pe ale celorlalți, în special prin conținutul violent difuzat (72,4%) și prin știrile politice (59%).

Impactul Mass Mediei asupra copiilor

Copiii sunt expuși zi de zi unor exemple negative. Începând cu scene de violență, la reclame la produse nesănătoase sau personaje „rele” care vin să-i răpească dacă nu sunt cuminți. Studiile arată că în primii ani ai vieții, expunerea la astfel de mesaje influențează copiii, care au tendința să imite ceea ce văd.

Pentru prima dată, Itsy Bitsy FM, primul post radio pentru copii, trage un semnal de alarmă cu privire la acest subiect. Sub titlul „Apără inocența copilului tău”, Itsy Bitsy lansează o campanie educațională, care îi îndeamnă pe părinți și bunici să fie atenți la mesajele care ajung la copiii lor, deoarece „Copiii fac ce văd”.

Mesajul este transmis printr-un vizual surprinzător – o păpușă legată la ochi, amenințată de niște soldăței de plumb – creat de agenția GMP (Good Manufacuring Practice).

Trebuie alese cu grijă mesajele la care expunem copiii. Ei sunt la vârsta la care asimilează informații, la care încep să-și facă o imagine despre lumea înconjurătoare și este responsabilitatea noastră să le oferim imaginea corectă.

Astfel, dacă pentru adulți o campanie publicitară are foarte mult de lucrat la nivelul axului psihologic, pentru a-i convinge prin motivare continuă și intensă pe aceștia să consume sau să cumpere un anumit produs, pentru copii această campanie publicitară nu va trebui decât să prezinte universului copilăriei prin mesaje și imagini vesele, captivante, amuzante, fără a motiva dorința lor spre a-și dori un produs.

Un slogan vesel, însoțit de un fragment de cântecel, apoi imagini colorate, eroi sau personaje din desenele animate, acțiuni amuzante și captivante sunt mijloace prin care o reclamă atrage atenția unui copil și îl influențează să își dorească să consume sau să cumpere un produs, având aceste mijloace utilizate într-o reclamă ca unica sursă motivantă..

Prezentându-le într-o astfel de manieră produsele, copii își crează o imagine asupra produsului prin atașarea directă a reclamei la respectivul produs.

Însă părinții puși în fața dorinței arzătoare a copilului achiziționează acele produse, uitând parcă să țină seama și de anumite caracteristici de calitate, cantitate sau preț. Este cazul cunoscutelor și doritelor dulciuri Kinder Joy, râvnite de mii de copii cu vârste mici, care se găsesc în comerț în cantități mici, la prețuri excepțional de; și cu toate acestea copiii își determină părinții să le achiziționeze, dar nu pentru că sunt impresionați de gustul lor, ci pentru că reclama TV i-a influențat să descopere „miraculoasele jucării”. Ce se întâmplă însă atunci când părinții nu achiziționează aceste produse? Care ar fi atitudinea copiilor? Nimic mai simplu: în mintea copiilor se creează acea falsă impresie potrivit căreia părintele nu răspunde la nevoile sale și nu îi oferă acele lucruri care îl fac fericit, în acest caz făcând referire la acea fericire promisă în reclamă, nu neapărat și simțită prin consum.

O dată cu trecerea anilor, impactul reclamelor este și mai intens, acum deși copilul adolescent devine capabil să evalueze calitatea unor produse alimentare și să aleagă ce îi place, este totuși influențat de publicitatea articolelor de îmbrăcăminte, accesoriilor, telefoanelor mobile, arie în care el face alegeri doar pe criterilul mărcii.

Astfel, copiii care o dată doreau jucării și happy meal-uri de la McDonald’s, mai târziu vor dori să poarte pantofi sport Nike, Adidas, tricouri Gap, telefoane mobile personalizate și multe alte lucruri de firmă. De asemenea vor dori să aibă propriul lor telefon mobil, computer, casetofon și mai ales alocație săptămânală.O data independenți financiar adolescenții cel mai adesea vor dori să cumpere produse asociate cu diverse staruri din lumea muzicala, sportiva renuntand la personajele de desene animate din copilarie.

Adolescenții urmăresc astfel să își creeze personalitatea pe baza unor produse care să îi definească, însă o mare parte a personalității lor a fost influențată încă din copilărie de acele reclame uneori amuzante, uneori violente.

Concluzionând toate acestea, putem afirma că părinții ar trebui să aibă grijă de mesajele comerciale furnizate de reclame prin diversele medii (tv, radio, print, outdoor, internet, jocuri video și pe calculator, muzică) întrucât unele dintre acestea descriu cât de ”super” este să consumi produsele alcoolice, tutunul si dulciurile în cantități uriașe precum și alte probleme care dăunează sănătății. Toate acestea pot crea dependență, ducând la apariția bolilor la nivel fizic și mental.

Campanie publicitară: ”Copii fac ce văd” este un pas important pentru protejarea minorilor și pentru reducerea influenței asupra adolescenților; atât copilăria, cât și adolescența ar trebui trăite în condiții optime naturale pentru dezvoltarea psihică și fizică, fără să fie influențate de anumiți factori, factori ce nu fac decât să folosească copilul drept un mijloc folosit de diverse companii de a fi eficiente din punct de vedere economic.

O cercetare concretă cu privire la efectele violenței Tv a fost realizată în anul 1972 de un grup ce l-a avut la conducere pe A. Huston Stein. S-a urmărit aprecierea efectelor vizionării atât pentru programele violente cât și pentru cele nonviolente prezentate la televizor. La acest experiment au luat parte aproximativ o sută de copii preșcolari de la o grădiniță. Copiii au fost împărțiți în trei grupe, fiecare grupă urmărind un alt gen de program. Prima grupă de copii a vizionat Batman și desene animate cu Superman, a doua grupă a urmărit Mister Roger’s Neighborhood, a treia grupă a vizionat programe neutre (adică programe realizate pentru copii și care nu conțin nici violență, nici mesaje prosociale). Înainte de derularea experimentului, grupul de cercetători a observat băieții în locurile de joacă și în sălile de clasă, timp de două săptămâni, pentru a aprecia nivelul agresivității și comportamentului prosocial manifestate de către acești copii. Copiii au fost puși să vizioneze programele stabilite o jumătate de oră pe zi, trei zile pe săptămână, timp de patru săptămâni.

Cercetătorii au descoperit că băieții care au urmărit Batman și desene animate cu personajul Superman au fost chiar mai activi fizic, atât în sala de curs cât și la locul de joacă. Ei erau mult mai dispuși să se angajeze în bătăi și situații încurcate cu ceilalți copii, se comportau brutal cu jucăriile, smulgeau jucăriile de la alți copii și se angajau în mici altercații. Ei erau mai agresivi și aveau mai multe altercații. Copiii din grupul care a urmărit programul prosocial au fost mult mai dispuși să se joace în grup cu jucăriile, se ofereau voluntari să-i ajute pe profesori și se angajau în ceea ce s-ar putea numi “sfătuirea pozitivă a celor de aceeași vârstă”. Copiii din ultimul grup, care au urmărit programe neutre, nu au dezvoltat comportamentul agresiv. Studiul a scos în evidență ambele fațete ale influenței: ceea ce copiii vizionează le afectează comportamentul, atât într-un mod pozitiv cât și negativ. Acest studiu vizează efectele pe termen scurt ale vizionării unor programe violente.

În prezent, s-a constatat că majoritatea copiilor, deși caută și divertisment, privesc la televizor pentru că doresc să înțeleagă lumea. Lor le este mai greu, din cauza puterii lor limitate de înțelegere sa discearnă între fapte și ficțiune, fiind mai vulnerabili decât adulții.

Copiii asistă la scene violente și, după puterea lor, înțeleg că cel mai puternic are dreptate; totodată, este improbabil ca ei să perceapă mesajele mai subtile; o idee pe care o înțeleg este că, dacă vrei un lucru și ai mai multă putere decât celălalt, îl obții – acest mesaj figurează la loc de frunte în desenele animate.

Prin urmare, s-a constatat faptul că a privi la programe TV violente influențează nu numai comportamentul, ci și atitudinile, credințele, valorile; astfel, unii ajung să se teamă mai mult de situațiile violente ce se petrec în viața reală, în timp ce alții sunt desensibilizați față de violență, iar reacția lor la scene violente scade.

Campania "Nu lăsa copilul educat de televizor"

Potrivit unui sondaj „Expunerea copiilor la programele TV și radio”, realizat în octombrie 2007, aproape 22% din copiii din România, cu vârste între 9 și 14 ani, au urmărit, cel puțin o dată, un film porno sau erotic și 74%, unul de groază. De asemenea, 73% din copii urmăresc la televizor reclame la băuturi alcoolice, cel puțin o dată pe săptămână. Membrii CNA au fost „îngroziți" de aceste rezultate și au demarat un proiect prin care să atenționeze părinții că telecomanda nu trebuie lăsată pe mâna copiilor.

Trei spoturi cu numele "Nu lăsa copilul educat de televizor!" au fost difuzate de televiziuni în toamna anului trecut, la inițiativa Consiliului Național al Audiovizualului, în cadrul unei campanii pentru responsabilizarea părinților cu privire la riscul expunerii copiilor la programe inadecvate.

Răsvan Popescu, președintele interimar al Consiliului, a declarat că spoturile vor fi difuzate pe toate canalele importante de televiziune. Campania, care face parte dintr-un program Phare în valoare de 800.000 de euro, s-a derulat până în februarie 2008 și a vizat conștientizarea părinților cu privire la pericolul reprezentat de programele tv nepotrivite asupra dezvoltării fizice, mentale și morale a copiilor. CNA a luat această măsură pentru a răspunde creșterii numărului de programe pentru copii cu conținut violent si cu conotații sexuale transmise la posturile de televiziune din România. „Am încercat să nu mai venim cu chitanțierul și să sancționăm. Nu am urecheat, nu am sancționat, ci pur și simplu am arătat niște imagini în care părintele nu apare ca fiind responsabil”, a spus Sorin Psatta, consultantul CNA pe programul Phare.

Primul spot este intitulat: „Somnul părinților naște monștrii”: într-o sufragerie în întuneric, luminată doar de ecranul televizorului, vedem o femeie care doarme pe canapea. Aparatul de filmat nu întîrzie pe ea și trece de la canapea la fotoliul de lîngă, unde zace răpus de oboseală un bărbat. Mișcarea aparatului continuă și astfel vedem singura persoană trează din cameră – un copil care urmărește speriat ce e la televizor și care tresare la un moment dat cînd se aude un scîrțîit de roți. Pe fundal se aude o voce: „Somnul părinților naște monștri“.

Într-un alt clip, ne este înfățișată scena unei aniversări. Baloane, confetti, copii care aplaudă. Aniversatul, un puști, are în mînă un cuțit, cu care toată lumea așteaptă să taie tortul. Puștiul rîde, întoarce cuțitul cu vîrful în jos și începe să hăcuiască tortul cu o violență greu de închipuit. Toată lumea amuțește și se aud doar urletele sadice ale copilului. După ce termină de tocat tortul, acesta înfige cuțitul într-un ursuleț de pluș din apropiere.

Acțiunea celui de-al treilea clip se petrece în metrou. Un băiețel așezat pe scaun remarcă o fetiță care tocmai a intrat în vagon, împreună cu părinții ei. Cei doi copii schimbă cîteva priviri, iar fetița îi zîmbește dulce. La un moment dat, ea pleacă de lîngă părinți, se duce la o bară a metroului și începe să danseze ca femeile din cluburile de noapte.

Toate cele trei spoturi se termină cu sloganul „Nu lăsa copilul educat de televizor“ și reprezintă o campanie a CNA care face parte din proiectul Phare ce are ca obiectiv atragerea atenției asupra riscurilor la care sînt expuși copiii cînd urmăresc nesupravegheați emisiunile TV. Aceste trei spoturi au stîrnit discuții aprinse în CNA. Unii membri ai consiliului le-au considerat scandaloase și au spus că nu pot fi difuzate pe post. „Trebuie să fii psihopat să dai așa ceva. Este un caz în care copilul trebuie dus la psihiatru, nu să mi-l dați mie ca exemplu. Nu se poate așa ceva!“, a afirmat Constantin Duțu, membru al Consiliului Național al Audiovizualui, referindu-se la spotul cu aniversarea. De părerea lui au fost și alți membri ai CNA, ca Radu Teodorel sau Grigore Zanc. În schimb, președintele interimar al CNA, Răsvan Popescu, a explicat că spoturile sînt gîndite să fie difuzate după ora 22,00 și se adresează părinților, nu copiilor. Deci băiețelul care împunge tortul cu un cuțit nu este nici pe departe dat de exemplu.

Dintre cele trei spoturi, cel mai eficient este primul, deoarece ni se prezintă o scenă de viață plauzibilă, cu care spectatorul s-ar putea identifica. În privința celorlalte două spoturi, tocmai lipsa de verosimilitate le pierde. Accesul de furie al băiețelului cu tortul nu te atinge, ca privitor, pentru că așa ceva nu există în realitate. La fel și în cazul fetiței din metrou. Acest din urmă clip poate cel mult să le stîrnească imaginația pedofililor, atrași de combinația dintre inocența copilei și transfigurarea ei într-o femeie sexy .

Violență, vulgaritate, vedetism – „beneficiile” privitului la televizor

Cu ce se aleg cei mici de la televizor? În cea mai bună dintre lumile posibile, recolta ar cuprinde educație, cultură, valori autentice. Vorbe din astea mari, care la noi se devalorizează mai rapid decât leul. România livrează către micii telespectatori lucruri în conformitate cu chipul său: violență, vedetism, vulgaritate. Trei „v”-uri care zugrăvesc atât realitatea din teren, cât și iluzia care le este furnizată prin intermediul micului ecran.

„Beneficiile” privitului la televizor au fost sintetizate în studiul „Expunerea copiilor la programele TV și radio”, realizat de Metro Media Transilvania, cu

participarea CNA. Concret, la întrebarea „De unde ai reținut/învățat mai multe lucruri despre…?”, 59% dintre copii au răspuns că au dobândit noțiuni despre vedetism din programele difuzate la televizor, 54% din respondenți au vizionat scene de violență, iar 53% au remarcat prezența senzaționalului în emisiuni.

Mai sunt și alte date statistice îngrijorătoare: 57% dintre copii au vizionat la televizor un film cu caracter pornografic și 73% au urmărit pentru prima oară, la un post TV, un film horror, cu toate că 71% din părinți le interzic să le urmărească.

În schimb, majoritatea respondenților spun că au deprins din familie noțiuni precum respect, compasiune și generozitate (64%) și adevăr (64%).

58% din respondenți ar suferi cel mai mult dacă le-ar lipsi televizorul, iar 16% nu s-ar mai descurca fără calculatorul personal. Lipsa cărților ar fi resimțită dramatic de numai 7% dintre cei mici.

58% dintre copiii participanți la studiu declară că au un televizor în camera în care locuiesc singuri sau cu alți copii, în timp ce 36% dintre ei spun că au acces la un computer personal sau la telefon mobil.

O cifră edificatoare este cea a consumului de emisiuni TV, în raport cu alte activități: 98% din respondenți preferă să se uite la televizor în timpul liber, în timp ce doar 56% citesc o carte. 89% dintre copii se joacă sau își petrec timpul cu prietenii, 78% își fac temele, 35% se îndeletnicesc cu ascultatul de emisiuni radio. La concerte sau spectacole de teatru merg 14%, 10% deschid un ziar, în vreme ce la cinematograf ajung doar 8 procente dintre cei chestionați.

Din studiu mai rezultă că 35% dintre copii petrec cam două ore și jumătate în fața televizorului, de luni până vineri. În weekend ponderea scade la 24 procente, care, „în compensație”, petrec în fața micului ecran aproximativ trei ore.

Printre emisiunile preferate se numără desenele animate (50%), filmele (17%) și muzica (10%). Tom și Jerry, Scooby Doo sau Spioanele sunt cele mai apreciate personaje TV, micii telespectatori optând, în proporție de 39%, pentru postul Cartoon Network. Urmează Minimax, urmărit de 29% dintre copiii intervievați, și Pro TV, ales de 26% din respondenți.

24% dintre copii ascultă singuri emisiuni radio, aproximativ o oră pe zi, de luni până vineri. Posturile radio preferate sunt Kiss Fm (36% din respondenți), Pro FM (19%) și Europa FM (16%). 35% dintre copii preferă muzica pop (Andra e campioană, fiind favorita a 9% dintre respondenți), 31% preferă influențele dance (în special trupa 3rei Sud Est) iar 25% ascultă manele. Nicolae Guță e idolul a 14% dintre micii ascultători.

73% dintre copiii cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani au auzit de Internet, 54% dintre respondenți având acces direct la Internet din propriile case.

Rezultatele acestui sondaj au fost îngrijorătoare, trăgând un semnal de alarmă asupra faptului că mass media are efecte negative în rândul publicului tânăr.

Cea mai recentă reglementare în ceea ce privește violența promovată prin intermediul audiovizualului o reprezintă o lege numită „ Legea audiovizualului nr. 504 din 2002”, inițiată de senatorul PRM Gheorghe Funar și deputatul PNL Ioan Ghișe și votată de Parlament.

Conform acestei legi programele de știri ale posturilor de televiziune și de radio vor trebui să conțină, în pondere egală, știri cu teme pozitive și, respectiv negative. Această lege este destul de controversată: pe de o parte se introduce cenzura, iar pe de alta se urmărește diminuarea violenței.

Agenția de Monitorizare a Presei (AMP) consideră că proiectul de lege adoptat de senatori, privind ponderea egală de știri pozitive și negative în audiovizual, încalcă prevederile Constituției României și pe cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.

„Articolul 30, paragraful 1 al Constituției României prevede că: «Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile». Articolul 10, paragraful 1 al Convenției, spune că: «Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere»”, se arată într-un comunicat al agenției.

Această lege este un gest arbitrar și amatoristic de a clasifica știrile în bune și rele, excluzând ideea de informare corectă și încălcând grav libertatea presei și libertatea de exprimare, garantate prin Constituție. Textul legislativ contravine ideii de informare corectă și echidistantă și creează instituția arbitrului care poate să stabilească ce e bun și ce e rău în realitate.

1.4. Relația public – mass media

Fenomenul opiniei publice a fost sesizat încă din atichitate, în lumea cugetătorilor din Grecia și Roma. Pe măsura dezvoltării relațiilor social – economice moderne, termenul de opinie publică este din ce în ce mai vehiculat, el intrând în atenția filozofilor, sociologilor și psihologilor vremii. Viața a demonstrat că opinia publică este cel mai important element al vieții sociale.

În determinarea și caracterizarea opiniei publice, un rol deosebit de important îl dețin definirea și configurarea categoriei public. Noțiunea de „publicuri” și concepția conform căreia diferitele tipuri de publicuri pot fi grupate în funcție de interesul manifestat sau de comportamentul comunicativ nu este o abordare nouă. Fiecare persoană aparține succesiv sau simultan tot atâtor publicuri câte centre de interes are prin sistemul comunicațiilor și contactelor interpersonale.

În Dicționarul de Psihologie, publicul este definit o „categorie sociologică și statistică ce desemnează o colectivitate de persoane, puțin numeroasă sau foarte numeroasă, concentrată sau dispersată spațial, omogenă sau eterogenă din diferite puncte de vedere ( sex, vârstă, grad de instrucție, profesie, apartenență politică, ideologică, rezidență, etc.), care are însă în comun un centru de interes sau informații identice și simultane la un moment dat”.

Având în vedere marea varietate a acestor preocupări sau centre de interes, practic avem de-a face nu cu un singur public, ci cu numeroase publicuri în sânul aceleiași mase de indivizi, al aceleiași colectivități sau societăți.

În opinia lui John Dewey coagularea unui anumit public are loc numai dacă sunt îndeplinite trei condiții:

indivizii care formează categoria de public se confruntă cu o situație similară,

acești indivizi recunosc existența problemei,

se declanșează procesul de soluționare a acestei probleme.

Din punct de vedere tipologic, literatura de specialitate distinge între:

publicul de masă, care este rezultatul unui larg interes, resimțit în toate segmentele de opinie, pentru receptarea mesajelor; această categorie se caracterizează în funcție de comunitatea de interes a publicului

publicuri dispersate, care valorizează informația divergent

publicuri concentrate, care valorizează aproximativ la fel informația și în plus, cooperează între ele pentru creșterea autorității sursei care emite mesajul

publicuri omogene, care valorizează convergent același tip de mesaje și manifestă o frecvență ridicată în receptarea acestora

publicuri eterogene, care rezultă din agregarea unor seegmente de opinie relativ electrice, interesate constant față de un gen anume de mesaj, dar valorizându-l sensibil diferit

publicuri locale, determinate pe criterii exclusiv spațiale

public participant, cand se afirmă prin participarea nemijlocită la acțiune

public mondial, rezultat din transmisiile în direct a unor manifestări de anvergură mondială ( exemple: campionatul mondial de fotbal)

Există o varietate de abordări în ceea ce privește comunicarea și caracteristicile publicurilor. După G. Gurvitch, publicul, ca grup uman, format din indivizi aflați la distanță unii de alții, se caracterizează prin atitudini și opinii comune și prin continuitatea ideilor și valorilor sociale.

O analiză completă a publicurilor, precum și o caracterizare a lor a fost făcută de Cliff Zukin, care consideră că publicul de masă poate fi descompus în patru grupări: public atent, public latent, public lipsit de înțelepciune și public apatic.

Publicul atent reprezintă probabil cam o cincime din totalul populației cu drept de vot și are cunoștință de existența problemei, atunci când mas media abordează pentru prima dată aceste subiecte. Acest tip de public este dependent de presă și, în general, de utilizarea unei mulțimi de informare în masă.

Publicul latent este lipsit de motivația de a căuta informații despre o anumită problemă. Acesta ar fi, în esență, activat de manifestarea evenimentelor cărora le acordă prioritate în mass media. Odata activat, publicul latent se va comporta asemănător cu publicul atent în urmărirea informațiilor. În aceste condiții, publicul în cauză este considerat a fi expus atât la media tipărită, cât și lamedia electronică, cu un ușor avantaj pentru cea din urmă.

Publicul lipsit de înțelepciune reprezintă aproximativ o treime din publicul larg. Este în mare măsură un receptor pasiv al mesajelor din mass media. Indivizii din acest public se vor centra în special pe probleme de echitare a problemelor, conținutul mesajelor scăpându-le de fiecare dată. În consecință, indivizii încadrați în acest grup sunt susceptibili la schimbarea de opinie, considerându-se că pot fi atinși mai ales printr-o acoperire cât mai intensă a mediei ce vehiculează în special informație nou, capabilă să penetreze lipsa de motivație.

Publicul apatic nu este un public interesat și în consecință va folosi foarte puțin mass media. Din această cauză, apaticii reprezintă cea mai puțin probabilă țintă a mesajelor. O trăsătură importantă a publicului este faptul că ea derivă din structura socială, se caracterizează printr-o accentuată mobilitate și printr-o durată în timp relativ limitată.

Apariția și dezvoltarea mass mediei a constituit un element important în reorientarea tehnicilor și a metodelor de formare și influențare a opiniei publice.

Din punctul de vedere al formării opniei publice, complexul mass media este principala verigă. În viața economică și socială a țării, acest complex devine din ce în ce mai important, cu atât mai mult cu cât societatea informatizată pe care o creăm a ajuns la apogeu, iar la orizont se prefigurează o nouă provocare – robotizarea.

Pentru analiza acestui fenomen, ne vom opri asupra principalelor forme de abatere de la informarea exactă a publicului, strict obiectivă, încercând să definim persuasiunea, manipularea, dezinformarea și intoxicarea.

Persuasiunea este acțiunea prin care autorul de mesaje pledează pentru o idee sau o teză, încercând să acrediteze o opinie. Operațiunea nu conține o intenție negativă, nu are nimic reprobabil în sine, dovada fiind chiar actul justiției, care recunoaște și include în structura sa pledoaria, adică încercarea de a pune în lumină prin argumentații, faptele ce susțin un punct de vedere. Campania electorală este un alt exemplu de acțiune persuasivă prin care un candidat, ajutat de o echipă, se străduiește să convingă opinia publică.

Manipularea reprezintă varietatea malefică a persuasiunii și se caracterizează prin apariția intenției negative care, prin încălcarea normelor deontologice, prin ascunderea, trunchierea sau deformarea cu bună știință a faptelor obiective, transformă mesajul într-o minciună totală sau parțială.

Dezinformarea reprezintă suprimarea brutală a oricărei obiectivități a mesajului, abdicându-se, uneori, chiar și de la elementele precauții de credibilitate, astfel putând deveni prohibitive fapte, fenomene sociale, politice, economice, culturale, zone geografice, persoane, curente de gândire, iar atunci când sunt prezentate, interpretarea acestora se face fără criteriile impuse de putere.

Intoxicarea constă în suprasaturarea opiniei publice cu informare falsă, în blocarea canalelor de comunicare cu mesaj mincinos diversionist, fie pentru a pregăti sau deruta opinia publică pentru o lovitură de proporții, fie pentru a discredita un mesaj corect, previzibil și așteptat; astfel publicul va fi anesteziat pentru a accepta o diversiune majoră sau va fi făcut neîncrezător, și chiar ostil, în fața unui adversar ce urmează a i se comunica.

Pentru a îndepărta publicul de la conținutul unor mesaje, sursele concurente sau adverse lansează, de obicei, mesaje mai accesibile, de pe poziția propriilor lor interese, simultan cu mesaje prea complexe, de pe poziții adverse pentru a nu putea fi decodate.

Pornind de la faptul că în fiecare grup există diferențe între indivizi din punct de vedere al comunicării, o dezinformare ineficientă prezintă drept valori sociale fundamentale fie valori care-i sunt favorabile sursei, fie celei marginale în raport cu interesele publicului căruia i se adresează. În acest mod, comunitatea este deturnată de la preocupările sale majore, valorile sociale fundamentale sunt neglijate, iar omogenitatea respectivei comunități scade.

CAPITOLUL 2: Mass media și contribuția sa la constituirea și direcționarea comportamentului publicului

2.1. Influența mass media asupra publicului

Mass media afectează profund publicul, pentru că ele constituie o prezență constantă în viața acestora; acesta are o universalitate pe care nici o altă instituție nu o are, de aceea analiza modului în care mass media afectează societatea a constituit una dintre preocupările principale ale cercetătorilor mass media.

Efectele mass media se pot resimți în diferite zone ale societății. D. McQuail afirma că mass media poate acționa asupra indivizilor, a grupurilor, a instituțiilor , a întregii societăți și că ea poate afecta personalitatea umană în dimensiunea cognitivă (schimbarea imaginii despre lume), dimenisunea afectivă (modificarea sau crearea unor sentimente sau atitudini) sau dimeniunea comportamentală (modificări ale felurilor în care acționează indivizi și fenomene de mobilizare socială). Din altă perspectivă, mass media poate avea o influență pe termen scurt sau poate avea nevoie de un interval de timp mai amplu pentru a deveni operațională. De asemenea, efectele mass mediei pot crea schimbări dorite sau mai puțin dorite: pot fi rezultatul unui proces controlat, cum sunt campaniile de presă sau ale unor întâmplări așteptate sau neașteptate.

În viața reală, efectele pe care mass media le are asupra indivizilor se concretizează într-o mare varietate de forme; cercetătorii vorbesc de teorii ale efectelor puternice e, teorii ale efectelor limitate și teorii alefectelor slabe pe care mass media le exercită asupra receptorilor.

Teoriile efectelor puternice

Primele generații de cercetători aveau credința că oamenii pot fi persuadați, convinși, influențați de media în a-și însuși puncte de vedere complet străine, credință complet răsturnată astăzi, când s-a ajuns la concluzia că media nu fac decât să reafirme, să reconfirme opinii deja existente.

Modelul „stimul-răspuns” : Din perspectiva teoriilor enunțate în scrieri ca „The lonely crowd” a lui G. Reisman sau „Propagandes” a lui Jacques Ellul, relația dintre public și mesajele transmise de mass media sunt de tipul stimul-răspuns; sunt eliminați astfel factorul rațional, dialogul social, tradiția și sistemul cultural al unui grup, influențele reciproce între membrii unei colectivități, al unui grup și atitudinea critică a oricărei persoane în fața mesajelor pe care le receptează din mediul ambient.

Pornind de la ideea că mesajele ajung direct la receptor fără a fi filtrate de vreun factor cultural cum ar fi, de exemplu tradițiile sau conceptele despre lume, sau de un factor social ca indivizii, grupurile, organizațiile s-a ajuns la denumirea acestei teorii prin sintagma „fluxul într-un singur pas” (one step flow) numită în unele lucrări și „teoria acului hipodermic” deoarece conform interpretării acesteia, odată ce mesajul ajunge la receptor, declanșează o reacție uniformă așa cum un stimul extern declanșează în corpul omenesc reacții senzoriale spontane. Expresia pune în lumină iluzia că : mesajele mass mediei pătrund în conștiința individului la fel cum pătrunde un ac pielea; și că generează un răspuns necontrolat, spontan, asemănător celui provocat de o înțepătură de ac.

Melvin De Fluer propune o altă sintagmă: „teoria glonțului magic”, susținând că pentru că se strecoară atât de ușor în mințile indivizilor, mesajele mass mediei ar fi un obiect magic care funcționează ca un declanșator de comportament social programat.

Modelul „stimul-răspuns” poate fi aplicat cu succes numai în situații excepționale, în care canalele obișnuite de comunicare socială sunt blocate, iar sursele mass media sunt credibile ; în cazurile acestea mesajele au subiecte cu impact emoțional, oferă răspunsuri convenabile și au o forță de securizare puternică, fapt pentru care sunt acceptate rapid și necritic de către public.

D. McQuail susținea că există două tipuri de situații ce favorizează emergența unui efect „stimul-răspuns” : dezordinea socială și campaniile de influențare a publicului. Tot el consideră că „o campanie se bazează pe un comportament „bine instituționalizat, care este în raport cu normele și valorile în vigoare. Campania este adeseori preocupată de orientarea, întărirea și activarea unor tendințe deja existente, referitoare la activități sociale familiare precum votul, cumpărarea de bunuri, colectare de fonduri pentru o cauză nobilă, îmbunătățirea sănătății sau a siguranței vieții”. Cu alte cuvinte, campania este o metodă prin care se exercită puterea și controlul prin intermediul mass mediei.

Modelul „hegemonic”: Conform acestui model clasele dominante își exprimă puterea nu atât prin măsuri represive cât prin metode de persuasiune de tip cultural – simbolic; astfel prin intermediul sistemului educativ și al canalelor de informare în masă își impun ideologia sub forma unor adevăruri general valabile. Și pentru că mass media servește la promovarea unor interese de clasă devine astfel unealtă a unor tendințe hegemonice, avansate de cei ce dețin puterea.

Modelul hegemonic se folosește de metode empirice de cercetare în teren și de tehnici de analiză adoptate din stilistică, retorică. În final, puterea hegemonică nu este altceva decât reversul pasivității audienței.

Modelul „dependenței”: De Fleur și S. Ball-Rokeach susțineau că persoanele depind în mod diferit de mesajele mass mediei, în funcție de gradul în care au nevoie de informațiile oferite de mass media. „ Dependența indivizilor față de mass media este determinată, în mare parte, de rețeaua de relații dintre presă și celelalte sisteme”. Oamenii au nevoie de mass media pentru că trăiesc și sunt angrenați în sisteme care nu pot funcționa fără datele oferite prin comunicarea de masă. Așadar, nu mai este vorba de o relație bilaterală presă-individ, ci de una trilaterală: presă – instituții sociale – individ. Presa oferă informații indivizilor pentru a înțelege ce se întâmplă, o informație greșită ar putea crea panică și disconfort, în vreme ce una corectă poate calma populația; în astfel de condiții responsabilitatea jurnaliștilor este foarte mare, iar reacțiile necontrolate nu ar trebui să existe.

Modelul „spirala tăcerii” : A fost lansat de către cercetătoarea germană Elisabeth Noelle-Neumann care susține că mass media are o putere deosebită de a influența opiniile indivizilor, fiind instrumentul prin care societatea controlează comportamentul fiecărui individ în parte.

Acest model se bazează pe cinci premise:

oamenii se tem de izolare și își doresc integrarea în colectivitățile din jurul lor

societatea are tendința de a marginaliza indivizii ce nu se supun normelor acceptare de majoritate

frica de izolare îi determină pe indivizi să verifice constant starea opiniilor publice

aceste evaluări afectează reacțiile publice ale indivizilor care încearcă mereu să se conformeze regulilor de gândire și coportament impuse de societate

pe baza acestor procese de renunțare la nonconformism și de adecvare la normele generale se crează și se menține opinia publică

Puterea de a impune o anume opinie a mass media conduce la două fenomene:

crearea unei minorități tăcute : grupurile ce nu se regăsesc în discursul mediatic sunt categorii izolate; poziția lor nu afectează mișcarea generală a societății. Prin eliminarea minorităților , mass media conduc la o uniformizare a discursului social.

crearea unor majorități tăcute: adesea mass media susțin puncte de vedere ce nu aparțin majorității ci unor lideri, astfel dacă ideile minorității sunt susținute de presă, aceasta devine activă, în timp ce majoritatea se retrage din discurs, alunecând astfel pe „spirala tăcerii”.

În concluzie, modelul „spiralei tăcerii” susține, după cum afirmă E. Noelle-Neumann, că atunci când se discută subiecte controversate, direcția pe care o va adopta opinia publică va fi sculptată de presă.

Teoriile efectelor limitate

Schimbarea perspectivei, adică trecerea la modelele influenței limitate a media, a focalizat atenția în direcția examinării situațiilor în care se realizează transferul de informație funcțională către audiență, mai precis, identificarea meterialului transferat, a mesajului denotativ și faptelor în sine, dar și a conotațiilor individuale asociate acestora, precum și a stilului prezentării.

Modelul „fluxului în doi pași: Elaborat de Elihu Katz și Lazarfeld; modelul presupune că mesajul este filtrat, în drumul către public, de un factor mediator, ce a căpătat apelativul de „lider de opinie”. Din acest punct de vedere, presa nu mai are o influență directă,ci una indirectă ( fluxul în doi pași), în care rolul principal îi revine relației interpersonale ce unește grupul de o persoană cu statut de lider de opinie.

Putem să observăm, de asemenea, că audiența este gândită ca sumă de subgrupuri cu repere culturale, ce se diferențiază prin gradul de educație, structura demografică, poziție socială, tradiții, coduri simbolice, și nu ca o masă atomizată, expusă influenței directe a presei.

Grupurile nu sunt omogene, în fiecare grup se observă un membru care se informează mai mult și care treptat devine o „ autoritate” căpătând ulterior statutul de lider de opinie. În funcție de diferitele sfere de interes, în fiecare grup se conturează mai mulți lideri de opinie.

Liderul de opinie se diferențiază de ceilalți prin câteva caracteristici:

este o persoană ce ocupă o poziție centrală în grup

intră în contact cu multiple surse exterioare

este mai expus mesajelor ce vin din afara grupului

exprimă credințele grupului.

Liderul de opinie este pe de o parte un factor inovator, pentru că are acces rapid la informare și pe de altă parte este agent conservator . Aceasta înseamnă că orice lider de opinie are un efect mediator între tradițional și nou, între valorile interne și cele externe, între micro-cultura grupului și cea globală. Modelul „fluxului în doi pași” subliniază abilitatea receptorilor de a se apăra în fața mesajelor emise de mass media și accentuează câteva caracteristici ale interacțiunii dintre audiență și presă:

audiența nu este amorfă, ci diferențiată și posedă grile culturale proprii

receptorii sunt activi și reacționează rațional

mesajele presei trec printr-un sistem complex de medieri înainte de a ajunge la indivizi

conținutul difuzat de mass media nu deține controlul asupra semnificațiilor, mesajele sunt filtrate și intrepreatate, sunt rezultat al interacțiunii dintre receptor și emițător

Așadar, mass media nu poate avea o influență imediată, totală și uniformă, ci ating publicul treptat și au un singur efect constant: întărește și confirmă opiniile existente ale unui grup.

Modelul cultivării: Etalarea la mesajele televiziunii combinate cu alți factori ca vârstă ,sexul, poziția socială conduce la obținerea de rezultate diferite, inspirând ideea că grupurile diferite suportă diferit acțiunea „cultivării” și anume:

captarea sistematică prin intermediul mass media a ideilor, informațiilor, valorilor

crearea în urma acestui proces a unei imagini definite asupra realității.

Unele analize susțin că tinerii imită agresiv mai ales în urma modelelor comportamentale oferite în filmele de acțiune; alți cercetători sunt de părere că violența televizată nu declanșează comportamente și nici nu inhibă și mai degrabă confirmă și întărește normele și credințele de acțiune care deja există la nivelul unui individ sau al unui grup social. În fine, a treia categorie de savanți consideră că această expunere la violență, la mesaje violente contribuie la purificarea tinerilor.

Modelul „agendei”: Mass media funcționează în calitate de „creatoare de agendă”, de făuritoare de clasificări și priorități pentru indivizii ce constituie audiența lor. Modelul acesta arata felul în care presa și în special știrile au puterea de a concentra publicul asupra unui număr limitat de teme, în consecință unele subiecte sunt dezbătute cu insitență iar altele sunt ignorate. Teoria agendei ne permite să înțelegem două fenomene specifice funcționării presei:

când mass media prezintă cu insistență și generalizat anumite evenimente publicul le consideră importante. Paul Lazarfeld si Robert Merton au numit acest fenomen „funcția de a conferi status a mass media”.

jurnaliștii sunt mai interesați de ceea ce se petrece în alte televiziuni, publicații decât în lumea din jur și când o publicație adoptă un subiect toate celelalte fac la fel, fenomen numit „jurnalismul de turmă” (pack journalism). Așadar, publicul asaltat din toate părțile de aceleași subiecte crede că receptează un subiect cu adevărat important și astfel își construiește reprezentarea despre lume din ceea ce presa difuzează.

Mc Quail afirmă însă că „oamenii se gândesc la ceea ce li s-a spus, dar nu că ei gândesc așa cum li s-a spus”. „Modelul agendei” conduce la câteva concluzii majore în ceea ce privește activitatea jurnaliștilor:

presa are o influență lentă asupra publicului

prioritățile presei nu sunt întotdeauna și prioritățile sociale

modul în care jurnalistul prezintă anumite teme sau ignoră altele poate crea, prin acumulare, efecte și contra-efecte neprevăzute. Modelul atrage atenția asupra răspunderii de ordin moral al jurnalistului, care are datoria să ofere definiții care trebuie să fie cel puțin corecte și echilibrate.

c) Teoriile efectelor slabe

Apariția tehnicilor moderne de distribuire a mesajelor din audiovizual au condus la pierderea monopolului de către canalele naționale, oferind astfel receptorilor posibilitatea de a alege din variatele oferte ale mass media. Publicul este acum factorul decisiv, așadar producătorii de mass media trebuie să știe să își selecteze și atragă publicul din ce în ce mai capricios.

Modelul „uses and gratifications”: J. Blumler si E. Katz au pus bazele acestui model care se întemeiază pe două premise:

publicul este activ și urmărește obiective clare atunci când se folosește de sistemul comunicării de masă

reprezentanții publicului caută să își satisfacă anumite nevoi și să obțină anumite beneficii în dialogul cu presa. Ceea ce fac persoanele din mass media depinde de ceea ce așteaptă ei înșiși de la acel lucru; eficacitatea cu care sunt transmise și recepționate mesajele mass media depinde de așteptările publicului, care le selectează în funcție de trebuințele sale.

Nevoile care pot fi satisfăcute de mass media pot fi de natură: cognitivă, afectivă, socio-integrativă, personal-integrativă și de scădere a tensiunii.

Modelul acesta s-a focalizat asupra părerilor publicului prin care acesta explică o anumită preferință, însă receptarea mesajelor presei solicită și un proces de intrepretare nu numai unul de selecție, care implică altă perspectivă teoretică.

Analiza receptării: Programele sunt multiplicate prin modul diferit în care sunt receptate, fiecare individ își selectează preferințele și interpretează mesajele în funcție de propriile interese culturale. Se remarcă două mari direcții de cerecetare ce au ca obiectiv: studiul proceselor prin care indivizii își construiesc un sens propriu, divers de cel propus de mass media și studiul proceselor de interacțiune socială prin care oamenii preiau, dezbat și înțeleg semnificațiile sugerate de mesajele industriilor culturale.

Mass-media este modelată de evenimentele din societate, în ansamblul ei, și sunt profund influențate de procesul dialectic al conflictului dintre forțe, idei, fenomene evolutive opuse din cadrul sistemului de comunicare și alte instituții ale societății.

2.2 Comunicarea televizuală și impactul acesteia asupra publicului

Vizionarea programelor de televiziune reprezintă cel mai frecvent comportament de petrecere a timpului liber. Televizorul reprezintă cel mai accesibil mijloc pentru a scăpa de plictiseală. Publicul se informează, de la vârste din ce în ce mai fragede, despre lumea înconjurătoare. Ei au la dispoziție surse variate de informare (părinții, profesorii, prietenii și mass-media). O foarte mare atenție trebuie acordată informațiilor preluate de la televizor, radio sau de pe Internet. Aceste suporturi mediatice constituie o bază informațională valoroasă, dar trebuie sa ținem cont de faptul că, de foarte multe ori, sunt prezentate fie știri agresive, caracterizate de violență, fie unele care tratează teme foarte delicate.

Televiziunea poate fi definită ca un ansamblu de principii, metode și tehnici utilizate pentru transmiterea electrică pe un canal de comunicație a imaginilor în mișcare. Este una din cele mai importante tehnologii ale comunicării. Cuvântul televiziune este compus dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă “departe” și un cuvânt latinesc ce înseamnă “a vedea”. Televiziunea înseamnă a vedea departe.

Televiziunea apare ca având cea mai mare influență în ceea ce privește însușirea unor valori și atitudini „mediatice” precum: vedetismul, sexualitatea, lipsa de scrupule, violența, vulgaritatea, minciuna, senzaționalul, dorința de îmbogățire. S-a dovedit că violența televizată influențează comportamentul, prin modelarea convingerilor oamenilor, întrucât “telespectatorii ajung să se identifice cu ceea ce oferă imaginile și transpun reprezentările «culturale» în practica situațiilor lor de viață cotidiană".

În România, primele televiziuni private au aparut după 1990. Prima televiziune comercială din România a fost Antena 1 înființată în 1993. În 1995 a fost înființată o altă televiziune comercială importantă din România, PRO TV, iar mai apoi la fiecare 1-2 ani piața audiovizuală s-a mai îmbogățit cu câte încă o televiziune. Cele mai importante televiziuni din România sunt: TVR (cu 4 canale), Pro TV (plus canalele înrudite Acasă TV și Pro Cinema), Antena 1, Prima TV, Realitatea TV, B1 TV. Televiziunile românești de astăzi sunt adesea criticate pentru calitatea scăzută a programelor și pentru obediența acestora față de interesele politice și economice ale patronilor lor.

În prezent numai în România există circa 77 de societăți de televiziune ce dețin licență, dintre care doar câteva sunt cunoscute și vizionate de majoritatea populației.

Conform legii 41 din anul 1994, articolul 4: Televiziunea trebuie să promoveze valorile creației culturale, științifice, naționale și universale, ale minorităților naționale, precum și valorile democratice, civice, morale și sportive.

Potrivit legii Audiovizualului nr. 48 din 21 mai 1992, atribuirea de licențe, activitatea de control și de monitorizare a audiovizualului este îndeplinită de 23 de inspectori și experți care sancționează televiziunile care nu respectă dispozițiile legale.

Tot CNA (Consiliul National al Audiovizualului) poate retrage licența unei televizuni dacă programul elaborat de aceasta nu este conform cerințelor legii. Cu toate acestea televiziunea are și părțile ei bune, există programe care sunt destinate dezvoltării culturii generale a copiilor și nu numai. Problema nu este prezentul, ci viitorul: oare numărul acestor emisiuni este acum în folosul oamenilor, sau nu? Cum și cât va fi influențată viața oamenilor care vizionează astăzi aceste programe? Prezentul își pune într-adevăr amprenta asupra educației copiilor, dar ce se va întampla în viitor nu poate prevedea nimeni.

Am putea spune că televiziunea nu poate reprezenta un izvor util de informații (în special pentru copii) ci, dimpotrivă, poate reprezenta o sursă de informații periculoase, ce prezintă idei false și ireale și care, în afară de consumism, nu au un sistem coerent de valori. Toate acestea, fac din televiziune un instrument rău, dacă nu cel mai rău, de socializare.

În zilele noastre, copiii încep să privească la televizor de la vârste foarte fragede. Cea mai mare parte a poveștilor nu le–au aflat nici de la părinti, nici de la școală, nici de la biserică, ci de la „o mână de grupuri industriale ce trebuie să–și vândă produsele”.

Apare bineînțeles întrebarea dacă televiziunea poate influența sau nu viața familiei, și dacă da, cum. Iată câteva din modalitățile prin care aceasta poate dăuna vieții familiale:

Prin difuzarea de valori și modele comportamentale degradante și ireale;

Prin difuzarea unor informații manipulate și prin relatări deformate asupra unor fapte și probleme de actualitate;

Prin transmiterea imaginilor pornografice și violente, inculcând relativismul moral și sceptismul religios;

Prin difuzarea reclamelor pentru profit, reclame care fac apel la câteva din cele mai joase instincte;

Prin exaltarea unei imagini și viziuni false asupra vieții, fapt care împiedică promovarea respectului reciproc, a dreptății și a păcii.

Grupul Operativ al Asociației Americane de Psihologie pentru Televiziune și Comportament Social a concluzionat în 1992 că toate cercetările din ultimii 30 de ani confirmă efectul dăunător al violenței TV. Modurile în care este afectat afectat pot fi clasificate în trei mari categorii : Afectarea Directă, Desensibilizarea și Sindromul Lumii Rele.

Afectarea directă. Adulții și copiii care urmăresc multe scene violente la televizor pot deveni mai agresivi și /sau își pot dezvolta atitudini și valori corespunzătoare folosirii agresivității în rezolvarea conflictelor.

Desensibilizarea. Telespectatorii copii care urmăresc multe scene violente la televizor pot deveni mai puțin sensibili la violența din lumea reală ce-i înconjoară, mai puțin sensibili la durerea și suferința altora, și mai dispuși să accepte nivele ale violenței nemaiîntâlnite în societatea noastră.

Sindromul Lumii Rele. Adulții sau copiii care urmăresc multe scene violente la televizor, pot începe să creadă că lumea este rea și periculoasă în viața reală, așa cum este prezentată la televizor, și de aceea, încep să vadă lumea tot mai mult ca pe un loc rău și periculos. Cele trei efecte există în mod real și fiecare poate acționa independent de celelalte.

Printre efectele efective ale televiziunii putem aminti:

Efectul hipnotic: Neuropsihologii demonstrează că televiziunea, indiferent de emisiunea vizionată, are ca prim efect introducerea cortexului telespectatorului într-o stare semihipnotică (unde cerebrale alpha). Aceasta explică atracția pe care mass media audio-video o exercită asupra tuturor, însă mai cu seamă asupra copiilor. Este imposibil de găsit o activitate prin care copiii să fie liniștiți atât de repede și aproape imobilizați pe o perioadă lungă de timp, așa cum se întamplă atunci când sunt așezați în fața televizorului. De altfel, acesta este și motivul pentru care părinții și în unele cazuri și educatorii folosesc televizorul ca sedativ.

Dependența de televizor: Corelat cu efectul hipnotic, apare și comportamentul de dependență. Psihologii americani R. Kubey și M. Csikszentmihalyi au dovedit că atât televiziunea, cât și jocurile video și internetul au capacitatea de a genera o puternică legătură de dependență, privarea de aceste mijloace evazioniste producând, celor la care s-a instalat dependența, aceleași simptome ca și în cazul substanțelor și al comportamentelor care dau dependență.

Probleme de atenție și hiperactivitate: Deși televiziunea generează o atitudine mentală pasivă, o întârziere în procesarea informației, în gândire, vizionarea TV este un factor principal în inducerea hiperactivității. Agitația extremă, incapacitatea de a sta locului, impulsivitatea excesivă sunt stări ce apar în urma vizionării repetate. Neuropsihologii demonstrează că, proporțional cu creșterea timpului dedicat vizionării, crește hiperactivitatea.

Incapacități de învățare: Problemele de învățare – LD (Learning disabilities), sindrom de care suferă în multe dintre statele occidentale peste 50% dintre copii, sunt determinate în bună măsură de vizionarea TV și de jocurile pe calculator. Cu o motivație scazută privind învățarea de noi cunoștințe, incapabili să se concentreze cu atenție și agitați permanent din cauza unei hiperactivități excesive, copiii tot mai greu pot răspunde cerințelor școlare.

Cei mai afectați de efectele televiziunii par a fi copii, astfel, s-au putut constata, de-a lungul anilor, următoarele simptome la elevii care au acumulat prea multe ore în fața micului ecran:

slăbirea capacității de a asculta

incapacitatea de a-și menține atenția, de a înțelege și de a-și aminti un material prezentat oral

abilitate scăzută de a reflecta într-o formă coerentă, în vorbire și în scris, a faptelor și a ideilor

tendința de a comunica prin gesturi odată cu cuvintele sau în locul acestora

scăderea cunoștințelor de vocabular sub nivelul clasei a patra

proliferarea ticurilor verbale, a cuvintelor de umplutură care nu spun nimic

inabilitatea de a distinge diferențele dintre sunetele ce alcătuiesc cuvintele și de a le percepe în ordinea rostirii, fapt care se reflectă și în dificultatea de a pronunța cuvinte lungi și a le silabisi

înțelegerea nesigură, confuză a lecturii cu un grad crescut de dificultate

dificultatea de a înțelege frazele mai lungi, propozițiile intercalate și structurile gramaticale mai complexe

dificultatea de a trece de la limbajul colocvial la forma scrisă

Preșcolarii, în comparație cu cei de acum câteva generații, întâmpină dificultăți mari în a sta liniștiți și a asculta povestiri sau scurte discuții. Problemele pe care le pot sesiza părinții, încă de pe acum, la micii telespectatori, sunt starea de hiperactivitate, de neatenție și chiar de irascibilitate care-i caracterizează. Problemele de înțelegere și de folosire a limbii devin tot mai evidente cu cât copiii avansează de la o clasă la alta, când, în mod firesc, li se solicită un nivel mai ridicat al capacității de gândire și de organizare, o înțelegere a cărților mai dificile și un volum sporit de scriere. La începutul ciclului gimnazial, îngrijorează tot mai mult capacitatea scăzută de concentrare, cunoștințele reduse de vocabular, capacitatea de înțelegere a lecturii și abilitatea de a folosi limba, de a exprima efectiv idei, de a se exprima corect în scris.

Televiziunea este un subiect inepuizabil. A fost și continuă să fie într-o schimbare permanentă. În cei aproape șaptezeci de ani de evoluție și-a păstrat potențialul, dovedindu-se dinamică și dominatoare asupra celorlaltor mijloace de comunicare de masă.

Efectul real al timpului petrecut în fața televizorului asupra psihicului copiilor, asupra gândurilor și comportamentelor lor este dificil de cuantificat. Influențele publicității sunt și ele terenuri alunecoase încă insuficient exploarate. Între timp, ramâne în sarcina părinților și a educatorilor să limiteze expunerea copiilor la scenele de violență și agresivitate de pe micul ecran și să contracareze prin educație influențele negative care pot afecta dezvoltarea psihologică, afectivă sau socială a copiilor.

CAPITOLUL 3: Etică și deontologie în profesia de jurnalist

3.1. RESPONSABILITATEA JURNALISTULUI FATA DE SOCIETATE SI FATA DE CETATEAN

Epoca modernă înregistrează dezvoltări succesive ale principalelor mijloace de comunicare în masă. Fiecare mijloc a debutat furtunos, a strălucit pe cerul mediatic, după care s-a retras, lăsând locul altui mijloc, mai promițător. Așa s-au întâmplat lucrurile cu cartea, cu presa scrisă, cu filmul, cu radioul. Ultima sosită, televiziunea, strălucește și domină vizibil câmpul mediatic. Înlocuirea unui mijloc din poziția de lider al comunicării nu a dus la dispariția sa, ci doar la un gen de reordonare a câmpului media, la un tip de coexistență a tuturor mijloacelor de comunicare în masă. Așa se face că, astăzi, presa scrisă, radioul, filmul, televiziunea se împletesc și edifică un adevărat mediu de informații, de reprezentări de care nu ne dăm neapărat seama, dar care exercită o presiune continuă, alcătuind, de fapt, atmosfera pe care o respirăm în fiecare moment.

De ce este lumea de astăzi preocupată de media și de impactul lor social? Pentru că media influențează opinia publică, modelează atitudini, prefigurează comportamente și reacții. Cel puțin pentru moment, media a câștigat, se pare, disputa, devenind forța cu cel mai mare impact asupra opiniei publice; Ea a reușit chiar o performanță ieșită din comun: să se substituie opiniei publice, pretinzând că vorbește în numele ei.

Cele mai răspândite mijloace de informare sunt presa scrisă, televiziunea și radioul. Acestea ocupă primele locuri ca popularitate, deoarece informația este transmisă ușor individului. Din păcate, acestea sunt și principalele mijloace de dezinformare, pentru că informația greșită poate să ajungă rapid la indivizi. De exemplu, prin intermediul mass mediei, două persoane sau instituții publice aflate în conflict își pot face publice opiniile, atrăgând simpatizanți de o parte sau de alta. Dacă acest conflict are la bază o problemă publică și dacă individul este interesat de aceasta, el va prelua orice informație primită din mass-media. Mediatizarea opiniilor poate degenera în alte conflicte. De aici rezultă că mass media este cea mai bună cale de manipulare a indivizilor, prin prezentarea repetată a unor idei, principii, opinii etc.

În prezent, în România, fenomenul de violență reprezintă o problemă socială complexă, ale cărei modalități de manifestare, consecințe sociale și moduri de soluționare interesează atât factorii instituționalizați de control social, cât și opinia publică. Este important de remarcat și faptul că inegalitățile sociale dintre indivizi și grupurile sociale, crizele economice, inflația, sărăcia și șomajul generează stări conflictuale și tensiuni sociale.

Din păcate, violența face parte din viață și există multe publicații care țin să ne amintească de acest lucru. Atunci când o știre despre un caz violent (o crimă, un viol, un abuz) are ca efect combaterea unor cazuri similare, putem vorbi despre o presă în slujba publicului. De cele mai multe ori, însă, valoarea jurnalistică a acestor știri este scăzută. Sărace în informații, dar spectaculoase, știrile depsre violență exploatează slăbiciunea publicului românesc pentru senzațional.

Prin materiale de senzație, presa manipulează opinia publică spre „deliciul” ei – „deliciu” care face, de asemenea, ca target-ul să fie de la mai mare spre și mai mare. Astfel, senzaționalul din știri reprezintă „sarea” și „piperul”, după cum este definit și în Dicționarul Explicativ al Limbii Române ca: „ceva care impresionează puternic, uimește, emoționează, care interesează în cel mai mare grad”.

Plecând de la premisa că „mass media participă nu numai la geneză, ci și la manipularea opiniei publice”, Robert Cisimo a studiat „presa ca parte din sistemele de manipulare cele mai active” ale opiniei publice ajungând la concluzia că ea reprezintă o „armă teribilă” sub raportul potențialului de influențare.

Se pune întrebarea dacă mass media prezintă violența într-un mod care încurajează violența în societate prin imaginile reale prezentate la televiziune sau în ziare. Unii condamnă efectele negative ale violențelor prezentate la știri, dar aceștia reprezintă doar o minoritate. Violența e prezentată în diferite aspecte: atentate, răpiri , crime, agresiuni sexuale, amenințări cu bombe, etc. Multe ziare, mai ales dintre cele locale, se abțin să arate cadavre, iar când o fac, imaginile sunt rareori luate de aproape. Televiziunea tradițională procedează la fel.

Scopul este acela de a se evita ofensa privitorilor. Uneori, chiar și atunci când o imagine neprezentată este a unei victime mutilate care ar putea fi cunoscută de un cititor sau un spectator, editorii afirmă că oamenilor trebuie să li se respecte dreptul la viața privată chiar și atunci când sunt morți. Excepțiile au loc atunci când este vorba despre străini sau când editorii consideră că oamenii ar trebui să fie informați despre dimensiunile reale ale teribilelor atrocități. Însă, chiar în aceste cazuri, ceea ce este mai șocant este rareori prezent, întodeauna din respect pentru decență și bun gust. Oamenii sunt pe drept supărați și ofensați atunci când imaginile sunt mai explicite decât consideră ei că ar trebui să fie. Mulți dintre aceștia cred că este suficient să se spună că zeci de oameni au murit în condiții groaznice, fără a se arăta cadavrele. Avertizările la televiziune – „unii privitori” ar putea considera imaginile șocante – reprezintă doar paliativ: imaginile de la distanță mai vagi, reduc durerea fără a o elimina. Televiziunea a fost foarte reținută de exemplu în prezentarea imaginilor oamenilor striviți și uciși în timpul meciului de fotbal al echipei Liverpool, care a avut loc în 1989 când au fost omorâti nouăzeci și patru de oameni. Reținerea a fost evidentă și în prezentarea de imagini în urma incendiului care distrusese o tribună cu telespectatori de pe terenul de fotbal din Bradford și ucisese patruzeci de oameni în 1985, dar toată lumea a fost mișcată de cumplita nenorocire.

Dacă editorii de știri de televiziune care respectă publicul n-ar dovedi reținere, ecranele din țară ar prezenta imagini sângeroase în fiecare zi. Oamenii care solicită o și mai mare reținere ar fi înspăimântați de ororile prezentate de aproape în mod frecvent în Italia, Franța și în alte părți ale Europei, unde reținerea este mult mai mică. În același timp, se prezintă mai pe larg decât până acum pierderile umane ale razboaielor civile și calamităților. Evenimentele negative din lume par mai cumplite ca înainte, când, de fapt, ele sunt prezentate ca fiind la fel de teribile ca întotdeauna.

Imaginile violenței de la știri îi „ degradează” pe telespectatori și mai rău „brutalizează”. O practică veche a posturilor de televiziune este aceea a prezentării pe post a cât mai multă violență pentru ca oamenii să se obișnuiască cu ea. Astfel imaginile înspăimântătoare au un efect reductiv. La început oamenii sunt foarte șocați, apoi mai puțin și apoi deloc. Odată ce s-a stabilit această succesiune de efecte, imaginile trebuie să fie din ce în ce mai șocante pentru a-i mișca pe telespectatori. În curând marile suferințe vor avea ca efect mari indiferențe.

Programele regionale de știri au tendința de a insista pe relatări ale violențelor personale, pe jafuri, violuri și crime. Programele naționale de știri care nu erau obișnuite să prezinte atât de mult razboaie civile cu atât de mulți morți, precum cele din fosta Iugoslavie sau din regiunile rebele ale fostului Imperiu Rus, după căderea comunismului european prezintă și ele urmările oribile ale violențelor: cadavre carbonizate și mutilate sau oameni încă vii, sau în spitale, fără mâini și picioare. Îngrijorarea publică care o cauzează nu mai are la bază bunul gust și decența și nici temerea că astfel de imagini încurajează violența. Este îngrijorarea provocată de efectul nociv al expunerii frecvente la imaginile teribile ale violenței.

Mulți oameni afirmă că anumite comportamente dăunătoare prezentate pe ecranele televiziunilor sunt imitate în viața reală. Această afirmație este adesea făcută cu atâta convingere, de parcă ar fi un fapt dovedit sau cel puțin atât de sigur încât este de necontestat. Accidentele și dezastrele se pot constitui în relatări extinse, ele ocupând mult din timpul de emisie și din spațiul ziarelor, nu întotdeauna cu efecte pozitive. Partea bună este că ele informează imediat, opinia publică este mobilizată rapid și se declanșează activitatea detașamentelor speciale. Reportajele îi avertizează pe oameni asupra pericolelor, încurajează atitudinile caritabile și forțează autoritățile să ia măsuri. Adesea, relatările sunt exagerate în măsură să stârnească panică și să furnizeze informații care îi influențează afectiv pe editori și pe reporteri mai mult decât îi interesează pe cititori, pe telespectatori sau pe ascultători.

Reportajele din audiovizual, în mod special îi înspăimântă pe unii oameni și provoacă ocazii pentru reacțiile nedorite. Informațiile referitoare la cauze sunt uneori total eronate și tot astfel pot fi și estimările inițiale referitoare la morți și răniți mai ales în cazul victimelor cutremurelor și inundațiilor de mari proporții.

Ziariștilor li se aduc de multe ori acuzații de infuziune în chestiunile personale după accidente și dezastre. Aceste acuzații sunt cauzate de imaginile și de sunetele ce redau durerea oamenilor afectați sau a celor grav răniți. Curiozitatea ziariștilor se luptă cu o preferință culturală care solicită ca emoțiile celor năpăstuiți să rămână personale, fie din considerație, fie din cauză că ei înșiși sunt prea afectați.

Indiferent de situație însă, jurnaliștii vor fi mereu criticați și vor exista întotdeauna în rândul lor câțiva cu un pronunțat spirit competitiv care vor merge prea departe, așa cum vor exista și organizații de știri care cu decență, aleg să fie mai rezervate. Reporterii și fotografii acestora sunt instruiți să accepte refuzul categoric al victimelor de a fi intervievate, să nu urmărească victimele care încearcă să-i evite și să nu folosească obiectivele aparatelor pentru a spiona emoțiile oamenilor. La televiziune, editorii evită adesea să pună accentul pe imagini ale oamenilor în suferință, de exemplu dupa accidentele în care sunt implicați un număr mare de oameni, în prăbușirile de avioane mai ales, telespectatorii și cititorii ziarelor se plâng de imaginile victimelor aflate în spitale. Pentru a preveni aceste reproșuri reporterii pot menționa că filmarea imaginilor fusese permisă de victime și de către conducerea spitalelor. Reporterii au constatat că victimele bucuroase de a fi rămas în viață doresc uneori să apară în imagini pentru a-și asigura rudele și prietenii că sunt în viață.

În privința cu bombe și amenințărilor cu bomba, vorbim despre situații reale și false amenințări. Bombele plasate în locuri publice reprezintă mai mult decât un material afirmativ. Populația trebuie alertată asupra lor, o misiune cel mai bine îndeplinită de mass media, în mod deosebit prin intermediul imediat al radioului și al televiziunii, acestea fiind conștiente permanent de diferența dintre a alerta populația cu informații clare și panicarea acesteia cu descrieri tulburătoare. Deoarece avertizările despre existența bombelor pot fi false, intenționat sau inconștient, organizațiile de știri cer, de obicei, ajutorul poliției care poate spune dacă o amenințare trebuie luată în serios. Teroriștii preferă adesea să-și lase amenințările la organizațiile de știri. Rezultatele au fost că multe posturi de radio și televiziune și-au stabilit proceduri speciale pentru a face față unor astfel de apeluri telefonice.

În privința agresiunilor sexuale, legea acordă protecții multiple, recomandând păstrarea anonimatului victimelor violurilor și al persoanelor care au fost supuse altor ofense sexuale, în special când este vorba despre copii. „ Presa n-ar trebui, chiar și în cazurile în care legea nu o interzice, să dezvăluie identitatea copiilor sub 16 ani care sunt implicați în cazuri de agresiuni sexuale, ca victime, martori sau inculpați” .

Goana după senzațional

În societatea contemporană, unele mijloace de comunicare în masă încearcă să ofere programe sau publicații care să răspundă anumitor „nevoi” ale beneficiarilor informației. Exacerbarea violenței, a erotismului, a prostituției pot produce schimbări majore, uneori tragice în comportamentul uman, dezumanizând raporturile dintre om și semenii lui, ducând la acte de delicvență – uneori chiar juvenile – la degradarea vieții de familie sau descoperirea acesteia, îndepărtându-l de comunitate, societate, de valorile morale.

Astăzi, oamenii caută senzaționalul, pentru că sensibilitatea lor a scăzut și pragul de impresionabilitate e din ce în ce mai ridicat. Se caută din telecomandă imagini dintre cele mai ciudate și mai deochiate. În ziua de azi, în special tinerii, consumă droguri și beția "caldă" s-a ridicat la cote alarmante. Adânc în sufletul lor, oamenii nu sunt mulțumiți nici de ei înșiși și nici de ceea ce văd în jurul lor. Dar, pentru a scăpa de depresie, ei nu vor să aleagă calea activă, dificilă, a rugăciunii, ci, împietriți, recurg la modalitatea pasivă și facilă a expunerii furibunde la stimuli creatori de virtualitate. Pe lângă droguri, alte modalități de evadare sunt televiziunea, cinematograful și jocurile video. Nu demult, au existat în Japonia cazuri de copii care au făcut crize de epilepsie în timpul vizionării unui serial de desene animate intitulat Pokemon, având ca protagoniști "monștri de buzunar" care mai de care mai întunecați și mai încornorați. Pe Cartoon Network se difuzează seriale "nevinovate" de desene animate cu personaje mutante, grotești, dialoguri vulgare, reacții violente. Când crește mai măricel, copilul dă de gustul filmelor în care violența este mai explicită.

În ansamblul sistemului mass media ponderea mesajelor de divertisment este diferită de la un canal la altul, de la un tip de instituție la alta, de la un produs la altul. Astfel, televiziunile comerciale specializate în difuzarea de filme sau de videoclipuri sau televiziunile generaliste care mizează în câștigarea luptei pentru audiență pe numeroase programe de divertisment, de cele mai multe ori de o calitate îndoielnică, ce promovează incultura și vulgaritatea, toate acestea constituie produse ale ale unei prese destinate aproape integral relaxării și amuzamentului și nicidecum informării sau culturalizării.

Consumul de divertisment nu răspunde numai dorinței de relaxare și refacere după oboseala unei zile de activitate ; din altă perspectivă el satisface și nevoia omului de a scăpa de sub presiunea cotidianului, de a evada și de a găsi refugiu într-o lume imaginară, cu condiția ca acesta să fie de calitate.

În ultimele decenii, resursele remarcabile ale mass media, în special ale televiziunii, de a oferi un răspuns adecvat nevoilor umane de relaxare și evaziune au condus la amplificarea funcției de divertisment în detrimentul celei de informare sau de transmitere a valorilor culturale fundamentale. Această realitate a declanșat numeroase critici, însă fără nici un rezultat vizibil. Rațiunile comerciale sunt cele care dictează, și anume că: divertismentul atrage publicul ; dimensiunile, în creștere, ale audienței atrag firmele interesate de publicitate și veniturile mari din publicitate aduc profitul dorit de patronii instituțiilor mass media. Toate acestea au determinat privilegierea produselor orientate spre distracție și evaziune, în defavoarea altora, care vizează informarea, educarea ori socializarea. Această realitate conduce, în opinia multor specialiști, la nașterea unei societăți a spectacolului, a efemerului.

În cei șaisprezece ani care au trecut, cartea a pierdut mulți cititori, transformați ad-hoc în telespectatori, unii iubitori ai telenovelelor sau, la fel de rău, admiratori ai unor emisiuni așa zise „distractive”, în fapt un amestec de incultură, prost gust și vulgaritate, ce ajunge uneori până la pornografie. În numele unei „libertăți” prost înțelese, în goana după o audiență sporită cu orice preț, canalele de televiziune – cu bine știutele excepții, TVR Cultural și TVR 2 – recurg la emisiuni de scandal, telejurnale și filme pline de violență și crime. Nici prestația unor prezentatori „certați” cu gramatica sau cu grave dificultăți în citirea textelor nu a scăpat observațiilor.

De-a lungul timpului, numeroase posturi de televiziune au fost sancționate de către CNA pentru:

Realitatea TV a fost amendată cu 5.000 lei, pentru prezentare de publicitate mascată în emisiunea „Salvați pământul”

Antena 3 a fost amendată cu 2.500 lei, din pricina unor acuze aduse de Mircea Badea Poliției Rutiere Române în emisiunea în „În gura presei”

Național TV a fost sancționat cu întreruperea emisiei timp de zece minute pentru că în emisiunea, "Miezul problemei", invitat Gigi Becali, moderatorul Mădălin Ionescu a permis formularea unor acuzații grave, nedovedite, împotriva Primului ministru și a clerului Bisericii Ortodoxe Române

Antenei 1 și Antenei 3 le-au fost interzise difuzarea spotului electoral „Alege-ți stăpânii cu grijă”; potrivit CNA, spotul are un caracter antisocial și încalcă prevederile referitoare la difuzarea materialelor destinate campaniei electorale

Două cazuri cunoscute publicului au fost cele ale postului de TV OTV cu emisiunea „Dan Diaconescu în direct” și Prima TV cu emisiunea „Trădați în dragoste”. Ambele emisiuni au primit amenzi foarte mari pentru încălcarea dreptului la intimitate al persoanei, garantat în România, normele de conduită profesională a detectivilor, care nu au voie să dezvăluie public rezultatele anchetelor pe care le desfășoară, pentru limbaj vulgar, scene pornografice la ore nepotrivite, o atitudine lipsită de imparțialitate, în sensul că s-au adus acuzații grave, nedovedite, de natură penală la adresa candidatului PD-L la funcția de primar al sectorului 5 pentru turul doi al alegerilor locale, acuzații potrivit cărora acesta ar fi plătit electoratul în scopul de a-l vota, mergând în cazul postului OTV până la propunerea de ridicare a licenței. În anul 2007, postul OTV a fost sancționat de CNA pentru încălcarea legislației în vigoare, cu 23 de amenzi, în valoare totală de 305.000 lei.

 Dan Diaconescu în Direct 

Sosit târziu pe o piață deja extrem de aglomerată, postul de televiziune OTV s-a distins de la bun început printr-o sărăcie lucie care i-a limitat fatal opțiunile de format. Lipsa banilor îi interzicea accesul la filme de succes, la transmisiuni sportive, la producții proprii în studiouri adevărate, la concursuri cu premii dar și la manageri sau ziariști de calitate. Dacă încerca să fie și să arate ca posturile concurente, comparațiile ar fi fost dezastruoase și OTV ar fi subcombat rapid într-un ridicol total. Dan Diaconescu știa de la bun început asta, așa că și-a canalizat ambițiile într-o cu totul altă direcție.

El a încercat să propună o televiziune „extrasistem” în cadrul căreia sărăcia încerca să devină un vehicul al sincerității și o formă de a rezona cu spectatori la fel de săraci. De aici, sloganul la care s-a ajuns în cele din urmă: “Televiziunea celor mulți”. Concret, OTV a propus două noutăți pentru acest public cu venituri mici și studii fragile: pătrunderea în zone interzise prin dezvăluiri șocante de culise și posibilitatea de a se exprima necenzurat pe post.

Rezultatul final al acestui experiment de comunicare a fost un adevărat infern al trivialității. Treptat, postul a reușit să încalce ritmic și normele legale care guvernează audiovizualul și legile scrise sau nescrise ale meseriei de ziarist.

Este interesant că în momentul ridicării licenței OTV, polemica s-a purtat aproape exclusiv în legatură cu emisiunea unde au fost invitați Vadim Tudor și Romeo Beja. Dar televiziunea era de multă vreme într-o profundă ilegalitate, iar interesele agresate nu au fost întotdeauna politice.

Difuzarea casetelor audio cu dialogul jucăuș între Liviu Negoiță și Laura Andreșan contravine legii. Aflam atunci că un om politic singur răspunde provocărilor fără perdea ale unei tinere cu legitimație de ziarist. Este un aspect de viață privată, nu exista nici un fel de interes public în legătură cu difuzarea acelui dialog. Liderul PD nu poate fi acuzat nici de hărțuire, nici de condiționarea unor prestații, practic el e la adăpost de orice infracțiune pe care publicul ar fi trebuit să o cunoască pentru a aprecia cum se cuvine un om politic.

Difuzarea casetei video cu ziarista din Vrancea a fost, dacă e posibil, și mai ilegală. De data aceasta aveam de a face cu o înregistrare privată, făcută într-un spațiu privat, cu o persoană care nu e publică.

Fenomenul OTV a fost și este incontestabil asociat cu fenomenul politic – și anume cu fenomenul politic marginal. Cazul OTV este, cu siguranță, doar un vârf de aisberg al jocurilor de imagine din societatea românească.

Trădați în dragoste la Prima tv – reality-show sau teatru ieftin?

Cei "Trădați în dragoste", ajutați de Ernest, au ocazia să își demaște partenerii infideli, în fiecare luni seara. Prin urmare, cei care își bănuiesc soții, logodnicii sau iubiții, îi pot contacta pe realizatorii emisiunii pentru a demonstra că bănuielile lor sunt fondate. Apelând gratuit la serviciile unor detectivi particulari profesioniști, cei care se simt trădați în dragoste trebuie să pună la dispoziția acestora fotografia celui "vizat" și programul zilnic al acestuia, pentru ca trădarea să iasă la iveala în toată "splendoarea" ei. Filajul se desfășoară pe parcursul mai multor zile, timp în care detectivii filmează din umbră tot ce face infidelul. Flagrantul este punctul culminant al emisiunii, "trădatul" confruntându-se direct cu "trădătorul".

Emisiunea se pare că a supărat atât de rău CNA-ul, încât postul Prima TV s-a ales cu două somații. Producția și-a reînnoit formatul , după ce forul decizional în materie de audio-vizual i-a interzis difuzarea. Într-o scrisoare deschisă adresată lui Christophe Buerge, director general al Prima TV, CNA preciza: "S-a constatat că emisiunea presupune o brutală ingerință în viața privată a persoanelor, filmate în spații publice sau private, fără acordul acestora sau fără a se asigura protecția totală a identității lor".

CNA consideră că emisiunea încalcă nu numai dreptul la intimitate al persoanei, garantat în România, cât mai ales normele de conduită profesională a detectivilor, care nu au voie să dezvăluie public rezultatele anchetelor pe care le desfășoară. „Pornim de la premisa că orice român – în afara personalităților publice, unde discuția este mai complexă – are dreptul la viață privată. Dacă cei de la Prima TV vor face în așa fel încât nimeni să nu se identifice în persoanele filmate, adică să folosească personaje fictive, atunci nu avem nimic împotriva emisiunii", a declarat Attila Gasparik, vicepreședintele CNA.

Președintele CNA, Ralu Filip, a explicat că, în acest caz, emisiunea va putea fi difuzată în continuare pentru că nu încalcă drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Președintele Consiliului Național al Audiovizualului a spus că reprezentanții Prima TV au pus la dispoziția membrilor CNA contractele încheiate de post cu cei care apar în emisiune, iar în urma analizării acestora a fost clar că "acolo e o regie, nu e o filmare reală". "Niște oameni obișnuiți, contra-cost, interpretează roluri impuse de realizatorii acestei emisiuni", a spus Filip. El a arătat că, probabil, Prima TV a pornit de la realizarea unui reality-show, neregizat, cu oameni luați prin surprindere de echipa de producție, iar în urma discuțiilor cu CNA și a amenzilor a ajuns la această formulă. "De acum încolo, este o emisiune regizată", a mai declarat Ralu Filip. Reprezentanții postului Prima TV nu au comentat asupra acestui subiect.

3.2.Dreptul la adevar al cetateanului

Atunci cand evaluam responsabilitatile (fata de cetatean si fata de societate) pe cate se fundamenteaza exercitiul profesional, suntem obligati sa ne referim mai intai de toate la adevar.Adevarul ca masura circumstantiala a inteligibilului este, deci, in ce priveste presa o datorie fundamentala pentru jurnalist si o garantie de credibilitate pentru destinatarul cetatean.Datoria noastra dintai deci, in rezumat, se rasfrange asupra unui drept in egala masura al nostrum, dar si mai presus de noi: dreptul cetateanului la adevar.

Cu toata modestia asumata, practica jurnalistica, fundamentata pe insusi etica modelului democratic nu-si poate propune sa defineasca adevarul faptului relatat decat ca virtualitate, ca unghi de interpretare demonstrabil, nici unic, nici infailibil, contrapondere a minciunii, fie ea involuntara sau nu.Este si motivul pentru care, ca mediator de mesaje presa se adreseaza opiniei individuale a cetateanului si opiniei publice.Ambele sunt direct dependente de felul in care mesajul reuseste sa aproximeze coerent si, pe cat se poate obiectiv realitatea reflectata, dar si de capacitatea de interpretare a mesajului, care exista natural in destinatar, fiel el individual, fie public.

Orice fapt selectat si devenit informatie mediatica, ar trebui in principiu sa raspunda intr-o oarecara masura curiozitatii de cunoastere a destinatarului, aceasta calitate fiind numita si fapt de inters public.

Un fapt poate sa aiba la un moment dat, o valoare de exceptie fata de restul faptelor de viata contextuale.Ele sunt de “interes public”, tocmai prin caracterul lor de exceptie, sau prin simpla lor decupare din sir pot fi interpretate jurnalistic ca “exceptii”.

Conceptul de “informatie de interes public” are insa in plus si acoperire in domeniul legislatiei, mai ales in situatiile in care cetateanul simte nevoia sa se apere in fata tentatiei presei de atransforma orice tip de intamplare cotidiana, cu sau fara acceptul celui care o traieste, in subiect de presa.

Pentru a verifica veridicitatea faptelor devenite informatii de inters public in cazuri litigioase sau confuse, trebuie in primul rand sa folosim o buna tehnica de documentare.Tehnica documentarii, specifica fiecarui camp in parte e cu atat mai importanta, cu cat o imagine superficiala asupra unui fenomen in campul dat poate induce reactii false sau periculoase in opinia publica, deservind-o in loc s-o serveasca.

In alta ordine de idei, adevarul mesajelor noastre e direct dependente de comportamentul nostru fata de sursele de informare, fie ele obiecte sau oameni.Privilegiul reporterului nu ne poate niciodata scuti de imposibilitatea de a cita corect, de a verifica informatiile pe care le difuzam inainte si nu dupa ce le-am difuzat, de a le pune in circulatie numai atunci cand ele sunt confirmate din mai multe surse.

Principiul verificarii informatiei din macar doua surse se cupleaza firesc cu un alt principiu operational, cel al echidistantei(un operator util pentru a contextualiza corect un subiect).

a) Dreptul la rectificare si dreptul la replica

Si totusi, chiar respectand calitatea publica a informatiei, verificand cu atentie credibilitatea sursei de informare, incercand sa organizezi mesajul echidistant, insasi viteza in care se desfasoara procesul informarii prin presa ca si nevoia de a rezista unei acerbe concurente pe piata stirilor favorizeaza aparitia unor inexactitati sau erori.Aceste erori pot produce daune unor personae si pot avea consecinte juridice asupra jurnalistului si asupra institutiei de presa.Pentru ca in cele din urma ele pun sub semnul indoielii buna comunicare oferita de media, ii submineaza acesteia credibilitatea si opacizeaza, involuntar, capacitatea de interpretare a destinatarului.

In societatea roamneasca persista inca tendinta de a trata rectificarea si replica dreot cadouri pe care editorul le face dupa bunul sau plac, celui care le reclama.De cele mai multe ori eroarea e tratata ca inexistenta, ca invizibila, printr-o tacere cetoasa si vinovata, care deriva de fapt in linie directa din mentalitatea comunista asupra presei:lucrul despre care nu vorbesti, nu exista.

Legal vorbind, o rectificare prompta a erorii, atunci cand autorii si editorii sunt constienti de ea, e proba suficienta de onestitate care poate impiedica declansarea unui process, fie el civil sau penal.

Dreptul la replica, la randul sau trebuie privit din ambele unghiuri, moral si juridic.Insa, in principiu orice persoana publica sau private care se simte lezata in bunul sau renume prin difuzarea unor informatii false, ori care considera ca respectivele informatii nu sunt de interes public, are dreptul sa recurga la replica.Din punct de vedre moral dreptul la replica poate fi privit ca derivand din principiul insusi al echidistantei, atunci cand, din varii motive, informatiile culese, interpretate si difuzate de o publicatie nu au fost de la la bun inceput confruntate si cu persoana la care ele fac – direct, sau indirect – referire.

Daca din unghiul de vedre al eticii profesionale, dreptul la replica este o investitie in adevar al strategiei editoriale in fata legii, atunci cand exista legi cu referire directa la comportamentul presei, el devine o obligatie fireasca cu consecinte mai mult sau mai putin grave intr-un process civil sau chiar penal.In ambele cazuri, un drept la replica trebuie sa fie difuzat de organismul de presa in acelasi loc cu materialul incriminat, cu aceleasi caractere, si in cat mai scurt timp.

Ca si rectificarea, si difuzarea dreptului la replica poate constitui o aparare a autorului si/sau publicatiei in fata unor acuzatii grave care ar putea duce la deschiderea unui process, fie el civil, fie penal.In anumite tari legislatia si jurisprudenta fac o diferenta intre dreptul la replica si cel la raspuns, in situatia in care informatiile incriminatorii nu apartin in mod direct autorului articolului sau atitudinii publicatiei.Dreptul la raspuns ar acoperi astfel acele informatii care au aparut in cadrul materialului de presa ca citate si a caror sursa a fost nominalizata.

In cazul in care inauntrul materialului de presa considerat drept lezant, numele persoanei lezate nu este pomenit, aceasta din urma este obligata sa faca dovada ca, totusi, prin alte elemente ale textului ea este reconoscibila.Nu organismul de presa este obligat sa demonstreze ca nu s-a referit la o persoana anume, ci dimpotriva persoana va demonstra ca datele textului pot conduce obiecti, nu subiectiv la recunoasterea ei.

b) Adevarul cetateanului si opinia publica

Presa se adreseaza, dupa cum stim, in acelasi timp unei persoane individuale nevazute, dar si unei finite colective cu dimensiuni mereu diferite.Publicul specific caruia i se adreseaza mesajele noatre poate creste si scadea in functie de natura informatiilor si de structura finita materialelor de presa, cu promptitudinea acestora in raport cu faptele si cu interesul pe care l-ar putea starni.Este motivul pentru care presa este in acelasi timp purtatoare de cuvant dar si factor catalizator a ceea ce, cu un termen destul de ambiguu, se cheama opinie publica.

Greu da aproximat in realitatea sa “palpabila”, opinia publica tinde sa functioneze adesea cu sensuri extreme in discursul nostru cotidian.Suntem cand tentati sa o incarcam cu o forta si mai ales cu o legitimitate indiscutabile, uitatand ca in fond ea e o opinie, sin u neaparat o judecata.

Luand in serios modelul democratic, o pres libera si care slujeste adevarul cetateanului ar trebui sa lucreze neobosit pentru canalizarea opiniei publice catre civism, pentru stimularea capacitatii opiniei publice de a judeca prompt si corect faptele si situatiile cu care societatea e confruntata, pentru a fructifiva energiile colective in starea lor potential “spectatoare”spre participativitate si decizie.

Permeabilitatea institutiilor statului

Inca din zorii presei si pana in zilele noastre, indifferent de tipul de organizatie sociala cu care ne-am putea intalni, vom constata ca intre mediile de informare si stat exista o tensiune mai mult sau mai putin manifesta, focalizata in jurul uneia si aceleiasi probleme:secretul.Ce e si ce nu e secret, in ce masura un secret ajuta sau submineaza sanatatea organismului social, cine e indreptatit si cine nu sa hotarasca secretul si sa-l gestioneze, in ce masura organizarea activitatilor statului si activitatile acestora pot sau nu deveni obiectul informatiei publice, iata tot atatea subiecte mereu readuse in discutie, in functie de politica si politici, de crize sociale sau de conflicte interstatale; in cele din urma in functie de insasi evolutia ideii de democratie.

In principiu, modelul democratic, bazandu-se pe investitia de incredere, presupune faptul ca institutiile statului sunt obligate sa lucreze transparent , garantand cetateanului liberal acces la informatiile de interes public; in contrapondere aceleasi institutii ar trebui sa garanteze cetateanului si libertatea sa asupra propriului destin , asupra propriilor afaceri, deci asupra acelor informatii de natura intima care nu sunt destinate “interesului public”.Binomul institutie publica – persoana private este, cel putin in principiu, recunoscut astazi ca fiind algoritmul sufficient si eficient al unui model democratic corect articulat.

Insa nu trebuie san e facem iluzii: nicaieri si probabil niciodata nu a existat sin u va exista un sistem social care sa reuseasca sa anuleze definitive “secretul”:nu vom putea trai nici in vietile noastre peronale, nici la nivelul afacerilor publice in acvarii.Si totusi obligatiile institutiilor statului de a lucra pentru cetatean si in cunostinta de cauza a cetateanului se cer normate limpede spre binele comunitar.Liberul acces al cetateanului la informatiile de interes public este nu un simpu principiu constitutional, detatsat ori detasabil din sistemul comportamental al “marii masinarii” a statului, in functie de bunul plac al unui guvern ori al altuia: el determina, la nivelul legilor tarii, un comportament coerent, unitar al institutiilor fata de cetatean, fie el reprezentat de sie insusi, fie reprezentat de media.In aceasta ordine de idei, de la o tara la alta, putem avea de-a face cu o singura lege de garantare a acestui acces, ori cu o adecvare a legilor din sistemul traditional, in scopul asigurarii liberului acces.

3.3. Responsabilitatea jurnalistului

Orice jurnalist, din orice colt al lumii, care isi face cu devotement si onestitate meseria, va fi de acord ca responsabilitatea sa fundamentala fata de public este aceea de a spune adevarul.Principiul odata admis implica faptul ca el va refuza sa minta sau va recunoaste ca a dezinformat , atunci cand fara voia lui a dat o informatie falsa.din acest punct de vdere putem obtine – intuitive sau practic – un soi de unanimitate de opinie in materie de etice profesionala, mult mai dificil ne va fi insa sa-i punem de acord pe ziaristi in privinta raspunderilor lor atunci cand subiectul abordat atinge viata intima a persoanelor, fie ele private sau publice.

In societatea romanesca, aflata astazi intr-o transformare accelerata, pe coordonate nu intotdeauna usor de limpezit, problema protectiei vietii peronale pare sa nu preocupe pe nimeni.Zvonul, confdentialitatea neverificabila, trocul informational, informatiile si imaginile din spatiul intim, obtinute fara permisiunea persoanei aflate “in obiectiv”, interviurile si imaginile “deschis” cu delincventi minori, tratarea suspectilor drept criminali gata judecati si condamnati sunt in continuare moneda curenta in Romania.

Liberalii radicali ai presi sustin ca material primar a vietei este viata cetatenilor.Dar, tocmai pentru ca viata cetatenilor reflectata de presa sa poata conduce intelegerea si corectarea nedreptatilor de catre cetateni, presa e datoare s astabileasca un just echilibru intre interesul public si cel privat intre valoarea publica a informatiilor si valoarea lor intima; raspunderea ziaristului ar trebui, intr-o lume civilizata, sa acopere atat zona anormalitatii – spre a o corecta – cat sip e cea a normalitatii, sprea a o proteja despre discretie si abuz.Linistea fiecarui camin e o valoare pe care nu stim sa o pretuim suficient, iar aceasta deficienta se cere perceputa si corijata.

a)Despre viata privata

Independete sau combinate intre ele, violarile dreptului la viata personala pot fi clasificate in patru mari domenii: intruziunea, dezvaluirea de fapte jenante, punerea intr-o lumina falsa si publicitarea numelui si imaginii fara acordul subiectului.

Atunci cand vorbim de viata intima a unei persoane ne referim exclusive la fapte reale, care dintr-o pricina sau alta, nu ar fitrebuit sa fie date publicitatii.Subsecvent de avantajele acestei protectii legale nu se pot bucura in mod egal si persoanele publice si cetatenii de rand.Intr-o tara cu adevarat democratica, sansa unei persoane de a castiga un

proces de acest fel intentat unui jurnalist este invers proportional cu notorietatea persoanei.Principiul acestei rasturnari de protectie dinspre omul public spre cel neinsemnat este simplu:nici o persoana publica, fie ea politician, judecator, stea de cinema ori sportiv nu a fost obligate de cineva sa devina publica, ci si-a asumat liber o asemenea conditie; beneficiile pe care i le adduce situarea in proscenicul vietii sociale sunt direct dependente de faptul ca, in mod constient, persoana a acceptat o restrangere a universului sau intim, a acceptat deci sa traiasca transparent, in vazut multimii.

b)Intruziunea in viata privata

Cea dintai categorie, general recunoscuta de violare a vietii private este intruziunea.Sub acest concept larg pot fi cuprinse un numar foarte mare de fapte diverse, avand ca punct comun spatial privat(locuinta, proprietate, interiorul unei institutii private etc.), actiunile si relatiile intime(familie, prieteni, viata amoroasa etc.) ca si documentele aflate in posesia persoanei si care o privesc doar pe ea.Intruziunea presupune deci, de la clasic recunoscuta “violare de domiciliu”, la orice alt fel de patrundere si procurare de informatii din universal personal sau al unui organism abilitat(politie, procuratura, justitie etc.)

Pentru o mnai corecta intelegere a conceptului de intruziune in viata private in raport direct cu profesia de jurnalist, vom prezenta in cele ce urmeaza un caz explificator:

Dietmann vs. Time(1971)

Doi jurnalisti de la LIFE au facut o ancheta in legatura cu o persoana care practica medicina in mod illegal(fara licenta).In acest scop, s-au prezentat la locuinta impricinatului ca sot si sotie, cerand o consultatie, prilej cu care au montat un dispozitiv de ascultare.Ca rezulatat al articolui, persoanele abilitate s-au sesizat, Dietmann fiind condamnat pentru practicare ilegala de servicii medicale; insa la randul sau, falsul doctor i-a chemat in justitie pe jurnalisti pentru intrunziune in viata privata.Trustul TIME, care detinea magazinul LIFE, a fost condamnat cu 1000$ amenda, dup amai multi ani de procese deoarece atat modalitatea de patrundere, cat si asculatarea au fost considerate ilegale.

c)Dezvaluirea de fapte jenante

Derivand direct din intruziune si constituind o consecinta a acesteia, dezvaluirea de fapte jenante, apartinand trecutului sau actualitatii, constitie a doua categorie larga de violare a intimitatii fata de care cetatanul solicita sa fie protejat.Intervin aici atat chestiuni referitoare la fa fapte descoperite in mod direct de jurnalist(prin fotocopiere, filmare sau relatare ), cat si fapte descoperite prin intermediul unor documente de uz privat, sau din dosare instrumentate de institutiile statului , si care nu apartin domeniului public.In toate cazurile in care o persoana face plangere sau aduce in fata instantei un jurnalist pentru dezvaluirea de fapte jenante care constituie o violare a vietii private, modalitatea specifica de aparare a jurnalistului este tocmai deminstrarea oportunitatii si interesului public al dezvaluirii.Fireste, atunci cand informatiile au fost descoperite pe o cale ilegala, sau pur si simplu nelegitima, apararea prin “interesul public” e insuficienta, din pricina ca sunt intersectate doua domenii diferite:cel al intrunziunii si cel al publicarii de fapte jenante.Daca intruziunea atinge in special mijloacele prin care e obtinuta informatia, faptele jenante se leaga tocmai de continutul publicat al acesteia.

Ca prima concluzie in aceasta privinta, trebuie sa accentuam aici enorma deosebire intre calomnie si dezvaluirea de fapte jenante.In primul caz acuzatia adusa de reclamant se refera la difuzarea unor informatii false, deci apararea jurnalistuluie constituita de adevarul probat.In al doilea caz, faptele sunt recunoscute de reclamant ca adevarate, acuzatia adusa de el jurnalistului fiind aceea ca ele nu sunt de interes public, ca atare apararea jurnalistului e constituita tocmai de aceasta din urma.

Sunt insa si situatii in care si legea si etica jurnalistica ne obliga sa avem un comportament discret, sau preferential discret, si anume:

Numele si imaginea delincventului minor

In anumite state tratamentul lega al delincventului minor este unul

preferential, plecandu-se de la premiza – lesne de inteles – ca minorii trebuie ajutati sa se indrepte.E foarte adevarta insa ca mai ales in ultimele decenii, din pricina cresterii ratei criminalitatii infantile, aceste principii sunt adesea contrazize de insusi interesul public fata de un fenomen care se cere macar redus, daca nu stopat.

Codurile deontologice ale tarilor democratice indeamna ziaristul la discretie in difuzarea numelui si chipului delincventului minor, iar unele legislatii statale au prevederi specifice in acest sens, cu excepia omorurilor deosebit de grave si a altor delicte de importanta majora.

Cum insa este greu de stabilit interesul presei in asemenea situatii, ramane la latitudinea institutiilor abilitate(politie, procuratura, justitie) sa hotarasca daca in documentele si comunicatele emise de ele numele si imaginea vor putea sau nu sa fie folosite in materialele de presa.

Victimele de catastrofe si de viol

Daca in foarte multe state comportamentul presei cu privire la numele si imaginea

victimelor de viol este reglementat prin interdictii clare, nu acelasi lucru se intampla cu privire la victimele catastrofelor.

Adesea victimele insele sau apartinatorii lor s-au plans si se pang ca un dezastru, un incendiu, o sinucidere etc. sunt nenorociri personale suficient de dureroase ca sa mai fie accentuate si de difuzarea lor publica.Pe de alta parte, presa protesteaza la randul ei, agitand si in aceste conditii stindardul – firesc – al interesului cu care opinia publica reactioneaza la situatii de acest fel.

In cele doua extreme se cere insa stabilit un echilibru bazat pe bunul simt.Mai presus de cuvantul legii, in mod firesc ambiguu in situatii in care e greu de impacat libertatea presei cu libertatea de a-ti trai durerea in intimitate, ar trebui sa prevaleze in acest domeniu constiinta fiecaruia dintre slujitorii presei.

Datele privind sanatatea persoanei

Plecand de la principiul recunoasterii secretului medical, in mai toate tarile

democratice, chestiunile referitoare la starea sanatatii persoanei sunt considerate de domeniu privat cu exceptia publice, mai ales a acelora implicate in viata politica.

Este si acesta un domeniu in care presa e adesea incriminata , ori chiar subiect de procese de “dezvaluire de fapte jenante”.La urma urmelor, ca si casa, ca si familia, propriul organism, sanatatea si maladia sunt ale fiecaruia dintre noi, nu ale comunitatii.Noi suntem cei care hotaram, in ultima instanta, daca si cati altii vor fi informati atunci cand suntem suferinzi, daca si cine are dreptul sa ne vada astfel.

d)Lumina falsa si fictionalizarea

A pune pe cineva intr-o lumina falsa presupune a interpreta incorect fapte reale, a adauga unor fapte reale, alte fapte care in context par credibile dar nu sunt adevarate, a inlantui contextual cauze si consecinte care par logice, dar sunt imaginate, producand daune onoarei si respectabilitatii unei persoane.

Cum se poate lesne observa , acest domeniu al legislatiei vietii private poate inerfera cu diverse alte delicte, incepand de la calomnie, atunci cand demonstratia logica a unui jurnalist nu poate fi probata pas cu pas, trecand prin fictionalizare, atunci cand reclamantul poate dovedi ca o parte sau intreg discursul jurnalistic este inventat si sfarsind cu dezvaluirea de fapte jenante, atunci cand acestea pot fi demonstrate de reclamant ca nespecifice intregii sale personalitati.

Punerea intr-o falsa lunima ramane o problema destul de dificil de rezolvat pentru ziaristi, fiindca – la fel ca si in cazul calomniei, si adesea coroborandu-se cu ea – implica in aparare atat probarea faptului real ca fapt de interes public, cat si demonstrarea bunelor intentii, mai ales atunci cand la mijloc sunt opinii si comentarii personale ale jurnalistului.

Daca avem in vedere ca multe dintre materialele de presa provin din surse confidentiale, care implica obligatia pastrarii privilegiului reporterului – deci impoibilitatea unei demonstrari ferme a autenticitatii faptelor relatate – vom intelege ca punerea intr-o lumina falsa, poate constitui, in multe cazuri, o reala primejdie chiar si pentru cel mai onest dintre ziaristi.

e) Dreptul de publicitare a numelui si imaginii

Cel mai vechi element de drept al vietii private este cel referitor la publicitatea numelui si imaginii.Total diferit de cele trei categorii discutate anterior, dreptul de publicitate a numelui si imaginii are mai degraba un caracter comercial decat unul de protectie propriu-zisa a vietii personale.El interfereaza astfel, intr-o mare masura cu teoria dreptului de autor, cu deosebire ca aici nu avem de-a face cu produse ale unei activitati intelectuale, ci cu insasi fiinta umana, reprezentata vizual sau prin numele sau.

Simultan cu dezvoltarea presei si mai ales cu cresterea importantei reclamei in economia interna a oricarui organism de presa , a dfvenit, spre sfarsitul secoloulu trecut, evident ca persoana umana trebuie protejata legal de primejdia sa, fara acordul sau, chipul si numele sa fie utilizate in scopuri comerciale ori propagandistice de catre intreprinderi, institutii sau alti cetateni.

In ultimii cinzeci de ani , dreptul la publicitate s-a extins intr-un mod impresionant si asupra unor sitiatii mult mai complexe.Dam aici exemplul unui celebru animator de televiziune, Johnny Carson, , autor timp de aproape un deceniu al unui show TV care incepea cu exclamatia “Here’s Johnny!”, a dat in judecata o firma numita:

Here’s Johnny Portable Toilets Inc. , ce comercializeaza closete.Curtea de Apel a Statelor Unite nu numai ca i-a admis dosarul, ci a considerat ofensator comentariul publicitar al comerciantilor: “cel mai vestit comic din lime” aadaugat imaginii closetului; deoarece in constiinta publicului, sintagma “Here’s Johnny” se confunda cu imaginea binecunoscutului animator.

Cap 4 . STUDIU DE CAZ

Jurnalismul online – Televiziune online Woman TV

Jurnalismul on-line în România se află într-o perpetuă dezvoltare și chiar revoluționare cu sine. Cele mai respectabile publicații au câte un frate geamăn via Internet. S-a făcut un pas enorm în ceea ce privește conținutul site-urilor publicațiilor, deși foarte mulți aduc critici acestora deoarece se consideră că multe articole sunt copiate și încărcate pe pagina Web. Cu toate acestea, site-ul de referință www.Ziare.com funcționează ca o bază de date a ziarelor românești și înregistrează adevărate recorduri în materie de vizitatori. Se estimează că în jur de 200 de mii de vizitatori navighează săptămânal pe site-urile oferite de Ziare.com. Jurnalismul on-line presupune producerea articolelor special pentru Web. Specialiștii spun că aceste site-uri fac parte din categoria „shovelware”. Această categorie desemnează acele site-uri care „aruncă” informația tradițională, existentă și în publicația scrisă, pe pagina de Web.

Jurnalismul on-line înseamnă, de asemenea, un mod diferit de tratare a informației și un mod diferit de organizare a conținutului. Structura nonlineară, link-urile, elementele care stimulează interactivitatea sunt câteva dintre atributele principale care disting media on-line de alte tipuri de jurnalism. Jurnalismul on-line ca profesie și ca mod de difuzare a informațiilor se dezvoltă rapid, dar sigur în România. Pe măsură ce popularitatea Internet-ului, la care acum are acces puțin sub 10% din populație, va crește, în anii următori, utilizatorii nu vor fi doar mai numeroși, dar și mai pretențioși vizavi de site-urile românești de Web. În același timp, nu numai că va crește numărul jurnaliștilor on-line, dar aceștia vor fi învățat să folosească la adevăratul potențial resursele Net-ului pentru a oferi informație de calitate și elemente care să adauge valoare acestei informații, astfel încât să îi diferențieze de concurență.

Cel mai cunoscut sistem de monitorizare a traficului pe Internet din România, www.trafic.ro , numără în secțiunea „Mass-media” peste 400 de titluri, iar în primele zece publicații găsim foarte puține care să fie dedicate exclusiv on-line, printre care www.ziare.com, www.revistapresei.ro . Revistapresei.ro publică sinteze zilnice ale celor mai importante știri din ziarele românești cu posibilitatea lecturării integrale a articolului, pe pagina publicației de la care a fost preluat. Pentru foarte mult timp în topul efectuat de trafic.ro s-a găsit versiunea on-line a cotidianului Evenimentul Zilei, acum detronat de Jurnalul Național. Cotidianul deține una dintre pozițiile fruntașe în ceea ce privește accesarea lor de către cititori. Deși majoritatea materialelor sunt copiate cuvânt cu cuvânt din versiunea tipărită a ziarului, grafica site-ului și intercalarea textului cu intertitluri fac lecturarea ușoară. Pe lângă asta articolele oferă posibilitatea introducerii de comentarii. Ziarul Ziua se laudă ca fiind primul ziar românesc care și-ar fi făcut pagină pe Internet. Imaginea on-line a publicației este destul de săracă iar accesibilitatea lasă uneori de dorit. Unele articole sunt greu de lecturat, nefiind prelucrate în prealabil. Utilizatorii își pot spune părerea despre articolul citit într-o secțiune special amenajată numită „Comentarii”.

Dintre cele mai vizitate cinci portaluri din România, patru oferă știri. Doar trei dintre ele printre care Bumerang (www.bumerang.ro), RomaniaOnline (www.rol.ro) și Apropo (www.apropo.ro) oferă conținut jurnalistic adaptat Web-ului, creat prin compilarea de informații din alte surse de pe Internet, atât publicații românești, cât și publicații străine.

4.1. Specificul jurnalismului on-line

Jurnalismul on-line este definit ca fiind o formă de presă produsă pentru World Wide Web. Internet-ul nu este singurul destinatar al acestui tip de jurnalism, el fiind pliabil și altor suporturi denumite generic „new media”, cum ar fi: telefoanele mobile sau palm-top-urile. Acestă formă de jurnalism implică acțiuni de documentare și colectare a informației, dar și structurarea și redactarea lor după cerințele mediului și publicarea lor pe Web sau alt suport „new media”.

Producând materiale pentru Web , jurnaliștii on-line diferă de colegii lor din celelalte medii de informare prin folosirea caracteristicilor specifice Internet-ului în activitatea lor zilnică. Aceștia trebuie să decidă în privința formatelor folosite pentru transmiterea mesajului (multimedia). Ei trebuie să ia în calcul și posibilitatea utilizatorilor de a răspunde, interacționa sau introduce anumite articole (interactivitate) și trebuie să găsească soluții de a lega articolul său de altele asemănătoare, de arhive, sau alte surse folosind legăturile electronice (link-urile) care permit utilizatorului să navigheze nestingherit dintr-un loc în altul (hipertext).

În ciuda faptului că avem de a face cu o formă de presă în plină dezvoltare, cercetările au stabilit o serie de puncte pe care publicațiile on-line trebuie să le îndeplinească. Elementele esențiale unei publicații on-line sunt: conținut original, fotografii, arhive, posibilități de participare a utilizatorilor, stratificarea conținutului, navigare facilă, forum, posibilități de customizare.

Teoreticienii media și jurnaliștii îi caută încă definițiile acestui nou tip de jurnalism. Câteva dintre trăsăturile care disting jurnalismul on-line de cel tardițional au fost subliniate de Mike Ward în cartea sa Journalism On-Line. După Ward, printre caracteristicile jurnalismului on-line se numără caracterul său imediat, posibilitățile multiple de punere în pagină, folosirea elementelor multimedia, platformele flexibile de distribuție, arhivarea, construcția și receptarea nonlineară a conținutului, interactivitatea și existența link-urilor.

Internetul a smuls radioului titlul de mediu cu cea mai rapidă reacție. Tot Ward scria că „pe Web există potențialul pentru a aduce la zi informațiile, știrile din showbiz și orice altă pagină simultan și repetat, minut cu minut, pentru a îi oferi atât cele mai noi știri, cât și bârfele despre pop staruri. Un singur site de știri poate publica zeci de variante aduse la zi, pentru fiecare articol, la fiecare câteva minute.”

Un site Web este compus dintr-o multitudine de pagini ceea ce conferă Internet-ului un avantaj în comparație cu alte medii și anume spațiul virtual nelimitat. În presa scrisă, jurnaliștii se confruntă cu limitele impuse de numărul limitat de pagini și de spațiul alocat fiecărui articol și domeniu. În radio și televiziune, timpul este cel care limitează totul. În plus, site-urile Web pot oferi și un plus de elemente: text, audio și video, elementele grafice. Toate acestea dau un surplus de valoare articolului. Folosirea acestor elemente multimedia în site-urile Web duce spre convergența media. Internetul este mai ult decât o alternativă la presa scrisă, radio și Tv. Acest mediu permite ca textul și elementele audio și video să fie combinate. Site-urile www.CNN.com și www.BBC.co.uk sunt exemple clare care ilustrează această combinație dintre text, sunet și imagine. Acum poți auzi relatarea reporterului în timp ce citești știrea acestuia.

Arhivele care permit căutarea și accesarea imediată a articolelor reprezintă unul dintre elementele care fac diferența pentru jurnalismul on-line. Utilizatorii site-urilor de știri pot consulta articolele publicate anterior, care sunt disponibile pe pagina Web. Metoda căutării în arhivele tradiționale va dispărea în momentul în care arhivele site-urilor devin din ce în ce mai numeroase.

Internetul dă posibilitatea jurnaliștilor de a formula informațiile într-un mod în care să permită utilizatorilor să selecteze ceea ce este relevant pentru ei. Prin aceasta vrea să spun că oricărui utilizator îi place să dețină controlul atunci când se află în fața calculatorului și să selecteze ceea ce este important pentru el și să consume informația dorită. Mike Ward afirmă că nici un alt mediu nu permite consumatorilor receptarea informației în mod activ. Mediul comunicării se află într-o plină revoluție. Dacă până acum știrile erau făcute pentru un public pasiv, de acum încolo audiența este cea care ia deciziile privind ce, cum și cât din ceea ce oferă jurnaliștii se poate consuma.

Internetul permite jurnaliștilor să conecteze, prin link-uri, propriile articole de alte site-uri de Web. Unii consideră că existența link-urilor reprezintă un aspect descurajant pentru jurnaliști datorită faptului că rolul lor este pus sub semnul întrebării chiar de utilizator care poate verifica informația accesând aceste link-uri. Pe de altă parte, alții consideră existența link-urilor ca fiind una benefică. Acestea conferă jurnalistului mai multă credibilitate. În mediile tradiționale de informare, jurnalistul trebuie crezut pe cuvânt, nu poate fi verificat pe îndelete.

Mike Ward consideră documentarea on-line ca fiind o trăsătură importantă a jurnalismului on-line. Totuși, Ward recunoaște că folosirea Internet-ului pentru documenatre în legătură cu subiectele jurnalistice nu este o posibilitate exclusivă a jurnalismului on-line. Acest tip de documentare este folosit la scară largă, astăzi, de majoritatea jurnaliștilor, indiferent de mediul în care lucrează. În același timp, jurnaliștii on-line nu ar trebui să se limiteze la documentarea pe Internet. Aceleași reguli și principii profesionale valabile pentru jurnalismul tradițional se aplică și în mediul on-line. În unele cazuri, nimic nu se poate compara cu o investigare pe teren și colectarea informației de la surse directe, în carne și oase.

4.2. Caracteristicile jurnalismului on-line

Specialiștii media au reușit să cuprindă cele mai importante caracteristici ale jurnalismului on-line. Așa cum am menționat și mai sus, Internetul a zguduit serios statutul radioului. Pe lângă posibilitatea de a transmite informația imediat după încheierea evenimentului, Internetul nu trebuie să-și oprească fluxul informațional pentru a face loc unor date noi. De aici și caracterul imediat al Internet-ului, spre deosebire de radio care trebuie să-și întrerupă un program pentru a da altceva.

Un site poate avea câteva sute de pagini legate între ele, dar care pot fi cititte și independent. În Internet nu există constrângeri de spațiu și nici de timp existând posibilități multiple de punere în pagină. Totodată, Interentul permite textului să aibă o altă haină, cu ajutorul elementelor grafice, audio și video. Multimedia nu este încă folosită la capacități maxime datorită faptului că nu toți utilizatorii, la nivel global, dețin o conexiune la Internet cu viteză mare. Însă cu siguranță dezvolatrea acestui mediu va duce la noi metode de comunicare.

Internetul permite ca informația să fie difuzată către mai multe suporturi. Existența unor platforme flexibile de distribuție permite publicarea informației pe un site, trimiterea ei prin e-mail, expediată către un telefon mobil sau un palm-top.

O altă caracteristică importantă a jurnalismului on-line este dată de existența arhivelor pe site. Arhiva electronică ușurează munca de căutare, spre doesebire de arhiva unui ziar. Iar atunci când aceste arhive electronice sunt dotate și cu motoare de căutare, căutarea devine mai facilă.

Construcția și receptarea nonlineară a conținutului trebuie să permită ca informația să fie descifrată indiferent de punctul de accesare al articolului. Radioul este un mediu linear. Ascultătorul nu poate alege ceea ce vrea să audă. Acest lucru nu se întâmplă pe Web, care se bazează, în mare parte, pe consumul nonlinear al informației. Utilizatorul nu trebuie să urmeze o ordine, el „sărind” dintr-un loc într-altul. Consumul informației pe Internet este determinat de utilizator.

Dacă acest consum de informație este hotărât de utilizator atunci, acesta are posibilitatea de a interacționa cu produsul. Interactivitatea îi oferă poibilitatea de a comenta pe marginea articolului, de a contacta autorul acestuia sau de a comunica și schimba păreri cu alți utilizatori.

Link-ul sau legătura electronică este unul din cele mai importante elemente ale Internet-ului. Acesta îi conferă utilizatorului posibilitatea de a naviga de la un site la altul până se consideră suficient de informat în legătură cu subiectul căutat. Există patru modalități de a folosi link-urile:

în cadrul aceluiași material;

dintr-un material în alt material sau în alt element (imagine, audio) din același site

dintr-un material într-un alt site cu care s-a efectuat un schimb de link-uri.

dintr-un material în alt site independent de site-ul din care provine materialul.

4.3. Tipuri de jurnalism on-line și impactul lor asupra societății

Mark Deuze consideră că „în jurnalismul on-line putem vorbi de patru tipuri site-uri/publicații, în funcție de relația care există între conținut și posibilitatea utilizatorilor de a participa la discuții”. Cele patru tipuri de site-uri în jurnalism on-line sunt:

a) Site-urile instituțiilor media tradiționale

Exemple: CNN (www.cnn.com) și BBC (www.bbc.com)

Acestea reprezintă cele mai mari site-uri de știri on-line și oferă o gamă largă de conținut jurnalistic, dar cu o participare minimă și filtrată a utilizatorilor. Pentru a ne putea imagina diferențele dintre jurnalismul nostru și cel de peste ocean, Deuze afirmă că aceste site-uri sunt principalele instrumente de lucru pentru profesorii de jurnalism on-line și că ele nu diferă de metoda tradițională de a face jurnalism.

b) Site-urile „index”

Exemple: Google News (www.news.google.com) și Revista Presei (www.revistapresei.ro)

Aceste site-uri mai pot fi găsite și pe alte pagini, care au diferite motoare de căutare. Aceste site-uri oferă link-uri către materiale jurnalistice sau site-uri de știri în alte părți ale Web-ului. Pentru a face conținutul dorit, cei care se ocupă de site-uri împart link-urile pe conținut (divertisment, sport, economic etc.).

c) Site-uri de comentariu sau meta-site-urile de știri

Exemple: Indymedia (www.indymedia.org) , Online Journalism Review (www.ojr.org)

Această a treia categoria de site-uri conține materiale produse de jurnaliști care scriu despre alți jurnaliști și despre alte materiale. Mark Deuze consideră că aceste site-uri sunt în mare vogă acum. Metasite-urile sunt pagini care permit și încurajeaza participarea activă a utilizatorilor prin folosirea forum-urilor, listelor de discuții sau chat-urilor. Aceste site-uri permit utilizatorilor să introducă sau să trimită conținut produs de ei.

d) Site-uri de discuții și schimb de informații

Exemple: Slashdot (www.slashdot.org)

Acest gen de site-uri utilizează schimbul de idei pe anumite subiecte. Pe aceste site-uri, utilizatorii își pot spune părerea în legătură cu un subiect de interes privat sau comun.

Documentarea și scriitura

Documentarea pe Internet nu mai este o noutate pentru cercul media. Jurnaliștii on-line susțin că documentarea on-line nu este sufiecientă pentru a te considera un jurnalist care scrie on-line. Scriitura este cea care diferă față de cea pentru presa scrisă. Și aici, s-au născut patru reguli de urmat atunci când se folosește scriitura pe Web. Cele patru reguli de scriitură pe Web sunt:

– să se urmeze regulile jurnalismului tradițional – obiectivitatea și acuratețea rămân neschimbate, acestea stând la baza oricărui tip de jurnalism;

– să se taie și să se rescrie – un articol trebuie tăiat și rescris până poate fi împărțit în blocuri de informație. Utilizatorul trebuie să găsească ușor ceea ce caută. Paragrafele trebuie să fie scurte, iar propozițiile dinamice;

– să se folosească avantajele mediului on-line – interactivitatea și multimedia dau culoare textului. Pe Internet nu se poate pune problema lipsei de spațiu. Așadar, textul unui material poate fi „îbogățit” prin adăugarea de imagini, link-uri etc.;

– să nu se folosească tehnologie nepotrivită – atunci când jurnalistul cunoaște faptul că utilizatorii folosesc conexiuni slabe la Internet, nu se vor pune la dispoziție clipuri video sau materiale audio atașate textului.

4.4. Publicația online Woman TV – televiziune și platformă cu emisiuni pentru femei.

Woman TV face parte din categoria pe care am prezentat-o, jurnalism online. Este o televiziune online pentru femei, o platformă cu emisiuni destinate publicului feminin, cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani, mediu urban.

Woman TV a fost conceput pentru a avea două funcții principale pe care le voi prezenta în rândurile ce urmează.

Funcția de a delecta. După o zi încărcată, multe probleme de rezolvat și impedimente la tot pasul, orice femeie simte nevoia să se refugieze, să urmărească ceva frumos și să se bucure de ceea ce urmărește. Acesta a fost scopul emisiunilor de modă și tendințe. Poate nu toate cele care urmăresc postul de televiziune online au resursele financiare necesare pentru a-și putea achiziționa ținutele prezentate, dar au posibilitatea de a visa și de a se inspira. Sigur că este dificil să poți achiziționa numai haine de firmă așa cum sunt prezentate în emisiunile de acest gen, dar nu este imposibil să găsești o croitoreasă iscusită care să fie în stare să pună în aplicare un model care ți-a stârnit interesul. Practic, prin Woman TV te teleportezi pe un alt tărâm, adormi gândindu-te la acele articole frumoase și speri ca într-o bună zi să le poți avea pe toate. Putem sesiza și un puternic caracter motivațional, îți impune anumite standarde. Mintea se odihnește, sufletul respiră ușurat, iar emisiunile pot declara misiune îndeplinită-

Cea de-a doua funcție esențială a acestei platforme online este cea de informare. Woman TV este o sursă minunată de informații utile. Într-adevăr, spuneam mai devreme de acele articole scumpe ce nu sunt accesibile oricărui buzunar, dar tot Woman Tvoferă și variante ce nu impun costuri ridicate. Anunță publicul asupra celor mai bune oferte și promoții, prezintă firme românești, testează înaintea telespectatorului tocmai pentru ca acesta să meargă la sigur. Cel sau cea care urmărește programul poate să aconomisească timp și bani ce ar fi fost cheltuiți inutil.

Află care sunt serviciile cele mai de calitate, spre ce locuri să-și îndrepte atenția și cum pot merge la sigur.

Woman TV prezintă interviuri cu cei mai buni specialiști din România. Fie că vorbim de medici, de psihologi, de esteticieni sau de specialiști pe dezvoltare personală, toate subiectele sunt concepute să răspundă întrebărilor celor mai frecvente și apăsătoare ale femeilor.

Încă de la început, acest proiect s-a caracterizat prin practicabilitate și aplicabilitate, Woman TV nu dorește doar să umple un spațiu de emisie, ci chiar să ofere soluții și variante. După ce spectatorul termină de vizionat un episod marca Woman TV, el rămâne cu ceva, dacă și are inspirația de a pune totul în practică, atunci se poate considera în avantaj.

Când vorbim despre online, ne referim în mod cert și la un altfel de public. Varietatea este mult mai mare, utilizatorul are posibilitatea să acceseze instant un alt site, iar dacă zapping-ul implică doar câteva canale, navigarea pe Internet presupune sute de mii de pagini web. Prin urmare, informația trebuie să fie condensată și de impact, jurnalistul trebuie să aibă abilitatea de a-l face pe cel ce accesează site-ul să poposească suficient timp pe site, să urmărească sau să citească numeroase pagini sau articole și să și revină.

Prin Google Analytics se contorizează eficient și ușor atât accesările și vizitele pe site, cât și vizitatorii unici, dar și rata de abandon. Dacă titlul sună interesant, cel din fața laptop-ului este cucerit și dă click, dacă însă informația nu este suficientă sau este deficitar prezentată, site-ul va avea o rată de părăsire ridicată ceea ce va duce la pierderea contractelor de publicitate. În schimb, dacă titlul este suficient de atrăgător, mesajul este la obiect și consistent, materialul are toate premisele pentru a stârni atenția, atunci publicitatea o să crească și implicit și bugetul publicației. Woman TV a încercat mereu să meargă până unde permite atenția privitorului, iar atunci când acesta este decis să se orienteze către altceva, tocmai atunci să vină cu ceva nou pentru a-l determina să rămână. Analizele de trafic arată clar faptul că numărul accesărilor este în creștere, iar numărul abonaților la newsletter este din ce în ce mai mare.

În continuare am prezentat două print screen-uri de pe Google Analytics cu accesările din doua luni consecutive. Judecând după numărul vizitatorilor și rata scăzută de abandon, se poate observa că Woman TV are un public constant și fidel, fapt justificat și de vechimea de doi ani, cât și de originalitatea proiectului, primul site construit pe o astfel de idee.

Trafic www.womantv.ro în perioada ianuarie 2014 – februarie 2014 conform Google Analytics

Trafic www.womantv.ro în perioada februarie 2014 – martie 2014 conform Google Analytics

Un aspect ce trebuie menționat este faptul că televiziunea online pentru femei, Woman TV, prezintă de cele mai multe ori brand-uri românești, creații semnate de români. De ce să îmbrățișăm numai ce vine din exterior, când ne putem mândri cu ceea ce avem noi aici, pe pământ românesc? De ce să căutăm ajutor în străinătate când avem speciațiști extrem de bine pregătiți și care prin meseria lor fac, zi de zi, miracole, de ce să nu cunoaștem întâi ce avem la o aruncătură de băț în loc să încercăm să cuprindem cu vederea ceea ce se află la mare distanță? De-a lungul timpului, această televiziune online a adus în fața publicului specialiști ce nu s-au aflat des în lumina reflectoarelor, dar care salvează vieți, a făcut cunoscuți oameni talentați care nu aveau unde să se facă auziți, a permis ceea ce alte televiziuni nu au acceptat în grila de programe.

Pe site-ul televiziunii, www.womantv.ro, există și în prezent emisiuni în care au fost abordate subiecte de bune maniere și comportament în societate. Subiecte ce la o primă abordare pot să pară vetuste și de neinteres pentru noua generație, s-au dovedit de mare impact. Totul ține de maniera în care învelești un anumit subiect. Dacă îl oferi în forma sa brută, sigur va plictisi, dacă încerci o altă abordare, poți câștiga publicul.

De-a lungul timpului, Woman TV a realizat emisiuni cu brand-uri cunoscute ( Guess, Steilmann, Balizza, Nissa, Icon, Ivory, saloanele Gett's, Blondi, Monroe, Cristi Pascu, Marian Cotoi, clinici precum Efigia, Biomedica etc). Specialiști din diferite domenii au trecut pragul studioului și printre aceștia se numără: dr. Mihaela Bilic, dr. Gheorghe Mencinicopschi, dr. Virgiliu Stroescu, dr. Ligia Alexandrescu, Gabriela Szabo, Andreea Marin, Mihaela Tatu. Pentru a aduce informația corectă și utilă este nevoie de invitați competenți și bine documentați, mereu în pas cu noutățile. Invitații trebuie aleși cu grijă, un subiect cu potențial poate fi compromis dacă partenerul de discuție nu este bine pregătit pe aria lui de competență. De asemenea, și rolul jurnalistului are o la fel de mare însemnătate pentru reușita programului. Dacă nu reușește să aducă în fața celui care urmărește ceea ce contează cu adevărat și are capacitatea de a-l păstra atent pe cel care i-a conferit șansa de a accesa site-ul, atunci bagajul pe care îl aduce invitatul nu este suficient. Pentru ca un episod să fie de succes, trebuie ca atât jurnalistul, cât și invitatul să fie bine pregătiți, iar subiectul să fie analizat înainte de a începe filmare propriu-zisă. Este un material ce trebuie să aducă un plus de conținut, nu o discuție oarecare. Calitatea va crește numărul celor care vizionează. Acesta este principiul după care a crescut încă de la început acest proiect. Chiar dacă investiția în publicitate nu a fost consistentă, publicul a fost atras prin subiecte și structura fiecărei emisiuni sau interviu.

Woman TV are o bază de emisiuni bogată. De altfel, toate emisiunile realizate sunt disponibile pe platforma online. Prin urmare, ele pot fi oricând accesate și revăzute, mai ales că au fost concepute astfel încât să nu-și piardă aerul de actualitate și să rămână mai mult timp de interes și în interesul publicului. Avantajul unei asemenea televiziuni este că spectatorul nu este condiținonat de o oră fixă, poate să oprească programul atunci când dorește și poate să-l reia atunci când cheful îi revine, nu pierde niciodată nimic și nu este constrâns de un orar. Spuneam mai devreme că cel care urmărește în online este diferit de telespectatorul televiziunilor naționale. În spatele calculatorului poți cu ușurința da replică, poți să jignești și să blamezi, poți să critici cât poftești. Chiar dacă este un ecran despărțitor, tastele sunt cele mai bune prietene ale privitorului. Nu-ți permiți greșeală, minus sau neatenție. Și cel mai nesemnificativ cusur este sesizat și punctat, malițios de multe ori, de ochiul criticului aflat în vânătoarea de greșeli. Partea bună este că acest aspect ajută la creșterea nivelului și a calității jurnalismului. Înainte de a publica un material, trebuie să-l citești și să-l recitești, înainte de a finaliza un montaj, trebuie să fii sigur că toate tăieturile au fost efectuate corespunzător, că nu este nimic plictisitor sau neadecvat și că emisiunea poate să fie urmărită până la capăt, cu ușurință.

Woman TV este structurat în două părți: EMISIUNI și STORY.

Partea de emisiuni cuprinde toate materialele video realizate încă din prima zi de difuzare. Această parte este formată din opt tipuri de categorii diferite, opt feluri de emisiuni. Toate cele opt tipuri de episoade au fost concepute pentru a răspunde nevoilor feminine. Astfel, există emisiuni de Make-up și Hairstyling pentru femeile cochete, cele care doresc mereu să arate bine și să învețe noi trucuri de înfrumusețare. Femeile nu sunt îndemnate să arunce cu bani în stânga și în dreapta, din contră, au parte de informație utilă, iar ceea ce se realizează numai în saloane, devine la îndemâna oricui pentru că specialiștii vin la Woman TV și explică totul pas cu pas.

De asemenea, sănătatea nu este neglijată și este o categorie care abordează strict aceste probleme. Este esențial ca o femeie să fie informată și să aibă posibilitatea de a preveni. Multe boli pot fi îndepărtate în totalitate dacă se iau măsuri în timp util. Woman TV crede în femeia educată, care știe cât de importantă este sănătatea ei și luptă pentru a avea mereu cea mai bună stare.

Sportul și mișcarea sunt două elemente esențiale pe care Woman TV le-a promovat încă de la început. Platforma oferă propuneri de antrenament pentru femei, acestea sunt variate în funcție de dorințele fiecăreia. Astfel, o să găsească antrenamente efectuate în parc, cu minim de dotări, o să descopere cum să se antreneze corect și eficient în sala de fitness și chiar acasă. Pentru toate gusturile și posibilitățile. Sportul propus de Woman TV nu costă bani, pentru a-l practica este nevoie doar de dorință și voință. Multe voci se plâng că nu practică nici un sport pentru că nu știu cum să lucreze grupele de mușchi, tocmai aici intervine Woman TV și oferă soluții și indicații de la antrenori de top.

Important este să evoluăm și să creștem constant. De aceea, un loc important este ocupat de emisiunile de dezvoltare personală. Într-o societate în care depresia a ajuns la ordinea zilei, este nevoie de un program care să ne fie punct de sprijin în momentele mai puțin fericite. Nu susține nimeni că o problemă majoră se rezolvă cu o emisiune, dar este un început. Cu o floare nu se face primăvară, dar și fără acea floare, iarna își intră și mai puternic în drepturi. Toate interviurile din această categorie sunt realizate cu cei mai buni specialiști din România, fie că vorbim despre psihologi, sociologi, astrologi sau specialiști în comunicare. Nimeni nu deține rețeta succesului, dar dacă se culege câte puțin din fiecare episod realizat, atunci cu siguranță că cel care a urmărit va avea de câștigat. Subiecte serioase și tratate cu maximă de atenție.

Femeile au parte și de relaxare și delectare cu episoadele de modă, fashion și tendințe. Este important să știe ce există pe piață, ce noutăți apar și ce variante au la dispoziție. În plus, Woman TV prezintă colecții pentru toate buzunarele. Se regăsesc produse pentru publicul de lux, dar și pentru cel mass-market. Mai mult, în cadrul acestor emisiuni nu se discută doar despre haine și cosmetice la modă, dar și produse pentru casă și locuință. Astfel, telespectatorii sunt îndrumați către cele mai bune oferte și promoții.

Emisiunea de Dietă și Nutriție educă privitorul pentru o viață alimentară sănătoasă. Nu este nevoie de vizite repetate la nutriționist dacă ai cunoștință de principiile de bază în alimentație. Femeia Woman TV știe să facă departajarea între mâncărurile ce îngrașă și cele care sunt benefice siluetei, știe să nu creadă în toate miturile apărute și fără fndament, capătă putere de selecție și știe că hrana este combustibilul ce o propulsează, de aceea trebuie să fie de bună calitate. Cei mai buni medici nutriționiști au venit la Woman TV și au dezbătut pe larg toate subiectele legate de nutriție, iar cele interesate au toată informația aproape și ușor de accesat. După cum am spus și mai devreme, importantă este dorința, iar alte aspecte invocate trec în plan subsidiar.

Cum era de așteptat, Woman TV oferă și o serie de interviuri realizate cu diferite femei de succes, invitate care se deschid în fața publicului și a căror experiență poate să fie sursă de inspirație și motivație pentru multe femei. Nu se pune accent pe tabloidizare, ci pe experiența de viață, nu ne interesează ce este în curtea fiecăruia, ceea ce este cu adevărat important este să culegem ceea ce ni se potrivește și să aducem și noi un plus în viețile noastre.

Componenta de EMISIUNI este o parte importantă a site-ului, toate emisiunile realizate, peste 150 la număr, sunt permanent la dispoziția celui care accesează site-ul. Cealaltă parte importantă este cea numită STORY, formată din articole și editoriale pline de informații, îndrumări și povești de viață.

Și partea de STORY este împărțită în mai multe categorii. Astfel, o componentă bogată este cea de sfaturi și trucuri. Cititoarele sunt informate asupra ultimelor apariții, sunt direcționate către cele mai bune oferte, au parte de cele mai obiective recomandări. Aceasta a și fost ideea de la care Woman TV a pornit. Echipa Woman TV testează, iar cele care urmăresc programul merg direct la țintă. Nu mai cheltuie bani inutil, nu pierd timp prețios în căutarea produsului potrivit, totul este la dispoziția lor. Televiziunea online s-a transformat în acest mod în cea mai apropiată și de nădejde prietenă.

Articolele din categoria Povestea Săptămânii Woman TV prezintă situații reale de viață, cititoarele au de învățat din cele trăite de alții. Sub anonimat, Woman TV publică povești ce au marcat existențe și sunt comentate de către specialiști care analizează și oferă cele mai bune indicații.

Televiziunea online pentru femei, Woman TV, oferă soluții și remedii, delectează și informează publicul, este mereu alături de necesitățile vizitatorului și oferă informațiile de care este reală nevoie. Totul este ușor și simplu de accesat, nu costă absolut nimic, este nevoie doar de setea de cunoaștere și de voința de a face ceva și de a aduce o schimbare în viață.

Woman TV are 2 ani de existență, lansarea a avut loc pe 15 iunie 2012, iar de atunci publicul s-a fidelizat și a rămas mereu aproape de programele oferite. Conform datelor de audiență, traficul a fost mereu în creștere, nu au existat scăderi, deci curiozitatea de la început a fost dublată de calitatea materialelor, iar cei care au accesat o dată site-ul www.womantv.ro, au revenit și mai apoi.

Pe 25 aprilie 2014, a fost lansat și volumul ,,Abecedarul unei vieți noi – Scurtătura spre fericire”, un volum de dezvoltate personală ce continuă subiectele abordate în emisiuni, dar într-o manieră diferită, toate ideile sunt îmbrăcate în povești și exemple pentru ca ideea să rămână cât mai bine întipărită, iar referințele literare și cinematografice sunt de real ajutor și interes pentru cititor. Volumul aparține realizatoarei Woman TV și este conceput ca urmare a succesului pe care platforma cu emisiuni a avut-o încă de la început. Deși la început era programat ca volumul să se găsească doar în magazinul Diverta din Băneasa Shopping City, la doar câteva zile de la lansarea, datorită vânzărilor înregistrate, volumul ,,Abecedarul unei vieți noi” de Flavia Apostol a fost introdus în toate magazinele Diverta din București și în librăria ,,Mihai Eminescu”, punct de referință pentru cumpărătorii de carte.

Woman TV continuă să realizeze emisiuni și programe utile ce pot aduce o rază de lumină în viața oricărei spectatoare. Nu există subiecte cu rolul doar de a umple programul, toate sunt menite să ofere un plus celui care alege să urmărească programul.

CONCLUZII

Rolul presei devine pe zi ce trece tot mai important, lucru ce se petrece odată cu conștientizarea individului că fără mijloacele de comunicare în masă, realitatea nu ar mai fi aceeași.

Să ne imaginăm pentru o clipă cum ar fi lumea fără multimedia? Cum s-ar putea informa individul cu privire la evenimentele ce se petrec în diferitele colțuri ale lumii, cum s-ar putea îmbunătății relațiile interumane, cum s-ar putea ameliora unele situații de criză prin care trece un stat sau altul la un moment dat, dacă nu ar exista mijloacele de comunicare în masă?

Dacă altă dată cea mai mare parte a oamenilor ignorau efectiv presa, acum se resimte nevoia acută a existenței mijloacelor de comunicare de calitate. Acest lucru, nu poate fi asigurat, decât prin intermediul unei democrații solide, iar pentru că democrația nu poate supraviețui fără cetățeni civilizați și informați, implicit nu există nici cetățeni bine informați fără mijloace de comunicare de calitate.

Mass-media întreține neîntrerupte relațiile cu lumea întreagă și fac ca dialogul între oameni să fie posibil, ca mesajele transmise de toată lumea să fie auzite. Receptarea mesajelor presei este, în sistemul democratic, una liberă și selectivă. Sistemele mediatice sunt investite cu un grad de încredere în care orice suspiciune nu discreditează numai emițătorul, ci sădește sâmburele îndoielii chiar în ceea ce privește articulația sistemului. Dintr-o asemenea perspectivă se nasc întrebările cu pricire la bunele raporturi în ceea ce privește credibilitatea și onestitatea presei. Prima vocație a profesionistului din mass-media este aceea de a promova libertatea de a comunica în vederea informării oamenilor cu privire la observațiile sale asupra lumii înconjurătoare. Această libertate este unul din drepturile umane numite absolute deoarece corespund nevoilor vitale. Țelul mass-media nu poate fi doar acela de a câștiga bani. Nici acela de a fi libere: libertatea este o condiție necesară, dar nu și suficientă. Scopul este acela de a avea media care să se pună în slujba cetățenilor. În mai toate codurile deontologice, elaborate și adoptate de state din toată lumea, se menționează că jurnalistul trebuie să se afle într-un proces continuu de CĂUTARE ȘI APĂRARE A ADEVĂRULUI. Adevărul este piatra de încercare a meseriei de ziarist. Dar de ce este atât de important ca jurnalistul să respecte adevărul? Astăzi, mai mult decât altă dată, ziaristul este primul factor care promovează dreptul la comunicare.

Preocuparea sa esențială este aceea de a căuta informația optimă și de a o transmite cât mai exact și veridic publicului.

De ce ar fi omul de presă dator cu o responsabilitate sporită față de actele sale profesionale? Răspunsul este simplu și caracteristic pentru toate domeniile. Atunci când îți alegi meseria de jurnalist, trebuie să știi că rolul tău este acela de acționa pentru scoaterea la iveală a adevărului, iar aceasta nu este doar o slujbă, ci are mult de-a face cu o anume vocație. Exemplul cel mai potrivit ar fi alegerea de a fi medic care presupune în primul rând o vocație, o afinitate cu respectivul domeniu și în nici un caz nivelul de salarizare. Mediile de informare au nevoie în primul rând de o libertate de comunicare, lipsită de valoare fără un suport etic stabil, deoarece ar priva însăși mediile de informare de întemeierea lor pe credibilitate și încredere din partea publicului. Numai o presă liberă, coerentă și responsabilă se poate bucura de sprijinul destinatarilor ei : cetățenii.

Funcția jurnaliștilor de A CĂUTA ȘI APĂRA ADEVĂRUL ȘI DREPTATEA este strâns legată de manifestarea dreptului de a pune în discuție activitatea deținătorilor puterii, indiferent cine sunt aceștia, dezvăluind abuzurile, incompetența, corupția și toate celelalte delicte mari și mici. Pentru aceasta ziariștii trebuie să aibă acces la cât mai multe surse de informație, dacă este posibil la orice fel de sursă.

În activitatea sa jurnalistul are de învins numeroase obstacole obiective și subiective, trebuie să facă față multor refuzuri, amenințări ori atacuri violente .

Rolul presei și responsabilitățile pe care le are aceasta față de societate nu pot fi insă bine înțelese fără a se face înainte câteva precizări cu privire la atributele cu care presa este identificată în societate. Tot mai frecventă este identificarea presei cu denumirea de a patra putere in stat. Se mai spune despre presă că ar fi câinele de pază al societății.

Una dintre preocupările principale ale unui stat democratic este aceea de a împiedica o persoană sau mai multe persoane de a deține atât de multe prerogative încât să poată dicta în mod discreționar evoluția țării respective. Așa s-a ajuns la delimitarea puterilor în stat, constatându-se că este nevoie pe lângă cele trei puteri deja existente care realizează direct programul economic și social și de o a patra forță, necesară pentru a le monitoriza pe primele și de a crea cu ele un dialog permanent Aceasta în primul rând pentru ca celelalte puteri pragmatice să aibă parte de un feed-back, capabil să le corecteze traiectoriile de acțiune. Această a patra putere este presa și fie că este scrisă, fie audio sau vizuală, acestea toate fac parte dintr-un mare conglomerat numit multimedia și au un rol foarte bine determinat și anume acela de a informa populația în legătură cu orice tip de eveniment .

In ceea ce privește definirea presei drept cea de-a patra putere în stat, aceasta este mai degrabă o denumire populară decât una științifică. În statele cu o democrație instaurată de zeci și sute de ani, Constituția consacră drept puteri în stat doar legislativul, executivul și autoritatea judecătorească în timp ce mass – media este caracterizată din punct de vedere sociologic, dar și constituțional, drept serviciu public. Se precizează că presa trebuie să fie o contrapondere a celor trei puteri omologate. Scopul instituțiilor de presă și al jurnaliștilor este acela de a urmării activitățile legislativului, executivului și ale autorității judecătorești și in virtutea acestui scop de a furniza cetățenilor informațiile necesare cu privire la activitatea acestora.În context, rolul presei este vădit supraevaluat, pornind de la declarația încurajantă a lui Thomas Jefferson, președintele american care susținea, -’’dacă ar fi să aleg între o guvernare fără ziare și fără guvern, nu aș ezita nici o clipă în a o prefera pe cea din urmă.’’ În România, în conformitate cu legea fundamentală a țării, atât celor trei puteri cât și presei le revin obligații importante privind informarea. Constituția precizează textual: ’’autoritățile publice, potrivitcompetențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal. Mijloacele de comunicare în masa, publice sau private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice’’. Așadar, rolul presei ca a patra putere în stat se definește prin monitorizarea celorlalte puteri și în conformitate cu această obligație de a comenta, a relata și analiza relațiile stabilite între ele, precum și de a reda cu acuratețe evenimentele petrecute în societate în ansamblul ei. Mass- media se manifestă și se mențin drept cea de-a patra putere în stat doar în măsura în care se exprimă independent, rezistând încercărilor de a fi aservite unei alte puteri. Acest lucru nu este însă întotdeauna posibil deoarece, după cum vom vedea în cele ce urmează, sunt mulți factori care pot influența independența de care ar trebui să se bucure instituțiile de presă. Rezistența la încercările de aservire a presei de către oamenii cu bani, de către oamenii politici, concurența sau tentațiile populiste, reprezintă piatra de încercare a oricărei instituții de presă și a oricărui jurnalist.

Concluzionând, media are o putere imensă asupra opiniei publice, de aceea ea poate creea din situații minore dezastre, sau poate opri uneori dezastre. Trist este că reprezentanții mass-media sunt mai interesați în a creea dezastre decât în a le preveni, deoarece sunt mai bine "vândute", dar acest lucru are un efect negativ asupra ființei umane.

În societatea lumii contemporane, o dată cu deszoltarea tehnică a mijloacelor mass-media, informația transmisă de aceasta are un mare impact în modelarea personalității tinerei generații. Prin perfecționarea acestor mijloace este posibilă receptarea unor mesaje de la mare distanță, individul luând cunoștință despre anumite evenimente importante din diferite țări ale lumii.

E foarte important ce fel de informații primim prin mijloacele mass-media întrucât acestea ar putea avea un rol deformator în viața individului, chiar dacă nu vom constata imediat acest efect negativ. Evidențiem rolul familiei și școlii în orientarea tinerei generații spre selectarea informațiilor transmise prin mass-media.

Pentru tineri, pentru pregătirea lor generală și profesională, mesajele informaționale sunt surse importante de educație și pregătire. Fără a diminua rolul și valoarea mijloacelor mass-media, tinerii trebuie să-și concentreze eforturile, în primul rând spre mijloacele de învățare și educare oferite de instituțiile școlare, care sunt factorii principali ai pregătirii generale și profesionale de înaltă competență și eficiență. Mass-media este importantă, dar nu poate și nu trebuie să substituie instituțiile școlare.

Mass-media este prezentă ca mijloc de învățământ în procesul instructiv-educativ din școală, cadrele didactice apelând la sistemul media în conducerea procesului de predare-învățare-evaluare, dar trebuie să aibă în vedere selectarea acestuia.

BIBLIOGRAFIE

BERTRAND, Claude-Jean , Deontologia mijloacelor de comunicare, Iasi, Institutul European,2000.

BERTRAND, Claude-Jean (coord.), O introducere în presa scrisă și vorbită, Iași, Polirom, 2001.

BUZĂMESCU, Ștefan „Sociologia opiniei publice”, Editura Didactică și pedagogică, București, 2000

CAZENEUVE, Jean „La societe de l’ubicuite”, Editura Denoel – Gonthier, Paris, 1972

CHAMPAGNE, P. „Opinion publique et debat public”, Grenoble, 1990

CHELCEA, Septimiu „Dicționar de psihologie socială”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981

CHRISTIANS, G. Clifford , Etica mass-media. Studii de caz, Iași, Polirom, 2001.

COMAN, Mihai „Introducere în sistemul mass media”, Editura Polirom, Iași, 1999

CREȚU, Alina, PEPTAN, Elena „Comunicare de masă”, Editura ASE, București, 2005

DEAVER, Frank, Etica in mass media, Bucuresti, Silex, 2004

DeFLEUR, Melvin, Sandra Ball-Rokeach, „Teorii ale comunicării de masă”, Editura Polirom, Iași, 1999

DEUZE, Mark BBC On-line, On-line Journalism

HAINES, Rosemarie „Comunicarea televizuală”, Editura Eficient, București, 2000

Kellner, Douglas „Cultura Media”, Editura Institutul European, Iași, 2001

MARINESCU Valentina, „Introducere în teoria comunicării – principii, modele, aplicații” , Editura Tritonic, București, 2003

MATEI-SAVULESCU, Aura. MUNTEANU, Cristina. Etica si deontologie in mass-media si relatii publice, Pitesti, Independenta Economica, 2004

McQUAIL D., Windahl Sven, „Modele ale comunicării pentru studiul comunicării de masă”, Editura Comunicare.ro, București, 2001

MIROIU, Mihaela, Gabriela BLEBEA, Introducere în etica profesională, Editura Trei, București,2001

NIMMO, D. , SANDERS, K. „Political Communication”, Editura Sage Publication, California, 1986

NOELLE-NEUMANN, Elisabeth „Spirala tăcerii. Opinia publică – învelișul nostru social”, Editura Comunicare.ro, București, 2004

ONCIIU, Adrian,Probleme de etica in journalism, Asociatia Jurnalistilor Profesionisti Din Iasi, 2001

POPA, Dorin „Mass media astăzi”, Editura Institutul European, Iași, 2002

PRICOPIE, Remus „Relațiile publice: evoluție și perspective”, Editura Tritonic, București, 2005

RANDALL, David. Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă, Iași, Polirom, 1998.

RIEFFEL, Rémy „Sociologia mass media”, Ed. Polirom, Iași, 2008

RUBIN, Alan „Media uses and effects. A uses and gratifications perspective”, Editura LEA, New Jersey, 1994

RUNCAN, Miruna, Introducere în etică și legislația presei, Bucuresti, All Educational, 1998

SACHELARIE, O. „ Mass-media sub imperiul violenței”, Editura Lică , Pitești, 2002

TĂMAȘ, S. „Dicționar politic”, Editura Academiei Române , București, 1993

ȚURCANU, Valentin „Presa în societatea de tranziței: structură, funcții, tendințe”, Editura Colegiul Invizibil Moldova, Chișinău, 2005

VIRGILIU, Gheorghe „Efectele televiziunii asupra minții umane și despre creșterea copiilor în ziua de azi” – vol. I, Editura Prodromos, București, 2006

WARD, Mike „Journalism On-line”, Focal Press, 2002

ZAMFIR, Cătălin „Dicționar de sociologie” , București, 1998

ZAMFIR, C., VLĂSCEANU, L., „Dicționar de sociologie”, Editura Babel, București, 1993

www.cna.ro

www.gândul.info

http://www.centrulmedia.md/pdf/Jurnalism_rom.pdf

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=2334

http://www.coca-cola.ro/prieteni/blogs/mihai_sz2005/9531

http://www.wall-street.ro/articol/Marketing-PR/22226/Copiii-fac-ce-vad.html

www.adsforkids.org – Stop advertisements targeting children

www.kidsource.com – Advertising, Nutrition and kids

http://www.ziare.com/CNA_a_interzis_difuzarea_spotului_electoral_Alege_ti_stapanii_cu_grija__VIDEO_-303446.html

http://www.euractiv.ro/uniuneaeuropeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_12149/Stirile-si-filmele-cele-mai-violente-programe-tv.html

http://alegerilocale2008.ro/emain/articolul/809601/Stiri-pozitive-si-negative-in-mod-egal-la-tv-si-radio-/

BIBLIOGRAFIE

BERTRAND, Claude-Jean , Deontologia mijloacelor de comunicare, Iasi, Institutul European,2000.

BERTRAND, Claude-Jean (coord.), O introducere în presa scrisă și vorbită, Iași, Polirom, 2001.

BUZĂMESCU, Ștefan „Sociologia opiniei publice”, Editura Didactică și pedagogică, București, 2000

CAZENEUVE, Jean „La societe de l’ubicuite”, Editura Denoel – Gonthier, Paris, 1972

CHAMPAGNE, P. „Opinion publique et debat public”, Grenoble, 1990

CHELCEA, Septimiu „Dicționar de psihologie socială”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981

CHRISTIANS, G. Clifford , Etica mass-media. Studii de caz, Iași, Polirom, 2001.

COMAN, Mihai „Introducere în sistemul mass media”, Editura Polirom, Iași, 1999

CREȚU, Alina, PEPTAN, Elena „Comunicare de masă”, Editura ASE, București, 2005

DEAVER, Frank, Etica in mass media, Bucuresti, Silex, 2004

DeFLEUR, Melvin, Sandra Ball-Rokeach, „Teorii ale comunicării de masă”, Editura Polirom, Iași, 1999

DEUZE, Mark BBC On-line, On-line Journalism

HAINES, Rosemarie „Comunicarea televizuală”, Editura Eficient, București, 2000

Kellner, Douglas „Cultura Media”, Editura Institutul European, Iași, 2001

MARINESCU Valentina, „Introducere în teoria comunicării – principii, modele, aplicații” , Editura Tritonic, București, 2003

MATEI-SAVULESCU, Aura. MUNTEANU, Cristina. Etica si deontologie in mass-media si relatii publice, Pitesti, Independenta Economica, 2004

McQUAIL D., Windahl Sven, „Modele ale comunicării pentru studiul comunicării de masă”, Editura Comunicare.ro, București, 2001

MIROIU, Mihaela, Gabriela BLEBEA, Introducere în etica profesională, Editura Trei, București,2001

NIMMO, D. , SANDERS, K. „Political Communication”, Editura Sage Publication, California, 1986

NOELLE-NEUMANN, Elisabeth „Spirala tăcerii. Opinia publică – învelișul nostru social”, Editura Comunicare.ro, București, 2004

ONCIIU, Adrian,Probleme de etica in journalism, Asociatia Jurnalistilor Profesionisti Din Iasi, 2001

POPA, Dorin „Mass media astăzi”, Editura Institutul European, Iași, 2002

PRICOPIE, Remus „Relațiile publice: evoluție și perspective”, Editura Tritonic, București, 2005

RANDALL, David. Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă, Iași, Polirom, 1998.

RIEFFEL, Rémy „Sociologia mass media”, Ed. Polirom, Iași, 2008

RUBIN, Alan „Media uses and effects. A uses and gratifications perspective”, Editura LEA, New Jersey, 1994

RUNCAN, Miruna, Introducere în etică și legislația presei, Bucuresti, All Educational, 1998

SACHELARIE, O. „ Mass-media sub imperiul violenței”, Editura Lică , Pitești, 2002

TĂMAȘ, S. „Dicționar politic”, Editura Academiei Române , București, 1993

ȚURCANU, Valentin „Presa în societatea de tranziței: structură, funcții, tendințe”, Editura Colegiul Invizibil Moldova, Chișinău, 2005

VIRGILIU, Gheorghe „Efectele televiziunii asupra minții umane și despre creșterea copiilor în ziua de azi” – vol. I, Editura Prodromos, București, 2006

WARD, Mike „Journalism On-line”, Focal Press, 2002

ZAMFIR, Cătălin „Dicționar de sociologie” , București, 1998

ZAMFIR, C., VLĂSCEANU, L., „Dicționar de sociologie”, Editura Babel, București, 1993

www.cna.ro

www.gândul.info

http://www.centrulmedia.md/pdf/Jurnalism_rom.pdf

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=2334

http://www.coca-cola.ro/prieteni/blogs/mihai_sz2005/9531

http://www.wall-street.ro/articol/Marketing-PR/22226/Copiii-fac-ce-vad.html

www.adsforkids.org – Stop advertisements targeting children

www.kidsource.com – Advertising, Nutrition and kids

http://www.ziare.com/CNA_a_interzis_difuzarea_spotului_electoral_Alege_ti_stapanii_cu_grija__VIDEO_-303446.html

http://www.euractiv.ro/uniuneaeuropeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_12149/Stirile-si-filmele-cele-mai-violente-programe-tv.html

http://alegerilocale2008.ro/emain/articolul/809601/Stiri-pozitive-si-negative-in-mod-egal-la-tv-si-radio-/