Judetul Valcea Caracteristici Geo Sociologice Si Culturale ale Populatiei

Județul Vâlcea: Caracteristici geo-sociologice și culturale ale populație

Cuprins

Capitolul 3 Caracteristici geo-sociologice ale

populației judetului Valcea

3.1. Populatia 44

3.2. Structura populației pe medii 45

3.3. Structura populației pe sexe 47

3.4. Structura populației pe grupe de vârsta 50

3.5. Structura etnica 51

3.6. Migrația Internă 52

Capitolul 4 Caracteristici culturale ale populației

la nivelul județului Vâlcea

4.1 Obiective culturale 54

4.2 Caracteristici etnografice în zona Vâlcea 61

4.3Meșteșugurile 63

4.4 Portul popular 65

4.5 Arhitectura populară 67

Capitolul 5 Propuneri de dezvoltare socio-economica si culturale la

nivelul judetului Valcea

5.1. Analiza SWOT 76

5.2. Strategia de dezvoltare socio-economica

a județului Vâlcea 80

5.3. Structura de sprijin pentru implementarea ,monitorizarea șievaluarea strategiei 83

5.4 Strategia și analiză pentru cultură 85

CONCLUZII 97

BIBLIOGRAFIE 100

Județul Vâlcea este localizat în sudul României, se întinde pe o suprafață de 5.765 km² și se învecinează cu județele Alba și Sibiu la nord, județul Argeș la est, județul Olt la sud și sud-est, județul Dolj la sud-vest, județul Gorj la vest și județul Hunedoara la nord-vest.

Reședința județului este municipiul Râmnicu Vâlcea .

Din punct de vedere administrativ, județul Vâlcea este împarțit în 2 municipii, 9 orașe și 78 de comune.

Prin așezarea sa geografică, județul Vâlcea beneficiază de aproape toate formele majore de relief: munți, dealuri subcarpatice, podiș și lunci cu aspect de câmpie, dispuse în trepte de la nord la sud, întregite de defileele Oltului și Lotrului, strajuite de munții Cozia, Capațânii, Fagaraș, Lotru și Parâng. Aici între masivele de munți se află una din cele mai mari depresiuni intramontane din județ, cunoscută sub numele de Țara Loviștei.

Județul Vâlcea deține: 164 km de căi ferate și 2.167 km de drumuri din care  550 km de drumuri naționale.

Există 7 drumuri naționale care traversează județul. Cel mai important este Drumul European 81, care leagă județul Vâlcea cu județele Sibiu și Argeș.

Drumurile județului măsoară 1.677 km și au 389 de poduri, cu o lungime totală de 10.135 m.

Economia județului Vâlcea are un profil industrial – agrar. Repartizarea activităților economice pe teritoriul județului scoate în evidență dezvoltarea industriei în municipiul Râmnicu Vâlcea, cultura cerealelor și a viței de vie în sud, pomicultura și silvicultura în zona nordică.

Alături de peisagistica pitorească, județul Vâlcea este binecuvântat cu o abundență de monumente istorice și ecleziastice, ceea ce îl transformă în a doua destinație turistică a țării din punct de vedere al popularității sale.

Bogățiile județului sunt, de asemenea, reprezentate de sursele de ape curative și minerale naturale, a căror prezență a încurajat dezvoltarea stațiunilor balneoclimaterice.

Județul Vâlcea ascunde numeroase resurse minerale, inclusiv petrol, gaze naturale, sare, precum și ape minerale recunoscute pentru proprietățile lor curative: afecțiuni ale aparatului digestiv, diabet, gută, afecțiuni ale aparatului renal, afecțiuni dermatologice, afecțiuni reumatismale.

Motivația alegerii acestei teme este legată de cel puțin două considerente – reprezintă județul natal pe de o parte, iar pe de altă parte, activitatea mea profesională se desfășoară în domeniul cultural. De aici dorința de a aduce o contribuție la cunoașterea acestei zone, de a încerca o sintetizare a dezvoltării durabile din punct de vedere a structurii geo-sociale și culturale a populației județului Vâlcea . Consider că este foarte utilă și din punct de vedere profesional, sprijinindu-mă în orientarea și organizarea activității în viitor.

Lucrarea este structurată pe 5 capitole, pe parcursul cărora am încercat să analizez caracteristicile geo-sociale și culturale ale populatiei vâlcene , dar și strategii de dezvoltare economică și socială a județului Vâlcea, prin prisma tuturor factorilor și elementelor care o compun și care o susțin. În acest sens, am acordat importanța prezentării și analizei componentelor fizico-geografice și potențialului uman, din a căror simbioză să se poată extrage caracteristicile geo-sociale și culturale vâlcene definitorii, structurate și prezentate în funcție de importanța și rolul pe care îl au în conturarea imaginii economico-socială de ansamblu a județului. Foarte importantă și relevant am considerat că este și analiza dezvoltării socio-economică a județului ca și încadrare la nivel regional , urmată de analiza caracteristicilor culturale ale populatiei vâlcene în care accentul l-am pus pe caracteristicile etnografice ale județului Vâlcea , pe arhitectura populară vâlceană , pe portul popular vâlcean ,pe meșteșugurile vechi . În perspectivă, dezvoltarea socio-economică a județului Vâlcea va fi imperios necesară pentru a menține toate componentele amintite la cote ridicate, motiv pentru care, în ultima parte a lucrării am încercat să prezint și să surprind în același timp efectele negative pe care le pot avea diversele tipuri de impacturi, antropice în principal, dar și eforturile depuse,preocupările și programele de dezvoltare existente în vederea ameliorării acestor aspecte.

În altă ordine de idei dar nu în ultimul rând, doresc să mulțumesc și pe această cale tuturor celor care m-au ajutat, îndrumat, sprijinit și încurajat în acest demers și pe parcursul desfășurării lui.

Evocând începuturile, așa cum este firesc, mulțumirile se îndreaptă, în primul rând, către doamna profesor asist. Dr. Roagheș-Mureanu Ana. Îi multumesc încă o dată pentu încurajarea că acest demers poate merge până la capăt și pentru susținere. De asemenea, aduc mulțumirile mele tuturor celor care pe parcursul cercetării de teren sau a documentării de cabinet au dat dovadă de înțelegere și disponibilitate – reprezentanți ai autorităților locale sau județene, ai diverselor instituții ale statului la care am apelat, biblioteci, muzee și alte obiective al căror personal a dat dovadă de profesionalism.

CAPITOLUL I

Prezentarea principalelor caracteristici ale județului Vâlcea

1. Date generale de prezentare a județului

1.1 Așezare geografică

Județul Vâlcea este așezat în jumătatea sudică a țării, de o parte și de alta a Oltului. Este intersectat de paralela 450 latitudine nordică (care trece prin localitățile Copăcei, Popești, Frâncești, Nicolae Bălcescu) și meridianul 240 longitudine estică (la est de Voineasa, Horezu, Lăpușata și Valea Mare).

Fig. nr1. Harta Județului Vâlcea-localizare, (sursa :SICUAT)

Suprafața este de 5 764 km2 (2,4% din teritoriul țării), cu 413 247 locuitori . Un număr de 187 358 locuitori trăiesc în mediul urban si 226 153 locuitori in mediul rural.

Reședința județului este municipiul Râmnicu Vâlcea. în județ întâlnim 11 orașe ( 2 municipii), 78 comune și 556 sate.

Rețeaua căilor de comunicație este formată din 163 km cale ferată și 2 167km drumuri publice, dintre care 634 modernizate.

La nord se învecinează cu județele Sibiu și Alba, la vest cu Hunedoara și Gorj, la sud-vest cu Dolj, la sud și sud-est cu Olt, iar la est cu Argeș.

Hotarul județului Vâlcea pornește de pe înălțimile semețe ale munților Făgăraș, Lotru, Căpățânii, coboară în văi și urcă pe culmile dealurilor subcarpatice. în nord, el pleacă din vârful Scara (2 306 m) din extremitatea nord – estică a județului, ajunge la Suru (2 283 m), Tătaru (1 890 m), coboară « ușor din Chica Fedeleșului (1 819 m) către sud-vest, atingând apa Oltului la nord de Râul Vadului ». De aici urcă pe « dreapta Râului Vadului spre Vârful Mare (2 065 m), limita urmărește drumul vechi de culme, trecând peste vârfurile Șteflești (2 258 m) și Piatra Albă (2 179 m) până la Muntele Poiana Muierii (1 804 m). De aici, limita județului se îndreaptă către sud « prin munții Capra (1 927 m), Ciobanu (1 947 m), Pietrele (2 244 m) în vârful Coasta lui Rus (2 306 m) », de unde ocolește Obârșia Lotrului și trece spre « est prin Mohoru (2 335 m), Păpușa (2 134 m), Micaia (2 171 m) », Curmătura Oltețului (1 615 m), Negovanul (2 064 m). Părăsind creasta principală a Căpățânilor, limita urmărește spre sud culmea dintre văile Cerna și Marița, coboară în depresiunea subcarpatică între localitățile Polovragi și Racovița, traversează valea Tărâei (în dreptul Mateeștilor), apoi cea a Oltețului, urmând « culmea vestitului Deal al Muierii ».

Din Ghioroiu « se menține o bucată de-a lungul Oltețului, iar de la sud de Oltețani (n. n. comuna Laloșu), cu multe schimbări locale de direcție », se îndreaptă spre Olt. De aici « se orientează în lungul acestuia către nord, până aproape de Drăgășani ». Urcă spre nord – est în dealurile « fragmentate » de Topolog. După ce trece Topologul, continuă până la « extremitatea estică a Coziei », apoi « prin dreptul satului Poiana (n. n. comuna Perișani), … până ce ajunge la Topolog, pe care îl va urmări către obârșie de-a dreptul pârâului Scara » și de aici în « creasta principală a Făgărașului (v. L. Badea și Constanța Rusenescu, județul Vâlcea, Editura Academiei, București, 1970, p. 8 – 10)».

Ținuturile vâlcene au constituit din totdeauna o zonă limitrofă cu meleagurile transilvănene, fixând limita nordică a Olteniei. Cel mai însemnat document care reușește să stabilească o delimitare reală a înălțimilor muntoase dintre Țara Românească și Transilvania datează din 9 iunie 1520, din timpul domniei lui Neagoe Basarab, « unde curge Râul Vadului și se varsă în apa Oltului și se unesc toate la vadul Genunei, care este mai sus de Câineni, și de acolo pe Râul Vadului, până la obârșie, la Stâlpul lui Neagoe și până la vârful Muntelui Negru. Astfel, de acolo, tot pe vârf, către partea de apus, Muntele Voineasei, și de acolo tot pe vârf până la vârful Muntelui lui Pătru și de acolo tot pe vârf până la Măgura … » (Documenta Romaniae Historica, B. Țara Românească – D.R.H., B, I, p. 378).

Linia de delimitare a celor două Principate Române va mai fi menționată și în alte documente ale vremii: 1589, 1638, 1699.

1.2 Relieful județului

Județul Vâlcea este așezat în trepte, pornind de la înălțimea maximă a vârfului Ciortea (2 422 m) din Munții Făgăraș și până la cea mai mică, de 130 m, în lunca Oltului, la sud de Drăgășani. Varietatea reliefului este reflectată și de următoarele proporții:

40% din suprafață o formează zona montană;

20% – depresiunile și dealurile subcarpatice;

40% – zona piemontană.

Fig . nr. 2 ,Județul Vâlcea-relieful ,( sursa :SICUAT)

Munții județului

Aceștia sunt formați din înălțimile munților Căpățânii (cu vârfurile: Curmătura Oltețului – 2 064 m, Turcinu – 1 963 m, Negovanu – 2 064 m, Nedeia – 2 130 m, înălțimea maximă), Lotrului (Tâmpa – 2 179 m, Piatra Albă – 2 179 m. Balindru Mare – 2 209 m, Ștefănești – 2 211 m, înălțimea maximă) pe dreapta Oltului, Coziei, versantul vestic al Făgărașului ( Scara

– 2 285 m, Budislavu – 2 361 m, Suru – 2 282 m, Chica Fedeleșului – 1 319 m, Ciortea – 2 426 m, înălțimea maximă) și depresiunea intramontană a Loviștei pe stânga Oltului.

Fiind alcătuiți din șisturi cristaline, culmile munților sunt domoale, cu vârfuri rotunjite, acoperite de pășuni.

De-a lungul timpului s-au petrecut importante procese de nivelare a culmilor, dar și apariția unor plaiuri montane, a unor platforme netede, a unor șesuri montane destul de întinse (în Fratoșteanu, Cărbunele, Tâmpa, Negovanu, Nedeia etc.).

Apariția pereților stâncoși de calcar, mai ales în munții Pietrele, Mogoșu, Turcinu Mic, Târnovu, «completez în mod plăcut măreția formelor de relief cu creste, hornuri, pinteni, chei, ca și interesante fenomene carstice» (Gh. Ploaie, Valea Lotrului, Editura Sport – Turism, 1983, p. 23).

La poalele umbrite și răcoroase ale Carpaților țin lanț ca o salbă strălucitoare așezările omenești permanente. în jurul munților noștri s-au țesut și legende, ei păstrând numeroase amintiri ce merită să fie evocate și cunoscute de noi, cei care astăzi ne bucurăm de măreția sa.

La răsărit de Găujani se ridică Muntele Fața lui Sf. Ilie (cca 1 800 m), care reține atenția prin frumusețea platoului său montan, dar mai ales prin istoria-i bogată în evenimente. Aici, în vechime, în fiecare vară se ținea vestitul «bâlci de două țări», la care își dădeau întâlnire păstori de pe ambii versanți ai Carpaților. Ciobanii ardeleni treceau culmile Călugărului, Veneșoaiei, Fundului Boii sau Petriceaua, venind «la târg, la târg la Feți».

« Bâlciul vechiu – menționa profesorul Ion Conea – de pe Fața lui Sf. Ilie este un document prețios despre legătura strânsă pe care o aveau cu muntele Loviștenii de odinioară, (Țara Loviștei, Buletinul Societății de geografie, tomul LIII, 1934, p. 152)».

Deasupra Grebleștilor se ridică înălțimile stâncoase ale Colților. Pe sub stânci șerpuiesc apele învolburate ale pârâului Boii. Aceste locuri aveau să intre în istorie prin mărețele lupte ce s-au dat în anul 1916, unde a murit generalul David Praporgescu, lovit de rafalele nimicitoare ale armelor inamice. Cuvintele rostite de generalul – erou în ultimele clipe ale vieții sunt pilduitoare: « Ofițerii mei și trupa să-mi păzească cu viața lor Coții!». Și astfel, muntele anonim a devenit, după 1916, munte erou. « Coții – mărturisea în acele zile dramatice poetul Constantin T. Stoika – , până la 16 august 1816, erau o creastă obscură în lanțul munților noștri» (Însemnări din zilele de luptă,Editura Militară, 1977, p. 116).

Pătrunzând pe văile Lotrului și Oltului, intri parcă într-o cetate naturală în care privirea îți este captată de frumoasele monumente ale naturii.

În masivul Ciortea s-au descoperit cinci peșteri. Peștera Mare este lungă de 37 m, se află la 2 424 m altitudine, fiind situată la cea mai mare altitudine de Carpați.

Pe înălțimile culmii Mirăuțului se zărește silueta zveltă a unui sufix, iar pe versantul drept al văii Rudăreasa se găsește Peștera Laptelui, lungă de 22 m.

În preajma primului război mondial s-a construit drumul strategic care brăzdează culmea muntoasă a Lotriței. Turțudanul, de pe al cărui creștet pleșuv și ascuțit se deschid priveliști mărețe în depărtarea zărilor, peste spinările vinete ale munților și pe văile înnoptate de codri, prin fermecătoarele văi, prin care șerpuiesc, luminoase, cele două râuri» (Alexandru Vlahuță, România pitorească, E. P. L., 1965, p. 73). Pe valea Călineștilor, înălțimile Suliței, cu poiana-i încântătoare, oferă un cadru natural deosebit pentru vizitatorul dornic să admire liniștea și frumusețea acestor locuri.

Vârfurile Dobrunu, Jidul, Negovanu sunt crestele cele mai atrăgătoare ale Munților Lotrului, cu înălțimi semețe care spintecă albastrul infinit al cerului.

Din șaua Ștefăneștilor coborâm în Valea Frumoasei, ținut admirat și cântat cu atâta har de Mihail Sadoveanu – călător statornic și admirat al acestor minunate locuri montane.

Ciobanul, fii munților și codrilor, prietenul de nedespărțit al izvoarelor, plaiurilor și cântecului, străbate de secole cărările munților, dăltuindu-le cu puterea inegalabilă a dorului.

Munții nu au construit stavilă în calea ciobanilor; dimpotrivă, colinele și văile lor au fost cărăruite de turme de oi.

Vederile păstorești, adevărate spectacole folclorice ce se organizau vara pe înălțimile munților, au purtat tot timpul vie unitatea de neam, de limbă și port a locurilor din provinciile românești. « Și curg doinele și jienele, învârtitele și jocurile ciobănești întocmai ca izvoarele». Nedeile se țineau în zilele de 24 iunie, 29 iunie, 20 iulie, 15 august. « în munții de la sud de Lotru s-au ținut nedei pe muntele Nedeiu de la izvoarele Oltețului, iar la nord de Lotru, pe munții Pietrele Albe și Frumoasa … » (Ion Cornea, Plaiuri carpatice, p. 40).

Plaiurile Loviștei și Horezului erau străbătute de numeroase drumuri pastorale, pe care s-au scurs focul și dorul acestor fii ai munților. Unul dintre drumuri cobora din munți, pe valea Lotrului. « Toamna, când turmele pornesc din munți spre baltă, o bună parte din cele care vărau în munții de care am vorbit coborau în valea Lotrului, la Voineasa. De acolo, ținând mereu valea, ajungeau la brezoiu, pe Olt» (I. Comnea, Țara Loviștei, p. 67).

Un alt drum pornea din Curmătura Piatra Roșie și de pe Piatra Târnovului – adevărată «cetate de calcar» – spre Vaideeni.

Calea Oltului constituia, de asemenea, un important drum pentru păstori. La Câineni, din Valea Oltului, pornea spre înălțimile Loviștei un alt drum, care urca pe culmea Sălătrucului. La Câineni, Titești și Sălătruc se făcea «numărătoarea oilor». în anul 1834, la Câineni a luat ființă o comisie care rezolva litigiile ciobanilor.

Dealurile subcarpatice

O fâșie de circa 20 km lățime încinge ca un brâu pieptul stâncos al munților. Relieful e colinar, atrăgător, cuprinzând înălțimi între 600 și 800 m.

De-a lungul văilor, în această zonă se găsesc depresiunile Jiblea – Berislăvești, Păușești – Măglași, Horezu etc., ce adăpostesc o puzderie de sate, stațiuni balneoclimatice și orașe.

Limita sudică a dealurilor subcarpatice se desfășoară pe liniamentul localităților Târgu Gângulești (comuna Berbești), Bălteni (comuna Copăceni), Amărăști (comuna Cernișoara), Băbeni, Budești.

Cele mai importante dealuri subcarpatice vâlcene care rețin atenția prin natura înconjurătoare și prin rodul lor bogat sunt: Măgura Slătioarei (767 m), Dealul Tomșanilor (576 m), Dealul Costeștilor (597 m), Dealul Bogdăneștilor, Dealul Buneștilor (680 m), Dealul Piscupia, Dealul Purcărețu – la nord de Râmnicu Vâlcea, Dealul Manga – între pârâul Muereasca și râul Olt, Dealul Robaia (871 m).

Întâlnim aici așezări omenești vechi, cu bogate vestigii istorice și interesante tradiții folclorice, confirmând din plin permanența în acest spațiu al poporului român. Cele mai vechi localități sunt Orlești și Călimănești, menționate într-un hrisov al lui Mircea cel Mare din 20 mai 1388. Tot în timpul domniei lui Mircea cel Mare vor mai fi indicate satele: Jiblea (4 septembrie 1389), Bogdănești, Lunciani, București (ayi Marcea), Inătești (8 ianuarie 1392).

În secolul al XV-lea sunt menționate în documente peste 30 de sate: Seaca (1402 – 1403), Mamu (comuna Mădulari), Șerbănești (comuna Făurești), Dobrușă (comuna Ștefănești) – 1437;Folești (comuna Tomșani), Zătreni, Coșani (comuna Frâncești) – 1453; Greci (comuna Mateești) – 1465; Budești (comuna Făurești) – 1480.

Din cele peste 80 de localități atestate documentar în secolul al XVI-lea mai însemnate sunt: Bunești, Bârsești (comuna Mihăești), Cheia (orașul Olănești), Cacova – Piscul Mare (comuna Stoenești) – 1500; Alunu, Drăganu (comuna Valea Mare), Preoțești (comuna Bălcești) – 1502.

Podișul piemontan

Cuprinde partea sudică a județului, răsfrângându-se pe înălțimi variate de la 500 la 300 m. Această zonă este formată din dealurile cele mai joase ale Drăgășanilor și Bălceștilor.

Pomicultura și vița de vie au cunoscut o dezvoltare însemnată în această zonă.

1.3 Organizarea administrativ-teritorială cuprinde

2 municipii (Rm. Vâlcea – 119.000 locuitori și Drăgășani – 22.900 locuitori)

8 orașe (Băile Govora – 3.200 locuitori, Băile Olănești – 4.900 locuitori, Călimănești – 9.000 locuitori, Horezu – 7.400 locuitori, Brezoi – 7.700 locuitori, Ocnele Mari – 3.650 locuitori, Băbeni și Bălcești); 79 comune cu 562 de sate.

Fig . nr. 3 ,Județul Vâlcea, Organizarea administrativ-teritorială, (sursa : SICUAT)

Rețeaua urbană (2 municipii și 8 orașe) este concentrată în zona subcarpatică și pe culoarul Oltului, partea de sud-vest a județului fiind total lipsită de centre urbane.

1.4 Rețeaua hidrografică

Județul Vâlcea este brăzdat de o bogată rețea hidrografică.

Axa principală a întregii rețele hidrografice vâlcene o constituie Oltul – râul legendar, care cu firele sale magnetice unește inimile tuturor românilor. Este prezent în numeroase lucrări geografice, istorice și literare încă din vechime. Poporul i-a țesut chip măreț în minunate cântece populare, fapt explicabil dacă avem în vedere că el a deschis unul din marile făgașuri prin care s-au temeinicit legăturile și s-a înfăptuit unitatea națională a românilor.

În zona montană, în Depresiunea Loviștei, în Olt se varsă mai multe râuri: Urii, Robești, Sărăcinești, Călinești și Lotru (pe partea dreaptă), Valea Satului (Câineni), Boia, Titești, Băiașu (pe partea stângă).

În zona subcarpatică, Oltul primește apele: Olănești, Bistrița, Luncavățul (pe partea dreaptă) și Topologul (pe partea stângă).

Teritoriul județului mai este străbătut de câteva văi importante: Oltețul, Otăsăul, Cerna, Târâia etc.

Lotrul străbate o cale istorică lungă de 76,6 km, încărcată de frumuseți naturale inegalabile. Constructorii contemporani au ridicat aici trei hidrocentrale: Ciunget, Malaia, Brădișor.

Descriind drumul năvalnic al Lotrului, Fr. Schwantz menționa, la începutul secolului al XVIII–lea: „Un râu foarte repede și năvalnic ce poate fi trecut călare când nu este crescut, dar când plouă în munți vine cu atâta repezeală timp de câteva ceasuri, încât este cu neputință să treci prin el” (vezi Ana Toșa – Turdeanu, Olenia, Geografie istorică în hărțile secolului XVIII, p.72).

Oltețul – fiul mai mic al bătrânului Alutus, după ce își trage seva izvoarelor sale cristaline din Curmătură, o șa largă între Munții Parâng și Căpățânei, reușește ca pe o cale lungă de 183 km să-și croiască o vale minunată. Cu ținutul vâlcean se întâlnește numai pe porțiunea Alunu – Laloșu (85 km).

Oltețul este râul ce a liniștit focul și ura marelui haiduc Iancu Jianu, a lui Tudor Vladimirescu și le-a clădit mărețul vis de libertate. Pe malul său – Dealul Muierii – șerpuiește vechiul drum al oierilor, care duceau turmele de la munte spre câmpie.

Bistrița, își trage izvoarele din versantul sudic al Munților Căpățânii. Cheile din apropierea Costeștilor pe care le-a dăltuit cu măiestrie în stânca muntelui sunt cele mai frumoase locuri vâlcene pe care ni le dăruiește cu generozitate acest râu.

Atestarea sa documentară este legată de menținerea ctitoriei Craioveștilor, a lui jupan Barbul Craivescul cu frații săi, jupan Pîrvul și Danciul și Radul pe care au ridicat-o din temelie pe râul nuit Bistrița (16 martie 1494, într-un hrisov al lui Vlad Călugărul, D.R.H.,B, I, p. 404).

De la izvoarele sale și până la Băbeni – locul unde se revarsă în undele bătrânului Aslutus, Bistrița străbate zona subcarpatică a Vâlcii. De-a lungul râului șerpuiește alene calea ferată (pe distanță de 40 km, Băbeni – Costești), pe care se transportă calcarul din Munții Arnotei – materie primă pentru Combinatul de sodă de la Govora.

Valea Bistriței avea să fie străbătută de voievozi vestiți: Neagoe Basarab, Mihail Viteazul, Matei Basarab, Constantin Brîncoveanu, de ceata haiducului Iancu Jianu, de pandurii lui Tudor Vladimirescu.

1.5 Clima

Diversitatea caracteristicilor climatice este impusă în primul rând de desfășurarea reliefului în trepte, de la înălțimi ce depășesc 2 000 m (Suru, Mizgavu) și până la 300 – 400 m în câmpia Drăgășanilor.

În aceste condiții întâlnim oscilații de temperatură ce variază între -20C (în munți) și +110C (în regiunea sudică a județului Vâlcea). Media anuală a temperaturii la Râmnicu Vâlcea este de 10,20C.

Caracteristici interesante prezintă clima depresiunilor din Țara Loviștei. Zidurile stâncoase ale munților ce o străjuiesc, un adevărat „paravan” (Suru, Mâzgavu, Olanul, zănoaga Câinenilor), o feresc de ierni și vânturi aspre și veri prea călduroase.

Pe valea Lotrului, însă, iernile sunt lungi și bogate în precipitații, iar verile uneori scurte. Lunile iulie, august și septembrie oferă cele mai bune condiții pentru organizarea excursiilor.

De-a lungul anilor s-au înregistrat, în județul Vâlcea, temperaturi minime foarte scăzute:

începând cu luna septembrie (topindu-se în luna mai), iar zona sudică a județului – în a doua jumătate a lunii decembrie și se topesc în cursul lunii martie.

Primăvara, când încep să se topească zăpezile, când munții mai rămân încă acoperiți cu căciula lor de nea, iar în văi înfloresc pomii, vâlcea oferă un tablou încântător. „Sus, pe munte, încă zăpada mai dăinuie, peticind văile, iar jos, în valea Oltului prunii înfloriți unicolor îți strecoară în suflet vraja unui pitoresc desăvârșit. Rar se poate vedea un contrast mai izbitor, totul închipuind un peisaj alohton, poate elvețian, poate caucazian, prins în zbuciumate forme montane” (Mihai Iancu, Leagăne și vaduri carpatice, Editura Albatros, 1975, p. 168).

Cantitățile de precipitații ce cad anual variază de la 1.200 mm în zona montană, până la 5-600 mm în sudul Vâlcii:

În Depresiunea Loviștei -800-900mm/an;

înregistrează în lunile mai și iunie.

Pe crestele munților, în zona muntoasă, întâlnim anual în jur de 180 zile înnorate, pe când în zona depresionară și sudică a județului acestea ajung doar la 100.

Direcția vânturilor este orientată de-a lungul văii Oltului (nord-sud). în partea sudică, acolo unde culoarul Oltului se deschide, linia lor se diersifică (nord-sud, est-vest), fiind „specifice întregii Câmpii Române”.

În zona montană, pe versanții Coziei și văii Lotrului se simt brizele „care umplu seara văile cu aerul răcoros ”. Cele „de vale” se „formează în timpul zilei, prin încălzirea și rarefierea aerului din văi și urcării lui pe pante” (L. Badea, Constanța Rusenescu,

Județul Vâlcea, p. 32).

1.6 Flora și fauna

Ceea ce conferă originalitate și frumusețe meleagurilor vâlcene este natura sa încântătoare. Vâlcea este un adevărat parc în care vizitatorul poate admira natura în adevărata splendoare și frumusețe. Munții sunt acoperiți în parte cu covorul multicolor al pădurilor de brad și molid cu înălțimi subcarpatice molcome îmbrăcate de codrii seculari – fag și gorun. în văile atrăgătoare, pășunile sunt țesute cu flori viu colorate, oferindu-ne astfel imagini artistice inegalabile.

Aproape 40% din teritoriul județului este acoperit cu păduri (4,2% din suprafața țării).

Înălțimile stâncoase ale munților la peste 2 000 m, sunt acoperite cu pășuni, tufișuri pitice. Mai jos ne întâlnim ci pădurile de molid și brad. Adesea acestea sunt amestecate cu cele de fag. „Pădurile amestecate de molid, brad și fag acoperă pe o mare întindere înălțimile cu altitudini medii din bazinul mijlociu al Lotrului și în extremitatea nord – estică a Munților Căpățânii. într-un petic mai mare apar în Cozia și sunt foarte reduse pe rama nordică și estică ale bazinului Titeștilor” (L. Badea și Constanța Rusenescu, Județul vâlcea, 1970, p. 42).

Pădurile de gorun înconjoară ca un brâu limitele inferioare ale celor de fag, fiind prezente pe văile Oltului, Oltețului, Bistriței și în sudul județului. Sunt cunoscute prin valoarea lor naturală și istorică pădurile: Coteșmanul, Omorâcea și Mamul.

Peisajul vâlcean este întregit de prezența zăvoaielor cu sălcii, plopi și arini de pe văile principalelor râuri.

La această comoară nemuritoare a aurului verde trebuie să mai adăugăm peisajul viu colorat al covorului floristic, adevărată podoabă naturală a Vâlcii.

În flora județului Vâlcea întâlnim 12 specii de mare importanță științifică, monumente ale naturii:

tisa (Taxus baccata) – în rezervația de pe valea Cheii (300 – 400 exemplare, pe o suprafață de 3,4 ha) și în Munții Căpățânii;

laricele, larița sau zada (Larix decisua) – prezente în munții Lotrului și Lotriței;

zimbrul și tisarul (Pinul cembra) – în munții căpățânii, Lotrului, Latoriței și pe valea Lotrului;

bulbucii de munte (Trollius europaeus), în Munții Căpățânii, valea Lotrului, culmea Vânturarița și Stevioare;

iedera albă sau liliacul alb de munte (Daphne Blaga Zana), pe Munții Cozia;

tulichina (Daphne mezereum) – pe culmea Vânturarița;

angelica (Angelica arhangelica) – pe munții Buila – Vânturarița și Căpățânii;

bujorul de munte, smirdarul (Rhododendron) – în Munții Căpățânii, Latoriței, Lotrului și Făgărașului;

ghințura galbenă (Gentiana lutea) – în Munții Buila – Vânturarița, Căpățânii;

floarea de colț, albumela, steluța (Lentopodium alpinum) – pe Munții Cozia, Naruțu, Buila – Vânturarița, Claia Strâmbă, Târnovul, Făgăraș;

Foto nr. 1 ,Floarea de colț pe Munții Cozia (sursa :Documentație propie)

laleaua pestriță (Fritilariamontana) – Munții Cozia;

ghimpele (Ruscsus aculeatus) – în sudul județului, în pădurile Dobrușa, Mămulețul,

Răcoasa, Silea (v. Liviu Ionete, Monumente ale naturii în județul Vâlcea, „Studii și cercetări”, Râmnicu Vâlcea, 1973, p. 23 – 24).

Având o natură bogată, variată și viu colorată, județul Vâlcea beneficiază și de un număr mare de specii de animale, multe dintre acestea, valoroase, ocrotite de lege:

acvila de munte, pajura (Aquilla chrysaëtus) – în zona montană a județului Vâlcea;

cocoșul de munte (Tetrao urogallus) – în Munții Coziei, Făgărașului, Lotrului, Latoriței și Căpățânii;

capra neagră (Rupicapra carpathica) – circa 700 exemplare, în Munții Făgărașului, Lotrului (Dobrunu), Robu, Voineagu, Vătafului, Valea Păscoaia, Căpățânii și Vânturarița – Buila;

râsul, pantera Carpaților (Lynx) – în zona montană;

corbul (Corvux corax) – în zonele de munte și de deal (v. L. Ionete, op. cit., p. 24).

Bogata floră și faună a județului Vâlcea contribuie din plin la îmbogățirea zestrei naturale a acestei zone turistice.

1.7 Resursele subsolului

Încă de pe vremea geto – dacilor, la Ocnele Mari se exploata sarea – bogăție de preț a Subcarpaților. Bazinul bogat cuprinde perimetrul Ocnele Mari, Ocnița, Teiuș și Govora. în anul 1963 a fost abandonată exploatarea sării prin intermediul salinelor, extrăgându-se „în soluție”, cu ajutorul sondelor. Sarea constituie o materie primă de cea mai mare importanță pentru industria chimică vâlceană.

Din nisipurile Oltului, Lotrului, Băiașului, înainte vreme se exploata aurul. Descriind acest străvechi meșteșug de culegere a aurului din Olt, Paul de Alep menționa: „… în apă erau zăgazuri mari de salcie, la deschiderea zăgazului se înlătura gunoiul și se alegea praful de aur de pe fund” (v. Brezoi, 100 de ani de industrie forestieră, Râmnicu Vâlcea, 1973, p. 20).

Despre prezența acestui metal prețios, în Vâlcea, avem mărturii din secolul al XVI-lea. Exploatarea auriferă de la Valea lui Stan este amintită în timpul domniei lui Petru Cercel (1583 – 1585). Informații prețioase ne sunt furnizate de Franco Sivori, secretar al domnitorului, care, referindu-se la râul Lotru, preciza: „…curge pe la poalele munților cu minerale, duce cu sine multe grăunțe de aur pe care le culeg cu un anumit meșteșug” (Brezoi, 100 de ani de industrie forestieră, p. 17).

La „Cataractele” Lotrului, încă de la începutul secolului al XX-lea, a început exploatarea „pegmatitei cu muscovit” (mică albă) și „biotit” (mică neagră). întregul masiv dintre Lotru și Mănăileasa este bogat în acest zăcământ.

Studiile geologice întreprinse au dat la iveală un bogat zăcământ – cărbunele, cunoscut pe teritoriul județului încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. într-un manual de geografie din anul 1891 se amintește despre prezența cărbunelui în comuna Alunu: „Se află straturi de cărbune negru, care în timpuri de secetă se aprinde și arde” (Geografia județului Vâlcea, p. 67).

Despre exploatarea cărbunelui avem mărturii documentare din anul 1902, când primarul comunei Armășești amintește despre cariera de aici.

După 1950 s-au deschis mine la Cucești și Alunu, iar în toamna anului 1980 a luat ființă întreprinderea minieră Horezu, dându-se în exploatare minele de la Panga, Berbești, Cerna, Olteț, Cucești, Alunu.

În subsolul județului s-au identificat structuri de hidrocarburi (țiței și gaze), exploatate la Băbeni, Grădiștea, Olanu, Mădulari, Gușoieni.

În Vâlcea se găsesc de asemenea roci și materiale de construcții de mare valoare, precum gnaisul ocular de Cozia (exploatat încă din 1927), calcare la Pietrari Costești, gresii la Căciulata, Foleștii de Sus – Tomșani, marmură la Râul Vadului, tufuri la Goranu, Cetățuia, Ocnele Mari, nisipuri și pietrișuri la Costești, Frâncești, Zăvideni, Fișcălia – Ionești.

Lotru, preciza: „…curge pe la poalele munților cu minerale, duce cu sine multe grăunțe de aur pe care le culeg cu un anumit meșteșug” (Brezoi, 100 de ani de industrie forestieră, p. 17).

La „Cataractele” Lotrului, încă de la începutul secolului al XX-lea, a început exploatarea „pegmatitei cu muscovit” (mică albă) și „biotit” (mică neagră). întregul masiv dintre Lotru și Mănăileasa este bogat în acest zăcământ.

Studiile geologice întreprinse au dat la iveală un bogat zăcământ – cărbunele, cunoscut pe teritoriul județului încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. într-un manual de geografie din anul 1891 se amintește despre prezența cărbunelui în comuna Alunu: „Se află straturi de cărbune negru, care în timpuri de secetă se aprinde și arde” (Geografia județului Vâlcea, p. 67).

Despre exploatarea cărbunelui avem mărturii documentare din anul 1902, când primarul comunei Armășești amintește despre cariera de aici.

După 1950 s-au deschis mine la Cucești și Alunu, iar în toamna anului 1980 a luat ființă întreprinderea minieră Horezu, dându-se în exploatare minele de la Panga, Berbești, Cerna, Olteț, Cucești, Alunu.

În subsolul județului s-au identificat structuri de hidrocarburi (țiței și gaze), exploatate la Băbeni, Grădiștea, Olanu, Mădulari, Gușoieni.

În Vâlcea se găsesc de asemenea roci și materiale de construcții de mare valoare, precum gnaisul ocular de Cozia (exploatat încă din 1927), calcare la Pietrari Costești, gresii la Căciulata, Foleștii de Sus – Tomșani, marmură la Râul Vadului, tufuri la Goranu, Cetățuia, Ocnele Mari, nisipuri și pietrișuri la Costești, Frâncești, Zăvideni, Fișcălia – Ionești.

1.8 Istoric

Există dovezi încă din cele mai vechi timpuri, ale existenței vieții locuitorilor pe aceste meleaguri, ca urmare a săpăturilor arheologice efectuate aici, ce au scos la iveală importante mărturii istorice.

În satul Valea Răii, lângă Râul Sărat, se află o așezare neolitică aparținând culturii Criș. Tot aici s-a descoperit o seceră din corn de animal cu tăișul din zimți de silex.

În același loc s-a dat la iveală o așezare din epoca bronzului, care aparține culturii Verbicioara. La Stolniceni, pe urmele unei vechi așezări dacice, s-au descoperit ruinele unui castru roman – Buridava (secolele II – III e.n.), identificat în Tabula Peutingeriana. La Căzănești s-au găsit urme de ceramică romană. Râmnicu Vâlcea este unul dintre cele mai vechi orașe ale țării.

Drumul roman ce ducea în amonte pe Olt, după popasul de la Buridava, înainta pe sub poalele dealului, trecând prin centrul orașului Râmnicu Vâlcea, „unde fusese, de asemenea, un sat roman” (Dumitru Tudor, Itinerare arheologice și istorice oltene, Editura Sport – Turism, 1979, p. 164).

Pe câmpia Râurenilor, cunoscutul „Câmp al lui Traian”, romanii au adunat în jurul cartierului general circa 25 000 de oameni, adică aproximativ o treime din efectivele totale ale armatei romane care a participat la cel de-al doilea război cu Decebal (D. Tudor,Câteva probleme ale epocii romane în lumina cercetărilor arheologice de la Buridava, în „Buridava”, Râmnicu Vâlcea, 1972, p. 33).

Pe Dealul Capela – după cum menționează legendele locale – vor fi fost sanctuarele romane. „Boul de piatră” – templul de piatră ce domină înălțimea dealului – ne duce cu gândul la perioada daco-romană, la credințele strămoșilor noștri.

Râmnicul apare în legende și mărturii documentare. Din legende aflăm că doi voievozi români – Basarab I și Olea – și-au declarat război pentru că nu s-au înțeles în alegerea locului pentru întemeierea orașului (Basarab dorea să fie așezat la Cetățuia, iar Olea la Malul Alb). Lupta este câștigată de cel mai viteaz dintre ei – Basarab I. în urma victoriei repurtate, domnul întemeiază pe malul Oltului, la poalele Cetățuii și Capelei, o nouă așezare, cea pe care astăzi o găsim mândră și înfloritoare.

Râmnicul este atestat documentar într-un hrisov al lui Mi8rcea cel Mare, la 20 mai 1388, unde se vorbește de o „moară la Râmnic, pe care a dăruit-o Dan Voievod” (D.R.H., B., I, p. 27).

În timpul domniei lui Mircea cel Mare, Râmnicul devine oraș domnesc (4 septembrie 1389).

Spre aceste locuri de liniște și măreție se îndrepta adesea voievodul Mircea. Tot pe aici va trece, în acea iarnă cernită din februarie 1418, cortegiul domnesc cu corpul neînsuflețit, care venind de la Curtea de Argeș se îndrepta spre Cozia.

Multe locuri din Râmnic sunt atestate în documentele lui Mircea cel Mare: „moară la Râmnic” și „ulița la Râmnic pe Olt” (8 ianuarie 1392), „hotarul până la Troian și până la apa Râmnicului” (8 ianuarie 1392).

Cum arăta „orașul domnesc” în vremea lui Mircea cel Mare? Așezat de-a lungul Căii Traiane, pe malul Oltului „într-o coastă”, străjuit de înălțimile dealurilor Capela și Cetățuia, Ulița cea mare, moara de pe apa Râmnicului, satul Hinătești, care se întindea până la hotarul Troianului, curtea de aici, via din împrejurimi. Zidurile curții domnești ce străjuiesc și astăzi centrul orașului sunt mărturii grăitoare ale vremurilor pe când își purta pasul prin Râmnic Vodă Mircea.

În timpul domniei lui Radu cel Mare (1495 – 1508), Râmnicul devine centru episcopal (1504).

Loc de odihnă și de agrement cu puternică rezonanță istorică, la Râmnic vor poposi în drumurile lor peste Olt mulți din domnitorii Țării Românești. Între aceștia menționăm pe Vlad Dracul, Vlad călugărul, Radu cel Mare, Neagoe Basarab.

La 21 ianuarie 1529, Râmnicul avea să fie teatrul desfășurării unei scene dramatice: sfârșitul tragic al lui Radu de la Afumați.

În luna mai 1543, Radu Paisie a stat mai multe zile la Ocnele Mari și la Râmnic (A. Sarcedoțeanu,Originea și condițiile social – economice ale dezvoltării vechiului oraș Râmnicu Vâlcea,în „Buridava”, 1972, p. 43).

Tot pentru odihnă și tratament vine la Râmnic și Pătrașcu cel Bun, „care căuta un aer mai bun pentru suferința sa și unde îl cercetează un medic sibian, însă fără al putea tămădui, căci moare aici la 26 decembrie 1575” (A. sarcedoțeneanu, op. cit., p. 43).

Așa cum se consemnează într-un act din februarie 1551, 24 de boieri „au jurat la Râmnic înaintea lui Radu Voievod cel Frumos”.

Aici sosește de mai multe ori și Mihai Viteazul, ca ban și domn, împreună cu sfetnicii săi de seamă: Teodosie Rudeanu, frații Buzești, banul Mihalcea ș. a. în toamna lui 1600, Mihai își așează tabăra la Ruda, reședința moșiilor lui Teodosie Rudeanu, și trece apoi Oltul la Râmnic, unde își convoacă pentru ultima dată colaboratorii rămași lângă dânsul – frații Buzești, Udrea Băleanu, Baba Novac și banul Mihalcea (N. Bănică – ologu, Teodosie Rudeanu, mare logofăt al lui Mihai Viteazul și Simion Movilă, în „Buridava”, 1979, p. 50).

Matei Basarab aduce o tiparniță nouă la Govora, dând slobozenie cuvântului tipărit. Poposește de mai multe ori în Râmnicul de pe Olt.

Într-un hrisov din 11 august 1638, voievodul muntean menționa: „Am fost la plimbare peste Olt laorașul domniei mele, la Râmnic” (Tezaur medieval vâlcean, București, 1983, p. 146).

De un alt nume cu mare rezonanță în istorie, al domnitorului Constantin Brîncoveanu, se leagă multe momente din viața ctitoriilor vâlcene. Dar el va rămâne în amintirea locuitorilor acestui oraș mai ales prin darul deosebit pe care îl face, instalând, în anul 1705, o tiparniță, în fruntea căreia aduce pe unul dintre cei mai luminați cărturari ai timpului, Antim Ivireanul.

Anul revoluționar 1848 va avea o puternică rezonanță în Râmnicu Vâlcea. Tabăra constituită la poarta Râmnicului – la Troian, sub conducerea generalului Magheru, activitățile din centrul orașului, toate aveau să culmineze cu vibranta manifestare populară din 29 iulie 1848, organizată în Zăvoiul râmnicean.

Descriind acest eveniment politic, Dumitru Zăgănescu, comisarul județului, menționa: „S-au citit cele 21 puncturi din Constituție, apoi suindu-se pe tribună am ținut un discurs de o oră cu cele mai vii expresii asupra sfintelor drepturi naționale”. Râmnicul a reușit să fie o cetate a timpului, demnilor săi locuitori și la celelalte mari evenimente din istoria poporului.

Râmnicenii participă frecvent la frământările clasei muncitoare, ale maselor populare care, începând cu primele decenii ale secolului al XX-lea, capătă accente tot mai pronunțate.

Descoperirile arheologice ne dovedesc că pe teritoriul orașului Râmnicu Vâlcea, ca și pe întregul ținut vâlcean, încă din antichitate a cunoscut o puternică dezvoltare viața economică. Locuitorii acestor meleaguri erau pricepuți agricultori, buni crescători de animale, meșteri iscusiți în prelucrarea lemnului, metalelor, a lutului, lânii și plantelor.

Pomicultura și în mod special viticultura, după cum atestă mărturiile documentare, au ocupat un loc însemnat în activitatea râmnicenilor.

Morăritul are, de asemenea, vechi tradiții în Vâlcea. Semnalat încă din antichitate, avea să cunoască o adevărată înflorire în secolele XVI – XVII.

La Râmnic s-a dezvoltat și industria manufacturieră. „Nu putem trece cu vederea – menționa Aurelian Sacerdoțeanu – că râmnicenii au avut cea dintâi fabrică de hârtie din Țara Românească”. Această fabrică se afla în centrul Râmnicului, ea „era pe iazul morilor, lângă biserica Sfântul Gheorghe” și „a luat naștere din inițiativa boierilor Rudeni înainte de anul 1643” (A. Sarcedoțeanu,op. cit., p. 51).

Prezentând pe scurt unele aspecte din evoluția activității economice, se cuvine să semnalăm și moara de postav, tot la Râmnicu Vâlcea, menționată într-un document al lui Mihai Viteazul, 5 iulie 1598: „Deci domnia mea am dat Coziei ca să țină pe vechiul hotar, de la moara de postav pe Ulița cu țiganii până la Mișei și cu Licura toată și cu tot hotarul” (Veronica Tamaș, O moară de postav la Râmnic, în timpul lui mihai Viteazul, „Studii Vâlcene”, 1983, p. 41). Prezența acesteia la Vâlcea, la sfârșitul secolului al XVI-lea, reliefează rolul pe care l-a jucat orașul de pe Olt în viața economică a Țării Românești.

În secolele următoare, activitatea economică înregistrează o dezvoltare evidentă. Ne referim la atestarea unor întreprinderi manufacturiere, la joagăre, ateliere de frânghii, de lumânări, etc. în 1891, după cum ne informează Manualul de geografie – deja semnalat – Râmnicul avea „două fabrici de tăbăcărie, două de frânghii”. Mai existau „un ferestrău systematic pentru tăiatul de blăni, de joagări, altul, simplu”. La toate acestea se mai adaugă „moara Avrămescu, pe apa Râmnicu, unde se macină o dată până la cinci feluri de făină, scoțându-i și grișu” (Șt. Ionescu – Cheianu, Geografia județului Vâlcea,București, 1891, p. 46 – 47).

Poziția orașului la răscrucea unor importante drumuri comerciale a favorizat dezvoltarea schimburilor, Vâlcea devenind un important centru comercial românesc. La Buridava romană de la Stolniceni se dezvoltă „târgul sării”, continuat mai târziu prin vestitul târg anual de la Râureni (V.D.Tudor, Itinerare arheologice și istorice oltene, Editura Sport – Turism, 1979, p. 160).

În secolele al XIV – XVII și ulterior, importante schimbări comerciale se fac mai ales cu Sibiul și cu Brașovul.

În secolul al XVIII-lea, un rol important în viața comercială râmniceană îl joacă Casa Hagi Constantin Pop din Sibiu.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, „obiectele de comerț” constau mai ales din „marfă de brașovenie și articole de băcănie”. Construirea liniei ferate pe valea Oltului (stația C.F.R. Râmnicu Vâlcea se inaugurează la 20 iunie 1887) lărgește orizontul comerțului local.

Și un anumit amănunt: de la 1891, la Râmnic se țineau anual două bâlciuri – la 29 iunie și la 14 octombrie. La acestea se adaugă și vestitul bâlci de la Râureni, care începea în primele zile ale lunii septembrie.

O puternică dezvoltare a cunoscut învățământul, cu vechi tradiții în aceste locuri. Primele atestări documentare ale școlii râmnicene datează din secolul al XVII-lea. La începutul secolului al XVIII-lea (1719),episcopul – cărturar Damaschin hotărește să înființeze două școli:una „latinească” la craiova și alta „românească” la Râmnicu Vâlcea.

În septembrie 1741 este menționată o școală slavonească. începând cu anul 1780 ia ființă o altă școală românească, printre învățători fiind cunoscut și dascălul Chiru.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea funcționa o școală de „zugravi” (de pictură), având ca dascăl pe Ion Zugravul.

Învățământul continuă să-și extindă cadrul și după anul 1800. Cu privire la școala de aici se consemnează că „în bugetul pe anul 1803 o găsim trecută cu un dascăl grecesc, plătit cu 240 de taleri pe an și un dascăl românesc, retribuit cu 60 de taleri anual” (Nicolae Andrei și Gh. Pârnuță, Istoria învățământului din Oltenia, I, p. 181).

La 12 mai 1832, la Râmnicu Vâlcea se deschide Școala publică, având ca profesor pe Dimitrie Serghiade, fost elev al lui Ion Heliade Rădulescu. în 1838 se înființează Școala de manual (școala normală), care pregătea tineri învățători pentru trebuințele județului.

La 7 septembrie 1891 se înființează gimnaziul, formată dintr-o clasă cu un număr de 42 elevi. în anul școlar 1894 -1895, gimnaziul râmnicean avea 4 clase cu 142 elevi. în 1899, el va lua numele de „Alexandru Lahovari”. De la 1 septembrie 1913, școlii i se adaugă și cursul superior.

În septembrie 1914 (cu întreruperi) până în 1949, când se transformă în Școala pedagogică de băieți Râmnicu Vâlcea.

Din 1920 se pun bazele Liceului de fete, gradul al II-lea, cu 5 clase, frecventate de 211 eleve.

În orașul de pe malul Oltului a stat aprinsă tot timpul făclia cărții. Aici s-au scris cărți în dulcele grai al patriei, care au avut o largă circulație și în celelalte provincii românești, contribuind la cimentarea unității naționale a tuturor românilor. Pentru întreaga activitate desfășurată de cărturarii și tipografii râmniceni, Nicolae Iorga numea așezarea „capitală a tipografiei”.

Un moment hotărâtor în viața spirituală a Râmnicului în constituie anul 1705, când marele cărturar Antim Ivireanul a scos la lumină prima carte de sub teascurile instalate aici și în care aveau să fie imprimate apoi alte valoroase cărți – temelii solide ale edificiului cultural național.

Amintim câteva dintre titlurile unor remarcabile premiere editoriale vâlcene: Antologhion (1705),Tomul bucuriei (1705), întâia învățătură pentru tineri (1726), Bucoavnă (1749), Gramatica slovenească (1755), Trâmbița românească (1769), Ciclul Mineelor (1766-1780), Pilde filozofești (1783), Gramatica rumânească, de Ienăchiță Văcărescu (1787) etc.

Prin cărțile tipărite în secolul al XVIII-lea, Râmnicul ocupa locul al doilea între centrele tipografice ale țării.

Aici, cu trudă și migală s-au aplecat asupra literei tipografice mari cărturari, care au reușit să dea strălucire cuvântului românesc. Se cuvine să menționăm numele cărturarilor Antim Ivireanul, Damaschin, Climent, Chesarie, Naum, Grigore Rîmniceanu, Filaret etc.

Nu putem trece cu ușurință peste meritele pe care le au meșterii tipografi, care prin iscusința și meșteșugul lor au făcut ca edițiile de la Râmnic să fie căutate și apreciate în întreaga țară. Mihai Istanovici, Ilie Cernavodeanu, Constantin Popa, Dimitrie Pandovici, Constantin Dumitru și Ioan Rîmniceanu.

Tipăriturile râmnicene sunt patronate de domnitorii Țării Românești – motiv pentru care pe frontispiciile lor apar numele lui Constantin Brîncoveanu, Mihail Racoviță, Constantin Nicolae Mavrocordat, Grigore Ghica, Constantin Racoviță, Alexandru Ipsilanti, Nicolae Constantin Caragea.

Cărțile tipărite la Râmnic se adresau tuturor: „în toate țările și ținuturile ce vorbesc în limba românească” (Evanghelie, 1746).

Având o asemenea valoare, numeroși tipografi au trecut în Transilvania, Banat, Moldova, unde au încercat să instaleze tipografii, sau au intrat în tipografiile existente, desfășurând o valoroasă activitate editorială.

Activitatea tipografilor și cărturarilor râmniceni avea să fie apreciată de numeroși oameni de seamă ai timpului. Radu Tempea, în Gramatica sa don 1797, menționa: „… vestitul Chesarie (…) și Filaret au tipărit în vorba noastră de obște”. N. Iorga a numit această perioadă înfloritoare a literaturii române (secolul al XVIII-lea) „epoca lui Chesarie”.

Prestigioasa activitate din orașul de pe malurile Oltului a fost evaluată de specialiști ca „Școala de la Râmnic”, fiind contemporană și urmărind aceleași scopuri ca „Școala Ardeleană”.

Și în secolele următoare s-a desfășurat o valoroasă activitate editorială. începutul secolului al XIX-lea este marcat de un moment tipografic însemnat: tipărirea în 1806 a Chiriacodromionului lui Sofronie de Vrața, considerat de specialiști „de mare importanță în Renașterea bulgară”.

Trebuie să consemnăm, de asemenea, activitatea deosebită desfășurată pentru tipărirea și difuzarea cărților românești de către Anton Pann și ucenicul său, Oprea Demetrescu.

În teascurile tipografilor din Râmnic a apărut un însemnat număr de ziare și reviste, totalizând peste 200 de titluri, dintre care menționăm câteva: Vâlcea(1875), Gazeta Vâlcii (1882), Cuvântul adevărului (1902), Cinema (1918), Muncitorul (1924), Curierul muncii (1926), Facla muncii (1935) ș.a.

La 1 martie 1891 se înființează secția locală a „Ligii culturale”. Președinte a fost ales doctorul I. Suciu. La Congresul general al Ligii culturale din iunie 1893 participă și o delegație a secțiunii râmnicene.

Mișcarea teatrală vâlceană are vec hi și bogate tradiții. începutul, cum putem desprinde din cronicile timpului, îl fac trupele străine care prezentau spectacole teatrale.

Amintim prezența unei trupe de teatru italine, care dă spectacole mai ales pe la bâlciurile importante: „…iacă italienii cu maimuțe în spate, purtându-se de la Drăgaică la Râureni, de la Fălticeni la Rădăuți”.

Dacă primele spectacole de teatru au caracter ocazional, fiind prezentate chiar și pe la bâlciuri sau cu prilejul unor serbări folclorice, începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, acestea sunt mai bine organizate. Astfel, într-o corespondență din 1858 se menționează că la Râmnicu Vâlcea s-au luat măsuri pentru primirea trupelor de teatru care „vor juca piese naționale” .

Un document prețios pentru istoria teatrului de pe aceste locuri îl constituie telegrama din 16 iulie 1874, expediată de oficialitățile locale Ministerului Cultelor și instrucțiunii Publice, care informează despre măsurile luate pentru primirea unei trupe de teatru: „După dorința manifestată de întregul oraș, am încuviințat ca trupa de actori venită aici să dea câteva reprezentațiuni în școala publică a orașului, acum în timpul vacanței, și pe baza unei încheieri în condițiuni morale și avantajoase pentru școală”.

În 1897, Consiliul comunal Râmnicu Vâlcea, în ședința din 3 februarie, acordă Teatrului Adreani o subvenție anuală de 1500 lei. Tot acum „se alcătuiește un comitet teatral”.

Un rol deosebit în dezvoltarea mișcării teatrale râmnicene îl joacă Societatea de lectură „Vasile Alecsandri” a elevilor Liceului „Alexandru Lahovari”, înființat la 4 septembrie 1904, condusă de profesorul Eliodor Constantinescu. Se pun în scenă piese reprezentative din dramaturgia românească și universală.

Anul 1921 constituie un pas înainte în mișcarea teatrală vâlceană, când Societatea culturală „Muncitorul” pune bazele unei echipe de teatru, iar în premieră va prezenta piesa Năpasta de I.L. Caragiale, jucată de actori recrutați dintre membrii Societății.

Momentul inaugural este consemnat și de un afiș ce ne-a rămas de la prima reprezentație, care va constitui actul de naștere al Teatrului popular din Râmnicu Vâlcea: „Sala Teatrului Adreani, joi 9 februarie 1921 ora 8 jum. Seara, va avea loc un mare Festival artistic dat de un grup de tineri meseriași în folosul școalelor industriale din localitate. Partea I: D.I.L. Caragiale – conferință de D-nul profesor P. Drăgoescu. Partea a II-a Năpasta, dramă în 3 acte de I. L. Caragiale. Personajele: Dragomir cîrciumar – Alex. Bertoli, Gheorghe învățătorul satului – Alex. C. Oiță, Ion Ocnașul (nebunul) – D. Dogăroiu, Ana soția lui Dragomir – T. Tecău”.

În perioada ce s-a scurs, ca urmare firească a dezvoltării României după Unirea cea mare din 1918, a creșterii interesului râmnicean pentru activități cultural – artistice, la Râmnicu Vâlcea au fost prezentate diferite spectacole de către ansamblurile teatrelor naționale de la București, Craiova, ș.a.

De-a lungul veacurilor, Râmnicul își va păstra aproape neschimbată configurația, datorită așezării sale de-a lungul Oltului.

În 1790, Râmnicul era „așezat numai pe Terasă”. în harta lui Specht ne apare cu forma „îngustă și alungită”, din cauza celor „două bariere naturale care i-au determinat extinderea și forma: Oltul la est și muntele la vest” (Ana Toșa – Turdeanu, Oltenia. Geografie istorică în hărțile secolului XVIII, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1975, p. 148).

În memoria orașului, anul 1854 va fi marcat de faptul că „se pune telegraf”. Tot acum se deschid „cafenele și cluburi, unde se dau baluri săptămânal”. Acestea aveau să reanime atmosfera cotidiană, după ce „focul cel mare”, care a izbucnit la 7 aprilie 1847, a incendiat o mare parte din orașul de pe Olt. Au fost distruse atunci clădirile principale: Episcopia, Seminarul, Școala normală, 50 de case particulare. Suma pagubelor se ridica la 455 142 lei. După acest incendiu, „Ulița mare (str. Traian) fu podită cu piatră de râu”. Ea era luminată cu „felinare cu lumânări mari”, dar și „cu petrol” (Petre Drăgoescu, Râmnicul Vâlcii, „Ramuri”, Craiova, 1944).

Casele ridicate în jurul vechilor zidiri au un stil atrăgător. Sunt zidite din piatră și cărămidă, cu pivnițe înalte, cu pridvoare și „stâlpi subțiri, dăltuiți și ușori cu podoabă de lemn săpat în chip de frânghie” (P. Drăgoescu, op. cit., p. 7).

La sfârșit de secol, rețin atenția: casa cu foișor din apropierea Zăvoiului (unde a locuit Anton Pann), casa lui Zissu Dumitrescu (după aceea Dissescu), pe strada Traian nr. 171, casele Lahovarilor (de pe Terasă), casa Velea (cea de lângă piață) etc. La acestea se adaugă cunoscute edificii monumentale, la care ne vom referi în continuare, și alte ziduri, ca de exemplu: Bărăția (ridicată în 1666, pe Terasă, recladită în 1723 și refăcută apoi), Spitalul județean (str. Dorobanți), Cazarma Regimentului 2 Dorobanți (str. Traian), Școala primară de băieți (clădită în 1836, str. Traian), Primăria cu Poliția orașului (str. Carol), librăria și cele două tipografii.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Râmnicul avea peste 5 000 de locuitori. Străzile umbrite de tei și castani seculari dădeau o notă distinctă acestui „cuib de frumuseți”.

Calea Traian – ce „vine de la sud, taie orașul în lungul său, merge la nord, la Turnu Roșu …”;

Calea Călărașilor – „pleacă de la est, de la podul de fier (Goranu), merge la vest, pe stânga râului Râmnic”;

Strada Dorobanților – „pleacă din piața mare, merge la nord paralel cu Calea Traian, se unește cu aceasta în suburbia Episcopiei”;

Strada Mihai Bravu – „pleacă din piața mică, trece prin centrul târgului, merge la vest, se unește cu Calea Călărașilor aproape de Zăvoi”;

Bulevardul Tudor Vladimirescu – „pleacă din Calea Traian, de la cazarma Dorobanților, taie strada Dorobanților, merge la est, la podul Goranu și la gară”.

(St. Ionescu – Cheianu, Geografia județului Vâlcea, p. 45).

Deși avea o istorie bogată, o zestre culturală însemnată, monumente voievodale valoroase ș.a., totuși, la sfârșitul secolului al XIX-lea și în primele decenii ale secolului al XX-lea, Râmnicul intră treptat în anonimat, devenind un orășel de provincie uitat, cu aer curat, un „oraș al pensionarilor”, un loc unde nu se întâmplă nimic deosebit. Un cronicar local, caracterizând această urbe, menționa cu puține luni (în ianuarie) înainte de marele eveniment de la 23 August 1944: „Râmnicul Vâlcii, azi cuib de frumusețe, de amintiri și de odihnă, așteaptă zile mai bune, sau un rând de oameni înțelegători care sâ-l ridice iară în faime de altădată” (P. Drăgoescu, op. cit., p. 16).

Anul 1944 – piatră de hotar în istoria poporului nostru – avea să aducă acele schimbări mult așteptate în viața vâlcenilor. Râmnicul urcă, an de an, treptele mărețe ale socialismului.

Astăzi, orașul este o puternică cetate a industriei românești, o modernă așezare urbană. Contemporanii îi adaugă noi străluciri, noi linii moderne, transformându-l într-un centru urbanistic și turistic de mare atracție. Se desfășoară de la Cetățuia până la Troian și Ostroveni, extremități care altădată se aflau în afara perimetrului orașului.

Arhitectura modernă, având la bază bogatele tradiții ale artei populare locale, înfrumusețează și ridică spre verticală noile edificii râmnicene. Cartierele Ostroveni, 1 Mai, Ptrișor, Traian, Nord, înălțate pe vechile „câmpii” și terenuri virante ale Râmnicului, ca și minunatul centru sistematizat de edilii vâlceni în ultimul timp dau personalitate și originalitate acestei așezări moderne. Numărul locuitorilor a crescut de la 16 000, în 1948, la aproape 125 000, în prezent.

Municipiul Râmnicu Vâlcea a cunoscut o puternică deezvoltare economică. Ponderea sa, din totalul producției industriale a județului, este de 67,8%. S-au construit și dat în folosință numeroase unități industriale: Combinatul de prelucrare a lemnului, Combinatul chimic, Combinatul de produse sodice, Uzina de utilaj chimic și forjă, întreprinderea de echipament hidrauluic, întreprinderea de electrocentrale, întreprinderea de ață, întreprinderea de textile nețesute etc.

Cele două combinate chimice, folosind materiile prime locale – sarea de la Ocnele Mari și calcarul de la Arnota Costeștilor – ca urmare a priceperii și dăruirii specialiștilor vâlceni s-au dezvoltat continuu, realizând în prezent 6,7% din producția chimică a țării. Multe din produsele de aici au o pondere însemnată la nivelul țării: 68% din producția de sodă calcinată, 57,3% din cea de sodă caustică, 26,5% din cea de produse moleculare. Produsele industriei chimice vâlcene sunt exportate în peste 50 de țări ale lumii.

Pe harta modernă a municipiului au apărut noi obiective social – culturale însemnate: Casa de Cultură a Sndicatelor, Casa Tineretului, , Spitalul județean, hotelutile Alutus și Capela , Gemina , Maria, Valentina,River Plaza Mall ,Biblioteca Judeteana ,Sediul Garzii Financiare .

CAPITOLUL II

2. Dezvoltarea socio-economică a județului Vâlcea

Economia județului Vâlcea are un profil industrial – agrar. Repartizarea activităților economice pe teritoriul județului scoate în evidență dezvoltarea industriei în municipiul Râmnicu Vâlcea, cultura cerealelor și a viței de vie în sud, pomicultura și sivicultura în zona nordică.

2.1 Industria

Industria energetică utilizează potențialul energetic al Oltului și afluenților săi, realizând o producție de 1000 MW, din care jumătate la stația Lotru – Ciunget, cea mai mare hidrocentrală din România.

Industria chimică – aici se găsește una dintre cele mai mari capacități de prelucrare în acest domeniu din țară pentru mai mult de 70 de produse diferite printre care: soda caustică, PVC, insecticide, alcooluri, policarbonați, pesticide.

Principalii reprezentanți ai acestei ramuri în județul Vâlcea sunt: Oltchim SA și Uzina de Sodă Govora. Exploatarea și prelucrarea lemnului, incluzând și producția de mobilă, pentru intern și export în Germania, Suedia, Belgia, Olanda. Industria constructoare de mașini produce echipamente pentru industria petrochimică, pentru cea producătoare de autovehicule, elemente hidraulice etc.

Foto nr. 2 , Combinatul Chimic Oltchim , (sursa :Documentație propie)

Industria ușoară este de asemenea bine reprezentată, prin fabrici producătoare de încălțăminte și îmbrăcăminte din piele și înlocuitori, textile și materiale nețesute etc.

Industria alimentară este reprezentată de fabrici de conserve din legume și fructe, de produse lactate, de panificație și băuturi răcoritoare și alcoolice. Cifra de afaceri a unităților a fost în anul 2006 de 82 89 miliarde lei noi (55% din cifra de afaceri totală a agenților economici din județ) iar aceasta la rândul ei a fost determinată în proporție de 46,3% de industria chimică, urmată de producția, transportul și distribuirea energiei electrice și termice, a gazelor și apei calde (17,8%), industria alimentară și a băuturilor (9,7%), extracția și prepararea cărbunelui (5,3%), alte ramuri industriale (20,9%).

Chimia vâlceană este reprezentată de SC Oltchim SA și Uzinele Sodice Govora SA. Bogatele rezerve de petrol, gaze naturale, cărbune și imensul potențial hidroenergetic au dat posibilitatea dezvoltării industriei energetice. Pe lângă Termocentrala Govora care are o putere industrială de 307 MW și asigură alimentarea cu energie a întregii platforme industriale, în județ mai funcționează Hidrocentrala Lotru – Ciunget, cu o putere industrială de 510 MW, două hidrocentrale pe râul Lotru, la Brădișor (115 MW), Malaia (18 MW) și alte 11 hidrocentrale pe râul Olt cu o putere de 469 MW.

Județul Vâlcea se află la sfârșitul anului 2012 pe locul I pe țară la producția de sodă calcinată cu 58% din producția pe țară și la producția de sodă caustică (cu 70,6% din total) și pe locul II la producția de antidăunători (37,5% din total) și la producția de var (16,2% din total).

Aportul industriei prelucătoare în totalul producției industriale livrate în luna august a fost de circa 84,4%, al industriei extractive (exclusiv producția de petrol și gaze naturale) de 6,1% iar producția de energie electrică și termică, captarea, tratarea și distribuirea apei de 9,5%.

Fig.nr.4, Ponderea porduselor in exporturi ,(Sursa: prelucrare date Oltchim)

Pe ramuri de activitate ale economiei naționale, producția industrială livrată, din punct de vedere al ponderii acestor ramuri în total livrări, în luna august 2012, se prezintă astfel:

Total județ 100

extracția și prepararea cărbunelui 4,5

alte activități extractive 1,6

industria alimentară și a băuturilor 11,7

industria textilă și a produselor textile 1,1

confecționarea îmbrăcămintei din textile și piele 1,5

industria pielăriei și încălțămintei 2,3

industria de prelucrare a lemnului (exclusiv industria mobilei) 4,6

industruia celulozei, hârtiei și cartonului 0,8

industria chimică 0,8

industria de prelucrare a maselor plastice 52,6

fabricarea materialelor de construcții și a altor produse nemetalice 0,001

construcții metalice și construcții din metal 7,2

industria de mașini și echipamente 0,4

industria mijloacelor de transport rutier 1,1

industria mobilei 0,7

recuperarea deșeurilor 0,3

producția, transportul și distribuirea energiei electrice, termice, gaze și apă caldă 9,2

captarea, tratarea și distribuția apei 0,2

2.2 Transporturile

Liniile de cale ferată de folosință generală în exploatare la 31.12.2012 însumau 163 km. Raportat la suprafața județului, rețeaua de cale ferată de folosință generală în exploatare prezintă o densitate de 28,4 km la 100 de km pătrați, menținându-se la același nivel de mai mulți ani.

Drumurile la sfârșitul anului 2012 totalizau 2167 km, în creștere cu 139 km (6,85%) față de anul precedent. Din totalul drumurilor publice, 418 km sunt drumuri naționale (22,6%) și 1638km (77,4%) sunt drumuri județene și comunale. Din totalul drumurilor publice 27,9% (605 km) erau drumuri modernizate. Densitatea drumurilor publice la 100 km pătrați era de 37,6 km.

Fig . nr 5 , Rețeaua de transport a județului Vâlcea ,( sursa : SICUAT)

Există 7 drumuri naționale care traversează județul. Cel mai important este Drumul European 81, care leagă județul Vâlcea cu județele Sibiu și Argeș.

Drumurile județului au 389 de poduri, cu o lungime totală de 10.135 m.

Zăcăminte de gaze naturale: 9 localități, cu o rețea de distribuție de 259,2 km.

Surse de apă potabilă: 78 de localități, din care 9 orașe; lungimea totală a rețelei de distribuție: 563,9 km; o sursă regională de apă potabilă de la Brădișor

(52 km), care poate fi extinsă până în Drăgășani, încă 56 de km.

2.3 Serviciile publice

În sectorul edilitar, dotarea tehnică este la nivel corespunzător, urmare a realizării unor obiective de investiții în domeniu.

Rețeaua de distribuție a apei potabile era la sfârșitul anului 2012 de 563,9 km, cu 17,6 km mai mult decât în 1999, iar volumul de apă potabilă distribuită a fost în anul 2000 de 30.023 mii mc (în scădere față de 2009 cu 355 mii mc). De menționat faptul că din cei 563,9 km de rețea de distribuție a apei potabile, 324,1 km reprezintă lungimea rețelei din municipii și orașe (57,5%).

Din cele 85 de localități ale județului, 19 aveau în 2012 canalizare publică, însumând o lungime totală simplă a conductelor de canalizare de 314 km. De asemenea, în 8 localități (din care 3 orașe) se distribuiau gaze, lungimea totală simplă a rețelei de gaze fiind de 335,6 km, iar volumul total al gazelor distribuite a fost de 171.928 mii mc.

Localitatile in care se distribuia energie termica au fost in numar de 6 la sfarsitul anului 2012.

Fondul de locuinte numara la recensamantul din 2012 -171 595 locuinte in crestere fata de anul 2009 cand existau in judet 164 211 locuinte.

2.4 Agricultura

Suprafața agricolă a județului Vâlcea este de 2463,1 km2, reprezentând 42,7% din suprafața totală a județului și 1,7% din suprafața agricolă totală a țării. Din aceasta 33,7% reprezintă terenuri arabile, 45,3% pășuni, 12,7% fânețe, 1,7% vii și pepeniere viticole iar 6,6% livezi și pepeniere pomicole. După forma de proprietate, la sfârșitul anului 2012 sectorul privat deținea 99,2% din suprafața agricolă.

Prin desființarea fostelor cooperative, suprafața agricolă a fost fragmentată într-o multitudine de parcele mici, sistem care creează dificultăți în realizarea lucrărilor în regim mecanizat, fertilizarea corespunzătoare împotriva dăunătorilor, folosirea amenajărilor pentru irigații, furajarea unor efective mari de animale, efectuarea unor investiții pentru dotări sau întreprinderea capacității productive a terenurilor.

Producția totală agricolă a fost în anul 2012 de 3832,2 miliarde lei prețuri curente, din care 65,3% producție vegetală (2502,5 miliarde lei) și 34,7% (1330,3 miliarde lei) producție animală. Din întreaga producție agricolă, 90,4% s-a obținut în sectorul privat.

În ceea ce privește efectivele de animale, acestea au crescut în 2012 față de 2009 la bovine (79,2 mii capete în 2012 față de 75,5 mii capete în 2009), la porcine (169,6 mii capete în 2012( față de 160,5 mii capete în 2009). S-au înregistrat creșteri si la ovine (97,7 mii capete față de 82,6 mii capete), cabaline (8,8 mii capete față de 7,9 mii capete), păsări (1664 mii capete față de 1571,6 mii capete) și albine (19,7 mii familii față de 19,5 mii familii). Aceste creșteri se datorează în cea mai mare parte dezvoltării sectorului privat.

Parcul de tractoare a înregistrat o scadere în 2012 față de 2009 atât la tractoare agricole (-3,25%) cât și la pluguri, cultivatoare mecanice și celelalte mașini agricole. Consecința este creșterea suprafeței arabile ce revine pe un tractor fizic (41 hectare în 2012față de 39 hectare în 2009). Sectorul privat continuă să fie slab echipat cu mijloace mecanizate atât datorită restricțiilor financiare în achiziționarea de mașini și utilaje agricole cât și randamentelor scăzute în exploatarea acestora la nivelul gospodăriilor individuale.

La sfârșitul anului 2012 în județul Vâlcea erau 5278 de unități active în următoarea structură: 6 regii autonome, 279 societăți de acțiuni, 4727 societăți cu răspundere limitată, 155 alte tipuri de societăți necooperatiste și 111 societăți cooperatiste. Din cele 5278 și 5201 proprietate majoritară privată. Ele însumau o cifră de afaceri de 22.683,5 miliarde lei, din care 63,2% s-a realizat în societăți pe acțiuni, 34,5% în societățile cu răspundere limitată și numai 2,3% în celelalte societăți. Numărul mediu de salariați în aceste societăți a fost în anul 2006 de 66,468 persoane iar investițiile brute în bunuri corporale au fost de 2.335.068 milioane lei. în afara acestor unități, în anul 2012 mai funcționau 5490 asociații familiale și 5918 persoane fizice independente. Totodată, la începutul anului 2012, în județul Vâlcea funcționau 380 societăți comerciale cu capital străin, a căror participare în valută la capitalul social a fost de 20,6 milioane de dolari.

Situat la o altitudine medie, în mijlocul dealurilor subcarpatice și având o climă blândă, județul Vâlcea este renumit pentru legumele și fructele sale. în zona Drăgășani se obține o mare varietate de vinuri și de struguri de masă. Speciile pomicole sunt din cele mai variate, de la pruni și mere la aluni și nuci. Bine reprezentate sunt și culturile de cereale (porumb, orz, grâu).

2.5 Mediul de afaceri

În judetul Valcea isi desfasoara activitatea 7122 de societati comerciale care contribuie prin diversele activitati economice prestate , la cresterea economica a judetului , la cresterea numarului de locuri de munca , la concurenta justificata in sectorul privat si benefica mai ales din punct de vedere al recrutarii personalului calificat .

Din totalul societatilor comerciale valcene , 3367 au ca activitate comertul , 386 sunt restaurante si hoteluri, moteluri ,pensiuni turistice, iar unitatile de transport numara 619 societati.

In profilul economic actual predomina industria chimica (Oltchim Rm. Valcea , USG), industria alimentara (Diana Srl , Anabella , Valentina). Transporturile sunt bine marcate prin firme de prestigiu national (DACOS , IONESCU , ANTARES ).

2.6 Educația în județul Vâlcea

Județul Vâlcea dispune de 723 unități de invățământ: grădinițe, școli primare, școli gimnaziale, scoli speciale, școli profesionale, licee, invățământ superior de stat și privat.

Activitatea sportivă a județului cuprinde mai toate disciplinele. Sporturile cele mai atractive sunt atletismul, basketul, footbalul și handbalul. Județul Vâlcea are 20 de cluburi sportive, dintre care cel mai cunoscut este Clubul Oltchim Rm. Vâlcea. Echipa de handbal feminin a clubului este multiplă campioană națională și câștigătoare a unor importante trofee internaționale

Invatamantul din judetul Valcea care pregateste generatiile de tineri pentru viata si munca functioneaza in unitati scolare pentru invatamant primar si gimnazial , in licee de cultura generala , grupuri scolare care cuprind atat invatamantul profesional , complementar sau de ucenici, cat si postliceale de specialitate si tehnice de maistri Universitatile sunt private , fiind localizate in municipiul Rm. Valcea.

Pe nivele de educație, populațiile școlare urbane de nivel preșcolar, primar, gimnazial și învățământul profesional au cunoscut mici creșteri, cea mai mare înregistrându-se la învățământul profesional cu 4,8%.

Populația școlara urbană cuprinsă în învățământul liceal, a înregistrat pe parcursul perioadei de analiză o scădere de 2,5 %.

Populația școlară rurală a cunoscut o reducere, cea mai semnificativă fiind de 4,8% la învățământul profesional.

Numărul elevilor cuprinși în învățământul liceal a înregistrat creștere de 4,58%

Foto nr.3, Grup Școlar Economic Călimanești , (sursa : Documentație propie)

Tab. nr. 1.Populația pe grupe mari de vârstă proiectată pe medii și pe regiuni, în anii 2004 și 2025 ( Sursa : INS Vâlcea )

Tab. Nr. 2 ,Populația preșcolară și școlară proiectată pe medii și pe regiuni, în anii 2004 și 2025( Sura : INS Vâlcea )

Indicatorul furnizat de INS pe niveluri educaționale (preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional și ucenici, postliceal și maistri), la nivel județean.

Fig. nr. 6 ,Populatia scolara ,( sursa : prelucrare date INS VÂLCEA)

Din fig . rezulta ca in 2008 numarul de unitati scolare era de 171 , populatia scolara 70060 , cadre didactice active 5400 , iar in 2012 num arul unitatilor scolare era de 153 , populatia scolara de 61568 , cadre didactie 4577 , in scadere , per total , datorita natalitatii scazute , abandonului scolar , evoltuiei economiei .

2.7 Turism

Relieful cu un pitoresc fără seamăn și bogăția apelor tămăduitoare, de care beneficiază județul Vâlcea, au favorizat dezvoltarea turismului în primul rând, balnear în stațiunile Călimănești-Căciulata, Băile Govora, Băile Olănești și Ocnele Mari.

În decursul timpului a fost creată o puternică bază materială turistică care constă din peste 11.000 locuri de cazare, baze de tratament balnear și o extinsă rețea de localuri de alimentație publică. A fost creată în zona montană, într-un cadru natural de excepție, stațiunile de odihnă Vidra și Voineasa, cu reale posibilități de dezvoltare a sporturilor de iarnă, a turismului de agrement sau de aventură. Aflate la peste 1200 m altitudine, oferă și în prezent o plăcută reconfortare și practicarea unor sporturi de vară și iarnă.

Traseele truristice vâlcene îi călăuzesc pe doritori spre cele mai felurite puncte de interes; muzee, case memoriale, târguri țărănești, zone folclorice, zone montane, peșteri, chei sălbatice, rezervații de floră și de faună. De-a lungul lor există numeroase posibilități de popas în hoteluri, vile, campinguri, cabane, moteluri.Numarul unitatilor de primire turistica a crescut de la 165 in 2008 la 260 in 2012( fig. ), in ultimii ani turismul valcean a fost revigorat prin accesarea de fonduri U.E. si dezvoltarea de proiecte regionale care au reinviat turismul balnear valcean , cel cultural , montan , cu beneficii asupra economiei zonei si in planul promovarii judetului Valcea ca regiune turistica importanta a tarii.

Fig. 7, Structuri de primire turistică, (Sursa : prelucrare date INS Vâlcea )

Cunoscute și apreciate pentru efectele benefice asupra sănătății sunt stațiunile balneoclimaterice din zona colinară a județului Vâlcea. Stațiunea Băile Govora posedă factori naturali de cură balneară: ape cloruro-sodice, iodurate, bromurate,sulfuroase, nămoluri minerale și sapropelice, tratamentele facâdu-se tot timpul anului pentru afecțiuni ale aparatului locomotor, respirator, afecțiuni neurolologice periferice și centrale.

Foto nr4 , Băile Govora, Parcul Central, (sursa : Documentație propie)

Foto. nr5 , Hotel Palace , Băile Govora, (sursa Documentație propie)

Stațiunea Băile Olănești – o stațiune permanentă cu ape slab sulfuroase, hipotone, calcice, magnezice alină suferințe ale tubului digestiv și ale glandelor anexe, ale rinichiilor și căilor urinare, ale bolilor metabolice, alergice și respiratorii.

Foto nr. 6 , Izvorul 24 , Băile Olănești ,( sursa:Documentație propie)

Apele minerale de la Călimănești- Căciulata sunt utilizate în tratamentul unor afecțiuni ale tubului digestiv, al celor hepato-biliare, rinichiilor și căilor urinare, în bolile de nutriție și metabolice, afecțiuni ale aparatului locomotor, neurologice periferice, profesionale.

Fig.8 ,Turiști cazați în Județul Vâlcea 2008-2012 , (sursa : prelucrare date INS Vâlcea)

Ca o concluzionare a turismului valcean , turistii cazati au prezentat fluctuatii din 2008 pana in 2012 , astfel de la 233812 turisti in 2008 , au ajuns la 206963 turisti in 2012 , aceasta scadere fiind corelata cu concurenta turistica nationala , cu evolutia economica.

CAPITOLUL III

3.Caracteristici geo-sociologice ale populației la nivelul județului Vâlcea

Situat în parte central-sudică a României, pe cursul mijlociu al râului Olt, în fosta provincie Oltenia, județul Vâlcea, are o suprafață de 2,42% din cea a țării.

Reședința administrativă a județului este Râmnicu Vâlcea, oraș menționat documentar în 1388, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân.

În județ se gasesc 11 localități urbane, 78 de comune și 556 de sate, cu un număr total de 371714 locuitori si o densitate de 64,5 locuitori/kmp.(Tabel nr. 1)

Râmnicu Vâlcea – 98776 locuitori, Dragășani – 17871locuitori, Băile Govora – 2449 locuitori, Băile Olănești – 4186 locuitori, Brezoi – 6022 locuitori, Călimănești – Căciulata – 7622 locuitori, Horezu – 6263 locuitori ,Ocnel Mari-3309locuitori,Babeni-8451 locuitori , Balcesti -4864 locuitori,procentual 44,3% populație în mediu urban și 55,7% populație în mediu rural, dupa recensamantul din 2011.

La nivelul județului, evoluția populației totale are diferențe mari față de anul 1992 când populația era de 438.388, o diferență de 24.877 (5,00%) în anul 2007, de 30.624 (6,98%) în anul 2009, 31.833 (7,26%) în anul 2010 și 32.566 (7,42%) la 1 ianuarie 2011.

La 1 iulie 2009 populația județului Vâlcea era de 407.764 locuitori, reprezentând 18,11% din populația regiunii Sud Vest Oltenia, 1 iulie 2010 populația județului Vâlcea este de 406.555 locuitori (18,16% din populația regiunii), iar la 1 ianuarie 2011 populația Județului Vâlcea este de 405.822 (18,17 % din populația regiunii).

Tabel nr. 3 ,

(Sursa : prelucrare date INS Vâlcea)

Distribuția pe medii a populației totale în anul 2011 a pus în evidență preponderența populației rurale cu un număr de 207.065 persoane (55,7%), față de populația din mediul urban, ce însumează 164.649 persoane (44,3 ) %.

În anul 2009 situația se prezinta astfel: 185.233 (45,42%) persoane în mediul urban, față de 222.531 (54,57%) persoane în mediul rural, iar în anul 2010 din totalul de 406.555 locuitori 185.219 (45.55%) locuiesc în mediul urban și 221.336 (54,44%) locuiesc în mediul rural.La 1 ianuarie 2012 , conform INS Valcea , in mediul urban traiau 164.157(44,4%) locuitori si 205.977 (55,6 %)locuitori in mediul rural , tendinta fiind de migrare din rural in urban prin prisma atractiei economice.

Populatia pe medii

Fig. nr5 ,Populația pe medii , (sursa : prelucrare date INS Vâlcea)

Pe medii , populatia a evoluat din 1966 de la 81145 locuitori in urban (22,1 %) la 287520 locuitori in rural(77,9%), acest an coincide cu inceputul comunismului in Romania , cu centralizarea si colectivizarea , orasele fiind numeric mai putine decat in anii actuali, o reducere a diferentei raportului urban – rural fiind atins in anii 2004-2010 cand procentual a fost o diferenta de 10 % , 45% in urban si 55% in rural , factorii acestui raport formandu-I declararea unor asezari rurale ca asezari urbane ,migratiile rural –urban , imbatranirea populatiei satelor . Actual se observa ( fig. 2) o revenire usoara a populatiei de la oras la sat (44,4% urban -55,6 % rural) , cauza fiind de natura economica , dar si o tendinta eco , a paturii sociale mai instarita de a cumpara sau construe case in zona rurala , nepoluata , un fel de ,, cartiere rezidentiale verzi ‘’ , multe aflate la periferia oraselor.

Ca efecte ale cresterii urbanizarii in judetul Valcea (tendinta mondiala ) amintesc :depopularea satelor , politici sociale negatine in mediul rural ( contributiile sociale aproape reduse ) ,disparitia satelor ,cresterea poluarii in orase ,scaderea nivelului de trai ,prin suprapopularea urbanului , discrepante economice , sociale , cultural , dar si agasarea peisajului natural in urban prin constructii rapide , neadecvate spatiului , cresterea densitatii populatiei (maxima atinsa in 1992 :76,2 loc/km2).

Fig. nr . 9 , Populația pe medii , (sursa : prelucrare date INS Vâlcea

3.3 Structura populației pe grupe de vârstă și sexe

Dupa Recensământul Populației și al Locuințelor – 2011, județul Vâlcea avea o populație de 48,7% de sex masculin si 51,3% de sex feminin, ponderea populatiei feminine fiind mai mare in decursul timpului si mentinandu-se si in 2012.(fig. 3).

Ponderea populației tinere (0-14 ani) în populația totală, este de 16,1% în anul 2007, peste cea de la nivelul regiunii cu 1,2 puncte procentuale, iar, populația în vârstă de 65 de ani și peste atingând în 2007 un nivel de 13,6 față de 16,3 % cât este la nivel regional.

Ponderea populației tinere (0-14 ani) în populația totală, este de 14,12% în anul 2010, iar populația în vârstă de 65 de ani este de 17,25%.

Evoluția structurii pe grupe de vârstă a populației relevă apariția unui proces lent, dar constant de îmbătrânire demografică cu implicații negative pentru economie și societate, fenomen caracteristic tuturor județelor componente, datorită ratei scăzute a natalității, ce contribuie în mod direct la reducerea ponderii populației tinere.

Populația pe sexe in 2011

Fig. nr .10, Populația pe sexe , (Sursa : prelucrare date INS Vâlcea)

Ponderea populației tinere (0-14 ani) în populația totală, este de 16,1% în anul 2007, peste cea de la nivelul regiunii cu 1,2 puncte procentuale, iar, populația în vârstă de 65 de ani și peste atingând în 2007 un nivel de 13,6 față de 16,3 % cât este la nivel regional.

Ponderea populației tinere (0-14 ani) în populația totală, este de 14,12% în anul 2010, iar populația în vârstă de 65 de ani este de 17,25%.

Evoluția structurii pe grupe de vârstă a populației relevă apariția unui proces lent, dar constant de îmbătrânire demografică cu implicații negative pentru economie și societate, fenomen caracteristic tuturor județelor componente, datorită ratei scăzute a natalității, ce contribuie în mod direct la reducerea ponderii populației tinere.