Județul Saac Sau Săcuieni. Studiu De Geografie Istorică Dezvoltat În Mediu Sig [628609]

2
CUPRINS
LISTA FIGURILOR
LISTA TABELELOR
INTRODUCERE
I. ASPECTE TEORETICE ȘI METODOLOGICE
I.1. Definiții. Concepte
I.2. Reconstituirea în studiile de geografie istorică
I.2.1 Colectarea și selecția datelo r.
I.2.2. Date din surse bibliografice
I. 2.3. Date di n documente (administrative, hotărnicii) și manuscrise
I.2 4. Date extrase din hărți și planuri de mo șii
I.2.5. Date din surse arheologice
I.2.6. Date extrase din reprezentări iconografice
(stampe, fotografii, litografii, schițe etc)
I.2.7. Date obținute prin investigații de teren
I.3. Procesarea datelor și metode de analiză
I.4. Județul Săcuieni în literatura științifică
II. ZONA DE STUDIU
II.1. Delimitarea spațială
II. 2. Încadrarea cronologică
II. 3. Elemente identitare ale spațiului săcuian
II.3.1. Denumirea de Saac și Săcuieni
II.3.2. Tradiția viticolă
II.3.3. Heraldica
III. COMPONENTA NATURALĂ A JUDEȚULUI SĂCUIENI ȘI DINAMICA PEISAJULUI
III. 1. Relieful
III.1.1. Pasul Tabla Buții și fortificația medieval ă
III.2. Hidrografia
III.3. Clima
III.4. Vegetația
III.5. Fauna

3
IV. POPULAȚIA JUDEȚULUI SĂCUIENI ȘI AȘEZĂRILE UMANE
IV.1. Vechimea locuirii
IV.2. Originea județului Săcuieni
IV.3. Târgul Săcuienilor
IV.3. Evolu ția unității administrativ -teritoriale
IV.3.1. Limitele județului Săcuieni în sec. al XIX -lea
IV.4.2. Plaiurile și plășile
IV.4.3. Desființarea județului Săcuieni
IV. 5. Evoluția numerică a populației
IV.6.Densitatea populației
IV.7. Structura populației pe sexe
IV.8. Structura populației pe categorii sociale
IV.9. Structura etnică a populației
IV.9.1. Ungurenii
IV.9.2. Țiganii
IV.9.3. Bulgarii
IV.9.4. Grecii
IV.10. AȘEZĂRILE RURALE
IV.10.1. Morfologia așezărilor rurale
IV.10.2. Clasificarea funcțională a așezărilor
IV.10.3. Clasificarea satelor după criteriul genetic
IV.10.4. Clasificarea satelor după forma de stăpânire a pământului
IV.10.5. Clasificarea satelor după numărul de locuitori
IV.11. AȘEZĂRILE TEMPORARE
IV.11.1. Târlele și odăile
IV.11.2. Stânele și cășăriile
IV.11.3. Pivnițele
IV.11.4. Prisăcile
IV.11.5. Pichetele de cordonași
IV.12. AȘEZĂRILE URBANE

4
IV.12.1. Geneza, repartiția și mărimea orașelor
V. CĂILE DE COMUNICAȚIE
V.1. Drumurile comerciale
V.2. Vămile
V.2.1. Vama Vălenilor
V.2.2 Vămile de la Tabla Buții și Bratocea
V.3. Drumurile de poștă
V.4. Drumurile sării
V.5. Drumurile oilor
V.6. Potecile transcarpatice
V.7. Modernizarea drumurilor și podurilor
VI. ECONOMIA JUDEȚULUI SĂCUIENI
VI.1. Agricultura
VI.1.1. Creșterea animalelor
VI.1.2. Baza furajeră
VI.1.3. Efectivele de animale
VI.2. Fondul forestier
VI.2.1. Păduri stăpânite în devălmășie de moșneni
VI.2.2. Păduri stăpânite de moșneni și particular i în devălmășie
VI.2.3. Păduri stăpânite de particulari
VI.3. Resursele subsolului
VI.3.1. Păcura
VI.3.2. Sarea
VI.3.3. Apele sulfuroase
VII. ELEMENTE SPIRITUALE ȘI CULTURALE
VII.1. Bisericile și mănăstirile
VII.1.1. Bisericile
VII.1.2. Mănăstirile
VII.2. Educația și sănătatea publică
VII.3. Toponimia oficială în județul Săcuieni

5
VIII. CONCLUZII
MULȚUMIRI
BIBLIOGRAFIE

6
LISTA FIGURILOR

Figura 1. Relația dintre Geografia ist orică și științele de frontieră

Figura 2. Exemplu de date statistice eronate. Cifra totală reprezintă populația din județul
Saac. a. Ιςτορία τησ πάλαι Δακίασ (1819). Autor: Dionisie Fotino. b. Istoria generală a Daciei
(1859). Traducător: George Sion

Figura 3. Descrieri ale județului Săcuieni de la începutul secolului al XIX -lea: a. Κων.
Καρακάςα, Σοπογραφία τησ Βλαχίασ .., 1830, p. 391; b. Mică geografie a Daciei, Moldaviei și a
Țării Românești , 1838, p. 4 3 (Sursa: digibuc.ro)

Figura 4. Fragment din hotărnicia moșiilor Aricești și Cărbunești (cca. 1830). Document ce
se distinge prin multitudinea de toponime pe care le cuprinde. (în posesia autorului)

Figura 5. Toponimele din zona Aricești -Cărbunești, extrase din hotărnicie (cca. 1830) și
spațializate (Cartografie: I. Cruceru, C. Buterez)

Figura 6. Detalii extrase din hărți și planuri folosite în studiu (s ec. XVIII -XIX) : a. Drumul
Teleajenului în dreptul satului Cerașu – Prima hartă iosefină (Sursa: mapire.eu); b.
Așezările din plaiurile Teleajen și Despre Buzău – harta lui Dirwald(1810)(Sursa:Biblioteca
Națională din Florența); c. Dealul Cuibului – Charta României Meridionale (1864)(Sursa:
charta1864.ro); d. Fostele ocne de la Baia Baciului –Planul general al moșiei
Slănic(1893)(Sursa: Arhivele Naționale Istorice Centrale, Planuri județul Prahova, planșa
nr. 250)

Figura 7. Litografie a târgului Văleni, de Beghenau (1860)

Figura 8. Harta județului Săcuieni, de Ecaterina Zaharescu (1922) (Sursa: Vechiul județ al
Saacului în lumina istorică și antropogeografică , Buletinul Societății Române de Geografie,
tom XLI )

Figura 9. Încadrarea zonei de studiu (Autor: A. I. Cruceru)

Figura 10. Cele două ipostaze ale denumirii Săcuieni, regăsite în documente și hărți: a. „Sud
Saac”, într -un document din sec. XIX; b. „Săcuieni” pe harta lui Homann (1724)

Figura 11. Însemne heraldice ale județului Saac : a. Sigiliul Ocârmuirii județului Saac (1833)
(Sursa: Arhivele Naționale Prahova, fond Ocârmuirea județul ui Saac, dos. 69/1833); b.

7
Sigiliul Subcârmuirii plășii Câmpului (1837)(Sursa: Arhivele Naționale Prahova, fond
Ocârmuirea județului Saac, dos. 69/1833, 47/1839) c. Stema județului Săcuieni tipărită pe
frontispiciul nr -lui 16 din 15 mai 1844 al periodiculu i bilunar Învățătorul satului; d. Stema
sigilară a a vel vistierului Constantin Filipescu (1750 -1817); (Sursa: D. Cernovodeanu,
Știința și arta heraldică în România , București, 1977)

Figura 12. Câmpul Teișanilor, pe terasa dreaptă a Teleajenului. Vedere din Piscul
Domnului, spre nord -vest. (Foto: A. I. Cruceru, 2016)

Figura 13. Unitățile majore de relief din județul Săcuieni (Autor: A. I. Cruceru)

Figura 14. Pasul Tabla Buții în două reprezentări cartografice ale secolului XIX : a. Cetatea,
pe Harta lui Dirwaldt (1810); b. “Gyalu Bute”, una dintre primele atestări cartografice ale
toponimului, pe harta Transilaniei de H. Radefeld (1843).

Figura 15. Bazinele hidrografice principale de pe teritoriul județului Săcuieni (Autor: A. I.
Cruceru)

Figura 16. Regimul pluviometric după măsurători din perioada 1884 -1898 (Sursa: Harta
pluviometr ică a României, de Stefan P. Hepites, Bucarest, 1899) (Autor: A. I. Cruceru)

Figura 17. “Movila”, locul cetății dacice de la Gura Vitioarei

Figura 18. Harta siturilor arheologice (Autor: A. I. Cruceru)

Figura 19. Depresiunea Slon. Perspectivă din punctul “La Ciugă” – sit arheologic din sec. IX -X

Figure 20. Județele Valahiei (după C. Cantacuzino, 1700) (Sursa: Iancu Filipes cu, 1998)

Figura 21. Județul Săcuieni între secolele XV -XVII. (Autor: A. I. Cruceru)

Figura 22. Satele Pătârlagele și Arsele reprezentate în afara Săcuienilor (cu galben) pe harta
lui Sulzer (1781)

Figura 23. Elemente recurente în materialele cartografice ale secolelor XVIII -XIX. (Autor: A.
I. Cruceru)

Figura 24. Plaiurile Teleajen și Despre Buzău în harta lui Rigas Velestinlis (1797)

Figura 25. Organizarea plaiurilor și plășilor în secolul al XVIII -lea. (Autor: A. I. Cruceru)

8

Figura 26. Dinamica populației târgului Bucov în perioada 1831 -1897

Figura 27. Organizarea administrativă înainte de desființare (1844) (Autor: A. I. Cruceru)

Figura 28. Fragment din scrisoarea Departamentulului Trebilor din Lăuntru, prin care
anunță ocârmuire a județului Saac de desființarea acestuia, începând cu 1 ianuarie 1845
(Sursa: Arhivele Naționale Prahova, fond Ocârmuirea județului Saac, dos. 133/1844, f. 11)

Figura 29. Ponderea birnicilor în județele de la est de Olt, conform Catagrafiei din 1773 –
1774

Figura 30. Dinamica numărului de locuitori în județul Săcuieni (1774 -1844)

Figura 31. Mărimea demografică a așezărilor la 1831. (Autor: A. I. Cruceru)

Figura 32. Densitatea populației pe plaiuri și plăși la 1838 (Autor: A. I. Cruceru)

Figura 33. Structura populației din târguri pe grupe de sexe (Autor: A. I. Cruceru)

Figura 34. Numărul de familii pe bresle, după Dionisie Fotino (1819)

Figura 35. Procentajul birnicilor și al scutiților de bir din totalul populației la 1819

Figura 36. Satele locuite de ungureni, înregistrate în Condica de dări pe anul 1826 (Sursa:
BAR A2825) (Autor: A.I. Cruceru)

Figura 37. Numărul și repartiția țiganilor mănăstirești (1839). (Sursa: Arhivele Naționale
Prahova, fond Oc ârmuirea județului Saac, dos. 59/1839) (Autor: A. I. Cruceru)

Figura 38. Satul Nisipoasa având două nuclee la 1791 (Sursa: BAR Harta Specht). (Autor: A.
I. Cruceru)

Figura 39. Tipare mor fologice ale așezărilor umane pe A Doua Ridicare Topografică A
Imperiului Habsburgic (sec. al XIX -lea): a. Podenii Vechi, sat nealiniat, cu structură
complexă; b. Lipănești, sat strămutat la drumul cel mare al Brașovului, cu structură liniară.
(Sursa: map ire.eu) (Autor: A. I. Cruceru)

Figura 40. Câmpuri destinate culturilor agricole pe Valea Zeletinului (Foto: A. I. Cruceru)

9
Figura 41. Producția de porumb (kg) a satelor după raportarea din 1831 (Autor: A. I.
Cruceru)

Figura 42. Satele cu activități în domeniul viticulturii (Autor: A. I. Cruceru)

Figure 43. Peisaj specific cu livezi la Ariceștii -Zeletin (Foto: A. I. Cru ceru, iunie 2017)

Figura 44. Alunecări de teren declanșate în urma defrișărilor de la Slon (perspectivă spre
N-NV). În plan secund se distinge Vârful Clăbucetului (1459 m)(Foto: A. I. Cruceru,
noiembrie 2013)

Figura 45. Organizarea satelor de plăieși între secolele XVII -XIX. (Autor: A. I. Cruceru)

Figura 46. Principalele funcții ale așezărilor (Autor: A. I. Cruceru)

Figura 47. Organizarea economică internă a unui sat, după H. H. Stahl & P.H. Stahl (1968)

Figura 48. Clasificarea satelor după forma de stăpânire a pământului la 1831 (Autor: A. I.
Cruceru)

Figura 49. Moșia satului boieresc, de câmpie, Conduratu (1838). Se poate distinge vatra
satului (dominată de biserică) și “culoarul” de acces la principalele zone economice: râul
Istău și “a răturile ” irigate prin intermediul său. (Sursa: Arhivele Națion ale Istorice Centrale,
fond Hărți județul Prahova, planșa nr. 64)

Figura 50. Dimensiunea așezărilor după harta rusă (1835). (Autor: A. I. Cruceru)

Figura 51. Odăi din sectorul montan și subcarpatic : a. Odaie în munții Grohotișului (Sursa:
Colecția C. Săvulescu); b. “Hodaia de la Bertea” pe Charta României Meridional e (1864)
(Sursa: charta1864.ro)

Figura 52. Stânele și cășăriile din zona montană a județul ui Săcuieni în secolele XVIII -XIX
(Autor: A. I. Cruceru)

Figure 53. Efectivele de stupi din județele Prahova, Saac și Buzău (după Catagrafia din
1838) (Autor: A. I. Cruceru)

Figura 54. Târgurile vechi și noi ale județului Săcuieni (sec. XVIII -XIX) (Autor: A. I. Cruceru)

Figura 55. Sturctura populației pe medii (urban -rural) la 1838. (Autor: A. I. Cruceru)

10

Figure 56. Num ărul de gospodării al târgurilor potrivit statisticii din 1832 și hărții ruse din
1835. (Autor: A. I. Cruceru)

Figura 57. Vatra târgului Văleni, la începutul secolului al XIX -lea, după mai multe surse
istorice (Autor: A. I. Cruceru)

Figura 58. Vatra târgului Slănic, la începutul secolului al XIX -lea, după mai multe surse
istorice (Autor: A. I. Cruceru)

Figura 59 . Casa cămărașilor ocnei Slănic (sfârșitul sec. al XIX -lea).

Figura 60. Târgul Mizil: a. pe harta Specht (1790 -91); b. pe planul moșiei Brăgăreasa și
Istău (1838); c. pe a doua hartă iosefină (1806 -1869)

Figura 61. Drumurile istorice (comerciale, pastorale, ale poștei, ale sării) (Autor: A. I.
Cruceru)

Figure 62. Drumul Teleajenului: a. pe harta lui Homann (1724), reprezentat cu pornire din
Cerașu. b. tro nson din Plaiul Buților, la sud de Vârful lui Crai (Foto: A. I. Cruceru, iulie 2015)

Figura 63. Drumul cel mare al Brașovului, de la Văleni prin trecătoarea Șanțului (Pasul
Bratocea), pe harta lui Jouvet et Cie (1882)

Figura 64. Zona neutră dintre ceta tea Tabla Buții și vama Drajnei

Figura 65. Veniturile încasate de la păstorii transilvăneni în anul 1835 (Sursa: Analele
Parlamentare ale Rom., tom. VII, p art. I, p. 222)

Figura 66. Drumul Ocnei Slăniculu : a. în harta iosefină (1763 -87), pe albia Slănicului (Sursa:
mapire.eu); b. pe albia Vărbilăului (perspectivă spre sud) (Foto: A. I. Cruceru, iunie 2017).

Figura 67. Structura principalelor culturi de câmp din județul Saac (după Catagrafia din
1838) (Autor: A. I. Cruceru)

Figura 68. Structura plantelor tehnice (după Catagrafia din 1838) (Autor : A. I. Cruceru)

Figura 69. Categoriile principale de utilizare a terenurilor (Autor: A. I. Cruceru)

11
Figura 70. Limita dintre pădurile de conifere și pășuni pe Vârful lui Crai . a. perspe ctivă de la
nord de Slon (2013) (Foto: A. I. Cruceru, septembrie, 2016); b. în prima hartă iosefină
(1763 -87) (Sursa: mapire.eu); c. în a doua hartă iosefină (1806 -1869) (Sursa: mapire.eu)

Figura 71. Suprafața ocupată de fânețe (pogoane) în județele Buzău, Saac și Prahova (după
Catagrafia din 1838) (Autor: A. I. Cruceru)

Figura 72. Efectivele de ovine și caprine înregistrate în județele Buzău, Saac și Prahova

Figura 73. Efectivele de bovine înregistrate în județele Buzău, Saac și Prahova

Figura 74. Efectivele de bivoli, măgari și catâri înregistrate în județele Buzău, Saac și
Prahova

Figura 75. Efectivele de porcine și cabaline înregistrate în județele Buzău, Saac și Prahova

Figura 76. Situație statistică cuprinzând numărul duzilor (după Catagrafia din 1838)

Figura 77. Numărul de pruni înregistrați în județele Buzău, Saac și Prahova

Figura 78. Peisaj viticol în timpul sezonului rece la Vadu Săpat

Figura 79. Suprafața ocupată de vie (pogoane) în județele Buzău, Saac și Prahova.

Figura 80. Fragment din Catagrafia pădurilor și dumbrăvilor din județul Saac (1831). Satele
Bertea, Strâmbeni și Haimanalele ot Livadea (Sursa: Arhivele Naționale Prahova, fon d
Ocârmuirea județului Saac, dos. 48/1831)

Figura 81. Structura pădurilor după forma lor de stăpânire la 1831(Sursa: Arhivele
Naționale Prahova, fond Ocârmuirea județului Saac, dos. 48/1831) (Autor: A. I. Cruceru)

Figura 82. Tipurile de pădure după regimul de stăpânire la 1831. (Autor: A. I. Cruceru)

Figura 83 . Harta resurselor de subsol (după diferite izvoare istorice) (A. I. Cruceru)

Figura 84. Ruine de biserici : a. Ruinele bisericii vechi a satului Lipănești pe a Doua Ridicare
Topografică a Imperiului Habsburgic (Sursa: mapire.eu); b. Biserica de lemn din Cărbunești
(sec. XIX) (Foto: A. I. Cruceru, aprilie 2014); c . Biserica din Vadu Săpat (sec. XIX) (Foto: A. I.
Cruceru, octombrie, 2016).

12
Figura 85. Mănăstirea Văleni. Exemplu de biserică fortificată : a. Fragment din prima hartă
iosefină (sfârșitul sec. XVIII) (Sursa: mapire. eu); b. Litografie de Beghenau (1860) (Sursa:
N. Iorga, Mănăstirea din Vălenii de Munte , 1925)

Figura 86. Oiconimele oficiale din plasa Podgoriei și numele moșiilor pe care ființau satele
la 1844 (Sursa: Arhivele Naționale Prahova, fond Ocârmuirea județului Saac, dos.
159/1844) (Autor: A. I. Cruceru)

13
LISTA TABELELOR

Tabelul 1. Așezările puse în legătură cu târgul Săcuieni și valoarea transporturilor în
Socotelile Brașovului

Tabelul 2. Satele de cordonași și numele plaiurilor străjuite la 1834 -1835 (Sursa: Arhivele
Naționale Prahova, fond Ocârmuirea județului Saac, dos. 57/1834)

Tabelul 3. Venitul vămilor Predeal, Bratocea și Tabla Buții ( 1858 -1862) în lei

Tabelul 4. Distanțele până la reședințele isprăvnicești (după V. A. Urechia, 1895)

Tabelul 5. Podurile stricate și care neces itau reparații la 1831 (Sursa: Arhivele Naționale
Prahova, fond Ocârmuirea județului Saac, dos. 8/1831, f. 28)

Tabelul 6. Munții pășunați intensiv în sec. XVII -XIX (după mai multe surse istorice) (Autor:
A. I. Cruceru)

Tabelul 7. Listă cuprinzând averile imobile ale mănăstirilor în județul Săcuieni (Sursa:
Arhivele Naționale Prahova, fond Ocârmuirea județului Saac, dos. 117/1832)

Tabelul 8. Dinamica topo nimiei oficiale din plasa Podgoria în perioada 1774 -1844. (După
Catagrafia din 1774, Dionisie Fotino, Catagrafia din 1831, Catagrafia din 1838 și statistica
satelor și moșiilor din plasa Podgoria)

14
INTRODUCERE

În utimele decenii, studiile de Geografie umană și Geografie regională din România
au acordat o atenție sporită „țărilor”, entități socio -economice și politice autohtone,
omogene etno -cultural, adăpostite în marile culoare de vale și depresiuni (Despresiun ea
Hațegului, Depresiunea Loviștei, Depresiunea Oașului etc). Nu același interes am constatat
în legătură cu trecutul județelor românești, sisteme teritoriale complexe care debutează în
evul mediu și continuă să ființeze până în zilele noastre. Una dintre intențiile noastre a fost
de a „evada”, așadar, din decupajele stereotipe în studiile de geografie istorică și geografie
regională, pentru a ne întoarce la altele, ce poartă amprenta administrației autohtone:
județele. În acest sens, ne -am propus să realizăm o cercetare cu caracter interdisciplinar
asupra județului Săcuieni, unitate administrativ -teritorială care a existat la Curbura
Carpaților, până la 1 ianuarie 1845.
În contextul discuțiilor despre reorganiză ri administrative și regionare este
important să fie reținut faptul că deciziile de înființare/comasare/desființare a județelor
sau regiunilor nu reprezintă o noutate în trecutul Europei și nici pentru țara noastră. De la
o epocă la cealaltă, însă, particu laritățile acestor măsuri au fost dictate de rațiunile practice .
Județele medievale au fost aduse în ființă ca circumscripții cu rol predominant fiscal, așa
cum sugerează într -un studiu recent M. Coman (2013), și au ajuns în epoca modernă,
unități administ rativ -teritoriale bine definite în spațiu (prin intermediul unor limite
convenționale) și cu o identitate asimilată sau asumată de popor.
Ironia face ca toate marile tranformări petrecute cu județul Săcuieni să fi avut loc la
început de veac: la 1543 era atestat documentar, trecând alături de Buzău, Slam Râmnic și
Brăila, sub jurisdicția Episcopiei Buzăului; în jurul anului 1645 se îmbogățea cu valea
superioară a Buzăului iar la 1845 era șters definitiv de pe harta administrativă a
Principatului Țării Româ nești. Săcuienii ne oferă exemplul unui județ pe cât de prosper și
de bine integrat sistemului economic medieval, pe atât de anacronic și disfuncțional în
epoca modernă. Ce a determinat ascensiunea și decăderea acestuia poate fi urmărit pe mai
multe planur i (social, economic, politic), însă cel mai clar deducem din evoluția căilor de

15
comunicație și instabilitatea reședinței sale. Măsura desființării județului Săcuieni a deschis
unul dintre cele mai importante capitole din epoca modernă, în urma sa punându -se bazele
moderne ale prosperității județului Prahova. Concluzia generală este că a existat o strânsă
legătură între împărțirea administrativ -teritorială a țării, adică unealta de manipulare a
politicului și puterii centrale dispusă în teritoriu, și aspect e precum demografia,
performanța economică sau dinamica sistemelor de așezări umane. Reorganizările
periodice din țara noastră au apărut, în general, pe fondul schimbărilor de regim politic și
pentru a gestiona mai bine lipsurile anterioare, motiv pentru c are au și rămas ca măsuri
meritorii în plan practic.
Alt motiv pentru care ne -am concentrat atenția asupra județului Săcuieni ține de
controversele care persistă în jurul numelui său: apariția, originea numelui, etnia primilor
locuitori, localizarea târgu lui Săcuieni (sec. XV), motivația desființării (sec. XIX) și efectele
sale. Alt motiv derivă din posibilitățile științifice și tehnice oferite de un astfel de studiu.
Alături de autorii de la începutul secolului XIX, Gh. Zagoriț, N. Iorga, și E. Zaharescu, au scris
pe acest subiect E. Hanganu, M. Bâzgan și E. Negulescu. Lucrările lor contribuie, totuși, mai
mult la popularizarea subiectului decât la clarificarea problemelor pe care le ridică. Aceasta
se datorează și faptului că în procesul de documentare, s tudiile anterioare au utilizat doar o
parte neînsemnată din materialele disponibile în Arhive. A fost imperios, așadar, pentru
studiu să integreze critic concepțiile anterioare, dar mai ales, să contribuie cu unele
metode, informații și idei noi. În acest sens, principala sursă de documentare a constituit -o
Fondul Ocârmuirii Județului Saac, din cadrul Arhivelor Statului – Filiala Ploiești, unde au
fost depuse o mare parte dintre actele administrative ale fostului județ Săcuieni. De
asemenea, un rol importan t în documentare au mai avut Arhivele Naționale Istorice
Centrale (Fondurile: Catagrafii, Planuri. Hărți) și Biblioteca Academiei Române (Carte Rară
Veche, Manuscrise Românești, Manuscrise Germane, Documente istorice, Planuri și hărți).
Spre deosebire de alte județe desfiin țate, Săcuieni a oferit posibilitatea realizării
unor analize cantitative aprofundate (pe baze statistice), durând până în timpul lui Gh.
Bibescu (1844). Lucrarea se impune prin număr însemnat de surse primare pe care le
include în discu ție, inclusiv în chirilică și în limba greacă. Nu au fost omise nici colecțiile de
documente generale (DRH, DIR), sau cu referire particulară la arealul județului Săcuieni
(Documente din Vălenii de Munte, Documente de pe Valea Teleajenului etc). Dintre sur sele

16
primare care au servit la realizarea lucrării menționăm edițiile princeps ale lucrărilor lui
Dionisie Fotino (1819) și Fraților Tunusli (1806), care prezintă deosebiri substanțiale față
de traducerile lui G. Sion de la mijlocul secolului al XIX -lea.
Un rol important în manipularea și integrarea datelor a revenit, apoi, hărților și
planurilor istorice. Dintre acestea, pot fi menționate pe scurt: harta Primei Ridicări
Topografice a Imperiului Habsburgic (1763 -87), harta Specht (1790 -91), harta Bergenhei m
(1833), planul moșiei Brăgăreasa și Istău (1838), planul unei părți din târgul Văleni (1853).
Datele verificate au fost integrate într -o bază de date istorico -geografică, în vederea
modelării GIS. Relevanța studiului nostrum, în ansamblul studiilor geogr afice, derivă din
selectarea riguroasă a datelor spațiale, utilizarea metodelor de analiză GIS, importanța
acordată hărtii (ca unealtă de lucru și, totodată, finalitate a geografiei), precum și din
utilizarea cercetării de teren. Ca în orice demers de geog rafie istorică, la mijloc au existat și
limitări: componenta timpului, accesul la date, grafia și limba documentelor originale,
transcrierea din paleografie chirilică în alfabetul latin. De asemenea, a constituit o
provocare actualizarea cunoștințelor din domeniile de graniță, cu care am încercat să
stabilim conexiuni, în special, istorie și arheologie.
O parte a rezultatelor cercetării de față, care cuprinde perioada ultimilor șapte ani, a
fost comunicată deja mediului academic prin intermediul unor publi cații de profil (Revista
istorică, Anuarului Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, Revista Cinque
Continents). În perspectivă, ne -am bucura dacă lucrarea va oferi, pe lângă date statistice și
informații, premizele unor noi demersuri, care să completeze, de ce nu, mozaicul județelor
istorice ale României.

17
CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE ȘI METODOLOGICE

Capitolul introductiv al lucrării inițiază o discuție în jurul aspectelor teoretice și
metodologice care au fundamentat cercetarea. În primul rând, este subliniat locul
Geografiei istorice, la contactul dintre Geografie și Istorie, și caracterul interdisciplinar al
acesteia. După criteriul metodologiei fundamentale de g ândire logică folosită în procesul
cunoa șterii realității obiective geografice, Geografia istorică este o știință sintetică sau
regională , deoarece realitatea geografică obiectivă, complexă, este reconstituită (în plan
intelectual) prin reunirea componentelor în întreguri teritoriale de diferite dimensiuni (I.
Șoneriu, 2013, p. 24). Sinteza poate fi făcută și la nivelul unor formațiuni geografice cu grad
ridicat de complexitate, cum sunt sociosistemul, geosistemul, respectiv, la nivelul celui mai
înalt grad de complexitate, care e sociogeosistemu l (I. Șoneriu, 2013, p. 25) . După ce se
delimitează obiectul de studiu și sunt precizate elementele de specificitate (“combina ția de
temporalități ” și “transversalitatea temelor” ). În continuare este discutată și detaliată
reconstituirea, ca metodă de cuno aștere utilizată în Geografia istorică , cu cele două forme
pe care le capătă: reconstituirea cadru (care permite reconstituirea unui sistem la un
moment dat) și reconstituirea diacronică (ce pune în evidență dinamica sistemului pe un
interval de timp). O atenție sporită se acordă surselor și tipurilor de date întrebuințate în
studiu. Selecția acestora s -a făcut selectiv, în virtutea faptului că nu orice izvor prezintă
aceeași garanție a calității. Distingem astfel: Date provenite din surse bibliografice; Da te din
documente (administrative, hotărnicii), Date extrase din hărți și planuri de moșii; Date din
surse arheologice; Date extrase din reprezentări iconografice (stampe, fotografii, litografii);
Date obținute prin investigații de teren. Capitolul I se încheie cu menționarea principalilor
autori care au adus contribuții la cunoașterea județului Săcuieni , de la începutul secolului
XX până în prezent (E. Zaharescu, N. Iorga, C. C. Giurescu, E. Hanganu, N. Simache, M.
Bâzgan, etc) .

18
CAPITOLUL II. ZONA DE STUDIU
Capitolul al II -lea este împărțit în două părți distincte dar complementare. Acesta
debutează cu introducerea elementelor de localizare și încadrare a cronologică a zonei de
studiu și se încheie cu aspectele care au contribuit la conturarea i dentității sale. Județul
Saac sau Săcuieni era situat în partea nord -estică a Munteniei și cuprindea, din punct de
vedere fizico -geografic, toate tipurile majore de relief regăsite în zona Curburii (munte,
deal și câmpie). În ceea ce privește încadrarea c ronologică, am considerat necesară
raportarea județului Săcuieni atât la perioada premergătoare atestării sale cât și la
perioada ce a succedat desființarea sa : 1 ianuarie 1845. Dintre elementele considerate a fi
avut un rol important în conturarea identității spațiului săcuian. anterior secolul al XIX -lea,
studiul s -a limitat la: denumirile Saac și Săcuieni, din care, prima este considerată forma de
cancelarie (prescurtată) a celei dintâi, apoi tradiția viticolă, județul Saac numărându -se
printre cele mai importante județe exportatoare de vin din Țara Românească, și în cele din
urmă, semnele heraldice, trimițând tot la profilul viticol. După desființarea Săcuienilor, la 1
ianuarie 1845, simbolul principal (butucul cu viță ) a fost integrat în stema Prahovei,
realizându -se astfel un pas important pentru intrarea în memorie a fostului județ.

CAPITOLUL III. COMPONENTA NATURALĂ A JUDEȚULUI SĂCUIENI ȘI
DINAMICA PEIS AJULUI

Capitolul III continuă prezentarea zonei de stu diu începută în capitolul anterior.
Sunt prezentate caracteristicile dominante ale reliefului, hidrografiei, climei, vegetației și
faunei. Trăsăturile fizico -geografice ale județului Săcuieni au fost diversitatea formelor de
relief și proporționalitatea lo r, factori care și -au pus amprenta fundamental asupra
activităților umane. Județul Saac cuprindea toate treptele principale de relief: câmpie, deal
și munte, aspect surprins încă din secolul al XVIII -lea, în descrierea banului Mihail
Cantacuzino: „Săcuienii : se începe asemenea din mijlocul țării și merge până la hotarul
Transilvaniei, având o parte câmp și două părți muntoase” (Genealogia Cantacuzinilor, 1902,
p. 471) . Era, așadar, privit ca un sistem complex. Expunerea simplă este însoțită de

19
explicații și discuții : de ce și în ce mod au influențat elementele cadrului natural activitățile
umane și viceversa? Procesul genetic și evolutiv, desfășurat la scară geologică, corelat cu
evenimentele tectonice și de modelare a scoarței terestre a imprimat sistem ului hidrografic
din cuprinsul județului Săcuieni unele particularități: a) un caracter transversal; b) o
configurație hidrografică densă; c) o eroziune pronunțată pe verticală și în suprafață; d) un
regim hidrologic cu accente de torențialitate în zona mo ntană și subcarpatică (C. Popescu,
1979, p. 52). Rețeaua de ape a județului Saac este tributară grupei de est și celei de sud a
țării. De -a lungul acelorași văi și pe culoarele depresionare intramontane (Cheia), se produc
adesea în timpul iernii inversiuni de temperatură cu predominarea aerului rece. Cu toate
acestea, interiorul arcului subcarpatic se prezintă în ansamblu ca un mediu mai prielnic
decât trama dealurilor externe și zona de câmpie. Una dintre consecințele energiei mari de
relief a județului Să cuieni a fost etajarea vegetației în trepte. Din munți până în câmpie,
călătorii aveau posibilitatea să întâlnească pășuni alpine, păduri de conifere, păduri de
foiase, plante xerofile și podgorii. Destul de timpuriu li s -au adăugat acestora livezile de
pomi fructiferi, întâlnite în documente sub denumirea de „pomet ”. Dinamica fiecăruia
dintre aceste elemente ale peisajului a variat de la un timp la altul, în funcție de rolul ocupat
în economia casnică și de schimb. Din punct de vedere cinegetic, județul Să cuieni a
constituit , de asemenea, unul dintre cele mai bogate și complexe areale din Muntenia. Pe
lângă diversitatea formelor de relief și etajarea climatică, un rol important în îndeplinirea
acestui deziderat l -au avut diferitele tipuri de habitat și în special, pădurea .

CAPITOLUL IV. POPULAȚIA JUDEȚU LUI SĂCUIENI ȘI AȘEZĂRILE UMANE

Capitolul IV abordează tematic și diacronic , formele de grupare a populației (satele,
cătunele, așezările temporare), evoluția demografică precum și numeroasele schimbări
petrecute în plan administrativ. Prin amploarea și complexitatea temelor subordonate,
reprezintă cel mai important capitol al lucrării. Cele mai vechi urme de lo cuire umană
înregistrate pe teritoriul fostului județ Săcuieni datează din paleoliticul mijlociu evoluat și
au fost descoperite la Budureasca (A. Păunescu, 2000, p. 131). Tot pe teritoriul județului

20
Săcuieni, în sud -vest, s -a descoperit în 1928 coiful de aur de la Coțofenești, datând din jurul
anului 400 î. Hr.. Pentru evul mediu timpuriu rețin atenția unele vestigii care certifică
influența poli tică, militară și culturală sud -dunăreană. La Bucov, pe peretele atelierului
unui meșter fierar, au fost descope rite cele mai vechi inscripții slave de pe teritoriul țării
noastre, datând dintre anii 902 -911 (M. Comșa, 1959, p. 570). În același sit au fost
descoperite vârfuri de săgeți. Concomitent, în celălalt capăt al văii Teleajenului, la contactul
Subcarpaților cu zona montană, funcționa un sistem de fortificații format din două sau
chiar trei cetăți (M. Comșa, 1969, p. 28).
Una dintre controversele istoriografice de la începutul secolului XX, se referă la
localizarea târgului Săcuienilor. Principalele ipoteze p ropun localizarea acestuia la Bucov
(C. C. Giurescu, 1943b, p. 441) și la Văleni, dar mai sigur în ultima așezare . Alte păreri susțin
că târgul a fost la Urlați, în perimetrul actualului cartier Jercălăi (M. Spiridon, p. 1993, p.
140) sau chiar la Scăieni (I. Jercan, 2005, p. 98). În ceea ce ne privește, am aderat la ideea că
istoria târgului Săcuieni se leagă de cea mai proeminentă așezare din județ, târgul Văleni.
Cât privește denumirea Săcuieni, apariția acesteia nu se rez umă doar la documentul
din 14 31. Istoricul Marian Coman (2013) consideră că la târgul Săcuienilor se referă și o
scrisoare din secolul al XVI -lea adresată de brașoveni boierilor și dregătorilor domnești
care sunt „pe Buzău spre Secui” . Ne mai stau, apoi, la dispoziție câteva informaț ii desprinse
din Socotelile Brașovului (R. Manolescu, 1965). Ne -au atras atenția oriconimele Saac, în
1546, cu un transport de 240 aspri, și Săcueni, în 1549, cu două transporturi de 5060 aspri.
Valoarea transporturilor sunt incomparabil mai mici decât al e târgurilor mari (Târgșor,
Gherghița, Floci) de ordinul zecilor și sutelor de mii de aspri pe an, ceea ce sugerează că nu
este vorba de o așezare proeminentă.
Din cercetări le noastre a rezultat că nu toate teritoriile au avut aceeași vechime, ele
suferind periodic reorganizări. Cea mai importantă modificare administrativă din istoria
județului Săcuieni pare să fi avut loc sub Matei Basarab, la jumătatea secolului al XVII -lea.
Există indicii că satele Pătârlage și Arsele, valea superioară a râului Buzău, de la nord de
Cislău, a făcut parte la început din județul Buzău.
Desființarea județului Săcuieni reprezintă, în fapt, una dintre numeroasele încercări
de modernizare a Principatelor Române, din prima jumătate a secolului al XIX -lea. Legile și
decretele din perioada 1843 -1848 certifică înclinațiile de reformator ale lui Gh. Bibescu (B.

21
Florescu, 1894) . Unul dintre obiectivele domniei sale a fost și optimizarea aparatului
administrativ al țării, scop în atingerea căruia a format o Comisie pentru „rotunjirea”
județelor , subordonată Vorniciei din Lăuntru. Cum s -a ajuns la un compromis în privința
Săcuieni lor nu este greu de înțeles, analizând parcursul din ultimele două secole ale
acestuia. Județul suferise un declin economic începând cu sf ârșitul secolului al XVIII -lea.
Dinamica demografică din perioada 1819 -1830 este pusă mai corect în lumină de
catagrafia obștească din 1831 (Vezi I. Donat et al., 1999). Conform acesteia, la data
menționată se găseau 18.519 familii (cca. 92.595 de locuitori) în județ. Harta rusă din 1835
surprinde în perioada imediată Regulamentului organic o tendință demografică
ascendentă, exprimată prin cele 22.876 gospodării/familii (cca. 114.380 de locuitori) (C. C.
Giurescu, 1957).
Cauzele acestei creșteri ar trebui căutate în reformele din domeniu l administrativ, social și
agrar, și în progresul medicinei care a înlăturat o parte din factorii de risc (boli contagioase,
epidemii etc). La aceasta se mai adaugă sporul natural pozitiv și stabilirea în județ a
numeroși transilvăneni sau străini interesa ți de practicarea comerțului cu diverse articole
(păcură, sare, lemn) ori animale (cornute, porci).
În perioada 1831 -1833, proporția bărbaților raportă la populația din mediul urban
era de circa 53%, iar a femeilor de 47%. Conform statisticii din 1832 -33, solicitată de
Vornicia Trebilor din Lăuntru pentru târgurile din județul Saac (mai puțin pentru Bucov),
numărul bărbaților îl depășea în fiecare caz pe cel al femeilor. Structura populației poate fi
caracterizată prin intermediul raportului de masculinitat e, care exprimă numărul
persoanelor de sex masculin corespunzător la 100 de persoane de sex feminin și care, în
acest caz, e de 111,83%. Situația înregistrată la începutul secolului al XIX -lea reflectă o
stare socio -demografică opusă aceleia întâlnite în z ilele noastre în județul Prahova, când
femeile dețin statistic majoritatea din totalul populației (B. Mihai et al. 2016, p. 294).
Pe lângă populația autohtonă de la Curbura Carpaților, în timp s -au infiltrat cu
intensități diferite multiple elemente etnice. Despre acest proces pus în mișcare de factori
dintre cei mai diverși (politici, resurse, drumuri, războaie etc) ne grăiește în p arte
toponimia istorică a județului (Săcuieni, Schiulești, Scheau etc), dar mai clar izvoarele
scrise. În funcție de stilul de viață, de ocupațiile predilecte și chiar de religie, unele grupuri

22
etnice nu s -au amestecat niciodată cu băștinașii –țiganii, evre ii –, în vreme ce altele, – grecii,
bulgarii, sârbii – au suferit o asimilare mai ușoară.
Primele informații care sugerează existența unui târg în județul Săcuieni datează din
secolul al XV -lea (1431) și trimit la controversata așezare cu acest nume, întâ lnită în
porunca domnului Dan al II -lea (I. Bogdan, 1905, p. 39). O altă categorie de așezări în
peisajul umanizat al județului Săcuieni, alături de sate și târguri/orașe, o alcătuiesc
așezările temporare. În literatura geografică acestea au fost definite ca așezări locuite doar
o perioadă limitată de timp în decursul unui an, după care rămân pustii (N. Popp, 1929). În
funcție de scopul sau destinația lor, pot fi împărțite în 6 clase distincte: 1. Târle și odăi; 2.
Stâne și cășării; 3. Pivnițe; 4. Prisăci ; 5. Pichete de cordonași. Fiecare reprezint ă câte o
extensiune a așezărilor permanente și erau menite să contribuie la satisfacerea unor
activități sezoniere (pastoral -agricole, economice și chiar militare).

CAPITOLUL V. CĂILE DE COMUNICAȚIE

Istoria căilor de comunicație corespunde într -o bună măsură cu dinamica și
dezvoltarea așezărilor umane. Străbaterea orizonului local, de la o comunitate umană la
alta, ori în vederea accesului la apă, vânat, lemn, sare și alte resurse vitale, a condus la
formarea unei rețele de drumuri intersătești. D acă acestea au servit la consolidarea și
afirmarea pa rticularului, drumurile de tranzit – cele transcarpatice în special – au conlucrat
la omogenizarea culturală și materială a Munteniei cu Transilvania și chi ar Bulgaria.
Fenomenul de aculturație poate fi explicat în zona Curburii ținând seama de existența
drumurilor transcarpatice și de relațiile cu populația de la sudul Dunării. Drept dovadă, din
cele aproximativ 250 de piese de bronz descoperite la Drajna de Jos, majoritatea sunt tipuri
transilvănene (Enciclopedia Arheologiei, vol II. D -L, 1966, p. 76).
Rutele medievale care au dispus de oarecare perenitate și importanță economică,
administrativă ori socială, au fost numite adesea , în mediul academic , drumur i tradiționale .

23
Cât privește spațiul care ne interesează, al fostului județ Saac, aici drumurile
tradiționale se pot reduce la următoarele categorii, prin raportare la funcția predominantă:
drumuri de comerț, drumuri ale sării, drumuri ale oilor, drumuri de poștă.
Nu trebuie, totuși, considerat că fiecărui tip îi corespundeau trasee independente
unele de celelalte. Drumurile comerciale erau coloana vertebrală a județului, din ele
desprinzându -se ramificații care serveau, unele mai mult păstorilor aflați î n transhumanță,
altele mai mult cărăușilor de sare. Apoi, t oate drumurile, căile sau potecile puteau servi la
nevoie ca drumuri militare.
Legăturile comerciale dintre Țara Românească și Brașov încep a se cristaliza încă
din a doua jumătate a secolului al XIV-lea ( R. Manolescu , 1965). Privilegiile amintesc la
Curbura Carpaților, pe lângă drumul Rucărului, drumul Teleajenului și drumul Buzăului, pe
care se transportau cantități însemnate de sare și se aduceau produse de import în țară.
Înființarea drumurilor de poștă reprezintă una dintre puținele măsuri inițiate în
perioada fanariotă păstrate după adoptarea Regulamentului organic în Țara Românească.
În pragul epocii moderne, devenise clar pentru actorii teatrului politic ai Europei de Est, că
viito rul provinciilor din nordul Dunării depindea de căile de comunicație. Primii care și -au
asumat acest lucru au fost austriecii, care între 1789 -1791 amenajau primul drum de
căruță pe Valea Prahovei (Gh. Zagoriț, 1913, p. 64). Funcțional, drumurile de poștă au
preluat și continuat tradiția drumurilor olacului – pe care circulau în Evul Mediu purtătorii
poruncilor domnești – dar sub forma menzilului turcesc.
În județul Săcuieni, drumurile sării au cunoscut o activitate intensă, fiind conectate
la punctele de exploatare. Ele nu au rămas, însă, permanent aceleași, ci s -au succedat în
funcție de contextul economic, de descoperirea unor noi zăcăminte și de tehnica
întrebuințată în exploatare. Dacă vama Lopatnei, atestată la 1482, se referă așa cum
credem, la venit ul unei ocne care a existat pe râul cu acest nume, din raza satelor Ogretin și
Zeletin, atunci cel mai vechi drum începea de pe Valea Teleajenului și avea două direcții:
spre Transilvania și spre Peninsula Balcanică.
În afara drumurilor ce deserveau orizon tul local al fiecărui sat și pe care se deplasau
în voie oile mânate de păcurarul satului, existau drumuri specializate, adevărate punți de
legătură între sud -estul Transilvaniei și Câmpia Bărăganului, pe care se scurgeau în fiecare
an turme formate din mi i de oi. Pe drumul Drajnei coborau turmele de la stânele de pe

24
Mănăila, Fața lui Craiu, Clăbucet, iar pe Teleajen, din vreo cincisprezece munți, printre care:
Zăganu, Ciucaș, Tigăile, Gropșoarele, Babeș, Bobul Mare, Bobul Mic, Nebunu Mare, Nebunu
Mic. După mărturiile ciobanilor bătrâni săceleni, din prima jumătate a secolului trecut,
punctele principale de întâlnire ale mocanilor erau Schiuleștii și târgul Văleni (I. Ghelasse,
1938).
Culmile și interfluviile ofereau vizibilitate și posibilitate de orientar e, iar pe de altă
parte, siguranță mai multă decât văile. Această percepție colectivă și forma sa de
manifestare avea să dispară încet începând cu secolul al XIX -lea. Modernizarea a impus
înainte de toate coborârea drumurilor de pe interfluvii pe terasele și fundul văilor.
Problema drumurilor în perioada modernității este cu atât mai relevantă cu cât se leagă
strâns de însuși declinul socio -ecomomic și desființarea județului Săcuieni.
Primele măsuri oficiale cu privire la construcția și întreținerea drumurilor au fost
întreprinse în anul 1832 prin Regulamentul Organic. Începând cu sfârșitul secolului XVIII,
Țara Românească va persevera în privința formării unei infrastructuri de tip modern,
menită să reducă timpul și efortul de deplasare.

CAPITOLUL VI. ECONOMIA JUDEȚULUI SĂCUIENI

Capitolul VI scoate în eviden ță componenta economică a județului Săcuieni, pe cele
trei coordonate definitorii: cea agricol ă, cea forestier ă și a resurselor de subsol. În 1838, cel
mai mare procent din suprafețele agricole erau destinate porumbului (27%), orzului (17%)
(de aici și numele satului Orzoaia), abia apoi meilor (13%) și grâului (13%), care necesitau
condiții naturale mai particulare. Cultura secarei era aproape inexistentă, înregistrând sub
1% din suprafețele cul tivate. Pădurile ocupau cel mai vast și compact teritoriu în zona
montană, intercalându -se pe alocuri cu pășunile alpine. Acestea se continuau către sud cu
zona specializată în pomicultură și fânețe. În regiunea Subcarpaților externi și pe Valea
Teleajenul ui, la Mălăești și dealul Cuib, specificul peisajului era dat existența podgoriilor,
intercalate, de asemenea, cu pâlcuri de pădure nu foarte vechi și cu fânețe. În sfârșit,
terenurile agricole își făcuseră loc și de -a lungul culoarelor de vale, pe tersase le râurilor, în
apropierea așezărilor, însă erau tipice pentru câmpie.

25
Fondul forestier constituie unul dintre elementele tipice care au caracterizat
peisajul zonei de studiu. Pădurea a stat la baza sistemului economic medieval, servind la
început ca adăpost și sursă de hrană, iar mai târziu ca zonă economică distinctă (laolaltă cu
vatra satului, pășunea, sursele de apă și locurile de culturi agricole). O altă caracteristică
specifică fazelor mai evoluate ale istoriei, în speță secolelor XVIII și XIX, vizează înmulțirea
pădurilor particulare (numite braniști în vechime), a așa -ziselor păduri „poprite”, adică
ocrotite. Ideea exploatării raționale și -a făcut apariția în mentalul colectiv treptat, și
desigur, pe măsură ce împuținarea fondului forestier a d evenit o problemă cu consecințe
iminente.
Astfel, dacă în sistemul economic valabil pe parcursul epocii fanariote, defrișarea
era încurajată de domnie și era privită chiar ca un pas obligatoriu pentru extinderea
pășunilor și a spațiului agricol, de la sfâ rșitului secolului al XVIII -lea, pe fondul liberalizării
comerțului, s -au impus măsuri și restricții. O mărturie pentru atenția crescută față de
resursele forestiere ale țării, o reprezintă începând cu 1831, catagrafiile pentru pădurile și
dumbrăvile din f iecare județ. Ele ne oferă cea mai coerentă imagine, atât în privința
repartiției spațiale, cât și a dimensiunii, a tipului lor, a proprietarilor și chiar a esențelor
lemnoase predominante.
Resursele subsolului au constituit temelia dezvoltării județului Săcuieni atât pe
parcursul evului mediu cât și în perioada de tranziție la epoca modernă. Sectorul cel mai
bogat în resurse de sare și păcură a fost Valea Teleajenului și din aceasta, zona dealurilor.
În vremurile când ideea prospecțiunilor geologice era î ncă necunoscută, exploatările se
deschideau la întâmplare, unde existau bănuieli că s -ar afla ceva. Astfel au luat ființă
numeroase exploatări de păcură, la Cislău, Matița și Cosmina, consemnate vremelnic în
secolele XVIII -XIX. Alteori, zăcămintele descop erite au fost capabile să asigure reserve
pentru mai multe generații, cum s -a întâmplat cu exploatarea de sare de la Slănic.

26
CAPITOLUL VII. ELEMENTE SPIRITUALE ȘI CULTURALE

Prin rolul și funcțiile deținute în societatea medievală românească, bisericile și
mănăstirile au exercitat o puternică influență în organizarea spațiului. De existența
acestora sunt legate, indisolubil, dinamica peisajului antropic și natural, formarea și
dezvoltarea unor sate, mahalale sau târguri, cultura autohtonă și începuturile educației
instituționalizate. În plan spiritual, bisericile și mănăstirile au constituit cele mai tipice
forme de mărturisire a credinței ortodoxe. Din acest motiv, apariția bi sericilor și
mănăstirilor pe teritoriul județului Săcuieni poate fi pusă atât pe seama comunităților
umane, dornice să dețină locașuri de închinare, cât și pe seama unor ctitori particulari
(boieri, mocani) sau chiar pe seama sihaștrilor, cum este cazul bi sericii rupestre de la Vai
de El. Bisericile și mănăstirile formează cea mai importantă categorie de vestigii medievale.

CAPITOLUL VIII. CONCLUZII
Județul Saac sau Săcuieni, atestat documentar la 1543, s -a constituit și a devenit
parte componentă a Țării Românești la sfârșitul secolului XIV -începutul secolului XV, după
o aparentă recâștigare a părților nordice de la Coroana Maghiară. Cu toate acestea, numele
nu i s -a datorat, cum s -ar crede, populației maghiare, ci românilor ven iți în număr mare din
secui me. Toponimia locală, curat românească, fără deosebiri comparativ cu aceea întâlnită
în restul Munteniei, și existența obștilor de moșneni care stăpâneau patrimoniul sătesc încă
de la întemeierea țării (Drajna, Măneciu, P ăcălești ), demonstrează cele de mai sus. Așezarea
sa la contactul celor două provincii istorice românești (Transilvania și Țara Românească),
între care fluxurile culturale și materiale au fost neîncetate, constituie primul factor de
favorabilitate naturală. Cel de -al doilea, a fost accesibi litatea reliefului. Pe teritoriul
județului Săcuieni, munții nu au constituit o opreliște, ci una dintre principalele punți de
legătură, prin pasurile sale principale, Tabla Buții și Bratocea.
Exploatarea resurselor de sare este atestată pe teritoriul jud ețului Săcuieni odată cu
vama Lopatnei, la 1482, când aceasta era dăruită mănăstirii Snagov. Un hrisov din 1582 (cu
conținut explicit) ne -a permis localizarea sa pe Valea Teleajenului, în zona Ogretin -Zeletin.
În secolele XVI -XVII au urmat exploatările de la Sărari, Aniniș, Clinceni și Ghitioara, apoi,

27
cele de la Teișani, până spre jumătatea secolului al XVIII -lea (în anul 1710, ultima atestare a
ocnelor). Începând cu 1685 a intrat în circuitul economiei medievale sarea de la Slănic,
punct exploatat până în prezent.
Un rol deosebit în evoluția ocupațională și soc ială a așezărilor l -a mai avut vița de
vie. O parte din podgoria de la Valea Călugărească ajunsese în posesia mănăstirii Snagov
încă din secolul al XIV -lea. Acest amănunt, alături de cel anterior, privitor la vama Lopatnei,
demonstrează că primii domni ai țării au avut control deplin asupra resurselor din
Săcuieni. Un alt aspect pe care l -a atins cercetarea noastră, privește localizarea târgului
Săcuieni (1431), menționat de hrisovul emis de domnul Dan al II -lea. Sursele consultate
arată că așezarea, presupusă reședință a județului omonim, nu a dispărut din documente, ci
apare sporadic și în Socotelile Brașovului. Târgul Săcuienilor a constituit o alternativă de
denominare a Vălenilor, care era, pe bună dreptate, cea mai importantă așezare de la
Curbura Carpaților. Calitatea de vamă de hotar a Vălenilor, atestată la 1610, și cea de
„scaun” , atestată la 1652, ne îndreptățesc opiniile.
În intervalul 1831 -1835, județul a depășit pragul de 100.000 de locuitori, ca urmare
a îmbunătățirilor politice și socio -econimice aduse prin Regulamentul organic. Progresul
mai poate fi pus pe seama sistemului medical, care a înlăturat o parte din factorii de risc
(boli contagioase, epidemii etc), prin vac cinare și alte măsuri. Se vor mai adauga la acestea
sporul natural pozitiv și stabilirea unui număr însemnat de transilvăneni în județ.
Cazul județului Săcuieni contribuie la înțelegerea mai profundă a factorilor naturali
și antropici, ce determină parcursul economic al unităților administrativ -teritoriale. Ca
sisteme dinamice, județele vor avea permanent nevoie de revizuiri care să integreze modul
real de funcționare al spațiului și care să rezolve o parte din conflictele administrative
apărute. Ace stea au fost premizele de la care a plecat județul Prahova pentru a se
transforma într -un exemplu de funcțio nalitate, la scară națională.

28
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

ARHIVELE NAȚIONALE ISTORICE CENTRALE
Fondul Catagrafii .

Catagrafia obștească din 1838
Județul Prahova : I/71 (Plasa Târgșor), I/72 (Plasa Câmpul), I/73 (Plasa Filipești), I/74 (Plaiul
Prahova)
Județul Săcuieni : I/87 (Plasa Câmpului), I/88 ( Plasa Podgoria ), I/89 (Plasa Tohani), I/90 (Plasa
Teleajenului), I/91 (Plasa Despre Buzău)
Județul Buzău : I/92 (Plasa Câmpul,), I/93 (Plasa Sărata), I/94 (Plasa Pârscov), I/95 (Plaiul Slănic)
Fondul Logofeția pricinilor bisericești.
Dos. 125/1832 (Catagrafia bisericilor din județul Saac, 1832)

Fondul Planuri județul Prahova .
Planul nr. 64 (Planul moș iei Brăgăreasa și Istău, 1838)
Planul nr. 250 (Planul moșiei Slănic, 1893)
Planul nr. 260 (Plan de situație al unei părți din târgul Vălenii de Munte, 1853)

Fondul Microfilme Rusia.
Catagrafia rusă din 1773 -74: Xerografii, pachet XXVI, dos. 1 -4 (județul Săcuieni)

ARHIVELE NAȚIONALE ALE STATULUI – FILIALA PRAHOVA

Fondul Ocârmuirea județului Saac :
Dos. 6/1831 (Raportare despre roadele pământului din județul Saac pe anul 1831)
Dos. 55/1831 (Corespondență referitoare la unirea plășilor)
Dos. 48/1831 (Catagrafia pădurilor și dumbrăvilor din cuprinsul județului Saac)
Dos. 84/1832 (Statistica privitoare la târgurile din județul Saac)
Dos. 82/1833 (Catagrafia băjenarilor așezați în județul Saac)
Dos. 57/1934 (Delă pentru pricina satelor orânduite pentru paza cordoanelor granițelor
Principatului)

29
Dos. 71/1834 (Delă pentru știința stării drumurilor, atât celor de poștă și celor comerciale)
Dos. 47/1838 (Delă pentru paza pădurilor mănăstirești din ocolul județul ui Saac)
Dos. 83/1838 (Delă pentru îmbunătățirile orașului Bucov)
Dos. 91/1841 (Delă pentru boala dalacului)
Dos. 109/1843 (Delă pentru trecerea dajnicilor de sub administrația Vorniciei Temnițelor sub
administrația ocârmuirii județului)
Dos. 63/1844 (Delă pentru pricinile atingătoare de poștele aflate în județ)
Dos. 89/1844 (Delă pentru curățenia târgurilor și bâlciurilor)
Dos. 153/1844 (Obșteasca condică toți locuitorii satelor câți s -au găsit la cea de -a III -a catagrafie
din 1844)
Dos. 155/1844 (Calitate a moșiilor, drumurilor, dealurilor, văilor și măgurilor din plasa Tohani)
Dos. 159/1844 (Delă pentru desființarea județului Saac)
Dos. 163/1844 (Statistica locuitorilor din județul Saac)

Fondul Pretura plășii Teleajen :
Dos. 4/1831 (Dela în pricina desființării plășilor)
Dos. 56/1834 (Delă în pricina drumului cel mare de la Văleni la Brașov)
Dos. 74/1835 (Delă în pricina cererii patentarilor de a face punți peste Teleajen)

Fondul Planuri și Hotărnicii :
Planul nr. 26 (Hotărnicia mo șiei Slon, 1843)

BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE
Manuscrise românești.
BAR Mss. Rom. 4546 (Răspunsuri la Chestionarul lui N. Densușianu referitoare la tradițiunile
istorice și antichitățile țerilor locuite de Români. primite din județul Prahova )
BAR A. 2815 (Catagrafie de preoți, diaconi și țărcovnici pe anul 1845, în plășile Teleajen, Podgoria
și Cricov – județul Prahova)
BAR A. 2825 (Condică de dări pentru 12 județe de dincoace de Olt)

Manuscrise germane .

30
BAR Mss. Germ. nr. 1 (Descrierea hărții Specht, copiată de N. Docan -1912: Militairische
Beschreibung der Grossen -Wallachey von der Section No. 262 bis 394. 2ter Theil )

Documente istorice .
BAR Doc. Ist. LXIX/87; Doc. Ist. XX/213; Doc. Ist. Rom. CCCLVII/43; Doc. Ist. Rom. CC CLVII/42,

Carte rară.
BAR C.R. I 7206 (Deosebite istorii morale desfătătoare și pline de învățătură, traduse din
franțuzește și grecește de G. Pleșoianu, profesorul școalelor naționale din Craiova, în privileghiata
Tipografie din București, 1831. Anexă: harta intitulată “Poștile și carantinele Țării Rumânești”, fără
scară grafică, executată de G. C. Heinrich )

LUCRĂRI GENERALE ȘI SPECIALE
Achim, V. (2005) Statistica țiganilor în principatele române în perioada 1830 -1860 , Revista istorică,
tom XVI, nr. 3 -4, p. 97 -122.
Alan, R, Baker, H., (2003) Geography and History. Bridging the Divide , Cambridge University Press,
Cambridge.
Andrieșescu, I. (1925) , Nouvelles contributions sur l’age du bronze en Roumanie. Le depot de
bronzes de Drajna -de-Jos l’epee de Bucium , în Dacia. Recherches et decouvertes archeologiques en
Roumanie, publiees sous la direction de m. Vasile Pârvan, II, Bucarest, Cultura Națională, p. 345 –
384.
Bauer, F. W., (1788) Memoires historiques et geographiques sur la Valachie: avec un prospectus d'un
atlas géographique & mi litaire de la derniere guerre entre la Russie & la Porte Ottomanne , A
Francfort et Leipsic, Chez Henry -Louis Broenner.
Bâzgan, M., (2004) Județele Țării Românești până la mijlocul secolului al XVIII -lea, Cartea
Universitară.
Binder, P., (1968) Contribuții la geografia istorică a Banatului de Severin , Studii. Revistă de Istorie,
Tomul 21, Editura Academiei Republicii Socialiste România.
Boncu, C. M., (1976) Școala prahoveană. Secolele X -XIX, Editura Didactică și Pedagogică, București.

31
Boulanger, P., (2012) La renaissance de la géographie historique en France depuis les années
1990. ( http://rgh.univ –
lorraine.fr/article s/view/26/La_renaissance_de_la_geographie_historique_en_France_depuis_les_an
nees_1990 )
Brătescu, P., Moruzi, I., Alessandrescu, C., (1897) Dicționar Geografic al Jude țului Prahova ,
publicat prin îngrijirea D -lui C. Alessandrescu, Tipografia și Leg ătoria de Cărți „Viitorul”, Elie
Angelescu, T ârgovi ște.
Buterez, C., (2015) Fenomenul monahal în Subcarpații dintre Râmnicu Sărat și Teleajen. Studiu de
geografie istorică , Teză de doctorat, București.
Cantacuzino, M., (1863) Istoria politică și geografică a Țe rei Romanesci de la cea mai veche a sa
întemeiere pănă la anul 1774, dată mai întâiu la lumină în limba grecească la anul 1806 de Frații
Tunusli , tradusă de George Sion. Bucuresci. Typographia Națională a lui Stephan Rassidescu.
Clout, H. D., (1977) Themes in the Historical Geography of France , Academic Press, London.
Constantiniu, F., (2015) Constantin Mavrocordat. Reformatorul , Ediția a 2 -a, Editura Enciclopedică,
București.
Cojocariu, M., (2014 -2015) Geografia istorică , Universitatea „ Alexandru Ioan Cuza” din Iași,
Facultatea de Istorie, Învățământ la distanță, Anul III, Sem. II.
Comșa, M. C., (1959) Săpăturile de la Bucov , Materiale și Cercetări Arheologice, V, Editura
Republicii Populare Române, București, p. 567 -577.
Comșa, M. , (196 9) Cercetările de la Slon și importanța lor pentru studiul formării relațiilor feudale
la sud de Carpați, Studii și materiale privitoare la trecutul istoric al județului Prahova, II, Ploiești, p.
21-29.
Comșa, M., (1969) Cercetările de la Slon și importan ța lor pentru studiul formării relațiilor feudale la
sud de Carpați , Studii și materiale privitoare la trecutul istoric al jud. Prahova, II, Ploiești,.
Conea, I., (1938) Sugestii și indicații geo -istorice pentru numirea și determinarea marilor unități
admi nistrative ale României , Sociologie Românească, Anul III, Nr. 4 -6, Aprilie -Iunie, Institutul Social
Român – Secția Sociologică, Fundația Regală Culturală „Principele Carol”, 1938, fig. 7.
Conea, I., (1936) Din geografia istorică și umană a Carpaților (Nedei, păstori, nume de munți) ,
Buletinul Societății Regale Române de Geografie, vol. LV, București, p. 42 -118.
Conea, I., (1957) Vechile târguri -nedei de pe culmile Carpaților , Buletin Științific, secția de Geologie
și Geografie, tomul II, nr. 1 -2, p. 10 7-118.
Constantinescu, I., (1979) Agricultura în Țara Românească în timpul regimului fanariot , Revista de
istorie, tom. 32, nr. 4, apriliE, p. 663 -685.

32
Coman, M, (2013) Putere și teritoriu. Țara Românească medievală (secolele XIV -XVI) , Polirom
Corfus, I., (1967) Încercări de sistematizare a satelor din Țara Românească sub Regulamentul
Organic, Revista Arhivelor, 2 anul X, București, p. 195 -212.
Cornea, A., (1977) De la portulan la vedere turistică , Editura Sport -Turism, București.
Crețan, R., (2009), The gypsy minority in Romania: A study in marginality , Rev. Roum. Geogr/Rom.
Journ. Geogr. 53, (1), p. 33 -56, București.
Cruceru, A. I., (2013) Un document privitor la hotarul moșiilor Aricești și Cărbunești (jud. Saac) de la
începutul secolului al XIX -lea, Revista istorică, tom. XXIV, nr. 5 -6, București, p. 589 -593.
Cruceru, A. I., (2016) O vatră de moșneni din județul Saac: Valea Lopatnei , Anuarul Muzeului de
Istorie și Arheologie Prahova, Editura „Istros”, Brăila, p. 351 -364.
Donat, I., (1960) Satele lui Mihai Viteazul , Studii și Materiale de Istorie Medie, vol. IV, Editura
Academiei Republicii Populare Române.
Donat, I., Pătroiu, I., Ciobotea, D. ,(1999) Catagrafia obștească a Țării Românești din 1831 , Editura
Helios, Craiova, p. 117 -128.
Dumitriu, V., (1938) Așezările omenești în munții Siriului , extras din „Revista Geografică Română ”,
anul I, fascicola III, Tipografia Cartea Românească, Cluj.
Φωτεινόσ, Δ., (1819) Ι΢ΣΟΡIΑ ΣΗ΢ ΠAΛΑΙ ΔΑΚIΑ΢, ΣΑ ΝΤΝ ΣΡΑΝ΢ΤΛΒΑΝIΑ΢, ΒΛΑΧIΑ΢, ΚΑΙ
ΜΟΛΔΑΒIΑ΢ , ΤOΜΟ Σ Γ', ΕΝ ΒΙEΝΝΗ ΤΗΣ ΑΟΥΣΤΡΙΑΣ, Εκ του τυπογραφείου 'Ιω. Βαρτολ. Σβεκίου.
Fotino, D., (1859) Istoria generală a Daciei sau a Transilvaniei, Țerei Muntenesci și a Moldovei ,
traducere de George Sion, Tomul III, Bucuresci.
Frunzescu, D. (1872) Dicționarul topografic și statistic al României . , Tipografia Statului, București.
Ghelasse, I. I. , (1938) Mocanii. Importanța și evoluția lor social -economică în România , Ediția II -a
revăzută și completată, Tipografia I. C. Văcărescu – Str. Kreztulescu 4, București.
Giurescu, C., (1943a) Harta Stolnicului Constantin Cantacuzino: O descriere a Munteniei la 1700 .
Giurescu, C. C., (1936) Județe dispărute din Țara Românească , Arhiva pentru știința și reforma
socială, II, Anul XIV, Editura Institutului Social Român.
Giurescu, C. C., (1943b) Istoria românilor , II. Partea întâi. De la Mircea cel Bătrân și Alexandru cel
Bun până la Mihai Viteazul, Ediția a patra, revzută și adăogită, Fundația Regală pentru Literatură și
Artă, București.
Giurescu, C.C ., (1946) Istoria r omânilor , vol. III, partea a II -a, Editura Regală pentru cultură și artă,
București.

33
Giurescu, Constantin C., (1957), Principatele române la începutul secolului al XIX -lea. Constatări
istorice, geografice economice și statistice pe temeiul hărții ruse di n 1835 , Editura științifică,
București.
Giurescu, D ., (1962) Anatefterul. Condica de porunci a vistieriei lui Contantin Brâncoveanu , Studii și
materiale de istorie medie, vol. V, Editura Academiei Republicii Populare Române, București, p.
354 -505.
Hanganu, E., (1969) Contribuție la monografia județului Saac , „Hrisoave prahovene”, a doua sesiune
de comunicări, 15 -17 decembri e, Ploiești .
Hoinărescu, C., Hoinărescu, M., (2013) Habitatul rural tradițional prahovean , Restitutio Edit,
Ploiești.
Iancu, M ., (1995) Etnogeneza românilor și a altor popoare europene privită prin prisma geografiei
istorice , Editura Moldova.
Ielenicz, M., (2007) Geomorfologie , Editura Universitară, București.
Ionașcu, I., (1958) Descrierea catagrafiei Țării Românești , Mitropolia Olteniei, X, București.
Ionescu, G. D., Marcu, A. T., (1985) Biserica de la Vârf , Glasul Bisericii. Revista oficială a Sfintei
Mitropolii a Ungrovlahiei, anul XLIV, nr. 3 -4, Martie Aprilie, București, p. 251 -261
Iordan, I., (1963) Toponimia românească , Editura Academiei, București.
Iorga, N., (1927) Olteni afară din Oltenia , Două conferinți Istorice, Biblioteca de vulgarisare a
Fundației Culturale din Vălenii -de-Munte „Cuvântul”, No. 8.
Iorga, N., (1937) Istoria Românilor , vol. III. Ctitorii , București.
Iorga, N., (1903) Studii și documente cu privire la Istoria Românilor. V. Cărți domnești, zapise și
răvașe , partea I, Editura Ministerului de Instrucție, Stabilimentul graphic I. V. SOCEC, Strada Berzei
59, București.
Iorga, N., (1924a) Aprovisionarea armatei lui Vod ă Mavrogheni , Revista istorică, Anul al X -lea, N -le
7-9, Iulie -Septembrie 1924, Tipografia „Datina Românească”, Vălenii -de-Munte (Prahova).
Iorga, N., (1924b) Dări de samă , Revista Istorică, Anul al X -lea, N -le 10 -12, Octombrie -Decembrie.
Iorga, N., (1925) Mănăstirea din Vălenii de Munte , Extras din Buletinul Comisiunii Monumentelor
Istorice, Ramuri, Institut de Arte Grafice S. A., Craiova.
Iorga, N., (1926a) Documente urlățene , Buletinul Comisiei Istorice a României, vol. V, Tiparul
așezământului tipografic „Datina Românească” Vălenii de Munte, București.
Iorga, N., (1935) Cronică , în Revista istorică, Anul al XXI -lea, n -le 4-6, April -Iunie 1935, Tipografia
„Datina Romănească”, Vălenii de Munte (Prahova).

34
Iorga, N., (1936) Actele Administrației plășii Teleajenul , Buletinul Comisiei istorice a României, vol.
XV, Tiparul Așezământului Tipografic „Datina Românească ” Vălenii de Munte, București.
Καραμπερόπουλοσ, Δ., (2005) Οι Χάρτεσ Βλαχίασ και Μολδαβίασ του Ρήγα Βελεςτινλή. Βιέννη
1797 . Νέα ςτοιχεία – Ευρετήριο – Αυθεντική Επανέκδοςη, Επιςτημονική Εταιρεία Μελέτησ Φερών –
Βελεςτίνου – Ρήγα, Αθήνα.
Καρακάςα, Κων., (1830) Σοπογραφία τησ Βλαχίασ και ανθρωπολογικαί παρατηρήςεισ αναφορικώσ
προσ την υγιείαν και νόςουσ των κατοίκων αυτήσ . Τυπογρ. Ι. Ηλιάδου, εν Βουκουρεςτίοισ.
Kucera, Z., (2008) Historical geography between geography and historiography , Klaudyan: Internet
Journal of Historical Geography and Environmental History, Vol. 5, No. 1, p. 5 -13.
Manolescu, R., (1965 ) Comerțul Țării Românești și Moldovei cu Brașovul (secolele XIV -XVI) , Editura
Științifică, București.
Μαρινέςκου, Φ., Ρουμανικά έγγραφα του Αγίου Όρουσ: Αρχείο Ιεράσ Μονήσ Ιβήρων , Τόμοσ
δεύτεροσ, Ινςτιτούτο Νεοελληνικών Ερευνών, Αθήνα, 2007.
Mateescu, B., (2013), Census like material preserved in the Romanian archives, for the former
principalities of Moldavia, Wallachia and for Romania before 1914 , Mosaic working paper WP2013 –
001, November. (Sursa: censusmosaic.org)
Mateescu, B., (2014), Com poziția familiei și a menajului în târgurile din Prahova și Săcuieni în
recensământul general din 1838 , Orașe vechi, orașe noi în spațiul românesc. Societate economie și
civilizație urbană în prag de modernitate (sec. XVI -jumătatea sec. XIX), volum editat de Laurențiu
Rădvan, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, p. 249.
Mehedinți, S., (1943) Opere complete, vol. I, Introducere în Geografie , Biblioteca Enciclopedică,
Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București.
Mihai, B.A., Nedelcu, A., Buterez, C., (2016) Județul Prahova. Spațiu, societate, economie, mediu,
Editura Academiei Române, București.
Murgescu, B., (2010) România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500 -2010) , Polirom,
București,, p. 51.
Negulescu, E., (2007) Român ii din sud -estul Transilvaniei în documentele Ocârmuirii Saac ,
ANGVSTIA 11, Istorie -Sociologie, Editura ANGVSTIA, Sfântu Gheorghe.
Nicolae I., Suditu, B., (2008) Toponimie românească și internatională, Editura Meronia, București.
Niculescu, Gh., (1981), Valea Teleajenului , Editura Sport -Turism, București.
Niculescu, M. R., (1986) Masivul Ciucaș . Ghid turistic, Editura Sport -turism, București.

35
Oprean, S., (1947) Județele. Câteva contribuțiuni de geografie istorică , Extras din lucrările
institutului de G eografie al Universității din Cluj, vol. VIII, 1947, Institutul de Geografie, Tipografia
„Cartea Românească”, Cluj.
Păcureți, A. N., (1912) Monografia istorică, economică, statistică, culturală și socială a comunei
Păcureți din județul Prahova, Tipografia Izbânda, Ploiești.
Popescu, C. , (1979) Studiul geografic al populației și așezărilor din zona subcarpatică și montană
dintre Buzău și Teleajen , Teză de doctorat, București.
Posea, Gr., Ielenicz, M., (1977) Munții Buzăului. Ghid turistic , Editura Sport -Turism, București.
Posea, Gr., (2014) Regionarea geografică și administrativ -teritorială; limite geografice și regiuni
durabile; „Sfinxul de România” , Terra, Anul XLV (LXV), nr. 1 -2/2014, București, p. 31 -39.
Rădvan, L., (2007) Drumuri de țară și drumuri de oraș în Țara Românească în secolele XVII -XVIII ,
Orașul din spațiul românesc între Orient și Occident . Tranziția de la medievalitate la modernitate,
volum editat de Laurențiu Rădvan, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași.
Rădvan, L , (2011) Orașele din Țările Române în Evul Mediu (sfârșitul sec. al XIII -lea – începutul sec. al
XVI-lea), Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași.
Rădvan, L., (2016) Un subiect ignorat: moșiile urbane. Cazul orașului Iași. Studii și material de
istorie medie, vol. XXXIV, p. 321 -361.
Roman, L. (1969) Izvoare din perioada 1750 -1790 referitoare la localitățile și populația Țării
Românești , Studii și articole de istorie, vol. XIV, București.
Rosetti, R., Despre unguri și episcopiile catolice din Moldo va, extras din Analele Academiei Române,
Seria II, Tom. XXVII, Instit. de Arte Grafice „Carol G öbl” S -sor Ion St. Rasidescu, 16 Strada Doamnei
16, București,
Sacerdoțeanu, A., (1936) Așezământul lui Radu Paisie pentru episcopia Buzăului , Revista Istorică,
Anul al XXII -lea, n -le 1 -3, Ianuar -Mart, Tipografia „Datina Românească”, Vălenii -de-Munte
(Prahova), p. 18 -23.
Samarian, P. P. , (1937) O veche monografie sanitară a Munteniei „Topografia Țarei Românești ” de
dr. Constantin Caracaș (1800 -1828) , Teză pentru doctorat în medicină și chirurgie prezentată și
susținută în ziua de 17 Jun. 1937, Institutul de Arte Grafice „Bucovina”, I. E. Torouțiu, București.
Simache, N. I., (1969) Noi contribuții la studiul situației țăranilor după aplica rea Regulamentului
Organic în fostul județ al Secuenilor . Studii și Materiale privitoare la trecutul jud. Prahova, II,
redactor responsabil: N. I. Simache, Întreprinderea Poligrafică „13 Decembrie 1918”, Ploiești.
Simache, N. I., Vulpescu, M., (1969) Contribuții la istoricul satelor Posești, Râncezi și Nucșoara ,
Comitetul județean pentru cultură și artă. Muzeul de Istorie al Județului Prahova, p. 30 -31

36
Spiridon, M., (1993) Târgul Urlați: dezvoltare istorică și legăturile sale cu Brăila , Analele Brăilei ,
Muzeul Brăilei, Serie Nouă, An I, Nr. 1, Brăila.
Stahl, H. H., Stahl , P. H ., (1968) Civilizația vechilor sate românești , Editura Științifică, București.
Stahl, H. H., (1998) Contribuții la studierea satelor devălmașe românești , Editura Cartea
Românească, vol. I -III, București.
Stoicescu, N., (1960) Despre organizarea pazei hotarelor în Țara Românească în sec. XV -XVII , Studii
și Materiale de Istorie Medie, vol. IV, Editura Academiei Republicii Populare Române.
Sulzer, F. J., (1782) Geschichte des transalpinischen Daciens, das ist: der Walachey, Moldau und
Bessarabiens : im Zusammenhange mit der Geschichte des übrigen Daciens als ein Versuch einer
allgemeinen dacischen Geschichte mit kritischer Freyheit entworfen , III, Wien. ( http://reader.digitale –
sammlungen.de/de/fs1/object/display/bsb10787118_00005.html )
Șandru, L., România. Geografie economică , Ediția a doua, Editura Didactică și pedagogică, București,
1978.
Șoneriu, I., (2013) Din Istoria Geografiei , Editura Universității Transilvania din Brașov.
Teodorescu, V. Lichiardopol, D., Peneș, M., Sandu, V. (1993) Așezarea daco -romană din sec. IV -V
e. n. de la Cireșanu, jud. Prahova , Materiale și Cercetări Arheologice, a VII -a sesiune anuală de
rapoarte, Ploiești, 1983 (Partea a II -a), Editura Academiei Române, București.
Timar, G., (2010) Activitățile cartografice și geodezice habsburgice în Vechea Românie (Publicat
pe: geo -spatial. org)
Tuan, Yi -Fu, (2001) Space and Place. The perspective of experience , Eighth Printing, Minneapolis.
Tufescu, V., (1966) Subcarpații și depresiunile marginale ale Transilvaniei , Editura Științifică,
București.
Tουνούςλη, Αυτ., (1806) Ι΢ΣΟΡIΑ ΣΗ΢ ΒΛΑΧΙΑ΢ Πολιτικ ὴ καὶ Γεωγραφικ ὴ ἀπὸ τησ ἀρχαιοτ άτησ
αὐτήσ κατα Ϛάςεωσ ἕωσ τ ȣ 1774 ἕτȣσ, Ἐν Βιέννη τησ Α ȣϚρίασ, παρ ὰ Γεωργ ίω Βενδότη.
Urechia, V. A., (1895) Documente inedited din domnia lui Alexandru Constantin Moruzi (1793 -1796) ,
memoriu de V. A. Urechia, Extras din Analele Academiei Române, Seria II, Tom. XV, Memoriile
secțiunii istorice, Lito -Tipografia Carol Gobl, Strada Doamnei 16.
Urechia, V. A., (1896) Istoria Românilor. Curs f ăcut la Facultatea de Litere din Bucure ști du pe
documente inedite, Seria 1800 -1830, Tomul al IX -lea al publica țiunei (al II -lea al seriei 1800 -1830),
Institutul De Arte Grafice „Carol Gobl ”, 16 Strada Doamnei 16, Bucure ști, p. 541 -542.
Urechia, V. A., (1901) Revolu țiunea lui Tudor Vladimirescu (dup ă documente noue) 1821 -1822 ,
tomul XIII, Tipografia și Fonderia de Litere Thoma Basilescu, 89 Str. C ăsărmei 89, Bucure ști.

37
Urechia, V. A. (1902), Istoria Românilor. Curs f ăcut la Facultatea de Litere din Bucure ști dupe
documente inedite , tomul X. Partea B , Instit. De Arte Grafice „Carol Gobl ” S-sor Ion St. Rasidescu, 16
Strada Doamnei 16, Bucure ști.
Vlaiculescu, E . ,(1971) Monografia Bisericii Mânăstirea din Vălenii de Munte , partea I , Glasul
Bisericii. Revista oficială a Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei , Anul XXX, Nr. 9 -10.
Vulcănescu, R., Simionescu, P., (1974) Drumuri și popasuri străvechi , Editura Albatros, București.
Zaharescu, E., (1922) Vechiul județ al Saacului în lumina istorică și antropogeografică , Buletinul
Societății Române de Geografie, tom XLI, p. 147 -173.
Zagoriț, G ., (1913) Trecătorile Teleajenului , Anuarul de Geografie și Antropogeografie, an III (1911 –
1912), p. 62 -100.
Zagoriț, Gh ., (1915a) Târguri și orașe între Buzău,Târgoviște și București , Tipografia Nicolae Stroilă,
București, p. 75.
Zagoriț, Gh., (1915b) Cotribuțiuni la vechea statistică și cartografie românească. Datarea hartei
rusești a răsboiului din 1828 -9 și valoarea ei statistică , Extras din Buletinul Societății Regale Române
de Geografie, XXXV, Atelierele grafice SOCEC & Co. Bucure ști.
*
* *
*** (1892) Analele Parlamentare ale României , tomul II, Obicinuita Obșteasca Adunare a Țerei
Românești, Legislatura I – Sesiunea I, 1831 -1832, Imprimeria Statului, București.
*** (1897) Analele Parlamentare ale României , tomul VIII, Partea I, Obicinuita Obșteasca Adunare a
Țerei Românești, Legislatura II – Sesiunea II (VII) – 1838, Partea II, Obicinuita Obșteasca Adunare a
Moldovei, Legislatura II – Sesiunea II (VI) – 1837 -1838, Imprimeria Statului, București, 1897.
*** (1924 -25) Anuarul SOCEC al României Mari , Editura SOCEC&Co S.A., București,
*** (1999) Catalogul Documente lor Țării Românești din Arhivele Naționale , Vol VII, 1650 -1653,
întocmit de Marcel Dumitru Ciucă, Silvia Vătafu -Găitan, Melentina Bâzgan, Editura Semne,
București.
*** (2012) Catalogul Documentelor Țării Românești . vol. IX (1657 -1659), București.
***(2000) Călători străini despre Țările Române , Vol. X, partea I, Volum îngrijit de: + Maria Holban,
Maria M. Alexandrescu -Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu, Editura Academiei Române, București.

38
*** (2004) Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX -lea, Serie nouă, Vol. I (1801 -1821),
Volum îngrijit de: Georgeta Filitti, Beatrice Marinescu, Șerban Rădulescu Zoner, Marian Stroia,
Editura Academiei Române, București.
*** (2005) Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX -lea, Serie nouă, Vol . 2 (1822 -1830),
Coordonatori: Paul Cernovodeanu, Daniela Bușă, Autori: Paul Cernovodeanu, Cristina Feneșan,
Georgeta Filitti, Adriana Gheorghe, Adrian -Silvan Ionescu, Șerban Rădulescu -Zoner, Marian Stroia,
Lucia Taftă, Raluca Tomi, Editura Academiei Român e, București
*** (2006) Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX -lea, Serie nouă, Vol. III (1831 –
1840), Coordonatorul volumului: Daniela Bușă, Editura Academiei Române, București.
*** (2011) Dicționar de sociologie rurală , Coordonatori: Ilie Bădescu, Ozana Cucu -Oancea, Editura
Mica Valahie, București.
*** (1923) Documente , Revista istorică, Anul al IX -lea, N -le 1 -3, Ianuar -Mart 1923, Tipografia
„Cultura neamului românesc ” S A. București.
***(1939) Documente de pe Valea Teleajenului din Arhiva dlui Gh. I. Cereșanu , Editor: Eleonora
Alexiu, cu o prefață de N. Iorga, Tipografia Bucovina, București.
*** (1968) Documente privitoare la istoria comunei Starchiojd , Lucrare întocmită de C. M. Râpeanu și
N. I. Simache, Muzeul de Istorie al județu lui Prahova, Ploiești.
*** (1953) Documente privind istoria României, Veacul XVI, B. Țara Românească, vol. VI (1591 –
1600), Editura Academiei Republicii Populare Române, București.
*** (1951) Documente privind istoria României, Veacul XVII, B. Țara Român ească, 1601 -1610,
Editura Academiei Republicii Populare Române, București.
*** (1966) Documenta Romaniae Historica, B. Țara Românească, vol. I (1247 -1500), volum întocmit
de P. P. Panaitescu și Damaschin Mioc, Editura Academiei Republicii Socialiste Român ia, București.
***(1972) Documenta Romaniae Historica, B. Țara Românească, vol. II (1501 -1525) , volum îngrijit
de Ștefan Ștefănescu și Olimpia Diaconescu, Editura Academiei Republicii Socialiste România,
București.

39
*** (1969) Documenta Romaniae Historica, B. Țara Românească, vol. XXII (1628 -1629), volum
întocmit de Damaschin Mioc, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București.
*** (1969) Documenta Romaniae Historica, B. Țara Românească, vol. XXIII (1630 -1632), volum
întocmit de Damaschin Mioc, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București.
*** (1998) Documenta Romaniae Historica, B. Țara Românească, volumul XXX, 1645, volum
întocmit de Violeta Barbu, Marieta Chiper, Gheorghe Lazăr, Editura Academiei Române, București.

*** (2006) Documenta Romaniae Historica, B. Țara Românească, vol. XXXVI (1651), volum întocmit
de Oana Rizescu și Marcel Dumitru Ciucă, Editura Academiei Române, București.

*** (1834) Elementuri de Geografie pentru trebuința tinerilor începători , 1834.
*** (1902) Genealogia Cantacuzinilor , publicată și adnotată de N. Iorga, Institutul de Arte Grafice
Minerva, București.
*** (1992) Geografia României , IV Regiunile pericarpatice: Dealurile și Câmpia Banatului și Crișanei,
Podișul Mehedinți, Subcarpații, Pi emontul Getic, Podișul Moldovei , Comitetul de redacție al
volumului: dr. Lucian Badea, dr. Dragoș Bugă (coordonatori); dr. Vasile Băcăuanu, dr. Ignatie
Berindei, Adrian Cioacă, dr. George Erdeli, dr. Gheorghe Neamu, dr. Maria Sandu, dr. Sorina Vlad, dr.
Ion Zăvoianu (membri), Editura Academiei Române, 1992.
*** (1898) Marele Dicționar Geografic al României , alcătuit și prelucrat după dicționarele parțiale pe
județe de George Ioan Lahovari, C. I. Bratianu, Grigore T. Tocilescu, vol. I, Stab. Grafic SOCECU, S tr.
Berzei 59, București.
***(1847) Regulamentul Organic , Tip ărit la pitarul Z. Karkaleki Tipografia Cur ții, Bucure ști.
***(1944) Regulamentele organice ale Valahiei și Moldovei , vol. I, Colecțiunea vechilor legiuiri
administrative sub conducerea profesorilor Paul Negulescu și George Alexianu, Întreprinderile
“Eminescu” S. A. – Str. Ing. Anghel Saligny, 2, Bucure ști.