Judecata Penala In Prima Instanta

Cuprins

Capitolul I

Aspecte generale privind judecata în primă instanță

Judecata în primă instanță – fază importantă a procesului penal

Principiile specifice fazei de judecată în primă instanță

Considerații introductive

Publicitatea

Oralitatea

Nemijlocirea

Contradictorialitatea

Dispoziții generale privind desfășurarea judecății în primă instanță

Considerații preliminare

Îndatoririle instanței de judecată

Locul unde se desfășoară judecata în primă instanță

Capitolul II

Măsuri premergătoare judecății în primă instanță

Fixarea termenului de judecată în primă instanță

Desemnarea completului de judecată

Citarea părților și a celorlalte persoane chemate la ședința de judecată în primă instanță

Asigurarea apărării

Alte măsuri premergătoare

Cadrul general de desfășurare a judecății în primă instanță

Atribuțiile președintelui completului de judecată

Deschiderea ședinței de judecată în primă instanță

Strigarea cauzei și apelul celor citați

Asigurarea ordinii și solemnității ședinței de judecată în primă instanță

Constatarea infracțiunilor de audiență

Verificarea sesizării instanței

Menținerea arestării inculpatului la primirea dosarului

Verificări privind arestarea inculpatului în cursul

judecății în primă instanță

Drepturile procurorului și ale părților în instanță

Rezolvarea chestiunilor incidente

Capitolul III

Desfașurarea judecății în primă instanță

Participanții la judecata în primă instanță

Participarea instanței de judecată

Participarea procurorului la judecarea cauzelor

penale în primă instanță

Participarea părților la judecarea cauzelor penale în primă instanță

Participarea altor persoane la judecarea cauzelor penale în primă instanță

Apărătorul

Obiectul judecății în primă instanță

Începutul ședinței de judecată în primă instanță

Cercetarea judecătorească

Suspendarea judecății în primă instanță

Note privind desfașurarea judecății în primă instanță

Dezbaterile judiciare și ultimul cuvânt al inculpatului

Încheierea de ședință

Capitolul IV

Deliberarea și hotărârea primei instanțe de judecată

Deliberarea

Luarea hotărârii

Minuta

Pronunțarea hotărârii judecătorești

Felurile hotărârilor judecătorești pronunțate în primă instanță

Sentința

Încheierea

Cuprinsul hotărârii

Redactarea și semnarea hotărârii

Comunicarea hotărârii

Capitolul V

Concluzii

Capitolul I

Aspecte generale privind judecata în primă instanță

Judecata în primă instanță – fază importantă a

procesului penal

Judecata în primă instanță este prima etapă a fazei de judecată. Această etapă este indispensabilă pentru înfăptuirea justiției penale, deoarece judecata în primă instanță nu poate fi concepută fără soluționarea judiciară a conflictului de drept penal adus în fața instanței. Când părțile sunt mulțumite de soluția pronunțată și nu folosesc căile de atac, hotărârea primei instanțe devine definitivă, căpătând caracterul de judecată unică și indispensabilă.

Judecata în primă instanță este o judecată completă a cauzei atât în fapt cât și în drept, atât a laturii penale, cât și a laturii civile a acesteia. Pentru soluționarea conflictului de drept penal, prima instanță trebuie să stabilească temeiurile de fapt și de drept ale răspunderii penale a inculpatului.

În acest scop ea trebuie să stabilească pe bază de probe dacă fapta a fost comisă și în ce condiții s-a săvârșit, cum a comis-o inculpatul și dacă a săvârșit-o cu vinovație. Ea trebuie să constate dacă fapta dovedită întrunește elementele constitutive ale vreunei infracțiuni și care este calificarea legală a ei. De asemenea trebuie să constate atât existența sau inexistența pagubei cât și răspunderea civilă a inculpatului și a părții responsabile civilmente.

Judecata în primă instanță este etapa cu caracter general a judecății în care au deplină aplicare principiile și normele comune prin care este reglementată judecata.

Specificul judecății în primă instanță este determinat de scopul acesteia: aflarea adevărului cu privire la fapta și persoana cu care a fost sesizată instanța de judecată prin ______________

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 311

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 189

A. Crișu, I. Neagu, A. Ciobanu, A. Zarafiu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura All Beck, București 2004, pag. 134

Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 446

efectuarea unei cercetări judecătorești și desfășurarea dezbaterilor judiciare iar în raport de constatările făcute se soluționează latura penală prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal și latura civilă prin obligarea sau nu la despăgubiri civile.

Uneori judecata în primă instanță nu are finalitatea de a soluționa acțiunea penală și acțiunea civilă exercitate în fața instanței de judecată, ci judecarea și soluționarea unei căi de atac extraordinare sau a unei proceduri care privește executarea hotărârii penale definitive. Astfel potrivit art. 401 C.pr.pen. revizuirea este de competența instanței judecătorești care a judecat cauza în primă instanță și în raport de cele constatate revizuirea poate fi admisă sau respinsă printr-o sentință care poate fi atacată cu apel sau recurs.

După epuizarea judecății în primă instanță este posibil ca o cauză să revină la această etapă dacă sentința penală a fost desființată în apel sau casată în recurs ori în recurs în anulare cu trimiterea spre rejudecare la prima instanță unde se vor aplica regulile specifice acestei judecăți.

În faza judecății în primă instanță conducerea activității procesuale revine instanței care este subiectul dominant al procesului penal. Instanța se constituie într-un complet care are competența prevăzută de lege. În afara instanței dintre organele judiciare mai participă la judecată și procurorul.

Principiile specifice fazei de judecată în primă instanță

Considerații introductive

Principiile specifice fazei de judecată în primă instanță sunt acele reguli de bază care guvernează întreaga activitate desfășurată în fața instanței din momentul sesizării acesteia și până la soluționarea cauzei penale.În acestă fază se manifestă acțiunea a principiilor fundamentale ale întregului proces penal care în faza de judecată în primă instanță se manifestă într-un mod specific.

Potrivit art.289-290 C.pr.pen. judecarea cauzei se face în fața instanței constituită ______________

Buneci Petre, Drept Procesual Penal, Editura Pinguin Book, București 2004, pag.380-381

Gheoghe Nistoreanu,M. Apetrei, C.S.Paraschiv, L. Nae, A.L. Dumitru, Drept Procesual Penal, Editura Continent XXI, București 1995, pag. 67

Theodor Mrejeru, Drept procesual Penal, Editura Sylvi, București 2001, pag. 123

potrivit legii și se desfășoară în ședință publică, orală, nemijlocită și contradictorie.

Așadar publicitatea, oralitatea, nemijlocirea și contradictorialitatea reprezintă principiile specifice ale fazei de judecată în primă instanță.

2.2. Publicitatea

Potrivit art. 290 alin. 1 C.pr.pen. ședința de judecată este publică.Publicitatea,ca principiu al judecății în primă instanță este consacrată și în art. 127 din Constituție care prevede că “ședințele de judecată sunt publice în afară de cazurile prevăzute de lege”, art. 12 din Legea de organizare judiciară nr. 304/2004 republicată cu modificările ulterioare, art. 6 din Conveția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.Aplicarea acestui principiu reprezintă o garanție a exercitării dreptului la apărare prin prezența părților, a avocaților dar și un control exercitat de publicul ce poate participa la procese.

S-a subliniat încă din anul 1764 că “publicitatea judecății,a administrării probelor privind o infracțiune…,impune o frână forței și pasiunilor,astfel încât poporul să poată spune: nu suntem sclavi,suntem apărați”.

Publicitatea ședinței de judecată în primă instanță constă în faptul că locul unde urmează să se desfăsoare judecata este accesibil pentru orice persoană necitată în cauză,activitatea realizându-se cu ușile deschise.Minorii sub 16 ani nu pot asista la ședința de judecată în primă instanță.

Avantajele publicității sunt:se exercită un control al opiniei publice asupra operei judecătorilor,stimulează pe judecători pentru îndeplinirea activității cu conștiinciozitate,îi îndeamnă la analizarea minuțioasă a faptelor cu păstrarea imparțialității.”Ochiul opiniei publice” a fost considerat de asemenea o frână contra arbitrariului,abuzului.Publicitatea ședinței de judecată în primă instanță reprezintă o frână contra corupției si indulgenței

necuvenite și ocrotește pe judecător contra intervenției puterii executive.

Condiția publicității se realizează în momentul în care desfășurarea judecății în primă ______________

Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 447-448

Revista Dreptul, Uniunea Juriștilor Din România, Anul XVIII, Seria a III-a, Nr. 1/2007, pag 203

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 291

instanță s-a realizat într-un loc,în cadrul unei instanțe de judecată sau nu,care să permită accesul liber al oricărei persoane care ar dori să participle la ședința de judecată în primă instanță,chiar dacă publicul nu este prezent.

Dispozițiile art. 290 C.pr.pen., relative la publicitatea ședinței de judecată sunt obligatorii,nerespectarea acestora constituind motiv de nulitate absolută.

Potrivit art. 290 alin. 2 C.pr.pen. dacă judecarea în ședință publică ar putea aduce atingere unor interese de stat,moralei,demnității sau vieții intime a unei pesoane,prima instanță la cererea procurorului a părților ori din oficiu poate declara ședință secretă pentru tot cursul sau pentru o anumită parte a judecării cauzei.

Potrivit art. 485 alin.1 si 2 C.pr.pen. ședința în care are loc judecarea infractorului minor se desfășoară separat de celelalte ședințe,nefiind publică.

Declararea ședinței secrete se face în ședință publică după ascultarea părților prezente și a procurorului când participă la judecată. În timpul cât ședința este secretă nu sunt admiși în ședința decât părțile, reprezentanții acestora, apărătorii și celelalte persoane chemate de instanță în interesul cauzei.

În situația în care se declară o ședință secretă pronunțarea hotărârii se face în ședință publică (art. 310 C.pr.pen.).

2.3. Oralitatea

Oralitatea ședinței de judecată în primă instanță prevăzută în art. 289 C.pr.pen. reprezintă principiul potrivit căruia judecata în primă instanță se desfășoară prin viu grai,oral.

În literatura de specialitate s-a subliniat faptul că oralitatea nu trebuie privită numai ca o modalitate de desfășurare a fazei de judecată în primă instanță ci ca o condiție imperativă a valabilității acesteia întrucât la pronunțarea hotărârii instanța de judecată își va forma convingerea pe baza a ceea ce s-a discutat în faza dezbaterilor.

______________

Gheoghe Nistoreanu,M. Apetrei, C.S.Paraschiv, L. Nae, A.L. Dumitru, Drept Procesual Penal, Editura Continent XXI, București 1995, pag. 68

Ion Neagu, Drept Procesual Penal, Editura Global Lex, București 2002, pag. 591

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 189

M. Damaschin, C.S. Paraschiv, I. Neagu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura Lumina Lex, București 2003, pag. 197

În doctrină s-a subliniat efectul oralității în plan strict juridic remarcându-se că instanța își fundamentează soluția și pe baza unor elemente ce rezultă din exprimarea orală a lucrărilor ședinței de judecată în primă instanță chiar dacă nu au fost consemnate în scris. De exemplu numeroase aspecte care conturează comportarea șictarea acestora constituind motiv de nulitate absolută.

Potrivit art. 290 alin. 2 C.pr.pen. dacă judecarea în ședință publică ar putea aduce atingere unor interese de stat,moralei,demnității sau vieții intime a unei pesoane,prima instanță la cererea procurorului a părților ori din oficiu poate declara ședință secretă pentru tot cursul sau pentru o anumită parte a judecării cauzei.

Potrivit art. 485 alin.1 si 2 C.pr.pen. ședința în care are loc judecarea infractorului minor se desfășoară separat de celelalte ședințe,nefiind publică.

Declararea ședinței secrete se face în ședință publică după ascultarea părților prezente și a procurorului când participă la judecată. În timpul cât ședința este secretă nu sunt admiși în ședința decât părțile, reprezentanții acestora, apărătorii și celelalte persoane chemate de instanță în interesul cauzei.

În situația în care se declară o ședință secretă pronunțarea hotărârii se face în ședință publică (art. 310 C.pr.pen.).

2.3. Oralitatea

Oralitatea ședinței de judecată în primă instanță prevăzută în art. 289 C.pr.pen. reprezintă principiul potrivit căruia judecata în primă instanță se desfășoară prin viu grai,oral.

În literatura de specialitate s-a subliniat faptul că oralitatea nu trebuie privită numai ca o modalitate de desfășurare a fazei de judecată în primă instanță ci ca o condiție imperativă a valabilității acesteia întrucât la pronunțarea hotărârii instanța de judecată își va forma convingerea pe baza a ceea ce s-a discutat în faza dezbaterilor.

______________

Gheoghe Nistoreanu,M. Apetrei, C.S.Paraschiv, L. Nae, A.L. Dumitru, Drept Procesual Penal, Editura Continent XXI, București 1995, pag. 68

Ion Neagu, Drept Procesual Penal, Editura Global Lex, București 2002, pag. 591

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 189

M. Damaschin, C.S. Paraschiv, I. Neagu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura Lumina Lex, București 2003, pag. 197

În doctrină s-a subliniat efectul oralității în plan strict juridic remarcându-se că instanța își fundamentează soluția și pe baza unor elemente ce rezultă din exprimarea orală a lucrărilor ședinței de judecată în primă instanță chiar dacă nu au fost consemnate în scris. De exemplu numeroase aspecte care conturează comportarea și tipul de pesonalitate ale inculpatului sunt evidențiate prin oralitatea ședinței și în măsură mai mică prin materialul probator consemnat. Dar aceste elemente sunt luate în calcul de instanță la individualizarea pedepsei.

Cercetarea judecătorească, la prima instanță va începe cu citirea actului de sesizare,apoi inculpații,martorii se ascultă oral, martorilor care nu pot fi audiați din motive obiective li se dă citire declarațiilor luate la urmărire, cererile, chiar depuse în scris, se prezintă părților oral, concluziile și replicile sunt orale, ultimul cuvânt al inculpatului este oral, pronunțarea hotărârii se face în formă orală. În aceste condiții oralitatea este în puternică interdependență cu principiile nemijlocirii și contradictorialității primul fiind un mijloc de realizare deplină a celorlalte două.

Actele de judecată efectuate oral se vor consemna în documente scrise pentru a se dovedi efectuarea și conținutul acestora, pentru a se putea verifica legalitatea acestora și a măsurilor dispuse în continuare. Astfel declarațiile părților și ale martorilor, cererile, excepțiile, concluziile și replicile, măsurile dispuse de instanță precum și ultimul cuvânt al inculpatului se vor consemna în încheieri sau după caz în hotărâri.

Nerespectarea oralității poate atrage nulitatea relativă a hotărârii dacă a produs o vătămare părților din proces ce nu poate fi înlăturată în alt mod. Recunoașterea vinovăției de către inculpat nu îndreptățește instanța să nu audieze oral martorii ascultați în cursul urmăririi penale pe considerentul că părțile și procurorul au declarat că nu au de solicitat probe.

Excepția de la acest principiu o constituie prevederile art. 342 C.pr.pen. potrivit cărora

instanța când socotește necesar, poate cere părților după închiderea dezbaterilor să depună concluzii scrise.Acestea au rolul de a puncta concluziile și argumentele expuse oral care ar putea să scape atenției judecătorului sau nu sunt redate corect în încheiere.

______________

A.Ș. Tulbure, A.M. Tatu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2003,pag 369

Buneci Petre, Drept Procesual Penal, Editura Pinguin Book, București 2004, pag 367

Grigore Theodoru, Drept Procesual Penal Parte Specială, Editura Cugetarea Iași, 1998, pag. 194 – 195

2.4. Nemijlocirea

Prin nemijlocit se înțelege că actele procesuale și procedurale efectuate în desfășurarea judecății în primă instanță trebuie să fie îndeplinite direct în fața instanței adică în ședința de judecată în primă instanță și în prezența completului de judecată, sub a cărui conducere, supraveghere și garanție se efectuează judecata.

Realizarea cerințelor acestui principiu, de a percepe direct, nemijlocit de către completul de judecată probele de la sursă, cererile și concluziile formulate de părți sau apărători ajută judecătorul să-și formeze convingerea despre modul de desfășurare a faptei sesizate, asupra făptuitorului și a vinovăției acestuia. Acest principiu creează dreptul și obligația instanței de a verifica probele efectuate la urmărirea penală și de a administra probe noi necesare lămuriri cauzei sub toate aspectele în cadrul cercetării judecătorești și de a primi și cere procurorului și părților, concluziile orale în cadrul dezbaterilor judiciare.

Nemijlocirea se poate realiza asigurând judecarea unei cauze, într-un grad de jurisdicție de același complet de judecată.

Dacă se asigură același complet de judecată de la început până la soluționarea cauzei nemijlocirea este deplină sau totală. Aceasta impune ca judecătorii în fața cărora s-a efectuat cercetarea judecătorească să participe la dezbateri și să dea hotărârea.

Codul de procedură penală recomandă nemijlocirea totală în art. 292 alin. 2 C.pr.pen. “completul de judecată trebuie să rămână același în tot cursul judecării cauzei”. Această dispoziție este atenuată în continuare de același articol care consacră principiul “nemijlocirii parțiale” astfel: “când acest lucru nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterii”. Deci schimbarea completului de judecată se poate face în tot cursul cercetării judecătorești până în momentul începerii dezbaterilor judiciare. Neobservarea dispozițiilor privitoare la nemijlocire este sancționată cu nulitatea ______________

Gheoghe Nistoreanu,M. Apetrei, C.S.Paraschiv, L. Nae, A.L. Dumitru, Drept Procesual Penal, Editura Continent XXI, București 1995, pag. 69

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 292

M. Damaschin, C.S. Paraschiv, I. Neagu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura Lumina Lex, București 2003, pag. 199

Theodor Mrejeru, Drept procesual Penal, Editura Sylvi, București 2001, pag. 126

absolută atunci când acestea privesc schimbarea copletului de judecată după începerea dezbaterilor fiind încălcate dispozițiile art. 197 alin. 2 C.pr.pen. privind compunerea instanței și cu nulitate relativă atunci când privesc readministrarea și neperceperea în mod direct a probelor.

2.5. Contradictorialitatea

Principiul contradictorialității este un pricipiu specific judecății în primă instanță care constă în dreptul pe care îl au părțile cu interese contrare și procurorul de a combate prin mijloacele prevăzute de lege, de pe poziții egale acuzele și apărările formulate de adversarii de interese. Acest pricipiu presupune următoarele:

– separarea funcțiilor procesuale în: funcția de învinuire, de apărare și de judecată. Aceasta presupune că cel care a efectuat sau a supravegheat cercetarea penală să nu poată aplica

sancțiuni, să existe posibilitatea ca cel acuzat penal să-și exercite dreptul de apărare prin apărător din afara sistemului judiciar, judecata să o înfăptuiască un organ specializat al statului care este independent și se supune numai legii;

– consacrarea egalității părților și a procurorului prin acordarea acelorași drepturi și mijloace de combatere a susținerii potrivnice: aceasta presupune ca în cursul judecății funcția de învinuire și funcția de apărare să poată fi exercitate în condiții egale ceea ce înseamnă că au aceleasi mijloace procesuale la îndemână pentru a convinge instanța asupra temeiniciei și legalității susținerilor lor. În documentele internaționale se consacră “egalitatea armelor” care este dreptul la un tratament egal al părților pe tot parcursul judecății în primă instanță de către organele judiciare. Acest drept presupune ca părțile să fie prezente sau reprezentate în tot timpul examinării cauzei, să fie audiați și experții părților în cazul în care au obiecții la raportul oficial, fiecărei părți să i se acorde posibilitatea de a prezenta obiecții la argumentele celeilalte.

Încălcarea acestui principiu dacă partea dovedește că a fost vătămată ca urmare a ______________

A.Ș. Tulbure, A.M. Tatu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2003,pag 370-371

A.Șt. Tulbure, Prezumția de nevinovăție, Editura Red, 1996, pag. 126

Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 451

neacordării dreptului de a combate un act, poate atrage nulitatea relativă.

În practica judiciară s-a apreciat că a fost încălcat principiul contradictorialității în ipoteza în care după ce a respins cererea cu privire la reaudierea unor martori care lipseau dar care fuseseră audiați în cursul urmăririi penale, instanța a reținut și declarațiile acestora atunci când a decis cu privire la vinovăția inculpatului. În acest mod a fost încălcat principiul contradictorialității precum și dreptul de apărare al inculpatului.

3. Dispoziții generale privind desfășurarea judecății în primă instanță

3.1. Considerații preliminare

Complexitatea actelor procesuale și procedurale desfășurate în faza de judecată, a impus o amplă reglementare a acestora prin normele procesual penale.

Astfel, marea majoritate a normelor prevăzute în partea generală a Codului de procedură penală este aplicabilă și în etapa judecății în primă instanță. De asemenea în Titlul II din partea specială anumite norme comune sunt aplicabile judecății în primă instanță iar altele, speciale formează conținutul procesual și procedural al acesteia.

3.2. Îndatoririle instanței de judecată

Din dispozițiile art. 287 C.pr.pen. rezultă că una din cele mai importante sarcini ale instanței este de a soluționa cauza penală. În acest scop completul de judecată își formează convingerea pe baza probelor administrate în cauză.

În îndeplinirea acestei îndatoriri generale instanța de judecată își exercită atribuțiile în mod activ, în vederea aflării adevărului și a realizării rolului educativ al judecății.

Instanțele de judecată trebuie să manifeste un rol activ cu privire la stabilirea vinovăției inculpatului, întinderea prejudiciului cauzat prin infracțiune, persoanele chemate să fie trase la răspundere civilă pentru soluționarea laturii civile a cauzei penale. ______________

Buneci Petre, Drept Procesual Penal, Editura Pinguin Book, București 2004, pag. 368

N. Volonciu, Tratat de procedură penală, Editura Paideea , 1996, pag. 156

Ion Neagu, Drept Procesual Penal, Editura Global Lex, București 2002, pag. 594

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 311

Grigore Theodoru, Drept Procesual Penal Parte Specială, Editura Cugetarea Iași, 1998, pag. 204

În virtutea acestui rol activ instanța are obligația de a interveni în desfășurarea ședinței de judecată în primă instanță, de a administra probe ( nu numai la propunerea părților sau a procurorului ci și din oficiu ), de a lua unele măsuri și de a aduce la cunoștința subiecților procesuali drepturile și obligațiile pe care le au.

În practica judiciară s-a arătat că întemeindu-și hotărârea în exclusivitate pe actele și lucrările efectuate de organele de urmărire penală, fără să verifice nemijlocit probele strânse în dovedirea vinovăției inculpatului, prima instanță nu și-a exercitat atribuțiile, în mod activ, în vederea aflării adevărului și nu a verificat nemijlocit probele produse în dovedirea vinovăției inculpatului. De asemenea în cadrul îndatoririi de a-și exercita în mod activ atribuțiile instanței îi revine și obligația de a suplini unele deficiențe din cererile făcute de părți și de a da acestor cereri corecta lor caracterizare juridică.

3.3. Locul unde se desfășoară judecata în primă instanță

În dispozițiile art. 288 C.pr.pen. este consacrată regula că judecata se desfășoară la sediul instanței. Judecarea cauzelor penale la sediul instanței are scopul de a asigura pe de o parte o legatură permanentă între activitatea instanței de judecată și interesul pe care opinia publică îl manifestă față de cauzele penale, iar pe de altă parte, existența unui sediu special amenajat asigură un caracter de solemnitate desfășurării ședințelor de judecată în primă instanță.

Ipoteza a doua a art. 288 C.pr.pen. arată că, pentru motive temeinice, instanța poate dispune ca judecata să se desfășoare la alt loc decât în sediul său. Lăsându-se la aprecierea judecătorilor temeinicia motivelor,literatura de specialitate arată că în vederea sporirii rolului educativ al procesului penal, judecata în primă instanță poate avea loc și la locul unde săvârșirea faptei penale a avut un deosebit răsunet.

Motivele temeinice pot fi determinate și de unele dificultăți procedurale care ar putea duce la îngreunarea judecății de exemplu, existența într-o localitate a unui număr mare de participanți: părți, martori, a căror aducere la sediul instanței ar intârzia judecata.

______________

Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 453

Ion Neagu, Drept Procesual Penal, Editura Global Lex, București 2002, pag. 596-597

A. Crișu, I. Neagu, A. Ciobanu, A. Zarafiu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura All Beck, București 2004, pag. 139

Capitolul II

Măsuri premergătoare judecății în primă instanță

1. Fixarea termenului de judecată în primă instanță

Fixarea termeului la care va avea loc ședința de judecată în primă instanță se face, după înregistrarea dosarului, de către președintele instanței judecătorești, în cazul sesizării prin rechizitoriu și de către judecătorul de serviciu în cauzele în care sesizarea se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Termenul ședinței de judecată în primă instanță se fixează în raport de urgența cauzei. Astfel potrivit art. 293 C.pr.pen. judecata în cauzele în care sunt inculpați arestați preventiv, chiar și în altă cauză se face de urgență și cu precădere. La fel se procedează și în cauzele privind judecarea unor infracțiuni flagrante. La fixarea termenului de judecată în prima situație se va avea în vedere ca acesta să se situeze anterior expirării arestării preventive pentru ca instanța să se poată pronunța în termenul legal asupra prelungirii sau menținerii măsurii în codițiile legii.

În situația procedurii flagrante, legea stabilește în mod expres că președintele instanței fixează termenul de judecată care nu poate depăși 5 zile de la data primirii dosarului.

2. Desemnarea completului de judecată

În etapa premergătoare ședinței de judecată în primă instanță, președintele instanței desemnează persoanele care fac parte din completul de judecată. Președintele instanței va avea grijă ca la desemnarea completului de judecată să se țină seama de prevederile legii în materia incompatibilității judecătorilor.

Instanța de judecată este subiect principal al activității procesual penale, deoarece ______________

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 296 – 297

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 166

Ion Neagu, Drept Procesual Penal, Editura Global Lex, București 2002, pag. 617

Theodor Mrejeru, Drept procesual Penal, Editura Sylvi, București 2001, pag. 126

judecă o cauză penală cu care a fost legal sesizată. În acest sens prin instanță judecătorească se înțelege completul de judecată care este un organ judiciar competent să soluționeze o cauză penală.

Conform art. 54 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările ulterioare, cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a judecătoriei, tribunalului și curții de apel se judecă într-un complet format dintr-un judecător.

La tribunalele militare, la Tribunalul Militar Teritorial și la Curtea Militară de Apel, judecata în primă instanță se realizează de un singur judecător militar.

Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă în primă instanță, procesele și cererile date prin lege în competența de primă instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție în complet format din trei judecători ( art. 22 lit. a; art. 31 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările ulterioare ).

Cauzele penale privind pe minori se judecă de judecători anume desemnați de președintele instanței de judecată.

3. Citarea părților și a celorlalte persoane

chemate la ședința de judecată în primă instanță

Pentru asigurarea desfășurării judecății in primă instanță este necesar ca părțile să fie înștiințate despre termenul la care are loc judecata, citarea părților fiind o condiție pentru a se putea trece la activitatea judecătorească.

În acest sens,in art. 291 alin. 1 C.pr.pen.este înscrisă regula potrivit căreia judecata poate avea loc numai dacă părțile sunt legal citate și procedura este îndeplinită.

Legea prevede obligația instanței de a cita părțile pentru judecată, dar neprezentarea acestora nu împiedică judecarea cauzei (art. 291 alin .2 C.pr.pen).Cănd instanța consideră că este necesară prezența uneia dintre părțile lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia, amânând în acest scop judecata.

______________

Buneci Petre, Drept Procesual Penal, Editura Pinguin Book, București 2004, pag. 385

A.Ș. Tulbure, A.M. Tatu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2003,pag 376

Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 456

Nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la citarea părților nu este sancționată cu o nulitate absolută, în sensul art. 197 alin.2 C.pr.pen., ci cu o nulitate relativă, prevăzute in art. 197 alin.1 C.pr.pen., ceea ce înseamnă că atrage anularea hotărârii pronunțate numai atunci cănd a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod.

Potrivit art. 291 alin.3 C.pr.pen., partea prezentă la un termen nu mai este citată pentru termenele ulterioare,chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene.

Textul menționat are în vedere numai situațiile în care poziția procesuală a părții și implicit efectele decurgând din ea ramân cele de la ultimul termen, când partea a fost prezentă; dacă însă ulterior această poziție și aceste efecte se modifică, în defavoarea sa, partea lipsă trebuie citată, spre a i se da posibilitatea să cunoască noua situație ce i s-a creat și să se apere în raport cu ea. Astfel dacă s-a schimbat încadrarea juridică a faptei imputate din înșelăciune în trafic de influență, prima instanță corect a dispus citarea părților civile, deși acestea aveau termen în cunoștiință, deoarece în situația creată era necesar ca persoanele cărora inculpații le restituiseră o parte din sumele primite să fie încunoștiințate despre noua lor calitate procesuală, aceea de deținătoare a bunurilor supuse confiscării speciale, dându-le astfel posibilitatea de a-și formula apărările în raport cu această nouă calitate. De asemenea, va fi necesar ca părțile să fie citate din nou și în situația când procesul, după ce a urmat mai multe termene la sediul instanței se judecă într-un alt loc, în afara acestui sediu.

Deși este uzual în practica instanțelor de a se da părții vătămate termen în cunoștință în momentul introducerii plângerii prealabile, în scopul de a se înlatura tergiversarea și cheltuielile de procedură, atunci când partea care a primit termenul în cunoștiință la introducerea plângerii prealabile nu se prezintă, instanța nu poate păși la judecarea cauzei, deoarece singurul organ legal care poate da termen în cunoștiință părților este completul de judecată.

Pentru inculpat citația trebuie să fie înmânată cu cel puțin cinci zile înainte de termen iar în cazul în care nu locuiește în la fixarea termenului se va ține seama de timpul necesar prezentării acestuia la judecată și de reglementările speciale privind asistența ______________

Ion Neagu, Drept Procesual Penal, Editura Global Lex, București 2002, pag. 597

Gheoghe Nistoreanu,M. Apetrei, C.S.Paraschiv, L. Nae, A.L. Dumitru, Drept Procesual Penal, Editura Continent XXI, București 1995, pag. 71 – 72

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 167

judiciară internațională în materie penală.

În afara citării păților, după fixarea termenului de judecată și desemnarea completului ce urmează să soluționeze cauza, președintele instanței dispune și citarea unor persoane pentru care legea prevede participarea lor la ședința de judecată. În general sunt citați martorii, iar când este cazul sunt citați experții și interpreții.

Când judecata se amână, potrivit art. 291 alin. 4 C.pr.pen., obligația citării nu se menține nici pentru aceste persoane prezente întrucât iau în cunoștință noul termen de judecată cu ocazia amânării. De asemenea, când judecata rămâne în continuare, părțile și celelalte persoane care participă la proces nu se mai citează ( art. 291 alin. 6 C.pr.pen.).

La cererea persoanelor care iau termenul în cunoștință, instanța le înmânează citații spre a le sevi drept justificare la locul de muncă, în vederea prezentării la noul termen

( art. 291 alin. 5 C.pr.pen.).

Militarii și deținuții, potrivit art. 291 alin. 7 și 8 C.pr.pen., indiferent de poziția lor procesuală ( inculpat, parte civilă, martor, etc. ) trebuie citați pentru fiecare nou termen.

4. Asigurarea apărării

Dreptul de apărare cuprinde atât eforturile persoanelor ce luptă pentru respectarea drepturilor și intereselor lor procesuale, cât și obligațîa instanței de a asigura exercitarea acestor drepturi.

Astfel, eforturilor persoanei care își apără drepturile și interesele proprii trebuie să se alăture și un apărător.

Apărătorul asigură prin susținerea și valorificarea drepturilor și intereselor părții pe care o apără, prin mijloacele și căile prevăzute de lege – asistența juridică.

Potrivit normelor procesuale penale asistența juridică este facultativă, în sensul că părțile vor aprecia dacă vor apela sau nu la un apărător. Dar de la această regulă sunt și excepții, când, potrivit art. 171 alin. 2 C.pr.pen.: asistența juridică este obligatorie când ______________

Buneci Petre, Drept Procesual Penal, Editura Pinguin Book, București 2004, pag. 385

Theodor Mrejeru, Drept procesual Penal, Editura Sylvi, București 2001, pag. 125

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 297

M. Damaschin, C.S. Paraschiv, I. Neagu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura Lumina Lex, București 2003, pag. 204

inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reținut sau arestat chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când instanța apreciază că inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea precum și în alte cazuri prevăzute de lege. O altă excepție o constituie art. 171 alin. 3 C.pr.pen., potrivit căruia în cursul judecății asistența juridică este obligatorie și în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare. Și art. 173 alin. 3 C.pr.pen. consacră o excepție de la regula că asistența juridică este facultativă. În toate aceste cazuri când asistența juridică este obligatorie, în situația în care părțile nu și-au ales un apărător, se iau măsuri pentru desemnarea unuia din oficiu.

În cauzele în care desemnarea unui apărător din oficiu este obligatorie, judecătorul cauzei, o dată cu fixarea termenului de judecată, ia măsuri pentru desemnarea apărătorului. Măsurile constau în trimiterea unei adrese Baroului care funcționeaza în raza teritorială a instanței în vederea desemnării unuia dintre membrii săi ca apărător din oficiu.

În vederea realizării unei apărări eficiente, părțile și apărătorii lor pot lua cunoștință de dosar în tot cursul judecății în primă instanță.

Judecătorului cauzei îi revine și obligația ca, față de inculpatul aflat în stare de deținere să ia toate măsurile ca acesta să-și exercite dreptul la apărare și să poată lua contact cu apărătorul său ( art. 294 alin. 3 C.pr.pen.).

5. Alte măsuri premergătoare

Potrivit art. 295 C.pr.pen., președintele completului de judecată are îndatorirea să ia din timp toate măsurile necesare pentru ca la termenul de judecată fixat judecarea cauzei să nu sufere amânare.

Astfel, până la împlinirea termenului de judecată, președintele completului are ______________

A. Crișu, I. Neagu, A. Ciobanu, A. Zarafiu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura All Beck, București 2004, pag. 142

Ion Neagu, Drept Procesual Penal, Editura Global Lex, București 2002, pag. 599

A.Ș. Tulbure, A.M. Tatu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2003,pag 369

îndatorirea să verifice dacă s-a respectat procedura legală de citare a părților și a persoanelor care au fost chemate să participle la judecată, dacă s-a asigurat, atunci când este cazul, desemnarea apărătorilor din oficiu și dacă întreg completul de judecată a luat cunoștiință de conținutul dosarului.

De asemenea președintele completului se îngrijește să fie întocmită lista cauzelor fixate pentru judecată și totodată să fie afișată la instanță spre vedere, cu 24 de ore înaitea termenului de judecată. La întocmirea listei se ține seama de data intrării cauzelor la intanță, dându-se întâietate cauzelor în care sunt deținuți și celor cu privire la care legea prevede că judecata se face de urgență.

6. Cadrul general de desfășurare a judecății în primă instanță

6.1. Atribuțiile președintelui completului de judecată

Completul de judecată este condus de președinte. Potrivit art. 296 C.pr.pen., președintele conduce ședința de judecată în primă instanță îndeplinind toate îndatoririle pe care le are de la lege.

Președintele completului de judecată decide asupra cererilor formulate de părți dacă rezolvarea acestora nu este dată în căderea completului.

În cursul judecății în primă instanță președintele poate respinge întrebările formulate de părți și de procuror, dacă acestea nu sunt concludente și utile judecării cauzei.

În cursul judecății, părțile și persoanele care asistă, sunt obligate să păstreze disciplina ședinței. Președintele completului de judecată veghează asupra menținerii ordinii și solemnității ședinței, putând lua măsurile necesare în acest scop. Astfel, poate limita accesul publicului la ședința de judecată, ținând seama de mărimea sălii de ședință.

Când o parte sau oricare altă persoană tulbură ședința sau nesocotește măsurile luate, președitele completului de judecată îi atrage atenția să respecte disciplina, iar în caz de repetare ori abateri grave, dispune îndepărtarea ei din sală.

______________

Theodor Mrejeru, Drept procesual Penal, Editura Sylvi, București 2001, pag. 126

Gheoghe Nistoreanu,M. Apetrei, C.S.Paraschiv, L. Nae, A.L. Dumitru, Drept Procesual Penal, Editura Continent XXI, București 1995, pag. 74

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 299

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 168

Când din sala de ședință a fost îndepărtată una din părțile din proces, aceasta este chemată în sală înainte de începerea dezbaterilor, existând obligația pentru președintele completului de judecată de a-i aduce la cunoștință actele procesuale esențiale efectuate în lipsă; de asemenea președintele completului de judecată îi citește părții care a fost îndepărtată din sală declarațiile celor ascultați.

6.2. Deschiderea ședinței de judecată în primă instanță

Această activitate se realizează de către președintele completului de judecată care va

declara ședința deschisă.

Deși nu este prevăzută expres în lege, această activitate este necesară pentru a atrage atenția că judecata în primă instanță a început și toți participanții sunt obligați să respecte ordinea și solemnitatea acesteia.

Din acest moment, judecata în primă instanță se va desfășura într-un mod disciplinat, asigurat, în permanență de președintele completului de judecată.

6.3. Strigarea cauzei și apelul celor citați

Având în vedere că pe lista ședinței de judecată sunt înscrise mai multe cauze, președintele completului anunță, potrivit ordinii de pe listă, cauza a cărei judecare este la rând.

După strigarea cauzei, președintele completului dispune să se facă apelul părților și al celorlalte persoane citate și constată care din ele s-au prezentat.

În acest sens, președintele completului de judecată dispune grefierului să facă apelul celor citați, după care acesta din urmă îl încunoștiințează pe președinte care dintre cei citați s-au prezentat.

În raport de situația exactă a celor prezenți, se va putea hotărî asupra amânării cauzei și fixarea unui nou termen de judecată. Astfel, când unele părți lipsesc dar procedura de ______________

A.Ș. Tulbure, A.M. Tatu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2003,pag 377

M. Damaschin, C.S. Paraschiv, I. Neagu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura Lumina Lex, București 2003, pag. 221

A. Crișu, I. Neagu, A. Ciobanu, A. Zarafiu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura All Beck, București 2004, pag. 139

citare este îndeplinită, se procedează la judecarea cauzei în continuare. În cazul în care, pentru cei absenți, nu s-a respectat această procedură, cauza va fi amânată. Chiar dacă această procedură este îndeplinită, absența unor părți sau persoane a căror prezență este obligatorie poate determina amânarea cauzei ( de exemplu: absența inculpatului arestat sau absența apărătorului în cazul în care asistența juridică este obligatorie ).

Neprezentarea părților legal citate nu împiedică judecarea cauzei, cu condiția să nu existe vreunul din cazurile de prezență obligatorie a inculpatului.

Părțile se pot prezenta și participa la judecată chiar dacă nu a fost citate sau nu au primit citația, președintele completului de judecată având îndatorirea să stabilească identitatea acestora ( art. 297 alin. 2 C.pr.pen. ).

6.4. Asigurarea ordinii și

solemnității ședinței de judecată în primă instanță

Pentru ca judecata în primă instanță să se desfășoare în condiții normale și să îndeplinească un rol educativ, este necesar ca în sala de ședință să fie păstrată ordinea și să existe un cadru solemn. De aceea potrivit art. 298 alin. 1 C.pr.pen., președintele completului veghează asupra menținerii ordinii și solemnității ședinței, putând lua măsurile necesare în acest scop.

Măsurile legale prin intermediul cărora președintele completului poate asigura un climat corespunzător unei normale desfășurări a operei de înfăptuire a justiției sunt următoarele:

Accesul publicului în sală poate fi limitat, în raport de mărimea sălii.

Când o parte sau oricare altă persoană tulbură ședința sau nesocotește măsurile luate, președintele completului de judecată îi atrage atenția să respecte disciplina.

În caz de repetare ori de abateri grave se poate dispune îndepărtarea acelei persoane din sală. În această ipoteză ea va fi chemată în sală înainte de începerea dezbaterilor și președintele completului îi va aduce la cunoștință actele esențiale

______________

Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 458

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 300-301

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 203

efectuate în lipsa ei și îi va citi declarațiile celor ascultați.

Pentru menținerea solemnității ședinței de judecată în primă instanță, președintele completului poate îndepărta din sala de ședință pe cei care s-ar prezenta într-o ținută necuviincioasă.

Când cel îndepărtat din sala este una din părți, apărătorul acestuia continuă să partcipe la judecată.

6.5. Constatarea infracțiunilor de audiență

În afară de nesocotirea ordinii și solemnității ședinței de judecată în primă instanță în timpul desfășurării acesteia se pot comite și infracțiuni pe care legiuitorul le-a numit infracțiuni de audiență.

Infracțiunile de audiență sunt cele săvârșite în fața completului de judecată, indiferent dacă acesta se află în sala de ședință sau la locul unde, potrivit art. 288 C.pr.pen. se desfășoară judecata ori în timpul unei cercetări la fața locului.

Potrivit art. 299 alin. 1 C.pr.pen., dacă în cursul ședinței se săvârșește o faptă prevăzută de legea penală,președintele completului de judecată constată acea faptă și îl identifică pe făptuitor. Subiectul pasiv al unei astfel de infracțiuni poate fi atât unul din organele judiciare ce participă la judecata in primă instanță, cât și oricare dintre persoanele prezente la sedința de judecată.

În legătură cu săvârșirea infracțiunii de audiență, instanța întocmește un proces – verbal pe care îl trimite procurorului. În această situație procesul – verbal încheiat are o dublă natură juridică, fiind în același timp actul prin care se începe urmărirea penală și cel mai important mijloc de probă în cauza care ia astfel naștere.

În toate aceste cazuri infracțiunile sunt flagrante și pot fi constatate chiar dacă sunt urmăribile la plângerea prealabilă.

Instanța dacă este cazul, si cu indeplinirea condițiilor prevăzute de art. 146 C.pr.pen., ______________

Crișu, I. Neagu, A. Ciobanu, A. Zarafiu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura All Beck, București 2004, pag. 143

Grigore Theodoru, Drept Procesual Penal Parte Specială, Editura Cugetarea Iași, 1998, pag. 207

Gheorghiță Mateuț, Procedură penală, Partea Specială, Editura Lumina Lex, București 1998, pag. 31

Theodor Mrejeru, Drept procesual Penal, Editura Sylvi, București 2001, pag. 127

poate dispune, ținând cont si de dispozițiile art. 147 C.pr.pen., arestarea preventivă a învinuitului iar președintele completului de judecată emite un mandat de arestare a acestuia.

Cum măsura arestării preventive se ia față de învinuit, înseamnă ca instanța trebuie să dispună mai întâi, începerea urmăririi penale prin încheierea de ședință. Învinuitul arestat este trimis de îndată procurorului împreună cu procesul verbal, cu mandatul de arestare și cu încheierea de ședință.

Când învinuitul arestat este una dintre părți,trimiterea la procuror se va face după încheierea dezbaterii cauzei sau amânării acesteia, deoarece o parte din proces nu poate fi înlăturată de la dezbateri.

Constatarea infracțiunii de audiență și arestarea învinuitului nu pot fi efectuate de procurorul care participă la judecată.

6.6. Verificarea sesizării instanței

Judecata în primă instanță nu se poate desfășura decât în temeiul unei sesizări valabile a instanței competente să judece cauza penală.

În acest sens, la prima zi de înfățișare, instanța este datoare să verifice din oficiu, regularitatea actului de sesizare ( art. 300 alin. 1 C.pr.pen. ).

Pentru realizarea acestei îndatoriri orice instanță sesizată are posibilitatea de a verifica dacă actul de sesizare a fost întocmit cu respectarea cerințelor legale, chiar dacă fondul cauzei respective nu ar fi de competența sa. Ceea ce primează este verificarea regularității sesizării și numai după constatarea că sesizarea este făcută potrivit legii, instanța trece la verificarea competenței sale.

În marea majoritate a cazurilor, actul de sesizare este fie rechizitoriul procurorului, fie plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Pe lângă aceste acte de sesizare principale, instanța mai poate fi sesizată pe căi

suplimentare, prin extinderea acțiunii penale pentru alte acte materiale ( art.335 C.pr.pen.) ______________

Buneci Petre, Drept Procesual Penal, Editura Pinguin Book, București 2004, pag. 373-374

Gheoghe Nistoreanu,M. Apetrei, C.S.Paraschiv, L. Nae, A.L. Dumitru, Drept Procesual Penal, Editura Continent XXI, București 1995, pag. 75

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 170

prin extinderea procesului penal pentru alte fapte ( art. 336 C.pr.pen. ) și prin extinderea procesului penal pentru alte persoane ( art. 337 C.pr.pen. ).

Obligațiile instanței cu privire la modul de sesizare subzistă si în cazul în care ea este

sesizată prin plângere prealabilă, de exemplu: în acest caz, ea verifică dacă plângerea este datată, semnată, etc.

Conform art. 300 alin. 2 C.pr.pen., în cazul în care se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregulalitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.

Se poate observa că, prin excepție de la regula conform căreia nulitățile absolute nu pot fi acoperite în nici un mod, în acest caz, legea a optat pentru posibilitatea remedierii actului de sesizare în locul constatării din oficiu a nulității absolute.

6.7. Menținerea arestării

inculpatului la primirea dosarului

Potrivit art. 3001, introdus în Codul de procedură penală prin Legea nr.281/2003 și modificat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.109/2003, după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.

La această verificare participă, în mod obligatoriu și procurorul, iar inculpatul este adus în fața instanței și va fi asistat de apărător.

În cazul în care inculpatul arestat se află internat, în spital și din cauza stării sănătății nu poate fi adus în fața instanței sau în alte cazuri deosebite în care deplasarea sa nu este posibilă, propunerea va fi examinată în lipsa inculpatului, dar numai in prezența apărătorului, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii.

______________

A. Crișu, I. Neagu, A. Ciobanu, A. Zarafiu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura All Beck, București 2004, pag. 156

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 302 – 303

George Antoniu, Practica Judiciară Penală, Editura Academiei Române, București 1993, pag. 202

În urma verificării legalității și temeiniciei arestării preventive, instanța poate constata: fie că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice această măsură, fie că aceste temeiuri impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică această măsură.

În prima situație instanța dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului, pe când în a doua situație instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.

Atât în prima situație cât și în a doua situație, de la data fixată pentru verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive, instanța se pronunță asupra acestei măsuri preventive în termen de 24 de ore și comunică încheiera celor lipsă de la judecată în același termen.

Măsura dispusă de instanță se comunică și administrației locului de deținere, care este obligat să o aducă la cunoștința inculpatului.

Încheierea poate fi atacată separat cu recurs în 24 de ore, care curge de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare pentru cei lipsă.Dosarul va fi înaintat instanței de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se judecă în 3 zile și nu este suspensiv de executare.

6.8. Verificări privind arestarea

inculpatului în cursul judecății în primă instanță

Prin Legea nr. 281/2003 s-a introdus în Codul de procedură penală și art. 3002 care ulterior a fost modificat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.109/2003.Potrivit dispozițiilor acestui articol, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice periodic, în cursul judecății, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică această măsură preventivă, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Încheierea poate fi atacată cu recurs în 24 de ore, care curge de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă. Dosarul va fi înaintat instanței de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se judecă în 3 zile și nu este suspensiv de executare.

6.9. Drepturile procurorului și ale părților în instanță

Potrivit art. 301 alin.1C.pr.pen., în cursul judecății, procurorul și oricare dintre părți pot formula cereri, ridica excepții și pune concluzii.

În cursul judecății în primă instanță, procurorul susține învinuirea celor care au comis infracțiuni, dar numai atunci când din probele administrate rezultă vinovăția lor, prezintă liber și motivat concluziile pe care le cosideră întemeiate.

Părțile pot exercita aceste drepturi ( să formuleze cereri, să ridice excepții și să pună concluzii ) fie personal, fie prin intermediul apărătorilor, dar numai în funție de latura procesuală pe care se află.

Inculpatul, ca și celelalte părți se bucură de drepturile și obligațiile procesuale prevăzute de lege. Astfel, în judecata în primă instanță prezența inculpatului este necesară, iar în cazurile prevăzute în mod expres, prezența sa la judecată este obligatorie.

Inculpatul poate formula cereri, ridica excepții și pune concluzii atât cu privire la latura penală, cât și în ce privește latura civilă a cauzei.

Totodată acesta are la dispoziție unele drepturi procesuale care nu se regăsesc pentru celelalte părți, cum ar fi: dreptul de a cere liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cațiune atunci când este arestat preventiv, dreptul de a i se acorda ultimul cuvânt la sfârșitul dezbaterilor etc.

Partea vătămată poate formula cereri, ridica excepții și pune concluzii cu privire la latura penală a cauzei. În caz de concurs de infracțiuni sau de conexitate, dreptul părții ______________

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 302 – 303

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 171 – 173

Gheoghe Nistoreanu,M. Apetrei, C.S.Paraschiv, L. Nae, A.L. Dumitru, Drept Procesual Penal, Editura Continent XXI, București 1995, pag. 67

vătămate se limitează la fapta care i-a cauzat vătămarea (art. 301 alin.2 C.pr.pen.). Totodată, partea vătămată are dreptul să participe la administrarea probelor, să fie reprezentată și altele.

Partea civilă poate formula cereri, ridica excepții și pune concluzii în măsura în care acestea au legătură cu pretențiile sale civile ( art. 301 alin.3 C.pr.pen. ). Partea civilă are și dreptul să participe la administrarea probelor, să fie reprezentată etc.

Partea resposabilă civilmente, ca și celelalte părți, are dreptul să formuleze cereri, să ridice excepții și să pună concluzii, să participe la administrarea probelor, să fie reprezentată și se poate folosi de tot materialul probator al procesului pentru a dovedi că acțiunea civilă nu este întemeiată sau că daunele pretinse sunt exagerate.

În virtutea rolului activ, instanța trebuie să aducă la cunoștința părților drepturile pe care le au și chiar, în măsura în care părțile nu înțeleg să-și exercite aceste drepturi, să pună în discuție din oficiu acele aspecte pe care le consideră esențiale pentru soluționarea cauzei.

6.10. Rezolvarea chestiunilor incidente

Potrivit art.302 alin. 1 C.pr.pen., instanța este obligată să pună în discuție cererile și

excepțiile arătate în art. 301 sau excepțiile ridicate din oficiu și să se pronunțe asupra lor prin încheiere motivată. De aici rezultă că, dreptului procurorului și părților de a formula cereri și de a ridica excepții în cursul desfășurării judecății îi corespunde obligația instanței de a pune în discuție cererile și excepțiile respective, precum și excepțiile ridicate din oficiu.

Uneori chestiunea incidentă pusă în discuție poate impune acordarea unei amânări a judecății de către instanță pentru o pregătire prealabilă sau pentru a se face unele verificări. Amânarea se impune mai ales atunci când chestiunea incidentă privește o parte care nu este prezentă în instanță.

Instanța se va pronunța asupra chestiunilor incidente după ascultarea procurorului și a ______________

Buneci Petre, Drept Procesual Penal, Editura Pinguin Book, București 2004, pag. 374

Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 461

părților, după care, în raport de cele constatate, le va putea admite, caz în care se poate ajunge la declinarea competenței, restituirea cauzei la procuror; sau le va putea respinge, în acest caz se procedează la judecarea cauzei în continuare.

Instanța se pronunță prin încheiere motivată și asupra tuturor măsurilor luate în cursul judecății ( art. 302 alin. 2 C.pr.pen. ), cum ar fi arestarea preventivă, măsuri asiguratorii sau restabilirea unei situații anterioare săvârșirii infractiunii.

Capitolul III

Desfășurarea judecății în primă instanță

1. Participanții la judecata în primă instanță

Poziția procesuală a participanților la judecata în primă instanță este aceea indicată de normele comune privind judecata, cu unele particularități cuprinse în norme speciale. Aceste norme conțin reglementarea actelor procesuale și procedurale proprii etapei judecății in primă instanță si reprezintă fie concretizări ori adaptări ale normelor comune la specificul judecății în primă instanță fie derogări de la normele comune întregii faze a judecății.

Judecata în primă instanță poate fi efectuată, potrivit normelor legale de competență, de oricare dintre instanțele judecătorești, inclusiv de Înalta Curte de Casație și Justiție. La desfășurarea acestei activități, in afară de instanță, pot participa procurorul, părțile și alte persoane ( apărători, martori, experți, interpreți ) a căror prezență este necesară pentru soluționarea cauzei penale.

1.1. Participarea instanței de judecată

Instanțele judecătorești înfăptuiesc justiția în scopul apărării și realizării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Instanța de judecată, învestită cu judecarea și soluționarea cauzelor penale în fond,

desfășoară o activitate pentru îndeplinirea funcției de jurisdicție. Această funcție conține, în baza probelor administrate într-o cauză penală, posibilitatea de a hotărî asupra condamnării inculpatului sau a exonerării sale de răspundere penală.

Instanța de judecată este subiectul oficial dominant în această fază a procesului penal, fără prezența acesteia neputându-se concepe înfăptuirea judecății. Judecătoria și tribunalul militar au competență generală de a judeca în primă instanță, iar celelalte instanțe judecă în această etapă numai cauzele pe care legea le dă expres în competența lor, în raport de natura și gravitatea infracțiunii sau în raport de calitatea făptuitorului.

Instanța judecă în complet de judecată a cărui compunere este cea prevăzută de lege. Dacă o anumită instanță își va desfășura activitatea într-o compunere contrară prevederilor legale, potrivit art. 197 alin. 2 C.pr.pen., toate actele efectuate vor fi lovite de nulitate absolută.

Potrivit art. 54 alin.1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată cu modificările ulterioare, cauzele date, potrivit legii în competența de primă instanță a judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel se judecă de un singur judecător.

De asemenea potrivit Legii nr. 43/1999 de modificare si completare a legii nr. 54/1993 pentru organizarea instanțelor și parchetelor militare, cauzele date potrivit legii, în competența de primă instanță a tribunalului militar, Tribunalului Militar Teritorial și a Curții Militare de Apel se judecă de un singur judecător militar.

La Înalta Curte de Casație și Justiție completele de judecată se constituie cu trei judecători din aceeași secție.

1.2. Participarea procurorului la

judecarea cauzelor penale în primă instanță

Potrivit art. 315 alin. 2 C.pr.pen. participarea procurorului la ședințele de judecată în primă instanță ce au loc la tribunale, curți de apel, la tribunalele militare, Tribunalul Militar Teritorial și la Curtea Militară de Apel, precum și la Înalta Curte de Casație și _____________

A. Crișu, I. Neagu, A. Ciobanu, A. Zarafiu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura All Beck, București 2004, pag. 149

N. Volonciu, Tratat de procedură penală, Editura Paideea , 1996, pag. 178

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 311

Justiție, este obligatorie.

Prin excepție, la ședințele de judecată ale judecătoriilor, participarea procurorului este obligatorie doar în cinci situații ( art. 315 alin. 1 C.pr.pen. ):

– în cauzele în care instanța a fost sesizată prin rechizitoriu. Tot prin rechizitoriu este sesizată instanța și în cazul conexității între o infracțiune pentru care operează oficialitatea cu o infracțiune pentru care este necesară plângerea prealabilă;

– în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii de 3 ani sau mai mare. Prin folosirea criteriului pedepsei prevăzute de lege se evită enumerarea tuturor infracțiunilor la judecarea cărora procurorul ar urma să participe obligatoriu.

Pentru a se determina cauzele penale la care participă obligatoriu procurorul în această ipoteză trebuie să se aibă în vedere maximul special al pedepsei, maxim prevăzut în norma de incriminare. La aprecierea pedepsei prevăzute pentru infracțiunea ce face obiectul judecății nu se va ține seama de circumstanțele atenuante sau agravante, prevăzute în partea generală a Codului penal; vor fi avute, însă, în vedere agravantele prevăzute pentru o anumită infracțiune în partea specială a Codului penal, acestea din urmă determinând de la început maximul special al pedepsei.

Având în vedere principiul imediatei aplicări a legii procesual penale, care are incidență implicit asupra dispozițiilor referitoare la participarea obligatorie a procurorului la judecată, instanța se constituie cu procuror și în ipoteza în care la data comiterii infracțiunii, legea prevedea pentru aceasta o pedeapsă sub 3 ani închisoare, iar, ulterior, pedeapsa a fost modificată prin majorarea maximului special la 3 ani închisoare.

Dispozițiile art. 315 alin. 1 C.pr.pen. sunt aplicabile și în cazurile în care legea prevede pentru infracțiunea imputată inculpatului, alternativ, și pedeapsa amenzii, chiar dacă instanța înțelege să aplice pedeapsa pecuniară.

De asemenea participarea procurorului la judecată este obligatorie in cazul infracțiunilor pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 3 ani, chiar dacă obiectul

_____________

Ion Neagu, Drept Procesual Penal, Editura Global Lex, București 2002, pag. 611 – 613

A. Crișu, Drept Procesual Penal, Proceduri speciale, Editura Tipo-Aktis, 2000, pag. 94

A.Ș. Tulbure, A.M. Tatu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2003,pag 388

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 193

judecății îl constituie o tentativă.

– procurorul participă obligatoriu la judecarea cauzelor penale la judecătorie în cauzele în care unul din inculpați se află în stare de detenție.

Prin participarea procurorului în asemenea cauze se asigură, pe de o parte, respectarea legalității în ceea ce privește necesitatea menținerii arestării preventive, iar pe de altă parte, este asigurată respectarea legalității exercitării drepturilor inculpatului în condițiile specifice în care se află.

Inculpatul trebuie să fie în stare de detenție, în cauza în care se judecă, în alta cauză sau în executarea unei condamnări. În acest sens sunt greșite acele opinii potrivit cărora

participarea procurorului este obligatorie numai dacă inculpatul este arestat în cauza în care se judecă deoarece legea folosește expresia “stare de detenție” ( nu de arest ), aceasta presupunând și executarea unei pedepse prevăzute într-o hotărâre penală definitivă pronunțată într-un proces penal epuizat. Ceea ce interesează în acest caz este starea de detenție a inculpatului indiferent în ce cadru procesual a fost dispusă aceasta.

– în cauzele penale în care vreunul din inculpați se găsește într-una din situațiile prevăzute de art. 171 alin. 2 C.pr.pen. ( cazuri în care asistența juridică este obligatorie ).

Procurorul participa obligatoriu la ședințele de judecată la judecătorie și în cauzele în care unul dintre inculpați este minor. Participarea procurorului în aceste cauze constituie o garanție în plus că vor fi respectate toate dispozițiile legale specifice judecării cauzelor penale în care sunt inculpați minori.

– în dispozițiile art. 631 din Codul penal se arată că, în situația în care cel condamnat se sustrage cu rea-credintă de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, ținând seama de partea din amendă care a fost achitată.

Prezența procurorului se impune în asemenea ședințe de judecată, dată fiind situația deosebită în care este pus cel condamnat inițial la o pedeapsă pecuniară.

Procurorul mai participă la ședințele de judecată privind alte infracțiuni atunci când consideră necesar.

_____________

A. Crișu, I. Neagu, A. Ciobanu, A. Zarafiu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura All Beck, București 2004, pag. 150 – 151

M. Damaschin, C.S. Paraschiv, I. Neagu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura Lumina Lex, București 2003, pag. 214

Buneci Petre, Drept Procesual Penal, Editura Pinguin Book, București 2004, pag. 383

Deși nu este stipulat expres, participarea procurorului mai este obligatorie în cazul reabilitării judecătorești (art. 498 C.pr.pen.); contestației în anulare bazate pe art. 386 lit.d

C.pr.pen., ultima hotărâre definitivă fiind a judecătoriei; în cazul revizuirii (art. 403 C.pr.pen); în cazul rezolvării incidentelor la executarea hotărârii în situațiile prevăzute de art. 460 C.pr.pen.

În cazurile în care participarea procurorului la ședințele de judecată este obligatorie, lipsa acestuia atrage, potrivit art. 197 alin. 2 C.pr.pen., sancțiunea nulității absolute.

Când legea prevede participarea obligatorie a procurorului la judecată acesta trebuie să fie prezent la toate termenele de judecată, nu numai la termenul la care cauza se dezbate în fond.

Participarea procurorului este obligatorie atât la judecata laturii penale, cât și la judecarea laturii civile a cauzei.

Participarea procurorului, când aceasta este obligatorie potrivit legii, este consemnată în partea introductivă a sentinței, unde sunt menționate concluziile acestuia. Așadar, în situația în care în practicaua hotărârii nu sunt menționate concluziile procurorului, iar, pe de altă parte, numele reprezentantului Ministerului Public a fost adăugat, cu cerneală – fără ca acest adaos să fi fost certificat, sub semnătură, de unul dintre membrii completului de judecată – se impune concluzia că procurorul nu a participat la judecarea cauzei și că sentința pronunțată de prima instanță este nulă.

Potrivit art. 316 alin. 1 C.pr.pen., în desfășurarea cercetării judecătorești și a dezbaterilor, procurorul exercită rolul său activ în vederea aflării adevărului și a respectării dispozițiilor legale.Procurorul susține învinuirea în instanță pe baza probelor administrate și potrivit conștiinței sale.

În exercitarea rolului său activ, procurorul trebuie să-și spună părerea asupra tuturor problemelor ridicate de părți sau de apărare, el putând formula cereri, ridica excepții și pune concluzii.Cererile și concluziile procurorului trebuie să fie motivate.

Potrivit art. 316 alin. 3 C.pr.pen., procurorul nu susține în orice condiții învinuirea; în acest sens, în textul de lege amintit se arată că, în situația în care cercetarea

_____________

Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 469

Theodor Mrejeru, Drept procesual Penal, Editura Sylvi, București 2001, pag. 130

Gheoghe Nistoreanu,M. Apetrei, C.S.Paraschiv, L. Nae, A.L. Dumitru, Drept Procesual Penal, Editura Continent XXI, București 1995, pag. 79 – 80

judecătorească nu confirmă învinuirea sau când a intervenit vreuna din cauzele de încetare a procesului penal prevăzute în art. 10, procurorul pune, după caz, concluzii de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal.

1.3. Participarea părților la

judecarea cauzelor penale în primă instanța

În vederea realizării normalei desfășurări a procesului penal și a aflării adevărului, alături de alți subiecți procesuali, este necesară și participarea părților.

Pentru a asigura participarea părților la desfășurarea procesului penal, organele judiciare trebuie să procedeze la chemarea acestora de a se prezenta în fața lor. În acest scop, instanța le aduce la cunoștință primul termen al judecății prin instituția citării, excepție făcând deținuții și militarii care trebuie citați la fiecare termen.

Neprezentarea părților legal citate nu împiedică judecarea cauzei decât dacă instanța consideră că prezența uneia dintre ele este absolut necesară, situație în care poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia, amânâd în acest scop judecata.

Părțile se pot prezenta și participa la judecată chiar dacă nu au fost citate sau nu au primit citație, însă numai după ce președintele completului de judecată a stabilit identitatea lor (art. 297 alin. 2 C.pr.pen.).

Legea consacră regula potrivit căreia judecata trebuie să se facă cu încunoștințarea inculpatului. Această măsură este în sprijinul asigurării exercitării dreptului la apărare și al realizării principiului aflării adevărului.

În vederea asigurării participării inculpatului la judecată și pentru ca acesta să-și poată organiza o bună apărare, legea (art. 313 alin. 3 C.pr.pen.) prevede că citația trebuie să-i fie înmânată cu cel puțin cinci zile înaintea termenului fixat.

În cazul în care inculpatul nu locuiește în țară, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 237 alin. 2 C.pr.pen.

Odată realizată citarea, prezentarea inculpatului judecat în stare de libertate nu este _____________

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 312 – 313

Ion Neagu, Drept Procesual Penal, Editura Global Lex, București 2002, pag. 614

A. Crișu, I. Neagu, A. Ciobanu, A. Zarafiu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura All Beck, București 2004, pag. 151

obligatorie. El poate fi reprezentat. Când instanța consideră necesar, poate dispune aducerea cu mandat a inculpatului aflat în stare de libertate.

În cazul în care inculpatul se află în stare de deținere, acestuia i se comunică și copia actului de sesizare a instanței ( rechizitoriu sau plângere prealabilă ).

Judecata nu poate avea loc în absența inculpatului când acesta se află în stare de deținere. Starea de deținere trebuie înțeleasă atât în legătură cu cauza care se judecă, precum și în altă cauză. Deasemenea, starea de deținere poate viza situația inculpatului condamnat într-o cauză și care se află în cursul executării pedepsei. Mai mult legea prevede aducerea obligatorie a inculpatului arestat la judecarea cauzei ( art. 314 C.pr.pen.).

Desfășurarea judecătii în lipsa inculpatului arestat atrage nulitatea absolută a hotărârii (art. 197 alin 2 C.pr.pen. ).

În cazul în care inculpatul se află în stare de deținere și actul de sesizare nu i-a fost comunicat cu cinci zile înainte de termenul la care are loc judecata, dacă inculpatul cere, judecata se amână, iar președintele completului de judecată îi înmânează copie de pe actul de sesizare a instanței. De asemenea judecată se amână la cererea inculpatului, când comunicarea s-a făcut cu mai puțin de cinci zile înaintea termenului de judecată.

În ce privește pe inculpatul minor, potrivit (art.484 alin 1 C.pr.pen. ), judecata se face în prezența acestuia, cu excepția cazului când minorul s-a sustras de la judecată.

Participarea în proces a părții vătămate și a părții civile se poate face în această fază a procesului penal, dacă nu s-au constituit în cursul urmăririi penale, numai până la citirea actului de sesizare ( art.15 alin 2 C.pr.pen. ).

Potrivit art.15 alin 3 C.pr.pen., calitatea de parte civilă a persoanei care a suferit o vătămare prin infracțiune nu înlătură dreptul acestei persoane de a participa în calitate de parte vătămată în aceeași cauză. Prin această dispoziție se consacră o excepție de la regula potrivit căreia o persoană nu poate întruni mai multe calități în procesul penal.

Acțiunea civilă, introdusă într-o cauză penală, este scutită de taxa de timbru.

În ce privește partea responsabilă civilmente, trebuie introdusă ca parte în proces, la _____________

A.Ș. Tulbure, A.M. Tatu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2003, pag 389 – 390

N. Volonciu, Tratat de procedură penală, Editura Paideea , 1996, pag. 176

Buneci Petre, Drept Procesual Penal, Editura Pinguin Book, București 2004, pag. 384

cerere sau din oficiu, tot până la citirea actului de sesizare ( art.16 alin. 1 C.pr.pen. ). Partea responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal, la prima instanță, până la

terminarea cercetării judecătorești, dacă consideră necesar, luând procedura din stadiul în care se află în momentul intervenției.

Toate părțile au egalitate de mijloace procesuale în latura procesului în care participă.

Părțile vor fi chemate la judecată prin citare. Ele pot angaja un apărător și pot fi reprezentate în tot cursul judecății în primă instanță. Atunci când instanța apreciază că din anumite motive partea vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente nu și-ar putea face singură apărarea dispune din oficiu sau la cerere luarea măsurilor pentru desemnarea unui apărător ( art. 173 alin. 3 C.pr.pen. ).

1.4. Participarea altor persoane la

judecarea cauzelor penale în primă instanță

Alături de inculpat, de celelalte părți ( partea vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente ) și procuror la judecarea cauzelor penale în primă instanță pot participa și alte persoane: martori, experți, interpreți, martori asistenți, etc.

Pentru ca aceste persoane să poată participa la judecata în primă instanță este necesară citarea lor potrivit legii.

Participarea martorilor, experților, interpreților, la judecata în primă instanță este incidentală, fiind mai mult sau mai puțin frecventă, în funcție de comlexitatea cauzelor.

Participarea martorilor, experților, interpreților, este incindentală, deoarece nu urmăresc un interes personal în cauză, rolul lor fiind diferit, drepturile și obligațiile lor procesuale fiind corespunzătoare calității pe care o au. Prezența acestora este de regulă, necesară la prima instanță. Pentru că la această judecată are loc, spre deosebire de căile de atac, o cercetare jucecătorească.

Dacă prezența persoanei legal citate este absolut necesară pentru soluționarea legală și _____________

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 199

Gheorghiță Mateuț, Procedură penală, Partea Specială, Editura Lumina Lex, București 1998, pag. 60

Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 471

A. Crișu, I. Neagu, A. Ciobanu, A. Zarafiu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura All Beck, București 2004, pag. 152

temeinică a cauzei, în situația neprezentării, instanța poate dispune aducerea ei cu mandat ( art. 183 alin 1 C.pr.pen. ).

Legea prevede și aplicarea unor amenzi judiciare pentru lipsa nejustificată de lajudecată a martorului, expertului sau interpretului.

Lipsa nejustificată a martorului se sancționează cu amendă judiciară de la 250 lei RON ) la 5.000 lei ( RON ), ( art. 198 alin. 2 C.pr.pen. ).

Potrivit art. 198 alin. 4 lit. b C.pr.pen. lipsa nejustificată a expertului sau interpretului legal citat se sancționează cu amendă judiciară de la 500 lei ( RON ) la 5.000 lei ( RON ).

1.5. Apărătorul.

Apărarea este o activitate procesuală de necesitate publică, reflectată atât în drepturile procesuale ale părtilor, cât și în obligațiile organelor judiciare. Aceasta se referă la tot complexul cauzei, atât în fapt, cât și în drept și se desfăsoară prin actele și după formele procesuale prescrise de lege.

Apărarea poate fi îndeplinită în mod temeinic și în toată amploarea numai dacă se folosesc toate mijloacele instituite de lege ce constau în drepturile procesuale acordate părților, în obligațiile impuse de lege organelor judiciare în vederea exercitării acestor drepturi, precum și în asigurarea unei asistențe juridice de calitate.

Realizarea acestei funcții este îndeplinită în majoritatea cazurilor de apărător.

Apărătorul este persoana care potrivit legii participă în procesul penal pentru a ajuta pe inculpat cât și pe celelalte părți la apărarea și realizarea drepturilor și intereselor lor legitime. Apărătorul este, așadar, persoana care participă la judecata în primă instanță pentru a acorda

asistență juridică uneia din părți.

Apărătorul este, de regulă, un avocat, căci acesta are dreptul de a acorda asistență și

reprezentare juridică oricărei persoane care apelează la serviciile sale, inclusiv în judecata în primă instanță.

_____________

Alexandru Boroi, Ș. G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Măgureanu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2001, pag. 306

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 61 – 63

A.Ș. Tulbure, A.M. Tatu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2003,pag 369

Sunt cazuri pentru care legea prevede posibilitatea ca asistența juridică să fie acordată și de persoane care nu sunt avocați. De exemplu, magistrații au dreptul să pledeze cauzele lor personale ale părinților, soților și copiilor lor, precum și ale persoanelor puse sub tutela sau curatela lor.

De asemenea, pentru persoanele juridice care sunt părți civile sau părți responsabile civilmente, asistența juridică se acodă și de juriștii încadrați în oficiile juridice ale acestor unități care, fără a fi avocați funcționează în temeiul legii ca juriști consulți sau consilieri juridici.

Atunci când Codul de procedură penală se referă la apărător, se înțelege că are în vedere în primul rând avocatul ales sau numit din oficiu, pentru a da asistență juridică unei părți din proces.

În judecata în primă instanță poate avea calitatea de avocat numai un membru al baroului de avocați care are încheiat un contract de asistență juridică în formă scrisă.

Deși se înscrie printre principalii participanți la rezolvarea cauzei penale și se situează pe poziția procesuală a părții ale cărei interese le susține, apărătorul nu este parte în proces, ci el îndeplinește funcția apărării, funcție ce reprezintă o necesitate publică.

Participarea apărătorului la judecata în primă instanță este obligatorie în situațiile de asistență juridică obligatorie.

Asistența juridică este obligatorie în cursul judecății, potrivit art. 171 alin 2 și 3 C.pr.pen. în cazul când inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reținut sau arestat chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în

altă cauză sau când instanța apreciază că inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea; în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare. Lipsa asistenței juridice, dacă aceasta este obligatorie potrivit legii, atrage nulitatea absolută a hotărârii.

În toate cazurile părțile pot să-și angajeze un apărător. În momentul în care acestea își _____________

Gheoghe Nistoreanu,M. Apetrei, C.S.Paraschiv, L. Nae, A.L. Dumitru, Drept Procesual Penal, Editura Continent XXI, București 1995, pag. 81

Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 470

angajează un apărător încetează mandatul apărătorului desemnat din oficiu.

Apărătorul trebuie să asigure asistența clientului său în tot cursul judecății, la toate ședințele de judecată. El trebuie să manifeste un rol activ: consiliind partea pe care o apără, în fiecare moment al procesului, intervenind în cursul cercetării judecătorești prin întrebări adresate celor audiați, propunând administrarea de probe, prin concluzii favorabile clientului.

Avocatul nu poate exercita drepturile personale ale părților: nu poate să retragă plângerea prealabilă, nu se poate împăca cu partea adversă.

Apărătorul poate ridica excepții, poate formula cereri sau memorii și poate pune concluzii fără un mandat special dar acestea pot să nu fie însușite de partea pe care o apără.

Apărătorul nu poate fi ascultat ca martor și nu poate furniza relații la cauza care i-a fost încredințată,decât dacă are dezlegare expresă și scrisă din partea clienților săi. În schimb calitatea de martor are întâietate față de calitatea de apărător cu privire la faptele și împrejurările pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit apărător sau reprezentant al vreunei părți în cauză.

Apărătorul nu poate îndeplini funcția de expert sau interpret în cauza în care este angajat apărător.

Potrivit art. 198 alin. 3 C.pr.pen., lipsa nejustificată a apărătorului ales sau desemnat din oficiu fără a asigura substituirea, în condițiile legii, ori înlocuirea sau refuzul acestuia de a asigura apărarea se sancționează cu amendă judiciară de la 500 lei ( RON ) la 5.000 lei (RON ).

2. Obiectul judecății în primă instanță

În privința judecării cauzelor penale funcționează principiul potrivit căruia instanța nu se sesizează din oficiu,aceasta procedând numai în măsura în care a fost sesizată potrivit legii. Această concluzie rezultă din dispozițiile art. 317 C.pr.pen., în care se arată că _____________

A.Ș. Tulbure, A.M. Tatu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2003,pag 374

Ion Neagu, Drept Procesual Penal, Editura Global Lex, București 2002, pag. 615

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 313

judecata se mărginește la fapta și la persoana arătate în actul de sesizare a instanței.

Obiectul judecății poate fi extins numai în condițiile prevăzute de lege, situație în care judecata se va face și cu privire la fapta și persoana la care se referă extinderea (art. 317 C.pr.pen. ipoteza a doua ).

În lumina dispozițiilor art. 317 C.pr.pen., judecata se mărginește la fapta și persoana arătate în rechizitoriul procurorului sau în plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Rechizitoriul procurorului, ca act de sesizare a instanței, trebuie să aibă potrivit art. 263 C.pr.pen. un anumit conținut pentru a contura obiectul judecății.

Rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute în art. 203 C.pr.pen., datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, probele pe care se întemeiază învinuirea,măsura preventivă luată și durata acesteia, pe lângă aceste elemente se înscrie și încadrarea juridică a faptei precum și dispoziția de trimitere în judecată a faptei.

În rechizitoriu se arată de asemenea numele și prenumele persoanelor care trebuie citate în instanță, cu indicarea calităților în proces și locul unde urmează a fi citate ( art. 263 alin. 2 C.pr.pen. ).

În cazul când urmărirea penală este efectuată de procuror, rechizitoriul trebuie să cuprindă și datele suplimentare prevăzute în art. 260 C.pr.pen.:mijloacele materiale de probă și măsurile luate referitor la ele în cursul cercetării penale, precum și locul unde se află; măsurile asiguratorii privind reparațiile civile sau executarea pedepsei amenzii ori a confiscării averii, luate în cursul cercetării penale; cheltuielile judiciare.

Întrucât în art. 317 C.pr.pen. se stabilește că în primă instanță judecata se mărginește la fapta arătată în actul de sesizare, s-a tras concluzia că instanța de judecată nu este ținută de încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare, mai mult, dacă unei fapte nu i s-a dat încadrarea juridică în dispozitivul rechizitoriului, dar aceasta este descrisă în partea expozitivă instanța este legal învestită să judece și această faptă.

Pentru ca instanța să fie legală învestită în acest ultim caz, fapta ce constituie obiectul _____________

Theodor Mrejeru, Drept procesual Penal, Editura Sylvi, București 2001, pag. 131

Alexandru Boroi, Ș. G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Măgureanu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2001, pag. 392

Buneci Petre, Drept Procesual Penal, Editura Pinguin Book, București 2004, pag. 364

judecății, în sensul art. 317 C.pr.pen., trebuie determinată în cuprinsul actului de sesizare prin toate elementele sale constitutive, care să ateste neîndoielnic vocația la o anumită încadrare juridică si deci voința procurorului ca instanța să fie sesizată cu judecarea ei. O simplă referire incidentă la o asemenea încadrare nu satisface cerințele art. 317 C.pr.pen., cu atât mai puțin atunci când ea nu a făcut obiecul cercetării penale.

În cazul extinderii obiectului judecății, potrivit art. 335-337 C.pr.pen., și la alte fapte și pesoane, judecata se va desfășura și cu privire la acestea.

Dacă prin rechizitoriu inculpații au fost scoși de sub urmărire penală, pentru una din faptele imputate, iar cursul judecății procurorul nu a cerut extinderea procesului penal pentru acea faptă,instanța nu se poate socoti învestită cu judecarea faptei respective – pentru motivul că ar fi menționată în partea expozitivă a rechizitoriului – judecata urmând a se limita la faptele arătate în actul de sesizare, așa cum se prevede în art. 317 C.pr.pen.

În cazul în care prin rechizitoriu s-a dispus disjungerea pentru o infracțiune, chiar dacă ulterior nu s-a mai dispus trimiterea în judecată pentru această faptă, iar instanța de judecată nu a mai fost sesizată în alt mod prin acțiune directă sau prin extinderea procesului penal, este nelegală codamnarea inculpatului și pentru această infracțiune,deoarece instanța nu a fost sesizată potrivit legii și cu judecarea acestei fapte.

Extinderea se poate face numai în cursul judecății în primă instanță, deoarece inculpatul trebuie judecat în primă instanță, pentru oricare din faptele de care este acuzat, acesta fiind un drept fundamental al său, de a beneficia de toate gradele de jurisdicție.

În cazul în care sesizarea se face prin plângere prealabilă, trebuie avute în vedere la judecata în primă instanță și dispozițiile art. 131 Cod penal, potrivit cărora “ fapta care a adus o vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menține numai de către una din ele ” ( alin. 3 ) și “ fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanților la săvârșirea ei, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menține cu privire numai la unul din ei ” ( alin. 4 ).

Obiectul judecății în primă instanță trebuie să fie cert stabilit prin actul de sesizare, întrucât cercetarea judecătorească se va desfășura și instanța se va pronunța numai în _____________

M. Damaschin, C.S. Paraschiv, I. Neagu, Drept Procesual Penal – Curs selective pentru licență, Editura Lumina Lex, București 2003, pag. 217

A. Crișu, I. Neagu, A. Ciobanu, A. Zarafiu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura All Beck, București 2004, pag. 152

limitele arătate în dispozițiile art. 317 C.pr.pen.

În practica judiciară s-a decis ca fiind nelegală sesizarea primei instanțe prin declinare de competență, aceasta neținând loc de act de sesizare de partea vătămată pentru infracțiuni pentru care legea prevede efectuarea urmăriri penale.

Dimpotrivă, s-a apreciat ca legală sesizarea instanței în cazul când chiar partea vătămată a solicitat procurorului trimiterea cauzei la instanță.

Încălcarea dispozițiilor relative la sesizarea instanței este sancționată cu nulitatea absolută prevazută de art. 197 alin. 2 C.pr.pen.

Soluționarea de către prima instanță a cauzei în alte limitele decât cele stabilite de art. 317 C.pr.pen., cu privire la obiectul judecății, va atrage nulitatea absolută a hotărârii pronunțate deoarece se eludează dreptul la cunoașterea completă a învinuirii, a dreptului de apărare prin toate mijloacele stabilite de lege și a altor garanții procesuale.

3. Începutul ședinței de judecată

Potrivit normelor comune la termenul de judecată, după deschiderea ședinței de judecată și strigarea cauzei, instanța va verifica regularitatea actului de sesizare, compunerea legală a

completului de judecată precum și prezența procurorului, grefierului, părților, apărătorului și a altor persoane ( martori, martori asistenți, interpreți, experți, etc. ).

În raport de prezența părților și a altor persoane, instanța va verifica îndeplinirea procedurii de citare și va hotărî dacă se va amâna cauza sau se va judeca în continuare.

Totodată, potrivit normelor speciale, privind desfășurarea ședinței de judecată în fond, instanța va desfășura și următoarele acte: verificări privitoare la inculpat, măsuri premergătoare privind martorii, experții și interpreții, acordarea de lămuriri și pronunțarea asupra cererilor făcute și a excepțiilor ridicate.

_____________

Alexandru Boroi, Ș. G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Măgureanu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2001, pag. 302

A.Ș. Tulbure, A.M. Tatu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2003,pag 387 – 388

Gheoghe Nistoreanu,M. Apetrei, C.S.Paraschiv, L. Nae, A.L. Dumitru, Drept Procesual Penal, Editura Continent XXI, București 1995, pag. 81

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 315

Verificări privitoare la inculpat.

Potrivit art. 318 alin. 1 C.pr.pen., la termenul de judecată, după strigarea cauzei și apelul părților președintele completului de judecată verifică identitatea inculpatului și procedura de citare a acestuia pentru evitarea oricărei erori posibile.

După înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în

judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive ( art. 3001 alin. 1 C.pr.pen. ).

În cazul în care inculpatul se află în stare de deținere președintele completului de judecată se încredințează dacă a primit, cu cel puțin cinci zile înaintea termenului fixat pentru judecată, copia actului de sesizare a instanței.

Când actul nu a fost comunicat, dacă inculpatul cere, judecata se amână, iar președintele îi înmânează copie de pe actul de sesizare a instanței, făcându-se mențiune despre aceasta în încheierea de ședință.

În vederea organizării unei bune apărări, judecata se amână la cererea inculpatului când citația și copia actului de sesizare a instanței i s-au comunicat cu mai puțin de trei zile înaintea termenului de judecată ( art. 318 alin. 2 C.pr.pen. ).

Când inculpatul nu a primit copia de pe actul de sesizare ori a primit-o cu încălcarea termenului legal, dacă consideră că-și poate formula apărarea, poate accepta desfășurarea în continuare a ședinței de judecată.

Dacă inculpatul major aflat în stare de libertate lipsește de la judecată, aceasta va putea avea loc și în absența lui cu condiția ca procedura de citare să fie îndeplinită în mod legal.

Dacă procedura de citare este viciată, judecata se amână, iar inculpatul se citează din nou. Instanța poate dispune amânarea cauzei, chiar dacă procedura de citare a inculpatului este corectă, atunci când consideră că este necesară prezența inculpatului în vederea aflării adevărului sau garantării dreptului la apărare luând masuri pentru asigurarea prezenței acestuia.

_____________

Buneci Petre, Drept Procesual Penal, Editura Pinguin Book, București 2004, pag. 387

Ion Neagu, Drept Procesual Penal, Editura Global Lex, București 2002, pag. 622

Grigore Theodoru, Drept Procesual Penal Parte Specială, Editura Cugetarea Iași, 1998, pag. 275

În cazul în care inculpatul a înștiințat instanța că se află în imposibilitate de a se prezenta la judecată, cauza se va amâna, evitându-se o hotărâre desființabilă sau casabilă.

La apelul inculpatului instanța verifică, în cazurile în care asistența juridică este obligatorie, potrivit legii, dacă acesta are apărător și dacă este prezent. Dacă apărătorul lipsește, instanța va face demersuri pentru ca acesta să se prezinte, iar dacă nu a fost desemnat un apărător va acorda un termen pentru a se suplini această lipsă sub sancțiunea nulității absolute.

Măsuri premergătoare privind martorii, experții si interpreții.

La începutul judecății se situează si unele măsuri pe care președintele completului de judecată trebuie să le ia cu privire la martori, experți și interpreți.

Astfel, potrivit art. 319 alin. 1 C.pr.pen., după apelul martorilor, experților și interpreților președintele completului cere martorilor prezenți să părăsească sala de ședință și le pune în vedere să nu se îndepărteze fără încuviințarea sa.

Legea nu dispune cu privire la persoanele care sunt în sală și nu sunt citate ca martor la primul termen dar care ar putea fi propuse de părți sau procuror ca martor în cursul judecății. Este bine să fie îndepărtate și aceste persoane din sala de ședință.

Prezența martorilor în sală, din vina președintelui completului de judecată care nu le-a cerut să părăsească sala ca și neîndepărtarea celorlalte persoane care pot dobândi calitatea de martor, nu poate lipsi cauza de aportul pe care trebuie să-l aducă acestea la aflarea adevărului.

Dispoziția legală privind scoaterea martorilor din sala de ședință are drept scop înlăturarea posibilității ca martorii ascultați mai târziu să fie influențați de declarațiile martorilor ascultați mai înainte.

Dacă un martor a rămas în sala de ședință in timp ce au fost audiați ceilalți martori, el poate fi audiat fie în acea ședință, fie la o ședință ulterioară, depoziția sa urmând a fi apreciată în raport cu întregul element probator administrat în cauză.

În privința experților, legea arată că aceștia rămân în sala de ședință, afară de cazul în

_____________

Ion Neagu, Drept Procesual Penal, Editura Global Lex, București 2002, pag. 622 – 623

Gheorghiță Mateuț, Procedură penală, Partea Specială, Editura Lumina Lex, București 1998, pag. 58

A.Ș. Tulbure, A.M. Tatu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2003,pag 393

care instanța dispune altfel ( art. 319 alin. 2 C.pr.pen. ).

Dispoziția legală privind rămânerea experților în sala de ședință se explică prin aceea că ei și-au exprimat punctele de vedere în raportul de expertiză depus la dosar.

Instanța poate invita experții să părăsească sala de ședință in ipoteza în care acestora li

s-ar cere anumite lămuri; într-o asemenea situație, pentru a se evita influențarea punctului de vedere al expertului, acesta nu trebuie să asiste la ascultarea inculpatului sau a martorilor.

Interpreții vor fi menținuti în sala de judecată in funție de necesități. Interpreții vor rămâne în sala de ședință pentru a face traducerile necesare desfășurării ședinței de judecată.

Martorii, experții și interpreții prezenți pot fi ascultați, chiar dacă nu au fost citați sau nu au primit citație, însă numai după ce s-a stabilit identitatea lor ținându-se seama de dispozițiile art. 861 și următoarele C.pr.pen.

Lămuriri, excepții, cereri.

În baza rolului său activ președintele completului de judecată este obligat la începutul judecății să explice persoanei vătămate că se poate constitui parte civilă sau că poate participa ca parte vătămată în proces dacă a suferit o pagubă ( art. 320 alin. 1 C.pr.pen ).

Totodată președintele completului de judecată întreabă procurorul și părțile dacă au de formulat excepții, cereri sau dacă propun administrarea de probe noi ( art. 320 alin. 2 C.pr.pen ).

Cererile constau în solicitarea de către părți sau procuror a constatării de către instanță a unor încălcări de lege care pot fi remediate fără a fi afectată soluția fie pentru valorificarea unor drepturi procesuale.

Cererile procurorului și ale oricărei părți pot privi orice problemă care nu se referă la fondul cauzei, cum ar fi: recuzarea unor membri ai completului de judecată, procurorului sau grefierului de ședință, luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea măsurilor preventive, amânarea judecății pentru lipsă de apărare, pentru nelegala citare a unor părți, etc. _____________

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 316

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 207

Theodor Mrejeru, Drept procesual Penal, Editura Sylvi, București 2001, pag. 132

Cererile de recuzare a judecătorilor, procurorului sau grefierului se formulează înainte de intrarea în fondul cauzei.

Excepțiile constau în relevarea de către părți, procuror sau din oficiu, a unor incălcări ale legii, a căror existență dacă se confirmă, procesul nu poate continua până nu se soluționează încălcarea de lege. Aceste încălcări sunt fie cazuri de nulitate absolută prevăzute de art. 197 alin. 2 C.pr.pen., și pot fi invocate și din oficiu, fie din cele prevăzute ca nulități relative, și pot fi invocate numai de părți și în mod excepțional de către procuror sau din oficiu.

Excepțiile privind cazuri de nulitate absolută trebuie rezolvate de îndată, deoarece ele pot să ducă la soluționarea cauzei fără evocarea fondului.

Nulitățile absolute pot fi invocate în orice stadiu al procesului, dar este bines să fie invocate în acest moment pentru a se evita efectuarea de acte procedurale ce vor fi lovite de nulitate absolută.

Excepțiile privesc chestiuni care, invocate în acest stadiu, împiedică intrarea în fondul cauzei și acestea se pot referi la necompetența instanței, neregularitatea actului de sesizare, nulitatea urmăriri penale etc.

La începutul judecății se pot invoca orice excepții, dintre care unele ridicate în limite

litis, înainte de începerea cercetării judecătorești, iar altele în limite judicii, invocate înainte de începerea dezbaterilor. Din prima categorie face parte excepția de necompetență teritorială iar din cea de a doua categorie, excepția de necompetență materială.

Cererile și excepțiile pot fi ridicate sau soluționate atât la primul termen cât și pe parcursul cercetării judecătorești pentru o justă soluționare a cauzei penale.

Cererile și excepțiile ridicate de procuror sau de părți, precum și excepțiile ridicate din oficiu capătă caracter de chestiuni incidente, instanța fiind obligată să le pună în discutie și să se pronunțe asupra lor prin încheiere motivată.

Propunerile de administrare a unor probe noi, care nu au fost avute în vedere în cursul urmăriri penale sau care au apărut ulterior acestei faze pot fi făcute pe parcursul judecății _____________

A.Ș. Tulbure, A.M. Tatu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2003,pag 394

Alexandru Boroi, Ș. G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Măgureanu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2001, pag. 308

până la începerea dezbaterilor, însă uneori aceste propuneri se fac înainte de a se începe cercetarea judecătorească.

În cazul când se propun probe noi, art.320 alin. 3 C.pr.pen., prevede că, trebuie săse arate faptele și împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, iar în ce privește martorii și experții, identitatea si adresa acestora. Când nu se cunoaște exact adresa martorilor se vor cere relații de la organele de poliție.

Procurorul și părțile pot cere administrarea de probe noi și în cursul cercetării judecătorești ( art. 320 alin. 4 C.pr.pen. ).

4. Cercetarea judecătorească

Când, în urma îndeplinirii activităților cu caracter organizatoric, instanța constată că au fost respectate toate prevederile legale, neexistând nici un impediment pentru desfășurarea în continuare a judecății, declară cauza în stare de judecată.

Într-o astfel de situație, potrivit art. 321 alin. 1 C.pr.pen., instanța începe efectuarea unui nou moment al ședinței de judecată și anume cercetarea judecătorească.

Denumită și anchetă judecătorească, cercetarea judecătorească este una dintre cele mai importante etape ale ședinței de judecată în primă instanță.

Cercetarea judecătorească este activitatea procesuală specifică judecății în primă instanță, în care se administrează și se verifică toate probele din cauza penală.

În cadrul cercetării judecătorești se desfășoară o activitate asemănătoare cu cea de la cercetarea penală, din cursul urmăriri penale, dar în alte condiții procesuale. Dar spre deosebire de prima activitate procesuală, care are ca scop pregătirea condițiilor pentru desfășurarea activității de judecată, cercetarea judecătorească are ca scop crearea condițiilor necesare pentru soluționarea prin judecată a cauzei penale, deoarece judecata presupune, în primul rând, cunoașterea realității conflictului de drept penal dedus în fața instanței, iar această cunoaștere trebuie să se întemeieze pe probele administrate și _____________

Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 473 – 474

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 208

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 317

verificate în fața instanței.

Cercetarea judecătorească are ca obiect readministrarea probelor care au fost strânse în cursul urmăriri penale, ca o cerință a principiului nemijlocirii ședinței de judecată, în scopul perceperii directe, nemijlocite a probelor de către instanța de judecată; administrarea oricăror altor probe. Numai astfel instanța poate stabili adevărul și își formulează convingerea cu privire la soluția pe care o va adopta în cauză. Întreg materialul probator administrat în faza de urmărire penală este reluat în condiții de publicitate, oralitate, nemijlocire și contradictorialitate.

Cercetarea judecătorească acoperă cea mai mare parte a ședintei de judecată, de buna ei desfășurare depinzând stabilirea adevărului în cauză.

Actele de cercetare judecătorească se efectuează într-o anumită ordine, prevăzută expres de lege, ordine care poate fi schimbată de instanță, atunci când o asemenea schimbare este necesară pentru buna desfășurare a cercetării judecătorești.

Totuși potrivit art. 321 alin. 3 C.pr.pen., când inculpatul este prezent, schimbarea ordinii nu poate fi dispusă decât după ascultarea acestuia.

Procedura desfășurării cercetării judecătorești impune parcurgerea următoarelor subetape:

începerea cercetării judecătorești

ascultarea inculpatului;

ascultarea coinculpaților;

ascultarea celorlalte părți;

ascultarea martorilor, experților sau interpreților;

prezentarea mijloacelor materiale de probă;

administrarea de probe noi;

terminarea cercetării judecătorești.

De asemenea, pe lângă aceste activități, există posibilitatea ca pe parcursul cercetării judecătorești să se procedeze la o serie de alte activități, cum ar fi:

restituirea cauzei la procuror;

_____________

N. Volonciu, Tratat de procedură penală, Editura Paideea , 1996, pag. 353

schimbarea încadrării juridice;

extinderea obiectului judecății în primă instanță:

– extinderea acțiunii penale;

– extinderea procesului penal.

Începerea cercetării judecătorești

Pentru a fi realizată pe deplin publicitatea ședinței de judecată este necesar ca celor prezenți în sala de ședință să li se aducă la cunoștiință obiectul cauzei.

Potrivit art. 322 C.pr.pen., președintele dispune ca grefierul să dea citire sau să facă o prezentare succintă a actului de sesizare a instanței, pentru ca inculpatul, celelalte părți și publicul aflat în sala de ședință să ia cunoștiință de faptele supuse judecății.

În practică, se procedează doar la o prezentare sumară de către grefier a actului de sesizare prin indicarea faptei, a denumirii infracțiunii, a identității inculpatului si a celorlalte părți.

De altfel, în cauzele complexe, în care actul de sesizare cuprinde mai multe zeci de pagini, prezentarea nu se poate face decât în sinteză.

Acest moment are efecte juridice, deoarece marchează limita până la care se poate face constituirea de parte în proces și se pot prezenta excepțiile sancționate cu nulitate relativă. După acest moment constituirile de parte si excepțiile devin tardive și nu mai pot fi invocate de părți ci numai din oficiu de către instanța de judecată, în condițiile art. 197 alin. 4 teza ultimă din C. pr.pen.

După citirea actului de sesizare, președintele completului de judecată explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce și-l înștiințează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa, precum și cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaților,celorlalte părți, martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește că este necesar.

Acestă obligație funcționează ca o garantie a dreptului de aparare al inculpatului și _____________

Buneci Petre, Drept Procesual Penal, Editura Pinguin Book, București 2004, pag. 389

Ion Neagu, Drept Procesual Penal, Editura Global Lex, București 2002, pag. 624 – 625

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 189

constituie o expresie a rolului activ al instanței.

Necitirea rechizitoriului nu poate constitui temei de casare a hotărârii, atâta vreme cât la primul termen de judecată ( singurul termen la care inculpatul a fost prezent ) cauza nu era în stare de judecată datorită neîndeplinirii procedurii cu partea civilă și absenței martorilor citați.

La celelalte termene, inculpatul, deși avea termenul în cunoștință, nu s-a mai prezentat, cauza soluționându-se în mod legal în lipsa sa, chiar fără a i se citi rechizitoriul și fără a fi ascultat.

Ascultarea inculpatului

După începerea cercetării judecătorești, ascultarea inculpatului este primul act procesual, prioritate justificată de poziția acestuia în procesul penal. Inculpatul fiind subiectul central al procesului penal, el trebuie să aibă posibilitatea să relateze cele întâmplate, să administreze noi probe și să exercite dreptul său de apărare.

Încălcarea dispozițiilor art. 323 C.pr.pen., în sensul neascultării inculpatului, atrage nulitatea hotărârii, în condițiile art. 197 alin. 1 C.pr.pen., dacă implică o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod, și dacă pe de altă parte, nu s-a acoperit prin neinvocarea în condițiile prevăzute de art. 197 alin. 4 C.pr.pen.

În cazul în care încălcarea legii prin neascultarea inculpatului nu s-a acoperit, fiindcă nu a fost invocată la timp în fața primei instanțe sau aceasta nu a luat în considerare, această situație va constitui un motiv de apel și de casare a sentinței conform art. 379 pct. 2 lit. a C.pr.pen.

Ascultarea inculpatului se face prin lăsarea acestuia să arate tot ce știe despre fapta pentru care a fost trimis în judecată, apoi i se pot pune întrebări de către președinte și în mod nemijlocit de ceilalți membri ai completului, de către procuror, de partea vătămată, de partea civilă, de partea responsabilă civilmente, de ceilalți inculpați si de apărătorul inculpatului a cărui ascultare se face.

_____________

Theodor Mrejeru, Drept procesual Penal, Editura Sylvi, București 2001, pag. 133

A.Ș. Tulbure, A.M. Tatu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2003,pag 396

Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 475

Gheoghe Nistoreanu,M. Apetrei, C.S.Paraschiv, L. Nae, A.L. Dumitru, Drept Procesual Penal, Editura Continent XXI, București 1995, pag. 84

Este greșit procedeul instanțelor care se rezumă la a consemna că inculpatul menține cele declarate la organele de urmărire penală. Nu trebuie uitat că declarația inculpatului, fără a fi probelor, poate fi prima sursă de aflare a adevărului.

În virtutea rolului său de conducător al procesului penal, în această fază, instanța poate respinge întrebările care nu sunt concludente și utile cauzei. Pentru nevoile aflării adevărului este permisă reascultarea inculpatului ori de câte ori este necesar.

Atunci când inculpatul nu-și mai amintește anumite fapte sau împrejurări, pentru că a intervenit uitarea, sau că există contraziceri, reveniri între declarațiile date anterior și cele făcute în fața instanței, președintele nu are dreptul să treacă peste acestea și este obligat să ceară explicații, putând da citire, în întregime sau în parte, după caz, declarațiilor anterioare date de inculpat.

Dacă inculpatul uzează de dreptul la tăcere în fața instanței, refuzând să dea declarații,dacă a dat declarații anterior, instanța dispune citirea acestora. În acest mod iau la cunoștință și celelalte părți de declarațiile făcute de inculpat și se realizează principiul oralității.

În practica judiciară s-a arătat, în mod corect, că ascultarea inculpatului nu poate fi suplinită doar prin ultimul cuvânt ce se acordă înainte de încheierea dezbaterilor, deoarece acesta trebuie ascultat, așa cum prevede legea, la începutul cercetării judecătorești, explicațiile și declarațiile inculpatului, făcute încă la începutul cercetării judecătorești, constituind o exercitare efectivă a dreptului său de apărare.

În situația în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru un concurs de infracțiuni, dintre care pentru unele s-a încetat procesul penal prin împăcarea părților sau retragerea plângerii prealabile, obligația ascultării inculpatului se menține cu privire la faptele pentru care nu s-a încetat procesul penal și care fac parte din concurs.

O asemenea soluție se impune, deoarece, prin ascultarea inculpatului, acesta își poate exercita dreptul de apărare cu privire la infracțiunile pentru care nu a încetat procesul penal.

Declarația inculpatului se consemnează de către grefier în scris, la dictarea _____________

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 318

Alexandru Boroi, Ș. G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Măgureanu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2001, pag. 310

președintelui completului de judecată, după care i se citește, iar dacă cere, i se dă să o citească. Când este de acord cu conținutul ei, o semneaza pe fiecare pagină și la sfârșit.

Când nu poate sau refuză să semneze,se fac menținute în declarația scrisă. Declarația va fi semnată și de președintele completului de judecată si de grefier.

Ascultarea coinculpaților

În vederea realizării principiilor publicității și al contradictorialității ședinței de judecată, în cauzele în care sunt mai mulți inculpați, ascultarea fiecăruia se face în prezența celorlalți inculpați ( art. 324 alin. 1 C.pr.pen. ). În acest mod se dă posibilitatea efectivă tuturor inculpaților să cunoască conținutul declarațiilor care se fac să-și exercite dreptul de a pune întrebări.

La orice regulă există și exceptii, când interesul aflării adevărului o cere, instanța poate dispune ascultarea vreunuia dintre inculpați, fără ca ceilalți să fie de față, fiind îndepărtați din sala de sedință și apoi reintroduși, în vederea audierii.

După introducerea lor în sală și audiere, președintele completului de judecată este obligat să dea citire declarațiilor luate separat celorlalți inculpați, numai în acest fel, fiecare cunoscând ce au declarat ceilalți și să le adreseze intrebări dacă este cazul.

Dacă este cazul, în sensul că apar cotraziceri între declarațiile unora se poate proceda la reascultarea lor în prezența celorlalți inculpați sau a unora dintre ei, putându-se ajunge chiar și la o confruntare a lor ( art. 324 alin. 4 C.pr.pen. ).

Ascultarea celorlalte părți

Realizarea drepturilor procesuale ale părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente impun ascultarea lor în acest moment al ședinței de judecată.

Fiind vorba despre mijloace de probă care provin de la persoane interesate în proces, vor fi administrate după ce au fost audiați inculpații. Părții vătămate, părții civile și părții responsabile civilmente li se vor aplica regulile de audiere a inculpaților. Fiind importante

_____________

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 212 – 213

Gheoghe Nistoreanu,M. Apetrei, C.S.Paraschiv, L. Nae, A.L. Dumitru, Drept Procesual Penal, Editura Continent XXI, București 1995, pag. 80

A. Crișu, I. Neagu, A. Ciobanu, A. Zarafiu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura All Beck, București 2004, pag. 160

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 318

surse de aflare a adevărului acestora trebuie să li se acorde importanța necesară de către instanța de judecată.

Președintele completului de judecată trebuie să lămurească partea care urmează a fi ascultată cu privire la drepturile sale procesuale.

Atunci când sunt mai multe părți vătămate, părți civile sau părți responsabile civilmente, acestea pot fi ascultate separat, dacă interesul aflării adevărului o cere.

Singura deosebire față de procedura de ascultare a inculpatului constă în aceea că in caz de refuz al vreuneia dintre părți de a face declarație în fața instanței, aceasta nu dispune citirea declarațiilor date de parte în cursul cercetării penale.

Deși în practică nu se efectuează, de regulă,ascultarea părții vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente, acest act de cercetare judecătorească se recomandă a fi efectuat, fiind de natură să lămurească cauza sub noi aspecte.

Ascultarea părților se face înaintea audierii martorilor, iar în cazul în care această ordine a fost inversată, hotărârea instanței nu poate fi desființată sau casată, deoarece, potrivit art. 321 alin. 3 C.pr.pen., instanța poate dispune unele schimbări ale ordinii cercetării judecătorești.

Neaudierea oricăreia dintre părți ( partea vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente ) poate duce la casarea sentinței, deoarece declarațiile acestora, în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză pot servi la aflarea adevărului în procesul penal.

Ascultarea martorilor, experților sau interpreților

Acesta este un moment important al cercetării judecătorești, deoarece în majoritatea cauzelor adevărul se află din aceste declarații.

După ascultarea inculpatului și a celorlalte părți, instanța trece apoi la ascultarea martorilor potrivit art. 323 și 325 C.pr.pen., care se aplică în mod corespunzător. La efectuarea acestei activități procesuale își găsesc aplicarea și regulile generale cuprinse în art. 78 și următoarele C.pr.pen.

_____________

A.Ș. Tulbure, A.M. Tatu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2003,pag 397

Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 476

Ion Neagu, Drept Procesual Penal, Editura Global Lex, București 2002, pag. 627

Ascultarea martorilor are loc după luarea datelor de identificare și prestarea jurământului.

Martorii sunt ascultați separat, fiecare dintre ei trebuie lăsat să arate tot ce știe cu privire la faptă și la împrejurările acesteia, fără să fie întrerupt și fără să i se citească declarațiile anterioare sau să i se amintească unele fapte sau împrejurări.

Martorul nu poate prezenta o declarație scrisă anterior, dar se poate folosi de însemnări referitoare la amănunte noi, greu de reținut. Este incorect procedeul unor instanțe judecătorești care se limitează la a-i întreba pe martori dacă își mențin declarațiile date în cursul urmăriri penale.

Martorul trebuie să relateze spontan cele cunoscute. Dacă posedă un înscris în legătură cu depoziția sa poate să se ajute de acesta citindu-l în fața instanței. Înscrisul poate fi examinat de către procuror și de părți, care desigur pot face observații asupra lui. În cazul în care înscrisul prezintă interes pentru cauză, instanța poate dispune reținerea acestuia la dosar, în original sau copie.

Când martorul face o declarație prin care se contrazice cu cele declarate anterior, instanța dispune citirea depoziției dată de acesta în cursul urmăriri penale. În aceste situții martorul trebuie să justifice contrazicerile și dacă acestea nu sunt plauzibile el este pasibil de a fi tras la răspundere pentru mărturie mincinoasă.

În situațiile în care nu mai este posibilă audierea unui martor instanța va dispune citirea depoziției dată de acesta în cursul urmăririi penale, respectându-se principiul oralității și chiar al contradictorialității, deoarece părțile pot ridica obiecții, instanța fiind obligată să țină seama de ea la stabilirea adevărului.

După ce martorul a fost ascultat , i se pot pune întrebări de către instanță, procuror, partea care l-a propus și apoi celelalte părți.

Această ordine de intervenție a subiecților procesuali are drept scop să asigure o declarație cât mai obiectivă a martorului, să pună instanța de judecată și pe procuror în situația de a înlătura neclaritățile din declarația martorului, de a rezolva eventualele contraziceri sau incoerențe din relatările martorului înaite ca acesta să fie, eventual, _____________

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 214 – 216

Buneci Petre, Drept Procesual Penal, Editura Pinguin Book, București 2004, pag. 391 – 392

Alexandru Boroi, Ș. G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Măgureanu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2001, pag. 311

influențat de întrebările părții care l-a propus ori ale celorlalte părți.

Dacă unul sau mai mulți martori lipsesc, instanța poate dispune motivat fie continuarea judecății, fie amânarea cauzei. Martorul a cărui lipsă nu este justificată poate fi adus silit ( art. 327 alin. 5 C.pr.pen. ). Dacă instanța apreciază că martorii lipsă la ședința de judecată nu sunt necesari soluționării cauzei, la cererea procurorului, a părților ori din oficiu, dar cu acordul lor, poate dispune să nu mai fie chemați pentru ascultare.

Neaudierea de către instanță a unui martor ascultat la urmărirea penală, fără a se indica motivele pentru care ascultarea nu este posibilă, nu dă dreptul instanței să treacă la judecarea cauzei pentru că în felul acesta se încalcă principiul nemijlocirii.

Este nelegală procedura instanței care, respingând nemotivat cererea făcută de procuror și inculpat cu privire la reaudierea unor martori lipsă ( audiați în cursul urmăririi penale ), reține și declarațiile acestora, în acest mod încălcându-se oralitatea și contradictorialitatea judecății și nesocotindu-se dreptul de apărare al inculpatului.

După ascultare, martorii rămân în sala de ședință la dispoziția instanței până la terminarea actelor de cercetare judecătorească care se efectuează în ședința respectivă. Această dispoziție are ca scop împidicarea martorilor ascultați să ia legătura cu martorii care încă nu au fost audiați. Dacă instanța găsește necesar, poate dispune retragerea lor sau a unora dintre ei, din sala de ședință, în vederea reaudierii ori a confruntării lor.

Instanța poate încuviința plecarea martorilor după ascultarea lor, evident după luarea concluziilor procurorului și ale părților.

În anumite condiții, legea prevede posibilitatea de a se renunța la martorii propuși a fi audiați în cauză. Astfel, potrivit art. 329 C.pr.pen., procurorul și părțile pot renunța la martorii pe care i-au propus. După punerea în discuție a renunțării, instanța poate dispune ca martorii să nu fie ascultați dacă audierea nu mai este necesară.

Renunțarea la martori poate fi și implicită și poate rezulta din declarația inculpatului și a procurorului că nu mai au probe de administrat.

Dacă în cursul cercetării judecătorești administrarea unei probe anterior admisă apare inutilă, instanța, după ce ascultă procurorul și părțile poate dispune ca acea probă să nu

_____________

M. Damaschin, C.S. Paraschiv, I. Neagu, Drept Procesual Penal – Curs selective pentru licență, Editura Lumina Lex, București 2003, pag. 227

Gheoghe Nistoreanu,M. Apetrei, C.S.Paraschiv, L. Nae, A.L. Dumitru, Drept Procesual Penal, Editura Continent XXI, București 1995, pag. 84

mai fie administrată.

În situația în care martorul la care s-a renunțat era singurul care a văzut cum s-a desfășurat fapta, depoziția sa fiind esențială în aflarea adevărului, omisiunea de a-l audia

constituie o încălcare a dispozițiilor legale.

Utilitatea administrării probelor în cadrul cercetării judecătorești este apreciată de către instanță, legea permițând acesteia ca, în situația în care o probă admisă anterior apare ca inutilă, după ce ascultă procurorul și părțile, să dispună ca acea probă să nu fie administrată.

Dispozițiile legale aplicabile în cazul ascultării martorilor se aplică și în cazul de ascultare a expertului sau interpretului. Astfel, dacă sunt necesare lămuririle unui expert se procedează la ascultarea acestuia, dispozițiile art. 327 C.pr.pen., aplicându-se corespunzător.

Prezentarea mijloacelor materiale de probă

Potrivit art. 330 C.pr.pen., când în cauza supusă judecății există mijloace materiale de probă, instanța, din oficiu sau la cerere, respectând principiile contradictorialității și nemijlocirii, poate dispune, dacă este necesar, nefiind suficientă examinarea proceselor – verbale de ridicare și planșele foto sau constatările tehnico – științifice, aducerea și prezentarea acestora.

Membrii completului de judecată, procurorul și părțile au dreptul să examineze mijloacele materiale de probă și să facă observațiile cuvenite, iar când este cazul, acestea se arată martorilor, experților, pentru a le recunoaște și a face relatări cu privire la ele.

Necesitatea prezentării mijloacelor materiale de probă se poate ivi atunci când obiectele purtătoare de urme sau corpurile delicte conțin o probă evidentă a faptei dar, cu privire la acea probă materială s-au făcut declarații contradictorii sau există anumite îndoieli.

Cu ocazia examinării mijloacelor materiale de probă se poate releva necesitatea expertizării lor, dacă sunt necesare cunoștințele unui expert ( dacă, în cazul unui omor, _____________

A.Ș. Tulbure, A.M. Tatu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2003,pag 398 – 399

Grigore Theodoru, Drept Procesual Penal Parte Specială, Editura Cugetarea , 1998

Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 477

arma corp delict prezenta urme de folosire ) sau instanța se va lămuri direct ( dacă în cazul unui omor, bățul – corp delict era apt să provoace moartea victimei ).

Administrarea de probe noi

Dacă din cercetarea judecătorească rezultă că pentru lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei este necesară administrarea unor probe noi, instanța dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei ( art. 331 C.pr.pen. ).

Prin probe noi se înțeleg acele probe care nu au fost administrate în cauză.

Propunerile de probe noi trebuie să indice faptele și împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijoacele prin care pot fi administrate, locul unde se află aceste mijloace iar în ce privește martorii și experții și adresa lor.

Ascultarea martorilor trebuie să se facă nemijlocit. Prezentarea în instanță a unor noi declarații de martori, fără ca aceștia să fi fost, apoi, audiați de instanță, încalcă principiul nemijlocirii, și ele nu pot sta la baza unei hotărâri judecătorești de condamnare.

Continuarea cercetării judecătorești prin administrarea probelor noi se dispune de instanță atunci când această administrare nu comportă operațiuni complicate și nu implică riscul unor repetate amânări în soluționarea cauzei.

Instanța se pronunță motivat asupra propunerilor de probe noi, prin admiterea sau respingerea lor. Dacă nu au fost solicitate probe noi sau când cererea a fost respinsă, cercetarea judecătorească se consideră terminată și se trece la dezbaterile judiciare.

Terminarea cercetării judecătorești

După ce a fost epuizată administrarea tuturor probelor necesare aflării adevărului și lămuririi cauzei sub toate aspectele, cercetarea judecătorească se consideră terminată. În acest sens art. 339 C.pr.pen., prevede că înainte de a declara terminată cercetarea judecătorească, președintele completului de judecată întreabă pe procuror și pe părți dacă mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești.

_____________

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 217 – 218

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 320

Dacă nu s-au formulat cereri sau dacă cererile formulate au fost respinse, ori dacă s-au efectuat completările cerute, președintele completului de judecată declară terminată cercetarea judecătorească. Această declarație marchează trecerea procesului în stadiul dezbaterilor judiciare.

Cercetarea judecătorească se consideră terminată când: nu s-au formulat cereri noi, cererile formulate au fost respinse, cererile formulate au fost admise și cercetarea judecatorească a fost completă.

Aspecte legate de cercetarea judecătoreacă

În cursul cercetării judecătorești, datorită administrării unor noi probe sau în urma readministrării probelor din dosar, poate apare necesitatea efectuării unor acte complexe ce sunt reglementate de art. 332, 334, 335, 336, 337 C.pr.pen., și anume: restituirea cauzei la procuror, schimbarea încadrării juridice și extinderea obiectului judecății ( cu cele două modalități: extinderea acțiunii penale și extinderea procesului penal ).

Restituirea cauzei la procuror

Restituirea cauzei la procuror poate fi făcută când cercetarea penală a fost realizată de un organ necompetent.

Potrivit art. 332 alin. 1 C.pr.pen., când se constată înainte de terminarea cercetării judecătorești că în cauza supusă judecății s-a efectuat cercetarea penală de un alt organ decât cel competent, instanța se desesizează și restituie cauza procurorului, care procedează potrivit art. 268 alin. 1 C.pr.pen.

Art. 268 alin. 1 C.pr.pen. prevede: când procurorul constată că pentru vreuna din infracțiunile sau infractorii arătați în art. 207, 208 și 209 alin. 3 și 4 urmărirea penală s-a făcut de un alt organ decât cel prevăzut în textele menționate, ia măsuri ca urmărirea să fie făcută de organul competent.

Atunci când cercetarea penală s-a efectuat de un organ necompetent, restituirea cauzei la procuror devine obligatorie deoarece actele de cercetare penală efectuate cu încălcarea _____________

Gheorghiță Mateuț, Procedură penală, Partea Specială, Editura Lumina Lex, București 1998, pag. 94 – 95

Buneci Petre, Drept Procesual Penal, Editura Pinguin Book, București 2004, pag. 393 – 394

Ion Neagu, Drept Procesual Penal, Editura Global Lex, București 2002, pag. 630

dispozițiilor privitoare la competență sunt nule.

Cauza nu se restituie procurorului atunci când constatarea are loc după începerea dezbaterilor, ci rămâne spre judecare instanței. O asemenea dispoziție se explică prin aceea că neregularitatea a fost complinită prin cercetarea judecătorească, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale.

De asemenea, instanța nu se desesizează prin trimiterea cauzei procurorului nici atunci când, după începerea dezbaterilor, schimbă încadrarea juridică a faptei într-o altă infracțiune pentru care cercetarea penală ar fi revenit unui alt organ de cercetare.

Hotărârea de desesizare a instanței si de restituire a cauzei în vederea cercetării ei de către organul competent poate fi atacată cu recurs de către procuror și de către orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre.

Instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăriri penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența inculpatului și asistarea acestuia de către apărător ( art. 332 alin. 2 C.pr.pen. ).

În cazurile în care dispune restituirea, instanța se pronunță și asupra măsurilor preventive, asupra măsurilor de siguranță prevăzute în art. 113 și 114 din Codul penal, precum și asupra măsurilor asiguratorii ( art. 332 alin. 3 C.pr.pen. ).

Împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror și de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre, în trei zile de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă ( art. 332 alin. 4 C.pr.pen. ).

Dosarul este trimis procurorului, imediat după rămânerea definitivă a hotărârii la prima instanță sau în cel mult trei zile de la pronunțarea hotărârii de către intanța de recurs. În cazul în care inculpatul este arestat preventiv, procurorul procedează potrivit dispozițiilor art. 156 și 159 ( art. 332 alin. 5 C.pr.pen. ).

Restituirea produce, în principal două efecte: desesizarea instanței de judecată, și încetarea efectelor rechizitoriului, reluându-se urmărirea penală; preluarea de către procuror a rolului de conducător al procesului penal.

_____________

Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 479

Alexandru Boroi, Ș. G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Măgureanu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2001, pag. 313

Primind dosarul procurorul poate reface urmărirea personal sau poate da dispoziție în acest scop organului de cercetare penală.

Este incompatibil să refacă urmărirea penală procurorul sau organul de cercetare penală, care a instrumentat inițial cauza, existând prezumția că are o părere formată asupra cauzei. Nu va fi incompatibil însă procurorul care a supravegheat inițial cercetarea penală.

După restituire, procurorul trebuie să respecte indicațiile date de instanța de judecată, însă păstrează dreptul de a orienta urmărirea în direcția pe care o consideră necesară sens în care poate restrânge sau extinde învinuirea și poate dispune administrarea altor probe decât cele indicate de instanță.

După refacerea urmăririi penale se întocmește un nou rechizitoriu, dacă se menține soluția de trimitere în judecată, care se poate referii la aceleași fapte și persoane ca în primul rechizitoriu, sau poate fi mai restrâns sau mai extins.

Procurorul poate finaliza cauza și prin scoaterea de sub urmărirea penală sau prin încetarea urmăririi penale, dacă constată existența vreunuia din cazurile prevăzute de art. 10 C.pr.pen.

În acest caz procurorul se va pronunța prin ordonanță iar nu prin rezoluție, întrucât în urma restituirii persoana trimisă în judecată inițial nu își pierde calitatea procesuală de inculpat, care se păstrează pe tot parcursul actelor de urmărire penală în urma reluării acesteia.

Schimbarea încadrării juridice

Judecata în bune condiții cu respectarea principiului legalității nu se poate face dacă faptele cu care aceasta a fost sesizată nu au încadrare juridică corectă. Corecta încadrare a faptelor deduse judecății influențează întregul proces.

Încadrarea juridică a faptei presupune realizarea de către organele judiciare a unei concordanțe între conținutul legal al infracțiunii și conținutul constitutiv al acesteia. Prin încadrarea juridică a faptei se stabilește textul din legea penală care prevede și _____________

A.Ș. Tulbure, A.M. Tatu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2003,pag 403

N. Volonciu, Tratat de procedură penală, Editura Paideea , 1996, pag. 203

sancționează fapta socialmente periculoasă care face obiectul cauzei penale.

Încadrarea juridică a faptei presupune pentru fiecare inculpat în parte ca după ce s-a stabilit fapta cu care este învestită instanța să se stabilească: infracțiunea – tip, stadiul de consumare, variantele calificate sau mai puțin agravate, forma de participare și circumstanțele atenuante sau agravante aplicabile acestuia, alte prevederi legale incidente ce pot avea efect asupra răspunderii penale și civile.

Încadrarea juridică a faptei are importanță atât pentru aplicarea corectă a legii penale, cât și pentru modul de desfășurare a judecății. Astfel, în raport de încadrarea juridică a faptei depinde competența organelor judiciare, în anumite situații compunerea completului de judecată, obligativitatea prezenței procurorului și a apărătorului la ședințele de judecată potrivit legii, etc. Din acest motiv, art. 334 C.pr.pen. prevede procedura de urmat pentru schimbarea încadrării juridice a faptei pentru a permite cu ușurință aplicarea corectă a legii penale și pentru a garanta inculpatului dreptul la apărare.

Schimbarea încadrării juridice a faptei penale pentru care inculpatul a fost trimis în judecată poate avea loc numai dacă instanța de judecată reține ca fiind săvârșită aceeași faptă ce face obiectul rechizitoriului, chiar dacă sunt reținute sau înlăturate împrejurări la care rechizitoriul nu se referă, dar care nu schimbă substanța faptei imputate.

Sub acest aspect, se poate schimba încadrarea juridică din infracțiune consumată în tentativă și invers, din formă simplă în formă calificată și invers, dintr-o infracțiune în alta cu aceeași latură obiectivă,dar cu urmări sau împrejurări diferite, cum este cazul din vătămare corporală în loviri cauzatoare de moarte, dacă victima decedează în cursul judecății.

Schimbarea încadrării juridice trebuie să opereze și atunci când sesizarea instanței se face prin plângere prealabilă, chiar dacă părțile declară că se împacă pentru infracțiunea indicată de încadrarea juridică inițială.

În cazul în care in rechizitoriu nu a fost trecut textul de lege în care se încadrează fapta imputată inculpatului, nu se recurge la schimbarea încadrării juridice, ci la determinarea acesteia, nefiind deci necesară aplicarea prevederilor art. 334 C.pr.pen.. _____________

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 236 – 239

Gheorghiță Mateuț, Procedură penală, Partea Specială, Editura Lumina Lex, București 1998, pag. 104

Alexandru Boroi, Ș. G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Măgureanu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2001, pag. 316 – 317

Nu echivalează cu schimbarea încadrării juridice înlăturarea de către instanța de fond a circumstanței provocării prevăzute în art. 73 lit. b din Codul penal; într-o asemenea situație, nu se schimbă încadrarea juridică a faptei, ci numai coordonatele între care se pune problema individualizării sancțiunii penale.

Va trebui respectată procedura schimbării încadrării juridice atunci când în mod greșit s- a făcut în rechizitoriu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal în locul art. 37 lit. a Cod penal.

Schimbarea încadrării juridice poate fi cerută de procuror și de părți și se invocă din oficiu de către instanța de judecată.

Cererea de schimbarea încadrării juridice se formulează de regulă în cursul dezbaterilor judiciare când se pune problema determinării încadrării juridice sub care urmează a fi condamnat inculpatul, cu ocazia deliberării când instanța poate ajunge la concluzia schimbării încadrării juridice în urma analizei probelor, sau în timpul cercetării judecătorești, dacă de noua încadrare juridică depinde competența și compunerea instanței de judecată sau o altă instuție procesuală de care depinde cotinuarea judecății.

Potrivit formulării art. 334 C.pr.pen., schimbarea încadrării juridice poate avea loc oricând în faza de judecată a procesului penal și în orice stadiu procesual.

În cazul în care schimbarea încadrării juridice urmează a se face într-o infracțiune mai gravă, procedura se va iniția din timp în cursul cercetării penale pentru a se da posibilitatea inculpatului să-și organizeze apărarea.

Procedura schimbării încadrării juridice presupune două operații: punerea în discuția părților și a procurorului a noii încadrări juridice; punerea în vedere inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei la urma ședinței de judecată sau eventual amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea.

Punerea în discuție a noii încadrări juridice a faptei este necesară în baza principiului contradictorialității și a respectării garanțiilor procesuale.

Dacă cererea privind schimbarea încadrării juridice intervine în cursul cercetării judecătorești sau al dezbaterilor, concluziile procurorului și ale părților se vor referi și la noua încadrare juridică.

Obligația instanței de a pune în discuție noua încadrare juridică se consideră a fi respectată când apărătorul inculpatului, în concluziile sale, a avut în vedere noua încadrare și a precizat că este corectă sau când apărătorul inculpatului a arătat că nu are de formulat cereri în apărare în raport cu noua încadrare juridică solicitată.

În vederea garantării dreptului la apărare al inculpatului instanța este obligată să satisfacă cererea acestuia pentru pregătirea apărării, indiferent dacă schimbarea încadrării juridice se face în defavoarea sau în favoarea inculpatului.

Faptul că instanța a schimbat încadrarea juridică a faptei, fără punerea în discuția părților, atrage casarea hotărârii pronunțate.

În cazul în care instanța schimbă încadrarea juridică înainte de terminarea cercetării judecătorești și constată că în cauza supusă judecății s-a efectuat cercetarea de un organ necompetent, portivit art. 332 alin. 1 C.pr.pen., se desesizează și restituie cauza procurorului care procedează potrivit art. 268 alin. 1 C.pr.pen.

Când schimbarea încadrării juridice s-a făcut după terminarea cercetării judecătorești sau în orice alt moment ulterior cercetării judecătorești, instanța, după caz, menține cauza spre soluționare sau își declină competența instanței superioare în grad. Instanța menține cauza spre soluționare când datorită noii încadrări juridice nu are loc modificarea competenței instanței sau când noua încadrare juridică atrage competența unei instanțe inferioare în grad.

Dacă în cursul cercetării judecătorești sau al dezbaterilor, instanța constată că fapta ce face obiectul judecății urmează să primească o nouă încadrare juridică ce atrage competența de judecată a instanței superioare, după ce va face aplicația art. 334 C.pr.pen., instanța își va declina competența, în baza art. 42 C.pr.pen., în favoarea instanței ierarhic superioare competente să judece cauza potrivit noii încadrări juridice și nu va restitui dosarul procurorului potrivit art. 332 alin. 1 C.pr.pen.

Această soluție se impune datorită faptului că cercetarea judecătorească efectuată cu garanțiile procesuale care o însoțesc are o eficiență superioară cercetării penale efectuate de către organul de urmărire penală. Într-o asemenea situație, restituirea cauzei nu și-ar mai avea rațiunea.

Nerespectarea procedurii de schimbare a încadrării juridice a faptei este sancționată _____________

Ion Neagu, Drept Procesual Penal, Editura Global Lex, București 2002, pag. 636 – 637

Gheoghe Nistoreanu,M. Apetrei, C.S.Paraschiv, L. Nae, A.L. Dumitru, Drept Procesual Penal, Editura Continent XXI, București 1995, pag. 86

A. Crișu, I. Neagu, A. Ciobanu, A. Zarafiu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura All Beck, București 2004, pag. 165

cu nulitate relativă, încât, pe de o parte, inculpatul trebuie să solicite punerea în discuție și

acordarea posibilității pregătirii apărării, iar pe de altă parte, dacă schimbarea încadrării juridice s-a produs în cursul deliberării,trebuie să dovedească existența vreunei vătămări cauzate de modul cum a procedat instanța.

Efectele schimbării încadrării juridice:

Schimbarea încadrării juridice a faptei se produce, de regulă, cu prilejul soluționării cauzei în fond ceea ce atrage individualizarea pedepsei în raport de noua încadrare juridică.

Sunt însă cazuri în care schimbarea încadrării juridice produce efecte și cu privire la desfășurarea judecății în continuare, în primă instanță.

– Declinarea competenței dacă noua încadrare juridică atrage competența unei instanțe superioare ori a unei instanțe de altă categorie ( militară ). Nu se declină competența, ci se judecă în continuare cauza atunci când noua încadrare juridică, rezultată în urma cercetării judecătorești, atrage competența unei instanțe ierarhic inferioare ( art. 41 alin. 1 C.pr.pen. ).

– Trimiterea cauzei completului de judecată corespunzător noii încadrări juridice, dacă noua încadrare presupune o altă compunere a instanței de judecată.

– Asigurarea participării la ședința de judecată a procurorului și a apărătorului, atunci când noua încadrare pretinde prezența acestora în mod obligatoriu la proces ( art. 315 și 171 C.pr.pen. ).

– Trimiterea cauzei la procuror pentru efectuarea urmăririi penale, în cazul în care prima instanță, fiind sesizată cu plângerea prealabilă a persoanei vătămate, schimbă încadrarea juridică într-o infracțiune pentru care este necesar rechizitoriul procurorului.

Extinderea obiectului judecății în primă instanță

Potrivit art. 317 C.pr.pen., judecata se mărginește la fapta și persoana arătată în actul de sesizare a instanței.

În același text se lasă posibilitatea ca în caz de extindere a procesului penal, judecata _____________

A.Ș. Tulbure, A.M. Tatu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2003,pag 404

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 322

să se desfășoare și cu privire la fapta și persoana la care se referă extinderea. Această dispoziție asigură tragerea la răspundere penală a persoanelor ce au comis infracțiuni și pentru toate faptele comise.

Prin procedura extinderii obiectului judecății în primă instanță se asigură și valorificarea noilor date obținute în cursul judecății în primă instanță, date pe care nu le-a avut în vedere actul de sesizare și care vin să întregească adevărul.

Elementele noi obținute pot duce la concluzia că inculpatul a săvârșit și alte acte materiale care intră în conținutul infractiunii pentru care a fost trimis în judecată și potrivit art. 37 alin. 3 C.pr.pen., actele materiale aparținând aceleași infracțiuni constituind un caz de indivizibilitate,trebuie reunite întotdeauna în fața aceleași instanțe pentru a fi judecate împreună; elementele noi pot duce la constatarea că inculpatul a săvârșit si alte fapte în legătură cu infracțiunea pentru care este trimis în judecată sau că la fapta prevăzută de legea penală pusă în sarcina inculpatului a participat și o altă persoană ori că o altă persoană a comis o altă faptă penală dar în legătură cu fapta inculpatului.

În toate aceste cazuri poate avea loc o extindere a obiectului judecății: pentru alte acte materiale ( art. 335 C.pr.pen. ) pentru alte fapte ( art. 336 C.pr.pen. ), sau cu privire la alte persoane ( art. 337 C.pr.pen. ).

Condițiile de extindere a obiectului judecătii în primă instanță:

Extinderea obiectului judecății în prima instanță în modalitățile prevăzute în art. 335-337 C.pr.pen. este diferită, dar prezintă condiții care sunt aplicabile în toate cazurile.

– Cauza să se afle în curs de judecată în primă instanță, condiție care se explică prin necesitatea de a se asigura părților posibilitatea de a parcurge cele trei grade de jurisdicție prevăzute de lege. Dacă noile acte materiale, noile fapte penale sau noile persoane se descoperă în căile de atac și judecarea lor împreună este necesară, se trimite cauza spre o nouă judecată la prima instanță, în vederea extinderii obiectului judecății.

– Extinderea să fie posibilă. Pentru aceasta este necesar să fie descoperite elemente noi în cursul judecății în primă instanță până la pronunțarea hotărârii asupra fondului. _____________

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 244 – 246

Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 481

Buneci Petre, Drept Procesual Penal, Editura Pinguin Book, București 2004, pag. 397

Grigore Theodoru, Drept Procesual Penal Parte Specială, Editura Cugetarea Iași, 1998, pag. 268

Procedura de extindere trebuie să se realizeze în cursul cercetării judecătorești, întrucât elementele noi care justifică extinderea nu pot să apară decât în acest stadiu procesual. Dacă extinderea a fost cerută în cursul dezbaterilor judiciare sau necesitatea ei s-a descoperit cu ocazia deliberării, cauza trebuie reluată din stadiul cercetării judecătorești, pentru a se administra probele necesare.

Extinderea obiectului judecății în primă instanță este posibilă și în situația în care procurorul a dispus în cursul urmăririi penale o soluție de neurmărire, dacă sunt îndeplinite condițiile legale.

– Să existe o dispoziție din partea organului competent. Având în vedere că extinderea

obiectului judecății înseamnă practic o nouă sesizare a instanței, competența revine procurorului ca titular al acțiunii penale, iar în subsidiar instanței, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.

Nerespectarea dispozițiilor legale privind extinderea obiectului judecății, ca modalitate de sesizare a instanței, se sancționează cu nulitate absolută potrivit art. 197 alin. 2 C.pr.pen.

– Asigurarea dreptului la apărare în legătură cu noile acte materiale, noile fapte și noile persoane. După extinderea obiectului judecății, legea prevede unele garanții ale dreptului la apărare:

· Punerea în discuția inculpatului a actelor materiale sau a faptelor noi, și ascultarea acestuia cu privire la ele;

· Punerea în vedere inculpatului a dreptului de a solicita lăsarea cauzei la urma ședinței de judecată sau amânarea ei la un alt termen în vederea pregătirii apărării și propunerii de noi probe ;

· Comunicarea învinuirii noii persoane împotriva căreia s-a extins procesul penal și ascultarea ei;

· Administrarea probelor necesare în legătură cu obiectul extins al judecății;

· Punerea de concluzii în apărare în legătură cu actele materiale, faptele și persoanele pentru care s-a extins obiectul judecății.

Extinderea acțiunii penale pentru alte acte materiale

Dacă în cursul judecății se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire și la alte acte materiale care intră în conținutul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, instanța dispune prin încheiere, extinderea acțiunii penale cu privire și la aceste acte și procedează la judecarea infracțiunii în întregul ei ( art. 335 alin. 1 C.pr.pen. ).

Textul menționat are în vedere situația în care cu privire la unele infracțiuni continuate, continui, complexe sau de obicei, actul de sesizare se referă doar la o parte din actele componente.

Extinderea presupune existența obiectivă a unor acte materiale noi descoperite în timpul judecății care fac parte din conținutul aceleiași infractiuni pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. Este firesc, ca toate actele materiale ale aceleiași infracțiuni să fie judecate împreună, deoarece infracțiunea în întregul ei, poate prezenta o formă agravantă, ori un grad sporit de periculozitate socială care atrage o pedeapsă mai severă.

Infracțiunea contiuată, continuă, complexă și de obicei constituie un caz de indivizibilitate care, în mod obligatoriu, trebuie să atragă judecata împreună a tuturor actelor materiale componente.

Actele materiale, descoperite în cursul judecății, nu au o autonomie infracțională, ci se integrează în mod obiectiv în elementul material al infracțiunii pentru care inculpatul a fost

trimis în judecată. În acest caz este necesar a se dispune extinderea obiectului judecății ce se realizează prin extinderea acțiunii penale, iar nu prin punerea în mișcare a acesteia, care s-a făcut cu prilejul trimiterii în judecată pentru acea infracțiune.

Prin extinderea acțiunii penale asupra actelor noi se realizează, în mod practic o simplificare a activității procesuale, deoarece, pe cale de excepție, instanța se autosesizează cu privire la actele materiale care nu au fost reținute în actul de sesizare.

Această extindere echivalează cu o sesizare din oficiu a instanței urmată de investirea cu judecarea actelor noi. Este posibil, desigur, ca procurorul sau partea vătămată să ceară extinderea acțiunii penale cu privire la actele noi, dar extinderea acțiunii o poate face _____________

Alexandru Boroi, Ș. G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Măgureanu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2001, pag. 318

Ion Neagu, Drept Procesual Penal, Editura Global Lex, București 2002, pag. 639

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 323

numai instanța de judecată prin încheiere motivată.

Nu este suficientă numai punerea în discuția părților și a procurorului a necesității extinderii acțiunii penale si apoi reținerea cauzei spre judecată, fără a se da o încheiere în acest sens, întrucât se încalcă dispozițiile privind sesizarea instanței sancționate cu nulitate absolută prevăzută de art. 197 alin. 2 C.pr.pen.

După extinderea acțiunii penale, instanța procedează la judecarea infracțiunii în întregul ei, punând în discuție actele cu privire la care s-a dispus extinderea asigurând dreptul la apărare al inculpatului.

În cazul în care prin extinderea acțiunii penale este necesară schimbarea încadrării juridice, instanța procedează potrivit art. 334 C.pr.pen.

Dacă cu privire la unele din actele care intră in conținutul aceleiași infracțiuni s-a pronunțat anterior o hotărâre definitivă instanța reunește cauza cu aceea în care s-a dat hotărârea definitivă, pronunțând o nouă hotărâre în raport cu toate actele care intra în conținutul infracțiunii și desființează hotărârea anterioară.

Această excepție de la principiul autorității lucrului judecat a fost impusă de necesitatea ca infracțiunile complexe și continuate să fie, totodată infracțiuni unice, așa cum sunt reglementate în dispozițiile art. 41 și 42 Cod penal.

Existența actelor materiale și săvârșirea lor de către inculpat la care se referă hotărârea definitivă de condamnare nu mai sunt puse în discuția părților; pedeapsa urmează a fi stabilită în raport de ansamblul actelor materiale săvârșite; se desființează hotărârea anterioară, făra a se putea pronunța o pedeapsă mai ușoară decât cea pronunțată anterior

( art. 43 Cod penal ).

Dacă în urma reunirii cauzei, potrivit art. 335 alin. 2 C.pr.pen., se schimbă încadrarea juridică într-o infractiune de competența instanței superioare ( de exemplu, se ajunge ca fapta să constituie o tâlhărie care este de competența tribunalului și nu a judecătoriei ), desființarea hotărârii definitive si pronunțarea în locul ei a unei alte hotărâri revin instanței ierarhic superioare.

Atunci când, în urma administrării probatoriului, se descoperă și alte acte materiale ce ______________

A. Crișu, I. Neagu, A. Ciobanu, A. Zarafiu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura All Beck, București 2004, pag. 166

Theodor Mrejeru, Drept procesual Penal, Editura Sylvi, București 2001, pag. 135

intră în conținutul aceleiași infracțiuni de delapidare pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, iar valoarea prejudiciului depășește limita corespunzătoare competenței

judecătoriei, instanța nu poate să-și decline pur și simplu competența în favoarea tribunalului această măsură se va dispune numai după extinderea acțiunii penale.

Extinderea procesului penal

Obiectul judecății este limitat la faptele și persoanele cuprinse în actul de sesizare a instanței. Este posibil, însă, ca în timpul judecății, să se descopere că inculpatul a săvârșit, pe lângă infracțiunea care face obiectul judecății, dar în legătură cu aceasta, și o altă prevăzută de legea penală pentru care nu a fost trimis în judecată.

De asemenea, în timpul judecății, instanța poate descoperi că la săvârșirea infracțiunii care face obiectul judecății au participat și alte persoane ( complici, instigatori ), care însă, nu au fost trimise în judecată.

Este posibil ca în timpul judecății să se descopere că o altă persoană, care nu a fost trimisă în judecată, a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, faptă care are legătură cu faptele inculpatului trimis în judecată. În astfel de situații, între faptele nou descoperite și faptele care fac obiectul judecății sunt legături de ordin substanțial care fac necesară joncțiunea procesuală între ceea ce constituie obiectul judecății și ceea ce s-a descoperit cu ocazia judecății.

Joncțiunea procesuală se impune și în cazul în care, în timpul judecății, au fost descoperite persoane care fie că au participat la săvârșirea infracțiunii ce face obiectul judecății, fie că au săvârșit fapte care au legătură cu fapta ce face obiectul judecății.

Extinderea procesului penal pentru alte fapte

Este posibil ca, în cursul judecății, să se descopere în sarcina inculpatului date cu privire la săvârșirea unei alte fapte prevăzute de legea penală, având legătură cu infracțiunea pentru care este trimis în judecată.

În această ipoteză, spre deosebire de situația în care se descoperă acte materiale noi, _____________

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 248

Buneci Petre, Drept Procesual Penal, Editura Pinguin Book, București 2004, pag. 397

Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 481

faptele nou descoperite au autonomie infracțională, ele nefiind deci elemente ale laturii obiective a infracțiunii care face obiectul judecății.

De exemplu, în cazul judecării unei înșelăciuni se descoperă că inculpatul a săvârșit si un fals material în înscrisurile oficiale. În raport cu obiectul judecății, falsul este o faptă nouă care are legătură cu fapta ce se judecă, falsul având, în același timp, autonomia sa infracțională.

În exemplul dat, infractiunea de înșelăciune fiind în concurs cu infracțiunea de fals, se impune extinderea procesului penal,deoarece astfel se poate face o buna soluționare a cauzei.

În vederea extinderii procesului penal la alte fapte, legea ( art. 336 C.pr.pen. ) prevede modul în care trebuie procedat.

Dispozițiile legale ce disciplinează extinderea procesului penal la fapte noi prevăd două moduri de a proceda, după cum procurorul este prezent sau nu la judecată.

Dacă procurorul este prezent la judecată, el poate cere extinderea procesului penal și în ceea ce privește fapta nou descoperită.

Atunci când găsește cererea întemeiată, dacă procurorul declară ca pune în mișcare acțiunea penală, instanța procedează la extinderea procesului penal și la judecarea cauzei și cu privire la fapta descoperită.

Dacă procurorul declară că nu pune în mișcare acțiunea penală, instanța sesizează, prin încheiere, organul de urmărire penală competent pentru efectuarea de cercetări cu privire la fapta descoperită.

Dacă procurorul nu participă la judecată, instanța extinde din oficiu procesul penal și procedează la judecarea cauzei în întregul ei sau, după caz, sesizează prin încheiere organul de urmărire penală competent pentru efectuarea de cercetări cu privire la fapta descoperită.

În cazul în care instanța extinde procesul penal pentru alte fapte, și procedează la judecarea cauzei și cu privire la fapta descoperită, este obligată să pună în discuție actele cu privire la care s-a dispus extinderea, iar dacă schimbă încadrarea juridică a faptei, _____________

Ion Neagu, Drept Procesual Penal, Editura Global Lex, București 2002, pag. 641

A.Ș. Tulbure, A.M. Tatu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2003,pag 406 – 407

Alexandru Boroi, Ș. G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Măgureanu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2001, pag. 319

instanța face și aplicația dispozițiilor legale în această materie.

După admiterea extinderii procesului penal de către instanță și declarația procurorului că pune în mișcare acțiunea penală, instanța este obligată să pună in vedere inculpatului că poate cere amânarea sau lăsarea cauzei mai la urmă.

Instanța încalcă dispozițiile legale dacă respinge cererea inculpatului care solicită amânarea sau acordă pentru pregătirea apărării un timp insuficient.

Extinderea procesului penal cu privire la alte persoane

Instituția extinderii procesului penal cu privire la alte persoane este reglementată prin art. 337 C.pr.pen. și are în vedere două modalități distincte:

a) Prima modalitate, este prevăzută de art. 337 alin. 1 teza I C.pr.pen., în sensul că în cursul judecății se descoperă date cu privire la participarea și a unei alte persoane la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală pusă în sarcina inculpatului.

Temeiul extinderii procesului penal in personam constă în legătura de drept substanțial corespunzătoare unității infracționale pe care o reprezintă participația penală. În acest caz este vorba de aceeași faptă care a fost reținută în actul de sesizare a instanței, însă se adaugă participarea și a unei alte persoane la săvârșirea ei, în calitate de autor, instigator sau complice.

Extinderea se face numai cu privire la persoanele care nu figurează în actul de sesizare a instanței, deși au participat la săvârșirea faptei, fiind vorba de situația prevăzută în art. 33 lit. a C.pr.pen.

b) A doua modalitate, face obiectul tezei II din art. 337 alin 1 C.pr.pen., și are în vedere situația în care, în cursul judecății, se descoperă date cu privire la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului. În acest caz, are loc o extindere atât in personam cât și in rem, întrucât obiectul extinderii constă atât într-o altă persoană, care nu figurează în actul de sesizare a

instanței, cât și într-o altă faptă, cu condiția ca acesta să fie în legătură cu fapta _____________

A.Ș. Tulbure, A.M. Tatu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2003,pag 408 – 409

M. Damaschin, C.S. Paraschiv, I. Neagu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura Lumina Lex, București 2003, pag. 240 – 242

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 324

Gheorghiță Mateuț, Procedură penală, Partea Specială, Editura Lumina Lex, București 1998, pag. 118 – 119

inculpatului.

Așadar, extinderea in rem și in personam poate avea loc în acele cazuri de conexitate în care legătura existentă între infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și fapta prevăzută de legea penală săvârșită de o altă persoană, face necesară revenirea acestor fapte în cadrul aceluiași proces.

Procedura de extindere este aceeași ca în cazul extinderii procesului penal pentru alte fapte.

Extinderea procesului penal cu privire la alte persoane în oricare dintre modalitățile sale nu poate fi cerută decât de către procuror, în conformitate cu art. 337 alin. 1 partea finală C.pr.pen.

Restrângerea consacră principiul că tragerea la răspundere penală și deci aducerea în fața instanței de judecată a unei persoane care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală este un atribut al procurorului ceea ce înseamnă că instanța de judecată nu are o asemenea prerogativă.

5. Suspendarea judecății în primă instanță

Când se constată pe baza unei expertize medico-legale că inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să participe la judecată, instanța dispune, prin încheiere, suspendarea procesului penal până când starea sănătății inculpatului va permite participarea acestuia la judecată ( art. 303 alin.1 C.pr.pen. ).

Raportul de expertiză medico – legală nu trebuie să arate numai maladiile de care suferă inculpatul, dar și în ce măsură el este împiedicat să participe la judecată din această cauză.

Suspendarea poate fi dispusă oricare ar fi natura bolii grave ( alienație mintală, paralizie, meningită tuberculoasă, febră tifoidă, etc. ) cu condiția ca din cauza acelei boli inculpatul să nu se poată deplasa sau să participe la desfășurarea procesului penal ori nu-i este permis să participe, în cazul bolilor contagioase.

_____________

Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 482 – 483

Gheoghe Nistoreanu,M. Apetrei, C.S.Paraschiv, L. Nae, A.L. Dumitru, Drept Procesual Penal, Editura Continent XXI, București 1995, pag. 76

Dacă boala nu este gravă, ori nu este de lungă durată, judecata nu se poate suspenda, ci se va amâna.

În practica judiciară s-a arătat că boala gravă poate fi rezultatul propriei activități a inculpatului.

Dacă sunt mai mulți inculpați, iar temeiul suspendării privește numai pe unul dintre ei și disjungerea nu este posibilă, se dispune suspendarea întregii cauze ( art. 303 alin. 2

C.pr.pen. ).

În cazul în care în cauza penală sunt mai mulți inculpați și numai unul suferă de o boală gravă care îl împiedică să participe la judecată și dacă disjungerea este posibilă, instanța de judecată nu trebuie să dispună suspendarea procesului penal față de toți inculpații, ci numai față de inculpatul bolnav.

În momentul în care starea sănătății inculpatului va permite participarea sa la judecată, procesul penal se va relua din oficiu.

În acest sens, instanța este obligată să se informeze periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea procesului penal pentru a constata dacă se va putea relua judecata.

Încheierea dată în primă instanță prin care s-a dispus suspendarea cauzei poate fi atacată separat cu recurs la instanța superioară în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă.

Recursul nu suspendă executarea și se judecă în termen de trei zile.

Instanța suspendă judecata prin încheiere motivată, și în cazul în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției.

În cazul ridicării unei excepții de neconstituționalitate suspendarea judecății intervine de drept, prin efectul legii.

Dacă inculpatul este arestat, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 3002, iar dacă față de acesta s-a dispus măsura obligării de a nu părăsii localitatea sau măsura obligării de a nu părăsi țara, se aplică, în mod corespunzător, art. 145 și 1451. _____________

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 305

Ion Neagu, Drept Procesual Penal, Editura Global Lex, București 2002, pag. 601

Încheierea este supusă recursului în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul se judecă în termen de trei zile.

6. Note privind desfășurarea judecății în primă instanță

Desfășurarea ședinței de judecată se înregistrează cu mijloace tehnice audio.

În vederea soluționării unei cauze penale sunt îndeplinite, în cursul judecății anumite acte procesuale sau procedurale care trebuie constatate si consemnate.

Unele din aceste acte sunt constatate si consemnate individual,cum ar fi:declarațiile inculpatului,ale parților,ale martorilor,redactarea de încheieri și multe altele.

În schimb, alte acte procedurale, care nu sunt constatate și consemnate separat, se vor menționa în anumite note de către grefierul de ședință.

Procurorul și părțile pot cere citarea notelor și vizarea lor de către președinte.

În cursul desfășurării judecății, procurorul și părțile pot cere președintelui completului de judecată să atragă atenția grefierului de a lua notă despre anumite întâmplări cu relevanță juridică cum ar fi: o afirmație făcută de către o parte; împrejurarea că un martor neaudiat a rămas în sală și a asistat la ascultarea altor martori; influențarea prin întreruperi semnificative a declarației unui martor, etc.

Președintele, din oficiu, poate cere grefierului să ia notă despre unele amănunte pe care instanța le consideră că prezintă interes.

În caz de contestare, de către participanții la proces, a notelor grefierului, acestea vor fi verificate și eventual, completate ori rectificate pe baza înregistrărilor din ședința de judecată.

După terminarea ședinței de judecată, participanții la proces primesc, la cerere, câte o copie de pe notele grefierului. Notele grefierului pot fi contestate până la termenul următor.

_____________

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 175

A. Crișu, I. Neagu, A. Ciobanu, A. Zarafiu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura All Beck, București 2004, pag. 144

Theodor Mrejeru, Drept procesual Penal, Editura Sylvi, București 2001, pag. 127

7. Dezbaterile judiciare

și ultimul cuvânt al inculpatului

Dezbaterile judiciare în primă instanță

Dezbaterile judiciare în primă instanță constituie un stadiu procesual specific judecății, obligatoriu, în cadrul căreia are loc, cu respectarea principiilor specifice judecății: oralitatea, contradictorialitatea și al nemijlocirii, confruntarea funcțiilor acuzării cu ale apărării în fața judecătorului, prin intermediul expunerilor și al concluziilor, al intereselor contrare din proces, cu scopul formării convingerii instanței asupra modului cum trebuie soluționat conflictul de drept penal.

Acest stadiu este obligatoriu și urmează firesc cercetării judecătorești în care au fost administrate toate probele care s-au întrevăzut și care s-au putut administra, pentru aflarea completă a adevărului și pentru a se putea realiza încadrarea juridică corectă a faptelor ce urmează a fi reținute, cu toate cosecințele privind soluționarea laturii penale și a laturii civile precum și a chestiunilor adiacente.

În cursul judecății în primă instanță, dezbaterile au o importanță deosebită deoarece au ca obiect fondul cauzei, respectiv: existența sau inexistența faptei, vinovăția și formele sale, participarea inculpatului, circumstanțele reale și personale care scot în evidență gradul de pericol social al infractorului și a infracțiunii, soluția care ar trebui adoptată cu privire la latura penală și la latura civilă.

Ca modalitate de desfășurare, procurorul și fiecare parte, personal sau prin apărător, expune cele reținute din probatoriul administrat, dacă este cazul, făcând o interpretare a probelor și arată consecințele juridice pe care le întrevede în rezovarea cauzei cerând instanței un mod de soluționare a cauzei și a aspectelor ce derivă din fondul problemei.

Punctele de vedere sunt exprimate în ordinea stabilită de lege și de președintele instanței, dacă sunt mai multe părți în același grup procesual, în contradictoriu, scopul fiind o analiză atentă și completă a tuturor aspectelor de soluționat.

Pentru că susținerile și concluziile părților constituie momentul cel mai propice _____________

A.Ș. Tulbure, A.M. Tatu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2003,pag 409 – 411

Alexandru Boroi, Ș. G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Măgureanu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2001, pag. 321

M. Damaschin, C.S. Paraschiv, I. Neagu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura Lumina Lex, București 2003, pag. 242

exercitării dreptului la apărare, neacordarea cuvântului procurorului, inculpatului sau apărătorului inculpatului, atunci când participarea este obligatorie, atrage nulitatea absolută a hotărârii deoarece acest fapt poate fi asimilat cu neparticiparea la judecată.

Când participarea acestora nu este obligatorie, neacordarea cuvântului pentru a pune concluzii asupra fondului este sancționată cu nulitate relativă.

Ordinea dezbaterilor

După ce președintele instanței declară închisă cercetarea judecătorească se trece la dezbateri.

Legea stabilește următoarea ordine în care se dă cuvântul:

– mai întâi se dă cuvântul celor ce susțin învinuirea și pretențiile civile, respectiv procurorului, părții vătămate și părții civile; În acest mod se ia cunoștiință de ultima poziție a învinuirii și a părții civile;

– se dă apoi cuvântul părții responsabile civilmente și la urma inculpatului. Dacă are apărător va lua cuvântul acesta. Cunoscând punctul de vedere al acuzării, aceștia pot să-și fomuleze mai precis contraargumentele.

În cazul în care prezența procurorului nu este obligatorie sau vreuna din părți absentează voit, celor prezenți li se va da cuvântul în aceeași ordine, dezbaterile având un caracter restrâns.

Dacă din dezbateri apar puncte de vedere contradictorii și procurorul sau părțile și apărătorii acestora au argumente în plus ce pot susține punctul lor de vedere, președintele instanței poate da cuvântul și în replică, respectându-se aceeași ordine.

Cuvântul în replică poate fi provocat și de președintele instanței dacă chestiunile puse în discuție necesită argumentări în plus.

În cazul în care cei ce au cuvântul în susținerile lor depășesc limitele cauzei ce se judecă, pot fi întrerupți de președintele completului care conduce dezbaterile.

Pentru motive temeinice cum ar fi: depașirea programului, ora târzie, dezbaterile pot fi întrerupte. Întreruperea nu poate fi mai mare de cinci zile.

_____________

Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 484

Buneci Petre, Drept Procesual Penal, Editura Pinguin Book, București 2004, pag. 400

Conținutul și limitele participării la dezbateri

În art. 340 alin. 3 C.pr.pen. se prevede că cei ce au dreptul la cuvânt pot face susțineri în limitele cauzei si implicit ale poziției lor procesuale altfel pot fi întrerupți de președintele completului. Continutul și limitele concluziilor vor fi:

a) Procurorul de ședință. Acesta este reprezentantul funcției de învinuire. Cu toate acestea trebuie reamintite dispozițiile art. 316 C.pr.pen., potrivit cărora procurorul este liber să prezinte concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ținând seama de probele administrate. Concluziile procurorului trebuie să fie motivate.

În urma probatoriului administrat atât în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești și a examinării legislației în vigoare în momentul judecării cauzei, procurorul poate să ajungă la concluzia că se impune condamnarea inculpatului, achitarea acestuia sau încetarea procesului penal. În cazurile deja examinate, poate să ajungă la concluzia că se impune restituirea cauzei. În unele cauze cu mai mulți inculpați sau mai multe fapte se pot întrevedea soluții mixte.

Când procurorul consideră, din analiza făcuta cauzei, că se impune condamnarea inculpatului trebuie să pună concluzii atât în latura penală cât și în latura civilă a cauzei.

În latura penală, procurorul va face rechizitoriul oral al cauzei, ținând cont de concluziile ce se deprind din ansamblul probelor administrate. În cazul în care instanța a fost sesizată prin rechizitoriu va trebui să manifeste o oarecare independență față de conținutul scris având în vedere eventualele modificări ce au intervenit în urma cercetării judecătorești.

În cazul în care instanța este sesizată prin plângere prealabilă va trebui să facă un rechizitoriu oral pe baza probelor administrate în fața acesteia și eventual a organelor de cercetare penală dacă acestea au fost sesizate anterior.

Rechizitoriul oral va trebui să cuprindă:

– o expunere a stării de fapt ce se reține în urma analizei probelor administrate. În cadrul acesteia se vor prezenta faptele ce constituie infracțiuni și persoanele în sarcina cărora se rețin. În cazul în care sunt infracțiuni de rezultat se vor arăta și rezultatele _____________

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 219

Ion Neagu, Drept Procesual Penal, Editura Global Lex, București 2002, pag. 644

A. Crișu, I. Neagu, A. Ciobanu, A. Zarafiu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura All Beck, București 2004, pag. 169

acestora precum și întinderea prejudiciului penal;

– se va face o analiză a probelor, unde este cazul, ce stabilesc vinovăția inculpatului;

– se vor prezenta toate elementele care scot în evidență gradul de pericol social al faptei și făptuitorului făcându-se referire la agravantele legate de faptă cât și la circumstanțele reale și personale, în vederea creării premiselor unei juste individualizări a pedepsei.

Astfel, vor trebui scoase în evidență împrejurările ce au relevanță juridică legate de timpul, locul, modul de săvârșire sau mobilul faptei și cele legate de persoana inculpatului: antecedente penale, dacă este recidivist, atitudinea acestuia după săvârșirea faptei, etc.

– în concluzia demonstrației privind vinovăția inculpatului, dacă nu sunt cauze care înlătură răspunderea penală, se va cere condamnarea acestuia indicându-se temeiul juridic pentru fiecare faptă reținută.

În cadrul acestei cereri, avându-se în vedere pericolul social concret al faptei și al făptuitorului, se vor face referiri și cu privire la modul de individualizare a pedepsei, astfel: dacă se prevede pedeapsa alternativă a închisorii cu amenda se va opta pentru una din aceste pedepse; se va solicita o pedeapsă înspre maximul sau minimul prevăzut de lege; se va manifesta obțiunea pentru executarea pedepsei în regim de detenție sau pentru executarea pedepsei la locul de muncă; pentru suspendarea executării pedepsei în una din modalități etc.;

– va cere dacă este cazul, deducerea reținerii și arestului preventiv, indicându-se data de la care s-au luat aceste măsuri;

– va cere confiscarea bunurilor supuse confiscării și restituirea celor ce nu se confiscă.

Când cercetarea judecătorească nu cofirmă învinuirea sau când a intervenit vreuna din cauzele de încetare a procesului penal prevăzute în art. 10, procurorul pune, după caz, concluzii de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal.

În latura civilă, potrivit art. 18 C.pr.pen. procurorul poate susține în fața instanței de judecată actiunea civilă pornită de persoana vătămată: când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, procurorul, când participa la judecată, este obligat să susțină interesele civile ale acestuia, chiar dacă nu este constituită parte civilă.

Dacă s-au formulat pretenții, în raport de probele administrate va pune concluzii pentru admiterea în total sau în parte a acestora ori pentru respingerea lor dacă nu sunt justificate.

În final procurorul va pune concluzii privind obligarea la cheltuieli judiciare.

Procurorul trebuie să se conducă după principiile care stau la baza organizării Ministerului Public, respectiv al legalității și imparțialității și să nu încerce să încline balanța în defavoarea unei părți.

Deși reprezintă funcția de învinuire, trebuie să aibă o poziție obiectivă bazată pe adevăr și lege, apărând interesele societății și ale individului vătămat printr-o infracțiune. Rolul educativ al judecății se realizează și prin concluziile orale ale procurorului.

b) Părțile din procesul penal.

În situația în care sunt asistate de apărători din oficiu sau au apărători aleși, cuvântul va fi acordat acestora, datorită pregătirii juridice pe care o au și sarcinilor profesionale. La cererea părții, după pledoaria apărătorului, se acordă cuvântul și acesteia. În pledoaria lor apărătorii se vor referi strict la problemele părții pe care o reprezintă. Dacă părțile nu sunt asistate de apărător, concluziile cuprinde următoarele:

Partea vătămată va pune concluzii numai în latura penală a procesului penal. În cazul în care procurorul participă la judecată va susține învinuirea alături de el iar în celelalte cazuri o va face singură. Concluziile vor cuprinde în esență aceleași puncte ca și rechizitoriul oral al procurorului cu privire la latura penală a procesului ( fapta prin care a fost vătămată, rezultatul produs, probele pe care își întemeiază învinuirea și cererea de condamnare cu încadrarea juridică a faptei ).

Partea civilă va pune concluzii numai în latura civilă a cauzei. Acesta va arăta: fapta penală cauzatoare de prejudiciu, întinderea acestuia, probele pe care se sprijină, va demonstra existența condițiilor legale pentru obligarea la despăgubiri și va cere în final

admiterea acțiunii civile arătând modalitatea în care înțelege să fie reparat prejudiciul. Dacă există în proces și partea responsabilă civilmente pretențiile vor fi formulate și față _____________

Gheoghe Nistoreanu,M. Apetrei, C.S.Paraschiv, L. Nae, A.L. Dumitru, Drept Procesual Penal, Editura Continent XXI, București 1995, pag. 88

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 326

Grigore Theodoru, Drept Procesual Penal Parte Specială, Editura Cugetarea Iași, 1998, pag. 277

N. Volonciu, Tratat de procedură penală, Editura Paideea , 1996, pag. 214

de aceasta. Partea civilă poate cere și obligarea la cheltuielile judiciare pe care le-a suportat.

În cazul în care partea vătămată s-a constituit și partea civilă se vor pune concluzii cu privire la ambele laturi ale procesului.

Partea responsabilă civilmente va pune concluzii numai în latura civilă a procesului vizând partea de prejudiciu cu privire la care s-a cerut obligarea la despăgubiri. Acesta poate avea mai multe poziții: să nege existența prejudiciului; să arate că nu sunt întrunite condițiile legale pentru a răspundere alături de inculpat; să recunoască răspunderea sa alături de inculpat sau să ceară obligarea la un prejudiciu mai mic decât cel solicitat de partea civilă. Sigur că fiecare poziție, mai puțin recunoașterea obligației pentru a răspunde alături de inculpat pentru întreg prejudiciul cauzat, va trebui demonstrată fie invocând probe sau dispoziții legale ce reglementează răspunderea în solidar, în total sau în parte, sau pentru altul. În raport de atitudinea sa va cere respingerea sau admiterea, în total sau în parte, a pretențiilor formulate față de inculpat și față de ea.

Inculpatul va pune concluzii atât în latura penală cât și în latura civilă a procesului. Audiind rechizitoriul oral al procurorului, concluziile părții vătămate ale părții civile și ale părții responsabile civilmente poate avea mai multe atitudini: de recunoaștere a faptelor pentru care este inculpat și a prejudiciului cauzat când nu mai trebuie alte argumentări; de negare a vinovăției și implicit a prejudiciului pretins de partea civilă când va trebui să aducă argumente din probele administrate și dispoziții legale sau de recunoaștere într-o formă atenuată a faptei imputate și a prejudiciului când iarăși va trebui

să aducă argumente bazate pe probe sau dispoziții legale. Mai poate invoca cazurile de înlăturare, de împiedicare a exercitării acțiunii penale, prevăzute de dispozițiile art. 10 C.pr.pen. sau alte dispoziții legale. În raport de aceste atitudini poate cere condamnarea sa prin schimbarea încadrării într-o infracțiune mai ușoară sau pedepsirea cu o pedeapsă cu amendă, cu aplicarea unei forme de suspendare, cu executare la locul de muncă sau aplicarea art. 181 Cod penal; poate cere achitarea sau încetarea procesului penal.

În latura civilă concluziile vor fi organizate după cele puse în latura penală, fie de _____________

Ion Neagu, Drept Procesual Penal, Editura Global Lex, București 2002, pag. 645

Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 485

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 220

admitere a pretențiilor formulate în total sau în parte, fie de respingere a acestora.

Ultimul cuvânt al inculpatului

Președintele completului de judecată înainte de a încheia dezbaterile dă ultimul cuvânt inculpatului personal ( art. 341 alin. 1 C.pr.pen. ).

Acest moment marchează terminarea ședinței de judecată în primă instanță. Ultimul cuvânt al inculpatului reprezintă o subdiviziune a ședinței de judecată, cu autonomie bine determinată în raport cu celelalte etape ale ședinței de judecată.

Ultimul cuvânt al inculpatului este un moment procesual deosebit de cuvântul pe care îl are acesta în cadrul dezbaterilor judiciare, deoarece nu se mai poate da cuvântul în replică, nu-i mai pot fi puse întrebări sau întrerupt, el fiind lăsat să spună tot ceea ce crede în legătură cu fapta sa și procesul penal în care a fost implicat.

Ultimul cuvânt al inculpatului se acordă după epuizarea dezbaterilor judiciare în ordinea legală, după replici și chiar dacă acesta ar fi avut ultimul cuvânt în cadrul lor fiind exercitat personal nu prin apărătorul său.

Prin ultimul cuvânt, inculpatul are posibilitatea să-și exprime poziția de ansamblu asupra întregului conținut al dezbaterilor, referindu-se la aspectele legate de solutionarea cauzei, aplicarea pedepsei, dar și cele privind procedura. Poate releva fapte sau împrejurări noi, esențiale pentru rezolvarea cauzei, care pot conduce la reluarea cercetării judecătorești.

Ultimul cuvânt al inculpatului reprezintă nu numai ultima manifestare a dreptului său la apărare în cadrul judecății în primă instanță ci și un drept personal, cu o natură juridică distinctă pe care nu-l are nici o altă parte din proces datorat dezechilibrului dintre acuzare și apărare, inculpatul aflându-se în dezavantaj pe planul aprecierii opiniei publice, în conștiința și convingerea judecătorilor. Numai prin acest drept suplimentar el poate influența convingerea judecătorilor evidențiind gradul de înrăire, atitudinea de căință și înțelegere corectă de către inculpat a responsabilității ce îi revine.

Neacordarea ultimului cuvânt inculpatului personal atrage sancțiunea nulității relative _____________

Alexandru Boroi, Ș. G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Măgureanu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2001, pag. 322 – 323

Buneci Petre, Drept Procesual Penal, Editura Pinguin Book, București 2004, pag. 401

a sentinței, acesta desființându-se numai dacă vătămarea nu poate fi înlăturată altfel.

Despre ultimul cuvânt al inculpatului se face mențiune expresă în încheierea de ședință când procesul nu se soluționează la același termen de judecată sau în capătul hotărârii judecătorești, când aceasta este dată în aceeași zi în care au avut loc dezbaterile judiciare.

8. Încheierea de ședință

Potrivit art. 305 C.pr.pen. desfășuarea procesului în ședința de judecată se consemnează într-o încheiere care cuprinde: ziua, luna, anul și denumirea instanței; mentiunea dacă ședința a fost sau nu publică; numele și prenumele judecătorilor, procurorului și grefierului; numele și prenumele părților, apărătorilor și ale celorlalte persoane care participă în proces și care au fost prezente la judecată, precum și ale celor care au lipsit, cu arătarea calității lor procesuale și cu mențiunea privitoare la îndeplinirea procedurii; enunțarea faptei pertru care inculpatul a fost trimis în judecată și textele de lege în care a fost încadrată fapta; înscrisurile care s-au citit în ședință; cererile de orice natură formulate de procuror, de părți și de ceilalți participanți la proces; concluziile procurorului și ale părților; măsurile luate în cursul ședinței.

Încheierea se întocmește de grefier în 24 de ore de la terminarea ședinței și se semnează de președintele completului de judecată și de grefier.

Lipsa încheierii în care urma a fi consemnată desfășurarea procesului în ședința de judecată atrage nulitatea absolută a hotărârii, potrivit art. 197 alin. 2 C.pr.pen. deoarece în absența acestei încheieri nu se poate verifica compunerea instanței, participarea procurorului, prezența și concluziile părților, legalitatea și temeinicia soluției.

Când hotărârea prin care s-a soluționat o cauză penală se pronunță în ziua în care a avut loc judecata, nu se întocmește o încheiere separată.

_____________

Grigore Theodoru, Drept Procesual Penal Parte Specială, Editura Cugetarea Iași, 1998, pag. 211

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 306

Gheorghiță Mateuț, Procedură penală, Partea Specială, Editura Lumina Lex, București 1998, pag. 36 – 37

Capitolul IV

Deliberarea și hotărârea primei instanțe de judecată

1. Deliberarea

Deliberarea este activitatea prin care, fără nici o influență și intervenție, membrii completului de judecată se sfătuiesc asupra hotărârii pe care urmează să o dea în cauza cu care au fost investiți să o judece.

Potrivit art. 307 alin. 1 C.pr.pen. la deliberare iau parte numai membrii completului de judecată în fața căruia a avut loc dezbaterea. Această reglementare a fost impusă de faptul că judecătorul care nu cunoaște anumite chestiuni importante, ce formează obiectul cauzei, nu-și poate forma o convingere justă în vederea luării unei hotărârii.

Deliberarea fiind sfătuirea completului de judecată, adică o operațiune exclusivă a acestuia și liberă de orice influență și intervenție, nu poate fi decât secretă. Astfel, în temeiul art. 307 alin. 2 C.pr.pen., completul de judecată deliberează în secret.

Deliberarea se face în camera de consiliu. În realizarea activității de deliberare, fiecare membru al completului de judecată are vot egal, motiv pentru care președintele acestuia pune în discuție atât chestiunile de fapt cât și cele de drept care formează obiectul deliberării.

În operația de deliberare sarcina și răspunderea pentru buna înfăptuire a justiției revine fiecărui membru al completului de judecată și tuturor laolaltă.

Potrivit art. 343 C.pr.pen. completul de judecată deliberează mai întâi asupra chestiunilor de fapt, care se referă la temeinicia învinuirii aduse inculpatului și apoi, în măsura în care s-a reținut că acesta a săvârșit fapta ce formează obiectul judecății, asupra chestiunilor de drept privind răspunderea penală și sancțiunea ce urmează a se aplica inculpatului.

_____________

A. Crișu, I. Neagu, A. Ciobanu, A. Zarafiu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura All Beck, București 2004, pag. 145

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 307 – 308

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 254 – 257

După rezolvarea laturii penale se dă răspuns chestiunilor de fapt și de drept privind prejudiciul cauzat prin infracțiune, existența răspunderii civile a inculpatului și a părții responsabile civilmente, precum și stabilirea modalităților de reparare a prejudiciului.

Completul de judecată deliberează asupra măsurilor preventive și asiguratorii, mijloacelor materiale de probă, cheltuielile judiciare, precum și asupra oricărei alte probleme privind justa soluționare a cauzei.

Rezolvarea chestiunilor de fapt se obține prin operațiunea de apreciere a probelor, prima instanță poate să constate că nu au fost lămurite toate împrejurările cauzei și că se impune administrarea de probe noi. În aceste condiții instanța repune cauza pe rol, prin încheiere, în baza art. 344 alin. 1 C.pr.pen., dispunând să se administreze probele necesare. Dacă lămurirea împrejurărilor cauzei se poate face numai prin reluarea dezbaterilor, instanța o va pune în discuție în aceeași ședință, dacă este posibil sau în altă ședință în continuare.

Dacă în timpul deliberării, instanța ajunge la concluzia necesității schimbării încadrării juridice a faptei într-o infracțiune mai gravă sau care oferă noi posibilități de apărare trebuie să repună cauza pe rol și să reia judecata în cadrul dezbaterilor judiciare, punând în discuția procurorului și părților noua încadrare juridică. Reluarea doar a dezbaterilor nu este posibilă dacă lămurirea împrejurării care a atras reluarea necesită administrarea unor probe noi, deoarece aceasta nu poate fi realizată decât printr-o cercetare judecătorească.

2. Luarea hotărârii

Activitatea procesuală a luării hotărârii primei instanțe de judecată urmează după activitatea deliberării. Hotărârea trebuie să fie rezultatul acordului de voință a membrilor completului de judecată. Ea poate fi decisă prin unanimitate sau majoritatea acestora.

În acest sens toți membri completului de judecată au îndatorirea să-și spună părerea asupra fiecărei chestiuni. Președintele completului de judecată își spune părerea cel din urmă ( art. 343 alin. 4 și 5 C.pr.pen. ). Când este cazul judecata se reia în complet de divergență.

Dacă completul de judecată este compus dintr-un singur judecător, soluția este cea pe care o adoptă acesta.

După ce instanța în urma deliberării a luat hotărârea va proceda la consemnarea acesteia într-o minută care trebuie să aibă conținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii.

Hotărârea primei instanțe prin care se soluționează fondul cauzei este sentința penală.

În raport de obiectul deliberării, dispozițiile privind luarea hotărârii în primă instanță pot fi împărțite în mai multe categorii, după cum ele se referă la rezolvarea acțiunii penale, la rezolvarea acțiunii civile precum și la alte măsuri asupra cărora instanța trebuie să se pronunțe prin hotărâre.

a) Rezolvarea acțiunii penale. Potrivit art. 345 C.pr.pen., instanța hotărește prin sentință asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând după caz condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.

Condamnarea inculpatului este soluția cea mai frecvent întâlnită în practica judiciară, pe care o dă prima instanță atunci când constată că inculpatul a săvârșit cu vinovăție infracțiunea ce face obiectul judecății.

Sentința de condamnare trebuie să fie motivată: în fapt, prin menționarea probelor din care rezultă că fapta a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție și în ce împrejurări: și în drept prin examinarea elementelor constitutive ale infracțiunii în raport de situația de fapt reținută pentru a se stabili că fapta săvârșită constituie infracțiunea pentru care inculpatul este condamnat.

Apoi trebuie examinate datele ce se referă la sancțiunea penală care se aplică, cum sunt circumstanțele agravante și cele atenuante reținute de instanță, cu arătarea probelor care le confirmă, ori împrejurările care au determinat individualizarea pedepsei principale și complementare. Dacă s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, suspendarea executării sub supraveghere sau executarea la locul de muncă, trebuie menționate împrejurările referitoare la faptă și la persoana inculpatului care stau la baza acestei individualizări.

_____________

A.Ș. Tulbure, A.M. Tatu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2003,pag 382

Ion Neagu, Drept Procesual Penal, Editura Global Lex, București 2002, pag. 648 – 649

Gheoghe Nistoreanu,M. Apetrei, C.S.Paraschiv, L. Nae, A.L. Dumitru, Drept Procesual Penal, Editura Continent XXI, București 1995, pag. 90

Alexandru Boroi, Ș. G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Măgureanu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2001, pag. 324

În cazul inculpaților minori se motivează de ce s-a luat o pedeapsă în loc de o măsură educativă.

În caz de condamnare, pe lângă pedeapsă, se poate lua și o măsură de siguranță, care trebuie motivată. Prima instanță dacă dispune condamnarea inculpatului, trebuie să se pronunțe și asupra măsurilor preventive, prin luarea, menținerea, revocarea sau încetarea de drept a acestora în condițiile legii.

Achitarea se pronunță, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.pen., când se constată existența vreunuia din cazurile prevăzute în art. 10 lit. a-e C.pr.pen.

Încetarea procesului penal se pronunță potrivit art. 11 pct. 2 lit. b C.pr.pen., când se constată existența vreunuia din cazurile prevăzute de art. 10 lit. f-j C.pr.pen.

Când apare un caz special de nepedepsire, în cauză se va dispune încetarea procesului penal. Când instanța constată că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni ( art. 10 lit. b1 C.pr.pen. ), odată cu achitarea face și aplicarea art. 181 alin. 3 C.pen., aplică celui achitat o sancțiune cu caracter administrativ ( mustrare, mustrare cu avertisment sau amendă de la 10 lei la 1000 lei ), prevăzută în art. 91 C.pen.

Dacă instanța a dispus înlocuirea răspunderii penale, odată cu încetarea procesului penal va aplica aceeași sancțiune cu caracter administrativ prevăzută în art. 91 C.pen.

b) Rezolvarea ațiunii civile. Potrivit art. 346 C.pr.pen., în caz de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, instanța se pronunță prin aceeași sentință și asupra acțiunii civile. Astfel, dacă inculpatul este condamnat și se constată că prin infracțiunea reținută a produs un prejudiciu, prima instanță admite acțiunea civilă în total sau în parte obligându-l pe inculpat când este cazul, și pe partea responsabilă civilmente să-l repare.

Dacă inculpatul este achitat pentru cazul că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni ori pentru că instanța a constatat existența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei sau pentru că lipsește vreunul din elementele constitutive ale infracțiunii, instanța îl poate obliga la repararea pagubei materiale și a daunelor morale potrivit legii civile ( deci în aceste condiții va admite acțiunea civilă ).

Nu pot fi acordate despăgubiri civile, acțiunea civilă fiind respinsă, în cazul când _____________

N. Volonciu, Tratat de procedură penală, Editura Paideea , 1996, pag. 218

Gheorghiță Mateuț, Procedură penală, Partea Specială, Editura Lumina Lex, București 1998, pag. 158

achitarea s-a pronunțat pentru că fapta imputată nu există ori nu a fost săvârsită de inculpat, deoarece lipsesc elementele răspunderii civile.

Instanța penală nu soluționează acțiunea civilă când pronunță achitarea pentru cazul prevăzut în art. 10 lit. b C.pr.pen., ori când pronunță încetarea procesului penal pentru vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. f și j C.pr.pen., precum și în caz de retragere a plângerii prealabile.

Când rezolvarea pretențiilor civile ar provoca întârzierea soluționării acțiunii penale, instanța poate dispune disjungerea acțiunii civile și amânarea judecării acesteia într-o altă ședință ( art. 347 C.pr.pen. ).

Potrivit art. 348 C.pr.pen., instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță asupra reparării pagubei materiale și a daunelor morale în cazurile prevăzute în art. 17, iar în celelalte cazuri numai cu privire la restituirea lucrului, desființarea totală sau parțială a unui înscris și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.

c) Alte măsuri asupra cărora instanța trebuie să se pronunțe prin hotărâre. Potrivit art. 350 alin. 1 C.pr.pen., instanța are obligația ca, prin hotărâre, să se pronunțe asupra luării, menținerii sau revocării măsurii arestării preventive a inculpatului și asupra luării sau revocării măsurii obligării acestuia de a nu părăsi localitatea ori țara, motivând soluția pronunțată.

În caz de achitare sau de încetare a procesului penal, instanța dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv. De asemenea instanța dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv, atunci când pronunță: o pedeapsă cu închisoare cel mult egală cu durata reținerii și arestării preventive; o pedeapsă cu închisoare cu suspendarea condiționată a executării ori cu suspendarea executării sub supraveghere sau cu executare la locul de muncă; amenda; o măsură educativă.

Hotărarea pronunțată în cazurile menționate cu privire la arestarea preventivă a inculpatului sau la obligarea acestuia de a nu părăsi localitatea ori țara este executorie, iar instanța comunică punerea în libertate administrației locului de deținere.

Inculpatul condamnat de prima instanță și aflat în stare de deținere este liberat de _____________

Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 486 – 487

A.Ș. Tulbure, A.M. Tatu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2003,pag 415

îndată ce durata reținerii și a arestării devin egale cu durata pedepsei pronunțate, deși hotărârea nu este definitivă. Liberarea se dispune de administrația locului de deținere. În acest scop i se comunică, îndată după pronunțarea hotărârii, o copie după dispozitiv sau extras, care va cuprinde mentiunile prevăzute în art. 140 alin. 3 C.pr.pen.

Când în cursul judecății, inculpatul a fost liberat provizoriu pe cauțiune, instanța va dispune restituirea sumei depuse drept cauțiune, în cazurile prevăzute de lege. Cauțiunea nu se restituie în cazurile prevăzute de art. 1605 alin. 5 C.pr.pen.

În temeiul art. 353 C.pr.pen., instanța, în cazul când admite acțiunea civilă, examinează necesitatea luării măsurilor asiguratorii privind reparațiile civile, dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior. Dispozițiile din hotărâre privind luarea măsurilor asiguratorii sunt executorii. Când instanța nu s-a pronunțat asupra acțiunii civile, potrivit art. 346 alin. 4 C.pr.pen., măsurile asiguratorii se mențin. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În art. 349 C.pr.pen. se prevede că instanța se pronunță prin hotărâre și asupra cheltuielilor judiciare, potrivit dispozițiilor prevăzute în art. 189-193. Rezultă că instanța va stabili cuantumul cheltuielilor judiciare, precum și persoanele care urmează să le suporte, după regulile cuprinse în art. 191 și 193 C.pr.pen. La stabilirea sumei ce urmează a fi suportată de fiecare din părțile procesului penal, instanța va ține seama nu numai de cheltuielile făcute în cursul judecății, ci și de cele avansate de stat în cursul urmăririi penale.

În cazul executării pedepsei într-o închisoare militară de către condamnații militari, instanța prin hotărârea de condamnare se pronunță și asupra acestei executări a pedepsei ( art. 351 C.pr.pen. ).

_____________

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 329 – 330

Alexandru Boroi, Ș. G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Măgureanu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2001, pag. 325

A. Crișu, I. Neagu, A. Ciobanu, A. Zarafiu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura All Beck, București 2004, pag. 171 – 172

N. Volonciu, Tratat de procedură penală, Editura Paideea , 1996, pag. 237

3. Minuta

După ce instanța, în urma deliberării, a luat hotărârea va proceda la consemnarea acesteia într-un înscris numit minută.

Potrivit art. 309 C.pr.pen., rezultatul deliberării se consemnează într-o minută care trebuie să aibă conținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii. Minuta se semnează de membrii completului de judecată.

Minuta este actul procedural scris în care se consemnează rezultatul deliberării si care trebuie să aibă conținutul prevăzut în dispozitivul hotărârii ce urmează a fi redactat. Întocmirea minutei, potrivit art. 309 C.pr.pen., imediat după deliberare reprezintă o garanție că rezultatul judecății înscris în dispozitiv este expresia deliberării, atât sub aspectul conținutului, cât și al judecătorilor care au participat la deliberare și care semnează hotărârea. Lipsa minutei face să nu fie posibilă verificarea rezultatului deliberării și în consecință reprezintă o încălcare a dipozițiilor art. 309 C.pr.pen., fiind sancționată cu nulitate absolută.

Dacă contrar prevederilor art. 309 C.pr.pen., între minută și dispozitivul hotărârii există o vădită cotradicție, această eroare nu poate fi îndreptată pe nici o cale procedurală și drept urmare hotărârea trebuie desființată in vederea înlăturării neconcordanței între minută si dispozitiv.

Totodată, nesemnarea minutei de către unul dintre judecători este o nulitate absolută căci în asemenea situație nu se poate constata dacă instanța a fost compusă conform prevederilor legale și dacă toți membrii completului de judecată au luat parte la deliberare.

Întocmirea minutei este obligatorie și în cazurile în care judecătorul sau instanța dispune asupra măsurilor preventive. Minuta se întocmește în două exemplare originale, din care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune, spre conservare la dosarul de minute al instanței.

_____________

Buneci Petre, Drept Procesual Penal, Editura Pinguin Book, București 2004, pag. 378

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 181

4. Pronuțarea hotărârii judecătorești

Potrivit art. 358 C.pr.pen., dispozitivul hotărârii se pronunță în ședință publică. După luarea hotărârii,președintele completului de judecată, asistat de grefier se întoarce în sala de ședință unde dă citire minutei care conține modul de rezolvare a conflictului de drept penal dedus spre soluționare instanței de judecată.

La pronunțare părțile nu se citează. Dacă totuși sunt prezente, după pronunțare președintele completului explică părților prezente că pot declara apel sau după caz, recurs.

Cu ocazia pronunțării hotărârii art. 359 C.pr.pen., fixează anumite obligații președintelui. Astfel, in caz de condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării pedepsei sau cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ori la executarea pedepsei la locul de muncă, președintele atrage atenția celui condamnat asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sau a executării pedepsei la locul de muncă. În cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere președintele face cunoscut celui condamnat măsurile de supraveghere la care este supus și obligațiile pe care trebuie să le respecte.

Dacă inculpatul nu este prezent și instanța apreciază că nu este necesară chemarea lui, face o comunicare scrisă, în care i se atrage atenția celui condamnat asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sau executării pedepsei la locul de muncă. De asemenea îi face cunoscut celui condamnat măsurile de supraveghere la care este supus și obligațiile pe care trebuie să le respecte în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În toate cazurile în care s-a pronunțat condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei ori cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, instanța de executare aduce aceasta la cunoștința unității unde condamnatul își desfășoară activitatea, iar în cazul suspendării pedepsei sub supraveghere, și organului de poliție din localitatea unde domiliciază condamnatul.

_____________

A. Crișu, I. Neagu, A. Ciobanu, A. Zarafiu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura All Beck, București 2004, pag. 174

Ion Neagu, Drept Procesual Penal, Editura Global Lex, București 2002, pag. 650 – 651

M. Damaschin, C.S. Paraschiv, I. Neagu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura Lumina Lex, București 2003, pag. 247

Alexandru Boroi, Ș. G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Măgureanu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2001, pag. 326

5. Felurile hotărârilor judecătorești pronunțate în primă instanță

5.1. Sentința

În art. 311 alin. 1 C.pr.pen. se arată că sentința este hotărârea prin care cauza este soluționată de prima instanță de judecată sau prin care aceasta se dezînvestește fără a soluționa cauza.

Soluționarea cauzei în primă instanță se face printr-o sentință de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal și de regulă este supusă apelului. Tot o sentință pronunță instanța în cazul în care se dezînvestește, spre exemplu, hotărârea prin care instanța se dezînvestește art. 42 sau hotărârea prin care instanța restituie cauza la procuror în vederea refacerii urmăriri penale art. 332 C.pr.pen.

Sentința penală trebuie să fie recunoscută ca un act al autorității judecătorești, însă pentru aceasta trebuie sa aibă anumite caracteristici: se pronunță în numele legii; să fie legală în sensul de a constitui rezultatul unei activității procesuale desfășurate potrivit legii de procedură penală și aplică în mod corect legea penală și cea civilă la cazul concret judecat; să fie temeinică în sensul de a cuprinde adevărul despre faptele cauzei când aplică o sancțiune just individualizată și când motivează corect și convingător soluția adoptată; să aibă importanță din punct de vedere procesual, deoarece prin pronunțarea ei ia sfârșit etapa judecății în primă instanță, iar dacă devine definitivă în această etapă capătă caracter executoriu și autoritate de lucru judecat.

5.2. Încheierea

Încheierile sunt potrivit art. 311 alin. 3 C.pr.pen., toate celelalte hotărâri date de instanțe în cursul judecății. Prin încheieri se rezolvă toate chestiunile premergătoare soluționării

fondului și pentru normala desfășurare a judecății. Astfel prin încheiere se _____________

Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 488

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 263

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 310

dispuneadministrarea unor probe, se dispune asupra măsurilor procesuale, se soluționează plângeri și altele.

În literatura de specialitate s-a remarcat faptul că încheierile, ca hotărâri ale insanțelor judecătorești, nu trebuie cofundate cu încheierile de ședință care în prima parte au caracterul de proces – verbal privind desfășurarea ședinței de judecată, numai acea parte din încheierea de ședință care cuprinde o dispoziție a instanței de judecată prin care s-a luat o hotărâre este o încheiere în sensul de hotărâre a instanței.

6. Cuprinsul hotărârii

Cuprinsul hotărârii judecătorești trebuie: să permită verificarea că judecata s-a înfăptuit cu respectarea dispozițiilor legale; constituie o garanție că tot ceea ce a format obiectul judecății a fost supus examinării, iar soluția dată este rezultatul acesteia; să asigure corecta executare a celor hotărâte de instanță. Instrumentul scriptic care constată soluția instanței se impune pentru că motivarea scrisă necesită reflecție, asigurând o corectă rezolvare a cauzei; să evite interpretările echivoce; să contribuie la realizarea scopului educativ al procesului penal.

Hotărârea prin care instanța penală soluționează fondul cauzei poartă denumirea de sentință și trebuie să cuprindă o parte introductivă, o expunere și dispozitivul.

Partea introductivă se întocmește în funcție de momentul în care a avut loc pronunțarea în două variante.

Dacă hotărârea s-a pronunțat în ziua în care a avut loc judecata nu se mai întocmește o încheiere de ședință potrivit art. 305 C.pr.pen. și toate mențiunile pe care acesta le-ar fi cuprins sunt trecute în partea introductivă, la care se mai adaugă denumirea instanței care a judecat cauza, data pronunțării hotărârii, locul unde a fost judecată cauza precum și numele și prenumele membrilor completului de judecată, ale procurorului și ale grefierului.

_____________

A.Ș. Tulbure, A.M. Tatu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2003,pag 383 – 384

Buneci Petre, Drept Procesual Penal, Editura Pinguin Book, București 2004, pag. 406 – 407

Grigore Theodoru, Drept Procesual Penal Parte Specială, Editura Cugetarea Iași, 1998, pag. 216

Gheorghiță Mateuț, Procedură penală, Partea Specială, Editura Lumina Lex, București 1998, pag. 53 – 54

În situația în care pronunțarea a avut loc în altă zi, existând o încheiere de ședință,partea introductivă a hotărârii se limitează numai la mențiunile stipulate de art. 355 alin. 2 C.pr.pen.

Lipsa din partea introductivă a unor mențiuni esențiale cum sunt: numele și prenumele judecătorilor și ale procurorului, precum și cele referitoare la: prezența inculpatului arestat preventiv și participarea apărătorului, publicitatea sau nepublicitatea ședinței de judecată conduce la nulitatea absolută a judecății, în ipoteza în care nu pot fi constatate din celelate părți ale hotărârii ori din încheierea de ședință separată.

Expunerea este de regulă partea cea mai întinsă a hotărârii judecătorești cuprinzând analiza motivată a cauzei și justificând soluția adoptată de instanță. Expunerea, considerentele sau motivarea hotărârii trebuie să cuprindă potrivit art. 356 C.pr.pen.:

a) datele privind identitatea părților;

b) descrierea faptei ce face obiectul învinuirii, cu arătarea timpului și locului unde a fost săvârșită, precum și încadrarea juridică dată acesteia prin actul de sesizare;

c) analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate, motivarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză. În caz de condamnare expunerea trebuie să mai cuprindă fapta sau fiecare faptă reținută de instanță în sarcina inculpatului, forma și gradul de vinovăție, circumstanțele agravante sau atenuante, starea de recidivă, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunțată și acele care rezultă durata acesteia.

Dacă instanța reține în sarcina inculpatului numai o parte din faptele ce formează obiectul învinuirii, se va arăta în hotărâre pentru care anume fapte s-a pronunțat condamnarea și pentru care încetarea procesului penal sau achitarea;

d) arătarea temeiurilor de drept care justifică soluțiile date în cauză.

Hotărârea nu face o simplă enumerare a aspectelor menționate, ci va arăta motivele care legitimează în fapt și în drept soluția adoptată. Astfel, se va specifica de ce anumite împrejurări au fost reținute ca circumstanțe atenuante sau agravante,elementele probatorii

_____________

Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Editura Victor, București 2004, pag. 332

Alexandru Boroi, Ș. G. Ungureanu, N. Jidovu, I. Măgureanu, Drept Procesual Penal, Editura All Beck, București 2001, pag. 327 – 328

din care rezultă gradul și forma de vinovăție. Dispozitivul reprezintă concluzia logică a aspectelor reținute și analizate în expunere, exprimând soluția dată cauzei de instanță. Nu pot exista contradicții între expunere, dispozitiv și minută.

Dispozitivul trebuie să fie conceput și redactat concis, explicit, categoric, autoritar ca o comandă, fără cuvinte echivoce. Dispozitivul cuprinde datele prevazute în art. 70 privitoare la persoana inculpatului: nume, prenume, poreclă, data și locul nașterii, numele și prenumele părinților, cetățenia, studii, situația militară, locul de muncă, adresa etc.; soluția dată de instanță cu privire la infracțiune, indicându-se în caz de condamnare denumirea acesteia și textul de lege în care se încadrează, iar în caz de achitare sau de încetarea procesului penal, cauza pe care se întemeiază, potrivit art. 11 C.pr.pen., precum și soluția cu privire la repararea pagubei materiale și a daunelor morale.

Când instanța face aplicarea art. 867 din Codul penal, dispozitivul va menționa dacă cel condamnat va executa pedeapsa în unitatea unde își desfășoară activitatea sau la altă unitate. Când instanța face aplicarea art. 861 Cod penal, dispozitivul va menționa măsurile de supraveghere prevăzute în art. 863 alin. 1 din Codul penal, la care trebuie să se supună condamnatul, precum și obligațiile stabilite de instanță potrivit art. 863 alin. 3 din Codul penal.

Dispozitivul trebuie să mai cuprindă, după caz, cele hotărâte de instanță cu privire la: deducerea reținerii și arestării preventive, indicându-se partea din pedeapsă executată în acest mod; măsurile preventive; măsurile asiguratorii; cheltuielile judiciare; restituirea lucrurilor ce nu sunt supuse confiscării; rezolvarea oricărei alte probleme privind justa soluționare a cauzei.

Dispozitivul trebuie să cuprindă totdeauna mențiunea că hotărârea este supusă apelului sau după caz recursului cu arătarea termenului în care poate fi exercitat și menționarea datei când hotărârea a fost pronunțată și că pronunțarea s-a făcut în ședință publică.

_____________

Ion Neagu, Drept Procesual Penal, Editura Global Lex, București 2002, pag. 652 – 653

M. Damaschin, C.S. Paraschiv, I. Neagu, Drept Procesual Penal – Curs selective pentru licență, Editura Lumina Lex, București 2003, pag. 248 – 249

A. Crișu, I. Neagu, A. Ciobanu, A. Zarafiu, Drept Procesual Penal – Curs selectiv pentru licență, Editura All Beck, București 2004, pag. 174

N. Volonciu, Tratat de procedură penală, Editura Paideea , 1996, pag. 374

7. Redactarea și semnarea hotărârii

Hotărârea se redactează în cel mult 20 de zile de la pronunțare ( 310 alin. 2 teza II-a C.pr.pen. ). Potrivit art. 312, sentința se redactează de către unul din judecătorii care au participat la soluționarea cauzei și se semnează de toți membrii completului și de grefier.

În caz de împidicare a vreunuia dintre membrii completului de judecată de a semna, hotărârea se semnează în locul acestuia de președintele completului. Dacă și președintele completului este împiedicat a semna, hotărârea se semnează de președintele instanței. Când împiedicarea privește pe grefier, hotărârea se semnează de grefierul șef. În toate cazurile se face mențiunea pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea.

Atunci când, desi minuta poartă semnătura tuturor membrilor completului, hotărârea nu este semnată de catre unul dintre aceștia, ci de o altă persoană, a cărei semnătură nu figurează pe minută, hotărârea este afectată de nulitate potrivit art. 197 alin. 1 C.pr.pen., întrucât nu există identitate între persoanele care au semnat minuta și cele care au semnat hotărârea.

8. Comunicarea hotărârii

Art. 360 C.pr.pen. prevede că părților care au lipsit atât la judecată, cât și la pronunțare trebuie să li se comunice copii de pe dispozitivul hotărârii. Celorlalte părți nu li se face această comunicare, deoarece fiind prezente, la judecată sau la pronunțare, au luat cunoștință direct de soluția dată cauzei.

Legea are în vedere însă că inculpatului deținut și inculpatului aflat în vreuna din situațiile prevăzute de art. 171 alin. 2 C.pr.pen., care au lipsit la pronunțarea hotărârii, să li se comunice copii de pe dispozitivul acestuia. După redactarea hotărârii acestor inculpați li secomunică copii de pe sentință. De asemenea, o copie de pe dispozitivul hotărârii se comunică și administrației locului de deținere pentru condamnații aflați într-o asemenea situație.

_____________

Buneci Petre, Drept Procesual Penal, Editura Pinguin Book, București 2004, pag. 379

Carmen Silvia Paraschiv, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 488

Vasile Păvăleanu, Drept Procesual Penal, Editura Lumina Lex, București 2002, pag. 263

În cazul în care instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, o copie de pe dispozitivul hotărârii se comunică serviciului de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor.

Capitolul V

Concluzii

Judecata în primă instanță este etapa inițială și obligatorie a judecății, fără de care nu se poate realiza actul de justiție.

Judecata în primă instanță este o judecată completă a cauzei atât în fapt cât și în drept, atât a laturii penale, cât și a laturii civile a procesului penal. Pentru soluționarea conflictului de drept penal, prima instanță trebuie să stabilească temeiurile de fapt și de drept ale răspunderii penale a inculpatului. În acest scop, ea trebuie să stabilească pe bază de probe, dacă fapta a fost comisă și în ce condiții, dacă întrunește elementele constitutive ale vreunei infracțiuni, modalitatea în care a fost comisă, forma de vinovăție cu care a fost săvârșită, constatarea existenței sau inexistenței unui prejudiciu, cât și a răspunderii civile a inculpatului.

Pentru ca judecata în primă instanță să se desfășoare în condiții de legalitate, de obiectivitate și de imparțialitate, în cadrul ei, în afara principiilor fundamentale ale procesului penal se aplică o serie de alte reguli specifice acestei faze procesuale. Datorită faptului că judecarea cauzei se face în fața instanței constituită potrivit legii și se desfășoară în ședință publică, orală, nemijlocită și contradictorie, principiile specifice judecății în primă instanță sunt publicitatea, oralitatea, nemijlocirea și contradictorialitatea.

De regulă judecata în primă instanță se desfășoară la sediul instanței. Pentru motive temeinice, instanța poate dispune ca judecata să se desfășoare și în alt loc decât în sediul ei.

Președintele instanței când desemnează membrii completului de judecată și grefierul care urmează să judece cauza cu care instanța a fost sesizată are în vedere dispozițiile normelor procesual penale privind compunerea completului de judecată și a situațiilor de incompatibilitate.

Prima instanță are obligația de a cita părțile pentru judecată, dar neprezentarea acestora nu împiedică judecarea cauzei. Când instanța consideră că este necesară prezența uneia dintre părțile lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia, amânând în acest scop judecata.

Inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul judecății în primă instanță, iar instanța este obligată să-i aducă la cunoștință acest drept, când asistența juridică este obligatorie, dacă inculpatul nu și-a ales apărător, se iau măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.

Procurorul este obligat să participe la ședințele de judecată în primă instanță ce au loc la tribunale, curți de apel, la instanțele militare indiferent de gradul acestora, precum și la Înalta Curte de Casație și Justiție. Procurorul este obligat să participe la ședințele de judecată ale judecătoriilor, în cauzele în care instanța de judecată a fost sesizată prin rechizitoriu, în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii de 3 ani sau mai mare sau în cauzele în care unul dintre inculpați se află în stare de detenție sau vreuna din situațiile prevăzute în art. 171 alin. 2 C.pr.pen. și în cazul în care se dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu cea a închisorii.

Alături de inculpat, de celelalte părți ( partea vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente ) și procuror la judecarea cauzelor penale în primă instanță pot participa și alte persoane: martori, experți, interpreți, martori asistenți, etc, deoarece din declarațiile acestora se află adevărul în majoritatea cauzelor.

Ședința de judecată în primă instanță poate fi compartimentată în patru etape distincte: începutul judecății, cercetarea judecătorească, dezbaterile și ultimul cuvânt al inculpatului.

Înainte ca instanța să treacă la efectuarea cercetării judecătorești este necesar să întreprindă anumite activității care au caracter organizatoric, activități de natură să asigure buna desfășurare a judecății cauzei astfel: să declare ședința deschisă; să facă strigarea cauzei și apelul celor citați; să verifice legalitatea sesizării instanței; să facă unele verificări privitoare la inculpat; să ia anumite măsuri privind martorii, experții și interpreții; să dea anumite lămuriri și să se pronunțe asupra cererilor și excepțiilor ridicate.

Cercetarea judecătorească are ca obiect administrarea probelor necesare rezolvării cauzei penale, sunt readministrate probele din faza de urmărire penală și pot fi administrate noi probe. Procurorul și părțile pot cere administrarea de probe noi și în cursul cercetării judecătorești. Ordinea de efectuare a actelor de cercetare judecătorească este următoarea: începerea cercetării judecătorești; ascultarea inculpatului; ascultarea coinculpaților; ascultarea celorlalte părți; ascultarea martorilor, experților sau interpreților; prezentarea mijloacelor materiale de probă; administrarea de probe noi; terminarea cercetării judecătorești.

Există posibilitatea ca pe parcursul cercetării judecătorești să se procedeze la o serie de activități: restituirea cauzei la procuror; schimbarea încadrării juridice; extinderea obiectului judecății în primă instanță ( extinderea acțiunii penale, extinderea procesului penal ).

În cursul judecății în primă instanță, dezbaterile au o importanță deosebită deoarece au ca obiect fondul cauzei, respectiv: existența sau inexistența faptei, vinovăția și formele sale, participarea inculpatului, circumstanțele reale și personale care scot în evidență gradul de pericol social al infractorului și a infracțiunii, soluția care ar trebui adoptată cu privire la latura penală și la latura civilă.

Ultimul cuvânt al inculpatului marchează terminarea ședinței de judecată în primă instanță. Prin ultimul cuvânt, inculpatul are posibilitatea să-și exprime poziția de ansamblu asupra întregului conținut al dezbaterilor, referindu-se la aspectele legate de soluționarea cauzei, aplicarea pedepsei, dar și cele privind procedura. Poate releva fapte sau împrejurări noi, esențiale pentru rezolvarea cauzei, care pot conduce la reluarea cercetării judecătorești.

Deliberarea este activitatea prin care, fără nici o influență și intervenție, membrii completului de judecată se sfătuiesc asupra hotărârii pe care urmează să o dea în cauza cu care au fost investiți să o judece. Deliberarea fiind sfătuirea completului de judecată, adică o operațiune exclusivă a acestuia și liberă de orice influență și intervenție, nu poate fi decât secretă.

Hotărârea prin care cauza este soluționată de prima instanță de judecată sau prin care aceasta se dezînvestește fără a soluționa cauza se numește sentință. Încheierile sunt toate celelalte hotărâri date de instanțe în cursul judecății. Prin încheieri se rezolvă toate chestiunile premergătoare soluționării fondului și pentru normala desfășurare a judecății.

Bibliografie

1. Conf. univ. dr.Vasile Păvăleanu Drept procesual penal

Editura Lumina Lex-București 2002

2. Buneci Petre Drept procesual penal

Editura Pinguin Book-București 2004

3. Prof. univ. dr.Ion Neagu Drept procesual penal<Curs

Asist. univ. Mircea Damaschin selectiv pentru licență>

Conf. univ. dr.Carmen S. Paraschiv Editura Lumina Lex-București 2003

4. Gheorghe Nistoreanu

Mihai Apetrei

Carmen S. Paraschiv Drept procesual penal

Laurențiu Nae Editura Continent XXI-București 1995

Anca L. Dumitru

5. Conf. univ. dr.Carmen S. Paraschiv Drept procesual penal

Editura Lumina Lex-București 2002

6. Anastasiu Crișu

Ion Neagu Drept procesual penal<Curs

Ciobanu selectiv pentru licență>

A. Zarafiu Editura All Beck-București 2004

7. Prof. univ. dr. Șt. Tulbure Drept procesual penal

Lector univ. dr. Angela M. Tatu Editura All Beck-București 2003

8. Nicolae Volonciu Tratat de procedură penală

Editura Paideea-București 1996

9. Theodor Mrejeru Drept procesual penal

Editura Sylvi-București 2001

10. Anastasiu Crișu Drept procesual penal

<Proceduri Speciale>

Editura Tipo-Aktis-București 2000

11.Prof. univ. dr. Gheorghiță Mateuț Procedură penală<ParteaSpecială>

Editura Lumina Lex-București 1998

12. Alexandru Boroi

Ștefania G. Ungureanu

Nicu Jidovu Drept procesual penal

Ilie Măgureanu Editura All Beck-București 2001

13. Grigore Theodoru Drept procesual penal

Editura Cugetarea-Iași 1998

14. prof. univ. dr. Ion Neagu Drept procesual penal

Editura Global Lex-București 2002

15. Prof. univ. dr. Adrian Șt. Tulbure Prezumția de nevinovăție

Editura Red-București 1996

16. Conf. univ. dr. Mihai Apetrei Drept procesual penal

Editura Victor-București 2004

17. Uniunea Juriștilor Din România Revista Dreptul

Anul XVIII, Seria a III-a, Nr. 1/2007

18. George Antoniu Practica Judiciară Penală

Editura Academiei Române-București 1993

Bibliografie

1. Conf. univ. dr.Vasile Păvăleanu Drept procesual penal

Editura Lumina Lex-București 2002

2. Buneci Petre Drept procesual penal

Editura Pinguin Book-București 2004

3. Prof. univ. dr.Ion Neagu Drept procesual penal<Curs

Asist. univ. Mircea Damaschin selectiv pentru licență>

Conf. univ. dr.Carmen S. Paraschiv Editura Lumina Lex-București 2003

4. Gheorghe Nistoreanu

Mihai Apetrei

Carmen S. Paraschiv Drept procesual penal

Laurențiu Nae Editura Continent XXI-București 1995

Anca L. Dumitru

5. Conf. univ. dr.Carmen S. Paraschiv Drept procesual penal

Editura Lumina Lex-București 2002

6. Anastasiu Crișu

Ion Neagu Drept procesual penal<Curs

Ciobanu selectiv pentru licență>

A. Zarafiu Editura All Beck-București 2004

7. Prof. univ. dr. Șt. Tulbure Drept procesual penal

Lector univ. dr. Angela M. Tatu Editura All Beck-București 2003

8. Nicolae Volonciu Tratat de procedură penală

Editura Paideea-București 1996

9. Theodor Mrejeru Drept procesual penal

Editura Sylvi-București 2001

10. Anastasiu Crișu Drept procesual penal

<Proceduri Speciale>

Editura Tipo-Aktis-București 2000

11.Prof. univ. dr. Gheorghiță Mateuț Procedură penală<ParteaSpecială>

Editura Lumina Lex-București 1998

12. Alexandru Boroi

Ștefania G. Ungureanu

Nicu Jidovu Drept procesual penal

Ilie Măgureanu Editura All Beck-București 2001

13. Grigore Theodoru Drept procesual penal

Editura Cugetarea-Iași 1998

14. prof. univ. dr. Ion Neagu Drept procesual penal

Editura Global Lex-București 2002

15. Prof. univ. dr. Adrian Șt. Tulbure Prezumția de nevinovăție

Editura Red-București 1996

16. Conf. univ. dr. Mihai Apetrei Drept procesual penal

Editura Victor-București 2004

17. Uniunea Juriștilor Din România Revista Dreptul

Anul XVIII, Seria a III-a, Nr. 1/2007

18. George Antoniu Practica Judiciară Penală

Editura Academiei Române-București 1993