Judecata In Prima Instanta Si Desfasurarea Judecarii Cauzelor

CUPRINS

Notă introductivă

CAPITOLUL I –

CAPITOLUL AL II LEA – JUDECATA ÎN PRIMA INSTANȚĂ. DESFĂȘURAREA JUDECĂRII CAUZELOR

Secțiunea I – Dispoziții generale privind judecata

Judecata penală. Noțiuni

Procesul penal – Noțiuni.

Judecata în prima instanță – Noțiuni

Secțiunea a II a – Rolul instanței de judecată și locul desfășurării judecății

2.1. Art. 349: Rolul instantei de judecata

Secțiunea a III a – Obiectul judecății

Verificările cu privire la inculpat

Măsurile premergătoare cu privire la martori, experți, interpreți

Aducerea la cunoștință a învinuirii

Secțiunea a IV a – Judecata în cazul recunoașterii învinuirii

4.1. Procedură cu privire la recunoașterea învinuirii

4.2. Soluțiile instanței cu privire la admiterea sau respingerea cererii

CAPITOLUL AL III LEA – CERCETAREA JUDECĂTOREASCĂ ÎN PROCEDURĂ COMUNĂ

Secțiunea 1- Ordinea cercetării judecătorești

Audierea

Audierea inculpatului

Audierea persoanei vătămate

Audierea martorului, expertului, interpretului

Prezentarea mijloacelor de probă

Schimbarea încadrării juridice

Terminarea cercetării judecătorești

Secțiunea a 2 a – Dezbaterile judiciare

2.1. Ordinea de zi

2.2. Ultimul cuvânt al inculpatului, personal

CAPITOLUL AL IV LEA – SOLUȚONAREA CAUZEI. DELIBERAREA ȘI HOTĂRÂREA INSTANȚEI

Secțiunea 1 – Soluționarea cauzei – Deliberarea și pronunțarea hotărârii

Amânarea pronunțării

Secțiunea a 2 a – Deliberarea

2.1. Obiectul deliberării

2.2. Luarea hotărârii

2.3. Reluarea cercetării judecătorești sau a dezbaterilor

Secțiunea a 3 a – Rezolvarea acțiunii penale

3.1. Condamnarea

3.2. Renunțarea la aplicarea pedepsei

3.3. Achitarea

3.4. Încetarea procesului penal

Secțiunea a 4 a – Rezolvarea acțiunii civile

BIBLIOGRAFIE

CONCLUZII

LISTĂ DE ABREVIERI

Art. – articol;

alin. – alineat;

C. C. – Curtea Constituțională;

C.S.J. – Curtea Supremă de Justiție;

Î.C.C.J. – Înalta Curte de Casație și Justiție;

lit. – litera;

N C P P – Noul Cod de procedură penală;

M. Of. – Monitorul Oficial al României, Partea I;

O. G. – Ordonanță de Guvern;

O.U.G. – Ordonanță de urgență a Guvernului;

R.D.P. –Revista de drept penal.

R.R.D. –Revista română de drept.

R R D P– Revista română de Drept Privat;

sent. – sentința;

s. n. – sublinierea noastră;

Trib. jud. – Tribunalul județean.

VCPP – Vechiul Cod de procedură penală

NOTĂ INTRODUCTIVĂ

În orice stat de drept, ordinea juridică se stabilește și se menține cu ajutorul normelor de drept. Aceste norme prevăd reguli de conduită, pe care membrii colectivității trebuie să le respecte odată cu sancțiunile care vor fi aplicate în cazurile încălcării lor.

Regulile de drept – în majoritatea lor – sunt exprimate într-o anume formă: legea .

Stabilirea prin lege atât a faptelor care constituie infracțiuni, cât și a cadrului de sancțiuni penale, are dublu rol: 1. să arate membrilor societății care sunt faptele interzise de legea penală și să îi avertizeze cu privire la consecințele săvârșirii acestor fapte, având funcție de prevenire generală și, 2. să asigure încadrarea corectă a faptelor prin care poate încălcată legea penală, procedând la sancționarea celor care au săvârșit asemenea fapte, având funcție de prevenire specială.

Codul penal prevede care sunt faptele ce constituie infracțiuni, pedepsele care se aplică infractorilor și măsurile care se pot lua în cazurile săvârșirii acestor fapte.

Săvârșirea infracțiunii, chiar atunci când este descoperită și dovedită prin administrarea probelor, reținută în sarcina unui făptuitor, nu impune aplicarea automată a pedepsei.

Pentru a se ajunge la sancționarea infractorului este nevoie de intervenția justiției penale, în sensul condamnării acestuia de către instanța competentă în baza unei judecăți.

Normele prevăzute de legea penală se aplică în formele prevăzute de legea procesuală, numai de către organele judiciare special desemnate de legiuitor, cu ajutorul mijloacelor de probă prevăzute de lege dar și cu respectarea garanțiilor acordate participanților în procesul penal.

Judecata nu poate fi realizată decât în forma prescrisă în legea procesuală penală, de către organele abilitate prin lege să îndeplinească sarcinile necesare înfăptuirii justiției, respectând totodată ordinea, formele realizării sarcinilor și mijloacele prevăzute de lege.

Pentru soluționarea unei cauze penale sunt necesare anumite activități de justiție, numai în măsura în care aceasta are loc prin hotărârea unei instanțe de judecată, intervenind aici un act jurisdicțional.

Actului de justiție îi precede activitatea de urmărire penală, care are ca finalitate pregătirea condițiilor necesare pentru asigurarea desfășurării optime a judecății.

Statul a creat instrumentele necesare, cu care organele judiciare să opereze în vederea aplicării normelor de drept. În același timp a creat cadrul legal pentru realizarea activităților necesare aplicării sancțiunii penale, în vederea îndeplinirii scopului urmărit de legea penală .

Încă din antichitate, în feudalism, când  dispozițiile  de  procedură  penală  îmbrăcau  forma  unei  procesiuni religioase, justiția penală  era  împărțită  de  tribunale  statale, iar după  Revoluția  franceză  din  anul 1789,  în  domeniul  penal al justiției, prioritară era viziunea asupra dreptului  de a  pedepsi, Codul  de  procedură  penală  francez devenind  model  procedural  și în același timp izvor  de idei moderne în realizarea  justiției  represive.

Noțiunea de „judecată” reprezintă stricto sensu, operațiunea juridică, prin care un organ cu competență jurisdicțională soluționează conflicte de drept cu care a fost investit. Ca fază a procesului penal, judecata în primă instanță este acea etapă procesuală care se desfășoară în fața instanțelor penale de judecată din momentul sesizării până în momentul soluționării definitive a cauzei penale.

Astfel, procesul penal este o activitate reglementată prin lege, desfășurată de către organele judiciare, cu participarea părților și a persoanelor, în scopul constatării la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni; astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor, precum și la educarea cetățenilor în spiritul respectării legilor.

Scopul procesului penal este acela de aparare de drept a persoanei, a drepturilor si libertatilor acesteia, prevenirea infractiunilor si educarea cetatenilor in spiritul respectarii legilor, judecata penala reprezentând cea de a doua faza a procesului penal care parcurge doua etape: judecata in prima instanta si judecata in caile legale de atac, modul in care se solutioneaza cauza penala in prima instanta, de legalitatea hotararii pronuntate depinzând intinderea judecatii penale.

Între instituțiile de bază ale procesului penal, acțiunea penală și acțiunea civilă ocupă un loc important. Ca instrumente juridice de materializare subiectivă și de dinamizare a procesului penal, acțiunea penală și acțiunea civilă sunt susceptibile de investigații științifice multiple, mai ales că, în raport cu reglementările din Codul penal și din Codul de procedură penală, ne apar ca instituții reconsiderate.

De lato sensu, judecata este un ansamblu de activități desfășurate de către instanța de judecată atât cu participarea activă a procurorului, cât și cu participarea părților, având ca scop aflarea adevărului cu privire la fapta săvârșită și la inculpatul în privința căruia instanța a fost sesizată.

CAPITOLUL I – NOȚIUNI DE DREPT COMPARAT PRIVIND JUDECATA PENALĂ

Secțiunea I – Semnificația  judecății ca  fază  a  procesului  penal 

Literatura de specialitate, promovează ideea că, judecata (în sensul de etapă a procesului penal) este faza centrală care are ca obiect soluționarea definitivă a cauzei penale, garanțiile cu caracter de principii comune instituite de legea penală pentru întreaga fază de judecată fiind publicitatea, nemijlocirea , contradictorialitatea, oralitatea, elemente care determină condiții de obiectivitate și imparțialitate în înfăptuirea judecății.

Justiția  penală generată de  necesitatea  judecării  proceselor,  ca urmare a  încălcării legii, nu poate fi concepută  fără existența acestor reguli procedurale cu  rol  determinant în  disciplinarea  conduitei  participanților  al procesul penal. 

Semnificația  judecății ca  fază  a  procesului  penal  rezultă din însuși caracterul  indispensabil  al  acestei  etape în  derularea procedurii judiciare, referitoare la aplicarea  sancțiunilor  prevăzute de legea  penală  pentru persoane care  au  săvârșit  infracțiuni,  cunoscut  fiind  faptul că  prin  intermediul  judecății  este  posibilă  rezolvarea  cu  caracter  definitiv  a  cauzei penale, deci  atingerea  scopului  procesului  penal,  instanța  verificând întreaga  activitate  procesuală  desfășurată,  atât  anterior judecării  cauzei,  cât și  pe  parcursul  cercetării  judecătorești.

Actul de justiție într‐o cauză  penală  în  sensul condamnării inculpatului  ori  al  achitării  persoanei  nevinovate  se  obține  numai  prin  hotărârea  definitivă  a  instanței de judecată. Această hotărâre are putere de lege și trebuie să fie  executată  în toate  dispozițiile ei. 

Evoluția  procedurilor judiciare a constituit  o  alternanță între două  sisteme  procedurale  tipice,  diferite,  izvorâte din  concepții diametral opuse cu privire la lume și societate, din atitudinea față de drepturile și libertățile omului, față de ideea de  dreptate  și justiție, un al treilea sistem, cel eclectic, fiind de fapt  o  îmbinare  a trăsăturilor caracteristice  ale sistemului acuzatorial și celui inchizitorial.

Din  perspectiva  necesității  perfecționării  sistemului,  legislațiile  procedurale  actuale  au adus  modificări  în  planul  normelor, care  să  fie inspirate  din  legislația  europeană  și  din  marii  specialiști  în  drept  penal  ai statelor apusene. 

Evoluția  legislației  procedurale  în România a adus influențe  din legislațiile europene,  reformele judiciare   cunoscând schimbări evidente, procesul  penal  român  reflectând,  pe  întreaga  desfășurare  o  contradictorialitate  tacită  de interese parcurgând diferite faze  procesuale, etape, diviziuni , în cadrul cărora organele  specializate  își exercită  atribuțiile conform  funcțiilor procesuale conferite  de  legiuitor,  desfășurând  acțiuni  specifice  realizării  scopului procesului  penal  și  înfăptuirii justiției  penale. 

Secțiunea a II a – Apărarea ordinii de drept.Principii și limite ale aplicării legii procesual penale

Putem afirma faptul că judecata penală reprezintă faza procesual penală cea mai relevană, cu conținut extrem de vast ceea ce relevă și o mare importanță a acesteia în cadrul procesului penal, fără a minimaliza însă rolul celorlalte faze ale procesului penal: urmărirea penală, punerea în executare a hotărârilor judecătorești.

Principiile care guvernează procesul penal în totalitatea sa, își regăsesc fiecare în cadrul acestuia, măsura importanței lor, prin care este garanatată respectarea legii și în același timp sau implicit – aflarea adevărului.

Luând în considerare interpretările prevederilor dispozițiilor Art. 126 alin. 1 din Constituția României: „justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege” vom stabilit astfel însăși utilitatea și importanța fazei de judecată.

Judecata penală ca fază a procesului penal are așadar ca obiect – soluționarea în mod definitiv a cauzei, fapt care determină pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, ”susceptibilă de a fi pusă în executare, în scopul realizării depline și definitive a sarcinilor justiției penale”.

  Judecata în prima instanță are în vedere verificarea legalității și temeiniciei actului de sesizare a instanței și pronunțarea uneia dintre soluțiile care pot fi date în cauzele penale și anume, condamnarea, achitarea, incetarea procesului penal.

Scopul normelor de procedură penală reiese din chiar Art.1 al NCPP, fiind acela

care prevede că, reglementează desfășurarea procesului penal și a altor proceduri judiciare în legatură cu o cauză penală, și urmăresc să asigure exercitarea eficientă a atribuțiilor organelor judiciare, cu garantarea drepturilor atât a părților cât și a celorlalți participanți la procesul penal, cu condiția respectării prevederilor consituționale, prevederilor tratatelor U E și ale altor reglementari în materia procesual penală ale UE, ale pactelor și tratatelor, la care Romania este parte și care privesc drepturile fundamentale ale omului.

În schimb, Vechiul Cod de Procedura Penală (1968), prevede că, scopul procesului penal este constatarea la timp și în mod complet a faptelor ce constituie infracțiuni, încât persoana care a săvârșit infracțiunea să fie pedepsită conform vinovației ei și nici o persoană nevinovată să nu poate fi trasă la raspundere penală.

Astfel, procesul penal trebuia să contribuie la apărarea ordinii de drept a persoanei a drepturilor și libertaților sale, la prevenirea infracțiunilor, la educarea cetățenilor în spiritul respectării legii.

Concluziile generale desprinse din prezentarea acțiunii în justiție sunt valabile în mare măsură și pentru acțiunea penală, ținându-se seama de specificitatea conflictului de drept penal izvorât din săvârșirea infracțiunii și a principiilor fundamentale de organizare și desfășurare ale procesului penal.

Încălcarea normei penale dă naștere unui raport juridic de drept substanțial între stat și infractor, în baza căruia statul are dreptul să tragă la răspundere penală pe infractor, iar acesta are obligația de a suporta toate consecințele ce decurg dintr-o eventuală condamnare. Uneori, prin încălcarea acestor norme, se produc și anumite pagube materiale, caz în care se naște și un raport de drept civil, în baza căruia cel păgubit poate pretinde reparații materiale sau morale.

Acțiunea penală are ca obiect tragerea la raspundere penală a persoanelor care au săvârșțit, se pune în mișcare prin actul de inculpare prevăzut de lege și se poate exercita -în conditiile legii-, în tot cursul procesului penal.

Obiectul acțiunii penale constă în tragerea la răspundere penală a persoanei/ persoanelor care a(u) săvârșit infracțiunea și, indiferent că ea ar avea caracter judiciar sau extrajudiciar, fiind vorba de o acțiune civilă, acțiune administrativă sau disciplinară, se deosebește de obiectul oricărei alte acțiuni și nu trebuie confundat cu scopul acesteia, care constă în judecarea și pedepsirea persoanelor care săvârșesc infracțiuni.

În concepția juridică din trecut, această confuzie era frecvent întâlnită, având suport exprimarea inadvertentă din conținutul reglementărilor legale.

În timp ce Codul de procedură penală român (1936) la Art.2, arată că: „acțiunea publică are drept obiect aplicarea pedepselor și a măsurilor de siguranță“ din Art. 2 al Codului de procedură penală din anul 1864 reiese că: „acțiunea publică are ca obiect pedepsirea faptelor care vatămă ordinea socială“. Obiectul acțiunii penale – tragerea la răspundere penală – ,în ambele coduri și chiar și în lucrări de drept procesual penal, se confunda cu scopul acesteia, care sunt aplicarea sancțiunilor de drept penal.

Astfel, săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, în conformitate cu

reglementările codului penal, poate atrage aplicarea sancțiunii penale (a pedepsei) dar și luarea unor măsuri de siguranță sau cu caracter educativ.

Considerând că acțiunea penală are ca obiect aplicarea sancțiunii penale semnifică însăși reducerea posibilității exercițiului acțiunii numai în faza de judecată, întrucât numai aici se poate face aplicarea sancțiunilor penale. O astfel de confuzie nu putea fi făcută, deoarece acțiunea penală se exercită în tot cursul procesului penal.

Acțiunea devine suportul juridic al întregului proces penal și nu numai al judecății, în contextul formulării actuale a obiectului.

Aplicarea pedepsei, în comparație cu tragerea la răspundere penală are un conținut mult mai restrâns, fiind limitată la desfășurarea procesului în fază de judecată.

Din punct de vedere procesual, ca subiect activ al acțiunii penale, statul exercită această acțiune prin reprezentanții săi specializați, ca subiect pasiv secundar al infracțiunii apărând și persoana vătămată, prin atingerea adusă valorii sociale care constituie obiectul juridic al infracțiunii săvârșite.

Ca subiect pasiv special în cazul multor infracțiuni, persoanei vătămate, i se acordă dreptul de a îndeplini condițiile pentru a se pune în mișcare acțiunea penală și de a efectua acte procesuale în exercitarea acestei acțiuni, devenind astfel subiect activ secundar, substituit procesual special în locul titularului general al acțiunii penale.

În fiecare normă penală întâlnim ca titular al ocrotirii – persoana căreia aparține bunul care formează obiectul ocrotirii și anume,viața, onoarea, bunurile, încât, acest titular, în momentul săvârșirii potențialei infracțiunii, devine victimă sau subiect pasiv special, care, pe lângă societate, se duce atingere inclusiv persoanei al cărei bun personal sau patrimonial îl vatămă sau îl primejduiește; această persoană fiind subiectul pasiv special imediat al infracțiunii.

Vechiul Cod de Procedura Penala (1968), la alin. (1) pct.a-j, arată că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare/ sau când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă: fapta nu exista, dacă fapta nu este prevazută de legea penală, dacă fapta nu prezintă gradul de pericol social specific unei infractiuni, dacă fapta nu a fost savarsita de invinuit sau de inculpat, dacă faptei îi lipseste unul dintre elementele constitutive specifice, dacă există una dintre cauzele care inlatură caracterul penal al faptei, dacă
lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate, dacă lipsește autorizarea sau sesizarea organului competent cât și alte condiții prevăzute delege necesare punerii în mișcare a acțiunii penale; deasemeni și în cazul în care a intervenit amnistia, prescripția extinctivă sau decesul faptuitorului și în anumite situații la radierea persoanei juridice atunci cu calitate de faptuitor; când a fost retrasă plângerea prealabilă sau când părțile s-au impacat sau când a fost incheiat un acord de mediere în condițiile legii, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea plangerii sau impacarea părților înlatură răspunderea penală, când s-a dispus înlocuirea răspunderii penale, când există o cauză de nepedepsire prevazută de lege, când exista autoritate de lucru judecat.

Împiedicarea produce efecte chiar dacă fapta definitiv judecată a primit o altă încadrare juridică.

Secțiunea a III a – Garantarea dreptului la un proces echitabil

NCPP, la Art 8, aduce în prim plan, ca element esențial, garantarea dreptului la

un proces echitabil și într-un termen rezonabil, principiu reglementat de altfel și de Art. 21 alin. 3 din Constituția României și, potrivit căruia, părțile părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil; aplicarea acestuia presupunând întâi de toate, obligația organelor judiciare de a desfășura în strictă conformitate cu garanțiile procesuale și cu respectarea drepturilor părților și subiecților procesuali cele două faze – urmărirea penală și judecata.

În același timp, organele judiciare în baza aceluiași principiu, trebuie să constate în timp optim și într-un mod absolut complet faptele care constituie infracțiuni, în baza cărora, orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită în conformitate cu prevederile legii legii, într-un termen rezonabil dar, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspunedere penală.

Desfășurarea activităților procesual-penale este necesar să aibă loc cu rapiditate în scopul soluționării în scurt timp a conflictului de drept penal, pentru ca reacția societății împotriva celor care comit infracțiuni să fie cât mai promptă.

Tototdată în derularea acestor activități se impun condiții de deplină legalitate și un timp cât mai scurt, fapt impus de însăși necesitatea meținerii calității probelor administrate, întrucât odată cu trecerea timpului probele se depreciază se produc estompări în derularea ideilor persoanelor și degradarea obiectelor, etc.

Acțiunea principiului garantării dreptului la un proces echitabil și într-un timp cțt mai scurt este realizată în procesul penal cu sprijinul mai multor instituții.Acestea sunt: termenele în care trebuie desfășurate activitățile specifice, amenzile judiciare care se aplică celor care întârzie desfășurarea procesului penal prin neefectuarea la timp a activităților dispuse de instanța de judecată, disjungerea acțiunii civile, soluționarea acțiunii civile la un alt termen de judecată, în cazul în care rezolvarea ei ar putea duce la întârzierea soluționării laturii penale ..

Regula dreptului la un proces echitabil și a termenului rezonabil potrivit căreia, „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege care va hotărî asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa”, a fost consacrată în Legea nr. 304/2006 privind organizarea judiciară, originea acesteia regăsindu-se în dispozițiile Convenției europene a drepturilor omului, la Art. 6 .

Acest principiu stipluează în conținutul său dreptul special al oricărui acuzat:

de a fi informat, într-o limbă pe care o înțelege, în termenul cel mai scurt și

în mod amănunțit asupra naturii și acuzației aduse împotriva sa,

de a dispune de timpul și de anumite înlesniri în sensul pregătirii apărării

sale,

de a se apăra sau să de a fi asistat de un apărător ales de el iar dacă nu

dispune de mijloacele necesare de plată a acestuia, de a putea beneficia în mod gratuit de asistarea unui avocat din oficiu, dacă interesele justiției impun acest lucru,

de a asculta sau de a cere ascultarea martorilor apărării în condiții similare

cu cele ale ascultării martorilor acuzării.

<<NCPP a transpus în normele sale standardele europene în materia drepturilor victimelor în cadrul procedurilor penale în scopul asigurării posibilității participării efective la procesul penal al persoanei vătămate. În plus față de dispozițiile NCPP persoana vătămată beneficiază și de anumite drepturi speciale prevăzute de art. 4 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor.

Secțiunea a IV a- Garantarea dreptului la apărare

NCPP, la Art.10, resistematizează dreptul la apărare consacrat în VCPP la Art. 6 din vechiul Cod, existând astfel câteva deosebiri și anume, calitatea procesuală de „suspect” înlocuește calitatea de „învinuit” utilizată în VCPP.

Instituția suspectului nu este similară cu cea a învinuitului. Spre deosebire de vechiul cod potrivit NCPP nu este posibilă începerea urmăririi penale direct cu privire la suspect. În plus drepturile suspectului sunt semnificativ crescute față de drepturile învinuitului, iar suspectul nu poate fi arestat preventiv. Acordarea calității de suspect se realizează prin dispoziția procurorului de continuare a efectuării urmăririi penale începută in rem .

Având în vedere poziția de acuzat în cadrul procesului penal NCPP prevede cu titlu de principiu că suspectul are în principiu aceeleași drepturi ca și inculpatul în scopul garantării unui drept la apărare concret și efectiv. Spre deosebire de inculpat, suspectul: 1. nu poate fi arestat preventiv/arestat la domiciliu ori supus măsurii controlului judiciar sau pe cauțiune; 2. nu poate fi trimis în judecată.

Tototdată, ca o componentă a dreptului de apărare, ca element de noutate apare dreptul de a nu face nicio declarație.

În conținutul aceluiași Art. 10 alin. NCPP aducea impunerea obligației organelor de a asigura exercitarea deplină și efectivă a dreptului la apărare în tot cursul procesului penal, prin două componente:

componenta prohibitivă, care interzice organelor să dispună orice măsură de

natura a restricționa exercitarea dreptului la apărare și

componenta de natură pozitivă, de a comunica / de a nu ține secret față de

părți și subiecții procesuali principali de îndată ce a început un proces penal.

Obligația organelor nu este doar asigurarea permisivității ci și aceea a asigurării „în tot cursul procesului penal”.

NCPP consacră/ aduce tot ca element de noutate , la Art. 10 alin. (6) Bona fides praesumitur – obligația exercitării dreptului la apărare cu bună- credință.

ART. 356 Asigurarea apărării (1) Persoana vătămată, inculpatul, celelalte părți și avocații acestora au dreptul să ia cunoștință de actele dosarului în tot cursul judecății.

Alin. 1 și 2 preiau art. 294 alin. 2 și 3, adaugând ( alin.1 ) și subiectul procesual principalpersoana vătămată ca titular al dreptului de a lua cunoștință de actele dosarului în tot cursul judecății și înlocuind termenul de apărător cu cel de avocat ( a se vedea și art. 352 alin.7 și precizările făcute cu privire la acesta ), respectiv, cel de judecător cu cel de președinte al completului, în ceea ce privește titularul obligației de a lua măsurile necesare exercitării acestui drept în ipoteza în care persoana vătămată sau una dintre părți se află în stare de deținere ( extinzând sfera acestora din urmă în raport cu art. 294 alin.3 Cpp care se referă numai la inculpat)

Alin.3 stabilește la un singur termen dreptul persoanei vătămate și al părților justificat de angajarea unui avocat și pregătirea apărării, reglementare menită să asigure judecarea cu celeritate a cauzei, termenul rezonabil al procesului. Din economia reglementării ( folosirea conjunției și ) rezultă că nu poate fi acordat un termen pentru angajarea unui avocat și un alt termen pentru pregătirea apărării, aceleiași părți, subiect procesual principal. Alin.4 reglementează și excepția de la regula instituită în alin.3, respectiv ipoteza în care persoana vătămată sau una dintre părți nu mai beneficiază de asistența juridică acordată de avocatul său ales; acordarea unui nou termen în această ipoteză este facultativă, iar nu obligatorie (instanța poate acorda un alt termen pentru angajarea unui alt avocat și pregătirea apărării ). Alin.5 stabilește o regulă de principiu pentru toate măsurile procesuale destinate asigurării dreptului la apărare, în contextul alin.1-4, respectiv ca acestea să asigure conformitatea cu un termen rezonabil al procesului; aceste măsuri ( înlesniri ) nu ar trebui să aibă un efect dilatoriu nejustificat al procesului

Procesul penal

NCP și NCPP , în comparație cu reglementările de la 1968, se înscriu în registrul unor concepții moderne, având ca scop principal atât armonizarea legislației românești în domeniul penal cu legislațiile europene și jurisprudența C.E.D.O., dar și crearea unui cadru legislativ unitar prin care să se asigure

protecția drepturilor și libertăților garantate de Constituție,

instrumente juridice internaționale,

celeritatea procesului penal.

Legile pentru punerea în aplicare a noilor coduri (Legea nr.187/2012 și Legea nr.255/2013) au adus modificări masive de formă a codurilor, în special a Codului de procedură penală, printr-o nouă numerotare a textelor.

După cum se știe, atunci când se încalcă o normă juridică penală prin săvârșirea unei infracțiuni, apare un conflict de drept, deci ia naștere un raport juridic de drept substanțial între societatea reprezentată de stat și infractor, pentru a cărei soluționare. statul are dreptul dar și obligația în același timp, să tragă la răspundere infractorul care este obligat să suporte consecințele unei eventuale condamnări, acțiunea penală fiind mijlocul prin care se realizează în justiție tragerea la răspundere penală și pedepsirea inculpatului.

Reglementarea acțiunii penale în NCPP se face diferit de prevederile Codului de procedură penală de la 1968, în NCPP fiind reglementate condițiile de punere în mișcare și de exercitare a acțiunii penale, respectiv existența probelor din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și inexistența cazurilor care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acestei acțiuni.

Procesul penal este definit ca fiind acea acțiune al cărui scop este constatarea la timp si in mod complet a faptelor care constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penală.

Procesul penal contribuie la apărarea ordinii de drept, la apararea persoanei, a drepturilor si libertatilor acesteia, la prevenirea infractiunilor, precum si la educarea cetatenilor in spiritul respectarii legilor și se desfasoară atât în cursul urmăririi penale cât și in cursul judecătii, potrivit dispozitiilor prevazute de lege.

Actele necesare desfasurarii procesului penal se indeplinesc din oficiu, afara de cazul cand prin lege se dispune altfel.

În desfasurarea procesului penal trebuie sa se asigure aflarea adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei, precum si cu privire la persoana faptuitorului.

Procesul penal cuprinde trei faze: faza de urmărire penală, faza de judecată și faza de punere în executare a hotărârilor judecătorești în materie penală.

Secțiunea a Va – Participanții la procesul penal

NCPP oferă o reglementare sistematică a participanților în cadrul procesului penal.

După prezentarea generală a participanților NCPP a procedat la definirea acestora și la enumerarea drepturilor lor procesuale. Se remarcă distincția efectuată între părți (paricipant care apare ca subiect activ sau pasiv al acțiunii penale sau civile) și subiecții procesuali principali (care nu exercită și nici nu sunt subiecți pasivi ai vreunei acțiuni în procesul penal). NCPP nu mai prevede în categoria participanților învinuitul și partea vătămată. În ceea ce privește drepturile procesuale NCPP stipulează un regim gradual, plenitudinea acestora fiind acordată părților. Procurorul deși subiect activ al acțiunii penale nu este parte în procesul penal fiind inclus în categoria organelor judiciare, distinctă de cea a părților. Asistența juridică sau reprezentarea în procesul penal poate fi asigurată numai prin intermediul unui avocat, NCPP renunțând la folosirea noțiunii de apărător.

Categorie nouă de participanți introdusă de NCPP, subiecții procesuali principali sunt persoana vătămată și suspectul. Victima infracțiunii nu mai poate dobândi calitatea de parte procesuală, fiind numai subiect procesual principal. În ipoteza în care victima infracțiunii nu dorește să participe în procesul penal în calitate de persoană vătămată va fi audiată după procedura ascultării martorului. Noțiunea de suspect este intim legată de conceptul de persoană împotriva căreia a fost formulată o acuzație în materie penală în sensul autonom dat acestei noțiuni în jurisprudenșa CEDO. După începerea urmăririi penale in rem procurorul poate dispune continuarea efectuării acesteia față de suspect în condițiile art. 303 alin. 3 NCPP.

Secțiunea a VI a – Competențe legate de judecata în primă instanță

Ca și în vechiul cod, potrivit NCPP judecătoria are plenitudine de competență. Incriminările nou introduse prin NCP (cum ar fi de pildă, vătămarea fătului, violarea vieții private, violarea sediului profesional etc.) sunt în principiu în competența judecătoriei. Spre deosebire de vechiul cod, potrivit NCPP vor fi în competența judecătoriei variantele agravate ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, infracțiunea de viol când victima nu a împlinit 15 ani, varianta agravată a infracțiunii de tâlhărie sau de înșelăciune prevăzută de vechiul cod care a avut ca urmare producerea unor consecințe deosebit de grave (aceasta nemairegăsindu-se între variantele agravate în NCP), conflictul de interese, evadarea, înlesnirea evadării etc

Spre deosebire de vechiul cod, Tribunalul: 1. va judeca toate infracțiunile cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sau Direcția Națională Anticorupție, dacă nu sunt date prin lege în competența altor instanțe ierarhic superioare; 2. nu va mai avea competența materială de a judeca tâlhăria care a produs consecințe deosebit de grave, sau înșelăciunea care a produs consecințe deosebit de grave, variantele agravate ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, infracțiunea de viol când victima nu a împlinit 15 ani, ori cercetarea abuzivă sau supunerea la rele tratamente, represiunea nedreaptă, evadarea, înlesnirea evadării, infracțiuni care vor intra în sfera de competență a judecătoriei; 3. Va avea competența de a judeca variantele agravate ale delapidării, abuz în serviciu, neglijență în serviciu etc; 4. Nu va mai judeca recursuri; 5. Va judeca contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorie în cazurile prevăzute de lege.

Potrivit NCPP sistemul justiției militare este format din două paliere de instanțe: tribunalele militare și Curtea Militară de Apel București; la data intrării în vigoare a NCPP și LPANCPP Tribunalul Militar București și Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București au fost desființate; posturile ocupate și personalul din cadrul Tribunalului Militar București și Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București au fost transferate la Tribunalul Militar Teritorial București sau, după caz, la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București, iar posturile vacante, în funcție de necesități, vor putea fi transferate și la alte instanțe militare sau parchete militare. Tribunalul militar judecă în primă instanță toate infracțiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv (indiferent de natura infracțiunii și indiferent dacă acestea sunt sau nu în legătură cu îndatoririle de serviciu de militari), cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.

Spre deosebire de vechiul cod, potrivit NCPP Curțile de apel:

1. Nu mai au competența de a judeca conflictul de interese;

2. Judecă infracțiunile săvârșite de auditori publici externi, de adjuncții Avocatului Poporului și de chestori;

3. Judecă apelurile formulate împotriva hotărârilor penale pronunțate, în primă instanță, atât de judecătorii, cât și de tribunal.

Cu adaptările necesare în urma intrării în vigoare a NCPP, precum și a regimului dublului grad de jurisdicție, reglementerea este în principiu similară în ambele coduri.

Din punctul de vedere al competenței personale, aceasta este relativ similară în ambele coduri. Se remarcă o degrevare importantă a rolului instanței supreme care întărește rolul acesteia de instanță de casație.

Spre deosebire de vechiul cod, ordinea de preferință legală este accentuată de NCPP, aceasta neaplicându-se în privința judecării cauzelor numai în ipoteza sesizărilor simultane ci și atunci când: două sau mai multe instanțe sunt sesizate simultan ori urmărirea penală s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini. Dacă o infracțiune a fost săvârșită în circumscripția mai multor instanțe, oricare dintre acestea este competentă să o judece. Atunci când când niciunul dintre locurile menționate în art. 41 alin. 1 NCPP nu este cunoscut sau când sunt sesizate succesiv două sau mai multe instanțe dintre cele competente teritorial, competența revine instanței mai întâi sesizate. Având în vedere definiția infracțiunii săvârșite pe teritoriul României, prevăzută de art. 8 alin. 3 NCP, ca element de noutate NCPP stipulează un set de reguli pentru determinarea competenței teritoriale în cazul infracțiunilor săvârșite pe o navă sub pavilion românesc sau pe o aeronavă înmatriculată în România

Similare cu cele din VCPP, infracțiunile săvârșite în străinătate sunt reglementate în NCPP la Art. 42. Competența pentru infracțiunile săvârșite în afara teritoriului României. (1) Infracțiunile săvârșite în afara teritoriului României se judecă de către instanțele în a căror circumscripție se află locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică. (2) Dacă inculpatul nu locuiește sau, după caz, nu are sediul în România, iar infracțiunea este de competența judecătoriei, aceasta se judecă de

Secțiunea a VII a – Reunirea cauzelor

Art. 43 NCPP grupează sub denumirea de reunirea cauzelor ipotezele de conexitate și indivizibilitate stipulate de vechiul cod. Ipotezele de reunire obligatorie reprezintă în fapt fostele cazuri de indivizibilitate de la art. 33 lit. b) și c) din vechiul cod, în vreme de ipotezele de reunire facultative sunt fostele cazuri de conexitate și cazul de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. a din vechiul cod.

NCPP stipuleaă o condiție nouă ce trebuie îndeplinită pentru cazurile facultative de reunire a cauzelor: prin reunire să nu se întârzie judecata.

Deasemeni, Regulile de determinare a competenței în caz de reunire a cauzelor sunt similare în ambele coduri.

NCPP, la Art. 44. Competența în caz de reunire a cauzelor. (1) În caz de reunire, dacă, în raport cu diferiții făptuitori ori diferitele fapte, competența aparține, potrivit legii, mai multor instanțe de grad egal, competența de a judeca toate faptele și pe toți făptuitorii revine instanței mai întâi sesizate, iar dacă, după natura faptelor sau după calitatea persoanelor, competența aparține unor instanțe de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad. (2) Competența judecării cauzelor reunite rămâne dobândită chiar dacă pentru fapta sau pentru făptuitorul care a determinat competența unei anumite instanțe s-a dispus

disjungerea sau încetarea procesului penal ori s-a pronunțat achitarea. (3) Tăinuirea, favorizarea infractorului și nedenunțarea unor infracțiuni sunt de competența instanței care judecă infracțiunea la care acestea se referă, iar în cazul în care competența după calitatea persoanelor aparține unor instanțe de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad. (4) Dacă dintre instanțe una este civilă, iar alta este militară, competența revine instanței civile. (5) Dacă instanța militară este superioară în grad, competența revine instanței civile echivalente în grad competențe

Spre deosebire de vechiul cod, potrivit NCPP pierderea calității inculpatului după comiterea faptei nu determină declinarea de competență, operând astfel un caz de prorogare de competență dacă s-a dat citire actului de sesizare a instanței, nu doar atunci când s-a dat o hotărâre în primă instanță. În ceea ce privește regulile de prorogare de competență pentru ipoteza în care dobândirea calității după săvârșirea infracțiunii prevederile ambelor coduri sunt similare

Art. 48. Competența în caz de schimbare a calității inculpatului. (1) Când competența instanței este determinată de calitatea inculpatului, instanța rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când: a) fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului; b) s-a dat citire actului de sesizare a instanței. (2) Dobândirea calității după săvârșirea infracțiunii nu determină schimbarea competenței, cu excepția infracțiunilor săvârșite de persoanele prevăzute la art. 40 alin. (1).

Secțiunea a VIII a – Participanții la procesul penal. Dispoziții generale

Potrivit CNCPP participanții la procesul penal sunt:

1. organele judiciare,

2. avocatul,

3. părțile,

4. subiecții procesuali principali,

5. alti subiecți procesuali.

Organele judiciare sau organele specializate ale statului care realizează

activitatea judiciară sunt:

1. organele de cercetare penală,

2. procurorul,

3. judecătorul de drepturi și libertăți,

4. judecătorul de cameră preliminară,

5. instanțele judecătorești.

Avocatul asistă sau reprezintă parțile sau subiecții procesuali principali, în condițiile legii și cu încuviințarea organului judiciar, și alți subiecți procesuali.

Părțile sunt subiectii procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită o acțiune judiciară, acestea în procesul penal fiind inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente.

Potrivti Vechiului Cod de Procedură Penală (din 1968), reglementează la Art.23 și 24, faptul că persoana împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală, ca parte în procesul penal se numeste inculpat.

Partea vătămată este persoana care participă în procesul penal și care a suferit printr-o faptă penală o vătămare fizică, morală sau materială.

Partea vătămată care exercită acțiunea civilă în cadrul procesului penal se numeste parte civilă, partea responsabilă civilmente fiind persoana chemată în procesul penal să răspundă pentru pagubele provocate prin fapta invinuitului sau inculpatului.

Subiecții raportului juridic procesual penal sunt de fapt participanții în procesul

penal și anume:

Subiecții procesuali sunt acele „persoane care participă la desfășurarea procesului penal și între care se stabilesc raporturile juridice procesuale.

Subiecții procesuali oficiali sunt persoanele care îndeplinesc atribuții privind activitatea organelor judiciare penale și se clasifică în: subiecți oficiali judiciari care sunt judecătorii, procurorii – persoane care efectuează cercetarea penală și, subiecții procesuali oficiali extrajudiciari – persoane cu atribuții de inspecții de stat, de organe de control, de experți oficiali

Subiecții procesuali particulari sunt persoane particulare care participă la desfășurarea procesului penal, în diverse poziții și roluri și care se împart la rândul lor în subiecți principali (părți) și subiecți secundari (martori, interpreți, apărători care îndeplinesc sarcini ocazionale în procesul penal.

Subiectii procesuali principali , care sunt suspectul si persoana vatamata, au aceleasi drepturi si obligatii ca si partile, cu exceptia celor pe care legea le acorda numai acestora.

Art. 34: Alti subiecti procesuali

In afara participantilor prevazuti la art. 33, sunt subiecti procesuali: martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum si orice alte persoane sau organe prevazute de lege avand anumite drepturi, obligatii sau atributii in procedurile judiciare penale.

Secțiunea a IX a – Pierderea calității inculpatului

Potrivit NCPP Art. 48. Reglementează Competența în caz de schimbare a calității inculpatului.

Pierderea calității inculpatului după comiterea faptei nu determină declinarea de competență, operând astfel un caz de prorogare de competență dacă s-a dat citire actului de sesizare a instanței, nu doar atunci când s-a dat o hotărâre în primă instanță, Spre deosebire de vechiul cod,

. În ceea ce privește regulile de prorogare de competență pentru ipoteza în care dobândirea calității după săvârșirea infracțiunii prevederile ambelor coduri sunt similare.

(1) Când competența instanței este determinată de calitatea inculpatului, instanța rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când: a) fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului; b) s-a dat citire actului de sesizare a instanței. (2) Dobândirea calității după săvârșirea infracțiunii nu determină schimbarea competenței, cu excepția infracțiunilor săvârșite de persoanele prevăzute la art. 40 alin. (1)

Secțiunea a X a – Competența procurorului

NCPP reglementează a altă sfera a cazurilor în care urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror. Deopotrivă, în materia justiției miliare NCPP aduce două modificări importante: 1. Obligativitatea efectuării urmăririi penale de procurorul militar; 2. Posibilitatea efectuării urmăririi penale de către procurorul militar în cauze vizând atât pe militari cât și pe civili, instanța sesizată urmând să fie întotdeauana instanța civilă.

Dacă VCPP conscra Art. 209. Competența procurorului în faza urmăririi. (1) Procurorul supraveghează urmărirea penală; în exercitarea acestei atribuții procurorii conduc și controlează nemijlocit activitatea de cercetare penală a poliției judiciare și a altor organe de cercetare speciale. (2) Procurorul poate să efectueze orice acte de urmărire penală în cauzele pe care le supraveghează. (3) Urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către

NCPP, la Art. 56. Competența procurorului. (1) Procurorul conduce și controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliției judiciare și a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege. De asemenea, procurorul supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale. (2) Procurorul poate să efectueze orice act de urmărire penală în cauzele pe care le conduce și le supraveghează

NCPP,

Recuzarea

Spre deosebire de instituția abținerii, NCPP aduce o serie de elemente de noutate în materia recuzării: 1. Calitate procesuală activă: pot face cerere de recuzare părțile, subiecții procesuali principali sau procurorul; 2. Calitate procesuală pasivă: cererea de recuzare se formulează doar împotriva persoanei din cadrul organului de cercetare penală, a procurorului, a judecătorului, a magistratului-asistent sau a grefierului care efectuează activități judiciare în cauză; 3. Inadmisibilitatea recuzării judecătorului sau a procurorului chemat să decidă asupra recuzării; se constată de procurorul sau de completul în fața căruia s-a formulat; 4. Judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau completul în fața căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat.

NCPP Art. 67. Recuzarea. (1) În cazul în care persoana incompatibilă nu a făcut declarație de abținere, părțile, subiecții procesuali principali sau procurorul pot face cerere de recuzare, de îndată ce au aflat despre existența cazului de incompatibilitate. (2) Cererea de recuzare se formulează doar împotriva persoanei din cadrul organului de cercetare penală,

Secțiunea a XI a – Administrarea probelor

NCPP, la ART. 100 Administrarea probelor

Alin.(2) În cursul judecății, instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale.

Deși textele au fost altfel sistematizate, în ansamblu, prin NCpp nu se reglementează, într-un mod diferit, administrarea probelor. Noul legiuitor consideră însă necesar să distingă între cele două faze ale procesului penal sub aspectul administrării probelor: dacă în cursul urmăririi penale, respectiva activitate este guvernată de principiul oficialității, în cursul judecății, doar în mod subsidiar instanța administrează probe din oficiu, regula fiind a administrării probelor la cerere. O procedură nou introdusă în materia administrării probelor este cea reglementată de art.308 NCpp: procedura audierii anticipate, care presupune audierea, în faza de urmărire penală, a martorului, de către judecătorul de drepturi și libertăți, la cererea procurorului, atunci când când există riscul ca un martor să nu mai poată fi audiat în cursul judecății. În vederea asigurării echitabilității procedurii în faza administrării probatoriului, cazurile de respingere a cererii de administrare de probe existente în vechea reglementare (atunci când proba nu era concludentă sau utilă) sunt reformulate și completate cu noi ipoteze: fapt notoriu, probă imposibilă, exercitarea neîndreptățită a dreptului de a cere administrarea de probe, contrarietatea cu legea. Noutatea se situează numai la nivel de reglementare, ipotezele menționate fiind deja tratate doctrinar și aplicate jurisprudențial. Astfel, în noua reglementare, organele judiciare pot respinge cererea de administrare a unor probe: – atunci când nu este relevantă în raport cu obiectul probațiunii (adică nepertinentă) – art.100 alin.4 lit. a); – nu este utilă – art.100 alin.4 lit.b); – există dispensă de probă – art. 100 alin. 4 lit. c), (deși alături de notorietate, menționată expres, ar fi trebuit avute în vedere, pentru identitate de rațiune, și faptele necontestate și cele evidente); – nu este posibil de obținut – art.100 alin.4 lit.d), spre pildă, faptele negative nedeterminate; – cererea pentru administrarea probei a fost formulată de o persoană lipsită de calitate – art.100 alin.4 lit.e), de exemplu, solicitarea de obținere a unui înscris relevant pentru soluționarea laturii civile formulat de persoana vătămată neconstituită parte civilă; dacă totuși, în această ipoteză, organul judiciar (în exemplul anterior, procurorul care exercită din oficiu acțiunea civilă) apreciază că proba este concludentă și utilă, ar trebui, în opinia noastră, să dispună respingerea cererii formulate de persoana neîndreptățită a o formula și să administreze proba din oficiu (a se vedea considerațiile din final); – administrarea este nepermisă de lege – art.100 alin.4 lit.f), spre pildă prin hipnoză. Din modul de formulare a textului ar rezulta că organul judiciar are facultatea, iar nu obligația de a respinge administrarea probei care se circumscrie vreunuia dintre cazurile de mai sus, ceea ce nu pare tocmai logic: faptele și împrejurările avute în vedere la alin.4 (împrejurările fără legătură cu cauza, cele care au fost deja suficient dovedite, faptele notorii, cele imposibil de dovedit sau cele a căror dovedire se solicită a fi făcută prin mijloace contrare legii) nu ar trebui să poată forma obiect al probațiunii.

Secțiunea a XII a – Comunicarea către suspect a drepturilor și obligațiilor

NCPP

ART. 108 Comunicarea drepturilor și a obligațiilor (1) Organul judiciar comunică suspectului sau inculpatului calitatea în care este audiat, fapta prevăzută de legea penală pentru săvârșirea căreia este suspectat sau pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și încadrarea juridică a acesteia

Față de reglementarea anterioară, în NCPP se prevede obligația organului judiciar de a comunica suspectului / inculpatului și în scris, sub semnătură, drepturile prevăzute la art.83 și obligațiile prevăzute la art.108 alin.2. Același organ este obligat să aducă la cunoștința inculpatului posibilitatea încheierii, în cursul urmăririi penale, a unui acord, ca urmare a recunoașterii vinovăției, iar în cursul judecății posibilitatea de a beneficia de reducerea pedepsei prevăzute de lege, ca urmare a recunoașterii învinuirii. Nu se mai prevede obligația unei declarații olografe date înainte de ascultarea sa de către organul judiciar. Cum însă legea nu o interzice, dacă se apreciază necesară această declarație nu există impedimente legale la administrarea sa (din considerente de tactică criminalistică ea se poate deseori dovedi utilă).

Secțiunea a XIII a – Suspendarea judecății

ART. 312 Cazurile de suspendare (1) În cazul când se constată printr-o expertiză medico-legală că suspectul sau inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să ia parte la procesul penal, organul de cercetare penală înaintează

Se adaugă două cazuri noi de suspendare a urmăririi penale: – în situația în care există un impediment legal temporar pentru punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană; – pe perioada desfășurării procedurii de mediere. A se avea în vedere și art. 70 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator (M. Of. nr. 441 din 22 mai 2006). ART. 70*) (1) În cazul în care medierea se desfășoară după începerea procesului penal, urmărirea penală sau, după caz, judecata se suspendă, în temeiul prezentării de către părți a contractului de mediere. (2) Suspendarea durează până când procedura medierii se închide prin oricare dintre modurile prevăzute de prezenta lege, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere. (3) *** Abrogat (4) Procesul penal se reia din oficiu, imediat după primirea procesului-verbal prin care se constată că părțile nu s-au împăcat, sau, dacă acesta nu se comunică, la expirarea termenului prevăzut la alin. (2). (5) Pentru soluționarea cauzelor penale în baza acordului încheiat ca rezultat al medierii, mediatorul este obligat să transmită organului judiciar acordul de mediere și procesul-verbal de încheiere a medierii în original și în format electronic dacă părțile au ajuns la o înțelegere sau doar procesul-verbal de încheiere a medierii în situațiile prevăzute la art. 56 alin. (1) lit. b) și c). (6) Dispozițiile art. 61 alin. (2) se aplică în mod corespunzător în cazul în care medierea este recomandată de către organele judiciare. *) Conform art. 84 pct. 9 și art. 104 din Legea nr. 255/2013 (începând cu data de 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală), la articolul 70, alineatele (1), (2), (4) și (5) vor avea următorul cuprins: "ART. 70 (1) În cazul în care medierea cu privire la latura penală a cauzei se desfășoară după începerea procesului penal, urmărirea penală sau, după caz, judecata se poate suspenda, în temeiul prezentării de către părți a contractului de mediere. (2) Suspendarea durează până când procedura medierii se închide prin oricare dintre modurile prevăzute de prezenta lege, dar nu mai mult de 3 luni de la data la care a fost dispusă.

(4) Procesul penal se reia din oficiu, imediat după primirea procesului-verbal prin care se constată că nu s-a încheiat înțelegerea potrivit art. 56 alin. (1) lit. a) sau, dacă acesta nu se comunică, la expirarea termenului prevăzut la alin. (2). (5) Pentru soluționarea acțiunii penale ori a acțiunii civile în baza acordului încheiat ca rezultat al medierii, mediatorul este obligat să transmită organului judiciar acordul de mediere și procesul-verbal de încheiere a medierii în original și în format electronic dacă părțile au ajuns la o înțelegere sau doar procesul-verbal de încheiere a medierii în situațiile prevăzute la art. 56 alin. (1) lit. b) și c)."

Se constată că, deși legiuitorul folosește expresia de restituire a dosarului la organul de cercetare penală, aceasta nu este similară instituției restituirii în situațiile în care procurorul nu își însușește propunerea organului de cercetare penală (art. 317 ”Restituirea dosarului organului de cercetare penală” N.C.P.P., art. 323 ” Restituirea cauzei sau trimiterea la alt organ de urmărire penală” În fapt, este vorba despre trimiterea dosarului la organul de cercetare penală. Se prevede posibilitatea ca, la reluarea urmăririi penale, actele efectuate în timpul suspendării să fie refăcute, dacă este posibil, la cererea suspectului sau a inculpatului. Se introduce termenul de 3 luni de la data dispunerii suspendării, în care organul de cercetare penală este obligat să verifice dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea urmăririi penale. Se prevede posibilitatea ca procurorul să dispună preluarea cauzei. Această posibilitate legală decurge din atribuția procurorului de a conduce activitatea de urmărire penală a organelor de cercetare penală, prev. de art. 300 N.C.P.P.

Secțiunea a XIV a – Camera preliminară

Se reglementează o procedură nouă, plasată după trimiterea în judecată, în care se verifică sesizarea instanței, în vederea învestirii acesteia. Obiect: ▪ Verificarea competenței ▪ Verificarea legalității trimiterii în judecată dispuse de procuror; ▪ Verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală; Obiectul noii proceduri are corespondențe cu verificarea sesizării instanței (art. 300 Cpp ), rezolvarea chestiunilor incidente ( art. 301, 302 Cpp ); Scop: înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată

ART. 342 Obiectul procedurii în camera preliminară Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. A se vedea și art. 3 alin.1 lit.c, alin.6 NCpp, art. 54 alin.1 lit. a și b NCpp

ART. 343 Durata procedurii în camera preliminară Durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță.

Scopul anterior enunțat este realizat prin stabilirea unei durate maxime a procedurii, respectiv 60 de zile, durată calculată de la data înregistrării cauzei la instanță. Este un termen procedural care se calculează cf. art. 269 alin. 1,2 și 4 NCpp. Ca regulă, depășirea termenului este sancționată cu nulitatea ( art. 268 alin. 3 NCpp – Pentru celelalte termene procedurale se aplică, în caz de nerespectare, dispozițiile privitoare la nulități ). Încălcarea duratei de 60 de zile nu se regăsește printre nulitățile absolute ( art. 281 NCpp ), context în care ar putea fi considerată o nulitate relativă, cf. art. 282 NCpp, și care ar putea fi invocată până la închiderea procedurii de cameră preliminară cf. art. 282 alin. 4 lit. a NCpp. Într-o altă interpretare, termenul de 60 de zile este un termen de recomandare care nu atrage nicio sancțiune.

Secțiunea a XVI a – Succinte considerații privind cererea de revizuire

Revizuirea, ca și cale extraordinară de atac, de retractare, poate fi promovată de către părțile din proces, în limitele calității lor procesuale, de către procuror (pentru latura penală) sau de către un membru de familie al condamnatului (numai dacă cererea este în favoarea acestuia, chiar și după decesul său).

Potrivit art. 456 NCPP, instanța competentă să judece cererea de revizuire este cea care a judecat cauza în primă instanță (cu excepția cazului de revizuire constând în existența unor hotărâri ce nu se pot concilia, când competența se va determina potrivit art. 44, întrucât revizuirea este o cale de atac de retractare). Alineatele 2 și 3 ale aceluiași articol arată condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea pentru a fi luată în considerare, iar alin. 4 prevede sancțiunea neîndreptării carențelor cererii, după solicitarea instanței în acest sens, și anume respingerea cererii ca inadmisibilă. Art. 457 reglementează clar și concis termenele în care poate fi introdusă cererea de revizuire, în funcție de motivul de revizuire invocat.

Prima fază a judecării cererii de revizuire este cea a admisibilității în principiu. În această etapă, instanța va verifica dacă cererea îndeplinește condițiile legale prevăzute de art. 459 NCPP, în camera de consiliu, fără citarea părților. În acest sens, președintele fixează termen pentru judecarea admisibilității în principiu și dispune atașarea dosarului cauzei. Din analiza conținutului textului art. 459 alin. (2), rezultă că ”judecarea în principiu a cererii de revizuire are loc în condiții de nepublicitate și necontradictorialitate”.

Examinarea în principiu a cererii de revizuire constituie etapa în care instanța controlează seriozitatea cererii (cu atât mai mult cu cât etapa verificărilor prealabile făcute de procuror, în reglementarea vechiului Cod de procedură penală nu mai este prevăzută și de NCPP), atât din punct de vedere al fondului, cât și al condițiilor de formă, făcând o apreciere proprie asupra motivelor și probelor propuse de revizuent, în scopul de a se convinge că revizuirea trebuie examinată pe fond. În caz contrar, această verificare devine o procedură premergătoare și eliminatorie având ca finalitate înlăturarea de la judecarea pe fond a acelor cereri de revizuire inadmisibile, tardive sau neîntemeiate.

Referitor la instanța competentă să examineze în principiu cererea de revizuire, nu are relevanță dacă hotărârea a rămas definitivă în fața primei instanțe, instanței de apel sau instanței de recurs, competența revenind întotdeauna, cu excepția cazului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 453 alin. 1 lit. e NCPP, primei instanțe.

În cazul modificării normelor de competență ale instanțelor, situație în care s-ar ajunge ca prima instanță care a judecat cauza să nu mai fie competentă să o judece în prima instanță și pe legea nouă, spre exemplu, considerăm că nu se mai poate ajunge la o practica neunitară, astfel cum a fost cazul pe vechiul CPP, întrucât Recursul în interesul legii nr. XXX/09.10.2006 își păstrează aplicabilitatea și în contextul intrării în vigoare a NCPP. Astfel, în cazuri de acest gen, instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire este cea care a judecat cauza în primă instanță, chiar dacă la momentul introducerii cererii, datorită modificării dispozițiilor legii procesual penale, aceasta nu mai avea competența de a judeca fondul cauzei în primă instanță.

Compunerea completului de judecată se face în funcție de dispozițiile prevăzute în legea de organizare judecătorească, în același mod ca și la judecarea cauzei în primă instantă.

Legat de compunerea completului de judecată, problema apărută pe vechiul Cod de procedură penală s-ar putea să se mențină și după intrarea în vigoare a NCPP, în sensul de a ști dacă judecătorii care au participat la judecarea cauzei pe fond ar putea să participe la judecarea aceleiași cauze în calea de atac a revizuirii. Considerăm că opinia majoritară deja conturată pe vechiul Cod va trebui să subziste și pe NCPP, judecătorii care au pronunțat în primă instanță hotărârea supusă revizuirii nedevenind incompatibili de a participa la judecarea cererii de revizuire întrucât aceasta este o cale extraordinară de atac de retractare, bazată pe fapte și împrejurări asupra cărora instanța nu s-a pronunțat la judecată pe fond.

Noul Cod de procedură penală nu a înscris nici o dispoziție legală cu privire la participarea procurorului în cadrul procedurii admisibilității în principiu a cererii de revizuire, ceea ce înseamnă că acesta nu va participa, soluție care se impune și față de noua reglementare care nu mai prevede rolul procurorului într-o etapă a verificărilor prealabile sesizării instanței și deci, prealabile verificării admisibilității în principiu a cererii. Mai mult, având în vedere că vechiul Cod prevedea expres că procurorul nu participă la judecarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire, deși are un rol activ în a verifica pertinența cererii, înainte ca aceasta să ajungă la instanță și deci, s-ar justifica, într-o oarecare măsură, prezența sa la admisibilitatea în principiu pentru a putea da lămuriri instanței cu privire la cele aflate din actele de cercetare pe care le-a întreprins, cu atât mai mult prezența acestuia nu va fi cerută după intrarea în vigoare a NCPP întrucât etapa actelor de cercetare pe care le efectua și cu privire la care ar fi putut oferi explicații nu mai există în noua reglementare.

Pentru a decide asupra admisibilității în principiu a cererii, instanța de judecată examinează mai întâi dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege, adică dacă aceasta corespunde cerințelor prevăzute de art. 456 alin. (2) și (3) NCPP, dacă a fost formulată în termen și de persoana îndreptățită să o folosească, precum și pentru unul din temeiurile prevăzute în art. 453 NCPP, dacă se referă la o hotărâre penală definitivă care a soluționat fondul cauzei, dacă faptele și mijloacele de probă nu au fost deja învederate într-o cerere anterioară de revizuire și care a fost judecată definitiv și dacă acestea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale care permit revizuirea. Se observă, în reglementarea NCPP, că cercetările prealabile făcute de procuror pe CPP cu privire la pertinența cererii, sunt acum transferate instanței, în sensul că aceasta va verifica suveran motivele invocate, așa cum reies din cererea formulată de revizuent, fără a mai exista o cercetare faptică, „de teren”, așa cum făcea procurorul pe vechiul cod de procedură penală. În consecință, în faza admiterii în principiu nu se administrează probe. Însă, în situația în care, din probele propuse de revizuent, se constată ca acestea nu sunt suficiente pentru ca instanța să poată decide asupra admisibilității cererii, aceasta are posibilitatea, acordată de dispozițiile art. 456 alin. 4 NCPP, de a pune în vedere celui ce a făcut cererea să o completeze într-un termen prevăzut de instanță, nerespectarea obligației stabilite de instanță atrăgând respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Rejudecarea se face după regulile privind judecata în primă instanță, putându-se administra din nou probele din cursul primei judecăți. Noutatea adusă de NCPP apare în alin. 3 al art. 461, care prevede că atunci când instanța constată că nu poate fi stabilită situația de fapt în mod nemijlocit sau că aceasta s-ar face cu mare întârziere, va dispune efectuarea cercetărilor necesare de către procuror, într-un interval maxim de 3 luni. Așadar, etapa cercetărilor efectuate de procuror nu dispare complet, însă își pierde caracterul prealabil sesizării instanței și devine din obligatoriu, pe vechiul cod, facultativ pe NCPP, putându-se desfășura doar la solicitarea instanței, când aceasta singură nu poate stabili nemijlocit starea de fapt.

În cursul rejudecării, instanța poate extinde cauza și cu privire la alte părți, fără a le agrava însă situația și poate lua măsuri pentru restabilirea situației anterioare. Soluțiile pe care le poate pronunța instanța în rejudecare sunt anularea hotărârii, când revizuirea este întemeiată, sau respingerea cererii de revizuire când aceasta este neîntemeiată și obligarea revizuentului la plata cheltuielilor judiciare către stat și reluarea executării pedepsei, dacă aceasta fusese suspendată. Aceste soluții sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea.

http://www.roger-univ.ro/studenti/avizier-virtual/note-de-curs/drept-proc-penal-partea-generala-sem-I.pdf

CAPITOLUL AL II LEA – JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTAȚĂ.DESFASURAREA JUDECARII CAUZELOR

Secțiunea I – Dispoziții generale privind judecata

”Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotarî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de sedință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță atunci când, în imprejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției”.

Faza de judecată este alcătuită din etape după cum urmează: judecata în primă instanță, judecata în căile ordinare de atac: apel, recurs și, judecata în căile extraordinare de atac: contestația în anulare, revizuirea, recursul în interesul legii, subiectul dominant al procesului penal în faza de judecată fiind instanța de judecată.

În comparație cu faza de urmărire penală în care procurorul reprezintă subiectul oficial dominant, în faza de judecată procurorul participă și acesta având o poziție procesuală de participant la activitatea de judecată.

Instanța de judecată are obligația să procedeze la soluționarea cauzei penale cu care legal a fost investită în baza probelor administrate în respectiva cauză penală, motiv pentru care capătă un rol activ la administrarea probatoriului în vederea constatării existența faptei, a făptuitorului, a vinovăției acestuia în formă impusă de lege, existența prejudiciului material sau a prejudiciului moral generat de activitatea infracțională, stabilirea subiectelor de drept care din punct de vedere civil, trebuie să răspundă pentru prejudiciul cauzat prin infracțiune.

De regulă, judecata se desfășoară la sediul instanței judecătorești și, din motive temeinice instanța poate dispune ca judecata să se desfășoareși în alt loc, avându-se în vedere realizarea rolului educativ/preventiv al procesului penal.Cauza penală se înregistrează la instanța competentă, termenul de judecatăfiind stabilit în mod aleatoriu.

În scopul participării părților la judecată se va dispune citarea lor, judecata putând avea loc numai dacă părțile sunt legal citate, astfel procedura putând fi legal îndeplinită,

Judecarea cauzei poate avea loc și în situația în care partea legal citată nu se prezintă la judecată, prezența sa nefiind obligatorie, aceeași parte dacă a fost prezentă la unul din termenele de judecată, atunci nu va mai fi citată la termenele ulterioare, caz valabil și când martorul, expertul, interpretul a fost prezent la un termen de judecată.

Pentru a nu se genera o nulitate relativă, prevăzută de procedura penală, în acest sens, trebuie respectate dispozițiile relative la citarea părților.

În cazul în care s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod, se va dispune anularea hotărârii judecătorești pronunțate.

Asistența judiciară a părților este facultativă, devenind obligatorie numai dacă învinuitul sau inculpatul este :

• minor,

• internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ,

• când este reținut sau arestat în aceeași cauză sau în altă cauză,

• când în raport acesta au fost luate măsuri de siguranță (internare, obligare la tratament medical, în altă cauză),

• când învinuitul sau inculpatul nu își poate face singur apărarea potrivit

aprecierilor organului de urmărire penală sau instanței de judecată.

În faza de judecată, în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa cu detenția pe viață sau pedeapsa cu închisoarea de 5 ani sau mai mare, asistența juridică este obligatorie, președintele completului de judecată trebuind să ia măsuri de asistare a inculpatului de către un apărător din oficiu (atunci când asistența juridică este obligatorie și inculpatul nu și-a ales avocat).

Conducerea ședinței de judecată se face de către Președintele completului de

Judecată, care poate dispune din oficiu administrarea de probe, măsuri procesuale, îndeplinirea unor obligații în sarcina părților. Acesta va declara ședința de judecată deschisă, va anunța cauza care urmează să se judece, va constata dacă părțile sunt prezente, după apelul efectuat de grefierul de ședință.

Dacă se constată că procedura de citare este legal îndeplinită se va proceda la judecarea cauzei în continuare, dacă prezența inculpatului nu este obligatorie iar dacă, deși nu este obligatorie, prezența unei părți sau a unui martor este necesară, atunci

președintele completului de judecată poate dispune aducerea persoanei, prin emiterea unui mandat de aducere.

Președintele completului asigură poliția ședinței, to el veghind și asupra ordinii și solemnității ședinței de judecată și fiind cel care constată infracțiunile de audiență, caz în care se va încheia un proces verbal prin care se constată fapta săvârșită și se identifică făptuitorul.

Instanța poate dispune arestarea făptuitorului, care are calitatea de învinuit, care este imediat trimis procurorului, împreună cu procesul-verbal și cu mandatul de arestare.

Verificarea sesizării instanței de judecată se realizează atât la judecata în primă instanță, cât și la judecata în căile de atac ordinare.

Instanța are obligația de a verifica, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare.

Principalul act de sesizare îl constituie rechizitoriul. Până la intrarea în vigoare a Legii nr.356/2006 plângerea prealabilă constituia, în cazul anumitor infracțiuni, act de sesizare a instanței de judecată în materie penală, existând și alte acte de sesizare: desființarea, casarea cu trimiterea spre rejudecare, declinarea de competență, strămutarea cauzei penale.

După înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța are obligația să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.

În cursul judecății în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța trebuie să verifice legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă temeiurile arestării au încetat sau dacă nu există noi temeiuri pentru luarea măsurii arestării preventive se dispune revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului, prin încheiere motivată.

Dacă temeiurile arestării subzistă sau au apărut noi temeiuri care să justifice luarea și menținerea măsurii preventive, instanța de judecată va menține măsura arestării pentru o perioadă de cel mult 60 de zile.

Atât procurorul cât și părțile participă la activitatea de judecată având ca finalitate soluționarea cauzei penale, putând ridica excepții, putând formula cereri și pune concluzii pe tot parcursul judecății.

Instanța se pronunță prin încheiere motivată asupra tuturor măsurilor luate în cursul judecății și va amâna soluționarea cauzei când o situație incidentă necesită verificări.

Suspendarea judecății are loc din pronunțarea instanței prin încheiere, atunci când prin expertiză medico-legală se constată că inculpatul suferă de o boală gravă care îl împiedică să participe la ședința judecată, instanța pronunțându-se prin încheiere și dispunând suspendarea procesului penal până în momentul în care starea sănătății inculpatului va permite participarea acestuia la judecată. Instanța se va informa periodic asupra cauzei care a determinat suspendarea judecății.

Instanța de judecată penală poate proceda la suspendarea cauzei și în cazul ridicării unei excepții de neconstituționalitate caz în care suspendarea va dăinui până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate, etc.

Întreaga desfășurare a ședinței de judecată se consemnează prin încheierea de ședință care se întocmește de către grefier după terminarea ședinței de judecată, în termen de 24 de ore și se semnează de către președintele completului de judecată și de grefier.

Judecata penală nu trebuie confundată cu procesul penal. Acesta este un ansamblu de activități care se desfășoară în conformitate cu legea în scopul soluționării conflictului de drept penal, incluzând urmărirea penală, judecata și executarea.

Hotărârea în prima instanță nu are caracter definitiv , ea fiind susceptibilă de a fi atacată prin căile de atac prevăzute de lege.

Așadar, judecata în prima instanță este etapa inițială și obligatorie fără de care nu se poate realiza actul de justiție, nu se poate aplica sancțiunea prevăzută de legea penală, celui care a săvârșit infracțiunea, iar judecarea cauzelor trebuie să treacă în mod imperios necesar prin judecată în primă instantă, unde să aibă aplicare deplină principiile și normele comune prin care e reglementată judecata, celelalte etape având caracter special iar judecata directă în căile de atac nefiind posibilă.

Secțiunea a II a – Judecata în prima instanță. Noțiuni generale

2.1. Specificul judecății în primă instanță.Rolul instanței de judecată.

Judecata în primă instanță are menirea de a soluționa fondul cauzei, constatarea dacă învinuirea este întemeiată, caz în care se aplică pedeapsa și/ sau măsuri prevăzute de legea penală.

Specificul judecății în primă instanță este determinat de scopul acesteia, și anume, aflarea adevărului cu privire la fapta și persoana cu care a fost sesizată instanța de judecată prin efectuarea unei cercetări judecătorești și desfășurarea dezbaterilor judiciare iar în raport cu constatările efectuate, se soluționează latura penală prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal iar în latura civilă prin obligarea sau neobligarea la despăgubiri civile.

Probele strânse pe timpul urmării penale servesc drept temei pentru trimiterea în judecată a inculpatului, pentru condamnarea inculpatului de către prima instanță fiind necesară verificarea nemijlocită a probeloir, care să fie completate cu alte probe care să releve adevărul cu privire la fapta și persoana judecată.

Activitatea probatorie caracteristică judecății în primă instanță, este cercetarea judecătorească.

După epuizarea judecății în primă instanță, este posibil ca o cauză să revină la această etapă, dacă sentința penală a fost desființată în apel sau casată în recurs ori în recurs în anulare, cu trimiterea spre rejudecare la prima instanță, unde se vor aplica reguli specifice acestei judecăți.

În conformitate cu dispozițiile Art.2 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, intsanțele judecătorești înfăptuiesc justiția în numele legii, aceasta fiind unică, imparțială și egală pentru toți.

Instanța de judecată soluționează cauza dedusă judecății cu garantarea respectării

drepturilor subiecților procesuali și asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii.

Reglementarea in Vechiul Cod de Procedura Penala (din 1968)
Art. 287: Indatoririle instantei de judecata
(1) Instanta de judecata isi exercita atributiile in mod activ, in vederea aflarii adevarului si a realizarii rolului educativ al judecatii.
(2) Instanta isi formeaza convingerea pe baza probelor administrate in cauza.

2.2. Compunerea instanței. Locul desfășurării judecății. Citarea.

ART. 354 Compunerea instanței (1) Instanța judecă în complet de judecată, a cărui compunere este cea prevăzută de lege.

Art. 354: Compunerea instantei

(1)Instanta judeca in complet de judecata, a carui compunere este cea prevazuta de lege .

(2)Completul de judecata trebuie sa ramana acelasi in tot cursul judecarii cauzei. Cand acest lucru nu este posibil, completul se poate schimba pana la inceperea dezbaterilor.

(3)Dupa inceperea dezbaterilor, orice schimbare intervenita in compunerea completului atrage reluarea dezbaterilor.

Reglementarea in Vechiul Cod de Procedura Penala (din 1968)

Art. 292: Compunerea instantei

(1) Instanta judeca in complet de judecata, a carui compunere este cea prevazuta de lege .

(2) Completul de judecata trebuie sa ramana acelasi in tot cursul judecarii cauzei. Cand aceasta nu este posibil, completul se poate schimba` pana la inceperea dezbaterilor.

(3) Dupa inceperea dezbaterilor, orice schimbare intervenita in compunerea completului atrage reluarea de la inceput a dezbaterilor.

ART. 353 Citarea la judecată (1) Judecata poate avea loc numai dacă persoana vătămată și părțile sunt legal citate și procedura este îndeplinită. Inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente și, după caz, reprezentanții legali ai acestora se citează din oficiu de către instanță. Instanța poate dispune citarea altor subiecți procesuali atunci când prezența acestora este necesară pentru soluționarea cauzei. Înfățișarea persoanei vătămate sau a părții în instanță, în persoană sau prin reprezentant ori avocat ales sau avocat din oficiu, dacă acesta din urmă a luat legătura cu persoana reprezentată, acoperă orice nelegalitate survenită în procedura de citare

Alin.1 – referire expresă la persoana vătămată, justificat de faptul că aceasta nu mai are calitatea de parte, ci de subiect procesual principal – este introdusă obligația instanței de a cita din oficiu inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente și, după caz, reprezentanții legali ai acestora – se prevede posibilitatea instanței de a cita și alți subiecți procesuali ( a se vedea art. 34 NCpp – martor, expert, interpret, agent procedural, organe speciale de constatare, orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligații sau atribuții în procedurile judiciare penale ), în măsura în care prezența acestora este necesară pentru soluționarea cauzei. – se menține regula acoperirii nelegalității de citare prin prezența părții etc, preluându-se art. 291 alin.1 fraza a II-a Cpp

Alin.2 preia regula instituită de art. 291 alin.3 Cpp, făcând referire și la subiecții procesuali

principali și înlăturând avocatul din oficiu și, în consecință, referirea la luarea legăturii de către acesta cu partea pe care o reprezintă; este, de asemenea, preluată reglementarea cuprinsă în art. 291 alin. 7 și 8 Cpp privind citarea militarilor, a deținuților la fiecare termen Alin.3 prevede obligația instanței de citarea a persoanei vătămate pentru primul termen de judecată, aducându-i la cunoștință dreptul de a se constitui parte civilă, corelativ art. 20 alin.1 teza a II-a Alin.4 preia art. 291 alin.2 Alin.6 prevede posibilitatea judecării cauzei în lipsa persoanei vătămate și a părților, cu condiția ca aceasta să fi fost solicitată de către aceștia; în această ipoteză, participanții menționați nu mai sunt citați Alin.7 reprezintă o preluare cu modificări a art. 291 alin. 4; modificarea vizează lărgirea sferei persoanelor care iau termen în cunoștință, adăugând, în special, părțile Alin.8 preia art. 291 alin. 5 Alin.9 prevede participarea obligatorie a procurorului la judecata cauzei ( a se vedea și art. 363 ) Alin.10 preia fără modificări art. 291 alin.31 Cpp privind preschimbarea termenului >>

Locul unde se desfasoara judecata Art. 350:
(1)Judecata se desfasoara la sediul instantei.
(2)Pentru motive temeinice, instanta poate dispune ca judecata sa se desfasoare in alt loc.

Reglementarea in Vechiul Cod de Procedura Penala (din 1968)
Art. 288: Locul unde se desfasoara judecata
(1) Judecata se desfasoara la sediul instantei. Pentru motive temeinice, instanta poate dispune ca judecata sa se desfasoare in alt loc.

NCPP, ART. 350 Locul unde se desfășoară judecata (1) Judecata se desfășoară la sediul instanței. (2) Pentru motive temeinice, instanța poate dispune ca judecata să se desfășoare în alt loc.

Nu există modificări, fiind preluat conținutul art. 288 Cpp.

Citarea partilor la judecata

Art. 353: Citarea partilor la judecata
(1)Judecata poate avea loc numai daca persoana vatamata si partile sunt legal citate si procedura este indeplinita. Inculpatul, partea civila, partea responsabila civilmente si, dupa caz, reprezentantii legali ai acestora, precum si interpretii se citeaza din oficiu de catreinstanta.
(2)Partea prezenta personal, prin reprezentant sau prin aparator ales la un termen, precum si partea careia, personal, prin reprezentant sau aparator ales ori prin functionarul sau persoana insarcinata cu primirea corespondentei, i s-a inmanat in mod legal citatia pentru un termen de judecata nu mai sunt citate pentru termenele ulterioare, chiar daca ar lipsi la vreunul dintre aceste termene, cu exceptia situatiilor in care prezenta acestora este obligatorie.
(3)Pentru primul termen de judecata, persoana vatamata se citeaza cu mentiunea ca se poate constitui parte civila pana la inceperea cercetarii judecatoresti.
(4)Neprezentarea persoanei vatamate si a partilor citate nu impiedica judecarea cauzei. Cand instanta considera ca este necesara prezenta uneia dintre partile lipsa, poate lua masuri pentru prezentarea acesteia, amanand in acest scopjudecata .
(5)Persoana vatamata si partea prezenta la un termen nu mai sunt citate pentru termenele ulterioare, chiar daca ar lipsi la vreunul dintre aceste termene. Militarii si detinutii sunt citati din oficiu la fiecare termen .
(6)Pe tot parcursul judecatii, persoana vatamata si partile pot solicita, oral sau in scris, ca judecata sa se desfasoare in lipsa, in acest caz nemaifiind citate pentru termenele urmatoare.
(7)Cand judecata se amana, partile si celelalte persoane care participa la proces iau cunostinta de noul termen dejudecata . Partile si celelalte persoane care au solicitat ca judecata sa se desfasoare in lipsa, precum si partile care au primit personal citatia si au lipsit de la judecata in mod nejustificat nu se mai citeaza pentru termenele urmatoare.
(8)La cererea persoanelor care iau termenul in cunostinta, instanta le inmaneaza citatii, spre a le servi drept justificare la locul de munca, in vederea prezentarii la noul termen .
(9)Participarea procurorului la judecata cauzei este obligatorie.

Reglementarea in Vechiul Cod de Procedura Penala (din 1968)
Art. 291: Citarea partilor la judecata
(1) Judecata poate avea loc numai daca partile sunt legal citate si procedura este indeplinita. Infatisarea partii in instanta, in persoana sau prin reprezentant ori avocat ales sau avocat din oficiu, daca acesta din urma a luat legatura cu partea reprezentata, acopera orice nelegalitate survenita in procedura de citare.
(2) Neprezentarea partilor citate nu impiedica judecarea cauzei. Cand instanta considera ca este necesara prezenta uneia dintre partile lipsa, poate lua masuri pentru prezentarea acesteia, amanand in acest scop judecata .
(3) Partea prezenta personal la un termen, prin reprezentant, prin avocat ales ori prin avocat din oficiu, daca acesta din urma a luat legatura cu partea reprezentata, la un termen, precum si partea careia, personal, prin reprezentant sau aparator ales sau prin functionarul sau persoana insarcinata cu primirea corespondentei, i s-a inmanat in mod legal citatia pentru un termen de judecata nu mai sunt citate pentru termenele ulterioare, chiar daca ar lipsi la vreunul dintre aceste termene cu exceptia situatiilor in care prezenta acestora este obligatorie potrivit legii.
(31) Completul investit cu judecarea unei cauze penale poate, din oficiu sau la cererea partilor, sa preschimbe primultermen sau termenul luat in cunostinta cu respectarea principiului continuitatii completului in situatia in care din motive obiective instanta nu isi poate desfasura activitatea de judecata la termenul fixat ori in vederea solutionarii cu celeritate a cauzei. Preschimbarea termenului se dispune prin rezolutia judecatorului, in camera de consiliu si fara citarea partilor. Partile vor fi citate de indata pentru noul termen fixat.
(4) Cand judecata se amana, martorii, expertii si interpretii prezenti iau in cunostinta noul termen de judecata .
(5) La cererea persoanelor care iau termenul in cunostinta, instanta le inmaneaza citatii, spre a le servi dreptjustificare la locul de munca, in vederea prezentarii la noul termen .
(6) Cand judecata ramane in continuare, partile si celelalte persoane care participa la proces nu se mai citeaza.
(7) Militarii sunt citati la fiecare termen .
(8) Detinutii sunt citati,de asemenea, la fiecare termen .

Secțiunea a III a – Principii specifice fazei de judecată

2.4. Judecarea cauzei: Oralitatea, nemijlocirea si contradictorialitatea

Art. 351: Oralitatea, nemijlocirea si contradictorialitatea

(1)Judecata cauzei se face in fata instantei constituite potrivit legii si se desfasoara in sedinta, oral, nemijlocit si in contradictoriu.

(2)Instanta este obligata sa puna in discutie cererile procurorului, ale partilor sau ale subiectilor procesuali si exceptiile ridicate de acestea sau din oficiu si sa se pronunte asupra lor prin incheiere motivata.

(3)Instanta se pronunta prin incheiere motivata si asupra tuturor masurilor luate in cursul judecatii.

Reglementarea in Vechiul Cod de Procedura Penala (din 1968)

Art. 289: Oralitatea, nemijlocirea si contradictorialitatea

(1) Judecata cauzei se face in fata instantei constituita potrivit legii si se desfasoara in sedinta, oral, nemijlocit si in contradictoriu.

2.5. Publicitatea

Art. 352: Publicitatea sedintei de judecata

(1)Sedinta de judecata este publica, cu exceptia cazurilor prevazute delege . Sedinta desfasurata in camera de consiliu nu este publica.

(2)Nu pot asista la sedinta de judecata minorii sub 18 ani, cu exceptia situatiei in care acestia au calitatea de parti sau martori, precum si persoanele inarmate, cu exceptia personalului care asigura paza si ordinea.

(3)Daca judecarea in sedinta publica ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnitatii sau vietii intime a unei persoane, intereselor minorilor sau ale justitiei, instanta, la cererea procurorului, a partilor ori din oficiu, poate declara sedinta nepublica pentru tot cursul sau pentru o anumita parte a judecarii cauzei.

(4)Instanta poate de asemenea sa declare sedinta nepublica la cererea unui martor, daca prin audierea sa in sedinta publica s-ar aduce atingere sigurantei ori demnitatii sau vietii intime a acestuia sau a membrilor familiei sale, ori la cererea procurorului, a persoanei vatamate sau a partilor, in cazul in care o audiere in public ar pune in pericol confidentialitatea unor informatii.

(5)Declararea sedintei nepublice se face in sedinta publica, dupa ascultarea partilor prezente, a persoanei vatamate si a procurorului. Dispozitia instantei este executorie.

(6)In timpul cat sedinta este nepublica, nu sunt admise in sala de sedinta decat partile, persoana vatamata, reprezentantii acestora, avocatii si celelalte persoane a caror prezenta este autorizata de instanta.

(7)In tot timpul cat judecata se desfasoara in sedinta nepublica, dosarul cauzei nu este public. Partile, persoana vatamata, reprezentantii acestora, avocatii si expertii desemnati in cauza au dreptul de a lua cunostinta de actele dosarului.

(8)Presedintele completului are indatorirea de a aduce la cunostinta persoanelor ce participa la judecata desfasurata in sedinta nepublica obligatia de a pastra confidentialitatea informatiilor obtinute pe parcursul procesului. Incalcarea acestei obligatii poate fi sanctionata cu amenda judiciara de la 1.000 lei la 10.000 lei, cu exceptia situatiilor in care aceasta divulgare nu constituie infractiune .

(9)Pe durata judecatii, instanta poate interzice publicarea si difuzarea, prin mijloace scrise sau audiovizuale, de texte, desene, fotografii sau imagini de natura a dezvalui identitatea persoanei vatamate, a partii civile, a partii responsabile civilmente sau a martorilor, in conditiile prevazute la alin. (3) sau (4).

(10)Toate actele dosarului, cu exceptia celor clasificate, potrivit legii, sunt publice, cu respectarea protectiei datelor cu caracter personal si a vietii private a subiectilor procesuali.

(11)In cazul in care informatiile clasificate cuprinse in dosar sunt esentiale pentru solutionarea cauzei, instanta solicita, de urgenta, dupa caz, declasificarea totala, declasificarea partiala sau trecerea intr-un alt grad de clasificare si permiterea accesului la acestea de catre aparatorul inculpatului.

(12)Daca autoritatea emitenta nu declasifica total sau partial ori nu permite accesul la informatiile clasificate aparatorului inculpatului, acestea pot servi la aflarea adevarului numai in masura in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza.

Reglementarea in Vechiul Cod de Procedura Penala (din 1968)

Art. 290: Publicitatea sedintei de judecata

(1) Sedinta de judecata este publica. Minorii sub 16 ani nu pot asista la sedinta de judecata .

(2) Daca judecarea in sedinta publica ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnitatii sau vietii intime a unei persoane, instanta, la cererea procurorului, a partilor ori din oficiu, poate declara sedinta secreta pentru tot cursul sau pentru o anumita parte a judecarii cauzei.

(3) Declararea sedintei secrete se face in sedinta publica, dupa ascultarea partilor prezente si a procurorului cand participa la judecata .

(4) In timpul cat sedinta este secreta, nu sunt admisi in sala de sedinta decat partile, reprezentantii acestora, aparatorii si celelalte persoane chemate de instanta in interesul cauzei.

Secțiunea a IVa – Obiectul judecății în prima instanță

Noțiuni generale

Făcând vorbire desore etapa preliminară începerii cercetării judecătorești, reglementat de Art.371 – NCPP, obiectul judecății se referă la faptele și persoanele arătate în actul de sesizare a instanței,rechizitoriu, sau în încheierea de începere a judecății.

Extinderea procesului penal pentru alte fapte sau pentru alte persoane sau chiar extinderea acțiunii penale pentru alte acte materialeîn faza judecății, chiar dacă aceasta se desfășoarăîn procedură simplificată sau procedură comună, nu mai este o prerogativă recunoscută instanței de judecată.

În consecință, conflictul de drept penal ce va face obiectul judecății în prima instanță va fi limitat la fapta care l-a generat și la persoanele între care a apărut, – o primă limitare care decurge din principiul funcțiilor judiciare, în conformitate cu care instanța nu se poate sesiza din oficiu cu judecarea și soluționarea unui conflict de drept penal , acesta fiind atributul procurorului.

Există excepția când judecătorul de cameră preliminară admite plângerea împotriva soluției de neurmărire sau netrimitere în judecată, în temeiul Art.341, alin.7, pct.2 lit. C) N C P P (în vederea soluționării) desființează soluția atacată și dispune începerea judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care a fost pusă în mișcare urmărirea penală, în cursul cercetării penale.

O altă limitare a obiectului judecății rezidă din circumscrierea acestuia la fapta și la persoana arătate în cuprinsul actului de sesizare a intanței, având ca efect, ca și în cazul primei limitări, inaptitudinea funcțională a instanței de fond de a judeca alte fapte și persoane cu privire la care ar reieși date în cursul cercetării judecătorești, chiar și dacă între acestea și faptele și persoanele deduse judecății ar exista o legătură considerabilă, cazuri în care, instanța va trebui să sesizeze procurorul cu privire la efectuarea urmăririi penale și –dacă este cazul- a trimiterii în judecată într-un dosar distinct a făptuitorilor.

Deși este posibil ca în cursul cercetării judecătorești sau al dezbaterilor să se descopere diverse aspecte cum ar fi acela că făptuitorul a săvârșit și alte acte materiale care fac obiectul conținutului aceleiași infracțiuni dar pentru care nu a fost trimis în judecată, că la săvârșirea infracțiunii care face obiectul judecății au participat și alte persoane care nu au fost trimise în judecată, că inculpatul, pe lângă infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, a comis o faptă prevăzută de legea penală care are legătură cu infracțiunea săvârșită , pentru evitarea riscului de întârziere sau diluare a cauzei inițiale deduse judecății, legiuitorul nu mai permite extinderea acțiunii penale sau extinderea procesului penal.

Instanța, prin Președintele completului de judecată, după strigarea cauzei și apelul părților, la termenul de judecată verifică identitatea, datele factuale ale inculpatului (persoană fizică sau juridică) sau ale reprezentanților, după caz.

Reglementarea in Vechiul Cod de Procedura Penala (din 1968)

Verificări privitoare la inculpat

Art. 318: Verificari privitoare la inculpat
(1) La termenul de judecata, dupa strigarea cauzei si apelul partilor, presedintele verifica identitatea inculpatului. In cazul cand inculpatul se afla in stare de detinere, presedintele se incredinteaza daca a primit in termenul prevazut in art. 313 alin. 3 copia actului de sesizare a instantei. Cand actul nu a fost comunicat, daca inculpatul cere, judecata se amana, iar presedintele ii inmaneaza o copie de pe actul de sesizare a instantei, facandu-se mentiune despre aceasta inincheierea de sedinta.
(2) De asemenea, judecata se amana la cererea inculpatului, cand comunicarea s-a facut cu mai putin de 3 zile inaintea termenului de judecata .

Art. 372: Verificarile privitoare la inculpat

Măsurile premergătoare privitoare la martori, experți, interpreți

Art. 373: Masurile premergatoare privind martorii, expertii si interpretii
(1)Dupa apelul martorilor, expertilor si interpretilor, presedintele cere martorilor prezenti sa paraseasca sala de sedinta si le pune in vedere sa nu se indeparteze fara incuviintarea sa.
(2)Expertii raman in sala de sedinta, in afara de cazul in care instanta dispune altfel.
(3)Martorii, expertii si interpretii prezenti pot fi ascultati, chiar daca nu au fost citati sau nu au primit citatie, insa numai dupa ce s-a stabilit identitatea lor, tinandu-se seama de dispozitiile art. 122.

Reglementarea in Vechiul Cod de Procedura Penala (din 1968)
Art. 319: Masuri premergatoare privind martorii, expertii si interpretii
(1) Dupa apelul martorilor, expertilor si interpretilor, presedintele cere martorilor prezenti sa paraseasca sala de sedinta si le pune in vedere sa nu se indeparteze fara incuviintarea sa.
(2) Expertii raman in sala de sedinta, afara de cazul in care instanta dispune altfel.
(3) Martorii, expertii si interpretii prezenti pot fi ascultati, chiar daca nu au fost citati sau nu au primit citatie, insa numai dupa ce s-a stabilit identitatea lor, tinandu-se seama de dispozitiile art. 861 si urmatoarele.

Aducerea la cunoștință a învinuirii

Pag 333

– Judecata în cazul recunoașterii vinovăției

3.1.

Art. 374: Judecata in cazul recunoasterii vinovatiei
(1)Pana la inceperea cercetarii judecatoresti, inculpatul poate declara, personal sau prin inscris autentic, ca recunoaste savarsirea faptelor retinute in actul de sesizare a instantei si solicita ca judecata sa se faca in baza probelor administrate in faza de urmarire penala.
(2)Judecata poate avea loc numai in baza probelor administrate in faza de urmarire penala doar atunci cand inculpatuldeclara ca recunoaste in totalitate faptele retinute in actul de sesizare a instantei si nu solicita administrarea de probe.
(3)La termenul de judecata, cand cauza se afla in stare de judecata, instanta il intreaba pe inculpat daca solicita ca judecata sa aiba loc in baza probelor administrate in faza de urmarire penala si acorda cuvantul procurorului, celorlalte parti si persoanei vatamate asupra cererii formulate.
(4)Instanta de judecata admite cererea atunci cand, din probele administrate, rezulta ca faptele inculpatului sunt stabilite si sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse si procedeaza laaudierea inculpatului, potrivit art. 378.
(5)In caz de admitere a cererii, presedintele explica persoanei vatamate ca se poate constitui parte civila si intreabapartea civila si partea responsabila civilmente daca propun administrarea de probe. Instanta poate dispune disjungereaactiunii civile, potrivit art. 26, daca pentru solutionarea acesteia este necesara administrarea de probe, prin care s-ar prelungi in mod nejustificat solutionarea actiunii penale.
(6)In caz de admitere a cererii, dispozitiile art. 386 si 391-395 se aplica in mod corespunzator.
(7)Instanta va pronunta condamnarea inculpatului, care beneficiaza de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsaprevazute de lege in cazul pedepsei inchisorii si de reducerea cu o patrime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege in cazul pedepsei amenzii. Dispozitiile alin. (1)-(6) nu se aplica in cazul in care actiunea penala vizeaza o infractiune care se pedepseste cu detentie pe viata.
(8)In caz de respingere a cererii, instanta procedeaza potrivit art. 376-407.

Reglementarea in Vechiul Cod de Procedura Penala (din 1968)
Art. 3201: Judecata in cazul recunoasterii vinovatiei
(1) Pana la inceperea cercetarii judecatoresti, inculpatul poate declara personal sau prin inscris autentic ca recunoaste savarsirea faptelor retinute in actul de sesizare a instantei si solicita ca judecata sa se faca in baza probelor administrate in faza de urmarire penala.
(2) Judecata poate avea loc numai in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, doar atunci candinculpatul declara ca recunoaste in totalitate faptele retinute in actul de sesizare a instantei si nu solicita administrarea de probe, cu exceptia inscrisurilor in circumstantiere pe care le poate administra la acest termen dejudecata .
(3) La termenul de judecata, instanta intreaba pe inculpat daca solicita ca judecata sa aiba loc in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, pe care le cunoaste si le insuseste, procedeaza la audierea acestuia si apoi acorda cuvantul procurorului si celorlalte parti.
(4) Instanta de judecata solutioneaza latura penala atunci cand din probele administrate in cursul urmaririi penale rezulta ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpat.
(5)Daca pentru solutionarea actiunii civile se impune administrarea de probe in fata instantei, se va dispunedisjungerea acesteia.
(6) In caz de solutionare a cauzei prin aplicarea alin. 1, dispozitiile art. 334 si 340 -344 se aplica in mod corespunzator.
(7) Instanta va pronunta condamnarea inculpatului, care beneficiaza de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsaprevazute de lege, in cazul pedepsei inchisorii, si de reducerea cu o patrime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, in cazul pedepsei amenzii. Dispozitiile alin. 1-6 nu se aplica in cazul in care actiunea penala vizeaza o infractiune care se pedepseste cu detentiune pe viata.
(8) Instanta respinge cererea atunci cand constata ca probele administrate in cursul urmaririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpat. In acest caz instanta continua judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.

Procedură cu privire la recunoașterea învinuirii

Pag.336

CAPITOLUL AL III LEA – CERCETAREA JUDECĂTOREASCĂ ÎN PROCEDURĂ COMUNĂ

Secțiunea 1- Ordinea cercetării judecătorești

Art. 376: Ordinea cercetarii judecatoresti
(1)Instanta incepe efectuarea cercetarii judecatoresti cand cauza se afla in stare de judecata .
(2)Ordinea de efectuare a actelor de cercetare judecatoreasca este cea prevazuta in dispozitiile cuprinse in prezenta sectiune.
(3)Dupa audierea inculpatului, a persoanei vatamate, a partii civile si a partii responsabile civilmente, se procedeaza la administrarea probelor incuviintate.
(4)Administrarea de probe din oficiu poate fi facuta oricand pe parcursul cercetarii judecatoresti.
(5)Instanta poate dispune schimbarea ordinii, cand aceasta este necesara.

Reglementarea in Vechiul Cod de Procedura Penala (din 1968)
Art. 321: Ordinea cercetarii judecatoresti
(1) Instanta incepe efectuarea cercetarii judecatoresti, cand cauza se afla in stare de judecata .
(2) Ordinea de efectuare a actelor de cercetare judecatoreasca este cea prevazuta in dispozitiile cuprinse in prezenta sectiune.
(3) Instanta poate dispune unele schimbari ale ordinii, cand aceasta este necesar pentru buna desfasurare a cercetarii judecatoresti. Cand inculpatul este prezent, schimbarea ordinii nu poate fi dispusa decat dupa ascultarea acestuia.

Art. 377: Inceperea cercetarii judecatoresti
Presedintele dispune ca procurorul sa dea citire sau sa faca o prezentare succinta a actului de sesizare a instantei, dupa care explica inculpatului in ce consta invinuirea ce i se aduce. Totodata, il instiinteaza pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declaratie, atragandu-i atentia ca ceea ce declara poate fi folosit si impotriva sa, precum si cu privire la dreptul de a pune intrebari coinculpatilor, persoanei vatamate, celorlalte parti, martorilor, expertilor si de a da explicatii in tot cursul cercetarii judecatoresti, cand socoteste ca este necesar.

Audierea

Audierea inculpatului

Art. 378: Audierea inculpatului
(1)Inculpatul este lasat sa arate tot ce stie despre fapta pentru care a fost trimis in judecata, apoi i se pot pune intrebari in mod nemijlocit de catre procuror, de persoana vatamata, de partea civila, de partea responsabila civilmente, de ceilalti inculpati si de avocatul inculpatului a carui audiere se face. Presedintele si ceilalti membri ai completului pot de asemenea pune intrebari, daca apreciaza necesar, pentru justa solutionare a cauzei.
(2)Instanta poate respinge intrebarile care nu sunt concludente si utile cauzei. Intrebarile respinse se consemneaza inincheierea de sedinta.
(3)In situatiile in care legea prevede posibilitatea ca inculpatul sa fie obligat la prestarea unei munci neremunerate in folosul comunitatii, procurorul il intreaba daca isi manifesta acordul in acest sens, in cazul in care va fi gasit vinovat.
(4)Cand inculpatul nu isi mai aminteste anumite fapte sau imprejurari sau cand exista contraziceri intre declaratiile facute de inculpat in instanta si cele date anterior, la cerere, presedintele cere acestuia explicatii si poate da citire, in intregime sau in parte, declaratiilor anterioare date in prezenta avocatului sau.
(5)Cand inculpatul refuza sa dea declaratii, instanta dispune citirea declaratiilor pe care acesta le-a dat anterior, in prezenta avocatului sau.
(6)Inculpatul poate fi reascultat ori de cate ori este necesar.

Reglementarea in Vechiul Cod de Procedura Penala (din 1968)
Art. 323: Ascultarea inculpatului
(1) Instanta procedeaza apoi la ascultarea inculpatului.
(2) Inculpatul este lasat sa arate tot ce stie despre fapta pentru care a fost trimis in judecata, apoi i se pot pune intrebari de catre presedinte si in mod nemijlocit de ceilalti membri ai completului, de catre procuror, de partea vatamata, de partea civila, de partea responsabila civilmente, de ceilalti inculpati si de aparatorul inculpatului a carui ascultare se face.
(3) Instanta poate respinge intrebarile care nu sunt concludente si utile cauzei.
(4) Inculpatul poate fi reascultat ori de cate ori este necesar.

Art. 379: Audierea coinculpatilor
(1)Daca sunt mai multi inculpati, audierea fiecaruia dintre ei se face in prezenta celorlalti inculpati.
(2)Cand interesul aflarii adevarului o cere, instanta poate dispune audierea vreunuia dintre inculpati fara ca ceilalti sa fie de fata.
(3)Declaratiile luate separat sunt citite in mod obligatoriu celorlalti inculpati, dupa audierea lor.
(4)Inculpatul poate fi din nou audiat in prezenta celorlalti inculpati sau a unora dintre ei.

Reglementarea in Vechiul Cod de Procedura Penala (din 1968)
Art. 324: Ascultarea coinculpatilor
(1) Daca sunt mai multi inculpati, ascultarea fiecaruia dintre ei se face in prezenta celorlalti inculpati.
(2) Cand interesul aflarii adevarului cere, instanta poate dispune ascultarea vreunuia dintre inculpati, fara ca ceilalti sa fie de fata.
(3) Declaratiile luate separat sunt citite in mod obligatoriu celorlalti inculpati, dupa ascultarea lor.
(4) Inculpatul poate fi din nou ascultat in prezenta celorlalti inculpati sau a unora dintre ei.

Audierea persoanei vătămate

Art. 380: Audierea persoanei vatamate, a partii civile si a partii responsabile civilmente
(1)Instanta procedeaza la audierea persoanei vatamate, a partii civile si a partii responsabile civilmente potrivit dispozitiilor art. 111 si 112, dupa ascultarea inculpatului si, dupa caz, a coinculpatilor.
(2)Persoanele mentionate sunt lasate sa arate tot ce stiu despre fapta care face obiectul judecatii, apoi li se pot pune in mod nemijlocit intrebari de catre procuror, inculpat, avocatul inculpatului, persoana vatamata, partea civila, partea responsabila civilmente si avocatii acestora. Presedintele si ceilalti membri ai completului pot de asemenea pune intrebari, daca apreciaza necesar, pentru justa solutionare a cauzei.
(3)Instanta poate respinge intrebarile care nu sunt concludente si utile cauzei. Intrebarile respinse se consemneaza inincheierea de sedinta.
(4)Persoana vatamata, partea civila si partea responsabila civilmente pot fi reascultate ori de cate ori este necesar.

Reglementarea in Vechiul Cod de Procedura Penala (din 1968)
Art. 326: Ascultarea celorlalte parti
(1) Dupa ascultarea inculpatului se procedeaza la ascultarea celorlalte parti. Dispozitiile art. 322-324 si 325 alin. 1 se aplica in mod corespunzator si la ascultarea acestora.

Audierea martorului, expertului, interpretului

Art. 381: Audierea martorului si a expertului
(1)Audierea martorului se face potrivit dispozitiilor art. 119-124, care se aplica in mod corespunzator.
(2)Daca martorul a fost propus de catre procuror, acestuia i se pot pune in mod nemijlocit intrebari de catre procuror, inculpat, persoana vatamata, partea civila, partea responsabila civilmente. Daca martorul sau expertul a fost propus de catre una dintre parti, i se pot pune intrebari de catre aceasta, de catre procuror, persoana vatamata si de catre celelalte parti.
(3)Presedintele si ceilalti membri ai completului pot adresa intrebari martorului sau expertului ori de cate ori considera necesar, pentru justa solutionare a cauzei.
(4)Instanta poate respinge intrebarile care nu sunt concludente si utile cauzei. Intrebarile respinse se consemneaza inincheierea de sedinta.
(5)Martorul care poseda un inscris in legatura cu depozitia facuta poate sa il citeasca in instanta. Procurorul si partile au dreptul sa examineze inscrisul, iar instanta poate dispune retinerea inscrisului la dosar, in original sau in copie.
(6)Cand martorul nu isi mai aminteste anumite fapte sau imprejurari sau cand exista contraziceri intre declaratiile facute in instanta si cele date anterior, la cerere, presedintele poate da citire, in intregime sau in parte, declaratiilor anterioare, dupa ce a fost lasat sa declare tot ceea ce stie.
(7)Daca audierea vreunuia dintre martori nu mai este posibila, iar in faza de urmarire penala acesta a dat declaratii in fata organelor de urmarire penala sau a fost ascultat de catre judecatorul de drepturi si libertati in conditiile art. 308,instanta dispune citirea depozitiei date de acesta in cursul urmaririi penale si tine seama de ea la judecarea cauzei.
(8)Daca unul sau mai multi martori lipsesc, instanta poate dispune motivat fie continuarea judecatii, fie amanarea cauzei. Martorul a carui lipsa nu este justificata poate fi adus silit cu mandat de aducere.
(9)Martorii audiati raman in sala, la dispozitia instantei, pana la terminarea actelor de cercetare judecatoreasca care se efectueaza in sedinta respectiva. Daca instanta gaseste necesar, poate dispune retragerea lor sau a unora dintre ei din sala de sedinta, in vederea reaudierii ori a confruntarii lor.
(10)Instanta, dupa audierea concluziilor procurorului, persoanei vatamate si ale partilor, poate incuviinta plecarea martorilor, dupa audierea lor.
(11)Dispozitiile alin. (1)-(10) se aplica in mod corespunzator si in caz de audiere a expertului sau interpretului.
(12)Dispozitiile art. 130-134 se aplica in mod corespunzator, atunci cand este cazul .

Reglementarea in Vechiul Cod de Procedura Penala (din 1968)
Art. 327: Ascultarea martorului, expertului sau interpretului
(1) Instanta trece apoi la ascultarea martorilor potrivit art. 323 si 325, care se aplica in mod corespunzator. Dupa ce martorului i s-au pus intrebari de instanta si de procuror, el este intrebat de partea care l-a propus si apoi de celelalte parti.
(2) Martorul care poseda un inscris in legatura cu depozitia facuta poate sa-l citeasca in instanta. Procurorul si partile au dreptul sa examineze inscrisul, iar instanta poate dispune retinerea inscrisului la dosar, in original sau in copie.
(3) Daca ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibila, instanta dispune citirea depozitiei date de acesta in cursul urmaririi penale si va tine seama de ea la judecarea cauzei.
(4) Instanta dispune citirea declaratiilor anterioare si atunci cand martorul face declaratii care sunt in contrazicere cu cele date anterior.
(5) Daca unul sau mai multi martori lipsesc, instanta poate dispune motivat fie continuarea judecatii, fie amanarea cauzei. Martorul a carui lipsa nu este justificata poate fi adus silit.
(6) Dispozitiile prevazute in alineatele precedente se aplica in mod corespunzator si in caz de ascultare a expertului sau interpretului.
(7) Dispozitiile art. 861-864 se aplica in mod corespunzator, atunci cand este cazul .

Art. 328: Masuri privitoare la martori
(1) Martorii ascultati raman in sala, la dispozitia instantei, pana la terminarea actelor de cercetare judecatoreasca care se efectueaza in sedinta respectiva. Daca instanta gaseste necesar, poate dispune retragerea lor sau a unora dintre ei, din sala de sedinta, in vederea reaudierii ori a confruntarii lor.
(2) Instanta, luand concluziile procurorului si ale partilor, poate incuviinta plecarea martorilor dupa ascultarea lor.

Prezentarea mijloacelor de probă

Art. 384: Prezentarea mijloacelor materiale de proba
Cand in cauza supusa judecatii exista mijloace materiale de proba, instanta, la cerere sau din oficiu, dispune aducerea si prezentarea acestora, daca este posibil.

Reglementarea in Vechiul Cod de Procedura Penala (din 1968)
Art. 330: Prezentarea mijloacelor materiale de proba
(1) Cand in cauza supusa judecatii exista mijloace materiale de proba, instanta, din oficiu sau la cerere, dispune, daca este necesar, aducerea si prezentarea acestora.

Schimbarea încadrării juridice

Art. 386: Schimbarea incadrarii juridice
(1)Daca in cursul judecatii se considera ca incadrarea juridica data faptei prin actul de sesizare urmeaza a fi schimbata, instanta este obligata sa puna in discutie noua incadrare si sa atraga atentia inculpatului ca are dreptul sa ceara lasarea cauzei mai la urma sau eventual amanarea judecatii, pentru a-si pregati apararea.
(2)Daca noua incadrare juridica vizeaza o infractiune pentru care este necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate, instanta de judecata cheama persoana vatamata si o intreaba daca intelege sa faca plangere prealabila. In situatia in care persoana vatamata formuleaza plangere prealabila, instanta continua cercetarea judecatoreasca, in caz contrar dispunand incetarea procesului penal.

Reglementarea in Vechiul Cod de Procedura Penala (din 1968) 
Art. 334: Schimbarea incadrarii juridice
(1) Daca in cursul judecatii se considera ca incadrarea juridica data faptei prin actul de sesizare urmeaza a fi schimbata, instanta este obligata sa puna in discutie noua incadrare si sa atraga atentia inculpatului ca are dreptul sa ceara lasarea cauzei mai la urma sau eventual amanarea judecatii, pentru a-si pregati apararea.

Terminarea cercetării judecătorești

Reglementarea in Vechiul Cod de Procedura Penala (din 1968) 
Art. 339: Terminarea cercetarii judecatoresti
(1) Inainte de a declara terminata cercetarea judecatoreasca, presedintele intreaba pe procuror si pe parti daca mai au de dat explicatii ori de formulat cereri` noi pentru completarea cercetarii judecatoresti.
(2) Daca nu s-au formulat cereri sau daca cererile formulate au fost respinse, ori daca s-au efectuat completarile cerute, presedintele declara terminata cercetarea judecatoreasca.

Art. 387: Terminarea cercetarii judecatoresti
(1)Inainte de a declara terminata cercetarea judecatoreasca, presedintele intreaba procurorul, persoana vatamata si partile daca mai au de dat explicatii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetarii judecatoresti.
(2)Daca nu s-au formulat cereri sau daca cererile formulate au fost respinse ori daca s-au efectuat completarile cerute, presedintele declara terminata cercetarea judecatoreasca.

Secțiunea a 2 a – Dezbaterile judiciare

Ordinea in care se da cuvantul

Art. 388: Dezbaterile si ordinea in care se da cuvantul
(1)Dupa terminarea cercetarii judecatoresti se trece la dezbateri, dandu-se cuvantul in urmatoarea ordine: procurorului, persoanei vatamate, partii civile, partii responsabile civilmente si inculpatului.
(2)Presedintele poate da cuvantul si in replica.
(3)Durata concluziilor procurorului, ale partilor, ale persoanei vatamate si ale avocatilor acestora poate fi limitata. Presedintele completului poate hotari ca acestea trebuie sa aiba o durata similara.
(4)Presedintele are dreptul sa ii intrerupa pe cei care au cuvantul, daca in sustinerile lor depasesc limitele cauzei ce se judeca.
(5)Cand vreuna dintre parti are mai multi avocati, doar unul dintre acestia, la alegerea partii, are dreptul de a puneconcluzii.
(6)Pentru motive temeinice dezbaterile pot fi intrerupte. Intreruperea nu poate fi mai mare de 3 zile.

Reglementarea in Vechiul Cod de Procedura Penala (din 1968) 
Art. 340: Dezbaterile si ordinea in care se da cuvantul
(1) Dupa terminarea cercetarii judecatoresti se trece la dezbateri, dandu-se cuvantul in urmatoarea ordine: procurorului, partii vatamate, partii civile, partii responsabile civilmente si inculpatului.
(2) Presedintele poate da cuvantul si in replica, respectandu-se aceeasi ordine.
(3) Presedintele are dreptul sa intrerupa pe cei care au cuvantul, daca in sustinerile lor depasesc limitele cauzei ce se judeca.
(4) Pentru motive temeinice dezbaterile pot fi intrerupte. Intreruperea nu poate fi mai mare de 5 zile.

Ultimul cuvânt al inculpatului, personal

2.3. Concluzii

CAPITOLUL AL IV LEA – SOLUȚONAREA CAUZEI.DELIBERAREA ȘI HOTĂRÂREA INSTANȚEI

Secțiunea 1 – Soluționarea cauzei

Art. 391: Solutionarea cauzei

Deliberarea și pronunțarea hotărârii

(1)Deliberarea si pronuntarea hotararii se fac in sedinta in care au avut loc dezbaterile sau la o data ulterioara, dar nu mai tarziu de 15 zile de la inchiderea dezbaterilor.
(2)In situatii exceptionale, cand, raportat la complexitatea cauzei, deliberarea si pronuntarea nu pot avea loc in termenul prevazut la alin. (1), instanta poate amana pronuntarea o singura data pentru cel mult 15 zile.
(3)Presedintele completului informeaza partile prezente asupra datei la care se va pronunta hotararea .

Art. 392: Deliberarea
(1)La deliberare iau parte numai membrii completului in fata caruia a avut loc dezbaterea.
(2)Completul de judecata delibereaza in secret .

Obiectul deliberării

Art. 393: Obiectul deliberarii
(1)Completul de judecata delibereaza mai intai asupra chestiunilor de fapt si apoi asupra chestiunilor de drept .
(2)Deliberarea poarta asupra existentei faptei si vinovatiei inculpatului, asupra stabilirii pedepsei, asupra stabilirii masurii educative ori masurii de siguranta, daca este cazul sa fie luata, precum si asupra deducerii duratei masurilor preventive privative de libertate si a internarii medicale.
(3)Completul de judecata delibereaza si asupra repararii pagubei produse prin infractiune, asupra masurilor preventive si asiguratorii, a mijloacelor materiale de proba, a cheltuielilor judiciare, precum si asupra oricarei alte probleme privind justa solutionare a cauzei.
(4)Toti membrii completului de judecata au indatorirea sa isi spuna parerea asupra fiecarei chestiuni .
(5)Presedintele isi spune parerea cel din urma.

Reglementarea in Vechiul Cod de Procedura Penala (din 1968) 
Art. 343: Obiectul deliberarii
(1) Completul de judecata delibereaza mai intai asupra chestiunilor de fapt si apoi asupra chestiunilor de drept .
(2) Deliberarea poarta asupra existentei faptei si vinovatiei faptuitorului, asupra stabilirii pedepsei, asupra masurii educative ori masurii de siguranta cand este cazul sa fie luata, precum si asupra computarii retinerii si arestarii preventive.
(3) Completul de judecata delibereaza si asupra repararii pagubei produse prin infractiune, asupra masurilor preventive si asiguratorii, mijloacelor materiale de proba, cheltuielilor judiciare, precum si asupra oricarei alte probleme privind justa solutionare a cauzei.
(4) Toti membrii completului de judecata au indatorirea sa-si spuna parerea asupra fiecarei chestiuni .
(5) Presedintele isi spune parerea cel din urma.

Luarea hotărârii

Art. 394: Luarea hotararii

(1)Hotararea trebuie sa fie rezultatul acordului membrilor completului de judecata asupra solutiilor date chestiunilor supuse deliberarii.
(2)Cand unanimitatea nu poate fi intrunita, hotararea se ia cu majoritate.
(3)Daca din deliberare rezulta mai mult decat doua pareri, judecatorul care opineaza pentru solutia cea mai severa trebuie sa se alature celei mai apropiate de parerea sa.
(4)Motivarea opiniei separate este obligatorie.
(5)In situatia in care in cadrul completului de judecata nu se poate intruni majoritatea ori unanimitatea, judecarea cauzei se reia in complet de divergenta.

Reluarea cercetării judecătorești sau a dezbaterilor

Art. 395: Reluarea cercetarii judecatoresti sau a dezbaterilor
Daca in cursul deliberarii instanta apreciaza ca o anumita imprejurare trebuie lamurita si este necesara reluarea cercetarii judecatoresti sau a dezbaterilor, repune cauza pe rol. Prevederile privind citarea se aplica in mod corespunzator.

Reglementarea in Vechiul Cod de Procedura Penala (din 1968) 
Art. 344: Reluarea cercetarii judecatoresti sau a dezbaterilor
(1) Daca in cursul deliberarii instanta gaseste ca o anumita imprejurare trebuie lamurita si ca este necesara reluarea cercetarii judecatoresti, repune cauza pe rol.
(2) Daca lamurirea acelei imprejurari se poate face numai prin reluarea dezbaterilor, instanta o va pune in discutie in aceeasi sedinta, daca este posibil, sau in alta sedinta in continuare.

Secțiunea a 2 a – Rezolvarea acțiunii penale

Hotărârea instanței

Art. 396: Rezolvarea actiunii penale
(1)Instanta hotaraste asupra invinuirii aduse inculpatului, pronuntand, dupa caz, condamnarea, renuntarea la aplicarea pedepsei, amanarea aplicarii pedepsei, achitarea sau incetarea procesului penal.

Reglementarea in Vechiul Cod de Procedura Penala (din 1968) 
Art. 345: Rezolvarea actiunii penale
(1) Instanta hotaraste prin sentinta asupra invinuirii aduse inculpatului, pronuntand, dupa caz, condamnarea, achitarea sau incetarea procesului penal.
(2) Condamnarea se pronunta daca instanta constata ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita deinculpat.
(3) Achitarea sau incetarea procesului penal se pronunta potrivit art. 11 pct. 2.
(4) Cand instanta a constatat ca exista cazul prevazut in art. 10 lit. b1), o data cu achitarea face si aplicarea art. 181 alin. 3 din Codul penal .
(5) Daca instanta a dispus inlocuirea raspunderii penale, o data cu incetarea procesului penal face aplicarea art. 91 dinCodul penal .

Condamnarea. Renunțarea la aplicarea pedepsei

(2)Condamnarea se pronunta daca instanta constata, dincolo de orice indoiala rezonabila, ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpat.

(3)Renuntarea la aplicarea pedepsei se pronunta in conditiile art. 80-82 din Codul penal .
(4)Amanarea aplicarii pedepsei se pronunta in conditiile art. 83-90 din Codul penal .

Achitarea. Încetarea procesului penal

(5)Achitarea inculpatului se pronunta in cazul prevazut la art. 16 alin. (1) lit. a)-d).
(6)Incetarea procesului penal se pronunta in cazurile prevazute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j).
(7)Daca inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 si se constata, ca urmare a continuarii procesului, ca sunt incidente cazurile prevazute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanta de judecata pronunta achitarea.
(8)Daca inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 si se constata ca nu sunt incidente cazurile prevazute la art. 16 lit. a)-c), instanta de judecata pronunta incetarea procesului penal.
(9)In cazul in care, in cursul urmaririi penale, al procedurii de camera preliminara sau al judecatii, fata de inculpat s-a luat masura preventiva a controlului judiciar pe cautiune sau s-a dispus inlocuirea unei alte masuri preventive cu masura preventiva a controlului judiciar pe cautiune si inculpatul este condamnat la pedeapsa amenzii, instanta dispune plata acesteia din cautiune, potrivit dispozitiilor art. 217.

În orice stat de drept, în condițiile vieții moderne, literatura de specialitate demonstrează că există o serie întreagă de autori preocupați de importanța și scopul judecății ca fază distinctă a procesului penal, de rolul determinant al probelor administrate în vederea soluționării juste a cauzelor penale, astfel încât, oricare persoană, devenită victimă a unor infractori să poată beneficia de sprijinul organelor abilitate de stat în sensul luptei împotriva infracționalității.

Premergatoare fazei judecății, faza de urmărirea penală a cărei efectuare are un rol deosebit în sensul evitării trimiterii în judecată a unei mase de persoane în privința cărora a există posibile bănuieli de comitere a unor fapte penale mai ales că, respectarea principiului publicității, ar afecta în mod evident persoane nevinovate, este aceea care dă viață principiilor privind prezumția de nevinovăție, respectarea demnității umane, garantarea libertății persoanei, iar organele specializate trebuie să facă trierea persoanelor vinovate de cele nevinovate de săvârșirea infracțiunilor, pentru a se evita expunerea publică a persoanelor nevinovate prin trimiterea acestora în judecată.

”Mai bine să rămână persoane vinovate nepedepsite, decât să pedepsim o persoana nevinovată (…)

”Nimic din tot ceea ce progresul a pus la îndemâna omului modem, spre folosință onestă și binefăcătoare, nu a rămas nespeculat de odioasa armată a infractorilor. În lupta contra crimei, societatea este datoare să pună la contribuție toate mijloacele pe care civilizația actuală i le oferă”.

Judecata în prima instanță este ceea ce, potrivit însăși denumirii, se preocupă de verificarea legalității și temeiniciii actului de sesizare al instanței si de pronuntarea soluției juste care poate fi dată cauzei penale: condamnarea, achitarea, încetarea procesului penal.

Judecata constituie așadar faza principala a procesului penal, încadrate de celelalte două faze procesuale – urmarirea penală care pregătește judecata, și punerea în executare a hotărârii judecătorești care duce la îndeplinire ceea ce a hotărât instanța de judecată.

Solutionarea cauzei consta din activitatea procesuala si procedurala, desfasurata de instanta de judecata cu participarea activa a pro curorului si a partilor in vederea aflarii adevarului cu privire la infractiune si inculpat, cu care a fost sesizat.

Judecata se desfasoara din momentul sesizarii instantei de judecata prin rechizitoriu sau plangere penala si pana la pronuntarea unei hotarari definitive.

Ea poate cuprinde uneori si activitati de judecata desfasurata dupa inceperea executarii pedepsei, daca in acel moment se constata producerea unei erori judiciare si in temeiul exercitarii unei cai extraordinare cauza trebuie rejudecata.Scopul judecatii coincide cu scopul procesului penal (art. 1).

…………………………………..

5. Sedinta de judecata in prima instanta

Judecata in prima instanta (art. 313 – art. 360), este activitatea initiala si obligatorie a judecatii cuprinzand intreaga activitate care se desfasoara in fata instantei de la sesizarea ei prin rechizitoriu si pana la pronuntarea hotararii penale.

La termenul de judecata stabilit, judecata in prima instanta se desfasoara potrivit legii, in mod public, oral, nemijlocit si contradictoriu.

Sedinta de judecata cuprinde o multitudine de activitati pe care legea le reglementeaza amplu si in care pot fi identificate mai multe etape: inceputul judecatii, cercetarea judecatoreasca, dezbaterile si ultimul cuvant al inculpatului.

La termenul de judecata stabilit, presedintele completului declara sedinta deschisa.

Acest moment organizatoric, neamintit in lege, este necesar pentru a atrage atentia ca judecata a inceput si toti participantii, inclusiv publicul din sala, trebuie sa se integreze in atmosfera de solemnitate a sedintei si sa respecte disciplina acesteia1.

Trecandu-se la celelalte cauze, momentul nu se mai repeta cu exceptia situatiei in care sedinta de judecata se intrerupe.

Presedintele completului dispune ca grefierul de sedinta sa faca apelul partilor si a celorlalte persoane chemate in judecata.

Presedintele completului de judecata este obligat sa verifice identitatea inculpatului.

In cazul in care inculpatul se afla in stare de detinere, presedintele se incredinteaza daca a primit copia actului de sesizare al instantei iar in caz negativ, la cererea inculpatului, judecata se amana, presedintele inmanand copia actului respectiv si ingrijindu-se de a mentiona in incheierea de sedinta acest fapt.

Dupa apelul partilor presedintele completului cere martorilor prezenti sa paraseasca sala de sedinta, panandu-le in vedere sa nu se indeparteze fara incuviintarea sa.

Legea prevede ca expertii pot ramane in sala de sedinta, afara de cazul instanta dispune altfel.

Martorii, expertii, interpretii pot fi ascultati chiar daca nu au fost citati sau nu au primit citatie, insa numai dupa ce s-a stabilit identitatea lor.

In exercitarea rolului activ, presedintele completului de judecata are obligatia sa explice persoanei vatamate ca se poate constitui parte civila sau poate participa in proces ca parte vatamata.

Presedintele completului intreaba pe procuror si pe parti daca au de formulat exceptii, cereri sau propun efectuarea de probe noi.

Cererile si exceptiile ridicate de procuror sau de parti, precum si exceptiile ridicate din oficiu capata caracter de chestiuni incidente asa cum sunt denumite de art. 302.

Instanta este obligata sa puna in discutie chestiunile incidente si sa se pronunte asupra lor prin incheiere motivata.

Retractarea totala sau partiala a declaratiilor anterioara nu este de natura prin ea insasi sa inlature acea declaratie, deoarece s-ar lipsi de eficienta probe administrate in mod legal.

Instanta poate totusi inlatura declaratiile asupra carora s-a revenit dar, numai in masura in care retractarea este temeinic motivata si imprejurarile cauzei formeaza convingerea ca relatarile anterioare nu reprezinta realitatea2.

In cazul cand se propun noi probe, trebuie sa arate faptele si imprejurarile ce urmeaza a fi dobandite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se afla aceste mijloace, iar in ce priveste martorii si expertii, identitatea si adresa acestora.

Atat procurorul cat si partile pot cere administrarea de probe noi si in cursul cercetarii judecatoresti.

6. Cercetarea judecatoreasca

Dupa ce au fost indeplinite toate masurile premergatoare si instanta constata ca nu exista vreo un impediment pentru buna desfasurare a procesului va constata cauza in stare de judecata (art. 321).

In cadrul acestei activitati denumita si "ancheta judiciara", instanta va readministra probele care au fost administrate in faza de urmarire penala putand administra si probe noi.

Ordinea de efectuare a actelor de cercetare judecatoreasca poate fi schimbata pentru buna desfasurare a procesului penal.

Daca inculpatul este prezent, schimbarea ordinii nu poate fi dispusa decat dupa ascultarea acestuia.

Presedintele dispune ca grefierul sa dea citire sau sa faca o prezentare succinta a actului de sesizare a instantei dupa care explica inculpatului in ce consta invinuirea ce i se aduce.

Totodata, instiinteaza pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nici o declaratie, atragandu-i atentia ca tot ceea ce declara poate fi folosit si impotriva sa, precum si cu privire la dreptul de a pune intrebari coinculpatilor, celorlalte parti, martorilor, expertilor si de a da explicatii in cursul cercetarii judecatoresti cand socoteste ca este necesar.

Se trece apoi la ascultarea inculpatului dupa ce se verifica identitatea acestuia.

Declaratiile orale ale inculpatului se consemneaza de catre grefier in scris la persoana intai la dictarea presedintelui3 si se semneaza dupa lectura de cel in cauza.

Inculpatul este lasat sa spuna tot ce stie despre fapta pentru care este trimis in judecata, apoi i se pot pune intrebari de catre presedinte si in mod nemijlocit de catre ceilalti membri ai completului, de catre procuror, de partea vatamata, de partea civila, de partea responsabila civilmente, de ceilalti inculpati si de aparatorul inculpatului a carui ascultare se face.

Intrebarile se pun prin intermediul presedintelui completului de judecata care poate proceda la respingerea acelora ce nu sunt necesare pentru justa solutionare a cauzei.

Cand inculpatul face declaratii care nu corespund cu cele date anterior, i se cer explicatii asupra contrazicerilor, iar daca refuza, instanta va dispune citirea declaratiilor anterioare.

In cauzele cu mai multi inculpati, regula este aceea ca fiecare inculpat se asculta in prezenta celorlalti.

Daca instanta considera necesar ii poate asculta pe inculpati separat iar dupa terminarea audierilor le vor fi citite in mod obligatoriu declaratiile date de ceilalti inculpati.

Instanta de judecata poate proceda la reascultarea unuia sau mai multi inculpati in prezenta celorlalti.

Incalcarea dispozitiilor priviind ascultarea inculpatului pot atrage nulitatea hotararii daca se va dovedi ca inculpatul a suferit o vatamare in sustinerea apararilor sale.

BIBLIOGRAFIE

Tratate, Monografii,

Bogea Marius Ciprian, Sesizarea organelor de urmărire penală, Editura Hamangiu, București, 2012;

Ciuncan Dorin, Dreptul penal al afacerilor, Probleme teoretice, aspecte practice, Editura Universul Juridic, București, 2012;

Crișu Anastasiu, Drept procesual penal, ed.a 4-a, Ed.Hamangiu, București, 2013;

Dongoroz Vintila , Bulai Constantin , Iliescu Nicoleta : Explicatii teoretice ale codului de procedura penala roman. Partea generala, vol. I, Editura ALL BECK, 2003;

Dragomir Eduard, Paliță Roxana, Drept procesual penal, Editia a III-a, Nomina Lex, Bucuresti, 2011., p. 188.

Fourment Fr., Procédure pénale, 7e éd., Ed. Paradigme, Orléans, 2006;

Mateuț Gheorghiță, Procedura penală – Partea specială. Editura Lumina Lex, București, 2007

Mitrache Constantin, Drept penal român. Partea generală, Editura Casa de Editură și Presă ”Șansa” – S.R.L., București, 1995;

Neagu Ion, Drept procesual penal. Tratat, Ed. Global Lex, București, 2002;

Tanoviceanu Ioan, Tratat de drept și procedură penală, Tipografia „Curierul Judiciar”, București, 1924;

Papadopol Vasile, Dobrinoiu Vasile, Apetrei Mihai, Codul de procedură penală adnotat

Poiană Ion, Păcurariu Ioana, Drept procesual penal, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2011, p. 198.

Theodoru Grigore, Tratat de Drept procesual penal, , vol. I, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2008;

Udroiu Mihail, Procedura penală. Partea specială. Noul Cod de procedură penală, Editura C.H. Beck, 2014;

Udroiu Mihail, Procedura penală – Partea generală; Partea specială, ediția a 2-a, Editura C.H. Beck, București, 2011;

Vasiliu Alexandru, Curs de Drept Procesual Penal-Partea Speciala, Editura Omnia, Brașov, 2012.

Volonciu Nicolae, Țuculeanu Alexandru, Uzlău Andreea Simona (ș.a.), Codul de procedură penală comentat , Partea Specială, Titlul al II lea , Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal, Ed.Hamangiu, București, 2014;

Volonciu Nicolae, Țuculeanu Alexandru, Uzlău Andreea Simona (ș.a.), Codul de procedură penală comentat , Ed.Hamangiu, București, 2014;

Adrian Ștefan Tulbure –Procedura Penală Română –Partea generală  vol I , Editura Omnia Uni – S.A.S.T.1998.

Adrian Ștefan Tulbure și Maria Angela Tatu – Tratat de drept procesual penal  Editura All Beck – 2005. 

Alexandru Vasiliu – Teoria generală a actelor de procedură penală – Editura C.H.Beck – 2005.

Abraham P. – Convenții Europene în materie penală – București 2001

Boroi Alexandru – Drept procesual penal – Editura C.H.Beck -2005

Vintilă Dongoroz – Explicații teoretice ale Codului de procedură penală Român – Editura C.H.Bech – 2003

Dumitru Cornean – Drept Procesual Penal – Editura Dacia Europa Nova – Lugoj – 2000

Crișu Anastasiu – Drept penal – Curs selectiv – Editura CH.Beck-2004.

Grigore Theodoru – Drept procesual penal –  partea generală –

Grigore Teodoru  – Drept procesual penal – Editura Cugetarea -. Explicatii teoretice  ale Codului de Procedură Penală Român – Vol.I și II. – Iași 1998

Grigore Theodoru – Tratat de Drept procesual penal – Editura Hamangiu – 2007

Ion Neagu – Tratat de procedura penală  –  Editura Global Lex – 2004

Ion Neagu – Drept procesual penal Editura Universul juridic- 2004

Poiană Ion – Procedura Penală – Note de curs – editura Alma Mater – Sibiu 2006

Nicolae Volonciu – Tratat de procedură penală – București 2001

Theodor Mrejeru și Bogdan Mrejeru – Judecata penală în prima instanță –aspecte teoretice și jurisprudența în materie  –  Editura Universul Juridic – București 2006

V. Rămureanu –  Competența penală a organelor judiciare în materie penală

V. Rămureanu –  Căile de atac în procesul penal

Codul de procedură penală a României

Constituția României

Studii și articole

Ciuncan Dorin, Desființarea totală sau parțială a unui înscris, R.D.P. nr. 2/1997;

Ciuncan Dorin, Desfășurarea urmăririi penale în Noul Cod de Procedură Penală, articol în Cronică de documentare juridică, 6 mai 2011;

Crișu Anastasiu, Actele încheiate de unele organe de constatare, R.D.P. nr. 4/1996;

Gorgăneanu Ion, Considerații privind actele premergătoare efectuate de

organele de urmărire penală, în R.R.D. nr. 1/1979;

Lupașcu Radu, O problemă privind competența materială a procurorului în

supravegherea activității de cercetare penală, în Dreptul nr. 3/1995;

Rămureanu Virgil, Sesizarea organelor judiciare în reglementarea noului Cod de procedură penală, în R.R.D. nr. 3/1969;

Acte normative

Constituția, din 31/10/2003, Republicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 767

din 31/10/2003, Modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare.

Noul Cod de Procedură Penală al Romaniei -Legea nr. 135/2010, publicată în

M. Of., Partea I nr. 486 din 15/07/2010, Editura Hamangiu, București, 2010;

Vechiul Cod de procedură penală al României(1968), republicat în Monitorul

Oficial nr. 78 din 30 aprilie 1997, actualizat prin produsul informatic legislativ LEX EXPERT în baza actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 25 martie 2008, text în vigoare începând cu data de 28 martie 2008;

Lege Nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea și organizarea profesiei de

mediator/ M.Of.Nr.. 441 din 22 mai 2006;

Legea nr.304 din 2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul

Oficial nr.827 din 13 septembrie 2005;

Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de

corupție Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 219 din 18/05/2000;

Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române,

publicată în Monitorul Oficial nr.305/09.05.2002;

Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare,

publicat în M.Of. nr. 869/23 sep. 2004;

Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea SRI publicată în

Monitorul Oficial nr. 33 din 3 martie 1992;

Legea nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice,

instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări de lege publicată în Monitorul Oficial nr. 1214 din 17 decembrie 2004;

Legea 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul

Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), publicată în Monitorul Oficial nr. 1089 din 23 noiembrie 2004;

SURSE INTERNET

http://sorincurpan.ro/wp-content/uploads/2012/12/Judecata-in-prima-instanta-in-materie-penala.-Succinte-consideratii.pdf

http://licitatii-juridice.bursa-avocatilor.ro/audierea-coinculpatilor-art-379-ncpp/

http://tactic-girl.ro/competenta-in-materie-penala-ncpp/

http://www.euroavocatura.ro/articole/1538/Dezbaterile_si_ordinea_in_care_se_da_cuvantul__Art__388_-_NCPP

http://www.juristpedia.ro/stiri/legislativ/csm-dna-si-iccj-propuneri-de-imbunatatire-codurilor-penale/

http://licitatii-juridice.bursa-avocatilor.ro/dezbaterile-si-ordinea-in-care-se-da-cuvantul-art-388-ncpp/

http://www.euroavocatura.ro/articole/1547/Audierea_coinculpatilor__Art__379_-_NCPP

http://e-juridic.manager.ro/articole/judecata-art-349-477-indice-1-14543.html

http://www.librariejuridica.ro/product.php?ProductID=6

V. Dongoroz, S. Kahane, G. Antoniu, C. Bulai, N. Iliescu, R. Stănoiu, Explicații teoretice ale Codului de procedură penală Român, Partea specială, vol. II, Editura Academiei Române, București, 1978

I. Neagu, Tratat de drept procesual penal, Partea specială, Editura Gobal Lex, București, 2008 N. Volonciu, Tratat de Drept procesual penal, Editura Paideia, București, 1994

I. Neagu, Tratat de drept procesual penal, Editura Global Lex, București, 2002 Gr. Theodoru, Tratat de Drept procesual penal, Editura Hamangiu, București, 2008

A.Șt. Tulbure, Autoritatea de lucru judecat în procesul penal, Revista de Drept penal nr. 4/1999 J. A. Vervaele, The transnational ne bis in idem principle in the EU – Mutual recognition and equivalent protection of human rights, Utrecht Law Review, Volume 1, Issue 2 (December) 2005 I. Poenaru, Aspecte ale raportului dintre răspunderea penală și răspunderea contravențională, în R.R.D. nr. 6/1973

BIBLIOGRAFIE DOCTRINĂ:

Dobrinescu, I. – Rezolvarea acțiunii civile în procesul penal în cazul achitării inculpatului, în R.R.D., nr. 1/1973;

Dogaru, Ion – Elemente de teoria generală a dreptului, Editura „Oltenia”, Craiova, 1994;

Dongoroz, V.; Kahane, S; Antoniu, G.; Bulai, C.; Iliescu, N.; Stănoiu, R. M. – Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român, Editura Academiei Române, București, 1975, vol. I;

Gorgăneanu, I. – Acțiunea penală, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977; Mohamed El Sayed, K.E. – Unele probleme privind răspunderea penală a persoanei juridice;

Neagu, Ion – Tratat de procedură penală, Editura „PRO”, București, 1997;

Oancea, Ion – Explicații teoretice ale Codului penal român, vol. I;

Pop, Traian – Drept procesual penal, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976, vol. II;

Pătulea, A. – Contribuții la studiul răspunderii civile delictuale în cazul prejudiciilor rezultate din vătămarea integrității corporale, în R.R.D., nr. 11/1970.

Stoenescu, Ilie; Zilberstein, Savelly – Tratat de drept procesual civil. Teoria generală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983;

Theodoru, Gr. Gr.; Moldovan, L. – Drept procesual penal, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1979, vol. I;

Theodoru, Gr. Gr. – Puterea lucrului judecat, cauză de împiedicare a pornirii sau continuității procesului penal, Justiția Nouă, nr. 12/1965;

Voicu, C. – Teoria generală a dreptului, Editura „Charta”, Brașov, 1999;

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE