.judecata In Fata Instantei de Fond. Cererea de Chemare In Judecata
CAPITOLUL I
NOȚIUNI INTRODUCTIVE
Secțiunea I
Considerații generale privind activitatea de judecată
Activitatea de judecată desfășurată de instanțele judecătorești materializează actul de justiție și reprezintă una din formele de realizare a puterii judecătorești constând în soluționarea pricinilor civile și penale.
Această funcție a puterii judecătorești este realizată în statul de drept potrivit prevederilor art.125 din Constituția României “prin Curtea Supremă de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege” și anume: judecătoriile, tribunalele și curțile de apel.
Privită în ambele sale ipostaze, ca sistem al instanțelor judecătorești și ca activitate desfășurată de acestea, justiția conferă substanță voinței și intereselor de stat, atât ca o componentă, dar și ca o realizare a puterii autorității judecătorești.
Procesul civil este tocmai activitatea pe care o desfășoară instanțele judecătorești competente pentru rezolvarea conflictelor de interese ivite în circuitul civil. El servește ca formă specială a influențării sociale și constrângerii juridice, la valorificarea în concret a dreptului subiectiv încălcat și, prin aceasta, la restabilirea ordinii de drept încălcate2.
Procesul civil este activitatea pe care o desfășoară instanțele, părțile, alte persoane sau organe care participă la judecată în scopul realizării sau stabilirii drepturilor și intereselor deduse judecății și executării silite a hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii conform procedurii stabilite de lege3.
De regulă, procesul civil cuprinde două mari faze și anume:
faza judecății propriu-zise (cognito);
faza executării silite (executio).
Codul de procedură civilă reglementează în mod amănunțit procedura judecății de fond înaintea primei instanțe, considerată procedură de bază a procesului civil.
Întregul titlul III al Cărții a II-a a Codului de procedură civilă (art.109-281) este consacrat reglementării procedurii înaintea primei instanțe, atât cu privire la procedura prealabilă cât și cu privire la procedura de judecată în ședință și la hotărârea judecătorească. Reglementarea se referă și la excepțiile de procedură, administrarea probelor, unele incidente procedurale (suspendarea sau perimarea) precum și actele de dispoziție ale părților în proces.
Ceea ce trebuie subliniat este faptul că dispozițiile privind procedura de judecată în fața primei instanțe reprezintă dreptul comun și se aplică și la judecata recursului (art.316 C.proc.civ.) precum și a căilor de atac extraordinare în măsura în care nu există pentru căile de atac dispoziții speciale derogatorii. Mai mult, aceleași dispoziții completează prin caracterul lor de dispoziții de drept comun, proceduri speciale din cuprinsul Codului de procedură civilă sau din diferite legi speciale4.
Faza judecății propriu-zise este declanșată prin cererea de chemare în judecată și se termină prin pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile asupra litigiului.
La rândul ei, această primă fază cunoaște mai multe etape, fiecare dintre ele fiind reglementate de lege și având obiective proprii dar ca finalitate urmărind să se ajungă la pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, de natură a satisface interesele părților din procesul civil, care au apelat la calea justiției.
Prima etapă este cea scrisă, în cadrul căreia părțile se încunoștiințează reciproc, prin intermediul cererii de chemare în judecată, a întâmpinării sau a cererii reconvenționale, asupra pretențiilor si apărărilor, precum și în legătură cu probele ce urmează a fi administrate în vederea dovedirii drepturilor.
Cea de-a doua etapă este cea a dezbaterilor în ședința de judecată, etapă complexă care se desfășoară, de regulă, la mai multe termene de judecată, oferind posibilitatea părților să-și susțină pretențiile și apărările, să administreze probe, să la analizeze și să pună concluzii.
După etapa dezbaterilor în ședința de judecată urmează cea de-a treia etapă și ultima intitulată etapa pronunțării hotărârii cu care se încheie etapa de fond.
Prima faza a procesului civil duce la constituirea titlului executoriu, pe a cărui bază începe, de regulă, cea de-a doua fază a procesului civil și anume executarea silită.
Executarea silită este procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu, obligă cu ajutorul organelor de stat competente, pe debitorul său, care nu-și execută de bunăvoie obligația ce decurge dintr-un asemenea titlu, de a o aduce la îndeplinire în mod silit5 .
În literatura juridică se subliniază că numai întregul sistem – judecată și executare silită – realizează punerea sub protecție a dreptului subiectiv, cu anumite particularități: în faza judecății primează aspectul de protecție, iar în faza executării silite, ceea ce domină, este aspectul de constrângere6.
Secțiunea a II– a
Proceduri prealabile sesizării instanței
Uneori legea condiționează sesizarea instanței judecătorești competente de îndeplinirea unei proceduri prealabile în fața altor organe, reclamantul urmând să anexeze la cerere dovada îndeplinirii acesteia. O astfel de procedură este reglementată de Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ.
Potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 29/1990: “înainte de a cere instanței anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art.1 alin.27, autorității emitente, care este obligată să rezolve reclamația în termen de 30 de zile de la aceasta”.
În cazul în care cel care se consideră vătămat în dreptul său s-a adresat și autorității administrative ierarhic superioare celei care a emis actul, termenul de 30 de zile se calculează de la comunicarea de către acea autoritate a soluției date reclamației. Introducerea cererii la instanță nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere8 .
În legătură cu acest text s-au ridicat numeroase probleme, care au fost soluționate în mod diferit.
1. O primă problemă vizează natura termenului de 30 de zile în care trebuie sesizată autoritatea administrativă. Acest termen este calificat în mod diferit în literatură, existând și autori care nu se pronunță în nici un fel asupra naturii lui.
Intr-o opinie, termenul este calificat ca termen de prescripție9. Sesizarea instanței în termenul de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ are efect întreruptiv de prescripție a termenului de 30 de zile prevăzut pentru reclamația la organul administrativ emitent.
Alți autori10 califică termenul de 30 de zile ca fiind un termen de decădere, nesusceptibil de repunerea în termen reglementată de art.19 din Decretul nr.167/1958 sau de art.103 C. proc.civ. a cărui nerespectare are ca efect imposibilitatea sesizării instanței.
Teza care califică acest termen ca fiind de prescripție nu poate fi primită. În literatura juridică, prescripția extinctivă este definită ca fiind “stingerea dreptului la acțiune neexercitat în termenul prevăzut de lege11.
În materia contenciosului administrativ, dreptul la acțiune în sens material (dreptul la satisfacerea ori admiterea acțiunii) se naște de la comunicarea soluției asupra reclamației administrative de către autoritatea emitentă sau de autoritatea ierarhic superioară acesteia ori de la expirarea termenului în care aceste autorități sunt obligate să rezolve reclamația și se poate exercita în termen de 30 de zile. Reclamația administrativă este în legătură cu dreptul la acțiune în sens procesual (dreptul la intentarea acțiunii), sesizarea instanței fiind subordonată folosirii în prealabil a procedurii administrative, în termenul stabilit de art.5 alin.112.
Legiuitorul nu a avut în vedere o procedură unică de verificare a legalității actelor administrative, aceea în fața instanțelor, ci două proceduri: una administrativă și alta judiciară, pentru fiecare stabilindu-se termene diferite. Mai mult, îndeplinirea în prealabil a procedurii administrative este o condiție pentru declanșarea procedurii judiciare. Cum organul administrativ emitent nu este sesizat, în cadrul procedurii administrative, ca organ de jurisdicție, termenul în care trebuie făcută sesizarea nu poate fi calificat ca un termen de prescripție.
Soluția corectă este calificarea termenului prevăzut de art.5 alin.1 ca un termen de decădere substanțial (de drept administrativ) ce are ca efect, în caz de depășire, pierderea dreptului subiectiv de a cere anularea actului administrativ sau obligarea la eliberarea lui13.
În materia contenciosului administrativ, dacă partea, dintr-o împrejurarea mai presus de voința sa, nu s-a putut adresa autorității administrative în termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ sau de la expirarea termenului prevăzut la art.1 alin.2 va putea face acest lucru în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării. Este o soluție care vine să atenueze efectele grave ale decăderii, în acele situații în care din motive temeinice, mai presus de voința părților, ea nu a putut acționa.
2. În legătură cu reclamația administrativă prealabilă mai este necesar de făcut o precizare și anume de a stabili în ce termen poate fi sesizată autoritatea administrativă ierarhic superioară celei care a emis actul. În art.5 alin.3 din Legea nr.29/1990 se precizează că dacă cel ce se consideră vătămat în dreptul său s-a adresat și acestei autorități, termenul de sesizare a instanței se calculează de la comunicarea de către autoritatea ierarhic superioară a soluției date reclamației. De asemenea, din alin.4 rezultă că și această autoritate este obligată să rezolve reclamația în termen de 30 de zile de la aceasta. Nu se arată însă în ce termen trebuie sesizată autoritatea ierarhic superioară.
În condițiile Legii contenciosului administrativ, rezultă din art.5 alin.1 că cel ce se consideră vătămat într-un drept al său trebuie să se adreseze cu reclamație autorității emitente, iar art.5 alin.3 consacră facultatea de a se adresa și autorității administrative ierarhic superioare. Din lege nu se desprinde ideea că trebuie sesizată mai întâi autoritatea care a emis actul, ci obligativitatea sesizării acesteia. Deci autoritatea ierarhic superioară poate fi sesizată și concomitent nu numai ulterior, si pentru această sesizare trebuie respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art.1 alin.2 deoarece acesta este termenul în care trebuie făcută reclamația.
Faptul că procedura administrativă prealabilă poate îmbrăca două forme – recursul grațios și recursul ierarhic – nu este de natură să ducă la o altă soluție, deoarece legiuitorul dă o singură semnificație faptului că s-a făcut și recursul ierarhic, termenul pentru sesizarea instanței curge de la comunicarea de către autoritatea ierarhic superioară a soluției date reclamației sau de la expirarea termenului în care trebuia rezolvată reclamația de această autoritate. Cum legea nu stabilește un termen distinct pentru recursul ierarhic, autoritatea ierarhic superioară nu poate fi sesizată după împlinirea termenului prevăzut de art.5 alin.1.
3. În ceea ce privește termenul de sesizare a instanței, art. 5 din Legea nr.29/1990 stabilește în alin.2 că “în cazul în care cel care se consideră vătămat nu este mulțumit de soluția dată reclamației sale, el poate sesiza tribunalul în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției”. Dacă a fost sesizată și autoritatea ierarhic superioară, termenul de 30 de zile curge de la comunicarea de către această autoritate a soluției date reclamației (alin.3), iar dacă autoritatea emitentă sau autoritatea ierarhic superioară acesteia nu rezolvă reclamația în termen de 30 de zile de la aceasta, sesizarea tribunalului se poate face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului în care trebuia rezolvată reclamația (alzată autoritatea administrativă ierarhic superioară celei care a emis actul. În art.5 alin.3 din Legea nr.29/1990 se precizează că dacă cel ce se consideră vătămat în dreptul său s-a adresat și acestei autorități, termenul de sesizare a instanței se calculează de la comunicarea de către autoritatea ierarhic superioară a soluției date reclamației. De asemenea, din alin.4 rezultă că și această autoritate este obligată să rezolve reclamația în termen de 30 de zile de la aceasta. Nu se arată însă în ce termen trebuie sesizată autoritatea ierarhic superioară.
În condițiile Legii contenciosului administrativ, rezultă din art.5 alin.1 că cel ce se consideră vătămat într-un drept al său trebuie să se adreseze cu reclamație autorității emitente, iar art.5 alin.3 consacră facultatea de a se adresa și autorității administrative ierarhic superioare. Din lege nu se desprinde ideea că trebuie sesizată mai întâi autoritatea care a emis actul, ci obligativitatea sesizării acesteia. Deci autoritatea ierarhic superioară poate fi sesizată și concomitent nu numai ulterior, si pentru această sesizare trebuie respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art.1 alin.2 deoarece acesta este termenul în care trebuie făcută reclamația.
Faptul că procedura administrativă prealabilă poate îmbrăca două forme – recursul grațios și recursul ierarhic – nu este de natură să ducă la o altă soluție, deoarece legiuitorul dă o singură semnificație faptului că s-a făcut și recursul ierarhic, termenul pentru sesizarea instanței curge de la comunicarea de către autoritatea ierarhic superioară a soluției date reclamației sau de la expirarea termenului în care trebuia rezolvată reclamația de această autoritate. Cum legea nu stabilește un termen distinct pentru recursul ierarhic, autoritatea ierarhic superioară nu poate fi sesizată după împlinirea termenului prevăzut de art.5 alin.1.
3. În ceea ce privește termenul de sesizare a instanței, art. 5 din Legea nr.29/1990 stabilește în alin.2 că “în cazul în care cel care se consideră vătămat nu este mulțumit de soluția dată reclamației sale, el poate sesiza tribunalul în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției”. Dacă a fost sesizată și autoritatea ierarhic superioară, termenul de 30 de zile curge de la comunicarea de către această autoritate a soluției date reclamației (alin.3), iar dacă autoritatea emitentă sau autoritatea ierarhic superioară acesteia nu rezolvă reclamația în termen de 30 de zile de la aceasta, sesizarea tribunalului se poate face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului în care trebuia rezolvată reclamația (alin.4). În sfârșit, alin.5 dispune că în toate cazurile, introducerea cererii la tribunal nu se va face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere”14.
După îndeplinirea procedurii administrative instanța poate fi sesizată în termen de 30 de zile care curge fie de la data comunicării soluției de autoritatea emitentă sau de autoritatea ierarhic superioară, fie de la expirarea termenului de 30 de zile în care aceste autorități trebuie să rezolve reclamația.
Termenul de 30 de zile este un termen de prescripție, ce începe să curgă de la momentele mai sus, când se naște dreptul la acțiune în sens material. Fiind un termen de prescripție, în lipsa unor reglementări speciale, el este supus suspendării, întreruperii și repunerii în termen, în condițiile Decretului nr.167/1958 care constituie dreptul comun în materia prescripției extinctive.
Din art. 5 rezultă că termenul de sesizare este de 30 de zile si nu termenul de 1 an de la comunicarea actului administrativ. Acest termen are doar semnificația de a arăta că reclamantul nu ar mai putea cere anularea actului dacă termenul de 30 de zile pentru sesizarea instanței ar urma să-și înceapă cursul după expirarea unui an de la comunicarea actului administrativ. Deci, dacă cererea se introduce la instanță după trecerea a 30 de zile de la comunicarea soluției asupra reclamației ori de la expirarea termenului de 30 de zile în care trebuia să răspundă autoritatea administrativă, dar înăuntrul termenului de 1 an de la comunicarea actului administrativ, ea urmează să fie prescrisă.
Termenul de 1 an nu poate fi prelungit, întrerupt sau suspendat prin introducerea reclamației administrative prealabile15.
Câtă vreme autoritatea administrativă emitentă sau ierarhic superioară nu au comunicat soluția asupra reclamației ori a expirat termenul de 30 de zile în care trebuiau s-o rezolve, instanța nu poate fi sesizată. Dacă însă autoritatea rezolvă reclamația înainte de expirarea termenului prevăzut de lege și comunică soluția, instanța poate fi sesizată imediat, fără a se mai aștepta expirarea acestuia.
Există și situații în care instanțele competente sunt chemate să rezolve acțiuni de contencios administrativ în baza unor reglementări speciale care se completează numai cu Legea nr.29/1990 care constituie dreptul comun în materie. Astfel este Legea nr.69/1991 privind administrația publica locala care reglementa ipoteza atacării de către prefect a actelor ilegale emise de consiliul județean, consiliul local si primar (art.12 si 101), precum și cea a atacării, dizolvării consiliului local și a celui județean ori a demiterii primarului (art.34, 41 și 70), arătând că acestor ipoteze nu li se aplică dispozițiile Legii nr.29/1990 cu privire la termenele de sesizare și reclamația administrativă prealabilă16.
Între timp, Legea nr. 69/1991 a fost modificată prin Legea nr. 24/1996 și republicată17, apărând noi soluții.
În ceea ce privește dizolvarea consiliului local sau județean și demiterea primarului (art.33, 41, 74), noua lege prevede că hotărârea poate fi atacată în termen de 10 zile de la aducerea la cunoștință, iar procedura prealabilă nu se mai aplică. Introducerea acțiunii suspendă executarea măsurii de dizolvare sau de demitere.
Cu privire la prefect, art.111 din Legea nr.24/1996 stabilește actele care pot fi atacate în contencios, caz în care ele sunt suspendate de drept, precizând că este necesar, cu 10 zile înaintea introducerii acțiunii, să-l solicite autorităților publice locale și județene, cu motivarea necesară, să reanalizeze actul socotit ilegal, în vederea modificării sau, după caz, a revocării acestuia. Prefectul poate introduce acțiunea în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, termenul fiind calificat în mod expres ca un termen de decădere18.
Este necesară revederea reglementării în privința procedurii reclamației administrative prealabile, mai ales că sunt și alte situații care cu greu pot fi încadrate în actualele prevederi (de ex., îndeplinirea procedurii în cazul în care se atacă un act normativ care nu se comunică, ci se publică)19.
CAPITOLUL II
CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
Secțiunea I
Cuprinsul cererii de chemare în judecată
Cererea este definită ca fiind acel mijloc general prin care o persoană solicită concursul instanțelor judecătorești în vederea ocrotirii drepturilor și intereselor sale legale20
Potrivit art.109 C.proc.civ., ”oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente”. Deci, cererea de chemare în judecată reprezintă actul de procedură prin care partea se adresează instanței pentru a invoca aplicarea legii la un caz determinat, manifestarea de voință a celui interesat de a-și afirma o pretenție și de a-și exercita dreptul său de a reclama, punerea în mișcare a acțiunii civile și de aceea este actul inițial al procesului civil21 .
Necesitatea formulării cererii de chemare în judecată este justificată prin două principii: nimeni nu-și face singur dreptate și instanța nu poate să judece până ce nu va fi investită de partea interesată.
Potrivit prevederilor art.112 C.proc.civ., cererea de chemare în judecată22 trebuie să cuprindă:
Numele, domiciliul sau reședința părților.
Reclamantul are deci obligația să arate atât numele, domiciliul sau reședința sa, cât și numele, domiciliul sau reședința pârâtului, iar instanța este datoare să verifice dacă pârâtul nu este fictiv23 .
Cu privire la nume, este de observat că și art.112 pct.1C.proc.civ. nu pretinde și arătarea prenumelui.
În doctrină s-a subliniat că este recomandabil ca în cerere să se treacă și prenumele părților pentru ca identificarea lor să se facă mai ușor și mai sigur24.
Cât privește domiciliul se observă că în procedură ideea de domiciliu se simplifică, se apropie de realitatea faptelor, deci ia un caracter practic, potrivit funcției sale și semnifică locuință. Punerea pe același plan a domiciliului și a reședinței demonstrează preocuparea legii de a determina locul unde partea poate fi găsită a i se comunica actele de procedură25.
În cazul persoanelor juridice, identificarea se face în mod corespunzător, prin denumire sau firmă, naționalitate, sediu, organele care le reprezintă legal.
Calitatea juridică în care părțile stau în judecată atunci când nu stau în numele lor propriu.
Această cerință este necesară ori de cate ori cererea de chemare în judecată se introduce de o altă persoană decât titularul dreptului, fie că este vorba de reprezentare legală, convențională sau judecătorească, ca în cazul sechestrului judiciar ori împotriva reprezentantului unei persoane fizice sau juridice și pretinde să se indice atât cel reprezentant cât și reprezentantul. Este necesară precizarea în ipoteza în care reclamantul introduce cererea atât în nume propriu cât și ca reprezentant al altei persoane26.
În cazul în care cererea este introdusă de reprezentantul titularului dreptului, deoarece trebuie să existe identitate între numele celui care o introduce și cel care o semnează, în cerere se va arăta numele și domiciliul mandatarului și se va menționa că cererea este introdusă în numele titularului dreptului, iar cererea va fi semnată de către mandatar27. Altfel se prezumă că reclamantul a introdus cererea în nume propriu. La cerere se vor anexa: procura în original sau în copie legalizată, împuternicirea avocațială din care să rezulte calitatea de reprezentant în temeiul legii sau al unei dispoziții judecătorești (art.83 C.proc.civ.).
c. Obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință28.
Prin obiectul cererii de chemare în judecată se înțelege pretenția concretă a reclamantului: restituirea unei sume de bani, revendicarea unui bun, desfacerea căsătoriei etc.
Obiectul cererii de chemare în judecată trebuie să îndeplinească anumite cerințe:
să fie licit, adică să nu contravină legii;
să fie posibil, adică reclamantul să nu solicite instanței să-l oblige pe pârât la ceea ce nu se poate realiza, de exemplu la predarea unui bun determinat care a pierit sau a fost distrus;
– să fie determinat sau determinabil, deoarece în fața instanței se rezolvă o neînțelegere concretă nu o problemă de principiu29.
Obiectul cererii poate fi unic dar se poate concretiza și într-un capăt de cerere principal și în capete de cerere accesorii.
Reclamantul este dator să identifice cu exactitate obiectul cererii deoarece el prezintă interes din mai multe puncte de vedere: determină competența generală și materială iar uneori și compunerea completului în raport de natura pretenției sau de valoarea ei, atrage o anumită competență teritorială; determină fixarea taxei de timbru precum și admisibilitatea ori inadmisibilitatea unor probe (de ex., proba prin depozițiile martorilor); leagă instanța, aceasta neputând depăși limitele stabilite de reclamant.
Reclamantul poate modifica sau completa pretenția formulată prin cererea de chemare în judecată, pană cel târziu la prima zi de înfățișare. Pe de altă parte, judecătorii sunt ținuți să hotărască numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății. În mod excepțional, instanța trebuie să se pronunțe și asupra unor aspecte care nu se regăsesc în cererea reclamantului.
Astfel, art.42 C.fam. prevede că instanța va hotărî, cu ocazia pronunțării divorțului, cu privire la încredințarea copiilor minori și stabilirea pensiei de întreținere pentru aceștia30.
d. Arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea. Reclamantul trebuie să arate în cerere împrejurările de fapt care l-au determinat să ceară concursul instanței.
Motivarea în fapt a cererii va fi însoțită și de motivarea în drept adică reclamantul va indica și cauza cererii sale și temeiul juridic al acesteia. Nu este absolut necesar ca reclamantul să indice chiar textele de lege pe care se întemeiază cererea sa, judecătorul având obligația de a da calificarea legală corectă cererii respective cu ajutorul obiectului și al motivelor de fapt31.
e. Arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.
Reclamantul trebuie să dovedească pretențiile deoarece judecătorul nu poate soluționa cauza numai pe baza susținerilor reclamantului ci prin administrarea probelor necesare.
În cererea de chemare în judecată, reclamantul va trebui să arate dovezile a căror administrate înțelege să o solicite pentru a dovedi faptele.
În art.112 pct.5 alin.2-6 C.proc.civ. se arată în mod concret cum trebuie să procedeze reclamantul:
dacă solicită dovada prin înscrisuri, va anexa la cerere copii de pe înscrisuri, certificate de el, în atâtea exemplare câți pârâți sunt și câte un exemplar pentru instanță. În cazul înscrisurilor scrise în limbă străină sau cu litere vechi, reclamantul va depune traduceri sau copii cu litere latine, certificate de el;
dacă reclamantul dorește să-și dovedească cererea cu interogatoriul pârâtului, va cere înfățișarea în persoană a acestuia;
în cazul în care solicită proba cu martori, reclamantul va arăta numele și domiciliul (reședința)martorilor.
f. Semnătura32. Cererea trebuie semnată de către reclamant sau de către reprezentantul acestuia.
Dintre cele șase elemente numele33, obiectul și semnătura sunt prevăzute de art.133 alin.1 C.proc.civ. sub sancțiunea nulității și de aceea ele sunt numite esențiale. În ce privește pentru lipsa semnăturii, ea poate fi înlăturată în tot cursul judecății34. Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare, iar când este prezent în instanță în chiar ședința în care a fost invocată nulitatea (art.133 alin.2). Lipsa celorlalte elemente ale cererii poate duce la nulitatea cererii numai dacă prin aceasta a fost adusă părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel (art.105 alin.2 C.proc.civ.).
Dispozițiile art.112 C.proc.civ. se completează cu prevederile generale referitoare la cereri, cuprinse în art.82-84 C.proc.civ. Potrivit art.82, în cerere trebuie să se indice și instanța căreia i se adresează.
Dispozițiile art.112 C.proc.civ. constituie dreptul comun în materia cererii de chemare în judecată dar există și dispoziții speciale35.
Uneori legea prevede necesitatea ca cererea să fie însoțită de anumite anexe. Astfel, în cazul cererilor întemeiate pe Legea nr.29/1990, reclamantul va trebui să atașeze la cerere actul administrativ pe care îl atacă, după caz, răspunsul autorității prin care i se comunică refuzul rezolvării cererii sale privind un drept recunoscut de lege ori, dacă reclamantul nu a primit nici un răspuns, copia cererii certificate pentru conformitate cu originalul. De asemenea va trebui să anexeze, deși legea nu o prevede în mod expres, dovada îndeplinirii procedurii reclamației administrative prealabile.
În cazul procedurii grațioase, art.333 alin.2 C.proc.civ. stabilește că cererea trebuie însoțită de înscrisurile pe care se sprijină. Cererea de divorț trebuie însoțită și de certificatul de căsătorie și, dacă este cazul, de certificatele de naștere ale copiilor minori (art.612 alin.3 C.proc.civ.)36 .
Secțiunea a II– a
Timbrarea cererii de chemare în judecată
Declanșarea unui proces civil necesită cheltuieli destul de mari, între care un loc important îl ocupă taxele de timbru pe care cei ce introduc cereri la instanțele judecătorești trebuie să le plătească.
Prin art.21 din Constituție se consacră principiul accesului liber la justiție dar textul nu instituie nici o interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și normal ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de instanțele judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Prin urmare, regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Așadar, accesul liber nu înseamnă neapărat și acces gratuit.
In prezent, față de reglementarea existentă, trebuie să distingem între taxele de timbru și timbrul judiciar37.
TAXELE DE TIMBRU
Reglementarea privind taxele de timbru este cuprinsă în Decretul nr.199/1955, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.911/1955, Instrucțiunile Ministerului Finanțelor nr.1711/1960, Hotărârea Guvernului nr.318/1991 și Ordonanța Guvernului nr.10/1993 (aprobată prin Legea nr.102/1994, Legea nr. 146/1997 modificată prin Hotărârea Guvernului nr.752/1999.
Potrivit art.2 din Decretul nr.199/1955 taxele de timbru se datorează atât de către persoanele fizice cât și de către cele juridice și ele se plătesc anticipat. Deci nu pot fi primite sub sancțiunea amenzii, cereri netimbrate sau insuficient timbrate (art.12 din Decret). În mod excepțional, pentru motive temeinice arătate în rezoluția președintelui sau judecătorului de serviciu, se pot primi cereri netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată.
Valoarea taxei de timbru se stabilește, atunci când nu este fixă, de către instanță, partea nemulțumită având deschisă calea contestației la Direcția finanțelor publice și apoi la Ministerul Finanțelor. După epuizarea căilor administrativ-jurisdicționale, partea are deschisă calea recursului la secția de contencios-administrativ a Curții Supreme de Justiție (art.4 din Legea nr.29/1990)38.
Din punct de vedere al taxelor de timbru, dispozițiile legale disting între cereri și acțiuni evaluabile în bani și cereri și acțiuni neevaluabile în bani după cum urmează:
1. În cazul cererilor evaluabile în bani39, taxa se calculează potrivit art.1 din Hotărârea Guvernului nr.672/1999 proporțional și progresiv în funcție de valoarea obiectului cererii astfel: până la valoarea de 300.000 lei – 15.000 lei; între 300.000 lei și 3.000.000 lei – 15.000 lei +10% pentru ce depășește 300.000 lei; între 3.000.000 lei și 30.000.000 lei –285.000 lei + 8% pentru ce depășește 3.000.000 lei; între 30.000.000 lei și 150.000.000 lei – 2.445.000 lei + 6% pentru ce depășește 30.000.000 lei; între 150.000.000 lei și 300.000.000 lei – 9.645.000 lei + 4% pentru ce depășește 150.000.000 lei; între 300.000.000 lei și 1.500.000.000 lei – 15.645.000 lei + 2% pentru ce depășește 300.000.000 lei; și peste 1.500.000.000 lei – 39.645.000 lei + 1% pentru ce depășește 1.500.000 lei
2.Cererile neevaluabile în bani se taxează potrivit art.2 din Hotărârea Guvernului nr.752/1999 cu o sumă fixă. Deoarece textul se referă șl la timbrarea unor căi de atac și a unor cereri din materia executării silite, în continuare mă voi referi numai la acele cereri care au legătură cu judecata în prima instanță.
Astfel:
cereri pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, introduse în condițiile art.111 C.proc.civ. 150.000 lei (lit.a);
cereri care privesc dreptul de folosință al locuinței sau a unor încăperi, nelegate de plata anumitor sume de bani, precum și cereri de ordonanță președințială al căror obiect nu este evaluabil în bani: 75.000 lei (lit.b).
cereri pentru stabilirea calității de moștenitor, a masei succesorale, cereri de raport, cereri de reducțiune a libertăților și cereri de partaj: 150.000 lei40 (lit.c);
cereri de suspendare a executării silite, inclusiv a executării vremelnice, precum și cereri în legătură cu măsurile asigurătorii: 75.000 lei (lit.e);
cereri de perimare: 75.000 lei (lit.f);
acțiuni în grănițuire, în cazul în care nu cuprind și revendicarea unei porțiuni de teren: 150.000 lei (lit.i);
acțiuni posesorii și cereri care au ca obiect servituți: 150.000 lei (lit.j);
cereri de strămutare în materie civilă: 30.000 lei (lit.k);
cereri introduse de cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități de a le rezolva cererea la un drept recunoscut de lege: 30.000 lei dacă se solicită anularea actului sau, după caz, recunoașterea dreptului pretins; 10 % din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 300.000 lei în cazul cererii cu caracter primordial prin care se solicită și repararea pagubei suferite (lit.m);
cereri pentru refacerea înscrisurilor și a hotărârilor dispărute, precum și cereri de repunere în termen: 30.000 lei (lit.n);
cereri privind instituirea de măsuri asigurătorii asupra navelor și aeronavelor: 3.000.000 lei (lit.p);
cereri pentru repunerea pe rol, când suspendarea se datorează părților 50% din taxa datorată la cererea sau acțiunea a cărei judecare a fost suspendată (lit.s);
cereri pentru legalizarea de copii de pe înscrisurile aflate la dosar, pentru fiecare exemplar de copie:6000 lei/pagină (lit.t)41.
Dacă cererea are mai multe capete și dispozițiile legale nu prevăd expres o altă soluție, taxa de timbru se datorează distinct pentru fiecare capăt de cerere, iar dacă nu se timbrează toate capetele taxabile, sancțiunea prevăzută de lege va afecta nu numai capetele de cerere netimbrate ci întreaga cerere ca insuficient timbrată42 .
Dacă după sesizarea instanței reclamantul își modifică cererea de chemare în judecată, instanța va obliga partea să achite taxa sau diferența de taxă până la cuantumul legal cel mai târziu până la primul termen de judecată.
În cazul în care partea nu achită taxa de timbru fixată de către instanță sau, în urma contestației de către organul competent, cererea se anulează ca netimbrată sau insuficient timbrată. Dacă cererea a fost modificată pe parcursul procesului ori s-au formulat cereri incidentale și cerința timbrării a fost satisfăcută, sancțiunea nulității va lovi plusul de pretenții sau cererile ulterioare netimbrate43.
Este vorba astfel de o nulitate necondiționată de vătămare care intervine pentru nerespectarea cerinței legii. Sancțiunea nulității nu poate interveni dacă instanța nu a încunoștiințat partea despre necesitatea de a timbra cererea și în această situație este necesar să acorde un termen până la care trebuie satisfăcută cerința timbrării. Numai dacă și după acordarea acestui termen nu se satisface cerința legală a timbrării cererea va fi anulată.
Dacă regula o constituie timbrarea oricărei cereri adresate instanțelor judecătorești, există și situații de excepție, în care cererile, chiar dacă e vorba de o cerere de chemare în judecată nu se timbrează.
Este vorba în primul rând de cererile adresate în cursul desfășurării judecății și care nu se modifică caracterul sau valoarea taxabilă a cererii inițiale, cum ar fi cererea prin care se depune lista de martori, cererea prin care se comunică schimbarea domiciliului ori domiciliul ales, cererea prin care se solicită cheltuielile de judecată44 etc.
Pe de altă parte, legea prevede categorii de cereri care sunt scutite de taxe de timbru cum ar fi cererile care au ca obiect litigii de muncă, pensii de orice fel, despăgubiri pentru vătămări corporale, adopția, interdicția, tutela, curatela, anularea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă, acțiunile și cererile civile născute din raporturile reglementate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe (art.150 alin.3), litigiile referitoare la invenții prevăzute de art.61 din Legea nr.64/1991, cererile și acțiunile privind drepturile prevăzute de Legea nr.67/1995 privind ajutorul social (art.27 alin.2) etc.
Scutirile de plata taxelor de timbru pot viza și anumite categorii de persoane sau organe expres prevăzute de lege: autoritatea tutelară în materie de aplicare a Codului familiei; procurorii pentru cererile introduse în exercitarea atribuțiilor lor; cererile și actele de procedură ale organizațiilor sindicale (art.49 din Legea nr.54/1991); Ministerul Finanțelor și organele sale teritoriale pentru cererile, acțiunile și măsurile pe care le îndeplinesc în vederea realizării creanțelor bugetare (art.105 din Ordonanța Guvernului nr.11/1996)45 etc.
În măsura în care legea timbrului sau o lege specială nu prevăd scutirea ori dacă cel interesat nu face dovada acordării unei asemenea scutiri, cererea trebuie taxată chiar dacă o lege nu prevede în mod expres necesitatea timbrării deoarece regula o constituie timbrarea și deci legea specială se completează și în privința timbrării cu legea generală46 .
2. TIMBRUL JUDICIAR
La taxa de timbru se adaugă timbrul judiciar instituit prin Ordonanța Guvernului nr.32/1995, aprobată și modificată prin Legea nr.106/1995 modificată și completată prin Legea nr.123/1997 și prin Ordonanța Guvernului nr.10/199847.
Prin Ordonanța Guvernului nr.10/1998 privind timbrul judiciar s-a instituit timbrul judiciar care potrivit art.1, se aplică acțiunilor cererilor, actelor și serviciilor de competența tuturor instanțelor judecătorești, Ministerul Justiției și instituțiilor care-i sunt subordonate precum și actele notariale ce se îndeplinesc de notarii publici. Timbrul judiciar nu se aplică în cazurile în care nu se percep taxe de timbru.
Referitor la cererile de competența instanțelor judecătorești, art.3 și 4 stabilesc că ele se timbrează cu timbru judiciar în valoare de: 3000 lei în cazul cererilor de chemare în judecată (în cazul în care se solicită soluționarea în fond a cauzei); 15.000 lei în cazul cererilor care au ca obiect exercitarea unei căi de atac precum și în cazul cererilor pentru eliberarea de copii, certificate, învestirea cu formulă executorie, transcrierea în registrele de publicitate a înstrăinărilor de imobile, înscrierea drepturilor de ipotecă, orice alte notări în registrele de publicitate, notificări și somații comunicate prin executorii judecătorești și orice alte cereri care nu fac obiectul activității de judecată dar sunt supuse, potrivit legii, taxei de timbru; 15.000 lei dacă cererile de chemare în judecată ce privesc fondul sau cele pentru exercitarea uneia de atac au ca obiect o valoare mai mare de 1.000.000 lei; 30.000 lei pentru cereri ce au ca obiect valoarea mai mare de 10.000.000 lei și 50.000 lei dacă valoarea este de peste 100.000.000 lei48.
Cererile care se datorează timbrului judiciar nu vor fi primite și înregistrate dacă nu sunt timbrate corespunzător, iar în cazul nerespectării dispozițiilor legii se va proceda conform prevederilor referitoare la taxa de timbru.
Secțiunea a III–a
Introducerea cererii de chemare în judecată și constituirea dosarului
Cererea de chemare în judecată se depune la instanța competentă, alăturându-se atâtea copii de pe cerere câți pârați sunt.
Dacă mai mulți pârâți au un singur reprezentant sau dacă pârâtul are mai multe calități juridice, se va comunica o singură copie de pe cerere și de pe înscrisuri și se va înmâna o singură citație (art.113 C.proc.civ.).
Dacă cererea este trimisă prin poștă sau prin curier, la registratură primește, în aceeași zi, dată certă după care se predă președintelui instanței spre rezolvare având atașat și plicul49. Plicul este necesar pentru a verifica uneori, în raport cu data poștei de pe scrisoarea recomandată, dacă cererea de chemare în judecată a fost introdusă în termen.
Când reclamantul se înfățișează personal la președintele instanței sau la judecătorul de serviciu, aceștia urmează să verifice mai întâi dacă cererea se referă la un raport litigios sau la un interes ce se poate realiza numai pe calea justiției fiind deci necesară sesizarea instanței judecătorești. Se va verifica dacă s-a îndeplinit, când este cazul, procedura prealabilă sesizării instanței. Dacă cererea este de competența altei instanțe ori a unui organ fără activitate jurisdicțională sau dacă nu s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de lege, se vor da reclamantului îndrumările corespunzătoare dar dacă acesta insistă în depunerea cererii, ea va fi primită urmând să decidă instanța50.
O altă verificare ce se impune a fi făcută la primirea cererii se referă la satisfacerea cerinței timbrării. În acest caz președintele sau judecătorul de serviciu nu pot – sub sancțiunea amenzii – primi și dispune înregistrarea cererilor care nu sunt legal timbrate. Numai în caz excepțional, pentru motive arătate în rezoluție, pot reține cereri netimbrate obligând partea – sub sancțiunea nulității – să plătească taxa până la primul termen de judecată51.
Cererea depusă de parte personal sau prin mandatar primește dată certă la prezentarea ei președintelui sau judecătorului de serviciu.
Indiferent dacă cererea este trimisă prin poștă sau curier ori este depusă de parte, președintele, respectiv judecătorul de serviciu, va stabili prin rezoluție completul care va soluționa cauza și primul termen de judecată52. Acesta va fi astfel fixat încât, de la data primirii citației pârâtul să aibă cel puțin 30 de zile pentru depunerea întâmpinării, iar pricinile urgente cel puțin 5 zile. Dacă pârâtul locuiește în străinătate, se poate fixa un termen mai îndelungat. O dată cu fixarea termenului se va dispune, dacă s-a cerut prin cerere, citarea pârâtului la interogator sub rezerva dezbaterii la termen.
Dacă reclamantul este prezent la fixarea termenului, el ia termenul în cunoștință și nu va mai fi citat (art.114 alin.2 C.proc.civ.)53, trebuind să semneze pe cerere.
Prin rezoluție președintele, respectiv judecătorul de serviciu, va dispune citarea pârâtului și va comunica acestuia, o dată cu citația, copii de pe cerere și înscrisuri54, punându-i-se în vedere să depună la dosar întâmpinarea cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată.
Comunicarea copiei de pe cerere și înscrisuri o face instanța care nu poate trece la soluționarea cauzei dacă copia de pe cerere nu a fost comunicată pârâtului sau dacă aceasta nu a înțeles că ia cunoștință de ea în instanță55.
După ce președintele sau judecătorul de serviciu au stabilit prin rezoluție elementele de mai sus, cererea de chemare în judecată se predă arhivarului registrator care îi dă număr din registrul general de dosare care va reprezenta numărul dosarului56iar apoi o înscrie și în opisul alfabetic57, registrul informativ58 și registrul de termene al arhivei59.
În acest fel s-a constituit dosarul cauzei care se va îmbogăți pe parcurs cu alte acte de procedură provenind de la părți, instanță sau alți participanți la proces60.
Secțiunea a IV–a
Efectele cererii de chemare în judecată
Cererea de chemare în judecată, o dată ce a fost introdusă, produce anumite efecte care îi sunt specifice. În literatura juridică sunt reținute, de regulă, următoarele efecte:
a. cererea de chemare în judecată investește instanța cu soluționarea litigiului la care se referă. Instanța judecătorească acționează în urma sesizării ei de către reclamant prin cererea de chemare în judecată61.
În cazul unor acțiuni personale care nu se transmit moștenitorilor (cum ar fi acțiunea pentru stabilirea maternității sau paternității din afara căsătoriei ori acțiunea pentru tăgăduirea paternității sau acțiunea de revocare a unei donații pentru ingratitudine) dacă titularul a sesizat instanța prin cererea de chemare în judecată, acțiunile respective pot fi continuate de moștenitori.
Dreptul ce tinde a se valorifica prin introducerea cererii de chemare în judecată devine drept litigios care poate forma obiectul cesiunii.
cererea de chemare în judecată constituie baza raportului procesual civil ce se formează prin introducerea ei între reclamant și pârât fixând cadrul procesual în care se va desfășura judecata cu privire la părți și la obiectul litigiului. Instanța nu poate lărgi cadrul procesual prin introducerea din oficiu a altor persoane în proces, această posibilitate având –o numai părțile prin formele de intervenție forțată și terțele persoane interesate prin intervenția voluntară;
Instanța este ținută și de obiectul cererii și nu poate da altceva decât s-a cerut, mai mult decât s-a cerut deoarece ar încălca principiul disponibilității.
în cazul competenței teritoriale alternative cererea de chemare în judecată exprimă opțiunea reclamantului pentru un a din instanțele competente, opțiune la care ulterior nu poate reveni;
cererea de chemare în judecată operează punerea în întârziere a pârâtului ceea ce face ca el să fie considerat posesor de rea-credința și în caz de admitere a cererii să datoreze fructele din momentul sesizării instanței (în cazul acțiunilor reale imobiliare sau a celor mixte); să suporte riscurile pieirii bunului (în cazul cererii ce are ca obiect predarea unui bun determinat); să curgă dobânzile (în cazul cererii prin care reclamantul pretinde o sumă de bani care nu era purtătoare de dobânzi);
introducerea cererii de chemare în judecată, chiar la o instanță necompetentă, face să se întrerupă prescripția dreptului la acțiune, mai exact a dreptului de a obține condamnarea pârâtului (art.16 lit.b din Decretul nr.167/1958).
Această dispoziție este aplicabilă numai dacă cererea este adresată unui organ cu o activitate jurisdicțională (deci nu oricărui organ de stat) și numai atunci când părțile sunt aceleași atât în prima cerere de chemare în judecată (adresată unui organ jurisdicțional necompetent) cât și în a doua cerere de chemare în judecată.
Pentru ca să opereze întreruperea prescripției este necesar ca sesizarea instanței să se fi făcut înăuntrul termenului de prescripție iar pentru ca reclamantul să-și poată modifica cererea în temeiul art.321 alin.1 C.proc.civ. trebuie de asemenea ca termenul de prescripție să nu se fi împlinit. Pentru a se produce efectul întreruptiv de prescripție trebuie ca cererea să nu fie respinsă, anulată sau perimată ori ca reclamantul să nu fi renunțat la ea62.
CAPITOLUL III
ÎNTÂMPINAREA
Secțiunea I
Regimul juridic al întâmpinării
Întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul, mai înainte de dezbaterea orală a procesului civil, își poate formula excepțiile și apărările sale față de cererea reclamantului, având totodată mijloacele și dovezile pe care ele se sprijină. Întâmpinarea face deci parte din procedura scrisă a procesului civil. În acest sens, art.114 alin.3 C.proc.civ. precizează că președintele citându-l pe pârât, îi va pune în vedere “să depună la dosar întâmpinare cu cel puțin 5 zile înainte de termenul sorocit pentru judecată”.
Întâmpinarea reprezintă pentru pârât o facultate procesuală foarte indicată într-o bună organizare a apărării sale, mai ales pentru ipoteza în care nu se înfățișează la judecată. De altfel, art.118 C.proc.civ. prevede că „depunerea întâmpinării nu este obligatorie. În cazul în care nu s-a depus întâmpinarea, președintele îi va pune în vedere pârâtului, la prima zi de înfățișare, să arate excepțiile, dovezile și toate mijloacele sale de apărare, despre care se va face vorbire în încheierea de ședință”. Instanța este obligată să țină seama la judecata cauzei, chiar și în lipsa pârâtului, de excepțiile invocate și probele propuse de acesta63.
Secțiunea a II-a
Procedura întâmpinării
În esență, procedura întâmpinării cuprinde următoarele elemente:
o dată cu citarea pârâtului, președintele instanței îi pune acestuia în vedere să prezinte la dosar întâmpinarea sa;
întâmpinarea trebuie depusă cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată legea însă nu prevede nici o sancțiune pentru nerespectarea acestui termen;
termenul de judecată se va stabili astfel încât, de la data primirii citației, pârâtul să aibă la dispoziție cel puțin 30 de zile pentru depunerea întâmpinării, iar în pricinile urgente cel puțin 5 zile. Urgența nu trebuie motivată, scurtarea termenului rămânând la aprecierea președintelui instanței;
întâmpinarea se depune la dosar, ea nu trebuie deci comunicată reclamantului64;
la întâmpinare se vor alătura atâtea copii câți reclamanți sunt; de asemenea, se va alătura același număr de copii certificate de pe înscrisurile pe care se sprijină întâmpinarea și un rând de copii pentru instanță;
dacă mai mulți reclamanți au un singur reprezentant sau un reclamant stă în judecată în mai multe calități juridice, se va depune la dosar pentru aceste părți câte o singură copie;
când sunt mai mulți pârâți, ei pot depune o singură întâmpinare sau fiecare ori o parte din pârâți pot face întâmpinare distinctă. Întâmpinarea unuia dintre pârâți va folosi și celorlalți în măsura interesului comun65.
Dacă în condițiile art.132 alin.1 C.proc.civ.la prima zi de înfățișare instanța acordă reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii și pentru a propune noi dovezi, cererea modificată se comunică pârâtului în vederea depunerii întâmpinării. Legea nu precizează în ce termen trebuie depusă întâmpinarea dar sunt aplicabile prevederile art.114 alin.5 C.proc.civ. asigurându-i-se pârâtului, după caz, cel puțin 30 de zile sau cel puțin 5 zile pentru depunerea întâmpinării.
Întâmpinarea nu este un act specific judecății în fața primei instanțe. În sensul art.289 alin.2 C.proc.civ. și a art.308 alin.2 C.proc.civ., întâmpinarea poate fi depusă de asemenea în apel și în recurs66.
Secțiunea a III-a
Cuprinsul întâmpinării
Potrivit art.115 C.proc.civ., întâmpinarea trebuie să cuprindă următoarele elemente:67
excepțiile de procedură pe care pârâtul le ridică la cererea reclamantului. Este vorba de acele apărări care nu pun în discuție fondul dreptului dedus în judecată ci anume cerințe de ordin formal privitoare la acțiune. De pildă, cererea de chemare în judecată nu este semnată sau deși introdusă printr-un mandatar, acesta nu a alăturat la cerere procura. Tot astfel, când cererea de chemare în judecată a fost introdusă la instanța necompetentă etc.
răspunsul la toate capetele de fapt și de drept ale cererii. Prin acest răspuns pârâtul invocă apărări de fond propriu-zise care pot fi în fapt sau în drept. De pildă, față de pretenția reclamantului care afirmă că l-a împrumutat pe pârât cu o sumă de bani, pârâtul răspunde că nu a primit suma de bani pretinsă – apărare în fapt – sau invocă compensația legală – apărare în drept. Dacă cererea de chemare în judecată are mai multe capete, pârâtul trebuie să răspundă pentru fiecare capăt de cerere în parte.
dovezile cu care se apără pârâtul împotriva fiecărui capăt de cerere. Deși art.115 C.proc.civ. se referă numai la dovada cu martori, pentru a preciza că pârâtul va indica numele și domiciliul acestora în vederea citării, este neîndoielnic că se aplică și în cazul întâmpinării dispozițiile procedurale privitoare la propunerea probelor fie că este vorba de folosirea probei prin înscrisuri68 sau de chemarea la interogatoriu a reclamantului.
Semnătura.
Acestea sunt elemente minime și absolut necesare ale întâmpinării. În raport cu natura cererii de chemare în judecată și cu interesele pârâtului, întâmpinarea va putea cuprinde și alte elemente69.
În cazul coparticipării procesuale pasive, pârâții pot răspunde toți împreună sau numai o parte din ei printr-o singură întâmpinare (art.117 C.proc.civ.). Dacă în proces figurează mai mulți reclamanți care au un reprezentant comun, pârâtul va depune la dosar pentru aceștia o singură copie de pe întâmpinare. Această facilitate procedurală este prevăzută de art. 116 alin.2 C.proc.civ. și pentru cazul în care reclamantul stă în judecată în mai multe calități juridice70.
Secțiunea a IV-a
Sancțiunea neformulării apărărilor de către pârât
Nedepunerea întâmpinării sau nedepunerea ei în termen nu atrage nici o sancțiune, ea fiind o posibilitate acordată pârâtului nu o obligație a acestuia. Totuși reaua-credință sau neglijența pârâtului nu rămân fără consecințe.
Nedepunând întâmpinarea, pârâtul se va afla în situația ca la prima zi de înfățișare să arate excepțiile, dovezile și toate mijloacele sale de apărare (art.118 C.proc.civ);
Dacă se constată reaua-credință a pârâtului, provocând astfel amânarea judecării, la cererea reconvențională instanța îl va putea obliga la plata despăgubirilor pentru paguba pricinuită prin amânare (art.154 C.proc.civ);
Nedepunând întâmpinarea și prin urmare neinvocând excepțiile procesuale – nici la prima zi de înfățișare – pârâtul va fi decazut din dreptul de a le mai invoca, afară de cele de ordine publică (art.136 C.proc.civ).
Dovezile care nu au fost cerute prin întâmpinare sau după caz la prima zi de înfățișare de regulă, nu mai pot fi cerute în cursul judecatii. Art.138 C.proc.civ. admite totuși câteva excepții și anume:
când nevoia dovezii a rezultat din dezbateri și partea nu a putut-o prevedea;
când administrarea dovezii nu atrage amânarea judecății;
când dovada nu a fost cerută din cauza neștiinței și a lipsei de pregătire;
când partea adversă nu opune, ceea ce ar putea semnifica renunțarea ei la excepția tardivității71
CAPITOLUL IV
CEREREA RECONVENȚIONALĂ
Secțiunea I
Regimul juridic al cererii reconvenționale
Atitudinea obișnuită a pârâtului este de a se apăra împotriva pretenției reclamantului și de a urmări cu mijloacele procedurale și probele care îi stau la îndemână să obțină respingerea acțiunii. Pârâtul poate părăsi această poziție pur defensivă și să adopte o poziție ofensivă, formulând pretenții proprii împotriva reclamantului, urmărind ca instanța să-l oblige pe reclamant față de pârât72.
Mijlocul procedural prin care pârâtul formulează pretenții proprii față de reclamant este cererea reconvențională.
În principiu, obiectul cererii reconvenționale nu ar putea fi invocat numai prin întâmpinare și concluzii deoarece cererea reconvențioală se deosebește de o simplă apărare. Prin apărare pârâtul se mulțumește să combată afirmațiile reclamantului, urmărind doar respingerea cererii de chemare în judecată în timp ce prin cererea reconvențională, care are natura juridică a unei adevărate cereri de chemare în judecată, pârâtul poate să pretindă, de regulă, tot ceea ce ar putea solicita și printr-o cerere de chemare în judecată și deci pe cale principală73.
Prin introducerea unei cereri reconvenționale pârâtul poate urmări unul din următoarele obiective :
neutralizarea obligației pe care reclamantul a formulat-o împotriva pârâtului cum ar fi cazul în care reclamantul cere executarea unui contract încheiat cu pârâtul, acesta din urmă solicitând anularea , rezoluțiunea, rezilierea contractului respectiv ;
atenuarea obligației pârâtului față de reclamant, de ex., cererea pârâtului – debitor care, pretinzându-se și el creditor al reclamantului, exige în contra acestuia lichidarea creanței sale (prin ipoteză pârâtul nu ar putea opune, pe cale de simplă apărare, compensația legală deoarece creanța sa nu este încă lichidă) ;
obținerea unei obligări la plată și a reclamantului, de ex., cererea locatorului-pârât chemat în judecată de către proprietar pentru a evacua imobilul ce formase obiectul unui contract de locațiune prin care se solicită instanței să-l oblige pe reclamant la plata contravalorii reparațiilor aduse la imobil ; cererea prin care proprietarul unui teren solicită instanței să constate că a devenit, prin accesiune, proprietarul construcției edificate pe terenul său de către pârât, acesta din urmă cere instanței ca reclamantul să fie obligat să-l despăgubească, potrivit modalităților prevăzute de lege, eventual să i se recunoască un drept de retenției cu privire la construcție74.
Uneori pentru ca pârâtul să poată obține reducerea sau chiar neutralizarea unei pretenții a reclamantului nu este necesară introducerea unei cereri reconvenționale ci este suficientă o simplă apărare în fond. Astfel, pârâtul se poate apăra arătând ca și-a executat obligațiile contractuale sau numai o parte din ele, invocând compensația legală (ceea ce presupune că dreptul de creanță al pârâtului este lichid), nulitatea absolută a actului juridic, faptul că reclamantul nu și-a executat obligația corelativă etc. (în ultimele două situații, în lipsa unei cereri reconvenționale, instanța nu va putea pronunța nulitatea, rezoluțiunea sau rezilierea și nici repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, ci doar va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată)75.
Secțiunea a II-a
Condițiile de admisibilitate și conținutul cererii reconvenționale
Condițiile de admisibilitate a unei cereri reconvenționale, așa cum sunt ele reglementate de Codul de procedură civilă, sunt mai stricte decât acelea la care sunt supuse acțiunile legate de acțiunea principală.
Potrivit art.119 alin.1 C.proc.civ. pârâtul poate face o cerere reconvențională dacă “are pretenții în legătură cu cererea sau cu mijloacele de apărare ale reclamantului“ deci cererea reconvențională este admisibilă când tinde la o compensație judiciară, chiar și atunci când cele două obligații ar proveni din cauze diferite, precum și în cazul în care pârâtul pune în discuție însuși fundamentul pretențiilor reclamantului, solicitând instanței să pronunțe desființarea (nulitatea) sau desfacerea (rezoluțiunea, rezilierea, în cazul donațiilor – revocarea) contractului pe care l-a încheiat cu reclamantul76.
Pentru admisibilitatea unei cereri reconvenționale, cel mai adesea, se impune existența unei legături între aceasta și cererea principală adică să izvorască din aceeași cauză, din același raport juridic77.
Cât privește partea finală ea nu este prea clară. S-ar părea că ea are în vedere o discuție în legătură cu însăși validitatea temeiului juridic al pretențiilor reclamantului. Astfel pârâtul, chemat în judecată să execute obligația din contract, răspunde printr-o cerere reconvențională tinzând la nulitatea sau rezoluțiunea contractului. Desigur nu este vorba despre o simpla apărare78; pârâtul tinde să obțină un avantaj distinct de cel al respingerii acțiunii reclamantului și anume pronunțarea nulității sau rezoluțiunii contractului79.
Din punct de vedere al conținutului, cererea reconvențională trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată (art.119 alin.2 C.proc.civ.) precum și acelea necesare oricărei cereri în justiție80. Ar urma ca în cererea reconvențională să se arate instanța de judecată, numărul dosarului., numele părților (reclamantul din cererea de chemare în judecată devine pârât în cererea reconvențională, astfel încât se vorbește de « reclamant– pârât » și de « pârât- reclamant »), obiectul (pretenția concretă), motivele de fapt și de drept, mijloacele de probă, semnătura. Nu este necesar să se treacă domiciliul părților, deoarece acesta este deja menționat în cererea de chemare în judecată, însă ar trebui să se facă referire la cererea principală, având în vedere caracterul incidental al cererii reconvenționale ; când cererea reconvențională este introdusă de un reprezentant al pârâtului se va menționa această împrejurare și se va alătura dovada calității de reprezentant81.
Secțiunea a III-a
Dispoziții procedurale privind instanța competentă, introducerea și judecarea cererii reconvenționale
Cererea reconvențională fiind o cerere incidentală este potrivit art.17 C.proc.civ. de competența instanței care judecă cererea principală. Soluția se impune chiar dacă în acest fel s-ar încălca o normă imperativă de competență deoarece art.17 C.proc.civ. este situat sub titlul “Dispoziții speciale” fiind evidentă intenția legiuitorului de a deroga de la regulile precedente care stabilesc competența materială și teritorială a instanțelor judecătorești. De altfel numai astfel se poate realiza scopul urmărit prin această dispoziție82.
Introducerea în proces a unei cereri reconvenționale prezintă avantaje în sensul că sunt soluționate două litigii în cadrul aceluiași proces, garanția inviolabilității reclamantului, economie de timp și cheltuieli, posibilitatea administrării unor mijloace de dovadă care să folosească ambelor părți dar și dezavantaje cum ar fi: întârzierea oluționării cererii principale, uneori cererea reconvențională putand fi folosită ca șicană83.
În unele cazuri, cererea reconvențională se poate prezenta sub forma unei cereri subsidiare în sensul că pârâtul înțelege să-și valorifice anumite drepturi numai în cazul în care se admite cererea de chemare în judecată a reclamantului. De ex., la o cerere în revendicare pârâtul răspunde solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată însă, în subsidiar, cere ca în eventualitatea admiterii cererii reclamantului, acesta să fie obligat să-i plătească suma ce reprezintă cheltuielile pe care pârâtul pretinde că le-a făcut cu repararea imobilului în litigiu. Alteori, la cererea de chemare în judecată, pârâtul răspunde printr-o cerere care prezintă în parte caracterul unei întâmpinări, iar în parte caracterul unei cereri reconvenționale (intitulată frecvent « întâmpinare – reconvențională »). Într-o astfel de situație trebuie stabilit cu exactitate care elemente ale cererii alcătuiesc cererea reconvențională, deoarece aceasta se timbrează ca și cererea de chemare în judecată, în timp ce pentru întâmpinare nu se plătește nici o taxă de timbru84.
Cererea reconvențională are un caracter facultativ. Pârâtul va putea valorifica pretențiile sale pe această cale, dar va putea acționa și pe calea unei cereri separate introduse la instanța competentă potrivit dispozițiilor generale. Într-o astfel de situație, de obicei, se ajunge la un rezultat asemănător deoarece se va proceda la conexarea celor două acțiuni care îndeplinesc condițiile cerute de art.164 C.proc.civ.
Sunt cazuri în care pârâtul este obligat să introducă cererea reconvențională sub sancțiunea procedurală a decăderii dintr-o ulterioară acțiune proprie. Astfel, în procesele de divorț soțul pârât este obligat să introducă acțiunea sa cel mai târziu până la prima zi de înfățișare în ședință publică (art.608 C.proc.civ.), altfel pârâtul nu va putea obține desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a soțului reclamant85.
Cât privește termenul în care, în procesele obișnuite, pârâtul poate introduce cererea reconvențională, potrivit art.119 alin.3 C.proc.civ. ea se depune o dată cu întâmpinarea sau, indiferent dacă pârâtul a făcut sau nu întâmpinare, cel mai târziu la prima zi de înfățișare. Cererea reconvențională introdusă tardiv poate fi judecată
împreună cu cererea principală dacă părțile se declară de acord86.
Dacă reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată, cererea reconvențională se va depune cel mai târziu până la termenul pe care instanța îl va acorda în acest scop pârâtului87.
De regulă, cele două acțiuni se judecă împreună prin aceeași hotarare, acesta fiind rostul procedurii reconvenționale. Totuși instanța poate proceda la disjungerea judecății cererii incidentale de cea a cererii principale88, dacă aceasta din urmă este în stare de judecată iar cererea reconvențională este în faza probatorie.
Disjungerea nu este posibilă în cazul în care rezolvarea cererii reconvenționale este legată de soluția ce s-ar pronunța cu privire la cererea principală. Posibilitatea disjungerii celor două cereri nu este admisă nici în procesele de divorț (art.608 alin.2 C.proc.civ.).
Când cererea reconvențională este în strânsă legătură cu cererea principală, de ex., are ca obiect pretențiile pârâtului cu privire la compunerea masei succesorale, întinderea drepturilor moștenitorilor și modalitatea de împărțire, disjungerea cererii reconvenționale nu este posibilă în exemplul dat ea fiind potrivnică intereselor moștenitorilor89
În cazul în care s-a formulat o cerere reconvențională, instanța nu trebuie să se pronunțe asupra admisibilității ei în principiu, ca în cazul intervenției voluntare, ci o va rezolva prin hotărâre, o dată cu cererea principală sau va dispune prin încheiere disjungerea ei și o va judeca separat. Încheierea prin care s-a dispus disjungerea nu poate fi atacată separat.
Cererea reconvențională va trebui soluționată chiar dacă reclamantul a renunțat la judecată sau la dreptul subiectiv pretins, ori când cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca prescrisă, anulată sau s-a perimat. În cazul unei cereri reconvenționale subsidiare, dacă se respinge cererea de chemare în judecată, atunci se respinge și cererea reconvențională ca lipsită de obiect sau de interes90.
CAPITOLUL V
MĂSURILE ASIGURĂTORII
Secțiunea I
Noțiunea de măsuri asigurătorii
Protecția drepturilor subiective se realizează prin intermediul a trei căi formale și anume: procedura de judecată, executarea silită și diverse măsuri asigurătorii și preventive, care toate la un loc constituie acțiunea civilă.
Prin măsurile asigurătorii instanța urmărește în cadrul acțiunilor reale împiedicarea dispariției sau degradării bunului în legătură cu care s-a născut litigiul, iar când în discuție sunt acțiunile personale diminuarea activului patrimonial al debitorului.
Se poate spune deci că prin măsuri asigurătorii înțelegem posibilitatea recunoscută de lege reclamantului de a solicita instanței măsuri de indisponibilizare și conservare, de natură să împiedice pe pârât în timpul procesului să distrugă sau să înstrăineze bunul ce constituie obiectul litigliului sau activul patrimonial când obiectul litigiului este o sumă de bani.
Măsurile asigurătorii sunt: sechestrul judiciar, sechestrul asigurător și poprirea asigurătorie reglementate, integral sau parțial de Codul de procedură civilă, Codul civil, Codul comercial, Legea nr.603/1943 și de Ordonanța Guvernului nr.11/1996.
În mod tradițional măsurile asigurătorii se analizează fie la capitolul referitor la acțiunea civilă, fie în cadrul capitolului privind procedurile speciale dar ele pot fi examinate și când se tratează etapa scrisă deoarece se solicită prin cerere, fie că este vorba de o cerere de chemare în judecată, de o cerere reconvențională sau de o cerere distinctă91.
Secțiunea a II-a
Sechestrul judiciar
Sechestrul judiciar este reglementat de art.596 C.proc.civ. și constă în indisponibilizarea bunului și numirea de către instanță a unei persoane căreia i se încredințează, pe timpul cât durează judecata procesului, bunul în litigiu spre păstrare și conservare (administrare). Termenul de “sechestrul judiciar” este folosit atât pentru a desemna această persoană cât și pentru denumirea măsurii asigurătorii.
Aplicarea sechestrului judiciar nu se poate face înainte de declanșarea acțiunii principale92.
Potrivit art.596 alin.2 C.proc.civ., în cazul în care procesul poartă asupra proprietății sau posesiunii unui bun mișcător sau nemișcător, precum și atunci când este în litigiu numai administrarea sau folosirea unui bun comun93 (de ex., într-o acțiune în revendicare posesorie sau de ieșire din indiviziune94), instanța de judecată la cererea părții interesate, poate să dispună sechestrarea bunului litigios până la soluționarea pricinii. Pentru încuviințarea măsurii cel ce o solicită trebuie să invoce motive serioase că există intenție de a deteriora bunul95, proasta administrare a averii succesorale sau de a-l înstrăina etc.
Cererea privind sechestrul judiciar poate fi făcută de reclamantul din acțiunea principală dar și de o altă persoană interesată, de intervenientul principal ori în acțiunile de partaj chiar de pârât96
Soluționarea cererii privind sechestrul judiciar se face în ședință publică prin citarea părților potrivit procedurii prevăzute de art.596 C.proc.civ., constituindu-se un dosar distinct de cel care privește fondul97. Cererea se rezolvă de instanța de fond sesizată cu cererea principală fie că aceasta se află pe rolul său , fie că este într-o cale de atac98. Cererea nu poate fi deci făcută în fața instanței de apel sau de recurs. Instanța se pronunță printr-o hotărâre supusă căilor de atac în condițiile dreptului comun.
Dacă cererea a fost admisă bunul sechestrat se încredințiază unei personae numită sechestrul judiciar ca si măsura care se ia99. Sechestrul judiciar poate fi deținătorul bunului sau o a treia persoană, numită de judecător, dacă părțile nu se înțeleg100. Hotărârea instanței are putere de lucru judecat relativă, asupra ei putându-se reveni dacă s-au schimbat împrejurările care au fost avute în vedere la încuviințarea măsurii ori atunci când o primă cerere a fost respinsă.
Cu privire la bun, sechestrul judiciar va putea efectua :
acte de conservare și administare ;
să stea în judecată în numele părților ce se află în litigiu cu încuviințarea prealabilă a instanței care l-a numit ;
va încasa orice venituri și sume de bani date în rate ;
poate plăti datorii cu caracter curent și cele constatate prin titlul executoriu101, urmând să dea periodic socoteală de conturile gestiunii.
Aplicarea sechestrului judiciar nu echivalează cu nefolosirea bunului, deținătorului fiindu-i interzis să-l înstrăineze102.
Sechestrul judiciar poate fi remunerat de către instanță cu o sumă pentru munca prestată, sumă care nu poate depăși 10% din venitul net anual al bunului ; acest onorariu este fixat de instanță.
Sechestrul judiciar ia sfârșit o dată cu procesul sau chiar în cursul procesului prin demisia sau înlocuirea celui căruia i s-a încredințat bunul sau prin desființarea măsurii de către instanță. Bunul conservat pe această cale se predă părții care a câștigat procesul103.
Secțiunea a III-a
Sechestrul asigurător
Sechestrul asigurător este reglementat de art.591-595 si 597 –601 C.proc.civ. și constă în indisponibilizarea unor cantități de bunuri mobile ale pârâtului, bunuri ce urmează a fi executate silit pentru realizarea creanței creditorului (reclamantului) în situația în care acesta câștigă procesul iar pârâtul (debitorul) nu-și execută obligațiile de bunăvoie. Deci în acest caz obiect al măsurii îl constituie numai bunuri mobile ce nu formează obiect al litigiului deoarece acesta constă în plata unei sume de bani104.
Deosebirea dintre sechestrul judiciar și cel asigurător constă în aceea că primul poartă asupra unui bun determinat care formează obiectul litigiului dintre părți, în timp ce sechestrul asigurător indisponibilizează în patrimoniul debitorului (pârâtului) bunuri care nu formează obiect al litigiului dar care urmează să fie vândute prin executare silită pentru a satisface creanța creditorului în momentul obținerii titlului executor105 .
Cererea de sechestru asigurător are un caracter accesoriu față de cererea de chemare în judecată pentru plata creanței fiind soluționată în aplicarea art.17 C.proc.civ. de instanța care judecă procesul de fond106. Măsura se ia fără citarea părților și ea are un caracter temporar până la pronunțarea soluției în procesul principal.
În mod excepțional art.591 C.proc.civ. autorizează, în materie de locațiune de imobile, înființarea prin executorul judecătoresc a unui sechestru asigurător numai pe baza contractului fără acțiune dar cu obligația pentru creditor de a depune o cauțiune107.
Condițiile prevăzute de art.594 C.proc.civ. pentru sechestrul asigurător sunt ca reclamantul să aibă un act scris din care să rezulte creanța și aceasta să fie exigibilă. De asemenea trebuie să facă dovada introducererii cererii de chemare în judecată.
Dacă creditorul nu are act scris pentru a solicita sechestrul trebuie să depună o cauțiune de o treime din valoarea creanței108, iar dacă creanța nu este exigibilă va trebui să dovedească că debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările pe care le-a dat sau nu a dat asigurările promise ori există pericolul ca debitorul să-și risipească averea. Și în acest caz se va depune o cauțiune, valoarea ei urmând a fi stabilită de instanță109.
Asupra cererii de aplicare a sechestrului asigurător, instanța se va pronunța printr-o încheiere care este supusă apelului după regulile aplicabile în materie necontencioasă.
Dacă cererea este admisă, măsura este adusă la îndeplinire de către executorul judecătoresc, care se deplasează la domiciliul debitorului sau la locul unde se află bunurile, le inventariază și le declară sechestrate printr-un proces-
verbal de sechestru110.
Sechestrul se aplică pe o cantitate de bunuri suficientă după aprecierea executorului, pentru realizarea creanței. Aceste bunuri pot fi lăsate în custodie debitorului sau unei terțe persoane (sechestru simplu), dar sechestrul poate fi și cu ridicata sau cu sigiliul.
Împotriva modului de aplicare a sechestrului se poate face contestatie la executare.
Ca și în cazul sechestrului judiciar, măsura are caracter vremelnic până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în acțiunea principală111.
Sechestrul asigurator încetează :
la cererea debitorului dacă va da garanții stabilite de instanță ;
în cazul respingerii cererii principale printr-o hotărâre rămasă definitivă ;
când creditorul renunță expres la această masura asigurătorie ;
în cazul admiterii cererii principale și a obținerii titlului executoriu când sechestrul asigurător, la cererea creditorului se transformă în sechestrul executoriu și se va trece la vânzarea la licitație, dacă debitorul nu-și execută obligația de bunăvoie.
S-ar putea ca debitorul să-și execute de bunăvoie obligația și sechestrul va fi desființat112. Astfel, sechestrul asigurător se transformă în sechestrul executoriu113.
În legătură cu măsura sechestrului asigurător există și unele dispoziții speciale. Astfel, în materie comercială își găsesc aplicarea dispozițiile art.907-908 C.com114.
Potrivit art.907 alin.1 C.com., partea interesată într-o cauză comercială va putea deodată cu intentarea acțiunii să ceară a se pune sechestru asigurător asupra averii mobile a debitorului său, conform art.595 și urm.C.proc.civ., după deosebirile arătate în art.908 C.com. și anume:
sechestrul se poate înființa numai cu dare de cauțiune, afară de cazul când cererea de sechestru se va face în virtutea unei cambii sau a unui alt efect comercial la ordin sau la purtător, precedat de neplată. Deoarece textul nu stabilește cuantumul cauțiunii, acesta va fi stabilit de instanță ;
instanța competentă în materie comercială se va pronunța în camera de consiliu fără citarea părților ;
sechestrul asigurător nu poate fi ridicat decât dacă debitorul va consemna suma – capitalul, interese și cheltuieli – pentru care s-a înființat acel sechestru.
Aceste dispoziții speciale se întregesc cu prevederile Codului de procedură civilă.
Există în Codul comercial unele dispoziții speciale în legătură cu sechestrarea vaselor. Prin art.910 C.com. se permite creditorului să sechestreze vasul debitorului său, iar art.911 C.com. dispune că sechestrul se va face în cazurile și după regulile stabilite de art.907-908 C.com. În art.912 C.com. se prevede totuși că vasul gata de plecare nu poate fi pus sub sechestru, el fiind socotit ca atare în momentul în care căpitanul are asupra sa hârtiile de navigație necesare pentru călătorie. De asemenea, instanța poate încuviința ca vasul să întreprindă una sau mai multe călători potrivit art.913 C.com.
Este de reținut că prin Legea nr.91/1995 România a aderat la Convenția Internațională pentru unificarea anumitor reguli asupra sechestrului asigurător de nave maritime (Bruxelles, 10 mai 1952), prin care se precizează că sechestrul înseamnă imobilizarea unei nave cu autorizarea autorității judiciare competente pentru garantarea unei creanțe maritime, dar nu se înțelege sechestrarea unei nave pentru executarea unui titlu (art.1)115.
Secțiunea a IV-a
Poprirea asigurătorie
Poprirea asigurătorie este reglementată de art.452 – 462 C.proc.civ. și constă în indisponibilizarea, prin hotărârea instanței, a sumelor de bani sau titlurilor de credit, pe care debitorul le are de primit de la un terț care îi este datornic pentru ca ulterior, în baza titlului executoriu obținut, creditorul să-și îndestuleze creanța din această sumă prin validarea popririi.
Dacă creanța este dovedită cu un înscris sub semnătură privată, creditorul va plăti o cauțiune a cărei valoare va fi stabilită de instanță, iar dacă nu este dovedită printr-un înscris va depune o cauțiune de jumătate din valoarea acțiunii (art.452 C.proc.civ.)116.
Deși art.452 – 462 C.proc.civ. nu vorbesc de două feluri de popriri, jurisprudența și doctrina117 disting constant între poprirea asigurătorie și poprirea executorie (definitivă, propriu-zisă). Reglementarea în acest fel a popririi subliniază faptul că ea poate îndeplini două funcții procedurale distincte, dar la fel de importante: una principală – de executare silită și una accesorie – de mijloc de asiguarare a acțiunii, în vederea punerii ulterior în executare a titlului executoriu ce va fi obținut118.
Poprirea asigurătorie are caracter conservatoriu. Pe acest caracter se întemeiază dispoziția din art.452 C.proc.civ. care permite creditorului care nu are titlu executoriu ca o dată cu introducerea acțiunii sau ulterior să ceara înființarea unei popriri. Această calificare a popririi asigurătorii ca măsură de conservare conduce la soluția potrivit căreia cererea de înființare a unei astfel de popriri poate fi formulată și de minorul care nu a împlinit 14 ani sau de interzisul judecătoresc, de creditorul unui debitor decedat asupra sumelor aflate în moștenire, fără a fi obligat a notifica actele de executare și de către legător înainte de a fi obținut predarea legatului119.
Subiectele popririi sunt:
creditorul popritor, cel care solicită luarea acestei măsuri asigurătorii;
debitorul poprit, cel obligat față de creditorul popritor;
terțul poprit, care este datornic (debitor ) al debitorului poprit.
Prin poprirea asigurătorie se nasc trei raporturi juridice și anume :
între creditorul popritor și debitorul poprit ;
între debitorul poprit și terțul poprit ;
între creditorul popritor și terțul poprit, după obținerea titlului executoriu.
Pot exista situații în care să existe două subiecte când creditorul popritor este și terțul poprit și nu poate opera compensația legală, sau patru subiecte când datornicul debitorului poprit (terțul poprit ) are de primit o creanță de la un debitor al său (sechestrul în legătură cu chiria ce o datorează chiriașului său), și poprirea se instituie asupra acestei creanțe119.
Prin sume datorate de terțul poprit debitorului poprit trebuie să se înțeleagă nu numai sumele stabilite în momentul înființării popririi dar și cele care se vor naște după înființarea popririi dar din raportul juridic existent la acea dată între terțul poprit și debitorul poprit120.
În legătură cu condițiile în care se poate lua măsura popririi asigurătorii, trebuie pornit de la dispozițiile art.452 C.proc.civ. după ce textul precizează că orice creditor va putea, pe bază de titluri executorii, să urmărească și să poprească pentru sumele cuprinse în titlul său, sumele sau efectele datorate datornicului său de către un al treilea, la lit.a și b sunt reglementate două ipoteze speciale121:
creditorul a cărui creanță este constatată prin act scris neautentic va putea, deodată cu intentarea acțiunii, să solicite și înființarea popririi, dar poate fi supus după aprecierea instanței și la darea unei cauțiuni fixată de dânsa (lit.a). Judecătorul este suveran să aprecieze dacă actul neautentic și acțiunea de fond introdusă trebuie dublate sau nu printr-o garanție a creditorului popritor care să constea în cauțiune dar în ambele situații soluția sa trebuie motivată. Dacă instanța stabilește necesitatea cauțiunii, ea va fixa și cuantumul ei, iar cauțiunea trebuie depusă înainte de încuviințarea popririi deoarece ordonanța de poprire trebuie să facă referire despre îndeplinirea condițiilor prevăzute de către art.452 lit.a;
creditorul care nu are act scris va putea, de asemenea să solicite poprirea, dar o dată cu cererea de poprire și dovada de intentare a acțiunii va fi obligat să dea și o cauțiune de jumătate din valoarea reclamației (lit.b). În acest caz judecătorul, pentru a încuviința înființarea unei popriri asigurătorii, trebuie să verifice îndeplinirea unor condiții122:
popritorul să fie creditor al debitorului urmărit, iar acesta din urmă să fie creditor al terțului poprit. Potrivit art.452 C.proc.civ. “orice creditor” poate cere înființarea popririi, deci dreptul aparține tuturor creditorilor, fie că sunt creditori chirografari, ipotecari sau privilegiați. Important este ca popritorul să fie creditor al debitorului urmărit, indiferent dacă acesta este debitor principal sau garant;
să existe dovada intentării acțiunii de fond;
să existe dovada depunerii cauțiunii de jumătate din valoarea reclamației123.
Potrivit art.453 C.proc.civ., cererea de poprire se adresează judecătoriei de la domiciliul (sediul) terțului poprit sau al debitorului124. Se observă că din punct de vedere al competenței materiale, textul vorbește numai de judecătorie ceea ce înseamnă că ea este întotdeauna competentă, chiar dacă cererea de fond ar fi de competența altei instanțe125. O atare soluție nu este însă cea mai potrivită deoarece cererea de poprire asigurătorie are un caracter accesoriu față de cererea principală, în prezent tribunalele au o competență de primă instanță mai extinsă decât înainte de 1993 iar criteriul valorii funcționează în stabilirea competenței materiale126.
În legătură cu competența teritorială, în literatura și practica mai veche127 nu se face în general vreo distincție între poprirea asigurătorie și cea executorie, arătându-se că art.453 C.proc.civ. are o aplicație generală în materie de poprire și deci este competentă instanța terțului poprit sau cea a debitorului.
Alți autori128 apreciază că se aplică art.453 C.poc.civ. iar dacă cererea de poprire asigurătorie se face o dată cu acțiunea principală își găsește aplicare și art.17 C.proc.civ., deci reclamantul (creditorul popritor) ar avea în această ipoteză alegerea între trei instanțe deopotrivă de competente :
instanța domiciliului (sediului) terțului poprit ;
instanța domiciliului (sediului) debitorului poprit ;
instanța investită cu rezolvarea acțiunii principale.
Alți autori129 precizează că cererea de poprire se adresează, potrivit art.453 C.proc.civ. instanței domiciliului (sediului ) celui de-al treilea sau debitorului urmărit, dar dacă cererea se face o dată cu acțiunea principală, ea se introduce la instanța investită cu rezolvarea cererii principale în temeiul art.17 C.proc.civ., în aceasta din urmă ipoteză, din moment ce creditorul popritor și-a formulat cererea de poprire asigurătorie o dată cu cererea principală, nu mai poate cere apoi declinarea competenței în favoarea uneia din instanțele prevăzute de art.453 C.proc.civ., iar o atare declinare nu poate fi cerută nici de terțul poprit sau debitorul poprit și nici dispusă din oficiu de către instanță.
Competentă este instanța sesizată cu cererea principală deoarece ceea ce constituie accesoriul este capătul privind înființarea popririi asigurătorie130. De aceea nu este corectă afirmația că în această ipoteză nu este înlăturată aplicarea art.453 C.proc.civ. Creditorul popritor și-a manifestat dreptul de opțiune prin aceea că a formulat cererea de poprire asigurătorie o dată cu cererea principală astfel încât aplicarea art.453 C.proc.civ. a fost înlăturată prin voința lui. Acest text este aplicabil numai în ipoteza în care cererea de înființarea a popririi se formulează separat de cererea principală și concomitent cu aceasta sau după promovarea ei deoarece art.452 lit. a și b C.proc.civ. pretinde să se atașeze la cererile de poprire și dovada intentării acțiunii131.
Soluționarea cererii se face în camera de consiliu fără citarea părților. Dacă cererea este admisă, instanța pronunță o ordonanță (încheiere) de poprire prin care se dă ordin terțului poprit să nu plătească suma ce o datorează creditorului său (pârâtului din proces).
Potrivit art.455 alin.2 C.proc.civ., orice parte interesată, deci și partea urmărită, poate face contestație la poprirea încuviințată, această contestație judecându-se înainte de validare132. Nu este deci admis apelul sau recursul. Numai hotărârea pronunțată în contestații poate fi atacată potrivit dreptului comun133.
În materie comercială., poprirea asigurătorie este reglementată de art.907 –908 C.com. Potrivit art.907 alin.2 C.com., partea interesată într-o cauză comercială ar putea să urmărească și să poprească pentru sumele cuprinse în titlul său sumele sau efectele datorate debitorului său de către al treilea, conform dispozițiilor art.453 și urm. C.proc.civ.
În art.908 alin.1 C.com. se precizează că poprirea nu se va putea înființa decât numai de dare de cauțiune afară de cazul când cererea de poprire se va face în virtutea unei cambii sau a unui alt efect comercial la ordin sau la purtător protestat de neplată.
În legătură cu condițiile în care se poate încuviința poprirea asigurătorie, atât în materie civilă cât și în cea comercială, se mai pune o problemă procedurală și anume dacă înființarea popririi asigurătorii se poate face în etape, adică mai întâi o înființare provizorie în care să se pronunțe ordonanța (încheierea) de poprire numai pe baza cererii de poprire și a dovezii de intentare a acțiunii de fond, iar apoi să se fixeze un termen pentru o înființare definitivă la care să se fixeze și cauțiunea ce urmează să fie plătită de creditor134.
În literatură135, examinându-se procedura executării silite prin poprire, se arată că ea cuprinde două faze : înființarea și validarea popririi, precizându-se că în cazul popririi asigurătorii se realizează numai prima fază (înființarea popririi), de indisponibilizare a sumelor de bani cuvenite debitorului în mâinile terțului poprit.
Fată de acest obiect al înființării popririi nu este posibil să existe o înființare în etape. Obiectivul acestuia se realizează prin pronunțarea ordonanței (încheierii) de poprire, dar pentru aceasta este necesar să fie îndeplinite condițiile prevăzute de art.452 C.proc.civ.
Dar chiar dacă creditorul își bazează cererea de poprire pe art.452 lit.a C.proc.civ. deci pe acțiune introdusă și act scris neautentic, astfel încât, ar urma să se decidă dacă creditorul va fi obligat sau nu la cauțiune, înființarea nu parcurge două etape deoarece, după cum s-a precizat în literatură, dacă cuantumul cauțiunii urmează a se fixa de către instanță poprirea nu poate fi încuviințată decât după depunerea cauțiunii136. Este o soluție logică deoarece altfel ar fi înlăturată una din garanțiile legii
și un creditor de rea-credință ar putea aduce mari prejudicii debitorului blocându-i sumele fără să existe garanția cauțiunii din care eventual s-ar putea despăgubi137.
CAPITOLUL VI
CITAREA ȘI COMUNICAREA ACTELOR DE PROCEDURĂ
Secțiunea I
Reguli generale. Termenul în cunoștință
Din marele număr al actelor de procedură efectuate fie de părți, fie de instanță, direct sau prin auxiliarii ei, Codul de procedură civilă se ocupă într-un capitol special de procedura comunicării către părți a diverselor acte de procedură și în mod deosebit de cel mai important act de procedură de această natură și anume citarea lor (art.85-100 C.proc.civ.). Această grijă este justificată prin aceea că prin citarea părților se traduc în viață două principii fundamentale ale procesului civil și anume dreptul de apărare și contradictorialitatea. Principiul contradictorialității constă în posibilitatea dată părților de a discuta în contradictoriu toate elementele cauzei138.
Potrivit art.85 C.proc.civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel, iar art.107 C.proc.civ. obligă pe președinte să dispună amânarea judecății ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității. Amânarea poate fi cerută la termenul respectiv și de procuror, precum și de partea prezentă în instanță care nu are interesul să obțină o hotărâre susceptibilă de desființare139.
Din aceste dispoziții care au un caracter imperativ se desprind două idei principale : în procesul civil judecata se face, de regulă, cu citarea părților, excepțiiile trebuind să fie în mod expres prevăzute de lege140 ; pentru judecarea
procesului civil este obligatoriu ca părțile să fie legal citate141 și nu ca ele să fie prezente în instanță142.
Cum judecata unui proces nu se face, de regulă, la un singur termen ar urma ca pentru fiecare termen părțile să fie citate. Dar art.153 C.proc.civ prevede că partea care a fost prezentă la înfățișare143, ea însăși sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște termenul nu va fi citată în tot cursul judecatii fiind presupus că ea cunoaște termenele următoare144. Este o regulă exprimată în practică prin expresia « are termenul în cunoștință »145.
Dipozițiile art.153 C.proc.civ. nu se aplică în cazul redeschiderii judecății după ce a fost suspendată sau amânată fără termen în cazul fixării unui termen pentru chemarea la interogatoriu și în cazul când cauza se repune pe rol. Deși legea nu o prevede în mod expres, instituția termenului în cunoștință nu se aplică militarilor în termen și nici deținuților deoarece ei nu se pot prezenta în instanță fără a fi citați146.
Legea precizează că termenul luat în cunoștință sau pentru care au fost trimise citațiile nu poate fi preschimbat decât după citarea părților și pentru motive temeinice, cererea fiind soluționată în camera de consiliu (art.153 alin.3 și 4 C.proc.civ.)147.
Secțiunea a II–a
Cuprinsul citației
Potrivit art.88 C.proc.civ., citația va cuprinde148 :
numărul și data emiterii precum și numărul dosarului;
arătarea anului, lunii, zilei și orei din înfățișare;
arătarea instanței și sediul ei;
numele, domiciliul și calitatea celui citat;
numele și domiciliul părții potrivnice precum și felul pricinii ;
parafa șefului instanței și semnătura grefierului149.
În ceea ce privește numele150, aceasta cuprinde de obicei și prenumele mai ales atunci când este vorba de nume comune ca Ionescu, Popescu. Legea a lăsat instanțelor posibilitatea să aprecieze, de la caz la caz, deoarece uneori identificarea persoanelor se poate face suficient și numai prin nume sau cu ajutorul literei inițiale a prenumelui.
În ceea ce privește calitatea persoanei, aceasta are un dublu sens :
în cazul în care partea nu stă în proces personal, ci ca reprezentant al alteia, este necesar ca să se specifice în citație această calitate, altminteri se prezumă că a fost citată personal151 ;
părțile în proces având interese contradictorii, ele vor fi citate potrivit cu poziția lor procesuală : reclamant, pârât, recurent, intimat.
În privința domiciliului, în materie de citare, legea pune pe același plan și reședința părții adică locul unde ea locuiește efectiv la data citării pentru că scopul actului este ca el să ajungă în mâna părții152 . Agentul de procedură are dreptul să înmâneze părții citația oriunde o găsește, dacă cel citat nu refuză primirea, altminteri el este dator să se ducă la locul specificat în citație.
Domiciliul poate fi nu numai cel real dar și unul ales, de ex., reclamantul prin acțiune, pârâtul prin întâmpinare sau oricare din ei în cursul procesului își alege domiciliul la avocatul său. Alegerea de domiciliu se poate face și prin contractul pe baza căruia mai târziu se va naște procesul, ceea ce uneori duce și la o prorogare de competență153.
Potrivit art.93 C,proc.civ., pentru ca alegerea de domiciliu să fie valabilă, partea este obligată să arate și persoana care locuiește la acel domiciliu154, adică în viitor în tot cursul procesului chiar la instanțele superioare, iar partea va fi valabil citată acolo.
Dacă partea își schimbă între timp domiciliul, ea este obligată să facă la dosar o cerere prin care să aducă la cunoștință instanței schimbarea de domiciliu, iar părții potrivnice să-i comunice același lucru prin scrisoare recomandată, recipisa depunându-se la dosar. În caz contrar, ea va continua să fie citată în mod valabil la vechiul domiciliu și nu va fi în drept să se plângă de acest fapt, invocând nulitatea procedurii, pentru că se găsește în culpă și nu poate profita de schimbarea domiciliului pentru a șicana judecata156.
Bineînțeles, dacă fără a fi adus la cunoștință schimbarea domiciliului, partea este totuși citată la noul domiciliu, citarea este valabilă. De la regula de mai sus arătată există o excepție pentru cazul când clădirea unde locuia partea a fost dărâmată sau a devenit de nelocuit, de ex., prin cutremur, bombardamente etc. În acest caz agentul nu va afișa citația ci o va restitui instanței care va încunoștiința partea potrivită pentru a face cercetări și pentru a indica noua locuință.
În ceea ce privește parafa șefului instanței și semnătura grefierului se pornește de la considerentul că citația este un act al instanței care trebuie să aibă caracter de autenticitate; legea nu îngăduie citarea extrajudiciară pe care o parte ar face-o celeilalte părți și al cărei conținut este greu de verificat și ar prezenta garanție de seriozitate157.
Mențiunile neesențiale pentru lipsa cărora legea nu prevede în mod expres nulitatea, dar care au totuși importanța lor pentru că ușurează părții găsirea dosarului și cunoașterea litigiului sunt:
numărul și data emiterii citației precum și numărul dosarului158;
numele și domiciliul părții potrivnice și felul pricinii, de ex., revendicare, contestație, revizuire etc.159.
O dată cu citația se comunică, atunci când este cazul, și acte de procedură cum ar fi copie de pe cererea de chemare în judecată și înscrisurile care o însoțesc (art.114 alin.3 C.proc.civ), cererea modificată de către reclamant la prima zi de înfățișare (art.132 alin.1 C.proc.civ), copie de pe hotărâre, când aceasta este necesară, pentru curgerea termenului de exercitare a unei căi de atac ordinare (art.266 alin.3 C.proc.civ) etc.
În afară de această parte a citației, care are scopul de înștiințare și comunicare, formularul mai cuprinde o parte care se detașează și se restituie instanței. Este vorba de dovada de primire și procesul-verbal care se completează, după caz, de către agentul de procedură160.
Potrivit art.100 alin.1 C.proc.civ., procesul-verbal trebuie să cuprindă:
anul, luna și ziua când a fost încheiat;
numele celui care l-a încheiat;
funcțiunea acestuia;
numele, prenumele și domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicarea cu arătarea numărului, etajului, apartamentului sau a camerei, dacă cel căruia i s-a făcut comunicarea locuiește într-o clădire cu mai multe etaje sau apartamente sau în hotel și dacă actul de procedură a fost înmânat la locuința sa ori a fost afișat pe ușa acestei locuințe;
arătarea instanței de la care pornește actul de procedură și identificarea lui iar pentru citație și a termenului de înfățișare;
arătarea înscrisurilor comunicate;
numele și calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea sau locul unde s-a făcut afișarea;
semnătura celui care a încheiat procesul-verbal.
Dacă cel care urmează să semneze dovada de primire sau procesul-verbal refuză sau nu poate să o facă, se va face vorbire despre aceasta în cuprinsul procesului –verbal (art.100 alin.2 C.proc.civ.).
În art.100 alin.3 C.proc.civ. se precizează că arătările de la punctele 1,2, 4, 5, 7 și 8 sunt prevăzute sub pedeapsa nulității, astfel că nici în aceste cazuri nu trebuie dovedită vătămarea.
Textul precizează, în sfârșit în art.100 alin.4 C.proc.civ. că procesul-verbal face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat.
Secțiunea a III-a
Persoanele care urmează a fi citate și modul de citare
Vor fi citate părțile, inclusiv terții care au intervenit sau au fost introduși în proces și au dobândit această calitate, martorii, experții și, dacă este cazul, alți participanți la proces.
În legătură cu părțile este de menționat că dacă din cerere rezultă că nu stau ele personal în proces ci printr-un mandatar va fi citat numai acesta. Alta este desigur situația când partea este numai asistată numai de către avocat, când cererea se va face numai pentru parte161.
Legea stabilește și anumite reguli speciale de citare. Astfel, art.87 C.proc.civ. stabilește că vor fi citați:
statul162, județul, comuna și celelalte persoane juridice de drept public în persoana capului autorității la contenciosul sediului central al administrației respective sau, în lipsă de contencios, la sediul administrației163;
persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanții lor, la sediul principal al administrației sau la cel al sucursalei din circumscripția instanței;
asociațiile și societățile care nu au personalitate juridică, prin organele lor de conducere la sediul administrației lor;
obștiile de moșneni sau de răzeși și composesoratele, prin mandatarii lor164;
masa creditorilor falimentului prin judecătorul sindic165;
incapabilii, prin reprezentanții lor legali; în caz de numire a unui curator special, citarea se va face prin acest curator;
personalul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României, cetățenii români trimiși ca funcționari la organizațiile internaționale , precum și membrii lor de familie care locuiesc cu ei, aflați în străinătate, prin Ministerul Afacerilor Externe; alți cetățeni români aflați în străinătate în interes de serviciu prin organele centrale care i-au trimis sau în subordinea cărora se află cei care i-au trimis;
în cazul în care prin tratate sau convenții internaționale la care România este parte sau prin acte normative nu se prevede o altă procedură, cei care se află în străinătate, având domiciliul sau reședința cunoscută, printr-o citație trimisă cu scrisoarea recomandată, recipisa de predare a scrisorii în cuprinsul căreia se va menționa ce acte se expediază, ținând loc de dovadă; dacă domiciliul sau reședința celor aflați în străinătate nu sunt cunoscute, citarea se va face prin publicitate; în toate cazurile dacă cei aflați în străinătate au mandatar cunoscut în țară va fi citat și acesta166;
cei cu domiciliul sau reședința necunoscută, prin publicitate. Dacă reclamantul invederează că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului, președintele instanței va dispune citarea acestuia prin publicitate167. Această modalitate de citare se realizează prin afișarea citație la ușa instanței și publicarea ei în Monitorul Oficial al României sau într-un ziar mai răspândit, când președintele instanței apreciază că o asemenea măsură este necesară. Afișarea și, dacă este cazul, publicarea citației se fac cu cel puțin 15 zile înainte de data fixată pentru judecată, dar în cazuri urgente președintele instanței sau al completului de judecată pot reduce termenul la 5 zile (art.95 C.proc.civ.);
moștenitorii, până la intervenirea lor in proces, printr-un curator special, numit de instanță168.
Secțiunea a IV-a
Înmânarea citației și a actelor de procedură
Comunicarea cererilor și a tuturor actelor de procedură se face, potrivit art.86 C.proc.civ., din oficiu, prin poștă, prin executorii judecătorești sau prin orice angajat al instanței respective. Îndeplinirea actelor de procedură și comunicarea lor se fac în mod gratuit (art.722 alin.1 C.proc.civ.)169.
Citația sub pedeapsa nulității va fi înmânată părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată.170 dar, în pricinile urgente, termenul poate fi și mai scurt, după aprecierea instanței (art.89 alin.1-2 C.proc.civ.)171.
Dacă partea se înfățișează personal sau prin mandatar, chiar dacă nu a fost citată ori citația s-a făcut fără respectarea termenului, orice viciu de procedură se acoperă și deci nulitatea nu mai intervine. Partea este îndreptățită însă să ceară amânarea, pentru a-și pregăti apărarea dacă nu i s-a înmânat citația în termen(art.89 C.proc.civ.).
Potrivit art.97 C.proc.civ., nici un act de procedură nu se poate îndeplini în zilele de sărbătoare legală, afară de cazuri grabnice, după încuviințarea președintelui.
Înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se fac la domiciliul sau reședința celui citat, iar când acesta are o așezare agricolă , comercială, industrială, sau profesională în altă parte, înmânarea se poate face și la locul acestor așezări. De asemenea ea se poate face oriunde, când cel citat primește citația (art.90 alin.1-2 C.proc.civ.). Partea prezentă în instanță, personal sau prin mandatar nu poate refuza primirea actelor de procedură și a înscrisurilor care i se comunică în ședință, dar are posibilitatea să ceară instanței un termen pentru a lua cunoștință de acte (art.96 C.proc.civ)172.
Legea prevede și anumite situații speciale:
pentru cei ce se găsesc sub arme, citația se înmânează la comandantul superior cel mai apropiat(art.90 alin.3 C. proc. civ.)173;
pentru cei care alcătuiesc echipajul unui vas de comerț, înmânarea se face, în lipsa unui domiciliu cunoscut, la căpitănia portului unde este înregistrat vasul (art.90 alin.4 C. proc. civ.);
pentru deținuți, înmânarea se face administrația penitenciarului( art.90 alin.5 C. proc. civ.);
pentru bolnavii aflați în spitale, ospicii sau sanatorii, la direcția acestora (art.90 alin.6 C.proc.civ.).
În aceste cazuri, ca și în cele prevăzute de art.87 pct.1, 2, 3, 5 și 7 C.proc.civ sau atunci când actul urmează să fie înmânat unui avocat sau notar public, înmânarea citațiilor și a tuturor actelor de procedură se poate face funcționarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenței, care va semna dovada174.
Citația sau celelalte acte de procedură se înmânează personal celui citat, care va semna dovada de primire, agentul procedural certificând identitatea și semnătura acestuia175. Dacă cel citat este găsit la domiciliu, dar refuză să primească citația sau nu vrea ori nu poate să semneze dovada de primire, o va afișa pe ușa locuinței, încheind proces-verbal (art.92 alin.1-2 C.proc.civ.)176.
În situația când cel citat nu se găsește la domiciliu, agentul va înmâna citația unei persoane din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul – cu excepția minorilor sub 14 ani sau a persoanelor lipsite de judecată177 – sau persoanei care în mod obișnuit primește corespondența. Persoana care primește citația va semna dovada de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura încheind proces-verbal. Dacă aceste persoane nu vor sau nu pot să semneze adeverința, agentul le lasă citația și încheie procesul-verbal. Dacă nu vor să primească citația sau agentul nu găsește pe nimeni la domiciliu celui citat, agentul afișează citația pe ușa celui citat și încheie proces-verbal178.
În cazul în care cel citat locuiește la hotel sau într-o clădire cu mai multe apartamente, și nu este indicat numărul camerei sau apartamentului, agentul va înmâna citația administratorului, portarului ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește ori dacă aceștia refuză să o primească va afișa citația pe ușa principală a clădirii și va încheia proces-verbal (art.92 alin.3-4 C.proc.civ).
Când comunicarea actelor de procedură nu se poate face din pricină că s-a dărâmat clădirea, a devenit de nelocuit sau din alt motiv asemănător, agentul va depune actul la grefa instanței, care va înștiința din timp partea interesată despre această împrejurare, putându-se recurge la citarea prin publicitate (art.94 C.proc.civ.).
În toate cazurile proba îndeplinirii procedurii de citare se poate face numai cu dovada de primire sau procesul-verbal, nefiind posibile probe extrinseci cum ar fi martorii. Pe de altă parte, este necesar ca dovezile de înmânare să existe la dosar, nefiind suficientă simpla atestare a judecătorului că procedura este îndeplinită179.
Schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o dată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului (art.98 C.proc.civ.). Această obligație subzistă pentru parte până în momentul în care instanța are îndatorirea să-i comunice acte de procedură180.
Potrivit art.99 alin.1 C.proc.civ., cei însărcinați de lege cu îndeplinirea actelor de procedură, din a căror vină s-a pricinuit amânarea judecății, vor fi condamnați de instanță printr-o încheiere executorie, la o amendă de la 500 la 3000 lei și la despăgubirea părții vătămate.
Deoarece agenții de procedură nu sunt părți în proces și, deci, nu se pot plânge împotriva măsurii prin intermediul apelului, prin art.99 alin.2 C.proc.civ s-a reglementat o cale de atac specifică, precizându-se că cel condamnat poate să prezinte aceleiași instanțe o petiție motivată pentru scutirea sau micșorarea amenzii ori despăgubirii.
Agentul amendat și, dacă este cazul partea vătămata căreia i s-a încuviințat despăgubirea, vor fi citați de urgență – prin grefă și cu scutire de timbru și taxe – în camera de consiliu și instanța va hotărî prin încheiere irevocabilă (art.99 alin.3 C.proc.civ.)181.
CAPITOLUL VII
CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE “LEGE FERENDA”
Etapa scrisă este prima din cele trei etape ale procesului civil, în cadrul căreia părțile se încunoștiințează reciproc – prin intermediul cererii de chemare în judecată, respectiv a întâmpinării sau cererii reconvenționale – asupra pretențiilor și apărărilor precum și în legătură cu probele ce urmează a fi administrate în vederea dovedirii lor182.
Se pune problema de a găsi soluțiile cele mai potrivite pentru asigurarea calității actului de justiție, în condițiile realizării lui într-un timp rezonabil. În acest context, este cazul să fie revăzuta reglementarea judecății în fața primei instanțe, desigur în cadrul mai larg al elaborării unui nou Cod de procedură civilă.
Urmând cursul firesc al procesului civil în fața primei instanțe apar unele aspecte ce sunt de natură să ducă la tergiversarea judecății și care, printr-o modificare legislativă sau, uneori, chiar numai prin schimbarea atitudinii judecătorilor și avocaților, pot fi îndepărtate:
în legătură cu sesizarea instanței este de observat ca în Codul de procedură civilă se reglementează numai cererea de chemare în judecată și, ca un incident, cererea reconvențională. S-ar putea diversifica modalitățile de sesizare prin introducerea unora noi, care sunt rezultatul acordului părților, cum ar fi cererea comună sau prezentarea voluntară a părților în fața judecătorului. Numai în cazul divorțului(art.613 alin.1 C. proc.civ.) se poate recurge la o cerere comună, iar prezentarea părților în vederea încheierii unei tranzacții implică un proces deja în curs, deci nu este vorba de sesizarea instanței(art.271-272 C.proc. civ.). Modalitățile avute în vedere au avantajul că prin actul de sesizare se poate acorda judecătorului și dreptul de a statua ca amiable compositeur , iar pe de altă parte au valoare de concluzii a părților, ceea ce desigur este de natură să ducă la o desfășurare mai rapidă a procesului.
Dar chiar și în legătură cu reglementarea actuală sunt posibile îmbunătățiri.
După cum am văzut, art.112 C. proc. civ. pretinde între altele să se arate în cerere dovezile pe care se întemeiază fiecare capăt de cerere arătâdu-se numele și domiciliul martorilor sau anexându-se copii certificate de pe înscrisuri. De foarte multe ori în cererile de chemare în judecată se indică în mod generic probele, fără a se respecta celelalte cerințe, deși art.132 alin. 1 C. proc.civ. prevede că se va putea da un termen reclamantului pentru a propune noi dovezi. Este deci evident că în legătura cu probele indicate în cerere trebuie să se respecte cerințele din art. 112 pct. 5 C. proc. civ., iar judecătorul de serviciu este îndreptățit să nu primească cereri informe, deoarece ele creează de la început premisele tergiversării judecății. De asemenea, o atitudine fermă trebuie manifestată în legătură cu cerința timbrării, deoarece rolul instanțelor nu trebuie încărcat cu cereri care, potrivit dispozițiilor legale, nu pot fi soluționate. Primirea unei cereri fără îndeplinirea acestei cerințe intrinseci trebuie să constituie o excepție întemeiată numai pe motive serioase.
la fixarea primului termen de judecată se poate avea în vedere reducerea duratei de 30 de zile pentru depunerea întâmpinării cel puțin în situația în care ambele părți domiciliază în localitatea de reședință a instanței. De regulă, litigiul nu este o surpriză pentru pârât și deci el este deja avizat de eventualitatea unui proces, astfel încât o reducere a termenului nu ar afecta posibilitatea de a-și pregăti apărarea;
întâmpinarea trebuie să redevină obligatorie, pentru a avea stabilit încă înainte de începerea procesului cadrul în care vor avea loc dezbaterile, precum și pentru a se indica în timp util probele cu care pârâtul înțelege să își facă apărarea;
trebuie perfecționată modalitatea existentă în acest moment de comunicare a actelor de procedură și găsite noi modalități. Agenții de procedură actuali ar trebui pregătiți de către Ministerul Justiției, deoarece numeroase neajunsuri provin din superficialitatea cu care se face comunicarea actelor de procedură. Actele de procedură sunt tratate de factorii poștali la fel ca scrisorile și cărțile poștale particulare. Ministerul Justiției ar trebui cel puțin să imprime pe formulare mențiunea ”Pentru justiție – a se remite de urgență”. S-ar putea examina dacă nu este cazul ca părțile să fie obligate să își comunice reciproc actele de procedură. În sfârșit, în cazurile în care partea domiciliază în străinătate ar trebui prevăzută obligația alegerii de domiciliu, astfel încât comunicarea actelor de procedură să se facă cu mai multă facilitate, iar termenele acordate să fie mai scurte.
Misiunea judecătorului de a încerca împăcarea părților înainte de intrarea în
dezbateri, obligatorie, potrivit art. 131 alin.1 C. proc. civ., la judecătorii se îndeplinește de cele mai multe ori formal și se neglijează astfel o posibilitate reală de a finaliza rapid procesul. În viitoarea reglementare trebuie să-și găsească locul și instituția concilierii, nu numai la judecătorii, ci și la tribunale în cazurile în care se judecă în fond183.
În această lucrare am căutat ca soluțiile teoretice să fie în permanență corelate cu alte opinii exprimate în doctrină, cu soluțiile și realitățile practicii judiciare.
Există propuneri de “lege ferenda” formulate de teoreticieni și practicieni ai dreptului în decursul anilor care nu au fost avute în vedere la ultima modificare a Codului de procedură civilă, motiv pentru care se impune o nouă modificare a acestuia pentru a putea fi rezolvate o serie de probleme.
În afară de unele inconveniente pe care le prezintă, multiplele avantaje pe care le oferă cererea reconvențională- soluționarea a două litigii în cadrul aceluiași proces, excluderea pronunțării unor hotărâri contradictorii, garanția împotriva insolvabilității reclamantului, economisirea de timp și cheltuieli și chiar privirea de ansamblu a procesului pe care o dobândește instanța – duc la o mare aplicabilitate a ei în procesul civil184.
Exercitarea cererii reconvenționale este țărmurită însă, după cum dispune art.119 alin.1 C.proc.civ. de cerința potrivit căreia pretențiile pârâtului trebuie să aibă legătură cu cererea principală sau cu mijloacele de apărare ale reclamantului.
Dacă primul caz de admisibilitate, care se referă la legătura ce trebuie să existe între pretenția formulată de pârât și cererea principală nu ridică, de obicei, dificultăți, cât privește al doilea caz, se impune condiția unei legături între pretenția pârâtului și mijloacele de apărare ale reclamantului, acest caz putând să dea naștere în practică la interpretări diferite sau contradictorii185.
După cum s-a semnalat în literatura noastră juridică186, această condiție impusă de partea finală a textului menționat, nu are o formulare suficient de clară; ea are în vedere o discuție în legătură cu însăși validitatea temeiului juridic al pretențiilor reclamantului.
Actuala formulare a art.119 alin.1 C.proc.civ. (partea finală) nu numai că nu este o dispoziție ferită de echivoc ci, în raport cu regulile procesului civil ea este necorespunzătoare impunându-se a fi înlocuită cu o formulare adecvată. Formularea utilizată, în sensul că cererea reconvențională va fi primită dacă pârâtul are pretenții în legătură cu mijloacele de apărare ale reclamantului, evocă ideea că reclamantul trebuie ca, prealabil formulării cererii reconvenționale să-și fi înfățișat mijloacele sale de apărare față de pârât, situație premisă fără de care pârâtul nu-și va putea grefa pretenția sa pe acele mijloace de apărare.
Dar acest lucru nu este posibil mai înainte ca însuși pârâtul să fi combătut susținerile reclamantului, deoarece, în procesul civil nu se poate concepe formularea unei apărări (din partea oricăreia din părți) fără o atitudine ofensivă din partea părții potrivnice. Trebuie menționat însă că reclamantul trece în poziție defensivă nu numai când pârâtul depune o cerere reconvențională, dar și față de mijloacele de apărare ale pârâtului (de pildă excepțiile), care tind ca pretențiile adversarului său să apară nejustificate187.
Așadar, într-un raționament coerent, ne-am găsi în fața unei alternative, în sensul că, ori optăm pentru menținerea prevederii actuale a art.119 alin. 1 C.proc.civ., dar atunci trebuie să i se permită pârâtului – cu toată opunerea reclamantului – să depună cerere reconvențională până la închiderea dezbaterilor în fond, ori suntem de acord cu menținerea în continuare a regulii potrivit căreia, pârâtul numai până la prima zi de înfățișare poate să formuleze cererea reconvențională însă, în această situație, să se renunțe la formularea părții finale a art.119 alin.1 C.proc.civ., sau urmând ca legarea pretenției pârâtului să se facă de un element mai clar și mai precis, apt a conduce la admisibilitatea primirii cererii reconvenționale până la prima zi de înfățișare. Cum însă rațiunea depunerii cererii reconvenționale până la prima zi de înfățișare rezidă în aceea ca reclamantul din acțiunea principală să ia cunoștință de cererea reconvențională și să fie în măsură a se opune la ea încă de la primul termen când se discută admisibilitatea ei, în acest fel evitându-se tergiversarea procesului, credem că nu la această dispoziție trebuie să se renunțe188.
De “lege ferenda” considerăm că textului menționat trebuie să i se aducă un corectiv, în sensul înlocuirii părții finale, astfel ca legătura pretenției pârâtului să fie apreciată prin raport nu cu mijloacele de apărare ale reclamantului, ci cu mijloacele de apărare ale pârâtului sau cu fundamentul apărării acestuia ori, într-o alta variantă, să se suprime partea finală a art.119 alin.1 C.proc.civ. Într-adevăr, după o tactică bine cunoscută, în cadrul cererii reconvenționale, pârâtul se apără atacând. Dar dacă avem în vedere natura hibridă a acțiunii reconvenționale, și anume de cerere de chemare în judecată și de apărare în fond, considerăm că este mai firesc ca pretenția pârâtului să aibă o legătură cu însăși apărarea sa, pentru că sub aspect procesual, în măsura în care pârâtul se străduiește să limiteze sau să anihileze acțiunea reclamantului, cererea să reprezinte caracterul unei apărări de fond. Totodată, în modalitatea propusă s-ar da o justificare mai apropiată de realitate admisibilității cererilor reconvenționale în compensare, care nu au o legătură cu cererea inițială dar care sunt consacrate de practica noastră judiciară.
Un alt argument, care vine în sprijinul tezei enunțată, este și constatarea desprinsă din practica judecătorească, potrivit căreia, aceasta nu a admis cereri reconvenționale pe motiv că pretențiile pârâtului s-ar găsi în legătură cu mijloacele de apărare ale reclamantului, acest caz de admisibilitate negăsindu-și practic aplicarea. Pe de altă parte, din moment ce textul art.119 alin.1 C.proc.civ. statuează și un al doilea caz de admisibilitate, este cert că legiuitorul a urmărit ca cererile reconvenționale să fie admise și într-o altă situație juridică decât aceea a existenței unei legături între pretenția pârâtului și cererea inițială, numai că, datorită formulării folosite nu s-a realizat.
Nu mai puțin însă trebuie recunoscut că s-ar putea pune în discuție, și chiar adopta ca, independent de cele două cazuri de admisibilitate (în reglementarea actuală sau în varianta propusă), într-o viitoare legislație procesuală, pârâtul să aibă posibilitatea de a formula cererea reconvențională până la încheierea dezbaterilor în fond, chiar dacă reclamantul s-ar opune la aceasta.
Spre această soluție se pare că tinde și practica judecătorească pentru că, în multe cazuri, instanțele primesc asemenea cereri după prima zi de înfățișare, în pofida opunerii exprese a reclamantului. Această soluție, deși se îndepărtează de la text are totuși o rațiune189.
Într-adevăr, după cum pe bună dreptate s-a arătat în literatura juridică190, disjungerea nu poate avea loc în acele cazuri în care, potrivit cu natura pretențiilor formulate prin cererea reconvențională s-ar putea ajunge la admiterea totală a pretențiilor pârâtului, în sensul că acesta ar reuși nu numai să facă să i se admită acțiunea dar și să demonstreze prin apărarea sa împotriva acțiunii reclamantului netemeinicia ei. Strânsa legătură între ambele acțiuni într-o astfel de situație, impune judecarea lor împreună.
Dar într-o atare împrejurare, precum și atunci când datorită probatoriului mai amplu, admis pentru dovedirea acțiunii principale, se întrezărește că pricina și așa suferă amânări, nu există nici o rațiune ca cererea reconvențională să nu fie admisă chiar și după prima zi de înfățișare. Mai ales că, adesea, la același rezultat se ajunge – în actuala reglementare – pe căi ocolite dar cu mari întârzieri. De ex., pârâtul dându-și seama că pierdut termenul prevăzut în art.119 alin.3 C.proc.civ., înregistrează separat acțiunea reconvențională, apoi cere conexarea ei sau deși o depune tardiv în timpul dezbaterilor, instanțele au posibilitatea ca, în baza art.164 alin.1-2 C.proc.civ. să facă întrunirea celor două pricini chiar din oficiu dacă se constată o strânsă legătură între obiectul și cauza celor două acțiuni. Desigur, în ipoteza propusă, credem că instanței trebuie să-i rămână facultatea de a aprecia în concret necesitatea judecării împreună a celor două cereri, iar atunci când cererea reconvențională ar întârzia exagerat soluționarea cererii principale, să poată proceda la disjungerea ei.
În lumina celor arătate este necesar ca la alcătuirea noului Cod de procedură civilă să se aibă în vedere o reglementare riguros exactă, lipsită de echivoc a cererii reconvenționale191.
Închei această lucrare cu cuvintele profesorului Eugen Herovanu: „Procedura nu se dobândește prin efectul practicii sau prin simpla cunoștința a mecanismului judecătoresc…întrucât aplicațiunea legilor de procedură oferă cele mai multe dificultăți practice, studiul lor cere o îngrijire deosebită și o metodă impecabilă”.
BIBLIOGRAFIE
STUDII CU CARACTER GENERAL, TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII
I. APOSTU, „Îndrumar privind taxa de timbru și timbrul judiciar pentru cererile adresate instanțelor judecătorești, Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție”, Ed. Național, București, 1997.
GH. BELEIU, „Drept civil român”, Casa de editură și presă Șansa S.R.L., București, 1995.
G.BOROI, D.RĂDESCU, „Codul de procedură civilă comentat și adnotat”, Ed.All, București, 1994.
ST.D.CĂRPENARU, „Procedura reorganizării și lichidării judiciare”, Ed.Atlas Lex, București, 1996.
V. M. CIOBANU, „Tratat teoretic și practic de procedură civilă”, (vol.II), Ed. Național, București, 1997.
C.CRIȘU, ST. CRIȘU, R.FRĂTEANU, „Ghid juridic privind taxele de timbru și timbrul judiciar”, Ed. Argessis, Curtea de Argeș, 1998
V.DAGHIE, I.APOSTU, „Elemente de drept public și privat”, Ed. Național, București, 1998.
V.DAGHIE, I.APOSTU, E.GURIȚĂ, „Elemente de procedură civilă și administrativă”, Ed.Național, București, 1999.
I.DELEANU, „Procedură civilă”, Ed. Fundației„ Chemarea”, Iași, 1994.
I.DELEANU, „Tratat de procedură civilă”, Ed.Europa Nova, București, 1995.
E.HEROVANU, „Legea pentru accelerarea judecăților din 11 iulie 1929 explicată și adnotată”, Ed.Cultura poporului, București, 1938.
E.HEROVANU, „Teoria execuțiunii silite”, Ed.Librăriei Cioflec, București, 1942.
A.IORGOVAN, „Tratat de drept administrativ”,(vol.II), Ed.Nemira, București, 1996.
FL.MĂGUREANU, „Drept procesual civil român”, Ed.All Beck, București, 1998.
P.NEGULESCU, „Teoria popririi”, Ed.Șt., București, 1927.
G. PORUMB, „Codul de procedură civilă comentat și adnotat”, Ed.Șt., București, 1960.
N.PRISCA, „Drept constituțional”, E.D.P., București, 1977.
I.STOENESCU, S.ZILBERSTEIN, „Drept procesual civil. Teoria generală”, E.D.P., București, 1983.
D.SUDIT, „Poprirea”, Ed.Cartea Românească, București, 1936.
O.UNGUREANU, „Actele de procedură în procesul civil (în fața primei instanțe)”, Casa de editură și presă Șansa S.R.L., București, 1994.
S.ZILBERSTEIN, V.M.CIOBANU, I.BĂCANU, „Drept procesual civil .Executarea silită”, (vol.II), Ed. Lumina Lex, București, 1996.
ARTICOLE ȘI STUDII DE SPECIALITATE
V.M.CIOBANU, „Termenele prevăzute de articolul 5 din Legea contenciosului administrativ”, în R.D.nr.1/1992.
P.GHERGHINESCU, „Reclamația prealabilă obligatorie la organul administrativ care a emis actul administrativ ilegal, în R.R.D.nr.4/1969.
I.LASCU, „Reclamația administrativă emitentă în cadrul contenciosului administrativ”, în R.D.C. nr.3/1994.
E.POPA, „Natura juridică a termenului de 15 zile prevăzut de art.101 alin.2 din Legea nr.69/1991”, în R.D.nr.1/1993.
O.UNGUREANU, „Propunere de “lege ferenda” referitoare la reglementarea cererii reconvenționale”, în R.R.D.nr.11/1983.
MATERIALE DE PRACTICĂ JUDICIARĂ
CURTEA DE APEL BRAȘOV, „Culegere de practică judiciară pe anii 1994-1998”,Ed.All Beck, București, 1999.
I.MIHUȚĂ, AL.LESVIODAX, „Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem și a altor instanțe judecătorești pe anii 1952-1969”, Ed.Șt., București, 1970.
I.MIHUȚĂ, „Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem și a altor instanțe judecătorești pe anii 1969 – 1975”, Ed.Șt. și Enc., București, 1976.
TRIBUNALUL SUPREM. „Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anii 1952-1954”.
TRIBUNALUL SUPREM. „Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1955”.
TRIBUNALUL SUPREM. „Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1959”.
TRIBUNALUL SUPREM. „Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1978”.
NOTE DE PRACTICĂ JUDICIARĂ
ȘT.MUNTEANU, „Notă” la încheierea din 24 decembrie 1980(dosar nr.7000/1980) a Jud. Târgu – Jiu, în R.R.D.nr.11/1981.
=== Anexa1 ===
ANEXA nr.1
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnatul…………….…….…, domiciliat în ………jud…………………(sectorul……..al
municipiului București) str………………….……, nr…., et….., ap….., (prin…………., în calitate de
…………..…….., chem în judecată și personal la interogatoriu pe………………………., domiciliat
în……….… jud……….….(sectorul…..al municipiului București) str……….…….…, nr…., et….,
ap…., (prin……………….…., în calitate de………….……………, pentru ca prin hotărârea ce veți
pronunța să……………..……………….…., și să-l obligați să-mi plătească cheltuieli de judecată. Apreciez obiectul cererii mele la suma de ………………………..lei.
Motivele cererii mele sunt următoarele:
În fapt, pârâtul………………………….
În drept, îmi întemeiez cererea pe dipozițiile art………….din………………….……………
În dovedirea cererii înțeleg să mai folosesc dovada cu martori, expertiză și următoarele înscrisuri………………………… .
Martorii pe care îi propun spre a fi audiați sunt următorii:
1………….…………….…, domiciliat în….……..……., str………….nr…., et….., ap……
2………….………….……, domiciliat în….………..…., str………….nr…., et….., ap……
Depun prezenta cerere și copii, certificate de subsemnatul, de pe înscrisurile menționate mai sus, în…………exemplare, dintre care………………… urmează a fi comunicat (e) pârâtului (pârâților).
Semnătura reclamantului,
…………………………….
Domnului Președinte al……………………………………………………………..
ANEXA nr.2
ÎNTÂMPINARE
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnatul……………………., domiciliat în……………., jud……………………………
(sectorul…….. al municipiului București) str…………………., nr…………., et…………………..,
ap……, pârât în cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr…………..al acestei instanțe, introdusă de………………………………………………………………..…, domiciliat în……………………………………….…jud(sectorul……………………al municipiului București), str………………………nr………,et……., ap……, depun prezenta întâmpinare, în conformitate cu art.115 C.proc.civ., împotriva susmenționatei cereri de chemare în judecată, pe care vă rog să o respingeți și să-l obligați pe reclamant să-mi plătească cheltuielile de judecată.
Motivele întâmpinării sunt următoarele:
În fapt, situația preyentată de reclamant în cererea de chemare în judecată nu corespunde realității întrucât……………………………………………………………
În drept, înțeleg să invoc următoarele excepții procesuale…………………….și să formulez următoarele apărări de fond ………………………………………………
În sprijinul întâmpinării înțeleg să folosesc următoarele dovezi:………………………………………………………………………………….
Martorii pe care îi propun spre a fi audiați sunt următorii:
1………….………, domiciliat în….………., str………….nr…., et….., ap……
2………….………, domiciliat în….………., str………….nr…., et….., ap……
Depun prezenta întâmpinare și copii, certificate de subsemnatul, de pe înscrisurile menționate mai sus și pe care înțeleg să le folosec ca probe, în…….…exemplare, dintre care…….urmează a fi comunicat(e) reclamantului (reclamanților).
Semnătura pârâtului,
…………………………….
Domnului Președinte al……………………………………………………………..
ANEXA nr.3
CERERE RECONVENȚIONALĂ
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnatul…………………..…….…, domiciliat în ………jud…..………(sectorul……..al
municipiului București) str…………………, nr…., et….., ap….., (prin……………….., în calitate de
………….., formulez prezenta cerere reconvențională la cererea de chemare în judecată ca formează obiectul dosarului nr………al acestei instanțe și care mi-a fost intentată de ………………..domiciliat în………………………..………… jud…….(sectorul…..al municipiului București) str……….…, nr…., et…., ap…., nr………, pentru ca prin hotărârea ce veți pronunța să………………și să-l obligați să-mi plătească cheltuielile de judecată. Apreciez obiectul cererii mele la suma de ………………………..lei.
Motivele cererii mele sunt următoarele:
În fapt, ………………………………………………………………………..……………….
În drept, îmi întemeiez cererea pe dispozițiile art………….din……………….și ale art.119-120 C.proc.civ.
În dovedirea cererii înțeleg să folosesc următoarele probe………………………………………………………..………………………………………… .
Depun prezenta cerere, precum și înscrisurile susmenționate, în dublu exemplar, din care unul pentru instanță și altul pentru a fi comunicat reclamantului din acțiunea principală.
Semnătura reclamantului
(din cererea reconvențională),
…………………………….
Domnului Președinte al……………………………………………………………..
ANEXA nr.4
CERERE DE SECHESTRU JUDICIAR
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnatul…………………………, domiciliat în ………jud……..………(sectorul……..al
municipiului București) str……..……, nr…., et….., ap….., vă rog să dispuneți înființarea unui sechestru judiciar asupra autoturismului marca ……………….………cu numărul de înmatriculare…………(motor seria nr………), în legătură cu care există un litigiu pe rolul acestei instanțe (dos.nr. …………….) în contradictoriu cu…………………………….….…., domiciliat
în…….… jud………(sectorul…..al municipiului București) str….…………, nr…., et…….ap……..
Motivele cererii sunt următoarele:
În fapt, am solicitat desfacerea căsătoriei și împărțirea bunurilor comune, printre care și autoturismul marca……….. Soția mea folosește în exclusivitate autoturismul, diminuându-i valoarea prin uzură, astfel încât vă rog ca până la soluționarea partajului să numiți un sechestru judiciar care să conserve bunul menționat.
În drept, îmi întemeiez cererea pe dispozițiile art. 596 C.proc.civ.
Anexez la prezenta cerere copie legalizată de pe acțiunea de divorț, prin care am solicitat și partajarea bunurilor comune.
Semnătura reclamantului,
…………………………….
Domnului Președinte al……………………………………………………………..
ANEXA nr.5
CERERE DE SECHESTRU ASIGURĂTOR
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnatul……………………………, domiciliat în ………jud……..……(sectorul……..al
municipiului București) str……..……, nr…., et….., ap….., vă rog să dispuneți înființarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile ale debitorului meu…………………..…., domiciliat în…….………….…..(sectorul…..al municipiului București) str………………………………..…, nr…., et…….ap…….
Motivele cererii sunt următoarele:
În fapt, debitorul îmi datorează suma de lei…………………..…………., ca urmare a ……………., astfel cum rezultă din………………..Pentru realizarea creanței mele am introdus acțiunea în această instanță împotriva debitorului.
În drept, îmi întemeiez cererea pe dipozițiile art. 594 C.proc.civ.
Anexez la prezenta cerere copie legalizată de pe acțiunea intentată pârâtului și copie de pe înscrisul constatator al creanței mele.
Semnătura reclamantului,
…………………………….
Domnului Președinte al……………………………………………………………..
ANEXA nr.6
CERERE DE RIDICARE A SECHESTRULUI
ASIGURĂTOR
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnatul…………….…, domiciliat în ………jud…………(sectorul……..al
municipiului București) str……..……, nr…., et….., ap….., vă rog să dispuneți ridicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor mele mobile, cerut de ………….…..…., domiciliat în…….………jud………….(sectorul…..al municipiului București) str…………..…, nr…., et…….ap…….și înființat de această instanță prin încheierea nr…..din…………….
Depun alăturat recipisa C.E.C. nr…….din …………….., din care rezultă că am consemnat suma urmărită și cheltuielile de judecată.
Îmi întemeiez cererea pe dispozițiile art.598 C.proc.civ.
Semnătura debitorului,
…………………………….
Domnului Președinte al……………………………………………………………..
ANEXA nr.7
CERERE PENTRU ÎNFIINȚAREA UNEI POPRIRI
ASIGURĂTORII
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnatul…………………….…, domiciliat în …………….jud…………(sectorul……..al
municipiului București) str……..……, nr…., et….., ap….., vă rog să dispuneți înființarea unuei popriri pentru suma de lei…………………………, în mâinile…………………………………….……din jud…………………(sectorul…..al municipiului București) str…………………….……..…, nr…., et…….ap…….asupra sumelor…………….pe care terțul poprit le datorează debitorului meu……………………..…..din jud………………..……(sectorul…..al municipiului București) str………………..…, nr…., et…….ap…..…
Motivele cererii sunt următoarele:
În fapt, …………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………..
În drept, îmi întemeiez cererea pe dispozițiile art. 452-454 C.proc.civ.
Înțeleg să mă folosesc de proba prin înscrisuri și anume adeverința din care rezultă că am introdus acțiune împotriva debitorului pentru obligarea lui la plată și………………………………………..
Depun prezenta cerere, împreună cu copii, certificate de subsemnatul, de pe înscrisurile susmenționate, în 3 exemplare, dintre care unul pentru instanță și celelalte două pentru a fi comunicate debitorului poprit și terțului poprit.
Semnătura creditorului popritor,
…………………………….
Domnului Președinte al……………………………………………………………..
=== Anexa3 ===
ANEXA nr.1
CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnatul…………….…, domiciliat în ………jud…………(sectorul……..al
municipiului București) str……..……, nr…., et….., ap….., (prin………, în calitate de
………….., chem în judecată și personal la interogatoriu pe………..……., domiciliat
în……… jud…….(sectorul…..al municipiului București) str……….…, nr…., et….,
ap…., (prin……..…., în calitate de…………………, pentru ca prin hotărârea ce veți
pronunța să……………..……………….…., și să-l obligați să-mi plătească cheltuieli de judecată. Apreciez obiectul cererii mele la suma de ………………………..lei.
Motivele cererii mele sunt următoarele:
În fapt, pârâtul………………………….
În drept, îmi întemeiez cererea pe dipozițiile art………….din…………………
În dovedirea cererii înțeleg să mai folosesc dovada cu martori, expertiză și următoarele înscrisuri………………………… .
Martorii pe care îi propun spre a fi audiați sunt următorii:
1………….………, domiciliat în….………., str………….nr…., et….., ap……
2………….………, domiciliat în….………., str………….nr…., et….., ap……
Depun prezenta cerere și copii, certificate de subsemnatul, de pe înscrisurile menționate mai sus, în…………exemplare, dintre care………………… urmează a fi comunicat (e) pârâtului (pârâților).
Semnătura reclamantului,
…………………………….
Domnului Președinte al……………………………………………………………..
ANEXA nr.2
ÎNTÂMPINARE
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnatul……………………., domiciliat în……………., jud………………
(sectorul……..al municipiului București) str…………………., nr…………., et…….,
ap……, pârât în cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr…………..al acestei instanțe, introdusă de……………………………, domiciliat în…………………jud(sectorul……………………al municipiului București), str………………………nr………,et……., ap……, depun prezenta întâmpinare, în conformitate cu art.115 C.proc.civ., împotriva susmenționatei cereri de chemare în judecată, pe care vă rog să o respingeți și să-l obligați pe reclamant să-mi plătească cheltuielile de judecată.
Motivele întâmpinării sunt următoarele:
În fapt, situația prezentată de reclamant în cererea de chemare în judecată nu corespunde realității întrucât……………………………………………………………
În drept, înțeleg să invoc următoarele excepții procesuale…………………….și să formulez următoarele apărări de fond ………………………………………………
În sprijinul întâmpinării înțeleg să folosesc următoarele dovezi:………………………………………………………………………………….
Martorii pe care îi propun spre a fi audiați sunt următorii:
1………….………, domiciliat în….………., str………….nr…., et….., ap……
2………….………, domiciliat în….………., str………….nr…., et….., ap……
Depun prezenta întâmpinare și copii, certificate de subsemnatul, de pe înscrisurile menționate mai sus și pe care înțeleg să le folosec ca probe, în…….…exemplare, dintre care…….urmează a fi comunicat(e) reclamantului (reclamanților).
Semnătura pârâtului,
…………………………….
Domnului Președinte al……………………………………………………………..
ANEXA nr.3
CERERE RECONVENȚIONALĂ
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnatul…………….…, domiciliat în ………jud…………(sectorul……..al
municipiului București) str……..……, nr…., et….., ap….., (prin………, în calitate de
………….., formulez prezenta cerere reconvențională la cererea de chemare în judecată ca formează obiectul dosarului nr………al acestei instanțe și care mi-a fost intentată de ………………..domiciliat în…………………… jud…….(sectorul…..al municipiului București) str……….…, nr…., et…., ap…., nr………, pentru ca prin hotărârea ce veți pronunța să………………și să-l obligați să-mi plătească cheltuielile de judecată. Apreciez obiectul cererii mele la suma de ………………………..lei.
Motivele cererii mele sunt următoarele:
În fapt, ………………………………………………………………………….
În drept, îmi întemeiez cererea pe dispozițiile art………….din……………….și ale art.119-120 C.proc.civ.
În dovedirea cererii înțeleg să folosesc următoarele probe………………………………………………………..………………………… .
Depun prezenta cerere, precum și înscrisurile susmenționate, în dublu exemplar, din care unul pentru instanță și altul pentru a fi comunicat reclamantului din acțiunea principală.
Semnătura reclamantului
(din cererea reconvențională),
…………………………….
Domnului Președinte al……………………………………………………………..
ANEXA nr.4
CERERE DE SECHESTRU JUDICIAR
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnatul…………….…, domiciliat în ………jud…………(sectorul……..al
municipiului București) str……..……, nr…., et….., ap….., vă rog să dispuneți înființarea unui sechestru judiciar asupra autoturismului marca …………cu numărul de înmatriculare…………(motor seria nr………), în legătură cu care există un litigiu pe rolul acestei instanțe (dos.nr. …….) în contradictoriu cu………..….…., domiciliat
în…….… jud………(sectorul…..al municipiului București) str….…, nr…., et…….ap…….
Motivele cererii sunt următoarele:
În fapt, am solicitat desfacerea căsătoriei și împărțirea bunurilor comune, printre care și autoturismul marca……….. Soția mea folosește în exclusivitate autoturismul, diminuându-i valoarea prin uzură, astfel încât vă rog ca până la soluționarea partajului să numiți un sechestru judiciar care să conserve bunul menționat.
În drept, îmi întemeiez cererea pe dispozițiile art. 596 C.proc.civ.
Anexez la prezenta cerere copie legalizată de pe acțiunea de divorț, prin care am solicitat și partajarea bunurilor comune.
Semnătura reclamantului,
…………………………….
Domnului Președinte al……………………………………………………………..
ANEXA nr.5
CERERE DE SECHESTRU ASIGURĂTOR
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnatul…………….…, domiciliat în ………jud…………(sectorul……..al
municipiului București) str……..……, nr…., et….., ap….., vă rog să dispuneți înființarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile ale debitorului meu………………..…., domiciliat în…….………..(sectorul…..al municipiului București) str………………………………..…, nr…., et…….ap…….
Motivele cererii sunt următoarele:
În fapt, debitorul îmi datorează suma de lei……………………., ca urmare a ……………., astfel cum rezultă din………………..Pentru realizarea creanței mele am introdus acțiunea în această instanță împotriva debitorului.
În drept, îmi întemeiez cererea pe dipozițiile art. 594 C.proc.civ.
Anexez la prezenta cerere copie legalizată de pe acțiunea intentată pârâtului și copie de pe înscrisul constatator al creanței mele.
Semnătura reclamantului,
…………………………….
Domnului Președinte al……………………………………………………………..
ANEXA nr.6
CERERE DE RIDICARE A SECHESTRULUI
ASIGURĂTOR
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnatul…………….…, domiciliat în ………jud…………(sectorul……..al
municipiului București) str……..……, nr…., et….., ap….., vă rog să dispuneți ridicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor mele mobile, cerut de ………….…..…., domiciliat în…….………jud………….(sectorul…..al municipiului București) str…………..…, nr…., et…….ap…….și înființat de această instanță prin încheierea nr…..din…………….
Depun alăturat recipisa C.E.C. nr…….din …………….., din care rezultă că am consemnat suma urmărită și cheltuielile de judecată.
Îmi întemeiez cererea pe dispozițiile art.598 C.proc.civ.
Semnătura debitorului,
…………………………….
Domnului Președinte al……………………………………………………………..
ANEXA nr.7
CERERE PENTRU ÎNFIINȚAREA UNEI POPRIRI
ASIGURATORII
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnatul…………….…, domiciliat în ………jud…………(sectorul……..al
municipiului București) str……..……, nr…., et….., ap….., vă rog să dispuneți înființarea unuei popriri pentru suma de lei…………………, în mâinile……………din jud…………………(sectorul…..al municipiului București) str………………..…, nr…., et…….ap…….asupra sumelor…………….pe care terțul poprit le datorează debitorului meu……………..din jud…………………(sectorul…..al municipiului București) str………………..…, nr…., et…….ap…..…
Motivele cererii sunt următoarele:
În fapt, …………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………….
În drept, îmi întemeiez cererea pe dispozițiile art. 452-454 C.proc.civ.
Înțeleg să mă folosesc de proba prin înscrisuri și anume adeverința din care rezultă că am introdus acțiune împotriva debitorului pentru obligarea lui la plată și………………………………………..
Depun prezenta cerere, împreună cu copii, certificate de subsemnatul, de pe înscrisurile susmenționate, în 3 exemplare, dintre care unul pentru instanță și celelalte două pentru a fi comunicate debitorului poprit și terțului poprit.
Semnătura creditorului popritor,
…………………………….
Domnului Președinte al……………………………………………………………..
ANEXA nr.8
FORMULAR PENTRU CITAȚIE
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA
cu sediul în…………………………. Ștampila cu
cu data prezentării
Județul………………………………
Nr………..din……………….200….
CITAȚIE
Numele………….Prenumele……..str…………nr……blocul….sc…etaj…..ap……
Recomandat Localitatea……………….
Nr………… Județul (secorul)…………
Ștampila cu
data sosirii
Cod………………………………….
Dosar penal………………….nr…………200
civil
cu termen la ……………………………..200
Ștampila cu
Data prezentării
DOVADĂ
Către,
JUDECĂTORIA
Str………………………….. nr……………………
Ștampila cu Localitatea ……………………..
data înapoierii Județul (sectorul)……………..
Județul……………..dosarul………..civul…………..nr…………200….
penal
CITAȚIE
Emisă la…………..luna……………………pe anul 200…….
Numele………..prenumele…………porecla………..din comuna, satul………….str
………….nr………blocul……..scara…….orașul, municipiul………etaj…….ap…. sector……este chemat la această instanță, camera……pentru ziua de……luna…..anul 200…….ora……în calitate de ………..….în proces cu……………..pentru………. .
Odată cu prezenta se comunică un exemplar de pe acțiune și următoarele acte:……………………………………………………………………………………..
În caz de ne prezentare a părților, judecata se face în lipsă conform dispozițiilor procedurale, iar în caz de neprezentare a martorilor, experților sau interpreților, aceștia vor fi sancționați cu amendă.
În procesul civil pârâtul este invitat să depună întâmpinare și actele de care se servește în proces cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată.
Până la termen, sunteți obligat a depune taxa de timbru în sumă de…………lei, sub sancțiunea anulării cererii.
L.S.PREȘEDINTE, Grefier,
Dovada de îndeplinire a procedurii de citare
PROCES – VERBAL
Astăzi…….luna………..anul200….
Subsemnatul, agent……având de înmânat citația nr…….emisă de……..m-am deplasat în comuna, satul………str……….nr…bloc.……scara……etaj…..apart……orașul,municipiul………….sector..…..la adresa numit………citat în calitate de………..în proces cu…………județ, pentru…….în ziua de……….luna…..anul 200…ora……la Judecătoria…………
Tribunalul
cu mențiunea de a depune taxa de timbru de lei……………unde:
1.Găsind pe……………destinatar, soț, rudă cu destinatarul, persoană care locuiește cu destinatarul, portar, administrator, serviciul de registratură, sau funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței, serviciul personal, administrația spitalului, comandamentul unității militare, administrația locului de deținere.
aceasta a primit, semnând în fața noastră;
refuzând primirea, am afișat actul;
primind actul, a refuzat să semneze de primire;
primind actul, nu a putut să semneze de primire deoarece…………………….
2. Am afișat actul: pe ușa principală a locuinței destinatarului; pe ușa principală a clădirii, hotelului.
persoana prevăzută la pct.1 a refuzat primirea;
nici o persoană de la punctul 1 nu a for găsită;
în lipsa persoanelor de la pct.1 nu s-a putut afla data când cel citat poate fi găsit;
persoana citată schimbându-și adresa, nu s-a putut afla noua adresă (noua adresă este…………………………………………………………………..)
persoana citată fiind o societate comercială, s-a refuzat primirea.
Semnătura agentului Semnătura primitorului actului…………………
L.S. Calitatea în care a primit actul………………….
Actul de identitate al primitorului……………..
=== Anexa4 ===
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA
TRIBUNALUL
Județul……………..dosarul………..civil…………..nr…………200….
penal
CITAȚIE
Emisă la…………..luna……………………pe anul 200…….
Numele………..prenumele…………porecla………..din comuna, satul………….str
………….nr………blocul……..scara…….orașul, municipiul………etaj…….ap…. sector……este chemat la această instanță, camera……pentru ziua de……luna…..anul 200…….ora……în calitate de ………..….în proces cu……………..pentru………. .
Odată cu prezenta se comunică un exemplar de pe acțiune și următoarele acte:……………………………………………………………………………………..
În caz de neprezentare a părților, judecata se face în lipsă conform dispozițiilor procedurale, iar în caz de neprezentare a martorilor, experților sau interpreților, aceștia vor fi sancționați cu amendă.
În procesul civil pârâtul este invitat să depună întâmpinare și actele de care se servește în proces cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată.
Până la termen, sunteți obligat a depune taxa de timbru în sumă de…………lei, sub sancțiunea anulării cererii.
L.S.PREȘEDINTE, Grefier,
Dovada de îndeplinire a procedurii de citare
PROCES – VERBAL
Astăzi…….luna………..anul200….
Subsemnatul, agent……având de înmânat citația nr…….emisă de……..m-am deplasat în comuna, satul………str……….nr…bloc.……scara……etaj…..apart……orașul,municipiul………….sector..…..la adresa numit………citat în calitate de………..în proces cu…………județ, pentru…….în ziua de……….luna…..anul 200…ora……la Judecătoria…………
Tribunalul
cu mențiunea de a depune taxa de timbru de lei……………unde:
1.Găsind pe……………destinatar, soț, rudă cu destinatarul, persoană care locuiește cu destinatarul, portar, administrator, serviciul de registratură, sau funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței, serviciul personal, administrația spitalului, comandamentul unității militare, administrația locului de deținere.
aceasta a primit, semnând în fața noastră;
refuzând primirea, am afișat actul;
primind actul, a refuzat să semneze de primire;
primind actul, nu a putut să semneze de primire deoarece…………………….
2. Am afișat actul: pe ușa principală a locuinței destinatarului; pe ușa principală a clădirii, hotelului.
persoana prevăzută la pct.1 a refuzat primirea;
nici o persoană de la pct. 1 nu a fost găsită;
în lipsa persoanelor de la pct.1 nu s-a putut afla data când cel citat poate fi găsit;
persoana citată schimbându-și adresa, nu s-a putut afla noua adresă (noua adresă este…………………………………………………………………..)
persoana citată fiind o societate comercială, s-a refuzat primirea.
Semnătura agentului Semnătura primitorului actului…………………
L.S. Calitatea în care a primit actul………………….
Actul de identitate al primitorului……………..
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: .judecata In Fata Instantei de Fond. Cererea de Chemare In Judecata (ID: 125400)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.