Journal for the Study of Religions an d Ideologies, 7, 21 (Winter 2008): 188-192 CARMEN SANDU [616293]

Journal for the Study of Religions an d Ideologies, 7, 21 (Winter 2008): 188-192 CARMEN SANDU
DISCURS TOTALITAR ȘI MANIPULARE

TOTALITARIAN DISCOURSE AND
MANIPULATION
Lucrul cel mai r ău în comunism nu este
opresiunea, ci minciuna . Cartea Lumini ței Roșca
poate fi abordat ă ca o extensiune a cuvintelor
lui Soljeni țîn, în măsura în care cercetarea se
concentreaz ă asupra mecanismelor minciunii
mașinăriei ideologice la nivelul discursului de
informare. Lucrarea trateaz ă modalitatea în
care s-a articulat propaganda comunist ă prin
intermediul presei române ști și conservarea
schemelor de func ționare a acesteia în presa
post-decembrist ă. Autoarea este conf. univ. dr.
la Facultatea de Jurnalism și Științele
Comunicării a Universit ății din Bucure ști, iar
domeniul s ău de cercetare se orienteaz ă către
managementul informa ției, discurs jurnalistic, redactare și stil în textul
publicistic. A mai publicat Formarea identit ății profesionale a jurnali știlor
(2000) și Producția textului jurnalistic (2004) și s-a implicat în structurarea
curriculei de formare în jurnalism și științele comunic ării.
Analiza pragma-lingvistic ă întreprins ă în prima parte asupra
discursului jurnalistic este realizat ă pornind de la raportul cheie text-
discurs în cadrul c ăruia discursul – ca realizare individual ă a limbii poate fi
conceptualizat în opozi ție cu fraza, enun țul și limba1. Poziția autoarei
coincide cu cea din teoria lingvistic ă a lui Emile Benveniste, unde enunțarea
presupunea conversia individual ă a limbii în discurs. Însă, într-o paradigm ă
multidisciplinar ă, textul implic ă discursul, iar discursul – dincolo de faptul
vizării unui câmp discursiv, unei categorii de locutori și unei func ții a
limbajului – se instituie ca studiu lingvistic al condi țiilor de producere a unui
text.
Inventarierea conceptelor precum inten ționalitate, acceptabilitate,
situaționalitate, informativitate, intertextualitate, coeziune și coerență
necesară unei abord ări pragmatice asupra textul ui jurnalistic se revendic ă
implicit de la distinc ția peirceean ă pragmatic ă/pragmatism, în sensul în
care trateaz ă studiul rela ției dintre semne și utilizatorii lor ( interpretan ții în
semiotica lui Ch. S. Peirce), iar analiza pragmatic ă după modelul științelor
comunicării se ocupă de fenomenele lingvistice legate de punerea în situa ție a
limbii în procesul enun țării și de relația dintre emi țător și receptor2. Carmen Sandu
Department of Systematic
Philosophy, Babe ș-Bolyai
University, Cluj, Romania.
Email:
[anonimizat]
Key Words:
mass media, communication,
news, discourse, pragmatic analysis, text, propaganda, ideology, communism,
Romanian post-communism.
Luminița Roșca, Mecanisme
ale propagandei în discursul
de informare. Presa româneasc ă în perioada 1985-
1995 (Mechanisms of the
Propaganda in the
Information Discourse.
Romanian Press Between
1985-1995 ) (Iași: Editura
Polirom, 2006).

Carmen Sandu Totalitarian Discourse and Manipulation
Journal for the Study of Religions and Ideologies, 7, 21 (Winter 2008) 189 Relativ la finalitatea discursului comunica țional, textele publicistice
pot fi definite ca prototipuri textuale informative, factitive, persuasive sau
de seducție. Acestea din urm ă devin esen țiale în condi țiile în care apelul
către receptori poate marca decizional evolu ția unei crize politice. Dac ă în
contextul unor sisteme politice democratice, presa devine o form ă de
putere social ă și politică prin asumarea rolului de tribună publică de
dezbatere în interesele cet ățenilor, în cazul unor mi șcări ideologice de tip
autoritarist sau totalitar, presa devine o armă politică, “instrumentul cel
mai eficient de a transmite mesajele politice care îndeamn ă direct la
acțiune, care mobilizeaz ă masele, prin modalit ăți de expresie specifice
propagandei”3.
Funcția cunoa șterii mediatizate, de a convinge receptorii de
credibilitatea informa țiilor transmise, se dezvolt ă în dou ă activități
discursive complementare – de a relata și de a comenta – ceea ce, dupa
modelul teoriei argument ării și al lingvisticii discursului propus de Patrick
Charaudeau, urmat de autoare, apar țin unei structuri discursive a
evenimentului comentat ca mod discursiv4. Însă, dincolo de relatarea sau
comentarea unui eveniment de actualitate, instan ța mediatic ă are
capacitatea de a creea un eveniment și de a instaura o realitate proprie
discursului mediatic, o realitate ca re poate dubla realitatea obiectiv ă a
evenimentului cotidian.
Posibilitatea unei lumi proprii disc ursului mass-media care nu numai
că narează lumea real ă, dar care este capabil ă să se disocieze de aceasta,
deschide noi modalit ăți de analiz ă a discursului, în situa ția în care “pentru
a trece mai u șor peste dificult ățile cotidiene, oamenii au nevoie de iluzii”5.
Astfel, finalitatea ultim ă a presei de propagand ă din perioada 1985-1990 a
fost persuasiunea ideologic ă dură, iar acest fapt se bazeaz ă pe imperativul
postulat de mass-media: “e ști credibil în condi țiile în care procesul de
analiză a evenimentului valideaz ă încrederea receptorilor în veridicitatea
informațiilor”6. Universul media ca sistem simbolic de reprezent ări
integreaz ă evenimentul într-o realitate par țială prin decuparea cotidianului
în raport cu anumite categor ii de gândire ale receptorilor și cu un anumit
univers lingvistic. Este ceea ce științele comunic ării fundamenteaz ă ca
proces de evenimen țializare7.
Tipologiile discursului de inform are vor servi ca model teoretic
pentru monitorizarea unor publica ții în decada 1985-1995. Coordonatele
principale identificate în func ționarea presei comuniste constau în
subordonarea gazet ăriei obiectivelor socio-politice și cooptarea mass-
media în sistemul oficial de propagand ă. Relația dintre ideologia comunist ă
și libertatea de expresie – drept natural al individului uman – presupunea
“limitarea activit ății de pres ă la tipuri de discursuri care s ă vină în sprijinul
educației politico-ideologice, revolu ționare a tineretului și a întregului
popor”8. Controlul și aservirea total ă a presei de c ătre aparatul partidului
unic se manifesta prin monopolul asupra resurselor materiale, financiare și
umane ale presei, asupra structurii organiza ționale ale redac țiilor și latura

Carmen Sandu Totalitarian Discourse and Manipulation
Journal for the Study of Religions and Ideologies, 7, 21 (Winter 2008) 190 semnificativ ă a modelului presei comuniste: asupra selec ției, relatării și
difuzării informa ției.
De aici, o dubl ă dimensiune a discursului de informare în perioada ‘85-
’90 – conformismul, clasat printr-o arhitectur ă stilistică, imitație fidelă a
celui din spa țiul public și dublul limbaj, marcat de lectura printre rânduri ,
tehnica aluziei și a metaforiz ării succesive. În aceast ă paradigm ă, actul de
comunicare se plaseaz ă între limbajul oficial al propagandei și discursul
publicistic “codat”, prin care jurnali știi dezvoltau o form ă de complicitate
tacită între emi țător și receptor. “Într-un sistem centralizat, etatizat, cum
era presa comunist ă, conceptul de libertate a presei nu avea nicio
relevanță, iar alte valori sociale, precum accesul la informare, libertatea de
exprimare, constituiau doar termeni lipsi ți de sens și de relevan ță în
practica social ă”9.
Militantismul presei comuniste decurgea, în principal, din
discursurile oficiale sub forma lozi ncilor propagandistice astfel încât,
funcția efectiv ă a acestuia era de “a vinde” prin curelele de transmisie ale
partidului – după formula leninist ă – o ideologie care nu putea fi niciodat ă
contestat ă sau supus ă exercițiului gândirii critice. Exemplul edificator în
acest sens este publica ția Scânteia – oficiosul P. C. R. monitorizat de
autoare – care reprezenta adev ărata “voce” mobilizatoare a ideologiei
comuniste, în pofida democratiz ării mimate din 1977, când, la nivel oficial,
cenzura presei a fost desfiin țată.
Modelul mediatic militantist specific presei de propagand ă se
perpetueaz ă și în perioada post-decembrist ă, când func ționa ca o formul ă
de jurnalism hibrid în care coexitau forme ale militantismului și
propagandei cu aspecte ale expresie i jurnalistice proprii modfelului
liberal”10. În plus, se remarc ă o poten țare a “patosului revolu ționar” în
stilul discursului publicistic, catalogat ă drept o reconfigurare a luptei
pentru stârpirea regimului burghezo-mo șieresc din anii ’50, îns ă de data
aceasta, în numele luptei cu tranziția dureroas ă și în numele noii religii –
democrația. Din abunden ța de formule textuale extrase de Lumini ța Roșca
din presa anilor ’90, “ Dreptate, ochii plân și cer să te vadă!; Libertate, fr ăție,
democrație reală, unitate!; Revolu ția popular ă a învins! Acum e nevoie de ra țiune,
calm și vigilență în apărarea libert ății și valorilor na ționale” reprezint ă numai
câteva mostre stilistice pentru modul în care presa româneasc ă creea iluzia
unei piețe libere de circula ție a ideilor.
Tirania logicii – ca proces de subordonare a gândirii critice și libertății
umane prin intermediul propagandei11 este substituit ă cu o tiranie a
profitului, prin intermediul c ăreia presa se angaja într-o logic ă a
comercialului, a audien țelor și tirajelor crescute care produceau re țete
publicitare de succes. Fenomenul de tabloidizare a presei inițiat de
publicațiile post-decembriste viza o politic ă publicitar ă în detrimentul
informării publicului, îns ă funcția esențială a acestuia este în țeleasă ca “o
etapă important ă în dobândirea autonomiei financiare, în acumularea de

Carmen Sandu Totalitarian Discourse and Manipulation
Journal for the Study of Religions and Ideologies, 7, 21 (Winter 2008) 191 profit, în exerci țiul real al autogestion ării, un exerci țiu necesar într-o
economie de pia ță aflată la începuturi”12.
Modelul liberal de pres ă performeaz ă la nivel social func ția de
informare, de socializare, de diversific are a mijloacelor de expresie a limbii.
În contrapozi ție, discursul totalitar mizeaz ă pe dezinformare – construc ția
unui sistem al minciunii ideologice ale c ărui mecanisme conduc la anularea
limbajului natural, anularea logicii, a gândirii critice și a realității înseși –
pe atomizare social ă – program amplu al eticii socialiste înscris într-un
proces sistematic de infantilizare colectivist ă și pe desemantizarea
vocabularului limbii prin anularea complet ă a referentului13.
În acest sens, devine relevant ă pentru economia lucr ării analiza
dogmei maniheiste ca mecanism propagandistic, al c ărui scop este de a anula
realitatea prin pervertirea limbajului și controlul gândirii critice.
“Maniheismul introduce realitatea într-o ma șinărie din care faptele,
oamenii, ideile ies albe sau negre. Maniheismul nu permite nuan țele în
gândire, de aceea, cu timpul, individul supus presiunii maniheiste nici nu le
mai observ ă în realitate: universul devine doar universul celor dou ă lumi
posibile, lumea capitalist ă (Răul) și cea a socialismului (Binele) sau, lumea
celor care în țeleg că socialismul înseamn ă progres și lumea tr ădătorilor”14.
Prin simplificarea de tip maniheist, lumea se reduce în comunism la simple
repere ideologice, o lume în care sensul este substituit cu valoarea . “Dogma
maniheist ă creează două paradigme semantice fundamentate axiologic: una
a viitorului (socialism, progres, fericire, egalitate, justi ție) și una a
trecutului (imperialism, burghezie, exploatare, s ărăcie, analfabetism”15. De
fapt, aceasta nu este decât o prelungire vulgarizat ă a dialecticii marxist-
leniniste în sfera discursului de informare.
Deși, presa româneasc ă de după revoluția din decembrie ’89 conserv ă
forme atenuate ale festivismului oratoric, reziduuri ale cultului personalit ății
și programului form ării omului nou , autoarea consider ă că se produce o
redresare semnificativ ă a limbii naturale16. Argumentul s ău se sprijin ă pe
articolul din România liber ă din 11 martie 1990 intitulat “Cui îi este fric ă de
pronumele eu?” iar analiza de text face trimitere la substituirea în limbajul
oficial de propagand ă a pronumelui personal “eu” cu varianta colectivist-
mobilizatoare “noi”, în care latura dialogic ă a comunic ării este absorbit ă
într-un “noi” totalizator prin estomparea subiectivit ății comunic ării, fapt
echivalent cu non-comunicarea . De asemenea, o transformare semnificativ ă
a modelului discursului de informare este abunden ța informa țiilor în presa
româneasc ă din perioada 1990-1993, care dezvolt ă o nouă formă de
manipulare, prin suprainformare , “fenomen care diminueaz ă capacitatea
receptorilor de a discrimina informa țiile în func ție de semnifica ție, valoare,
impact”17.
În ultima parte, prin modelul de analiz ă pragmatic ă, al cărei obiectiv
este identificarea construc țiilor textuale și a modurilor de organizare a
materialului lingvistic aplicate în textele din categoria știrilor, autoarea
constată că ideologia ac ționează nu prin intermediul selec ției, ci prin

Carmen Sandu Totalitarian Discourse and Manipulation
Journal for the Study of Religions and Ideologies, 7, 21 (Winter 2008) 192 ierarhizarea informa țiilor18, în care criteriile de evaluare țin mai degrab ă de
gradul de ideologizare sau de efectele în plan ideologic, decât de interesul
public sau valoare de actualitate a știrii respective. Astfel, rezultatul
analizei se configureaz ă nu atât în conservarea unor tipuri de scriitur ă
specifice limbajului rigid al propagandei, de și perpetuarea unor astfel de
modele este evident ă în presa post-decembrist ă, ci în apeluri, chem ări,
invitații la dialog pe care jurnali știi și le asum ă în vederea re-negocierii
contractului cu publicul și cu exigen țele receptorilor în condi țiile unei
societăți îndreptate c ătre democra ție.
În plus, anularea referentului comunicării, program sistematic al presei
comuniste aservit ă ideologic total propagandei de partid, devine în
jurnalismul de tranzi ție un fapt accidental. Aceasta înseamn ă nu doar
“victoria informa ției și a divertismentului asupra opiniei și polemicii
partizane”19, ci și o reînțelegere a realit ății și o racordare a discursului
jurnalistic la temele și valorile unei societ ăți marcate de anomie.
Atenția chirurgical ă cu care autoarea a analizat textele publica țiilor
presei din anii ’80 și a celei libere și, în curs de liberalizare, din anii ’90,
demonstreaz ă conservarea unor repere ideo logice hibridizate, care pot
rezista mult timp în discursul de informare. Acestea r ămân, totu și, reperele
unei lumi deopotriv ă demonizat ă și insuficient în țeleasă.
De aceea, legitimitatea demersului s ău teoretic const ă nu atât în
identificarea mecanismelor propagande i comuniste în stilul publicistic, cât
în încercarea de a reface conturul unei lumi ale c ărei scheme de
funcționare exist ă încă latent în imaginarul socio-cultural.
Note:

1 Luminița Roșca, Mecanisme ale propagandei în discursul de informare. Presa româneasc ă în
perioada 1985-1995 (Iași: Editura Polirom, 2006), 13.
2 Luminița Roșca, 26.
3 Luminița Roșca, 72.
4 Patrick Charaudeau, Le discours d’ information mediatique (Paris: Nathan, 1997), 189.
5 Luminița Roșca, 98.
6 Luminița Roșca, 109.
7 Patrick Charaudeau, 106.
8 Luminița Roșca, 141.
9 Luminița Roșca, 144.
10 Luminița Roșca, 159.
11 Hannah Arendt, Originile totalitarismului (București: Ed. Humanitas, 1994), 613.
12 Luminița Roșca, 165.
13 Francoise Thom, Limba de lemn (București: Ed. Humanitas, 1993).
14 Luminița Roșca, 205.
15 Luminița Roșca, 206.
16 Luminița Roșca, 227.
17 Luminița Roșca, 236.
18 Luminița Roșca, 247.
19 Luminița Roșca, 351.