John Wyclif (cca 1335 – 1384) a fost una dintre cele mai importante figuri ale Evului [621058]

1
INTRODUCERE

John Wyclif (cca 1335 – 1384) a fost una dintre cele mai importante figuri ale Evului
Mediu, f ăcându -se remarcat ca teolog, filosof și reformator religios. Cel mai important produs al
Universității din Oxford din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, Wyclif a fost ultimul mare
scolastic, păstrând modul academic și forma clasică de expunere și argumentare, și primul
reformator , ridicându -se împotriva corupției și neregulilor din Biserica Catolică și propunând
întoarcerea la modul de viață a postolic. Cronicarul Henry Knighton, contemporan cu Wyclif,
afirmă despre acesta că „în filosofie nu era gândit ca al doilea după cineva, incomparabil în
disciplinele scolastice, cel mai emine nt doctor în teologie din acele zile”1, iar Thomas Netter din
Walden mărturisește că ucenicii de mai târziu ai lui Wyclif îl numeau pe acesta „John, fiul lui
Augustin”2 datorită sistematizării sale bazate atât de mult pe gândirea Fericitului Augustin.
Wyclif a aderat la curentul filosofic realist, în ciuda influenței de care se bucura în acea
perioadă nominalismul lui William Ockham (cca 1285 – 1349), l ucru care se va dovedi decisiv în
formularea doctrinelor sale despre Biserică, Euharistie și Sfânta Sc riptură, îl va aduce în conflict
cu autoritățile bisericești și va avea un rol determinant în desfășurarea evenimentelor din Anglia
și Boemia.
Wyclif a fost în cele din urmă un om al timpului său, fiind influențat de evenimentele
majore ale acelei perioad e, între care se numără: Războiul de 100 de ani di ntre Anglia și Franța
(1337 -1453), în condițiile în care scaunul papal se afla la Avignon; pretențiile papale crescânde;
corupția din Biserică și imoralitatea clericilor; Marea Ciumă, care a provocat moarte a a peste o
treime din populație, ducând la convulsii sociale; și nu în ultimul rând Schisma Apuseană din
1378, moment marcant pentru Wyclif, care -și va pierde complet încrederea în instituția papală.
Lucrarea de față are ca scop prezentarea biografiei și contribuției filosofice și teologice a
lui John Wyclif, punând accent pe doctrinele religioase inovatoare și pe ideologia politică
reformatoare, dar și analizarea atentă a influenței pe care a avut -o acesta asupra mișcării lollarde
în Anglia și asupra lui Jan Hus și a mișcării husite în Boemia și Europa Centrală. Aceste două

1 Henry KNIGHTON , Chronicon Henrici Knighton , Joseph Rawson Lumby (ed.), H.M. Stationery Office, Londra,
1895, vol. II, p. 151: «In philosophia nulli reputabatur secundus, in scholasticis disciplinis incomparabilis…doctor in
theologia eminentissimus in illis diebus». A se vedea și: Rudolf BUDDENSIEG , Johann Wyclif und seine Zeit , Verein
für Reformationsgeschichte, Halle, 1885, p. 101.
2 Thomas NETTER OF WALDEN , Thomae Waldensis Doctrinale antiquitatum fidei catholicae ecclesiae , ad vetera
Exemplaria recognitum & Notis illustratum A Reverendo Patre F. Bonaventura Blanciotti , Veneția, 1757, p. 186.

2
mișcări, lollardă și husită, constituie împreună așa -numita „reformă prematură”3 și marchează
aproape 150 de ani de istorie europeană, pregătind terenul pentru reformatorii secolului a l XVI –
lea: Martin Luther, Jean Calvin și Huldrych Zwingli. Cele două mișcări prereformatoare au avut
toate caracteristicile Reformei, având atât o dimensiune academică, cât și una populară, dar au
eșuat în a câștiga sprijinul politic necesar , într -o lume î ncă nepregătită pentru schimbările
propuse (mișcarea lollardă) , sau au sucombat din cauza divergențelor interioare (mișcarea
husită). Totuși, poate cel mai important motiv al eșecului celor două mișcări a fost lipsa tiparului,
avantaj care va fi exploatat mai târziu de ceilalți reformatori.
Contribuția lui John Wyclif la istoria Reformei, i -au adus acestuia supranumele de
„Luceafărul Reformei”4, titulatură disputată însă de istoricii și teologii contemporani, care tind să
diminueze importanța rolului juc at de reformatorul englez. Personalitatea lui John Wyclif și rolul
pe care l -a jucat în istorie nu poate fi încadrat în mod unanim sub un aspect negativ sau sub unul
pozitiv. Este clar că din punctul de vedere al Bisericii Romane el a fost un eretic, dar din cel al
mișcării reformat oare el este un deschizător de drumuri, promotorul unor idei esențiale care au
stat la b aza protestantismului de mai târziu. Un aspect care merită scos în evidență este faptul că
John Wyclif nu a fost condamnat ca eretic în timpul vieții sale, ci la mai bi ne de trei decenii după
moartea sa, la Conciliul de la Konstanz, pe 4 mai 1415. Deci, până la sfârșitul vieții sale Wyclif a
slujit ca preot al Bisericii Romane. Mai mul t el s -a considerat tot timpul ortodox5, nu a încercat
să se separe de Biserică, ci înt reaga lui activitate a vizat o reformă a Bisericii, o întoarcere la
modul de viață al comunității creștine primare, după modelul apostolic.
Tema prezentei lucrări , John Wyclif și influența lui în spațiul european , s-a născut din
dorința de a reevalua impo rtanța pe care a avut -o reformatorul englez și de a analiza influența pe
care gândirea acestuia a avut -o asupra mișcărilor prereformatoare , dar și asupra Reformei. Acest

3 Nume dat de cercetătoarea Anne Hudson. A se vedea: Anne HUDSON , Premature Reformation: Wycliffite Texts
and Lollard History , Clarendon Press, Oxford, 1988 .
4 John BALE, Illustrium maioris Britanniae scriptorum…summarium , Wesel, 1548, apud Margaret ASTON , Lollards
and Reformers. Images and Literacy in Late Medieval Religion , The Hambledon Press, London, 1984, p. 245 : «John
Wyclif, cel mai mare teolog al timpului său, a d eținut singur pentru mai mulți ani scaunul de magistru la Oxford, în
învățătură și dispută. În afară de viața apostolică pe care a trăit -o, i-a depășit cu mult pe toți semenii săi din Anglia
prin abilitatea, elocvența și erudiția sa. A fost ridicat de spir itul Tatălui veșnic să stea pentru adevărul Său în
mijlocul întunericului, ca cel mai nobil luptător al lui Iisus Hristos și a devenit cea mai puternică voce a zielelor sale
împotriva lui Antihrist. A fost într -adevăr Ilie al timpurilor sale, chemat să înl ăture toate greșelile. A fost primul care
a adus lumina adevărului în acea perioadă de întuneric, care a îndrăznit să -l mărturisească pe Hristos înaintea
sinagogii răului și să descopere urâciunea de nedescris a lui Antihrist. A strălucit ca luceafărul în mijlocul unui nor
și a rămas pentru mult timp martorul credincios al Bisercii. A strălucit ca soarele în templul lui Dumnezeu și ca
tămâia arzând în foc» .
5 Cuvântul „ortodox” va fi folosit cu sensul de conformitate cu doctrina oficială a Bisericii Catolic e.

3
demers era necesar din patru motive: 1. Deși există o literatură de specialitate destu l de vastă în
alte limbi de circulație internațională (engleză, germană, franceză), în limba română nu există
nicio lucrare de cercetare pe această temă ; 2. (Re)evaluarea contribuției lui John Wyclif la
Reforma Protestantă se face simțită și la nivel inter național, neexistând o lucrare care să
abordeze această temă de la cea a lui Johann Loserth6 din 1884 , care să ia în considerare și să
analizeze literatura secundară scrisă pe această temă în tot acest timp; 3. Studiul mișcărilor
prereformatoare este impor tant pentru că deși nu au fost mișcări reformatoare, au avut toate
caracteristicile acestora. Înțelegând unde au dat greș, se înțelege mai bine unde a reușit Reforma.
Mișcările eretice medievale se pot împărți în două categorii: populare și academice. Totuși,
mișcarea lollardă ca și cea husită au avut un caracter atât academic , cât și popular, făcându -le să
semene mai mult cu ereziile din secolul al XVI -lea decât cu cele din secolul al XIII-lea. Din
acest punct de vedere cele două mișcări sunt componente ale așa numitei „Reforme Premature”;
și în aceeași măsură Wyclif „nu a fost sfârșitul, ci semnul lucrurilor ce vor urma”7; 4. În
contextul promovării dialogului inter -religios cu celelal te culte creștine, în special cu cele
protestante, este necesar să se cunoască rădăcina , punctul de plecare al gândirii care stă la baza
teologiei lor. În acest context (re)evaluarea contribuției lui John Wyclif la formarea doctrinei
protestante se arată a fi deosebit de importantă.
Primul capitol John Wyclif: viața și opera va urmări evidențierea contextului politic,
social și religios în care s -a dezvoltat Wyclif, evidențierea cauzelor care au determinat atitudinea
lui față de starea de lucruri din Biserica Catolică și relația lui cu Coroana Engleză și cu Biserica
Romană. Activitatea prereformatorului în Anglia este caracterizată de episoade tumultoase, date
fiind numeroasele înfățișări înaintea reprezentanților Bisericii pentru a răspunde acuzațiilo r de
erezie care îi erau aduse. Deși întreaga lui viață a fost o luptă împotriva abuzurilor și deviațiilor
clericilor și ale papei, în unele situații nu a fost nici el consecvent față de principiile sale. Pot fi
identificate două astfel de momente. În prim ul rând este vorba despre deținerea parohiilor
Fillingham și Westbury -on-Trym, fără a sluji efectiv în vreuna dintre ele, deși toată viața a
predicat împotriva absenteismului din parohii. Acest lucru nu a fost trecut cu vederea,
majoritatea istoricilor ati ngând acest subiect, existând chiar o lucrare întreagă pe acestă temă8. În

6 A se vedea: Johann LOSERTH , Wyclif and Hus , Hodder and Stoughton, Londra, 1884 .
7 Richard REX, The Lollards , Palgrave, New York, 2002, p. 150.
8 A se vedea: H. J. WILKINS , Was John Wycliffe a Negligent Pluralist? , Longmans, Green and Co., London, 1915.

4
al doilea rând este vorba de spre legătura pe care a avut -o cu John Gaunt , duce de Lancaster, și
implicarea sa în viața politică, deși în predicile sale interzice a clericilor acest l ucru.
Doctrina teologică și ideologia politică reformatoare a lui John Wyclif sunt analizate în al
doilea capitol, John Wyclif și ideea de reformă . Punctele de doctrină propuse de Wyclif au fost
influențate de doi factori: în primul rând de orientarea sa filosofică și în al doilea rând de reacția
sa față de abuzurile papalității, clerului și călugărilor. Aceste două direcții pot fi urmărite foarte
ușor. Fiind clasificat ca un realist extrem, Wyclif a crezut în subzistența de sine a tuturor
conceptelor univ ersale, extinzând această noțiune la toate arhetipurile creaturilor lui Dumnezeu.
Această credință într -o esență neschimbabilă și indestructibilă pentru toate lucrurile care există în
lume au constituit fundamentul filosofic al doctrinelor lui Wyclif despr e Sfânta Scriptură,
Biserică și Euharistie. Astfel, John Wyclif a pus pe picior de egalitate cuvântul Scripturii cu
însuși Dumnezeu, ceea ce înseamnă în mod esențial că acum Biblia era „o emanație a Ființei
Supreme transpusă în scris”9, făcându -o nu numai literal adevarată dar și oglinda tuturor
adevărurilor veșnice. Doctrina ecclesiologică a lui John Wyclif stă în strânsă legătură cu
învățătura despre predestinație. Astfel el definește Biserica drept congregatio omnium
predestinatorum – adunarea tuturor ce lor predestinați. El consideră că este necesar să acceptăm
ca adevăr metafizic „că Biserica apostolică și catolică (sobornicească) este universitas
predestinatorum , în care unii sunt morți, alții trăiesc, iar unii încă nu s -au născut”10. Este
important de r emarcat faptul că doctrina sa ecclesiologică a fost preluată în linii mari și de alți
reformatori ca Jan Hus și Jean Calvin. Tot în legătură cu orientarea sa filosofică stă și doctrina
euharistică. Wyclif neagă transsubstanțierea, căci ea ar fi presupus di strugerea substanței pâinii și
vinului. El consideră că după sfințire pâinea devine Trupul lui Hristos doar în mod figurativ,
simbolic și sacramental11. Ca reacție împotriva abuzurilor papalității, Wyclif neagă primatul și
infailibilitatea papală, pe care le consideră rezultatul Donației împăratului Constantin, și propune
un sistem de conducere în care regele este vicarul lui Dumnezeu, autoritatea supremă atât din
punct de vedere secular cât și religios. Tot clerul va trebui să presteze jurământ de credință față
de monarh și va trebui să i se supună întru totul. În ultimii ani ai vieții sale, Wyclif ajunge să -l

9 Thomas NETTER OF WALDEN , Fasciculi Zizaniorum Magistri Johannis Wyclif cum Tritico: ascribed to Thomas
Netter of Walden, Provincial of the Carmelite Order in England, and Confessor to King Henry V , Rev. Walter
Waddington Shirley (ed.), Longman, Brown, Green, Longmans, and Roberts, London, 1858 , p. 43.
10 Iohannis WYCLIFFE , Tractatus de Civili Dominio, Liber Primus , editată de Reginald Lane Poole, Trubner & Co.,
London, 1885 , p. 358.
11 Dyson HAGUE , Wycliffe: an Hi storical Study , Church Record S.S. Publication, Toronto, 1935, p. 34.

5
identifice pe papă cu Antihrist, mai ales în u rma Schismei Apusene din 1378, văzând în persoana
sa un factor neg ativ pentru Biserică. De asemenea neagă validitatea Tainelor săvârșite de clericii
aflați în păcat de moarte, neagă necesitatea cultului sfinților (exceptându -i pe cei menționați în
Sfânta S criptură), a sfintelor icoane și a moaștelor. John Wyclif se pronunță și împotriva
ordinelor călugărești, care deși au depus votul sărăciei, dețineau averi foarte mari și funcții
importante în cadrul administrației și Universității.
Capitolul al treilea, Răspândirea și influența ideilor wyclifite în Anglia. Mișcarea
lollardă , are ca scop analizarea măsurii în care John Wyclif a contribuit la nașterea mișcării
lollarde, prezentarea doctrinelor lollarde și raportarea lor la gândirea reformatorului englez.
Momentul nașterii mișcării lollarde nu este încă precis stabilit, dar începuturile demersului de
identificare a adepților sunt puse în legătură cu activitatea lui John Wyclif și cu Revolta țăranilor
din 1381. Primul centru al mișcării lollarde a fost Univers itatea din Oxford. Aici influența lui
Wyclif a fost foarte însemnată și a rămas așa și după retragerea sa din anul 1381. Natura legăturii
dintre Wyclif și mișcarea lollardă este încă obiectul unei controverse. Deși majoritatea
cercetătorilor de -a lungul ti mpului nu au avut nicio îndoială în a -l considera pe acesta promotorul
mișcării, există și opinii care neagă această legătură sau o pun sub semnul întrebării datorită
lipsei de mărturii12, sau care consideră că mișcarea lollardă s -a datorat mai mult activit ății depuse
de ucenicii lui Wyclif (Nicholas Hereford, Philip Repingdon, John Aston, Lawrence Bedeman,
John Purvey)13. Din punct de vedere doctrinar -istoric mișcarea lollardă se sprijină pe Wyclif,
având desigur caracteristici proprii, accentuând diferit un ele aspecte (cultul icoanelor,
pelerinajele), apărând și concepții radicale, afirmații extreme – dar acestea sunt doar cazuri
particulare și nu pot fi în niciun caz considerate caracteristice mișcării lollarde. Fără a reuși să
acapareze clasa conducătoare, fără accesul la luarea de hotărâri, soarta lollardiei a fost pecetluită.
După eșecul revoltei lui Sir John Oldcastle, lollardia nu a fost decât „o religie de familie” –
acesta fiind aproape singurul cadru în care s -a practicat și prin intermediul căreia a supraviețuit și
s-a transmis.
Influența lui John Wyclif asupra lui Jan Hus și raportul dintre cei doi este analizat în al
patrulea capitol, Răspândirea și influența ideilor wyclifite în Boemia . Jan Hus . Mișcarea husită a
fost determinată de un set specif ic de circumstanțe, anume situația politică și nemulțumirea

12 M. A STON , Lollards and Reformers , p. 261; John Adam ROBSON , Wyclif and the Oxford Schools , Cambridge
University Press, Cambridge, 1961, p. 243.
13 Philip D AILEADER , The Late Middle Ages , The Teaching Company, 2007, p. 39.

6
generală față de stăpânirea Sfântului Imperiu Roman, naționalismul ceh, și căsătoria Anei cu
Richard al II -lea, eveniment care a adus Anglia și Boemia în strâns contact. Wyclif a reprezentat
unul dintre cei mai mari factori de influență pentru mișcarea husită, dar nu a fost singurul . Deși
nu se poate ști cu exactitate cât de mult îi este îndatorat Hus lui Wyclif, totuși influența celui din
urmă nu poate fi contestată. În primul rând agitația creată la Universitatea din Praga și disputa
creată între germani, adepți ai nominalismului, și cehi, adepți ai realismului, poartă amprenta lui
Wyclif, pentru că cehii au susținut realismul pe care l -au receptat din lucrările filosofice ale
reformatorului engle z. Condamnarea articolelor wyclifite la Praga a declanșat opoziția grupului
condus de Hus, care a apărat public lucrările acestuia. Acutizarea conflictului a fost rezultatul
arderii lucrărilor wyclifte de către arhiepiscopul Zbyněk. Hus a fost întotdeauna acuzat de
susținerea articolelor wyclifite, pe care a refuzat cu încăpățânare să le condamne, chiar pus în
fața sacrificiului ultim. Nu se poate afirma că Hus a îmbrățișat tot corpusul doctrinelor wyclifte,
dar în mod cert a murit din refuzul de a se lepăd a de acestea. Deși raportul dintre cei doi
reformatori este încă un subiect dezbătut, există totuși destui cercetători care privesc învățătura
lui Hus ca o fază matură a învățăturii wyclifite14.
Raportul dintre Wyclif și mișcarea husită și influența aceste i mișcări prereformatoare în
centrul Europei vor constitui subiectul celui de -al cincilea capitol, Mișcarea husită. Războaiele
husite . Arderea lui Jan Hus pe rug la Konstanz (6 iulie 1415) a declanșat în Boemia protestul
nobililor husiți cehi, coalizați în tr-o ligă ce avea ca scop apărarea și impunerea în regat a
idealurilor pentru care Hus și -a dat viața. În același timp se naște în Boemia o mișcare, ce își
propunea, sub influența lui Jakoubek din Stříbro, să apere „potirul pentru laici” sau împărtășirea
sub ambele forme. Cu toate că în cadrul mișcării au existat mai multe direcții, uneori chiar
antagonice, care au dus în cele din urmă și la înfrângerea din interior a revoltei husite, aceasta a
reușit să țină piept la cinci cruciade organizate de Biserica C atolică, „reforma și revoluția husită
rămânând primul caz din istorie când o astfel de provocare a rămas neînvinsă”15. Teologia lui
John Wyclif a fost parte a mișcării husite mulțumită lui Jakoubek, Rokycan a și în special lui
Peter Payne, wyclifismul oferin d cadrul teologic pentru gândirea taborită, iar disensiunile din
cadrul mișcării fiind cauzate în special de doctrina euharistică a reformatorului englez .

14 Thomas A. FUDGE , Jan Hus: Religious Reform and Social Revolutio n in Bohemia , I. B. Tauris, Londra, 2010, p.
104.
15 Frederick G. HEYMANN , John Žižka and the Hussite Revolution , Princeton University Press, Princeton, New
Jersey, 1955, p. 476.

7
Capitolul al șaselea, John Wyclif și Reforma , analizează influența lui Wyclif în Anglia la
începutul secolului al XVI -lea, transmiterea textelor wyclifite în perioada Reformei, avându -l în
centru pe William Tyndale, ca model de teolog/reformator la care influența wyclifită se îmbină
cu cea lutherană. Câteva direcții sunt trasate despre confirmarea idealu rilor lui Wyclif prin
formarea Bisericii Anglicane, dar și despre raportul reformatorului englez cu Martin Luther.
Wyclif l -a anticipat pe Luther în: cererea pentru reformarea Bisericii, respingerea supremației
papale, traducerea Sfintei Scripturi pentru a fi accesibilă oamenilor de rând, respingerea cultului
icoanelor și al moaștelor, respingerea indulgențelor . Însă el nu reușește să -și dea seama de
importanța lui Wyclif, nici d e influența lui asupra lui Hus , cu toate că va afirma într-o scrisoare
adresată lui Georg Spalatin , datată 14 februarie 1520 , că „sumus omnes Hussitae
ignorantes”/„eram toți husiți fără să o știm”16.

16 ***, D. Martin Luthers Werke . Briefwechsel , vol. II, Hermann B öhlaus Nachfolger, Weimar, 1931, p. 42