Jocurile ȘI Activitățile Liber Alese ALE Copiilor DE 3 7 Ani
JOCURILE ȘI ACTIVITĂȚILE LIBER ALESE ALE COPIILOR DE
3–6/7 ani
INSTITUTOR
BAICU IOANA DANIELA
G.P.P. STÂLPENI
Psihologii și pedagogii au considerat de-a lungul timpurilor că dezvoltarea unui copil nu se poate realiza în lipsa jocului .Acesta îi oferă copilului posibilitatea de a se dezvolta în plan social, emoțional, fizic, intelectual și ceea ce este deosebit de important , de a se cunoaște pe sine.
Toți educatorii sunt de acord în privința definirii jocului ca mijloc ideal de educație în perioada copilăriei. Totuși, nu întotdeauna, practica școlară plasează jocul ca instrument central de educație, deși Comenius, în urmă cu 300 de ani, prefigura această idee. Ursula Șchiopu (1975) în cartea „Probleme psihologice ale jocului” consideră că jocul îndeplinește pentru toate vârstele funcții psihologice complexe, funcții educative, între care amintim: asimilarea de conduite, acumularea de experiență și informație, funcții de dezvoltare fizică prin antrenarea sau menținerea capacităților fizice, funcții sociale în dezvoltarea relațiilor sociale.
În concepția lui Jean Piaget expusă în lucrarea „Psihologia copilului” (1976) jocul are funcția de a realiza adaptarea copilului la realitate. Jocul este formativ și informativ și îndeplinește funcția de socializare
Edouard Claparède în „Psihologia copilului și pedagogia experimentală” (1975) enumeră opt teorii care au fost enunțate pentru a explica esența și cauzalitatea care stau la baza jocului copilului:
1. Teoria recreării sau a odihnei (Schaller, Lazarus) potrivit căreia funcția jocului ar fi aceea de a relaxa și detensiona atât corpul cât și spiritul.
2. Teoria surplusului de energie (Schiller, Spencer) conform căreia, surplusul de energie acumulat de copil se descarcă prin joc.
3. Teoria atavismului (Hall) care susține că jocul este un exercițiu necesar dispariției tuturor funcțiilor rudimentare, devenite inutile.
4. Teoria exercițiului pregătitor (K. Groos) susține existența a multiple tipuri de jocuri în conformitate cu numărul instinctelor (jocuri de întrecere, jocuri de vânătoare etc.) și definește funcția jocului ca un exercițiu pregătitor pentru viața adevărată.
5. Teoria jocului ca stimulent al creșterii (H. Carr) în special pentru sistemul nervos.
6. Teoria exercițiului complementar (H. Carr) se bazează pe ideea potrivit căreia jocul întreține și împrospătează deprinderile nou dobândite.
7. Teoria întregirii (K. Lange) potrivit căreia jocul ar fi un înlocuitor al realității care ar procura copilului ocaziile pe care nu le găsește în realitate.
8. Teoria cathartică (H.Carr) după care funcția jocului ar fi aceea de a ne purifica din când în când de tendințele antisociale cu care venim pe lume și de a le canaliza spre comportamente acceptate.
Vârsta preșcolară este o perioadă de evoluție spectaculoasă a conduitei ludice. O evoluție cu o asemenea intensitate nu se mai regăsește în nicio perioadă a vieții. Bogăția și impetuozitatea conduitei ludice este datorată nu numai dezvoltării și maturizării psihofizice, ci și posibilităților de relaționare și a experiențelor acumulate odată cu intrarea copilului în grădiniță. Jocul și procesul de creștere sunt strâns legate între ele, copilul mic are mai multe ocazii de a se juca liber, însă treptat, joaca liberă a copilului este înlocuită cu activități structurate, atât acasă cât și în instituțiile de educație.
Conceptul de joc liber este fundamental pentru curriculumul actual, iar când spunem joc liber ne referim la jocul care este inițiat de copil în centrele de interes/activitate. În jocul liber copilul decide ce se joacă, cu ce se joacă și cu cine se joacă.
Jocul liber-creativ și activitățile alese sunt cele mai eficiente forme de activitate pentru dezvoltarea personalității copilului. Atunci când copiii își satisfac interesele, ei învață să acumuleze informații și să tragă propiile concluzii în legătură cu acestea. Este vârsta când ei pot acumula cunoștințe noi tot timpul, iar influențele mediului au un rol foarte mare în asigurarea unei experiențe complexe și variate, cât și stimularea gândirii. Jocul liber nu este o activitate ,, sălbatică “, este o activitate plină de vioiciune, ăn care copiii au prilejul să exploreze medii diferite și să îndeplinească sarcinifie individual , fie pe grupuri mici. Fiecare copil are dreptul să aleagă și să participe la activitățile care îl interesează.
Procesul instuctiv-educativ trebuie să pornească de la cunoaștera fiecărui copil în parte. Jocurile și activitățile alese au o contribuție semnificativă în acest sens. Educatoarea ameneajează spații și pregătește materiale didactice prin care ei să fie antrenați, valorizați, evaluați. Jocurile liber alese ale copiilor de 3-6/7 ani au rol lor în dezvoltarea globală a copilului cu metode active de stimulare a învățării, din perspectiva noului curriculum, cu exemple de bune practici pentru facilitarea aplicării acestuia.
În timp, pe măsură ce copilul trece de la o grupă de vârstă la alta, ponderea jocului liber scade pentru că: • se pune accent pe produsele realizate de copil și mai puțin pe procesul de învățare, iar jocul uneori e înlocuit cu activități de învățare pe baza fișelor de lucru, produse mult așteptate de părinți;• în locul de joacă copiii își aduc multe materiale din alte centre de activitate lăsând impresia că se face dezordine;• jocul declanșează strigăte de bucurie, mișcare, agitație, iar noi suntem concentrați să păstrăm liniștea în sala de grupă;• jocul cu o anumită jucărie (păpușă, mașină) sau cu obiectele preferate (cuburi, puzzle, vesela de bucătărie) prin care copilul experimentează, explorează, învață cum să acționeze cu ele, par lucruri foarte simple pentru adulți. Jocul reprezintă cea mai importantă sursă de învățare pentru copii, este activitatea care îi ajută cel mai mult și eficient să învețe. Prin joc copiii învață să interacționeze cu ceilalți, să exploreze mediul, să găsească soluții la situațiile problemă, să își exprime emoțiile, să achiziționeze cunoștințe și abilități care îi vor fi necesare pentru adaptarea la cerințele școlii.
Copilul are nevoie nu numai de sprijin și îndrumare, ci și de libertate și inițiativă personală, iar educatorul trebuie să înțeleagă, să accepte și să încurajeze modalitățile specifice prin care copilul achiziționează cunoștințe: imitare, încercare și eroare, experimentare.
Prin excelență, jocul constituie cadrul specific unui antrenament al spontaneității și al libertății de expresie, un stimul important în cultivarea receptivității și sensibilității, a mobilității și flexibilității psihice. E plin de promisiuni și surprize, poate să se dezvolte liber, dar când intervine controlul, jocul se încheie. Copiii care se joacă par a fi inepuizabili, pierd măsura timpului, fiind absorbiți cu totul de joc, căci resimt jocul ca ceva interesant, atractiv, frumos. Astfel se poate explica refuzul copiilor de a întrerupe jocul „De-a magazinul”, „De-a șoferii”, „De-a animalele din pădure”, „De-a piața de flori” când le propunem o activitate în alt centru pentru a rezolva, de exemplu, sarcini matematice, a picta, a scrie semne grafice sau a tăia cu foarfecele.
Jocurile și activitățile didactice alese sunt cele pe care copiii și le aleg și îi ajută pe aceștia să socializeze în mod progresiv și șp se inițieze în cunoașterea lumii fizice, a mediului social și cultural căruia îi aparțin, a matematicii, comunicării, a limbajului citit și scris. Ele se desfășoară pe grupuri mici, în perechi și chiar individual.Reușita desfășurării jocurilor și activităților didactice alese depinde în mare măsură de modul în care este organizat și conceput mediul educațional. Acesta trebuie să stimuleze copilul, să-l ajute să se orienteze, să-l invite la acțiune.Astfel , dacă este vorba de activități desfășurate în sala de grupă, educatoarea va acorda o atenție deosebită organizării spațiului în centre ca :Bibliotecă, Colțul căsuței- Jocul de rol, Construcții, Știință, Arte , Nisip și apă.
Organizarea acestor centre se va face ținând cont de resursele materiale , de spațiu și de nivelul de vârstă al copiilor. Materialele care se vor regăsi zilnic în centrele de interes deschise nu trebuie să fie aleatorii, ci atent alese, în strânsă corelare cu tema săptămânii sau cu tema proiectului aflat în derulare. Participarea activă a copiilor la ceste activități e influențată de antrenarea lor zilnică în activități variate și capabile să-i cucerească prin farmecul lor , să le dezvolte imaginația și să le incite gândirea.
Educatoarea manifestă inițiative ingenioase în privința coceperii și organizării diferitelor activități instructiv-educative. De asemenea , educatoarele, se pot folosi de conținutul activităților la alegere pentru a optimiza ulterior, în aceeași zi sau în zilele următoare, învășarea în activitățile comune.
Copilul învață prin jocuri și activităși alese :
Să decidă singur asupra jocului și a jucăriilor. Aflat în fața mai multor posibilități, copilul învață să aleagă ceea ce i se potrivește, învață prin experiență proprie.
Să fie responsabil pentru decizia luată. Faptul că își alege singur jocul și datorită acestei alegeri numai el știe să explice ce face și cum fece, îi oferă bucuria independenței și, în același timp, răspunderea rezultatelor.
Să aibă încredere și curaj. Mediul securizat și stimulativ, care susține și încurajează dezvoltarea personalității copilului atât global, cât și în componentele ei, oferă cunoașterea propiilor forțe, încredere și creativitate.
Să devină independent în luarea deciziilor, organizarea jocului , alegerea relațiilor sociale cu egali și cu educatoarea. Într-un astfel de aranjament al spațiului, copiii au ocazia de a se întâlni în activitate cu ceilalți, iar aceste relații devin libere, sunt orientate indirect de educatoare prin comunicare, cooperare, colaborare, respect, negociere, acceptare, toleranță, prietenie.
Să cerceteze și să experimenteze noi soluții. Acest lucru este posibil, numai dacă ei simt libertatea și au siguranța că greșelile nu le sunt aspru sancționate.
Să se cunoască. Acest lucru se poate realiza tot prin amenajarea adecvată a spațiului. Prin sprijin, interes și înțelegere pentru eforturile copiilor, educatoarea contribuie la construcția delicată a imaginii de sine a fiecăruia.
Grădinița , prin programul zilnic, permite copiilor să aibă acces în diferite etape și un timp mare la sectoarele aranjate în sala de grupă, respectiv la centrele de interes, unde se pot juca cât și cu c doresc, în ritmul propiu.
Să nu uităm că fiecare copil are ceva bun, iar la vârstele mici, când se formează imaginea de sine și începe procesul de construire a caracterului și a respectului de sine, educatoarea trebuie să îi valorizeze pe toți , stimulându-i individual în același timp.
BIBLIOGRAFIE
Curriculum pentru învățământul preșcolar, prezentere și explicitări, Didactica Publishig House, București, 2009
Cucoș ,C., Pedagogie, Ed. a II-a, rev.și adăug.-Iași, Editura Polirom, 2006
Dumitrana , M., Didactică preșcolară, Ed. a II-a , Editura V ȘI INTEGRAL, București, 2000
Antonovici, Ș., Neațu, P., Jocuri și activități alese, Editura Aramis, 2008
Proiect pentru educația timpurie PRET 2009
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Jocurile ȘI Activitățile Liber Alese ALE Copiilor DE 3 7 Ani (ID: 117222)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
