Jocurile Didactice și Contribuția Lor la Educarea Limbajului Copiilor Preșcolari

Universitatea București

Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

LUCRARE DE LICENȚĂ

Jocurile didactice și contribuția lor la educarea limbajului copiilor preșcolari

Profesor coordonator:

Lect. Univ. Dr. Anca Petrescu

Studenta:

Andreca Ana Maria

Sesiunea

Iunie 2016

LUCRARE DE LICENȚĂ

Jocurile didactice și contribuția lor la educarea limbajului copiilor preșcolari

CUPRINS

Argument

Am ales să studiez “Jocurile didactice și contribuția lor la dezvoltarea limbajului copiilor preșcolari” datorită importanței pe care o prezintă pentru copiii de grădiniță, dar și pentru elevii de școală primară. Copiii de nivel preșcolar sunt în formare, aflându-se la începutul educației formale, al vorbirii și al construirii personalității proprii.

Modul de lucru al educatoarei de la o grupă combinată este diferit de cel al unei educatoare de la o grupă omogenă. Chiar dacă mijloacele și procedeele nu sunt diferite, dată fiind varietatea condițiilor de omogenizare a grupelor, scopul este același: pregătirea copiilor pentru școală.

Grupa combinată oferă prin însuși structura ei o gamă bogată de posibilități de lucru care solicită tactul, măiestria și interesul educatoarei. Educatoarea grupei combinate nu are timp de pauză. Cunoscând potențele copiilor din subgrupele componente, condițiile materiale necesare desfășurării muncii, educatoarea dispune de mai multe procedee optime de influențare a copiilor din punct de vedere formativ și informativ.

Am ales această temă în scopul dezvoltării activității la clasă, spre beneficiul copiilor, dar și spre integrarea acestora în viitoarea viață socială pe care, în curând, o vor înfrunta. Demersul lor, de la preșcolar la adolescenți și apoi la adulți, este important pentru cadrul didactic, deoarece, acesta este mentorul și îndrumătorul lor spre viitoarele etape.

Jocurile didactice au rolul de a-i plasa pe preșcolari în realitatea care-i înconjoară, iar modul în care acestea sunt interpretate este relevant pentru înțelegerea mai bună a realității, a societății însăși.

Nimic din ceea ce făurește omul în efemera sa existență pe acest pământ nu se ridică atâta la sublim la creație, dăruire de sine, jertfă de împlinire, pe cât este creșterea, educarea și dezvoltarea copiilor, cea mai deplină și sensibilă bucurie a vieții. Ei sunt însuși rostul nostru de a fi, deoarece ei sunt viitorul, certitudinea și speranța. Există copii fericiți și sensibili care străbat meridianele lumii, dar sunt și copii nefericiți; suferința face multe victime în rândul copiilor, marcând destinul lor în chip neferici. Ne punem întrebarea, ca dascăli, ce suntem formați și modelați cu adevărat la nivelul unor atât de înalte exigențe, izbutim cu metodele ce le practicăm și cu experiențe ce le organizăm împreună cu copii, să le acceptăm libertatea de afirmare, să le umplem prin afecțiune sinceră și spontană – viața de lumină, de bucurie, de speranță?

Capitolul I

Jocul didactic – perspective teoretice

I.1. Joc, joacă și joc didactic

Piaget spune că “exercițiul neludic, când subiectul învață să învețe într-un context de adaptare cognitivă și nu numai de joc, acesta este o asimilare a realului la activitatea proprie, oferindu-i acestei activități alimentația necesară și transformând realul în funcție de multiplele trebuințe ale copilului.”

După I. Cerghit principalele funcții ale jocului sunt:

funcția de explorare a realității;

funcția de valorificare a avantajelor dinamicii în grup, a spiritului de cooperare, de participare afectivă și totală la joc angajând atât preșcolarii timizi cât și cei mai slabi;

funcția de întărire a unor calități morale (răbdare, tenacitate, respect pentru alții, stăpânirea de sine, cinstea, autocontrolul).”

“Având în vedere această definire a jocului putem desprinde cu ușurință câteva note caracteristice și definitorii:

jocul este o activitate specific umană; numai oamenii îl practică în adevăratul sens al cuvântului;

jocul este una din variantele activității oamenilor; învățarea, munca și creația nu s-ar realiza în afara jocului după cum acesta nu poate să nu fie purtătorul principalelor elemente psihologice de esență neludică ale oricărei ocupații specifice umane;

jocul este o activitate conștientă;

jocul introduce pe acela care-l practică în specificitatea lumii imaginare pe care și-o crează jucătorul respectiv;

scopul jocului este acțiunea însăși, capabilă să-i satisfacă jucătorului imediat dorințele și aspirațiile proprii;

prin atingerea unui asemenea scop, se restabilește echilibrul vieții psihice și se stimulează funcționalitatea de ansamblu a acesteia.”

“După conținutul și obiectivele urmărite jocurile se pot clasifica astfel:

jocuri senzoriale (vizual motorii, tactile, auditive);

jocuri de observare a naturii (a mediului înconjurător);

jocuri de dezvoltare a vorbirii;

jocuri de asociere de idei și raționament;

jocuri matematice;

jocuri de construcții tehnice;

jocuri de orientare;

jocuri de sensibilizare (de deschidere) pregătitoare pentru înțelegerea unor noi noțiuni;

jocuri aplicative (de extindere a cunoștințelor asupra unor noi situații);

jocuri demonstrative;

jocuri de fantezie, de memorie;

jocuri simbolice;

jocuri de îndemânare (de exerciții simple, de mișcare).“

jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii și consolidarea cunoștințelor în domeniul literar;

jocuri didactice pentru consolidarea deprinderilor de numărat și socotit (matematice);

jocuri didactice pentru dezvoltarea atenției, a memoriei și a perspicacității;

jocuri pentru consolidarea cunoștințelor despre mediul înconjurător.

După obiectul de învățământ căruia i se adresează, jocurile didactice sunt:

jocuri didactice pentru limba și literatura română;

jocuri didactice pentru matematică (jocuri matematice);

jocuri didactice pentru geografia României și cunoașterea mediului înconjurător;

jocuri didactice pentru educație plastică;

jocuri didactice pentru educație muzicală (jocuri muzicale);

După materialul folosit sunt:

jocuri cu materiale;

jocuri fără materiale;

jocuri orale;

jocuri cu întrebări (“cine știe câștigă”);

jocuri-ghicitori (în care trebuie să identifice o persoană, un obiect);

jocuri de cuvinte încrucișate (careuri).”

“Factorii cu rol principal în evoluția jocului izvorăsc din contactul copilului cu realitatea imediat apropiată lui, îmbrăcând formele unor contradicții cum ar fi:

contradicția dintre nivelul deprinderilor și dorința copilului de a le stăpâni, de a le utiliza conform destinației lor;

contradicția dintre tendința copilului către o viață la același nivel cu adulții și dependența lui reală față de adult;

contradicția dintre aspirațiile copilului și posibilitățile lui ;

contradicția dintre libertatea de acțiune a copilului și necesitatea de a se conforma la regulile jocului;

contradicția între planul real și cel fictiv (jocul stimulează procesul dezvoltării imaginației);

contradicția între elementul de învățare, de asimilare din jocul propriu-zis;

contradicția dintre caracterul concret al jocului didactic cu obiectele și caracterul abstract, determinat de acțiunea mintală a însușirii regulilor de joc.”

Componentele structurale ale jocului didactic sunt următoarele:

stabilirea obiectivelor și a sarcinii didactice (de ce și cum și în cât timp voi ordona, sorta clasifica plantele, animalele, fructele, semințele dintr-un amestec bine gândit înainte de educatoare, învățător);

conținutul jocului, indiferent de temă se va menține esența de joc și specificul de activitate didactică;

distribuirea materialelor pentru fiecare copil sau pentru grup; prefer varianta în care fiecare copil are sarcini precise și răspunde de ceea ce face;

prezentarea regulilor jocului, timpul de rezolvare și evaluare;

evaluarea performanțelor, aprecierea fiecărui jucător sau a grupului, urmărind ca fiecare membru al echipei, grupului să fie la fel evaluat.

„Tendința oamenilor de a se prezenta în mod favorabil a fost detectată empiric prin folosirea scalelor de dezirabilitate socială care păreau să măsoare tendințe stabile. Eysenck a introdus scala minciunilor, vizând dovedirea mincinosului care refuză să admită culpe banale, cum ar fi nerespectarea unei promisiuni.”

Obiectivele acestor jocuri vor viza verificare – corectare – consolidare – reașezare – îmbogățire – sistematizare a cunoștințelor, exersarea unor deprinderi, dezvoltarea unor procese psihice – atenția, puterea de concentrare, corelarea noțiunilor generalizării luarea rapidă a deciziilor optime, gândirea logică, imaginație, abstractizări, corectitudine, ordine etc.

Sarcinile didactice, modul în care sunt rezolvate aceste sarcini, sunt pentru educator – adult, noi date importante pentru cunoașterea copilului. Preșcolarii vor trebui să identifice imagini care au elemente comune sau nu au, să le deosebească, să descopere, să construiască, să asocieze, etc. De exemplu: „Colorează cel mai ușor corp”, „Continuă desenul”, „Descoperă greșelile și corectează-le”, „Alege și potrivește” etc. Aceste jocuri sunt deosebit de atractive începând cu grupa și continuând cu clasele primare și chiar cele gimnaziale. Totul trebuie adaptat în funcție de vârsta psiho-intelectuală și somatică a copilului.

Jocul rămâne o stare necesară la orice vârstă. Eficiența jocurilor, reușita lor depinde de:

personalitatea învățătorului.

sarcinile să fie complicate progresiv și explicarea să se facă atât cât este nevoie pentru a fi corect înțelese de toți participanții la joc.

întrebările vor fi, simple, clare, ușor de urmărit.

se va stimula competiția într-o atmosferă de voie bună și mult umor (fără jigniri, penalizări,dar nici cu supraestimări).

evaluarea, recompensele, moderate, de bun simț, fără a se exagera într-o extremă sau alta.

Integrarea jocului în lecție se poate realiza, uneori spontan, când preșcolarii dau semne de oboseală, plictiseală, neatenție etc., un joc scurt, simplu poate înviora atmosfera, ridica tonusul interesului și lecția devine interesantă, eficientă,.

Pregătit înainte, jocul integrat în cadrul lecției poate fi folosit ca mijloc de dobândire a cunoștințelor sau de consolidare a ceea ce s-a studiat într-o lecție/lecții anterioare, fie ca mijloc de verificare a ceea ce copilul a acumulat până la un moment dat.

I.2. Importanța jocului didactic în grădiniță

În cadrul orelor de matematică și limba româna, jocul didactic poate fi folosit atât pentru consolidarea, îmbogățirea cunoștințelor, punerea în valoare și antrenarea capacităților creatoare ale preșcolarilor dar și la verificarea cunoștințelor acestora.

În cuprinsul probelor de evaluare, exercițiile joc imprimă acestora un caracter viu și mai atrăgător, fortificându-le energiile intelectuale și generând o motivație crescută. Având în vedere că orice exercițiu sau problemă poate fi transferat în joc didactic prin introducerea unui element ludic, se poate folosi și în cadrul probelor de evaluare. Chiar dacă în acest caz lipsește elementul de întrecere, scrierea exercițiilor în altă formă aduce un element de noutate probelor de evaluare.

Acțiunea educativă a presupus din totdeauna o poziție de dependență, chiar de absidență.

„Educatul” a fost supus unui șir prelungit și focalizat de influențe, în scopul „ameliorării” cunoștințelor sale, conduitelor sale, dorințelor sale. Rareori a fost întrebat. Din antichitate până în zilele noastre a fost aruncată o pasarelă, timp în care nimeni nu s-a gândit să afle și părerea celui implicat în acest proces. Secole întregi dialogul utilizat de antici ca metodă de cunoaștere a universului celuilalt a fost uitat. Abia în epoca noastră cooperarea educator – educat a devenit o realitate. Preșcolarul este ascultat, întrebat, verificat, evaluat, dirijat în funcție de un model proiectat și furnizat de educator și numai de acesta. Educatorul este „creuzetul” în care se plămădește tot ceea ce este necesar copilului. Educatul a devenit astfel o proiecție a conștiinței educatorului. Ce este educatul, ce trebuie să devină, pe ce căi și prin ce mijloace – a stabilit și adesea încă stabilește doar educatorul. Funcția de „supraveghere” a devenit funcția principală a educatorului; iar controlul, „ ascultarea” – însemn al puterii sale. Să ne mirăm atunci că încurajarea concurenței între copii a devenit un „stil de conducere” a procesului instructiv-educativ.

În practica muncii curente a educatorilor a rămas cu îndărătnicire metodele care obligă copilul la situația de „recipient” în care educatorul „toarnă ceea ce crede el de cuviință”. A trecut mult timp de când J.J.Rouseau a lansat teoria „adultului în devenire”. Chiar dacă entuziasmul și încrederea începutului a fost temperată de groaznicele evenimente prin care secolul nostru a trecut, ideea a dat roade concepției despre o „educație nouă”, în care cunoașterea copilului a devenit o problemă de căpetenie, a produs o adevărată „revoluție coperniciană” în educație. Eduard Claparède și adepții săi au impus ideea că nu cunoștințele predate sunt mai importante, ci persoana instruită.

Situarea copilului în centrul acțiunii educative, astăzi, în epoca educației permanente ar putea părea redusă. Societatea modernă, într-o continuă „accelerație” și „schimbare”, are rolul să-și pună în valoare întreaga energie umană; educația trebuie să fie deci continuă, integrală și globală.

C.Narly spunea: „Educat este omul toată viața, elev însă numai în copilărie și adolescență”. Orientarea spre prima perioadă a formării, spre vârsta copilăriei, a rămas una dintre achizițiile fundamentale ale științelor educației.

Pentru a educa este necesar, în primul rând, să-l cunoști pe cel educat. „A cunoaște în mod precis ființele asupra cărora trebuie să se exercite acțiunea educatorului este prima condiție a succesului pedagogic”.

„Psihologia educatorului a devenit o preocupare urmărind două scopuri complementare: studierea obiectului real și trasarea unui obiect psihologic ideal al celui care va fi supus acțiunii educative. Este evident – crede pedagogul G.Văideanu – că prin natura proceselor, educația este o activitate psihologică”. Învățarea nu este un proces strict individualizat, psihologic. Prin organizare și prin formalități, relația educațională are un caracter social. Încă Emile Durleheianu a atras atenția asupra caracterului social al educației.

Într-o structură educațională cooperativă, Preșcolarul devine coparticipant (Vlăsceanu, 1979), el devine și subiect al educației. Vom putea vorbi atunci de o învățare participativă, conștientă, interacțională, și de asemenea, anticipativă, pentru situații noi (Malița Sanda, 1981). După ce timp de secole relația educativă s-a bazat pe transmitere și antrenament individual, pe comandă și execuție, introducerea relațiilor de cooperare întâmpină rezistență.

Cercetări recente au stabilit că etapele de dezvoltare a copilului urmează principiul epigenetic, potrivit căruia apariția fiecărui stadiu nou este determinată. în mod invariabil, de ordinea în care diversele zone ale organismului ating perioadele crizelor de maturizare, dar și de modul în care mediul înconjurător și familia reacționează față de specificul fiecărei etape.

Personalitatea copilului este deci rezultatul intersecției unor determinisme sociale și individuale aflate în interdependență și interacțiune și exprimându-se pe multiple planuri: genetic, social, structural, cultural și psihic. Interacțiunea condițiilor interne cu cele externe (factori educativi) societatea, va determina, în cazul fiecărui copil, un mod de reacție personal: de recepție sau respingere a influențelor, de angajare sau rezistență pasivă.

Putem identifica „stiluri personale” de comportament, individualizate uneori încă înainte de vârsta școlară. Se descrie astfel un gen de personalitate deschisă, mobilă, cu receptivitate pozitivă, dispusă să intre în interacțiune cu elementele mediului; un gen de „personalitate transcendă”, în opoziție cu orice nouă situație; stilul „să vedem ce-i de făcut”, caracterizat printr-o reacție independentă la nou „stilul copierii stricte a modelului”, gen de rigiditate și lipsă de mobilitate. Iată tot atâtea motive de întârziere sau de intrare accelerată în „specificul stadiului” de dezvoltare psihologică și socială.

Chiar și la copiii care parcurg ore în mod normal „drumul” fiecărui stadiu și trecerile de la un stadiu la altul, devenind o bună adaptare din punt de vedere biologic și social, amprenta personală își pune pecetea asupra stilului propriu și rămâne ca potențialitate pentru dezvoltarea ulterioară a viitorului adult. Sarcinile rămase de la fiecare stadiu formează substanța vie pentru vise, fantezie, înclinații și dispoziții pentru tot restul vieții. Pe măsură ce copilul depășește o nouă criză de dezvoltare și intră într-o nouă etapă, cea depășită, trece pe planul al doilea, dar nu este niciodată abandonată.

„Parcurgerea” stadiilor nu este un proces prestabilit, ușor de planificat și identificat. Astăzi se dă o luptă în pedagogie – se spune într-o lucrare recentă despre „Formarea personalității umane”- între educatorii care „se pleacă în fața legilor” maturizării biologice și cei care susțin că evoluția individului depinde, în mare parte, mai întâi de achizițiile sale de până la 4 ani și apoi de capacitățile cognitive care se edifică între 4 și 7 ani. De aici se deduce confruntarea între două pedagogii: una ce lasă copilul să progreseze după traiectoria sa naturală și alta o „pedagogie a acumulării dezvoltării”, care crede în posibilitatea unei accelerări și anticipări a acestei evoluții.

„Competiției i se poate reproșa faptul că cel mai adesea într-un factor ce determină conflict și comportamente în grup… principiile învățării în condiții de cooperare generează o largă varietate de forme de interacțiune, de la ajustarea episodică a colegului de bancă de către elevul mai avansat, până la grupurile cooperative de învățare organizate de profesor după o anume tehnologie educațională.”

Capitolul II

Particularitățile psihofizice ale copilului preșcolar

II.1. Atenția

„Sentimentele, subliniază Ioan Șerdean, nu se învață, nu se însușesc întocmai ca diferitele noțiuni științifice; ele nu se memorează, nu se repetă la cerere, nu se povestesc. Sentimentele, firește se trăiesc.”41

“Dezvoltarea unor elemente componente ale intelectului copiilor n-ar fi posibilă fără prezența atenției, care este capacitatea de orientare, focalizare și concentrare asupra obiectelor și fenomenelor în vederea reflectării lor adecvate” (M. Zlate – psihologia sociala a grupurilor școlare , Buc. 1972). Odată cu dezvoltarea atenției, copilul se poate orienta mai bine în mediul înconjurător, poate pătrunde mai adânc în cunoașterea obiectelor și fenomenelor, deoarece cu ajutorul ei activitatea psihică se centrează, se fixează asupra celor ce intră în câmpul reflectării. În preșcolaritate, în contextul întregii activități psihice, se dezvoltă formele atenției voluntare și o serie de calități ale acesteia, cum sunt: volumul, stabilitatea, concentrarea și altele.

Stabilitatea atenției

1) Stabilitatea atenției involuntare este destul de mare în această perioadă de vârstă , ceea ce face ca preșcolarul să poată desfășura timp mai îndelungat un joc, o acțiune, dacă aceasta îl interesează în suficientă măsură sau dacă activitatea respectivă îi trezește stări emotive pozitive.

2) Stabilitatea atenției voluntare este însă redusă, copiii, mai ales cei din grupele mică și mijlocie, pot fi ușor distrași de la sarcina propusă, sub influența unor impresii momentane mai vii. Stabilitatea atenției poate fi mai mare sau mai mică, în funcție de starea afectivă în care se află copilul, de interesul pe care îl are pentru activitatea desfășurată, de natura experienței pe care o are în legătură cu situația respectivă, etc.

Concentrarea atenției

În fața adulților se ridică două probleme legate de atenția preșcolarilor: trezirea atenției involuntare, lucru relativ mai ușor de realizat și menținerea atenției voluntare pentru o perioadă mai îndelungată de timp asupra activității desfășurate. “Fixarea unor sarcini de către adult, precizarea obiectivelor unor activități, exprimarea caldă, clară, expresivă, solicitarea copilului prin întrebări, sunt mijloace ce ar putea contribui la dezvoltarea și educarea atenției copiilor.” (M. Zlate Fundamentele psihologiei, Buc. 2000)

Volumul atenției

Atenția copiilor preșcolari se mai caracterizează printr-un volum redus și o flexibilitate mică. Din această cauză copiii întâmpină dificultăți atunci când trebuie să-și îndrepte atenția asupra unor situații mai complexe, să treacă de la o activitate la alta, sau să-și distribuie atenția asupra mai multor activități concomitente.

II.2. Gândirea

O trăsătură caracteristică a gândirii copilului de vârstă preșcolară este orientarea practică, concretă, față de problemele care i se pun pentru a le rezolva. Gândirea copilului preșcolar este legată de reprezentările și limbajul acestuia, dezvoltându-se în cadrul situațiilor de viață, sub influența investigației practice asupra fenomenelor din jur, prin intermediul operațiilor de analiză, sinteză, comparație, abstractizare, generalizare. “Ieșind din faza simbolică, după vârsta de 3 ani, inteligența parcurge o etapă de inventivitate ce pregătește gândirea operativă complexă.” (E. Verza, Psihologia vârstelor, Buc. 2000). Gândirea copilului preșcolar se caracterizează prin“ foamea de cunoaștere” datorită curiozității. Marea frecvență a întrebării“ de ce?” constituie un indiciu al acestei cerințe de cunoaștere și de sesizare de relații manifestate de gândirea copilului preșcolar. Gândirea copilului de vârstă preșcolară mică este elementară, primitivă, simplistă. Ea are un caracter animist, considerând toate obiectele și fenomenele ca fiind însuflețite. Jean Piaget arăta că până la 4 – 5 ani, copilul are o gândire prologică și preoperatorie, după care urmează o gândire concret – intuitivă, care se extinde pe perioada vârstei școlare mici.

Dezvoltarea gândirii are loc în strânsă legătură cu dezvoltarea limbajului, care este nu numai un mijloc de comunicare între oameni, ci și un instrument al gândirii.

II.3. Memoria

Datorită dezvoltării progresive a vorbirii, la copilul preșcolar, memoria începe să capete particularități mai evoluate, să devină o memorie care operează cu reprezentări complexe, evocate verbal. La vârsta de 3 – 4 ani predomină memoria involuntară bazată pe asociații și nu pe analiză. În condițiile jocului, memoria este mai productivă și capătă un caracter voluntar la vârsta de 4 – 5 ani. În joc, copilul trebuie să memoreze, să recunoască, să reproducă, să redea conținutul unei sarcini. El începe să conștientizeze cerința fixării și păstrării sarcinilor ce-i revin. De aceea, pe la 5 – 6 ani copilul caută să utilizeze unele procedee de reproducere.

“Conținutul memoriei este foarte bogat; se memorează mișcări, stări afective, imagini, cuvinte, idei. Experimentele arată că din cinci cuvinte prezentate o singură dată cu voce tare, copiii de 3 – 4 ani memorează în medie un cuvânt, cei de 4 – 5 ani câte trei cuvinte, în timp ce cei de 5 – 6 ani aproximativ patru cuvinte.” (E. Vlad – Evaluarea în actul educațional, Buc. 2000)

II.4. Limbajul. Tulburările de limbaj

Prevenirea și înlăturarea tulburărilor de vorbire, activitatea corectiv-recuperativă trebuie să înceapă cu copiii preșcolari și școlarii mici deoarece la aceste vârste tulburările sunt mai frecvente, iar transformarea lor în deprinderi greșite ar avea urmări grave asupra dezvoltării ulterioare a personalității copiilor: frânează dezvoltarea vorbiri, împiedică însușirea cunoștințelor prevăzute de programele școlare, îi fac timizi. La aceste vârste corectarea se realizează mai ușor.

“Timpul este un copil care se joacă“, este metafora “cu deschidere ludică maximă, generatoarea unei considerabile literaturi filosofice în care, sub masca jucătorului divin, s-au perindat pe rând Natura, Ideea, Voința, Noul Primordial, sau la limită, Nimeni, în care caz lumea a putut fi înțeleasă și ca un joc fără de cel care se joacă.”

În activitatea de corectare a tulburărilor de vorbire se disting trei etape:

Etapa de depistare și cunoaștere a tulburărilor de vorbire presupune ca educatoarea să-și întocmească o evidență clară a copiilor cu dificultăți de vorbire, să întocmească la început de an școlar, o fișă pentru fiecare copil, în care se consemnează datele rezultate din examinarea limbajului, progresele obținute pe parcursul anului școlar. La început, se va urmări modul de pronunție a sunetelor din punct de vedere al emiterii (s, j, z, ț, t, ș, ce, ci) pronunțate cu limba așezată între dinți. Se va acționa pe linia formării și consolidării unor deprinderi articulatorii, pe educarea respirației și a echilibrului dintre expirație și inspirație, pe dezvoltarea auzului fonematic, a mișcărilor fonoarticulatorii.

“Departe de a fi numai făptură socială și excesiv gregară descrisă de unii, copilul este cineva care vrea să fie el însuși, să aibă originalitatea sa proprie.”

Între metodele specifice de corectare a limbajului se înscriu exercițiile de vorbire ritmată, recitarea unor poezii, exercițiile de imitarea unor module cu vorbire corectă, exercițiile de imitarea poziției corecte a aparatului bucal în timpul emisiei, a unor fenomene naturale, a zgomotului făcut de unele obiecte, ființe, citirea imaginilor, alcătuirea de povestiri, jocurile didactice („Am spus bine, n-am spus bine”, „Cu ce ne jucăm?”, „Când se întâmplă?”, „Cu ce sunet începe cuvântul?”).

Dereglările de limbaj influențează negativ personalitatea, copilul devine neîncrezător, suspicios, nesociabil, necooperant în activitate.

Educatoarea trebuie să dovedească mult tact pedagogic în activitatea pe care o desfășoară cu copiii cu handicap de limbaj în vederea integrării lor corespunzătoare în colectivitate, eliminării stărilor negativiste comportamentale. Dezvoltarea limbajului este legată de dezvoltarea gândirii. În perioada preșcolară, limbajul copilului devine un instrument activ și deosebit de complex al relațiilor cu cei din jur și, în același timp, un instrument de organizare a vieții psihice. “ Limbajul se îmbogățește continuu atât sub raport cantitativ, prin creșterea volumului vocabularului, cât și sub raport calitativ, ca urmare a dezvoltării capacității de formulare logico – gramaticale și frazării coerente, a organizării de mici discursuri verbale și introducerii unor conținuturi cu sens și semnificație tot mai precise, tot mai bine structurate . ” (U. Schiopu, E. Verza –Psihologia vârstelor Buc. 1997)

La vârsta preșcolară are loc lărgirea și complicarea raporturilor dintre copil și realitatea înconjurătoare . Formele și conținutul comunicării copilului cu ceilalți oameni devin mai ample și mai variate. În general, activitatea copilului preșcolar dobândește mai multă independență și se desfășoară mai organizat. Condițiile noi de viață și de activitate ale copilului se răsfrâng și asupra limbajului său, care se dezvoltă și se îmbogățește considerabil în această etapă.

Dezvoltarea limbajului este indisolubil legată de evoluția gândirii copilului și invers, gândirea se poate ridica pe trepte tot mai înalte de generalizare și abstractizare numai sprijinindu-se pe o dezvoltare corespunzătoare a limbajului.

Dezvoltarea limbajului la copil nu se reduce la creșterea cantitativa a vocabularului. O dată cu asimilarea fondului lexical, copilul își însușește și semnificația cuvintelor, adică noțiunile, care se schimbă, se îmbogățesc și se precizează treptat, pe măsura acumulării experienței și a perfecționării operațiilor de gândire.

Vorbirea corectă, expresivă a persoanelor cu care vine în contact preșcolarul constituie unul dintre mijloacele principale de educare a limbajului și de corectare a defectelor de vorbire (când acestea sunt ușoare). Dezvoltarea pronunției corecte și, în general, a vorbirii corecte trebuie să fie o preocupare permanentă a întregului personal educativ din instituțiile preșcolare.

Capitolul III

Activitățile specifice de educarea limbajului în grădiniță

III.1. Povestirile

Aceasta este o metodă „cu priză la copii”, cu ajutorul ei copiii pătrund cu ușurință în lumea basmelor, a legendelor, a miturilor, fac cunoștință cu întâmplări din viața unor personaje, vin în contact cu opere literare. Prin intermediul povestirii sunt înfățișate fapte, evenimente, fenomene ale naturii, peisaje geografice, descoperiri, oameni de seamă etc.

O povestire atractivă este urmărită cu interes de copii, la sensibilizează sentimentele, incită la analiză și comparații, le creează stări de iubire, ură, durere, ceea ce explică valoarea ei educativă.

Povestirea are un caracter narativ, solicită latura afectivă a psihicului, prin intermediul ei copiii asimilează expresii practice, figuri de stil, reprezentări despre obiecte, fenomene, fapte, întâmplări, își îmbogățesc vocabularul și sensibilitatea, li se modelează personalitatea. Povestirea influențează conștiința copiilor, contribuie la educarea lor estetică.

Aceasta devine mai atractivă atunci când e însoțită pe parcurs de un material intuitiv adecvat (proiecții, desene, înregistrări fonice, documente, imagini etc.).

Ce modalitate de activitate pentru dezvoltarea vorbirii, povestirea îmbracă două forme: povestirea educatoarei și povestirea copiilor.

Povestirea copiilor este un util exercițiu de dezvoltarea vorbirii și a comunicării. Ea modelează procesele intelectuale superioare care participă la constituirea limbajului (analiza, sinteza, generalizarea), solicită memoria și imaginația, este un mijloc de exprimare contextuală.

Forma de inițiere și deprinderea de a povesti este repovestirea, reconstituirea povestirii audiate (deprinderea copiilor de a ordona ideile într-un sens logic, de a-și adapta vorbirea la context și de a da un flux curent vorbirii).

III.2. Memorizarea

Memorizarea este acea acțiune de a memora, odată cu rezultatul acesteia, iar a memoriza are în vedere memorarea sau învățarea pe de rost a unui text. Pentru memorizare se utilizează numai texte ale genului liric, exprimate în versuri. Obiectivele activității de memorizare sunt următoarele:

Îmbogățirea vocabularului copilului, folosindu-se noi expresii și cuvinte;

Formarea deprinderilor de exprimare corectă;

Apropierea copiilor de ceea ce presupune textul literar de tip artistic, atât din literatura română cât și din cea universală;

Pregătirea copiilor pentru înțelegerea unui text liric și dezvoltarea emotivității pentru această arie literară.

Sunt dezvoltate memoria, creativitatea, imaginația și esteticul cognitiv al copiilor. După vârsta de 4 ani o poezie poate fi învățată, însă înțeleasă după vârsta de 5 ani. Atât memorizarea cât și recitarea operelor lirice în versuri necesită o pronunție clară și corectă a cuvintelor. Învățarea poeziilor conduce la exersarea limbii materne, înlăturând influențele lingvistice specifice zonei sau instituției școlare în care este plasat preșcolarul.

Conform profesorului Vasile Molan memorizarea presupune 3 momente importante :

Cunoașterea poeziei, memorarea și recitarea acesteia;

Fixarea conținutului poeziei și consolidarea deprinderilor de recitare;

Evaluarea trăiniciei memorării poeziilor.”

Alegerea poeziilor necesită o atenție deosebită, dar și îndeplinirea următoarelor condiții:

Temele abordate să fie cunoscute de copii;

Să conducă la crearea de emoții;

Cuvintele și expresiile noi să fie într-un număr limitat pentru a nu împiedica înțelegerea textului de către copii;

Construcțiile să se încadreze în limitele limbii literare, fără a prezenta abateri;

Atât versurile cât și imaginile prezentate copiilor să fie scurte și respectiv ușor de sesizat;

Să nu aibă mai mult de 3 strofe.

Activitatea de memorizare presupune respectarea anumitor etape specifice acesteia, precum:

Organizarea sălii de grupă – copii vor fi poziționați în semicerc, astfel încât profesorul să se poată afla într-o organizare frontală pentru toți membrii grupei; atmosfera creată de cadrul didactic va fi una relaxantă și stimulantă pentru manifestarea emoțiilor și pentru comprehensiunea textului;

Introducerea în activitate – este acea etapă în care copilul trece de la activitățile liber alese către activitatea de memorizare; această trecere se realizează prin captarea atenției, folosindu-se anumite formule care să trezească curiozitatea și interesul copilului pentru textul ce va urma a fi prezentat; în cadrul acestei etape copii iau contact cu materialele de sprijin utilizate pentru respectivul text.

Anunțarea temei – această etapă presupune informarea copiilor cu privire la activitatea pe care urmează să o realizeze sub îndrumarea educatorului, folosindu-se formule care să trezească interesul participanților la memorizare.

Citirea poeziei de către profesorul educator – poezia nu va fi recitată, ci va fi citită în fața copiilor pentru ca aceștia să observe că este bine să cunoști literele pentru a nu depinde de un adult, pentru a-ți putea citi propriile selecții literare și în afara programului cu profesorul;

Înțelegerea textului – presupune explicarea acelor cuvinte sau expresii neînțelese;

Memorarea versurilor – aceasta se realizează vers cu vers, deoarece, o cantitate mare de cuvinte poate fi cu greu memorată de această etapă de vârstă la care se încadrează preșcolaritatea;

Recitarea poeziei – presupune spunerea cu voce tare a unui text folosindu-se memoria dar se va schimba și tonul în funcție de ceea ce se dorește a fi transmis, de accentuarea anumitor porțiuni ale textului, reglarea respirației după anumite segmente și formarea unei legături între gesturi și cuvinte;

Încheierea activității – toate etapele activității au avut în vedere pronunția corectă, accentuarea și corectarea limbajului dar și construcția de propoziții.

Memorizarea presupune acea educație de tip intelectual adresată copiilor. În urma acestui proces se pune accentul pe calitatea exprimării, pe formarea limbajului individului dar și pe trăirea de emoții date de frumusețea limbii române.

Convorbirile la nivelul preșcolar

Rolul convorbirilor este acela de a introduce copiii în lumea literaturii, a lecturii și a cunoașterii literare. Modul în care acest lucru este posibil conduce la succesul preșcolar al celor mici. Principalul scop este reprezentat de formarea și dezvoltarea limbajului preșcolarului, urmat de cunoașterea mediului înconjurător, îmbogățirea vocabularului.

Convorbirile realizate la nivelul preșcolar sunt de mai multe tipuri „ :

Convorbiri cu suport intuitiv sau de sprijin ;

Convorbiri după ilustrație ;

Lectură după imagini ;

Convorbiri generalizatoare ;

Convorbiri cu teme date.

Acestea se realizează după următoarea structură logică :

Organizarea sălii de grupă și așezarea materialelor;

Introducerea în activitate;

Trezirea interesului pentru temă;

Anunțarea temei;

Prezentarea materialelor de sprijin;

Intuirea materialelor, întrebări și răspunsuri;

Concluziile convorbirilor;

Evaluarea activității.”

III.3. Jocul didactic – tipologii, caracteristici, exemplificări

Caracteristicile jocului didactic

Jocul didactic se încadrează în activitățile preferate de preșcolari. Resursă procesuală atractivă cu multiple valențe pe planul achizițiilor de natură – afectivă – motrică și al relațiilor interumane ce se pot stabili între preșcolari și între preșcolari și educator. Îmbină jocul cu sarcinile instructive într-o veritabilă simbioză.

Jocul didactic este văzut de Mircea Ștefan ca și „procedeu de instruire și educare, în care sarcina didactică este prezentată și exersată într-o formă ludică. Copiii să se instruiască jucându-se – acesta este un principiu înscris în Republica lui Platon. L-a susținut, la sfârșitul Evului Mediu, Vittorino da Feltre, iar în vremurile moderne, Maria Montessori. Cu toate acestea, până nu de mult, au fost pedagogi care au susținut că jocul și învățătura se exclud reciproc. Astăzi, valoarea instructivă și educativă a jocurilor este aproape unanim recunoscută, iar unele tratate pedagogice chiar plasează jocul în rândul metodelor didactice”

Tipologii de jocuri didactice pentru educarea limbajului

Varietatea foarte mare a jocurilor cât și optica curentelor și a școlilor care au dezbătut natura ludică, a dus la o mare diversitate de clasificări a jocurilor, mai simple sau mai complexe, după un criteriu sau după mai multe, având la bază scheme de sondaj longitudinal sau transversal. Cu toate acestea, nici până astăzi nu s-a ajuns la o clasificare standard, datorită abordărilor deosebite și mai ales criteriilor diferite folosite pentru diferențierea lor.

Conform teoriei lui J.Piaget, jocul este o activitate de asimilare, o activitate ce are o dublă funcție :

Jocul de rol – presupune o pregătire înainte de începerea jocului și anume, transpunerea subiectului, care trebuie bine cunoscută de către toți preșcolarii, înteles și redat cu exactitate. Exemple de jocuri: "De-a doctorul", "De-a poștașul", " De-a șoferii ", "La magazin".

Jocul de construcții – Preșcolarul prin construcții î-și dezvoltă latura sa cognitivă cât și cea a musculaturii. El învață să grupeze, să asocieze, să stabilească legătura între obiecte (de mărime, de volum, de greutate, de lungime, relațiile spațiale etc) desigur, copiii lucrând stabilesc relații cauzale între obiecte făcând diferența (care sunt mai grele, care mai mari, cad dacă nu au o anumită stabilitate etc). Exemple de jocuri de construcție: "Strada mea", "Tunelul pentru tren", "Căsuța pentru pisicuța mea"

Jocul didactic – este inițiat numai de către educator, scopul fiind acela de a urmări rezultatul unor obiectie educaționale.

Elementele de joc reprezintă o formă utilizată în activitatea educativă din gradiniță. O serie de obiective propuse în cadrul proiectelor tematice se rezolvă prin această formă de organizare și desfășurare a actului educativ.

Jocurile didactice pot fi:

Senzoriale, de ghicire, de recunoaștere a unui obiect cu ajutorul simțurilor: “Ghici ce ai gustat!”; “Spune cum este!”; “Ce pot spune despre?”; "Ghicește cine vorbește"

Jocuri logice de comparare a obiectelor după criterii date și de analiză, descriere, clasificare: “Mare-mic”; “Găsește locul potrivit!”.

Jocuri gramaticale: “Eu spun una, tu spui multe” (singular-plural); “spune al cui este?” (folosirea corectă a genitivului); “Cui trimit scrisoare?” (folosirea corectă a dativului); etc

Exemple de jocuri:

TITLUL JOCULUI – “Eu spun una, tu spui multe”

Scopul – formarea deprinderii de a forma pluralul substantivelor în scopul dezvoltării corecte;

Obiective operaționale urmărite:

Să denumească obiectele reale și imaginile de pe jetoane pe baza observării directe;

Să formeze corect pluralul unor substantive pe baza observării lor;

Să alcătuiască propoziții și fraze scurte utilizând corect acordul dintre singular și plural;

Să formeze singularul și pluralul substantivelor rostite de educatoare.

Sarcina didactică – alegerea corectă a jetonului cu una sau mai multe imagini și exprimarea corectă a singularului și pluralului.

Regulile jocului – copilul alege câte un jeton, denumește obiectul desenat și cere colegului din echipa adversă să ridice jetonul cu pluralul obiectului.

TITLUL JOCULUI – “Jocul silabelor”

Scopul – consolidarea capacității de diferențiere perceptive-fonematică a grupurilor de sunete (silaba); îmbogățirea vocabularului activ ca urmare a experienței cognitive proprii și a transferului de informații în comunicarea dintre copii.

Obiective operaționale urmărite:

Să denumească imaginile primite sau prezentate de educatoare;

Să despartă cuvintele în silabe;

Să identifice silaba inițială dintr-un cuvânt;

Să coreleze numărul de silabe cu bătaia ritmică din palme sau cu mișcarea palmei așezată sub bărbie.

Sarcina didactică – perceperea și pronunțarea clară a silabelor.

Regulile jocului – copiii aleg pe rând câte un jeton, denumesc imaginea și apoi despart cuvântul în silabe, precizând numărul acestora, în funcție de numărul de silabe din cuvintele ilustrate.

TITLUL JOCULUI – “Săculețul Maricicăi”

Scopul – consolidarea și valorificarea reprezentărilor despre figurile geometrice; verificarea cunoștințelor matematice, privind numerația în limitele 1-5.

Obiective operaționale urmărite:

Să denumească corect figurile geometrice învățate;

Să identifice figuri geometrice, denumindu-le în condițiile în care li se dau însușirile acestora;

Să identifice figuri geometrice clasificându-le în funcție de formă, mărime, grosime, culoare;

Să formeze mulțimi de figuri geometrice;

Să asocieze cifra cu numărul la mulțimea de obiecte (1-5).

Sarcina didactică – consolidarea cunoștințelor referitoare la figurile geometrice: pătrat, triunghi, cerc, dreptunghi.

Regulile jocului – la semnalul educatoarei, care recită versurile “Săculețul Maricicăi”, copiii execută cerințele fixate.

TITLUL JOCULUI – “Cum este, cum nu este?”

Scopul – consolidarea cunoștințelor referitoare la atributele pieselor geometrice; activizarea și îmbogățirea vocabularului cu antonime; dezvoltarea capacității de exprimare corectă.

Obiective operaționale urmărite:

Să identifice figura geometrică utilizând negația logică;

Să stabilească atributele piesei geometrice alese pe baza cunoștințelor acumulate;

Să spună antonime ale cuvintelor date.

Sarcina didactică – descrierea pieselor geometrice cu ajutorul atributelor acestora și a negației logice; găsirea antonimelor pentru cuvintele indicate de educatoare și utilizarea lor corectă.

Regulile jocului – copiii sunt împărțiți în trei grupe. Fiecare copil alege câte o piesă de pe masă, o descrie. Copiii care răspund corect și complet sunt aplaudați. Coechipierii pot completa răspunsurile incomplete.

TITLUL JOCULUI – “Răspunde corect”

Scopul – valorificarea cunoștințelor dobândite privind sunete, silabe, propoziții.

Obiective operaționale urmărite:

Să alcătuiască propoziții corecte despre anotimpul iarna din punct de vedere gramatical;

Să identifice numărul de silabe dintr-un cuvânt;

Să găsească alte cuvinte care încep cu același sunet;

Să mânuiască materialele puse la dispoziție.

Sarcina didactică – formularea de propoziții și realizarea analizei fonetice a acestor cuvinte (despărțire în silabe și identificarea sunetului inițial).

Regulile jocului – grupa se împarte în două echipe. Probele cuprind aceleași sarcini. Pentru fiecare răspuns corect se acordă câte o steluță. Câștigătoare este echipa care adună cele mai multe steluțe.

Exemplificări ale jocului didactic

Joc didactic: "Cu ce începe?"

Scop: deprinderea copiilor cu analiza fonetică, antrenându-i într-o formă simplă, să desprindă din cuvinte primul sunet cu care acestea încep: pronunțarea corectă a sunetului separat și în cuvânt; exprimarea în propoziții construite corect; dezvoltarea capacității de analiză, a atenției și a spiritului critic.

Sarcina didactică: recunoașterea obiectului și denumirea lui, separarea primului sunet (vocala) și pronunțarea lui corectă, (în cadrul acestui joc se vor alege cuvinte care încep numai cu vocale și care formează la începutul cuvântului silabă separată).

Reguli: copiii privesc cu atenție jetonul prezentat de educatoare, denumesc obiectul și la întrebarea educatoarei: "Cu ce începe acest cuvânt?". Copiii vor răspunde pronunțând sunetul respectiv; toți copiii care au același jeton la fel cu al educatoarei îl arată și pronunță cuvântul în întregime, apoi sunetul inițial.

Elemente de joc: întrecere, aplauze, ghicire, căutare.

Material: jetoane mari pentru educatoare și mici pentru copii. Obiectele care vor fi ilustrate: avion, apă, alune, arici, elefant, elev, echipă, inele, ie, ițari, oițe, ochelari, ouă, ușă ș.a.

Desfășurarea jocului – variantă a jocului.

Educatoarea (apoi un copil care este conducătorul jocului) arată pe rând câte un jeton, copiii îl privesc cu atenție și denumesc obiectul respectiv, se întreabă: "Cu ce începe acest cuvânt?", in răspunsul lor copiii trebuie să precizeze sunetul cu care începe cuvântul respectiv; toți copiii care au jetoane identice cu modelul educatoarei le prezintă grupei și formulează verbal răspunsul.

Joc didactic: "Eu spun una, tu spui multe”

Scop: formarea deprinderii de a alcătui propoziții și fraze scurte utilizând corect numărul singular și plural al substantivelor.

Sarcina didactică: folosirea corectă a singularului și pluralului în vorbirea curentă.

Reguli: copiii aleg un jeton de pe măsuță, denumesc imaginea și cer colegilor să spună opusul acesteia, singularul sau pluralul. Copiii alcătuiesc propoziții folosind corect substantivele la numărul singular și plural. Răspunsurile corecte sunt evidențiate.

Elemente de joc: surpriza, întrecerea, aplauzele, închiderea și deschiderea ochilor.

Material didactic: jetoane cu diferite imagini reprezentând un obiect sau mai multe obiecte, panou cu buzunărașe, minitablouri, fișe. instrumente de scris.

Desfășurarea jocului: vor fi așezate jetoane pe două măsuțe. Pe una, pentru singularul substantivelor, pe cealaltă pentru pluralul substantivelor. Un copil va alege un jeton de pe prima măsuță, denumește imaginea și numește un coleg care să vină să găsească pluralul imaginii (mai multe) de pe măsuța a doua. Sunt solicitați copiii să alcătuiască propoziții cu prima imagine, la singular și cu a doua imagine la plural.

Un copil din prima echipă alege un jeton, îl denumește. Exemplu: "Pe jetonul meu este un ursuleț". Echipa cealaltă alcătuiește propoziții folosind substantivul la numărul plural. Exemplu: "Ursuleții mănâncă mure".

Joc didactic – Cartea Magică

Scop:

dezvoltarea exprimării orale, înțelegerea și utilizarea corectă a semnificațiilor structurilor orale;

educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere gramatical,

dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral.

Sarcina didactică:

Recunoașterea poveștilor și a personajelor, povestirea conținutului imaginilor, recunoașterea altor personaje din lecturile învățate, reproducerea dialogului dintre personaje.

Regula jocului:

Copilul numit va trebui să recunoască personajele pe care le vom întâlni în călătoria noastră, le va caracteriza, va interpreta rolul unor personaje îndrăgite, va formula propoziții despre aceste personaje, va reprezenta grafic propozițiile, va găsi răspunsurile la ghicitori.

Elementele de joc:

Surpriza, scrisoarea cu „Cartea Magică”, bagheta fermecată, jobenul cu surprize, siluete pe tabla magnetică, fișe de muncă independentă.

Mijloace de învățământ:

Cartea Magică cu imagini din poveștile cunoscute de preșcolari, bagheta fermecată, plicuri cu ghicitori despre personaje, siluete ale personajelor pe tabla magnetică, jobenul magic cu surprize, clopoțelul fermecat.

Desfășurarea jocului :

După crearea atmosferei de basm din sala de clasă, va apare elementul surpriză: poștașul va aduce o scrisoare neobișnuită pe care scrie: „Lumea magică a poveștilor „ iar pe scrisoare este desenat un castel.

Voi deschide scrisoarea și voi citi următorul fragment:

„Într-o lume minunată

Veți păși acum,

Cu bagheta fermecată

Veți porni la drum.

Personaje din povești

Voi, veți întâlni,

Paginile cărții mele

Când veți răsfoi.

Timpul l-am oprit deodată

Pentru voi, copii,

În cartea mea uriașă

Cu toți veți păși…”

Vom intra pe tărâmul mirific al poveștilor iar voi, va trebui să recunoașteți personajele pe care le veți întâlni în călătoria noastră, le veți caracteriza, veți preciza personajele cunoscute, veți interpreta rolul unor personaje îndrăgite, veți formula propoziții despre aceste personaje, veți reprezenta grafic propozițiile, veți găsi răspunsurile la ghicitori. Vom putea deschide Cartea Magică dacă folosim formula de început a oricărei povești, cum ar fi: ”A fost odată ca ….”

Se va discuta despre fiecare imagine întâlnită în carte, conform obiectivelor propuse. În continuare se vor așeza pe tabla magnetică siluete ale personajelor, iar copiii vor preciza poveștile cărora aparțin.

Clopoțelul magic anunță sfârșitul activității, dar pentru a ieși din această lume, va trebui folosită formula de sfârșit a oricărui basm” Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea așa….”

Încheierea activității:

Se va lua din jobenul magic ecusoane cu titlul „Cel mai bun povestitor”!, „Cel mai cuminte copil”! și, se vor prinde copiilor în piept, alături de aprecierile adresate celor care au răspuns foarte bine.

Capitolul IV

Cercetarea științifică

IV.1. Problema de cercetare și ipoteza cercetării

Utilizarea jocului didactic în cadrul activităților de limbă și comunicare este importantă pentru dezvoltarea vorbirii, în principal a auzului fonematic, fapt care se poate realiza prin intermediul exercițiului constant, din prisma utilizări frecvente a pronunției sunetelor în cadrul exprimării gramaticale. Auzul fonematic constituie un proces esențial pentru dezvoltarea armonioasă a vorbirii individului, încă de la vârste fragede.

Ipoteza: Jocul didactic ajută la dezvoltarea, îmbogățirea și nuanțarea exprimării orale a preșcolariilor prin dezvoltarea auzului fonematic, exersarea pronunției a sunetelor, formarea structurilor gramaticale corecte, sporirea bagajului lexical.

IV.2. Metodologia de cercetare

În vederea realizării obiectivelor propuse am utilizat următoarele metode: observația, conversația, analiza produselor activității, teste și probe de evaluare.

Pentru ca datele să fie semnificative am respectat următoarele condiții:

Observarea s-a desfășurat după un plan bine stabilit, a avut un caracter selectiv, datele au fost consemnate imediat, s-au selectat notițele observațiilor curente de interpretarea lor psihologică și pedagogică, s-au vizat momente diferite din activitatea copilului și confruntarea acestora cu datele.

Cu ajutorul convorbirii am cules informații legate de operațiile și calitățile gândirii copilului, atitudinea față de sarcinile trasate, informații pentru înțelegerea motivelor interne ale conduitei, a preferințelor pentru anumite discipline, relațiilor dintre copii, climatului socio-afectiv din familie, influențele mediului social mediat asupra copilului, impresiile copilului în legătură cu anumite fapte, evenimente, întâmplări.

În practica educațională această metodă s-a particularizat în funcție de profilul psihologic de vârstă și caracteristicile individuale ale subiectului abordat. Desfășurată liber sau dirijat , convorbirea a relevat o serie de aspecte profunde, într-un timp relativ scurt.

Prin analiza produselor – (fișe, teste) am obținut informații despre lumea interioară a copilului, despre bogăția de idei și imaginația sa, caracteristicile spiritului de observație, logica gândirii, capacitatea de concentrare a atenției, de aplicare în practică a cunoștințelor însușite.

Analiza acestor produse ale activității am realizat-o după următoarele criterii:

nivelul cunoștințelor însușite;

gradul de formare a priceperilor și deprinderilor;

originalitatea, expresivitatea precum și progresele înregistrate de fiecare copil de la o etapă la alta.

Periodic am aplicat probe de evaluare a cunoștințelor la diferite discipline de învățământ, obținând informații despre nivelul de cunoștințe al preșcolarilor, gradul de dezvoltare intelectuală.

Evaluarea inițială

Evaluarea inițială reprezintă o componentă esențială a procesului instructiv educativ din grădiniță , fără de care cadrele didactice nu ar putea constata progresele fiecărui copil în parte și ale grupei în ansamblu. Pe lângă funcțiile de măsurare, de diagnosticare și de prognozare, un rol important al evaluării inițiale este stabilirea demersului didactic din perioada următoare, care urmărește în primul rand socializarea copiilor.

  Evaluarea am realizat-o prin aplicarea de probe orale, scrise, practice, probe ce au fost aplicate atât în activitățile de grup cât și individuale și frontal.

       Probele de evaluare inițială au fost aplicate pe parcursul primelor 2 săptămâni al anului școlar, unui număr de 11 copii și comportamentele urmărite au fost stabilite pe domenii de dezvoltare.

Domeniul limbă și comunicare

Educarea limbajului

Obiective urmărite

să pronunțe corect vocale și grupe de consoane

să audieze cu atenție un fragment dintr-o poveste și să o continue

să recunoască o poveste după citirea unui fragment din aceasta

să povestească un text cu ajutorul imaginilor, respectând ordinea cronologică a acțiunilor.

În urma evaluării am constatat un progres, atât în ceea ce privește volumul vocal cât și exprimarea. Copiii înțeleg și utilizează corect structurile verbale. Majoritatea se exprimă corect, redau conținutul unor povești utilizând calitățile expresive ale limbajului oral și corporal.

S-au remarcat și copii care prezintă deficiențe de vorbire cu diferite grade de dificultate.

Măsuri recuperatorii:

– munca individuală

– jocuri și exerciții pentru corectarea vorbirii

– intervenția logopedului

Rezultatele evaluării inițiale ne-au asigurat datele necesare pentru stabilirea unor obiective accesibile, pentru elaborarea unei planificări a activităților instructiv – educative care să țină cont de datele culese, utilizarea acestor mijloace, metode, tehnici de lucru care să formeze copiilor priceperile și deprinderilor de bază, necesare integrării active în activitățile educaționale din învățământul preșcolar.

Competențele urmărite în cadrul evaluărilor sunt următoarele:

Întelegerea și utilizarea corectă a semnificațiilor structuriilor verbale – 143 puncte;

Exprimarea orală corectă din punct de vedere fonetic, lexical și sintactic – 112 puncte;

Creativitatea și expresivitatea limbajului oral – 51 puncte;

Capacitatea de a înțelege și transmite intenții, gânduri, semnificații mijlocite de limbaj scris- citire – 204 puncte ;

Capacitatea de a înțelege și transmite intenții, gânduri, semnificații mijlocite de limbaj scris- scriere – 188 puncte.

Punctajele acordate în urma evaluărilor sunt următoarele:

Î – comportament însușit – 2 puncte;

D – comportament în dezvoltare – 1 punct;

A – comportament absent – 0 puncte.

Evaluarea formativă

1.Orașul nostru (3 ore)

1. Instituții și obiective importante existente în orașul nostru – discuții libere despre aceste instituții și obiective:

acțiuni benefice și nebenefice ale acestora asupra omului;

muzee, teatre, cinematografe, fabrici, combinatul, aeroport;

parcuri și spații verzi.

2. Importanța spațiilor verzi în viața orașului nostru – discuții și desene pe această temă:

poluarea, instituții care produc poluare în oraș și alte mijloace poluante (mașini, oameni);

mijloace de reducere a poluării în orașul nostru (organizarea mai multor spații verzi, întreținerea parcurilor existente, plantarea unui “zid de copaci în jurul combinatului “- expunerea unui proiect – desen lucrat pe grupe cu privire la o mai bună organizare în sprijinul reducerii poluării în orașul nostru).

3.Excursie la Aeroportul Tg.Mureș:

observarea unui avion la aterizare și decolare;

vizitarea interiorului unui avion;

vizitarea turnului de control.

II. Cum și cu ce călătorim în orașul nostru (2 ore)

Reguli de circulație – discuții libere pe această temă, expunerea unor reguli de circulație, executarea unor desene pe această temă

III. Anotimpuri (4 ore)

1.Toamna

2.Iarna

3.Primăvara

4.Vara

discuții referitoare la schimbări ce intervin în natură o dată cu venirea fiecărui anotimp

IV. Locuința mea (3 ore)

1.Reguli de igienă a corpului

2.Reguli de igienă a îmbrăcămintei

3.Reguli de igienă a locuinței/ a camerei mele:

expunere de reguli prin discuții libere, exemplificări din povestiri, povești cunoscute, executări de desene gen “ așa da , așa nu“

V. Alimentația și sănătatea (2 ore)

1.Alegerea unui regim alimentar cu multe fructe, legume și produse cerealiere, sărac în dulciuri, grăsimi și sare; alimente sănătoase:

invitat medic specialist în boli de nutriție și diabet dr.Crișan Ioana, director Policlinica nr.2 Tg.Mureș.

VI. Plante și animale din țara noastră (4 ore)

1.Plante: bradul și stejarul – denumire, răspândire, recunoaștere, frunză, fruct, alcătuire, mod de înmulțire – observații în natură, colectare de frunze, fructe, realizarea unui colaj cu ajutorul acestora. Vom semăna fiecare o ghindă sau o sămânță de brad pentru a avea copacul nostru, personal.

2.Animale: păsări – rândunica

animale – vulpea, iepurele, ursul, lupul

– discuții libere despre aceste animale și păsări având drept reper desene reprezentând animalele și mulaje, exemplificări din povești cunoscute, executare de desene.

3.Ocrotirea plantelor și animalelor de către om

– modalități prin care omul intervine în protejarea acestor plante și animale.

4. Alternativa Step by Step

„Sunt ceea ce pot să fac”

Erik Erikson

Step by Step este o metodă alternativă de educație a copiilor.

Date statistice din România și din alte țări europene.

In România a debutat în 1994.

Programul este acreditat ca alternativă educațională de Ministerul Educației Naționale.

În timpul celor doi ani de muncă în această alternativă mai frecvente au fost următoarele întrebări: (răspunsurile se vor baza pe cursurile de formare urmate, pe materiale primite și pe experiența dobândită).

De ce Step by Step ?

Un copil dintr-o clasă Step by Step învață altceva decât într-o clasă obișnuită ?

Programa școlară pentru ciclul primar este aceeași ca cea din învățământul tradițional. Diferența constă în metoda de formare a acestora care derivă din principiile Step by Step.

Care sunt principiile Step by Step ?

Dacă se încurajează concurența ?

Cum arată o clasă Step by Step ?

De ce doi învățători la clasă și opt ore ?

Cum se face o evaluare a copiilor fără calificative ?

Cum arată o zi în clasa Step by Step ?

Cum se realizează întâlnirea de dimineață ?

Ce cuprinde un mesaj ?

Ce sunt centrele de activitate ?

Cum se realizează planificarea calendaristică ?

Dacă se vor adapta în ciclul gimnazial ?

Ce rol au părinții în această alternativă ?

Cum se realizează formarea învățătorilor care predau la aceste clase ?

Cu toate că stilul de lucru într-o clasă Step by Step pare mai tolerant, având în centru motivarea copilului pentru descoperire, cultivarea personalității și a capacității de a decide în cunoștință de cauză, între mai multe alternative, ocupă un loc central în educație.

Alternativa Step by Step nu e mai bună sau mai rea decât o altă metodologie de învățare, fie ea tradițională sau alternativă.

O prezentare, o vizită într-o clasă vă ajută să faceți cunoștință cu o alternativă la învățământul tradițional.

Step by Step este doar o alternativă și nu una singură.

Despre această alternativă de educație și instrucție se poate vorbi doar dacă ați stat opt ore într-o asemenea clasă. Puteți intra oricând, nu trebuie să le cereți voie când vă aflați, la ora 8,00 în pragul sălii de clasă. Vă asigurăm că vor primi fără nici o rezervă și nu veți regreta.

Mulțumesc Doamnelor că mi-au permis să-mi alimentez optimismul pedagogic și bucuria de a cunoaște asemenea oameni – condiție a stării de sănătate spirituală „Mulțumesc”.

Vitală întoarcere în timp cu Doamna învățătoare Silvia Negruț și elevii dânsei

Pornind de la constatarea că „așa cum știu să se joace serios, tot așa copii se prind și-n lucruri serioase” – doamna Silvia a poposit la Șerbeni – o EXCURSIE DE STUDII complexă prin intenții și cu totul deosebită prin realizări. Am cerut permisiunea de a vă oferi un model de concepere și rezolvare a unei asemenea excursii.

Pe prima pagină apar patru cuvinte scrise de doamna învățătoare: „Bunicilor noștri, cu dragoste!”

Jocul :”MOARA SE-NVÂRTEȘTE”

Scopul jocului: consolidarea noțiunii de cuvânt bisilabic și a grupurilor de litere ”ge”, “ce”, “che”, “ghi”.

Regula jocului: copiii rotesc cercul mare (care este mobil) în direcția săgeții, până ajunge în direcția liniei verticale și a grupului de litere din cerculețul fix, colorat (unde descoperă un cuvânt), procedând la fel până descoperă toate cuvintele.

Activitatea se desfășoară pe următorul fond muzical:

“ Roata morii se-nvârtește,

Țac, țac, țac!

Și silabe ea rostește,

Țac, țac, țac

Morărița le culege, Si apoi cuvinte-drege,

Țac, țac, țac! Țac, țac, țac!

N.B. Copilul care a rezolvat repede și bine va primi câte un jeton cu diferite mori: moară de vânt, moară de apă, moară obișnuită (la alegere).

Jocul :”GĂSEȘTE LOCUL”

Scopul jocului:

– consolidarea deprinderior de a citi corect, de a ordona cuvintele în propoziții;

cunoașterea regulilor de despărțire a cuvintelor în silabe;

consolidarea deprinderii de a scrie corect propoziția.

Regula jocului: Jocul se desfășoară sub formă de întrecere, la tablă, pe două grupe.

Sunt scrise două coloane de cuvinte. La semnal, copii trebuie să le ordoneze după numărul de silabe (în lanț).

I. (rezolvare) II. (rezolvare)

cartier dop domnitor lup

vara vara ieduț timp

copilaș bătrâni timp ieduț

bunica bunica băiat ursul

dop cartier prietenie băiat

veselie copilaș ursul domnitor

bătrâni veselie lup prietenie

Găsiți locul acestor cuvinte în diferite propoziții. Câștigă grupa care a ordonat cel mai repede și a alcătuit cele mai multe propoziții.

Jocul:”PROPOZIȚIA ORDIN”

Scopul jocului:

îmbogățirea vocabularului;

consolidarea deprinderii de a alcătui propoziții cu ajutorul cuvintelor date;

ordonarea cuvintelor după grupul de vocale ce-l conțin.

Regula jocului: Dintr-un “săculeț surpriză” se scot bilețele care conțin anumite propoziții ordin pentru fiecare copil. Copii vor citi pe rând cele scrise și vor răspunde în scris printr-o propoziție care conține unul din grupurile de vocale învățate (oa, ie, ia).

Exemplu :

1.La ce instrument îți place să cânți?

Răspuns: Eu vreau să cânt la vioară.

2.Găsește alte cuvinte care conțin grupul de vocale “oa”…oală, coală, moară.

Jocul continuă până ce toți copiii au rezolvat sarcinile primite. Câștigă copilul (echipa) care a lucrat cel mai corect și a găsit cele mai multe cuvinte cu grupurile de vocale.

Jocul: “BASMAUA ÎNNODATĂ”

Scopul jocului:

însușirea sinonimiei ca fenomen de vocabular;

– activizarea vocabularului, îmbogățirea acestuia.

Regula jocului: Învățătorul spune un cuvânt și aruncă o basma înnodată printre copii. Cel la care ajunge basmaua trebuie să găsească un sinonim (cuvânt cu același înțeles). Dacă este corect, copilul aruncă basmaua (cu ghinion) mai departe, dacă nu, este depunctat copilul și “pedepsit” de către ceilalți copii (să recite, să dramatizeze, să compună, să execute diferite mișcări, să imite etc.)

Exemplu:

trist = mâhnit-supărat-posomorât-abătut

elev = școlar -……

tânăr =

zăpadă =

gri =

maro(n) =

Jocul :” DACĂ NU-I AȘA, CUM E?”

Scopul jocului: însușirea antonimelor (cuvinte cu formă diferită și înțeles contrar).

Regula jocului: Doi câte doi, copiii spun cuvinte, iar celălalt (din pereche) trebuie să găsească cuvântul cu sens opus. Câștigătorii iarași se cuplează câte doi, jocul continuând până rămâne unul singur, care este și învingător.

DACĂ NU-I CUM ESTE ? DACĂ NU-I CUM ESTE?

harnic leneș înalt …………….

a răspunde ………… tare ……………..

curat ………… dușman …………….

gol ………… mic …………….

alb …………. cinstit …………….

simplu …………. ………. …………….

zi noapte afară ……………..

N.B. Copiii pot completa sarcina și în scris, acolo unde timpul permite.

Jocul: “DIALOGUL DREPTUNGHIURILOR”

Scopul jocului:

semnalarea prin replici adecvate înțelegerea mesajului interlocutorului;

respectarea punctuației în scrierea enunțurilor.

Regula jocului: La acest joc, participă 3 copii; fiecare primește câte un jeton ce reprezintă o figură geometrică. Primul copil (povestitorul) primește un cerc de culoare verde. Al doilea (mama) primește un dreptunghi de culoare roșie. Al treilea copil (fiul) primește un dreptunghi de culoare albastră. Ei vor învăța oral un text dialogat, apoi, prin ridicarea jetonului- dreptunghi, fiecare își va spune rolul.

(povestitorul) Ion se întoarce acasă.

(fiul) -Buna ziua, mamă!

(mama) -Ai venit!

(fiul) -Am venit!

(mama) -Ți-e foame?

(fiul) -Da, mamă, mi-e foame!

(povestitorul) Mama se grabește să-i aducă fiului de mâncare.

Schimbarea dreptunghiurilor de culori diferite atenționează elevii că de fiecare dată când vorbește o altă persoană se folosește alineat și pentru autor și pentru dialog. Apoi, pe tablă se scrie textul rezultat din joc.

Jocul: “TRAISTA CU POVEȘTI”

Scopul jocului: Jocul se folosește la formarea propoziției din cuvinte (două sau mai multe) și utilizarea corectă a semnelor de punctuație la scrierea acestor enunțuri. El mai poate fi folosit la formarea cuvântului din silabe. Ținând cont de versurile poeziei, copii află noutăți despre strămoși, ghidușii (explicăm, pe înțelesul lor , sensul acestor cuvinte, dezvoltându-le astfel sentimente de dragoste față de strămoși, portul și obiceiurile lor).

Regula jocului: Copii stau în bănci, iar în fața lor se află educatorul, care are traista pregătită din timp cu cuvintele necesare și semnele de punctuație pentru alcătuirea propozițiilor dorite. La început, educatorul le spune poezia și o memorează împreună cu copii. Copii care vor reuși să memoreze versurile vor participa la joc. În traistă, se vor afla jetoane diferit colorate, cu cuvintele și semnele de punctuație necesare formării propozițiilor dorite (propozițiile se pot referi la teme diverse). Cuvintele se vor scrie cu litera mare și mică, folosind astfel ambele fețe ale jetoanelor.

Copii care au reușit să învețe versurile vor participa la concurs. Deci, după ce recită, preșcolarul are dreptul să caute în traistă și să scoată un cuvânt. Așa se procedează până se termină toate jetoanele. Jetoanele “nu”, ”!”, ”?” vor fi ascunse de educator, pentru a nu fi descoperite de copil, și aduse de educator în partea finală a jocului. Copii se vor afla în fața clasei cu jetoanele expuse, educatorul cerându-le să le ordoneze după propozițiile auzite.

Baba avea o găină.

Moșul avea un cocoș.

Moșul avea o găină.

Baba avea un cocoș.

Copiii vor fi atenți la semnele de punctuație:

Litera mare la începutul propoziției;

Semnul “punct” la sfârșit.

Apoi, învățătorul, cu dibăcie descoperă că de fapt a mai găsit niște jetoane, scoțându-le (“nu” , “Nu”, “!”, “?”).

Copiii reușesc să alcătuiască și alte propoziții. Folosindu-se de aceste propoziții pot alcătui un text, ținând cont de povestea cunoscută de ei.

JOCUL:” DESCOPERĂ CE SE AFLĂ SUB PLĂCUȚE!”

Scopul jocului:

verificarea cunoștințelor despre conținutul lecției predate;

actualizarea și îmbogățirea vocabularului;

Regula jocului: Educatorul are pregătit în fața clasei o planșă care ilustrează subiectul lecției de limba română (citire) sau un pasaj semnificativ din aceasta. Imaginea este acoperită cu plăcuțe numerotate. Pentru a descoperi imaginea ascunsă, copiii chemați pe rând de învățător, extrag dintr-un coșuleț bilețelele numerotate care corespund plăcuței cu același număr. Dacă preșcolarul a răspuns corect la cerința bilețelului, plăcuța este înlăturată de pe imaginea surpriză. Bilețelele pot cuprinde întrebări din lecție, cerința de a citi anumite propoziții sau fragmente conform celor prestabilite, pot fi solicitați să alcătuiască propoziții folosind cuvinte din vocabularul lecției sau ortograme întâlnite în text. Descoperirea imaginii oferă satisfacție și surpriză în același timp. Se discută imaginea descoperită și se dă un titlu acesteia.

Pe prima pagină apar patru cuvinte scrise de doamna învățătoare: „Bunicilor noștri, cu dragoste!”

Competențele urmărite în cadrul evaluărilor sunt următoarele:

Înțelegerea și utilizarea corectă a semnificațiilor structuriilor verbale – 156 puncte;

Exprimarea orală corectă din punct de vedere fonetic, lexical și sintactic – 151 puncte;

Creativitatea și expresivitatea limbajului oral – 59 puncte;

Capacitatea de a înțelege și transmite intenții, gânduri, semnificații mijlocite de limbaj scris- citire – 256 puncte;

Capacitatea de a înțelege și transmite intenții, gânduri, semnificații mijlocite de limbaj scris- scriere – 221 puncte.

Punctajele acordate în urma evaluărilor sunt următoarele :

Î – comportament însușit – 2 puncte;

D – comportament în dezvoltare – 1 punct;

A – comportament absent – 0 puncte.

IV.3. Dezvoltarea limbajului prin intermediul jocurilor didactice – aplicații și considerații metodice

Evaluarea sumativă – ameliorare

Evaluarea sumativă reprezintă o componentă esențială a procesului instructiv educativ din grădiniță, fără de care cadrele didactice nu ar putea constata progresele fiecărui copil în parte și ale grupei în ansamblu. Pe lângă funcțiile de măsurare, de diagnosticare și de prognozare, un rol important al evaluării sumative este stabilirea demersului didactic din perioada următoare, care urmărește în primul rând socializarea copiilor.

Evaluarea am realizat-o prin aplicarea de probe orale, scrise, practice, probe ce au fost aplicate atât în activitățile de grup cât și individuale și frontal.

Probele de evaluare sumativă au fost aplicate pe parcursul ultimele 2 săptămâni al anului școlar, unui număr de 11 copii și comportamentele urmărite au fost stabilite pe domenii de dezvoltare. Evaluările realizate la grupa de copiii vor fi anexate la finalul lucrării. (ANEXA 1)

1.Domeniul limbă și comunicare

Educarea limbajului

Obiective urmărite

– să pronunțe corect vocale și grupe de consoane

– să audieze cu atenție un fragment dintr-o poveste și să o continue

– să recunoască o poveste după citirea unui fragment din aceasta

– să povestească un text cu ajutorul imaginilor, respectând ordinea cronologică a acțiunilor.

În urma evaluării am constatat un progres, atât în ceea ce privește volumul vocal cât și exprimarea. Copiii înțeleg și utilizează corect structurile verbale. Majoritatea se exprimă corect, redau conținutul unor povești utilizând calitățile expresive ale limbajului oral și corporal.

S-au remarcat și copii care prezintă deficiențe de vorbire cu diferite grade de dificultate.

Măsuri recuperatorii:

– munca individuală

– jocuri și exerciții pentru corectarea vorbirii

– intervenția logopedului

Rezultatele evaluării inițiale ne-au asigurat datele necesare pentru stabilirea unor obiective accesibile, pentru elaborarea unei planificări a activităților instructiv – educative care să țină cont de datele culese, utilizarea acestor mijloace, metode, tehnici de lucru care să formeze copiilor priceperile și deprinderilor de bază, necesare integrării active în activitățile educaționale din învățământul preșcolar.

La vârsta preșcolară, deși învățarea prin lecție de tip preșcolar este activitatea dominantă, dat fiind particularitățile școlarului de 3-6 ani, cu tot progresul realizat în planul dezvoltării sale intelectuale le impun reducerea activității de învățare propriu-zisă la 25’-40’ și completarea lecției cu activități apropiate prin specificul lor, celor din învățământul preșcolar cu precădere la jocurile didactice. Jocul la rândul său se dezvoltă; trece de la un stadiu de dezvoltare la altul, datorită schimbărilor ce se produc în psihicul copilului, devenind treptat, o formă de activitate tot mai complexă.

Între dezvoltarea jocului și dezvoltarea psihică există un raport corelativ stimulator, cu alte cuvinte schimbările calitative, suferite în psihogeneza copilului influențează pozitiv dezvoltarea jocului și invers. Dezvoltarea jocului de la un stadiu psihogenetic la altul nu se realizează spontan, ci sub directa îndrumare a adultului, cu condiția respectării stadiilor caracteristice fiecărei vârste. De exemplu jocurile de creație de la reproducerea acțiunilor obiectual-instrumentale, la jocuri cu subiecte simple specifice preșcolarilor s-a ajuns la dezvăluirea semnificațiilor sociale a activității adultului la vârsta școlară mică.

La vârsta preșcolară jocurile de mișcare fără subiect cu reguli neincluse în roluri încep să ocupe un loc tot mai important, comparativ cu jocul cu reguli și cu roluri. Toate acestea trebuie să constituie un ghid în organizarea și conducerea jocurilor la vârsta școlară, încadrate fie ca activități libere, fie ca activități organizate.

Funcțiile formative ale jocului sunt întregite sau întregesc învățarea de tip școlar prin introducerea treptată a lecțiilor, respectând desigur particularitățile psihologice ale învățării la diferite vârste.

Învățarea, potrivit datelor psihologice, îmbracă diferite forme, în funcție de vârsta psihologică a școlarului. Odată cu intrarea în școală copilul începe să învețe după programul adultului, în comparație cu perioada anterioară, când preșcolarul învață după „programul propriu”, prin joc și alte activități și după „programul adultului” în cadrul activităților obligatorii-școlarul mic își însușește cunoștințele conform cerințelor programelor și manualelor școlare.

În procesul învățării copilul își însușește un sistem de cunoștințe, își formează priceperi și deprinderi în același timp, procesele și însușirile psihice ating unde superioare de dezvoltare. Însă nu orice formă de învățare are ca rezultat dezvoltarea copilului-suprasolicitarea sistemului nervos printr-un volum sporit de informații ca și nerespectarea particularităților psihologice ale învățării devine o frână a acesteia.

Între învățare și dezvoltare există un raport corelativ stimulator în funcție de nivelul de dezvoltare psihică a școlarului mic, procesul învățării prezintă anumite particularități ca efect al legăturilor funcționale specifice dintre joc și învățare. Relația dintre joc și învățare este condiționată de nivelul de dezvoltare psihică. Reexaminată această relație în sens divers se observă că prin introducerea treptată a elementelor de învățare au loc însemnate modificări, în activitatea psihică a copilului. Întrecerea de la vârsta preșcolară când elementele de joc sunt introduse în activitățile obligatorii, pentru a capta copiilor atenția, a-i antrena la o participare cât mai activă, la vârsta școlară mică, învățarea începe să fie privită ca o activitate predominantă, să intensifice asimilarea activă a cunoștințelor, se conturează anumite „procedee mintale de lucru”, școlarii înțeleg mai bine problemele date, se străduiesc să găsească soluții de rezolvare a acestora în mod independent, sporește interesul în atracția pentru munca intelectuală, crește rezistența la efortul intelectual. În desfășurarea lecțiilor se manifestă totuși scăderea interesului pentru munca de învățare distragerea atenției manifestată fie sub formă de pasivitate, fie prin comutarea atenției spre stimulenți externi temei, fie prin aspirația motrică și verbală. Aceste manifestări impun introducerea unor procedee de joc prin care se restabilește climatul propice activității intelectuale a elevilor.

În această perioadă, elementele de joc au și sarcina de a facilita adaptarea , integrarea preșcolarului de ieri, la cerințele școlarului de azi. De exemplu în lecțiile de citire, în perioada abecedară elementele de joc pot fi folosite cu succes în diferite momente ale lecției-sub formă de surpriză în prezentarea materialului intuitiv, întrecere între elevi sau între elevi și învățătoare, în compunerea cuvintelor, a propozițiilor cu silabe sau litere decupate, mișcarea în mânuirea materialului didactic, ghicitorile pentru recunoașterea literelor. În activitatea de cunoaștere a mediului înconjurător folosirea onomatopeelor sau a ghicitorilor în anunțarea temei, mișcării imitative, prin care se menține interesul, ușurând însușirea cunoștințelor, formarea priceperilor și deprinderilor și dezvoltarea psihică în general.

Competențele urmărite în cadrul evaluărilor sunt următoarele:

Înțelegerea și utilizarea corectă a semnificațiilor structuriilor verbale – 156 puncte;

Exprimarea orală corectă din punct de vedere fonetic, lexical și sintactic – 151 puncte;

Creativitatea și expresivitatea limbajului oral – 59 puncte;

Capacitatea de a înțelege și transmite intenții, gânduri, semnificații mijlocite de limbaj scris- citire – 258 puncte;

Capacitatea de a înțelege și transmite intenții, gânduri, semnificații mijlocite de limbaj scris- scriere – 221 puncte.

Punctajele acordate în urma evaluărilor sunt următoarele :

Î – comportament însușit – 2 puncte;

D – comportament în dezvoltare – 1 punct;

A – comportament absent – 0 puncte.

La vârsta preșcolară, deși învățarea prin lecție de tip preșcolar este activitatea dominantă, dat fiind particularitățile școlarului de 3-6 ani, cu tot progresul realizat în planul dezvoltării sale intelectuale le impun reducerea activității de învățare propriu-zisă la 25’-40’ și completarea lecției cu activități apropiate prin specificul lor, celor din învățământul preșcolar cu precădere la jocurile didactice. Jocul la rândul său se dezvoltă; trece de la un stadiu de dezvoltare la altul, datorită schimbărilor ce se produc în psihicul copilului, devenind treptat, o formă de activitate tot mai complexă.

Între dezvoltarea jocului și dezvoltarea psihică există un raport corelativ stimulator, cu alte cuvinte schimbările calitative, suferite în psihogeneza copilului influențează pozitiv dezvoltarea jocului și invers. Dezvoltarea jocului de la un stadiu psihogenetic la altul nu se realizează spontan, ci sub directa îndrumare a adultului, cu condiția respectării stadiilor caracteristice fiecărei vârste. De exemplu jocurile de creație de la reproducerea acțiunilor obiectual-instrumentale, la jocuri cu subiecte simple specifice preșcolarilor s-a ajuns la dezvăluirea semnificațiilor sociale a activității adultului la vârsta școlară mică.

La vârsta preșcolară jocurile de mișcare fără subiect cu reguli neincluse în roluri încep să ocupe un loc tot mai important, comparativ cu jocul cu reguli și cu roluri. Toate acestea trebuie să constituie un ghid în organizarea și conducerea jocurilor la vârsta școlară, încadrate fie ca activități libere, fie ca activități organizate.

Funcțiile formative ale jocului sunt întregite sau întregesc învățarea de tip școlar prin introducerea treptată a lecțiilor, respectând desigur particularitățile psihologice ale învățării la diferite vârste.

Competențele urmărite în cadrul evaluărilor sunt următoarele:

Întelegerea și utilizarea corectă a semnificațiilor structuriilor verbale;

Exprimarea orală corectă din punct de vedere fonetic, lexical și sintactic;

Creativitatea și expresivitatea limbajului oral;

Capacitatea de a înțelege și transmite intenții, gânduri, semnificații mijlocite de limbaj scris- citire;

Capacitatea de a înțelege și transmite intenții, gânduri, semnificații mijlocite de limbaj scris- scriere .

Învățarea, potrivit datelor psihologice, îmbracă diferite forme, în funcție de vârsta psihologică a școlarului. Odată cu intrarea în școală copilul începe să învețe după programul adultului, în comparație cu perioada anterioară, când preșcolarul învață după „programul propriu”, prin joc și alte activități și după „programul adultului” în cadrul activităților obligatorii-școlarul mic își însușește cunoștințele conform cerințelor programelor și manualelor școlare.

În procesul învățării copilul își însușește un sistem de cunoștințe, își formează priceperi și deprinderi în același timp, procesele și însușirile psihice ating unde superioare de dezvoltare. Însă nu orice formă de învățare are ca rezultat dezvoltarea copilului-suprasolicitarea sistemului nervos printr-un volum sporit de informații ca și nerespectarea particularităților psihologice ale învățării devine o frână a acesteia.

Între învățare și dezvoltare există un raport corelativ stimulator în funcție de nivelul de dezvoltare psihică a școlarului mic, procesul învățării prezintă anumite particularități ca efect al legăturilor funcționale specifice dintre joc și învățare. Relația dintre joc și învățare este condiționată de nivelul de dezvoltare psihică. Reexaminată această relație în sens divers se observă că prin introducerea treptată a elementelor de învățare au loc însemnate modificări, în activitatea psihică a copilului. Întrecerea de la vârsta preșcolară când elementele de joc sunt introduse în activitățile obligatorii, pentru a capta copiilor atenția, a-i antrena la o participare cât mai activă, la vârsta școlară mică, învățarea începe să fie privită ca o activitate predominantă, să intensifice asimilarea activă a cunoștințelor, se conturează anumite „procedee mintale de lucru”, școlarii înțeleg mai bine problemele date, se străduiesc să găsească soluții de rezolvare a acestora în mod independent, sporește interesul în atracția pentru munca intelectuală, crește rezistența la efortul intelectual. În desfășurarea lecțiilor se manifestă totuși scăderea interesului pentru munca de învățare distragerea atenției manifestată fie sub formă de pasivitate, fie prin comutarea atenției spre stimulenți externi temei, fie prin aspirația motrică și verbală. Aceste manifestări impun introducerea unor procedee de joc prin care se restabilește climatul propice activității intelectuale a preșcolarilor.

În această perioadă, elementele de joc au și sarcina de a facilita adaptarea , integrarea preșcolarului de ieri, la cerințele școlarului de azi. De exemplu în lecțiile de citire, în perioada abecedară elementele de joc pot fi folosite cu succes în diferite momente ale lecției-sub formă de surpriză în prezentarea materialului intuitiv, întrecere între preșcolari sau între preșcolari și învățătoare, în compunerea cuvintelor, a propozițiilor cu silabe sau litere decupate, mișcarea în mânuirea materialului didactic, ghicitorile pentru recunoașterea literelor. În activitatea de cunoaștere a mediului înconjurător folosirea onomatopeelor sau a ghicitorilor în anunțarea temei, mișcării imitative, prin care se menține interesul, ușurând însușirea cunoștințelor, formarea priceperilor și deprinderilor și dezvoltarea psihică în general.

Concluzia

Ipoteza se confirmă prin participarea copiilor de nivel preșcolar la activitățile ce include jocul didactic în folosul dezvoltării vorbirii și a elementelor gramaticale, lingvistice.

În conformitate cu aceste criterii am întocmit orare pentru subgrupele formate în fiecare an școlar și m-am străduit să cuprind toate categoriile de activități prevăzute de programă, să realizez cât mai multe teme prin procedee cât mai variate.

În primul rând m-au interesat activitățile de cunoaștere a naturii cele de dezvoltare a vorbirii și cele matematice cărora le-am acordat un spațiu mai larg de desfășurare. Temele mai complexe ale acestor forme de activități le realizez cu o grupă (mare) iar pentru celelalte (mijlocie și mică) stabilesc muncă independentă ( aceeași sau diferită).

Unele activități nu oferă posibilități optime de alternare a muncii directe a educatoarei cu activitatea independentă a copiilor. De aceea, în alcătuirea orarelor am ținut seama și de acest fapt. Astfel, educația fizică și muzică nu pot fi cuplate cu alte activități datorită specificului lor (sonoritate, mișcare).

La aceste forme de activități, ca de altfel și la celelalte, am luat în considerație curba de efort a copiilor și în special a celor din grupa mică, condițiile psiho- fiziologice ale ritmului de muncă, de relaxare și de repaus. Copiii de 3-4 ani obosesc repede și odată depășit pragul de rezistență la oboseală, ei reacționează fie prin instabilitate și inactivitate fie prin agresivitate.

Gradul unei grădinițe cu grupa combinată este orientativ, el poate prezenta o oarecare mobilitate în cadrul unei zile, impusă de volumul cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor pe care trebuie să le dobândească preșcolarii la fiecare categorie de activitate, de unele situații ivite pe parcursul zilei, săptămânii sau în asimilarea cunoștințelor.

O situație deosebită pentru care orarul săptămânal al unor subgrupe de copii necesită modificări este desfășurarea muncii instructiv- educative în grădinițe cu program limitat (două sate). Indiferent de numărul de zile afectat pentru educarea copiilor dintr-un sat, aceștia trebuie pregătiți pentru școală și este nedrept ca ei să prezinte rămâneri în dezvoltarea psihică și intelectuală datorită acestui regim limitat.

Numărul mai mare de zile frecventate de preșcolari este stabilit în funcție de numărul și vârsta copiilor și cu acordul direcțiunii școlii coordonatoare. Acolo unde sunt copii de grupă mare am în vedere pregătirea acestora pentru școală. În aceste condiții de desfășurare a muncii cunoaștem unele dificultăți în realizarea procesului instructiv-educativ: nu există continuitate în activitate fiind pauze de 3-4 zile de la o săptămână la alta. Sânt totuși perioade când acest neajuns este diminuat prin organizarea unor acțiuni comune cu preșcolarii celor două sate: excursii, plimbări, serbări; nu se poate realiza integral programa mai ales unde se lucrează două zile, chiar dacă numărul de activități comune pe zi este mai mare decât cel prevăzut în planul de învățământ; nu se poate realiza o cronologie în desfășurarea activităților de la o săptămână la alta, în schimb mă străduiesc să planific astfel activitățile dintr-o zi încât să ajung la un rezultat pozitiv la sfârșitul zilei, activitatea zilei să fie unitară prin relația cunoaștere-formare.

Bibliografie:

Barbu H. ,Popescu Eugenia, Șerban Filofteia – “Activități de joc și recreativ- distractive”, E.D.P., București, 1993

Cerghit Ioan –“Metode de învățământ”, E.D.P.,București 1980

Dănescu, Elena, Stimularea creativității la vârsta preșcolară. Un studiu experimental. Editura Paralela 45, Pitești, 2009

Druță Elena, Maria, Cunoașterea elevului, Editura Aramis, București, 2004

Dumitriu Gheorghe și Constanța –“Psihologia procesului de învățământ”- E.D.P.București 1997

Emil Boldan, Coordonator, Dicționar de terminologie literară, Editura Științifică, București, 1970

Golu Pantelimon, Zlate Mielu, Verza Emil –“Psihologia copilului”, E.D.P. București 1993

Huizinga Johan –“Homo ludens, Încercare de determinare a elementului ludic al culturii, Traducere din limba olandeză de H.R.Radian” Ed.Univers, București 1977

Ionescu Miron, Chis Vasile , Strategii de predare si învatare, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1992

Ioan Șerdean, Metodica predării limbii române la clasele I-IV, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993

Langa, Claudiu, Bulgaru, Ionuț, Managementul clasei de elevi. O abordare aplicativă. Editura Universității din Pitești, 2009

Lieury A.-“Manual de psihologie generală, (trad.)”, Ed.Antet, București 1996

Matthews, Gerald, Psihologia personalității, trasaturi, cauze, consecințe, Ediția a II-a, Editura Polirom, Iați, 2012

Mialaret, Gaston, Debesse, Maurice, Traite des sciences pedagogiques. Histoire de la pedagogie, P.U.F, Paris, 1971

Mircea Ștefan, Lexicon Pedagogic, Editura Aramis Print, București, 2006

Molan Vasile, Didactica activităților de educație a limbajului, Proiect pentru învățământul rural, 2008

Neveanu Popescu Paul –“Dicționar de psihologie” Ed.Albatros, București 1978

Nicola Ioan – “ Pedagogie” , E.D.P.București 1994

Osterrieth P.-“Introducere în psihologia copilului, (trad.)” Ed.Științifică și Enciclopedică, București 1976

Piaget J. – “Psihologia copilului”, E.D.P., București, 1969

Planchard, Emile, Introducere în pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976.

Popovici și colaboratorii – “Culegere de jocuri didactice”, E.D.P.,București, 1971

Popovici, Dumitru, Didactica, Soluții noi la probleme controversate, Editura Aramis, București, 2000

Șchiopu U. și Verza E. –“ Psihologia vârstelor”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983

Ștefan, Mircea, Teoria situațiilor educative, Ediția XXI, Editura Aramis, Bucurețti, 2003

http://www.scrigroup.com/didactica-pedagogie/ROLUL-JOCUL-DIDACTIC-IN-INVATA51925.php

ANEXE