. Jocurile DE Miscare Ca Mijloc DE Invatare A Baschetului LA Copii In Gimnaziu

Motto: “Cine spune joc spune, totodată, efort și libertate, și o educație prin joc trebuie să fie o sursă atât de efort fizic cât și de bucurie morală”

Jean Chateau

Jocurile de mișcare ca mijloc de învățare a baschetului la copii în gimnaziu

“Omul se joacă numai când este om în adevărata accepțiune a cuvântului, și, el este pe de-a întregul om, numai când se joacă” Friedrich Schiller

Planul lucrării

Capitolul I. Introducere Pg.

I.1. Însemnătatea teoretică și practică a temei …….. …3

I.2. Motivarea alegerii temei și scopul lucrării ………….4

I.3. Ipoteza…………………………………………………….. 5

I.4. Rolul jocului în dezvoltarea societății umane…………. 5

Capitolul II. Fundamentarea teoretică

II.1. Obiectivele educației fizice școlare……………………14

II.2. Documentele de planificare ale profesorului…………15

II.3. Necesitatea și metodologia jocurilor de mișcare…….16

II.4. Caracteristicile jocului de baschet în etapa actuală…24

II.5. Particularități morfo-funcționale și psihice ale vârstei 26

Capitolul III. Desfășurarea experimentului

III.1. Metode de cercetare……….…………………………..30

III.2. Condițiile experimentului…….…………………………31

III.3. Periodicitatea testărilor…….…………………………..31

III.4. Bateria de teste cuprinsă în experiment.…………….32

III.5. Descrierea jocurilor de mișcare folosite……………..34

Capitolul IV. Rezultate și interpretare

IV.1. Rezultate obținute…………………………….………..44

IV.2.. Interpretarea rezultatelor………………………………45

Capitolul V. Concluzii și propuneri………………………………..52

Capitolul VI. Bibliografie …………………………………………..54

Capitolul VII. Anexe………………………………………………..55

I.1. Însemnătatea teoretică și practică a temei.

Jocul este activitatea cu care omul debutează în viață, urmând ca pe parcursul vieții jocul să capete o serie de valențe și funcții formative tot mai complexe, de facilitare a adaptării la mediul înconjurător, de umanizare și pregătire pentru muncă și viață.

Jocul reprezintă cea mai bună formă de deconectare psihică și de odihnă activă, dar la o analiză mai profundă a jocurilor de mișcare reiese și importanța educativă a acestora. Eficiența jocurilor de mișcare depinde de condițiile materiale și de gradul de calificare și de profesionalism al educatorilor (învățător, profesor, antrenor) cu contribuție la dezvoltarea cât mai bună a forței, vitezei, îndemânării, perseverenței, spiritului de sacrificiu, dar mai ales al așa zisului ”fair play” – principiu de bază al tuturor jocurilor.

Jocul de mișcare prin formă, conținut și efecte, prezintă unele avantaje față de alte exerciții fizice, oferind condiții favorabile de dezvoltare simultană a deprinderilor motrice de bază sau specifice, a calităților motrice, ca și a proceselor psihice și a trăsăturilor de personalitate. Multiplele sale valențe instructiv-educative explică includerea cu precădere a jocului de mișcare ca mijloc al educației fizice în majoritatea lecțiilor, la toate clasele de elevi, la toate vârstele.

Analizând esența și conținutul jocurilor de mișcare ne dăm seama de imensa lor valoare educativă. Funcțiile lor pot fi identificate cu cele de integrare socială, proprie fenomenului educațional. Elevul își însușește realitatea motrică, dirijându-și în mod conștient mișcările corpului, se pregătește pentru muncă și viață, dobândind capacitate motrică și calități motrice și operând cu ele, își formează atitudini față de activitatea motrică. In acest proces elevul este activ: observă, gândește, reactualizează creator, caută și găsește soluții care asigură succesul, acționează în inter relație cu colegii – parteneri sau adversari. Perfecționarea capacității motrice și dezvoltarea fizică armonioasă sunt corelate cu influențarea dezvoltării personalității în integralitatea ei.

I.2. Motivarea alegerii temei și scopul lucrării.

Jocurile de mișcare se adresează tuturor vârstelor, dar mai ales elevilor și chiar sportivilor. Jocul de mișcare este cel mai stimulativ mijloc de realizare a obiectivelor pe care și le propune educatorul, copii iau parte la aceste jocuri cu multă plăcere și cu mult entuziasm, astfel contribuind la realizarea obiectivelor pe care și le propune pedagogul în cadrul lecției de educație fizică..

Scopul jocului de baschet este introducerea mingii în coș. Scopul lucrării de față este de a pune la dispoziție o selecție de mijloace reprezentative de o multitudine de jocuri de mișcare pentru a facilita învățarea conducerii mingii, a paselor ,a aruncărilor la coș, astfel încât practicanții – elevi – să-și poată însuși mai ușor elementele necesare atingerii scopului jocului.

I.3. Ipoteza.

Dacă în cadrul lecției de educație fizică jocurile de mișcare au sau nu rol determinant în învățarea și perfecționarea jocului de baschet la vârstă timpurie privind accesarea mai ușoară a elementelor și procedeelor tehnice în momentul învățării, privind crearea unui spirit de echipă, ca și în întărirea spiritului de combativitate și de întrecere, fără a influența în mod negativ dezvoltarea calităților motrice.

I.4. Rolul jocului în dezvoltarea societății umane.

Cunoștințele despre originea jocului reprezintă baza teoriei jocurilor, astfel în mod schematic trebuie să parcurgem unele noțiuni legate de evoluția ființei umane.

Omul se deosebește de animale prin gândirea abstractă, lucru datorat și activității cu două mâini – deci munca activă, folosirea uneltelor și apoi vorbirea l-au creat pe om.

Mai târziu munca a determinat capacitatea fizică și psihică a individului, a contribuit la perfecționarea lui. Această perfecționare a provocat o tendință creatoare în domeniul culturii, artei și tehnicii.

Exersarea mișcărilor imitatoare a muncii și a luptei au reprezentat primele forme ale jocului. În procesul muncii – al vânatului și pescuitului, al luptelor – s-a realizat o grupare a mai multor indivizi în vederea realizării scopului. De-a lungul experienței acumulate în luptă și muncă, bătrânii au transmis generațiilor tinere tehnicile acestor activități sub formă de jocuri. Acestea la rândul lor s-au perfecționat cu ajutorul cântecelor și a muzicii, a dansului, devenind ritualuri.

Astfel rădăcinile jocului se trag din muncă, obiectul preferat al jocului a devenit mingea, originea jocurilor preocupând omenirea încă de pe vremea lui Herodot, care atribuie originea jocurilor lui Atus, primul rege din Asia Mică, care prin aceste jocuri a dorit să sustragă atenția populației de la foametea care bântuia.

Jocul a devenit o activitate psiho-fiziologică de dezvoltare a personalității, a capacităților fizice pentru muncă și pentru apărare, jocul reflectând realitatea înconjurătoare.

La o comparație a jocului cu munca nu se constată diferențe esențiale,- “un joc bun seamănă cu o muncă bună, un joc prost cu o muncă proastă”. Jocul bun pretinde, în primul rând efort. Unele jocuri solicită organismul atât de mult, încât pot fi apreciate mai grele decât anumite forme de muncă. Forma de muncă cea mai apropiată de joc prin structura sa este activitatea de creație.

Totuși jocul se deosebește radical de muncă, munca reprezentând participarea omului la crearea valorilor sociale, materiale și culturale, jocul doar pregătind omul pentru muncă.

Referiri la vechimea jocurilor întâlnim și în scrierile literare cum ar fi “legenda Argonauților” sau poemele lui Homer – “Iliada” și “Odiseea”, în cea din urmă de exemplu tânăra Nausicaa este înfățișată jucând cu prietenele ei jocul cu mingea, calitățile fizice ale eroilor reliefându-se în aceste opere literare.

Istoria jocului se poate compartimenta în trei perioade distincte – jocurile din antichitate, cele din evul mediu și cele din epoca modernă:

A.

In Antichitate întâlnim jocuri evoluate cu mingea în China, Egipt sau Persia. Astfel în piramidele egiptene au fost îngropate și mingi ale faraonilor, sau în reliefurile bisericești se găsesc ilustrații diverse privind aruncările și prinderile de minge.

Grecii antici aveau o împărțire a activităților corporale pe două sectoare – jocul (paidia) și sportul (agon). Astfel concursurile sportive agon sunt ilustrate în Iliada cu ocazia înmormântării lui Patrocle, cu care prilej au fost organizate întreceri de lupte, aruncarea discului, tir cu arcul, alergări, concursuri de care.

În Odiseea, la curtea lui Alkinos s-au organizat festivitățile în cinstea lui Odiuseus, cu care ocazie spectatorii au fost distrați prin jocuri cu mingea, rândurile lui Homer ilustrând și diferite tehnici de execuție.

Astfel prin această divizare, încă din antichitate grecii împart pedagogii în profesori și antrenori, tineretul, mai ales cel cu stare beneficiind de o instruire atât intelectuală cât și fizică. Scriitori ca Platon sau Philostratos – în “Peri gumnastikes” fac referiri la activitatea de antrenor și a jocurilor pe care acesta le-a instruit.

În scrierile lui Lukianos sunt întâlnite cam 50 de jocuri descrise, printre care deosebim și prinsa, aruncarea cercurilor, săriturile cu coarda, mersul pe catalige, etc.

In Roma antică dictonul de “pâine și circ” era în mare vogă, astfel s-au făcut pariuri la curse de care și de cai, la luptele de gladiatori, pentru care în principalele orașe au fost construite o serie de amfiteatre.

Jocul cu mingea a fost distracția favorită a patricienilor, care în palatele lor au construit săli de jocuri (sphaeristerium) unde practicau jocul cu mingi mici (pila), mingi umplute cu aer (follis) sau mingi umplute cu păr de cal (paganica). Jocurile cu mingea din Roma, care constituiau și plăcerea lui Iulius Caesar se desfășurau între zidurile cetății și reprezentau strămoșul fotbalului actual.

O dată cu apariția feudalismului, a cuceririlor teutone ale creștinității, activitatea fizică este proclamată unealtă a diavolului – “Palaestrica diaboli negotium” -, astfel cuceririle grecilor și romanilor în acest domeniu rămân ne utilizate mai mult de un mileniu.

La începuturile feudalismului în Europa, iobagii și copii lor erau aceia care transmiteau din generație în generație jocurile populare, dar datorită exploatării crunte a acestora de către feudali, posibilitățile utilizării jocurilor erau din ce în e mai limitate

În apusul Europei, sportul era legat de activitățile cavalerești, luptele călare în diverse turniruri fiind principala distracție.

Tineretul avut primea o educație referitoare la cele șapte activități cavalerești (septem probitaes) – călăria, înotul, tirul cu arcul, trânta vânătoarea, șahul și recitarea, jocuri de mișcare cu reguli nu existau printre aceste activități.

De abia o dată cu apariția curentului renașterii se vor recunoaște din nou frumusețile activităților pământești, printre care și educația fizică, fiind propagată latura educativă a jocului, dar solicitările fizice intense nu erau bine văzute, tinerii erau feriți de activități obositoare. Doar Rabelais recunoaște limita empirică a efortului fizic până la apariția transpirației.

Feudalismul târziu, manifestat prin apariția orașelor și a păturii burgheziei reînvie jocurile cu mingea ca o petrecere a timpului liber, astfel cultul romanilor în această privință reînvie nu numai la italieni, dar și la englezi, francezi și germani.

Cronica Fritzstepen din secolul XIII amintește jocul cu mingea, asemănător cu fotbalul, ca fiind interzis de Eduard al III-lea, dar cu toate acestea el practicându-se în continuare.

În Italia, în centrele comerciale –Padova, Veneția, Florența, reînvie în cercurile bogate jocurile antice cu mingea, în Padova acestea fiind jucate de către studenți, care apoi le răspândesc în Europa. Tot în Italia apare și prima carte despre jocuri a lui Scaino, care clasifică jocurile după vârsta practicanților și le apreciază sub aspectul pedagogic și al menținerii sănătății.

În Franța episcopul Parisului interzice în secolul XV jocurile cu mingea, interdicție care nu este respectată, răspândindu-se “Jeu de paume” în așa măsură că la începutul erei moderne existau la Paris 144 terenuri de tenis.

În orașele din Germania se construiesc săli de intense nu erau bine văzute, tinerii erau feriți de activități obositoare. Doar Rabelais recunoaște limita empirică a efortului fizic până la apariția transpirației.

Feudalismul târziu, manifestat prin apariția orașelor și a păturii burgheziei reînvie jocurile cu mingea ca o petrecere a timpului liber, astfel cultul romanilor în această privință reînvie nu numai la italieni, dar și la englezi, francezi și germani.

Cronica Fritzstepen din secolul XIII amintește jocul cu mingea, asemănător cu fotbalul, ca fiind interzis de Eduard al III-lea, dar cu toate acestea el practicându-se în continuare.

În Italia, în centrele comerciale –Padova, Veneția, Florența, reînvie în cercurile bogate jocurile antice cu mingea, în Padova acestea fiind jucate de către studenți, care apoi le răspândesc în Europa. Tot în Italia apare și prima carte despre jocuri a lui Scaino, care clasifică jocurile după vârsta practicanților și le apreciază sub aspectul pedagogic și al menținerii sănătății.

În Franța episcopul Parisului interzice în secolul XV jocurile cu mingea, interdicție care nu este respectată, răspândindu-se “Jeu de paume” în așa măsură că la începutul erei moderne existau la Paris 144 terenuri de tenis.

În orașele din Germania se construiesc săli de jocuri cu mingea (Balhaus) unde burghezia germană se delecta cu o serie de jocuri și exerciții din popor.

C.

Astfel Umaniștii din perioada Renașterii au pregătit în mod temeinic activitatea pedagogilor din epoca modernă în vederea reformei activității de educație fizică, Jan Amos Komensky, unul din cei mai iluștri pedagogi ai vremii, a avut inițiative lăudabile și în privința jocurilor, împărțind activitatea motrică în jocuri, concursuri, activități de dezvoltare a organismului și activități spectaculare, dând formă și conținut activităților de joc în perioada 1650-1654.

Tomaso Campanella a fost acela care nu numai că a propagat importanța jocurilor, dar în școala lui – “Schola ludus”- le-a și utilizat, realizând legătura între muncă și joc, precizând că jocul trebuie câștigat prin virtuozitate și nu prin înșelăciune, jocul trebuind să dezvolte nu numai veselia dar și personalitatea.

Deviza lui Jean Jack Rousseau era “înapoi în natură”, ceea ce a favorizat și dezvoltarea mișcării în aer liber și a jocului, dar nu agrea întrecerea ca element al propagării violenței, apreciind ca utile jocurile care pun copilul în situații de dificultate.

Între timp au apărut și alte curente pedagogice ca de exemplu J.H. Pestalozzi, care nu a apreciat jocul, fiind adeptul exercițiilor libere, sau P.H. Ling, promulgatorul gimnasticii suedeze. Aceste teorii despre activitatea corporală au fost combătute de medici renumiți ai vremii –Leszgaft, Mosso, Lagrange, care atrăgeau atenția asupra necesității practicării jocurilor și a mișcării în aer liber.

Activitățile sportive moderne și-a găsit locul prima dată în Anglia, unde dezvoltarea rapidă a capitalismului a atras după sine și activitățile sportive în aer liber, activitățile competiționale.

Activitatea sportivă modernă începe să fie caracterizată de profesionism, pe când activitatea de joc este caracterizată încă de amatorism, la Londra luând ființă Clubul Atletic de Amatori în 1867.

De aici încolo pe parcursul unui secol activitatea sportivă are o dezvoltare rapidă, se perfecționează tehnica și tactica, de la an la an se îmbunătățesc performanțele, se diferențiază tot mai mult activitățile sportive de cele de joc, primele căpătând un caracter internațional cu reguli universale, pe când cele din urmă devin tot mai mult un mijloc al educației fizice, care la rândul lor au suferit modificări esențiale în privința regulamentelor și a scopului educativ-instructiv urmărit. Cu toate acestea și în prezent jocul și sportul au valențe comune, sportul fiind considerat joc, iar jocul sport, jocul intrând și în denumirea principalelor activități sportive: Olimpic Games, Olympische Spiele, Jocurile Olimpice.

Nu se poate încheia problema referitoare la istoricul jocului, fără a aminti unele din cele mai semnificative teorii perindate de-a lungul timpului cu privire la această activitate.

&

Preocupări privind originea și evoluția jocului au existat întotdeauna, însă abia în secolul XIX cercetările au luat amploare. Teoriile formulate de diverși autori explică jocul în concordanță cu interesele de clasă, raportându-l la modul de viață social profesională a omului, la formarea și evoluția proceselor psihice, a personalității în general. Voi exemplifica unele din cele mai semnificative dintre acestea:

Teoria lui Lazarus explică jocul ca mijloc de satisfacere a necesității de repaus, de recreere. Această explicație simplistă, omite faptul că pentru copil jocul este o activitate fundamentală. Teoria a fost reconsiderată prin cea a odihnei active, care demonstrează că activitatea ludică este mai reconfortantă decât odihna pasivă.

Imanuel Kant a propăvăduit teoria ”jocului pentru joc, a sportului pentru sport”, teorie care evită și neagă cunoașterea esenței jocului, dând jocului numai un rol estetic, ceea ce a dat posibilitatea apariției altor teorii biologice legate de oboseală, surplus de energie, etc.

Friedrich Schiller, ca și H. Spencer consideră jocul ca o manifestare a surplusului de energie care nu a fost utilizată în alte activități, practica dovedind însă utilizarea jocului de către copii și în situațiile în care aceștia sunt obosiți sau convalescenți.

Teoria formulată de Stanley Hall se bazează pe legea biogenetică potrivit căreia dezvoltarea copilului recapitulează evoluția speciei umane. Aceasta înseamnă că, în copilărie, jocurile sunt similare cu acțiunile întreprinse ulterior, pe scara evoluției umanității, ceea ce presupune dispariția funcțiilor jocului la adulți.

Teoria lui Karl Gross a stârnit multe controverse prin identificarea jocului copilului cu acela al animalelor, ca manifestare a instinctelor primare.

Considerând jocul “preexercițiu” pentru viața de mai târziu, nu sesizează că activitatea de joc nu se reduce numai la instincte, ci implică acțiuni mentale, funcții psihice, particularități de personalitate. Teoria lui este complectată de N. Carr cu teoria catarctică – jocul purifică pentru moment copilul de tendințele înnăscute, jocul fiind un exercițiu care susține instinctele deja formate.

Freud consideră jocul ca formă maladivă de activitate, care are la bază mecanisme de refulare, eliberând eul prin compensare. Prin joc se eliberează energia latentă, dorința sexuală, reglând această dorință spre o activitate socială.

Jean Chateau apreciază că în joc se manifestă dorințele copilului de a ajunge la vârsta maturității. La originea activității ludice se situează inventivitatea, imitația, învățarea prin tradiție, structura și instinctele noastre.

Unul dintre primii cercetători care au explicat că în viața socială apare întâi munca și apoi jocul, pe când la copil jocul apare înaintea muncii a fost C.V. Plehanov. El arată că atât conținutul, cât și caracterul jocului sunt determinate de mediul social, analizând evoluția subiectelor de joc (jocul “Hoții și jandarmii” s-a numit cu o sută de ani înainte “Haiducii și poterașii”, iar după al doilea război mondial “De-a partizanii”).

P.F. Leshaft susține că jocul este un exercițiu care pregătește copilul pentru viață, este oglinda mediului în care se dezvoltă și trăiește copilul.

Studiul efectuat de J.M. Parten asupra jocurilor copiilor împarte comportamentul acestora în 6 categorii:

comportamentul copiilor care se plasează în afara ocupației

comportamentul solitar, izolat

comportamentul copiilor care observă jocul și pot comunica cu unii parteneri

comportamentul ludic paralel, în care copilul se joacă la fel ca ceilalți, dar nu cooperează cu ei

comportamentul ludic de cooperare, caracterizat prin conștientizarea copilului asupra rolului pe care îl are în cadrul grupului, acțiunile sale fiind bine organizate

comportamentul ludic asociativ, în care copii se joacă împreună, dar fără o organizare riguroasă a acțiunilor.

Toate aceste explicații au ca factor comun finalitatea biologică a jocului. Ele încearcă să răspundă în principal la întrebarea din ce cauză și cu ce scop se practică jocul și prea puțin la ce este jocul în sine și ce înseamnă el pentru jucători.

II.1. Obiectivele educației fizice școlare.

După teoria lui Kant – “joc pentru joc”- profesorii de educație fizică nu ar avea prea multe probleme de rezolvat în cadrul orelor de educație fizică în afară de a veghea la petrecerea plăcută a timpului de către elevi în cadrul lecției. Problema se pune însă cu totul altfel, în etapa actuală educația fizică a elevilor având sarcini și obiective clare, prevăzute în programele școlare elaborate de Ministerul Educației și valabile pe întregul teritoriu, la a căror îndeplinire este delegat să contribuie profesorul de educație fizică. Felul cum realizează aceste obiective și mijloacele prin care le duce la îndeplinire cad în sarcina profesorului și rezultatul obținut prin utilizarea lor vor atesta măiestria lui pedagogică. Să vedem care ar fi principalele obiective de realizat în cadrul ciclului gimnazial:

Să contribuie la menținerea unei stări de sănătate optimă și să asigure capacități ridicate de randament școlar, pe plan fizic și intelectual al elevilor

Să favorizeze dezvoltarea corectă și armonioasă a organismului elevilor, prin prevenirea instalării unor atitudini corporale deficiente și să asigure un nivel corespunzător de tonicitate și troficitate musculară

Însușirea și consolidarea unor priceperi și deprinderi motrice de bază și utilitar aplicative

Dezvoltarea multilaterală a aptitudinilor psihomotrice, cu accent pe îndemânare, viteză și putere

Însușirea principalelor priceperi și deprinderi motrice din ramurile sportive și probele prevăzute în programa școlară

Formarea la elevi a obișnuinței de practicare independentă și sistematică a exercițiilor fizice și a unor ramuri sportive, în timpul zilei de școală și în timpul liber

Educarea esteticii corporale și a ținutei întregului corp

Contribuții la educarea unor trăsături pozitive de caracter, a ordinii și a disciplinei.

Aruncând o privire asupra obiectivelor de mai sus și analizând conținutul, scopul și sarcinile jocurilor de mișcare observăm că cele din urmă sunt în măsură să rezolve în marea lor majoritate aceste obiective, iar referitor la tema luată în studiu conținutul jocurilor de mișcare poate fi dirijat de către profesor cu predilecție spre punctul e), adică facilitarea însușirii principalelor deprinderi motrice necesare practicării jocului de baschet.

Programa de educație fizică rezervă jocurilor de mișcare în principal sarcini legate de dezvoltarea calităților motrice de viteză, îndemânare și rezistență, dar cunoștințele metodologice conținute în teoria și metodica educației fizice fac în mod special referire la utilizarea jocurilor de mișcare ca mijloace pregătitoare în învățarea jocurilor sportive în clasa V-a, învățarea propriu zisă a unui joc sportiv fiind prevăzută în programa școlară cu începere din clasa a VI-a.

II.2. Documentele de planificare ale profesorului.

Pornind de la conținutul obiectivelor educației fizice școlare și pentru realizarea demersului didactic la cote e exigență cât mai ridicate, fiecare profesor trebuie să realizeze o muncă metodică laborioasă, concretizată prin elaborarea următoarelor documente de planificare:

Graficul anual de eșalonare a temelor în sisteme de lecții

Planul calendaristic trimestrial

Anexa planului calendaristic – care cuprinde coduri cu exerciții și structuri utilizate în lecții

Proiectul didactic.

În planificare apar concepte de tip cibernetic ca de exemplu:

obiective(finalitate), mijloace pentru atingerea obiectivelor, căile, metodele de folosire a mijloacelor(algoritmi), conexiune inversă(verificare).

Deoarece lucrarea nu se dorește o analiză amănunțită a documentelor de planificare, ne fiind subiectul lucrării, pentru ilustrarea temei voi aborda o anexă a planului tematic referitoare la jocurile de mișcare și voi exemplifica utilizarea jocului de mișcare în cadrul unui proiect didactic.

Anexa la planul calendaristic este o creație a fiecărui profesor în parte, prin selecționarea de mijloace pe care le consideră adecvate pentru realizarea obiectivelor. Aceste mijloace se cuantifică prin volum, intensitate și complexitate, se prevăd pauzele necesare. Sistemele de acționare trebuiesc ordonate într-o succesiune logică, adică algoritmizate.

Proiectul didactic reprezintă proiectarea lecției de către profesor și presupune o serie de acțiuni în direcția prefigurării prin descrie ere detailistă, în concordanță cu principiile și legitățile psiho-pedagogice a întregului program de desfășurare a lecției

.

II.3. Necesitatea și metodologia jocurilor de mișcare

II.3.1. Necesitatea jocurilor de mișcare.

Jocurile de mișcare sunt un mijloc de formare a personalității umane, de pregătire pentru profesiune și pentru cerințele vieții contemporane. Pe de altă parte prin conținutul, forma și efectele lor, jocurile oferă condiții favorabile de dezvoltare simultană a deprinderilor motrice de bază și specifice, a calităților motrice, ca și a proceselor psihice și a trăsăturilor de personalitate.

Jocul de mișcare se deosebește de celelalte mijloace ale educației fizice prin particularitățile sale specifice cu care complectează aceste mijloace în formarea multilaterală a elevului și anume:

Jocurile de mișcare permit manifestarea complexă și favorizează dezvoltarea simultană a deprinderilor motrice de bază și specifice, a calităților motrice, precum și a însușirilor și deprinderilor moral-volitive.

Jocului îi este specifică activitatea în colectiv, ce presupune cooperare, colaborare cu partenerii de joc, armonizarea intereselor, a motivelor, acțiunilor și eforturilor personale cu cele ale colectivului, recunoașterea și acceptarea liderului, asumarea unor responsabilități, atitudine critică și autocritică.

Jocul de mișcare permite manifestarea inițiativei și independenței în acțiuni. Pentru că participanții sunt obligați să aplice ceea ce cunosc în situații mereu noi, ei reacționează rapid și găsesc soluții pozitive, dezvoltându-se astfel gândirea și creativitatea.

Jocurile au ca element caracteristic de desfășurare întrecerea, competitivitatea, care impune existența unui bagaj de deprinderi bine consolidat, mărește interesul pentru activitate, mobilizează forțele.

Jocurile nu permit o dozare precisă a efortului și nici o reglementare strictă a execuțiilor tehnice, participarea elevilor fiind inegală datorită nivelului de pregătire și însușirilor temperamentale.

II.3.2. Definirea jocurilor de mișcare.

Inițial, jocurile au fost apreciate exclusiv din punctul de vedere simplist al maximizării unui câștig. Ulterior conceptul de joc a fost extins, admițându-se ca prin rezultatul unui joc să nu se înțeleagă neapărat un câștig, ci o mulțime diversă de evenimente, pentru care fiecare jucător manifestă preferințe, acționând în vederea atingerii unui scop, în condiții de competiție, adică de interdependență cu alte elemente raționale.

Cu cât încercăm mai mult să delimităm jocul de alte forme de activitate umană, aparent înrudite, cu atât mai mult iese în evidență extrema lui autonomie.

Ca formă de activitate, jocul are o structură și o funcție socială. El înfrumusețează și complectează viața, fiind indispensabil atât individului ca funcție biologică, cât și societății, datorită valorii sale ca mijloc de exprimare, ca funcție culturală. Definițiile jocului diferă ca formă după autori, conținutul ei fiind în mare identic:

G.Owen – “Prin joc înțelegem, în sens vag, o situație în care acționează o mulțime N (1,…,n) de elemente raționale(numite jucători), care, în mod succesiv și independent, într-o ordine și în condiții specificate printr-un ansamblu de reguli, aleg câte o decizie (efectuează o acțiune, mutare) dintr-o mulțime dată de alternative. Între altele, regulile jocului precizează situațiile în care jocul se termină. …Se presupune că jucătorii sunt capabili să analizeze acțiunile lor și să acționeze în scopul obținerii unui câștig cât mai mare posibil”

I.Cerghit – “Jocul desemnează o activitate fizică sau mintală, spontană și urmărită prin ea însăși, fără utilitate imediată, generatoare de distracție, de plăcere și de reconfortare”.

J. Huinzinga – “Jocul este o activitate efectuată de bunăvoie înăuntrul unor anumite limite stabilite de timp și de spațiu și după reguli acceptate de bunăvoie, dar absolut obligatorii, având scopul în sine însăși și fiind însoțită de un sentiment de încordare și de bucurie și de ideea că <este altfel> decât viața obișnuită”

În terminologia educației fizice și sportului (Editura Stadion) găsim jocul denumit ca “o activitate complexă predominant motrică și emoțională, desfășurată spontan sau organizat după reguli prestabilite, în scop recreativ, sportiv și totodată la realitatea socială.”

Astfel în cadrul activității de educație fizică jocul de mișcare va îndeplini următoarele sarcini:

Dezvoltarea fizică generală și întărirea sănătății

Dezvoltarea calităților și deprinderilor necesare în viață (îndemânare, coordonare, angrenare rapidă în activitate)

Formarea unor cunoștințe utile, prin lărgirea sferei reprezentărilor despre lume, precum și a tehnicii și tacticii specifice anumitor sporturi

Dezvoltarea spiritului colectivist și a calităților morale și de voință

II.3.3. Caracteristicile jocurilor.

Principalele caracteristici ale jocurilor sunt determinate de natura lor, dar și de vârsta celor care le practică. Pentru copii ele constituie stimulul principal al dezvoltării psihice, având un rol important în pregătirea pentru integrarea socială.

O caracterizare atotcuprinzătoare a jocului presupune evidențierea tuturor aspectelor sale definitorii:

Activitate naturală, care izvorăște din trebuințele firești de mișcare și de manifestare a calităților ființei umane

Activitate liberă, cu participare benevolă, în care primează dorința și nevoia omului de a se juca.

Activitate spontană, care reiese din trebuințele și tendințele ființei umane ca și din modalitățile de a le satisface

Activitate atractivă, care determină stări afective pozitive sau negative și satisfacții

Activitate totală, care angajează ființa umană în integralitatea sa, cu toate funcțiile psihice, cognitive, afective, volitive, motrice, etc.

Activitate dezinteresată cu scop în sine însăși, urmărind numai satisfacerea unor trebuințe

Activitate recreativă compensatorie, prin care ființa umană caută destindere și distracție.

II.3.4. Clasificarea jocurilor.

O clasificare a jocurilor este dificilă și criticabilă datorită greutăților reale de încadrare într-o schemă după niște parametrii unanim acceptați.

Voi specifica câteva încercări de clasificare:

Querat: – jocuri cu caracter ereditar – vânătoare, luptă

jocuri de imitație – de-a familia

jocuri de imaginație

K. Gross:

jocuri de experimentare

jocuri cu funcții generale

jocuri motrice

jocuri senzoriale

jocuri intelectuale

jocuri afective

jocuri de voință

Ursula Șchiopu:

Jocuri de reproducere a unor evenimente

Jocuri de mișcare în numeroase variante

Cu mișcare liberă

Cu mișcare complexă

Jocuri de creație – cu teme inspirate din experiență

Jocuri cu subiect și reguli

Bely M. și Janisch G. clasifică jocurile după mediul în care se desfășoară în jocuri în clasă jocuri în sală și jocuri în aer liber. Aceeași autori după obiectul de joc specifică jocurile cu minge și jocurile fără minge, și pe acestea la rândul lor după tematica jocului astfel:

Jocurile fără minge:

jocuri de alergare

jocuri de prindere

concursuri

ștafete

jocuri de luptă

Jocurile cu minge sunt împărțite în :

jocuri cu execuție cât mai rapidă a sarcinilor

jocuri de câștigare a mingii

jocuri cu nimerirea țintei

Georgeta Chiriță împarte jocurile după sarcinile pe care le rezolvă:

Jocuri pentru formarea și perfecționarea deprinderilor motrice de bază și aplicative:

jocuri pentru alergare

jocuri pentru sărituri

jocuri pentru aruncare

jocuri pentru cățărare

jocuri pentru târâre

jocuri pentru escaladare

Jocuri pentru formarea și perfecționarea deprinderilor motrice specifice diverselor ramuri de sport:

A. Jocuri pregătitoare pentru jocurile sportive

jocuri pregătitoare pentru fotbal

jocuri pregătitoare pentru handbal

jocuri pregătitoare pentru baschet

jocuri pregătitoare pentru volei

B. Jocuri pregătitoare pentru gimnastica la aparate

C. Jocuri pregătitoare pentru atletism

Jocuri pentru sensibilizare motrică și dezvoltarea calităților motrice de bază:

jocuri pentru dezvoltarea simțului ritmului

jocuri pentru dezvoltarea simțului orientării în spațiu

jocuri pentru dezvoltarea vitezei

jocuri pentru dezvoltarea îndemânării

jocuri pentru dezvoltarea forței

4) Jocuri pentru educarea atenției.

În funcție de originea jocurilor autorii deosebesc jocuri din atletism jocuri populare, jocuri din gimnastică și jocuri utilizate în antrenamentul sportiv.

II.3.5. Metodologia jocului.

Metodologia practicării jocurilor trebuie să țină seama de persoana căreia se adresează jocul – vârstă, sex, grad de pregătire, în funcție de acestea realizându-se alegerea și pregătirea jocului.

Alt deziderat îl reprezintă partea organizatorică prin asigurarea condițiilor de desfășurare a jocului privind spațiul de joc (teren, sală) ca și a obiectelor folosite în cadrul jocului.

De asemenea un factor demn de luat în seamă este menținerea și protejarea stării de sănătate a participanților în cadrul jocurilor, aici ținându-se cont de factorii de mediu –temperatură, echipament, materiale.

În privința ordinii metodice de învățare și de practicare a jocului trebuie ținut seama de următorii factori:

Alegerea jocului – în funcție de sarcinile de realizat, particularități morfo-funcționale și psihice, nivelul dezvoltării fizice, condiții materiale, regulile de joc.

Denumirea jocului – stârnirea interesului participanților prin evitarea șabloanelor, diversificarea formelor de participare.

Alcătuirea echipelor și numirea conducătorilor sau căpitanilor trebuie să urmărească o dispută echilibrată și numirea celor mai merituoși în roluri de căpitan, ajutarea celor mai slabi, încurajarea acestora, pentru evitarea timorării. Alegerea echipelor pentru elevi este de obicei cea mai echitabilă atunci când au posibilitatea să o realizeze singuri în funcție de prietenii, iar căpitanii de multe ori pot fi numiți prin tragere la sorți.

Importantă în multe cazuri este desemnarea jucătorului care începe jocul, pentru a ridica moralul și a da încredere celorlalți jucători, de asemenea trebuie urmărită cu grijă alegerea ajutoarelor care vor număra punctele sau vor arbitra jocul

Un rol important îl are delimitarea terenului de joc indiferent dacă jocul se desfășoară în sală sau aer liber, care se poate realiza cu ajutorul liniilor terenurilor jocurilor sportive sau prin mijloace improvizate –cretă, sfoară, etc., fiind necesară îndepărtarea din timp a tuturor obstacolelor cauzatoare de accidente.

Explicarea jocului – începând cu denumirea jocului, desfășurarea acestuia, esența jocului, tehnica corectă de execuție, tactica optimă de joc, sarcinile fiecărui jucător, semne și semnale folosite, mod de începere, de încheiere, cum se atribuie punctele, iar la sfârșit se pot pune unele întrebări scurte de control pentru testarea înțelegerii jocului.

Demonstrarea jocului este și ea necesară în primul rând la jocurile noi sau la cele mai complexe, însoțind explicația și punând accent pe factorul de tehnică și tactic al execuției.

Obiectele de joc trebuie să fie corespunzătoare vârstei, în stare de funcționare, se distribuie numai imediat înainte de începerea jocului, în mod cât mai rapid și organizat, la fel și adunarea acestora după încheierea jocului respectiv.

Jocul poate începe numai în momentul în care toate aspectele anterior descrise sunt favorabile ne existând elemente perturbatoare pentru desfășurarea jocului.

Încheierea jocului se produce de obicei la semnalul profesorului, la realizarea punctajului stabilit, la terminarea timpului de joc, în funcție de numărul jucătorilor după parcurgerea traseului de către toți, dar în orice situație jocul se încheie totdeauna în mod organizat și nu trebuie să survină pe neașteptate.

Anunțarea rezultatului jocului este un moment important, incluzând aprecieri asupra desfășurării, evidențiind participanții merituoși, specificând motivele victoriei, pentru a trage consecințe pozitive

Rolul principal în desfășurarea jocului revine tactului pedagogic al profesorului, care trebuie să asigure cunoașterea jocului, a regulamentului, trebuie să vegheze la respectarea acestuia, să fie imparțial în stabilirea rezultatului, să fie permanent preocupat de joc, în general trebuie să asigure caracterul educativ al jocului, trebuie să fie atent la corectarea greșelilor ca și la încărcătura, volumul și intensitatea jocului.

II. 4. Caracteristicile jocului de baschet în etapa actuală.

Indiferent de nivelul la care este practicat jocul de baschet – pentru menținerea sănătății, în scopul recreerii, performanță, etc, învățarea lui este bine să țină seama de cerințele actuale ale jocului, deoarece sub aspectul selecției în primul rând, acei elevi care vor promova către sportul de performanță trebuie să fie instruiți în această direcție, cunoscut fiind că o corectare a deprinderilor greșit formate durează mult mai mult și este mai dificilă decât o învățare corectă a elementelor jocului.

Tactica modernă în atac cuprinde în esență contraatacul și atacul rapid din orice situație, dirijarea acțiunilor colective pe faze de joc, finalizarea după 2-3 pase, recuperarea ofensivă cu participarea tuturor jucătorilor, atac pozițional cu 3-4 jucători pivoți; în apărare domină formele agresive în cadrul sistemului om la om sau zonă presing extinse pe întreaga suprafață de joc sau în jumătatea proprie de teren.

Contraatacul are durata de 3-5 secunde, caracteristic cu dribling pe centru sau realizat cu pasă sau dribling din recuperare defensivă cu 3-4 vârfuri, media pe joc de 10 -15 contraatacuri cu 22 de puncte înscrise cu procentaj de 75%.

Atacul rapid durează 7-12 secunde, cu un număr de 2-3 pase, circulație coordonată printr-un demarcaj foarte rapid și în adâncime a jucătorilor fără minge asigurând o medie de 24 de puncte înscrise pe joc din 30-45 de atacuri la un procentaj de 60%.

Atacul organizat urmărește ocuparea dispozitivului în funcție de structura echipei și de apărarea impusă de adversar cu prezența în teren a 3-4 jucători pivoți, dominând acțiunile din circulația tactică fără minge, combinații cu un număr redus de pase, cu finalizări de la distanță, concomitent cu asigurarea recuperării ofensive și a echilibrului defensiv.

Apărarea sub forma ei modernă presupune organizarea ei chiar din cadrul dispozitivului de atac, extinzându-se din prima fază pe toată suprafața de teren cu marcaj agresiv la posesorul mingii și la intercepție la ceilalți jucători. Jocul individual în apărare are caracter prioritar prin plasament, poziție și locul fiecărui jucător în funcție de adversarul direct și de locul mingii. Reușita apărării se confirmă prin valorificarea acțiunilor individuale în dirijarea atacanților către zone care permit întrajutorarea de către coechipieri prin închiderea culoarului de pătrundere, dominant rămânând însă în apărare intercepția și realizarea blocajului defensiv pentru obținerea recuperării defensive.

Nivelul de pregătire tehnico-tactic individual caracterizat prin măiestrie și virtuozitate tehnică; jucătorii au un fond motric bogat și variat în relațiile directe cu adversarul, manifestat în structuri tehnice și specifice jocului individual în apărare.

Din punct de vedere fizic (atenție la selecție) – aspectul somatic determină structura de bază a echipei – jucătorii au o robustețe deosebită, pivoții având o greutate de peste 100 de kilograme, o pregătire fizică completă, calități motrice deosebite, manifestate una în regimul celeilalte, deci o dezvoltare fizică foarte bună.

II.5. Particularități morfologice, funcționale și psihice ale vârstei de 11-12 ani corespunzătoare clasei a V-a și a VI-a.

Vârsta ante pubertară a copiilor, în care perioadă se încadrează elevii cercetați în lucrare, din punct de vedere anatomic și fiziologic prezintă unele particularități:

Caracteristic este creșterea în greutate, dar mai ales în înălțime, structura oaselor se apropie de cea a adultului, se lungesc membrele în timp ce toracele și bazinul rămân în urmă.

Sfera somatică este încă slab dezvoltată, oasele sunt mai puțin dure și permit solicitări la tracțiuni și răsuciri, astfel exercițiile folosite contribuind la înlăturarea deformațiilor osoase, mai pot apărea unele deformări ale coloanei vertebrale din cauza unor poziții incorecte sau din cauza unui efort fizic unileteral.

Mușchii sunt slab dezvoltați, mai ales cei ai membrelor, ei reprezintă 21,7% din greutatea corpului, forța lor este redusă, dar viteza de reacție și cea de repetiție sunt foarte bune. Tonusul muscular este scăzut, mobilitatea mare a articulațiilor și insuficiența controlului neuro-muscular îngreuiază menținerea pozițiilor corecte și favorizează producerea unor atitudini deficiente sau diforme ale corpului.

Sistemul nervos este slab dezvoltat și prezintă instabilitate. Excitația și inhibiția nu sunt echilibrate, excitația predomină, copilul fiind mai irascibil cu treceri rapide de la o stare la alta. Atenția este instabilă, iar voința este slab dezvoltată, receptivitatea este accentuată, informațiile se fixează folosind demonstrația și explicația. Se constată o creștere redusă a volumului creierului, însă se adâncesc circumvoluțiunile, iar prin influența fibrelor de asociație sporesc conexiunile funcționale, crescând astfel baza funcțională a activității de prelucrare a informației. Întreaga activitate nervoasă centrală și periferică se dezvoltă rapid atingând un nivel superior ca urmare a proceselor gândirii

Sistemul cardiovascular este slab dezvoltat, dar inima reacționează puternic și neeconomic la mecanismele de efort, mecanismele de reglare sunt slabe, adecvate la solicitări ușoare. În timpul efortului cordul dispune de un travaliu mare pentru irigarea organelor, deoarece vasele sunt înguste apare fenomenul de oboseală și tulburări ale ritmului cardiac.

Aparatul respirator este slab dezvoltat cu o frecvență respiratorie de 24 de respirații pe minut cu un consum de oxigen de 1,7 litri pe minut, ne existând substratul morfo-funcțional pentru susținerea de eforturi mari și îndelungate.

Particularități psihice – gândirea și înțelegerea se sprijină pe intuiție, copilul este ușor impresionabil cu dispoziții labile, conduita este vioaie cu predispoziție pentru mișcare. Gândirea devine abstractă și critică, memoria devine logică și crește capacitatea de asimilare.

La această vârstă regimul de viață este echilibrat, alternarea judicioasă a efortului cu odihna și cu efortul intelectual, alimentația rațională, mișcarea în aer liber, contribuie la dezvoltarea armonioasă a organismului copiilor.

Datorită marii plasticități a scoarței și mobilității proceselor de excitație și inhibiție apare și posibilitatea de dezvoltare a tuturor calităților motrice și în special viteza.

Cunoașterea aprofundată a acestor particularități la fiecare copil cu care lucrăm, este calea care permite evitarea suprasolicitări organismului prin eforturi exagerate sau instalarea unor excese de prudență.

Deci după cum se vede preadolescența (11-14 ani) este perioada de încheiere a copilăriei și trecere la fazele de maturizare, fiind dominată de schimbări bio somatice și psihologice care, bazate pe modificările anterioare, duc la echilibrarea unor manifestări apărute în procesul dezvoltării.

La începutul perioadei predomină conduita infantilă, caracterizată prin nevoia de mișcare, care este satisfăcută foarte bine în activitatea ludică.

Modificările profunde care au loc la nivelul personalității imprimă jocului și distracției caracteristici specifice.

Jocul preadolescentului este dominat de prieteniile legate cu colegii și de activitatea pe care o investește în orice activitate.

Tipurile de joc preferate, în funcție de sex, determină o accentuare a separării grupurilor de joacă. Fetele preferă jocurile cu coarda sau cu mingea, iar băieții optează pentru jocurile de forță care le solicită agilitatea și dinamismul. De regulă fetele sunt mai organizate și realizează o mai bună cooperare decât băieții. Jocurile lor sunt mai liniștite, cu un tonus mai scăzut, ceea ce creează impresia că n-ar mai fi necesar un conducător. Disciplina instituită nu anulează însă antrenarea și participarea activă la joc.

Datorită dezvoltării capacităților intelectuale și fizice, are loc o diversifice a preferințelor pentru joc, în care domină notele de originalitate. Caracterul competițional al jocului dezvoltă spiritul de autoperfecționare și stimulează sociabilitatea.

Preadolescentul manifestă tendința de integrare în colectivități echilibrate ca vârstă și ca posibilități de finalizare a etapelor jocului. În alegerea partenerilor de joacă predomină calități de bun jucător, cele de simpatie având un caracter secundar. Aceasta dovedește un spirit organizatoric dezvoltat, care se grefează pe capacitatea preadolescentului de a emite judecăți de valoare asupra partenerilor de joc.

După terminarea jocului au loc adevărate dezbateri asupra modului de desfășurare a jocului și contribuției participanților la realizarea acestuia. Sunt analizate capacitățile și aptitudinile fiecărui jucător și se fac aprecieri pe marginea unor trăsături de personalitate și a participării afective. Față de cei care nu respectă regulile jocului sau nu participă pe măsura posibilităților la buna desfășurare și finalizare trebuie adoptată o atitudine intransigentă.

Spre sfârșitul perioadei preadolescenței se manifestă preocuparea pentru latura amuzantă a jocului și dorința de succes. Jocurile cu caracter competitiv sunt foarte indicate în acest sens. Ele contribuie la dezvoltarea supleței, a strategiilor gândirii și generează deprinderi intelectuale care întregesc motivația unei conduite afective corecte, omogene.

1. Metode de cercetare.

Metodologia cercetării se înscrie ca parte integrantă a strategiei de cercetare constituind aspectul cheie în constituirea situației experimentale.

III.1.1. Documentarea.

Având în vedere tematica aleasă este nevoie de o arie largă a documentației cuprinzând teoria și metodica educației fizice, metodica antrenamentului sportiv, teoria jocului de baschet, precum și o serie de discipline colaterale și anume pedagogia, anatomia și fiziologia, precum și psihologia, pentru a putea face referiri și a cunoaște particularitățile de vârstă ale colectivului de lucru.

III.1.2. Experimentul pedagogic. Acesta presupune crearea unei situații noi, în cazul nostru utilizarea în cadrul învățării jocului de baschet cu precădere a jocurilor de mișcare în cadrul lecției de educație fizică în ciclul gimnazial, utilizând funcția gnoseologică a experimentului (de cunoaștere) – adică jocurile prin care se acționează în lecție, și cea praxiologică de modificare a acțiunii educaționale prin introducerea de elemente și procedee ale jocului de baschet în învățare sub forma complexelor de exerciții în etapa următoare.

III.1.3. Observația constă din urmărirea sistematică a evoluției elevilor prin înregistrarea de fenomene așa cum se produc, fără nici o intervenție din interior – ca de exemplu perfecționarea în manevrarea mingii, precizia aruncării la coș colaborarea cu partenerul în timpul jocului, cu înregistrarea datelor observate după un plan stabilit fără ca elevii să fie avertizați asupra faptului de a fi observați.

III.1.4. Testele reprezintă un instrument constituit dintr-o serie de probe elaborate în vederea înregistrării lor, aplicarea lor periodică și etalonarea lor cu ajutorul unor valori. In cazul de față vom utiliza o serie de teste destul de clasice din sistemul național de selecție sau din testele elaborate de F.R. Baschet pentru selecția și pregătirea echipelor de juniori, teste care să îndeplinească condițiile de fidelitate, de validitate și de sensibilitate necesare pentru a fi de încredere.

III.1.5. Statistica matematică – prin care testele efectuate sunt prelucrate prin realizarea mediei aritmetice, a dispersiei, coeficientului de variabilitate în vederea comparării rezultatelor cu cele ale grupei martor în acest fel contribuind la validarea sau invalidarea ipotezei de lucru.

III.2. Condițiile experimentului.

Experimentul are ca dată de începerea trimestrul I al anului școlar 2004– 2005 și se desfășoară pe durata a doi ani școlari cu finalitate în trimestrul III al anului școlar 200 – 2006

Desfășurarea experimentului este realizată cu lucrul în două clase paralele, una care utilizează în clasa V-a jocuri de mișcare cu preponderență și alta care nu le utilizează, iar în al doilea an ambele clase au optat pentru jocul de baschet ca joc sportiv., deoarece școala dispune de condițiile necesare practicării acestui joc atât în sală cât și în aer liber.

III.3. Periodicitatea testărilor.

Măsurătorile au fost programate a fi efectuate în cadrul lecției de educație fizică, probele inițiale fiind efectuate la începerea clasei a V-a pe parcursul a două săptămâni, următoarea serie de măsurători a fost efectuată la terminarea anului școlar după parcurgerea jocurilor de mișcare propuse, iar măsurătorile finale au fost realizate la sfârșitul trimestrului III a

clasei a VI-a după un an școlar în care s-au învățat elementele și procedeele tehnice de bază ale jocului de baschet.

III.4. Bateria de teste cuprinsă în experiment.

În vederea verificării ipotezelor propuse în prezenta lucrare am recurs la ajutorul unei baterii de teste formată din trei probe cuprinse în pro-bele pentru sistemul național de selecție și pregătire vizând pregătirea fizică generală a elevilor și anume alergarea de viteză pe distanță de 50 m. săritura în lungime de pe loc și proba de “navetă”, precum și patru probe specifice jocului de baschet cuprinzând o probă de apărare, pase la perete, dribling cu schimbări de direcție (în romb), și o probă de aruncări la coș, probe pe care le voi prezenta în continuare.

Alergarea de viteză 50m. este o probă în care elevul pleacă de pe loc fără nici un semnal, cu start din picioare, cronometrul pornind la ridicarea piciorului din spate și oprindu-se când elevul ajunge la linia ce marchează distanța de 50 m. având dreptul la o singură încercare.

Săritura în lungime de pe loc se realizează din stând cu ambele picioare în spatele unei linii și prin efectuarea unui elan de brațe și împingere din picioare se execută o săritură cât mai lungă cu aterizare pe ambele picioare. Se măsoară distanța de la linia de plecare și până la ultima urmă la aterizare, elevul având dreptul la două încercări luând în considerare cel mai bun rezultat. Nu se permite rularea pe talpă – vârf.

Naveta. Se trasează pe pământ două linii paralele la distanță de 10 m. În spatele celor două linii se desenează două cercuri cu diametrul de 50 cm., unul lângă celălalt. Se așează câte o bucată de lemn în fiecare din cele două cercuri din spatele unei linii. Executantul se găsește cu picioarele în celelalte două cercuri. La semnal executantul aleargă și aduce un lemn într-unul din cercurile unde a stat cu picioarele, după care îl aduce și pe celălalt, înregistrându-se timpul de la plecare până la depunerea celui de-al doilea lemn, ne fiind permisă aruncarea lemnului. Se acordă două încercări cu pauză de 5 minute între ele înregistrând timpul cel mai bun dintre rezultatele obținute.

10 m.

Apărarea. Din poziția 1 se pornește cu piciorul drept înainte în pas adăugat, din 2 se schimbă direcția executând pași adăugați spre dreapta, din 3 deplasare laterală cu pași adăugați 4 m.

spre stânga spre poziția 4, de unde 2 4

se revine la poziția 1. Întregul par-

curs se execută de patru ori și se

cronometrează timpul realizat în

minute și secunde. 1 3

Dribling cu schimbări de direcție (romb) 5

Se pornește la semnal din

poziția 1 conform diagramei, se driblează 6 4

spre 2, se schimbă direcția spre stânga

și se driblează spre 3, se schimbă direcția 7 3

spre dreapta și se driblează până la 4 și

așa până la 8 și 1, unde se execută 8 2

întoarcere și parcurgerea aceleiași

distanțe în sens invers. 1

Pase la perete. Elevul în poziție fundamentală cu mingea în mână se află în spatele unei linii trase la 2 m. distanță de un perete. La semnal începe executarea pasei cu două mâini de la piept spre perete cu re prinderea mingii, pe durata a 30” în care se numără pasele executate, elevul ne având voie să depășească nivelul liniei din fața peretelui.

Aruncarea la coș. Proba constă din

executarea unui număr cât mai mare

de aruncări la coș reușite pe durata

unui minut. Se pleacă de la linia de

aruncări libere în dribling și se exe-

cută aruncare la coș din dribling pe

doi pași și re prinderea mingii cu re-

întoarcere în dribling la linia de aruncări libere și reluarea execuției în viteză cât mai mare. Se notează numărul de aruncări reușite.

Rezultatele obținute la toate testele descrise sunt cuprinse în anexele lucrării, iar interpretarea acestor rezultate și concluziile asupra lor vor face obiectul capitolelor următoare.

III.5. Descrierea jocurilor de mișcare folosite.

O vorbă românească spune: “Câte case, atâtea obiceiuri”. Parafrazând putem spune că fiecare profesor are latitudinea de a alege din multitudinea jocurilor de mișcare pe acelea care crede că-i vor fi cele mai utile pentru realizarea sarcinilor propuse în cadrul planurilor de lecție.

În cadrul lecțiilor de clasă nu se pune într-atâta problema de standardizare, optimizare sau raționalizare ca în cadrul procesului de antrenament, dar trebuie să existe totuși din partea profesorului o selecționare a mijloacelor celor mai adecvate în vederea realizării sarcinilor lecției.

Din cadrul multitudinii de mijloace existente privind jocurile de mișcare, având în vedere că și elementele tehnice pe care le pregătesc din cadrul jocului de baschet sunt foarte variate (deplasări în teren, pase, conduceri de minge, fente, sărituri, opriri, aruncări la coș, etc.), în cadrul experimentului de față și grupat pe elementele de tehnică asupra cărora își exercită influența, au fost utilizate o multitudine de jocuri, folosibile în aproape toate momentele lecției cu excepția celui destinat influențării selective a aparatului locomotor. Aceste jocuri au oferit o gamă foarte largă de posibilități pentru consolidarea și aplicarea în condiții variate a deprinderilor și priceperilor învățate și pentru dezvoltarea unor calități fizice, în special a unor forme de manifestare a acestora cum ar fi viteza de execuție, reacție și îndemânarea.

Jocurile pregătitoare au avut în conținutul lor și procedee tehnice fundamentale ale jocului, care în prealabil au fost inițiate pentru execuția lor corectă de către elevi, pentru a nu risca denaturarea structurii procedeelor tehnice respective.

Nu putem omite faptul că jocurile în sine s-au constituit și o metodă de educație, prin forma și conținutul lor oferind condiții favorabile de dezvoltare a proceselor psihice și a trăsăturilor de personalitate

A. Jocuri pentru dezvoltarea calităților motrice și a mișcării în teren fără minge.

1.Ulii și porumbeii. Jocul se organizează cu 15-20 de copii pe un spațiu mare. Jucătorii se împart în două grupe egale – ulii și porumbeii, fiecare grupă având un cuib într-un colț opus al terenului.

Porumbeii intră în cuib, iar ulii se împrăștie pe terenul de joc. La un moment dat porumbeii încep să părăsească cuibul și aleargă în spațiul de joc fără a se lăsa prinși de ulii, putând scăpa de aceștia revenind în cuib. Porumbeii prinși sunt duși în cuibul uliilor, iar porumbeii care reușesc să ajungă la cuibul uliilor fără a fi prinși eliberează pe ceilalți porumbei. Dacă rămâne un singur porumbel în joc, ulii desemnează un singur reprezentant care va lupta cu acesta, iar ceilalți se retrag.

Dacă acesta reușește eliberarea porumbeilor, ceilalți ulii reintră și se reia jocul, dacă porumbelul a fost prins, jocul se reia cu schimbarea rolurilor.

2. Codița. Fiecare elev primește o coardă de sărit sau o panglică, pe care o fixează în spate fără a o ține cu mâna. Fiecare jucător încearcă să obțină cât mai multe codițe fără a o pierde pe cea proprie, executând diferite deplasări în teren, jocul luând sfârșit când mai mult de jumătate din jucători au rămas fără codițe.

3. De-a prinsa cu ajutor. Se joacă cu un număr mare de jucători în sală sau pe un teren, alegându-se un prinzător. Acesta va încerca să prindă pe unul din ceilalți elevi, care ca să scape va chema alt jucător pe nume, încercând să se prindă cu el de mână înainte de a fi atins. Cel care va fi prins devine urmăritor.

4.Ocupă locul. Jucătorii se așează în formație de cerc cu fața spre interior, la interval de 1-2 lungimi de braț. Un jucător rămas în afara cercului ocolește cercul prin alergare, lovește pe umăr un jucător de pe cerc, care va alerga pe cerc în sens invers. Cine ajunge primul ocupă locul liber, iar celălalt va continua alergarea.

5.Culesul cartofilor. Se împarte efectivul în grupe egale prin flanc câte unul în spatele unei linii. În fața fiecărei echipe la 10m. și apoi din 5 în 5m.se așează 4-5 mingi de oină sau cuburi, în jurul cărora se desenează un cerc. La semnal primul jucător din fiecare grupă va alerga și va culege primul obiect pe care îl va depune în spatele liniei de start, efectuând aceleași lucru rând pe rând cu toate obiectele după care trece la coada șirului. Următorul din șir va începe readucerea pe rând a fiecărui obiect în cercul marcat, după care predă “ștafeta următorului, câștigând echipa a cărui ultim jucător a trecut primul linia de start.

6. Cursa în spate. În spatele unei linii de plecare, jucătorii grupați pe perechi stând spate în spate, vor pleca la semnal unul cu fața, celălalt cu spatele spre o linie de sosire trasată la 20 m. Câștigă perechea care trece prima de linia de sosire. Jocul se poate desfășura și prin deplasare laterală cu pas adăugat, elevii fiind așezați spate în spate, dar lateral față de direcția de deplasare, parcursul executându-se dus și întors.

7. Schimbă locul. Elevii sunt împrăștiați pe suprafața terenului, iar fiecare dintre ei în afară de unul își trasează un cerc cu diametrul de 50 cm. în care va sta. La semnal fiecare iese din cerc și caută să ocupe unul din cercurile libere. Cel care rămâne fără loc are un punct de penalizare.

8. Lupta picioarelor. Jucătorii pe perechi și ținându-se de umeri încearcă să se calce unul pe celălalt ușor pe vârful picioarelor. În continuare fără să se sprijine unul de celălalt încearcă să se lovească unul pe altul peste genunchi, fiecare atingere valorând un punct.

9. Lupul și oile. Elevii se împart în grupe de 4 jucători dintre care unul este lupul. Ceilalți trei se așează în șir – oile, ținându-se unul pe celălalt de șolduri. Lupul stă față în față cu oile și încearcă să atingă ultima oaie, celelalte efectuând diverse deplasări pentru a impiedica acest lucru, fără a-și da drumul de la șolduri. Dacă lupul atinge ultima oaie, acceasta schimbă locul, iar lupul se va așeza primul în șir.

10. Lupta cocoșilor. Se trag două linii paralele la 4 m. una de cealaltă. Elevi se împart în două echipe egale și se așează înapoia celor două linii, fiecare în față cu un adversar. La semnal începe lupta, fiecare jucător stând pe un picior execută sărituri și prin împingere cu pieptul sau umărul încearcă să dezechilibreze sau să împingă înapoia liniei adversarul direct. Cel care este dezechilibrat sau trecut înapoia liniei înainte de semnalul de încetare este luat prizonier, cel rămas fără pereche având dreptul să-și ajute coechipierul. Lupta continuă timp de 3 reprize a 30”, câștigă echipa cu mai mulți prizonieri. În timpul luptei nu este permisă schimbarea piciorului de sprijin.

11.Trenul săltăreț. Elevii se împart în mai multe grupe fiecare dintre el formând un șir, cu primii jucători aliniați la linia de plecare și cu piciorul stâng ridicat în aer. Al doilea ridică piciorul drept în aer întinzându-l în așa el ca primul să-l poată prinde deasupra gleznei. Al treilea face la fel cu piciorul stâng, etc. Mâna liberă se sprijină pe umărul celui din față. La semnal echipele înaintează prin săritură spre linia de sosire, câștigând echipa al cărei ultim jucător trece primul peste linie, fără a se rupe șirul.

B. Jocuri pentru formarea deprinderii de prindere, ținere și pasare a mingii.

Mingea călătoare. Se formează șiruri de 6-8 elevi egale numeric, primul din fiecare șir având o minge, ceilalți la 1 – 2 lungimi de braț interval unul de celălalt. La semnal mingea se transmite din mână în mână până la capătul șirului și înapoi – pe deasupra capului cu două mâini, prin lateral, printre picioarele depărtate sau combinat sub formă de întrecere.

Ștafetă cu transport de mingi. Se formează mai multe echipe de 5-6 jucători, în șir unul în spatele celuilalt, primul din fiecare șir având 3 mingi în mâini. La semnal se aleargă până la o linie trasată la 10 m. distanță, sau un obstacol, care va fi ocolit și la întoarcere se predau mingile următorului din șir.

3.Mingea frige. Se formează cercuri de 8-10 jucători, pe fiecare cerc se află un număr de 2-3 mingi la intervale egale. La semnal mingile se transmit sau se pasează în funcție de distanța

dintre jucători în aceiași direcție, fiecare

minge urmărind pe cea din fața sa. Jucătorul la

care se întâlnesc două mingi are un punct de

penalizare, la 3 puncte este eliminat din joc. ..

3 .Joc de pase în doi. Jucătorii se așează față în față pe perechi la distanță de 3-4 m. cu câte o minge la fiecare pereche. La semnal se începe executarea paselor cu două mâini de la piept, concomitent cu numărarea fiecărei pase. Este câștigătoare perechea care termină cel mai repede un număr de pase dinainte stabilit.

Atinge mingea. Efectivul se împarte în grupe de 8-10 jucători, fiecare grupă formează un cerc, cu un jucător la mijloc și o minge pe cerc, care este pasată pe cerc între jucători, cel din interiorul cercului încercând să atingă mingea. Jucătorul a cărui pasă a fost atinsă schimbă locul cu cel din interiorul cercului. Pasele nu trebuie să depășească înălțimea jucătorului din cerc, jucătorii nu au voie să țină mingea în mână mai mult de 5 secunde.

Urmărirea mingiilor.

Elevii formează două echipe și se

așează pe un cerc alternativ câte unul

din fiecare echipă. Căpitanul echipelor se

găsesc cu câte o minge spate în spate

în mijlocul cercului. La semnal fiecare

echipă pasează mingea în același sens

către exterior și înapoi, la un moment dat dacă o mingea o ajunge din urmă pe cealaltă, echipa respectivă câștigă un punct și jocul se reia.

Mingea în zig zag. Elevii sunt așezați pe două rânduri față în față și numerotați câte doi astfel încât fiecare nr. 1 să aibă în față la 3-4 pași un nr.2, jucătorii din capătul drept al fiecărui flanc având o minge.

La semnal mingiile se pasează de la un capăt la celălalt de un număr de ori dinainte stabilit, câștigă echipa a cărei minge este prima la capăt.

7.Pasează și fugi. Elevii în formații de 8 se așează formând pătrate cu câte două mingi la fiecare pătrat

La semnal mingile se pasează înspre

dreapta, iar locurile se schimbă cu cel

de vis a vis, urmând a fi atenți la primi-

rea mingii din partea stângă. După fiecare

30”se oprește exercițiul și jucătorii se

vor deplasa câte o poziție înspre partea dreaptă reluând exercițiul.

C. Exerciții pregătitoare pentru învățarea driblingului.

1.Cursa în dribling. Jucătorii se împart în șiruri egale numeric, fiecare șir cu o minge la primul jucător aflat în spatele liniei de start. La o distanță de 10 – 15 m în fața fiecărui șir se află un obstacol. La semnal se pleacă în dribling până la obstacol, care va fi ocolit, la reîntoarcerea la șir se predă mingea următorului jucător din șir. După mai multă exersare se poate încerca dribling cu două mingi simultan.

2.Mingea în doi. Se formează șiruri de 6-8 jucători, fiecare cu o minge în spatele liniei de plecare, în fața căreia există 4 cercuri și apoi o linie de sosire. La semnal jucătorul nr.1 driblează până la primul cerc, de unde pasează jucătorului 2 care pleacă în dribling la cercul al doilea, de unde pasează înapoi la jucătorul nr.1, care pleacă în dribling la cercul al treilea.

Acesta pasează din nou mingea înapoi la nr. 2, care driblând ajunge în al patrulea cerc de unde pasează la nr. 1, care trece cu ea linia de sosire, de unde pasează la nr. 3, iar jucătorul nr. 2 aleargă și se așează înapoia lui nr. 1. Jocul continuă cu jucătorii 3 și 4.

3. Dribling pe perechi. Jucătorii pe perechi se țin de mână și între timp driblează cu mâna cealaltă, pe durata a 30”. Se penalizează fiecare pierdere a mingii cu câte un punct.

4. Vrăjitorul. Jucătorii cu câte o minge în mână sunt împrăștiați pe tot terenul și driblează în diferite direcții. Un jucător fără minge aleargă după ei și prin atingere îi vrăjește în stană de piatră. Ceilalți jucători la fel prin atingere pot să spargă vraja, timp de 1’, numărând câți jucători rămân imobilizați, după care se schimbă vrăjitorul.

5. Fură mingea. Jucătorii au fiecare câte o minge și se împrăștie pe toată suprafața terenului. La semnal fiecare începe să dribleze în diferite direcții și totodată încearcă să scoată mingea din dribling la alți jucători, concomitent cu protejarea propriei mingii. Se urmărește jucătorul care reușește să rămână timp mai îndelungat în posesia mingii și să scoată mingea din dribling la cât mai mulți adversari.

D. Jocuri pregătitoare pentru precizia aruncărilor la coș.

1. Ruleta Se așează un jucător cu minge la linia de aruncări libere cu fața spre coș, ceilalți jucători în număr de 4-5 cu câte o minge la linia de fund cu fața spre aruncător. Jucătorul de la linia de aruncări libere aruncă la coș, iar în momentul aruncării cei care cred că aruncarea va reuși, fac un pas înainte, cei care cred că va fi ratată rămân pe loc.

Jucătorii care au greșit evaluarea execută o lungime de teren dus întors dribling, iar jucătorul care a ratat aruncarea execută același lucru, în continuare urmând alt jucător la aruncare.

2. Zița. Un număr de 3-4 jucători la un panou aliniați în spatele liniei de aruncări libere. Primul jucător cu mingea execută o aruncare liberă după care își urmărește aruncarea și din locul prinderii mingii mai execută o aruncare. Dacă ambele aruncări sunt reușite reia aruncările, până când una sau ambele aruncări sunt ratate, caz în care începe aruncările următorul jucător. Aruncarea reușită de la linia de aruncări libere valorează două puncte, următoarea valorează un punct, câștigă cel care realizează primul un număr dinainte stabilit de puncte.

3 Obligația. Jucătorii așezați în spatele liniei de aruncări libere cu o minge, primul jucător execută aruncare la coș, după care trece la coada șirului de 4-5 jucători. Dacă a reușit aruncarea, următorul este obligat să marcheze, altfel este eliminat din joc. După jucătorul eliminat, următorul nu are obligația de a înscrie. Câștigător este cel care rămâne ultimul în joc.

4. Circuitul. În jurul unui coș se marchează 5-7 poziții de aruncare la distanțe în funcție de gradul de pregătire al colectivului. Jucătorii, în număr de 5-6 la un panou sunt în șir la o extremitate a semicercului.

Primul începe jocul și dacă din cel mult două încercări reușește să înscrie, trece la locul următor și așa în continuare, până când ratează și a doua încercare dintr-un loc, situație în care intră în joc următorul. După ultimul jucător primul va relua jocul din locul de unde a ratat. Jocul se termină când și ultimul jucător a terminat circuitul, stabilindu-se ierarhia în ordinea terminării circuitului.

5. Ștafeta baschetbalistului.

Jucătorii sunt așezați pe două

șiruri în diagonală pe colțurile

terenului cu câte o minge la

primul din fiecare șir. La sem-

nal aceștia pleacă în dribling

spre linia de aruncări libere

opusă unde execută oprire și aruncare la coș. Dacă ratează urmărește și reia aruncarea din același loc până când înscrie, după care execută o pasă lungă către următorul din șir, care reia exercițiul Primul jucător se întoarce în alergare la coada șirului propriu. Câștigă echipa a cărei minge ajunge prima la jucătorul care a început jocul.

Jocuri pentru învățarea apărării.

1.Imitatorii. Elevii sunt pe mai multe rânduri cu fața la profesor în poziție fundamentală. Ei se deplasează prin pași adăugați la indicația profesorului cu brațul – înainte, înapoi, la dreapta sau la stânga, iar la fluier execută un sprint până la panoul opus.

2.Dirijarea driblerului. Un jucător cu mingea execută dribling față în față cu un apărător pe un culoar delimitat în lățime de 3-4 m. Apărătorul va încerca numai prin joc de picioare să determine atacantul să dribleze cât mai mult pe marginea culoarului.

3. Prinde-l pe al treilea. Un jucător cu mingea în dribling are misiunea de a-l prinde pe un alt jucător, care se ascunde în spatele unui coechipier. Jucătorul din mijloc, prin diferite deplasări ale apărătorului va încerca împiedicarea prinderii jucătorului din spatele său. În caz de prindere, sau după un interval de timp stabilit rolurile se schimbă.

IV.1. Rezultatele obținute.

Rezultatele obținute în prezenta lucrare vor fi interpretate prin prisma bateriei de teste efectuate cu eșantionul de lucru. Putem considera testul ca “un instrument constituit dintr-o probă sau o serie de probe elaborate în vederea înregistrării prezenței (sau absenței) unui fenomen psihic, comportament sau reacție la un stimul dat.”*

Pentru ca testele să răspundă cerințelor, ele sunt standardizate și etalonate. Standardizarea constă în precizarea unor reguli și cerințe privitoare la administrarea testului, înregistrarea și evaluarea rezultatelor, iar etalonarea constă în elaborarea unei scări etalon la care apoi vor fi raportate rezultatele obținute.

Nici o altă metodă nu a cunoscut atâtea elogii și critici din partea specialiștilor ca testul, un lucru este însă cert, acela că metoda în sine nu este bună sau rea, valoarea, eficiența ei depinzând de modul cum este folosită și cum sunt interpretate datele pe care ni le oferă.

In momentul obținerii datelor care sunt prezentate în anexele lucrării, am încercat să scot în evidență prin operațiile statistice tendențialitatea, adică ceea ce este caracteristic fenomenelor observate prin înregistrarea mediilor, ca și variabilitățile fenomenului față de tendința generală prin deviația standard și coeficientul de variabilitate, iar pentru o ilustrare cât mai vizibilă a fenomenelor studiate anexele lucrării cuprind și reprezentările grafice ale rezultatelor obținute.

Mariana Roșca “Metode de psihodiagnostic” EDP București 1972

IV.2. Interpretarea rezultatelor.

În anexele lucrării sunt cuprinse tabelele cu rezultatele obținute de fiecare eșantion atât de la grupa experimentală cât și de la grupa martor. Pentru fiecare test în parte voi prezenta numai tabel cu centralizarea rezultatelor în vederea comentării acestora.

Alergarea de viteză pe 50 m este o probă de pregătire fizică generală cu rezultatele centralizate în tabelul 1.

Tabelul 1

Conform tabelului de mai sus la băieți media aritmetică pornește de la început cu valori mai bune la grupa experimentală, de 8,9 față de 9,1,îmbunătățirea indicelui de viteză marchează o creștere uniformă de 0,2 la ambele grupe, la 8,7 și 8,9.

Coeficientul de variabilitate demonstrând o împrăștiere mică la grupa experimentală între 5 și 6,1% și o împrăștiere moderată la grupa martor. Între 9 și 16%.

Abaterea standard este între ±0,4 și 0,5 la grupa experimentală și± 0,8 și 1,5 la grupa martor, arătând o dispersie peste normal.

Pentru grupele de fete diferența inițială a mediei valorilor dintre cele două grupe a fost de 0,1, grupa experimentală 9,2 și grupa martor 9,3, dar în final a ajuns la 0,4 secunde – 8,8 față de 9,2 – , deoarece grupa martor a prezentat îmbunătățiri foarte mici pe parcursul experimentului, în privința coeficientului de variabilitate ambele grupe se încadrează la un nivel mic de împrăștiere, valorile fiind cuprinse între 3,7 și 8,2 %.

În privința abaterii standard, aceasta arată la ambele grupe o dispersie peste normal, între ±0,3 și 0,7, grupările ne fiind omogene valoric, rezultatele fiind influențate și de numărul mic al elevilor testați. Rezultatele sunt ilustrate în graficul nr. 1 de la anexele lucrării.

Săritura în lungime de pe loc, a cărei valori centralizate sunt cuprinse în tabelul 2 ne expune următoarele rezultate:

Tabelul 2

Săritura în lungime de pe loc face parte din testele de pregătire fizică generală care urmăresc evoluția calităților motrice generale ale grupelor de elevi. Datele tabelului de mai sus ne prezintă următoarele detalii:

Grupele de băieți pleacă de la valori aproape egale ale mediei aritmetice de 155-156cm, scala valorilor fiind mai mare la grupa martor, grupa experimentală realizează un progres total de 11 cm, la 166cm, iar cea martor de 8 cm.

Dispersia valorilor la ambele grupe fiind peste normal între ±2 și 19 atestând neomogenitatea colectivului.

Prin valorile coeficientului de variabilitate între 3,8 și 12,9% ambele grupe se încadrează în categoria de împrăștiere mică pentru profilul pedagogic.

La grupele de fete grupa martor pleacă de la o valoare mult mai scăzută inițial143, însă pe parcursul experimentului are o creștere mai accentuată a mediei performanței de 12 cm. la 155, față de numai 6 cm la grupa experimentale la 155 la 161.

Dispersia valorilor la ambele grupe este peste normal între ± 14 și 19.

Valorile coeficientului de variabilitate prezintă o împrăștiere mică sub aspect pedagogic la ambele grupe între 9,6 și 13,2%, rezultatele obținute la această probă fiind contradictorii și demonstrând că la acest capitol al forței membrelor inferioare grupa experimentală la fete a rămas în urma grupei martor prin practicarea jocurilor de mișcare, iar la grupele de băieți situația se prezintă invers, grupa experimentală realizând progrese mari – graficul nr.2.

Naveta este un test care reprezintă o execuție de viteză în regim de îndemânare și are rezultatele centralizate prezentate în tabelul 3.

Tabelul 3

La băieți grupa experimentală are o evoluție continuă ascendentă de 1” de la 12,5 la 11,5, pe când grupa martor are o evoluție oscilantă de îmbunătățire cu o,4”, apoi o diminuare cu o,3”.

Dispersia valorilor se încadrează în limitele normale ale curbei lui Gauss, cu rezultate între±0,7 și 1,1.

Valorile coeficientului de variabilitate cuprinse între 6,2 și 8,8% încadrează grupele la o împrăștiere mică, cele două grupe plecând de la

rezultate sensibil egale, dar în final rezultatele grupei experimentale sunt mult superioare, proba fiind mai specifică execuțiilor efectuate de elevi în cadrul jocurilor de mișcare.

Grupele de fete pleacă de la valori apropiate inițial12,9 și 13,1, cu un nivel de 0,2” mai mic la grupa experimentală, ambele grupe având pe parcurs o îmbunătățire – gupa experimentală cu 0,9” ajungând la 12” iar grupa martor cu 0,5”.. ajungând la 12,6.

În privința abaterii standard aceasta arată o dispersie a valorilor peste normal la ambele grupe, cu valori cuprinse între±0,7 și 1,1.

Coeficientul de variabilitate situat între 4 și 7,9% încadrează grupele la o împrăștiere mică sub aspect pedagogic. – Graficul Nr. 3.

Cele trei teste prezentate au reprezentat evoluția grupelor sub aspectul motricității generale, urmând ca probele următoare să ne prezinte rezultatele investigațiilor apropiate specificului jocului de baschet.

Exercițiu de apărare. Într-un fel testul este o trecere de la motricitatea generală la cea specifică, fiind executat fără minge, dar cu deplasări specifice jocului de baschet, centralizarea rezultatelor fiind ilustrată de tabelul 4.

Tabelul 4

La băieți grupele au pornit în experiment cu aceleași valori, până în final grupa martor realizând o îmbunătățire a timpilor cu 3,1,de la 36 la 32,9, iar grupa experimentală și-a îmbunătățit timpul numai cu 2,5 “. De la 36 la 33,5.

Ca și la celelalte teste există o dispersie a valorilor reprezentată prin abaterea standard peste normal cifrată între ± 2,1 și 3.

Coeficientul de variabilitate între 4,6 și 8,7 % arată o împrăștiere mică. Rezultatul puțin surprinzător este justificat de faptul că și grupa martor a utilizat pentru băieți foarte mult jocul de fotbal și handbal, care au favorizat îmbunătățirea mișcării în teren.

La fete în faza inițială grupele au pornit de la valori diferențiate cu 2”, de 37 și 39” în final diferența ajungând de 3”,34 față de 37” Ambele grupe având o îmbunătățire continuă a rezultatelor, cu o notă mai ridicată la grupa experimentală.

Abaterea standard prezintă pentru ambele grupe o dispersie a valorilor peste normal ±1,4 la 2,3.

Coeficientul de variabilitate indică o încadrare la o împrăștiere mică a colectivului între 3,8 și 6,9 %. Graficul 4.

Pase la perete 30”. Este o probă cu minge care se apropie de specificul jocului de baschet, centralizată în tabelul 5.

Tabelul 5

Diferența de o pasă de la care pornește la băieți grupa experimentală 20 față de grupa martor 19,1, se mărește treptat, la final ajungând la 2 pase diferență în medie, 21,8 față de 19,8, dar mărirea se produce la grupa experimentală de la clasa V-a cu ocazia practicării jocurilor pregătitoare, în clasa VI-a diferența se menține constantă. Progresul total realizat la băieți este de 1,8 la grupa experimentală și de 0,7 la grupa martor.

Dispersia valorilor trece puțin peste normal la ambele grupe, cu valori cuprinse între ±0,6 și1,7.

Coeficientul de variabilitate indică o valoare mică a împrăștierii colectivului cu valori de 3,7 până la 10,9%.

Pentru grupele de fete diferența la testul inițial este în medie de 1 pasă,15 la 16 ca până în final să ajungă la 1,5 pas 17 –18,5..

Dispersia valorilor sub aspectul abaterii standard este normală la grupa martor cu valori între ± 0,6 și 0,8 și puțin peste normal la grupa experimentală între ±1,6 și 1,7.

Coeficientul de variabilitate indică pentru ambele grupe valori mici, între 4 și 10,2%, cu care se încadrează la o împrăștiere redusă.

Viteza în dribling. Este proba care atestă viteza de deplasare a jucătorului cu minge folosind schimbări de direcție și schimbarea mâinii de dribling specifice baschetului, prezentată centralizat în tabelul 6.

Tabelul 6

Din start diferența mediei dintre cele două clase la băieți este de 2’, de la 33 la 35”, iar progresul realizat este de 3,8 secunde la grupa experimentală de 29,2 și 1,2’ la grupa martor de 33,8 în descreștere uniformă a rezultatelor (creștere a performanței) la ambele grupe.

Dispersia valorilor față de curba lui Gauss a rezultatelor este destul de mare urmărind abaterea standard, cu valori între ±3 și 4,3.

Coeficientul de variabilitate încadrează ambele grupe la o împrăștiere mică cu valori de 9,8 până la14,2 cu tendință de creștere la ultimele testări la grupa martor.

Pentru grupele de fete, plecând de la rezultate aproximativ egale se observă la grupa experimentală o creștere pronunțată a performanței de la testarea 1 la testarea 2 privind conducerea mingii, de la 36,7 la 30” datorată utilizării jocurilor de mișcare, de 6,7 secunde față de numai 0,9 secunde la grupa martor. de la 38 la 37,1.

Dispersia valorilor este mare, scala valorilor cuprinzând 10 “ la grupa experimentală și 6,4 “ la grupa martor, abaterea standard având valorile între ±2,9 și 5,5 la grupa experimentală și de ±0,8 la 1,2 la grupa martor.

Acest aspect se răsfrânge deja și asupra coeficientului de variabilitate, mai ales la grupa experimentală, el arătând o împrăștiere moderată de la 8 la18,3%, ca o confirmare a apropierii testului de specificul baschetului, numai cei mai talentați realizând la început performanțe mai ridicate, pe când grupa martor are valori între 2,1 și 3,5.

Tabelul 7

Aruncarea la coș. Ultimul și cel mai semnificativ test în privința jocului de baschet este cel al aruncărilor la coș din tabelul 7.

Pentru grupa de băieți media valorii de la care se pleacă se diferențiază cu valoarea aproape a unui coș marcat, 1,1 până la 2 iar progresul realizat este de 1,2 aruncări marcate la grupa experimentală de 3,2 față de 0,6 coșuri marcate la grupa martor de 1,7.

Dispersia valorilor se încadrează în normal sub aspectul curbei lui Gauss, având valori de ± 0,5 până la 1.

Coeficientul de variabilitate arată o împrăștiere mare a valorilor adică de 31 la48%, lucru semnificativ față de alte teste, deoarece este cea mai specifică probă solicitând precizie și îndemânare caracteristice jocului de baschet.

Pentru grupele de fete diferența inițială este de aproape 2 coșuri marcate, 0,5 și 2,4, ceea ce privind în urmă și spre celelalte teste confirmă faptul că de la început grupa martor a beneficiat de o pregătire motrică anterioară sub nivelul celei a grupei experimentale.

Progresul realizat este în medie ca și la băieți de 1,3 coșuri marcate la grupa experimentală și de 1 coș la grupa martor, care a plecat de la valori foarte scăzute, ceea ce ne arată că jocurile pregătitoare folosite în această direcție nu au dat rezultate spectaculoase, având în vedere dificultatea procedeului care cere timp îndelungat de perfecționare. Dispersia valorilor este apropiată de normal, între ± 8,3 și 0,9iar coeficientul de variabilitate indică o împrăștiere exagerată a valorilor la ambele grupe cu valorile între 14 și 47%.

Sensibilizarea și preocuparea factorilor educaționali pentru fenomenele grupale se înscrie ca parte componentă a activității instructiv educative în cadrul școlii. Valorificarea factorilor de grup se justifică din punct de vedere social oferind condiții prielnice stimulării potențialului uman, iar sub aspect psihologic copilul simte tot mai mult nevoia raportării la alții, manifestându-și astfel anumite nevoi și aspirații. În acest context și lucrarea de față încearcă să-și aducă contribuția la valorificarea factorului uman sub aspectul dezvoltării calităților motrice, experimentul efectuat conducându-mă spre următoarele concluzii:

Practicarea în cadrul lecțiilor de educație fizică a jocurilor de mișcare specifice jocului de baschet contribuie la o însușire mai rapidă, precisă și corectă a principalelor procedee tehnice ale jocului de baschet cum ar fi conducerea mingii, pasele și aruncarea la coș.

Utilizarea în cadrul lecției a jocurilor de mișcare dezvoltă spiritul de întrecere, combativitate, voința, spiritul de colectivitate, asigură un cadru adecvat și plăcut pentru desfășurarea lecției, realizând astfel o participare conștientă și dorită a elevilor la orele de educație fizică.

Testele au dovedit că pe lângă o însușire mai rapidă a elementelor tehnice necesare practicării jocului de baschet, jocurile de mișcare contribuie la dezvoltarea calităților motrice de bază ca și alte mijloace ale educației fizice, ne punându-se problema diminuării acestora prin practicarea în mod frecvent a jocului de mișcare în cadrul lecției.

Caracterul apropiat al multor jocuri de mișcare față de jocul de baschet conferă acestora și posibilitatea de afirmare individuală a elevilor, constituind pentru profesori un indiciu al selecției.

Folosirea jocurilor de mișcare care prin conținutul lor realizează însușirea unui joc sportiv și totodată asigură și realizarea sarcinilor educației fizice este justificată în cadrul lecțiilor.

Deoarece aceste jocuri de mișcare sunt deosebit de agreate de elevi, este necesar ca o dată cu introducerea în ciclul gimnazial a unui număr de 3 ore de educație săptămânal, ponderea utilizării lor în cadrul orelor de educație fizică să crească și mai mult.

Alt aspect esențial pe care îl propun este practicarea educației fizice cu profesori specializați începând din clasa I-a, astfel în primele două clase elementare s-ar putea realiza pregătirea elevilor prin jocuri de mișcare, iar începând din clasa III- a se poate trece la inițierea copiilor în jocul de baschet, respectând astfel cerințele unei pregătiri timpurii practicate la ora actuală pe plan mondial.

&&&&&&&&&&&&&&

&&&&&&&&&&&&

&&&&&&&&&&&

&&&&&&&&

&&&&&&

&&&&

&&

Bachner L., Blaj B., Steiner A. “Baschet” – Universitatea de Vest Timișoara 1996

Bachner L., Gui Bachner Gabriela – Baschet – specializare în antrenorat – – Universitatea Vasile Goldiș Arad 2003

Bachner Ladislau, Bondor Valeria – Baschet – metodica învățării – Universitatea Vasile Goldiș Arad 2004

Barcan Ticaliuc E. “1001 jocuri pentru copii” – Editura Sport -Turism București 1979

Bely M., Janisch Gyulane “Testnevelesi jatekok” – Sport Budapest 1963

Chiriță G. “Educație prin jocuri de mișcare” Editura Sport – Turism București 1983

Drăgan I., Nicola I. “Cercetarea psihopedagogică” Editura Tipomur Timișoara 1995

Herczeg L. “Teoria și metodica educației fizice școlare” – Universitatea de Vest Timișoara 1995

Mujicicov N., Branga I., Mujicicov C. “Jocuri pentru copii și tineret” Editura Uniunii de Cultură Fizică și Sport București 1966

Niculescu A., Cruli N. “Exerciții și jocuri în școală” – Editura Sport-Turism 1976

Popescu F. “Jocuri pregătitoare pentru învățarea baschetului” Academia Națională de Educație Fizică și Sport București 1996

Predescu T., Negulescu C, Baschet specializare an III. _ Academia Națională de Educație Fizică și Sport București 1994

Vodă C., Predescu N. “Jocuri și probleme distractive” -. Editura didactică și pedagogică București 1977

Zapletal M. “Mică enciclopedie a jocurilor” Editura Sport –Turism București 1980

Graficul 1. – Media aritmetică a valorilor pentru testul de viteză 50 m.

Graficul 2 – Media aritmetică a valorilor pentru testul de săritură în lungime de pe loc.

Graficul 3 – Media aritmetică a valorilor pentru testul de “Navetă”

Graficul 4. – Media aritmetică a valorilor pentru testul de apărare

Graficul 5. – Media aritmetică a valorilor pentru testul de pase la perete

Graficul 6.- Media aritmetică a valorilor pentru testul de dribling

Graficul 7. – Media aritmetică a valorilor pentru testul de aruncare la coș

Tabelul 8. – Valorile testelor la grupa experimentală băieți

Tabelul 9. – Valorile testelor la grupa martor băieți

Tabelul 10 – Valorile testelor la grupa experimentală fete

Tabelul 11 – Valorile testelor la grupa martor fete

Graficul 1. Valorile vitezei 50 m.