Jocuri Si Exercitii Folosite In Perioada Fundamentala, Pentru Invatarea Elementelor Tehnice de Baza din Judo Si Dezvoltarea Calitatilor Motrice la Grupele de Copii de 5 7 Ani

Cuprins

Capitolul I: Introducere

Motivarea alegerii temei

Jocurile și exercițiile fizice sunt elemente importante în dezvoltarea armonioasă a organismului, îmbunătățirea stării de sănătate, înarmarea cu cunoștințe, priceperi și deprinderi motrice cât mai variate, la formarea caracterului și profilului moral exprimate prin voință, curaj, spirit combativ , punctualitate, respectul adversarului dar și dezvoltarea psihologică și afectivă.

Jocul reprezintă cel mai oportun moment pentru copii pentru a-și descoperi și pune în valoare calitățile fizice și psihice cu care sunt înzestrați iar acțiunile jocurilor creează situații pe care copilul trebuie să le rezolve singur sau în echipă. Prin încercarea lor de a rezolva aceste situații ei își întăresc o serie de însușiri cum ar fi: hotărârea, disciplina, supunerea la regulile jocului, încrederea în sine și în colegii de echipă. Jocul tribuie privit ca o activitate ce formează și modelează inteligența.

Copii trebuie să fie orientați către activități sportive, creative. Printr-o atentă observare a copilului în timpul jocului se pot indentifica aptitudinile micuțului, unii pot avea înclinații artistice altții aptitudini sportive.

Alegerea și îmbinarea jocurilor și a exercițiilor, trebuie făcută în așa fel de către antrenor încât acțiunea lor să antreneze întregul organism al copiilor. Executând regulat exerciții fizice corespunzătoare vârstei, copiii își perfecționează o serie de deprinderi motrice aplicative necesare în viață: mersul, alergarea, săritura, echilibrul, cățărarea, aruncarea și prinderea .

În toate ramurile de sport rezultatele au fost obținute după un drum lung o evoluție lentă, ele neputând fi obținute brusc sau într-o perioadă scurtă de timp.

Judo a devenit în ultima vreme din ce în ce mai cunoscut și mai accesibil, dar încă există o parte de oamenii care nu înțeleg acest sport chiar dacă judo a cucerit milioane de oameni din diferite colțuri ale lumii. Din această cauză dar nu numai, regulamentul a suferit mai multe schimbări în ultimii ani, însă a devenit mai spectaculos iar prin acest lucru copii au devenit din ce în ce mai atrași de el.

Judo face parte din categoria sporturilor cu manifestare complexă a calităților motrice în care este necesară îmbinarea vitezei, forței, rezistenței, îndemânării și mobilității.

Prin folosirea jocurilor și a exercițiilor în etapa fundamentală se urmărește învingerea diferitelor obstacole ivite în calea atingerii scopului propus în condiții mereu schimbătoare. Neintroducerea jocurilor în perioada fundamentală înseamnă renunțarea la un mijloc foarte important pentru acumularea unor procedee tehnice.

Profesorul Ioan Hantău, în lucrarea sa ’’ Manual de judo’’ spunea că micii sportivi nu apreciază valoarea în perspectivă a efortului pe care îl depun într-o lecție de antrenament. Ei sunt preocupați de efectele imediate ale acvtivității lor. Din acest motiv autorul menționat contraindică folosirea metodei repetărilor specifice perfecționării tehnice, în favoarea jocurilor de mișcare

Judo este unul dintre cele mai disciplinate sporturi din lume, unde respectul față de antrenor și, cel mai important, pentru adversari, este o valoare fundamentală. De exemplu, plecăciunea de la începutul și sfârșitul concursului, o modalitate japoneză de a arăta respectul față de celălalt, așa cum este și strangerea de mână din lumea occidentală.

Una dintre valorile care primează în antrenamentul de judo este autocontrolul și autodisciplina. Practicanții judo-ului învață cum sa cadă și cum să-l trântească pe oponent într-un mod cât mai corect, de aceea este recunoscut ca fiind cel mai sigur și netraumatizant sport din lume. Ultimul lucru pe care îl dorește un judokan este să-și rănească adversarul.

Aceste mijloace în general la nivelul copiilor, au o mare aplicabilitate, iar utilizarea lor în diferite momente ale lecției de antrenament, duce la realizarea obiectivelor instructiv-educative, într-un mod plăcut, atractiv și eficient deoarece copii doresc mereu să iasă în evidență, vor să fie primii, să se întreacă.

Realizarea acestei lucrări relatează faptul că prin intermediul jocurilor și exercițiilor utilizate în perioada de înițiere îi va ajuta la însușirea corectă a elementelor de bază, fără de care nu se poate pornii la formarea unui bagaj tehnic bine definit.

Judoul poate fii practicat de la 5-7 ani, însă în primele lunii are loc doar însușirea elementelor de bază și a dezvoltării calităților motrice. Tehnica judo-ului la această vârstă se predă prin folosirea formelor variate și atractive de ’’judo-joc’’.

Deoarece la această vârstă copii au multă energie și jocul este foarte important pentru ei, am considerat că este cel mai bun mod prin care ei pot să îți însușească elementele de bază într-un mod cât mai plăcut.

Antrenorul trebune să cunoască temeinic regulamentul , să aibe o gândire originală, mereu în căuarea noului care să descopere și să analizeze calitățile și capacitățile judokanilor săi și mai ales felul în care reacționează la eforturi. Ca și profesori – antrenori se impune obligativitatea de a concepe multe exerciții sub diferite forme de joc prin care să asigure un conținut variat, bogat și atrăgător instruirii acestor copii.

În această lucrare am stabilit sisteme de jocuri și exerciții speciale pentru însușirea corectă a tuturor elemetelor tehnice de bază. Deși sportivii vor executa aceleași exerciții, ei le vor rezolva diferit, personal , în funcție de particularitățile lor, de calitățile motrice și astfel însușirea tehnicii devine un proces dinamic și diversificat dar care trebuie să fie făcut conform regulamentului.

Jocurile descrise și incluse în perioada de instruire a copiilor de 5-7 ani, sunt create și adaptate atât la condițiile materialelor existente cât și a particularităților grupelor de copii cu care se lucrează.

1.2 Tratarea temei în literatura de specialitate

Majoritatea țărilor europene în care se practică judo și-au orientat procesul de antrenament după cel japonez fără însă a ține cont că Japonia avea experiență în acest domeniu.

Mulți tehnicieni, în goana după rezultate imediate, selecționează copii și îi supun unui regim de lucru intensiv, forțând obținerea rezultatelor imediate.

Plafonările timpurii sunt în majoritate o consecință a necunoașterii și nerespectării particularităților biologice ale organismului în creștere și a unei selecții necorespunzătoare, forțate

În ultimii ani au apărut multe competiții destinate copiilor, și din acest motiv, antrenorii sar peste unele etape de pregătire și îi învață anumite procedee tehnice și îi introduc în competiții.

Sunt foarte mulți copii care nu știu ce se întâmplă și cum să reacționeze în competiții și din acest motiv foarte mulți abandonează această ramură sportivă.

Solicitările fizice și psihice la care sunt supuși sportivii în timpul meciului sunt foarte mari încât aceștia nu pot face față dacă nu sunt pregătiți corespunzător.

Importanța jocurilor, exercițiilor și obiectivele urmărite prin folosirea lor

Pentru această grupă de vârstă, jocul este atât metodă de antrenament cât și mijloc folosit cu precădere.

Jocul este mijlocul prin care se educă la cel mai înalt nivel relațiile de grup, favorizând manifestarea inițiativei, a independenței și a responsabilităților.

Pentru antrenori jocul este un bun prilej pentru a-și cunoaște elevii sub diferite înfățișări.

În general jocul are o contribuție importantă în îndeplinirea obiectivelor sportului. Spre deosebire de alte mijloace folosite în pregătirea copiilor, jocul are un rol decisiv și foarte important datorită particularităților și diversitații lui.

În pregătirea sportivă, jocul, oferă posibilitatea dezvoltării complexe și simultane a deprinderilor motrice de bază sau specifice dar și a calităților morale și de voință

Aplicarea jocului în inițiere și pregătire, permite dezvoltarea caracterului competitiv, iar prin joc copilul se manifestă corespunzător cunoștințelor tehnice specifice vârstei lui.

Jocul permite manifestarea largă a independenței în acțiuni, particularitate specifică tuturor formelor de organizare. Această posibilitate pe care o dă jocul, de a acționa independent pentru rezolvarea unor sarcini în cadrul unor reguli, situații diferite contribuie la dezvoltarea unor calități intelectuale- gândirea, judecata, atenția, spritul de analiză.

Tocmai de aici rezultă importanța jocului, această manifestare a mai multor laturi de activități motrice dată de însăși caraterul complex al jocului.

Prin aplicarea jocului și a exercițiului se urmăresc atingera unor obiective

Deși la vârsta de 5-7 ani copii nu sunt încadrați într-o pregătire sportivă specializată putem urmării atingerea următoarelor obiective:

Obiective generale:

Creșterea și dezvoltarea normală;

Funcționarea optimă a marilor funcții;

Captarea atenției ți a interesului copiilor în cadrul antrenamentului;

Dezvoltarea și formarea aptitudinilor, calităților motrice specifice;

Formarea unor trăsături de personalitate;

Din punct de vedere fizic:

Formarea și dezvoltareasimțului echilibrului și al orientării în spațiu;

Formareași dezvoltarea simțului ritmului mișcărilor;

Din punct de vedere tehnic:

învățarea pozițiilor fundamentale și a deplasărilor pe saltea;

formarea simțului adversarului și al momentelor favorabile pentru acțiunile de dezechilibrare

însușirea capacității de autoasigurare în urma diferitelor căderi;

cunoașterea pozițiilor de gardă;

însușirea principalelor forme de imobilizare la sol;

din punct de vedere teoretic:

însușirea unor noțiuni de arbritaj;

din punct de vedere psihologic:

cultivarea dorinței și plăcerii de a se întrece;

învingerea temerilor de luptă;

dezvoltarea curajului combativității și dârzaniei;

În alegerea jocurilor și a exercițiilor, este necesar să avem în vedere o alegere corectă a lor, organizarea colectivului și momentul desfățurării acestora.

Jocurile trebuie alese în funcție de:

obiectivele pe care vrem să le realizăm;

particularitățile morfo-funcționale și psihice ale copiilor;

nivelul de dezvoltare, starea de sănătate;

condițiile materiale;

cunoștințele copiilor

A nu se acorda jocului locul cuvenit, înseamnă renunțarea la un mijloc foarte important pentru a face acumularea unor elemente tehnice și dezvoltarea unor calități motrice într-un mod mai plăcut și eficient. Copii se vor apropia de judo cu mai multă plăcere când vor ști că și la acest sport se pot înveseli, vor ști că judo nu înseamnă ceva agresiv.

Predarea judoului trebuie făcută prin joc. Pentru a nu le răpii acestora plăcerea de a se juca, iar primele noțiuni ale judoului trebuie adaptate la cerințele de spontaneitate ale copiilor., ,, un judo care seamănă cu cujoaca,, și un ,,judo care pentru ei să fie o luptă sub formă de joacă ,, .

Folosirea jocului nu poate avea decât un rol benefic asupra dezvoltării intelectuale, a gândirii logice, a dișciplinei și organizării.

Capitolul II: Elementele tehnice și calitățile motrice specifice în judo

2.1 Elementele tehnice în judo

“Elementele si procedeele tehnico-tactice se asimileaza și se transformă sub influența calitaților și aptitudinilor individuale.Aceste elemente se însușesc intr-o fază de studiu unde accentul cade pe forma corectă de execuție,iar mai apoi acestea se consolidează si se perfecționează în timpul încercărilor de aplicare la început sub formă de joc,în întreceri sau competiții sportive și mai apoi sunt adaptate la situațiile reale de luptă.(I.Trifa,2007).Abilitatea de a pune în practică este mai importantă decât un număr ridicat de procedee tehnice învățate.”(22)

Procedeele tehnice au fost continuu adaptate cerințelor competiționale, cunoscând permanent modificări și transformări în vederea eliminării unor acțiuni motrice inutile, pentru creșterea vitezei de execuție în scopul surprinderii adversarului.

Tehnica din judo trebuie privită atât din punct de vedere al formei și amplitudinii mișcărilor, cât și al conținutului.

Pentru obținerea celor mai bune rezultate în competiții, este nevoie de o tehnică perfectă. În procesele de instruire se pleacă de la însușirea elementară ca pe mai departe să se ajungă până la înalta performanță.

Ca și la toate sporturile pregătirea tehnică ocupă un loc foarte important. Pornind de la începători și până la marii maeștri, tot procesul de învățare trebuie să se desfășoare continuu.

Multitudinea mișcărilor aciclice, complexitatea calităților fizice solicitatea fac ca pregătirea tehnică să se desfășoare într-o perioadă mare de timp, în condiții și mijloace variate.(13)

Structura de bază a tehnicii rămâne constantă în perioada de învățare, ea predându-se în formele ei clasice. În etapele de perfecționare și automatizare a procedeelor tehnice se impune eliminarea unor mișcări legate de intrări, dezechilibrări, în funcție de tipul morfologic al fiecărui judokan. (8), (22)

Tehnica judoului se împarte în două mari grupe::

procedee tehnice din lupta din picioare – NAGE – WAZA;

procedee tehnice din lupta la sol – KATAME – WAZA;

Mulți tehnicieni pun mai mult baza pe lupta din picioare și doar pe planul doi tehnica luptei la sol.

Tehnina luptei din picoare la rândul său se împarte în două grupe:

Procedee tehnice care se execută fără sacrifiuciu;

Procedee tehnice care se execută cu sacrificiu;

Aceste două grupe de procedee tehnice se împart la rândul lor în mai multe părți. Procedeele tehnice fără sacrificiu se împart în trei subgrupe:

TE – WAZA – tehnica aruncărilor cu ajutorul mâinilor;

KOSHI – WAZA – tehnica aruncărilor cu șoldul;

ASHI – WAZA – tehnica aruncărilor cu ajutorul picioarelor;

Grupa procedeelor de sacrificiu se împarte în două subgrupe determinate de modul concret de execuție, prin cădere pe spate sau prin cădere pe lateral.

Cele două subgrupe sunt:

MA – SUTEMI – WAZA – tehnica proiectărilor prin sacrificiu pe spate;

YOKO – SUTEMI – WAZA – tehnica aruncărilor din cădere pe lateral;

Procedeele din cadrul luptei la sol se împart în trei subgrupe astfel:

OSAE – WAZA – tehnica fixărilor la sol;

SHIME – WAZA – tehnica ștrangulărilor;

KANSETSU – WAZA – tehnica luxărilor; (12),(22)

Calitățile motrice specifice în judo

În judo sunt necesare toate calitățile motrice, în proporții diferite.

Prin antrenament , în judo, se urmărește obișnuirea organismului cu efortul specific luptei, dezvoltarea capacității fizice, intelectuale și de voință necesare efectuării eforturilor maximale și în final în scopul participării la competiții..

Pregătirea fizică este un factor de mare complexitate în antrenamentul sportiv deoarece judo este un sport cu o manifestare complexă a tuturor calitațior motrice: forță, viteză, rezistență, îndemânare, mobilitate iar dezvoltarea acestor calități motrice, ca și la însușirea elementelor tehnice, se va face cu ajutorul jocurilor și a unor exerciții. (14)

“Judo făcând parte din categoria sporturilor în care calitățile fizice au o manifestare complexă pe parcursul întregului proces de pregătire sunt dezvoltate în mod egal viteza, rezistența, forța îndemânarea, suplețea, mobilitatea.” (19)

Viteza exprimă în general, rapiditatea mișcărilor și se manifestă prin cele patru forme: viteza de reacție, de execuție, de repetiție și de deplasare.

În judo manifestarea vitezei nu depinde numai de indicii propiriu-ziși ai vitezei, ci și de alți factori, dintre care cei mai importanți pot fi socotiți componentele de forță și îndemânare.

Viteza în judo trebuie făcută în combinație cu forța, deoarece în metodica pregătirii este bine să se stabilească în ce măsură exercițiile cu greutăți înfluențează favorabil dezvoltarea forței în regim de viteză.

Rezistența exprimă timpul limită în cadrul căreia poate fi continuat un efort de o anumită intensitate. Specificul judoului impune dezvoltarea rezistenței generale, dar și a rezistenței în condiții de oboseală. Unitatea de măsură a acestei calități este durata, distanța sau numărul de repetări ale unui anumit efort ce poate fi menținut la o intensitate relativ constantă.

Calitatea motrică îndemânarea exprimă gradul de coordonare a acțiunilor motrice. Coordonarea este calitatea motrică indispensabilă în judo, ca urmare a procesului de perfecționare a îndemânării, care impune o programare.(19),(15)

În judo îndemânarea constituie capacitatea unui sportiv de a percepe precis componentele de spațiu și timp în condiții de efort în funcție de situația din timpul luptei.

La ceastă vârstă se pune accent pe dezvoltarea vitezei de reacție și de execuție, fiind formele de manifestare a vitezei cele mai utile pentru judo.

La această vârstă, nivelul de dezvoltare pe plan psihofizic, permite formarea unor deprinderi motrice, îmbunătațirea coordonării, îndemânării și a mobilității, permite asigurarea unui bagaj fundamental de procedee tehnice specifice în special din lupta la sol ne-waza.

Rezistența la efort la această vârstă este mică, din cauza fragilității aparatului cardio-vascular, iar sistemul nervos prezintă o mare excitabilitate și o lipsă de coordonare între cortex și centrii subcorticali. (1),(15),(9)

La copii rezistență specifică este redusă dar la nivelul rezistenței generale ei sunt superior adulților ca număr de mișcări. Copilul suportă mai greu eforturile musculare explozive, la care organismul răspunde printr-o pulsație mărită a inimii. Activitățile efectuate trebuie să fie de scurtă durată și trebuie să fie intercalate cu pauze. (2)

Dezvoltarea forței la această vârstă trebuie să fie făcută în mod gradat, cu mult discernământ din partea antrenorilor și cu individualizări corespunzătoare.

Oasele sunt elastice, ceea ce determină tendința de deformare a acestora la solicitările de tracțiuni, presiuni și răsuciri.

Fiecare antrenor trebuie să pornească de la cunoașterea minuțioasă a posibilităților micilor judoka, activitatea acestuia să se îndrepte spre formarea unui bagaj cît mai mare de priceperi de mișcare și sporirea treptată a dificultăților de coodonare a acțiunilor de mișcare și aplicarea priceperilor în deprinderile însuțite, în condițiile mereu schimbătoare pe care le oferă joaca lor. (7)

Dezvoltarea mobilității este o sarcină importantă a educării micuților judoka, în spiritul de cale a supleții, ceea ce în etapele de învățare a procedeelor tehnice din NAGE – WAZA duc la execuția lor cu maximă amplitudine, cu o ținută frumoasă și astfel la o impresie vizuală plăcută.

Luând în considerare că mișcarea și exercițiul fizic intensifică schimburile respiratorii, intervin pozitiv asupra capacității aparatului respirator, deci asupra capacității generale de efort, se impune ca deosebit de necesară atenția care trebuie acordată acestora în cadrul activității fizice.

Pe măsură ce starea de antrenament crește, cheltuiala de energie necesară efectuării aceluiași efort scade.

Educarea respirației va urmaării următoarele sarcini:

Însușirea celor mai raționale tehnici respiratorii pentru susținerea activității curente și efortul fizic

Formarea priceperii de autocontrol asupta coordonării posturii corecte a trunchiului și corpului în întregime cu actul respirator

Sprijinirea recuperării tinerilor care prezintă afecțiuni respiratorii sau de altă natură, prin acționarea în colaborare cu medicul de specialitate. (14),(15)

Clasificarea tehnică a elementelor de bază în judo

Elemente tehnice din NAGE – WAZA – lupta în picioare

La această vârstă tehnica nu se predă după metodologia specifică predării procedeelor de judo, nici nu se urmărește învățarea procedeelor tehnice în întregime, ci doar însușirea unor mișcări, a unor deprinderi care să ușureze mai târziu învățarea tehnicii propriu-zise. Tehnica intervine în joc doar atunci când ea este descoperită de către copii.

În jocurile de luptă priceperile și deprinderile motrice de bază și mai ales procedeele tehnice sunt aplicate în condiții mereu schimbătoare.

În timpul învățării și perfecționării tehnicii antrenorul trebuie să intervină activ, pentru a nu permite consolidarea greșelilor.

Pentru obținerea succesului în procesul de instruire, tema trebuie să fie clară, iar controlul și aprecierea să fie precise și obiective. (12)

În procesul de instruire s-a recurs la gruparea elementelor tehnice în 5 kyuri, ceea ce permite o însușire gradată a acestora și în final obținerea centurilor colorate.

Un începător pentru a se perfecționa în judo este obligat să parcurgă un număr de 5 grupe de instruire sportivă, fiecare cuprinzând un număr de procedee tehnice de la 12 pentru prima până la 25 pentru cea de-a cincea.

La grupele de începători de, 5-7 ani nu se poate vorbii de o mare varietate de elemente tehnice. Prin această lucrare se încearcă acomodarea lor cu elementele de bază în judo, prin anumite jocuri și exerciții.(13)

În această etapă ne intereseză însușirea elementelor tehnice din prima grupă de kiu-ri care cuprinde atât procedee din Ne-waza cât și procedee din Nage-waza astfel că pentru obșinerea centurii albe ei trebuie să cunoască următoarele elemente:

Pozițiile de gardă;

Deplasările;

Prizele;

Dezechilibrările;

Intrările la procedeu;

Căderile;

Tehnicile de imobilizare în lupta la sol; (8)

Descrierea elementelor tehnice din NAGE – WAZA și NE – WAZA

2.4.1 Pozițiile de gardă

Ca în orice sport reprezintă poziția cea mai bună, cea mai eficientă pe care sportivii o adoptă în antrenament și în timpul luptei, pentru a avea o stabilitate necesară pe saltea și pentru a da randamentul maxim în mișcări. Poziția de gardă care are un rol foarte important în asigurarea echilibrului. Acest element tehnic nu se învață foarte greu dar dacă nu se adoptă o poziție bună, executarea anumitor procedee nu se face corect și duce la posibilitatea contraatacului de către adversar.

Poziția de gardă fundamentală se ia în toate cazurile, înainte de începerea luptei. Sportivul stă cu picioarele depărtate, aproximativ la lățimea umerilor, cu greutatea corpului repartizată egal pe ambele picioare. (23),(24)

În funcție de poziția picioarelor pe saltea se disting următoarele poziții de gardă fundamentale:

gardă frontală – SHIZEN-HONTAI – picioarele sunt pe aceeași linie;

gardă pe dreapta – MIGI-SHIZENTAI – piciorul drept este în față;

gardă pe stânga – HIDARI-SHIZENTAI – piciorul stâng este în față;

Atât poziția de gardă ofensivă cât și cea defensivă trebuie învățate încă de la început, atât pe partea dreapta cât și pe partea stânga pentru a descoperii fiecare judoka partea preferată de executare a anumitor procedee tehnice.

Poziția de gardă defensivă se ia la începutul luptei, când judokanul se apără iar picioarele sunt mult mai flexate, iar distanîa dintre ele este mult mai mare față de cea fundamentală.

Indiferent care poziție de gardă este adoptată, distanța dintre picioare trebuie să fie aproximativ cât lațimea umerilor deoarece așa se asigură o bună stabilitate. (20), (22)

Deplasările pe saltea

Un judoka trebuie să se știe deplasa corect pe saltea, iar în urma scopului urmărit să efectueze acele deplasări pe care el le consideră favorabile pentru a iniția un atac.

Deplasările pe saltea se execută în trei forme:

Prin pași normali de mers înainte și înapoi ( Ayumi-Ashi );

Prin pași adăugați lateral și înapoi și înainte ( Tsughi-Ashi);

Prin pivotare spre dreapta și spre stânga ( Tai-Sabaki)

Învățarea deplasărilor pe saltea se începe cu prima formă de deplasare, înainte și înapoi (Ayumi-Ashi) care este cea mai simplă dar și cea mai naturală formă de deplasare. Contactul pe saltea se face prima dată cu vârful piciorului apoi cu talpa și călcâiul. După învățarea acestei deplasări se trece la învățarea deplasării cu pași adăugați ( Tsugi-Ashi ), care se execută pe toate direcțiile..

Deplasarea prin pivotare ( Tai-Sabachi ) este umpic mai dificilă deoarece necesită o bună orientare în spațiu și un simț crescut al echilibrului.

Reprezintă o deplasare prin pivotare pe unul dintre picioare, precedate de răsucirea trunchiului în direcția de deplasare.

Această deplasare este folosită în înițierea procedeelor de atac, contraatac dar și în apărare.

Indiferent de deplasare și de direcția acesteia, trebuie să se țină cont de următoarele indicații:

Dinstanța dintre picioare să nu fie mai mică decât distanța dintre umeri;

Picioarele să nu se încrucișeze;

Tălpile să fie în permanență pe saltea în timpul deplasărilor;

Să se evite săriturile pe saltea; (10),(20), (22)

Prizele

Cu ajutorul prizelor, judokanul ia contact cu adversarul pentru executarea unor anumite elemnte tehnice.

Luarea prizei în special lupta pentru luarea prizei preferate a crescut considerabil și de aceea ocupă un loc foarte important în perioada de inițiere.

Varietatea prizelor este foarte mare, pentru a ajunge la priza preferată el trebuie să se lupte și treptat să ajungă la priza convenabilă. Pentru un anumit procedeu se pot folosii mai multe variante de prize.

În prima fază a învățării se vor arăta prizele clasice: rever și mânecă, priza la ceafă și

mânecă.

La început se vor executa de pe loc fără să se opună rezistență din partea partenerului, apoi din deplasare tot fără să se opună rezistență iar apoi se va trece treptat la execuția lor cu rezistență din partea partenerului, eschive, deplasări pentru evitarea lor și urmeză trecea la ușoare lupte de priză. (22)

Dezechilibrările

Aceste procedeu tehnic constituie esența procedeelor de judo.

Dezechilibrarea trebuie executată astfel încât uke să fie adus într+o poziție aproape de linia menținerii echilibrului. Tori trebuie să aibă mereu o poziție în care să se afle într-un echilibru perfect.

În cadrul procesului de instruire trebuie acordată o atenție deosebită dezechilibrărilor. Printehnica KUZUSHI se realizează un principiu de bază al judoului, dozarea efortului, se dezvoltă simțul de anticipare a acțiunilor, se perfecționează coordonarea segmentelor corpului, elemente fără de care nu se poate învăța tehnica judoului.

Scoaterea lui uke din echilibru se realizează pe patru direcții principale: înainte, înapoi, lateral-dreapta, lateral-stânga. (4),(18)

Dezechilibrarea înainte se efectuează prin:

Tracțiunea de rever și de mâneca kimonoului;

Continuarea acțiunii de înaintare a lui uke:

Printr-o împingere rapidă înapoi, pe reacția de opoziție normală a lui uke

Dezechilibraările înapoi se realizează prin:

Împingerea de reverul kimonoului înapoi;

Amplificarea deplasării în spate a lui uke;

Tracțiunea energică înainte, pe reacția de opoziție a lui uke

Dezechilibrările lateral-dreapta se execută prin:

Tracțiunea de mâneca dreaptă a kimonoului lui uke și ridicarea cu mâna stângă de reverul kimonoului lui uke;

Amplificarea deplasării lui uke spre dreapta

Provocarea reacției lui uke spre spate stânga sau înainte stânga

Dezechilibrarea lateral-stânga este asemănătoare cu dezechilibrarea lateral dreapta , în ambele dezechilibrări greutatea se află pe piciorul din partea în care se efectuează dezechilibrarea. (10),(20),(22)

Intrările la procedee

Intrarea constituie faza pregătitoare atacului și se caracterizează prin accentuarea dezechilibrării și stabilirea contactului cu uke în cea mai favorabilă poziție pentru proiectare.

Între dezechilibrare și intrare nu trebuie să existe o întrerupere, ambele trebuie să apară ca o singură acțiune. (22)

Căderile

Toate procedeele din cadrul luptei din picioare, sunt urmate de căderi. Aceste căderi trebuie predate încă din primele lecții deoarece copii vor învăța să se autoasigure pentru a evita șocurile cauzate de căderi.

În timpul căderilor, mișcarea făcută se aseamănă cu o mișcare de rulare, care anulează șocul căderii. Regulamentul ii obligă pe cei care efectueză un procedeu și urmează să efectueze o aruncare, să își asigure adversarul prin susținerea lui de mâneca kimonoului, iar acest lucru duce la atenuarea căderii.

Învățarea căderilor începe prin însușirea tehnicii de execuție a bătăii cu brațele de saltea din culcat dorsal. Momentul lovirii cu brațele pe saltea trebuie făcut cu o fracțiune de secundă înaintea spatelui, iar în felul acesta , șocul căderii se va transmite la brațe. Întotdeauna în momentul căderii pe saltea , se va băga bărbia în piept pentru a nu se izbii cu ceafa în saltea.

Tehnicile de cădere sunt variate și se pot executa în diferite direcții și poziții. Se va începe cu cele mai simple căderi eecutate din rulare, iar după aceea se va trece la căderi din ghemuit și se ajunge la căderi din poziția de gardă.

Elementele tehnice sunt de mai multe feluri, în funcție de direcția de execuție:

Căderi înainte, în față – Zempo Ukemi sau Mae Ukemi;

Căderi înapoi, pe spate – Ushiro Ukemi;

Căderi laterale – Yoko ukemi; (10),(22)

Căderea înainte în față

Această cădere nu prea se întâlnește în competiții. Se realizează printr-o amortizare pe brațe. Din stând pe genunchi, corpul cade înainte, perfect întins, brațele se întind înainte, iar în momentul contactului cu solul se îndoaie din articulația cotului și astfel ateuează șocul căderii

Căderea înapoi pe spate

Este cea mai întâlnite cădere din judo, iar această cădere trebuie evitată deoarece o cădere pe spate reprezintă câștigarea meciului de către adversar.

Din șezând se lasă trunchiul în cșdere înapoi. Timp în care bărbia se duce spre piept iar membrele superioare întinse din articvulația coatelor și palmele orientate spre saltea , se pregătesc de bătaie.

Membrele superioare nu se depărtează prea mult de trunchi și lovesc energic salteaua la contactul spatelui cu aceasta, astfel atenuează șocul căderii.

Căderile lateral

Aceste căderi sunt mai dificil de învățat și de aceea trebuie insistat mai mult pentru învățarea lor.

Din șezând ghemuit corpul se lasă în cădere pe una din laturi oblic înapoi. Capul se duce cu bărbia spre piept, contactul cu salteaua se face cu membrul superior din partea căderii și bate energic în saltea. (20),(22)

Descrierea celor patru forme principale de imobilizare la sol

În tehnicile de control, tori execută o presiune verticală asupra unor porțiuni ale corpului lui uke, întotdeauna în sens invers față de direcția de rulare prin care acesta caută să evite fixarea.

KESA- GATAME

Uke este pe spate, tori trece repid spre capul acestuia, șezând pe fesă și coapsa dreaptă, din această poziție, tori înconjoară cu mâna dreaptă ceafa lui uke pe la umărul stâng, cu mâna stângă tori imobilizează mâna dreapta a lui uke, prinzându-i antebrațul sub axilă. Pentru o siguranță mai bună, tori trebuie să aplece capul și trunchiul pe uke, să strângă bine cu membrele superioare, și să depărteze membrele inferioare.

Este un procedeu tehnic ușor de învățat dar prezintă risc, deoarece uke poate să iasă ușor din fixare și să contraatace, dacă tori nu are suficientă forță și nu își schimbă permanent poziția în funcție de mișcările adversarului.

KAMI-SHIO-GATAME- fixarea în patru puncte

Uke este pe spate iar tori trece rapid la capul acestuia, cu genunchii de o parte și de alta și preseză cu trenul superior adversarul, mâinile le duce pe sub umerii acestuia și-i apucă centura în lateral.

YOKO-SHIO-GATAME- fixarea din lateral, cu pieptul pe adversar

Uke este pe spate, tori se află cu pieptul și fața perpendiculare față de uke,sprijin pe ambii genunchi care sunt ușor depărtați. Aplecă piptul peste adversar, mâna dreaptă printre picioarele acestuia și apucă centura, mâna stângă o duce pe sub ceafa lui și prinde priza la nivelul umărului stâng.

TATE-SHIO-GATAME

Tori se află peste adversar, genunchii sunt de o parte și de alta a lui uke. Tori se apleAcă peste uke și trece mâna dreaptă pe sub ceafa lui și prinde priză la nivelul umărului. Mâna stângă o duce pe sub axilă de aceeași parte, înconjoară umărul și prinde priză pe rever sau umăr. (22)

Capitolul III : Jocuri și exerciții folosite în perioada fundamentală, pentru învățarea elementelor tehnice de bază din judo și dezvoltarea calităților motrice la grupele de copii de 5-7 ani

Jocurile trebuie alese astfel încât sarcinile prevăzute să se poată realiza iar prin organizarea colectivului să asigurăm un echilibru în alcătuirea echipelor.

La fiecare început de joc și exercițiu acesta trebuie demonstrat și explicat.

În timpul jocurilor antrenorul trebuie să urmărească atent copii pantru a observa respectarea regulilor, a comportamentului și manifestările lor în timpul jocului.

Unii copii vor să obțină victoria cu orice preț iar antrenorul trebuie să combată aceste tendințe ale lor de a nu ține cont de regulile impuse. (1),(2)

Jocuri pentru învățarea pozițiilor de gardă

Atenție la comenzi

Descriere – colectivul se află așezat în linie pe unul sau două rânduri. Profesorul sau un copil dă diverse comenzi de exemplu:

Cine aduce mai repede mâna stângă la urechea dreaptă

Cine se așează mai repede în poziția ghemuit

Cine duce mai repede mâna dreaptă la piciorul stâng

Mergi și fă ca mine

Descriere – colectivul va avea ca model profesorul și va imita toate mișcările făcute de el, fără comenzi.

Exemplu: ridicarea brațelor, mersul piticului, etc.

Comanda inversă

Descriere – colectivul se află așezat în linie pe un rând. Profesorul dă o serie de comenzi pentru executarea corecte dar cu brațul indică direcția inversă execuției. Copii trebuie să execute la comanda verbală corect exercițiile și nu la indicarea ei cu brațul care indică în mod greșit.

Găsește-ți perechea

Descriere – colectivul merge în cerc, câte doi ținându-se de mână. La comanda profesorului ’’ rupeți rândurile’’ copii aleargă liber prin sală. La comnda ‚’’găsește-ți perechea’’, copii aleargă prin sală în căutarea perechii. Se evidențiază cei care revin mai repede în formația inițială.

Alungă pe al treilea

Descriere – colectivul este așezat în cerc câte doi, unul inapoia celuilalt cu fața spre centru. Profesorul alege un urmărit și un urmăritor. Aceștia stau înafara cercului la o distanță mare unul față de celălalt. La comanda profesorului urmăritorul trebuie să îl atingă pe urmărit iar acesta pentru a scăpa de urmșritor trebuie să se așeze în fața unei perechi, copii devenind astfel un grup de trei. Ultimul copil este obligat să alerge prin exteriorul cercului pentru a se așeza în fața altei perechi. Dacă cel fugărit este prins, el devine urmăritorul. (5),(6)

Jocuri și exerciții pentru învățarea deplasărilor pe saltea

Doboară-i pe cei slabi

Descriere – într-un spațiu restrâns sportivii stau nemișcați în poziție de gardă, la semnal duc mâinile la spate și se deplasează liber pe saltea încercând să îi doboare pe ceilalți colegi folosindu-se de acșiunile de picior ( secerare, măturare, agățare ), la următorul semnal se adoptă din nou poziția de gardă.

Cei care cad sunt eliminați, câștigă cel care rămâne în picioare.

Descoperă singur

Descriere – se lucrează pe perechi, din genunchi față în față, încercând proiectarea partenereâului pe saltea fără a-l împinge pe spate. Sportivii vor descoperii necesitatea utilizării tehnicii de aruncare peste șold

Ține mingea în cerc

Descriere – pe perechi câte doi se face un cerc dintr-o centură sau se trasează pe saltea cu creta. Fiecare pereche are o minge, care trebuie pasată de la unul la altul prin cerc. Copii se deplasează în jurul cercului cu pas adăugat. Pierde cel care scapă mingea

Nu mă atinge

Descriere – Pe perechi câte doi față în față, unul dintre copii face un cerc cu brațele la nivelul pieptului în jurul perechii și se deplasează în direcții diferite, iar celălalt trebuie să se deplaseze în așa fel încât brațele colegului să nu îl atingă. Fiecare atingere se penalizează cu un punct, după aceea se schimbă rolurile, câștigă cel care are mai puține penalizări.

Fi mai rapid

Descriere – colectivul lucrează pe perechi, umăr la umăr, cu brațele se cuprind de după șold pe la spate. La semnal partenerii încearcă să scoată șoldul în fața celuilalt, împiedicându-și partenerul să facă aceeași mișcare.

Prinde centura

Descriere – se lucrează pe perechi față în față, cu brațele de aceeași parte se prinde reverul partenerului, iar celălalt braț este dus la spate. La semnalul profesorului, ambii parteneri dau drumul la reverul partenerului și încearcă să prindă ambele revere ale partenerului, împiedicându-l pe partener să execute același lucru.

În jurul cercului

Descriere – fiecare copil face pa tatami un cerc cu centura și stă în exterior cu fața la cerc.se afectuează deplasări prin pați adăugați în jurul cercului, cât mai aproape de centură, fără a călca pe ea. Deplasările se fac spre dreapta și spre stîng, același lucru e va face și cu spatele la cerc, iar după mai multe repetări , se vor face și cu ochii închiși

Centura nu cade

Descriere – pe perechi față în față, copii se leagă câte doi cu o centură care îi înconjoară la nivelul mijlocului. Centura trebuie să fie tot timpul întinsă. Unul dintre copii se deplasează înainte-înapoi sau lateral, iar celălalt trebuie să-l urmeze în așa fel încât centura să nu cadă. Se schimbă mereu rolurile.

3.3 Jocuri și exerciții pentru formarea și dezvoltarea simțului adversarului, echilibrului/ dezechilibrului

Atinge-l dacă poți

Descriere – unul dintre sportivi este culcat dorsal cu brațele înainte ușor flexate, iar partenerul, în poziție de gardă sus, la picioarele acestuia. Cel de sus înceracă, prin diferite deplasări, să atingă cu palma umerii partenerului. Cel de jos se va apăra cu mâinile și cu picioarele, deplasându-se cu spatele pe saltea astfel încât tot timpul să fie cu picioarele spre partener.

Lupta palme în palme

Descriere – sportivii sunt așezați față în față, în poziția stând cu picioarele apropiate și întinse, brațele îndoite, cu palmele la nivelul pieptului, orientate spre înainte. Distanța dintre cei doi este de aproximativ 30 cm. Scopul jocului este ca prin lovirea sau împingerea palmă în palmă, unul dintre jucători să fie dezechilibrat și să fie nevoit să pășească. Punctul este realizat în momentul în care adversarul este dezechilibrat, pășește spre înainte sau înapoi sau se sprijină de adversar. Se joacă până la un anumit număr de puncte sau unu anumit timp. Pentru a obține un punct nu este necesar, să se atace, ci doar să se evite lovitura prin depărtarea palmelor, iar dacă adversarul atacă se va dezechilibra.. jocul dezvoltă ‚în primul rând, abilitatea de a folosii doar o anumită parte a corpului.

Lupta palmă în palmă din poziția ghemuit

Descriere – jucătorii se află în poziția stând ghemuit, față în față, cu palmele la nivelul pieptului, orientarea spre inainte. Scopul luptei este de al determina pe adversar să atingă solul cu altă parte a corpului decât cu picioarele, prin lovirea palmă în palmă. Este interzis, ca pe timpul luptei, să se ridice unul dintre ei în picioare sau să se lovească adversarul, în altă parte a corpului decât în palmă. Se pot executa sărituri înainte, înapoi, lateral sau fente de lovituri și sărituri, pentru a deruta adversarul. Cel care a atins solul cu mâna sau a fost doborât pierde un punct, după care jocul se reia pâna la acumularea numărului de puncte stabilit sau până la terminarea timpului stabilit.

Călăreții

Descriere – unul dintre copii stă în sprijin pe genunchi, iar celălalt călare pe el fără să se ține cu mâinile. Cel de jos, căluțul încearcă prin diferite mișcări să-și arunce călărețul, care la rândul său , caută să se mențină călare cât mai mult timp. După câteva repetări, se schimbă rolurile.

Ștafetă combinată cu tansport de greutăți

Descriere – colectivul este împărțit în două echipe așezate în șir indian în spatele liniei de plecare. În fața fiecărei echipe se află o bancă de gimnastică iar la 8-10 m de linia de plecare se află un jalon. Ștafeta va consta din alergare pe banca de gimnastică, ocolirea jalonului cu o minge medicinală ținută la nivelul pieptului, cpborăre de pe banca de gimnastică, ocolirea jalonului și alergare înapoi cu spatele pe lângă banca de gimnastică cu predarea ștafetei ( mingi medicinală ) elevului următor

Unul dintre parteneri se află în stând , iar celălalt în culcat dorsal, picioarele ridicate și întinse, cu capul între picioarele partenerului, cu mâinile apucat de gleznele acestuia. Cel din stând îl apucă de gambe pe cel din culcat. Din acestă poziție cel din stând execută printr-o ușoară săritură o rostogolire înainte, iar celălalt îl urmează ajungând în poziție de stând. Din aceste rostogoliri alternative va rezulta o deplasare celor doi parteneri. Exercițiul seamănă cu deplasarea unei șenile. Acest dezvoltă coordonarea mișcărilor în funcție de partener.

Partenerii sunt în poziția stând, față în față, la o distanță de un metru unul de celălalt. Unul dintre ei execută un stând pe mâini, spre celălalt, cel cre a rămas în poziția de stând îl prinde de gambe ți îi oprește astfel cădere. Din această poziție se v întoarce cu spatele la partenerul care va menține stândul pe mâini. Din acestă poziție va execut o genuflexiune cu aplecare conducând picioarele partenerului spre sol până ce acesta va ajunge în poziția stând. Exercițiul dezvoltă orientarea în spațiu și mobilitatea colonei vertebrale.(5),(6),(17)

3.4 Jocuri și exerciții pentru învățarea căderilor

Leii și tigrii

Descriere – Se împart copii în două echipe: leii și tigrii. Se formează perechi, fiecare pereche având un leu și un tigru, care se așează în ghemuit spate în spate, împingând ușor unul în celălalt. Când profesorul strigă ,, leii,, , toți din echipa leilor vor pivota pe un picior și se vor întoarce într-o parte, lăsându-i pe tigrii să cadă pe spate.

Șchiopul

Descriere – Se lucrează pe perechi față în față, cu picioarele de aceeași parte legați cu o centură, celălalt picior rămâne liber. Din cele trei poziții fundamentale ( înaltă , medie, joasă ), se încearcă doborărea adversarului fără a folosi mâinile.

Friptelea

Descriere – pe perechi câte doi față în față, cu palemele orientate în sus, fiecare are o palmă deasupra palmei partenerului și una dedesubt. Cu cea de deasupra trebuie să frigă palma celuilalt. Dacă a prins palma celuilalt, o apasă cu ambele mâni în jos până ajunge lateral față de el, astfel îl obligă pe partener să cadă lateral.

Colectivul este așezat pe o linie, din stând ghemuit, țin un obiect de formă rotundă sub bărbie și trebuie să execute căderi pe spate făra a scăpa obiectul de sub bărbie.

Pe perechi câte doi, unul este în poziția stând și ține cu ambele mâini de un capăt al centurii, celălalt este în stând ghemuit, ține de partea opusă a centurii care trebuie să fie întinsă, iar corpul celui care este în sprijin ghemuit să fie puțin dezechilibrat pe spate. La semanlul profesorului cel care stă în picioare dă drumul la centură, obligându-l pe cel de jos să cadă în spate.

Din culcat dorsal, bătăi repetate în saltea;

Din șezând, rulări repetate pe spate și revenire;

Din ghemuit, rulare pe spate fără bătaie și apoi cu bătaie pe saltea;

Rostogolire înainte peste un partener culcat cu bătaie și sidicare;

Din ghemuit cădere înapoi cu săritură; (8),(5),(9)

3.5 Jocuri pentru învățarea și fixarea tehnicilor de imobilizare la sol

Fixează-l dacă poți

Descriere – sportivii sunt împărțiți în două echipe, prima echipă este așezată pe spate, iar cea de-a doua echipă, la semnal, încearcă să găsească cele mai bune poziții și prize pentru a-i menține fixați pe spate un interval de timp fixat de profesor. Se schimbă alternativ rolurile. Se acordă puncte pentru cei care reușesc să – și mențină adversarii pe spate în timpul stabilit. Câștigă echipa care acumulează un număr mai mare de puncte.

Scapă de adversar

Descriere – un jucător este în poziția culcat dorsal, iar celălalt îl imobilizează, din poziția așezat lateral, cu picioarele depărtate prinzându-l de gât și de un braț. Nu se va permite apucarea doar de gât. Cel imobilizat încearcă în interval de timp stabilit să se elibereze din fixare. Dacă reușește are un punct, dacă nu reușește cel de deasupra are un punct. Cel imobilizat poate să scape ușor dacă va trage adversarul peste el și îl va răsturna în partea cealaltă, sau îi va prinde celui care îl fixează un picior sau ambele.

Întoarce adversarul

Descriere – unul dintre jucători, apărătorul, se află în poziția culcat facial, cu mâinile pe lângă corp. Celălalt jucător, atacatorul, trebuie să-l întoarcă cu spatele pe saltea într-un timp cât mai scurt, apucând de pantaloni, de mâini. Acesta nu are voie să-l prindă de cap, iar apărătorul nu are voie să se prindă de saltea. Lupta dezvoltă forța brațelor , rezistența.

Răstoarnă țestoasa

Descriere – unul dintre copii este în poziția pe genunchi cu sprijin pe brațe, iar celălalt lateral în stând aplecat. Cel care este în stând aplecat încearcă să-l răstoarne pe cel de pe genunchi cu spatele pe saltea. Câștigă cel care va răsturna adversarul într-un timp cât mai scurt. ’’ Țestoasa ’’ se opune, adoptă poziții cât mai incomode pentru a nu putea fi răsturnat.

Lupta prin răsucire

Descriere – jucătorii sunt în poziția așezat , spate în spate cu picioarele întinse, se prind de coate. Din această poziție ei vor încerca să se răsucească, ținându-și brațele în același mod, astfel încât adversarul să ajungă cu fața în jos astfel obține un punct. Pentru a putea realiza acest lucru copii se pot ajuta de picioare. Lupta începe la semnalul profesorului.

Petrele de moară

Descriere – se lucrează pe perechi. Unul este în poziția de culcat dorsal, iar celîlalt este culcat facial cu pieptul pe pieptul lui, brațele și picioarele sunt sprijinite de saltea. La semnal ce de deasupra va încerca să-l împiedice pe cel de dedesubt să se întoarcă cu fața în jos, sau să se ridice presându-l cu pieptul.

Lupta ’’ spate în spate’’ din poziția așezat

Descriere – Jucătorii se află în poziția așezat, spate în spate, apucați de coate, mâinile încrucișate la nivelul pieptului, picioarele întinse pe sol, încadrați pe o salte de 2/1. Se urmărește împingerea adversarului în afara spațiului de luptă. Este sufficient ca adversarul să depășească linia trasată pe sol doar cu călcâiele pentru a obține un punct. În timpul luptei, se pot îndoi picioarele din genunchi, pentru a avea mai multă forță, dar nu este permisă ridicarea șezutei de pe sol. Lupta dezvoltă forța mușchilor extensori ai membrelor inferioare, precum și a musculaturii spatelui. Exercițiul are lka origine apărarea la lupta la sol.

Lupta prin răsucire

Descriere – jucătorii sunt în poziția așezat, spate în spate cu picioarele întinse.din această poziție ei vor încerca să se răsucească, ținându-și brațele în același mod, stfel încât adversarul să ajungă cu fața în jos. Pentru a realiza acest lucru copii se pot ajuta de picioare. Lupta începe la semnalul profesorului și durează până ce unul dintre cei doi reușește să-l întoarcă pe celălalt cu fața în jos, iar el este întins pesteacesta, obținând astfel un punct. Prin aceste joc se urmărește dezvoltarea forței musculaturii spatelui ( lombari și intercostali) și abdomenului (oblici abdominali ).

În etapa fundamentală , în judo sunt recomandate și diferite exerciții din alte sporturi cum ar fi: gimnastica ( pentru dezvoltarea echilibrului, a mobilității, a întăririi trenului inferior și superior), din atletism ( pentru dezvoltarea vitezei , a detentei) din jocuri sportive ( pentru obișnuirea cu eforturile mixte, dezvoltarea spiritului de echipă ).

Astfel exerciții se pot folosi din : ginastică, atletism, haltere, lupte, exerciții din jocuri sportive. (5),(6),(19)

3.6 Exerciții din gimnastică pentru orientarea în spațiu și a simțului echilibrului

Exerciții folosind banca de gimnastică:

mers pe banca de gimnastică;

sărituri în tig-zag peste banca de la un capăt la altul;

târâș pe burtă pe banca de gimnastică;

Diferite forme de mers:

mers pe vîrfuri;

pe calcâie;

pe partea internă și exeternă a labei piciorului;

mers cu fandare la fiecare pas;

3.7 Exerciții din atletism

exerciții din școala alergării și săriturii;

alergări pe teren variat;

alergări de rezistență în tempo uniform sau variat;

alergări de viteză pe porțiuni scurte;

diferite forme de sărituri;

Unele exerciții din haltere executate cu greutăți mici (1- 5 kg) pentru tonifierea musculaturii, întărirea ligamentelor, la dezvoltarea armonioasă a sistemului osteo-articular și a celui muscular. (22)

3.8 Complexe de jocuri și exerciții pentru dezvoltare calităților motrice

Exerciții de aruncare și prindere de obiecte pentru coordonarea mișcărilor, a îndemînării

Aruncarea la distanță a unor mingi de diferite greutăți.

Aruncare la țintă.

Parcursuri de obstacole și ștafete aplicative. Acestea dezvoltă în mare măsură toate calitățile motrice.

Prin amplasarea obstacolelor și de formare a diferitelor scheme de parcurs se pot dezvolta și calitățile psihice ca : simțul de orientare în spațiu, prezența de spirit, curajul, stăpânirea de sine.

Toate calitățile motrice pot fi dezvoltate cu ajutorul jocurilor și exercițiilor.(5)

Exerciții pentru dezvoltarea rezistenței specifice

deplasări în poziții de gardă joasă;

roatarea brațelor înainte și înapoi;

flexia și extensia antebrațelor pe braț;

sărituri libere de pe loc;

sărituri libere din deplasare;

sărituri peste aparate;

Exerciții specifice pentru dezvoltarea forței-vitezei:

deplasări prin sărituri din poziție de gardă joasă;

semigenoflexiuni;

trecerea din gardă înaltă în gardă joasă și invers;

cățărări pe frânghie;

Exerciții pentru dezvoltarea mobilității:

rostogoliri înainte și înapoi cu picioarele de părtate;

trecere rapidă dintr-o poziție în alta: – din stând- sprijin ghemuit- culcat facial, din culcat dorsal- rostogolire înainte- săritură; (9)

Jocuri pentru dezvoltarea vitezei

Ultimii doi aleargă

Descriere- colectivul este împărțit în două echipe egale c număr, așezați în coloană. La semnalul profesorului ambele coloane pornesc în alergare ușoară, la semnalul profesorului, ultimii doi jucători ai ambei echipe pornesc în alergare, prin exterior, trecând în față. Câștigă echipa care termină prima.

Cursa perechilor

Descriere- colectivul este împărțit în două echipe egale, așezați în coloană în spatele unei linii de start. La semnalul profesorului primii jucători pereche din fiecare echipă se prind de mâini pe la spate și aleargă în acest fel până la un punct fixat de profesor, îl ocolesc și se îndreaptă pre echipa propie predând ștafeta. Câștigă echipa care termină prima.

Leapșa la genunchi

Descriere- colecdtivul de copii este împărțit pe perechi dispuse în toată sala, în sprijin ghemuit. La semnalul profesorului, copii se deplasezăprin sărituri succesive, înainte, lateral, înapoi ră,ânând în poziția ghemuit, încercând în acelasși timp sș-și atingă adversarul. O atingere valoreză un punct. Câștigă cel care acumulează un anumit număr de puncte stabilit înainte de profesor

Cursa broscuțelor

Descriere- urmăritor dar și cei pe care îi urmărește se deplaseză prin sărituri din ghemuit în ghemuit. În momentul în care urmăritorul atinge un sportiv, aceta devine ajutorul său și tot așa până sunt atinși toți sportivii.

Briceagul

Descriere- colectivul este așezat pe suprafața de luptă în poziția culcat dorsal. La semnalul profesorului, elevii ridică brațele și picioarele simultan ca și lamele unui briceag.(8),(17)

Exerciții pentru dezvoltarea musculaturii membrelor inferioare

Partenerii sunt față în față, cu un picior ridicat, sprijinindu-se reciproc de umărul partenerului, executând sărituri scurte pe loc, 2 – 3 sărituri. Exercițiul educă și echilibrul dinamic.

Pe perechi, unul dintre parteneri va fi în stând aplecat cu sprijinul coatelor pe genunchi, bărbia în piept, celălalt va executa o săritzră cu sprijin, cu picioarele depărtate peste acesta, după care va adopta poziția descrisă anterior pentru a efectua săritura celălalt. Exercițiul pregătește organismul pentru efort la un număr mare de repetări.

Partenerii se află în poziția stând pe piciorul drept, față în față, cu brațul stâng așezat pe umărul partenerului, cu piciorul stâng întins. Sprijinindu-se reciproc unul vor executa simultan genoflexiuni. După efectuare unui număr precizat inițial de repetări se schimbă piciorul solicitat.

Exerciții pentru orientarea în spațiu

Partenerii sunt în poziția stând față în față, la o distanță de 1 m unul fașă de celălalt. Unul execută un stând pe mâni spre celălalt. Cel care a rămas în poziția stând îl prinde de gambe și îi oprește astfel căderea. Din această poziție va executa o genuflexiune cu aplecare conducând picioarele partenerului spres ol până ce acesta va ajunge în poziția stând.

Unul dintre parteneri se află în stând, iar unul în culcat dorsal, picioarele ridicate și întinse, cu capul între picioarele celuilalt, cu mâinile apucat de gleznele acestuia. Cel din stând îl apucă, la rândul său, de gambe pe cel din culcat. Din această poziție cel din stând execută printr-o ușoară săritură o rostogolire înainte, iar celălalt îl urmează ajungând în poziția stând. Din aceste rostogoliri alternative va rezulta o deplasare a celor doi parteneri.

Partenerii sunt în poziția stând, față în față, ușor lateral unul de celălalt. Unul dintre parteneri va ridica brațele întinse în prelungirea trunchiului, iar celălalt va sprijinii brațul stâng de mijlocul acestuia, iar brațul celălalt îl va sprijini pe latura cealaltă simultan cu o ăndoire laterală. În acest moment partenerul care are sprijinul brațelor efectuează o săritură, ridicînd picioarele la verticală și ajungând în stând în partea cealaltă. Mișcarea realizată este asemănătoare cu o roată laterală. În timpul trecerii picioarelor dintr-o parte în alta, capul trebuie ținut în extensie, iar celălalt îl va asigura prin prinderea de trunchi.

Exerciții de respirație

Exercițiile libere de respirație sunt mișcări simple, fiziologice ale toracelui, controlate și intensificate de voință

Aceste exerciții pot fi executate din orice poziție a corpului, la început ușor, dar controlat, în limitele respirației curente, apoi sunt amplificate progresiv până ajung la maximum.

Exercițiile de respirație pot fi însoțite de mișcări simple ale membrelor superioare, ale celor inferioare, ale trunchiului precum și mișcări complexe.

Exercițiile de respirație trebuie subordonate în primul rând scopului de a asigura în organism schimburi gazoase active și necesare, și în al doilea rând, scopul de a dezvolta toracele, mușchii și articulațiile

În raport cu desfățurarea efortului fizic în general, exercițiile de respirație se împart în trei grupe:

exerciții de antrenare a aparatului respirator pentru mărirea capacității sale funcționale – toate exercițiile de dezvoltare generală și de antrenare a aparatului respirator;

exerciții de respirație pregătitoare pentru probele de efort intens;

exerciții de respirație compensatoare și liniștitoare după terminarea probelor; (6),(9),(17)

Capitolul IV: Cercetarea

4.1 Metodele de lucru

În realizarea cercetării s-au folosit următoarele metode:

– studiul literaturii de specialitate (metoda bibliografică);

-observația;

-studiul;

Cercetarea ca activitate reprezintă un ansamblu de activități și rezultatul acestora, desfășurate cu intenție, deliberat, în mod sistematic și ordonat, pentru acumularea și prelucrarea de date, informații, într-un anumit domeniu al realității și pentru utilizarea concluziilor în vederea realizării unui progres în cunoașterea și practica acestui domeniu.

4.4.1 Metoda bibliografică

Această metodă oferă o imagine de ansamblu a ceea ce s-a realizat în domeniu, furnizând date și informații care au constituit fundamentul lucrării de față, permite valorificarea la un nivel superior a experienței practice și teoretice acumulate de-a lungul timpului de specialiștii de marcă din domeniul activităților corporale în general și a Judo-ului în particular.

4.4.2 Metoda observației

Observația, ca proces psihic de cunoaștere activă, intenționată, planificată, sistematică are la bază un sistem de date de referințe – idei, ipoteze, postulate, furnizate de experiență și în general de știință. Ea se aplică unui anumit domeniu, ale cărei date, documente sau fenomene dorește să le cunoască, descrie, ordoneze, clasifice, cuantifice, caracterizeze etc, pentru a stabilii ce este deosebit în ele, ce relații sunt între ele și cu altele ce le provoacă și ce efecte au asupra altora.

Din acest complex de rezultate ale observației, se nasc noi înțelesuri, explicații sau numai ipoteze, care urmează să fie verificate prin alte metode.

4.4.3 Metoda înregistrărilor și prelucrării datelor referitoare la pregătirea copiilor de 5-7 ani

Înregistrarea datelor s- a realizat cu ajutorul testelor, probelor, observației și a normelor de control

Acestea s-au realizat pe baza unor tabele, în care s-au scris punctajele obținute la fiecare probă și testare în parte și în funcție de datele obținute se pot face comparații între cele două grupe.

Chiar dacă s-au efectuat două testări, una inițială și una finală, pe tot parcursul studiului, zilnic s-au prelucrat informații, pentru a observa implicarea lor la cerințele impuse de noi.

4.2 Organizarea și desfășurarea conținutului

4.2.1 Eșantionul cuprins

Această activitate s-a desfășurat la sala de sport a clubului sportiv C.S.M . Liberty Oradea.

În această activitate sunt cuprinși 30 de copii care au fost împărțiți în două grupe, una experimentală și una martor. Toți subiecții au vârsta cuprinsă între 5 și 7 ani și fac parte din clase speciale de judo.

Grupa experimentală este cuprinsă de copii care au folosit metodele propuse și selecționate de noi, iar grupa martor cuprinde copii, în a căror realizare a acestor obiective s-au folosit mijloace, unele din literatura de specialitate și altele inițiate de către antrenori.

Copii din grupa martor au efectuat antrenamentele la aceași oră ca și grupa experimentală și prin aceasta am putut observa metodele folosite. La grupa martor jocurile și exercițiile au fost folosite doar pentru momentele de încălzire dar fără obiective bine stabilite și apoi s-a trecut la metoda repetărilor procedeelor tehnice și la diferite reprize de luptă la sol și în picioare. Din păcate în timpul antrenamentelor, intervin anumiți părinți și dau indicații iar copii îi ascultă mai mult pe ei decât pe antrenori.

Studiul s-a efectuat începând cu luna Noiembrie 2014 până în luna Mai 2015.

Tabel 1.- grupa experimentală

Tabelul 2.- Grupa martor

4.3 Sistemul de notări și probe

Verificarea obiectivelor propuse, a fost realizat prin intermediul a 2 testări:

T1- testarea inițială programată în noiembrie 2014

T2- testarea finală programată în mai 2015

Testarea inițială

La testarea inițiale se va urmării ca toți copii să aibă valori apropiate în urma testărilor efectuate.

La toate probele din testarea inițială punctele sunt direct proporționale cu numărul de secunde și numărul de repetări. La proba 3 notarea se va face cu note de la 1 la 10 în funcție de corectitudinea efectuări elementului tehnic

Proba 1: atârnat la bara de tracțiuni. Ei trebuie să se mențină în această poziție cât mai mult timp.

Proba 2: repetarea unui număr cât mai mare de abdomene . Se vor număra doar acelea care sun efectuate corect. Corectitudinea lor constă în:

genunchii să rămână întinși

mâinile la ceafă sau la piept

corpul să se ridice până la 90 de grade

Proba 3: se vor executa genoflexiuni cu săritură și se vor număra doar cele efectuate corect. Corectitudinea lor constă în:

desprindere de la sol

desprinderea să se facă cu picioarele întinse

mâinile la ceafă sau la piept

Proba 4: executarea unui element tehnic la prima vedere. Se vor executa pozițiile de gardă, căderea înapoi din ghemuit și imobilizarea la sol Kesa-Gatame.

Tabelul 3 Grupa experimentală Testare Inițială

Tabelul 4 Grupa martor Testare Inițială

La testarea finală programată în mai 2015 copii vor demonstra tehnicile de bază atât în ne-waza cât și în nage-waza iar notarea lor se va face de la 1 la 10 în funcție de corectitudinea procedeelor.

În urma acestei testări copii, la însușirea corectă a procedeelor, vor primii centura albă. În cadrul examinării copii vor demonstra diferite deplasări, prize, căderi imobilizări la sol atât pe partea dreaptă cât și pe partea stângă, notarea se va face de la 1 la 10.

Toate examinările finale sunt notate cu note de la 1 la 10

Elementele examinate în cadrul centurii albe sunt:

Shizei -pozițiile de gardă care se vor efectua la un semnal dat de către antrenor, iar sportivul trebuie să se oprească în poziția de gardă.

Shintai – deplasările și prizele – se vor executa pe perechi, și se vor deplasa în diferite direcții și cu diferite prize, în toate formele de deplasare cunoscute.

Kuzushi și kumi-kata- dezechilibrările și prizele se vor efectua pe perechi, prima dată doar unul singur execută diferite dezechilibrări din diferite poziții și diferite prize, partenerul opune rezistență.

Ukemi – căderile- toate cele trei căderi învățate se vor executa din deplasare

Osae-waza- imobilizările la sol- se lucrează pe perechi, fiecare trebuie să treacă pe rând prin toate cele patru forme de imobilizare:

KESA- GATAME

KAMI- SHIO- GATAME

YOKO- SHIO- GATAME

TATE- SHIO- GATAME

Tabelul 5 Grupa experimentală Testare Finală

Tabelul 6 Grupa martor Testare Finală

4.4 Planul de pregătire

Pregătirea s- a desfășurat pe o perioadă de 6 luni. Antrenamentele s-au desfășurat de două ori pe săptămînă.iar durata lor a fost între o oră – o ora și un sfert.

Părinții au fost informați de studiul făcut, toți copii au fost supuși unui exament medical pentru a se afla starea lor de sănătate.

Tabelul 7 Teme de lecție pe săptămâni

4. 5 Influențele mijloacelor folosite, asupra condiției fizice

Sub influența exercițiilor fizice se urmărește schimbul de substanțe din organism, crește pofta de mâncare a copilului, se îmbunătățește asimilarea hranei, se intensifică metabolismul. Ele influențează favorabil activitatea tuturor organelor interne, mai ales activitatea plămânilor și inimii. Respirația devine mai amplă, ritmul respirator mai stabil, frecvența respiratorie pe minut scade. Paralel cu dezvoltarea aparatului respirator se dezvoltă și aparatul cardiovascular. O dată cu mărirea masei musculare scheletice se mărește și muschiul cardiac. El crește în grosime și în lungime, pereții cavității cardiace devin mai groși, iar capacitatea cordului mai mare. Cantitatea de sânge pe care o trimite la o contracție cordul unui copil preșcolar antrenat este mai mare și astfel se realizează o mai bună nutriție a tuturor țesuturilor corpului.

Practicarea exercițiilor  fizice influențează favorabil activitatea tuturor aparatelor și sistemelor organismului contribuind la formarea și perfecționarea mișcărilor coordonate, a orientării în spațiu și timp, la dezvoltarea calitătilor motrice si formarea deprinderii copilului de a acționa organizat, dișciplinat

Jocul de mișcare dezvoltă calitățile morale si de voință, perseverența, combativitatea, spiritul creator, imaginația, dezvoltă gândirea, calitatea de a judeca si de a lua hotărâri rapide, dezvoltă spiritul de colaborare, de colegialitate. Jocurile cresc la elevi, dârzenia, voința, atenția distributivă, capacitatea de anticipare, încadrarea în disciplina individuală si colectivă, obligă jucătorii la o comportare demnă, la o comportare de fair-play.

Gradarea efortului în cadrul jocurilor dinamice se face, prin introducerea unor miscări suplimentare, prin cresterea intensității, prin mărirea volumului si a complexității acestora. Este importanta explicația, demonstrația si pregătirea terenului pentru joc. Introducerea elementului de întrecere pe echipe sau individuale, în cadrul desfăsurării jocurilor face să crească calitatea exercițiilor asigurând participarea maximă si dezinvoltă a colectivului, cu influențe dintre cele mai favorabile asupra sferei funcționale, psihice si, mai ales, asupra sferei motrice.

4.5 Analiza rezultatelor

La testarea inițială grupele s-au dovedit a fi de valori apropiate. Diferența dintre ei fiind foarte mică, acest lucru se poate observa în urma punctajului obținut , grupa experimentală având un punctaj de 767 iar cea martor 760, diferența fiind doar de 7 puncte.

La testarea finală, cea care pe noi ne-a interesat, deoarece reprezintă importanța acestui studiu și obiectivele care ni le-am propus și la care am vrut să ajungem în urma folosirii metodelor de lucru, s-a demonstrat că folosirea jocurilor și exercițiilor, în defavoarea celor propuse de alți tehnicieni, duc la o mai bună însușire a elementelor tehnice de bază.

Tabelul 7

Grafic nr. 1

Testări

Grafic nr.2

Testări

4. 6 Concluzii

Pornind de la idea, Profesorului Lascu, care spunea ’’ nu este suficient să muncești pentru a fi un bun judoka, ci trebune să ști cum să muncești’’, am considerat că, cele mai bune metode de lucru, care în urma studiului făcut s-au dovedit cele mai eficiente în realizarea obiectivelor propuse la această vârstă, sunt jocurile și exercițiile.

Fiecare joc sau exercițiu fizic a fost conceput în așa fel încât utilizarea lor să ducă la îndeplinirea tuturor obiectivelor propuse.

Jocurile dinamice reprezintă o varietate a activității ludice în care rolul mișcărilor este clar exprimat. Atingerea scopului oferă satisfacții, iar plăcerea va fi generată de success.

Gruparea jocurilor și a exercițiilor s- a făcut astfel încât să acopere toate obiectivele urmărite de noi în această perioadă.

Prin folosirea acestor mijloace, scopul nostru a fost de a îmbogații procesul de instruire al copiilor pe baza acestor jocuri și exerciții pentru ca învățarea elementelor de bază din judo să se facă într-un cadru plăcut, un cadru în care ei să se simtă în largul lor.

Rezultatele studiului efectuat ne permit să apreciem că mijloacele propuse de noi sunt eficiente.

Toate jocurile și exercițiile propuse de noi au obiective bine definite, iar prin joc se înlătură conceptele de sportiv bun și sportiv slab.

În urma studiului mulți părinții s- au declarat multumiți de această abordare, deoarece am înlăturat concepția multora care spun că judo educă agresivitatea de la o vârstă fragedă și au constatat schimbări în bine în firea copiilor lor.

Jocurile propuse de noi lărgesc gama de mijloace utilizate în procesul instruirii, îmbogățirea conținutului lecțiilor, stimularea activității motrice a copiilor prin caracterul atractiv al jocurilor, precum și la formarea unor trăsături de caracter.

Jocurile sub diferite forme , cu elemnt de întrecere, îi determină pe copii să participe activ și cu entuziasm la antrenamente.

În cadrul antrenamentelor nu trebuie insistat pe aceleași jocuri, varietatea lor le permite micilor sportivi să acționeze în situații noi. În cazul utilizării acelorași jocuri, există riscul apariției conceptului de sportiv bun, sportiv slab.

Jocurile experimentate au caracter formativ multiplu contribuind la formarea și dezvoltarea simțului echilibrului și oriantării în spațiu, simțului și ritmului mișcărilor, la dezvoltarea îndemânării și a coordonării mișcărilor corpului și ale segmentelor sale, la dezvoltarea memoriei motrice a imaginației, înițiativei, combativității, curajului, la dezvoltarea fizică corectă și armonioasă.

Prin lucrarea de față am studiat importanța jocurilor și a exercițiilor la grupele de copii de 5 – 7 și am ajuns la concluzia că jocurile propuse și experimentate de noi în procesul de instruire, au contribuit în mare măsură la atingerea acestor scopuri de ordin fizic, teoretic, tehnic și psihologic

Rezultatele sunt în măsură să confirme că mijloacele folosite justifică eficacitatea în testarea finală, deoarece copii cunosc foarte bine elementele necesare acestei vârste.

În cadrul pregătirii am participat cu copii la C:N de tineret care s-a desfășurat la Oradea, iar copii au fost foarte încântați să îi vadă pe colegii lor mai mari luptând.

Chiar dacă ei nu știau tot regulametul de judo, aveau unele cunoștințe de bază, iar în urma discuțiilor avute cu ei, am rămas surprinsă de cât de atenți au fost, de întrebările puse și interesul lor de a învăța lucruri noi.

Viitorul judoului va depinde de nivelul la care vor fi instruiți elevii de astăzi în principiile de bază ale acestui sport.

Aceste jocuri au ca element esențial mișcarea subordonată anumitor reguli și condiții mereu schimbătoare. Pentru ca jocurile să aibă eficiența dorită, am avut grijă la alegerea locului de desfășurare, a materialelor necesare. Jocurile s-au desfasurat atât în aer liber, dar și în sală pentru obișnuirea pe tatami, iar când a fost necesar am trasat marcaje, am fixat unele aparate, am asigurat material suficient.

Valoarea educativă a judoului prezintă multe aspecte iar fiecare dintre noi trebuie să aibă în minte cuvintele fondatorului acestui sport, Jigoro Kano “ scopul unui antrenament sistematic în judo nu este neaparat acela de a dezvolta un corp puternic și sănătos, ci de a creea de-asemenea, într-un om sau o femeie, un control perfect asupra minții și a corpului și de a-l/o face gata să preîntâmpine orice eveniment neprevăzut, fie el accident sau atac ”.

Capitolul V : Bibliografie

Awaishi, M., – „Metode de judo ”, Editura Chiron, Paris, 1960

Binet, A., – „ Ideile moderne despre copii ”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1975

Capelletti, F., – „ Il primo Judo, uno sport che aiuta a crescere e socializzare ” Editura Sperling & Kupfer, Milano, 2002

Chirazi, M., – „ Întrecerea individuală, mijloc de optimizare a personalității elevului ”, Editura Panfilius, Iași, 2001

Chirazi, M., – „ Inițiere în judo – jocuri și exerciții cu partener ”, Editura Pim, Iași, 2006

Chirita, G., – „ Educație prin jocuri de mișcare ”, Editura Sport – Turism, 1983

Constantin, P., – „ Antrenorul, profilul, personalitatea i munca sa ”, Editura Sport – Turism, București, 1979

Deliu. D., Baitel, I., – „Judo pentru începători – centura albă, centura galbena ”, Editura Discobolul, București, 2014

Ene, M., I., – „ Judo – modelarea psiho- motrică a copiilor prin intermediul exercițiilor și a ștafetelor aplicative ”, Editura Fundației Universitare „ Dunărea de jos ”, Galați, 2003

Florian, F., F., – „Învățati judo ”, Editura Consiliului Național pentru educație fizică și sport, București, 1969

Hantău, I., Manolachi, V., – „ Pregătirea fizică a judocanilor de performanță ”, Chișinău, 2000

Hantău, I., – „Judo – instruire și antrenament”, București, 2005

Inogai, T., – „ Judo pratique du debutant a la ceninture noire ”, Editura Amphora, Paris, 1992

Inokuma, I., Nobuyuki, S., – „ Best judo ”, Kodansha International, Tokyo, 1979

Kashiwazaki, K., Nakanishi, H., – „ Atacking judo – a guide to combination and counter”, Ippon books, Marea Britanie, Londra, 1992

Kerr, G., – „ Judo basic trening manual for beginners ”, Sterling, 1965

Marwood, D., – „decisive judo – Step by Step introduction ”, Ippon books, North Hill, 1998

Muraru, A., – „ Judo ”, Editura Sport – Turism, București, 1985

Muraru, A., – „ Judo – pregătirea juniorilor ”, Editura Sport – Turism, București, 1988

Popovici, V., Hantău, I., Goteleț, V., – „ Judo – centurile colorate ”, Editura Stadion, 1972

Rober, L., – „ Le judo ”, Editura Gerard, Belgia, 1964

Stelian, S., – „ Antrenamentul sportiv în judo ”, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1983

Trifa, I., – „Arte marțiale – Sisteme de luptă, Editura Universității din Oradea, 2007

Watson, B., N., – „ The father of judo. A biography of Jigoro Kano”, Kodansha International, Tokyo, 2000