Jocul Si Jucaria, Factori Importanti In Dezvoltarea Personalitatii Scolarului

LUCRARE DE LICENȚĂ

JOCUL ȘI JUCĂRIA, FACTORI IMPORTANȚI ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII PREȘCOLARULUI

CUPRINS

ARGUMENT

Preșcolaritatea este un moment important în dezvoltarea psihosocială a copilului și în pregătirea sa pentru adaptarea și integrarea școlară. Este o etapa de trecere, în care copilul poate acumula abilități noi sau poate stagna sau chiar regresa.   

Activitățile educaționale au un caracter variat și își propun să atingă mai multe aspecte ale dezvoltării: cognitiv (dezvoltarea inteligentei), afectiv (dezvoltarea capacitatii de a se exprima emoțional), aptitudini, comunicare (dezvoltarea limbajului), motor (manualitate și motricitate). Varietatea ariilor de stimulare se regăsește în activitățile numeroase în care este implicat copilul și își găsește utilitatea în măsura în care aceste activități descoperă și sprijină înclinații ale copilului, care îi fac placere. Dorința de a atinge cât mai multe dintre aceste laturi si de a stimula copilul în vederea unei evoluții armonioase si echilibrate, determină uneori parinții sau educatorii să apeleze la o programă încarcată și nediferentiată, să solicite in exces participarea copilului și să aibă așteptări înalte.

Succesul în activități nu se măsoară în obținerea unor performante cantitative, ci în capacitatea de a asimila informațiile și abilitățile pentru a le folosi si în alte situații similare, pentru a se adapta.

Practica educațională a scos în evidență faptul că integrarea copiilor în activitățile obligatorii și liber-creative, repartizarea și încredințarea unor "responsabilități sociale", utilizarea echilibrată a aprobarii și dezaprobării stimulează mecanismul socializării conduitei copilului, dezvoltă autonomia acestuia, facilitează apariția premiselor trasăturilor caracteriale. Selectarea și utilizarea unor strategii metodologice unitare, organizarea unor jocuri-exerciții de imitare a vorbirii altuia, a unor gesturi, a mimicii și pantomimicii, valorizarea pozitivă a modelelor de interacțiune contribuie, de asemenea, la educarea sensibilității, a atitudinii lor față de sine si față de alții, la interiorizarea treptată a unor modele de conduită.

       Iata de ce, cunoasterea profilului psihologic al vârstei preșcolare devine un etalon important nu numai pentru evaluarea nivelului de dezvoltare, pentru întelegerea universului psihointelectual, socioafectiv si comportamental, dar și din perspectiva optimizării strategiilor practice de actiune eficientă la aceasta vârstă.

Curiozitatea spontană a copiilor, manifestată prin întrebări se transformă treptat într-o activitate intelectuală intensivă. Educatoarea provoacă copii să verbalizeze, să reproducă prin intermediul cuvintelor esențialul obținut prin observare, să descrie fenomenele și în absența acestora.

La vârsta preșcolarității, pe primul plan se situează interesul cognitiv, dorința copilului de a cunoaște tot ce-l înconjoară, de a afla cât mai multe despre viață, despre mediul înconjurător, despre ceea ce se petrece sub ochii lui.

CAPITOLUL 1

ASPECTE ALE DEZVOLTĂRII PSIHOPEDAGOGICE A COPILULUI PREȘCOLAR

Activitatea dominantă a acestei etape ramâne jocul, dar el este corelat din ce în ce mai mult cu sarcini de natură instructiv-educativă, cu elemente ale muncii si creației. Toate acestea favorizează complicarea și diferențierea treptată a proceselor cognitiv-operaționale ale preșcolarului, schimbarea atitudinii față de mediul înconjurător, extinderea relațiilor cu cei din jur, facându-l apt ca la vârsta de 6/7 ani să păsească într-o noua etapă, cea a școlarității. Dacă "trăsatura esențială a copilului este aceea de a exista ca ființă în devenire", preșcolaritatea marchează descoperirea realității externe afirma P. A. Osterrieth (1976, p. 31).

Procesele senzorial-perceptive se dezvoltă și se perfectionează în strânsă legatură cu procesul de creștere și maturizare, cu noile schimbări din cadrul activității și al planului relațional al copilului cu mediul sau natural, social.

La vârstă preșcolară segmentul periferic al analizatorilor este format. Dezvoltarea în continuare a sensibilității acestora și discriminarea tot mai precisă a însușirilor obiectelor și fenomenelor sunt consecința dezvoltării și perfecționării activității centrale, corticale, a analizatorilor, a participării active a celui de-al doilea sistem de semnalizare la activitatea de analiză și diferențiere.

PROCESELE SENZORIALE

Sensibilitatea tuturor analizatorilor se adânceste și se restructurează, dar cea auditivă și vizuală au cea mai mare pondere. În general, în jurul vârstei de 5 ani, preșcolarii diferențiază și denumesc culorile fundamentale ale spectrului, precum și pe cele intermediare. Sensibilitatea tactilă, se dezvoltă în strânsă legatură cu cea chinestezică prin contactul cu obiectele, fiind totusi subordonata văzului și auzului. Se dezvoltă, de asemenea, și celelalte forme de sensibilitate: olfactivă, gustativă, chinestezică, proprioceptivă etc.

     Cunoașterea complexă a diversității obiectelor și fenomenelor se realizează prin intermediul percepțiilor care subordonează și integrează senzațiile, detasându-se, individualizându-se, în raport cu cele ale antepreșcolarului. Astfel, "deși încarcate încă afectiv și situațional", percepțiile se vor desprinde treptat de particularitățile concrete ale situațiilor și de semnificațiile afective, centrându-se mai mult pe obiect, pe caracteristicile lui reale, obiective (P. Golu, 1992).

     Treptat, în cadrul jocului, mai ales al jocurilor didactice, se realizează trecerea de la percepția spontană, neorganizată la percepția organizată, intenționată, orientată spre un scop care este observația, un rol important deținându-l activitatea, limbajul, experiența anterioară.

     Se organizează și se perfectionează și unele forme complexe ale percepției: perceptia spațiului, a timpului, a mișcării. Astfel, reflectarea însușirilor spațiale ale obiectelor (precum: mărimea, forma, relieful, poziția spațială etc.), implică interacțiunea mai multor modalități senzoriale (vizuală, tactilă, chinestezică etc.), iar detașarea însușirilor semnificative este facilitată și de dirijarea și întărirea verbală. Treptat, copilul poate percepe succesiunea în timp a unor evenimente și durata desfășurării lor, un rol important avându-l acțiunile practice, jocurile organizate, programul activităților instructiv-educative din grădință.

     Comparativ cu efectele de câmp sau de centrare, care ramân relativ constante, activitățile perceptive care presupun "explorarea configurațiilor", deplasări ale privirii și punctelor ei de fixare, se dezvoltă în mod progresiv (J. Piaget, B. Inhelder, 1969).

   Totuși, într-o configurație complexă de stimuli copilul percepe doar ansamblul, fară a realiza analiza părților sau sinteza relațiilor lor; acest defect de explorare activă explicând sincretismul percepției preșcolarului sau caracterul global al acesteia.

        Cercetările psihologice au evidențiat faptul că trecerea de la perceptia nediferențiată la percepția organizată și sistematică a mediului înconjurator nu se face spontan; ea presupune organizarea unor activități de instrucție și educație în care copilul să acționeze direct cu obiectele și substituitele acestora.

        Pe baza experienței perceptive "consumate" se formează reprezentările memoriei care, la preșcolar, devin cu atât mai operative cu cât acțiunile practice ale acestuia cu obiectele sunt. mai bogate, mai frecvente, în cadrul acestora realizându-se selecția unor însușiri și estomparea altora.

        La preșcolar reprezentările au un caracter intuitiv, situativ și sunt încărcate de elemente concrete, particulare. Paralel cu reprezentările memoriei se dezvoltă și reprezentările imaginației. Funcția cognitivă a reprezentărilor se dezvoltă mai ales dupa vârsta de 4 ani facilitând procesul întelegerii, coerența vieții psihice, dându-i posibilitatea preșcolarului să poată trăi mental  trecutul și viitorul în prezent, realul și imaginarul în acțiune (U. schiopu, V. Piscoi, 1989, p. 126).

    În formarea reprezentărilor cuvântul are o funcție reglatoare, ajutând la desprinderea unor însușiri mai importante ale obiectelor, la sporirea clarității și stabilității lor, la reactualizarea experienței trecute și integrarea ei în cea prezentă sau chiar în cea viitoare. "Reprezentările devin – prin suportul de cunostinte stratificate pe care le conțin -, mediatoare ale cunoașterii, rezervoare de cunostinte"(U. schiopu, 1995, p. 21).   

  Intelectul cuprinde un sistem de relații, activități și procese psihice superioare (inteligență, gândire, memorie, imaginație, limbaj) în cadrul caruia gândirea constituie procesul psihic central", "statul major", orientând, conducând si valorificând toate celelalte procese si funcții psihice.

   În concepția piagețiana acest stadiu este "preoperational", al "inteligenței reprezentative", al "gândirii simbolice" si "preconceptuale". Are loc o intensa dezvoltare ce implică "expansiunea simbolicii reprezentative", interiorizarea acțiunilor, dezvoltarea comunicarii verbale, cuvântul și propoziția constituind modalități de schematizare și integrare. Activitatea cognitivă se realizează cu ajutorul reprezentarilor ce condensează însușirile concrete și caracteristice ale obiectelor și fenomenelor, ele fiind denumite si "preconcepute".

1.2 PROCESELE COGNITIVE

            Studiile și cercetările întreprinse de J. Piaget (1965, 1973, 1976), S. Vâgotski (1971, 1972), P. Osterrieth (1970), H. Wallon (1964, 1975), M. Debesse (1970), iar la noi de U. Schiopu, M. Zlate, P.Golu, I. Nicola (1996) s.a. au evidențiat cele mai semnificative caracteristici ale intelectului preșcolarului. Astfel, gândirea preșcolarului este preconceptuală sau cvasiconceptuală, ea operând cu o serie de constructe care nu sunt nici noțiuni individuale, nici noțiuni generale. "În întregul său, preconceptul este deci o schemă situată la jumătatea drumului între schema senzoriomotorie și concept în ceea ce priveste modul de asimilare și un gen de simbol imagistic, în ceea ce privește structura sa reprezentativă" (J. Piaget, 1965, p. 173). După vârsta de 3 ani, inteligența depășește faza simbolică, trecând la un alt substadiu: al intuiției simple (4-5, ani) și al intuiției articulate sau semioperational (între 5/6-7/8 ani) ; de la 4 la 7 ani asistăm la coordonarea treptată a raporturilor reprezentative, deci la o conceptualizare în creștere, care va conduce copilul, de la faza simbolică sau preconceptuală pâna în pragul operațiilor"  (J. Piaget, 1965, p. 174).

 Gândirea intuitivă este în progres față  de gândirea preconceptuală sau simbolică, deoarece ea se aplică nu "figurilor individuale" ci configurațiilor de ansamblu, rămânând orientată în sens unic. Deși intuiția conduce la un rudiment de logică, o realizează sub forma reprezentărilor și  nu a operațiilor mintale. Astfel, deși "intuiția articulată" se apropie de operație si, ulterior, se transformă chiar în operație, rămâne rigidă și ireversibilă, nefiind încă o "grupare" propriu-zisă. Asemenea "gândirii simbolice de ordin preconceptual" din care derivă direct, gândirea intuitiva continuă, într-un anumit sens, inteligența senzoriomotorie, ea fiind un fel de acțiune executată în gând".

     Regăsim în acest stadiu genetic și unele caracteristici ale gândirii întâlnite și în stadiul precedent, precum "egocentrismul".  Situându-se în centrul universului, nefiind capabil să distingă corect, adecvat, realitatea obiectivă de cea personală, copilul raportează încă evenimentele la sine, la dispozițiile sale individuale. "Din egocentrismul gândirii derivă o altă particularitate a sa, și anume aritificialismul" (P. Golu, 1985), credința că adultul are puteri nelimitate în univers. Deși pe masura intensificării procesului de socializare gândirea prescolarului progreseaza mult, ea ramâne o gândire sincretică, bazată pe relaționarea mai mult sau mai puțin întâmplătoare a însușirilor obieonarea mai mult sau mai puțin întâmplătoare a însușirilor obiectelor, pe confuzii între parte și întreg. Întelegerea fenomenelor e globală, nediferențiată, la baza sincretismului gândirii aflându-se inconsistența reprezentărilor și incapacitatea folosirii raționamentelor.

    Caracterul animist al gândirii copilului se continuă, de asemenea, din stadiul antepreșcolaritatii. J. Piaget a relevat patru stadii animiste: la 3 ani – de antropomorfism profund, în care copilul "însuflețește" totul; dupa 3 ani și jumatate sunt vii doar jucăriile, apoi ele vor avea această caracteristică doar în timpul jocului. La 5 ani jucăriile nu mai sunt însuflețite, dar și la 6 ani unele obiecte (telefon, radio, ceas, televizor, frunzele uscate mișcate de vânt etc.) sunt considerate adesea ca vii. Sintetic, despre animism același autor  afirmă că: "tot ce se află în miscare este viu si conștient. Vântul știe că suflă, soarele știe că merge înainte" (J. Piaget, B. Inhelder, 1976, p. 92).

      Caracterul situativ-concret al gândirii derivă din faptul că aceasta este "încărcată" de percepții și reprezentări, de elemente neesențiale, sugestive. Copilul clasifică și generalizează pe baza unor criterii situaționale, impresioniste, funcționale si nu rațional logice. L.S. Vâgotski si D. B. Elkonin au evidențiat, prin experimentele efectuate, caracterul concret, intuitiv și orientarea practică a gândirii. Piaget considera gândirea copilului preșcolar ca fiind preoperatorie, ea ramânând tributara ireversibilității perceptive. Copilul nu este capabil să treacă de la aspectele de formă, culoare, sesizate pe cale perceptivă, la surprinderea unor raporturi de invariantă, permanentă, a ceea ce  este constant și identic în lucruri, fenomene, precum: conservarea substanței, greutății, volumului.

      M. Zlate (1995) consideră că definitorie pentru gândirea preșcolarului  este organizarea  structurilor operative ale gândirii, apariția noțiunilor empirice care, desi nu sunt coordonate și organizate în sisteme coerente, au mare importanță în procesul cunoașterii. "Oricum, afirmă și U. Schiopu (1981), pâna la 6 ani gândirea dobândește operativitate generală (nespecifică) relativ complexă."  (p. 110).

      În legatură cu procesul constituirii operațiilor mintale, J. Piaget apreciaza: "Niciodata o conduită nouă nu rasare ca abruptă și fară pregatire în toate domeniile vieții psihice, ea este întotdeauna pregatită de un șir de conduite anterioare mai primitive, fată de care ea nu constituie decât o diferențiere și o coordonare noua"(H. Aebli, 1973, p. 80). Preșcolaritatea este considerată astfel ca o perioada de organizare și pregatire a dezvoltării gândirii, desăvârșirea operațiilor concrete având loc între 7/8 ani si 11/12 ani.

      În strânsă legatură cu evoluția gândirii evoluează și limbajul, saltul calitativ înregistrat în dezvoltarea proceselor cognitive explicându-se și prin dezvoltarea limbajului. Desi nu sunt fenomene identice, gândirea și limbajul se afla în strânsă unitate și interconditionare. Copilul apelează la realitate, dar limbajul îl ajută să se îndeparteze de ea, percepțiile și reprezentările dobândind semnificație prin verbalizare. "Gândirea nu se exprimă prin cuvânt, ci se savârșește prin cuvânt ;… orice idee are o mișcare, un curs, o desfășurare ce se realizează ca o mișcare internă printr-un șir întreg de planuri, ca trecere a gândirii în cuvânt si a cuvântului în gândire" (L. S. Vîgotski, 1972).

       Limbajul preșcolarului evoluează sub toate aspectele: fonetic, lexical, semantic, ca structură gramaticală și expresivitate. El se îmbogățește sub raport cantitativ, iar diferența dintre vocabularul activ și pasiv se micsorează discret, astfel ca la 6 ani vocabularul sau activ însumează peste 3500 cuvinte. Cunoașterea la copil, după cum bine se știe, începe de la acțiunea practică cu obiectele. Treptat, acțiunile externe se transformă în acțiuni verbale, iar în cele din urmă aceste operații se interiorizează  desfășurându-se în limbaj interior, într-o formă prescurtată și oarecum automatizată; ele devin operații și acțiuni intelectuale. Relația strânsă între cognitiv și comunicativ se manifestă clar la antepreșcolar și preșcolarul mic prin gândirea cu voce tare".

       Comunicarea verbală cunoaște o dezvoltare intensă, trecându-se de la vorbirea situativă la vorbirea contextuală. Între 4 1/2 ani si 5 1/2 ani apare limbajul interior, cu implicații. semnificative în dezvoltarea intelectuală a copilului, el reprezentând mecanismul fundamental al gândirii. Se intensifică: funcțiile cognitivă și reglatorie a limbajului.

 Expresivitatea limbajului si bogatia sa se manifesta atât în sporirea caracterului explicit al vorbirii, cât si în creșterea lungimii propoziției. Deși pronunția cunoaște o evoluție sub aspectul corectitudinii, aceasta nu este perfectă, fiind posibile omisiuni, substituiri, inversiuni de sunete.

       Prezența unor defecte de vorbire care reprezintă o abatere de la dezvoltarea normală a limbajului (cele mai frecvente fiind dislalia, rinolalia, bâlbâiala) necesită depistarea lor la timp  și tratament logopedic corectiv. Trebuie avut în vedere faptul că multe din defectele de vorbire ce persistă la această vârsta se datorează fie slabei dezvoltări funcționale a aparatului fonoarticulator, fie insuficienței dezvoltări a auzului fonematic.

       Odată cu fondul lexical are loc și însușirea semnificației cuvintelor, limbajul copilului perfecționându-se treptat, devenind mai clar, coerent, mobilul acestei perfecționări fiind o trebuință interioară și anume, trebuința de a se exprima, de a comunica. (Ed. Claparede, 1975).

       Preșcolarii folosesc tot mai multe substantive, verbe, adjective, exprimându-se în propoziții scurte, simple, povestirile lor realizându-se și prin comunicarea nonverbala (gesturi, mimica, interjectii). Diferențele individuale sunt generate mai ales de mediul socio-cultural din familie, de regimul lingvistic,  de natura și frecvența comunicărilor interpersonale, chiar dacă gradinița are un aport substanțial în atenuarea acestora.

      Ca urmare a dezvoltării gândirii preșcolarului, a limbajului interior, memoria acestuia înregistrează o trecere de la forme inferioare și mai puțin productive la altele superioare, cu grad mai mare de productivitate. Astfel, paralel cu memorarea involuntară (neintenționată) se dezvoltă și cea voluntară (intenționată), alături de memorarea mecanică apare și cea logică. În ontogeneză, cel mai timpuriu se dezvoltă memoria motrică, apoi memoria afectivă și memoria plastic-intuitivă. Mai târziu, se dezvoltă și memoria verbal-logica, ea reprezentând o treaptă superioară deoarece conținutul sau este format de materialul verbal.

      Progrese înregistrează toate procesele memoriei (memorarea, pastrarea, reactualizarea), cât și calitățile acesteia (volumul, rapiditatea întipăririi, durata păstrării etc.). Cu toate acestea, cercetările efectuate au evidențiat și unele caracteristici ale memoriei preșcolarului, precum: caracterul nediferențiat, difuz; caracterul incoerent, nesistematic; caracterul concret, plastic, intuitiv; caracterul pasiv, neintenționat în memorarea și evocarea unor fapte în mod spontan.

      La vârsta preșcolară putem vorbi de o adevarată explozie a procesului imaginativ, explozie întreținută în special de joc- activitate dominantă – care poate fi desfășurat oricând și oriunde. În timpul jocului are loc un proces de conjugare a imaginației creatoare cu cea reproductivă; proces susținut și de experiența cognitivă mai bogată, de sfera mai extinsă a reprezentărilor, de intensificarea funcției reglatoare a cuvântului, de dezvoltarea gândirii și a noilor trebuințe, dorințe, interese.

      Imaginația devine mai activă și mai intențională, crește activitatea de prelucrare analitico-sintetică a reprezentărilor, procesul imaginativ fiind stimulat de joc, activitățile obligatorii si liber-creative, de îndrumarea parinților și a educatoarei. L. S. Vâgotski (1970) constată că imaginația preșcolarilor este foarte variată și foarte bogată, copilul proiectând dorințele lui dincolo de ceea ce este real.

 Adaptarea copilului la cerințele activității școlare presupune un nivel optim de dezvoltare psihica,  nivel atins atât de procesele cognitive, cât și de activitățile și procesele reglatorii : motivație, afectivitate, voință, atenție, deprinderi.

      Integrarea copilului în programul activităților instructiv-educative din gradiniță, depășirea orizontului restrâns al familiei, largirea sistemului relațiilor cu cei din jur favorizează apariția primelor relații și atitudini ce constituie un nivel superior de organizare a vieții psihice a copilului. Modificări importante se produc la nivelul motivelor, care constituie factori stimulatori ai activității, realizându-se trecerea de la motivele biologice la motivele și trebuințele sociale. Treptat, motivele se ierarhizează, subordonându-se unele altora, legatura dintre ele fiind determinată și de propria interioritate a copilului și nu doar de intervenția externă a adultului. Prin urmare, conduita preșcolarului începe să capete un caracter unitar, coerent,  contribuind la formarea inițială a personalității copilului.

       Se considera că motivele învățării (care apar la vârsta preșcolară mijlocie) se formează mai întâi în procesul de efectuare a unor acțiuni practice concrete, organizate cu copiii, activitățile din gradiniță reprezentând o etapa necesară în constituirea motivelor  învățării școlare. Constituindu-se permanent la nivelul a doua planuri – în cadrul relațiilor cu cei din jur. (motive social-morale) și prin activitățile desfășurate cu copiii (motive intrinseci) – "motivația la vârsta preșcolara prezintă o structură destul de simplă, are caracter predominant afectiv, situativ și de perspectivă imediată, instabilitate, trasături determinate de particularitățile psihologice ale vârstei respective" (Chircev, A., 1963, p. 297).

       Modificările care survin la preșcolar, comparativ, cu antepreșcolarul, în ceea ce privește afectivitatea sunt atât de natură cantitativă, cât și calitativă. Dupa cum constata P. Golu  "asemenea modificări sunt posibile, în principal, datorită noilor condiții de viață ale preșcolarului, noilor solicitări cu care se confrunta" (1985, p. 89). Restructurarea afectivității este condiționată de contradicția dintre trebuință de autonome a preșcolarului și interdicții1e manifestate de adult față de el. Structurile afective sunt în plin proces de formare; satisfacerea trebuințelor, dorințelor copilului  asociindu-se cu stări afective pozitive, stenice tonifante; în timp ce contrazicerea, blocarea lor determinând stări emoționale de insatisfactie, nemulțumire. "Afectivitatea, centrată mai întâi pe complexele familiale, își largește registrul pe masură ce se înmulțesc raporturile sociale, iar sentimentele morale, legate la început de o autoritate sacra, evolueaza în sensul unui respect mutual si al unei reciprocitati" (J. Piaget, B. Inhelder, 1970, p. 108).

       Cercetarile psihologice au pus în evidenta prezenta la prescolari a starilor afective de vinovatie (3 ani), de mândrie (4 ani), de pudoare (la 3 – 4 ani), fiind înscrise si doua sindroame: sindromul bomboanei amare – starea afectiva de rusine ce apare în urma unei recompense nemeritate si sindromul de spitalizare (reactia afectiva violenta a copilului ce urmeaza sa se desparta de cei dragi pentru a fi internat în vederea urmaririi tratamentului).

      În acest stadiu se face trecerea de la emotii la sentimente, contureaza mai clar unele sentimente morale, încep sa se cristalizeze si diverse sentimente intelectuale; un rol important în aceasta evolutie avându-l adultul si relatia copilului cu el. Prin mecanismul imitatiei se preiau stari afective, expresii emotionale, iar conduitele emotionale ale prescolarului se diversifica, se îmbogatesc devin mai coerente  si mai adaptate situatiilor; rea1izându-se un adevarat proces de învatare afectiva". "Cu toate acestea, afectivitatea prescolarului este destul de instabila", conchide M. Zlate.

      Atentia, ca fenomen psihic de activare selectiva, concentrare si orientare a energiei psihonervoase în vederea desfasurarii optime a activitatii psihice, cu deosebire a proceselor senzoriale si cognitiv-logice, capata in prescolaritate un tot mai pronuntat caracter activ si selectiv, îsi mareste volumul, cresc concentrarea si stabilitatea ei.

      Pâna la începtutul prescolaritatii copilul a achizitionat ambele forme de atentie: involuntara si voluntara. În etapa prescolara. începe procesul organizarii atentiei voluntare, mai ales sub influenta dezvoltarii gândirii si a limbajului. Educatoarelor le revine sarcina de a trezi atentia involuntara (prin utilizarea unor stimuli caracterizati prin noutate, expresivitate, conturare speciala, contrast cromatic etc.) si de a determina si mentine atentia voluntara asupra activitatii desfasurate pe o perioada mai lunga de timp. Aceasta se realizeaza prin: fixarea unor sarcini de catre adult, exprimarea clara, calda, expresiva, precizarea obiectivelor activitatii, solicitarea copiilor prin întrebari, îndrumarea lor pe parcursul activitatii etc. (M. Zlate, 1992).

      Prescolaritatea reprezinta stadiul aparitiei si începututui organizarii vointei, ca forma complexa de reglaj psihic. Capacitatea de a-si dirija activitatea se dezvolta o data cu functia reglatoare a limbajului: prin intermediul limbajului intern, copilul îsi da singur comenzi cu privire la declansarea sau frânarea unor miscari sau actiuni simple. Motivatia devine unul dintre factorii importanti ai sustinerii vointei, dezvoltarea acesteia contribuind totodata la dezvoltarea si educarea vointei sale.

      Studiile realizate, precum si practica educationala pun în evidenta faptul ca principalele faze ale actului voluntar (fixarea scopurilor, lupta motivelor, luarea hotarârii, executia) nu sunt suficient stabilizate, facând sa apara piedici în functionalitatea lor; ceea ce demonstreaza faptul ca la aceasta vârsta vointa este în curs de organizare, dezvoltarea ei fiind un proces foarte complex si de lunga durata.

     Azi este unanim acceptata teza ca la nastere copilul este doar "un candidat la umanitate"  si ca aceasta calitate va fi dobândita prin învatare si educatie, prin socializare, potentialul uman fiind astfel stimulat, dezvoltat si valorificat sub influenta mediului si a educatiei. Întreaga evolutie a omului ca subiect epistemic, pragmatic, axiologic, depinde de împrejurarile maturizarii sale biologice, psihice, sociale, ale modelarii culturale si integrarii sociale.

FORMAREA INIȚIALĂ A PERSONALITĂȚII

      Daca trebuinta de independenta si autonomie, mobilitatea si spiritul de initiativa, tendinta afirmarii de sine erau considerate ca cele mai proeminente trasaturi ale primei copilarii, prescolaritatea reprezinta perioada "formarii initiale a personalitatii". Esenta profilului psihologic al acestei etape de dezvoltare se exprima prin trezirea sentimentului de personalitate, exprimat dupa opinia lui   H. Wallon (1975) prin "atitudine de opozitie" ("spirit de contrazicere"), cât si printr-o "parada a Eului". Cele mai importante achizitii ale personalitatii în prescolaritate sunt: "extensia Eului", formarea constiintei morale, socializarea conduitei.

      Psihologul american G. Allport (1981), care a studiat procesul elaborarii ontogenetice a "Eului", precizeaza ca pîna la 3 ani acesta a parcurs trei etape: simtul eului corporal; simtul unei identitati de sine continui ; respectul fata de sine, mândria.

      În perioada prescolaritatii aceste procese se perfectioneaza adaugându-se alte doua dimensiuni importante ce contribuie la sporirea individualitatii copilului: "extensia eului" si "imaginea eului" (G. Allport, 1981, p. 181). Primul aspect este legat de simtul de proprietate, echivaleaza cu largirea sferei sale de cuprindere, copilul vorbind despre "fratele meu", "mingea mea" etc.

      Autorul subliniaza ca putem întelege cel mai bine personalitaitea cunoscând ce cuprinde Eul extins, "dar copilul mic are numai rudimentele unei asemenea extensiuni a Eului" (G. Allport, 198l, p. 131). Cel de-al doilea aspect se caracterizeaza printr-un început rudimentar de constiinta a copilului, care "ajunge sa cunoasca ce asteapta parintii de la el si sa compare aceasta asteptare cu propriul sau comportament".

      Referitor la. aparitia constiintei morale a copilului, specialistii sunt de acord ca ea este strâns legata de imaginea de sine a acestuia. El îsi formeaza imaginea de sine prin preluarea ei de la parinti, asa încât în aceasta intra, de fapt, atitudinile, exigentele, interdictiile si expectatiile parintilor. "Imaginile parentale interiorizate constituie pentru copil un mijloc de autocontrol care îi ofera siguranta si îi sporeste independenta" (G. Allport, 1981, p. 101).

            Cercetarile lui J. Piaget cu privire la psihogeneza judecatilor morale la copil disting faza eteronoma (copilul preia norme, reguli, interdictii în mod neselectiv din anturaju1 imediat) si faza autonomiei morale, ce corespund din punct de vedere genetic vârstei între 7 si 12 ani. Este un  stadiu al cooperarii, în care respectul este reciproc, regulile si normele morale fiind interiorizate si transformate în mobiluri interioare ale conduitelor, fiind implicat si propriul sistem valoric în actul de apreciere, judecare a faptelor, situatiilor. Piaget considera ca exista un paralelism între constituirea constiintei logice si a constiintei morale. Astfel, daca în dezvoltarea gândirii exista o perioada de egocentrism si apoi de realism, tot asa si în dezvoltarea timpurie a constiintei morale exista faza comportamentului moral egocentric si faza realismului moral.

       Ca si J. Piaget, L. Kohlberg (dupa Ricks, 1978) este interesat de evolutia si formarea morala a copilului, evidentiind trei niveluri de dezvoltare morala, ce cuprind sase stadii ale rationamentului moral:

 Nivelul I – premoral (4 – 10 ani):

.  stadiul moralitatii ascultarii ;

.  stadiul moralitatii hedonismului instrumental naiv;

 Nivelul II – al moralitatii conventionale (10 – 13 ani) :

.  stadiul moralitatii bunelor relatii;

.  stadiul moralitatii legii si ordinii;

Nivelul III al autonomiei morale sau interiorizarii si acceptarii personale a principiilor morale (L. Iacob, 1994) include :

.  stadiul moralitatii contractuale si acceptarii democratice a legii;

.  stadiul moralitatii principiilor individuale de conduita.

       Cele sase stadii pot constitui indicatori ai procesului de interiorizare a judecatilor morale si a motivarilor actiunii morale (A. Chircev, 1983). Se realizeaza astfel trecerea de la morala eteronoma  a ascultarii, ce vizeaza evitarea pedepsei, dezaprobarii, blamului, la o morala a respectului reciproc si la o morala autonoma, în care acceptarea normelor morale apare ca o forma de identificare cu grupul de referinta. L. Iacob (1994) considera ca modelul propus de L. Kohlberg este valabil doar pentru o dimensiunea a moralitatii si anume, judecata morala; el "nu se rasfrânge obligatoriu si direct si asupra conduitei morale" (p. 46).

       Prin urmare, în conceptia piagetiana prescolaritatea corespunde celor doua substadii ale etapei initiale: al "moralei ascultarii" eteronome si al "realismului moral". Pe când în  conceptia lui Kohlberg, prescolaritatea se încadreaza în primul nivel al dezvoltarii morale. Respectarea normelor este mai mult rezultatul ascultarii decât al cunoasterii si întelegerii lor. Conformarea la norma se întemeiaza pe afectiune si pe teama. Deoarece sensul actiunii educative este de la conduita spre constiinta, o atentie deosebita trebuie  acordata formularii cerintelor si urmaririi respectarii lor în cadrul actiunilor zilnice în vederea formarii deprinderilor elementare de comportare. Acestea, treptat, prin stimulare din interior si stabilizare, vor deveni trasaturi pozitive de caracter ce intra tot în sfera conduitei morale.

Comportamentul social si emotiile prescolarilor se dezvolta odata cu fiecare etapa de varsta si potrivit temperamentului fiecarui copil. Unii prescolari sunt veseli si se adapteaza usor, in vreme ce altii au tendinta de a raspunde negativ in fata unor situatii diverse. Aptitudinile sociale se invata treptat, copilul trecand de la o stare de dependenta si egocentrism la creativitate, independenta si sensibilitate. La inceputul perioadei prescolare copilul este nesigur din punct de vedere afectiv si abia dupa varsta de 4 ani emotiile devin mai profunde si interne, iar copilul reuseste sa-si stapaneasca emotiile sau se le evoce. Sentimentele estetice, intelectuale si morale, precum si descoperirea aspectelor frumoase ale lucrurilor, sunt caracteristice pentru varsta prescolara. Acum, copiii isi extind relatiile sociale in afara familiei si dezvolta aptitudini de joc interactiv si in cooperare cu ceilalti. Copilul prescolar invata sa faca deosebirea dintre "bine" si "rau", incepand sa inteleaga regulile, iar atunci cand greseste, apare sentimentul de vinovatie. Un mediu pozitiv este esential pentru ca prescolarul sa aiba incredere si sa se simta in siguranta. In aceasta privinta parintii trebuie sa ii ofere copilului afectiune, stabilitate, siguranta sioportunitatea de a socializa. Prescolarul achizitioneaza aptitudini sociale interactionand cu ceilalti copii. 

 Referitor la socializarea conduitei copilului, literatura de specialitate evidentiaza ca acest proces se realizeaza în contextul social, prin amplificarea relatiilor interpersonale, prin asimilarea si interiorizarea treptata a cerintelor, normelor, regulilor în cadrul familiei si gradinitei. Din perspectiva psihologica, socializarea este privita ca interiorizare a valorilor culturale, formare a atitudinilor si a reprezentarilor sociale comune grupurilor. Un instrument important al socializarii este limbajul, învatarea lui facilitând stabilizarea relatiilor sociale din ce în ce mai diferentiate. Se considera ca o multitudine de factori influenteaza socializarea  copilului prescolar:

Conceptiile filosofice, politice, religioase etc. la nivelul familiei si al statului;

Personalitatea parintilor si a celorlalti copii, temperamentul si capacitatile lor cognitive;

Interventiile si influentele mediului;

Conflictele dintre copil si adulti (parinti, educatori), pe de o parte si între diversele "apartenente" ale copilului pe de alta parte.

       Sunt numeroase lucrarile care subliniaza importanta interactiunilor sociale implicate la mai multe niveluri ale constructiei socializarii : modul de comunicare, transmiterea cunostintelor, cooperarea si confruntarea în rezolvarea problemelor, asimilarea unor concepte etc.

       M. Zlate constata ca evolutia sociabilitatii poate fi evidentiata prin modul în care prescolarii realizeaza perceptia altora. Astfel, daca în jurul vârstei de 3 ani, Altul este perceput ca o amenintare, putin înainte de 4 ani, Altul este perceput ca rival si abia pe la 5 ani, Altul este perceput ca partener egal de activitate.

Cooperarea este, dupa opinia specialistilor, slab prefigurata, confuza la prescolari, iar criteriile rationamentului moral cuprind o doza mare de subiectivism, motivarea faptei morale realizându-se mai mult din perspectiva afectiva decât cognitiva.

Prescolarul isi castiga independenta si autosuficienta cu ajutorul sprijinului si incurajarilor din partea parintilor. Cea mai buna metoda pentru a-i ajuta pe copii sa devina independenti este sa le oferim oportunitatea de a-si asuma responsabilitatea, in masura in care sunt pregatit – ceea ce inseamna ca inainte de a le da o sarcina trebuie sa le solicitam parerea. Este important sa nu-l criticati pe copil atunci cand incearca sa fie independent. Dati-le copiior prescolari sarcini simple – sa faca curatenie atunci cand au varsat ceva pe jos, sa va ajuta la caratul unor obiecte usoare, sa serveasca invitatii, sa agate hainete in cuier, sa aleaga echipamentul si jocurile.

CAPITOLUL 2

IMPORTANȚA ACTIVITĂȚILOR DESFĂȘURATE ÎN GRĂDINIȚĂ PENTRU DEZVOLTAREA COPILULUI PREȘCOLAR

Primul mediu social in care un copil se dezvolta este familia. In prima perioada a vietii, lumea unui copil se restrange la casa si interactiunea este cea cu membrii familiei. Odata cu varsta, copilul se deschide social catre un nou mediu, cel al scolii, care poate incepe cu gradinita sau cu clasa intai.

Aceasta perioada este foarte importanta in viata unui copil.
Cu cat un copil invata mai repede sa socializeze si sa respecte regulile unei convietuiri armonioase intr-un grup social, cu atat va fi mai usor in lume, si pentru el, si pentru ceilalti, atunci cand va fi un adult.

Gradinita este ideala pentru realizarea unor schimbari la nivel de interactiune de grup. Aceasta il ajuta sa comunice mai bine cu cei care ii sunt egali. Multi copii nu stiu sa se poarte cu ceilalti copii atunci cand ajung la gradinita. Nu stiu sa comunice decat cu adultii, langa care obtin multa afectiune si tendinta de a fi mereu in centrul atentiei acestora. Odata ajuns la gradinita, copilul invata surprizele relatiilor sociale, invata sa asculte si sa se faca ascultat de un alt copil. Aceasta comunicare ii face altruisti si deschisi catre ceilalti intr-un mod semnificativ imbunatatit, fata de un copil care este crescut fara a interactiona cu cei de varsta lui si obisnuit sa obtina lucrurile de care are nevoie de la adultii din preajma.
Gradinita il ajuta sa se deschida catre ceilalti si sa isi renegocieze dimensiunile egoiste ale personalitatii sale. De cele mai multe ori, familia este un loc in care sunt mai multi adulti. La gradinita insa, copiii sunt egalii sai si au drepturi egale
Intr-un astfel de colectiv, copilul invata sa coopereze cu ceilalti, sa daruiasca si sa primeasca. Invata sa se joace impreuna cu ceilalti cu jucarii comune, sa participe la jocuri si sa faca parte dintr-o echipa. Aceasta perioada il ajuta foarte mult sa isi formeze niste reguli sanatoase de a fi in lume, printre ceilalti oameni si de a gasi niste mijloace integrate social de a-si atinge scopurile.
Gradinita il ajuta sa isi faca prieteni care nu sunt parte din familia sa si sa se simta bine alaturi de ei. Copiii de aceeasi varsta isi impartasesc aceleasi curiozitati, descopera lumea impreuna si leaga uneori cele mai trainice prietenii din existenta lor, bazate pe incredere si afectiune, fara interese sociale.

Grădinița introduce copilul într-o colectivitate care începe prin a fi un grup neorganizat și are menirea de a contribui la dezvoltarea lui psihică și mai ales la dezvoltarea identității și a identificării cu modele sociale mai complexe și mai socializate. Deoarece în grădiniță există tutela educatoarei și a grupului de educatoare și un regim de viață și de instruire ce se adresează tuturor la fel, deci egal, sistemul de adaptare a copilului la viața de grădiniță trebuie să se modifice, fapt ce depinde mult și de tactul pedagogic al educatoarei. Perioada de adaptare , de trecere a copilului de la atmosfera de familie la cea din grădiniță și apoi din școală nu se petrece la fel pentru fiecare copil. Educatoarea este o mijlocitoare nu numai între copil și familie, ci și între copil și copil sau între copil și mediul înconjurător. În timp, în grupul de grădiniță se vor forma treptat interrelații sociale de vecinătate și de simpatie.

Parintii sunt principalii colaboratori si parteneri ai gradinitei in ceea ce priveste educatia moral civica a copiilor prescolari. De aceea este foarte importanta implicarea parintilor in activitatea gradinitei. Relatia educatoare -parinti are rol important in cresterea calitatii moral civice a copiilor prescolari.

Sedintele cu parintii sunt prilejuri pentru a-i informa pe acestia referitor la modul cum se comporta copilul lor cu ceilalti copii, in grupul de joaca, la activitati. Dialogul cu familia sustinut in cadrul sedintelor cu parintii, este un prilej deosebit, pentru educatoarea grupei de a se sfatui cu parintii, de a discuta probleme educative, modalitati de abordare a copilului, evenimente care intervin in viata acestuia.

Un parteneriat gradinita – familie este eficient atunci cand exista o implicare activa a parintilor in activitatea gradinitei. Organizarea unor actiuni in care sa fie implicati parintii, de exemplu amenajarea spatiului de joaca din sala de grupa prin care parintii sa-si aduca contributia, copiii invata sa respecte munca adultilor. Organizarea si desfasurarea unor sezatori “Bine si frumos e sa muncesti” la care participa pe langa copii si parintii, bunicii, urmarindu-se educarea dragostei si admiratiei fata de folclor, fata de obiceiurile si traditiile nationale.

Organizand vizite, plimbari, excursii impreuna cu parintii, cu sarcini si obiective stabilite, ii incurajam pe copii sa comunice, sa se intrebe, sa cerceteze, ii ajutam sa cunoasca lumea inconjuratoare cu frumusetile si modificarile aduse de mana si mintea omului. In mediul inconjurator copiii au posibilitatea sa descopere ca ei au drepturi, libertati dar si indatoriri si responsabilitati fata de familie, scoala, mediul inconjurator, fata de parstrarea si conservarea naturii.

In concluzie se poate afirma ca toate activitatile pe care le realizam, urmarim sa-I facem pe copii sa deosebeasca binele de rau, sa stie ce se cuvine si ce nu se cuvine sa faca, sa fie toleranti atat cu ei cat si cu cei din jur. De la simple cunostinte si fapte de viata sa-i determinam pe copii sa aiba atitudini personale participative, sa-i invatam ca nu pot sa traiasca singuri ci numai impreuna cu ceilalti.

Perioada prescolara este una din etapele de intensa dezvoltare psihica ce are loc sub presiunea structurilor sociale, culturale, prin influentele massmediei si fregmentarea institutiilor prescolare unde copilul ia contact cu cerinte multiple privind autonomia si adaptarea la mediul de viata. Perioada preșcolară (după U. Șchiopu, E.Verza, 1997 pag 127și Golu, Verza, Zlate 1993 pag. 77) poate fi împărțită în 3 subperioade : preșcolarul mic (3-4 ani),preșcolarul mijlociu (4-5 ani) și preșcolarul mare (5-6 ani). Jocul rămâne activitatea dominantă a acestei etape dar el începe să se coreleze cu sarcinile de ordin educativ.
Preșcolarul mic se caracterizează printr-o puternică expansiune, copilul trăiește frenezia explorării mediului. Perioada preșcolară mică este cea de trecere de la centrarea organismului pe satisfacerea necesităților imediate spre activități în care modalitățile de satisfacere sunt mai complexe și mai ales de tip psihologic.

Preșcolarul mijlociu se adaptează mai ușor mediului din grădiniță, jocul este mai bazat în acțiuni iar activitățile obligatorii sunt mai solicitante. Cunoștințele despre mediul înconjurător sunt mult îmbogățite. Preșcolarul mijlociu manifestă o maximă receptivitate față de mediul încojurător fapt ce îi dezvoltã percepția, care devine un proces orientat, cu sarcini și modalități proprii de realizare. 
Reacțiile emoționale sunt mai controlate și mai în acord cu cerințele părinților sau educatorilor. O altă caracteristică este ritmul accelerat al socializării copilului. Se instalează mai evident unele trăsături caracteriale care conturează viitoarea personalitate.

Preșcolarul mare 5-6\7 ani. Activitățile preșcolarului mare sunt din ce în ce mai sistematice deși activitatea de bază rămâne jocul. Începe pregătirea pentru școală. Percepția transformată în observație se exersează și devine pricepere, limbajul capătă o structură mult sistematizată și închegată fiind constituit după regulile gramaticale; apar primele forme ale gândirii logice, orientate spre sistematizare și observarea faptelor particulare;  sunt utilizate unele procedee de memorare;  atenția voluntară devine de mai lungă durată.

In multe situatii apar diferente de cerinte intre gradinita si familie ceea ce presupune o varietate de conduite si aparitia unor contradictii dintre aceste solicitari care pot stimula dezvoltarea exploziva a comportamentelor, a conduitelor sociale diferentiate, a formari unor strategii diverse de activitati intelective dezvoltandu-se uneori si negativismul infantil dar si o concepere mai profunda, de fond a intregii activitati psihice prin asimilarea treptata a ceea ce este permis si a ceea ce este nepermis, a ceea ce este posibil si a ceeea ce este imposibil, a ceea ce este bun si a ceea ce este rau.

Fiecare interactiune dintre un copul si un adult contribuie la educarea acestuia in privinta valorile. Fiecare parinte incearca sa transforme momentele importante si experientele traite impreuna, in lectii de viata pentru copii lor.

Grădinița, ca mediu socializator lărgit, oferă o amplificare a sistemului relațional al copilului. Aici copilul își îmbogățește și diversifică relațiile sociale, trăiește noi experiențe sociale cu alți adulți, precum și cu copii de aproximativ aceeași vârstă cu el. În cadrul acestor grupuri copilul acceptă regulile și consemnele pe care le trăiește ca mai puțin frustrante și coercitive.

Factorii care contribuie la structurarea unor activitati adecvate dezvoltarii copilului prescolar:

Capacitatea de exprimare – capacitatea de a-si exprima trairile, experientele, de a transpune in cuvinte ceea ce simte, de a da o forma orala emotiilor si situatiilor incarcate de emotii este cea care ajuta copilul sa-si structureze afectele, sa valorifice resursele sale si sa le foloseasca mai tarziu in povestirea orala si in realizarea compunerilor. Activitatile in care copiii invata sa numeasca emotiile, sa le descrie, sa le diferentieze ajuta la dezvoltarea capacitatii de expresie si aparitia fenomenului de empatie, de apropiere fata de ceea ce simte celalalt.

Capacitatea de planificare – copiii percep pana la aceasta varsta actiunile ca fiind concomitente, deodata. Deprinderea de a face un plan presupune intelegerea faptului ca lucrurile se intampla pe rand, intr-o anumita ordine. Structurarea activitatilor si deprinderea momentelor lor, a succesiunii si a etapelor ajuta copilul sa asimileze mai tarziu programul scolar si sa inteleaga modul in care se succed activitatile sale. Jocurile in care copii ilustreaza activitatile si momentele lor, invata sa elaboreze un plan al actiunii, plecand de la programul zilnic (trezit, spalat, mic dejun, mers la gradinita, activitati educationale, pranz, somn, plecare acasa) si pana la momentele mai indepartate (vacante, scoala) dezvolta capacitatea de a interioriza aceasta succesiune si a de anticipa momentul urmator.

Capacitatea de amanare – o data cu intrarea copilului in gradinita, acolo unde exista un program si o modalitate anume de desfasurare a activitatilor, una din abilitatile cele mai importante pe care este nevoie sa le dezvoltam este toleranta la frustrare. Copilul doreste aici si acum, se plictiseste, schimba rapid activitatile, nu este obisnuit sa i se refuze ceva sau sa i se impuna anumite lucruri. Doreste sa se joace, sa manance, sa mearga la toaleta, sa alerge sau sa tipe.Controlul asupra acestor dorinte si nevoi asigura copilului un program si o mobilizare a atentiei si concentrarii intai pe perioade mai scurte, apoi o data cu trecerea la scolaritate mai lungi, pana la deprinderea unor automatisme care vor inlocui impulsivitatea si nevoia punerii bruste in act. Dezvoltarea manualitatii – includem aici activitati care se refera la dezvoltarea motricitatii generale, activitati sportive (gimnastica, alergat, jocuri cu mingea), dar mai ales motricitatea fina. Indemanarea copilului si abilitatea de a-si folosi manualitatea sunt deprinderi de baza in invatarea scrisului. Desenul, jocurile de construit sau de lipit, de decupat, manuirea unor unelte sau a unor obiecte mici, toate stimuleaza dezvoltarea acestor abilitati.
Un rol important are aici asimilarea si identificarea componentelor schemei corporale, perceptia propriului corp si diferentierea celuluilalt. Cu cat schema corporala este mai bine conturata, cu atat mai clara este si diferentierea de mediu si de ceilalti. Aceasta diferentiere este necesara pentru dezvoltarea unor relatii.De asemenea, dezvoltarea sensibilitatii prin contactul direct cu obiectele: cald, rece, greu, cum miroase, ce poti face cu mainile, ce poti tine, ce nu poti apuca, marime si forma. Activitatile de acest gen stabilesc repere ce vor fi utilizate mai tarziu prin prisma experientei concrete.

Orientarea spatio-temporala – reperul spatial si temporal este un bun indicator al adaptarii la mediul inconjurator si al orientarii. Perceperea pozitiilor, a directiilor, recunoasterea spatiilor frecventate, a posibilitatilor de a ajunge dintr-un loc in altul se constituie in repere ale copilului in incercarea sa de a deveni autonom. Astfel, ajunge sa cunoasca adresa de acasa, sa stie unde este gradinita, si mai tarziu sa mearga singur la scoala.
Intuirea principalelor momente ale zilei, a zilelor saptamanii, lunilor, anotimpurilor, intelegerea succesiunii lor asigura interiorizarea programulului zilnic si capacitatea de a anticipa ceea ce urmeaza sa se intample, cand, ce inseamna acum si ce inseamna peste un timp.
Secventele activitatilor zilnice (ieri, azi, maine, inainte, dupa) implicate in jocuri si actiuni ale copilului, structureaza o rutina cotidiana care va facilita planificarea actiunilor copilului si intelegerea notiunii de timp si incadrare in timp, asocierea evenimentelor cu anumite zile si ore, invatarea ceasului.

Dezvoltarea creativitatii – copilul atinge punctual maxim de dezvoltare si de descoperire a creativitatii sale in aceasta perioada a prescolaritatii. Creativitatea, desi pare un dat nativ al copilului, o trasatura naturala si spontana, poate fi de multe ori inhibata sau neluata in seama, nestimulata sau ingradita de anume scheme care par a fi prioritare.
Exista o varietate de activitati care pot sprijini si dezvolta creativitatea, de la activitati artistice sau intelectuale, pana la cele manuale sau cele casnice. Fie ca povesteste foarte frumos, ca picteaza deosebit, ca demonteaza cu mare dexteritate sau inventeaza lucruri noi, toate aceste calitati ale copilului pot fi valorificare in experientele sale de la gradinita si pot consolida aptitudini sau inclinatii. Scopul nostru nu trebuie sa fie initial obtinerea performantei sau atingerea unor asteptari inalte, ci doar acela de a lasa lucrurile sa se desfasoare firesc, de a lasa copilul sa se bucure si sa descopere ce poate face cu propriile sale forte si idei.

Parintii pot ajuta la dezvoltarea sociala si emotionala a prescolarilor, oferindu-le posibilitatea de a participa la activitatile casnice zilnice, stabilind limite pe care sa le respecte de fiecare data, asigurand copilului un mediu social pentru a se juca si a-si dezvolta creativitatea, oferind copilului incredere in sine prin evidentierea activitatilor la care copilul se descurca bine, ajutandu-l pe prescolar sa fie responsabil si incercand sa priveasca lucrurile din perspectiva copilului. 
Parintii trebuie sa le ofere prescolarilor posibilitatea de a initia conversatii si sa ia in considerare punctul acestora de vedere. Cu ajutorul parintilor, copilul invata sa aprecieze diferentele individuale. Incercati sa nu trivializati lucrurile de care copii se tem sau se simt rusinati.

Ocazional, copiii la aceasta varsta mint, din dorinta de a le face pe plac adultilor. Aceste minciuni nu sunt atat de grave incat sa fie aspru pedepsite; mai degraba, parintele trebuie sa il ajute pe prescolar sa isi asume responsabilitatea. 

La varsta de 6 – 7 ani majoritatea baietilor se identifica cu tata si o pot invinovati pe mama pentru toate lucrurile rele. Copiii se pot identifica si cu adultii din afara familiei – invatatori, vecini, etc. Prieteniile sunt instabile, iar prescolarul se poate purta chiar urat cu ceilalti copii. Copilul poate esua la scoala, daca asteptarile sunt prea ridicate. Prescolarul schimba regulile dupa bunul plac si ii place sa fie invingator, cu orice pret.

2.1. ROLUL JOCULUI ÎN DEZVOLTAREA PREȘCOLARULUI

In anii copilariei JOCUL este o activitate centrala,intrarea copiilor la scoala il propulseaza pe locul al doilea,pentru ca ,la tinerete sa devina o activitate de consum si de energie ,iar mai tarziu ,o acivitate de reconfortare.

In timp ce pentru copii jocul este o conduita formativa, modelatoare, pentru adulti el are functii complementare celor pe care le are munca, adica functii de relaxare.

Explicarea jocului este deci raportata la modul de viata al omului,la formarea si evolutia proceselor psihice,a personalitatii,in general.

In jurul jocului se desfasoara numeroase dispute in literatura psihlogica si pedagogica Diferite teorii incearca o explicatie cat mai adecvata a comportamentului ludic si continuitatii sale,a comportamentelor de joc ce ii sunt specifice omului de diferite varste.

Ca o activitate complexa ,care angajeaza resursele cognetive ale copilului,jocul devine terenul pe care se pot exercita cele mai importante influente formative si informative.

Accentuarea laturii formative si a celei aplicative procesului instructiv-educativ se fundamenteaza pe conceptia – verificata experimental potrivit careia , calea cea mai eficienta de pregatire a copilului consta in dezvoltarea limbajului si comunicarii, formarea unor capacitati intelectuale implicate in actul cunoasterii si al invatarii propriu-zise bazate pe jocul didactic .

Cunostintele dobandite astfel sunt usor si corect intelese, temeinic asimilate, ordonate, sistematizate, corelate, constituind instrumente pretioase cu care gandirea copilului va opera ulterior .

Ursula Schiopu in " Psihologia copilului " afirma ca , prin joc copilul se apropie mai facil de intelegerea lumii, imbogatindu-si gama de atitudini si simtaminte fata de ea " .

In functie de modul cum copilul participa la joc , din punct de vedere social , dupa etapele de varsta, exista sase categorii de comportamente :

_ comportamentul copilului care se plaseaza in "afara ocupatiei" ;

_ comportamentul sau jocul solitar, izolat ;

_ comportamentul copilului care observa jocul si poate comunica cu unii din partenerii jocului;

_ comportamentul ludic paralele , in care un copil se joaca la fel ca ceilalti copii , dar fara sa coopereze cu acestia ;

_ comportamentul ludic de cooperare cu actiuni bine organizate , in care copilul devine constient de rolul pe care-l are in cadrul grupului .

In timpul jocului se desfasoara un proces de asimilare , ce compara o functie dubla . Pe de o parte are loc o asimilare de impresii si relatii ce duc la functionalitate, iar de alta parte asimilarea se organizeaza datorita unor antrenari si organizari de natura mentala .

Pentru copil , jocul presupune un anumit efort fizic , dar si un anumit consum nervos – chiar daca este vorba de activitati nesemnificative . Efortul depus stabileste astfel o relatie stransa intre joc si munca , ambele fiind forme de activitate specific umane.

Jocul, deci, face legatura copilului cu munca , il fortifica si il abiliteaza cu numeroase insusiri , cu gustul performantelor si mijloacelor de a le realiza si asa cum afirma J. Chateau in " Copilul si jocul " este " o punte aruncata intre copilarie si varsta matura " .

In acelasi timp creeaza la copii deprinderi si obisnuinte pentru colaborarea de grup , pentru sincronizarea actiunilor cu alti copii , pentru conjugarea efortului in vederea atingerii scopului propus .

In toate formele de joc are loc o intensa socializare, tocmai datorita faptului ca " jocul cuprinde si asimileaza dinamica vietii sociale " .

Jocul si munca sunt practic " doua fete ale activitatii umane " , dupa cum observa J.C. Petrescu . Jocul dezvolta toate fortele omului si este prezent, dupa parerea lui Lucian Blaga "de-a lungul vietii" .

Ceea ce defineste cel mai bine jocul , este faptul ca el izvoraste din trebuintele firesti , de miscare si de manifestare a calitatilor fiintei umane , este o activitate libera , in care primeaza dorinta si necesitatea omului de a se juca, o activitate spontana , atractiva, care determina stari afective , pozitive si multe satisfactii; o activitate totala care , angajeaza fiinta umana cu toate functiile sale psihice , cognitive, afective,volitive, motrice, etc.

De asemenea , fiind considerat o activitate recreativa compensatoare , este apreciat pentru modul in care creeaza o stare de destindere si distractie .

Prin joc, in interiorul grupului prescolar, se stabilesc multiple si variate interrelatii capabile sa influenteze comportamentul social al copilului . Jocul reprezinta cadrul optim de formulare a sarcinilor complexe, prin el putand fi introduse norme mult mai dificile de comportament , insistand asupra unor elemente definitorii prielnic, colegialitate, spirit de echipa , grija fata de cel de langa tine, raspundere si disciplina.

In dinamica procesului de invatare , alaturi de activitate , jocul didactic constituie o modalitate valoroasa de actiune pedagogica , menita sa duca la formarea convingerilor moral – civice .

In conditiile unor conduceri competente , jocul creeaza copilului conditiile unor relatii de grup , de timp .

Un educator abil , inzestrat cu multa mobilitate psihica , valorifica din plin notiunile , sentimentele, convingerile formate sau in curs de formare prin joc .

Noua , slujitorilor gradinitei actuale , ne revine misiunea dificila de a-l ajuta pe copil sa treaca dintr-o etapa a copilariei in alta , sa se integreze societatii si sa paseasca pregatit din toate punctele de vedere , in lumea adultilor .

Jocul este un minunat mijloc de cunoastere si autocunoastere , de exersare a unor capacitati , de socializare primara , de antrenare a capacitatilor cognitive si de exteriorizare a emotiilor si sentimentelor .

Desi este un mijloc de relaxare si distractie , jocul are importante functii instructiv-educative . El contribuie prin continutul sau obiectual sau logic la dezvoltarea intelectului .

Jocul didactic poate fi folosit cu succes scontat in captarea atentiei copiilor pe tot parcursul activitatilor didactice si inlaturarea plictiselii , dezinteresului .

Folosirea jocului didactic in procesul instructiv-educativ face ca prescolarul sa invete cu placere , sa devina interesat fata de activitatea ce se desfasoara , face ca cei timizi sa devina mai volubili , mai activi, mai curajosi sa capete mai multa incredere in capacitatile lor, mai multa siguranta si tenacitate in raspunsuri .

Pentru copil orice activitate este joc .

" Jocul este munca , este binele , este datoria , este idealul vietii . Jocul este singura atmosfera in care fiinta sa psihologica poate sa respire si, in consecinta , poate sa actioneze. "( E. Claparede – "Psihologia copilului) .

Prin joc , copilul invata sa descifreze lumea reala , motiv pentru care H Wallon apreciaza jocul ca pe o activitate de preainvatare .

2. ROLUL CENTRELOR DE INTERES DIN GRĂDINIȚĂ ÎN DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚILOR

Spațiul amenajat pe arii de stimulare ajută copiii să-și dezvolte personalitatea prin faptul că le lasă posibilitatea de a alege singuri unde, cu ce, cu cine și cât se joacă, își asumă responsabilități pentru alegerile făcute, percep activitățile ca fiind reușite deoarece sunt potrivite nivelului lor de dezvoltare și nu vor resimți o frustrare ca urmare a faptului că sunt constrânși să participe la activități care sunt fie prea dificile, fie prea ușoare. Alegând singuri și asumându-și responsabilitatea deciziei, copiii devin independenți, capabili să se descurce singuri, încrezători în propriile forțe ceea ce duce la formarea unei imagini de sine pozitive. ·                 

Ariile sunt spații educative care stimulează dezvoltarea copiilor prin propunerile de joc pe care le oferă acestora. Este important ca ariile să fie aranjate astfel încât să exprime ordine și siguranță pentru copil. Ordinea este un element de bază dar care nu trebuie exagerat. Așadar, jocurile și jucăriile trebuie să fie ordonate dar accesibile copiilor care vor învăța să le aranjeze la locul lor după ce le-au folosit. De asemenea, un joc început nu se întrerupe iar o construcție neterminată nu se descompune, pentru că valoarea produsului propriu este mai importantă pentru copii decât ordinea în sine. Ariile sunt o altă amenajare a spațiului, prin împărțirea lui în spații diferite, cu scopuri de cunoaștere și dezvoltare experiențială a copilului, o altă așezare a jocurilor și jucăriilor în sală, o altă antrenare în joc și activitate a copiilor după reguli în care se stimulează motivația internă și respectul de sine. 

Tipuri de centre/arii/sectoare – Construcții cu cuburi (un covor și un raft în care sunt așezate cuburi de diferite mărimi și forme). Este o zonă consacrată cuburilor mari, cu ajutorul cărora copilul poate realiza diferita construcții pe covor, implicând imaginația și spiritul său creator,exersând mișcările largi și cele fine. Joc de rol/imaginație/aria casei (o casă mică din carton sau lemn, cu obiecte de mărimea copiilor, ustensile și mobilier, truse diferite pentru dramatizare, costume, măști etc.) Este locul în care copiii desfășoară activități casnice și exersează diferite roluri sociale. Își dezvoltă deprinderi de cooperare, de comunicare, de limbaj, de manipulare a obiectelor de uz casnic, își exersează imaginația, învață să se exprime artistic.

            Zona senzorială/nisip și apă( un vas mare cu nisip și un lighean cu apă, diferite forme cu care se pot juca). Este zona care stimulează fantezia și imaginația copilului. Acesta își dezvoltă capacitatea tactil – kinestezică, își dezvoltă musculatura și își îmbunătățește coordonarea senzorio – motorie. 

            Joc de masă ( măsuță și raft în care se găsesc jucării mici și jocuri de masă). Este o zonă în care copilul capătă achiziții în toate domeniile: cognitiv, socio – afectiv, fizic. Biblioteca/ zona liniștită/colțul cărții și al poveștii ( rafturi cu cărți, caiete, instrumente de scris, imagini pe teme diferite, măsuță). Această zonă are două mari roluri în grădiniță:

Să apropie copilul de carte și de simbolurile limbajului;

Să ajute copilul să se echilibreze, să se odihnească în anumite momente.În acest sector, copiii fac cunoștință în mod organizat cu cartea și cuvântul. Ei învață ce reprezintă ea, care este valoarea ei și cum trebuie să o folosească. Cu cât copiii se vor apropia mai repede și mai adecvat de cuvântul scris din cărți, vor reuși să descifreze mai repede scrisul și cititul în perioada școlară.

            Arte plastice (acuarele, guașe, tempera, hârtie albă și colorată, lipici, ață, măsuță și raft în care sunt așezate în ordine toate materialele ). În această zonă copiii realizează activități de desen, dactilopictură, activități practice, colaje. Este o zonă liniștită, simplă, care trezește imaginația și spiritul creator al copilului.

            Știința/colțul naturii vii ( plante, mici animale de casă, acvariu cu peștișori, semințe, vase pentru experiențe, etc.). Aici este locul unde copiii își asumă diferite responsabilități, realizează mici experiențe sub îndrumarea educatoarei, fac diferite observații. Pentru o bună desfășurare a activităților în cadrul ariilor de stimulare, educatoarea împreună cu copiii stabilesc la începutul anului, atunci când sunt prezentate centrele și materialele corespunzătoare, niște reguli care trebuie respectate de către copii. Rolul educatoarei în amenajarea spațiului.            

În realizarea aranjamentelor de spațiu educatoarea trebuie să parcurgă următorii pași:

alegerea spațiului grupei și aranjarea elementelor de mobilier;

stabilirea climatului spațiului (căldură, sursă de apă, lumină, curățenie);

identificarea resurselor materiale și depozitarea lor;

amenajarea centrelor de interes.           

Pentru amenajarea utilă a sălii de grupă, educatoarea trebuie să țină cont de următoarele cerințe:

–        să planifice activitățile înainte de amenajarea spațiului;

–        să planifice amenajări ale mobilierului cât mai flexibile, în așa fel încât ariile să poată fi extinse sau reduse în funcție de cerințele activităților;

–        să aranjeze materialele la nivelul copiilor, în așa fel încât aceștia să le poată folosi singuri și să le poată pune la loc;

–        să organizeze și spații liniștite, în care copilul să se simtă singur, chiar să se odihnească;

–        să gândească spațiul pentru mișcare și libertate de acțiune din partea copilului;

–        să plaseze aria nisip și apă lângă o sursă de apă și pe o suprafață ușor de curățat;

–        să plaseze centrele zgomotoase departe de cele care cer liniște și concentrare;

–        să amenajeze zona bibliotecii într-un spațiu luminos și liniștit;

–        colțul naturii are nevoie de lumină, aer și spațiu;

–        să aibă în vedere un spațiu în care copiii să-și țină hainele personale;

–        să plaseze mobilierul în așa fel încât să poată vedea toți copiii, în toate ariile folosite;

–        să marcheze centrele de interes prin simboluri pe care copiii să le recunoască;           

Sala de grupă trebuie să îndeplinească și un rol estetic. Deși este aglomerată cu jocuri, jucării și diverse materiale, ea trebuie să ofere o imagine globală simplă, plăcută și de siguranță pentru copil. Împodobirea sălii cu desenele și lucrările copiilor este mult mai eficientă decât pictarea pereților.            

Concluzionând, putem spune că sala de grupă exprimă creativitatea, flexibilitatea și competența profesională a educatoarei.

CAPITOLUL 3

JUCĂRIA – CARACTERISTICI

ROLUL JUCĂRIEI ÎN ACTIVITĂȚILE DIN GRĂDINIȚĂ

3.1. ISTORIC

Jucăriile educaționale sau educative sunt folosite ca mijloc de educație mai ales a copiilor de vârste mici, școlari și preșcolari, ajutându-i să-și dezvolte abilitățile intelectuale, creative, logice, lingvistice, emoționale și psihice.

Jucăriile au fost utilizate în toate timpurile ca mijloc educativ, mai ales la copiii de vârstă mică și în special în cadrul familiei. Primele noțiuni semnificative cu privire la valoarea educativă a jocului le găsim în scrierile filozofilor antici Aristotel și Platon, care considerau că până în al cincilea an de viață, copilul trebuie scutit de învățătură și de muncile aspre, asigurându-i-se în schimb timp de joacă și de experimentare.

Recomandarea de a folosi jocul ca mijloc de educație pentru copiii mici a fost făcută și de gânditorii Renașterii, ei insistând mai ales asupra rolului acestuia în realizarea educației morale; prin cerința de a concura cu alții sau de a se întrece pe sine se cultivă copilului tendința de a fi pe viitor un adult mai bun. Și Kafka era de părere că „jocul formează lumea libertăților infantile unde se inițiază personalitatea copilului”.

Friederich Froebel (1782 – 1852) – fondatorul primei grădinițe de copii în localitatea Blankenburg (Germania) – este considerat inițiatorul educației prin joacă. El și-a bazat teoria pe principiul intuiției, principiu ce-i aparține lui Johann Heinrich Pestalozzi, conform căruia copilul are din naștere forțe ce se dezvoltă printr-un permanent exercițiu ludic al senzațiilor, percepțiilor și reprezentărilor.  

Astfel, jucăriile și jocurile educative sunt privite ca exerciții pregătitoare pentru viață, cu rol de socializare – din această categorie fac parte jucăriile care dezvoltă imaginația, competiția, logica, motricitatea, creativitatea etc. În același timp, jucăriile educative rămânjucării, oferind copilului plăcere, divertisment, cheltuind energia acestuia, jocul fiind lipsit de responsabilitate și mergând în general peficțiune.

Unul din primii cercetători în domeniul jucăriilor și a jocului, aparținând sfârșitului de secol al XIX-lea, a fost psihologul și esteticianul german Karl Gross (1861 – 1946). În concepția sa exprimată în lucrarea „Die Spele der Manaker” (1896), jocul este o pregătire pentru viață, deoarecere prin el se exersează instinctele, adaptându-se la complexitatea vieții. Jocul, după părerea sa, nu este un amuzament. El se aseamănă cu jocul animalelor, care, prin joacă, exersează anumite mișcări pe care le vor folosi la maturitate în vederea procurării de hrană șisupraviețuire. De aceea, el consideră că "un copil care nu se joacă rămâne un neadaptat pentru tot restul vieții".

Pornind de la ideile lui Karl Gross, Stanley Hall spune că "prin jucăriile și jocurile educative, copilul repetă activitățile moștenite ereditar de la strămoși, fiind o activitate de purificare a ființei umane și de adaptare la viața socială prin culturalizare".

Nu este exagerat a spune ca in viata copilului jucaria ocupa acelasi loc pe care-l detine cartea in viata omului adult. Este prea putin sa definim jucaria drept un obiect anume destinat pentru jocurile copiilor. Copilul nu foloseste pur si simplu jucaria ca si cum aceasta ar fi un obiect neinsufletit.Dimpotriva, in plan imaginativ si afectiv, el ii confera insusiri care pun stapanire pe toata fiinta lui. De aceea, jucaria reprezinta pentru copil un indragit prieten de viata. Ea stimuleaza fortele lui de creatie, ii inflacareaza fantezia, ii alimenteaza trairile afective, genereaza noi dorinte, preferinte, emotii, sentimente si interese. 
Transformand si insufletind obiectele de joc, respectiv jucariile, copilul se transforma pe sine insusi.

El isi dezvolta trebuintele, dorintele, sentimentele, constiinta de sine. Iata valoarea educativa considerabila a jucariei inclusa in joc si, ca atare, in procesul de dezvoltare a personalitatii copilului. Folosirea adecvata a jucariilor stimuleaza activitatea analitico-sintetica in multiple si diverse planuri de reflectare a realitatii: senzorial, perceptiv, imaginativ si notional. In planurile senzorial-perceptiv, copilul supune obiectul de joc unei analize si sinteze concrete nemijlocite. Nu este intamplator ca adesea copiii isi strica jucariile, aceasta fiind o manifestare a curiozitatii lor, a spiritului lor de investigatie in plina desfasurare. Copiii simt nevoia sa "descompuna" jucariile in elementele lor componente, sa vada cum sunt alcatuite, ce se "ascunde" in interiorul lor. Satisfacerea acestei curiozitati nu trebuie sa duca la obisnuinta negativa de a distruge jucariile, de a nu le pastra cu grija. Acestea exercita o influenta puternica si asupra dezvoltarii imaginatiei creatoare a copilului. Ele constituie un corespondent direct al lucrurilor si fiintelor din jur. Copilul actioneaza in plan imaginar cu jucariile ca si cand ele ar fi obiecte reale, atribuindu-le functii sociale determinate. Prin jucarie, in activitatea de joc, devine posibila imbinarea elementului fictiv cu cel real si, in felul acesta, este mijlocita asimilarea experientei sociale de catre copil. In egala masura jucariile contribuie si la dezvoltarea gandirii prescolarului. Gandirea se exerseaza datorita faptului ca in activitatea de joc o bucata detine rolul papusii, un baton devine cal sau pusca, etc. Inseamna ca actiunea copilului intr-o anumita etapa a dezvoltarii jocului incepe sa fie determinata pornind de la semnificatia ce le-o confera jucariilor, si nu de la obiectele si insusirile reale ale acestora. 
Pe aceasta cale copilul se elibereaza si se emancipeaza tot mai mult de situatia concreta, de campul perceptiv imediat si invata sa opereze cu semnificatiile cuvintelor cu diferite grade si nivele de generalizare. Pe aceasta cale se produce transferul din "exterior" spre "interior", proces care marcheaza o etapa importanta in dezvoltarea gandirii prescolarului. Jocul are o importanta fundamentala in dezvoltarea copilului, iar adultul trebuie sa fie partenerul esential de joaca.

Fiecare copil manifesta nevoia de a se juca.Ea se explica prin tendinta acestuia de a cunoaste ceea ce il inconjoara,de a-i imita pe cei varstnici,de a se manifesta activ.Jocul,caracteristic varstei prescolare,constituie un mijloc specific de insusire a impresiilor pe care le ofera viata.Jocul satisface in cel mai inalt grad trebuintele copilului:de miscare,de exprimare originala,de realizare a nazuintelor si dorintelor pe care nu le poate satisface in plan real.

In joc,mijloacele de exprimare sunt variate:actiunile copiilor,crearea imaginii prin intermediul miscarilor,al gesturilor,al mimicii si al cuvintelor,folosirea diferitelor obiecte,realizarea unor constructii.Printre aceste mijloace,jucaria ocupa un loc important,ea fiind necesara pentru a face actiunile copiilor reale:,,soferul’’are nevoie de de un ,,automobil’’, ,,aviatorul’’ – de un ,,avion’’.Toate acestea sunt legate de o particularitate psihologica interesanta a jocului:in joc,multe lucruri sunt imaginate,conventionale, ,,dinadins’’,cum spun copiii,in timp ce trairile celor antrenati in joc sunt intotdeauna adevarate,sincere,actiunile lor sunt reale. De aici si menirea fundamentala a jucariei de a oferi copilului posibilitatea sa actionaze activ,exprimandu-si ideile si sentimentele.

O jucarie reusita stimuleaza pe copil sa gandeasca,ridica in fata lui diferite probleme de joc si acest fapt contribuie la dezvoltarea proceselor cognitive.Copilul iubeste jucaria,ea ii ofera posibilitatea sa se manifeste activ,sa dea viata imaginilor concepute.Jucaria are o insemnatate imensa in formarea generala a copilului,caruia ii stimuleaza gandirea,ii face cunoscute calitatile si insusirile diferitelor materiale.

Jucaria este accesoriul absolut al jocului,determinand caracterul jocului,continutul acestuia si trairile emotionale ale copilului.

3.2. JUCARIA SI ROLUL EI PSIHOPEDAGOGIC

Jucaria –obiect de distractie si amuzament – serveste scopurilor educatiei intelectuale,morale,fizice si estetice a copilului,dezvoltarii multilaterale a acestuia.Jucaria contribuie la cunoasterea realitatii inconjuratoare,dezvolta gandirea si limbajul copilului,ii stimuleaza initiativa creatoare.

Tematica si formele jucariei se afla in nemijlocita legatura cu viata materiala a societatii,cu dezvoltarea culturii spirituale si a conceptiilor pedagogice.Pe treptele timpurii ale dezvoltarii societatii omenesti,jucariei i se atribuie o semnificatie magica.Din cele mai vechi timpuri se cunosc jucarii avand forma uneltelor de munca,a armelor,a unor obiecte casnice,confectionate din materiale naturale,extrem de simple.Cu ajutorul unor jucarii cum ar fi,de pilda,arcul,sageata,capcana,sania,barcutele complet utilateetc.,confectionate in miniatura,dar corect din punct de vedere tehnic,baietelul putea dobandi deprinderile necesare vanatorului,pescarului sau crescatorului de vite nomad.jocul cu papusa,confectionarea imbracamintii pentru papusi sau manuirea obiectelor dintr-o gospodarie de papusi o obisnuiau pe fetita cu munca gospodinei.

D.B.Elkonin rezerva un subcapitol al lucrarii sale despre joc jucariei,considerand-o deosebit de importanta pentru evolutia jocului si pentru dezvoltarea personalitatii copilului.Citandu-l pe E.A.Atkin,Elkonin aduce in discutie istoria interesanta a jucariei.Astfel,se afirma ca dupa compararea jucariilor descoperite,in urma sapaturilor arheologice,cu cele existente in lumea contemporana se constata ca pentru toate ,,jucariile arheologice’’exista cate un corespondent clar in zilele noastre.Atkin face chiar o comparatie intre jucariile utilizate de copiii apartinand unor culturi foarte diferite si concluzioneaza ca ,,la poalele aflate la distante imense unele de altele,jucaria ramane la fel de proaspata,vesnic tanara,iar continutul,functiile ei sunt aceleasi la eschimosi si la polinezieni,la cafri si la indieni,la bosimani si la corero’’,fapt ce demonstreaza ca in ciuda diferentelor culturale se constata o ,,uimitoare stabilitate a jucariei si,prin urmare,a trebuintei pe care ea o satisface,a mobilurilor care ii determina existenta’’(citat de Elkonin in op.cit.,p.36)

Atkin sustine chiar ca nu se poate vorbi cu adevarat de o istorie a jucariei intrucat jucaria este mereu aceeasi de la inceputurile civilizatiei pana azi.Si acum si atunci gasim obiecte de joc caruia copilul dintotdeauna le-a conferit aceeasi intrebuintare.Este adevarat ca analizand functiile esentiale ale jucariei si dominantele tematice ale acesteia lucrurile stau asa,dar,in fapt,se poate vorbi,totusi,de o istorie a jucariei

De la papusile din zdrente(zdrentele insesi reflectand prin natura lor istoria si cultura fiecarei arii geografice),din lut ars,la papusile Barbie,la figurinele ce infatiseaza in forme extrem de sofisticate diferitele personaje terestre sau extraterestre,distanta este foarte lunga;de la jucaria din lemn ce desemna mijloace de transport traditionale in zona de referinta(sania,troica,lectica etc.),la sofisticatele jucarii din plastic ce infatiseaza automobilul,avionul,racheta,nava spatiala a diferitelor popoare ale universului este,de asemenea,un drum lung.Am sublinia un alt aspect legat de rolul jucariei in stimularea psihicului copilului. In contextul tratarii jocului simbolic,este o varsta cand copilul se poate juca cu orice dand obiectului in cauza o gama foarte variata de semnificatii;acest lucru ii stimuleaza imaginatia.Cei ce se ocupa cu producerea industriala a jucariilor,sesizand importanta stimularii imaginatiei la copil,nu proiecteaza doar jucarii cu destinatie explicita sau cu unica functionalitate;ei au inventat papusile demontabile si carora li se pot face toalete diferite sau li se pot adauga o serie de accesorii(figurinele de tip Batman create in serii si cu posibilitati de adaptare la diferitele momente ale episoadelor desenului animat,sau vestita si mereu renascuta Barbie).Dincolo de aceasta,jocurile tip LEGO adauga un plus de fantezie.Ele pot duce la orice creatie prin constructie proprie chiar daca sugereaza unele modele realizabile de catre copii.Ceea ce este negativ in industria jucariilor este faptul ca se produc prea multe astfel de obiecte care stimuleaza jocul violent.

O clasificare a jucariilor zilelor noastre este foarte greu de realizat.De aceea prezentam clasificarea jucariilor numite de catre E.A.Atkin ,,jucarii originare’’ care,in forme diferite exista in intreaga istorie a copilariei:

1.jucarii sonore:moristi,zbarnaitori,clopotei,zdranganitori etc.;

2.jucarii dinamice:zmeul,sfarleaza,mingea,cercul etc.;

3.jucarii arme:arc,sageata,bumerang,pusca,pistol,tanc etc.;

4.franghia sau,mai nou,balonul lunguiet,din care se fac figurine mai mult sau mai putin complicate (dupa Atkin)

Insesi aceste jucarii,chiar in formele lor primitive,au o istorie proprie,dupa cum subliniaza Elkonin;pentru a deveni jucarii ele au imitat instrumente ale unor activitati din viata reala.

Pe măsură ce copilul crește, conținutul jocurilor se schimbă, în ele se reflectă permanent relațiile sociale dintre oameni, aspecte din viața de familie, din grădiniță etc. Vârsta copiilor determină caracterul jocului și evoluția acestuia. Dacă în primii ani de viață ai copilului, jocul are un caracter predominant individual, în jurul vârstei de trei ani apare relația eu-tu și copiii au posibilitatea să dezvolte și să îndrăgească jocul.

Aurica I. Moale definește în cartea sa „Jocul didactic” principalele funcții ale jucăriilor educaționale:

influențează dezvoltarea capacității de cunoaștere și familiarizare a copilului cu lumea

adulților;

influențează procesul de socializare a copilului, aceasta însemnând că prin joc el se integrează într-un sistem de relații omonime celor sociale, specifice mediului apropiat în care trăiește, învață să comunice în gând și să recepționeze ceea ce se spune despre alți copii;

prin joc, copilul trăiește bucuria pe care i-o dau activitățile sale creatoare;

jocul educativ este un reglator al stării lui afective;

caracterul spontan al jocului decurge din nevoia sa afectivă interioară, din starea emoțională a copilului

îmbogățirea impresiilor despre realitatea înconjurătoare;

lărgirea conținutului reprezentărilor;

stimularea imaginației creatoare;

activizarea gândirii și a procesului de comunicare:

dezvoltarea vorbirii, a gândirii matematice

prin joc copilul reflectă relațiile sociale, își pune în valoare personalitatea, și-o afirmă, și-o antrenează, își satisface nevoia de comunicare, de mișcare și de acțiune;

dobândirea de cunoștințe și consolidarea, precum și verificarea, unor cunoștințe asimilate anterior

3.3. ROLUL JUCARIILOR IN JOCURILE SI ACTIVITATILE LIBER ALESE

Jocul ii este absolut necesar copilului pentru crestere si dezvoltare.Copiii care se joaca putin se dezvolta nesatisfacator.

Jucaria ocupa un loc important in joc, ea determina adesea caracterul jocului,continutul sau,il stimuleaza pe copil pentru anumite actiuni,ii trezeste anumite trairi emotionale,ii starneste anumite interese,ii formeaza deprinderi.Exista jucarii care largesc orizontul copilului,il activeaza,ii dezvolta imaginatia,il stimuleaza sa construiasca,sa inventeze.

Pentru ca jucaria este,pentru activitatea ludica din gradinita de copii,un mijloc didactic este necesar sa se sublinieze ca alegerea ,,materialelor de joc’’trebuie sa tina cont de specificul subiectelor,regulilor,rolurilor jocului la fiecare dintre cele patru paliere ale varstei prescolare.Jucaria (materialul de joc) intervine in momente distincte ale programului educativ:

in etapa de activitati pe arii de stimulare (cea a activitatilor libere),copilului trebuie sa i se ofere spre a opta jucarii care sa aiba corespondenta cu lumea lui afectiva (in evolutie de la 3 catre 6/7 ani),cu tipul de subiecte alese in mod natural,dar evitandu-se monotonia acestora,si sugerandu-i-se,prin intermediul materialului de joc,tipuri de roluri pe care si le poate asuma la fiecare dintre nivelurile de varsta.

In contextul jocurilor didactice proiectate si realizate ca modalitati de organizare a invatarii si formarii unor deprinderi si priceperi,educatoarea trebuie sa tina cont ca materialul de joc sa corespunda sarcinii didactice a acestuia,sa fie usor de utilizat,sugestiv si nu in exces,deturnand atentia copilului de la rezolvarea sarcinii catre manipularea materialului de joc;acesta trebuie sa raspunda si unor exigente de ordin estetic.In contextul activitatilor libere de dupa-amiaza si de acasa,jucariile este bine sa fie cat mai apropiate de sufletul copilului,cat mai adaptabile unor situatii de joc multiple,creative.

Jucariile,asadar,trebuie alese de catre educatorul adult(parintele sau educatoarea)tinand cont nu numai de ,,placerea copilului’’,ci si de valentele educationale ale acestora in momentul integrarii lor ca instrumente in diferite tipuri de joc.Fiind vesela si amuzanta,jucaria trebuie sa aiba valoare si sub aspect ideologic si pedagogic.

Jucaria trebuie sa largeasca orizontul copilului,sa-l atraga prin materialul viu,indraznet pe care il ofera contemporaneitatea,sa-i trezeasca interesul pentru tehnica.In afara tematicii,in jucarie este important caracterul ei dinamic,activ,care ofera posibilitatea de a o folosi in mod variat(mobilitatea partilor,eficacitatea mecanismului).Sub aspect artistic si tehnic,jucaria trebuie sa fie de buna calitate.Ea trebuie sa educe la copil gustul artistic,sa-l invete sa observe expresivitatea formei,sa fie ordonat.Ca obiect indragit ce isi are in permanenta locul in mainile copilului,este indiscutabil ca jucaria poate avea un rol important in dezvoltarea gustului artistic si a celui tehnic in formarea deprinderilor copilului.De aceea,in crearea jucariei trebuie antrenate forte artistice.De asemenea,jucaria trebuie sa fie igienica si inofensiva.Jucariile din plus,jucariile vopsite cu preparate nocive, si care se jupoaie,jucariile la care marginile pieselor metalice sau din lemn sunt taioase,neindoite,trebuie indiscutabil inlaturate.

Materialele de joc si jucariile sunt ajutorul cel mai activ al pedagogului.La aceasta varsta,deoarece nu au inca interese stabile,copiii sunt distrasi usor,atentia lor nefiind inca stabila;ei se simt atrasi de orice excitant material ce le apare in cale.De aceea este suficient ca pedagogul sa aleaga premeditat jucariile,sa le aseze la loc vizibil,ca cei mici sa le observe si sa inceapa a se juca cu ele.Alegerea si alternarea corecta a jucariilor si a materialelor de joc au un rol exceptional la grupa mica.

In jocul sau,copilul de varsta mica trebuie sa se miste,sa suiere,sa fluiere,sa incarce,sa care,sa descarce,sa mute etc.Ii vine greu si il plictiseste sa stea mai multa vreme intr-un loc,asezand sau mutand ceva.Mai curand il intereseaza sa traga singur de sfoara automobilului,sa-l incarce si sa-l descarce,decat sa urmareasca cum aleargaautomobilul mecanic.Pe copil il satisface mai degraba un detaliu conventional dintr-o jucarie care il stimuleaza la actiune,decat un detaliu real.De exemplu,la un automobil il satisface perfect un claxon din lemn fara sonor,deoarece,apasandu-l,va claxona singur,din gura.In cazul unui claxon sonor,copilul ramane pasiv si mai curand asculta decat actioneaza.

In jocul cu jucarii copilul de varsta mica trebuie sa devina el insusi personajul activ.La aceasta varsta,o atentie considerabila trebuie acordata jucariilor folosite in jocurile de miscare si in antrenamente care contribuie la dezvoltarea miscarilor,jucarii ca:mingea,roata,cercul,coarda,care ii obliga sa alerge,sa arunce,sa ridice,sa rostogoleasca.Trebuie tinute in permanenta la dispozitia copiilor din grupa mica,desi utilizarea lor reclama si timp,si spatiu(o sala larga,curte)Copilul mic trebuie sa foloseasca aceste jucarii o data,de doua ori pe zi.Jucariile care presupun mai multa miscare pot fi folosite in aer liber,in timpul plimbarii.Pedagogul trebuie sa-i urmareasca pe copii sa nu oboseasca,miscarile lor sa nu fie uniforme vreme indelungata sau prea incordate,copiii sa foloseasca alternativ jucariile,sa le ingrijeasca,sa le aseze la locul lor.

Jucariile didactice de marime mijlocie presupun desfasurarea calma a procesului de joc: operatiuni de asezare(mozaicul),de scoatere si ordonare(cuburi,diferite lotouri,piramide de diferite culori,forme marimi etc).Genul acesta de materiale didactice de joc,extrem de importante pentru copil,cer clipe de liniste,de atentie concentrata,motiv pentru care copiii nu sunt in stare sa le foloseasca mai indelung si fara supraveghere.In consecinta,trebuie dozat timpul,trebuie urmarit gradul de oboseala,iar copii sa fie reorientati spre activitati mai vioaie.In procesul jocului,e necesar ca educatoarea sa fie deosebit de atenta cu fiecare copil,sa controleze cum a ales,cum a asezat acesta materialul de joc,daca distinge corect culoarea,forma,numarul pieselor.Pedagogul poate pune intrebari de control,poate organiza din cand in cand jocuri pentru verificarea orientarii si a deprinderilor copilului in ceea ce priveste cunoasterea dimensiunilor,a formelor,a culorii,dezvoltarea capacitatii sale de a realiza combinatii.Interventia pedagogului,intrebarile lui in nici un caz nu trebuie sa sublinieze dispozitia de joc a copiilor,sa aiba caracterul unei lectii aride.Dimpotriva,starea de spirit a educatorului,interesul sau fata de activitatea copilului,dispozitia sa de a-si oferi ajutorul – toate acestea trebuie sa contribuie la buna dispozitie si la vioiciunea copilului.De obicei,jucariile didactice si materialele de joc nu sunt legate de o imagine si nu provoaca,prin ele,insele,jocuri tematice de imitatie.Totusi,nu este grav daca un copil usor obosit recurge la o imagine concreta si,luand de pilda un patratel,il misca pe masa,fluiera si anunta:,,U-u locomotiva a plecat’’,sau,in aceeasi imprejurare,incepe sa construiasca din materialul de joc o casuta,o masina etc.Un asemenea joc de imaginatie este pretios din punct de vedere pedagogic si il bucura pe copil.Materialele cu o anumita destinatie didactica nu trebuie sa fie aride si nici limitate riguros in utilizare.

Jocurile tematice bazate pe jucarii-figuri sunt extrem de pretioase pentru copii de varsta prescolara.Ele largesc experienta de viata a copiilor.Celor mici trebuie sa li se ofere,in primul rand,diferite figurine de animale(ursuletul,iepurasul s.a).Copilul va asimila indelung fiecare din aceste jucarii,se va juca cu ele,de obicei,fara sa le uneasca intr-un complex.De aceea,trebuie incurajata tendinta copilului de a folosi in joc si alte materiale:cuburi,betisoare etc.In jocurile in care se utilizeaza jucariile tematice trebuie sa existe si asemenea materiale suplimentare,iar copilului sa i se permita sa le foloseascanestingherit.Educatoarea trebuie sa urmareasca desfasurarea jocului,sa-i surprinda continutul si orientarea,atragand atentia copilului sau intregii grupe spre materialele auxiliare.In acest fel,ea le va sugera copiilor sa imbogateasca continutul jocului,sa foloseasca jucariile in colectiv.

Jucariile noi trebuie prezentate grupei inainte de inceperea jocului,dand copiilor posibilitatea sa le examineze,sa puna mana pe ele,sa le pipaie.In cazul copiilor mici,este foarte important sa nu li se ofere un singur exemplar din jucarie,ci mai multe exemplare,pentru ca fiecare va dori sa se joace cu jucaria noua.Alegerea sortimentului nou de jucarii trebuie intemeiata pe principiul omogenitatii materialului.De exemplu,poate fi prezentata o serie de diferite animale,intr-o ocazie urmatoare,o serie de tipuri de motoare,apoi o serie de oameni.Un atare sistem de prezentare a jucariei va instaura in jocul copiilor spiritul de organizare si o atmosfera de calm.

Copiii de varsta mare si mijlocie au nevoie de jucarii mai complicate.Pentru acestia nu este important sa faca ,,corp comun”cu jucaria ci sa o dirijeze,sa o regizeze,sa o examineze,sa-i descifreze tehnica,mecanismul,punerea in functiune,sa schimbe aspectul initial al setului.Extrem de importante sunt particularitatile constructive si tehnice ale jucariei care permit larga ei folosire sub raportul jocului si al cunoasterii.Inreaga constructie a jucariei,detaliile ei tehnice trebuie sa se apropie de obiectul real sa fie eficiente sa posede calitati functionale.Dintre jucariile de miscare sunt recomandabile cele care dezvolta miscarile coordonate;loviturile ritmice,fuga,balansarea,aruncarea la tinta,prinsul,coarda etc.In vederea coordonarii miscarilor,a agilitatii,concomitent cu jucariile de rigoare,trebuie data si o jucarie care sa dezvolte motricitatea redusa,conduita nuantata a miscarilor,adaptabilitatea rapida,echilibrul,caracterul planificat al executiei.Dintre jucariile figuri nu trebuie alese jucariile mari,ci grupurile pe anumite teme,care sa confere orizont jocului,reflectand contemporaneitatea cu modul ei de viata si cu constructiile ei.Asemenea jucarii fixeaza si extind experienta copilului,ii dezvolta imaginatia creatoare,contribuie la inchegarea colectivului,imprima o nota de bucurie vietii copilului.Timpul destinat acestor jocuri trebuie planificat cu regularitate,trebuie asigurata posibilitatea de a folosii toate jucariile tematice,precum si materialele de constructie,din care copii construiesc cladirile necesare,ca o completare a jocului.Daca unele jucarii nu sunt suficiente,pedagogul poate propune copiilor sa le confectioneze pe loc care vor reclama o perioada speciala de timp.

In procesul jocului,rolul pedagogului este extrem de activ si plin de raspundere.El urmareste continutul si desfasurarea jocului,raporturile dintre copii;contribuie prin intrebari,prin aducerea aminte,prin sfaturi,prin folosirea de material suplimentar,la realizarea unui proces bogat in continut si organizat,al jocului.

Fiecare categorie de jucarii solicita o componenta a dezvoltarii copilului sau alta.Jucariile de imitare sunt desigur cele mai potrivite:,,fac ca mama sau fac ca mama,ca doctorul sau ca vanzatoarea’’,sunt printre cele mai frecvente jocuri de la varsta de 2 ani.Aici se raporteaza telefonul,camionul,papusa etc.,dar cum aceste jucarii apartin de asemenea,unor altor categorii(jucarii ,,cu motor’’sau afective)se intelege ca aceste categorii se amesteca intre ele cate putin si sunt mai putin transante decat par.Este deosebit de important sa se cunoasca diferite tipuri de jucarii.Este de dorit ca un copil sa aiba jucarii din fiecare categorie,iar numarul acestora sa varieze in functie de gusturile si interesul copilului.Copilul ar putea astfel sa-si dezvolte cel mai bine toate aspectele temperamentului sau.

Daca jucariile se grupeaza in mai multe sau mai putine categorii, difera in mod egal dupa folosinta pe care le-o va da copilul. El le va insusi intr-o maniera mai mult sau mai putin variata.   Anumite jucarii, acestea fiind cele mai numeroase, servesc pentru a juca in maniera prevazuta de fabricant. Altele servesc numai pentru décor. Copilul poate manipula mai mult sau mai putin obiectul, insa este fericit sa-l aiba in camera si sa-l priveasca. Anumite papusi frumoase de colectie sau jucarii fragile pot face parte din aceasta categorie. Dar in mod egal, mobilele, care se misca cu ajutorul curentilor de aer, pot fascina la fel de mult micutii.
Alte jucarii se colectioneaza. Copilul se joaca cu figurinele sale, dar este foarte fericit sa le aiba pe toate aproape. El le aranjeaza le schimba una cu alta, le alineaza, etc. La copii cei mai mici parintii sunt cei care stau la originea colectiilor. Apoi repede copiii iau colectiile in sarcina lor, desigur sub influenta scolii.Apoi este vorba si despre anumite jucarii care au ca functie esentiala aceea de a fi posedate de copil. Jucariile sunt proprietatea copilului si ele sunt singurele care trebuie sa fie asa. Copilul este foarte devreme sensibilizat.Nu pentru ca nu se foloseste niciodata de galetusa albastra, nu este de acord s-o imprumute prietenului din parc. ,, A mea !" este o exclmatie spusa foarte devreme. Reperarea posesiunilor sale si apararea lor este pentru un copil maniera sa de a-si afirma existenta si identitatea. Jucaria inainte de a permite jocul este un semn. Semnul puterii (,,Am ceea ce altii nu au, e a mea"). Are o valoare de schimb care apare in anii de scoala. Pentru toate aceste considerente jucaria are o valoare sociala care nu trebuie subestimata. Folosirea pe care copilul o va da jucariei este deasemenea maniera in care aceasta isi va gasi sfarsitul. Obiectul drag, apoi vital, cateodata reluat. O minge sparta care zace in fundul unui garaj asteptand-o pe Rustine. Jucarii care nu au rezistat unui tratament de forta si sfarsesc in bucatele la gunoi. Automate oprite, puzzle carora le lipsesc bucatile sau papusi fara brat care sfarsesc in fundul lazii de jucarii rareori readuse la suprafata. Jucarii aflate inca in cutia lor originala, a carei stari bune traduce slabul interes sau excesul de respect. Ursul adorat intotdeauna drag si mangaiat in ciuda urechilor care atarna.Toate jucariile au vocatia de fi date intr-o zi la rebut cu mai multa sau mai putina trisete sau consideratie. Copilul in mod progresiv se dezintereseaza de tot ceea ce a iubit. In adolescenta, se trece la altceva. Jocul isi schimba definitiv forma si suportul.

Daca jucariile se grupeaza in mai multe sau mai putine categorii, difera in mod egal dupa folosinta pe care le-o va da copilul. El le va insusi intr-o maniera mai mult sau mai putin variata.

       Anumite jucarii, acestea fiind cele mai numeroase, servesc pentru a juca in maniera prevazuta de fabricant. Altele servesc numai pentru décor. Copilul poate manipula mai mult sau mai putin obiectul, insa este fericit sa-l aiba in camera si sa-l priveasca. Anumite papusi frumoase de colectie 333g63d sau jucarii fragile pot face parte din aceasta categorie. Dar in mod egal, mobilele, care se misca cu ajutorul curentilor de aer, pot fascina la fel de mult micutii.

Alte jucarii se colectioneaza. Copilul se joaca cu figurinele sale, dar este foarte fericit sa le aiba pe toate aproape. El le aranjeaza le schimba una cu alta, le alineaza, etc. La copii cei mai mici parintii sunt cei care stau la originea colectiilor. Apoi repede copiii iau colectiile in sarcina lor, desigur sub influenta scolii.

Apoi este vorba si despre anumite jucarii care au ca functie esentiala aceea de a fi posedate de copil. Jucariile sunt proprietatea copilului si ele sunt singurele care trebuie sa fie asa. Copilul este foarte devreme sensibilizat.

Nu pentru ca nu se foloseste niciodata de galetusa albastra, nu este de acord s-o imprumute prietenului din parc. ,, A mea !" este o exclmatie spusa foarte devreme. Reperarea posesiunilor sale si apararea lor este pentru un copil maniera sa de a-si afirma existenta si identitatea. Jucaria inainte de a permite jocul este un semn. Semnul puterii (,,Am ceea ce altii nu au, e a mea"). Are o valoare de schimb care apare in anii de scoala. Pentru toate aceste considerente jucaria are o valoare sociala care nu trebuie subestimata.

Folosirea pe care copilul o va da jucariei este deasemenea maniera in care aceasta isi va gasi sfarsitul. Obiectul drag, apoi vital, cateodata reluat. O minge sparta care zace in fundul unui garaj asteptand-o pe Raluca. Jucarii care nu au rezistat unui tratament de forta si sfarsesc in bucatele la gunoi. Automate oprite, puzzle carora le lipsesc bucatile sau papusi fara brat care sfarsesc in fundul lazii de jucarii rareori readuse la suprafata. Jucarii aflate inca in cutia lor originala, a carei stari bune traduce slabul interes sau excesul de respect. Ursul adorat intotdeauna drag si mangaiat in ciuda urechilor care atarna.

Toate jucariile au vocatia de fi date intr-o zi la rebut cu mai multa sau mai putina trisete sau consideratie. Copilul in mod progresiv se dezintereseaza de tot ceea ce a iubit. In adolescenta, se trece la altceva. Jocul isi schimba definitiv forma si suportul.

3.4. TIPURI DE JUCARII

Jocule este drumul copiilor spre cunoașterea lumii în care trăiesc și pe care o transpun în diverse situații, pe măsura posibilităților lor. Jucăriile educative sunt printre singurele activități în care ființa psihologică a copilului poate să respire și, în consecință, poate să acționeze. Tipul, conținutul și chiar forma jucăriilor sunt determinate de sarcinile educative concrete, raportate la vârsta copiilor și la nivelul de dezvoltare al acestora.

Piaget a clasificat jocurile în funcție de abilitățile pe care le dezvoltă:

jucării educative senzomotorii, în care are loc asimilarea realului în structurile intelectuale și practicile vechi ale copilului;

jucării educative de tip exercițiu – care constă în repetări pentru plăcerea adaptării;

jucării educative simbolice – se bazează pe reprezentarea prin semne a obiectelor ce nu pot fi încă percepute; chiar dacă au necesități afective, slujesc și intereselor cognitive;

jucării educative cu reguli – sunt considerate punctul de plecare în procesul de socializare progresivă și care se aplică la copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 7 ani, dar nu înainte de momentul în care ei încep să-și înțeleagă acțiunile.

jocuri educative de construcție, care au la bază jocurile simbolice care transformă acțiunile în procese interne psihice și fac trecerea de la perioada operării cu simboluri (prenotație), la perioada operațiunilor abstracte, acest proces fiind foarte important pentru dezvoltarea inteligenței copilului.

Jucăriile muzicale – pianele, fluierele, trompetele, tobele etc. – care permit obținerea de sunete sau derularea unor bucăți melodice, sunt, de asemenea, atractive pentru aceștia, permițând, prin imitație, cântarea vocală.

La copiii între 3 și 6 ani, preferințele se îndreaptă spre păpuși, animale, mașini, ceea ce le permite ca în jocurile lor să reflecte realitatea înconjurătoare. Extrem de utile le sunt copiilor de această vârstă jocurile care îi ajută să se orienteze în privința formei, dimensiunilor, culorii.

Pentru copiii de 6-7 ani, o importanță deosebită o au seturile tematice. Intervin acum probleme de sistematizare și clasificare a obiectelor, fapt ce se remarcă puternic mai ales în cazul jocurilor de masă cu figuri (ce pot înfățișa oameni, obiecte de uz casnic etc.). Henri Wallon, profesor francez de psihologie, considera că jucăriile educative sunt „obiecte ale preuceniciei ce contribuie la formarea ansamblului personalității”. Piaget recomandă atât educatorilor, cât și părinților, să ofere copiilor jucăriile potrivite în vederea dezvoltării unei personalități puternice și sănătoase.

Jucarii care dezvolta moticitatea il ajuta pe copil sa se serveasca intr-o maniera armonioasa de corpul sau.Unele vizeaza motricitatea fina,adica usurinta de a se servi de mainile sale.Sunt cele care invita copilul la manipulare,orientare,de a se tine corect,de a trece jucaria dintr-o mana in alta.Altele vizeaza motricitatea globala,adica ele invita copilul sa foloseasca intregul sau corp intr-o miscare.Isi va dezvolta atunci coordonarea gesturilor si a echilibrului.El invata sa se serveasca mai bine de corpul sau si sa-si stapaneasca gesturile.Exemple de jucarii cu dominanta motrica:tricicleta,mingii,balon,cerc,coarda,popice,structurile jocurilor din exterior(toboganul,balansoarul),jocuri de incastrare si manipulare.

Jucariile care dezvolta creativitatea si imaginatia A crea inseamna a concepe,a invata,a pune noul acolo unde nu exista.Toate jucariile ar trebui sa permita copilului sa-si exprime creativitatea.Copilul adora sa puna impreuna elementele care nu au fost prevazute pentru aceasta,sa scoata din functie obiecte si sa inventeze moduri noi de a se servi de acestea.Nu-i lipseste niciodata imaginatia pentru a-si crea o lume noua.Copilul stie sa impodobeasca cu imaginatie,cea mai banala jucarie si sa faca un pretext din ea pentru orice fel de scenariu.Anumite jucarii favorizeaza in mod specific aceasta imaginatie a copilului,prin aceea ca desi nu sunt nimic prin ele insele,pot totusi sa solicite actiunea copilului.Acestea sunt toate jucariile cu functie artistica.Dar este evident ca o papusa simpla,de exemplu,este de asemenea o jucarie care stimuleaza creativitatea si imaginatia.Exemple de jucarii cu dominanta creatoare:creioane de ceara/de colorat,markere,acuarele,plastilina,instrumente muzicale,marionete,jocuri de constructie sau jocuri din bucati care se asambleaza.

Jucarii care dezvolta afectivitatea Aceste jucarii permit copilului sa-si exprime afectiunea,tandretea si de asemenea,uneori chiar,agresivitatea.Pentru ca el,copilul poate in mod liber sa traiasca/retraiasca sentimentele sale cu o jucarie care nu tine ranchiuna etc.In mod progresiv,copilul se intelege mai bine pe sine si isi gaseste echilibrul.El se desprinde din trairile sale pentru a se interesa de acestea si le rejoaca cu ceilalti.Jucariile afective sunt cele cu care copilul va crea legaturile cele mai durabile si mai privilegiate.Exemple de jucarii afective:papusi,figurine si animale din plus .

Jucariile care dezvolta imitatia Imitatia este procesul esential prin care copilul se apropie si intelege lumea care il inconjoara,lumea adultilor.Foarte tanar,el pare ca vorbeste la telefon,o imita pe mama sa,hranindu-si papusa sau se joaca de-a doctorul care face injectii.Aceste activitati ii permit pe de-o parte sa se apropie de comportamentele noi si sa-si ia in considerare anumite angoase sau experiente dezagreabile din viata sa.

Exemple de jucarii care au dominanta imitatia:papusile si toate accesoriile lor(casa,imbracamintea,materialele ),masinile,cainele de joaca,deghizarile,tot ceea ce permite sa-l faca sa semene cu altcineva.Jocul de-a cumparaturile,de-a doctorul,de-a activitatile menajere,garajul si circuitul auto,ferma cu animalele sale etc.

Jocurile care dezvolta capacitatea senzoriala si intelectuala Evident este cazul tuturor jucariilor pentru ca ele permit jocul care este el –insusi indispensabil dezvoltarii intelectuale a copilului.Inteligenta celui mic este mai intai de toate o inteligenta senzoriala,motrica,afectiva.Prin manipulare,incercare si asamblare,copilul,descopera sa-si exercite capacitatile mintale.Anumite jocuri sunt in mod special concepute pentru a antrena copilul sa descopere,sa clasifice,sa memoreze,sa rationeze,sa asambleze,sa reflecte-toate marile functii care stau la baza operatiilor mentale.Exemple de jucarii cu dominanta intelectuala:jocurile de asamblare,jocurile de incastrare,jocurile de constructie,jocurile de clasare,jocurile de ordonare,jocurile puzzele,jocurile de loto/domino.

Jocul este o ocazie pentru copil de a invata sa cunoasca lumea care il inconjoara.De asemenea,copilul poate sa invete,sa se cunoasca pe el evoluand in ritm propriu.Cuvantul ,,a invata’’ se preteaza la ambiguitate deoarece pentru copil nu exista diferente intre a se juca si a se dezvolta,a se juca si a invata,a invata si a manipula,a invata cum merge ,,asta ’’ ,a invata sa faca precum mama si precum tata etc.Dar,jocul nu trebuie sa devina pentru adult un pretext de a-l antrena sau a-l invata pe copil.

Jocul si jucaria servesc pentru a se juca,asta-i tot.Copilul trebuie sa se poata juca din placere,chiar daca aceasta placere i se impune prin efort.Copilul se va lasa prada realitatilor invatate pentru ca mai multe capacitati inseamna mai multe jocuri posibile,de unde si avantajul placerii.De asemenea,copilul este impins de o pulsatie fundamentale,inerenta,care este dorinta de a trai,de a creste si curiozitatea de a cunoaste.Copilului ii revine sarcina de a dota jocurile sale cu complexitate,nu adultilor.Adultii pot sa-l antreneze in a se juca mai bine.Copiii invata foarte bine cand sunt lasati sa o faca cu mai putin material la dispozitie.Ei isi exercita fara incetare spiritul asupra oricarui lucru pe care il descopera.A oferi unui copil o jucarie pentru a ,,invata’’ este un non-sens.Ceea ce copilul face cu jucaria sa este domeniul sau particular.Adultii nu ar trebui sa se amestece decat la solicitarea expresa a copilului si intotdeauna cu multa delicatete.Ei nu pot sa pretinda ca stiu mai bine decat copilul cum ii convine acestuia sa se serveasca de jucariile sale si ce se presupune ca il amuza.Copilul este,,profesorul jocului’’.A se juca este si trebuie sa ramana inainte de toate o activitate personala si gratuita.

Jucaria este pentru copil un obiect destinat jocului si mai mult decat atat,ea este perceputa drept un tovaras indragit,caruia copilul ii confera in planul imaginatiei caracteristici umane.Prezenta jucariilor ii stimuleaza copilului forta de creatie,fantezia,iar relationarea cu diversele tipuri de jucarii ii trezeste trairi afective,emotii,interese.

Astfel,jucaria este un stimulent al jocului.Actiunea cu jucaria poate sa reprezinte la un moment dat jocul insusi,cu precadere la prescolarii mici.Copilul supune jucaria unei analize si sinteze concret directe,tendinta adesea intalnita la prescolari de a dezmembra jucarii fiind expresia curiozitatii si interesului pentru cunoastere.Jucaria este un altul asupra caruia sunt reflectate activitati specifice si impresii acumulate de copilul prescolr in viata reala,care sunt in acest fel retrairile,intelese si interiorizate.Activitatea cu jucaria ii permite copilului exercitarea unui exercitiu de putere asupra acesteia,cu rol important in experimentarea prin joc a unor situatii de viata parcurse.

Treptat,pe masura dezvoltarii conduitei ludice,jucaria devine un instrument esential pentru initierea anumitor jocuri,fie ca acestea corespunde exact subiectului jocului;fie este doar un inlocuitor al unor obiecte necesare.Ea este aleasa in functie de teme si subiectul jocului.Jucaria este un accesoriu absolut al jocului,determinand caracterul jocului,continutul acestuia si trairile emotionale ale copilului.Jocul are multiple valente formative: contribuie la dezvoltarea operatiilorgandirii:analiza,sinteza,comparatia,generalizarea,clasificarea;jocurilepuzzele,jucariile demontabile,betisoare,loto,papusile si masinile cu accesorii,jocurile cu tematica.Prin intermediul jocului,copilul are posibilitatea de a face distinctie intre realitate si fictiune:papusile au haine ce pot fi spalate sau schimbate,masinile cu segmente detasabile,obiecte reale in miniatura.Jucaria contribuie la dezvoltarea creativitatii,de exemplu:creioane,foarfeci,acuarele pentru pictat,jucarii ce redau personaje din desene animate,margele,paste,instrumente de percutie,carti care permit schimbarea cursului povestii,jocuri cu piese tridimensionale:soldati,animale etc.

In vederea temperarii unor tendinte negative,precum hiperactivitatea si agresivitatea li se vor pune la dispozitie copiilor jucarii ce invita la cooperare,solicita atentie concentrata sau ofera satisfactie prin posibilitatea de actiune,posibil distructiva asupra lor:plastilina,apa,nisip,materiale de constructie.

Alegerea jucariilor trebuie sa tina cont de cateva criterii si cerinte de natura didactica,igienica si estetica pe care acestea trebuie sa le indeplineasca: conditiile de natura didactica se refera la adecvarea jucariilor la varsta copilului si la particularitatile sale individuale,la caracterul lor distractiv,interactiv,stimulativ,functional. Sunt preferate in acest sens jucariile semiconfectionate sau confectionate de copii,deoarece ele lasa loc pentru actiunea variata a copilului si nu limiteaza posibilitatile de utilizare.

Din punct de vedere estetic,aspectul jucariei trebuie sa fie placut si interesant,culorile jucariei nu trebuie sa fie stridente,detaliile jucariei sa fie executate cu o oarecare acuratete.Jucariile trebuie sa fie sigure,sa nu produca accidente prin prezenta unor colturi taioase,sa nu invite la comportamente indezirabile:agresivitate,jocuri periculoase,sa nu cultive valori pe care parintii sau educatorii nu doresc sa le promoveze,sa nu genereze nervozitate sau frustrare,sa nu copleseasca prin numar.

3.5. CERINȚE FAȚĂ DE JUCĂRII

Este firească întrebarea dacă alegerea unei jucării pentru copil ar putea deveni pentru părinți o problemă. Răspunsul la această întrebare este, fără îndoială, negativ: a cumpăra o jucărie nu este niciodată o corvoadă, ci rămâne de fiecare dată o plăcere.

Este un lucru bine știut că o jucărie pentru copil nu trebuie cumpărată de adult după propriile gusturi, dar totuși trebuie să ne placă jucăria pe care o cumpărăm. Alegerea fericită a unei jucării trebuie să conducă la transformarea sosirii acasă cu acest cadou într-o adevărată sărbătoare și apoi la zile multe de joc cu respectiva jucărie.

De aceea, pare deosebit de importantă cunoașterea gusturilor copilului, schimbarea preferințelor sale în materie de jucării. Fabricanții și vânzătorii de jucării s-au înmulțit considerabil în ultima vreme, ceea ce n-a făcut decât să complice într-un fel această problematică a alegerii unei jucării.

Alegerea devine și mai grea în cazul jocurilor apărute în ultimii ani, aici incluzând în primul rând jocurile pe calculator. Cu toate aceste dificultăți în alegerea unei jucării, trebuie să admitem că a oferi o jucărie nu este o problemă, dar rămâne o artă. Fiind responsabili de alegerea jucăriilor care le intră în casă, părinții trebuie să aibă grijă în primul rând să nu strângă jucării de un singur tip, ci variate, care să-l stimuleze pe copil multilateral. Jucăria trebuie să lărgească orizontul copilului, să-i stârnească o curiozitate care să-l facă să nu se plictisească de ea.

Jucăriile trebuie să fie potrivite vârstei copilului pentru care sunt luate. Părinții trebuie să se gândească la ceea ce le-ar face plăcere copiilor.Însă nu trebuie neglijat faptul că prin intermediul jucăriilor copiii pot învăța mai repede diverse lucruri – jucăria trebuie să fie una educativă. În afara tematicii, la jucărie e important caracterul ei dinamic, activ, care oferă posibilitatea folosirii ei în mod variat. Jucăria aleasă trebuie să fie atrăgătoare pentru copil, să stârnească interesul acestuia, să fie prezentată într-un mod plăcut și estetic.

Soluționarea creării și folosirii jucăriei ca mijloc de educație nu poate fi făcută astăzi decât prin efortul reunit al oamenilor de știință, psihopedagogi practicieni, artiștilor, producătorilor și lucrătorilor din comerț. Jucăria educativă poate fi considerată o componentă, un suport, un declanșator al jocului. Ea este un liant între realitatea copilului și realitatea socială. Admițând că jocul este activitatea fundamentală a copilului, nu putem nega importanța jucăriei pentru acesta și grija părinților referitoare la aceste „obiecte fermecate”.

Prin joc se dezvoltă imaginația copilului, acesta pătrunzând într-o altă lume și uitând de cea obișnuită. Jocul determină imaginarea de situații, transpunerea în pielea personajelor, găsirea de soluții noi, originale, de a ieși din impas sau de a câștiga. Prin libertatea de acțiune și de gândire, prin încrederea în puterile proprii, prin inițiativă și cutezanță, jocurile educative devin pe cât de valoroase, pe atât de plăcute. Anumite jocuri favorizează, dimpotrivă, viața în societate. Ele ajută, pe de o parte, pe copii să-și învingă timiditatea, iar pe de altă parte, prin intermediul regulilor jocului, îi obișnuiesc pe aceștia cu respectarea, mai târziu, a legilor ce cuvernează societatea.

CAPITOLUL 4

JOC ȘI JUCĂRII ÎN DEZVOLTAREA PREȘCOLARILOR

RECOMANDĂRI și DEZVOLTĂRI

4.1. JOCUL SI JUCARIILE

Experienta jocului este, deci, fundamentala: toti copiii din lume se consacra jocului in mod spontan, cu conditia sa fie sanatosi fizic si mental. Jucaria vine apoi sa-si ia locul ca un excelent stimulent al jocului.

Bineinteles, copilul poate juca fotbal, pe o straduta, cu o cutie veche de conserve, dar cu o minge este, totusi, mai placut. Un copil se poate juca mult timp cu o simpla cutie de carton sau cateva pahare fara picior din plastic. Dar jucariile din comert sunt studiate pentru rolul pe care il vor avea in cadrul jocului. Aceste jucarii sunt, deseori, foarte bogate in posibilitati, in plus fata de obiectele cotidiene/obisnuite. Gratie lor, copilul dobandeste notiuni referitoare la culoare, forma, continut, duritate, maleabilitate, spatiu. Priviti un copil in fata unei jucarii noi: el se va folosi de toate simturile sale pentru a o descoperi. O va privi, bineinteles, pe toate fetele. Dar, de asemenea, o va baga si in gura pentru a o gusta si a o simti, o va lovi si o va scutura pentru a o asculta si intelege, o va cerceta si o va demonta pentru a-i observa toate partile. Este o apropiere minunata, completa si foarte eficace pentru a aborda necunoscutul. Daca ansamblul acestor operatii se face in mai putin de 3 minute, obiectul va ateriza fara mila pe fundul lazii cu jucarii, in mod iremediabil desfacut in bucati, pentru a nu mai fi probabil niciodata scos de acolo.

De asemenea, este important sa furnizam copilului material de calitate, rezistent si care ii pastreaza si stimuleaza capacitatile de atentie si descoperire. Este cazul multor jucarii vandute, in prezent.

Putem, in mod sigur, spune ca jocul si jucariile sunt indisolubil legate, chiar daca pot exista unul fara altul. Anumite jocuri nu au nevoie de nici un suport material, ca de exemplu jocurile de ghicitori, leapsa pe cocotate, numaratoarea, alergatul, gadilatul. Alte jocuri se bazeaza pe un material care nu poate fi calificat drept jucarie pentru ca nu a fost conceput cu acest scop.

Sa citam in acest sens capacele de cratita, calculatorul, trestia care se impleteste, cearsafurile cu care facem corturi, pantofii cu toc ai mamei si cainele vecinului. Invers, anumite jucarii sunt concepute pentru a fi expuse sau colectionate, nu ca sa se joace cineva cu ele. Este cazul soldateilor de plumb sau al papusilor folclorice.

Atunci, ce este jucaria? Prin definitie, este un obiect care solicita si impinge la joc si-l stimuleaza. Jucaria nu are o alta finalitate decat aceasta.

Jucariile sunt instrumente ale dezvoltarii. Jucariile propuse pentru un copil de la nastere pana la 3 ani sunt aproape toate obiecte viu colorate si atragatoare. Ele dau nastere in copii la dorinta de a le manipula. Uneori, jucariile au o utilizare destul de complexa sau ofera mai multe niveluri de utilizare, astfel incat pun copilului probleme pe care acesta se chinuie sa le rezolve, ascutindu-si in felul acesta capacitatile.

In plus, jucariile sunt proprietatea copilului si, deci, la dispozitia sa atunci cand doreste. Nu acesta este cazul razatoarei de branza, rasnitei de legume pe care i le incredintam atunci cand vrem sa stea linistit in timp ce terminam de curatat morcovii…

Jucariile nu sunt, deci, numai un atu suplimentar in mediul ambiant al unui copilas. Ele sunt, cu adevarat, o unealta indispensabila in dezvoltarea sa armonioasa pe plan fizic, mental, senzorial si afectiv. Este, oare, acest lucru valabil numai pentru copiii de la oras? Un copil care traieste la tara, inconjurat de prieteni, animale, natura, are mai putina nevoie de jucarii? Nu este sigur, chiar daca acest copil gaseste in mod efectiv in mediul sau inconjurator mai multe elemente care sa-i favorizeze jocurile si sa-i dezvolte imaginatia. Ceea ce este sigur, in schimb, este ca jucariile bune ("naturale" sau confectionate) trebuie sa permita schimburi si ca anumite moduri de viata le favorizeaza mai mult decat altele. Intr-adevar, nu ne putem astepta de la un copil mic sa fie autonom in jocurile sale. Dar, pentru toti, jucaria vine sa satisfaca din plin nevoile de explorare, curiozitate, manipulare, securitate, descoperire si afectiune, nevoi absolut primordiale.

Jocul este mișcare

Copilul duce jucăria la gură, îl atige cu limba și buzele, îl încearcă cu dințișorii, îl pipăie, îl ascultă cum zornăie – mai tare, mai încet. Descoperă că poate să apuce obiectul cu mâinile și să-i dea drumul când dorește, că îl poate muta dintr-un loc într-altul.

Jocul este explorare

La groapa cu nisip sunt mai mulți copii. Doi, cam de cinci ani, se joacă cu găletușele și lopățelele, au și o sită, greble, forme de plastic. Vorbesc însuflețiți, construiesc un castel, face turtițe, cern nisipul, umplu găletușele, le golesc, nivelează, fac movilițe etc. Discută, râd, mereu le vin alte idei, au roluri – unul e mama, celălalt copilul, mama „face prăjituri”, copilul le „mănâncă”, apoi inversează rolurile. Când se satură, își constuiesc o casă. Și tot așa. Ce fac?

Explorează proprietățile nisipului și posibilitățile de a-l manipula, precum și toate posibilitățile de utilizare a obiectele pe care le au la îndemână

Fac mișcare

Se amuză

Își alungă urâtul

Imită ceea ce au văzut în familie

Își imaginează fel de fel de situații, creează scenarii, își stabilesc și interpretează roluri

Vorbesc unul cu altul, își dau unul altuia jucăriile, se așteaptă, se ajută, se mai și contrazic, cu alte cuvinte stabilesc o relație între ei

Jocul este comunicare și socializare

Un copil de 3 ani își face nevoile la oliță apoi mama îl duce să se spele pe mâni, ajutându-l să se clăbucească. Spuma îl amuză, la fel și apa, copilul face clăbuci frecându-și mânuțele, apoi se clătește sub jetul de apă, iar apucă săpunul, iar se clătește, stropește cu apă, se amuză și repetă mișcările până când mama decide că e timpul să oprească apa și să-l șteargă cu prosopul.

Jocul este exercițiu și învățare.

Mama face prăjituri la bucătărie. Copilul de patru ani o urmărește. Stau de vorbă, el își plimbă degetul prin făină, vrea și el să facă prăjiturile lui, primește boțul lui de aluat pe care îl întinde, îl împletește, îl taie, iar îl întinde, îl tăvălește prin făină, îl frământă, imită ceea ce face mama și exersează până când își face și el prăjiturile lui.

Jocul este observație și imitație.

Un grup de copii de vârste preșcolare joacă șotron. Fiecare este foarte atent la mișcările pe care le are de făcut și să nu greșească. În același timp, toți ceilalți sunt atenți la respectarea regulilor jocului și nu admit să se trișeze. Orice încercare de abatere de la regulă este sancționată prin excluderea din joc.

Jocul este disciplinare.

Jocul este mișcare, explorare, comunicare, socializare, observație și imitație, exercițiu, disciplinare, învățare și, mai ales, plăcere. Esența jocului este reflectarea și transformarea, pe plan imaginar, a realității înconjurătoare. Jocul nu este numai o simplă distracție, ci, prin joc, copilul descoperă și lumea și viața într-un mod accesibil și atractiv, o cercetează, o prelucrează și o transformă în învățare, în experiență personală. De aceea, în timpul jocului, copilul desfășoară o variată activitate de cunoaștere.

Jocul:

îi stârnește copilului interesul și curiozitatea,

îi solicită imaginația, inventivitatea, gândirea, inițiativa,

îi alungă urâtul și-l împiedică să se plictisească,

îi consumă energia prin mișcare.

este activitatea pe care copilul o face cu cea mai mare plăcere.

Jocul și predispoziția copilului pentru joc este expresia dezvoltării sale psihice normale. Starea de apatie și nemișcare, „cumințenia” nefirească este motiv de îngrijorare.

Toți copiii se joacă și au nevoie să se joace: de la micuțul de câteva luni care aruncă lingura pe jos așteptând ca tu să i-o ridici spre a o arunca din nou, la cel de doi ani care se străduiește să bage toate cuburile în cutie pentru ca imediat să le împrăștie, din nou, pe jos, la copilul de cinci ani care își pune ciorapi albaștri, ochelari de carton și se crede Spiderman, și școlarul de zece ani care își pune o pelerină nagră și ochelaride carton și se crede Zorro, și până la adolescentul gălăgios și cu acnee care râde tare și joacă leapșa sau face farse amicilor.

Jocul este comunicare, cunoaștere reciprocă, apropiere. Insist asupra acestei valențe a jocului pentru un singur motiv: mulți părinți nu consideră că trebuie să se joace cu copiii lor, se tem că devin ridicoli și că pierd timp prețios. Mulți nici nu știu cum să se joace, se simt stângaci, se plictisesc, nu li se pare interesant și lasă această activitate strict în seama copiilor. Jocul este vital pentru relația părinte-copil, dar și pentru relația dintre un adult și copilul pe care acesta îl are în grijă.

Când te joci copilul:

Îl cunoști mai bine și îi dai ocazia să te cunoască mai bine

Se creează mai multă apropiere între voi

Îl înveți cel mai bine și mai ușor să facă ceva nou și poți, astfel, să-i formezi deprinderi și obiceiuri bune în cel mai plăcut mod cu putință

Îi satisfaci nevoia de atenție (care, pentru el, se traduce prin iubire)

Îl înveți să stabilească relații cu cei din jur

Îl ajuți să exploreze, să cunoască mai bine lumea în care trăiește

Îl ajuți să se dezvolte sănătos, armonios, atât mintal, cât și fizic

Îl ajuți să-și dezvolte imaginația, creativitatea, gândirea logică, abstractă, să-și dezvolte simțul observației, vorbirea, memoria, motricitatea, simțurile

Îl disciplinezi în ca mai ușoară și mai plăcută manieră ( jocul având reguli ce trebuie urmate și pe care copilul, începând de la vârsta de 5-6 ani le iubește și le respectă)

Îi faci copilăria mai frumoasă, mai bogată în cunoștințe, impresii, trăiri, experiențe.

Jucându-te cu copilul tău devii prietenul lui, îi capeți încrederea și îți va împărtăși „secretele” sale. Ajungi să îl cunoști mai bine decât ți-ai imagina. Dacă vrei să-ți cunoști copilul și să ți-l apropii, să-l înțelegi și să-i dai șansa de a te cunoaște, joacă-te cu el. De dragul unui adult care se joacă frumos cu el, copilul poate face tot ce acesta îi cere, fără împotrivire.

4.2. RECOMANDĂRI PENTRU ALEGEREA JUCĂRIILOR!

Fiecare copil se dezvolta in ritm diferit, astfel incat sugestiile de mai sus nu trebuie luate decat ca punct de plecare, de fiecare dintre noi.

Cand alegem jucariile pentru copiii nostri, trebuie sa avem in vedere ca ele sa intruneasca cat mai mult calitatile de mai jos, adica:

SA FIE

POTRIVITE VARSTEI

Ganditi-va mai ales la ce i-ar face placere copilului, in aceasta etapa a dezvoltarii, nu ce v-ar placea dumneavoastra sa-i cumparati.

EDUCATIVE

Ganditi-va, de asemenea, ca il ajutati sa invete mai repede unele lucruri cu ajutorul anumitor jucarii.

ATRAGATOARE

Oricat ar fi de educative si potrivite varstei, uneori aspectul jucariilor are o importanta covarsitoare, mai ales la copiii mai mari, unde moda ii poate influenta decisiv.

NEPRIMEJDIOASE

Jucariile care au parti mai mici, care se desfac, sunt extrem periculoase pentru copiii sub trei ani! Ei se pot sufoca daca inghit in timpul jocului aceste fragmente! Un pericol similar il reprezinta muchiile taioase sau varfurile ascutite. Cititi intotdeaua instructiunile de pe ambalajul jucariilor! 

USOR DE CURATAT

Copiii se ataseaza adeseori de unele jucarii, care chiar si atunci cand se degradeaza si se invechesc le sunt inca dragi.

Praful si microbii ce se acumuleaza in timp trebuie, de aceea, sa poata fi usor indepartate de pe jucarii.

BINE FACUTE

Alegeti jucarii solide! In felul acesta, copilul poate sa le manuiasca in voie, fara a le distruge inainte de vreme.              

IEFTINE

Nu in ultimul rand, ganditi-va la pret, atunci cand cumparati jucariile copilului dumneavoastra. Amintiti-va ca, asemenea hainutelor, jucariile trebuie schimbate des si ca se strica la fel de repede!

CUM STIM DACA AM CUMPARAT O JUCARIE BUNA?

Puneti-va urmatoarele intrebari atunci cand cumparati o jucarie. Daca raspunsul este DA la cele mai multe dintre ele, jucaria este, probabil, o achizitie buna. 

Este aceasta jucarie neprimejdioasa pentru un copil de varsta copilului meu?

Va fi copilul meu interesat de ea atat de mult, incat sa se joace in repetate randuri, timp de cateva ore … zile …?

Este bine construita? Va rezista la cat mai multe folosiri?

Are copilul meu puterea si imaginatia sa manevreze jucaria?

Se va simti copilul meu mandru cand va folosi jucaria?

Stimuleaza jucaria suficient capacitatile copilului meu?

Poate jucaria sa creasca odata cu copilul meu? Va fi mai atragatoare peste un an? Peste mai multi ani?

Poate copilul meu sa foloseasca jucaria in mai multe feluri? Poate fi ea folosita in mod creator?

Il va ajuta jucaria pe copilul meu sa invete cat mai multe lucruri?

Atenție ! Cu jucăriile nu e de… joacă !

Rolul jucăriilor este să producă bucurie, să îi ajute pe copii să își petreacă timpul experimentând și învățând prin joacă. Dacă prevederile legale vizând protecția consumatorilor nu sunt respectate, bucuria se poate transforma în accidente sau lecții despre reacții posibile atunci când drepturile nu ne sunt respectate.

Pentru a informa consumatorii cu privire la acest aspect, pe 29 mai 2009 ANPC a emis un comunicat de presa care viza „Un 1 iunie cu jucării sigure”. Cei interesați ar trebui să știe că sunt obligatorii:

– Marcajul CE – trebuie să fie pe toate jucăriile.

– Calificativul de vârstă – vârsta copilului care poate utiliza jucaria în mod sigur.

– Avertismente – cu privire la eventuale riscuri pe care le implică jocul sau jucăria (de exemplu – conține fragmente mici care pot fi înghițite sau inhalate).

– Instrucțiuni de utilizare (obligatoriu în limba română).

De verificat pentru a identifica jucăriile nesigure

– Materiale de umplere – verificați dacă cusăturile sunt sigure (copiii mici se pot îneca cu conținutul jucariilor din pluș).

– Jucării cu păr – verificați dacă părul este bine atașat (părul desprins de jucărie poate fi un grav pericol de inecare pentru copii mici).

– Fire lungi sau detașabile – copilul se poate încurca întrun astfel de fir , iar în cazul în care i se încolăcește în jurul gâtului ste clar care pot fi consecințele!

– Capcane pentru degete – unele jucării pot imobiliza accidental degetele copiilor.

– Jucăriile cu gloanțe, săgeți și alte obiecte care zboară pot fi foarte periculoase. Este importantă urmărirea instructiunile și respectarea avertismentelor.

– Jucării care imită produse alimentare – copiii pot considera că sunt comestibile.

– Margini sau colțuri ascuțite, așchii.

4.3 JOCUL ȘI DUȘMANII JOCULUI ÎN FAMILIE ȘI ÎN SOCIETATEA MODERNĂ

Joaca este pentru un copil ca un serviciu (o munca) pentru noi: o activitate respectabila, serioasa, care il ajuta sa creasca, in care se implica total. El invata sa stapaneasca noi gesturi si noi capacitati. Dar este, de asemenea, o activitate placuta, o ocazie de amuzament, la care se participa in functie de preferinte. Pentru micuti, totul este sinonim: a se juca, a experimenta, a munci, a visa, a descoperi, a invata (acesta nu este un motiv pentru a transforma jocul micutului intr-un mod de invatare/instruire). 

Dat fiind că jocul este o activitate atât de complexă și de importantă pentru copil, părintele, tutorele, educatorul trebuie să știe cum să-i devină un partener de joacă plăcut și priceput.

CE E DE FĂCUT?

Nu face pe academicianul cu el. N-ai haz, îl timorezi, îl enervezi.

Fii amuzant și amuză-te din tot sufletul, fără teama de ridicol. În ochii unui copil, ridicol este un adult scorțos care se ia prea tare în serios și are impresia că le știe pe toate cel mai bine. Mergi fără grijă în patru labe, bate din palme cu entuziasm, maimuțărește-te, râzi, cântă, acceptă pelerina făcută de el dintr-un cearceaf și bea ceai din căni imaginare.

Lasă-l pe copil să te conducă în lumea lui, să aibă inițiativă. Îți va spune când s-a saturat de un anume joc și ce altceva ar vrea să mai joace. Dacă nu știi jocul, roagă-l să te învețe. Nici că îi faci mai mare plăcere.

În joacă, de multe ori, schimbând rolurile, copilul va înțelege, învăța și accepta ceea ce, altminteri, ar fi refuzat cu încăpățânare.

Nu te împotrivi imaginației lui cu „așa ceva nu există” sau „așa ceva nu se poate”. Învață de la copil cum poți suspenda realitatea, cum o poți înfrumuseța fără să te amăgești. Nu uita, în lumea copilului tău, ești musafir, fii politicos și nu o lua în râs.

Jucați-vă împreună și nu scăpați nici un prilej de a ieși afară. Dacă banii sunt un factor de presiune, lasă portofelul acasă și suplinește-i sucurile și dulciurile cu o miuță sau o plimbare în parc.

Pe vreme rea, improvizează ceva în casă. Jocurile gen „Piticot” și „Nu te supăra, frate!” sau un cort (dintr-o pătură sau un cearșaf prins de piciorul mesei), o căsuță dintr-o cutie de carton mare pot fi la fel de minunate ca o vizită în orășelul copiilor.

După joacă, învață-l să-și strângă jucăriile și să le pună la loc. Nu accepta să le lase împrăștiate – e începutul unui obicei prost. Mai întâi, arată-i cum să procedeze, apoi cere-i lui acest lucru.

Copiii îi adoră și îi respectă pe cei care se joacă cu ei și apreciază foarte mult un adult care știe cum să se joace;

Învață cât mai multe jocuri și jucați-vă împreună. Mai ales iarna, când nu prea poți să ieși cu el afară, un mod plăcut de a petrece împreună câteva minute împreună este să jucați baba oarba, de-a v-ați ascunselea, fripta, jocurile de roluri (de-a vânzătorul și clientul, de-a prințesa și zmeul, de-a elevul și profesorul etc.), telefonul fără fir, „rațele și vânătorii, șotron, jocuri gen „Piticot”, „Nu te supăra, frate”, contrucții din cuburi/lego, cărți, să colorați, dă desenați împreună etc.

La școală, educatorul poate să prevină conflictele și accidentele din pauze (făcându-le, în același timp, mai plăcute) dacă, în loc să meargă la cancelarie, alege să se joace cu elevii.

De multe ori, la o lecție la dificilă, mai către sfârșitul programului, copiii sunt deja obosiți și se concentrează mai greu. Un mic joc de 1-2 minute, poate să învioreze incredibil de mult clasa.

Uneori, predarea se poate transforma într-un joc și deveni cu atât mai plăcută și mai interesantă. Lecția/evaluarea li se va părea copiilor mai ușoară și mai plăcută. Atenția și activitatea cerebrală le sunt stimulate, informațiile sunt mai bine reținute.

Un copil care nu se joacă e plictisit de moarte. Dacă nu e scos afară e ca o bombă cu ceas!

Jocul (mai ales în aer liber) îi dă copilului șansa de a-și consuma enormele rezerve de energie de care dispune.

În prezent, există parcă o adevărată conspirație împotriva jocului și a mișcării în aer liber. Cu excepția vacanțelor și a ieșirilor la iarbă verde, pentru majoritatea familiilor, cu copii sau fără, timpul liber este petrecut în casă, la televizor și calculator. Ieșitul în oraș, la plimbare în parc, se reduce la câteva ore în weekend (cu condiția ca vremea să nu fie nici prea rece, nici prea caldă și, nici într-un caz, umedă). Mersul la cinema sau la teatru este o experiență rară (în medie, de câteva ori pe an). Practicarea unui sport în familie este ceva întâlnit la extrem de puține familii.

Copiii mici (până la un an-doi), pentru faptul că pot fi luați într-un cărucior și, deci, sunt mai comod de transportat și de supravegheat, ies cel mai mult afară. Cu cât cresc, acest privilegiu li se reduce sub diverse pretexte (răcește, are teme, e periculos afară, nu este timp etc), însă adevărul este că un copil care are „autonomie de transport” (adică merge pe picioarele lui) este mult mai solicitant pentru părinți și, de aceea, aceștia preferă să îl țină mai mult în casă și tehnologia modernă oferă tot soiul de surogate de jocuri. Fie că vorbim despre cea mai ieftină formă de entertainment – televiziunea, fie despre jocurile pe computer, internet, muzică, dvd-uri, playstations și tot soiul de jucării sofisticate, toate sunt parcă dinadins făcute să-l țină pe copil între patru pereți și să-i ofere părintelui confortul mental că micuțul lui se joacă în siguranță, acasă, și, cel mult, într-o vizită, în casa altcuiva.

Pe de altă parte, strada, orașul par să fi devenit un mediu din ce în ce mai periculos și nesigur pentru sănătatea și viața copilului, factorii de risc fiind numeroși și variind de la poluare la criminalitate. De asemenea, aglomerația urbană și dorința de afirmare profesională îi obligă pe cei mai mulți părinți la un management al timpului extrem de strict, astfel încât nici drumul de acasă la grădiniță/școală și invers nu mai este, pentru mulți copii, decât o plimbare cu mașina prin traficul aglomerat și nu o fericită ocazie de a lua aer, de a merge pe propriile picioare, de a observa mediul înconjurător, oamenii.

Nu e de mirare că numărul copiilor care par să sufere de ADHD a crescut în ultimul timp. De fapt, în cele mai multe cazuri, nici nu este vorba despre această afecțiune, copiii fiind perfect normali, doar că nici nu mai apucă să atingă pământul cu picioarele și ajung aidoma unei instalații electrice supraîncărcate. Bum! Au „mâncărici” pe sub piele și se foiesc fără astâmpăr, nu mai au nici chef, nici răbdare să facă nimic și, dacă i-ai lăsa în pace, s-ar învârti ca titirezul.

TELEVIZORUL

Dacă urmărește zilnic desenul animat preferat sau programul preferat, dacă se uită la un film Walt Disney cât părinții se mai odihnești puțin, nu e o nenorocire. Însă privitul la televizor ore în șir este cât se poate de nociv pentru sănătatea fizică a copilului, pentru dezvoltarea sa intelectuală și emoțională.

Privitul la televizor, ore în șir, înțepenește întreaga musculatură, copilul stă rigid, într-un repaus nefiresc de lung, ceea ce îl face să devină buimac, agresiv, capricios și provocator, chiar dacă programele urmărite au fost adecvate vârstei! Când conținutul lor promovează agresivitatea și violența, efectul nociv crește exponențial.

În afara nemișcării, privitul la televizor ore în șir determină o prelucrare a informației în direcția receptării pasive, nu active, așa cum se întâmplă atunci când realitatea este percepută cu toate simțurile, cu ochii în mișcare, examinând atent toate detaliile și implicând și celelalte simțuri în acest proces. Creierul este impulsionat către o desfășurare fragmentată, asociativă a gândirii, conexiunile nervoase fine se structurează în acest sens, iar creierul devine tot mai puțin potrivit unei gândiri creatoare proprii.

De aceea, copiii care se uită mult la televizor stabilesc mai greu contacte personale, fac des și cu plăcere grimase și evită să se uite în ochii interlocutorului, au o putere de concentrare mai mică, răspund superficial, stereotip, nu manifestă interes față de obiecte și lectură și chiar puținele cărți pe care le preferă sunt comics-uri și cărți ilustrate. Adesea, imaginile pe care copiii le văd la televizor se întipăresc în mintea lor în mod caricatural și ei se distanțează de lumea reală. La televizor, copilul „trăiește” într-o lume bidimensională, abstractă, mai înainte de a o fi cunoscut și asimilat pe cea reală!

COMPUTERUL ȘI INTERNETUL

Computerul este ceva mai interactiv decât televizorul și lipsit de reclame, însă internetul și chat-ul favorizează izolarea individului, mai întâi de familie, apoi, treptat, de restul societății. Deja se vorbește despre „boala computerului” despre dependența pe care o generează nu doar în rândul copiilor, ci și al adulților. În țări precum China, de exemplu, ca urmare a problemelor create, au apărut clinici și programe de recuperare.

Jocul la computer presupune ceva mai multă mișcare decât privitul la televizor, însă grupe importante de mușchi nu sunt puse deloc în mișcare, în timp ce altele sunt prea intens activate. Apar probleme ale coloanei, dureri de ceafă, de spate, probleme oculare. Din ce în ce mai mulți părinți se plâng de faptul că micuții lor se joacă toată ziua la computer, își neglijează temele, nu citesc deloc, sunt iritați dacă se întrerup ca să vină la masă și preferă să ciugulească un sandwich și ceva dulciuri în vreme ce butonează frenetic tastatura, total absorbiți de ceea ce fac și rupți parcă de lumea exterioară.

Mulți părinți își închipuie că micuțul lor are nevoie să se familiarizeze cu computerul de la vârsta de trei ani. Fals. Computerul nu este decât un instrument, nu educație în sine, iar internetul, o sursă de informare, nu întotdeauna și cea mai bună.

Un studiu internațional realizat de specialiști englezi a demonstrat că elevii care învață cu ajutorul cărților și citesc mai mult sunt mult mai buni la învățătură decât cei care învață cu ajutorul computerului și stau toată ziua pe internet. Aceștia din urmă, sunt mai slabi la matematică, științe și literatură, scriu și citesc mai greu și mai prost.

Cercetarea făcută asupra unui număr de 100.000 de elevi pe o perioadă de 15 ani, în 32 de țări ale lumii a confirmat că, folosit în exces, computerele scad performanțele școlare ale elevilor. Ei citesc mai puțin, scriu mai puțin, studiază mai puțină literatură și literatură de specialitate, frecventează mai puțin bibliotecile (acolo unde informația este verificată și certificată), fac mai puține exerciții, se implică mai rar în proiecte și competiții școlare (gen olimpiade), sunt mai superficiali și mai dezinteresați.

Cercetarea științifică a dovedit că cea mai sănătoasă și mai sigură cale de a învăța rămâne tot cartea tipărită deoarece calculatorul, pe de o parte, nu este o metodă eficientă de a acumula, selecta și reține informațiile, iar, pe de altă parte, poate fi folosit și în scopuri extrașcolare, distrăgând atenția elevilor de la învățat.

Cititul este pentru minte ceea ce este mișcarea pentru trup. Revistele și ziarele nu sunt destul, dar au beneficiul lor. Lectura unui roman, oricât de facil ar fi genul literar, stimulează gândirea și imaginația.

Jucărie poate fi orice obiect care îl mobilizează pe copil la o activitate vioaie, antrenantă, care îi pune la muncă gândirea, imaginația creatoare, abilitățile și priceperile dobândite, memoria, spiritul de observație. O cutie de carton, un bețișor, un pumn de lut, o bucată de hârtie, o cârpă, toate sunt jucării în mâinile copilului. Exact ca și un pisoi care se joacă cu orice poate arunca în aer și rostogoli, tot așa și un copil se joacă cu orice îi stârnește imaginația. Cu cât o jucărie este mai sofisticată, cu cât redă mai fidel realitatea, cu atât adaosul de imaginație al copilului va fi mai redus. Și, cu toate acestea, părinții par să intre într-o adevărată competiție a jucăriilor, dându-se peste cap să achiziționeze tot ce e mai nou, mai scump și mai sofisticat.

Ce e de făcut?

În primul rând, educatorul poate să dea părintelui cele mai avizate sfaturi cu privire la jucării. Acestea trebuie să fie adecvate vârstei copilului, nu să satisfacă orgoliul părinților sau să le aducă lor bucurie.

Atenție la etichetă. Verifică să nu aibă bucăți care se pot desprinde și înghiți pentru vârsta lui și verific-o să vezi de nu se poate desprinde ceva din ea (ceva ce poate fi înghițit), de nu lasă păr sau puf (ce poate fi aspirat de copil pe nas și pe gura), ori are resorturi, clapete și alte dispozitive unde copilul se poate accidenta (își prinde degetele, se înțeapă etc).

Jucăriile „deștepte” sunt cele care lasă loc gândirii, imaginației și inventivității copilului. Sunt, în general, surprinzător de simple (și ieftine).

Nu-i cumpăra copilului multe jucării, ci caută să inventați cu cele pe care le aveți cât mai multe jocuri.

Chiar dacă vrei ca micuțul tău să fie viitorul Bill Gates, nu-i lua de la doi ani computer. Lasă-l pentru mai târziu, are timp toată viața să învețe să-l utilizeze. Ca și televizorul, computerul e un instrument, nu un mod de viața.

Nu-i cumpăra jucării care scot zgomote asurzitoare ca să nu i le interzici pe urmă.

Rotește-i jucăriile. Dacă are multe, sigur nu se poate juca cu toate în fiecare zi (cu unele nu se mai joaca săptămâni și luni de zile), ci ajunge să se plictisească de ele și să vrea mereu altele.

Jocul este vital pentru copil. La fel ieșitul în aer liber. Privat de aceste două lucruri, copilul se va ofili ca o floare tăiată de pe lujer. Nu putem schimba lumea în care trăim însă putem găsi întotdeauna soluții, mai ales dacă în joc este sănătatea și dezvoltarea normală a copiilor noștri.

Importanța jocului cu propriul copil este esențială în clădirea relației părinte-copil, în înțelegerea și apropierea de el, în câștigarea încrederii reciproce. Jocul devine astfel un pilon de bază în disciplinarea eficientă a copilului.

Jocul este o formă de manifestare întâlnită la copii indiferent de rasă, apartenență etnică, civilizație, cultură, din cele mai vechi timpuri și satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitatea a copilului generată de trebuințele, dorințele și tendințele specifice vârstei lui.

Jocul este cea mai eficientă cale de învățare și disciplinare a copilului, de cunoaștere și apropiere a lui, de educare a copilului în spiritul valorilor morale și estetice.

Jocul este cea mai importantă formă de activitate a copilului. Din toate aceste motive și grație tuturor valențelor pe care le are, jocul este însăși esența copilăriei.

CONCLUZII

Un lucru este sigur: ne dorim copiii să crească fericiți, sănătoși și să devină adulți cu un caracter moral bun.Construirea caracterului unui copil necesită însă educație iar această educație poate să înceapă din ziua în care îi cumperi copilului tău prima jucărie.Așadar, învățarea nu este numai o activitate care se face la școală. Învățarea începe acasă și începe în timpul jocului.Jocul este un profesor minunat pentru copilul tău. Prin joc, un copil își dezvoltă aptitudinile fizice, limbajul și aptitudinile sociale.Jocul formează personalitatea unui copil și este baza de la care începe să se creeze caracterul moral al copilului.

Pornind de la aceste premize, putem spune că jocul și jucăriile cu care se joacă copilului tău au o mare importanță în modul cum se va dezvolta acesta.

Există pe de o parte jucării care îndeamnă la violență. Cercetările au arătat că impactul acestor jucării asupra copiilor este următorul:aptitudinile fizice: copilul învață cum să lovească și să rănească;-limbajul: tinde să fie rău, jignitor și crud;aptitudinile sociale: sunt limitate la a rezolva conflicte prin luptă;trăsăturile de personalitate care se dezvoltă sunt antisociale, precum: insensibilitatea la durerea altora și dorința de a domina.

Din fericire există și reversul: există și jocuri și jucării prosociale.
Astfel, jucăriile care încurajează copiii să împartă ceva cu alți copii, construiesc generozitatea. De asemenea, jucăriile care permit joaca fără a răni pe cineva, clădesc un caracter care este în același timp puternic și sensibil. Folosind astfel de jucării vei vedea că, chiar înainte de a începe să mergă la școală, copilul tău se joacă, învață și își dezvoltă un cod moral care îi va ghida ca și adult.

Ce poți tu face, ca și părinte, pentru a face din joacă, încă din primii ani de viață, începutul dezvoltării unui caracter moral puternic? Poți să-ți asumi un rol activ în alegerea jocurilor și jucăriilor cu care se joacă copilul tău.Poți să încurajezi sporturile și jocurile care necesită multă energie, însă să descurajezi jocurile care presupun moartea sau rănirea personajelor. Poți să cumperi copiilor acele jucării care promovează comportamentele prosociale precum cooperearea și jocul fizic sănătos

Copiii se joacă. Se joacă de când se nasc. La începutul vieții n-au nevoie de jucării. Sau nu de multe jucării. Dar, pe măsură ce cresc, acestea sunt indispensabile, necesare unei creșteri/dezvoltări armonioase și sănătoase. Iar noi, părinții, trebuie să știm ce anume să le oferim, ce jucării să le cumpărăm, de ce anume să îi ferim.

Există jucării inutile?

Există jucării “dăunătoare” sănătății fizice și mintale?

Există jucării recomandate ori nerecomandate?

Jucării pentru fetițe și jucării pentru băieți?

Există jucării doar pentru o anumită vârstă? Sau copilul tău le poate folosi altfel pe măsură ce crește?

Este deosebit de important sa se cunoasca diferite tipuri de jucarii. Este de dorit ca în grădiniță să existe jucării din fiecare categorie a caror cantitate respectiva sa varieze in functie de gusturile si interesele copiilor.

Jucarii care dezvolta motricitatea (miscarea)

Jucariile din aceasta categorie il ajuta pe copil sa se serveasca intr-o maniera armonioasa de corpul sau. Unele vizeaza motricitatea fina, adica usurinta de a se servi de mainile sale. Sunt cele care incita copilul la manipulare, orientare, ingramadire, de a se tine corect, de a trece jucaria dintr-o mana in alta. Altele vizeaza motricitatea globala, adica ele incita copilul sa foloseasca intregul sau corp intr-o miscare. Isi va dezvolta atunci cordonarea gestului si a echilibrului. El invata sa se serveasca mai bine de corpul sau si sa-si stapaneasca gesturile.

Cateva exemple de jucarii cu dominanta motrica:

Purtator, tricicleta, mingii, balon, cerc, coarda, popice, structurile jocurilor din exterior (topoganul, balansoarul), jocurile de incastrare si manipulare.

Jucariile care dezvolta creativitatea si imaginatia

A crea inseamna a concepe, a invata, a pune noul acolo unde nu exista. Toate jucariile (acelea care sunt bune) ar trebui sa permita copilului sa-si exprime creativitatea. Copilul adora sa puna impreuna elementele care nu au fost prevazute pentru aceasta, sa scoata din functie obiecte si sa inventeze moduri noi de a se servi de aceasta. Nu-i lipseste niciodata imaginatia pentru a isi crea o lume noua. Copilul stie sa impodobeasca cu imaginatia sa personala, cea mai banala jucarie si sa faca un pretext din ea pentru orice fel de scenariu. Anumite jucarii favorizeaza in mod specific aceasta imaginatiea copilului prin aceea ca de si nu sunt nimic prin ele insale pot totusi sa solicite actiunea copilului. Acestea sunt toate jucariile cu functie artistica. Dar este evident ca o papusa simpla, de exemplu, este de asemenea o jucarie care succita creativitatea si imaginatia. 

Exemple de jucarii cu dominanta creatoare:

Creioane de ceara sau de colorat, markere, culori, foi mari de hartie sau tablou mare, plastelina, instrumente muzicale, marionete, jocuri de constructie sau jocuri din bucati care se asambleaza.

Jocuri care dezvolta afectivitatea

Aceste jucarii permit copilului sa-si exprime afectiunea, tandretea si deasemenea uneori agresivitatea. Pentru ca el poate in mod liber sa traiasca sentimentele sale cu o jucarie care nu tine ranchiuna, in mod progresiv copilul se intelege mai bine pe sine si isi gaseste echilibrul.

El se desprinde din trairile sale pentru a se interesa de acestea si le rejoaca cu ceilalti. Jucariile afective sunt cele cu care copilul va crea legaturile cele mai durabile si mai privilegiate.

Esentialul jucariilor afective este reprezentat de catre papusi, figurine si animale de plus.

Jucariile care dezvolta imitatia

Imaginatia este procesul esential prin care copilul se apropie si intelege lumea care il inconjoara. Foarte tanar, el pare ca vorbeste la telefon, o imita pe mama sa hranindu-si papusa sau se joaca de-a doctorul care face injectii. Copilul reia cu jucaria ceea ce i s-a intamplat in viata reala si se joaca cat ii este necesar. Aceasta ii permite pe de-o parte de a se apropia de comportamentele noi si de a-si lua in consideratie anumite angoase sau experiente dezagreabile din viata sa.

Exemple de jucarii care au dominanta imitatia:

Papusile si toate accesoriile lor (casa, imbracaminte, materiale, masini, cainele de joaca, etc), micile subiecte in mediul lor, deghizari, tot ceea ce permite sa-l faca sa semene cu altcineva. Jocul de-a cumparaturile, de-a doctorul, de-a activitati menajere, garajul si circuitul auto, ferma cu animalele sale.

Jocurile care dezvolta capacitatea senzoriala si intelectuala

Evident este cazul tuturor jucariilor, pentru ca ele permit jocul care este el insusi indispensabil dezvoltarii intelectuale a copilului. Inteligenta celui mic este mai intai de toate o inteligenta senzoriala, motrice, afectiva. Prin manipulare, incercare si asamblare copilul descopera sa-si exercite capacitatile mentale. Anumite jocuri sunt in mod special concepute pentru a antrena copilul sa descopere, sa clasifice, sa memoreze, sa rationeze, sa asambleze, sa reflecte, sa aplice o ratiune logica, toate marile functii care stau la baza operatiilor mentale care in mod progresiv se aseaza in ordine.

Exemple de jucarii cu dominanta intelectuala:

Jocurile de asamblare, incastrare, constructie, jocurile de clasare, de ordonare, jocurile puzzle, jocurile de loto mari sau domino, jucariile care te trezesc sau care se manipuleaza.

Cu privire la jucariile numite de trezire sau de invatare este important sa precizam un lucru, jocul este ocazia pentru copil pe care noi am subliniat-o de a invata sa cunoasca lumea care il inconjoara. In mod egal sa invete sa se cunoasca el insusi evoluand in ritm propriu. Cuvantul ,,a invata" se preteaza la ambiguitate deoarece pentru copil nu exista diferenta intre a se juca si a se dezvolta, a se juca si a invata, a invata si a manipula, a invata cum merge ,,asta", a invata sa faca precum mama si tata, etc.

Dar atentie: jocul de-a lungul competentelor minunate pe care le releva copilul nu trebuie sa fie recuperat de adult pentru a deveni un pretext de a-l antrena sau a-l invata. Jocul si jucaria servesc pentru a se juca, asta-i tot. Copilul trebuie sa se poata juca din placere, chiar daca aceasta placere i se impune prin efort. Copilul se va lasa prada realitatilor invatate pentru ca mai multe capacitati inseamna mai multe jocuri posibile, de unde si avantajul placerii.

Si deasemeni pentru ca el este impins de o pulsatie fundamentala, inerenta, care este dorinta de a trai, de a creste si curiozitatea de a cunoaste. Copilului ii revine sarcina de a dota jocurile sale cu complexitate, nu adultilor, de a fixa definitii sau de a-l antrena in a o face mai bine.

Sa uitati ce spun cei care se agata de performanta si de invatatul precoce. Copii invata foarte bine cand sunt lasati sa o faca cu mai putin material necesar la dispozitie, si cu cat dispun de o latura afectiva. Ei isi exercita fara incetare spiritul asupra orcarui lucru pe care il descopera. De-a lungul viselor lor isi construiesc o cunoastere si isi dezvolta o imaginatie plina de promisiuni. Atunci a oferi unui copil mic o jucarie pentru a ,,invata" este un non-sens.

Ceea ce copilul face cu jucaria sa este domeniul sau particular. Adultii nu ar trebui sa se amestece decat la solicitarea expresa a copilului si intotdeauna cu multa delicatete. Ei nu pot sa pretinda ca stiu mai bine decat copilul cum ii convine acestuia sa se serveasca de jucariile sale si ce se presupune ca il amuza. Copilul este profesorul jocului. A se juca este si trebuie sa ramana inainte de toate o activitate personala si gratuita.

Atât părinții , cît și educatorii ar trebui sa nu uite că pe langa faptul ca sunt distractive si atragatoare jucariile și jocurile pot fi extrem de utile in dezvoltarea armonioasa a copilului. Daca sunt alese corect iata ce efecte pot avea:

Creativitate

Toti copiii se nasc cu anumite abilitati si talente. Cu ajutorul jucariilor este posibil sa dezvoltati aceste talente chiar si atunci cand sunt in stare latenta. Creativitatea ofera copilului posibilitatea de testa si pune in practica idei noi, optiuni si alternative care se pot dovedi extrem de utile pentru viitoarea lui cariera. Jucandu-se, copilul va invata ca lucrurile pot fi realizate prin modalitati diverse si astfel isi va dezvolta un stil de gandire creativ si inovator.

Perseverenta

Perseverenta este considerata una dintre cele mai importante calitati ale unei persoane. De cele mai multe ori atribuim perseverentei realizarile cele mai spectaculoase.
Jocurile ajuta copilul sa invete ca trebuie sa continue sa incerce pana cand reuseste sa obtina rezultatul dorit. Daca ceva nu iese cum trebuie atunci pot incerca alte variante si modalitati pentru a reusi.

Concentrare

Jucariile ajuta copilul sa se concentreze asupra unei singure activitati ignorand alte lucruri care ii pot distrage atentia. Astfel isi va imbunatati capacitatea de concentrare.

Interactiune sociala

Atunci cand se joaca copii invata sa interactioneze cu alte persoane. Se va imbunatati si comunicarea intre prieteni si capacitatea de a lega prietenii.

Indeplinirea unei sarcini

Toate jocurile dezvolta sentimentul de satisfactie atunci cand este indeplinita o sarcina/cerinta. Aceasta abilitate este importanta atat pentru performantele scolare cat si pentru viata de adult. Impreuna cu perseverenta ajuta la eliminarea abandonarii unui proiect inainte de realizarea acestuia sau a posibilitatii de a fi distras de alte lucruri interesante inainte de finalizarea acestuia.

Planificare

Jocurile invata copii sa: urmeze un plan pentru a finaliza o activitate
realizeze lucrurile intr-un mod sistematic si logic dezvolte idei noi.

Incredere in propriile forte

Multi adulti au idei foarte bune si pot gasi solutii la care altii nu s-au gandit. Totusi din cauza fricii de a nu fi criticati foarte putini isi expun ideile si incearca sa le realizeze. Una dintre cele mai importante calitati ale jocurilor este aceea de a dezvolta deschiderea catre feedback, critica si comentarii. Jocul este viata copilului; necesitatea zilnica a acestuia este prezenta inca din monentul nasterii. Reprezinta primul stadiu de invatare si de activitate creatoare. Copilul se dezvolta prin joc, dobandeste capacitati si experienta noi; isi cultiva spiritul de observatie, memoria, fantezia si gandirea. De aceea, jocul trebuie sa fie considerat si principala activitate cu rol in dezvoltarea si educarea copilului. Jocul are o mare valoare instructiva. Stiinta moderna recunoaste ca jocul este principala nevoie a copilului. El este important pentru buna dezvoltare a copilului, pentru relaxarea, echilibrul si bucuria lui.
 Dupa multe studii realizate de-a lungul anilor, dupa compararea jucariilor actuale/ contemporane cu cele descoperite in urma sapaturilor arheologice se constata ca pentru toate cele descoperite exista un corespondent in prezent, ca “la popoare aflate la distante imense unele de altele, jucaria ramane la fel de proaspata, vesnic tanara, iar continutul, functiile ei sunt aceleasi la eschimosi si la polinezieni, la cafri si la indieni, la bosimani si la corero” (E.A.Atkin). Tot autorul citat este cel care clasifica “jucariile originare”, care in forme diferite exista in intreaga istorie a copilariei:jucarii sonore (morisca, clopotel, zdranganitoare ,jucarii dinamice (minge, cerc, titirez,jucarii arme (pistol, sageti, tanc );franghia sau mai nou balonul lunguiet, care servesc la realizarea unor figurine.

O alta clasificare poate fi realizata in functie de gradul de solicitare a unei anumite componente a dezvoltarii:

1) Jucarii care dezvolta motricitatea. In aceasta categorie intra: tricicleta, mingea, coarda, cercul, popicele, balansoarul, toboganul si toate celelalte care il ajuta pe copil sa se serveasca intr-o maniera armonioasa de corpul sau. Unele jucarii vizeaza motricitatea fina (usurinta de a se servi de maini) altele motricitatea globala (folosirea intregului corp).

2) Jucarii care dezvolta creativitatea si imaginatia. In aceasta categorie intra: marionetele, aquarelele, plastilina, jocurile de constructie, jocurile ce contin bucati ce se asambleaza si toate celelalte jucarii care favorizeaza imaginatia copilului, care ii permit sa isi exprime creativitatea.

3) Jucarii care dezvolta afectivitatea: papusi, animale din plus, figurine, etc. Acestea permit copilului sa isi exprime liber afectiunea, tandretea si uneori chiar si agresivitatea (lucru pozitiv pentru ca jucaria nu tine ranchiuna). Cu acest tip de jucarii copilul va crea legaturi durabile, importante.

4) Jucarii care dezvolta imitatia. Includem in aceasta categorie toate jucariile care ii permit copilului sa semene cu cineva, care au ca dominanta imitatia: papusile si toate accesoriile lor, masinile, deghizarile, jucariile necesare pentru jocul de-a doctorul, jocul de-a cumparaturile.

5) Jucariile si jocurile care dezvolta capacitatea senzoriala si intelectuala. In aceasta categorie putem include majoritatea jucariilor, doar din simplul motiv ca ele permit si favorizeaza desfasurarea jocului atat de esential dezvoltarii intelectuale a copilului. Exemplu: jocurile de constructie, jocurile de asamblare, puzzle,loto, domino .
Toate aceste categorii expuse mai sus se amesteca uneori intre ele si nu sunt atat de transante pe cat par la prima vedere, multe dintre jucarii putand fi incadrate in mai multe segmente. Pentru copil nu este importanta aceasta clasificare ci sa cunoasca, mai complet spus, sa aibe acces la diferite tipuri de jucarii, sa i se puna la dispozitie jucarii din toate categoriile, chiar daca in final numarul acestora va varia in functie de interesul si gusturile acestuia.

In final dorim sa atragem atentia parintilor asupra a doua aspecte deosebit de importante:

Jucariile trebuie alese de catre adult tinand cont nu doar de placerea copilului ci si de valentele educationale ale acestora la momentul integrarii lor in diferite jocuri.

 In prezent adultul trebuie sa fie foarte atent cand alege deoarece in industria jucariilor se produc foarte multe obiecte care stimuleaza jocul violent.

BIBLIOGRAFIE

Apostol, V.,Rafailă, E., Țugui, L., Jurebie, S.(1999), Modele orientative de lucru cu preșcolarii, București: All Pedagogic

Consela Pușcașu (2004) – Jocuri didactice pentru dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului elevilor claselor I-III cu program special, Iași:Tehnopress Dumitrana, M. (2000), Copilul, familia și grădinița, București:Compania

Dumitrana, M. (2000),Dezvoltarea psihică umană, București:V&I Integral

Dumitrana, M., (2005), Jocuri și jucării pentru preșcolari,București: Ed.Compania

Ezechil, L., Păiși – Lăzărescu, M, Laborator preșcolar, Ed. V și I Integral, București

Glava, A., Glava, C., (2002), Introducere în pedagogia preșcolară, Ed. Dacia, Cluj-Napoca

Eduard Claparede,(1990) Psihologia copilului și pedagogia experminetală, București: E.D.P.

Maria Horduna (2008),  Jocuri de mișcare pentru dezvoltarea deprinderilor motrice de bază,Vaslui: Ed. Media Sind

Paun Emil, Iucu Romita (2002)"Educatia prescolara în România", Iași:Ed Polirom

Simister C.J. (2011), Jocuri pentru dezvoltarea inteligenței și creativității copiilor, Iași:Polirom

Șchiopu U., Verza E, (1997), Psihologia vârstelor, București: E.D. P.

Tabara Maricica (2007), Jocul copilului în familie : carte pentru părinți și educatori, Iași, Ed. Pim

Voiculescu E. (2001), " Pedagogie prescolara " , București: Editura Aramis

http://ro.wikipedia.org/wiki/Juc%C4%83rii_educa%C8%9Bionale

http://www.scritube.com/gradinita/copii/Care-este-importanta-jocului-i73362.php

http://www.anpc.gov.ro/anpc/anpcftp/comunicate/siguranta_jucariilor.pdf

BIBLIOGRAFIE

Apostol, V.,Rafailă, E., Țugui, L., Jurebie, S.(1999), Modele orientative de lucru cu preșcolarii, București: All Pedagogic

Consela Pușcașu (2004) – Jocuri didactice pentru dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului elevilor claselor I-III cu program special, Iași:Tehnopress Dumitrana, M. (2000), Copilul, familia și grădinița, București:Compania

Dumitrana, M. (2000),Dezvoltarea psihică umană, București:V&I Integral

Dumitrana, M., (2005), Jocuri și jucării pentru preșcolari,București: Ed.Compania

Ezechil, L., Păiși – Lăzărescu, M, Laborator preșcolar, Ed. V și I Integral, București

Glava, A., Glava, C., (2002), Introducere în pedagogia preșcolară, Ed. Dacia, Cluj-Napoca

Eduard Claparede,(1990) Psihologia copilului și pedagogia experminetală, București: E.D.P.

Maria Horduna (2008),  Jocuri de mișcare pentru dezvoltarea deprinderilor motrice de bază,Vaslui: Ed. Media Sind

Paun Emil, Iucu Romita (2002)"Educatia prescolara în România", Iași:Ed Polirom

Simister C.J. (2011), Jocuri pentru dezvoltarea inteligenței și creativității copiilor, Iași:Polirom

Șchiopu U., Verza E, (1997), Psihologia vârstelor, București: E.D. P.

Tabara Maricica (2007), Jocul copilului în familie : carte pentru părinți și educatori, Iași, Ed. Pim

Voiculescu E. (2001), " Pedagogie prescolara " , București: Editura Aramis

http://ro.wikipedia.org/wiki/Juc%C4%83rii_educa%C8%9Bionale

http://www.scritube.com/gradinita/copii/Care-este-importanta-jocului-i73362.php

http://www.anpc.gov.ro/anpc/anpcftp/comunicate/siguranta_jucariilor.pdf