Jocul ȘI Imitația LA Copilul Mic Ca Elemente ALE Învățării Sociale

Pedagogie

Jocul ȘI Imitația LA Copilul Mic Ca Elemente ALE Învățării Sociale

Byadmin ianuarie 1, 2024

JOCUL ȘI IMITAȚIA LA COPILUL MIC CA ELEMENTE ALE ÎNVĂȚĂRII SOCIALE

Summary

Early education is the first step for preparing for the formal education. It was organized in such a way that the child to inact in the early years of life to benefit from focused actions to develop. What is learning a child in the early years of his life, represent more than half of what he will learn in the rest of his lives. Early education is a popular language in seven years from home. Public education must be in relation to the child's age, with his skills, with emotional state, with their physical health. Children between 2 and 3 years old have a limited understanding of the concept of time.

Soon after birth, the five senses – sight, essential hearing, smell, taste and touch – gradually develops and improves around the age of 1. Children learn through play and practice different skills and qualities such as independence, creativity, curiosity and ability to solve some problems.

Internationally early education is defined as a period of child s life, from conception until the age of 8. The most important are the first two years of life, when the most significant changes occur in the intellectually, emotionally, psychologically and socially. When a child mimic, don't miss any detail on that specific situations or imitated. They are imitate faithfully the reality, especially when it comes to games that aim at work. Present are not perfect, because the imperfection of perception, but also the child's memory imitation is often described as a short cut in learning, assuming a certain actions or copy a set of actions and allow the child to acquire a series of physical skills, quickly and efficiently. The title of the paper Game and imitatio at the little child as elements of social learning, enter the purpose of our study case – social learning through play and imitation.

The case study of the work was carried out at a group of children between 2 and 3 years, chasing the way in which they interact, play, socialize and action. Starting with this age, the children are more and more integrated into activities. The study was divided in three stages, took place in the form of a research that has shown that through the game and through imitation the little child develops from the point of view of social and intellectual. During the application of this programme, I noticed the children directly, I could changed something in their development and their reactions, I noted the progress, I have rewarded all the children for how they acted.

The aspects on which I turned his attention in this study are related to the use of games in learning process of children 2-3 years old, a process that is carried out by imitating others. The activities presented to the, put children in a position to satisfy the need to play, to discover, to seek at the same time, to resolve new situations, previously unlearned, all leading towards the development of intellectual capacity, the development of the mobility and flexibility of thinking.

It have developed the children s aims by two directions: first by imitation and reproduction behaviors of adults, and the second, through proof of actions that they had have, actually significantly and for enriching their own experience. So, you have installed forms of expression based on conventionality, but also with social significance that embodies the positive and negative traits of character.

b#%l!^+a?

Cuprins

Introducere
Capitolul I
I.1. Concepte și teorii privind educația timpurie
I.2. Importanța jocului la vârsta antepreșcolară
I.3. Imitația – ca dominantă a jocului pentru intervalul 1-3 ani
Capitolul II
Studiu de caz
Metodologia cercetarii
Capitolul III
Rezultatele cercetarii
Interpretare
Comentarii
Concluzii
Referinte Bibliografice
Anexe

Bibliografie

Introducere

Primul contact al copilului cu lumea are loc prin gesturile, mimica și vorbele persoanei care-l îngrijește. Strângerea în brațe, zâmbetul părinților sunt elemente care au asupra copilului un rol important în dezvoltarea competențelor. O altă interacțiune importantă cu lumea adulților este imitarea: imitarea expresiilor mamelor lor, imitare gesturilor acestora, etc. Fenomenul dezvoltării copilului este un proces de durată, în care copilul învață să se conformeze normelor societății și să acționeze adecvat.

Învățarea socială la copilul mic, la copilul cu vârste de 2 și 3 ani este o învățare bazată mai ales pe acțiunile de joc și de imitație. Prin prisma unui educator al acestor copii, am ales să scriu acest studiu – Jocul și imitația la copilul mic ca elemente ale învățării sociale – prin care să demonstrez cum pot copiii de 2 și 3 ani să învețe prin joc și imitație, elementele de comportament social.

Copilul își schimbă prin joc realitatea lui imediată, învață să fie cu ceilalți, învață lucruri noi, toate acestea într-o stare de relaxare și plăcere, își dezvoltă întreaga ființă, își conturează personalitatea. Jocul este activitatea recreațională în care sunt implicați unul sau mai mulți jucători. Scopul este unul definit, iar jucătorii încearcă să-l atingă, respectând un set de reguli.

Pentru copii jocul este viața. Întregul univers al copiilor îl reprezintă jocul, prin joc se dezvoltă, prin joc dobândește capacități și experiențe noi, își cultivă spiritul de observație, memoria, atenția, gândirea, spiritul artistic, dar și spiritul critic. Conform Dicționarului de simboluri, „jocul este, fundamental, un simbol al luptei, al luptei cu moartea (jocurile funerare), cu elementele (jocurile agrare), cu forțele potrivnice (jocurile războinice), cu sine (cu propria frică, slăbiciune, îndoială etc.)”. După Roger Caillois, el este „nu numai activitatea specifică pe care o denumește, ci totalitatea figurilor, simbolurilor sau instrumentelor necesare activității respective, sau funcționării unui ansamblu complex”. În opinia lui Herbert Spencer, jocul reprezintă o „exersare artificială a energiilor. Este o formă de socializare, în care individul se construiește pe sine din interior, dar fiind o ființă socială”.

În psihologie, jocul este folosit ca mijloc de investigație, dar și ca procedeu terapeutic, atât pentru copii și adolescenți, cât și pentru adulți. Alături de învățare, muncă și creație, jocul reprezintă una din modalitățile esențiale prin care omul se raportează la realitatea înconjurătoare. Prin joc copilul își formează identitatea personală, învață acte, acțiuni, operații, conduite care îl ajută să rezolve probleme din mediul său, învață sa fie mai flexibil în gândire, să creeze soluții diferite, își dezvoltă atenția, motivația, abilitățile sociale, învață să comunice.

Când un copil este într-un grup, atunci se naște un joc. Un joc care nu a mai fost jucat, un joc care nu are reguli, dar vor fi stabilite pe parcurs, un joc care va ține cont de genul copiilor, de capacitatea lor de face ceva anume. Jocul este mișcarea, este capacitatea de socializare, este imitația, este exercițiul, este învățarea, este plăcerea. Acesta oferă copiilor flexibilitatea prin dezvoltarea imaginației și creativității. Pentru copii totul este joc: în primele luni de viață acesta se joacă cu corpul său; mai apoi copilului îi face plăcere să reproducă elemente din ambianța lui apropiată; într-o etapă următoare, începe să imite adultul și de aici urmează jocul de rol în care identificarea este obiectivul fundamental. Ursula Șchiopu spunea :„De fapt, omul se joacă la toate vârstele. Chiar și la vârsta a treia”. Alături de învățare, b#muncă și creație, jocul reprezintă una din modalitățile esențiale prin care copilul se raportează la realitatea înconjurătoare.

Lucrarea este concentrată pe jocul ca imitare a acțiunilor adulților, jocul ca dezvoltare a copilului antepreșcolar.

Prin însăși titlul lucrării, Jocul și imitația la copilul mic ca elemente ale învățării sociale, suntem conduși către ceea ce lucrarea tratează – învățarea socială prin joc și imitație.

Lucrarea este împărțită în trei capitole care tratează partea teoretică de educație timpurie și de joc până la vârsta de trei ani. Capitolul II este un studiu de caz, iar capitolul III tratează rezultatele cercetării, oferindu-ne totodată și interpretări ale acesteia.

Capitolul I b#%l!^+a?
I.1. Concepte și teorii privind educația timpurie

Educația este fenomenul foarte complex, studiat din multiple perspective, fiecare dintre acestea arătând sensuri diferite și înțelesuri noi.

Educația timpurie este prima treaptă de pregătire pentru educația formală, ea fiind organizată în așa fel încât copilul aflat în primii ani de viață să beneficieze de acțiuni concentrate pentru a se dezvolta. Ceea ce învață un copil în primii ani de viață reprezintă mai mult de jumătate cin ceea ce vor învăța tot restul vieții. Educatia timpurie include toate formele de sprijin sau suport necesare copilului foarte mic pentru a-si realiza dreptul la supravietuire,protectie si pentru a ne ingriji sa ii fie asigurata dezvoltarea de la nastere la 8 ani.

Educația timpurie reprezintă în limbaj popular ”cei șapte ani de acasă”. Mijloacele de educare trebuie să fie în raport cu vârsta copilului, cu aptitudinile sale, cu starea emoțională, cu starea de sănătate fizică. Copilul mic se joacă repede cu ceea ce îl interesează în acel moment.Cel mai bine este să facă activități în ritmul lui. Cei între 2 și 3 ani au o înțelegere limitată a noțiunii de timp. Câteva minute pot să li se pară lungi. Activitățile de grup trebuie să fie limitate; cei mai mulți dintre ei învață cel mai bine din activități de rutină sau din cele pe care le aleg singuri. Copiii de peste 2 ani sunt asemănători dar și diferiți de copiii mici. Și ei sunt preocupați de descoperire, dar sunt mai independenți; joaca lor este mai organizată și poate dura mai mult. Ei se joacă cu ceea ce îi interesează pe moment. Jocul într-o activitate poate fi foarte rapid, nu se împacă cu activități lungi și planificate. Timpul petrecut într-o singură activitate poate fi foarte scurt; învață foarte mult din contactul cald și personal cu adultii, însă se pot juca și singuri fără adulți. Preferă joaca cu colegii, se organizează frecvent un joc în paralel, iar dacă își aleg activitatea pot forma grupe de 2-3 copii. Dobândesc foarte multe cunoștinte prin subiecte în legătură cu viața lor, cum ar fi animalele, apa, jucăriile. Eduard Claparede în “Psihologia copilului și pedagogia experimentală”(1975) enumera opt teorii care au fost enunțate pentru a explica esența și cauzalitatea care stau la baza jocului b#%l!^+a?copilului:

Teoria recreerării sau a odihnei – Schaller, Lazarus: jocul relaxează, detensionează corpul, dar și spiritul.

Teoria surplusului de energie – Schiller, Spencer: surplusul de energie se descarcă prin joc.

Teoria atavismului – Hall: jocul este exercițiul necesar dispariției rutinei.

Teoria exercițiului pregătitor –Gross: jocul exercițiu pregătitor pentru viață.

Teoria jocului ca stimulent al creșterii – Carr: întreținerea și împrospătarea deprinderilor nou dobândite;

Teoria întregirii – Lange: înlocuitor al realității, prin înlocuirea ocaziilor pe care le găsește în realitate.

Teoria catharhică – Carr: purificarea trebuințelor antisociale și canalizarea spre comportamente acceptate.

”În zilele noastre, prin educație timpurie se înțelege abordarea pedagogică ce acoperă intervalul de viață de la naștere la 6 ani, momentul intrării copilului în școală și, totodată, momentul când se petrec importante transformări în registrul dezvoltării copilului. Această nouă perspectivă asupra perioadei copilăriei timpurii, considerând totodată evoluția familiei și a rolului femeii în societate, precum și noile descoperiri și teorii asupra dezvoltării copilului, a impulsionat un alt discurs al guvernelor multor țări privind serviciile integrate și a condus la o orientare a preocupărilor specialiștilor și ale celor care reconstruiesc strategii și politici socio-educaționale către ideea de:

Oportunitate a îngrijirii copilulu rolului femeii în societate, precum și noile descoperiri și teorii asupra dezvoltării copilului, a impulsionat un alt discurs al guvernelor multor țări privind serviciile integrate și a condus la o orientare a preocupărilor specialiștilor și ale celor care reconstruiesc strategii și politici socio-educaționale către ideea de:

Oportunitate a îngrijirii copilului mic în afara familiei, în servicii specializate și, prin urmare, trecerea de la îngrijirea privată în familie la cea în servicii publice denumite servicii de îngrijire și educație în afara familiei.

Noua perspectiva privind familia și copilul mic, precum și momentele semnificative ale anului 1990 în acest domeniu, care au marcat semnificativ politicile privind dezvoltarea timpurie a copilului, au contribuit semnificativ la conturarea principiilor de bază ale Convenției Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului, prin care se subliniază că bunăstarea și dezvoltarea copilului este rezultatul unei abordări convergente, incluzând sănătatea, educația și protecția copilului”.

Jocul înseamnă bucuria de a comunica cu copilul, energia și libertatea de a educa b#%l!^+a?copilul, speranța că va învăța și va pune în practică ceea ce îi transmiteți. Și la vârstă mică, dar și la vârste mai mari, copilul învață prin joc, își dezvoltă limbajul, învață să socializeze, își dezvoltă creativitatea, învață care îi simt limitele dar și drepturile. Cu alte cuvinte, descoperă lumea și se dezvoltă armonios.Jocul se constituie în cadrul specific unui antrenament al spontaneității și al libertății de expresie, este stimulul important în cultivarea receptivității, sensibilității, mobilității și flexibilității psihice. Vârsta timpurie este cea mai importantă perioadă pentru dezvoltarea personalității copilului, iar această perioadă de la naștere până la intrarea în grădiniță este stimulată, dezvoltată prin joc. O resursa si un sprijin permanent în educarea si dezvoltarea copiilor o constituie implicarea familiei, a părinților ca parteneri în educație. Părinții sunt încurajați să ia parte la planificarea și derularea programelor educative pentru copiii de vârste mici, ceea ce implică o responsabilizare și o eficiență sporită. În zonele urbane nivelul de ocupare a populației a crescut, iar părinții nu au suficient timp să-și supravegheze copilul în familie, pe când în zonele rurale natura ocupațiilor, în special cele legate de agricultură, oferă, aparent, mai mult timp părinților pentru supravegherea copilului în familie. De asemenea, modelul familiei lărgite (părinți, copii și bunici), care este conservat îndeosebi în zonele rurale, este în favoarea educării copilului în familie în această perioadă a vârstelor mic. De la naștere și până la 4 anișori, copilul trece prin mai multe etape caracterizate prin nevoi și capacități de înțelegere diferite dar și prin competențele pe care le va dobândi. Este foarte important pentru noi să cunoaștem caracteristicile acestor etape din punctul de vedere al limbajului, al dezvoltării motorii, al dezvoltării psihice, pentru a vedea ce fel de informații și experiențe îi putem transmite și mai ales în ce formă, astfel încât copilul să se dezvolte în ritmul său.

J. Piaget consideră că între 2-4 ani are loc trecerea la un stadiu mai avansat a planului mental, stadiu numit preoperator. Caracteristic pentru acesta este structura înțelegerii în care, după psihologul elvețian, este impregnată de subiectivitate și este dependentă de relația copilului cu obiectul. În acest stadiu al dezvoltării, în planul mental, persistă caracterul autist și animist al gândirii copiilor mici și o dificultate structurală de a sesiza diferențele dintre interdependența, cauzalitatea, determinismul fenomenelor etc. La 3 ani, atenția e deplasată ușor spre relațiile dintre fenomene și obiecte, ea activează curiozitatea copilului și încarcă mijloacele de investiție cu strategii noi, iar adulții întrețin animismul (lovirea obiectului de care se izbește). „Interogația „de ce?” , „pentru ce?” devine de prim ordin și exprimă prima cale de creștere a curiozității față de relețiile dintre fenomene.

Educația timpurie reprezintă totalitatea experiențelor individual realizate și social existente sau organizate, de care beneficiază copilul în primii ani de viață, cu rol de a proteja, crește și dezvolta ființa umană cu capacități și achiziții fizice, psihice, culturale specifice, cu identitate și demnitate proprie. Aceasta reprezintă începutul educației și autoeducației continue. Ea asigură fundamentele dezvoltării fizice și psihice sănătoase, ale dezvoltării sociale, spirituale și culturale complexe. Ceea ce învață copiii în primii ani reprezintă mai mult de jumătate decât vor învăța tot restul vieții. Educația timpurie se realizează ca educație informală în familie, în relații de vecinătate și în relații comunitare, prin mass-media – ca educație formală în creșe, grădinițe și alte instituții de ocrotire și educație; și sub forma educației nonformale în cluburi sportive, cluburi ale copiilor și elevilor, dar se poate și prin biblioteci, muzee, activități ale unor organizații nonguvernamentale ș.a. Educația timpurie pentru valori reprezintă un tip de educație care își asumă misiunea și responsabilitatea de a promova valori în mod explicit și eficient prin finalități clare. În pedagogia românească educația timpurie reprezintă un concept nou. În mod tradițional, problematica pedagogică a copilului de 0-6/7 ani a fost considerată ca educație preșcolară. Actuala politică educațională nu include o secțiune specifică privind educația timpurie a copilului în perioada 0-3 ani. Calitatea îngrijirii și a protecției în această perioadă sunt cheile care înlătură boala, întârzierea în creștere, trauma, proasta alimentație, întârzierile de dezvoltare atâta timp cât ele asigură o creștere sănătoasă, stima de sine și abilitatea de a învăța, lucruri care, în schimb, sunt cruciale pentru pregătirea pentru școală, învățarea continuă, eficacitatea programelor școlare și abilitatea viitoare a copiilor de a contribui ca părinți, actori economici și cetățeni. Astfel, investiția în copii cât mai de timpuriu ne conduce, pe termen lung, la dezvoltare socială și la realizarea susținută a drepturilor copilului.

Pe plan internațional, perioada de timp pentru educație timpurie este definită ca o perioadă a vieții copilului de la concepție până la vârsta de 8 ani; și asta pentru că, în primul rând, acum are loc cea mai rapidă dezvoltare a creierului. Cei mai importanți sunt primii doi ani din viață, când apar cele mai semnificative schimbări din punct de vedere intelectual, emoțional, psihologic și social.

Un program eficient educativ este un program care își propune să ia în seamă copilul de la primele momente ale existenței sale și care implică toți agenții educaționali care contribuie la creșterea și dezvoltarea lui. Conceptul de educație timpurie se referă așadar la două dimensiuni:

începerea preocupărilor educaționale de la vârstele mici;

implicarea familiei și comunității în educarea copilului mic și preșcolar.

Premisele educației timpurii sunt următoare:

vârsta timpurie este cea mai importantă perioadă pentru dezvoltarea personalității copilului;

perioada de la naștere până la intrarea în școală cere stimulare;

pentru dezvoltarea optimă a copilului este necesar parteneriatul educațional în familie, între familii, în comunitate, între instituții care au rol în creșterea, îngrijirea și educația copilului;

și părinții și educatorii au nevoie de sprijin în educarea copiilor.

În termeni de strategie didactică, programele de educație timpurie din perspective educației pentru toți au la bază:

reconsiderarea jocului, ca instrument principal personal de învățare și devenire la copiii mici;

libertatea de alegere a jocului corespunzător cerințelor de învățare și dezvoltare, prin orientare indirectă din partea adultului-educator;

cunoașterea și evaluarea continuă a nivelului de dezvoltare a copilului, ca și a abaterilor în dezvoltare

organizarea mediului de învățare/joc în cele mai adecvate și eficiente modalități, pe principiul învățării active și participative, ca bază a motivației ulterioare;

stimularea vieții de relație a copilului, ca formă a comunicării sale cu lumea (relația cu ceilalți copii și cu adulții, cu obiectele, cu sine, cu activitățile sale de joc) și ca nucleu al formării personalității sale;

individualizarea și tratarea adecvată a copilului în actul educațional se completează prin învățarea în cooperare și prin metode de antrenare a grupului în activitățile de învățare.Se oferă astfel posibilitatea sprijinirii unor momente cheie în dezvoltarea și integrarea socială, prin formarea conduitelor de cooperare și colaborare necesare;

implicarea familiei (părinții ca parteneri în educație) și a comunității (ca resursă și sprijin permanent) în dezvoltarea și educarea copiilor. Părinții sunt încurajați să ia parte la planificarea și derularea programelor educative pentru copiii de vârste mici, ceea ce incumbă o responsabilizare și o eficiență sporită.

Documente care au marcat preocupările și investițiile în educația timpurie sunt adoptate la nivel național și internațional:

Convenția cu privire la drepturile copilului ONU1989

Declarația Conferinței Mondiale de la Jomtien 1990

Declarația de la Salamanca 1994

Mișcarea Globală pentru Copii

Convenția privind lupta împotriva discriminării în domeniul învățământului – UNESCO 1960

Legea învățământului85/1994 cu modificările și completările de ulterioare

Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului

Legea privind concediul maternal

Strategia pentru educație timpurie 2005

Educația timpurie de calitate asigură fundamentele unei dezvoltări fizice și psihice sănătoase, o dezvoltare complexă din punct de vedere social, spiritual și cultural. Fiecare copil este unic, având trebuinețe și particularități specifice, iar demersul educațional la vârsta de 2- 3 ani trebuie să țină seama de asta. Educația timpurie se referă tocmai la educarea fiecărui copil în parte și nu la o educare globală a acestora. Prin educația timpurie sunt respectate nevoile de bază ale copiilor: de hrană și îngrijire, nevoile afective – de dragoste și întărire pozitivă a acțiunilor și nevoia de acțiune – jocul liber ales.

I.2. Importanța jocului la vârsta antepreșcolară

Imediat după naștere cele 5 simțuri esențiale – văzul, auzul, mirosul, gustul și simțul tactil – se dezvoltă treptat și se perfecționează până în jurul vârstei de 1 an. Văzul este limitat în b#primele 3-4 luni, copilul reușind să vadă obiectele până la o distanță de 25-40 de centimetri, formarea și dezvoltarea nervilor acustici este aproape definitivă încă de la naștere, celelalte simțuri dezvoltându-se de asemenea în timp. Copilul se jjoacă singur, dar pe măsură ce crește, progresează la joaca paralelă, dar nu neapărat cu alți copii.

Predominantă este joaca senzo-motorie, iar accentul se pune tot mai mult pe folosirea ei in acest mod: senzorial. Copilul mic vorbește cu jucăria, îi testează puterea și durabilitatea, inventând multe moduri de vorbire. În multe forme și roluri se joacă copiii, ei beneficiază de o varietate de interacțiuni, de medii, de activități. Imitația este caracteristica cea mai importantă în cadrul jocului și mărește șansa copilului de a folosi imaginația. Obiecte ca păpușile, trăsurile, case pentru păpuși, vase, obiecte pentru gătit, mobilier pe măsura copilului, camioane și obiecte de îmbrăcăminte sunt folosite de ambele sexe, deși băieții prezintă mai mult interes pentru ele decât fetele.

Datorită abilitaților de locomoție, anumite jucării sunt potrivite unui copil energic – cai, camioane, bicilete, mingi. Desenele sunt făcute cu degetul, cu creioanele, cu tabla, cu hârtia și sunt tot apanajul celor energici, celor care au abilitățile locomotorii mai bine dezvoltate.

Când se vrea dezvoltarea abilităților creative și imaginative, jocurile cu cuburi și diferite forme geometrice sunt folosite.

Jocul copilului satisface necesitățile principale ale acestuia:

necesitatea de a se mișca,

de a crea,

de a fi acceptat,

de a-și satisface curiozitățile,

de a distruge.

Ultima necesitate este greu de înțeles, mai ales de părinți, însă aceasta exprimă spiritul de cercetare al copilului. Esența jocului este explorarea, iar pentru început acesta începe prin simpla observație și analizarea obiectelor din jur, ca apoi sa fie explorate celelalte posibilități: cățăratul, mersul, asamblarea și distrugerea diferitelor obiecte, etc.

Odată cu înaintarea în vârstă se schimbă și stilul de joacă. Acesta devine mult mai complex și imaginativ. Copiii își exersează prin joc diferitele abilități și calități precum independența, creativitatea, curiozitatea și capacitatea de a rezolva unele probleme. Jocul poate fi considerat de asemenea și o metodă foarte bună de explorare a sentimentelor și valorilor personale. De multe ori împărțirea jucăriilor cu alți copii sau cu frații este precedată de oferirea unei păpuși sau primul "mulțumesc" sau "te rog" poate să fie exprimat accidental în timpul unui joc imaginar cu prietenii sau jucăriile acestuia. Tipul jocului recomandat pentru un copil diferă de la o vârstă la alta și ține cont și de alți factori precum, personalitatea copiilor și preferințele acestuia. Datorită impactului major pe care jocul l are asupra dezvoltării psihosomatice a copilului, alegerea jocului potrivit este o responsabilitate destul de mare pentru părinți. În momentul în care copilul trece de vârsta de 1 an, jocurile de mânuire a obiectelor se transformă treptat în jocuri simbolice, astfel încât se dezvoltă abilitatea de înlocuire a unui obiect cu un simbol poate fi reprezentat prin cuvinte, obiecte, imagini sau acțiuni. Ca exemplu: o bucată de lemn poate deveni un telefon mobil, o mașină sau un animal.
b#%l!^+a?

Tiupuri de jocuri specifice vârstei antepreșcolare.

între 12 – 18 luni: jucării pe rotile (care pot fi împinse și trase), diferite animale din pluș, mingi (cu diametrul mai mare de 10 cm), căluț – balansoar, cuburi mari de lemn sau plastic, Lego de dimensiuni mari, jucării polifonice, jucării pentru baie (rățuște, pești sau hipopotami din plastic, recipiente care pot fi umplute cu apă) etc.;

între 18 luni – 2 ani: jucării ce se pot transporta dintr-un loc în altul, jucării muzicale, cuburi de lemn sau plastic, cutie mare cu nisip / apă, forme pentru nisip, lopățică, găletușă, păpuși și cărucioare pentru ele, animale de pluș, măsuță și scăunel, instrumente muzicale, cărticele de carton, căsuță de joacă, mașinuțe mari pe care le poate manipula ușor, jucării ce pot fi sortate, popice de plastic, jucării care se introduc una în alta, etc.;

între 2 ani – 2 ani și jumătate, apar preferințe în funcție de sex (astfel băieții manifestă interes față de mașinuțe, iar fetele față de păpuși). Se recomandă părinților să lase copilului libertatea de a alege la magazin, jucăria pe care și-o dorește, în sensul în care aceștia nu trebuie să îngrădească deschiderea unui copil față de jucăriile specifice sexului opus. Adeseori, una din jucării este investită cu statutul de cel mai bun prieten. De asemenea, la acestă vârstă copiii adoră să sară, să se cațere și să arunce, deci au nevoie de jucării care să le permită să facă toate acestea. Alte jucării recomandate:

echipament de joacă pentru grădină (leagăn, un topogan micuț, loc de cățărat), cuburi imprimate cu numere și litere,

puzzle mic cu animale sau personaje din desene animate,

păpuși ce pot fi schimbate de haine, hrănite, îmbăiate,

păpuși ce pot fi manipulate cu mâinile și degetele (teatru de păpuși),

jucării care imită aspiratorul, căruciorul de cumpăraturi, telefonul;

aeroport, autostradă, fermă cu animale, trenuleț pe șine – toate în miniatură,

creioane de colorate, carioci, cretă colorată (toate non-toxice) cărți de colorat etc.;

între 2 ani și jumătate – 3 ani, sunt pe rol jocurile de imitație a adultului, cum vorbește acesta la telefon, cum șofează, dar și tricicleta, cărțile de povești etc. La acestă vârstă copiii au deja o bună coordonare a mâinilor și degetelor și preferă să taie, lipească, să deseneze, să facă teatru de papuși sau un puzzle simplu;

la 3 ani sunt caracteristice jocurile cu subiect care stimulează imaginația (fetița face pe b#%l!^+a?medicul, băiatul pe soldatul). Joaca “de-a mama și de-a tata” este foarte populară. De asemenea, jocurile inspirate din realitatea cotidiană, cum ar fi: “de-a doctorul / asistenta”, precum și roluri de ficțiune, cum ar fi cele inspirate din cărți sau din filme, ca de exemplu: “de-a vrăjitoarea”, “Omul Păianjen” etc. Cărțile îl interesează tot mai mult; privește imaginile și inventează tot felul de întâmplări. Dar mai presus de toate îi place să i se povestească.

Cât privește partenerul de joc, adultul ocupă rolul primordial – mama promovează, mai ales jocuri verbale și de inteligență, iar tata preferă jocurile fizice. Până la 3 ani, copilul nu știe să se joace cu alți copii și nu este vorba de egocentrism ci, în primul rând, de carențele unor trăsături pe care le reclamă jocul, privind distributivitatea atenției, capacitatea de cooperare. În consecință, până la această vârstă, chiar dacă sunt plasați împreună, copiii respectivi se spionează reciproc, eventual își surâd, dar fiecare acționează pe cont propriu. Până la vârsta de 3 ani, nu trebuie să i se pretindă copilului să fie ordonat când se joacă. Și cu toate acestea singurul lucru pe care îl poate pretinde adultul este să fie ajutat la strânsul jucăriilor. Unii autori consideră jocul ca fiind un surplus de energie ce trebuie evacuată, alții o trăsătură filogenetică a dezvoltării ontogenetice iar alții o modalitate de a exersa competențe viitoare. Este foarte important să știm că beneficiile jocului sunt foarte importante și foarte multe atât pentru copil cât și pentru adult, pentru că prin joc se nasc legături puternice, calde, pline de încredere și bucurie. În cadrul unui joc, putem comunica cu copilul prin gesturi, cuvinte, prin desene, cântece, povești, imagini, atingeri, simboluri, teatru de păpuși, jucării.

În mediul educational adecvat – în creșă în cazul noastru – copilul beneficiază de o dezvoltare bună pe toate planurile: mentală, fizică, etc.

Copilul este stimulat prin joc să desfășoare orice fel de activitate, dezvoltându-și noțiuni care până curând nu erau clare: există unul, există mulți, apare noțiunea de doi, etc. Prin joc, copilul este învățat să își folosească toate simțurile – auz, văz, miros, pipăit, vorbit: să asculte cântecul unei păsări, să observe trecerea unui avion, să asculte picăturile de ploaie, să mângâie un pisoi, etc. Prin joc și contactul direct cu obiectele, va învăța să descopere detalii, mirosuri, sunete, texture, etc. Pot fi organizate și jocuri în care copilul pregătit de acum să se joace cu alți copii, va fi lăsat să își aleagă ce să se joace, realizându-se astfel și actul socializării.

I.3. Imitația – ca dominantă a jocului pentru intervalul 1-3 ani

Cum devine un copil sociabil? Care sunt etapele socializării care traversează viața copilului pentru ca acesta să se poate integra și deschide lumii? Care sunt gesturile și atitudinile care îl pot ajuta să socializeze și cum îl influențează veți putea vedea în cele ce urmează. Este important să cunoaștem cât mai multe despre capacitatea copilului de a socializa pentru a ști cum îl putem implica în joc. Înainte să putem comunica cu adevărat cu copilul, acesta trebuie să b#%l!^+a?treacă prin două etape: imitația și identificarea. Veți vedea cât de importante sunt aceste două etape în joc, în învățare, în comunicare și în dezvoltarea copilului la modul general.

Adultul constituie pentru copil un punct de sprijin, de securitate și de referință. Perioada antepreșcolară este extrem de dificilă pentru adult, din cauza instabilității psihomotorii a copilului, dar și a solicitării continue de asistență. De altfel, copilul își creează treptat reprezentarea unui adult imaginar, replică a celui real, care este prezent în toate experimentele de viață pe care acesta le traversează. Astfel „interiorizat” adultul devine o prezență continuă ce efectuează evaluări, exprimă exigențe și controlează acțiunile, dimensionează planul interiorizării unei imense experiențe de mișcări, senzații, percepții, impresii, experiență de comunicare.

În plan afectiv, copilul trăiește intens relația cu adulții și reușește verbal sau gestual, să-și exteriorizeze emoțiile, sentimentele și să exprime relativ nuanțat atitudinile sale. În paralel, se dezvoltă unele trăsături caracteriale pe două direcții:

mai întâi prin imitarea și reproducerea unor comportamente ale adultului,

iar în al doilea rând, prin probarea unor acțiuni care au dat rezultate și au reușit să rețină atenția adultului, fapt semnificativ și pentru îmbogățirea experienței proprii.

Astfel, se instalează forme de exprimare bazate pe convenționalitate, dar și cu semnificație pentru socializare ce înglobează trăsături pozitive și negative de caracter. Adultul trebuie să fie foarte atent la calitatea acestor caracteristici pentru că în perioada 1-3 ani ele se pot modifica ușor și copilul manifestă o mare receptivitate la influențele de orice gen. Cu timpul, trăsăturile caracteriale, pozitive sau negative, se brodează pe fondul temperamental al copilului care imprimă o anumită dinamică acestora și contribuie la enegizarea psihică, în general, și a personalității, în special.

Comenius este cel care a împărțit viața omului în etape/perioade:

prima copilărie – 0-6 ani, în care dezvoltarea copilului se realizează sub influența mamei.

a doua copilărie – 6-12 ani, în care se acumulează multe informații și se dezvoltă multe abilități.

etapa adolescenței – 12-18 ani. b#%l!^+a?

Atapa tinereții – 18 -24 ani.

Alți cercetători au realizat alte etapizări, dar toate au la bază etapa prunciei, etapa de la 0 la 3 ani, etapă care pune bazele unei dezvoltări importante a copilului.

Această perioadă este perioada imitației, imitație cu un rol esențial în dezvoltarea copilului, dezvoltarea cu ajutorul imitației fiind principalul motor de învățare . Dezvoltarea limbajului și a vorbirii, dezvoltarea cognitivă se folosesc de această componentă vitală care este imitația.

Imitația este procesul natural care reprezintă abilitatea copilului de a copia comportamentul altei personae și apare în procesul de dezvoltare al acestuia. Imitația are rolul de a:

învăța;

socializa și a lega relații cu ceilalți;

comunica;

se juca;

Imitația reprezintă:

un impuls pentru dezvoltarea limbajului la bebeluși;

ajutor în dezvoltarea cognitivă a copilului;

ajutor în evaluarea copilului privind capacitatea de reacție, spontaneitate, creativitate;

ajutor în adaptarea la diverse situații.

Între 4 și 7 luni, imitația apare la nivelul limbajului: bebelușul ascultă cu atenție, iar când cel care vorbește a tăcut, copilul gângurește. La 8 luni, copiii imită acțiunile simple și expresiile feței celor cu care intră în contact:

copiază acțiunea de aduce mâinile la față și de a se ascunde astfel;

imită gesturi familiare: bătutul din palme, apăsarea pe butoane, manipularea unor jucării.

oferă zâmbete ca răspuns la zâmbete.

La 18 luni gesturile imitative se măresc, devin mai complicate: b#%l!^+a?

imită părinții atunci când aceștia răspund la telefon;

imită miscările pe care le face mama la curățenie;

încearcă să adoarmă păpușile;

va încerca să manevreze toate jucăriile, fiind atent și dornic să facă mișcări identice cu ale adulților.

Între 19 și 35 de luni copilul selecționează ceea ce i se pare important și repetă cuvinte:

imitarea ultimelor 2 – 3 cuvinte dintr-o frază;

imită sunete pe care le aude în jurul lui;

copiază activități ale celor pe care îi vede în jurul său;

imită toate directivele pe care le dau părinții săi, poate nu imediat, dar la câteva momente după reacționează;

imită felul în care vorbesc membrii familiei.

Copilul de 3 ani, deja ajuns spre vârsta preșcolară, spune cuvinte având o parte a limbajului dezvoltată și are aparatul locomotor dezvoltat:

imită rutina de fiecare dimineață: micul dejun, spălatul, îmbrăcatul, salutul.

redarea unor comportamente legate de petreceri.

Imitația ar putea fi definită ca apariția unor similitudini între un comportament model și cel al unui imitator. Concepțiile despre imitație au debutat cu teorii diferite ale pedagogilor diferiți, astfel încât în 1890, Gabriel Tarde a considerat că prijn imitație sunt transmise idei noi sau comportamente generate de acest proces. El nu a cercetat imitația ca un proces psihic, ci a susținut că omul posedă instictelșe necesare pentru a imita. În 1980, Wlliam McDougall a punctat că imitația este instinct specific, distingând cinci tipuri:

acte expresive empatice – răspuns cu zâmbet unui zâmbet;

acțiuni simple bazate pe sugestii;

emulația deliberată a mișcărilor unui model;

imitarea efectelor create de model;

reproducerea de către copii a mișcărilor observate care nu exprimă stări afective – a se strâmba când cineva se strâmbă.

Holt în 1931 consideră că răspunsul celui care imită este un stimul pentru cel caer este model al imitatorului.

Allport în 1924 a criticat teoria lui NcDougall și concluzionat: ”imitația evocă o excitatție fiziologică sau un efect de același tip cu emoția observată din experiența trecută a observatorului”

Pavlov spune că ”nucleul învățării este asocierea unui stimul neutru cu un răspuns. Condiționarea clasică este un proces de învățare în care un stimul ce produce în mod natural un răspuns e însoțit în repetate rânduri de un stimul neutru.”

Miller și Dollard în 1941 au susținut că ”imitația este un caz de condiționare operantă, care poate fi controlată prin întărire selectivă”. Mowrer a susținut că imitarea modelului e o întărire în sine pe care subiectul și-o autoadministrează, realizând în acest fel o învățare imitativă.

Toți acești psihologi au demonstrat că imitația este factorul important în învățarea la vârste foarte mici. Pe măsură ce copilul crește imitația își mai pierde din importanță, dar putem vorbi de ea până aproape de clasa I. Imitarea este deseori descrisă drept o „scurtătură” în învățare. Aceasta presupune copierea unei anumite acțiuni sau a unui set de acțiuni și permite copilului să dobândească o serie de deprinderi fizice, rapid și eficient. Prin imitare copilul este capabil să învețe mai mult decât ar putea prin învățarea directă.

Copiii imită și integrează comportamente de toate felurile pornind de la cel afectiv până la cel alimentar și vestimentar. Un copil care trăiește într-un mediu ostil, în care e devalorizat și pedepsit pentru orice greșeală va învăța și va integra un tașament nesigur, va avea imagina de sine negativă, va avea greu o relație sănătoasă cu ceilalți, va fi anxios, nu a putea să exploreze b#%l!^+a?lumea din jur, se va izola, va învăța puține lucruri noi, nu își va îmbogăți cunoștințele despre lumea din jur. Dacă va fi agresat fizic și verbal, va face același lucru cu jucăriile și animalele din jurul lui, lovindu-le, chinuindu-le, distrugându-le. Ceea ce vede copilul în mod frecvent în jurul său, intră în normalitate pentru că termenul lui de comparație nu există. “Nu trebuie sa privim jocul ce pe ceva neserios, ci ca pe o activitate care are o adanca semnificatie. Jocurile copiilor sunt mugurii intregii vieti a omului, caci acestea dezvoltandu-se, prin ele dezvaluie si insusirile cele mai ascunse ale finite sale. Intreaga viata a omului isi are izvorul in aceasta epoca a existentei si daca aceasta viata este senina sau trista, linistita sau zbuciumata, rodnica sau zadarnica, asta depinde de ingrijirile mai mult sau mai putin intelepte, date la inceputul vietii.”

Jocul este activitatea care prezintă mai multe forme care se modifică odată cu dezvoltarea vieții psihice a copilului. Până la 3 ani jocul are mai multe forme:

jocul de mișcare – jocuri cu mâinile și picioarele;

jocul de manipulare a obiectelor – acomodarea cu obiecte, cu așezarea lor în spațiu, etc;

jocuri de vocalizare – descoperirea lumii sonore;

Atunci când un copil imită, nu pierde nici un amănunt specific acelei situații imitate. Imitatiile copiază fidel realitatea mai ales când este vorba de jocurile care vizează munca: tâmplaria, pescuitul, etc. Aceste imitații tind să se apropie de modelele cu care copiii se vor identifica în cele din urmă. Dimpotrivă, imitațiile care devin din ce în ce mai puțin fidele realității,aceste imitații se stilizează. Stilizarea imitației este o necessitate, pentru că reproducerea nu poate fi totală. Imitațiile nu sunt perfecte, imperfecțiunea datorându-se percepției, dar și memoriei copilului. Copilul se joacă De-a căluțul, dar înlocuiește calul cu un băț, pentru că nu are altceva la dispoziție, dar știe foarte bine că un cal poate alerga, necheza, mușca. Uneori, în imitație există erori, pentru că modelul imitate de copii este mai puțin cunoscut și plăsmuirea cuprinde vaste teme, imaginația se perfecționează și completează realitatea. Apare în imitație și imaginația, imaginație care apare mai ales în jocurile libere care nu sunt constrânse de absolut nimic.

b#%l!^+a?

Capitolul II
Studiu de caz

Eșantion

Eșantionul este format din 6 copii cu vârste cuprinse între 2 – 3 ani cuprinși în creșă.

Perioadă: septembrie – decembrie

Studiul de caz a fost realizat la o grupă de copii între 2 și 3 ani, urmărind modul în care ei interacționează, se joacă, realizează anumite acțiuni, socializează. Începând cu această vârstă copilul se integrează tot mai mult în activitățile desfășurate. Studiul s-a desfășurat pe o perioadă de 4 luni, începând cu luna septembrie, lună în care 70% dintre copii au venit în grupă, lună în care ei s-au cunoscut și au interacționat pentru prima dată. Grupul este format în majoritate din băieți.

Metodologia cercetării

Studiul a fost împărțit pe trei etape, etapa inițială, etapa de realizarea a unui program educativ și etapa finală. Am hotărât ca acest studiu să se desfășoare sub forma unei cercetări tocmai pentru a demonstra că prin joc și prin imitație copilul antepreșcolar se dezvoltă din punct de vedere psihic, social și intelectual.

Etapa inițială s-a desfășurat sub forma unei observări a copiilor, a grupului de 6 copii care a fost ales ca eșantion. Observațiile au fost notate și am descoperit că acest grup este eterogen ca vârstă, este format în majoritate de băieți – 80% , nu sunt învățați să socializeze, să coopereze, fiecare copil încercând încă să își păstreze doar pentru el jucăriile sau alte obiecte. Unii dintre copii încă nu știu să construiască din cuburi, nu pot răsfoi paginile unei cărți colorate sau nu pot colora. Deplasarea nu este încă perfecționată, iar autonomia privind igiena, toaleta, îmbrăcămintea mai are nevoie de consolidare. Copiilor le place foarte mult să alerge, să sară, să facă multă mișcare în general, de aceea nevoia de supraveghere este mare și trebuie făcută în permanență.

Etapa de realizare a proiectului educativ prin joc.

Activitatea nr. 1 – Stimulare motorie

Scopul activității

Această activitate stimulează plăcerea de mișcare a copilului, îi definitivează percepția corporală, îl învață lateralitatea stânga-dreapta și îi stimulează capacitățile motorii. Jocul în perechi stimulează conștiința socială a copilului și îl învață să respecte nevoile și dorințele celorlalți.

Perioada de implementare

Activitatea se poate desfășura în aer liber, după amiaza, când copiii sunt odihniți.

Timp alocat

Durata de desfășurare poate varia între 30 și 60 minute.

Resurse

Mingi de diferite culori și mărimi.

Desfășurarea activității

Copiii sunt anunțați că urmează să iasă afară, la joacă, să se joace cu mingile. Copiii sunt întrebați „De ce mergem noi afară?”. Copiii vor fi bucuroși, pentru că la această vârstă le place să interacționeze cu alți copii și prin activități în grup le sunt stimulate și satisfăcute nevoile de socializare.

Se va asigura un mediu de joacă sigur pentru copii și vor stabili într-un mod simplu regulile activității (stabiliți când începe activitatea și când ia sfârșit, precum și grupurile de doi copii care se vor juca împreună, aleator sau după preferințele acestora, ).Copiii sunt lăsați să își aleagă mingile și li se explică ce au de făcut: ”Ridică, te rog, mingea de jos, cu ambele mâini. Foarte bine! Acum lăsă mingea să cadă lângă tine și lovește în ea cu piciorul stâng către Bogdan. Bravooo…” Va fi folosit numele fiecărui copil și încurajată repetarea acțiunii de aruncare și lovire a mingii de către fiecare copil în parte. Copilul care urmează să lovească minge ava fi intrebat cu ce picior dorește să facă acest lucru și urmărit dacă realizează corect coordonarea. Copiii sunt încurajați să vorbească cât mai mult între ei, să se joace împreună și să respecte ordinea activităților. Educatoarea se va implica în această activitate sau doar îi va supraveghea și coordona pentru ca activitatea să se desfășoare corect și fără incidente. Activitatea poate fi adaptată și pentru stimularea vocabularului: se va stabili împreună cu copiii un domeniul din care să folosiți cuvinte, de exemplu nume de animale. De fiecare dată când copilul aruncă mingea, va rosti un nume care începe cu litera A. Copilul care primește mingea, va rosti un alt cuvânt care începe cu aceeași literă. Folosiți cât mai multe cuvinte din domeniul ales inițial, apoi alegeți altul.

Evaluarea activității

Prin această activitate copilul de 2 (3) ani va efectua raționamentele și va găsi motivații. Urmăriți atent dacă fiecare copil în parte va răspunde că merge afară pentru a se juca cu mingea, dacă manifestă preferințe pentru un partener de joacă și dacă vorbește cu ușurință despre aceste preferințe. În activitățile care implică mai mulți copii, urmăriți modul în care fiecare dintre ei își exprimă nevoile, părerile, dorințele, modul în care își gestionează sentimentele precum și gradul de implicare în realizarea sarcinilor.

Activitatea nr. 2 – Jocul „Nino-modelino”

Scopul activității: Se îmbunătățește capacitatea de a observa și de a coordona mișcările Activitățile casnice ale părinților vor fi interesante pentru ei și se vor implica, de multe ori spre disperarea părinților, așa că la creșă poate fi organizat un spațiu asemănător cu cel din bucătăria de acasă și îi puteți da făina cu apă, plastilină pentru modelat, cereale etc.

Timp alocat: Acest joc poate fi organizat în orice perioadă a zilei, dar de preferat înainte de masă sau la câteva ore după masă. Copilul poate sta atent la acest joc câteva minute și se poate juca circa 10-20 de minute, desigur fără a sta în permanență la masa de joc.

Pregătirea activității: „Nino modelino” are nevoie de plastilină pentru modelaj și o măsuță sau un spațiu amenajat pe podea (un plastic sau hârtie care să acopere podeaua). Se poate juca nu doar cu plastilina, ci cu alte materiale care pot fi modelate. Un balon umplut cu făină sau cu cereale sau chiar făină cu apă. Atenție la substanțele pe care le poate băga în guriță. Plastilina trebuie să fie ecologică. Pentru „pescuit” e nevoie de un vas cu apă, jucării cu magnet și o undiță cu magnet cu care se poate pescui. Pentru ambele jocuri, este bine să se țină cont de felul în care copilul este îmbrăcat. Copilul trebuie să se simtă bine jucându-se.

Desfășurarea activității: La măsuțe, copiii primesc plastilină și material cu care se vor juca, transformând plastilina în bukgări de zăpadă, Frunze, cercuri, pătrate sau flori. Fiecare copil va modela ceea ce va dori, forma obținută poate semăna sau nu cu cee ace dorim noi, dar interpretarea lui este importantă. Vor fi încurajați, iar părinții vor primi la sfârșitul zilei lucrarea copilului. Exercițiul cu lut oferă copilului atât o experiență tactilă, cât și una kinestezică. Dialogul din timpul acestui joc este foarte important.

Activitatea nr. 3 – „La pescuit”

Scopul activității: formarea deprinderilor motorii și dezvoltarea coordonărilor motorii

Timp alocat: Acest joc poate fi organizat în orice perioadă a zilei.

Desfășurarea activității: Într-un vas de plastic sunt așezate jucării, animăluțe, figurine, litere sau forme diferite, pe care copilul le va putea pescui cu o undiță. Jucăriile ar trebui să fie din metal, iar undița ar trebui să aibă magnet astfel încât să le poată pescui.

Acțiunea trebuie verbalizată astfel: „Astăzi vom merge la pescuit. Uite ce avem noi în acest lac. Avem cercuri roșii, pătrate verzi, triunghiuri albastre, o rățușcă, un delfin, un pește, o cifră unu, un doi. Hai se vedem ce putem pescui.”

„Bravo! Sofia a pescuit un cerc roșu și Matei un delfin”, „Ia să vedem ce va pescui Dănuț”.

Copiii au nevoie de încurajare și de apreciere. Este important să asociată această activitate cu activitățile reale. ”Pescuim așa cum face tata sau bunul sau nenea Vali”.

Activitatea nr. 4 – Dezvoltarea atenției

Scopul activității: Activitățile de acest tip contribuie la dezvoltarea atenției și ajută copilul să stabilească criterii, să facă clasificări. De asemenea, îl ajută să se concentreze, să cunoască diverse obiecte și să le denumească împreună cu detaliile lor, dezvoltându-și limbajul, gândirea și capacitățile senzoriale. Copilul trebuie ajutat să povestească tot ce știe despre un anumit obiect sau eveniment, pregătindu-l astfel pentru trecerea la următoarele nivele de cunoaștere.

Perioada de implementare: Această activitate poate fi desfășurată în orice perioadă a zilei, când copiii sunt odihniți.

Desfășurarea activității: Se aleg imangini colorate, sufficient de mari, cu animale adulte și puii lor. Copiii sunt încurajați să le studieze pe fiecar eparte și apoi vor fi întrebați: „La ce te uiți? Ce este asta? Opisică? Ce culoare are? Cumface pisica? Care este puiul ei? Ce culoare are puiul?” Fiecare reușită a copilului este lăudată și se aleg, pe rând, alte imagini. Se repetată activitatea atât timp cât copilul este interesat de ea.

Activitatea nr. 5 – Identificarea culorilor

Scopul activității: Învățarea culorilor este o etapă importantă în dezvoltarea copilului. În jurul vârstei de 3 ani copilul începe să identifice și să denumească culorile primare: roșu, albastru, galben, verde. Recunoașterea culorilor și folosirea adecvată a acestora în activitățile zilnice este o etapă importantă în dezvoltarea copilului. Prin culoare copilul are preferințe pentru anumite obiecte de îmbrăcăminte sau jucării și își dezvoltă creativitatea.

Desfășurarea activității: Se pot folosi mai multe metode, dar la această vârstă sunt atrași de cărțile cu imagini frumos colorate. Am ales cărți care conțin imagini cu animale, fructe, legume, flori. Copilul vede imaginile și educatoare îi arată că mărul este verde, cerul este albastru, zăpada albă, etc. Prin repetare, copilul va indica mai târziu culorile prin cuvinte și cu mânuța. Prin indicare. Se pot folosi și cuburi, sau pur și simplu, culorile hainelor pe care le poartă.

Activitatea nr. 6 – Exersare de deprinderi motrice

Scopul activității: Activitatea presupune multă mișcare, echilibru și coordonare prin care copilul își consolidează deprinderile motrice de bază și își dezvoltă capacitatea de a le utiliza în diferite situații.

Perioadă de desfășurare: după amiaza.

Timp: 30 minute

Resurse necesare: coșulețe pentru frunze.

Pregătirea activității: Copiii sunt anunțați că vor merge afară, pentru a aduna frunze, frunze care vor fi pictate ulterior. Ei trebuie să se îmbrace singuri, iar cei care nu vor reuși vor fi ajutați.

Desfășurarea activității: Când ajung afară sunt întrebați dacă vîd frunzele, ce culoare au și cum se cheamă locul unde sunt. Vor primi indicați de unde să culeagă frunza, ce culoare să fie, vor sari la frunzele care sunt prea sus, făcând astfel și exerciții fizice.

Activitatea nr. 7 – Dezvoltarea memoriei.

Scopul activității: Copilul își educă memoria și învață permanența obiectelor.

Perioada de implementare: În orice moment al zilei, când copiii sunt odihniți și liniștiți.

Timp alocat: 30 minute.

Pregătirea activității: Copiii sunt invitați în sala destinată activităților și rugați să se așeze la măsuță, pe care sunt mai multe obiecte atractive pentru aceștia.

Desfășurarea activității: ”Cu ce ne jucăm astăzi? Ce sunt acestea?” sunt întrebările adresate. Copiii primesc timp să le privească și apoi sunt rugați să se întoarcă cu spatele la masă. Unul dintre obiecte este ascuns și copiii sunt apoi nevoiți să ghicească obiectul dispărut.

Activitatea nr. 7 – Stimularea vorbirii

Scopul activității: Copilul face asocieri, recunoaște imaginile prezentate, imită sunete, construiește propoziții.

Pregătirea activității: Pe o planșă sunt desenate 2 animale sau 2 păsri, care pot fi ușor recunoscute de copii. Pornind de la aceste imagini se pregătește o povestioară, iar planșa este așezată la loc vizibil pe un perete.

Desfășurarea activității: Povestioara începe, copiii sunt invitați să asculte. Sunt folosite onomatopee, se descrie animalul respectiv, copii vor repeta pe rând toate cele prezentate. Se trece la cea de-a doua imagine, dar de data aceasta copii sunt încurajați să descrie ceea ce văd în imagine, încurajându-se exprimarea liberă și creativitatea copiilor.

Activitatea nr. 8 – Consolidarea deprinderilor de igienă personală

Scopul activității: Familiarizarea copilului cu obiectele necesare pentru igienă, formarea și consolidarea deprinderilor de igienă și îmbogățirea orizontului de cunoaștere a copilului.

Perioada de implementare: Cu suficient timp înainte de masa, pentru a fi exemplificate cât mai bine aceste activități.

Desfășurarea activității:

Sunt invitați copiii în spațiul special amenajat și așezați la o masă: li se prezentată activitatea și stabilite regulile. Li se captează atenția pentru a studia obiectele pregătite: săpun, prosop, periuță de dinți. Li se arată copiilor câte un obiect și sunt întrebați la ce folosește, intervenind de fiecare dată pentru a explica corect utilitatea, cu blândețe și înțelegere. Sunt lăsați să se joace cu obiectele de igienă și să inițieze jocuri cu ele.

Alte modele de activități sunt prezentate la capitolul Anexe, Anexa 2.

Evaluarea finală.

Noul curriculum prefigurează două mari tendințe de schimbare în interiorul sistemului preșcolar: acestea vizează crearea unui mediu educațional adecvat, în vederea stimulării continue a învățării spontane a copilului, accentuaează ideea de folosire a contextului ludic și a învățării active în stimularea rutei individuale a învățării, fapt pentru care propune o abordare educațională diferită.

Legătura cu familia.

Prima relație socială pe care un copil o stabilește imediat după ce se naște este cea cu părinții săi. Este relația de bază pentru dezvoltarea sa ca viitor adult, este piatra de temelie și modelul de viață socială. Mediul familial este cadrul în care se desfășoară acțiunea educativă a întregii familii, acest mediu influențând, alături de acțiunea educației asupra copiilor. Impulsurile primare ale copilului de vârstă antepreșcolară își găsesc satisfacțiile sau întâmpină frustrările în acest mediu, alături de mamă și tată, alături de frați sau surori. Bogăția și varietatea de relații existente în carul mediului familial, oferă copilului o situație de învățare, o situație de socializare. Familia impune copilului ocazii de experimentare, de imitare, de realizare a adaptării socio-afective, copilul trăind în familia sa o multitudine de relații între indivizi de aceleași vârste și/sau de vîrste diferite. Primul mediu în care copilul învață este familia, aici el învață să trăiască, să stabilească schimburi cu mediul ambient, are cadru de referință afectiv, social si economic adecvat.

La copilul antepreșcolar jocul trebuie susținut de către părinți, care au obligația de a-i deschide acestuia orizonturile imaginației. Astfel cele trei direcții importante ale educației se realizează acum: educația simțurilor, educația imaginației, educația caracterului. În această perioadă a maximei receptivități, sensibilități, mobilități și flexibilități psihice se realizează cea mai importantă influență asupra personalității copilului. Copilul recepționează influențele venite din partea părinților, dar și influențele din exteriorul familiei. Pentru ca un copil să poată primi maximum de informații necesare dezvoltării sale, trebuie ca legătura familie-educatore să fie asigurată, fără această legătură de bază nu se pot realiza sarcinile complexe ale mediului educațional. Părinții trebuie să cunoască cu claritate scopul educației antepreșcolar, metodele și procedeele de educație în familie, dar și în creșă, perticularitățile de vârstă ale copilului. Ei trebuie să știe că unitatea de cerințe adresate copilului de către educatoare trebuie să continue și în cadrul familiei, copilul având nevoie de afecțiunea și preocuparea ambilor părinți. Părinții sunt cei care continuă activitatea din creșă, făcând din aceasta o sarcină plăcută, nu o sarcină copleșitoare și fără scop. John Lock, pedagog, era convins că puterea exemplului în familie, rolul ambianței familiale, înclinația spre imitație a copilului îl conduc pe acesta pe un anumit drum. El a adresat părinților un îndemn:”Nu trebuie să faceți în fața copilului nimic din ceea ce nu vreți să imite. Dacă vă scapă o vorbă sau săvârșiți vreo faptă pe care i-ați prezentat-o drept greșeală când a comis-o, el cu siguranță se va apăra invocând exempul dat de dumneavoastră și se pune în așa măsură la adăpostul acestui exemplu, încât cu greu vă veți putea atinge de el pentru a-i îndrepta cum trebuie greșeala respectivă”

Capitolul III

Rezultatele cercetarii

Rezultate evaluare inițială : Astfel, în urma fișelor de observație întocmite zilnic pe o perioadă de două săptămâni – 1 septembrie – 15 septembrie, am concluzionat sub forma unei diagrame următoarele:

Diagrama nr. 1 – Dezvoltare motorie

Diagrama nr. 2- Dezvoltare atenției

Diagrama nr. 3 – Identificarea culorilor

Diagrama nr. 4 – Dezvoltarea memoriei

Diagrama nr. 5 – Stimularea vorbirii

Diagrama 6 – Deprinderi de igienă personală

Diagrama nr. 7 – Deprinderi necesare alimentației

Rezultate evaluare finală: În perioada, 5 decembrie – 19 decembrie am realizat observarea directă pentru aceiași itemi de evaluare ca cei ai evaluării inițiale si am constatat obținerea următoarelor rezultate:

Diagrama nr. 1 – Dezvoltare motorie

Diagrama nr. 2- Dezvoltare atenției

Diagrama nr. 3 – Identificarea culorilor

Diagrama nr. 4 – Dezvoltarea memoriei

Diagrama nr. 5 – Stimularea vorbirii

Diagrama 6 – Deprinderi de igienă personală

Diagrama nr. 7 – Deprinderi necesare alimentației

Interpretare

În timpul aplicării acestui program, am realizat observarea directă a copiilor. Astfel am putut nota în fișa de observație cum s-au descurcat. Prin programul pe care l-au parcurs în aceste luni am putut să intervin asupra dezvoltării copiilor astfel încât nici un copil nu a mai primit calificativul mai puțin bine, toate calificativele fiind de bine și foarte bine. Observarea continuă a copiilor, a surprinderii reacțiilor pe care ei le au la diversele solicitări, a semnalării progreselor pe care le – au obținut în trecerea de la o activitate la alta, recompensarea succeselor pe care copii le obțin în învățare prin formule de genul: bravo!, foarte bine!, încurajarea pentru depășirea unor obstacole și dificultăți de învățare prin formule de genul: se poate și mai bine!, mai încearcă odată!

Au fost metodele folosite pentru a realiza sarcina învățării, dar și pentru a evalua activitatea de învățare. Acțiunile educative întreprinse satisfac nevoia de cunoaștere a copilului , vin în sprijinul formării personale, a dezvoltării unor capacități, comportamente, abilități pe care le poate utiliza singur oricând are nevoie.

Dezvoltarea cognitivă a copiilor din acest grup țintă a fost realizată, copii demonstrând că dețin cunoștințe despre propria persoană li despre familie, recunoscând obiectele proprii de îmbrăcăminte și culoare lor.

Dezvoltarea limbajului și a comunicării este în evoluție favorabilă, majoritatea copiilor exprimându-se cu ușurință. Foarte mulți sunt atrași de poezii, pot să urmărească imaginile unei povești, dar se mențin și câteva tulburări de limbaj, înlocuiri de sunete, vorbire monologată, răspunsuri incomplete.

Dezvoltarea socio-emoțională este în ascendență, copiii aplicând reguli de igienă, străduindu-se să respecte pozițiile corecte la masă, pot să respecte anumit ereguli în cadrul jocurilor de mișcare, răspund unor comenzi motrice și își exprimă stări afective adecvate acțiunii motrice la care participă.

.Aspectele asupra cărora mi-am îndreptat atenția în acest studiu sunt legate de folosirea jocurilor în procesul de învățare al copiilor de 2 – 3 ani, proces care se desfășoară prin imitarea celorlalți. Activitățile prezentate i-au pus pe copii în situația de a-și satisface necesitatea de a se juca, de a descoperi, de a căuta în același timp, de a rezolva situații noi, neînvățate anterior, toate acestea conducând spre dezvoltarea capacităților intelectuale, de dezvoltare a mobilității și flexibilității gândirii.

Jocul solicitând în mod repetat procesele psihice ale copiilor, formează în timp deprinderi practice, intelectuale și strategii cognitive de a intercaționa în mediul înconjurător. Aplicarea repetată a acestora demonstrează îmbinarea elementelor ludice cu cele instructiv-educative în dezvoltarea limbajului, a memoriei, a imaginației, a gândirii fundamentele care vor dezvolta personalitatea copilului. Copiii imită și integrează comportamentele de toate felurile începând de la comportamentul afectiv, la cel social, relațional, vestimentar, alimentar.

Deprinderile necsare alimentației, cele de igienă personală și dezvoltarea motorie fac parte dintre deprinderile de baza la această vârstă. Deplasarea nu este încă perfecționată, iar autonomia privind igiena, toaleta, îmbrăcămintea mai are nevoie de consolidare. Copiilor le place foarte mult să alerge, să sară, să facă multă mișcare în general, de aceea nevoia de supraveghere este mare și trebuie făcută în permanență. Însă doin cercetarea pe care am realizat-o am concluzionat că acțiunile făcute asupra copiilor au condus la îmbunătățirea acestor deprinderi, educatoarea continuând de acum activitățile în acest fel.

Importanța jocului cu propriul copil este esențială în clădirea relației părinte-copil, în înțelegerea și apropierea de el, în câștigarea încrederii reciproce. Jocul devine astfel un pilon de bază în disciplinarea eficientă a copilului. Jocul este o formă de manifestare întâlnită la copii indiferent de rasă, apartenență etnică, civilizație, cultură, din cele mai vechi timpuri și satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitatea a copilului generată de trebuințele, dorințele și tendințele specifice vârstei lui.

Concluziile acestei evaluări sunt date de aceste dezvoltări pozitive în general, dar este loc de mai bine. Sunt recomandate continuări ale activităților de genul celor desfășurate în cadrul cercetării și tratarea diferențiată a copiilor cu rămâneri în urmă

Comentarii

Valorificând disponibilitățile interne, jocul propulsează copilul pe traiectoria progresului in dezvoltarea sa. Soluțiile adoptate în joc, inventivitatea și capacitatea de a găsi strategiile cele mai nimerite pentru reușita acțiunii odată cu corelarea cu partenerii de joc, denotă arta interogării în colectivitate și în viața socială. Cu cât un anteprescolar este mai dezvoltat din punct de vedere psihologic, cu atât se joacă mai mult, mai bine și mai frumos, se remarcă a fi un veritabil creator și inițiator de acțiuni, cu semnificații multiple pentru evoluția ulterioară. Jocul contribuie la dezvoltarea intelectuală a copiilor, la formarea percepțiilor deformă, mărime, spațiu, timp, la educarea spiritului de observație, a imaginației creatoare, a gandirii și nu in ultimul rand la dezvoltarea limbajului. Tot jocul este un mijloc eficient și suficient pentru realizarea sarcinilor educației morale a copilului, contribuind la dezvoltarea stăpnirii de sine, autocontrolului, spiritului de independență, disciplinei conștiente, perseverenței, precum și a multor altor calități de voință și trăsături de caracter. Valoarea jocului se observă și în dezvoltarea sociabilității, a spiritului de colectivitate, a relațiilor reciproce intre copii.

Jocul își are importanța sa în formarea colectivului de copii, în formarea spiritului de independență, în formarea atitudinii pozitive față de muncă, în corectarea unor abateri sesizate în comportamentul unor copii. Toate aceste efecte educative se sprijină, ca pe un adevărat fundament, pe influența pe care jocul o exercită asupra dezvoltării psihice a copilului, asupra personalității lui.

Jocul răspunde trebuinței de creație a personalității, dar și a sinelui în raport cu viața și ipostazele ei fericite. Analiza jocului pune în evidență (oglindește) statutul mintal, cel afectiv, cel de sănătate al copilului, dar și structura experienței și a mediului de cultură. Prin toate jocurile, dar mai ales prin cele de mișcare, se creează posibilități multiple de dezvoltare armonioasă a organismului. În plus, jocul determină o stare de veselie, de bună dispoziție, cu efecte benefice pe planul dezvoltării. Prin joc copilul dobandește deprinderi de autoservire, în scopul satisfacerii trebuințelor proprii și odată formate acestea permit ca jocul să devină mai complex cu o valoare formativă sporită. Participând la joc, copilul este inițiat în tainele frumosului și învață să-l creeze, realizându-se astfel și sarcini de educație estetice.

În concluzie, se poate spune că prin joc are loc o largă expansiune a personalității copilului, realizându-se o absorbție uriașă de experiență și trăire de viață, de interiorizare și de creație, conturarea de aspirații, dorințe care se manifestă direct în conduită și reprezintă latura proiectivă a personalității. Jocul îi permite individului să-și realizeze „eu-l”, să-și manifeste personalitatea, să urmeze, pentru un moment, linia interesului său major, atunci când nu o face prin alte activități.

Este bine cunoscut că acel copil care nu se joacă rămâne sărac din punct de vedere cognitiv, afectiv, al întregii dezvoltări a personalității. Ca școală a vieții sociale, jocul face apel la optimismul specific vârstei, la dorința copilului de a avea un rol, de a îndeplini o funcție, de a avea o poziție in grup, de a se afirma și de a-și face datoria.

Concluzii

Întreaga lucrare a fost gândită ca o cercetare care să pornească de la partea teoretică a jocului, a imitației și a vârstei copilului din creșă, pentru ca mai apoi să demonstreze cum toate aceste trei principii de la care am pornit să se unească și să demonstreze că împreună conduc spre dezvoltarea competențelor copiilor antepreșcolari. Ca etapă a primei constituiri coerente și a trăirii de viață, antepreșcolaritatea este perioada în care copilul este integrat în relațiile de tip familial, încpe să fie integrat în respectarea regulilor, începe să fie obișnuit cu interdicțiile, cu orarul, trăind astfel contacte și stări de confort/disconfort psihic.

Cercetarea desăfășurată la grupa de copii de 2- 3 ani, a concluzionat că jocul are puternice influențe asupra dezvoltării comportamentelor și competențelor la copii. Copilul este curios și are sentimente de satisfacție când reușește să facă o acțiune, să îndeplinească o cerință. El simte dorința să fie apreciat de adult, repetă acțiunea, o verbalizează, prin asta încercând să arate puterea pe care o are asupra mediului. Copilul înțelege la această vârstă, că și el are un nume ca oricare alt obiect, dar nu se poate identifica cu obiectele din jur pentru că este diferit față de acestea. În planul afectiv, copilul trăiește intens relația cu adulții și reușește verbal sau gestual, să-și exteriorizeze emoțiile, sentimentele și să exprime relativ nuanțat atitudinile sale. În parelel, s-au dezvoltat unele trăsături caracteriale pe două direcții: mai întâi prin imitarea și reproducerea unor comportamente ale adultului, iar în al doilea, prin probarea unor acțiuni care au dat rezultate și au reușit să rețină atenția adultului, fapt semnificativ și pentru îmbogățirea experienței proprii. Astfel, s-au instalat forme de exprimare bazate pe convenționalitate, dar și cu semnificație pentru socializare ce înglobează trăsături pozitive și negative de caracter. Antepreșcolaritatea este și faza unei crescute receptivități față de situații și atitudini sociale. Prin faptul că antepreșcolarul este o ființă prin excelență imitativă, modul de comportare al adulților, relațiile dintre ei, atmosfera din familie etc. constituie tot atâtea modele ce vor fi imitate neîntârziat de către copil. Din această cauză o viață familială sănătoasă, o atmosferă senină constituie cel mai favorabil climat pentru educarea adecvată a copilului. Sub formă de sarcini restrânse, ușoare și plăcute, copilul poate fi deprins să desfășoare și alte activități în folosul celor din jur: să aducă cuiva obiectul cerut, să ude florile etc. Spuneam în introducere că prin joc copilul își formează identitatea personală, învață acte, acțiuni, operații, conduite care îl ajută să rezolve probleme din mediul său, învață sa fie mai flexibil în gândire, să creeze soluții diferite, își dezvoltă atenția, motivația, abilitățile sociale, învață să comunice, acest lucru fiind pe deplin demonstrat de cercetarea mea.

Jocul este o formă de comunicare, o punere în scenă a ceea ce copilul trăiește în interior. El permite accesul copilului la ceea ce simte și la cum îi simte pe cei din jurul său. Lumea jocului său, cu personajele ți povestea ei nu sunt alese întamplător. El vrea să revadă, să retrăiască, să aducă mai aproape, să cuprindă ceea ce nu a înțeles, a trăit cu teamă sau cu plăcere, ceea ce este încă confuz. Prin joc ne comunică și atunci jocul devine esențial în dinamica relației cu copilul.

Jocul este o premisă a dezvoltării armonioase a copilului. Componentele sale sunt orientate spre valorificarea și stimularea copilului pe toate planurile personalității sale. Jocurile de mișcare dezvoltă motricitatea și asigură o dezvoltare echilibrată în plan fizic, jocurile de strategie, intelectuale, cu cerințe și provocări dezvoltă planul cognitiv, inteligența logică a copilului.

Anexe

Anexa 1

Fișa de observare

Data:

Scopul observației: – Identificarea unor particularități ale proceselor cognitive implicate în activitatea didactică (limbaj, gândire reproductivă – productivă, memorie, imaginație).

Contextul în care se realizează observația: Activitate de dezvoltare a limbajului, memoriei, imaginației

Nivel de vârstă: 2-3 ani

Durata observației: 10 minute

Instructaj: Pentru fiecare copil supus observației într-un anumit interval de timp (1 – primul minut pentru copilul A; 2 – următorul minut pentru copilul M, etc), se consemnează inițiala prenumelui în coloana corespunzătoare comportamentului manifestat de copil.

Anexa 2

Activitate de stimulare psiho-motorie.

Scop: Copiii învață pronunția clară a sunetelor și cuvintelor, prin această activitate putând să învețe litere, numere, culori.

Timp: În prima parte a zilei când sunt odihniți, timp de 15 minute.

Desfășurarea activității: Pe masa de lucru se așează litere decupate, copilu se joacă cu ele, se exersează în acest timp sunetul corespunzător literei, se fac exerciții de recunoaștere a literei, eventual a culorii. Se pot așeza literele în așa fel încât să formeze numele unui copil.

Evaluarea: Se observă modul în care se face asocierea sunet literă, sau modul de manifestare al intersului pentru deprinderea exprimării clare și corecte. Deprinderea este însuțită corect dacă copiii colaborează cu plăcere și pot face asocierile.

Activitatea nr. 2: Activitate pentru rezolvarea unor probleme simple

Scop: Identificarea celor mai bune modalități pentru rezolvarea unor probleme apărute. Prin verbalizarea acțiunilor, copilul face conexiuni între gânduri și sentimente, între emoții și comportamente.

Timp: înainte de culcare.

Desfășurarea activității: Copiii sunt anunțați că este ora de somn pentru jucării. Își vor alege jucăria preferată, pe care o vor pregăti de culcare.Îndrumați, copii vor cânta jucăriei, îi vor vorbi până ce aceasta adoarme.

Evaluarea activității: Se urmărește modul în care copilul va organiza spațiul, își va exprima sentimentele, va cunoaște activitățile care trebuie făcute înainte de culcare. Se va observa modul de relaționare cu jucăria, evaluându-se astfel și vocabularul copilului.

Activitatea nr. 3: Stimularea memoriei voluntare și a expresivității.

Scop: Dezvoltarea capacității de concentrare a copiilor, de a asculta cu atenție, de dezvoltare a memoriei voluntare.

Desfășurarea activității: În spațiul destinat activităților, se arată copiilor cartea și li se spune ce urmează. Li se citește poezia sau povestea, apoi sunt întrebați ce le-a plăcut sau se poate juca un joc de rol. După ce activitatea se termină, copii sunt lăsați să se joace cu cartea, fiecare imagine din carte fiind observată cu atenție de copii și explicată de educator.

Evaluarea activității: Se observă reacțiile copiilor la întâmplările din poezie/poveste. Se poate observa modul în care aceștia reacționează la gesturi, la schimbarea de intonație sau dacă a reținut parte din poveste/poezie

Activitatea nr. 4: Activități de consolidare a deprinderilor necesare alimentației

Scop: cunoașterea și utilizarea uneltelor specifice activităților practice în vederea formării deprinderilor necesare alimentației și a autonomiei; dezvoltarea atenției și imaginației.

Timp/perioadă de desfășurare: în orice momente al zilei

Desfășurarea activității: într-un mediu cald și prietenos se desfășoară o discuție despre momentul servirii mesei: când se ia masa, de ce este necesar să mâncăm, cum ne pregătim pentru servitul mesei, etc. După momentul pregătitor, copii sunt rugați să ajute la așezarea mesei și să facă toate activitățile necesare pentru a avea o masă pregătită.

Evaluarea activității: urmărirea gradului de implicare și socializare a copiilor, modul de dezvoltare a relațiilor, înțelegerea utilității obiectelor și funcționalității lor. Observarea preciziei mișcărilor și obținerea de informații despre organizarea activităților în cadrul familiei copilului, structura și stilul de viață al acestora.

Activitatea nr. 5: Activități de consolidare a deprinderilor de autoservire

Scop: deprinderea de a-și alege hăinuțe în funcție de anotimp; însușirea noțiunii de anotimp.

Perioada de implementare: în acord cu anotimpul ales pentru activitate

Desfășurarea activității: O discuție despre cum arată natura în diferite momente ale anului, folosirea unor planșe. Se repetă toate asocierile corecte dintre îmbrăcăminte și anotimp și după acestea copiii sunt invitați să își aleagă hăinuțele corecte pentru anotimpul respectiv. În această activitate se pot exersa și alte deprinderi: părțile corpului, lateralitatea, motricitatea fină, ordinea îmbrăcării hainelor, etc.

Evaluarea: observarea modului de implicare a copiilor, observarea capacității de redare corectă a imaginilor prezentate, reproducerea informațiilor primite, adaptarea acesteia la contexte noi, asocierea între contexte.

Activitatea nr. 6: Activitate pentru consolidarea deprinderilro motorii.

Scop: exersarea deprinderilor motorii și înțelegerea cauzei și efectului

Timp/perioadă de implementare: în aer liber, când vremea o permite; 30-45 de minute

Desfășurarea activității: în aer liber, în spațiul de joacă copiii primesc sticluțe și o minge. Mingea va fi rostogolită de fiecare dintre ei astfle încât să răstoarne cât mai multe sticle. Mingea poate fi lovită și cu piciorul

Evaluare: observarea modului în care copilul ți-a însușit deprinderile motorii și coordonarea mână – ochi, picio-ochi. Observarea modului în acre copilul a înțeles relația dintre cauză și efect, de cade sticla, de ce arunci mingea.

Bibliografie

Allport, Gordon W, Pattern and growth in personality,1961

Bădica T., Marinescu E., Dutu O. – Exerciții pentru dezvoltarea vorbirii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976

Barbu H.,Popescu E., Șerban F. – Activități de joc și recreativ- distractive, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993

Bunescu V. – Direcții de modernizare a metodelor de învățământ în limba și literatură (vol.V.), București, 1973

Cerghit I. – Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980

Ciolan, Laura Elena. Dezvoltarea educației timpurii: aplicații privind managementul proiectelor. Editura Universității din București, 2006.

Chateau J. – Copilul și jocul , Editura Didactică și Pedagogică, București 1970

Claparede E. – L’ecole sur mesure, ed. II , Paris,1920

Crețu E. – Psihopedagogia școlară pentru învățământul primar, Editura Aramis, București, 1999

Debesse M.(coordonator) – Psihologia copilului de la naștere la adolescență, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970

Dumitriu Gheorghe și Constanța – Psihologia procesului de învățământ- Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997

Enache M., Munteanu M. – Jocuri didactice, Editura Porto – Franco Galați, 1998

.Frâncu A.(coordonator) – Jocuri distractive și exerciții distractive, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972

Gatan I.,Craciun V., Etegan B. – Exerciții și teste de gramatică, Editura Sibila, Craiova, 1994

Golu Pantelimon, Zlate Mielu, Verza Emil – Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993

Golu, Florinda. Joc și învățare la copilul preșcolar: ghid pentru educatori, părinți și psihologi. Editura Didactică și Pedagogică, 2009.

Golu, Florinda. Psihologia dezvoltării umane. Editura Universitară, 2010.

Huizinga Johan – Homo ludens, Încercare de determinare a elementului ludic al culturii, Traducere din limba olandeză de H.R.Radian, Editura Univers, București, 1977

Lieury A.- Manual de psihologie generală, (trad.), Editura Antet, București, 1996

Manolescu M., Constantinescu M., Gorcinski G. – Proiectarea și evaluarea didactică în învățământul primar <matematică >, Editura Procion, București, 1997

Miller, Neal Elgar and John Dollard, Social learning and imitation.194

Neagu Gheorghe – Metode de rezolvare a problemelor de matematică școlară, Editura Plumb, Bacău, 1997

Neveanu P. P. – Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București, 1978

Neveanu P., Zlate M., Crețu T.- Psihologie manual pentru clasa a X–a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995

Nicola Ioan – Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1994

Osterrieth P.- Introducere în psihologia copilului, (trad.), Editura Știintifică și Enciclopedică, București, 1976

Pavlov, Ivan Petrovich. Conditioned reflexes. Courier Corporation, 2003

Pârâială D, Pârâială V. – Aritmetica – probleme tipice rezolvate prin mai multe metode și procedee, Editura Polirom, Iași, 1998

Piaget J. – Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică București,1969

Șchiopu U. și Verza E. –Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983.

Șchiopu, Ursula (coord.), Dicționar enciclopedic de psihologie, Editura Babel, București, 1997

Șerdean I. -Metodica predării limbii romane la clasele I-IV, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992

Verza, Emil, Omul, jocul și distracția, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978

Vrășmaș, Ecaterina. "Educația copilului preșcolar." București, Editura Pro Humanitate ,1999.

Psihologia copilului, Program educativ 2-4 ani, Antante, autor, Iulia Avădănii