Jocul Muzical
Capitolul I
INTRODUCERE
I.1. Arta ca hrană spirituală a omului
Alături de celelalte obiecte de învățământ, muzica face parte din grupa obiectelor al căror scop principal este realizarea educației estetice.Educația estetica întregește personalitatea omului, deoarece prin ea omul își cultivă aptitudinile și capacitatea de a cunoaște realitatea obiectiva, învățând pe calea emoțiilor artistice să admire tot ceea ce este frumos.
Principala forma prin care se realizează educația estetică este arta.Arta indeplinește trei funcții sociale și anume:funcția de cunoaștere, funcția social-educativa (de transformare) și funcția estetică, toate acestea îmbinându-se armonios într-o unitate dialectică.Înțelegerea funcției de cunoaștere a artei este menită să arate că opera de artă este un mijloc de a comunica oamenilor gândurile și ideile pe care le nutrește artistul.În acest sens, George Enescu spunea: ,,Ceea ce e important în artă e să vibrezi tu însuți și să-i faci și pe alții să vibreze”.Din faptul că emoționează, dezvoltă sentimente, convingeri și oferă minunate pilde de urmat, arta exercita o funcție educativă asupra omului, de aceea muzica și arta în general, nu trebuie să se adreseze numai celor dotați, meniți să devină profesioniști, ci tuturor oamenilor.
Una dintre cele mai importante sarcini ale artei este afirmarea frumosului din viată.Frumusețea artistică aduce în viață multă bucurie și satisfacție, ceea ce duce în mod implicit la trezirea sentimentelor frumoase.Prin perceperea frumosului din artă, omul devine mai bun, mai cinstit, mai moral și mai sociabil, indiferent dacă frumusețea este întruchipată într-un personaj cu însușiri alese, într-un colț al naturii sau într-o lucrare muzicală.
Educația estetică în școală se înfaptuiește în general prin toate obiectele de învățământ și în special prin grupa obiectelor care au greutate specifică în acest domeniu, și anume prin literatură, muzică, desen, caligrafie, la care se mai adaugă numeroase activități extrașcolare ca: teatru de amatori, vizionari de filme, participarea la concerte etc.
Studiul muzicii, ca obiect de învățămant, ocupă un loc important încă din clasa I. Cunoscând minunatele resurse educative ale muzicii, școala acordă un loc de cinste acestei discipline.
În amplul proces de reformă în care este angrenat învățămantul românesc, educației muzicale îi revine un rol special.
Componentă de bază a educației estetice, ea contribuie la formarea unei personalități armonioase, sensibile și creative, capabilă sa-și exprime prin muzică sentimentele și ideile, să comunice cu semenii, să vibreze afectiv la valorile artei muzicale și să le aprecieze.
Procesul educației muzicale este o activitate complexă, continuă, sistematică și unitară, care începe în copilărie și continuă dealungul întregii vieți.
Învățătorii sunt cei care, alături de educatori, pun piatra de temelie a educației muzicale a copiilor.
Scopul principal al predării muzicii în școala de cultură generală este realizarea educației estetice a elevilor.Totodata, prin conținutul de idei al cântecului, prin mesajul artistic pe care îl poartă opera de artă, cât și prin mijloacele artistice proprii, care-i asigură forța de emoționare, muzica, alături de celelalte obiecte de studiu, constituie un mijloc important de înfăptuire a educației intelectuale și morale, contribuind în mare măsură la cultura unor înalte sentimente etice.Educația muzicală își propune modelarea sensibilității muzicale ale elevilor, cultivarea aptitudinilor muzicale și a receptivității pentru valorile artei muzicale.
Ea are obiective proprii menționate în Curriculum-ul National sub forma a două categorii:obiective cadru și obiective de referință.
Obiectivele cadru sintetizează direcțiile care trebuie urmărite în educația muzicală pe parcursul unei perioade lungi de studiu (ciclu școlar) , vizând formarea unor capacități și atitudini specifice disciplinei.
Astfel, pentru etapa învățământului primar, obiectivele cadru sunt următoarele:
Dezvoltarea capacităților interpretative (vocale și instrumentale)
Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului muzical
Cunoașterea și utilizarea elementelor de limbaj muzical în interpretarea și audierea muzicii.
Relația obiectivelor cadru cu obiectivele ariei curriculare este evidentă.În formularea lor se regăsesc cele două laturi fundamentale ale fenomenului artistic, cel al exprimării și cel al receptării artistice.Aceste obiective cadru se vor regăsi cu anumite nuanțări și la celelalte niveluri de școlaritate, asigurând unitate și coerență curriculum-ului ca ansamblu.
1.Dezvoltarea capacităților interpretative (vocale și instrumentale) propune cultivarea disponibilității copiilor de a trăi și întelege muzica prin practicarea ei.
Principalul instrument de exprimare muzicală fiind vocea, obiectivul va urmări cultivarea vocii copiilor, formarea deprinderilor de cânt și asimilarea unui repertoriu valoros de cântece.Alături de voce,
obiectivul își propune și utilizarea instrumentelor și jucăriilor muzicale, sursa inedita de explorare și îmbogățire a universului sonor, ca și utilizarea corpului, ca instrument de expresie artistică prin intermediul miscării.
2.Dezvoltarea capacității de receptare a mesajului muzical este un obiectiv esențial al educației muzicale.
Fenomen complex, receptarea muziciiare la bază procesul psihic al percepției muzicale, care parcurge mai multe stadii, începând cu cel fiziologic, al receptării emoționale și terminând cu cel psihologic, al perceperii laturii ideatice, al aprecierii prin prisma unor criterii obiective.
În procesul de educație muzicală, copilul va trebui să parcurgă acest drum evolutiv de la reacția emotivă spontană declanșată de ascultarea muzicii la înțelegerea sensurilor acesteia, la detectarea mesajului și emiterea de judecăți estetice.
În acest sens, obiectivul își propune pentru elevii claselor I-IV să pregătească accesul lor în universul muzicii prin:
Familiarizarea cu creații muzicale aparținand unor categorii și genuri diverse de muzică;
Formarea capacității de a urmări atent și conștient discursul muzical;
Dezvoltarea sensibilității, a interesului pentru audierea muzicii.
3.Cunoașterea și utilizarea elementelor de limbaj muzical în interpretarea și audierea muzicii.
Așa cum linia, planul, volumul, culoarea sunt elemente de bază ale limbajului plastic, limbajul muzical utilizează parametri sunetului (durata, înălțimea, intensitatea, timbrul) care dau naștere elementelor de bază ale compoziției muzicale (ritmul, melodia, nuanțele etc)
Prin intermediul limbajului ei specific, nonverbal, muzica exprima emoții, sentimente, dar indirect și gânduri, idei, reflecții intelectuale.Ea comunică receptorului și un mesaj etic, influențând comportamentul și atitudinea.Pentru a fi descifrat mesajul muzical este necesară cunoașterea și decodificarea limbajului ei specific, abstract, în esență.
Prin urmare, obiectivul cadru urmărește pe de o parte cunoașterea principalelor elemente de limbaj muzical, iar pe de alta, utilizarea efectivă a acestora în practica muzicală.
Aceasta implica folosirea unui ansamblu de procedee de tip receptiv (audiții, analiză) și productiv (interpretare, improvizație).Obiectivul trebuie urmărit în intima legatură cu celelalte două, ce vizează exprimarea și receptarea muzicală.
Obiectivele de referința specifică rezultatele așteptate ale învățării pe an de studiu și urmăresc progresia în achiziția de competențe și de cunoștințe de la un an de studiu la altul.Programa detaliază obiectivele cadru sub forma unor obiective de referință, specifice fiecărei clase, posibil de atins la sfârșitul clasei respective.
Pentru realizarea obiectivelor este sugerată organizarea unor tipuri diferite de activități de învățare.Acestea sunt construite astfel încât să pornească de la experiența concretă a elevului, integrându-se unor strategii didactice adecvate contextelor variate de învățare.
Conținuturile sunt mijloace prin care se urmărește atingerea obiectivelor cadru și de referință propuse.
I.2. Ipoteza
În elaborarea lucrării se porneste de la ipoteza că educația muzicală are un rol important în dezvoltarea capacităților intelectuale ale școlarului mic și se urmărește găsirea de către învățător-prin intermediul orei de educație muzicală-a celor mai drepte căi ce vor duce la dezvoltarea psihică, intelectuală și fizică a copiilor.
Din punct de vedere psihologic, se știe că muzica declansează dispoziții, emoții, sentimente, pasiuni; stimulează gândirea, memoria, atenția, imaginația, creativitatea și nu în ultimul rând, dezvoltă trăsături morale și de caracter:,,cultivând responsabilitatea,perseverența,demnitatea,armonia interioară,respectul,exigența,muzica influențează în mod benefic comportarea, atitudinea”.
Pentru pedagogi, nu mai constituie o noutate faptul că cei mai buni elevi provin din rândul celor care îndrăgesc muzica.Ea îi ajută să-și cultive sensibilitatea, creativitatea, perseverența, simțul estetic, autocunoașterea și responsabilitatea pentru ceea ce realizează și îi ajută pe elevi să-și formeze noțiuni și judecăți, să-și formeze o cultură specifică, parte a culturii generale.
Rolul educativ al muzicii a fost reliefat de mulți oameni de cultură, filosofi, muzicieni și pedagogi, toți evidențiind dezideratul de a cere școlii să înzestreze viitoarele generații cu principalele elemente culturale românești și universale care ,,reprezintă lada de zestre a acestora”.
Muzica este rezultatul unor activități intelectuale de mare rafinament și de mare complexitate.Muzica îmbogățește ființa umană prin procurarea de bucurii spirituale, devenind un factor cultural esențial.Ea disciplinează gândirea, operează cu valori artistice de certă autenticitate, care fac parte
din bunurile spirituale ale omenirii.Ea se bazează pe anumite cunostințe și deprinderi intelectuale, având ca țintă finală apropierea elevilor de arta muzicală și în special de aspectul ei cultural.
Prin natura lor, activitățile de educație muzicală acționează asupra ambelor emisfere cerebrale:
Cea stângă-centrul gândirii-prin cunoștințe organizate logic, prin perceperea teoretică, rațională;
Cea dreaptă-centrul afectivității, imaginației, emotivității, creativității, relațiilor interumane-prin activități muzicale propriu-zise:interpretare, audiție.
Educația muzicală, ca disciplină școlară, nu poate fi ,,predată”,ci se realizează într-un deplin parteneriat profesor-elev și este un proces care doar începe în școală dar ar trebui să se prelungească în societate, în viața religioasă, etică, civică, aristică și să continue cu formele de autoeducație.
I.3. Motivarea temei alese
Mi-am ales această temă deoarece consider că jocul este cea mai importantă preocupare și formă de exprimare a vieții sufletești a copiilor.
Jocul este activitatea dominantă la vârsta preșcolară (3-6,7ani) și persistă și la vârsta școlară mică (7-11ani) ca o activitate de sine stătătoare, cu rol important în dezvoltarea personalității copiilor.Prin activitățile bazate pe joc pe care educatoarea și mai târziu învățătoarea/învățătorul le realizează, le formează copiilor experiențe cognitive și îi ajută să dobândească autonomie în activitățile simple, obișnuindu-i cu un regim de viața.Relațiile copilului cu colegii îl ajută să se socializeze.
În măsura în care este integrat organic în contextul lecției, jocul poate servi ca un instrument menit a facilita transmiterea unor cunoștințe, formarea unor deprinderi, evaluarea unor achiziții, realizarea unor aplicații practice în cadrul procesului instructiv-educativ.
Jocul-ca mijloc de învățămănt-solicită și sprijină operațiile gândirii, stimulează căutarea și cercetarea, afectează pozitiv imaginația, creativitatea elevilor.Totodată îi sensibilizează, stârnindu-le curiozitatea și motivându-i în plus.
Prin cântece, numărători, formule ritmico-melodice, însoțind texte despre plante și vietăți mici, despre anotimpuri și fenomene ale naturii ,prin melodiile legate de anumite sărbători, copilul descoperă lumea și își satisface necesitatea de acțiune și mișcare.Cu alte cuvinte, aceste producții artistice, transmise-în general-de la o generație la alta, se învață, se prezintă, se transformă și se nasc în cadrul jocului, din
dorința copiilor de a imita.Ele exprimă excepționala lor receptivitate și intensitate, fiind o dovadă a bogatei imaginații a copiilor.
Jocul didactic muzical este o metodă cu mari beneficii în educația muzicală, mai ales la clasele mici, cu elevi în a caror activitate jocul ocupă un loc important.Ea se supune acelorași reguli ale obiectivelor educației muzicale și folosește un material cu caracter recreativ și accesibil.
Jocul didactic muzical este o metodă ce satisface nevoia de motricitate a elevilor din ciclul primar, îmbinând spontanul si imaginarul specific acestei vârste cu obiectivele învățării.
Capitolul II
PREMISELE PSIHO-PEDAGOGICE ȘI ETAPELE ÎNSUȘIRII MUZICALE
II.1. Premise psiho-pedagogice în sprijinul îsușirii muzicii
Manifestare a frumosului artistic, muzica a fost considerată dintotdeauna un mijloc esențial de cultivare spirituală a omului, de edificare a unei personalități integre și armonioase.
Funcția sa comunicativă se întregește cu cea expresivă, cognitivă, estetică, educativă, oferind căi multiple de modelare a ființei umane.
Necesitatea educației muzicale este un fapt ce nu mai trebuie demonstrat, susținut de:
Argumente de ordin fiziologic ,muzica având efecte benefice asupra circulației sangvine, tensiuni arteriale, respirației, digestiei, metabolismului, fiind utilizată și ca mijloc terapeutic;
Argumente de ordin psihologic, știut fiind că muzica influențează întregul psihic uman, la nivel de:
Procese psihice afective, declanșând dispoziții, emoții, sentimente, pasiuni;
Funcții și procese psihice de cunoaștere.Desi lipsită de informații semantice directe, muzica stimulează gândirea, memoria, atenția, imaginația, creativitatea:
Procese volitive, susținând și mobilizând voința, perseverența, tenacitatea;
Trăsături morale și de caracter.Cultivând responsabilitatea, perseverența, cultivând demnitatea, armonia interioară, respectul, exigența, muzica influențează în mod benefic comportarea, atitudinea.
Toate aceste virtuți ale artei muzicale sunt doar potențiale ele devenind ,,forțe modelatoare ale ființei umane numai dacă sunt cultivate”.
Psihologia vârstelorevidențiază faptul că muzica joacă un rol important în fiecare etapă a vârstelor umane, dar mai cu seamă în anii copilăriei și ai adolescenței.Ea răspunde nevoilor copiilor și tinerilor de:
Exprimare
Comunicare
Afectivitate
Frumos
Integrare socială
Definirea propriei identități
Argumente axiologice.Arta muzicală reprezintă una dintre valorile culturale fundamentale ale omenirii.Prin muzică se cultivă funcțiile de bază ale vieții umane, cea de cunoaștere și cea de creație, din care derivă valorile etice supreme:binele și frumosul.Prin urmare, nu se poate concepe făurirea unei personalități cu identitate culturală proprie fără aportul educației muzicale.
Argumente de ordin social.Capacitatea muzicii de a declanșa multiple resorturi ale individualității o impune, ca important factor de socializare, de modelare a unei personalități dinamice, flexibile, autonome, ce se va integra activ și creator în viața societății.
Argumente istorice.Istoria învățământului european, ca si cea a învățământului românesc, atestă prezența educației muzicale în cadrul tuturor formelor educaționale, începând cu cele empirice și continuând cu cele organizate, instituționalizate.La noi, educația muzicală, prezentă în cadrul formelor vieții religioase încă din secolul al IV-lea, a fost ,,cea mai veche latură a pedagogiei românești”. Studiul documentelor școlare, începând, cu anul 1859, când învățământul cunoaște forma sa instituționalizată, demonstreză:
Prezența muzicii ca disciplină de învățământ în toată istoria învățământului românesc;
Reprezentarea ei în planurile de învățământ ale tuturor tipurilor de școli primare și licee, pe toată durata școlarității.
Argumente pedagogice.Spre deosebire de învățământul tradițional, centrat pe transmitere și asimilare de cunoștințe, școala modernă își propune să valorizeze multiple capacități și atitudini, să promoveze dezvoltarea personalității în ansamblul ei.
Realizarea acestora implică aportul mai multor discipline, selectate în planul de învățământ atât după criteriul ierarhizării culturale cât și după cel pedagogic, al capacitaților pe care le dezvoltă.
Analizând din această perspectivă contribuția educației muzicale, se constată faptul că ea contribuie în mod esențial la dezvoltarea:
capacităților cognitive-utilizarea în interpretarea și improvizația muzicală a unor coduri, tehnici, elemente de limbaj specifice prin:
observarea si analizarea creațiilor muzicale
cunoașterea și identificarea elementelor de limbaj muzical
operarea cu criteriile de apreciere valorică
capacităților afective și atitudinale, prin:
– exprimarea emoțiilor și sentimentelor prin mijloacele proprii artei muzicale
– receptarea afectivă a conținutului de idei și sentimente ale muzicii
– stimularea încrederii și capacitățile proprii
– valorificarea efortului și a muncii personale
capacităților de relaționare interpersonală, prin:
– comunicarea sentimentelor și ideilor prin intermediul muzicii
– colaborarea cu colegii in cadrul activităților muzicale
– cultivarea sentimentelor de respect și toleranță față de opiniile și gusturile altora
capacităților de integrare socială, prin:
– valorificarea ofertei artistice a societății
– participarea la viața muzicală a societății.
Disciplină interculturală prin esență, ea are posibilități multiple de transfer spre alte domenii.
Muzica, înțeleasă ca fenomen artistic dar și ca teorie, are un pronunțat caracter interdisciplinar, intersectându-se cu celelalte arte, mai ales cu literatura, cu limbile străine, cu artele plastice, cu istoria, cu estetica, dar și cu diferite științe:fizica, matematică, anatomie ș.a.m.d.
Educatorul se poate servi de acest avantaj, sugerând elevilor să utilizeze unele cântece învățate la alte discipline.Participarea directă a elevilor la sărbătorile naționale și religioase, la comemorarea eroilor, etc, trebuie sa devină prilejuri pentru emoționante manifestări cultural-artistice.
Ca fapt educațional, muzica se întâlnește cu psihologia și cu pedagogia.Psihologia investighează raporturile dintre artă muzicală și sufletul uman, detaliile aptitudinilor, al percepției și memoriei muzicale, ale capacității de emoționare și de creativitate, elementele esențiale care privesc dezvoltarea intelectuală, volițională, axiologică, morală, religioasă a elevilor, dimensiunea creativă a personalității, metodele și tehnicile de cunoaștere a particularităților de vârstă șî individuale ale elevilor, psihologia grupurilor sociale, relațiile de comunicare etc.
Sensibilitatea, percepția, reprezentarea, memoria, imaginația, gândirea muzicală și mai ales vocea sunt considerate ca elemente necesare pentru profesionalizarea muzicală, dar până la un anumit nivel ele și-au dovedit utilitatea și pentru educația muzicală, pentru atingerea celor doua obiective de bază privind latura interpretativă și de receptare a muzicii.
Sensibilitatea muzicală este considerată predispoziția nativă constând în capacitatea copiilor de a simți sonoritățile muzicale și de a-și manifesta satisfacția și interesul pentru a asculta anumite lucrări muzicale și
pentru a cânta, și se dezvoltă prin practicarea muzicii în cadrul activităților practice, diferitele organe de simț sunt mereu solicitate.Auzul muzical se dezvoltă cu atât mai mult cu cât este solicitat mai des în exerciții de diferențiere a anumitor fenomene muzicale de înălțime, durată, intensitate, etc și în care copilul este chemat să observe, să analizeze, să compare, să sistematizeze și să generalizeze.
La aceste operații concurează atât sensiblitatea copilului, cât și facultățile lui intelectuale, fară care n-ar putea avea loc actele de percepție, de memorie, de audiție interioară etc, precum și de formare a deprinderilor legate de practica muzicală. Efortul intelectual al elevilor din primele clase școlare nu se naște în mod impus, ci
prin intermediul activităților care se adresează, mai întâi de toate, sensibilității, adică acele acitivități care-l atrag și-i produc plăcere.
A favoriza dezvoltarea sensibilității și a gândirii muzicale, înseamnă a crea mediul în care copilul să practice muzica în mod cât mai plăcut și mai atrăgător.Numai în felul acesta plăcutul se transformă în frumos, stârnind plăcerea estetică, prima treaptă a educației estetice.
Prin intermediul acivitătilor muzicale, copilul își formează priceperi și deprinderi muzicale, învață să audă, să simtă și să înțeleaga muzica.Acest lucru poate fi înfăptuit din primii ani de școală, mergând paralel cu dezvoltarea muzicală a elevilor, până la înțelegerea marilor creații muzicale și universale.
Percepția muzicală se formează pe baza sensibilității muzicale prin activitățile specifice începute din cea mai fragedă copilărie.Până la un anumit punct, toată percepția muzicală este o recunoaștere a unor elemente (intervale etc) sedimentate la om care se învață a asculta intervalele, trecând prin valorile notelor, cum se învață a clasa culorile.
Reprezentarea muzicală este capacitatea de a reproduce sau a descrie imagini muzicale însușite prin repetiții la care copilul participă cu plăcere și interes.
Atenția auditivă are un rol hotărâtor în dezvoltarea celorlalte facultăți senzoriale și intelectuale, prin care copilul acumulează cunoștințe și își formează deprinderi legate de însușirea limbajului muzical.De această facultate intelectuală depind toate fenomenele gândirii-percepția, memoria, actele de analiză și sinteză, reprezentarea, creația, sensibilitatea și inteligența.
Pornind de la faptul ca muzica prin natura ei este atragătoare, educatorii și învățătorii trebuie să-și orienteze munca de educație muzicală pe calea celor mai interesante și mai atrăgătoare activități, evitând munca teoretică în primii ani de școală.Interesul copiilor pentru muzică este determinat în mare parte de sensibilitatea lor înăscută.Astfel, se observă, că nu toți copiii participă cu același entuziasm la activitățile muzicale și aceasta se datorează faptului că unii sunt mai slab dezvoltați din punct de vedere senzorial.
Dacă la început elevii mai puțin sensibili lucrează prin imitație și simpatie, încetul cu încetul, interesul lor crește, ceea ce-i determină să se atașeze de activitățile muzicale, devenind părtași ai emoțiilor artistice.Dimpotrivă, dacă acești copii sunt lasați în afara activităților practice muzicale, ei nu se vor putea
dezvolta din punct de vedere senzorial, afectiv și intelectual și vor rămâne pentru multă vreme-dacă nu pentru toată viața-indiferenți față de muzică. Sensibilitatea se cultivă încă de la vârsta intereselor senzoriale, prin activități muzicale îmbrăcate în formă de joc, în care copilul este solicitat să cânte, să joace, să audă, să simtă, să reproducă și să creeze.Exercițiile, dacă sunt împletite cu jocuri, devin mai atrăgătoare, trezind dorința de
lucru chiar a copiilor mai puțin sensibili și solicitând atenția auditivă colectivă, în cadrul activităților de educație muzicală.
Menținerea atenției auditive se realizează atât prin cucerirea interesului, cât și prin crearea reflexelor de a asculta.Un sunet cântat în pianissimo, menține mai mult timp atenția auditivă, pe când un sunet puternic, pune urechea în stare de apărare, tulburând atenția.Iată de ce copiii trebuie să cânte în piano-ca să se audă unii pe alții.În caz de dezordine în clasă, nu trebuie să ridicăm tonul, ci să recurgem la reflexele de receptivitate pe care le-am creat prin diferite exerciții de calmare.Elevii trebuie să fie deprinși să dorească liniștea, care le va aduce bucuria unor activități plăcute și în care ei își vor putea manifesta tot elanul și forța lor creatoare.
Este necesar, de asemenea, ca educatorul să cunoască și procedeele prin care sa poate dezmorți o clasă de elevi obosiți.Iată, de exemplu, un exercițiu ritmic, pe care copiii sunt fericiți să-l execute sub forma jocului ,,De-a trenul”:copiii așezați unul lângă altul, ținându-se de mijloc sau de umeri, sunt pusi să imite mersul trenului, însoțit de onomatopeele ,,tu,tu,tu”, pornind într-un tempo rar și accelerând mișcarea din ce în ce mai mult, până la alergare, dar totul bine ritmat, fără a se permite dezordinea.Invers, pentru a calma o clasă de surescitați, același exercițiu se va face pornind de la un tempo repede și se va rări treptat până la coordonarea pașilor cu ritmul respirației liniștite și continuând apoi, cu rotirea brațelor, ca roata morii, din ce în ce mai rar până la calmarea completă.
Memoria muzicală reprezintă activitatea de întipărire, de păstrare și de reproducere a reprezentărilor sonore și se dezvoltă prin activități sistematice și de durată, concretizată în activită reprezintă activitatea de întipărire, de păstrare și de reproducere a reprezentărilor sonore și se dezvoltă prin activități sistematice și de durată, concretizată în activități de memorare și reproducere a unor fragmente și piese muzicale.
În cadrul lecțiilor de muzică, cea mai frecventă formă de activitate în care se solicită memoria muzicală a copiilor este învățarea cântecelor după auz sau recunoașterea unor cântece învățate mai dinainte.Memoria muzicală a elevilor se dezvoltă și prin alte activități practice muzicale, ca:
exerciții în care se urmarește cunoașterea și recunoașterea înălțimii sunetelor-sunete înalte, joase, mijlocii-sau mersul suitor, coborâtor și în zig zag al melodiei, prin trepte alăturate și prin salturi;
exerciții de cunoaștere și recunoaștere a sunetelor de diferite durate și intensități;
exerciții de intonație și cultură vocal-auditivă, prin care copilul înregistrează și memorează anumite imagini sonore percepute pe cale auditivă.
La dezvoltarea memoriei muzicale mai contribuie în mare măsură și audițiile muzicale.Prin această formă de activitate se solicită memoria elevilor pentru reținerea lucrărilor muzicale pe care le audiază.
Imaginația muzicală reprezintă procesul psihic prin care se crează noi reprezentări muzicale, pornind de la cele însușite anterior și se dezvoltă prin activități specifice.
Improvizația muzicală pe care copilul o efectuează în mod spontan, în cântece și jocuri, constituie punctul de plecare și mijlocul cel mai direct prin care se realizează dezvoltarea imaginației și a spiritului de creație muzicală, în primele clase ale școlii. Exercițiile de improvizație se desfășoară numai prin activități plăcute și atrăgătoare, dându-se deplină libertate spiritului creator în manifestarea sa independentă.
Gândirea muzicală cumulează elemente de reprezentare, memorie muzicală și sensibilitate și se dezvoltă prin formarea de priceperi și deprinderi de a gândi și recepta muzica și mai ales prin dezvoltarea atenției auditive, condiție psihologică esențială pentru cultivarea capacităților de receptare a muzicii.
Specialiștii, psihologi, pedagogi și muzicieni, sunt unanimi în recunoașterea rolului modelator al muzicii prin aportul ei la împlinirea personalității, la dezvoltarea capacității de apreciere a unor lucrări și de selecționare pe criterii valorice.
Vehiculând un limbaj universal, muzica contribuie la apropierea dintre oameni, dintre națiuni configurând acea personalitate pentru care comunicarea artistică este esențială și definitorie.
În concluzie, educația muzicală vizează toate resorturile personalității umane:cognitive, afective, psiho-motorii, fiind un mijloc esențial pentru formarea tipului de personalitate cerut de societatea viitorului.
II.2. Etapele mari ale însușirii muzicii și sarcinile fiecărei etape.
Muzica este arta prin excelență emoțională, care captivează interesul copiilor din cea mai fragedă vârstă, datorită specificului său senzorial cu care se adresează vieții afective a copilului.Auzul, în general are întâietate asupra văzului și din această cauză copiilor mici li se dau jucării care produc sunete, acestea producându-le deosebită plăcere.
Copilul manifestă de mic o deosebită plăcere senzorială de a asculta muzica, trăind pe această cale adevărate emoții artistice, precum și plăcerea activă de a cânta în jocurile lui, creând de cele mai multe ori cântece legate de acțiunea jocurilor.
Strâns legat de specificul de vârstă, predarea educației muzicale în școli, potrivit prevederilor programei de învățământ, se desfașoară în două etape și anume:
Etapa prenotației (cunoscută și sub denumirea de etapa oral-intuitivăsau etapa achizițiilor senzoriale) -grădinița și clasele I-II, în care muzica ,,se predă” prin cântece învățate după auz-elevii sunt conduși spre perceperea pe cale intuitivă de bază ale muzicii.
Etapa notației (sau etapa achizițiilor instrumentale) la clasele III-IV (și continuă în clasele următoare), în care se învață scris-cititul muzical și elementele de gramatică muzicală, strict indispensabile înțelegerii elementelor de bază ale muzicii.
II.2.1. Etapa prenotației începe în jurul vârstei de trei ani, când de obicei copilul intră la grădinița și continuă până în clasa I și a II-a ale învățământului primar.
Etapa cuprinde astfel vârsta preșcolară, cu substadiile ei (preșcolaritatea mică, mijlocie, mare) și primii ani ai vârstei școlare mici.
Deși aceste vârste au profile psihologice proprii, ele prezintă și anumite trăsături comune cum ar fi:
intensa dezvoltare a proceselor și reprezentărilor senzoriale, furnizate de contactul direct al copiilor cu mediul înconjurător;
caracterul global, concret al gândirii;
bogăția imaginației;
învățarea prin acțiune, prin joc.
Aceste trăsături vor determina anumite particularități ale educației muzicale pentru această perioadă și anume:
caracterul activ participativ al învățării;
caracterul ludic al activităților dirijate și libere, vizând perfecționarea analizatorilor auditivi, dezvoltarea acuității auditive, ca și formarea deprinderilor muzicale elementare;
caracterul oral-intuitiv al metodelor și procedeelor, în care va interacționa cunoașterea de tip senzorial cu cea de tip acțional.Printre metodele specifice se numără cântarea, jocul, dialogul, povestirea, etc.
bogăția materialului didactic (cât mai apropiat mediului ușor în care trăiește copilul).
În această etapă, copilul percepe elementele ritmico-melodice, armonice și dinamice, pe cale senzorială, după auz, prin cântece împletite cu jocuri și diferite alte activități care-i produc plăcere și-l atrag spre obiectul artei muzicale.De asemenea, acum se pune un deosebit accent pe dezvoltarea vocii și auzului la toți copiii, inclusiv la cel mai slab dezvoltați din punct de vedere muzical, urmărindu-se omogenizarea și acordarea vocilor.
Gândirea elevilor trebuie să fie orientată spre conținutul emoțional al imaginilor artistice, întruchipat de fiecare cântec și exprimat prin diferite elemente ale limbajului muzical.Limbajul muzical trebuie sa fie perceput de către copii ca mijloc de comunicare a gândurilor și sentimentelor omenești, întocmai ca limbajul vorbirii.
Nici un cântec și nici o activitate muzicală nu trebuie să fie efectuată în mod formal, fără seminificație, ci cu un scop educativ care să trezească în sufletul micuților elevi stări emoționale și să le dezvolte treptat sensibilitatea și receptivitatea artistică.Cântece mici ca:Iepurașul Țup, Fluturașul, Albinița mea, Țara mea,
etc, întruchipează imagini artistice gata să mobilizeze afectivitatea copiilor la trăiri emoționale intense, căci toate ființele de care vorbesc cântecele, sunt ființe vii, care trăiesc în realitate și care sunt dragi copiilor pentru că sunt prietenii lor de joacă.
Cântând, copiii învață să imite și să simtă mersul melodic și ritmul muzicii, iar audiind asociază cele învățate anterior cu cele percepute, în prezent, însușindu-și treptat elementele de expresie ale limbajului muzical și dezvoltându-și necontenit gustul estetic, în timpul activităților muzicale.
II.2.2.Etapa notației pune accent pe activizarea gândirii copiilor, determinându-i să-și însușească în mod conștient limbajul muzical exersat anterior în mod intuitiv, pe cale orala.
Conștientizarea limbajului muzical este un proces complex și anevoios de stimulare a facultăților intelectuale ale copiilor, care înregistrează la aceasta vârstă un real progres.Deși rămâne încă legată de acțiunea concretă, gândirea începe să devină operațională.Apar construcții logice, care înlocuiesc procedeele empirice, intuitive ale perioadei precedente.
Memoria capăta un caracter voluntar, conștient, cooperând în formele ei logice cu gândirea.
Și în domeniul proceselor senzoriale se manifestă un progres important.Percepția începe să fie organizată și orientată spre anumite aspecte ale obiectului sau fenomenului la perceperea componentelor sale, a fiecărui element de expresie în parte (melodie, ritm, nuanțe).
Această etapă a fost numită, convențional, ,,etapa notației” întrucât printre obiectivele sale figurează și însusirea citit-scrisului muzical.
Procesul de conștientizare a muzicii, respectiv operarea conștientă cu elementele limbajului muzical, nu implică însă numai acest aspect.
În această etapă continuă contactul viu al elevilor cu muzica prin intermediul jocului, al audiției muzicale, însă la un nivel calitativ nou.Alături de capacitățile senzoriale sunt antrenate în mai mare măsură capacitățile de analizare, diferențiere, disociere, etc.Nivelul gândirii elevilor permite acum detașarea anumitor elemente de limbaj muzical (durată, înălțime) care, plasate în primul plan al atenției vor fi supuse analizei comparării, generalizării.
Procedeele oral-intuitive cedează treptat locul celor logice.Alături de calea orală, a cântării după auz, începe să fie utilizată și calea notației muzicale.
Iată câteva forme de activitate prin care se realizează improvizațiile muzicale în etapa oral-intuitivă (claseleI-II) și mai târziu în etapa notației (III-VIII);
Improvizații ritmice sub formă de ,,ghicitori”.
Improvizațiile ritmice se pot realiza în momentul când elevii și-au însușit duratele pe care le exprimă prin silabe ritmice (ex:silaba,,ta”) și le recunosc sub formă de dictare orală, în anumite formule ritmice date de profesor.
De la dictările ritmice date de profesor se poate trece foarte ușor la improvizațiile ritmice, cerând câte unui elev să țină locul profesorului, astfel:
profesorul bate din palme o formulă ritmică și cere elevilor să ,,ghicească” și să spună prin silabe ritmice duratele pe care le-au auzit.
rolul de profesor se încredințează unui elev care bate din palme o altă formulă ritmică din câteva durate, așa cum îi vin în gând, adică ,,spune o ghicitoare”, pe care elevii trebuie s-o dezlege.
Improvizația efectuată sub formă de ghicitoare antrenează în mos deosebit pe toți elevii, pentru că fiecare dorește să aibă rol de profesor și se straduiește totodată să dea clasei ,,ghicitori” cât mai grele.
În etapa notației, improvizațiile ritmice se vor putea efectua atât oral, cât și scris, extinzându-se asupra tuturor duratelor învățate.Astfel se vor putea antrena mai mulți elevi deodată:un elev improvizează,
altul spune duratele, al treilea scrie valorile notelorpe tablă, iar al patrulea elev urmărește cu linia notele scrise pe tablă și conduce întreaga clasă ca să le citească ritmic sau să le bată ritmic din palme.
Improvizațiile ritmice se pot efectua atât separat, cât și în combinație cu improvizațiile melodice, ducând în mod treptat la improvizarea motivelor ritmico-melodice.
Trebuie subliniat însă faptul că în clasele a III-a și a IV-a ale învățământului primar, nu se poate realiza în întregime obiectivul însușirii citit-scrisului muzical, proces complex, ce se parcurge gradat, într-o perioadă îndelungată de timp.
Dacă în demersul didactic se va acorda timp și importanța cuvenite achizițiilor senzoriomotorii necesare, dacă familiarizarea cu citit-scrisul muzical se va face treptat, prin activități atractive, copiii vor ajunge să înțeleagă că universul muzicii e o lume fascinantă, dar logică și unitară, cu legi care o guvernează, cu un limbaj reglat de o ,,gramatică” specifică, ceea ce le va stimula interesul de a-l descifra.
II.3. Obiectivele și concretizarea lor în etapa prenotației
Etapa prenotației este o etapă obligatorie a educației muzicale, deoarece:
corespunde nivelului dezvoltării psihice a copilului;
traseul învățării are ca punct de plecare activitatea (jocul), urmată de tehnici de observare (intuire organizată) și explicată;
operarea conștientă cu elementele limbajului muzical (incluzând și citit-scrisul muzical) , are nevoie de o perioadă îndelungată de pregătire, cu activități ludice supravegheate de învățător.
Această etapă va avea următoarele obiective specifice, desprinse din obiectivele cadru:
Formarea capacităților interpretative:
formarea deprinderilor de cântare vocală;
formarea depriderilor de mânuire a unor jucării muzicale, obiecte sonore sau instrumente muzicale de percepție;
formarea deprinderilor de interpretare (în tempoul și nuanța adecvată conținutului);
formarea deprinderilor de exprimare muzicală prin utilizarea mișcării, a acompaniamentului ritmic.
Formarea capacităților de receptare a muzicii:
formarea deprinderilor de ascultare și audierea muzicii;
cunoașterea unor creații din muzica universală și românească;
– formarea deprinderilor de comparare, diferențiere, clasificare a unor elemente muzicale;
Cunoașterea și utilizarea elementelor de limbaj muzical:
familiarizarea prin audiții și cântare cu unele elemente melodice, ritmice, dinamice;
perceperea orientată, dirijată a unor elemente de limbaj muzical;
utilizarea unui cod gestual sau grafic.
În concluzie, etapa prenotației urmărește captarea interesului copiilor pentru muzică, alături de îmbogățirea experienței lor muzicale prin contactul direct cu această artă.
II.3.1. Formarea capacităților interpretative – cântarea vocală
Ca și vorbirea,cântarea este o manifestare esențială a finței umane.La fel ca vorbirea, deprinderea de a cânta se formează de la vârste foarte mici, primele manifestări fiind reprezentate de creatiile ce însoțesc jocurile copiilor.
Cultivarea vocii se realizează prin mai multe feluri de exerciții:de respirație, de dicție, de emisie, de intonație, de frazare etc (ex:cultură vocală).
Cele mai obișnuite exerciții de respirație sunt cele de ținere a unui sunet cât mai prelungit, emis de elevi cu o singură inspirație prealabilă, obișnuindu-i cu respirația costo-diafragmală.
Deși cele mai multe exerciții de respirație sunt combinate cu exerciții de emisie, pot fi utilizate și exerciții speciale.Exemplu:stând în picioare, cu brațele pe lângă corp, copiii inspiră doi timpi, ridicând ușor
brațele lateral, expiră 4, 6 sau 8 timpi, concomitent cu lăsarea brațelor, rostind sunetele ,,s” sau ,,u”, numărând de la 1 la 4, 5, 6, 7, 8 sau delamând diverse recitative.
La vârsta școlară mică se recomandă ca exercițiile de respirație să poarte amprenta ludicului.Exemplu:
-Ne plimbăm prin parc, iarna.Am găsit o rămurică de brad.O scuturăm de zăpadă și o mirosim: ,,Ce frumos miroase bradul!”
-Avem în mână o morișcă.Pentru a o mișca tragem aer în piept și suflăm în ea.etc
În exercițiile de dicție se va urmări pronunția corespunzătoare a cuvintelor (evitând cântarea nazală, deschisă etc) și în mod special a consoanelor finale și a celor de la începutul frazelor muzicale prin
sincronizarea atacului.Se știe că multe exerciții de dicție se realizează chiar pe textele cântecelor în studiu sau care urmează a fi abordate.
Însușirea unui repertoriu de cântece în etapa prenotației parcurge următorul traseu:
– familiarizarea copiilor cu conținutul cântecului (prezentarea unor planșe ilustrate, povești, versuri, ghicitori etc)
cântarea model a cântecului de către învățător
analizarea sumară a cântecului (conținut de idei, nr de strofe)
reluarea cântării model
învățarea propriu-zisă a cântecului (învățătorul împarte cântecul în unități/arcuri ritmico-melodice, care sunt comparate și însușite pe rând de către copii, apoi asamblate).
Cântecele ce se învață după auz sunt selecționate de învățător în funcție de:
vârsta copiilor-în clasele I si a II-a, cântecele trebuie sa oglindească imagini din viața micilor școlari.
Prietenii de joacă ai copiilor-fluturași, albinuțe, mielușei, puișori, cățeluși, pisicuțe etc precum și imaginea bunicilor, a părinților și a fraților nu trebuie să lipsească din cântecele de copii.
ambitusul vocilor-vocea copiilor din clasa I la începutul anului are o întindere de cca o sextă.În clasa a II-a vocile copiilor depășesc întinderea de o octavă cu unul sau două sunete, dacă în clasa I au cântat suficient și în mod sistematic.
tematica programei de învățământ.Pe baza cântecelor învățate dupa auz, copiii din clasele I și a II-a își pot însuși anumite elemente de ritm, înălțime, dinamică etc, formându-și primele percepții asupra limbajului muzical.
II.3.2 Formarea capacităților de receptare a muzicii
Dezvoltarea capacităților de receptare a muzicii reprezintă unul dintre principalele obiective ale educației muzicale, și urmărește să înlesnească elevilor înțelegerea frumosului muzical și integrarea acestuia în
propria viață, în comportamente morale, sociale, culturale.Spre deosebire de cel precedent, al dezvoltării capacităților interpretative, aplicabil în forme diferite, în funcție de aptitudinile elevilor, acest obiectiv nu mai depinde de dotarea lor muzicală, oricare dintre ei fiind apt să-și cultive dispozițiile pentru întelegerea conștientă a unor lucrări muzicale accesibile.El se concretizează în înțelegerea muzicii, care este un proces complex-
senzorial, cognitiv, emoțional și volițional și se realizează în primul rând prin audiții muzicale organizate metodic.Compozitorul care s-a apropiat cel mai mult de problemele receptării, pe care le consideră prioritare în domeniul educației muzicale este Dmitri Kabalevski.Teza principală de la care pornește
muzicianul rus poate fi rezumată astfel:orice om cu dotare intelectuală normală poate deveni un bun receptor al muzicii
Premisele dezvoltării capacităților de receptare sunt proiectate de muzicianul-pedagog în etapa preșcolară, când copiii sunt obișnuiți cu cele trei mari genuri de muzică:marșul, cântecul de joc și cântecul vocal.Ele vor deveni în timp pilonii pe care se poate construi parcurgerea prin audiții a unei vaste literaturi muzicale.
Ana Motora Ionescu propune un drum asemănător, mult mai complex însă pentru ciclul primar, adăugând marșului și cântecului de joc și alte genuri:cântece de școală, cântece de leagăn, cântece din folclorul copiilor, cântece populare.
Începând încă din primele clase, audițiile muzicale sunt foarte îndrăgite de către elevi, dacă au un conținut corespunzător nivelului lor de dezvoltare muzicală și dacă sunt adecvate particularităților lor de vârstă.
Primele audiții pot fi realizate prin ascultarea unor cântece interpretate de către învățător vocal sau cu instrument.Basmele muzicale pot fi întrebuințate cu succes întrucât au darul să cucerească atenția tuturor școlarilor de vârstă mică, datorită faptului că povestirea, ca activitate didactică, le este bine cunoscută fie din grădinițele de copii, fie chiar din familie.
Audiția muzicală în clasele I și a II-a nu trebuie să dureze mai mult de zece minute.
II.3.3. Cunoașterea și utilizarea elementelor de limbaj muzical
Ritmul.În clasele I și a II-a continuă activitățile ludice, cu caracter oral-intuitiv, specifică stadiului preșcolaritătii.Cântecele și jocurile muzicale sunt mijloacele predominante în activitatea didactică.
Etapa oral-intuitivă are ca activități specifice:perceperea ritmului din cântecul audiat, însoțit de bătăi din palme, cu degetul în bancă sau în diferite instrumente de percuție simple (tobițe, clopoței, etc) , mersul ritmic, recunoașterea principalelor durate ale sunetelor și aplicarea lor în exerciții, dirijatul intuitiv.
Activitățile de consolidare a cântecelor și jocurilor învațate se pot completa și îmbogăți cu următoarele activități ritmice:recitarea ritmică a textului cântecelor, asocierea unor mișcări sugerate de conținutul cântecelor, marcarea ritmului cântecelor, marcarea metrului, acompaniamentul ritmic, asocierea unor mișcări de dans adecvate cântecelor, jocuri ritmice.
Recitarea ritmică a textului cântecelor este un procedeu care constă în recitarea cu respectarea duratei fiecărei silabe a textului.Mișcările sugerate de textul cântecelor pot avea aspecte diverse:legănatul copilului, zborul păsărilor, culesul florilor, etc și vor reda ritmul sau metrul cântecelor.Marcarea ritmului
cântecelor constă în bătutul fiecărei durate utilizând diferite modalități:bătăi din palme, batăi ușoare cu degetele în bancă, folosirea instrumentelor de percuție sau a obiectelor sonore, mersul ritmic (prin pași pe
loc sau prin deplasare).Marcarea metrului din cântece constă în executarea unor bătăi uniforme și egale, ce reprezintă succesiunea timpilor.
Cântecul ,,Iepurașul”de D.D Stancu (fragment)
Melodia. O dată cu intrarea copiilor în școală, învățătorul trebuie să se preocupe să formeze la elevi, alături de capacitatea de a intona, pe cea de a asculta atent și conștient derularea fluxului melodic, de a percepe și reda conștient raporturile de înălțime dintre sunete.Mijloacele folosite vor fi alături de cântece, jocurile didactice muzicale, exercițiile melodice, reprezentările gestuale și grafice, ca și diverse materiale
didactice.Prin intermediul acestora, elevii disting cele trei categorii de sunete:înalte sau acute, medii și joase sau grave.Printre alte exemple de distingere a acestor categorii de sunete fac parte și:ciripitul
păsărilor, mormăitul ursului, sunetele instrumentelor muzicale etc.De asemenea, sensul mișcărilor melodice pot fi reprezentate prin mișcări ale mâinii drepte:orizontale (pentru sunete repetate), ascendente (pentru intervale suitoare) și descendente (pentru cele coborâtoare).
Nuanțele.În clasa I copiii iau la cunoștință de nuanțele contrastante ,,tare” și ,,încet” , iar în clasa a II a apare in plus și nuanța intermediară ,,potrivit de tare”.
Tempoul.Element component al ritmului muzical, tempoul reprezintă viteza, gradul de mișcare în care se execută piesele muzicale.
Conținutul informativ al domeniului, cuprinzând tempourile-repede, rar, potrivit-este menționat în programă începând cu clasa a II a.El se va regăsi în clasele următoare inserat în activitatea de interpretare a cântecelor.
Timbrul .Calitatea sunetelor de a se deosebi după sursa care le produce se numește timbru sau culoare sonoră.În primele clase, principala problemă în ceea ce privește timbrul, constă în distingerea timbrurilor
vocale (cel mai practic exemplu fiind recunoașterea vocii unui coleg) de cele instrumentale (obiecte sonore și instrumente de percuție în clasa a II a, instrumente cu coarde în clasa a III a și instrumente de suflat în clasa a IV a).
II.4. Obiectivele și concretizarea lor în perioada notației prin prisma programei școlare în înșușirea repertoriului adecvat vârstei.
O educație muzicală autentică nu se poate rezuma la oralitate, făcând abstracție de citit-scrisul muzical, care permite un anumit tip de acces la valorile culturii muzicale, transmise în cea mai mare parte pe această cale.
Citit-scrisul muzical contribuie în mod direct la:
cultivarea auzului muzical;
formarea capacităților de interpretare muzicală(prin accesul direct la partitura muzicală)
dezvoltarea proceselor intelectuale(prin antrenarea operațiilor gândirii:analiză, comparație, asociere, generalizare)
înțelegerea muzicii, a ,,gramaticii”ei specifice.
Citit-scrisul muzical devine astfel un mijloc de lărgire a universului de cunoaștere și de comunicare prin intermediul limbajului muzical.
În etapa notației (clasele a III a –a IV a) se continuă toate activitățile anterioare, adăugându-se solfegierea și scrierea prin simboluri grafice a elementelor muzicale învățate.
II.4.1.Formarea capacităților interpretative – cântarea vocală.
Și în această etapă se practică în general ca și în etapa prenotației, același tipuri de exerciții de cultură vocală și în plus, acestea pot fi înlocuite cuexerciții de intonare a sunetelor muzicale învățate, utilizând denumirea lor.Ex.fragmente din cântecul ce urmează a fi învățat.
Fiecare elev trebuie deprins cu respirația, emisia și dicția corecte, eliminându-se cântatul și vorbirea pe nas, cu vocea strangulata, cu deficiențe de dicție și de frazare.
Cântecele învățate în această etapă vor constitui mijloace de însușire conștientă a elementelor de limbaj muzical.Prin urmare, se vor alege lucrări în care elementul muzical ce trebuie însușit să fie pregnant.
În clasele a III a și a IV a, cunoștințele elvilor despre natură și despre țară se imbogățesc, astfel cântecele cu această tematică sunt foarte îndrăgite.
Ambitusul vocilor în această perioadă se extinde din ce în ce mai mult, în special la fete.Vocile fetelor de obicei rămân încă argintii, suple și mai subțiri, în timp ce ale băieților, câștigă în forță, se îngroașă puțin și capătă un timbru mai întunecat.
Ținând seamă de dezvoltarea psihică și mărirea ambitusului, în clasa a III a si mai ales a IV a nu trebuie să se învețe numai cântece la unison, ci pot fi abordate cântece ce cuprind elemente armonico-polifonice.
Exemple de exerciții de cultură vocală:
II.4.2. Formarea capacităților de receptare a muzicii
Drumul dezvoltării capacităților de receptare are un mers gradat, de la cunoscut la necunoscut,de la simplu la complex, de la ușor la greu etc, și se bazează în principal pe audiție și pe lărgirea orizontului de cunoaștere și cultură, determinat de contactul direct cu opera de artă.
Repertoriul audițiilor școlare este foarte divers și depinde în primul rând de ciclul școlar.
În ciclul primar domină cântecele cu structuri simple, jocurile populare, cântecele din folclorul copiilor, basme muzicale.
Basmul muzical este un gen care constă în redarea, prin intermediul muzicii, a unei povestiri.Prin urmare, muzica nu apare ca simplu decor, ci face parte integrantă din acțiune, fiind cu totul subordonată conținutului de idei, instrumentele muzicale iau locul personajelor.
Un exemplu de basm muzical, de o reală valoare artistică si didactică în constituie basmul muzical intitulat ,,Petrică și lupul” scris de compozitorul rus Serghei Provofiev.Scopul didactic al acestui basm este cunoașterea de către elevi a instrumentelor din orchestra simfonică.
Datorită unei acțiuni simple și clar expusă, transpusă în viața animalelor, care vorbesc prin glasul instrumentelor, această lucrare este accesibilă școlarilor, începând chiar din clasa a II a, cu condiția să fie audiată de mai multe ori pentru reținerea timbrurilor diferitelor instrumente și a temelor muzicale.
Pentru activizarea elevilor implicați în activitatea de audiție muzicală se pot organiza jocuri ca:
Recunoașteți instrumentul?
Recunoașteți cântecul?
Desenați, inspirați de muzica audiată!
Mișcați-vă după cum vă sugerează muzica!
Un material muzical deosebit de atrăgător și educativ pentru audițiile muzicale îl constituie muzica populară romznească, jocurile instrumentale:hora, sârba, brâul, jocul de doi etc.
Este deosebit de important ca audiția muzicală, la orice clasă s-ar desfășura, să fie precedată de o prezentare în care să fie expuse, pe înțelesul elevilor, elementele esențiale ale lucrării care urmează să fie audiata.Dacă este necesar, se recomandă ca profesorul să intervină și în timpul audiției, mai ales când lucrarea respectivă este cu totul nouă pentru elevi.Audiția muzicală se încheie cu discuții purtate de elevi, în care aceștia își spun impresiile.
Audiția muzicală la clasele III-IV nu trebuie să depășească 15 minute pentru a nu obosi atenția elevilor.
II.4.3. Cunoașterea și utilizarea elementelor de limbaj muzical
Ritmul. Transformările produse la nivelul gândirii copilului, care din intuitivă devine operațională, precum și cunoștințelor referitoare la unitățile de măsură dobândite la matematică, permit trecerea la abordarea sistemului divizionar în însușirea duratei sunetelor.Așadar, începând cu clasa a II a se trece la perceperea globală a duratelor și exprimarea lor prin termeni generali (sunete lungi și scurte) la măsurarea exactă a duratelor (sunete cu durată de un timp, de doi timpi).
Predarea duratelor sunetelor se pornește cu durata de un timp.Etapele parcurse în însușirea ei:
– prezentarea unui recitativ format din durate de un timp (grup de cuvinte care durează fiecare câte un timp, de exemplu: ,,Doi cai pasc fân” sau ,,Am fost în crâng”).
– repetarea cuvintelor, însoțite de bătăi în bancă sau pași;
– măsurarea duratelor prin mișcări de braț (bătăi, pași)
– comunicarea noutății.Un sunet muzical (sau o silabă) care ține cât o mișcare de braț (bătaie, pas) are durata de un timp.
-prezentarea semnului grafic.
Urmează învățarea unui cântec (după auz) , în care elevii vor descoperi prezența duratei de un timp.
Durata de doi timpi și cea de jumătate de timp urmează să fie însușite pe rând, dupa acelasi algoritm.
Pauzele se predau în fiecare clasă a învățământului primar conform caracterului concentric al continuturilor programei.La clasa I elevii descopera că ,, momentele de tăcere în muzică se numesc pauze”.La clasa a II a apare în plus măsurarea duratei pauzei, iar la clasele a III a și a IV a, reprezentarea ei grafică.
Un aspect important al domeniului ritmic îl constituie aspectul lui metric:organizarea succesiunii simetrice a accentelor, având drept consecință gruparea în măsuri a timpilor.După ce elevii vor sesiza periodicitatea accentuării silabelor, se va trece la măsurarea duratei fiecărei silabe prin timpi, urmată la clasele a III a și a IV a de notarea semnelor de durată deasupra fiecărei silabe.
Melodia. Citit-scrisul muzical este un proces complex și dificil care începe în clasa a III a și va continua de-a lungul întregii școlarități.În această etapă copiii încep să se familiarizeze și chiar să opereze conștient cu limbajul scris, codificat al artei muzicale.
Etapa învățării notației muzicale începe cu portativul, cu cheia sol, cu învățarea notelor în ordinea apariției lor în sistemul modal ( sol, mi, la, do, re, fa, do) și reprezentarea lor prin semne grafice-începând cu clasa a III a și continuând cu noțiunile de ,,ton” și ,,semiton” și apoi cu ,,gama”.
Nuanțele ,,tare”, ,, potrivit de tare” și ,,încet”, învățate în clasele anterioare se reiau și sunt aprofundate în clasele III-IV unde se învață termenii italieni consacrați:piano (încet) ;mezzoforte (potrivit) ;forte (tare).
Tempoul. Tempourile-repede, rar, potrivit-se vor regăsi și în clasele a III a și a IV a cu termeni din limba italiană:allegro (repede) ; moderato (potrivit) ;andante (rar, lent)
Copiii folosesc în general grade ridicate de tărie a sunetelor și tempouri repezi, de aceea, prima obligație a educatorului este sa-i convingă de faptul că adevărata cântare nu trebuie strigată, țipată,cântată în nuanțe puternice, existând cântece care, dimpotrivă, solicită intensități mici și tempouri moderate sau chiar lente (ex:cântecul de leagăn ).Un rol important îl are propunatorul, prin cântarea model.
Practica a mai evidențiat confuzia pe care o fac unii copii între a cânta încet și a cânta rar. Pentru eliminarea acestuia, se vor efectua exerciții în care elevii să poată distinge deosebirea esențială dintre cele două modalități aparținând fiecare altui domeniu, al nuanțelor și al tempoului.
Capitolul III
CUNOȘTINȚE, PRICEPERI, DEPRINDERI ȘI CLASIFICAREA JOCURILOR MUZICALE
III.1. Cunoștințele muzicale
Cunoștințele (problemele) muzicale au rolul de a conștientiza activitatea de formare a deprinderilor, ele referindu-se în general la explicarea și asimilarea termenilor și semnelor muzicale, a datelor de istorie a muzicii, forme muzicale etc, contribuind la îmbogățirea culturii muzicale și generale a copiilor.
Întrucât la vârsta de șase ani copilul este capabil să înțeleagă simbolurile sunetelor limbii, când începe scris-cititul muzical este dezvoltat psihic pentru a face față sarcinilor ei.
Fundamental în predarea oricărei probleme muzicale rămâne descoperirea și aplicarea ei în exemplul muzical.Iată de ce nu se poate vorbi despre predarea-învățarea cunoștințelor muzicale înainte de a cunoaște toate mijloacele în care acestea pot fi întâlnite.
Tehnologia didactică
reactualizarea cunoștințelor și deprinderilor pe care se axează noul;
descoperirea problemei în exemplul muzical;
conștientizarea și însușirea ei;
aplicarea în solfegiu;
consolidarea.
Exemplu: Predarea-învătarea duratei de o jumătate de timp (clasa a II a)
,, Păsărică aurie”
Cunoștințele muzicale, prin tehnologia didactică proprie, impun două metode de bază: problematizarea și învățarea prin descoperire, în completare cu: explicația, conversația, exercițiul și demonstrația (în acest caz nu se include și demonstrația scrisă).
III.2. Deprinderile muzicale
Formarea deprinderilor muzicale constituie una din sarcinile esențiale ale educației muzicale, contribuind la asimilarea, înțelegerea și interpretarea muzicii la un nivel artistic superior.Mijlocul pricipal de formare a deprinderilor este exercițiul, alături de care audiția are un aport deosebit, iar de perfecționare și valorificare a lor, cântecul, jocul și audiția.
Cunoașterea gradului de înzestrare muzicală a copiilor este etapa inițială în această activitate complexă și de durată. Se pornește de la ideea ca nu există copil afon, adică lipsit total de calități muzicale. Este posibil ca din lipsă de experiență sau din timiditate, unii copii să nu reușească să sa achite individual de sarcinile muzicale propuse, în schimb, în colectiv să execute corect. Se poate ca un elev cu auz muzical bun să nu aibe calități vocale deosebite, sau invers. De aceea, concluziile propunătorului nu trebuie cunoscute de copii, prin decretarea celor talentați și, cu atât mai dăunător, a celor lipsiți de calități muzicale. Nu vor fi desemnați pentru a da tonul, a dirija sau a fi soliști, aceiași copii, decât cu condiția de a găsi prin compensare activități posibil de îndeplinit de către toți ceilalți. Activitatea muzicală se va organiza în așa fel, încât să dea tuturor copiilor posibilitatea participării active, conștiente, de integrare afectivă în procesul comun de educație muzicală, în care fiecare își aduce contribuția după puterile sale, simțindu-se util și deci mulțumit. Astfel, decalajul existent la început, din motive obiective, se accentuează și, cu anii, devine de nerecuperat.
Datoria educatorului este aceea de a constata mai întâi cauzele deficiențelor (uneori cu ajutorul medicului) și de a acționa pentru remedierea lor.
În corectarea și dezvoltarea auzului și a vocii copiilor, exercițiile acționeaza cel mai direct.În grădiniță și clasele mici sunt deosebit de eficiente jocurile cu diverse sarcini muzicale, precum și activitatea de cântare în colectiv, în care se urmărește continuu respirația, dicția, emisia, intonația, intensitatea mică etc.
O mare importanță o are modul în care se demonstreză, multe din deficiențele copiilor putându-se înlătura prin imitarea propunătorului.
În procesul de dezvoltare a auzului și vocii copiilor, de muzicalizarea generală a lor, se urmăresc deprinderi diverse.
Deprinderea de a cânta în colectiv- constă în capacitatea copilului de a participa la o interpretare colectivă ( a grupei, clasei, corului), respectând cerințele propunătorului:
atitudinea în timpul cântării, poziția corectă;
receptarea tonului, a semnalelor și gesturilor necesare sincronizării execuției.
Copiii vor fi deprinși să se autocontroleze înaintea activității de cântat, abordând o atitudine liniștită și luând poziția cuvenită.
Interpretarea colectivă este precedată de comunicarea tonului (executarea de către propunător a fragmentului incipient la înălțimea reală) și de semnalul de început (numărarea și tactarea timpilor unei măsuri precedente).
Exersarea repetată a acestor probleme încă din primele lecții (activități) asigură executarea corectă a începutului, la înălțimea reală și sincronizat, lucru destul de greu de obținut altfel.
Deprinderile derespirație corectă se formează prin exerciții specifice și se valorifică în executarea cântecelor.
Respirația are două etape:
inspirația;
expirația.
Momentul inspirației este indicat prin pauze sau virgule puse deasupra portativului, prin legato de expresie sau frazare. Dacă aceste semne lipsesc, propunătorul îi deprinde pe copii sa inspire acolo unde fraza muzicală și textul literar permit și necesită acest lucru.
Se urmărește:
realizarea inspirației sincronizate a tututror copiilor în același loc.
Pentru aceasta, propunătorul explică, demonstrează și execută o dată cu copiii. Nu se admit inspirații la mijlocul frazei sau al cuvântului, așa cum obișnuiesc copiii mici și în nici un caz rostirea cuvintelor pe inspirație;
amplasarea corectă a inspirației, cuprinzând întreaga capacitate toracică și nu numai cea claviculară, tendință întâlnită des la copii.
Deprinnderile de emisie vocală și dicție constau in emisia corectă, naturală, în intensitate mică, fără nazalizare, stridențe, îngroșarea vocii, gâtuirea sunetelor. La această vârstă emisia este greu de controlat, dar vocea în mod normal este limpede, cu un timbru cristalin, plăcut, specific copiilor. Ținând cont de acestea, se urmărește cu precădere realizarea omogenizării, dezvoltarea ambitusului, a expresivității vocale, ponderând tendința copiilor mici de a cânta tot timpul tare.
Corectarea eventualelor greșeli de emisie se face, de regulă, prin imitarea propunătorului, care trebuie să aibă cunoștințe și deprinderi corespunzătoare în acest sens. Se utilizează exerciții speciale, ponderea având-o însă activitatea de cântare.La această vârstă pot exista și greutăți în rostirea unor cuvinte în vorbire și cu atât mai mult în cântare, vocale deschise, nespecifice limbii noastre. Aceste greșeli se corectează mai întâi în vorbire și apoi în cântare, tot prin demonstrația propunătorului.
Deprinderea de solfegiere-constă în capacitatea copiilor de a descifra un cântec după note. Această deprindere are la bază deprinderile melodice și ritmice din perioada prenotației și se formează pe baza exercițiilor de descifrare a cântecelor prevăzute de manual.Învățătorul nu trebuie să uite nici o clipă că și în învățarea citit-scrisului muzical este vorba tot de deprinderi și nu doar de cunoștințe predate, înmagazinate și verificate prin întrebări.
Deprinderile de interpretare – la această vârstă constau în capacitatea copiilor de a alege și de a executa tempoul și nuanțele potrivite fiecărui cântec, de a cânta expresiv și cu sensibilitate, în strânsă legătură cu înțelegerea mesajului artistic.
Deprinderile de interpretare se formează în timp, cu grijă pentru firesc și muzicalitate, potrivit capacității copiilor, apelând continuu la gândirea lor, precum și la trăirea afectivă adevărată. În felul acesta
interpretarea este motivată, iar cântecele învățate se pot grupa după conținut și caracter, stabilind cum trebuie cântate: repede, lent, tare sau încet.
Deprinderile de a executa mișcări pe muzică – se formează începând cu grupa mică, unde copiii efectuează din proprie inițiativă mișcări de legănare, bătăi ușoare din palme sau din picioare, marcând timpii accentuați. Răspunzând acestor particularități, mișcările se exersează în diferite cântece și jocuriritmice: de dans, de ilustrare a conținutului cântecului, ritmice, etc. Alegerea și efectuarea mișcărilor celor mai potrivite denotă capacitatea copiilor de a înțelege conținutul cântecelor și de a conștientiza elementele muzicale.
În această categorie putem încadra și mișcările specifice de dirijat, care constau în formarea capacității copiilor de a tacta corect măsura, făcând abstracție de structura ritmică.Începând de la grădiniță și continuând cu clasele mici, copiii sunt corectați. Deprinderea de tactare corectă se formează începând cu grupa mare și clasa I, în cântece scrise în măsura de două pătrimi, tactând cu ambele mâini (Dirijat intuitiv).
Deprinderile de audiere – sunt specifice activității muzicale, deoarece însușirea prin imitație a unui cântec se face pe baza ascultării de către copii a demonstrației propunătorului, precum și ascultării conștiente, de către fiecare copil, a execuției colectivului în care se încadrează. O formă superioară a acestei deprinderi o reprezintă audierea lucrărilor muzicale înregistrate. Conditia formării corecte a deprinderilor este gradarea în timp și dificultate a pieselor audiate, precum și frecvența audițiilor.
Analizând deprinderile muzicale enumerate, precum și altele care se desprind din activitățile ce decurg din cântec, audiție, exercițiu și joc, putem concluziona că acestea se pot grupa în câteva direcții.
Clasificarea lor pornește de la calitățile fizice ale sunetului, înălțimea, durata, intensitatea și timbrul, în strânsă legătură cu forma lor de expresie artistică în lucrări muzicale: melodia, agogica (ritmul, metrul, tempoul), dinamica (planurile nuanțelor), armonia (polifonia și orchestrația).
Din acest punct de vedere, deprinderile se ramifică astfel:
melodice;
ritmice;
de interpretare expresiva;
de diferențiere a timbrelor;
armonico-polifonice;
de a executa mișcări pe muzică;
de audiere.
Din considerații didactice, în proiectarea conținutului educației muzicale vom utiliza termenul de capitol pentru aceste domenii de formare a deprinderilor.
Dobândirea cunoștințelor și deprinderilor muzicale în învățământul preșcolar și primar se realizează prin lecția (activitatea) de muzică, forma de bază a procesului de predare-învățare.
Capacitățile dobândite astfel se valorifică în activitățile artistice suplimentare, ce constau în pregătirea formațiilor muzicale, organizarea și desfășurarea serbărilor.
III.2.1. Deprinderile specifice muzicii vocale
Cea mai simplă și naturală formă de practicare a muzicii este cântarea vocală, vocea fiind cel mai la îndemână mijloc de a ,, produce ” muzică.
Acest instrument natural este totodată și cel mai expresiv, având atât avantajul contactului direct cu sufletul omenesc cât și pe cel al asocierii cu puterea emoțională a cuvântului în transmiterea mesajului artistic.
Facultatea de a cânta ca și cea de a vorbi sunt proprii speciei umane, care le are înscrise în zestrea sa genetică ,, transmițându-le sub forma potențială fiecărui individ”. Ele se vor transforma în competențe numai în urma unei educații sistematice.
Sarcinile educației muzicale in acest domeniu vizează:
educarea auzului muzical prin cântare vocală;
cultivarea vocii copiilor (formarea deprinderilor corecte de cânt);
însușirea unui repertoriu vocal de cântece.
Cântecul reprezintă-în școala de cultură generală, unde predarea muzicii nu are, ca scop specializarea muzicală-opera de artă ca atare, pe care copiii îl îndrăgesc și-l însușesc, pentru că răspunde nevoilor lor afective. Prin intermediul cântecelor, arta muzicală contribuie la procesul de cunoaștere a realității și de transformare a conștiinței umane de aceea, pentru ca eficiența educativă a cântecelor să fie cât mai mare, acestea trebuie să fie atrăgătoare și placute, cucerind prin însăși valoarea lor artistică și educativă, interesul copiilor. Este știut că un cântec frumos și atrăgător cucerește interesul copiilor și le dezvoltă gustul artistic, pe când altul neizbutit din punct de vedere artistic îl înăbușe. Pe de altă parte, măiestria pedagogică a învățătorului în predarea cântecului după auz, este un factor hotărâtor în ceea ce privește valorificarea unui cântec, în fața elevilor.
Dacă propunătorul știe să prezinte cântecul respectiv cât mai frumos și mai expresiv, cântând cu voce caldă în fața copiilor, aceștia sunt cuceriți repede de frumusețea cântecului și a interpretării, îndreptându-și atenția și memoria auditivă către glasul interpretului pentru a-l învăța.
Cultivarea vocii și a auzului se înscrie între principiile fundamentale ale educației muzicale. Cultura vocal-auditivă înseamnă coordonarea centrilor nervoși auditivi, cu vibrația corzilor vocale, ceea ce se poate realiza prin exerciții, încă de la vârsta preșcolară. Prin urmare, în stadiul întâi, oral-intuitiv, cultura vocal-auditivă trebuie să devină o activitate de bază, vie și reală, asigurând dezvoltarea și întreținerea vocii, ca prim instrument muzical pe care toți copiii îl au la îndemână.
Preocuparea pentru dezvoltarea vocii și a auzului elevilor este o problemă importantă care trebuie să stea în atenția oricărui învățător. Fără formarea deprinderilor de a cânta frumos, a intona just și a conduce vocea după toate inflexiunile ritmico-melodice ale cântecelor, nu se poate ajunge la o execuție și o interpretare expresivă. Deprinderile vocal-corale se formează în mod treptat, începând din primii ani ai școlarității și până la ultimele clase școlare. Chiar de la începutul clasei I, exercițiile de cultură vocal-auditivă se vor face cu toți copiii, fără graba de a face clasificări de ,, cântăreți” și ,,afoni”, căci într-un timp foarte scurt, chiar după câteva lecții, proporția se va modifica, în sensul, că mulți din elevi-considerați la început fără voce și auz muzical-se vor încadra cu destulă ușurință între cântăreți. Numai după 10-15 lecții, se vor putea observa elevii care sunt într-adevăr slab dezvoltați din punct de vedere muzical, urmând ca pentru aceștia să se aplice procedee speciale și individuale, ceea ce nu exclude încadrarea lor permanentă în activitățile muzicale colective ale clasei.
Se știe că omul își valorifică vocea în măsura dezvoltării auzului muzical. Mecanismele complexe care stau la baza cântecului antrenează pe de o parte analizatorul auditiv, pe de alta aparatul fonator, coordonate de anumite structuri ale sistemului nervos central.
Producerea sunetelor cântate de către om reprezintă un act voluntar conștient, comandat de sistemul nervos central. Pentru a fi redate, sunetele trebuie mai întâi percepute, apoi transformate în imagini (reprezentări auditive) și abia pe urmă redate prin voce.
Prin urmare, educarea auzului muzical trebuie să se facă în același timp cu cultivarea glasului, de la cea mai fragedă vârstă.
Maurice Chevais- celebru profesor și inspector al învățământului muzical francez (sec al XX-lea)- recomandă:,, Pentru ca educarea urechii progresează mult mai repede decât educarea ochiului, începznd cu șase ani, pentru ca suplețea organelor la această vârstă îngăduie îndreptarea mai multor deficiențe, fie auditive, fie vocale(…)este nevoie ca educarea auzului prin muzică să fie începută de la vârsta preșcolară și
școlară mică”.Este cunoscută însă existența unor grade diferite de înzestrare a copiilor cu auz muzical, având repercusiuni asupra capacității de redare a vocii, ceea ce ridică probleme dificile în planul educației muzicale.
Cercetările din domeniul psihologiei și pedagogiei muzicale deschid însă o perspectivă optimistă asupra acestui domeniu. Ele demonstrează că:
fiecare individ este înzestrat cu aptitudini muzicale:,, Fiecare este oarecum înzestrat, sensibil, receptiv și capabil de progres, apt pentru educația muzicala”, spunea Carl Orff-compozitor, reformator al învățământului muzical din germania.
orice copil normal dezvoltat (fără anomalii anatomo-patologice) e apt pentru activitatea de cântare.
Cultivarea vocii este pentru învățător o obligație de prim ordin. Ea se realizează, în genere, în funcție de gradul de antrenare a elevilor în formațiile artistice școlare, dar obiectivul se extinde și asupra elevilor care nu participă la aceste activități. Altfel spus educatorul și învățătorul trebuie să urmărească cultivarea vocii tuturor elevilor în limitele dotării lor.
Se pornește de la premisa că orice voce este educabilă chiar dacă nu se poate ajunge cu oricare la performanțele atinse de cea de excepție și că vocea reprezintă primul și cel mai perfecționat instrument muzical. Omul începe să cânte din cea mai fragedă vârstă, când se înregistrează activități inconștiente, instinctive. Cu timpul, vocea lui se dezvoltă, concomitent cu auzul muzical, și el poate trece la activități conștiente.Vocea este, după cum s-a arătat, principalul mijloc de redare a muzicii. În mecanismele reproducerii ei concură organele respiratorii, coardele vocale și aparatul articulatoriu cu cavitățile rezonatorii, toate funcționând ca un sistem unitar.
Calitățile unei voci frumoase sunt: timbrul, claritatea, justețea intonației, maleabilitatea, omogenitatea, flexibilitatea, volumul. Toate acestea se cultivă printr-o activitate susținută de educația vocală.
La copiii de vârstă școlară mică, aparatul vocal este încă nematurizat, fragil, volumul mic, ambitusul vocal mai redus. Se întâlnesc frecvent cazuri de cântare nazală, guturală sau ștrangulată.
Prin exerciții sistematice, vocea copilului se dezvoltă, dobândind treptat atributele unei voci frumoase. În educarea vocii se urmărește ca elevii:
să intoneze ,,curat” sunetele auzite(să reproduca sunetele cu același număr de vibratii cu cele auzite; dacă numărul de vibrații este mai mic, sunetul reprodus va fi mai jos, iar dacă numărul de vibrații este mai mare, sunetul va fi mai înalt);
să intoneze sunetele cu o intensitate naturală (vocea vorbită are 30-40 decibeli, iar cea țipată peste 80 decibeli;în cântare, intensitatea e bine să nu depășească 60 decibeli);
să emită sunete de durate diferite (trebuie reținut faptul că dacă în vorbirea curentă o vocală durează aproximativ 1/5 dintr-o secundă, în cântare, durata trebuie să crească de la o secundă la câteva secunde);
să susțină, să controleze și să-și dozeze respirația, potrivit desenului ritmico-melodic al piesei;
să-și păstreze timbrul propriu, bazat pe emisia naturală a sunetelor;
să câștige suplețe vocală (să treacă cu ușurință de la un model melodic la altul, de la o nuanță la alta, de la un registru vocal la altul).
Educarea auzului muzical și a vocii trebuie să înceapă la cea mai fragedă vârstă, formele organizate începând din grădiniță. Dotarea muzicală diferită de la individ la individ este valabilă și pentru auzul muzical. De aceea, educarea lui trebuie să țina seamă de aceste particularități, care depind de vârstă, de medii diferite și de particularități aptitudinale.
Dezvoltarea capacităților interpretative constituie ținta finală a acestui obiectiv și se concretizează în interpretarea corectă, artistică, expresivă. De aceea, practica vocală își propune să urmărtească dezvoltarea aptitudinilor de a cânta îngrijit, formarea capacităților și deprinderilor reproductiv-interpretative, crearea premiselor pentru o interpretare corespunzătoare, ținând seama de respirația, emisia, frazarea, dicția corecte, de omogenitatea și suplețea vocilor.
Interpretarea trebuie să-i ajute pe elevi să se apropie de muzică, familiarizându-i cu valorile reprezentative ale artei populare, bisericești, tradiționale și cu exemple reprezentative din creația universală, interpretările corespunzătoare devenind repere ale aprecierii estetice și ale receptării.
Însușirea unui repertoriu de cântece și fragmente de lucrări muzicale reprezentative, diferite ca factură (populară, bisericească, cultă, ușoară) din muzica românească și universală constituie finalitatea activităților de interpretare. Materialul cu care se realizează educația muzicală, îl reprezintă cântecul de cele mai diverse facturi și fiecare colectiv de elevi ar trebui să aibă un repertoriu propriu, utilizabil și dincolo de perimetrul orelor de educație muzicală, în cadrul unor zile istorice (Ziua Națională, 24 Ianuarie, Ziua Eroilor, etc), a unor serbări religioase ( Nașterea Domului, Prohodul și Învierea Domnului etc ). S-ar contribui astfel la realizarea planului complex al utilității elementelor învățate la oră și la cultivarea plăcerii elevilor de a se manifesta prin cântec și de a exprima prin intermediu lui anumite stări sufletești.
III.2.2. Deprinderi legate de principalele elemente ale muzicii
Cunoașterea elementelor de limbaj muzical este modalitatea apropierii de înțelesurile lucrărilor muzicale și rezultă din infinitele combinații ale relațiilor dintre sunete, generând melodica, ritmul, dinamica, tempoul, timbrul, armonia, polifonia, structura arhitectonică, etc.
Pentru selectarea corespunzătoare a parametrilor acestui obiectiv pentru învățământul general, deci pentru completarea culturii generale cu elemente ale domeniului muzical, este necesară raportarea lor la celelalte obiective ale educației muzicale: dezvoltarea capacităților interpretative și de receptare a unor lucrări muzicale, cultivarea sensibilității, fanteziei, imaginației și creativității. Aplicând aceste trei filtre, cărora se adaugă și cel al accesibilității, al utilității si mai cu seamă cel al timpului afectat educației muzicale, vom obține strictul necesar din elementele de limbaj muzical preconizate a fi cunoscute de elevi.
Forma concretă si complexă de reprezentare a elementelor de limbaj este notația muzicală, a cărei cunoaștere își are partea ei de contribuție la realizarea componentelor celor două obiective-interpretare și receptare-și la cultivarea sensibilității, a imaginației, fanteziei și creativității, respectiv la dezvoltarea auzului, a intonației, a simțului ritmic, la cultivarea vocii și a memoriri muzicale. În fond, notația reprezintă un sistem specific de exprimare prin semne speciale a limbajului muzical. Ea cuprinde doar forma vizuală a acestor elemente a căror reprezentare completă și complexă este dată de forma sonoră, auditivă. Elevii trebuie să înțeleagă faptul că un anumit semn grafic reprezintă un fenomen sonor, care intră în componența unei exprimări tot sonore și percepute pe cale auditivă și reproductibil cu vocea sau cu un instrument muzical.
Cunoașterea notației și elementelor de scris-citit muzical necesită o activitate îndelungată, pentru că ea presupune formarea deprinderii de solfegiere, de dezvoltare a auzului, a simțului ritmic, melodic și
armonic etc. Este un proces similar cu cel din domeniul exprimării verbale unde mai întâi apare limba vorbită și apoi cea scrisă.
Ciclul primar, bazându-se pe elementele intuitive din perioada premergătoare notației muzicale, se limitează la cunoașterea sunetelor din gamele Do major și La minor, abordate după principiul modalismului, propriu folclorului copiilor, a intervalelor de ton și semiton, a principalelor valori de note (pătrimi, optimi, doimi), a nuanțelor de bază (p; f; mf; mp), a formei strofice cu refren din cântecele cele mai simple.
Cunoașterea elementelor de bază ale limbajului muzical nu constituie un scop în sine, ci se subordonează celorlalte obiective îndeosebi celor privind dezvoltarea capacităților interpretative și de receptare a muzicii.
Forma complexă și diversă sub care se prezintă elementele de limbaj muzical determină compartimentarea lor și tratarea separată pentru a putea surprinde detaliile fiecărui domeniu, preconizate și de documentele programatice: elemente melodice, ritmice, armonico-polifonice, al timbrurilor si al expresivității și al formei arhitectonice, formarea deprinderilor de solfegiere și de scris muzical.
Elemente melodice
Muzicienii au evidențiat rolul deosebit al melodiei, ea fiind recunoscută ca cel mai expresiv element și având o excepțională încărcătură emoțională.
Melodia este definită de teoreticieni ca fiind ,,factorul primordial al expresiei artistice muzicale” și considerată ,,element primordial și în același timp definitoriu al muzicii.”
Simțul melodic apare din fragedă copilărie, viața muzicală a copilului fiind dominată de acele manifestări caracteristice in care locul cel mai important îl deține jocul însoțit de cântece foarte simple, atât din punct de vedere ritmic, cât și melodic. Simtul muzical se dezvoltă în forme organizate, activitățile muzicale din grădinițe și din clasele primare având acest obiectiv prioritar. Absenta acestor activități din programul copiilor de vârstă preșcolară și școlară mică contribuie la înmulțirea numărului de copii distonici, cărora le va fi rușine mai târziu să cânte, potențele lor muzicale nedezvoltându-se și închircindu-se din cauza lipsei exercitiilor.
Melodia rămâne cel mai important mijloc de expresie al artei muzicale. Ea se compune din ,,succesiuni de sunete de diferite înălțimi, posedând un ritm propriu.” Aspectul intonațional, legat de înălțimea sunetului, ce se bazează pe capacitatea fiziologică a omului de a percepe și reda raporturile de înălțime dintre sunete este definitoriu pentru acest mijloc primordial de exprimare muzicală.
Melodia constituie un capitol esențial al conținutului educației muzicale. În abordarea lui trebuie să se țină cont de două aspecte:
elementele care compun melodia (sunete muzicale, formule melodice etc);
expresivitatea , sensul estetico-emoțional, rezultat din modul de îmbinare a elementelor muzicale ca și din fuziunea cu textul literar.
Educația muzicală în acest domeniu vizează:
formarea capacității de a percepe raporturile de înălțime dintre sunetele muzicale;
formarea deprinderilor de intonare conștientă a raporturilor de înălțime dintre sunete;
cunoașterea și operarea cu elementele de notație muzicală.
Elemente ritmice
Este cunoscut faptul că ritmul reprezintă unul dintre elementele de bază ale muzicii, unii cercetători considerând că el ar fi apărut chiar înaintea melodiei. Cert este că în manifestările oamenilor primitivi și ale copiilor ritmul domină.
Această predispozitie a copiilor pentru ritm și mișcare constituie un mare avantaj pentru educația muzicală, educatorului rămânându-i obligația de a conștientiza formarea deprinderilor de utilizare a elementelor ritmice utile interpretării și receptării muzicii, de a sincroniza practicarea ritmului cu scrierea și decodificarea lui.
Ritmul muzical este generat de succesiunea organizată a duratelor sunetelor.
Noțiunea generală de ritm muzical cuprinde trei elemente:
ritmul propriu-zis ( combinarea diferitelor durate muzicale);
metrul (alternarea periodică a timpilor accentuați și neaccentuți ai măsurii);
tempoul (viteza în care se desfășoară ritmul propriu-zis);
Fiind legat intrinsec de mișcare, ritmul ocupă un loc esențial în viața copilului. De aceea, în cadrul procesului instructiv-educativ, activitațile destinate domeniului ritmic sunt numeroase. Ele înviorează si dinamizează totodată orele de educație muzicală.
Obiectivele acestui domeniu, deprinse din obiectivele cadru ale educației muzicale pentru ciclul primar au în vedere:
formarea capacității de exprimare a ritmului din cântece și jocuri;
formarea capacității de receptare a ritmului (a diferențelor de durată și de accente dintre sunete).
Elemente de expresie – Nuanțe.Tempoul.
Cea de-a treia calitate a sunetelor muzicale, intensitatea, generează un alt element de limbaj, deosebit de expresiv , dinamica muzicală.
Dinamica muzicală este în definiția lui Victor Giuleanu ,, arta de a utiliza in compoziție și interpretare elemente de intensitate sonoră cele mai adecvate pentru a da expresie și sens mesajului artistic”.
Creațiile muzicale se desfășoară într-o bogată paletă de intensități ,,nuanțe”, de la cele mai mici, abia perceptibile, până la cele mai mari, pline de forță.
Obiectivele acestui domeniu al educației muzicale urmăresc:
perceperea nuanțelor în care sunt interpretate cântecele sau piesele muzicale;
interpretarea expresivă a cântecelor în nuanțele adecvate de idei și caracterului acestora;
folosirea termenilor de nuanță adecvați;
justificarea alegerii anumitor nuanțe în interpretarea câtecelor.
În clasa I copiii iau cunoștință de nuanțele contrastante, în clasa a II a apare în plus și nuanța intermediană, pentru ca în clasele următoare problemele să se reia și să se aprofundeze nu în capitole sau lecții separate, ci integrate în domeniul practicii interpretative.
Este important ca elevii să ajungă să înțeleagă rolul nuantelor în redarea expresiei muzicale. Ca și în cazul celorlalte elemente de limbaj muzical pe care copiii le folosesc mai întâi intuitiv în exprimarea lor muzicală, și în cazul însușirii acestui nou element se vor parcurge cele două stadii:
stadiul perceperii și redării intuitive a nuanțelor din cântece;
stadiul perceperii și redării conștiente a nuanțelor, în funcție de caracterul și conținutul cântecelor.
Element component al ritmului muzical, tempoul reprezintă viteza, gradul de mișcare în care se execută piesele muzicale.
Influențat la rzndul lui de dinamica muzicală, tempoul este un factor important în redarea expresivă a muzicii.
Obiectivele educației muzicale referitoare la acest element de limbaj sunt centrate pe:
perceperea tempoului în care se interpretează piesele muzicale;
interpretarea cântecelor în tempourile adecvate caracterului și conținutului lor.
utilizarea adecavată a termenilor de tempo;
justificarea alegerii anumitor tempouri în interpretarea cântecelor.
Conținutul informativ al domeniului, cuprinzând tempourile (repede, rar, potrivit) este menționat în programă începând cu clasa a II a. El se va regăsi în clasele următoare inserat în activitatea de interpretare a cântecelor.
Și în cazul acestui element de limbaj elevii trebuie să parcurgă drumul de la percepere și redare intuitivă a tempoului cântecelor (de cele mai multe ori impus de învățător) la conștientizarea necesității alegerii unu anumit tempo pentru redarea fidelă, expresivă a conținutului muzicii.
Timbrul
Ca element distinctiv de limbaj muzical, timbrul sau culoare oferă educației muzicale premise importante pentru receptarea muzicii. Se pornește de la distingerea timbrurilor vocale (cel mai practic exemplu fiind recunoașterea vocii unui coleg) de cele instrumentale, generatoare și pregătitoare pentru accesul spre genurile vocale, corale, instrumentale, orchestrale și vocal-simfonice. Modul cel mai cunoscut din acest punct de vedere rămâne basmul lui Serghei Prokofiev, ,,Petrică și lupul”, dar pentru asigurarea însusirii acestui conținut se poate apela și la alte exemple.
III.3. Jocul muzical
Jocul ocupă un rol de seamă în dezvoltarea planului perceptiv și al activității reprezentărilor. Aceasta solicită și antrenează vigoarea, forța fizică, rapiditatea, suplețea și coordonarea, echilibrul, evaluarea spațialității, abilitatea în folosirea diferitelor părți ale corpului, mâinii și membrelor. Concomitent, jocul solicită coordonare oculomotorie (ținta), coordonare audio-motorie (reacție la semnale sonore), tact, sensibilitate, presiune.
S-a demonstrat de o serie de psihologi (Decroly, Claparède, Leontiev, J. Piaget) că memoria este mai activă în joc. În această condiție, copilul intuiește cerința fixării și păstrării sarcinilor care i se trasează. Copilul învață poezii și le reproduce cu plăcere. De asemenea, s-a constatat strânsa legătură înter evoluția gândirii copilului și acțiunile sale față de mediul înconjurător, majoritatea acestor acțiuni constituind activități de mișcare. În timpul jocului, copiii execută sărituri, mișcări ale mâinilor, capului, bătăi din palme etc, reprezentând suportul metro-ritmic al acestor mișcări. Datorită jocului, copilul își coordonează mișcările, își dezvoltă perspicacitatea, voința, deprinde elemente de comportament în colectiv, căci abaterile sunt sancționate de ceilalți copii.
Jocul este un teren de antrenare a atenției, de focalizare, concentrare, ca și de dezvoltare extensivă a atenției, adică de distribuire, de largirea angajării psihice. Concentrarea crește de la 5-7 minute (la preșcolarul mic), la 12-14 minute (la preșcolarii mijlocii) și 20-25 minute în joc.
Încă din perioada preșcolară, jocul devine o activitate de bază, încărcată de caracteristici active de manipulare a experienței de viață, a observațiilor, a emotiilor, punând în evidență o mare experiență socială achizițională și capacitatea de a crea verbal și comportamental roluri (prin mijloace dominant imitative) prin care copilul reconstituie episoade din realitatea înconjurătoare ( jocul cu rol și subiect).
Jocul răspunde trebuinței de creație a personalității, dar și a sinelui în raport cu viața și cu ipostazele ei felurite. Analiza jocului oglindeste statutul mintal, cel afectiv, cel de sănătate al copilului. Rezumând,
perioada preșcolară este dominată de trebuința de joc în care acționează combinații mintale, reprezentări de imaginație (jocuri simbolice) și sunt acționate forme de experiență complexă. Întreaga perioadă preșcolară este dominată de socializarea subiectelor jocului, dar și de socializarea rolurilor. De altfel, jocurile conțin numeroase subiecte și structuri ce se transmit din generație în generație de copii. Regulile se referă la conduitele de rol în jocul cu rol și subiect, la obligația de a rămâne în rol pentru a permite replica partenerului.
Jocul- indiferent de perioada de vârstă la care se practică-are roluri psihologice tot mai complexe, funcții formative, funcții de relaxare, functii de facilitare a adaptării copiilor la aspectele mai complexe ale mediului înconjurător,funcție de umanizare, constituind o pregătire a copilului pentru viață.
Ținând seama de psihologia copiilor din primele clase primare, nu vom putea neglija faptul că singura activitate care încântă copiii la această vârstă, în legătură cu studierea muzicii, este cântecul și jocul.
A împleti activitățile muzicale, în general, cu jocul înseamnă a realiza integrarea muzicii în viața copilului; în joc copilul lucrează și învață. Profesorul sau învățătorul trebuie să organizeze activități muzicale cât mai variate, în care concentrarea și exuberanța să fie urmate de momente de odihnă și relaxare, dar nu prin repaus total, ci tot prin activitate.
Jocul didactic muzical este tutelat de profesor sau învățător și contribuie la realizarea curriculum-ului școlar, modelând comportamentul elevilor față de muzică. În general, un joc muzical poate deveni joc didactic muzical dacă îndeplinește următoarele condiții:
vizează un obiectiv al educației muzicale;
folosește un conținut muzical accesibil, atractiv și recreativ;
folosește reguli de joc cunoscute anticipat de către elevi.
Prin varietatea și diversitatea lor jocurile didactice muzicale dezvoltă imaginația și creativitatea elevilor, stimulează spiritul de inițiativă si spiritul de echipă, dezvoltă deprinderile de muncă independentă.
Jocul didactic muzical cuprinde de regulă:
introducerea în joc (formula introductivă ,, Hai să ne jucăm de-a…”lansată de propunător sau de elevi);
explicarea și exemplificarea regulilor jocului (instructajul);
desfășurarea jocului;
încheierea jocului (evaluarea conduitei jucătorilor).
Învățătorul poate lua parte activă la joc, conducându-l indirect sau poate conduce în mod direct, urmând evoluția jocului, controlând modul în care elevii respectă regulile de joc.
În practica didactică, jocul didactic muzical poate fi utilizat:
ca lectie de sine stătătoare (având structura de mai sus);
ca moment al lecției, intercalat pe parcursul sau în finalul lecției.
Jocul muzical nu are formă proprie fixă, ci se organizează ca o activitate vie, având ca obiectiv o anumită sarcină didactică și apelând la un material muzical divers.
În funcție de mijlocul muzical cu care se combină, jocurile se clasifică în :
jocuri muzicale axate pe cântece;
jocuri muzicale axate pe exerciții;
jocuri muzicale axate pe audiții.
În funcție de sarcina muzicală urmărită, jocurile se clasifică în:
jocuri muzicale melodice;
jocuri muzicale ritmice;
jocuri muzicale cu mișcări sugerate de textul cântecului;
jocuri-dans;
jocuri muzicale pentru însușirea elementelor de expresie;
jocuri muzicale pentru diferențierea timbrelor;
jocuri muzicale armonico-polifonice;
jocuri muzicale pentru cultura vocală;
jocuri muzicale de creație;
jocuri spectacol.
Jocuri de socializare a copiilor prin muzică:
pentru formarea spiritului de echipă;
pentru depășirea timidității;
pentru formarea unei aderări la un concept.
Capitolul IV
EXEMPLE MUZICALE FOLOSITE ÎN CERCETARE
IV.1. Clasificarea jocurilor în funcție de mijlocul muzical cu care se combină
IV.1.1. Jocul axat pe cântec
Presupune dinamizarea activității de cântare, prin îmbogățirea ei cu diverse mișcări și procedee de interpretare. Aceste elemente dinamizatoare pot fi:
stabilite prin indicații de desfășurare;
Exemple: ,,Împreună să jucăm”-din folclorul copiilor;
,,Podul mișcător” de Gr. Teodosiu;
indicații de regie:
Exemplu:,,Sub o culme-naltă”, de L.Comes;
sugerate de melodie:
Exemple:,,Avionul”, ,,Coroana”;
sugerate de ritm:
Exemplu:,,Lanțul”-melodie populară de L.Comes;
sugerate de textul cântecului:
Exemplu:,,La pădure”-din folclorul copiilor.
Jocurile axate pe cântec au ponderea cea mai mare în activitatea muzicală a copiilor. În afara celor care sunt însoțite de recomandările citate mai sus, orice cântec poate deveni joc, prin formularea de către propunător sau elevi a unor sarcini cum ar fi acestea:
interpretarea cu solist, pe roluri, în dialog, pe grupe de copii;
ritmizarea sau marcarea timpilor, utilizând diferite instrumente de percuție, obiecte sonore, prin bătăi din palme, efectuarea unor pași sau mișcări de dans;
interpretarea cu acompaniament instrumental;
trecerea materialului tematic de la o grupă la alta;
interpretarea cu ison;
interpretarea în canon;
executarea unor mișcări sugerate de text sau de mersul liniei melodice;
alternarea execuției cu audiția interioară etc.
IV.1.2.Jocul axat pe exerciții
Asigură un cadru atractiv activitătii de formare a deprinderilor muzicale, atât prin cerințele și regulile stabilite, cât și prin formularea titlului. Acesta poate constitui un prim punct de atracție pentru copii și poate fi imaginat astfel, încât să le sugereze sarcinile ce trebuie îndeplinite.
Exemple:,,Bate ca mine”;
,,Cântă ce auzi”, pentru reproducerea unor formule ritmice sau fragmente melodice s.a.
IV.1.3.Jocul axat pe auditie
Facilittează recunoașterea auditivă a unor probleme muzicale de timbru, nuanță, tempo etc și, de aceea, se desfășoară mai frecvent sub forma ghicitorii.
Exemple: ,,Ghicește instrumentul”
,,Recunoști cântecul?”
,,Câte voci auzi?”
,,Cine a cântat?”
,,Ghici cine te-a strigat?”
,,Ridicați mâna când auziți un instrument cu corzi.”
,,Ce fel de voce ați auzit în această auditie?”
IV.2. Clasificarea jocurilor în funcție de sarcina muzicală urmărită
IV.2.1. Jocuri melodice
Pentru perceperea și redarea conștientă a înălțimii sunetelor muzicale (sunete înalte, joase, medii) în etapa oral-intuitivă- clasa I și a II a- învățătorul recurge adesea la jocuri didactice muzicale ce pot îmbrăca diverse aspecte, ca de exemplu:
,,Eu cânt un sunet subțire, tu cântă unul gros”;
,,Arată cu mâna ce fel de sunet am cântat”(se folosesc gesturi spațiale, orientative ale mâinilor);
,,Cântă un sunet mai înalt decât acesta”.
Pentru a stimula cât mai mult gândirea elevilor, este bine ca activitățile legate de dezvoltarea simțului melodic al copiilor să fie permanent combinate cu exerciții de dictare orală, în care elevii să fie puși să recunoască sensul suitor, coborâtor sau orizontal al liniei melodice, în scurte motive muzicale luate din cântece sau improvizații. Iată câteva exemple de dictări orale, care se desfășoară rapid, susținând trează atenția elevilor, cu rezultate foarte bune:
Profesorul intonează de cinci ori același sunet (sol), numărând ,,1, 2, 3, 4, 5” și întrebă elevii:
Ce s-a schimbat: sunetul sau numerele?
Elevii răspund: S-au schimbat numerele, sunetul a rămas același.
Se repetă primul exercitiu, cu deosebirea că profesorul cântă sunetul ,,sol” numai pe patru numere, iar la cinci intonează pe do², după care întrebă elevii:
Pe toate numerele am cântat același sunet? Care număr n-a fost cântat la fel cu celelalte?
Elevii raspund: Numărul cinci a fost cântat mai sus.
Se repetă exercițiul de mai sus în diferite variante, modificând mereu înălțimea unui alt număr, uneori urcând, alteori coborând, la început cu diferență mai mare de înălțime și treptat ajungând până la diferența de ton și chiar semiton, întrebând mereu elevii:
Care număr și-a schimbat înălțimea?
Cum este, mai sus sau mai jos decât celelalte numere?
Profesorul intonează sunetul do, repetat de cinci ori cu silaba ,,la” sau ,,ta” și cere elevilor să spună:
S-a schimbat înalțimea unuia din sunete sau toate sunetele cântate sunt la fel, adică de aceeași înălțime?
Profesorul intonează do, re, mi, fa, sol, pe silaba ,,la” sau ,,ta” comparativ cu do¹ repetat de cinci ori și cere elevilor să spună:
În care din cele două melodii sunetele sunt de aceeași înălțime și în care sunt de diferite înălțimi?
Cum merg sunetele în melodia întâi? Dar în a doua?
Profesorul cântă diferite fragmente melodice cu mers suitor și coborâtor prin trepte alăturate și prin salturi, cerând elevilor să specifice mersul suitor sau coborâtor al melodiei, pe scară sau pe sărite, precum și repetarea aceluiași sunet.
În exercițiile de dictare orală colectivă se cere elevilor să traducă sensul melodiei prin gesturi făcute cu mâna în aer, arătând urcarea, coborârea sau rămânerea pe loc a liniei melodice, concomitent cu exemplificarea propunătorului. Elevii sunt încurajați să improvizeze ei înșiși scurte motive melodice sau ritmico-melodice cu sensul melodic indicat de propunător. Improvizația va fi sprijinită fie pe versuri date, fie pe anumite silabe, ca: la, la, la, du, du, du, tu, tu, tu etc.
În însușirea sunetelor muzicale, principala preocupare pe care trebuie fiecare propunător, este aceea de a fixa cât mai bine intonația fiecărui sunet muzical în auzul elevilor, pentru a crea în mintea și simțirea lor imagini sonore, pe care să le poată reproduce și recunoaște în orice exemplu dat.
Reflexele de intonație ale sunetelor muzicale se crează printr-o serie de operații care trebuie să preceadă notația. Mai întâi de toate, orice sunet nou muzical trebuie să fie sesizat după auz, apoi fixat ca intonație prin repetare cu vocea, recunoscut după auz, prin dicatre orală și produs cu vocea prin improvizația orală.
Aceste operații se vor efectua pe baza de comparație între noulsunet și sunetele învățate anterior, deoarece numai în relație cu acestea i se poate fixa intonatia. De-abia în momentul când elevii recunosc sunetul nou în relatie cu altele, si-l pot reproduce în mod independent prin mici exerciții de creație sub formă de improvizații individuale, se poate trece la scrierea lui prin nota muzicală respectivă și la formarea deprinderilor de a cânta pe note. Reflexele cântării pe note se crează, la rândul lor, numai prin asocierea repetată a intonației cu nota respectivă.
Potrivit principiilor didactice, însușirea sunetelor muzicale se face în mod gradat și progresiv, pornind la început de la relația de două sunete, și anume de la sunetele sol-mi, la care se va adăuga treptat câte unul din celelalte sunete în ordinea următoare:
Sol- Mi
Sol- Mi- La
Sol- Mi- La- Do¹
Sol- Mi- La- Do¹- Re
Sol- Mi- La- Do¹- Re- Fa
Sol- Mi- La- Do¹- Re- Fa- Do²
Sol- Mi- La- Do¹- Re- Fa- Do²- Si.
Această concepție metodică, privitoare la ordinea de predare a înălțimii sunetelor muzicale, s-a cristalizat în cursul experienței practice la, catedră și în strânsă legătură cu specificul intonațiilor noastre naționale.
Prima relație de la care se pornește în însușirea sunetelor muzicale este relația SOL-MI. Aceste sunete vor fi descoperite de către elevi într-un recitativ melodic simplu, improvizat pe cale conservativă.
Profesorul întrebă elevii cum cântă cucul, iar aceștia vor intona o terță mică coborâtoare pe cântul cu-cu. În cazul în care elevii nu vor cânta ,,cu-cu” pe sunetele sol-mi, propunătorul îi va conduce spre intonația perfectă a acestor sunete, fără să le comunice denumirea în acest moment.
Pornind deci de la intonația terței sol-mi, pe silabele cu-cu, propunătorul va face o scurtă improvizație pe aceste sunete, pe care le va intona alternativ, însoțindu-le de gesturile mâinii urcând și coborând o dată cu intonația sunetelor sol-mi.
EXEMPLU:
După intonarea acestui recitativ melodic de către toți elevii din clasă- colectiv și individual- învățătorul va spune elevilor că sunetul de sus se numește sol, iar sunetul de jos se numește mi, după care se intonează din nou, de data aceasta asociind intonația cu denumirea respectivă a sunetelor și cu semnele de mână. Numai după aceste operații se trece la scrierea notelor sol-mi, arătând elevilor ca pentru a scrie cele două sunete de înălțime diferită, este necesar să tragem două linii orizontale pe care se scriu semnele sunetelor cântate, adică notele sol-mi.
Pentru fixarea intonației sunetelor sol-mi se vor face următoarele exerciții:
Exercitii de intonație orală, prin semne de mână. Profesorul cere elevilor să intoneze sunete pe care le indică el cu semnele de mână astfel: sol-mi; sol-sol-sol-mi; sol-sol-mi-mi-mi; mi-mi-sol-sol-mi etc.
Exerciții de intonație pe portativul mut de două linii. Profesorul urmărește cu bagheta locul notelor sol-mi, pe cele două linii mute, adică fără note scrise și cere elevilor să intoneze sunetele sol-mi, după cum li se indică locul notelor, în diferite relații, de exemplu: sol-mi, sol-sol-mi-mi; sol-sol-sol-mi-mi-mi-sol etc, mergând de la stânga la dreapta și urmărind liniile întocmai cum presupune că ar trebui să fie scrise notele pe ele astfel:
Exerciții de dictare orală. Profesorul intonează mici fragmente melodice formate din sunetele sol-mi, pe care le cântă cu silaba ta, cerând elevilor să le recunoască și să le repete cu denumirea respectivă, de exemplu:
La început, elevii vor răspunde colectiv, trecându-se treptat la dictarea orală individuală. După aceasta se poate trece la dictări orale mai lungi în felul următor: se ia un nou recitativ care se cântă după auz, urmând, ca elevii să afle singuri sunetele din care este format și să-l scrie fragmentar mai întâi pe caiete și apoi pe tablă pentru a nu copia mecanic modelul de pe tablă.
Predarea celorlalte sunete se face cu aceleași procedee, folosind jocuri melodice asemănătoare.
IV.2.2. Jocuri ritmice.
Jocurile ritmice au drept scop dezvoltarea simtului ritmic, al capacitații de percepere și redare a diferențelor de durată dintre sunete, ca și cultivarea memoriei muzicale. Aceste jocuri pot folosi structuri ritmice din folclorul copiilor sau structuri create de învățător, cade exemplu:
Metodologia desfășurării acestor jocuri este următoarea:
Învățătorul scandează ritmic formula respectivă concomitent cu marcarea ei prin procedeele expuse anterior;
Elevii reproduc formula auzită prin procedeul solicitat de învățător. Aceasta poate fi identic ca în cazul jocului ,,Bate ca mine” sau poate fi diferit: ,,Merg după cum bat”, ,,Bate cum merg eu” etc.
Jocurile ritmice pot îmbrăca și forma unor canoane ritmice care au drept scop obținerea siguranței și independenței în execuția ritmului.
Pentru această clasă se vor împărți în două grupe, care vor executa același ritm, însă cu un anumit decalaj de timp. Și în acest caz se pot utiliza scandări din folclorul copiilor ce conțin combinații ritmice diferite, care suprapuse dau naștere unei polifonii ritmice. De exemplu:
IV.2.3. Jocuri cu mișcări sugerate de textul cântecului.
Jocul cu mișcări sugerate de textul cântecului și executate sincronizat în colectiv are un caracter complex. Mișcările potrivite sunt precizate în cadrul regulilor de desfășurare a jocului, dar ele pot fi propuse și de educatoare sau alese de copii, la oricare din cântecele cu un conținut potrivit:
Exemplu:
Indicații de desfășurare: la refren, copiii execută ritmic mișcările sugerate de textul cupletului.
IV.2.4. Jocul-dans.
Jocul-dans formează copiilor deprinderea de a executa miscări de dans pe muzică și de a sesiza și sublinia structura arhitectonică a cântecului prin schimbarea mișcării.
Mișcări:
F1- doi pași lateral dreapta, aducând piciorul stang lângă dreptul.
F2,4- pe loc, săltat pe vârfuri
6,8
F3- doi pași lateral stânga, aducând piciorul drept lângă stângul
F5-patru pași înainte
F7- patru pași înapoi.
IV.2.5. Jocul muzical pentru însușirea elementelor de expresie.
Jocul muzical pentru însușirea elementelor de expresie (nuanțe, tempo) contribuie la formarea unor deprinderi pregătitoare de interpretare artistică a cântecelor.
O piesă muzicală executată fără schimbari de intensitate devine monotonă și își pierde din valoarea sa expresivă.
Jocurile pot propune următoarele sarcini:
Înțelegerea și diferențierea termenilo de tare, încet, repede, lent.
Exemplu:,,Mergi cum îți spun”-copiii pășesc potrivit înțelesului acestor cuvinte. Se pot cere și combinații: tare și repede, tare și lent, încet și repede, încet și lent.
Primele exerciții pentru perceperea elementelor de dinamică pot începe cu unele momente de tăcere profundă, în care copiii sunt puși să imite dormitul greierașului sau al păpușii. În felul acesta, atenția copilului se ascute, iar curiozitatea se trezește, cei mai agitați calmându-se.
,, Ia să fim așa de tăcuți ca fulgii de zăpadă care cad fără nici un fel de zgomot.”
Recunoașterea intensității sunetelor izolate sau în combinații melodice cunoscute;
Exemple: ,,Ecoul” sau ,,Eu cânt tare, tu cânți încet”-se imaginează o excursie în pădure, unde strigătele copiilor primesc răspuns în ecou. Propunătorul strigă ,,a-lo”, copiii răspunzând în ecou ,,a-lo”, apoi întreabă copiii cum răspunde ecoul. În felul acesta se intuiesc primele contraste de intensitate, tare și încet.
Exprimarea nuanțelor se va putea face nu numai prin cântare ci și prin mers. Astfel, pentru a traduce nuanta forte, adică tare, copiii vor însoți cântecele respective cu mers pe toată talpa, călcând apăsat, iar pentru a exprima nuanța piano, adică încet ei vor merge pe vârfuri, călcând în așa fel ca abia să se audă.
Recunoașterea tempoului;
Exemple: ,,Repede-rar”, ,,Ghicește cum am cântat”-reproducerea în tempo diferit a unor exemple muzicale sau precizarea tempoului ales de propunător.
Pentru a introduce copiii de vârstă mică în înțelegerea tempoului, putem recurge la denaturarea miscării unor exemple în felul următor: cerem elevilor să cânte un cântec de leagăn într-o mișcare vioaie și un marș într-o mișcare lentă, întrebându-i apoi dacă au cântat bine. Elevii vor observa singuri că mișcarea nu corespunde caracterului respectiv al fiecărui cântec deoarece în cântecul de leagăn, copilul, în loc să fie legănat liniștit, într-o mișcare rară, ca să adoarmă, a fost mai mult zgâlțâit, făcându-l să se trezească, iar copiii care au fost puși să meargă într-un marș lăbărțat au ,,adormit”pe drum. În felul acesta, copiii intuiesc nu numai diferența dintre diferitele grade de iuțeală, cu care se poate interpreta un cântec, ci și însușirea expresivă a tempoului care contribuie atât de mult la sublinierea caracterului unei lucrări muzicale.
IV.2.6. Jocuri pentru recunoașterea timbrului vocal și instrumental.
Un joc benefic pentru perceperea timbrului este efectuat de către învățător în felul următor: copiii ascultă cu ochii închiși, iar propunătorul lovește cu linia diferite obiecte-un clopoțel, un pahar, o furculiță, o farfurie, un vas cu flori, o tamburină etcpe care copiii le-au vizualizat mai întâi-urmând ca aceste obiecte să fie recunoscute în momentul când sunt lovite, dupa sunetele pe care le produc.
Același exercițiu se poate relua cu o aplicare la mai multe instrumente muzicale și apoi în diverse alternari de voci, obiecte și instrumente muzicale.
Recunoașterea timbrului se realizează într-un mod deosebit de atrăgător în ședințele de audiții în care elevii sunt puși să recunoască diferite instrumente muzicale. Un exemplu cu mare valoare artistică pentru recunoașterea instrumentelor din orchestra simfonică, la nivelul elevilor din clasele I-IV, este basmul ,,Petrică și lupul” de compozitorul rus Serghei Provofiev.
Perceperea timbrului de către copii se poate realiza prin diferite jocuri în care elevii sunt puși să recunoască vocile colegilor lor.
De exemplu: patru elevi așezați în spatele clasei cântă pe rând câte un fragment scurt dintr-un cântec, urmând carestul elevilor din clasă, întorși cu spatele la copiii care cântă, să recunoască vocea fiecăruia dintre ei.
Exercițiul se repetă în altă variantă: cei patru elevi, își schimbă ordinea între ei și cântă pe rând același fragment muzical, urmând ca restul elevilor să recunoască vocea fiecăruia.
IV.2.7. Jocuri armonico-polifonice.
Onomatopeele de la ,,jocuri ritmice” selecționate după puterea de memorare a copiilor, se pot executa, fie simultan (armonic), fie canon (polifonic).
În cazul execuției simultane (armonice) se va parcurge următorul traseu:
Se învață pe rând cu toată clasa fiecare grupare ritmică (sau cântece), pe onomatopeea respectivă. Pentru exactitate ritmică, elevii vor bate ușor cu degetul în bancă unitățile egale de timp, pe care se vor plasa formulele ritmice;
Clasa se împarte în două sau trei grupe, care execută pe rând onomatopeea aleasă;
Prima grupă începe executarea formulei respective, iar după o măsură se suprapune cu cea de a doua grupă;
În mod similar, se procedează și cu grupa a treia, care intră la o măsură după grupa a doua.
În cazul execuției în canon se poate aborda demersul următor:
Învățătorul selecționează un grup de onomatopee pe care le repetă cu toată clasa într-o anumită ordine. De exemplu: rățoiul, găina, cocoșul, gâsca, etc.
Clasa se împarte în două grupe, care execută onomatopeele sub formă de întrebare-răspuns:
Gr.1 mac mac→ tăcere→cotcodac→tăcere→cucurigu→etc
Gr.2 tăcere →mac mac→tăcere→cotcodac→tăcere→etc.
una din grupe execută o pedală ritmică: repetarea aceleași onomatopee, în timp ce grupa a doua cântă pe rând celelalte formule:
cucurigu→cucurigu→cucurigu→etc
ga ga ga→cotcodac→mac mac→etc.
celelalte două grupe intonează în aceeași ordine onomatopeele, intrând pe rând. Se realizează astfel un canon ritmic:
rățoi găină gâscă cocoșul etc
rățoi găină gâscă cocoșul etc.
Jocul armonico-polifonic axat pe exerciții și cântece constă în introducerea unor elemente simple de interpretare pe mai multe voci:
dialogul muzical (întrebare-răspuns) învățat sau creat spontan;
isonul ritmic marcat la instrument de percuție sau cu bătăi din palme;
isonul armonic;
IV.2.8. Jocuri de cultură vocală.
Exercițiile de respirație urmaresc realizarea unei respirații corecte, costodiafragmale, cu inspirație profundă și energică și expirație lentă și dozată a aerului. Exercițiile pot fi adaptate la conținutul lecției sau pot fi încadrate în mici scenarii special concepute. Exemple:
Brăduțul de Crăciun are lumânările aprinse. Să le stingem!
Trenul pleacă din gară șuierând: ,,u-u-u…”
Vântul suflă puternic: ,,Vâjj…”
Ambalăm motorul mașinii: ,,Vu-u-u…”
Exercițiile de emisie și intonație sunt desene melodico-ritmice bazate pe vocale cuplate cu anumite consoane. La clasele primare aceste exerciții vocale îmbracă formă atractivă a jocului, de aceea silabele recomandate vor fi folosite cu rol onomatopeic sau sub forma unor ecouri melodice.
Se poate imita tunetul (bu-bu), toba (bum-bum), trenul (tu-tu), mașina (ti-ti), salvarea (nino), vântul (vu-vu), ciocanul (poc-poc), trompeta (tu-tu), contrabasul (zum-zum) etc.
Exercițiile se pot realiza pe un singur sunet, repetat pe un ritm simplu, mergând treptat din ton în ton sau din semiton în semiton, în suire sau în coborâre, pentru a elasticiza vocea copiilor.
De asemenea, ele pot cuprinde scurte nuclee melodice cu mers melodic treptat sau cu salturi de terță, desprinse de regulă din cântecul ce urmează a fi însușit.
Pentru exersarea pronunției corecte a sunetelor pot fi utilizate scandări din volumul ,,Un abecedar bizar”, din care exemplificăm:
Pentru exersarea sunetului ,,b”
,,Bani, bumbac, bordură, brici, bile, bombe, bibilici,
Bric, bravură, brad, barou, banc, balenă, bibelou,
Blană, bol, bufet, bulină, baltă, boltă, balerină,
Bălălaică, barcă, brațe, bortă, bornă, boroboațe.”
Pentru pronunțarea sunetului ,,r”
,,Risc, rubin, regim, rulotă, rid, rugină, redingotă,
Ritm, rocadă, rufe, rundă, ring, regret, raia, rotundă,
Rai, rahat, raport, reptile, raft, refuz, romani, rotile.”
Jocul pentru cultură vocală urmărește aceleași probleme ca și exercițiile de respirție, dicție și emisie.
Exemple: ,, Mirosim o floare” (se inspiră, iar pe expirație se rostește: ,,Ce frumos miroase floarea!”).
,,Suflăm puful de păpădie” (se inspiră, iar pe expirație se rostește șoptit și repetat: ,,Zbor, zbor, pufușor ușor!”).
,,La plimbare”
IV.2.9. Jocuri muzicale de creație.
Jocul didactic este una din modalitățile cele mai cunoscute de încurajare a creativității. Este vorba în primul rând de jocul cu caracter creativ, asemănător celui din folclorul copiilor, unde copiii inventează anumite scenarii și crează numere muzicale adecvate. Eficiența unor asemenea manifestări este determinată de faptul că forma principală de manifestare a copiilor este jocul. Există teorii care consideră că și activitatea de creație a a maturilor are tot un caracter ludic. Pe această similitudine se construiesc și în domeniul educației muzicale situații de joc, în care materialul esențial îl constituie cântecele și/sau anumite elemente de limbaj muzical.
Exemple de jocuri muzicale sistematizate de Ion Gagim, în lucrarea sa ,,Știința și arta educației muzicale”:
,,dirijorul”-elevul dirijează ,,corul” clasei sau un ansamblu instrumental, a căror partitură trebuie s-o cunoască bine.
,,compozitorul”- elevul alcătuiește un acompaniament ritmic la o melodie.
Imitarea mișcărilor caracteristice felului de interpretare la diferite instrumente muzicale, potrivit caracterului muzicii date;
,,ghicește cine cântă” dintre copiii clasei sau ce voce, ce instrument se aude într-o lucrare dată;
,,ecoul” ritmic sau melodic- repetarea unui desen sau a unui motiv expresiv.
Pentru dezvoltarea imaginației și spiritului creativ al elevilor, învățătorul apelează de foarte multe ori la exerciții de improvizație de genul:
Învățătorul dă elevilor versuri scurte precum:,,Foaie verde de cicoare/Hai să tragem hora mare” cu ritm uniform de pătrimi și apoi de optimi pe care să improvizeze mici melodii cu sunetele învățate (exemplu:sol-mi).
Aceleași versuri pot constitui diferite variante de improvizație, pe care le vor face elevi diferiți. Învățătorul va întreba:,,Cine poate cânta aceste versuri și mai frumos, pe sunetele sol-mi?”
Improvizația sub formă de întrebare și răspuns constă într-un dialog muzical între învățător și un elev sau între doi elevi.
Primul pas constă în recitarea ritmică în dialog a versurilor pe care urmează să se facă improvizația, apoi învățătorul cântă primul vers pe o succesiune de sunete ascendente, cu oprire pe dominantă-motiv în formă de întrebare, iar un elev continuă melodia pe versul al doilea, încheind conversația pe tonică-motiv în formă de răspuns.
Exemplu:
Completați duratele muzicale, astfel încât să realizați un ritm în măsura de două pătrimi.
Desenați, inspirați de muzica audiată.
Mișcațiva-vă după cum vă sugerează muzica!
Realizati o compunere, inspirați de muzica audiată.
Reluați interpretarea cântecului, cu mimica și gesturile sugerate de versuri.
Găsiți alt titlu potrivit cântecului.
Confecționați un nai jucărie din următoarele materiale:trestie uscată (8 tuburi-primul de 8 cm iar celelalte, cu câte un cm mai lung decât precedentul), două benzi de carton late de 2 cm pe care le lipiți dupa ce ați lipit tuburile între ele, soluție de lipit (aracet).
Acompaniați ritmic cântecul ,,Toba”-după auz- cu ajutorul tobei, folosind ambele mâini.
Intonați un cântec la alegere, creați-i un ritm și executați-l la tobă cu ambele mâini.
Compuneți o melodie în măsura de două pătrimi folosind ritmul dat mai jos:
Realizați un desen inspirându-va din versurile: ,,Ocrotim natura, /Azi și-ntotdeauna”.
Alcătuiți oral câte un enunț în care să folosiți cuvintele ,,horă” și ,,vals”
Realizați o compoziție muzicală, cu versuri adecvate, dedicată mamei.
Continuați melodia următoare scriind deasupra silabelor încă un rând melodic, cu notele și duratele învățate. Adăugați-i un ison pe note DO.
Creați un ritm cu duratele învățate în măsura de două patrimi și apoi în măsura de trei pătrimi.
Compuneți o melodie pe următoarele versuri: ,,Vine vacanța/Cu trenul din Franța!”
IV.2.10. Jocul spectacol.
Jocurile spectacol nu sunt jocuri muzicale propriu-zise, deoarece au un caracter interdisciplinar, prin selectarea cunoștințelor axate pe o anumită temă și însoțite la diferite discipline din învățământ.
Exemplu: ,,Primăvara”. Propunătorul crează un personaj ireal: o zână, vremea, primăvara etc, reprezentat de un copil costumat simbolic, o păpușă etc. Personajul ales cântă (cu vocea, sau cu ajutorul
unui mijloc audio) ,,Doamna florilor” de D.G. Kiriac se cere copiilor să descrie anotimpul primăvara, apoi să cânte și să recite fiecare. Cântecele se asociază cu mișcări sugestive și se alternează cu poezii.
IV.3. Jocuri de socializare a copiilor prin muzică.
Cea mai fragedă vârstă a omului, copilăria, este însoțită de muzică, de cântece ce reflectă universul spiritual al copiilor. Aceste cântece îi însoțesc în activitățile lor dominate de jocuri desfășurate în grupuri mai mari sau mai mici și au un rol deosebit de important în formarea spiritului de echipă și în depașirea timidității și a egoismului (copilul învață să respecte regulile jocurilor, rolul pe care-l are în cadrul acestuia, învață să accepte și alte roluri, să-și împartă bunurile cu ceilalți colegi de joacă).
Jocul ,,de-a ascunselea” sau ,, de-a pititea”-grupul de copii se ascunde și unul trebuie să-i caute. Jocul este precedat de o ,,numărătoare”-efectuată de unul din participanți ce are rolul de a-l alege pe cel care va începe jocul sau va rămâne să-i caute pe ceilal-efectuată de unul din participanți ce are rolul de a-l alege pe cel care va începe jocul sau va rămâne să-i caute pe ceilalți (cel ce rămâne ultimul în numărătoare).
Exemple:,,Ala,bala”, ,,Numărătoare”, ,,Unca,donca”.
Jocul ,,Ursul doarme”- un copil-ales în urma unei numărători precum cele de mai sus se va așeza în centrul cercului alcătuit din ceilalți participanți ce se țin de mâini și cu ochii închiși și mâinile în dreptul acestora, după ce se termină de cântat:
,,Ursul doarme și visează
Că papucii lui dansează
Ce să-i dăm noi de mâncare
Lapte dulce și-o cafea
Să-și aleagă pe cine-o vrea” va alege un alt ,,urs” ce-i va lua locul în cerc.
Jocul ,,Batista-mparfumată”-copiii așezați in cerc intonează:,,Batista-mparfumată
Se pune la o fată
Și fata nu-i atentă
Ramâne repetentă”, în timp ce un copil, cu o batistă în mână-ales tot în urma unei numărători-aleargă în jurul cercului, și aruncă batista în spatele unui copil, apoi fuge în jurul cercului să nu fie prins și se așează în locul celui păcălit. Batista va fi purtată acum de cel în spatele căruia a fost aruncată și cântecul se repetă.
Jocul ,,De-a baba oarba”-un copil ce poartă în dreptul ochilor un șal, are misiunea de a-i căuta și de a-i găsi pe ceilalți participanți la joc. Este precedat de un cântec-formulă care are rolul de a da comanda pentru începerea jocului.
După scăldat, pentru a scoate apa din urechi, copiii cântă și sar într-un picior, punând pietre uscate în dreptul urechilor.
CONCLUZII
Jocul este activitatea cea mai contribuantă în formarea personalității copiilor fiind considerat ca o activitate fizică sau mintală gratuită, ce se realizează doar datorită plăcerii ce o provoacă. Activitatea ludică este mai densă la vârstele copilăriei și tinereții. Se știe că un copil de vârstă ante-sau preșcolară exprimă adeseori prin timpul, varietatea și absorbția în joc gradul de dezvoltare psihică. Copiii se joacă aproape tot timpul. Acesta conferă conduitelor lor multă flexibilitate și creativitate. Jocul crează deprinderi și obișnuințe pentru colaborarea de grup, pentru sincronizarea acțiunilor proprii cu ale altora, pentru conjugarea efortului în comun în vederea atingerii unui scop comun.
Copiii care sunt lipsițide posibilitatea se a se juca fie din cauză că nu sunt obișnuiți, fie din cauză că nu au cu cine, rămân ,,săraci”, atât sub aspectul cognitiv cât mai ales sub acela al personalității.
Jocul oferă copiilor condiții inepuizabile de impresii care contribuie la îmbogățirea cunoștințelor despre lume și viață, formează și dezvoltă în mod direct capacități observative, iar în mod indirect jocul creează o mai mare antrenare, competență, deprinderi activate, mărește capacitatea de înțelegere a situațiilor complexe, creează capacități de reținere, dar și de dozare a forțelor fizice și spirituale, capacități de concentrare, de supunere la contextul unor reguli și dorința de a reuși în jocurile cu reguli, tensiune afectivă complexă, capacități de a rezolva situații, probleme, creativitate.
BIBLIOGRAFIE
Aldea, Georgeta; Munteanu, Gabriela – Didactica educației muzicale în învățământul primar, Editura didactică și pedagogică, București, 2001.
Gagim, Ion – Știința și arta educației muzicale, Editura Arc, Chișinău, 1996.
Giuleanu, Victor – Principii fundamentale în teoria muzicii, Editura muzicală, București, 1975.
Giuleanu, Victor – Teoria Muzicii, Editura Fundației ,,România de Mâine”, București, 1998.
Giuleanu, Victor – Tratat de teoria muzicii, Editura Muzicală, București, 1986.
Ionescu, Ana, Motora; Tudorie, Elena; Scornea, Anton – Metodica predării muzicii, Editura didactică și pedagogică, București, 1965.
Lupu, Jean – Educarea auzului muzical dificil, Editura Muzicală, București, 1988.
Șchiopu, Ursula și Verza, Emil – Psihologia vârstelor, Editura didactică și pedagogică, București, 1981.
Țărnea, Ioan – Un abecedar bizar, Editura Enciclopedică, București, 1997.
Vasile, Vasile – Metodica educației muzicale, București, 2004.
Vasile, Vasile – Pagini nescrise din istoria pedagogiei și culturii românești, Editura didactică și pedagogică, București, 1995.
ANEXE
PROIECT DE LECȚIE
Clasa I
Subiectul lecției:,,Lumea sunetelor”
Tipul lecției:predare (însușire de cunostințe)
Obiective de referință:
Să identifice diferite surse de producere a sunetelor;
Să diferențieze sunetele muzicale de zgomote;
Să folosească propriul corp spre a produce sunete.
Obiective operaționale:
să diferențieze liniștea de zgomot;
să identifice sunetele diverse de mediul ambiant, precizând natura sursei producătoare;
să producă sunete utilizând ca mijloc propriul corp sau obiectele sonore avute la dispoziție;
să distingă în exemplele oferite sunetele muzicale de cele nemuzicale;
sa dea exemple de sunete muzicale și nemuzicale;
să folosească termeni adecvați pentru a caracteriza sau compara sunetele auzite;
Strategii didactice: inductive, euristice;
Mijloace didactice:
desen (planșă) reprezentând diferite surse sonore;
instrumente muzicale: chitară, tobiță, fluier;
obiecte sonore: clopoței, lanțuri cu chei, pahare, cutiuțe rezonatoare (umplute cu pietricele);
înregistrare sonoră: ,,Simfonia jucăriilor” de Leopold Mozart.
PROIECT DE LECȚIE
Clasa a III a
Subiectul lecției: Durata de timp
Tipul lecției: Lecție mixtă
Obiective de referință:
să redea calitățile sunetelor muzicale, folosind semnele grafice corespunzătoare;
să descifreze cântece simple, în care se întâlnesc elemente de limbaj învățate.
Obiective operaționale:
să intoneze cântecul………..
să tacteze timpii, păstrând egelitatea succesiunii lor;
să identifice durata de un timp în cântecul și exercițiile prezentate;
să citească ritmic, un fragment muzical (din manual sau prezentat de învățător);
să scrie după dictare sau autodictare un scurt fragment ritmic alcătuit din durate de un timp.
Strategii didactice: inductive
Mijloace didactice:
diapazon sau camerton
instrument muzical (pian, chitară, orgă electronică etc)
instrumente de percuție, obiecte sonore
culegere de cântece: ,,Muzica Cl. I-IV. Culegere de cântece”, Editura Niculescu, București, 1997.
Manualul de educație muzicală
CUPRINS
Capitolul I
INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………….. 1
I.1. Arta ca hrană spirituală a omului………………………………………………………… 1
I.2. Ipoteza………………………………………………………………………………………………… 4
I.3. Motivarea temei alese………………………………………………………………………….. 5
Capitolul II
PREMISELE PSIHO-PEDAGOGICE ȘI ETAPELE ÎNSUȘIRII MUZICALE……. 7
II.1. Premise psiho-pedagogice în sprijinul însușirii muzicii………………………… 7
II.2. Etapele mari ale însușirii muzicii și sarcinile fiecărei etape………………… 12
II.3. Obiectivele și concretizarea lor în etapa prenotației…………………………… 16
II.4. Obiectivele și concretizarea lor în perioada notației prin prisma prisma programei școlare și însușirea repertoriului adecvat vârstei………………………………. 22
Capitolul III
CUNOȘTINȚE, PRICEPERI, DEPRINDERI ȘI CLASIFICAREA JOCURILOR MUZICALE……………………………………………………………………………………………………………… 28
III.1. Cunoștințele muzicale…………………………………………………………………….. 28
III.2. Deprinderi muzicale……………………………………………………………………….. 33
III.3. Jocul muzical………………………………………………………………………………….. 44
Capitolul IV
EXEMPLE MUZICALE FOLOSITE ÎN CERCETARE…………………………………… 47
IV.1. Clasificarea jocurilor în funcție de mijlocul muzical cu care se combină…………………………………………………………………………………………………………… 47
IV.2. Clasificarea jocurilor în funcție de sarcina muzicală urmărită…………. 48
IV.3. Jocuri de socializare a copiilor prin muzică……………………………………… 63
CONCLUZII…………………………………………………………………………………………………… 66
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………….. 67
ANEXE…………………………………………………………………………………………………………… 68
CUPRINS………………………………………………………………………………………….74
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Jocul Muzical (ID: 117208)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.