Jocul Logico – Matematic Mijloc Eficient de Dezvoltare a Gandirii Prescolarilor

Cuprins

Motivul alegerii temei……………………………………………………

CAPITOLUL I

Cunoașterea și învățarea la vârsta preșcolară………………………………..

I.1. Educația – factor determinant al dezvoltării psihoindividuale……..

I.2. Specificul educației în grădinița de copii……………………………………

I.3. Stadiul gândirii preoperatorii……………………………………………………

I.4. Locul și rolul activităților matematice în învățământul preșcolar…

CAPITOLUL II

Jocul logico-matematic, mijloc eficient de dezvoltare a gândirii preșcolariilor

Capitolul III – Designul cercetării……………………………………………………………….

III.1. Scopul cercetării…………………………………………………………………………………..

III.2. Ipoteza cercetării………………………………………………………………………………….

III.3. Obiectivele cercetări……………………………………………………………………………..

III.4. Prezentarea eșantioanelor……………………………………………………………………

III.4.1. Eșantionul de subiecți……………………………………………………………..

III.4.2. Eșantionul de conținut…………………………………………………………….

III.5. Variabilele cercetării……………………………………………………………………………..

III.6. Metodologia cercetării…………………………………………………………………………..

III.7. Etapele cercetării……………………………………………………………………………………

III.7.1. Etapa preexperimentală…………………………………………………..

III.7.2. Etapa experimentală……………………………………………………….

III.7.3. Etapa postexperimentală………………………………………………..

III.8. Prezentarea, analiza și interpretarea rezultatelor…………………………..

III.9. Concluzii……………………………………………………………………………………..

CAPITOLUL I

Cunoșterea și învățarea la vârstă preșcolară

I.1. Educația – factor determinant al dezvoltării psihoindividuale

În cazul în care ereditatea și mediul sunt factori obligatorii cu contribuții aleatoare în procesul dezvoltării ontogenetice, societatea a dezvoltat și perfecționat un mecanism special de reducere a imprevizibilului și de creștere a controlului asupra procesului de dezvoltare psihoindividuală. Acest mecanism specific este educația, care reprezintă legătura dintre potențialitatea de dezvoltare dată de ereditate și infinitatea de posibilități ale mediului social.

Contribuția educației în procesul formării și dezvoltării personalității prezintă câteva aspecte fundamentale:

Educația – oferă într-un mod organizat, sistematic și selectiv experiența social-istorică. Prin funcția sa de selectare și vehiculare a valoriilor social-culturale, educația oferă omului posibilitatea de a cunoaște și înțelege împrejurările și condițiile sociale. Dezvoltarea poate să se producă numai dacă se menține un optim între ceea ce știe, vrea și poate individul la un moment dat și ceea ce i se oferă. Oferta social-educațională trebuie să fie mereu stimulativă și cu un grad ceva mai înalt decât poate, știe și vrea individul respectiv.

– îmbină în forme variate influențele de mediu și variabilele ereditare ale individului. Ereditatea face medierea între ceea ce s-ar cere sub aspectul conținutului, intensității,formei, duratei, și ceea ce se oferă eredității individului și unicitatea constelațiilor de mediu. Acest lucru nu este tocmai ușor, deoarece educația trebuie să orienteze și să direcționeze dezvoltarea personalității spre realizarea idealului educațional

– își creează ea însăși premisele eficenței sale. În calitate de factor extern conștient al dezvoltării, educația își elaborează condiții interne (trăsături psihosociale de personalitate și experiență individuală) favorabile acțiunii sale, dar în același timp își organizează și condițiile externe necesare (conținuturi, mijloace, forme). După cum se știe, în procesul dezvoltării personalității, factorii externi acționează întotdeauna prin intermediul celor interni, iar în urma acestui proces se acumulează experiență individuală, care la rândul ei, devine condiție internă și premisă a acțiunii educaționale ulterioare.

– depistează și diferențiază într-un mod organizat și sistemic potențele native ale individului. Pe baza elementelor depistate în urma cunoașterii personalității individului, educația permite construirea unor calități, capacități psihice și trăsături de personalitate. De asemenea, prin educație pot fi corectate, în anumite limite, unele dispoziții native în conformitate cu cerințele idealului educației.

– oferă posibilitatea accelerării procesului de dezvoltare a personalității individului. Acest lucru este posibil în condițiile organizării și desfășurării unei activități educaționale intensive corecte și eficiente. Avem în vedere modernizarea și perfecționarea continua a educației pe linia organizării instituționale, a conținuturilor, a metodologiei didactice și a formelor de organizare. Pentru a realiza acest deziderat, educatorii nu trebuie să piardă din vedere faptul că relația dintre educație și dezvoltare este reciprocă. Cu alte cuvinte educația depinde de stadiul de dezvoltare în care se află copilul și, în acelaș timp, acțiunea educativă conduce la o nouă dezvoltare. În acelaș timp însă, nu orice educație determină dezvoltarea, ci numai educația corect și adecvat proiectată și desfășurată.

În concluzie, putem spune că dezvoltarea personalității umane nu poate fi explicată prin prisma unui singur factor. Ca urmare, nici unul din factorii dezvoltării (ereditatea,mediul și factorul social) nu dispune de posibilități nelimitate, rolul fiecăruia dintre ei fiind dependent de ceilalți. Esențial pentru educator este de a cunoaște dacă limitele întâlnite în dezvoltarea psihointelectuală a unui individ sau a altuia sunt impuse predominant de factorii ereditari sau de factorii externi. În funcție de acest lucru, educatorul trebuie să organizeze și să desfășoare activitatea educațională. Prin urmare, personalitatea umană este rezultanta interacțiunii dintre ereditate, mediu și educație. Măsurarea contribuției fiecăruia dintre factorii dezvoltării, precum și stabilirea unor ierarhii și acțiuni este greu de realizat in actuala etapă a cercetărilor biologice, psihologice și pedagogice contemporane. Ceea ce putem spune însă cu certitudine este faptul că premisa acțiunii educative se află în condiția naturală a omului care se naște polivalent și nedeterminat. Copilul, cu polivalența si nedeterminarea sa, este prin excelență o ființă educabilă, o ființă care ,,cheamă’’ educația.

I.2. Specificul educației în grădinița de copii

Grădinița de copii reprezintă instituția menită să ocrotească și să facă educația copiilor aflați la vârsta copilăriei mijlocii (3-6/7 ani). Termenul de „grădiniță” ca instituție educativă pentru copiii preșcolari ne evocă expresia plastică a neofreodistului E. Pfister care susține că „educația este un proces de grădinărit psihosocial”.

De-a lungul timpului grădinița a fost numită în mai multe feluri de unii pedagogi: „Grădină de copii”(F. Froebel), „Casa copiilor”(Maria Montessori), „Casa jocurilor”(Vittorino de Feltre).Instituția de învățământ preșcolară, numită din 1956 „Grădinița de copii”, reprezintă primul segment al sistemului de învățământ care își propune în mod explicit finalități educaționale pentru activitățile pe care le organizează și le desfășoară. Ea își asumă astfel o responsabilitate majoră ca, alături de familie să asigure condițiile unei dezvoltări normale pe toate planurile a copiilor, preșcolari, contribuind astfel la valorificarea potențialului fizic și psihic al fiecăruia și fundamentând evoluția viitoare școlară și socială a acestora.

Pentru cei mai mulți copii, grădinița reprezintă prima experiență de viață în afara familiei, într-un spațiu social lărgit. Mediu educațional bogat în stimuli care invită la investigație și acțiune, experiențele de învățare diverse, câmpul relațional cu caracteristici variate, toate acestea contribuie la inițierea unor procese complexe de dezvoltare și maturizare în sensul socializării, dar și al definirii treptate a personalității.

Grădiniței i-au fost atribuite roluri variate, de la protejarea copiilor provenind din medii socio-culturale defavorizate, până la statutul de adevărată „preșcoală” pe care îl are această instituție azi, când finalitatea declarată acelor doua nivele de instruire și formare ale grădiniței este pregătirea pentru integrarea socială, respectiv școlară. Asumarea acestui rol complex nu poate fi făcută decât în condițiile optimizării permanente a calității programelor de instruire și formare și racordării la elementele de noutate apărute pe plan internațional, ce se dovedes eficiente.

Este importantă activitatea organizată cu copii preșcolari pentru dezvoltarea armonioasă a personalității acestora deoarece învață să știe despre cum să trăiască și cum să fie.

Iată câteva trăsături definitorii ale activității instructiv-educative organizate în grădiniță care orgumentează importnața care o reprezintă educația copiilor la vârstele timpurii pentru evoluția indivizilor pe parcursul întregii vieți:

Educația preșcolară respectă principiile „adaptării scolii la nevoile elevilor” , prin acomodarea unei diversități de nivele și particularități de dezvoltare într-un mediu educațional stimulant, centrat pe valorizarea disponibilităților și nevoilor concrete ale copiilor;

Programele de educație preșcolară sunt structurate flexibil, permițând abordari dinamice, diferențiate, adaptabile schimbărilor ce se produc în evoluția copiilor prin trecerea de la o etapă de vârstă la alta;

Educația preșcolară este multidimensională, ea vizând atât obiective ale instruirii cât și finalități ale formării, modelării personalității în toate compartimentele sale definitorii;

Grădinița reușește să realizeze armonizarea între esența educației formale și ceea ce este definitoriu pentru educația informală. Grădinița este formală ca structură instituțională, dar informală ca stil (spontan, familiar, flexibil, personalizat) .

Deși aparent fără relevanță practică, cunoșterea de către educatori a acestor caracteristici contribuie la eficientizarea acțiunii educative concrete.

I.3. Stadiul gândirii preoperatorii

Perioada preșcolară este una de rapide achiziții intelectuale, de dezvoltare a gaândirii copilului. El pipăie, combină, exprimă – în același timp, acționează, gândește acțiunea și o vorbește. Este stângaci, greșește, îl face pe adult să râdă de concluziile sale ori îl irită cu întrebările sale sâcâitoare.

În realitate, copilul este în plină evoluție a operațiunilor gândirii. El este un explorator, investigând lumea și proprietățile sale. El trage mereu concluzii pe baza a ceea ce vede, aude, manipulează.

Dezvoltarea intelectuală a copilului cu vârsta între 3 și 7 ani se realizează în mai multe stadii, fiecare stadiu are o structură proprie, asimilarea cunoștințelor matematice fiind prezentă în fiecare stadiu. J.Piaget(1947) numește etapa cuprinsă între 3 și 7 ani „Stadiul gândirii preparatorii”.

La vârsta de 3-4 ani, cuvântul devine principalul intrument de vehiculare al transferului acțiunii din planul extern în cel intern, principala achiziziție psihocomportamentală fiind legată de consolidarea limbajului.

Gândirea se formează și se dezvoltă la strânsă legătură cu limbajul, fiind legată în mod nemijlocit de relitate. Copilul are nevoie de timp pentru interiorizarea acțiunilor în gândire, își reprezintă mai greu desfășurarea unei acțiuni și a rezultatelor ei. Deși își formează imagini copilul nu poate dobândi concepte referitoare la unele clase de obiecte și raționează numai prin analogii imediate. Procesele cognitive se desfășoară în situații concrete și în contextul acțiunilor practice.

Copilul percepe mai curând deosebirile decât asemănările și este atras de însușirile mai evidente ale obiectelor, cgiar dacă sunt neesențiale. Operațiile gândirii se constituie în activitatea practică nemijlocită.

Pentru stadiul acesta este specifică formarea de prerelații și preconcepte, raționamentele copiilor fiind de tip intuiutiv. Raționamentele sunt corecte numai în măsura în care între raporturile reprezentative din plan mintal și cele din plan situațional există o corespondență.

Procesele afective sunt puternice și atestă instabilitatea echilibrukui emoțional al copilului.Vârsta 4-7 ani marchează momentul formării conceptelor.

Gândirea este, prelogică la vârsta de 4-7 ani, dar crește capacitatea de intuire a unor acțiuni. Copilul utilizează intuiția, gândirea în imagini și cum apar elemente de logică, ce îl aduc pe copil până în pragul operațiilor logice dar nu sunt funcționale și complete. Copilul mai este legat de percepție și își concentrează atenția pe etapa finală a unei transformări.

Gândirea parcurge drumul de la acțiune la operație fără însă să fie ajus la structuri operatorii, Piaget a numit această etapă „stadiul gândirii simbolice”. Operațiile sunt prezente numai în măsura în care sunt susținute de percepții. Percepția se detașează de situațiile concrete diferențiate prin intermediul activităților obiectuale, dar rolul acestora nu trebuie subestimat. Analiza și sinteza însușirilor obiectului este realizată de preșcolar prin percepție vizuală și tactilă; copilul este în stare să detașeze și să identifice un obiect pe fondul altor obiecte, să descompună mintal însușirile obiectului analizat și să-l compună potrivit cu raporturile părților componente ale acestuia. El învață să examineze obiectele, operând cu diverse criterii: forme, culori, mărimi, suprafețe, volum, număr, învață să observe raporturile spațial poziționale ale obiectelor așezate în ordinea crescătoare respectiv descrescătoare a șirului numeric.

Schemele acționale sunt simple și permit anticipări și reglări succesive, dar nu coordonări de tip superior. Gândirea, ca și percepția este sincretică, copilul procedează prin transfer, operând de la particular la general

Progresul constă în posibilitatea înlocuirii acțiunilor motorii concrete prin acte simbolice, introduse la început cu ajutorul jocului. Obiectele pot fi schematizate cu ajutorul desenului, iar cuvântul și propoziția constituie mijloace de schematizare și integrare.

Saltul clitativ ce se produce în formarea proceselor cognitive se explică prin dezvoltarea limbajului. Ajuns la acest nivel de dezvoltare, copilul poate să efectueze operații în plan mintal, să verbalizeze acțiunea și raporturile stabilite în plan concret. Procesele afective și volitive sunt și ele influențate de funcția reglatoare a sistemului verbal.

Vârsta de 6 ani se situează la tranziția dintre gândirea intuitivă, preoperatorie a preșcolarului și gândirea operatorie. În funcție de nivelul de dezvoltare al societății și modelele instrucționale aplicate, dezvoltarea intelectuală a copilului poate fi accelerată pe paliere de tranziție stadială 4-5 ani, 4-7 ani. Intervenția didactico-pedagogică dirijată, grăbește trecerea copilului de la gândirea preoperatorie la gândirea operatorie. Acțiunea didactică trebuie orientată, prin folosirea unor metode adecvate, spre educarea și dirijarea unor caracteristici comportamentale ale vârstei, ce vor influența procesul de constituire a gândirii operatorii. După E. Fischbein(1975) , aceste caracteristici comportamentale educabile la copilul de 6 ani sunt:

Curiozitatea este în mare măsură perceptivă. Elementele de cunoaștere sunt episodice și instabile și din acest motiv educatoarea poate stimula interesele investigative învățându-l pe copil să observe sistematic obiectele, să le clasifice.

Activitatea interioară se constituie odată cu interiorizarea acțiunilor exterioare. Gândirea copilului este legată în mare măsură de acțiunea cu obiectele și deci, situațiile de învățare vor presupune existența nemijlocită a actului motor ca soluție de rezolvare a sarcinii de învățare.

Capacitatea de reprezentare este bună la nivelul vârstei de 6 ani și cercetările în domeniu au arătat că exersarea ei sistematică poate avea un rol determinant în formarea raționamentelor. Educatoarea trebuie să solicite copilului, nu numai să descrie cele observate, ci să incerce să își imagineze rezultatele unor acțiuni. Anticiparea prin prezentarea desfășurări unor situații simple se dovedește utilă contribuind la dezvoltarea gândirii productive a copilului.

Inclinația spre joc specifică copilului de 3-7 ani constituie elementul de susținere a oricărei activități mentale.

Folosind un cadru de joc s-a dovedit experimental posibilitatea de a introduce concepte și operații legate de teoria mulțimilor sau de strcutura de grup încă de la vârsta de 6-7 ani.

Într-un cadru de joc, copilul învață prin acțiune să clasifice obiecte, își dezvoltă capacități de a compara, seria și opera cu cunoștințe aritmetice.

Memorarea este neselectivă, insuficient controlată critic și logic, dar se realizeză cu mare ușurință la vârsta preșcolară. Sarcina ce revine educatoarei este de a exersa și a educa memoria pentru a deveni treptat logică și intenționată. Acesta se poate realiza prin conștientizarea scopului unei acțiuni, prin natura materialului folosit, prin locul ocupat de acesta în structura unei activități și prin exersarea unor scheme de acțiune.

Atenția este la această vârstă instabilă, copilul obosește repede, interesele de cunoștere nefiind încă cristalizate. Din acest motiv, unul din aspectele esențiale ale acestui proces este cel motivațional legat nemijlocit de cultivarea interesului pentru cunoaștere, care să mențină starea activ-participativă.

I.4. Rolul și locul activităților matematice în învățământul preșcolar

Este cunoscut faptul că matematica a avut întotdeauna un rol hotărâtor în dezvoltarea gândirii, acea dimensiune specific umană care stă la baza progresului și constituie impulsul dinamicii sociale. Deoarece matematica se învață din viață și pentru viață, înțelegerea conceptelor ei, operarea cu ele, conduce la formarea unei gândiri mereu logice și creatoare. Cu cât educația preprimară pune accent prin mijloace specifice pe dezvoltarea intelectuală cu atât mai performantă va fi aptitudinea pentru preșcolaritate.

Matematica se impune ca o știință generală a noțiunilor de ordine și structură, de stăpânire a mulțimilor complexe organizate sau neorganizate. Ea este știința conceptelor celor mai abstracte,de o maximă generalitate. Astăzi se afirmă cu tot mai multă convingere că fundamentul culturii moderne îl constituie matematica; indiferent de domeniul în care activează, omul trebuie să dispună de o bună pregătire matematică pentru a putea soluționa multiplele și variatele probleme ale vieții. Se știe că matematica dezvoltă gândirea și gândirea a stat în totdeauna la baza progresului.

Activitățile cu conținut matematic au un rol deosebit de important pentru că ele stimulează cel mai mult dezvoltarea intelectuală. Activitățile matematice realizează trecerea de la gândirea concret-intuitivă la gândirea abstractă. În primul rând, ele inițiază copilul în „procesul de matematizare” și acest aspect va conduce spre o mai bună înțelegere a realității. Varietatea conținuturilor activităților matematice, conduce copiii spre o exersare intensă și sistematică atât a proceselor gândirii (analiza, comparația, sinteza, abstractizarea), cât și a însușirilor ei (rapiditatea, flexibilitatea, independența).

În procesul de însușire a cunoștințelor cu conținut matematic este intens antrenată și memoria copiilor pentru că ei trebuie să rețină să păstreze și să reproducă în mod conștient unele cunoștințe dobândite, să memoreze regulile unui joc didactic sau logic. Cu alte cuvinte, copilul își formează deprinderi de lucru, deprinderi de a rezolva alte situații – problema în contexte variate. Aceste deprinderi devin utile în activitatea lor practică și pot influența în plan atutudinal și social.

Prin intermediul activităților matematice copilul este pus în situația de a deveni conștient de propria gândire, de a ști „ ce face” și „pentru ce face” , de a se exprima într-un limbaj corect și precis. Astfel, înainte de a cunoaște numerele naturale, copilul trebuie să stabilească contacte nemijlocite cu mulțimile de obiecte, să le descopere proprietățile caracteristice, să stabilescă relații între ele și să efectueze diverse operații din care să rezulte noi mulțimi cu noi proprietăți.

Copilul învață în grădiniță să formeze mulțimi de obiecte, descoperă proprietățile lor caracteristice, satbilește relații intre ele, efectueză operații cu ajutorul lor. Efectuând operații de gândire logică pe mulțimi concrete (sau figuri geometrice), preșcolarii dobândesc pregătirea pentru înțelegerea numărului natural și a operațiilor cu numere naturale (adunarea și scăderea), operațiile logice (conjuncția, dijuncția, negația, echivalența) fundamentând operații cu mulțimi (intersecția, reuniunea, complementara), precum și relațiile de incluziune și egalitatea mulțimilor.

Dezvoltarea intelectuală a preșcolarului se realizează în mai multe stadii, fiecare cu o structură proprie, asimilarea cunoștințelor matematice fiind prezentă în fiecare statiu. Gândirea este dominată de concret. Deși își formează reprezentări, preșcolarul nu poate ajunge la concepte ce vizeză clase de obiecte, ci raționeză numai prin analogi imediate, în contextul acțiunilor practice cu obiectele. Raționamentele sale sunt concrete doar dacă în reprezentările din plan mental și planul situațional există o legătură directă. Percepția lucrurilor este globală, sunt mai puternice deosebirile decât asemănările, copilul fiind atras de însușirile mai evidente, chiar dacă sunt neesențiale. Comparația este evidentă numai pe contraste mari, nu sunt sesizate stările intermediare.

La vârsta preșcolară mică, reprezentările sunt în general sărace în conținut, neclare și instabile. Copilul nu percepe criteriul de grupare(proprietatea caracteristică a mulțimii), nu percepe schimbările calitative ce pot interveni și nici însușirile calitative.

La vârsta preșcolară mijlocie, reprezentările sunt mai bogate în conținut astfel se dezvoltă reprezentările despre mulțimi, copilul percepe mulțimea ca o totalitate, putând face abstracție de determinările concrete ale elementelor sale.

La grupa mare reprezentările sunt clare, diferențiate, încadrate într-un sistem mai larg de imagini. Saltul calitativ se explică prin dezvoltarea limbajului intern, care devine un instrument de dobândire a cunoștințelor. Pe măsură ce copilul se apropie de vârsta de 6 ani, acțiunile directe cu obiectele pot fi înlocuite cu altele simbolice; obiectele sau acțiunile pot fi schematizate prin desen, iar cuvântul devine mijloc integrator. Dezvoltarea limbajului permite copilului se efectueze operații în plan mental, să verbalizeze acțiunile. Caracteristicile preșcolarității generează și acțiunile didactice ce vizează formarea conceptelor matematice. Latura perceptivă rămâne o realitate și o necesitate pentru construirea conceptelor și formarea operativității matematice.

Experiența manipulării obiectelor în câmpul perceptiv conduce la formarea reprezentărilor. Reprezentarea poate fi considerată veriga de legătură dintre cunoașterea senzorială și cea logică, deoarece prin ea începe să se manifeste, într-o formă elementară procesul de generalizare.

Preșcolarul ajunge la generalizare atunci când este capabil să se exprime prin semne grafice simple (puncte, linii, cerculețe, figuri geometrice); de aicea până la utilizarea simbolurilor numerice (cifrele) nu mai este decât un pas.

În învățământul preșcolar activitățile matematice au un rol deosebit, deoarece ajută copiii:

Să-și formeze deprinderi de a efectua unele activități de alcătuire a grupelor de obiecte (imagini, simboluri) după criterii date;

Să-și cultive deprinderea de a compara și aprecia global cantitatea din două sau mai multe mulțimi sau prin formare de perechi (punerea în corespondență și indicarea grupei în care sunt „mai multe”, „mai puține” sau „tot atâtea elemente„)

Să-și dezvolte deprinderea de a efectua exerciții de ordonare a obiectelor dintr-un grup după dimensiune(mărime, lungime, grosime,etc.)

Să se familiarizeze cu numerele și numărul în limitele 1-20, cu recunoașterea cifrelor corespunzătoare; asocierea numărului la cantitate, a cifrei la număr și invers; formarea șirului numeric în ordine crescătoare și respectiv descrescătoare.

Jocul didactic matematic reprezintă o activitate de bază în dezvoltarea intelectuală a preșcolarului, această activitate permițând operații prognostice privind ritmurile de maturizare intelectuală și afectivă. Analiza modului de manifestare a copilului în jocul didactic permite o evaluare corectă a progreselor înregistrate de copii în dezvoltarea gândirii, îndeosebi în sfera operațiilor de analiză, sinteză, comparație și formulare a unor aprecieri asupra evoluției posibile a copilului, cu posibilitatea intervenției în aspectele deficitare. Jocul didactic matematic are un rol deosebit în amplificarea acțiunii formative a grădiniței, reprezentând un continuum între activitatea de învățare și cea de joc. Aceasta depinde însă de modul în care educatorul știe să asigure concordanță între tema jocului și materialul didactic existent, de felul în care știe să utilizeze cuvântul ca mijloc de îndrumare a copiilor prin întrebări, răspunsuri, indicații, explicații, aprecieri. Practica arată că jocul didactic are o influență formativ deosebită în situația verificării și consolidării cunoștințelor; este recomandabil a se realiza o activitate comună de predare a numărului sau a operațiilor aritmetice, prin joc consolidându-se într-o formulă atractivă cunoștințele formate.

Prin intermediul activităților matematice, copiii își dezvoltă operații ale gândirii (generalizarea, sinteza, comparația, abstractizarea, analiza), calități (corectitudinea, independența, promptitudinea, rapiditatea, flexibilitatea), sunt familiarizați cu un limbaj matematic accesibil înțelegerii lor.

Activitățile matematice îi ajută pe copiii preșcolari să-și formeze un accentuat spirit de observație, de corectitudine, de ordine în îndeplinirea cerințelor, să respecte regulile de joc prin efetuarea unui sistem de jocuri logico-matematice și stimulează relațiile de cooperare între copii (în jocurile matematice colective).

Activitățile cu conținut matematic formează unele deprinderi de activitate intelectuală și anume:

de a asculta cu atenție cerințele formulate de educatori;

de a acționa corect în raport cu aceste cerințe;

de a judeca, de corecta sau a completa răspunsurile celorlalți copii;

de a răspunde la întrebări;

de a pune întrebări și de a da răspunsuri originale în diferite situații problematice.

Pentru a realiza cu succes scopul și obiectivele pe care le implică activitățile matematice, educatorii se vor orienta în organizarea acestors după mai multe principii;

antrenarea copilului în acțiunea (exerciții, joc, muncă independentă), reducerea pe cât posibil a rolului de spectator

asigurarea caracterului științific al activităților în forme accesibile nivelului de înțelegere a copilului preșcolar;

valorificarea maximă a funcțiilor formative ale jocului ca mijloc și metodă specifică învățării de tip preșcolar;

formarea deprinderi de a căuta singuri modalități de a învinge unele dificultăți, de a aduce o soluție originală la rezolvarea unor probleme, cultivând creativitatea prin toate mijloacele specifice activităților matematice.

Educatorul va avea în vedere realizarea psihologică a preșcolarului în dezvoltare, urmând sa-și modeleze cerințele la nivelul de înțelegere al acestora, să se adapteze individualității fiecărui copil, pentru a-i acorda un ajutor eficient în vederea dezvoltării corespunzătoare a acestuia.

De asemenea educatorul va ține seama de faptul că manifestările și demersurile psihologice ale copilului diferă de cele ale adultului și, curmare, nu îi va impune acestuia moduri de acțiune și de gândire care nu corespund posibilităților sale de înțelegere.

Activitățile cu conținut matematic din grădiniță vizează stimularea dezvoltării intelectuale a copiilor, contribuind la trecerea treptată la gândirea simbolică, abstractă, pregătind copiii pentru înțelegerea și însușirea matematicii în clasa I.

CAPITOLUL II

Jocul logico – matematic – mijloc eficient de dezvoltare a gândirii preșcolarilor

Una dintre cele mai eficiente și cele mai utilizate metode didactice în învățământul preșcolar este jocul didactic. Jocul poate îndeplini un mare rol dacă este bine practicat; el deschide copilului perspectiva universului spre care-l educăm și spre care el se dezvoltă. Jocul îl pregătește pe copil pentru munca de mai târziu.

Jocul este cel mai bun prieten al copilului, este prietenul nelipsit al acestuia. Ceea ce definește cel mai bine jocul, este faptul că acesta izvorăște din nevoia de mișcare, de manifestare a calității umane. Dcă în familie jocul se desfășoară într-o manieră distractivă, devenind un model plăcut de petrecere a timpului liber (având funcția de relaxare și destindere), la grădiniță jocul este întâlnit sub forma jocului didactic și are o funcție formativă, modelatoare.

Jocurile logico – matematice sunt jocuri didactice matematice care introduc în verbalizarea copiilor operațiile logice . Scopul principal al jocului logico – matematic este de ai înzestra pe copii cu un aparat logic care să le permită orientarea în realitatea înconjurătoare și exprimarea unor judecăți și raționamente într-un limbaj adecvat. Jocul logic pune accentul pe acțiunea copilului asupra obiectelor, în scopul formării percepțiilor și a structurilor operatorii ale gândirii.

Înainte de a cunoaște numerele naturale și paralel cu activitățile de predare a acestora, copilul stabilește contacte nemijlocite cu mulțimile de obiecte, le descoperă proprietățile caracteristice, stabilește relații între ele, efectuează diverse operații din care rezultă noi mulțimi cu noi proprietăți caracteristice.

Toate acestea solicită, exersează și pregătesc elemente necesare gândirii: analiza, sinteza, comparația, abstractizarea, netezesc calea pentru formarea noțiunilor, a judecăților și a raționamentelor, îl înzestrează pe copil cu un limbaj adecvat, în stare să exprime relațiile dintre obiectele lumii înconjurătoare.

Dacă învățământul tradițional tinde să formeze o serie de mecanisme de calcul și realizează acest lucru cu prețul unui efort susținut, matematica modernă, deși aparent pledează pentru un învățământ abstract, care să fie abordat într-un mod cu totul concret, îndeosebi pentru vârstele mici. Orice noțiune abstractă, inclusiv noțiunea de număr, devine mai accesibilă și poate fi însușităconștient și mai temeinic dacă este clădită pe elemente de teoria mulțimilor și de logică.

Operațiile logice trebuie învățate prin manipularea unor obiecte reale, fără a apela la numere(la început cel puțin), prin exerciții tipologice și reprezentări (mai întâi grafice și numai apoi numerice).

O privire asupra ideilor călăuzitoare în predarea matematicii ne permite să distingem trei tendințe principale determinate de preponderența unora sau altora din factorii procesului de învățare. Astefel învățământul verbal acordă o importnță primordială cuvintelor, simbolurilor. Învățământul intuitiv al matematicii are în vedere cunoașterea primelor calcule ritmetice și geometrice prin contactul direct cu obiectele sau cu imaginile acestora, fără a face apel la raționamentul matematic.

Rolul intuiției este de necontestat; însă fără să stabilească și legături logice, copilul riscă să se oprescă la un anumit stadiu al dezvoltării mintale.

Învățământul prin acțiune acordă un rol mai dinamic intuiției, punând accent pe acțiunea copilului asupra obiectelor. Manipularea obiectelor conduce mai rapid și mai eficient la formarea percepțiilor, accelerând astfel formarea structurilor operatorii ale gândirii. Etapa manipulării obiectelor se continuă cu cea a manipulării imaginilor acestora și cu elaborarea unor scheme grafice urmate de simboluri. Numai pe acestă cale se asigură accesul copiilor spre noțiunile abstracte (ca aceea de număr).

Cercetările întreprinse pe plan mondial atestă ideea că și vârsta preșcolară dispunde de suficiente resurse cognitive și operaționale insuficient valorificate. Astfel arătând ca numerele sunt noțiuni abstracte care nu au existență concretă, că ele sunt proprietăți relative ale mulțimilor de obiecte, pledează pentru o apropiere rațională de număr : înțelegerea noțiunilor de număr se poate realiza prin cunoașterea de lumii obiectelor, apoi a lumii mulțimiilor, aceasta fiind intermediară între prima și lumea numerelor. Numărarea și calculul nu reprezintă obligatoriu primul și singurul mod de a introduce matematica, noțiunea de număr nu trebuie să fie abordată fără ca și gândirea să fi fost exersată dinainte, în procesul de descoperire a relațiilor din realitate și de imaginare a altor relații în cadrul jocului.

Conceptul de muțime fiind unul dintre conceptele de bază ale matematicii și fiind introdus de timpuriu poate juca un rol verificator, integrator al altor concepte matematice importante, ușurând mult procesul de dobândire a cunoștințelor. Prin contactul nemijlocit cu obiectele lumii înconjurătoare, copilul sesizează primele aspecte matematice referitoare la mulțimi, se pun bazele unei gândiri ansambliste. Subliniind rolul jocului, Mircea Malița (2007) arată că „ Dacă jocul copiilor va fi adaptat până la 6 ani coceptelor de bază ale teoriei mulțimilor, ei vor fi apți de a câștig noțiunile matematice și de a dobândi astfel cunoștințe științifice în cursul dezvoltării lor.”

Jocul matematic în ansamblul său, dar îndeosebi regula de joc, sugerează de cele mai multe ori calea spre conceptul matematic. Se înțelege că nici conținutul și nici spiritul programei activităților matematice nu urmărește însușirea unor noțiuni abstracte și complicate din teoria mulțimilor și nici folosirea simbolurilor sau a unor terminologii ștințifice pretențioase. Scopul principal este de a-i înzestra pe copii cu un aparat logic suplu și polivalent care să le permită a se orienta în problemele realității înconjurătoare, să exprime judecăți și raționamente variate într-un limbaj simplu, familiar.

Modalitatea de realizare a acestor activități în scopul obținerii unui randament maxim este jocul didactic. În organizarea jocurilor se are în vedere experiența acumulată de copii în constituirea unor mulțimi formate din obiecte din lumea înconjurătoare: mere, bile, nasturi, jucării, creioane, bețișoare, etc. Pe baza unor proprietăți: formă, culoare și mărime. Copiii trebuie deci să cunoască diverse variabile ale acestor atribute și pe baza lor, să alcătuiască mulțimi: creioane verzi, jucării mici, bețișoare groase, etc.

Tot în cadrul unor activități anterioare, copiii trebuie să-și însușească sensul unor termeni care redau pozițiile spațiale relative ale obiectelor: pe-sub, în, lângă, sus-jos, în față, în spate, departe-aproape, dedesupt-deasupra, etc.

Obiectele naturale din mediul înconjurător oferă o varietate infinită de forme, mărimi, culori, etc. , ceea ce constituie și un dezavantaj pentru copii, împiedicându-i pe aceștea să le perceapă fără echivoc. Este foarte greu să te pronunți dacă un copil este gras sau slab, după cum este aproape imposibil ca ditr-o mulțime de struguri de diferite mărimi să îi separi pe cei mici de cei mari. De aceea în organizarea jocurilor logice se folosesc truse de piese cu un număr de atribute limitat și ușor de distins. Experiența pedagogică din diverse țări înregistrează o mare varietate de astfel de materiale pentru organizarea jocurilor copiilor preșcolari, în scopul stimulării gândirii lor matematice.