Jocul Didactic Metoda de Evaluare In Ciclul Primar

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

Jocul didactic-modalitate de asigurare a continuitatii intre invatamantul preprimar si primar

CAPITOLUL II

Jocul didactic – modalitate de evaluare in invatamantul primar

2.1 Jocul didactic si evaluarea initiala

2.2 Jocul didactic si evaluarea formativa

2.3 Jocul didactic si evaluarea sumativa

CAPITOLUL III

Evaluarea prin joc

3.1. Jocul didactic si invatarea scolara

3.2 Clasificarea jocurilor

3.3. Etapele jocului

CONCLUZII

INTRODUCERE

Jocul didactic organizat si desfasurat metodic in cadrul situatiilor de evaluare create poate avea o valoare instructiv-formativa deosebita. Am constatat, ca urmare a activitatilor desfasurate, o superioritate clara a jocului, ca metoda de evaluare in ciclul primar, asupra celorlalte metode clasice de evaluare.

Ca urmare a jocurilor efectuate la clasa, am constatat ca acestea permit o mai buna investigare a competentelor si atitudinilor de cunoastere ale copiilor decat metodele clasice de evaluare (teste scrise,probe orale). Acestea spre deosebire de joc permit o evaluare a cunostintelor, cadrul didactic neputandu-si forma o parere asupra competentelor si atitudinilor elevilor ca urmare a unui simplu test. Jocul poate duce la deprinderi trainice si implicit la un progres evident al proceselor psihice, al nivelului intelectual al elevilor.

Jocul didactic are un efect educativ evident, cultiva increderea in fortele proprii, precum si spiritul dec raspundere, de colaborare si ajutor reciproc, lucru pe care metodele clasice de evaluare nu il fac, acestea chiar interzicand cooperarea intre elevi. In cadrul jocului se pot forma deprinderi trainice si se poate constata un progres evident al proceselor psihice ale elevilor.

Prin proiectarea unor situatii-joc autentice, reale, raportate la posibilitatile elevilor, construite rational am reusit extinderea si structurarea cunostintelor, am facilitat procesul de formare a unor reprezentari si notiuni corecte, ca si dezvoltarea proceselor si calitatilor gandirii.

Prin aceste situatii de utilizare a jocului didactic s-a reusit inregistrarea unor progrese evidente in dezvoltarea tuturor laturilor personalitatii copiilor, in fuctie de potentialul individual al fiecarui copil in parte.

Jocul didactic ajuta si la o mai buna cunoastere a elevilor, el contribuie la informarea si formarea lui ca om. Elevii sunt pusi in diferite situatii, cadrul didactic putandu-l observa in diferite ipostaze: rezolvand sarcini, conducand jocul, interactionand cu colegii etc.

Atunci cand rezolva un simplu exercitiu, elevul nu poate aduce la cunostinta evaluatorului decat nivelul la care el si-a insusit anumite cunostinte. Cadrul didactic are la dispozitie patru clasificari ale elevilor, in fuctie de felul cum si-au insusit acestia cunostintele.

Cred ca descriptorii de performanta actuali sunt mai mult decat suficienti in aprecierea elevilor. Ei impart elevii, din punct de vedere al cunostintelor dobandite, asa cum spuneam, in patru categorii:

elevii care si-au insusit foarte bine cunostintele (Foarte bine),

elevii care si-au insusit o mare parte din cunostinte (Bine),

elevii care si-au insusit doar cunostintele elementare (Suficient) si

elevii care nu si-au insusit cunostintele (Insuficient).

Sistemul de notare prin calificative, bazat pe descriptori de performanta, asigura coerenta, comparabilitatea in notare a elevilor intre ei sau a aceluiasi elev la momente diferite. Permite o evaluare mult mai obiectiva, pe niveluri de performanta superioara, medie si minima.

Asa cum spuneam, din punct de vedere a cunostintelor, aceasta clasificare a elevilor este satisfacatoare, dar doar din punct de vedere al cunostintelor. Cadrul didactic nu trebuie sa masoare doar cunostinte, el trebuie sa masoare si competentele si atitudinile elevilor. Elevii trebuie sa–si insuseasca in scoala si altceva in afara de cunostinte. Din acest punct de vedere consider ca cele patru clasificari ale elevilor sunt insuficiente, elevii fiind in realitate mult mai diferiti intre ei. Calificativele nu reusesc sa faca o discriminare foarte fina intre elevi. Jocul didactic face posibila aceasta mai buna cunostere a elevilor, o clasificare mai obiectiva a acestora.

In ceea ce priveste cel de-al treilea obiectiv pe care mi l-am propus si anume stabilirea valorii motivationale ale celor doua categorii de metode, este evident ca jocul didactic este superior celorlalte metode de evaluare, el avand un rol stimulator asupra activitatii elevilor.

Jocul didactic ofera copilului cadrul adecvat pentru exercitarea spiritului de grup, pentru actiunea independenta, pentru motivarea elevilor. Situatiile-joc proiectate s-au dovedit foarte eficiente in stimularea elevilor.

Prin exercitii si jocuri am atras elevii timizi, fara curaj, cu cunostinte minime, oferindu-le posibilitatea sa fie castigatori, sa capete astfel incredere in fortele proprii. Aprecierea si stimularea raspunsurilor corecte, a comportarii civilizate in timpul desfasurarii jocului au contribuit la cultivarea dorintei de a raspunde la intrebarile puse.

Valoarea motivationala a jocului este mai mare fata de celelate metode de evaluare si pentru ca el reprezinta o forma de evaluare accesibila, placuta si atractiva, care corespunde particularitatilor psihice ale acestei varste.

Jocul didactic are bogate resurse de stimulare a creativitatii. Prin libertatea de gandire si de actiune, prin increderea in fortele proprii, prin initiativa si cutezanta, jocurile didactice devin atat de valoroase in motivarea elevilor pe cat de placute. In joc se dezvolta curajul, perseverenta, darzenia, combativitatea, corectitudinea, disciplina prin supunerea la regulilor jocului, precum si spiritul de cooperare, de viata in colectiv, de comportare civilizata.

Prin joc didactic copilul ni se dezvaluie in mod involuntar, se manifesta specific structurii lui sufletesti. Descoperim lucruri noi, pe care nu le stim despre ei, pe care nici nu le banuiam. Un copil ursuz, morocanos, recalcitrant la ore poate deveni motivat, entuziasmat, activ intr-o situatie de joc.

Pentru un invatator interesat de elevii sai, permanent ocupat de a-i cunoaste mai bine, de a-i face sa participe activ in procesul de evaluare, jocul didactic este activitatea ideala.

Fiecare elev isi verifica si confrunta cunostintele sale cu cele ale grupului in timpul desfasurarii jocului, lucru ce ar putea duce la stimularea acestuia. Timpul destinat efectuarii sarcinii didactice poate constitui un stimulent in procesul de evaluare, deoarece fiecare elev incearca sa se inscrie in timpul care i-a fost acordat, mobilizandu-si fortele pentru a raspunde corect.

Departe de a fi simple jocuri, jocurile didactice reprezinta pe planul activitatii intelectuale, momente de efort concentrat la care participa, influentandu-se reciproc, majoritatea factorilor psihici ce concura la realizarea procesului de evaluare.

Prin calitatile sale, jocul didactic reuseste o mai buna motivare a elevilor in cadrul procesului de evaluare, reusind sa mentina atentia elevilor de-a lungul acestui proces complex ce poate duce usor la instalarea starii de oboseala.

Metodele traditionale de evaluare pot provoca oboseala prematura a elevilor, prevenind de fapt epuizarea rezervelor de energie ale organismului (prin intervenția procesului de inhibiție).

Oboseala elevului se manifestă nu atât la nivelul rezultatelor școlare, cât în amplitudinea oscilațiilor acestora. Ritmul de apariție a oboselii – arată M. Roșca –creste sau coboara și în funcție de intensitatea și conținutul activității, de tonalitatea afectivă lecției, de variația capacității de muncă pe parcursul unei zile, în funcție de oscilațiile ritmice ale excitabilității scoarței cerebrale, de regimul de odihnă etc.

Starea subiectivă de oboseală se poate instala și pe fondul monotoniei care duce la saturație, monotonie care lipseste din jocurile didactice. Întrucât atenția este o condiție indispensabilă a desfășurării evaluarii și implicit a reușitei școlare, gradul de concentrare și intensitatea atenției, stabilitatea și flexibilitatea ei se schimbă în funcție de calitatea metodelor de evaluare și de rezistența elevului la efort. Oboseala elevului, explicabilă în ultimă instanță prin procese nervoase corticale, apare drept consecință a implicării funcțiilor psihice în activitatea școlară. Nu memorarea mecanică, reproducerea fidelă etc., ci capacitatea de a înțelege, curiozitatea intelectuală sunt factori interni care pot întârzia sau preveni apariția nejustificată a fenomenului de oboseală, jocul didactic reusind sa stimuleze foarte bine aceste lucruri. La alti elevi, lipsa de atentie apare sub forma unei pasivitati, care se asociaza cu o stare exterioara de nemiscare, deci cu o concentrare aparenta; in fond ei fixeaza privirea mult timp asupra obiectului fara sa-l urmareasca in fapt, sunt inerti, nu-si pot comuta atentia de la un obiect la altul.

O organizarea corecta a evaluarii, folosirea ca metoda de evaluare a jocului, poate preveni sau elimina in buna masura toate aceste forme de neatentie, asa cum am putut observa de-a lungul activitatilor desfasurate. Printre procedeele eficace ale jocului in aceasta privinta se mentioneaza grija de a da sarcini concrete, de a face ca fiecare elev sa fie ocupat, apoi asigurarea unui continut si a unor metode variate in cadrul evaluarii, si desfasurarea activitatii in ritm optim. Cresterea atentiei in cadrul lectiilor de evaluare datorita jocului didactic poate duce la sporirea valorii motivationale si educative a evaluarii.

Jocul didactic are insa o mare influenta si asupra rezultatelor scolare ale elevilor, reusind o imbunatatire a acestora la nivelul intregii clase.

Puterea de muncă, rezistența la efort, vivacitatea personalității, ritmul și eficiența activității etc. influențează reușita școlară a elevilor. Inadaptarea elevilor lenți are un caracter foarte particular, având frecvent oricine psiho-somatică. Există, în cazul acestor elevi o cronaxie defectuoasă, care poate fi constituțională și care nu relevă deloc rea-voință din partea elevului. Orice încercare bruscantă, venită din partea școlii sau a familiei, de a-l face pe acest elev mai rapid, poate duce la confuzii, la eșec, care agravează situația tensională a elevului. Încetineala psihofiziologică excesivă, ritmul prea lent pot genera, chiar și la un copil cu posibilități intelectuale normale, o formă specifică a nereușitei școlare. „Astenia mintală”, oboseala de integrare a informațiilor și de coordonare a verigilor activității, fac ca elevul să fie lipsit de eficiență intelectuală.

Eficacitatea inteligenței școlare depinde, alături de perseverență și de rapiditatea funcționării mintale. În contrast cu elevul pasiv (astenic), cel activ (stenic) se caracterizează printr-o mare capacitate de a învinge dificultățile exterioare, care îi stimulează energia fizică și mintală, aceasta stimulare realizandu-se foarte usor prin joc. Dacă activismul jocului se asociază cu aptitudini școlare dezvoltate, elevul va parcurge o cale ascendentă în activitatea școlara de evaluare, inregistrand astfel progrese scolare.

Din practica mea si din observatiile facute asupra elevilor aflati in diverse situatii-joc, voi prezenta cateva sugestii asupra utilizarii jocului in procesul de evaluare, sugestii care duc la reusita acesteia.

Nevoia de a asigura in permanenta o buna pregatire si organizare a jocului (regulile jocului trebuie enuntate clar, insistand asupra restrictiilor jocului si asupra insusirii lor corecte de catre elevi. Materialul didactic trebuie pregatit din timp si integrat rational in desfasurarea jocului).

Atitudinea invatatorului fata de succesele sau insuccesele elevilor exercita o influenta benefica sau nu asupra activitatii de evaluare prezente sau viitoare, in special la elevii cu posibilitati mai limitate, de aceea este bine ca invatatorul sa elimine din vocabular cuvinte care ar putea inhiba, traumatiza.

Orice reusita a elevului trebuie apreciata, incurajata, fiind rezultatul propriilor posibilitati.

Jocurile didactice au o mare valoare instructiv-educativa aducandu-si contributia la dezvoltarea psihica a elevilor, la stimularea, la formarea si restructurarea intregii activitati psihice, la insusirea a numeroase modalitati noi de conduita, la educarea unor trasaturi pozitive de personalitate.

Desi ponderea jocurilor scade treptat, cu inaintarea elevilor in varsta, acestea nu trebuie sa dispara definitiv din sistemul metodelor de evaluare la ciclul primar, fiind net superioare celorlalte metode traditionale, avand o valoare motivationala ridicata si reusind sa asigure progresul scolar al elevilor.

CAPITOLUL I

JOCUL DIDACTIC-MODALITATE DE ASIGURARE A CONTINUITATII INTRE INVATAMANTUL PREPRIMAR SI PRIMAR

Copilul preșcolar are resurse intelectuale, cognitive, neexploatate, nefolosite rațional, aflate în stare latentă, staționară. În grădinițe se fac activități potrivite vârstei și chiar după intrarea în școală, jocul didactic este util în cea mai mare măsură pentru predarea de cunoștințe specifice. Sunt doi indici foarte importanți de luat în calcul atunci cand se vorbeste de trecerea de la preprimar la primar: indicele maturizării psiho-intelectuale și indicele maturizării psiho-sociale. Cel dintâi arată în ce măsură copilul este apt să facă operații de clasificare, comparație, analiză, sinteză, verbalizare, precum și în ce măsură poate să treacă de la stadiul intuitiv-concret la cel ideativ concret. Este decisiv ca acest proces să fie bine condus de educator și de cadrele didactice. Cel de-al doilea indice se referă la disponibilitatea copilului de a se integra într-un colectiv, într-o activitate comună de clasă, de a accepta evaluarea din partea celor din jur. El trebuie să fie capabil să se concentreze, să facă efort intens. În general, se poate spune că jocul îl pregătește bine pe copil pentru acest tip de solicitări. Odată școlarizat, copilul își modifică interesele, trebuințele, aspirațiile și nevoile. Clasa din care face parte nu mai este un grup format spontan, cum este cel în care se joacă, este un grup dirijat pe nevoi.

În general, copiii sunt pregătiți pentru a intra la școală la vârsta de 6 ani, dar problema esențială este că trebuie făcute planuri de învățământ fundamentate riguros, apropiate de nevoile copiilor, mai lejere și mai puțin aride. În caz contrar, școlarul mic se va refugia în activități proprii grădiniței. Vârsta cronologică nu este, așadar, un impediment, dar depinde cum se exploatează resursele existente. Învățătorul rămâne factorul decisiv, pentru că el este adultul care știe să medieze între copil și cerințele societății. Oricum copiii învață înainte de 6 ani elemente care se predau în școală, dar cunoștințele nu sunt însușite riguros, sistematic, iar învățătorul trebuie să restructureze ce s-a învățat spontan – de pildă copilul operează cu cifre, dar nu stăpânește numărul în esența sa. Pentru specialiștii riguroși, un factor important este și cel privitor la măsura în care debutul școlarității la 6 ani își dovedește – sau nu – eficiența ulterior, de-a lungul anilor, pe parcursul întregului proces de învățământ.

In gradinita predominant este jocul. Trecerea la activitatea de invatare este indicat sa se faca treptat. Prin intermediul jocului se poate asigura o trecere mai lina de la gradinita la scoala, si deci o mai buna acomodare la noile cerinte scolare. Scolarul mic manifesta multa curiozitate. Este varsta cand se trece de la o gandire intuitiva la o gandire operativa. La clasa pregatitoare, învățătorii păstrează jocul didactic ca modalitate de dezvoltare a capacității de exprimare orală, folosind adesea:

jocuri pentru activizarea, îmbogățirea și diversificarea vocabularului elevilor : "Cine spune mai multe cuvinte despre…", "Povestiți ceva despre", "Săculețul fermecat", "A venit toamna", "La librărie", "Cutia cu surprize", "Cu ce călătorim", "Spune unde stă", "Ghici ce e", "Ce s-a schimbat", prin care se urmărește crearea unei atmosfere permisive, posibilitatea de a forma deprinderi de comportare civilizată, formularea de propoziții corecte prin exersarea continuă a actului vorbirii.

jocuri pentru însușirea structurii gramaticale a limbii : "Baba-oarba", "A(al) cui este", "Eu spun una, tu spui multe", "Ce face sau ce fac?", "Roata vremii", "Cum este", "Ce știi despre mine", prin care se urmărește articularea corectă a substantivelor, formarea capacității de analiză și asociere, formarea pluralului, utilizarea corectă a pronumelui personal, acordul S-P, acordul substantiv-adjectiv.

jocuri pentru dezvoltarea exprimării orale : "Cine spune mai multe propoziții", "Mai spune ceva", "Spune o poveste despre…", prin care se urmărește îmbogățirea vocabularului, iar copiii cu exprimare defectuoasă sunt ajutați să formuleze propoziții corecte și clare.

memorizarea versurilor și dezlegarea ghicitorilor, completarea unor rebusuri, etc.

Intrarea copilului în lumea școlii aduce cu sine o problematică specifică. Însușirea citit-scrisului se face prin metoda fonetică, analitico-sintetică, prin activități diferențiate pentru fiecare elev, în funcție de particularitățile de vârstă și individuale.

Scrisul este o activitate complexă, de aceea metodele și procedeele de însușire corectă trebuie să fie diversificate, folosind în același timp metode kinestezice, fonomimice, de percepție vizuală, lingvistice, etc.

O mare parte din greutățile întâmpinate la clasa pregatitoare se datorează imaturității școlare. Deși la această vârstă vorbirea este mult mai corectă, dispărând dislalia fiziologică, totuși limbajul imaturilor școlar păstrează o serie de particularități: relatarea evenimentelor povestirilor, a impresiilor personale este adesea incorectă, fiind necesară susținerea prin întrebări, unii mai prezintă încă tulburări de pronunție, precum și unele tulburări de ritm și fluență.

Din punct de vedere psihopedagogic multe din greșelile scris-cititului la școlarul mic se produc în limitele nomalului, în cadrul școlarizării. Dacă ele se prelungesc și în clasele următoare sunt considerate dislexii-disgrafii și presupun intervenția specializată a logopedului.

Printre dificultățile cele mai frecvente întâlnite la vârsta școlară mică se pot aminti: dificultăți în realizarea grafică a literelor; dificultăți în corelarea complexului sonor cu simbolul grafic; omisiuni de litere, elemente grafice, silabe, finale de cuvânt, diftongi și chiar cuvinte; substituiri de litere, silabe, cuvinte; adăugiri de litere, silabe, cuvinte; inversiuni de litere, silabe, cuvinte; contopiri și comprimări de cuvinte; nerespectarea regulilor gramaticale. Învățătorul trebuie să intervină prin: exerciții de legare a sunetelor de reprezentările lor grafice, de diferențiere a sunetelor și literelor asemănătoare acustico-optic, de analiză fonetică a cuvintelor, de scriere corectă a diftongilor, exerciții cu grupuri de consoane, exerciții pentru scrierea corectă a grupurilor ce-ci, ge-gi, che-chi, ghe-ghi. După ce elevii scriu corect cuvintele se trece la scrierea în propoziții, urmărindu-se apoi automatizarea achizițiilor. În lucrările destinate dislexiei-disgrafiei, E. Verza propune o gamă variată de exerciții de copiere, transcriere, dictare, compunere, autodictare – ca modalitate eficientă de realizare a autocontrolului.

Optimizarea activităților instructiv-educative se referă la alegerea variantei celei mai bune pentru a obține cu resurse minime o eficiență maximă. Tratarea individualizată a elevului îi ușurează acestuia realizarea unor sarcini școlare independent de colegii lui, ajutat mai mult sau mai puțin de învățător. Reușita în rezolvarea acestor sarcini are efect benefic asupra personalității elevului, prin creșterea încrederii în forțele proprii, prin decondiționarea sa față de actul învățării.

Jocul desemneaza o activitate ludica, propriu-zisa, fizica sau mintala, spontana si urmarita prin ea insasi, fara utilitate imediata, generatoare de distractie, de placere si reconfortare.

Ca una dintre cele mai caracteristice activitati ale copilului, jocul, in varietatea formelor lui-sub aspectul continutului si al evolutiei- este astazi tot mai mult valorificat din punct de vedere pedagogic, in intentia de a imprima un caracter mai viu si mai atragator activitatilor scolare in care acesta tinde sa fie integrat.

Daca la varsta prescolara jocul reprezinta activitatea principala a copilului, la varsta scolara mica, jocul didactic este o forma mai accesibila si placuta de invatare activa, participativa, stimuland in acelasi timp initiativa si creativitatea elevilor.

De aceea jocul isi pastreaza actualitatea si in ciclul primar, ca activitate placuta, activa, prin care se realizeaza obiectivele invatarii. Atunci cand invatarea imbraca forma de joc, placerea care insoteste atmosfera jocului creaza noi interese de participare,de activitate independenta, pe baza unor interese nemijlocite. Elementele de joc incorporate in procesul instruirii au calitatea de a motiva si stimula puternic elevii, mai ales in prima etapa a invatarii, cand inca n-au aparut interesele pentru aceasta activitate.

Folosind jocul didactic in diferite situatii de instruire construite la clasa, am observat ca elevii invata cu mai multa placere, devin mai interesati de activitatea ce se desfasoara, cei timizi au devenit mai volubili, mai activi, mai curajosi, au capatat mai multa incredere in capacitatile lor, mai multa siguranta si tenacitate in raspunsuri.

Jocul este un mijloc de educatie indirect. Cu ajutorul lui copilul poate fi influentat prin intermediul situatiei ludice.

Fiecare joc folosit in situatiile de predare-invatare-evaluare are un obiect al sau, o structura si reguli sub forma unor succesiuni ordonate. Rolul regulii este acela de a pastra structura si desfasurarea jocului. Jucatorul se afla in fata acestor raporturi complexe si reciproce, intre obiectul, structura si regulile jocului. El trebuie sa accepte si sa realizeze ordinea structurala a jocului.

"Copilul care construieste ceva cu un material invata sa accepte si sa indeplineasca o datorie." (I.Cojocaru, 1991, p22)

Pe langa aptitudinea de a se conforma regulilor jocului mai trebuie sa existe si vointa de a le realiza. Jocul este adesea obositor, cateodata chiar istovitor. Astfel, departe de a se naste din lene, jocul se naste din vointa. Exista deci un raport mutual intre joc si munca.

Activitatea de evaluare este o activitate dificila care necesita un efort gradat. Ea trebuie sustinuta permanent cu elemente de sprijin, printre care jocurile didactice au un rol important.

Copilul desfasoara la 6 ani o activitate vie, dar obtine putine rezultate concrete. La aceasta varsta el va merge cu placere la scoala. Lectiile nu mai inseamna pentru el un simplu joc. Ele reprezinta o activitate serioasa, dar daca se neglijeaza particularitatile psihice ale copilului care abia a facut cunostinta cu activitatea de invatare, atunci scoala devine un obiect de plictiseala. "Uneori la plictiseala fata de scoala contribuie si faptul ca cei implicati in instruirea copiilor pun prea mare accent pe memorare, ignorand adevarul ca la aceasta varsta se invata mai ales printr-o participare creatoare" (M.Garboveanu, U.Schiopu, 1970, p 75).

Este firesc ca, la aceasta varsta, copiii intampina dificultati in fata solicitarilor scolare. Elementele de joc pe care le-am incorporat in procesul instruirii au avut calitatea de a motiva si stimula puternic elevii, mai ales in clasele incepatoare, deoarece la acesta varsta nu si-au format interese pentru invatare. De aceea jocul a fost impletit permanent cu invatarea.

Jocul stimuleaza si modeleaza procesele motivationale. Folosindu-l, jocul si-a dovedit rolul foarte important pe care il are in dezvoltarea intereselor de cunoastere, a curiozitatii. In timpul jocului, elevii mei nu au simtit nevoia intaririi externe. Motivatia intriseca s-a cultivat fara un program prelungit prestabilit. Copiii au gasit cea mai eficienta recompensa in insusi faptul de a se juca.

Oferindu-le conditiile propice de joc si asigurandu-le materialul (obiectual sau verbal) le-am cultivat elevilor cea mai importanta parghie a viitoarelor actiuni de tip uman-motivatia.

Latura volitionala a elevilor a fost intens solicitata in jocurile didactice desfasurate.

In acest sens, jocul cu reguli a fost o metoda de maxima eficienta. Daca in jocul “De-a ostasii” am cerut sa nu se vorbeasca pentru a nu fi auzit de dusman unui elev, acesta a gasit resursele necesare unei taceri prelungite, ceea ce in alte conditii ii este greu de realizat. Daca i-am incredintat rolul de santinela,a putut minute in sir, sau chiar ore, sa stea nemiscat in post.

Forta persuasiva se dobandeste mai intai prin joc. ”Calul nazdravan” salta in ritmul dictat de copil, papusa inghite medicamentul fara sa protesteze. Insusi elevii s-au transformat devenind altcineva in jocurile propuse (profesor, medic, ostas, vanzator etc) si s-au comportat in consecinta sau cum a prevazut rolul personajului respectiv. Copiii s-au straduit sa demonstreze insusirile personajului intruchipat. Am incercat, astfel, sa zamislesc prin intermediul jocului, germenii autoeducatiei.

Situatiile de evaluare create in clasa, bogate in materiale intuitive si prevazute cu jocuri didactice au sustinut efortul elevilor, le-au mentinut mai mult timp atentia concentrata. Practica mi-a dovedit ca activitatea mintala a elevului, solicitata in lectie, poate deveni interesanta, accesibila, daca este inclusa in joc.

Jocurile didactice realizate prin munca independenta mi-au permis formarea unei imagini clare asupra lacunelor elevilor sau a progreselor inregistrate, ajutand astfel preintampinarea ramanerii in urma si stimularea unor aptitudinii.

Multe jocuri au presupus activitatea pe grupe (exemplu este jocul “Cine urca scara mai repede?“). Intrecerea pe grupe a sprijinit colaborarea intre elevi, a stimulat fortele colective si individuale in vederea obtinerii unui loc cat mai bun in clasamentul echipelor.

Acceptarea si respectarea regulilor ii determina pe elevi sa participe la efortul comun al grupului din care fac parte. Subordonarea intereselor personale celor ale colectivului, lupta pentru invingerea dificultatilor, respectarea exemplara a regulilor de joc si, in final, succesul vor determina formarea treptata a omului de maine, dotat cu gandire creatoare.

La ora de comunicare, in “Jocul jetoanelor” am dat elevilor, pe grupe, jetoane cu cuvinte, pe care trebuiau sa le aseze in ordine logica pentru a construe propozitii. A castigat randul care a terminat mai repede de ordonat cuvintele.

Stimularea curiozitatii, imaginatiei, tenacitatii, perseverentei, increderii in fortele proprii, dezvoltarii independentei si disponibilitatilor le-am realizat prin abordarea unor sarcini variate in fiecare lectie. Diferite de la o lectie la alta, dar in stransa interdependenta, s-au completat reciproc, jocurile desfasurandu-se frontal sau pe grupe, vizand atingerea obiectivelor minimale si operarea pe plan mintal si sarcini de lucru care s-au derulat individual si au vizat obiective performante, exercitii logice si de creatie.

Abordarea demersurilor didactice sub acest aspect confera actiunilor la clasa eficienta, modalitatea de tratare a actului invatarii socand prin diversitatea de tipuri de solicitare a celui ce invata. O asemenea atitudine da copiilor o experienta activa si le ofera adeseori posibilitatea de a descoperi ei insisi cale spre adevar.

Fiecare copil incepe pregatirea scolara cu notiunile initiale, progresand in ritm propriu, potrivit cu dezvoltarea capacitatilor sale ; se creaza imagini vizuale ce favorizeaza temeinicia cunostintelor, se dezvolta intelectual fara efort deosebit, firesc cu flexibilitate nuantata, cu atitudine de obiectivitate; munca devine atractiva, interesanta.

In permanenta am cautat sa cultiv un comportament de cautare, opus conventionalismului reproductiv si conservator. Totdeauna exista sau pot sa existe mai multe solutii care trebuie descoperite, identificate si aplicate prin alegerea celei mai bune.

Jocul didactic organizat si desfasurat metodic in cadrul situatiilor de instruire create (de predare, invatare, evaluare) poate avea o valoare instructiv-formativa deosebita. El poate duce la deprinderi trainice si implicit la un progres evident al proceselor psihice, al nivelului intelectual al elevilor.

Jocul are si un efect educativ evident, el cultiva increderea in fortele proprii, precum si spiritul de raspundere, de colaborare, de ajutor reciproc.

Din cercetarile efectuate in randul elevilor mei, pentru a depista cauzele inadaptarii scolare in ciclul primar, am constatat ca la clasele unde am renuntat prea repede la joc-considerandu-l ca pe o activitate specifica invatamantului prescolar, rezultatele au fost mai slabe.

Daca la inceputul clasei pregatitoare, copiii prezentau o sfera de cunoastere restransa-atat sub aspectul volumului de cunostinte, cat si din punct de vedere al organizarii, prin proiectarea unor situatii-joc autentice, reale, raportate la posibilitatile elevilor, construite rational, s-a reusit extinderea si structurarea cunostintelor, facilitarea procesului de formare a unor reprezentari si notiuni corecte, ca si dezvoltarea proceselor si calitatilor gandirii. Prin aceste situatii de utilizare a jocului didactic s-a reusit inregistrarea unor progrese evidente in dezvoltarea tuturor laturilor personalitatii copiilor, in functie de potentialul individual al fiecarui copil in parte.

Consider ca pentru scolarul mic jocul este o forma de activitate cu serioase implicatii psihologige si pedagogice, care contribuie la informarea si formarea lui ca om.

Am folosit jocul didactic in fiecare etapa a lectiei, pentru pregatirea intelegerii noilor cunostinte, pentru deconectarea si refacerea fortelor intelectuale, pentru fixarea unor tehnici de lucru sau pentru formarea unor priceperi si deprinderi de munca independenta.

Avand in vedere particularitatile psihice ale elevilor din ciclul primar si indeosebi dificultatile intampinate de acestia in intelegerea si insusirea conceptelor matematice, geografice, regulilor gramaticale, fenomenelor lingvistice, am considerat jocul didactic o metoda activa si eficace care solicita integral personalitatea scolarului si inlatura aceste greutati.

Am urmarit ca jocurile didactice pe care le-am folosit in diversele situatii de instruire create sa aiba un continut adecvat si o structura bine organizata, sa urmareasca o sarcina didactica,sa aiba reguli stricte de desfasurare, sa primeze latura instructiva, iar elementele de distractie sa fie doar mediatori ai stimularii capacitatilor creatoare. Jocul didactic l-am folosit atat la dobandirea noilor cunostinte, priceperi si deprinderi, cat si la consolidarea acestora.

Jocul ofera copilului un cadru adecvat pentru exercitarea spiritului de grup, pentru actiune independenta. Situatiile-joc proiectae s-au dovedit eficiente pentru realizarea unor obiecive importante ale ciclului primar.

Prin exercitii si jocuri am atras elevii timizi, fara curaj, cu cunostinte minime, oferindu-le posibilitatea sa fie castigatori,sa capete incredere in fortele proprii. Aprecierea si stimularea raspunsurilor corecte, a comportarii civilizate in timpul desfasurarii jocului au contribuit la cultivarea dorintei de a raspunde la intrebarile puse.

Din experienta dobandita la clasa, organizand situatii-joc eficiente si atractive, prezentate in cuprinsul acestei lucrari conclud urmatoarele:

jocurile didactice utilizate in clasele primare reprezinta o forma de invatare accesibila, placuta si atractiva, ce corespunde particularitatilor psihice ale acestei varste;

jocul didactic are bogate resurse de stimulare a creativitatii. Prin libertatea de gandire si de actiune, prin increderea in puterile proprii,prin initiativa si cutezanta, jocurile didactice devin pe cat de valoroase pe atat de placute. In joc se dezvolta curajul, perseverenta, darzenia, combativitatea, corectitudinea, disciplina prin supunerea la regulile jocului, precum si spiritul de cooperare, de viata in colectiv, de comportare civilizata.

prin joc copilul ni se dezvaluie in mod involuntar, se manifesta specific structurii lui sufletesti. Descoperim lucruri noi pe care nu le stiam despre ei, pe care nici nu le banuiam. Un copil ursuz, morocanos, recalcitrant la ore, intr-o activitate delectanta sau intr-un joc didactic relaxant poate sa fie entuziast, interesat, activ.

Pentru un invatator interesat de elevii sai, permanent ocupat de a-i cunoaste mai bine, de a-i ajuta, jocul didactic este activitatea ideala.

Fiecare elev isi verifica si confrunta cunostintele cu cele ale grupului in timpul desfasuarii jocului. Timpul destinat efectuarii sarcinii didactice poate constitui un stimulent pentru invatare, deoarece fiecare elev incearca sa se inscrie in timpul care i-a fost acordat, mobilizandu-si toate fortele pentru a raspunde corect.

Departe de a fi simple "jocuri", jocurile didactice reprezinta, pe planul activitatii intelectuale, momente de efort concentrat la care participa, influentandu-se reciproc majoritatea factorilor psihici ce concura la realizarea procesului de cunoastere si invatare.

Din practica mea si din observatiile facute asupra elevilor aflati in diferite situatii-joc, voi prezenta cateva sugestii necesare nu atat pentru reusita jocului, cat si pentru influentele pe care le vor exercita asupra intregului proces educational:

nevoia de a asigura in permanenta o buna pregatire si organizare a jocului (regulile jocului trebuie enuntate foarte clar, insistand asupra insusirii lor corecte de catre elevi, materialul didactic trebuie pregatit din timp si integrat rational in desfasurarea jocului);

atitudinea invatatorului fata de succesele sau insuccesele elevilor exercita o influenta benefica sau nu asupra activitatii prezentate sau viitoare, in special la elevii cu posibilitati mai limitate,de aceea este bine ca invatatorul sa elimine din vocubular cuvinte care ar putea inhiba, traumatiza scolarii;

orice reusita a elevului trebuie apreciata, incurajata, fiind rezultatul propriilor posibilitati.

Jocurile didactice au o mare valoare instructiv-educativa aducandu-si contributia la dezvoltarea psihica a elevilor, la stimularea, formarea si restructurarea intregii activitati psihice, la insusirea a numeroase modalitati noi de conduita, la educarea unor trasaturi pozitive de personalitate.

Desi ponderea jocurilor scade treptat, cu inaintarea elevilor in varsta, acestea nu trebuie sa dispara complet din sistemul metodelor didactice utilizate in cadrul situatiilor de instruire create in ciclul primar, mai ales in clasa pregatitoare. Jocul didactic asigura continuitatea intre cele doua trepte ale invatamantului:preprimar si primar.

Continutul jocului didactic este dependent de sfera cunostintelor (priceperilor, deprinderilor) si de particularitatile invatarii la varsta scolara si prescolara. El poate fi in legatura cu activitatile matematice, cu insusirea corecta a limbii romane sau cu elemente ale mediului inconjurator.

Spre exemplificare am ales cateva activitati specifice atat invatamantului preprimar cat si celui primar pentru a putea observa care sunt jocurile folosite in fiecare caz si care sunt diferentele care apar intre cele doua.

Astfel, in cadrul activitatilor de matematica, pentru evaluarea insusirii numeratiei de la 0-10,se pot folosi urmatoarele jocuri:

“Spune care este vecinul!” 

la ciclul preprimar: Conducatorul va spune un numar. Un prescolar va indica vecinii acestui numar. Daca raspunde corect devine conducatorul jocului.

la ciclul primar: Elevii trag bilete pe care sunt scrise numere. Ei trebuie sa numeasca vecinul mai mare si vecinul mai mic al acestui numar.

“Completeaza cat mai repede !”

la ciclul preprimar : Se impart copiilor fise in care trebuie sa completeze numarul de petale ale unei flori cu numarul indicat.

la ciclul primar: Elevii trebuie sa completeze un sir de numere cu numerele lipsa, astfel incat numerele sa fie asezate in ordine crescatoare.

In cadrul activitatilor de limba romana, se pot utiliza urmatoarele jocuri, astfel incat cadrul didactic sa poata evalua capacitatea copiilor de a forma propozitii :

“Ordoneaza cuvintele !”

la ciclul preprimar acest joc presupune ca prescolarii sa primeasca jetoane cu diferite imagini. Pe baza acestor imagini ei trebuie sa alcatuiasca cat mai multe propozitii.

la ciclul primar, elevii vor primi, in loc de jetoane cu imagini, jetoane cu cuvinte, cuvinte pe care ei trebuie sa le ordoneze pentru a forma propozitii corecte.

“Formeaza un text !”

la ciclul preprimar : Copiii, pe baza unei planse, trebuie sa alcatuiasca propozitii diferite. Ei trebuie sa aseze aceste propozitii intr-o ordine corecta, astfel incat ele sa aiba un inteles.

la ciclul primar : Elevii vor avea pe o plansa inscrise cateva propozitii intr-o ordine aleatoare. Ei trebuie sa aseze aceste propozitii in ordinea corecta formarii unui text.

O alta activitate in cadrul careia se poate face o comparatie a jocurilor folosite este activitatea de cunoastere a mediului. Pentru evaluarea cunostintelor despre plante, cadrul didactic poate folosi urmatoarele jocuri :

“Ghiceste planta !”

la ciclul preprimar : Se impart copiilor jetoane cu diverse plante. Ei trebuie sa ghiceasca aceste plante, sa numeasca cateva caracteristici ale lor, sa coloreze plantele in culorile potrivite.

la ciclul primar : Elevii vor avea de completat un rebus cu denumirile a mai multe plante. Rebusul poate fi pe baza de imagini sau pe baza de definitii.

In concluzie, se poate spune ca jocul usureaza procesul de trecere al copilului din gradinita in scoala. Scolarul mic simte astfel ca este acceptat asa cum este, ca se doreste intalnirea cu el, ca vine la scoala sa desfasoare o activitate ce-i solicita efort in cooperare cu ceilalti: copii, invatatorul, intr-o atmosfera de securitate, de bucurie, si nu numai sa reproduca in competitii cu ceilalti ceea ce a invatat.

CAPITOLUL II

JOCUL DIDACTIC-MODALITATE DE EVALUARE IN INVATAMANTUL PRIMAR

2.1. JOCUL DIDACTIC SI EVALUAREA INITIALA

Evaluarea initiala, diagnostica, predictiva este acea evaluare care se aplica la inceputul unui nou program, pentru stabilirea nivelului necesar noilor obiective, continuturi, resurse, organizare.

Evaluarea initiala se realizeaza pe baza obiectivelor noului proiect, pe baza a ceea ce se doreste sa se realizeze, nu pe baza celui precedent, a ceea ce s-a realizat in etapa anterioara. Ea este premiza a noului proiect, a noului program. Se poate spune ca este vorba de o evaluare preprogram. Studiile din ultima perioada au aratat, nu numai obligatia de a masura, verifica si aprecia rezultatele scolare, in modalitati cat mai variate, ci si necesitatea utilizarii datelor obtinute in perfectionarea sistemului instruirii.

Desi, in ultimul timp, intereseaza mai mult aspectul evaluarii, aprecierii, totusi acesta nu trebuie sa minimalizeze primele doua momente-verificarea si masurarea (notarea) dupa care are loc interpretarea rezultatelor sub forma judecatilor de valoare.

Invatatorul le vede astfel fiindca functioneaza la nivelul primei trepte a scolaritatii, cand si elevul insusi este familiarizat cu aceste actiuni, cand se urmaresc echilibrat toate dimensiunile formarii. De aceea, invatatorul prevede evaluarea in proiectarea activitatilor, in raport direct cu obiectivele stabilite.

Exista totusi si invatatori care trec sub tacere acest aspect, ca fiind unul neimportant, considerand ca oricum se efctueaza continuu, confundandu-se cu formele de organizare, strategia cu evaluarea. Ea trebuie prevazuta, chiar daca doar se proiecteaza mental capitolul, lectia, sau, chiar daca se redacteaza o schita de proiect, caci unde exista obiective, exista si finalizare si apreciere. Dar, propriu-zis, se mentioneaza doar evaluarea directa. Nu se poate face o apreciere far aca in prealabil sa se efectueze o verificare, un control. Astfel, in proiect, acestea figureaza, cu datele necesare-momentul, metoda, obiectivul, criteriul de masurare, evaluarea facandu-se pe baza celor obtinute, prin raportarea la elementele sistemului antrenat, la cauzele, la directiile posibile de perfectionat.

Desi in mod normal se insista pe celelalte forme de evaluare, evaluarea continua si evaluarea sumativa, evaluarea initiala are si ea functiile ei bine stabilite.

Astfel, in verificarea-masurarea-aprecierea initiala, la inceput de an, semestru, capitol, lectie se obtin datele necesare stabilirii obiectivelor viitoarei actiuni : volumul si calitatea cunostintelor necesare, a deprinderilor, capacitatilor ce vor fi utilizate in noua invatare, dificultatile pe care le pot intampina elevii.

Trebuie insa mentionat ca aceste verificari nu se confunda, nu se limiteaza la clasica verificare a temei, lectiei imediat anterioare, care s-ar putea sa nu aiba legatura cu noua invatare. Trebuie evaluate doar acele cunostinte care au legatura cu noile cunostinte, care ajuta in noul proiect. Incercarile pe care le fac invatatorii de a asigura trecerea de la un proiect la altul, nu trebuie sa fie o reactualizare propriu-zisa a celor necesare, ci mai degraba trebuie sa fie un procedeu folosit pentru trezirea interesului elevilor pentru noua activitate.

Reducand timpul afectat verificarii clasice, atentionand elevii in prealabil asupra unor cunostinte sau competente necesare noii invatari, formuland concis si clar cateva intrebari de reactualizare a acestor competente si cunostinte, efectuand unele recuperari, daca este cazul, invatatorul poate aborda apoi noile probleme.

Este o evaluare mai putin prezenta in practica, din pacate, ca urmare a existentei inca a conceptiei ca lectia este o unitate de sine statatoare, ca urmare aceasta este abordata ca o entitate in sine.

Evaluarea initiala valorifica intreaga experienta anterioara a elevilor, necesara in noul proiect, in adecvarea solutiilor pentru cercetare, recuperare, predare-invatare, stimulare. Functia predictiva a evaluarii de acest tip consta in faptul ca ea presupune decizia de proiectare, de organizare.

Pentru o exemplificare mai buna a celor spuse mai sus voi incerca sa prezint doua variante posibile ale evaluarii initiale, si anume evaluarea folosind metodele traditionale si evaluarea prin joc.

Am ales o lectie de matematica,din aria curriculara “Matematica si stiinte ale naturii”.

Subiectul lectiei este “Inmultirea numerelor naturale” si continuturile care trebuiesc evaluate, fiind vorba de o evaluare initiala a cunostintelor, sunt adunarea repetata, inmultirea prin adunare repetata si terminologia necesara inmultirii.

Mi-am stabilit cateva obiective operationale pe care elevii trebuie sa fie capabili sa le atinga in cadrul acestei activitati de evaluare si pentru fiecare obiectiv operational am stabilit descriptorii de performanta corespunzatori. Apoi am propus, in paralel, cateva activitati de evaluare specifice atat evaluarii traditionale cat si evaluarii prin joc, astfel incat, la final, sa pot face comparatiile necesare intre cele doua metode alese, dar si pentru a putea trage concluziile necesare.

Pentru a stabili mai bine diferentele si asemanarile dintre cele doua modalitati de evaluare, metodele traditionale si cele prin joc, am ales spre exemplificare si o alta lectie : “Substantivul”, dintr-o alta arie curriculara si anume ”Limba si comunicare”. Pentru evaluarea initiala, pentru stabilirea notiunilor pe care elevii le-au dobandit anterior, notiuni necesare in predarea noilor cunostinte despre substantiv, am stabilit obiectivele operationale si descriptorii de performanta.

2.2. JOCUL DIDACTIC SI EVALUAREA FORMATIVA

Evaluarea formativa este evaluarea care se realizeaza pe intreg parcursul procesului de predare-invatare, al educatiei, cu verificari pe secvente mici, programate sau nu,pe obiective distincte, pentru diagnoza, masurarea rezultatelor partiale.

Aceasta forma a evaluarii este necesara in ameliorarea procesului de predare- invatare,pe parcursul desfasurarii acestuia, fiind oportuna dupa realizarea fiecarei sarcini, a fiecarui obiectiv operational.

In timpul activitatii datorita acestei forme de evaluare pot fi astfel cantarite etapele formarii, cadrul didactic putand sa intervina imediat. Se dezvolta in aceste conditii si cooperarea intre profesor si elev, se stimuleaza autoevaluarea, motivatia elevilor pentru activitatea desfasurata.

Procesul se imbunatateste chiar in momentul desfasurarii lui. Elevii cunosc obiectivele pe care trebuie sa le atinga, rezultatele asteptate si cele pe care le-au obtinut pana in acest moment. Ei pot face analize ale activitatii lor si pot solutiona imediat problemele pe care le intampina. Astfel, evaluarea aceasta continua, desfasurata constant apare mai degraba ca o “evaluare de diagnostic”, dar si ca o “evaluare de progres” sau ca o “evaluare formativa”, prin efectele sale asupra elevului.

Evaluarea formativa se poate referi sau nu la masurarea rezultatelor. Se pot formula niste judecati de valoare partiala asupra cunostintelor elevilor, asupra modului de rezolvare a situatiilor-problema de catre acestia si de asemenea si asupra atitudinilor acestora.

Evaluarea formativa cere o proiectare rationala, in succesiunea logica a secventelor activitatii. Pentru ca progresul sa poata fi posibil este nevoie ca o sarcina noua sa valorifice achizitiile dobandite anterior.

Frecventa evaluarilor continue intr-o activitate sau in cadrul unei teme difera in functie de volum, de specificul continutului, de tipul activitatii, de nivelul clasei, de gradul de dificultate al obiectivului /sarcinii, de timpul alocat pentru aceasta sarcina, de resursele disponibile, de nivelul initial al elevilor. Aceste evaluari nu trebuie sa aiba un caracter de sondaj. Ele nu trebuie sa clasifice elevii, ci trebuie sa arate distanta pe care acestia o au de parcurs pana la obiectivele stabilite. Ele stabilesc necesitatea, calitatea sprijinului acordat, verifica in mod sistematic progresul inregistrat de elevi.

Unul din avantajele acestei forme de evaluare este si acela ca nu exerseaza, corecteaza numai cunostintele elevilor, ci in primul rand deprinderile, capacitatile, efortul, atitudinea acestora. Evaluarea formativa ajuta la formarea capacitatii de autoevaluare, a judecatii evaluative.

Daca invatatorul recurge la o verificare-evaluare continua a modului invatarii, a comportamentelor elevilor in timpul invatarii, constata si apreciaza stadiul lor, atunci fiecare pas este intarit. Elevul castiga incredere, isi regleaza efortul, ritmul de munca, tehnicile.

O asemenea evaluare, realizata prin intreaga gama a aprecierilor sau a sanctiunilor, nu conduce decat la formare-educare. Asa se explica si faptul de ce evaluarea continua este si formative, prin efectele sale, dupa cum duce uneori si la demobilizarea elevului, daca este continuu negativa, insa fiecare invatator cauta si trebuie sa sprijine elementele pozitive.

Practica arata ca aceasta evaluare este dominanta in ciclul primar, mai ales in clasele primare. Asa cum evaluarea initiala precede si defineste noua strategie de invatare, asa cea continua asigura desfasurarea ei. Invatatorul, prin observare, prin intrebari, constata continuu desfasurarea procesului si adesea intrerupe predarea, pentru a relua explicatia, a efectua noi exercitii, incat depaseste adesea timpul afectat etapei dobandirii, in dauna fixarii, aplicarii, recuperarii.

Tot evaluare formativa este si cea realizata dupa aplicarea probelor partiale de verificare, pe obiective distincte, prin fise de control.

Greutatile practice care se ivesc aici constau insa in alegerea sarcinilor conform obiectivelor, in cercetarea si interpretarea lor in clasa, pentru a se putea trece la pasul urmator al invatarii. Invatatorul isi formeaza o opinie, dar prin urmarirea modului de rezolvare independenta de catre fiecare elev sau verificand oral, frontal. Dar constituie o greseala a corecta impreuna cu elevii lucrarile, pentru a le nota.

Elevii isi pot corecta reciproc raspunsurile sau invatatorul poate face o statistica globala, pe sarcini, prin ridicarea mainilor. Se obtine astfel rapid o situatie asupra problemelor intelese sau nu, asupra obiectivelor ce trebuiesc revazute.

Aceste procedee de “5 minute” sunt foarte importante, deoarece invatatorul ridica problema efectuarii practice a evaluarii continue, pe obiective, pe parcursul lectiei, in conditiile date. In timpul predarii-invatarii, este posibila aceasta verificare dupa atingerea fiecarui obiectiv, dar aceste procedee trebuie alternate pentru a putea astfel obtine o activizare a elevilor.

Daca invatatorul verifica-evalueaza starea la un moment dat, inseamna ca el evalueaza nu un rezultat al invatarii, ci aspecte, elemente, dinamica procesului insusi, rezolvarea sarcinilor construite pe obiective operationale, deprinderile, capacitatile, efortul depus.

Pentru exemplificarea celor spuse mai sus, dar si pentru o mai buna comparatie intre metodele clasice de predare si metoda de evaluare prin joc, am urmarit aceleasi lectii ca si la evaluarea initiala.

Si de aceasta data mi-am fixat obiectivele operationale si descriptorii de performanta.

In cadrul lectiei de matematica metodele de evaluare formativa au fost urmatoarele :

Pentru lectia de limba si literatura romana (“Substantivul”), mi-am ales urmatoarele obiective operationale, pe care am incercat sa le ating folosind urmatoarele metode de evaluare.

2.3. JOCUL DIDACTIC SI EVALUAREA SUMATIVA

Evaluarea sumativa sau cumulativa este o evaluare a rezultatelor, dar in raport cu obiectivele generale si specifice si are un rol deosebit in ameliorarea procesului in mod global.

Aprecierile emise ca urmare a acestui proces sunt de bilant final, fie pe obiective, fie pe continuturi assimilate, fie pe eficienta mijloacelor.

Evaluarea sumativa este utilizata pentru constatarea nivelului general atins “post proiect”, sintetic si stabileste locul, nivelul elevilor fata de obiective, clasifica, ierarhizeaza. Poate genera insa competitie, stress.

Evaluarea sumativa de la sfarsit de capitol, de perioada scolara cuprinde global finalitatile invatarii-cunostinte, deprinderi, capacitate, efortul depus.

Invatatorii procedeaza astfel deoarece se raporteaza numai la cerintele imediate ale programei,pe cand ele trebuie raportate la cerintele generale ale formarii elevilor (calitatea invatamantului), la nivelul initial al elevilor (progresul scolar), la posibilitatile fiecarui elev (randament, progres), la modul de utilizare a elementelor sistemului(eficienta), la totalitatea obiectivelor propuse.

Fiind atatea criterii de raportare si evaluarea sumativa castiga in complexitate, ca obiective (totalitatea celor prevazute initial), ca metode (varierea procedeelor), ca timp (rezervarea unui timp suficient in planificare, inclusiv la capitol), ca actiuni de recuperare, perfectare.

Apeland la teste docimologice, ca probe complexe, invatatorul poate cuprinde majoritatea finalitatilor vizate si sa obtina o riguroasa masurare a lor, evaluarea completandu-se cu alte metode.

Nota pe care o acorda invatatorul, prin evaluarea sumativa, concentreaza tocmai aprecierea masurarii facute pentru totalitatea rezultatelor, pe cand cea initiala doar in raport cu obiectivele etapei precedente, iar cea continua surprinde stadiul respective al procesului.

Diminuarea influentelor negative care afecteaza obiectivitatea notarii (prima impresie, impresia globala, raportarea la grupul ascultat, tendinta de stimulare sau “iertare”, exagerarea unor cauze, aprecierea numai a unor raspunsuri, exigenta variabila, accent pe volum memorat), nu numai ca ar conduce la cresterea acesteia, dar, mai ales, s-ar realiza o mai buna cunoastere a cauzelor care franeaza progresul si s-ar concepe mai bine masurile de ameliorare, la timp.

Pentru o exemplificare mai buna a celor spuse mai sus voi incerca sa prezint doua variante posibile ale evaluarii finale, evaluarea folosind metodele traditionale si evaluarea prin joc.

Am ales, ca si in celelalte doua cazuri, aceeasi lectie de matematica, din aria curriculara “Matematica si stiinte ale naturii”.

Subiectul lectiei este “Inmultirea numerelor naturale”.

Pentru lectia de limba si comunicare, am ales pentru exemplificarea metodelor folosite in evaluarea sumativa aceeasi lectie folosita si la evaluarea initiala si la evaluarea formativa. De aceasta data voi evalua insa notiunile pe care elevii le detin la sfarsitul procesului de predare a notiunilor despre substantiv.

CAPITOLUL III

EVALUAREA PRIN JOC

3.1 JOCUL DIDACTIC SI INVATAREA SCOLARA

"Copilul rade: Intelepciunea si iubirea mea e jocul"

(Lucian Blaga, "Trei fete")

"Notiunea de joc poate fi caracterizata drept spontaneitate originala, ca o actiune urmarita prin ea insasi, fara utilitate imediata, generatoare de distractie si de reconfortare, de sentimente de placere si de bucurie." (I. Cerghit, I. Neacsu, 2001, p 89).

Unul dintre mijloacele folosite din ce in ce mai frecvent in cadrul procesului de invatare si care si-a dovedit si eficienta este jocul didactic.

Rolul si importanta jocului didactic consta in faptul ca el faciliteaza procesul de asimilare, fixare si consolidare a cunostintelor, iar datorita caracterului sau formativ influenteaza dezvoltarea personalitatii elevului. Jocul didactic este un important mijloc de invatare, care pune in valoare si antreneaza capacitatea creatoare a elevului.

Jocurile didactice au caracter imitativ empiric (de-a ingrijitul copiilor, de-a medicul, etc), aceasta specie fiind proprie varstei educatiei prescolare (C.Cucos, 1988, p 162).

Dupa implinirea varstei de 7 ani in viata copilului incepe procesul de integrare in viata scolara. De la aceasta varsta o buna parte din timp este rezervata scolii, activitatii de invatare, care devine o preocupare majora in timpul intregii copilarii.

In procesul de invatare, jocul didactic are un rol important, deoarece, putand fi inclus in structura lectiei, se poate realiza o imbinare care faciliteaza procesul de consolidare a cunostintelor.

Eficienta invatarii depinde si de felul in care invatatorul stie sa asigure o concordanta intre tema jocului si materialul didactic existent, de felul in care stie sa foloseasca cuvantul ca mijloc de indrumare a elevilor prin intrebari, raspunsuri, indicatii, explicatii, aprecieri.

Jocul stimuleaza funciile intelectuale, prin intermediul carora se realizeaza cunoasterea realitatii obiective. In joc, copilul transpune realitatea obiectiva, in special realitatea sociala. Evident, nu este vorba de o reproducere identica a realitatii ci, in joc copilul transfigureaza obiectele, fenomenele, relatiile ceea ce presupune capacitatea de simbolizare, de abstrctizare, capacitate ce nu se poate forma decat prin exercitiu, prin solicitare sistematica. Puterea de abstractizare si simbolizarebnimplica in acelasi timp, procesele senzoriale. Obiectele si fenomenele din jur trebuie prezentate cu mai multa sau mai putina exactitate pentru a putea fi reprezentate, apoi, in diverse situatii create in joc. Situatiile create sunt insa rodul imaginatiei. In joc copilul vede altfel lucrurile decat in realitate. El le vede mai mult asa cum doreste, de aceea inventeaza si infrumuseteaza lumea. Totodata, contactul cu obiectele, in varietatea lor, fie cele autentice, fie sub forma de jucarii, ori situatiile redate in basmele si povestirile audiate, ce devin subiecte ale jocurilor, populeaza memoria si o exerseaza fara efort.

Jocul didactic stimuleaza si modeleaza procesele afectiv- motivationale. Prin intermediul jocului copilul invata cu placere si devine interesat de activitatea pe care o desfasoara.

Functia de comunicare a limbajului este cultivata, in mod deosebit prin prin intermediul jocului, mai ales atunci cand imbraca forma colectiva. Ambianta de comunicare, de interactiune informationala ii imbogateste formele de comunicare, printr-un proces de sinteza a informatiei elaborate in comun de participantii la joc. Concomitent, jocul in colectiv reprezinta mijlocul eficace de asimilare a modelelor comportamentale sociale. Relatiile de grup intervin ca factor organizator, supraindividual. Ele exercita o influenta coercitiva, disciplinatoare asupra activitatii fiecarui copil in parte.

Jocul are un rol formativ deoarece prin intermediul lui copilul devine stapan pe procedeele accesibile de reconstituire a unor continuturi variate cu ajutorul actiunilor obiectuale, externe materializate. Jocul ofera copilului posibilitatea de a reconstitui, de a reconstrui, de a reproduce intr-o forma intuitiva activa, o arie cuprinzatoare din realitatea obiectiva.

Reprezentarile si notiunile morale ale copilului se formeaza prin relatii de joc. Aceste relatii reflecta norme morale. Copilul invata sa inteleaga pe viu, in timpul jocului, ce este bine si ce este rau, ce este permis si ce este interzis. Criteriile de apreciere a conduitei morale actioneaza si se cristalizeaza, in primul rand, in jocurile copiilor.

Dezvoltarea unor insusiri morale (solicitudine, atasament, curaj, solidaritate, sinceritate, cinste, stapanire de sine, perseverenta), se produc numai in conditiile unei influente, bine orientate, a unei indrumari rationale a jocului din partea adultului.

In procesul jocului se dezvolta atat emotiile cat si sentimentele estetice, cat si gustul pentru frumos al copiilor.

Jocurile didactice cuprind sarcini didactice care contribuie la verificarea creatoare a deprinderilor si cunostintelor achizitionate, la realizarea transferului intre acestea, la dobandirea prin mijloace proprii de noi cunostinte. El angajaza intreaga personalitate a copilului constituind adevarate de evidentiare a capacitatilor creatoare, dar si metode de stimulare a potentialului creator al copilului.

Un alt factor al creativitatii il constituie originalitatea si se refera la caracterul de noutate ce-l poate avea raspunsul sau strategiile utilizate inrealizarea sarcinii jocului. Cota de originalitate o putem acorda in functie de gradul de indepartare fata de raspunsurile reproductive, stereotipe, obisnuite ale elevilor cu acelasi nivel de pregatire scolara.

Prin libertatea de gandire, de actiune, prin increderea in fortele proprii, prin initiativa si cutezanta, jocurile didactice devin pe cat de valoroase pe atat de placute. In joc se dezvolta curajul, darzenia, combatitivitatea, corectitudinea, disciplina prin supunerea la regulile jocului, spiritul de cooperare, de viata in colectiv, de comportare civilizata.

Receptarea si respectarea regulilor determina pe elev sa participe la efortul comun al grupului din care face parte. Subordonarea intereselor personale celor ale colectivului, lupta pentru invingerea dificultatilor, respectarea exemplara a regulilor de joc si in final succesele vor pregati treptat omul de maine.

Jocul didacic este activitatea cea mai fireasca care corespunde cerintelor de dezvoltare a copilului. Valoarea principala a jocurilor didactice rezulta din faptul ca-i face pe copii participanti nemijlociti, direct interesati la propria lor formare.

Anumite intrebari genereaza o perspectiva cu totul interesanta asupra jocului:

Privind problema jocului dintr-o perspectiva pedagogica mai larga, oare nu cumva insasi organizarea invatarii ar putea lua forma unor actiuni cu caracter de joc?

Cat anume din activitatea didactica poate fi dominata de joc?

Ce consecinte anume pot avea asemenea actiuni de invatare asupra jocului?

3.2 CLASIFICAREA JOCURILOR

Cercetarile in domeniu au constat ca se determina un transfer de energie, de motivatie functionala (dedusa din trebuinte interne) dinspre jocul propriu- zis spre activitatea de invatare; se asociaza un interes imediat si puternic, specific jocului, unor obiective sau sarcini de invatare existand posibilitatea ca actiunea distractiva sa se transforme intr-un factor de exersare (de antrenament, de insusire a unor modele comportamentale, de exemplu) fara ca cel care se joaca sa fi avut aceasta intentie. (E.Planchard, 1976, p.131). De altfel, trebuie spus ca aceasta pedagogie actuala atribuie jocului o semnificatie de asimilare a realului la activitatea proprie a copilului.

Dupa continutul si obiectivele urmarite, jocurile pot fi clasificate in:

jocuri senzoriale (vizual – motorii, tactile, auditive);

jocuri de observare a naturii, a mediului inconjurator;

jocuri de dezvoltare a vorbirii ;

jocuri de asociere, de idei si de rationament ;

jocuri matematice ;

jocuri de constructii tehnice ;

jocuri muzicale ;

jocuri de orientare ;

jocuri de sensibilizare, de deschidere ;

jocuri pregatitoare pentru intelegerea unor noi notiuni ;

jocuri aplicative ;

jocuri demonstrative ;

jocuri de creatie ;

jocuri de fantezie ;

jocuri de memorie ;

jocuri simbolice ;

jocuri de indemanare, de exercitii simple, de indemanare.

Dupa materialul folosit jocurile se clasifica in:

jocuri cu materiale ;

jocuri fara materiale ;

jocuri orale ;

jocuri cu intrebari ("cine stie castiga" ) ;

jocuri ghicitori ;

jocuri cu cuvinte incrucisate etc.

In ceea ce priveste jocurile de simulare, in esenta, aici este vorba despre simularea unei situatii (adeseori conflictuale, de luare de decizie) care, in raport cu tema data, ce circumscrie cadrul cognitiv de actiune, determina participantii (doi sau mai multi detinatori ai puterii de decizie, jucatorii) sa interpreteze anumite roluri sau ansambluri de comportamente uneori foarte bine precizate, alteori mai confuze si in aceste conditii sa ajunga la realizarea obiectivelor prestabilite. Interpretarea de roluri obliga participantii sa intre intr-o retea de relatii interpersonale, de reciprocitate, in sensul ca jocul (reactia) fiecaruia depinde de comportamentul celorlalti. Interpretarea rolurilor apare ca o continua adaptare reciproca a comportamentelor, fiecare partener cautand sa ajunga la un mod optim de actiune in fiecare dintre momentele jocului. Asa s-a ajuns la tehnica interpretarii de roluri (role playing) (I.Cergit, I.Neacsu, I.Negret-Dobridor, I.O. Panisoara, 2001, p 90).

Uneori (cum este cazul in Instructional Games ori Games for learning), jocul se poate desfasura in conditii de competitie, in sensul cooperarii cu alti si nu numai de conflict, dupa cum este inteleasa de cele mai multe ori competitia.

Pana in prezent au fost imaginate, experimentate si aplicate cu succes o serie de variante de altfel de jocuri, de grade diferite de complexitate, intre care: jocuri de roluri- functionale, jocuri de roluri-structurale, tehnica scenarrilor (dialoguri), jocuri pe calculator, etc.

Jocurile de simulare reprezinta o tehnica atractiva de explorare a realitatii, de explicare a unor notiuni si teorii abstracte: strategia jocului este in esenta una euristica. Elevii au ocazia sa aplice, la situatii noi, date care necesita experimentarea unor strategii alternative, adoptarea de decizii optime, evaluarea de situatii si rezultate; sa exerseze si sa consolideze structuri de exprimare orala, etc.

Metoda jocurilor valorifica avantajul dinamicii de grup, interdependentele si spiritul de cooperare, angajeaza atat elevii timizi cat si pe cei slabi, stimuleaza curentul de influente reciproce, ceea ce duce la cresterea gradului de coeziune al clasei, precum si la intarirea unor calitati morale (rabdare, tenacitate, respect pentru altii, stapanirea de sine, cinstea, autocontrolul, etc.) si la dobandirea unor viitoare functii sau responsabilitati socio-profesionale. In sens mai larg, cultiva activismul, spiritul critic, aptitudinea de a face fata unor situatii conflictuale, initiativa si spiritul de raspundere. (I. Cerghit, I.Neacsu, I.Negret-Dobridor, I.O.Panisoara, 2001, p 91).

Invatatoruui i se cere sa dea dovada de multa abilitate in dirijarea activitatii. El joaca aici numai un rol de coordonator: alege subiectul care devine pretextul jocului, delimiteaza aria de probleme in cadrul careia se va desfasura jocul. De asemenea, este necesar sa se dea posibilitatea fiecarui participant sa beneficieze cat mai mult cu putinta atat de informatia ce se ia drpt baza de referinta a solutiilor, de cunoastere cat mai completa a situatiei date, cat si de experienta propriului rol pe care-l joaca.

Reusita jocului didactic este conditionata de proiectarea, organizarea si desfasurarea lui metodica, de modul in care invatatorul stie sa asigure o concordanta intre toate elementele ce-l definesc. De aici rezulta necesitatea respectarii unor conditii de baza:

a) Stabilirea prealabila, riguroasa, a continutului jocului si amplasarea acestuia in sistemul activitatilor instructiv-educative. Daca prin jocul propus se vizeaza familiarizarea elevilor cu anumite situatii, actiuni, sau daca se preconizeaza deschiderea spirituala catre un continut informational ce urmeaza a fi asimilat, atunci jocul se amplaseaza in partea introductiva a lectiei. Daca prin joc se urmareste aplicarea, exercitiul necesar formarii unor priceperi si deprinderi, atunci se utilizeaza in partea finala a lectiei, deci va fi un joc cu caracter aplicativ. Daca obiectivul determinant al lectiei il constituie sistematizarea ori verificarea unui sistem de cunostinte, priceperi si deprinderi, atunci jocul se amplaseaza la un interval anume de timp, sub forma de concurs.

b) Accentuarea caracterului de responsabilitate si seriozitate ce trebuie imprimat fiecarui elev, spre a se evita tendinta de a se considera ca activitatea este o distractie oarecare, un amuzament. Elevii trebuie sa-si dea seama ca se afla intr-o situatie de invatare.

c) Toti elevii sa beneficieze in mod egal, de informatia ce reprezinta obiectivul jocului, sa-si insuseasca experienta vizata. De aceea este bine ca rolurile sa se schimbe, regulile si cerintele sa fie impuse in egala masura tuturor.

d) Cunoasterea de catre invatator a regulilor si detaliilor jocului si a tuturor semnificatiilor formativ-educative, in scopul organizarii si dirijarii sigure, degajate a desfasurarii lui, precum si in scopul adoptarii acestuia la particularitatile clasei.

e) Pregatirea materialului impus de continutul si obiectivele urmarite prin joc. Se stie ca mai ales la clasele I-II, jocurile cu material ocupa un rol important. Materialul trebuie sa fie in perfecta concordanta cu continutul jocului, sa fie variat si realizat in conformitate cu cerintele generale referitoare la calitatea si cantitatea materialului auxiliar.

Distribuirea materialului necesar desfasurarii jocului se face la inceputul jocului si aceasta deoarece cunoscand, intuind in prealabil materialele necesare jocului respectiv, elevii vor intelege mai usor explicatiile invatatorului referitoare la desfasurarea jocului.

Acest procedeu nu trebuie aplicat mecanic. Exista jocuri didactice in care materialul poate fi impartit elevilor dupa explicarea jocului.

Integrarea jocului in metodologia generala a activitatilor impune, cu necesitate, cunoasterea si respectarea logicii didactice specifice fiecarei lectii.

3.3. ETAPELE JOCULUI

Jocul didactic se desfasoara in etape ce decurg din specificul activitatii de invatare.

In general, jocul parcurge urmatoarele etape:

activitatea introductiva

anuntarea titlului jocului si a scopului acestuia

prezentarea materialului de joc

explicarea si demonstrarea regulilor si sarcinilor didactice

fixarea regulilor jocului-jocul de proba

executarea jocului de catre copii

evaluarea rezultatelor.

Introducerea in joc, ca etapa, imbraca forme variate in functie de tema jocului. Uneori, atunci cand este necesar sa familiarizam elevii cu continutul jocului, activitatea poate sa inceapa printr-o scurta convorbire cu efect motivator.

Alteori, introducerea in joc poate sa se faca printr-o scurta expunere care sa starneasca interesul si atentia elevilor.

In jocuri, introducerea se face prin prezentarea materialului, mai ales cand de logica materialului este legata intreaga actiune a elevilor. In acesta parte introductiva se impune crearea unei atmosfere corespunzatoare, a dispozitiei, o deschidere spirituala pe care sa se grefeze continutul informational receptionat.

Anuntarea jocului trebuie facuta sintetic, in termeni precisi, fara cuvinte de prisos, spre a nu lungi inutil inceputul acestei activitati. Invatatorul tebuie sa gaseasca formele cele mai variate de anuntare a jocului, astfel ca ele sa fie cat mai adecvate continutului sau actiunii acestora.

Explicarea jocului constituie un moment hotarator in reusita jocului didactic.

In functie de continutul jocului si de obiectivele urmarite, explicatia trebuie sa fie clara, demonstratia exacta. Invatatorul, trebuie sa :

sa precizeze sarcinile ce revin elevului, regulile jocului,

sa asigure insusirea constienta de catre elevi a regulilor,

sa prezinte o actiune a jocului si principalele ei etape in functie de regulile jocului,

sa dea indicatii cu privire la modul de folosire al materialului didactic,

sa scoata in evidenta sarcinile conducatorului jocului si cerintele pentru a deveni castigator.

In majoritatea jocurilor didactice, poate fi folosit procedeul clasic: invatatorul explica si in timp ce isi desfasoara expunerea, demonstreaza partial sau integral, jocul. Acest procedeu cere din partea copiilor o anumita concentrare a atentiei, ei trebuind sa urmareasca firul expunerii. Intelegerea este mult mai usurata de demonstrarea actiunilor.

Uneori, demonstrarea invatatorului este inlocuita cu exemplificari care ii ajuta pe elevi sa inteleaga regulile. Cerintele principale pe care trebuie sa le indeplineasca explicatia sunt urmatoarele:

sa fie concisa si in acelasi timp

sa fie accesibila elevilor,

sa cuprinda esentialul din actiunea jocului, ordinea actiunilor, etapele jocului, regulile in interdependenta cu celelalte elemente ale acestora.

explicatia trebuie facuta, incat sa starneasca interesul elevilor pentru joc.

Fixarea regulilor se poate face in timpul jocului (explicatiei) sau dupa explicatie, urmarind pe prim plan intelegerea acestora. Un procedeu eficace de insusire a regulilor este acela al jocului de proba, condus si indrumat direct de educator (acesta in cazul jocurilor cu actiune mai simpla).Cand este vorba de un joc cu actiune mai complicata, regulile pot fi intarite, subliniate in mod special.

Daca jocul si regulile lui sunt demonstrate in intregime cu participarea directa a elevilor, soloicitandu-i in asa fel incat ei insisi sa elaboreze fiecare secventa, fiecare regula, atunci invatarea dobandeste un caracter integral activ si astfel devine mai valoroasa.

De obicei, fiecare joc este susceptibil la mai multe variante. In acest caz, li se cere elevilor sa imagineze variatia regulilor, sa creeze ei insisi alte jocuri similare si sa stabileasca si regulile corespunzatoare.

Executarea jocului de catre elevi, reprezinta etapa fundamentala si cea mai importanta.

Jocul incepe la semnalul invatatorului. La inceput se intervine mai des, reamintind regulile, dand unele indicatii organizatorice sau privitoare la folosirea materialului. Pe masura ce jocul se repeta, educatorul acorda mai multa independenta copiilor, ii lasa sa actioneze liber. In cursul desfasurarii unui joc, didactic, invatatorul trebuie sa imprime un anume ritm de desfasurare, sa mentina atmosfera de joc, sa urmareasca evolutia acestuia, evitand momentele de stagnare, de monotonie.

De asemenea, invatatorul trebuie sa controleze in mod permanent, felul in care copiii rezolva sarcina didactica. Unii copii au tendinta sa copieze rezultatul dupa vecinii lor, rezolvand sarcina fara sa depuna efort propriu. De asemenea invatatorul trebuie sa :

sa creeze conditiile necesare pentru ca fiecare copil sa rezolve sarcina jocului in mod independent.

sa activeze toti copiii,

sa sprijine pe cei care nu indeplinesc corect sarcina,

sa gaseasca mijloace potrivite pentru a-i antrena pe cei timizi, pe cei inerti,

sa urmareasca felul in care se respecta regulile jocului, sporindu-si exigentele fata de copii pe masura ce acestia isi insusesc tot mai bine jocul,

sa mentina disciplina.

Uneori, in partea a doua a jocului didactic, pot sa intervina unele elemente noi si anume:

autoconducerea jocului (copii devin conducatorii jocului, il organizeaza in mod independent),

introducerea unor noi variante de joc si

complicarea lor.

Evaluarea rezultatelor reprezinta pentru elevi un moment foarte important, palpitant chiar. Aprecierile invatatorului, ca elemente de intarire, au o mare rezonanta afectiva. Elevul nu constientizeaza atat cuantumul informational dobandit, cat mai ales satisfactia propriu-zisa sau nonsatisfactia.

In stabilirea aprecierilor invatatorul trebuie sa hotarasca tinand cont de anumiti factori :

daca actiunea a fost corect executata,

daca succesiunea operatiilor, miscarilor a fost respectata,

daca au fost respectate si cum au fost aplicate regulile (se va lua in seama si gradul de originalitate),

ritmul de executie al fiecarui elev sau echipa,

latura educativa a executiei (disciplina jocului, cinstea, spiritul de echipa, daca jocul s-a desfasurat pe echipe).

In cazul jocurilor logice, un criteriu important este exactitatea raspunsurilor, forma verbala utilizata, coerenta si consistenta semantica.

O problema importanta se refera la faptul ca jocul, ca modalitate didactica impune o pregatire foarte serioasa. Improvizatia bazata pe inspiratie de moment, in materie de joc, este la fel de daunatoare ca si in cazul unor experiente de laborator efectuate la intamplare.

CONCLUZII

Jocurile și distracțiile sunt mai intense la vârstele copilăriei și tinereții. Știm cu toții că toti copiii de vârstă ante sau preșcolară se joacă tot timpul. Aceasta le conferă conduitelor lor multă flexibilitate și mai ales le dezvoltă imaginația și creativitatea; tot prin joc este exprimat și gradul de dezvoltare psihică. Spunem de multe ori : "Se comportă ca un copil" sau "Parcă nu e maturizat"; aceasta datorită unei exagerate antrenări în distracții care conduce la o personalitate nematură, puerilă.

Jocul presupune un plan, fixarea unui scop și fixarea anumitor reguli, ca în final să se poată realiza o anumită acțiune ce produce satisfacție. Prin joc se afirmă eul copilului, personalitatea sa. Adultul se afirmă prin intermediul activităților pe care le desfășoară, dar copilul nu are altă posibilitate de afirmare decât cea a jocului. Mai târziu, el se poate afirma și prin activitate școlară. Activitatea școlară se valorifică prin note, acestea se sumează în medii, rezultatul final al învățării fiind tardiv din punct de vedere al evaluării, pe când jocul se consumă ca activitate creând bucuria și satisfacția acțiunii ce o cuprinde.

Copiii care sunt lipsiți de posibilitatea de a se juca cu alti copii de vârstă asemănatoare fie din cauză că nu sunt obișnuiți, fie din cauză ca nu au cu cine, ramân nedezvoltați din punct de vedere al personalității. Jocul oferă copiilor o sumă de impresii care contribuie la înbogățirea cunoștințelor despre lume și viață, totodată mărește capacitatea de înțelegere a unor situații complexe, creează capacități de reținere stimulând memoria, capacități de concentrare, de supunere la anumite reguli, capacități de a lua decizii rapide, de a rezolva situații-problemă, într-un cuvânt dezvoltă creativitatea. Fiecare joc are reguli. Atunci când un copil vrea să se joace cu un alt grup de copii, el acceptă regulile în mod deliberat, voit. Cu alte cuvinte, el va accepta normele stabilite, adoptate și respectate de grupul respectiv înainte ca el să intre în joc.

Pentru copil, jocul presupune de cele mai multe ori, pe lânga consumul nervos chiar și la cele mai simple jocuri, și efort fizic, spre deosebire de persoanele adulte unde acesta lipsește cu desăvârșire. Vom vedea foarte des copii jucându-se fotbal, sau plimbându-se cu bicicleta, și nu jucând table sau șah pe o bancă dintr-un loc liniștit așa cum fac de obicei adulții.

Unele jocuri sunt complicate, altele sunt mai simple. În funcție de vârstă și de capacitatea de înțelegere și acțiune, copilul manifestă preferințe diferite pentru joc, pe măsura trecerii de la o etapă la alta a dezvoltării psihice. Copilul mic tinde să participe la jocurile celor mari, dar de multe ori nu reușește să se integreze condițiilor impuse de joc. Un copil cu o personalitate mai puternică nu se resemnează, ci depune eforturi pentru a face față. Ceilalți, cu o personalitate mai slaba, renunță, spunându-și "Ei sunt mai mari…eu sunt mic". Pentru copiii mai mari jocurile ușoare nu prezintă interes, pentru că nu le oferă posibilitatea de a se antrena, de a-și etala puterile cu colegii lor de joc.

Există câteva lucruri de remarcat: în primul rând, jocul fortifică un copil din punct de vedere fizic, îi imprimă gustul performanțelor precum și mijloacele de a le realiza. În al doilea rând, jocul creează deprinderi pentru lucrul în echipă, pentru sincronizarea acțiunilor proprii cu ale altora, în vederea atingerii unui scop comun. Un al treilea rând, jocul provoacă o stare de bună dispoziție, de voie bună, oferindu-i omului posibilitatea de a uita pentru un timp de toate celelalte și de a se distra, dându-i parcă mai multă poftă de viață.

Pornind de la aceste considerente, evaluarea in procesul de instruire trebuie sa cuprinda nu numai cunostinte, ci si o gama mult mai larga de competente si atitudini din toate domeniile cunoasterii si vietii sociale. Jocul, ca o activitate foarte atractiva, motivata intrisec, o activiate ce permite realizarea scopului intr-un timp relativ scurt. El permite evaluarea acestei palete largi de competente si aptitudini. In concluzie, in investigatia mea am pornit de la considerentul ca jocul este o forma de evaluare ce permite masurarea si aprecierea tuturor tipurilor de rezultate scolare: cunostinte, competente, atitudini. Introducerea jocului didactic sau a elementelor de joc in procesul de evaluare il ajuta pe elev sa inteleaga mai usor sarcinile si sa-si mobilizeze intr-un grad mai inalt energia necesara finalizarii acestora.

Am incercat sa subliniez faptul, ca prin punerea copiilor in situatia-joc de a actiona direct sau indirect cu obiectul cunoasterii, sub indrumarea invatatorului, sunt facilitate antrenarea, transformarea, corectarea, dezvoltarea calitatilor psihice implicate. Jocul indeplineste, in concluzie, un puternic caracter formativ ducand la dezvoltarea capacitatii de autoevaluare obiectiva si prin aceasta la autoinvatare.

Mi-am propus ca la sfarsitul acestei lucrari sa ating urmatoarele obiective :

1) Determinarea masurii in care metodele traditionale de evaluare (probele orale, probele scrise, probele practice) permit investigarea competentelor si atitudinilor de cunoastere ale copiilor.

2) Stabilirea masurii in care descriptorii de performanta actuali permit o evaluare nuantata sau este nevoie de o scara de masurare si apreciere mult mai larga.

3) Contributia pe care jocul didactic o are la sporirea valorii motivationale si educative a evaluarii.

4) Determinarea influentei jocului didactic la asigurarea progresului si insuccesului scolar.

In investigatiile pe care le-am facut am utilizat urmatoarele metode de cercetare si prelucrare a datelor:

observatia,

convorbirea,

analiza produselor activitatii elevilor,

studiul documentelor scolare.

Metoda observatiei a detinut un rol esential in cercetarea pedagogica pe care am intreprins-o. Am alcatuit planul de observare conform ipotezei si obiectivelor. Am inteles prin observatie nu o simpla privire asupra unui fenomen, ci urmarirea atenta si sistematica a aspectelor la care se refera obiectivele cercetarii (compararea metodelor clasice de evaluare cu cele complementare), cu scopul de a le inregistra cat mai exact.

Am desfasurat o observare sistematica, am consemnat datele despre aspectele urmarite si am constatat eficienta folosirii jocului in procesul de evaluare fata de probele clasice de verificare, calitatea sporita a prestatiilor unui scolar sau altul in situatiile-joc create.

Convorbirea am utilizat-o in mod clasic, pentru cercetarea distributiei opiniilor elevilor privind valentele evaluarii, aprofundarea unor date obtinute prin alte metode (observare, analiza rezultatelor), verificarea unor constatari. Atitudinea in dialogul meu cu elevii a fost naturala, s-au evitat pe cat posibil blocajele, situatiile artificiale, etc. Raspunsurile si atitudinile elevilor au fost inregistrate de catre invatator si au ilustrat faptul ca evaluarile spontane sunt mult mai eficiente decat cele anuntate elevilor. Randamentul acestora este ridicat, atmosfera fiind mult mai libera, lipsita de constrangeri.

Studiul sau analiza produselor activitatii elevilor (desene, lucrari aplicative, creatii variate, portofolii etc) a constat in analiza oricarui produs obtinut in urma activitatii independente a elevilor, ca raspuns la sarcinile date in cadrul diferitelor probe de evaluare.

Studiul documentelor scolare s-a utilizat pentru analiza comparativa a rezultatelor elevilor prin aplicarea unor probe de evaluare diferite, a evolutiei elevilor, a modului de actiune a factorilor scolari implicati.

Analiza documentelor scolare a reliefat ca utilizand metodele traditionale (chestionari orale, lucrari scrise), evaluarea ne ajuta sa masuram si sa apreciem, in general, cunostintele stapanite de elevi, unele instrumente de munca intelectuala si mai putin competente si atitudini de orice fel. Folosind jocul didactic in diferite situatii, elevii au obtinut progresiv rezultate tot mai bune de la un semestru la altul si se poate spune ca toti au intrunit calificative de promovare la finele anului scolar.

Studiul a fost transversal, pe orizontala (mai multe documente pe aceeasi tema), dar si longitudinal (in evolutia lor). Am combinat mai multe documente scolare: cataloage, documentatii ale cabinetelor scolare, etc.

Ca metode de lucru in timpul experimentului, am folosit :

evaluare prin jocul didactic ;

evaluarea prin probe scrise ;

chestionarea orala ;

autocorectarea si autonotarea controlata.

Experimentul pedagogic a necesitat o fixare precisa a nivelului la care se gasesc elevii clasei mele in momentul inceperii acestuia.

In alegerea esantionului am respectat cerintele prescrise de pedagogia moderna: sa fie omogen, la acelasi nivel initial in problema, fara insa a sterge particularitatile individuale. Investigatia s-a desfasurat pe o perioada de 2 ani, pe colectivul clasei mele, cu un numar de 13 elevi. Grupul a cuprins elevi cu varste apropiate (9-10 ani in primul an si 10-11 ani in anul urmator) si cu un nivel de pregatire initial apropiat.

In ceea ce priveste tehnica de antrenare a esantionului am optat pentru cea a grupului unic (clasa mea) ca esantionare fixa, constanta. Timpii de verificare au fost stabiliti in planificarea calendaristica a activitatii de evaluare.

S-au masurat, cu ajutorul metodei statistice, diferentele intre rezultatele finale si nivelul initial al elevilor, intre rezultatele obtinute prin evaluari clasice (probe scrise si orale) si cele obtinute in situatiile de joc.

De-a lungul cercetarii am avut in vedere sa rezerv timp suficient pentru practicarea de catre copii a jocurilor didactice pe care ei le prefera ca modalitati de evaluare si, in acelasi timp, am urmarit ca in conceperea altor tipuri de probe de evaluare sa introduc elementele de joc, indiferent de forma acestora.

“In fiecare dintre noi

Se ascunde tainic un har

Nebanuit:

Sa porti,

De grija cuiva sa porti,

Inima la fel sa-ti bata

Pentru toti.

Sa fi acolo pentru ceilalti,

Zambind;

Sa stii s-asculti, s-auzi

Si sa primesti doar

Daruind.

De-ar vecui in libertate

Acest dar,

Miracolul pe Terra

N-ar fi atat de rar.”

Henri J. M. Nouwen

BIBLIOGRAFIE

Agrigoroaie D.,  “Abecedarul aplicativ”, Editura Adam, Piatra-Neamt, 1996.

Barbieru N. ,Carbunaru V.E., ”Manual de matematica pentru clasa I”, Editura Teora, Bucuresti, 2001.

Berger G., ”Omul modern si educatia sa”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1973.

Cerghit I., ”Metode de invatamant”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997

Cerghit I., Neacsu I.,”Prelegeri pedagogice”, Editura Polirom, Iasi.

Cucos C.(coordonator), ”Psihopedagogie pentru examenele de definitivare si grade didactice”, Editura Polirom, Iasi, 1998.

Gheorghian Elena, Taiban Maria,  “Metodica jocului si a altor activitati cu copiii prescolari”, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1978.

Ionescu Miron,  “Clasic si modern in organizarea lectiei”, Editura Dacia, Cluj, 1972.

Joita Elena, “ Curs de pedagogie scolara”, Tipografia Universitatii din Craiova, 2002.

Joita Elena, ”Didactica aplicata-invatamantul primar”, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 1994.

Manolescu Maria, ”Proiectare si evaluare didactica in invatamantul primar-Matematica”, Editura Steaua Procion, Bucuresti, 1997.

Ministerul Educatiei Nationale-Serviciul national de evaluare si examinare, ”Ghid de evaluare pentru invatamantul primar”, Bucuresti, 1999.

Nicula Ioan,  “Pedagogie”, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1992.

Popovici C., Gheba L., ”Culegere de jocuri didactice”, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1971.