Jocul Didactic Matematic In Invatamantul Preprimar

CUPRINS

INTRODUCERE

1. Motivația alegerii

2. Cerințe actuale ale invățământului matematic în ciclul preșcolar

3. Ipoteza și obiectivele lucrării.

CAP.I. Jocul didactic in invatamantul prescolar

I.1. Definirea.Functiile și importanta jocului didactic

I.2. Clasificarea jocurilor didactice

I.3. Influențele jocului didactic în procesul instructiv- educativ

I.4. Contributia jocurilor didactice la dezvoltarea intelectuala a copiilor

I.5. Formarea noțiunii de număr și a deprinderilor de numărat

CAP.II.Metodologia organizarii și desfasurarii jocului didactic matematic in invatamantul prescolar

II.1. Conceptul de joc didactic matematic

II.2. Tipuri de jocuri didactice matematice

II.3. Proiectarea, organizarea și desfășurarea metodică a jocului didactic matematic

II.4.Metode didactice. Metode didactice moderne

CAP.III. Modalități de utilizare a jocului didactic la lecțiile de matematică

III.1. Jocuri didactice matematice pentru insusirea notiunii de multime și operatii cu multimi

III.2. Jocuri didactice matematice pentru insusirea numerelor naturale și a calculului matematic

III.3 Jocuri didactice matematice pentru insusirea notiunilor de geometrie

CAP.IV. Metodologia cercetarii

Relatia dintre jocul didactic matematic și metodele moderne in contextul educatiei timpurii

IV.1. Ipotezele și obiectivele cercetării

IV.2. Metode și tehnici de cercetare

IV.3. Descrierea grupei de preșcolari – Eșantionul

IV.4. Descrierea variabilelor.

IV.5.Organizarea și desfășurarea cercetării. Etapele cercetării

IV.5.1. Etapa inițială (constatativă). Evaluarea inițială

IV.5.2. Etapa experimentală. Evaluarea continuă

IV..5.3. Etapa finală (post-testul). Evaluarea sumativă

IV.6REZULTATELE CERCETĂRII

IV.6.1. Rezultate etapa inițială

IV.6.2. Rezultate etapa experimentală.

IV.6.3. Rezultate etapa finală

IV.6.4 Rezultatele cercetării..

CONCLUZII

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

1.Motivația alegerii

În primele decenii ale secolului nostru, se credea că aptitudinile pentru matematică sunt rare și menite unor tineri oarecum deosebiți de ceilalți, puțini, și într-o largă măsură, singulari.

Astăzi matematica a fost promovată în avangarda progresului cunoașterii științifice, a cuceririlor științei și tehnicii, a înfăptuirilor tehnologice actuale careau schimbat ritmul vieții cotidiene a unei bune părți din omenire. De aceea matematica a căpătat o popularitate nebănuită și a câștigat un loc de prim plan în pregătirea profesională în orice specialitate, la orice nivel.

Programele analitice sunt depozitarele unei tematici deosebit de bogate prezentând dificultăți de înțelegere și asimilare.

Odată cu împlinirea vârstei de 3 ani, în viața copilului începe procesul de integrare în viața preșcolară. De la această vârstă o bună parte a timpului este rezervat grădiniței, activității de învățare, care devine o preocupare majoră. în programul zilnic al elevului intervin schimbări impuse de ponderea pe care o are acum școala, schimbări care nu diminuează dorința lui de joc, jocul rămânând o problemă majoră în timpul întregii copilării.

În aceste condiții, se impune o exigență sporită în ceea ce privește dozarea ritmică a volumului de cunoștințe matematice ce trebuie asimilate de preșcolari, și în mod deosebit necesitatea ca lecția de matematică să fie completată sau intercalată cu jocuri didactice cu conținut matematic (uneori chiar concepută sub formă de joc).

Folosind o varietate de jocuri în lecțiile de matematică am constatat că preșcolarii sunt mult mai interesați de studiul acestui obiect. Prin joc am reușit activizarea tuturor preșcolarilor și stimularea lor intelectuală.

Jocul didactic înlătură acele exerciții stereotipe care obosesc pe copii, îndepărtându-i de studiul matematicii, nu pentru că înțelegerea ei ar depăși posibilitățile intelectuale ale majorității copiilor, ci pentru că sunt lăsați să considere matematica dificilă.

Prin caracterul său atractiv, prin dinamismul său, prin stimularea interesului și competitivității, jocul contribuie atât la consolidarea cunoștințelor matematice, cât și la însușirea unor concepte și noțiuni noi.

Totodată prin aceste activități sunt favorizate și activitățile de verificare a cunoștințelor motivându-se alternative de răspuns și oferind posibilitatea propunerii de soluții originale.

Prin jocurile matematice am urmărit nu numai laturile formative ale învățării matematicii în grădiniță (formarea deprinderilor tehnice de calcul, dezvoltarea capacității elevilor de a rezolva probleme, etc.) dar și anumite laturi educative, dezvoltându-se elevilor spiritul de întrajutorare, de dragoste și atașament pentru colectivul sau echipa din care fac parte, atitudinea creatoare și activă față de muncă.

2.Cerințe actuale ale invățământului matematic în ciclul preșcolar

În ultimele decenii, sursele care furnizează mesaje pentru cultura generală și de specialitate s-au multiplicat, ele amplificând cu rapiditate masa informațională. Astfel pe plan social – economic, dezvoltarea științei, tehnicii și relațiilor interumane contemporane îmbogățește sfera și conținutul educației cu noi domenii: educația pentru pace; educația pentru dezvoltare; educația demografică; educația pentru protecția mediului înconjurător; educația economică etc. In toate aceste domenii, educația vizează ca obiectiv final, formarea unor aptitudini și aptitudini participative înmănuncheate într-o sinteză cu conținut cuprinzător, educația pentru participare.

Profesoral universitar Mircea Malița sublinia că participarea efectivă presupune o aspirație individuală la integritate și la demnitate, ca și o aptitudine de a lua inițiative, de a fi partener la luarea deciziilor. Dreptul de a participa este legat integral de dreptul de a învăța. Indivizii învață prin continua interacțiune cu societatea; iar societatea învață din participarea grupurilor și a indivizilor la activitățile ei.

O măsură a potențialului pentru învățarea inovatoare într-o societate este gradul său de participare efectivă.

Perfecționarea actului educativ prin procesul de învățământ implică perfecționarea tuturor aspectelor acesteia: a conținutului, tehnologiei didactice, a formelor de organizare și desfășurare a actului învățării și – în cadrai acestora – a fiecărui obiect de învățământ.

Astăzi, când conceptele de structură, relație, operativitate domină toată știința modernă și cu atât mai mult matematica, se impune ca și matematica predată în școală să adopte o autentică modernizare.

În ultimii ani au avut loc schimbări sub raportul obiectivelor, metodelor și conținuturilor, în predarea matematicii în școala primară. Tendințele actuale alepredării matematicii la nivel elementar consacră o atenție specială dezvoltării gândirii matematice a elevilor, exersând-o armonios sub toate aspectele.

Predarea matematicii rămâne unul din obiectivele esențiale ale receptării matematice la nivel elementar, iar tendința este de a elimina caracterul plicticos și dogmatic pe care îl avea altădată. Se lasă copilului mai multă libertate de a alege tehnicile și strategiile de calcul. Această schimbare în pedagogie pledează pentru o motivare puternică a elevilor și pentru înlăturarea obligației lor de a rezolva neplăcutele exerciții de calcul pur și mecanic, considerate ca scop în sine. Motivația poate fi internă, plecând de la o situație concretă, sau externă, pornind de la un joc cu reguli precise făcând apel permanent la "satisfacția învățării" prin relevarea necesităților practic – aplicative ale cunoștințelor și capacităților dobândite de elevi prin efort propriu.

În învățarea matematicii moderne, recurgerea la realitatea înconjurătoare rămâne indispensabilă, foarte adesea ca punct de plecare și totdeauna ca punct de sosire, deoarece această realitate nu are semnificație profundă decât în funcție de abstracțiunile pe care le dematerializează și abstracțiunile nu au valoare decât raportate la realitățile care le concretizează. Acest raport concret – abstract va fi abordat potrivit stadiilor de evoluție a gândirii copilului de la concret la abstract, relevate de psihologia genetică.

Cercetările lui Piaget, privind nivelurile de învățare prin care trec toți copii, au stabilit patru niveluri: preconceptual, intuitiv, concret – operațional și formal – operațional.

Cercetările mai recente, din domeniul psihologiei învățării, în general, cu aplicabilitate în studiul matematicii se fundamentează pe această teorie și evidențiază necesitatea acțiunii concrete ca obiective în învățământul primar pentru interiorizarea operațiilor, mai ales în primele clase, precum și utilizarea proprietăților de reversibilitate și asociativitate în scopul însușirii conștiente și temeinice a operațiilor aritmetice și a celorlalte informații prevăzute în programă.

Studiul teoretic și practic al aritmeticii bazat pe rezolvarea unor probleme reale, din viață, conduce la rezultate superioare în însușirea acestui obiect de învățământ.

Situațiile problematice, jocurile matematice, exersarea capacităților intelectuale atestă deosebita valoare formativă a acestei discipline școlare în structurarea deprinderilor intelectuale, în dezvoltarea gândirii, memoriei și a imaginației, în formarea unor trăsături de personalitate (voința, perseverența, simțul ordinii și al disciplinei în muncă, etc.) indispensabile integrării în ciclurile școlare următoare, în viața activă în general.

Stabilirea unui echilibru între diferite tipuri de probleme, exploatarea situațiilor problematice au drept consecință deprinderea unor instrumente adecvate de lucru încă din primii ani ai ciclului primar, instrumente care asigură o bună integrare în etapele următoare de școlarizare. Acest fapt se realizează eficient în funcție de competențele didactice ale învățământului cu atât mai mult cu cât acesta lucrează cu un material uman receptiv, mobil, înzestrat cu un activism natural deosebit și cu interes pentru cunoaștere.

În teoria pedagogică este evidențiată corelația dintre capacitatea de învățare și succesul – insuccesul școlar; nivelul dezvoltării capacității de învățare a elevilor generează succesul sau insuccesul școlar, acesta fiind atribuit atât elevilor cât și învățătorului.

Dificultățile întâmpinate de foarte mulți copii în dobândirea noțiunilor matematice evidențiază necesitatea individualizării învățării matematicii în ciclul primar, condiție esențială a succesului școlar. Activitatea practică la clasă a relevat necesitatea evaluării juste și a diagnosticării individuale pentru determinarea precisă a dificultăților întâmpinate de elevi.

Nu se poate vorbi de succes preșcolar fără organizarea, sistematizarea, selectarea, dozarea și esențializarea atentă a conținuturilor pe secvențe de instruire și sisteme de lecții axate pe obiective operaționale, metode active, evaluarea permanentă a randamentului școlar, utilizarea unui vocabular adecvat pentru înțelegerea și exprimarea informației, metodologie adecvată procesului de instruire, muncă independentă, diferențiată, evitarea timpilor morți, folosirea raționamentelor care solicită gândirea.

Copilul de vârstă preșcolară este tot copil și în fața matematicii tradiționale și în fața celei moderne. Disponibilitățile intelectuale ale vârstei lui nu pot fi forțate, iar legitățile procesului învățării nu pot fi ignorate. Se impune, așadar, o dimensionare a științei matematicii la parametrii capacităților intelectuale ale copilului.

Jerome Bruner face afirmația îndrăzneață că oricărui copil, la orice stadiu de dezvoltare, i se poate preda orice obiect de învățământ într-o formă intelectuală adecvată.

După Bruner, sarcina predării oricărui obiect constă în "a traduce" structura obiectului în modul în care copilul privește lucrurile înconjurătoare. Cel mai important lucru în predarea conceptelor – spune Bruner -constă în a-i ajuta pe copii să treacă în mod progresiv de la gândirea concretă la folosirea unor procedee de gândire cu un grad mai înalt de conceptualizare.

Menirea unui învățământ modern al matematicii nu este aceea de a introduce învățarea mai timpurie a unor noțiuni, de a transla sistemul de noțiuni de la clasele superioare către cele începătoare, ci de a spori eficiența formativă a matematicii, în speță de a conduce la formarea unei gândiri logice moderne.

Consider că învățarea în spirit modem a matematicii în învățământul preprimar constă în prezentarea la un nivel accesibil a cunoștințelor de teoria mulțimilor și logică matematică necesare fundamentării formelor logico – matematice și a cunoștințelor intuitive despre mulțimi necesare pentru introducerea numerelor naturale și a operațiilor cu numere naturale.

CAP.I. Jocul didactic in invatamantul prescolar

I.1. Definirea. Funcțiile și importanța jocului didactic

Ed. Claparede “Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și în consecintă poate să acționeze. A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de ce este copil, nu ne putem imagina copilăria fără râsetele și jocurile sale.

J.E. Johnshon și J. Ershler “Jocul poate fi definit drept un comportament motivat intrinsec, liber ales, plăcut pentru copil și orientat către proces.

F. Foebel “Jocul este expresia cea mai înaltă a dezvoltării umane în copilărie, deoarece este singura expresie liberă a ceea ce se afla în sufletul unui copil.

J. Garvey “Jocul implică angajarea activă a celui care se joacă

F. Foebel “Jocul este principala activitate în copilărie

Maria Montessori (1996) consideră ca jocul este munca copilului, atrăgand în felul acesta atenția asupra efortului pe care îl depune copilul în joc.

J. Piaget (1973) a făcut observații minuțioase și extinse asupra jocului. El consideră că atunci când un copil se joacă, el pune în mișcare toată capacitatea sa de a stăpani și influența realitatea.

E. Erikson (1963) consideră ca jocul este un instrument prin care copiii acționează și scot la lumină sentimente și ideii interioare. Se pot astfel rezolva anumite experiențe traumatice și plăcute, trăite de aceștia. Astfel, copilul câștiga în procesul de joc noi ințelegeri asupra lumii înconjurătoare.

Jocul spontan, inițiat de copil și care îi aduce plăcere prin implicarea sa în activitatea sa de “stăpanire” și transformare a realității este jocul care asigură căi de dezvoltare a personalității copilului.

Din enumerarea acestor definiții reținem ca jocul este activitatea prin care copilul se dezvoltă dar acest lucru este dependent de libera sa alegere, de motivatia intrinsecă, de orientarea către proces și implicarea paticipării active.

"Omul nu este întreg decât atunci când se joacă" scria Schiller. Această cugetare a fost mult comentată. Prin intermediul jocului putem părăsi lumea nevoilor și tehnicilor noastre, această lume interesantă care ne înconjoară și ne încătușează.

Pentru copil, aproape orice activitate este joc. Tocmai prin joc el ghicește și anticipează conduitele superioare. La copil, scrie Claparede, jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții. Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și în consecință poate să acționeze. Copilul este o ființă care se joacă și nimic altceva.

A ne întreba de ce se joacă copilul, înseamnă a ne întreba de ce este copil. "Copilăria servește pentru joc și pentru imitare", spune tot Claparede. Nu ne putem imagina copilăria fără râsetele și fără jocurile sale. Să presupunem că, deodată, copii noștri ar înceta să se mai joace, că în școlile noastre lecțiile s-ar desfășura în liniște, că n-am mai fi distrași de strigătele sau planșetele care vin din grădiniță sau din curte. Atunci n-am mai avea în preajma noastră această lume a copiilor, care ne aduce bucurii și griji, ci un popor trist de pigmei stângaci și tăcuți, lipsiți de inteligență și suflet. Căci sufletul și inteligența devin mari prin joc. Tocmai această cumințenie, această tăcere – de care părinții greșit se bucură uneori – anunță adesea la copilul mic grave deficiențe mintale. Un copil care nu știe să se joace, un mic "bătrân", este un adult care nu va ști să gândească.

Jocul constituie o formă de manifestare întâlnită la copiii tuturor popoarelor lumii din cele mai vechi timpuri. El este esența și rațiunea de a fi a copilăriei.

Din punct de vedere psihologic, jocul răspunde unor trebuințe firești de activitate, de dobândire a experienței, de afirmare prin performanțe a conduitei.

Prin joc, copilul aspiră la conduita de adult. Jocul socializează, umanizează. Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate a copilului, generată de trebuințe, dorințe tendințe specifice copilului.

Din punct de vedere pedagogic, jocul este un element de sprijin esențial în educație, mai cu seamă, atunci când este investit cu finalități programate de dezvoltare a potențialului psihomotoric și socio – afectiv al personalității. Astfel jocurile senzoriale și de mișcare au consecințe educative preponderent fizice: exersează acuitatea vizuală, auditivă, tactilă și kinestezică, stimulează și dezvoltă motricitatea generală – mers, alergare – întreținere, robustețea fizică.

Jocurile intelectuale (cu imagini, cu cuvinte, de perspicacitate) contribuie la dezvoltarea operațiilor și calitatea gândirii, limbajului, imaginației.

În general, toate categoriile de jocuri contribuie la exersarea elementelor de conștiință și de conduită morală – socializarea, gustul riscului, îndrăzneală, spiritul de echipă, trăsăturile pozitive de voință și caracter.

Ne putem folosi de joc pentru a cunoaște și a forma copilul. Jocul generează multe activități superioare, dacă nu chiar toate activitățile superioare – arta, știința, munca. El este deci un fel de anticameră naturală ce duce spre aceste activități. Copilul ajunge la ele prin intermediul jocului. De aceea este explicabil de ce s-a căutat să se folosească jocul ca un mijloc de educație. Metodele active au făcut mereu uz de joc, iar uneori au și abuzat de el. Este necesar deci să cunoaștem în ce sens și până la ce punct jocul poate conduce pe copil la porțile vieții sociale și îl poate pregăti pentru muncă.

Deficitul de joc în copilărie afectează maturizarea psihologică a copilului și adolescentului, gradul de socializare, gândirea, imaginația, capacitatea de a acționa. Prin efectele sale catharetice jocul are un însemnat rol terapeutic. Generator de preocupări și izvor de satisfacții, jocul realizează devierea stresului și încordării, antrenarea și compensarea lor prin canalizarea energiei spre activități trainice atractive.

Valoarea jocului rezidă în substratul lui cognitiv. Între situația reală și joc există întotdeauna o similitudine formală, o analogie; aceasta încorporează în sine proprietățile formale ale fenomenelor. De aceea, jocurile de simulare pot fi aplicate cu o tehnică atractivă de explorare a realității, de explicare a unor noțiuni și teorii abstracte, dificil de predat pe alte căi.

Strategia jocului este în esență o strategie euristică. Ea se apropie de caracteristicile comportamentului emergent ce conduce la descoperirea unor cunoștințe noi, pe căi deductive dintr-un sistem de cunoștințe deja existent, la descoperirea de noi relații logice, la găsirea unor soluții valabile.

Asumându-și anumite roluri, elevii sunt ajutați să înțeleagă mai profund unele conflicte istorice, personalitatea și comportamentul oamenilor din perioade îndepărtate, structurile și dinamismul unor procese, fenomene, fapte; au posibilitatea să aplice la situații noi datele și conceptele însușite anterior, să-și pună probleme, să formuleze și să experimenteze strategii alternativ, să adopte decizii, să evalueze situații și rezultate, adică să vadă în cunoștințele lor un instrument de acțiune.

Interpretarea de roluri favorizează obținerea rapidă a unei conexiuni inverse, cu privire la consecințele acțiunilor, la validarea soluțiilor preconizate, ceea ca sporește și mai mult valoarea instrumentală a jocului.

Jerome Bruner spunea că jocul constituie o admirabilă modalitate de a-i face pe elevi să participe activ la procesul de învățare. Elevii simt nevoia să stabilească relația între gândirea abstractă și gestul concret, tocmai ceea ce-și propune jocul. El valorifică avantajele dinamicii în grup.

Independența și spiritul de cooperare, participarea afectivă și totală la joc, angajează atât pe elevii timizi, cât și pe cei mai slabi, stimulează curentul de influențe reciproce, ceea ce duce la creșterea gradului de influențe reciproce, ceea ce duce la creșterea gradului de coeziune în colectivul clasei.

Prin joc, elevul se găsește în situația de actor, de protagonist și nu de spectator, ceea ce corespunde foarte bine dinamismului gândirii, imaginației și vieții lor afective, unei trebuințe interioare de acțiune și afirmare.

Pedagogul rus K. D. Usinski a definit jocul ca o formă de activitate liberă, prin care copilul își dezvoltă capacitățile creatoare și învață să-și cunoască posibilitățile proprii.

Jocul constituie un mecanism specific de asimilare a influențelor mediului social – uman. Aceste influențe nu acționează întâmplător ci sunt dirijate de către adulți. în acest fel, jocul reprezintă pentru adult un important mijloc de a exercita un sistem de influențe instructiv – educative și pe această cale devine posibilă dezvoltarea multilaterală a copilului: fizic, intelectual, moral și estetic.

Importanța instructiv – educativă a jocului este deosebită. Pe lângă caracterul lor afectiv și competitiv, jocurile au darul de a-i stimula pe elevi la căutări, la folosirea unei strategii de gândire, dezvoltându-le în același timp spiritul de echipă.

În vederea înfăptuirii obiectivelor sale majore, grădinița ca factor activ al progresului social, trebuie să utilizeze cele mai eficiente căi și mijloace care să asigure încă din primele clase o temeinică pregătire a copiilor.

Jocurile didactice conform cerințelor psihologiei învățării, reprezintă un mijloc activ și eficace de instruire și educare a școlarului mic. Ele sunt activități cu aparență de divertisment, dar de fapt apte să răspundă unor obiective importante ale procesului instructiv – educativ.

Literatura pedagogică subliniază contribuția jocului didactic la stimularea și dezvoltarea capacităților cognitive ale școlarului mic, îndeosebi a creativității gândirii lui la educarea însușirilor de personalitate ale acestuia și la înfăptuirea obiectivelor de cunoaștere ale procesului de predare – învățare.

Utilizând jocul în procesul predare – învățare, îmbinând ineditul cu utilul și plăcutul, activitatea didactică devine mai interesantă și mai atractivă.

Jocul reprezintă un ansamblu de acțiuni și operații care, paralel cu destinderea, buna dispoziție și bucuria, urmăresc obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului. El este astăzi tot mai mult valorificat în intenția de a imprima un caracter mai viu și mai atrăgător activităților școlare în care acesta tinde să fie integrat.

În timpul jocurilor de mișcare, copilul aleargă, sare, se târăște, fortificându-și organismul. Mișcările de joc creează condiții favorabile pentru desfășurarea optimă a proceselor metabolice, accelerează și intensifică funcțiile aparatelor respirator și circulator și, în acest fel, ridică tonusul vital al organismului.

Din acest motiv jocul este însoțit de o stare stenică de veselie și bună dispoziție. Jocul dezvoltă o ținută fizică corectă și ajută la dezvoltarea curajului, perseverenței, promptitudinii reacțiilor, spiritului de inițiativă.

Totodată jocul creează condiții favorabile pentru dezvoltarea intelectuală a copilului. Prin activitatea de joc se produc două categorii de schimbări în conținutul și structura proceselor cognitive. Pe de o parte prin joc copilul dobândește noi cunoștințe despre mediul înconjurător, i se formează variate acțiuni mintale cu importante repercursiuni pentru dezvoltarea percepțiilor, memorării și reproducerii voluntare, generalizării și abstractizării. Pe de altă parte, prin joc este favorizată dezvoltarea aptitudinii imaginative a copilului, a capacității de a creea sisteme de imagini generalizate despre obiecte și fenomene, precum și de a efectua diverse combinări mentale cu imaginile respective, operații similare cu acelea săvârșite la început cu obiectele materiale.

Jocul îi oferă copilului posibilitatea de a reconstitui, și astfel, de a reproduce într-o formă intuitivă activă, o arie cuprinzătoare din realitatea obiectivă.

Rolul formativ pe care îl are jocul constă în faptul că prin intermediul lui copilul devine stăpân în procesele accesibile de reconstituire a unor variate conținuturi cu ajutorul acțiunilor obiectuale, externe materializate. Există deci o legătură între acțiunile materiale de joc și acțiunile mintale psihice, derivate din cele dinainte. Folosirea jocurilor educative încă din grădiniță se justifică prin nevoia copilului de a învăța în primul rând ce este o sarcină.

Scrierea culorilor, clasificarea etichetelor, așezarea cuburilor, iată tot atâtea sarcini mici și tot atâtea jocuri. Prin intermediul lor copilul învață să-și fixeze atenția, să-și stăpânească instabilitatea naturală, în sfârșit să facă un efort. Jocul este vestibulul natural care conduce spre muncă.

Mai mult, s-a spus de prea multe ori că școala trebuie să fie ca și jocul, atrăgătoare, fără a se aprecia corect sensul acestui cuvânt. Claparede, care 1-a folosit inițial, 1-a abandonat apoi cu drept cuvânt corectându-se: "Vom spune educație funcțională și nu educație atrăgătoare, fiindcă este bazată pe o dorință, nu tot ce este atrăgător are în mod necesar valoare educativă. Atracția jocului este atracția specifică și superioară. Nesocotirea acestui fapt duce la greșeli pedagogice grave."

Profesorul trebuie să rămână modelul, sfătuitorul, prietenul mai vârstnic prin care copilul își găsește calea. O analiză a acestei probleme se găsește în excelentul "Trăite de Pedagogie" a lui Hubert și urmează: "Ființa conștientă și rezonabilă nu rezidă în întregime în natura sa dată. Ea nu este numai ceea ce a fost, ci și ceea ce aspiră să fie." Și Hubert îl citează în această ordine de idei pe Schmidt: "Copilul așteaptă de la educatorul său ca acesta să devină avocatul celei mai bune părți a eului său" ca el "să-1 secondeze în lupta sa cu tendințele nefaste, să-1 ajute să trăiască în bună înțelegere cu conștiința sa".

Să nu uităm vechea alegorie a lui Platon cu privire la peștera care situează cunoașterea realului la sfârșitul aventurii. Să nu uităm nici lecția artiștilor care, prin simplul joc, ne-au învățat de-a lungul veacurilor să ne cunoaștem mai bine și să ne iubim mai mult semenii.

Adultul se poate folosi de joc pentru a cunoaște și a forma copilul. Cu cât copilul este mai mic, cu atât influența jocurilor asupra proceselor lui cognitive este mai mare. Venind în contact nemijlocit cu obiectele pe care le folosește în joc, copilul învață să perceapă și să observe variatele lui însușiri. Aceste douăprocese – percepția și observația – se dezvoltă la copil în procesul de analiză și sinteză a însușirilor de culoare, formă, mărime, greutate, etc.

În mod similar impresiile concrete provenite din mediul înconjurător și care acționează asupra copilului constituie o sursă pentru dezvoltarea reprezentărilor și imaginației lui.

"Jocul prin temperatura specifică a activității specifice pe care o stimulează, devine terenul pe care se pot exercita cele mai complexe și mai importante influențe, atât în ceea ce privește însușirile psihice, cât și procesele psihice."

Orice joc îndeplinește simultan mai multe funcții care se resfrâng atât asupra celor care se joacă, cât și a celui care coordonează sau numai supraveghează acțiunea copilului.

Funcția cognitiv-informativă

Jucându-se, de la cele mai fragede vârste, fară a conștientiza neapărat acest lucru, copilul învață, acumulează noi date, informații, își formează și exersează un set de deprinderi, priceperi și obișnuințe, sarcinile jocului orientând procesul cunoașterii.

În cadrul jocului didactic, învățarea ca proces primește atributul dirijării. Coordonarea procesului instructiv își pune nemijlocit amprenta asupra jocului, care este proiectat cu anticipație, organizat în baza anumitor sarcini didactice și evoluat ca atare.

Functia stimulativ-motrică

Prin joc, este stimulat prioritar componenta motorie a personalității copilului, sau de o altă dimensiune a acesteia. De cele mai multe ori, la încheierea unui joc, participanți sunt hotărați să o ia de la capăt, sunt multumiți de ceea ce au relizat și nu resimt oboseala specifică învățarii sau munci având un tonus pozitiv.

Functia formativ-educativă

Aceasta funcție se referă la faptul că jocul contribuie la:

perfecționarea funcțiilor cognitive ale subiecțiilor care se joacă;

implicarea motivației intrinseci a acestui joc;

dezvoltarea afectivă;

dezvoltarea anumitor aptitudini.

Astfel, spus este vorba despre acele sarcini ale jocului care privesc dezvoltarea însușirilor biopsihice ale copiilor, înarmarea cu tehnici și abilități de muncă intelectuală și aplicative, dezvoltând calități care îi face capabili să se integreze ulterior cu ușurință în activități sociale.

Funcția socială

Fiind prima formă de activitate umană fundamentală, este firesc ca jocul să constituie un factor important de socializare. Cele mai relevante cazuri sunt elevi din clasa I care, nefrecventând grădinița se adaptează mult mai greu și mai tarziu cerințelor impuse de colectivul clasei sociale, indiferent de numărul fraților din familie sau de experiența pozitivă a parinților, bunicilor în creșterea copilului.

Funcția de echilibrare-tonificare

Astăzi e cert faptul că o pasiune, un interes, unele trăsaturi de personalitate, de caracter, atat elocvente în timpul alegeri și desfășurări anumitor jocuri pot servi ca funcție de echilibrare-tonificare sau ca funcție de sprijin în modificarea aptitudini ale celor care se joacă față de anumite microstructuri ale realități sociale.

Funcția terapeutică

Se utilizează cu succes în cazuri maladive. Se constituie pe seama propreietăților proiective ale jocului precum și pe funcția de integrare în rol prin transfigurarea trăsăturilor de personalitate individuale și a comutării lor în trăsaturile personajelor substituite în joc. Jocul este pentru copil un mijloc natural de autoexprimare, oferindu-i posibilitatea să-și joace sentimentele, preocupările. Prin joc copilul se poate dezvălui, se poate manifesta în voie, avand posibilități să-și manifeste în joc sentimentele acumulate. Tot prin joc se exprimă temerile, fricile și tensiunile copilului.

Funcția catarctică

Prin joc copilul se descarcă de tensiuni, de problemele pe care le are, păstrându-și astfel buna dispoziție, reușind să treacă cu bine peste toate.

I.2. Clasificarea jocurilor didactice

Varietatea foarte mare a jocurilor cât și optica curentelor și școlilor, care au dezbătut natura ludică, a dus la o mare diversitate de clasificări a jocurilor, mai simple sau mai complexe, după un criteriu sau după mai multe, având la bază scheme de sondaj longitudinal sau transversal.

Querat împarte jocurile în trei categorii:

jocuri cu caracter ereditar (luptă, urmărire, vânătoare);

jocuri de imitație(privind activitățile umane – de la cel cu praștia până la jocul de-a familia, de-a vizita);

jocuri de imaginație.

Această clasificare nu corespunde realității, deoarece este dificil de stabilit dacă un joc oarecare este de imitație sau imaginație sau dacă este ereditar. De exemplu, jocurile numite ereditare sunt preluate prin imitație de copii mai mici de la copiii mari sau chiar adulți.

Karl Gross vine cu o altă clasificare și anume:

– jocuri de experimentare;

– jocuri de funcții generale;

– jocuri senzoriale;

– jocuri motorii;

– jocuri intelectuale;

– jocuri afective;

– jocuri de voință.

Inpirându-se din lucrările lui K. Gross, E. Claparède împarte jocurile în două mari categorii: jocuri ale funcțiilor generale și jocuri ale funcțiilor speciale, considerând că interesează în special direcția lor formativă. Cele două mari categorii le-a împărțit în subgrupe.

În prima categorie a inclus ca subgrupe: jocurile senzoriale, motorii și psihice

Jocurile senzoriale – E. Claparède a grupat toate tipurile de joc care antrenează capacități senzoriale. Copiilor le place, mai ales celor foarte mici, să aibe simple senzații. Îi amuză să guste substanțele cele mai diverse „ca să guste ce gust au ”, să producă sunete folosindu-se de diverse instrumente muzicale, de diverse obiecte care vibrează atunci când sunt lovite, ciupite sau aruncate (lame, elastice, bucăți de tablă, cutii de conserve). Examinează cu plăcere culorile, folosindu-se de jocuri divers colorate, jetoane, caleidoscopuri.

Jocurile motrice – dezvoltă coordonarea mișcărilor (jocuri de îndemânare: jocurile cu bile, cu mingi, aruncarea de discuri la țintă); dezvoltă forța și promptitudinea (gimnastica, alergarea, săritura, aruncare cu obiecte) cât și vorbirea copiilor.

Jocurile psihice – se împart în jocuri intelectuale și jocuri afective.Jocurile intelectuale se bazează pe comparație și recunoaștere, pe asociația prin asonanță („ala, bala, portocala”-rime date) pe raționament (șah, lego), gândire sau inventivitate(enigme, ghicitori, rebusuri) pe imaginație creatoare(născocire poveștilor). Ocupând un loc important în viața mintală a omului, imaginația trebuie exercitată foarte de timpuriu, fiind prezentă în toate activitățile copiilor. Curiozitatea ca ultimă categorie de joc intelectual este o nevoie, o dorință și mai curând satisfacerea curiozității constituie un joc al atenției.

Jocurile afective – fac o deosebită plăcere copiilor prin emoțiile plăcute sau dezagreabile pe care le provoacă. Uneori, chiar și durerea amuză cu condiția să fie acceptată de bunăvoie

Jocurile de inhibiție – constând dintr-o oprire voluntară, o reprimare a mișcărilor, au mare importanță prin faptul că preșcolarii trebuie să-și frâneze impulsul, să învețe să se stăpânească înainte de-a acționa. Exercitarea acestei funcții de oprire dă naștere multor jocuri: stăpânirea râsului, a anumitor gesturi reflexe (interzicerea de a închide ochii când apropii mâna de el) stăpânirea unor mișcări voluntare, exerciții de imobilitate(de-a statuia).

Jocurile care exersează unele funcții speciale se împart după E. Claparède în:

– jocuri de luptă;

– jocuri de vânătoare;

– jocuri sociale;

– jocuri familiale;

– jocuri de imitație.

În categoria jocurilor de luptă intră: luptele corporale, luptele spirituale (în întreceri, în discuții). Instinctul de luptă intervine mai toate jocuri, dar nu ca mobil principal, cel puțin ca unul secundar: jocurile fizice sau de îndemânare sunt bazate aproape întotdeauna pe sentimentul că luptăm împotriva cuiva sau că vrem să învingem propria îndemânare, jocurile de noroc care dau naștere acelor sentimente de speranță și risc, într-un mod agreabil, fiind vorba de riscuri fictive, păstrând astfel un caracter pur ludic.

Jocurile de vânătoare – sunt precedate de jocurile de urmărire, „de-a v-ați ascunselea”, urmărind apoi cele ce amintesc de vânătoarea reală: descoperirea cuiburilor, alergarea după muște, fluturi, culesul fructelor sau la florilor. Instinctul de-a aduna, de-a strânge, atât de dezvoltat la speciile animale, se manifestă la copii prin jocul cu colecțiile: de timbre, de insecte, de surprize de la gumele de mestecat, de insigne etc. Copilul colecționează pentru plăcerea de a strânge, de a achiziționa cât mai mult, fără a acorda importanță calității obiectelor colecționate: pietricele, bilete de tramvai, scoici, flori uscate, staniol, dopuri etc.

Jocurilor sociale – intră: camaraderia, plimbările în comun, organizarea taberelor, a micilor societăți de copii cât și toate sporturile colective. De altfel, cele mai multe jocuri contribuie indirect la dezvoltarea instinctelor sociale.

Jocurile familiale – se bazează pe instinctul matern sau pe instinctul de familie. Locul de cinste ocupându-l în această categorie jocul cu păpușa care activează atât instinctul matern cât și instinctul de dominare și autoritate și pe cel de imitație. Imitația este un auxiliar prețios al jocului de imitație distingându-se prin două nuanțe: jocul de imitație sau imitația – joc în care copilul imită pentru simpla plăcere de a imita(de-a maimuța, de-a cucul) cât și jocul cu imitație – în care imitația are mai ales scopul de a procura elemente pentru îndeplinirea jocului (vor participa la jocuri inspirați de activitatea din ambianța lor apropiată – „de-a dresorii” dacă au participat la un spectacol de circ etc.).

Clasificarea jocurilor după E. Claparède este discutabilă mai ales prin faptul că pe măsură ce copilul crește, modul său de a se juca încorporează într-un singur joc majoritatea categoriilor considerate ca fiind relativ distincte. Pe de altă parte este greu de plasat în această clasificare un joc cu reguli ca, de pildă, cel de abilitate în care sunt antrenate momente de gândire, de tensiune, explozie de sociabilitate.

Charlotte Bühler a împărțit jocurile în cinci grupe, în care delimitează diferențe calitative, dar și unele diferențe specifice:

jocuri funcționale (senzorio-motorii);

jocuri de ficțiune și iluzie;

jocuri receptive(de consum-contemplare, participare pasiva, cum sunt jocurile cu elemente din povești);

jocuri de construcție;

jocuri colective.

Și această clasificare este criticabilă prin faptul că jocurile receptive sunt asimilate la alte categorii de jocuri, iar jocul de construcții este considerat ca fiind un joc ce face trecerea de la conduita ludică la conduitele ocupaționale.

Decrat împarte jocurile în:

jocuri ereditare(luptă, vânătoare, urmărire);

jocuri de imitație(cu arc, prăștii);

jocul de imaginație(în care se mimează și se metamorfozează funcții, obiecte).

Pornind de la faptul că însușirile psihice au cel puțin trei caracteristici: de funcție (se reproduc ori de câte ori este nevoie, voluntar, dar și spontan),caracter stabil(ele putând fi folosite chiar mult timp după formarea lor integral sau parțial, combinat, reintegrat, metamorfozat), au un caracter fizic.

Jean Piaget, grupează jocurile în trei categorii:

– jocuri exerciții;

– jocuri simbolice;

– jocuri cu reguli.

Această clasificare se exprimă evident în etapele inițiale deoarece în etapele tardive ele se pot combina și dezmembra fiind cu greu recunoscute.

Jocurile exerciții pot fi clasificate în jocuri funcționale simple ce pot fi grupate ca pre exerciții, exerciții și post exerciții. Prima categorie este compusă din jocuri senzorio-motorii sau de mânuire, jocuri de exercitare a gândirii (comunicările verbale, discuțiile spirituale).

Jocurile senzorio-motorii se divid în:

jocuri exerciții simple – care facilitează însușirea unei conduite ludice(în care se trage, se împinge, se divide și se reconstituie grămezi, se apasă sau se învârt butoane etc.)

jocuri de combinații fără scop – caracterizate prin dezmembrarea și reconstituirea de obiecte, reconstituire și combinare de noi mișcări și exerciții funcționale, intrând aici și jocul de distrugere de obiecte fiind socotit la limita dintre activitatea ludică și experimentarea inteligenței animată de curiozitatea propriu-zisă.

jocuri de combinații de obiecte și acțiuni cu scopuri(jocurile de exerciții se caracterizează prin faptul că exercită conduite creând plăcerea maximă a acțiunii, a stăpânirii ei).

În opinia lui J.Piaget, pot avea o dezvoltare ulterioară ce poate evolua în trei direcții:

încorporând în acțiune reprezentări ale imaginației, devin jocuri simbolice;

sociabilizându-se devin jocuri cu reguli;

pot duce la formarea de mișcări utile în adaptarea cotidiană, desprinzându-se în acest caz de conduita ludică.

În categoria jocurilor de exercitare a gândirii intră întrebările repetate(„ce este aceasta ?” sau „de ce ?”) de preșcolari, îndeosebi cei mici, cu condiția să fie convertite în activitate de amuzament, cât și fabulație.

J. Piaget face o clasificare a schemelor simbolice în funcție de complexitatea lor, scheme simbolice ce detașează simbolul ludic de exercițiile senzorio-motorii. Schema de operare cu simboluri denumită tip A1 constă în faptul ă exprimă proiectarea de scheme de acțiuni pe obiecte noi, adică exprimă conduite simbolice în care mișcările sale sunt efectuate pe planul imaginației ludic legate de obiecte și jucării (ursulețul e pus să doarmă, păpușa să mănânce).

Tipul B1 de utilizare de simboluri se caracterizează prin proiectarea de scheme de imitație pe jucării și obiecte(copilul pună păpușa să telefoneze, ursulețul să conducă) transportând acțiunea de la cei din imediata lui apropiere, pe care-i imită, la jucărie.

Schemele A1 și B1 sunt scheme de proiectare.

Schema tip A2 constă în asimilarea caracteristicilor unui obiect oarecare într-o conduită curentă (copilul plimbă degetele pe masă și spune că degetele se plimbă, apoi convertește în simbol mișcarea spunând: „căluțul tropăie !” ).

Schema tip B2 este tot de asimilare și constă în încorporarea evenimentelor trecute și crearea de simboluri de completare(copilul se joacă de-a ascunselea cu un frățior plecat de-o vreme la bunici).

Schema tip A3 este o schemă de combinare simplă care este de fapt o schemă de prelungire a tipurilor A2 și B2 dar cu construcții de scheme întregi în loc de construcții parțiale, este o schemă de combinare (fetița pune păpușa să privească de pe balcon povestindu-i ceea ce vede pe stradă sau spunându-i îndemnuri întocmai ca cele pe care le fac părinți fetiței).

Tipul B3 cuprinde combinații compensatorii (copilul căruia i s-a interzis să se joace cu apă, simulează că ia o găletușă și execută un joc complicat cu apă, umple borcane și sticle).

Tipul C3 este reprezentat prin combinații lichidatoare ți se manifestă în situații penibile în care copilul fie că recurge la compensare feie că le acceptă, le transfigurează simbolic(copilul care se teme de a sta pe un scaun la masă și fiind așeză acolo, după masă jucându-se cu păpușile punându-le în condiții proaste de ședere, le repetă că „este bine ”, „stai cuminte !”).

Există o serie de situații când copilul utilizează forme de anticipări mai mult sau mai puțin extinse.

Tipul D4 reprezintă o formă extremă a simbolisticii ludice pe care J. Piaget o denumește „combinare simbolică, anticipativă”, care cuprinde combinații și elemente de anticipare privind consecințe ale imprudențelor sau ale situațiilor de neascultare ale copiilor(copilul care nu vrea să facă baie povestește că știe el cum odată a fost un copilaș care a făcut baie și era cât pe ce să se înece).

Schemele simbolice caracterizează jocurile simbolice (cu subiect) permițând delimitarea a trei stadii ale acestora:

stadiul I – utilizează scheme simple A1, A2, B1, B2;

stadiul II – dominat de scheme simbolice combinatorii, de debutul simbolici colective în care se instituie jocul cu rol;

stadiul III – reprezentat prin declinul simbolici jocurilor în favoarea jocurilor cu reguli.

Jocurile cu reguli au o evoluție autogenetică, constituindu-se în perioada preșcolară și luând amploare în perioada școlară mică. În cadrul acestui tip de joc întâlnim două categorii de reguli:

spontane;

transmise de la o generație la alta.

Atât în jocurile cu subiect cât și în cadrul jocurilor cu reguli, există o serie de diferențe semnificative între conduita preșcolarilor mici, a preșcolarilor mijloci și a celor mari.

Vârsta preșcolară reprezintă un moment de evoluție psihică, în care jocul capătă caracteristici noi ce îl apropie de alte feluri de activitate în același timp, însă, jocul se distanțează și mai mult de acestea, intrând în cele mai variate relații cu celelalte feluri de activități de la supra sau subordonare până la diferențierea ți delimitarea netă față de ele. Jocul este un fel de teren neutru pe care se revarsă întreaga experiență despre lume și viață a copilului, aceasta devenind prin intermediul lui mai subtilă, mai accesibilă.

Vârsta preșcolară constituie o etapă importantă pentru evoluția jocului datorită faptului că acum apar cele mai complexe, variate și interesante feluri de joc.

O clasificare a tipurilor de joc este evident dificilă dat fiind faptul că jocurile sunt foarte mobile și se transformă unele în altele.

Din punct de vedere al conținutului se poate vorbi de:

jocuri de reproducere a unor mici evenimente (călcatul, îmbrăcatul);

jocul cu subiect simplu(de-a mersul la plimbare cu păpușa);

jocul cu subiect complex(de-a familia).

Jocul cu subiect poate fi întâlnit la copiii de 5-6 ani, chiar când aceștia nu au partener de joc, când unui copil îi revin mai multe roluri succesive, jocul numindu-se de alternanță.

Jocul cu reguli îi permite să-și înscrie perspicacitatea în cadrul regulilor ce nu pot fi încălcate ceea ce imprimă jocului un caracter complex și crează terenul unor emulații colective, al căror gest începe să-l simtă.

În cadrul jocurilor de mișcare întâlnim:

jocul cu un pronunțat caracter sportiv și distractiv desfășurat în aer liber (mers cu tricicleta, cu sania);

jocuri al căror conținut îi formează mișcările de bază cunoscute(mers, alergare, săritură, aruncare, prindere,târâre, cățărare și echilibru);

jocuri cu reguli și roluri (în clasă și în aer liber);

jocuri la aparate și instalații de joc în aer liber;

jocuri de circulație rutieră

dansurile elementare și simple.

Apariția și practicarea intensivă a jocului de creație reprezintă un rezultat al întregii dezvoltări psihice a copilului, în special a formării capacității de a reflecta într-o formă proprie impresiile dobândite în viața înconjurătoare.

Jocul de creație la preșcolari îmbracă următoarele forme:

joc de creație cu subiecte din viața cotidiană (de-a mama, de-a frizerul);

joc de creație cu subiecte din povești și basme – dramatizare;

joc de construcții: – corelat cu celelalte jocuri de creație;

de sine stătător;

cu caracter tehnic.

Varietatea jocurilor de construcții este dată și în funcție de materialul folosit(material mărunt, din natură, material recuperabil, de îmbinare, de suprapunere).

Din categoria jocurilor pentru dezvoltarea intelectuală a copiilor fac parte:

jocurile și exercițiile senzoriale;

jocuri cu imagini ți rezolvări de situații problematice(pentru dezvoltarea spiritului de observație, a atenției, a imaginației);

jocuri pentru exersarea vorbirii și comicării;

jocuri logico-matematice.

Jocurile didactice reprezintă forme de activitate ce îmbină în mod armonios sarcinile instructive cu latura distractivă. Ele realizează în practică dezideratul învățării prin joc, prin organizarea unor activități special create de adulți în acest scop.

I.3. Influențele jocului didactic în procesul instructiv- educativ

Pentru construcția unei pedagogi a vârstelor timpurii aceasta înseamnă atenția către elmentele care îl implică direct pe copil în joc.

Jocul este una din activitățile umane fundamentale. El constiutuie o formă specifică omului, de apropiere a realității și de transformare a acesteia în sensul identității persoanei proprii. Jocul este deci acea activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară pe care și-o creează singur.

Jocul este divertisment, recreere și în același timp nevoie vitală de reconstrucție imaginară a realității. Cercetatorii au demonstrat că jocul copilului este esențial pentru dezvoltarea personalității lui și că prin joc se dezvoltă capacitățiile și competenețele de bază.

Jocul este mișcare, explorare, comunicare, socializare, observație și imitație, exercițiu, disciplinare, învățare și, mai ales, plăcere. Esența jocului este reflectarea și transformarea, pe plan imaginar, a realității înconjurătoare. Jocul nu este numai o simplă distracție, ci, prin joc, copilul descoperă și lumea și viața într-un mod accesibil și atractiv, o cercetează, o prelucrează și o transformă în învățare, în experiență personală. De aceea, în timpul jocului, copilul desfășoară o variată activitate de cunoaștere. 

În joc, copilul are posibilitatea și libertatea de a încerca să facă diverse lucruri în felul său personal. De aici putem spune ca jocul este plăcere și satisfacție pentru copil.

Inițiativa, alegerea, decizia acțiunii și continuării ei, modul și suportul jocului, sunt elemente care provoacă dezvoltarea și de aceea este bine ca ele să pornească de la copil, așa cum se întamplă în jocul spontan. Pentru fiecare individ lumea copilăriei exercită o influneță aparte. Ne gândim la ea ca cele mai frumoase clipe. Ele se întipăresc în memoria afectivă, dar și în cea cognitivă. Fiecăruia ne-a plăcut un anume joc sau anumite jucarii. Ceea ce ne aducem precis aminte este că în joc am învățat o mulțime de lucruri. Aceasta pentru că in joc copilul creează lumea lui, în care se mișcă cu siguranță și cu plăcere.

Copii nu pot să cunoască lucrurile abstracte decât trecându-le prin experiența multisenzorială concretă și prin joc. Cand află un copil ce este aceea un măr sau o farfurie? El știe la ce folosesește mărul și farfuria, dacă le-a avut in jurul său și a putut acționa cu ele. De exemplu, un copil de oraș vede merele numai în farfurie sau în punga la magazin. Dar copilul care are în curte un pom cu mere, știe de la vârsta fragedă ce este mărul și unde crește el. Pentru a cunoaște mărul, copilul trebuie să-l țină în mână, să-l miroase, să-l guste. Conceptul de măr se va lega la început de ceea ce înseamnă mărul pentru el și de folosința lui și treptat va intelege că există și alte fructe, din care acesta face parte.

El are nevoie de experiența directă cu obiectele pentru a le cunoaște, a ști la ce se folosesc și a le recunoaște. Activitatea principală a copilului preșcolar este activitatea de joc. În jocurile lui copilul își apropie lucrurile și realitatea, le analizează și le întelege.

Prin activitatea de joc copii:

desfășuară o activitate în sensul identității personale, urmează cerințele și determinările de bază ale ființei lor;

rezolvă probleme de viață din mediul lor înconjurător fizic și social;

experimentează posibilități de adaptare, de a deveni mai flexibili în gandire și în rezolvarea problemelor. Procesul acesta este mai important decat produsul;

creează soluții diferite, exprimă experiențele lor în simboluri, ceea ce îl va ajuta să gândească abstract;

comunică cu ceilalți și/sau cu sine vorbesc, folosesc cuvinte multe, se exprimă plastic și învață în general limbajul, ascultă, înteleg;

folosesc obiectele din jurul lor în scopul pentru care sunt create, învață utilitatea lucrurilor dar și în altele, devin creativi;

se concentrează pe ceea ce fac, devin atenți, motivați, și interesați.

I.4. Contribuția jocurilor didactice la dezvoltarea intelectuală a copiilor

În toate societățile copii se joacă. Natura și lumea înconjuratoare le oferă un adevarat laborator de învățare, prin tot ceea ce prezintă interes de cunoaștere.

Dezvoltarea înseamnă construirea capacitățiilor, performanțelor, a face progrese, maturizare și realizarea propriilor talente.

K. Edenhammar și C. Wahlund (1998) denumesc chiar așa cartea lor despre joc “Fără joc, nu există dezvoltare”.

Copiii se joacă singuri, în perechi sau în grup. Natura jocului se modifică în funcție de etapa de dezvoltare a copilului.

Prin joc, copii se integrează și înțeleg lumea înconjurătoare. Jucându-se, copilul se cunoaște pe sine, își dă seama unde este mai puternic, mai slab, își cunoaște interesele și nevoile. Jocul ajută copilul să se dezvolte intelectual, fizic și socio-emoțional.

Copiii explorează îndelung, înainte de a folosi obiectele în jocul lor. Folosindu-și simțurile, ei pipăie, ating, miros, văd și ascultă. Mânuirea și manipularea obiectelor sunt părți importante ale experienței de joc. La vărstele faragede, copii manevrează obiectele le explorează mai mult decât se joacă cu ele. Explorarea se realizează prin încercare și eroare. Un exmplu ar fi al copilului care demontează mașinuța, spre tristețea părințiilor, care nu înteleg de ce nu se joacă cu ea. În fapt, acesta încearcă să o cunoască prin simuțurile sale. Sau copiii mici care duc la gură toate obiectele cu care vin în contact, demonstrează tot această fază de cunoaștere prin încercare și eroare. Apoi cratițele și farfuriile care fac zgomote sunt predilecte în jocul copiilor.

Ei repetă mișcările până când cineva se va juca cu ei, deși gălagia pe care o fac nu pare joacă.

Să nu uităm însă că toții copii au nevoie să fie înțeleși și să înteleagă lumea care îi înconjuară. Ei nu vor să se joace numai cum li se spune, sau doar ca așa le arată adulți.

Ei simt nevoia soluțiilor personale, care prefigurează stilul personal de învățare și cunoaștere.

Jocul dă copiilor posibilitatea să facă descoperiri în realitatea înconjurătoare.

Ei dau lucrurilor întrebuințări și folosințe care dovedesc nu numai dorința de joc ci și imaginația lor.

Când copilul este satisfăcut de rezultatul jocului lui, repetă acțiunea de mai multe ori. Dacă cutia de Cola a fost un telefon bun, ea va rămâne printre jucării ca atare. Când descoperă că poate pune aparatul de ornat torturi la loc în cutia de carton, copilul va repeta de nenumarate ori această experiența pentru plăcerea pe care i-o oferă acțiunea îndeplinită.

Copii învață prin imitație, în special în însușirea rolurilor și modelelor sociale, dar și folosirea diferitelor obiecte.

În joc, copii imită sunetele, învață limbajul și imită rolurile adulților. Chiar când se joacă singuri, copii imită sunetele pe care le fac mașinile, animalele etc. Ei vorbesc cu jucăriile și le dau viață. Copii imită în joc rolurile adulților și încearcă noi căi să le realizeze. Chiar situațiile din familie și de la grădință apar în jocul copiilor.

Jocul are nevoie de impulsuri, de stimuli exprimabili prin elemente care incită copilul la joc. Muzica, obiecte, cuvântul, care păstrează sensul jocului și trezesc fantezia etc. Prin joc sunt antrenate toate domeniile de dezvoltare a personalității.

Jocul contribuie la dezvoltarea fizică a copilului.

Este vorba de dezvoltarea motorie largă și de cea fina. Trebuie sa oferim copiilor posibilitatea să își exerseze prin joc mișcările și să capete astfel tot mai multă siguranță. De aceea, în grădinița nu putem gandi numai activități sedentare ci trebuie să avem în vedere și mișcarea liberă a copilului în grupă. Statul pe scaun cu mâinlile la spate nu este o soluție de învățare, ci poziția mai comodă depinde de tipul activității. Ascultarea unei povești se poate face și comod pe covor sau pe o pernuță, iar copii când constriesc cuburi este nevoie să se miște și să exprime și corporal efortul.

Este de dorit ca în sala de grupă, copiii să se poată mișcă liber în anumite activități de joc. Activitățile sedentare trebuie reduse la minim.

Copilul preșcolar are nevoie de cât mai multe activități în afara camerei, în mediu cat mai natural, aer, lumină, materiale.

Jocul asigură și dezvoltarea socială a copilului.

Aici rolul educatoarei este și mai mare. Ea trebuie să încurajeze experiențele personale și valoarea fiecărui copil, în același timp cu recunoașterea valorii celorlalți, cu acceptarea diferențelor și rezolvarea cât mai pozitivă a conflictelor inerente între copii.

Jocul asigură dezvoltarea intelectuală.

În joc se integrează domeniile academice al învățarii, diferitele discipline de studiu (matematica, științe naturale, limba română, etc). Pentru copii, jocul este foarte serios. Prin intermediul lui ei își exprimă cunoștiințele, își clarifică conceptele, își organizează propriile strategii de cunoaștere.

În joc se formează conceptele spațiale. De aceea educatoarea are de oferit copiilor ocazii de a învăța în ritmul și stilul lor și poate în același timp să îi cunoască prin observație.

Jocul este un mijloc de dezvoltare emoțională.

Când un copil începe să înteleagă cine este, își recunoaște emoțiile poate învăța cum să își stăpânească trăirile negative și cum să facă față situațiilor neplăcute. În joc este cel mai sigur și eficient pentru copil să învețe cum să se stăpânească și de ce.

Jocurile didactice constituie o punte de legătură între joc, ca tip de activitate dominantă în care este integrat copilul în perioada preșcolară și activitatea specifică – învățarea. Jocurile didactice sunt metode active care solicită integral personalitatea copilului.

Sub raportul structural – psihologic, orice tip de joc constituie o îmbinare a componentelor intelectuale cu cele afectiv – emoționale.

Jocul didactic are un conținut și structură bine organizate subordonate particularităților de vârstă și sarcinii didactice, se desfășoară după anumite reguli și la momentul ales de adult sub directa lui supraveghere; rol important capătă latura instructivă, elementele de distracție nefiind decât mediatori ai stimulării capacităților creatoare.

Jocurile didactice sunt realizate pentru a deservi procesul instructiv – educativ, au un conținut bine diferențiat, pe obiectele de studiu, au ca punct de plecare noțiunile dobândite de elevi la momentul respectiv, iar prin sarcina dată a-ceștia sunt puși în situația să elaboreze diverse soluții de rezolvare, diferite de cele cunoscute, potrivit capacităților lor individuale, accentul căzând astfel nu pe rezultatul final cât pe modul de obținere a lui, pe posibilitățile de stimulare acapacităților intelectuale și afectiv – motivaționale implicate în desfășurarea acestora.

Jocurile didactice cuprind sarcini didactice care contribuie la valorificarea creatoare a deprinderilor și cunoștințelor achiziționate, la realizarea transferurilor între acestea, la dobândirea prin mijloace proprii de noi cunoștințe. Ele angajează întreaga personalitate a copilului constituind adevărate mijloace de evidențiere a capacităților creatoare, dar și metode de stimulare a potențialului creativ al copilului, adică creativitatea de tip școlar manifestată de elev în procesul de învățământ, dar care pregătește și anticipează creațiile pe diferite coordonate.

Considerarea jocului didactic ca metodă de stimulare și dezvoltare a creativității, este argumentată prin capacitățile de antrenare în joc a factorilor intelectuali evidențiați de cercetările de până acum.

În toate jocurile didactice sunt antrenați cu ponderi diferite principalii factori intelectuali menționați de J. P. Guilford ca fiind determinanți în structurile creatoare ale personalității: fluiditatea, flexibilitatea, originalitatea.

J. P. Guilford considerând fluiditatea ca factor de creativitate ce se manifestă în bogăția, experiența și rapiditatea asociațiilor, distinge următoarele tipuri de asociație: verbală, ideațională și asociațională și de expresie, posibil de evidențiat printr-o serie de teste ale căror sarcini le apropie până la identificare de sarcinile unor jocuri didactice.

Activitatea și dezvoltarea vocabularului elevilor sunt realizate prin jocuri didactice în care se cere elevilor să elaboreze variante ale unei structuri verbale simple (cuvinte) care să conțină anumite elemente date (vocale, consoane, sufixe, prefixe). Prin astfel de jocuri se manifestă și se poate educa fluiditatea verbală.

Fluiditatea ideațională se referă la bogăția ideilor inclusă în soluționarea unor sarcini de tipul: completarea unei structuri (poveste, problemă, exercițiu) evidențiate de învățător până la un anumit punct, găsirea cât mai multor elemen-te (noțiuni speciale) dintr-o clasă de obiecte (noțiuni – gen), elaborarea unei povestiri căreia să i se acorde cât mai multe titluri.

Majoritatea jocurilor didactice solicită o flexibilitate adaptativă întrucât sugerează elevilor să adopte mai multe puncte de vedere sau impune anumite restricții. Flexibilitatea este considerată principalul factor de creativitate solicitând total inițiativa subiectului.

Jocurile bazate pe imagini incită la o flexibilitate și în plan perceptual, figurai, element ce amplifică rolul stimulator al creativității.

Factorul flexibilitate este maximal implicat în jocurile din domeniul matematicii, iar fluiditatea în jocurile destinate dezvoltării vorbirii și consolidării cunoștințelor din domeniul literar. Prezența ambilor factori este întâlnită în jocurile de perspicacitate.

Originalitatea se referă la caracterul de noutate ce-1 poate avea răspunsul sau strategiile utilizate în rezolvarea sarcinii. Cota de originalitate se poate acorda în funcție de gradul de interpretare față de răspunsurile sau rezolvările reproductive, stereotipe ale elevilor cu același nivel de pregătire școlară. Elementele de originalitate exprimă tendința de creativitate a școlarului, care trebuie încurajată.

Rolul important în educarea și dezvoltarea originalității îl avem noi, dascălii, prin modul cum realizăm ultima verigă a jocului didactic și anume aprecierea, interpretarea efectuată cu participarea clasei la rezultatul elevilor.

Cercetările efectuate asupra creativității comută tot mai mult accentul de pe factorii intelectuali pe cei motivaționali și afectivi, ori jocurile își dovedesc tot mai mult eficiența tocmai prin integrare afectivă – motivațională a participanților.

Jocul didactic constituie o eficientă metodă didactică de stimulare și dezvoltarea motivației superioare din partea elevului, exprimată prin interesul său nemijlocit față de sarcinile ce le are de îndeplinit sau plăcerea de a cunoaște satisfacțiile pe care le au în urma eforturilor depuse în rezolvare.

Jocurile didactice sunt antrenamente pentru toți elevii și acționează favorabil și la elevii cu rezultate slabe la învățătură, crescându-le performanțele șicăpătând încredere în capacitățile lor, siguranță și promptitudine în răspunsuri, deblocând astfel potențialul creator al acestora.

Desfășurate într-un climat educațional cu deschideri largi noului, organizate pe grupe de elevi, jocurile didactice pot prefigura metode de stimulare a creativității – ca formațiune complexă de personalitate.

Ea se formează și exersează cu metode cât mai adecvate structurii sale, metode care să acționeze pe tot parcursul școlarizării elevului, iar din acest punct de vedere, jocurile didactice satisfac cerințele la învățământul claselor primare.

I.5. Formarea noțiunii de număr și a deprinderilor de numărat

Pentru înțelegerea conceptului de număr natural se va face o evaluare predictivă a elevilor în primele zile de școală. În funcție de rezultatele evaluării va fi luata o decizie didactică privind ritmul parcurgerii acestui capitol.

Nu trebuie uitat că acest capitol reprezintă doar o pregătire a elevilor pentru asimilare – adaptare, o modalitate de egalizare a șanselor, de a oferi tuturor copiilor o necesară baza comună de pornire. De aceea activitatea învaățătorului va fi diferențiată și individualizată, oferind fiecărui copil un program personal de compensare sau dezvoltare.

Numărul natural reprezintă cea mai cunoscută și utilizată entitate matematică, pe care copilul o întâlnește încă din perioada preșcolarității. Cunoștințele empirice, particulare, dobândite la aceasta vârstă, se vor lărgi treptat, generalizator, în sensul formării conceptului de număr natural.

Introducerea numărului natural se realizează pe baza corespondenței între mulțimi finite.

Calea cea mai utilizată pentru introducerea unui număr oarecare trece prin următoarele etape:

se constuiește o mulțime de obiecte având atâtea elemente cât este ultimul numar cunoscut;

se constuiește o mulțime, echipotentă cu prima;

se adaugă în cea de a doua mulțime încă un obiect;

se face constarea că a doua mulțime are cu un obiect mai mult;

se construiesc și alte mulțimi echipotente cu noua mulțime;

se prezintă cifra corespunzătore noului număr introdus

Se folosesc bețisoare pentru a forma o mulțime de obiecte corespunzătoare numărului deja cunoscut, iar pentru a introduce o cifră nouă se formeză o altă mulțime de bețisoare cu un element mai mult față de precedenta mulțime. Se face comparația dintre cele două mulțimi și astfel se introduce numărul nou. Se dau și alte exemple de mulțimi având tot atâtea elemente cât arată cifra. De exemplu băncile din clasa, elevi, tablouri etc

Însușirea conștientă de către copil a numărului natural este condiționată de:

înțelegerea aspectului cardinal al acestuia;

înțelegerea aspectului ordinal;

capacitatea de a compara numere naturale;

cunoașterea, citirea, scrierea cifrelor corespunzătoare numerelor naturale.

Metodologia formării conceptului de număr natural se bazează pe faptul că elevii de vârstă școlară mică se află în stadiul operațiilor concrete, învățând îndeosebi prin intuire și manipulare directă a obiectelor.

Pentru alegerea unor strategii didactice eficiente și organizarea unor situații de învățare cu randament sporit trebuie să se aibă în vedere următoarele sugestii metodice:

necesitatea ca fiecare elev să opereze direct cu un material didactic bogat și variat

gradarea solicitărilor, cu orientare spre abstractizare

antrenarea mai multor analizatori (vizual, auditiv, tactil) în învățarea și fixarea unui număr

matematizarea realității înconjurătoare ce oferă multiple posibilități de exersare a număratului.

realizarea frecventă de corelații interdisciplinare.

utilizarea frecventă a jocului didactic matematic sau introducerea unor elemente de joc.

În etapa următoare, predarea-învățarea numerelor naturale mai mari decât 100 se caracterizeaza prin introducerea noțiunilor de ordin și clasă. Până acum, elevii au cunoscut 3 unități de calcul: unitatea(simplă), zecea și suta. Pentru a ordona și sistematiza secvențele numerice următoare, fiecărei unități de calcul îi va fi atașat un,,ordin”, ce reprezintă numărul de ordine în scrierea numărului: unitățile (simple) vor fi numite unități de ordinul întâi; zecile, unități de ordin doi; sutele, unități de ordinul trei. În acest fel, unitățile de mii vor fi unități de ordin patru, zecile de mii –unități de ordin cinci, sutele de mii – uniăți de ordin șase s.a.m.d.

Ordinele 1,2,3 formează clasa unităților; ordinele 4,5,6 formează clasa miilor; ordinele7,8,9 – clasa milioanelor s.a.m.d

CAP.II.Metodologia organizării și desfășurării jocului didactic matematic în învățământul preșcolar

II.1. Conceptul de joc didactic matematic

În sistemul influențelor ce se exercită pe diferite direcții pentru creșterea acțiunii formative a școlii, jocul didactic are un rol important. El este o formă de activitate atractivă și accesibilă copilului, prin care se realizează o bună parte din sarcinile instructiv – educative ale școlii.

Pedagogia modernă nu atribuie jocului doar o semnificație funcțională, de simplu exercițiu pregătitor și util dezvoltării fizice, ci una de "asimilare a realului la activitatea proprie a copilului, motiv pentru care aceasta a devenit astăzi una din principalele metode active, atractive, extrem de eficace în munca instructiv – educativă cu preșcolarii și școlarii mici."

Prin joc copilul învață cu plăcere, devine interesat de activitatea ce se desfășoară, cei timizi devin cu timpul mai volubili, mai activi, mai curajoși și capătămai multă încredere în capacitățile lor, mai multă siguranță și rapiditate în răspunsuri.

Învățând prin joc, copilul trebuie să se joace, adică să se distreze în același timp. Îmbinarea în jocul didactic a elementului distractiv cu cel instructiv duce la apariția unor stări emotive complexe, care stimulează și intensifică procesele de reflectare directă și nemijlocită a realității și de fixare a cunoștințelor.

Jocul didactic rămâne joc numai dacă include elemente de așteptare, de surpriză, de întrecere, elemente de comunicare reciprocă între copiii. Toate acestea contribuie la îmbinarea aspectului instructiv cu cel distractiv. Un exercițiu sau problemă de matematică poate deveni joc matematic dacă:

realizează un scop și o sarcină didactică din punct de vedere matematic

folosește elemente de joc în vederea realizării sarcinii propuse

folosește un conținut matematic accesibil, atractiv

utilizează reguli de joc, cunoscute anticipat și respectate de elevi

Scopul didactic se formulează în legătură cu cerințele programei școlare

pentru clasa respectivă, convertite în fonaîități funcționale de joc. Formularea trebuie să fie clară și să oglindească problemele specifice impuse de realizarea jocului respectiv. O formulare corespunzătoare scopului determină o bună orientare și desfășurare a jocului, activității respective.

Sarcina jocului didactic matematic este legată de conținutul acestuia, de structura lui, referindu-se ceea ce trebuie să facă în mod concret elevii în cursul jocului, pentru a realiza scopul propus. Sarcina didactică reprezintă esența activității respective, antrenând intens operațiile gândirii (analiza, sinteza, comparația) dar și ale imaginației.

Jocul didactic cuprinde și rezolvă cu succes, de regulă, o singură sarcină didactică. În concluzie, sarcina didactică constituie elementul de bază prin care se transpune la nivelul elevilor scopul urmărit în activitatea respectivă.

În jocurile didactice matamatice se pot alege cele mai variate elemente de joc: emulația (întrecerea, competiția) individuală sau pe grupe de elevi, cooperarea între participanți, recompensarearezultatelor bune sau penalizarea greșelilor comise de către cei antrenați în jocurile de rezolvare a exercițiilor sau a problemelor, bazate pe surpriză, așteptare, aplauze, cuvântul stimulativ. O parte din aceste elemente se utilizează în majoritatea jocurilor didactice (întrecerea, cuvântul stimulativ), altele în funcție de conținutul jocului.

Important este ca elementele de joc să se împletească strâns cu sarcina didactică, să mijlocească realizarea în cele mai bune condiții.

Conținutul matematic al jocului didactic trebuie să fie accesibil, recreativ și atractiv prin forma în care se desfășoară, prin mijloacele de învățământ utilizate în volumul de cunoștințe la care se apelează.

Reușita jocului didactic matematic depinde în mare măsură de materialul didactic folosit, de alegerea corespunzătoare și de calitatea acestuia.

Materialul didactic trebuie să fie variat, cât mai adecvat conținutului jocului, să slujească cât mai bine scopul urmărit. Astfel se pot folosi: planșe, folii, fișe individuale și colective, cartonașe jetoane, trusa cu figuri geometrice.

Pentru realizarea sarcinii propuse și pentru stabilirea rezultatelor întrecerii se folosesc reguli de joc propuse de învățător sau cunoscute în prealabil de elevi. Aceste reguli concretizează sarcina didactică și realizează în același timp sudura între aceasta și acțiunea jocului.

Regulile de joc transformă de fapt exercițiul sau problema activizând întregul colectiv de elevi la realizarea sarcinii primite. Determinarea regulilor are loc în funcție de structura particulară a jocului întreprins. în cazul jocurilor în care elevii sunt solicitați pe rând la rezolvarea sarcinilor didactice, propunătorul trebuie să introducă o completare la reguli în sensul de a cere grupei să-1 urmărească pe cel întrebat și să răspundă în locul lui, dacă e cazul. Jocurile didactice matematice cuprind unele reguli care precizează cine poate deveni câștigătorul jocului. În același timp ele cuprind și unele restricții: elevii care greșesc vor fi eliminați din joc sau vor fi penalizați, depunctați, etc.

Structura unitară, închegată a jocului didactic matematic depinde de felul în care este concretizată sarcina didactică, de felul în care regulile asigură echilibrul dintre sarcina didactică și elementele de joc.

Prin folosirea jocurilor didactice matematice se realizează importante sarcini formative ale procesului de învățământ (antrenarea operațiilor gândirii), se dezvoltă spiritul de inițiativă, se formează deprinderi de lucru corecte și rapide, se asigură însușirea mai rapidă, mai temeinică, mai accesibilă și mai plăcută a unor cunoștințe relative pentru vârsta școlară mică (numerația, operațiile aritmetice).

II.2. Tipuri de jocuri didactice matematice

Se poate vorbi de o clasificare a jocurilor didactice matematice în funcție de anumite criterii, cum ar fi:

modul de prezentare a sarcinii și modul de desfășurare;

momentul folosirii în cadrul lecțiilor;

conținutul matematic abordat;

materialul didactic folosit;

aportul formativ.

Diferitele variante ale jocurilor didactice pot cuprinde sarcini asemănătoare, dar prezente în forme diferite și pot mărind gradul de dificultate în funcție de vârsta sau nivelul cunoștințelor copiilor.

Din punct de vedere al modului de prezentare a sarcinii și a modului de desfășurare, distingem:

jocuri cu explicații și exemplificare;

jocuri cu explicații, dar fără exemplificare;

jocuri didactice fără explicații, doar cu simpla enunțare a sarcinii.

După momentul folosirii în cadrul lecției, jocurile pot fi:

jocuri didactice matematice ca lecții de sine stătătoare (lecție-joc);

jocuri didactice matematice ca momente propriu-zise ale lecției;

jocuri didactice matematice în completarea lecției, intercalate pe parcursul lecției sau la final.

În funcție de conținutul matematic abordat, jocurile didactice matematice se pot grupa astfel:

jocuri didactice având ca temă șirul numerelor naturale, cu sistemul zecimal și pozițional;

jocuri didactice având ca temă operațiile cu numere naturale;

jocuri didactice cu unități de măsură;

jocuri didactice cu elemente de geometrie;

jocuri didactice pentru formarea reprezentărilor spațiale, recunoașterea culorilor, a formelor, a mărimilor;

jocuri didactice cu numere raționale;

jocuri logico-matematice (organizate cu ajutorul trusei cu figuri geometrice Z.Dienes) premergătoare operațiilor cu numere:

jocuri pentru construirea mulțimilor;

jocuri pentru aranjarea pieselor într-un tablou

jocuri cu diferențieri;

jocuri de formare a unor perechi;

jocuri de transformare;

jocuri cu mulțimi echipotente.

jocuri și probleme de perspicacitate, logică și istețime.

În funcție de materialul didactic folosit (sau nu) jocurile didactice se pot clasifica în:

a) jocuri didactice cu material didactic;

– standard(confecționat);

– natural (din natură)

b) jocuri fără material didactic (cu ghicitori, cântecele, povestiri, scenete etc.)

Din punct de vedere al aportului lor formativ, jocurile se pot clasifica după acea însușire sau operație a gândirii căreia i se adresează jocul didactic:

Jocuri pentru dezvoltarea capacității de analiză (Jocul „negației”, ”Completează șirul”). Aceste jocuri pot cere o analiză pe baza comparației între imaginea pe care o vede copilul (percepția) și cea pe care o are despre obiectele asemănătoare (reprezentări)

Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de sinteză, care presupun efectuarea prealabilă a unei analize și de aceea necesită dezvoltarea acestei operații(jocurile numerice predate în cadrul operațiilor cu numere).

Jocurile didactice pentru dezvoltarea capacității de a efectua operații (jocuri logico-matematice)

Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de abstractizare și generalizare (”Cine știe răspunde”), având sarcina didactică de a compune numere în limitele 0-10, iar regula jocului fiind de a formula exerciții de adunare și scădere cu 1 și 2, al căror rezultat să fie egal cu numărul dat de conducătorul jocului).

Jocuri didactice pentru dezvoltarea spiritului de observație, a perspicacității(jocuri și probleme de perspicacitate, logică și istețime).

II.3. Proiectarea, organizarea și desfășurarea metodică a jocului didactic matematic

Pentru asigurarea eficienței jocului didactic, una din condițiile esențiale este buna pregătire a lui. Un joc bine pregătit și organizat constituie un mijloc de cunoaștere și familiarizare a elevilor cu viața înconjurătoare, deoarece în desfășurarea lui cuprinde sarcini didactice care contribuie la exersarea deprinderilor, la consolidarea cunoștințelor și la valorificarea lor creatoare.

În vederea reușitei unui joc didactic învățătorul va avea în vedere câteva cerințe metodice specifice:

pregătirea jocului didactic;

organizarea minuțioasă a acestuia;

respectarea momentelor jocului didactic;

ritmul și strategia conducerii(dirijării) jocului;

stimularea elevilor în vederea participării active la joc;

asigurarea unei atmosfere prielnice de joc;

varietatea elementelor de joc(complicarea jocului, introducerea unor variante noi etc.)

Pregătirea jocului didactic presupune:

studierea atentă a conținutului și structurii acestuia;

pregătirea materialului necesar;

elaborarea proiectului după care se va desfășura jocul didacticPentru organizarea jocului didactic matematic, cadrul didactic va lua următoarele măsuri:

împărțirea corespunzătoare a elevilor clasei în funcție de acțiunea jocului;

reorganizarea mobilierului sălii de clasă(dacă acțiunea jocului o solicită);

distribuirea materialului necesar desfășurării jocului;

În general, materialul didactic se distribuie la începutul activității de joc, deoarece elevii cunoscând (intuind) în prealabil materialele necesare jocului respectiv, vor înțelege mult mai ușor explicația cadrului didactic referitoare la desfășurarea jocului. Există și situații în care materialul didactic poate fi împărțit elevilor după explicarea jocului:

Desfășurarea jocului didactic cuprinde de obicei, următoarele momente:

a)introducerea în joc prin discuții pregătitoare;

b) anunțarea titlului jocului și a scopului acestuia;

c) prezentarea materialului didactic necesar desfășurării jocului;

d) explicarea și demonstrarea regulilor jocului;

e) fixarea regulilor;

f) eventuala complicare a jocului;

g) introducerea altor variante ale jocului;

h) încheierea jocului prin evaluarea conduitei echipelor sau evaluarea individuală;

a)Introducerea în joc îmbracă forme variate în funcție de tema jocului.

Uneori, atunci când este necesară familiarizarea elevilor cu conținutul jocului, activitatea poate începe printr-o scurtă discuție cu caracter motivator. Alteori, introducerea se poate face printr-o scurtă expunere care să stârnească interesul și atenția elevilor. În alte jocuri, introducerea se poate face prin prezentarea materialului, mai ales atunci când de logica materialului este legată întreaga acțiune a elevilor.

Introducerea în jocul matematic nu este totdeauna un moment obligatoriu.

Cadrul didactic poate începe jocul anunțând direct titlul acestuia.

b)Anunțarea jocului trebuie făcută sintetic, în termeni preciși, fără cuvinte inutile, spre a nu lungi inutil începutul acestei activități.

De exemplu: ”Astăzi vrem să vedem care dintre voi calculează fără să greșească. De aceea vom organiza împreună jocul…”; sau:”copii, astazi vom organiza un joc nou.Jocul se numește…”.

Învățătorul va găsi formulele cele mai variate de anunțare a jocului, astfel ca, de la o lecție la alta, ele să fie cât mai adecvate conținutului acestuia.

c) Prezentarea materialului didactic se va face cât mai explicit, punându – se accent pe obiectivele urmărite.

Se vor da explicații atât pentru materialul model cât și pentru cel individual, iar prezentarea va fi însoțită și de câteva exerciții de folosire și mânuire corectă a materialului didactic.

d) Explicarea jocului este un moment hotărâtor în derularea și desfășurarea ulterioară a jocului.

Pentru aceasta, cadrului didactic îi nrevin următoarele sarcini:

să-i facă pe elevi să înțeleagă sarcinile de lucru ce le revin pe parcursul jocului;

să precizeze regulile jocului, asigurând înțelegerea și însușirea lor rapidă și corectă;

să prezinte conținutul jocului și principalele etape în funcție de regulile jocului;

să dea unele indicații referitoare la utilizarea materialului didactic;

să precizeze sarcinile conducătorului de joc și cerințele ce trebuie îndeplinite pentru a deveni câștigători ai jocului.

e) Fixarea regulilor este recomandată pentru jocurile cu o acțiune mai complicată, ce impun sublinierea specială a acestor reguli. Cadrul didactic va acorda în acest caz o atenție deosebită elevilor care au o capacitate mai redusă de înțelegere sau acelora care au o exprimare mai dificitară.

De multe ori, fixarea regulilor nu se justifică, deoarece se îndeplinește formal, prin reproducerea lor de către elevi.

f) Executarea jocului începe la semnalul dat de conducător. La început acesta intervine mai des în joc, reamintind regulile sau dând unele indicații organizatorice. Pe măsură ce se înaintează în joc sau elevii capătă experiența jocurilor matematice, cadru didactic acordă independență elevilor, îi lasă să acționeze liber.

Modalitățile îndrumării jocului didactic pot fi clasificate în funcție de poziția cadrului didactic față de joc.

Astfel, se poate efectua o îndrumare din interiorul jocului, educatorul fiind și un participant direct la joc, fie într-un rol definit, fie într-un rol nedefinit.În același timp însă, îndrumarea poate să se exercite din exterior, din afara jocului, când adultul își păstrează poziția de educator și, prin aceasta, menține relația directă de la educator la educat. În primul caz relația educator-educat se împletește cu relația de la participant la participant la joc și astfel copilul asimilează sugestia adultului cu mare aviditate ,integrând cele două relații. Este de la sine înțeleasă, cu cât copii sunt mai mici, cu atât este necesar ca rolul educatorului să fie definit și să aibă o pondere mare în contextul jocului. În schimb, pe măsură ce experiența de joc a copiilor crește – și cu aceasta spiritul lor de creativitate, inițiativă și independență – educatorul se plasează în joc în roluri secundare sau chiar nedefinite. Această poziție în rol nedefinită îi permite să participe în același timp la mai multe grupe de joc.

Pe parcursul desfășurării unui joc didactic matematic, învățătorul poate trece de la conducerea directă la cea indirectă, sau le poate alterna.

În ambele cazuri cadrul didactic trebuie:

să imprime un anumit ritm jocului (timpul este limitat);

să mențină atmosfera de joc;

să urmărească evoluția jocului,evitând momentele de monotonie, de stagnare;

să controleze modul în care elevii rezolvă sarcina didactică, respectând regulile stabilite;

să creeze condițiile necesare pentru ca fiecare elev să rezolve sarcina didactică în mod independent sau în cooperare;

să urmărească comportarea elevilor, relațiile dintre ei;

să activeze toți elevii la joc, găsind mijloacele potrivite pentru a-i antrena și pe cei timizi;

să urmărească felul în care se respectă, cu strictețe regulile jocului.

Este recomandat ca învățătorul să dea libertate copiilor în timpul jocului, pentru a spori rolul formativ pe care acesta îl deține în diferitele moduri de desfășurare a unei lecții de matematică.

Verbalizarea acțiunilor, exprimarea rezultatelor obținute, deși sunt importante nu se situează pe același plan cu activitatea propriu-zisă., putându-se utiliza un limbaj obișnuit.

g) Complicarea jocului;introducerea unor noi variante.

Sunt situații când pe parcursul jocului pot interveni elemente noi:

elevii devin ei înșiși conducătorii jocului;

schimbarea materialului didactic între elevi, pentru a le da posibilitatea să rezolve probleme cât mai diferite în cadrul aceluiași joc;

complicarea sarcinilor jocului;

introducerea unui nou element de joc;

introducerea unor materiale noi.

h)Încheierea jocului se realizează la finalul jocului, moment în care învățătorul formulează concluziile și aprecierile în legătură cu modul în care s-a desfășurat jocul, asupra modului în care s-au respectat regulile, cum s-au executat sarcinile primite. De asemenea, cadrul didactic va face referiri asupra comportamentului elevilor, făcând unele recomandări cu caracter individual și general.

II.4.Metode didactice. Metode didactice moderne

Cunoscute fiind problemele referitoare la structura jocului didactic și la specificul său, ca urmare a îmbinării originale a elementelor componente într-un tot unitar, mă voi referi în cele ce urmează, la câteva aspecte metodice de desfășurare a acesteia la diferite grupe.

La grupa de 3-4 ani, introducerea în joc se face sub formă de surpriză: sosirea unui personaj surpriză, prezentarea materialului, bătaia în ușă, vorbirea șoptită, aducerea săculețului fermecat. Prin acestea se urmărește atât realizarea unei atmosfere plăcute de joc, trezirea interesului și a curiozității pentru ceea ce va urma.

Se trece apoi la desfășurarea jocului, demonstrarea și explicarea acestuia făcându-se din mers, constituind prima etapă propriu zisă a jocului.

La grupa mică, educatoarea sau un anumit personaj este întotdeauna conducătorul jocului, revenindu-i sarcini importante, pe linia antrenării tuturor copiilor în respectarea regulilor jocului pe linia corectării răspunsurilor, a sancționării greșelilor, a aprecierilor răspunsurilor corecte, a complicării jocului.

Pe parcursul jocului se are în vedere antrenarea tuturor copiilor în răspunsuri individuale la toate aspectele propuse a fi exersate în cadrul jocului respectiv. Totodată se acceptă și răspunsuri incorecte, cu obligația de a fi corectate. Răspunsurilor verbale li se asociază multă mișcare (de brațe, picioare, palme) și mimică.

Toate acestea atrag copiii, ajutându-i să rezolve cu bine sarcinile propuse.

Atunci când prin jocul didactic se transmit cuvinte noi (denumiri de culori, forme, poziții spațiale), educatoarea este cea care denumește prima, apoi repetă, accentuând în mod intenționat asupra diferitelor părți de cuvânt pentru a fi percepute corect de copii. Apoi, se cere copiilor repetarea acestora, în mod individual, asociindu-le cu concretul obiectual. Astfel, cuvintele noi capătă conținut și sens, sunt reținute cu ușurință, sunt reproduse corect.

Repetițiile, ca și corectarea greșelilor din exprimarea copiilor, trebuie făcute cu mult tact pentru a nu supăra copiii și a nu le diminua din dorința de participare activă la joc. Efortul copiilor chiar și atunci când nu este încununat de succes deplin, trebuie apreciat, răsplătit pentru a-i încuraja și a-i determina să persevereze în continuare. În acest mod nu se creează condiții pentru apariția unor atitudini negative la copii.

Încheierea jocului se face în strânsă legătură cu conținutul acestuia și cu materialul folosit, pentru a obține adeziunea copiilor și asupra acestui moment al activității.

Formele pe care le pot îmbrăca încheierea jocului pot fi: aranjarea materialului la locul lui în sala de grupă, imitarea prin anumite mișcări a unor acțiuni efectuate de personajele prezentate în joc, prin onomatopee, aprecieri asupra rezultatelor obținute. Cu acestea se urmărește păstrarea atmosferei de voie bună și satisfacție a tuturor copiilor.

La grupa de 4-5 ani se mențin caracteristicile menționate mai sus, în special la începutul anului școlar (ca etapă de tranziție, pentru copiii care continuă grădinița sau de adaptare pentru cei care vin din familie la grădiniță la 4 ani).

Treptat în organizarea și desfășurarea jocului didactic apar aspecte noi: introducerea în joc se poate face prin intermediul unor ghicitori, scurte povestiri, a unor versuri prin care se anunță copiilor tema și astfel li se captează atenția și interesul pentru joc.

Ca moment aparte se realizează intuirea materialului didactic de copii, cu sprijinul educatoarei, moment prin care se satisface curiozitatea copiilor față de secretele pe care le conține și se asigură înțelegerea modului în care el va fi folosit la activitate.

Explicația și demonstrația jocului se realizează de către educatoare cu ajutorul unui copil sau a mai multor copii.

Acest moment privește întreaga desfășurare a jocului sau a câte unei părți a acestuia (dacă jocul arc 2 – 3 variante în desfășurarea sa). Explicația trebuie să fie făcută cu cuvinte puține, precise, clare, în concordanță deplină cu demonstrația. Numai în aceste condiții, ce durează puțin și nu secționează cursul firesc al jocului, este înțeleasă de copii.

În unele jocuri educatoarea transferă rolul ei de conducător anumitor copii, care nu au deficiențe prea mari în vorbire, se exprimă clar, formulează propoziții simple și corecte din punct de vedere gramatical (de exemplu, la jocurile Săculețul fermecat, Este ziua păpușii, Magazinul de jucării).

Se mențin, la această grupă, cerințele referitoare la manifestarea factorului pedagogic de către educatoare (în special în cazul copiilor timizi, cu persistente defecțiuni de pronunție și pronunțare corectă) și la practicarea melodicii jocurilor prin care se continuă învățarea de noi cuvinte, formularea de propoziții dezvoltate, înlocuirea substantivelor cu pronumele corespunzător.

În desfășurarea jocului poate fi inclusă, spre sfârșitul anului, ca stimulent al rapidității formulării răspunsurilor, al calității vorbirii, întrecerea între copii.

Încheierea activității se mai poate realiza și sub formă de cântec, ghicitoare, poezie, aprecieri cu caracter stimulativ.

La grupa copiilor de 5 – 6/7 ani, deși se mențin unele aspecte mai sus prezentate, care țin de esența jocului, apar totuși caracteristici noi, dat fiind faptul că sarcinile privind dezvoltarea copiilor vizează calitatea, cantitatea vocabularului, structura gramaticală, expresivitatea.

Introducerea în activitate poate fi realizată sub toate formele prezentate la cele două grupe (mai ales la începutul anului școlar), la care se mai adaugă și alte procedee, cum ar ficonvorbirea (prin care se face o reactualizare a acelor cunoștințe care au implicații directe în jocul respectiv) sau prezentarea directă a materialului și anunțarea jocului. Aceste procedeu prin caracterul lor mai serios, impun în fața copiilor mai multă răspundere față de modul de rezolvare a sarcinilor date prin joc.

Intuirea materialului se tace în totalitate de către copii. Atunci când este cazul, materialul distractiv, ca și la celelalte două grupe, se ia de către fiecare copil prin autoservire, la începutul activității sau în momentul în care jocul necesită aceasta.

Orientarea copiilor în joc se face integral (adică se explică și se demonstrează, atunci când jocul este nou, în întregime ori se prezintă în variante complicate) sau parțial (numai prin explicații, numai prin material – în cazul jocurilor cunoscute), de la începutul jocului sau se completează pe parcurs. În această orientare prealabilă, accentul continuă să cadă pe sarcina didactică, elemente de joc, reguli. Totodată se mențin aceleași rigori cu privire la durata și la calitatea acestui moment introductiv al jocului. În desfășurarea jocului se alternează momentele care aparțin conducătorului jocului – educatoarea (în primă etapă) și copil (când se repetă).

La grupa mare, o deosebită atenție se acordă calității jocului, care se constituie ca o rezultantă a mai multor factori: activizarea corectă, promptă a copiilor, exprimarea lor corectă din punct de vedere gramatical, rapiditatea închegării răspunsurilor, intonația adecvată, modelarea intensității vocii etc.

Pe parcursul jocului se accentuează asupra caracterului de întrecere (cine rezolvă repede și bine), ținând seamă de toate regulile jocului. Întrecerea se poate declara frontal între toți copiii, ori în două sau mai multe echipe. Punctajul se realizează fie prin aportul fiecărui membru al echipei, fie prin aportul reprezentantului echipei.

Se recomandă consemnarea rezultatelor obținute, în grafice, pentru a fi mai evident clasamentul final, care vizează calitatea muncii depuse. De asemenea, crește foarte mult rolul opiniei colectivului în alegerea reprezentanților, în aprecierea răspunsurilor, precum și supravegherea respectării regulii sau în soluționarea conflictelor.

În special la această grupă, în cadrul căreia se intensifică pregătirea copiilor pentru școală, se impune exersarea vorbirii fiecărui copil în parte, în aceleași cerințe de tact pedagogic și condiții de stimulare și încurajare a copiilor pe planul gândirii și exprimării cu voce tare.

În încheierea jocului didactic se analizează aportul fiecărui copil, se declară câștigătorii și se împart recompensele (care trebuie să vizeze diverse aspecte, în raport cu progresul înregistrat de fiecare copil în parte).

Aceasta se realizează prin jocurile didactice care exercită o influență multilaterală asupra dezvoltării psihice a copiilor, contribuind la dezvoltarea lor intelectuală, la educarea spiritului de observație, a imaginației creatoare, a gândirii și limbajului, deprinzându-i cu o muncă intelectuală independentă, necesară la școală.

CAP.III. Modalități de utilizare a jocului didactic la lecțiile de matematică

Învățământul preprimar se caracterizează prin bogatele valențe formative de care dispune, având o evidentă funcție educativă. Accentuarea laturii formative a muncii didactice trebuie realizată cu atât mai mult la clasele mici, având în vedere, pe de o parte, plasticitatea deosebită a sistemului nervos al copiilor la această vârstă care oferă bogate posibilități de modelare a personalității, precum și gradul intensității proceselor afective ale copiilor, pe de altă parte.

R. Dottrens subliniază necesitatea accentuării caracterului formativ al învățământului. "Grădinița – spune acesta – nu va mai fi credincioasă funcției sale, dacă va continua să asigure o instrucție elementară limitată; școala nu trebuie să formeze; ea trebuie să deschidă perspective. Noi considerăm că vremea când școala primară era un scop în sine a trecut. Nu va mai fi suficient să predăm, să-l facem pe copil să învețe și să recite; trebuie altceva; să-l învățam să învețe."

Primele patru clase au un rol hotărâtor pentru parcurgerea de către elev al întregului sistem al învățământului matematic. Cu "echipamentul" pe care îl dau aceste clase, elevul face întreaga "călătorie" în domeniul acestei științe. Este vorba de cunoștințe înțelese sau mai puțin înțelese pe care se clădește apoi întregul edificiu al învățământului matematic.

Mulți copii întâmpină dificultăți în însușirea matematicii pentru că nu-și însușesc la timp "instrumentele" de lucru cu care se operează, un copil care nu a învățat la timp să calculeze corect, care nu și-a format deprinderile elementare de calcul în rezolvarea oricărui exercițiu sau oricărei probleme cheltuie o cantitate de energie în plus și este împiedicat de a urmări firul raționamentului, fiind preocupat de ceea ce știe că nu poate el. În plus, dificultățile repetate pe care leîntâmpină în rezolvarea exercițiilor și problemelor, căile greșite încercate, eșecurile – departe de a-1 mobiliza pentru noi și noi încercări – duc la sădirea neîncrederii în puterile sale.

În primele clase se naște la elev dragostea, atractivitatea sau repulsia pentru studiul matematicii. Dacă el simte că pătrunde în miezul noțiunilor matematice, dacă gândirea lui este stimulată în mod sistematic să facă un efort gradat și simte că ființa lui adaugă ceva în urma fiecărui "antrenament", dacă el trăiește bucuria fiecărui succes, mare sau mic, toate aceste trăiri cultivă interesul și dragostea pentru studiul acestei frumoase discipline.

"Atractivitatea pentru matematică provine de la viabilitatea ei, de la măsura în care mobilizează gândirea și îi dă câmp de exercitare. O matematică rigidă care pune baza pe memorare de formulă nu poate fi atractivă."

Lăsând elevilor deplina independență în activitatea matematică din întreaga clasă am încercat să realizez și învățarea în ritm propriu. La matematică, mai mult decât orice altă disciplină se formează nivele de gândire și ritmuri de lucru foarte variate, uneori chiar specifice fiecărui elev.

Am manifestat, desigur, și o preocupare susținută pentru componentele afective și motivaționale ale învățării matematice, pentru cultivarea, încă din clasa întâi a interesului și atractivității pentru studiul matematicii. Unele lecții de matematică au fost organizate sub formă de joc sau întreceri.

Conceptul de număr se formează și se îmbogățește treptat pe tot parcursul învățământului matematic. începând cu numerele naturale, întregi, elevii cunosc pe tot parcursul școlii numerele raționale, reale complexe. Prima cunoștință elevul o face cu numerele naturale.

Primele numere până la 10 stau la baza întregului sistem al numerației. De aceea putem spune că acestea constituie "alfabetul" numerației.

Primele cunoștințe matematice cu care au luat contact copiii au fost mulțimile, familiarizarea lor cu acest concept. Elevii au fost conduși să "intuiască" noțiunea de mulțime prin exerciții – joc de grupare a obiectelor în mulțimi, după una sau mai multe proprietăți: formă, culoare, mărime.

Am făcut, de asemanea, exerciții de comparare a mulțimilor pentru a evidenția relația de echivalență care constituie fundamentul psihologic și logic al conceptului de număr.

În mod obișnuit am căutat să ofer copiilor posibilitatea de a compara elemente ale unor mulțimi care se găsesc în relații autentice în realitate (veverițe -alune; iepuri – varză), pentru ce relația de echivalență să poată fi sesizată în situații naturale în realitatea înconjurătoare.

R. Dottrens spune că "educatorul nu trebuie să aștepte în mod pasiv până ce copilul își formează noțiunea de număr, nu trebuie să se rezume la manipularea obiectelor mai mult sau mai puțin ingenioasă, ci trebuie să provoace, să favorizeze activitatea care-1 conduce la formarea noțiunii de număr."

În majoritatea timpului am lucrat cu mulțimi concrete și cu imagini (ilustrații din carte sau figuri decupate).

În sistemul predării numerelor până la 10, am insistat atât asupra aspectului cardinal al numărului cât și asupra celui ordinal care este mai ușor de înțeles pentru copil și unde el dispune de mai multă experiență.

În cadrul lecțiilor am folosit exercițiile -joc pentru a vedea dacă elevii și-au însușit cunoștințele în proporție mai mare, spre deosebire de colectivul altei clase unde aceste exerciții joc nu s-au folosit.

Ambele colective au fost formate din același număr de elevi, 25, un colectiv fiind experimental (la care lecțiile au fost predate folosindu-se cu preponderență jocul), iar celălalt colectiv, de control.

Prin acest experiment am dorit să demonstrez importanța jocului în lecțiile de matematică (și nu numai), pentru înțelegerea noțiunilor și aplicarea lor la rezolvarea exercițiilor și problemelor.

Probele de evaluare la matematică măsoară performanțele atinse de fiecare elev în formarea capacităților și a competențelor prevăzute în programă, specificate și în descriptori de performanță. Evaluarea s-a făcut prin probe orale și practice.

Precizări conceptuale:

Probele propuse în continuare se referă la evaluarea următoarelor competențe:

recunoașterea cardinalului unei mulțimi :

numărarea cu start și pas dați

compararea numerelor naturale

adunarea și scăderea numerelor căror sumă nu depășește 10

compunerea și descompunerea numerelor naturale

identificarea formelor plane și spațiale

efectuarea de măsurători și comparări pentru lungime, capacitate, masă, timp

compunerea de exerciții și probleme

După aplicarea probelor orale și scrise am reprezentat grafic rezultatele (comparative) obținute de cele două clase: experimentală și de control.

Proceduri de aplicare și de apreciere .

Proba orală 1 vizează evaluarea capacității de a recunoaște și utiliza cardinalul unei mulțimi. Se poate folosi o planșă cu patru – cinci desene reprezentând grupuri de obiecte bine diferențiate unele de celelalte sau jetoane din carton de dimensiuni vizibile din orice punct al clasei.

Elevii pot avea fiecare jetoane cu cifrele de la 1 la 9. In acest caz se poate realiza și o evaluare globală rapidă a procesului de răspunsuri corecte, la nivelul întregii clase, învățătoarea se adresează întregii clase:

"Am pe catedră jetoane pe care sunt desenate mai multe ființe sau lucruri. Voi aveți în plicurile de pe bănci cartonașe cu cifrele pe care le-ați învățat. Când eu voi ridica un desen voi va trebui:a) să ridicați jetonul cu cifra care arată numărul de ființe (sau lucruri) din desen

să scrieți în caiete (câțiva elevi vor scrie la tablă) cifra corespunzătoare
numărului de ființe desenate

să desenați atâtea cerculețe câte obiecte sunt în desenul indicat

să numiți cel puțin o pereche de numere din care se poate compune numărul indicat

Timp de lucru pentru scrierea la tablă: cea 4 minute/elev Modul de acordare a calificativului:

Proba orală 2 evaluează nivelul de formare a capacității de a număra cu start și pași dați.

Se solicită un elev să numere.

din 1 în 1 de la 0 la 10 și de la 10 la 0

din 2 în 2 de la 0 la 10 și de la 10 la 0

din 3 în 3 de la 0 la 10 și de la 10 la 0

din 4 în 4 de la 0 la 10 și de la 10 la 0

din 5 în 5 de la 0 Ia 10 și de la 10 la 0
Timp de lucru: cca 3 minute/elevModul de acordare a calificativului:

Proba orală 3 vizează evaluarea competențelor privind compararea și ordonarea numerelor.Se scriu pe tablă două numere de o cifră. învățătoarea se adresează elevilor:

Desenați atâtea cerculețe pe un rând câte indică fiecare număr. Pe care rând sunt mai multe cerculețe?

Care număr este mai mare?

Se indică al treilea număr. Scrieți cele trei numere în ordine crescătoare.

Scrieți cele trei numere în ordine descrescătoare.

Se indică al patrulea număr. Scrieți cele patru numere în ordine crescătoare

Scrieți cele patru numere în ordine descrescătoare

Timp de lucru pentruscrierea la tablă: cea 4 minute/elev

Modul de acordare al calificativului:

Proba orală 4 vizează evaluarea competențelor privind calculul aritmetic.

Se poate utiliza o planșă pe care au fost scrise anterior exerciții de adunare și/sau scădere, cu cifre de dimensiuni vizibile din orice punct al clasei. în funcție de nivelul clasei și de tema lecției, se pot propune succesiv 10 exerciții cu câte două operații.

Se nominalizează elevul care urmează să fie evaluat și se indică pe rând exercițiile la care trebuie să spună rezultatul. Modul de acordare al calificativului:

Proba orală 5 vizează nivelul de formare a capacității de a compune și rezolva probleme.

Se prezintă o planșă reprezentând o acțiune cu mai mulți participanți, care se poate exprima printr-o problemă de adunare. Învățătoarea se adresează clasei:

Observați desenul. Compuneți o problemă care se potrivește cu acest desen.

Scrieți exercițiul prin care se rezolvă problema

Reformulați problema modificând numărul participanților

Transformați exercițiul de adunare într-un exercițiu de scădere

Formulați o problemă care se rezolvă prin exercițiul de scădere scris la cerința anterioară și care are aceleași personaje

Completați cum doriți enunțul ultimei probleme și formulați în acest mod o nouă problemă :

Timp de aplicare a probei: 20 minute Modul de evaluare:

PROIECT DIDACTIC

Institutor:Vonica (Prică) Simona

Obiectul:Matematică

Subiectul:Recapitularea numerației 0-10

Titlul lectiei:Spre Țara lui Foarte Bine

Tipul lectiei:Consolidare și formare de abilități matematice

Scopul lectiei:-consolidarea cunoștințelor privind numerația 0-10;

-consolidarea deprinderilor de operare cu numere cuprinse între 0-10;

-dezvoltarea gândirii logice;

-trezirea interesului pentru matematică;

Obiective operaționale:

Pe parcursul și la sfarșitul lecției copiii vor fi capabili:

O1 -să completeze șirul 0-10 cu nr. care lipsesc;

O2 -să ordoneze crescător și descrescător nr. naturale 0-10;

O3 -să identifice nr.cu soț și nr. fara soț;

O4 – să numere din 3 în 3, crescător și descrescător;

O5 -să scrie 5 nr. consecutive,stiind ca doua dintre ele sunt 5 și 6.

O6 -să compare nr. naturale in concentrul 0-10;

O7 -să compuna și sa descompună nr.naturale;

O8 – să scrie nr. situate intre 5 și 8;0 și 4;7 și 10 inclusiv;

O 9 -să compună probleme cu ajutorul datelor din tabel;

O10-să evalueze și să se autoevalueze;

Metodele didactice:-exercițiul,conversația,brainstormingul,munca pe grupe, in pereche,jocul didactic, activitatea independentă.

Mijloacele de învățămant:-planșe,flip chart, fișe de lucru, insigne.

PROIECT DIDACTIC

DISCIPLINA: Matematică

DATA: 21 martie 2015

UNITATEA DE INVATARE:Adunarea și scăderea in concentrul 0 – 20;

CONTINUT:Adunarea și scăderea

ELEMENTE DE CONTINUT:Adunarea și scăderea numerelor naturale de la 0 la 20 fara trecere peste ordin;

TIPUL LECTIEI: de aprofundare a cunostințelor;

OBIECTIVE OPERATIONALE:

A. COGNITIVE: La sfarsitul lectiei, elevii vor deveni capabili:

OC 1 – sa efectueze operatii de adunare și scădere fără trecere peste ordin:

MINIMAL recunoașterea operațiilor de adunare / scădere;

NIVEL MEDIU aplicarea algoritmului de calcul la adunare /scădere;

MAXIMAL verificarea rezultatelor la adunare / scădere prin efectuarea probei.

OC 2- să utilizeze limbajul matematic adecvat pentru aflarea termenului necunoscut la adunare / scădere:

MINIMAL identificarea termenului necunoscut la adunare / scădere;

NIVEL MEDIU stabilirea relației dintre termenul necunoscut,rezultatul scăderii / adunarii și termanul cunoscut;

MAXIMAL aplicarea regulii de aflare a termenului necunoscut;

OC 3 – sa rezolve / compuna oral, probleme care se rezolva prin adunare / scădere:

MINIMAL stabilirea operatiilor de rezolvare a problemelor date;

NIVEL MEDIUcompunerea problemelor dupa desen;

MAXIMAL compunerea problemelor dupa exercitiu / expresie matematica.

B. MOTRICE: Elevii vor fi capabili:

OM1 – sa-si dirijeze efortul oculomotor catre centrul de interes sugerat de invatator;

OM2 – sa-si reprime miscarile inutile in ora.

C. AFECTIVE: Elevii:

OA1 – vor manifesta interes față de oferta didactica;

OA2 – se vor mobiliza pentru realizarea fiecarei sarcini date.

RESURSE:

A. BIBLIOGRAFICE:

1. stiintifice: Aron Ioan, Herescu I. Ghe.,, Aritmetica pentr invatatori ‘’, Bucuresti, Ed. D.P., 1977;

2. oficiale: Curriculum National. Progarama pentru invatamantul primar, Bucuresti, 1998;

3. pedagogice: Neacsu Ioan,,, Educarea capacitatii creatoare in procesul de invatamant’’, Bucuresti, Ed. D.P., 1988;

4. metodico-didactice: Metodica predarii matematicii la clasele I-IV, manualul pt. Licee pedagogice, cls.a XI-XII, Bucuresti, Ed. D.P.1988.

B. METODOLOGICE:

Strategie didactica: inductiva – algoritmica;

Metode și procedee: conversatia, exercitiul, munca independenta;

Forme de organizare: frontala, individuala,pe grupe;

Mijloace didactice: planse, fise.

C. TEMPORALE: 45’ – 50’

SCENARIU DIDACTIC

PROIECT DE LECȚIE

OBIECTUL: Matematica

ARIA CURRICULARĂ: Matematică și stiințe

SUBIECTUL: Adunarea și scăderea numerelor naturale în concentrul 0 – 100

TIPUL LECȚIEI: Formare de priceperi și deprinderi

SCOPUL LECȚIEI: – formarea priceperilor și deprinderilor de a opera cu numere

naturale în concentrul 0 -100;

stimularea și dezvoltarea gândirii creatoare, a spiritului de observație.

OBIECTIVE CADRU:

– Cunoașterea și utilizarea conceptelor specifice matematicii;

Dezvoltarea capacităților de explorare, investigare și rezolvare de probleme;

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O 1 – să efectueze adunări și scăderi cu numere naturale în concentrul 0 – 100;

O 2 – să opereze cu noțiuni ca: unități, zeci;

O 3 – să calculeze mintal exercițiile propuse;

O 4 – să construiască un exercițiu matematic cu termen necunoscut;

O 5 – să rezolve exerciții și probleme de tip joc;

O 5 – să reacționeze pozitiv, dorind să lucreze și să fie apreciați.

METODE ȘI PROCEDEE: conversația, exercițiul, jocul didactic, problematizarea.

MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT: fișe evaluative, planșă cu problemă dată,

ilustrate.

STRATEGII DIDACTICE: algoritmice.

FORMA DE ORGANIZARE: frontală, individuală, pe grupe.

BIBLIOGRAFIE: – M.E.C. – Curriculum Național, București, 2003,

*** – Revista cadrelor didactice – nr. 3 /1999

Berechet Daniela, 2002, Aritmetica – culegere de exerciții și probleme, Ed. Paralela 45, București.

III.1. Jocuri didactice matematice pentru însușirea noțiunii de mulțime și operații cu multimi

"Detectivii"

Scopul – Consolidarea cunoștințelor și deprinderilor referitoare la construirea mulțimilor pe baza unora din atributele de bază: formă, mărime, culoare. Obiective:

Să clasifice piesele după anumite atribut

Să determine numeric grupele formate

Să sesizeze greșelile efectuate intenționat

Sarcina didactică – Sesizarea greșelilor și clasificarea pieselor după atributele stabilite.

Material didactic: piesele trusei "Dienes", tabla magnetică pe care au fost desenate patru coloane

Desfășurare:

Învățătorul pune câte o piesă diferită pe tabla magnetică în coloanele desenate. Piesele sunt apoi așezate intenționat greșit, fără a respecta forma, copii îndreptând greșelile. învățătorul numără greșit pătratele din căsuța respectivă, copii sunt detectivii care descoperă greșelile.

Variantă – Se așează piesele în trei coloane folosind criteriul culorii, după mărime sau grosime, în două coloane.

Observație – Conducătorul jocului poate fi și un elev.

Evaluare – Vor fi desemnați câștigătorii jocului și felicitați pentru greșelile numeroase pe care le-au descoperit și corectat sau pentru felul în care au condus jocul.

"Săculețul fermecat"

Scopul – Perceperea corectă a însușirilor unei piese, chiar dacă nu o văd, folosindu-se doar de simțul tactil; ghicirea și apoi deducerea regulii. Obiective:

Să recunoască însușirile unei piese,

Să deducă culoarea piesei

Material didactic: trusa "Dienes", un săculeț netransparent în care sunt așezate piesele, tabla magnetică.

Organizare – Jocul se desfășoară sub forma de întrecere pe trei echipe Desfășurare:

De pe fiecare rând iese câte un elev, care separă în săculeț câte o piesă și, fără să o vadă, determină prin pipăit (peste învelișul săculețului) forma, grosimea, mărimea ei. Culoarea nu poate fi determinată de la începutul jocului, ea poate fi ghicită din întâmplare. Piesa este apoi scoasă, arătată copiilor și așezată pe tabla magnetică.

Jocul continuă în același mod. Pe măsură ce din săculeț au fost extrase mai multe piese, se pot face unele deducții asupra culorii. Astfel, dacă din săculeț au fost scoase două figuri de formă și mărime identică, având culoare roșie și galbenă, a treia se deduce că este albastră.

Evaluare – este evidențiată grupa care a dat răspunsurile cele mai bune.

III.2. Jocuri didactice matematice pentru însușirea numerelor naturale și a calculului matematic

III.2.1.Jocuri de numărare

"Cine știe să numere mai departe?"

Scopul – Verificarea cunoștințelor despre numărat și respectarea succesiunii numerelor. Desfășurare: La acest joc au participat toți elevii clasei. Înainte de joc am recomandat elevilor să fie foarte atenți și am făcut precizarea că cei care vor greși vor fi eliminați din joc până ce, dacă vor fi atenți, vor reuși să corecteze greșeala altor colegi.Se stabilește, dacă este cazul, până la ce număr se va număra. La semnalulmeu jocul începe, primul elev din șirul de bănci de la fereastră începe numărătoarea și continuă până ce este oprit printr-o bătaie din palme de către propunător. Elevul se oprește, se așează, iar numărătoarea este preluată în continuare de al doilea elev din același șir. În cazul în care unul din elevi a greșit la preluare sau la numărat, va sta în picioare. Se reia numerația de 2-3 ori până la limita stabilită anterior. Am numărat elevii rămași în picioare în fiecare șir de bănci și am declarat câștigător acel șir care a avut mai puțini copii în picioare. Pentru complicare se va cere copiilor să numere din doi în doi, apoi din trei în trei, stabilindu-se numărul de la care se va porni, respectiv se va opri numărătoarea.

"Surpriza" Scopul – Învățarea ordinii stricte crescătoare a șirului numerelor naturale.

Materiale – fișe de muncă independentă

Regula jocului:Elevii vor uni numerele în ordine strict crescătoare. Spre surprinderea copiilor, din liniile trasate se va forma un boboc de gâscă și un avion. Se va cere copiilor să spună tot ce știu despre gâscă, despre avion, se vor exploata valențele educative. Recompensă – copiii care au realizat aceste forme vor fi aplaudați.

"Ce numere lipsesc?"

Scopul – Fixarea deprinderilor de numărat până la 20; dezvoltarea spiritului de observație, dezvoltarea atenției și memoriei vizuale.

Material didactic – desene pe tablă (tabele) cu numere de la 10-20 sau de la 1-10, așezate în ordine cerscătoare sau descrescătoare

Desfășurare:

Acest joc l-am folosit cu succes în predarea – învățarea cunoștințelor privind însușirea numerației în concentrul 0-20 la elevii de clasa I.

După ce am împărțit clasa în două echipe, am format grupe de câte doi elevi cu aproximativ același nivel de cunoștințe. Jocul a început cu primul elev din echipa A (respectiv C) căruia i s-a prezentat tabelul cu numere desenat pe tabla acoperită. După ce elevul a observat cu atenție desenul, va trebui să spună ce numere lipsesc. Pentru aceasta are la dispoziție cam 15 sec. Urmează la rând un elev din echipa B (respectivD).

Aprecierea rezultatelor s-a făcut în funcție de răspunsuri. Pentru toate răspunsurile bune s-au acordat 3 puncte și s-a scăzut câte un punct pentru fiecare greșeală. A fost declarată câștigătoare echipa care a totalizat cel mai mare număr de puncte.

"Caută vecinii"

Scopul – Consolidarea deprinderilor de comparare a unor numere ce reprezintă valori de diferite mărimi

Sarcina didactică – recunoașterea unor numere mai mari sau mai mici cu 1-3 unități decât numărul dat

Material didactic -jetoane de forme diferite cu figuri numerice de la 1 la 9, formate din buline, triunghiuri, pătrate pentru conducătorul jocului. Desfășurare:

Ca activitate pregătitoare am făcut cu elevii unele exerciții de recunoaștere a diferitelor figuri numerice asemănătoare cu cele ce vor fi folosite în joc.

Astfel voi ridica elevilor jetonul corespunzător numărului 3. Ei vor trebui să recunoască numărul reprezentat de bulinele desenate.

Jocul a început prin ridicarea unui jeton de către propunător. Elevii, după ce au privit atenți jetonul, au numărat în gând bulinele, după care au găsit numerele mai mari și mai mici cu o unitate decât cel reprezentat pe jeton. Jocul s-a desfășurat pe echipe, clasa fiind împărțită pe trei șiruri de bănci.

Am ridicat jetonul pe care sunt desenate 6 buline. Copilul indicat s-a ridicat și a spus:"Ați ridicat jetonul cu 6 buline. Vecinul mai mare este numărul 7, iar vecinul mai mic este numărul 5." Pe rând vor fi desemnați elevi din fiecare echipă, cerându-le să găsească vecinii și altor numere arătate de mine.

Aprecierea s-a făcut cu participarea colectivului și s-a acordat câte un punct pentru fiecare "vecin" aflat corect. Echipa câștigătoare a fost evidențiată în fața clasei.

Acest joc a fost deosebit de eficient întrucât elevii au participat intens și cu plăcere și totodată am consolidat și fixat deprinderile de comparare a numerelor naturale în concentrul 0-10.

III. 2. 2. Jocuri de introducere a numerelor naturale 0-100

Se știe că din necesitatea de orientare în mulțimea obiectelor și a fenomenelor, a fost creat numărul, ca mijloc care a înlesnit acțiunea de cunoaștere a omului. Datorită numerelor, care reprezintă o anumită cantitate de unități, mulțimea obiectelor și fenomenelor este segmentată pe grupe cunoscute. Dar numărul este folosit nu numai pentru a se cunoaște o mulțime de obiecte sau fenomene, ci mai ales se operează cu el în diferite situații impuse de necesitățile vieții sociale. De aceea numerele tocmai pentru că sunt concrete se prind între ele în relații complexe din care reiese valoarea lor. Valoarea reprezintă latura sa esențială. În activitatea de instruire am pus accentul pe latura concretă a numerelor – adică elevul începător este învățat să recunoască numărul unităților al unei mulțimi.

Cele zece numere sunt prin structura lor elementele de bază ale numerelor următoare și datorită faptului că sunt cele mai mici, formate numai din unități, se leagă între ele alcătuind o realitate oarecum deosebită de celelalte numere. Elevul trebuie să înțeleagă că aceste numere se găsesc într-un sistem de relații, care reliefează valoarea, interdependența și ordinea lor.

Cele mai simple legături sunt cele care leagă nu număr de cel anterior (și cel următor) – adică fiecare număr în comparație cu numerele alăturate este mai mare sau mai mic cu o unitate.

Noțiunea de număr are un conținut sărac, valoarea sa rămâne slab conturată, iar efortul și atenția elevului sunt îndreptate mai ales pentru formarea deprinderii de a scrie cifra. Din experiența la catedră am observat că elevii atribuie mai multă importanță cifrei, pe care o confundă de multe ori cu numărul, întâmpină greutăți în cunoașterea numerelor, manifestă nesiguranță, confundând mărimea lor.

Din aceste motive am încercat să-i obișnuiesc pe elevi cu un anumit fel de obiecte, pentru ca astfel acestea să nu-i mai solicite interesul, să le considere numai ca mijloc de sprijin în activitatea sa intelectuală. Lăsând la o parte multitudinea și diversitatea materialului care abate atenția elevilor de la fondul principal de idei, am căutat să găsesc cea mai indicată formă pentru reprezentarea grafică, și anume, cercul, forma rotundă producând o imagine vizuală puternică.

Din același motiv trebuie luat în considerare și coloritul materialului. Cele mai reprezentative culori fiind cele care contrastează la maximum, am ales culoarea roșie, precum alb și negru. De asemenea prezintă importanță deosebită și poziția obiectelor.

Învățământul contemporan este activ și creativ. Aceasta înseamnă că elevii trebuie să contribuie la soluționarea unor taine, deci să lucreze efectiv și în același timp să gândească în mod original.

Jocul în sine constituind o motivație pentru sarcinile ce le avem de rezolvat, am asigurat curiozitatea și dorința lor de a ști.

"Cine formează mai multe cerculețe?"

Scopul – Consolidarea componentei numărului șapte, dezvoltarea spiritului de observație al imaginației creatoare, a spiritului de inventivitate și formarea capacității de a sesiza diferențele.

Elevii au ca sarcină de lucru formarea cerculețelor diferite cu câte șapte ținte fiecare, din ținte de două culori. Țintele trebuie așezate în numere și poziții diferite pentru ca cerculețele să nu semene între ele. Câștigă elevii care formează mai multe cerculețe diferite. Fiind puși să alcătuiască cerculețe diferite, elevilor li se dezvoltă imaginația creatoare. Le-am cerut apoi să se uite cu atenție, să observe, să compare cerculețele între ele pentru a descoperi dacă au două sau trei cerculețe identice. Astfel elevilor li se dezvoltă capacitatea de analiză și sinteză. Jocul scoate în evidență și componența numărului șapte. In acest scop am cerut elevilor să spună din ce l-am format pe șapte. Variantele sunt multiple (fig-10). Pentru demonstrarea celor 18 soluții existente am executat o planșă cu cele 18 cerculețe, pe care am folosit-o la realizarea altui joc, pentru a sesiza diferențele. Din cele 18 cerculețe am aranjat ca două să fie identice, elevii având sarcina să o găsească, în timpul stabilit în prealabil.

Prin acest joc elevilor li se dezvoltă spiritul de observație, atenția, memoria și perspicacitatea

“Trenulețul”

Acest joc l-am folosit în componența numerelor și operațiilor de adunare și scădere în concentrul 0-10

Le-am cerut elevilor să găsească un număr cât mai mare de vagoane folosind operația de adunare și scădere. Apoi au fixat ei numărul vagoanelor și locomotiva, cerând folosirea operațiilor de adunare și scădere. Jocul a antrenat întreaga clasă de elevi, participând cu mult interes la găsirea multor posibilități. Faptul că găseau corect așa-zisele "vagoane" îi făceau fericiți și încrezători în puterile lor.

III.2.3. Jocuri pentru învățarea operațiilor aritmetice

"Vântul a luat semnele !"Scopul – Consolidarea deprinderilor de calcul oral și scris cu adunări și scăderi în concentrul 0-10. Sarcina didactică – găsirea corectă și corespunzătoare a semnelor operațiilor aritmetice învățate, astfel ca rezultatul final să fie egal cu cel de la care a pornit jocul.Material didactic – desen pe tabla (fig. 14), fișe pentru fiecare elev.Regulile jocului: Pe tablă am desenat mai multe pătrate în care am scris mai multe cifre, între ele nu se găsesc semnele de adunare sau de scădere, căci au fost luate de vânt și împrăștiate. Pentru a-i ajuta pe elevi să găsească mai ușor locul lor, am relatat copiilor o mică istorioară: "Într-un autobuz s-au urcat la capăt de linie 5 călători. La prima stație s-au mai urcat 3, iar la următoarea au coborât 2" și așa mai departe până ce se ajunge la ultima cifră din ultimul pătrat. Elevii au sarcina de a scrie semnele în dreptul cifrelor respective. Am atras atenția elevilor că rezultatul final (la care se ajunge) este egal cu numărul de la care s-a pornit jocul. Ca muncă independentă le-am cerut elevilor să scrie pe fișele primite coloanele de exerciții care rezultă din joc. 3 = 8 8-2 = 6 6 + 4=10 10-7 = 3 3 + 5 = 8 8-3= 5

"Săgeata magică" (I)

Scopul – Formarea deprinderilor de calcul, dezvoltarea gândirii logice Materiale – fișe cu imaginile de mai jos Regula jocului:învățătoarea împarte fișe elevilor, care vor completa pătratele libere Recompensă – primii trei elevi care rezolvă corect exercițiul vor primi câte un fanion roșu

"Săgeata magică"(ll)

Scopul – Formarea deprinderilor de calcul corect, rapid Materiale – fișe de muncă independentă

Regula jocului – Copii vor completa pătrate cu cifrele corespunzătoare.Recompensă un fanion roșu

"Pisica"

Scopul – Formarea deprinderilor de calcul rapid; consolidarea adunării și scăderii

Materiale – o cutie, fișe pe care sunt scrise exercițiile

Regula jocului – Un copil este "pisica". El caută în "cutia cu șoareci" și prinde unul (o fișă). Citește în fața clasei exercițiile pe rând, iar copii răspund cu rapiditate. Jocul continuă până ce "pisica" a prins toți "șoarecii".

Recompensă – copii care greșesc la calcul sunt "pedepsiți" și puși să imite pisica sau șoricelul (spre hazul celorlalți elevi).

"Castelul fermecat"

Scopul – Formarea deprinderilor de calcul corect și rapid; recunoașterea figurilor învățate; dezvoltarea spiritului competitiv

Materiale – fișe după modelul de mai jos

Regula jocului – Castelul este format din mai multe niveluri, pe fiecare fișă a fiecărui nivel este un număr care se adună sau se scade din numărul precedent. Rezultatele obținute după ultima operație vor fi puse în turnul castelului

III. 2. 4. REZOLVAREA Șl COMPUNEREA PROBLEMELOR SUB FORMĂ DE JOC

Rezolvarea problemelor presupune existența unui întreg complex de priceperi și deprinderi, presupune cunoașterea în condițiile cele mai bune a operațiilor aritmetice, însușirea pe deplin a tehnicii acestor operații și dezvoltarea aptitudinilor de a sesiza relațiile dintre datele unei probleme.

În general se poate spune că "rezolvarea problemelor constituie cel mai nimerit mijloc pentru realizarea scopurilor pe care le urmărește predarea aritmeticii."

Întrucât activitatea de rezolvare a problemelor simple se introduce chiar din clasa întâi, elevii trebuie inițiați și conduși cu mult tact și deosebită răbdare.

Ținând seama de faptul că gândirea copilului este concretă, legată de imaginile lucrurilor, primele probleme le-am rezolvat sub formă de joc formulându-le pe baza acțiunilor ce se petrec în mod real în fața elevilor.

În lucrarea de față voi prezenta câteva probleme -joc folosite cu succes în lecțiile de matematică cu elevii clasei I.

Probleme – joc

a) "La o librărie s-au adus 30 de coli coloarte: 25 roșii și 5 galbene. Elevii clasei au cumpărat 17 coli roșii și galbene. Câte coli galbene și cate coli roșii au putut să cumpere?"

Elevii au posibilitatea de a găsi toate soluțiile existente:
12r + 5g=1713r + 4g=17

16r+lg=17 15r + 2g=17

14r+3g=17 17r + 0g=17

Pe trei sârme de telegraf se așează 3 păsări: o vrabie, o rândunică și un porumbei"

Le-am cerut elevilor să arate posibilitățile de așezare ale acestor păsări pe cele 3 sârme. Copii au lucrat cu mult interes și plăcere, dând dovadă de multă imaginație, originalitate și flexibilitate. Un elev a propus numerotarea sârmelor cu 1, 2, 3 și a cerut colegilor posibilitățile ca fiecare pasăre să se așeze pe câte o sârmă cu condiția să nu se așeze
de două ori în același loc

O altă variantă a problemei – joc, care dezvoltă gândirea, imaginația și atenția este următorul exemplu aplicat elevilor: "O elevă așează pe bara socotitoarei 5 bile roșii și albe. Câte bile roșii și câte bile albe poate așeza fetița pe bară? Desenați și voi bara, bilele și colorați-le!

Aplicația practică în diferite probleme le formează elevilor deprinderi de a da soluții cât mai multe și mai variate solicitându-îe fluiditatea și flexibilitatea gândirii în combinații dar și în construirea de probleme.

d) Jocul "Ce se poate întreba?" l-am aplicat elevilor în lecțiile de matematică deoarece favorizează dezvoltarea capacității de a sesiza întrebarea corectă atât de utilă în orice act de creație:

"Dănuț are 9 creioane, din care dă 2 Anișoarei. Ce puteți întreba?" Din 28 elevi numai 14 au găsit toate întrebările posibile:

"Câte creioane i-au rămas lui Dănuț?"

"Cu câte creioane are Dănuț mai multe decât Anișoara?"

"Cu câte creioane are Anișoara mai puține decât Dănuț?"

"Câte creioane au împreună?"

Unii elevi din cei rămași au găsit 2, alții 3 întrebări și doar 3 elevi au găsit o singură întrebare.

Ghicitori – probleme

Scopul – Consolidarea adunării și scăderii în concentrul 0-100

Sarcina didactică – să asculte cu atenție ghicitorile problemă și să efectueze operațiile de adunare și scădere în concentrul 0-100

Această categorie de jocuri place mult copiilor și am folosit-o cu mult succes la lecțiile de matematică când am consolidat și fixat operațiîe de adunare și scădere.

"De cu zori și tară ceartă "Azor poate-ar fî dormit

Un cățel și un motan în cotețul liniștit,

îl conduc până la școală însă musafiri o droaie

Pe prietenul lor, Dan. I-au venit, aduși de ploaie:

Că-s prieteni, o ghiciți. O puicuță, un curcan,

Insă câți anume, știți?" Un purcel și un gâscan.

(1+1+1=3) La un loc înghesuiți,

Oare câți or fi? Ghiciți?" (1+1+1+1+1=5)

"Ah, ce mândră-i cloșca mea! "Zece șoricei, sub plop

Nimeni n-are pui ca ea.Joacă hora, hopa-hop!

Cinci sunt mici și unul mare Unul a fugit că ploua

Socotiți câți pui ea are?" Câți mai joacă hora?"

(5 +1=6) (10-1=9)

"De sub streașinile mele "Patru motănei de pluș

Pleacă nouă rândunele. Se tot joacă, jucăuși.

Și mai e o rândunică… Unul a căzut în nas

Mică, mică mititică. Ceilalți câți au mai rămas?"

Ar rămâne dar i-e frică, (4-1=3)

Să nu vină vreme rea, "Jos în vale, pe un lac

Ș-atunci pleacă uite-așa. Șase rațe baie-și fac.

Spune-mi câte rândunele Două pleacă: mac, mac, mac.

Trec deasupra casei mele?" Câte au mai rămas pe lac?"

(9+1=10) (6-2-4)

Problemele istorioare pot constitui în ora de matematică un moment recreativ foarte eficient:

"Într-o zi ursul s-a întâlnit prin pădure cu cumătra vulpe. Acesta o întreabă:

Câți ani ai cumetrită?

Păi, dacă mi-ai mai da dumneata încă 10 ani aș avea 18." Câți ani are vulpea?

"Vulpea la rândul ei, îl întreabă pe Moș Martin:

Dar tu, câți ani ai ?

Of! Dacă mi-ai lua 20 de ani, tot mi-ar mai rămâne 30." Câți ani are ursul?

III.3 Jocuri didactice matematice pentru însușirea noțiunilor de geometrie

"Aranjăm discurile (pătratele, triunghiurile)"

Sarcina didactică – Alcătuirea unor submulțimi dintr-o mulțime dată; folosirea deducției logice

Material didactic: piesele trusei "Logi II" din care s-au scos toate piesele groase și ovale

Elemente de joc: întrecerea între colegii de bancă

Desfășurare:

Fiecare copil are discuri, pătrate, triunghiuri și dreptunghiuri subțiri. Jocul se desfășoară în două etape distincte. În fiecare etapă, învățătorul propune copiilor să separe piesele de o anumită formă (disc, pătrat, etc). Apoi, se observă că piesele din fiecare grupare sunt de două mărimi și se formulează cerința ca discurile mari să fie așezate pe un rând, iar cele mici pe altul. Se poate cere ca separarea discurilor/pătratelor, să se facă după criteriul culorii: un rând pentru cele albastre, altul pentru cele galbene și altul pentru cele roșii. Și în acest caz, în fiecare rând piesele diferă prin mărime: unele sunt mari, altele sunt mici.

În a doua etapă, se formulează cerința de a se așeza toate piesele de o anumită formă într-un tablou cu opt căsuțe astfel încât acesta să fie cât mai frumos. După mai multe încercări, copiii vor ajunge la concluzia că e mai bine să rezerve coloanele celor trei culori (albastru, galben, roșu) pe una din linii fiind așezate piesele mari, iar pe alta piesele mici. Dacă li se va lua din tablou o piesă, ei vor ști să o determine prin cele trei caracteristici: culoare, mărime, formă.

În mod similar se procedează cu așezarea pătratelor, a triunghiurilor și a dreptunghiurilor. Cele patru tablouri se pot alătura, obținându-se un tablou de 4 x 6 = 24 piese. Sunt evidențiați elevii care au aranjat corect piesele și în timpul cel mai scurt.

"V-ați găsit locul ?"

Scopul – Intuirea intersecției a două mulțimi

Sarcina didactică – Să formeze mulțimi care să cuprindă piese ce au comune două atribute

Material didactic – jocul "Logi II" din care s-au scos piesele de formă ovală pentrufiecare element

Desfășurare:

Propun elevilor să formeze mulțimea pieselor mici și subțiri; mulțimea pieselor mici și groase; mulțimea pieselor mari și subțiri; mulțimea pieselor mari și groase.

Se pot organiza întreceri pe echipe (rânduri de bănci), câștigând echipa ai cărei copii au format mai repede și mai corect mulțimea. În repetările următoare ale jocului, deși obiectivele sunt aceleași, ele trebuie realizate cu mulțimi diferite. De exemplu, echipa care a aranjat piesele mari și subțiri, va aranja mici și subțiri și invers.

CAP.IV. Metodologia cercetarii

Relația dintre jocul didactic matematic și metodele moderne in contextul educației timpurii

IV.1. Ipotezele și obiectivele cercetării

IPOTEZA DE LUCRU: Dacă se utilizează jocul didactic matematic în activitatea instructiv-educativă din grădiniță, atunci influențăm pozitiv dezvoltarea unor subsisteme ale vieții psihice a preșcolarului (gândirea, memoria, imaginația, atenția, spiritul de observație, ș.a.)

SCOPUL: Dezvoltarea armonioasă a vieții psihice a preșcolarilor prin utilizarea sistematică a jocului didactic matematic în activitățile instructiv-educative din grădiniță.

OBIECTIVELE CERCETĂRII:

O1 – identificarea caracteristicilor tipurilor de jocuri didactice matematice;

O2 – stabilirea modalităților de antrenare a proceselor psihice prin intermediul jocului didactic matematic;

O3 – evidențierea efectelor produse de utilizarea jocului didactic matematic în activităților din grădiniță.

IV.2. Metode și tehnici de cercetare

În alegerea metodelor de cercetare am avut în vedere următoarele:

recurgerea la metode obiective de cercetare, adică la metode prin care să poată fi observate, înregistrate și măsurate reacțiile subiectului la acțiunea directă sau indirectă a diferiților stimuli externi;

utilizarea de metode care să facă posibile abordarea sistematică a fenomenului investigat;

folosirea unui sistem complementar de metode, care să permită investigarea fenomenului, atât sub aspectul manifestării sale generale, cât și specifice;

Am folosit experimentul psiho-pedagogic, metoda testelor, dar și observația. În funcție de cerințele concrete ale cercetării am recurs și la alte căi și mijloace de informare:

observarea elevilor în timpul activităților matematice desfășurate;

analiza unor lucrări și materiale realizate de copii;

sondaje privind preferințele și interesele copiilor;

analiza corelațiilor dintre calificativele obținute înainte și după introducerea experimentului.

IV.3. Descrierea grupei de preșcolari – Eșantionul

Pentru verificarea ipotezei de lucru și atingerea obiectivelor, mi-am orientat atenția asupra unui eșantion reprezentând o grupă de preșcolari cu vârsta cuprinsă între 3-5 ani de la Grădinița Gamex, Constanța.

Structura eșantionului apare redată în tabelul următor:

IV.4. Descrierea variabilelor.

Grupa este destul de echilibrată în ceea ce privește numărul de fete și cel al băieților și omogenă din punct de vedere al vârstei copiilor.

Cei mai mulți dintre copii au împlinit 5 ani în timpul anului școlar 2014 – 2015 la grupa mijlocie, iar anul acesta la grupa mijlocie, prezența a fost între 85% – 95% zilnic, absențele fiind doar din motive obiective (condiții climatice, probleme de sănătate).

52% dintre părinții copiilor au studii medii, constatându-se la aceștia o mare deschidere spre cunoaștere, dorind să asigure copiilor o cât mai bună educație.

La mijlocul grupei nu există copii cu probleme grave de sănătate.

IV.5.Organizarea și desfășurarea cercetării. Etapele cercetării

IV.5.1. Etapa inițială (constatativă). Evaluarea inițială

Primul pas în realizarea efectivă a cercetării constă în testarea nivelului de dezvoltare a proceselor psihice ale copiilor.

Astfel, am planificat la începutul anului școlar 2014 – 2015 teste inițiale. În general sunt probe ce pot fi aplicate cu ușurință, cu materiale la îndemână, astfel încât nu am întâmpinat dificultăți în administrarea lor efectivă.

Fiind prezentate sub o formă atractivă, ele au trezit interesul copiilor și au dezvăluit aspecte importante pentru cercetare.

În această direcție am aplicat următoarele probe predictive:

Proba de percepție a proporțiilor

Raportul formă-culoare în percepția copilului

Probă de atenție

Comportamentul inteligent

1.Proba de percepție a proporțiilor

Material: 4 imagini de mere roșii de 3 – 4 mărimi diferite, tăiate în două părți.

Desfășurare: se amestecă cele 8 părți, se pun în fața copilului, cerându-i-se să reconstituie întregul.

Am notat reușita sau nereușita în funcție de numărul de imagini construite corect.

2.Raportul formă – culoare în percepția copilului

Material: Obiecte de forme diferite (cuburi, jetoane rotunde, triunghiuri, pătrate, bețe etc) colorate în albastru și roșu.

Desfășurare: se cere copiilor să clasifice obiectele. Li se spune: "Puneri la un loc toate obiectele care sunt la fel!”

Se urmărește dacă realizează clasificarea după formă sau după culoare.

Proba de atenție

Volumul atenției

Material: o cutie cu capac, diferite obiecte

Desfășurare: introducem în cutie la început 3 obiecte cunoscute copilului cum ar fi: un creion, o jucărie, o minge, apoi creștem treptat numărul obiectelor.

Descoperim cutia și cerem subiectului să se uite în ea. Din clipa în care se uită, număr în gând 1,2 și acopăr. Se cere copilului să enumere ce a văzut. Se va puncta enumerarea unui număr cât mai mare de obiecte vizualizate și evocate ulterior.

Organizarea unor jocuri în care modificăm poziția unei persoane într-un grup. Cel supus probei trebuie să observe, în prealabil, grupul, apoi iese din clasă. În timp ce lipsește, se efectuează modificarea dorită (1 minut).Nu i se spune dinainte ce sarcină va avea. I se cere numai să se uite la grupul respectiv. Se va identifica: gradul de atenție, memoria, spiritul de observație.

3.Comportamentul inteligent

Material: 4 mese de înălțimi diferite, 2 mese mai mari, 4-5 scaune de dimensiuni și forme diferite, o jucărie atârnată pe perete la 2 metri înălțime, câteva bețe de 60 cm așezate la întâmpla scaunele și mesele din sală, câteva tije ce se pot îmbina p prelungire.

Desfășurare: măsuțele, mesele și scaunele le plasăm la di distanțe de peretele pe care se află atârnată jucăria. Se copilului să ia jucăria atârnată pe perete, astfel: « Vezi această jucărie sus ? Va fi a ta dacă poți să o ajungi. Procedează cum poți să folosești tot ceea ce este prin sala de grupă ». Subiectul este încurajat până începe să acționeze. Dacă acționează, i se sugerează arătându-i un scaun, un băț etc. Acest experiment l-am desfășurat individual. Rezultatele obținute sunt prezentate în tabelul următor:

IV.5.2. Etapa experimentală. Evaluarea continuă

Prezint în continuare un set de tipuri de jocuri didactice matematice aplicate experimental cu scopul de a accelera dezvoltarea gândirii, memoriei, imaginației și atenției preșcolarilor. Ele se vor regăsi în planificarea semestrială orientativă pentru grupa-mijlocie, prezentată în anexă.

GÂNDIREA

Gândirea este un proces psihic de reflectare generalizată și mijlocită a realității obiective, a însușirilor și relațiilor esențiale ale obiectelor și fenomenelor. La baza gândirii se află senzațiile, percepțiile și reprezentările. Principalele operații ale gândirii sunt: analiza, sinteza, comparația, abstractizarea, generalizarea, concretizarea.

Pătrunderea în esența noțiunilor matematice nu se rezumă doar la o simplă asimilare, ci necesită un efort susținut și bine gradat al intelectului, vizând formarea unui anumit mod de a gândi printr-un antrenament permanent al gândirii.

Gândirea se dezvoltă odată cu dezvoltarea operațiilor mintale ce nu se pot separa unele de altele; ele se împletesc și se subordonează unele altora în funcție de sarcina dată.

La această vârstă gândirea copiilor se ridică treptat la un nivel mai înalt, conținutul gândirii se îmbogățește în strânsă legătură cu lărgirea experienței lor cognitive. Preșcolarii fac cunoștință cu un mare număr de obiecte și fenomene din natură și societate. Formele activității lor devin tot mai complexe: jocurile se complică, ei încep să deseneze, să modeleze, să construiască, să efectueze forme elementare de muncă. Crește, de asemenea, cercul cunoștințelor pe care copiii le primesc pe baza descrierilor și explicațiilor verbale, de la adulți. La această vârstă indicațiile și explicațiile verbale ale adulților sunt înțelese de copii numai dacă ele găsesc sprijin în experiența lor nemijlocită.

Sub influența adulților, care atrag atenția asupra diferitelor laturi ale fenomenelor și mai cu seamă asupra cauzelor, preșcolarii încep să se intereseze de legăturile interioare ale lucrurilor, de cauzele mai ascunse ale unui fenomen. Ei demontează jucăriile pentru a afla de unde vin sunetele sau ce anume le provoacă. După ce învață să vorbească, întrebările lor fără sfârșit exprimă prin cuvinte ceea ce nu pot exprima prin mișcări. Curiozitatea copiilor începe să pătrundă dincolo de lumea percepută în mod direct de către ei. Pe măsură ce cresc, necesitățile lor cognitive devin din ce în ce mai mari și curiozitatea reprezintă un impuls permanent care asigură lărgirea cunoașterii și înțelegerii.

Prezint în continuare un set de jocuri didactice aplicate experimental în vederea dezvoltării gândirii și a operațiilor acesteia la preșcolari.

Joc didactic "Jocul asemănărilor"

Scopul jocului: dezvoltarea capacității de a discrimina culorile

Sarcina didactică: să identifice culoarea obiectelor

Conținutul jocului: cunoștințele referitoare la culoarea obiectelor

Reguli de joc:Când Martinel ridică un steguleț de o anumită culoare, copiii așează jucăriile având culoarea indicată pe raftul identic colorat.

Elemente de joc:participarea lui Martinel la joc, semnal sonor, semnal vizual (stegulețe colorate), gruparea după culoarea medalionului, mânuirea materialului.

Materiale didactice: jucării de diferite culori, ursuleț, stegulețe colorate, medalioane colorate, trompetă, rafturi colorate amenajate în sala de grupă.

Obiectivele operaționale pe care le-am urmărit sunt:

să denumească culoarea obiectelor (jucăriilor) prezentate;

să clasifice obiectele în funcție de culoarea acestora;

să verbalizeze acțiunile efectuate.

Desfășurarea jocului:

Ursulețul Martinel are foarte multe jucării, dar sunt amestecate și ar vrea să și le ordoneze. Se prezintă copiilor jucăriile ursulețului. În clasă sunt amenajate niște rafturi diferit colorate (roșu, galben, verde etc). Copiii vor alege jucăriile de culoarea stegule ridicat de Martinel și le vor așeza pe raftul de aceeași culori. Verbalizează apoi acțiunea efectuată, specificând caracteristicile (culoarea) jucăriilor.

Variantă

Fiecare copil primește câte un medalion de o anumită culoare. La semnalul sonor al educatoarei (suflă din trompetă) copiii se grupează în funcție de culoarea medalionului.

Joc didactic: „Mai multe jucării, mai puține”

Scopul jocului: denumirea corectă a grupelor de jucării și compararea lor pe baza percepției globale, utilizând termenii: mai multe, mai puține. Dezvoltarea spiritului de observație,stimularea vorbirii, dezvoltarea operațiilor gândirii (analiza, sinteza, comparația).

Sarcina didactică: să denumească grupe de jucării, să compare grupe de obiecte și să aprecieze global cantitatea.

Conținutul jocului:grupe cu "mai multe" obiecte, grupe cu "mai puține" obiecte.

Regulile jocului:răspunde copilul care primește mingea.

Elemente de joc:aruncarea și prinderea mingii, surpriza, semnal sonor, mânuirea materialului, aplauze.

Material didactic: grupe de jucării: mașini, avioane, tractoare, păpuși,minge, jetoane reprezentând mai multe/mai puține obiecte.

Obiective operaționale:

O1 – să denumească materialul utilizat;

O2 – să compare grupe formate, identificând relații cantitative existente;

O3 – să utilizeze în exprimare termenii "mai multe", "mai puține".

Desfășurarea jocului: Se prezintă copiilor două grupe de păpuși (I – 6păpuși, a II a – 3 păpuși). Se denumesc în mod corespunzător -" o grupă cu păpuși multe, o grupă cu păpuși puține". Se arată copiilor jucăriile care pregătite în diferite locuri în clasă și se stabilește unde sunt mai multe, unde sunt mai puține.

Se acoperă în continuare jucăriile așezate în fața copiilor și copilul care primește mingea aruncată de educatoare descoperă jucăriileascunse, le denumește și spune unde sunt mai multe, unde sunt mai puține. Exemplu: Eu am găsit ursuleți.Aceasta este grupa cu mai mulți ursuleți Aceasta este grupa cu mai puțini ursuleți.

Variantă

Fiecare copil primește câte un jeton pe care sunt reprezentate mai multe sau mai puține jucării. La semnalul sonor (telefon) al educatoarei ridică jetonul copiii ce au reprezentate mai multe (sau mai puține) jucării.

Joc didactic:"Să împodobim bradul"

Scopul jocului: recunoașterea grupelor cu 1, 2, 3 obiecte și formarea deprinderii de a acționa cu obiectele.

Sarcina didactică: – să denumească jucăriile și să le aranjeze în brad

– să formeze grupe de 1-2-3 obiecte

Conținutul matematic: cunoștințe legate de numerație

Reguli de joc: Copilul numit de educatoare să împodobească bradulalege atâtea jucării câte îi indică educatoarea (una sau două). Jucăriile sunt așezate în brad de același copil, utilizându-se numeralele cardinale unu (un) și doi, una (o) și două.

Elemente de joc: împodobirea bradului, surpriza, prezența lui Moș Crăciun, hora copiilor, interpretarea cântecelului, mânuirea materialelor, sunetul clopoțelului.

Material didactic: un brăduleț, un părinte îmbrăcat în Moș Crăciun, unsac cu jucării (ciuperci), globuri, steluțe, fundițe, etc),bucăți de polyester (bulgări de zăpadă).

Obiective operaționale:

să denumească obiectele aduse de Moș Crăciun;

să numere până la 3;

să împodobească bradul cu 1, 2, 3 jucării;

să selecteze un grup de obiecte în funcție de cardinalul indicat;

să verbalizeze acțiuni efectuate folosind termeni matematici ("grupă", "mai mulți", "mai puțini" etc.)

Desfășurarea jocului:

Sub formă de surpriză va fi invitat în sala de grupă Moș Crăciun. Acesta Ie-a adus copiilor un sac de jucării și un brad. Scoate din sac câte o jucărie și-i întreabă pe copii cum se numește fiecare. Educatoarea le propune copiilor să împodobească bradul. Se numește un copil care alege din sac o jucărie preferată ( de exemplu o steluță), o așează în brad, o numără prin încercuire și apoi spune: "Eu am împodobit bradul cu o steluță". Alt copil va împodobi bradul cu două jucării (globuri) procedând la fel ca primul. Educatoarea adresează întrebările: "Copii, cu ce am împodobit bradul?"(cu steluțe și globuri) "Unde sunt mai multe jucării,în grupa steluțelor sau în grupa globurilor?" (în grupa globurilor)

Variantă

Copiii fac o horă în jurul pomului, iar educatoarea le dă bulgări de zăpadă. La semnalul ei,(sună din clopoțel) fiecare copil, pe rând, aruncă un bulgăre sau doi bulgări de zăpadă, spunând în ordine câți bulgări a aruncat. Apoi prinși în horă, cântă:

"Brăduleț, brăduț drăguț,

Noi în casă te-am adus,

Cu toții te împodobim,

în jurul tău ne învârtim

Și daruri multe noi dorim."

În finalul jocului Moș Crăciun împarte copiilor câte o ciocolată și câte două bomboane.

Jocurile didactice matematice prin care se urmărește cultivarea operațiilor gândirii și dezvoltarea gândirii, în general, sunt foarte numeroase. Am prezentat doar câteva dintre acestea, jocuri ce se pretează la vârsta de 4-5 ani, vârstă ce o au și copiii care alcătuiesc grupa experimentală.

Dacă jocurile prezentate realizează sarcini și obiective de o dificultate mai mică, sunt și jocuri didactice care cuprind sarcini cu un grad mai mare de dificultate, presupunând un cuantum destul de mare de cunoștințe asimilate, precum și dezvoltarea până la un anumit grad a operațiilor gândirii. Aceste jocuri cu rezolvarea unor probleme presupun o oarecare flexibilitate, fluiditate, creativitate, mobilitate a gândirii. Aceste jocuri vor fi organizate mai târziu, nu se pretează încă la vârsta de 4 ani.

MEMORIA

Memoria este un proces psihic de cunoaștere ce constă în întipărirea, păstrarea și reactualizarea experienței anterioare.

Preșcolarii memorează cu ușurință diferite imagini, poezii, cântece, basme accesibile vârstei. Rapiditatea memorării la această vârstă se explică prin plasticitatea pronunțată a sistemului nervos care permite formarea cu ușurință a legăturilor temporare. Dar aceste legături sunt instabile, deoarece activitatea nervoasă superioară prezintă acum o labilitate relativ mare, care se manifestă în durata redusă a păstrării. Poeziile, cântecele memorate cu ușurință se uită repede. Preșcolarul memorează repede și reține trainic obiectele, persoanele, faptele care-i produc stări emotive puternice.

La vârsta preșcolară întâlnim la copii tendința de a memora mecanic. Aceasta se explică prin experiența cognitivă încă redusă și insuficienta dezvoltare a operațiilor gândirii. Ei memorează cu ușurință acele aspecte ale obiectelor și faptelor care sunt deosebit de evidente, impresionante.

Activitățile comune din grădiniță stimulează dezvoltarea sistematică a memorării cu sens.

La vârsta preșcolară mică (nivel I) predomină memorarea neintenționată. Copilul fixează și actualizează fără să-și propună anumite obiecte, fapte, întâmplări, imagini ale unor personaje, jucării, toate acestea întipărindu-se în mod spontan.

Capacitatea memoriei de a păstra materialul întipărit crește și ea odată cu vârsta. Pe măsura dezvoltării copilului, a maturizării morfologice și fiziologice a celulelor nervoase crește și durata păstrării. Durata păstrării se exprimă în perioada latentă a recunoașterii și reproducerii.

Jocul didactic își aduce contribuția sa importantă la dezvoltarea memoriei, dat fiind faptul că în joc copilul este pus în situația de a recunoaște obiecte, acțiuni desenate, poziții spațiale etc. Răspunzând oral, copilul apelează la memorie, își imaginează anumite întâmplări, căci jocul didactic presupune și elemente antrenante: ghicitori, întreceri, versuri scandate etc. Nu puține sunt jocurile didactice matematice care contribuie la dezvoltarea memoriei copilului.

Jocurile didactice " Dansul fetițelor și al băieților" și "De câte ori te-am strigat" sunt jocuri organizate și desfășurate în vederea stimulării și dezvoltării memoriei preșcolarului.

Jocul didactic " Dansul fetițelor și al băieților"

Scopul jocului: Alternarea obiectelor după un anumit criteriu, repetarea modelului în situații variate, recunoașterea și denumirea jucăriilor

Sarcina didactică: Să sorteze și să ordoneze obiecte după criteriul dat; Să denumească jucării.

Conținutul matematic: cunoștințe legate de forma și culoarea obiectelor.

Regulile jocului: Educatoarea cheamă copiii la horă pe versurile: « Rând pe rând să ne așezăm O horă ca să jucăm: O fetită, un băiat Așa horă am format", astfel copiii se alternează.

Elemente de joc: Așezarea păpușilor pentru dans, surpriza, recitarea versurilor

Material didactic: jucării din sala de grupă, coșulețe, flori, frunze, fluturi colorați,

Obiective operaționale:

Să denumească materialele utilizate;

Să precizeze caracteristicile obiectelor (formă, culoare);

Să alterneze obiecte după modelul educatoarei;

Să verbalizeze acțiunile efectuate.

Desfășurarea jocului:

Prima parte: La începutul jocului vine în grupă un copil mai mare și propune să joace împreună o horă. Astfel, cheamă pe rând câte o fetiță, un băiat etc. și împreună joacă o horă după o melodie cunoscută. Apoi se așează la scăunele tot alternându-se: o fetită, un băiat.

Se prezintă apoi copiilor păpuși îmbrăcate în costume naționale, fete și băieți. Copiii chemați trebuie să aranjeze hora păpușilor după modelul horei copiilor.

A doua parte: Copiii primesc coșulețe cu flori și frunze pentru a le alterna, fluturi galbeni și fluturi albaștri etc.

Repetarea se face după modelul educatoarei, între grupe de copii, între un copil și

restul colectivului.

În încheierea jocului, copiii ies din sala de grupă unul după altul: o fată, un băiat etc.

Jocul didactic « De câte ori te-am strigat ? »

Scopul jocului: Determinarea cantității prin analizatorul auditiv; consolidarea număratului în limitele 1-3; dezvoltarea memoriei auditive și vizuale.

Sarcina didactică: Să perceapă cantitatea pe baza analizatorului auditiv.

Conținutul jocului: cunoștințe legate de numerație

Reguli de joc: Copilul chemat va fi așezat cu fața la perete, va asculta cu atenție, va preciza de câte ori a fost strigat.

Elemente de joc: rostirea numelui, mișcarea, aplauze, bagheta fermecată

Material didactic: bagheta fermecată, buline, coșuleț, planșe.

Obiective operaționale:

O1 – Să recepteze mesajul transmis de „bagheta fermecată”;

O2 – Să precizeze de câte ori a fost strigat;

O3 – Să descrie imagini vizualizate anterior.

Desfășurarea jocului:

Un copil ales de bagheta fermecată va veni în fața clasei și va sta cu fața la perete. Bagheta fermecată va striga copilul pe nume o dată sau de două ori. După ce este strigat, copilul va scoate dintr-un coșuleț atâtea buline de câte ori a fost strigat. Răspunsurile corecte se aplaudă.

Varianta I

Un copil desemnat de bagheta magică va striga copilul ce stă cu fața la perete de atâtea ori câte baloane îi arată educatoarea.

Varianta a IIa

Se prezintă copiilor o imagine reprezentând un copil care desenează și doi copii care construiesc. Se acoperă apoi imaginea, adresându-se întrebarea: «Câți copii desenau ? Dar câți construiau?». La fel se procedează cu două – trei imagini diferite.

Pe parcursul desfășurării acestor jocuri, copiii au fost puși în situația de a memora, ajutându-se de analizatorii vizual și auditiv. Este cunoscut faptul că la vârsta preșcolară copiii memorează foarte ușor, dar cunoștințele memorate nu sunt de lungă durată și sunt memorate mai mult mecanic. Folosindu-ne de materialul intuitiv, putem ajuta copiii să memoreze logic. Acest lucru l-am demonstrat și prin intermediul jocurilor pe care le-am prezentat.

IMAGINAȚIA

Imaginația este un proces psihic de elaborare a unor reprezentări și ideinoi, prin combinarea într-o formă originală a datelor experienței cognitive fixate în memorie.

Putem distinge mai multe forme de imaginație, în funcție de unele criterii referitoare la cantitatea realizărilor. Imaginația poate fi și creatoare și reproductivă (după valoarea și originalitatea produselor obținute) și imaginație voluntară și involuntară (după gradul de autocontrol, de reglare conștientă și efort voluntar).

Particularitățile imaginației preșcolarului pot fi puse în evidență observând modul în care el fabulează, se identifică imaginativ cu rolurile primite în joc, reconstituie pe plan mintal conținutul textelor, imaginează figuri, evenimente, succesiunea și durata lor, realizează în desene intențiile creatoare.

La această vârstă jocul este activitatea preferată. Treptat, copilul este atras spre jocuri mai complicate, cu roluri și reguli complexe. Pe planul dezvoltării fizice și psihice, jocul contribuie la dezvoltarea capacității de efort, la « strunirea » actului imaginativ în concordanță cu anumite cerințe și norme sociale. Copiii caută să confere jocului un caracter cât mai verosimil, încercând și realizând de fapt o întrepătrundere a elementelor ficțiunii cu ale realului.

Am ales jocul didactic matematic « Jocul culorilor » ca exemplu de joc în care se urmărește stimularea imaginației copiilor preșcolari.

Joc didactic "Jocul culorilor"

Scopul jocului: dezvoltarea capacității de discriminare a culorilor; stimularea imaginației copiilor.

Sarcina didactică:Să asocieze corect culorile cu lucrurile (obiectele cunoscute).

Conținutul matematic: cunoștințe referitoare la culoarea obiectelor

Regulile jocului:Copilul îmbrăcat în haine de culoarea fațetei cubului va colora obiectul cunoscut în culoarea corespunzătoare.

Elemente de joc: vestimentația specială a copiilor (fiecare copil îmbrăcat într-o anumită culoare), rostogolirea cubului, așezarea copiilor în diferite poziții.

Material didactic: cub cu fațete diferit colorate, carioca, imagini ale unor obiecte, bețișoare

Obiective operaționale:

O1 – Să identifice colorile prezentate;

O2 – Să denumească corect culorile folosind analizatorul vizual;

O3 – Să stabilească legături corecte între culoare și obiectul care o posedă.

Desfășurarea jocului

Copiii sunt îmbrăcați în culori diferite: roșu, galben, alb, verde, albastru, portocaliu. Educatoarea rostogolește un cub cu fațete diferit colorate. Va veni în fața clasei un copil îmbrăcat în culoarea fațetei de deasupra. Alege carioca de aceeași culoare și colorează la flanelograf obiectul ce poate fi la fel.

Exemplu: pentru verde copiii pot colora un brăduț, o frunză etc.

Varianta I

Educatoarea este pictor și vrea să picteze diferite obiecte (floare, măr, fluture). Culorile de care se va folosi vor fi copiii.

Exemplu: pentru o floare, are nevoie de 2 copii – unul costumat în verdeși unul în galben. Cel îmbrăcat în verde va sta întins, cel îmbrăcat în galbenva sta ghemuit pentru a imita forma florii.

Varianta a II a

Copiii sunt împărțiți în două grupe. Primesc bețișoare colorate. Vor construi din bețișoarele colorate obiecte cunoscute, respectând culorile lor reale, (floare, copac etc).

La evaluare copiii au primit creioane colorate și câte o fișă în vederea completării. Sarcina a fost următoarea: alege culoarea preferată și desenează poate fi la fel.

Prinjocurile didactice educatoarea poate stimula imaginația copilului preșcolar. Sarcinile care-i sunt trasate copilului trebuie să-1 determine să apeleze la imaginația sa, acest lucru făcând din joc o activitate atractivă și antrenantă.

Acest lucru a fost demonstrat și prin jocul didactic exemplificat maisus.

ATENȚIA

Atenția este un proces adaptativ care ia naștere și se elaborează din necesitatea de a selecta informația. Este un proces de orientare selectivă relativstabilă și de concentrare a activității de cunoaștere asupra unor obiecte sau fenomene din lumea exterioară ori asupra unor conținuturi psihice.

La această vârstă copiii au un volum redus al atenției, capacitatea de distribuire a atenției fiind foarte redusă. In general, predomină atenția involuntară. Neatenția este determinată de o serie de factori interni și externi.

Atenția are o serie de calități care, deși sunt strâns legate, pot prezenta o anumită independență. Concentrarea, stabilitatea, volumul, flexibilitatea, distribuția, sunt calități ce pot fi influențate de educatoare în procesul didactic.

Existența materialului didactic variat și estetic, stabilirea unor sarcini concrete de către educatoare, pe care aceasta trebuie să i le amintească preșcolarului, urmărind modul în care acesta le execută, cât și apariția unor personaje îndrăgite cum ar fi: un ursuleț, o păpușă, îl determină pe copil să fie atent. Acest lucru repetându-se pe parcursul procesului instructiv-educativ, determină dezvoltarea atenției voluntare. Dar nu este suficient doar materialul didactic, ci acesta trebuie îmbinat cu măiestrie de dascăl în alegerea unei tehnologii didactice potrivite temei sau vârstei preșcolarului.

Jocul didactic este o activitate la care nu este nevoie să facem eforturi pentru a capta atenția elevilor. Prin jocurile folosite am căutat să dezvolt anumite calități ale atenției, precum: concentrarea, stabilitatea, volumul, flexibilitatea.

Prezint în continuare jocurile: "Unde s-au ascuns jucăriile?" și " Capra cu trei iezi", jocuri în care se urmărește cultivarea atenției copiilor.

Joc didactic: „Unde s-au ascuns jucăriile?”

Obiective operaționale:

O1 – Să formeze grupe de obiecte după anumite criterii;

O2 – Să precizeze locul (poziția spațială) unde se află grupele de obiecte;

O3 – Să numere elementele din imagine;

O4 – Să identifice schimbarea efectuată în imagine.

Scopul jocului: – Dezvoltarea capacității de orientare în spațiu

– Cultivarea atenției și a spiritului de observație

Sarcina didactică:

să perceapă pozițiile spațiale ale unor obiecte sau grupe de obiecte

să denumească poziții spațiale simple, precum: „sus”, „jos”, „pe”, „sub”, „în”.

Conținutul matematic: cunoștințe legate de poziții spațiale: "sus", "jos","pe", "sub", "în”, "lângă".

Regulile de joc: Sarcinile jocului sunt propuse de rățoiul Donald, care dă semnalul de începere și finalizare a jocului. Copiii trebuie să denumească loculunde se află grupa de obiecte.

Elemente de joc: prezența rățoiului Donald, semnalul clopoțelului rostirea versurilor, închiderea – deschiderea ochilor.

Materiale: rățoiul Donald, jucării, clopoțel, maimuțică.

Desfășurarea jocului: Rățoiul Donald le aduce copiilor mai multe jucării pentru a se juca. Se grupează jucăriile după formă și mărime. La clinchetul clopoțelului, copiii închid ochii, timp în care o grupă de jucării se așează într-o anumită poziție spațială – La următorul semnal sonor copiii deschid ochii și observând unde "s-au ascuns" jucăriile vor denumi poziția spațială respectivă.

Variantă

Se prezintă o imagine ce poate fi intitulată "În parc"; conține aparate de joacă, bănci, copaci. Ca element surpriză al imaginii este o maimuțică ce poatefi detașabilă (cu magnet). Se recită versurile:

"Maimuțică jucăușă

În mișcări este ghidușă

Se dă huța, se ascunde,

Unde-i, unde?", timp în care copiii au ochii închiși și educatoarea schimbă locul maimuței în imagine, astfelîncât, copiii să denumească poziția spațială pe care maimuța o ocupă.

Joc didactic: "Capra cu trei iezi"

Scopul jocului: consolidarea cunoștințelor despre numeralul ordinal în limitele 1-3

Sarcina didactică: să utilizeze numeralul ordinal descoperind poziția pe care o ocupă obiectul denumit într-un număr de obiecte.

Conținutul jocului: cunoștințele despre numerație și numeralul ordinal

Reguli de joc: Jocul se desfășoară sub formă de teatru de păpuși. Copiii trebuie să stabilească, folosind numeralul ordinal, care ied – "al câtelea" a plecat să deschidă ușa.

Materialul didactic: păpuși, iezi și măști.

Elemente de joc: folosirea păpușilor, interpretarea rolurilor de iezi Obiective operaționale:

O1 – să numere conștient în limitele 1-3

O2 – să precizeze locul unui obiect într-un șir de 3 obiecte;

O3 – să denumească locul unde se află un obiect;

O4 – să se plaseze la poziția spațială indicată de educatoare.

Desfășurarea jocului: Jocul se va desfășura sub formă de teatru de păpuși. Iezii sunt așezați în șir în fața caprei. Primul ied este cel mare, al doilea cel mijlociu și al treilea iedul cel mic. Capra pleacă după mâncare și sosește lupul care bate la ușă. Copiii sunt întrebați: "Al câtelea ied a plecat?" Răspunsul dat va fi: "Primul ied a plecat". La îndemnul fraților iedulcel mare nu deschide ușa și se întoarce la locul lui în șir. Analog se procedează și cu ceilalți iezi.

Variantă

Se cheamă trei copii care primesc masca de ied. Ei vor fi așezați în șir iță spre ceilalți copii. Educatoarea va numi iedul care să plece și să se așeze în poziția spațială indicată de ea. Exemplu: "Iedul cel mijlociu să se așeze sub masă". "Al câtelea ied s-a așezat sub masă?" "Al doilea ied." Aceste jocuri s-au desfășurat cu succes. Spre mulțumirea mea, copiii față au demonstrat că pot fi atenți și mai mult de 4-5 minute cât ar fi putut să-și concentreze atenția la alte activități. Un rol important l-au avut prezența personajelor din poveste și desene animate care au fost mai aproape de ei prin participarea la joc.

IV.5.3. Etapa finală (post-testul). Evaluarea sumativă

La sfârșitul experimentului, după ce copiii preșcolari au participat la un program de lucru în care am integrat corespunzător jocurile didactice prezentate anterior, copiii au fost supuși unor teste prin intermediul cărora am intenționat observarea modificărilor produse în planul proceselor psihice urmărite ( gândire, memorie, imaginație, atenție). În linii mari, probe le finale urmăresc aceleași obiective ca și cele ale probelor inițiale, însă la alt nivel de complexitate.

• Proba de analiză- sinteză (gândire)

Materiale: jetoane

Desfășurare: Se dau jetoane:

1. caise, cireșe, morcovi;

2. pisică, fluture, floare;

3. roșie, ardei, mașină.

Urmăresc verificarea capacității copiilor de a separa dintre noțiuni pe aceeacare nu se integrează în grupa respectivă. Așadar, cer copiilor să scoată jetoanele care nu se potrivesc și să motiveze.

Notare: 3p – foarte bine; 2p – bine; 1p – suficient; 0p – insuficient.

Probă de comparare a imaginilor

Material: planșă pe care sunt desenate câte două obiecte de mărimi diferite și

în poziții diferite.

Desfășurare: I se cere copilului să precizeze imaginile care se potrivesc

(imaginile perechi).

Se acordă câte un punct pentru fiecare pereche de imagini corect identificate.

Notare:

4-5p – foarte bine; 2-3p – bine; 1-2p – suficient; 0-1p – insuficient;

Figura 2 – Probă de comparare a imaginilor

Probă de imaginație și creativitate

„Proba finalului de poveste”

Desfășurare: Se cere copilului și încheie în cât mai multe feluri o povesteneterminată, prezentată oral de educatoare. De exemplu: « Mai mulți copii au plecat la munte în excursie. Deodată au auzit un geamăt. Privind în jur, au zărit într-o prăpastie o căprioară alături de puiul ei rănit». Copilul este întrebat: « Ce crezi că s-a întâmplat până la urmă ? » Am insistat ca preșcolarul să închege un final povestioarei. În funcție de cum mi-a permis timpul, am aplicat proba atât individual cât și pe grupuri mici de copii, reprezentând o modalitate de emulație și eficiență sporită a lucrului în grup.

• Probă pentru evidențierea memoriei imediate a cuvintelor

Material și desfășurare: se alcătuiește o listă de cuvinte de genul: scaun, creion, fluture, munte, floare, soare, lalea, sală, perdea, săpun, foarfece, morcov, cafea, ureche, varză, dop, găină, soldat, radio, părinte. Copiii sunt atenționați că li se vor citi niște cuvinte și că ei vor trebui să rețină cât mai multe dintre ele, fără a respecta ordinea în care au fost prezentate.Pentru calificativul suficient, copilul de 3 ani trebuie sa rețină trei cuvinte,iar cel de 4 ani, 5 cuvinte.

Notare: 7 cuvinte – foarte bine; 5-6 cuvinte – bine; 4-5 cuvinte – suficient; 2-3 cuvinte – insuficient

Probă de gândire, imaginație și bogăție lexicală

Materiale: jetoane.

Desfășurare: constă în enumerarea de către copii a posibilităților de folosire a unui obiect. Copilul este întrebat ce poate face cu un obiect (creion, ciocan, foarfece etc.) insistându-se până ce acesta epuizează gama posibilităților de utilizare obișnuită. Am aplicat această probă individual.

• Probă pentru evidențierea capacității de înțelegere

Desfășurare: se adresează individual, rar, și cu accentuai necesar, următoarele întrebări:

"Ce trebuie să faci când îți este somn ? »

« Ce trebuie să faci când îți este frig ? »

«Ce trebuie să faci când îți este foame ? »

«Ce trebuie să faci dacă te tai la un deget ? »

« Dacă plouă atunci când mergi la grădiniță, ce trebuie să faci ? »

« Dacă arde casa în care locuiești, ce trebuie să faci ? »

« Dacă strici o jucărie care nu este a ta, ce faci ? »

« Dacă te lovește un copil din greșeală, cum procedezi ? »

« De ce sunt închiși criminalii ? »

Evaluare: Pentru fiecare răspuns corect (ce dovedește înțelegerea mesajului întrebării) se va acorda 1 punct. La 3 ani, pentru un calificativ bun, copilul trebuie să obțină 3 puncte, iar la 4 ani, 4 puncte.

Notare: 5p – foarte bine; 4p – bine; 2-3p – suficient; 1p – insuficient.

IV.6.REZULTATELE CERCETĂRII

IV.6.1. Rezultate etapa inițială

1.Proba de percepție a proporțiilor

Tabelul 1 – Tabel sintetic al rezultatelor

2.Raportul formă – culoare în percepția copilului

Tabelul 2 – Tabel sintetic al rezultatelor

Proba de atenție

Rezultatele obținute sunt evidențiate în tabelul 3, de mai jos:

Tabelul 3 – Rezultate obținute

Centralizarea rezultatelor

3.Comportamentul inteligent

Rezultate obținute

IV.6.2. Rezultate etapa finală

Proba de analiză- sinteză (gândire)

Tabelul nr. 1 – Tabel sintetic al rezultatelor

Probă de comparare a imaginilor

2 – Tabelul cu rezultatele obținute în urma probei de comparare a imaginilor

Probă de imaginație și creativitate

Toți copiii au găsit un final poveștii, chiar dacă unii dintre ei s-au inspirat în exprimare de la colegii lor.

• Probă pentru evidențierea memoriei imediate a cuvintelor

În urma acestei probe, am constatat că în grupă sunt trei copii care capacitatea de a memora redusă și mi-am planificat mai multe activități de recuperarecu aceștia, precum și o muncă independentă intensivă.

Tabelul nr. 4 – Rezultatele obținute

Probă de gândire, imaginație și bogăție lexicală

Tabelul nr. 5 – Rezultate obținute

Rezultatele obținute în urma aplicării acestei probe, m-au ajutat să determine gradul de operativitate a informațiilor însușite de copii în legătură cu o temă dată în special, dar și a informațiilor însușite de copii pe o perioadă mai lungă de timp. Rezultatele sunt mulțumitoare, ceea ce mă determină să declar că cele mai multe dintre obiectivele propuse au fost atinse.

• Probă pentru evidențierea capacității de înțelegere

Tabelul nr. 5 – Rezultate

IV.6.3.Rezultatele cercetării

Înainte de a desprinde unele concluzii de ordin general cred că este interesant să ne oprim la analiza rezultatelor obținute, rezultate care reprezintă nucleul central al concluziilor.

Trebuie spus în primul rând că deși rezultatele mi se par mulțumitoare, încercarea experimentală mi-a demonstrat că educatorul are obligația de a căuta mereu căi noi, de a se perfecționa și a se autodepăși. Cu cât procedeele folosite au fost mai eficiente, mai interesante, mai originale, cu atât s-au ridicat noi și noi probleme și noi sarcini. De aceea ar fi greu de spus că am făcut tot ce se poate și că absolut toți elevii au ajuns la un maximum posibil. Am constatat că atunci când introduci metode și procedee noi, se ivesc întrebări și sarcini mai multe și mai diverse. Cred că în viitor voi relua încercările, completând golurile și perfecționând procedeele. Munca creatoare se pare că te obligă la un lanț continuu de sarcini, care, în cadrul predării șablon s-au ivit.

Întorcându-ne de Ia obiectivele de la care am pornit, cred că putem afirma că ele s-au realizat. Spunem atunci că acestea devin în același timp indicatori ale educatorului; la sfârșitul drumului parcurs sunt convinsă că într-adevăr le putem folosi ca indici ai dezvoltării copiilor.

Folosind în predare sau fixare activități sub formă de joc, am avut posibilitatea să dau libertatea deplină dezvoltării creativității gândirii elevilor. Jocul, ca mijloc de instruire, abordat în cadrul lecțiilor se dovedește a fi nu numai plăcut pentru copii, dar și foarte accesibil. El nu este un scop în sine, ci un auxiliar eficient în însușirea cunoștințelor și dezvoltarea proceselor psihice ale copiilor. Spontaneitatea manifestată de elevi în cadrul jocului presupune o activitate psihică complexă și astfel scopul urmărit se realizează pe o cale pe cât de plăcută, pe atât de eficientă.

Două criterii importante după care m-am condus în activitate se dovedesc a fi deosebit de importante și eficiente: creșterea dificultăților și individualizarea activității în raport cu particularitățile elevilor și creșterea gradată a dificultăților pe măsura progresului elevilor.

Prin joc elevul contribuie la soluționarea unor taine, deci lucrează efectiv și în același timp gândește în mod original, creator.

Jocul în sine constituie o motivație pentru sarcinile ce la are de rezolvat, asigură curiozitatea și dorința de a ști a elevului.

Cunoscând locul pe care îl ocupă jocul în viața copilului, este ușor de înțeles eficiența folosirii lui în procesul instructiv – educativ.

Utilizând jocul didactic în lecțiile de matematică am constatat că elevii învață cu plăcere, devin mult mai interesați de activitatea ce se desfășoară, cei timizi devin mai volubili, mai activi, mai curajoși, capătă mai multă încredere în capacitățile lor, mai multă siguranță și tenacitate în răspunsuri.

În grădiniță motivația intrinsecă nu apare la comandă. Din această cauză, în cazul proceselor instructive trebuie să se revină la alte premize până ce se formează potențialul necesar și între acestea jocul constituie un ajutor neprețuit pentru a învăța fără constrângere. Atracția jocului este o atracție specifică și superioară.

Jocul didactic poate fi folosit cu succes constant în captarea atenției copiilor pe tot parcursul activității didactice, în înlăturarea plictiselii, a dezinteresului.

Plăcerea funcțională (cea mai evidentă particularitate a jocului) ce acționează în timpul lui va crea o nouă formă de interes, de participare din partea elevilor, mult superioară atenției realizate prin constrângere; aceasta datorită faptului că copilul solicitat la joc va avea o comportare activă.

Un joc bine pregătit și organizat constituie un mijloc de cunoaștere, deoarece în desfășurarea lui cuprinde sarcini didactice care contribuie la exersarea deprinderilor, ia consolidarea cunoștințelor și la valorificarea lor creatoare.

Prin intermediul jocului copilul ia contact cu alții, se obișnuiește să țină seama de punctul de vedere al altora, să iasă din egocentrismul său, jocul fiind și o activitate de grup. Important în jocul colectiv este faptul că atitudinea de coordonare și subordonare nu poate fi realizată prin constrângere ci numai prin mod activ de către elevi în desfășurarea jocului. în acest fel se realizează în joc o interiorizare a normelor pe care o întâlnim de regulă doar fragmentar în alte situații pedagogice.

Eficiența jocului didactic depinde de cele mai multe ori de felul în cate propunătorul știe să asigure o concordanță între tema jocului și materialul didactic existent, de felul în care știe să folosească cuvântul ca mijloc de îndrumare al elevilor prin întrebări, indicații, explicații, aprecieri, etc.

Matematica își aduce un aport sporit individului, în special în formarea și dezvoltarea gândirii lui creatoare.

Pentru sporirea eficienței formative a învățământului matematic am căutat să asigur în primul rând calitatea cunoștințelor pe care și le însușesc copii în aceste clase.

Metodele și procedeele folosite le-am ales în așa fel încât să producă efecte pozitive atât pe plan cognitiv cât și pe plan afectiv – volitiv. Ele stârnesc curiozitatea și interesul elevilor precum și dorința de a căuta, de a descoperi prin forțe proprii.

În lucrarea de față am prezentat o serie de jocuri pe care le-am folosit cu succes în lecțiile de matematică în perioada premergătoare însușirii noțiunii de număr la formarea noțiunii de număr și altele ce le-am aplicat elevilor din grădiniță.

Prin folosirea jocurilor didactice am realizat importante sarcini formative în rândul micilor școlari și, de asemenea am desprins câteva concluzii: în timpul jocului copii utilizează eficient operațiile gândirii, dezvoltă spiritul de inițiativă și independență în muncă, precum și spiritul de echipă, asigură însușirea temeinică, accesibilă a unor cunoștințe relativ aride pentru această vârstă.

Curriculum-ul și evaluarea, componente ale aceluiași sistem, se află firește într-o strânsă legătură și în relații biunivoce. Evidențirea acestor relații și mai ales explicarea și exemplificarea lor sunt elementele pe care acesta lucrare le tratează. De asemenea am căutat să ofer exemple relevante de probe de evaluare formativă și sumativă, însoțite de precizările necesare privind modul de elaborare și de administrare a acestora precum și explicații clare privind aprecierea prin calificative a rezultatelor obținute de copii.

Începerea actului de evaluare a rezultatelor în conexiune cu procesul didactic pune în evidență o relație cu dublu sens, de o deosebită valoare metodologică. Rezultatele constatate pot fi apreciate și exemplificate corespunzător în măsura în care sunt puse în legătură cu diferite componente ale procesului didactic și cu activitatea în ansamblu. Tot așa, calitățile și funcționalitatea fiecăruia dintre elementele constitutive ale procesului didactic, precum și însușirile factorilor umani participanți la desfășurarea procesului se reflectă în rezultatele produse.

BIBLIOGRAFIE

Andreescu Florica, Studii psiho-pedagogice privind dezvoltarea copiilor între 3 și 7 ani, Editura Didactică și Pedagogică, 1970

Badea Elena, Caracterizarea dinamică a copilului și adolescentului (de la 3 la 17/18 ani), Editura Tehnică, 1997

Campanu Cerasela, Metode active de predare a matematicii în grădiniță și școală primară, Ed. Vladimed Rovimed, 2011

Dan Potolea, Ioan Neacșu, Ion Ovidiu Panisoara, Romita B. Iucu, Pregătirea psihopedagogică, Editura: Polirom, 2008

Elena Stănculescu, Psihologia educației, Editura: Universitară, 2009

Elinor Schulman Kolumbus, Didactică preșcolară Editia a III-a Editura V&I Integral București, 2008

Florinda Golu, Psihologia dezvoltării umane, Editura Universitară, 2010

Florinda Golu, Joc și învățare la copilul preșcolar – ghid pentru educatori, părinți, și psihologi, Editura Didactică și Pedagogică, 2009

Floarea Stan, Jocul didactic. Jocurile exercițiu și rolul lor în dezvoltarea limbajului copiilor preșcolari, Editura Vladimed – Rovimed, 2013

Gheorghe Tomsa, Nicolae Oprescu, Bazele teoretice ale psihopedagogiei preșcolare, Editura V&I Integral, 2008

Ioan Bontas, Pedagogie, Editura All, 1994

Ioan Nicola, Tratat de pedagogie școlară, Editura: Aramis, 2003

Margareta Gifei, Eugenia Rotaru, Dezvoltarea memoriei la copilul preșcolar, Editura Rovimed Publishers, 2008

Mioara Pletea, Filofteia Grama, Laurentia Culea, Angela Ciobotaru, Aplicațiile noului curriculum pentru învățământul preșcolar, Editura: Didactica Publishing House, 2009

Neagu Maria-Ramona, Jocul didactic – cale de acces spre sufletul copilului, Editura Vladimed – Rovimed, 2011

Silvia Borțeanu, Rodica Brănișteanu Silvia Breben, Mihaela Fulga, Filofteia Grama Roxana Haiden, Eugenia Ignat, Liana Mânzu Gabriela Necula, Irinela Nicolae, Carmela Popescu Daniela Răileanu, Curriculum pentru invățământul preșcolar. Prezentare și explicații, Editura Didactica Publishing House, 2009

Sorin Cristea, Fundamentele pedagogiei, Editura Polirom, 2010

Sorin Cristea, Studii de pedagogie generală, Editura: Didactică și Pedagogică, 2009

Șchiopu Ursula, Verza Emil, Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, 1995

Venera Mihaela Cojocariu, Fundamentele pedagogiei, Editura: V&I Integral, 2007

ANEXA

Proiect de activitate

Grupa: Mijlocie

Categoria de activitate: Activitate matematică

Tema: Numere și numerație

Mijloc de realizare: Joc didactic

Denumirea jocului: „Micii matematicieni”

Tipul: Evaluare de cunoștințe

Obiective operaționale:

Obiective cognitive:

O1 – să grupeze obiectele după diferite criterii: formă, culoare, mărime;

O2 – să compună structuri simple (serii de obiecte) prin alternarea acestora (triunghi, pătrat, cerc);

O3 – să precizeze cantitatea de obiecte dintr-o grupă prin apreciere globală și punere în corespondență unu la unu;

O4 – să raporteze corect cifra la numărul de obiecte din grupă și invers;

O5 – să precizeze poziția spațială (locul) obiectelor în sala de grupă.

Obiective afective:

O1 – să manifeste interes pentru activitate prin participarea activă și conștientă în cadrul grupului.

Obiective psiho-motorii:

O1 – să mânuiască materialele didactice conform cerințelor educatoarei.

STRATEGIA DIDACTICĂ

Resurse: A. Procedurale: Conversația, explicația, demonstrația, expunerea, descoperirea,

exercițiul, problematizarea, aprecierea verbală.

B. Materiale: Păpușă „Scufița Roșie”, jucării, flori de diferite culori, vaze pentru

flori, tablă magnetică, forme geometrice, jetoane cu cifre

C. Organizatorice: Frontal, individual.

SARCINA DIDACTICĂ

Să constituie grupe de obiecte după diferite criterii (formă, mărime, culoare) și să denumească poziția lor spațială

Să alcătuiască grupe de obiecte respectând cardinalul precizat de educatoare și raportând corect cifra la numărul de obiecte din grupă

REGULILE JOCULUI

Copilul ales de „Scufița Roșie” va grupa obiectele după formă, culoare sau mărime și va preciza cantitatea grupei

ELEMENTE DE JOC

Personaj surpriză „Scufița Roșie”, prezentarea materialului sub formă de surpriză, semnale sonore, închiderea și deschiderea ochilor