Jocul Didactic la Prescolari

Contents

1. PRESCOLARITATEA-VARSTA JOCULUI 2

1.1. LIMBAJUL LA PRESCOLARI 2

1.2. PARTICULARITATI ALE VOCABULARULUI LA VARSTA PRESCOLARA 4

1.3. ROLUL LIMBAJULUI IN PROCESUL DE CUNOASTERE A REALITATII SI IN

STIMULAREA ACTIVITATII INTELECTUALE 5

2. JOCUL DIDACTIC 5

2.1. SPECIFICUL JOCULUI DIDACTIC DESFASURAT LA PRESCOLARI 5

2.2. IMPORTANȚA JOCULUI DIDACTIC 7

2.3. CONDUCEREA JOCURILOR DIDACTICE 11

2.3.1. PREGĂTIREA JOCULUI DIDACTIC 11

2.3.2. DESFĂȘURAREA JOCULUI DIDACTIC 19

2.3.3 VALENȚE FORMATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC 24

2.3.4 SPECIFICUL JOCULUI DIDACTIC 32

2.3.5 LEGĂTURA DINTRE JOCUL DIDACTIC ȘI CELELALTE JOCURI 36

3. ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN ÎMBOGĂȚIREA DEZVOLTAREA AUZULUI FONEMATIC LA

VÂRSTA PREȘCOLARĂ 39

3.1. ORGANIZAREA ACTIVITĂȚILOR DE EDUCAȚIE A LIMBAJULUI 41

3.2. STRATEGII DIDACTICE. EVALUAREA 42

3.2.1. EXERCITII PENTRU FIXAREA SI PERFECTIONAREA AUZULUI FONETIC 42

3.2.3 JOCURI PENTRU IZOLAREA CUVINTELOR 48

SAGEATA ARATA UNDE SA MERGEM 49

3.2.4. JOCURI PENTRU FORMAREA DEPRINDERII COPIILOR DE A DESPĂRȚI CUVINTELE ÎN SILABE 49

3.2.4. JOCURI PENTRU FORMAREA DEPRINDERII DE A DESPRINDE SUNETE DIN CUVINTE 50

3.2.5. OBSERVAREA 51

3.2.6. POVESTIREA 51

3.2.7. CONVERSAȚIA 52

3.2.8. DEMONSTRAȚIA 53

3.2.9. METODE DE SIMULARE 53

3.2.10. EVALUAREA 53

3.3. ROLUL MATERIALULUI DIDACTIC ÎN DEZVOLTAREA VORBIRII 55

STUDIU DE CAZ: IMPACTUL JOCULUI DIDACTIC ASUPRA PREȘCOLARILOR …………………… 57

CONCLUZII 63

BIBLIOGRAFE 70

ANEXE 71

1. PRESCOLARITATEA-VARSTA JOCULUI

1.1. LIMBAJUL LA PRESCOLARI

Limbajul este de două feluri, din punct de vedere al inițiativei de comunicare,: limbaj activ sau limbaj pasiv. Limbajul activ este acela în care intenția de comunicare este prezentă, împreună cu procesul de pronunțare al cuvintelor, dar și de scriere al acestora. Limbajul pasiv este acela de înțelegere a limbajului activ, în care nu este prezenta intenția de comunicare. Limbajul pasiv este mai bogat decât limbajul activ și îl precede pe cel din urmă.

Limbajul poate fi de două feluri și anume: intern sau extern. Cel intern este comunicarea cu propriul eu cât și pentru propriul eu. Este centrat pe înțelesuri, idei și imagini și este asonor și ascuns. Acesta uzează prescurtări și condensări, desfășurându-se în sfera mintală, și având o viteză de sute de ori mai mare decât limbajul oral. Funcțiile limbajului intern sunt de coordonare a limbajului oral și scris, de anticipare și de proiectare.

Limbajul extern se realizează în două forme, limbaj oral și limbaj scris, și este adresat unor receptori externi. Limbaju1l oral este limbajul vorbit și rezultă din succesiunea selectivă, structurata după reguli logico-gramaticale ale sunetelor articulate. Limbajul oral se realizează în trei moduri: solilocviu, monolog și dialog.

1 Guțu, M., Curs de logopedie. Presa Universitară Clujană, (1974).

Solilocviu este conversația cu voce tare a unei persoane cu sine însăși. Este întâlnită de cele mai multe ori la copii până la vârsta de pama la 5 ani care își exteriorizează intențiile și își consemnează desfășurarea activității curente.

Monologul presupune vorbire neîntreruptă a cuiva și existența unui destinatar extern care să recepteze fluxul mesajelor fără a replica.

Dialogul este comunicarea între două sau mai multe persoane, relație în care fiecare partener de dialog este și emițător și receptor constând într-un schimb echilibrat și reciproc de mesaje.

Indicatorii limbajului oral sunt:

rapiditatea, adică frecventa cuvintelor în unitatea de timp-minutul

tempoul care poate să fie regulat sau sincopat

tăria, adică forța pronunției

claritatea dicției

volumul de cuvinte

intonația

gradul de melodicitate

timbrul

diversitatea vocabularului

fluenta

Strâns legat de evoluția gândirii este evoluția limbajului. Limbajul scris apare mult mai târziu decât limbajul oral și constă în codarea mesajelor orale în forma grafica.

Exista o trecere de la limbajul stimulativ al antepreșcolarului, al cărui dialog are un caracter concret fiind legat de împrejurimile și situațiile la care participa copilul la un limbaj contextual, acesta fiind închegat și structurat, preșcolarul fiind capabil să povestească ce a văzut, ce a auzit.

Limbajele situativ și contextual, specifice prescolaritatii, coexista pe toată perioada preșcolarității, acestea schimbându-se însă în funcție de sarcinile și condițiile în care are loc comunicarea odată cu apariția unei noi forme de limbaj din limbajul monologat, și anume a limbajului interior.

Limbajul interior la preșcolar se dezvolta intre vârsta de 3 ani și jumătate și 5 ani și jumătate. Odată cu apariția acestuia fiind sporită și capacitatea copilului de a își planifica mintal activitatea.

Limbajul interior este mecanismul de bază al gândirii și are o mare importanță în dezvoltarea intelectuală a copilului. Vorbind cu sine, copilul își ordonează acțiunile și găsește soluții.

1.2. PARTICULARITATI ALE VOCABULARULUI LA VARSTA

PRESCOLARA

Cu cât copilul intra mai mult în contact cu mediul înconjurător, cu atât există o creștere la nivelul vocabularului, de la 1000 de cuvinte la vârsta de 3 ani, până la 3500 de cuvinte la vârsta de 6 ani.

De la vârsta de 6 ani se observă o diferențiere în vocabularul copiilor, din cauza timidității, unii copii vorbind puțin, exprimându-se greoi și fiind reținuți în comunicare.

Limbajul este un instrument al gândirii, având un rol în dezvoltarea copilului. Copilul asociază cuvântul cu conținutul, de la un obiect, până la acțiuni sau însușiri. Aceasta face posibile operațiuni precum cele de analiza, sinteză și comparație.

Analiza consta în diferențierea obiectelor și ființelor în funcție de anumite criterii obținute în baza unor percepții: forma, culoare, dimensiuni etc.

Forma este prima însușire care capătă contur în mintea unui copil și este cea mai ușor de perceput. Forma poate fi percepută prin două metode: vizual sau haptic (prin apucare).

O altă însușire a obiectelor care reflectată în psihicul copilului este culoarea. La grupa mică copii disting culorile de bază: roșu, galben, verde, învățând ulterior să distingă albastrul și nuanțele de culoare.2

Dimensiunea este formată în timpul percepției și este o reflectare a unei relații. Copii din grupele mici înțeleg raporturile principale: mic-mare, gros-subtire, ca pe măsură ce cresc să învețe și raporturi precum mai mare, mai mic, mijlociu.

2 Munteanu, A., Psihologia copilului și adolescentului. Timișoara: Editura Augustă, (1998).

Primele raporturi cantitative pe care copii le învața sunt: mult puțin, unu, doi. Ulterior limita posibilităților de înțelegere dezvoltându-se, aceștia încep să raporteze cantitățile mult mai bine.

1.3. ROLUL LIMBAJULUI IN PROCESUL DE CUNOASTERE A REALITATII

SI IN STIMULAREA ACTIVITATII INTELECTUALE

Limbajul este definit ca un sistem de sunete articulate care au apărut concomitent cu gândirea si îndeplinește doua funcții:

de comunicare interumana

de cunoaștere a lumii reale

Cea mai importanca cale de comunicare este dialogul.

Limbajul prezintă anumite particularități specifice in functie de varsta. La copiii de vârsta preșcolara mica, întâlnim dificultăți mari la consoane.

Printr-o munca susținuta din partea educatoarei, preșcolarii vor reuși sa-si corecteze acele mici greșeli care le fac in pronunțarea cuvintelor cum ar fi omisiunea de anumite litere sau inversiunea sunetelor ( omiterea literei r de exemplu)

Odata cu dezvoltarea copilului acesta incepe sa pronunte corect.Defectele in vorbire se pot corecta sau lichida complet numai daca educatoarea are o pronunție si o exprimare impecabila.

Când se încadrează in limite specifice particularităților de vârsta, aceste greșeli de pronunție nu trebuie sa ne alarmeze. Numai daca sesizam aceste greșeli si la grupa mare, aici se poate vorbi de o întârziere dependenta de aparatul fondator si-n acest caz, apelam la un logoped sau poate fi vorba de o dezvoltare incorecta a laturii fonetice a limbajului, atunci se pune problema unei munci speciale de îndreptare in grădinița.

JOCUL DIDACTIC

SPECIFICUL JOCULUI DIDACTIC DESFASURAT LA PRESCOLARI

La varsta prescolara, jocul cu subiect atinge dezvoltarea sa deplina. Acesta consta in trecerea de la reflectarea aspectului extern al actiunii umane spre reflectarea continutului lor intern, acela al

semnificatiilor sociale. La varsta de 3-5 ani, locul principal al jocurilor copiilor il ocupa aspectul extern al actiunilor cu obiectele. Datele cercetarilor atesta ca motivul general, atractia pe care o simte copilul pentru joc, consta in repetarea neobosita a acelorasi actiuni, fara ca subiectul respectiv al jocului sa evolueze. Astfel pregatind mancarea pentru papusi, copiii repeta aceleasi actiuni la nesfarsit (spalatul vaselor, asezarea mancarii in farfurie).Dar servirea papusilor nu apare in joc; ele raman pana la urma flamande. Prin urmare, semnificatia sociala a actiunilor umane ramane nedezvaluita in joc (in cazul dat, grija parintilor pentru copii).

Prezenta papusii in joc este necesara, ea da continut subiectului jocului, fara de care actiunile externe isi pierd motivarea si astfel inceteaza.

Jocurile în care copilul pretinde că este altcineva, în care el se comportă și vorbește ca și o altă persoană favorizează dezvoltarea abilităților de autoreglare, respectiv a funcțiilor executive: memorie de lucru, atenție, abilități de planificare și organizare. Pentru dezvoltarea abilităților sociale și de joc, locurile de joacă reprezintă contextele ideale. Cu toate acestea, pentru unii copii, simpla expunere la locurile de joacă nu reprezintă o modalitate suficientă care să asigure dezvoltarea abilităților de joc. Ei au nevoie în acest sens de suportul părinților.

La varsta de 3-5 ani copiii, nu sunt in stare sa desfasoare in mod independent jocul didactic. Ei sunt atrasi de actiunea jocului, de situatia lui intuitiva nemijlocita. Impresiile concrete actioneaza asupra prescolarilor mici mai puternic decat cuvantul educatoarei.

Copiilor le vine greu sa inteleaga sarcina didactica, sa realizeze actiunile de joc, sa respecte in mod independent regulile jocului si sa se conduca dupa aceste reguli.

3

De aceea, in grupa mica de 3-4 ani, o singura regula dirijeaza conduita tuturor copiilor, modul lor de actiune.

3 Gheba, Grigore, Popovici, Constantin, Gheba Lucreția (1995), Jocuri didactice pentru preșcolari.

Anecdote didactice pentru clasele I-IV, Editura Pan General, București;

In alegerea jocurilor didactice pentru copiii de 3-5 ani necesar este sa se tina seama de toate aceste particularitati, prin structura si continutul lor; jocurile trebuie sa fie simple si accesibile copiilor. Educatoarea trebuie sa asigure prescolarilor mici o cat mai mare posibilitate de miscare.Cu ajutorul miscarilor se poate reda tot ceea ce este reprezentat in ilustratii(in variantele jocurilor cu ilustratii).Actiunea trebuie sa fie legata intotdeauna de cuvant, regulile jocului, fiind insusite mai greu, vor fi comunicate copiilor succesiv si alternativ cu demonstrarea actiunilor de joc.

Prescolarii de 5 ani incep sa se inteleaga reciproc in stabilirea subiectului jocului(„ne vom juca de-a doctorul”), isi repartizeaza rolurile(„doctor”, „sora”, „pacient”), isi aleg jucariile si obiectele, accesorii pentru rolurile respective(halat alb pentru doctor,pansament pentru sora etc.).Copiii se organizeaza in jocuri cu subiect mai omogen, iar relatiile dintre ei se stabilesc si se reglementeaza pe baza rolurilor asumate.

Copiii se comporta intr-un mod determinat, asa cum dicteaza continutul rolului asumat. Ei manifesta tendinta de a apropia jocul cat mai mult de realitate, de a proceda la fel ca adultii.

Prescolarii sunt nemultumiti si protesteaza atunci cand in desfasurarea jocului se produc abateri de la succesiunea reala a actiunilor efectuate.

Pe plan imaginar, copilul accepta sa substituie un lucru prin altul; in loc de seringa sa foloseasca un betisor, in loc de vata un cocolos de hartie, in loc de spirt – apa. Aceasta inseamna insa ca nu schimba continutul si ordinea reala in desfasurarea actiunilor.

2.2. IMPORTANȚA JOCULUI DIDACTIC

Prin caracterul, conținutul și structura lor, jocurile sunt foarte numeroase și variate. Ținând seama de sarcinile educației preșcolarului și de influența formativa a jocului asupra copilului, pedagogia preșcolară clasifica jocurile în: jocuri de creație, jocuri de construcție, jocuri didactice, jocuri logice, jocuri de mișcare, jocuri distractive.

Jocul de creație este cea mai răspândită și îndrăgita activitate, prin el copiii prelucrează și transpun pe plan imaginar impresiile pe care le au despre realitatea înconjurătoare, jocul reflectând raportul dintre copil și mediul social. Copilul intrat în grădiniță trece din familie în contact direct cu ceilalți copii, într-o activitate organizată de observare a mediului social în care sunt prezentate aspectele practice ale vieții adulților, precum și relațiile dintre ei. Copiii crează astfel jocuri ca:

De-a mama, De-a doctorul, De-a magazinul, etc.

Jocul de construcție reproduce cu mijloace scopuri lucide unele construcții sau obiecte din mediul înconjurător. Copiii, găsind la grădiniță un bogat material de construcție, învața să realizeze treptat diferite modele, fie din imaginație, fie după o temă dată. Astfel, ei construiesc diferite mașini, roboți, avioane. Materialul folosit este divers: cuburi, rotodiscuri, leggo, materiale plastice

și din natură.

Jocul didactic are un caracter mult mai pronunțat decât celelalte jocuri și se utilizează în grădiniță în scopul îmbogățirii și aprofundării experienței cognitive a copiilor, precum și în vederea dezvoltării proceselor psihice de reflectare directă și nemijlocită a realității. Jocurile didactice se practica atât în cadrul activităților comune, cât și în afara lor, ele fiind niște activități accesibile și atractive copiilor prin intermediul cărora se realizează majoritatea sarcinilor instructiv educative în grădiniță.

Conținutul jocului este dat de cunoștințele copiilor despre plante, animale, obiecte, anotimpuri, activitatea oamenilor, referiri la reprezentări matematice.

Sarcina didactică apare ca o problemă de gândire și da sensul jocului și atracția copilului spre el. De aceea sarcina didactică nu trebuie să fie prea grea pentru a demoraliza copiii, dar nici prea ușoară pentru a-i plictisi.

Regulile jocului arata copiilor cum să se joace, cum să rezolve sarcina didactică și sunt condiționate de conținutul fiecărui joc.

Elementele de joc, o altă componentă a jocului didactic fac ca rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută și atractivă pentru copii. Ele consta în: momente de așteptare, surprize, ghicire, mișcare, întrecere, galerie, aplauze.

Jocul didactic are o mulțime de valente formative. Prin intermediul lui se activează vocabularul și limbajul copiilor, se corectează deficiențele de exprimare, se formează deprinderea de exprimare corectă, coerentă, în propoziții logice.

Cea mai mare pondere în cadrul lor o au metodele de învățare prin acțiune efectivă.

Raportul dintre principiile învățământului și metodologia didactică, dinamica acestor categorii pedagogice, atât în plan teoretic, cât și practic sunt condiționate de înțelegerea caracterului interactiv predării și învățării.

Având în vedere aceste principii, jocurile didactice se planifica în ordine cronologică, în așa fel ca fiecare predare să fie urmată de un joc de fixare și apoi consolidare a cunoștințelor predate.

Pentru dezvoltarea auzului fonematic se pot desfășura jocuri ca: Deschide urechea bine, Al cui glas este, etc.

Prin jocuri ca: Găsește cuvântul potrivit se urmărește activizarea vocabularului, spontaneitatea gândirii prin realizarea unor exerciții verbale.

4

4 Dumitru, Alexandrina, Dumitru Viorel-George (2009), Activități transdisciplinare pentru grădiniță și ciclul primar. Jocuri didactice, Editura Paralela 45, Pitești;

Neagu, Maria-Ramona (2001), Jocul didactic- cale de acces spre sufletul copilului, Editura Vladimed-

Rovimed, Bacău.

Bocoș, Mușata (2008) Strategii didactice activizante în învățământul preșcolar și primar, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca;

Jocurile didactice pentru cunoașterea mediului au ca scop consolidarea și verificare cunoștințelor copiilor în urma observărilor, a lecturilor după imagini, a plimbărilor și vizitelor (La piață, Când se întâmpla, Cu ce călătorim).

Jocul didactic matematic constituie și el un mijloc atractiv de realizare a sarcinilor număratului și socotitului (Completează ce lipsește, Cine așează mai bine etc.)

Jocul logic ca modalitate de educare și instruire intelectuală a preșcolarului realizează o îmbinare optimă între obiectivele urmărite, conținutul activității și particularitățile psihice ale vârstei preșcolare prin transpunerea sarcinilor de învățare în joc.

Prin jocurile logice se urmărește dezvoltarea gândirii cu operațiile, efectuarea în practică jocului a unor operații matematice specifice. Se desfășoară cu ajutorul Trusei Dienes, materialul fiind astfel conceput, încât conduce copiii către o înțelegere intuitivă și concretă a matematicii (Așează-mă la căsuța mea, Ghicește cine sunt etc.)

Jocul de mișcare – interesul copiilor pentru mișcare, în general, este foarte mare la această vârsta, dorința lor are la baza dorințe de ordin fiziologic. Ele au ca și scop, pe lângă călirea organismului și întărirea sănătății, dezvoltarea armonioasă a tuturor grupelor musculare, prevenirea localizării unor atitudini vicioase, creșterea capacitații intelectuale, crearea unei bune dispoziții.

Jocurile cu caracter sportiv au dinainte stabilite regulile și momentele competitive. Regulile precizează mișcările și acțiunile necesare în joc (șoarecele și pisica, Ratele și vânătorii, Trenul etc.)

Jocurile distractive sunt tratate de obicei ca jocuri de mișcare. Aceasta încadrare este unilaterală deoarece latura principală a acestor jocuri nu o constituie executarea unor mișcări, ea realizându-se prin posibilitatea minții și prin spiritul de observație. Se caracterizează prin faptul că este un joc cu temă și reguli stabilite anterior în majoritatea cazurilor, specificul lui fiind că atât

mișcările, cât și cunoștințele copilului reprezintă un mijloc prin care se realizează amuzamentul (Zboară, zboară, Baba – Oarba etc.)

2.3. CONDUCEREA JOCURILOR DIDACTICE

2.3.1. PREGĂTIREA JOCULUI DIDACTIC

Procesul de instrucție și educație ca activitate conștientă, organizată, și întreprinsa sistematic, orientată în direcția atingerii unor finalități, presupune o temeinică organizare a activităților și proceselor prin care se realizează. Complexitatea să deosebită, multitudinea și varietatea proceselor și activităților pe care le cuprinde, ca și realizarea treptată a scopurilor, fac necesară programarea și pregătirea minuțioasă a acestuia.

În anticiparea și programarea demersului didactic se ține seama în primul rând de finalitățile generale ale conținuturilor matematice. Prin ceea ce întreprinde prin exemplul personal, prin munca, răbdare și talent, educatoarea este un model a structurii personalității copilului, în stadiul cel mai hotărâtor al devenirii sale.

Educatoarea trebuie să aibă o bună pregătire psiho-pedagogica științifică și metodica pentru a-l ajuta în cunoașterea celor din colectivul pe care-l conduce și în alegerea metodelor adecvate, necesare eficientizării activităților. O activitate matematică în care ne propunem să folosim jocul didactic devine și o situație problema iar rezolvarea ei se afla în pregătirea minuțioasă a acestei activități în alegerea jocului matematic potrivit, în alegerea materialului corespunzător, în potrivirea momentului când trebuie folosit și felul cum se vor fructifica rezultatele.

Educatorul trebuie să fie un creator. Jocurile didactice folosite trebuie să aibă amprenta creativității educatorului. Prin intermediul jocurilor matematice se oferă copilului posibilitatea de a-și pune în valoare și de evidenția propriile capacități favorizând astfel interacțiunea tuturor factorilor psihice ce contribuie la activitatea de cunoaștere și o influențează. Concepute într-o

5formă atractivă ele solicita din partea școlarului o participare constructivă și în același timp dinamica, în raport cu posibilitățile, interesele și cerințele sale. Varietatea și conținutul jocurilor matematice oferă o arie largă de influențe pozitive, ce vor contribui la formarea intelectuală a copilului.

Proiectarea, organizarea și desfășurarea metodică a jocului matematic.

Pentru bună desfășurare a jocului se au în vedere următoarele cerințe:

pregătirea jocului didactic;

organizarea judicioasă a acestuia;

respectarea ritmului jocului didactic;

respectarea ritmului jocului, alegerea unei strategii de conducere potrivită;

stimularea copililor în vederea participării active la joc;

asigurarea unei atmosfere psihice de joc;

varietatea elementelor de joc (complexitatea jocului, introducerea altor variante de joc).

1) Pregătirea jocului didactic presupune în general următoarele:

– Studierea atentă a conținutului acestuia, a structurii sale;

5 Negreț-Dobrișor, Ion, Pânișoară Ion-Ovidiu (2005), Știința învățării. De la teorie la practică, Editura Polirom, Iași;

Pregătirea materialului didactic (confecționarea sau procurarea lui)

Elaborarea proiectului jocului didactic.

2) Organizarea jocului didactic matematic necesita o serie de măsuri. Astfel trebuie să se asigure o împărțire a copililor în funcție de acțiunea jocului și uneori chiar o reașezare a mobilierului pentru reușita lui în sensul formarii pozitive a sarcinii didactice.

O altă problemă organizatorică este aceea a distribuirii materialului necesar desfășurării jocului. În general materialul se distribuie la începutul activității de joc și aceasta pentru următoarele motive: cunoscând (intuind) în prealabil materialele didactice necesare jocului respectiv, copiii vor înțelege mult mai ușor explicația educatoarei referitoare la desfășurarea jocului. Exista și jocuri didactice matematice în care materialul poate fi împărțit copililor după explicarea jocului. Organizarea judicioasă a jocului didactic are o influență asupra ritmului desfășurării acestuia, asupra realizării cu succes a scopului propus

3) Respectarea momentelor jocului didactic constituie o altă cerința pentru bună desfășurare a jocului. Desfășurarea jocului didactic cuprinde de regulă următoarele momente:

introducerea în joc (discuții pregătitoare);

anunțarea titlului jocului și a obiectivelor;

prezentarea materialului didactic;

explicarea și d6emonstrarea regulilor de joc

6 Breben, S., Gongea, E., Ruiu, G & al, Metode interactive de grup. Ghid metodic pentru învățământul preșcolar, Editura Arve, Craiova;

Cerghit, Ioan (2006), Metode de învățământ, Editura Polirom, București;

fixarea regulilor;

executarea jocului de către copili;

complicarea jocului;

introducerea unei noi variante;

încheierea jocului (evaluarea conduitei de grup sau individuale);

A) Introducerea în joc – că etapă, îmbraca forme variate, în funcție de tema jocului. Uneori, atunci când este necesar să familiarizăm copiii cu conținutul jocului, activitatea poate să înceapă printr-o scurtă discuție cu efect motivator. Alteori, introducerea în joc se poate face printr-o scurtă expunere sau descriere care să stârnească interesul și atenția copililor. În alte jocuri, introducerea se poate face prin prezentarea materialului său anunțând direct titlul jocului.

A) Anunțarea jocului – trebuie făcută sintetic în termeni preciși fără cuvinte de prisos, spre a nu lungi inutil începutul acestei activități. Educatoarea poate găsi formulele cele mai variate de anunțare a jocului, astfel că de la o lecție la alta, ele să fie cât mai adecvate conținutului acestuia.

B) Prezentarea materialului didactic – trebuie făcută explicit axându-se pe obiectivele urmărite. Explicațiile trebuie date atât pentru materialul model cât și pentru cel individual iar în timpul prezentării putem aplica și câteva exerciții de mânuire și folosire a materialului.

C) Explicarea jocului. Un moment hotărâtor pentru succesul jocului didactic este explicarea și demonstrarea acestuia.

Educatoarei îi revin următoarele sarcini:

– Să facă pe copili să înțeleagă sarcinile ce le revin;

Să specifice regulile jocului asigurând însușirea lor rapidă și corectă;

Să respecte conținutul jocului și principalele etape în funcție de regulile jocului;

Să dea indicații cu privire la modul de folosire a materialului didactic;

Să scoată în evidență sarcinile conducătorului și cerințele pentru a deveni câștigător.

Explicațiile educatoarei să fie cât se poate de simple și scurte, cât mai adecvate scopului urmărit prin joc, punându-se accent pe înțelegerea de către copili a elementelor sale esențiale. Uneori este preferabil să se renunțe la o descriere lungă și obositoare a modului de desfășurare a jocului, precizările necesare fiind făcute pe parcursul desfășurării lui. Răspunsurile la întrebările jocului pot fi date prin acțiune sau prin explicații verbale.

În cazul când jocul se repeta, se renunța la explicații și se trece la desfășurarea jocului.

E) Fixarea regulilor. Uneori în timpul explicației sau după explicație se vor fixa regulile jocului. Acest lucru se recomandă, de regulă, atunci când jocul are o acțiune mai complicată, impunându-se astfel o subliniere specială a acestor reguli. De multe ori fixarea regulilor nu se justifica, deoarece se îndeplinește formal, copilii reproducându-le în mod mecanic.

Educatoare trebuie să acorde o atenție deosebită copiilor care au o capacitate mai redusă de înțelegere sau acelora care au o exprimare mai greoaie.

7

F) Executarea jocului. Jocul începe de la semnalul conducătorului jocului. La început acesta intervine mai des în joc, reamintind regulile jocului dând unele indicații organizatorice. Pe măsură ce se înaintează în joc sau copiii capătă experienta jocurilor matematice, propunătorul acorda independenta copiilor, lăsându-i să se acomodeze liber.

7 Niculescu, R., M., (2008), Pedagogia preșcolarității și școlarității mici, Curs pentru Învățământul la Distanță, Editura Universității, Brașov;

Se desprind, în general, două moduri de a conduce jocul copililor:

Conducerea directă (propunătorul având rol de conducător);

Conducerea indirectă (conducătorul ia partea activă la joc fără să interpreteze rolul de conducător).

Pe parcursul desfășurării jocului, propunătorul poate trece de la conducerea directă la cea indirecta sau le poate alterna.

Totuși, chiar dacă propunătorul nu participa direct la joc, sarcinile ce-i revin sunt deosebite.

Astfel propunătorul în ambele cazuri trebuie:

Să imprime un anumit ritm jocului (timpul este limitat);

Să mențină atmosfera de joc;

Să urmărească evoluția jocului evitând momentele de monotonie, de stagnare;

Să stimuleze inițiativa și inventivitatea copiilor, să-i lase să-și confrunte părerile, să caute singuri soluții, să învețe din propriile greșeli. Dădăceala nu are ce cauta în astfel de activități, ea fiind profund dăunătoare;

Să controleze modul în care copilii rezolva sarcina didactică, respectându-se regulile

stabilite;

Să creeze condiții necesare pentru ca fiecare copil să rezolve în mod independent sau în

cooperare;

– Să urmărească comportarea copililor, relațiile dintre ei, propunătorul neimpunand un anumit sistem de lucru. Expresii că „fă așa”, „așează piesă aici”, „nu e bine cum faci”, nu sunt indicate a fi folosite de propunător. Nu toate procedeele indicate de adulți sunt accesibile copilului.

De multe ori copilul înțelege mai bine când îi explica un alt copil;

– Propunătorul nu are rolul de „a preda” cunoștințele sau de a prezenta, da a găsi soluțiile unor probleme, el provoacă doar anumite probleme, anumite situații în fața cărora sunt puși copiii. Calea de rezolvare trebuie descoperită de copil ca fiind doar (în caz de necesitate) sugerata în mod discret;

Să activeze toți copiii la joc, găsind mijloace potrivite pentru a-i antrena și pe cei timizi;

Să urmărească felul în care se respectă regulile jocului.

Sunt situații când pe parcursul jocului pot interveni elemente noi:

– Autoconducerea jocului (copiii devin conducătorii jocului, îl organizează în mod independent);

Schimbarea materialului didactic între copili (pentru a le da posibilitatea să rezolve probleme cât mai diferite în cadrul aceluiași joc);

Complicarea sarcinilor jocului;

Introducerea unor elemente noi;

Introducerea unor materiale noi.

Valoarea formativă a jocurilor didactice sporește cu atât mai mult cu cât propunătorul da

curs liber principiilor de bază care le călăuzește:

Rolul lor nu se reduce la contemplarea situației în care a fost pus. Copilul reflecta asupra acestei situații, își imaginează singur diferite variante posibile de rezolvare, își confrunta propriile păreri cu cele ale colegilor săi, rectifica eventualele erori;

Copilul studiază diverse variante care duc la rezolvare, alegând-o pe cea mai avantajoasă, mai simplă, și creează pe baza ei unele noi alternative de rezolvare, pe care să le formeze corect și

coerent;

Copilul are deplină libertate în alegerea variantelor de rezolvare, el trebuie totuși să motiveze alegerea să, arătând, în fața colegilor avantajele pe care le prezintă ea;

În timpul jocului s-ar putea face și unele greșeli. Copilul învața multe lucruri, corectându-

și propriile greșeli, dacă nu poate el, îl vor ajuta colegii. Educatoarea nu poate interveni decât cu sugestii;

– În desfășurarea jocului este esențială activizarea conștientă de continuă căutare, de descoperire a soluțiilor. Verbalizarea acțiunilor, exprimarea rezultatelor obținute, deși sunt importante, nu se situează pe același plan cu activitatea însăși, putându-se folosi vocabularului comun.

Realizarea acestor principii depinde în primul rând de modul în care propunătorul își începe organizarea muncii înțelegând să renunțe în mod deliberat la unele pregătiri tradiționale stabilite în relația „educatoare-copil” sau „invatator-copil”

Încheierea jocului. În final, propunătorul formulează concluzii și aprecieri asupra felului în care s-a desfășurat jocul, asupra modului în care s-au respectat regulile de joc și s-au executat sarcinile primite, asupra comportamentului copililor, făcând unele recomandări și evaluări cu caracter individual și general.

2.3.2. DESFĂȘURAREA JOCULUI DIDACTIC

Principalele momente-etape care trebuie respectate în desfășurarea jocurilor de dezvoltare

a vorbirii sunt:

Introducerea în activitate care cuprinde: -organizarea activității

– dirijarea noii învățări:

Acesta este, pe scurt, scenariul desfășurării activității.

În organizarea activitățiii, educatoarea urmărește pregătirea materialului didactic, distribuirea acestuia pe măsuțele copiilor sau pe masa educatoarei, pe stativ, pe tablă.

Etapa captării atenției poate fi realizată prin ghicitori, versuri, cântece, scurte povestioare, convorbiri în funcție de tema jocului didactic.

*Caută și vei găsi

Scopul:formarea deprinderii de a căuta soluții în formarea cât mai multor numere dintr-un număr de cifre stabilit dinainte , dezvoltarea atenției ( se poate folosi la orice clasă).

Sarcina : să găsească toate posibilitățile pentru formarea numerelor dintr-un număr de cifre Desfășurarea jocului :se scriu ,de exemplu, toate combinațiile de trei cifre ce se pot forma cu numerele . 6; 7 ; 3 fără a se repeta cifrele . Câștigă copilul care găsește primul toate soluțiile

corecte .

*Constructorii:( se poate folosi de la clasa întâi,până la aIV-a,mărindu-se dificultățile)

Scop:consolidarea cunoștințelor cu privire la figurile geometrice,dezvoltarea imaginației creatoare .

Material:trusă cu figuri geometrice .

Desfășurarea jocului:( exemplele sunt multiple , eu voi prezenta doar unul)

Se cere copililor să scoată din trusă: un dreptunghi mare ,două pătrate mici și un triunghi

mare .

Cu aceste piese , copilul trebuie să construiască o casă. Câștigă copilul care termină primul(răsplata este aleasă ).8

Actualizarea cunoștințelor se realizează în funcție de grupa la care se desfășoară activitatea prin prezentarea unor siluete desenate, reprezentând animale cunoscute și puii lor, pe care copiii le denumesc și răspund la întrebările educatoarei referitoare la ce fel de animal este: domestic sau sălbatic, unde trăiește: pe lângă casa omului, în pădure?

Enunțarea obiectivelor. Educatoarea anunță tema: azi vom juca un joc didactic cu tema „Al cui este?”. Doi-trei copii vor repreta titlul jocului. Vor fi familiarizați cu materialul didacticîntrebuințat – cel distributiv (priviți ce aveți în plicurile din fața voastră!); pentru fiecare copil, în plic va fi pus câte un pui de animal cunoscut. „Cu acestea și cu celelalte animale pe care vi le-am adus, ne vom juca azi, pentru a cunoaște animalele și puii lor.”

8

E.,Voiculescu, F., (2009), Teoria și practica evaluării școlare, Editura Aeternitas, Alba Iulia;

Dirijarea (conducerea) noii învățări are ca faze:

Explicarea și învățarea jocului. Educatoarea explică și demonstrează copiilor modul în care se va desfășura jocul. Cu un balon în mână, educatoarea recită, trec’nd prin fața copiilor:

„Balonul ușor plutește Și pe tine te poftește Să spui frumos

Care-i puiul cel ascuns?

Și al cui este oare?”

Educatoarea trebuie să se exprime accesibil când explică regulile jocului și elemente de joc adecvate; copilul poftit să răspundă va privi imaginea din plicul său și va spune numele puiului și al animalului adult, apoi îl va așeza pe panoul din fașa clasei, spunând: „Puiul ascuns în plicul meu se numește miel. Mama lui este oaia. El face: mee!”

În următoarea fază, jocul de probă, educatoarea dirijează și explică fiecare acțiune. Va efectua jocul de probă, verificând înțelegerea informațiilor date, cu ajutorul unui, sau a doi copii, aceasta permițând educatoarei să constate măsura în care copiii au reținut necesitatea acțiunilor și cum le pot aplica.

O sarcină mai diicilă care revine educatoarei în conducerea jocului didactic este aceea a explicării lui la nivelul de înțelegere al copiilor. În explicațiile pe care le dă, educatoarea trebuie să facă pe deplin înțelese atât acțiunea jocului cât și regulile care îl reglementează.

Explicarea jocului, metodele și procedeele la care recurge educatoarea pentru a-l face

înțeles de la caz la caz, după natura și complexitatea lui ca și după posibilitățile de înțelegere a grupei. În general, la grupele mică și mijlocie metodele folosite sunt explicația și demonstrația. Cu ajutorul acestor metode, educatoarea arată în amănunt felul cum decurge acțiunea jocului și regulile care trebuie respectate.

Sunt jocuri la care acțiunea poate fi prezentată paralel cu regulile: de exemplu, jocul „Cine face așa?”. În alte cazuri, mai ales în jocurile bazate pe o anumită acțiune cu material distributiv, educatoarea trebuie să demonstreze mai întâi procedeul de mânuire a acestuia, pentru ca după aceea să treacă la precizarea regulilor. Această situație se întâlnește in jocul „Să împodobim bradul”, în care educatoarea trebuie să arate în prealabil copiilor felul cum vor așeza globurile în brad, unde și în ce moment. După ce a împodobit bradul, educatoarea precizează regulile, și anume:

copiii trebuie să așeze o jucărie de aceeași culoare cu cea arătată de educatoare și numai la locul indicat de ea. Deci educatoarea demonstrează în prealabil acțiunea jocului și apoi trece la fixarea regulilor.

La grupa mare, educatoarea poate descrie la început fazele acțiunii jocului și apoi, să treacă la precizarea regulilor.

De exemplu, în jocul „Oglinda fermecată”, educatoarea descrie următoarele faze ale jocului:

trecerea „oglinzii” din mână în mână;

recitarea versurilor de către copii;

oprirea „oglinzii” la copilul la care s-au terminat versurile;

deschiderea „oglinzii” și povestirea episodului ilustrat pe imaginea din oglindă.

Pentru a ajuta pe copii să înțeleagă cea mai complexă sarcină a jocului, și anume, povestirea episodului din ilustrație, educatoarea poate recurge la exemplificare: deschide oglinda și povestește episodul sugerat de ea. Apoi se precizează regulile jocului.

În unele jocuri cu o acțiune mai complicată, educatoarea poate să eșaloneze explicația, s-o facă în mai multe etape. De exemplu, poate să prezinte o serie de reguli și în timpul desfășurării

9jocului. Acest procedeu este nimerit la jocurile „Ce se potrivește?” de la grupa mare, „Care este culoarea ta?” de la grupa mea.

În concluzie, trebuie să reținem că indiferent de grupa la care se face explicația și de modul în care decurge, ea trebuie să cuprindă următoarele:

descrierea acțiunilor jocului, în succesiunea lor firească;

indicații cu privire la folosirea materialului;

precizarea sarcinilor copiilor;

formarea clară a regulilor jocului, precum și a rezultatului urmărit.

Explicația trebuie făcută în mod precis și concis, uitându-se excesul de vorbire, cuvintele de presos care ar îngreuna înțelegerea celor arătate. Educatoarea trebuie să folosească în același timp un limbaj simplu, însoțit de gesturi și mimcă adecvată.

9 Marina Lucian (2003) Metodologia cercetării sociale. Noțiuni fundamentale și aplicații, Editura

Aeternitas, Alba Iulia;

Sunt jocuri didactice la care educatoarea poate grada sarcinile date copiilor, le poate cere treptat eforturi sporite (se crează pentru început o perioadă de acomodare, sarcinile date sunt mai simple, apoi limitele cerute de joc). De exemplu, în jocul „Roata animalelor”, copiii vor denumi și vor descrie mai întâi imaginile care le sunt foarte cunoscute, apoi se va trece treptat la denumirea

și descrierea unor imagini sau jucării mai puțin familiare lor.

În ceea ce privește urmărirea felului cum rezolvă copiii sarcina didactică, aceasta depinde de specificul fiecărui joc. În unele jocuri didactice în care copiii trebuie să aducă un anumit material la masa educatoarei, sau să plaseze un jeton pe un anumit spațiu de pe loton (de exemplu, în jocul didactic „Ce se potrivește?”) este suficient ca educatoarea să privească cu atenție felul cum au rezolvat practic sarcina respectivă și să intervină în joc numai în cazul nerezolvării corecte a problemei date. În jocurile didactice în care copiii nu mânuiesc permanent și direct materialul, educatoarea controlează pe cale verbală rezolvarea problemei. De exemplu, în jocul didactiv „Cine face așa?” sau „Ghici cum face?” sunt puși mai mulți copii să repete răspunsul corespunzător, iar în anumite jocuri didactice, în special în cele de corectare a pronunției, se poate alterna răspunsul individual cu cel colectiv, bineînțeles numai după ce s-a precizat cu unu-doi copii pronunțarea corectă a cuvintelor respective.

Educatoarea trebuie să urmărească permanent antrenarea în joc a tuturor copiilor, activizarea lor permanentă. În acest sens, există jocuri didactice care, prin insăși structura lor, asigură o participare activă a copiilor. Ne referim la jocurile didactice în care ei mânuiesc permanent material distributiv, trebuind să-l selecteze, să acționeze cu el într-un anumit fel. De exemplu, la jocurile „Găsește aceeași culoare”, „Caută-ți semnul”, „Ce se potrivește?”, „Știți unde trăiesc?” etc. În alte jocuri didactice, copiii acționează pe rând cu materialul demonstrativ. În aceste cazuri, educatoarea trebuie să găsească procedee potrivite pentri care să mențină atenția și interesul copiilor chiar și atunci când ei nu acționează direct în joc. În această privință, intervenirea unor elemente de întrecere, creșterea ritmului desfășurării jocului, folosirea unor amendamente pentru cei neatenți pot să sctivizeze copiii care au, la un moment dat, un rol pasiv.

În aceeași ordine de idei, este important ca educatoarea să stimuleze copiii timizi, copiii retrași, dându-le sarcini atractive în joc. De exemplu, să mânuiască materialul demonstrativ, („Roata animalelor ”), să plaseze jucăriile la locul potrivit („Așează la locul potrivit”) etc.

În timpul jocului, educatoarea trebuie să fie atentă și în ceea ce privește stabilizarea unor relații corespunzătoare între copii. Ei trebuie deprinși treptat să acționeze numai atunci când

suntsolicitați sau când jocul o cere, să răspundă numai când sunt întrebați și să urmărească răspunsul colegilor, să nu repete ceea ce s-a mai spus, să nu stingherească pe alții în timpul jocului, să recunoască cinstit greșeala făcută și să accepte penalizarea dată de colectiv sau de către conducătorul jocului. Principala sursă de dezordine și de confuzie în joc o constituie necunoașterea și nerespectarea acestor reguli elementare de comportare.

Complicarea jocului constituie următoarea fază, în care se realizează o altă variantă de joc. De exemplu, în jocul „Al cui este?”.

Educatoarea denumește puiul (mânzul), proiectând cu retroproectorul imaginea în negativ a animalului pe care îl ghicesc copiii. Se cere să caute, apoi, pe machetă animalul și să așeze puiul lîngă mama lui, imitând onomatopeea. Toate aceste acțiuni se verbalizează de către copil…(„așez mânzul lângă mama lui, iapa”).

Ultima fază, evaluarea activității, (obținerea performanței) se poate realiza, în cazul de față, solicitându-i pe copii să-și aleagă căte un pui sau animal îndrăgit și să organizeze un minitetru de păpuși, în care să mânuiască animalele, spunându-le numele și imitând onomatopeele.

Educatoarea va face aprecieri asupra felului cum s-au jucat copiii și cum au mânuit materialul.10

Încheierea activității se face prin aprecierea și evidențierea copiilor care au dat răspunsuri bune și au participat mai activ la activitate.

Încheierea activității nu trebuie să fie bruscă, pentru a nu diminua dispoziția copiilor față de joc. În acest sens, se întrebuințează procedee atractive prin care se anunță încheierea jocului.

2.3.3 VALENȚE FORMATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC

10 Trif, Letiția (2014), Managementul clasei de elevi. Abordări aprofundate, Seria Didactica, Alba Iulia;

Vlăsceanu, Lazăr (2013), Introducere în metodologia cercetării sociologice, Editura Polirom, Iași;

Eficienta formativă a învățământului matematic la clasele I-IV poate fi sporită atât prin calitatea sistemului cunoștințelor, priceperilor, deprinderilor, atitudinilor, cât și prin modul de organizare și îndrumare ale asimilării acestora.

În ceea ce privește calitatea cunoștințelor, prin caracterul riguros științific și generativ al sistemului notiunal și operativ pe care-l cuprinde, matematica este investită cu bogate valente formative. Important este ca învățătorul să respecte rigoarea “relativă” a matematicii și să prezinte copililor aceste noțiuni la nivelul posibilităților lor de înțelegere. Utilizarea și mai apoi transferul noțiunilor matematice se realizează nu prin simpla transmitere a acestora de la învățător către copili, ci prin îndelungate, dar dirijate procese de căutare și descoperire a lor de către copili. De aici, caracterul dinamic, activ și relativ dificil al învățării matematicii. Pentru ideea caracterului activ al învățământului pledează și poziția centrală a copilului, anume statutul lui de subiect activ, care realizează actul învățării matematice mai ales prin efortul propriu și care, odată cu însușirea noțiunilor respective, învața și anumite tehnici de investigare și rezolvare cu caracter general.

Se adaugă la acestea și specificul activității matematice, și anume faptul că ea necesita o tensiune, o încordare, o mobilizare a componentelor psihicului uman, dar cu precădere a gândului, a inteligenței, a structurii intelectuale generale. Enunțurile matematice nu se memorează pur și simplu, ci se receptează, se înțeleg, se integrează și se îmbogățesc, numai în măsura în care copilul operează cu ele. Efortul intelectual care se desfășoară în activitatea matematică este, în esență, un continuu antrenament care are drept efecte dezvoltarea intelectuală reală a copililor, în primul rând, dar și dezvoltarea generală a acestora. În acest sens se impun enumerate câteva argumente.

Învățarea este un proces activ de cunoașterea care este cu atât mai valoros cu cât se realizează un efort propriu și cu mijloace și tehnici cât mai productive.

În scopul obținerii unui randament maxim se folosesc mai multe modalități de organizare a activităților matematice, una dintre acestea fiind jocul didactic.

Jocul didactic (educativ) este astăzi tot mai intens valorificat din punct de vedere pedagogic în intenția de a imprima programului școlar un caracter mai viu și mai atrăgător, de a fortifica energiile intelectuale și fizice ale copililor. S-a dezvoltat o varietate de jocuri educative sau didactice care își propun să îmbine cu bune rezultate, spontanul cu imaginativul din structura psihicului infantil cu efortul programat și solicitant de energii intelectuale și fizice propriu învățării școlare.

În organizarea acestor jocuri se are în vedere experiența acumulată de copii în constituirea unor mulțimi formate din obiecte din lumea înconjurătoare: mere, mărgele, nasturi, jucării etc., pe baza unor proprietăți: forma, mărime, culoare. Copiii trebuie să cunoască diverse variabile ale acestor atribute și pe baza lor să alcătuiască mulțimi: nasturi rotunzi, mărgele albastre, jucării mari, cărți groase etc.

Jocurile didactice acoperă o gamă largă de activități cu conținut foarte variat: de la intuirea noțiunii de mulțime până la jocurile ce ilustrează operațiile cu mulțimi echipolente și rezolvarea problemelor cu sau fără date numerice. Prin aceasta se argumentează folosirea jocurilor didactice, prin variante evoluate preluate de la grădiniță și adaptate la învățământul primar.

Introducând cu mult tact, cu pricepere, astfel de activități de joc, creăm legătura, continuitatea cu învățământul preșcolar unde formă predominantă este jocul didactic. Astfel, continuitatea unor activități matematice din cadrul grădiniței, prin practicarea lor într-o manieră specifica particularităților de vârsta ale copilului de clasa I, da posibilitatea învățătorului să evite pe cât posibil folosirea unui limbaj matematic abstract, inaccesibil copilului, oferindu-i posibilitatea de a introduce cât mai natural și progresiv unele cunoștințe și activități noi.

Din perspectiva acestor argumente consider introducerea jocului didactic în lecția de matematică, cu prioritate în perioada preabecedara, ca o necesitate. Nicăieri că în joc copiii nu găsesc teren mai potrivit pentru a-și descoperi și pune în valoare calitățile intelectuale cu care sunt înzestrați, iar cei timizi să-și învingă această stare, dezvoltându-și ingeniozitatea, stăpânirea de sine, voința, gândirea creatoare etc.

După cum se știe în învățământul preșcolar toate activitățile se caracterizează prin preponderenta activităților libere (la alegere) organizate sub formă de joc. Iată de ce în vederea pregătirii treptate a copiilor pentru activitatea școlară este necesar să se asigure o gradare progresivă a raportului dintre activitățile libere, independente și cele dirijate, în care preponderenta să revină totuși activităților obligatorii dirijate. Deci, prin aceasta este pregătit terenul pentru contactul cu acțiunile de învățare specifice muncii școlare din ciclul primar presupunând, pe de o parte, stimularea spontaneității copilului, a spiritului de independentă, iar pe de altă parte, orientarea acestuia către activități constructive, folositoare instruirii și dezvoltării fizice și psihice, permițându-i integrarea eficienta în regimul școlar.

Dezvoltarea capacităților intelectuale la vârsta de 6 ani îi permite copilului să frecventeze scoală, dar continuitatea și legătura cu activitatea din timpul grădiniței o realizăm prin împletirea judicioasă a activității impuse cu cea dorită de copil –jocul. Dar nu este vorba de un joc oarecare, ci de acele jocul propriu-zis la activitatea intelectuală.

Jocul didactic poate fi inclus în structura lecției, în oricare din momentele ei. El asigura păstrarea atenției, facilitează procesul de însușire și consolidare a cunoștiințelor, de formarea unor priceperi și deprinderi, previne apariția oboselii, îl face pe copil să iubească scoală și pe învățătorul său. Susțin de asemenea formularea în joc a unor probleme despre care știm dinainte că sunt mai greu de înțeles, că asigură abordarea lor de către toți copiii, fără rezerve, fără efort deosebit..11

Se pot folosi jocuri de tipuri:” Indica direcția!”, “Așază obiectul la locul potrivit!”, “Construiește mulțimea!”, “Aparține, nu aparține!” etc. Iată, succinte, descrierea acestor jocuri: “Indica direcția!” Scopul acestui joc este să deprindă copilii cu indicarea corectă a direcțiilor: sus, jos, spre dreapta, spre stânga, înainte, înapoi. Materiale: o săgeată cu lungime de 0,5 m decupata din carton și un cartonaș având o săgeată desenată. Clasa se împarte în două grupe

11 Barbu, H., Popescu E., Șerban, F., Activități de joc recreativ și recreativ – distractiv, EDP, București, 1993.

(echipe). De la fiecare echipă iese un reprezentant în fața clasei. Unul se așază cu fața spre clasa, în fata randului de bănci. Cel cu fața spre clasa primește săgeata decupată iar celălalt cartonașul. La semnalul învățătorului “în sus”, “în jos”, “la stânga”, “la dreapta” etc., cei doi copili orientează săgeata în direcția respectivă. Apoi cel care se afla cu spatele spre clasa se întoarce și arata cartonașul. Aprecierea se face în felul următor: clasă întreagă se ridica în picioare indicând cu brațul drept direcția cerută. Dintre cei doi copili rămâne în fața clasei numai acela care a indicat direcția corect și primește un punct. Câștigă echipa care are mai mulți copili în fața clasei, deci mai multe puncte.

Dar în cadrul activităților la clasa am urmărit sporirea valentelor instructiv educative ale acestui joc prin determinarea copililor să-și însușească și alte poziții ale obiectelor ca: orizontal, vertical și oblic – concepte indispensabile învățării matematicii, în special a elementelor de geometrie, care comportă o anumită specificitate și dificultate.

Jocul “Așază obiectul la locul potrivit!” prezintă următoarele caractere: sarcina didactică exerciții de recunoaștere a figurilor 12geometrice, a culorilor și indicarea corectă a relațiilor

spațiale. Clasa se împarte în două echipe. Reprezentanții unei echipe lucrează la tabla magnetică cu trusa “Logi I” iar cealaltă la tabla cu creta colorată. Reprezentanții unei echipe lucrează la tabla magnetică în ordinea așezării în bancă. Prima sarcină este: așază (desenează) la mijlocul tablei un pătrat roșu! Apoi: deasupra pătratului roșu un dreptunghi galben, la dreapta dreptunghiului galben pune un dreptunghi roșu! Etc.

Jocul se continua cât permite timpul.

Dacă unul dintre reprezentanții celor două echipe greșește, un alt copil din echipa vine și corectează. Copilul care a greșit va fi penalizat cu un punct. Câștigă echipa care a obținut cele mai multe puncte. Tot pentru înțelegerea noțiunilor spațiale am organizat diferite

12 Cerghit I. „ Metode de învățământ”, E. D. P., București, 1976.

jocuri matematice care au trezit interesul micilor școlari, fiecare căutând să rezolve cât mai corect sarcina primită.

Practica didactica demonstrează că în această perioadă preabecedara se pot folosi o gamă întreagă și variată de jocuri didactice cu sporite valente formative și instructiv-educative. Exemplificările făcute se referă doar la câteva, cele care sunt mai frecvent utilizate, adaptate la condițiile școlare existente unde populația școlară provine din rândul rudarilor (țiganilor), unde acestea își găsesc o mare atractivitate. În anexe am exemplificat mai multe tipuri de jocuri care pot fi folosite în această etapă și pe care le consider utile în învățarea propriu-zisă a matematicii.

Pornind de la ipoteza formulată ca fundament al întregului demers investigativ al lucrării în vederea realizării continuității gradinita-scoala în învățarea matematicii, în predarea următorului capitol “Numerația” am reluat o varietate de jocuri logico-matematice pe care le-am adaptat cerințelor programului învățământului primar.

Exemplificam câteva jocuri des folosite în însușirea conceptului de număr. Folosind aceste jocuri am observat că copilii își însușesc mult mai ușor conceptual de număr cât și numerația 1-10. Prezentam în continuare caracteristicile unor astfel de jocuri

In organizarea acestor jocuri se are in vedere experinta acumulata de copii in constituirea unor multimi formate din obiecte din lumea inconjuratoare: mere, margele, nasturi, jucarii etc., pe baza unor proprietati: forma, marime, culoare. Copiii trebuie sa cunoasca diverse variabile ale acestor atribute si pe baza lor sa alcatuiasca multimi: nasturi rotunzi, margele albastre, jucarii mari, carti groase etc.

Jocurile didactice acopera o gama larga de activitati cu continut foarte variat: de la intuirea notiunii de multime pana la jocurile ce ilustreaza operatiile cu multimi echipolente si rezolvarea problemelor cu sau fara date numerice. Prin aceasta se argumenteaza folosirea jocurilor didactice, prin variante evoluate preluate de la gradinita si adaptate la invatamantul primar.

Sarcina este următoarea: colorează tot atâtea pătrate câte arata cifră! Jocul se poate organiza și sub formă de concurs prin împărțirea clasei în grupe. Grupa care obține cele mai bune rezultate este câștigătoare.

“Dacă știi a număra,

Locul meu îl vei lua.”

Copilul care se afla în mijlocul cercului se adresează unuia din cerc spunându-i să numere mai departe, acesta numărând în continuare de la numărul pe care îl are scris pe cartonaș sau. Fiind un joc combinat cu mișcare a fost utilizat mai mult în activitățile de completare a lecției.

Printre obiectivele învățării matematicii în ciclul primar îl ocupa formarea deprinderilor de calcul matematic. Robert Dottrens apreciază ca cel mai bun procedeu de a

13determina obiectivele învățării calculului consta în a porni de la idea fundamentală conform căreia calculul corespunde unui mod de adaptare a copilului în lumea în care trăiește; de aceea el recomandă să adoptăm o atitudine în care să ținem seama în primul rând de funcția matematicii în lumea reală.

Fără îndoială, deprinderile de calcul stau la baza întregului sistem al deprinderilor matematice, calculul mintal stând la baza calculului în scris. La rândul lor, deprinderile de calcul (mintal și scris) constituie deprinderi de bază pentru rezolvarea problemelor. Când stăpânește deprinderile de calcul, copilul își poate concentra atenția asupra principiului de rezolvare a problemei. Calculul are o deosebită contribuție la dezvoltarea gândirii; de aceea obiectivul final al învățării calculului este dezvoltarea gândirii logice a copililor. Supusă la un antrenament continuu prin efectuarea unor calcule exacte, rapide și judicios gradate, gândirea copilului se dezvolta și se disciplinează. Dar copilul nu este pus numai în situația de a efectua calcule aplicând procedeele învățate, ci și de a alege procedeul de calcul cel mai potrivit calculului

13 Kelemen, Gabriela, Psihopedagogia jocului‚ Editura Universitatii „Aurel Vlaicu”, Arad, 2007.

dat, pentru a afla mai ușor și mai repede rezultatul căutat. Aceasta dezvolta puterea de înțelegere, spiritul de inițiativă, perspicacitatea, originalitatea și creativitatea.

Fără a exclude din obiectivele calculului automatizarea (formarea și fixarea algoritmilor de calcul) am căutat să-i fac pe copili să înțeleagă esența calculului, principiile care stau la baza rezolvării unor categorii întregi de exerciții și să-i antrenez, de mai multe ori sub formă de joc, în rezolvarea unor situații multiple și variate, mereu noi. În scopul realizării acestor obiective, vizând sporirea eficienței formative, am urmărit înțelegerea operațiilor aritmetice. În acest sens pornind de la jocuri ușoare, asemănătoare cu cele de la grădiniță, până la jocurile cu grad sporit de dificultate, care cer răbdare, voința și perseverența, am utilizat jocuri pentru formarea deprinderilor de calcul:

Pe lângă jocurile exemplificate am folosit și multe alte jocuri create de copili, contribuind astfel la dezvoltarea gândirii și imaginației, unei trebuințe interioare de acțiune și afirmare. În concluzie jocul solicita copilul să ia parte la acțiune cu spontaneitatea și creativitatea gândirii lui, îl obliga la reacții motivate ce pun la încercare iscusința și priceperea, fantezia și inițiativa lui, îndrăzneala dar și prudentă de care este capabil să dea dovadă.

Jocurile didactice care sunt mai frecvent utilizate pot fi clasificate după mai

multe criterii:

Jocuri pentru familiarizarea cu noțiuni matematice;

Jocuri pentru însușirea noțiunilor matematice;

Jocuri pentru familiarizarea cu operații aritmetice;

Jocuri pentru realizarea propriu-zisă a operațiilor aritmetice;

Jocuri pentru punerea bazelor calculului matematic.

2.3.4 SPECIFICUL JOCULUI DIDACTIC

Jocul reprezintă tipul fundamental de activitate a copilului, un mijloc de instruire și educație prin care copilul se dezvoltă fizic, intelectual și social. Prin joc, copilul:

– desfășoară o activitate în sensul identității personale, urmează cerințele și determinările de bază ale ființei sale

rezolvă probleme de viață din mediul înconjurător fizic și social

experimentează posibilități de adaptare, de a deveni mai flexibil în gândire și în

rezolvarea problemelo14r

– creează soluții diferite, exprimă experiențele lor în simboluri, ceea ce îl va ajuta să gândească mai puțin abstractizat

– comunică cu15 ceilalți și/sau cu sine, se exprimă plastic, învață semnele

nonverbale

– folosesc obiectele din jurul lui în scopul pentru care sunt create (învață și devine creativ în ceea ce privește utilitatea obiectelor)

– se concentrează asupra acțiunii, devine atent și interesat.

Jocul din grădiniță are trei funcții principale: de creație, mimetică, de imaginație și patru funcții secundare: de divertisment, de relaxare, de manifestare socială, de transmitere a ideilor, a obiceiurilor de la o generație la alta.

Este știut faptul că prin joc copilul învață să adreseze întrebări, să facă preziceri și ipoteze, să evalueze și să analizeze situații și comportamente, să-și formeze și să-și fundamenteze opinii. Așadar, jocul este modul în care copiii încep să înțeleagă lumea în care trăiesc și care presupune existența unui mediu ce poate stimula și dezvolta abilitățile de socializare empatică și

14 Băjenaru, L., Contribuția exercițiului – joc la dezvoltarea limbajului, Revista învățământului preșcolar, 1996.

cele de gândire critică. Jocul apelează la capacitățile copilului de a lucra cu simboluri, semne ce sunt atribuite obiectelor, acțiunilor și faptelor ce desemnează altceva decât sunt acestea în realitate. El operează cu reprezentări în care investește afectivitate și rațiune, ceea ce face ca jocul să nu fie un simplu proces de percepție.

În grădinițele din România învățarea se bazează pe joc. De aceea, în orice sală de grădiniță din învățământul de masă trebuie să existe centrele de interes: Bibliotecă, Știință, Arte, Construcții, Joc de rol, Nisip și apă, unde copiii învață și se joacă.

La Bibliotecă se urmărește construirea vocabularului pe baza experiențelor vizual-auditive a copiilor. Conversațiile simple, scurtele povestioare și descrieri, jocurile orale sunt modalități de atingere a obiectivelor propuse. Ascultând povești, povestiri, basme, copilul reconstruiește mental principalele momente ale narașiunii. Copiii sunt mult mai mult motivați să vorbească atunci când cei din jurul lor le oferă experiențe lingvistice. Cărțile pentru copii nu trebuie să lipsească din mediul lor de zi cu zi, motiv pentru care se impune realizarea unei Biblioteci a grupei.

La Știință copiii pot învăța concepte importante rcopilante pentru vârsta lor. Cei mici își însușesc aceste aspecte prin intermediul experimentelor științifice cu obiecte concrete, palpabile. O experiență științifică ar trebui să cuprindă o întrebare, o anchetă și discuții.

La Arte, unde copiii lucrează cu o gamă variată de instrumente și materiale specifice, ei primesc șansa de a fi creativi, o oportunitate de a folosi în mod original materialele pregătite. Toate acestea se pot realiza pe muzică, deoarece muzica contribuie la crearea unei atmosfere pozitive, relaxante, distractive. În cazul dizabilităților de vorbire, mulți logopezi folosesc fundal muzical tocmai pentru că muzica insuflă sentimente pozitive prin ritmul și mișcările implicate.

La Construcții, când copiii încearcă să „ridice” blocuri, case sau castele, ei își dezvoltă abilitățile motorii, conceptele matematice și inteligența spațială. La începutul preșcolarității, jocurile de construcție sunt integrate în simbolism ludic, iar după 5-6 ani sunt dezvoltate pe baza jocului simbolic, constituind adevărate adaptări sau rezolvări creative ale problemelor cotidiene.

Centrul Joc de rol oferă celor mici posibilități de dezvoltare socială și emoțională, dar și de dezvoltare a limbajului, deoarece în jocul de rol se pot introduce și abilități

de scriere (lista de cumpărături, meniu, comandă, orar etc). Ceea ce copiii desfășoară în cadrul acestui Centru reprezintă felul lor propriu de înțelegere a experiențelor lor, preluarea selectivă a realității în raport cu nevoile și posibilitățile proprii, modul în care ei își construiesc capacități de gândire abstractă, relații afective și emoționale, stima de sine. J

La Nisip și apă copilul poate învăța mult mai ușor despre mediul înconjurător. Ei pot învăța știință (turnare, măsurare, schimbări etc), dar și tehnici de cooperare. Se poate spune că la acest sector se propune o joacă senzorială, o joacă care ajută copii să învețe mai bine atunci când ating, văd, miros, gustă. Fiind un mediul liniștitor, Nisip și apă este un loc preferabil pentru copiii cu deficit de atenție sau pentru cei hiperactivi.

Jocul didactic a fost și rămâne o metodă de învățare activă, iar liderul trebuie să ofere încurajare, sprijin, gândire pozitivă. Însă, pentru asigurarea învățării, în grădinițe se utilizează și metode de stimulare a învățării, acele metode interactive, instrumente didactice care favorizează interschimbul de idei, de experiențe, de cunoștințe.

Pentru Metodele interactive stimulează creativitatea, comunicarea, activizează toți copiii și formeză capacități: spiritul critic constructiv, independența în gândire și acțiune, găsirea unor idei originale, îndrăznețe de rezolvare a sarcinilor de învățare.

Metoda predării – învățării reciproce este o strategie de învățare prin studiu pe text sau imagine pentru dezvoltarea comunicării copil-copil și experimentarea rolului educatoarei. Desfășurarea metodei presupune organizarea colectivului grupei în patru echipe (Rezumatori,

Întrebători, Clarificatori, Prezicători) și urmarea a patru pași:

Metoda Mozaic presupune învățarea prin interdependența grupurilor și urmarea a

cinci etape:

Stabilirea temei și împărțirea în 4-5 subteme

Organizarea grupelor de ănvățare

Constituirea grupelor de expert

Activități în echipa inițială de învățare

Evaluare

Tehnica Lotus oferă posibilitatea stabilirii de relații între noțiunile de bază a unei teme principale din care derivă alte opt teme și are ca obiectiv stimularea inteligențelor multiple și a potențialului creativ.

Schimbă perechea este o metodă care stimulează cooperarea în echipă, ajutorul reciproc, înțelegerea și toleranța față de opinia celuilalt; dezvoltă inteligența logico-matematică, inteligența interpe16rsonală.

Metoda piramidei conduce la soluționarea unei sarcini prin împletirea activității individuale cu cea desfășurată în mod cooperativ, în cadrul grupurilor. Această metodă ajută la dezvoltarea capacității de sintetizare a principalelor probleme, informații, idei etc.

Orice metodă de stimulare a învățării se aplică la grupă prin intermediul unui joc, a unui exercițiu care trebuie să fie mereu vesel, și niciodată umilitor. Aceste exerciții ajută la cunoașterea reciprocă, îndepărtează tensiunea, relaxează atmosfera, ajută la exprimarea emoțiilor, dă posibilitate implicării, oferă informații noi, dă încredere în sine, sunt atractive și plăcute.

Hârtia de un minut (One Minute Paper) este un exercițiu de învățare care determină preșcolarii să-și concentreze atenția pentru a rezolva o sarcină de învățare sau pentru a evoca anumite cunoștințe învățate anterior.

Gândiți – Lucrați în perechi – Comunicați este o tehnică care implică un moment individual în care se caută răspunsuri la o problemă, un moment de confruntare a ideilor proprii cu ideile unui partener, ceea ce implică comunicare și un moment în care se lucrează cu întregul grup.

Partenerii dintr-o pereche pot avea sarcini diferite.

Cutia misterelor este un exercițiu incitant care propune copiilor să ghicească ceea ce se află în cutie pe baza unor indicii minime oferite de lider. De exemplu, în cutie se ascunde o

16 Chateau, J., Copilul și jocul, EDP, București, 1970.

Schulman, Kolombus, Didactica preșcolară, Editura V & Integral, București, 1998.

pisică de jucărie, iar liderul spune: "Este un animal de companie. De obicei, este blând, dar poate

și să zgârie.”

Ce lipsește? este un exercițiu utilizat pentru a reda elementul lipsă. Colectivul grupei se organizează în două echipe. Se prezintă obiectele jocului, așezate pe o masă. Copiii le observă, după care un component al primei echipe acoperă obiectele cu un prosop, prinde un obiect și îl elimină din mulțime.

Detectivul este un alt exercițiu de recunoaștere a obiectelor din mediul apropiat, un exercițiu simplu care nu cere o dotare specială din punct de vedere material. Colectivul grupei se organizează în două echipe, iar liderul devine Detectiv. El va „spiona” un obiect aflat în sala de grupă pentru fiecare echipă în parte, urmând ca acestea să identifice obiectul urmărit.

În combinație sau nu cu jocul, învățarea conduce la elaborarea unor comportamente noi care satisfac mai bine necesitățile adaptative ale copilului. De aceea este necesar ca preșcolarul să stabilească ușor contactele interpersonale, să se acomodeze rapid la noile situații, să-și coordoneze eforturile cu ale celorlalți, în vederea atingerii scopurilor fixate, să-și aducă aportul constructiv la desfășurarea activității, să-i respecte pe alții, să-și inhibe anumite comportamente agresive, să țină seama de părerea altora, să convingă, să-și susțină și să-și argumenteze părerile.

2.3.5 LEGĂTURA DINTRE JOCUL DIDACTIC ȘI CELELALTE JOCURI

Jocul didactic intră în rândul formelor de organizare a activității didactice, este creat de către pedagog și condus de acesta. În comparație cu jocurile didactice cu neobiecte și reguli, jocul didactic se deosebește prin conținut și prin faptul că accentul cade pe rezolvarea unor sarcini de joc dar acestea urmăresc, de fapt, sarcini ale educației intelectuale.

Prin jocul didactic copiii învață să recunoască mărimi, forme, relații spațiale, învață cuvinte, semnificația unei noțiuni, ceea ce lărgește sfera folosirii acestor cuvinte și dezvoltarea operațiilor gândirii: analiza, sinteză, generalizarea, abstractizarea. Prin intermediul jocului se fixează, se precizează și se activizează vocabularul copiilor; jocul este un mijloc foarte eficient pentru corectarea pronunției și însușirea unor construcții gramaticale. Eficiența jocului didactic în

dezvoltarea vorbirii depinde, în mare măsură, de modul în care educatoarea știe să selecteze jocul,

în raport cu situațiile concrete existente în grupa de copii. Aceasta presupune o foarte bună cunoaștere a copiilor sub raportul nivelului atins în dezvoltarea limbajului, precum și sub aspectul defectelor de vorbire. De asemenea, jocul didactic își aduce contribuția la precizia, consolidarea, adâncirea, sistematizarea și verificarea cunoștințelor.

Sub aspectul de17zvoltării vorbirii jocul didactic poate oferi posibilitatea de a percepe cuvintele ca unități lexicale deschizând căi în vederea analizei pe unități lexicale (operații de analiză și sinteză silabică a cuvintelor).

Prin jocul didactic copiii au posibilitatea să aprofundeze cunoștințele dobândite în alte activități obligatorii și să-și dezvolte creativitatea. Jocurile didactice de tipul „găsește cuvântul potrivit!”. „Completează ce lipsește!”, „Ce e bine, ce e rău?”, „Cu ce sunet începe cuvântul?”, „Spune mai departe” etc. Contribuie la consolidarea cunoștințelor privitoare la cuvânt, silabă, sunet și propoziție. Altele ca: „Oglinda fermecată”, „Poștașul” ajută la pronunțarea corectă a sunetelor situate în diferite poziții în cuvinte (inițiale, mediane, finale), precum și la îmbogățirea vocabularului de cuvinte care denumesc obiecte, ființe, fenomene, însușiri, acțiuni, trăiri afective.

Aportul jocului didactic la educarea memoriei este deosebit, de exemplu, în jocurile „Ce s-a schimbat?”, „Ghicește ce lipsește!” care solicită copiii să rețină însușirile obiectelor și așezarea lor în spațiu, să sesizeze esențialul prin exersarea memoriei voluntare. Gândirea este exersată și solicitată mai ales în jocurile „Spune unde trăiește?”. „Este mare, este mic?”, „Cu ce trebuie să lucrăm?”.

În strânsă legătură cu gândirea se dezvoltă limbajul. Jocurile didactice care facilitează dezvoltarea limbajului fixează și activează vocabularul copiilor, ajută la îmbunătățirea pronunției unor consoane mai greu de rostit de către copii – c, m, r, t, ț, g; de exemplu jocurile didactice „Spune cum facem?”, „Cine a venit?”, „Ce face copilul?”.

Prin efectul distractiv, jocul didactic favorizează efortul intelectual și susține vie atenția copiilor în timpul jocului. Faptul acesta are o importanță deosebită pentru antrenarea atenției voluntare.

17 GHERGHINA, DUMITRU (coord.), (2007), Metodica activităților instructiv – educative pentru învățământul preprimar, Ed. Didactica Nova, Craiova

Prin jocul didactic se exersează nemijlocit analizatorii. Jocurile „Ghicește cum este?”, „Spune cum face?” contribuie la dezvoltarea sensibilității auditive. Jocul „Ce ai pipăit?” dezvoltă sensibilitatea vizuală și tactilă, iar jocul „Spune ce ai gustat?” dezvoltă sensibilitatea gustativă și pe cea olfactivă.

Este cunoscut faptul că jocurile didactice, prin comparație cu celelalte jocuri, au un caracter instructiv mult mai pronunțat și se utilizează în grădiniță mai cu seamă în scopul îmbunătățirii și aprofundării experienței cognitive a copiilor, precum și în vederea dezvoltării optime a proceselor și funcțiilor psihice. Dată fiind substanța și finalitatea acestor jocuri ele trebuie să se participe în mod curent și în afara activităților obligatorii, paralel cu celelalte forme de joc.

Pentru că jocurile didactice să se poată desfășura cu eficiența scontată și în perioadele care depășesc cadrul strict 18al activităților obligatorii se impune să se asigure copiilor de fiecare dată toate condițiile materiale necesare și în același timp să se prevadă sarcinile didactice care vor face obiectul acestor jocuri – în raport cu volumul de cunoștințe și deprinderi însușite anterior.

Valoarea educativă principală a jocului rezidă în faptul că îi face pe copii participanți direcți, activi și interesați la actul instructiv educativ. Astfel, jucându-se de fapt prin utilizarea metodelor active de educație, cât și a materialului corespunzător, ci reușesc să asimileze realități care, fără aceasta rămân, „exterioare inteligentei copiilor”.

Valoarea educativă a jocului didactic constă în stimularea cinstei, a răbdării, a spiritului critic, a stăpânirii de sine (Găsește și taci!, Ce s-a schimbat?); jocul încheagă colectivul de copii al granitei sau al grupei educându-i pe copii să devină disciplinați; prin respectarea sarcinilor de joc, a regulilor de joc, copiii învață să-și antreneze propriile activități. Apreciem, de asemenea, rolul jocului didactic în educarea estetică a copiilor. Întrebuințând un material adecvat – realizat estetic, artistic, copiii învață să aprecieze fenomenul dezvoltându-și gustul estetic. Deci, jocul didactic constituie activitatea cea mai firească, cea mai eficientă în dezvoltarea multilaterală a copilului, în percepția și înțelegerea lumii înconjurătoare, în stimularea dorinței preșcolarului de a cunoaște și de a-și exprima gândurile și impresiile. Toate acestea potențează considerabil valoarea educativă a jocului didactic pentru dezvoltarea vorbirii.

18 . IFTIMIE, G. (1976), Jocuri logice pentru preșcolari și școlarii mici, E.D.P., București.

3. ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN ÎMBOGĂȚIREA DEZVOLTAREA

AUZULUI FONEMATIC LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ

Auzul fonematic joacă un rol important în discriminarea sunetelor, silabelor și a cunoștințelor ca unități specifice limbajului.El se deosebește de auzul fizic și nu se confundă cu acesta. Un om poate să aibă un auz fizic foarte și un auz fonematic foarte slab. Când auzul fonematic este deficitar, recepția limbajului este și ea deficitară și nici emisia vorbirii nu este corectă;de aceea trebuie să se acorde o atenție deosebită tulburărilor de vorbire care au drept cauză deficiențe ale auzulu fonematic.

Auzul fonematic se dezvoltă odată cu îmbunătățirea mișcărilor articulatorii;la rândul său acesta duce la îmbunătățirea autocontrolului pronunției și la formarea mișcărilor articulatorii corecte.

Cel mai defavorizant dintre factorii determinanți ai tulburărilor de auz fonematic este lipsa comunicării susținute cu copilul încă din primele luni de viață.Lipsa unui mediu natural de vorbire și neexersarea capacității de identificare și discriminare a fonemelor sunt incriminate în legătură cu aceste tulburări (cazurile determinate de factori care țin de structura intelectului sunt mult mai puține decât s-ar putea crede).

Trebuiesc urmărite următoarele obiective:

-modul cum înțelege copilui vorbirea noastră;

-dacă rezo19lvă bine sarcinile;

-reacțiile copilulu la instrucțiuni ;

Putem constata dacă sunt probleme cu auzul fonematic urmărind comportamentul și reacțiile spontane ale copilului în timpul examinării:

-distanța de la care copilul aude și decodifică vorbirea șoptită;

-dacă în timpul examinării reproduce cele auzite și în ce fel;

-dacă din câteva cuvimtze auzite a dedus propoziția;

-dacă face apel la labiolectură;

-dacă s-a ațezat în așa fel încăt una din urechi să fie îndreptată către examinator;

-cum reproduce sunetele perechi, cuvintele paronime, și cele cu punct de articulare apropiat;

19 IONESCU, M.; CHRIS, V. (1992), Strategii de predare-învățare, Ed. Științifică, București.

LESPEZANU, MONICA (2007), Tradițional și modern în învățământul preșcolar – o metodică a activităților instructic-educative, Colecția Didactica, Ed.Omfal Esențial, București.

3.1. ORGANIZAREA ACTIVITĂȚILOR DE EDUCAȚIE A LIMBAJULUI

.

În activitățile de dezvoltare a limbajului preșcolarilor, indiferent de formă de realizare a acestora, se accentuează pregnant obiectivele generale, pe niveluri, pentru a ilustra o logică internă a asimilării limbajului, prin componentele sale legate de tehnica vorbirii. După unii cercetători, acestea ar fi direcțiile esențiale în care se exersează și se perfecționează actul vorbirii:

1. Transmiterea informației cu caracter instructiv-educativ la nivelul grupelor sau al claselor, în scopul de a efectua o selecție și luă o decizie (povestiri, memorizări).

Vorbirea în grupuri, cu posibilitatea schimbării emițătorului cu receptorul (observări, lecturi după imagini, convorbiri).

Vorbirea despre experiențele, sentimentele și trăirile copiilor, respectând legăturile logice dintre idei (povestiri create de copii) pe teme variate: despre ei, despre colegi, despre viața familială, din grădiniță.

Vorbirea asupra unor texte cunoscute prin ascultare, cu intenția de a urmări capacitatea de receptare a fiecărui copil, motivațiile individuale, sensibilitatea receptoare (repovestire).

Vorbirea în public, în fața colegilor, a spectatorilor (recitarea expresivă, interpretarea unor roluri în scenele scurte sau dramatizări).

Atât educatoarea, cât și învățătorul, preluând modelul natural de dezvoltare a vorbirii, trebuie să ofere copilului structuri și conținuturi stimulative pentru evoluția firească a limbajului cu consecințe pozitive în zona întregii personalități.

Activitățile de educație a limbajului (povestirea, memorizarea, observarea, jocul didactic, lecturile după imagini) se organizează diferențiat în funcție de grupă (mică, mijlocie, mare și pregătitoare).

1. Povestirea, ca specie epică în proză, este o „narațiune literară de dimensiuni relativ reduse, care conține un fond liric” („Dicționarul explicativ al limbii române”, Editura Academiei, București, 1975, pag. 129). Termenul implică referiri la arta de a nara, formă esențială a genului epic, prezentă în toate variantele acesteia. Este o modalitate literară pe cât de simplă, pe atât de captivantă, deoarece suscită din plin curiozitatea ascultătorului, această trăsătură caracteristică psihologiei umane.

Urmărind dezvoltarea principalelor procese psihice (gândirea, memoria, imaginația), prin repovestiri se exersează și vorbirea sub aspect fonetic, lexical și gramatical, repovestirea unui basm, spre exemplu, presupunând o exprimare, cursivă, logică, în propoziții și fraze corect alcătuite, din punct de vedere gramatical, cu intonație variată în funcție de momentele acțiunii. Fiind primele exerciții ale copiilor de a reproduce un text audiat, contribuția personală, imaginația sunt reduse..

Memorizarea.

Pentru a fi receptată cât mai eficient de către copii, poezia trebuie să-i cucerească prin jocul

antrenant al rimelor, prin cadența versurilor, prin 20elementele împrumutate adesea fantasticului etc. Procesul receptării dirijate a poeziei, care începe la vârsta preșcolară, îl introduce pe copil tot mai adânc în universul acesteia, dezvăluindu-i, treptat, conținutul ideatic și emoțional, precum și capacitatea de plasticizare a cuvântului.

Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru dezvoltarea

gândirii și a vorbirii logice a preșcolarilor. Eficiența jocului didactic față de celelalte activități obligatorii constă în faptul că la desfășurarea lui participă toți copiii, ei depunând eforturi de gândire și exprimare dar fără a conștientiza aceasta, considerând că se joacă.

Lecturile după imagini constituie un mijloc eficient de a determina pe copii să se

exprime prin intermediul imaginilor dintr-un tablou sau dintr-un șir de tablouri, cu o anumită temă.

Convorbirea. O altă activitate obligatorie care contribuie la realizarea sarcinilor de

bază ale dezvoltării vorbirii cum ar fi consolidarea, fixarea și verificarea cunoștințelor dobândite

de copii la acest obiect de învățământ este convorbirea

STRATEGII DIDACTICE. EVALUAREA

EXERCITII PENTRU FIXAREA SI PERFECTIONAREA AUZULUI FONETIC

În procesul de învățământ educatorul și subiectul educat acționează prin intermediul unor metode de predare și învățare.

20 NEACȘU, IOAN (1990), Metode și tehnici de învățare eficientă, Ed. Militară, București.

OPREA, CRENGUȚA-L. (2007), Strategii didactice interactive, E.D.P., București.

Actul de predare și învățare include în structura lui strategiile didactice, acel ansamblu de metode și procedee prin care se realizează conlucrarea dintre educator și educat în vederea predării și învățării unui volum de informații, de forme a unor priceperi și deprinderi etc.

Procesul de educație, de formare a personalității copilului este foarte divers, ca atare, el necesită folosirea unor strategii, metode diferite, fiecare eficientă în anumite situații, singură sau asociată cu altele. Fiecare metodă dobândește valoare prin eficiența cu care conduce activitatea copilului spre realizarea obiectivului propus.

Principalele metode folosite în grădiniță și care fac obiectul metodicii dezvoltării vorbirii: observația, demonstrația, explicația, conversația, exercițiul, experiența dirijată, povestirea, descrierea, lectură, metodele de simulare (jocurile didactice și învățarea prin dramatizare).

Activitățile propuse de programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii vizează formarea la copii a deprinderilor de exprimare corectă, sub aspect fonetic, lexical, gramatical, prevenirea și corectarea unor defecte de vorbire, îmbogățirea vocabularului, însușirea treptată a structurilor gramaticale, stimularea și dezvoltarea gândirii pe baza activizării limbajului, dezvoltarea limbajului și a comunicării în conformitate cu normele gramaticale, formarea vorbirii coerente, expresive, adecvate la context, prin modelarea laturii sonore a limbajului.

Redau în continuare câteva modalități concrete de dezvoltare a auzului fonematic;se pot folosi exerciții și jocuri de reproducere corectă a onomatopeelor(exemplu:zborul albinei,telefonul,soneria,scârțitul ușii,etc), jocuri senzoriale cuprinse în programa de învățământ, jocuri hazlii,exerciții de analiză fonetică și exerciții de pronunțare ritmică și melodică.

La preșcolarii mici dezvoltarea auzului fonematic sepoate realoza mai ales prin joc:ghicirea vocii celor care-l strigă, diferențierea unor sunete de altele, recitarea cu intonație a unor poezii; la preșcolarii mari se pot iniția și diferite activități de diferențiere ți identificare a cuvintelor paronime și sinonime.

Jocurile didactice prin care se solicită perceperea corectă a sunetelor, descifrarea compoziției sonore sau semnalarea prezenței sau absenței unui anumit sunet într-n cuvânt aaaau un rol deosebit, pe lângă valențele instructiv-educative, în dezvoltarea auzului fonematic.

Printre jocurile recomandate sunt: „Ce se aude ?”, „Cine vine la noi?”, „Am spus bine, n-am spus bine?”, „Repetă ce spun eu”, „Al cui este acest glas?”, „Deschide-ți urechea bine!”, „Telefonul fără fir”, etc. Rolul acestor jocuri în corectarea pronunției defectuoase și în perceperea corectă și clară a sunetelor a fost de atâtea ori probat

Voi prezenta în continuare un „Program de antrenament pentru dezvoltarea auzului fonematic”,acest program poate fi aaplicat zilnic în afara activităților obligatorii.

a. „Spune la ce am cântat?”(se folosesc instrumente al căror sunet poate fi înregistrat pe bandă magnetică:pian,acordeon, trompetă,tobă).

b. „Cine face așa?”(se pot folosi sunete scoase de diferite animale sau zgomote din natură înregistrate pe CD sau casete audio); copiii pot fi puși ei înșiși să emită diferite onomatopee

c. Jocul silabelor;se pronunță serii de silabe paronime în ritmul bătăilor din palmă sau după un metronom.Exemplu:

pa, po, pu, pe,pi. ta, to, tu, te, ti

ba, bo, bu,be, bi. da, do ,du , di.

ga, go, gu, ghe, ghi. fa, fo, fu, fi.

ca, co , cu ,che, chi. va, vo, vu,vi.

sa, so ,su , se , si. șa, șo , șu, și.

za, zo , zu, ze,zi. ja, jo, ju,ji.

„Repetă ce spun eu.”

– exerciții pentru diferențierea consoanelor surde de cele sonore în cuvinte paronime:

Jocul: „Cu ce sunet începe cuvântul.”

a.exerciții pentru diferențierea sunetelor cu punct de articulare apropiat:

b.diferențierea unor cuvinte diferite (ca semnificație) cu punct de articulare apropiat: bardă-barcă-barză

rece-lege.rege top-țop-dop duduie-gutuie cer-ger

clonț-glonț Jocuri hazlii: „Cine spune mai repede?”

21 IFTIMIE, G. (1976), Jocuri logice pentru preșcolari și școlarii mici, E.D.P., București POPA, MARIANA (2002), Misterioasele fațete ale jocului, Ed. Dimitrie Cantemir, Târgu Mureș

1.Pe cap un capac , pe capac un ac.

2.Căprarul crapă capul caprei pe capră,în patru.

3.Un cocostârc s-a dus la cocostârcărie să se descocostârcească 4.Papucarul papppucîre.te papucii papucăresei.

5. Șapte sape late și alte șapte sape late, să le car pe toate în spate. 6.Balaban Bălăbănescu bâlbâiește bâlbâituri bâlbâite pe negândite.

7.Bucură-te cum s-a bucurat Bucuroaia de bucuria lui Bucurel care a venit bucuros de la

București.

8. Un tâmplar din strada Tâmplari, pe când tâmplărea în tâmplărie a fost lovit din întâmplare tâmplăreasa în tâmplă.

9.De gospodărit m-am gospodărit, dar de desgospodărit nu mă pot desgospodări căci desgospodăria e păguboasă.

10.Am o mâță mâțoasă căpățânoasă care are cinci mâțoșei jucăuși frumușei.

Alte exemple de jocuri fonetice:

Piatra crapă capra, capra crapă piatra.

Crăpa-i-ar capul caprei

Cum a crăpat piatra-n patru.

Sașiul stă pe șasiu și șușotește.

Șase sași în șase saci.

Oaia aia e a ei, eu i-o iau.

Bucură-te c22um s-a bucurat Bucuroaia de bucuria lui Bucurel care s-a întors bucuros de la

București.

Un vultur stă pe pisc c-un pix in plisc.

O babă bălană mănâncă o banană babană.

Domnule Dudau, dă-mi doua dude din dudul dumitale de dincolo de drum!

Stanca stă-n castan ca Stan.

Șase sași cosaș cosesc șase saci săsești.

Șase sute șaizeci și șase de sași în șase sute șaizeci și șase de saci

S-a suit capra pe piatră și a spart-o-n patru, de s-ar sparge capul caprei ca și piatra-n patru.

Rică nu știa să zică rău, rățușca, rămurică. Eu pup poala popii, popa pupă poala mea.

Soră Sară, n-ai sărit asară să vezi carnea cum se sară?

Șapte sape late jos și-alte șaptezeci și șapte de sape late-n spate. Pe cap un capac, pe capac un ac.

E pestriță prepelița pestriță, dar mai pestriți sunt puii prepeliței pestrițe.

22 PREDA, VIORICA (1999), Copilul și grădinița, Ed. Compania, București.

ROȘCA, AL. (1972), Creativitatea, Ed.Enciclopedică Română, București.

Când ma gândesc că te gândești ca ma gândesc la tine, gândește-te că mă gândesc că te gândești la mine.

Știu că știu că știuca-i știucă și mai știu că știuca-i pește.

Știu că știu că știuca-i știucă și mai știu că știuca mușcă.

Capac cu cupa, cupa cu capac

O cioară chioară ciugule din ciur.

Fata fierarului Fănica face fasole frecată fără foc, fiindcă focul face fum.

Unui tâmplar i s-a-ntâmplat o întâmplare. Alt tâmplar, auzind de întâmplarea tâmplarului de la tâmplarie a venit și s-a lovit cu tâmpla de tâmplaria tâmplarului cu întâmplarea.

Boul breaz, bârlobreaz, lesne-a zice boul breaz, dar mai lesne-a dezbârlobrezi bârlobrezitura din boii bârlobrezenilor.

Un bal fără egal cu final fatal la un halal carnaval estival cu scandal epocal dintr-un opal oval, pal, real și natural, fără rival, egal și actual.

Retevei de tei pe miriște de mei.

Prin Vulturi vantul viu vuia

3.2.3 JOCURI PENTRU IZOLAREA CUVINTELOR

Acum spune tu! Prin acest exercițiu se urmărește formarea deprinderii de a sesiza și izola cuvintele din propoziție. Se pregătesc propoziții formate din 2-3 cuvinte (fără prepoziții sau conjuncții). De exemplu: Pisica toarce. Pisicuța bea lapte. Fetița desenează. Irina aruncă mingea.

Educatoarea spune prima propoziție. Apoi la semnalul ,,Acum spune tu!”(se spune numele unui copil din grupă) copilul repetă propoziția marcând cuvintele prin bătăi din palme. Copilul cu care se lucrează bate din palme de atâtea ori câte cuvinte are propoziția respectivă. Apoi un alt copil va preciza numărul cuvintelor din propoziție, indicând ordinea lor.(Primul cuvânt este pisica, al doilea cuvânt este toarce). Propoziția se repetă în cor de toți copiii. Dată fiind vârsta copiilor, întoarcerea

la propoziția inițială se va face după exercițiile de despărțire a propoziției în cuvintele care o compun.

Pisica toarce

Pisicuța bea lapte

Irina aruncă mingea departe

Ca munca independent am dat copiilor fisa de lucru dupa model:

SOARELE LUMINEAZA PE CER

SAGEATA ARATA UNDE SA MERGEM

3.2.4. JOCURI PENTRU FORMAREA DEPRINDERII COPIILOR DE A DESPĂRȚI

CUVINTELE ÎN SILABE

Pentru formarea deprinderii de a despărți corect cuvintele în silabe, trebuie să-i solicităm pe copii să precizeze câte silabe are cuvântul dat. Metodica desfășurării acestui exercițiu este: se demonstrează și se explică cum se desparte cuvântul în silabe, cum se precizează numărul și ordinea silabelor și apoi se reface cuvântul respectiv.

Pentru a-i deprinde pe copii să despartă corect cuvintele în silabe, se gradează deficultatea exercițiilor, începând cu cuvinte scurte, formate din două silabe, apoi continuând cu cuvinte formate din trei și mai multe silabe.

Ca să dăm o nota plăcută, acestor exerciții educatoarea poate opta la prezentarea exercițiului sub formă de poezie: Am o nucă nouă, o despart în două: nu-că , nucă. Sau: Spun acum ,,casă”/ Stând așa la masă./ Le spun pe-amândouă/ Despărțite-n două/ ca-să, casă/ ma-să, masă. Sau: Marea este mare/ Și-i plină de sare/ Vă rog să va gândiți/ Cum le despărțiți? Ma-re, mare/ sa-re, sare, etc.

FLU – TU – RE PI – CIOR POM – PI – ER PRI – MA – VA – RA

3.2.4. JOCURI PENTRU FORMAREA DEPRINDERII DE A DESPRINDE SUNETE DIN

CUVINTE

Când spunem ,,a”? Educatoarea declanșează, cu ajutorul unor ilustrații, o scurtă convorbire cu copiii privind modul de descoperire a sunetului ,,a”. Cum spunem când mergem la medic și vă doare gâtul? Împreună rostesc sunetul ,,a”. Inițial se du exerciții care conțin acest sunet la început.

Exemple: Foaie verde și-o lalea/ Avionul are ,,a”. Ariciul mititel/ Nu-l duce pe ,,a” cu el? Cu ața mi-am lucrat/ Un șervețel vărgat/ Are însă ața mea/ Cumva și sunetul ,,a”? Încercuiți! Copiilor li se dă o fișă de lucru care conține imagini cu obiecte ale căror nume încep cu sunetul ,,a”. Li se

cere să încercuiască imagimea care reprezintă un obiect al carui nume incepe cu sunetul ,,a”.

NOR INIMA

SOARE AVION

23

23 VOICULESCU, FLOREA (2005), Manual de Pedagogie contemporană, Ed. Risoprint, ClujNapoca.

VRĂȘMAȘ, ECATERINA (1999), Educația copilului preșcolar, Ed. Pro Umanitate, București

3.2.5. OBSERVAREA

Observarea este o metodă de cunoaștere directă a realității, copilul aflându-se în contact direct, senzorial cu realitatea de cunoscut. Observarea urmează calea proprie a cunoașterii, cea analitico-sintetică, analiza părților se face continuu, prin raportarea la întreg. Ea contribuie la dezvoltarea gândirii cauzale și a spiritului de observație.

Observările pot fi de scurtă durată sau în timp, pot lua un caracter individual sau pe echipă, pot fi planificate sau ocazionale.

Prezentarea obiectelor trebuie însoțită de o activitate exploratorie variată, de analiză și sinteză, copilul trebuind pus în situația de a verbaliză, de a pune întrebări.

Prin tematica lor variată observările contribuie la dezvoltarea gândirii, a memoriei, a limbajului, la educarea estetică a copiilor.

3.2.6. POVESTIREA

O povestire atractivă ste urmărită cu interes de copii, la sensibilizează sentimentele, incită la analiză și comparații, le creează stări de iubire, ură, durere, ceea ce explică valoarea ei educativă.

Povestirea ale un caracter narativ, solicită latura afectivă a psihicului, prin intermediul ei copiii asimilează expresii practice, figuri de stil, reprezentări despre obiecte, fenomene, fapte, întâmplări, își îmbogățesc vocabularul și sensibilitatea, li se modelează personalitatea. Povestirea influențează conștiința copiilor, contribuie la educarea lor estetică.

Aceasta devine mai atractivă atunci când e însoțită pe parcurs de un material intuitiv adecvat (proiecții, desene, înregistrări fonice, documente, imagini etc.).

COSTEA, ERZSIKE; HÄRTLEIN, IMOLA (2003), Joacă-te cu mine, te rog!- jocuri pentru formarea și dezvoltarea abilităților la preșcolari, Ed. Unirea, Alba Iulia.

Ce modalitate de activitate pentru dezvoltarea vorbirii, povestirea îmbracă două forme: povestirea educ24atoarei și povestirea copiilor.

Povestirea copiilor este un util exercițiu de dezvoltarea vorbirii și a comunicării. Ea modelează procesele intelectuale superioare care participă la constituirea limbajului (analiza, sinteză, generalizarea), solicită memoria și imaginația, este un mijloc de exprimare contextuală.

3.2.7. CONVERSAȚIA

Conversația îmbracă două forme: euristică și catihetică, cea mai solicitantă rămânând conversația euristică, metodă activă, care constă în a-l conduce pe copil, prin întrebări, la descoperirea unor noi informații pe baza celor deja existente în mintea lui.

Conversația catihetică vizează simpla reproducere a cunoștințelor asimilate în etapele anterioare în vederea fixării și consolidării lor.

Conversația ca metodă de lucru este folosită cu scopul de a obține antrenarea și participarea activă a copiilor la propria instruire, ajutându-i să înțeleagă informațiile și pentru formarea de timpuriu a intereselor cognitive. Succesul conversației depinde de măiestria educatoarei, de a formula și de a pune întrebări. Acestea trebuie să fie clare, accesibile, variate, concrete și simple, precise, pot fi întrebări ce solicită gândirea sau îl pun pe copil în situația de a descoperi (de ce?, cum?, pentru ce? Etc.).

Conversația dintre educatoare și copii poate fi prestată cu întreaga grupă, cu un grup mai mic de copii sau cu un singur copil.

Dialogul trebuie condus cu tact, adecvat nivelului grupei, nivelului de dezvoltare psihofizică a participanților, particularităților lor de vârstă.

Conversația își dovedește eficiența în măsura în care este corelată cu celelalte forme de activitate.

24 . OPREA, CRENGUȚA-L. (2003), Pedagogie. Alternative metodologice interactive, Ed. Universității din București, București.

3.2.8. DEMONSTRAȚIA

Demonstrația, prin formele variate pe care le îmbracă: favorizează învățarea; ea răspunde caracterului intuitiv al gândirii preșcolarului. Contactul senzorial cu obiectul ajută la formarea unor percepții și reprezentări exacte, bogate.

Demonstrația cu ajutorul imaginilor, planșelor, fotografiilor, tablourilor, reprezentărilor grafice, pe bază de diapozitive, diafilme, filme didactice, înregistrări fonice, mulaje, module etc. Dezvoltă capacitatea de exprimare a copilului, adâncește înțelegerea și consolidează cunoștințele dobândite cu ajutorul acestor mijloace, mai ales a celor audiovizuale; copiii obțin un spor de informație, vocabularul lor se îmbogățește, exprimarea lor se nuanțează.

3.2.9. METODE DE SIMULARE

Jocurile didactice satisfac nevoia de maturitate și gândire corectă a preșcolarilor. Funcția de comunicare a limbajului este cultivată la maximum prin intermediul jocului. În cadrul jocului trebuința de comunicare se impune pentru copil, el stimulează procesele afectiv-motivaționale, funcțiile intelectuale, cultivă anumite trăsături pozitive în plan moral.

Din punct de vedere al materialului folosit jocurile mai pot fi grupate în jocuri orale: cu

întrebări („cine știe câștigă”); jocuri-ghicitori, dramatizări, jocuri cu materiale (obiecte) etc.

Învățarea prim dramatizare se practică sub forma citirii pe roluri sau a interpretării unor roluri ce reprezintă personaje din basme, povestiri, fabule etc.

3.2.10. EVALUAREA

Activitatea de evaluare a randamentului școlar îndeplinește câteva funcții importante:

de constatare și apreciere a rezultatelor școlare, a randamentului școlar;

de diagnosticare a activităților desfășurate;

de predicție (prognosticare), de găsire a unor soluții pentru eliminarea neajunsurilor din acti25vitatea desfășurată, reglarea și perfecționarea acesteia.

Evaluarea urmează activităților de predare și învățare ale căror rezultate la măsoară, apreciază, e26ste prezentată în orice activitate de instruire, educare pe tot parcursul anului școlar.

Evaluarea randamentului școlar se află în interacțiune funcțională cu predarea și învățarea:

furnizează informații cu privire la nivelul de pregătire a copiilor, la rezultatele obținute, la calitatea și desfășurarea procesului de învățământ;

ajută cadrul didactic să descopere dacă a realizat activități, lecții de calitate, a dozat corect în cardul orei, conținutul cunoștințelor transmise, la nivelul accesibil, dacă a folosit metode și procedee adecvate pentru a se face înțeles;

oferă copililor posibilitatea de a constata performanțele atinse sau eșecurile pe care le dirijează, le stimulează și stimulează activitatea de învățare, contribuie la formarea capacității de autoapreciere și la stimularea trebuinței de autoapreciere;

permite educatoarei, în funcție de modul în care grupa a asimilat conținutul transmis, să descopere lacunele acestora, să elaboreze un program de exerciții, explicații suplimentare, survenite să recupereze retardul, să intervină cu modificările ce se impun în următoarele secvențe

de indtruire.

Studiul produselor activității se prestează la majoritatea activităților și disciplinelor din grădiniță. Caracterul evaluării în grădiniță trebuie să fie formativ-predicativ, aplicate probe pentru verificare a corectitudinii exprimării, pronunțări, probe de alcătuire de propoziții, pentru determinarea volumului vocabularului, a capacității de a pune întrebări, de a relata întâmplări trăite și imaginate, de a purta conversații pe teme alese sau date, probe de creativitate etc.

Preocupările în problema evaluării fac parte din domeniul creșterii continue a eficienței activității didactice, a optimizării procesului de învățământ.

25 POPESCU, R. (1990), Realizarea obiectivelor instructiv-educative prin jocul didactic, în Rev. de Pedagogie

26 OPRIȘ, DORIN (2012), Metodologia cercetării, Suport de curs (seminar), Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

3.3. ROLUL MATERIALULUI DIDACTIC ÎN DEZVOLTAREA VORBIRII

În procesul de instruire și educare a copiilor un rol important revine materialului didactic, mijloacelor de învățământ în calitatea lor de „instrumente de acțiune sau purtătoare de informații”

(I. Cerghit).

Ordonate după funcția lor pedagogică, didactică le clasifică în:

mijloace informativ-demonstrative:

mijloace de exersare și formare a deprinderilor:

de raționalizare a timpului în cadrul lecțiilor:

mijloace de evaluare a rezultatelor învățării.

Materialul didactic se constituie într-un instrument de lucru pus în serviciul faptelor pe care le reprezintă; valoarea lui depinde de felul în care este utilizat de educatoare.

Sub aspect pedagogic, materialul didactic se poate utiliza în mai multe moduri:

pentru a-i familiariza pe subiecți cu o anumită noțiune pe care să o descopere; această noțiune va fi apoi reluată și exploatată de către educatoare;

ca mijloc de aplicare a cunoștințelor predate, mijloc care permite educatorului să verifice măsura în care au fost înțelese aceste cunoștințe;

ca mijloc de evaluare (control);

ca mijloc important în formarea automatismelor, permițând o anumită formă de exersare. Orice material didactic trebuie să îndeplinească anumite cerințe de concepție:

să folosească fapte de concretizare în acord cu sistemul și normele limbii actuale literare;

să reflecte fidel regulă la care se referă;

să fie adaptat la particularitățile de vârstă ale copiilor;

să dea regulii mai mult relief decât o poate face un enunț expozitiv;

– materialul să f27ie realizat estetic, să fie ușor de manipulat, să reprezinte un instrument care să contribuie la desfășurarea unui învățământ activ și concret.

Gama materialelor didactice, a mijloacelor de învățământ este largă, diversă, fiecare material utilizat corespunzător în scenariul activității, putând deveni un suport sigur, contribuabil la concretizarea ideilor, înțelegerea cunoștințelor transmise, receptarea informației de către copii.

Perioada preșcolarității se definește ca o perioadă a gândirii concret-intuitive, ceea ce presupune în desfășurarea activităților utilizarea unui bogat și variat fond de materiale și mijloace didactice.

Materialele și mijloacele didactice utilizate în activitățile de dezvoltarea vorbirii se selectează în funcție de obiectivele fundamentale ale învățământului preșcolar și primar, de conținuturile activităților de dezvoltare a vorbirii, de formule de organizare a acestora.

Eficace în activitățile de dezvoltarea vorbirii s-au dovedit a fi folosirea aparatelor audiovizuale, colecțiile de plante și de minerale, materialele figurative – substitute ale realității, trusele, jocurile, emisiunile de radio și tcopiliziune, discul, pick-up-ul, banda magnetică – magnetofonul etc.

Cât privește activitățile de dezvoltarea vorbirii în grădiniță, acestea se desfășoară pe baza unui variat și bogat material demonstrativ, rezultat al măiestriei pedagogice, creativității și preocupărilor fiecărei educa oare.

Tot ce intră în context nemijlocit cu simțurile copilului trebuie să oglindească realitatea

într-un mod mai simplu sau mai bogat în detalii, mărit sau micșorat, transpunându-l pe acesta în lumea frumosului prin formă, culoare, expresivitate.

27 . RAFAILĂ, ELENA (2007), Pedagogie preșcolară, Ed. Printech,București.

ȘCHIOPU, URSULA,(coord), (1970), Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor, E.D.P., București.

STUDIU DE CAZ: IMPACTUL JOCULUI DIDACTIC ASUPRA

PREȘCOLARILOR

Cercetarea de fata doreste o argumentare a eficacitatii jocului didactic in activitati de educare ale limbajului.

Pe baza scopului, s-a pornit de la următoarele:

Jocul didactic desfășurat în grădinița de copii, ca formă de activitate și predare-învățare-evaluare dezvolta capacitățile de comunicare a preșcolarilor;

Jocul didactic conduce la consolidarea, aprofundarea și sistematizarea cunoștințelor copiilor sub aspectul dezvoltării vorbirii

S-au formulat următoarele obiective:

Q1: obținerea și interpretarea rezultatelor preșcolarilor din grupa de control și cea experimentală, precum și compararea acestora în etapele cercetării, pentru a constata diferențele dintre preșcolarii celor două grupe;

Q2: întrebuințarea cu preponderență a jocului didactic la grupul experimental, cu scopul de a

urmări progresul preșcolarilor.

S-a ales pentru experimentul psihopedagogic un lot format din două grupe de preșcolari, fiecare constând într-un număr de 15 copii, cu același nivel de vârstă

In grupa experimentala intalnim un numar de 7 fete si 8 baieti, dintre care 12 copii provin dintr-o familie biparentala si numai un numar de 3 copii provin dintr-o familie monoparentala. 12 copii sunt singuri la parinti si numai 3 mai au 1 sau mai multi frati.

In grupa de control intalnim un numar de 7 baieti si 8 fete , dintre care 13 copii provin dintr-o familie biparentala si numai 2 provin dintr-o familie monoparentala. Dintre acestia, 11 copii sunt singuri la parinti si 4 provin dintr-o familie mai numeroasa.

Cercetarea s-a desfășurat în intervalul septembrie 2014- mai 2015, incluzând trei etape astfel :

1. Etapa constatativă: – este etapa în care au fost colectate datele inițiale, pe baza testelor, observațiilor, a probelor de control susținute de grupul experimental dar si de grupul de control. 2. Etapa experimentală: – reprezintă etapa fundamentală, în care a fost introdusă la grupa experimentală variabila independentă. Această etapă a început în octombrie 2014 și a luat sfârșit

în mai 2015.

3. Etapa post-experimentală: – în această etapă au fost aplicate preșcolarilor probele de evaluare finală, urmărindu-se concomitent evoluția celor două grupe, pentru a se observa rezultatele grupei experimentale în raport cu rezultatele grupei de control.

Preșcolarii au fost notați cu calificative, astfel:

copilul obține 2.5 puncte sau mai puțin = INSUFICIENT (comportament absent);

copilul obține 5.5 puncte sau mai puțin = SUFICIENT (comportament în atenție specială);

copilul obține 8.5 puncte sau mai puțin = BINE (comportament în dezvoltare);

copilul obține 10 puncte = FOARTE BINE (comportament atins).

În această etapa post-experimentala s-au analizat rezultatele testelor inițiale și finale analizând evoluția grupei experimentale.

În urma probei de evaluare inițială nr.1- Una sau mai multe (vezi anexa 1), probă distribuită copiilor din ambele grupe: cea experimentală și cea de control, au reieșit următoarele rezultate:

a. Grupa experimentala a obtinut: 5 de foarte bine, 4 bine, 4 suficient, 2 insuficient

Evaluare inițială grupa experimentală

FB B S I

STUDIU DE CAZ: Tabel 1.

b. Grupa de control a obtinut: 4 foarte bine, 5 bine, 3 suficient, 3 insuficient

Evaluare inițială grupa de control

FB B S I

STUDIU DE CAZ: Tabel 2.

Analiza datelor a arătat că aproape jumătate din colectivul grupei experimentale nu au însușită deprinderea de a utiliza corect substantivele la formele de singular sau plural și/sau de a formula propoziții corecte din punct de vedere gramatical.

Așadar, dintre cei 15 copii ai grupelor, 5 copii (33%) din grupa experimentala au primit calificativul foarte bine, iar la grupul de control un numar de 4 copii au primit acest calificativ, datorită faptului că au avut răspunsuri corecte la toate cerințele probei. 4 copii din grupa experimenta.a (27%) au obținut calificativul bine, iar din grupa de control 5 au primit acest calificativ. Diferențe puțin sesizabile s-au înregistrat la nivelul copiilor cărora li s-au atribuint calificativul suficient sau insuficient. Grupul experimental s-a confruntat cu 4 calificative suficient

(27%) și cu 2 de insuficient (13%); iar grupul de control s-a confruntat cu câte 3 calificative de suficient și tot 2 calificative insuficient (20%).

Rezultatele dovedesc faptul ca aproximativ 40% din copiii ambelor grupe nu ar primi calificativul de bine.

În urma evaluării inițiale nr 2. nu s-au constatat diferențe semnificative în rezolvarea cerințelor de către copii la proba de evaluare. Din grupa experimentală, doar un copil a obținut punctajul total, iar din grupa de control au obținut 6 răspunsuri valide 2 preșcolari. Se observă că la nivelul ambelor grupe au existat copii care nu au reușit să despartă în silabe niciun cuvânt.

Grupa experimentală

FB B S I

STUDIU DE CAZ: TABEL 3

Nu s-au constatat diferențe semnificative în rezolvarea cerințelor de către copii la proba de evaluare inițială nr.2. După cum se poate vedea în figura de mai sus, majoritatea copiilor au comportamentul vizat în dezvoltare sau necesită sprijin. Comportamentul este absent la câte 3 preșcolari din fiecare grupă.

Grupa de control

FB B S I

STUDIU DE CAZ: TABEL 4

In figura 3 se poate observa faptul că doar 7% dintre preșcolarii grupei experimentale au obținut calificativul foarte bine, ceea ce denotă că un singur copil din cei 15 au comportamentul atins. Cel mai mare procent, 40%, este reprezentat de calificativul suficient. Acest calificativ a fost acordat unui număr de 6 copii din grupa experimentală.

Comparativ cu situația înregistrată în urma analizării datelor preșcolarilor din grupul experențial, în grupul de control au existat doi copii care au despărțit corect în silabe toate cele sașe cuvinte reprezentate în imagini.

Jocurile didactice din etapa experimentală au avut rolul de a remedia lacunele preșcolarilor din grupa experimentală.

În urma probei de evaluare sumative: Cum spun eu și cum spui tu? (anexa 3), s-a avut în vedere scopul de a îmbogăți și activiza vocabularul preșcolarilor cu cuvinte ce denumesc antonime.

Mai mult de jumătate din numărul de preșcolari supus cercetării și-au atins comportamentul vizat.

PROBA SUMATIVA

B 20%

FB 67%

FB B S I

STUDIU DE CAZ: TABEL 5

Figura 5 specifică faptul că în total, 67%, dintre copii au comportamentul atins. Datele analizate arată și faptul că mai mult de un sfert din calificativele acordate s-au încadrat pentru calificativele bine (20%) și chiar suficient (13%). Niciun preșcolar nu a obținut calificativul insuficient.

Rezultatele probei de evaluare continuă Ce face/Ce fac sunt dupa cum urmeaza:

Analizând rezultatele copiilor, se remarcă un progres vizibil din punct de vedere al dezvoltării limbajului. Dacă în etapa pre-experimentală, doar 5 copii aveau atinse comportamentele vizate în proba de evaluare, la momentul evaluării continue, numărul acestora era în creștere, astfel că doar un copil mai avea comportamentul în dezvoltare.

93%, dintre preșcolari obținut punctajul maxim. Doar un preșcolar (7%) a obținut calificativul bine în cadrul probei de evaluare continuă, față de proba inițială, la care au obținut același calificativ un număr de 4 copii. În cadrul probei continue, nu au existat răspunsuri care să corespundă calificativelor suficient sau insuficient, comparativ cu situația din evaluarea inițială, unde 4 copii au obținut calificativul suficient, iar 2 copii au obținut calificativul insuficient.

Ce face/ Ce fac?

B I 7% 0%

FB

93% FB B S I

STUDIU DE CAZ: TABEL 6

Proba de evaluare finală nr. 1 -A/al/ai/ale/cui sunt? A produs urmatoarele rezultate:

Din totalul de 15 preșcolari din grupa de control, 12 au dobândit capacitatea de a specifica forma substantivelor la singular și plural la genul genitiv

Răspunsurile corecte ale celor 12 copii, au fost concretizate în obținerea calificativului foarte bine. Aceleași rezultate au înregistrat și 4 copii din grupul de contrul, se observă o diferență semnificativă între rezultatele grupei de control și grupei experimentale.

Analiza datelor arată că niciun preșcolar din grupul experimental nu a obținut calificativele insuficient sau suficient și că 80% dintre preșcolari au primit calificativul foarte bine.

Evaluare finala – gr. experimentala

I B 0%

20%

FB 80%

FB B S I

STUDIU DE CAZ: TABELUL 7

O diferență majoră se evidențiază și prin compararea grupului experimental cu grupul de control, din care doar 27% dintre copii ( 4 ) au reușit obținerea calificativului foarte bine, 20% din numărul total de copii (5) au obținut calificativul bine, datorită obținerii a cinci răspunsuri corecte din partea a 3 copii și respectiv 4 răspunsuri corecte din partea a 2 copii.

Grupa experimentală nu a înregistrat nici un calificativ suficient sau insuficient în cadrul acestei probe, pe când grupul de control s-a confruntat chiar și cu un copil care nu a dat nici un răspuns corect, prin urmare a obținut calificativul insuficient.

Evaluare finala-gr. de control

S 20%

B 33%

FB B S I

STUDIU DE CAZ: TABELUL 8s

Este important de precizat că, în urma unor discuții avute cu părinții copiilor, s-a constatat că 3 preșcolari din grupa experimentală (20%) și 12 preșcolari din grupa de control (80%), utilizează corect substantivele la singular si plural în cazul genitiv doar în situațiile formale.

CONCLUZII

Jocul didactic este jocul prin care se realizează obiective și sarcini de învățare, folosind un conținut accesibil, modalități atractive și recreative de organizare și desfășurare, precum și materiale didactice interesante.

Prin specificul său, jocul didactic îmbină funcții și sarcini de învățare cu forma plăcută și atractivă a, jocului, cultivând interesul pentru studiu. Jocul didactic contribuie la realizarea sarcinilor formative ale procesului de învățământ, în cadrul jocului copilul fiind solicitat pe toate planurile psihicului său: cognitiv, afectiv și volițional.

Importanța jocului didactic constă în faptul că el facilitează pregătirea copiilor preșcolari pentru introducerea lor în activitatea de învățare. În cadrul jocului didactic, copilul

învață să observe, să compare, să susțin ă un dialog ș.a.

Jocurile didactice solicită intelectul copiilor pentru a rezolva unele sarcini. În mod individual. Astfel, unele jocuri le cer să deosebească obiectele mari de cele mici, pe cele lungi de cele scurte, să compare lucrurile după diferite cri terii (ce se potrivește), să facă clasificări ale obiectelor după anotimp, sau ale animalelor după modul și locul unde trăiesc. Ei fac unele generalizări folosindu -se după loto-urile cu animale, cu fructe.

Jocul didactic contribuie la dezvoltarea spiritulu i de observație, la concentrarea atenției și la formarea unor deprinderi de muncă intelectuală. Independența. Influențele pe care le exercită jocul didactic asupra sarcinilor învățării se pot rezuma astfel:

prin caracterul său distractiv, jocul didactic or ientează activitatea de învățare

Într-o plăcută, atractivă; aceasta antrenează copiii la o activitate susținută Căreia îi acordă caracter de seriozitate, diminuând rigiditatea activității de Învățare, cultivând curajul și încrederea în forțele proprii;

prin conținutul, sarcinile și mai ales modul de rezolvare a acțiunii, ca și prin Regulile jocului didactic se adaugă la copii conștiința disciplinei:

prin transpunerea copiilor în lumea jocului, cu ajutorul clementelor de joc

prin independența acordată în organizarea și desfășurarea jocului se Dezvoltă unele elemente ale gândirii și imaginației creatoare; atmosferă plăcută și atractivă a jocului dezvoltă la copii interesul și Motivația pentru activitatea de învățare sub formă de joc

Comparând jocul didactic cu activitatea de învățare, vom vedea că el conține elemente din ambele categorii de activități.

În cadrul jocului didactic, copilul preșcolar dispune de totală

Independență, libertatea lui mergând la autoorganizarea și conducerea jocului. Sunt jocuri a căror organizare și desfășurare – sub îndrumarea educatoarei – se produce sub conducerea unuia din membrii grupului.

Jocul didactic lasă loc pentru inițiativă și creativitate totală din partea copiilor preșcolari.

Jocul didactic conține elemente de joc (așteptarea, surpriza, competiția ș.a.), care produc atmosferă plăcută a acestei activități.

În încheierea jocului didactic, se face o evaluare stimulativă, fără a se aprecia cu note

sau calificative.

Activitatea de învățare solicită un efort intele ctual, ca fiind o

Muncă intelectuală. Organizarea activității de învățare impune o disciplină riguroasă, iar aprecierea rezultatelor obținute apelează la responsabilitatea copililor.

Conținând elemente din ambele categorii de activitate, jocul didactic ser vește ca punte de legătură între grădiniță și școala primară, având rolul de tranziție de la joc la activitatea de învățare. De aceea, jocul didactic este forma fundamentală de organizare a activității instructiv – educative din grădinița de copii.

Structura jocului didactic este alcătuită din: conținut, sarcina (sarcinile didactice), acțiunea, regulile (restricțiile jocului) cu elemente specifice de joc.

În programul grădiniței de copii, jocul didactic, ca una din activitățile principale, este echivalent cu lecția în programul școlii primare. Așa cum lecția ca microsistem trebuie să cuprindă toate componentele procesului de învățământ (obiective, conținuturi, metode – mijloace – tehnici, forme de organizare a activității, criterii de

evaluare ș.a.) tot așa și jocul didactic trebuie să cuprindă în structura sa componentele procesului de învățământ la nivelul vârstei preșcolare.

– Conținutul jocului didactic este format din cunoștințele, priceperile și deprinderile cere trebuie formate la activitatea (discipli nă) respectivă. De exemplu, la activitățile matematice, programa prevede exerciții de formare a mulțimilor după formă (mărime, culoare, grosime) sau învățarea șirului numerelor naturale ș.a. Pentru completarea și precizarea acestora, se organizează jocuri de genul "Cum este (cum nu este) o piesă a jocurilor logice?", "Formarea perechilor", "Cui aparțin jucăriile?", "Caută vecinii" ș. a

– Sarcina didactică reprezintă sarcina care se dă copiilor spre rezolvare – a cunoaște, a denumi, a clasifica, a construi , ș.a. – și care se referă la -conținutul care trebuie învățat. De exemplu, în jocul "Caută vecinii", sarcina didactică este aceea de a găsi numărul mai mare sau mai mic cu o unitate decât numărul dat. În jocul "Al câtelea porumbel a zburat?", sarcina didactică se referă la găsirea numărului care lipsește din șirul de numere.

Așadar, sarcina didactică este una din componentele principale ale jocului didactic care concretizează, la nivelul vârstei preșcolare, scopul urmărit în activitatea matematică respectivă.

– Acțiunea jocului și elementele de joc, reprezintă modalitatea în care se desfășoară realizarea sarcinii didactice. O activitate didactică capătă caracter ludic numai în măsura în care cuprinde elemente de joc, ca: mișcarea, competiția (întrecerea ), cuvântul, ghicirea, așteptarea, surpriza ș.a. O parte din aceste elemente se utilizează în majoritatea jocurilor didactice, ca mișcarea și cuvântul; altele se introduc în funcție de conținutul jocului. Important este ca clementele de joc să servească re alizării sarcinii didactice, să creeze condiții optime pentru aceasta.

Elementele de joc se pot aplica în modalități diferite. Astfel, cele mai variate aspecte le reprezintă mișcarea, care se poate realiza prin mânuirea materialului didactic, ridicarea lui în sus. Ascunderea și găsirea acestuia, trecerea materialului clin mână în mână- cu pornire și oprire la semnal -schimbarea jetoanelor între copii ș.a.

Un efect deosebit în cadrul jocurilor didactice cu copiii preșcolari îl are imitarea unor mișcări specifice animalelor ca: zborul fluturilor, săritura iepurașului, sau a unor mijloace de locomoție ca: autobuzul, trenul, ș.a.

Competiția sau întrecerea constituie un alt element de joc, cu utilizare frecventă, în care accentul cade pe ritm și calitate. Astfel , întrecerea poate să se refere la alegerea rapidă a jetonului corespunzător (în jocul "Cine are un număr mai mare?") sau la găsirea locului corespunzător numărului ("Caută -ți căsuța!").

Cuvântul ca element de joc, are o contribuție valoroasă la crearea unei atmosfere

plăcute, antrenante. El poate fi folosit sub forma semnalelor de oprire a unei acțiuni

("Stop!"), sub forma onomatopeelor prin imitarea diferitelor animale sau zgomotul produs de unele mijloace de locomoție, punerea în scenă a unor acțiuni, interpretarea unor roluri, a unor dialoguri între membrii echipei dejoc șa.

– Ghicirea este folosită cu precădere în jocurile fără material, contribuind la antrenarea copiilor la activitate. O întâlnim în jocuri că "Ghici, ghici!", sau "Ghici care obiect lipsește!" sau "Ce am ascuns în mâna cealaltă?".

– Așteptarea și surpriza dau un colorit emoțional jocului didactic, mai ales atunci când sunt în legătură cu prezentarea sau mânuirea materialului, cu mișcarea copiilor

în diferite sensuri sau cu folosirea un or semnale verbale, vizuale, auditive, etc.

Așteptarea și surpriză se folosesc în majoritatea jocurilor asociate cu mișcarea sau cu un alt element de joc.

– Regulile jocului fac legătura între sarcina didactică și acțiunea jocului. Fiind aservite sarcinii didactice, ele reglementează acțiunea jocului.

Fiecare joc didactic trebuie să conțină cel puțin două reguli: prima regulă transpune sarcina didactică într-o acțiune concretă, atractivă, adică transformă exercițiul în joc, iar cea de-a doua precizează organizarea jocului și momentele de terminare a acțiunii jocului. În afară de regulile care reglementează acțiunea jocului, există și reguli care privesc comportarea copiilor, ordinea în care ei trebuie să intre în joc.

În unele jocuri, intrarea copiilor în joc este condiționată de momentul când primesc un anumit material (de exemplu un jeton cu un anumit număr de porumbei). Numirea copiilor sau intrarea în joc într -o ordine rigidă produce scăderea intensității jocului.

Jocurile didactice pot cuprinde, de asemenea, unele reguli care precizează cine poate fi conducătorul jocului său cine poate deveni conducătorul jocului, pe bază de concurs.

Jocurile didactice pot cuprinde și unele restricții, care merg până la eliminarea d in joc a copiilor care greșesc, pe rând rămânând până la urmă un câștigător.

Structura unitară a jocului didactic depinde de felul în care regulile asigură echilibrul dintre sarcina didactică și elementele jocului. De asemenea, reușita jocului este condiționată, în mare măsură, de desfășurarea lui metodică, de felul în care acesta este condus de educatoare.

Ca și la lecția în școala primară, jocul didactic, ca activitate instructiv -educativă în programul grădiniței, trebuie să îndeplinească o serie de cer ințe privind organizarea, conducerea și evaluarea acestei activități.

Pentru stimularea copiilor în vederea participării active la joc, și pentru asigurarea unei atmosfere prielnice de joc este necesară o pregătire atentă a condițiilor de desfășurare a jocului și organizare judicioasă a l u i . Astfel, se impune aranjarea sălii, a materialelor și a copiilor în funcție de acțiunea jocului, distribuirea materialelor necesare desfășurării jocului, intuirea materialului didactic ș.a.

Desfășurarea jocului cuprinde, ca și lecția, mai multe momente:

Introducerea în joc se poate realiza printr -o scurtă convorbire pentru familiarizarea copiilor cu unele aspecte ale jocului și cu regulile care trebuie respectate, prin intuirea materialului ca și printr -o expunere care să stârnească interesul copiilor sau chiar printr-o ghicitoare.

Introducerea în joc nu este totdeauna un moment obligatoriu, uneori activitatea putând începe direct cu anunțarea titlului jocului.

Anunțarea jocului urmărește cunoașterea de către copii a felul ui activității și a titlului jocului. În cadrul anunțării jocului se poate da și o explicare a titlului acestuia.

Uneori anunțarea titlului jocului se poate face într-o formă interogativă.

Explicarea jocului cuprinde prezentarea de către educatoare a principalelor etape ale acțiunii jocului, precizarea regulilor jocului, indicații asupra modului de folosire a

materialului didactic, comunicarea sarcinilor conducătorului jocului și a cerințelor pentru câștigătorul individual sau pentru echipa câștigătoare.

Explicarea trebuie să fie însoțită de demonstrare. Fie că se explică și, în timpul explicației, se demonstrează, fie că se dă explicația, integrală și apoi se demonstrează.

Fixarea regulilor se realizează fie printr-o scurtă convorbire în care se precizează ce va trebui să facă copiii în momentele importante ale acțiunii, sau executarea jocului de probă sub conducerea și îndrumarea directă a educatoarei. Când este vorba de un joc cu o acțiune mai complexă, regulile jocului pot fi atenționate fie imediat după explicație, fie după semnalul de începere a jocului. De exemplu:

"Începem jocul! Nu uitați, nu aveți voie să deschideți ochii înainte de a bate eu (educatoarea) din palme. După ce ați deschis ochii, va trebu i să observați al câtelea brad lipsește".

Executarea jocului. Jocul începe la semnalul educatoarei care, la început, intervine mai des amintindu -le copiilor regulile, dând indicații asupra folosirii materialului ș.a. Pe măsură ce jocul se repetă, ea acordă copiilor mai multă independență lăsându -i să acționeze liber.

Încheierea jocului. În încheierea jocului se declară câștigătorul Câștigătorii sau echipa câștigătoare) și se fac aprecieri asupra modului cum

S-a desfășurat jocul, dând cuvinte de laudă asupra copiilor care au respectat

Regulile și nominalizându -i și atenționându-i pe cei care au făcut greșeli și s -au descurcat mai greu.

O încheiere plăcută, prin bucuria succesului și prin satisfacția imediată pe care o dă copilului, sporește interesul preșcola rului pentru jocurile didactice.

Valoarea formativă a jocurilor didactice, ca și diversitatea obiectivelor urmărite, au condus la necesitatea stabilirii unor categorii de jocuri didactice. Această categorisire se poate realiza după conținutul și obiective le activității de joc. După materialul folosit, după procesele de cunoaștere solicitate în joc ș.a. Cele mai semnificative criterii de clasificare a jocurilor didactice sunt: conținutul activității, care este un conținut de învățare (informații, deprinderi , capacități), obiectivele urmărite și materialul folosit.

După conținutul lor, jocurile didactice pot fi: jocuri didactice

Pentru cunoașterea mediului înconjurător, pentru comunicare, jocuri pentru dezvoltarea reprezentărilor matematice, jocuri muzicale ș.a. La baza acestui criteriu stau conținuturile activității de învățare.

După criteriile urmărite, ele pot fi: de dezvoltare a proceselor

Psihice, de cunoaștere, de formare a percepțiilor și reprezentărilor de spațiu, timp, mărime, formă, culoare, de orientare în spațiu, de însușire a structurii gramaticale a limbii ș.a.

După materialul folosit, jocurile didactice se clasifică în: jocuri cu

Material didactic ajutător (jucării, material didactic, obiecte din natură, obiecte de întrebuințare zilnică ș.a.). Ele mai pot fi: jocuri de interpretare a unor povești și lecturi sau jocuri fără material didactic (ghicitori, alcătuire orală de propoziții și fraze).

Jocurile intelectuale mai pot fi clasificate în: jocuri senzoriale de ghicire sau de recunoaștere a unui obiect cu ajutorul simțurilor, jocurile de analiză perceptuală de reconstituire de imagini din fragmente, jocuri de construcție după model ș.a.

BIBLIOGRAFE

1.BACUS, A. (1998), (trad.), Jocuri pentru copiii de la o zi la 6 ani, Ed. Teora, București – 8.

BARBU H.; POPESCU, EUGENIA; ȘERBAN, FILOFTEIA (1993), Activități de joc și recreativ-distractive, E.D.P., București.

BOCOȘ, MUȘATA (2007), Didactica disciplinelor pedagogice, un cadru constructivist, Ed. Paralela 45, București.

BREBEN, SILVIA, ELENA; GONGEA, GEORGETA; RUIU, MIHAELA, FULGA (2002), Metode interactive de grup – ghid metodic, Ed. Arves, București.

CLAPAREDE, EDOUARD (1975), Psihologia copilului și pedagogie experimentală, E.D.P., București.

COSTEA, ERZSIKE; HÄRTLEIN, IMOLA (2003), Joacă-te cu mine, te rog!- jocuri pentru

formarea și dezvoltarea abilităților la preșcolari, Ed. Unirea, Alba Iulia.

GHEBA, GRIGORE; POPOVICI, CONSTANTIN; GHEBA, LUCREȚIA (1995), Jocuri didactice pentru preșcolari. Anecdote didactice pentru clasele I-IV, Ed. Pan General, București

MEYER, GENEVIEVE (2000), De ce și cum evaluăm?, Ed. Ploirom, Iași

OPRIȘ, DORIN (2012), Metodologia cercetării, Suport de curs (seminar), Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

9.PREDA, VIORICA (2000), Educația pentru știință în grădiniță, Ed. Compania, București.

ROȘCA, AL. (1972), Creativitatea, Ed.Enciclopedică Română, București.

RAFAILĂ, ELENA (2007), Pedagogie preșcolară, Ed. Printech,București

12. . RADU, I.T. (2000), Evaluarea în procesul didactic, E.D.P., București.

ANEXE

ANEXA 1

ANEXA 2

ANEXA 3

ANEXA

ANEXA 5