Jocul Didactic LA Lectiile DE Stiinte ALE Naturii Si Implicatiile Lui In Dezvoltarea Creativitatii Elevilor

JOCUL DIDACTIC LA LECȚIILE

DE ȘTIINȚE ALE NATURII ȘI IMPLICAȚIILE LUI ÎN

DEZVOLTAREA CREATIVITĂȚII ELEVILOR

I. INTRODUCERE

I.1. Argument

I.2. Motivarea alegerii temei

I.3. Caracterizarea generală a stadiului micii școlarități

I.4. Rolul disciplinei științele naturii în dezvoltarea personalității școlarului mic

II. JOCUL, METODĂ DE ÎNVĂȚARE ȘCOLARĂ

II.1. Jocul – definirea conceptului

II.2. Teorii ale jocului

II.3. Clasificarea jocurilor

II.4. Jocul didactic- definire, caracteristici

II.5. Clasificări și cerințe metodologice ale jocului didactic

II.6. Funcțiile jocului didactic

II.7. Elemente componente ale jocului didactic

CREATIVITATEA ȘCOLARULUI MIC

III.1. Conceptul de creativitate

III.2. Fazele procesului creativ

III.3. Produsul creației

III.4. Factorii creativității

III.5. Blocajele creativității

JOC DIDACTIC ȘI CREATIVITATE ÎN ACTIVITATEA ȘCOLARĂ

IV.1. Importanța jocului didactic în procesul instructiv – educativ

IV.2. Dezvoltarea creativității elevilor

IV.3. Implicațiile jocului didactic în dezvoltarea creativității

INTRODUCERE

I.1. Argument

Școala, în ansamblul ei, are rolul său bine definit în perspectiva pregătirii viitorului.Ea transmite elevilor săi tehnici și noțiuni din diverse domenii ale activității umane. Dar timpul nu stă în loc și odată cu trecerea lui se petrec schimbări uluitoare, uneori radicale, în evoluția omenirii, astfel încât multe dintre cunoștintele și tehnicile acumulate în școală vor fi depășite atunci când copilul devenit adult va trebui să le folosească. Maria Montessori, susținând această idee, afirma că : „Să nu-i educăm pe copiii noștri pentru lumea de azi. Această lume nu va exista când ei vor fi mari. Și nimic nu ne permite să știm cum va fi lumea lor. Atunci să-i învățăm să se adapteze.” Ideea unei școli creative nu este nouă și este cea mai bună pregătire spre viața în continuă dezvoltare și schimbare. C. Rădulescu-Motru susținea : “Dacă până astăzi problema cultivării vocației prin mijloace educative nu s-a pus decât în mod incidental, cauza trebuie căutată, în primul rând, în însăși organizarea pe care a avut-o școala tradițională. Centrul de greutate al acestei organizări era pus pe natura cunoștințelor. Școala din zilele noastre este organizată în vederea unui alt scop. Ea tinde la dezvoltarea aptitudinilor de creație ale tinerilor ce aparțin generațiilor noi”. Autorul, cu mult timp în urmă, își exprimă convingerea că în programele școlare va fi cuprinsă și pregătirea “vocației”, prin jocuri și exerciții libere de imaginație creatoare, organizate într-o atmosferă de sinceritate sufletescă, de încredere și de iubire pentru muncă.

Prin învățarea creativă nu se urmăreste neapărat a se face din fiecare copil un geniu, dar trebuie să reușim, ca dascăli, să facem din fiecare copil un participant activ –independent sau în grup – la „redescoperirea” adevărurilor despre lucruri si fenomene, atunci când i se indică direcțiile de cercetare sau i se dau notele definitorii, să-si pună întrebări similare cu cele pe care și le pune cercetătorul stiințific cum ar fi: „cine”, „ce”, „unde”, „prin ce mijloace”, „în ce scop”, „cum”, „când”, deoarece ele întrețin interesul pentru cunoastere si corespund spiritului de curiozitate al copilului. Creativitatea individuală pune în evidență calitățile elevului de a acționa el însuși pe plan mintal și practic, ca o premisă pentru crearea unor produse originale.

Copilul este ființa a cărei principală trebuință este jocul. Nevoia de a se juca asigură puntea ce poate uni școala cu activitatea ce-i permite copilului să se manifeste spontan, deliberat și, având impresia că se joacă, participă activ la propria lui formare, însușindu-și competențe, abilități și comportamente. Este adevărat că învățarea nu este joc, ci muncă, dar aceasta nu trebuie ruptă de joc și trecerea trebuie făcută treptat, pentru a nu provoca transformări intelectual-afective negative. Munca școlară este o punte între joc și muncă, iar jocul este vestibulul natural care conduce spre muncă”.(Chateau,J, 1970, pag.192)

Faptul că reforma școlară a mutat accentul pe asigurarea funcției formative a învățării îl determină pe învățător să utilizeze în actul didactic metode și procedee de învățare cât mai variate în vederea realizării acestui scop. Înclinarea balanței către învățare, ca activitate fundamentală, creează o complementaritate fericită exprimată în faptul că jocul devine activitate compensatorie a învățării, creând condiția de odihnă, de motivare, energizare pentru aceasta. Structura jocului suferă modificări, conținutul acestuia devenind mai complex, mai cultivat, mai socializat datorită influenței dominantelor activității de învățare și raționalizare. Este perioada când cu mare plăcere, școlarul mic se îndreaptă spre jocurile de construcție (asamblare și montaj), spre jocuri în care se împletește imaginativul cu realul. Metoda jocurilor didactice reușește să stabilească un echilibru în activitatea elevilor, fortificând energiile intelectuale și fizice ale acestora.

S-a constat de-a lungul timpului ca, încorporat în activitatea didactică, jocul imprimă acesteia un caracter mai viu și mai atrăgător, aduce varietate și o stare de bună dispoziție, de veselie, de destindere, ceea ce previne apariția monotoniei și a plictiselii, a oboselii.

Jocul fortifică energiile intelectuale și fizice ale școlarilor, generând o motivație stimulatorie. Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care învățământul consolidează, precizează, sau chiar verifică cunoștințele elevilor, le îmbogățește sfera de cunoștințe, pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale acestora.

I.2. Motivarea alegerii temei

La nivelul învățământului primar, unde se pun bazele deprinderilor de muncă intelectuală, jocurile didactice oferă un cadru propice pentru învățarea activă, participativă, stimulând în același timp inițiativa și creativitatea elevilor. Ele reprezintă o formă de învățare accesibilă, plăcută, atractivă ce corespunde particularităților psihice ale acestei vârste.

„ Copiii sunt creativi în mod natural și doar așteaptă atmosfera propice pentru a-și manifesta creativitatea.” ( Gowan, Demos)

Jocurile didactice cuprind sarcini care contribuie la valorificarea creatoare a deprinderilor și cunoștințelor achiziționate, la realizarea transferurilor între acestea, la dobândirea prin mijloace proprii de noi cunoștințe. Ele angajează întreaga personalitate a copilului, constituind adevărate modalități de evidențiere a capacităților creatoare, dar și strategii de stimulare a potențialului creativ de tip școlar, care pregătește și anticipează creațiile pe diferite coordonate.

Cunoscând importanța disciplinei științele naturii în școală și în viața practică, prin lucrare de față caut să evidențiez rolul jocului didactic în stimularea și dezvoltarea creativității elevului, în cadrul orelor acestei discipline. Jocurile didactice desfășurate într-un climat educațional cu largi deschideri spre nou, organizate pe grupe de elevi, pot prefigura metode foarte eficiente de stimulare a creativității. Ținând seama de particularitățile de vârstă și individuale ale copilului de vârstă școlară mică, mi-am propus elaborarea și utilizarea în activitatea la clasă a unor jocuri didactice adecvate, prin care elevii sunt solicitați să se folosească de observațiile asupra lumii înconjuratoare, de cunoștintele asimilate la diferite discipline pentru a rezolva , într-un mod original, sarcinile ce li se cer rezolvate la un moment dat. Vreau să aprofundez problemele legate de jocurile didactice, ce vizează stimularea creativității în cadrul orelor de științe.

În capitol introductiv al lucrării voi prezenta argumentul științific al acestei teme și motivația mea în alegerea temei. Caracterizarea psihologică a vârstei școlare mici oferă„ portretul elevului”, cu toate transformările psiho-fizice specifice acestei vârste, care trebuie cunoscute de orice cadru didactic: „Să începem prin a ne întreba dacă profesorii, în afară de cunoașterea, fără îndoială profundă, a materiilor, cunosc la fel…”materia primă”, adică pe elev. ( N.Padellaro, Școala medie și problemele ei didactice, p.8, apud Elvira Crețu).

Disciplina Stiințele naturii are un rol deosebit în formarea personalității elevului. Valorificarea cunoștințelor acesteia, integrate cu competențele altor discipline, în cadrul procesului instructiv-educativ, constituie un enorm beneficiu pentru formarea elevului ca ființă socială.

Capitolul dedicat jocului didactic prezintă conceptul de joc, teoriile acestuia, definirea, caracteristicile, elementele și clasificările jocului didactic și funcțiile acestuia.

Prezentarea creativității va conține definirea conceptului, enumerarea calităților produsului creativ , identificarea fazelor procesului creativ, clasificarea factorilor stimulatori și inhibatori ai creativității.

Relația dintre jocul didactic și creativitate este foarte importantă, fiind obiect de studiu pentru mulți pedagogi, cadre didactice. Am încercat să surprind în literatura de specialitate cum se dezvoltă creativitatea la nivelul vârstei școlare mici, implicațiile jocului didactic în cadrul procesului instructiv-educativ cât și câteva noțiuni legate de relația dintre cele două, urmând ca și eu să formulez câteva concluzii în urma cercetării desfășurate.

I.3. Caracterizarea generală a stadiului micii școlarități

  Este fără îndoială că fiecare om este ceva unic, irepetabil. Expresia „are omul cinci degete la o mână și nu seamănă unul cu altul, dar doi oameni?” concretizează rezultatul observației milenare în acest sens. Această expresie este valabilă și în cazul copiilor, care sunt niște “mici universuri” care trebuie cunoscute și a căror creștere și dezvoltare se realizează prin procesul amplu de învățare. Așadar, învățarea reprezintă conceptul cheie în jurul căruia gravitează dezvoltarea și devenirea umană. Pe bună dreptate se aprecia că “singurul lucru cu totul caracteristic care se poate spune despre ființele omenești este că ele învață. Învățatul este atât de profund înrădăcinat în om încât a devenit aproape involuntar…, specializarea noastră ca specie este specializarea în învățare” (J. S. Bruner, 1970, pag.133).

Cunoașterea trăsăturilor individuale și de vârstă oferă cadrului didactic o bază psihologică pentru a desfășura cu copiii atât activitate frontală, de grup, cât și una individualizată. În același timp, cunoașterea particularităților psiho- fizice de vârstă și individuale îi dă învățătorului posibilitatea să descopere imensul potențial al copilului, să aleagă și să folosească mijloacele și căile de influențare optimă a elevilor, care contribuie în mod hotărâtor, la construcția fiecărei personalități. Printr-o serie de metode se ajunge la cunoașterea profilului elevului: observația, metoda biografică, metoda analizei produselor activității, experimentul psihologic, testele psihologice, fisa de caracterizare psihopedagogică, etc.

Stadiul micii școlarități este unul de achiziție masivă a experienței general adaptative pentru viață, analizându-se în primul rând din perspectiva adaptării școlare și a învățării, considerate ca procese definitorii în structurarea ființei umane.

Acest nou context,școala, influențează puternic întreaga dezvoltare psihică a copilului și-i dă un relief specific. Este important relevarea dominantele, în profilul de dezvoltare a școlarului mic pentru a putea diferen ția acest stadiu de cele anterioare și a reuși să înțelegem mai bine locul și contribuția sa la dezvoltarea de ansamblu a ființei umane. Tinca Crețu, în lucrarea sa „ Psihologia vârstelor” (2001, p.106) prezintă aceste dominanțe:

învățarea școlară devine organizatorul principal al procesului de dezvoltare psihică și

exercită influențe hotărâtoare pentru toate transformările ajunge la cunoașterea profilului elevului: observația, metoda biografică, metoda analizei produselor activității, experimentul psihologic, testele psihologice, fisa de caracterizare psihopedagogică, etc.

Stadiul micii școlarități este unul de achiziție masivă a experienței general adaptative pentru viață, analizându-se în primul rând din perspectiva adaptării școlare și a învățării, considerate ca procese definitorii în structurarea ființei umane.

Acest nou context,școala, influențează puternic întreaga dezvoltare psihică a copilului și-i dă un relief specific. Este important relevarea dominantele, în profilul de dezvoltare a școlarului mic pentru a putea diferen ția acest stadiu de cele anterioare și a reuși să înțelegem mai bine locul și contribuția sa la dezvoltarea de ansamblu a ființei umane. Tinca Crețu, în lucrarea sa „ Psihologia vârstelor” (2001, p.106) prezintă aceste dominanțe:

învățarea școlară devine organizatorul principal al procesului de dezvoltare psihică și

exercită influențe hotărâtoare pentru toate transformările din cursul acestui stadiu;

se stabilesc raporturi mai obiective cu lumea,școala integrându-l pe copil în aria

inteligibilului, raționalului, rigorilor cunoașterii;

se formează deprinderile de bază pentru scris-citit și socotit care-i asigură accesul la

conținuturi din ce în ce mai ample de învățare;

crește caracterul voluntar  și conștient al tuturor manifestărilor psihocomportamentale;

se însușesc statutul și rolurile de elev și se adaugă noi dimensiuni identității de sine;

către sfârșitul stadiului se împlinesc atributele copilăriei și se realizează un bun echilibru

cu ambianța.

            În cadrul acestei etape de formare a personalității se dezvoltă o serie de caracteristici psihice și sociale care vor favoriza progresul viitor al copilului.  În ansamblul dezvoltării, vârsta școlară  apare ca o etapă cu relativă stabilitate și cu posibilități de adaptare mai ușor de realizat. În dezvoltarea fizică se constată o fortificare generală a organismului. Cerințele școlare obligă la un antrenament specific, mai ales al mușchilor scurți, care, prin mișcări fine de coordonare, vor fi antrenați într-o dezvoltare armonioasă cu mușchii lungi.

La vârsta de 6-7 ani, se constată o lărgire a câmpului vizual, atât a celui central, cât și a celui periferic, precum și o creștere a preciziei în diferențierea nuanțelor cromatice. Se înregistrează progrese ale capacității de recepționare a sunetelor înalte și ale capacității de autocontrol a propriilor emisiuni vocale. Senzațiile lui se subordonează noului tip de activitate, învățarea. Cum acestea se desfășoară sub forma unor acțiuni distincte de aritmetică, de scris, citit, de muncă, de desen, de observare a mediului înconjurător, de utilizare a cuvântului în scopul analizei gramaticale, al povestirii sau al descrierii artistice – senzațiile școlarului mic se vor modela tocmai în funcție de solicitările specifice acestor acțiuni.

Progresele perceptive înregistrate de-a lungul micii școlarități se exprimă nu numai în sporurile de precizie, volum, inteligibilitate, cât mai ales în restructurări ale însăși procedeelor de efectuare a activităților perceptive. Ca urmare a relației strânse cu activitatea școlară, se produce trecerea treptatăde la formele simple, spontane la cele complexe și la observație. Cu toate acestea, în mica școlaritate percepțiile spațiale mai păstrează o notă de subiectivitate, iar aprecierea timpului mai înregistrează unele erori, mai ales, de subaprecierea duratei intervalelor scurte (P. Golu, 1992).

La intrarea în școală copilul posedă numeroase reprezentări despre obiectele de uz casnic, despre fructe, pomi, animale, despre oamenii care îl înconjoară și despre acțiunile și activitățile lor. Cu toate acestea, reprezentările lui sunt încă contopite, confuze, puțin sistematizate. Sub acțiunea învățătorului însă, reprezentările suportă modificări esențiale, atât în ceea ce privește sfera și conținutul – lărgindu-se, îmbogățindu-se, diversificându-se – cât și în ceea ce privește modul de a se produce și de a funcționa. Limitată în preșcolaritate, reproducerea imaginii obiectului (provocată pasiv), reprezentarea capătă în cursul micii școlarități noi caracteristici. Devine posibilă folosirea liberă, voluntară (în desene, lectură, povestiri) a fondului de reprezentări existent, iar pe o treaptă mai înaltă copilul reușește sa descompună reprezentarea în părți componente, în elemente și caracteristici cu care să poată opera, independent de contextul situației. El le include în noi combinații, creând noi imagini. Reprezentarea va servi astfel la realizarea proceselor imaginației, gândirii și a diferitelor forme de activități creatoare.

Perioada școlară mică se caracterizează și printr-o permanentă solicitare a gândirii, a cunoașterii sistematice a realității sau a adevărurilor acceptate și verificate social. J. Piaget(1970) a considerat că la 5 – 7 ani are loc trecerea de la gândirea intuitivă, de la intuiția articulată la organizarea unor structuri mentale concrete, care operează cu lungi scrieri și clasificări. Gândirea operatorie lucrează cu criterii, cu reciprocități, simetrii, forme de reversibilitate și de negație.

Copilul la această vârstă ajunge să surprindă fenomene inaccesibile simțurilor – permanențe, invariația – gândirea sa făcând o cotitură decisivă, ridicându-se în plan abstract , categorial. Surprinderea invariației a ceea ce este constant și identic – caracteristica fundamentală a gândirii logice – presupune capacitatea de a coordona între ele operațiile gândirii, de a le grupa în sisteme coerente. Copilul devine capabil să explice, să argumenteze, să dovedească adevărul judecăților sale. A gândi înainte de a acționa devine un mod de raportare a copilului nu numai la sarcinile cognitive dar și la alte aspecte ale vieții sale, de pildă la relațiile si procesele de comunicare cu ceilalți. În perioada școlară mică are loc o creștere simțitoare a caracterului explicit (verbalizat, voluntar și electiv) al înțelegerii. La aproximativ 8 ani se manifestă independența gândirii, la 9 – 10 ani suplețea ei, iar la 10 ani înțelegerea contextuală este evidentă.

Limbajul. Există diferențe relativ importante în ceea ce privește gradul de dezvoltare al limbajului copiilor la intrarea în școală. Aceste diferențe privesc nivelul exprimării, latura fonetică a vorbirii orale, structura lexicului, nivelul exprimării gramaticale și literare.

Un alt fenomen legat de particularitățile limbajului oral la copii în primele clase constă în dificultatea de a realiza exprimări explicite.

În cursul micii școlarități se dezvoltă atât limbajul oral, una din laturile lui importante este conduita de ascultare. Cu prilejul rezolvării problemelor de aritmetică sau al exercițiilor gramaticale, desenând sau privind un tablou, școlarul mic învață treptat, să asculte explicațiile învățătorului și să meargă „pe urmele” îndrumărilor și raționamentelor sale.

O dată cu intrarea în școală și învățarea cititului și scrisului, copilul dobândește „conștiința limbajului” ( R. Vincent). Lecturile libere fac să crească posibilitățile de exprimare corectă. Se însușește fondul principal de cuvinte ale limbii materne. Contactul sistematic cu primele noțiuni de gramatică îi permit copilului să conștientizeze deosebirile dintre cuvinte ca elemente de limbă și obiectele desemnate prin cuvinte. Copilul capătă cunoștințe despre structura morfo- semantică a cuvintelor, despre rolul pe care îl joacă în exprimare – rădăcina, terminația, sufixele, prefixele. Ulterior, însușirea categoriilor gramaticale propriu – zise (substantiv, verb, adjectiv, pronume) îi dezvăluie copilului bogăția posibilităților de exprimare ale limbii materne și îi prilejuiește constatări cu privire la frumusețea construcțiilor sale.

Dezvoltarea limbajului se face și în contextul altor activități școlare de muncă, desen, cultură civică, istorie, observarea naturii, cu prilejul cărora copilul face cunoștință cu o nouă terminologie care variază de la un domeniu la altul. Copiii se obișnuiesc ca prin limbaj să–și planifice activitatea, să exprime acțiunile ce le au de făcut, ordinea în care vor lucra. Toate acestea vor influența nu numai asupra perfecționării conduitei verbale, ci și dezvoltării intelectuale, contribuind la formarea capacității micilor școlari de a raționa, de a argumenta și de a demonstra.

La vârsta școlară mică pot apărea și unele erori de pronunție și scriere, uneori ușoare (trecătoare) care pot fi înlăturate cu timpul prin munca de predare – învățare, altele, mai complicate, căpătând aspectul de tulburări care afectează profund conduita verbală a copilului și pentru care se impun o terapie psihomedicală.

Memoria. Procesul instructiv – educativ nu se poate desfășura fără o memorie bine dezvoltată, aceasta, printre altele și din cauză că organizarea sistemelor de cunoaștere presupune evocare de fenomene, evenimente, situații la care nu se participă în mod nemijlocit.

În perioada micii școlarități se dezvoltă memoria voluntară (intenționată) alături de memoria spontană, involuntară. Totodată se dezvoltă tehnici generale și particulare de memorare, se amplifică eficiența fiecărei dintre cele patru etape ale memorării: fixarea, păstrarea, recunoașterea, reproducerea. Totuși, rămâne impregnată de elemente perceptive și afective, fragmentară fixată pe detaliu, dat fiind faptul că este incă antrenată de cota de „noutate” și „curiozitate” investită în situații și evenimente.

În același timp, se îmbogățesc indicatorii trăiniciei și rapidității memoriei diferitelor conținuturi. Productivitatea memoriei – mult mai mare decât la vârsta preșcolară – depinde de o serie de factori cum ar fi conținutul materialului supus memorării (literar, gramatical, matematic, etc. ), felul acțiunilor pe care le efectuează școlarul, măsura în care aceasta dispune de anumite mijloace de memorare și reproducere a materialului. Grație cooperării memoriei cu gândirea, se instalează și se dezvoltă formele mediate, logice ale memoriei, bazate pe legături de sens între date. Sarcina învățătorului constă în a-i înarma pe elevi cu procedee raționale și eficiente de memorare, între care ar putea figura de pildă structurarea unui plan, a unui program de desfășurare a acțiunii de memorare în raport cu conținutul său.

Intrarea în școlaritate creează și funcții imaginative noi, solicitări și condiții. Descrierile, tablourile, schemele utilizate în procesul transmiterii cunoștințelor solicită participarea activă a proceselor imaginative. Este foarte mult solicitată imaginea reproductivă, copilul fiind pus adesea în situația de a reconstitui imaginea unor realități (evenimente, fapte istorice din trecut, plante, animale, personaje, figuri geometrice dispuse în spațiu) pe care nu le-a cunoscut niciodată.

Pot fi distinse două stadii ale dezvoltării imaginației de-a lungul micii școlarități. Cel inițial este definitoriu pentru primele două clase și este caracterizat prin aspectul imperfect, sărac în detalii al imaginilor create. Școlarul (din primele două clase) manifestă fantezii mai reduse în exerciții, desene, modelaje, colaje și în același timp spirit critic ridicat față de propriile produse pentru că le evaluează mai sever din punctul de vedere (realist) al recognosabilității ca formă. Către începutul clasei a III-a se conturează un nou stadiu determinat de contactul sistematic cu procesele de învățare, care introduc o oarecare ordine și sistematizare în cursul proceselor imaginative. Se formează treptat capacitatea de a compune, crește capacitatea de a povesti și de a crea povestiri, se creează în povestiri intriga de acțiune, culoarea locală, abilitatea de a folosi elemente descriptive literare.

Formele creative ale imaginației școlarului mic sunt stimulate de joc și fabulații, de povestire și compunere, de activitățile practice și muzicale, de contactul de natură și de activitățile de muncă. Așadar în perioada micii școlarități imaginația se află în plin progres, atât sub raportul conținutului, cât și al formei. Comparativ cu vârsta preșcolară, ea devine însă mai „critică”, se apropie mai mult de realitate, copilul însuși adoptând acum față de propria imaginație o atitudine mai circumspectă, de autocontrol.

Emoțiile sunt relativ decente, dar, foarte variate. Manifestările afective se diversifică și se extind desprinzându-se două tendințe convergente : „ una de expansiune, de atașare față de alte persoane și alta de preocupare față de sine”( I. Nicola, 1994, p.91, apud Dumitriu, 1997, p.156).

Emoțiile și sentimentele intelectuale, morale, estetice, de grup se dezvoltă, contribuind hotărâtor la dezvoltarea judecății morale a copilului. Evenimentele festive din viața școlară, serbările, aniversările sociale și istorice, teatrul de copii, teatrul de marionete, lecturile literare, cântecele, dansul și chiar ordinea, înfrumusețarea clasei constituie momente importante de dezvoltare a emoțiilor estetice. Sub impactul activităților comune, care îi prilejuiesc numeroase contacte și relații, se dezvoltă sfera sensibilității morale a copilului. Apar prietenia interpersonală, se dezvoltă sentimentul răspunderii, delicatețea, noblețea și dăruirea afectivă.

” Structurile interrelaționale ce se constituie la nivelul grupului formează matricea de bază a socializării la această vârstă” ( I. Nicola, 1994, p.109, apud Dumitriu, 1997, p. 157). Contactul nemijlocit cu învățătorul și influența exercitată de acesta fac ca la școlarii mici să se dezvolte sentimentul încrederii, stima și atașamentul față de persoana celui care îi educă și îi instruiește.

Morala copilului școlar împarte sever oamenii și faptele în două categorii: buni (bune), răi (rele). Există o mare intransigență pentru „oamenii răi” – rău este cel care nu corespunde unor exigențe morale foarte severe. Îndeosebi la începutul școlii, învățătorul trebuie să acționeze în direcția cultivării capacității de stăpânire a manifestărilor emoționale primare, explozive ale copiilor. El trebuie de asemenea să rezolve cazurile de întârziere sau deviere afectivă, manifestări răutăcioase, insensibilitate afectivă a unora, lipsa capacității afective a altora.

Copiii trebuie sprijiniți pentru a înțelege și a-și însuși corect conținutul noțiunilor și normelor care stau la baza sentimentelor morale. Este necesar să li se explice, la nivelul lor de înțelegere apelând la situații practice de viață, ce înseamnă din punct de vedere moral, binele și răul, frumosul și adevărul, curajul și lașitatea, cinstea și necinstea.

Inițial, motivația copilului pentru școală se constituie ca o sinteză de factori externi (observarea și imitarea ce către copii a modelelor exterioare) și interni (dorința copilului de a deveni școlar) susținut de multiplele lui cunoștințe despre școală și despre ocupația lui de școlar.

Activitatea școlarului mic poate fi susținută nu numai de o motivație externă dar și de o motivație internă, care activează procesul de asimilare a cunoștințelor într-un mod continuu. Începe să se dezvolte o motivație intrinsecă începând cu amplificarea curiozității epistemice

și continuând cu formarea intereselor cognitive tot mai stabile și mai eficiente. Între 6 și 10 ani, trebuința de exploatare, de informare și documentare a copilului este în plin progres.

Învățătorul trebuie să fructifice această deschidere a personalității școlarului mic spre trebuința de a afla, de a cunoaște, pentru a-i cultiva atașamentul față de școală și învățătură, dragostea și interesul pentru cunoaștere.

Voința ca mod de răspuns la aceste comenzi, iradiază larg în cuprinsul personalității copilului, punându-și amprenta și asupra altor compartimente ale vieții psihice.

La începutul micii școlarități, volumul atenției este încă redus, copiilor fiindu-le greu să prindă simultan, în câmpul atenției, explicațiile verbale și tablourile intuitive, acțiunile pe care le fac ei și cele întreprinse de colegii lor, desfășurarea propriu-zisă a acțiunii și rezultatul ei. Școlarii mici întâmpină dificultăți în a-și comuta voluntar atenția de la ceea ce este superficial, imediat, situativ spre ceea ce este esențial, la obiect. Subdezvoltată este și priceperea de a-și distribui atenția în mai multe direcții: a asculta explicațiile, a urmări răspunsurile colegilor, a fi atent în propria activitate de scriere a temei în caiet. Prea mare încărcătură de sarcini și impresii, oboseala – atât fizică cât și cea psihică – pot influența negativ cursul atenției. De asemenea, ascultarea pasivă în lecții fără efectuarea unor acțiuni personale (desenări, calcul, construcții, repovestiri) generează plictiseală și duc implicit la neatenție. Pentru a limita neajunsurile atenției școlarului mic este necesară o organizare corectă a însăși activității de învățare: solicitarea cât mai frecventă a acțiunilor practice externe, de operare cu obiecte, alternanța acestora cu activitatea în plan mental, asigurarea unui tempo optim al lecției, din care să fie excluse atât „graba”, cât și „timpii morți”, dozarea de către învățători atât a intensității propriei voci precum și a mișcării sale în clasă, astfel încât să nu perturbe momentele de concentrare ale elevilor asupra sarcinilor la care lucrează.

Activitatea școlară implică o puternică angajare a personalității în viața social – culturală, care se manifestă prin trebuințe și interese noi centrate pe procese de transmitere, de cunoaștere. Statutul de școlar, cu noile solicitări, cerințe, sporește importanța socială a ceea ce intreprinde și realizează copilul la această vârstă. Noile împrejurări lasă o amprentă puternică asupra personalității lui, atât în ceea ce privește organizarea ei interioară, cât și în ceea ce privește conduita sa externă.

Pe plan interior datorită dezvoltării gândirii logice, capacității de judecată și raționament, se pun bazele concepției despre lume și viață, care modifică esențial optica personalității școlarului asupra realității înconjurătoare. Ca urmare a dezvoltării capacității de a-și dirija voluntar conduita, de a anticipa solicitările externe și de a-și planifica activitatea , personalitatea școlarului mic devine din ce în ce mai aptă de independență și autodeterminare. Ca rezultat al instalării unor trăsături de caracter, pe care le reclamă viața și relațiile școlare, personalitatea școlarului înclină tot mai evident spre atitudini mai mature și spre manifestări mai controlate, M. Debesse( apud Ghe. Dumitriu, 1997, p. 157) considerând această” vârsta maturității infantile” . Formarea atitudinii pozitive față de învățătură și pe această bază atitudinilor pentru activitatea de învățare, face ca personalitatea școlarului mic să fie mai „competentă” decât cea a preșcolarului.

Atitudinea învățătorului față de însușirile tipologice și temperamentale trebuie să fie maleabilă diferențiată în funcție de natura elevilor, temperându-i pe unii, stimulându-i pe alții: cei vioi cu temperament sangvinic trebuie orientați spre a-și concentra energia asupra obiectivelor școlare; apaticii trebuie mereu stimulați spre a se angaja și menține în activitate; impulsivii să fie frânați, disciplinați; cei cu trăsături melancolice trebuie înconjurați cu căldură, tratați cu delicatețe, susținuți și ajutați să-și valorifice potențialele intelectuale. (Șchiopu Ursula , Verza Emil, 1981)

Un rol important în reglarea activității și relațiilor școlarului mic cu ceilalți, îl joacă atitudinile caracteriale. Activitățile școlare oferă cadrul plămădirii unor calități cum sunt: sârguința, seriozitatea, conștiinciozitatea, punctualitatea, perseverența, spiritul de organizare, făcând ca elevii, chiar și cei mai buni, dotați intelectual să se realizeze profesional.

Învățătorul trebuie să cunoască diversitatea caracterelor copiilor, observând atent, meticulos – în clasă și în afara clasei – faptele copilului, nu atât latura exterioară a faptei (ce anume a făcut copilului: a rupt cartea unui coleg, a spart un geam, a răspuns necuviincios, a venit cu lecția nefăcută) ci, mai ales, care a fost motivul faptei. În funcție de aceasta, măsura educativă poate să meargă de la sancționarea faptei exterioare (prin observații, mustrare) până la restructurarea sistemului de relații care l-au determinat pe copil să se comporte astfel.

Unitatea și convergența demersurilor școlii constituie o cerință de bază a complexului proces de modelare socioculturală a personalității școlarului mic.

I.4. Rolul disciplinei științele naturii în dezvoltarea personalității școlarului mic

„Primii pasi spre creativitate sunt făcuți atunci când îndemnăm un copil să miroasă o floare, să deseneze un pom în toate amănuntete sale, să mângâie blana unei pisici. Copilul

trebuie îndemnat să-și folosească ochii nu numai pentru a vedea, dar și pentru a privi; urechile nu numai pentru a auzi, dar și pentru a asculta cu atenție; mâinile nu numai pentru a apuca obiectele ci și pentru a le pipăi și simți " .

Lowenfeld – imaginea despre lume în desenul copiilor

“Inspirați-vă de la natură: este un izvor inepuizabil de idei!”( Mihaela Roco)

Științele naturii pun bazele unei didactici centrate pe experimentarea și exersarea învățării prin ceea ce elevul însuși face , construiește , produce, având ca unul din principalele scopuri transformarea elevului din spectator în actor al activității științifice. Una dintre finalitățile acestei arii curriculare trebuie să fie aceea de a ajuta la integrarea conștientă a copilului în mediul natural , social și cultural , de a – l pregăti adecvat în demersul adaptării sale la o societate tehnologizată. Este prima treaptă în formarea pregătirii științifice și tehnologice a copilului , fundamentul dezvoltării sale în cadrul științelor naturii și mai apoi în studiul unor discipline fundamentale ca : biologia , chimia, fizica , geografia și disciplinele tehnologice .

Competențele ce se urmăresc a fi formate prin curriculum-ul de științe ale naturii se referă la:

transmiterea unui mod de gândire specific;

studiul individual al elevului;

reflectarea și valorificarea valorilor științifice;

stimularea curiozității față de fenomenele de mediu;

grija față de mediul înconjurător;

continuarea învățării în afara școlii.

Noul  curriculum  pentru clasele P-II ( apărut în anul școlar 2013-2014) a fost  realizat  pentru  a stimula  și a  satisface  curiozitatea  nativă  a copiilor . Procesul   de  cunoaștere  a  mediului înconjurător  trebuie să  se  desfășoare în  strânsă  relație  cu  particularitățile  psiho – fizice ale  școlarului  mic , realizându – se  trecerea  de la cunoașterea concretă , nemijlocită  la  cunoașterea   abstractă , mijlocită de  cuvânt  și  imagine legată  strâns de activitatea gândirii. La nivelul claselor P-II, programa nouă a disciplinei Matematică și explorarea mediului este elaborată potrivit unui nou model de proiectare curriculară, centrat pe competențe. Construcția programei este realizată astfel încât să contribuie la dezvoltarea profilului de formare al elevului din ciclul primar. Din perspectiva disciplinei de studiu, orientarea demersului didactic pornind de la competențe permite accentuarea scopului pentru care se învață și a dimensiunii acționale în formarea personalității elevului.

Disciplina Matematică și explorarea mediului are un caracter de noutate în raport cu disciplinele studiate până în prezent în clasele I și a II-a din învățământul primar. În planul-cadru de învățământ, disciplina Matematică și explorarea mediului face parte din aria curriculară Matematică și Științe ale naturii, realizând o abordare integrată a conceptelor specifice domeniilor Matematică și Științe ale naturii. Principalele motive care au determinat abordarea integrată a matematicii și a unor elemente de științe ale naturii în cadrul aceleași programe sunt următoarele:

– O învățare holistică la această vârstă are mai multe șanse să fie interesantă pentru elevi, fiind mai apropiată de universul lor de cunoaștere.

– Contextualizarea învățării prin referirea la realitatea înconjurătoare sporește profunzimea înțelegerii conceptelor și a procedurilor utilizate.

– Armonizarea celor două domenii: matematică și științe permite folosirea mai eficientă a timpului didactic și mărește flexibilitatea interacțiunilor.

Studiul disciplinei Matematică și explorarea mediului, început în clasa pregătitoare, se continuă până în clasa a II-a, urmărind o dezvoltare progresivă a competențelor, precum și a celorlalte achiziții dobândite de elevi, prin valorificarea experienței specifice vârstei elevilor, prin accentuarea dimensiunilor afectiv-atitudinale și acționale ale formării personalității elevilor.

Procesul de cunoaștere științifica,cunoașterea experimentală în general, presupune: observarea, clasificarea/gruparea, aplicarea unor metode specifice, efectuarea unor analize cantitative și calitative, generalizarea, extinderea proprietăților observate asupra unei categorii mai largi . Mai ales în predarea științelor este important să se țină seama de faptul că învățarea nu este neapărat rezultatul unui proces de predare, ci un demers inductiv ce trece de l a concret la abstract, ce conduce la o mai bună invatare.

Științele naturii, ca disciplină de învățământ pentru clasele III-IV, cât și matematica și explorarea mediului ( clasele P-II) , vizează observarea și perceperea lumii în întregul său, cu componentele, procesele și fenomenele caracteristice, ca și învățarea prin înțelegere și aplicare. Prin intermediul acestor obiecte școlarul trece în lumea faptelor reale și a lucrurilor concrete, începe să cunoască mediul în care trăiește și procesele din jurul său. Aceasta implică transformarea elevului din spectator, în actor al activității științifice. În acest fel se evidențiază necesitatea pregătirii elevului nu ca pe un cercetător și om de știință, ci ca pe o persoană care să utilizeze demersul științific în vederea înțelegerii și participării active la viața socială.

Prin predarea științelor nu se urmărește o acumulare de fapte și informații științifice care să ducă la însușirea de concepte ci, raportarea copilului la mediul în care trăiește. Observarea fenomenelor din natura și societate, contactul direct cu lucrurile naturale, cu plantele și animalele, cu elementele vieții sociale constituie principiul de bază al dobândirii, elaborării și exprimării verbale a informației, de către copii prin cunoașterea mediului înconjurător.

Învățarea științelor poate fi concepută ca pe un „ proiect personal” pentru fiecare copil. Aceasta îi provoacă pe copii să interacționeze cu natura și să descopere, în mod expresiv, lumea apropiată de interesele lor de cunoaștere. In cadrul orelor de stiinte se practică mici “experiențe”de cultivare a plantelor, observarea colțului viu, prilej cu care elevii descoperă condițiile de viață ale organismelor vii, legăturile cauzale dintre fenomene, li se dezvoltă curiozitatea și comportamentul explorator. În același timp se realizează și obiective ce țin de conlucrarea în grup, formarea intereselor, aptitudinilor și deprinderilor practice de protejare și îngrijire a plantelor și animalelor. Toate aceste achiziții sunt fructificate creativ de către copii și prin alte activitati, ca mijloace de expresie independență personală. Astfel, copiii modelează din plastilină, desenează, pictează plante și animale, colțuri ale naturii vii, aspecte ale cartierului în care locuiesc, locurile de joaca. Sunt deosebit de importante aceste “proiecții” ale creației expresive, spontane și libere, rod al jocului fanteziei efervescente a copilului.

De asemenea, cunostintele dobândite prin lecțiile de științe sunt valorificate creativ și interdisciplinar prin povestiri sau poezii pe diverse teme:”Anotimpurile”, “Dialog cu un animal sau o planta”, “Cum ajutăm Pamantul-planeta noastra”, jocuri didactice : „ Jurnalul întrebărilor”, „ Colajul concept” sau creare de rebusuri, aritmografe si ghicitori, proiecte despre plante, animale si fenomene ale naturii, etc.

Pentru a dezvolta creativitatea la elevi, noi învățătorii trebuie să le acordăm libertatea de a explora mediul înconjurător, să arătăm respect față de ideile lor, să avem încredere în hotărârile lor si sa îi facem să înțeleagă că așteptăm de la ei un comportament independent și rațional. Pregătirea învățătorilor în abordarea corectă a acestei materii necesită un efort din punct de vedere al concepției, structurii și metodelor didactice de aplicare, cât și a compatibilizării conținutului științific cu particularitățile de vârstă ale copiilor cărora li se adresează.

II. JOCUL, METODĂ DE ÎNVĂȚARE ȘCOLARĂ

„Copilul râde: bucuria și înțelepciunea mea este jocul.”

(L Blaga)

II.1. Jocul – definirea conceptului

În structura activităților psihice, jocul figurează ca formă de activitate cu origine în ontogeneza timpurie. Dezvoltarea psihologică a copilului nu se realizează de la sine, doar ca rezultat al desfășurării forțelor înnăscute, ci copilul se dezvoltă și prin el însuși, recurgând, conform lui E.Claparéde „în mod instinctiv" la două instrumente fundamentale: jocul și imitația. Jocul, „folosit de copil chiar de la naștere, este prima lui formă de activitate; imitația nu apare decât dupa câteva luni". (Psihologia copilului și pedagogie experimentală ,1975, p.60).

Jocul apare la toți copiii și, cu o frecvență mai mică și o semnificație întrucâtva diferită, este prezent și la adulți. Dar, dacă pentru aceștia din urmă jocul constituie cel mai adesea o formă de divertisment, pentru copil el nu este nicidecum distracție. El este în esență o modalitate de investigație și de cunoaștere a lumii reale, o pre-învățare (Vâgotski, Piaget, Wallon), un spațiu de satisfacere a dorinței firești de manifestare a independenței (Freud), un mijloc de comunicare (Bateson). Implicarea copilului în joc este deplină; el își antrenează spontan și voluntar toate potențialitățile fizice, intelectuale, afective, jocul reprezentând astfel un mijloc de realizare a sinelui (Claparède) și de formare a eu-lui (Chateau).

Eduard Claparède spunea că individul este obligat să recurgă la joc din două motive: pentru că este incapabil să presteze o activitate serioasă din cauza dezvoltării insuficiente și din pricina unor împrejurări care se opun îndeplinirii unei activități serioase care să satisfacă dorința respectivă. Deși practicat adesea cu mai multă intensitate decât munca, jocul obosește mai puțin, pentru că răspunde tendințelor de afirmare, refulate de necesitățile muncii și de aceea lasă impresia că nu obosește, ci chiar relaxează. “Jocul este cea mai buna intoducere în arta de a munci.” (Psihologia copilului și pedagogie experimentală, 1975, p. 143)

Majoritatea pedagogilor au considerat jocul ca un mijloc de instruire și educare acopiilor, mai ales la vârsta școlară mică. Ideea de a folosi jocul în scopuri educative este foarte veche. Platon, în lucrarea sa “Republica” recomanda: “ Faceți în așa fel încât copiii să se instruiască jucându-se; veți avea prilejul de a cunoaște înclinațiile fiecăruia”( Emil Planchard, 1976, p. 130). Jocul constitue o îmbinare a componentelor intelectuale cu cele afectiv motivaționale. „Jocul este expresia cea mai înaltă a dezvoltării umane în copilărie pentru că este expresia liberă a ceea ce se află în sufletul copilului.” (F. Froebel). Prin joc copilul își angajează întreg potențialul psihic, își ascute observația, își dezvoltă spiritul de cooperare, de echipă. Jocul este un mijloc de dobândire și precizare a cunoștințelor prin acțiune, este o activitate de gândire orientate spre rezolvarea unor probleme, spre găsirea căilor în vederea depășirii unor obstacole.

În Dicționarul de psihologie (1978), P. Popescu-Neveanu precizează : jocul este un mod de dobândire și precizare a cunostințelor prin acțiune. Prin joc se dezvoltă procesele psihice de reflectare directă și nemijlocită a realității – percepțiile (manuind diferite obiecte și materiale, copilului i se dezvoltă percepțiile de mărime, formă, culoare, greutate, distanță etc.) și reprezentările , dar și procesele psihice intelectuale, memoria, gândirea, imaginația. Jocul este o activitate de gândire, arăta Popescu-Neveanu, întrucât este orientat spre rezolvarea de probleme, spre găsirea căilor in vederea depășirii unor obstacole, acțiunea și cuvântul constituind principalele mijloace ale jocului.

Prin activitatea de joc, copiii:

– Desfășoară o activitate în sensul identității personale;

– Rezolvă probleme de viață din mediul înconjurător fizic și social;

– Experimentează posibilități de adaptare,

– Creează soluții diferite, exprimă experiențele lor în simboluri, ceea ce îi va ajuta să

gândească mai abstractizat;

– Comunică cu ceilalți și/sau cu sine, vorbesc, folosesc cuvinte multe, se exprimă plastic și învață semnele nonverbale;

– Folosesc obiectele din jurul lor în scopul pentru care sunt create (învață utilitatea

lucrurilor);

– Își manifestă creativitatea.

“Jocul este o formă de activitate specifică pentru copil și hotărâtoare pentru dezvoltarea lui psihică“(U. Schiopu, 1997). Studiind jocul copilului, autoarea precizează în lucrarea “Probleme psihologice ale jocului si distracțiilor “(1970) că, prin intermediul jocului, copilul pune în acțiune posibilitățile care decurg din structura sa particulară, traduce în fapt potențele virtuale care apar succesiv la suprafața ființei sale, le asimilează și le dezvoltă. Se concentrează asupra acțiunii, devin atenți și interesați.

După I. Cerghit (1976, pg.222) principalele funcții ale jocului sunt:

– funcția de explorare a realității;

– funcția de valorificare a avantajelor dinamicii în grup, a spiritului de cooperare, de participare afectivă și totală la joc angajând atât elevii timizi cât și cei mai slabi;

– funcția de întărire a unor calități morale (răbdare, tenacitate, respect pentru alții,stăpânirea de sine, cinstea, autocontrolul).

II.2. Teorii ale jocului

Despre joc s-au emis o serie întreagă de păreri care s-au constituit într-un număr de teorii ce încearcă să-i explice originea, specificitatea, finalitatea.

• Teoria recreării (odihnei)

Schaller (1861) și Lazarus (1883) consider că jocul este o recreere; el odihnește organismul, de aceea este forma de activitate abordată de către copil.

• Teoria surplusului de energie

Schiller (1795) și Spencer consider că orice copil are un surplus de energie care se

acumulează treptat și se descarcă în mișcări fără utilitate imediată și care se constituie în joc.

• Teoria exercițiului pregătitor

Karl Gross în 1896, psihologul care a abordat pentru prima dată jocul dintr-o perspectivă biologică, a analizat jocul nu doar la om ci și la animale, încercând a descifra nu numai determinismul imediat ci și semnificația funcțională a jocului, rolul lui în conservarea vieții.

• Teoria jocului ca stimulent al creșterii

H.Carr, la începutul secolului al XX-lea, consideră jocul ca fiind un exercițiu, dar

funcțiile ludice nu se referă la dezvoltarea și perfecționarea instinctelor ci, au rol în întreținerea instinctelor deja existente. Ideea este prezentă în formularea cunoscută „funcția creează organul".

• Teoria exercițiului complementar

Konrad Lange, tot la început de secol, prezenta varianta sa legată de jocul ca exercițiu complementar; în forma ei clasică teoria privește jocul ca o activitate ce facilitează și suplimentează întregul proces al creșterii, inclusiv consolidarea somatică prin exercițiul muscular, în special.

• Teoria lui J.Piaget

Jocul este pentru psihologul elvețian Jean Piaget o activitate de asimilare care are o funcție dublă:

1. de repetiție activă și consolidare, prezentandu-se sub forma de asimilare funcțională sau reproductivă, responsabilă de dezvoltarea prin funcționalitate (idee ce se apropie de teoriile anterioare);

2. 2. a doua funcție este una de factură mentală și constă în „digestia mentală", aspect

explicat îndeosebi prin modul în care vede autorul rolul jocului în evoluția copilului.

Jocul este o activitate de asimilare ce se complică treptat, încorporând o vastă simbolistică de-a lungul ontogenezei timpurii. „Prin repetări de conduite în joc sau în afara acestuia, se constituie treptat scheme de acțiune și scheme mentale corespunzătoare acțiunilor, controlului și reprezentării acestora"( U. Șchiopu) ca expresie a asimilării și acomodării (ultima bazându-se pe prima în sensul că o schemă asimilată acomodează structurile integrative ale schemelor anterioare). Jocul simbolic constituie polul extrem al asimilării realului după J. Piaget; el este pentru inteligență ceea ce este jocul de miscare pentru planul senzorio-motor. În jocul simbolic copilul folosește imagini care sunt, în fapt, imitații interiorizate.

II.3. Clasificarea jocurilor

Există mai multe criterii de clasificare a jocurilor :

K. Gross clasifică jocurile în următoarele categorii:

a) jocuri de experimentare

b) jocuri de funcții generale

c) jocuri senzoriale

d) jocuri motorii

e) jocuri intelectuale

f) jocuri afective

g) jocuri de voință

E. Claparède pleacă de la clasificarea lui Gross și o elaborează pe a sa, în următoarea structură, gândind că interesează, în special direcția formativă a jocurilor:

a) jocuri de funcții generale – cu următoarele subcategorii:

– jocurile senzoriale; în acest cadru a grupat toate jocurile care antrenează capacitățile senzoriale; exemple: jocurile cu trâmbițe, fluiere, zbârnâitori, cutii de muzică, caleidoscoape, mâzgăleală cu creioane colorate sau cu alte instrumente de colorat, cu degetele cu vopsea etc.

– jocurile motorii, antrenează îndemânarea, coordonarea mișcărilor, agilitatea. Exemple de astfel de jocuri sunt: jocul cu mingea, cu elasticul, cu coarda, gimnastică, aruncatul cu praștia etc,

b) jocurile psihice sunt, la rândul lor de două feluri:

– intelectuale, care solicită o activitate intelectuală complexă, antrenează strategii ale gândirii cu grade diferite de complexitate; ex: loto, domino, șah, asociații verbale, jocuri ghicitoare, enigme etc.

– afective antreneaza o gamă variată de emoții cu conotații negative sau pozitive (suportarea apei foarte reci, jocuri ce antrenează emoții estetice în desen, pictură, de pildă, jocurile tip farsă etc.).

c) jocuri privind funcțiunile speciale care cuprind următoarele cinci subcategorii:

– jocuri de luptă

– jocuri de vânătoare

– jocuri speciale (prin care se imită comportamente sociale; ex: jocul de-a ședința, de-a plimbarea, formarea de tabere etc.)

– jocurile familiale (tot de imitație dar a comportamentelor specifice cadrului social familial)

– jocuri de imitație

J. Piaget împarte jocurile în trei categorii

– a) jocuri exerciții

– b) jocuri simbolice

– c) jocuri cu reguli

a. Jocurile exerciții sunt divizate de către J. Piaget în alte două categorii :

1) jocuri senzorio- motorii sau de mânuire (manipulare)

– jocuri exercițiu simple care facilitează însușirea unei conduite ludice, în care se trage, se împinge, se târăște, se divide, se manevrează butoane etc.; adesea ele au la bază reacții circulare terțiare, experiențe proprii inteligenței senzorio-motorii.

– jocuri de combinați fără scop caracterizate prin faptul că recurg la dezmembrarea și reconstituirea de obiecte, adesea fortuită: sunt mai mult exerciții funcționale. În această categorie autorul integrează jocurile de distrugere care adesea sunt animate de curiozitatea ce stă la baza inteligenței.

– jocuri de combinații de obiecte și acțiuni cu scopuri. Toate se caracterizează prin plăcerea acțiunii, prin dorința de manifestare activă și de stăpânire a activității.

Acest gen de jocuri se dezvoltă ulterior în cel puțin trei direcții:

1. fie că se încorporează în acțiune, reprezentări ale imaginatiei și se transformă în jocuri simbolice;

2. fie că se socializează angajându-se în direcția jocurilor cu reguli; 3. fie că duc la formarea de mișcări utile în adaptarea la viața cotidiană, desprinzându-se de conduita ludică.

2) jocuri de exersare a gândirii (de tip calamburi, anagramări, discuții spirituale realizate în forma ludică) se clasifică după o schemă asemănătoare.

Autorul afirmă că întrebările exasperante de tipul "Ce este asta?" "De ce?" ce apar în conduita verbală a copilului antepreșcolar și preșcolar fac parte din astfel de manifestări ludice destinate exersării în plan intelectual, dacă ele sunt însoțite de tending de amuzament. Fabulațiile sunt și ele astfel de jocuri.

b) jocuri simbolice pot fi divizate astfel:

1) jocuri cu o simbolistică conștientă; ele sunt legate de aspecte multiple ale vieții ce

se asimilează,

2) jocuri cu o simbolistică inconștientă (cu o anume valoare chatartică și compensatorie uneori: de exemplu, copilul neglijat de mama care are un bebeluș se joacă cu două păpuși inegale: cea mai mică este trimisă în călătorie, iar cea mare rămâne cu mama).
J. Piaget considera că jocul simbolic realizează un echilibru afectiv raportat la complexitatea stimulilor,a cerințelor și a regulilor lumiiînconjurătoare. Chiar dacă reprezintă o trăire interioară a realităților descoperite de către fiecare copil în parte și chiar intervenția adultului nu schimbă conținutul acestuia,jocul are o forță polivalentă pentru formarea întregii personalități.În jocurile de creație,esența o constituie însuși procesul de creație ca urmare a reflectării realității în care copilul trăiește. Prin jocurile de creație copilul redă impresiile proprii despre realitatea înconjurătoare și putem astfel descifra în jocurile lui calitatea și intensitatea trăirilor.

c) jocuri cu reguli

Și aceste tipuri de joc cunosc o interesantă evoluție ontogenetică. Ele apar odată cu preșcolaritatea și se dezvoltă plenar în școlaritatea mică. Cuprind următoarele subgrupe: cu reguli spontane, respectiv cu reguli transmise de la o generație la alta. De asemenea, după sfera antrenată pot fi: senzoriale (cu mingea, cu bile) simple sau mai complexe, respectiv intelectuale (jocuri cu cărți, jocuri cu jetoane etc.) simple sau mai complexe.

II.4. Jocul didactic- definire, caracteristici

„ Jocul – un impuls prin care copilul își modelează propria-i statuie.” ( J. Chateau- „ Copilul și jocul”)

La nivelul claselor I-IV,în structura metodelor active își găsesc cu maximă eficiență locul, jocurile didactice, constituind o punte de legătură între joc ca tip de activitate dominantă în care este integrat copilul în perioada preșcolară și activitatea specifică școlii, învățarea ( Ioan Cerghit, 2006, p. 65).

Jocul didactic, ca activitate se poate organiza cu succes la toate disciplinele de învățământ, iar ca metodă, adică o cale de organizare și desfășurare a procesului instructiv-educativ,în orice moment al lecției. Este unul din mijloacele folosite din ce în ce mai frecvent în cadrul procesului de instruire și educare a școlarilor și a cărui eficiență a fost dovedită printr-o serie de studii sau cercetări de specialitate este jocul didactic. Este o specie de joc care îmbină armonios elementul instructiv și educativ cu elementul distractive, este un instrument eficient educativ și didactic .

În manualul pentru școlile normale jocul didactic se definește ca fiind “un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominantă de joc la cea de învățare”. Asocierea termenului “didactic” subliniază componenta instructivă a activității și evidențiază că acesta este organizat în vederea atingerii unor finalități specific procesului de predare-învățare. Definitorie este armonia dintre elementul instructiv și cel distractiv, asigurându-se prin joc atingerea sarcinii didactice; copiii trăiesc stări afective complexe care declanșează, stimulează, intensifică participarea la activitate, cresc eficiența acesteia determinându-se fireasca dezvoltare a personalității celor antrenați în joc.

Jocul didactic este o „ acțiune ce valorifică la nivelul instrucției finalitățile adaptative de tip recreativ propriu activității umane” (Cristea S. ,1998, p.256)

Jocul didactic interdisciplinar este o activitate în care se îmbină sarcini didactice din

domenii de cunoaștere diverse, într-o structură unitară, axată pe învățare. El imprimă activității didactice un caracter dinamic și atrăgător, induce o stare de bucurie și de destindere care previne monotonia și oboseala și fortifică energiile intelectuale și fizice ale elevilor. Devine tot mai evidentă necesitatea organizării și desfășurării jocurilor didactice cu conținuturi și sarcini didactice interdisciplinare. Acestea accentuează latura formativă a jocului, sporesc atractivitatea și facilitează antrenarea proceselor psihice.

Exemplu: Jocul didactic interdisciplinar ” Confecționăm un afiș”

Scopul: dezvoltarea imaginației creatoare, a originalității, a simțului estetic, a conciziunii și clarității exprimării.

Sarcina didactică: crearea unor afise, pe teme date.

Prezentarea regulilor: Învățătorul discută cu elevii despre afise: ce sunt, la ce și cui folosesc, cum sunt realizate și cum ar trebui să fie?, etc.

Desfășurarea propriu-zisă: Elevii vor trebuie să alcatuiască, singuri sau în microgrup (cu alti 2, 3 colegi), câte un afis prin care ăa-si informeze colegii despre: circuitul apei în natură, urmatoarea excursie care se va realiza, datoriile scolarului, ect. Pe afiș se poate scrie, se pot face desene, colaje, se pot utiliza markere, creioane colorate sau totul poate fi alb-negru, iar literele și cifrele pot avea forme și marimi diferite. În timpul desfășurării jocului, învățătorul încurajează, dă indicații numai atunci când acestea sunt absolut necesare lasând elevilor, în cea mai mare masura, libertatea acțională.

Rolul și importanța jocului didactic constă în faptul că el facilitează procesul de asimilare, fixare, consolidare și verificare a cunoștințelor, iar, datorită caracterului său formativ, influențează dezvoltarea personalității copilului.

Caracteristicile jocului didactic sunt:

– Jocul didactic îl conduce pe copil la descoperirea unor adevăruri printr-un efort care, datorită formei atractive, pare mult mai mic, are rolul de a dinamiza gândirea, imaginația, creativitatea copiilor precum și viața afectivă, oferindu-le un randament sporit de învățare. Utilizarea unei game variate de jocuri, alese cu discernământ, în funcție de condițiile concrete ale fiecărei clase de copii, în funcție de scopul și sarcina didactică propusă, duce cu certitudine la formarea unor deprinderi trainice, proprii învățării, și implicit la un progres evident al proceselor psihice, al nivelului intelectual al copiilor. Prin joc, elevul își angajează întreg potențialul psihic își asculte observațiile, își cultivă inițiativa, inventivitatea, flexibilitatea gândirii, își dezvoltă spiritul de cooperare, de echipă.

– Prin joc copiii reușesc să se integreze în climatul socio-afectiv al mediului în care se desfășoară procesul de învățare.

– Jocurile didactice sunt mijloace eficiente de activizare a întregului colectiv , dezvoltând spiritul de echipă, de într-ajutorare; de asemenea, se formează și se dezvoltă unele deprinderi practice elementare și de muncă organizată. Copiii învață să utilizeze bine informațiile , timpul, spațiul și materialele puse la dispoziție, li se dezvoltă capacitatea anticipativ-predictivă, divergența și convergența gândirii.

– Prin jocuri copiii învață cu plăcere, devin interesați față de activitatea ce se desfășoară,ce-i timizi devin cu timpul mai volubili, mai activi si obtin mai multa siguranta in raspunsuri. Cu cât jocul este mai bine structurat și mai complex, elevul acordă o motivație, o implicație mai mare în desfășurarea lui, deoarece copilul nu face bine decât ceea ce îi place să facă.

– Valoarea principală a jocului rezultă din faptul că-i face pe copii participanți nemijlociți, direct interesați la propria lor formare. Copilul participă activ la propria formare, achiziționând cunoștințe, formându-și aptitudini și comportamente.

– Reușita jocului didactic este proiectarea, organizarea și desfășurarea lui metodică, de modelul în care învățătorul știe să asigure o concordanță deplină între toate elementele ce-l definesc.

– Prin joc se asigură premisele afectiv-motivaționale pentru suprimarea stărilor de încordare și neîncredere resimțite de unii dintre copii față de cerința de a lucra independent și de a „crea”. Acceptate ca divertisment și joc al fanteziei activitățile de mai mare dificultate sau cele de evaluare se efectuează facil, fără trăirea subiectivă a efortului. Apreciind pozitiv încercările individuale, aprobând creațiile și evitând evaluările negative și critice se asigură un climat în care, dobândind încredere în forțele proprii și dragoste pentru activitate, școlarii se descătușează total.

– Jocurile didactice cuprind sarcini care contribuie la valorificarea creatoare a deprinderilor și cunoștințelor achiziționate la realizarea transferurilor între acestea, la dobândirea prin mijloace proprii de noi cunoștințe. Ele angajează întreaga personalitate a copilului, constituind adevărate modalități de evidențiere a capacităților creatoare, dar și strategii de stimulare a potențialului creativ de tip școlar, care pregătește și anticipează creațiile pe diferite coordonate.

Din punct de vedere educativ, trebuie să fie asigurată o justă proporționare a jocului cu munca, elementul distractiv cu efortul fizic și intelectual. Îmbinarea judicioasă a elementelor de joc cu cele de învățare constituie un mijloc important de pregătire psihologică aelevului în școală.

II.5. Clasificări și cerințe metodologice ale jocului didactic

În învățământul primar, jocul didactic se poate organiza la oricare dintre disciplinele școlare, în orice tip de lecție și în orice moment al lecției. Diversitatea domeniilor, obiectivelor și conținuturilor pentru care se utilizează jocul didactic induce o posibilă clasificare a acestora.

Jocurile didactice se pot clasifica dupa mai multe criterii. Ioan Cerghit (1976, p.165-166) face o astfel de clasificare:

a)după conținutul și obiectivele urmărite:

– jocuri de dezvoltare a vorbirii: “ Cuvinte distractive”;

– de cunoaștere a mediului: “Anotimpurile”;

– de asociere de idei: “ Unește ce se potrivește”;

– de orientare: “Unde mă aflu”;

– de sensibilizare:”Emoțiile”;

– de creație: “Ce să fie oare?”;

– de fantezie:”Trei linii”;

– de memorie:” Să repetăm”.

b) dupa materialul folosit jocurile didactice pot fi:

– jocuri cu material didactic natural sau confecționat: “ În pădure”;

– fără material didactic: “Mimă”;

– jocuri orale: “Continuă povestea”, “Cuvântul interzis”;

– jocuri cu întrebări: “ Cine știe, câștigă”;

– jocuri cu ghicitori: “ Ghici, ghicitoarea mea”;

– de cuvinte încrucișate, etc.

Alte criterii de clasificare sunt:

c)după sarcina didactică urmărită:

– jocuri de transmitere și însușire de noi cunoștințe;

– jocuri pentru fixarea și sistematizarea cunoștințelor;

– jocuri de verificare și evaluare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor;

d) după conținut:

– jocuri didactice pentru cunoașterea mediului înconjurător;

– jocuri didactice pentru educarea limbajului – ce pot fi jocuri fonetice, lexical – semantice, gramaticale;

– jocuri didactice cu conținut matematic, jocuri logico – matematice;

– jocuri pentru însușirea unor norme de comportament civilizat, formarea unor deprinderi și obișnuințe de conduită morală, de circulație rutieră.

e) după locul pe care îl ocupă în activitate:

– jocuri organizate ca activități de sine stătătoare;

– jocuri integrate în activitate, ca momente ale acesteia sau în completarea ei.

f) după competența psihofizică solicitată:

– de mișcare

– de observație;

– de atenție:

– de memorie;

– de imaginație,etc.

g) dupa numărul participantilor jocurile pot fi:

– cu un singur jucător;

– in perechi;

– in echipe;

– cu mai multi jucatori (in grup);

Etapele jocului didactic sunt următoarele:

1.Organizarea jocului: presupune asigurarea unui cadru adecvat conținutului jocului și acțiunilor copiilor.

2. Desfășurarea jocului : se realizează familiarizarea copiilor cu jocul și antrenarea lor la o participare activă, efectivă. Principalele momente organizatorice ale desfășurării jocului sunt:

a) Introducerea în activitate: captarea atenției copiilor, utilizîndu-se un element surpriză, o noutate.

b) Familiarizarea copiilor cu jocul cuprinde:

– crearea motivație pentru joc,

– prezentarea și intuirea materialului didactic,

– prezentarea și ințelegerea sarcinilor didactice și a regulilor jocului,

– înțelegerea succesiunii elementelor jocului.

c) Desfășurarea propriu-zisă a jocului: se realizează un joc de probă care pot fi însoțit de explicații, după care se desfășoară jocul propriu-zis, cu variante de complicare a acestuia.

3. Incheierea jocului didactic: se rezolvă unele sarcini de sinteză, se fac aprecierile frontale și individuale, etc.

Desfășurarea eficientă a jocului didactic presupune respectarea unor cerințe de ordin metodologic:

– organizarea jocului presupune un cadru adecvat în funcție de particularitățile jocului ce urmează să se desfășoare,de materialul didactic utilizat;

– introducerea în joc constă în captarea atenției elevilor,crearea unei atmosfere favorabile desfășurării jocului;

– materialul didactic trebuie să corespundă temei jocului,să fie accesibil elevilor,să fie clar,atractiv,vizual pentru toți elevii;

– anunțarea titlului se face scurt și sugestiv;

– familiarizarea elevului cu jocul este o etapă hotărâtoare pentru desfășurarea ulterioară a jocului; prin familiarizarea elevului cu jocul se trezește interesul pentru joc, se creează o atmosferă relaxantă;

– executarea jocului de probă va fi făcută întâi de învățătoare,apoi de elevi și se vor face precizări asupra regulilor, succesiunii etapelor jocului, modului de rezolvare a sarcinilor;

– desfășurarea propriu-zisă este momentul principal alactivității,desfășurarea jocului și obținerea performanței de către elevir elevă gradul de înțelegere al jocului, nivelul însușirii cunoștințelor vehiculate în joc, gradul de îndeplinire a sarcinilor, gradul derespectare a regulilor,activizarea elevilor în funcție de posibilitățilelor, îmbinarea elementelor de joc cu sarcinile didactice;

– eficientizarea jocului didactic necesită conceperea a 1-2 variante,după ce toți elevii au realizat sarcinile din jocul propriu-zis;

– în încheierea jocului se fac aprecieri finale asupra desfășurării jocului.

Exemplu: Jocul didactic „Când se întâmplă și de ce?"

Scop:

• sistematizarea cunostințelor despre aspectele specifice celor patru anotimpuri;

• înțelegerea legăturilor diferitelor fenomene ale naturii și viața animalelor, a plantelor și munca oamenilor;

• precizarea succesiunii diferitelor transformări petrecute în natura în cele patru anotimpuri.

Sarcina didactică:

• descrierea ilustrațiilor care reprezintă aspecte semnificative ale celor patru anotimpuri, stabilirea legăturilor dintre conținutul ilustrațiilor și anotimp, motivarea acesteia.

Elemente de joc: surpriza, aplauze, concurs.

Regulile jocului: ilustrația se obține de fiecare echipa numai dacă reprezentantul ei răspunde corect și complet la întrebarea: "Când se întâmpla si de ce?". Echipa care primește ilustrația trebuie să ofere și ea în schimb o imagine în aceleași condiții.

Mijloace de învațământ: pentru fiecare echipa câte 5-8 jetoane reprezentând fenomene specifice celor patru anotimpuri.

Desfășurarea jocului: Fiecare echipă va reprezenta unul din cele patru anotimpuri, dar nu va avea nici o imagine din anotimpul pe care-l reprezintă. Va trebui să-l obțină prin schimb cu celelalte echipe. Pe rând se ridica un reprezentant al unei echipe ridicând un jeton și punând întrebarea "Când se întâmplă și de ce?". Echipa care reprezintă anotimpul respectiv trebuie sa se anunțe și să dea răspunsul cerut. Daca răspunsul este corect primește jetonul fiind obligată să ofere în aceleași condiții o imagine unei alte echipe. Se va stabili cerința ca fiecare din membrii echipei să ofere un jeton și fiecare să răspundă pentru obținerea unui jeton. Câștigă echipa care obține mai repede jetoanele corespunzătoare anotimpului pe care-l reprezintă.

Jocul poate avea si variante. Exemplu:

Varianta I

Pe tabla sunt asezate tablouri, cu copacul în cele patru anotimpuri. Pe catedra învățătoarei sunt imagini asezate cu fața în jos. Un copil vine și ia o imagine, o arată copiilor și le adreseaza întrebarea "Când se întâmpla si de ce?". Copilul care răspunde corect, asează imaginea pe tabloul corespunzător.

Varianta II

Se împart la toți copiii ilustrații cu aspecte specifice anotimpurilor. Învatatoarea indică un anotimp prin ghicitoare ( cântec sau poezie), iar copiii cu ilustrația corespunzătoare acestuia se ridică în picioare și răspund valorificând elementele din ilustrația primită.

Varianta III

În fața copiilor vor sta patru copiii care vor reprezenta câte un anotimp. Ei vor avea în mâna câte un coșulet gol. Pe tablă vor fi așezate imagini cu acțiuni specifice celor patru anotimpuri. Învățătoarea va spune o ghicitoare, pe rând, pentru fiecare anotimp. Grupa trebuie să răspundă în cor despre ce anotimp e vorba și apoi vor alege de pe tablă toate imaginile specifice anotimpului respectiv și le vor pune în coșuletul corespunzător. Copilul – anotimp îi va răsplăti cu steluțe ( iarna ), cu ghiocei ( primavara ), cu flori ( vara), cu fructe ( toamna ).

În închierea jocului se formulează concluziile în urma desfășurării jocului și se fac aprecieri individuale și frontale.

Jocurile didactice interdisciplinare

Jocul didactic interdisciplinar este o activitate în care se îmbină sarcini didactice din

diverse domenii de cunoaștere, axată pe învățare, în condiții relaxante, fără conștientizarea unui efort intelectual din partea copiilor. În jocul didactic interdisciplinar se realizează conexiuni interdisciplinare, se transferă cunoștințe și deprinderi însușite într-un domeniu înt-altul. De exemplu: la lecțiile de științe se pot realiza lecții integrate de limba română, educație plastică, etc.

O simplă utilizare a unor cunoștințe din diferite domenii nu constituie încă activitate

interdisciplinară. Interdisciplinaritatea presupune o restructurare a cunoștințelor, aplicarea informațiilor în acțiuni utilitare, în generalizări și abstractizări. Eficiența jocului didactic interdisciplinar constă în:

– stimularea interesului pentru cunoaștere prin corelarea diferitelor discipline;

-facilitarea realizării sarcinilor didactice prin elementele de joc care creează motivația învățării;

-preîntâmpinarea monotoniei și a plictiselii;

-înțelegerea logică a unor fenomene științifice, a unor aspecte de viață;

-creșterea capacității de aplicare practică a cunoștințelor;

-favorizarea dezvoltării gândirii logice, a creativității, a imaginației și originalității acțiunilor copiilor.

II.6. Funcțiile jocului didactic

Funcția cognitivă

Jocurile didactice au o funcție cognitivă, repezentând căi de acces spre cunoașterea adevărurilor și procedurilor de acțiune spre însușirea științei, culturii și a comportamentului uman ( I.Cerghit, 1980, p.12-17).

În învățământul primar, jocul didactic utilizat în activitatea de predare învățare reprezintă o formă de asimilare a cunoștințelor, cu obiective și sarcini instructiv-educative bine determinate, cu un conținut adecvat care se realizează într-o formă agreată de elevi. Reprezintă un mod de a afla, de a cerceta, de a descoperi.

În același timp, prin joc, copilul își arată în timpul jocului curiozitatea, inteligența, voința, caracterul dominant, modul personal de manifestare, într-un cuvânt: personalitatea.

Funcția formativ-educativă

Jocul didactic este o metodă care permite exersarea și elaborarea diverselor funcții psihice ale elevilor; stimulează funcțiile intelectuale, dezvoltă spiritul creator și de observație, stimulează și modelează procesele afectiv motivaționale, dezvoltă spiritul de independență în muncă, cât și spiritul de echipă. În cadrul acestuia se dezvoltă limbajul, atenția, capacitățile volitive, se formează deprinderi intelectuale,se însușesc mai ușor cunoștințe, elevii având o motivație crescută datorită plăcerii jocului.

Jocul didactic reprezintă și un mijloc de educare morală și socială. Însușirea și respectarea regulilor are o influență puternică în formarea judecății morale a elevilor, în evoluția lor de la morala bazată pe constrângere la cea bazată pe cooperare.

Funcția motivațională

Folosirea jocului didactic în procesul instructiv educativ stimulează motivația învățării prin buna dispoziție afectivă pe care o creează; face ca elevul să învețe cu plăcere, să devină interesat față de activitatea ce se desfășoară.

O metodă bine aleasă poate stârni și menține interesul elevului, curiozitatea, dorința de cunoaștere și acțiune. Elementele de joc, încorporate în lecție, garantează captarea atenției elevilor pe tot parcursul activității didactice și înlătură plictiseala, considerată pe drept „păcatul de moarte al predării” (Herbart).

Funcția organizatorică

Funcția organizatorică reprezintă o funcție importantă prin faptul că jocurile didactice permit o bună planificare a timpului elevului . Acestea au sarcini precise, în concordanță cu scopurile și conținuturile. În timpul jocului toți copii participă activ, acțiuniile lor fiind coordonate prin reguli de joc. De asemenea, jocurile didactice permit desfășurarea unor activități în care elevii colaborează în cadrul grupului, fapt care conduce la cunoașterea de sine și la asumarea unor responsabilități privind propriul comportament.

e) Funcția de socializare

Ea se referă la interiorizarea și transpunerea în plan comportamental a exigențelor jocului didactic.

Prin intermediul jocului de grup copilul ia contact cu alții, se obișnuiește să țină seama de punctul de vedere al altora, să iasă din egocentrismul său original. În cazul jocului de grup, a jocului colectiv, fiecare ține seama de celălalt. Jocul didactic oferă posibilități de comunicare eficientă, de educare în spiritul colectivului, de subordonare a intereselor proprii celor ale grupului din care elevul face parte.

Jocul este apreciat ca fiind un mod util de petrecere a timpului, având și funcții secundare:

– rolul de divertisment – jocul înlătură plictiseala, crează bună dispoziție;

– jocul – element odihnitor – este vorba de fapt, nu atât de repaus, cât de o eliberare din constrângerea muncii; jocul obosește mai puțin pentru că răspunde tendinței de afirmare și de aceea lasă impresia nu numai că nu obosește, ci chiar relaxează.

II.7. Elemente componente ale jocului didactic

Scopul didactic al jocului reprezintă o finalitate educativă și se formulează prin raportarea la obiectivele specific cuprinse în programa școlară. El trebuie să fie clar și precis, pentru a asigura desfășurarea corectă a activității. Unele jocuri se referă la probleme de natură cognitivă, altele urmăresc aspecte de ordin formativ. De asemenea, există și jocuri didactice care se adresează ambelor categorii de probleme. Scopurile pot fi diverse: consolidarea unor cunoștiințe teoretice, formare de deprinderi de lucru, dezvoltarea capacității de exprimare, orientare în spațiu și timp, de relaționare cu mediul înconjurător, etc.

Exemplu: Jocul didactic „Secretele mediului înconjurător” are ca și scop familiarizarea cu fenomenele petrecute în mediul înconjurător, însușirea noțiunilor de sol, climă, fenomene ale naturii, etc.

Sarcina didactică este formulată în funcție de conținutul activității și de nivelul de cunoștințe al copiilor. Sarcina didactică se obiectivează pentru copii sub forma unor probleme pe care ei le vor rezolva în mod independent sau în echipe, prin cooperare. Problemele trebuie să fie accesibile copiilor și în același timp să le solicite eforturi și investigații noi,să le deștepte și să le mențină viu interesul . Important este ca această sarcină de lucru să fie anunțată, conștientizată, să genereze imaginația, să implice cretivitatea copiilor.

Jocul didactic „ Alege corect” presupune din partea elevilor să indice corect formele de relief și animalele și plantele care sunt specifice acestora. Ei vor face asocieri, bazate pe cunoștințele asimilate în lecțiile de științe ale naturii.

Conținutul jocului reprezintă ansamblul cunoștințelor, priceperilor,deprinderilor pe care le achiziționează sau se consolidează copiii. Conținutul jocului valorifică cunoștințe despre plante, animale, anotimpuri, cunoștințe matematice, etc. Important este ca aceste conținuturi să fie dozate, accesibile și atractive în raport cu particularitățile de vârstă.Conținutul trebuie să fie accesibil, recreativ și atractiv, prin forma în care se desfășoară, prin mijloacele de învățământ utilizate, prin volumul de cunoștințe la care apelează. Jocurile didactice pot avea același conținut, dar ele dobândesc mereu alt caracter, datorită faptului că sarcinile pe care le au de rezolvat sunt diferite. Deci jocul apare în forme noi,neprevăzute și de aceea, sunt interesante și atractive.

„ Ce-i lipsește” este un joc didactic ce valorifică cunoștințe despre plante, animale, alcătuirea acestora; presupune operații de compunere și descompunere a unor întreguri.

Regulile jocului concretizeaza sarcina didactică și se realizează legatura dintre aceasta și acțiunea jocului. Regulile jocului sunt prestabilite și obligatorii pentru toți copiii. Regulile sunt menite să arate copiilor cum să se joace,cum să rezolve problema respectivă și îndeplinesc în joc o importantă funcție reglatoare asupra acțiunilor și relațiilor reciproce dintre copii. Ele sunt condiționate de conținutul și sarcinile didactice ale fiecărui joc,sunt numeroase și de natură diferită. Regulile de joc vizează: acțiunile, ordinea, succesiunea lor, activitățile desfășurate între participanții la joc, stimularea sau inhibarea unor anumite manifestări comportamentale. Acceptarea și respectarea regulilor de joc îl determină pe elev să participe la efortul comun al grupului din care face parte. Subordonarea intereselor personale celor ale colectivului, angajarea pentru învingerea dificultăților, respectarea exemplară a regulilor de joc și, în final, succesul, vor pregăti treptat pe omul de mâine, capabil să se integreze într-o societate.

Jocul didactic „ Roata anotimpurilor” presupune respectarea regulilor privind ordinea participanților și acțiunile acestora.

Elementele de joc se stabilesc în raport cu cerințele și sarcinile didactice ale jocului. Ele pot fi foarte variate:

– întrecere individuală sau pe grupe de elevi;

– cooperare între coechipieri;

– folosirea unor elemente surpriză;

– recompensarea rezultatelor bune (fie moral ,fie material);

– penalizarea greșelilor comise, pentru a determina respectarea regulilor jocului.

O parte din aceste elemente se utilizează în majoritatea jocurilor didactice ( de exemplu întrecerea, cuvântul), altele, în funcție de conținutul jocului. Important este că elementele de joc să se împletească strâns cu sarcina didactică, să mijlocească realizarea ei în cele mai bune condiții. Elementele jocului includ căile, mijloacele folosite pentru a da coloratură plăcută, atractivă, distractivă activității desfășurate. Încorporate în activitatea didactică, elementele de joc imprimă acesteia un caracter mai viu, mai atrăgător, aduc varietate și o stare de bună dispoziție, de veselie și de bucurie, de divertisment și de destindere, ceea ce previne apariția monotoniei și a plictiselii, a oboselii. ( Ioan Cerghit, 1980)

„Când se întâmplă și de ce?” presupune ca și elemente de joc: surpriza, aplauzele și concursul.

„ A venit toamna” este un joc didactic care presupune o întrecere între grupe de elevi, se solicită învățarea prin cooperare, se folosesc recompense sub forma unor jetoane cu fructe și legume de toamnă.

Complicarea jocului didactic: se referă la complicarea itemilor de joc pentru elevii care au aptitudini în domeniul vizat, fie pentru utilizarea în alte contexte , pentru valorificarea în diferite domenii de cunoaștere. Se mai poate realiza și prin introducerea unor elemente noi de joc, prezentarea unor materiale didactice suplimentare, introducerea unor reguli noi de joc, organizarea unei întreceri, utilizarea fișelor de muncă independentă.

Materialul didactic trebuie ales înaintea derulării jocului, el contribuind la reușita acestuia. Materialul didactic poate fi cât se poate de variat : creioane, cărți, planșe, mulaje, jetoane cu desene, jetoane cu numere, cu operații, figuri geometrice, planșe, riglete, alte materiale confecționate de învățătoare. Indeferent de proveniența lui, materialul folosit în jocurile didactice trebuie sa întrunească și unele cerințe speciale în afară de cele cunoscute (accesibilitate, aspect atrăgător, calitați artistice). Aceste cerințe se rezumă la faptul ca materialele folosite nu trebuie să fie încărcate, greoaie din punct de vedere al compoziției și trebuie să se refere la tema propusă în joc.

CREATIVITATEA ȘCOLARULUI MIC

III.1. Conceptul de creativitate

,,Creativitatea este o floare atât de delicată, încât elogiul o face să înflorească, în timp ce descurajarea o înăbușă adesea, chiar înainte ca ea să se poată transforma în floare.”

(Th. Carlyle)

“Mai bine să eșuezi în originalitate, decât să reușești în imitație.”( Herman Melville)

Termenul creativitate își are originea în cuvântul latin creare care înseamnă a zămisli, a făuri, a naște.

În psihologie , termenul este introdus de psihologul american Gordon Allport (1937) și înlocuiește vechii termeni de inspiratie, talent, supradotare, geniu, imaginație sau fantezie creatoare . El subliniază faptul că substratul psihic al creației este ireductibil la aptitudini. ( P. Popescu Neveanu, 1982).

Prima încercare de studiere pe baze științifice a creativității se datorează savantului englez Francis Galton, Hereditary Genius (1869). Galton consideră că ereditatea este factorul determinant al forței creatoare și că oamenii geniali sunt înzestrați cu aptitudini intelectuale sau mentale excepționale.

În România, începând cu anii 70, s-au efectuat studii multiple asupra creativității în știință, artă și învățământ. La început studiile asupra creativității au fost orientate spre factori motivaționali, emoționali-afectivi sau ai personalității. O serie de filosofi și psihologi români precum: Constantin Rădulescu Motru, Ștefan Odobleja, Mihai Ralea, Tudor Vianu, Florian Ștefănescu Goangă, Vasile Pavelcu au definit creativitatea din această perspectivă.

Abordările creativității au beneficiat de o documentare cât mai completă , psihologii români realizând o armonizare cu teoriile din plan international. Contribuțiile deosebite au fost ale psihologilor: Alexandru Roșca, Paul Popescu Neveanu, Ursula Șchiopu, Mihaela Roco, Grigore Nicola, Ana Stoica, Mielu Zlate, ș.a.

Mileu Zlate ( 2006, p.410-414) definește creativitatea din perspectiva a două accepțiuni. Într-o accepțiune foarte largă, creativitatea constituie un fenomen general uman, forma cea mai înaltă a activității omenești.

Privită dintr-o perspectivă psihologică, creativitatea apare în patru accepțiuni importante: – creativitatea ca produs: definirea creativității cu referire la caracteristicile produsului creator (noutate, originalitate, valoare, utilitate, aplicabilitate);

-creativitatea ca proces : vizează caracterul fazic, procesual al creativității. S-au stabilit patru etape ale procesului creator: pregătirea, incubația, iluminarea, verificarea( Wallas 1926, Hutchinson 1949, Thompson 1967) , fie șapte: orientarea, preparația, analiza, ideația, incubația, sinteza, evaluarea ( Osborn 1935). Deși majoritatea au fost contestate, importantă rămâne sublinierea caracterului dinamic, efervescent, evolutiv al creativității.

– creativitatea ca potențialitate general umană: este o capacitate general umană, ea există în fiecare individ, în grade și proporții diferirte.

– creativitatea ca dimensiune complexă a personalității: creativitatea integrează în sine întreaga personalitate și activitate psihică a individului, iar, la rândul ei, se subsumează și integrează organic în structurile cele mai complexe ale personalității.

Alte modalități de definire a creativității întâlnim la diferiți psihologi; unele se subscriu

uneia din cele patru accepțiuni, mai sus prezentate .

H. Jaoui (1990, p. 70), definește creativitatea ca “ aptitudinea de a realiza ansambluri originale și eficiente plecând de la elemente preexistente, consideră că oricine poate fi creativ.”

"Creativitatea este capacitatea de a modela experiența în forme noi și diferite, capacitatea de a percepe mediul în mod plastic și de a comunica altora experiența unică rezultată." (I.A.Taylor, 1959)

„Creativitatea este un complex de însușiri și aptitudini psihice care, în condiții favorabile, generează produse noi și de valoare pentru societate” .(Al. Roșca, 1981, p.17)

"Creativitatea presupune o dispoziție generală a personalității spre nou,o anumită organizare a proceselor psihice în sistem de personalitate ". ( P. Popescu- Neveanu, 1978, p.52)

Examinarea definițiilor creativității conduce la concluzia că noutatea, originalitatea, ingeniozitatea , valoarea, productivitatea și utilitatea reprezintă trăsături esențiale ale activității creatoare.

I. Taylor (1959) distinge pe baza analizei valorii produselor creative cinci niveluri ale creativității:

a) creativitatea expresivă, este forma fundamentală a creativității care nu este condiționată de nici o aptitudine și este cel mai ușor de surprins în desenele copiilor, modelarea plastilinei, versurile spontane ale copiilor. Caracteristicile principale ale acestui nivel al creativității sunt spontaneitatea și libertatea de exprimare.

b) creativitatea productivă, presupune însușirea unor deprinderi și priceperi care permit îmbunătățirea modalităților de exprimare a creației. La vârsta școlară mica, se remarcă tendința spre restrângerea și controlarea jocului liber și dezvoltarea unor tehnici necesare producerii de lucrări finite.

c) creativitatea inventivă, este cea care se valorifică prin invenții și descoperiri și care pune în evidență capacitatea de a sesiza relații noi și neobișnuite, căi noi de interpretare a unor realități cunoscute.

d) creativitatea inovativă, presupune înțelegerea profundă a principiilor fundamentale ale unui domeniu (artă, știință) și apoi modificarea decisivă a abordării unui anumit fenomen. Vorbim în acest caz de inovații, care reprezintă aporturi semnificative și fundamentale într-un domeniu;

e) creativitatea emergentă este nivelul suprem al creativității la care ajung foarte puțini indivizi și presupune descoperirea unui principiu, a unei idei care să revoluționeze un întreg domeniu al cunoașterii. Acest nivel este cel mai greu de înțeles și de explicat, iar cei ce ating acest nivel sunt calificați drept genii.

III.2. Fazele procesului creativ

Caracterul fazic, procesual al creativității evidențiază faptul că ea nu se produce spontan, instantaneu.

Cea mai cunoscută analiză a fazelor procesului de creație aparține psihologului Graham Wallas ( 1929). El sugerează existența a patru faze: (a) prepararea; (b) incubația; (c) iluminarea; (d) verificarea.

Prepararea se caracterizează prin informare, documentare și experimentare; este faza inițială și obligatorie a oricărui act de creație. Această fază presupune o pregătire intensă și de lungă durată în legătură cu problema pe care creatorul își propune să o rezolve. Este necesară o informare minuțioasă asupra istoricului problemei, asupra tentativelor altora de a o soluționa și abia apoi se emit ipoteze rezolutive. În cazul în care problema nu poate fi rezolvată, creatorul o lasă deoparte și se relaxează sau trece temporar la alte preocupări. Are loc un fel de “distanțare de problemă“, care marchează trecerea la faza de incubație.

Incubația se desfășoară la nivel subconștient sau chiar inconștient, fiind etapa în care ideile se structurează într-o manieră nouă. Se presupune că în această fază au loc o serie de prelucrări paralele, se stabilesc conexiuni care nu au fost efectuate anterior. Unii autori susțin că inconștientul șterge ipotezele rezolutive, încercate în faza de preparare, care nu au dat rezultatele scontate, favorizând ipotezele neglijate în această fază. Inconștientul nu crează nimic prin sine însuși. De aceea, șanse de a obține soluții creative la o problemă depind de cât de susținută și eficace a fost faza de preparare, de bogăția datelor acumulate.

Iluminarea (inspirația, intuiția, insight) este momentul în care soluția problemei apare brusc în câmpul conștiinței. Materialul acumulat duce dintr-o dată la o înțelegere clară, sintetică a problemei. Iată cum descrie W.E. Moore (1985) momentele de incubație și iluminare: „Când

ne este greu să ajungem la o soluție și simțim că gândirea nu produce nimic nou, este indicată o perioadă de incubație, un timp în care conștiința se îndepărtează de problemă. Experiența persoanelor creative arată că, frecvent, atunci când atenția se orientează către altceva și nu către problema a cărei soluție ne scapă, și astfel ne frustrează, apar idei noi. Aparent, când gândim conștiincios, urmăm aceleași căi bătătorite. Când permitem subconștientului "să fie în față", ceea ce restrânge aria conștientului, suntem capabili să vedem noi conexiuni, pe care cercetarea conștientă le eludează”. Iluminarea se poate produce în situații dintre cele mai inedit care nu par a avea vreo legătură cu problema respectivă.

Verificarea este faza finală a procesului de creație, în care soluția găsită este testată, examinată pentru eliminarea unor posibile erori sau lacune. Nu întotdeauna fazele se succed în ordinea propusă, unele faze pot fi eludate sau comprimate și nu pot constitui o schemă universală, identificabilă în orice proces de creație. Cu toate aceste contestări, modelul lui Wallas rămâne încă în circulație, deoarece alte cercetări privind procesul de creație au pus în evidență aproximativ aceleași faze. Traiectoria procesului de creație are însă un caracter individual, raportul dintre fazele menționate și duratele lor variind semnificativ de la un subiect la altul.

III.3. Produsul creației

Produsul creației este cel mai cunoscut criteriu de apreciere a creativității. Produsul poate fi unic și valoros pentru un grup, pentru societate sau doar pentru individ.

Ca formațiune psihică deosebit de complex ă, creativitatea se caracterizează printr-o multitudine de sensuri. Mihaela Roco (2001, p. 18) precizează următoarele calități ale creativității:

productivitatea: se referă la numărul mare de idei, soluții, produse mai mult sau mai puțin material;

utilitatea: privește în special rezultatele acțiunii, care trebuie să fie folositoare ;

eficiența: se referă la randamentul acțiunii, la performanțele care se pot obține prin folosirea rezultatelor activității creatoare;

valoarea: însemnătatea produselor din punct de vedere teoretic și practic, recunoașterea în plan social;

ingeniozitatea: presupune eleganțăa și eficacitatea metodelor de rezolvare.

noutatea: se referă la distanța în timp a lucrurilor, ideilor;

originalitatea: se apreciază prin raritatea ideilor, soluțiilor și produselor.

F.Barron consideră că performanța sau produsul creativ trebuie să aibă un grad ridicat de neobișnuit, să fie rar întâlnit în colectivitatea în care a apărut și, în același timp, trebuie să fie adecvat realității, iar B. Ghiselin precizează că măsura creativității unei performanțe este dată de gradul în care aceasta restructurează universul cunoașterii”.

Teresa Amabile preferă o evaluare a creativității prin consensul experților în domeniu. Este necesară crearea unui juriu de experți care are rolul de a clasifica și ordona creațiile, respectând criteriile noutății și adecvării acestora. Totuși, autoarea nu exclude apariția unor dificultăți atunci când lucrarea este atât de originală încât experții nu reușesc să-I recunoască meritele. Alteori, trecerea timpului poate să facă valoarea unei descoperiri mai puțin importantă decât a fost considerată inițial. Vasile Pavelcu considera validarea socială largă drept singurul mijloc invulnerabil de atestare a unei creații. Și în această situație pot să apară erori dacă ne gândim că în anumite domenii (mai cu seamă în domeniul artei) valorizarea socială a survenit mult mai târziu decât momentul creației. Și nu este deloc surprinzător acest fapt întrucât ideile originale sunt generate și înțelese de o minoritate cel puțin într-o fază de început.

III.4. Factorii creativității

În cartea ” Fundamentele psihologie” , psihologul Mielu Zlate (2006, p. 414-415) clasifică factorii creativității în:

III.4.1. Factori interiori-structurali:

Intelectuali: inteligența și gândirea creatoare, gândirea divergentă, orientată spre o multitudine de soluții;

Afectiv-motivaționali:

-curiozitatea – este o trăsătură foarte importantă a persoanei creative care este în permanență în căutare de lucruri noi, dorește să știe cât mai multe, să descopere și să învețe;

– motivație intrinsecă: multe relatări despre persoanele creative scot în evidență nivelul înalt de motivare al acestora, faptul de a fi profund absorbite de munca lor care le apare ca fiind interesantă, provocatoare prin ea însăși și generatoare de bucurie și satisfacție.

– pasiunea și perseverența: C. Cocs subliniază că „tinerii eminenți se disting nu numai prin capacități intelectuale înalte, ci și prin perseverență înnăscută și efort, încredere în capacitățile proprii și putere de caracter .

– trebuințele de creștere, de perfecționare și de performanță, în opoziție cu trebuințele homeostazice strict utilitare;

– aspirațiile superioare, care facilitează drumul spre performanță, față de aspirațiile de nivel scăzut, care nu permit o valorificare optimă a propriilor posibilități,

– fond emoțional bogat, este sensibil, trăiește intens toate evenimentele;

Factori de personalitate:

inițiativa,tenacitatea,

asumarea riscului: a face pași în afara zonei de confort presupune riscuri, cum ar fi riscul de a greși, de a eșua, de a fi ridiculizat, dar presupune și șansa de a te dezvolta, de a descoperi noi lucruri despre tine, despre alții, despre lume, a învăța lucruri noi, chiar dacă înveți dintr-o greșeală.

nonconformism epistemic, de cunoaștere, exprimat în independența în judecată, curaj în exprimarea opiniilor, curajul de a fi diferit de ceilalți.

III.4.2. Factori socioculturali: sunt legați de particularitățile sociale, istorice, de orânduire, clasa socială, de grupul căruia îi aparține individul, etc.

III.4.3. Factori psihosociali

– mediul : Creativitatea nu depinde numai de individ ci și de contextul social, de mediul

cultural. Într-o ediție actualizată a lucrării din 1983, ediție care poartă titlul Creativitatea în context (1996), Amabile introduce mediul social drept cea de-a patra componentă a modelului său referitor la structura creativității:calificarea, abilități creative, motivație intrinsecă. Referindu-se la creativitatea copiilor, T.Amabile crede că mediul social (familia și școala) poate avea un impact semnificativ asupra motivației (deci și asupra creativității) și că este mult mai ușor pentru părinți și pentru profesori să amelioreze mediul unui copil decât să-i modifice personalitatea sau să-i mărească considerabil resursele de talent.

III.4.4 Factori socio-educaționali:

– nivelul educational

– prezența sau absența influențelor educative ale familiei, procesului de învățământ, etc.

Pentru înțelegerea cât mai adecvată a procesului creației, Guilford elaborează un model al structurii intelectului, capabil să asume și dimensiunea creativității. Conform acestui model, fiecare capacitate intelectuală se definește prin trei parametri: operații (cunoaștere, memorie, gândire convergentă, gândire divergentă, evaluare), conținuturi (figural, simbolic, semantic, comportamental) și produse (unități, clase, relații, sisteme, transformări, implicații).

Realizând distincția dintre gândirea convergentă (gândirea algoritmică în care se pornește de la informația dată pentru a da un răspuns unic, într-o manieră unică) și gândirea divergentă (gândirea care merge în diferite direcții și care caută soluții variate, inedite de rezolvare a problemelor), Guilford asociază creativitatea cu gândirea divergentă. Gândirea divergentă este pluridimensională, plastică și adaptabilă. Subiectul schimbă procedurile și perspectivele, utilizând registre de cunoaștere diferite.

În 1950, J.P.Guilford a ajuns la concluzia că testele tradiționale utilizate pentru măsurarea inteligenței nu sunt relevante în aprecierea creativității întrucât se rezumă la studierea gândirii convergente (în special capacitatea de memorare și cea de recunoaștere). În consecință, psihologul american a elaborat baterii de teste menite să măsoare comportamentul creativ și care sunt axate pe gândirea divergentă. Factorii gândirii divergente măsurați prin bateria de teste

elaborată de Guilford sunt:

sensibilitatea față de probleme : atitudinea deschisă, receptivă, față de trebuințele,

atitudinile și sentimentele altora, permanenta curiozitate și dorință de a cunoaște, de a elabora, experimenta și verifica noi ipoteze.

sensibilitate la implicații: capacitatea de a recunoaște dependențe, probleme, acolo unde

alții nu le văd.

fluența sau fluiditatea se referă la rapiditatea și ușurința de asociere între imagini,

cuvinte, sunete; capacitatea de a găsi cât mai multe soluții, idei.

flexibilitatea e capacitatea de restructurare rapidă și eficientă a gândirii în raport cu noile

situații, ușurința transferului în situații variabile. Poate fi:

-flexibilitate spontană – când inițiativa aparține subiectului

-flexibilitate adaptativă – când situația impune subiectului adoptarea unor noi puncte de vedere.

originalitatea e capacitatea de a vedea în alt mod realitatea, de a produce

imagini și idei noi, de a găsi răspunsuri, soluții noi, neuzuale; independența de raționament, integrarea de elemente diverse în același câmp perceptiv.

ingeniozitatea e capacitatea de a rezolva problemele cu o eleganță neuzuală, într-

un mod abil și surprinzător, cu metode originale, neobișnuit de simple; posibilitatea de a găsi cea mai directă și mai ușoară cale care duce la un efect optim.

redefinirea e aptitudinea de a restructura, de a interpreta, de a transforma, de a

schimba funcția unui obiect pentru a-l face util într-o nouă formă.

elaborarea e aptitudinea organizării coerente a informațiilor, a ideilor,

capacitatea de a planifica o acțiune, ținând seama de cât mai multe detalii, anticiparea rezultatului final, dezvoltarea și finalizarea unei idei.

Creativitatea nu poate fi însă identificată întru totul nici cu gândirea divergentă, deoarece creativitatea nu este un fenomen unidimensional și monovariabil. Ea implică, deopotrivă, și alte capacități: cogniție, procese mecanice,anticipare figurativă, producție convergentă, abilități evolutive.

Creativitatea se relevă și se definește ca o însușire deosebit de complexă a întregii personalități, care implică, alături de componentele intelectuale, pe cele afective, voluntare, caracteriale.

Sub influența lui Guilford, E.P. Torrance a realizat și el un set de teste care permit evaluarea a două forme de creativitate: verbală și figurală. Pe lângă factorii fluiditate, flexibilitate, originalitate și elaborare, Torrance include alți doi factori:

rezistența la închidere prematură, care exprimă capacitatea de rezistență

perceptivă la figura indusă prin stimul. Indicele acestui factor reprezintă măsura în care subiectul este independent de învățarea perceptivă.;

capacitatea de abstractizare semantică, exprimă abilitatea de interpretare

abstract-verbală a figuralului. De exemplu, în cazul unei sarcini de construcție a unui tablou pornind de la o figură dată și de elevilor găsire a unui titlu pentru acel tablou, indicele de abstractizare semantică est dat de nivelul de abstractizare a conținutului titlului.

Creativitatea nu poate fi însă limitată la factorii intelectuali precum gândirea divergentă și imaginația creatoare. Mulți autori consideră factorii nonintelectuali precum motivația, afectivitatea, atitudinile creative ca fiind cel puțin la fel de importante ca și factorii intelectuali menționați.

Cercetările contemporane (H.Anderson, C.Rogers, A.Maslow) acordă o atenție deosebită atitudinii creative, apreciată drept caracteristică a tuturor persoanelor cu potențiale aptitudini înalte. G. Kneller consideră că principalul obstacol în formarea atitudinilor creative îl constituie rigiditatea intelectuală și nevoia de securitate personală, iar R.Woodworth a găsit o relație directă între tendințele conformiste (în cunoaștere și acțiune) și lipsa abilităților creative.

În psihologia românească, P. Popescu-Neveanu, autorul unui model bifactorial al creativității, plasează creativitatea în „interacțiunea optimă, generatoare de nou, dintre aptitudini și atitudini. Aptitudinile nu sunt creative prin ele însele, ci devin astfel în măsura în care sunt activate și valorificate prin motive și atitudini creative” (Popescu-Neveanu, 1978, p.157). În opinia psihologului român, atitudinile creative acționează ca vectori ce orientează și energizează activitatea.

Cele mai importante atitudini creative sunt:

realizarea de sine;

interesele cognitive și devotamentul față de profesiunea aleasă;

atitudinea antirutinieră menită să incite la analiza critică a experienței și să deschidă calea unor noi experimentări;

cutezanța în adoptarea de noi scopuri neobișnuite, îndepărtate și asumarea riscurilor pentru îndeplinirea acestora;

perseverența în căutarea de soluții pentru realizarea proiectelor propuse, precum și disponibilitatea de revizuire continuă a proiectelor pentru optimizarea lor;

simțul valorii și atitudinea valorizatoare, care duc la recunoașterea deschisă a valorii altora și la afirmarea onestă și demnă a valorii proprii.

III.5. Blocajele creativității

În literatura de specialitate există mai multe inventarieri ale blocajelor creativității. Mai mulți autori (A.I.Osborn, A.Simberg, S.Shore) fac distincție între blocajele perceptive, emoționale și culturale. Mihaela Roco le inventariază în cartea sa “Creativitate și inteligență emoțională” (p. 109-110):

Blocajele perceptive se referă la faptul că familiarizarea cu un anumit mediu ne împiedică, de cele mai multe ori, să vedem semnificații, relații sau idei noi.

Aceste bariere se referă la :

dificultatea de a se interoga asupra evidentului,

incapacitatea de a distinge între cauză și efect,

dificultatea de a define o problemă, refuzul de a sesiza, de a releva,

dificultatea de a destructura o problemă în elemente care pot fi manipulate și dirijate,

dificultatea de a percepe relații neobișnuite între idei și obiecte,

credința negative: „nu sunt creativ”.

Blocajele emoționale scot în evidență rolul important al factorilor afectivi în creativitate. Printre cele mai frecvente bariere emoționale se numără :

teama de nu comite o greșeală și de a nu părea extravagant,

teama de a fi diferit de ceilalți,

timiditatea, tendința către perfecțiune.

oprirea prematură la prima soluție care nu este întotdeauna cea mai bună,

lipsa competenței de a depune un efort susținut pentru adesfășura procesul de rezolvare a unei probleme.

Blocajele culturale și sociale fac trimitere, în primul rând, la conformism, la tendința oamenilor de a se ralia valorilor și reprezentărilor celorlalți. Și aceasta pentru că, de obicei, persoanele cu idei neobișnuite sunt privite cu suspiciune și chiar cu dezaprobare, ceea ce constituie o descurajare pentru ele. Aceste blocaje provin din:

accentul pus în școală pe reproducere,

lipsa de apreciere a originalității,

sancționarea curajului de a pune întrebări incomode conduce la cultivarea comportamentelor conformist,

tendința de a te îndoi sistematic sau de a avea idei diferite de ale celorlalți reprezintă un inconvenient social.

La aceste tipuri de blocaje, E.Landau (1979) adaugă așa numitele obstacole de natură intelectuală:

fixitate (rigiditate) funcțională

, lipsa de suplețe a categoriilor datorată excesului de informații,

persistența „setului” habitual: „rigiditatea funcțională se referă la situațiile în care atât cunoștințele anterioare cât și căile dinaintecunoscute se transformă într-un „set” (set = tendință, cf. Landau, p. 86) folosit cu perseverență în orice situație nouă.

Ar mai putea fi menționate și barierele legate de insuficiența resurselor, deși sunt prea puțin invocate datorită prejudecății că geniul se afirmă în orice condiții sau chiar mai mult, că lipsa resurselor determină intensificarea eforturilor persoanelor înalt creative pentru depășirea obstacolelor. Și totuși, există multe domenii (în special cele tehnice, artistice, sportive) unde insuficiența resurselor face imposibilă creația.

JOC DIDACTIC ȘI CREATIVITATE ÎN ACTIVITATEA ȘCOLARĂ

IV.1. Importanța jocului didactic în procesul instructiv – educativ

“Iubirea mea e jocul, râde copilul. Și dascălul ar trebui să știe un lucru: capul copilului nu e un vas pe care trebuie să-l umpli, ci o făclie pe care trebuie să o aprinzi, astfel încât, mai târziu, să lumineze cu lumina proprie”(Plutarh)

După împlinirea vârstei de 6-7 ani , în viața copilului începe procesul de integrare și adaptare în viața școlară ca o necesitate obiectivă determinată de cerințele dezvoltării sale multilaterale. Pe când la grădiniță, predominant era jocul, de la această vârstă, o bună parte din timp este dedicat școlii, activității de învățare, care devine o preocupare majoră. În programul zilnic intervin schimbări impuse de ponderea pe care o are acum școala, schimbări ce nu rezervată diminuează dorința de joc a copilului, deoarece jocul rămâne o problemă majoră întregii copilării. Copiii învață prin joc, iar învățarea eficientă este în dependență de mediul învățării care trebuie să fie unul creativ.

Deoarece corespunde particularităților vârstei școlare mici, jocul didactic cuprinde cele mai bogate valențe formative. Jocurile didactice ilustrează atât raportul joc – învățare care s-a inversat ca pondere cât și valențele formative deosebite ale jocului didactic în contextul întregii activități din școală. Jocul didactic va fi punte ce va uni școala cu viața, totdeauna activă, ce pune în acțiune toate forțele intelectuale ale copiilor, precum și trăirile afective. Îmbinând distracția, surpriza, buna dispoziție cu sarcina didactică care vizează potențialul intelectual, moral și fizic al copiilor, acesta asigură o activitate complexă, interesantă, plăcută, antrenantă, dezvoltând la elevi deprinderi de muncă independentă, flexibilitatea gândirii, spiritul de cooperare, stimulează inițiativa, inventivitatea, creativitatea, iar competitivitatea angajează la efort toate capacitățile elevului, fără a produce oboseală. Jocurile didactice “educă atenția, capacitățile fizice și intelectuale, perseverența, promptitudinea, spiritul de echipă, de ordine, dârzenie, modelează dimensiunile etice ale conduitei” (U. Șchiopu,1970).

Comunicând prin joc, copilul devine el însuși, se remodelează continuu, are trează permanent curiozitatea, independența și modul de manifestare. Jocul didactic este un important mijloc de educație care pune în valoare și antrenează capacitațile creatoare ale școlarului, îl invață să accepte succesul, dar și înfrângerea. Jocul didactic oferă copiilor câmp larg de acțiune și afirmare a personalității. Participarea activă a elevilor la aceste jocuri este influențată de antrenarea lor în activități variate și capabile să-i cucerească prin farmecul lor, să le dezvolte imaginația și să le incite gândirea. Rolul și importanța jocului constă în faptul că el facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunoștintelor.

 Jocul didactic reprezintă un ansamblu de acțiuni și operații care, paralel cu destinderea, buna dispoziție și bucuria, urmărește obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, estetică, fizică a copilului. Între jocul didactic și procesul instructiv-educativ există o dublă legătură:

pe de o parte, jocul sprijină procesul instructiv, îl adâncește și îl ameliorează, pe de altă parte, jocul este condiționat de procesul instructiv prin pregătirea anterioară a elevului în domeniul în care se plasează jocul. Jocul didactic poate desemna o activitate ludică propriu-zisă, fizică sau

mentală, generatoare de plăcere, distracție, reconfortare, dar care are, în același timp, rolul de asimilare a realului în activitatea proprie a copilului. Invățarea prin efort personal însoțită de satisfacție și bucurie va fi temeinică și va genera noi interese de cunoaștere.

Jocul didactic poate fi introdus în orice moment al lecției în care se observă o stare de oboseală a elevilor și când atenția acestora nu mai poate fi captată prin alte mijloace didactice. Lecțiile înviorate cu jocuri didactice susțin efortul elevilor, menținându-i mereu interesați, îi determină să lucreze efectiv și în același timp să gândească în mod creator si original. De asemenea, pot fi organizate lecții-joc, în care jocul să domine urmărind fixarea, consolidarea și sistematizarea cunoștințelor. Inclus inteligent în structura lecției, jocul didactic, creativ, poate să satisfacă nevoia de joc a copilului, dar poate, în același timp să ușureze înțelegerea, asimilarea cunoștințelor în formarea unor deprinderi , realizând o îmbinare între învățare și joc. Eficiența acestei metode constă în capacitatea fiecărui învățător de a le utiliza în procesul de însușire a cunoștințelor matematice, constă în modul în care fiecare cadru știe să-i antreneze pe elevi pe parcursul acestor ore. Jucându-se, el își satisface nevoia de activitate, de a acționa cu obiecte reale sau imaginare, de a se transpune în diferite roluri și situații care îl apropie de realitățile înconjurătoare. Pentru copil, aproape orice activitate este joc: ”jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții. Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și, în consecință să acționeze. (Eduard Claparede, 1975)

Elevii sunt foarte interesați să participe și să reușească atunci când activitățile sunt atractive prin materialul folosit, prin colaborarea cu ceilalți colegi, prin participare directă, lucru ce demonstrează că motivația elevilor poate conduce la succes. Rezultatele, răspunsurile sunt corecte într-o mai mare proporție atunci când activitatea este sub forma de joc didactic, elevii sunt mult mai atenti, concentrați când „ se joacă”. Pe de alta parte succesul se poate datora și faptului că ei nu sunt constienți de forma de evaluare, jocul fiind ceva distractiv, pe când teama de testare scrisă/orală, poate determina elevul să se piardă, neputându-se concentra. În copilărie, jocul are la copil rolul pe care munca îl are la adult. Așa cum adultul se simte realizat prin lucrările sale, tot așa și copilul se simte important prin succesele sale ludice. Copilul, aflat în afara lucrurilor reale și sociale, găsește acest substitut în joc. Istoria jocului infantil este , deci, istoria personalității care se dezvoltă și a voinței care se formează treptat.

Și în activitatea didactică se pleacă de la principiul potrivit căruia copilul nu face bine decât ceea ce îi place să facă. ” Jocul are particularitatea de a crea jucătorilor o dispoziție fericită, de a-i scoate din caracterul temporal al grijii și de a-i introduce în caracterul temporal al bunei dispoziții.” ( E. Geissler)

Elementele de joc încorporate în procesele instructive , pot motiva și stimula puternic activitatea didactică, mai ales în prima fază a învățării, în care interesul obiectiv este minim. Pentru o percepție justă în memorie și în rațiune, cel ce învață are nevoie de o motivație intrinsecă. Motivația intrinsecă pentru învățătură nu apare la comandă. În acest sens jocul constituie un ajutor neprețuit pentru a învăța fără constrângeri. Atracția jocului este o atracție specifică și superioară.

De asemenea, în cadrul jocului didactic, elevii învață să-și stăpânească tendințele ce contrazic normele jocului. Adaptarea la regulile jocului didactic este un demers intelectual prin care raporturile cognitive și socio-afective ale școlarilor mici cu mediul înconjurător se întrepătrund. Jocurile disciplinează fără constrângere pe ”jucători” atât sub aspectul desfășurării acțiunilor obiective (coordonarea mișcărilor, concentrarea), cât și sub aspectul comportamentului social. În acest mod jocul didactic constituie o paradigmă a modului de reglementare a comportamentului, către care ar trebui să tindă educația generală a copilului.

Prin intermediul jocului de grup, copilul ia contact cu alții, se obișnuiește să țină seama de punctul de vedere al altora, să iasă din egocentrismul său original. În cazul jocului de grup, a jocului colectiv, fiecare ține seama de celălalt. Acest lucru reclamă de la fiecare elev o continuă trecere de la coordonare la subordonare, un spirit de echipă. Important în jocul colectiv este, de asemenea, faptul că această atitudine de coordonare și subordonare nu poate fi realizată prin constrângere, ci numai în mod activ de către elevi, în desfășurarea jocului. În acest fel, se realizează în joc o interiorizare a normelor.

Utilizarea unei game variate de jocuri didactice, alese cu responsabilitate, în funcție de particularitățiile clasei de elevi, în funcție de scopul și sarcina didactică propusă, duce cu certitudine la formarea unor competențe și deprinderi trainice, proprii învățării, și implicit la o personalitate armonioasă a elevului .

IV.2. Dezvoltarea creativității elevilor

„Cel mai bun mod de a obține o idee bună este să ai o mulțime de

idei!”( Linus Pauling)

Psihologii susțin faptul că fenomenul creativității este o caracteristică general-umană, deoarece fiecare individ posedă însușiri care îi vor permite acte creative dar la niveluri diferite de realizare.. Oamenii se nasc cu înzestrări diferite, mai generoase ori mai sărace. Zestrea ereditară poate prescrie limita superioară până la care poate ajunge individul în cursul vieții sale, dar nu asigură și atingerea acestui vârf. Specialiștii domeniului afirmă că „nu este niciodată prea devreme pentru a începe educarea creativității copiilor.”(A. Stoica, 1983, p.107)

„În special în învățământul preșcolar și primar este momentul în care scânteia creativității prinde viață sau poate să se stingă; acum accesul la cunoaștere poate deveni sau nu realitate. Este momentul în care dobândim cu toții instrumentele necesare viitoarei dezvoltări a facultăților rațiunii și imaginației, dezvoltându-ne judecata și simțul responsabilității, fiindcă acum învățăm să ne punem întrebări legate de lumea care ne înconjoară.”(J. Delors, 2000). Prin educație, potențialul creative poate devein în timp, trăsătură de personalitate care va produce noul, originalul, valorile socio-culturale.

Cercetătorul E.P.Torrance (1962) enumeră următoarele conduite drept indicatori ai creativității individuale:

își poate ocupa timpul fără a fi stimulat;

preferă să se îmbrace în mod deosebit;

merge dincolo de sarcinile trasate;

este în stare să se amuze cu lucruri simple în moduri ingenioase;

întreabă insistent „de ce” și „cum”;

îi place să organizeze jocuri în curtea școlii;

îi place să povestească despre descoperirile și invențiile lui;

găsește utilizări neobișnuite ale jucăriilor;

nu se teme să încerce ceva nou;

desenează în caietul său în timp ce profesorul dă indicații sau ține lecția;

folosește toate simțurile în observație;

Creativitatea poate fi stimulatã la nivelul întregii clase cu ajutorul unor strategii adecvate. Ea poate deveni o modalitate de învãtare cu multiple beneficii pentru scolarii mici. Acestia sunt de-a dreptul încântati sã li se ofere sansa să-si exprime gândurile si sentimentele în moduri cât mai variate si originale, jocurile didactice fiind un cadru optim în acest scop. Problema care se ridică este aceea a efortului pe care îl vor depune atât elevii, cât si învățătorul în realizarea obiectivelor propuse. Identificarea unor metode și procedee care să faciliteze stimularea creativității, găsirea unor cãi de activizare a învățării, face viața școlară mai dinamică, motivantă și interesantă, învățătorului oferindu-i-se satisfacții deosebite.

Condiția primă a dezvoltării creativității elevului este ca profesorul să știe ce înseamnă a fi creativ, să aibă cunoștințe de bază despre creativitate, despre psihologia creativității, despre posibilitățile de dezvoltare a acesteia în procesul de învățământ. Altfel, el nu va putea încuraja ceva ce nu înțelege sau despre care nu știe mare lucru. Este, de asemenea, necesară respectarea personalității creatoare a elevului. Acest lucru nu este ușor dacă ne gândim la faptul că elevii creativi pun întrebări incomode, oferă soluții inedite de rezolvare a problemelor, nerespectând procedeele stereotipe, sunt de o curiozitate uneori supărătoare și sunt nonconformiști. Imaginația creatoare a copilului se manifestă și în domenii aparent mai aride, cum sunt: matematica, științele naturii. Activitatea creatoare a micului școlar presupune, alături de imaginație și unele înclinații, aptitudini, spirit de observație. Imaginația creatoare este un proces de transformare, pe plan mintal, al reprezentărilor și de creare de imagini noi, originale, care oglindesc independență și spirit creator din partea elevului (A. Stoica, 1983, p. 47-51).

A dezvolta creativitatea elevilor nu este o întreprindere ușoară, dar poate fi plăcută și ne poate aduce satisfacții profunde. În ceea ce-l privește pe profesor desigur că presupune mai mult timp alocat planificării și evaluării rezultatelor învățării, presupune încrederea și curajul de a improviza și devia de la plan, de a fructifica oportunități neașteptate de învățare. Înseamnă tolerarea incertitudinii și asumarea riscului că demersul adoptat nu a dat rezultatele scontate. Probabil va însemna să gândim ca și Thomas Edison care spunea : “Nu am eșuat. Am găsit 10.000 soluții care nu funcționează”. Din păcate, uneori, sistemul educațional nu numai că nu încurajează, ci inhibă creativitatea elevilor prin cultivarea unui comportament conformist.

Ana Stoica (1983) a constatat că profesorii apreciază favorabil conduitele creative doar în proporție de 38%, în timp ce simpatia lor față de conduitele caracteristice elevului necreativ se exprimă într-un procent de 62%. Totodată se semnalează o exagerare a accentului pus pe un tip convergent de gândire care orientează demersurile rezolutive spre un singur mod de rezolvare. Este foarte important ca profesorul să nu reprime manifestările elevilor creativi, să încurajeze libera exprimare a opiniilor (chiar dacă acestea sunt contrare opiniilor sale), să stimuleze imaginația sau soluțiile mai deosebite. Elevii trebuie să-și poată manifesta liber curiozitatea și spontaneitatea. O altă sarcină a profesorului este, așadar, întreținerea unei atmosfere permisive, a unor relații care să nu exagereze nici prin autoritarism, nici prin laissez faire. Profesorul bun permite elevului să-și asume riscuri intelectuale, să speculeze, să facă asocieri nebănuite, oferindu-i însă sprijin în situații de frustrare, eșec, nesiguranță, ambiguitate. La dispoziția elevilor indicat este să fie puse materiale lămuritoare și surse de informare. Este favorabil dezvoltării creativității ca periodic elevii să vină cu idei de a îmbunătăți experiența lor în școală. Activitatea elevilor trebuie să fie bine documentată (poze, fișe, desene etc.) și aceste rezultate afișate în clasă. Pot fi o sursă de inspirație și motivație pentru activități ulterioare.

În mod natural, elevii simt nevoia de a-și lăsa amprenta în spațiul pe care îl folosesc (scrisul pe bănci fiind doar unul dintre exemple). Crearea unui spațiu dedicat pentru exprimarea identității fiecăruia, de exemplu un panou mare pe un perete, pe care elevii sunt invitați să afișeze periodic ce simt că îi reprezintă, este indicat să se realizeze în cadrul sălii de clasă. Elevii pot fi încurajați să-și identifice și să-și reprezinte vizual superputerile și preferințele, stimulându-i să se ajute reciproc și să învețe unii de la alții. În cadrul clasei se poate alege un "perete al ideilor" unde aceștia să-și poată afișa propunerile, pentru a le discuta și a alege în cunoștință de cauză pe care să le implementeze. Pereții sălii pot deveni "memoria" clasei. Se poate crea și o "cutie de resurse" la care toți elevii au acces. Poate conține carioci, markere, foi de diferite dimensiuni și culori, bilețele autoadezive, materiale pentru bricolaj, orice îi poate ajuta să lucreze la idei noi și creative.

“Creația ca activitate a gândirii, conduce nu numai la simpla corectare a structurilor cognitive existente, ci și la emergența unora noi” (Mielu Zlate, 2006). Atmosfera creată în clasă de către profesor constituie un factor care influențează comportamentul de învățare al elevului. Instaurarea unui climat favorabil unei conlucrări fructuoase între profesor și elevi, a unui climat caracterizat printr-o tonalitate afectivă, pozitivă, de exigență și înțelegere, de responsabilitate, reprezintă o condiție principală ce trebuie realizată în lecție.

Conduita creativă a cadrului didactic este unul din factorii care asigură dezvoltarea potanțialului creativ al elevilor. Predarea, ca proces creativ, presupune ca profesorul să medieze între elev și lumea cel înconjoară. El trebuie nu numai să organizeze spațiul și activitatea, ci și să participe alături de elevi la elaborarea cunoștintelor; să servească drept model în legăturile interpersonale și să încurajeze interacțiunile cooperante dintre elevi; să-i îndrume cum să-și folosească timpul, spațiul, echipamentul și materialele; să ajute individul sau grupul să extragă din experiențe informațile necesare, valorile și să le interpreteze și evalueze. Profesorul însuși trebuie să fie un tip creativ și activ, să manifeste un comportament și o atitudine pozitivă în acest sens.

Instruirea interactivă redimensionază rolurile și ipostazele cadrului didactic. Inventarul acestor roluri este făcut de către Mușata Bocoș (2002) în termenii următori:

– pedagog care nu impune informațiile științifice ci “construiește dispozitive de învățare”,

practicând o pedagogie diferențiată și individualizată;

– proiectant, tutore, manager, moderator, organizator și gestionar al conținuturilor,

activităților și experiențelor de formare;

– mediator al învățării elevului într-un cadru euristic;

– facilitator al învățării și autoformării;

– consilierul elevului care are nevoie de sprijin în învățare;

– partener al elevului într-o relație educațională interactivă;

– coordonator al muncii elevilor;

– animator, activizant și catalizator al activității de formare, al comunicării a interacțiunilor și al schimburilor interindividuale;

– scenograf, pregătind decorul desfășurării învățării eficiente;

– actor al demersurilor instructiv-educative;

– strateg gânditor pentru a ajuta elevul în construirea cunoașterii prin restructurări continui;

– reflexiv în timpul, înaintea și după acțiunea educațională, promovând gândirea reflexivă

și predarea reflexivă;

– co-evaluator, alături de elev al procesului și produsului învățării.

Proiectarea activității didactice presupune “căutarea unei articulații optime” între componentele procesului de învățământ (obiective, conținuturi, metode, mijloace, condiții socio-culturale, evaluări etc.) “pentru obținerea unor rezultate maxime, de ordin calitativ și cantitativ. Aceasta este, deci, o problemă de strategie, de optimizare, de valorificare la maximum a tuturor resurselor și condițiilor date, opusă vechilor abordări reducționiste preocupate doar de descrierea conținuturilor de predat.”(Cerghit, Ioan, 1999) . Orientând activitatea elevilor, profesorul îi încurajează să descopere cunoștințele, să rezolve probleme, dar și să formuleze, ei înșiși, probleme. Învățarea pe bază de probleme, învățarea prin descoperire sau învățarea prin descoperire dirijată reprezintă forme ale unei învățări de tip euristic prin care profesorul stimulează creativitatea elevilor. Elevii trebuie îndrumați să dobândească o gândire independentă, să manifeste toleranță față de ideile noi, să acționeze liber și să utilizeze o critică de tip constructiv. Acest tip de învățare nu numai că duce la formarea unui stil creativ de rezolvare a problemelor, dar are efecte și asupra formării personalității elevilor.

Mediul creat de profesor este unul creativ dacă se pune accent pe:

Încurajarea elevilor să pună cât mai multe întrebări;

Limitarea constrângerilor și a factorilor care produc frustrare;

Stimularea comunicării prin organizarea de discuții și dezbateri între elevi, între profesor și elevi;

Activizarea elevilor prin solicitarea lor de a opera cu idei, concepte, obiecte în vederea reconsiderării acestora și a emiterii de noi variante;

Cultivarea independenței cognitive, a spontaneității și a autonomiei în învățare;

Stimularea spiritului critic constructiv, a capacității de argumentare și de căutare a alternativelor;

Favorizarea accesului la cunoaștere prin forțe proprii, stimulând atitudinea reflexivă asupra propriilor demersuri de învățare;

Posibilitatea de a contesta “lămuritul” și “nelămuritul” în lucruri și în fapte;

Elevul se obișnuiește să abordeze fără teamă problemele, să le analizeze și să le rezolve. Este stimulat să devină curios și deschis, să îndeplinească cu plăcere sarcinile. Elevii învață să-și cunoască propriile capacități și să le compare cu ale celorlalți colegi din clasă, capătă încredere în forțele proprii, comunică mai ușor cu ceilalți, își exprimă opiniile cu mai mult curaj. O atitudine specifică tinerilor și adulților cu potențial creator înalt, indiferent de domeniu, „este interesul viu pentru orice informație, aceștia având un grad de activism foarte ridicat. Pentru oamenii înalt creativi nu există lucruri neinteresante, totul depinde de cine sunt privite, la ce tip de cunoștințe ale individului sunt raportate și mai ales modul cum sunt analizate, interpretate.” (Mihaela Roco, 2001, p.231)

În această perspectivă a stimulării creativității elevilor, profesorul trebuie să acorde mai multă atenție modului în care se realizează evaluarea. Este necesară o deplasare de accent a obiectivelor evaluării, de la obiective de ordin informativ (verificarea volumului de cunoștințe, priceperi și deprinderi pe care le-a achiziționat elevul) la obiective de ordin formativ (evaluarea competențelor funcționale ale elevului, respectiv gândire critică, independentă și originală, aplicarea cunoștințelor și deprinderilor în contexte noi, rezolvarea de probleme teoretice și practice, prelucrarea și utilizarea contextuală a unor informații complexe). Evaluarea trebuie orientată în direcția evidențierii aspectelor pozitive și a progreselor înregistrate de fiecare elev în parte. Eliberarea de teama evaluării se poate face și prin amânarea evaluării (așa cum se întâmplă în brainstorming) sau prin instituirea unor perioade de neevaluare. Scopul acestor demersuri îl reprezintă crearea condițiilor pentru exprimarea liberă a posibilităților fiecărui elev, dezvoltarea aptitudinii de a ataca și rezolva creator problemele fără teama că va greși și va fi sancționat, creșterea încrederii în forțele proprii, dezvoltarea curajului de a-și asuma riscuri. Deplina încredere și prețuire pe care o simte elevul din partea profesorului îl face să-și alunge timiditatea și inhibițiile, considerându-se demn de a se dezvălui și exterioriza.

La toate acestea, am putea adăuga faptul că și părinții au un rol în ceea ce privește posibilitățile școlii, ale profesorului de a dezvolta creativitatea copiilor. Comunicarea profesorului cu părinții și informarea acestora asupra obiectivelor urmărite, a metodelor utilizate este esențială în acest caz. Sugestiile oferite se pot constitui în strategii nespecifice care, chiar dacă nu ar duce în mod automat la obținerea unor progrese evidente pe linia dezvoltării creativității, sunt importante deoarece favorizează manifestarea atitudinilor creative și mai ales a aptitudinii de a căuta și formula probleme.

Predarea orientată spre creativitate implică un set de condiții favorabile, dar hotărâtoare este încurajarea copiilor să lucreze și să gândească independent, să-și elaboreze propriile proiecte și să se debaraseze de ideea că în școală orice activitate trebuie strict dirijată și controlată de profesor.

IV.3. Implicațiile jocului didactic în dezvoltarea creativității

Creativitatea este o capacitate complexă, care face posibilă crearea unor produse reale sau pur mentale, constituind un proces în plan social. Ea are un caracter procesual supus influențelor de mediu. Formele organizate de învățare își aduc în mod diferențiat aportul în dezvoltarea potențialului creator al individului în funcție de conținutul activității, de tipurile de metode utilizate, de pregătirea și gradul de interes interes și dăruiure al cadrelor didactice participante la acțiunile educative.

La nivelul claselor P – IV, în structura metodelor activ-participative ( Brainstorming-ul,cubul, metoda celor șase pălării, etc.), își găsesc cu maximă eficiență locul, jocurile didactice, care constituie o punte de legătură între joc ca tip de activitate dominantă în care este integrat copilul în perioada preșcolară și activitatea specifică școlii – învățarea. Învățarea prin jocul didactic va rămâne o componentă a învățământului primar din mai multe motive: respectă particularitățile de vârstă ale elevilor, conține elemente distractive, ușurează însușirea și consolidarea cunoștințelor, pune în valoare capacitățile creatoare, înlesnește participarea activă la însușirea cunoștințelor.

Jocul didactic poate fi utilizat la toate disciplinele sau interdisciplinar, pe tot parcursul activității didactice, fie în reactualizarea cunoștințelor predate, asigurându-se și captarea atenției elevilor, în dobândirea noilor cunoștințe, în fixarea și consolidarea acestora, în verificarea și aprecierea rezultatelor, având ca scop înlăturarea plictiselii și oboselii. Prin jocul didactic, activitatea de învățare devine mai eficientă, mai atractivă. J. Fr. Herbart afirma că ”plictiseala este păcatul de moarte al predării”.

Jocurile didactice sunt metode active care solicită integral personalitatea copilului, ocupând un rol important în strategia de dezoltare a creativității acestuia. Conduita ludică este o premisă pentru viitorul comportament creativ care se va materializa în produse noi, originale, cu valoare individuală și socială. Jocul didactic are bogate resurse de stimulare a creativității. Prin libertatea de gândire și de acțiune, prin încrederea în puterile proprii, prin inițiativă și cutezanță, jocurile didactice devin pe cât de valoroase, pe atât de plăcute. În joc se dezvoltă curajul, perseverența, dârzenia, combativitatea, corectitudinea, disciplina prin supunere la regulile jocului, precum și spiritul de cooperare, de viață în colectiv, de comportare civilizat.

Jocurile didactice oferă un cadru propice pentru învățarea activă, participativă, stimulând inițiativa și creativitatea elevului. Obiectivele instructiv-educative ale fiecărei discipline pot fi mai bine realizate prin utilizarea jocului. Acesta, prin natura sa, cuprinde o motivație intrinsecă de a mobiliza resursele psihice ale copiilor, de a asigura participarea lor creatoare, de a le capta interesul, de a-i angaja afectiv și atitudinal. Un joc bine pregătit și organizat constituie un mijloc de cunoaștere și familiarizarea elevului cu viață înconjurătoare, deoarece în desfășurarea lui cuprinde sarcini didactice care contribuie la exersarea deprinderilor, la consolidarea cunoștințelor și la valorizarea lor creatoare.

. Condiții esențiale pentru reușita unui joc pot fi: buna lui pregătire, organizare metodică, respectarea unor cerințe metodice specifice jocului, stimularea elevilor pentru a-și pune în valoare creativitatea și afectivitatea pe parcursul desfășurării jocului. Scopul jocului este acela de a-l înarma pe elev cu un aparat de gândire logică, suplă, polivalentă, care să-i permită să se orienteze în problemele realității înconjurătoare, să exprime judecăți și raționamente variate într-un limbaj simplu.

Cadrul didactic poate alege jocul potrivit și chiar crea el însuși jocuri care să permită acumularea cunoștințelor într-o atmosferă de destindere, de divertisment, de relaxare. Folosirea jocurilor didactice dă posibilitatea verificării activității creatoare, elevii se lasă antrenați cu multă ușurință, participarea lor nu este formală, jocul dezvoltându-le procese psihice precum: gândirea logică, memoria și imaginația creatoare. Folosite des în procesul de învățământ dau posibilitatea cunoașterii mai bune a copiilor, căci fără a depăși limitele unui cadru organizat, elevii sunt mai mult ei însăși decât la lecțiile obișnuite.

Jocurile didactice sunt realizate pentru a deservi procesul instructiv-educativ, au ca punct de plecare noțiunile dobândite de elevi la momentul respectiv, iar prin sarcina dată, aceștia sunt puși în situația să elaboreze diverse soluții de rezolvare, diferite de cele cunoscute, potrivit capacităților lor individuale, accentul căzând astfel nu pe rezultatul final cât pe modul de obținere al lui, pe posibilitățile de stimulare a capacităților intelectuale și afectiv- motivaționale implicate în desfășurarea acestora.

Jocul didactic este o activitate de tip fundamental cu rol hotărâtor în evoluția copilului. Prin joc dezvoltarea aptitudinilor imaginative, a capacităților de creare a unor sisteme de imagini generalizate despre cunoștințele învățate la diferite discipline, dau posibilitatea de a opera mintal cu reprezentări după modelul acțiunilor concrete din timpul jocului.

Considerarea jocului didactic ca metodă de stimulare și dezvoltare a creativității se argumentează prin capacitățile de antrenare în joc a factorilor intelectuali și non intelectuali evidențiați în cercetările de până acum.. Jocurile didactice cuprind sarcini care contribuie la modificarea creatoare a deprinderilor și cunoștințelor achiziționate la realizarea transferurilor între acestea, la dobândirea prin mijloace proprii de noi cunoștințe. Ele angajează întreaga personalitate a copilului constituind adevărate mijloace de evidențiere a capacităților creatoare, dar și metode de stimulare a potențialului creativ al copilului, referindu-se la creativitatea de tip școlar, manifestată de elev în procesul de învățământ, dar care pregătește și anticipează creațiile pe diferite coordonate. Prin libertatea de gândire și de acțiune, prin încrederea în puterile proprii, prin inițiativă și cutezanță, jocurile didactice devin pe cât de valoroase, pe atât de plăcute.

Jocul este activitatea fundamentală a acestei vârste, dar am văzut cum el se împletește din ce în ce mai strâns cu învățarea explicit dirijată treptat. Jocul și învățarea oferă copilului câmp larg de combinare și recombinare a propriilor reprezentări de care dispune la un moment dat, de construcție a propriilor sale imagini. Povestirile, basmele, filmele de desene animate, episoade ale vieții reale sunt tot atâtea izvoare pentru repovestiri chiar cu tentă de fabulație, în care se combină, se reașează, se completează sau se adaptează o serie de fragmente venite din izvoarele menționate. Învățarea este o activitate serioasă ce solicită efort voluntar pentru punerea în acțiune a disponibilităților psihicului ; efortul este mai ușor declanșat și susținut mai eficient când se folosesc resursele jocului, când între joc și învățare se întind punți de legătură.

Orice copil se angajează total în jocul sau, fiindcă jocul și servește pentru a-și afirma întreaga sa personalitate. Fiecare copil are un stil propriu de joc, așa cum fiecare artist are stilul său creator caracteristic. Copilul își arată în joc inteligență, voința, caracterul dominant, într-un cuvânt – personalitatea. Pentru că jocul didactic să dea rezultatele optime în toate situațiile arătate, una din condițiile esențiale este bună pregătire alui. Oricare ar fi tipul de joc (că activitate organizată sau că moment al unei lecții) această impune învățătorului respectarea unor cerințe metodice specifice jocului: pregătirea șiorganizarea clasei pentru joc, explicarea și fixarea regulilor, urmărirea executării lor de către elevi, aprecierea rezultatelor.

Prin intermediul jocului didactic se pot asimila noi informații, se pot verifica și consolida anumite cunoștințe, priceperi și deprinderi, se pot dezvolta capacități cognitive, afective și volitive ale copiilor, se pot educa trăsături ale personalității creatoare, se pot asimila modele de relații interpersonale, se pot forma atitudini și convingeri.

Copiii pot învăța să utilizeze bine informațiile, timpul, spațiul și materialele puse la dispoziție, li se poate dezvolta spiritul de observație, spiritul critic și autocritic, capacitatea anticipativ-predictivă, divergența și convergeța gândirii, flexibilitatea și fluența. Poate fi solicitată capacitatea elevilor de a se orienta într-o anumită situație, de a propune soluții, de a le analiza și opta pentru cea optimă, de a extrapola consecințele unei anumite situații concrete, de a interpreta și evalua anumite experiențe, fenomene, situații .

Manifestând creativitate, învățătorul va determina avântul libertății și creativității copiilor, va realiza echilibru între preocupările pentru formarea gândirii logice, raționale, flexibile, fluide, creatoare, depășind înțelegerea îngustă, eronată, potrivit căreia libertatea de manifestare și creație a copiilor se dezvoltă spontan.

Aplicând cu pricepere jocul didactic, învățătorul trebuie să poată valorifica unele din bogatele resurse formativ-educative ale acestuia în angajarea personalității copilului de a desfășura o activitate ce solicită efort susținut, dar într-o atmosferă de voie bună, de cooperare, de înțelegere .

Jocurile didactice în majoritatea lor au ca element dinamic întrecerea între grupe de elevi sau chiar între elevii întregului colectiv, făcându-se apel nu numai la cunoștințele lor, dar și la spiritul de disciplină, ordine, coeziune, în vederea obținerii victoriei. Întrecerea prilejuiește copiilor emoții, bucurii, satisfacții.

Jocul didactic constituie o eficientă metodă didactică de stimulare și dezvoltare a motivației superioare din partea elevului, exprimată prin interesul său nemijlocit față de sarcinile ce le are de îndeplinit sau plăcerea de a cunoaște satisfacțiile pe care le are în urma eforturilor depuse în rezolvare. Jocurile didactice sunt antrenante pentru toți elevii și acționează favorabil și la elevii cu rezultate slabe la învățătură, crescându-le performanțele și căpătând încredere în capacitățile lor, siguranță și promptitudine în răspunsuri, deblocând astfel potențialul creator al acestora.

METODOLOGIA CERCETĂRII

Lucrarea va prezenta cercetarea întreprinsă asupra unei clase de elevi, cu ipoteza că

folosirea unei învățări creative- prin intermediul unor jocuri didactice specifice disciplinei Științele naturii- va determina dezvoltarea creativității la elevi. Cercetarea este una de tip experimental, atât cantitativă prin măsurarea parametriilor creativtății, cât și calitativă prin prezentarea unor comportamente creative desfășurate în cadrul jocurilor didactice. Rezultatele vor fi valorificate în cadrul lecțiilor cu elevii, aceasta având și o direcție practic-aplicativă.

Ipoteza cercetării

Utilizarea constantă și sistematică în cadrul lecțiilor de științe a jocurilor didactice specifice conduce la dezvoltarea creativității, implicit se încurajează încercările originale de a găsi soluții variate de rezolvare a situațiilor problematice.

Obiective:

Identificarea nivelului inițial de dezvoltare a potențialului creativ al școlarului mic

Formarea la elevi a capacității de cunoaștere a propriului potențial creativ și a posibilității de a-l folosi în cadrul jocului didactic

Aplicarea constantă și sistematică, în cadrul jocurilor didactice de la disciplina științele naturii, a demersului formativ propus, axat pe dezvoltarea creativității elevilor

Educarea încrederii în eficiența efortului creativ pentru soluționarea sarcinilor date

Extragerea unor concluzii privind direcțiile teoretice și practic-aplicative de valorificare a rezultatelor obținute.

Valorificarea rezultatelor cercetării în vederea eficientizării demersurilor didactice ulterioare

Perioada de studiere: pe parcursul anului școlar 2014-2015, la clasa a IV- a A și B.

a) Etapa pregatitoare: s-a stabilit tema, problema de cercetat, s-a realizat informarea și documentarea bibliografică asupra temei de cercetat, studiul documentelor curriculare oficiale, precum și fundamentarea teoretică. S-au selectionat esantioanele și s-au inregistrat datele cu privire la variabilele implicate.

b) Etapa de testarea inițială: s-a realizat in perioada octombrie-noiembrie 2014. S-au aplicat 7 probe care au testat anumiți parametri ai creativității: flexibilitate, fluiditate și originalitate.

c) Etapa experimentării jocurilor didactice în direcția dezvoltării creativității elevilor: s-a desfasurat pe parcursul a 6 luni si s-au utilizat jocuri didactice specifice dezvoltării gandirii critice, învațării prin colaborare, stimularii imaginatiei și a creativității, adaptate la populația școlară implicată în experiment.

d) Etapa de testarea finală: s-a facut o evaluare generală a rezultatelor obținute, comparându-se rezultatele obținute de către grupul experimental și de control.

e)Etapa finalizarii cercetarii : se stabilesc concluzile finale cu privire la corectitudinea ipotezelor susținute și a demersurilor educaționale realizate prin utilizarea modalitaților de stimulare a potențialului creativ al elevilor.

Locul: Școala Gimnazială nr. 13

Eșantionarea

Avand in vedere obiectivele propuse s-a optat pentru următorul mod de eșantionare: două eșantioane, unul experimental și unul de control. Eșantionul a fost compus din 18 elevi (7 fete și 11 băieți) de la clasa a IV-a A și 16 elevi ( 5 fete și 11 băieți) de la clasa a IV-a B. Colectivul clasei a IV-a A a fost folosit ca și grup experimental, elevii clasei a IV-a B fiind grupul de control. Nivelul de pregătire al colectivului a fost omogen din punct de vedere al posibilităților intelectuale, elevii provenind din familii care le oferă condiții necesare desfășurării actului învățării.

Esantionul experimental a fost constituit din 18 de subiecti, elevi ai clasei a IV-a A, cu care s-a lucrat utilizând jocuri didactice și realizând activități cu un înalt potențial creativ pe tot parcursul cercetării.

Esantionul de control a fost format din 16 de subiecti, elevi ai clasei a IV-a B de la aceeași școala. La nivelul acestui grup s-au utilizat cu preponderență alte metode decât jocul didactic care să dezvolte creativitatea, precum și lecții și activități tradiționale, în conformitate cu programa școlară.

Eșantioanele au fost independente.

Metodologia utilizată

Din dorința de a surprinde cât mai multe din aspectele cheie ale procesului instructiv-educativ, a atingerii obiectivelor propuse inițial si a verificării ipotezei formulate, precum și în scopul analizei și al evaluării cantitative și calitative cât mai corecte a rezultatelor obținute, am utilizat următoarele metode și strategii.

Studiul materialelor bibliografice

În vederea aprofundarii temei de cercetare si a delimitării cadrului conceptual s-au utilizat numeroase materiale documentare și demonstrative, s-a consultat un număr important de lucrări și studii în domeniul creativității și în domenii colaterale.

Metodele de cercetare utilizate au fost:

Metoda observației a fost utilizată de-a lungul întregii activități cu elevii.

Prin intermediul observației am urmărit:

Integrarea socio-afectivă a copilului în colectivul clasei;

Relația elev-învățător, elev- profesor;

Gradul de participare a elevilor la activități: (cu interes, curiozitate, plăcere, bucurie, cooperare, sinceritate, indiferență, suspiciune, ostilitate);

Sensibilitatea față de frumos, responsabilitatea, spontaneitatea;

Capacitatea de a comunica, de a coopera, de a ajuta;

Trăsături de personalitate: temperament (exteriorizat, echilibrat, interiorizat); gradul de emotivitate (foarte emotiv, emotiv, îndrăzneț).

Metoda convorbirii

Sub forma unor discuții individuale, libere sau dirijate, permițând obținerea unor informații și date subtile și spontane despre atitudinea față de colegi, interesele, trebuințele, preferințele, motivele unor conduite, opiniile și convingerile elevului, despre gradul de dificultate a sarcinii de invățare, nivelul și calitatea performanței, gradul de satisfacție;

Focus-grup – în urma căruia s-au obtinut păreri, aprecieri ale grupului în legatură cu trăirile, satisfacțiile, preferințele pentru anumite tipuri de activități, proiecte de viitor, comparații și critici constructive în legatură cu activitățile vizate .

Metoda chestionarului, în a cărui elaborare am avut în vedere faptul că valoarea științifică a datelor recoltate este condiționată de calitatea răspunsurilor subiecților, iar aceasta din urmă este, la rândul ei, condiționată de calitatea elaborării itemilor.

Întrebări folosite în cadrul chestionarului:

Adresezi întrebări atunci când nu înțelegi ceva?

Ești curios din fire și vrei să le știi pe toate?

Îți place ceea ce este nou, necercetat?

Îți vin ideile ușor?

Ai uneori idei fanteziste, rupte de realitate?

Îți place să descoperi lucruri interesante?

Ai încredere în forțele proprii?

Încerci strategii noi atunci când rezolvi probleme?

Perseverezi în rezolvarea unor situații noi sau te dai bătut?

Teste de creativitate:

Proba 1- Test adaptat după Torrance presupune măsurarea creativității figurale. El constă în redarea unei figuri, a unor obiecte reale, provenind de la diferite forme figurale. Prin acest test se presupune măsurarea nivelului de dezvoltare a componentelor creativității

Proba 2- Testul preluat din cartea „ Creativitate și inteligență emoțională”, Mihaela Roco constă în măsurarea creativității figurale. Obiectivele propuse sunt: identificarea unor semnificații, interpretări ale unor desene schematice, cât și măsurarea nivelului de dezvoltare a componentelor creativității. Testul s-a aplicat individual, timpul fiind limitat.

Proba 3- Testul este unul adaptat după Guilford și presupune măsurarea creativității verbale. Subiectul trebuie să gãsească un număr cât mai mare de soluții pentru fiecare concept prezentat. Aplicând această probă s-au verificat toți cei trei factori ai creativității: fluiditate, flexibilitate și originalitate. Timpul de lucru a fost de 15 minute pentru fiecare cerință.

Proba 4 – Test de creativitate verbală (adaptare dupa bateria lui Guilford) – presupune enumerarea unor întrebuințări neobișnuite pentru diferite obiecte date. S-au folosit următoarele noțiuni: o cãrãmidã, o floare, o hainã , o cheie, o umbrela, ziar, ghiozdan, scaun sub enunțarea verbalã ,,Ce se poate face cu …? .Timpul de lucru a fost de 30 minute.

Proba 5- S-a ales o adaptare după bateria Minnesota numit ,,testul consecintelor” – test verbal- în care li se cerea elevilor să-și imagineze ce s-ar întampla în anumite situații. Testul s-a aplicat individual, timpul fiind limitat. Acesta măsoară flexibilitatea și originalitatea creativității.

Proba 6- probă de tip combinat John Dewery presupune ilustrarea versurile selectate dintr-o poezie/ dintr-un text de toamnă și redarea prin desen a unor idei și sentimente desprinse din versurile/ fragmentele extrase.

Proba 7- Imaginație creatoare. Aceste test este preluat din cartea “Psihoteste”, coordonator Adina Chelcea. Obiective urmărite sunt precizarea unei interpretări pe baza a diferite imagini și măsurarea nivelului de imaginație creatoare.

Analiza de caz: a permis întregirea și aprofundarea informațiilor cu privire la elevii investigate.

Metoda analizei produselor activității, întrebuințată pe tot parcursul experimentului (evaluarea comportamentului în cadrul rezolvării sarcinilor cât și a lucrărilor realizate);

Prin cercetarea produselor realizate de elevi ( compuneri, poezii, desene, probleme compuse de elevi si rezolvări inedite de probleme, portofolii, lucrări colective, obiecte obținute în cadrul activităților practice, etc.) am putut constata nivelul cunostințelor, priceperilor, abilităților și competențelor elevilor din esantionul experimental. S-a putut observa gradul de originalitate, bogația de idei, imaginația creatoare în utilizarea materialelor și realizarea produselor precum și date despre lumea lor interioara

Analiza statistică: metoda ordonării, metoda grupelor echivalente, analiza,clasificarea, metode matematico-statistice (rapoarte, procente, media aritmetica)

Metode de prezentare a rezultatelor obținute

Tabele;

Grafice;

Diagrame;

REZULTATE TESTE DE CREATIVITATE

Proba 1 ( anexa 1)

Creativitate figurală ( test adaptat după Torrance)

Obiective urmărite:

Redarea unei figuri, a unor obiecte reale, provenind de la diferite forme figurale

Măsurarea nivelului de dezvoltare a componentelor creativității

Materiale: creioane, foi cu forme figurale

Forme de organizare: individuală

Desfășurare: Fiecare elev primește o foaie cu forme figurale pe care le completează , realizând niște obiecte reale sau figuri. Timpul efectiv de lucru este de 20 de minute.

Notare pentru originalitate:

1 punct-pentru compoziții cu frecvență mare;

2 puncte – pentru variante întâlnite de 2-3 ori;

3 puncte-pentru compoziții singulare;

Se calculează media grupului pentru parametrul – originalitate.

Fluiditatea- se determină numărul total de figuri completate inteligibil (cu sens)

Flexibilitatea- numărul de categorii generice în care se încadrează răspunsurile elevilor

REZULTATE GRUP EXPERIMENTAL

În urma analizei răspunsurilor s-au înregistrat următoarele rezultate:

Fluiditatea:

Elevii au completat toate formele figurale, obținând o serie de obiecte și figuri:

Fig 1: bară de cățărat, cifră romană, pânzele unei bărci, perdele, geam, diamant, clepsidră, pom, deltaplan.

Fig 2: semn de circulație, săgeată, cifra 1, triunghi, steag, carte, litera M, casă, barcă.

Fig 3: vază, litera x, copac, corp, fluture, zodie.

Fig.4: ureche, inimă, cifra doi, cifra opt, semnul întrebării.

Fig.5: șarpe, cifra opt, litera A, râu.

Fig 6: casă, acoperiș, triunghi, con, pasăre, săgeată.

Fig 7: notă muzicală, un om, litera z, pian, câine.

Fig 8: plasmă, dreptunghi, casă, tablou, ușă, televizor.

Fig 9: munți, coroană, piramidă, trăsnet, cameră.

Fig 10: avion, triunghi, covor, poartă, cutie, vulcan, masă, stropitoare, lac, vază, șosea.

Fig 11: leagăn, panou solar, litera E, ușă, perete, scaun, casă, triunghi, dreptunghi, urmă, burete, cub.

Fig. 12: fereastră, dreptunghi, Biblia, ușă, tablou, trusă, casă, acvariu.

Flexibilitatea:

Categorii de răspunsuri au fost: Cifre, Litere, Case și elementele acesteia, Animale, Plante, Forme de relief, Fenomene ale naturii, Semne de circulație, Semne de punctuație, Semne muzicale, Figuri/corpuri geometrice, Bijuterii, Mediul acvatic, Corp uman, Cutii, Obiecte din metal, Obiecte zburătoare, Steaguri, Rechizite școlare .

Originalitatea:

Elevii au realizat obiecte din mediul imediat înconjurător, folosind formele figurale date. Compoziții singulare au fost: diamant, clepsidră, deltaplan, zodie, ureche, râu, câine, pasăre, fluture, pian, burete, panou solar.

REZULTATE GRUP DE CONTROL

În urma analizei răspunsurilor s-au înregistrat următoarele rezultate:

Compararea rezultatelor la proba 1 : Grup experimental/ grup de control

Anexa 1

Proba 2 ( anexa 2)

Creativitate figurală ( preluat din cartea „ Creativitate și inteligență emoțională”, Mihaela Roco)

Obiective urmărite:

Identificarea unor semnificații, interpretări ale unor desene schematice

Măsurarea nivelului de dezvoltare a componentelor creativității

Materiale: stilouri, foi cu desene schematice

Forme de organizare: individuală

Desfășurare: Fiecare elev primește o foaie cu diferite desene shematice cărora trebuie să le găsească cât mai multe interpretări, semnificații. Timpul efectiv de lucru este de 20 de minute.

Datele obținute au fost analizate din perspectiva a trei parametrii:

Fluiditatea- numărul total de răspunsuri date de subiecți.

Flexibilitatea- numărul de categorii generice în care se încadrează răspunsurile elevilor

Notare pentru originalitate:

1 punct-pentru răspunsuri cu frecvență mare;

2 puncte – pentru variante întâlnite de 2-3 ori;

3 puncte-pentru noutatea, varietatea răspunsurilor date, gradul lor metaforic, cele cu frecvență 1.

Se calculează media grupului pentru parametrii – fluiditate și originalitate.

REZULTATE GRUP EXPERIMENTAL

În urma analizei răspunsurilor s-au înregistrat următoarele rezultate:

Fluiditatea:

Elevii au completat toate formele figurale, obținând o serie de obiecte și figuri:

Fig 1: floare, copac, brad, trandafir, trifoi, iarbă, pietre, înghețată, vată pe băț, moară de vânt, elice.

Fig 2: farfurii, cercuri, aragaz, masă, mingi, căruț, mașină, spectatori, bancă, semafor, faruri de tir, vagon, mărgele, canapea, pod.

Fig 3: scări, urme, cuier, bare, linii, sârmă, gard, viermișori, ploaie, zăpadă, țepi, pastile, pietre, litere, dungi.

Fig.4: față, figuri geometrice, robot, colier, lampă, coteț, piramidă, soare, clovn.

Fig.5: trecere de pietoni, dungi, calea ferată, raft, șosea, iarbă, dulapuri, creioane, crengi, scânduri.

Fig 6: cupe înghețată, dealuri, munți, hopuri, ochelari, ochi, prune, pod, minge, cocoașele cămilelor, deșert, mască, baloane, rampă, tunele, litera B.

Fig 7: mască, avion, tăietor de lemne, steaguri, pistol, gard, copac, o vrăbiuță, un cioc, rampă.

Fig 8: deal, intrare, jumătate de ou, balenă, minge, pod, mașină, colier, leagăn, capac, Barbie, apus, nor, balon, munte, acoperiș, o casă în pământ.

Flexibilitatea:

Categorii de răspunsuri au fost: Plante, Dulciuri, Obiecte care produc energie, Obiecte din bucătărie, Figuri geometrice, Podoabe/ Accesorii, Mijloace de transport, Obiecte din casă/gospodărie, Jucării, Litere, Arme, Alimente, Corpul uman, Forme și fenomene naturale, Animale, Obiecte din lemn, Obiecte din fier, Casa și elementele ei.

Originalitatea:

Elevii au identificat obiecte din mediul imediat înconjurător, folosind desenele schematice date. Răspunsuri singulare au fost: moară de vânt, elice, vată pe băț, viermișori, zăpadă, pastile, lampă, robot, clovn, soare, creioane, cocoașele cămilelor, prune, o vrăbiuță, Barbie, o jumătate de ou.

REZULTATE GRUP DE CONTROL

În urma analizei răspunsurilor s-au înregistrat următoarele rezultate:

Compararea rezultatelor la proba 2: Grup experimental/ grup de control

Anexa 2

Proba 3 ( anexa 3)

Creativitatea verbală (adaptare după Guilford)

Obiective urmărite:

Enumerarea din mediul înconjurător a obiectelor de culoare albă și a celor care produc zgomot

Măsurarea nivelului de dezvoltare a componentelor creativității

Materiale: creioane, foi de hârtie

Forme de organizare: individuală

Desfășurare: Fiecare elev primește o foaie pe care trebuie să enumere toate obiectele de culoare albă și pe cele care produc zgomot. Timpul efectiv de lucru este de 15 de minute pentru fiecare cerință.

Notare pentru originalitate:

1 punct- pentru răspunsuri cu frecvență mare;

2 puncte – pentru variante întâlnite de 2 ori;

3 puncte-pentru răspunsuri singulare;

Fluiditatea- se determină numărul total de răspunsuri a subiecțiilor.

Flexibilitatea- numărul de categorii generice în care se încadrează răspunsurile elevilor

Se calculează media grupului pentru parametrii– fluiditate, flexibilitate și originalitate.

REZULTATE GRUP EXPERIMENTAL

Fluiditatea:

Elevii au enumerat obiecte de culoare albă astfel:

Bluză- 18 elevi

Foaie – 18 elevi

Perete- 18 elevi

Alte elemente cu frecvență mare sunt: creta, adidași, stilou, cutie, mașină, floare, ceas, etc.

Elemente cu frecvență redusă sunt: pene, plicul, pupila ochiului, margarina, pansament, avion, calorifer, ciocolată albă, barbă, ață, cearceaf, pernă, etc.

Obiectele care produc zgomot, precizate de elevi sunt:

Mașina- 18 elevi

Avion- 18 elevi

Creta- 14 elevi

ATV-ul-14 elevi

Alte elemente cu frecvență mare sunt: pixul, elicopterul, motocicleta, tabla, claxonul de la bicicletă, bormașina, motorul, bicicleta, etc.

Elemente cu frecvență redusă sunt: mingea,tunet, fermoar, geaca de fâș, gura, farfuria, picamărul, apa de la chiuvetă, sticla, farfuria,vântul, cheia, clanța, etc.

Flexibilitatea:

Categoriile de răspunsuri pentru obiectele albe au fost: Obiecte vestimentare, Obiecte școlare, Casa și elementele ei, Mijloace de transport, Jucării, Corpul uman, Alimente, Animale- alcătuirea corpului, Jucării, Fenomene ale naturii, Obiecte de igienă, Podoabe, Plante.

Categoriile de răspunsuri pentru obiectele care produc zgomot au fost: Mijloace de transport, Unelte, Obiecte școlare, Aparate electrocasnice, Fenomene ale naturii, Ușa și elementele ei, Obiecte din lemn, Obiecte vestimentare, Obiecte din bucătărie, Elemente ale corpului uman, Jucării.

Originalitatea:

Elevii au identificat obiecte din mediul imediat înconjurător, folosind criteriile date. Răspunsuri singulare la prima cerință au fost: pene, plicul, pupila ochiului, margarina, pansament, avion, calorifer, ciocolată albă, barbă, cearșaf, pernă, farfurie, ață.

Răspunsuri singulare la cea de a doua cerință au fost: geaca de fâș, gura, farfuria, picamărul, apa de la chiuvetă, sticla, farfuria,vântul, cheia, clanța.

REZULTATE GRUP DE CONTROL

În urma analizei răspunsurilor s-au înregistrat următoarele rezultate:

Compararea rezultatelor la proba 3: Grup experimental/ grup de control

Anexa 3

Proba 4 ( anexa 4)

Creativitate verbală (adaptare dupa bateria lui Guilford) – întrebuințări neobișnuite pentru diferite obiecte

Obiective urmărite:

Enumerarea unor întrebuințări neobișnuite unor obiecte din mediul înconjurător

Măsurarea nivelului de dezvoltare a componentelor creativității

Materiale: creioane, foi de hârtie

Forme de organizare: individuală

Desfășurare: Fiecare elev primește o foaie pe care trebuie să enumere toate întrebuințările neobișnuite pe care le găsesc pentru diferite obiecte. Timpul efectiv de lucru este de 30 de minute.

Notare pentru originalitate:

1 punct- pentru răspunsuri cu frecvență mare;

2 puncte – pentru variante întâlnite de 2-3 ori;

3 puncte-pentru răspunsuri singulare;

Fluiditatea- se determină numărul total de răspunsuri a subiecțiilor.

Flexibilitatea- numărul de categorii generice în care se încadrează răspunsurile elevilor

Se calculează media grupului pentru parametrii– fluiditate și originalitate.

REZULTATE GRUP EXPERIMENTAL

Fluiditatea:

Item 1: Cărămida se poate folosi: ca și minge, ca o cretă, scaun, pălărie, ninsoare din praful ei, sculptură, aragaz, masă, poartă, sac de box, etc.

Item 2: Întrebuințări neobișnuite pentru floare sunt: pentru desenat, mâncare, pălărie, coamă de leu, cercei, lanț, perucă, geantă, deodorant, acoperiș la o căsuță de păpuși, etc.

Item 3: Hainele pot fi folosite ca : pelerină, acoperiș pentru castel, înveliș de fantomă, geantă, îmbrac animalele, aripi, pe post de pătură, îmbacată invers.

Item 4: O cheie poate fi folosita ca : pandantiv, deschid magazinul de peruci, cercei, piaptăn pentru păpușă, calmă de păr, decor în brad, pe capacul dovleacului.

Item 5 : Întrebuințări neobișnuite pentru o umbrelă sunt:bărcuță, parașută, acoperiș, roată de învârtit, volan, etc.

Item 6: Un ziar poate fi folosit ca : animale din hârtie, preș, sanie, pătură, perucă, haină, fustă, fular, umbrelă, etc.

Item 7: Întrebuințări neobișnuite pentru ghiozdan sunt: ascunzătoarea pisicii, umbrelă, geantă, frigider, mașină, etc.

Item 8: Un scaun poate fi folosit ca: rampă, birou, cuier, masă, casă, placă de surfing, leagăn, să te aperi de lei, vază, dulap, etc.

Flexibilitatea:

Categoriile în care se încadrează răspunsurile elevilor sunt: Jucării, Obiecte școlare, Obiecte din lemn, Fenomene ale naturii, Obiecte din gospodărie, Obiecte de artă, Casa și elementele ei, Alimente, Imbrăcăminte, Animale, Podoabe/Accesorii, Mijloace de transport.

Originalitate:

Răspunsuri singulare au fost: coamă de leu, deodorant, acoperiș pentru castel, înveliș de fantomă, îmbrac animalele, aripi, deschid magazinul de peruci, piaptăn pentru păpușă, clamă de păr, decor în brad, pe capacul dovleacului, ascunzătoarea pisicii, umbrelă, frigider, placă de surfing, să te aperi de lei.

REZULTATE GRUP DE CONTROL

În urma analizei răspunsurilor s-au înregistrat următoarele rezultate:

Compararea rezultatelor la proba 4: Grup experimental/ grup de control

Anexa 4

Proba 5 (anexa 5)

Testul consecințelor (adaptare dupa bateria Minnesota) ” Ce- ar fi dacă…?”

Obiective urmărite:

Enumerarea unor întrebuințări neobișnuite unor obiecte dn mediul înconjurător

Măsurarea nivelului de dezvoltare a componentelor creativității: fluiditate și originalitate

Materiale: creioane, foi de hârtie

Forme de organizare: individuală

Desfășurare: Fiecare elev primește o foaie pe care trebuie să scrie ce s-ar întâmpla în cinci situații ipotetice. Timpul efectiv de lucru este de 20 de minute.

Notare pentru originalitate:

1 punct- pentru răspunsuri cu frecvență mare;

2 puncte – pentru variante întâlnite de 1-2 ori;

3 puncte-pentru răspunsuri singulare;

Fluiditatea- se determină numărul total de răspunsuri a subiecțiilor.

Se calculează media grupului pentru parametrii– fluiditate și originalitate.

REZULTATE GRUP EXPERIMENTAL

Fluiditatea

Item 1: Răspunsuri la această situație ipotetică au fost:

Să facă ore și pauze mai lungi.

Câte 3 serbări pe semestru;

Salariul profesorilor și bursele să crească;

Bazin de înot pentru elevi;

I-aș învăța pe copiii săraci să citească.

Aș face fabrici pentru a scie cărți și caiete special, etc.

Item 2: Răspunsuri ale elevilor au fost:

Aș încerca să fac ceea ce gândesc alții.

Aș afla secrete.

Aș învăța din gândurile lor.

I-aș cunoaște mai bine.

Le-aș zice să facă mai multe calcule .

Dacă vorbesc urât despre mine, aș întreba de ce, etc.

Item 3: Răspunsuri la cea de a treia întrebare au fost:

M-aș duce la muncă și aș angaja o bonă pentru părinții-copii.

Aș schimba lucrurile cum erau în trecut.

M-aș bucura, dar m-aș și speria pentru că trebuie să fac multă treabă.

Eu fac mâncare și mami face temele.

Le-aș face orice zi din copilărie fericită, etc.

Item 4: Răspunsuri la această situație ipotetică au fost:

Aș face o camera de 100 m pătrați și aș umple-o cu jucării.

Le-aș lua pe toate.

Am fi plini de jucării.

Le-aș lua pe toate și apoi le-aș vinde doar pe cele mai urâte.

Le-aș băga în tir și aș fugi cu ele acasă, etc.

Item 5: Răspunsuri ale elevilor au fost:

Am fi păsări.

Am fi zâne, dar nu am mai putea să facem curat în casă și să stăm pe jos.

Am fi aproape de Dumnezeu.

Aș putea să merg în alte țări.

N-ar exista mașini și combustibil.

Nu ar mai fi accidente rutiere, etc.

Originalitatea:

Originalitatea a vizat varietatea răspunsurilor date, frecvența acestora. Pe baza răspunsurilor date și a sistemului de notare s-a calculat media grupului experimental.

REZULTATE GRUP DE CONTROL

În urma analizei răspunsurilor s-au înregistrat următoarele rezultate:

Compararea rezultatelor la proba 5: Grup experimental/ grup de control

Anexa 5

Proba 6

Proba de tip combinat John Dewery

Obiective urmărite:

Ilustrarea versurile selectate dintr-o poezie/ dintr-un text de toamnă

Redarea prin desen a unor idei și sentimente desprinse din versurile/ fragmentele extrase

Măsurarea nivelului de dezvoltare a creativității

Materiale: bloc de desen, acuarele, pensule

Forme de organizare: individuală

Desfășurare: Elevii își aleg sau le sunt date versuri dintr-o poezie specifică anotimpului toamna sau un fragment dintr-un text despre toamnă. Sarcina fiecăruia elev este de a ilustra într-un mod original versurile acesteia. Toate lucrările vor fi expuse la panou, analizându-se originalitatea și expresivitatea acestora.

Notare:

Textele folosite au fost:

Aurul toamnei, Cezar Petrescu

Toamna, de Octavian Goga

Toamna, de George Topîrceanu

Rapsodii de toamnă, de George Topîrceanu

Poezii de toamnă din volumul “Pasteluri”, de Vasile Alecsandri

REZULTATE GRUP EXPERIMENTAL

REZULTATE GRUP DE CONTROL

În urma analizei răspunsurilor s-au înregistrat următoarele rezultate:

Proba 7 ( anexa 6)

Imaginație creatoare ( preluat din cartea “Psihoteste”, coordonator Adina Chelcea)

Obiective urmărite:

Precizarea unei interpretări pe baza a diferite imagini

Măsurarea nivelului de imaginație creatoare

Materiale: foaia de răspuns cu imaginile date

Forme de organizare: individuală, fișe cu imagini

Desfășurare: Pentru fiecare desen sunt propuse câte trei interpretări. Elevii au sarcina de a alege una dintre ele, în funcție de propria imaginație. Nu există un timp limită.

Notare pentru imaginația creatoare:

1 punct- varianta C;

2 puncte – varianta B;

3 puncte- varianta A;

Se calculează media grupului.

REZULTATE GRUP EXPERIMENTAL

REZULTATE GRUP DE CONTROL

În urma analizei răspunsurilor s-au înregistrat următoarele rezultate:

Anexa 6

REZULTATE CONVORBIRE

Prin metoda convorbirii s-au obținut date privind atitudinea față de colegi, interesele, trebuințele, preferințele, motivele unor conduite, opiniile și convingerile elevilor, despre gradul de dificultate a sarciniilor de invățare, nivelul și calitatea performanței, gradul de satisfacție. Elevii și-au manifestat interesul pentru activități în care să-și valorifice potențialul creativ. Deși gradul de dificultate a fost mai mare , ei nu l-au resimțit ca atare datorită formei activității- joc didactic. Performanțele lor au fost variate, unii având o atitudine mai conformistă, alții încercând să aplice idei noi și originale.

Focus-grup – în urma căruia s-au obtinut păreri, aprecieri ale grupului în legatură cu trăirile, satisfacțiile, preferințele pentru anumite tipuri de activități, proiecte de viitor, comparații și critici constructive în legatură cu activitățile vizate.

REZULTATE CHESTIONAR DESPRE CREATIVITATEA ELEVILOR

Chestionarul aplicat vizează trei dimensiuni ale creativității:

curiozitatea și inițiativa elevilor pentru realizarea de activități creative,

caracteristici ale potențialului creativ;

autoevaluarea eficienței efortului creativ pentru soluționarea sarcinilor date.

REZULTATE GRUP EXPERIMENTAL

Întebarea 1: Adresezi întrebări atunci când nu înțelegi ceva?

DA:18 elevi

NU: 0 elevi

Întebarea 2: Ești curios din fire și vrei să le știi pe toate?

DA: 11 elevi

NU: 7 elevi

Întebarea 3: Îți place ceea ce este nou, necercetat?

DA: 16 elevi

NU: 2 elevi

Întebarea 4: Îți vin ideile ușor?

DA: 8 elevi

NU: 10 elevi

Întebarea 5: Ai uneori idei fanteziste, rupte de realitate?

DA: 15 elevi

NU: 3 elevi

Întebarea 6: Îți place să descoperi lucruri interesante?

DA: 18 elevi

NU: 0 elevi

Întebarea 7: Ai încredere în forțele proprii?

DA: 15 elevi

NU: 3 elevi

Întebarea 8: Încerci strategii noi atunci când rezolvi probleme?

DA: 12 elevi

NU: 6 elevi

Întebarea 9: Perseverezi în rezolvarea unor situații noi ?

DA: 9 elevi

NU: 9 elevi

REZULTATE GRUP DE CONTROL

Compararea rezultatelor la chestionar: Grup experimental/ grup de control

JOCURILE DIDACTICE FOLOSITE ÎN CADRUL STUDIULUI

Jocul didactic: “Cei mai isteți”

Scopul: însușirea cunoștințelor despre mediile de viață ale plantelor și animalelor

Sarcina didactică: formularea unor răspunsuri pe baza întrebărilor pregătite de conducătorul jocului.

Material utilizat: o minge, foi cu întrebări

Desfășurarea jocului:

Jocul se desfășoară pe grupe de 9 elevi ce vor fi chemați pe rând în spațiul din fața clasei. Grupa va forma un cerc în jurul învățătorului. Acesta va pune o intrebare specifică unității de învățare sau lecției reactualizate. Va arunca mingea spre un anumit elev, care după ce a prins-o, va formula un răspuns în maxim 10 secunde, arătând faptul că și-a însușit cunoștințele respective.

Jocul începe. Pentru ca răspunsurile să fie bune, copiii trebuie să prindă mingea, să formuleze un răspuns corect științific și gramatical, să se încadreze în timp și să arunce mingea înapoi. Orice neatenție atrage după sine eliminarea din joc. Dacă răspunsul respectă regulile stabilite, copilul rămâne în joc, în caz contrar trece în bancă și jocul continuă până rămân 2-3 elevi. Se anunță încetarea jocului, iar elevii rămași în joc trec într-o parte. Se procedează identic și cu celelalte grupe, iar în final se va forma o grupă din toți aceia care au fost selecționați. Se procedează la fel și cu ei, până rămân 2-3 elevi, evidențiați cu toată căldura.

Variantă: Jocul se desfășoară cu toți elevii ce vor fi chemați pe rând în spațiul din fața clasei. Grupa va forma un cerc în jurul învățătorului. Acesta va pune o intrebare specifică unității de învățare reactualizată. Va arunca mingea spre un anumit elev, care după ce a prins-o, va formula un răspuns în maxim 10 secunde, arătând faptul că și-a însușit cunoștințele respective.

Cel care prinde mingea răspunde la întrebare și apoi aruncă mai departe altui coleg, punând o nouă întrebare. Evident interogatorul trebuie să cunoască și răspunsul întrebării adresate. Elevul care nu cunoaște răspunsul iese din joc, iar răspunsul va veni din partea celui care a pus întrebarea. Acesta are ocazia de a mai arunca încă o dată mingea, și, deci, de a mai pune o întrebare. În cazul în care, cel care interoghează este descoperit că nu cunoaște răspunsul la propria întrebare, este scos din joc, în favoarea celui căruia i-a adresat întrebarea.

Recompensă:

Elevii sunt aplaudați de către întreaga clasă.

Constatări:

Acest joc didactic are la bază stimularea și dezvoltarea capacităților elevilor de a comunica (prin întrebări și răspunsuri) ceea ce tocmai au învățat. Eliminarea celor care nu au răspuns corect sau a celor care nu au dat nici un răspuns, conduce treptat la rămânerea în grup a celor mai bine pregătiți. S-a folosit la sfârșitul lecției și la începutul activității, când se verifică lecția anterioară, înaintea începerii noului demers didactic, în scopul descoperirii, de către dascălul ce asistă la joc, a eventualelor lacune în cunoștințele elevilor și a reactualizării ideilor-ancoră.

În cadrul variantei de joc, întrebările adresate de elevi au fost variate, având formulări originale. Elevii au fost motivați de faptul că ei pot formula întrebări și că pot indica cine să răspundă la întrebările formulate. A fost un joc motivant, astfel încât școlarii au dorit să-l joace și în pauză.

Datorită aspectului ludic pe care-l are, acest joc didactic a fost foarte atractiv pentru elevii clasei.

Puncte tari:

– caracterul formativ și creativ;

– cultivarea interesului pentru activitatea intelectuală;

– realizează un feedback rapid, într- un mod plăcut,energizant și mai puțin stresant,

– elevii sunt motivați să formuleze răspunsuri și întrebări;

-completează eventualele lacune în cunoștințele elevilor ;

-are rol de fixare și consolidare a cunoștințelor predate.

Jocul didactic “Ce știi despre mine?”

Scopul: consolidarea deprinderii de a folosi cunoștiințele de la disciplina științele naturii.

Sarcina didactică: găsirea unor răspunsuri la întrebările puse de conducătorul jocului, utilizând cunoștințele de la disciplina Științele naturii.

Material utilizat: săculeț, bilețele,

Desfășurarea jocului:

Conducătorul jocului are un săculeț în care are diferite cuvinte despre ceea ce elevii au învățat la disciplina științele naturii. Elevii se învârtesc în cerc la rostirea întrebării: “Ce știi despre mine?” . Elevul numit are sarcina de a formula o propoziție în care să se arate o însușire a cuvântului scris pe cartonașul extras de conducătorul jocului, folosind, cunoștințele acumulate la lecțiile de științe.

Ex: Eu știu că apa este…….

Eu știu că grădina este….

Eu știu că în adolescența ….

Eu știu că solul este…

Eu știu că lemnul este folosit la….

Eu știu că apele și pădurile….

Constatări:

Folosind cunoștințele acumulate, elevii au formulat enunțuri prin care să surprindă caracteristicile principale ale unor noțiuni din sfera științelor naturii. Elementele de joc prezente au creat o motivație pozitivă pentru participarea activă a elevilor în cadrul jocului.

Obiectivele realizate în cadrul jocului:

– dezvoltarea interesului pentru învățarea conștientă și continuă;

– elevii sunt motivați să formuleze răspunsuri, folosind cunoștințele asimilate;

– se identifică eventualele lacune în cunoștințele elevilor;

– realizează un feedback motivant și plăcut pentru elevi;

– se consolidează cunoștințelor specifice disciplinei;

– dezvoltarea creativității verbale.

Secretele mediului înconjurător

Scopul: familiarizarea cu fenomenele petrecute în mediul înconjurător, însușirea noțiunilor de ,,sol, ,,apă, ,,fenomene ale naturii”, ș.a.

Sarcina didactică: încercuirea răspunsurilor corecte.

Materiale: fișă, stilou

Desfășurarea jocului:

Fiecare elev va primi o fișă pe care va trebui să o completeze într-un timp cât mai scurt. Primii elevi care vor completa corect fișa vor primi aplauze.

Stratul de la suprafața pământului în care plantele își înfig rădăcinile se numește

sol b) subsol c) atmosferă

Culoarea închisă a solului este dată de:

substanțele minerale b) apă c) substanțele organice.

Solul care permite apei să treacă prin el este:

fertil b) permeabil c) nisipos.

Sunt cele mai fertile, permeabile și se întâlnesc în zonele de câmpie:

soluri argiloase b) soluri calcaroase c) soluri negre.

Aceasta este o substanță lichidă, transparentă, nu are culoare și nici miros:

apa potabilă b) apa minerală c) apa termală.

Prin încălzire, apa:

se dilată b) se contractă c) nu-și schimbă volumul.

Trecerea apei dintr-o stare în alta este determinată de:

a) vânt b) precipitații c) temperatură.

Trecerea apei din stare lichidă în stare gazoasă se numește:

a) fierbere b) evaporare c) condensare.

În natură, apa se găsește în stare solidă în anotimpul :

primavăra b) iarna c) toamna

La deal, solurile sunt favorabile cultivării:

viței-de-vie b) cerealelor c) legumelor

Constatări:

În cadrul acestui joc se pot observa următoarele:

Jocul verifică toate tipurile de achiziții, fiind eficient și practic mai ales în cazul definițiilor,

asemănărilor, diferențelor, relațiilor cauză-efect sau invers, de identificare, de evaluare, de generalizare și de discriminare.

Enunțarea problemei este simplificată. Nu este necesară prezentarea unei situații și a unui

răspuns ideal, căci este suficient ca un răspuns să fie mai bun decât altul. Se obișnuiește elevul să discrimineze: el trebuie să aleagă dintre mai multe variante de răspuns. Această fișă de evaluare favorizează diagnosticul erorilor individuale sistematice sau ocazionale, elimină ambiguitatea si riscul interpretărilor subiective ale elevului.

Elevii au manifestat o atitudine pozitivă în ceea ce privește rezolvarea acestei sarcini argumentând faptul că este mai simplu pentru ei să recunoască un răspuns.

Rezultatele înregistrate au fost:

Trenulețul

Scopul: sistematizarea cunoștințelor acumulate în cadrul unității CICLURI DE VIAȚĂ,

Sarcina didactică: găsirea unor răspunsuri la întrebările găsite pe bilețele;

Materiale: stegulețe ce marchează gările ce trebuie parcurse, fișe cu întrebări, exerciții, scheme lacunare, buline de diverse culori (în funcție de stegulețul gării în care s-a dat răspunsul corect); fișe de dezvoltare pentru elevii care nu au dat răspunsurile exacte;

Desfășurarea jocului:

Copiii circulă prin clasă sub formă de trenuleț – din loc în loc sunt plasate bilețele pe care călătorii în ordinea sosirii „în gară” le iau și răspund .

Gările sunt marcate prin stegulețe numerotate crescător . Dacă elevul care urma să răspundă a trecut cu bine proba, rămâne în tren, dacă nu coboară la stația respectivă (ia loc în bancă și are de lucrat o fișă prin care să își completeze lacunele sau să exerseze ceea ce nu stăpânește încă). Următorul elev din tren are datoria să preia sarcina de pe bilet și s-o rezolve sau să răspundă corect. Trenul pleacă spre altă gară numai după ce sarcina a fost rezolvată cu succes. După un răspuns corect, elevul poate lua în tren o bulină de pe masă – la final se vor acorda calificative elevilor care au acumulat cele mai multe buline.

Constatări:

Copiii au fost încântați de ideea de performanță și competiție – cine rămâne în tren până la fianalul jocului și primește cele mai multe buline ce se transformă în calificativ, dar și de ideea de mișcare, de urmare a unui traseu prestabilit. Rezultatele au fost mulțumitoare în măsura în care din totalul de elevi prezenți au continuat cursa un procent de 61% , restul rămânând în „gară” pentru recuperarea și aprofundarea cunoștințelor.

Jocul “ Ce observați la…”

Scopul: stimularea capacității de observare atentă

Sarcina didactică: lupă, precizarea unor caracteristici ale unui element natural, care nu sunt observate imediat

Material utilizat: frunze, flori, ciuperci, castane, iarbă, scoarță de copac, etc.

Desfășurarea jocului:

Jocul se desfășoară într-un spațiu natural. Elevii sunt împărțiți în echipe. Un elev din fiecare grupă alege un punct de concentrare din natură, observă cu lupa caracteristici care să nu poată fi observate imediat, cu ochiul liber. Celălalt coechipier notează pe o foaie de observație caracteristicile indicate. Câștigă grupa care a observant cele mai multe elemente neobișnuite.

Constatări:

Folosirea unei lupe și observarea atentă a diferite elemente din natură a determinat un interes sporit din partea elevilor. Toți au manifestat un entuziasm deosebit în căutarea de caracteristici ale elementelor observate. Deși caracteristicile găsite nu sunt foarte greu de observat, este un prim pas în formarea unui comportamentde observare atentă a unor modificări din mediul înconjurător. Observând aceste caracteristici, vor putea să-și facă o imagine mai detaliată asupra plantelor și animalelor din jur.

Elementele observate de elevi:

Castană- coajă de castană: coaja- are mulți țepi, are formă de sferă, are o parte care seamănă cu

o piatră, castana are culoarea maro spre negru, este netedă;

Mușchi de pământ: firișoare mici și verzi, cu rădăcini subțiri înfipte în pământ, firișoare dese, moale la atingere;

Ciuperă: mici dungi, formă ciudată, este felxibilă, piciorușul ciupercii este de culoare galbenă, are gâlme și crăpături, pălăria este roșcată;

Scoarță de pământ: este uscată, tare, albicioasă, se sfărâmă ușor, este formată din bucățele mici, multe găuri, prăfuită;

Plantă: țepoasă, verde cu vârfuri albicioase, cu perișori subțiri, crăpătuiri în frunze, tulpină scurtă;

Iarbă: de lungime mare, tăioasă, adăpostește insecte,îngustă, se rupe ușor;

Piatră: dură, mici găurele, culoare cenușie, formă neregulată, plată;

Bucată de lemn: maroniu, coaja este uscată, are crăpături, se rupe ușor.

JOCURI DIDACTICE INTERDISCIPLINARE

Jocul didactic: “Cuvântul interzis”

Scopul: activizarea vocabularului, dezvoltarea atenției voluntare și a creativității.

Sarcina didactică: formularea unor răspunsuri în are să nu folosească „cuvântul interzis”

Material utilizat: jetoane cu întrebări

Desfășurarea jocului:

Se cere elevilor ca la întrebările învățătorului să răspundă în așa fel, încât un anumit cuvânt stabilit anterior să nu fie folosit, ci să se găsească în alte formulări, care să constituie totuși răspunsul la întrebarea pusă. Aceste întrebări sunt construite în așa fel încât să ceară în răspuns folosirea cuvântului interzis.

Pentru fiecare răspuns se acordă un minut, timp de gândire. Jocul s-a desfășurat în colectiv.

Recompesă: La sfârșitul jocului vor fi evidențiați toți elevii care au formulat răspunsurile corecte și au dat dovadă de mai multă fantezie.

Constatări:

În cadrul acestui joc didactic, elevii au manifestat un interes deosebit în elaborarea unor răspunsuri la întrebările date. La prima cerință, elevii a avut tendința de a folosi inițial cuvântul interzis, după care au încercat să elaboreze un răspuns „ sinonim”. În răspunsul unor întrebări elevii au folosit fragmente din întrebările anterioare.

1. Cuvântul interzis este iarna.

– În anotimpul apare ninsoarea?

D. L : „ Când afară îngheață apa.”

– Când sunt cele mai mici temperaturi ale aerului?

B. A : „ Când afară este frig.”

– Lunile decembrie, ianuarie și februarie sunt specifice anotimpului…

D.B: „ Anotimpului friguros”.

– Când ne jucăm cu bulgări, patinăm și facem oameni de zăpadă ?

Diverse răspunsuri: „ Când este zăpadă, când îngheață apa, când ninge…”

– În ce anotimp este Crăciunul?

Diverse răspunsuri: „ În anotimpul rece, când se fac oamenii de zăpadă, când împodobm bradul, când temperaturile sunt scăzute.”

2. Cuvântul interzis este pădurea.

Sinonim pentru codru.

V.V: „ Poieniță , copaci.”

Unde trăiesc lupii și vulpile?

Diverse răspunsuri: „ În codru, poieniță, printre copaci, arbori.”

Cine este supranumită „ aurul verde”?

L.A: „ Locul unde sunt mulți copaci”.

Care este mediul de viață al căprioarei?

C. A: „ Locul unde sunt pomi și iarbă.”

Dispariția unor animale și plante s-a datorat poluării….

Diverse răspunsuri: „ Codrului, copacilor, dumbrăvii.”

Unde se produce relația de hrănire: iarbă- căprioară-lup.

Diverse răspunsuri: „ În interiorul familiei de copaci, acolo unde animalele sunt împreună.”

3. Cuvântul interzis este apa.

Care este lichidul fără de care viața nu ar fi posibilă?

Diverse răspunsuri : „ Este un lichid care curge în cascadă, provine de la izvor, este sub formă de picături.”

Ce lichid ocupă trei sferturi din planetă?

Diverse răspunsuri : „ Lichidul din mări, oceane, râuri, lichidul care curge.”

A cui energie este folosită în hidrocentale?

D.L.: „ Lichidul transparent, fără culoare și gust.”

Ce folosim pentru a iriga culturile?

Diverse răspunsuri : „ Ploaia, lichidul care curge prin furtun, lichidul care trece printre pietre.”

Animalele acvatice trăiesc în mediul alcătuit de …

N. E: „ Lichidul care ocupă trei sferturi din planetă.”

Care a fost întrebarea?

Scopul: dezvoltarea creativității/valorificarea cunoștințelor nou dobândite

Sarcina didactică: crearea unor întrebări pe baza unor răspunsuri

Material utilizat: bilețele cu răspunsuri

Desfășurarea jocului:

Elevii extrag un bilețel cu un răspuns. Ei trebuie să formuleze întrebarea. Se adaugă condiția suplimentară ca întrebarea să ducă doar la răspunsul respectiv.

Constatări:

Elevii au îndeplinit o oarecare dificultate în formularea întrebărilor pentru că propozițiile interogative pe care le alcătuiau puteau avea mai multe răspunsuri. În rezolvarea acestei sarcini ei și-au exersat creativitatea verbală, și-au consolidat într-un mod atractiv reguli gramaticale, dar și cunoștințele științifice.

A fost nevoie de multă atenție și creativitate în formularea acestora.

Răspuns:Lemnul

Întrebări formulate de elevi:

D.B. „Din ce sunt făcute cabanele la munte?”

C.A „Ce se prelucrează pentru a se obține celuloza și hârtia?”

Răspuns:Solul

Întrebări formulate de elevi:

T.M “ În ce este plantat grâul?”

D.L “ Unde trăiesc animalele subterane?”

M.I “ Care este stratul de la suprafața scoarței terestre în care plantele își înfig rădăcinile?”

Răspuns: Apa

Întrebări formulate de elevi:

S.A “Cu ce udăm plantele?”

T.M “ Fără ce lichid nu putem trăi?”

D. L” Ce lichid îngheață iarna?”

Răspuns: Petrolul

Întrebări formulate de elevi:

F.A “Din ce se obține benzina pentru mașini?”

L.A “ Cine este lichid, vâscos, de culoare neagră, unsuros, și care se extrage odată cu gazelle naturale?”

Răspuns: Pădurea

Întrebări formulate de elevi:

D.M “Cine este supranumită “ aurul verde”?”

D.B. “Care este cuvântul sinonim cu codru?”

V.V “Unde găsim mulți copaci?”

Răspuns: Argila

Întrebări formulate de elevi:

M.C “ Ce folosesc olarii pentru confecționarea castroanelor?”

D.M “ Ce este de culoare galbenă, este un tip de sol și e folosit de olari?”

Răspuns: Gazul metan

Întrebări formulate de elevi:

T.M “ Ce este în butelie?”

I.J “Care este cel mai cunoscut gaz natural?”

Răspuns:Planeta Pământ

Întrebări formulate de elevi:

L.M “ Cum se numește planeta noastră?”

B.A“ Pe ce planetă stau toți oamenii?”

D.L” Pe ce planetă apa ocupă trei sferturi din suprafață?”

Jocul “ ECO- mima”

Scopul: dezvoltarea creativității, atenției și motricității

Sarcina didactică: mimarea pe teme ecologice

Material utilizat: foaie pentru rezultate

Desfășurarea jocului:

Se formează trei echipe. Fiecare echipă se decide asupra unei campanii ecologice pe care o consideră cea mai importantă ( să recicleze deșeuri, să curețe o zonă, să protejeze animalele sau o floare rară) , precum și a modului de derulalre a acesteia ( participare direct, colectare de fonduri, campanii în mass-media, conferințe). Toate echipele vor mima apoi, pe rând, activitatea aleasă. Echipa care mimează primește un punct dacă ceilalți copii ghicesc scopul campaniei și încă un punct dacă ceilalți reușesc să ghicească și metoda folosită.

Constatări:

Mima este un joc relativ simplu ca reguli, dar care îți cere mobilitate lexicală, actoricească și imaginativă. Elevii au pus întrebări apropiate de ceea ce se mimează, astfel timpul de ghicire a fost unul relativ scurt .

Jocul a avut hazul si spectaculozitatea lui și i-a ajutat pe copii să-și antreneze imaginația "corporală".

Faptul că au mimat activități ecologice, jocul a vizat atingerea unor obiective ce țin de cunoștințe, deprinderi, dar și atitudini ecologice.

Jocul didatic „Astronautul ”

Scopul: dezvoltarea creativității verbale;

Sarcina didactică: realizarea unei compuneri imaginative în care să povestească aventuri de pe planeta Marte

Material utilizat: foaie, stilou

Desfășurarea jocului:

Fiecare elev își imaginează că este astronaut și că trebuie sa ajungă pe planeta Marte pentru a construi o baza stelara în vederea cercetării planetei. Ei trebuie să povestească o aventură trăită pe această planetă. La sfârșitul compunerii trebuie să deseneze scenă din poveste.

Constatări:

Copiii sunt imaginativi și au un potențial creativ fantastic. Este felul lor natural de a fi. Pentru a rămâne astfel, este important să le fie încurajată libertatea de expresie, iar stabilirea limitelor să nu devină prea rigidă. Comunicând prin joc, copilul devine el însuși, se remodelează continuu, are trează permanent curiozitatea, independența și modul de manifestare.

Creațiile literare cuprind o mare varietate de forme de elaborare, care stimulează capacitățile creatoare ale elevilor. Compunerile libere dau frâu imaginației creatoare, elevii valorificând vocabularul propriu, dar și capacitățile creatoare.

Plecând de la o temă motivantă pentru elevi, crearea unor povești care să te transpună într-o lume necunoscută, care poate fi creată așa cum își doresc copiii, a fost o sarcină foarte îndrăgită de copii.

M.C:

Aventura pe planeta Marte

„ Am plecat de pe Terra pe planeta Marte pentru 3 săptămâni. După 3 ore am ajuns cu bine acolo. După aceea am cercetat o zonă mică și am observat ceva ciudat în depărtare. Am mers ce am mers până am văzut un crater imens. Am luat o pietricică și am aruncat-o. După două minute s-a auzit: Poc! Atunci am continuat drumul și am văzut un munte de 5 metri și m-am urcat în vârf. Am coborât și am mai mers puțin și când am trecut de munte am văzut o piatră mare și albastră și lângă ea o piatră mare și verde. Când m-am întors am observat că am parcurs mulți km.”

L.A:

Planeta Marte și extratereștrii

„ Eu acum sunt într-o navetă spațială. Mă îndrept spre planeta Marte. Acum am ajuns. În fața mea se află un extraterestru care se îndreaptă spre mine. Eu îl salut și mă salută și el, dar eu nu îl înțeleg. El mă conduce la regina extratereștrilor. Eu o salut și pe regină, dar nici pe ea nu o înțeleg până când ea își pune pe cap un lucru ciudat. Mă salută iarăși și acum eu o înțeleg.

Acum mă îndrept spre planeta mea. Eu le spun la revedere extratereștrilor.”

B.A. D.M.

Să descoperim…

Scopul: dezvoltarea curiozității, atenției, gândirii și memoriei

Sarcina didactică:

decoperirea denumirilor unor planete din Sistemul Solar,

identificarea unor surse de lumină

precizarea unor fenomene ale naturii

valorificarea cunoștințelor în rezolvarea unui rebus

reconstituirea unui drum printr-un labirint;

Material utilizat: fișe de lucru, carioci

Desfășurarea jocului:

Participanții la joc sunt împărțiți pe grupe de câte 4 elevi. Se distribuie fișele de lucru și li se precizează limita de timp. Se explică modul de completare a fișelor. După expirarea timpului se evaluează lucrăriile fiecărei grupe. Se calculează punctajul total. Echipa care are punctajul cel mai mare câștigă.

Identificarea unor planete din Sistemul Solar

Identificarea unor surse de lumină

“ Caută “ denumirile unor fenomene ale naturii.

Constatări:

În grupe, elevii valorifică creativitatea verbală, reguli gramaticale învățate, dar și cunoștințe științifice în rezolvarea rebusuri școlare tematice cât și acrostihuri, textelor eliptice sau careurilor.

Varianta 1: prin intemediul unui rebus care valorifică cunoștințe din disciplina științele naturii.

Orice magnet are doi….

Unul dintre instrumentele de măsură pentru măsurarea masei corpurilor este…

În gogoașă, larva se transformă în…

…ocupă aproximativ trei sferturi din suprafața planetei.

Corpurile care atrag fierul și alte corpuri care conțin fier se numesc…

Etapa din ciclul de viață a omului cuprinsă între 18 și 35 de ani se numește….

A

B

Rezolvă rebusul: 1

1. Plantă care preferă locurile umbroase. 2

2. Animal nocturn.

3. Perioadă de viață cuprinsă între 35 și 65 de ani. 3

4. Plantă care are țepi pentru apărare. 4

5.Viețuitoarele diurne își desfășoară activitatea……………. 5

6.Prepară hrana necesară unei plante pentru a se dezvolta.

7.Unele plante se înmulțesc prin……………………………. 6

7

* Ce cuvânt ai obținut?……………………………………………

* Ce poți spune despre el? B

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

SOLUL- resursa naturala

Completeaza careul:

Este absorbită de plante din sol.

Se afla in sol ca și apa.

În sol se afla…. de plante și animale putrezite.

Solul este un factor de ……..

Solul bogat în apă și substanțe hranitoare este un sol……

Își fixeaza rădăcina in sol.

Plantele iau apa si…… hrănitoare din sol.

Substanțe care polueaza solul.

Plantele sunt cultivate în funcție de tipurile de……

Constatări:

Ca variantă a jocului didactic, folosit cu succes în învățarea și aprofundarea cunoștințelor, rebusul școlar are doar în aparență un caracter facil, pur distractiv. Introducând în lecții elementele de surpriză, el înviorează procesul didactic. Prin utilizarea lui se reușește deplasarea centrului atenției elevilor de la obligația de a munci spre învățarea prin joc.

Elevii au privit rebusurile ca pe niște elemente de joc, manifestând interes sporit în rezolvarea acestora. Rezolvarea corectă a acestora arată faptul că majoritatea elevilor își valorifică cunoștințele în mod activ.

Varianta 2:

Realizați un acrostih pornind de la cuvântul IARNA; VARA; POLUARE; SOARE

Acrostihuri compuse de elevi:

D.B.: A.I.:

Iarna vine pe la noi Vremea bună a sosit

Aduce fulgii moi A soarelui anotimp

Reci și cristalini Raze calde zâmbesc

Ninge pretutindeni Animăluțele ne însoțesc.

Anotimp de îngeri.

N.R.: M.I.:

Pământul nostru Soarele

O menesc O minge de aur

Luna cea strălucitoare Arde puternic cu

Unite sunt Razele sale

Amândouă Eterne.

Redând

Energie

Ai un mesaj de la un pădurar care are nevoie de ajutor. Pentru a-l descifra, folosește codul

de mai jos: a-ă, ă-â,â-b, b-c, c-d, d-e și așa mai departe până la sfârșitul alfabetului.

NOQHTH CHRȘQȚFDQDA OACȚQHKNQ!

OPRIȚI DISTRUGEREA PĂDURILOR!

Constatări:

Elevii sunt de-a dreptul încântați să li se ofere șansa să-și exprime gândurile și sentimentele în moduri cât mai variate și originale, jocurile acestea de creativitate fiind un cadru optim în acest scop. Dezvoltarea imaginației și a unor capacitați de exprimare literară asigurã originalitatea în cazul acestor activități.

Constatări:

Suplețea și originalitatea gândirii, găsirea unor soluții noi și satisfacția față de găsirea acestora pot fi cultivate prin acest joc didactic.

În cadrul labirintului, de multe ori, obișnuința constituie adesea o piedică în rezolvarea problemelor noi. El nu trebuie privit ca un sistem de culoare întortocheate, ci ca o rețea de linii.

Jocul „Telefonul naturii”

Scopul: dezvoltarea originalității, a imaginației creatoare, stimularea creativității.

Sarcina didactică: crearea unor personalități cât mai variate și originale.

Material utilizat: foi, creioane,

Desfășurarea jocului:

Li se cere elevilor să-și imagineze o convorbire telefonică pe care au avut-o, cu un animal, insectă, gâză, anotimp, etc. Pentru a-i ajuta să creeze personificări, învățătorul le va cere elevilor să relateze această convorbire, pornind de la o introducere.

Exemplu: „M-a sunat greierașul și mi-a spus că…” Această introducere presupune că animalul vorbește și are comportament uman.

Constatări:

Acest joc didactic antrenează capacitatea creativă a elevilor, determinând crearea de dialoguri originale, în care se valorifică atât cunoștințele dobândite la diferite discipline, cât și deprinderile de exprimare scrisă. O astfel de compunere liberă dă frâu liber imaginației creatoare, elevii valorificând vocabularul propriu.

Exemplu compunere:

M.C: “M-a sunat Toamna și mi-a spus că i-ar plăcea să audă poezii de-ale noastre închinate ei.

Discuția a fost aceasta:

Alo, zâna Toamnă? Voiam să îți urez “Bun venit!” la noi în țară.

Bine te-am găsit, copil frumos!

Voiam să te întreb de ce pictezi pădurea în culori arămii?

Copacii m-au rugat să le pictez frunzele astfel.

O să-ți fie dor de cântăreții naturii?

Sigur că da…răspunse Toamna cu tristețe în glas.

Poeții noștri îți dedică poezii. Ai auzit vreodată una?

Eu nu am auzit decât poeziile naturii, dar mi-ar plăcea să le aud și pe ale voastre.

O să îți scriu chiar eu una. O sa te sun să ți-o citesc.”

Să încropim o poveste/poezie

Scopul: dezvoltarea creativității în exprimarea scrisă

Sarcina didactică: crearea unor povești pe baza unui enunț, colaborând cu ceilalți membrii ai grupei

Material utilizat: foi, creioane,

Desfășurarea jocului:

Elevii sunt împărțiți în mai multe grupe. Conducătorul jocului scrie pe tablă un enunț sugestiv. Fiecare echipă va scrie o povestire pornind de la enunțul dat. Fiecare membru al unei grupe va scrie o propoziție, care să aibă o legătură cu propoziția scrisă de cel dinaintea sa. La sfârșit, câștigă grupa care a obținut o compunere cursivă și creativă.

  Variantă: Se scrie pe foaia A3 un vers inventat de doamna învățătoare și se oferă primului elev. Acesta va scrie un vers care să rimeze cu cel primit. Apoi, înainte ca foaia să fie pasată următorului, o va plia în dreptul primului vers, astfel încât să rămână vizibil doar ultimul vers scris. Se procedează la fel în continuare, fiecare elev scriind un vers care să rimeze cu cel dinainte, fără să vadă restul poeziei. La sfârșit, după ce toată lumea a contribuit cu câte un vers, citește poezia rezultată.

Constatări:

Poveștile și poeziile copiilor reprezintă o altă modalitate de stimulare a potențialului creativ. Ele demonstrează capacitatea copilului de a exprima într-o altă creație viziunea și atitudinea față de un model literar. Ei s-au centrat pe întâmplări cu animale și plante în care întrevăd , în același timp, umorul, dar și creativitatea . Experiența personală este punctul de plecare.

Acestia sunt de-a dreptul încântați că li se ofere șansa sã-și exprime gândurile și sentimentele în moduri cât mai variate si originale, jocurile de creativitate fiind un cadru optim în acest scop. Am stimulat activitatea creativă a elevilor prin alcătuirea de povești și poezii.

Exemplu compunere:

Frunza cu mai multe vieți

Era odată ca niciodată o frunză. Acea frunză era aurie și foarte frumoasă. Ea zbura dintr-o parte în alta.

Într-o zi, frunza se rupse…Din acel moment totul s-a schimbat. Dar cu toții știm că frunzele își pot lua viață din copacii mult mai tineri. Așa făcu și frunza noastră, primind energie de la copacii voinici și sănătoși.

În câteva zile frunza își reveni și începu să zboare din nou. A zburat ce a zburat până a ajuns la marginea pădurii. Acolo a întâlnit o altă frunză, lovită și slăbită. Ele s-au împrietenit. Au trăit fericite până la adânci bătrâneți.

Exemplu poezie:

Este frumoasă ca o floare

Ca o mică garofiță,

Ea era o florăriță

O mică fetiță,

Grăsuliță și plinuță

Ca o băncuță.

Mică și finuță

Ca o veveriță

Mică și albă

Cu rochiță dalbă.

“ Ghici, ghicitoarea mea”

Scopul: dezvoltarea imaginației creatoare,

Sarcina didactică: crearea unor ghicitori pe diferite teme științifice

Material utilizat: foi, creioane, bilete cu ghicitori

Desfășurarea jocului:

Elevii sunt rugați să răspundă la câteva ghicitori care valorifică diferite cunoștințe de la lecțiile de științe. Sarcina lor este să răspundă la ghicitori, dar să creeze și ei altele. Li se dă o perioadă în care să compune astfel de intrebări. Câștigă elevul care a creat cele mai originale și creative ghicitori.

Ghicitori model:

Năframă vărgată A lăsat-o Dumnezeu

Peste mare aruncată. Ca să o bei și tu, și eu.

Iarna-n frig, vara la soare La cap pieptene, la coadă secere

Neschimbat e la culoare. La grumaz coș cu grăunțe.

Cuie mici cu măciulie

Strălucesc pe cer o mie.

Dar când iese Soarele

Fug de-și rup picioarele.

Variantă: „ Servieta cu surprize”

Li se propune elevilor să descopere numele obiectului- surpriză, după descrierile prezentate.

1. Se întîlnește în păduri, grădini, parcuri. Parcă-i o firimitură albă, țîșnită de sub zăpadă. Apare așa ca o bucurie. Își desprinde din gluga lui cea verde capul, un clopoțel de argint, aplecat către pămîntul de catifea. ( Ghiocelul)

2. Este ca un glob strălucitor de aur, ce străjuiește întreaga natură. Saltă pe bolta cerească de parcă-i o minge imensă. Razele lui sunt ca niște mîini de lumină. El este izvorul vieții. ( Soarele)

3. Este cea dintâi fiică a bătrînului an. Ea vine din verdele crud al ierbii, din bucuria de viață a vietăților și oamenilor, din plăpînzii ghiocei, toporași și viorele. O mai numim Regina de smarald a florilor sau Regina mîndră în culoare. Ea trezește la viață întreaga natură.

( Primăvara)

Constatări:

În rezolvarea acestei sarcini ei au maifestat interes în compunerea unor ghicitori pe teme științifice, realizând chiar o competiție din acest joc. În acest fel, ei își exersează creativitatea verbală, își consolidează într-un mod atractiv noțiunile învățate.

Redau câteva dintre aceste poezii compuse de copii:

S.R: “ Cu ajutorul sondelor extras

Din pământ este atras

Se aprinde la aragaz.”

D.M: “ Cu viteză mare, N-am miros, gust, nici culoare

Apa curge tare, Și provin de la Soare

Prin hidrocentrale Ce sunt, poți ghici tu oare?”

Ce produce oare?”

B.A “ Este “ albastră” și lucește

De la soare se-ncălzește

Pe ea vaporul călătorește

Ați ghicit ce este?”

M.C : “ Negru și lichid

Combustibil s-a numit

Îl gășești la benzinării

Cu el mașina poate porni.”

I. J: “ După cum se știe,

Joaca este în ……”

Jocul „Interviu cu o plantă, un animal sau fenomen al naturii”

Scopul: dezvoltarea originalității, a imaginației creatoare, stimularea creativității.

Sarcina didactică: crearea unor întrebări și răspunsuri din cadrul unui interviu

Material utilizat: foi de interviu, stilouri

Desfășurarea jocului:

Li se acordă 30 de minute eleviilor să formuleze întrebările pentru un interviu cu o plantă, un animal sau fenomen al naturii. După terminarea timpului, elevii fac schimb de foaia de interviu și răspund la întrebările colegului de bancă, din perspectiva acelei plante/ animal/ fenomen.

Constatări:

Elevii au fost solicitați în a crea diferite întrebări pe care le-ar adresa unui animal/plante/ fenomen. În cadrul interviului realizat s-au valorificat competențe de exprimare, competențe ce țin de creativitate cât și a unor cunoștințe din diferite discipline. Schimbarea rolurilor din reporteri în intervievați a determinat și formularea unor răspunsuri originale, în concordanță cu întrebările deja formulate.

Încurajarea elevilor în a-și pune întrebări este o modalitate foarte bună de a-i determina să manifeste interes spre anumite subiecte din lumea școlară. Învățând să pună întrebări își dezvoltă imaginația creatoare, învață cum să analizeze anumite teme științifice, cum să formuleze răspunsuri, cum să „ caute” informații interesante pentru ei.

Ex de interviu: B.A. – D.M. Interviu cu Iarna

Câte luni ai?

Am trei luni strălucitoare ca perlele.

Câte țări ai vizitat?

Eu străbat peste 530 de țări.

Câte orașe vizitezi?

Eu vizitez peste 1000 de orașe.

Care este ținutul tău preferat?

Eu prefer Alaska.

Care este luna cea mai geroasă?

Luna cea mai geroasă este Ianuarie, căci atunci vântul meu e nemilos.

În ce zi ninge cel mai mult?

Ninge în ziua în care norii plâng de tristețe.

Ex de interviu: D.L. – I.J. Interviu cu Fulgerul

De ce ești așa luminos?

Pentru că sunt plin de energie.

De ce ești furios?

Pentru că m-a supărat prietenul meu, tunetul.

De ce arăți ca o săgeată?

Pentru că așa m-a făcut mama natură.

De ce distrugi lucuri?

Sunt foarte furios și așa mă mai calmez.

Ex de interviu: D.M. – B.A. Interviu cu Floarea – Soarelui

Cum îți cresc frumzele?

Ele îmi cresc cu ajutorul soarelui.

Cu ce te hrănești?

Eu mă hrănesc cu apă și multă lumină.

În cât timp crești?

Eu cresc din an în an.

De ce stai în pământ?

Eu stau în pământ ca să cresc.

Cum îți cresc rădăcinile?

Ele cresc în timp ce mă hrănesc.

De ce ai miros frumos?

La frumusețea mea, natura mi-a dat un miros pe măsură.

Jocul „Colaje concept”

Scopul: dezvoltarea originalității și flexibilității

Sarcina didactică: crearea unor colaje pe diferite teme specifice științelor naturii

Material utilizat: coli, creioane colorate, imagini, diferite materiale, etc.

Desfășurarea jocului:

Fiecare elev își alege un subiect , specific orelor de științe ale naturii. În mijlocul foii de hârtie se scrie titlul subiectului. Sarcina fiecăruia este să umple fiecare spațiu al paginii cu idei, cuvinte, imagini legate de subiectul respectiv, fotografii sau fraze decupate din reviste. După finalizarea colajului, fiecare elev își prezintă în fața clasei produsul activității.

Exemple teme colaj:

Cum ne protejăm mediul? Ce este ecologia?

Ce înseamnă poluarea? Cum luptăm împotriva ei?

Jurnalul întrebărilor

Scopul: dezvoltarea curiozității pe diferite teme științifice

Sarcina didactică: crearea unor întrebări pe o temă științifică

Material utilizat: jurnal, stilou

Desfășurarea jocului:

Eleviilor li se propune un subiect la ora de științe ale naturii. Aceștia au ca temă pentru acasă să formuleze un jurnal cu întrebări pe tema data. Ei sunt încurajați să pună întrebări care îi preocupă. Câștigă elevii care găsesc intrebări deosebite.

Variantă:

Se pot formula și întrebări imaginative de genul: “ Ce-ar fi dacă?”, inspirate din știință, natură, spațiu cosmic și la care elevii să găsească și niște posibile consecințe ale acestor situații.

Constatări:

Copiii sunt curioși din fire și caută răspunsuri și explicații pentru diferite fenomene. Odată cu vârsta această curiozitate se diminuează. Neil Postman afirma:” Copilul intră la școală cu multe semne de întrebare și ies cu puncte.” Întrebările deschise despre lumea înconjurătoare determină o curiozitate mare , ceea ce este o caracteristică a unei “ minți puternice”. Formularea de întrebări este semnul unui spirit activ, deschis, orientat spre rezolvarea de probleme, constituie cheia creativității și inovării.

În cadrul acestui joc, elevii au răspuns pozitiv la provocarea de a găsi întrebări cât mai interesante și neobișnuite.

Întrebări propuse:

Cum ar fi fost dacă nu existau nori?

Ce-ar fi fost dacă urșii mâncau brazi?

Câte crengi are cel mai mare copac din lume?

Cum ar fi dacă munții ar avea peste 400.000 m înălțime?

Cum ar fi dacă cerul ar fi galben ca soarele?

Cum ar fi să ningă cu fulgi portocalii?

Ce ar fi dacă animalele ar putea vorbi?

De ce nu este viață pe Marte?

Ce-ar fi dacă oamenii ar trăi 1000 de ani?

“ Ce spun știrile?”

Scopul: dezvoltarea curiozității pe diferite teme științifice

Sarcina didactică: crearea unui avizier în care elevii să poată lipi titluri interesante și articole scurte care să trateze subiecte precum: încălzirea globală, drepturile animalelor, sursele regenerabile de energie, etc.

Material utilizat: avizier , materiale cu care să decoreze avizierul

Desfășurarea jocului:

Elevii care citesc un articol interesant pentru colegi, îl rezumă într-un scurt rezumat și îl afișează la avizier. În fiecare oră de științe se discută cu toată clasa cel mai interesant articol de la avizier, completând informațiile din material cu altele citite de elevi.

Întrebări îndrumătoare:

Ce credeți că este interesant la acest subiect?

Dacă ai avea puteri magice, ți-ar plăcea să faci sau să schimbi ceva?

Ce întrebări îți pui în legătură cu acest subiect?

Constatări:

“ Învață să înveți câte ceva despre orice și orice despre ceva anume.” ( T. Huxley, biolog)

Prin intermediul acestui joc didactic elevii învață să cerceteze lucrurile care li se par interesante, li se oferă ocazia de a pune întrebări și de a-și analiza propriile opinii.

Ei trebuie să fie mereu stimulați în a afla cât mai multe despre mediul înconjurător. Un prim pas în satisfacerea curiozității este a cerceta articole și cărți care studiază subiecte de interes propriu.

Etape în descoperirea unor informații importante despre un subiect științific sunt: alegerea temei de cercetare, căutarea de materiale, deducții personale, elaborarea unui scurt raport pentru a fi prezentat colegilor.

După prezentarea subiectului ales, elevii au fost solicitați să prezinte importanța acestuia, o opinie legată de acesta, eventuale întrebări în legătură cu acest subiect.

Complexitatea acestui joc derivă din folosirea capacitățiilor de examinare, cercetare și procesare de informații, cognitive și creative.

Jocul ,,doar trei linii’’

Scopul: dezvoltarea imaginației și creativității

Sarcina didactică: trasarea a trei linii, realizarea unei compoziții pornind de la aceste linii

Material utilizat: foi de desen, acuarele, creioane colorate

Desfășurarea jocului:

Fiecare elev trasează trei linii , la întâmplare, pe o foaie albă de desen, urmând ca aceste foi să fie schimbate între elevi . Pornind de la aceste linii, ei trebuie să realizeze un desen pe care să-l picteze (sau să-l coloreze cu creioane colorate) și căruia să-i dea un titlu cât mai interesant. În final, se vor schimba din nou foile și se vor face aprecieri asupra lucrărilor în legătură cu originalitatea soluțiilor.

Constatări:

Acest joc didactic a avut o mare valoare educativă, întrucât elevii își dezvoltă deprinderile plastic, cât și găsirea unor soluții posibile pentru realizarea acestei teme plastice. Jocul îi pune pe elevi într-o situație nouă pe care trebuie să o îndeplinească dovedind fantezie, voință și spontaneitate. Liniile desenate aleator au determinat elevii să gândească un mod de organizare a spațiului plastic, dar și să compună un titlu original lucrării proprii.

Elevii au încercat să găsească soluții originale și variate în această situație și să dea un titlu cât mai original lucrării.

În ceea ce privește sarcina de a realiza o compoziție plastică pornind de la cele trei linii, majoritatea elevilor au ales teme provenite din mediul înconjurător desenând: case, pomi, păsări, cabane la munte, orașe, oameni, fructe, fenomene ale naturii. Compoziții singulare au fost :

„ Busola” ( lecția de la Științele naturii era :„ Magneți” și utilizarea lor în construirea de obiecte) și „ Ciudățenii”.

În alegerea titlului, elevii au ales denumiri simple, obișnuite: “Orașul spatial”, “ Casa prieteniei”, “ Primăvara fericită”, “ Ciudățenii”, “ Casa colorată”, “ Busola”, “ Cabana”, etc.

În urma evaluării lucrărilor, elevii au dat și ei alte titluri lucrărilor făcute de colegi pentru a descoperi diferite denumiri pentru aceași planșă.

„O nouă zi”

Scopul: dezvoltare a creativității și imaginației

Sarcina didactică: realizarea unei scurte descrieri a unei noi zi apărute în calendar

Material utilizat: caiet, stilou,

Desfășurarea jocului:

Elevii primesc sarcina de a scrie o scurtă compunere cu titlul “ O nouă zi”, în alcătuirea căreia să răspundă la următoarele întrebări:
Ce ar fi dacă săptămâna nu ar conține șapte zile, ci opt? Cum s-ar numi a opta zi, ce caracteristici ar avea? Ar fi zi lucrătoare sau nu, cine și-ar sărbătorii ziua onomastică, ce evenimente importante s-au petrecut de-a lungul timpului în ziua respectivă, etc?

Constatări:

Stimulând crearea a numeroase idei inventive, neobișnuite, accentuăm faptul că imaginația creatoare este foarte importantă în dezvoltarea personală a elevilor, ei percepându-se ca potențiali autori cu capacitate de a-și crea propriile scenarii, cu personaje și înlănțuiri de evenimente. Imaginația ajută și edifică o gândire originală ca și bază a ideilor și soluțiilor originale. Pornind de la aceste premise și sarcina acestui joc dezvoltă imaginația și creativitatea. Elevii au privit cu mare interes acest joc didactic, având prilejul de a-și manifesta inventivitatea și originalitatea. Unii dintre ei au încercat idei neobișnuite, alții rămânând în tipare obișnuite.

Numele zilei a opta: “ Ziua școlii, Lunmoon, Siptom, Anteraduminic, Diamant, Lmjoiv,etc”

D.L:

“ Ziua mea se numește Ludivar. În această zi trebuie să spargem pietre, să fim generoși, să dăm concert la școală, să nu dormim și să mergem la primar să-l colindăm. Este ziua tuturor. În această zi se sărbătoresc o serie de evnimente: Parada anumalelor, Jocuri cu mașini adevărate, lupte Greco-romane. Tot în această zi animalele de la zoo trebuie să iasă pe afară.”

D.M:

“ În această zi nimeni nu stă în casă, se plimbă și se joacă. Lumea este foarte energică.”

T.M:

“ Copiii ar sta lângă părinții lor, le-ar aduce flori și multe alte bucurii.”

N.E:

“ Ar fi o zi în care s-ar sărbători natura și oamenii ar economisi energie.”

Poeții veseli

Scopul: dezvoltare a creativității și imaginației

Sarcina didactică: traducerea unei poezii pe o temă științifică

Material utilizat: caiet, stilou, poezie

Desfășurarea jocului:

Doamna învățătoare le explică elevilor ce sarcină presupune acest joc:

Fiți atenți la următoarea poezie:
„Unga dala tiga dombu lingiop dor,
Egolo pundor favolor tujgar lip
Dolom tarul zuliop tindor gazor tor,
Tumuli fogohla emur dizolta pama sor.”
Ați citit o poezie scrisă în limba halandja. Vă rog să o traduceți în limba română și să faceți o ilustrație.

Constatări:

Creațiile literare cuprind o mare varietate de forme de elaborare, care stimulează capacitățile creatoare ale elevilor.

Sarcina de a crea o poezie a fost primită de către elevi cu foarte mult entuziasm. Aceștia sau fost de-a dreptul încântați să li se ofere șansa să-și exprime gândurile și sentimentele în moduri cât mai variate si originale, acest joc de creativitate fiind un cadru optim în acest scop.

Această activitate de creație stimulează valorificarea aptitudinilor, dezvoltarea creativității verbale, a imaginației și a gândirii originale- bază a tuturor ideilor și soluțiilor creative, încurajând competiția, asumarea de responsabilități, abordările bazate pe inițiativă și imaginație, dându-le elevilor sentimentul realizărilor împlinite.

D.M : Primăvara a sosit,

Câmpul iar a înverzit

Iese iarba luminoasă

Păsările vin acasă.

L.A : 1,2,3 floricele câte vrei

4,5,6 păsărelele toate

7,8,9 norisorii sunt si ei…

10 și 0 pădure e și ea acolo.

D.B : Pădurea ne înconjoară

Frumusețea ei nimeni n-o

măsoară

Pădurea este mediul tuturor

Este lumea copacilor.

I.J. : Pe câmpuri și pe dealuri

Floricele încep să crească

Toți copacii înfloriți

Zâmbesc spre soare fericiți.

B. A:

Alfabetul științelor naturii

Scopul: însușirea terminologiei specifice disciplinei științele naturii, dezvoltarea capacității de concentrare a atenției,

Sarcina didactică: denumirea unor termeni științifici

Material utilizat: caiet, stilou,

Desfășurarea jocului:

Învățătorul va indica litera de început a termenilor științifici pe care îi va denumi fiecare grupă de elevi. Denumirea unui termen se notează cu cinci puncte. Câștigă echipa care ajunge cel mai repede la 100 de puncte.

Recompensă:

Se acordă aplauze echipei câștigătoare.

Constatări:

Exemple de cuvinte: seră, semințe, schelete, sare, soare, Subcarpați, salată, solidificare, Saturn, sateliți, sursă, etc.

Exemple de cuvinte: lumină, lună, luncă, lichid, lemn, larvă, litru, lavă, lacuri, lupă, lucruri, luciu, etc.

Exemple de cuvinte: Terra, topire, toamnă, tunet, tornadă, terestru, terasare, trandafir, etc.

Iarna în culori

Scopul: dezvoltare a creativității și imaginației

Sarcina didactică: realizarea unei compoziții plastice cu titlul „ Peisaj de iarnă”, folosind o culoare preferată

Material utilizat: foi, acuarele,

Desfășurarea jocului:

Elevii sunt puși să-și imagineze că zăpada ar fi avut altă culoare. Vor desena un peisaj de iarnă folosind o altă culoare. După realizarea compoziției plastice se realizează o expoziție a lucrărilor și se desemnează câștigătorii pentru cea mai originală lucrare și cea mai deosebită culoare. Elevii au fost juriul concursului, neputând însă vota pentru propria lucrare.

Recompensă: diplome de artiști plastici

Constatări:

Elevii au primit cu entuziasm această sarcină didactică. În funcție de preferința pentru o anumită culoare, ei au realizat o compoziție plastic în care au folosit ca dominanta cormatică aceea culoare. Argumente în preferarea unei culori sunt: că le place, că sunt culori intense, că așa ar dori să fie zăpada. Culoarea dominantă a lucrărilor a fost albastru, elevii motivând că este culoarea apei în educație plastică. Alți elevi au folosit și alte culori sugestive pentru imaginația lor.

Jocul "Aseamănă și adună"

Scopul: dezvoltarea gândirii divergente și a creativității

Sarcina didactică:

Material utilizat: foi, stilouri

Desfășurarea jocului:

Se scriu la tablă 10 cuvinte din câmpuri lexicale cât mai diferite (de exemplu: pâine, lună, broască, tun, trandafir, piatră, scaun etc.).

Elevii se impart în grupuri de câte 3, care își vor alege câte 2 cuvinte care nu au aparent nicio legătură de sens între ele. Au 10-15 minute la dispoziție să găsească între 3 și 5 asemănări sau puncte comune între cele două cuvinte. Nu au voie să se refere la numărul de litere sau la faptul că cele două cuvinte conțin aceeași literă. 

Înainte de a porni cronometrul, elevii sunt ajutați cu câteva exemple amuzante:

broască și tun: poți trage în cineva cu amândouă

trandafir și scaun: poți sta confortabil pe amândouă, dacă ești o albină

pâine și lună: poți măsura timpul cu amândouă (fazele lunii, ritmul în care se usucă pâinea)

Recompensă:

La final, elevii sunt invitați să împărtășească cele mai surprinzătoare asocieri pe care le-au găsit. Aceste echipe sunt apludate.

Constatări:

Se subliniază că umorul și relaxarea sunt importante în generarea de idei, invitându-i să păstreze acest spirit jucăuș în următoarele exerciții și ori de câte ori se află în impas creativ.

Aceste răspunsuri comune au o valoare uriașă, sunt mult mai mult decât informații sau abilități noi, pentru că reprezintă o conexiune personală ca grup. Este, până la urmă, cea mai frumoasă complicitate, cea a curiozității, a deschiderii față de nou.

În cadrul grupelor de cuvinte, elevii au găsit următoarele asemănări:

Piatră- scaun

poți să arunci cu amândouă;

poți să stai pe ele dacă ești furnică, broască, muscă;

poți să le spargi, să le vopsești, să te lovești cu ele;

să le folosești ca arme de luptă;

să blochezi ușa cu ele;

să dai cu ele în obiecte ca să vezi cât de rezistente sunt;

Măr- lalea

poți să le dai unei fete, le poți aduce la școală;

sunt roșii, sunt ușoare, poți să le culegi;

amândouă se plantează;

miros frumos, sunt sănătoase;

mărul poate fi rupt ca o lalea;

pe ambele stau insecte;

Veveriță- flurture

ambii zbor, stau in copaci sau în scorburi, sunt sălbatici, sunt colecționați, pot avea aceeași culoare;

sunt o cină bună pentru prădători;

sunt greu de prins;

pot prinde viteza celuilalt;

Avion-pisică

pisica se alimentează cu apă, iar avionul cu cherosen;

pisica-gheare, avionul-roți, au coadă ;

au mai multe vieți;

aterizează în picioare, pot fi albi.

Mașină- pădure

produc diferite gaze, le poți da foc, “ ruginesc”, le poți da foc, produc căldură;

mașina-roți, copacul-rădăcini;

pe copac crește mușchi, pe mașină “ crește “ rugina;

mașina se alimentează cu benzină, copacul cu apă;

sunt întunecoase.

Jocul didactic"Marșul orb"

Scopul: Dezvoltarea imaginației și a empatiei, cultivarea încrederii și lucrului în echipă

Sarcina didactică:

Material utilizat: jocul se desfășoară în aer liber, într-un spațiu verde din apropierea școlii

Spațiu: (dacă nu este posibil, exercițiul se poate desfășura și în curtea școlii)

Desfășurarea jocului:

    Întreaga clasă iese în aer liber. Odată ajunși la destinație, se delimitează clar zona în care se desfășoară exercițiul, astfel încât elevii să nu se îndepărteze prea mult, dar să aibă loc de explorare. Se explică exercițiul: în perechi, vor învăța să vadă lumea prin ochii unui coleg de echipă. În fiecare pereche, un elev va închide ochii și îi va acoperi cu palmele; al doilea elev îl va ține de umeri și îl va plimba prin spațiu, descriind cu cât mai multe amănunte ce vede, ce se întâmplă în jur ('acum mergem pe iarbă, în stânga avem niște copaci, soarele e în dreapta, sub un nor în formă de urs, o să urcăm trei trepte…' etc.). Se începe, după +/- 10 minute, elevii fac schimb, cel care a condus închide ochii, iar cel care a avut ochii închiși conduce și descrie decorul.

 La final, se strâng elevii în cerc se ghidează o discuție despre exercițiu:

Ce v-a plăcut mai mult, să conduceți sau să fiți conduși? De ce?

Cum a fost să nu vedeți?

Ce a fost cel mai greu? Dar cel mai ușor?

Ce v-a plăcut cel mai mult la coechipierul vostru?

Constatări:

Acest joc didactic a presupus dezvoltarea imaginației și a empatiei, cultivarea încrederii și a lucrului în echipă. A fost o experiență motivantă pentru copii prin faptul că unii elevi au “văzut” mediul înconjurător prin ochii colegilor și invers. Deși explicațiile celor cu văz au fost lacunare, ceilalți au reușit să își facă o imagine de ansamblu asupra spațiului înconjurător. În cadrul discuțiilor de după jocul didactic, elevii s-au simțit suficient de motivați și relaxați pentru a-și exprima deschis părerile și descoperirile. Acest proiect de echipă a arătat că dificultățile pot fi depășite cu "superputerile" tuturor și acest lucru îi învață să colaboreze.

Anexe:

Bibliografie

Amabile, T.- Creativitatea ca mod de viață. Ghid pentru părinți și profesori, Editura Știință și tehnică, București, 1997

Antonovici Ștefania, Neanțu Paula- Jocuri și activități alese, Editura Aramis, București, 2008

Bocoș, Mușata- Instruire interactivă. Repere pentru reflecție și acțiune, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002

Cerghit, Ioan -Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976/2006

Cerghit, I. T. Radu, E. Popescu, L. Vlăsceanu- Didactica, E.D.P., București, 1995

Chateau, Jean – Copilul și jocul, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970

Chelcea, Adina-Psihoteste, Societatea „ Știință și tehnică”, S.A, București, 2002

Claparede , Eduard –Psihologia copilului și pedagogie experimentală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1975

Clinciu,A.,-Creativitatea, în vol.”Pregătirea psihologică, pedagogică și metodică a profesorilor”, Ed.Universității “Transilvania”, Brașov, 2001;

Crețu, Elvira- Psihopedagogie școlară pentru învățământul primar, Editura Aramis, București, 1999

Cretu, Tinca- Psihologia vârstelor, Editura CREDIS, București, 2001.

Cristea, S. – Dicționar de termeni pedagogici, Editura Didactică și Pedagogică, 1998

Dumitriu Ghe, Dumitriu Constanța- Psihologia procesului de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București,1997

Dumitru A., Dumitru V.G- Jocuri didactice pentru formarea și dezvoltarea unor competențe la elevii din clasele învățământului primar, Editura Corint, București, 2013

Druță, Maria Elena , Cunoașterea elevului, Eitura Aramis, București, 2004

Fătu, Sanda- Didactica disciplinei Științe ale naturii, Editura Corint, București, 2007

M.E.N., Programa școlară pentru disciplina Matematică și explorarea mediului. Clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a, București, 2013

Năpruiu, Maria- Comunicarea: eficiență didactică, Editura Sitech, Craiova, 2002

Neveanu, Popescu Paul –Dicționar de psihologie, Ed.Albatros, București, 1978

Nicola , Gr. , Stimularea creativității elevilor în procesul de învățământ ,E.D.P. , București, 1981

Oprea, Crenguța Lăcrămioara- Strategii didatice interactive, Editura Didactică și Pedagogică, București,2009

Piaget, Jean –Psihologie și pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976

Piaget, Jean, Barbel Inhelder, Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București,1969

Planchard, Emile- Introducere în pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București,1976

Postelnicu, C.- Fundamente ale didacticii școlare, Editura Aramis, București, 2000

Roco, Mihaela -Creativitate și inteligență emoțională, Editura Polirom, Iași,2001

Roșca, A.- Creativitatea generală și specifică, Editura Academiei, București, 1981

Sălăvăstru, Dorina- Psihologia educației, Editura Polirom, Iași, 2004

Simister , C.J ( trad. Petrilă C. , Panțir. I) – Jocuri pentru dezvoltarea inteligenței și creativității copiilor, Editura Polirom, Iași, 2011

Stoica, A.- Creativitatea elevilor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983

Șchiopu Ursula , Verza Emil, Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981

Șchiopu, U.,(coord.)- Probleme psihologice ale jocurilor și distracțiilor, Editura Didactică și Pedagogică , București, 1970

Cotuna Rafila, Cotuna Emil –Stimularea creativtății elevilor prin jocuri didactice, Revista – Învățământul primar, nr 1-3, Editura Miniped, București, 2006

Tică, Carmen- Științe și cunoașterea mediului. Didactica științelor și a cunoașterii mediului în învățământul primar și preșcolar, M.E.C- Proiectul pentru învățământul rural, București, 2007

Zlate, Mielu- Fundamentele psihologiei, Editura Universitară, București, 2006

Saptamana creativă / faccebook.com

CONCLUZII

Prin lucrarea realizată am căutat să întăresc ideea că un om în devenire are nevoie, pe lângă informații și deprinderi, și de a fi „învățat să învețe”, să își pună întrebări, să descopere și să creeze. Aceste caracteristici sunt vitale pentru orice copil pentru a-și dezvolta imaginația, gândirea originală și creativitatea.

Studiul realizat a confirmat faptul că prin stimularea creativității,elevii își vor dezvoltă o serie de abilități, iar pe măsură ce copiii își dezvoltă abilitatea de evaluare a propriilor idei, calitatea lor și generarea soluțiilor devine din ce în ce mai importantă. Metoda de stimulare a creativității a fost jocuri didactice creative, aceasta fiind una dintre cele mai eficiente metode ce poate fi aplicată la școlari. În metoda jocurilor didactice creative am luat în considerare integrarea cunoștințelor interdisciplinare în care elevii să valorifice capacitățile de elaborare de răspunsuri ingenioase, cu un grad ridicat de originalitate.

În sistemul nostru de învățământ se încearcă eliminarea ideii că poți primi un calificativ bun doar dacă reproduci ceea ce ți-a predat profesorul și nu riști a fi original și că „ sistemul de învățământ este ca un joc de tipul „Ghici ce gândește profesorul?”, că cele mai bune idei se găsesc în capul altcuiva.” ( Roger von Oech, 1998)

Orientarea procesului de învățământ spre aspectul formativ, cerut de societate, depinde în mare măsură de optimizarea metodelor și strategiilor utilizate de cadrele didactice, care trebuie să dovedească competențe profesionale, tact pedagogic și un spirit creativ, făcându-i pe elevi să devină participanți activi la propria formare. Învățarea prin efort personal, prin manifestarea independenței în acțiune, gândire și exprimare, însoțită de bucurie și satisfacție, va fi temeinică și va genera noi interese de cunoaștere.

Din experiența mea de la catedra am observat că un copil învață mult mai ușor în cadrul unor activități relaxante , spontane și nu în ultimul rând, competitive, mai ales dacă la sfârșit va fi și recompensat. Fiecare copil dorește să fie apreciat și acest lucru îl ajută să fie receptiv în cadrul lecțiilor și să lucreze mai bine. În timpul acestui an școlar am avut ocazia de a aplica jocul didactic, acesta având un caracter practic, folosind exemple din realitatea înconjurătoare. Toate aceste jocuri didactice au fost primite de elevi cu mult interes, ajutându-i să deprindă tot mai mult capacitatea de a crea, de a persevera pentru succes, de a rezolva situații în maniere cât mai originale. Jocurile didactice desfășurate într-un climat educațional cu largi deschideri la nou pot prefigura metode de stimulare a creativității.

Așadar, jocurile didactice desfășurate în această perioadă constituie o excelentă școală a educației, a conduitei, fanteziei și imaginației, a energiei, toate acestea datorându-se valorilor instructiv-educative. Acesta stimulează și antrenează imaginația, gândirea creatoare, reprezentările, memoria, precum și unele trăsături pozitive de voință și caracter.

În situațiile de joc, copilul realizează cea mai autentică învățare fără un efort deosebit, având impresia că se joacă. Cadrul didactic este acela care asigură o justă îmbinare a activității de învățare cu elementele de joc și care subordonează jocul scopurilor didactice ale lecției. Făcând din învățarea prin jocurile didactice un stil obișnuit de lucru cu elevii se pot constata nu numai progrese la învățătură, ci și o participare voluntară tot mai deschisă a elevilor la lecție, un interes sporit și o evidentă plăcere pentru lecțiile în care este folosit jocul didactic. Învățarea prin efort personal, prin manifestarea independenței în acțiune, gândire și exprimare, însoțită de bucurie și satisfacție, va fi temeinică și va genera noi interese de cunoaștere.

Prin joc elevii valorifică cunoștințele și deprinderile însușite, își manifestă spontan calitățile comportamentale, stimulând atitudinea pozitivă față de muncă, relații colegiale în colectiv. Jocurile influențează pozitiv volumul și calitatea cunoștințelor elevilor, formarea și consolidarea deprinderilor de soluționare corectă și rapidă, perspicacitatea și potențialul lor creativ.

Stimularea potențialului creativ al copiilor este influențat, într-o mare măsură, de conduita creativă a cadrului didactic, de modul în care acesta știe să creeze un mediu de învățare interactiv, incitator și dinamic.Aceasta presupune asigurarea climatului favorabil pentru exprimarea ideilor proprii de către copii, stimularea copiilor de a căuta noi conexiuni între fenomene, de a imagina noi soluții pentru probleme care se pot rezolva într-o manieră rutinieră, de a asocia imagini și idei, de a emite idei și de a dezvolta ideile altora. Conduita creativă a cadrului didactic asigură antrenarea copiilor în soluționarea unor “probleme” de tip divergent, angajarea în prelucrarea, organizarea și reorganizarea datelor, asigurarea dinamismului intelectual și afectiv, respectarea individualității fiecărui copil, adaptarea constructivă la natura copilului. Strategia didactică adoptată de profesor, modalitățile de motivare, de evaluare, formele de grupare, de formulare a sarcinilor de învățare, creează premisa valorificării conținuturilor, în direcția stimulării potențialului creativ al copiilor:”creativitatea este un proces de învățare aparte, în care elevul și profesorul sunt una și aceeași persoană”(Arthur Koestler) ,deziderat spre care ar trebui să tindem cu toții, acest exercițiu putând constitui un pas în această direcție.

Manifestând creativitate, învățătorul va determina avântul libertății și creativității copiilor, va realiza ehilibru între preocupările pentru formarea gândirii logice, raționale, flexibile, fluide, creatoare, depășind înțelegerea îngustă, eronată, potrivit căreia libertatea de manifestare și creație a copiilor se dezvoltă spontan. Gama jocurilor didactice este foarte variată. Imaginația învățătorului poate genera jocuri noi, dintre cele mai ingenioase. Pot fi stimulați și elevii să compună ori să adapteze jocurile la situații noi.

Aplicând cu pricepere jocul didactic, învățătorul trebuie să poată valorifica unele din bogatele resurse formativ-educative ale acestuia în angajarea personalității copilului de a desfășura o activitate ce solicită efort susținut, dar într-o atmosferă de voie bună, de cooperare, de înțelegere . Uneori experiențele de viață ale copiilor pot fi imprevizibile. Este important să ne învățăm elevii să fie atenți, buni observatori și receptivi la situațiile prin care trec.

Calea către succes este un proces de încercări și ajustări în care cele mai importante arme vor fi răbdarea și abilitatea de a renunța la dualitatea "corect / greșit" pentru a o înlocui cu o gândire fluidă, care circulă liber și creativ între "funcționează" și "mai are nevoie de lucru".

Consider că metoda jocurilor trebuie să facă parte din strategiile didactice de predare- învățare, pentru că pune în funcție toate forțele intelectuale ale școlarilor dar și trăirile lor afective.

Metode de stimulare a creativității elevilor:

– prin asigurarea unui mediu care permite copilului să exploreze și să se joace fără restrângeri exagerate.

– prin adaptarea la ideile copilului, fără a încerca o structurare a ideilor lui astfel încât să se potrivească cu cele ale adulților.

– prin acceptarea ideilor neobișnuite ale copilului, fără a judeca modul divergent în care acesta rezolvă o problemă.

– folosirea de modalități creative pentru rezolvarea problemelor, în special a problemelor ce apar în viața de zi cu zi.

– alocarea a destul timp copilului pentru explorarea tuturor posibilităților, pentru trecerea de la ideile obișnuite la idei mai originale.

– provocarea elevilor să vină cu idei de a îmbunătăți experiența lor în școală.

– încurajarea procesului, iar nu a scopului.

– generarea unor subiecte relevante și interesante pentru elevi, în cadrul cursurilor și în afara lor;

– fiecare activitate importantă trebuie să fie documentată (poze, fișe, desene etc.) și păstrate rezultate ale acestea, afișate în clasă; pot fi o sursă de inspirație și motivație pentru activități ulterioare.

– moderarea și inițierea unor dialoguri și întâlniri;

– explorarea unor noi direcții de activități extracuriculare;

– traducerea vizual și grafic a unor subiecte și concepte.

După ce deprind principiile și metodele unei abordări creative, elevii cu care lucrăm vor putea să le folosească în activitățile zilnice. Pot reuși astfel, printre altele:

Să genereze mai repede și mai ușor idei noi pentru prezentări sau eseuri;

Să lucreze mai organizat și mai eficient în echipă;

Să-și prezinte mai ușor, mai clar și mai argumentat ideile și opțiunile;

Să aibă o abordare constructivă în fața obstacolelor, să gândească orientat spre soluții;

Să exploreze o arie mai largă de opțiuni academice sau de carieră.

În rezultatul cercetării efectuate s-a ajuns la concluzia că școlarul mic are nevoia de a fi stimulat creativ pentru a se forma ca personalitate și individualitate. Astfel, constatăm că ipoteza studiului a fost confirmată.

Bibliografie

Amabile, T.- Creativitatea ca mod de viață. Ghid pentru părinți și profesori, Editura Știință și tehnică, București, 1997

Antonovici Ștefania, Neanțu Paula- Jocuri și activități alese, Editura Aramis, București, 2008

Bocoș, Mușata- Instruire interactivă. Repere pentru reflecție și acțiune, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002

Cerghit, Ioan -Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976/2006

Cerghit, I. T. Radu, E. Popescu, L. Vlăsceanu- Didactica, E.D.P., București, 1995

Chateau, Jean – Copilul și jocul, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970

Chelcea, Adina-Psihoteste, Societatea „ Știință și tehnică”, S.A, București, 2002

Claparede , Eduard –Psihologia copilului și pedagogie experimentală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1975

Clinciu,A.,-Creativitatea, în vol.”Pregătirea psihologică, pedagogică și metodică a profesorilor”, Ed.Universității “Transilvania”, Brașov, 2001;

Crețu, Elvira- Psihopedagogie școlară pentru învățământul primar, Editura Aramis, București, 1999

Cretu, Tinca- Psihologia vârstelor, Editura CREDIS, București, 2001.

Cristea, S. – Dicționar de termeni pedagogici, Editura Didactică și Pedagogică, 1998

Dumitriu Ghe, Dumitriu Constanța- Psihologia procesului de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București,1997

Dumitru A., Dumitru V.G- Jocuri didactice pentru formarea și dezvoltarea unor competențe la elevii din clasele învățământului primar, Editura Corint, București, 2013

Druță, Maria Elena , Cunoașterea elevului, Eitura Aramis, București, 2004

Fătu, Sanda- Didactica disciplinei Științe ale naturii, Editura Corint, București, 2007

M.E.N., Programa școlară pentru disciplina Matematică și explorarea mediului. Clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a, București, 2013

Năpruiu, Maria- Comunicarea: eficiență didactică, Editura Sitech, Craiova, 2002

Neveanu, Popescu Paul –Dicționar de psihologie, Ed.Albatros, București, 1978

Nicola , Gr. , Stimularea creativității elevilor în procesul de învățământ ,E.D.P. , București, 1981

Oprea, Crenguța Lăcrămioara- Strategii didatice interactive, Editura Didactică și Pedagogică, București,2009

Piaget, Jean –Psihologie și pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976

Piaget, Jean, Barbel Inhelder, Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București,1969

Planchard, Emile- Introducere în pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București,1976

Postelnicu, C.- Fundamente ale didacticii școlare, Editura Aramis, București, 2000

Roco, Mihaela -Creativitate și inteligență emoțională, Editura Polirom, Iași,2001

Roșca, A.- Creativitatea generală și specifică, Editura Academiei, București, 1981

Sălăvăstru, Dorina- Psihologia educației, Editura Polirom, Iași, 2004

Simister , C.J ( trad. Petrilă C. , Panțir. I) – Jocuri pentru dezvoltarea inteligenței și creativității copiilor, Editura Polirom, Iași, 2011

Stoica, A.- Creativitatea elevilor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983

Șchiopu Ursula , Verza Emil, Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981

Șchiopu, U.,(coord.)- Probleme psihologice ale jocurilor și distracțiilor, Editura Didactică și Pedagogică , București, 1970

Cotuna Rafila, Cotuna Emil –Stimularea creativtății elevilor prin jocuri didactice, Revista – Învățământul primar, nr 1-3, Editura Miniped, București, 2006

Tică, Carmen- Științe și cunoașterea mediului. Didactica științelor și a cunoașterii mediului în învățământul primar și preșcolar, M.E.C- Proiectul pentru învățământul rural, București, 2007

Zlate, Mielu- Fundamentele psihologiei, Editura Universitară, București, 2006

Saptamana creativă / faccebook.com

Anexe: