Jocul Didactic In Ora de Educatie Muzicala

„Să ții în palmă sufletul unui copil este cu siguranță un privilegiu;

să fii important în viața unui copil este, poate, un dar divin.”

(J.J. Rousseau)

CUPRINS

ARGUMENT 7

I. CE ESTE JOCUL DIDACTIC MUZICAL? (Definiri. Clasificare) 9

I.1. Jocul 9

I.2. Jocul muzical 12

I.3. Jocul didactic muzical 14

I.4. Clasificarea jocurilor didactice muzicale 18

II. ROLUL JOCULUI DIDACTIC MUZICAL 21

II.1. Rolul jocului didactic în dezvoltarea personalității școlarului mic 25

II.2. Stimularea creativității prin jocul didactic 26

II.3. Rolul jocului didactic muzical în însușirea noțiunilor muzicale 30

III. JOCUL DIDACTIC ÎN ORA DE EDUCAȚIE MUZICALĂ. (Aplicații) 33

III.1. Preocupări pentru jocul didactic muzical 33

III.2. Jocul didactic muzical în ciclul primar 37

III.3. Preocupări personale pentru jocul didactic muzical 38

III.4. Aplicații ale unor jocuri didactice muzicale la clasa a II-a 40

CONCLUZII 64

BIBLIOGRAFIE 66

ARGUMENT

În elaborarea lucrării de față am pornit de la premisa că ceea ce am acumulat pe parcursul celor trei ani de studiu aș dori să aplic în activitatea didactică pe care o desfășor. Preocuparea mea permanentă este să mă instruiesc, să țin pasul cu noutățile, dar, cel mai important mi se pare a ști cum să transmit copiilor cunoștințe, cum să le formez deprinderi, cum să-i implic în propria lor formare. De aceea, am încercat să valorific cunoștințele acumulate și să experimentez cât mai mult metoda jocului didactic muzical în orele de educație muzicală.

Un alt motiv pentru care am ales această temă este comportamentul copiilor din ultimii ani: neimplicarea în activitatea școlară, apatia, plictiseala, uneori chiar o ușoară agresivitate. Această atitudine este rezultatul unor diverși factori: expunerea abuzivă la mijloacele masss-media, situația economică a familiei, timpul insuficient pe care îl petrec cu părinții sau lipsa acestora în primii ani ai vieții. Cred că artele – în general și muzica – în special, pot aduce echilibrul în viața copiilor, le pot readuce zâmbetul pe buze, veselia și exuberanța specifică vârstei. Totodată, trebuie să remarcăm faptul că sistemul de învățământ din țara noastră pune accent mai mult pe disciplinele tehnice și mai puțin pe cele de natură artistică. Desigur că această abordare are consecințe negative asupra dezvoltării copiilor. Din experiența la clasă, știu că numai un copil sănătos, cu o dispoziție bună, este activ, curios, dornic de cunoaștere, vine cu plăcere la școală. Muzica, una din cele șapte arte, poate transmite și determina entuziasm, stare de bine, de fapt o serie de stări, sentimente și atitudini propice pentru o activitate școlară eficientă, plăcută, indiferent de disciplină.

Ținând cont de faptul că lucrez cu copii de vârstă școlară mică, iar jocul face parte din viața lor, consider că multe din activitățile școlare pot îmbrăca forma jocului. Astfel, trecerea de la perioada preșcolară la cea școlară se face pe nesimțite, sarcinile se multiplică treptat. Se știe că în timpul jocului copiii se implică total, fac apel la resursele de care dispun, participă cu toată ființa lor, sunt activi, creativi. În aceeași măsură, jocul îi învață reguli, îi învață să fie perseverenți, să se bucure când câștigă o întrecere, să accepte o înfrângere, să își respecte partenerii și adversarii. Toate acestea sunt atitudini care contribuie la formarea comportamentului școlarului.

Elaborarea prezentei lucrări de licență a însemnat corelarea noțiunilor teoretice din literatura de specialitate cu aplicațiile practice de la clasă, coordonate de bază fiind atât experiența mea de învățător, cât, mai ales, cea a coordonatorului științific în educația muzicală a copiilor. Structurată pe trei capitole, lucrarea abordează cele mai importante aspecte ale jocului didactic muzical și utilizarea lui în ciclul primar:

Capitolul I. CE ESTE JOCUL DIDACTIC MUZICAL? (Definiri. Clasificare). Am studiat literatura de specialitate pentru a defini ce este jocul, ce este jocul muzical, ce este jocul didactic muzical.

Capitolul II. ROLUL JOCULUI DIDACTIC MUZICAL: în dezvoltarea personalității școlarului mic, în stimularea creativității, în însușirea noțiunilor muzicale.

Capitolul III. JOCUL DIDACTIC ÎN ORA DE EDUCAȚIE MUZICALĂ. (Aplicații). Am descris un set de jocuri didactice muzicale aplicate la clasa mea pe parcursul anului școlar 2012-2013, precum și rezultatele obținute.

Lucrarea conține în încheiere câteva observații și concluzii referitoare la tema aleasă spre cercetare, respectiv în privința aplicării jocului didactic la orele de educație muzicală.

I. CE ESTE JOCUL DIDACTIC MUZICAL? (Definiri. Clasificare)

Pentru a putea răspunde la acestă întrebare am început cercetarea de față pornind de la definirile noțiunii de joc existente în diverse repere bibliografice, apoi am explicat sintagmele joc muzical și joc didactic muzical, sintagme specifice domeniului pedagogiei muzicale.

I.1. Jocul

În Dicționarul explicativ al limbii române se precizează că jocul este o activitate distractivă (mai ales pentru copii), un mod de a petrece timpul, amuzându-se cu diferite jocuri sau jucării. Termenul provine din latinescul jocus.

Studiind bibliografia de specialitate am găsit mai multe definiții ale jocului. De exemplu, Ana Munteanu afirmă: Jocul devine joacă, adică o mimare a acțiunilor celor ce-l conduc (părinți, profesori, copii mai mari) pe un scenariu simplificat la elementar prin care cel implicat nu-și asumă responsabiliăți, ci urmărește numai plăcerea.

Când pronunțăm cuvântul joc, ne gândim întotdeauna la o activitate care îți aduce bucurie, satisfacție și în care nu te mai simți încorsetat. Dacă nu simți toate acestea, înseamnă că nu este joc. Johan Huizinga afirmă cu tărie că orice joc este în primul rând și mai presus de toate o acțiune liberă. Jocul din ordin nu mai este joc. Jocul cere implicare afectivă și efectivă, responsabilitate, dăruire. Copilul își creează un mediu al lui în care se joacă și unde se antrenează cu multă pasiune (imaginația este liberă să aducă în joc tot ce își dorește), unde își exersează și perfecționează abilitățile, în care îi sunt activate interesele, motivele, i se cultivă încrederea în forțele proprii.

Jocul îmbracă diferite forme, în funcție de nivelul de vârstă: de la jocul naiv, pur imaginar al copilului de 2–3 ani, la jocul care imită situații din mediul înconjurător, la jocul pe bază de reguli, cu scop precis și finalizare elaborată, unde participarea este organizată, voluntară. Prin intermediul jocului se formează activitatea psihică a copilului și tot prin joc ea se dezvoltă și se restructurează în permanență.

Pedagogul Ivan Eveen afirmă că jocul este o îmbinare între:

angajare – participare facultativă;

supunere la regulă – libertate;

utilitate – gratuitate;

canon – euforie;

sens – lipsă de noimă;

seriozitate – amuzament.

Din această combinație, încet–încet, copiii achiziționează informații despre lumea care îi înconjoară, își formează diferite deprinderi, atitudini și comportamente. Toate se completează, se perfecționează odată cu trecerea timpului. Jocul poate fi un exercițiu pregătitor în vederea activității serioase, pe care i-o va cere viața.

Seriozitatea constă în faptul că un copil, când se joacă, evadează din lumea reală în una imaginară unde se crede zmeu, împărat, profesor, doctor, unde are „responsabilități”, unde are de luat decizii, unde are atitudini față de unele evenimente care apar în joc. Rolurile pe care le joacă pot fi o imitare a activităților adulților, a eroilor preferați din povești sau, pur și simplu, roluri create de ei. Copilul reprezintă o lume diferită de cea a adulților, o lume creată, imaginată de el, unde poate controla și stăpâni totul, unde are „misiuni importante“ de îndeplinit, unde oamenii mari „nu pot interveni“ pentru că le „strică vraja jocului“. Lumea în care trăiește copilul reprezintă o anticipare a preocupărilor sale de mai târziu. De aceea, atunci când adulții se amuză de jocurile lui, el este trist. Pentru el, jocul este foarte serios. Jean Chateau, în lucrarea Copilul și jocul, dă exemplul unui copil supărat care i-a spus: Știu bine că nu-i adevărat; dar nu vreau să mi se spună aceasta.

Jocul reprezintă o preocupare ce-i satisface copilului nevoia de activitate și în care se reflectă realitatea. În joc se manifestă liber și spontan, ceea ce îi permite să cunoască lumea înconjurătoare – mânuind anumite obiecte, descoperind ce însușiri au, la ce folosesc (de exemplu, vesela din bucătărie, instrumentarul medical, mobilierul păpușii), înțelegând anumite comportamente ale adulților (De-a tâmplarul, De-a soldații, De-a învățătorul). Vocabularul utilizat în jocuri este format dintr-o gamă largă de categorii și de semne: denumirile jocurilor, numele personajelor, numărul, vârsta și sexul participanților, aranjarea în spațiu a jucătorilor și a obiectelor necesare, acțiunile jocului, ritmul jocului, textul rostit sau cântat, destinatarul real sau imaginar al jocului.

Eugenia Popescu definește jocul ca fiind o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea ce și-o imaginează singur. Varietatea jocurilor depinde de experiența de viață pe care o are copilul la un moment dat. Cu cât are mai multe informații despre lumea înconjurătoare, cu cât intră în contact cu mai multe persoane și află informații din diverse domenii, cu atât jocurile sunt mai diverse, mai complicate. Altfel, copilul joacă zilnic același joc, cu mici variații.

În viziunea Ursulei Șchiopu, jocul ar fi specific numai copilăriei: Jocul este un fenomen tranzitoriu ce exprimă trăirile și conduita copilului. Jocul creează utilități sociale doar prin faptul că stimulează tonusul, antrenarea și participarea omului. La acestea se adaugă faptul că antrenarea psihomotorie foarte activă ce are loc în joc contribuie la dezvoltarea fizică generală […] fapt ce face ca jocul să aibă funcții formative și sociale.

Pe măsură ce copilul crește și ajunge într-un colectiv (grădiniță, școală), jocurile încep să devină dirijate de către adulți. Această dirijare are o latură pozitivă pentru că orientează, canalizează preocupările copiilor, dar, dacă se intervine brutal în jocul lor (se impun reguli care le depășesc potențialul, nu le lasă libertate de manifestare), jocul se transformă într-o activitate impusă care nu mai prezintă interes, le blochează gândirea, imaginația, creativitatea. De aceea, educatorul trebuie, înainte de toate, să aibă în vedere două aspecte: să-și imagineze că este copilul care se va juca și, în același timp, să urmărească o sarcină didactică îmbrăcată într-o formă atractivă, antrenantă, care să producă bucurie, plăcere, satisfacție.

Totodată, copilul trebuie să fie capabil – până la finalizarea perioadei preșcolare – să respecte regulile unui joc, să ducă până la capăt o sarcină și să nu o abandoneze pe parcurs, să i se dezvolte spiritul de echipă, să fie tolerant. Copiii care se joacă în gradiniță doar de dragul jocului, fără a dobândi vreo deprindere, vor întâmpina mari greutăți în clasa I, anevoios de depășit, care de multe ori sunt soldate cu eșec școlar, dificil de gestionat și de rezolvat de către învățător.

În grădiniță, în special, dar și în primele clase primare, jocul este calea cea mai accesibilă de transmitere de cunoștințe și, în mod deosebit, de formare și dezvoltare de competențe. El se folosește la toate disciplinele (limba română, matematică, educație fizică, educație muzicală, cunoașterea mediului). Prin joc, copilul își lărgește orizontul de cunoaștere, dobândește deprinderi, imaginația creatoare este stimulată, învață să se comporte în diverse situații, devine flexibil, tolerant, își învinge teama, se simte util și capabil să facă față provocărilor, descoperă că știe și că poate face multe lucruri.

Jocul are un rol hotărâtor în parcursul spre adult. De aici decurg preocupările școlii pentru a înlesni învățarea prin joc. Dacă lecțiile ar fi pur științifice, sobre, în liniște deplină, cu intervenții ale copilului numai atunci când i se cer, acestea ar deveni un robot care execută ceea ce a fost programat. Jean Chateau spunea, în lucrarea Copilul și jocul, că fără joc nu ar mai exista lumea minunată a copiilor, sursa bucuriilor și grijilor noastre, că oamenii ar fi mai triști și mai tăcuți, fără inteligență și suflet. Autorul este convins că inteligența și sufletul se fabrică numai prin joc.

Trăsătura esențială a jocului este creativitatea. Copilul dă obiectelor simple din jurul său și tovarășilor de joc roluri importante: bățul devine cal, o cutie de carton este casa păpușii, fratele mai mare este tata, surioara mai mică este copilul propriu de care trebuie să aibă grijă (să-i dea mâncare, să-l învețe să vorbească frumos), scaunele culcate sunt vagoanele trenului etc.

La vârsta adolescenței jocul are alte conotații. Prin joc își încearcă posibilitățile creatoare, dorința de afirmare, dorința de succes. Evadarea în lumea scrisului, a picturii, a muzicii este tot o formă de joc pentru că înseamnă libertate de gândire, de imaginație. Adolescentul începe să-și imagineze ce dorește să facă în viață, își plănuiește perioada imediat următoare a vieții, își imaginează viitorul. Acestea sunt tot forme ale jocului.

Nici adultul nu se rupe de joc. În fiecare om mare există o doză de copilărie fără de care nu ar fi complet. Multe dintre activitățile adulților se desfășoară pe scheletul unui joc: își imaginează cum va fi casa pe care o vor construi, cum vor petrece în concediu, își imaginează viitorul copiilor lor. Jocurile specifice adulților au o contribuție foarte mare la reechilibrarea fizică și psihică, la sporirea randamentului în muncă. Practicarea unui sport, frecventarea unui club de dans, cultivarea unor pasiuni care nu au legatură cu locul de muncă sunt tot atâtea activități recreative ce pot intra în categoria jocurilor. Putem să îi amintim pe scriitori, inventatori, pictori, muzicieni, care „se joacă“ având drept „jucării“ sunetele, cuvintele, culorile. Atunci când creează, ei evadează din lumea realului într-o lume numai lor accesibilă. Așadar, putem remarca faptul că jocul s-a născut odată cu omul și îl însoțește toată viața.

I.2. Jocul muzical

Jocul muzical este prezent în viața copilului încă de mic: mama îi cântă ca să nu mai plângă sau ca să-l adoarmă, când crește mai mare se joacă cu frații, prietenii, folosind numărători, cântece pentru melc, buburuză. La grădiniță și în clasele primare, copiii învață și practică jocuri cu cântec în recreații, ca activități în completarea lecțiilor.

Elena Chircev aduce în atenția noastră concepția Mariei Montessori, care spune că la copii, până la intrarea în școală, este important să se asigure existența unei practici muzicale destul de intense în jurul copiilor, a unui mediu muzical care să poată dezvolta un ‹‹simț›› și o ‹‹inteligență muzicală››.

Jocul muzical se înscrie pe această direcție și trebuie să fie permanent în viața copiilor și în atenția adulților din preajma lor. Prin aceste jocuri se formează și se dezvoltă simțul ritmic, auzul muzical, se învață și se dezvoltă atitudini, comportamente. Ele sunt cântece însoțite de acțiune. Acțiunea rezultă din conținutul textului, din conținutul melodic și din caracterul lui. Melodia este cea care, prin imaginile muzicale, aduce starea de spirit potrivită desfășurării jocului. Copiii mici își exprimă cu mare ușurință trăirile și sentimentele prin intermediul jocurilor însoțite de cântec. În lucrarea Cântec și joc, Ion Pop și Nicolae Popescu remarcă valoarea educativă și cerințele muzicale de bază la care răspund jocurile muzicale:

dezvoltarea auzului muzical și a vocii copiilor;

a dragostei și interesului pentru muzică;

formarea gustului estetic-muzical;

formarea unor deprinderi practice muzicale;

învățarea unor melodii accesibile și frumoase;

realizarea unor intense trăiri emoționale.

Melodiile jocurilor muzicale selectate pentru fiecare nivel de vârstă au în vedere următoarele: să fie simple, să nu ridice probleme de intonație și ritm, să fie accesibile, atractive, să aibă valoare muzicală. Fiecare joc are un conținut al textului literar și unul melodic, iar acestea dau sensul jocului: dinamica, expresivitatea etc. Unele sunt dinamice, energice (jocul Cine-i iute de picior), altele liniștitoare, calme (jocul Ghicește floarea).

Jocul muzical în care se intonează un cântec, însă acțiunea desfășurată nu are legătură cu noțiunile muzicale, poate fi considerat un joc cu suport muzical, având doar rol distractiv, recreativ. Acest tip de joc trebuie să stea în atenția cadrelor didactice și să fie utilizat, dar să nu fie confundat cu jocul didactic muzical, care are în vedere o sarcină din programa școlară. Pentru a înlătura eventualele confuzii, vom evidenția în subcapitolul următor caracteristicile jocului didactic muzical.

I.3. Jocul didactic muzical

Jocul didactic este o metodă de învățământ. Pentru a înțelege mai bine acest aspect al jocului, cel didactic, vom prezenta în continuare câteva generalități despre metodele didactice.

Termenul metodă provine din limba greacă: methodos (odos = cale, drum și metha = către, spre). Metodă înseamnă: cale de urmat, care duce spre, traseu de urmat pentru descoperirea, cercetarea unui lucru, fenomen sau pentru atingerea unui scop, a unui rezultat. Metoda vizează două aspecte diferite: metoda de cercetare științifică și metoda de instruire. Ele au scopuri, obiective diferite, diferența fiind în finalitate.

Metoda didactică reprezintă un instrument, o modalitate de lucru care înlesnește transmiterea de cunoștințe elevilor. Însă, ea nu are aceeași semnificație pentru dascăl și pentru elev. În lucrarea Metode de învățământ, Ioan Cerghit arată că, pentru profesor, metoda didactică este o cale de organizare și conducere a activității de cunoaștere (învățare) a elevului; o cale de conducere înspre construcția cunoașterii individuale; un instrument didactic cu ajutorul căruia îi determină pe copii la un demers de asimilare activă a unor cunoștințe, de stimulare […] a dezvoltării forțelor lor cognitive, intelectuale. El trebuie să cunoască foarte bine metoda, să știe pașii pe care trebuie să-i parcurgă, să știe de la bun început care va fi scopul și finalitatea metodei folosite, spre ce îi conduce pe elevi, cum le stârnește interesul și dorința de cunoaștere. Toate acestea sunt reperele profesorului atunci când decide să folosească o anumită metodă.

Pentru elev, metoda reprezintă traseul pe care îl parcurge de la necunoaștere la cunoaștere, de redescoperire a unor adevăruri noi pentru el; o modalitate de asimilare activă a unui sistem de noi cunoștințe, priceperi și deprinderi (tehnici de acțiune), de dezvoltare a potențialităților sale de cunoaștere și acțiune.

În învățământul actual, metoda didactică este modalitatea pe care dascălul o adoptă cu scopul de a le facilita elevilor capacitatea de a găsi singuri calea de rezolvare a problemelor teoretice, dar, mai ales, a celor practice întâlnite în timpul învățării. Același autor arată că metoda de învățământ este o tehnică de lucru cu trei componente:

elemente de programare (a secvențelor, operațiilor, comportamentelor);

elemente de comandă sau dirijare a activității elevului;

elemente de legătură retroactivă (feedback).

Dacă activitatea, competențele nu sunt verificate, corectate imediat, metoda poate să dirijeze elevii pe o cale greșită, ineficientă. Fiecare metodă, la rândul ei, presupune mai multe procedee de lucru ce conduc, programat, etapele de învățare pentru atingerea unui obiectiv. Este lesne de înțeles motivul pentru care profesorul trebuie să cunoască foarte bine sarcinile, competențele pe care le are de format la elevi și, în funcție de acestea, dar și de potențialul copiilor, să-și aleagă metoda, apoi procedeele cele mai potrivite pentru a obține rezultate maxime. O metodă aplicată la un moment dat cu rezultate bune nu poate fi la fel de eficace în altă conjunctură și, atunci, feedback-ul este cel care dă permanent măsura eficienței metodei, reglează următorii pași necesari.

În concluzie, o metodă didactică are valoare și se justifică dacă angajează elevul într-un efort de învățare și gândire, într-un act de trăire afectivă și de manifestare volițională, [….], să devină cauza propriei depășiri, forța motrice care aduce un progres de ordin cantitativ și calitativ în propria lui formație (ca fond de cunoștințe, modalități de reprezentare a realității). Elevul trebuie să fie co-participant activ în formarea sa, prin efort propriu. Depinde de măiestria profesorului, de felul în care știe să-l motiveze și să-l stimuleze. La disciplina educație muzicală, mai ales în învățământul preșcolar și primar, una dintre metodele cele mai eficiente este jocul didactic muzical.

După Dicționarul de termeni pedagogici al lui Sorin Cristea, jocul didactic reprezintă o metodă de învățământ în care predomină acțiunea didactică simulată. Această acțiune valorifică la nivelul instrucției finalitățile adaptative de tip recreativ proprii activității umane. Este de datoria fiecărui cadru didactic să fie preocupat de cunoașterea și aplicarea acestei metode în lecțiile de educație muzicală, de tipurile de lecții în care se poate aplica și de momentele lecției. Copilul nici nu-și dă seama că muncește, că este evaluat. El se mobilizează cu toate forțele pentru că este un joc, pentru că jocul îl relaxează, îl bucură, îi aduce satisfacții.

Gabriela Munteanu constată că jocul didactic muzical reorganizează, redescoperă și face aplicații în chipuri diferite care se asimilează fără efort deosebit programei școlare. Pentru aceasta, educatorul știe cel mai bine ce sarcină didactică urmărește, care este forma sub care o prezintă, ce cântec este mai potrivit acelei sarcini, cum îl poate transforma în joc didactic, care este potențialul fiecărui colectiv de elevi. Profesorul poate folosi culegerile de jocuri didactice ale specialiștilor în domeniu și, după exemplul, acestora să creeze la rândul lui alte jocuri didactice.

Un aspect important este distincția clară între exercițiu și joc. Exercițiul este o repetare a unei singure sarcini, activități, operații. Paul Popescu-Neveanu precizează: exercițiul este o repetiție frecventă și tenace a unei activități în vederea însușirii și perfecționării ei, a formării de deprinderi și obținerii de performanțe. Jocul presupune schimbări variate, reluări sub altă formă, schimb de roluri, de grupe, lideri de joc etc. Jocul didactic captează elevii, generează energii, nu este monoton, lasă libertate copilului să intervină cu alte idei, să-și imagineze scenarii, alte modalități de desfășurare, practic, face apel la spontaneitatea sa.

Liviu Comes este unul dintre muzicienii care s-au preocupat în mod deosebit de predarea educației muzicale în grădiniță, în ciclul primar și gimnazial. A căutat răspunsuri la întrebarea: De ce nu pot cânta toți copiii? A găsit mai mulți factori: predispoziția individuală, dezvoltarea psiho-fiziologică la diferite vârste (aparatul fonator, auzul, memoria), acțiunea mediului familial (practicarea cântatului de către adulți), acțiunea dascălului.

A observat că acolo unde educația muzicală este predată de profesori de muzică sau educatoare, învățători preocupați de această disciplină, muzicalitatea și deprinderea cântatului în rândul copiilor este evidentă. Nu agreează catalogarea copil afon, ci distonic, adică nu intonează corect sunetele, și este convins că o activitate muzicală sistematică, făcută în colectivități, este capabilă să remedieze deficitul de muzicalitate al unor copii, câștigându-i pentru cântec. Nu se oprește la a constata, ci, caută și soluții: scrie cântece pentru copii, caută metode cât mai accesibile și mai eficiente. Printre acestea se numără și jocul didactic muzical.

După Liviu Comes jocul didactic muzical, în esență, nu este altceva decât un simplu cântec, care angajează pe micii interpreți într-o activitate multilaterală, cântat în grup, dialog, mișcări, gesturi și acompaniament ritmic. Așadar, un cântec se poate transforma în joc didactic prin adăugarea unor elemente de genul: repartizarea melodiei în dialog, solist – clasa de elevi, bătăi din palme, mers ritmic, schimbare de tempo, nuanțe diferite, acompaniere cu instrumente de percuție etc. Pentru ca un cântec să se transforme în joc didactic, Liviu Comes susține că trebuie parcurse următoarele etape:

învățarea cântecului (text, melodie) de către toți copiii;

distribuirea melodiei pe grupe sau soliști;

adăugarea de mișcări;

însoțirea cântecului de acompaniament ritmic.

El propune cântece și jocuri didactice adunate în colecțiile Primăvara – 1976, Ghicitori, jocuri muzicale pentru copii – 1979 sau Azi, Grivei e mânios – Educația muzicală prin cântec a copiilor de vârstă mică, 2002. Tematica acestora se inspiră din lumea apropiată copiilor, au o formă atractivă, dar și rolul de a forma competențe prevăzute în programa școlară.

Jocurile didactice care apelează la instrumente sau jucării muzicale sunt de un real folos. Jocul capătă o formă atractivă, dezvoltă simțul ritmic, solicită atenția suplimentar (să cânte melodia, să o susțină ritmic și să manevreze corect instrumentul sau jucăria muzicală).

Ana Motora-Ionescu a studiat jocul didactic în predarea educației muzicale în ciclul primar și a găsit diferite formule de cântare vocală după auz, de interpretare, improvizații ritmice și melodice, de audiere a muzicii. Ne atrage atenția să avem permanent în vedere, pe perioada ciclului primar, sarcinile specifice:

ascultarea;

cântarea vocală după auz;

mișcarea corporală;

ritmul – dezvoltarea simțului ritmic;

melodia – dezvoltarea simțului melodic;

interpretarea muzicală;

creația – improvizații ritmice, melodice, melodico-ritmice;

cântarea instrumentală – jucării muzicale;

scrierea și citirea muzicală.

Autoarea lămurește conținutul verbelor a asculta și a audia muzică: a asculta înseamnă a deprinde copilul cu sunetele din mediul înconjurător (a-l dirija să distingă înălțimi, durate, ritmuri, timbre, dinamică), iar a audia înseamnă deprinderea de a-și concentra atenția spre un flux melodic, de a percepe și reflecta asupra mesajului muzical.

Ana Motora-Ionescu propune un repertoriu limitat de piese muzicale de audiat, mai ales piese instrumentale, abordare pe care Gabriela Munteanu, în lucrarea Jocuri didactice muzicale, nu o împărtășește. Ea observă: Adevărata audiție este blocată tocmai de această idee neproductivă care frânează și blochează jocul de asociații, subapreciază posibilitățile de lucru cu un mesaj non–verbal, non–figurativ cum este muzica instrumentală. Se propun asocieri de tipul: vioara sună dulce, luminos, violoncelul cald, bărbătesc, trompeta este guralivă și entuziastă etc..

Studiind literatura de specialitate am constatat că jocurile didactice muzicale au o plajă generoasă de acoperire a competențelor din domeniul educației muzicale în învățământul primar, atât prin conținut, cât și prin forma lor de desfășurare. De aceea, în subcapitol următor, vom prezenta o clasificare a lor, în funcție de mai multe criterii.

I.4. Clasificarea jocurilor didactice muzicale

Înainte de clasificarea jocurilor muzicale, considerăm necesară o prezentare a programei școlare pentru clasele primare, întrucât printre criteriile de clasificare se regăsește și cel în funcție de competențele muzicale ale elevilor.

Educația muzicală în ciclul primar are în vedere câteva competențe generale, realizabile într-un ciclu de învățământ, și competențe specifice corespunzătoare pentru fiecare an de studiu. Competențele generale prevăzute în Curriculum-ul Național, din anul 2003, sunt:

Valorificarea în practica muzicală vocală și instrumentală a elementelor de limbaj muzical receptate;

Exprimarea prin muzică.

La acestea, în ciclurile următoare, se adaugă și alte competențe care vor dezvolta și perfecționa ceea ce s-a asimilat anterior.

În raport cu competențele generale, programa școlară prevede competențele specifice valabile pentru fiecare an școlar și activitățile de învățare. Ca fiecare disciplină de învățământ, educația muzicală are un limbaj specific, instrumente de lucru specifice, metode de însușire a limbajului muzical și de expimare prin muzică. Pe lângă conținuturile obligatorii din programa școlară, putem spune că muzica se folosește și de parametrii sunetului (înălțime, timbru, durată, intensitate), de un sistem de semne, simboluri. Cu ajutorul lor se învață limbajul muzical, se exprimă sentimente, trăiri care, la rândul lor, au efecte asupra comportamentului și atitudinii elevilor.

Tot în programa școlară se regăsesc și exemple de activități de învățare. Ele au în vedere cele două stadii ale educației în ciclul primar: perioada prenotației (clasele I și a II-a) și perioada notației muzicale (clasele a III-a și a IV-a). Întrucât cercetarea noastră se va axa pe ultima perioadă a etapei achizițiilor senzoriale (etapa achizițiilor senzoriale cuprinde perioada de la 3 ani până la clasa a III-a), ne vom referi doar la conținuturile claselor I și a II-a, pentru care programa prevede următoarele conținuturi ale învățării:

Cântarea vocală (deprinderi specifice de cânt – emisia naturală, dicția; deprinderi de cântare în colectiv);

Cântarea instumentală (jucării muzicale, percuție corporală, cântare cu acompaniament);

Elemente de limbaj muzical:

– timbrul (surse sonore din natură și din mediul înconjurător, sunete cântate-vorbite, sunete vocal-instrumentale);

– ritmul (sunete lungi și scurte, marcarea structurilor ritmice, marcarea timpilor egali ai măsurii, audiția interioară, recunoașterea auditivă a structurilor ritmice din cântece, improvizația ritmică spontană, durate muzicale – pătrimea, optimea, doimea și pauza de pătrime);

– melodia (sunete înalte-joase, mersul melodiei, legătura dintre text și melodie, structurile melodice din cântece, elemente de construcție a melodiei – început, sfârșit, improvizația melodică, genuri muzicale – folclorul obiceiurilor de iarnă);

– interpretarea (procedee armonico – polifonice: grupe alternative, solist-cor, lanț, dialog; nuanțe: tare-încet-mediu; mișcarea pin muzică: liberă, ritmică, pe timpii măsurii, inspirată de caracterul muzicii).

După consultarea programei și documentarea din lucrările de specialitate referitoare la jocurile didactice muzicale, prezentăm clasificarea acestora în funcție de următoarele criterii:

în funcție de competențele generale și specifice ale ciclului primar (valorificarea în practica muzicală vocală și instrumentală a elementelor de limbaj muzical receptate; exprimarea prin muzică):

– jocuri didactice pentru dezvoltarea auzului muzical și a vocii;

– jocuri didactice pentru dezvoltarea simțului ritmic;

– jocuri didactice pentru stimularea creativității.

în funcție de conținut:

a) jocuri didactice muzicale de formare a competențelor specifice muzicale:

– jocuri melodice;

– jocuri ritmice;

– jocuri de diferențiere timbrală;

– jocuri pentru însușirea elementelor de expresie (nuanțe, tempo);

– jocuri de dicție;

– jocuri cu mișcări sugerate de textul cântecului;

– jocuri – dans.

b) jocuri de stimulare a spiritului creativ, a imaginației:

– jocuri de asociere la o muzică dată a unor elemente (imagini, mișcări, descrieri).

c) jocuri de socializare a copiilor:

– jocuri pentru formarea spiritului de echipă;

– jocuri pentru depășirea timidității;

– jocuri pentru formarea unei aderări la un concept.

în funcție de mijloacele didactice:

– jocuri cu cântec (jocuri axate pe cântec);

– jocuri – audiție (jocuri axate pe audiție);

– jocuri – exerciții (jocuri axate pe exercițiu).

în funcție de sarcina didactică:

– jocuri utilizate în predarea cunoștințelor;

– jocuri de consolidare a cunoștințelor;

– jocuri de recapitulare a cunoștințelor;

– jocuri de evaluare a cunoștințelor.

Așadar, observăm că există o varietate de funcții și roluri pe care le poate îndeplini jocul didactic muzical, ceea ce consolidează statutul său de instrument didactic de mare utilitate în procesul de predare – învățare. Pentru a aprofunda beneficiile utilizării sale, am dedicat un capitol separat acestui aspect.

II. ROLUL JOCULUI DIDACTIC MUZICAL

Evoluția societății noastre, însoțită și de dezvoltarea accentuată a tehnologiei, a condus în cele din urmă la situația în care oamenii cântă din ce în ce mai puțin cu vocea, apelând la mijloacele de redare atât de diverse de care dispun. Am constatat, mergând în vizită la elevii mei, că părinții le cumpără CD-uri cu melodii, povești, filme pentru copii. Astfel, părinții își pierd treptat deprinderea de a cânta și nu-i mai învață pe cei mici vreun cântec, nu le mai spun vreo poveste. Dacă sunt întrebați de la cine știu un cântec sau o poveste, de cele mai multe ori spun că le știu de la copiii din grupul de joacă, uneori de la bunici și, mai rar, de la părinți. Din nefericire, părinții au tot mai puțin timp la dispoziție pentru a petrece cu copiii lor. De aceea, această sarcină rămâne din ce în ce mai mult în grija școlii.

Liviu Comes a analizat mulți ani activitățile muzicale și culturale din școli, exprimându-și îngrijorarea pentru modul în care se desfășoară acestea. A constatat că dascălii nu mai antrenează toți copiii în activitățile muzicale, că la serbările școlare folosesc CD-uri cu negativele cântecelor pentru a crea impresia că toți copiii cântă bine, ceea ce este un neadevăr. Este de preferat să se audă un cântec nu tocmai omogen decât mimarea unuia cântat perfect. Este o greșeală imensă a acestor dascăli. Ea rezultă din slaba pregătire muzicală, dar și din mentalitatea că, în raport cu celelalte discipline școlare, muzica nu este importantă. Din experiența personală, pot spune că după o oră de educație muzicală la care s-a participat cu bucurie, copiii se simt eliberați de tensiuni, se încarcă de energie, de bună dispoziție, uită de oboseala de la activitățile anterioare, iar randamentul următoarelor activități este mult mai mare.

Jocul trebuie să fie prezent în viața copiilor pentru că face parte din preocupările lor. Nu este o activitate întâmplătoare, ci are un rol bine determinat în educarea copilului. Johan Huizinga spune: Jocul, ca formă de activitate, ca formă cu tâlc și ca funcție socială – acesta este obiectul lui. Jocul are același rol în viața copilului pe care îl are munca în viața adultului. Și unul și celălalt se află în fața unei provocări, sunt puși într-o situație pe care o au de rezolvat. Uneori le rezolvă, alteori nu. Dacă reușesc, se simt fericiți și împliniți. Dacă nu au realizat ce și-au propus, învață că o nereușită nu-i poate opri, că trebuie să continue, că este nevoie de voință și de perseverență.

Jocul este o încercare – copilul încearcă pentru a se afirma. Prin joc dobândește:

încredere în sine, în ceilalți coechipieri;

inițiativă;

curajul de a concretiza ceea ce gândește;

deprinderea de autocontrol, autostăpânire;

deprinderea de a respecta niște convenții, reguli – stabilite de la început;

bucuria de a câștiga, dar și demnitatea de a se recunoaște învins.

Jocul este calea spre munca adultului; prin joc învață să devină responsabil, dornic de rezultate, să înțeleagă că numai prin perseverență, încercări repetate se ajunge la rezultate; jocul îl învață ce este o sarcină: o sursă de efort, dar și de bucurie.

Jocul generează multe activități superioare, dacă nu chiar toate activitățile superioare – arta, știința, muzica etc. El este un fel de anticameră naturală ce duce spre aceste activități. Copilul ajunge la ele prin intermediul jocului. Copiii care preferă jocurile de competiție se îndreaptă, de cele mai multe ori, spre sport sau o carieră militară, cei care modelează, desenează, cioplesc, cântă și dansează, spre arte.

În majoritatea jocurilor cântecul este prezent. Bucuria câștigării unei competiții se exprimă, de regulă, prin cântec și dans; dacă, de exemplu, un copil își închipuie că este cântăreț, va cânta cu toată dăruirea etc. La vârsta copilăriei muzica se exprimă prin joc. De aceea, activitățile muzicale trebuie să se îmbine permanent cu jocurile pentru a trezi interesul și plăcerea de a cânta. Gustul artistic începe de la joc, apoi se desprinde de acesta, conducând la plăcerea de a cânta, de a asculta muzică.

Trăsătura cea mai importantă a jocului didactic este aceea că îmbină sarcinile didactice cu elementul distractiv și libertatea de exprimare. Sarcinile pe care le au de rezolvat sunt pentru ei pretexte de joc. Jocul trebuie să aibă sarcini accesibile pentru vârsta copilului, să poată gusta din bucuria succesului.

Elena Chircev, în lucrarea Sisteme de educație muzicală, prezintă concepția lui Maurice Martenot despre educația muzicală în școli. Recomandă să se folosească în orele de educație muzicală cântece însoțite de mișcări, numărători și jocuri de copii. Cântecul trebuie să corespundă nevoii de joc a copilului, să producă aceeași bucurie ca și în manifestările spontane ale copilului. Totodată, aceste jocuri trebuie să aibă în vedere niște obiective precise:

să compenseze absența sau insuficiența cântului din familie;

să determine copilul să cânte fără cea mai mică teamă;

să constituie o gimnastică naturală a organului vocal;

să contribuie la structurarea memoriei muzicale;

să dezvolte „cântul interior” prin transpoziția spontană.

Unul dintre specialiștii care au vizat toate aspectele educației muzicale (educația ritmică, melodică, citirea notelor, audiția muzicală, improvizația etc.) este Maurice Martenot, care a scris multe jocuri didactice muzicale ce pot îndeplini aceste obiective.

Un alt mare pedagog care pune accent pe folosirea jocului didactic muzical ca metodă de educație muzicală este George Breazul. El schimbă din temelii programele școlare pentru toate ciclurile de învățământ. În ceea ce privește învățământul primar, George Breazul pornește de la convingerea că metodele, mijloacele didactice și materialul muzical trebuie să fie în concordanță cu particularitățile de vârstă ale copiilor.

Gabriela Viorica Munteanu surprinde foarte bine concepția pedagogului român care a utilizat – ca sursă pentru cântecele cu scop didactic – folclorul românesc. Aceste cântece sunt prezentate într-o formă originală, plăcută și accesibilă copiilor de vârstă mică, așa-numita cântare în valuri. Denumirea, spune Gabriela Viorica Munteanu, este acordată după ilustrațiile cântecelor, în care liniile melodice nu sunt așezate pe portative, ci sunt ilustrate sub forma unor trasee lineare, care sugerează mersul ascendent sau descendent al melodiei, iar desenele care însoțesc aceste trasee sugerează conținutul textului.

Aceste cântece însoțite de imagini se pretează în etapa prenotației și pot fi considerate de copii jocuri muzicale. Ei urmăresc traseul personajelor, observă dacă urcă sau coboară, melodia urmând același traseu firesc. Eroii cântecelor îi atrag pe copii, culoarea, desenul le rămân întipărite în minte. De câte ori li se va cere să indice mersul ascendent sau descendent al unei melodii, își vor aminti de aceste cântece însoțite de imagini și vor sesiza foarte ușor (prin analogie) mersurile melodice. Vom prezenta, spre exemplificare, un cântec al lui Liviu Comes și Nicolae Saxu din lucrarea aceleiași autoare:

Elena Chircev sintetizează concepția lui George Breazul și citează: Viața copilului și, mai ales, fantezia lui deosebit de vie la această vârstă, natura înconjurătoare, anotimpurile, evenimentele proprii lumii copilărești, precum și impulsia firească de creație în joc, în jocul și jucăriile muzicale și în cântec, vor forma substratul obișnuit de experiență sufletească din care trebuie să răsară cântecul și jocul copiilor mici.

Așadar, putem concluziona că jocurile didactice au un rol în:

dezvoltarea psihică generală: facultăți intelectuale, percepții, spirit de observație, imaginație, limbaj muzical, deprinderi muzicale;

educarea morală: stăpânirea de sine, disciplina, peseverența, încrederea în sine, solidaritatea, simțul răspunderii, atitudinea corectă în fața succesului sau a înfrângerii într-o întrecere etc.

În cele ce urmează vom detalia cele mai importante roluri ale jocului didactic, precum și rezultatele obținute prin aplicarea sa.

II.1. Rolul jocului didactic în dezvoltarea personalității școlarului mic

În Legea învățământului din ianuarie 2011, idealul educațional spre care se tinde are în vedere dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, formarea personalității autonome și asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală. Elevul este participant activ la propria formare. Trebuie să se țină cont de disponibilitățile și potențialul lui, iar activitățile să fie cât mai diversificate. Copilul poate să-și exprime opiniile, curiozitățile, are voie să găsească și alte soluții la o problema ivită, are libertate de exprimare. Acesta este mediul în care pesonalitatea lui se poate dezvolta.

Psihologii definesc personalitatea ca fiind rezultatul factorilor biologici-ereditari, a factorilor ce țin de dezvoltarea psihoindividuală, a factorilor culturali și individuali. Trăsătura esențială a unei personalități este reprezentată de conștiința propriei individualități și măsura în care individul se integrează în viața unui grup social. Ea este unică, originală și irepetabilă.

Dorina Sălăvăstru inserează în lucrarea Psihologia educației componentele personalității: sistem de motivații, aspirații, interese, idealuri de viață, temperament, caracter, aptitudini. Sunt aspecte ce trebuie știute și înțelese foarte bine de profesor pentru a ști când și cum să intervină: să accentueze elementele pozitive din comportamentul elevilor, să țină cont de vârstă, să aleagă sarcini, activități în raport cu interesele și posibilitățile lor reale.

Personalitatea copilului este într-o continuă formare, modelare și remodelare – în funcție de mediul în care își desfășoară activitatea, de factorii externi și interni care își pun amprenta. Posibilitățile de formare și dezvoltare a personalității sunt multiple. Paul Popescu-Neveanu, în Dicționar de psihologie, spune că jocul este o formă de activitate specifică pentru copil și hotărâtoare pentru dezvoltarea lui psihică. Sub influența jocului se formează și se restructurează întreaga activitate psihică a copilului.

Una dintre aceste activități este și jocul. El a apărut odată cu omul; oriunde și oricând există copii, există și joc. Jocul ocupă un loc important în viața lui. Prin joc, orice copil imită realitatea din jur: activitățile și preocupările adulților din preajma lui, comportamentele pe care le observă. Are o nevoie interioară de a se juca pentru că în joc are libertatea de a se manifesta, de a face și spune tot ce simte, tot ce gândește, de a lua decizii fără a mai cere permisiunea unui adult. Jocul leagă și dezleagă. Captivează. Farmecă, adică vrăjește. La fel de adevărat este faptul că adultul poate influența maniera de joc a copilului: prin comportamentul lui de zi cu zi (să fie cinstit, să aibă o atitudine corectă și controlată, să fie pozitiv, să nu creeze situații conflictuale). Toate acestea se vor regăsi în jocurile copiilor, dar, mai ales, în comportamentele și atitudinile lui de mai târziu.

Jocul didactic este una din cele mai importante metode care contribuie la dezvoltarea personalității școlarului mic prin crearea unor situații de joc ce-l dirijează spre comportamente și atitudini pozitive. Utilizarea jocului didactic muzical are efecte benefice pentru că …jocul este strâns împletit cu ritmul și cu armonia, cele mai nobile manifestări ale capacității de percepție estetică din câte i-au fost dăruite omului. Întrucât jocul didactic are în vedere o sarcină din programa școlară, jocul se preschimbă în seriozitate, iar seriozitatea în joc.

Așadar, personalitatea este un ansamblu de aptitudini și atitudini. Ea se poate restructura și perfecționa sub impactul condițiilor de mediu și, implicit, a activității școlare. Dacă educatorul nu poate interveni să schimbe condițiile de mediu, poate contribui din plin, prin activitățile și acțiunile întreprinse, la modelarea personalității copiilor.

II.2. Stimularea creativității prin jocul didactic

Termenul creativitate provine din cuvântul latin creare, care are înțelesul de a zămisli, a făuri, a naște. Începând cu pedagogii de școală nouă și până în prezent, psihologii și pedagogii au căutat metode, strategii care să stimuleze creativitatea elevilor. Alexandru Roșca este de părere că învățământul românesc trebuie să aibă în centrul atenției acele strategii care să favorizeze dezvoltarea flexibiliățtii gândirii, care este o componentă esențială a creativității gândirii.

Totuși, psihologii nu au ajuns până în prezent la un punct de vedere comun referitor la noțiunea de creativitate. Dorina Sălăvăstru, în lucrarea Psihologia educației consideră:

Creativitatea reprezintă interacțiunea optimă, generatoare de nou, dintre atitudini și aptitudini, un complex de însușiri și aptitudini psihice care, în condiții favorabile, generează produse noi și de valoare, este capacitatea de a imagina răspunsuri la probleme, de a elabora soluții inedite și originale.

Cercetătorii în domeniul creativității au constatat că există mai multe niveluri ale acesteia: o creativitate expresivă (care înseamnă spontaneitate și libertate de exprimare specifică majorității oamenilor); o creativitate de nivel înalt (creativitatea productivă – specifică tehnicienilor) și creativitatea inovativă (nivelul suprem al creativității, creativitate de care sunt capabili puțini oameni).

Este bine știut faptul că motivația este motorul învățării de orice fel. Ea este aceea care îl determină pe individ să participle la o activitate pentru plăcerea și satisfacția pe care aceasta i-o procură. Mobilul motivației este curiozitatea, acea nevoie interioară de cunoaștere. Satisfacerea curiozității este generatoare de sentimente de mulțumire, de împlinire. Dacă profesorul găsește căile de satisfacere a curiozității și creează situații în care elevul are libertatea să se manifeste, să se exprime, drumul spre creativitate este deschis.

Întotdeauna un profesor creativ folosește metode și procedee care să formeze și să dezvolte flexibilitatea intelectuală: îi permite elevului să pună întrebări, îl provoacă să descopere mai multe soluții unei situații de învățare, îl îndrumă să aibă o gândire independentă. În felul acesta, elevul prinde curaj să-și exprime părerile, devine curios și deschis.

După Ana Stoica, educarea creativității elevului are în vedere trei categorii de acțiuni:

1. profesorul să nu blocheze exprimarea creatoare;

2. profesorul să-l ajute pe elev să-și anihileze blocajele subiective;

3. profesorul să exerseze în mod deliberat și organizat capacitățile creative ale elevului.

Un risc major este acela că potențialul creativ poate rămâne în stare latentă dacă individul nu se străduiește să-l actualizeze sau dacă, în pofida eforturilor sale, condițiile de mediu sunt ostile.

Educatorii sunt cei care pot cel mai bine să stimuleze creativitatea elevilor, dar, pentru aceasta, este nevoie ca ei să știe precis ce înseamnă creativitatea, care sunt resorturile creativității și care sunt posibilitățile de dezvoltare ale acesteia. De multe ori, sistemul educațional inhibă creativitatea elevilor și, dacă nu o face sistemul, de multe ori o face cadrul didactic pentru că elevii pun prea multe întrebări, găsesc alte soluții la probleme, nu se conformează unor reguli rigide.

Profesorul trebuie să țină cont de curiozitatea, de fantezia copiilor, să înlesnească libertatea de creație pentru că, altfel, aceștia nu mai au curajul să-și exprime opiniile, nu mai doresc să participle la activități și pot ajunge să nu se adapteze la cerințele școlii. De aceea, profesorul trebuie să încurajeze exprimarea liberă a ideilor, curiozitatea și spontaneitatea.

George Breazul afirmă: Vor fi cu grijă stimulați copiii să improvizeze și să inventeze cântece și jocuri, să-și cânte bucuriile, jucând și cântând fiecare în felul său.

Copiii trebuie să simtă permanent că au posibilitatea de a se manifesta liber. Această abordare a demersului didactic conduce spre creativitate și are efecte pozitive asupra personalității lor. Prin urmare și evaluarea trebuie să aibă în vedere alte finalități. Accentul trebuie să se mute de pe competențele informative pe cele formative, pe aspectele pozitive și progres și nu să fie prilej de sancționare pentru că, altfel, elevii se înhibă, se blochează, își pierd încrederea în forțele proprii. Una dintre cele mai nedorite consecințe ar fi canalizarea atenției numai către obținerea unei note bune. Evaluarea poate stimula sau distruge creativitatea copiilor, știut fiind faptul că ei așteaptă o confirmare a muncii lor din partea profesorului, confirmare ce le conferă un anumit statut în cadrul grupului, al familiei. Iată de ce, pentru ei, nota și aprecierile profesorului reprezintă recompensa mult așteptată.

Ana Stoica, în lucrarea Creativitatea elevilor, o citează pe Teresa Amabile, cea care a identificat patru factori, numiți asasini ai creativității: evaluarea, recompensa, competiția și restrângerea capacității de alegere. Conștientizarea evaluării ce va urma poate fi o frână în calea creativității, pentru că elevul se va concentra, va ținti nota și aprecierea profesorului, fără să le perceapă ca un rezultat al activității lui creatoare. La fel de nocivă pentru creativitate este și competiția prost înțeleasă: aceea de a-i depăși cu orice preț pe ceilalți. O competiție constructivă are la bază autoperfecționarea, concurența cu propria persoană, mai mult decât cu cei din jur. În ceea ce privește restrângerea capacității de alegere, este vorba despre impunerea unor reguli, a unor cutume, a unor modalități standard de abordare și rezolvare a sarcinilor. O gândire creativă nu poate fi stimulată prin restricții, prin suprimarea spontaneității.

Utilizarea jocului didactic ca metodă pentru formarea și educarea spiritului creativ la elevi, mai ales în clasele primare, are eficiență maximă. Se știe că la vârsta copilăriei se împletesc ușor situațiile reale cu cele imaginare. De aceea, profesorul, prin jocurile didactice, poate exploata foarte bine acest potențial al copilului. Imaginația este temelia creativității. Ana Stoica afirmă că imaginația creatoare poate să aibă funcții complementare, dar și funcții de anticipare în care imaginația se întâlnește cu gândirea creatoare. În lucrarea Creativitatea elevilor prezintă o listă cu îndemnuri pentru elevi. Iată câteva dintre ele:

fiecare om este creativ; trebuie însă ca el să-și dea seama;

ca să devii inventiv trebuie să vrei cu tot dinadinsul acest lucru și să nu te lași păgubaș;

ideile tale pot fi la fel de bune ca ale altora;

poți fi mai bun decât alții; poți realiza lucruri mai mari decât acum; fii convins de aceasta!

creativitatea începe prin lucruri mici; cele mari vor veni singure;

o idee creativă dă naștere la multe altele, ca într-o reacție în lanț.

Iosif Csire este preocupat de stimularea creativității elevilor prin lecțiile de educație muzicală. Formele sub care se pot desfășura lecțiile din perspectiva creativității oferă șansa unor copii de a-și descoperi talentul muzical, potențele creatoare de mai târziu. În acest scop, propune câteva variante de desfășurare a activităților muzicale:

dialogul cântat între doi elevi;

rolul imaginar (copilul imită vocea unei personae);

monologul dialogat (copilul interpretează, alternativ, rolul a două persoane, cu schimbarea timbrului, a atitudinii etc.);

jocul de meseriaș (copilul își adaptează ritmul cântecului după activitatea practică pe care o are de făcut);

transformarea unor cântece (copiii sunt provocați să aducă “îmbunătățiri” unui cântec, pe motiv că nu sună foarte bine);

jocuri cu notație (copiii sunt îndemnați “să compună” o melodie după un text dat).

Cu cât se oferă mai mult copilului posibilitatea de a fi spontan și independent, cu atât mai creator va fi el mai târziu. Iar beneficiile depășesc tărâmul muzicii, deoarece creativitatea muzicală conduce și la dezvoltarea unor importante trăsături de personalitate: voință, toleranță, bucuria de a fi activ, de a participa efectiv la nașterea unui joc, curiozitate.

Toate acestea vor conduce spre adultul care face descoperiri, administrează, inventează, compune muzică, pictează etc. Adultul creativ este o persoană care s-a jucat în copilărie cu alți copii, s-a jucat la școală, s-a jucat cu ideile, iar la maturitate are capacitatea de a gestiona situațiile noi cu imaginație, putere de decizie și încredere în sine.

II.3. Rolul jocului didactic muzical în însușirea noțiunilor muzicale

Preocupări ale pedagogilor pentru schimbarea metodelor de predare a educației muzicale au apărut încă din secolul al XIX-lea. Pedagogul german Friederich Froebel constata ineficiența învățământului tradițional ce se baza pe transmiterea de informații neaplicate. El avea în centrul atenției principiul intuiției al lui Pestalozzi, care considera că orice copil se naște cu disponibilități ce se dezvoltă prin exercițiu și nu prin vorbe, iar acest exercițiu nu este altceva decât jocul. Însă, jocul didactic propus de Freobel nu-i lasă copilului libertatea de a alege. Mai târziu, Maria Montessori introduce jocul ca formă și metodă de instruire diferențiată. Specific acestor jocuri este trebuința spontană a copilului. În ceea ce privește educația muzicală, în centrul preocupărilor stă formarea și dezvoltarea sensibilității auditive.

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea apare în Europa așa-zisa Școală nouă, care pune în centrul atenției copilul, cu trebuințele și preocupările sale. Gabriela Munteanu, în lucrarea Jocuri didactice muzicale, îl citează pe I. Gh. Stanciu – care a sintetizat concepțiile adepților Școlii noi:

activitatea practică – sursa cunoașterii (John Dewey);

libertatea de manifestare a copilului – condiția fundamentală a educației (Maria Montessori);

satisfacerea trebuințelor – temă a educației funcționale (Eduard Claparede);

interesul copilului – criteriu principal în organizarea și desfășurarea instrucției (Ovide Delcroly).

Conform opiniei lui Jean Piajet, etapa prenotației reprezintă etapa pregătitoare pentru educația muzicală propriu-zisă, iar jocul didactic muzical este metoda cea mai eficientă, precum și puntea de legătură, spre stadiul operațiilor abstracte, a simbolurilor și reprezentărilor din muzică.

Cu toate acestea, cel care a pus bazele educației muzicale prin joc didactic a fost Maurice Chevais. El numește perioada de la 6 la 9 ani avant le solfège (înainte de solfegiu), când copilul își dezvoltă sensibilitatea auditivă prin jocuri și cântece speciale. În concepția sa, jocul didactic muzical este un pre-exercițiu funcțional, plăcut. Arta și jocul au elemente comune: libertatea, plăcerea, schimbarea, dorința de a le practica.

O contribuție însemnată la îmbogățirea metodologiei jocului didactic muzical au avut și alți mari pedagogi de Școală nouă: Maurice Martenot, Emile Jaques Dalcroze, Edgar Willems, Carl Orff, Zoltán Kodály și alții.

În România, Gheorghe Asachi a fost primul care a îmbrățișat ideile lui Froebel potrivit cărora educația muzicală se face prin muzică. De aceea, a pledat pentru înființarea școlilor unde să se predea disciplinele artistice. Alexandru Voevidca gândește primul manual de predare a educației muzicale cu metode active și pune accentul pe necesitatea introducerii unei etape de pregătire cu mijloace de prenotație. Tot el concepe o programă și o tematică, iar jocurile didactice trebuiau să vizeze sarcinile din programă, să fie progresive, să pornească de la sunete și zgomote din mediul înconjurător. Manya Botez, cu o educație muzicală vest-europeană, înființează în București prima școală de educație muzicală pentru copii. Se bazează în predare pe jocul didactic muzical, pe improvizația ritmică, melodică.

În 1964, Liviu Comes concepe și scrie lucrări teoretice și demonstrative, cântece pentru educația muzicală în perioada prenotației. El pornește de la credința că rolul esențial îl are aici faptul că activitatea de învățare este înlocuită prin cea de joacă […] pe această cale, fiecare copil, potrivit gradului său de dotare, realizează progrese privind auzul, vocea și muzicalitatea […]. Cel mai important folos considerăm însă că-l constituie câștigarea interesului și dragostei pentru muzică, iar ele, odată obținute la această vârstă, durează toată viața. A scris multe cântece pentru copii, iar jocurile didactice sunt un model în pedagogia muzicală. Periodizează educația muzicală în patru etape:

etapa intuitivă;

etapa citit-scrisului muzical elementar;

etapa gramaticii elementare a muzicii;

etapa literaturii, istoriei și esteticii muzicale.

Ana Motora-Ionescu realizează un Îndrumător pentru predarea muzicii la clasele I-IV în care prezintă activitățile de bază pentru realizarea educației muzicale, face distincția între verbele a asculta și a audia muzica, gândește primele exerciții pentru înălțimea sunetelor, recomandă exerciții și jocuri pentru forme muzicale.

Georgeta Aldea și Gabriela Munteanu, în Didactica educației în învățământul primar, periodizează educația muzicală în trei etape:

etapa achizițiilor senzoriale (grădiniță și clasele I–II);

etapa achizițiilor instrumentale (clasele III–VI);

etapa achizițiilor valoric atitudinale (clasele VII–XII).

Prima etapă se desfășoară începând cu vârsta de 3 ani și continuă până la clasa a III-a. Această perioadă are câteva caracteristici:

intensa dezvoltare a proceselor și reprezentărilor senzoriale, furnizate de contactul direct al copiilor cu mediul înconjurător;

caracterul global, concret al gândirii;

învățarea prin acțiune, prin joc.

De aici rezultă câteva particularități ale educației muzicale în clasele I și a II-a:

caracterul activ-participativ al învățării;

caracterul ludic al activităților, dirijate și libere, vizând pefecționarea analizatorilor audivi, dezvoltarea acuității auditive, ca și formarea deprinderilor muzicale elementare;

caracterul oral-intuitiv al metodelor și procedeelor, în care va interacționa cunoașterea de tip senzorial cu cea de tip acțional; printre metodele utilizate se numără: cântarea, jocul, dialogul, jocul de rol, simularea etc.

Jocul didactic muzical reprezintă metoda principală, cea mai eficientă, cu efecte maxime, utilizată în învățământul preșcolar și în primele clase primare. Fără ea, educația muzicală nu găsește drumul spre sufletul copilului.

În calitate de învățător la clasa a II-a am avut oportunitatea de a aplica o serie de jocuri didactice muzicale, iar modul lor de întrebuințare, precum și observațiile finale sunt ilustrate în capitolul următor.

III. JOCUL DIDACTIC ÎN ORA DE EDUCAȚIE MUZICALĂ. (Aplicații)

Pentru a aplica jocul didactic în ora de educație muzicală este nevoie de o pregătire temeinică a activității instructiv-educative în ceea ce privește modul de organizare al clasei, elaborarea mijloacelor de învățământ necesare în lecție și parcurgerea metodologiei optime de realizare a activității, pentru reușita demersului didactic.

III.1. Preocupări pentru jocul didactic muzical

În privința formării competențelor muzicale există mai multe metode de predare-învățare – unele tradițonale, altele moderne. Iosif Csire menționează în lucrarea Jocul creativ în educația muzicală generală câteva modalități de realizare a activităților muzicale prin joc. Aceste activități au la bază cerințele naturale ale copilului manifestate prin interesul său față de joc (esența muncii sale). S-a ținut cont, în propunerile de elaborare a jocurilor muzicale, de potențialul fizic, psihic și artistic al copiilor.

Cercetătorii din învățământul muzical românesc se străduiesc să găsească cele mai potivite căi pentru educația muzicală în rândul copiilor și tinerilor, atât pentru a le forma o cultură muzicală, estetică, cât și pentru a pregăti viitorii muzicieni. În acest scop concep materiale cu rol didactic, gândesc modalități de utilizare a lor în orele de educație muzicală. Valoarea educativă a jocurilor muzicale constă în faptul că desfășurarea lor creează stări emoționale pozitive care susțin dezvoltarea armonioasă și estetică a celor mici, îi învață să-și aducă fiecare aportul pentru succesul grupului social din care fac parte, să se bucure împreună când reușesc.

Jocul muzical reprezintă o formă a jocurilor instructive. El îl provoacă pe copil, îl acaparează, îl „obligă” să facă apel la multe cunoștințe și competențe muzicale, să le combine ca să realizeze obiectivele jocului.

Jocul didactic muzical se poate folosi ca metodă didactică în orice moment al lecției. În aplicarea lui trebuie să se țină cont de competențele urmărite la fiecare lecție, de disponibilitățile elevilor, de materialele didactice ajutătoare. El are rolul să consolideze o noțiune, să aplice ceea ce s-a învățat. De aceea, e bine să se apeleze la jocuri încă din perioada prenotației: jocuri cu suport muzical, jocuri însoțite de mișcare, jocuri cu acompaniament, jocuri pe roluri (eventual, dramatizate). Indiferent de forma sub care se desfășoară, toate conduc la realizarea educației muzicale, la care copiii participă fără constrângere, cu bucurie, știut fiind faptul că muzica este apropiată de preocupările lor, le pătrunde cu ușurință în suflet, îi sensibilizează.

Printre pedagogii români care s-au ocupat de acest domeniu generos al educației muzicale – jocul didactic muzical – se numără Ana Motora-Ionescu, Liviu Comes, Gabriela Munteanu, Georgeta Aldea, Iosif Csire și alții.

Referitor la educația muzicala în școală, opinia compozitorului Liviu Comes este citată în lucrarea profesorului Iosif Csire: Cea mai adecvată vârstă și mai sensibilă la acest proces este vârsta copilăriei și a adolescenței, adică vârsta școlară. Formarea gustului și a deprinderilor muzicale se realizează cu mai multă ușurință în anii de închegare a personalității, lăsându-și amprenta pentru toată viața. Dezvoltând interesul și dragostea pentru muzică la tânăra generație, se creează ambianța necesară viitoarei înfloriri a artei muzicale. Așadar, orice dascăl din învățământul preuniversitar care predă educația muzicală ar trebui să țină cont de aceste disponibilități ale copilului și să le valorifice.

Pentru a face o cercetare riguroasă și pentru a aplica eficient jocul didactic la colectivul clasei mele, am studiat metodologia realizării jocului didactic. Am apelat la studiile și exemplele unor pedagogi care au fost preocupați de aplicarea jocului didactic în predarea noțiunilor muzicale, în formarea și educarea auzului muzical și cultivarea dragostei pentru muzică și frumos.

Liviu Comes, în lucrarea Azi, Grivei e mânios, prezintă mai multe modalități de transformare a unui cântec în joc didactic muzical:

ornamentarea unui cântec;

repartizarea fragmentelor unui cântec la voci, cu executare succesivă (polifonie imaginară);

repartizarea fragmentelor unui cântec la voci diferite, cu executare simultană (polifonie reală);

combinarea imitativă a vocilor.

Același autor afirmă că orice cântec poate fi transformat în joc didactic prin îmbogățirea sonoră progresivă: intonare pe grupe, cu solist, cu acompaniament ritmic etc. El vine în sprijinul celor care predau educația muzicală și arată care pot fi etapele transformării unui cântec în joc didactic muzical:

asimilarea cântecului de către toți copiii;

distribuirea melodiei pe grupe și soliști;

adăugarea unor mișcări și gesturi;

adăugarea unui acompaniament ritmic (instrumente de percuție, bătăi din palme, din picioare).

Pentru început, cântecul se prezintă în forma lui simplă și se învață în etape: povestirea conținutului, învățarea textului (la clasele mici), ritmizarea versurilor prin scandare în ritmul cântecului și învățarea melodiei. Atunci când toți copiii au parcurs acești pași și stăpânesc bine cântecul se trece la următoarea etapă, transformarea lui în joc didactic: în variante diferite, în funcție de versuri, în nuanțe diferite, însoțit de mișcări potrivite cu textul, cu acompaniament, pe grupe, cu solist etc.

Gabriela Viorica Munteanu, în studiul său asupra lucrărilor lui Liviu Comes, constată: pentru ornamentarea cântecului, un rol important îl constituie interpretarea dinamică și agogică prin cântatul mai tare sau mai încet, mai rar sau mai repede, devenind astfel mai expresiv și mai bogat în conținut.

Gabriela Munteanu, în lucrarea Didactica educației muzicale, prezintă formatul unui proiect de joc didactic muzical:

A. – denumirea jocului;

– pentru ciclul curricular (vârstă);

– clasă;

– cerințe: priceperi, deprinderi muzicale, noțiuni care să facă posibilă practicarea jocului;

– resurse: material didactic, loc de desfășurare;

– număr de copii;

– durată;

– competențe urmărite, performanțe scontate;

– sarcina conducătorului (profesor sau elev).

B. Desfășurarea jocului/ secvențele jocului didactic:

– anunțarea titlului jocului;

– repartizarea pe roluri și descrierea desfășurării jocului;

– exemplificare/ demonstrare;

– desfășurarea propriu-zisă a jocului, cu repetări și schimbări de roluri;

– încheierea jocului cu aprecieri (comportamentul jucătorilor, calitatea interpretării, respectarea regulilor).

Copiii au o pornire interioară de a se juca în felul acesta în toate ocaziile: cu o jucărie, cu un desen. În momentul în care sunt provocați să se joace cu un cântec, interesul lor este maxim, participă cu mare plăcere, nu obosesc, sunt dornici să găsească și ei alte modalități de a executa cântecul. Educatorul, însă, nu trebuie să lase elevii să intervină haotic. Orice joc are reguli care se cer respectate. Jocul este o acțiune sau o activitate efectuată de bunăvoie înlăuntrul anumitor limite stabilite, de timp și de spațiu, și după reguli acceptate de bunăvoie, dar absolut obligatorii, având scopul în sine însăși și fiind însoțită de un sentiment de încordare și de bucurie, și de ideea că ‹‹este altfel›› decât viața obișnuită. În comparație cu alte jocuri, jocul didactic muzical cu atât mai mult trebuie să respecte regulile de desfășurare, pentru că are o sarcină didactică. Deși el se desfășoară sub diverse forme, la care își pot aduce contribuția și copiii, educatorul nu trebuie să scape din vedere sarcina didactică. Jocul didactic muzical se caracterizează prin ordine, ritm, alternanță.

Instrumentele și jucăriile muzicale care acompaniază cântecul folosit într-un joc didactic reprezintă un mijloc de stimulare a tuturor copiilor, chiar și a celor mai puțin dotați din punct de vedere muzical, ajută la predarea noțiunilor muzicale printr-o formă atractivă. Ele ajută la dezvoltarea simțului ritmic, la însușirea unor cântece, stimulează spontaneitatea, mobilizează toți copiii. Dintre instrumentele muzicale se pot folosi: tobițe, clopoței, tamburine (în general instrumente de percuție mică), pian (sau instrument electronic cu claviatură).

Jucăriile muzicale pot fi dintre cele achiziționate din comerț sau confecționate la orele de abilități practice. Printre cele din urmă se numără: pianul-jucărie, fluierul, sticle sau cutii de plastic umplute în cantități inegale cu apă, nisip, boabe de fasole, orez, pietricele, nasturi etc. Pentru jocurile și activitățile ritmice se pot folosi instrumente specifice ritmului: toba, tamburina, bețele, trianglul, pe când la cele melodice: pianul-jucărie, trompeta-jucărie, fluierul, xilofonul.

Prezentăm în continuare câteva fotografii realizate la clasă, în care se poate observa confecționarea/ utilizarea jucăriilor muzicale. Elevii au adus sticle de plastic, boabe de grâu, porumb, fasole, pietricele pe care le-au pus în cantități diferite. Le-am cerut să le scuture și au constatat că sună diferit: același material pus în cantități diferite, materiale diferite puse în aceeași cantitate. Aceste jucării le-am utilizat ca instrumente de percuție de acompaniament la unele cântece. Pentru cântecele de primăvară am utilizat „cucul” cu apă pentru a imita trilul lui. Tot ca instrument de percuție și pentru diferențierea sunetelor copiii au folosit xilofonul-jucărie.

– imagini de la ora de abilități practice –

– imagini din timpul jocurilor didactice –

III.2. Jocul didactic muzical în ciclul primar

Asemeni întregului demers didactic, jocurile didactice ce se desfășoară la orele de educație muzicală trebuie să fie în concordanță cu temele din programa școlară. Totodată, la fel de importantă este organizarea procesului de predare a muzicii în funcție de cele două etape distincte care aparțin ciclului primar de învățământ: etapa prenotației (clasele I și a II-a), când elevii descoperă primele noțiuni muzicale mai mult prin intermediul jocului, și etapa notației (clasele a III-a și a IV-a), în care jocul didactic are un rol catalizator în însușirea noțiunilor legate de elementele de limbaj muzical prevăzute în programa școlară.

Respectând aceste etape, elevii nu percep elementele de limbaj muzical ca pe niște noțiuni abstracte, dimpotrivă, sunt participanți activi la descoperirea lor, le înțeleg mai ușor și le pot aplica în practică.

Jocurile didactice fac apel la un repertoriu de cântece riguros selectat. Acesta cuprinde piese muzicale accesibile potențialului vârstei în ceea ce privește conținutul literar, ambitusul, formulele ritmice, urmând ca treptat să se adauge cântece mai complexe, sarcini mai dificile – pentru ca în timp elevii să progreseze. Fiecare cântec trebuie să fie ușor de intonat, cu ritm simplu, sugestiv și expresiv, conținutul textului să vizeze sfera de preocupări a copiilor, să stârnească interesul – fie prin mesaj, fie prin ritm, fie prin melodicitate, fie prin toate acestea în același timp.

Studiind cu atenție jocurile didactice muzicale, am constatat că acestea sunt jocuri cu elementele muzicale: sunetele, duratele, timbrul, dinamica.

III.3. Preocupări personale pentru jocul didactic muzical

Dacă în trecut societatea și învățământul erau cu totul altfel, în prezent costatăm că învățământul românesc suferă în ceea ce privește pregătirea metodică a cadrelor didactice în raport cu nevoile actuale. Strategiile didactice nu se mai potrivesc cu ceea ce sunt astăzi copiii. Forma sub care sunt predate cunoștintele și formate deprinderile nu mai găsesc ecou în sufletul elevilor. De aici, participarea formală la activități, însușirea unor cunoștințe din constrâgere și interes, de unde rezultă, în cele din urmă, slaba acomodare în societate la finalizarea studiilor. Este datoria fiecărui dascăl să sesizeze aceste schimbări în comportamentul elevilor, să-și adapteze modalitățile de lucru în raport cu fiecare colectiv de elevi. Forma atractivă, accesibilă a unei noțiuni abstracte este cea care îl va implica pe elev, îl va face curios, îl va atrage spre un domeniu sau altul.

Din experiența la catedră am constatat că, în ultima perioadă, educația muzicală nu mai reprezintă o prioritate în aria intereselor și preocupărilor cadrelor didactice, acordându-se mai multă atenție disciplinelor precum limba română, matematică, istorie sau geografie. De foarte multe ori, educația muzicală se rezumă doar la memorarea mecanică a noțiunilor muzicale, la învățarea unor cântece, adesea fără nici o legătură cu vârsta și nivelul de dezvoltare al copilului, cu preocupările lui. Nu de puține ori am constatat că dascălii nici nu mai cântă cu vocea, ci îi învață pe copii cântece de pe CD-uri, cu negative. În felul acesta, participarea copilului este formală și le creează falsa impresie ca știu să cânte frumos.

În același timp, am observat la copii o stare de oboseală, de agitație, de irascibilitate, însoțită și de o lipsă de sensibilitate. Sunt mai agresivi, nu mai știu să se joace, să interacționeze, petrec foarte mult timp în fața calculatorului, a televizorului, iar jocurile lor sunt inspirate din desenele animate violente sau de jocurile pe calculator. Chiar și la lecțiile de limba română, din propozițiile sau compunerile lor, a dispărut gândirea pozitivă, imaginația, sensibilitatea, bucuria și entuziasmul pe care ar trebui să le aibă un copil. Este evident că mediul socio-economic, cel familial, emisiunile de la televizor necenzurate au o influență nefastă asupra mentalului lor.

Drept urmare, școlii îi revine o sarcină din ce în ce mai grea – aceea de a contracara, de a echilibra trăirile copilului, acumulările și emoțiile negative, cu scopul de a-i reda un mediu armonios. Toate aceste constatări m-au determinat să caut și să găsesc soluții pentru o schimbare. Iar soluțiile le-am descoperit în artă, căci, este deja dovedit faptul că disciplinile artei pot contribui substanțial la modelarea armonioasă a personalității copiilor, la îndrumarea lor spre asimilarea cunoștințelor și a valorilor.

În cercetarea de față am pornit de la ipoteza că, dacă educația muzicală are la bază o bună pregătire muzicală, pedagogică și metodică a cadrului didactic, atunci muzica devine accesibilă pentru copii, devine o sursă de bucurie, sprijină conturarea personalității lor. Și pentru că vârsta elevilor mei este vârsta la care jocul reprezintă forma de bază a activității lor, am considerat că jocul didactic muzical este modalitatea cea mai eficientă de educație muzicală (dezvoltarea auzului muzical, a simțului ritmic, însușirea unui repertoriu de cântece adecvat și valoros, cultivarea vocii, cultivarea sensibilității și a dragostei pentru muzică, pentru frumos, dorința de a se exprima prin muzică).

În paralel cu jocurile didactice, i-am antrenat pe copii în exerciții și improvizații ritmice și melodice, am confecționat în orele de abilități practice jucării muzicale, am audiat cântece pentru copii și din folclorul românesc, am folosit în diverse activități exemple din folclorul copiilor, numărători (la abecedar, matematică, educație fizică), am învățat cântece, colinde pentru Crăciun și Anul Nou, la literatură pentru copii i-am învățat cântece despre diferite personaje (Pupăza din tei; Trei iezi, cucuieți etc.), i-am antrenat în serbări școlare cu diferite ocazii (serbarea de Crăciun, de Ziua mamei, de Ziua copilului), i-am învățat cântece pentru drumeții și excursii.

Pentru a face o comparație cu rezultatele din anii precedenți, am aplicat cu elevii din seria actuală un număr mai mare de jocuri didactice în orele de educație muzicală. Sursele de inspirație au fost lucrările autorilor: Liviu Comes, Gabriela Munteanu, Ana Motora-Ionescu, alături de care am încercat să realizez și eu câteva, cu scopul de a asigura o bază solidă pentru clasa a III–a, când se trece la perioada citit-scrisului muzical. Jocurile create de mine au avut ca suport studiul concepțiilor muzicienilor și pedagogilor, în special ale celor din Școala nouă. În subcapitolul următor se regăsesc o parte dintre aceste jocuri didactice muzicale puse în practică.

III.4. Aplicații ale unor jocuri didactice muzicale la clasa a II–a

În lucrarea de față voi prezenta câteva exemple de jocuri didactice muzicale inspirate din lucrările pedagogilor consacrați în domeniul predării educației muzicale în ciclul primar, cu precădere dintre cele pentru clasele I și a II-a, jocuri pe care le-am aplicat împreună cu elevii mei din clasa a II-a de la Școala gimnazială „I. Gervescu”, localitatea Săvinești, județul Neamț.

Jocurile muzicale pe care le voi descrie au fost realizate la orele de Educație muzicală în cursul acestui an școlar (2012-2013) și presupun sarcini didactice clare, în urma cărora copiii, prin jocul cu elementele muzicale, să își însușească noțiuni și conținuturi muzicale conform programei școlare.

Programa școlară prevede pentru unitatea de învățare Ritm familiarizarea elevilor cu sunete lungi și scurte, marcarea structurilor ritmice pe cântec, audiția interioară, recunoașterea auditivă a structurilor ritmice din cântece și improvizația spontană colectivă. Dintre jocurile didactice muzicale utilizate pentru această unitate de învățare prezint Salutul și Pașii bunicului, aplicații ale jocurilor din lucrarea Gabrielei Munteanu, Jocuri didactice muzicale.

♫ – Jocurile Salutul și Pașii bunicului urmăresc familiarizarea elevilor cu sunetele accentuate, respectiv corespondența între silabe și simbolurile grafice muzicale.

♫ – Salutul – ♫

Cerințe:

Aptitudini: orice nivel;

Vârstă: 6–8 ani;

Loc de desfășurare: în clasă;

Materiale necesare: masă de scris, creioane, foi de hârtie cu desene;

Număr de elevi: clasa întreagă;

Durata jocului: 15–20 de minute;

Sarcina profesorului: explică rolul salutului, modul în care se salută, oferă modelul de scriere al semnelor, ajută și corectează copiii atunci când scriu semnele pentru cuvintele propuse;

Performanțe: copiii să cunoască numărul de silabe din cuvintele propuse și să sesizeze silabele accentuate;

Desfășurarea jocului: Așa ne salutăm!.

Am explicat și am exemplificat modul în care salută băieții, înclinând capul și am spus:

Bu – nă zi – ua!

I I I I

> >

_______________________________________

Silabă Silabă

accentuată neaccentuată

(apăsată) (neapăsată)

– imagine din timpul jocului-

Am scris silabele pe tablă și am trasat câte o linie verticală pentru fiecare silabă. Am maipronunțat o dată silabele, apasând pe silabele accentuate, apoi le-am cerut elevilor să pronunțe și ei de mai multe ori. Astfel, au sesizat că unele silabe se pronunță mai tare. Am marcat, pe tablă, silabele care se pronunță mai apăsat. Au completat și ei pe fișe câte o bară verticală pentru fiecare silabă și au conștientizat prezența semnului grafic corespunzător silabelor accentuate.

La rândul lor, fetițele înclină capul și răspund la salutul băieților:

Bu – nă zi – ua!

I I I I

_______________________________________

Pe fișa lor au scris Bu – nă zi – ua!. Am mai pronunțat încă o dată salutul, le-am solicitat să sesizeze silabele și să tragă câte o linie verticală pentru fiecare din acestea. S-a repetat cu toată clasa, s-au descoperit silabele pronunțate mai tare și s-au marcat cu semnul potrivit accentele.

Jocul se poate continua cu urările Bună seara!, Noapte bună!. După câteva repetări, elevii sesizează singuri silabele pronunțate mai apăsat și le marchează ca atare pe fișa lor.

♫ – Pașii bunicului – ♫

Cerințe:

Mijloace didactice: bastoane și/sau umbrele, planșă, cântecul Țară scumpă;

Număr de elevi: toată clasa;

Performanțe: să intoneze și să pășească în ritmuri egale, respectând silaba accentuată (pășind cu bastonul) și pe cea neaccentuată (pășind fără baston);

Am repetat cântecul Țară scumpă, de D. G. Kiriac, învățat în orele precedente.

Desfășurarea jocului: elevii sunt așezați în șir indian, la distanță de o jumătate de metru între ei.

Le-am arătat o planșă și i-am invitat să pășească după cum indica desenul. Pentru început, am exemplificat eu, cu o ușoară exagerare a gesturilor – astfel încât să diferențiez timpii accentuați de cei neaccentuați, pe urmă a repetat după mine un elev care a înțeles și a dorit să execute, apoi toți elevii. În tot acest timp, am mers alături de ei, pentru a-i observa pe fiecare în parte și pentru ca ei sa mă poată imita.

– planșa expusă elevilor –

– marcarea timpilor accentuați și neaccentuați –

– secvențe din timpul jocului –

Pentru ca elevii să nu se plictisească, am apelat și la alte cântece în măsura de doi timpi, cum ar fi Cântec de toamnă, Azi, Grivei e mânios sau Melcul supărat, cântece cunoscute deja de copii și pe care, mai întâi, le-am repetat împreună.

♫ – Tot pentru educarea simțului ritmic și sesizarea timpilor accentuați și neaccentuați am lucrat cu elevii exerciții de recitare a unor versuri cu bătăi din palme pe timpii accentuați și pocnituri din degete pe timpii neaccentuați. Pentru a-i ajuta pe elevi, am scris dinainte pe tablă/fișă versurile despărțite în silabe. Se poate opta și pentru varianta în care cuvintele se despart în silabe împreună cu copiii. Se marchează/notează accentele, apoi versurile se citesc cu bătăi din palme pe silabele accentuate. Acest tip de joc va ajuta la sesizarea ulterioară a timpilor accentuati dintr-o lucrare muzicală.

Mân – dră-i toam – na și bo – ga – tă,

> > > >

În le – gu – me și-a – poi ia – tă,

> > > >

A – re fruc – te câ – te vrei

> > > >

Și must bun de stru – gu – rei.

> > > >

♫ – Pentru intuirea sunetelor lungi și scurte, am aplicat jocul Șuieratul trenului, dar și numărători, cântece însoțite de desene corespunzătoare pentru diferite pentru durate.

♫ – Șuieratul trenului – ♫

Cerințe:

Aptitudini: orice nivel;

Vârstă: 5–8 ani;

Loc de desfășurare: în clasă sau în orice loc unde se poate executa un mers în șir indian și se pot afișa planșe;

Material didactic: planșe;

Durată: 10–15 minute;

Performanțe:

să poată intona patru sunete de durate diferite, conștienți fiind că ele pot fi: foarte lungi, lungi, scurte, foarte scurte;

să recunoască semnele corespunzătoare prenotației;

să-și însușească și să execute silabele ritmice;

Sarcina profesorului: explică, demonstrează, corectează și evidențiază diferențele de durată a sunetelor;

Desfășurarea jocului: copiii sunt înșirați unul în spatele celuilalt; primul este locomotiva, ceilalți reprezintând vagoanele; toți merg în pas ritmic, cântând:

1. Le-am cerut elevilor să imite semnalele locomotivei (în patru etape: valori de doimi, pătrimi, optimi – câte două și șaisprezecimi – câte patru).

2. După ce, prin repetare, s-a epuizat interesul elevilor pentru mișcare și șuierat, le-am arătat o planșă cu imaginea de mai jos. Copiii au repetat șuieratul cu vocala „u” și au asociat dimensiunea sunetului cu desenul: foarte lung, lung, scurt, foate scurt.

– secvență din timpul jocului –

Pentru citirea ritmică am mai lucrat cu elevii mei planșe în care am folosit, pentru durata sunetelor, desene, imagini pentru reprezentarea duratelor mai lungi sau mai scurte, astfel elevii constientizând mai bine parametrul temporal al duratelor.

3. Un alt obiectiv adăugat la reluarea jocului a fost ca elevii să asocieze silabele ritmice cu desenul.

I I I I I I I I I I I I I I I I

Ta – a ta ta te – te – te – te ta – fa te – fe ta – fa te – fe

_____ ___ ___ __ __ __ __ _ _ _ _ _ _ _ _

♫ – Tot pentru sunete lungi–scurte am folosit și jocul Ascultă și potrivește, în care elevii primesc fișe cu fragmente dintr-un cântec, urmând să potrivească fragmentele pentru a reconstitui cântecul.

♫ – Ascultă și potrivește – ♫

După ce am învățat cântecul Albina mică, le-am dat pe o fișă prima strofă despărțită în silabe (aceeași strofă fiind scrisă și pe tablă).

Am cântat rar primul vers și am descoperit împreună sunetele lungi și sunetele scurte;

Am tras liniuțe orizontale (lungi-scurte, conform duratei sunetului) pentru fiecare silabă;

Am trasat bare verticale pentru fiecare timp (eu pe tablă), iar copiii pe fișă;

Le-am cerut să taie cu foarfecele acolo unde au trasat barele verticale;

Le-am cerut să amestece fragmentele, apoi să le rearanjeze;

Pentru același vers le-am dat o altă fișă, numai cu liniile orizontale și barele verticale pentru fiecare timp. Au avut ca sarcini: să le taie pe liniile verticale; să le amestece; am cântat din nou cu toții primul vers și le-am cerut să aranjeze fragmentele, în funcție de lungimea sunetelor cântate;

Pentru celelalte trei versuri am complicat sarcina. Am dat pentru fiecare vers, pe rând, fișele cu fragmentele corespunzătoare, am cântat fiecare vers, iar copiii au avut ca sarcină să aranjeze fragmentele în raport cu duratele sunetelor.

Sunt o al – bi – nă mi – că,

____ _ _ ____ ____ _______ _______

Din floa – re-n floa – re zbor,

____ _ _ ____ ____ ________________

A – dun po – len, iar mie – rea

____ _ _ ____ ____ _______ _______

O dau co – pi – i – lor.

____ _ _ ____ ____ ________________

– secvențe din timpul jocului –

Pentru unitatea de învătare Interpretare, programa școlară prevede: sunete care se aud tare–încet; procedee armonico–polifonice: grupe alternative, solist–cor; mișcare pe muzică (liberă, ritmică); nuanțe (tare–încet, mediu); acompaniament ritmic cu jucării muzicale. Din culegerea lui Liviu Comes, Azi, Grivei e mânios – Educația prin muzică a copiilor de vârstă școlară mică, am lucrat cu elevii câteva dintre jocurile didactice muzicale propuse.

♫ – Pentru interpretări cu diferențe dinamice și agogice am aplicat jocurile didactice cu cântecele Clopoțel mititel (Ghiocelul) și Sprinteoara (Albina), propuse de compozitorul Liviu Comes.

Descrierea activității corespunde etapelor menționate în subcapitolul III.1. Preocupări pentru jocul didactic muzical cu privire la ornamentarea unui cântec. Cântecele sunt învățate în forma lor simplă și, apoi, sunt ornamentate muzical, adăugându-se instrumente de percuție, nuanțe, indicații dinamice.

♫ – Clopoțel mititel (Ghiocelul) – ♫

a) forma simplă:

b) forma ornamentată (roluri, gesturi, mișcări, bătăi din palme, percuție – trianglu):

♫ – Liviu Comes precizează că sunt indicate nuanțele de interpretare (mai încet, mai tare) pentru expresivitatea cântecului. De altfel, în anumite situații, nuanțele pot fi hotărâtoare pentru înțelegerea adevăratului sens al cântecului. Tot pentru ornamentarea cântecului se mai pot folosi interjecții, exclamații, onomatopee, ele reprezentând sunete ale unor viețuitoare sau alte sunete.

♫ – Sprinteoara (Albina) – ♫

a) forma simplă:

b) forma ornamentată (roluri, gesturi, interjecții, onomatopee, percuție – maracas):

♫ – În vederea pregătirii elevilor pentru cântarea în canon și la două voci în clasele următoare, am lucrat cu elevii jocuri didactice pregătitoare, cum ar fi repartizarea fragmentelor unui cântec la două voci cu executare succesivă (polifonie imaginară). Am apelat la cântecele (jocurile) aceluiași autor, Liviu Comes, Sus în cuib e-un puișor și Lipa, lipa prin zăvoi.

♫ – Sus în cuib e-un puișor – ♫

(dialog între grupa I – copilul și grupa II – pisica)

a) forma simplă:

b) forma la două voci:

♫ – Lipa, lipa prin zăvoi – ♫

a) forma simplă:

b) forma la două voci:

♫ – La unitatea de învățare Melodia am aplicat, pentru sunete înalte și joase, jocul didactic muzical Zborul mămăruței din culegerea Gabrielei Munteanu.

♫ – Zborul mămăruței – ♫

Cerințe:

Aptitudini: orice nivel;

Vârstă: 3–10 ani, începători de orice vârstă;

Loc de desfășurare: orice spațiu care permite receptarea corectă, justă a înălțimii sunetului;

Material didactic: de preferat, o jucărie–cărăbuș, o planșă cu sinusoide ce reprezintă drumul în zbor al cărăbușului și obiectele pe care se va așeza acesta, conform scenariului;

Număr de copii: 1–10–15 copii sau toată clasa;

Durată: 5–10 minute;

Sarcina învățătorului: să ofere modele melodice și să corecteze intonarea acestora;

Performanțe: să reproducă în mod corect sunete, intervale, structuri melodice reprezentative, sensul melodiilor; sunetele pe care ne oprim nu trebuie să fie întâmplătoare, ele trebuie să exerseze intervale muzicale; jocul trebuie repetat săptămânal o perioadă de timp, pentru a obține performanțe;

Desfășurarea jocului: învățătorul stă în fața clasei, mimează deschiderea ferestrei și prinderea unui cărăbuș; acesta este un cărăbuș năzdrăvan care cântă; se duce pumnul în care este cărăbușul la ureche și se intonează cu un sunet (ulterior, grupuri de sunete care să corespundă celor trei mersuri melodice: ascendent, descendent și liniar); copiii sunt invitați să intoneze sunetul/ grupul de sunete propus; se repetă până se obține o bună și justă intonație a modelului.

Conducătorul jocului deschide pumnul de unde apare cărăbușul-jucărie și intonează un glissando superior, apoi inferior ce reprezintă zborul, poartă brațul în sus, în jos, apoi oprește mișcarea mâinii, așezând cărăbușul pe un obiect. Cărăbușul pornește iar și învățătorul cântă alt model, pe care elevii îl repetă. Elevii repetă: sunetul inițial, glissando-ul și sunetul de oprire.

Jocul muzical este îmbinat cu povestirea despre zborul cărăbușului. Traseul trebuie să înceapă cu un sunet care are o înălțime precisă, să gliseze în sus sau în jos (de la un punct fix), să se oprească pe diferite sunete (diverse flori sau obiecte). De fiecare dată, elevii sunt solicitați să sesizeze sensul melodiei, să arate cu mâna în aer conturul melodic al fragmentului intonat.

– secvențe din timpul jocului –

Pentru sesizarea sunetelor înalte și joase am mai folosit pahare de diferite mărimi în care am pus cantități diferite de apă. Pentru început, am folosit nunai două pahare care, atunci când le loveam, emiteau sunete contrastante: unul înalt și unul jos (mai grav). Elevii au avut ca sarcină să precizeze care pahar lovit a emis un sunet înalt și care un sunet jos (grav).

În etapa următoare am folosit trei pahare cu apă. Le-am lovit, am stabilit împreună care este înălțimea sunetelor auzite și am invitat un copil să le aranjeze în ordine, de la sunetul cel mai jos la cel mai înalt și invers. Pentru a participa cât mai mulți elevi la joc și a exersa, am folosit alte pahare, cu alte cantități de apă.

– secvențe din timpul jocului –

♫ – Un alt joc didactic muzical, pe care l-am folosit pe parcursul acestui an școlar pentru sesizarea înălțimii sunetelor și mersului melodic ascendent sau descendent, a fost jocul Dialogul muzical (întrebări muzicale). Acest joc l-am desfășurat în mai multe etape.

♫ – Dialogul muzical – ♫

Etapa I. Vorbim la telefon. M-am prefăcut că țin telefonul la ureche și am spus cu intonația corespunzătoare unei întrebări (contur ascendent): Maria, poți să treci azi pe la mine? Am schimbat intonația (contur descendent) și am răspuns: Trec pe la ora 16:00 sau Nu am timp astăzi. Am cerut elevilor să se prefacă și ei că țin telefonul la ureche și am reluat convorbirea.

Etapa a II-a. Aceeași convorbire, dar, de data aceasta, nu am mai pronunțat cuvintele, ci, cu gura închisă, am folosit numai intonația de la convorbirea precedentă. După demonstrația mea, am reluat împreună cu elevii. Le-am solicitat apoi să improvizeze dialoguri pe care le-am exprimat cu toată clasa în cuvinte și apoi fără cuvinte, cu sunetul a sau m, respectând intonația impusă de text: – Cum este vremea la voi? – La noi este soare.; – Mergem mâine în drumeție? – Mergem, de e vreme bună. M-am oprit la ultimul exemplu, l-am mai repetat o dată în cuvinte și o dată fără cuvinte. În acest timp eu am marcat cu mâna în aer mersul ascendent al întrebării și cel descendent al răspunsului. Am desenat pe tablă linia curbă ascendentă și pe cea descendentă, iar pe ele am scris întrebarea și răspunsul.

– desenul aferent jocului –

Etapa a III-a. Eu am formulat întrebarea (întâi în cuvinte, apoi cu un sunet) și am descris cu mâna în aer mersul ascendent al intonației, iar ei au dat răspunsul (întâi în cuvinte, apoi cu un sunet) și au descris mersul descendent.

Etapa a IV-a. Le-am explicat că eu voi cânta o linie muzicală ascendentă și ei vor trebui să o continue, descendent. Iată câteva exemple date de mine și unele dintre răspunsurile muzicale pe care le-au găsit copiii:

Întrebare Răspunsuri

♫ – O altă categorie de jocuri muzicale utilizată în lecțiile de educație muzicală a fost cea pentru dezvoltarea memoriei auditive și a memoriei muzicale. Pentru acestea voi descrie jocurile didactice muzicale aplicate la clasă: Ce-ai auzit?, Recunoaște vocea, Recunoaște cântecul și Caută greșeala.

♫ – Ce-ai auzit? – ♫

Elevii sunt pregătiți cu hârtie și creion. Le-am cerut să stea cu ochii închiși. Eu m-am plimbat prin clasă și am lovit/ciocănit diferite obiecte (tablă, fereastră, perete, o sticlă de plastic goală etc.), am produs sunete (bătăi din palme, am rupt creta, am tropăit etc.), până am ajuns din nou la catedră. Copiii au deschis apoi ochii și au avut ca sarcină să scrie numele obiectelor care au produs sunetele, pe cât posibil, în ordinea în care s-au desfășurat. La prima rundă a jocului, pentru că nu au fost avertizați spre ce trebuie să-și concentreze atenția, au reținut puține zgomote și sunete, au uitat ordinea producerii lor. Am repetat jocul cu alte zgomote și sunete. De data aceasta, rezultatele au fost foarte bune. Copiii s-au concentrat, au sesizat de unde vin zgomotele sau sunetele, au reținut și ordinea producerii lor.

– secvență din timpul jocului –

Acest joc ne conduce spre o altă activitate mai complexă, asemănătoare dicteului muzical de mai târziu. Am intonat, de mai multe ori, scurte fragmente muzicale, iar elevii au avut de desenat în caiete conturul melodic.

♫ – Recunoaște vocea – ♫

Am explicat elevilor modul de desfășurare a jocului: se face un cerc, iar un copil stă în centrul acestuia, legat la ochi. Copiii care formează cercul intonează un cântec cunoscut într-o intensitate scăzută. Eu stau în afara cercului și, la un moment dat, ating un copil care are ca sarcină să cânte mai tare. La finalul cântecului, elevul legat la ochi trebuie să precizeze care coleg din cerc a cântat mai tare.

Am jucat o dată, fără a fi legat la ochi cineva, ca să se înțeleagă bine regula jocului muzical. După ce au înțeles, am repetat jocul de mai multe ori pentru a implica în recunoașterea vocii cât mai mulți copii.

– secvențe din timpul jocului –

♫ – Recunoaște cântecul – ♫

Acest joc reprezintă o activitate pentru dezvoltarea memoriei muzicale. El constă în intonarea unor fragmente din cântece cunoscute, urmată de indicarea titlurilor corespunzătoare de către elevi. Acest joc l-am desfășurat în mai multe etape:

Etapa I. Am intonat începutul unui cântec, ușor de recunoscut de către elevi. Elevii au identificat imediat titlul cântecului;

Etapa a II-a. După ce s-au familiarizat cu jocul, am intonat nu doar începutul cântecului, ci chiar fragmente din interiorul structurii muzicale a cântecului:

– două măsuri dintr-un cântec, fără text;

– o măsură dintr-un cântec, apoi o măsură în gând și încă o măsură fără text;

– elevii au recunoscut titlul cântecului și au continuat linia melodică a cântecului.

Etapa a III-a. Am precizat două cântece cunoscute, cu ritmuri contrastante, am bătut din palme ritmul unui cântec și elevii au avut de menționat titlul cântecului.

Jocul a fost antrenant, au participat activ toți copiii. Cântecele au fost recunoscute doar după melodie sau doar după ritm. Pe lângă faptul că le-a solicitat memoria, gândirea, activitatea a făcut apel și la stăpânirea de sine, întrucât elevii nu au avut voie să răspundă decât la solicitarea profesorului.

– secvență din timpul jocului –

♫ – Caută greșeala – ♫

Am intonat cu toată clasa cântecul Avionul, de Aurel Ivășcanu, până s-a învățat foarte bine de către toți copiii. Le-am explicat că voi cânta singură cântecul, iar ei vor trebui să descopere greșeala mea. Modificările au intervenit asupra textului, melodiei și ritmului:

cântecul model:

– cântecul cu modificare asupra textului:

cântecul cu modificare asupra liniei melodice:

cântecul cu modificare asupra ritmului:

♫ – Pentru a le stimula creativitatea, am jucat cu ei Jocul numelor. Le-am explicat cum se joacă: fiecare dintre ei se prezintă muzical, adică intonează silabele numelui. În același timp, se arată cu mâna în aer înălțimea sunetelor. Prima dată am exemplificat eu, intonându-mi numele pe diferite înălțimi de sunete și aratând cu mâna în aer mersul melodic, apoi copiii au găsit diferite variante de intonare a numelor lor.

♫ – Jocul numelor – ♫

La jocurile didactice unde conținutul melodic sau textul au impus, am folosit jucării muzicale, instrumente de percuție cumpărate din comerț sau obiecte sonore confecționate de copii în orele de abilități practice: sticle de plastic, tuburi de carton de la prosoapele de bucătărie în care s-au pus boabe de porumb, de grâu, fasole, semințe, pietricele, nisip, în cantități diferite. Am mai folosit clopoței, zurgălăi, chei.

De asemenea, i-am încurajat pe copii să inventeze și ei jocuri pe care să le propună colegilor. Am dirijat discret aceste inițiative pentru ca jocurile propuse de ei să aibă o sarcină, să aibă reguli, să permită tuturor implicarea, să vizeze jocul cu elementele muzicale.

Desigur că sursele de inspirație ne oferă o paletă diversificată de jocuri didactice muzicale, însă cele pe care le-am prezentat mi-au permis o mai atentă observare a progresului înregistrat de elevi, precum și descoperirea unor noi abilități, competențe, înclinații și zone de interes în rândul lor. În cele din urmă, pot spune că mi-au oferit un nou prilej de a-mi cunoaște mai bine elevii, ceea ce contribuie la dezvoltarea mea profesională și la ameliorarea procesului instructiv.

CONCLUZII

Demersurile întreprinse pentru redactarea prezentei lucrări au constituit la început o provocare pentru mine, în calitate de cadru didactic, iar pe parcurs, au devenit niște căi de explorare foarte dinamice și cu rezultate imediate în activitatea profesională. După încheierea acestui ciclu de cercetare pot afirma că au fost, în definitiv, o oportunitate de perfecționare și de acumulare, atât pentru mine, cât și pentru elevii mei. De aceea, consider că este important să împărtășesc rezultatele obținute și cu celelalte cadre didactice, interesate la rândul lor de îmbunătățirea actului educațional.

Așadar, după o aplicare sistematică a jocului didactic muzical la clasa a II-a, am constatat următoarele:

noțiunile muzicale prevăzute în progama școlară, deprinderile și abilitățile muzicale au fost însușite cu mai multă ușurință;

copiii au participat mai activ la lecții;

jocul didactic a stimulat creativitea elevilor: au fost mai spontani în improvizațiile ritmice, melodice, au învățat să mânuiască instrumente de percuție (trianglu, bețe, tobițe, maracas), au confecționat jucării muzicale (sticle de plastic, tuburi de carton, cutii umplute cu fasole, boabe de porumb, de grâu, pietricele, nisip) pe care le-au folosit ca acompaniament în interpretarea cântecelor, au venit cu idei în identificarea altor modalități de interpretare în funcție de textul, ritmul cântecului;

copiii au activat mult mai intens în timpul jocului, s-au implicat cu toată ființa, au fost dornici să-și aducă aportul în cadrul grupului din care au făcut parte, au aplicat practic, prin sarcinile jocului, cunoștințe și abilități;

desfășurarea unei părți din lecție sub formă de joc le-a declanșat stări și emoții pozitive: bucuria, specifică vârstei, de a se juca; dorința de a duce la bun sfârșit o sarcină, de a contribui la reușita echipei; învingerea timidității prin libertatea de a-și spune părerea fără a fi admonestat; libertatea de a improviza și încurajarea în acest sens.

În concluzie, jocul didactic muzical reprezintă o modalitate eficientă de realizare a educației muzicale la copii, în mod deosebit în perioada prenotației, când noțiunile, abilitățile muzicale au un caracter oral, când ei se joacă cu ritmul, cu melodia.

Toate acestea au o contribuție importantă în conturarea personalității lor, în dezvoltarea armonioasă, în cultivarea dragostei pentru muzică, pentru frumos.

De foarte multe ori, cadrul didactic, mai ales în ciclul primar, uită că în fața sa are copii și când spunem copii, spunem joc. Jocul aduce bucurie, împlinire în sufletul copiilor și, de aceea, e bine să nu uităm de copilărie, de nevoia lor de a se juca. Din când în când, putem să găsim o sarcină didactică pe care să o dăm copiilor sub formă de joc. Participarea lor va fi mult mai activă, însă cel mai important beneficiu este bucuria copiilor, plăcerea și implicarea lor totală.

După un an de când aplic mai mult jocul didactic muzical, am costatat o schimbare pozitivă în atitudinea față de activitatea școlară, în general, și față de disciplina educație muzicală, în mod special: copiii sunt mai vioi, mai prietenoși, mai înțelegători, vin cu mai multă plăcere la școală, așteaptă cu nerăbdare orele de educație muzicală. Dintre toate beneficiile înregistrate, cel mai mare îl consider a fi formarea deprinderilor și abilităților muzicale necesare pentru etapa notației, repertoriul de cântece îmbogățit, dragostea și sensibilitatea față de muzică.

Școala nu este nici joc, nici muncă reală. [….] Să nu încercăm s-o identificăm cu jocul sau cu munca. Școlarul trebuie să fie mai mult decât un copil și mai puțin decât un adult. Munca școlară trebuie să fie mai mult decât joc și mai puțin decât muncă. Este o punte între joc și muncă.

BIBLIOGRAFIE

Cerghit, Ioan, Metode de învățământ, Editura Polirom, Iași, 2006

Chateau, Jean, Copilul și jocul, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1971

Chircev, Elena, Sisteme de educație muzicală, Editura Media Muzica, Cluj-Napoca, 2010

Comes, Liviu, Azi, Grivei e mânios – Educația muzicală prin cântec a copiilor de vârstă mică, Editura Arpeggione, Cluj, 2002

Comes, Liviu, Exigențele educației muzicale, Scânteia, 22.III.1986

Comes, Liviu, Jocul muzical, cel mai adecvat gen pentru vârsta preșcolară în Lucrări de muzicologie, vol. XIX–XX, Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj, 1986

Comes, Liviu, O metodă de educație muzicală prin cântec la copiii de vârstă mică, în revista Muzica, nr. 3, București, 1978

Cristea, Sorin, Dicționar de termeni pedagogici, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998

Csire, Iosif, Jocul creativ în educația muzicală generală, Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu”, București, 1987

Cucoș, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 2002

Delion, Pavel, Educația muzicală în școala primară. Indicații metodice. Repertoriu de cântece, Editura Hyperion, Chișinău, 1995

Delion, Pavel, Metodica educației muzicale, Editura Hyperion, Chișinău, 1993

Doron, Roland, Dicționar de psihologie, Editura Humanitas, București, 1999

Eveen, Ivan, Jocurile tradiționale de copii, Editura Excelsior, Timișoara, 1994

Huizinga, Johan, Homo ludens, Editura Humanitas, București, 2003

Iliuț, Vasile, Dicționar de pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1979

Ionescu, Constantin, Educația muzicală, Editura Muzicală, București, 1986

Ionescu, Miron, Radu, Ioan, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj, 2004

Ivășcanu, Aurel, Cântecul – factor de bază al educației muzicale în școală, în Educația prin artă și literatură, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1973

Ivășcanu, Aurel, Importanța educației muzicale în etapa prenotației și Jocul muzical cu cântec, în Contribuții la educația muzicală a preșcolarilor, Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, Cluj, 1969

Jinga, Ioan, Educația și viața cotidiană, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1988

Macavei, Elena, Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997

Motora-Ionescu, Ana, Îndrumător pentru predarea muzicii la clasele I-IV, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978

Motora-Ionescu, Ana, Îndrumător pentru predarea muzicii la clasele V-VIII, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983

Munteanu, Ana, Psihologia dezvoltării umane, Editura Polirom, București, 2006

Munteanu, Gabriela, Didactica educației muzicale, Editura Fundației „România de mâine”, București, 2005

Munteanu, Gabriela, Ghidul profesorului de educație muzicală – clasele a V-a și a VI-a, Editura Sigma, București, 1999

Munteanu, Gabriela, Jocuri didactice muzicale, Academia de Muzică, București, 1997

Munteanu, Gabriela, Metodica predării educației muzicale în gimnaziu și liceu, Editura Sigma, București, 1999

Munteanu, Gabriela, Aldea, Georgeta, Didactica educației muzicale în învățământul primar, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2005

Munteanu, Gabriela, Viorica, Concepții pedagogice românești în domeniul muzical. Liviu Comes și Dan Voiculescu, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, Editura Universitară, București, 2013

Neațu, Cătălin, Cântece pentru copii, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2003

Nicola, Ioan, Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992

Pop, Ion, Popescu, Nicolae, Cântec și joc, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1971

Popescu, Eugenia, Activități de joc recreativ-distractive, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1994

Popescu-Neveanu, Paul, Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București, 1978

Roșca, Alexandru, Creativitatea, Editura Enciclopedică Română, București, 1972

Roșca, Alexandru, Creativitate generală și specifică, Editura Academiei Române, București, 1981

Sălăvăstru, Dorina, Psihologia educației, Editura Polirom, Iași, 2004

Stoica, Ana, Creativitatea elevilor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983

Șchiopu, Ursula, Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970

Șerfezi, Ion, Metodica predării muzicii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967

Timariu, Maria, Observații asupra vocii de copil, Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca, 1994

Timariu, Maria, Suport de curs, vol. I-VI, Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca, 2009

Vasile, Vasile, Metodica educației muzicale, Editura Muzicală, București, 2004

Zoicaș-Toma, Ligia, Pedagogia muzicii și valorile folclorului, Editura Muzicală, București, 1969

***Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic, București, 2012

*** Legea învățământului, nr. 1/2011

www.ise.ro (Institutul de Științe ale Educației)