Jocul Didactic In Invatamantul Prescolar

Cuprins

Introducere

Capitolul 1. Jocul ca și formă de activitate instructiv-educativă

1.1. Aspecte generale privind jocul

1.2. Importanța și funcțiile jocului

1.3. Clasificarea jocurilor

Capitolul 2. Influența jocul didactic în procesul instructiv-educativ din grădiniță

2.1. Conceptul de joc didactic. Definire și caracterizare

2.2. Clasificarea jocurilor didactice

2.3. Jocul didactic matematic…

2.3.1. Conceptul de joc didactic matematic

2.3.2 Clasificarea jocurilor didactice matematice

2.3.3 Considerații metodice privind organizarea și desfășurarea jocurilor didactice matematice

2.3.4. Locul, rolul și importanța jocului didactic matematic

Capitolul 3. Studiu de caz privind jocul didactic în învățământul preșcolar

3.1. Ipoteza de lucru și obiective

3.2. Organizarea cercetării

3.3. Metode de cercetare

3.4 . Testări inițiale

3.5 Probe finale. Rezultate obținute. Interpretare

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Am ales această temă referitoare la jocul didactic matematic cu scopul de a mă perfecționa în domeniul teoriei și metodologiei jocului didactic.

Matematica fiind știința conceptelor celor mai abstracte, de o extremă generalitate, iar gândirea copilului fiind dominată de concret, copiii vor fi atrași prin activități care le fac plăcere și anume cele de joc.

Urmărind cu precădere dezvoltarea gândirii, a inteligenței, a spiritului de observație, exersând operațiile de analiză, sinteză, comparație, generalizare, jocul didactic matematic constituie o bază reală pentru înțelegerea conceptelor matematice.

Jocul didactic matematic conferă preșcolarilor oserie de ocazii de depășire a stadiului de concret și face mai ușoară și plăcută „urcarea” către general și abstract!

În timpul jocului copiii dovedesc inițiativă și inventivitate, jocul le permite mai multă independență și libertate de acțiune.

De asemeni, în timpul jocului didactic se stabilesc relații între copii, urmărindu-se instaurarea unui climat favorabil conlucrării fructuoase între copii în vederea rezolvării cu succes a sarcinilor de joc, crearea unei tonalități afective pozitive de înțelegere și exigență în respectarea regulilor și stimularea dorinței copiilor de a-și aduce propria contribuție la reușita jocului.

Consider că jocul didactic este mijlocul potrivit ales în vederea dezvoltării personalității multilaterale a copiilor și a unei funcționări optime din punct de vedere psiho-social a acestora.

Capitolul 1. Jocul ca și formă de activitate instructiv-educativă

1.1. Aspecte generale privind jocul

“Omul este un om întreg numai atunci când se joacă” (Fr. Schiller)

Jocul este o școală deschisă, cu un program tot atât de bogat precum este viața. Prin joc, viitorul este anticipat și pregătit. Se apreciază chiar că jocul îndeplinește în viața copilului de 3-7 ani același rol ca munca la adulți. Este forma specifică în care copilul își asimilează munca și se dezvoltă.

Este suficient să amintim concentrarea copilului prins în joc, precum și gravitatea cu care el urmărește respectarea unor reguli sau lupta în care se angajează pentru a câștiga. Copiii se joacă pentru a se juca.

Jocul este o formă de activitate bine gândită, necesară și indispensabilă procesului educației, este o activitate prin care conținutul, forma și funcționalitatea sa specifică nu se confundă cu nici o altă formă de activitate instructiv-educativă, motiv pentru care nu poate fi suplinită și nici nu este în măsură să suplinească pe una din ele.

Pentru a înțelege specificul jocului ca formă de activitate instructiv-educativă, trebuie să cunoaștem și celelalte sensuri ce i se atribuie jocului, cum ar fi: activitate specific umană, activitate dominantă la vârsta preșcolară, factor hotărâtor în viața copilului preșcolar. Aceste sensuri indică, fie poziția jocului în raport didactic cu celelalte forme de activitate specifice omului, fie aportul jocului în procesul educației.

Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, pentru că numai oamenii îl practică în adevăratul sens al cuvântului. Este una dintre variatele activități desfășurate de om, fiind în strânsă legătură cu acestea. Este determinat de celelalte activități – învățarea, munca, dar în același timp este puternic implicat în acestea. Învățarea, munca, creația, includ elemente de joc și în același timp jocul este purtătorul unor importante elemente psihologice de esență neludică ale celorlalte activități specific umane.

Jocul – activitate dominantă la vârsta preșcolară , are rol hotărâtor în evoluția copilului. La vârsta preșcolară jocul este o activitate cu caracter dominant, fapt demonstrat de modul în care polarizează asupra celorlalte activități din viața copilului, dar și de durata și ponderea sa. Aceasta idee este susținută și de rolul pe care-l are pe planul dezvoltării copilului, favorizând trecerea sa pe o treaptă superioară de dezvoltare. Pentru copil, evidențiază J. Chateau, aproape orice activitate este joc sau, după cum afirmă Claparede “jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții…este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și, în consecință, poate să acționeze”.

Activitate dominantă, fundamentală la vârsta preșcolarității, jocul reprezintă o forță cu caracter propulsor în procesul dezvoltării copilului, permițându-i acestuia să pătrundă în realitatea pe care o cunoaște activ, sporindu-ți totodată întregul potențial de care dispune.

După vârsta de 3 ani, copilul devine obiectul unor influențe educative mult mai complexe. Câmpul acestor influențe depășește sfera familiei deoarece începând de la această vârstă sunt puși în situația de a se deplasa pe stradă, de a comunica cu oamenii din jur.

La această vârstă predominant rămâne jocul care la început este individual, copilul neștiind să se joace cu ceilalți copii, apoi, pe măsura înaintării în vârstă, jocul se complică (de mișcare, de creație – solicitând gândirea, inteligența).

Odată cu intrarea în școală, copilul primește răspunsuri la întrebările: de ce? cine? unde? cum? când?. Acest moment marchează stadiul în care se află cele două realități – eu și lumea – se disociază în conștiința copilului (după Piaget) iar curiozitatea copilului se manifestă în raport cu această lume. La vârsta preșcolară copiilor li se pot forma unele noțiuni științifice pe baze empirice cu precădere în cadrul activităților practice sau lucrări în aer liber. Fenomene cum ar fi: ploaia, ninsoarea, trăsnetul pot fi explicate la nivelul lor de înțelegere.

Mai greu de explicat sunt cunoștințele despre: succesiunea anotimpurilor, alternarea zilei cu noaptea, dar putem apela la cunoștințe simple, ca apoi la clasele mai mari ele să fie completate.

Socializarea copiilor, integrarea socială a acestora, pregătirea pentru o activitate eficientă și cât mai favorabilă individului și colectivității reprezintă un proces complex, dinamic care nu cunoaște pauze și la a cărui realizare sunt angajați o multitudine de factori și condiții.

Parcurgând diferite trepte ierarhice, într-o continuă spirală ascendentă, socializarea nu se sfârșește decât o dată cu existența umană, experiența dobândită în anii copilăriei fiind esențială pentru formarea personalității. Copilul, așa cum arată J. Piaget, „pornește de la o stare pur individuală, aceea a primelor luni de existență, în timpul cărora nu este posibil nici un schimb cu alții, pentru a ajunge la o socializare progresivă și care nu se termină niciodată. La punctul de plecare, el nu cunoaște nici reguli, nici semne și trebuie să cucerească, printr-o adaptare treptată, formată din asimilarea altora la sine și acomodarea lui la alții, aceste două proprietăți esențiale ale societății exterioare: înțelegerea reciprocă bazată pe cuvânt și disciplina comună bazată pe norme de reciprocitate”.

În literatura de specialitate se folosesc o diversitate de concepte: socializare, învățare socială, transformare culturală, etc., care acoperă o tematică de cercetare comună: analiza procesului prin care devenim oameni. Între dezvoltarea personalității și structurile de socializare specifice, există raporturi specifice, există raporturi reciproce, dialectice. Dependența individului față de contactele sociale, trebuința interacțiunii, precum și capacitatea de a învăța, caracteristică speciei umane se constituie ca premise ale procesului de socializare.

Problema socializării tinerei generații preocupă astăzi întreaga societate contemporană, al cărei viitor depinde în mare măsură de natura pregătirii și angajării tineretului, de condițiile pe care progresele științei și tehnicii le oferă pentru dezvoltarea personalității individului și a colectivității.

Din acest motiv, problema socializării constituie obiectul multor dezbateri în literatura de specialitate. S-au scris lucrări și studii în care se încearcă fie o abordare teoretică a problemei, fie o tratare a ei din punct de vedere metodic. Opiniile exprimate cu privire la conceptul de socializare, condițiile învățării sociale, orientările de apreciere a eficacității procesului de socializare, relațiile existente în societate sunt diverse.

Fenomenul de socializare este datorat unei multitudini de factori, cum ar fi aglomerările umane, experiențele tehnicii și raționalizării vieții, preluarea de către serviciile publice a nevoilor colective în creștere. După unii autori socializarea se referă la „procesul în cadrul căruia ființa biologică se transformă într-o ființă specific culturală. Rezultă din aceasta că procesul de socializare este un proces complex de control prin care copilul devine conștient de valorile morale, cognitive, afective într-o formă și cu un conținut specific” spunea Emil Bernstein.

Un rol deosebit de important în socializarea copiilor, în procesul de integrare progresivă a acestora în viața socială, în dezvoltarea sentimentelor sociale îl are jocul, ca formă specifică de activitate a copiilor, care predomină în viața preșcolarului. Treptat, o parte din timp este cedată învățăturii, ajungând ca în clasele gimnaziale aceasta să dețină locul central, însă jocul nu părăsește nici un moment preocupările copiilor. El însoțește într-o formă sau alta, toată perioada copilăriei și preadolescenței. Jocul aduce nu numai bucurii, dar constituie prima școală a vieții sociale.

Jocul este activitatea care se afirmă prima în ontogeneză și devine dominantă la vârsta copilăriei, prin care omul își satisface imediat propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară pe care și-o creează singur.

Jocul reprezintă divertisment, recreere și în același timp nevoie vitală de reconstrucție imaginară a realității. Adulții consideră că un copil care se joacă este neserios. Nimic nu este însă mai serios și mai important pentru acesta. Un copil care se joacă construiește lumea, o apropie, analizează și caută să o înțeleagă.

Scopul jocului este acțiunea însăși prin care sunt satisfăcute imediat dorințele și aspirațiile individuale. Din această cauză atingerea scopului în joc duce la stabilirea unui echilibru în viața psihică și stimulează funcționalitatea de ansamblu.

1.2. Importanța și funcțiile jocului

Sub influența jocului se formează, se dezvoltă și se restructurează întreaga activitate psihică a copilului. Modul serios și pasiunea cu care se joacă copiii constituie indicatori ai dezvoltării și perfecționării proceselor de cunoaștere. Prin joc se dezvoltă personalitatea copilului, prin crearea și rezolvarea progresivă a diverse feluri de contradicții:

între libertatea de acțiune și conformarea la schema de joc;

între invitație și inițiativă;

între repetiție și variabilitate;

între dorința de joc și pregătirea prealabilă necesară;

între ceea ce este parțial cunoscut și ceea ce se cunoaște bine;

între absența vreunui rezultat material util și bucuria jocului;

între operarea cu obiecte reale și efectuarea de acțiuni simbolice;

între emoțiile dictate de rolul îndeplinit și emoția pozitivă provocată de participarea la joc.

Putem afirma că, la vârsta funcționalitatea de ansamblu.

1.2. Importanța și funcțiile jocului

Sub influența jocului se formează, se dezvoltă și se restructurează întreaga activitate psihică a copilului. Modul serios și pasiunea cu care se joacă copiii constituie indicatori ai dezvoltării și perfecționării proceselor de cunoaștere. Prin joc se dezvoltă personalitatea copilului, prin crearea și rezolvarea progresivă a diverse feluri de contradicții:

între libertatea de acțiune și conformarea la schema de joc;

între invitație și inițiativă;

între repetiție și variabilitate;

între dorința de joc și pregătirea prealabilă necesară;

între ceea ce este parțial cunoscut și ceea ce se cunoaște bine;

între absența vreunui rezultat material util și bucuria jocului;

între operarea cu obiecte reale și efectuarea de acțiuni simbolice;

între emoțiile dictate de rolul îndeplinit și emoția pozitivă provocată de participarea la joc.

Putem afirma că, la vârsta preșcolarității, jocul oferă cadrul pentru efort și depășire a unor obstacole, iar “moralitatea ludică” contribuie la geneza comportamentului socio-moral, la asimilarea unor elemente de disciplină în ansamblul expresiilor comportamentale ale copiilor. Important este că jocul le oferă copiilor posibilitatea dezvăluirii naturii autentice a copilului, a forțelor sale, observându-se o ultimă cerință spre afirmare.

Este suficient să privești copiii în timpul jocului pentru a-ți face o impresie referitoare la conduita acestora și la particularitățile lor psihologice. Unii copii se exprimă deschis, clar, dezinvolt, în timp ce alții sunt mai reținuți, mai puțin activi. Primii sunt mai ușor de cunoscut deoarece manifestările lor sunt spontane, iar ceilalți exprimă mai mascat trăsăturile lor interne.

Se poate afirma că, jocurile satisfac o anumită cerință implacabilă care îl stimulează pe copil la o activitate permanentă.

Valorificând disponibilitățile interne, jocul propulsează copilul pe traiectoria progresului în dezvoltarea sa. Soluțiile adoptate în joc, inventivitatea și capacitatea de a găsi strategiile cele mai nimerite pentru reușita acțiunii odată cu corelarea cu partenerii de joc, denotă arta interogării în colectivitate și în viața socială. Cu cât un preșcolar este mai dezvoltat din punct de vedere psihologic, cu atât se joacă mai mult, mai bine și mai frumos, se remarcă a fi un veritabil creator și inițiator de acțiuni, cu semnificații multiple pentru evoluția ulterioară.

Jocul contribuie la dezvoltarea intelectuală a copiilor, la formarea percepțiilor de formă, mărime, spațiu, timp, la educarea spiritului de observație, a imaginației creatoare, a gândirii și nu în ultimul rând la dezvoltarea limbajului.

Tot jocul este un mijloc eficient și suficient pentru realizarea sarcinilor educației morale a copilului, contribuind la dezvoltarea stăpânirii de sine, autocontrolului, spiritului de independență, disciplinei conștiente, perseverenței, precum și a multor altor calități de voință și trăsături de caracter. Valoarea jocului se observă și în dezvoltarea sociabilității, a spiritului de colectivitate, a relațiilor reciproce între copii.

Jocul își are importanța sa în formarea colectivului de copii, în formarea spiritului de independență, în formarea atitudinii pozitive față de muncă, în corectarea unor abateri sesizate în comportamentul unor copii. Toate aceste efecte educative se sprijină, ca pe un adevărat fundament, pe influența pe care jocul o exercită asupra dezvoltării psihice a copilului, asupra personalității lui.

Jocul răspunde trebuinței de creație a personalității, dar și a sinelui în raport cu viața și ipostazele ei fericite.

Analiza jocului pune în evidență (oglindește) statutul mintal, cel afectiv, cel de sănătate al copilului, dar și structura experienței și a mediului de cultură.

Prin toate jocurile, dar mai ales prin cele de mișcare, se creează posibilități multiple de dezvoltare armonioasă a organismului. În plus, jocul determină o stare de veselie, de bună dispoziție, cu efecte benefice pe planul dezvoltării. Prin jocurile de mișcare se realizează numeroase din sarcinile educației fizice.

Prin joc copilul dobândește deprinderi de autoservire, în scopul satisfacerii trebuințelor proprii și odată formate acestea permit ca jocul să devină mai complex cu o valoare formativă sporită.

Participând la joc, preșcolarul este inițiat în tainele frumosului și învață să-l creeze, realizându-se astfel și sarcini de educație estetice.

În concluzie, se poate spune că prin joc are loc o largă expansiune a personalității copilului, realizându-se o absorbție uriașă de experiență și trăire de viață, de interiorizare și de creație, conturarea de aspirații, dorințe care se manifestă direct în conduită și reprezintă latura proiectivă a personalității. Jocul îi permite individului să-și realizeze „eu-l”, să-și manifeste personalitatea, să urmeze, pentru un moment, linia interesului său major, atunci când nu o face prin alte activități.

Este bine cunoscut că acel copil care nu se joacă rămâne sărac din punct de vedere cognitiv, afectiv, al întregii dezvoltări a personalității.

Ca școală a vieții sociale, jocul face apel la optimismul specific vârstei, la dorința copilului de a avea un rol, de a îndeplini o funcție, de a avea o poziție în grup, de a se afirma și de a-și face datoria.

Diferite studii și observații efectuate asupra jocului au evidențiat faptul că acesta îndeplinește multiple funcții.

J. Piaget stabilește următoarele funcții ale jocului:

– funcția de adoptare realizată pe cele două coordonate: asimilarea realului la „eu” și acomodarea, transformarea „eu-lui” în funcție de modelele exterioare;

– funcția catarctică, de descărcare energetică și rezolvare a conflictelor;

– funcția de socializare, constând în acomodarea copilului la ceilalți, asimilarea relațiilor cu cei din jur la propriul „eu”;

– funcția de extindere a „eu-lui”, de satisfacere a multiplelor trebuințe ale copilului, de la trebuințele cognitive de explorare a mediului la cele de valorificare a potențialului de care dispune, de la trebuințele perceptive și motorii la cele de autoexprimare în plan comportamental.

Psihologul Ursula Șchiopu în lucrarea „Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor” stabilește funcțiile jocului precizând că acestea se pot grupa în funcții esențiale, secundare și marginale.

Funcțiile esențiale ale jocului sunt următoarele:

– funcția de cunoaștere care se exprimă în asimilarea practică și mentală a caracteristicilor lumii și vieții;

– funcția formativ-educativă exprimată în faptul că jocul constituie o școală a energiei, a educației, a conduitei, a gesturilor, a imaginației. Jocul educă atenția, abilitățile și capacitățile fizice, trăsăturile de caracter (perseverența, promptitudinea, spiritul de ordine), trăsături legate de atitudinea față de colectiv (corectitudinea, spiritul de competiție, de dreptate, sociabilitatea, ș.a), modelează dimensiunile etice ale conduitei.

– funcția de exercitare complexă, stimulativă a mișcărilor (pusă în evidență mai ales de Gross și Carr) concretizată în contribuția activă pe care jocul o are la creșterea și dezvoltarea complexă. Aceasta apare ca funcție principală în jocurile de mișcare, jocurile sportive, de competiție și ca funcție secundară în jocurile simple de mânuire, proprii copiilor mici. În perioada copilăriei și tinereții este o funcție principală, devenind ulterior marginală.

Printre funcțiile secundare ale jocului se înscriu următoarele:

– funcția de echilibru și tonificare prin caracterul activ și compensator pe care-l întreține jocul față de activitățile cu caracter tensional;

– funcția catarctică și proiectivă;

– funcția distractivă.

Ca funcție marginală este precizată funcția terapeutică ce se manifestă cu succes în cazuri maladive.

1.3. Clasificarea jocurilor

Clasificarea jocurilor a constituit și constituie în continuare o preocupare pentru mulți specialiști, cu toate acestea, nu s-a ajuns la o clasificare unanim acceptată, date fiind perspectiva din care au fost investigate și criteriile diferite care au stat la baza diferențierii jocurilor. S-a operat, astfel, cu criterii multiple de clasificare, cum ar fi: conținutul, forma, sarcina urmărită cu prioritate, materialele folosite, ș.a.

Clasificarea jocurilor:

jocuri în care sunt solicitate funcțiile psihofiziologice (senzoriale, motorii, intelectuale);

jocuri tehnice (productive) care solicită fondul de reprezentări, memoria, motricitatea și care dezvăluie medii de viață (agricole, industriale, meșteșugărești, școala);

jocuri care exersează relațiile sociale (de familie, de grup școlar);

jocuri artistice (desen, muzică, arte plastice, ș.a.)

J. Piaget abordează evoluția jocului la copil și realizează o interesantă clasificare a jocurilor, concludentă pentru buna înțelegere a funcțiilor sale:

jocul exercițiu – forma cea mai elementară a jocului, prezentă în etapa inteligenței senzorio-motorii și constă în repetarea unei activități însușite anterior pe alte căi pentru plăcerea activității;

jocul simbolic (de imaginație) îndeplinește în cea mai mare măsură funcția de adaptare. Permite asimilarea realului la „eu-l” copilului fără constrângeri și sancțiuni, asigură retrăirea unor realități transformate după propriile trebuințe;

jocul cu reguli apare în stadiul gândirii preoperatorii (2-7 ani). Are un rol deosebit în socializarea copilului, deoarece realizează înțelegerea reciprocă prin intermediul cuvântului și disciplinei;

jocul de construcție care se dezvoltă pe baza jocului simbolic după vârsta de 5-6 ani. Jocurile de construcție apar ca jocuri integrate în simbolismul ludic pentru ca mai târziu să devină autentice adaptări, rezolvări de probleme, creații inteligente

O clasificare a jocurilor realizează și A.N. Leontiev, stabilind următoarele tipuri:

jocurile cu rol în care prim plan apare rolul asumat de copil, care reprezintă de fapt o funcție socială generalizată a adultului;

jocurile cu rol și subiect în care copilul își asumă o funcție socială anume pe care o realizează prin acțiunile sale;

jocurile cu reguli care apar mai târziu, în cadrul lor copilul subordoneazăunei ordini fixe și raporturi între participanți, includ o anumită sarcină, au un mare rol în structurarea personalității și în socializarea copilului;

jocurile de tranziție spre activitatea de învățare („jocurile de graniță”). Din această categorie fac parte: jocurile distractive, dramatizările, jocurile sportive, jocurile didactice. Acestea pregătesc învățarea, încep să substituie procesul de joc cu învățarea.

O clasificare mai complexă și mai nuanțată, luând în considerare mai multe criterii ce operează succesiv, realizează autoarele lucrării „Activități de joc și recreativ-distracție. Manual pentru școlile normale”.

Ele împart jocurile în două mari categorii după schema de mai jos:

(Barbu H., Popescu E., Șerban F., – „Activități de joc și recreativ-distractive. Manual pentru școlile normale”, Edit. Didactică și Pedagogică, București 1993)

Capitolul 2. Influența jocul didactic în procesul instructiv-educativ din grădiniță

2.1. Conceptul de joc didactic. Definire și caracterizare

Jocul didactic – „acțiune ce valorifică la nivelul instrucției finalitățile adaptative de tip recreativ propriu activității umane”.

Termenul „didactic” asociat jocului accentuează componenta instructivă a activității și evidențiază că acesta este organizat în vederea obținerii unor finalități de natură informativă și formativă specifice procesului de învățământ.

Jocul didactic prezintă ca notă definitorie îmbinarea armonioasă a elementului instructiv cu elementul distractiv, asigurând o unitate deplină între sarcina didactică și acțiunea de joc.

Această îmbinare a elementului instructiv-educativ cu cel distractiv face ca, pe parcursul desfășurării sale, copiii să trăiască stări afective complexe care declanșează, stimulează, intensifică participarea la activitate, cresc eficiența acesteia și contribuie la dezvoltarea diferitelor componente ale personalității celor antrenați în joc.

Jocul didactic, încadrându-se în categoria jocurilor cu reguli, este definit prin obligativitatea respectării regulilor care precizează căile ce trebuie urmate de copii în desfășurarea acțiunii ludice.

Jocurile didactice pot contribui la realizarea unor obiective educaționale variate și complexe. Acestea pot viza dezvoltarea fizică a copilului în cazul jocurilor motrice, sportive, sau dezvoltarea unor subsisteme ale vieții psihice (procesele psihice senzoriale, intelectuale, volitive, trăsături de personalitate, ș.a.). De asemenea jocurile didactice pot contribui la rezolvarea unor sarcini specifice educației morale, estetice.

Prin jocul didactic se precizează, se consolidează, se sintetizează, se evoluează și se îmbogățesc cunoștințele copiilor, acestea sunt valorificate în contexte noi, inedite.

Spre deosebire de alte tipuri de jocuri, jocul didactic are o structură aparte. Elementele componente ale acestuia sunt:

scopul jocului

conținutul jocului

sarcina didactică

regulile jocului

elementele de joc

Scopul jocului – reprezintă o finalitate generală spre care tinde jocul respectiv și se formulează pe baza obiectivelor de referință din programa activităților instructiv-educative.

Scopurile jocului didactic pot fi diverse: consolidarea unor cunoștințe teoretice sau deprinderi, dezvoltarea capacității de exprimare, de orientare în spațiu și timp, de discriminare a formelor, mărimilor, culorilor, de relaționare cu cei din jur, formarea unor trăsături morale, etc.

Conținutul jocului – include totalitatea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor cu care copiii operează în joc. Acestea au fost însușite în activitățile anterioare. Conținutul poate fi extrem de divers: cunoștințe despre plante, animale, anotimpuri, viața și activitatea oamenilor, cunoștințe matematice, istorice, geografice, conținutul unor basme, povești, ș.a.

Conținutul jocului trebuie să fie bine dozat, în funcție de particularitățile de vârstă ale copiilor, să fie accesibil și atractiv.

Sarcina didactică indică ce anume trebuie să realizeze efectiv copiii pe parcursul jocului pentru a realiza scopul propus. Se recomandă ca sarcina didactică să fie formulată sub forma unui obiectiv operațional, ajutându-l pe copil să conștientizeze ce anume operații trebuie să efectueze. De asemenea se recomandă ca sarcina didactică să nu solicite doar sau în primul rând, procese numerice, ci să implice în rezolvarea sa și gândirea (operațiile acesteia), imaginația, creativitatea copiilor.

Sarcina didactică trebuie să fie în concordanță cu nivelul de dezvoltare al copilului, accesibilă și, în același timp, să fie atractivă.

Regulile jocului concretizează sarcina didactică și realizează legătura dintre aceasta și acțiunea jocului. Precizează care sunt căile pe care trebuie să le urmeze copiii în desfășurarea acțiunii ludice pentru realizarea sarcinii didactice.

Sunt prestabilite și obligatorii pentru toți participanții la joc și reglementează conduita și acțiunile acestora în funcție de structura particulară a jocului didactic.

Regulile jocului prezintă o mare varietate:

indică acțiunile de joc;

precizează ordinea, succesiunea acestora;

reglementează acțiunile dintre copii;

stimulează sau inhibă anumite manifestări comportamentale.

Cu cât regulile sunt mai precise și mai bine însușite, cu atât sarcinile didactice ușor de realizat, iar jocul este mai interesant și mai distractiv.

Regulile trebuie să fie simple, ușor de reținut prin formulare și posibil de respectat de către toți copiii, accesibile.

Elementele de joc – includ căile, mijloacele folosite pentru a da o coloratură plăcută, atractivă, distractivă activității desfășurate.

Conceperea lor depinde în mare măsură de ingeniozitatea cadrului didactic. Literatura de specialitate oferă o serie de sugestii în acest sens: folosirea unor elemente surpriză, de așteptare, întrecere individuală sau pe echipe, mișcarea, ghicirea, recompensarea rezultatelor bune, penalizarea greșelilor comise, ș.a.

Sarcina cadrului didactic este de a găsi pentru fiecare joc, elemente de joc cât mai variate, deosebite de cele folosite în activitățile anterioare, în caz contrar existând riscul ca acestea să nu mai prezinte atractivitate pentru copii, esența jocului fiind, în acest caz, compromisă.

Reușita unui joc didactic depinde și de materialele didactice utilizate în joc. Acestea trebuie să fie adecvate conținutului, variate și atractive, ușor de manevrat și să provină din mediul apropiat, familiar copiilor (planșe, jetoane, jucării, figuri geometrice, etc).

Atractivitatea și eficiența jocului depind de ingeniozitatea educatoarei de a îmbina o sarcină educativă acceptabilă de către copii, nici prea grea, nici prea ușoară, cu un joc simbolic sau cu reguli atrăgătoare. Elementele de joc artificiale, nestimulative, îngreunează învățarea și plictisesc pe copii. Plăcerea cu care participă copiii la joc este singura justificare a recurgerii la jocul didactic.

2.2. Clasificarea jocurilor didactice

Marea varietate a jocurilor didactice practicate în grădiniță și școală a impus necesitatea clasificării lor.

Există mai multe criterii de clasificare a jocurilor didactice:

1. După scopul educațional urmărit:

a) jocuri de mișcare (jocuri motrice) – care urmăresc dezvoltarea calităților,

priceperilor și deprinderilor motrice

b) jocuri ce vizează dezvoltarea psihică – acestea se pot clasifica în:

c) jocuri senzoriale ce vizează, în principal dezvoltarea sensibilității. Se pot
organiza jocuri diferite pentru:

– dezvoltarea sensibilității auditive;

– dezvoltarea sensibilității tactile și chinestezice;

– dezvoltarea sensibilității vizuale;

– dezvoltarea sensibilității gustativ – olfactive.

– jocuri intelectuale care, la rândul lor, se pot diferenția în:

– jocuri vizând precizarea, îmbogățirea cunoștințelor (jocuri cognitive);

– jocuri de dezvoltare a capacității de comunicare orală sau scrisă;

– jocuri de exersare a pronunției corecte;

– jocuri de atenție și orientare spațială;

– jocuri de dezvoltare a memoriei;

– jocuri de dezvoltare a gândirii;

– jocuri de dezvoltare a perspicacității;

– jocuri pentru dezvoltarea imaginației și creativității;

– jocuri pentru stimularea inhibiției voluntare și a capacității de autocontrol;

– jocuri de expresie afectivă.

2. După sarcina didactică urmărită cu prioritate, jocurile didactice se împart în:

– jocuri pentru fixarea și sistematizarea cunoștințelor;

– jocuri de verificare și evaluare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor;

– jocuri de transmitere și însușire de noi cunoștințe, care se folosesc numai în cazuri deosebite.

3. După conținut, jocurile didactice se pot grupa în:

– jocuri didactice pentru cunoașterea mediului înconjurător;

– jocuri didactice pentru educarea limbajului – ce pot fi jocuri fonetice, lexical – semantice, gramaticale;

– jocuri didactice cu conținut matematic, jocuri logico – matematice;

– jocuri pentru însușirea unor norme de comportament civilizat, formarea unor deprinderi și obișnuințe de conduită morală, de circulație rutieră.

3. După prezența sau absența materialului didactic, deosebim:

– jocuri cu material didactic natural sau confecționat: jucării, jocuri de masă, imagini, diafilme, diapozitive, obiecte de uz casnic sau personal, mozaicuri, materiale din natură (conuri de brad, ghinde, castane, frunze, flori, scoici) ș.a.

– jocuri fără material didactic.

4. După locul pe care-l ocupă în activitate, jocurile didactice pot fi:

– jocuri organizate ca activitate de sine stătătoare;

– jocuri integrate în activitate, ca momente ale acesteia sau în completarea ei.

2.3. Jocul didactic matematic

2.3.1. Conceptul de joc didactic matematic

Cercetările făcute de specialiști în domeniu confirmă faptul că introducerea cunoștințelor matematice în învățământul preșcolar este cu atât mai eficientă cu cât se realizează devreme. Aceste cunoștințe trebuie introduse treptat, pornindu-se de la acțiunea în plan extern cu obiectele, la formarea reprezentărilor și abia apoi la utilizarea simbolurilor. Abordarea matematicii în această manieră este accesibilă preșcolarilor și răspunde intenției de a-l determina pe copil să „descopere” matematica, trezindu-i interesul și atenția.

Cunoscând faptul că jocul este activitatea fundamentală în grădiniță, este firesc că acesta să fie valorificat la maximum și în predarea matematicii. În școală însă, jocul trece pe planul secund, locul lui fiind luat de o altă formă de activitate: învățarea. Trecerea de la joc la învățare se realizează prin intermediul jocului didactic.

Acesta ocupă un loc bine determinat în planul de învățământ al instituțiilor preșcolare, fiind cel mai indicat mijloc de desfășurare a activităților de matematică, dar și a celor de cunoaștere a mediului și de educarea limbajului.

Pornind de la definiția dată în capitolul anterior jocului didactic, se poate spune că jocul didactic matematic este un tip specific de activitate prin care educatoarea consolidează, precizează, chiar verifică cunoștințele copiilor, îmbogățește sfera de cunoaștere matematice, pune în valoarea și antrenează capacitățile creatoare ale acestora.

Știut fiind faptul că îmbinarea elementului instructiv cu cel distractiv în jocul didactic duce la apariția unor stări emoționale complexe care stimulează și intensifică procesele de reflectare directă și nemijlocită a realității, valoarea practică a jocului didactic matematic constă în faptul că, în procesul desfășurării lui, copilul are posibilitatea aplicării cunoștințelor însușite, exersării priceperilor și deprinderilor formate.

Pornind de la elementele constitutive ale jocului didactic, și jocul didactic matematic cuprinde următoarele componente:

Scopul jocului – se formulează în concordanță cu prevederile programei activităților matematice. Scopul trebuie să se refere la probleme de ordin cognitiv, dar și formativ.

Exemplu:

Într-un joc în care se urmărește predarea sau fixarea cunoștințelor despre o culoare (sau mai multe), se realizează un exercițiu cu caracter formativ analiză, comparație.

Într-un joc în care se introduce o nouă formă geometrică ( ), scopul este unul cognitiv, dar se are în vedere și aspectul formativ exerciții de selecție, abstractizare, generalizare.

Corect este ca într-un joc didactic matematic să se aducă în prim plan unul din cele două aspecte, conștientizarea lui de către educatoare dându-i acesteia posibilitatea să-l urmărească și să-l atingă în desfășurarea jocului.

Conținutul matematic al jocului este subordonat particularităților de vârstă și sarcinii didactice. Conținutul matematic se poate referi la: mulțimi, operații cu mulțimi, elemente de logică, relații de ordine, relații de echipotență, numere naturale, elemente de geometrie, unități de măsură etc.

Sarcina didactică reprezintă esența activității, transpune la nivelul copilului, scopul urmărit într-o activitate matematică. Trebuie să antreneze intens operațiile gândirii: analiza, sinteza, comparația, abstractizarea, generalizarea.

Jocul matematic rezolvă cu succes o singură sarcină didactică.

Exemplu:

Jocul didactic „Găsește locul potrivit” are ca scop:”Formarea deprinderilor de a efectua operații cu mulțimi” iar sarcina didactică este următoarea: „să formeze mulțimi după unul sau două criterii”.

Regulile jocului arată copiilor cum să rezolve sarcina didactică fiind condiționate de conținut și de sarcina didactică.

Elementele de joc fac ca rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută și atractivă pentru copii.

2.3.2 Clasificarea jocurilor didactice matematice

Jocurile didactice matematice, în marea lor diversitate, se pot clasifica după următoarele criterii:

1. în funcție de scopul și sarcina didactică

2. în funcție de aportul lor formativ

A. În funcție de scopul și sarcina didactică, pot fi împărțite în:

a) După momentul în care se folosesc în cadrul lecției:

– jocuri didactice matematice ca lecții de sine stătătoare;

– jocuri didactice matematice ca momente propriu zise ale activității;

– jocuri didactice matematice intercalate pe parcursul activității sau la final.

b) După conținutul capitolelor de însușit:

– Jocuri matematice pentru aprofundarea cunoștințelor specifice unui capitol;

– Jocuri matematice specifice unei vârste sau grupe.

c) După materialul didactic:

– Jocuri didactice cu material didactic standard (confecționat) natural (din natură)

– Jocuri fără material didactic (orale, ghicitori, versuri, scenete, cântece, povestiri)

B. În funcție de aportul lor formativ (pot fi clasificate ținând cont de acea operație a gândirii căreia sarcina jocului i se adresează în mai mare măsură)

a) Jocuri pentru dezvoltarea capacității de analiză

Exemplu:

– „Jocul negației” prin care se urmărește să se nască la elevi ideea negației logice și acest lucru se poate realiza numai printr-o analiză amănunțită a tuturor atributelor pe care nu le are o piesă oarecare din trusa de figuri logice.

– „Completează șirul” în care copiii trebuie să deducă regula după care se obține un șir, analizând anterior termenii șirului.

b) Jocuri pentru dezvoltarea capacității de sinteză

Exemplu:

– Jocurile matematice cu numere naturale

– Jocuri didactice în care se efectuează operații cu numere

– Exercițiile de sinteză se introduc după efectuarea celor de analiză.

a) Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de a efectua comparații

Exemplu:

– Compararea cantitativă a două mulțimi

– Recunoașterea egalității/inegalității a două numere

– Compararea numerelor și ordonarea într-un șir crescător/descrescător

b) Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de a efectua abstractizări și generalizări

Exemplu:

„Cine știe,răspunde” cu sarcina de a compune numere, de a compune exerciții de adunare și scădere cu rezultat dat.

c) Jocuri didactice pentru dezvoltarea perspicacității care cuprind sarcini cu un grad ridicat de dificultate și care presupun un bagaj de cunoștințe temeinice și o gândire logică.

Exemplu:

„Cine are același număr?” – corespondența între numărul de obiecte și cifră, formarea șirului numeric 1-10, utilizând și cifrele corespunzătoare.

Autorii clasifică jocul didactic matematic împărțindu-l în trei categorii:

Jocuri didactice de formare de mulțimi care implică exerciții de: grupare, separare, exemplificare care vor duce la dobândirea abilităților de identificare, scriere, selectare și formare de mulțimi.

Jocuri didactice de numerație care contribuie la consolidarea, verificarea deprinderilor de așezare în perechi, comparare, numărare conștientă, de exersare a cardinalului și ordinalului, de familiarizare cu operațiile matematice de formare a raționamentelor de tip ipotetico-deductiv.

Jocuri logico-matematice care urmăresc familiarizarea copiilor cu operațiile cu mulțimi.

2.3.3 Considerații metodice privind organizarea și desfășurarea jocurilor didactice matematice

Cunoscute fiind problemele referitoare la structura jocului didactic și la specificul său, ca urmare a îmbinării originale a elementelor componente într-un tot unitar, mă voi referi în cele ce urmează, la câteva aspecte metodice de desfășurare a acesteia la diferite grupe.

La grupa de 3-4 ani, introducerea în joc se face sub formă de surpriză: sosirea unui personaj surpriză, prezentarea materialului, bătaia în ușă, vorbirea șoptită, aducerea săculețului fermecat. Prin acestea se urmărește atât realizarea unei atmosfere plăcute de joc, trezirea interesului și a curiozității pentru ceea ce va urma.

Se trece apoi la desfășurarea jocului, demonstrarea și explicarea acestuia făcându-se din mers, constituind prima etapă propriu zisă a jocului.

La grupa mică, educatoarea sau un anumit personaj este întotdeauna conducătorul jocului, revenindu-i sarcini importante, pe linia antrenării tuturor copiilor în respectarea regulilor jocului pe linia corectării răspunsurilor, a sancționării greșelilor, a aprecierilor răspunsurilor corecte, a complicării jocului.

Pe parcursul jocului se are în vedere antrenarea tuturor copiilor în răspunsuri individuale la toate aspectele propuse a fi exersate în cadrul jocului respectiv. Totodată se acceptă și răspunsuri incorecte, cu obligația de a fi corectate. Răspunsurilor verbale li se asociază multă mișcare (de brațe, picioare, palme) și mimică.

Toate acestea atrag copiii, ajutându-i să rezolve cu bine sarcinile propuse.

Atunci când prin jocul didactic se transmit cuvinte noi (denumiri de culori, forme, poziții spațiale), educatoarea este cea care denumește prima, apoi repetă, accentuând în mod intenționat asupra diferitelor părți de cuvânt pentru a fi percepute corect de copii. Apoi, se cere copiilor repetarea acestora, în mod individual, asociindu-le cu concretul obiectual. Astfel, cuvintele noi capătă conținut și sens, sunt reținute cu ușurință, sunt reproduse corect.

Repetițiile, ca și corectarea greșelilor din exprimarea copiilor, trebuie făcute cu mult tact pentru a nu supăra copiii și a nu le diminua din dorința de participare activă la joc. Efortul copiilor chiar și atunci când nu este încununat de succes deplin, trebuie apreciat, răsplătit pentru a-i încuraja și a-i determina să persevereze în continuare. În acest mod nu se creează condiții pentru apariția unor atitudini negative la copii.

Încheierea jocului se face în strânsă legătură cu conținutul acestuia și cu materialul folosit, pentru a obține adeziunea copiilor și asupra acestui moment al activității.

Formele pe care le pot îmbrăca încheierea jocului pot fi: aranjarea materialului la locul lui în sala de grupă, imitarea prin anumite mișcări a unor acțiuni efectuate de personajele prezentate în joc, prin onomatopee, aprecieri asupra rezultatelor obținute. Cu acestea se urmărește păstrarea atmosferei de voie bună și satisfacție a tuturor copiilor.

La grupa de 4-5 ani se mențin caracteristicile menționate mai sus, în special la începutul anului școlar (ca etapă de tranziție, pentru copiii care continuă grădinița sau de adaptare pentru cei care vin din familie la grădiniță la 4 ani).

Treptat în organizarea și desfășurarea jocului didactic apar aspecte noi: introducerea în joc se poate face prin intermediul unor ghicitori, scurte povestiri, a unor versuri prin care se anunță copiilor tema și astfel li se captează atenția și interesul pentru joc.

Ca moment aparte se realizează intuirea materialului didactic de copii, cu sprijinul educatoarei, moment prin care se satisface curiozitatea copiilor față de secretele pe care le conține și se asigură înțelegerea modului în care el va fi folosit la activitate.

Explicația și demonstrația jocului se realizează de către educatoare cu ajutorul unui copil sau a mai multor copii.

Acest moment privește întreaga desfășurare a jocului sau a câte unei părți a acestuia (dacă jocul arc 2 – 3 variante în desfășurarea sa). Explicația trebuie să fie făcută cu cuvinte puține, precise, clare, în concordanță deplină cu demonstrația. Numai în aceste condiții, ce durează puțin și nu secționează cursul firesc al jocului, este înțeleasă de copii.

În unele jocuri educatoarea transferă rolul ei de conducător anumitor copii, care nu au deficiențe prea mari în vorbire, se exprimă clar, formulează propoziții simple și corecte din punct de vedere gramatical (de exemplu, la jocurile Săculețul fermecat, Este ziua păpușii, Magazinul de jucării).

Se mențin, la această grupă, cerințele referitoare la manifestarea factorului pedagogic de către educatoare (în special în cazul copiilor timizi, cu persistente defecțiuni de pronunție și pronunțare corectă) și la practicarea melodicii jocurilor prin care se continuă învățarea de noi cuvinte, formularea de propoziții dezvoltate, înlocuirea substantivelor cu pronumele corespunzător.

În desfășurarea jocului poate fi inclusă, spre sfârșitul anului, ca stimulent al rapidității formulării răspunsurilor, al calității vorbirii, întrecerea între copii.

Încheierea activității se mai poate realiza și sub formă de cântec, ghicitoare, poezie, aprecieri cu caracter stimulativ.

La grupa copiilor de 5 – 6/7 ani, deși se mențin unele aspecte mai sus prezentate, care țin de esența jocului, apar totuși caracteristici noi, dat fiind faptul că sarcinile privind dezvoltarea copiilor vizează calitatea, cantitatea vocabularului, structura gramaticală, expresivitatea.

Introducerea în activitate poate fi realizată sub toate formele prezentate la cele două grupe (mai ales la începutul anului școlar), la care se mai adaugă și alte procedee, cum ar fi convorbirea (prin care se face o reactualizare a acelor cunoștințe care au implicații directe în jocul respectiv) sau prezentarea directă a materialului și anunțarea jocului. Aceste procedeu prin caracterul lor mai serios, impun în fața copiilor mai multă răspundere față de modul de rezolvare a sarcinilor date prin joc.

Intuirea materialului se tace în totalitate de către copii. Atunci când este cazul, materialul distractiv, ca și la celelalte două grupe, se ia de către fiecare copil prin autoservire, la începutul activității sau în momentul în care jocul necesită aceasta.

Orientarea copiilor în joc se face integral (adică se explică și se demonstrează, atunci când jocul este nou, în întregime ori se prezintă în variante complicate) sau parțial (numai prin explicații, numai prin material – în cazul jocurilor cunoscute), de la începutul jocului sau se completează pe parcurs. În această orientare prealabilă, accentul continuă să cadă pe sarcina didactică, elemente de joc, reguli. Totodată se mențin aceleași rigori cu privire la durata și la calitatea acestui moment introductiv al jocului. În desfășurarea jocului se alternează momentele care aparțin conducătorului jocului – educatoarea (în primă etapă) și copil (când se repetă).

La grupa mare, o deosebită atenție se acordă calității jocului, care se constituie ca o rezultantă a mai multor factori: activizarea corectă, promptă a copiilor, exprimarea lor corectă din punct de vedere gramatical, rapiditatea închegării răspunsurilor, intonația adecvată, modelarea intensității vocii etc.

Pe parcursul jocului se accentuează asupra caracterului de întrecere (cine rezolvă repede și bine), ținând seamă de toate regulile jocului. Întrecerea se poate declara frontal între toți copiii, ori în două sau mai multe echipe. Punctajul se realizează fie prin aportul fiecărui membru al echipei, fie prin aportul reprezentantului echipei.

Se recomandă consemnarea rezultatelor obținute, în grafice, pentru a fi mai evident clasamentul final, care vizează calitatea muncii depuse. De asemenea, crește foarte mult rolul opiniei colectivului în alegerea reprezentanților, în aprecierea răspunsurilor, precum și supravegherea respectării regulii sau în soluționarea conflictelor.

În special la această grupă, în cadrul căreia se intensifică pregătirea copiilor pentru școală, se impune exersarea vorbirii fiecărui copil în parte, în aceleași cerințe de tact pedagogic și condiții de stimulare și încurajare a copiilor pe planul gândirii și exprimării cu voce tare.

În încheierea jocului didactic se analizează aportul fiecărui copil, se declară câștigătorii și se împart recompensele (care trebuie să vizeze diverse aspecte, în raport cu progresul înregistrat de fiecare copil în parte).

Aceasta se realizează prin jocurile didactice care exercită o influență multilaterală asupra dezvoltării psihice a copiilor, contribuind la dezvoltarea lor intelectuală, la educarea spiritului de observație, a imaginației creatoare, a gândirii și limbajului, deprinzându-i cu o muncă intelectuală independentă, necesară la școală.

2.3.4. Locul, rolul și importanța jocului didactic matematic

Jocurile didactice organizate în lumina cerințelor psihologiei învățării reprezintă un mijloc activ și eficace de instruire a preșcolarilor. Acest tip de activitate, cu un aparent aspect de divertisment, este, în fond, o activitate aptă să răspundă unor importante obiective ale procesului instructiv-educativ.

Prin jocul didactic, copilul își angajează întreg potențialul psihic, își dezvoltă spiritul de cooperare, de echipă, își cultivă inițiativa, voința, inventivitatea, flexibilitatea gândirii.

Asimilarea cunoștințelor matematice de la cea mai fragedă vârstă are o importanță deosebită, stimulând dezvoltarea intelectuală generală a copilului și influențând pozitiv dinamica vieții sale spirituale.

Prin jocul didactic se facilitează asimilarea cunoștințelor matematice, formarea unor deprinderi de calcul matematic, realizând îmbinarea armonioasă între învățare și joc.

Folosirea jocului didactic în predarea matematicii are numeroase avantaje pedagogice, cum ar fi:

constituie o tehnică atractivă de explicare a unor noțiuni abstracte, dificil de predat pe alte căi;

angajează la lecție și copiii timizi și pe cei slabi și dezvoltă spiritul de cooperare, ceea ce duce la creșterea gradului de coeziune a grupei de elevi;

constituie o admirabilă modalitate de a-i determina pe copii să participe activ la lecție;

permite urmărirea progresului înregistrat de copil, permite observații prognostice privind ritmurile individuale de maturizare intelectuală și afectivă;

observarea modului de manifestare a copilului în cadrul activităților de joc didactic matematic permite aprecierea individualizată a momentului (vârstei) optim de intrare în clasa I, grupa pregătitoare fiind recunoscută ca având drept obiective pe cele care vizează antrenarea raportului pentru începerea școlarității.

Jocul didactic matematic are un rol deosebit în amplificarea acțiunii formative a grădiniței, în primul rând prin faptul că poate fi inclus în structura activității comune, realizând astfel o continuitate între activitatea de învățare și cea de joc.

Jocul didactic matematic are o eficiență formativă crescută în situația consolidării și verificării cunoștințelor, în etapa predării procesului de învățare a unui joc nou constituind o sarcină complexă pentru copii.

Jocul didactic matematic este un mijloc eficient de evaluare, arătând în ce măsură copiii și-au însușit cunoștințele necesare, gradul de formare a reprezentărilor matematice, a priceperilor și deprinderilor de a realiza sarcinile în succesiunea dată de educatoare, de a se integra în ritmul cerut, de a da răspunsuri corecte și prompte.

Jocul didactic matematic exercită o influență deosebită asupra dezvoltării intelectuale a copiilor, asupra formării priceperilor (de grupare, comparare, ordonare a mulțimilor), ajută la educarea spiritului de observație, la exersarea operațiilor gândirii (analiza, sinteza, comparația, clasificarea), la dezvoltarea limbajului în general, a celui matematic în special, a imaginației și atenției voluntare.

Numeroase jocuri organizează procesul perceperii analitico-sintetice a însușirilor caracteristice ale obiectelor (constituirea grupelor și găsirea asemănărilor dintre obiecte). Prin joc didactic matematic se dezvoltă percepția spațiului („Unde au așezat jucăria”).

De asemenea, jocul didactic matematic contribuie la realizarea sarcinilor educației morale: dezvoltarea stăpânirii de sine, a autocontrolului, a spiritului de independență, a disciplinei conștiente, a perseverenței, a unor calități de voință și caracter, aspecte atât de necesare în activitatea de învățare a viitorului școlar.

Restabilind un echilibru în activitatea copiilor, jocul didactic matematic fortifică energiile intelectuale și fizice ale acestora, constituind o prezență indispensabilă în ritmul accentuat al activităților din grădiniță.

Capitolul 3. Studiu de caz privind jocul didactic în învățământul preșcolar

3.1. Ipoteza de lucru și obiective

Ipoteza de lucru: Dacă se utilizează jocul didactic matematic în activitatea instructiv-educativă din grădiniță, atunci influențăm pozitiv dezvoltarea unor subsisteme ale vieții psihice a preșcolarului (gândirea, memoria, imaginația, atenția, spiritul de observație, ș.a.)

Scopul: Dezvoltarea armonioasă a vieții psihice a preșcolarilor prin utilizarea sistematică a jocului didactic matematic în activitățile instructiv-educative din grădiniță.

Obiectivele cercetării:

O1 – identificarea caracteristicilor tipurilor de jocuri didactice matematice;

O2 – stabilirea modalităților de antrenare a proceselor psihice prin intermediul jocului didactic matematic;

O3 – evidențierea efectelor produse de utilizarea jocului didactic matematic în activităților din grădiniță.

3.2. Organizarea cercetării

Descrierea grupei de preșcolari

Pentru verificarea ipotezei de lucru și atingerea obiectivelor, mi-am orientat atenția asupra unui eșantion reprezentând o grupă de preșcolari cu vârsta cuprinsă între 4-5 ani de la GrădinițA „Ion Creangă” din Slatina.

Structura eșantionului apare redată în tabelul următor:

Grupa este destul de echilibrată în ceea ce privește numărul de fete și cel al băieților și omogenă din punct de vedere al vârstei copiilor.

Cei mai mulți dintre copii au împlinit 5 ani în timpul anului școlar 2006 – 2007 la grupa mijlocie, iar anul acesta la grupa mijlocie, prezența a fost între 85% – 95% zilnic, absențele fiind doar din motive obiective (condiții climatice, probleme de sănătate).

52% dintre părinții copiilor au studii medii, constatându-se la aceștia o mare deschidere spre cunoaștere, dorind să asigure copiilor o cât mai bună educație.

La mijlocul grupei nu există copii cu probleme grave de sănătate.

3.3. Metode de cercetare

În alegerea metodelor de cercetare am avut în vedere următoarele:

– recurgerea la metode obiective de cercetare, adică la metode prin care să poată fi observate, înregistrate și măsurate reacțiile subiectului la acțiunea directă sau indirectă a diferiților stimuli externi;

– utilizarea de metode care să facă posibile abordarea sistematică a fenomenului investigat;

– folosirea unui sistem complementar de metode, care să permită investigarea fenomenului, atât sub aspectul manifestării sale generale, cât și specifice;

Am folosit experimentul psiho-pedagogic, metoda testelor, dar și observația. În funcție de cerințele concrete ale cercetării am recurs și la alte căi și mijloace de informare:

– observarea elevilor în timpul activităților matematice desfășurate;

– analiza unor lucrări și materiale realizate de copii;

– sondaje privind preferințele și interesele copiilor;

– analiza corelațiilor dintre calificativele obținute înainte și după introducerea experimentului.

3.4 . Testări inițiale

Primul pas în realizarea efectivă a cercetării constă în testarea nivelului de dezvoltare a proceselor psihice ale copiilor.

Astfel, am planificat la începutul anului școlar 2006 – 2007 teste inițiale. În general sunt probe ce pot fi aplicate cu ușurință, cu materiale la îndemână, astfel încât nu am întâmpinat dificultăți în administrarea lor efectivă.

Fiind prezentate sub o formă atractivă, ele au trezit interesul copiilor și au dezvăluit aspecte importante pentru cercetare.

În această direcție am aplicat următoarele probe predictive:

Proba de percepție a proporțiilor

Raportul formă-culoare în percepția copilului

Probă de atenție

Comportamentul inteligent

Proba de percepție a proporțiilor

Material: 4 imagini de mere roșii de 3 – 4 mărimi diferite, tăiate în două părți.

Desfășurare: se amestecă cele 8 părți, se pun în fața copilului, cerându-i-se să reconstituie întregul.

Am notat reușita sau nereușita în funcție de numărul de imagini construite corect.

Tabelul 1 – Tabel sintetic al rezultatelor

Fig. 1 – Diagrama areolară privind rezolvarea probei de percepție a proporțiilor

Fig. 2 – Histogramă

Raportul formă – culoare în percepția copilului

Material: Obiecte de forme diferite (cuburi, jetoane rotunde, triunghiuri, pătrate, bețe etc) colorate în albastru și roșu.

Desfășurare: se cere copiilor să clasifice obiectele. Li se spune: "Puneri la un loc toate obiectele care sunt la fel!”

Se urmărește dacă realizează clasificarea după formă sau după culoare.

Tabelul 2 – Tabel sintetic al rezultatelor

Fig. 3 – Diagrama areolară privind rezolvarea probei

Proba de atenție

Volumul atenției

Material: o cutie cu capac, diferite obiecte

Desfășurare: introducem în cutie la început 3 obiecte cunoscute copilului cum ar fi: un creion, o jucărie, o minge, apoi creștem treptat numărul obiectelor.

Descoperim cutia și cerem subiectului să se uite în ea. Din clipa în care se uită, număr în gând 1,2 și acopăr. Se cere copilului să enumere ce a văzut. Se va puncta enumerarea unui număr cât mai mare de obiecte vizualizate și evocate ulterior.

Rezultatele obținute sunt evidențiate în tabelul 3, de mai jos :

Tabelul 3 – Rezultate obținute

Figura 4 – Histograma

Organizarea unor jocuri în care modificăm poziția unei persoane într-un grup. Cel supus probei trebuie să observe, în prealabil, grupul, apoi iese din clasă. În timp ce lipsește, se efectuează modificarea dorită ( 1 minut).Nu i se spune dinainte ce sarcină va avea. I se cere numai să se uite la grupul respectiv. Se va identifica : gradul de atenție, memoria, spiritul de observație. Rezultatele au fost următoarele :

Tabelul 4 – Centralizarea rezultatelor

Figura 5 – Histograma

Comportamentul inteligent

Material: 4 mese de înălțimi diferite, 2 mese mai mari, 4-5 scaune de dimensiuni și forme diferite, o jucărie atârnată pe perete la 2 metri înălțime, câteva bețe de 60 cm așezate la întâmpla scaunele și mesele din sală, câteva tije ce se pot îmbina p prelungire.

Desfășurare: măsuțele, mesele și scaunele le plasăm la di distanțe de peretele pe care se află atârnată jucăria. Se copilului să ia jucăria atârnată pe perete, astfel: « Vezi această jucărie sus ? Va fi a ta dacă poți să o ajungi. Procedează cum poți să folosești tot ceea ce este prin sala de grupă ». Subiectul este încurajat până începe să acționeze. Dacă acționează, i se sugerează arătându-i un scaun, un băț etc. Acest experiment l-am desfășurat individual. Rezultatele obținute sunt prezentate în tabelul următor:

Tabelul 5 – Rezultate obținute

Figura 6 – Diagrama areolară

Prezint în continuare un set de tipuri de jocuri didactice matematice aplicate experimental cu scopul de a accelera dezvoltarea gândirii, memoriei, imaginației și atenției preșcolarilor. Ele se vor regăsi în planificarea semestrială orientativă pentru grupa-mijlocie, prezentată în anexă.

GÂNDIREA

Gândirea este un proces psihic de reflectare generalizată și mijlocită a realității obiective, a însușirilor și relațiilor esențiale ale obiectelor și fenomenelor. La baza gândirii se află senzațiile, percepțiile și reprezentările. Principalele operații ale gândirii sunt: analiza, sinteza, comparația, abstractizarea, generalizarea, concretizarea.

Pătrunderea în esența noțiunilor matematice nu se rezumă doar la o simplă asimilare, ci necesită un efort susținut și bine gradat al intelectului, vizând formarea unui anumit mod de a gândi printr-un antrenament permanent al gândirii.

Gândirea se dezvoltă odată cu dezvoltarea operațiilor mintale ce nu se pot separa unele de altele; ele se împletesc și se subordonează unele altora în funcție de sarcina dată.

La această vârstă gândirea copiilor se ridică treptat la un nivel mai înalt, conținutul gândirii se îmbogățește în strânsă legătură cu lărgirea experienței lor cognitive. Preșcolarii fac cunoștință cu un mare număr de obiecte și fenomene din natură și societate. Formele activității lor devin tot mai complexe: jocurile se complică, ei încep să deseneze, să modeleze, să construiască , să efectueze forme elementare de muncă. Crește, de asemenea, cercul cunoștințelor pe care copiii le primesc pe baza descrierilor și explicațiilor verbale, de la adulți. La această vârstă indicațiile și explicațiile verbale ale adulților sunt înțelese de copii numai dacă ele găsesc sprijin în experiența lor nemijlocită.

Sub influența adulților, care atrag atenția asupra diferitelor laturi ale fenomenelor și mai cu seamă asupra cauzelor, preșcolarii încep să se intereseze de legăturile interioare ale lucrurilor, de cauzele mai ascunse ale unui fenomen. Ei demontează jucăriile pentru a afla de unde vin sunetele sau ce anume le provoacă. După ce învață să vorbească, întrebările lor fără sfârșit exprimă prin cuvinte ceea ce nu pot exprima prin mișcări. Curiozitatea copiilor începe să pătrundă dincolo de lumea percepută în mod direct de către ei. Pe măsură ce cresc, necesitățile lor cognitive devin din ce în ce mai mari și curiozitatea reprezintă un impuls permanent care asigură lărgirea cunoașterii și înțelegerii.

Prezint în continuare un set de jocuri didactice aplicate experimental în vederea dezvoltării gândirii și a operațiilor acesteia la preșcolari.

Joc didactic "Jocul asemănărilor"

Scopul jocului: dezvoltarea capacității de a discrimina culorile

Sarcina didactică: să identifice culoarea obiectelor

Conținutul jocului: cunoștințele referitoare la culoarea obiectelor

Reguli de joc: Când Martinel ridică un steguleț de o anumită culoare, copiii așează jucăriile având culoarea indicată pe raftul identic colorat.

Elemente de joc: participarea lui Martinel la joc, semnal sonor, semnal vizual (stegulețe colorate), gruparea după culoarea medalionului, mânuirea materialului.

Materiale didactice: jucării de diferite culori, ursuleț, stegulețe colorate, medalioane colorate, trompetă, rafturi colorate amenajate în sala de grupă.

Obiectivele operaționale pe care le-am urmărit sunt:

– să denumească culoarea obiectelor (jucăriilor) prezentate;

– să clasifice obiectele în funcție de culoarea acestora;

– să verbalizeze acțiunile efectuate.

Desfășurarea jocului:

Variantă

Ursulețul Martinel are foarte multe jucării, dar sunt amestecate și ar vrea să și le ordoneze. Se prezintă copiilor jucăriile ursulețului. În clasă sunt amenajate niște rafturi diferit colorate (roșu, galben, verde etc). Copiii vor alege jucăriile de culoarea stegule ridicat de Martinel și le vor așeza pe raftul de aceeași culori. Verbalizează apoi acțiunea efectuată, specificând caracteristicile (culoarea) jucăriilor.

Fiecare copil primește câte un medalion de o anumită culoare. La semnalul sonor al educatoarei (suflă din trompetă) copiii se grupează în funcție de culoarea medalionului.

Joc didactic: „Mai multe jucării, mai puține”

Scopul jocului: denumirea corectă a grupelor de jucării și
compararea lor pe baza percepției globale, utilizând termenii: mai
multe, mai puține.

Dezvoltarea spiritului de observație,stimularea vorbirii, dezvoltarea operațiilor gândirii (analiza, sinteza, comparația).

Sarcina didactică: să denumească grupe de jucării, să compare
grupe de obiecte și să aprecieze global cantitatea.

Conținutul jocului: grupe cu "mai multe" obiecte, grupe cu "mai puține" obiecte.

Regulile jocului: răspunde copilul care primește mingea.

Elemente de joc: aruncarea și prinderea mingii, surpriza, semnal
sonor, mânuirea materialului, aplauze.

Material didactic: grupe de jucării: mașini, avioane, tractoare, păpuși,minge, jetoane reprezentând mai multe/mai puține obiecte.

Obiective operaționale:

O1 – să denumească materialul utilizat;

O2 – să compare grupe formate, identificând relații cantitative existente;

O3- să utilizeze în exprimare termenii "mai multe", "mai puține".

Desfășurarea jocului: Se prezintă copiilor două grupe de păpuși (I – 6 păpuși, a II a – 3 păpuși). Se denumesc în mod corespunzător -" o grupă cu păpuși multe, o grupă cu păpuși puține". Se arată copiilor jucăriile care pregătite în diferite locuri în clasă și se stabilește unde sunt mai multe, unde sunt mai puține.

Se acoperă în continuare jucăriile așezate în fața copiilor și copilul care primește mingea aruncată de educatoare descoperă jucăriile ascunse, le denumește și spune unde sunt mai multe, unde sunt mai puține. Exemplu: Eu am găsit ursuleți.

Aceasta este grupa cu mai mulți ursuleți Aceasta este grupa cu mai puțini ursuleți.

Variantă

Fiecare copil primește câte un jeton pe care sunt reprezentate mai multe sau mai puține jucării. La semnalul sonor (telefon) al educatoarei ridică jetonul copiii ce au reprezentate mai multe (sau mai puține) jucării.

Joc didactic :"Să împodobim bradul"

Scopul jocului: recunoașterea grupelor cu 1, 2, 3 obiecte și formarea deprinderii de a acționa cu obiectele.

Sarcina didactică: – să denumească jucăriile și să le aranjeze în brad

– să formeze grupe de 1-2-3 obiecte

Conținutul matematic: cunoștințe legate de numerație

Reguli de joc: Copilul numit de educatoare să împodobească bradul

alege atâtea jucării câte îi indică educatoarea (una sau două). Jucăriile sunt așezate în brad de același copil, utilizându-se numeralele cardinale unu (un) și doi, una (o) și două.

Elemente de joc: împodobirea bradului, surpriza, prezența lui Moș Crăciun, hora copiilor, interpretarea cântecelului, mânuirea materialelor, sunetul clopoțelului.

Material didactic: un brăduleț, un părinte îmbrăcat în Moș Crăciun, un

sac cu jucării (ciuperci), globuri, steluțe, fundițe, etc),bucăți de polyester (bulgări de zăpadă).

Obiective operaționale:

– să denumească obiectele aduse de Moș Crăciun;

– să numere până la 3;

– să împodobească bradul cu 1, 2, 3 jucării;

– să selecteze un grup de obiecte în funcție de cardinalul indicat;

– să verbalizeze acțiuni efectuate folosind termeni matematici ("grupă", "mai mulți", "mai puțini" etc.)

Desfășurarea jocului:

Sub formă de surpriză va fi invitat în sala de grupă Moș Crăciun. Acesta Ie-a adus copiilor un sac de jucării și un brad. Scoate din sac câte o jucărie și-i întreabă pe copii cum se numește fiecare. Educatoarea le propune copiilor să împodobească bradul. Se numește un copil care alege din sac o jucărie preferată ( de exemplu o steluță), o așează în brad, o numără prin încercuire și apoi spune: "Eu am împodobit bradul cu o steluță". Alt copil va împodobi bradul cu două jucării (globuri) procedând la fel ca primul. Educatoarea adresează întrebările: "Copii, cu ce am împodobit bradul?"(cu steluțe și globuri) "Unde sunt mai multe jucării,în grupa steluțelor sau în grupa globurilor?" (în grupa globurilor)

Variantă

Copiii fac o horă în jurul pomului, iar educatoarea le dă bulgări de zăpadă. La semnalul ei,(sună din clopoțel) fiecare copil, pe rând, aruncă un bulgăre sau doi bulgări de zăpadă, spunând în ordine câți bulgări a aruncat. Apoi prinși în horă, cântă:

"Brăduleț, brăduț drăguț,

Noi în casă te-am adus,

Cu toții te împodobim,

în jurul tău ne învârtim

Și daruri multe noi dorim."

În finalul jocului Moș Crăciun împarte copiilor câte o ciocolată și câte două bomboane.

Jocurile didactice matematice prin care se urmărește cultivarea operațiilor gândirii și dezvoltarea gândirii, în general, sunt foarte numeroase. Am prezentat doar câteva dintre acestea, jocuri ce se pretează la vârsta de 4-5 ani, vârstă ce o au și copiii care alcătuiesc grupa experimentală.

Dacă jocurile prezentate realizează sarcini și obiective de o dificultate mai mică, sunt și jocuri didactice care cuprind sarcini cu un grad mai mare de dificultate, presupunând un cuantum destul de mare de cunoștințe asimilate, precum și dezvoltarea până la un anumit grad a operațiilor gândirii. Aceste jocuri cu rezolvarea unor probleme presupun o oarecare flexibilitate, fluiditate, creativitate, mobilitate a gândirii. Aceste jocuri vor fi organizate mai târziu, nu se pretează încă la vârsta de 4 ani.

MEMORIA

Memoria este un proces psihic de cunoaștere ce constă în întipărirea, păstrarea și reactualizarea experienței anterioare.

Preșcolarii memorează cu ușurință diferite imagini, poezii, cântece, basme accesibile vârstei. Rapiditatea memorării la această vârstă se explică prin plasticitatea pronunțată a sistemului nervos care permite formarea cu ușurință a legăturilor temporare. Dar aceste legături sunt instabile, deoarece activitatea nervoasă superioară prezintă acum o labilitate relativ mare, care se manifestă în durata redusă a păstrării. Poeziile, cântecele memorate cu ușurință se uită repede. Preșcolarul memorează repede și reține trainic obiectele, persoanele, faptele care-i produc stări emotive puternice.

La vârsta preșcolară întâlnim la copii tendința de a memora mecanic. Aceasta se explică prin experiența cognitivă încă redusă și insuficienta dezvoltare a operațiilor gândirii. Ei memorează cu ușurință acele aspecte ale obiectelor și faptelor care sunt deosebit de evidente, impresionante.

Activitățile comune din grădiniță stimulează dezvoltarea sistematică a memorării cu sens. La vârsta preșcolară mică (nivel I) predomină memorarea neintenționată. Copilul fixează și actualizează fără să-și propună anumite obiecte, fapte, întâmplări, imagini ale unor personaje, jucării, toate acestea întipărindu-se în mod spontan.

Capacitatea memoriei de a păstra materialul întipărit crește și ea odată cu vârsta. Pe măsura dezvoltării copilului, a maturizării morfologice și fiziologice a celulelor nervoase crește și durata păstrării. Durata păstrării se exprimă în perioada latentă a recunoașterii și reproducerii.

Jocul didactic își aduce contribuția sa importantă la dezvoltarea memoriei, dat fiind faptul că în joc copilul este pus în situația de a recunoaște obiecte, acțiuni desenate, poziții spațiale etc. Răspunzând oral, copilul apelează la memorie, își imaginează anumite întâmplări, căci jocul didactic presupune și elemente antrenante : ghicitori, întreceri, versuri scandate etc. Nu puține sunt jocurile didactice matematice care contribuie la dezvoltarea memoriei copilului.

Jocurile didactice " Dansul fetițelor și al băieților" și "De câte ori te-am strigat" sunt jocuri organizate și desfășurate în vederea stimulării și dezvoltării memoriei preșcolarului.

Jocul didactic " Dansul fetițelor și al băieților"

Scopul jocului: Alternarea obiectelor după un anumit criteriu, repetarea modelului în situații variate, recunoașterea și denumirea jucăriilor

Sarcina didactică: Să sorteze și să ordoneze obiecte după criteriul dat; Să denumească jucării.

Conținutul matematic: cunoștințe legate de forma și culoarea obiectelor.

Regulile jocului: Educatoarea cheamă copiii la horă pe versurile: « Rând pe rând să ne așezăm O horă ca să jucăm: O fetită, un băiat Așa horă am format", astfel copiii se alternează.

Elemente de joc: Așezarea păpușilor pentru dans, surpriza, recitarea versurilor

Material didactic : jucării din sala de grupă, coșulețe, flori, frunze, fluturi colorați,

Obiective operaționale:

– Să denumească materialele utilizate ;

– Să precizeze caracteristicile obiectelor (formă, culoare);

– Să alterneze obiecte după modelul educatoarei;

– Să verbalizeze acțiunile efectuate.

Desfășurarea jocului:

Prima parte : La începutul jocului vine în grupă un copil mai mare și propune să joace împreună o horă. Astfel, cheamă pe rând câte o fetiță, un băiat etc. și împreună joacă o horă după o melodie cunoscută. Apoi se așează la scăunele tot alternându-se: o fetită, un băiat.

Se prezintă apoi copiilor păpuși îmbrăcate în costume naționale, fete și băieți. Copiii chemați trebuie să aranjeze hora păpușilor după modelul horei copiilor.

A doua parte : Copiii primesc coșulețe cu flori și frunze pentru a le alterna, fluturi galbeni și fluturi albaștri etc.

Repetarea se face după modelul educatoarei, între grupe de copii, între un copil și

restul colectivului.

În încheierea jocului, copiii ies din sala de grupă unul după altul: o fată, un băiat etc.

Jocul didactic « De câte ori te-am strigat ?

Scopul jocului: Determinarea cantității prin analizatorul auditiv; consolidarea număratului în limitele 1-3; dezvoltarea memoriei auditive și vizuale.

Sarcina didactică : Să perceapă cantitatea pe baza analizatorului auditiv.

Conținutul jocului : cunoștințe legate de numerație

Reguli de joc : Copilul chemat va fi așezat cu fața la perete, va asculta cu atenție, va preciza de câte ori a fost strigat.

Elemente de joc: rostirea numelui, mișcarea, aplauze, bagheta fermecată

Material didactic : bagheta fermecată, buline, coșuleț, planșe.

Obiective operaționale:

O1 – Să recepteze mesajul transmis de „bagheta fermecată”;

O2 – Să precizeze de câte ori a fost strigat;

O3 – Să descrie imagini vizualizate anterior.

Desfășurarea jocului:

Un copil ales de bagheta fermecată va veni în fața clasei și va sta cu fața la perete. Bagheta fermecată va striga copilul pe nume o dată sau de două ori. După ce este strigat, copilul va scoate dintr-un coșuleț atâtea buline de câte ori a fost strigat. Răspunsurile corecte se aplaudă.

Varianta I

Un copil desemnat de bagheta magică va striga copilul ce stă cu fața la perete de atâtea ori câte baloane îi arată educatoarea.

Varianta a II a

Se prezintă copiilor o imagine reprezentând un copil care desenează și doi copii care construiesc. Se acoperă apoi imaginea, adresându-se întrebarea: «Câți copii desenau ? Dar câți construiau?». La fel se procedează cu două – trei imagini diferite.

Pe parcursul desfășurării acestor jocuri, copiii au fost puși în situația de a memora, ajutându-se de analizatorii vizual și auditiv. Este cunoscut faptul că la vârsta preșcolară copiii memorează foarte ușor, dar cunoștințele memorate nu sunt de lungă durată și sunt memorate mai mult mecanic. Folosindu-ne de materialul intuitiv, putem ajuta copiii să memoreze logic. Acest lucru l-am demonstrat și prin intermediul jocurilor pe care le-am prezentat.

IMAGINAȚIA

Imaginația este un proces psihic de elaborare a unor reprezentări și idei noi, prin combinarea într-o formă originală a datelor experienței cognitive fixate în memorie.

Putem distinge mai multe forme de imaginație, în funcție de unele criterii referitoare la cantitatea realizărilor. Imaginația poate fi și creatoare și reproductivă (după valoarea și originalitatea produselor obținute) și imaginație voluntară și involuntară (după gradul de autocontrol, de reglare conștientă și efort voluntar).

Particularitățile imaginației preșcolarului pot fi puse în evidență observând modul în care el fabulează, se identifică imaginativ cu rolurile primite în joc, reconstituie pe plan mintal conținutul textelor, imaginează figuri, evenimente, succesiunea și durata lor, realizează în desene intențiile creatoare.

La această vârstă jocul este activitatea preferată. Treptat, copilul este atras spre jocuri mai complicate, cu roluri și reguli complexe. Pe planul dezvoltării fizice și psihice, jocul contribuie la dezvoltarea capacității de efort, la « strunirea » actului imaginativ în concordanță cu anumite cerințe și norme sociale. Copiii caută să confere jocului un caracter cât mai verosimil, încercând și realizând de fapt o întrepătrundere a elementelor ficțiunii cu ale realului.

Am ales jocul didactic matematic « Jocul culorilor » ca exemplu de joc în care se urmărește stimularea imaginației copiilor preșcolari.

Joc didactic "Jocul culorilor"

Scopul jocului: dezvoltarea capacității de discriminare a culorilor; stimularea imaginației copiilor.

Sarcina didactică: Să asocieze corect culorile cu lucrurile (obiectele cunoscute).

Conținutul matematic : cunoștințe referitoare la culoarea obiectelor

Regulile jocului: Copilul îmbrăcat în haine de culoarea fațetei cubului va colora obiectul cunoscut în culoarea corespunzătoare.

Elemente de joc: vestimentația specială a copiilor (fiecare copil îmbrăcat într-o anumită culoare), rostogolirea cubului, așezarea copiilor în diferite poziții.

Material didactic : cub cu fațete diferit colorate, carioca, imagini ale unor obiecte, bețișoare

Obiective operaționale:

O1 – Să identifice colorile prezentate;

O2 – Să denumească corect culorile folosind analizatorul vizual;

O3 – Să stabilească legături corecte între culoare și obiectul care o
posedă.

Desfășurarea jocului

Copiii sunt îmbrăcați în culori diferite: roșu, galben, alb, verde, albastru, portocaliu. Educatoarea rostogolește un cub cu fațete diferit colorate. Va veni în fața clasei un copil îmbrăcat în culoarea fațetei de deasupra. Alege carioca de aceeași culoare și colorează la flanelograf obiectul ce poate fi la fel.

Exemplu : pentru verde copiii pot colora un brăduț, o frunză etc.

Varianta I

Educatoarea este pictor și vrea să picteze diferite obiecte (floare, măr, fluture). Culorile de care se va folosi vor fi copiii.

Exemplu: pentru o floare, are nevoie de 2 copii – unul costumat în verde și unul în galben. Cel îmbrăcat în verde va sta întins, cel îmbrăcat în galben va sta ghemuit pentru a imita forma florii.

Varianta a II a

Copiii sunt împărțiți în două grupe. Primesc bețișoare colorate. Vor construi din bețișoarele colorate obiecte cunoscute, respectând culorile lor reale, (floare, copac etc).

La evaluare copiii au primit creioane colorate și câte o fișă în vederea completării. Sarcina a fost următoarea : alege culoarea preferată și desenează poate fi la fel.

Prin jocurile didactice educatoarea poate stimula imaginația copilului preșcolar. Sarcinile care-i sunt trasate copilului trebuie să-1 determine să apeleze la imaginația sa, acest lucru făcând din joc o activitate atractivă și antrenantă.

Acest lucru a fost demonstrat și prin jocul didactic exemplificat mai sus.

ATENȚIA

Atenția este un proces adaptativ care ia naștere și se elaborează din necesitatea de a selecta informația. Este un proces de orientare selectivă relativ stabilă și de concentrare a activității de cunoaștere asupra unor obiecte sau fenomene din lumea exterioară ori asupra unor conținuturi psihice.

La această vârstă copiii au un volum redus al atenției, capacitatea de distribuire a atenției fiind foarte redusă. In general, predomină atenția involuntară. Neatenția este determinată de o serie de factori interni și externi.

Atenția are o serie de calități care, deși sunt strâns legate, pot prezenta o anumită independență. Concentrarea, stabilitatea, volumul, flexibilitatea, distribuția, sunt calități ce pot fi influențate de educatoare în procesul didactic.

Existența materialului didactic variat și estetic, stabilirea unor sarcini concrete de către educatoare, pe care aceasta trebuie să i le amintească preșcolarului, urmărind modul în care acesta le execută, cât și apariția unor personaje îndrăgite cum ar fi: un ursuleț, o păpușă, îl determină pe copil să fie atent. Acest lucru repetându-se pe parcursul procesului instructiv-educativ, determină dezvoltarea atenției voluntare. Dar nu este suficient doar materialul didactic, ci acesta trebuie îmbinat cu măiestrie de dascăl în alegerea unei tehnologii didactice potrivite temei sau vârstei preșcolarului.

Jocul didactic este o activitate la care nu este nevoie să facem eforturi pentru a capta atenția elevilor. Prin jocurile folosite am căutat să dezvolt anumite calități ale atenției, precum: concentrarea , stabilitatea, volumul, flexibilitatea.

Prezint în continuare jocurile : "Unde s-au ascuns jucăriile?" și " Capra cu trei iezi", jocuri în care se urmărește cultivarea atenției copiilor

Joc didactic: „Unde s-au ascuns jucăriile?”

Obiective operaționale:

O1 – Să formeze grupe de obiecte după anumite criterii;

O2 – Să precizeze locul (poziția spațială) unde se află grupele de obiecte;

O3 – Să numere elementele din imagine;

O4 – Să identifice schimbarea efectuată în imagine.

Scopul jocului:

– Dezvoltarea capacității de orientare în spațiu

– Cultivarea atenției și a spiritului de observație

Sarcina didactică:

– să perceapă pozițiile spațiale ale unor obiecte sau grupe de obiecte

– să denumească poziții spațiale simple, precum: „sus” , „jos” , „pe” , „sub” , „în”

Conținutul matematic: cunoștințe legate de poziții spațiale : "sus", "jos","pe", "sub", "în” , "lângă".

Regulile de joc: Sarcinile jocului sunt propuse de rățoiul Donald, care dă semnalul de începere și finalizare a jocului. Copiii trebuie să denumească locul unde se află grupa de obiecte.

Elemente de joc: prezența rățoiului Donald, semnalul clopoțelului rostirea versurilor, închiderea – deschiderea ochilor.

Materiale: rățoiul Donald, jucării, clopoțel, maimuțică.

Desfășurarea jocului: Rățoiul Donald le aduce copiilor mai multe jucării pentru a se juca. Se grupează jucăriile după formă și mărime. La clinchetul clopoțelului, copiii închid ochii, timp în care o grupă de jucării se așează într-o anumită poziție spațială – La următorul semnal sonor copiii deschid ochii și observând unde "s-au ascuns" jucăriile vor denumi poziția spațială respectivă.

Variantă

Se prezintă o imagine ce poate fi intitulată "În parc"; conține aparate de joacă, bănci, copaci. Ca element surpriză al imaginii este o maimuțică ce poate fi detașabilă (cu magnet). Se recită versurile:

"Maimuțică jucăușă

În mișcări este ghidușă

Se dă huța, se ascunde,

Unde-i, unde?", timp în care copiii au ochii închiși și educatoarea schimbă locul maimuței în imagine, astfel încât, copiii să denumească poziția spațială pe care maimuța o ocupă.

Joc didactic: "Capra cu trei iezi"

Scopul jocului: consolidarea cunoștințelor despre numeralul ordinal în limitele 1-3

Sarcina didactică: să utilizeze numeralul ordinal descoperind poziția
pe care o ocupă obiectul denumit într-un număr de obiecte.
Conținutul jocului: cunoștințele despre numerație și numeralul ordinal
Reguli de joc: Jocul se desfășoară sub formă de teatru de
păpuși. Copiii trebuie să stabilească, folosind numeralul ordinal, care ied – "al câtelea" a plecat să deschidă ușa.

Materialul didactic: păpuși, iezi și măști.

Elemente de joc: folosirea păpușilor, interpretarea rolurilor de iezi Obiective operaționale:

O1 – să numere conștient în limitele 1-3

O2 – să precizeze locul unui obiect într-un șir de 3 obiecte;

O3 – să denumească locul unde se află un obiect;

O4 – să se plaseze la poziția spațială indicată de educatoare.

Desfășurarea jocului: Jocul se va desfășura sub formă de teatru de păpuși. Iezii sunt așezați în șir în fața caprei. Primul ied este cel mare, al doilea cel mijlociu și al treilea iedul cel mic. Capra pleacă după mâncare și sosește lupul care bate la ușă. Copiii sunt întrebați: "Al câtelea ied a plecat?" Răspunsul dat va fi: "Primul ied a plecat". La îndemnul fraților iedul cel mare nu deschide ușa și se întoarce la locul lui în șir. Analog se procedează și cu ceilalți iezi.

Variantă

Se cheamă trei copii care primesc masca de ied. Ei vor fi așezați în șir iță spre ceilalți copii. Educatoarea va numi iedul care să plece și să se așeze în poziția spațială indicată de ea. Exemplu: "Iedul cel mijlociu să se așeze sub masă". "Al câtelea ied s-a așezat sub masă?" "Al doilea ied." Aceste jocuri s-au desfășurat cu succes. Spre mulțumirea mea, copiii față au demonstrat că pot fi atenți și mai mult de 4-5 minute cât ar fi putut să-și concentreze atenția la alte activități. Un rol important l-au avut prezența personajelor din poveste și desene animate care au fost mai aproape de ei prin participarea la joc.

3.5 Probe finale. Rezultate obținute. Interpretare

La sfârșitul experimentului, după ce copiii preșcolari au participat la un program de lucru în care am integrat corespunzător jocurile didactice prezentate anterior, copiii au fost supuși unor teste prin intermediul cărora am intenționat observarea modificărilor produse în planul proceselor psihice urmărite ( gândire, memorie, imaginație, atenție). În linii mari, probe le finale urmăresc aceleași obiective ca și cele ale probelor inițiale, însă la alt nivel de complexitate.

• Proba de analiză- sinteză (gândire)

Materiale : jetoane

Desfășurare: Se dau jetoane:

1. caise, cireșe, morcovi;

2. pisică, fluture, floare;

3. roșie, ardei, mașină.

Urmăresc verificarea capacității copiilor de a separa dintre noțiuni pe aceea care nu se integrează în grupa respectivă. Așadar, cer copiilor să scoată jetoanele care nu se potrivesc și să motiveze.

Notare: 3p – foarte bine; 2p – bine; 1p – suficient; 0p – insuficient.

Tabelul nr. 1 – Tabel sintetic al rezultatelor

Figura 1 – Diagrama areolară cu rezultatele obținute în urma probei de analiză – sinteză

Probă de comparare a imaginilor

Material: planșă pe care sunt desenate câte două obiecte de mărimi diferite și

în poziții diferite.

Desfășurare: I se cere copilului să precizeze imaginile care se potrivesc (imaginile perechi).

Se acordă câte un punct pentru fiecare pereche de imagini corect identificate.

Notare:

4-5p – foarte bine; 2-3p – bine; 1-2p – suficient; 0-1p – insuficient;

Figura 2 – Probă de comparare a imaginilor

2 – Tabelul cu rezultatele obținute în urma probei de comparare a imaginilor

Figura 3 – Histograma cu frecvența calificativelor:

Probă de imaginație și creativitate

„Proba finalului de poveste”

Desfășurare: Se cere copilului si încheie în cât mai multe feluri o poveste neterminată, prezentată oral de educatoare. De exemplu: « Mai mulți copii au plecat la munte în excursie. Deodată au auzit un geamăt. Privind în jur, au zărit într-o prăpastie o căprioară alături de puiul ei rănit». Copilul este întrebat: « Ce crezi că s-a întâmplat până la urmă ? » Am insistat ca preșcolarul să închege un final povestioarei. În funcție de cum mi-a permis timpul, am aplicat proba atât individual cât și pe grupuri mici de copii, reprezentând o modalitate de emulație și eficiență sporită a lucrului în grup.

Toți copiii au găsit un final poveștii, chiar dacă unii dintre ei s-au inspirat în exprimare de la colegii lor.

• Probă pentru evidențierea memoriei imediate a cuvintelor

Material și desfășurare: se alcătuiește o listă de cuvinte de genul: scaun, creion, fluture, munte, floare, soare, lalea, sală, perdea, săpun, foarfece, morcov, cafea, ureche, varză, dop, găină, soldat, radio, părinte. Copiii sunt atenționați că li se vor citi niște cuvinte și că ei vor trebui să rețină cât mai multe dintre ele, fără a respecta ordinea în care au fost prezentate. Pentru calificativul suficient, copilul de 3 ani trebuie sa rețină trei cuvinte, iar cel de 4 ani, 5 cuvinte.

Notare: 7 cuvinte – foarte bine; 5-6 cuvinte – bine; 4-5 cuvinte – suficient;

2-3 cuvinte – insuficient.

În urma acestei probe, am constatat că în grupă sunt trei copii care capacitatea de a memora redusă și mi-am planificat mai multe activități de recuperare cu aceștia, precum și o muncă independentă intensivă.

Tabelul nr. 4 – Rezultatele obținute

Probă de gândire, imaginație și bogăție lexicală

Materiale: jetoane.

Desfășurare: constă în enumerarea de către copii a posibilităților de folosire a unui obiect. Copilul este întrebat ce poate face cu un obiect (creion, ciocan, foarfece etc.) insistându-se până ce acesta epuizează gama posibilităților de utilizare obișnuită. Am aplicat această probă individual.

Tabelul nr. 5 – Rezultate obținute

Figura 4 – Diagrama areolară

Rezultatele obținute în urma aplicării acestei probe, m-au ajutat să determine gradul de operativitate a informațiilor însușite de copii în legătură cu o temă dată în special, dar și a informațiilor însușite de copii pe o perioadă mai lungă de timp. Rezultatele sunt mulțumitoare, ceea ce mă determină să declar că cele mai multe dintre obiectivele propuse au fost atinse.

• Probă pentru evidențierea capacității de înțelegere

Desfășurare: se adresează individual, rar, și cu accentuai necesar,
următoarele întrebări:

"Ce trebuie să faci când îți este somn ? »

« Ce trebuie să faci când îți este frig ? »

«Ce trebuie să faci când îți este foame ? »

«Ce trebuie să faci dacă te tai la un deget ? »

« Dacă plouă atunci când mergi la grădiniță, ce trebuie să faci ? »

« Dacă arde casa în care locuiești, ce trebuie să faci ? »

« Dacă strici o jucărie care nu este a ta, ce faci ? »

« Dacă te lovește un copil din greșeală, cum procedezi ? »

« De ce sunt închiși criminalii ? »

Evaluare : Pentru fiecare răspuns corect (ce dovedește înțelegerea mesajului întrebării) se va acorda 1 punct. La 3 ani, pentru un calificativ bun, copilul trebuie să obțină 3 puncte, iar la 4 ani, 4 puncte.

Notare: 5p – foarte bine; 4p – bine; 2-3p – suficient; 1p – insuficient.

Tabelul nr. 5 – Rezultate

Figura 5 – Histograma

Concluzii

Corelând datele proprii cu cele cunoscute în literatura de specialitate consultată, pot susține cu suficient temei că ipoteza de lucru adoptată a fost pe deplin justificată, că, într-adevăr, la vârsta preșcolară (mică) jocul didactic matematic are un rol deosebit în dezvoltarea proceselor psihice.

În urma activității de cercetare am constatat următoarele :

– Pentru obținerea datelor se pot folosi metode și procedee care asigură abordarea complexă a copilului, adică studierea personalității în procesul principalelor forme ale activității și relațiilor ei.

– Asimilarea cunoștințelor cu ajutorul jocului didactic matematic permite dezvoltarea mobilității, flexibilității gândirii, folosirea unor strategii euristice de învățare.

– Desfășurarea activităților matematice sub forma jocului didactic asigură cadrul manifestării libere a copiilor, oferind astfel posibilitatea observării psihologice a acestora.

– Acțiunea de cunoaștere a elevului, de analiză a cauzelor rămânerii în urmă trebuie să însoțească permanent activitatea instructiv – educativă pentru a pune în evidență transformările în dinamica dezvoltării diferitelor trăsături ale personalității.

– La vârsta preșcolară, activitatea de învățare, ce abia se conturează, are o mare încărcătură afectivă. Noțiunile matematice vor fi cu atât mai accesibile, cu cât vor fi prezentate în cadrul unei forme de activitate mai atractive, mai interesante.

– În cadrul activităților matematice am căutat să stârnesc curiozitatea, să scot în evidență facultățile lor inventive și să le stimulez satisfacția lucrului împlinit. Sarcina cadrului didactic este de a-i stimula pe copii pe calea cunoașterii, încurajându-i, ajutându-i să depășească dificultățile prin efort propriu. Copilul trebuie pus în situația de a simți satisfacția muncii depuse de el.

Bibliografie

Alecu, Simona – „Metodologia cercetării educaționale”, Editura Fundației Universitare „Dunărea de Jos”, Galați 2005

Antohe, Georgeta; Barna, Iuliana – „Psihopedagogia joculu”, Ediția a doua completată. Editura Fundației Universitare „Dunărea de Jos”, Galați 2006

Antohe, Valerian; Gherghinoiu, Constantin; Obeadă, Monica – „Metodica predării matematicii. Jocul didactic matematic. Suport de curs”, Editura ExLibris, Brăila 2002

Bulboacă, Madlena; Alecu, Marinela – „Metodica activităților matematice în grădiniță și clasa I”, Editura Sigma, București 1996

Cristea, Sorin – „Dicționar de termeni pedagogici”, Editura Didactică și Pedagogică, București 1998

Dumitrana, Magdalena – „Activități matematice în grădiniță – ghid practic”, Editura Campania, București 2002

Enache, Melania; Munteanu, Maria – „Jocuri didactice”, Editura Porto-Franco, Galați 1998

Liboteau, Ileana; Cicioc, Elena; Seling Mariana – „Jocuri didactice matematice pentru grădiniță”, Eidtura Integral, București 1998

Lupu, Costică; Săvulescu, Dumitru – „Metodica predării matematicii. Manual pentru clasa a XI-a. Licee pedagogice”, Editura Paralela 45, Pitești 2000

Manolache, A. și colaboratorii – „Dicționar de pedagogie”, Editura Didactică și Pedagogică, București 1979

Oprescu, Nicolae; Dănilă, Ioan; Novac, Cornel; Cămărașu, Gina; Păunescu, Anca – „Metodica activităților instructiv-educative în învățământul preprimar”, Editura Didactică Nova, Craiova 2007

Păduraru, Veronica (coordonator) – „Activități matematice în învățământul preșcolar”, Editura Polirom, Iași 1999

Revista „Învățământul Preșcolar” nr.3-4 – „Implicațiile jocului în formarea intelectuală a copiilor”, Editura Didactică și Pedagogică, București 1998

Bibliografie

Alecu, Simona – „Metodologia cercetării educaționale”, Editura Fundației Universitare „Dunărea de Jos”, Galați 2005

Antohe, Georgeta; Barna, Iuliana – „Psihopedagogia joculu”, Ediția a doua completată. Editura Fundației Universitare „Dunărea de Jos”, Galați 2006

Antohe, Valerian; Gherghinoiu, Constantin; Obeadă, Monica – „Metodica predării matematicii. Jocul didactic matematic. Suport de curs”, Editura ExLibris, Brăila 2002

Bulboacă, Madlena; Alecu, Marinela – „Metodica activităților matematice în grădiniță și clasa I”, Editura Sigma, București 1996

Cristea, Sorin – „Dicționar de termeni pedagogici”, Editura Didactică și Pedagogică, București 1998

Dumitrana, Magdalena – „Activități matematice în grădiniță – ghid practic”, Editura Campania, București 2002

Enache, Melania; Munteanu, Maria – „Jocuri didactice”, Editura Porto-Franco, Galați 1998

Liboteau, Ileana; Cicioc, Elena; Seling Mariana – „Jocuri didactice matematice pentru grădiniță”, Eidtura Integral, București 1998

Lupu, Costică; Săvulescu, Dumitru – „Metodica predării matematicii. Manual pentru clasa a XI-a. Licee pedagogice”, Editura Paralela 45, Pitești 2000

Manolache, A. și colaboratorii – „Dicționar de pedagogie”, Editura Didactică și Pedagogică, București 1979

Oprescu, Nicolae; Dănilă, Ioan; Novac, Cornel; Cămărașu, Gina; Păunescu, Anca – „Metodica activităților instructiv-educative în învățământul preprimar”, Editura Didactică Nova, Craiova 2007

Păduraru, Veronica (coordonator) – „Activități matematice în învățământul preșcolar”, Editura Polirom, Iași 1999

Revista „Învățământul Preșcolar” nr.3-4 – „Implicațiile jocului în formarea intelectuală a copiilor”, Editura Didactică și Pedagogică, București 1998