Jocul Didactic In Activitatea de Educare a Limbajului la Prescolari
Capitolul I Delimitări conceptuale
Definirea conceptului de joc
„Nu ne putem imagina copilăria fără râsetele și jocurile sale. Sufletul și inteligența devin mari prin joc. Despre un copil nu se poate spune că el crește și atât;
trebuie să spunem că el se dezvoltă prin joc.”
Jean Chateau
Una dintre cele mai importante forme de manifestare a copilului este jocul. În mod obișnuit o asemenea activitate este izvorâtă din nevoia de acțiune, de mișcare a copilului – o modalitate de a-și consuma energia sau de a se distra, un mod plăcut, de a utiliza timpul liber, și nu numai.
Jocul reprezintă un ansamblu de acțiuni și operațiuni care urmăresc obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului. Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai viu și mai atrăgător, aduce varietate și o stare de bună dispoziție funcțională, de veselie și bucurie, de destindere, ceea ce previne apariția monotoniei, a plictiselii, a oboselii.
Jocul este, fundamental, un simbol al luptei, al luptei cu forțele potrivnice (jocurile războinice), cu sine ( cu propria frică, slăbiciune, îndoială etc.). Chiar și atunci când nu urmăresc decât simpla plăcere, jocurile aduc strălucirea victoriei, cel puțin de partea învingătorului.
,,Luptă, hazard, simulacru sau vârtej amețitor, jocul este un întreg univers în care fiecare trebuie, cu șanse și riscuri, să-și afle locul “ (Jean Chevalier , Alain Gheerbrant).
Jocurile copiilor, ca și cele ale adulților, sunt în profunzime, fiecare în felul lor, replici ale marilor jocuri publice. Caracterul lor aparent frivol și gratuit nu trebuie să le disimuleze simbolismul fundamental; jocurile sunt sufletul relațiilor umane și factori eficienți de educare.
Jocul copiilor este un act de dezvoltare personală neintenționată. Joaca este o pregătire instinctivă și inconștientă a viitoarelor acțiuni serioase. În joc se reflectă legăturile copilului nu numai cu lumea lui interioară, ci și cu persoanele și evenimentele din lumea exterioară.
Jocurile prezintă aspecte dintre cele mai variate, potrivit nevoilor unei epoci. Ele nu sunt numai un prilej de destindere. Ele pot fi inițiatice, didactice, mimetice, competitive . Jocurile se dezvoltă din exigențele vieții și dezvoltă facultățile de adaptare socială.
Jocul își găsește motivația și împlinirea în sine însuși.
Jocul apare la toți copiii și cu o frecvență mai mică și o semnificație diferită este prezent și la adulți.
Pentru adulți jocul constituie o formă de divertisment.
Pentru copil, acesta nu este nicidecum o distracție. Este, în esență, o modalitate de investigație și cunoaștere a lumii reale, adică o preînvățare, un spațiu de satisfacere a dorinței firești de manifestare și independență, un mijloc de comunicare.
Implicarea în joc a copilului este totală. El își antrenează spontan și voluntar, în joc, toate posibilitățile fizice, intelectuale, afective, jocul reprezentând astfel un mijloc de realizare de sine și de formare a eului.
Jocul este o sursă de plăcere, deoarece el presupune eliberare de realitatea constrângătoare și libertate de reflectare și transformare în manieră personală a acesteia.
Jocul începe și se încheie, este limitat în timp și spațiu, ceea ce conferă celui implicat un sentiment de securitate. Jocul creează o ordine în realitatea dezordonată, are înclinația să fie frumos și captivant și presupune plăcerea dată de succes.
Așa cum aminteam, jocul devine la copil o condiție importantă pentru evoluția lui ulterioară. Lipsirea de joc sau de resursele necesare desfășurării lui, determină apariția unor carențe în dezvoltarea personalității, chiar dacă lipsa jocului a fost compensată prin abordarea altor forme de educație.
Dicționarul de pedagogie definește jocul ca activitate spontană, independentă, motivată intrinsec, însoțită de plăcere și fantezie, care se desfășoară după anumite reguli .
Jocul prezintă următoarele caracteristici: este voluntar, autodeterminant, fără un scop anume, liber de constrângeri, de seriozitatea cotidiană, activează fantezia, facilitează experiența și prelucrarea datelor experienței cotidiene.
În procesele de interacțiune din cadrul jocului au loc procese de învățare, importante pentru dezvoltarea socială, cognitivă și psihomotorie. Jocul pleacă de la ideea că are un scop, dar este deschis modificărilor, finalul său nefiind previzibil. Are loc aici și acum, prezentând o dinamică permanentă între încordare și relaxare. Ține cont de reguli, produce plăcere, dar și teamă .
Ca metodă de acțiune practică (operațională, instrumentală), jocul este definit ca acțiune efectivă, reală; acțiune fictivă, simulată; acțiune programată.
În jocuri, copiii reflectă lumea înconjurătoare și se adaptează la realitățile vieții. Prin acțiunile practice din jocuri și îndeplinirea unor roluri, copiii își dezvoltă vorbirea, imaginația și gândirea, rezolvând probleme.
Definirea jocului este încă o problemă dificilă. În ciuda imensei literaturi de specialitate pe această temă, încă nu s-a ajuns la un consens privind definirea jocului și nici în privința originii sale.
Majoritatea teoriilor psihologice consideră jocul ca având implicații majore în dezvoltarea psihologică a copilului.
Teorii contemporane apreciază jocul ca formă fundamentală de activitate, acordându-i o importanță la fel de mare precum activităților de muncă sau de învățare. Această formă de activitate caracterizează toate vârstele, diferența apărând legată de funcțiile jocului.
Pentru perioada copilăriei, până la tinerețe, jocul are funcții formative complexe. Pentru perioada de tinerețe, precum și la vârstele adulte și chiar mai târziu, jocul își modifică funcțiile îndeplinind roluri complementare celorlalte activități.
Ca activitate complementară jocul are funcția de antrenare psihologică sau de preambul al activităților de muncă propriu-zise, respectiv exersarea de strategii, antrenamentul pentru activitate, adaptarea la dificultăți.
Dinamica rolului jocului, relativ la vârstele umane, se descrie pe o linie ce este ascendentă în perioada copilăriei, fiind principala formă de activitate; intrarea în școală face ca activitatea de joc să treacă pe un plan secund, perioada tinereții este o perioadă în care activitatea de joc are rolul de consum și canalizare a energiei, iar la vârstele adulte activitatea de joc capătă veleități de activitate recuperatorie relativă la activitatea de muncă.
H. Piéron definește jocul uman ca o activitate conformă unor reguli convenționale, ce presupun întotdeauna o parte mai mică sau mai mare de hazard, fără randament real, dar în care fiecare jucător încearcă și caută să câștige.
J. Piaget apreciază că activitatea de joc constă în asimilarea ce funcționează pentru ea însăși, fără nici un efort de acomodare.
Jocul îndeplinește pentru toate vârstele funcții psihologice complexe, funcții educative, între care amintim: asimilarea de conduite, acumularea de experiență și informație, funcții de dezvoltare fizică prin antrenarea sau menținerea capacităților fizice, funcții sociale in dezvoltarea relațiilor sociale (Ursula Șchiopu).
Teoriile psihologice despre joc au încercat să explice natura și scopul jocurilor sau să descrie și să clasifice în funcție de variate criterii conținutul activităților de joc de la cele care considerau că jocul este o extindere a exercitării instinctelor vieții, asimilând jocul copiilor cu cel al animalelor, până la ideile lui Ed. Claparède, care considera jocul ca o satisface imediată a trebuințelor, sau ale lui Piaget, care considera jocul ca o formă de activitate a cărei motivație este nu adaptarea, ci asimilarea realului la eu-ul său, fără constrângeri sau sancțiuni.
J. Piaget face legătura între dezvoltarea gândirii și felul în care activitatea de joc evoluează până în perioada adolescenței. Din teoria sa se desprinde, pe de o parte, că nivelul de dezvoltare al copiilor se reflectă în activitatea de joc, iar pe de altă parte, că activitatea de joc asigură în mare măsură dezvoltarea cognitivă.
Despre rolul jocului în formarea, dezvoltarea și restructurarea întregii activități psihice a copilului s-a scris foarte mult, jocul fiind numit, pe bună dreptate „tipul fundamental de activitate a copilului” (Al. Roșca, A Chircev, Ursula Schiopu, E. Verza) sau „activitatea dominantă a perioadei preșcolare” ( U. Schiopu, N. Leontiev). Aceasta nu înseamnă ca educația poate fi bazată numai pe joc, deoarece „jocul individual nu poate învinge egocentrismul. El poate cel mult înlocui egocentrismul individual printr-un egocentrism de grup, un sociocentrism”. (Jean Chateau).
Cercetările psihologice și pedagogice afirmă că este „ necesară o trecere de la joc la muncă. Lipsa etapei de tranziție de la jocul copilului la munca școlarului duce la faptul ca îl obișnuim … să lucreze numai cu vârful creierului așa cum atingi numai cu buzele mâncarea sau cu vârful degetelor lucrurile care iți repugnă… îl punem în situații care nu fac nici un apel la energia lui „(E. Claparède).
„Dacă nu vedem în joc un drum spre muncă, o punte aruncată între copilărie și vârsta matură, riscăm sa reducem jocul la o simplă distracție și să minimalizăm în același timp educația copilului, neglijând acea parte a orgoliului și a demnității umane care imprimă caracterul său specific jocului uman”. (Jean Chateau – Copilul și joaca)
Conform schemei lui Pieron, schema structurii activităților psihice, care prezintă clasificarea tradițională a fenomenelor psihice, jocul apare ca primă formă de activitate în ontogeneză, figurând în schemă ca formă de activitate cu dominantă în ontogeneza timpurie.
„Dezvoltarea psihologică a copilului nu se realizează de la sine, doar ca rezultat al desfășurării forțelor înnăscute, ci copilul se dezvoltă și prin el însuși”, recurgând, conform lui E. Claparéde „în mod instinctiv" la două instrumente fundamentale: jocul și imitația.
Jocul, „folosit de copil chiar de la naștere este prima lui formă de activitate; imitația nu apare decât după câteva luni".
Cu privire la activitatea ludică, Jean Piaget remarcă rolul deosebit pe care îl are jocul pentru dezvoltarea copilului. Jocul este denumit un exercițiu funcțional cu rol de extindere a mediului, o modalitate de transformare a realului prin asimilare și de acomodare la real .
Se poate afirma că:
jocul depinde de particularitățile de vârstă ale copilului;
jocul sprijină, favorizează și optimizează dezvoltarea personalității copilului;
jocul evoluează sub aspectul complexității formelor, conținuturilor și regulilor odată cu personalitatea copilului.
1.2. Clasificare. Funcțiile și structura jocurilor
Clasificarea jocurilor
În studiile de psihopedagogia jocului se regăsesc numeroase încercări de integrare a jocurilor în categorii de sinteză. Preocuparea specialiștilor pentru clasificarea tipurilor de joc fiind constantă, indiferent de perspectiva teoretică în care fiecare dintre aceștia a analizat fenomenul de joc. Diversele clasificări prezente în literatura de specialitate diferă prin studiul reflectat: longitudinal (adică consideră copilul în raport cu ceea ce va deveni el mai târziu), transversal (ia în considerare doar procesele pe care le prezintă în momentul de față) și prin criteriul de clasificare utilizat.
Astfel sunt cunoscute clasificări care au drept criteriu rolul formativ al jocului, caracterul de complexitate, aptitudinile necesare, numărul de parametrii implicați. Autorii teoriilor despre joc și-au canalizat atenția și asupra clasificării jocurilor.
Aceștia au realizat clasificări după scheme mai simple sau mai complexe, după un criteriu sau după mai multe , având la bază o viziune sincronică sau una diacronică.
A.Glava și C.Glava prezintă următoarele aspecte definitorii ale tipurilor de jocuri:
1. Jocuri de creație
2. Jocuri de reguli
Categoria jocurilor de creație include jocurile
Se poate afirma că:
jocul depinde de particularitățile de vârstă ale copilului;
jocul sprijină, favorizează și optimizează dezvoltarea personalității copilului;
jocul evoluează sub aspectul complexității formelor, conținuturilor și regulilor odată cu personalitatea copilului.
1.2. Clasificare. Funcțiile și structura jocurilor
Clasificarea jocurilor
În studiile de psihopedagogia jocului se regăsesc numeroase încercări de integrare a jocurilor în categorii de sinteză. Preocuparea specialiștilor pentru clasificarea tipurilor de joc fiind constantă, indiferent de perspectiva teoretică în care fiecare dintre aceștia a analizat fenomenul de joc. Diversele clasificări prezente în literatura de specialitate diferă prin studiul reflectat: longitudinal (adică consideră copilul în raport cu ceea ce va deveni el mai târziu), transversal (ia în considerare doar procesele pe care le prezintă în momentul de față) și prin criteriul de clasificare utilizat.
Astfel sunt cunoscute clasificări care au drept criteriu rolul formativ al jocului, caracterul de complexitate, aptitudinile necesare, numărul de parametrii implicați. Autorii teoriilor despre joc și-au canalizat atenția și asupra clasificării jocurilor.
Aceștia au realizat clasificări după scheme mai simple sau mai complexe, după un criteriu sau după mai multe , având la bază o viziune sincronică sau una diacronică.
A.Glava și C.Glava prezintă următoarele aspecte definitorii ale tipurilor de jocuri:
1. Jocuri de creație
2. Jocuri de reguli
Categoria jocurilor de creație include jocurile în care tema, subiectul și regulile jocului sunt alese de copii. Aceste activități ludice redau aspecte ale realității fizice și sociale, impresii acumulate de copii în urma unor experiențe directe sau imaginare ale acestora.
1. Jocurile de creație pot fi exprimate astfel:
ca o creație cu obiecte și materiale(sunt integrate aici jocurile de construcție)
ca o creație prin rol: * jocuri cu subiecte alese din viața cotidiană;
* jocuri cu subiecte din basme și povești.
2. Categoria jocurilor de reguli se constituie începând cu perioada preșcolară și se desăvârșește în perioada școlară mică. În această categorie se pot delimita jocuri în care în prim plan se află mișcarea și jocuri centrate pe stimularea intelectuală și antrenarea proceselor psihice.
O categorie aparte a jocurilor cu reguli o constituie jocurile didactice, jocuri care își propun finalități de dezvoltare psihofizică mai clar conturate.
Odată cu elaborarea teoriilor despre joc, autorii ce și-au canalizat atenția spre acest domeniu au realizat și foarte interesante clasificări ale jocului.
Așa cum am amintit mai sus, există clasificări după scheme mai simple sau mai complexe, după un singur criteriu sau după mai multe, având la bază o viziune sincronică sau una diacronică (longitudinală). Voi prezenta câteva dintre acestea, având ca bază lucrarea „Probleme psihologice ale jocurilor și distracțiilor”, E.D.P., București, 1970, coordonată de profesor universitar Ursula Șchiopu.
B. Quérat amintește trei categorii de joc:
jocuri cu caracter ereditar (de luptă, de urmărire, de vânătoare);
jocuri de imitație privind activitățile specific umane; în această categorie autorul le include și pe cele cu praștia, cu arcul alături de cele de-a familia, de-a vizita etc.;
jocuri de imaginație.
Cum nu se poate decela un criteriu clar al acestei clasificări, este destul de greu de stabilit dacă un anume joc este de imitație sau de imaginație; chiar jocurile denumite ca ereditare sunt preluate, în fapt, prin imitație, de către copiii mai mici de la cei mai mari.
K. Gross clasifică jocurile păstrând aceeași lipsă fundamentală. El găsește următoarele categorii:
jocuri de experimentare
jocuri de funcții generale
jocuri senzoriale
jocuri motorii
jocuri intelectuale
jocuri afective
jocuri de voință
E. Claparède pleacă de la clasificarea lui Gross și o elaborează pe a sa în următoarea structură, gândind că interesează, în special direcția formativă a jocurilor:
jocuri de funcții generale – cu următoarele subcategorii:
jocurile senzoriale; în acest cadru a grupat toate jocurile care antrenează capacitățile senzoriale; exemple: jocurile cu trâmbițe, fluiere, zbârnâitori, cutii de muzică, caleidoscoape, mâzgăleală cu creioane colorate sau cu alte instrumente de colorat: cu degetele cu vopsea etc.
jocurile motorii, antrenează îndemânarea, coordonarea mișcărilor, agilitatea. Exemple de astfel de jocuri sunt: jocul cu mingea, cu elasticul, cu coarda, gimnastică, aruncatul cu praștia etc,
jocurile psihice sunt, la rândul lor de două feluri:
intelectuale, care solicită o activitate intelectuală complexă, antrenează strategii ale gândirii cu grade diferite de complexitate; ex: loto, domino, șah, asociații verbale, jocuri ghicitoare, enigme etc.
afective, care antrenează o gamă variată de emoții cu conotații negative sau pozitive (suportarea apei foarte reci, jocuri ce antrenează emoții estetice în desen, pictură, de pildă, jocurile tip farsă etc.).
Autorul trece autostăpânirea jocurilor de inhibiție în categoria aceasta, deși în acest caz apar elemente volitive.
jocuri privind funcțiunile speciale care cuprind următoarele cinci subcategorii:
jocuri de luptă
jocuri de vânătoare
jocuri speciale (prin care se imită comportamente sociale; ex: jocul de-a ședința, de-a plimbarea, formarea de tabere etc.)
jocurile familiale (tot de imitație dar a comportamentelor specifice cadrului social familial)
jocuri de imitație
Clasificarea aceasta este și ea discutabilă, în primul rând pentru că pe măsură ce crește copilul încorporează într-un singur joc un număr de categorii care se consideră a fi distincte.
Pe de altă parte este greu de plasat în acest context un joc cu reguli care înglobează și aspecte intelectuale și afective și volitive.
W. Stern, psiholog structuralist, clasifică jocurile în:
individuale, posibile la toate vârstele dar cu nuanțe diferite
sociale, apar la un moment dat și cunosc o anume evoluție.
J. Piaget subliniază critic faptul că; de pildă, în jocurile simbolice este greu de stabilit granițe între manifestările în formă individuală și cele cu mai mulți parteneri.
Charlotte Bühler găsește următoarele categorii:
jocurile funcționale (senzorio-motorii)
jocurile de ficțiune și iluzie
jocurile receptive (de consum – contemplare , participare pasivă, cum sunt cele cu elemente din povești)
jocurile de construcții
jocurile colective
Și în acest caz nu se găsește un criteriu unic, categoria a treia este asimilabilă la alte categorii, iar jocul de construcție este considerat de alți autori ca o categorie ce face trecerea de la conduita ludică la aceea ocupațională.
J. Decroly realizează o clasificare ce include:
jocuri care se raportează la dezvoltarea percepțiilor senzoriale și la aptitudinea motorie; ele cuprind :
jocurile vizuale de culori
jocurile de forme și culori
jocurile de distingere a formelor și direcțiilor
jocuri motorii și auditiv-motorii
jocurile de imitate aritmetică
jocurile raportate la noțiunea de timp
jocurile de inițiere în lectură
jocurile de gramatică
jocurile de înțelegere a limbajului
Clasificarea este lipsită de criterii.
A. Demarbre analizează, într-o lucrare a sa, 200 de jocuri pe care le clasifică în funcție de vârsta copilului și de gradul de activism:
jocuri foarte active
jocuri active
jocuri de slabă intensitate
În exemplificarea jocului J . Piaget delimitează 3 ( trei ) categorii de joc :
Jocul exercițiu – domină la vârste mici, însă apare și mai târziu. Jocurile sunt asociate registrului senzorio–motor, cu rol în dezvoltarea motricității și interiorizării lumii reale și a registrului mintal : cuvinte , comunicări verbale ;
Jocul simbolic – Piaget îi recunoaște o importanță deosebită pentru dezvoltarea limbajului și imaginației, dar mai ales pentru asimilarea realității printr–un proces de reprezentare și semnificare de o manieră proprie a lumii reale ;
Jocul cu reguli – exercită o importantă funcție de socializare progresivă a copilului prin interiorizarea unor norme de conduită,de relaționare impusă de regulile jocului.
Jocul didactic implică următoarele procese psihice:
Gândirea cu operațiile ei: analiza, sinteza, comparația, generalizarea;
Memoria;
Atenția și spiritul de observație;
Voința;
Imaginația;
Limbajul;
Jocul didactic are o componentă informativă și una formativă.
Jocurile exerciții sunt divizate de către J. Piaget în alte două categorii polare:
1. a. ) jocuri senzorio – motorii sau de mânuire (manipulare)
jocuri exercițiu simple care facilitează însușirea unei conduite ludice, în care se trage, se împinge, se târăște, se divide, se manevrează butoane etc.; adesea ele au la bază reacții circulare terțiare, experiențe proprii inteligenței senzorio-motorii
jocuri de combinații fără scop caracterizate prin faptul că recurg la dezmembrarea și reconstituirea de obiecte, adesea fortuită: sunt mai mult exerciții funcționale. În această categorie autorul integrează jocurile de distrugere care adesea sunt animate de curiozitatea ce stă la baza inteligenței.
jocuri de combinații de obiecte și acțiuni cu scopuri
Toate se caracterizează prin plăcerea acțiunii, prin dorința de manifestare activă și de stăpânire a activității. Acest gen de jocuri se dezvoltă ulterior în cel puțin trei direcții:
1. fie că se încorporează în acțiune, reprezentări ale imaginatiei și se transformă în jocuri simbolice;
2. fie că se socializează, angajându-se în direcția jocurilor cu reguli;
3. fie că duc la formarea de mișcări utile în adaptarea la viața cotidiană, desprinzându-se de conduita ludică.
1. b) jocuri de exersare a gândirii (de tip calamburi, anagramări, discuții spirituale realizate în forma ludică) se clasifică după o schemă asemănătoare.
Autorul afirmă că întrebările exasperante de tipul "Ce este asta?" "De ce?" ce apar în conduita verbală a copilului antepreșcolar și preșcolar fac parte din astfel de manifestări ludice destinate exersării în plan intelectual, dacă ele sunt însoțite de tending de amuzament.
Fabulațiile sunt și ele astfel de jocuri
Jocuri simbolice, la rândul lor pot fi subcategorisite:
2. a.) jocuri cu o simbolistică conștientă; ele sunt legate de aspecte multiple ale vieții ce se asimilează
2. b.) jocuri cu o simbolistică inconștientă (cu o anume valoare chatartică și compensatorie uneori; de exemplu, copilul neglijat de mama care are un bebeluș se joacă cu două păpuși inegale: cea mai mică este trimisă în călătorie, iar cea mare rămâne cu mama)
Piaget recunoaște ca este greu să se deceleze net între simbolistica primară și cea secundară, dar face referiri de detaliu care îl departajează de modalitățile specifice în care este interpretată și analizată simbolistica de către alți psihologi, în special de către freudiști.
Jocuri cu reguli
Și aceste tipuri de joc cunosc o interesantă evoluție ontogenetică. Ele apar odată cu
preșcolaritatea și se dezvoltă plenar în școlaritatea mică.
Cuprind următoarele subgrupe:
cu reguli spontane
cu reguli transmise de la o generație la alta.
De asemenea, după sfera antrenată pot fi:
senzoriale (cu mingea, cu bile) simple sau mai complexe
intelectuale (jocuri cu cărți, jocuri cu jetoane etc.) simple sau mai complexe.
Se constată că această clasificare a lui J. Piaget are la bază criterii psihologice.
Există o serie de alte clasificări. De pildă, există clasificări după criteriul:
rolului formativ al jocului
caracterul de complexitate
numărul partenerilor
natura activităților antrenate:
jocuri de creație, ca o creație cu materiale și obiecte, inclusiv vizând construcțiile, sau ca o creație cu roluri; în acest din urma caz apar jocuri cu subiecte diversificate: cu subiecte din viața cotidiană, respectiv cu subiecte din basme și povestiri, în ambele simbolistica ludică putând să fie plenar antrenată;
jocul cu reguli: în care se află pe primul plan mișcarea însoțită sau nu de text și muzică sau sub forma de competiție sportivă / desfășurate doar pe plan mental cu exersare a memoriei, gândirii, imaginației.
Jocurile didactice pot fi asimilate uneia sau alteia dintre categorii, ele păstrâdu-și drept caracteristici faptul că:
au clare funcții formative;
derivă dintr-o intenționalitate educativă.
Consider că o clasificare relevantă a categoriilor de jocuri pentru activitatea didactică este cea de mai jos:
Funcțiile și structura jocului
Funcțiile jocului
Jocul are un rol deosebit de important în viața și evoluția copilului.Dovada acestui lucru este atenția deosebită ce i s-a acordat de către psihologi și nu numai. Multiplele clasificări implică, direct sau indirect, și ideea de funcții ale jocului, literatura de specialitate decelând:
funcții esențiale
funcții secundare
funcții marginale
Funcția principală a jocului se exprimă în asimilarea practică și mentală a caracteristicilor lumii și vieții. Este o funcție de cunoaștere, ea garantând „dozarea subtilă a caracteristicilor cognitive ale jocului, adâncirea acestora pe parcursul consumării sale”.
Acțiunea diferențiată a acestei funcții determină aderări individuale, specifice ca nuanță și intensitate la anumite jocuri; sunt preferate anumite jocuri la un moment dat, curiozitatea și atenția trezită de ele fac ca cel mic să părasească alte jocuri, apoi, la rându-le sunt părăsite sau se convertesc în variante noi mai complexe.
Altă funcție importantă este aceea de exersare complexă stimulativă a mișcărilor, de contribuție activă la creșterea și dezvoltarea complexă. Se manifestă ca funcție principală în copilărie și în perioada adolescenței, devenind treptat o funcție marginală.
Funcția formativ-educativă este, de asemenea, deosebit de importantă; a fost pusă în evidență de timpuriu de pedagogi ca Fröbel și dezvoltată de pedagogia modernă.
Jocurile sunt întâia școală a energiei, conduitei, gesturilor, imaginației.
Printre funcțiile secundare ale jocului se numără:
funcția de echilibrare și tonificare;
funcția de compensare.
funcția terapeutică utilizată în ludoterapie care este socotită și ca funcție marginală, fiind utilizată cu succes în cazurile maladive. Ea se constituie pe seama proprietăților proiective ale jocului.
Deși asociat de obicei copilăriei, jocul nu are vârstă și este una dintre activitățile care definește prin forma de manifestare specia umană. De joc sunt legate și libertățile conștiinței și exprimări, dar și constrângerile mutual acceptate. De joc sunt dependente atât dezvoltarea fizică, cat și dezvoltarea creativității și inteligenței copilului. Integrarea jocului în activitățile didactice ține nu neapărat de zestrea de jocuri pe care dascălul o are activă printre resursele profesionale proprii, ci de măiestria sa de a se juca învățându-i pe alții .
Jocul activează la copiii funcții mintale și motrice:
Funcția principală este realizarea eului, manifestarea personalității;
Funcțiile secundare au rolul de divertisment, de element odihnitor, relaxator.
Jean Piaget consideră că jocul este o modalitate de adaptare, adică asimilare și acomodare. El stabilește următoarele funcții ale jocului:
Funcție de adaptare – cea mai importantă – se realizează prin asimilarea realului la eu și prin acomodare, prin imitație, a eului la real;
Funcție formativă și informativă;
Funcție de descărcare a energiilor și de rezolvare a conflictelor afective, adică funcție catartică;
Funcție de socializare a copilului.
Substratul psihologic al jocului este asigurat de:
Capacitatea omului de a transfigura realitatea în imaginar;
Capacitatea de a opera cu simboluri, cu semne atribuite obiectelor, acțiunilor și faptelor care semnifică altceva decât în realitate;
Capacitatea omului de a acționa în mod creativ în diferite situații concrete de viață.
A te juca demonstrativ, a arbitra, a forma o echipă sunt numai câteva din rolurile pe care un dascăl și le poate asuma dacă vine vorba de a integra jocul în activitatea didactică.
Distincția dintre joc și jocul didactic este numai o delimitare formală pentru că, de fapt, orice joc are o componentă didactică dacă aceasta este corespunzător accentuată în timpul jocului sau dacă este corect operaționalizată și este evaluabilă din punct de vedere al eficienței.
Orice activitate didactică poate fi concepută ca un joc și această stare nu poate decât să ajute copilul în a se apropia cu mai mult interes și motivație de ceea ce învață.
Așadar, jocul are valențe creative, sociale, empatice în funcție de categoria din care face parte, de forma în care este regizat de către dascăl, jocul implică elevii integral în activitate, asigurând eficiența didactică a acesteia dacă este corect monitorizată și conștientizată de către educator. Asupra dascălului, jocul are un efect energizant, pozitiv, îl menține treaz, impiedică rutina zilnică și este o sursă permanentă de inspirație și de observație a modului de dezvoltare, manifestare și interacționare a copiilor.
Structura jocului
Principalele elemente structurale sunt: scopul, subiectul, rolurile și regulile
1. Scopul se conturează începând cu vârsta preșcolară, dar nu chiar de la începutul ei. La 3 ani copilul nu-și propune în mod intenționat un subiect anume care să exprime și o anume intenționalitate; din acest motiv fluctuațiile subiectelor sunt la cote superioare.
La 5-6 ani copiii acționează în baza unei intenționalități mult mai clare, chiar dacă nu depline, ceea ce determină creșterea calității creației mentale. Existența scopului determină și necesitatea schițării, chiar și minimale, a unui plan prealabil, care se elaborează în momentul organizării jocului când se stabilesc și convențiile acestuia. Acest lucru nu este posibil decât în preșcolaritatea mare. Se conturează ideea evoluției intenționalității jocului de-a lungul perioadei preșcolare. Cum această perioadă coincide și cu prima integrare a copilului în contextul educației formale, educatoarea din grădiniță trebuie să cunoască specificul prezenței scopului în joc la fiecare grupă de vârstă și să acționeze metodic de asemenea manieră încât să stimuleze instalarea intenționalității și diminuarea treptată a fluctuației subiectelor.
2. Subiectul jocului este principala componentă a acestuia.
Natura subiectului, în jocul de creație, este dată de impresiile cele mai puternice sau cele mai constante care sunt culese de copil în relația sa cu mediul ambiant, pentru că în acest context subiectul este ales de către copii. Există o anume evoluție a subiectelor alese pe parcursul vârstei preșcolare. Astfel, la 3-4 ani (grupa mică) sunt evidențiate impresiile cele mai puternice din viața cotidiană, în special din familie și din grădiniță. La această vârstă, acțiunile inserate în subiect adesea sunt lipsite de legătură firească, legătură ce nu constituie o preocupare pentru cei implicați în joc. Subiectul capătă astfel un aspect neînchegat și reflectă o arie restrânsă a realității. Jocul are un caracter imitativ evident, intervenția creativă a copiilor fiind redusă.
Treptat, în baza dezvoltării generale a copilului, subiectul jocului se îmbogățește, se încheagă vizibil, reflectând aspecte mai diverse ale realității înconjurătoare. La 6 ani (grupa mare și cea pregătitoare) copilul poate transpune în joc și situații la care nu a participat personal, despre care a auzit, i s-a relatat, i s-a citit. Șirul acțiunii este determinat de șirul povestirii sau filmului ce s-au constituit ca sursă și în mai mică măsură de natura materialului perceptiv, dar treptat contribuția copilului se manifestă și în zona subiectului, aspectele creative apărând uneori chiar uimitor de interesant.
3. Rolul este elementul structural al jocului cu mare importanță în închegarea subiectului. El poate oglindi o largă diversitate de conduite umane. Trăsături de caracter, atitudini, uneori șocante, transpar și colorează sau nuanțează subiectul. Prin rol copiii dau consistență modului în care ei percep anumite profesiuni, în care înțeleg locul și relația dintre anumite statusuri sociale. Se constată că rolurile din zona profesională, care dau și denumirea unor jocuri, sunt roluri care au înțeles pentru copilul preșcolar. Copilul se va juca de-a aviatorul, de-a frizerul, de-a vânzătorul, de-a doctorul, de-a educatoarea, fiecăruia corelându-i instrumente sau contexte de lucru reprezentative.
Nu vom întâlni însă jocuri „de-a inginerul ”, „de-a cercetătorul ”, „de-a contabilul ”, profesiuni a căror esență este greu de înțeles la această vârstă. În chiar interiorul vârstei preșcolare se constată o evoluție interesantă a rolurilor. Ca și în cazul subiectelor, copiii de grupă mică își aleg roluri cu care viața cotidiană îi pune direct în contact, roluri active, refuzându-l pe acela de spectator. La grupa mijlocie, roluri din povestirile sau filmele preferate își fac din ce în ce mai simțită prezența și se diversifică la grupa mare și pregătitoare, întrucât, odată cu vârsta, posibilitățile de cooperare cresc și relația dintre roluri se diversifică.
La vârstele mari se constată detașarea rolului de temă. Copiii se joacă acum „de-a școala, „de-a grădinița" și nu „de-a învățătoarea, respectiv, „de-a educatoarea". Nu doar denumirea s-a schimbat, ci și concepția despre joc. Acum sunt acceptate roluri multiple, asumate cu o anume stabilitate, atribuite în raport cu criterii ce tind a se explicita și între ele se stabilesc anumite legături acceptate. Dacă la 3 ani este greu de acceptat un rol de spectator într-un joc "de-a teatrul de păpuși'", jocul în sine fiind mai degrabă „Capra cu trei iezi" de exemplu, imitându-se teatrul abia vizionat, dar cu personaje puține și active, la 6 ani și spectatorul poate juca un rol activ, acceptat pentru că poate fi înțeles.
Se poate spune deci că din perspectiva evoluției rolurilor în preșcolaritate se remarcă tendința de trecere de la roluri puține, active (principale) către un număr mai mare de roluri, cu creșterea celor pasive secundare, cu nuanțarea acțiunii în rol și a legăturii dintre roluri ceea ce determină conturarea unor subiecte mult mai complexe.
4. Regulile apar și se dezvoltă într-o dinamică deosebit de interesantă în jocurile de creație cu rol ajungând apoi să dea naștere unui tip special de joc – jocul cu reguli. „Ele reprezintă acele reglementări de natură internă sau externă prin care acțiunile copiilor sunt organizate și corelate unele cu altele.” Copilul învață treptat să ia cunoștință de aceste reguli și, mai mult, învață să li se supună, ceea ce reprezintă un câștig imens în planul dezvoltării sale socio – afective și morale. Dacă la 3-4 ani regulile decurg cumva din rolul imitat sau sunt impuse din afară de către organizatorul adult al jocului, la 5-6 ani copiii sunt capabili să-și creeze propriile reguli.
Regulile jocului pot fi :
– reguli ce decurg din însuși conținutul jocului, din acțiunea lui – reguli cu caracter intern. Cerința de bază este concordanța cu realitatea transpusă. Astfel „bolnavii” care, conform concordanței cu realitatea trebuie să aștepte la doctor, se plictisesc repede în joc și încep să preia dintre atribuțiile doctorului, ceea ce dă un caracter confuz subiectului. Pe măsura înaintării în vârstă, realitatea acțională este înlocuită cu transpunerea în plan verbal (nu se mai redă așteptarea la doctor, discuția cu acesta, ci se povestește despre ele.
– roluri ce decurg din folosirea jucăriilor – cu caracter extern. La cei mici principiul „cine a luat primul'' stă chiar și la baza asumării rolurilor. Uneori, luând o jucărie și acceptându-i-se „proprietatea"' copilul deodată dorește jucăria celuilalt. Cousine în baza unor cercetări arată că această fluctuație a preferinței este o formă incipientă a dorinței de cooperare, copilul neaspirând practic, la jucăria celuilalt ci la întreg ansamblul acțional în care se situează celălalt cu jucăria lui.
Se poate afirma că la grădiniță, modul în care se pune la dispoziția copiilor materialul de joc pentru jocurile de creație cu roluri este deosebit de important pentru stimularea evoluției acestuia.
Dacă la începutul vârstei preșcolare copiii se supun regulilor, dar nu manifestă prea mare interes pentru ele, spre sfârșitul acestei vârste se poate vorbi de o adevărată intransigență față de respectarea regulilor. Cine nu o face este repede sancționat cu drastica formulă „Nu știe să se joace !”
1.3. Aspecte psihopedagogice ale jocului
Aserțiunea că experiența infantilă este puternic marcată de joc, reprezintă aproape un truism. Încercând să definească jocul, A. Reber (1985) s-a văzut pus în fața a peste 55 de definiții, toate gravitând în jurul ideii de divertisment și recreere și toate sugerând că este vorba despre o activitate ce nu trebuie neapărat luată în serios.
O trecere în revistă a istoriei culturii ne permite să identificăm o serie de abordări care conferă jocului cu totul alte dimensiuni. Astfel, J. Huizinga, în celebra sa lucrare “Homo ludens” (1977), demonstrează că jocul determină conținutul culturii, în timp ce antropologul Clifford Geertz, în “The interpretation of cultures” (1973), afirmă că membrii unei colectivități “se citesc” pe ei înșiși prin propriile lor jocuri. În domeniul educației, jocul a fost asociat cu libertatea de expresie, așa cum rezultă din doctrinele secolului al XIX-lea, elaborate de Rousseau, Froebel și Pestalozzi. În psihologie, noțiunea de joc, ca formă a liberei expresii, a apărut odată cu scrierile lui Herbert Spencer. Acesta a preluat concepția lui Schiller conform căreia o asemenea expresie liberă este determinată de surplusul de energie care există la copil.
Specialiștii evidențiază următoarele aspecte:
jocul copilului este o necesitate pentru creșterea și dezvoltarea sa (K. Grees);
prin joc, copilul trece de la pasivitate, la activitate (S. Freud);
există legături incontestabile între joc și cogniție (L.S.Vîgotski și J. Piaget), între joc și explorare (Berlyne), între joc și metacomunicare (G. Bateson);
prin intermediul jocului copilul devine stăpânul propriei sale experiențe (E. Erikson);
jocul reprezintă un mijloc de realizare de sine (E. Claparede) și de formare a eului (J. Chateau).
Deși conceptul de joc este unul familiar, el este mult mai dificil de definit decât cea mai mare parte a conceptelor psihologice. Chaterine Garvey (1977) enumeră criteriile pe care cei mai mulți analiști le folosesc pentru a defini jocul:
jocul este plăcut și produce plăcere;
jocul nu are scopuri extrinseci; motivațiile copilului sunt subiective și nu servesc nici unui scop practic;
jocul este spontan și voluntar, ales în mod liber de către jucător;
jocul presupune o angajare activă din partea jucătorului.
Jocul este considerat, în teoria pedagogică modernă, “modalitate de asimilare” a realului la activitatea proprie (J. Piaget) și, în consecință, el este utilizat datorită multiplelor sale funcții formative.
Prezentate sintetic, acestea au în vedere următoarele aspecte:
1. Jocul este un vector al stimulării cognitive. Prin intermediul activității ludice, copiii fac descoperiri senzoriomotorii privind mărimile și formele, noțiunile de „jos” și „sus” , „tare” și „moale”etc. Ei mânuiesc, manipulează, identifică, ordonează, structurează și măsoară, familiarizându-se astfel cu proprietățile lucrurilor și dobândind cunoștințe despre masă, înălțime, volum și textură. Esențială pentru copil, în joc, este natura primară a experienței, nu doar pentru că îi furnizează impresii imediate, ci și pentru că îi oferă feedback-ul și îi determină progresul în învățarea independentă.
2. Jocul îi pregătește pe copii pentru viață. Jucându-se, copiii experimentează și exersează propria persoană ca agent activ al mediului, nu doar ca element reactiv. În familie și la grădiniță, copiii sunt adesea solicitați să acționeze în conformitate cu anumite modele, în timp ce în lumea jocului, ei pot fi cei care iau deciziile.
3. Jocul oferă copiilor oportunitatea de a exersa roluri ale adulților (proces cunoscut sub numele de socializare anticipatorie). Copiii se pot juca „de-a școala”, „de-a spitalul”, „de-a magazinul”, interpretând roluri de profesori, doctori, vânzători etc. Astfel jocurile sunt modalități efective prin care copiii învață să-și adapteze acțiunile la cele ale unui partener; să-și însușească lumea simbolurilor create de predecesori.
4. Jocul este un exercițiu important pentru formarea și dezvoltarea responsabilității etice. În cadrul jocului, copilul practică nu doar comunicarea și solidaritatea socială, ci configurează totodată propriile sale valori de judecată cu privire la ce este bine și ce este rău într-un context social. El învață corecția socială și intervenția nu numai de la adulții care „supervizează”, ci mai degrabă de la colegii de joc, din aceeași grupă de vârstă, aflați în aceeași situație.
5. În activitatea ludică, este exersată, de asemenea, judecata estetică a copilului. El învață să aprecieze lucrurile ca frumoase sau urâte, să opteze pentru anumite forme, culori și materiale.
6. Jocul stimulează fantezia, „conștiința imaginativă”. Acest lucru se referă la creativitatea jocului. Copilul este stimulat, el are idei, este capabil să facă legături intuitive între lucruri care pot fi transpuse în acțiuni ce produc schimbări ale lucrurilor. Prin intermediul jocului, copilul poate realiza care idei îi aparțin și, în acest proces, poate lua cunoștință de propriul său potențial inovativ pe care îl va experimenta.
7. Prin joc, copilul experimentează nevoia de a-și apăra și afirma individualitatea. Obligat de context să iasă din el însuși și să privească dintr-o altă perspectivă, copilul își construiește un sens propriu al identității, sens concretizat în imaginea de sine.
Toți copiii, în mod normal, au un mare potențial de fantezie și joc, însă, pentru a-și valorifica această zestre, copilul trebuie să dispună de: timp pentru activitatea ludică; spațiu de joc; oportunitatea de a repeta temele de joc (care, pentru educator și pentru părinte, reprezintă o importantă sursă de informație cu privire la starea psihică a copilului, relevând eventualele conflicte intrapsihice sau interrelaționale); echipament pentru joc; aprobarea de a se juca și confirmarea de către adult a faptului că jocul nu este o experiență lipsită de valoare sau o pierdere de vreme, ci o activitate importantă, demnă de interes și de a fi valorificată corespunzător.
În perioada preșcolară mică, se trece de la jocul simplu de manipulare, la implicarea obiectelor și a jucăriilor în scenarii de viață tot mai complexe. Jocul devine o replică reconstituantă a evenimentelor vieții, cu reproduceri secvențiale de atitudini, dialoguri.
Scenariile elaborate în joc de preșcolarul mic sunt relativ restrânse și au tendința de a se repeta.
În perioada preșcolară mijlocie, jocul devine aproape obsedant. În joc, copilul recrează tot mai numeroase situații de viață. De asemenea, în diversele jocuri în care se implică copilul, începe să devină activă competiția, ca expresie a creșterii implicației în colectiv. Preșcolarul mijlociu trăiește eșecul și succesul, manifestă timidități și agresivități, sentimente de vinovăție și admirație. Scade egocentrismul manifestat de preșcolarul mic, însă are loc conturarea unui oarecare negativism.
Preșcolarul mare rămâne cu mari apetituri pentru jocurile mixte, de mișcare cu subiect. Viața de fiecare zi presează înțelegerea copilului, implicația lui ca spectator al ei, fapt ce constituie un alt fel de “joc”, mai subtil, în care se desfășoară evenimente pe care preșcolarul mare simte nevoia de a le evalua.
Jocul deține un loc atât de însemnat în viața copilului pentru că-i satisface dorința firească de manifestare și independență. Jocul este una din activitățile prin care copilul învață să cunoască lumea reală. Esența jocului constă tocmai în reflectarea și transpunerea în plan imaginar a realității înconjurătoare. Copilul redă cu mare fidelitate, în joc, ceea ce l-a impresionat, i-a atras atenția, l-a uimit, reflectă conduita celor din jurul său, trăsăturile lor specifice.
Concluzia care se desprinde în mod evident este aceea că părintele sau educatorul poate stimula capacitatea de joc a copilului și, printr-o încurajare constantă însoțită de o ghidare corespunzătoare, copilul poate obține beneficii reale. Cercetările au relevat existența unei legături neîndoielnice între joc și prezența zâmbetului, a râsului și a altor expresii de bucurie.
Așadar, îmbogățirea zestrei ludice a copilului trebuie să fie un obiectiv primordial pentru educatori, mai ales în condițiile în care toate cercetările psihologice și pedagogice demonstrează că fantezia îi poate ajuta pe preșcolari să realizeze cu succes tranziția către școală, să fie pregătiți și disponibili pentru o învățare eficientă și de succes.
1.4. Jocul – formă de activitate ludică în grădiniță
Jocul este o activitate umană conștientă și are caracter universal, permanent și polivalent.
Pornind din polisemia cuvântului joc, ne dăm seama de importanța acestuia în viața omului: joc de societate, joc de cuvinte, joc de șah, jocuri olimpice, joc de cărți, joc de scenă, a juca un joc mare (periculos), a-și pune capul/viața în joc, a face jocul cuiva, jocul cu viața și cu moartea, jocul dragostei, jocul de-a școala, etc.
Jocul este o formă de manifestare a copilului și agent de transmitere a ideilor, a obiceiurilor și tradițiilor de la o generație la alta.
Așa cum am mai spus, în joc copilul se detașează de la realitatea obiectivă, se transpune într-o lume creată de fantazia și imaginația sa.
Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care copilul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară pe care și-o creează singur. Noțiunea de activitate ludică nu este sinonimă cu jocul, ci cu „categoria de activitate instructiv-educativă, specifică învățământului preșcolar, centrată pe promovarea spiritului jocului.”
Componenta instructiv-educativă se realizează prin obiectivele urmărite sistematic, iar componenta joc se realizează prin modul de desfășurare, prin elemente – surpriză, prin elemente de mișcare și de relaxare, prin participarea tuturor copiilor în ritmul propriu.
În grădiniță, activitățile ludice se realizează prin:
Activități la alegerea copiilor;
Activități de învățare dirijată;
Alte tipuri de activități (de după-masă)
Activitățile la alegerea copiilor, care sunt libere și recreative, se realizează prin joc și prin activități ocupaționale.
Jocul, prin natura lui, are următoarele valențe formative:
Dezvoltă spiritul de observație și de investigație al copilului;
Dezvoltă gândirea logică, creativă și flexibilă;
Cultivă imaginația;
Dezvoltă memoria;
Formează conduita morală.
Activitățile ocupaționale se realizează la sugestia educatoarei sau din inițiativa copiilor.
Prin astfel de jocuri copii se apropie de activitățile zilnice, practice. Se pot realiza pe grupuri mici de copii, care sunt omogene și permite tratarea diferențiată a copiilor.
Activitățile de învățare dirijată (Comune sau obligatorii) au următoarele forme de realizare:
Joc simbolic – joc de manipulare, de imitare, de creație;
Joc cu reguli.
Privind subiectul acestor activități, putem vorbi de:
jocuri distractive;
jocuri de mișcare;
jocuri libere.
În învățământul preșcolar trebuie incluse și activități complementare, activități de după-amiază, care reprezintă odihnă activă și exersarea anumitor capacități fiziologice. Acestea se organizează după activitățile dirijate sub forma jocurilor distractive, a jocurilor de mișcare, a audițiilor și vizionărilor, a jocurilor de dramatizare etc.
Aceste activități continuă, completează, aprofundează cunoștințele și deprinderile dobândite, sau pregătesc din punct de vedere psihologic următoarele activități dirijate.
Activitățile ludice din grădiniță trebuie să satisfacă următoarele cerințe:
Să fie și să se îmbine în mod armonios;
Să satisfacă necesitățile cognitive, afective și de mișcare ale copiilor;
Să stimuleze creativitatea acestora;
Să contribuie la socializarea acestora;
Să asigure independența copiilor;
Să asigure integrarea copiilor în viitoarea activitate școlară.
Lărgirea repertoriului ludic, introducerea unor noi elemente în jocul obișnuit al copiilor depind de competența, creativitatea și vocația cadrelor didactice din grădiniță
Particularitățile jocului la preșcolari
" Copilul râde : Înțelepciunea și iubirea mea e jocul "
( Lucian Blaga – „Trei fețe” )
Jocul este un minunat mijloc de cunoaștere și autocunoaștere, de exersare a unor capacități, de socializare primară, de antrenare a capacităților cognitive și de exteriorizare a emoțiilor și sentimentelor .
Desi este un mijloc de relaxare și distracție, jocul are importante funcții instructiv-educative. El contribuie, prin conținutul său obiectual sau logic, la dezvoltarea intelectului .
Jocul didactic poate fi folosit cu succes scontat în captarea atenției copiilor pe tot parcursul activităților didactice. De asemenea, jocul înlătură plictiseala și dezinteresul.
Folosirea jocului didactic în procesul instructiv-educativ face ca preșcolarul să învețe cu plăcere, să devină interesat față de activitatea ce se desfășoară, face ca cei timizi să devină mai volubili, mai activi, mai curajoși, să capete mai multă încredere în capacitățile lor, mai multă siguranță și tenacitate în răspunsuri .
Pentru copil orice activitate este joc .
„Jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții. Jocul este singura atmosfera în care ființa sa psihologică poate să respire și, în consecință, poate să acționeze."
( Claparede – „Psihologie de l`enfant " ) .
Prin joc, copilul învață să descifreze lumea reală , motiv pentru care H Wallon apreciază jocul ca pe o activitate de preînvățare .
Jocul ocupă un loc important în dezvoltarea vobirii, a limbajului deoarece forma de joc antrenează interesul copilului în stimularea și exersarea vorbirii, a limbajului în direcția propusă în cadrul fiecărui joc, fără ca peșcolarul să conștientizeze acest efort .
Astfel, prin intermediul jocului, se fixează , precizează și activează vocabularul copiilor, se contribuie la îmbunătățirea pronunției, la formarea unor noțiuni, la însușirea unor construcții gramaticale .
Preșcolarii se joacă unii cu alții, colaborând foarte bine, reusesc să-și coordoneze acțiunile, să respecte regulile, să controleze acțiunile proprii, dar și pe ale partenerului.
Dezvoltarea atenției, a memoriei, a voinței, a capacității de înțelegere asigură desfățurarea în bune condiții a jocului.
Nivelul jocului exprimă nivelul dezvoltării psihice a copilului. În același timp, jocul este și un stimulator principal al dezvoltării psihice, confirmând, și prin aceasta, locul lui fundamental în viața preșcolarului .
Tipuri de joc la preșcolari
Varietatea de jocuri specifice acestei vârste se poate, totuși, grupa în câteva categorii fundamentale.
1. Jocul cu subiect și roluri alese din viața cotidiană, jocuri aparținătoare celor de creație dar care, la începutul perioadei sunt, mai degrabă, jocuri de imitație.
2. Jocuri cu subiecte și roluri din basme și povestiri – jocuri dramatizare. Și acestea sunt jocuri de creație, creația fiind mai evidentă în jocul propriu-zis decât în dramatizare unde subiectul este propus de adult, costumația este dată. copilul prelucrând rolul doar între niște limite destul de strânse. În jocul liber de creație cu subiecte din basme și povestiri, simbolistica este liberă; un batic poate fi mantie, covor zburător, munte (dacă acoperă un obiect cu un anume relief). Copiii pot reconstrui subiectul, accentuând ceea ce i-a impresionat mai mult sau ceea ce le place în mod special.
3. Jocul de construcție trece de la manipularea materialului de construcție cu eventuale încercări și reușite de suprapuneri, specifică la 3 ani, la realizarea unor construcții sofisticate din cuburi, combino și lego. Subiectele acestor construcții pot fi propuse de adulți sau sunt alese de copii în funcție de interese, de aspecte ce i-au impresionat în momente anterioare jocului, sau pot fi sugerate de natura materialelor utilizate. Uneori, jocurile de construcții oferă și „modele" sugestie pe care copiii le ignoră la 3-4 ani, încearcă să le rezolve, din ce în ce mai performant pe la 5 ani iar către 6 ani încearcă să le depășească. Deseori jocul de construcție precede sau se îngemănează cu jocul de creație. Prin el copiii își construiesc cadrul de joc necesar subiectului din jocul de creație: șantierul, tărâmul zmeilor, cabinetul doctorului, grădina zoologică etc. Jocurile de construcție sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea deprinderilor manuale ale copiilor.
4. Jocul de mișcare este strâns legat de specificul vârstei, o vârstă a dinamismului, a mișcării. El se va păstra până la vârsta adultă, îmbrăcând alte forme dar păstrându-și motivația interioară. La vârsta preșcolară mișcările încep să fie încadrate într-un anume context care reflectă fragmente din viața reală, în special din viața „celor care nu cuvântă". Literatura de specialitate enumera jocurile „Broasca și barza", „Pisica și vrăbiile", „Lupul și oile" etc., în grădiniță sau în grupul de joacă se reiau sub forma jocurilor de mișcare conflicte arhicunoscute din filmele de desene animate; astfel, personaje ca Tom și Jerry, Chip și Dale reînvie cu ajutorul copiilor. De asemenea, viața adulților, în special profesiile dinamice sunt reflectate de jocurile de mișcare. Sunt cunoscute jocuri de tipul: „Pompierii", „Piloții", „Polițiștii", „Extratereștrii" etc.
Deosebit de răspândite sunt jocurile fără o tematică anume, jocuri cu reguli ce au ca scop exersarea unor deprinderi motrice: atmosfera de joc este realizată prin spiritul de competiție imprimat. Din această categorie fac parte: Șotronul, Elasticul, Coarda, Cine aleargă mai repede? etc. Pe măsură ce se înaintează către vârsta școlară mică, jocurile de mișcare cu subiect vor câștiga în complexitate în vreme ce cele cu reguli vor recurge la formule din ce în ce mai complicate. Acest tip de jocuri este, în general preluat de la generațiile anterioare (ca subiecte și tipuri de reguli) chiar dacă, fiecare generație realizează uneori prelucrări și adaptări specifice.
5. Jocurile hazlii foarte apropiate uneori de cele de mișcare nu se confundă cu acestea, întrucât există astfel de jocuri în care mișcarea lipsește cu desăvârșire. Ele se aseamănă și cu jocurile didactice prin faptul că, de obicei pun în fața celor mici o problemă de rezolvat. Au și ele reguli iar funcția lor dominantă este cea recreativă. Sunt deosebit de valoroase din perspectiva valențelor formative în plan psihologic (dezvoltă atenția, perspicacitatea, spiritul de observație etc.) Atmosfera de joc este creată prin cerința de a ghici ceva, (Jocul „Cald, rece, fierbinte”), de a rezolva o sarcină surpriză (jocul „Ghicește și taci!" care educă și stăpânirea de sine), sau competiția. În prima parte a preșcolarității, inițiativa unor astfel de jocuri aparține adulților sau copiilor mai mari; odată însușite regulile și exersată plăcerea de a juca, se naște și inițiativa proprie pe la 5-6 ani.
6. Jocurile didactice sunt o categorie aparte de jocuri. Ele sunt integrate demersului educațional explicit, sunt propuse de către adultul educator, au obiective educaționale bine precizate și reprezintă forma ideală prin care jocul, ca activitate fundamentală a vârstei preșcolare poate sprijini învățarea „deghizat" dirijată, pregătind integrarea ulterioară a copilului în școală.
Originea jocului didactic este fixată de către U. Șchiopu în jocurile exercițiu ale vârstei antepreșcolare. El are o sarcină didactică specifică (o problemă de rezolvat pentru copil, problemă ce vizează explicit dezvoltarea pe o anume coordonată psihologică). Alături de sarcina didactică, jocul didactic are reguli specifice și elemente de joc. Cu cât vârsta copiilor este mai mare raportul dintre aceste elemente structurale se schimbă; ponderea elementelor de joc scade în favoarea complexității sarcinilor de rezolvat. Dacă este bine realizat sub conducerea adultului se poate regăsi, coordonat de un copil mai mare sau de către liderul informai al grupului de copii și în contextul activităților libere din grădiniță.
În grădiniță se realizează jocuri didactice la toate tipurile de activități comune (de comunicare, cu conținut științific, matematic, de muzică, desen-pictură-modelaj) și se regăsește utilizat cu succes și în contextul unor activități cu scop evaluativ. Această prezentare pe scurt a jocurilor poate duce la următoarele concluzii:
jocul ține de natura copilului;
îi însoțește și îi sprijină major dezvoltarea personalității;
se complică atât ca forme, conținuturi cât ți ca reguli pe măsură ce personalitatea copilului evoluează.
Capitolul II Jocul didactic
2.1. Definirea conceptului de joc didactic. Particularități. Tipologie
Conceptul de joc didactic. Rolul jocurilor didactice
Jocul didactic este jocul prin care se realizează obiective și sarcini de învățare, folosind un conținut accesibil, modalități atractive și recreative de organizare și desfășurare, precum și materiale didactice interesante. Prin specificul său, jocul didactic îmbină funcții și sarcini de învățare cu formă plăcută și atractivă, cultivând interesul pentru studiu.
Jocul didactic contribuie la realizarea sarcinilor formative ale procesului de învățământ; în cadrul jocului copilul fiind solicitat pe toate planurile psihicului său – cognitiv, afectiv și volițional.
Importanța jocului didactic constă în faptul că el facilitează pregătirea copiilor preșcolari pentru introducerea lor în activitatea de învățare. În cadrul jocului didactic, copilul învață să observe, să compare, să susțină un dialog ș.a.
Jocurile didactice solicită intelectul copiilor pentru a rezolva unele sarcini .în mod individual. Astfel, unele jocuri le cer să deosebească obiectele mari de cele mici, pe cele lungi de cele scurte, să compare lucrurile după diferite criterii, să facă clasificări ale obiectelor după anotimp, sau ale animalelor după modul și locul unde trăiesc.
Jocul didactic contribuie la dezvoltarea spiritului de observație, la concentrarea atenției și la formarea unor deprinderi de muncă intelectuala. independentă.
Influențele pe care le exercită jocul didactic asupra sarcinilor învățării se pot rezuma astfel:
prin caracterul său distractiv, jocul didactic orientează activitatea de învățare într-o activitate plăcută, atractivă; aceasta antrenează copiii la o activitate susținută căreia îi acordă caracter de seriozitate, diminuând rigiditatea activității de învățare, cultivând curajul și încrederea în forțele proprii;
prin conținutul, sarcinile și mai ales modul de rezolvare a acțiunii, cât și prin regulile jocului didactic se adaugă la copii conștiința disciplinei;
prin transpunerea copiilor în lumea jocului, cu ajutorul elementelor de joc, prin independența acordată în organizarea și desfășurarea jocului se dezvoltă unele elemente ale gândirii și imaginației creatoare;
atmosfera plăcută și atractivă a jocului dezvoltă la copii interesul și motivația pentru
învățare sub formă de joc.
Jocul didactic – formă de tranziție de la joc la activitatea de învățare
Comparând jocul didactic cu activitatea de învățare, vom vedea că el conține elemente din ambele categorii de activități.
În cadrul jocului didactic, copilul preșcolar dispune de totală independență, libertatea lui mergând până la autoorganizarea și conducerea jocului. Sunt jocuri a căror organizare și desfășurare, sub îndrumarea educatoarei, se produc sub conducerea unuia din membrii grupului.
Jocul didactic lasă loc pentru inițiativă și creativitate totală din partea copiilor preșcolari. El conține elemente de joc (așteptarea, surpriza, competiția ș.a.), care produc atmosferă plăcută a acestei activități. În încheierea jocului didactic, se face o evaluare stimulativă, fără a se aprecia cu note sau calificative.
Activitatea de învățare solicită un efort intelectual, fiind o muncă intelectuală. Organizarea activității de învățare impune o disciplină riguroasă, iar aprecierea rezultatelor obținute apeleză la responsabilitatea elevilor.
Conținând elemente din ambele categorii de activitate, jocul didactic servește ca punte de legătură între grădiniță și școala primară, având rolul de tranziție de la joc la activitatea de învățare.
De aceea, jocul didactic este forma fundamentală de organizare a activității instructiv- educative în învățământul preșcolar.
Nesocotirea jocului ca element activ în structura celorlalte forme de activitate, poate să-l determine pe copil să privească munca și învățătura ca pe niște activități plictisitoare sau împovărătoare.
Jocul are o putere imensă în viața copiilor, este „munca” lor. Copilul trebuie învățat „să se joace în muncă”, iar cum „munca” de bază a școlarului este învățarea, trebuie ca jocul să conțină elemente de învățare, iar învățarea însăși să conțină elemente de învățare sub formă de joc.
Deoarece începutul școlarității înseamnă deplasarea treptată a ponderii activității de joc spre învățătură, jocul didactic își justifică existența nu numai ca mod de adaptare a copiilor la activitatea școlară, ci și ca formă de învățare.
Utilizând jocul ca activitate didactică, învățătorul / educatorul apare din ce în ce mai mult ca arbitru al activității de cunoaștere și formare a copiilor. El nu mai este în fața grupului, ci în interiorul său, face parte din acesta și are datoria să asigure desfășurarea unei activități eficiente. Adevăratul dascăl nu se limitează numai la rezervarea unui anumit timp pentru joc, care să fie folosit și să se desfășoare la voia întâmplării. O influență deosebită o are numai jocul organizat, pe care dascălul îl urmărește atent, uneori participând în mod direct.
În viața de fiecare zi a copilului, jocul ocupă un loc important deoarece, jucându-se, copilul își satisface nevoia de activitate, de a acționa cu obiecte reale sau imaginare, de a se transpune în diferite roluri și situații care îl apropie de realitatea înconjurătoare.
Jocul didactic este cel mai eficient mijloc de instruire și educare, prin care se urmărește un dublu scop: instruirea copiilor într-un domeniu al cunoașterii și stimularea interesului pentru activitatea desfășurată, prin folosirea unor elemente distractive caracteristice jocului.
Astfel, se facilitează atingerea scopului instructiv-educativ urmărit și, împreună cu celelalte activități frontale, se exercită o puternică influență asupra copilului în vederea învățării.
Jocul didactic are multiple funcții formative:
1. Stimulează funcțiile intelectuale, prin intermediul cărora se realizează cunoașterea realității obiective. În joc, copilul transpune realitatea obiectivă, în special realitatea socială. Evident, nu este vorba de o reproducere identică a realității, ci, copilul transfigurează obiectele, fenomenele, relațiile, ceea ce presupune capacitate de simbolizare, de abstractizare, capacitate ce nu se poate forma decât prin exercițiu.
2. Modelează și stimulează procesele afectiv – motivaționale. Prin intermediul jocului copilul își îmbogățește viața afectivă și dobândește capacitatea , în mod progresiv, de a-și stăpâni emoțiile. El învață să trăiască profund o atitudine pozitivă, să reacționeze sincer, pozitiv sau negativ, față de ceea ce este bun, frumos, moral și, respectiv, față de ceea ce este urât, rău, imoral. Jocul dezvoltă curiozitatea, dorința de cunoaștere. În timpul jocului, copilul nu simte nevoia întăririi externe. Copilul găsește recompensa în însuși faptul că se joacă. Motivația intrinsecă se cultivă fără un program pedagogic prestabilit.
3. Dezvoltă capacitatea moral-volitivă. Copilul se străduiește să respecte regulile de desfășurare ale jocului, încearcă să fie disciplinat, să țină cont de părerilor membrilor grupei din care face parte. Jocul creează condiții deosebite care duc la îndeplinirea diferitelor activități de către copil nu numai pe baza unor cerințe exterioare, ci și din impulsul propriu generat de propriile sale trebuințe. Prin antrenarea copiilor în activități ce se desfășoară sub formă de joc, se educă la aceștia sentimentul dragostei față de muncă, le dezvoltă spiritul de echipă, de întrajutorare, formează și dezvoltă unele deprinderi practice elementare și de muncă organizată. Jocul contribuie la dezvoltarea stăpânirii de sine, a autocontrolului ca și a spiritului de independență, a disciplinei conștiente, a perseverenței și a altor calități de voință și caracter. Latura volitivă este intens solicitată de bucuria succesului, de aprecierile pozitive care însoțesc îndeplinirea corectă și integrală a sarcinilor de lucru.
4. Înlesnește comunicarea și inserția socială, mai ales atunci când jocul îmbracă forma colectivă.
Se realizează cu succes educarea limbajului, deoarece trebuința de comunicare devine evidentă pentru copil atunci când este înconjurat de semeni. Jocul didactic în colectiv reprezintă un mijloc eficace de asimilare a unor modele comportamentale sociale. Prin joc copilul învață cu plăcere, devine interesat față de activitatea ce se desfășoară, cei timizi devin cu timpul mai volubili, mai activi, mai curajoși și capătă mai multă încredere în capacitățile lor, mai multă siguranță și rapiditate în răspunsuri.
5. Dezvoltă capacitățile psiho-motorii.
6. Cultivă latura interculturală și transdisciplinaritatea.
Rolul și importanța jocului didactic constă în faptul că facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunoștințelor, iar datorită caracterului său formativ influențează dezvoltarea personalității copilului.
Eficiența jocului didactic depinde de felul în care educatoarea știe să asigure o concordanță între tema jocului și materialul didactic existent, de felul în care știe să folosească cuvântul ca mijloc de îndrumare a copiilor prin întrebări, răspunsuri, indicații, explicații, aprecieri.
Este bine să nu lipsească elementul surpriză la fiecare joc didactic. Surpriza poate fi legată de modul de aranjare a meselor sau a scăunelelor, modul de adresare între membrii grupului, denumirea fiecărei grupe (care poate fi în funcție de conținutul temei abordate), mascota fiecărei grupe, culoarea, etc.
Un joc bine pregătit și organizat constituie un mijloc de cunoaștere și familiarizare a copiilor cu viața înconjurătoare deoarece, în desfășurarea lui, cuprinde sarcini didactice care contribuie la exersarea deprinderilor, la consolidarea cunoștințelor și la valorificarea lor creatoare.
Jocul didactic are o contribuție deosebită în instruirea și educarea copiilor, în primul rând pentru că răspunde în modul cel mai fericit particularităților de vârstă ale preșcolarilor, în al doilea rând pentru că elementul distractiv pe care îl conține stimulează interesul și curiozitatea copiilor pentru învățare.
Jocul este puntea ce poate uni școala cu viața, activitatea ce-i permite copilului să se manifeste comform naturii sale, să treacă pe nesimțite la munca serioasă.
Tipologie
În cele ce urmează voi face o clasificare a jocului didactic în funcție de obiective, conținut, formă de exprimare, reguli și competențe psihologice stimulate.
I
II
III
IV
V După competențele psihologice stimulate
2.2. Structura și metodologia jocului didactic. Metodologie, organizare și
Desfășurare
Structura și metodologia jocului didactic
Structura jocului didactic este constituită din scop, conținut, sarcină (sarcinile didactice), acțiunea, regulile (restricțiile jocului) cu elemente specifice de joc.
În programul grădiniței de copii, jocul didactic, ca una din activitățile principale, este echivalent cu lecția în programul școlii primare. Așa cum lecția, ca microsistem, trebuie să cuprindă toate componentele procesului de învățământ (obiective, conținuturi, metode – mijloace – tehnici, forme de organizare a activității, criterii de evaluare ș.a.), tot așa și jocul didactic trebuie să cuprindă în structura sa componentele procesului de învățământ la nivelul vârstei preșcolare.
Ca activitate didactică dirijată, jocul didactic impune următoarele:
proiectarea judicioasă, într-o succesiune de activități care asigură însușirea cunoștințelor ce vizează conținutul jocului;
cunoașterea tuturor aspectelor ale jocului;
procurarea și/sau confecționarea materialului didactic necesar și adecvat.
Selectarea jocului se face în funcție de obiectivele propuse și de caracteristicile grupei de copii.
În funcție de acestea trebuie alese și materialele didactice, care trebuie să satisfacă următoarele cerințe:
– accesibilitate;
– adecvare la conținutul jocului;
– simplitate;
– claritate;
– atractivitate;
– vizibilitate din orice poziție;
– valoare artistică.
Etapele jocului didactic :
1. Organizarea jocului: presupune asigurarea unui cadru adecvat conținutului jocului și acțiunilor copiilor. Totodată acum se face pregătirea și antrenarea copiilor pentru jocul ce urmează.
2. Desfășurarea jocului conține o serie de secvențe în care este prezentat jocul, se realizează familiarizarea copiilor cu jocul și antrenarea lor la o participare activă, efectivă.
Principalele momente organizatorice ale desfășurării jocului sunt:
a) Introducerea în activitate constă în: captarea atenției copiilor, utilizându-se un element surpriză, o noutate, un scurt dialog care le mobilizează imaginația, o jucărie care va avea rol specific în desfășurarea propriu-zisă a jocului.
b) Familiarizarea copiilor cu jocul are următoarele obiective:
– trezirea interesului copiilor pentru joc, pentru tema abordată; altfel spus trebuie să se creeze o motivație pentru joc;
– prezentarea și intuirea materialului didactic;
– prezentarea și înțelegerea sarcinilor didactice și a regulilor jocului, care este condiție de bază pentru buna desfășurare a jocului și pentru realizarea sarcinilor didactice;
– înțelegerea succesiunii elementelor jocului. Metodele de însușire a jocului diferă în funcție de grupa de vârstă, de complexitatea jocului, de experiența copiilor și de sarcinile didactice.
În practica pedagogică cel mai frecvent se utilizează două procedee de însușire a jocului didactic:
a) Cea mai simplă modalitate, folosită mai ales în grupa mică, este acțiunea, adică explicarea și demonstrarea jocului prin desfășurarea lui efectivă. Această modalitate se numește calea inductivă a însușirii jocului.
b) Calea deductivă presupune explicarea prealabilă a jocului, a sarcinilor didactice, a regulilor jocului și a acțiunilor în succesiunea lor. Aceste explicații trebuie să fie simple, clare și concise. Demonstrația se poate face cu ajutorul unor copii sau cu grupa întreagă.
Etapa principală a jocului didactic este desfășurarea propriu-zisă a acestuia. Desfășurarea jocului și performanțele copiilor demonstrează gradul de înțelegere a regulilor, nivelul de cunoștințe anterioare ale copiilor, capacitățile intelectuale și abilitățile motrice ale lor.
Pe parcursul desfășurării jocului educatoarea trebuie să urmărească:
– gradul de îndeplinire a acțiunilor în succesiunea lor normală;
– gradul de respectare a regulilor;
– rezolvarea rapidă a sarcinilor didactice;
– activizarea tuturor copiilor după posibilitățile lor;
– îmbinarea elementelor de joc cu sarcinile didactice;
– stimularea spiritului de independență al copiilor;
– asigurarea unui ritm vioi, pe o atmosferă relaxantă;
– antrenarea unor copii la conducerea jocului.
Jocul didactic poate fi eficientizat prin următoarele posibilități:
– introducerea unor elemente noi de joc;
– complicarea jocului cu sarcini mai complexe, cu un grad mai înalt de dificultate;
– prezentarea unor materiale didactice suplimentare;
– introducerea unor reguli noi;
– organizarea unei întreceri;
– utilizarea fișelor de lucru independente.
Ca modalitate de asigurare a înțelegerii corespunzătoare a jocului, se poate introduce înainte de desfășurarea propriu-zisă a jocului și un joc de probă. Jocul de probă trebuie să fie însoțit de explicații și indicații care vor servi desfășurarea corectă a jocului propriu-zis.
3. Încheierea jocului didactic
În acest moment se rezolvă unele sarcini de sinteză, se reproduce sau se audiază un text literar, un cântec, o poezie. Se pot îndeplini acțiuni legate de temă: închiderea magazinului, sosirea sau plecarea într-o excursie, la o expoziție, la teatru de păpuși etc. Tot acum se fac aprecierile frontale și individuale, etc.
Devine tot mai evidentă necesitatea organizării și desfășurării jocurilor didactice cu conținuturi și sarcini didactice interdisciplinare. Acestea accentuează latura formativă a jocului, sporesc atractivitatea și facilitează antrenarea proceselor psihice.
Elementele constitutive ale jocului didactic
Scopul jocului didactic reprezintă o finalitate generală spre care tinde jocul respectiv și se formulează pe baza obiectivelor de referință. Are menirea de a le converti în finalitățile funcționale de joc.
Conținutul jocului didactic este format din cunoștințele, priceperile și deprinderile care trebuie formate la activitatea (disciplina) respectivă.
Sarcina didactică reprezintă sarcina care se dă copiilor spre rezolvare – a cunoaște, a denumi, a clasifica, a construi, ș.a.- și care se referă la conținutul care trebuie învățat.
Așadar, sarcina didactică este una din componentele principale ale jocului didactic care concretizează, la nivelul vârstei preșcolare, scopul urmărit în activitate.
Acțiunea jocului și elementele de joc, reprezintă modalitatea în care se desfășoară realizarea sarcinii didactice. O activitate didactică capătă caracter ludic numai în măsura în care cuprinde elemente de joc, ca: mișcarea, competiția (întrecerea), cuvântul, ghicirea, așteptarea, surpriza ș.a.
O parte din aceste elemente se utilizează în majoritatea jocurilor didactice, ca mișcarea și cuvântul; altele se introduc în funcție de conținutul jocului. Important este ca elementele de joc să servească realizării sarcinii didactice, să creeze condiții optime pentru aceasta.
Elementele de joc se pot aplica în modalități diferite. Astfel, cele mai variate aspecte le reprezintă mișcarea, care se poate realiza prin mânuirea materialului didactic, ridicarea lui în sus, ascunderea și găsirea acestuia, trecerea materialului din mână în mână, cu pornire și oprire la semnal, schimbarea jetoanelor între copii ș.a.
Un efect deosebit în cadrul jocurilor didactice cu copiii preșcolari îl are imitarea unor mișcări specifice animalelor ca: zborul fluturilor, săritura iepurașului, sau a unor mijloace de locomoție ca: autobuzul, trenul ș.a.
Competiția sau întrecerea constituie un alt element de joc, cu utilizare frecventă, în care accentul cade pe ritm și calitate.
Cuvântul ca element de joc, are o contribuție valoroasă la crearea unei atmosfere plăcute, antrenante. El poate fi folosit sub forma semnalelor de oprire a unei acțiuni ("Stop!"), sub forma onomatopeelor, prin imitarea diferitelor animale sau zgomotul produs de unele mijloace de locomoție, punerea în scenă a unor acțiuni, interpretarea unor roluri, a unor dialoguri între membrii echipei de joc șa.
Ghicirea este folosită cu precădere în jocurile fără material, contribuind la antrenarea copiilor la activitate. O întâlnim în jocuri ca "Ghici, ghici!", sau "Ghici care obiect lipsește!" sau "Ce am ascuns în mâna cealaltă?".
Așteptarea și surpriza dau un colorit emoțional jocului didactic, mai ales atunci când sunt în legătură cu prezentarea sau mânuirea materialului, cu mișcarea copiilor în diferite sensuri sau cu folosirea unor semnale verbale, vizuale, auditive, etc.
Așteptarea și surpriza se folosesc în majoritatea jocurilor asociate cu mișcarea sau cu un alt element de joc.
Regulile jocului fac legătura între sarcina didactică și acțiunea jocului. Fiind aservite sarcinii didactice, ele reglementează acțiunea jocului.
Fiecare joc didactic trebuie să conțină cel puțin două reguli: prima regulă transpune sarcina didactică într-o acțiune concretă, atractivă, adică transformă exercițiul în joc, iar cea de-a doua precizează organizarea jocului și momentele de terminare a acțiunii jocului.
În afară de regulile care reglementează acțiunea jocului, există și reguli care privesc comportarea copiilor, ordinea în care ei trebuie să intre în joc.
În unele jocuri, intrarea copiilor în joc este condiționată de momentul când primesc un anumit material (de exemplu un jeton cu un anumit număr de porumbei).
Numirea copiilor sau intrarea în joc într-o ordine rigidă produce scăderea intensității jocului.
Jocurile didactice pot cuprinde, de asemenea, unele reguli care precizează cine poate fi conducătorul jocului sau cine poate deveni conducătorul jocului, pe bază de concurs.
Jocurile didactice pot cuprinde și unele restricții, care merg până la eliminarea din joc a copiilor care greșesc, pe rând, rămânând până la urmă un câștigător.
Structura unitară a jocului didactic depinde de felul în care regulile asigură echilibrul dintre sarcina didactică și elementele jocului. De asemenea, reușita jocului este condiționată, în mare măsură, de desfășurarea lui metodică, de felul în care acesta este condus de educatoare.
Metodologia, organizarea și desfășurarea jocului didactic
Ca și la lecția în școala primară, jocul didactic, ca activitate instructiv-educativă în programul grădiniței, trebuie să îndeplinească o serie de cerințe privind organizarea, conducerea și evaluarea acestei activități.
Pentru stimularea copiilor în vederea participării active la joc, și pentru asigurarea unei atmosfere prielnice de joc este necesară o pregătire atentă a condițiilor de desfășurare a jocului și organizare judicioasă a lui. Astfel, se impune aranjarea sălii, a materialelor și a copiilor în funcție de acțiunea jocului, distribuirea materialelor necesare desfășurării jocului, intuirea materialului didactic ș.a.
Desfășurarea jocului cuprinde, ca și lecția, mai multe momente.
Introducerea în joc se poate realiza printr-o scurtă convorbire pentru familiarizarea copiilor cu unele aspecte ale jocului și cu regulile care trebuie respectate, prin intuirea materialului ca și printr-o expunere care să stârnească interesul copiilor sau chiar printr-o ghicitoare.
Introducerea în joc nu este totdeauna un moment obligatoriu, uneori activitatea putând începe direct cu anunțarea titlului jocului.
Anunțarea jocului urmărește cunoașterea de către copii a felului activității și a titlului jocului. In cadrul anunțării jocului se poate da și o explicație a titlului acestuia.
Uneori anunțarea titlului jocului se poate face într-o formă interogativă.
Explicarea jocului cuprinde prezentarea de către educatoare a principalelor etape ale acțiunii jocului, precizarea regulilor jocului, indicații asupra modului de folosire a materialului didactic, comunicarea sarcinilor conducătorului jocului și a cerințelor pentru câștigătorul individual sau pentru echipa câștigătoare.
Explicarea trebuie să fie insoțită de demonstrare. Fie că se explică și, în timpul explicației, se demonstrează, fie că se dă explicația, integrală și apoi se demonstrează.
Fixarea regulilor se realizează fie printr-o scurtă convorbire în care se precizează ce va trebui să facă copiii în momentele importante ale acțiunii, sau executarea jocului de probă sub conducerea și îndrumarea directă a educatoarei. Când este vorba de un joc cu o acțiune mai complexă, regulile jocului pot fi atenționate fie imediat după explicație, fie după semnalul de începere a jocului. De exemplu:” Începem jocul! Nu uitați, nu aveți voie să deschideți ochii înainte de a bate eu (educatoarea) din palme. După ce ați deschis ochii, va trebui să observați al câtelea pitic lipsește''.
Executarea jocului. Jocul începe la semnalul educatoarei care, la început, intervine mai des, amintindu-le copiilor regulile, dând indicații asupra folosirii materialului ș.a. Pe măsură ce jocul se repetă, ea acordă copiilor mai multă independență lăsându-i să acționeze liber.
Încheierea jocului. În încheierea jocului se declară câștigătorul / câștigătorii sau echipa câștigătoare) și se fac aprecieri asupra modului cum s-a desfășurat jocul, cu cuvinte de laudă și apreciere a copiilor care au respectat regulile și nominalizându-i și atenționându-i pe cei care au făcut greșeli și s-au descurcat mai greu.
O încheiere plăcută, prin bucuria succesului și prin satisfacția imediată pe care o dă copilului, sporește interesul preșcolarului pentru jocurile didactice.
În concluzie, jocul didactic contribuie la instruirea și educarea peșcolarilor. El răspunde în modul cel mai fericit particularităților de vârstă ale preșcolarilor și, prin elementul distractiv pe care îl conține, stimulează interesul și curiozitatea copiilor pentru învățare. El facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunoștințelor, antrenează capacitățile creatoare ale copilului, influențează dezvoltarea personalității acestuia. Jocul stimulează funcțiile intelectuale, modelează procesele afectiv-emoționale, dezvoltă interesele de cunoaștere, cultivă funcția de comunicare și este mijlocul de asimilare a metodelor comportamentale sociale.
Prin joc ,,copilul imaginează, rejoacă o lume reală în scopul de a cunoaște mai bine , de a–și lărgi orizontul de cunoaștere, de a-și forma anumite deprinderi.” ( I. Cerghit )
,,Copilul este o ființă a cărei principală trebuință este jocul .“
Ed. Claparede
,,Jocul este practica dezvoltării. ”
D.D.Elkonin
Capitolul III Aspecte ale activităților de educarea limbajului la preșcolari
3.1. Specificul activităților de educare a limbajului
Specificul activităților de educare a limbajului în grădiniță este determinat de trei factori:
Idealul educațional
Particularitățile de vârstă ale copiilor
Caracteristicile limbajului
Idealul educațional – (idealul pedagogic) – reprezintă modelul după care trebuie format orice copil, orice tânăr, cu ajutorul educației.
Idealul educațional este expresia aspirațiilor societății.
Curriculumul-preșcolar trasează următoarele obiective ale idealului educațional:
Asigurarea dezvoltării normale și depline a copiilor preșcolari, prin valorificarea potențialului fizic și psihic al fiecăruia, ținând cont de ritmul propriu, de nevoile sale afective și de activitatea sa fundamentală – jocul;
Dezvoltarea capacității copilului preșcolar de a intra în relație cu ceilalți copii și cu adulții, capacitatea sa de socializare;
Stimularea copilului preșcolar pentru dobândirea cunoștințelor, capacităților și aptitudinilor necesare activităților viitoare în școală și, apoi, în societate.
În conformitate cu acest curriculum, învățământul preșcolar și clasele I și a II-a reprezintă ciclul achizițiilor de bază (fundamentale), de unde se poate deduce necesitatea continuității în procesul instructiv-educativ.
Învățământul preșcolar constituie:
Prima formă de instruire și educare organizată, sistematică și competentă;
Prima formă organizată de socializare a copilului;
Condiții optime pentru copiii de a se manifesta în mod activ, dirijați permanent de cadre specializate;
În toate activitățile desfășurate în grădiniță: activități comune, activități la alegerea copiilor, activități recreative și de relaxare, activități de dezvoltare și exersare a aptitudinilor individuale, activități recuperatorii, etc., copiii realizează achiziții cognitive, își formează deprinderea de a acționa la comandă, de a stabili relații de cooperare cu educatoarea și cu ceilalți copii, își dezvoltă capacitatea de comunica verbal și nonverbal, își formează deprinderi intelectuale și motrice. Privită din această perspectivă, învățământul preșcolar anticipează învățământul din ciclul primar: cunoștințele acumulate în grădiniță, abilitățile achiziționate facilitează integrarea socială a copilului și asigură continuitatea între cele două etape ale sistemului de învățământ.
Din punctul de vedere al lărgirii orizontului cognitiv și afectiv al copilului, grădinița contribuie la:
Dezvoltarea capacităților senzoriale și perceptive prin reprezentările memoriei și ale imaginației;
Perceperea realității pe căi emoționale și imaginative;
Dezvoltarea relațiilor cu ceilalți copii, cu mediul natural și social;
Dezvoltarea receptivității la acțiunile adulților întâi prin imitare, apoi prin transpunere în joc a comportamentului și acțiunilor acestora, mergând până la participarea lor la activitățile adulților;
Dezvoltarea motricității și a senzorial-perceptivității;
Creșterea atenției a cărei concentrare sporește de la 5-7 minute la preșcolarul mic, la 15-20 minute la preșcolarul din grupa mijlocie și la 40-45 de minute la preșcolarul mare în joc, audiții sau vizionări de filme, teatru pentru copii, etc.
Apărută în cadrul comunității umane din nevoia de comunicare, de transmitere a gândurilor, sentimentelor, ideilor și experienței de viață, limba este învelișul material al gândirii. Se află în strânsă interdependență cu dezvoltarea gândirii: stimulează dezvoltarea gândirii și arată nivelul și calitățile acesteia.
Fiind principalul mijloc de comunicare interumană, limbajul este în același timp și factor de dezvoltare spirituală și de progres social. Prin urmare, limbajul are un rol determinant în dezvoltarea personalității umane.
În primii ani de viață, limbajul se însușește spontan, empiric, în mediul familial; apoi sistematic, în cadrul social: în învățământul preșcolar și în clasele I și a II-a, considerate în curriculumul actual ciclul achizițiilor fundamentale, în clasele III-VI, numite ciclul de dezvoltare, în clasele VII – VIII, numite ciclul de observare și orientare.
Conduita verbală și afirmarea personalității fac progrese prin dezvoltarea capacității de exprimare verbală:
Crește volumul vocabularului activ;
Se manifestă intens limbajul situațional;
Se exersează structurile gramaticale corecte ale limbii.
În vorbirea preșcolarilor apar fenomene ca:
Dificultăți de pronunție a unor sunete;
Tulburări ale ritmului de emisie;
Articulări alterate din cauza unor factori fiziologici sau psihici.
Dezvoltarea limbajului deschide perspectiva unei vieți spirituale bogate și oferă posibilitatea copiilor de educare continuă.
Curriculumul preșcolar prevede următoarele obiective-cadru, obiective cu un grad înalt de generalitate:
Formarea capacității copiilor de a asculta cu atenție un mesaj oral;
Formarea capacității copiilor de a recepta corect un mesaj oral;
Formarea capacității copiilor de a recepta diferite tipuri de limbaj;
Formarea capacității copiilor de a exprima corect aceste mesaje.
Obiectivele-cadru sunt transpuse în obiective de referință, adică rezultatele așteptate, progresia în achiziția de cunoștințe și de competențe de la un an de studiu la altul.
Obiectivele de referință se realizează în funcție de vârsta preșcolarilor: ele sporesc în dificultate mergând de la grupa mică până la grupa pregătitoare.
Orice activitate didactică trebuie să aibă scopuri bine definite și obiective operaționale, adică performanțele sub formă de comportamente observabile și măsurabile obținute pe parcursul procesului didactic.
3. 2. Limbajul. Funcții și caracteristici definitorii
Limbajul a fost definit de psihologi ca ,,o activitate de comunicare interumană, realizată prin intermediul limbii și al tuturor resurselor ei”.
Așadar, limbajul este o activitate de comunicare interumană, realizată prin intermediul limbii și al tuturor resurselor ei.
Comunicarea este un proces de transmitere de informații și stări emoționale.
Comunicarea presupune asocierea elementelor cognitive și afective cu scopul de a transmite informația de a inspira credință,de a induce emoții sau a evidenția comportamente printr-un proces alternant de relații între scris, vizual, nonverbal, vocal, auditiv, simbolic și comportamental.
Comunicarea este un transfer de informație între un emițător și un receptor, în urma căruia, informația transmisă și captată este înțeleasă și interpretată în același mod de către cele două părți.
Dictionarul explicativ al limbii române ne oferă mai multe sinonome pentru cuvântul comunicare: înștiințare, știre, veste, raport, relație, legatură.
Comunicarea se refera la transmisie și schimb de informații între oameni, la circulația de impresii, trăiri afective, judecăți de valoare, comenzi, cu scopul de a obține modificări comportamentale la indivizi, manifestate, în reprezentările, cunoștintele acestora.
Comunicarea cuprinde următoarele componente:
Emițătorul
Codul
Canalul de comunicare
Mesajul
Receptorul (destinatarul)
Conexiunea inversă (de la destinatar la emițător)
Comunicarea se realizează pe trei niveluri:
Verbal (logic, al cuvintelor)
Paraverbal
Nonverbal
Dintre acestea, (I. O. Pânișoara, 2004) nivelul logic (al cuvintelor) reprezintă doar 7% din totalul actului de comunicare; 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteza de rostire…) și 55% la nivelul nonverbal (expresia facială, poziția, mișcarea, îmbrăcamintea etc.).
Daca între aceste niveluri nu sunt contradicții, comunicarea poate fi eficace, în caz contrar mesajul transmis nu va avea efectul scontat.
Tipuri de comunicare:
Comunicarea intrapersonală (comunicarea în și către sine);
Comunicarea interpersonală (comunicarea între oameni);
Comunicarea de grup (comunicarea între membrii grupurilor și comunicarea dintre oamenii din grupuri diferite);
Comunicarea de masă (comunicarea primită sau folosită de un număr mare de oameni).
Comunicarea didactică vizează în principal înțelegerea; educatorul având un rol activ. El acționează ca un filtru ce selectează, organizează și personalizează informația.
Procesul de învățământ este, prin excelență, un proces de comunicare, între cadrul didactic și elevi având loc un permanent schimb de mesaje al cărui scop principal este realizarea (atingerea) unor obiective pedagogice, în condiții optime (adică la un nivel de performanță cât mai înalt, dar cu cheltuieli minime de energie fizică și nervoasă).
Comunicarea didactică poate fi definită ca un schimb de mesaje, cu conținut specific, între cadru didactic și elevi. Se realizează oral (cca. 70% din timpul destinat instruirii), în scris, pe cale vizuală și chiar prin gesturi.
Comunicarea didactică este eficienta atunci când, atât profesorul cât și elevii respectă anumite cerințe:
a) Cerințe ale profesorului:
claritatea mesajelor;
precizia acestora (evitarea formularii ambigue);
utilizarea unui limbaj adecvat și accesibil copiilor (potrivit nivelului lor de înțelegere, corespunzător vârstei);
structura logică a mesajelor transmise;
prezentarea interesantă a informației;
asigurarea unui climat adecvat comunicării.
b) Cerințe ale școlarilor / preșcolarilor:
să aibă capacitate de concentrare (pentru a putea recepționa și întelege mesajul profesorului);
să posede cunoștințele anterioare necesare învățării care urmează;
să fie motivați pentru a învăța ;
să cunoască limbajele utilizate de profesor .
Randamentul comunicării didactice nu se reduce la formularea conținuturilor verbale.
Dacă prin componenta verbală se exprimă un anumit conținut, în același timp, prin componenta para și nonverbală se exprima atitudini. Prin orientările lor atitudinale, pozitive, neutre sau negative, educatoarea și preșcolarul potențeaza sau frânează comunicarea sau anulează efectele conținutului didactic.
Comunicarea para și nonverbală pregătește terenul pentru comunicarea verbală. S-a demonstrat că informațiile recepționate pe un fond afectiv pozitiv sunt mai bine reținute, în timp ce un climat afectiv stresant (frica, neplacere, efort excesiv) facilitează uitarea. O comunicare complexă (verbală, paraverbală și nonverbală) ușurează îndeplinirea unor sarcini diferite prin realizarea lor concomitentă, dar și prin mijloace diferite. Folosirea multicanalității în transmiterea și receptarea mesajului facilitează prelucrarea și reținerea unei mari cantități de informații și, în același timp, sporește varietatea și atractivitatea actului de comunicare.
Combinarea variată și convergentă a mesajelor verbale, paraverbale și nonverbale, poate reprezenta un spor de claritate. Comunicarea divergentă poate produce confuzii, nesiguranță și chiar refuzul conținuturilor transmise. Ceea ce nu o intereseaza pe educatoare și nu o pasionează nu are de ce să-i atragă mai mult pe copii.
În gradiniță principalul mijloc de comunicare este limbajul. Grădinița este prima treaptă a sistemului de învățământ care își asumă sarcina de a organiza experiențele de limbaj ale copiilor. Noua concepție care fundamentează practica exersarii limbajului în grădiniță pornește de la faptul că, scopul principal al limbajului este comunicarea în situații diverse.
Nevoia de comunicare este o nevoie firească a copiilor, limbajul fiind un instrument de cunoațtere al realității.
Achiziția limbajului se face într-o manieră globală, ca un întreg și presupune integrarea tuturor actelor sale (ascultarea, vorbirea și citirea unor cuvinte la grupa pregătitoare).
În gradiniță, prin comunicare orală se urmărește dezvoltarea capacităților de exprimare prin limbaj verbal și nonverbal, utilizând structuri lingvistice complexe, într-o manieră corectă, cursivă, expresivă, în contexte cât mai variate.
Dezvoltarea limbajului permite copilului preșcolar să relateze aspecte ale experiențelor de învățare, să discute soluții și căi de rezolvare cu colegii și educatoarea. Toate activitățile din grădiniță presupun comunicare.
Comunicarea educatoare – copil nu se reduce la un schimb verbal care angajează, doar forțele intelectuale, ea are și o importanță afectiv – emoțională. Subtextul emotiv al vorbirii, calitatea gesticii și a mimicii vin să sporească forța de influențare educativă a conținuturilor verbale.
D. Salavastru (2004) arată că barierele care stau în fața comunicării didactice sunt de o mare diversitate și le sistematizează în funcție de natura elementului structural afectat într-o relație de comunicare:
a) blocaje determinate de caracteristicile persoanei angajate în comunicarea didactică;
b) blocaje determinate de relațiile social – valorice existente între participanții la relația de comunicare didactică;
c) blocaje determinate de canalul de transmisie;
d) blocaje determinate de particularitațile domeniului în care se realizeaza comunicarea didactică.
Pentru perfecționarea comunicării didactice, educatorea trebuie să cunoască și să respecte anumite cerințe:
vorbirea corectă, deschisă și directă (care previne sau reduce distorsiunea mesajelor);
încurajarea feedback-ului din partea copiilor (pentru a cunoaște în ce masură mesajele transmise au fost corect recepționate și întelese);
ascultarea atentă, răbdătoare și încurajatoare a mesajelor primite din partea preșcolarilor, concomitent cu efortul de a întelege exact sensul acestor mesaje;
folosirea mai multor forme de comunicare didactică pentru același tip de mesaje;
repetarea mesajelor mai complexe.
Funcțiile limbajului sunt:
Funcția de comunicare/transmitere a informațiilor de la o persoană la alta;
Funcția cognitivă, de integrare, conceptualizare și elaborare a gândirii;
Funcția simbolic-reprezentativă, de substituire a unor obiecte, fenomene, relații prin formule verbale sau alte semne;
Funcția expresivă, de manifestare complexă a unor idei, imagini nu numai prin cuvintele înseși, dar și prin intonație, mimică, gestică;
Funcția persuasivă (de convingere), de inducție de la o persoană la alta a unei idei și stări emoționale;
Funcția reglatorie de determinare, conducere a conduitei altei persoane și a ropriului comportament;
Funcția ludică (de joc), presupunând asociații vebale de efect, ciocniri de sensuri, mergând până la construcția artistică;
Funcția dialectică, de formulare și rezolvare a contradicțiilor sau conflictelor problematice.
Formele limbajului sunt:
Limbaj pasiv
Limbaj activ
Oral (vorbirea)
Scris (scrierea)
Limbaj intern
Limbajul pasiv are în vedere recepționarea și înțelegerea limbajului. Citirea este o variantă a limbajului pasiv. Limbajul pasiv precede celui activ, fiind și mai bogat.
Limbajul activ se referă la inițiativa de comunicare, la procesul de pronunțare a cuvintelor (vorbirea) și de fixare a acestora în scris (scrierea).
Limbajul oral:
Limbajul oral este cel care le precede pe celelalte forme.
Este cel mai important;
Este forma fundamentală a limbajului;
Este dotat cu un ansamblu de mijloace de expresivitate;
Se desfășoară întotdeauna în condiții concrete.
Forme ale limbajului oral:
Limbajul colocvial
Limbajul dialogat
Limbajul monologat
Limbajul dialogat se realizează atunci cînd sunt două sau mai multe persoane implicate în procesul vorbirii.
Note definitorii ale limbajului dialogat:
Toate mijloacele de expresie trebuie să fie subordonate conținutului de idei, imaginii și sentimentelor ce se transmit și nu să atragă atenția prin ele.
Limbajul monologat este mai dificil decât cel dialogat.
Note definitorii ale limbajului monologat:
Emițătorul vorbește în fața unui auditoriu;
Emițătorul trebuie să susțină singur firul expunerii, să aibă cursivitate;
Expunerea trebuie să fie bine organizată;
Transmiterea informațiilor trebuie să se realizeze într-o formă accesibilă și să cuprindă lucruri valoroase;
Trebuie avute în vedere (prevăzut), ecoul pe care îl trezește în mintea celorlalți mesajul transmis;
Emițătorul trebuie să răspundă operativ eventualelor întrebări ale auditoriului, nelămuririlor, citite uneori și după mimica și gestica celor ce ascultă;
Limbajul colocvial se realizează atunci când sunt mai multe persoane implicate în procesul vorbirii, realizându-se o comunicare pe o temă dată. Limbajul colocvial întrunește notele definitorii ale limbajului dialogat.
Forma de bază naturală și concretă a limbajului este vorbirea.
Vorbirea este, la randul ei, o activitate umană ce se însușește treptat, se învață și se sistematizează prin nenumărate exersări, experiențe care debutează în copilărie și se extind pe tot parcursul vieții.
Rubinstein considera că limbajul este limba în acțiune.
Alții consideră că limbajul este un fel de conductă verbală ce implică activități diverse: vorbire , ascultare, reținere a mesajelor sonore, reproducerea sau traducerea lor.
Limbajul are o latură socială și una individuală. Nu putem concepe una fară cealaltă.
Limbajul și gândirea diferențiaza omul de celelalte viețuitoare. Toate viețuitoarele
scot sunete, dar numai omul a reușit să-și organizeze sunetele într-un sistem de semne, astfel încât prin ele a reușit să comunice gânduri.
Limba este un sitem de coduri.
Luând limbajul ca un proces comunicațional, trebuie să precizăm că ceea ce se transmite este un mesaj, deci un conținut informational, semantic. Fiecare cuvânt are o semnificație principală și alte sensuri secundare. Fiecare individ adaugă semnificației principale alte sensuri strâns legate de experiența personală, asocieri de trăiri subiective, afectiv-motivaționale. Și, cum este legat cuvântul de propoziție, așa este legat și conceptul de judecată.
Normele gramaticii și normele logicii formale sunt solidare și simetrice. În consecință se poate spune că între comunicațional și cognitiv se instituie un raport de unitate. Deci nu se poate gândi fără mijloacele limbajului, iar vorbirea fără înteles sau conținut cognitiv este o simplă formă fără conținut.
Limbajul are, la nivelul psihicului, rolul unui ax care face posibil fenomenul de conștiință.
Percepțiile dobândesc, prin verbalizare, semnificație.Cuvintele apar astfel ca niște vehiculatoare de imagini.
Limbajul scris este mai complex, mai pretențios, impunând respectarea strictă a regulilor, nefiind permise discontinuități, erori gramaticale.
Atât limbajul scris, cât și cel oral se supune regulilor exterioare, ale lingviștilor.
Limbajul intern însă, nu, el este cel care se desfășoară în sfera lăuntrică, este o vorbire cu sine și pentru sine, asonoră, care îndeplinește funcții de anticipare și proiectare și care este o rampă de lansare pentru limbajul extern.
Atribuim limbii primul loc în studiul limbajului, argumentând și prin faptul că facultatea de a articula cuvinte nu se exercită decât cu ajutorul instrumentului creat de colectivitate, deci unitatea limbajului este data de limbă.
Limba nu este o funcție a subiectului vorbitor, ea este produsul pe care individul îl înregistrează în mod pasiv.
Vorbirea, în schimb, este un act individual de voință și de inteligență în care putem distinge: combinațiile prin care subiectul vorbitor utilizează codul limbii pentru a-și exprima gândirea personală și mecanismul psihofizic care îi permite să exteriorizeze aceste combinații.
Limbajul la preșcolari
Limbajul preșcolarului se deosebește de cel al adultului prin:
– pronunțarea este imperfectă, mai ales la începutul preșcolarității; sunt posibile omisiuni, substituiri, inversiuni de sunete;
– privind structura gramaticală: în utilizarea verbelor cel mai bine se fixează timpul prezent, care se extinde și asupra altor timpuri. Numărul erorilor scade treptat și își însușește morfologia și sintaxa în practica vorbirii.
În ceea ce privește structura limbajului, încă mai domină limbajul situativ din faza antepreșcolară care are caracter concret, este legat de situațiile particulare la care participă cei implicați. Treptat, se face trecerea spre limbajul contextual. Cele două forme coexistă, deși, ca o tendință generală, trebuie semnalată diminuarea caracterului situativ odată cu intrarea în preșcolaritatea mare.
Din limbajul monologat apare treptat, la începutul preșcolarității, limbajul interior care are un rol mare în ordonarea, proiectarea și reglarea acțiunilor.
Sub raport cantitativ, vocabularul se îmbogățește substanțial. De la 5-10 cuvinte pronunțate de copil la un an, la 300 – 400 de cuvinte pronunțate la 2 ani, 800 – 1000 de cuvinte pronunțate la 3 ani, 1600-2000 de cuvinte la 4 ani, 3000 la 5 ani, ajunge până la 3500 de cuvinte la 6 – 7 ani, deși semnificațiile cuvintelor nu sunt precise.
O altă caracteristică este și formarea independentă a cuvintelor, inventarea lor pe baza creșterii capacității de generalizare a unor relații gramaticale deja însușite corespunzător formării simțului limbii.
Dacă la vârsta antepreșcolară, memoria are un caracter spontan, în preșcolaritate, datorită dezvoltării gândirii și, mai ales, a limbajului interior, alături de memoria mecanică se dezvoltă memoria logică, alături de cea neintenționată apare cea intenționată. Aceasta din urmă se dezvoltă, mai ales, atunci când informațiile au semnificație pentru copil și în strânsă legătură cu sarcinile de joc.
Datorită dezvoltării progresive a limbajului, memoria începe să capete anumite caracteristici, devenind o memorie pe bază verbală. Atât în planul fixării, păstrării, recunoașterii și reproducerii acțiunilor (memorie motorie), cât și al impresiilor (memorie afectivă) și al situațiilor (amintirea), memoria preșcolarului progresează mult și se caracterizează prin creșterea trăiniciei asociațiilor.
Jocul, activitatea fundamentală a preșcolarului, creează atmosfera și condițiile în care se activează capacitatea de fixare, păstrare, recunoaștere și reproducere. Fixarea și păstrarea au un larg suport afectiv. Reproducerea este mult mai dezvoltată, bazată pe amănunte și detalii. Predomină memoria involuntară, caracterizată de asociații de moment și nu comparativ- analitice. Condițiile activității în general și jocul, în special, creează necesitatea căutării și utilizării unor procedee de reproducere a încercării active a preșcolarului de a-și aminti.
Memoria este strâns legată de interesele copilului. Conținutul memoriei este foarte bogat: mișcări, stări afective, imagini, cuvinte, idei. Este semnificativă creșterea intervalului de timp în care devine posibilă recunoașterea unui material după o singură percepție. Totuși, memoria copilului rămâne difuză, incoerentă, nesistematizată.
În interpretarea realității copilul manifestă animism și artificialism; și una și alta sunt opera imaginației infantile. Confuzia și nediferențierea percepțiilor, saturația emoțională îl fac pe copil să nu diferențieze precis planul realității de cel al închipuirii, ceea ce dorește să aibă de ceea ce are. De asemenea, imaginația copilului este mai activă, mai liberă decât a adultului care este mai controlată de realitate, mai disciplinată. Imaginația îndeplinește la copil un rol de echilibrare sufletească; rezolvă contradicția dintre dorințele și posibilitățile copilului.
Pe lângă imaginația pasivă, involuntară sub forma visului din timpul somnului, se manifestă imaginația creatoare și imaginația reproductivă implicată în procesul de înțelegere a ceea ce i se povestește.
Imaginația creatoare cunoaște o largă dezvoltare pe linia unui context tot mai larg, logic, în produsele activității. Perioada preșcolară este perioada în care se manifestă, pentru prima dată, capacitatea de creație artistică la copil.
Atenția este capacitatea de orientare, focalizare și concentrare asupra obiectelor și fenomenelor în vederea reflectării lor adecvate. În preșcolaritate începe, sub influența gândirii și a limbajului, organizarea atenției voluntare; sporește capacitatea de concentrare ca și stabilitatea prin activitate. De asemenea, se mărește volumul atenției care capătă un caracter tot mai selectiv.
Totuși, în preșcolaritate, predomină atenția involuntară, de aceea pot fi ușor distrași de la sarcinile de îndeplinit.
Orientarea și investigația constituie elementele componente centrale ale atenției involuntare declanșată de o serie de însușiri ale obiectelor și fenomenelor ca: intensitatea, semnificația, durata, noutatea etc. Ca urmare a dezvoltării trebuințelor de cunoaștere, a curiozității, a unor preferințe și înclinații deosebite, se manifestă și forme de atenție voluntară; activitatea de joc crează condiții și cerințe pentru dezvoltarea atenției și a însușirilor acesteia: stabilitatea, concentrarea, mobilitatea, volumul atenției.
Preșcolaritatea este perioada formării inițiale a personalității, a apariției primelor relații și atitudini care constituie un nivel superior de organizare a vieții psihice.
Organizarea și relativa stabilizare a comportamentelor sunt posibile datorită modificărilor esențiale care se produc în structura activității psihice. Cele mai semnificative elemente ale activității care suportă modificări sunt motivele dar ele încă nu sunt conștientizate și ierarhizate în motive esențiale și neesențiale, mai ales la vârsta preșcolara mică.
Desfășurarea activății pe baza unor motive corelate, care se întăresc reciproc, ierarhizarea și stabilizarea lor constituie condiția esențială a formării personalității copilului.
3.3. Relația joc – învățare
Concepția modernă asupra educației preșcolare presupune folosirea din plin a învățării dirijate și spontane, considerând învățarea drept acțiunea principală a dezvoltării inteligenței copilului și o normare de bază a procesului de largă sociabilizare a copilului. Învățarea are, în acest sens, un conținut foarte larg și este strâns legată de latura psihică și socială a personalității copilului. În lumina acestei concepții, învățarea nu este îndreptată spre achiziționarea de cunoștințe verbale și nu este înțeleasă ca o activitate bazată pe operații abstracte, ci se sprijină pe structura concretă a gândirii copilului. Abia la vârsta preșcolară mai mare, când structura psihicului copilului trece din planul acțiunii în planul vorbirii, învățarea dobândește caracterele de învățare propriu-zisă și servește la formarea și sistematizarea cunoștințelor elementare în anumite domenii.
Baza învățământului preșcolar trebuie să o constituie activitatea operațional – activă a copilului, care îi oferă acestuia prilejul de inițiativă și experiență – constituind o bază pentru formularea verbală a cunoștințelor.
Se știe că învățarea este uneori obositoare – dacă nu intelectual, cel putin fizic. De aceea, introducând cu mult tact, cu pricepere, activități de joc, creăm o legătură, o continuitate cu perioada de vârstă anterioară, iar prin reușita acțiunii întreprinse, îi dăm copilului satisfacție, îi captăm pentru mai departe intelectul, îi înviorăm.
În frageda copilărie, învățarea este naturală și spontană. Curiozitatea și gândirea care-l stimulează în joc sunt parte integrantă din plăcerea sa de a învăța.
Prin joc, copilul se aventurează în necunoscut, încercând să vadă cât de înalt poate să construiască un turn din cuburi; câte obiecte diferite poate modela din plastilină, testând astfel și materialul de joc și pe sine.
Jocul este cel care dă posibilitatea copilului de a fi un inițiator în propria sa lume; tot el determină creșterea încrederii în sine a copilului, cât și dorința de autodepășire, lăsându-i la îndemână libera opțiune, libera direcționare, fantezia și imaginația.
Îmbinarea judicioasă a elementelor de joc cu cele de învățare constituie un mijloc important de pregătire psihologică a copilului pentru școală.
Jocul trebuie îndrumat de adult, fără ca spontanietatea copilului să fie stingherită.
Rolul educatoarei constă în orientarea și conducerea jocului nu numai pentru clarificarea scopurilor urmărite, dar și pentru sporirea efortului conștient în direcționarea efectelor educative.
În funcție de particularitățile de vârstă ale preșcolarilor, însusi procesul de învățare prezintă anumite particularități.
Aceste particularități sunt, de fapt, un rezultat al legăturilor ce se stabilesc între joc și învățare pe parcursul perioadei preșcolare. Această corelație între cele două forme de activitate nu rămâne constantă. Ca regulă generală, pe masură ce se trece de la o grupă preșcolară la alta, activitățile obligatorii câștigă teren din ce în ce mai mult. Chiar și în jocurile copiilor, motivele învățării la școală încep să apară net exprimate (la preșcolarii mari).
La această vârstă, copiii manifestă interes pentru o formă mai organizată de activitate, pentru învățătură, ceea ce dovedește că ei au atins, sub aspectul dezvoltării psihice, nivelul corespunzător spre a putea intra în școală.
Acest fapt se poate constata comparând felul în care se joacă preșcolarii din grupa mijlocie și cei din grupa mare " de-a școala ".
Se observă că sensul principal al învățării nu este încă oglindit în jocurile preșcolarilor de vârstă mijlocie. Când se joacă " de-a școala ", elementul dominant îl constituie rolurile și acțiunile ce decurg din acțiunile jocului ( trezirea la timp pentru a nu întârzia la școală, drumul spre școală, așezarea în bănci etc).
Învățarea ca atare nu apare deloc în jocurile copiilor.
Astfel se reprezintă lucrurile în jocurile preșcolarilor mari. În centrul jocului se află activitatea propriu-zisă de învățare. Actiunile de joc constau în „a scrie", „a citi", „a calcula"; într-un cuvânt, în a face tot ceea ce preocupă un copil care învață. Prin urmare, în jocul copiilor din grupa mare, învățarea ocupă un loc central. Semnificativ este și faptul că rolurile preferate de copii sunt acelea de elevi, adică, toți vor să desfășoare o activitate specifică vieții școlare, aceea de a învăța. Aceasta dovedește noua atitudine a copilului față de activitatea de învățare, faptul că el s-a ridicat la o nouă treaptă de înțelegere a semnificației acestei activități de răspundere.
Corelația dintre joc și învățare la diferite etape ale vârstei preșcolare este condiționată de nivelul general de dezvoltare psihică a copilului. Dar, pe masura introducerii treptate a elementelor de învățare, se produc schimbari vizibile în activitatea psihică a copilului; la vârsta preșcolară mică, asimilarea cunoștințelor și formarea deprinderilor în cadrul activităților obligatorii sunt indiscutabil legate de joc.
Copilul manifestă tendința de a transforma în joc activitățile programate de educatoare. De exemplu: copilul mânuiește cu multă plăcere creionul pe hârtie, dar fără intenția de a „desena" ceva. Pe el îl captivează însuși procesul operării cu creionul, faptul că trasează cu creionul pe hârtie diferite linii întortocheate. La fel se întâmplă și cu celelalte activități. Pe el nu-l interesează încă obținerea unui anumit rezultat. De exemplu, prin așezarea cuburilor, copilul nu este interesat să realizeze o construcție sau prin modelarea plastilinei, nu este interesat de confecționarea unei jucării. De asemenea, asimilarea cunoștințelor și însușirea deprinderilor nu constituie pentru copil o problemă de rezolvat. Cu toate acestea, prin îmbinarea elementelor de învățare cu cele de joc copilul își însușește unele cunoștințe și face pași în direcția formării deprinderilor de muncă intelectuală.
Această particularitate psihologică a învățării la vârsta preșcolară face necesară includerea „procedeelor de joc” în desfășurarea activităților obligatorii. Pe această cale se captează mai ușor atenția, se intesifică procesele de analiză și sinteză, se dirijează mișcările și acțiunile, se menține viu interesul copiilor pentru activitatea desfășurata. Jocul devine astfel un important mijloc pentru însușirea cunoștințelor și deprinderilor, dacă este îmbinat în mod rațional cu elemente de învățare. Jocurile și învățarea sunt formele de activitate sub influența cărora copilul preșcolar se formează și se dezvoltă. Între aceste forme există o strânsă legătură.
La diferite etape ale vârstei preșcolare, corelația dintre joc și învățare se realizează în forme specifice. La vârsta preșcolară mică, jocul ocupă în preocupările copilului locul central. Chiar și învățarea implică anumite elemente de joc. Totuși, în formele cele mai simple, motivele învățării încep să se constituie chiar și la preșcolarii mici. Aceste motive nu sunt dominante față de motivele jocului. La preșcolarii din grupa mijlocie și din cea mare, interesul pentru învățare crește din ce în ce mai mult. Cu toate acestea, jocul nu-și pierde din însemnătate nici la această vârstă. El rămâne și mai departe tipul fundamental de activitate preșcolară, care îndeplinește importanta funcție educativă. Astfel, în procesul jocului, copilul își însușește mai bine semnificația sociala și își formează mai ușor unele deprinderi practice elementare.
Jocul și învățarea exercită o influență pozitivă asupra dezvoltării psihice a copilului. La rândul lor, ele suferă influența pozitivă a acestei dezvoltări. Nivelul tot mai înalt al dezvoltării psihice generale a copilului acționează pozitiv asupra nivelului la care se desfășoară cele două forme de activitate.În aceasta constă influența reciprocă, relația dialectică între joc și învățare, pe de o parte, și dezvoltarea psihică generală a preșcolarului, pe de alta parte. Fiind factori importanți ai dezvoltării psihice, jocul și învățarea sunt în același timp și un efect al acestei dezvoltări. În felul acesta, în procesul desfășurarii activităților obligatorii se crează premisele psihologice ale pregătirii preșcolarului pentru activitatea de învatare în școală.
În procesul de învățământ, jocul este conceput ca mijloc de instruire și educare a copiilor, ca procedeu de realizare optimă a sarcinilor concrete pe care și le propune procesul de învățământ și ca formă de organizare a activității de cunoaștere și dezvoltare a capacităților psiho-fizice pe toate planurile.
Prin joc, ca activitate instructiv-educativă, se realizează adaptarea copilului la învățarea sistematică, prin libera manifestare a spiritului de independență în efectuarea diferitelor
activități, jocuri, stimulând la maximum activismul copilului.
În literatura pedagogică, ca mijloc de instruire și educare, jocul este cunoscut sub numele de joc didactic – formă de învățare prin joc.
Ca mijloc de învățare, jocul contribuie la dezvoltarea intelectuală a copiilor, prin el copilul luând cunoștință cu observațiile și fenomenele lumii înconjurătoare, proprietățile, relațiile și raporturile dintre ele, învățând să le denumească. Tot în cadrul jocului se dezvoltă percepția, imaginația, memoria, gândirea; copiii își pot exprima în joc impresiile, descoperirile și stările afective; jocul – ca formă a învățării – contribuind astfel la dezvoltarea proceselor și însușirilor psihice.
Prin joc, copilul își exersează pronunția, își îmbogațește vocabularul învață să facă unele generalizări care duc la precizarea conținutului noțional. Îmbinând elementele de învățare cu cele de joc și invers, copilul își îmbogațește sistematic cunoștințele.
Jocul creează premisele comportării conștiente a copiilor, condiție esențială a învățării. Indiferent de forma pe care o îmbracă, jocul dezvoltă capacitatea de cunoaștere a copilului, cultivă sentimente dintre cele mai variate, educă voința. Toate aceste modificări apărute în viața psiho – fizică au o influență pozitivă asupra desfășurării tot mai eficiente a activității organizate în scopul învățării.
Relațiile dintre învățarea sistematică și joc este suportul pe care se sprijină întreaga activitate instructiv-educativă din grădiniță.
Participarea activă, opțională și liberă la jocuri a copilului duce permanent la învățarea noului, învățarea sistematică la această vârstă nu poate fi concepută în afara jocului.
Relația dintre joc și învățare se schimbă pe masură ce copilul înaintează în vârstă, în sensul că activitatea comună câștigă din ce în ce mai mult teren (de la durata de 10-15 minute la durata de 25-30 minute).
Datorită schimbărilor ce se produc în psihicul copilului, jocul se poate schimba trecând de la un stadiu de dezvoltare la altul, devenind treptat o formă de activitate tot mai complexă, între joc și dezvoltarea psihică, existând un raport corelativ – stimulator .
Deci, învățarea îmbraca forme diferite potrivit particularităților caracteristice dezvoltării psihologice a copilului.
În perioada preșcolară copilul învață în mod spontan, după un program propriu – prin joc și alte activități.
La vârsta preșcolară mică, pentru a facilita însușirea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, este indispensabilă folosirea elementelor de joc pentru a le capta atenția și pentru a-i antrena în activitățile întregului parcurs.
Trecând la grupa mijlocie, procesul însușirii cunoașterii, de formare a deprinderilor și obișnuințelor încep să se detașeze de acțiunile cu caracter de joc . Acum preșcolarii dovedesc interes în urmărirea explicațiilor transmise verbal, pun întrebări-solicitând precizări cu privire la realizarea temei, toate acestea fiind posibile datorită intensificării funcției reglatoare a sistemului verbal și a experienței dobândite anterior. La această vârstă se pune accent pe integrarea copiilor în activitatea de învățare sistematică, organizatorică, în care procedeele de joc sunt folosite în mai mică măsura, fără însă a se renunța la ele.
La grupa mare, învățarea începe să fie privită ca activitate dominantă, realizându-se asimilarea activă a cunoașterii, conturându–se anumite procedee mintale de lucru, copiii întelegând mai bine problemele supuse spre rezolvare, străduindu-se să găsească soluții proprii, sporind astfel rezistența la efortul intelectual .
Așa cum rezultă din cercetarile lui J. Piaget , învățarea este un fenomen specific adaptării omului la viața socială .
În concluzie, din punct de vedere educativ, trebuie să fie asigurată o justă proporționare a jocului cu învățarea, a elementului distractiv cu efortul fizic și intelectual. Deși jocul este activitatea dominantă la vârsta preșcolară, totuși ea se îmbină cu anumite forme de muncă intelectuală accesibilă acestei vârste.
„Unele jocuri sunt inventate chiar de spiritul copiilor, altele sunt închipuite și organizate de educatoarea lor, anume pentru a ocupa plăcut pe copii cu o activitate ce contribuie, fără să se observe, la educarea lor.” (Ed.I. Găvănescu) .
3.4. Rolul jocului didactic în formarea și educarea limbajului
„Copilul – spunea marele pedagog elvețian Ed. Claparede – este o ființă a cărei principală trebuință este jocul … această trebuință spre joc este ceva esențial naturii sale. Trebuința de a se juca este tocmai ceea ce ne va permite să împăcăm școala cu viața, să procurăm copilului acele mobiluri de acțiune care se consideră de negăsit în sala de grupă”.
Jocurile didactice, organizate conform cerințelor psihologice învățării, devin o metodă activă și eficientă de instruire și educare. „Jocul este o asimilare a realului la activitatea proprie, oferindu-i acestei activități alimentația necesară și transformând realul în funcție de multiple trebuințe ale eului. Iată de ce, toate metodele active de educare a copiilor mici cer să li se furnizeze acestora un material ajutător pentru ca, jucându-se, ei să reușească să asimileze realitățile intelectuale care, fără aceasta, rămân exterioare inteligenței copilului” – J. Piaget.
O contribuție importantă la pregătirea copilului pentru școală și-o aduc jocurile didactice pentru dezvoltarea limbajului. Se știe că mediul familial exercită o influență cultural-educativă binefăcătoare asupra dezvoltării limbajului copilului și în mod deosebit, asupra dezvoltării limbajului acestuia. Cu toate acestea, realitatea confirmă că influențele exercitate de mediul familial sub acest aspect sunt încă deosebit de variate.
În consecință, fie datorită acestor influențe, fie datorită unor întârzieri sau defecțiuni în vorbirea copiilor la intrarea lor în grădiniță, diferențele semnalate în dezvoltarea limbajului sau a vocabularului acestora sunt încă deosebit de sesizabile. Aceste diferențieri accentuate se mențin până la intrarea copilului în școală, mai ales pentru cei ce nu frecventează zilnic grădinița. Ori, între limbaj și gândire există o interdependență binecunoscută. Aceste diferențieri în domeniul dezvoltării limbajului situează copiii în poziții diferite, sub aspectele deosebit de complexe ale activităților instructiv-educative.
Una dintre sarcinile majore ale grădiniței instructiv – educative o constituie omogenizarea relativă a dezvoltării limbajului copiilor, în așa fel încât la intrarea în școala primară, să posede noțiunile strict necesare însușirii cunoștințelor de bază prevăzute de programa școlară.
Dezvoltarea limbajului se realizează atât în activitățile specifice dezvoltării vorbirii, cât și în cadrul întregului program din grădiniță.
Procesul de influențare asupra dezvoltării limbajului copiilor începe la grupa mică ținându-se seama de caracterul concret al limbajului, dificultățile de pronunție, vocabularul redus și alte particularități psihice cum sunt: gândirea concretă, atenția instabilă, memoria individuală.
Dezvoltarea vorbirii copiilor se realizează în mod treptat, prin lărgirea relațiilor verbale cu cei din jur, în condițiile manifestării de către copii a curiozității de cunoaștere a obiectelor, a însușirilor acestora, pe de o parte și a atitudinii interogative referitoare la originea și cauza unor fenomene, pe de altă parte. În întregul proces de cultivare a limbajului, atât în activitățile specifice, cât și în toate celelalte împrejurări se urmărește:
formarea deprinderilor de vorbire corectă (sub aspect fonetic, lexical, gramatical, coerentă și expresivă);
îmbogățirea și activizarea limbajului și a gândirii, dezvoltarea limbajului monologat și dialogat, însușirea simbolurilor verbale cu caracter generalizator, în funcție de particularitățile de vârstă;
formarea deprinderii de exprimare adecvată a gândurilor, ceea ce contribuie la pregătirea lor pentru activitatea instructiv-educativă din școală;
trecerea treptată de la limbajul concret – situativ la limbajul contextual, pe măsură ce copilul depășește limitele experienței senzoriale, însușirea treptată a structurii gramaticale a limbii materne în practica vorbirii, îmbogățirea vocabularului în condițiile comunicării continue cu persoanele din jur;
prevenirea și corectarea defectelor de pronunție, în cadrul muncii individuale, cu grupuri mici de copii, precum și în cadrul activității de dezvoltare a limbajului cu întreaga grupă de copii.
Cel mai eficient mijloc de realizare a acestor sarcini îl constituie jocul didactic.
Jocurile didactice pot fi folosite atât pentru consolidarea și precizarea cunoștințelor, cât și pentru verificarea și sistematizarea lor, pentru deprinderea unei pronunții corecte, pentru îmbogățirea sau consolidarea vocabularului, pentru formarea vorbirii corecte și coerente.
Jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului contribuie, în mare măsură, la dezvoltarea acuității auditive a auzului fonematic. Ele solicită perceperea corectă a sunetelor, descifrarea compoziției sonore sau semnalarea prezenței sau absenței unui anumit sunet într-un cuvânt. Asemenea sarcini pot fi înfăptuite prin jocurile: „Cine face?”, „Ce se aude?”, „De-a trenul”, „Repetă ce spune”, „Cu ce sunet începe?” etc. În astfel de jocuri s-a introdus mai întâi sunetele a căror pronunție poate fi prelungită, cum este cazul vocalelor sau unele consoane ca: s, r, j, z, ș. Aceste sunete au fost introduse în exclamații ca: „Aaaa”, „Uuuu”, „Oooo” etc., fie prin onomatopee ca: sss, vâjjjj, bâzzzz, fâșșșș etc.
Dezvoltarea auzului fonematic este strâns legată, și de sarcina deosebit de importantă privind corectarea defectelor de vorbire, întrucât cauza principală a acestor defecte o constituie tocmai slaba dezvoltare a auzului fonematic. În acest sens, jocurile enumerate pot aduce o contribuție de seamă nu numai la perceperea clară și corectă a sunetelor corespunzătoare, ci și pentru corectarea pronunției defectuoasă acestora, solicitând copiilor audierea lor cu atenție și reproducerea lor corectă.
O altă sarcină pe care o îndeplinesc jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului se referă la clarificarea și precizarea unor noțiuni, sarcină ce se realizează concomitent cu cele care se referă la îmbogățirea vocabularului și activizarea lui.
Cum am mai spus, jocul antrenează intens copilul în stimularea și exercitarea vorbirii în direcția propusă, fără ca el să conștientizeze acest efort. Astfel prin intermediul jocului didactic se fixează și se activizează vocabularul copiilor, se îmbogățește pronunția, se formează noțiuni, se însușesc construcții gramaticale.
În scopul îmbogățirii vocabularului copiilor cu substantive proprii, care să denumească numele lor, al fraților, al părinților, al educatoarelor (la grupele mici și mijlocii), apoi la grupa mare, nume de localități importante din județ, din țară, ale unor forme de relief sau obiective socio-economice cunoscute de copii, numele țării, ale unor personalități istorice, se pot organiza și desfășura diverse jocuri didactice cum ar fi: „La cine s-a oprit jucăria?” (recunoașterea și denumirea membrilor grupei din care fac parte), „Familia mea” (numirea părinților, fraților, surorilor), „Unde s-a ascuns scrisoarea?” (denumirea corectă a adresei de acasă, de la grădiniță, a unor muzee, magazine, orașe etc).
Cele mai multe jocuri didactice sunt destinate îmbogățirii lexicului copiilor cu substantive comune ce denumesc: obiecte și fenomene percepute direct în natura înconjurătoare și în viața socială, nume de obiecte necesare în viață și activitatea lor, principalele încăperi cu obiectele necesare, părțile componente ale corpului, obiecte de igienă personală, îmbrăcăminte, încălțăminte, alimente, mijloace de locomoție, anotimpurile și fenomenele specifice lor, animale domestice și sălbatice, plante cunoscute și unele părți componente ale acestora, unele aspecte ale muncii, ale vieții sociale desfășurate de părinții lor.
La grupa mare se acordă prioritate cuvintelor care exprimă aspecte comportamentale, sări afective, relații sociale și noțiuni cu un grad mai mare de generalizare, trăsături de caracter, norme de comportare, sentimente etc.
De asemenea, la grupa mică se pot organiza jocuri didactice diverse prin care se urmărește:
identificarea și denumirea obiectului de îmbrăcăminte, corespunzător acțiunii efectuate de educatoare (jocul „Cu ce se îmbracă păpușa?”),
recunoașterea și denumirea corectă a părților corpului omenesc, executarea unor acțiuni specifice (jocul „Spune ce face păpușa?”),
recunoașterea și denumirea unor obiecte de veselă, alegerea lor în raport de utilitate (jocul „Să servim musafirii”),
recunoașterea și denumirea jucăriilor (jocul „Sacul lui Moș Crăciun”),
denumirea unor profesii, materiale, unelte, produse ale muncii (jocul „Stop”),
denumirea unor mijloace de transport și a mediului de deplasare (jocul „Cu ce plecăm în vacanță?”),
denumirea unor fructe, legume, alimente (jocul „Ghicește ce a cumpărat vecina”),
denumirea diferitelor animale, a hranei lor (jocul „Caută-ți hrana).
Toate cunoștințele de limbă sunt date într-o organizare concentric – cantitativă, adăugându-se pe niveluri de vârstă, componente ale aceleiași probleme abordate la grupele următoare, se reiau și se aprofundează într-o prezentare concentric superioară, prin sporirea gradului de generalizare și abstractizare a cunoștințelor, fiecare parte de vorbire este reluată și însoțită de precizări și recomandări clare cu privire la cunoștințele și jocurile care se recomandă, pe grupe de vârstă.
Jocul didactic contribuie la îmbogățirea lexicului copiilor preșcolari și cu diferite adjective; la grupa mică accentul cade pe însușiri privind culoarea (roșu, galben, albastru, alb, negru), pe raporturi dimensionale (mare, mică); însușiri gustative (dulce, acru), olfactive, termice sau anumite calități morale (leneș, harnic, mincinos).
La grupa mijlocie se are în vedere îmbogățirea vocabularului cu adjective și adverbe care se referă la însușiri privind culoarea, raporturi dimensionale, raporturi cantitative, trăsături de caracter, însușiri gustative, olfactive, termice.
La jocurile didactice, se are în vedere formarea deprinderii de a folosi corect gradele de comparație pozitiv și comparativ ale adjectivelor, formulând propoziții scurte în urma sesizării relațiilor ce se pot stabili între două obiecte „Cum este?”.
Jocurile didactice ce se organizează la grupele mari și pregătitoare au sarcini didactice mai complicate:
recunoașterea și denumirea diferitelor culori și nuanțe, raportarea acestora la obiecte cunoscute („Ce culoare se potrivește?”),
descoperirea numelui colegului după descrierea unor însușiri fizice și morale („Recunoaște colegul de grupă”),
recunoașterea unor personaje din poveștile cunoscute, precizând trăsăturile fizice și morale ale acestora („Recunoaște personajul”).
Jocurile didactice contribuie din plin la îmbogățirea lexicului sub aspectul achiziționării de noi cuvinte, al consolidării și activizării lor, sarcină deosebit de importanță la această vârstă a marilor acumulări. Se pot organiza diferite focuri care pot să opereze cu diferite antonime, știut faptul că preșcolarul își precizează mai ușor sensurile cuvintelor pe care le diferențiază prin contrast „Răspunde repede și bine” (precizarea și activizarea vocabularului cu unele cuvinte – adjective – substantive – cu sens contrar, găsirea antonimelor unor cuvinte, formularea unor propoziții cu acestea).
Pentru precizarea sensului unor cuvinte – omonime, se pot desfășura diferite jocuri cum ar fi: „La televizor”, (se denumesc obiectele expuse și se alcătuiesc propoziții cu ele: toc – broască; cocoș; cățel; ochi etc.).
Îmbogățirea vocabularului cu cuvinte sinonime se poate realiza cu mare eficiență tot prin intermediul jocului didactic: „Cum este?” (expunerea unor scurte povești despre anumite animale cunoscute prin observarea directă, și din povești, fabule, în care să se folosească în fraze succesive diferite sinonime: vulpe hoață, șireată, vicleană, precizând sensul lipsit de sinceritate.
Știind că numărul sinonimelor ca și al cuvintelor polisemantice în limba română este foarte mare și sunt mai greu sesizabile la vârsta preșcolară, este necesar un bogat material concret, intuitiv în desfășurarea unor astfel de jocuri didactice.
În ceea ce privește folosirea corectă a pronumelui, la grupa mică sunt recomandate jocuri – exerciții destinate pronumelui personal și a celui de politețe: „Cine a primit mingea?” (înlocuirea numelui colegului din grupă și al educatoarei cu pronumele personale și de politețe).
La grupa mijlocie se adaugă însușirea pronumelor posesive și a celor demonstrative. Jocul didactic „Cine ți-a dat jucăria?” contribuie la formarea deprinderii copiilor de a folosi corect diferitele pronume personale și demonstrative în funcție de relațiile ce se stabilesc între membrii jocului, aceștia nu au voie să folosească numele copilului care oferă jucării, ci să-l desemneze folosind pronumele personal sau demonstrativ corespunzător.
La grupa mare se completează pronumele demonstrativ „celălalt, cealaltă” și se recomandă folosirea unor pronume relativ-interogative: care, cine ce și nehotărâte: cineva, ceva, unul altul, fiecare, oricine. Acestea se pot însuși numai prin exerciții în cadrul jocurilor didactice („Cine este?”, „Cine sunt?”).
Prin anumite jocuri didactice se urmărește îmbogățirea vocabularului cu numerale cardinale și ordinale; la grupa mică se însușesc numeralele cardinale: unu, doi, trei și ordinale corespunzătoare: primul, al doilea, al treilea.
La grupele mare și pregătitoare copii se familiarizează și cu numeralele distributive: câte doi, câte zece, în cadrul jocurilor didactice utilizându-se și versuri care au un accentuat caracter ludic, fiind atractive prin umorul lor, prin ritmicitate și muzicalitate.
Jocul didactic contribuie și la îmbogățirea vocabularului cu cuvinte ce denumesc acțiuni (verbe): la grupa mică accentul cade pe acțiunile copilului în familie, pe stradă, pe acțiunile adultului și ale animalelor cunoscute. Astfel jocul didactic „Cine este și ce face?” pune accent pe activizarea vocabularului cu cuvinte ce denumesc ființe cunoscute și acțiunile acestora („câinele latră, câinele roade un os, câinele mușcă, câinele fuge, stă la pândă”).
La grupa mijlocie se continuă procesul de îmbogățire și activizare a vocabularului copiilor cu verbe care denumesc atribuții ale membrilor familiei, ale altor adulți, iar al grupa mare elementul de noutate este legat de denumirea efectelor unor fenomene ale naturii („Găsește cuvântul potrivit”).
Se pot folosi exerciții-joc pentru precizarea înțelesului unor antonime, sinonime și folosirea lor corectă în propoziții și fraze.
Anumite jocuri didactice contribuie la îmbogățirea vocabularului copiilor cu cuvinte – adverbe referitoare la locul unde se petrece acțiunea, la timpul când se desfășoară și la modul cum aceasta se realizează.
Exercițiile de vorbire rațional dozate judicios îmbinate cu elemente de joc, contribuie din plin la îmbogățirea vocabularului, dar și la realizarea corectă a acordului între diferite părți de vorbire, exprimarea corectă a gradelor de comparație, folosirea corectă a timpului verbelor.
Jocul didactic contribuie atât la îmbogățirea vocabularului, activizarea și exersarea lui; cât și la însușirea unei exprimări clare, coerente, corecte din punct de vedere gramatical, la cultivarea independenței în vorbire și stimularea creativității în exprimarea orală.
Deci, prin jocul didactic se asigură înțelegerea, fixarea sau repetarea anumitor cunoștințe în mod plăcut, fără ca interesul celor care comunică să scadă. Jocul se constituie ca activitate fundamentală la vârsta preșcolară. J. Piaget denumește jocul ca fiind un anumit tip de activitate, înțeleasă ca un exercițiu funcțional.
3.5. Jocul didactic – mijloc activ și eficace în stimularea creativității limbajului la preșcolari, în cadrul activităților de educare a limbajului
În paragraful anterior, spuneam că educatoarea trebuie să cunoască potențialul creativ al fiecărui copil, să știe, să vadă manifestările creative ale preșcolarilor la fiecare activitate și, în același timp, să le stimuleze, în vederea formării tânărului capabil să răspundă tuturor exigențelor societății viitoare.
În vederea stimulării creativității preșcolarului, s-a constatat că un rol deosebit revine jocului didactic. Pentru copil, jocul este o formă de activitate cu serioase implicații psihologice și pedagogice care contribuie la informarea și formarea lui ca om.
“Jocul–susține Piaget -este o asimilare a realului la activitatea proprie, oferindu-i acestei activități alimentația necesară și transformând realul în funcție de multiplele trebuințe ale eului.”
Prin joc preșcolarul își angajează întreg potențialul psihic, își ascute observația, își cultivă inițiativa, inventivitatea, flexibilitatea găndirii. Își dezvoltă spiritul de echipă.
Limbajul reprezintă nu numai procesul care, în preșcolaritate, se dezvoltă spectaculos, ci și instrumentul prin care se asimilează experiența personală și care influențează și este influențat de toate procesele psihice și în special de componenta afectiv-motivațională.
Optimizarea activităților de educarea limbajului prin utilizarea jocului didactic
Subliniind valoarea cognitivă a jocului didactic, Ioan Cerghit relevă că prin acesta ,,… copilul imaginează, rejoacă o lume reală în scopul de a cunoaște mai bine, de a-și lărgi orizontul de cunoaștere și de a-și forma anumite deprinderi.”
Jocul răspunde cel mai bine particularităților de vârstă ale școlarilor mici. Elementul distractiv pe care îl conține le stimulează interesul și curiozitatea.
Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai antrenant, aduce varietate și o stare de veselie, dinamism și destindere, ceea ce previne apariția monotoniei, a plictiselii sau a oboselii. Restabilind un echilibru în activitatea preșcolarilor, jocul fortifică energiile intelectuale și fizice, furnizând o motivație secundară, dar stimulatoare.
Așadar, jocul utilizat în procesul de învățământ dobândește funcții pedagogice, asigurând participarea activă a elevului la lecții, sporind interesul pentru cunoaștere.
Particularitățile psiho-individuale și de vârstă ale preșcolarilor impun folosirea jocului didactic în oricare activitate.
Această metodă îmbracă forma specifică de exercițiu-joc, preșcolarul intrând în rolul actorului, antrenându-se în mod plăcut spre rezolvarea sarcinilor de lucru.
La începutul preșcolarizării se constată diferite dificultăți de exprimare a copiilor, ( de exemplu, omisiuni sau inversiuni de sunete, pronunțare greșită a diftongilor sau a triftongilor, a grupurilor de sunete che, chi, ghe, ghi, omisiuni sau inversiuni de cuvinte, greșeli de topică a propoziției și a frazei). De asemenea, mulți preșcolari posedă un limbaj activ sărac și nu înțeleg sensul corect al unor cuvinte uzuale și mai ales al expresiilor literare.
Prin intermediul jocului didactic se fixează și se activează vocabularul copiilor, se corectează pronunția, se formează noțiuni, se însușesc structuri gramaticale, se dezvoltă creativitatea.
La preșcolari folosim jocul didactic ca modalitate de dezvoltare a capacității de exprimare orală. Spre exemplificare, enumăr, mai jos, câteva jocuri didactice:
– jocuri pentru formarea deprinderii de a pronunța corect diferite sunete ale limbii române: ,, Focul și vântul ”(f,v,ș,j) ; ,, Cu ce ne jucăm ”(r,s,t,v) ; ,, Cocoșul și gâsca ” (c,g) ; ,, Șarpele și albina ” (s,z) ; ,, Spune cum face ” (r,c,g,s,ș,z);
– jocuri pentru pronunțarea cu claritate și siguranță a consoanelor și grupurilor de consoane: ,, Îndreaptă greșeala ”, ,, Săculețul fermecat ”, ,, Cine spune mai departe ”, ,,A spus bine ”, ,, Repetă ce spun eu ”;
– jocuri pentru formarea deprinderilor de a despărți cuvintele în silabe sau de a alcătui cuvinte cu un sunet dat, fiind pe rând, în poziția inițială, mediană și finală: ,, Jocul silabelor ”, ,, Răspunde repede și bine ”, ,, Cu ce sunet începe cuvântul ? ”, ,, Cine spune mai multe cuvinte ”;
– jocuri pentru activizarea, îmbogățirea și diversificarea vocabularului:,, Cine spune mai multe cuvinte despre…”, ,, Săculețul fermecat ”, ,, Povestiți ceva despre…”, ,, A venit toamna ”, ,, La magazine ”, ,, Cu ce călătorim ”, ,, Spune unde stă ”, ,, Ghici cine e ”, ,,Hai să împerechem”, ,, Ce s-a schimbat ”, prin care se urmărește crearea unei atmosfere permisive, posibilitatea de a forma deprinderi de comportare civilizată, formarea de propoziții corecte prin exersarea actului vorbirii ;
– jocuri pentru însușirea structurii gramaticale a limbii: ,, Baba-oarba ”, ,, A(al)cui e”, ,, Eu spun una, tu spui multe ”, ,, Ce face sau ce fac? ”, ,, Cum este ”, ,, Ce știi despre?”, prin care se urmărește articularea corectă a substantivelor, formarea capacității de analiză și asociere, formarea pluralului, utilizarea corectă a pronumelui personal, asocierea subiect-predicat, acordul substantiv-adjectiv,
– jocuri pentru dezvoltarea exprimării orale: ,,Cine spune mai multe propoziții ”, ,,Mai spune ceva despre…”, ,, Spune o poveste despre…”,prin care se urmărește îmbogățirea vocabularului și exprimarea corectă;
– jocuri de alcătuire a propozițiilor enunțiative, interogative și exclamative: ,,Recunoaște semnul”.
-jocuri de asociere a acțiunilor la un substantiv: ,, Ce se spune despre…” sau ,, Ce face?”
Jocurile de creativitate trebuie să urmărească cunoașterea, stimularea, educarea și dezvoltarea tuturor factorilor implicați în procesul creației. Iată câteva sarcini didactice care pot fi realizate prin intermediul unor astfel de jocuri: crearea unei povești; povestiri după imagini; povestiri pornind de la un cuvânt, de la două sau de la mai multe cuvinte; schimbarea finalului unei povești; găsirea a cât mai multe cuvinte care să înceapă cu același sunet; alcătuirea unor propoziții în care cuvintele să înceapă cu același sunet etc.
Jocul de rol este cel mai incitant joc de simulare deoarece copiii devin ,,actori” ai vieții sociale pentru care se pregătesc. Metoda se bazează pe un scenariu spontan, creând premiza unei exprimări sincere, deschise, naturale a copiilor. Indiferent de conținutul sau tipul jocului de rol, acesta asigură formarea și educarea limbajului, a exprimării orale spontane dar, mai ales, a gândirii. Jocurile de rol pot fi de reprezentare, de decizie, de arbitraj, de competitie,de negociere, dar, în oricare dintre situații, limbajul asigură schimbul de mesaje în situații inprevizibile într-un joc al replicilor, după un scenariu propus, dar cu efecte lingvistice aleatorii din punct de vedere al dialogului dintre ,,actori.”
La grupa pregătitoare se pot desfășura jocuri de rol cu aspecte din viața cotidiană: La doctor, La magazin, La pădure, Doi prieteni, etc. Se va observa plăcerea copiilor de a se identifica cu personajele din povești, interpretând rolul Caprei cu trei iezi, Scufița roșie , Ursul păcălit de vulpe sau Fata babei și fata moșneagului.
Consider că în alegerea jocurilor trebuie ținut cont de particularitățile individuale și de vârstă ale preșcolarilor, astfel încât acestea să grăbească și să stimuleze evoluția psihică. De asemenea trebuie să ne orientăm spre jocuri care să solicite procesele psihice și însușirile de personalitate pe care le constatăm mai puțin dezvoltate la preșcolari.
Angajarea preșcolarilor în învățare prin intermediul jocului didactic constituie nu numai o formă atractivă, ci și conturarea unui spațiu școlar agreabil în care cea mai facilă ,, joacă ” poate avea efecte performante.
În activitatea la grupă, se pot îmbina metodele tradiționale cu jocul didactic, satisfăcând unele nevoi individuale ale copiilor, inclusă fiind aici și nevoia de a crea.
Jocul didactic este important pentru crearea situațiilor care să stimuleze creativitatea individuală a copiilor. Pentru stimularea creativității individuale, se vor elabora strategii didactice diferențiate și creative. În elaborarea acestora se pornește cu pregătirea actului creativ, prin exerciții joc, organizate individual sau în grupuri mici de copii, recurgând la lucru pe grupe, în echipe sau individual. Situațiile de stimulare a creativității pornesc de la intenția de a îmbogăți și activiza vocabularul copiilor prin metode intuitive, verbale și practice. De exemplu: copilului i se adresează întrebari legate de imagini care reprezintă obiecte cunoscute, cerându-i-se să recunoască obiectele reprezentate, să le denumească, să le enumere și apoi să construiască propoziții, fraze mici sau povestioare. În mod deosebit, se urmărește pe lângă activizarea și sistematizarea vocabularului, modificarea cuvintelor în formularea propozițiilor, înțelegerea sensului unor cuvinte și expresii.De exemplu, în cadrul jocului-exercițiu „Cine recunoaște mai repede?”, în reproducerea fragmentului „Sfat cu Sora Soarelui” – copiii fixează sensul unor cuvinte: dumbravă, sfat, primejdie,domol etc.
Metodologia utilizată în folosirea jocului-exercițiu (mici jocuri didactice) are în vedere activitatea copilului motivată de plăcerea de a vorbi despre obiecte și situații care îi sunt familiare din viața de zi cu zi: jucării, copii, tablouri din natură,etc.
Alte exemple de jocuri-exerciții, prin care se urmărește dezvoltarea intelectuală a copilului și îmbogățirea vocabularului, pregătindu-se actul creației, folosite sunt:
a) Se cere copilului să spună ce reprezintă desenul, cu ce se aseamănă –se utilizează mai mult individual;
b) I se propune copilului să recite versuri din poezia „Cățelușul șchiop” de E. Farago și apoi să arate ce fel de copil iubește acest cățel, cum ar vrea să fie copilul din poezie, cum dovedește el grija față de animale etc.;
c) I se prezintă copilului o imagine cu un puișor. Se cere să descrie cum este capul puișorului, cine are grijă de pui, de ce ne plac puișorii, iar, la final, i se cere să povestească cum ar îngriji un puișor sau o întâmplare cu un pui. Copiii sunt ajutați în exprimarea clară, corectă, expresivă cu elemente creatoare. Alte jocuri exerciții pot fi axate pe realizarea unor scurte povestiri pe diferite teme, ca de exemplu: „ Povestește ce-ai făcut ieri”; „Cum ai petrecut ziua de naștere”; „Ce-ai făcut la acest sfârșit de săptămână ”; „ Spune ce-ai văzut în parc” etc.
O altă modalitate de realizare a stimulării dezvoltării creativității este valorificarea povestirii ca mijloc, metodă și procedeu didactic.
O primă etapă, ar fi audierea de către copii a povestirilor, a unor CD-uri, a poeziilor, audiere asociată cu un alt gen de activitate, și anume, discuții cu copiii despre personajele preferate, despre conținutul audierii. Copiii sunt stimulați să inventeze diferite structuri narative care să modifice povestea, fiind lăsați să-și epuizeze ideile, în acest fel putându-se dezvolta limbajul creativ.
În scopul sesizării expresivității literare poate fi valorificat conținutul poveștilor prin dramatizare. În cadrul „Jocului de rol” se încurajează copiii să întruchipeze un personaj sau altul, pornind inițial de la mimarea unor sentimente sau stări, continuând cu executarea unor acțiuni simple și ajungându-se, în final la scurte dialoguri. Dramatizările propriu-zise pornesc de la povești bine cunoscute, copiii alegându-și singuri rolurile. Se urmărește capacitatea copiilor de a-și putea exprima liber trăirile, ideile, copiii putând contribui creativ în realizarea rolului.
Tot acest ansamblu de activități-jocurile-exerciții, audierea și redarea textelor audiate, dramatizările – se organizează individual sau în grupuri mici de copii, pregătindu-i pentru a crea ei înșiși structuri verbale, povestiri, mici dramatizări.
Stimularea copiilor în realizarea unor creații verbale poate începe cu povestirea unor evenimente reale, la care să poată participa întreaga clasă ( de exemplu o vizită, un joc pe care l-au jucat cu toții), acest fapt real constituind baza desfășurării imaginative ulterioare: „Ce s-ar fi întâmplat dacă….?”, „Ce-o fi făcând cățelul pe care l-am văzut?”, „Ce s-ar fi gândit să facă?” etc. Se pot da copiilor titluri ( relevante) de povești, cât mai interesante și sugestive, stimulative, pe baza cărora copiii pot crea o poveste interesantă. Se poate observa că povestirile copiilor sunt încercări, în mare parte reușite, de punere în scenă a personajelor-jucării întâlnite la grădiniță. Evenimentele reale ale copilăriei sunt travestite în lumea povestirilor, prin intermediul acestor personaje, copiii încercând să scape de unele repetări, să folosească cuvinte noi. Povestirile sunt inițial scurte, fără divagații sau explicații întinse. Exersând, ele devin mult mai expresive, mai limpezi, mai profunde.
Un alt joc didactic care poate fi propus copiilor este „amestecătura de cuvinte”.
Principiul este următorul : se scriu pe cartonașe cuvinte de tot felul, din diferite domenii și diferite părți de vorbire (substantive, adjective, verbe, numerale etc.). Cartonașele cu cuvinte se împart copiilor, apoi aceștia se așează în șir. Primul copil își spune cuvântul, apoi al doilea și așa mai departe până la ultimul. Evident rezultă o „propoziție” absurdă care stârnește râsul. Copiii pot schimba locul în șir, încercând să alcătuiască alte propoziții. O altă variantă: după ce copilul a tras jetonul și a aflat cuvâtul, fiecare copil se străduiește să spună ceva cât mai cu haz legat de acest cuvânt.
Copiii devin, în acest fel, tot mai conștienți de limbaj, reușesc să-i stăpânească din ce în ce mai bine semnificațiile, se eliberează de constrângerile vechii practici verbale formale.
Toate procedeele prezentate se pot derula alternativ și succesiv, jocurile exerciții cu lectura, audierea, povestirea, repovestirea cu creațiile copiilor, toate având ca scop stimularea copiilor pentru realizarea compozițiilor libere, spontane.
Învățarea prin intermediul jocului didactic, mai ales de vârstă preșcolară, este una din dezideratele pedagogiei moderne și postmoderne, deoarece activitățile organizate pe baza jocului oferă un cadru propice pentru învățarea activ – participativă, stimulând creativitatea și imaginația preșcolarilor.
Jocul didactic este cel care imprimă activității un caracter mai atrăgător, aducând starea de bună dispoziție, favorizând astfel parcurgerea drumului spre atingerea obiectivelor. Acesta reprezintă un ansamblu de operații și acțiuni care „urmăresc realizarea unor obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a elevului, într-o atmosferă destinsă, încărcată de bună dispoziție și bucurie”.
Pentru a putea fi integrat cu succes în activitate, jocul didactic trebuie să urmărească realizarea unui scop și o sarcină din punct de vedere al conținuturilor propuse pentru învățare, să utilizeze elemente de joc, în vederea realizării obiectivelor propuse, să utilizeze un conținut specific, atractiv, accesibil copiilor, să utilizeze reguli de joc cunoscute și respectate de copii.
Scopul jocului didactic trebuie să fie în concordanță cu cerințele programei și trebuie să respecte particularitățile psihologice și individuale ale copiilor.
Jocurile urmăresc probleme de natură cognitivă, aspecte de ordin formativ. Sarcina didactică este în strânsă legătură cu conținutul jocului. Sarcina jocului este partea centrală a acestuia, antrenând operațiile gândirii : analiza, sinteza, comparația și imaginația copilului.
Elementele de joc constau în întrecerea individuală sau pe grupe, spiritul de echipă, recompensa, penalizarea, încurajările, cuvintele stimulative etc.
Conținutul jocului trebuie să corespundă particularităților de vârstă ale copiilor, să fie accesibile, atractive.
Materialul didactic trebuie ales cu grijă, pregătindu-se înaintea jocului.
Regulile jocului trebuie clar formulate pentru a putea fi foarte bine înțelese de către copii. Educatoarea punctează rezultatele participanților și recompensează câștigătorii.
În ceea ce privește organizarea jocului, educatoarea trebuie să urmărească împărțirea corespunzătoare a copiilor, aranjarea mobilierului, distribuirea materialului jocului.
Fenomen multidimensional, creativitatea apare ca o activitate complexă care se finalizează într-un produs. Ea se manifestă în desfășurarea unui proces și presupune existența unor trăsături de personalitate și a unui context social și organizațional în care se desfășoară.
Orice individ are disponibilități creatoare, care se cer doar descoperite. S-a demonstrat prezența unei înzestrări native generale a tuturor copiilor pe fondul cărora condițiile prielnice de mediu și de muncă cultivă capacitățile specific-individuale.
Mai mulți psihologi atrag atenția că, dacă o multitudine de copii manifestă un comportament stereotip, nu avem dreptul să conchidem că gândirea lor ar avea un caracter pur imitativ sau că creația lor nativă ar fi săracă. Ei menționează că deficiențele semnalate nu constituie nicicum particularități ale psihicului infantil, ci oglindesc vicii ale instrucției și educației. Dacă preșcolarii nu depășesc conduitele imitative, este pentru că așa au fost deprinși și, pe măsură ce educatoarea pretinde muncă și gândire independentă, inventivitatea ia locul firescului.
În cazul activității copiilor, produsul și valoarea lui nu constituie neapărat un criteriu de apreciere. Hotărâtoare sunt procesele psihice care concură în actul creației: investigațiile, restructurările, descoperirile independente care se conturează în final într-un răspuns personal, într-o soluție revelatoare, chiar pentru ins. Creativitatea copiilor se caracterizează, înainte de toate, prin aportul intelectual afectiv motivațional pe care-l aduce subiectul în activitate, ca și prin eforturile personale care se soldează cu un pas înainte în evoluția personală.
Pentru creația copiilor, caracteristică este descoperirea, nu invenția, acesta trăind o surpriză în fața descoperirilor sale. Ori de câte ori un copil pus în fața unei probleme restructurează datele problemei sau imaginează procedeul ce conduce la soluție independent de faptul că este o sarcină școlară, a vieții curente sau un test, el înfăptuiește o invenție.
Creația este forma optimă de canalizare a energiilor psihice și de autoafirmare. Efectul de creație atrage după sine schimbări în structura personalității, asigurându-i dinamica.
Creativitatea răspunde și trebuințelor de cunoaștere care apar pregnant la copii; evidentă la copii este nevoia de a pune întrebări, de a depista erori, de a experimenta și a obține răspunsuri.
Un rol determinant în dezvoltarea creativității revine mediului preșcolar și familial al copilului, precum și conduitei de instruire.
Numeroase studii analizează dezvoltarea creativității în medii sociale diferite. S-a constatat că mediile libere, calde, prietenoase, sunt favorabile creativității. În schimb mediul conformist, relațiile autoritare frânează potențialul creator al copilului. Toți copiii sunt creatori până în momentul în care o disciplină impusă, rigidă, le stârnește originalitatea.
Cercetările asupra mecanismelor gândirii au descoperit că acestea se desfășoară pe baza unor acțiuni unitare și a unor strategii de rezolvare.
Cu cât copilul e lăsat liber în alegerea datelor și a mijloacelor de rezolvare, activitățile creatoare sunt mai facile. În lipsa unor indicații precise, gândirea și imaginația acționează prin asociații mai mult sau mai puțin întâmplătoare. De aici reiese originalitatea fiecăruia.
Învățarea prin descoperire dezvoltă spiritul de inițiativă și independență, spiritul critic, îndrăzneala, flexibilitatea intelectuală.
Un tărâm prielnic pentru dezvoltarea creativității limbajului oferă activitatea Educarea limbajului. Consider că este binevenită la preșcolari, deoarece aceștia se află la vârsta la care exprimarea este în plină formare și poveștile reprezintă universul lor.
În cadrul acestor activități se pot face multe povestiri cu preșcolarii, sarcina educatoarei fiind acum de a prezenta fie începutul, fie planul de idei, sub formă de ilustrații. În felul acesta preșcolarul este liber să interpreteze faptele așa cum dorește el, să-și imagineze povestea sau întâmplarea și să le expună într-un mod personal.Se pot alcătui compuneri orale, insistându-se pe respectarea etapelor conceperii unei compuneri, cât și pe folosirea unor cuvinte și expresii frumoase. Se pot rezolva cu elevii multe exerciții de creație, jocuri didactice (Jocul cuvintelor, Literele încurcate etc.). Alcătuirea de propoziții după scheme date dezvoltă creativitatea în mod nemijlocit.
Imaginația preșcolarilor poate să colinde locuri neumblate. Important este ca educatorul să creeze cadrul și ambianța necesare scopului urmărit. Indiscutabil, cultivarea spiritului creativ al copilului depinde în mare măsură de capacitatea educatoarei de a crea o atmosferă propice procesului de învățământ. Ea este mijlocitorul dintre copil și lumea înconjurătoare, deschide posibilități de dobândire a unei experiențe proprii, sprijinindu-i în ordonarea și sistematizarea cunoștințelor. Produsul de bază în educarea creativității este activitatea independentă. Angajarea sistematică a copiilor în operații de analiză, sinteză, generalizare asigură o gândire creativă, flexibilă.
Vreau să subliniez faptul că eficiența educării creativității la preșcolari este dependentă de pregătirea științifică și pedagogică a educatorului, de priceperea lui de a organiza în mod judicios activitatea copiilor, de a subordona totalitatea mijloacelor didactice obiectivelor propuse.
Creativitatea este un atribut definitoriu al omului modern. Dezvoltarea științei și tehnicii implică un înalt nivel de cunoaștere din partea tuturor celor care participă la procesul de producție, precum și valorificarea tuturor resurselor umane cu caracter creator al fiecărui individ, insăși esența personalității umane constând în afirmarea ei creatoare.
Pentru învățământ o importanță deosebită o constituie educabilitatea creativității în general, care implică receptivitate și atitudine deschisă față de experiența pozitivă, sensibilitatea față de nou, dorința de a experimenta și valorifica noi ipoteze, o activitate călăuzitoare de norme și achiziții valorificate, dar bazate pe invenție, pe creație și pe dăruirea dascălului față de copil și valori.
În contextul profundelor transformări ce au loc în societatea românească și a cerinței de integrare a ei în ansamblul structural al lumii contemporane în care nevoia de resurse naturale devine tot mai acută,una din multiplele soluții spre care se înclină este valorificarea într-o mare masură a potențialului creativ al individului.
Dacă resursele naturale convenționale se înscriu pe traiectoria epuizării, resursele de materie cenușie sunt practic inepuizabile și ele îmbracă forma inteligenței umane. De aici se desprinde ideea de a valorifica acest rezervor uriaș de materie cenușie în direcția formării personalității umane inteligente, productive, creatoare. De aceea se apreciază că dezvoltarea unei națiuni va depinde tot mai mult de sectorul care produce inteligență, creație, adică de învățământ.
Având în vedere importanța Educării limbajului în activitatea umană, am considerat că este necesar să mă ocup, în mod special, de câteva aspecte legate de dezvoltarea capacităților creative ale copiilor în cadrul acestor activități. Aceste aspecte se referă, în special, la jocul didactic care contribuie cu maximă eficiență la stimularea și dezvoltarea creativității limbajului preșcolarilor. Creativitatea poate fi stimulată la nivelul întregii grupe. Ea poate deveni o modalitate de învățare cu multiple beneficii pentru preșcolari. Aceștia sunt de-a dreptul încântați să li se ofere șansa să-și exprime gândurile și sentimentele în moduri cât mai variate și originale, jocurile de creativitate fiind un cadru optim în acest scop. Problema care se ridică este aceea a efortului pe care îl vor depune atât copiii, cât și educatoarea în realizarea obiectivelor propuse.Aplicarea învățării prin stimularea creativității este benefică, pentru faptul că asigură formarea unei gândiri flexibile, divergente și fluente. Soluțiile originale, interpretarea și aplicarea cunoștințelor sunt doar câteva dintre criteriile ce stimulează creativitatea preșcolarului.
Sunt numeroase metode și procedee care pot fi utilizate. Selecția lor are nevoie de
repere.
Un procedeu sau un demers didactic este bun dacă:
respectă mecanismul biopsihic al formării limbajului;
antrenează funcțiile limbii;
declanșează motivația, sporește dorința, stăruința de perfecționare a limbajului;
sporește capacitatea de imitație prin care se însușesc modele de întrebuințare a limbii;
realizează progrese în întrebuințarea automată, creatoare a îmbinării cuvintelor în enunțuri, adică realizează progresul creativității verbale.
Dezvoltarea spiritului de observație, a gândirii și imaginației, dezvoltarea aptitudinilor de ordin caracterial până la setul direcțional al personalității creatoare (corelația integrativă a intereselor și aptitudinilor creatoare) asigură originalitatea în cazul exercițiilor de limba română. De asemenea, este nevoie de restructurări radicale în metodologia învățării, precum și de crearea în grupa de copii a unei atmosfere permisive, care să favorizeze comunicarea în activitatea de învățare. Suplețea și originalitatea gândirii, găsirea unor soluții noi și satisfacția față de găsirea acestora pot fi cultivate prin toate activitățile, dar în special, pot fi utilizate în acest sens resursele oferite de activitățile de educare a limbajului.
Activitățile de Educarea limbajului oferă reale posibilități de organizare și desfășurare a unor multiple activități menite a dezvolta capacitatea de creație a preșcolarilor. Dintre acestea pot fi amintite: povestirea cu schimbarea formei, povestirea prin analogie, continuarea povestirii, intercalarea unor noi episoade în povestiri, ilustrarea textelor literare, modelajul, dramatizarea povestirilor,crearea de poezii, ghicitori, alcătuirea unor propoziții, transformarea vorbirii directe în vorbire indirectă și invers.
Pentru activitățile de „Educarea limbajului”, am gândit câteva jocuri didactice pe texte minuțios selectate. La baza jocului stă munca pe echipe, pe grupe de inteligență (după teoria inteligențelor multiple, concepută de H. Gardner).
Cele opt inteligențe dezvoltate de teoria lui H. Gardner sunt: verbal–lingvistică, logico–matematică, vizual–spațială, corporal–kinestezică, ritmico–muzicală, interpersonală, intrapersonală și naturalistă.
Jocurile se constituie din activități organizate pe echipe de copii, fiecărei echipe îi corespunde un anumit tip de inteligență. În felul acesta, jocurile dezvoltă inteligențele multiple. Echipa ce se substituie „inteligenței lingvistice” își dezvoltă capacitatea de exprimare, de a vorbi, de a folosi limba pentru o exprimare poetică, metaforică.
Copiii care rezolvă sarcina inteligenței logico – matematice, își dezvoltă capacitatea de a analiza logic problemele, de a realiza operații matematice, de a face calcule complexe, de a dezvolta limbajul matematic.
Echipa ce rezolvă sarcina inteligenței spațiale își dezvoltă capacitatea de a vizualiza, de a crea imagini mentale, de a percepe corect obiectele, recunoscând relațiile dintre ele, folosind un limbaj adecvat.
Copiii care rezolvă sarcinile grupei ce reprezintă inteligență ritmico–muzicală își cultivă capacitatea de a cunoaște modele tonale ale sunetelor, a ritmurilor, creează melodii și ritmuri, crează versuri ( scurte poezioare).
Grupa de copii cu sarcina „inteligența interpersonală” își cultivă capacitățile de a relaționa, de a comunica, de a vedea lucrurile din perspectiva altora, cooperând verbal și nonverbal.
Echipa cu sarcina „inteligența intrapersonală” își dezvoltă capacitatea de autoreflexie, își evaluează corect propria gândire, relaționând corect în raport cu ceilalți.
Copiii care se substituie inteligenței naturaliste își dezvoltă capacitatea de a se inspira din mediul înconjurător pentru rezolvarea sarcinilor.
Echipele de preșcolari pot acoperi ca număr toate cele opt inteligențe, sau în funcție de scopul urmărit, de textul pe care se aplică jocul, echipele se pot reduce la rezolvarea sarcinilor pentru patru sau cinci inteligențe.
Activitatea de echipă are un rol deosebit de important în activitatea instructiv – educativă, pentru că, „exersează capacitatea de decizie și de inițiativă, dă o notă mai personală muncii, dar și o complementaritate mai mare aptitudinilor și talentelor, ceea ce asigură o participare mai vie, mai activă, susținută de foarte multe elemente de emulație, de stimulare reciprocă, de cooperare fructuoasă”. Activitatea în grup, sub forma jocului didactic, generează un comportament „contagios” de strădanie competitivă, în rezolvarea sarcinilor, facilitând obținerea soluției corecte; dezvoltă capacitățile elevului de a lucra împreună, constituind o modalitate de a-i obișnui pe copii cu munca în echipă pentru activitatea lor profesională de mai târziu.
Activitatea în echipă dezvoltă creativitatea. Pe o idee emisă de un copil se vor clădi altele create de ceilalți coechipieri, și astfel, prin efort comun, generator de idei, se ajunge la soluții originale.
Prin intermediul jocului copiii pot ajunge la descoperiri de adevăruri, își pot antrena capacitățile lor de a acționa creativ, pentru că strategiile jocului sunt în fond strategii euristice, în care se manifestă istețimea, spontaneitatea, inventivitatea, inițiativa, răbdarea, îndrăzneala, prudența etc.
În ideea de a organiza activități cu caracter ludic, în cadrul cărora preșcolarii să-și antreneze capacitățile creative, se aleg texte literare accesibile vârstei copiilor preșcolari.
Fiecare text ales are o cerință clară, precisă, o sarcină comună pentru fiecare echipă a jocului.
Metodele pe care le-am antrenat în rezolvarea sarcinilor jocului sunt dintre cele active și interactive cum ar fi: brainstorming, eseul de cinci minute, cvintetul, diagrama Wenn, întrebările de transpunere, ciorchinele, întrebările literare, cubul, diamantul. Aceste metode active aduc o modalitate nouă de abordare și stimulare a capacităților creatoare, în contextul jocului didactic.
Consider că prezența textelor literare, este de o importanță majoră, deoarece acestea le oferă copiilor cuvinte și expresii frumoase, ce le îmbogățesc vocabularul; familiarizându-i în același timp cu diferiși scriitori și poeți. Toate acestea îi ajută pe copii să aibă modele de creație și le stimulează imaginația de natură literară, încurajându-i să creeze în chip original.
Alfred Binet consideră inteligența ca pe o abilitate generală de a gândi și a rezolva probleme într-o gamă variată de soluții. Consider că prin antrenarea mai multor tipuri de inteligență (a inteligențelor multiple, după H. Gardner) în realizarea de creații literare, are loc dezvoltarea gândirii divergente a copiilor, stimularea creativității și imaginației de natură literară. Pe parcursul mai multor activități, copiii trec rând pe rând prin sarcinile tuturor grupelor, pentru ca în felul aceasta fiecare copil să își dezvolte toate tipurile de inteligență aplicate la jocuri.
Pentru a se adapta la activitatea școlară, copiii trebuie pregătiți sub toate aspectele, dar dezvoltarea capacităților de comunicare verbală constituie cea mai importantă sarcină a învățământului preșcolar. Se știe că prin joc, copilul pune în acțiune toate posibilitățile sale, traduce în fapte potențele sale intelectuale, fizice, morale, le dezvoltă, le îmbină. Jocul constituie o necesitate a organismului în dezvoltare. Pentru copil, jocul este distracție, este învățătură, este muncă, un joc prin care se educă este un mijloc eficient de a cunoaște lumea înconjurătoare. Jocul didactic este mijlocul principal prin care copiii pot rezolva o mulțime de sarcini didactice într-o activitate plăcută și antrenantă.
Între trei și șase ani copilul posedă un repertoriu bogat de simboluri lingvistice și de altă natură, fapt care îi dă posibilitatea să își construiască după preferințe lumea ce și-o dorește.
Rolul educatoarei are o importanță covârșitoare în cultivarea unei exprimări corecte, expresive, fluente și nuanțate în cadrul organizat cum este grădinița cu colectivul de copii.
De altfel, jocul adevărat de la care se așteaptă și performanțe nu poate fi decât creativ. Munca educațională presupune și creativitate în construirea unor situații în care învățarea are loc spontan, de cele mai multe ori, prin joc.
Educatoarea este cea care crează noi variante de joc, iar în multe cazuri în raport cu experiența sa crează jocuri didactice noi, jocuri care vizează aceleași obiective, dar adaptate la nivelul de dezvoltare al grupei, la condițiile materiale existente.
Gimnastica aparatului fono-articulator se realizează printr-o serie de jocuri amuzante.
Am gândit jocul “În oglindă”, joc în care unul dintre copii este “oglinda “, altul este cel care se uită în ea și face tot felul de strâmbăciuni : își umflă ambii obraji sau câte unul, succesiv, scoate limba ori o ține în diferite poziții etc. “ Oglinda “ trebuie să facă la fel, iar efortul pe care îl depune, precum și motivația de a o face sunt mult mai mari decât în contextul unor simple exerciții.
În ceea ce privește respirația corectă, se pot inventa jocuri prin care se urmărește în special expirația, care are un rol important în vorbire. Astfel, din când în când, copiii pot participa la concursuri de suflat lumânări; tot suflând ei pot rostogoli creioane, biluțe ușoare, ori pot împinge bărcuțe și obiecte mici de plastic într-un lighean cu apă.
Este important ca exercițiile de emitere, corectare și diferențiere a sunetelor vorbirii să nu se efectueze în chip mecanic, punându-se accentul pe funcționarea corectă a organelor fonoarticulatorii. Ele trebuie să aibă loc într-un context educațional mai larg, liber și amuzant, în care lucrurile să se lege logic între ele, să aibă sens. Pentru preșcolar va fi mult mai eficientă o istorioară din care el înțelege rostul sunetelor și faptul că acestea au un rol bine stabilit, decât o activitate în care este pus să repete la nesfârșit sunete izolate, silabe ori cuvinte. Un alt exercițiu pentru alcătuirea propozițiilor se poate desfășura sub forma unui joc didactic de tip „puzzle”: sferturile unei imagini sunt amestecate, copilul le găsește și formează imaginea corectă, formulând apoi pe baza acestei imagini o propoziție.
Copiilor le place să se amuze jucându-se cu vorbele, schimbând cuvintele între ele, ori sunetele și silabele din interiorul cuvântului.
Se pot organiza și desfășa cu copiii o serie de exerciții creative al căror material este cuvântul, dintre care amintesc câteva:
Formularea unor propoziții în care toate cuvintele să înceapă cu același sunet
Un astfel de exercițiu cultivă flexibilitatea și originalitatea.Exercițiul poate avea mai multe variante:
-propoziția este elaborată de un singur copil; la început se formulează propoziții simple, dar pe parcurs copiii ajung și la propoziții dezvoltate;
– în elaborarea răspunsului participă mai mulți copii, fiecare continuând propoziția.
Încurcătura poveștilor
Educatoarea “greșește” poveștile, încurcându-le sau așezând eroii în alte spații sau alte timpuri, sau modifică , răsturnând situația: Se cere copiilor să continue povestea în situația nou creată.
Exemple: Scufița Roșie nimerește printre extratereștri sau Cenușăreasa nimerește în povestea “Capra cu trei iezi”, sau Scufița Roșie este rea , iar lupul este bun.
Inițial, copiii nu acceptă modificări în poveste și îi continuă firul. Cu timpul, se obișnuiesc și sunt deosebit de creativi. Se dezvoltă, astfel, gândirea laterală.
Ce aș face dacă aș fi…?
Se cere copilului să-și amintească o poveste sau un basm cunoscut și i se sugerează să se pună în locul personajului principal din poveste. Copilul nu va reproduce identic schema basmului, ci va interveni cu modificări, în funcție de stările lui sufletești. Se cultivă astfel, capacitatea empatică.
Galaxia propozițiilor
Pornind de la o propoziție prezentată de educatoare, fiecare copil formulează o altă propoziție, legată prin înțeles de cea dată.
Fiecare copil poate să intervină ori de câte ori dorește, fără a împiedica,însă,participarea celorlalți.
Sunt acceptate și propozițiile care se bazează (dar nu le reproduc) pe cele exprimate anterior. În exercițiile următoare se poate porni de la o propoziție formulată de un copil. Exercițiul cultivă fluiditatea și originalitatea.
Poveste colectivă
Se formează grupuri de câte 5-6 copii. În fața fiecărui grup se prezintă pe un suport trei sau patru imagini, pe baza cărora grupul trebuie să creeze o povestire. Fiecare grup își alege câte un reprezentant, care reproduce în fața grupei reunite povestirea creeată. Exercițiul cultivă flexibilitatea și fluiditatea verbală. Aceste activități care se desfășoară în grup au o importanță deosebită pentru socializarea copilului.
Educarea conduitei verbale a preșcolarului constituie o premisă psiho-pedagogică a pregătirii lui pentru școală. Accentul principal trebuie să-l punem pe activitățile de comunicare pentru că acestea vor consitui premise ale unei rodnice activități de învățare în școală.
Alte jocuri didactice pentru dezvoltarea creativității,ce se pot aplica la preșcolari cu succes:
„Povești inversate”.
După ce li se citește copiilor o poveste, se modifică rolurile din text : cei buni devin cei răi și invers. Se cere construirea unei noi povești în condițiile date.
De exemplu, Scufița Roșie este rea și lupul este bun.
„Povești actualizate”
Împărăteasa din Albă-ca-Zăpada de Frații Grimm, mama vitregă a prințesei, este directoarea unei grădinițe. Albă-ca Zăpada lucrează și ea ca educatoare și începe s-o depășească pe directoare, iar copiii o iubesc mai mult pe Albă-ca-Zăpada.. Trebuie imaginată o poveste pornind de la aceste date.
Cenușăreasa nu merge cu o caleașcă la bal, ci cu o motocicletă.
„Să inventăm o poveste”
Un copil din grupă spune începutul poveștii, următorul continuuă.Fiecare copil din grupă completează povestea. Povestea trebuie terminată de acel copil care a început-o.
Alte exemple de jocuri vor fi prezentate în Anexe.
Capitolul IV Aspecte metodice
Proiectarea didactică a activităților de educarea limbajului, unde jocul didactic este preponderent
Proiectarea activității instructiv-educative / proiectarea didactică reprezintă ansamblul de procese și operații deliberative de anticipare a acesteia, de fixare mentală a pașilor ce umează a fi parcurși în realizarea instrucției și educației și a relațiilor dintre aceștia la nivel macro ( la nivel general) al procesului de învățământ și micro (la nivelul specific / intermediar – al unităților de învățare/capitolelor/temelor și operațional – al activităților didactice concrete).
Noua proiectare curriculară nu mai presupune elaborarea „programelor analitice”, în termeni de inventare ale diferitelor segmente / unități de conținut capitole, teme, subiecte punctuale, cărora le era repartizat un anumit număr de ore fix, rigid, fără o precizare clară a finalităților educaționale. Dimpotrivă, conținuturile sunt considerate mijloace prin care se vizează atingerea obiectivelor curriculare: cadru, de referință și operaționale propuse drept intermediari în procesul de formare și dezvoltare la copii a unui sistem de competențe educaționale; intelectuale/cognitive, psihomotorii, afectiv-atitudinale, de comunicare și relaționare socială, de luare a deciziilor, de asumare a riscurilor, de adoptare a unor soluții personale, a atitudinilor și comportamentelor celor care se educă. Competența este realizabilă în intervale mai lungi de timp; specificarea unei competențe presupune precizarea capacităților vizate, care se bazează, la rândul lor, pe anumite operații mentale. De multe ori, se iau ca elemente de referință procesele psihice (percepție, gândire, memorie, imaginație) și operațiile specifice fiecăruia. Astfel, obiectivele centrate pe competențe pun accentul pe formarea operațiilor propriu-zise, care asigură atingerea unor performanțe, astfel încât, competența este inferată din performanță. Avantajul major al obiectivelor axate pe competențe este că accentuează caracterul formativ al învățământului. Un posibil dezavantaj al lor ar putea fi reducerea operaționalității, ceea ce ar genera o oarecare ambiguitate și dificultăți în proiectarea, realizarea, evaluarea și reglarea activității educative. Este extrem de important ca în procesul de instruire interactivă să se vizeze nu numai dezvoltarea de competențe disciplinare, ci și de competențe transversale/ transferabile, formulate în termeni de achiziții transferabile și nu strict disciplinare. Câteva exemple de competențe transferabile/ transversale utile de format și dezvoltat la copii sunt : a învăța să stabilești ipoteze de plecare/start ; a formula un subiect de cercetare ; a formula o problematică, o situație-problemă ; a cerceta și trata informația ; a structura răspunsurile și a răspunde cu claritate și precizie la întrebările puse; a redacta un text, un referat, un produs media; a învăța să înțelegi și să evaluezi reacțiile, trăirile, opiniile, răspunsurile partenerilor de activitate; a lucra în grup și a participa la conducerea colectivă. Rezultă că între obiectivele educaționale și competențele educaționale se stabilește o relație de interdependență funcțională. O competență dezirabilă, care se dorește a fi atinsă în cadrul procesului educațional, determină apariția unor obiective educaționale. Dacă acestea sunt corect formulate, în manieră operațională, urmărite, atinse și evaluate, asigură, la sfârșitul perioadei de instruire, realizarea competenței educaționale vizate. Între competențele educaționale și obiectivele operaționale se stabilește o legătură biunivocă, ce poate fi valorificată, chiar ca element de referință în activitățile de proiectare didactică, organizare, realizare, evaluare, autoevaluare(formativă și sumativă), interevaluare și reglare a instruirii interactive.
În vederea formării și modelării cât mai eficiente a competențelor educaționale generale, specifice și derivate, este recomandabil să se realizeze un design curricular personalizat și diferențiat, pe niveluri de complexitate și dificultate, astfel încât să se asigure “diferențierea personalităților” și să se dea posibilitatea celor care se instruiesc să aleagă singuri și în cunoștință de cauză traseele propriei cunoașteri și formări, ținând cont de propriul profil de inteligență, de nevoile și așteptările lor educaționale, de interesele lor cognitive, de toate resorturile propriei lor personalități.
Complexitatea procesului de educație și instrucție în grădinița de copii precum și varietatea activităților și acțiunilor desfășurate oferă copilului o bază largă de cunoștințe pe care și le însușește în mod organizat, sistematic, gradat prin achiziția unor stategii adecvate vârstei preșcolare.
Educatoarea trebuie să stăpânească noțiunile, pentru a putea proiecta și conduce copiii în drumul primilor pași spre formarea personalității acestora. Problemele pe care le generează acțiunea de proiectare constituie obiectul a numeroase investigații și dezbateri; iar interesul manifestat de educatoare pentru proiectarea activității de instrucție și educație, este stimulat de cerința creșterii calității și eficienței pedagogice a acestei activități. În legatură cu acest fapt poate fi menționată viziunea nouă asupra organizării și desfășurării activității instructiv-educative pe care o promovează tehnologia didactică modernă vizând proiectarea, organizarea și alegerea mijloacelor, tehnicilor și formelor de desfășurare în vederea realizării conținuturilor și obiectivelor stabilite.
Activitatea instructiv-educativă din grădiniță constă în interacțiunea mai multor componente, se realizează cu participarea mai multor factori și presupune anumite condiții și resurse.
Activitatea didactică devine cu atât mai rodnică cu cât este temeinic și minuțios pregătită anticipat .
Asemănător predării altor discipline și în procesul predării activităților din grădiniță educatoarea este obligată să-și proiecteze, prin gândire și imaginație anticipative, scopul (finalitatea) și obiectivele pe care le urmărește pentru a obține din partea copiilor performanțe concret observabile și măsurabile.
Scopul îi indică educatoarei pentru ce copilul trebuie să învete ceva și direcția tuturor acțiunilor întreprinse în procesul de învățare .
Obiectivele desemnează ce se încearcă să se obțină de la copil, mai exact, ce modificare a comportamentului său se va produce prin învățarea unui anumit conținut știintific. Dacă scopul arată direcția instruirii, obiectivele exprimă rezultatul ce dorește să se obțină prin proiectarea și realizarea unei activități didactice. În funcție de nivelul de la care privim procesul educațional, distingem și obiectivele acestuia, ierarhizate de la general la particular și care ne ajută în buna organizare a activităților.
La primul nivel , cel mai general și cel mai sintetic, se situează obiectivele-cadru sau competențele generale care se stabilesc și se urmăresc prin întregul proces de învățământ pe o lungă perioadă de timp ( ciclu de școlarizare ).
La al II-lea nivel,-intermediar-se află obiectivele de referință sau competențele specifice disciplinei școlare, enunțate de obicei prin programa acelei discipline .
La al III-lea nivel,care are caracter aplicativ, se realizează operaționalizarea obiectivelor sau derivarea competențelor urmărite de către educatoare pe parcursul unui capitol din programă, a unei activități sau, uneori, chiar al unei secvențe dintr-o activitate .
După stabilirea obiectivelor operaționale pentru un întreg capitol ( care pot fi formulate odată cu întocmirea planificărilor calendaristice), educatoarea va urmări îndeplinirea obiectivelor operaționale pe fiecare activitate, până la epuizare.
Există mai multe modele abordate în proiectarea didactică:
modelul didacticist al proiectării didactice
modelul curricular al proiectării didactice
Modelul didacticist al proiectării didactice
Acesta este caracterizat la nivelul care ne interesează, și anume, din perspectiva educatoarei, prin următoarele trăsături :
Este centrat pe conținuturi și pe predarea de tip expozitiv ( expunerea, prelegerea, interogația retorică etc. )
Conținuturile sunt cele care impun și își subordonează obiectivele, metodologia și evaluarea didactică într-o logica a „învățâmântului informativ “ .
Grupa este statică . Copiii lucrează și răspund individual .
Educatoarea conduce întreaga activitate și o evaluează .
Se adresează memoriei de tip reproductiv .
Manualele sunt unice .
Copiii nu au drept de decizie.
Modelul curricular al proiectării didactice
Reforma învățământului aduce ca noutate distinctă modelul curricular al proiectării didactice care se caracterizează și se deosebește de cel didacticist prin aceea că :
Este centrat pe obiective și predare de tip interactiv ;
Obiectivele sunt cele care impun și își subordonează conținuturile, metodologia și evaluarea într-o logică a „învățământului formativ “ .
Grupa este dinamică . Copiii lucrează în echipe sau perechi .
Educatorea este facilitator, moderator și persoană redusă .
Activitatea este evaluată prin feed-back constructiv .
Se adresează memoriei de tip creativ .
Manualele sunt alternative și, deci, opționale sau la alegere .
Copiii pot decide cu privire la ruta lor de pregătire .
Modelul educațional promovat în contextul actualei reforme a învățământului, corespunde unei pedagogii active și interactive, unor practici pedagogice centrate pe elev și pe activitatea de învățare individuală sau colaborativă a acestuia. În contextul reformei educaționale care se desfășoară în țara noastră, cunoștințele, mai exact conținuturile instructiv-educative nu mai constituie elementul central al activităților de proiectare didactică la. macro și micro nivel. Noua viziune curriculară nu mai centrează acțiunea educațională pe conținuturi, ci pe formarea de competențe educaționale .
Nu este vorba numai de competențe intelectuale/cognitive, ci și de competențe psihomotorii și afectiv-atitudinale, toate aceste categorii asigurând caracterul funcțional al cunoștințelor și achizițiilor copiilor, care vor putea fi aplicate în contexte situaționale noi, chiar problematice. În contextul educațional actual, „a ști” nu mai este scop în sine, ci un intermediar care asigură premisele lui „a ști să faci”, „a ști să fii”, „a ști să conviețuiești” și „a ști să devi”. Principiul de bază în contextul educațional actual susține necesitatea situării copilului și a activității de învățare și formare a acestuia în centrul procesului educațional.
Proiectarea didactică
Etape :
Lectura personalizată a programelor școlare
În contextul noului curriculum, conceptul central al proiectării didactice este demersul didactic personalizat, iar instrumentul acestuia este unitatea de învățare. Demersul didactic personalizat exprimă dreptul educatoarei (ca și al autorului de manual) de a lua decizii asupra modalităților pe care le consideră optime în creșterea calității procesului de învățământ, respectiv răspunderea personală pentru a asigura copiilor un parcurs școlar individualizat, în funcție de condiții și cerințe concrete. Noul Curriculum național accentuează faptul că documentele de proiectare didactică sunt documente administrative care asociază într-un mod personalizat elementele programei–obiective de referință, conținuturi, activități de învățare – cu alocarea de resurse (metodologice, temporale și materiale) considerată optimă de către educator pe parcursul unui an școlar. În acest sens, programa școlară – element central în realizarea proiectării didactice – nu este privită ca „tabla de materii” a manualului sau ca un element de îngrădire pentru educator. Ea reprezintă un document reglator în sensul că stabilește obiective, adică țintele ce urmează a fi atinse prin intermediul activității didactice.
Programa se citește pe “orizontală” în succesiunea următoare:
obiectiv cadru obiective de referință conținuturi activități de învățare
În programa școlară, fiecărui obiectiv cadru îi sunt asociate obiective de referință. Atingerea obiectivelor de referință se realizează cu ajutrul conținuturilor care se regăsesc în ultima parte a programei.
Educatoarea poate opta pentru folosirea activităților de învățare recomandate prin programă sau poate propune alte activități adecvate condițiilor concrete din clasă (exemplele din programă au caracter orientativ, de sugestii, și nu implică obligativitatea utilizării numai a acestora în procesul didactic.)
2. Planificarea calendaristică
Planificarea calendaristică este un document administrativ care asociază elemente ale programei (obiective de referință și conținuturi, respectiv competențe specifice și conținuturi) cu alocarea de timp considerată optimă de către educatoare pe parcursul unui an școlar. În elaborarea planificărilor, se recomanda parcurgerea următoarelor etape:
Realizarea asocierilor dintre obiectivele de referință și conținuturi, respectiv dintre competențele specifice și conținuturi;
Împărțirea în unități de învățare;
Stabilirea succesiunii de parcurgere a unităților de învățare;
Alocarea timpului considerat necesar pentru fiecare unitate de învățare, în concordanță cu obiectivele de referință/competențele specifice și conținuturile vizate.
Planificările pot fi întocmite pornind de la următoarea rubricație:
Gradinita………….
Educatoare:
Grupa/nr. ore pe săptămână/Anul
Planificare calendaristică orientativă
3. Proiectarea unității de învățare
Unitatea de învățare este o verigă subordonată planificării semestriale, dar supraordonată proiectării unei lecții. Ea subsumează obiectivele de referință/competențele specifice, conținuturile de învățare, resursele didactice ( timp, materiale ) și evaluarea.
Proiectarea unității de învățare reprezintă detalierea procesului instructiv educativ până la unitatea de bază : lecția (activitate). Păstrând această abordare, de la obiective de referintă spre conținuturi, facem observația importantă că parcurgerea materiei nu mai este, în mod obligatoriu, lineară. Există niște pași importanți care trebuie parcurși de către educatoare pentru a obține rezultatele așteptate.
Proiectarea unității de învățare
Proiectarea unei unități de învățare poate fi întocmit pornind de la următoarea rubricație:
Unitatea de învățare…………………
Număr ore alocate…………………..
Proiectul unității de învățare
Când proiectează o activitate didactică, educatoarea trebuie să reflecteze asupra următoarelor aspecte :
această activitate asigură învățarea diferențiată a tuturor copiilor din grupa mea?
materialul pe care doresc să-l utilizez este adecvat pentru stilurile de învățare diverse ale copiilor ?
cum pot asigura adaptarea sarcinilor pentru copiii care înțeleg repede?
cum pot adapta sarcinile pentru copiii care au un ritm lent sau care vor întâmpina dificultăți de învățare?
cum pot asigura sprijin suplimentar copiilor care vor întămpina dificultăți?
metodele pe care le voi aplica asigură implicarea tuturor copiilor din grupa?
încurajez și apreciez orice progres în învățare al copiilor mei?
Procesul instructiv-educativ desfășurat în grădiniță permite fiecarei educatoare, punerea în valoare a propriei experiențe didactice, prin activități educative cu caracter integrat și cu o abordare complexă a conținuturilor.
Se impune, așadar ca procesul educațional să fie creativ, interdisciplinar, complex, să-i stimuleze pe copii.
Educatoarea, managerul întregului proces didactic, are libertatea de a alege tipul de abordare a activităților cu preșcolarii, în funcție de strategiile pe care le stăpânește.
Scenariul educatoarei îi orientează pe copii să opteze pentru diverse centre care oferă posibilitatea alegerii domeniilor de învățare și a materialelor. Varietatea acestora încurajează copiii să manifeste, să observe, să gandească, să-si exprime ideile, să interpreteze date, să faca predicții, să-și dezvolte limbajul și creativitatea.
Copiii își asumă responsabilități și roluri în mocrogrupul din care fac parte, participând la jocuri interesante, inițiate la sugestia celor din jur sau create chiar de ei.
Activitatea integrată din grădiniță ne conduce la realizarea unui scenariu bine gândit pentru o zi. Această activitate presupune o împletire de obiective care provin de la arii curriculare diferite, apelându-se la conținuturi din diferite domenii. Fiecare zi poate purta un nume astfel încât copiii să fie motivați în activitatea de învățare, fiind expuse pe înțelesul lor țintele pe care ni le dorim a fi realizate, precum și eforturile pe care trebuie să le facă ei. În cadrul activității de învățare, activitatea integrată deține succesul pentru că într-un mod plăcut (joc în special) se abordează conținuturi din diferite domenii pentru realizarea unor obiective comune. Prin această modalitate copilul se implică și învață lucrând, fără a sesiza că această activitate este „impusă”.
Această modalitate de lucru ne demonstrează că întreg programul de lucru pe o zi reprezintă un tot, un întreg cu o organizare și o structurare a conținuturilor menite să elimine despărțirea ariilor curriculare, având ca finalitate realizarea obiectivelor propuse.
Menționăm că nu există o rețetă după care să se desfășoare activitățile integrate. Aceasta depinde de educatoare. De asemenea ea va fi cea care va hotărî care activități le integrează.Toate dintr-o zi,doar cele pe domenii experiențiale,cele pe grupuri mici și una pe domenii, una pe domenii si altele din categoria jocurilor și activităților didactice alese etc.
Scenariul didactic:
– se va descrie în cuvinte simple modul de desfășurare a activității integrate pe parcursul intregii zile sau a segmentului de timp ales. Cuprinde fiecare verigă a activității ce se va desfășura : întâlnirea de dimineață, activitatile pe grupuri mici, frontale, jocurile,
tranzițiile și evaluarea zilei, într-o înlănțuire logică.
“ Lăsați copilul să vadă, să audă, să descopere, să cadă, să se ridice și să se înșele. Nu folosiți cuvinte când acțiunea, faptul însuși, sunt posibile.” (Pestalozzi)
Pornind de la acest îndemn, trebuie să-i învățăm pe copii să învingă dificultățile prin intervenții reale, posibile, să-i situăm în dialog cu mediul sau să-i facem să-și exerseze capacitatea de a opta și de a decide. Și ce alt loc mai potrivit decât grădinița putem găsi pentru îndeplinirea acestui scop nobil? Aici, departe de forfota și apăsarea cotidianului, copilul intră într-un mediu cald, protector și stimulativ, un mediu pe care îl putem asemui unei cărți cu povești în care literatura, muzica, artele plastice, natura, mișcarea, socialul sunt într-un permanent dialog între ele și, implicit, cu copilul.
Jocuri didactice cu valoare creativă și stimulativă a limbajului la preșcolari, în cadrul activităților de educare a limbajului
Fiecare copil este un miracol. Fiecare copil poate fi creator și poate rămâne creator și ca adult. Nu este ușor să te dezvolți în spiritul creativității. Orice individ trebuie să își găsească propriile căi prin care să-și valorifice optim energiile creative, însă atunci când există și ajutor pentru aceasta, „a fi creativ” devine ceva concret, creativul devine creator.
Creativitatea nu este apanajul oamenilor „dotați”, „talentați”, deși aceștia ar putea avea un potențial nativ mai mare din care să decurgă un spirit creativ mai prolific. Unul din factorii cruciali în creativitate este motivația de a te manifesta creativ ca atare, de prezența și inducerea ei depinzând realizările. Aptitudinile și deprinderile ne arată ce poate să facă un copil, pe când motivația ne arată ce va face. Mediul social al copiilor (familia, grădinița mai ales) poate produce un impact semnificativ asupra motivației lor. Practic vorbind, concentrarea asupra motivației ar putea fi mult mai utilă pentru dezvoltarea spiritului creativ decât concentrarea asupra talentului, ceea ce ne conduce la ideea că este mult mai facil să se amelioreze mediul unui copil decât să i se modifice personalitatea, tendințele native sau să i se mărească resursele de talent .
Studiată intens în ultimele decenii, fapt ușor justificabil prin prisma majorei importanțe sub raport teoretic, dar în special sub aspect practic, al nevoilor societății moderne, creativitatea reprezintă un fenomen general uman. Toți oamenii sunt creativi ca potențial, dar numai unii devin creatori, adică își convertesc latențele creative în fapt, se manifestă creativ.
În Anexe voi reda câteva jocuri de imaginație și exerciții stimulative ale creativității, pe direcția fluenței, flexibilității, originalității.
Exercițiile au avantajul de a sparge patternurile uzuale de comportament care nu corespund întotdeauna situației în care sunt aplicate, dau posibilitatea folosirii vechilor cunoștințe în forme noi, reactualizării lor mult mai rapide și adecvate, eliberează de rigiditatea mintală, de gândirea convențională, măresc dorința de a realiza noul, curiozitatea, atitudinea investigativă, oferă abilitatea de a acționa mai mult în spirit practic, de a multiplica alternativele de soluționare a unei cerințe și de a face alegeri potrivite. Prin astfel de exerciții se dezvoltă imaginația, se conferă încredere în propriile puteri și sentimentul succesului, sporesc entuziasmul și apetitul pentru noi experiențe, se redeșteaptă inițiativa și interesul pentru tot ce există în jur, se accentuează abilitatea de a rezolva probleme în viața de zi cu zi.
Aceste exerciții activează în primul rând imaginația, suscită gândirea divergentă, creativitatea.
Capitolul V Metodologia cercetării
„Nu toți educatorii pot să ajungă la calitatea de cercetător în sensul științific al termenului, dar o activitate de căutare a noi soluții pentru activitatea curentă realizează orice dascăl care se respectă”
(Rodica Mariana Niculescu)
Problema: ,,Care este rolul joculuididactic în cadrul activității de Educarea limbajului la preșcolari ?”
La acest nivel, am propus spre analiză modul în care jocul influențează conduita verbală, dezvoltarea limbajului și astfel rezultatele preșcolarilor.
Tema: Jocul didactic în activitatea de educare a limbajului la preșcolari
Dacă întrebăm copiii din jurul nostru care sunt activitățile lor preferate în mod sigur auzim: “Jocurile!”. Jocul este parte esențială a copilăriei și, totodată, este parte integrantă a activității cu copii.Dintre toate metodele și procedeele folosite în cadrul activităților educative, jocul reprezintă mijlocul cel mai eficient prin care copiii iau contact cu lumea, înțeleg evenimentele din jur și învață din ele.
Utilizarea, dezvoltarea și limbajului fac parte integrantă din acest proces. Jucându-se, copilul exersează înțelegerea prin comunicare, își dezvoltă capacitatea de discriminare, de judecată, imaginează și formulează verbal atât realul, cât și imaginarul.
Studiul de față și-a propus ca, pornind de la cunoașterea particularităților de vârstă specifice preșcolarității și ale limbajului în mod special, de la specificul jocului în general și al jocului didactic în special, să evidențieze influența jocului didactic asupra limbajului preșcolarului.
5.1. Scopul și obiectivele cercetării
Scopul cercetării
– Obținerea de informații referitoare la potențialul creativ al elevilor, la modificările care apar în activitatea instructiv-educativă, prin utilizarea jocului didactic;
– Oferirea unor modele ;
– Crearea unui mediu nou în contextul obișnuit al activităților prin aplicarea de strategii didactice active, respectând principiul unității și interdisciplinarității;
– Evidențierea importanței pe care o are utilizarea jocului didactic în stimularea și dezvoltarea limbajului
Evidențierea valențelor formativ-educative ale jocului didactic în procesul de comunicare
Obiectiv general – teoretic:
Identificarea locului și rolului jocului didactic în dezvoltarea și educarea limbajului în cadrul activităților de educare a limbajului; Evidențierea rolului jocului asupra dezvoltării limbajului preșcolarului.
Obiective practic – aplicative:
Dezvoltarea și educarea limbajului prin joc, mijloc de participare activă la procesul instructiv – educativ;
Identificarea locului și rolului jocului în dezvoltarea limbajului în cadrul activităților de educare a limbajului;
Evidențierea aportului jocului didactic în stimularea și dezvoltarea creativității preșcolarilor.
Au fost identificate două obiective specifice:
Influența jocului didactic desfășurat ca activitate de învățare asupra limbajului;
Influența jocului didactic asupra caracterului formativ al învățării la preșcolari.
5.2. Ipoteza cercetării
Ipoteza generală:
Dacă se utilizează jocul didactic în procesul instructiv-educativ ca metodă de predare – învățare – evaluare, atunci se stimulează și se dezvoltă limbajul creativ, se dezvoltă abilități creatoare ale preșcolarilor, se perfecționează limbajul și se formează deprinderi de autocontrol al propriei exprimări.
5.3. Stabilirea eșantionului
Eșantionul cercetării
În cercetarea temei s-au utilizat două grupe de copii proveniți din grupa pregătitoare de la Grădinița P.P., nr 1, Timișoara, jud Timiș, copii cu vârste de 5-6 ani.
Grupa I a cuprins 7 subiecți considerați ,,foarte buni “, cu vârste de 5-6 ani.
Grupa II a cuprins 7 subiecți considerați ,,de nivel mediu”, cu vârste de 5-6 ani.
Raportul pe sexe pentru grupa I a fost de 1,84:1 (fete:băieți)
Raportul pe sexe pentru grupa II a fost de 1,12:1 ( fete: băieți)
Metode utilizate
Metoda este definită de S. Chelcea (2001) ca fiind “ modul de cercetare, sistemul de reguli și principii de cunoaștere și transformare a realității obiective”.
Metode de colectare a datelor cercetării: metoda observației, metoda experimentului psihopedagogic, metoda biografică (ancheta biografică), metoda analizei produselor activității copiilor, metoda testelor;
Metode de cuantificare a datelor:
* numărarea rezultatelor, a răspunsurilor, a copiilor cu anumite rezultate, a categoriilor de dificultăți, interpretarea calitativă prin analize variate;
* clasificarea, ordonarea, ierarhizarea rezultatelor, a copiilor, în diferite etape ale experimentului, folosind scările de evaluare;
* compararea rezultatelor copiilor din grupa experimentală, cu cele ale copiilor din grupa de control; raportarea la sisteme de valori (standarde, etaloane);
Metode matematico-statistice de culegere și prelucrare a datelor: întocmirea tabelelor de rezultate (tabele analitice și sintetice, procente), interpretarea cantitativă a constatărilor acumulate( reprezentări grafice, calcularea unor indici ).
Alte metode
1) Metode de cunoaștere a individualității copilului :
– observația;
– analiza produselor activității;
– analiza psihologică de dezvoltare a abilităților creatoare.
2) Metode de cunoaștere a individualității copiilor în care se solicită colaborarea persoanei:
convorbirea;
testele psihologice aplicate folosite în prelucrarea informației.
3) Metode folosite în prelucrarea informației:
– metoda interpretativă;
– intercorelația psihică dintre probe;
– metoda statistică.
4) Metode și tehnici de organizare a informației:
– tabele.
Procedura utilizată
Am elaborat teste de educare a limbajului, cercetarea cuprinzând 6 probe, din care 5 aplicate individual, iar una dintre probe aplicată colectiv .
Conținutul probelor a cuprins noțiuni din programa preșcolară de la educarea limbajului, care au fost date spre rezolvare subiecților.
Probele aplicate au pornit de la un nivel redus de dificultate până la un grad ridicat de dificultate.
Cercetarea a cuprins trei etape distincte:
Etapa constatativă – (pretest)- au fost recoltate datele de start, pe bază de observații, probe de control, teste, conturându-se nivelul de cunoștințe și deprinderi, existent în momentul inițierii experimentului, în grupa experimentală și de control.
Etapa experimentală –etapa fundamentală, cu caracter instructiv/ formativ, în care a fost introdusă variabila independentă/modalitatea nouă de lucru (conținut, metode, tehnici, forme de organizare), numai la grupa experimentală.
Etapa finală – o etapă de control, în care au fost evaluate rezultatele: datele finale au fost raportate la datele de start, pentru a testa relevanța diferențelor obținute, urmărindu-se în paralel evoluția grupei de control, pentru a se constata dacă rezultatele obținute în grupa experimentală sunt similare, semnificativ superioare/inferioare.
Atât probele inițiale cât și cele finale au fost aplicate la ambele grupe.
Proba nr. 1 – Jocul silabelor
Subiectul trebuie să găsească cât mai multe exemple de cuvinte care au în alcătuirea lor silabele date.
numește cât mai multe cuvinte care cuprind silaba ma la începutul lor;
numește cât mai multe cuvinte care cuprind silaba re la sfârșitul lor lor;
numește cât mai multe cuvinte care cuprind silaba ca în interiorul lor;
Prin intermediul acestei probe am urmărit nivelul de dezvoltare a limbajului al preșcolarilor testați.
Timp de lucru:10 minute
Proba nr. 2 – Litera buclucașă
Subiectul trebuie să alcătuiască enunțuri a căror cuvinte să aibă ca literă de pornire litera dată.
alcătuiește o propoziție în care toate cuvintele încep cu litera A;
alcătuiește o propoziție în care toate cuvintele să înceapă cu litera M;
alcătuiește o propoziție în care toate cuvintele să înceapă cu litera T.
Și prin această probă s-a urmărit nivelul de dezvoltare a limbajului a preșcolarilor testați.
Timp de lucru: 10 minute
Proba nr. 3 – Jocul culorilor
Subiectul trebuie să completeze oral enunțurile date cu ceea ce simte, cu ceea ce îi dictează starea de moment.
Roșu îmi amintește de……..;
Verde îmi amintește de…….;
Galben îmi amintește de…..;
Albastru îmi amintește de…;
Oranj îmi amintește de……..;
Alb îmi amintește de………..;
Această probă a urmărit în special originalitatea limbajului.
Timp de lucru: 6 minute
Proba nr. 4 – Ceva ce nu s-a mai întâmplat
Subiectul trebuie să creeze o scurtă întâmplare despre ființa sau lucrul numit, creație care să cuprindă ceva ce nu s-a mai întâmplat și nici nu se poate întâmpla în viața reală.
– spune în câteva enunțuri ceva ce nu s-a mai întâmplat despre urs;
– spune în câteva enunțuri ceva ce nu s-a mai întâmplat despre creion;
– spune în câteva enunțuri ceva ce nu s-a mai întâmplat despre fulgul de zăpadă.
Această probă urmărește caracteristicile creativității, în special originalitatea, dar și fluiditatea în exprimare.
Timp de lucru: 15 minute
Proba nr.5 –Un vis într-o noapte înstelată
Subiectul va primi o coală cu un desen simbolic care semnifică visul unui copil într-o noapte înstelată. El va trebui să creeze în câteva propoziții „o povestioară” prin care să redea un posibil vis, pe care l-ar putea avea chiar și el sau pe care l-a avut, urmărind și detaliile din desen.
Această probă urmărește originalitatea, flexibilitatea și fluiditatea în gândire, dar și exprimarea corectă și bogăția limbajului.
Timp de lucru: 15 minute
Proba nr. 6 – Săculețul fermecat
Această probă este una colectivă și se desfășoară oral. Este un joc recreativ și creativ în același timp care are ca scop urmărirea capacității de creare a unei părți dintr-o poveste care să aibă legătură cu cealaltă parte spusă . Dintr-un săculeț se vor extrage diverse lucruri (pieptene, păpușă, floare, minge, foarfecă, creion, rochiță, pălărie, cățel, oglindă, telefon, iepuraș, carte, căsuță, coș ).
În calitate de conducător al jocului voi începe povestea cu obiectul extras de mine.
Copiii sunt așezați în semicerc și țin în mână obiectul extras. Următorul copil, din dreapta mea va continua povestea începută de mine, urmărind șirul poveștii și introducând ca nou personaj obiectul extras din săculeț care va avea de îndeplinit o sarcină sau pur și simplu este introdus în poveste cu o nouă acțiune. După ce va termina ce are de spus despre personajul său, copilul din dreapta va prelua ștafeta.
Proba este una plăcută de copii, care le dezvoltă capacitatea de exprimare, care urmărește originalitatea lor, dar care în același timp le restrânge sfera de imaginație la ceea ce copilul din stânga a povestit.
Timp de lucru: 25-20 minute
5.5. Analiza și interpretarea rezultatelor
La proba nr.1 răspunsurile obținute reies din următorul tabel:
Analizând psihopedagogic răspunsurile date de subiecți la proba nr. 1 se poate observa că peșcolarii ,,foarte buni” dispun de fluiditate verbală, dar și de flexibilitate și originalitate în gândire și limbaj. Și unii copii din a II-a grupă au dat dovadă de originalitate. Cea mai mare parte a exemplificat însă, în majoritatea cazurilor, cu acele cuvinte însușite atunci când au lucrat intens cu silabele (mama, masă, macara, care, sare, pere, rare). S-au primit răspunsuri bune, în special, la primele două cerințe, ultima, presupunând un efort mai mare, a totalizat un număr mai scăzut de răspunsuri în special din partea subiecților din a II-a grupă, dar și din partea a 2 subiecți din I grupă. Se poate observa că nu neaparat copiii care dispun de fluiditate a gândirii, dispun și de flexibilitate și originalitate a limbajului.
La proba nr.2 răspunsurile obținute se regăsesc în următorul tabel:
În ceea ce privește răspunsurile date la cea de-a doua probă, se poate observa că pentru primele două exerciții propuse s-au descurcat mai bine chiar și subiecții din a II-a grupă, dând dovadă de fluiditate în exprimare, de flexibilitate verbală și chiar originalitate.
La ultimul exercițiu propus răspunsurile au fost mai puține, putând chiar observa că subiecți din a II-a grupă au refuzat să se mai gândească la exemple cu toate că timpul nu expirase, dată fiind dificultatea de a găsi cuvinte uzuale care să se lege prin înțeles cu litera T.
Mai puține exemple s-au regăsit la acest exercițiu și la preșcolarii din grupa I, doi dintre copii limitându-se la un singur exemplu. Exemplele sunt cele simple. în general cele date de către educatoare. ( Mama mănâncă mere.; Mara mănâncă mure.;Ana are alune.) .Se poate observa și faptul că propozițiile au în general trei cuvinte, puține fiind acelea care depășesc acest număr (Aurel ajunge acum acasă.; Martin mănâncă mere mereu miercuri.;Tractorul tatei turuie tare.).
Pentru proba nr.3 se pot urmări în tabelul următor răspunsurile obținute:
În urma analizării rezultatelor la această probă, se poate observa că o parte dintre subiecți s-au limitat să dea un singur răspuns pentru fiecare exercițiu propus. Prea puțini sunt cei care au dat mai multe răspunsuri și răspunsuri originale. Unele dintre ele se limitează la enumerarea unor obiecte sau lucruri de culoarea dată în cerință și nu de exemplificarea a ceea ce le amintește acea culoare (sânge, mere, inimă / roșu; iarbă copac, frunză / verde; apă, cer, nor, ochi / albastru; soare, floare, stea / galben; portocală, floare, cariocă / orange; lapte, zăpadă / alb). Răspunsurile mai multe și originale sunt cele care se regăsesc la exercițiile cu culorile verde, albastru, roșu (un copil spunea că roșu îi amintește de mama, că verde îi amintește de primăvară, galben de zâmbet, alb de spitale – ceea ce putem observa este că a asociat culoarea cu semnificația ei și în același timp cu persoane sau simboluri specifice).
În general, la această probă, au dat dovadă de fluiditate și flexibilitate verbală majoritatea subiecților însă puțini au fost cei care au dovedit originalitate în gândire.
Pentru proba nr.4
Acest exercițiu – joc a fost propus pentru evidențierea originalității în principal, dar și pentru a se observa prezența fluidității și flexibilității. Se poate observa că și dintre copiii din cea de-a II grupă au dat dovadă de originalitate în creația proprie. Unul dintre acești copii arăta că, fulgul de zăpadă a crescut mare cât o casă și i-a adăpostit în el pe toți copiii fără adăpost și, fiindcă fulgul era fermecat, li se îndeplineau copiilor trei dorințe”.După cum s-a putut observa în urma analizării probelor, A.V. din prima grupă este un copil ,,foarte bun “ dar nu dă dovadă de creativitate, de originalitate, dovedindu-se un copil sârguincios, conștiincios (,,Fulgul de zăpadă a căzut pe pământ și un copil a venit și l-a luat în palmă,dar nu s-a topit și împreună cu alți fulgi a format un om de zăpadă “).
În textele create s-a putut observa cum copiii au apelat la diverse informații din poveștile cunoscute sau chiar au păstrat personajele, dar au modificat acțiunea cu una originală și, după părerea lor, imposibilă (,,Ursul care era cu coada la prins de pește a stat și după câteva ore a tras și a prins o mulțime de pește care i-a ajuns toată iarna și, drept răsplată i-a dat și vulpii câțiva. “)
Pentru proba nr. 5
La această probă subiecții au avut de redat, pe baza unui desen semnificativ, un vis într-o noapte înstelată. Unii dintre ei, s-au gândit să redea un vis avut de ei într-o noapte. O mică parte s-a gândit să creeze un text nou, original, îmbinând imaginația cu creativitatea și folosindu-se de imagine. Analizând cele povestite de copii, am constatat că unii dau dovadă de flexibilitate și de originalitate deoarece subiecții își imaginează lucruri ireale, specifice visului, ieșite din comun. M.C. povestește că ,,urcând scara am ajuns pe un alt tărâm, întunecat și înfiorător. Când am privit coșul din mâna mea, toate stelele de pe bolta cerească se ascunseseră în el de frică. Dintr-un castel îndepărtat se vedeau lumini care se stingeau și se aprindeau. De la geam am putut vedea cum o zână era legată de un scaun împărătesc.”
Pentru foarte mulți, această probă a fost un prilej de a introduce în povestirile lor personaje din poveștile cunoscute. Unii au schimbat activitatea lor din poveste, alții au păstrat o parte din conținut. Am putut observa cu mirare că un preșcolar din grupa a II-a, pe parcursul acestor probe, chiar dacă nu a dovedit fluiditate și flexibilitate în exprimare, a dat însă dovadă de creativitate și originalitate în rezolvarea problemelor ivite în „vis” .
Pentru proba nr.6
Această probă a fost una care s-a desfășurat colectiv și oral. Subiecții au fost încântați de acest joc și i-a impresionat elementul surpriză. Pe parcursul desfășurării probei am putut observa următoarele:
Pe parcursul creării poveștii am putut observa că subiecții au încercat să fie originali, personajul propriu prinzând viață, dar le-a fost mai greu să facă legătura cu cele spuse de colegul din stânga, necesitând ajutor la partea de început. Subiecții din prima grupă au dat dovadă de originalitate, de fluiditate în exprimare, dar și de flexibilitate verbală. Mai puțini au fost cei la care s-a putut observa și flexibilitate semantică.
Comparând această probă cu celelalte, se poate observa că subiecții s-au descurcat mai bine la aceasta, au dat dovadă de mai multă seriozitate în rezolvarea sarcinii, s-au străduit mai mult la partea de exprimare și originalitate, vrând parcă să demonstreze capacitățile lor de „povestitor-creator”.
Probele de mai sus au fost administrate în etapa inițială, ca test inițial, înainte de utilizarea jocului didactic.
Etapele desfășurării cercetării
I. Etapa inițială cu caracter constatativ (Pretest)
-se aplică teste inițiale
II. Etapa propriu-zisă cu valoare formativă
-se organizează și desfășoară jocuri didactice
-se aplică un test formativ
III. Etapa finală cu caracter comparativ (Posttest)
-se aplică teste de evaluare finală
Evaluarea rezultatelor prin procente la testarea inițială – PRETEST
Testarea fluidității gândirii și limbajului verbal
58 % 42 %
Testarea flexibilității verbale și semantice
57 % 43 %
Testarea originalității
32 % 68 %
Evaluarea rezultatelor prin procente la testarea finală – POSTTEST
În etapa finală cu caracter comparativ, am aplicat aceleași probe administrate în etapa pretestestării, iar rezultatele obținute au fost îmbunătățite datorită utilizării jocului didactic.
Din histogramele comparative rezultă că utilizarea jocului didactic stimulează creativitatea și dezvolta limbajul.
Testarea fluidității
Testarea flexibilității
Testarea originalității
5.6. Rezultate obținute – concluzii
Dacă am face o analiză factorială a interpretărilor verbale, atât din probele individuale, cât și din cea colectivă, se pot identifica unii factori direct legați de capacitatea creatoare a subiecților. Această capacitate este greu de definit din cauza complexității sale.
Autoexprimarea cognitivă verbală și grafică originală, ne argumentează existența realelor posibilități de creativitate și inventivitate de care dispun preșcolarii, mai ales atunci când totul se desfășoară sub forma unui joc, activitate recreativă iubită de copii, care îi conduce în lumea cunoașterii fără a depune un efort mare și fără să conștientizeze că, de fapt, ei învață.
Intenția mea a fost de a surprinde câteva caracteristici, cu precădere cele semnificative pentru educarea limbajului la preșcolari, prin utilizarea jocului ca metodă , în cadrul activităților de educare a limbajului, cu scopul de a fi cunoscute de către educatoare și cultivate în practica preșcolară.
Ipoteza propusă de mine – dacă se utilizează jocul didactic în procesul instructiv-educativ ca metodă de predare – învățare – evaluare, atunci se stimulează și se dezvoltă limbajul creativ, se dezvoltă abilități creatoare ale preșcolarilor, se perfecționează limbajul și se formează deprinderi de autocontrol al propriei exprimări – a creat o stare de relaxare în rândul subiecților, fiind ei înșiși, o atmosferă permisivă, în vederea dezvoltării abilităților creatoare, a încercărilor originale de rezolvare a problemelor propuse în probele aplicate, cu soluții variate, toate generând cunoașterea trăsăturilor de personalitate înnăscute ale subiecților.
Psihologia ne demonstrează că însuși copilul este participant activ la propria formare și trebuie direcționat pe calea cea bună, cu mijloace atractive, care să-i atragă atenția.
Și ce poate fi mai atractiv de copil decât jocul? Am putut constata cu câtă ușurință se manifestă un copil în cadrul unui joc. El consideră că se joacă, este lipsit de griji, de reguli, de teme, este liber. Dar în același timp respectă niște reguli, are de rezolvat niște sarcini care le face cu plăcere pentru că se joacă.
Rezultatele cele mai bune le-am obținut atunci când o activitate a fost proiectată sub forma unui joc. Imediat randamentul a fost unul satisfăcător și obiectivele propuse au fost atinse.
E normal că nu întotdeauna ne putem permite să apelăm la joc, dar tocmai din acest motiv am dorit ca în acest proiect de cercetare psihopedagogică să dezbat această temă deoarece în cadrul activităților de educare a limbajului există și alte exerciții de dezvoltare a limbajului, dar nu stimulează atât de intens aptitudinile creatoare ca și jocul didactic.
Prin probele propuse în această cercetare, copiii au creat scurte povestioare, dar ei cred că s-au jucat, au dat frâu liber imaginației și exprimării. Copiii din grupa cu un nivel mediu de cunoștințe s-au descurcat mai bine ca la orice activitate, dovedind la ultima probă dorința de afirmare și străduindu-se să apeleze la toate cunoștințele lui pentru a soluționa problema.
Cunoașterea cât mai completă a copilului, a capacității lui generale de dezvoltare, greutăților pe care le întâmpină în însușirea cunoștințelor și formarea abilităților, precum și organizarea de activități diferențiate, bazate pe specificul vârstei, și independente sunt sarcini de care cadrele didactice, ca și formatori, care contribuie la formarea unei personalități, trebuie să țină seama în activitatea lor.
Anatole France afirma: ,,Dibăcia învățătorului nu este decât aceea de a trezi curiozitatea minților tinere, ca să le potolească apoi această curiozitate, pe care numai ființele fericite o au vie și sănătoasă. Cunoștințele vârâte cu de-a sila în minte, o astupă și o înăbușă. Ca să mistui știința trebuie s-o fi înghițit cu poftă.”
Capitolul VI Concluzii și propuneri
Jocul pare cea mai simplă abordare a reeducării creativității. Când ne jucăm suntem dezinhibați, relaxați, adică avem exact starea necesară activării creativității. Jocul se poate organiza cu succes în învățământul preprimar .
Jocurile sunt numeroase și încorporate în activitatea didactică imprimă acesteia un caracter mai viu, mai atrăgător, aducând varietate și o stare de bună dispoziție. Prin joc se motivează participarea activă a copiilor la activitate ( mișcarea, competitia, întrecerea, surpriza). Ca să poată realiza efectele multiple ale jocului didactic, educatoarea trebuie să aleagă jocurile didactice potrivit obiectivelor urmărite, particularitățile grupei, activității; să imprime un ritm jocului; să mențină atmosfera; să evite momentele de monotonie; să stimuleze inițiativa și inventivitatea; să urmărească comportamentul copiilor; să dezvolte spiritul de observație.
Jocul stimulează și modelează procesul afectiv – motivațional .
Dezvoltarea gândirii creatoare și a educării limbajului verbal prin intermediul jocului impune o pregatire foarte serioasă. Improvizația bazată pe inspirația de moment, în materie de joc, este la fel de dăunătoare ca și un experiment de laborator făcut la întâmplare. O influență deosebită o are numai jocul organizat, pe care dascălul îl urmărește atent, uneori participând în mod direct, intervenind atunci când e nevoie .
Observând efectul pozitiv asupra motivației de învățare, jocul didactic poate fi folosit cu succes în cadrul procesului instructiv – educativ. Procesul de învățământ trebuie să devină o resposabilitate asumată în mod conștient și cu plăcere .
Creativitatea se învață de când începi să o descoperi și apoi toată viața. Când ai descoperit-o îi simți gustul și ai nevoie de ea ca de aer. Copilul care are un comportament creativ se implică activ în procesul de învățare, are o atitudine activă în fața dificultăților, atitudine pozitivă față de un risc rezonabil, interese dezvoltate, gândește critic, are spirit de observație dezvoltat, descoperă soluții personale la diferite probleme, are gândire divergentă, imaginativă, elaborează produse intelectuale și materiale originale.
Jocul didactic stimulează și antrenează imaginația, gândirea creatoare, reprezentările, memoria, precum și unele trăsături pozitive de voință și caracter.
Prin joc elevii valorifică cunoștințele și deprinderile însușite, își manifestă spontan calitățile comportamentale, stimulând atitudinea pozitivă față de muncă, relații colegiale în colectiv. Jocurile influențează pozitiv volumul și calitatea cunoștințelor copiilor, formarea și consolidarea deprinderilor de soluționare corectă și rapidă, perspicacitatea și potențialul lor creativ.
Jocurile didactice desfășurate într-un climat educațional cu largi deschideri la nou pot prefigura metode de stimulare a creativității.
Prin jocul didactic activitatea didactică se pliază pe trebuințele copilului.
În urma experimentului desfășurat s-au desprins concluzia că deși posibilitățile intelectuale ale grupei a II – a au fost mai reduse decât ale primei grupe, elementul care a dus la rezultate mai bune a fost jocul didactic.
Obiectivele cercetării au fost realizate.
Ipoteza conform căreia dacă jocul didactic este integrat și utilizat preponderent în toate tipurile de activități de educare a limbajului (activități comune, alese, pe arii de interes și recreative), atât ca formă de activitate, cât și ca metodă de predare-învățare-evaluare, capacitățile de comunicare ale preșcolarilor mari se dezvoltă într-un ritm mai rapid, cu o motivație sporită, asigurând îmbunătățirea rezultatelor preșcolarilor, a fost pe deplin confirmată.
La grupa a doua, limbajul copiilor a înregistrat modificări cantitative și calitative însemnate, atât în ceea ce privește latura instructivă, cât și cea formativă.
Propuneri
În urma cercetării, propun utilizarea jocului didactic în activitățile curriculare și extracurriculare; acestea au efecte benefice asupra dezvoltării limbajului.
De asemenea, recomand utilizarea jocului didactic în activitățile instructiv-educative deoarece acestea îmbogățesc și nuanțează vocabularul, stimulează interesul pentru „lectură după imagini”, contribuie la formarea deprinderilor de a vorbi corect, conștient și expresiv, formând totodată un stil de muncă personal, original.
Jocului didactic i se atribuie meritul de a crea un ambient bazat pe prietenie, încurajare, susținere reciprocă, de a dezvolta gustul estetic, de a accepta copilul ca partener al dascălului în activitățile didactice, ținându-se seama de opiniile și punctele de vedere ale acestuia.
„Cine nu știe să se joace cu copii și este destul de nepriceput ca să creadă că acest amuzament este mai prejos de demnitatea sa, nu trebuie să se facă educator“
(C.G. Salzmann)
Anexe
Jocuri didcatice utilizate în scopul dezvoltării și stimulării limbajului creativ, a imaginației creatoare la preșcolar și școlarul mic
1. „Spune mai multe cuvinte despre….”
Metode și procedee: conversația, explicația
Prin acest joc se urmărește spontaneitatea construcțiilor verbale. Jocul creează o atmosferă permisivă, încurajându-i pe cei care au o gândire mai lentă, atrăgându-i în procesul muncii intelectuale și pe cei mai pasivi.
2. „Cuvântul interzis”
Scop: dezvoltarea vocabularului copiilor, a imaginației creatoare
Metode și procedee: conversația, explicația, exercițiul
Desfășurarea jocului: pre;colarul trebuie să răspundă la întrebări fără să folosească un cuvânt care s-a stabilit că este interzis; de exemplu, „iarna” este cuvântul interzis.
La întrebarea: „Despre ce anotimp vorbesc versurile?”
„ Ninge liniștit afară, / Timpul e de săniuș …”
Copiii pot răspunde: „despre anotimpul în care pământul este îmbrăcat în haină albă de nea, în care împodobim bradul de Crăciun, plecăm cu Sorcova și Plugușorul etc.” sau „despre anotimpul alb, geros etc.”
Jocul solicită atenția voluntară a copiilor, dar și imaginația lor creatoare, iar caracterul său competitiv produce trăiri afective deosebite elevilor.
3. „Jocul diminutivelor”: „Cuvântului îi pun o coadă, / Un adaos mititel, / Și pe dată, tot cuvântul, / Se transformă-n…. cuvințel.”
Exemplu: oglindă- oglinjoară; cântec – cântecel; casă – căsuță
4. „Litera se schimbă”
toc lac pană casă
loc lan cană cată
joc las rană cară
coc lat vană cadă
foc laț lână cană
5. „Scara cuvintelor”
da re mi
dar ren mir
dare reni mire
6. „Potrivește însușirile!”
cocoș șireată
vulpe viclean
lup pintenat
7. „A (al) cui este?”
Copiii lucrează pe grupe. Au pe masă mai multe figurine cărora le lipsesc anumite părți. Conducătorul jocului prezintă o parte care lipsește; de exemplu, o „ureche”. La nivelul grupei, se scrie propoziția: exemplu, „Urechea este a ursulețului?”
Jocul dezvoltă spiritul de observație, capacitatea de analiză și asociere, consolidând și sistematizând cunoștințele copiilor despre părțile componente ale plantelor și animalelor, formează capacități de exprimare orală și scrisă..
8. „Eu spun una, tu spui multe!”
Jocul este folosit pentru formarea corectă a pluralului substantivelor. Este un exercițiu eficient pentru pronunțarea articulată a substantivelor, fie la singular, fie la plural.
Exemplu: masă-mese; ceas-ceasuri ; carte-cărți; bancă-bănci.
9. „Cine face ?”
Jocul se folosește pentru realizarea acordului corect dintre subiect și predicat.
Pe baza unor fișe, pe care sunt scrise subiecte și predicate, elevii trebuie să formuleze propoziții, alegând pentru fiecare subiect predicatul corespunzător.
Exemplu: Școlarul – citesc elevii – au modelat
– alerga – merge
– scrie – cântă
10. „Roata timpului”
Acest joc se poate organiza pentru folosirea corectă a verbului la timpul trecut, prezent și viitor.
Pe un disc asemănător cu cadranul unui ceas, se trec inițialele fiecărui copil. În mijloc se fixează un ac îndreptat în sus. Învârtind discul, acul se oprește în dreptul numelui unui copil care trebuie să răspundă la următoarea întrebare: „Roata morii se-nvârtește / Fiecare se gândește / Și va spune fiecare / Acum ce este el oare? (prezent) / Ce va fi când va fi mare?” (viitor)
Pentru forma de trecut a verbului „a fi” folosim versurile: „Mai micuț când eu eram / Pe acasă ce făceam?”
Versurile jocului trezesc trăiri afective elevilor și exersează actul vorbirii.
11. „Ce știi despre mine?”
Regula jocului interzice folosirea numelor proprii. Cel care adresează întrebarea solicită un răspuns în care să i se arate o însușire folosind pronumele personal. Exemplu: „Eu știu că tu ești un băiat isteț”.
Cel care a răspuns va adresa și el întrebarea și jocul continuă. Este schimbat cel care întreabă numai dacă elevul care răspunde a dat răspunsul corect.
Jocul se poate organiza la nivel frontal, dar și în perechi sau pe echipe. Oferă posibilitatea ca elevii să formuleze întrebări și răspunsuri, să-și dezvolte exprimarea orală, gustul pentru citit, gândirea, spiritul de observație, educarea spiritului de echipă, de subordonare a intereselor personale celor de grup din care elevul face parte.
12. „Schimbă litera ! Schimbă silaba !”
Scopul jocului: Activizarea și îmbogățirea vocabularului, dezvoltarea capacității de selectare, dezvoltarea mobilității gândirii și a expresivității limbajului.
Sarcina didactică:
Formarea unor cuvinte noi, prin schimbarea primei sau ultimei litere / silabe .
Forma de organizare: frontal, individual sau pe grupe.
a) Cuvinte formate din una – două silabe, prin schimbarea primei sau ultimei litere / silabe :
toc pai cor lac cal sac
loc rai dor lan cap sar
foc vai lor laș caș sap
soc tai nor lat cad sat
joc nai vor las car sau
me- re pa- nă co- pac pa- ră
pe- re ca- nă co- coș pa- nă
ta- re va- nă co- leg pa- ce
ma- re ra- nă co- vor pa- chet
mu- re bla- nă co- lac pa- har
b) Cuvinte formate din trei silabe, prin menținerea primei silabe :
vi- te- ză pă- re- re mă- su- ță co- pă- cel
vi- ne- te pă- ca- te mă- tu- ră co- pi- laș
vi- o- let pă- că- lit mă- tu- șă co- di- ță
vi- oa- ră pă- ta- tă mă- su- ră co- lo- rat
c) Cuvinte formate din două- trei silabe, cu menținerea ultimei silabe:
ma- re ra- nă cu- min- te ce- nu- șă
ta- re va- nă pă- rin- te pă- pu- șă
mi- re vi- nă pe- re- te mă- tu- șă
za- re fi- nă ca- ie- te mă- nu- șă
ca- re li- nă pa- che- te că- tu- șă
d) Cuvinte formate din trei silabe, prin menținerea silabei din mijloc:
su- pă- rat na- tu- ră pă- re- re
a- pă- rat mă- tu- ră du- re- re
cum- pă- rat să- tu- lă cu- re- le
a- pă- sat pă- tu- ră si- re- nă
de- pă- nat cen- tu- ră pu- re- ce
13. Jocul literelor
Sarcina didactică : Găsirea unor cuvinte, ținând cont de numărul de litere din care sunt formate, precum și de definițiile date.
Forma de organizare: frontal; pe rânduri de bănci; pe grupe.
Completați cuvintele cu atâtea litere câte puncte sunt, ținând seama și de explicațiile din paranteze:
a . . ( de băut ) i . . ( din nou )
b . . ( luminează ) l . . ( regele animalelor )
c . . ( animal ) m . . ( bătrân )
d . . ( cadou ) r . . ( paradis )
E . . ( nume de fată ) ș . . ( jocul minții )
f . . ( dă căldură ) t . . ( nu vorbesc )
g . . ( cenușiu ) u . . ( hibernează )
h . . . ( joc popular ) v . . ( are viață )
14. „Lanțul cuvintelor”
Un copil spune un cuvânt. Următorul trebuie să spună un cuvânt care să înceapă cu ultima literă a cuvântului scris anterior. Jocul continuă la fel.
casa → atent → teatru → ureche → elicopter → roi → inel → lac
Primul cuvânt poate fi spus de educatoaretoare.
Se poate pune condiția ca ultima literă a cuvintelor să nu se repete.
Forma de organizare: Întrecere între rândurile de bănci ( ștafetă ), sub forma unui joc mut.
15. „Ce sunt eu ?” ( activitate pe grupe )
Se folosesc loto-urile de cuvinte ( jetoane cu imagini desenate, jetoane pe care sunt scrise cuvinte ce denumesc obiectele / ființele din imagini și încă 2- 3 cuvinte ce nu au legătură cu acestea ).
Cerințe ce pot fi formulate :
1. a) Scoateți din plicuri jetoanele, observați cu atenție imaginile și citiți cuvintele.
b) Așezați fiecare cuvânt sub desenul potrivit.
Atenție!
Fiecare membru al grupului trebuie să așeze cel puțin un cuvânt.
2. Formulați oral / în scris câte o propoziție despre una dintre imagini.
Atenție!
Fiecare membru al grupului își alege o imagine și va alcătui o propoziție.
3. Formulați fiecare, oral / în scris, o propoziție despre una dintre imagini.
16. „Găsește-mi locul !” ( activitate pe grupe )
Materiale didactice: jetoane pe care sunt scrise cuvinte, coală de hârtie, lipici.
Sarcini de lucru:
1. Citiți cu atenție cuvintele de pe jetoane!
2. Lipiți fiecare jeton în coloana potrivită.
Atenție!
Fiecare membru al grupei își va alege coloana pe care o va completa.
3. Fiecare membru al grupei va alcătui o propoziție cu un cuvânt din coloana pe care a completat-o.
17. „Două cuvinte într-unul singur”
Modul de organizare: Activitate pe grupe
Material didactic: plicuri cu cuvinte decupate, foaie de hârtie.
Sarcini de lucru:
a) Tăiați cu o linie oblică fiecare cuvânt, astfel încât să obțineți două cuvinte.
b) Fiecare membru al grupei va alcătui câte o propoziție cu fiecare din cele două cuvinte noi obținute și o va scrie , sub supravegherea colegilor pe coala de hârtie.
Câștigă grupa care a rezolvat corect sarcinile de lucru, în timpul stabilit.
Exemple de cuvinte: gustos (gust, os); Anton; albastru; capac; ciocan; cioban; furtuna; mustață; cuvântare; cașcaval; carton; Dorin; mărunt; norocos; lansare; lacrimă; gândac; mareșal; parfum; paiață; untură; apărare; cartuș; maieu; nasture; parcare etc.
18. „Cuvinte prietene”- la grupa pregătitoare
Li se cere copiilor să unească cu ajutorul săgeților cuvintele cu sens asemănător.
elev țară steag prieten fecior zăpadă
amic băiat patrie școlar drapel omăt
19. „Cuvinte certate”
Li se cere elevilor să unească cu ajutorul săgeților cuvintele cu sens opus.
înalt frumos curat umed adevărat
murdar fals uscat scund urât
20. „Să alintăm cuvintele”
Varianta I
Jocul se poate desfășura oral, sub forma unui concurs, între rândurile de bănci.
Varianta a II- a
Jocul se desfășoară în scris, sub forma unui concurs, între rândurile de bănci.
Exemplu:
Completați propozițiile cu cuvinte alintate:
______________ mănâncă găini.
______________ prinde șoareci.
Cloșca are șapte ____________
______________ zumzăie din floare în floare.
______________ își repară cuibul.
În ghiveci am plantat o _____________.
21. „Care-i legătura?”
În fiecare dreptunghi trebuie să fie câte două perechi de cuvinte. Elevii vor căuta legătura care există între cuvintele din prima pereche, apoi, folosind aceeași idee vor găsi cuvântul care lipsește în cea de- a doua pereche.
c
22. „Citește – potrivește”
Forma de organizare: Jocul poate fi o competiție antrenantă între rândurile de bănci, elevii venind pe rând la tablă și completând cu creta colorată / carioca, silaba/ cuvântul care lipsește.
Se scriu pe tablă/ pe coli de hârtie, cuvinte/ propoziții incomplete, punând în locul silabelor sau cuvintelor lipsă câte o liniuță.
Exemple:
a) ____ – re – te ____ – du – re
gă – ____ – nă șer – ____ – țel
plă – _____ – tă sar – ma – ____
Do – _____ – na Io – ni – ____
b) Ursul mănâncă ______________ .
Vara este cel mai __________________ anotimp .
____________ este o elevă silitoare .
Cuvintele sunt formate din ________________ .
Noi locuim în _____________ Petrila .
___________ noastră se numește România .
Îmi place să _______________ .
_______________ este un animal domestic .
23. „Cuvintele s-au amestecat.Ordonează-le!”
Forme de organizare: individual; frontal; pe grupe/ pe rânduri de bănci, sub forma unui concurs.
Material didactic: jetoane cu cuvintele unor propoziții ( pot fi confecționate din hârtie colorată și pot avea diverse forme )
Sarcini de lucru:
a) Citiți cu atenție cuvintele .
b) Ordonați cuvintele astfel încât să obțineți o propoziție.
Exemple:
Propoziția obținută este :
________________________________________________________________
24. „Propoziția bolnavă”
Propoziția este bolnavă.Vindecați-o! Citiți cu atenție cuvintele, iar apoi numerotați ordinea acestora în propoziție:
cântă la păsărelele geam voioase
Propoziția obținută este :
______________________________________________________________
25. „Trenulețul cuvintelor”
Se confecționează din coli colorate-locomotiva și vagoanele unui trenuleț. Se vor lipi pe acestea fâșii de hârtie pe care sunt scrise cuvintele unei propoziții ( întotdeauna primul cuvânt al propoziției se lipește pe locomotivă ). Se arată elevilor câte o parte a trenulețului, iar cel care citește primul cuvântul scris o va primi și va veni în fața clasei și o va ține la piept . După ce au fost distribuite toate părțile trenulețului, elevii care au rămas în bănci trebuie să ordoneze cuvintele într-o propoziție. Fiecare vagon își va ocupa locul potrivit după locomotivă. Propoziția poate fi apoi scrisă pe caiete.
Propoziția obținută este:
________________________________________________________________
26. „ Găsește întrebarea potrivită
Jocul se poate desfășura sub forma unui concurs pe grupe sau între rândurile de bănci. Fiecare elev va primi, în scris, răspunsul la o întrebare și va trebui să formuleze tot în scris răspunsul. După expirarea timpului de lucru , va citi fiecare întrebarea formulată precum și răspunsul la aceasta. Se vor acorda 10 puncte, elevii fiind penalizați pentru greșelile de scriere și de citire.
Exemplu:
a) ______________________________________________
Școlarii merg voioși spre școală .
b) ______________________________________________
Maria merge în curtea școlii.
c) _______________________________________________
Mâine vom merge în excursie.
d) _______________________________________________
Georgiana este colega mea.
27. „Separă cuvintele!”
Ajutați-l pe „Neatentul” să separe cuvintele!
Li se cere elevilor să separe cu ajutorul unor liniuțe oblice cuvintele unei propoziții, iar apoi să scrie propoziția corect.
Exemplu: Eleviisilitoriobținrezultatefoartebunelaînvățătură.
28. „Litera permisă”
Li se cere elevilor să alcătuiască enunțuri în care toate cuvintele să aibă ca literă inițială „ litera permisă”, să scrie și să citească corect propozițiile formulate.
Se admit cuvintele de legătură ( cu, de, la, spre, și, sau ,etc. )
Câștigă elevul/ grupa care a alcătuit propoziția formată din cele mai multe cuvinte ( se penalizează greșelile de scriere și de citire ).
29. „Ștafeta cu propoziții”
Materiale necesare: Obiecte sau imaginile unor obiecte.
Sarcina de lucru: Formularea rapidă a unor propoziții alcătuite din 2, 3 sau 4 cuvinte, după obiectele sau imaginile primite.
Jocul se poate desfășura sub forma unui concurs între rândurile de bănci. Elevii din fiecare rând vor primi câte o cutie cu jucării sau câte un plic cu imagini. Primul elev din fiecare rând va lua o jucărie / o imagine , va denumi obiectul, va despărți cuvântul în silabe, iar apoi va alcătui o propoziție , ținând cont de numărul de cuvinte din care trebuie să fie formată. Va da plicul / cutia elevului următor, iar jocul va continua la fel.
30. „Scara propozițiilor”
Jocul se poate desfășura oral sau în scris.
Sarcina jocului: Dezvoltarea propoziției spusă de elevul anterior, prin adăugarea a câte unui cuvânt. Sunt admise cuvintele ajutătoare.
Jocul se oprește în momentul în care elevii nu mai pot adăuga nici un cuvânt pentru a dezvolta propoziția. Se alege alt cuvânt și jocul continuă.
31. „Cutia cu surprize”
Acest joc se poate desfășura tot sub forma unui concurs pe grupe sau între rândurile de bănci.
„ Cutia cu surprize ” va conține plicuri cu sarcini diferite. Elevii vor extrage pe rând câte un plic și vor rezolva cerința. Punctele obținute se scriu la tablă de către învățător, într- un tabel. Va câștiga grupa / rândul care va obține cele mai multe puncte.
Exemple de cerințe:
Recunoaște povestea!
Recunoaște personajul!
Ghicitori pe o anumită temă.
Să execute anumite ordine ( să ia o anumită carte din biblioteca clasei – se indică titlul și autorul; să citească un fragment indicat – dintr- o anumită poveste, de la o anumită pagină, etc. )
32. „Jocul păcălelilor”
Scopul jocului: Dezvoltarea capacității de selectare, a mobilității gândirii și a atenției.
Sarcina didactică: Verificarea gradului de însușire a unor cunoștințe.
Desfășurarea jocului: Li se adresează elevilor „ întrebări – capcană”. Elevii trebuie să facă anumite gesturi, stabilite dinainte,pentru „da” sau „nu” ( DA: bătaie din palme; NU : mâinile pe cap/ DA: mâinile sus; NU: mâinile la piept )
34. „Piticul vrea să știe”
Învățătorul, sau unul dintre elevi, are un pitic în mână și adresează întrebări elevilor clasei. Se pot verifica astfel, cunoștințele de la o anumită temă.
35. „Rebusurile didactice”
Dezlegarea rebusurilor este ca o joacă, dar această joacă permite verificarea cunoștințelor , pune la încercare imaginația elevilor într- un mod amuzant și plăcut.
Pentru a dezlega corect un rebus, elevii trebuie să țină cont de faptul că literele din pătrățele trebuie citite astfel: A = Â = Ă; I = Î; S = Ș; T = Ț.
36. „Tabloul literelor”
Elevii trebuie să descopere cuvintele date, căutând de la stânga spre dreapta și de sus în jos.
Exemplu: Toate anotimpurile
Găsiți în tabloul literelor de mai jos următoarele cuvinte: VARĂ, CALD, IARNĂ, FRIG, GHIOCEL, MARTIE, MĂRȚIȘOR, PRIMĂVARĂ, TOAMNĂ, ROADE.
Colorați fiecare cuvânt cu altă culoare.
37. "De-a propozițiile"- depistarea poveștilor din care fac parte enunțurile și alcătuire de propoziții despre personaje:
" – Fată frumoasă și harnică, curăță-mă de omizi, că ți-oi prinde și eu bine vreodată!"
" – Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din țară?"
" – Stăpâne, așterne un țol aici, în mijlocul ogrăzii, să vărs averile pe care le-am înghițit!"
38. ,,Mai spune ceva!’’:
Învățătoarea va rosti un cuvânt.Va cere elevilor să adauge alt cuvânt,astfel încât să alcătuiască o propoziție.Mai departe,folosind comanda:,,Mai spune ceva!’’, se adaugă un nou cuvânt dezvoltând propoziția. Jocul continuă astfel și se oprește în momentul în care elevii nu mai au de completat nimic pentru dezvoltarea propoziției.
Primul elev : Școlarul învață./ Învățătoarea: Mai spune ceva!/Al doilea elev:Școlarul harnic învață./ Învățătoarea:Mai spune ceva!………………..
39. ,,Traista cu povești’’ și ,,Recunoașteți personajul’’:
Prin aceste jocuri se solicită elevilor să precizeze imaginile extrase, autorul poveștii, descrierea momentului prezentat pe șablon, recunoașterea personajelor literare, expunerea propriilor păreri despre cele pozitive sau negative.
Am folosit exerciții de analiză a ilustrațiilor, construirea de enunțuri despre autori, momentul povestirii, exerciții de identificare a unor replici ale fetei moșului, mamei, Albei ca Zăpada. Prin conversație,explicație, observație,elevii au folosit antonimia în redarea caracterelor.
40. ,,Un tăciune și-un cărbune’’:
Unul din copii numără silabele din versurile spuse de clasă:,,Un tăciune și-un cărbune / Spune tu, băiete (fetițo) spune!’’Copilul la care se termină numărătoarea primește fie o carte de povești,fie un album cu obiecte ilustrate,pe care o deschide la întâmplare.El privește imaginea respectivă, o arată clasei și formulează o propoziție corespunzătoare. Deschizând albumul la o ilustrație care înfățișează o armă de vânătoare,copilul va spune:
Eu văd o armă de vânătoare. Ea este a vânătorului. Clasa urmărește cele spuse. Dacă propozițiile sunt formulate corect,copiii scandează:
,,Un tăciune și-un cărbune,/Taci copile, nu mai spune.’’
41. „Dacă nu e așa, cum e?”
Nu-i puțin, e…………
Mare nu-i, e………….
Supărat nu-i, e………
Ușor nu-i, e …………
Noapte nu-i, e……….
Diverse jocuri didactice pentru dezvoltarea și stimularea creativității limbajului practicate în grădiniță.
Toate „jocurile” sunt colective pentru crearea unei atmosfere destinse, a încurajării și stimulării reciproce.
Așadar, pentru a realiza un învățământ formativ care să permită activarea și îmbogățirea potențialului creativ al copiilor este necesar ca învățarea să se facă utilizând preponderent problematizarea, descoperirea prin efort propriu a cunoștințelor și explorarea. Prin formularea de probleme, identificarea datelor și relațiilor dintre ele, anticiparea și verificarea soluțiilor copilul devine sensibil la probleme și i se dezvoltă capacitatea anticipativă a gândirii divergente. Strategiile semieuristice și creative utilizate frecvent în activități de către educatoare favorizează dezvoltarea potențialului creativ.
1. „Jocul cuvintelor”: sau jocul sunetelor – se cere copilului să facă rime scurte, între 2 cuvinte oarecare inițial, apoi între 2 cuvinte care încep cu aceeași literă. Exemplul 1: casă-masă. Exemplul 2: casă-cursă, masă-morsă. Varianta a doua (aceeași literă inițială plus rimă) se folosește numai la grupa mare.
2. „Scurte propoziții”: Din 2 cuvinte care încep cu acelasi sunet trebuie făcută o comunicare cu sens. Exemplu: „Ana ară”, „Maria mănâncă”,” Vaca vine”.
3. „Pata de cerneală”: Se distribuie foi cu pete de cerneală diverse și se cere
interpretarea lor. „Ce vezi tu aici? Ce am desenat? Ce este asta?”. Variantă: „Cu ce se
aseamănă norii?” (fără desen/cu).
Cei mai creativi tind să vadă ceva întreg sau în marea parte a petei, cei mai puțini creativi se centrează pe detalii, pe porțiuni mai mici. Primii văd ceva în mișcare, ceva întâmplându-se în figură, ceilalți văd figuri statice. Cei mai creativi văd ceva static sunt mai descriptivi și detaliați în răspuns.
4. „Găsește titlul sau Cum se cheamă?” Se spun scurte povești și la sfârșitul lor
se întreabă „Cum să-i spunem poveștii? Ce nume să-i dăm?”. Exercițiul mizează pe
atractivitatea poveștilor la această vârstă și se presupune că amplifică originalitatea și
flexibilitatea. Povestea se poate repeta de maxim 2 ori pentru o concentrare optimă a
atenției.
5. „Ce este de mâncare la prânz?” Se cere enumerarea de obiecte aflate la
intersecția a 2 categorii. Cu alte cuvinte, a unor obiecte ce posedă 2 însușiri care pot fi
incluse în 2 clase distincte. Exemplu: mâncare și băuturi galbene. Pentru această
variantă avem textul: „Un om a venit acasă de la serviciu și a descoperit că soția sa a redecorat (schimbat culoarea mobilei, covorului, telefonului etc.) bucătăria. „ Astă seară vom cina în ton cu pereții galbeni.” Într-adevăr tot ce au mâncat a fost galben. Spune câteva mâncăruri/băuturi pe care le-au servit.”
Variantă: animale albe „Unui copil i-a venit ideea să colecționeze („adune” pentru grupa mică) animale albe pentru că îi plăcea foarte mult culoarea. Ce animale crezi că/credeți că a adunat el.”
Avantajul urmărit prin acest exercițiu este creșterea fluenței ideației, abilității de a numi lucruri ce aparțin unei anumite clase. De asemenea se poate evidenția fondul de cunoștințe pe o dimensiune stabilită, vocabularul și, odată cu aceasta, îmbogăți prin rezolvarea în grup a jocului (copiii află de la ceilalți ceea ce nu știau.)
6. „Numește meserii” „Numește meserii care încep cu A . Numește meserii care se termină cu R.”etc . Variantă numai pentru grupa mare: 'Tatăl lui Mihai are o meserie care începe cu A și se termină cu T. Ghicește meseria”. Exercițiul dezvoltă fluența verbală și conceptuală.
7. „Continuă povestea” „Un om avea odată o capră, dar capra lui nu era una obișnuită. Ea dădea în loc de lapte miere. Pentru că omul era sărac vindea mierea ca să aibă din ce trăi. Vecinii vedeau că el o duce din ce în ce mai bine dar nu știau de ce. Din invidie, s-au gândit să îl acuze că fură și i-au luat ei capra. Ce s-a întâmplat după aceasta?”
8. „Oglinda personajelor”
Se cere copiilor să analizeze un anume personaj, contestat sau nu, din operele cunoscute în totalitatea însușirilor sale (pozitive și negative) oferind soluții posibile de
urmat de către acesta.
Se sensibilizează copiii față de lucrurile ascunse dar importante, se dezvoltă operațiile gândirii (analiza, sinteza,generalizarea), se îmbogățește vocabularul.
9. „Spune cât mai multe obiecte care au forma …”
Pe o foaie sunt desenate 18 cercuri (pătrate, triunghiuri sau dreptunghiuri) și se cere copiilor să spună cât mai multe obiecte care au acea formă. Pentru a se economisi timp, exercițiul poate fi aplicat simultan mai multor copii. Fiecare copil colorează câte o formă geometrică de fiecare dată când a găsit o soluție. Fiecare idee este spusă ,,la urechea” educatoarei care o consemnează pe foaia copilului. Nu există restricții privind numărul de idei. Exercițiul favorizează găsirea de analogii, dezvoltă flexibilitatea, fluiditatea și originalitatea gândirii și imaginația.
10. „Fereastra deschisă” (model imaginat de către prof. dr. univ. U. Șchiopu). Este vorba despre o fereastră confecționată prin îndoirea unei coli de desen A4, astfel încât rezultă o fereastră cu două geamuri. Fiecărui copil i se prezintă câte o fereastră și i se spune să o deschidă (se arată cum) și să deseneze în deschizătura ferestrei ceea
ce vede în acel moment, ceea ce vrea să deseneze.
Avantajul acestui exercițiu este libertatea maximă de manifestare, necondiționarea activității de către o temă dată sau de către o caracteristică cerută pentru răspuns. Acest model de lucru poate fi utilizat si în cadrul activităților obligatorii, dar ușor modificat, în sensul că se alege o temă, o categorie obiectuală, o proprietate în cerință. De exemplu, „ce anotimp vedeți? ce legume? ce animale?”
11. „Găsește mai multe înțelesuri”, joc care are ca scop precizarea înțelesului cuvintelor cu aceeași formă, dar înțeles diferit. Am folosit ca material didactic cuvinte ca: toc, cot, pui, pod, cap.
Sarcina didactic: rostirea cuvântului după anumite înțelesuri sugerate.
Desfășurarea jocului: se scoate un elev din clasă. Învățătorul împreună cu elevii aleg un cuvânt, de exemplu cuvântul toc. După alegerea cuvântului, copilul de afară este adus în clasă și în mod organizat i se spun două sau mai multe înțelesuri ale aceluiași cuvânt.
Elevul trebuie să ghicească despre ce cuvânt este vorba.
Se procedează la fel și cu alte cuvinte omonime.
Sinonimele contribuie la precizarea vocabularului și mărește simțitor potențialul expresiv al limbii. Copiii sunt conduși să înțeleagă și să observe că unele cuvinte pot fi înlocuite în vorbire cu altele, cu același înțeles.
De exempu: „copilaș – bebeluș – prunc – pui de om” sau „bătălie – luptă – război.”
12. Jocul „Găsește-i un alt nume” l-am folosit pentru a îmbogăți vocabularul copiilor cu cuvinte sinonime.
Sarcina didactică: aflarea unor cuvinte sinonime cu celelalte.
Material: cuvinte inițiale.
Desfășurarea jocului: pe tablă am scris cuvintele în coloană: zăpadă, timp, troian, elev a țipa. Elevii au sarcina de a găsi cât mai multe cuvinte cu același înțeles. Jocul l-am desfășurat pe rânduri de bănci. A ieșit câștigător rândul care a găsit cele mai multe sinonime pentru cuvântul dat.
Formarea noțiunii de limbă este un proces complex care implică atât dezvoltarea vocabularului, cât și dezvoltarea proceselor intelectuale ale elevilor.
Pentru a vedea modul în care s-a realizat îmbogățirea vocabularului elevilor cu sinonime și omonime am realizat „Jocul sinonimelor” și „Jocul omonimelor”.
13. Jocul sinonimelor. Am cerut elevilor să găsească alte cuvinte cu înțeles asemănător din următoarele propoziții:
Mama își privește duios fiul (emoționată, dulce, blând, trist, gingașă).
Oamenii se bucură de rodnicia pământului pe care l-au trudit. (bogăția, fertilitatea).
14. În jocul omonimelor elevii au avut de căutat noi înțelesuri pentru cuvintele date de noi. Una dintre aceste cuvinte a fost: vie.
Maică-ta de-i vie.
Bine-ar fi să vie.
Pân’ la noi la vie.
Elevii au căutat noi înțelesuri ale cuvântului vie, după care au alcătuit propoziții deosebit de frumoase.
vie – trăiește, este în viață
– să vină
– plantația de viță de vie
În jocul „Familia de cuvinte” elevii au găsit toate cuvintele înrudite cu cele date de noi: grădina – grădinar, grădiniță, grădinărit
S-au alcătuit și enunțuri de tipul:
„Tatăl meu este un grădinar foarte priceput.” sau „Bunica toată ziua a grădinărit.”
15. În jocul didactic „Recunoaște autorul” elevii au fost puși în situația de a recunoaște autorul unei poezii după fragmentele prezentate. Pentru complicarea jocului, am cerut elevilor să indice și numele poeziei din care a fost extras fragmentul ascultat.
16. În jocul „Completarea versurilor”, elevii au avut ca sarcină didactică de completat unele versuri dintr-o poezie cu cuvintele cel mai potrivite.
Alte jocuri
GRUPA MICĂ
1. COCOȘUL ȘI GÂSCA
Sarcina didactică: recunoașterea păsării, denumirea acesteia, imitarea sunetelor emise, construirea unei propoziții simple care să se refere la acțiunea percepută.
Regulile jocului: copiii imită sunetele emise de păsările care apar pe rând la teatrul de păpuși. Copilul numit enunță acțiunea și o execută împreună cu întreaga grupă.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Așezarea copiilor se poate face în semicerc sau ca la vizionările de spectacole pe 4-5 rânduri a câte 4-5 scaune, astfel încât toți să aibă scena în fața ochilor.
Jocul se desfășoară prin prezentarea pe rând a celor două păsări în cadrul teatrului de păpuși. Educatoarea poate motiva sosirea lor. Cu această ocazie se precizează și denumirea lor, mai ales pentru gâscă, pasăre mai puțin cunoscută de către copiii de 3-4 ani. După denumirea celor două păsări se pot face câteva exerciții de pronunțare corectă a sunetelor prevăzute c și g. Educatoarea prezintă modul de articulare: se va urmări ca limba să fie retrasă spre fundul cavității bucale.
În cursul jocului vor fi executate cu cele două păsări diferite acțiuni menționate mai sus. Copilul solicitat va răspunde indicând ce face pasărea, după care grupa va imita mișcarea și va pronunța onomatopeea corespunzătoare.
2. FOCUL ȘI VÂNTUL
Sarcina didactică: redarea corectă a unor sunete izolate și a sunetelor din componența unor cuvinte.
Regulile jocului: copiii reproduc prin mișcări și onomatopee fenomenele despre care se relatează în povestirea educatoarei, respectând sensul acesteia.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Așezarea copiilor se poate face în semicerc sau ca la vizionările de spectacole pe 4-5 rânduri a câte 4-5 scaune, astfel încât toți să aibă scena în fața ochilor.
Jocul se desfășoară prin prezentarea pe rând a celor două păsări în cadrul teatrului de păpuși. Educatoarea poate motiva sosirea lor. Cu această ocazie se precizează și denumirea lor, mai ales pentru gâscă, pasăre mai puțin cunoscută de către copiii de 3-4 ani. După denumirea celor două păsări se pot face câteva exerciții de pronunțare corectă a sunetelor prevăzute c și g. Educatoarea prezintă modul de articulare: se va urmări ca limba să fie retrasă spre fundul cavității bucale.
În cursul jocului vor fi executate cu cele două păsări diferite acțiuni menționate mai sus. Copilul solicitat va răspunde indicând ce face pasărea, după care grupa va imita mișcarea și va pronunța onomatopeea corespunzătoare.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii vor sta fie pe scăunele, fie pe covor în semicerc.
În introducerea activității se vor reactualiza reprezentările despre foc și vânt, cerându-se copiilor să reproducă onomatopeele fâșș-fâșș, vâjj-vâjj. În acest scop se vor prezenta pe rând cele două ilustrații și se vor denumi fenomenele : foc și vânt.
În continuare, educatoarea introduce exercițiile de pronunțare în contextul unei povești simple. Regula jocului cere copiilor ca atunci când povestea se întrerupe, ei să reproducă sunetele corespunzătoare fenomenului enunțat în contextul poveștii. De exemplu: „În casă s-a făcut frig. Mama a pus lemne în sobă și a aprins focul. Focul făcea…”. Copiii vor imita zgomotul focului. „S-au ars lemnele și focul s-a stins, apoi tata a ieșit în curte să aducă altele. Afară era frig și bătea vântul…”. Copiii vor reproduce mișcarea vântului, zgomotul produs de acesta (vâj-vâj).
Povestea poate continua sau poate fi reluată într-o altă formă asigurându-se repetarea pronunțării de către copii a sunetelor corespunzătoare.
În partea a doua a jocului educatoarea imită unul din fenomenele discutate mai sus, iar copiii formulează propoziții simple în legătură cu acțiunea percepută: „focul arde” sau „focul face fâșș-fâșș” (educatoarea și copiii mimează acțiunea de aprindere a focului) sau „vântul bate” (educatoarea și copiii leagănă puternic brațele deasupra capului).
În pronunțarea onomatopeelor care încep cu consoanele f-v, se recomandă articularea exgerat conturată prin aducerea buzei inferioare sub incisivii superiori.
3. ȘARPELE ȘI ALBINUȚA
Sarcina didactică: pronunțarea corectă a consoanelor s și z.
Regulile jocului: la semnalul educatoarei, grupul de copii care alcătuiește șarpele, execută deplasarea pe un traseu dat imitănd sunetele emise de șarpe. La alt semnal albinele pornesc spre șarpe ca să-l alunge reproducând zumzăitul acestora.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Educatoarea va amenaja înainte de începerea jocului un cadru care să sugereze o poiană cu flori. Grupa de copii va fi împărțită în două, o parte dintre ei vor fi albine, iar restul vor alcătui șarpele. Fiecare din subgrupe va avea un rol prestabilit, eventual marcat. Educatoarea conduce jocul indicând deplasarea șarpelui, apoi cea a albinelor. Grupul de copii reprezentând șarpele se va deplasa pe traseul desenat dinainte in linie șerpuită reproducând șuieratul șarpelui: sss.., în timp ce albinele stau într-o parte a sălii de grupă. La un semnal al educatoareo copiii-albine vor imita zborul și zumzetul acestora înaintând spre șarpe. Șarpele se retrage la locul său ferindu-se să nu fie înțepat. Jocul se continuă schimbându-se rolurile.
În cursul jocului se vor asigura momente de odihnă, având în vedere că alergarea poate să influențeze corectitudinea emiterii sunetelor prin modificările în respirație. În același scop se va doza atent timpul afectat alergării, evitându-se prelungirea acestuia.
În pronunțarea unor onomatopee care încep cu consoanele s-z, se recomandă atragerea atenției asupra locului de articulare, în cazul în care copiii articulează incorect, cu limba ieșită printre dinți consoanele s-z. Se recomandă articularea exagerat conturată prin strângerea dinților, ca spațiul deschis să nu fie mai mare de 1-2 mm, limba va fi plasată jos, în spatele incisivilor inferiori, iar colțurile gurii puternic trase în părți.
4.TRENUL ȘI VÂNTUL
Sarina didactică: pronunțarea corectă a consoanelor ș și j.
Regulile jocului: la semnalul dat de educatoare, un grup de copii execută deplasarea pe un traseu, imitând trenul. La alt semnal, un alt grup ajunge trenul, reproducând vântul.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Educatoarea va avea înainte de începerea jocului un cadru care să sugereze linia ferată. Grupa de copii va fi împărțiă în două. Educatoarea conduce jocul indicănd deplasarea trenului ș, ș, ș, (acțiune însoțită de mișcarea brațelor). A doua grupă de copii așteaptă semnalul pentru a depăși trenul, alergând cu o viteză mai mare, în timp ce pronunță j, j, j (brațele lateral). Jocul continuă schimbând-se rolurile.
În partea a doua a jocului, acțiunea se amplifică prin prezența a patru grupe: albinuțele (z, z, z), șarpele (s,s), trenul (ș, ș, ș), vântul (j, j, j).
Nu se va scăpa din vedere faptul că, dacă consoanele s-z necesită articularea prin plasarea limbii în spatele incisivilor inferiori și colțurile gurii bine trase în părți; în articularea consoanelor ș-j dimpotrivă, vârful limbii este inspre palat și gura rotunjită.
SPUNE CUM SE FACE
Sarcina didactică: recunoașterea animalelor și reproducerea onomatopeelor corespunzătoare glasului acestora.
Regulile jocului: la privirea jucăriei sau a imaginii, copilul trebuie să imite glasul animalului respectiv, iar ceilalți copii trebuie să-l recunoască și să-l denumească. La semnalul dat, toți copiii imită glasul animalului și execută mișcări corespunzătoare acestuia.
Material didactic: animale-jucării sau imagini reprezentând câinele, pisica, oaia, calul, găina, cocoșul, rața, gâsca, vrabia, albina etc.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Materialul necesar jocului va fi acoperit sau introdus într-un săculeț (coșuleț) pentru a crea surpriza la prezentare și a da posibilitatea să se perceapă pe rând fiecare animal al cărui glas va trebui imitat. Copiii vor fi așezați pe scăunele în jurul mesei cu materialul de joc.
În desfășurarea jocului, se va asigura o anumită succesiune în prezentarea imaginilor sau a jucăriilor, începând cu cele al căror glas este mai ușor de pronunțat (pisica) și terminând cu cele al căror glas (onomatopee) prezintă oarecare dificultate în reproducere. Se va urmări sistematic ca reproducerea să se facă la început individual, apoi se va trece la pronunțarea în mod individual cu copiii care întâmpină dificultăți în pronunțarea unor sunete.
În complicarea jocului se modifică ordinea acțiunilor. Copiii ascultă onomatopeea (reprodusă de educatoare, înregistrată pe bandă de magnetofon) apoi aleg animalul al cărui glas l-au auzit și-l reproduc individual sau în colectiv, după cum li se cere.
SPUNE CE FACE
Sarcina didactică: indicarea acțiunii executate.
Regulile jocului: copilul chemat de educatoare execută mișcarea indicată. La întrebarea „Spune ce face?” copilul atins pe umăr exprimă verbal acțiunea.
Material didactic: creion, pensulă, măturică, prosop, pieptăne, perie, pahar, lingură, cuburi, păpușă, minge etc.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Organizarea grupei de copii se realizează în semicerc pe scăunele. Ținând seama de cunoștințele copiilor intuirea se face integral, selectiv sau nu se face deloc. Pentru executarea acțiunilor necesare desfășurării poate să fie invitat un copil mai mare (la început) sau se face apel la toți copiii din grupă. Acțiunea jocului cuprinde câteva momente pe care copiii la vor desprinde din desfășurare:
chemarea unui copil lângă educatoare;
indicarea unei acțiuni astfel încât să nu fie auzită de ceilalți copii;
alegerea de către copil a obiectului necesar acțiunii;
executarea acțiunii de către copil;
exprimarea în propoziții scurte a acțiunii percepute de către copilul atins pe umăr sau numit de educatoare.
AL CUI GLAS ESTE ?
Sarcina didactică: recunoașterea copiilor din grupă după glas. Formularea corectă a genitivului.
Regulile jocului: copilul indicat de către educatoare printr-un gest, va da semnalul de sculare al copilului care simulează că doarme. Cel strigat va trebui să numească copilul care l-a trezit.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copii stau pe scăunele în semicerc. În fața semicercului se va așeza la o mică distanță o masă cu un scaun la care va sta copilul numit de educatoare (trimis la culcare). El se va așeza cu spatele la grupă, cu brațele pe masă, cu capul pe brațe și va simula că doarme. În acest timp se va face liniște desăvârșită pentru a se crea condiții de somn. Educatoarea va trece apoi prin dreptul copiilor (pe la spatele lor) și va atinge pe unul din ei. Acesta va spune: „Trezește-te…, Mihai…”. Copilul în cauză se va întoarce cu fața spre grupă și va răspunde la întrebarea adresată în cor: „Al cui glas este?”. În răspunsul său copilul va formula o propoziție ca: „Este glasul lui Vasilică Popescu”, „Este glasul Ioanei Manolescu” etc.
Se va acorda atenție în mod special folosirii corecte a genitivului substantivelor proprii feminine, ținând seama de tendințele preșcolarilor de a extinde forma masculină.
NE JUCĂM CU BALOANE
Sarcina didactică: recunoașterea și denumirea culorilor, formularea corectă a propoziției respectând acordul dintre substantiv și adjectiv.
Regulile jocului: copiii care au jetoanele de coloarea corespunzătoare balonului prezentat de educatoare, le vor ridica și vor preciza culoarea baloanelor cu care se joacă.
Copiii vor căuta alte obiecte de aceeași culoare cu a balonului educatoarei și vor denumi culoarea acestora.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii vor fi așezați la măsuțele dispuse în careu deschis.
În prima parte a jocului se va urmări ridicarea corectă de către copii a jetonului cu imaginea balonului de aceeași culoare cu culoarea aceluia ridicat de educatoare. Copiii vor denumi culoarea baloanelor respective. În acest sens educatoarea pune întrebarea „Cu ce baloane ne jucăm?”, iar copiii răspund: „Ne jucăm cu baloanele roșii” etc. Se vor utiliza și întrebări adresate în mod individual: „Cu ce balon te joci?” pentru a determina și folosirea singularului.
În partea a doua a jocului, educatoarea ridică un anumit balon, iat copiii indicați caută pe o masă special pregătită obiectele sau imaginile acestora de aceeași culoare, formulând corect o propoziție care să cuprindă atât substantivul cât și adjectivul corespunzător. Se va insista asupra acordului corect între substantiv li adjectivul care îl însoțește: balon roșu – minge roșie; balon albastru – rochiță albastră etc.
CINE ESTE ȘI CE FACE ?
Sarcina didactică: denumirea corectă a ființelor și a acțiunilor specifice acestora.
Regulile jocului: copiii deschid și închid ochii la semnalul educatoarei. La întrebarea „Cine este și ce face?” copiii răspund pe rând denumind animalul și precizând de fiecare dată altă acțiune posibilă.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Mobilierul va fi așezat în formă de careu deschis.
În timp ce copiii stau cu capul aplecat pe masă, educatoarea afișează silueta unui animal. La semnal copiii privesc ce s-a aflat la flanelograf sau la tablă. Răspunsul copilului întrebat va cuprinde atât denumirea animalului cât și a unei acțiuni pe care acesta o poate efectua, de exemplu:
Câinele: 1. latră pisica: 1. mianună
2. mușcă 2. prinde șoareci
3. roade oase 3. zgârie
4. fuge vrăbiuța: 1. ciripește
5. păzește casa 2. zboară
Pentru stimularea copiilor să găsească un număr cât mai variat de acțiuni (să utilizeze cât mai multe verbe), educatoarea le poate sugera acțiunea prin mișcări imitative sau crearea de situații-problemă.
CÂND FACEM AȘA ?
Sarcina didactică: determinarea momentului din zi în care se efectuează o anumită acțiune.
Regulile jocului: copiii trebuie să recunoască acțiunea din imaginea la care s-a oprit acul cadranului și momentul în care se petrece ea. La întrebarea educatoarei, copilul indicat relatează cele observate iar ceilalți copii imită acțiunile caracteristice în succesiunea lor.
Material didactic: un cadran din carton sau placaj (material plastic) – împărțit în două – una din părți fiind colorată deschis (eventual un soare deasupra acesteia), iar cealaltă parte fiind de culoare inchisă. Pe fiecare parte se vor fixa câte trei-patru imagini reprezentând acțiuni efectuate de copii: pentru dimineață: un copil se dă jos din pat; se spală la chiuvetă; servește micul dejun, pleacă spre grădiniță, se joacă etc.; pentru seară: copilul se dezbracă, copilul face duș, se urcă în pat, doarme. La mijlocul cadranului este un ac indicator ce poate fi îndreptat spre oricare din imagini.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Pentru a asigura reușita jocului, se va preciza în introducere semnificația cuvintelor utilizate mai frecvent – respectiv: dimineața și seara. La grupe avansate se pot folosi și alte adverbe de timp, de exemplu: la prânz. În desfășurarea jocului, prin mișcarea acului se vor alterna acțiunile de dimineață cu cele de seară.
11. UNDE S-A OPRIT ROATA ?
Sarcina didactică: diferențierea și enunțarea corectă a substantivelor la singular și la plural constituind corect propoziția.
Regulile jocului: copiii trebuie să recunoască imaginea la care s-a oprit roata și să indice corect dacă este a unui obiect sau a mai multor obiecte.
Materialul didactic: un disc cu segmente pe care sunt desenate obiecte într-un grup sau într-un singur exemplar. Pe acest disc este fixat de un ax, un alt disc cu un segment lipsă. Prin învârtirea acestuia, se descoperă pe rând o singură imagine.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii vor fi așezați pe scăunele dispuse în semicerc.
În timpul jocului se va acorda atenția formulării corecte de către copii a propozițiilor: „Roata s.a oprit la măr”. În funcție de nivelul de dezvoltare a grupei se poate cere copiilor să însoțească substantivele de adjectivul care arată culoarea obiectului din imagine, de exemplu „Roata s-a oprit la creionul albastru”.
Copiii numiți vor alege de pe masă un jeton reprezentând un obiect sau mai multe obiecte după cum indică imaginea de pe disc.
GRUPA MIJLOCIE
SĂCULEȚUL FERMECAT
Sarcina didactică: denumirea corectă a obiectului scos din săculeț, raportarea lui la alte obiecte, de aceeași categorie.
Regulile jocului: copiii la care se oprește săculețul la semnalul educatoarei, scot obiectul (imaginea lui), îl denumesc și îl așează la locul potrivit pa masă sau panou.
Materialul didactic: un săculeț de pânză de dimensiune mică în care se introduc jucării sau alte obiecte de uz personal ca de exemplu: creion, cretă, cratiță, batistă, chibrit, șervețel, prosop, solniță etc.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Înainte de începerea jocului educatoarea așează pe panou sau pe mai multe mese câte un obiect care să indice criteriul de clasificare a obiectelor găsite de copii în săculeț. De exemplu: masă pentru mobilier, o pisică pentru animale, pieptăne pentru obiecte de uz personal. Rochiță pentru obiecte de îmbrăcăminte. Se discută cu copiii ce alte obiecte pot fi așezate alături de cele aflate pe mese în funcție de criteriul utilității.
În săculeț vor fi introduse obiecte din categorii diferite. Ele vor fi date copiilor așezați în semicerc pentru a le trece din mână în mână. La semnalul educatoarei săculețul se oprește. Copilul la care s-a oprit săculețul trebuie să scoată un singur obiect; îl denumește și-l oferă vecinului cu rugămintea de a-l așeza la locul potrivit. Acesta va căuta grupul de obiecte corespunzător și va motiva așezarea efectuată.
A SPUS BINE SAU N-A SPUS BINE ?
Sarcina didactică: compararea pronunțării corecte cu cea incorectă, găsirea formei corecte de pronunțare a cuvintelor auzite.
Regulile jocului: păpușa (Țăndărică, Așchiuță) va prezenta pe rând câte un obiect și-l va denumi pronunțând unele cuvinte corect, iar altele eronat.
Grupa repetă cuvântul în cor atunci când este corect spus, iar atunci când este greșit întrerupe păpușa printr-un semnal convenit. Unul din copii va pronunța forma corectă iar un altul va construi o propoziție cu acel cuvânt.
Material didactic: obiecte cunoscute de copii sau imagini ale acestora.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Introducerea în joc se poate realiza prin prezentarea personajului de la teatru de păpuși in jurul căruia se poate purta o scurtă discuție. Educatoarea va supune pe Așchiuță unui examen de vorbire corectă pentru a stabili dacă mai trebuie să învețe în grădiniță sau nu. Va descoperi obiectele de pe masă și va cere păpușii să aleagă una dintre ele să spună copiilor cum se numește. Apoi educatoarea va interveni cu întrebarea leit-motiv a jocului – „A spus bine sau n-a spus bine?”. Pe baza comparației cu forma corectă copiii vor reacționa repetând forma corectă sau corectând păpușa, după caz.
CINE (CE) FACE AȘA ?
Sarcina didactică: reprezentarea corectă a onomatopeii la acțiunea ilustrată, pronunțarea onomatopeii în contextul unei propoziții.
Regulile jocului: copii trebuie să aleagă imaginea corespunzătoare onomatopeii pronunțată de educatoareși să răspundă complet. Grupa repetă onomatopeea și redă prin mișcare acțiunea.
Material didactic: ilustrații reprezentând: un copil rupe o creangă uscată (prrr), un ceas deșteptător (sună țrrr), bunica toarce (fusul sfârâie sfârr) etc.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Educatoarea pronunță sunetele emise de unul din obiectele sau personajele ilustrate și pune întrebarea: „Ce (cine) face așa?”. Unul din copii se deplasează și arată imaginea corespunzătoare onomatopeii, după care răspunde la întrebarea pusă. La semnalul educatoarei toți copiii imită onomatopeea. Deoarece consoana r este extrem de dificilă de pronunțat, se va avea în vedere ca sunetul respectiv să fie articulat prin vibrații ale vârfului limbii, ridicat în spatele incisivilor superiori, cu musculatura facială încordată.
REPETĂ CE SPUN EU
Sarcina didactică: găsirea unor silabe paronimice.
Regulile jocului: educatoarea va pronunța o anumită silabă (sau un cuvânt), iar copilul cu care aceasta dă mâna, trebuie să repete și să găsească o altă silabă asemnănătoare (sau un alt cuvânt), diferind doar printr-un singur sunet. Dacă cel solicitat nu răspunde promt, educatoarea trece la un alt copil.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Se vor pronunța silabe perechi după cum urmează:
pa-ta ca-ga la-ra
fa-va sa-ca
ma-la șa-ga etc.
Apoi se vor căuta combinații de silabe care să aibe un sens:
casa-masa cal-car corn-horn
mere-pere ceață-gheață varză-barză
așă-rață cine-ține muscă-mușcă
lac-rac vine-șine patru-patu etc.
Atmosfera de joc va fi imprimată prin rapiditatea cu care educatoarea va solicita copiilor răspunsurile provocând o întrecere pentru găsirea silabei sau cuvântului corespunzător.
POȘTAȘUL
Sarcina didactică: recunașterea și denumirea lucrătorului care folosește anumite unelte sau face anumite produse.
Regulile jocului: copilul care a primit scrisoarea de la poștaș, trebuie să spună de cine a fost trimisă, orientându-se după imaginile uneltelor sau a produsului din ilustrată. Grupa de copii mimează a acțiune specifică lucrătorului de la care a primit scrisoarea.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
În organizarea jocului se va urmăricrearea atmosferei prin anunțarea și sosirea poștașului.
La început educatoarea va utiliza un exemplu cu ajutorul căruia va explica și demonstra. Astfel, la întrebarea: „De la cine ai primit scrisoarea?”, copilul poate răspunde: „Eu am primit scrisoarea de la croitor, deoarece pe ea este desenat acul cu care el coase”, sau: „Eu am primit scrisoarea de la bucătar, deoarece pe ea este desenat un cozonac pe care-l pregătește bucătarul”.
Până când copiii pot formula fraze atât de lungi se pot folosi două sau chiar trei întrebări consecutive. De exemplu: „De la cine ai primit scrisoarea?” copilul răspunde: „De la croitor”. Urmează cea de-a doua întrebare: „De unde ști?”. Copilul răspunde: „Fiindcă pe ea este desenat un mosor cu ață”. A treia întrebare va fi: „Ce face croitorul cu ața?”. Copilul precizează: „Croitorul coase cu ața”.
La grupele cu nivel mai dezvoltat se va putea solicita denumirea uneltei sau a pronumelui de către un alt copil. După „lectura” scrisorii, grupa va mima dacă se poate, o acțiune specifică profesiunii respective. Propunerea acțiunii o face la începutul jocului educatoarea, apoi o pot sugera copiii. În cursul jocului, se va avea grijă ca rolul poștașului să fie interpretat, pe rând de mai mulți copii.
CARE ESTE CULOAREA TA ?
Sarcina didactică: recunoașterea și denumirea culorilor, formularea corectă a propozițiilor.
Regulile jocului: copilul întrebat de educatoare va trebui să răspundă repede și corectcare este culoarea obiectului primit. La semnalul educatoarei: „Care este culoarea ta?” copiii care au obiecte de aceeași culoare trebuie să le aducă la masa educatoarei și să le grupeze în funcție de culoare.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii vor fi așezați la măsuțe dispuse în careu deschis.
În prima parte a jocului, copiii denumesc obiectele primite și precizează culoarea acestora („Coșulețul meu este roșu”, „Panglica mea are culoarea albastră”). Educatoarea va avea grijă să ofere alternativ un obiect, două și chiar mai multe obiecte pentru a utiliza adjectivele nu numai la genul masculin și feminin ci și la singular și plural. Pentru stimularea vorbirii se va putea cere copiilor să construiască propoziții despre același material cum ar fi: „Stegulețele roșii împodobesc casele noastre”.
În partea a doua a jocului, accentul va cădea pe gruparea obiectelor în funcție de culoare.
UNDE AM AȘEZAT JUCĂRIA ?
Sarcina didactică: folosirea corectă a cuvintelor care indică poziția în spațiu, compararea poziției obiectelor unele față de altele.
Regulile jocului: copiii închid și deschid ochii la semnal. Ei trebuie să observe ce schimbări de poziție a jucăriilor a efectuat conducătorul jocului (educatoarea), iar unul dintre ei să răspundă la întrebarea acestuia. Un alt copil va modifica poziția unei jucării din sala de grupă, reproducând aceeași relație spațială.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii sunt așezați la măsuțe aranjate ăn careu deschis.
În desfășurarea jocului, educatoarea va respecta o anumită gradare în succesiunea modificărilor. La început va acționa cu un singur obiect – realizând așezarea unei jucării sau a alteia pe ceva sau sub ceva. Ulterior vor putea fi utilizate două jucării deodată.
În complicarea jocului educatoarea poate folosi flanelograful sau o machetă cu personaje din povești cunoscute și va efectua unele schimbări, solicitând copiilor să le transpună în acțiunea cu obiectele. De exemplu: să așeze păpușa în aceeași poziție cu piticul de pe machetă. Astfel, dacă piticul stă pe scaun, copilul va așeza păpușa tot pe scaun sau dacă piticul se află în spatele scaunului, păpușa va fi așezată în aceeași poziție.
19. DE-A MAGAZINUL CU JUCĂRII
Sarcina didactică: folosirea corectă a formulelor de adesare; descrierea jucăriei preferate subliniind unele caracteristici ale acesteia.
Regulile jocului: solicitarea jucăriei se face nu prin denumirea ei ci prin descriere și menționarea jocului în care va fi folosită.
Vânzătorul eliberează jucăria numai dacă a fost bine descrisă. El are voie să pună întrebări referitoare la structura și caracteristicile jucăriei.
Materialul didactic: rafturi sau mese pentru amenajarea cadrului asemănător unui magazin de jucării; diverse jucării cunoscute de copii.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Scăunelele pe care se vor așeza copiii sunt grupate în funcție de numărul de echipe ce se vor forma. Fiecare echipă ocupă un grup de scăunele. Scăunelele din fiecare grup vor fi așezate în semicerc.
În introducere copiii vor vizita „magazinul de jucării” pentru a vedea ce se află în el de vânzare, pentru a-și alege jucărille pe care doresc să le cumpere. În funcție de numărul copiilor educatoarea îi împarte apoi îm 3-4 echipe și oragnizează trimiterea pe rând a reprezentanților la magazin. Înințial educatoarea va interpreta rolul de vânzător pentru a putea orienta mai bine modul în care copiii descriu jucăria. În acest scop va putea pune întrebări de genul: „Ce părți are jucăria?”, „Din ce material este făcută?”, „În ce jocuri vrei s-o folosești?”.
În a doua parte a jocului se va renunța la întrebări pentru a obține o descriere independentă a jucăriei.
Înainte de solicitarea jucăriei copiii din fiecare echipă se vor sfătui asupra jucăriei ce urmează a fi cumpărată și eventual asupra modului de descriere. Acolo unde nivelul grupei permite, se poate recomanda ca să se fixeze tema unui joc și în funcție de aceasta să se cumpere jucăriile corespunzătoare din magazin. În acest caz, jocul începe după ce echipele și-au stabilit fiecare tema.
În cazul în care descrierea jucăriei este necorespunzătoare, cumpărătorul n-o va primi, echipa respectivă fiind în situația de a avea mai puține jucării la sfârșitul jocului.
În încheiere, fiecare echipă își va desfășura jocurile preferate.
GRUPA MARE
20.CE E BINE, CE E RĂU
Sarcina didactică: găsirea greșelilor în pronunțarea unor cuvinte și enențarea lor în forma corectă.
Regulile jocului: copiii aplaudă atunci când Așchiuță (sau alt personaj) pronunță corect cuvintele și îl corectează atunci când acesta greșește.
Se pronunță un cuvânt greșit, iar cel care a primit mingea, răspunde pronunțând cuvântul corect.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii stau pe scăunele în semicerc. Jocul poate începe cu prezentarea lui Așchiuță sau a unui alt personaj de la teatrul de păpuși. Acțiunea de corectare a greșelilor va fi motivată prin necesitatea de a-l învăța pe Așchiuță să pronunțe cuvintele corect.
În desfășurarea jocului educatoarea va acorda atenție la început alegerii unor cuvinte mai cunoscute de copii, apoi altele cu un grad de dificultate mai mare în pronunțare. Se vor face greșeli
de omisiune a unor sunete:
pâne-pâine cheion-creion
ahăr-zahăr gaben-galben
macaoane-macaroane abastru-albastru
de înlocuiri de sunete:
mală-mamă
pală-pară
cată-casă
coln-corn
cascaval-cașcaval
lață-rață
În cursul jocului se poate complica pe trei căi:
prin găsirea unor cuvinte cu un grad de dificultate mai mare în pronunțare: portocală, portocaliu, zarzavat, pătrunjel, castravete etc.
prin prezentarea unor propoziții cu dezacorduri sau cu alte greșeli de ordin gramatical.
prin prezentarea unor propoziții simple formate din mai multe cuvinte pronunțate greșit.
Se va exersa distingerea după auz a articulațiilor greșite și corecte și cu alte ocazii. Având în vedere că stigmatismul interdentar reprezintă cea mai frecventă articulare uncorectă a consoanelor (s-z, ș-j, ce, ci, je, ji, ț) educatoarea va pronunța cuvinte care încep cu unul din sunetele amintite în mod corect sau incorect.
21.CINE SPUNE MAI MULTE CUVINTE ?
Sarcina didactică: alegerea imaginilor corespunzătoare unor cuvinte care încep cu sunetul dat și pronunțarea corectă a cuvintelor.
Regulile jocului: la semnalul dat, echipele selectează din imaginile obiectelor primite pe acelea a căror denumire începe cu sunetul dat. Câștigă echipa care în timupl acordat selectează corect cele mai multe imagini.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Fiecare echipă formată din 5-6 copii primește un coșuleț cu 20-25 jetoane reprezentând diferite obiecte cunoscute. Educatoarea va pronunța un sunet de preferință din sunetele mai dificil de pronunțat: c, g, r, s, ș, ț, j, v, și va cere copiilor să aleagă acele imagini care corespund cuvintelor ce încep cu sunetul respectiv, de pildă s: sanie, sac, sapă, sacoșă, solniță, scafandru, scaun, scară etc. sau pentr g: gâscă, guler, gutuie, greblă, grădină, grâu; pentru ș: șarpe, șoșoni, șosete, șorț, șapcă, șoarece, șopârlă etc.
Copiii au un timp limitat pentru alegerea imaginilor. Pe rând fiecare copil din echipă va fi solicitat să denumească o imagine din cele alese de echipa din care face parte. Se notează pe echipe numărul răspunsurilor corecte sau al jetoanelor corect alese. În încheierea jocului se stabilește echipa câștigătoare totalizând punctele obținute de fiecare echipă.
22. JOCUL SILABELOR
Sarcina didactică: să completeze silaba dată cu alte silabe pentru a obține un cuvânt. Să alcătuiască propoziții cu cuvântul dat și să despartă apoi toate cuvintele în silabe, menționând numărul silabelor din fiecare cuvânt spus.
Regulile jocului: copilul indicat prin intermediul unei baghete va pronunța silaba enunțată de educatoare și o va completa construind un cuvânt. Copiii vor căuta alte cuvinte care să aibă în cuprinsul lor aceeași silabă și se vor anunța să le spună.
Material didactic: ilustrații care să sugereze copiilor diferite cuvinte cu silabele mai frecvent întâlnite în vorbire, de exemplu:
casă, cadă, cană
masă, mazăre, macara
tavă, taburet, taxi
măgar, mălai, mănușă, mătură
ladă, lamă, lacăt
cuvinte care conțin două-trei consoane consecutive:
capră, castană, castel, carte, castravete
creion, cretă, crap, parc, porc, patru , scrisoare, stropitoare.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii vor sta pe scăunele în cerc, lăsând doar un loc pentru educatoare. Educatoarea organizeazăîn introducere cîteva exerciții de analiză a structurii unor cuvinte cunoscute, pentru a familiariza copii cu noțiunea de silabă. După ce educatoarea va da exemple, copiii pot asocia pronunțarea silabelor cu bătăi ritmice din palme, cu palmele bine întinse oblic, în față, pentru ca pauzele necesare să fie cât mai bine maracte, va începe jocul. Ea pronunță o silabă din cele mai frecvent întâlnite în structura cuvintelor: ma, na, la, pa, da, ca etc. și lasă timp copiilor. Ea se deplasează prin spatele copiilor și atinge pe rând copiii cu bagheta punându-i în situația de a completa silaba spusă pentru a forma un cuvânt. Nu va limita copiii în ceea ce privește numărul sau structura silabelor. Va putea accepta și cuvinta care au silaba în interiorul cuvântului.
În amplificarea jocului, se poate introduce cerința de a se formula propoziții cu cuvinte găsite.
Pentru înviorarea jocului se poate utiliza întrecerea între copii.
23.RĂSPUNDE REPEDE ȘI BINE
Sarcina didactică: găsirea antonimelor unor cuvinte, formularea unor propoziții cu acestea.
Regulile jocului: fiecare echipă are dreptul să spună, pe rând, 2-3 cuvinte la care cealaltă echipă trebuie să-i găsească antonimul. Echipele n-au voie să repete un cuvânt care s-a mai spus. Fiecare echipă trebuie să respecte timpul dat pentru consultare: la sunetul clopoțelului să pună întrebarea sau să dea răspunsul. Echipa care nu se încadrează în timp sau nu răspunde corect pierde un punct sau un steguleț din cele ce i-au fost repartizate la început.
Câștigă echipa care cele mai multe din stegulețele primite.
Material didactic: un clopoțel sau un alt instrument cu care se poate da un semnal auditiv, stegulețe (câte 20 de fiecare echipă) așezate într-un vas sau pe un suport.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
La începutul jocului copiii vor fi împărțiți în două echipe, cu un număr egal de membri. Alegerea unui conducător nu este o cerință obligatorie ci rămâne la latitudinea educatoarei, în funcție de nivelul dezvoltării copiilor.
Se va insista pe baza unui exemplu sau două asupra însușirii tehnicii de a adresa o întrebare de către un grup prin reprezentantul său și a tehnicii de a se consulta în formularea întrebării și în alegerea reprezentantului. Se va urmări respectarea regulii de a nu enunța de mai multe ori același cuvânt și nici ca aceeași copii să fie mereu reprezentanții echipei (la întrebări și răspunsuri). Se va stimula spiritul de creativitate a copiilor în găsirea unor antonime cât mai variate pornind de la aspecte concrete: dimensiuni, asperitate, intensitate, rapiditate, duritate, temperatură, grutate, culori, ajungând până la însușiri morale: harnic-leneș, bun-rău, corect-incorect, ascultător-neascultător, vesel-trist, curajos-fricos.
Unul din copii sau educatoarea va avea grijă ca la fiecare greșeală să îndepărteze un steguleț din colecția echipei respective. Educatoarea va participa alternativ la o echipă sau la alta în prima parte a jocului pentru a-i organiza în consultarea reciprocă și la alegerea reprezentantului. În partea a doua a jocului va acorda independență cât mai mare copiilor în rezolvarea sarcinilor jocului.
În încheiere, se va stabili echipa câștigătoare, care va avea latitudinea să ofere echipei necâștigătoare un dar de consolare.
24. GĂSEȘTE CUVINTELE POTRIVITE
Sarcina didactică: completarea propoziției enunțate de conducătorul jocului cu cuvântul corespunzător, formularea unor propoziții în care să se includă în mod logic un cuvânt dat.
Regulile jocului: copilul atins pe umăr cu bagheta, completează cuvântul care lipsește din propoziție, reluând apoi întreaga propoziție cu un cuvânt dat. Grupa de copii aprobă prin aplauze răspunsurile corecte.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii vor fi așezați pe scăunele dispuse în semicerc.
În funcție de nivelul grupei, educatoarea va formula propoziții eliptice începând cu cele cărora copilul trebuie să le adauge fie complementul, fie predicatul, fie atributul, fie subiectul.
Astfel se pot utiliza propoziții de tipul:
– Merele se culeg din….
– Toamna, copiii merg la ….
– Cireșele….
– Primăvara, pomii….
În genere, copiii pot fi solicitați să găsească mai multe cuvinte potrivite pentru aceeași propoziție.
În partea a doua a jocului pot să fie antrenați copiii în calitatea de conducători ai jocului. De asemenea, se modifică sarcina didactică. Conducătorul jocului spune un cuvânt, iar copiii trebuie să construiască o propoziție cu sens în care să fie inclus cuvântul respectiv.
25. CUM ESTE ?
Sarcina didactică: găsirea răspunsului corect.
Regulile jocului: alegerea și descrierea imaginii de pe cartonaș de către copil se va face la indicația conducătorului jocului. Cel care are cartonașul ce exprimă inversul se va anunța foarte repede și va răspunde.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii vor primi atâtea cartonașe câte răspunsuri li se vor cere.
În cursul jocului de conducător va fi interpretat la început de educatoare , iar după însușirea lor de către copii. Conducătorul face un semn ca la „jocul tăcerii” prin mișcarea degetului arătător. Copilul indicat vine la masa educatoarei și alege un cartonaș, denumește succint elementul cu caracteristica lui – „un coș gol”. Copilul care are imaginea coșului plin o aduce la masă și spune o propoziție în care cuprinde elementul redat cu caracteristica lui: „Coșul plin este greu” sau „Mama aduce acasă un coș plin cu fructe”.
În partea a doua a jocului, educatoarea împarte copiilor jucării având caracteristici diferite: o păpușă mare, o păpușă mică, un tren lung, un tren scurt, o masă rotundă, …..
26. GHICEȘTE LA CE M-AM GÂNDIT ?
Sarcina didactică: alcătuirea unei ghicitori prin unificarea tuturor sugestiilor date de un grup de copii.
Regulile jocului: copiii vor face ghicitori numai despre obiecte sau unelte.
Ghicitoarea trebuie să se refere la părțile componente, forma și materialul din care sunt făcute obiectele sau uneltele.
Copilul sau copiii care trebuie să ghicească vor sta în afara clasei în timpul cât se alcătuiește ghicitoarea și vor reveni numai la chemarea educatoarei. Ghicirea se va face numai pe baza descrierii. Dacă cei întrebați nu reușesc să ghicească au voie să pună grupei întrebarea: „La ce folosește”.
Material didactic: imagini reprezentând obiectele despre care ar urma să se alcătuiască ghicitoarea ca: greblă, cazma, stropitoare, centimetru, foarfece, mașină de cusut, degetar, ac cu ață, calapod, ciocan, ferăstrău, rindea etc. Ele se vor folosi numai în cazul unei grupe de copii cu greutăți în elaborarea ghicitorul fără ajutorul unui suport intuitiv.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului
Copiii vor fi așezați pe scăunele în semicerc.
În prima parte a jocului educatoarea va participa împreună cu copiii la compunerea ghicitorilor. Îi va stimula să-și spună fiecare părerile cu privire la unealta pusă în discuție. Apoi va sugera copiilor să valorifice cele discutate elaborând ghicitoarea. Totodată, se va stabili în comun care din copii va expune ghicitoarea pentru cel care a fost izolat temporar. După ce se însușește tehnica alcăuirii în comun a ghicitoarei, copiii sunt împărțiți în 2-3 echipe și alcătuiesc în mod independent ghicitori despre obiecte și unelte care n-au mai fost discutate în cursul jocului. În această situație vor fi trimiși în afara clasei tot atâția copii câte echipe au fost stabilite (dacă sunt trei echipe – câte un copil din fiecare echipă). Educatoarea va urmări toate echipele, va acorda însă ajutor numai atunci când copiii nu reușesc să se descurce în grup. Va aprecia în final echipa care a creat cele mai frumoase ghicitori și care a colaborat în cele mai bune condiții. Pentru o mai bună colaborare, fiecare echipă poate să-și aleagă un conducător.
Bibliografie
Adina Glava, „Introducere în pedagogia preșcolară”, Editura Dacia, 2002
Avram, Săftica ; Mihu ,Ecaterina; Său, Zonica , 2004, Jocul dicactic pentru preșcolari. Ghid metodic, Editura Terra, Focșani ;
Anca Dragu, Sorin Cristea, „Psihologie și pedagogie școlară”, Ed. Ovidius University Press, Constanța 2003
Antonovici, Șt.; Nicu,G. (2003), Jocuri interdisciplinare, material auxiliar pentru educatoare, Aramis Print, București;
Angelica Hobjila, „Elemente de didactică a activităților de educare a limbajului”, Editura Institutul European, 2008
Balint Mihail, „Metodica activităților de educare a limbajului în învățământul preșcolar. Didactica limbii și literaturii române”, 2008
Barbu, Hristu, Mateiaș, Alexandra, Rafailă, Elena, „Pedagogie preșcolară – Didactica” , Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995;
Boca-Miron,Elena; Chichișan Elvira (coord.)„Documentar metodic pentru activitățile de educare a limbajului la preșcolari”, ed. a 2-a, Editura V&Integral, Deva, 2005
Boca-Miron, Elena, Chichișan, Elvira, “Documentar metodic pentru activitățile de educare a limbajului la preșcolar”i, Editura V&Integral, București, 2002;
Boca-Miron, Elena; Chichișan Elvira (coord.) „Documentar metodic pentru activitățile de educare a limbajului la preșcolari”, ed. a 2-a, Editura V&Integral, Deva, 2005
Badea, E. (2003), Caracterizarea dinamică a copilului și adolescentului, E.D.P, București;
Bîrsan, N. (1995), Jocuri didactice specifice dezvoltării limbajului și comunicării orale la preșcolarii mari, EDP, București;
Breben, S.; Gongea, E. Ruiu, G. Fulga,M. (2007), Metode interactive de grup – ghid metodic. 60 metode și 200 de aplicații practice pentru învățământul preșcolar, Editura Arves;
Bizdună, Maria și Alexandrina Neagu – „Texte pentru educația limbajului la preșcolari” , Ed.PROGnosis, București, 2000
Bocos, Musata, Teoria si practica cercetarii pedagogice, Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2003.
Chelcea, S., Metodologia cercetării sociologice: metode cantitative si calitative, Editura Economică, Bucuresti, 2001.
Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, „Dicționar de simboluri”, Editura Artemis, 1994
Chateau, Jean. Copilul și jocul. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970
Claparede, E., (1975), „Despre natura și funcțiile jocului în Psihologia copilului și pedagogia experimentală”, E.D.P., București
Claparede Eduard , "Psihologia copilului, pedagogie experimentală", Editura Didactica și Pedagogică , București 1972
Cojocaru Ioana , "Influențele jocului didactic în procesul instructiv – educativ " , 1994
Cerghit I. , „Didactica" , Editura P.R.A. , București , 1994
Chiscop, Liviu, 2000, Didactica educației limbajului în învățământul preșcolar. Ghid metodic – Editura ,,Grigore Tăbăcaru‘‘, Bacău ;
Cucoș, Constantin, „Pedagogie”, Editura Polirom, Iași, 1998
Cazacu, S., „Probleme ale dezvoltării limbii române ca limbă maternă în grădiniță și în primele clase elementare”, în vol., „Educația intelectuală a copilului preșcolar”, Editura Didactică și Pedagogică., București, 1987
Delia Ardelean, Zorica Triff, „Aspecte psihopedagogice ale vârstelor premergătoare școlarizării și micii școlarități”, suport de curs 2009 / 2010
Dima,Silvia, 1997, Copilăria- fundament al personalității. Cunoaștere – Exploatare – Educare – București, Editată de Revista Invățământul preșcolar, București ;
Dragan, I., Nicola, I., Cercetarea psihopedagogică, Editura Tipomures, Târgu Mures, 1993.
Dumitrana, M, „Copilul, familia și grădinița”, Editura Compania, 2000
Dumitrana, M., (2005), „Jocuri și jucării pentru preșcolari”, Ed., Compania, București
Dumitrana, Magdalena, „Educarea limbajului în învățământul preșcolar” Vol. I, Comunicarea orală, București, Editura Compania, 1999
Dumitrana, Magdalena – „Educarea limbajului în învățământul preșcolar”, vol.I și II, Ed.Compania, București, 1999, 2001
De Landsheere, G., Istoria universală a pedagogiei experimentale, E.D.P., Bucuresti, 1995.
****, „Didactica activităților instructiv-educative pentru învățământul preprimar”, Editura Didactica Nova, Craiova, 2005
Elkonin, „Psihologia jocului”, Editura Didactică și Pedagogică, București,1980
Ecaterina Vrășmaș, „Educația copilului preșcolar”, Editura Pro Humanitate București, 1999
Emil Păun, Dan Potolea, „Pedagogie”, Editura Polirom, Iași, 2002
Emil Păun, Romiță Iucu, „Educația preșcolară în România”, Editura Polirom, Iași, 2002
Golu, Pantelimon; Zlate, Mielu; Verza, Emil, „Psihologia copilului”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997
Gongea, Elena; Ruiu, Georgeta și Breben, Silvia – „Activități bazate pe inteligențe Multiple”, Ed.Reprograph, Craiova, 2002
Iacob, Luminița, „Psihopedagogie pentru examenul de definitivat și grade didactice”, Editura Polirom, Iași,1998
Joița, E., Management educațional. Profesorul-manager: roluri si metodologie, Polirom, Iasi, 2000.
Landsheere, G. și Landsheere V. – „Definirea obiectivelor educaționale” (trad.), E.D.P. , București, 1979
M.E.C., „Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii”, Ediția a II-a revizuită și adăugită, București, 2005
Mitu, Florica; Antonivici, Ștefania, „Metodica activității de educare a limbajului în învățământul preșcolar”, Ediția a II-a revizuită, Editura Humanitas Educațional, București, 2005
Mitu, Florica, „Metodica activităților de educare a limbajului”, București, Editura Pro Humanitas, 2000.
Muster, D., Metodologia cercetării în educație si învățământ, Editura Litera, Bucuresti, 1985.
Mucchielli, A. (coord.), Dicționar al metodelor calitative în stiințele umane si sociale, (trad.) Polirom, Iasi, 2002.
Neveanu, E., Metodologia cercetării experimentale. Curs introductiv, Universitatea din Bucuresti,1995
Păiși, Lăzărescu, Emilia și Ezechil, Liliana – „Laborator preșcolar”, Ed.V&I Integral, București, 2001
Preda, Viorica – „Copilul și grădinița”, Ed.Compania, București, 1999
Potolea D.(coord.), Pregatirea psihopedagogica, manual pentru definitivat si gradul
didactic II, Polirom, Iasi, 2008, p.507-542, (cap.24)
Popescu, Eleonora, „ Curs de pedagogia și metodica învățământului preșcolar” București, 1978
Popescu E. , „Pedagogie preșcolară” , Editura Didactică și Pedagogică , București , 1995
Planurile-cadru de învățământ pentru învățământul preșcolar și primar
Pânișoara, Ovidiu-Ion, „Comunicarea eficientă”, Editura Polirom, Iași, 2004
Programa activităților instructiv – educative în grădinița de copii – București 2005
Piaget, J.(1965), Psihologia inteligenței. Ed. Științifică, București;
J. Piaget, „Construirea realului la copil”, Colecția Pedagogia sec XX, Ed. Didactică și Pedagogică, Bucuresti, 1976
Popovici și colaboratorii (1971), Culegere de jocuri didactice, E.D.P.,București;
Revista Învatamânt preșcolar, 1993, nr. 1-2
Rodica Mariana Niculescu, „Pedagogia preșcolară și a școlarității mici”, Editura Pro Humanitate, București, 2007
Revista Învățământul Preșcolar nr 1-2 / 2007 , 2008
Rafailă, Elena – „Educarea creativității la vârsta preșcolară”, Ed.Aramis, București, 2003
E. Schulman Kolumbus, „Didactică preșcolară”, V&I Integral, București, 2000
Sima, I.; Petruțiu, R.; Sima, M. ( 1998), Psihopedagogie, vol. I. Editura Didactică și Pedagogică, București;
Șchiopu, Ursula, Verza, E., „Psihologia vârstelor”, E.D.P., București, 1991;
Schiopu U. „Psihologia copilului”, Editura Didactică și Pedagogică, București , 1965
Șchiopu, U. – coordonator – op. „ Probleme psihologice ale jocurilor și distracțiilor”, E.D.P. , București, 1970
Salavastru, Dorina, „Psihologia educației”, Editura Polirom, Iași, 2004
Soitu, Laurențiu, „Pedagogia comunicării”, Editura Didactică și Pedagogică, București,1997
Tomșa,Gheorghe, (coordonator), 2005, Psihopedagogie preșcolară și școlară, Ed. Coresi, București
Voiculescu E. , „Pedagogie preșcolară " , Editura Aramis, București, 2001
Verzea E., "Omul , jocul și distracția" , Editura Științifică și Enciclopediă, București , 1978
Verza, E.; Verza, Fl.(2000), Psihologia vârstelor. Editura Pro Humanitate, București.
Voiculescu, F., Voiculescu, E., Masurarea in stiintele educatiei. Teorie, metodologie, aplicatii, EdituraInstitutul European Iasi, 2007
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Jocul Didactic In Activitatea de Educare a Limbajului la Prescolari (ID: 159693)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.