Jocul Didactic Ca Modalitate DE Predare – Învățare Evaluare LA Elevii CU C.e.s

UNIVERSITATEA ,,ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

SPECIALIZAREA: PEDAGOGIA ÎNVĂȚÂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

JOCUL DIDACTIC CA MODALITATE

DE

PREDARE – ÎNVĂȚARE- EVALUARE

LA ELEVII CU C.E.S.

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC : Conf.Univ. Dr. OTILIA CLIPA

Student :OANEA (COJOLEANCĂ)

RALUCA-ELENA

SUCEAVA

2016

CUPRINS

Argument

Cap.I. Jocul didactic

Importanta jocului didactic

1.2. Jocul ca proces de învățare și terapie recuperatorie

1.3. Învățarea prin joc- respectarea dezvoltării psihice a școlarului mic

1.4.Jocul ca modalitate de evaluarea la copiii cu C.E.S.

Cap.II. Rolul jocului didactic în ameliorarea tulburărilor de comportament la copilul cu deficiență mintală

2.1. Jocul didactic în procesul de învațare și în terapia educațională integrată

2.2. Locul și importanța jocului didactic în socializarea copiilor cu c.e.s.

Cap.III. Metodologia cercetării

3.1. Motivația și obiectivele cercetării

3.2. Metodica cercetării

3.2.1. Eșantionul și caracteristicile lui

3.2.2. Metodologia cercetării

3.2.3. Etapele desfășurării cercetării

3.3. Tipuri de jocuri didactice utilizate

3.3.1. Tipuri de jocuri didactice utilizate la formarea autonomiei personale

3.3.2. Tipuri de jocuri didactice utilizate la formarea autonomiei sociale

3.4.Introducerea unor exerciții- joc în cadrul probelor de evaluare inițială

3.4.1. Exerciții- joc pentru evaluarea autonomiei personale

3.4.2. Exerciții- joc pentru evaluarea autonomiei sociale

3.5. Jocuri didactice introduse în cadrul probelor de evaluare finală

3.5.1. Jocuri didactice pentru evaluarea autonomiei personale

3.5.2. Jocuri didactice pentru evaluarea autonomiei sociale

Cap.IV. Prezentarea, analiza și interpretarea rezultatelor

4.1. Analiza, prelucrarea și interpretarea rezultatelor inițiale și finale la formarea autonomiei personale

4.2. Analiza, prelucrarea și interpretarea rezultatelor inițiale și finale la formarea autonomiei sociale

Concluzii

Bibliografie

<<COPILUL RÂDE:,,ÎNȚELEPCIUNE ȘI IUBIREA MEA E JOCUL!”

TÂNĂRUL CÂNTĂ:,,JOCUL ȘI –NȚELEPCIUNEA MEA –I

IUBIREA!”

BĂTRÂNUL TACE:,,IUBIREA ȘI JOCUL MEU E-NȚELEPCIUNEA!”>>

TREI FEȚE- LUCIAN BLAGA

ARGUMENT

Plecând de la descrierea jocului de către poetul Lucian Blaga, mi-am propus în această lucrare să evidențiez necesitatea utilizării jocului în cadrul diferitelor activități susținute la clase, joc ce poate avea un rol mai mult decât instructiv mai ales în rândul copiilor cu nevoi speciale. Nu de mult timp lucrez într-o școală incluzivă, iar în acest cadru am observat că jocul îi poate antrena în activități pe acești elevi, fără ca ei să conștientizeze faptul că participă la astfel de acțiuni.

Educația începe în mod spontan, odată cu primele experiențe pe care copilul le dobândește în universul familiei, unde copilul va folosi imitarea adulților. De aceea jocurile pot fi părți integrante ale vieții familiale. Jocul unde sunt implicați atât copiii cât și adulții, reprezintă în fapt o bucurie pentru ambele categorii. Dacă un bunic sau un părinte ar dori să își petreacă o parte din timp jucându-se efectiv cu nepotul, respectiv propriul copil, atunci aceste jocuri ar fi de un real folos asigurând o experiență interesantă, jocul fiind un mijloc de recreee plăcut atât pentru adulți cât și pentru copii, acest timp petrecut împreună fiind un timp prețios, mai ales în zilele noastre când uităm că micile bucurii ne aduc cele mai mari împliniri.

Din păcate există din ce în ce mai mulți copii cu nevoi speciale. Datorită societății în care trăim și de cele mai multe ori chiar din inconștiență părinților care nu doresc să accepte ideea că au copii care necesită o altfel de aborbare din punct de vedere psihopedagogic, efectiv îi forțează să se încadreze într-un mediu care pentru ei nu este favorabil.

Copilul deficient mintal este ușor influențabil și de aceea este necesar că acesta să fie tratat în mod special din punct de vedere pedagogic. Învățătorii, educatorii, profesorii, toți factorii educativi sunt chemați, atât de cerințele societății cât și sufletește, să transfere elevilor lor, valori morale autentice, formându-le acestora deprinderi de conduită și disciplină sănătoase, care să poată rezistă în timp unor eventuale influențe nefaste.

Statutul familiei în sistemul social actual, comportă semnale îngrijorătoare de degradare calitativă, de diminuare a rolului educativ, avand drept urmare instabilitatea crescută a cuplului, a interesului scăzut al unor părinți și chiar a unei lipse de control față de preocupările copiilor, a grijii pentru ziua de mâine, sau a unei goane după un câștig mai mare. Din punct de vedere sociologic, „familia contemporană cunoaște un proces de eroziune structurală, de demisie de la funcțiile sale, o degradare continua a autorității, implicit a calității mediului educativ specific (în primul rând, prin slăbirea controlului asupra copiilor și prin îngustarea registrului de influențare a acestora)”(Albu, Emilia,2002- ,,Manifestări tipice ale devierilor de comportament la elevii preadolescenți, Prevenire și terapie”, Ed. Aramis, pg.47 )

terapie, Ed. Aramis, 2002. p. 47

Comportamentul reprezintă expresia relației dintre dezvoltarea psihică (mai cu seama a personalității) și mediul ambiant în care trăiește individul. La început persoana va începe prin imitarea comportamentului adulților, din familie și din școală, iar mai apoi prin învățarea unor comportamente din societate.

Familia este partenerul școlii în educația copiilor și a tinerilor, iar când datorită măsurilor economice luate la nivel național apare: inflația, șomajul, migrarea populației, în cadrul ei pot apărea destabilizarea relațiilor dintre membri și slăbirea potențialului educativ.

Astfel, la copilul cu deficiență mintală sunt necesare instrumente valide pentru identificarea tulburărilor de comportament deoarece acestea pot avea drept cauza factori biologici ereditari sau leziuni organice ulterioare.

Prevenirea și corectarea tulburărilor de comportament la vârste mici sunt realizate prin activități ce au la baza jocul: jocul-exercițiu, jocul-simbolic și jocul cu reguli. Jocul rămâne pentru copiii cu deficiență mintală o formă permanentă a procesului de recuperare, pentru că această modalitate reprezintă o structură unitară între stimul- întărire- răspuns- modificare. Jocul didactic este o activitate specifică prin care se dobândesc funcții psihopedagogice semnificative, asigurând totodată participarea activă a copilului la activitatea respectivă, sporind interesul acestuia pentru studiu, de multe ori fără ca acesta să își dea seama, participă la acest tip de activitate.

Jocul didactic este activitatea care corespunde cerințelor de dezvoltare a copiilor, tendinței lor de a fi în contact cu adulții și cu alți copii, de a percepe activ, de a înțelege și a oglindi lumea înconjurătoare.

Astfel recuperându-i pe acești copii într-o pondere cât mai mare, aceștia ar putea deveni în timp și cu un ajutor mai mic sau mai mare, capabili să se descurce în anumite situații, care, dacă nu ar fi avut niciun fel de implicare în depășirea acelor situații ar rămâne stigmatizați mereu ca fiind ,,altfeli”.

J.S.Burner considera că:,,oricărui copil, la orice stadiu de dezvoltare i se poate preda cu succes, într-o formă intelectuală adecvată orice temă”(J.S. Burner, 1970, -Procesul Educației Intelectuale , E.D.P. , București), adică, dacă metodele și procedeele folosite sunt adecvate stadiului de dezvoltare, dacă conținutul ales este prezentat într-o formă cât mai simplă, mai ușor de asimilat, copilul va progresa mai repede spre o deplină stăpânire sau chiar o însușire a cunoștințelor.

Cercetătorii consideră că învățarea este mai eficientă atunci când este făcută prin efort propriu ,ce aparține unei necesități sociale cât și uneia de ordin psihologic.

Învățătorul/ educatorul este obligat să facă un efort în a-și imagina proceduri simple și ingenioase care să trezească interesul și curiozitatea elevului, propunându-i ieșirea din monotonie cât și ancorarea lui în adevărate ,,aventuri’’ prin care se va face trecerea de la concret la abstract în mod plăcut.

Lucrarea de față exprimă convingerea personală conform căreia, alături de celelalte metode active, jocul didactic, prin conținutul și modul său de desfășurare, la nivelul învățământului special, răspunde acestor deziderate, oferă cadrul propice pentru învățarea activă, participativă, stimulând în același timp inițiativa și creativitatea elevilor.

Mi-am propus să urmăresc în ce măsură, prin crearea unor situații de joc, se poate asigura varietatea formelor de activitate, antrenarea conștientă a elevilor la actul învățării, cât și aplicarea diferențiată a acestora.

Abordând problematica jocului am plecat de la următoarele premise:

*prin joc, elevul poate ajunge, prin propria-i activitate la descoperiri de adevăruri, care se pot confirma nu prin autoritatea învățătorului, ci prin motivări, căutări, argumentări și discuții;

*utilizând jocul elevii își dezvoltă capacități active: spiritul de observație, atenția, gândirea critică, imaginația;

*elevii prin prisma jocului își implică întreaga personalitate la nivel motor, emoțional cât și intelectual;

*elevii timizi își depășesc limitele și dobândesc încredere în capacitățile lor, iar cei expansivi învață să se autostăpânească;

*elevii învață deasemenea să își subordoneze interesele personale în fața intereselor grupului din care fac parte, precum colaborarea pentru atingerea unui obiectiv comun.

Atât pentru prevenirea monotoniei și a plictiselii cât și aducerea unui suflu nou, a unei forme de relaxare, de divertisment și de captare a atenției cadrele didactice folosesc jocul ca activitate integrativă.

Jocurile au un caracter didactic doar atunci când acestea au ca scop învățarea, consolidarea, recapitularea sau chiar evaluarea unor cunoștinte sau deprinderi. În cadrul unei lecții, jocul trebuie introdus în concordanță cu conținutul lecției, după ce în prealabil au fost pregătite materialele, întrebările și răspunsurile, explicarea regulilor și a modului de desfășurare a jocului ales.

În majoritatea lucrărilor de specialitate nu se recomandă stabilirea recompenselor pentru simplul motiv că elevii ar urmări doar recompensa și nu atingerea obiectivelor de cunoaștere pe care cadrul didactic și le-a propus pentru activitatea respectivă.

Utilizând metoda observației, dar în același timp ținând cont și de anumiți factori perturbatori care se pot ivi (o persoană străină care intră în clasă, gradul de disponibilitate a elevilor de a se adapta noilor reguli,etc), mi-am propus să văd care este contribuția jocului didactic la crearea relațiilor socio-afective, la formarea normelor de conduită morală cât și socială.

Scurta mea experiență didactică dobândită în munca cu elevii cu dizabilități mi-a demonstrat că jocul didactic poate avea funcția de asimilare a realului, drept urmare acesta a devenit una din principalele metode active extrem de eficientă în activitatea instructiv –educativă, mai ales a copiilor cu nevoi speciale.

La copilul/copiii cu dizabilități, jocul are și rol terapeupic, iar pentru aceasta terapeutul trebuie să aibă în situația de joc, un rol activ, orientând acțiunile elevului spre un făgaș corect din punct de vedere pedagogic, având totodată scopul de a consolida prin joc, cât și prin alte metode,,eul’’ copilului. Acolo unde există frustrare afectivă (abandon, conflicte intrafamiliale, neglijare educativă), jocul prezintă tulburări comportamentale, deoarece lipsa totală sau parțială a antrenării copilului în activitatea de joc generează o gravă întârziere în dezvoltarea cognitiv-afectivă, precum și tensiunea neuroafectivă.

CAPITOLUL I – JOCUL DIDACTIC

I.1)IMPORTANȚA JOCULUI DIDACTIC

Jocul apare la toți copii, și cu o frecvență și o semnificație mai mică și oarecum diferită este prezent și la adulți, iar dacă pentru adulți, jocul este de cele mai multe ori o formă de divertisment, pentru copii este o modalitate de investigare și de cunoaștere a lumii reale, o pre-învățare, un mijloc de comunicare. Implicarea în cadrul jocului a unui elev este una totală, el antrenând spontan și voluntar, iar în cazul elevilor cu nevoi speciale involuntar toate posibilitățile intelectuale, afective, fizice astfel încât prin joc se poate realiza formarea eu-lui propriu.

Jocul începe și se incheie fiind limitat de timp și spațiu, ceea ce îi conferă celui implicat activ un sentiment de securitate, creând o ordine în realitatea dezordonată, precum și o înclinare spre succes. De aceea jocul încă de la vârsta preșcolară are un rol important în evoluția ulterioară a școlarului, iar lipsirea de joc sau de resursele necesare desfășurării lui (timp, spațiu, oportunitatea de a repeta temele de joc, jucăriile, aprobarea și asistența adultului) determină apariția unor carențe/ lipsuri în dezvoltarea personalității.

Din perspectivă strict pedagogică- jocul este considerat un mijloc de instruire, o formă de educație, respectiv o modalitate pedagogico-terapeutică. În cadrul jocului, copilul expune sau mai bine zis transpune impresiile dobândite, în mediul extern, fizic și social, reușind în acest fel să preyinte interiorizarea realitatii și să se adapteze la un nivel primar cerințelor acestuia. În ceea ce privește parcursul vârstei copilăriei, am observat o creștere a capacității copilului de a transpune, coerent și rapid, în joc, elemente ale realității din care face parte: conduite, roluri, atitudini, obiecte și de a reflecta și prelucra, mai ales în contexte ludice aspecte ale mediului înconjurător. Dacă la începutul vârstei preșcolare, copilul trăiește realitatea prin joc în totalitate, în sensul în care copilul nu este în măsură să distingă situația reală de cea imaginară, pe măsură ce copilul devine conștient de propria lui persoană și de modelul pe care îl imită, cele două planuri al realității și al ficțiunii se delimitează.

Jucându-se, copilul experimentează roluri ce se suprapun cu propriul eu și în același timp se autoexersează ca fiind un agent activ și nu doar reactiv al mediului, lucru ce îi va asigura treptat adaptarea și înțelegerii lumii reale. Jocul este metoda prin care copiii își organizează și integrează experiențele proprii, fiind în același timp mijlocul prin care copiii își pot stăpâni realitatea.

În acest mod, jocul îndeplinește o funcție adaptativă, manifestându-se prin asimilarea realității fizice și sociale, jocul fiind totodată și mobilul dezvoltării cognitive, afectiv- emoționale, psihomotorii precum și cel al modelării personalității. Cunoașterea prin experiența directă, pe care o poate asigura jocul, a posibilităților de comunicare cât și a capacităților de raționare,sunt exersate în plan calitativ și cantitativ. Reluarea sau continuarea unor jocuri, stăpânirea unor reguli sau convenții de joc, luarea unor decizii privind parcursul și finalitatea jocului, resursele necesare și posibilitățile de simbolizare a lor necesită din partea copilului abilități de creativitate și de memorare. Deoarece jocul stimulează imaginația și fantezia,el devine un mijloc de dezvoltare a flexibilității și spontaneității, presupunând deasemenea relaționarea copilului cu obiectele și partenerii de joc, uneori având un caracter competitiv.Astfel jocul îndeplinește și funcție formativă.

Dacă prin intermediul jocului, copilul achiziționează informații, noțiuni, concepte care îi sunt necesare înțelegerii și integrării lumii reale, cât și exersarea unor roluri, limbaje și reguli specifice a căror învățare sistematică ar fi imposibil de realizat, atunci putem spune că jocul poate avea și o funcție informativă.

Totodată jocul poate avea și o funcție de socializare, prin simplul fapt că prin joc se exersează și se asimilează în plan comportamental exigențele vieții sociale. Mai toate tipurile de jocuri și în special cel de cooperare, de competiție sau de rol presupun relaționarea, adaptarea acțiunilor proprii la acelea ale unui partener de joc, asumarea responsabilității propriului comportament cât și respectarea convențiilor comportamentale impuse de situație, copilul învățând corecția socială și comportamentală nu doar de la adulți ci și de la colegii de joc.

În timpul jocului, copilul transpune trăiri, sentimente, intenții neîmplinite în real, temeri, frici, impresii, atitudini, gânduri, etc.. Acestea sunt în acest mod accesibile atât părinților cât și învățătorului/ educatorului, care observând jocul copilului pot constata atât manifestările incipiente ale atitudinilor și intereselor acestuia cât și nivelul dezvoltării psihofizice și eventualele tulburări sau disfuncții survenite în dezvoltarea personalității sale .

Gândirea copiilor cu C.E.S. are un caracter concret ,utilizând predominant imaginile intuitive, prin educație ea capătă însușiri importante că: suplețea, caracterul logic, independența. În perioada micii școlarități se pun deasemenea bazele unei gândiri critice, învățându-i pe elevi să pună întrebări, să nu accepte nimic fără o explicație logică, să descopere greșeli în logică altora, creativitatea în această perioadă fiind educabilă.

Jocul didactic reprezintă unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru dezvoltarea vorbirii și a gândirii logice a preșcolarilor cât și a școlarilor. Eficientă jocului didactic este subliniată de faptul că la desfășurarea lui participă toți copiii, ei fiind ,,obligați” să depună eforturi de gândire și exprimare dar fără a conștientiza acest lucru, pentru ei totul fiind o joacă. Printr-o alegere corespunzătoare a tipurilor de jocuri în funcție de gradul de dificultate și de vârstă, procesul asimilării și al adâncirii cunoștințelor este adaptat la cerințele și specificul vârstei școlare.

Jocul didactic este: ,, o specie de joc care îmbină armonios elementul instructiv și educativ cu elementul distractiv” ( Dicționar de pedagogie, E.D.P. București, pg 241); ca mijloc de bază în dezvoltarea vorbirii, realizează una dintre cele mai importante cerințe ale educației școlare, aceea de a-i învață pă copii o varietate de noțiuni jucându-se în mod organizat.

Jocul didactic organizat este o formă de instruire a copiilor,desfășurat sub conducerea directă a educatorului/învățătorului/profesorului, care antrenează întreagă grupa/clasă de copii. Jocul didactic se desfășoară atât în activitățile obligatorii, cât și în diferite momente ale zilei. Jocul didactic prin natură sa se deosebește de celelalte activități cu conținut asemănător. Din punct de vedere al proiectării didactice se va ține seama de următoarele aspecte: sarcina didactică, regulă de joc, acțiunea de joc – formă distractivă pe care o păstrează permanent. Jocul didactic este subordonat pedagogului, este creat de el și intră în fondul mijloacelor lui pedagogice.

În comparație cu alte jocuri cu subiecte și reguli stabilite de educatoare/învățătoare/profesor, jocul didactic este destinat mai cu seamă rezolvării unor sarcini ale educației intelectuale, respectiv ale cunoașterii mediului înconjurător,dezvoltării vorbirii și însușirii număratului și socotitului, aducându-și desigur, contribuția și la educația morală și estetică a copiilor.

1.2 JOCUL CA PROCES DE ÎNVĂȚARE ȘI TERAPIE RECUPERATORIE

Jocul este considerat : o activitate intelectuală; o activitate fizică, respectiv o activitate agreabilă, plăcută, distractivă. Într- o anumită perioadă a vieții, relațiile obiectuale se stabilesc în cadrul jocului, joc ce constituie o formă de organizare a cogniției cât și o cale de organizare a cunoașterii. Mecanismele intime ale jocului, sunt în esență, mecanismele învățării. Palparea obiectelor, manipularea lor, deplasarea lor reprezintă mai exact elaborarea spațiului senzorial și într-o măsură diferită a timpului și spațiului mintal. Abia după vârstă de 6 ani jocul îndeplinește cerințele învățării precum: transformarea, modificarea funcțiilor și structurilor mintale cât și organizarea lor după modelul activității intelectuale.

Teoriile despre joc au scos în evidență un aspect sau altul, fără a relevă în mod concret implicațiile intelectuale, fără a consideră jocul ca fiind o acțiune de cunoaștere sau de organizare a cunoașterii. Toate aceste teorii au abordat jocul în divese perspective psihopedagogice, considerând jocul ca ,,o activitate autoelică opusă muncii” (J.M.Baldwin), ca,,o reproducere a unor acțiuni inutile în prezent, dar care în istoria umanității erau considerate drept muncă”(Stanley Hall), ca,,un mijloc de realizare de sine”(Eduard Claparede),ca,,un instrument de formare a eului, ca o autoafirmare”(Jean Château), la care se mai pot adaugă și alte opinii dezbătute în literatură referitoare la problematica jocului.

H. Wallon afirmă că,,dacă aceste teorii nu dau o explicație satisfăcătoare jocului nu este din cauza contradicțiilor , ci din cauza premiselor contestabile , a sistematizărilor prea fragmentare care decurg din aceste teorii….”

O altă idee este subliniată de psihologul P.P.Blanski care consideră că nici nu se poate vorbi de o teorie a jocului atâta timp cât termenul ,,joc” este folosit pentru variate genuri de activitate (jocul de ficțiune, de construcție, imitație, dramatizare).(Constantin Păunescu, 1997 –Terapia Educațională Integrată, Ed. Pro Humanitate). Plecând de la această idee el propune chiar renunțarea la termenul de ,,Joc” și înlocuirea lui cu cel de ,,artă a construcției sau a dramatizării. Alte opinii consideră că jocul și educația se exclud reciproc, fiind considerate două acțiuni cu un specific aparte.

Pe poziții diferite se află opiniile clasicilor psihopedagogiei speciale( Itar , E. Seguin, O. Decorly, Maria Montessori) ale psihanaliștilor Ana Freud, M, Mannoni cât și tezele contemporane ale lui J.Piaget și Z.P.Dienes, J. Burnner.

Clasicii psihopedagogiei speciale au acordat un rol central în procesul educațional- terapeutic, un simptom discriminativ în precizarea diagnosticului. Ed. Seguin afirmă că ,,idiotul care se joacă nu mai este idiot” sau ,,idiotul care se joacă merită un alt nume”.( Constantin Păunescu, 1997 –Terapia Educațională Integrată, Ed. Pro Humanitate).

Deficienții mintali care prezintă tulburări de limbaj sunt copii care se joacă puțin, sau chiar foarte puțin. O.Decroly acordă jocului educativ un rol central în ortopedia mintală.

Privind teoria lui Piaget putem reține coordonata genitică a acțiunii ludice. Jocul se constituie ca un schimb simpatetic cu obiectul, persoană sau situația, chiar din primele luni de existență, acțiunea ludică fiind considerată ca o acțiune primară. Tot Piaget sublinia că funcția esențială a tuturor formelor de joc este aceea că ,,transformă realul printr-o asimilare mai mult sau mai puțin supusă la trebuințele eului”

Jocul rămâne pentru elevii cu dizabilități o formă permanentă a procesului de recuperare, pentru că această modalitate constituie de fapt o structură unitară între stimul- întărire, predare-învățare , care urmăresc să transforme rolul profesorului-terapeut și să acorde noi posibilități copilului deficient mintal.

Jocul –învățare și terapie începe să ocupe un loc din ce în ce mai bine definit în categoria metodelor, tehnicilor care dezvoltă capacitatea de observare, de analiză cât și de operare cu operatori logici(categoria tehnicilor care dezvoltă aptitudinile de învățare și dezvoltare). Complexitatea jocului este dată de modul în care este conceput: ca metodă de învățare, de terapie sau ca metodă de investigare psihosocială, obiect a trei științe interdisciplinare ca pedagogia jocului cu statut de sine stătător și complementară pedagogiei muncii, a psihologiei terapeutice.

Problematica copiilor cu nevoi speciale a devenit în ultimii ani o preocupare aparte în rândul specialiștilor.

Odată cu apariția conceptelor de educație integrată și școală incluzivă au apărut modificări fundamentale în percepția actului educativ precum și necesitatea identificării unor răspunsuri la câteva întrebări:

*Care sunt finalitățile actului educativ în raport cu nevoiele specifice ale copiilor deficienți?

*Cum definim scopurile și obiectivele instruirii în condițiile unei clase de elevi în care se realizează integrarea?

* Care sunt criteriile de elaborare și aplicare a unui curriculum diferențiat/adaptat?

În urmă analizării particularităților specifice procesului de învățare a copiilor cu diferite tipuri de deficiență se ajunge la concluzia că una din calitățile esențiale ale curriculumului școlar vizează un mare grad de flexibilitate, încât să îi permită oricărui elev să avanseze în ritmul său și să fie tratat în funcție de capacitățile sale de învățare.

Un curriculum școlar adecvat pentru elevii cu cerințe speciale trebuie să pună accent pe:

*Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate din domeniul afetiv, motivațional, caraterial și al socializării-imaginii de sine, scopurile, interesele, pasiunile, motivațiile intrinseci și extrinseci, concordanța dintre potențialul personal, realizările și valoarea produselor realizate, activitățile individuale și în grup, gradul de toleranță și înțelegere față de cei din jur și față de valorile acestora, echilibrul afectiv, jocul, activitățile de timp liber, responsabilitățile individuale, școlare, sociale, relațiile cu cei din jur și cu colegii, ținută, comportament.

*Dezvoltarea deprinderilor de muncă-individuală- deprinderile de studiu și stilul personal de învățare.

*Dezvoltarea conduitei morale și a simțului estetic.

*Dezvoltarea armonioasă a conduitelor psihomotrice- deprinderilor psihomotrice de baza(locomoția, gesturile, scrisul, mimica, etc.), jocurile dinamice și exercițiile fizice.

Modalitățile de adaptare a conținuturilor educației speciale în contextul modernizării și reformei serviciilor educaționale destinate elevilor cu cerințe educative speciale presupun o analiză atentă a următoarelor aspecte:

a) Tipul și gravitatea deficienței / tulburărilor diagnosticate –rolul și importanța diagnosticului diferențiat în susținerea unui program recuperator – educațional eficient.

b) Vârstă copilului- decalajul dintre vârstă cronologică și vârstă mintală.

c) Experiența de viață a copilului în familia din care provine- gradul de implicare a familiei în dezvoltarea și evoluția normală a copilului, susținerea afectivă și materială a copilului, educația oferită și atitudinea față de problemele sociale ale copilului.

d) Ruta școlară- dacă a urmat sau nu programul învățământului preșcolar, dacă a urmat sau nu programul unei școli, problemele privind potențialul de învățare a a copilului, etc..

e) Pregătirea psihopedagogică a educatorilor – cunoașterea metodelor de lucru cu această categorie de copii, a limitelor și posibilităților lor de învățare, a modalităților și formelor de evaluare, deoarece nu toți copiii au aceeași capacitate de a asimila aceleași conținuturi și nici nu pot fi evaluați în același mod. Spre exemplu un copil cu dificultăți de învățare nu poate fi evaluat că unul cu deficiență de intelect.

f) Strategia și modalitățile de organizare a activității de predare – învățare- evaluare la clasă- stilul și manieră de lucru a fiecărui educator în parte.

J. Piaget sugera că jocul este de fapt o formă de asimilare, astfel copilul poate să însușească anumite cunoștințe, încorporând în modalitățile existente ale gândirii, situații, întâmplări și/sau obiecte. Deasemenea copilul gândește mai mult dacă operează cu situații concrete, iar abia în jurul vârstei de 5-7 ani, conform lui J.Piaget are loc trecerea la organizarea unor structuri mentale abstracte care operează cu clasificări și scrieri lungi. Tot în această perioadă apar modificări semnificative ale potențialului de activitate intelectuală. Apoi, începând de la nivelul clasei a –II-a, respectiv până la cel al clasei a –IV-a acesta crește aproximativ de 3-4 ori, crescând astfel calitatea strategiilor de gândire în detrimentul scăderii timpului de lucru acordat altor activități.

Procesul de predare- învățare la copiii cu CES, din clasele I-IV, ar trebui să însemne mai întâi efectuarea unor acțiuni concrete care să structureze și să se interiorizeze devenind progresiv logice, abstracte. Prin operarea cu obiecte concrete sau cu imagini ale obiectelor, se dezvoltă senzațiile și percepțiile necesare memorării involuntare a conținuturilor predate, iar utilizarea unor modalități dirijate sau semidirijate conduc la conștientizarea acțiunilor asigurând astfel transferul de la un procedeu simplu la capacitatea dorită.

Știm deasemenea că prin acțiunea directă a copiilor cu obiecte concrete se formează deprinderi, priceperi, respectiv capacități specifice activităților impuse și anume: recunoașterea obiectelor, clasificarea, trierea, sortatea și gruparea lor, precum și ordonarea, clasarea, aprecierea globală a cantității, etc.

În activitățile sub formă de joc se pot sesiza: forma obiectelor care va îmbogăți experiență perceptivă (vizual-tactilă) a copiilor, activitatea de învățare făcând trecerea de la imaginea materializată a noțiunii la imaginea reprezentată prin desen .

Cât privește recunoașterea și denumirea culorilor aceasta se face mai ușor. Pentru învățarea culorilor se impun următoarele etape

-prezentarea obiectelor colorate diferit

-înlocuirea obiectelor colorate cu imagini ale acestor obiecte

-colorarea unor contururi, imagini semnificative și denumirea culorilor folosite

– gruparea obiectelor după culoare

Dacă ne referim la însușirile mărimii atunci trebuie să respectăm etape că:

-prezentarea unor obiecte mari și a unor obiecte mici la care diferențele mărimilor să fie vizibile

-compararea obiectelor de aceeași categorie dar de mărimi diferite

-compararea unor obiecte diferite , dar cu aceeași mărime

– folosirea corectă a termenilor mare/mic, gros/ subțire

Prin jocul didactic:

se precizează

se consolidează

se sintetizează

se evaluează

se îmbogățesc cunoștințele copiilor,acestea sunt valorificate în contexte noi inedite

Spre deosebire de alte tipuri de jocuri, jocul didactic are o structură aparte.

I.3.)ÎNVĂȚAREA PRIN JOC-RESPECTAREA DEZVOLTĂRII PSIHICE A ȘCOLARULUI MIC

,,Copiii care sunt lipsiți de posibilitatea de a se juca sunt mai,,săraci” decât ceilalți atât sub aspectul cognitiv și mai ales sub acela al personalității. Jocul oferă copiilor un izvor inepuizabil de impresii care contribuie la îmbunătățirea cunoștințelor despre lume și viață, formează și dezvoltă caractere, deprinderi , înclinații, aspirații … .”(Emil Verza- Omul, jocul și distracțiile, Ed. Științifică și Enciclopedică , București)

Jocul este de fapt un mod de existență a copilului, respectiv lumea sa de simboluri și ficțiune, care are nenumărate semnificații pentru dezvoltarea sa prezentă cât și viitoare. Situațiile psihologice ce apar în timpul jocului îi permit copilului să-și regleze mai ușor propriile procese psihice, starea de joc amplasându-l pe copil în alte coordonate spațio-temporale decât cele obișnuite.

Tot jocul este cel care răspunde nevoilor de libertate spirituală cât și de mișcare a copilului, dorinței sale de evadare, permițându-i totodată angajarea acestuia(copilului) prin participarea de bună voie, exact atunci când își dorește și mai exact cum își dorește să se joace.

Putem înțelege prin joc și un efort pe care copilul îl depune, efort care totuși poate fi recompensat prin satisfacția acestuia, când activitatea respectivă se termină. Copilul poate participa la joc atunci când acesta simte că i se oferă siguranță și liniștea necesară pentru efectuarea sarcinilor cerute.

Potrivit pedagogiei moderne, jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate a copilului de 6-7 ani, fiind generată de trebuințele, dorințele și interesele acestuia, reprezentând totodată o formă de manifestare întâlnită la copiii din toată lumea și din cele mai îndepărtate timpuri.

Jocul este un prieten de nedespărțit al copilului, fiind forma cea mai importantă de activitate a copilului preșcolar, iar orice oprire ar însemna o frână în dezvoltarea sa fizică și mai ales psihică.

Odată ce copilul intră la școală are loc o modificare fundamentală în activitatea și relațiile lui cu cei din jur, iar jocul trece de această dată pe un plan secund, deoarece locul dominant este luat de învățătură, ceea ce produce transformări în intelectul și afectivitatea sa. Trebuie deasemenea să luăm în considerare faptul că acesta, copilul, trebuie să respecte un program zilnic, în care apar schimbări impuse de ponderea pe care o are dezvoltarea psihică. Când școlarul mic intră la școală percepția sa este una superficială și globală, observându-se influență pregnantă a unor elemente care-l interesează pe el, chiar dacă nu sunt mereu esențiale. Dacă această percepție este dirijată corect de către învățător are loc o trecere de la o percepție neorganizată la una organizată, diferențiată, chiar selectivă și care are un anumit scop.

Atenția elevului mic este în această perioada încă instabilă ,obosind repede și de aceea este de preferat că perioadele care solicită atenția să alterneze cu activități de genul: jocul, activitate de înviorare, creându-se astfel o motivație pentru învățare. Pentru a susține efortul elevilor cât și pentru a le menține interesul cât mai mult timp, lecțiile ar trebui să conțină materiale intuitive și presărate cu jocuri didactice diverse, deoarece copilul memorează cu mai multă ușurință ceea ce i se cere prin intermediul jocului, prin versuri, cântece , etc.

Jocul este acea formă a activității cu ajutorul căruia se dezvoltă trebuințele mereu în creștere ale copilului. În joc, copilul va reflectă prin imitație activitatea adulților, aceasta fiind un mod de dobândire a unor cunoștințe.

Deasemenea jocul reprezintă pentru copil un mod de a-și petrece timpul efectuând activități care îi produc plăcere cât și o relaționare cu realitatea, prin imitarea relațiilor sociale. Prin joc copilul învață să își fixeze un scop, să depășescă unele situații problemă.

În cadrul jocului copilul se autodisciplinează, deoarece structura jocului are la bază reguli ce trebuie respectate. Dacă luăm în considerare reacția pe care o au participanții în timpul jocului atunci s-ar putea spune că ar putea fi trei categorii de jucători:

1)Jucători activi-cei care manifestă interes crescut chiar și pentru cele mai obișnuite jocuri și care îi pot antrena și pe ceilalți. Dacă numărul jucătorilor este mai mare atunci jocul este antrenant

2)Jucători instabili-cei care participă la joc în funcție de dispoziția de moment. În acest caz jocul trebuie bine organizat pentru a le stârni interesul.

3) Jucători pasivi-cei care fie din lipsa experienței de joc fie din cauza deselor înfrângeri nu vor să mai participe la joc. De aceea educatorul ar trebui să apeleze la jocuri accesibile dându-le sarcini pe care să le poată îndeplini cu succes.

Cât privește natura și funcțiile formative ale jocului, aici trebuie să luăm în considerare alte aspecte.

Jocul domină copilăria astfel încât copilul acționează conștient și liber într-o lume imaginară pe care și-o creează singur.

Pornind de la această definire a jocului se pot desprinde cu ușurință câteva note caracteristice și definitorii: (Barbu H. ,Popescu Eugenia, Șerban Filofteia,1993 – “Activități de joc și recreativdistractive”,E.D.P.,București, pg. 32)

-jocul este o activitate specific umană; numai oamenii îl practică în adevăratul sens al cuvântului;

-jocul este una din variantele activității oamenilor; învățarea, munca și creația nu s-ar realiza în afara jocului după cum acesta nu poate să nu fie purtătorul principalelor elemente psihologice de esență neludică ale oricărei ocupații specifice umane;

-jocul este o activitate conștientă;

– jocul introduce pe acela care-l practică în specificitatea lumii imaginare pe care și-o crează jucătorul respectiv

-scopul jocului este acțiunea însăși, capabilă să-i satisfacă jucătorului imediat dorințele și aspirațiile proprii;

-prin atingerea unui asemenea scop, se restabilește echilibrul vieții psihice și se stimulează funcționalitatea de ansamblu a acesteia.

Jocul are un caracter universal, nelipsind indiferent de vârsta omului, ci doar remarcându-se prin evoluția și dezvoltarea personalității umane. S. Iliov afirma că jocul are un caracter polivalent, însemnând pentru copil și muncă și artă și realitate și fantezie.

În consens cu această caracteristică pedagogul elvețian Edouard Claparède menționa că jocul reprezintă viața însăși.

Astfel jocul poate înseamna și o varietate de semnificații : a juca șah, joc didactic dar și a se juca “de-a școala”, a se juca cu viața etc.

De la o vârstă la altă funcțiile jocului se schimbă. Așa de pildă, funcția de reflectare și funcția distractivă prezintă grade diferite la copil și adult; funcția motrică se schimbă o dată cu înaintarea în vârstă, iar funcția formativă scade în pondere o dată cu depășirea copilăriei.

După I. Cerghit principalele funcții ale jocului sunt: (Cerghit Ioan ,1980, –“Metode de învățământ”, E.D.P.,București, pg.222)

-funcția de explorare a realității;

-funcția de valorificare a avantajelor dinamicii în grup, a spiritului de cooperare,de participare

afectivă și totală la joc angajând atât elevii timizi cât și cei mai slabi;

-funcția de întărire a unor calități morale (răbdare, tenacitate, respect pentru alții, stăpânirea de sine, cinstea, autocontrolul).

J. Piaget (Piaget J. 1969,– “Psihologia copilului”,E.D.P.,București) considera că jocul, în special cel cu reguli, îndeplinește următoarele funcții:

-funcția de asimilare pe plan cognitiv și afectiv; copilul învață din ceea ce vede în jurul său și apoi folosește în cadrul jocului;

-funcția de adaptare ce se realizează prin asimilarea realului și acomodarea, mai ales prin imitație; adaptarea prin joc este un proces creativ care se realizează prin inteligență;

-funcția formativă dar și informativă, jocul fiind acela ce angajează plenar copilul în activități psihice;

-funcția de descărcare energetică și de rezolvare a conflictelor efective de compensare și trăire intensă;

-funcția de socializare a copilului ceea ce se explică prin tendința mereu accentuată a copiilor de a se a acomoda la ceilalți, dar și de a se asimila relațiile cu cei din jur la eul său.

Clasificarea jocurilor

În literatura de specialitate se găsesc mai multe încercări de clasificare a jocurilor.

După conținutul și obiectivele urmărite jocurile se pot clasifica astfel: (Cerghit Ioan, 1980,–“Metode de învățământ”, E.D.P.,București, pg.216)

-jocuri senzoriale (vizual motorii, tactile, auditive);

-jocuri de observare a naturii (a mediului înconjurător);

-jocuri de dezvoltare a vorbirii;

-jocuri de asociere de idei și raționament;

-jocuri matematice;

-jocuri de construcții tehnice;

-jocuri de orientare;

-jocuri de sensibilizare (de deschidere) pregătitoare pentru înțelegerea unor noi noțiuni;

-jocuri aplicative (de extindere a cunoștintelor asupra unor noi situații);

-jocuri demonstrative;

-jocuri de fantezie, de memorie;

-jocuri simbolice;

-jocuri de îndemânare (de exerciții simple, de mișcare).

Cu privire la structura jocului didactic trebuie avute în vedere:

-conținutul jocului;

-sarcina didactică;

-regulile;

-acțiunea de joc;

Ele trebuie să ramână jocuri, incluzând elementul de așteptare, de surpriză, de întrecere.

Orice exercițiu sau problemă poate deveni joc didactic dacă respectă următoarele cerințe:

-realizează un scop, o sarcină didactică;

-folosește elemente de joc;

-folosește un conținut accesibil și atractiv;

-utilizează reguli de joc, cunoscute de elevi.

Popovici Constantin împărțea după conținut jocurile didactice în patru categorii: (Popovici și colaboratorii – “Culegere de jocuri didactice”, E.D.P.,București, 1971,pg.5)

-jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii și consolidarea cunoștintelor în domeniul literar;

-jocuri didactice pentru consolidarea deprinderelor de numărat și socotit (matematice);

-jocuri didactice pentru dezvoltarea atenției, a memoriei și a perspicacitații;

-jocuri pentru consolidarea cunoștințelor despre mediul înconjurător.

După obiectul de învățământ căruia i se adresează, jocurile didactice sunt:

-jocuri didactice pentru limba și literatura română;

-jocuri didactice pentru matematică (jocuri matematice);

-jocuri didactice pentru geografia României și cunoașterea mediului înconjurător;

-jocuri didactice pentru educație plastică;

-jocuri didactice pentru educație muzicală (jocuri muzicale);

După materialul folosit sunt:

-jocuri cu materiale;

-jocuri fără materiale;

-jocuri orale;

-jocuri cu întrebări (“cine știe câștigă”);

-jocuri-ghicitori (în care trebuie să identifice o persoană, un obiect);

-jocuri de cuvinte încrucișate (careuri).

CLASIFICAREA JOCURILOR DIDACTICE

I.4) JOCUL CA MODALITATE DE EVALUARE LA COPIII CU C.E.S.

Prin joc, copiii cu C.E.S. pot ajunge la descoperiri de adevăruri, își pot antrena capacitatea lor de a acționa creativ pentru că strategiile jocului sunt de fapt strategii euristice. Jocurile copiilor devin metodă de instruire în cazul in care ele iau o formă organizată și se succed în ordine logică.

Intenția principală a jocului nu este divertismentul, ci învățarea care pregătește copilul pentru muncă și viață. De aceea pentru a-și atinge aceste scopuri, jocurile trebuie să aibă un caracter instructiv, chiar unul care să evalueze cunoștințele copiilor.

Evaluarea prin joc poate condiționa într-o anumită manieră dinamica clasei, altfel spus nu există învățare eficientă fără evaluare. Ea nu poate și nici nu trebuie să fie doar simplul act al notării. Principala funcție a evaluării este aceea de a determina măsura în care diferitele obiective pedagogice au fost atinse cât și explicarea randamentul nesatisfăcător.

În cadrul procesului de învățare, evaluare își exercită:

-funcția diagnostic (teste de cunoștinte tip diagnostic)

-funcția prognostic (teste de aptitudini, teste pedagogice de tip criterial sau de tip normative)

-funcția de selecție care intervine atunci când intervine ierarhizarea elevilor în clasă.

Experiența pedagogică a permis conturarea a trei forme de evaluare:

-evaluarea initială (care se realizează la începutul unui program de instruire și are drept scop stabilirea nivelul de pregătire a elevilor în acel moment)

-evaluarea continuă (formativă), constituie un proces ce se întrepătrunde multiform și funcțional cu acțiunile de instruire și cu activitatea de învățare.

-evaluare cumulativă (sumativă), realizată prin verificări parțiale pe parcursul programului și o estimare globală de bilanț, a rezultatelor pe perioade lungi (semestrelor școlare, an școlar sau a ciclului de învățământ).

Datele rezultate în urma evaluării pot utile pentru luarea unor decizii administrative : repartizarea materiei de studiu pe clase și secvențierea optimă a acesteia.

Aprecierea școlară este o formă clasică de întărire de către învățător a achizițiilor dobândite în procesul învățării. Prin întărire se înțelege «sistemul de recompense și de penalizare menit să asigure selecția și fixarea răspunsului sau reacției adecvate» (Ion, Radu, 1974 Psihologia școlară, Editura Științifică, București). Recompensa constituie «întărirea pozitivă», în timp ce pedeapsa este o «întârire negativă». Este de așteptat ca elevii sistematic recompensați să-și formeze cu timpul o atitudine pozitivă față de învățător și de școală, în timp ce elevii care sunt în mod frecvent dezaprobați, ironizați și sancționați să devină nemulțumiți de viața școlară, deoarece reușita școlară și satisfacția în muncă merg mână în mână. Rezultatele bune dau naștere unor trăiri afective pozitive ce direcționează conduita elevului spre obținerea unor performațe mai înalte.
Aprecierea învățătorului devine pentru elev un reper de autoapreciere. Ea are influențe asupra dezvoltării intelectuale cât și asupra sferei volitiv-afectivă.

Dezvoltarea capacității de autoapreciere și a spiritului critic în estimarea rezultatelor școlare proprii se poate realiza cu succes și prin organizarea unor acțiuni de autoapreciere și interapreciere

ducând la maturizarea și obiectivizarea atitudinii elevului față de aprecierea școlară.
Aprecierea pedagogică o găsim și în sfera relațiilor interpersonale. Elevul ca personalitate se

definește prin raportarea lui la membrii grupului școlar sau nu, tocmai pentru a-și contura imaginea de sine.

Sentimentele de respect și stimă de sine sunt în funcție de atitudinea colegilor și mai ales de cea a învățătorului, care îi definesc locul social în grup. Scopul educației este acela de a forma anumite deprinderi, strategii cognitive, atitudini și comportamente. În acest sens, Skinner(1971) notează: « Nu întărim pronunția corectă a elevului pedepsindu-l pentru că a greșit, nici mișcările abile pedepsindu-l pentru neîndemânare.Nu-l facem pe elev harnic pedepsindu-l pentru lene, curajos pedepsindu-l pentru indiferență. Nu-l învățăm să studieze repede pedepsindu-l pentru încetineală, nici să țină minte pedepsindu-l pentru că uită, nici să judece corect pedepsindu-l pentru lipsă de logică ». 

La orice vârstă, elevul are sentimentul demnității personale; orice încercare de a-l umili, mai ales în prezența colegilor săi, va avea un rezultat nedorit: copilul cu C.E.S fie că se retrage în sine, refuzând să mai comunice, fie că reacționează violent la frustrare. Jena, rușinea, umilirea repetate tind să dezorganizeze personalitatea copilului, ducând al apariția unor stări psihice negative ca nesiguranța, ezitarea, pierderea respectului și respectiv a încrederii.

În cazuri extreme elevul poate deveni chiar agresiv.Deseori se întâmplă ca elevul frustrat să fie și izolat în grupul de elevi, deoarece manifestă un comportament inadaptat, elevul fiind văzut de colegi ca un tip dificil.De aceea jocul poate fi folosit pentru a diagnostica conflicte psihologice, fiind binecunoscută capacitatea jocului de a deveni simbol al tendințelor, dorințelor sau conflictelor copilului.

Terapia prin joc are la bază efectul său armonizator. De aceea, jocul terapeutic a fost numit o «pace încheiată cu sine și cu ceilalți».Copilul găsește în joc un răspuns pozitiv la încercările sale mascate de a fi înțeles precum și o confirmare a sentimentului propriei valori.Jocul este un sprijin necesar în organizarea evaluării tocmai pentru a reduce monotonia produsă de formele stereotipe ale exercițiilor Jocul ca modalitate de evaluare are un rol în ceea ce-i priveste pe copiii cu C.E.S. Prin joc evaluarea este mai eficientă și totodată antrenantă.

Dacă luăm abecedarul (clasa I si II), când copilul cu C.E.S. învață alfabetul, jocurile de evaluare pot ajuta atât la fixarea, cât și la etalarea cunoștințelor dobândite până la un moment dat. Exemple de jocuri de evaluare:”Trenul literelor”,”Trenul silabelor”,”Jocul silabelor duble”etc.

La matematică jocul are un rol bine definit. Jucându-se cu cifrele copilul cu C.E.S. reacționează și participă activ la cerințele spuse. Exemple de jocuri de evaluare:”Unește cifrele și spune ce obții!” Alte jocuri de evaluare:”Calculăm și colorăm!”, ,,Cel mai bun matematician”,”Trăistuța fermecată”etc.

Rebusul la clasa III si IV este un instrument de evaluare folosit pentru fixarea și etalarea cunoștințelor; prin răspunsuri corecte date la afirmații simple, vor descoperi un cuvânt așteptat. Rebusul poate fi folosit la majoritatea obiectelor.

Jocul în procesul de evaluare este o activitate prin care sunt colectate, ansamblate și interpretate informații despre starea, funcționarea sau evoluția viitoare a copilului cu C.E.S.

Acordarea calificativelor la sfârșitul unui joc, în echipe sau individual, reprezintă clasarea elevului cu C.E.S. pe o anumită “scară a valorilor”. Elementele de joc încorporate în procesul de evaluare pot motiva și stimula puternic acest proces în toate formele lui.

ETAPELE PROIECTĂRII CORECTE A JOCULUI DIDACTIC

A.CE VOI FACE?

Precizez în mod clar OBIECTIVELE EDUCAȚIONALE urmărite prin folosirea jocului.

B. CU CE VOI FACE?

Analizez atent RESURSELE EDUCAȚIONALE de care dispun pentru a realiza obiectivele educaționale urmărite prin folosirea jocului didactic.

C.CU CE VOI FACE?

Alcătuiesc STRATEGII EDUCAȚIONALE potrivite pentru a realiza obiectivele jocului didactic.

D.CUM VOI ȘTI DACĂ S- A REALIZAT CE TREBUIA?

Stabilesc SISTEMUL DE EVALUARE (CONTROL) AL EFICENȚEI jocului didactic pe care l-am realizat.

OPERAȚIILE PROIECTĂRII DIDACTICE CORECTE ALE JOCULUI DIDACTIC

A.PRECIZAREA OBIECTIVELOR

Stabilesc precis: ce va ști sau ce va ști să facă fiecare elev la sfârșitul activității (jocului didactic).

Verific dacă ceea ce am stabilit este ceea ce trebuie realizat, confruntându-mă cu programa și precizând performanțele ce le aștept prin desfășurarea jocului.

Verific dacă ceea obiectivele sunt realizabile în timpul pe care îl am la dispoziție pentru desfășurarea jocului.

B.ANALIZA RESURSELOR EDUCAȚIONALE

Stabilesc conținutul jocului (îl selectez, îl creez).

Corelez și raportez conținutul jocului cu psihologia celui care se joacă(învață)

Analizez condițiile materiale de care dispun.

C. ELABORAREA STRATEGIILOR

Stabilesc sarcinile de lucru pentru fiecare obiectiv și aleg jocul didactic prin care voi realiza obiectivele.

Aleg materialele didactice necesare sau le confecționez.

Selectez mijloacele de învățământ de care am nevoie : fișe , aparatură, dispozitive.

Combin metodele și materialele pentru a amplifica eficacitatea didactică oferind elevilor ocazii de învățare a unor sarcini cu ,,țintă”, pe obiective.

Îmi imaginez în detaliu ,,Scenariul aactivității” jocului didactic.

D.EVALUAREA

Elaborez un sistem de evaluare a calității și a eficacității jocului desfășurat.

CAPITOLUL II

ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN AMELIORAREA TULBURĂRILOR DE COMPORTAMENT LA COPILUL CU DEFICIENȚĂ MINTALĂ

2.1. Jocul didactic în procesul de învatare și în terapia educațională integrată

În cadrul activităților de terapie educațională, un loc aparte îl ocupă conceptul de joc didactic. Jocul didactic este o formă de activitate prin care se rezolvă una sau mai multe sarcini didactice,îmbinând tehnici de realizare a acestor sarcini cu elementele de joc. Jocul didactic este adesea folosit sub diverse forme tocmai pentru a stimula elevii să rezolve o sarcină didactică într-o manieră cât mai atractivă, deoarece se știe că învățarea care implică jocul devine mai plăcută și reconfortantă. Fiecare joc didactic trebuie să aibă un scop educativ, să includă o componentă instructivă, să îmbine armonios elementele instructive cu elementele distractive, să valorifice cunoștințele și deprinderile deja achiziționate, spontaneitatea, inventivitatea, inițiativa, răbdarea, să includă elemente de așteptare, de surpriză, de competiție, de comunicare între partenerii de joc, pentru a determina apariția unor stări emoționale complexe care intensifică procesele de reflectare directă și nemijlocită a realității.

O caracteristică esențială a jocului didactic este reprezentată de crearea condițiilor favorabile pentru valorificarea achizițiilor și a exersării priceperilor și deprinderilor sub formă unor activități plăcute și atractive.

Fiecare joc didactic cuprinde următoarele elemente constitutive, prin care se deosebește de celelalte jocuri și activități ludice (Gherguț A., Sinteze de psihopedagogie specială, Ed. Polirom, Iași, 2005):

,,- conținutul – include cunoștințe însușite anterior în cadrul activităților comune cu întreagă clasa; acestea se referă la cunoștințe matematice, elemente de limba maternă, plante, animale, anotimpuri, activitățile oamenilor etc.;

– sarcina didactică – poate să apară sub formă unei probleme de gândire, de recunoaștere, denumire, reconstituire, comparație, identificare etc. ; deși jocurile didactice pot avea același conținut, ele pot dobândi mereu alt caracter datorită diversității formelor pe care le poate lua sarcina didactică; din acest motiv jocul apare în forme noi, neprevăzute, interesante și atractive pentru copil ;

– regulile jocului – îndeplinesc o importantă funcție reglatoare asupra relațiilor dintre copii,

arătându-le cum să se joace, cum să rezolve problema respectivă, cum se distribuie responsabilitățile în grup etc. ;

– acțiunea de joc – cuprinde momentele de așteptare, surpriză, ghicire, întrecere etc., care fac că rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută și atractivă pentru elevi.

Ca activitate în completarea lecției, jocul didactic poate fi grupat astfel :

– după obiectele de învățământ – jocuri folosite la citire, scriere, matematică, dezvoltarea vorbirii, cunoașterea mediului, educație fizică, desen etc. ;

– după tipul lecției – jocuri folosite că mijloc de predare, asimilare, mijloc de consolidare, de sistematizare și recapitulare a cunoștințelor.”

Prin jocul didactic, elevul își angajează întregul potențial psihic, își ascute observația, își cultivă inițiativa, inventivitatea, flexibilitatea gândirii, își dezvoltă spiritul de cooperare, de echipa.

Condiții de organizare a jocului didactic : (Gherguț A., Sinteze de psihopedagogie specială, Ed. Polirom, Iași, 2005, pg. 255)

,,- jocul să se constituie pe fondul activității dominante, urmărindu-se scopul și conținutul lecției;

– să fie variat, atractiv, să îmbine formă de divertisment cu cea de învățare ;

– să fie bine pregătit de educator în direcția utilizării eficiente a materialului folosit ;

– să antreneze toți copiii în activitatea de joc ;

– să creeze momente de relaxare, de odihnă și să se folosească mai ales atunci când copiii dau semne de oboseală ;

– să fie proporționat cu activitatea prevăzută de programa și structurat în raport cu tipul și scopul lecției desfășurate ;

– să urmărească formarea deprinderii de muncă independența ;

– să solicite gândirea creatoare și să valorifice cu maximum de eficientă posibilitățile intelectuale ale elevilor ;

– activitățile în completare prin joc să fie introduse în orice moment al lecției și să fie repartizate în diferite secvențe, sarcinile didactice ale jocului având caracter progresiv;

– indicațiile privind desfășurarea activității, precum și regulile jocului să fie clare, corecte, precise, să fie conștientizate de către elevi și să le creeze o motivație pentru activitate;

– activitățile de joc să se desfășoare într-un cadru activ, stimulator și dinamic, urmărindu-se atent respectarea regulilor de către elevii participanți la joc;

– jocurile să nu fie nici prea ușoare, nici prea grele și să determine stări emoționale care să întrețină interesul și participarea copiilor.”

Folosirea jocurilor didactice în toată varietatea lor constituie prima treaptă în realizarea învățământului formativ, care urmărește să dezvolte activismul intelectual, deprinderile de muncă intelectuală, de conduită morală, de activitate fizică, urmărind că toate aceste deprinderi active să se dezvolte prin valorificarea resurselor psihice și fizice proprii.

2.2. Locul și importanța jocului didactic în socializarea copiilor cu C.E.S.

Rolul și locul jocului în sistemul mijloacelor educative a fost și este recunoscut de marea majoritate a pedagogilor lumii. Formele de manifestare ale jocului și funcțiile sale diferă de la o perioada de vârstă la altă. Dacă în perioada copilăriei jocul îndeplinește mai multe funcții cognitive sau formativ- educative, mai târziu funcțiile sale devin de recreere și reconfortare fizică și psihică.

Pedagogul elvețian E. Clăparède precizează că „jocul este însăși viață” (Claparede E. ,,Psihologia copilului și pedagogia experimentală”, Editura EDP, București, 1975, pag. 60) deoarece copilul, nu o percepe ca fiind plină de activități și griji, ci este un mod de a fi, el se lasă purtat de plăcerea de a descoperi, de a învață, de a se bucură, de a trăi cu spontaneitate și veselie tot ce i se întâmplă.

Practică dovedește că atât cronologic cât și educativ, legea dezvoltării copilului urmează calea de la joc la învățătură și muncă, ponderea având-o una sau altă din activități, în funcție de specificul și particularitățile diverselor perioade ale vârstei umane. Trecerea de la o perioadă de dominație a unei activități la alta se realizează în mod treptat, într-o perioadă destul de îndelungată de timp și care nu presupune excluderea uneia și înlocuirea bruscă prin alta, ci dimpotrivă, coexistă cele două forme de activitate printr-o îmbinare care înlesnește saltul de la o etapă la alta fără praguri.

Jocul didactic reprezintă formă de trecere de la joc la învățătură și este o activitate care se deosebește prin structura specifică de celelalte activități cu conținut asemănător. Jocul didactic constituie un mijloc valoros de instruire și educare a elevilor deoarece rezolvă într-o formă cu totul adecvată vârstei sarcini instructive complexe. Eficiența jocului didactic în școală specială este cu atât mai mare cu cât se realizează o concordanță perfectă între procesul de socializare, procesul de învățare și acțiunea de joc, atât de atractive mai ales pentru copiii cu deficiență mintală.

Prin introducerea și folosirea jocului didactic ca mijloc de bază în socializare se realizează o cerință importantă a educației- învață-i pe copii foarte multe lucruri prin joc. Jocul didactic reprezintă formă de activitate care îmbină în mod armonios sarcinile instructive cu latura distractivă, realizând astfel dezideratul învățării prin joc, prin organizarea unor activități special create de adulți în acest scop. Fiind un joc a cărei acțiune este construită în scopuri didactice se ține seama de linia generală a evoluției copiilor în joc și se complică cerințele, complexitatea problemelor didactice, regulile. Cu cât copiii sunt mai dezvoltați, elementele de joc se estompează și apar din ce în ce mai conturate problemele didactice la a căror rezolvare copiii sunt antrenați din timp. Treptat jocul didactic trece de la rezolvarea pe planul acțiunilor concrete la acela al acțiunilor mintale. Cele mai concludente jocuri sunt jocurile în care copiii trebuie să răspundă prompt și corect, să ghicească repede un cuvânt după unele indicii abstracte, să compună o ghicitoare, etc.

Între mijloacele instructiv- educative și de terapie, jocul didactic ocupă locul cel mai important prin influența pe care o exercită asupra celor mai profunde laturi ale personalității copilului, prin rolul său în formarea unei gândiri și a unui comportament corect. Prin conținutul său rezolvă o mare parte din problemele educației intelectuale având o contribuție largă în precizarea, consolidarea, adâncirea, sistematizarea și verificarea cunoștințelor. De pildă, prin jocul didactic “La magazin“ se precizează și se specifică denumirea obiectelor (produselor) întâlnite aici și a regulilor de comportare civilizată utilizate, prin jocul “Pe stradă” se urmărește deprinderea de a merge corect pe stradă și de a respectă regulile de circulație, prin jocul “La școală” se urmărește stabilirea relațiilor corecte cu colegii, etc. comparat cu celelalte jocuri cu subiect și reguli stabilite de educator,

jocul didactic se deosebește prin conținutul pe care-l dezvăluie și prin faptul că accentul cade pe rezolvarea sarcinilor intelectuale, respectiv pe cunoașterea regulilor de comportare civilizată, de respectare a mediului înconjurător (persoane, animale, spațiul de lucru și de joacă, natură, etc).

Jocul didactic are o largă contribuție în stimularea și dezvoltarea tuturor proceselor psihice: senzații, percepții, reprezentări, memorie, gândire, limbaj. Putem apela cu succes la jocul didactic în pregătirea activităților din cadrul terapiei educaționale: terapii care au drept finalitate adaptarea la viață cotidiană.

Cea mai mare parte a jocurilor didactice cuprind importante exerciții senzoriale și de memorare, contribuind la dezvoltarea sensibilității auditive și a auzului fonematic, cum ar fi “Spune cum face?”, sau “Cine face așa?”. Jocul “Ce a găsit ursulețul?”contribuie la dezvoltarea sensibilității vizuale și tactile. În jocul “Ghicește ce ai gustat?” accentul cade pe perfecționarea sensibilității gustative și olfactive.

Un deosebit aport au jocurile didactice în educarea calităților memoriei. De exemplu jocurile ,,Ce s-a schimbat?” sau ,,Ghicește ce lipsește?” solicită copiii să rețină felul obiectelor și așezarea lor, ceea ce implicit duce la dezvoltarea memoriei voluntare.

Spiritul creator, imaginația sunt stimulate intens prin jocurile care pun în față copiilor sarcina de a compune o ghicitoare, de a crea o poveste. De pildă jocurile ,,Ghicește cine este?”, “Telefonul”, “Ghicește la ce m-am gândit?”, etc.

Jocurile didactice solicită în mare măsură activitatea gândirii, ele reclamând întotdeauna rezolvarea unor probleme în mod individual. Astfel, în cadrul unor jocuri, copiii trebuie să deosebească obiectele mari de cele mici -“Este mic, este mare”, pe cele lungi de cele scurte –“Pănglicuțele”, să compare obiecte în funcție de formă, de culoare –“Caută-ți căsuța”, “Caută greșeală”. Altele pun pe copil în situația de a efectua clasificări ale obiectelor după diferite criterii concrete -”Ce se potrivește?”, clasificări ale unor animale după mediul și locul unde trăiesc –“Spune unde trăiește”. În aceste cazuri copiii sunt deprinși să efectueze generalizări și abstractizări. Sunt jocuri didactice care presupun judecări și raționamente simple din partea participanților, astfel în jocul “Poștașul” copilul trebuie să deducă după unealtă desenată pe jeton ce meseriaș a trimis scrisoarea.

În strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii, jocul didactic contribuie la dezvoltarea limbajului și a comunicării. În acest sens, în afară de jocurile didactice prin care se fixează, se precizează și se activizează vocabularul copiilor, se planifică și jocuri speciale, care ajută la îmbunătățirea pronunției unor consoane mai greu de rostit, că de exemplu jocul “Spune cum face?”, pentru pronunția corectă a consoanelor cât și a unor grupuri de consoane.

Alte jocuri didactice rezolvă probleme mai complexe și anume, formarea unor reprezentări generale și noțiuni, cum ar fi animale domestice, animale sălbatice, mobilier, îmbrăcăminte ,etc.

Tot cu ajutorul jocului didactic se urmărește familiarizarea copiilor cu diferite activități gospodărești în familie și în școală. Prin jocurile “Să facem curățenie”, “Mobilă din sufragerie”, “Să strângem cărțile și caietele” se dezvoltă deprinderi de ordine și curățenie; prin jocurile “În bucătărie”, “Copiii o ajută pe mama”, “Este ora de masă” se dezvoltă deprinderi de a așeza corect masă, de a strânge masă, de a spală vasele etc. Tot cu ajutorul jocului didactic se consolidează cunoașterea mediului social prin jocurile “Pe stradă”, ,,La magazinul de pâine”, ,,La piață”, ,,Școală”, ,,Biserica”, jocuri ce duc la formarea deprinderii de a merge corect pe stradă, deprinderii de a se descurcă într-un magazin, precum și la cunoașterea unor instituții publice și religioase.

Nu în ultimul rând, cu ajutorul jocului didactic se pot organiza activități precum jocul ,,Un copil politicos”, “Cum trebuie să ne purtăm?”, ,,Ne jucăm”, ,,În vizită”, jocuri în care se formează și se consolidează norme și deprinderi de comportament social corect în familie, în școală, în stabilirea unor relații interpersonale corecte etc.

Efortul intens intelectual al copiilor este posibil în cadrul jocului didactic numai cu condiția de a menține trează atenția lor.

Jocurile orale cer copilului discernământ în alegerea cuvintelor, în înlocuirea unui cuvânt prin altul cu înțeles opus; ele dezvoltă promptitudinea reacțiilor verbale, contribuie la precizarea vocabularului, la activizarea vorbirii corecte din punct de vedere gramatical.

Jocul didactic contribuie fie direct, fie indirect și la educarea emoțiilor, a sentimentelor morale, a trăsăturilor pozitive de voință și caracter. Multe jocuri stimulează cinstea, răbdarea, spiritul critic și autocritic, stăpânirea de sine. De asemenea, au un rol valoros în închegarea colectivului și în formarea disciplinei conștiente. În joc, copilul este obligat să respecte inițiativa colegilor, să le aprecieze muncă și să le recunoască meritele, să respecte regulile jocului și să reacționeze în conformitate cu ele, să-și autoregleze propria activitate.

Jocul didactic este activitatea cea mai firească, care corespunde cerințelor de dezvoltare a copiilor, tendinței lor de a fi în contact cu adulții și cu alți copii, de a percepe activ, de a înțelege și a oglindi lumea înconjurătoare, de a-și exprimă gândurile. Acțiunea jocului didactic asupra comportamentului copiilor, asupra disciplinei, asupra caracterului și voinței este permanentă, directă și de o intensitate mare, ceea ce-i mărește considerabil valoarea instructivă și educativă.

”Copilul – spunea marele pedagog elvețian Ed. Claparede – este o ființă a cărei principală trebuință este jocul… această trebuință spre joc este ceva esențial naturii sale. Trebuință de a se juca este tocmai ceea ce ne va permite să împăcăm școală cu viață, să procurăm copilului acele mobiluri de acțiune care se consideră de negăsit în sala de clasa”. (Claparede E. ,,Psihologia copilului și pedagogia experimentală”, Editura EDP, București, 1975)

Jocurile didactice, organizate conform cerințelor psihologice învățării, devin o metodă activă și eficientă de instruire și educare. “Jocul este o asimilare a realului la activitatea proprie, oferindu-i acestei activități alimentația necesară și transformând realul în funcție de multiple trebuințe ale eului. Iată de ce, toate metodele active de educare a copiilor mici cer să li se furnizeze acestora un material ajutător pentru că, jucându-se, ei să reușească să asimileze realitățile intelectuale care, fără această, rămân exterioare inteligenței copilului” – J.Piaget.

O contribuție importantă la pregătirea copilului în școală și-o aduc jocurile didactice pentru dezvoltarea limbajului, deoarece limbajul stă la baza comunicării. Se știe că mediul familial exercită o influență cultural- educativă binefăcătoare asupra dezvoltării limbajului copilului, dar uneori fie datorită acestor influențe, fie datorită unor întârzieri sau defecțiuni în vorbirea copiilor, diferențele în dezvoltarea limbajului sau a vocabularului acestora sunt încă deosebit de sesizabile. Se observă îndeosebi la copiii care nu au frecventat grădiniță. Ori, între limbaj și gândire există o interdependență binecunoscută. Aceste diferențieri în domeniul dezvoltării limbajului situează copiii în poziții diferite, sub aspectele deosebit de complexe ale activităților instructiv- educative. Dezvoltarea limbajului se realizează atât în activitățile specifice de comunicare și limbaj, cât și în cadrul întregului program din școală.

În întregul proces de comunicare și limbaj, atât în activitățile specifice, cât și în toate celelalte împrejurări se urmărește:

-dezvoltarea capacității de receptare a unui mesaj oral;

-dezvoltarea capacității de exprimare și de comunicare orală;

-dezvoltarea capacității de receptare a unui mesaj scris;

-dezvoltarea capacității de exprimare și de comunicare scrisă;

-formarea, exersarea și dezvoltarea abilității de receptare a mesajului oral;

-formarea, exersarea și dezvoltarea abilității de exprimare orală și comunicare independent;

-automatizarea și dezvoltarea abilităților de citire corectă, în ritm propriu a cuvintelor, propozițiilor, texte scurte;

-perfecționarea abilităților de scriere corectă și lizibilă de silabe, cuvinte, propoziții, texte scurte.

Cel mai eficient mijloc de realizare a acestor sarcini îl constituie jocul didactic. Jocurile didactice pot fi folosite atât pentru consolidarea și precizarea cunoștințelor, cât și pentru verificarea și sistematizarea lor, pentru deprinderea unei pronunții corecte, pentru îmbogățirea sau consolidarea vocabularului, pentru formarea vorbirii corecte și coerente. Asemenea sarcini pot fi înfăptuite prin jocurile: “Sunetul schimbat”, “Telefonul fără fir”, “Să ascultăm”, “Ești vesel, trist”, “Am spus bine, n-am spus bine”, “Eu spun una, tu spui multe”, “Cu ce sunet începe cuvântul?”, “Îndreaptă greșeală”, “Scrie ce ai auzit”, etc. În toate jocurile se acordă prioritate cuvintelor care exprimă aspecte comportamentale, stări afective, relații sociale și noțiuni cu un grad mai mare de generalizare, trăsături de caracter, norme de comportare, sentimente, etc.

Jocul didactic contribuie atât la îmbogățirea vocabularului, activizarea și exersarea lui, cât și la însușirea unei exprimări clare, coerente, corecte din punct de vedere gramatical, la cultivarea independenței în vorbire și stimularea creativității în exprimarea orală.

Jocurile didactice sunt utilizate cu succes și în cadrul activităților de terapie educațională complexă și integrată.

În cadrul jocurilor didactice organizate în vederea formării autonomiei personale se urmărește:

-învățarea conduitelor de orientare, cunoaștere, adaptare în mediul ambiant: executarea gesturilor de bază;

-stimularea și dezvoltarea disponibilităților psihoindividuale, cu formarea unor comportamente independente: cunoașterea corpului omenesc, denumirea senzațiilor de bază, conduite perceptiv- motrice spațiale;

-formarea și educarea unor abilități manuale și a unor deprinderi de muncă: deprinderi de igienă personală, de igienă a îmbrăcămintei și a încălțămintei, deprinderi de igienă alimentară, de întreținere și igienizare a locuinței;

-exersarea conduitei independente pentru integrarea în plan social: deprinderi de existență activă în familie și în școală, deprinderi de orientare, deplasare și relaționare în mediul social (școlar).

Prin jocul didactic se asigură înțelegerea, fixarea sau repetarea anumitor cunoștințe în mod plăcut, fără ca interesul celor care participă să scadă. Jocurile didactice au un preponderent rol formativ, iar în cadrul lor trebuie subliniată însemnătatea însușirii și respectării regulii de joc. Chiar copiii dificili, care caută să se eschiveze de la cerințele formulate de educator, cedează de cele mai multe ori în față acestor reguli, le acceptă numai din dorința de a participa la joc. Respectarea regulilor de joc formează un om disciplinat, dar nu conformist, un om ascultător, dar nu servil, un om conștient de rolul său.

Jocul didactic fiind o activitate colectivă, în cadrul lui copiii învață abc-ul comportării civilizate. Expresii ca: “vă rog”, “nu vă supărați”, “vă mulțumesc”, sunt de multe ori introduse chiar în cadrul regulilor de joc, repetarea și respectarea lor sunt, pe cât de necesare, pe atât de utile. Jocurile didactice transpun situații de viață și de activitate socială, ceea ce ajută la socializarea copilului. Câteva exemple de jocuri didactice: “Corpul omenesc”, “Unde se află”, “Ce rol au?”, “Unde facem baie?”, “Așezăm hainele în dulap”, “Ne curățăm pantofii”, etc.

Jocurile didactice transpun situații de viață și de activitate socială, ceea ce ajută la socializarea copilului.

Obiective urmărite în cadrul jocurilor didactice organizate privind socializarea:

-învățarea conduitelor de orientare, cunoaștere, adaptare în mediul ambiant: cunoașterea datelor personale de identitate, cunoașterea membrilor familiei, identificarea spațiilor locuinței, cunoașterea și identificarea colegilor, a clasei, a școlii;

-stimularea și dezvoltarea disponibilităților psihoindividuale, cu formarea unor comportamente independente: comportamente independente la nivel școlar, cunoașterea normelor de comportare

civilizată cu adulții și copiii, respectarea regulor de conviețuire civilizată în diferite situații;

-formarea și educarea unor abilități manuale și a unor deprinderi de muncă: formarea abilităților de îngrijire a obiectelor personale, participarea la acțiuni gospodărești în interiorul sau exteriorul casei, cunoașterea unor profesii și meserii;

-exersarea conduitei independente pentru integrarea în plan social: cunoașterea principalelor obiective din cartier și din apropierea școlii, formarea comportamentelor independente în situații de transport, cumpărături, vizite, excursii, formarea abilităților de adaptare la nivel de microgrup/ relații interumane (prietenie, ajutor, respect, toleranță).

Exemple de jocuri didactice: “Cum te cheamă?”, “Care sunt membrii familiei?”, “Așezăm masă”, “Cine sunt colegii tăi?”, “Mobila din fiecare cameră”, “La magazinul de alimente”, “Cum ne comportăm în vizită”, “Ne plimbăm cu autobuzul” etc.

Momentul culminant al jocului îl constituie rezolvarea unei situații problematice prin găsirea unei game cât mai largi de soluții prin cooperarea copiilor antrenați la activitate.

Obiective urmărite și în cadrul activităților de terapie ocupațională: (Programa pentru disciplina Stimulare Cognitiva aprobată de ministerul Educației și Cercetării în 2005. Programa Stimulare cognitivă este pentru învățământul special, pentru clasele cu elevi care au deficiențe severe, profunde, asociate, face parte din aria curriculară Terapie Ocupațională, complexă și integrată și este pentru clasele I – X) ANEXA 4  la Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului nr. 5234/ 01.09.2008

-învățarea conduitelor de orientare, cunoaștere, adaptare în mediul ambiant: exersarea abilităților perceptive de dimensiune kinestezică, vizuală, tactilă, îmbogățirea experienței senzoriale, învățarea culorilor, mărimilor, formelor, noțiunilor spațiale: poziție și mișcare, învățarea conduitei de organizare temporală, localizarea în timp a unor acțiuni;

-stimularea și dezvoltarea disponibilităților psihoindividuale, cu formarea unor comportamente independente: exersarea operațiilor de coordonare oculo- manuală, bimanuală, mâna- ochi- picior, utilizarea abilităților perceptiv- motrice de culoare, mărime, formă în activități grafo- plastic, stimularea abilităților de exprimaresi utilizare a vocabularului, exersarea disponibilităților de ascultare și reproducere muzicală;

-formarea și educarea unor abilități manuale și a unor deprinderi de muncă: exersarea motricității fine a mâinilor și a gesturilor manuale simple, învățarea gesturilor de înșirare, răsucire, bobinare, modelare,confecționarea diferitelor obiecte și organizarea locului de muncă;

-exersarea conduitei independente pentru integrarea în plan social: exersarea deprinderilor de ordine și de igienă, utilizarea cunoștințelor în desfășurarea unor lucrări în bucătărie, exersarea deprinderilor de îngrijire a plantelor de casă și a animalelor mici din gospodărie, exersarea conduitei independente de autoservire în diferite momente ale zilei, exersarea autonomiei personale în mediul ambiant.

Exemple de jocuri didactice: “Ce gust are?”, “Culoarea potrivită”, “Unde se află?”, “Când se întâmplă?”, etc.

Selectarea jocului didactic se face în funcție de obiectivele propuse și de caracteristicile clasei de copii. În funcție de acestea trebuie alese și materialele didactice, care trebuie să satisfacă următoarele cerințe: accesibilitate, adecvare la conținutul jocului, simplitate, claritate, atractivitate, vizibilitate din orice poziție, valoare artistică, etc.

Obiectivele jocului didactic urmărite în cadrul stimulării cognitive:  (Programa pentru disciplina Stimulare Cognitiva aprobată de ministerul Educației și Cercetării în 2005. Programa Stimulare cognitivă este pentru învățământul special, pentru clasele cu elevi care au deficiențe severe, profunde, asociate, face parte din aria curriculară Terapie Ocupațională, complexă și integrată și este pentru clasele I – X)ANEXA 2  la Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului nr. 5234/ 01.09.2008

-învățarea conduitelor de orientare, cunoaștere, adaptare în mediul ambiant: exersarea propriilor simțuri pentru a observă și investiga mediul înconjurător, orientarea spațială și temporală în mediul obișnuit, formarea unor scheme de conduită implicate în operații, acțiuni simple;

-stimularea și dezvoltarea disponibilităților psihoindividuale, cu formarea unor comportamente independente: memorarea unor date, fapte și evenimente exersate, înțelegerea șirului logic din cadrul unei acțiuni simple, rezolvarea problemelor simple cotidiene;

-formarea și educarea unor abilități manuale și a unor deprinderi de muncă: manipularea și identificarea obiectelor, instrumentelor și materialelor folosite în activități, coordonarea conduitei cu un scop precis;

-exersarea conduitei independente pentru integrarea în plan social: cristalizarea conștiinței de sine, trezirea interesului pentru mediul natural, școlar, social, reproducerea diferențiată a mișcărilor implicate în autoservire, autocontrol emoțional și comportamental.

Exemple de jocuri didactice: “Baia jucăriilor”, “Spune cum este”, “Din ce este confecționat”, “Ce mărime și ce culoare are?”, “Alimentele”, etc.

Familiarizarea copiilor cu jocul are următoarele obiective: trezirea interesului copiilor pentru joc, pentru tema abordată; altfel spus trebuie să se creeze o motivație pentru joc, prezentarea și intuirea materialului didactic, prezentarea și înțelegerea sarcinilor didactice și a regulilor jocului, care este condiție de baza pentru bună desfășurare a jocului și pentru realizarea sarcinilor didactice; înțelegerea succesiunii elementelor jocului.

În cadrul ludoterapiei jocurile didactice au următoarele obiective:

-învățarea conduitelor de orientare, cunoaștere, adaptare în mediul ambiant: explorarea senzorială (vizual, auditiv, gustativ, olfactiv, tactil- kinestezic) a obiectelor, spațiului, ființelor, formarea și dezvoltarea conduitelor perceptiv- motrice (percepția corporalității, a culorii, formei, mărimii obiectelor, percepția spațiului și timpului), cunoașterea și operarea cu elementele realitatii înconjurătoare;

-stimularea și dezvoltarea disponibilităților psihoindividuale, cu formarea unor comportamente independente: stimularea și dezvoltarea unor procese psihice ca bază pentru formarea comportamentelor independente, exersarea structurilor psihoindividuale dobândite în diferite tipuri de comunicare, valorificarea structurilor psihoindividuale în conduite independente;

-formarea și educarea unor abilități manuale și a unor deprinderi de muncă: formarea și dezvoltarea unor conduite motrice generale și manuale, exersarea conduitelor manuale dobândite în acțiuni organizate, valorificarea conduitelor manuale prin realizarea unor produse în cadrul activităților polivalente ;

-exersarea conduitei independente pentru integrarea în plan social: inițierea și stabilirea unor relații cu cei din jur utilizând diverse forme de comunicare, participarea la situații de comunicare și relaționare socială, rezolvarea unor situații practice de viață prin folosirea experienței personale.

Exemple de jocuri didactice: “Jocul umbrelor”, “Jocul culorilor”, “Ce personaj este?”, “La magazin”, “La piață”, “În vizită la prietenul meu”, “Să ne comportăm civilizat”, “Cu autobuzul”, etc.

Jocul didactic interdisciplinar( Antonovici, St.; Nicu,G., Jocuri interdisciplinare, material auxiliar pentru educatoare, Aramis Prinț, București; 2003),

Jocul didactic interdisciplinar este o activitate în care se îmbină sarcini didactice din domenii de cunoaștere diverse, de obicei 2-3 domenii, într-o structura unitară, axată pe învățare în condiții agreabile, relaxante, fără conștientizarea de către copii a efortului intelectual depus. O astfel de activitate nu trebuie să depășească timpul optim prevăzut pentru fiecare grupa de vârstă. În jocul didactic interdisciplinar se realizează conexiuni interdisciplinare, se transferă cunoștințe și deprinderi însușite, de pildă, la cunoașterea mediului, educarea limbajului. Este posibil să se valorifice achiziții de la activități artistico- plastice în joc didactic axat pe obiective de educare a limbajului sau se combină achiziții din activitățile matematice cu cele de la cunoașterea mediului și de la activități motrice etc.

O simplă utilizare a cunoștințelor din domenii diferite nu constituie o activitate interdisciplinară. Condiția realizării unor asemenea demersuri didactice o reprezintă restructurarea cunoștințelor, aplicarea informațiilor interdisciplinare în acțiuni utilitare, în generalizări și abstractizări.

Iată câteva din avantajele jocului didactic interdisciplinar:

-corelarea dintre discipline stimulează interesul pentru cunoaștere, descoperire și autocunoaștere;

-copilul depășește mai ușor sarcinile didactice datorită elementelor de joc prin care se dezvoltă motivația învățării și se preîntâmpina monotonia;

-prin corelațiile interdisciplinare din jocul didactic copilul înțelege adecvat fenomenele științifice, aspectele de viață și manifestarea lor firească;

-se deplasează ponderea de pe informativ pe formativ, crește capacitatea de aplicare practică a cunoștințelor;

-abordarea interdisciplinară a problemelor favorizează dezvoltarea gândirii logice, a creativității și originalității;

-jocurile interdisciplinare asigura transferul cunoștințelor asimilate la situații nou create, apropiate de realitatea vieții, consolidează deprinderile motrice, facilitează efortul intelectual, pregătesc copiii pentru activități practice, le stimulează creativitatea.

CAPITOLUL III

METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1.Motivația și obiectivele cercetării

Există o mulțime de factori care contribuie la a înțelege ,,de ce” cineva se angajează într-un comportament delincvent. Familia este cadrul de formare, dezvoltare și individualizare a personalității viitorului adult. În cadrul familiei copilul stabilește primele contacte interpersonale, învață norme de credință și interiorizează modele de comportament. Școală este, de asemenea un mediu important de socializare.

Integrarea școlară exprimă: atitudinea favorabilă a elevului față de școală pe care o urmează; condiția psihică în care acțiunile instructiv-educative devin accesibile copilului; consolidarea unei motivații puternice care susține efortul copilului în muncă de învățare; corespondență totală între solicitările formulate de școală și posibilitățile copilului de a le rezolva; existența unor randamente la învățătură și în plan comportamental considerate normale prin raportarea la posibilitățile copilului sau la cerințele școlare.

În școală, copilul cu tulburări de comportament și/sau deficiențe, aparține de obicei, grupului de elevi slabi sau indisciplinați, el încălcând deseori regulamentul școlar și normele social-morale, fiind mereu sancționat de către educatori. Din asemenea motive, copilul cu tulburări de comportament și/sau cu deficiențe se simte respins de către mediul școlar (educatori, colegi). Că urmare, acest tip de școlar intră în relații cu alte persoane marginalizate, intră în grupuri subculturale și trăiește în cadrul acestora tot ceea ce nu-i oferă societatea.

Aceste persoane sunt puse în situația de a renunță la ajutorul societății cu instituțiile sale, trăind în familii problemă, care nu se preocupă de bunăstarea copilului.

În școală specială, programa de terapie educațională complexă și integrată cuprinde, în cadrul modulului de ,,formare a autonomiei personale și sociale”, obiective și activități care au că finalitate dezvoltarea personalității copilului cu deficiență mintală, adaptarea și integrarea acestuia în societate.

Scopul acestei lucrări este determinarea rolului jocului didactic în ameliorarea tulburărilor de comportament la copilul cu deficiență mintală.

Obiectivele cercetării

Specificul activității umane constă și în faptul că acestea sunt orientate și dirijate în funcție de finalitățile urmărite. La nivelul învățământului primar unde se pun bazele deprinderilor de muncă independența, jocurile didactice oferă un cadru optim pentru învățarea activă, participativă, stimulând în același timp și dezvoltarea personalității copiilor. Jocul utilizat este o activitate de învățare cu scopuri și sarcini bine determinate, cu un conținut adecvat și care se realizează într-o formă plăcută. Urmărindu-se obiectivele curente ale activității, formarea deprinderilor, prin jocurile didactice ce vor fi folosite elevul este solicitat la același efort mintal pe care l-ar face într-o activitate didactică obișnuită: să observe , să denumească, să recunoască, să explice, să clasifice, să compună (întregul din părți) etc. cu deosebirea că în cadrul jocului el efectuează acele operații într-o formă plăcută, atractivă, mobilizându-și toate resursele pentru îndeplinirea sarcinilor jocului.

Ținând seama de rolul și importantă jocului didactic în procesul instructiv-educativ, în lucrarea de față îmi propun următoarele obiective:

Obiectivul principal al acestei cercetări este de a arată că prin introducerea jocului didactic în activitățile de terapie voi asigura, pe de o parte o mai rapidă însușire și consolidare a cunoștințelor legate de comportamentul civilizat, iar pe de altă, creșterea capacității de utilizare a acestui comportament.

Obiective specifice:

Obiectivele urmărite în lucrare vizează:

-cunoașterea nivelului inițial al comportamentului elevilor considerat ca punct de plecare pentru organizarea experimentului;

-utilizarea jocurilor didactice ca activitate pentru fixarea comportamentelor pozitive, respectând cerințele organizării și desfășurării unui joc didactic;

-contribuția jocului didactic la consolidarea comportamentelor pozitive și la ameliorarea celor negative;

-realizarea unor jocuri didactice pentru consolidarea comportamentelor pozitive;

-înregistrarea progreselor elevilor la finele demersului ameliorativ-formativ.

3.2. Metodică cercetării

3.2.1. Eșantionul și caracteristicile sale

Pentru a demonstra funcțiile formative ale jocului didactic, studiul s-a realizat pe un lot de 8 elevi din care 3 fete și 5 băieți. Clasa pe care am realizat cercetarea s-a constituit în anul școlar 2014- 2015. Copiii provin din Centrul de Plasament, atât orfani cât și din familii cu o situație problemă. Au vârstă cuprinsă între 7 și 11 ani și prezintă diferite tipuri de deficiență: deficiență mintală ușoară, moderată cu elemente de autism, deficiență mintală moderată cu devieri de comportament (după diagnosticul medicului specialist).

Datorită deficiențelor cu care au fost diagnosticați ei prezintă diferite și variate tulburări de comportament.

3.2.2. Metodologia cercetării

În vederea realizării obiectivelor propuse am utilizat următoarele metode: observația, conversația, analiză produselor activității, teste și probe de evaluare, metode statististice.

Astfel, cu ajutorul observației folosită permanent atât la activități cât și în pauze și activități diferențiate mi-am propus să urmăresc:

a) integrarea socio-afectivă a copilului în activitate:

-relația cu ceilalți copii în joc, relația elev-educator și alți adulți; modul de integrare a copilului în colectiv;

-gradul de participare la joc: plăcere, indiferență, suspiciune, sensibilitate față de frumos; prezența curiozității, a sentimentului vinovăției, al respectului, admirației, responsabilității;

-caracteristici ale vieții, capacitatea de a acționa în conformitate cu anumite scopuri formulate de educator;

-capacitatea de a lua decizii; de efort voluntar;

-capacitatea de a se adapta adecvat la normele vieții colective în clasa;

-relații preferențiale;

-capacitatea de a stabili relații de durată;

-tipuri de comunicare verbală afectivă;

-tipuri de cooperare (pasiv, activ, ajutorarea altora, tendința de conducere, de a se lasă condus).

b) particularități ale proceselor psihice:

-capacitatea de percepere, spiritul de observație, volumul reprezentărilor;

-stadiul de dezvoltare a operațiilor gândirii: analiză, comparația;

-volumul și expresivitatea orală și scrisă;

-capacitatea de memorare;

-stabilitatea atenției;

-rezistență la efort, interesul motivației pentru cunoștințe noi;

c) caracteristici temperamentale:

-rezistență la solicitări permanente;

-viteză vorbirii, a mișcărilor;

-stările emotive, echilibru;

d) trăsături de temperament:

-atitudinea copilului față de activitate (deprinderea de a păstra, îngriji, proteja obiectele din clasă, inițiativa în joc);

-spiritul de disciplină, ascultarea, respectarea regulilor explicate de educator;

-atitudinea față de adult (respect, simpatie, dispreț, obrăznicie);

-atitudinea față de ceilalți copii (respect, admirație, invidie, cinste, minciună, egoism, altruism);

-atitudinea față de sine (autoapărare, modestie, îngâmfare, neîncredere);

Pentru că datele să fie semnificative am respectat următoarele condiții:

Observarea s-a desfășurat după un plan bine stabilit, a avut un caracter selectiv, datele au fost consemnate imediat, s-au selectat notițele observațiilor curente de interpretarea lor psihologică și pedagogică, s-au vizat momente diferite din activitatea copilului și confruntarea acestora cu datele.

Cu ajutorul convorbirii am cules informații legate de operațiile gândirii copilului, atitudinea față de sarcinile trasate, informații pentru înțelegerea motivelor interne ale conduitei, a preferințelor pentru anumite discipline, relațiilor dintre copii, climatului socio-afectiv din centru, influențele mediului social imediat asupra copilului, impresiile copilului în legătură cu anumite fapte, evenimente, întâmplări.

Desfășurată liber sau dirijat , convorbirea a relevat o serie de aspecte profunde, într-un timp relativ scurt.

Prin analiză produselor activității – (fișe, probe) am obținut informații despre nivelul de cunoștințe a elevului, absența sau prezența spiritului de observație, operațiile de analiză și comparație, capacitatea de concentrare a atenției, de aplicare în practică a cunoștințelor însușite.

Analiză acestor produse ale activității am realizat-o după următoarele criterii:

-nivelul cunoștințelor însușite;

-gradul de formare a priceperilor și deprinderilor;

-progresele înregistrate de fiecare copil de la o etapă la altă.

Cu ajutorul fișelor de evaluare s-a putut determina ce poate face subiectul în momentul respectiv și cât de bine poate realiza lucrul cerut, deci s-au obținut informații asupra posibilităților psihice și comportamentale prezente. Abilitățile și deprinderile copiilor, de autonomie personală și socială, le-am verificat și în cadrul celorlalte terapii.

3.2.3.Etapele desfășurării cercetării

Investigațiile metodico- experimentale s-au desfășurat în cadrul Centrului Școlar de Educație Incluzivă ,,Sf. Andrei” din Gura Humorului.

Cercetarea a fost realizată cu cei 8 copii de clasa a III-a și a cuprins 3 etape:

A.Etapă inițială care a avut un caracter constatativ;

B.Etapă propriu-zisă cu valoare formativă în stimularea comportamentelor pozitive și ameliorarea celor negative, precum și dezvoltarea întregii personalități a elevilor;

C.Etapă finală care avut un caracter comparativ cu privire la rezultatele obținute în urmă demersului experimentului formativ.

A. Etapă inițială a cuprins aplicarea unor probe de evaluare orală și de exerciții practice în cadrul terapiei de formare a autonomiei personale și sociale. Scopul a fost de a stabili punctul de pornire în desfășurarea demersului experimental. Probele de evaluare inițială au fost alcătuite în funcție de programa școlară de terapie educațională complexă și integrată la clasa a III-a și de obiectivele vizate de această.

Astfel că, la autonomie personală, am urmărit următoarele comportamente:

-autocunoașterea

-cunoașterea altora

-sănătatea și igienă personală

-deplasarea.

În cadrul autonomiei sociale am urmărit următoarele comportamente:

-activități gospodărești în familie și școală

-cunoașterea mijloacelor de transport

-adaptarea la mediul social și norme de comportare

-autonomia socială, relații interindividuale

Având un caracter constatativ, probele de evaluare inițială reflectă volumul și calitatea cunoștințelor și comportamentelor elevilor, constituind un punct de pornire în demersul formativ.

B. Etapă propriu-zisă are un pronunțat caracter formativ, constând în organizarea și desfășurarea de jocuri didactice pentru disciplinele: autonomie personală și socială. Aceste jocuri s-au folosit ca activitate (lecție) pentru pregătirea înțelegerii și receptării comportamentelor pozitive, pentru deconectare și activități ludice, fie pentru fixarea unor tehnici de lucru sau pentru formarea priceperilor și deprinderilor de muncă independența.

Jocurile didactice au vizat aceleași obiective urmărite și în probele de evaluare.

C. Etapă finală a constat în aplicarea unor probe de evaluare în scopul comparării rezultatelor obținute după organizarea și desfășurarea jocurilor didactice, cu rezultatele de la probele de evaluare inițială.

Obiectivele urmărite la probele de evaluare finală au fost aceleași, dar probele propriu-zise au avut un grad sporit de dificultate (sarcini didactice multiple). Eficientă procedeelor experimentale a fost măsurată prin analiză logico-comparativă a rezultatelor de la o etapă la altă.

3.3.Tipuri de jocuri didactice utilizate

În cadrul activităților de formare a autonomiei personale și sociale am încercat, că pe lângă metodele și procedeele utilizate în mod frecvent, să introduc și jocul didactic atât ca metodă cât și ca procedeu.

Am încercat să determin fiecare elev să lucreze din proprie inițiativă, din înțelegerea și convingerea necesităților de a îndeplini sarcinile de învățare ce-i revin, de a-și asumă răspunderi, inițiative, de a manifestă voință necesară ducerii la bun sfârșit a ceea ce are de făcut.

În selectarea și aplicarea jocurilor la OFAPS am avut în vedere următoarele obiective:

-să corespundă nivelului de dezvoltare psihică și pregătirii elevilor cu deficiență mintală

-să le trezească interesul, fie prin conținut și problematica urmărită, fie prin elementele ludice;

-să acopere conținutul programei școlare de autonomie personală și socială și să vizeze obiectivele recuperativ- compensatorii ale acesteia;

-să fie jocuri cât mai variate pentru a le menține mereu interesul, pentru a preveni oboseală, plictiseală și a le largi câmpul formativ-educativ.

După numărul de elevi participanți , modul de organizare a jocurilor a îmbrăcat forma

-jocurilor individuale (în acest caz fiecare elev trebuie să se confrunte singur cu problema joc)

-jocuri colective (la care participă întreagă clasă)

-jocuri practicate în grupuri mici (2-4 elevi).

Interesul elevilor în cadrul jocului, fie că este individual, colectiv sau într-un grup restrâns, este susținut de întrecere, de dorința de a câștigă, de a obține rezultate mai bune decât ceilalți sau decât echipa adversă. Majoritatea jocurilor sunt statice din punct de vedere fizic, dar fără a forță lucrurile, am căutat să folosesc jocuri dinamice, în care elevii se deplasează de la bancă la catedră, la tablă sau se mișcă în sala de clasă.

3.3.1 Tipuri de jocuri didactice utilizate la formarea autonomiei personale

Jocul "CE FACE PĂPUȘA?"

Scopul: denumirea părților corpului omenesc, precizarea unor acțiuni îndeplinite de acestea; verificarea însușirii deprinderilor igienice.

Sarcina didactică: recunoașterea și denumirea părților corpului omenesc și a unor acțiuni simple

Regulile jocului: copiii privesc acțiunea îndeplinită de păpușă sau de un copil la indicația educatoarei; copilul care a ridicat primul mâna va denumi acțiunea și partea corpului care o execută; ceilalți copii imită acțiunile arătate.

Elemente de joc: mișcări imitative, apariția și dispariția păpușii.

Material didactic: o păpușă demontabilă.

Desfășurarea jocului: Educatoarea mânuiește păpușă, copiii privesc acțiunea îndeplinită de păpușă; copilul care a ridicat primul mâna va denumi acțiunea și partea corpului care o execută; ceilalți copii imită acțiunile arătate. Acțiunile trebuie executate în ordinea pe care copiii o cunosc din viață cotidiană. În partea a două a jocului copilul care a dat răspunsul corect ia locul păpușii. Se urmărește ca fiecare copil să fie ales în locul păpușii.

Jocul ,,CUNOȘTI COPIII DIN CLASA TA ?”( adaptare după jocul cu același nume din http://documents.tips/documents/tipuri-de-jocuri-didactice-alese-in-vederea-socializarii prescolari.html, pg 53 )

Scopul: educarea sentimentului de apartenență la clasa din care fac parte, formarea capacității de a identifica copiii din clasa lor prin comparație cu copiii altei clase.

Sarcina didactică: recunoașterea și denumirea colegilor de clasă.

Regulile jocului: copiii se grupează în jurul unui coleg numit conducător, apoi fiecare copil își va prezența numele vecinilor lui

Material didactic: insigne simple cu culori diferite.

Desfășurarea jocului: Într-o sală mare sunt copii din două clase diferite, apropiate ca vârstă. Fiecare clasă va avea insignă de o anumită culoare. Se alege un conducător pentru fiecare clasă. Copiii se vor împrăștia în sală, iar la semnalul educatoarei ei se vor grupa în jurul conducătorului, formând un cerc. Educatoarea întreabă un copil: ,,Cunoști copiii de lângă tine?”, iar el trebuie să numească vecinii săi. Dacă răspunsul este corect el devine conducător. Jocul se repetă până devin conducători toți copiii din clasă.

Jocul „SĂCULEȚUL FERMECAT” adaptare după jocul cu același nume din http://documents.tips/documents/86917780-jocuri-didactice-prescolari.html)

Scopul: verificarea denumirii obiectelor de uz personal și fixarea modului de întrebuințare, întărirea deprinderilor igienice.

Sarcina didactică: recunoașterea și denumirea obiectelor de uz personal după modul lor de folosire.

Material didactic: săculeț cu obiecte de uz personal: pieptene, prosop, pahar, periuță de dinți, pastă de dinți, săpun, perie de haine, perie de ghete, șervet, batistă, foarfece.

Desfășurarea jocului: educatoarea cheamă un copil ce va deschide săculețul, va alege un obiect fără să-l arate colegilor și, fără să-l denumească, va imită acțiunea ce poate fi îndeplinită cu acel obiect; copiii trebuie să ghicească după acțiune obiectul despre care este vorba; va răspunde copilul care ghicește mai repede mișcarea prezentată.

Jocul ,,AȘAZĂ LA LOCUL POTRIVIT”

Scopul: verificarea cunoștințelor despre încăperile și mobilierul încăperilor, formarea spiritului gospodăresc de ordine.

Sarcina didactică: recunoașterea și denumirea obiectelor, gruparea lor după locul unde sunt folosite.

Resurse materiale: la masă educatoarei: o machetă cu încăperile din casă păpușilor: dormitor, sufragerie, bucătărie, baie, sala de clasă; pentru fiecare copil câte un obiect din casă păpușilor: mobilier, lenjerie pentru pat, veselă, obiecte din sala de clasă etc.

De exemplu: mobilierul sălii de clasa: masă, scaun, dulap, tablă, etajeră, catedră;

-obiecte din sala de clasă: tablou, covor, perdele, ghivece și vază cu flori;

-mobilier și obiecte din baie;

-obiecte din bucătărie: aragaz, masă, taburet, vase și veselă;

-obiecte din dormitor: pat, dulap, covor.

Desfășurarea jocului: La îndemnul educatoarei: ,,Să aranjăm casa păpușilor”, copiii trebuie să vină pe rând și să așeze obiectele potrivite încăperii indicate. Fiecare copil trebuie să spună păpușilor (celorlalți copii) ce obiect este și la ce folosește. Apoi așază obiectul la locul potrivit: camera corespunzătoare. Educatoarea insistă să obțină de la copii motivarea plasării obiectului într-o parte sau altă în funcție de utilitatea acestuia.

Jocul ,,ROATĂ TIMPULUI”

Scopul: fixarea reprezentărilor copiilor despre momentele zilei: dimineață, prânz, seară. Dezvoltarea gândirii asociative.

Sarcina didactică: descrierea imaginii și precizarea momentului din zi când se petrece acțiunea. Asocierea mai multor acțiuni care pot fi efectuate în același moment.

Material didactic: un disc mare de carton cu 10- 12 segmente delimitate.

În fiecare segment este ilustrată o acțiune pe care o efectuează copiii într-un anumit moment al zilei.

De exemplu: trezirea/ culcarea, îmbrăcarea/ dezbrăcarea, spălarea pe dinți/ pe mâini, efectuarea dușului/ băii generale, sosirea la/ plecarea de la școală, servirea micului dejun, a prânzului, a gustării de după amiază, jocuri în aer liber, etc. Pe acest disc se montează o săgeată.

Desfășurarea jocului: educatoarea numește un copil care să învârtă săgeata roții timpului și-i spune:

,,Tic- tac și tic- tac

Ceasul bate ne-ncetat

Timpul trece- ncet, tiptil,

Ia privește spre copil.

Cine e și ce mai face?”

În momentul în care săgeata s-a oprit, copilul trebuie să spună ce reprezintă imaginea și în ce moment al zilei se întâmplă acțiunea. Jocul continuă până au fost ,,citite” toate imaginile de pe disc.

3.3.2 Tipuri de jocuri didactice utilizate la formarea autonomiei sociale

Jocul ,,SĂ FACEM CURĂȚENIE!”

Scop:Verificarea cunoștințelor copiilor despre obiectele din sala de clasă; Formarea capacității de a face curățenie în sala de clasă

Sarcina didactică: Așezarea obiectelor din clasă la locul solicitat utilizând termeni adecvați;

Reguli de joc: Obiectele vor fi luate pe rând de copii de pe covor, apoi vor fi așezate la locul lor, precizându-se poziția pe care o ocupă.

Elemente de joc: mișcarea, surpriză, mânuirea obiectelor

Desfășurarea jocului: Educatoarea aduce copiii în clasă, unde în prealabil a așezat mai multe obiecte pe covor. Pe rând, câte un copil chemat de educatoare ia un obiect pe care îl denumește apoi îl așează în clasă la locul său, precizând poziția pe care o ocupă. Exemplu: „Am luat o carte. Este o carte cu povești și o așez pe raft.” Educatoarea poate interveni cu întrebări ajutătoare: Lângă cine (ce) ai așezat obiectul?

În partea a două a jocului copiii vor completa cu cuvinte potrivite propozițiile eliptice formulate de educatoare. Păpușă este pe……..Ursulețul este lângă……..Mașinuță este în………Fiecare răspuns corect este aplaudat. Obiectele depășesc numărul copiilor din clasă.

Jocul ,,GUSTĂ ȘI GHICEȘTE!”

Scop: verificarea cunoștințelor despre fructele și legumele de toamnă; dezvoltarea sensibilității gustative.

Sarcina didactică: copiii trebuie să identifice fructele și legumele de toamnă, tăiate, să le descrie și să le denumească.

Regulile jocului: Coșulețul cu fructe și legume, tăiate și amestecate, trece de la un copil la altul pe versurile:

„Iată! ți-am adus mâncare

Spune-mi cum se chemă oare?”.

Copilul în dreptul căruia s-a oprit coșulețul este întrebat de educatoare:

„Foaie verde lemn uscat

Spune-mi te rog ce-ai gustat?”.

Elemente de joc: Folosirea versurilor, moment de așteptare, confirmarea răspunsurilor corecte și incorecte prin stimulente.

Desfășurarea jocului: Educatoarea trece coșulețul cu fructe și legume, tăiate și amestecate, de la un copil la altul pe versurile:

„Iată! ți-am adus mâncare

Spune-mi cum se chemă oare?”.

Copilul în dreptul căruia s-a oprit coșulețul este întrebat de educatoare:

„Foaie verde lemn uscat

Spune-mi te rog ce-ai gustat?”.

Răspunsurile corecte vor fi formulate în propoziții fiind apreciate prin stimulente – imagine simbol (buline).

Răspunsurile greșite vor fi sancționate cu o pedeapsă hazlie.(Sari într-un picior,Imită cât mai multe animale)

Jocul „ CĂLĂTORIA CU…(TRAMVAIUL, AUTOBUZUL, TRENUL)”

adaptare după jocul cu același nume din http://documents.tips/documents/tipuri-de-jocuri-didactice-alese-in-vederea-socializarii-prescolari.html, pg 62 )

Scopul: fixarea cunoștințelor privind unele acțiuni și deprinderi în legătură cu folosirea diferitelor mijloace de locomoție de către călători. Deprinderea copiilor să cedeze locul adulților.

Obiective de referință: să execute corect în calitate de călător toate acțiunile implicate de călătoria cu mijloacele de locomoție în comun (să-și cumpere bilet de călătorie , să urce pe o anumită ușa și să coboare pe altă, să-și perforeze biletul de călătorie, să se poarte politicos și disciplinat).

Resurse didactice: bani (de carton), bilete, compostor, geamantane.

Desfășurarea jocului: Cadrul didactic împreună cu copiii vor așeza scaunele imitând tramvaiul, autobuzul sau trenul (în compartimente și vagon). Se vor fixă cele câteva roluri: casier, controlor, vatman (șofer, mecanic). Educatoarea va interpreta rolul de ghid pentru a da explicații cu privire la locurile pe unde trece în traseul fixat. În desfășurarea fiecărui gen de călătorie se va urmări plasarea corectă a momentului și a locului de unde se cumpără biletele:

-la tramvai și autobuzele din oraș, de la oricare ghișeu de bilete din stații;

-la autobuz, în cazul unei călătorii ce depășește limitele localității, de la șofer, taxator sau de la casierul din autogară;

-la tren, la ghișeul de bilete din gară.

În cursul călătoriilor vor fi introduse unele activități specifice:

-în tren: așezarea geamantanului, lectură revistelor, cărților, luarea gustării, prezentarea biletelor la control;

-în autobuz: lectură ziarului, a revistei.

Regulile de comportare vor fi reamintite fiecare la momentul potrivit. Se va insistă, în cazul călătoriei cu trenul, să nu coboare nici un copil în stațiile intermediare, pentru a evita pierderea lui.

De asemenea, se va putea diversifică acțiunea jocului introducând roluri diverse: mama, tata, bunici.

Se pot, de asemenea, în unele variante propune roluri de persoane care însoțesc rudele la tren și în acest caz se pune accentul pe felul în care se face despărțirea între cei care pleacă și cei care rămân, stimulând copiii să-și interpreteze veridic rolul. Accentul trebuie pus pe relațiile care se stabilesc între cei care călătoresc și cei care fac parte din personalul de deservire a mijloacelor de locomoție.

Jocul „ SPECTACOLUL” (TEATRU, CINEMATOGRAF ETC.) adaptare după jocul cu același nume din http://documents.tips/documents/tipuri-de-jocuri-didactice-alese-in-vederea-socializarii-prescolari.html, pg 63 )

Scopul: însușirea și aplicarea de către copii a cerințelor cu privire la modul de comportare într-o sală de spectacol; obișnuirea copiilor să se asculte unii pe alții, să se supună indicațiilor conducătorului.

Obiective de referințe: să-și adapteze comportarea în raport cu condițiile unui spectacol: să între în sala de spectacol numai după ce au cumpărat bilete, să-și ocupe locul indicat pe bilet, să nu vorbească după ce a început spectacolul, să aplaude numai atunci când este cazul.

Resurse materiale: bani (din carton), bilete cu diverse imagini, imagini asemănătoare așezate pe speteaza scaunelor, sau bilete cu cifre.

Desfășurarea jocului: Jocul va fi început prin împărțirea rolurilor. Cadrul didactic va conduce grupa spectatorilor și va respectă în această privință câteva acțiuni:

– cumpărarea biletelor;

– controlul biletelor;

– căutarea locurilor corespunzătoare semnului (cifrei) de pe bilet și așezarea;

– așteptarea semnalului de începere a spectacolului;

– urmărirea spectacolului;

Spectacolul va fi susținut de câțiva copii mai mari sau din alte clase. Educatoarea va îndruma copiii, pentru aprecierea spectacolului, să aplaude, pentru a mulțumi actorilor.

3.4. Introducerea unor exerciții-joc în cadrul probelor de evaluare inițială

3.4.1. Exerciții- joc pentru evaluarea autonomiei personale

1.Jocul ,,ARATĂ-MI!”

Scop: verificarea cunoștințelor despre schema corporală.

Regulă jocului: Educatoarea cere copiilor să indice partea corpului cerută de ea

-,,Arată-mi…!” (capul- cu toate amănuntele,respectiv: mâinile, picioarele, gâtul etc) pe păpușă, pe colegul de bancă, pe propriul corp. Răspunsurile corecte vor fi aplaudate și consemnate. Este declarat câștigător copilul cu cele mai multe răspunsuri corecte.

2.Jocul ,,SPUNE: CINE A VENIT?” adaptare după jocul cu același nume din http://documents.tips/documents/tipuri-de-jocuri-didactice-alese-in-vederea-socializarii-prescolari.html, pg.77 )

Scop: verificarea cunoștințelor despre persoanele cu care vine în contact.

Materiale: jetoane cu diferite meserii

Regulă jocului: Copilul trebuie să recunoască imaginile de pe jeton.

Educatoarea prezintă copiilor diferite fotografii cu persoanele din mediul apropiat al copiilor și pune întrebarea ,,Spune: cine a venit?”. Copilul care ridică primul mâna este pus să răspundă. Răspunsurile corecte vor fi aplaudate și consemnate. Este declarat câștigător copilul care recunoaște cele mai multe meserii.

3.Jocul ,,SPUNE CE ESTE ȘI CE FACI CU EL?” adaptare după jocul cu același nume din http://documents.tips/documents/tipuri-de-jocuri-didactice-alese-in-vederea-socializarii-prescolari.html, pg.75 )

Scop: verificarea cunoștințelor despre obiectele de igienă personală

Materiale: săpun, prosop, pastă de dinți,perie de dinți, șampon, unghiera, forfecuță, pieptene.

Regulă jocului: Copilul trebuie să recunoască și să denumească obiectele de igienă personală și să imite acțiunea potrivită.

Educatoarea prezintă sub formă de surpriză (acoperite) obiecte de igienă personală. pe rând copiii vin la masa educatoarei, numesc obiectele cunoscute și imită acțiunea potrivită. Toate răspunsurile sunt consemnate și la finalul activității este declarat câștigător copilul cu cele mai multe răspunsuri corecte.

4.Jocul ,,ÎMBRĂCĂM PĂPUȘA”

Scop: verificarea cunoștințelor despre obiectele de îmbrăcăminte și încălțăminte

Materiale: chilot, maieu, pantalon lung, pantalon scurt, pulover, tricou, rochie, șosete, căciulă, șapcă, fular, ghete, sandale, o imagine cu iarna, o imagine cu vara.

Regulă jocului: Copilul trebuie să recunoască și să denumească obiectele de îmbrăcăminte și încălțăminte și să îmbrace potrivit păpușa în funcție de anotimpul precizat de educatoare.

Educatoarea prezintă păpușa dezbrăcată și solicită copiilor să aleagă, să denumească și să îmbrace păpușa cu obiectele de îmbrăcăminte și încălțăminte potrivite, în funcție de anotimpul precizat.

Răspunsurile corecte vor fi aplaudate și consemnate.

5.Jocul ,,SPUNE UNDE ESTE URSULEȚUL”

Scop: verificarea capacității de orientare în spațiul limitat

Material: un ursuleț

Regulă jocului: ursulețul trebuie căutat în sala de clasă și precizat locul unde se află (pe, sub, lângă etc)

Copii își acoperă ochii și educatoarea așază ursulețul în diferite locuri din clasă (pe/ sub masă, pe/sub scaun, pe/ sub catedră, după ușă, pe geam, pe dulap, lângă ghiveci etc). La bătaia din palme a educatoarei copiii iau mâinile de la ochi și observă locul ursulețului. Răspunde copilul numit de educatoare și este declarat câștigător copilul cu cele mai multe răspunsuri corecte.

6. Jocul ,,UNDE ESTE SALA DE MESE?”

Scop: verificarea capacității de deplasare în spațial școlii

Regulă jocului: deplasare în ordine de perechi câte doi

Educatoarea solicită copiii să se deplaseze la sala de mese. La ieșirea din clasa ei trebuie să se ordoneze câte doi de mână, să coboare scările și să urmeze traseul până la sala de mese.

3.4.2. Execitii- joc pentru evaluarea autonomiei sociale

1.Jocul ,,SĂ FACEM CURAT ÎN SALA DE CLASĂ”

Scop: verificarea capacității de a adună jucăriile și de a face curat în clasă

Materiale: jocuri, jucării, diferite obiecte din clasa

Regulă jocului: după fiecare activitate ludică, copiii trebuie să-și strângă jucăriile cu care s-au jucat.

Copiii adună jucăriile, șterg praful de pe raftul cu jucării, apoi le așează la locul potrivit. Educatoarea îi urmărește în acțiunea de a face curățenie și corectează unde este cazul. Face aprecieri celor mai harnici dintre ei.

2.Jocul ,,BUCĂTĂRIA MAMEI”

Scop: verificarea cunoștințelor despre veselă și tacâmuri

Materiale: veselă și tacâmuri de jucărie, cutii

Regulă jocului: copilul scoate din cutia cu jucării un obiect, îl denumește și spune la ce folosește.

Fiecare copil primește câte o cutie cu diferite obiecte de veselă și tacâmuri. Cutiile au conținutul identic (lingură, furculiță, linguriță, cuțit, polonic, spumieră, farfurie, oală, capac, cană, pahar, solniță). Pe rând sunt invitați în față clasei și își prezintă obiectele din cutie.

Răspunsurile corecte sunt apreciate cu aplauze.

3.Jocul ,,CU CE MERGI ACASĂ?”

Scop: identificarea mijloacelor de transport care circulă pe uscat

Materiale: jucării diverse reprezentând mijloacele de transport, o imagine cu șosea și una cu calea ferată.

Regulă jocului: copilul scoate din cutia cu jucării un mijloace de transport, îl denumește și spune pe unde circulă, emite onomatopeele corespunzătoare.

Fiecare copil primește câte o cutie cu diferite mijloace de transport. Cutiile au conținutul identic (tren, mașină, tractor, basculantă, tir, bicicletă, trotinetă,căruță, motocicletă,autobuz). Pe rând sunt invitați în față clasei, își prezintă jucăriile din cutie și apoi le așează în față imaginii pe unde circulă respectivul mijloc de transport.

Răspunsurile corecte sunt apreciate cu aplauze.

4.Jocul ,,AȘA DA- AȘA NU!” (adaptare după jocul cu același nume din http://documents.tips/documents/jocuri-didactice-prescolari.html, pg.12 )

Scop: cunoașterea regulilor de circulație

Materiale: jetoane cu imagini, plicuri, flanelograf.

Regulă jocului: copilul scoate din plic cele două imagini, le ,,citește” apoi le așează la comportamente pozitive ,,Așa da” și comportamente negative la ,,Așa nu”.

Pe masă educatoarei sunt plicuri (dublu cât numărul copiilor din clasa) cu câte două imagini în plic, unul pozitiv și unul negativ cu reguli de circulație. Educatoarea cheamă, pe rând, copiii să aleagă un plic, să ,,citească” jetoanele și apoi să le așeze pe flanelograf la ,,Așa da” sau ,,Așa nu”.

5.Jocul ,, DE-A MAGAZINUL”(adaptare după jocul cu același nume din http://documents.tips/documents/tipuri-de-jocuri-didactice-alese-in-vederea-socializarii-prescolari.html, pg 52 )

Scopul: verificarea deprinderilor de comportare în magazin

Regulile jocului: copiii vin la magazin cum li se indică; salută politicos la intrarea și la ieșirea din magazin, cer marfă dorită , achita marfă.

Material didactic: jucării diferite: păpuși, mingi, stropitori, etc; bani de hârtie

Educatoarea va interpreta rolul de vânzător. În acest scop va avea un semn distinctiv și va sta în spatele tejghelei. Copilul intră în magazin, salută, cere politicos produsele dorite, achită contravaloarea mărfii, salută și iese din magazin.

6.Jocul ,,ȘTIU SĂ FIU POLITICOS?”

Scop: adresare politicoasă

Regulile jocului: folosirea formulelor de politețe ,,Te rog!” și ,,Mulțumesc!” în adresarea către colegul de clasă.

Materiale: jucării

Clasa este împărțită în două grupe. Educatoarea da jucării unei grupe, iar copiii din cealaltă grupă trebuie să ceară în mod politicos jucăria de la coleg.

3.5. Jocuri didactice introduse în cadrul probelor de evaluare finală

3.5.1. Jocuri didactice pentru evaluarea autonomiei personale

Jocul "DIN BUCĂȚELE"

Scopul: reconstituirea unui obiect din părțile lui componente.

Obiective de referință: să asambleze, să reconstituie imaginea desenată a corpului uman din bucățele tăiate.

Resurse didactice: un plic cu toate elementele necesare pentru fiecare elev, desenul corpului uman pe care trebuie să-l reconstituie elevii.

Desfășurarea jocului

Cadrul didactic va împărți tuturor elevilor câte un plic care conține bucățele tăiate ale unui desen ce reprezintă corpul uman. Propunătorul va arata elevilor desenul corpului uman pe care trebuie să-l obțină ei asamblând bucățelele tăiate din plic. Se va stabili timpul de lucru.

Acest joc se poate desfășura și sub formă de concurs. Numele elevilor va fi scris pe tablă și în funcție de rapiditatea și corectitudinea executării sarcinii vor fi câștigătorii concursului. Locul 1 va fi elevul care în cel mai scurt timp a reconstituit corect imaginea desenată a corpului uman.

Jocul ,,CE ȘTIM DESPRE MESERII?”

Scop: Reactualizarea cunoștințelor despre meserii. Dezvoltarea deprinderii de a interpreta cântece cunoscute.

Obiective operaționale:

1.Să recunoască meseriile pe baza unei scurte descrieri (ghicitori).

2.Să asocieze imaginea care sugerează o meserie cu imaginea uneltelor necesare în desfășurarea ei.

3.Să spună cuvinte (verbe) ce exprimă acțiuni pe care omul le îndeplinește în meseria respectivă.

4.Să interpreteze corect un cântec adecvat temei.

Sarcina didactică:

– Recunoașterea meseriilor și asocierea meseriei cu imagini ce reprezintă unelte necesare desfășurării ei.

– Găsirea a cât mai multe cuvinte ce arată acțiunile specifice unei meserii și numirea produselor rezultate din aceste meserii.

– Interpretarea unor cântece despre meseriile amintite.

Material didactic: jetoane reprezentând diferite meserii și imagini cu uneltele corespunzătoare, un panou pentru afișarea lor.

Reguli de joc:

Copiii ascultă ghicitoarea și copilul indicat de educatoare denumește meseria despre care este vorba și așază pe panou imaginea- simbol. Alt copil alege imaginile ce reprezintă uneltele necesare și enumeră cât mai multe acțiuni ce se pot execută în meseria respectivă.

Desfășurarea jocului:

Jocul se poate desfășura în activitățile comune sau în activitățile alese de copii, în grupuri mici. În prima secvență a jocului, educatoarea valorifică cunoștințele copiilor referitoare la diferite meserii.

Pe baza elementelor din ghicitoare copiii deduc numele meseriei apoi așază pe panou imaginea- simbol. În dreptul imaginii vor așeza uneltele corespunzătoare.

Se cere copiilor să numească un produs rezultat (pâine, rochie, etc), iar apoi să spună numele persoanei care o realizează (brutar, croitor, etc). Pentru complicarea sarcinii li se adresează întrebarea: ,,Ce s-ar întâmplă dacă n-ar există această meserie?”.

Copiii alcătuiesc propoziții privind diverse meserii având că suport imaginile afișate pe panou, apoi vor mima acțiuni specifice unor activități.

În ultima secvență a jocului copiii interpretează cântece despre meseriile amintite: ,,Zidarul”, ,,Brutării”, ,,Tâmplarul” etc.

Jocul ,,DE-A POȘTAȘUL” adaptare după jocul cu același nume din http://documents.tips/documents/tipuri-de-jocuri-didactice-alese-in-vederea-socializarii-prescolari.html, pg 59-60 )

Scopul: consolidarea cunoașterii numelor și a imaginilor colegilor din grupa, verificarea normelor de comportare în raport cu primirea poștei.

Sarcina didactică: raportarea numelui și a imaginii la persoană respectivă, ,,citirea” unei scurte scrisori.

Regulile jocului: copilul care a primit scrisoarea trebuie să ghicească după imagine ce copil i-a scris spunându-i numele și „să citească” scrisoarea primită.

Material didactic : costumație pentru poștaș: chipiu, geantă cuprinzând plicuri cu fotografia copiilor din clasa.

Desfășurarea jocului:

La începutul jocului fiecare copil va introduce câte un plic cu fotografia personală și o scurtă scrisoare (desen) în cutia de „scrisori” de la poștă. Un copil în rol de poștaș va distribui apoi scrisorile pe rând utilizând formularea caracteristică funcției: „A sosit poștă !” și bate la „ușa apartamentului” simulând acțiunea respectivă în spatele scaunului copilului căruia îi este destinată. Alegerea copilului se face de către poștaș cu condiția să nu fie ales de mai multe ori același copil. Copilul la care a sosit poștă va simula deschiderea „ușii” și va saluta poștașul, va mulțumi pentru corespondență. Se va insista la respectarea acestor norme de comportare în mod firesc, fără a cere repetarea de formulări ci creând atmosfera favorabilă transpunerii în rol și de comunicare între copii.

După ce a primit scrisoarea copilul scoate fotografia și „citește” (compune) scrisoarea” pe baza desenului primit exprimând pe scurt conținutul ei. Educatoarea va fi prima adresantă la care vine poștașul și în această împrejurare prezintă un model de scrisoare ținând seama de posibilitățile de exprimare ale copiilor din grupa-clasă. Copii sunt antrenați să-și exprime prin desen cele ce doresc să comunice.

Jocul ,,ARATĂ LOCUL POTRIVIT”

Scop: Verificarea cunoașterii denumirii obiectelor de îmbrăcăminte și încălțăminte. Formarea deprinderii de a decora obiecte folosind tehnica lipirii.

Obiective operaționale:

1.Să aleagă obiecte de îmbrăcăminte sau încălțăminte în funcție de anotimpul în care este folosit.

2.Să decoreze obiectele de îmbrăcăminte prin lipirea unor elemente de mărimi, forme și culori variate.

Sarcina didactică:

– Recunoașterea și denumirea corectă a obiectelor de îmbrăcăminte și încălțăminte și așezarea lor la anotimpul în care se pot purta.

– Decorarea siluetelor folosind elemente de forme, mărimi și culori variate.

Regulile jocului:

Obiectul de îmbrăcăminte sau încălțăminte va fi așezat pe silueta în funcție de sarcina dorită. Copiii răspund doar la solicitarea educatoarei. Răspunsurile corecte sunt aplaudate.

Material didactic: două tablouri, reprezentând anotimpurile iarna și vara; două siluete de fetițe și două de băieți; obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte detașabile.

Desfășurarea jocului:

În prima parte a jocului, educatoarea afișează pe un panou cele două tablouri reprezentând anotimpurile iarnă și vară. Lângă fiecare se află câte o silueta de băiat și una de fetiță. Pe rând, câte un copil chemat de educatoare alege de pe masă acesteia un obiect de îmbrăcăminte sau încălțăminte, îl denumește și apoi îmbracă/ încălță copilul care se află lângă tabloul anotimpului corespunzător (prin suprapunere).

În ultima parte a jocului copiii vor primi siluetele unor obiecte de îmbrăcăminte (fustă, pulover, bluză, rochie) pe care trebuie să le decoreze, lipind ornamente de hârtie glasată (de forme, mărimi și culori diferite) în mod creativ.

Jocul ,,FAMILIA MEA”

Scop: dezvoltarea capacității de a identifica membrii familiei

Sarcina didactică: Copiii completează corect imaginea care reprezintă casă în care locuiește o familie cu trei copii

Regulă jocului: Copiii trebuie să privească fotografiile și să intuiască pe cine anume reprezintă (mama, tată, bunicul, bunica, băiat, față). Fiecare copil trebuie să lipească membrii familiei în locul potrivit.

Material didactic: planșe model reprezentând diferite locuri în care familia își poate petrece timpul împreună, jetoane, fotografii cu familia fiecărui copil din grupa, medalioane cu poză copilului.

Desfășurarea jocului:

Educatoarea prezintă copiilor câteva seturi de fotografii cu diverse familii. Copiii trebuie să privească fotografiile și să intuiască pe cine anume reprezintă – mama, tata, bunicul, bunica, băiatul, fata, apoi prezintă diverse planșe care urmează a fi completate cu membrii familiei. Fiecare planșă ilustrează locul în care familia își poate petrece timpul împreună și fiecare copil trebuie să lipească membrii familiei în locul potrivit.

În partea a două a jocului copiii vor fi puși în situația de a alege dintr-un set de fotografii numai acele fotografii care ilustrează membrii propriei familii. Copiii trebuie să recunoască familia în fotografii și să spună cum se numește fiecare membru al ei. Recompensă pentru răspunsuri corecte este un medalion cu poză proprie.

3.5.2. Jocuri didactice pentru evaluarea autonomiei sociale

Jocul ,,CINE-MI ESTE-PRIETEN, CINE NU-MI ESTE ?” adaptare după jocul cu același nume din http://documents.tips/documents/tipuri-de-jocuri-didactice-alese-in-vederea-socializarii-prescolari.html, pg. 65 )

Scopul: dezvoltarea capacității de a diferenția acțiuni și comportamente pozitive de acțiuni și comportamente negative, conștientizarea unor reguli de comportare.

Sarcina didactică: compararea unor situații de viață ilustrate și alegerea aceleia care este conformă cu normele morale.

Regulile jocului: copiii privesc imaginile ce apar pe flanelograf sau la „ecranul televizorului” și aleg pe cea corespunzătoare cu profilul copilului ce ar dori să le fie prieten.

Material didactic: imagini reprezentând situații opuse:

– un băiat în sala de clasă cu șapcă pe cap, un băiat în sala de clasă cu capul descoperit;

– un copil șezând pe scaun, un bătrân în picioare;

– un bătrân șezând pe scaun și un băiat stând în picioare;

– un copil nepieptănat; un copil pieptănat, ordonat;

– un copil cu șiretul dezlegat; un copil cu șiretul legat;

– un copil cu creionul în gură; un copil cu creionul în mâna desenând;

– un copil cu degetele în farfurie; un copil mâncând civilizat;

– un copil cu ținută dezordonată; unul cu ținută ordonată;

– un copil fugind prin mijlocul străzii; un copil mergând pe trotuar;

-un copil pe scară tramvaiului; un copil în tramvai;

și alte situații de viață, în special din viață școlarilor mici (copil cu picioarele pe scaun, copil trântind un obiect, copil lăsând dezordine în urmă lui, copil ordonat). Fișe individuale.

Desfășurarea jocului:

Copiii vor sta în bănci cu fața spre educatoare. În introducerea jocului educatoarea poate cere copiilor să-și aleagă un prieten dintre cei a căror imagine le va fi arătată și să-și justifice alegerea. În continuare se poate face prezentarea concomitentă a două imagini reprezentând situații de viață opuse. Se discută concis asupra acțiunilor redate, apoi se trece la alegerea imaginii care reprezintă copilul cu comportarea corectă și la eliminarea celei care nu este în concordanță cu regulile însușite de copii. Se poate cere uneori motivarea alegerii pentru a aprofunda semnificația comportării corecte.

În încheiere se pot oferi fișe individuale în care sunt cuprinse situații diferite, indicându-se copiilor să le taie pe cele necorespunzătoare. Jocul poate fi realizat și cu ilustrații prezentând în exclusivitate regulile de circulație.

Jocul ,,ȘTIȚI CÂND?”

Scop: consolidarea cunoștințelor referitoare la reprezentările de timp și acțiunile efectuate în cursul unei zile.

Conținutul jocului: cunoștințe cu privire la reprezentările de timp: ziua, noaptea, dimineață, amiază, seară și acțiuni specifice acestor momente ale zilei;

Sarcina didactică: copiii trebuie să descrie acțiunea care se desfășoară pe o imagine, să precizeze momentul din zi în care se efectuează acțiunea.

Regulile jocului: Copilul care primește ilustrația o arată tuturor copiilor din clasă; membrii grupului pun în cor întrebarea: “Știi când se întâmplă?”, răspunde numai copilul solicitat;

Elemente de joc: Mânuirea obiectelor, imitarea acțiunilor, aplauze, recompense, pedepse hazlii pentru greșeli.

Variante:

Se execută acțiunea specifică unui moment al zilei având la dispoziție și obiectul adecvat: pieptene, periuță de dinți, prosop, lingură,furculiță etc. Copiii sunt solicitați să identifice obiectul corespunzător acțiunii și să precizeze în ce moment al zilei se petrece acțiunea.

Educatoarea adresează întrebări cu privire la acțiunile discutate:

– Când se duc copiii la școală?

– Știți când se spală pe dinți copiii?

– Când iau copiii micul dejun, prânz, cină?

Jocul ,,SĂ AJUTĂM COPILUL PIERDUT!” adaptare după jocul cu același nume din http://documents.tips/documents/tipuri-de-jocuri-didactice-alese-in-vederea-socializarii-prescolari.html, pg.64 )

Scopul: educarea capacității copiilor de a se transpune în diferite situații de viață și de a găsi soluții valorificând experiență personală; formarea unei atitudini pozitive față de cei care au nevoie de sprijin;

Sarcina didactică: continuarea unei acțiuni începute găsindu-i sfârșitul corespunzător premiselor date.

Regulile jocului: copiii trebuie să interpreteze rolul încercând să-și imagineze că li s-a întâmplat lor cele ascultate. Fiecare copil trebuie să spună ceea ce face, să discute cu tovarășii de joc.

Material didactic: jucării, o banderolă de hârtie, mănuși albe pentru gardian, telefonat etc.

Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului

În sala de clasă va fi amenajat într-un colț pe o măsuță un raion de confecții, iar pe altă masă în apropiere un raion de jucării. În partea opusă va fi instalat biroul unui polițist, cu telefon pe masă.

În introducerea în activitate copiii vor fi avertizați că vor interpreta o întâmplare a unui copil pe care nu o vor ascultă în întregime, dar pe care trebuie s-o continue după cum cred ei că s-ar putea desfășura. Se expune apoi succint începutul întâmplării: „Într-o zi, o mămică, și-a chemat băiatul pentru a merge în oraș să facă cumpărături. S-au dus la raionul de îmbrăcăminte pentru copii, mama dorind să-i cumpere băiatului un pardesiu. A discutat cu vânzătoarea și i-a spus ce dorește, apoi această a mers să caute un pardesiu potrivit. Când s-a întors vânzătoarea cu pardesiul, mama s-a adresat copilului ei, dar nu i-a răspuns nimeni. Copilul nu mai era lângă ea”. Ce se întâmplase oare?

După prezentarea întâmplării, copiii vor fi lăsați să-și aleagă rolurile după preferințe, educatoarea interpretând în prima execuție rolul de mama. Copiii antrenați direct în joc se deplasează fiecare la locul respectiv din sala de grupa și se dramatizează întâmplarea de la început până la sfârșit. Se vor orienta copiii spre găsirea unor soluții de încheiere cât mai variate pentru fiecare grup de copii. În încheierea jocului se comentează întâmplarea și se sugerează alte posibilități de continuare.

Jocul ,,ALEGE-ȚI PARTENERUL!”

Scopul: stimularea dorinței de a găsi un tovarăș; educarea atenției față de ceilalți copii, formarea deprinderii de a ceda un obiect atractiv în favoarea unui alt copil și de folosi expresiile adecvate acestui moment.

Sarcina didactică: găsirea unei perechi dintre copiii din clasă; motivarea alegerii prietenului

Regulile jocului: copilul care a primit de la educatoare o jucărie, o oferă unui alt copil și se așează împreună. Fiecare copil are dreptul să aleagă și să fie ales numai o singură dată.

Material didactic: jucării diverse mai puțin folosite în jocul zilnic al copiilor.

Desfășurarea jocului:

Jocul se poate desfășura atât în sala de grupă/clasă cât și în curte. Se va avea grijă că alegerea materialului să fie în concordanță cu locul de joc.

Jucăriile vor fi pregătite pe o masă și acoperite cu o pânză sau puse într-un sac opac pentru că prezentarea fiecăreia să constituie o surpriză pentru copii. Copiii vor stă în cerc în jurul mesei. Educatoarea va scoate de sub pânză (sau din sac) câte o jucărie și o va oferi unui copil, care la rândul lui va alerga o dată în interiorul cercului cu jucăria în timp ce copiii vor scanda numele lui. La semnalul educatoarei: „Alege-ți partenerul” copilul se va opri în dreptul unui copil preferat și îi va oferi jucăria spunându-i: „Vrei să ne jucăm împreună ?”. Totodată vor fi consultați și copiii aleși dacă acceptă să se joace cu copilul care l-a solicitat. Luându-se de mâna cei doi copii se vor îndrepta spre un loc fixat dinainte în acest scop, urmând să se joace în liniște cu jucăria. Jocul se termină atunci când fiecare copil și-a ales o pereche.

Jocul ,,SĂ PRIMIM MUSAFIRI” adaptare după jocul cu același nume din http://documents.tips/documents/tipuri-de-jocuri-didactice-alese-in-vederea-socializarii-prescolari.html, pg 57 )

Scopul: reactualizarea regulilor de comportare în timpul primirii unor musafiri, însușirea unor formule de politețe, educarea copiilor în spiritului de ospitalitate și de sociabilitate.

Sarcina didactică: interpretarea corectă a rolului de musafir și de gazdă, elaborarea răspunsurilor adecvate rolului asumat (musafir sau gazdă).

Regulile jocului: copiii-musafiri vin în vizită la familiile prietene aducând flori; gazdele îi vor primi pe musafiri cu multă plăcere și îi vor servi; atât gazdele cât și musafirii trebuie să folosească cuvintele potrivite situației date.

Material didactic: câte un buchet de flori naturale sau confecționate de copiii care vor interpreta rolul de musafiri, veselă pentru servitul biscuiților sau bomboanelor, șervețele, pahare cu apă, tavi mici.

Desfășurarea jocului:

Înainte de începerea jocului se vor aranja împreună cu copiii 2- 3 mese pentru musafiri și gazde. Se vor pune la îndemână materialele necesare pentru servit. Clasa se va împărți în subgrupuri formate din 3-4 copii. Jumătate din ele vor fi gazde, iar cealaltă jumătate musafiri. Gazdele vor aștepta musafirii. Subgrupa de musafiri pleacă în vizită. Copiii vor fi îndemnați să-și reactualizeze impresiile avute cu ocazia unor vizite sau să țină seama de câteva momente:

– sunatul la ușă sau ciocănitul;

– salutul și strângerea mâinii;

– oferirea florilor de către musafiri ;

– adresarea mulțumirilor de către gazdă ;

– poftirea musafirului să ia loc ;

– discuții și informare reciprocă cu privire la evenimente recente ;

– servirea musafirului ;

– despărțirea musafirului de gazdă.

Această parte poate fi prezentată sub formă unei dramatizări simple. Se vor repartiza roluri de adulți

și de copii pentru a justifică diferențierea atribuțiilor în cadrul celor două categorii musafiri și gazde.

CAPITOLUL IV

PREZENTAREA, ANALIZĂ ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

Demersul investigativ a început ținând cont că priceperile și deprinderile de autonomie personală și socială se împletesc când cu manipularea obiectelor când cu unele forme elementare de muncă.

În orice activitate umană se întâlnesc acțiuni și operații specifice celor trei etape implicate cronologic: etapa teoretică, de anticipare în plan mental a ceea ce urmează să se realizeze, etapa de realizare efectivă și etapa de analiză, de evaluare a ceea ce s-a realizat. Voi prezența în continuare testele aplicate și rezultatele obținute, punând în evidență două dintre cele trei planuri enunțate și anume planul proiectării activității didactice, cu și fără folosirea jocurilor didatice, și planul evaluativ.

Primele teste susținute au fost cele de evaluare inițială în consens cu remarcă lui D. Ausubel: ”Dacă aș vrea să reduc toată psihologia la un singur principiu, eu spun: ceea ce influențează cel mai mult învățarea sunt cunoștințele pe care le posedă elevul la plecare. Asigurați-va de ceea ce știe și instruiți-l în consecință.” (prefață la cartea Psihologie Educațională: o viziune cognitivă, pg.5,1968).

4.1.Analiză, prelucrarea și interpretarea rezultatelor inițiale și finale la formarea autonomiei personale

La începutul anului școlar, în cadrul activităților de formare a autonomiei personale am organizat diferite jocuri prin care am evaluat inițial copiii din clasă. Astfel am urmărit: cunoștințele despre schema corporală, cunoștințelor despre persoanele cu care vine în contact, cunoștințelor despre obiectele de igienă personală, cunoașterea regulilor de circulație, deprinderi de comportare în magazin, capacitatea de orientare în spațiul limitat, capacitatea de deplasare în spațiul școlii.

Rezultatele sunt trecute în următorul tabel:

Descriptori de performanță:

Rezultatele obținute:

Calificativele obținute:

Analizând datele obținute, constatăm că din cei 8 elevi ai clasei, 5 au obținut calificativul “bine “ și “ foarte bine”.

Această dovedește că elevii cunosc noțiunile legate de autonomia personală, dar în ceea ce privește comportamentul din timpul activităților am observat următoarele:

-nu au răbdare să stea liniștiți în bancă

-nu își așteaptă rândul la joc

-își distrag colegii de la activitate

-vorbesc neîntrebați

-devin agresivi dacă nu sunt băgați în seamă

-se deplasează în spațiul clasei în timpul activității

-țipă

-se trântesc pe covor dacă nu obțin ceea ce vor

-se cer des la toaletă

-îndeplinesc voit cu întârziere cerință dată de educatoare

-nu revin din pauză la sunetul clopoțelului.

Mi-am propus să lucrez mai mult, utilizând jocurile didactice cât mai des, nu doar la activitățile de autonomie personală ci și la celelalte terapii de recuperare și compensare a copilului cu deficiență mintală, pornind de la ușor spre greu, ținând cont de particularitățile de vârstă și de disponibilitățile individuale.

4.2. Analiză, prelucrarea și interpretarea rezultatelor inițiale și finale la formarea autonomiei sociale

În cadrul activităților de formare a autonomiei sociale am organizat diferite jocuri prin care am evaluat inițial copiii din clasă. Astfel am urmărit: capacitatea de a adună jucăriile și de a face curat în clasă, cunoștințele despre veselă și tacâmuri, identificarea mijloacelor de transport care circulă pe uscat, cunoașterea regulilor de circulație, deprinderile de comportare în magazin, adresare politicoasă.

Rezultatele sunt trecute în următorul tabel:

Descriptori de performanță:

Rezultatele obținute:

Calificativele obținute:

Analizând datele obținute, constatăm că din cei 8 elevi ai clasei, 5 au obținut calificativul “bine “ și “ foarte bine”. Această dovedește că elevii cunosc noțiunile legate de autonomia socială dar comportamentul din timpul activităților a rămas același.

Am centralizat datele despre comportamentul copiilor într-un tabel unde am notat comportamentele pozitive cu ,,+” și pe cele negative cu ,,-“. Sunt trecute următoarele comportamente:

1.are/ nu răbdare să stea liniștit în bancă în timpul activității

2.își așteaptă/ nu-și așteaptă rândul la joc

3.își distrage/ nu-și distrage colegii de la activitate

4.vorbește/ nu vorbește neîntrebat

5.devine agresiv/ nu devine agresiv dacă nu este băgat în seamă

6.se deplasează/ nu se deplasează în spațiul clasei în timpul activității

7.țipă/ nu țipă în timpul activității

8.se trântește/ nu se trântește pe covor dacă nu obține ceea ce vrea

9.se cere/ nu se cere la toaletă în timpul activității

10.îndeplinește/ nu îndeplinește voit cu întârziere cerință dată de educatoare

11.revine/ nu revine din pauză la sunetul clopoțelului

12.minte/ nu minte

13.fură/ nu fură

În urmă centralizării datelor am observat numărul copiilor care prezintă comportamentele negative de mai sus:

1.nu are răbdare să stea liniștit în bancă în timpul activității…………………….4 copii

2.nu-și așteaptă rândul la joc………………………………………………………………..3 copii

3.își distrage colegii de la activitate………………………………………………………5 copii

4.vorbește neîntrebat…………………………………………………………………………..4 copii

5.devine agresiv dacă nu este băgat în seamă…………………………………………0 copii

6.se deplasează în spațiul clasei în timpul activității………………………………..4 copii

7.țipă în timpul activității…………………………………………………………………….1 copil

8.se trântește pe covor dacă nu obține ceea ce vrea…………………………………4 copii

9.se cere la toaletă în timpul activității…………………………………………………..6 copii

10.îndeplinește voit cu întârziere cerință dată de educatoare……………………3 copii

11.nu revine din pauză la sunetul clopoțelului………………………………………..3 copii

12.minte…………………………………………………………………………………………….4 copii

13.fură………………………………………………………………………………………………1 copil.

Jocul didactic contribuie fie direct, fie indirect și la educarea emoțiilor, a sentimentelor morale și a trăsăturilor pozitive ale voinței și caracterului. Jocuri ca: „Cine știe mai bine?”, „Cine a trimis scrisoarea?” etc. îmbogățesc reprezentările copiilor, contribuie la formarea noțiunilor și judecăților morale.

În multe jocuri didactice se dezvoltă cinstea, răbdarea, spiritul critic și autocritic, stăpânirea de sine. În jocurile didactice „Ce s-a schimbat?” sau „Unde a zburat pasărea?” se cere copiilor să fie cinstiți, să nu privească în timp ce educatoarea schimbă sau ascunde jucăriile. O situație asemănătoare se creează și în jocul didactic „Găsește și taci”, în care regula impune copilului să se rețină de la manifestarea spontană pe care ar avea-o la găsirea obiectului ascuns,tocmai pentru a nu derută pe ceilalți jucători. În unele jocuri, regulă interzice copiilor să se uite la vecini, să copieze după aceștia.

Jocul didactic are un aport valoros la închegarea colectivului și la formarea disciplinei conștiente. În joc, copilul este obligat să respecte inițiativa colegilor lui, să le aprecieze muncă și să le recunoască meritele; de asemenea, să respecte regulile jocului, să reacționeze în conformitate cu ele, să-și autoregleze propria activitate.

CONCLUZII

Folosirea jocului didactic în activitățile de formare a autonomiei personale și sociale – ca modalitate de sporire adaptării și integrarii sociale – m-a condus la formularea unor concluzii cu aplicabilitate în activitatea didactică.

Lecția în sistemul de învățământ contemporan trebuie să aibă un caracter cât mai creator, dinamic, simplu, inovator, să fie “eliberată” de schematism, rigiditate și formalism. Acest poate asigurat și prin introducerea în activitatile de formare a autonomiei personale și sociale a jocului didactic.

Folosirea jocului didactic în activitățile de formare a autonomiei personale și sociale se corelează/ asociază cu introducerea unor metode și procedee de muncă individuală. Astfel, elevul își însusește deprinderea de a învăța comportamente pozitive, este condus pe căile autocunoașterii și autoexigenței, își dezvoltă încrederea în propriile forțe, deprinzându-se cu un ritm de muncă susținut, continuu și rapid. Prin joc, copilul se afirmă ca personalitate în raport cu un scop mai mult sau mai puțin conștientizat, se satisfac anumite trebuințe spirituale dar și sociale, de afirmare și realizare, de cooperare și integrare socio- culturală.

Utilizarea jocului didactic antrenează și stimulează imaginația, gândirea creatoare, reprezentările , memoria, precum și unele trăsături pozitive de voință și caracter.

Pe baza experienței acumulate aș putea afirma că folosind jocul didactic ca mijloc de învățare, am reușit în mare măsură să omogenizez colectivul de elevi, înlăturând în mare parte, devierile de comportament specifice copiilor cu deficienta mintală.

Pornind de la ideea că jocul poate fi o modalitate didactică de formare și informare a elevilor, menționez că l-am folosit în orice moment al activității, de fiecare dată acordându-i o bună pregătire.

S-au relevat valențele sale în formarea deprinderilor de muncă independentă a elevilor, în stimularea corectitudinii în efectuarea sarcinilor de lucru, în respectarea regulilor jocului, în motivarea copiilor de a participa la activități individuale sau de grup..

Prin joc, elevii valorifică cunoștințele și deprinderile însușite, își manifestă spontan calitățile comportamentale, stimulând atitudinea pozitivă față de muncă, relații colegiale în colectiv.

Prin caracterul său explorativ, inedit, de angajare, jocul didactic contribuie la dobândirea unei experiențe pregătitoare a acțiunilor și activităților de mai târziu.

În ceea ce privește atitudinea elevilor față de sarcinile jocului didactic, am observat că elevii nu sunt suprasolicitați de ele, ci le doresc, le așteaptă, le solicită. După joc elevii par mai recreați și mai odihniți. Chiar și cei mai timizi sau mai slabi la învățătură au dobândit încredere în forțele proprii, doresc să încerce să obțină prin acest fel de activități rezultate mai bune.

Putem aprecia că jocul didactic contribuie la realizarea a cel puțin două laturi educative: – creează motivația și atmosfera afectivă necesară activității și – pregătește elevii pentru însușirea noilor cunoștințe și detașarea de modelele oferite. Așadar jocul se poate folosi ca mijloc de sensibilizare pentru activitatea de învățare, ca mijloc de a dobândi experiență, ca mijloc de stimulare și creare a autonomiei în învățare, adaptare și integrare.

Pentru ca momentul în care este folosit jocul să devină eficient, este necesară realizarea unei corelări cât mai strânse între conținutul lecțiilor predate și sarcina didactică a jocului, cunoscându-se de fapt că la lecții accentul se pune îndeosebi pe predarea cunoștințelor, jocul didactic fiind sau devenind activitate de completare.

Datele înregistrate din experimentul inteprins, precum și cele obținute în urma evaluării pe baza probelor verificate, confirmă în totalitate ipoteza lucrării, relevând rolul jocului didactic în ameliorarea devierilor de comportament la copilul cu deficiență mintală .

BIBLIOGRAFIE

Curriculum pentru Învățământul preșcolar,Ed.Didactică Publishing House, București, 2008

Programa pentru disciplina Stimulare Cognitiva aprobată de ministerul Educației și Cercetării în 2005. Programa Stimulare cognitivă este pentru învățământul special, pentru clasele cu elevi care au deficiențe severe, profunde, asociate, face parte din aria curriculară Terapie Ocupațională, complexă și integrată și este pentru clasele I – X) ANEXA 2/4  la Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului nr. 5234/ 01.09.2008

Albu E., 2002 „Manifestări tipice ale devierilor de comportament la elevii preadolescenți. Prevenire și terapie.", , Editura Aramis, Colecția „Educația XXI";

Arcan P., Ciumăgeanu D. , 1980, ,,Copilul deficient mintal”, Editura Facla, Timișoara.

Antonovici, Șt.; Nicu,G., 2003,,Jocuri interdisciplinare, material auxiliar pentru educatoare”, Aramis Print, București;

Badea, E. ,2003, ,,Caracterizarea dinamică a copilului și adolescentului”, E.D.P, București;

Bîrsan, N., 1995, ,,Jocuri didactice specifice dezvoltării limbajului și comunicării orale la preșcolarii mari”, EDP, București;

Breben, S.; Gongea, E. Ruiu, G. Fulga, 2007, ,,Metode interactive de grup – ghid metodic. 60 metode și 200 de aplicații practice pentru învățământul preșcolar”, Editura Arves;

Claparede E. ,,Psihologia copilului și pedagogia experimentală”, Editura EDP, București, 1975.

Cojocaru Ioana, 1994, ,,Influențele jocului didactic în procesul instructiv -educativ- culegerea "Învățământul primar"

Cosmovici A., Iacob L. (coord) ,1999, ,,Psihologie scolara”, Ed. Polirom, Iași,

Debarbieux , E., La violence en milieu scolaire , vol I , ESF ,Paris, 1996, din lucrarea ,, Violența școlară- Factori de risc în adolesceță” Ilie – Bologa Lia asistent univ. drd. psih. in cadrul Univ. Lucian Blaga, Sibiu

Golu M. , Îndrumator metodic pentru dezvoltarea vorbirii ,cunoașterii mediului înconjurător , jocuri și activități libere”, 1970 , EdituraDidactica si Pedagogica , București

Gherguț A., ,,Sinteze de psihopedagogie specială”,2005,Ed. Polirom, Iași,

Gherguț A., Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale”,2001 Ed. Polirom, Iași

Gherguț A., Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale” , 2006 Ed. Polirom, Iași

Gheorghion E. Taibon M. , 1971,,Metodica jocului și a programului distractiv în gradinița de Copii" – Editura Didactică și Pedagogică, București.

Halip I. (coord), 2010 ,,Repere legislative și metodice în cadrul activităților desfășurate cu copiii cu C.E.S”., Ed Studis, Iași

Manolache A. (coord) ,,Dictionar de pedagogie”, 1979, Ed. Didactică și Pedagogică, București,

Musu I., Taflan A. (coord), 1997,,Terapia educațională integrată”, Ed. Pro Humanitate

Musu I., Păunescu C., 1997, ,,Psihopedagogie specială integrată”,Ed. Pro Humanitate,

Neamțu C., Gherguț A., 2003,,Psihopedagogie specială”, Ed. Polirom, Iași,

Păunescu C., 1977, ,,Deficiența mintală și organizarea personalității”,

Păunescu C., 1994,,,Condiția și agresivitatea umană",

Popescu M. (coord), 1998,,Handicap, readaptare, integrare”, Ed. Pro Humanitate,

Popovici C., 1971, ,,Culegere de jocuri didactice” , Editura Didactică și Pedagogică , București , Radu G.,2002, ,,Psihologie școlară pentru învățământul special”, Ed. Fundației Humanitas, București

Radu G., 2002, ,,Psihopedagogia școlarilor cu handicap mintal”, Ed. Pro Humanitate, București, Sălăvăstru D., 2004 ,,Psihologia educației” , Polirom,

Șchiopu V., 1965, ,, Psihologia copilului” , Editura Didactică și Pedagogică ,București ,

Străchinaru I.,1994, ,,Psihopedagogie specială”, Ed. Trinitas, Iași,

Verza E., 1997, ,,Psihopedagogie specială”, Ed. Didactică și Pedagogică, București,

Verza E., Paun E. (coord), 1998, ,,Educația integrată a copiilor cu handicap”, Asociația Reninco Romania UNICEF, București,

Verza, E.; Verza, Fl., 2000, ,,Psihologia vârstelor”, Editura Pro Humanitate, București.

Vrășmaș E., Stănică C., 1999, ,,Dezvoltarea practicilor inclusive în școli, Ghid managerial”, București,

Vrășmaș E (coord), 2003, ,,Set de instrumente, probe și teste pentru evaluarea educațională a copiilor cu dizabilități”, Asociatia Reninco Romania UNICEF, București

http://documents.tips/documents/tipuri-de-jocuri-didactice-alese-in-vederea-socializarii-prescolari.html,

http://documents.tips/documents/jocuri-didactice-prescolari.html,

ANEXE

Unitatea de învățământ : Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă

Data:

Clasa: a IV A

Propunator: Oanea(Cojoleanca)Raluca-Elena

Aria Curriculara: Terapie Educațională Complexă și Integrată

Terapia: Formarea Autonomiei Personale

Tema: „Cu ce îl imbracam pe ………?- Consolidare

Tipul activitatii: Structurarea și organizarea cunoștintelor

Obiective cadru:

Stimularea disponibilităților psiho-individuale în vederea formării unor comportamente individuale de bază.

Obiective de referință:

Fixarea schemei corporale și a lateralității ;

Formarea gesturilor de bază și a capacităților motrice ;

Dezvoltarea capacităților de : orientare , organizare și structurare spațială .

Obiective operaționale:

Cognitive

O1 – să recunoască părțile componente ale propriului corp ;

O2 – să denumească părțile corpului omenesc indicate;

O3 – să discrimineze conform cerințelor .

Afective

O4 – să participe voluntar la activitate;

Psihomotorii

O5 – să asambleze corect părțile corpului ;

O6 – să – și coordoneze mișcările pentru a îmbraca păpușa.

Strategii didactice:

Metode si procedee: conversația,observarea,exercițiul,explicația,demonstrația,jocul

didactic.

b.) Materiale(mijloace): planșa cu silueta umană ,păpuși ,jetoane.

Forme de organizare: Frontal -Individual

Durata: 45 min.

Bibliografie:

„Programa școlară de terapie educațională complexă și integrată” cls. I-VIII, București,

„Terapie Educațională Complexă și Integrată”-Ghid pentru învățătorii și profesorii educatori din școlile speciale (deficiența mintală) – Editura Tehnopress , Iași , 2005.

PROIECT DIDACTIC

Școala:C.S.E.I.,,Sf. Andrei” Gura Humorului

Data:

Clasa: a IV-a A

Profesor :Oanea (Cojoleanca) Raluca -Elena

Aria curriculară : Socializare

Modulul tematic: Autocunoaștere și dezvoltare personală

Subiectul: <<Copacul emoțiilor >>

Obiectiv cadru:

Dezvoltarea capacității de autocunoaștere și a atitudinii pozitive față de sine

Obiective operaționale:

O1: să identifice anumite stări emoționale; 

O2: să utilizeze modalitățile potrivite de exprimare a emoțiilor;

O3: să definească termenul de emoție;

O4: să recunoască denumirile diferitelor emoții pozitive și negative;

O5: să descrie efectele emoțiilor asupra organismului;

O6: să precizeze rolul emoțiilor în realizarea diferitelor activități.

Valori și atitudini:

Receptivitate la emoțiile celorlalți

Valorizarea relațiilor interpersonale

Strategii didactice

a) Metode și procedee: conversația, explicația, expunerea, munca în grup, problematizarea, ciorchinele, exercițiul de opțiune, jocul de rol.

Resurse materiale: fișe de lucru, coli,

Resurse de timp: 45 min

Scenariul didactic

« Ciorchinele »

(Anexa 1 )Fișă de lucru. Emoții de bază

1.     Colorează imaginea care sugerează tristețea :

2.     Realizează corespondența între imagine și emoția potrivită :

3.     Desenează în primul pătrat o situație în care ai fost bucuros, în al doilea pătrat o situație în care ai fost trist, iar în al treilea pătrat o situație în care dat dovadă de curaj:

Cum te-ai simțit azi? Alege figura care ți se potrivește.

(Anexa 2). Mimează stările următoare:

PROGRAM DE INTERVENȚIE PERSONALIZAT 2014-2015

H.A . M. CLASA A IV -A

CORPUL UMAN-PLANȘE

PLANȘE IGIENĂ

CUM ESTE VREMEA?

FAMILIA MEA

FAMILIA PĂUNILOR

CUTIUȚA FERMECATĂ

CUNOȘTI COPIII DIN GRUPA TA?