Jocul Didactic
CAPITOLUL I.-JOCUL DIDACTIC
I.1.-Definiții, clasificare, structură, funcții.
I.2.-Particularități ale jocului didactic la preșcolari.
CAPITOLUL II. –LIMBAJUL-PRINCIPALUL INSTRUMENT DE COMUNICARE INTERUMAN
II.1.-Definirea, tipurile și funcțiile limbajului.
II.2.- Metode și mijloace de educare a limbajului.
II.3.-Implicații ale jocului didactic în îmbogățirea și activizarea vocabularului copiilor.
CAPITOLUL III.- STUDIU EXPERIMENTAL CU PRIVIRE LA MODALITĂȚILE DE VALORIFICARE A JOCULUI DIDACTIC ÎN CADRUL ACTIVITĂȚILOR DE EDUCARE A LIMBAJULUI DIN GRĂDINIȚĂ.
III.1.Ipoteza și obiectivele
III.2.Metode de cercetare
III.2.1. Subiecți
III.2.2. Metode de colectare a datelor
III.2.3. Experimentul psiho-pedagogic
III.2.3.1. Etapa inițială
III.2.3.2. Etapa formală
III.2.3.3.Etapa finală
III.3. Analiza și interpretarea rezultatelor obținute
III.4.Concluzii. Direcții de valorificare a rezultatelor
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
Motto:
,,Cuvântul este sunet și culoare,
E mesagerul gândului uman”
Tudor Vianu
Lucrarea de față are ca scop aducerea unui aport la mai buna cunoaștere a unora dintre tehnologiile didactice folosite privind educarea limbajului prin jocul didactic, permanenta îmbunătățire a acestora prin contribuția cu noi variante și materiale utile desfășurării cât mai atractive a acestora și chiar prin crearea de noi jocuri didactice.
Această lucrare reprezintă întrucâtva o materializare a interesului cu care am conceput și realizat proiectarea și realizarea procesului instructiv-educativ la vârsta preșcolară, determinând, într-un mod creator educarea limbajului copiilor prin jocuri didactice desfășurate cu aceștia.
Astfel, am ales această temă, datorită următoarelor considerente:
– Convingerea că jocul este o activitate fundamentală formativă și dominantă în copilărie;
– Jocul, ca formă de activitate specifică preșcolarilor, îndeplinește în viața lor funcții formative;
– Prin joc se îmbunătățește viața afectivă și cognitivă a copilului, se dezvoltă curiozitatea, se conturează interesele și totodată se extinde sfera relațiilor interpersonale;
– Jocul constituie ocupația naturală și spontană a copilului în primii ani de viață și mai ales în viața preșcolară;
– În cadrul jocului se dezvoltă toate laturile personalității copiilor: capacități intelectuale, capacități morale, spirit creativ;
– Jocul este apreciat ca bază a conceperii întregii activități instructiv – educative din învățământul preșcolar;
– Fără joc, toate eforturile copiilor sunt zadarnice, formale și deci, lipsite de o reală finalitate;
– Jocul, ca procedeu metodic, cunoaște o mare aplicabilitate în activitatea de instruire și educare a limbajului copiilor preșcolari;
– Elementul de joc este prezent în toate etapele activităților de învățare dar și de sine stătător;
– Jocul, ca formă de activitate instructiv – educativă, trebuie înțeles ca un cadru organizatoric inedit de desfășurare a activității didactice, cadru care oferă cel mai bun climat psihologic și social în vederea manifestării și dezvoltării personalității preșcolarilor.
CAPITOLUL I. JOCUL DIDACTIC
1.1.Definiții, clasificare, structură , funcții.
Jocul didactic este una dintre cele mai accesibile forme de activitate datorită originalității sale specifice: împletirea strânsă a jocului cu activitatea, îmbinarea elementelor de joc cu sarcina didactică. Jocul didactic este un important mijloc de educație care pune în valoare și antrenează capacitățile creatoare ale copilului preșcolar. Rolul și importanța jocului constă în faptul că el facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunoștințelor. Datorită caracterului său formativ jocul influențează dezvoltarea personalității preșcolarului. Eduard Claparede spunea că ,,principala trebuință a copilului este jocul, este activitatea ce-i permite copilului să se manifeste conform naturii sale, să treacă pe nesimțite la munca serioasă”.
După părerea lui Jean Piaget, jocul este considerat azi în teoria pedagogică ca ,,modalitate de asimilare a realului la activitate proprie, asigurând copilului largi posibilități de activism intelectual”. Jocul este practica dezvoltării și în consecință în perioada copilăriei el este adoptat pentru multiplele sale funcții formative. Jucându-se, copilul își îmbogățește viața afectivă și în același timp dobândește în mod progresiv capacitatea de a-și stăpâni emoțiile.
Joaca ,,este o manifestare spontană, înrădăcinată în mecanismele biologice inconștiente, expresia unui instinct al juisării, pe cate îl întâlnim, sub forme elementare și în lumea animală.”
Potrivit definiției, jocul reprezintă o activitate fizică sau mentală fără finalitate practică și căreia i te dedici de plăcere. Specific vârstelor copilăriei, jocul are importanță hotărâtoare pentru dezvoltarea psihică a copilului.
În psihologie, jocul este folosit ca mijloc de investigație dar și ca procedeu terapeutic, atât pentru copii și adolescenți cât și pentru adulți. Jucându-se, copilul învață și se dezvoltă totodată. Jocul înseamnă o explorare a universului, a realității, tot prin joc, el reproduce, reconstruiește secvențe din viață creând o nouă lume, o altă realitate.
Pentru copil, totul este joc; în primele luni din viață, se joacă cu corpul său, mai apoi copilului îi face plăcere să reproducă elemente din ambianța lui apropiată, într-o următoare etapă copilul începe să imite adultul (mama, medicul, educatoarea), de aici se naște jocul de rol, atât de utilizat astăzi și în lucrul cu adulții, în care identificarea este obiectivul fundamental. Urmează jocul cu reguli, în care copilul învață elemente fundamentale de socializare, convenționalitate, acordul, cooperarea dar și competiția.
Concluzionând, referitor la conceptul de joc, este important să subliniem că prin activitatea de joc copiii:
– Își formează identitatea personală;
– Învață acte, acțiuni, operații, conduite care îl ajută să rezolve anumite situații din mediul său;
– Învață să fie mai flexibil în gândire, să creeze soluții diferite;
– Învață să comunice (vorbire, ascultare, înțelegere);
– Își dezvoltă atenția, motivația și abilitățile sociale.
Copilul schimbă prin joc realitatea imediată, învață să fie cu ceilalți, învață lucruri noi, toate acestea într-o stare de relaxare și plăcere; în același timp, prin joc se dezvoltă întreaga sa ființă, își conturează personalitatea.
,,Omul este un om întreg numai atunci când se joacă’’ spunea Fr. Schiller. În literatura de specialitate, jocul este definit în maniere diferite și explicat, câteodată în mod complementar, alteori contradictoriu, după cum autorii au remarcat un aspect sau altul din provocarea la care incită copilăria. ,,Jocul – scrie savantul olandez Jan Huizinga- este o acțiune sau o activitate specifică, încărcată de sensuri și tensiuni, înlăuntrul unor anumite limite stabilite, de timp și spațiu, și după reguli acceptate de bună voie și în afara sferei de utilități sau necesități materiale, dar absolut obligatorii, având scopul în sine însăși și fiind însoțită de un sentiment de încordare, înălțare, voioșie, destindere și bucurie și de ideea că este altfel decât în viața obișnuită (Homoludens)’’. Este un fenomen antropologic complex, care în forme și conținuturi specifice, se afirmă la toate vârstele și în toate civilizațiile. Din această definiție, reiese faptul că jocul este o activitate specifică, opusă acțiunilor de ordin practic. Precizarea că „jocul are scopul în sine”, trebuie înțeleasă în sensul katian al „finalității fără scop”, doar în opoziție cu actele utilitariste.
Un alt paramentru referențial îl poate constitui proiecția în și prin joc a unor stări și pulsiuni venind din adâncul ființei copilului, din inconștientul individului sau colectivității, ceea ce conferă actului ludic o funcție catarctică, de defulare și autoproiecție psihologică ( Evseev Ivan, ,,Jocurile tradiționale de copii“). Jocul este o școală deschisă, cu un program la fel de bogat precum este viața. Prin joc, viitorul este anticipat și pregătit. Unii apreciază chiar că jocul îndeplinește în viața copilului de 3-7 ani același rol ca munca la adulți. El este forma specifică în care copilul își asimilează munca și se dezvoltă. Este suficient să amintim concentrarea copilului prins în joc, precum și gravitatea cu care el urmărește respectarea regulilor sau lupta în care se angajează pentru a câștiga. Copiii se joacă pentru a se juca. Jocul este o formă de activitate bine gândită, necesară și indispensabilă procesului educației, care prin conținutul, forma și funcționalitatea sa specifică nu se confundă cu nici o altă formă de activitate instructiv-educativă, motiv pentru care nu poate fi suplinită dar nici nu este în masură să suplinească pe una din ele. Pentru a înțelege specificul jocului ca formă de activitate instructiv-educativă, trebuie să cunoaștem și celelalte sensuri ce i se atribuie jocului, cum ar fi: activitate specific umană, activitate dominantă la vârsta preșcolară, factor hotarâtor în viața copilului de vârstă preșcolară.Varietatea foarte mare a jocurilor se lasă greu încorporată într-o schemă satisfăcătoare, datorită caracterului, conținutului și structurii jocului.
CLASIFICAREA JOCURILOR DIDACTICE
În literatura de specialitate sunt cunoscute multe clasificări și multe încercări de clasificare a jocurilor, și mai simple și mai complexe, după un criteriu sau după mai multe, având la bază scheme de sondaj longitudinal sau sondaj transversal.
Pornind de la concepția generală a dezvoltării psihice, pedagogul german W. Stern a elaborat o teorie a jocului, ținând seama de factorii „interni” și factorii „externi” ai dezvoltării. Astfel, în conformitate cu acțiunea formativă a acestor factori și cu structura jocurilor, W. Stern distinge:
– Jocuri individuale – determinate de factori interni;
– Jocuri sociale – generate de factori externi.
În contextul dezvoltării psihice generale a copilului, evoluția jocului este rezultatul interacțiunii factorilor interni și externi, nu al acțiunii separate.
Eduard Claparéde pe de altă parte, inspirându-se din lucrările lui K. Gross, a împărțit jocurile în:
– Jocuri ale funcțiilor generale;
– Jocuri ale funcțiilor speciale și ca subgrupe de jocuri:
– Jocuri senzoriale;
– Jocuri motorii;
– Jocuri psihice.
Prin jocurile senzoriale, Claparéde a grupat toate tipurile de jocuri care antrenează capacitățile senzoriale; jocurile motorii antrenează îndemânarea, coordonarea mișcărilor, agilitatea iar jocurile psihice sunt:
– Jocuri intelectuale – care solicită o activitate intelectuală (antrenând gândirea fac comparații);
– Jocuri afective – care provoacă emoții (de durere, estetice).
Însă și această clasificare este discutabilă deoarece copilul jucându-se, încorporează într-un singur joc majoritatea categoriilor considerate ca fiind relativ distincte.
Contracarându-i pe aceștia, Charlotte Bühler, a facut o altă clasificare a jocurilor, în cinci grupe:
1. Jocuri funcționale (senzorio-motrice);
2. Jocuri iluzorii (de ficțiune);
3. Jocuri receptorii (de consum, complementare, participare pasivă – poveștile);
4. Jocuri de construcție;
5. Jocuri colective.
Această clasificare, deși este mai mult sau mai puțin convențională, ține seama de influența jocului în planul dezvoltării senzoriale, motrice, intelectuale și chiar afectiv – caracteriale (sociabilitatea – în jocurile colective).
O altă clasificare interesantă a jocurilor a făcut-o Decroly, după părerea lui, jocurile raportându-se la dezvoltarea percepțiilor senzoriale și aptitudini motorii (jocuri vizuale cu culori, forme):
– Jocuri de inițiere aritmetică (noțiunea de timp);
– Jocuri de inițiere în lectură;
– Jocuri de gramatică și înțelegere a limbajului.
O clasificare prin care se face pentru prima dată încercarea de a răspunde problemelor metodologice ale clasificării, aparține psihologului elvețian Jean Piaget, care definește jocul drept ,,o activitate prin care copilul se dezvoltă în conformitate cu etapele formării sale intelectuale” – etape marcate prin trei tipuri succesive de ,,structuri mintale”:
– Scheme senzorio-motrice;
– Scheme simbolice;
– Forme raționale (socializate) ale gândirii.
La baza clasificării, Piaget pune trei structuri genetice în funcție de care evoluează jocul: exercițiul, simbolul și regula:
– Jocuri – exercițiu;
– Jocuri simbolice;
– Jocuri cu reguli.
S-ar mai putea aminti și un alt criteriu și anume acela al poziției copilului în timpul jocului:
– Jocuri de mișcare;
– Jocuri sedentare.
Această clasificare însă este unilaterală.
O clasificare unanim acceptată a tuturor jocurilor este greu de realizat. Pentru elaborarea unei clasificări acceptabile este necesară selectarea criteriilor, pe de o parte ținând seama de sarcinile educării multilaterale a preșcolarilor, iar pe de altă parte, de ponderea influenței formative a jocurilor asupra dezvoltării psihice generale a preșcolarului.
În funcție de aceste considerente, pedagogia generală clasifică jocurile în următoarele categorii:
a) Jocuri de creație;
b) Jocuri de mișcare;
c) Jocuri didactice.
Această clasificare corespunde în cel mai înalt grad sarcinilor dezvoltării fizice, intelectuale, morale și estetice ale copilului. Jocurile didactice fiind însă numeroase, clasificarea se face după două criterii, în funcție de:
a) Conținut;
b) Material didactic.
În general, în funcție de aceste criterii, deosebim mai multe feluri de jocuri didactice.
După criteriul conținutului, jocurile didactice se pot grupa în patru categorii:
1. Jocuri didactice pentru cunoașterea mediului înconjurător;
2. Jocuri didactice pentru dezvoltarea limbajului și a comunicării;
3. Jocuri didactice pentru însușirea limbii materne;
4. Jocuri didactice pentru numărat și socotit.
1) Jocurile didactice pentru cunoașterea mediului înconjurător se clasifică la rândul lor după conținut în:
a) Jocuri didactice cu referire la cunoștințele despre natură:
– Animale:
„Știți unde trăiește?”;
„Animale și hrana lor”;
,,Caută mama sau puiul”;
,,Cine a venit?”.
– Anotimpuri:
„Ce se potrivește?”;
„După mine cine vine?”.
b) Jocuri didactice referitoare la mediul ambiant apropiat:
– Obiecte de uz personal – individual:
„Săculețul fermecat”;
„Să servim păpușa”;
– Jucării: „Cu ce mă joc?”;
– Mobilier: „Să facem ordine în camera păpușii”;
– Îmbrăcăminte: „Să îmbrăcăm păpușa”.
c) Jocuri didactice referitoare la cunoștințe despre om și activitatea sa:
– Corpul omenesc:
„Ce face păpușa?”;
„Ce face copilul?”
– Activitatea oamenilor:
,,Ghicește ce face mama?”;
,,Spune ce fac?”.- unelte și produsul muncii:
„Ghicește la ce m-am gândit”;
„Cu ce a fost lucrat?”.
– Meserii sau meseriași:
„Cine a trimis scrisoarea?”;
„Cui trimit scrisoarea?”.
d) Jocuri didactice pentru cunoașterea și precizarea însușirilor obiectelor lumii înconjurătoare:
– Culoare:
„Să așezăm flori în vază”;
„Fluturii vin la flori”.
– Mărime: „Găsește obiectul potrivit!”.
– Forme: „Cine are aceeași figură?”
e) Jocuri didactice pentru însușirea reprezentărilor spațiale și de timp:
– Reprezentări spațiale:
„Spune unde stă?”
„Unde sunt jucăriile?”
– Reprezentări de timp:
„Când se întâmplă?”
2) Jocurile didactice pentru însușirea limbii materne se împart după conținut în:
a) Jocuri didactice pentru alcătuire de propoziții simple sau dezvoltate:
„Ce știi despre mine?”
b) Jocuri didactice pentru însușirea corectă a structurii gramaticale:
„Cine face, ce face?”
„Spune ce face?”
„Răspunde repede și bine”
„Eu spun una, tu spui multe”
„Cine este, cine sunt?”
c) Jocuri didactice pentru realizarea analizelor fonetice:
„Câte cuvinte am spus?"
„Jocul silabelor”
„Jocul sunetelor”
„Cuvinte, silabe, sunete”
d) Jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii coerente, fluente, expresive, dialogate:
„Telefonul”
„Robotul”
„O discuție între prieteni”
3) Jocuri didactice pentru activitățile matematice:
„Spune ce sunt?”
„Mare sau mic?”
„Repede și bine”
„Al câtelea brad lipsește?"
4) Jocurile didactice muzicale – pot fi grupate în mai multe categorii după conținutul lor:
a) Jocuri muzicale care se desfășoară după versuri – aceste jocuri constau în redarea ritmică a unor versuri;
b) Jocuri muzicale care se desfășoară după o melodie cunoscută:
„Leagănul”
„Coroana”
„Trenul”
„În pădure”
c) Jocuri de recunoaștere a unor melodii.
După sarcina didactică, unele jocuri didactice urmăresc verificarea sau sistematizarea cunoștințelor însușite de către copii. În acest caz, jocul constituie o activitate de verificare și control al modului de însușire a cunoștințelor și deprinderilor de către aceștia.
Ținând cont de particularitățile de vârstă ale copiilor, sarcina didactică a jocurilor didactice diferă la cele trei grupe de copii de la simplu la complex.
Cel de-al doilea criteriu se orientează după materialul didactic utilizat în jocuri, indiferent de natura conținutului lor:
1) Jocuri didactice cu material:
a) Jocuri cu material didactic (jucării didactice, jocuri de masă);
b) Jocuri cu material ajutător (obiecte din natură și obiecte de întrebuințare zilnică);
c) Jocuri pentru interpretarea unor povești și lecturi, precum și jocuri cu numărătoare, folosind jucării corespunzătoare (imagini,costume,siluete).
2) Jocuri didactice fără material sau jocuri orale:
a) Ghicitorile (fără ilustrații);
b) Jocuri cu alcătuire de propoziții și fraze;
c) Jocuri de compunere de povești;
În concepția lui J.Piaget, expusă în lucrarea „Psihologia copilului”, „jocul are funcția de a realiza adaptarea copilului la realitate. Jocul este formativ și informativ și îndeplinește o importantă funcție de socializare”. Piaget mai remarca faptul că „jocul se caracterizează prin plăcerea acțiunii, prin dorința de manifestare și de stăpânire a activității”.
Comparând jocul didactic cu activitatea de învățare, vedem că el conține elemente din ambele categorii de activități.
În cadrul jocului didactic, copilul preșcolar dispune de totală independență, libertatea lui mergând pâna la autoorganizarea și chiar conducerea jocului. Sunt jocuri a căror organizare și desfășurare, sub îndrumarea educatoarei, se produc chiar sub conducerea unuia din membrii grupului.
Jocul didactic lasă loc pentru inițiativă și creativitate totală din partea copiilor.
Jocul didactic conține elemente de joc (așteptarea, surpriza, competiția ș.a.), elemente ce produc atmosfera plăcută a acestei activități.
În încheierea jocului didactic, se face o evaluare stimulativă, fără a se aprecia cu note sau calificative.
Activitatea de învățare solicită un efort intelectual, ca fiind o muncă intelectuală.
Organizarea activității de învățare impune o disciplină riguroasă iar
aprecierea rezultatelor ce se obțin apelează la responsabilitatea copiilor.
Conținând elemente din ambele categorii de activitate, jocul didactic servește ca punte de legătură între învățământul preșcolar și școala primară, având rolul de tranziție de la joc la activitatea de învățare. De aceea, jocul didactic este forma fundamentală de organizare a activității instructiv- educative din grădiniță.
STRUCTURA ȘI METODOLOGIA JOCULUI DIDACTIC
Structura jocului didactic este următoarea: conținut, sarcina (sarcinile didactice), acțiunea, regulile (restricțiile jocului) cu elemente specifice de joc.
În programul grădiniței de copii, jocul didactic, ca una din activitățile principale ale preșcolarului, este echivalent cu lecția în programul școlii primare. Așa cum lecția ca microsistem trebuie să cuprindă toate componentele procesului de învățământ (obiective, conținuturi, metode, mijloace, tehnici, forme de organizare a activității, criterii de evaluare ș.a.) tot așa și jocul didactic trebuie să cuprindă în structura sa componentele procesului de învățământ la nivelul învățământului preșcolar.
Elementele constitutive ale jocului didactic:
Conținutul jocului didactic este format din cunoștințele, priceperile și deprinderile care trebuie formate la activitatea respectivă. De exemplu, la activitățile matematice, programa prevede exerciții de formare a mulțimilor după formă (mărime, culoare, grosime) sau învățarea șirului numerelor naturale ș.a. Pentru completarea și precizarea acestora, se organizează jocuri precum: „Cum este (cum nu este) această piesă?”;
„Formarea perechilor”;
„Cui aparțin jucăriile?”;
„Caută vecinii”.
Sarcina didactică reprezintă sarcina care se dă copiilor spre rezolvare: a cunoaște, a denumi, a clasifica, a construi, ș.a. și care se referă la conținutul care trebuie îsușit. De exemplu, în jocul ,,Caută vecinii", sarcina didactică este aceea de a găsi numărul mai mare sau mai mic cu o unitate decât numărul dat. În jocul „Al câtelea porumbel a zburat?”, sarcina didactică constă în găsirea numărului care lipsește din șirul de numere. Așadar, sarcina didactică este una din componentele principale ale jocului didactic care concretizează, la nivelul vârstei preșcolare, scopul urmărit în activitatea matematică desfășurată.
Acțiunea jocului și elementele de joc reprezintă modalitatea în care se desfășoară realizarea sarcinii didactice. O activitate didactică capătă caracter ludic numai în măsura în care cuprinde elemente de joc ca: mișcarea, competiția (întrecerea), cuvântul, ghicirea, așteptarea, surpriza ș.a. O parte din aceste elemente se folosesc în majoritatea jocurilor didactice, ca mișcarea și cuvântul; altele se introduc în funcție de conținutul jocului. Important este ca elementele de joc să servească realizării sarcinii didactice și să creeze condiții optime pentru aceasta.
Elementele de joc se pot aplica în modalități diferite. Astfel, cele mai variate aspecte le reprezintă mișcarea, care se poate realiza prin mânuirea materialului didactic, ridicarea lui în sus, ascunderea și găsirea acestuia, trecerea materialului din mână în mână cu pornire și oprire la un semnal dat, schimbarea jetoanelor între copii ș.a.
Un efect deosebit în cadrul jocurilor didactice cu copiii preșcolari îl are imitarea unor mișcări specifice animalelor precum: zborul fluturilor, săritura iepurașului, sau a unor mijloace de locomoție ca: autobuzul, trenul, ș.a.
Competiția sau întrecerea constituie un alt element de joc, cu utilizare frecventă, în care accentul cade pe ritm și calitate. Astfel, întrecerea poate să se refere la alegerea rapidă a jetonului corespunzător (în jocul ,,Cine are un număr mai mare?”) sau la găsirea locului corespunzător numărului (în jocul ,,Caută-ți căsuța!”).
Cuvântul ca element de joc, are o contribuție valoroasă la crearea unei atmosfere plăcute, antrenante putând fi folosit sub forma semnalelor de oprire a unei acțiuni (,,Stop!"), sub forma onomatopeelor prin imitarea diferitelor animale sau zgomotul produs de unele mijloace de locomoție, punerea în scenă a unor acțiuni, interpretarea unor roluri, a unor dialoguri între membrii echipei de joc ș.a.
Ghicirea este folosită cu precădere în desfășurarea jocurilor fără material, contribuind la antrenarea copiilor la activitate. O întâlnim în jocuri ca ,,Ghici, ghici!", sau ,,Ghici care obiect lipsește!" sau ,,Ce am ascuns în mâna cealaltă?".
Așteptarea și surpriza dau un colorit emoțional jocului didactic, mai ales atunci când sunt în legătură cu prezentarea sau mânuirea materialului, cu mișcarea copiilor în diferite direcții sau cu folosirea unor semnale verbale, vizuale, auditive, etc. Așteptarea și surpriza se folosesc în majoritatea jocurilor asociate cu mișcarea sau cu un alt element de joc.
Regulile jocului fac legătura între sarcina didactică și acțiunea jocului. Fiind aservite sarcinii didactice, ele sunt cele care reglementează acțiunea jocului. Fiecare joc didactic trebuie să conțină cel puțin două reguli: prima regulă transpune sarcina didactică într-o acțiune concretă, atractivă, adică transformă exercițiul în joc, iar cea de-a doua precizează organizarea jocului și momentele de terminare a acțiunii acestuia.
În afară de regulile care reglementează acțiunea jocului, există și reguli care privesc comportarea copiilor sau ordinea în care ei trebuie să intre în joc. În unele jocuri, intrarea copiilor în joc este condiționată de momentul când primesc un anumit material (de exemplu un jeton cu un anumit număr de fluturi). Numirea copiilor sau intrarea în joc într-o ordine rigidă poate produce scăderea intensității jocului.
Jocurile didactice, pot cuprinde de asemenea și reguli care precizează cine poate fi conducătorul jocului sau cine poate deveni conducătorul jocului, pe bază de concurs. Jocurile didactice pot cuprinde însă și unele restricții, care merg până la eliminarea din joc a copiilor care greșesc, pe rând, rămânând la urmă un câștigător.
Structura unitară a jocului didactic depinde de felul în care regulile asigură echilibrul dintre sarcina didactică și elementele jocului. De asemenea, reușita jocului este condiționată în mare măsură, de desfășurarea lui metodică, de măiestria cu care este este condus de către educatoare.
Metodologia, organizarea și desfășurarea jocului didactic.
Ca și lecția în școala primară, jocul didactic, ca activitate instructiv-educativă din programul grădiniței, trebuie să îndeplinească o serie de cerințe privind organizarea, conducerea și evaluarea acestei activități.
Pentru stimularea copiilor în vederea participării active la joc și pentru asigurarea unei atmosfere prielnice de joc este necesară o pregătire atentă a condițiilor de desfășurare a jocului și de o organizare judicioasă a lui. Astfel, se impune aranjarea sălii, a materialelor și a copiilor în funcție de acțiunea jocului, distribuirea materialelor necesare desfășurării jocului, intuirea materialului didactic etc.
Desfășurarea jocului cuprinde, ca și lecția, mai multe momente:
Introducerea în joc se poate realiza printr-o scurtă convorbire pentru familiarizarea copiilor cu unele aspecte ale jocului și cu regulile care trebuie respectate pe parcursul desfășurării acestuia, prin intuirea materialului ca și printr-o expunere care să stârnească interesul copiilor sau chiar printr-o ghicitoare.
Introducerea în joc nu este întotdeauna un moment obligatoriu, uneori activitatea putând începe chiar cu anunțarea titlului jocului.
Anunțarea jocului urmărește cunoașterea de către copii a felului activității și a titlului joculuipe care urmează a-l desfășura. În cadrul anunțării jocului se poate da și o explicare a titlului acestuia. Uneori anunțarea titlului jocului se poate face într-o formă interogativă.
Explicarea jocului cuprinde prezentarea de către educatoare a principalelor etape ale acțiunii jocului, precizarea regulilor acestuia, indicații asupra modului de folosire a materialului didactic, comunicarea sarcinilor conducătorului jocului și a cerințelor pentru câștigătorul individual sau pentru echipa câștigătoare. Explicația trebuie să fie însoțită de demonstrație, fie că se explică și în timpul explicației, se demonstrează, fie că se dă explicația integrală și apoi se demonstrează.
Fixarea regulilor se realizează printr-o scurtă convorbire în care se precizează ce vor trebui să facă copiii în momentele importante ale acțiunii, sau prin executarea jocului de probă sub conducerea și îndrumarea directă a educatoarei. Când este vorba de un joc cu o acțiune mai complexă, regulile jocului pot fi anunțate fie imediat după explicație, fie după semnalul de începere a jocului. De exemplu: „Începem jocul! Nu uitați, nu aveți voie să deschideți ochii înainte de a bate eu (educatoarea) din palme. După ce ați deschis ochii, va trebui să observați al câtelea nor lipsește”'…
Executarea jocului. Jocul începe la semnalul educatoarei , care la început intervine mai des amintindu-le copiilor regulile, dând indicații asupra folosirii materialului, pe măsură ce jocul se repetă, ea acordând copiilor mai multă independență lăsându-i să acționeze liber.
Încheierea jocului. În încheierea jocului se declară câștigătorul (câștigătorii sau echipa câștigătoare), se fac aprecieri asupra modului cum s-a desfășurat jocul, lăudând copiii care au respectat regulile și nominalizându-i și atenționându-i pe cei care au făcut greșeli.
O încheiere plăcută, prin bucuria succesului și prin satisfacția imediată pe care o oferă copilului, sporește interesul preșcolarului pentru jocurile didactice.
FUNCȚIILE JOCULUI DIDACTIC
La vârsta preșcolară, jocul este o realitate permanentă. Copilul de 0-6 ani se joacă în cea mai mare parte a timpului și pe măsura creșterii și dezvoltării, joaca sa ia forme din ce în ce mai complexe și diverse, influențând și subordonând toate celelalte acțiuni de viață, interesele și preocupările. Jocul preșcolarilor obține astfel un caracter multiacțional (Glava, A., Glava, C, 2002, p. 195), activitatea practică, învățarea, hrănirea sau îmbrăcarea, luând forma unei conduite ludice. Manifestările de joc au acum un caracter dinamic; ele evoluează și obțin caracteristici noi și forme variate, chiar interesante. Din perspectiva pedagogică, jocul este considerat un mijloc de instruire, o formă de educație, o modalitate educațională și terapeutică, având astfel o varietate de semnificații de natură constructivă. Activitățile obligatorii ale preșcolarului întregesc funcția formativă a jocului, având o durată zilnică de 10-15 minute care poate crește pană la durata de 25 minute.
S-a constatat faptul că la copiii de 3 ani, cea mai mare parte a activităților obligatorii e deținută de jocul didactic, deoarece rezistența lor la efortul intelectual de durată e scăzută.
Jocul e folosit pentru recunoașterea, numirea, gruparea după criterii simple a diferitelor obiecte. La vârsta de 4-5 ani, copiii dau dovadă de interes pentru informațiile comunicate verbal, pun întrebări și solicită explicații. În activitatea de modelaj, de pildă, educatoarea demonstrează și explică modul de rezolvare specific unei anumite teme, cere copiilor să verbalizeze ordinea efectuării operațiilor și uneori, în joc, introduce elemente de surpriză, de întrecere, gustate din plin de către preșcolari. Copiii trebuie să descrie, să reconstituie, să compare sau să sorteze grupe de obiecte după criterii din ce în ce mai complexe. Activitatea de joc se va reduce progresiv și va crește odată cu timpul afectat activităților obligatorii.
Astfel, jocul subsumează o serie de funcții care sunt complementare fenomenului educațional în ansamblu său (Stan C., 2000), și anume:
Funcția adaptativă
Se manifestă prin asimilarea realității fizice și sociale și prin acomodarea eului la realitate. În joc, preșcolarul transpune impresii dobândite în mediul extern, fizic și social, reușind astfel să interiorizeze realitatea și să se adapteze la un nivel primar cerințelor acestuia. Pe parcursul copilăriei mijlocii se observă o creștere a capacității copilului de a transpune rapid și coerent în joc elemente ale realității: roluri, conduite, atitudini, și de a prelucra și reflecta cu o mai mare profunzime și în contexte ludice diverse aspecte mai ample ale mediului înconjurător. Dacă la începutul vârstei preșcolare, trăirea realității prin joc este totală, în sensul în care copilul nu distinge între situația reală și cea imaginară, pe măsură ce copilul devine conștient de propria lui persoană și de modelul pe care îl imită el, cele două planuri, al realității și al ficțiunii se delimitează, aceasta neînsemnând că implicarea în jocul care transpune impresii reale este mai superficială. Dimpotrivă, jucându-se, copilul experimentează roluri ce se suprapun cu propriul eu și se exersează pe el însuși ca agent activ și nu doar reactiv al mediului, fapt ce îi va asigura treptat adaptarea și înțelegerea lumii reale și premisele pentru trecerea naturală de la copilărie la adolescență și maturitate. Această funcție a jocului este larg recunoscută (Frewd, Erickson, Piaget).
b) Funcția formativă
Jocul este un mobil al dezvoltării cognitive, afectiv-emoționale, psihomotorii și de modelare a personalității. Cunoașterea prin experiența nemijlocită pe care o asigură jocul, presupune implicarea capacităților perceptive, a abilităților de reacție, a capacităților de raționare și a posibilităților de comunicare, care sunt exersate și îmbogățite în plan cantitativ și calitativ, în fața problemelor adesea reale pe care le impune jocul, copiii având ocazia de a-și exersa capacitatea de analiză a posibilităților de rezolvare și de a pune în practică soluțiile optime, astfel încât jocul să poată continua.
Reluarea sau continuarea unor jocuri, stăpânirea regulilor sau a convențiilor de joc și luarea de decizii privind cursul și finalitatea jocului, resursele necesare și posibilitățile de simbolizare a lor, necesită din partea copilului abilități de memorare și creativitate. Jocul stimulează fantezia, imaginația creatoare, este un mijloc de dezvoltare a flexibilității și spontaneității. Jocul presupune relaționarea copilului cu obiectele și cu partenerii de joc, uneori având caracter competitiv. Confruntarea cu sine și cu ceilalți stimulează și modelează procesele afectiv-motivaționale și atitudinale în sensul îmbogățirii gamei trăirilor copilului, a dobândirii capacității de stapânire a emoțiilor dar și a nuanțărilor.
c) Funcția informativă
Prin intermediul jocului, copilul achiziționează informații, concepte, noțiuni necesare înțelegerii și integrării lumii reale. Investigând realități fizice diverse, manipulează, alege, ordonează, clasifică, măsoară, se familiarizează cu proprietățile diverselor lucruri dobândind cunoștințe despre greutate, duritate, înălțime, volum, textură, categorii, serii și familii de obiecte, legile lumii fizice etc. În reflectarea realității sociale, exersează statusuri, roluri, limbaje și reguli specifice, a căror învățare sistematică, necontextualizată ar fi aproape imposibilă la această vârstă.
d)Funcția de socializare
Este concretizată în exersarea prin joc și asimilarea în plan comportamental a exigențelor vieții sociale. Majoritatea tipurilor de joc și în special cele de cooperare, de competiție sau de rol, presupun relaționare, adaptare a acțiunilor proprii la cele ale unui partener de joc, asumare de responsabilități și respectare a convențiilor comportamentale pe care situația le impune. Aceste capacități ale copiilor evoluează în mod natural, mergând paralel și în sens invers proporțional cu implicarea adultului în joc.
Un aspect important al socializării prin activitatea ludică este dat de tendința copilului de a-și apăra și afirma individualitatea, alături de nevoia de a se integra. Obligat de contextul ludic să se dedubleze și să interpreteze roluri diverse, preșcolarul mare ajunge să-și formeze un sens al identității proprii și să acumuleze elemente ale imaginii de sine, lucru facilitat tocmai de ocaziile care se crează prin joc.
e) Funcția de relevare a psihicului
Copilul transpune în joc trăiri, intenții neîmplinite, impresii, temeri, gânduri, atitudini, conflicte intrapsihice și inter-relaționale. Ele sunt astfel accesibile educatoarei și părinților care observă copilul în timpul jocului.
La vârsta preșcolară, caracterul și conținutul jocului sunt date de o serie de factori, precum:
Nivelul dezvoltării intelectuale și sociale;
Experiența de joc și de viață a copilului;
Modelul relațiilor interpersonale și sociale dintre adulți care se reflectă mai mult sau mai puțin in jocul copilului;
Mediul, echipamentele și contextul în care se desfășoară jocul.
Pentru aprecierea justă a valențelor formative ale jocului, trebuie conștientizat faptul că preșcolarii învață altfel decât adulții; ei învață pe baza experienței nemijlocite și prin contextualizare, totul fiind plin de acțiune, de mișcare, jocul oferind multiple prilejuri în acest sens.
Sesizată încă de la vârsta antepreșcolară, complexitatea fenomenului ludic permite, totuși, decelarea semnificațiilor majore ale jocurilor didactice, regăsite în calitate de categorie aparte și în taxonomia specifică preșcolarului (după Glava, A., Glava, C, 2002).
Astfel, se precizează faptul că jocul didactic este o formă de activitate accesibilă copilului, prin care se realizează o parte din sarcinile instructiv-educative și formative ale activităților obligatorii din grădiniță dar și a celor liber alese, într-o atmosferă distractivă, relaxantă, antrenantă și motivantă.
Valoarea practică a jocului didactic constă în faptul că în procesul desfășurării lui, copilul are ocazia să-și aplice cunoștințele dobândite în diverse tipuri de activități, să își exerseze priceperile și deprinderile în cadrul unei activități plăcute, în care sarcina și condițiile de învățare sunt stabilite de către cadrul didactic dar elementul ludic este prezent prin integrarea unor momente de surpriză, așteptare, încercare a capacităților personale și de întrecere între copii.
1.2.PARTICULARITĂȚI ALE JOCULUI DIDACTIC LA PREȘCOLARI
“Copilul – spunea marele pedagog elvețian Ed. Claparede – este o ființă a cărei principală trebuință este jocul…această trebuință spre joc este ceva esențial naturii sale. Trebuința de a se juca este tocmai ceea ce ne va permite să împăcăm școala cu viața, să procurăm copilului acele mobiluri de acțiune care se consideră de negăsit în sala de grupă”.
O contribuție importantă la pregătirea copilului pentru școală și-o aduc jocurile didactice pentru dezvoltarea limbajului. Se știe că mediul familial exercită o influență cultural-educativă binefăcătoare asupra dezvoltării copilului și în mod deosebit asupra dezvoltării limbajului acestuia. Totuși, realitatea confirmă faptul că influențele exercitate de mediul familial sub acest aspect sunt încă deosebit de variate. În consecință, fie datorită acestor influențe, fie datorită unor întârzieri sau defecțiuni în vorbirea copiilor la intrarea lor în grădiniță, diferențele semnalate în dezvoltarea limbajului sau a vocabularului acestuia sunt încă deosebit de sesizabile. Aceste diferențieri accentuate se mențin pâna la intrarea copilului în școală, mai ales pentru cei ce nu frecventează zilnic grădinița. Ori între limbaj și gândire există o interdependență binecunoscută. Aceste diferențieri în domeniul dezvoltării limbajului, situează copiii în poziții diferite, sub aspectele deosebit de complexe ale activităților instructiv-educative. Una din sarcinile majore ale activității instructiv-educative rezidă în omogenizarea relativă a dezvoltării limbajului copiilor în așa fel încât la intrarea în școala primară, să posede noțiunile strict necesare însușirii cunoștințelor de bază prevăzute de programa școlară.
Dezvoltarea limbajului se realizează atât în activitățile specifice dezvoltării limbajului cât și în întregul program din grădiniță. Procesul de influențare a dezvoltării limbajului copiilor începe la grupa mică ținându-se seama de caracterul concret al acestuia, dificultățile de pronunție, vocabularul redus și alte particularități psihice cum ar fi: gândirea concretă, atenția instabilă, memoria individuală. Dezvoltarea limbajului copiilor se realizează în mod treptat, prin lărgirea relațiilor verbale cu cei din jur, în condițiile manifestării de către copii a curiozității de cunoaștere a obiectelor, a însușirilor acestora pe de o parte și a atitudinii interogative referitoare la originea și cauza unor fenomene pe de altă parte. În întregul proces de cultivare a limbajului, atât în activitățile specifice cât și în toate celelalte împrejurări, urmărim:
Formarea deprinderilor de vorbire corectă (sub aspect fonetic, lexical, gramatical),
coerentă și expresivă;
Îmbogățirea și activizarea limbajului și a gândirii, dezvoltarea limbajului monologat și dialogat, însușirea simbolurilor verbale cu caracter generalizator, în funcție de particularitățile de vârstă;
Formarea deprinderii de exprimare adecvată a gândurilor, ceea ce contribuie la pregătirea lor pentru activitatea instructiv-educativă din învățământul primar;
Trecerea treptată de la limbajul concret-situativ la limbajul contextual, pe măsură ce copilul depășește limitele experienței senzoriale, însușirea treptată a structurii gramaticale a limbii materne în practica vorbirii, îmbogățirea vocabularului în condițiile comunicării continue cu cei din jur;
Prevenirea și corectarea defectelor de pronunție, în cadrul muncii individuale, cu grupuri mici de copii precum și în cadrul activității de dezvoltare a limbajului cu întreaga grupă.
Cel mai eficient mijloc de realizare a acestor sarcini, îl constituie jocul didactic. Jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului, contribuie în mare masură la dezvoltarea acuității auditive a auzului fonematic. Ele solicită perceperea corectă a sunetelor, descifrarea compoziției sonore ori semnalarea prezenței sau absenței unui anumit sunet într-un cuvânt. Asemenea sarcini pot fi realizate prin jocurile: “Cine face?”, “Ce se aude?”, “De-a trenul”, “Repetă ce spune”, “Cu ce sunet începe?”.etc. În astfel de jocuri, s-au introdus mai întâi sunetele a căror pronunție poate fi prelungită, cum este cazul vocalelor sau unele consoane ca: s,r,j,z,ș, ele fiind introduse în exclamații ca: “Aaaa” , “Uuu” , “Oooo” etc. sau în onomatopee ca: sss, vâjjj, bâzzz, fâșșș etc.
Dezvoltarea auzului fonematic este strâns legată și de sarcina deosebit de importantă privind corectarea defectelor de vorbire, întrucât cauza principală a acestor defecte o constituie tocmai slaba dezvoltare a auzului fonematic. În acest sens, jocurile enumerate pot aduce o contribuție importantă nu numai la perceperea clară și corectă a sunetelor corespunzătoare ci și pentru corectarea pronunției defectuoase a acestora, solicitând copiilor audierea lor cu atenție și reproducerea lor corectă.
De obicei exercițiile pentru dezvoltarea auzului fonematic înseamnă repetarea unor serii de silabe fără sens începând de la 1-5 asociații silabice:
Esp, ape, pse;
Sta, atam, arts;
Opat, lavit, splitare.
La grupele mică și mijlocie, asociațiile de silabe sunt mai simple:
Sta, ste, sti;
Pta, pte, pti;
Pap, pep, pip, pop.
Deosebit de eficiente pentru dezvoltarea auzului fonematic sunt exercițiile pentru imitarea sunetelor din natură cu onomatopee:
Telefonul: zârrr,zârrr,zârrr;
Zborul albinei: bâzzz, bâzzz, bâzzz;
Tractorul: du, du ,du;
Locomotiva: ss,sss,ssss.
O altă sarcină pe care o îndeplinesc jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului se referă la clarificarea și precizarea unor noțiuni, sarcină care se realizează concomitent cu cele ce se referă la îmbogățirea vocabularului și activizarea lui.
Așa cum am mai spus, jocul antrenează intens copilul în stimularea și exercitarea vorbirii în direcția propusă, fără ca el să conștientizeze acest efort. Astfel, prin intermediul jocului didactic se fixează și se activizează vocabularul copiilor, se îmbogățește pronunția, se formează noțiuni, se însușesc structuri gramaticale.
În scopul îmbogățirii vocabularului copiilor cu substantive proprii, care să denumească numele lor, al educatoarelor, (la grupele mici și mijlocii), al orașelor din țară, ale unor personalități istorice, ale unor forme de relief, sau obiective socio-economice cunoscute de copii (la grupele mari), se pot organiza și desfășura diverse jocuri didactice cum ar fi: “La cine s-a oprit jucăria?” (recunoașterea și denumirea membrilor grupei din care fac parte), “Familia mea” (numirea părinților, fraților, surorilor), “Unde s-a ascuns scrisoarea?”(denumirea corectă a adresei de acasă, de la grădiniță etc).
2.1.LIMBAJUL-PRINCIPALUL INSTRUMENT DE COMUNICARE
INTERUMAN
Limbajul a fost definit de psihologi ca fiind „o activitate de comunicare interumană, realizată prin intermediul limbii și al tuturor resurselor ei”. Forma de bază naturală și concretă a limbajului este vorbirea. Vorbirea este la rândul ei o activitate umană care se însușește treptat, se învață și se sistematizează prin nenumărate exersări, experiențe care debuteză în copilărie și se extind pe tot parcursul vieții.
Mecanismele vorbirii au trei serii de elemente: componentele energetice, constând în aparatul respirator și sistemul muscular aferent acestuia, mai ales diafragma în fluxul aerian inspirat sau expirat intervenind variații și direcționări care concură la modularea fonației, aparatul fonator, constând în coardele vocale fixate pe laringe, componentele dinamice de rezonanță din cavitatea bucală și nazală, mușchiul limbii ca modulator și buzele, care adoptă pozițiile necesare pentru a putea emite o consoană sau o vocală. Un alt rol important în învățarea limbajului prin imitație îl are auzul fonematic, care are și un rol important în controlul și coordonarea pronunțării cuvintelor. Acestea reprezintă compartimentul executiv și receptiv, periferic al vorbirii.
Mult mai importante sunt neuromecanismele centrale prin care vorbirea se declanșează și se reglează. De aici ideea și că: vorbirea este individuală iar limba este un sistem supraindividual, social, este un ansamblu de reguli.
Rubinstein considera că ,,limbajul este limba în acțiune”. Alții consideră că limbajul este un fel de conductă verbală care implică activități diverse : vorbire, ascultare, reținere a mesajelor sonore, reproducerea sau traducerea lor.
Limbajul are o latură socială și una individuală și nu putem concepe una fără cealaltă. În fiecare moment el implică o evoluție și un sistem stabilit, în fiecare moment el este un produs al trecutului dar și o instituție actuală.
Oricum limbajul și gândirea diferențiază pe om de celelalte viețuitoare. Toate viețuitoarele scot sunete însă numai omul a reușit să-și organizeze sunetele într-un sistem de semne, astfel în cazul animalelor respectivele sunete nu semnifică nimic, pe când pentru om ele au o semnificație: toate aceste sunete sunt de fapt un cod prin care se transmite un mesaj de la un emițător la un receptor. Putem spune deci că limba este un sistem de coduri.
Lingvistica studiază limba urmărind inventarul lexical, normele gramaticale și corelațiile cu activitatea cognitivă și practică. Limba nu se confundă cu limbajul. Limba este o parte determinantă, esențială a limbajului. Pentru Whitney, „limba este o instituție socială”, ca toate celelalte. El considera aparatul fonator doar un instrument întâmplător. În opinia sa, oamenii ar fi putut alege un alt mod de a comunica, gesturile, astfel, locul imaginilor acustice ar fi fost luat de cele vizuale. Nu are dreptate decât parțial, deoarece și muții pot comunica, fără să emită sunete, dar la nivelul reprezentărilor și percepțiilor, gesturile lor sunt echivalentele unor denumiri date prin cuvinte. La nivelul psihicului există limbajul intern. Putem spune că nu limbajul vorbit este natural pentru om, ci facultatea de a constitui o limbă, adică un sistem de semne distincte care corespund unor idei distincte.
Luând limbajul ca un proces comunicațional, trebuie să precizăm că ceea ce se transmite este un mesaj, deci un conținut informațional, semantic. Fiecare cuvânt are o semnificație principală și alte sensuri secundare. Fiecare individ adaugă semnificației principale alte sensuri strâns legate de experiența personală, asocieri de trăiri subiective, afectiv-motivaționale. Și cum cuvântul este legat de propoziție așa și conceptu este legat de judecată.
Normele gramaticii și normele logicii formale sunt solidare și simetrice. În consecință se poate afirma că între comunicațional și cognitiv se instituie un raport de unitate. Deci nu se poate gândi fără mijloacele limbajului iar vorbirea fără înțeles sau conținut cognitiv este o simplă formă fără conținut. Limbajul are la nivelul psihicului rolul unui ax ce face posibil fenomenul de conștiință.
Percepțiile dobândesc prin verbalizare, semnificație. Cuvintele apar astfel ca niște vehiculatoare de imagini. De aceea pe lângă funcția de comunicare, limbajul are și ale funcții :
Funcția cognitivă – de integrare, conceptualizare și elaborare a gândirii. Astfel, limbajul fixează și directivează rezultatele activității de cunoaștere, facilitează și mediază operațiile de generalizare și abstractizare, permite explorarea și investigarea realității precum și îmbogățirea și clarificarea cunoștințelor;
Funcția simbolic – reprezentativă, de substituire a unor obiecte, fenomene sau relații prin formule verbale;
Funcția expresivă, de manifestare complexă a unor idei, nu numai prin cuvinte ci și prin intonație, mimică, gestică;
Funcția persuasivă sau de convingere, de inducție la o altă persoană a unor idei, stări emoționale;
Funcția reglatorie sau de determinare, conducere a conduitei altei persoane dar și a propriului comportament;
Funcția ludică, sau de joc, presupunând asociații verbale de efect, consonanțe, ritmică, ciocniri de sensuri, ajungând până la construcția artistică;
Funcția dialectică sau de formulare și rezolvare a conflictelor problematice.
După psihologi s-ar distinge un limbaj pasiv și unul activ. Cel pasiv presupune recepționarea și înțelegerea, iar citirea ar fi o formă a acestui limbaj. Limbajul activ presupune inițiative în comunicare, exersare și cultivare sistematică . Alte forme ale limbajului ar fi: limbajul oral și limbajul scris.
Limbajul oral este cel care le precede pe celelalte forme, este cel mai important, este fundamental. El poate fi: dialogat sau monologat. Oricare ar fi, limbajul oral are o caracteristică definitorie – expresivitatea. Existența ei poate să țină auditoriul conectat la mesaj, capabil de reacții iar absența acestei expresivități poate duce la neînțelegerea mesajului. Expresivitatea depinde de intonație, de modul de frazare, de alegerea cuvintelor (putem alege sinonime ale unui cuvânt pentru a evita repetarea supărătoare) și de accent. Un critic înrăit al „beției de cuvinte” a fost Titu Maiorescu care s-a îngrijit de dezvoltarea unei limbi literare cultivate, fără împrumuturi nefolositoare.
Limbajul scris este mai complex, mai pretențios, impunând respectarea strictă a regulilor, nefiind permise discontinuități, erori gramaticale, licențe de expresie. Atât limbajul scris cât și cel oral însă, se supun regulilor exterioare, ale lingviștilor. Limbajul intern nu, el este cel care se desfășoară în sfera lăuntrică, este o vorbire cu sine și pentru sine, asonoră, care îndeplinește funcții de anticipare și proiectare și care este o rampă de lansare pentru limbajul extern.
Pentru a atribui limbii primul loc în studiul limbajului, putem folosi argumentul că facultatea de a articula cuvinte nu se exercită decât cu ajutorul instrumentului creat de colectivitate, deci unitatea limbajului este dată de limbă.
Limba nu este o funcție a subiectului vorbitor, ea este produsul pe care individul îl înregistrează în mod pasiv. Vorbirea, în schimb, este un act individual de voință și de inteligență în care putem distinge: combinațiile prin care subiectul vorbitor folosește codul limbii pentru a-și exprima gândirea personală și mecanismul psihofizic care îi permite să exteriorizeze aceste combinații.
Obiectul de studiu al lingvistilor nu este deci limbajul, în plinătatea formelor sale, ci limba, care este exterioară individului care nu o poate crea sau modifica deoarece este un sistem de cuvinte și reguli, existent virtual în conștiința tuturor vorbitorilor unei colectivități.
Preocuparea pentru studiul limbii s-a născut din antichitate, concretizându-se sub forma unor lucrări de gramatică, alcătuite de indieni în sec. V-VI î.e.n. Apoi în vechea Elada preocuparea a fost centrată pe natura limbajului, originea numelor obiectelor, legătura dintre obiecte și cuvinte, legătura limbă-gândire și structura logică a limbajului. Abia în sec. XIX lingvistica se constituie ca știință autonomă, cercetările fiind orientate în trei direcții: descrierea unei limbi într-o anumită perioadă a istoriei ei, a doua a fost adoptarea punctului de vedere istoric iar a treia a fost determinată de folosirea punctului de vedere comparativ a două sau mai multor limbi.
2.2.MIJLOACE ȘI METODE DE EDUCARE A LIMBAJULUI LA PREȘCOLARI
Mijloacele didactice redimensionează raportul dintre latura verbală și cea acțional-practică a activității didactice punând copiii în contact cu obiecte, fenomene, evenimente, procese greu accesibile percepției directe. Mijloacele didactice au o contribuție efectivă la transmiterea informației noi cât și aport la formarea unor aptitudini și deprinderi intelectuale.
Metodele didactice folosite în educarea limbajului preșcolarilor sunt:
A. POVESTIREA
B. MEMORIZAREA
C .CONVORBIREA
D. JOCUL DIDACTIC
POVESTIREA este una dintre activitățile de educare a limbajului cele mai plăcute copiilor, întrucât le satisface nevoia de cunoaștere și de afectivitate, le stimulează imaginația și constituie cadrul optim pentru exersarea capacității de comunicare. Ca activitate specifică învățământului preșcolar, povestirea dezvoltă urmatoarele procese psihice:
• Gândirea logică, copiii trebuind să rețină desfășurarea evenimentelor și să le expună pe baza unor procedee și mijloace specifice (de exemplu, pe baza întrebărilor formulate de educatoare, pe baza unor ilustrații, a unor desene ș.a.);
• Imaginația, proces cognitiv complex de exersare prin crearea unor imagini noi pe baza prelucrării reprezentărilor și a experienței cognitive formate anterior ;
• Limbajul, ca mijloc fundamental de comunicare. Limbajul și gândirea se intercondiționează, se constituie ca unitate între comunicațional (transmitere de informație) și cognitiv. Gândirea se dezvoltă având ca suport limbajul, acesta din urmă fiind expresia nivelului de dezvoltare a gândirii.
• Povestirea contribuie, de asemenea, la dezvoltarea atenției datorită căreia copiii memorează numele personajelor, fragmente de povestiri și povești, rețin succesiunea întâmplărilor, trăsături și comportamente ale personajelor etc. În grădinița de copii se desfășoară două tipuri de povestiri:
• Povestirile educatoarei;
• Povestirile copiilor.
Povestirile educatoarei sunt expuneri orale ale unor opere literare ( povești, povestiri), realizate de către educatoare. Aceste activități se organizează cu întreaga grupă, ca activitate obligatorie sau în timpul jocurilor și activităților alese cu toată grupa sau pe grupe mici de copii. Prin conținutul ei, această activitate lărgește sfera de cunoștințe ale copiilor. Aceștia urmăresc cu atenție întâmplările basmului sau ale povestirii, memorează, descoperă trăsături și comportamente ale personajelor, analizează și compară, stabilesc anumite relații între fapte și personaje, ajung la generalizări. Receptarea atentă a povestirilor contribuie la familliarizarea copiilor cu structura limbii, cu bogăția și expresivitatea limbajului. Astfel ei își însușesc cuvinte cu sensuri proprii și figurate, expresii poetice, formule specifice acestor creații literare, construcții ritmate și rimate, zicale, proverbe, structuri gramaticale.
Poveștile au atât valoare formativă cât și etică, contribuind la formarea conștiinței morale. Copiii descoperă trăsături de caracter, își aleg modele de viață și cunosc întruchipări și manifestări ale binelui și ale răului (de exemplu, în ,,Scufița Roșie” de Charles Perrault, ,,Punguța cu doi bani”, „Capra cu trei iezi” și ,,”Ursul păcălit de vulpe” de Ion Creangă, „Povești” de Hans Christian Andersen ș.a) .
Copiilor de trei ani le sunt accesibile atât povestirile realiste, cât și cele fantastice, care corespund nevoii lor de cunoaștere și de afectivitate și care pot să le influențeze comportarea. Poveștile și povestirile au teme variate:
•Lumea copilăriei si viața adulților;
•Povestiri despre viețuitoare;
•Povești în care elementele realiste se îmbină cu cele fantastice.
Multe povești au ca temă relația dintre copii și părinți (de exemplu: mama vitregă, împărăteasa rea din ,,Alba-ca-Zăpada și cei șapte pitici” de Frații Grimm, baba din ,, Fata babei și fata moșneagului” de Ion Creangă ș.a.).
Tematica operelor literare expusă în activitatea de povestire se diferențiază de la o grupă de vârstă la alta. La grupa mică povestirile trebuie să fie scurte, accesibile, atractive, să dezvolte sentimente și stări afective pozitive. La grupa mijlocie se pot folosi opere literare care să-i familiarizeze pe copii cu diverse aspecte ale vieții și să le influențeze comportamentul. La grupa mare, povestirile devin mai complexe, ele au ca scop sesizarea planului real și al celui ireal, stimularea creativității copiilor și exersarea capacității de comunicare.
Structura activității de povestire
Aceste activități trebuie proiectate conform finalităților procesului instructiv-educativ din învățământul preșcolar. Educatoarea trebuie să planifice povestirile eșalonat, de-a lungul întregului an de învățământ, în strânsă relație cu celelalte activități de educare a limbajului. Trebuie selectate judicios conținuturile în funcție de obiectivele cadru și cele de referință. Pregătirea activității, în afară de planificarea calendaristică, cuprinde:
• Stabilirea obiectivelor;
• Selectarea conținuturilor;
• Studierea atentă a textelor literare și adaptarea acestora la particularitățile de vârstă ale copiilor;
• Alcătuirea planului povestirii: succesiunea episoadelor, identificarea trăsăturilor personajelor, stabilirea pasajelor și a expresiilor literare de memorat;
• Pregătirea materialului didactic.
Etapele activității de povestire:
1. Organizarea activității cuprinde:
– Asigurarea cadrului adecvat desfășurării activității;
– Pregătirea și expunerea materialului didactic și a mijloacelor audio-video etc.
2. Desfășurarea activității presupune mai multe secvențe:
• Introducerea în activitate :
– Este o parte a activității foarte importantă pentru succesul acesteia. De modul în care este captat interesul copiilor pentru subiectul abordat depinde în mare parte realizarea obiectivelor propuse. Metodele și procedeele alese de educatoare pot fi diverse, în funcție de vârsta copiilor sau subiectul poveștii. Astfel, se pot utiliza jucării, siluete de personaje, marionete de la teatrul de păpuși, un cadru din poveste sau se poate utiliza conversația liberă ori pe bază de ilustrații, mai ales atunci când este nevoie să pregătim copiii pentru înțelegerea conținutului.
La grupa mică, în introducerea activității de povestire cu tema „Căsuța din oală”(basm popular), educatoarea poate realiza momentul de captare a atenției copiilor cu ajutorul personajului „Bogdănel” care anunță câteva surprize pentru copii, dar le dă și o sarcină: copiii trebuie să fie atenți și să spună la sfârșit de ce s-a numit așa povestea si ce personaje au întâlnit în ea.
La grupa mijlocie și chiar mare se poate utiliza spre exemplu în activitatea de povestire ,,Legenda ghiocelului” de Eugen Jianu, introducerea în activitate printr- un personaj simbolic – „Primăvara”- sau cu ajutorul unei planșe ce ilustrează primăvara. Se poate apela si la câteva versuri: „Eu sunt fiica anului,
Trimisă de Moș Timp
Anotimpul să îl schimb
Țara toată s-o cuprind,
Cu brațe de flori
Fluturi și cântări,
Albine în floare
Iarbă pe ogoare”.
Acestea constituie punctul de plecare într-o scurtă discuție pentru prezentarea conținutului poveștii.
• Expunerea poveștii / povestirii de către educatoare:
– Educatoarea anunță titlul și autorul poveștii / povestirii sau basmului;
– Expunerea va fi clară, accesibilă și expresivă pentru a capta atenția, pentru a trezi emoții și pentru a asigura motivația învățării. Expresivitatea expunerii se realizează prin:
– Modularea vocii;
– Schimbarea ritmului vorbirii pe parcursul expunerii;
– Accentuări și scăderi ale intensității vocii;
– Repetiții;
– Mimică și gesticulație;
– Mijloace imitative și intuitive: diafilm, casetă audio-video, siluete și machete.
Expunerea poate alterna cu dialogul succint cu copiii sau cu întrebări retorice, menite să le întrețină atenția, să creeze tensiune emoțională și dinamism. Educatoarea trebuie să verifice pe parcursul activității menținerea interesului copiilor pentru poveste / povestire dar și să sublinieze înțelesul cuvintelor, propozițiilor și al frazelor. Educatoarea trebuie să se transpună în rolul personajelor, să încerce să le transmită permanent emoții copiilor. Pe măsură ce se derulează expunerea, li se prezintă copiilor și imagini ce sugerează conținutul sau se derulează un diafilm, o casetă video, se mânuiesc siluete, păpuși, marionete sau se folosește un alt procedeu modern. Expunerea trebuie adaptată nivelului de înțelegere al copiilor, păstrându-se însă stilul autorului, chiar unele cuvinte mai vechi, mai puțin utilizate în zilele noastre, dar care dau farmec basmelor. Nu se recomandă atenționarea copiilor prin formule de genul: „Fiți atenți!”, „Ascultați!”, „Nu mai vorbiți!”ci trebuie folosite metodele și procedeele care să le capteze interesul acestora pentru poveste/povestire: ton, mimică, intonație, întrebări retorice, material didactic adecvat, formule de genul: „Să vedem ce s-a mai întâmplat!” sau : „Oare cine îl va ajuta?” etc.
3.Încheierea activității :
Se axează pe fixarea conținutului poveștii și se poate realiza prin:
– Reținerea momentelor principale (pe bază de imagini și întrebări). Există pericolul ca unele educatoare să prelungească prea mult această parte, punând prea multe întrebări, dorind să cunoască tot ce au reținut copiii și astfel să transforme încheierea într-o repovestire, ceea ce va conduce la plictisirea copiilor, la scăderea interesului pentru activitate și poate chiar anula efectul mesajului transmis. Astfel, pentru povestea „Legenda ghiocelului”, întrebările pot fi de genul: ,,Cine s-a supărat pe ghiocel și a vrut să-l pedepsească?’’, ,,Ce reprezintă ghiocelul și de ce îl numim astfel?’’.
– Precizarea personajelor principale cu trăsăturile lor reprezentative. Educatoarea poate pune câteva întrebări cum ar fi: „Ce personaje v-au plăcut și de ce?”, „Ce personaje nu v-au plăcut și de ce?’’, „Care sunt personajele pozitive?” ( întruchipări ale binelui ), ,,Care sunt personajele negative?’’ (întruchipări ale răului), „Cu ce personaj ați dori să semănați și de ce?”, „Cu ce personaj nu ați dori să semănați și de ce?” etc.
– Integrarea noilor cunoștințe în sistemul celor însușite anterior și asigurarea retenției și a transferului. Educatoarea poate face permanent referire la poveștile cunoscute care au același mesaj, personaje sau întâmplări asemănătoare. Exemplu: ,,În ce altă poveste ați întâlnit personajul mama vitregă?’’ sau ,,Spuneți titlul unei alte povești / povestiri în care este pedepsită neascultarea (sau lenea, îngâmfarea, egoismul etc. )”. Retenția și transferul se pot realiza în cadrul povestirii ,,Legenda ghiocelului” prin solicitarea copiilor de a găsi modalități de a apăra ghiocelul de frigul iernii.
– Mimarea unor acțiuni ce definesc anumite personaje alese de copii. Aceasta este o modalitate des întâlnită la grupele mici. Exemplu: ,,Cum cântă lupul la ușa iezilor?’’, ,,Arătați cum mergea cocosul țanțoș când se întorcea de la curtea boierului cu alaiul de păsări și animale după el’’.
– Redarea prin desen, la alegere, a unor secvențe din poveste-povestire, care i-au impresionat.
Povestirile copiilor apar sub formă de :
A. Repovestire;
B. Povestiri create de copii.
Prin toate activitățile de educare a limbajului desfășurate în grădiniță, se urmărește formarea capacității de exprimare exactă, inteligibilă, cursivă. Copiii preșcolari trebuie să fie capabili să-și exprime trebuințele, gândurile și sentimentele, să fie capabili să comunice între ei și cu adulții.
A. Repovestirea
Prin activitatea de repovestire a textelor literare ( povești, povestiri ) expuse de către educatoare, se dezvoltă gândirea logică și memoria copiilor, se exersează vorbirea. Copiii trebuie:
• Să redea întâmplări reale sau imaginare în succesiunea lor;
• Să desprindă trăsături ale personajelor întâlnite;
• Să aprecieze fapte ale acestora;
• Să comunice gânduri și impresii despre întâmplări și personaje;
• Să aleagă personajul care le-a plăcut sau pe care-l consideră model, motivându-și preferința.
În repovestire contribuția copiilor este restrânsă. În funcție de vârstă, ei redau mai simplu sau mai dezvoltat conținutul literar; reproducerea trebuie să fie exactă, cu mijloace lingvistice proprii, corecte sub aspect fonetic, lexical și gramatical. Activitatea de repovestire se poate organiza începând cu copiii din grupa mică dar poveștile și povestirile trebuie să fie simple, accesibile acestora. Reușita activității de repovestire depinde de gradul de însușire a povestirii de către copii, adică de:
• Însușirea conștientă
Începutul povestirii trebuie întrerupt într-un moment care poate trezi curiozitatea și interesul pentru aceasta, care solicită imaginația creativă și starea emoțională a copiilor. De exemplu: ,,La marginea Pădurii de Argint strălucește în soare căsuța celor trei ursuleți. În depărtare se zărește un delușor plin cu tufe de zmeură și de mure. La poalele dealului curge învolburat râul Repedea. Ca în fiecare dimineață, mama-ursoaică își cheamă ursuleții de la joacă si le spune să nu se îndepărteze de casă în lipsa ei. Dar ursulețul cel mare, pe nume Tomiță, vrea să culeagă mure de pe vârful dealului…’’
• Crearea povestirii de către copii
Educatoarea orientează imaginația preșcolarilor prin întrebări ajutătoare: „Ce credeți că a făcut Tomiță?”, „Ce au făcut ceilalți doi ursuleți?”, „Prin ce peripeții au trecut?”, „Cum vreți să se încheie povestirea?” Educatoarea va îndruma povestirea fiecărui copil. Pot fi valorificate în structura aceleiași povestiri intervențiile mai multor copii, astfel povestirea devenind mai complexă.
Încheierea activității
Constă în aprecierea creației fiecărui copil, evidențiindu-se bogăția și originalitatea conținutului, coerența și corectitudinea expunerii. Se pot selecta povestirile care ar putea alcătui o cărticică ilustrată (cu desene ale copiilor sau cu imagini decupate) cu titlul: „Să ne ascultăm părinții!” sau cu un titlu propus de copii.
Povestire pe baza unui plan dat
Ca structură, activitatea reia cele trei etape principale (organizarea, desfășurarea și încheierea activității). Specific este faptul că povestirea copiilor se realizează pe baza unui plan dat, care îi orientează pe aceștia spre aspectele caracteristice ale temei alese, asigură succesiunea logică a întâmplărilor și reliefarea trăsăturilor personajelor povestirii. Planul poate fi mai dezvoltat ori mai succint, în funcție de nivelul copiilor. Temele alese vizează experiențele lor de viață. De exemplu: „La bunici” , „Duminica în familie“ , „Jocurile copilului” etc. Planul de idei poate fi construit sub formă de propoziții enunțiative, interogative sau sub formă de titluri.
Exemplu de plan de idei sub formă de propoziții interogative pentru tema ,,La bunici” .
1. Unde trăiesc bunicii tăi?
2. Cum sunt bunicii tăi?
3. Ce întâmplări ai trăit în casa lor?
4. Ce sentimente ai față de bunici?
Plan de idei sub formă de titluri pentru tema ,,Jocurile copilului” .
1. Jocuri îndrăgite;
2. Jocul preferat;
3. Copii participanți la joc;
4. Rolul jocului în viața copilului.
Povestire după modelul educatoarei.
O astfel de activitate se organizează cu copiii de cinci-șapte ani. Structura acestei activități conține și secvențe comune cu alte tipuri de povestire:
1. Organizarea activității;
2. Desfășurarea activității.
• Introducerea în activitate:
– anunțarea temei și a unor obiective;
• Expunerea povestirii-model de către educatoare: Povestirea trebuie să aibă un subiect simplu, apropiat de experiența de viață a copiilor, să aibă valoare educativă.
• Expunerea povestirii create de copii, de obicei un eveniment trăit de ei.
• Aprecierea povestirii.
Tematica povestirilor create de copii după modelul educatoarei poate fi legată de:
• Fapte cotidiene, întâmplări, momente trăite de copii, de familia acestora sau chiar de prieteni;
• Întâmplări din viața animalelor.
Copiii trebuie să-și imagineze locuri, întâmplări, fapte care s-au petrecut sau se pot petrece în viitor, ca în lumea reală, ca în filme de desene animate sau ca în vis. Educatoarea are sarcina de a stimula imaginația și de a încuraja originalitatea copiilor. Va urmări totodată, educarea moral-civică prin mesajul pe care copiii trebuie să-l transmită prin povestirile lor.
3. Încheierea activității.
Acest moment presupune creativitate din partea educatoarei, disponibilitatea pentru nou și atractivitate.
MEMORIZAREA este o activitate de educare a limbajului, axată pe obiectivele învățământului preșcolar și pe particularitățile de vârstă ale copiilor. Valoarea formativă a acestei activități se concentrează pe dezvoltarea memoriei logice voluntare a preșcolarilor, având ca premise specificul proceselor psihice ale acestei vârste. Memoria este un proces psihic constituit din trei faze succesive:
– Faza de achiziție (memorare);
– Faza de reținere (păstrare);
– Faza de reactivare (actualizare) cu cele două momente: recunoașterea și reproducerea.
Alături de gândire, memoria stă la baza activității de învățare. Memoria copiilor de vârstă preșcolară are caracteristici specifice:
• Caracterul concret-intuitiv;
• Mare plasticitate;
• Ușurința cu care copilul memorează, păstrează și reproduce ceea ce are rezonanță afectivă pentru el (memoria este activă) ;
• Tendința memorării pasive, involuntare;
• Nestăpânirea proceselor de memorare.
Memorarea este procesul psihic care constă în înregistrarea și reținerea în memorie a informațiilor din lumea înconjurătoare. Aceasta poate fi mecanică și logică, involuntară și voluntară. Memorarea mecanică este o formă a memorării care duce la fixarea, conservarea și reproducerea cunoștințelor, informațiilor, fără a le prelucra, înțelege și integra într-un sistem. Memorarea logică în schimb, este o formă a memorării susținută de înțelegerea relațiilor raționale, a cauzalității, a legilor care privesc informațiile ce urmează a fi păstrate în memorie. În memoria logică, gândirea este foarte activă, realizând asociații între date și integrarea lor în sisteme de cunoștințe, priceperi și deprinderi, ea opunându-se memorării mecanice.
Memorarea involuntară sau neintenționată, ca formă a memorării (prin care elementele perceptive sunt reținute fără să existe o intenție expresă în acest sens), este facilitată de: proprietățile sensibile și de conținutul materialului („forța lui de impresionare”), de prelucrarea lui activă, de semnificația materialului și scopul principal al activității, de factori motivaționali, de interes, încurajare publică ș.a.
În opoziție cu memorarea involuntară, activă, este memorarea voluntară sau intenționată, caracterizată prin prezența intenției de a memora. Aceasta este o activitate orientată conștient spre scop, cu un efort acceptat. Acest tip de memorare este determinat de organizarea rațională a repetițiilor și de scheme mnemotehnice (ansamblu de repere ale acțiunii mintale).
Memoria se află în interacțiune și interdependență cu toate procesele psihice, însușiri și capacități psihice și are funcție reflectorie. În comparație cu alte procese psihice, memoria are caracteristici specifice, ea fiind:
• Activă/pasivă;
• Selectivă – se reactualizează ceea ce concordă cu preocupările, dorințele, interesele subiectului;
• Situațională – în concordanță cu particularitățile situațiilor și cu starea subiectului;
• Relativ fidelă și nu o copie a realității (cauzele fiind personalitatea subiectului dar și uitarea);
•Mijlocită – pentru a fi temeinică și pentru a facilita reproducerea, trebuie folosite anumite instrumente „stimuli – mijloc”: obiecte concrete, cuvânte, gânduri, asociații de gânduri;
•Inteligibilă – ceea ce înseamnă înțelegerea celor memorate și reactualizate. Această caracteristică relevă interacțiunea memoriei cu gândirea, relevă caracterul ei logic, rațional, conștient. Pentru memorare, se folosesc scheme raționale, scheme mnemice, de exemplu: împărțirea textului în unități logice, înțelegerea acestora, asocierea acestor unități logice cu altele deja memorate, asocierea cu materialul intuitiv ș.a.
Memorizarea, ca activitate de educare a limbajului organizată, sistematică, productivă, trebuie proiectată judicios în ansamblul celorlalte activități din grădiniță, corespunzător obiectivelor pe nivele de vârstă. Ea implică selecția textelor literare celor mai potrivite scopului educativ, trebuințelor cognitive și afective ale copiilor, realizarea materialelor intuitive care să faciliteze memorarea și stăpânirea mecanismelor memorării.
Scopul memorizării constă în:
• Dezvoltarea gândirii logice a preșcolarului, pe baza succesiunii sentimentelor și ideilor poetice, ale textelor literare;
• Dezvoltarea atenției și a puterii de concentrare;
• Dezvoltarea memoriei voluntare prin comunicarea unor obiective urmărite în demersul didactic, prin conștientizarea efortului solicitat, prin însușirea gradată, de către copii, a schemelor mnemice (asociații dirijate);
• Dezvoltarea auzului fonematic al copiilor;
• Dezvoltarea capacității de a păstra si de a reproduce cunoștințele însușite;
• Formarea deprinderii de a recita corect si expresiv;
• Sensibilizarea copiilor la expresivitatea limbajului prin însușirea unor cuvinte și expresii cu valoare emotivă.
Tipurile de activități de memorizare sunt determinate de sarcinile didactice și anume:
• Activități de predare-învățare;
• Activități de fixare (repetare), orientate spre însușirea temeinică a poeziilor memorate în activități de predare-învățare și spre consolidarea deprinderilor de a reproduce conștient și expresiv;
• Activități de verificare a însușirii poeziei, a exactității reproducerii și a temeiniciei memorării.
În învățământul preșcolar, aceste trei tipuri de activități de memorizare nu sunt distincte ci sunt activități mixte: într-o activitate de predare-învățare a unei poezii trebuie realizată și o secvență de fixare și consolidare a unor memorizări anterioare, înrudite ca tematică. De asemenea, în alte activități de educare a limbajului se poate desfășura o secvență de verificare și consolidare a unei memorizări.
Etapele activității de memorizare sunt:
Organizarea activității.
Acest moment constă în asigurarea cadrului adecvat de desfășurare: curățenie, aerisirea sălii de clasă, aranjarea mobilierului în semicerc sau în careu, pregătirea materialului didactic și organizarea copiilor.
Desfășurarea activității de memorizare, care cuprinde două secvențe:
• Secvența I, în care li se comunică copiilor că vor avea de învățat o poezie, li se anunță titlul și autorul, li se enumeră anumite obiective operaționale, menite să creeze motivația învățării, să stimuleze memorarea și să întrețină atenția voluntară;
• Secvența a II-a este predarea-învățarea propriu-zisă a poeziei, veriga principală a activității de memorizare, desfășurată într-un cadru emoțional favorabil audierii, învățării și reproducerii poeziei.
Secvența I cuprinde următoarele momente:
• Introducerea copiilor în activitate prin reactualizarea și precizarea reprezentărilor și a cunoștințelor implicate în textul poeziei. Prin variate metode (povestire, conversație, explicație, exercițiu ș. a.) copiii sunt pregătiți pentru familiarizarea cu conținutul de idei și de sentimente al poeziei. Metodele și mijloacele de realizare a acestei secvențe depind de grupa de vârstă și de specificul și complexitatea textului literar. Pentru facilitarea înțelegerii poeziei se pot folosi ilustrații, diapozitive, jucării, casete audio și video care concretizează momente ale poeziei.
• Familiarizarea copiilor cu textul poeziei se realizează în funcție de specificul, accesibilitatea și complexitatea textului literar. În cazul poeziilor simple, accesibile, se poate renunța la introducerea pregătitoare. Receptarea poeziilor descriptive se poate asigura printr-o convorbire bazată pe ilustrații, tablouri adecvate sau printr-o scurtă povestire, în care se folosesc cuvinte și expresii din textul literar, astfel pregătindu-se înțelegerea și însușirea acestora. În familiarizarea cu textul și memorarea poeziei un rol deosebit îl are și materialul didactic, alături de recitarea-model de către educatoare. Prima recitare-model creează emoția care contribuie la realizarea învățării. A doua recitare – model, urmată de analiza textului prin care preșcolarii descoperă trăirile afective, sentimentele și muzicalitatea versurilor, îi pregătește pe aceștia pentru memorarea poeziei. Recitarea – model trebuie să îndeplinească anumite cerințe:
• Să fie clară;
• Să fie expresivă;
• Să fie însoțită de mimică și gestică adecvate;
• Să creeze emoție copiilor, motivându-i pentru învățare.
Expresivitatea recitării se realizează prin:
• Schimbarea tonului vocii;
• Accente și pauze logice, psihologice și gramaticale;
• Respectarea ritmului și a rimelor poeziei;
• Mimică și gestică.
Secvența a II-a – predarea-învățarea poeziei
În funcție de conținutul și gradul de dificultate al poeziei, învățarea acesteia se face în întregime (învățare globală) sau pe unități logice. Poeziile simple, atractive, se învață global, cele mai dificile se memorează pe unități logice, care nu întotdeauna concordă cu versul sau cu strofa . Fiecare unitate logică de memorat se reproduce numai după ce au fost recitate unitățile logice anterioare. Această repetare a unităților precedente contribuie la înțelegerea unității de conținut a poeziei și fixează în memorie fragmentele logice în succesiunea lor firească – dezvoltă memoria logică. În activitățile cu preșcolarii trebuie exersată numai recitarea individuală, prin care educatoarea urmărește corectitudinea pronunțării, fidelitatea reproducerii, expresivitatea, gradul de înțelegere a textului de către fiecare copil. Recitarea colectivă nu permite acest control individual, în cazul unor copii această recitare reducându-se la reproducerea unui cuvânt sau chiar a silabei finale a unității reproduse. Recitarea colectivă se poate folosi doar în încheierea activității, dacă poezia n-are versuri-refren sau versuri care pot sugera ecouri, onomatopee ș. a. (Exemplu: în poezia „Somnoroase păsărele” de Mihai Eminescu, ultimul vers al fiecărei strofe fiind o urare, aceste versuri pot fi reproduse în cor, cu intensitatea vocii din ce în ce mai scazută).
În recitarea individuală, copilul solicitat trebuie să spună titlul și autorul poeziei, să reproducă versurile cu ajutorul educatoarei, pe baza materialului intuitiv. Copiii trebuie stimulați prin aprecieri individuale, prin aplauze, stimulente sau alte procedee de motivare a învățării: înregistrarea pe casetă, selecționarea pentru programul serbării, pentru un concurs de recitări, întrecere între grupuri de copii ș.a.
În vederea consolidării memorării se pot realiza:
• Recitări pe roluri, procedeu prin care se ajunge la recitarea corectă și la fixarea conținutului de idei sau a unor elemente de limbaj poetic;
• Îmbinarea recitării individuale cu cea colectivă, ca în cele expuse mai sus sau prin intermediul unui personaj din poveste îndrăgit de copii;
• Recitarea selectivă, ca modalitate de verificare a gradului de concretizare a memorării.
Pentru dezvoltarea dicției și pentru sesizarea muzicalității și frumuseții limbajului, se pot utiliza următoarele procedee:
• Analiza, împreună cu copiii, a unor versuri;
• Folosirea unor elemente de joc prin care se relevă ritmul și rima poeziei;
• Mimarea unor stări sufletești;
• Reproducerea unor onomatopee sau a unor mișcări specifice unor vietăți, unor fenomene ale naturii ș.a.
Încheierea activității are ca obiectiv prioritar fixarea celor învățate. Trebuie utilizate acele
procedee care trezesc și întrețin interesul copiilor pentru poezie:
• Intonarea unui cântec cu temă asemănătoare;
• Redarea prin desen a unor aspecte ale conținutului poeziei;
• Folosirea unei înregistrări pe casetă video și audio;
• Executarea unor mișcări imitative;
• Aprecieri colective și mai ales individuale ș.a.
CONVORBIREA este o activitate care îi pune pe copii în situația de a se exprima independent, folosind cuvinte intrate deja în vocabularul lor activ, în urma unor activități de observare, povestire, jocuri didactice, lecturi pe bază de imagini sau în contactul direct cu obiectele și fenomenele lumii înconjurătoare. Ei au posibilitatea să se exprime și să-și susțină părerile în fața unui colectiv, dezvoltându-și curajul opiniei, calități ce le sunt necesare la intrarea în clasa întâi.
Caracteristici:
• Este o activitate complexă de evaluare a limbajului;
• Se bazează pe cunoștințe însușite anterior în alte activități;
• Reușita acestei activități este condiționată de volumul de cunoștințe acumulate și de temeinicia însușirii lor;
• Folosește cu precădere metoda conversației, pe o durată mai lungă, fără suport intuitiv;
• Se organizează într-un număr relativ redus, la grupa de cinci-șapte ani;
• Actualizează și sistematizează cunoștințele, se dezvoltă la copii capacitatea de a-și ordona și sistematiza reprezentările despre lumea reală;
•Contribuie la exersarea exprimării copiilor; pentru a răspunde întrebărilor, copiii trebuie să selecteze lexicul adecvat, să utilizeze anumite structuri gramaticale, concomitent cu urmărirea desfășurării discuției, pentru a completa răspunsurile colegilor și pentru a continua logic dialogul;
• Participarea copiilor la convorbire necesită activitate intelectuala intensă, constând în:
– Concentrarea atenției pentru a recepta mesajul (pentru a înțelege întrebarea);
– Selectarea cunoștințelor în vederea formulării răspunsului potrivit;
– Selecționarea mijloacelor lingvistice pentru formularea corectă, logică a răspunsului;
– Efectuarea generalizărilor necesare pe baza analizei, sintezei, comparației și a abstractizării astfel fiind dezvoltată gândirea prin exersarea operațiilor și prin antrenarea calităților ei;
• Prin tematica și conținutul convorbirilor se formează și se consolidează reprezentări științifice și morale, se formează sentimente și atitudini morale (ex.:”Cum să ne comportăm în grădiniță și acasă?”, „Cum îi ajutăm pe părinți?”, „Să spunem adevărul!”, „Să fim harnici și cinstiți!” etc.).
• Prin modul de desfășurare a convorbirii se creează condițiile exersării unor deprinderi de comportare civilizată, se formează calități morale precum politețea, stăpânirea de sine, curajul, spiritul de cooperare și prietenie etc.;
• Convorbirea prilejuiește afirmarea opiniei, contribuie la dezvoltarea capacității de a exprima și de a susține părerile proprii în cadrul colectivului, la dezvoltarea limbajului contextual și la educarea atenției voluntare. Convorbirea se organizează de regulă cu întreaga grupă dar se poate realiza și cu grupuri mici sau individual.
Eficientizarea convorbirii impune:
• Planificarea activității din timp;
• Alegerea temei, care să fie accesibilă și atractivă, să corespundă intereselor și preferințelor copiilor;
• Crearea unor situații diverse de viață;
• Accentuarea caracterului formativ;
• Elaborarea unui plan de întrebări adecvat temei, permițând concluzii parțiale și finale.
Convorbirile se pot clasifica astfel:
1. După scopul didactic :
a. Convorbiri pentru fixarea cunoștințelor, realizate după anumite activități: o observare, o plimbare în parc, o excursie ș.a.;
b. Convorbiri pentru sistematizarea cunoștințelor, când tema permite sistematizări și generalizări: ,,Natura”, „Familia mea”;
c. Convorbiri pentru verificarea cunoștințelor: ,,Anotimpurile”.
2. După tematică:
a. Tematică referitoare la natură: anotimpuri, animale, plante etc.;
b. Teme din viața cotidiană: comportarea copilului la grădiniță, în familie, în societate etc.;
c. Teme referitoare la evenimente sociale, ce pot fi interesante și educative pentru copii;
d. Teme abordate în unele opere literare ( povești, povestiri despre copilărie și despre viețuitoare ș.a.).
Structura activității de convorbire
Organizarea și desfășurarea activității de convorbire impune pregătirea temeinică a educatoarei, planificarea convorbirii la intervale optime și în număr restrâns, corespunzător nivelului grupei de vârstă, elaborarea planului de discuție sub formă de întrebări care să actualizeze cunoștințe ale copiilor și alegerea procedeelor care să asigure participarea acestora pe tot parcursul activității. Activitatea de convorbire cuprinde aceleași etape ca și alte activități de educare a limbajului, intervin însă elemente specifice, care țin de obiectivele, de conținutul, de metodele și procedeele caracteristice acestei activități cu preșcolarii.
1.Organizarea activității constă în asigurarea cadrului potrivit.
2.Desfășurarea convorbirii .
•Introducerea în activitate.
Introducerea în activitate este orientată spre evocarea unor impresii, a unor trăiri afective puternice care să creeze motivația participării la activitate. Este recomandată utilizarea unor materiale emoționale: ghicitori, poezii, povestire succintă, urmate de comentarii, care să facă introducerea în subiectul convorbirii. Se pot folosi proiecții de diapozitive și filme menite să le creeze copiilor disponibilitate afectivă. Aceste proiecții nu trebuie să conțină detalii care pot dispersa atenția copiilor de la tema centrală, identică cu tema convorbirii. În această secvență se pot realiza deasemenea scurte discuții, audierea unui fragment de cântec, o înregistrare pe c.d. ș.a. Se mai poate alterna discuția introductivă cu jocul de rol.
De exemplu, o convorbire cu tema ,,Orașul meu” poate alterna conversația cu
jocul de rol, un copil fiind ghid, alții vizitatori care cer explicații ghidului și își împărtășesc impresii. Aceleași procedee se pot folosi la o convorbire pe tema ,,Ce-aș vrea să fiu?” sau mijloace de transport etc.
• Convorbirea propriu-zisă
Convorbirea propriu-zisă – secvența principală a activității – se realizează pe baza succesiunii întrebărilor educatoarei și a răspunsurilor copiilor. Planul de întrebări poate fi comunicat copiilor la începutul discuției sau pe parcursul desfășurării ei, în funcție de caracteristicile grupei la care se realizează această activitate. Tot în funcție de nivelul grupei, educatoarea poate antrena copiii în întocmirea planului de întrebări.
Caracteristicile planului de întrebări:
• Planul de întrebări trebuie să conțină întrebări principale, cărora li se pot adăuga apoi întrebări ajutătoare. Întrebările vizează:
– Scopul activității;
– Conținutul convorbirilor;
– Complexitatea tematică;
– Volumul de cunoștințe actualizat.
•Întrebările diferă în funcție de scopul activității:
a. Convorbirea de verificare – care solicită în primul rând memoria – presupune:
– Enumerare: „Ce fructe se culeg toamna?”, „Ce mijloace de transport care circulă pe apă cunoașteți?”, „Ce își pune un elev în penar?”;
– Reproducerea unor evenimente sau acțiuni: ,,Cum v-ați petrecut yiua de 1 Iunie?’’, ,,Cum își ajută copiii părinții în gospodărie?’’, ,,Ce activități desfășoară copiii în grădiniță?’’.
b. Convorbirea de sistematizare – care solicită în principal operațiile gândirii: „De ce îngheață apa iarna?”, „De ce cad frunzele copacilor toamna?”, „Cum sunt zilele vara?”, „Cum este iarna?’’(comparație), ,,Cum putem denumi cu un singur cuvânt ploaia, vântul, ninsoarea?”, „Cum se numesc animalele care trăiesc pe lângă casa omului ?” (generalizare). Întrebările de evaluare necesită motivarea fenomenelor, a acțiunilor, sesizarea cauzelor și a consecințelor, interpretarea și clasificarea fenomenelor și a acțiunilor, de asemenea solicită generalizarea.
Întrebările trebuie să îndeplinească anumite criterii:
– Să fie accesibile, ținând seama de nivelul grupei;
– Să vizeze experiența de viață a copiilor;
– Să fie formulate simplu, corect, succint, clar. Succesiunea întrebărilor și a răspunsurilor alternează cu sublinieri, repetări ale unor aspecte principale, cu sistematizări ale răspunsurilor, sub forma concluziilor parțiale și finale.. Concluziile se realizează oral, fie cu copiii, cel mai adesea de către educatoare, în altă formă decât s-a desfășurat discuția, de aceea se pot folosi și elemente de joc, se pot reconstitui tablouri sau machete, acțiunea fiind dublată de verbalizare, se pot comenta unele proverbe ș.a.
3.Incheierea activității
Încheierea activității adesea este inclusă în concluzii. Pentru diversificare și pentru antrenarea tuturor copiilor, se poate recurge la intonarea unui cântec, desfășurarea unui joc aplicativ, dramatizarea unor acțiuni discutate, recompensarea răspunsurilor foarte bune și încurajarea celorlalți copii, audierea / vizionarea unor programe artistice etc.
JOCUL DIDACTIC
Jocul didactic este o formă de activitate atractivă și accesibilă copilului, prin intermediul căruia se realizează o mare parte din sarcinile instructiv-educative în grădiniță. Fiecare joc didactic trebuie:
– Să-i instruiască pe copii;
– Să le consolideze și să le precizeze cunoștințele despre lumea înconjurătoare;
– Să îmbine armonios elementul instructiv-educativ și exercițiul cu elementul distractiv.
Jocul didactic se caracterizează printr-o structură specifică, originală, deosebită de celelalte activități desfășurate în grădiniță.
Realizarea optimă a obiectivelor jocului didactic necesită din partea educatoarei spirit inventiv, tact și măiestrie pedagogică.
PREGĂTIREA JOCURILOR DIDACTICE
Jocul didactic, ca orice altă activitate obligatorie, trebuie pregătit din vreme și cu multă atenție, pentru a se asigura condițiile optimei lui desfășurări. Dintre măsurile prealabile, cele mai importante sunt:
– Planificarea judicioasă a jocurilor didactice;
– Cunoașterea lor temeinică;
– Întocmirea proiectului de activitate;
– Asigurarea (procurarea sau confecționarea) materialului didactic necesar;
– Pregătirea copiilor pentru desfășurarea jocului didactic.
Pregătirea permanentă și de perspectivă vizează documentarea, planificarea și proiectarea materialelor cu caracter distributiv și demonstrativ de către educatoare. Pregătirea curentă, cu caracter intensiv, urmărește rezolvarea problemelor cu caracter organizatoric și metodologic.
PLANIFICAREA JOCURILOR DIDACTICE
Înscrierea jocurilor didactice în planurile anuale și în planificările calendaristice trebuie să se facă întotdeauna în funcție de scopul urmărit (precizarea, verificarea sau predarea cunoștințelor, corectarea pronunției copiilor, însușirea structurii gramaticale a limbii etc.).
Jocurile didactice care urmăresc fixarea cunoștințelor trebuie planificate cum este și firesc, după activitățile în care au fost predate cunoștințele respective. De exemplu, jocurile didactice: ,,Săculetul cu jucării", ,,Ce-a găsit păpușa?", ,,Ce știm despre .?" trebuie planificate după ce s-a desfășurat activitatea de observare "Sala de grupă" și după convorbirea după imagini "Jucăriile".
Aceeași grijă trebuie avută și în planificarea jocurilor didactice care urmăresc verificarea și sistematizarea cunoștințelor copiilor. Astfel, jocul didactic ,,Magazinul cu jucării", trebuie planificat după toate activitățile în care se consolidează cunoștințele copiilor despre culoare, mărime, însușiri spațiale – sus, jos, pe, în, sub, etc.
Alte jocuri didactice au ca scop predarea unor cunoștințe și îmbogățirea vocabularului copiilor cu o serie de cuvinte noi. Acestea trebuie planificate în raport cu celelalte activități obligatorii de predare astfel încât să se asigure transmiterea gradată a cunoștințelor.
Jocurile didactice care au ca scop corectarea defectelor de pronunție sau însușirea structurii gramaticale, trebuie planificate și ele cu multă atenție, avându-se în vedere creșterea treptată a cerințelor adresate copiilor. De exemplu, jocurile didactice care presupun completarea unor propoziții eliptice de subiect vor fi organizate înaintea celor care presupun completarea unor propoziții eliptice de predicat sau jocurile didactice care presupun pronunția unor sunete mai dificile pentru copii trebuie să preceadă jocurile în care se cere pronunția unor grupuri de sunete mai ușor de articulat.
În concluzie, planificarea jocurilor didactice trebuie să se facă ținând seama de sarcina didactică urmarită și de ansamblul activităților care se desfășoară în grădiniță.
CUNOAȘTEREA TEMEINICĂ A JOCURILOR DIDACTICE
Jocul didactic, având o structură complexă trebuie studiat cu multă atenție înainte de a fi executat cu copiii. Educatoarea trebuie să cunoască bine sarcina didactică urmărită în joc, acțiunea lui și regulile care-l reglementează, astfel încât să-l poată preda corect. Nerespectarea uneia din componentele jocului, cunoașterea insuficientă a acțiunii sau a regulilor sale afectează buna îndeplinire a sarcinii didactice sau chiar duce la schimbarea profilului activității.
Jocul didactic trebuie cunoscut temeinic înainte de a se desfășura activitatea propriu-zisă și dacă experiența își spune cuvântul, poate să aplice creator diversele recomandări cu privire la jocul didactic, contribuind activ la îmbogățirea și îmbunătățirea structurii acestuia, la adaptarea lui la grupa cu care lucrează și chiar să creeze noi jocuri prin care să rezolve sarcina didactică prevazută în programă, astfel formulată încât să fie accesibilă, să-i atragă pe copii, să le stimuleze curiozitatea, să le trezească interesul dar și să țină seama neapărat de particularitățile individuale și de vârstă ale copiilor.
PREGĂTIREA MATERIALULUI DIDACTIC
Primul lucru de care se ține cont în îndrumarea jocurilor didactice este organizarea bazei materiale, alegerea celor mai bune jucării și materiale didactice pentru jocul respectiv, ținând cont de particularitățile de vârstă ale copiilor.
Indiferent de proveniența materialului didactic, acesta trebuie să întrunească și unele cerințe speciale, în afară de cele bine cunoscute (accesibilitate, aspect atrăgător, realități artistice) și anume: indiferent de natura lor, nu trebuie să fie încărcat, greoi din punct de vedere al compoziției deoarece ar împiedica copiii să rezolve corect sarcina didactică. (De exemplu, pentru jocul ,,Cu ce călătorim?” trebuie desenat un singur mijloc de locomoție pe jeton și să fie redat pe prim plan). Materialele didactice trebuie să fie corespunzătoare și din punct de vedere al dimensiunii. Sunt jocuri în care se folosește doar material demonstrativ („Ce face mama?”, „Spune ce face?”, „Ce s-a schimbat?”) – în acest caz materialul trebuie să aibă dimensiuni mari pentru a fi bine perceput de copii. Materialul distributiv însă, fiind mânuit de copii, trebuie să aibă dimensiuni mai mici.
De cele mai multe ori, materialul folosit de educatoare diferă de cel utilizat de copii. De exemplu, în jocul ,,Stiți unde trăiesc?” sau ,,Unde s-a oprit roata?”, materialul demonstrativ este format dintr-un disc cu mai multe despărțituri și din machete reprezentând diferite medii de viață ale animalelor și anotimpurile iar materialul copiilor constă în 1 – 2 jetoane reprezentând diferite animale domestice sau sălbatice cunoscute de aceștia.
Sunt jocuri didactice care necesită folosirea unor materiale simple ca: discuri, obiecte mărunte, materiale care contribuie prin diferitele lor însușiri (culoare, mărime, grosime, lățime) la precizarea unor cunoștințe ale copiilor (panglici de diferite culori și mărimi, resturi de stofă, de pânză, rechizite școlare, etc. (pentru jocurile didactice: ,,Panglicuțele", ,,De-a magazinul de textile", ,,De-a librăria"). De asemenea, se pot utiliza jucării ca: animale, păsări, veselă, obiecte de îmbrăcăminte (în jocurile: ,,Săcuțetul fermecat", ,,De-a magazinul", ,,De-a circulația", ,,De-a gospodina"). Păpușa, cu întreg sortimentul de îmbrăcăminte și cu toate obiectele de uz casnic, adaptate la mărimea ei, îi permite educatoarei să rezolve o multitudine de sarcini didactice, în jocurile: ,,Să îmbrăcăm păpușa", ,,Ce face păpușa?" Ilustrațiile, loto-urile, mozaicurile, desenele de decupat, jetoanele, etc. dau copilului posibilitatea să reconstituie în plan senzorial și mintal întregul din părți, stimulând activitatea analitico-sintetică a gândirii.
Pregătirea materialului, necesită o atenție specială din partea educatoarei în selecționarea sau confecționarea lui pentru un joc, găsind soluții interesante de prezentare a acestuia, astfel încât să trezească nu numai interesul copiilor pentru material ci și pentru jocul în sine.
PREGĂTIREA COPIILOR ÎN VEDEREA DESFĂȘURĂRII JOCULUI DIDACTIC
Deoarece unele jocuri didactice sunt mai complexe, presupun precizarea, verificarea sau sistematizarea unui număr mai mare de cunoștințe, astfel încât, pentru buna lor desfășurare, se impune nevoia pregătirii prealabile a copiilor.
O influență favorabilă o poate avea repetarea unor jocuri didactice, în etapa destinată jocurilor și activităților libere. De exemplu, jocul didactic ,,Magazinul de îmbrăcăminte”, poate fi pregătit prin jocurile: ,,Ce îmbrăcăminte poartă?” și ,,De-a magazinul”. Jocul didactic ,,Ghicește la ce m-am gândit?”, poate fi pregătit prin respectarea temeinică a jocurilor: ,,De-a librăria”, ,,Cu ce trebuie să lucrez?” și ,,Cum a trimis scrisoarea?".
În afară de respectarea jocurilor cu un conținut sau cu o sarcină didactică asemănătoare, pregătirea copiilor pentru jocul didactic se poate realiza prin exerciții cu material instructiv, desfășurate cu grupe mici de copii sau individual, unde au posibilitatea să povestească în mod independent tot ceea ce gândesc.
Procedeul de a face cunoscut în prealabil materialul didactic este indicat doar atunci când acesta, prin complexitatea conținutului său ori a modului de mânuire, ar stânjeni sau ar încetini ritmul de desfășurare a jocului.
În concluzie, sublinem necesitatea înțelegerii esenței jocului, a planificării lui judicioase și a pregătirii copiilor, în vederea participării cât mai active la acest tip de activitate.
MODALITĂȚI DE ORGANIZARE A JOCULUI DIDACTIC
Reușita jocului didactic depinde de felul în care se asigură condițiile necesare bunei sale desfășurări, de organizarea acestuia. Organizarea jocului presupune un complex de măsuri prealabile, care, în majoritatea cazurilor sunt aceleași ca la orice activitate obligatorie de educare a limbajului și anume:
– Aranjarea mobilierului;
– Pregătirea materialului didactic necesar;
– Adunarea copiilor;
– Așezarea lor în funcție de cerințele jocului.
În ceea ce privește aranjarea sălii de grupă, aceasta trebuie să se facă totdeauna potrivit jocului didactic care urmează a se desfășura. Astfel, la jocurile didactice care presupun mișcare (,,Caută-ți căsuța” , ,,Așează la locul potrivit” , ,,Animalele și puii lor” etc.), este necesar să se creeze în sală un spațiu cât mai mare posibil pentru ca jocul să se poată desfășura în voie. În acest sens, mobilierul trebuie strâns și așezat într-o parte a sălii, lasând liberă cea mai mare parte a ei. Scăunelele vor fi așezate pe o singură latură a sălii de clasă, lângă peretele la care au fost strânse mesele. În partea opusă, se vor face, după caz, amenajările necesare (machete, magazine).
Unele jocuri didactice trebuie să se desfășoare la măsuțe, fapt care necesită, de asemenea unele amenajări. De exemplu, în jocul, ,,Ce se potrivește?” mesele și scăunelele vor fi așezate ca la școală (sistem liniar). O altă posibilitate de a aranja mesele și scăunelele este în formă de unghi ascuțit cu vârful opus mesei educatoarei.
În jocurile la care se folosește doar material demonstrativ, el se află pe masa educatoarei, copiii putând fi așezați pe scăunele, în semicerc, de unde pot percepe mai ușor materialul ce va fi mânuit în joc: ,,Ghici ce face păpușa?", ,,Unde s-a oprit roata?", ,,Cu ce se îmbracă păpușa?", ,,Ce face .?". La grupele mijlocie și mare la așezarea materialului, pot fi antrenați și copiii de serviciu, sau după caz, un număr mai mare de copii. O atenție specială necesită și aranjarea și distribuirea materialului care va fi folosit. În majoritatea cazurilor, în jocurile didactice de cunoașterea mediului, materialul distributiv poate fi repartizat la mese chiar înainte de începerea activității. Atunci când nu este nevoie ca el să fie intuit, sau atunci când prezența lui ar stânjeni urmărirea atentă a explicației de către copii, materialul poate fi pus în plicuri sau coșulețe acoperite și așezate pe masa educatoarei pâna la începerea jocului sau chiar repartizate, în prealabil, la mesele copiilor. Materialul demonstrativ trebuie să fie de așa natură aranjat încât să poată fi văzut sau mânuit ușor de către toți copiii.
O altă sarcină, care revine educatoarei, este asigurarea bunei desfășurări a jocului, adică, adunarea copiilor și așezarea lor la locurile indicate. Înainte de a începe activitatea copiii pot fi scoși din sala de grupă și introduși apoi prin cântec, prin mers cadențat, pentru a marca trecerea de la activitățile libere la cele care se desfășoară sub conducerea directă a educatoarei. Participarea copiilor la realizarea acestui cadru asigură organizarea unui început bun de care depinde, în mare măsură, desfășurarea în bune condiții a jocurilor didactice.
METODICA DESFĂȘURĂRII JOCULUI DIDACTIC
Elaborarea proiectului didactic pentru desfășurarea jocului didactic ridică unele probleme aparte față de celelalte activități. De pildă, stabilind scopul activității, se includ și problemele referitoare la prima caracteristică a jocului didactic și anume la conținut care nu apare separat, ci este inclus în scopul activității. Acesta desfășurându-se sub forma jocului didactic, în ansamblu (la grupa respectivă), nu trebuie confundat cu conținutul jocului didactic, care este primul element structural al acestuia.
Menționând în proiectul de activitate sarcina didactică (care este adresată copiilor și îndeplinită integral de ei, reprezentând mobilul întregului joc), educatoarea are în vedere gradarea ei judicioasă în timp (de la un joc la altul) dar și în cadrul aceluiași joc.
Adecvate scopului și sarcinii didactice, educatoarea precizează, în proiect, regulile jocului și elementele concrete de joc, care se formulează chiar în succesiunea intrării lor în acțiune, cu intenția de a contribui la menținerea, pe tot parcursul activității, a caracterului ei de joc, ținând seama de particularitățile de vârstă ale copilului, precum și de principiul succesiunii și al gradării. Reflectând profund asupra sarcinii didactice, a regulilor și elementelor de joc se poate trece apoi la întocmirea proiectului de activitate care dă siguranța în acțiune.
1. Introducerea în activitate.
Înainte de a începe activitatea, se folosește, de obicei, o scurtă introducere cu caracter pregătitor și care în același timp are menirea de a crea o atmosferă prielnică desfășurării jocului.
În general, se pot folosi povestiri scurte, ghicitori, versuri, convorbiri și prezentarea materialului care va fi utilizat în activitate. Povestirile folosite trebuie să fie scurte ( pentru a nu răpi prea mult din timpul activității), să familiarizeze copiii cu tema jocului, stimulându-le curiozitatea față de materialul care urmează sa fie prezentat sau față de acțiunea jocului (Ex:,,Să servim păpușa”, ,,Ce-a găsit ursulețul?”, ,,Ghici cum face?”). Se mai poate folosi și surpriza (sub forma sosirii unor personaje și a prezentării lor), vorbirea șoptită, bătăi în ușă, aducerea săculețului fermecat, scurte convorbiri (utilizate cu scopul de a actualiza cunoștințele copiilor) în legătură cu conținutul jocului. Este important ca, încă din introducere, să se prefigureze sarcina pe care o implică jocul didactic respectiv, astfel încât să se creeze premisele unui fond problematizat pe care să se desfășoare acesta.
2. Prezentarea și intuirea materialului.
După partea introductivă, este necesar să se prezinte copiilor și să se intuiască materialul care va fi utilizat în joc (în cazul în care nu s-a făcut acest lucru în introducere). Materialul poate fi intuit în întregime sau numai parțial, în funcție de natura, de calitatea și de dificultatea mânuirii lui în executarea jocului.
3.Anunțarea temei activității
Educatoarea anunță titlul jocului, simplu și concis formulat, la nivelul lor de înțelegere, cu multă claritate, sugerând acțiunea jocului (,,Găsește un cartonaș la fel”, ,,Eu spun una, tu spui multe”) sau materialul ce va fi folosit în joc: ( ,,Panglicuțele”).
4. Explicarea jocului
Este o sarcină mai dificilă care revine educatoarei. Explicarea jocului, metodele și procedeele la care aceasta recurge pentru a-l face înțeles variază după natura și complexitatea lui, ca și după posibilitățile grupei. Explicația trebuie facută în mod precis și concis, evitându-se excesul de vorbire, cuvintele de prisos care ar îngreuna înțelegerea celor arătate. Educatoarea trebuie să folosească un limbaj simplu, însoțit de gesturi și mimică adecvată. Cele mai frecvente metode folosite sunt demonstrarea și explicarea jocului, ca etape distincte, separate de executarea jocului. Cu ajutorul acestor metode, educatoarea arată în amănunt felul cum decurge acțiunea jocului și regulile care trebuie respectate. Sunt jocuri la care acțiunea poate fi prezentată în paralel cu regulile (Ex:,,Cine face așa?”). Jocurile bazate pe o anumită acțiune cu material distributiv trebuie demonstrate mai întâi, numai după aceea trecându-se la precizarea regulilor (Ex: ,,Să împodobim bradul !”). În alte jocuri, la grupa mare, educatoarea poate recurge la o cale deductivă și anume le arată copiilor regulile și apoi exemplifică sau demonstrează parțial acele aspecte ale jocului care ar putea să fie înțelese mai greu de ei. Tot la grupa mare, educatoarea poate descrie la început fazele acțiunii jocului și apoi să treacă la precizarea regulilor. În alte jocuri, cu o acțiune mai complicată, educatoarea poate eșalona explicația în mai multe etape sau poate preciza o serie de reguli și în timpul desfășurării jocului. Indiferent de grupa la care lucrează, de grupa la care se face explicația și de mediul în care decurge, ea trebuie să cuprindă următoarele:
– Descrierea acțiunii jocului, în succesiunea lui firească;
– Indicații referitoare la folosirea materialului;
– Precizarea sarcinilor copiilor;
– Formularea clară a regulilor jocului precum și a rezultatului așteptat.
Pentru buna desfășurare a jocului, educatoarea trebuie să se asigure că toți copiii și-au însușit corect regulile jocului. În cazul în care copiii nu au înțeles regulile jocului, educatoarea intervine cu unele sublinieri la sfârșitul explicației, înainte de a începe jocul propriu-zis. Când acesta este mai dificil, fixarea regulilor se poate face prin intermediul ,,jocului de probă” în desfășurarea căruia educatoarea dirijează și explică copiilor fiecare acțiune în parte. Educatoarea demonstrează și explică concomitent, cele două metode completându-se reciproc, aportul lor în înțelegerea jocului fiind, în aceeași măsură, de aceeași valoare.
Didactica modernă evidențiază, din ce în ce mai pregnant, necesitatea ca explicarea și demonstrarea să favorizeze participarea activă a copiilor la deducerea regulilor jocului, la elaborarea acestuia, ca și cum nu ar fi fost creat.
Executarea jocului didactic.
Este etapa principală a activității, momentul de participare efectivă a copiilor la realizarea sarcinii didactice propuse și de verificare a modului în care jocul a fost înțeles și acceptat de copii. În această etapă, care are loc sub conducerea educatoarei, trebuie să se urmărească mai multe aspecte:
– Îndeplinirea acțiunilor în succesiunea dată;
– Respectarea regulilor;
– Reamintirea lor atunci când este necesar;
– Îndeplinirea corectă a sarcinilor didactice;
– Antrenarea în joc a tuturor copiilor;
– Sprijinirea celor care nu reușesc să efectueze corect sarcinile;
– Îmbinarea armonioasă a elementelor de joc cu cele educative;
– Asigurarea unui ritm vioi de joc;
– Asigurarea unei atmosfere corespunzătoare;
– Menținerea disciplinei;
– Pregătirea copiilor pentru autoconducerea jocului;
– Introducerea unor noi variante de joc;
– Complicarea lor;
– Stimularea spiritului de independență al copiilor.
Educatoarea intervine ori de câte ori constată abateri, cerându-le copiilor să repete acțiunile respective pentru a le îndeplini corect. Sarcinile, trebuie și ele gradate, la început mai ușoare (în perioada de acomodare), apoi se complică în limitele cerute de joc.
La grupa mică, educatoarea sau un anumit personaj este întotdeauna conducătorul jocului, cărora le revin sarcini importante:
– Antrenarea tuturor copiilor în acțiune;
– Supravegherea respectării regulilor jocului;
– Corectitudinea răspunsurilor;
– Sancționarea greșelilor;
– Aprecierea răspunsurilor corecte.
La aceasta grupă se acceptă și răspunsurile în cor, asociindu-le cu mișcări multe (de brațe, de corp), mimică, lucru care le place și totodată îi ajută la rezolvarea corectă a sarcinilor de limbaj propuse de fiecare dată. Atunci când se transmit cuvinte noi (denumiri de culori, forme, poziții spațiale etc.), educatoarea denumește prima, apoi repetă accentuând în mod intenționat asupra diferitelor părți de cuvânt pentru a fi percepute corect de către copiii. Apoi, se cere copiilor, în mod individual repetarea acestora, asociindu-le de concretul obiectual.
La grupa mijlocie, spre sfârșitul anului, poate să fie introdusă ca un stimulent al rapidității formulării răspunsurilor și al calității vorbirii și întrecerea între copii.
La grupa mare se acordă o atenție deosebită jocului, care se constituie ca o rezultantă a mai multor factori:
– Activizarea corectă și promptă a cuvintelor;
– Schimbarea lor corectă din punct de vedere gramatical;
– Rapiditatea închegării răspunsului;
– Intonația adecvată;
– Modularea intensității vocii.
În desfășurarea jocului, se alternează momentele care aparțin conducătorului jocului (care este educatoarea în prima etapă) și copil (când se repetă) iar întrecerea se poate declara frontal, între toți copiii și între două sau mai multe echipe.
Punctajul se realizează fie prin aportul fiecărui membru al echipei, fie prin aportul reprezentantului echipei. Se recomandă consemnarea rezultatelor obținute în grafice, pentru a fi mai evident clasamentul final, care vizează calitatea muncii depuse.
Educatoarea, prin întrebări, replici, gesturi și mimică va orienta și diviza jocul copiilor în direcția necesară, va încuraja încercările nesigure ale copiilor timizi, îi va tempera pe cei nereținuți, îi va lăuda pe cei care au obținut succese.
În timpul jocului, se va vorbi cu copiii simplu și natural, prin atitudinea și comportamentul său, educatoarea fiind și constituind un exemplu de urmat. Educatoarea trebuie să urmarească modul cum rezolvă copiii sarcina didactică și respectă regulile de joc. Ritmul și intensitatea jocului trebuie să crească treptat, impunându-se evitarea pauzelor și a intervențiilor inutile.
6. Încheierea jocului
Pentru ca încheierea să nu scadă brusc dispoziția copiilor, mai ales când este vorba de cei mici, este indicat să se folosească procedee atractive prin care să se anunțe încetarea jocului.
Procedeele cele mai frecvent folosite în încheierea jocului didactic sunt:
– Mișcări imitative cu sau fără jucării;
– Stabilirea câștigătorilor jocului și aplaudarea celor care au obținut rezultate bune;
– Folosirea unei ghicitori sau a unui cântec adecvat;
– Aprecieri asupra rezultatelor obținute în plan verbal sau comportamental;
– Aprecieri cu caracter stimulativ, recompense;
– Analiza aportului fiecărui copil, declararea câștigătorilor participanți la joc.
Concluzionând, putem sublinia faptul că pentru buna pregătire, organizare și desfășurare a jocului didactic, educatoarea trebuie să creeze cele mai bune condiții de realizare, astfel încât, jocul didactic să-și păstreze specificitatea și să-și mărească eficiența. Jocul didactic, îndrumat rațional de către adult, contribuie la dezvoltarea multilaterală a personalității copilului: fizică, intelectuală, socială, morală și estetică.
2.3.IMPLICAȚII ALE LOCULUI DIDACTIC ÎN ÎMBOGĂȚIREA ȘIACTIVIZAREA VOCABULARULUI COPIILOR
Cele mai multe jocuri didactice sunt destinate îmbogățirii lexicului copiilor cu substantive comune ce denumesc: obiecte și fenomene percepute direct în natura înconjurătoare și în viața socială, nume de obiecte necesare în viața și în activitatea lor, principalele încăperi cu obiectele aferente, părțile componente ale corpului, obiecte de igienă personală, îmbrăcăminte, încălțăminte, alimente, mijloace de locomoție, anotimpurile și fenomenele lor specifice, unele aspecte ale muncii, ale vieții sociale desfășurate de părinții lor.
La grupa mică se pot organiza jocuri didactice diverse prin care se urmărește:
– Identificarea și denumirea obiectului de îmbrăcăminte corespunzător acțiunii efectuate de către educatoare ( ,,Cu ce se îmbracă păpușa?’’);
– Recunoașterea și denumirea corectă a părților corpului omenesc cu executarea unor acțiuni specifice ( ,, Spune ce face păpușa?’’);
– Recunoașterea și denumirea unor obiecte de veselă și alegerea lor în raport de utilitate (,,Să servim musafirii!’’);
– Recunoașterea și denumirea unor jucării ( ,,Sacul lui Moș Crăciun’’);
– Denumirea unor profesii, materiale, unelte și produse ale muncii ( ,,Stop!’’);
– Denumirea unor mijloace de transport și a mediului lor de deplasare (,,Cu ce plecăm în vacanță?’’);
– Denumirea unor fructe, legume, alimente (,,Caută-ți hrana!’’).
Toate cunoștințele de limbă sunt date într-o organizare concentric-cantitativă, adaugându-se pe niveluri de vârstă componente ale aceleiași probleme abordate la grupele următoare, se reiau și se aprofundează într-o prezentare concentric superioară, prin sporirea gradului de generalizare și abstractizare a cunoștințelor, fiecare parte de vorbire fiind reluată și însoțită de precizări și recomandări clare cu privire la cunoștințele și jocurile care se recomandă pe grupe de vârstă.
Dar jocul didactic contribuie și la îmbogățirea lexicului copiilor preșcolari cu diferite adjective. Astfel, la grupa mică accentul cade pe însușiri privind culoarea (roșu, galben, albastru, alb , negru), pe raporturi dimensionale (mic, mare), însușiri gustative, (dulce, acru), olfactive, termice sau anumite calități morale (leneș, harnic, mincinos).
La grupa mijlocie se urmărește îmbogățirea vocabularului cu adjective și adverbe care se referă la însușiri privind culoarea, raporturi dimensionale, raporturi cantitative, trăsături de caracter, însușiri gustative, olfactive, termice.
Jocurile didactice ce se organizează la grupele mari, au sarcini didactice mai complicate:
– Recunoașterea și denumirea diferitelor culori și nuanțe, raportarea acestora la obiecte cunoscute (,,Ce culoare se potrivește?’’);
– Descoperirea numelui colegului după descrierea unor însușiri fizice și morale (,,Recunoaște colegul de grupă!’’);
– Recunoașterea unor personaje din poveștile cunoscute, precizând trăsături fizice și morale ale acestora (,,Recunoaște personajul!’’).
Jocurile didactice contribuie din plin la îmbogățirea lexicului sub aspectul achiziționării de noi cuvinte, al consolidării și activizării lor, sarcină deosebit de importantă la această vârstă a marilor acumulări. Se pot organiza diferite jocuri care operează cu diferite antonime, știut fiind faptul că preșcolarul își precizează mai ușor sensurile cuvintelor pe care le diferențiază prin contrast (Ex:,,Răspunde repede și bine!’’), precizarea și activizarea vocabularului cu unele cuvinte-adjective-substantive-cu sens contrar, găsirea antonimelor unor cuvinte, formularea de propoziții cu acestea. Pentru precizarea sensului unor cuvinte-omonime, se pot desfășura jocuri ca: ,,La televizor’’, în cadrul căruia se denumesc obiectele expuse și se alcătuiesc propoziții cu ele: toc-broască, cocoș, cațel, ochi etc. Îmbogățirea vocabularului cu cuvinte sinonime se poate realize eficient prin intermediul jocului didactic: ,,Cum este?’’(expunerea unor scurte povestiri despre anumite animale cunoscute prin observarea directă dar și din povești, fabule, în care să se folosească în fraze succesive diferite sinonime: vulpe hoață, șireată, vicleană). Întrucât numărul sinonomelor ca și al cuvintelor polisemantice în limba română este foarte mare și sunt mai greu sesizabile la vârsta preșcolară este necesar un bogat material concret, intuitiv, în desfășurarea unor astfel de jocuri didactice.
În ceea ce privește folosirea corectă a pronumelui, la grupa mică sunt recomandate jocurile – exercițiu destinate pronumelui personal și celui de politețe: Ex: ,,Cine a primit mingea?’’ (înlocuirea numelui colegului de grupă și al educatoarei cu pronumele personale și de politețe).
La grupa mijlocie se adaugă însușirea pronumelor posesive și a celor demonstrative. În acest sens, jocul didactic ,,Cine ți-a dat jucăria?’’contribuie la formarea deprinderii copiilor de a folosi corect pronumele , diferitele pronume personale și demonstrative în funcție de relațiile ce se stabilesc între membrii jocului, aceștia neavând voie să folosească numele copilului care oferă jucării ci desemnându-l prin pronumele personal sau demonstrativ corespunzător.
La grupa mare se completează pronumele demonstrative ,,celălalt’’, ,,cealaltă’’ și se recomandă folosirea unor pronume relativ-interogative: ,,care”, ,,cine”, ,,ce” și nehotărâte : ,,cineva”, ,,ceva”, ,,unul” , ,,altul”, ,,fiecare”, ,,oricine”. Acestea se pot însuși prin exerciții în cadrul jocurilor didactice ca ,,Cine este?’’, ,,Cine sunt?’’.
Prin anumite jocuri didactice se urmărește îmbogățirea vocabularului cu numerale cardinale și ordinale. La grupa mică se însușesc numeralele cardinale: unu, doi , trei și ordinalele corespunzătoare: primul, al doilea, al treilea.
La grupele mari copiii se familiarizează și cu numeralele distributive : câte doi, câte zece, în cadrul jocurilor didactice utilizându-se și versuri care au un accentuat caracter ludic, fiind atractive prin umor, ritmicitate și muzicalitate.
Jocul didactic contribuie deasemenea la îmbogățirea vocabularului cu cuvinte ce denumesc acțiuni (verbe): la grupa mică accentul cade pe acțiunile copilului în familie, pe stradă, pe acțiunile adultului , ale animalelor cunoscute. Astfel jocul didactic ,,Cine este și ce face?’’ pune accent pe activizarea vocabularului cu cuvinte ce denumesc ființe cunoscute și acțiunile acestora (,,câinele latră, câinele roade un os, câinele mușcă, câinele fuge , stă la pândă’’).
La grupa mijlocie se continuă procesul de îmbogățire și activizare a vocabularului copiilor cu verbe care denumesc atribuții ale membrilor familiei, ale altor adulți, la grupa mare, elementul de noutate fiind legat de denumirea efectelor unor fenomene ale naturii (Ex: ,,Găsește cuvântul potrivit!’’).
Anumite jocuri didactice contribuie la îmbogățirea vocabularului copiilor cu cuvinte-adverbe, referitoare la locul unde se petrece acțiunea , la timpul când se desfășoară și la modul cum se realizează aceasta .
Exercițiile de vorbire rațional dozate, judicios îmbinate cu elementele de joc, contribuie din plin atât la îmbogățirea vocabularului cât și la realizarea corectă a acordului între diferite părți de vorbire, exprimarea corectă a gradelor de comparație, folosirea corectă a timpului verbelor. Jocurile didactice contribuie din plin la îmbogățirea vocabularului, activizarea și exersarea lui dar și la însușirea unei exprimări clare, coerente, corecte din punct de vedere gramatical, la cultivarea independenței în vorbire și stimularea creativității în exprimarea orală.
Deci, prin jocul didactic se asigură înțelegerea, fixarea sau repetarea anumitor cunoștințe în mod plăcut, fără ca interesul celor care participă la el să scadă. Jocul se constituie ca activitatea fundamentală la vârsta preșcolară, fiind numit de J. Piaget ,,un anumit tip de activitate, înțeleasă ca un exercițiu funcțional”.
Procesul de îndrumare a dezvoltării limbajului la preșcolari cuprinde mai multe etape care se întrepătrund: ascultarea vorbirii celorlalți, reproducerea ei pe baza imitației, construirea unui sistem verbal propriu , consolidarea lui prin exersare zilnică, prevenirea unor deficiențe și mijloace la care poate apela educatoarea. Indiferent de metodele și mijloacele abordate, rolul jocului didactic este acela de a forma capacitatea de comunicare a copiilor preșcolari folosind un limbaj corect, coerent, într-o societate a comunicării.
CAPITOLUL III.- STUDIU EXPERIMENTAL CU PRIVIRE LA MODALITĂȚILE DE VALORIFICARE A JOCULUI DIDACTIC ÎN CADRUL ACTIVITĂȚILOR DE EDUCARE A LIMBAJULUI DIN GRĂDINIȚĂ.
III.1.IPOTEZA ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII:
Însușirea limbajului este un proces care începe din primul an de viață al copilului și se realizează prin comunicarea verbală a acestuia cu adulții și cu copiii, sub imperiul împrejurărilor concrete de viață, a relațiilor ce se stabilesc între copil și lumea înconjurătoare.
La nivelul învățământului preșcolar este imperios necesară o bună pregătire pentru ca educatoarea să sa se poată orienta prin teoriile psihologice și pedagogice moderne astfel încât copiii să ajungă la vârsta de 6-7 ani în clasa I, cu un nivel de pregătire suficient din punct de vedere al limbajului și al comunicării.
În urma practicii la clasă am făcut următoarele constatări:
1. Este o certitudine faptul că dezvoltarea limbajului trebuie începută foarte de timpuriu de către părinți și de către instituțiile educaționale;
2. Este necesar să reflectăm, să găsim și să adoptăm măsuri ameliorative privitoare la dezvoltarea limbajului sub toate aspectele;
3. Nu e de neglijat influența factorilor purtători ai mijloacelor de comunicare care devin modele pentru copii: părinții, psihologii, prezentatorii de radio și televiziune, redactorii de articole de presă, autorii de publicații pentru copii și nu în ultimul rând, educatoarele , învățătorii și profesorii.
Astfel , ipoteza de la care am pornit este următoarea:
Dacă se integrează într-o mai mare măsură în cadrul activităților instructiv-educative jocul didactic, îmbinând armonios variantele de jocuri, adăugând variante noi sau chiar creând jocuri care se pliază pe nevoile grupului, atunci se va constata o îmbunătățire a limbajului la preșcolari.
OBIECTIVELE CERCETĂRII:
Odata fixată ipoteza, a urmat stabilirea unor obiective avute în vedere pe parcursul acestei cercetări:
– Utilizarea unor metode și tehnici adecvate în vederea determinării gradului de dezvoltare a limbajului preșcolarilor implicați în cercetare (observația, studiul documentelor personale, comunicări libere și dirijate, test de stabilire a vârstei psihologice a limbajului);
– Evidențierea valențelor formativ-educative ale jocului didactic în procesul de comunicare;
– Sublinierea aportului jocului didactic în stimularea și dezvoltarea limbajului copiilor preșcolari;
-Înregistrarea progreselor realizate de copii prin intermediul jocului didactic în cadrul activităților de educare a limbajului.
III.2.METODE DE CERCETARE:
Metode de colectare a datelor:
Observația sistematică;
Analiza produselor activității;
Ancheta pe bază de chestionar.
Metode acționale sau de intervenție:
Experimentul psihopedagogic.
Metode de prelucrare, interpretare, prezentare a datelor cercetării:
Tabele de rezultate;
Reprezentări grafice;
Histograme.
III.2.1.SUBIECȚI:
Locul de desfășurare a cercetării: Grădinița cu p.p.,,Tedi’’, Galați;
Perioada de cercetare: Un an școlar;
Disciplina de studiu: Educarea limbajului și a comunicării.
Pentru verificarea ipotezei de lucru adoptate în cercetare și atingerea obiectivelor, voi iniția o cercetare experimentală în cadrul căreia eșantionul experimental va fi reprezentat de Grupa Mică de copii din cadrul Grădiniței cu p.p. ,,Tedi,, Galați.
Deoarece în grădiniță există o singură clasă de grupă mică , în cercetare am folosit un singur eșantion. Grupa asupra căreia am desfășurat cercetarea are în componență 20 de preșcolari dintre care 10 băieți și 10 fete. Familiile din care provin copiii au o stare economică bună și foarte bună , fiind interesate de evoluția copiilor, colaborând strâns cu educatoarele grupei.
În ceea ce privește socializarea la nivelul grupei, excluzând faptul că preșcolarii de grupă mică sunt egocentrici și doresc tot timpul să fie în centrul atenției făcând aproape orice pentru a atinge acest scop, majoritatea și-au însușit normele necesare integrării în viața socială precum și reguli de conduită civică și morală adaptându- și comportamentul propriu la cerințele grupului clasei. În situații de criză însă, copiii acționează instinctive și uită de reguli dar dată fiind vârsta și slabul autocontrol precum și incapacitatea discernerii valorilor umane, astfel de ,,evenimente” apar ca normale.
Cercetarea s-a desfășurat în perioada 15 septembrie 2014 – 19 iunie 2015. Această cercetare are pe de o parte un caracter constatativ, de înregistrare a rezultatelor obținute, prin abordarea unor practici pedagogice tradiționale și pe de altă parte un caracter experimental, character imprimat de diversitatea modalităților folosite în scopul valorificării jocului în dezvoltarea limbajului la preșcolari.
În prima etapă a cercetării am întocmit un set de probe pe care le-am administrat preșcolarilor în scopul cunoașterii nivelului inițial raportat la limbaj, adică gradul de corectitudine a pronunției sunetelor limbii române, volumul vocabularului, raportul dintre cuvântul, obiectul și acțiunea desemnată, nivelul posibilităților de a lectura diferite imagini prin enumerare, descriere, creativitatea în vorbire la acel moment.
Variabila independentă – este reprezentată de varietatea jocurilor didactice utilizate pentru dezvoltarea limbajului. S-au îmbinat toate formele de desfășurare a jocurilor: frontal, individual și pe grupe.
Variabila dependentă – înregistrează evoluția copiilor în urma folosirii jocurilor didactice pe parcursul desfășurării cercetării.
Se va stabili un program de lucru bazat pe integrarea jocului didactic în cadrul activităților de educare a limbajului în vederea dezvoltării, fixării și nuanțării vocabularului preșcolarilor din grupa experimentală.
Exemple de jocuri care se pot folosi în cadrul activității de cercetare:
,, Trenul și vântul” , ,,Cocosul și gâsca” , ,,Șarpele și albinuța” , ,,Spune cum face?” , ,,Unde s-a oprit roata?” , ,,Cu ce ne jucăm?” , ,,Ne jucăm cu baloane colorate” , ,,Când facem așa?” , ,,Cine a primit mingea?” , ,,Spune ce fac?” , ,,Ghicește cum este?” , ,,Focul și vântul”.
Ca material didactic voi folosi ilustrații, jetoane, jucării, siluete, planșe, calculator, flanelograf, flipchart, măști,etc.
Pentru a forma la copii deprinderi de exprimare orală corectă , voi alege cele mai potrivite metode și mijloace, voi activiza copiii în procesul cunoașterii, voi cultiva dialogul viu: educatoare-copil, copil-educatoare, copil-copil, căutând să cunosc individualitatea fiecăruia. Dorind să asigur o particularitate activă, creativă a copiilor în activitate, să le captez și să le mențin interesul, voi utilize procedee prin care să fie solicitați emoțional. În cadrul jocurilor didactice voi căuta să asigur prezentarea sarcinii într-o formă cât mai atractivă, saturată de elemente de joc, pentru a facilita rezolvarea optimă a acesteia, pentru a stimula vorbirea copiilor, trezind la aceștia dorința de a-și comunica gândurile și impresiile, de a se juca.
III.2.2. METODE DE COLECTARE A DATELOR
Metoda chestionarului
A fost folosită în momentul inițierii cercetării și a fost aplicată părinților preșcolarilor vizând următoarele aspecte :
* Implicarea părinților în jocurile copiilor;
* Cum procedează pentru dezvoltarea limbajului;
* Preocuparea părinților în dezvoltarea limbajului copilului;
* Interesul acordat dialogului părinte-copil.
Chestionarul, cuprinzând întrebari închise (cu trei posibilități) dar lăsând libertatea altor opinii pentru fiecare întrebare, a fost distribuit părinților celor 20 de preșcolari, identificarea prin semnătură fiind facultativă.
Astfel, am făcut următoarele constatări de care am ținut cont ulterior: pe toți părinții îi preocupă limbajul copilului dar numai 80% din părinți se joacă cu copilul frecvent, 10% dintre părinți se joacă foarte puțin, mai mult supraveghindu-i iar alți 10% dintre părinți nu se implică în nici un fel în jocurile copiilor. Pentru îmbogățirea vocabularului, cei mai mulți (80%) îi lasă pe copii să sesizeze cuvintele noi și să ceară explicații, unii ( 10%) le explică cuvinte cu ajutorul dicționarului iar alții (2%) nu au răspuns. Interesul acordat dialogului părinte-copil este însă ridicat. Astfel, 90% dintre părinți sunt foarte interesați de discuțiile cu copiii lor iar ceilalți 10%, consideră că aceste dialoguri sunt nesemnificative (și pe fondul lipsei de timp). O parte relativ mare, (60%) solicită copiii să povestescă din activitatea lor de la grădiniță. Toți însă, consideră că educatoarele sunt cele care trebuie să se preocupe de dezvoltarea limbajului și doar 25% consideră că și familia trebuie să se implice în această activitate.
III.2.3. EXPERIMENTUL PEDAGOGIC
Ca metodă de investigație științifică, experimentul pedagogic l-am utilizat în vederea depistării nivelului și particularităților preșcolarilor din grupa de lucru. Din această perspectivă, intervenția stimulativă pe care am organizat-o la nivelul grupei și-a fixat ca obiectiv principal , depistarea nivelului de dezvoltare a limbajului.
Pentru realizarea optimă a tuturor dezideratelor subliniate, am ținut seama de particularitățile de vârstă și individuale precum și de unele dificultăți întâmpinate de anumiți copii, organizând în etapa inițială a experimentului câteva activități. În finalul activităților organizate au fost testați toți copiii din grupă, tocmai pentru a surprinde nivelul general al dezvoltării limbajului precum și anumite particularități ale creativității specifice vârstei preșcolare.
Observația
Este o metodă de sine stătătoare dar poate fi și un element constitutiv al altor metode și este indispensabilă oricărui demers întreprins pentru a descifra dominantele personalității. Se poate vorbi despre o observație spontană, atunci când educatoarea urmărește mai mult sau mai puțin intenționat manifestările copiilor concomitent cu activitatea instructivă, observația sistematică presupunând însă urmărirea și consemnarea fidelă, metodică și intenționată a diferitelor manifestări de comportament individual sau colectiv așa cum se prezintă ele în mediul lor natural de manifestare.
Observația copiilor în timpul activităților, în activitățile alese, afară, la joacă sau în mediul familial mi-au adus informații prețioase despre personalitatea lor în formare, despre nivelul cunoașterii, despre aptitudini, temperament, motivație, trăsături de caracter, afectivitate, voință, creativitate ș.a. Rezultatele au fost consemnate fără a le trezi curiozitatea.
Am organizat și desfășurat activități de asemenea manieră încât acestea să-mi furnizeze o serie de date despre comportamentul copiilor, modul lor de a gândi și de a rezolva unele situații, modul de relaționare cu mine, cu ceilalți colegi și nu în ultimul rând date despre modul lor de a învăța și de a participa la activități.
Am întocmit și folosit o fișă de observație, drept instrument de evaluare. Au fost consemnate evenimentele cele mai importante ale comportamentului copiilor. Analizând consemnările din tabel, reiese faptul că jocul didactic este o activitate desfășurată cu toți copiii.
Analiza produselor activității. Portofoliul preșcolarilor.
Acesta cuprinde toate lucrările realizate de aceștia în clasă, sub îndrumarea educatoarei. Lucrările sunt efectuate individual și pe grupe și sunt păstrate în mapa personală pentru a putea fi studiate de către părinți și văzute de oricine vizitează grădinița. Este esențial ca portofoliile copiilor să aibă în vedere ambele dimensiuni ale produselor activității acestora adică, atât procesul de elaborare a produsului cât și produsul final. Analiza activității și a produselor obținute de preșcolari, mi- a permis constatarea nivelul normal de activitate sau priceperile și deprinderile și competențele formate dar mi- a permis și identificarea unor caracteristici specifice fiecărui preșcolar în parte. Preșcolarul își proiectează fără rezervă, în toate activitățile pe care le desfășoară și în produsele acestor activități, bogăția de gânduri, trăiri, înclinații, capacități, atitudini dar și nevoi, frustrări, tensiuni sau conflicte. Portofoliile copiilor sunt așezate la vedere și sunt semnate, la grupa mică aceasta însemnând personalizate, fiecare copil având un semn distinctiv: un fluture, o ciupercuță , etc.
Pentru a stabili nivelul dezvoltării copiilor (normală, superioară sau deficitară) în funcție de raporturile dintre vârsta cronologică și cea psihologică a limbajului, am aplicat ca instrument de lucru ,,Testul de stabilire a vârstei psihologice a limbajului “ (adaptare după Alice Descoeudres) .
Test de stabilire a vârstei psihologice a limbajului.
Subproba nr. 1:
Stabilirea asemănărilor (deosebirilor) dintre diferite obiecte sau imagini ale unor obiecte.
Material:
1. Desenul unei case mari și al unei case mici;
2. O minge tare și o minge moale;
3. Desenul unui pom înalt și al unui pom scund;
4. Imaginea unui copil trist și a unuia fericit.
Desfășurare:
Pe flanelograf se vor pune pe rând imaginile. Pentru început se afișează imaginea cu o casă mare și se adresează întrebarea: ,,Cum este această casă?” la care copiii vor răspunde: ,,Această casă este mare”.
Se continuă astfel cu toate celelalte grupe de contrarii;
Se notează răspunsurile copilului;
Se calculează numărul de răspunsuri corecte.
Subproba nr. 2:
Completarea unor propoziții cu cuvinte potrivite.
Le voi spune fragmente din povești:
Scufița Roșie era (…………..). Capra avea (……………). Alba ca Zăpada era (………….).Ursul a fost păcălit de către (………….).
Desfășurare:
I se va spune copilului: „Îți voi spune o povestire, te rog să fii atent, când eu mă opresc și n-am să știu ce să spun, tu va trebui să spui ce trebuie completat.
Se va povesti rar și cu accentul necesar;
Se notează răspunsurile copilului;
Se calculează numărul de răspunsuri corecte.
Subproba nr. 3:
Memorare de cifre și reproducerea lor
Material: am folosit următoarele serii de cifre:
1) 2 – 4
2) 5 – 6 – 3
3) 4 – 7 – 3 – 2
Desfășurare:
Se spune copilului: „Fii atent! Îți voi spune niște cifre, iar tu le vei repeta imediat ce eu le-am spus”.
Se prezintă fiecare serie în ritm de comandă de gimnastică;
Se oprește proba la seria pe care copilul nu reușeste să o reproducă deși i s-a citit de trei ori.
Performanța subiectului este egală cu ultima serie realizată corect. Pentru prima serie primește coeficientul 2, pentru seria a II-a primește coeficientul 3 iar pentru seria a III-a primește coeficientul 4.
Subproba nr. 4:
Denumirea a 5 culori.
Material și desfășurare:
Se prezintă cartonașe cu următoarele culori:
1. Roșu;
2. Verde;
3. Maro;
4. Albastru;
5. Galben;
Se cere copilului să le denumească și să dea exemple de obiecte care au aceste culori și se notează de la 0 la 5, după numărul de răspunsuri corecte.
Subproba nr. 5:
Cunoașterea sensului unor verbe.
Desfășurare :
a) Se mimează următoarele acțiuni și se cere copilului să le denumească:
1. A tuși; 3. A plânge;
2. A cânta; 4. A arunca.
b) Se mimeaza urmatoarele 6 acțiuni, cerându-le copilului să le imite și să le denumească:
1. A dormi; 4. A desena;
2. A alerga; 5. A sări;
3. A mânca; 6. A conduce.
Se consemnează rezultatele care se notează de la 0 la 10 în funcție de numărul de răspunsuri corecte.
Prelucrare finală
Punctajul obținut la fiecare probă corespunde unei anumite vârste a limbajului (vezi tabelul ); se face media acestor vârste și se obține vârsta psihologică a limbajului copilului care poate corespunde sau nu vârstei cronologice.
Prin raportarea vârstei de dezvoltare a limbajului la vârsta cronologică se poate constata că:
Dacă vârsta psihologică a limbajului este egală cu vârsta cronologică (V.L..=V.C.) putem vorbi de o dezvoltare normală a copilului;
Dacă vârsta psihologică a limbajului este mai mare decât vârsta cronologică (V.L.>V.C.) putem vorbi de o dezvoltare superioară a copilului;
Dacă vârsta psihologică a limbajului este mai mică decât vârsta cronologică (V.L.>V.C.) putem vorbi de o dezvoltare deficitară a copilului.
TABEL NR. 1
Oservând rezultatele obținute și anume faptul că vârsta psihologică a limbajului este egală cu vârsta cronologică ( V.L.= V.C.), putem vorbi de o dezvoltare normală a copiilor din grupă.
III.2.3.1. ETAPA INIȚIALĂ
Etapa inițială este faza prealabilă intervenției factorului de progres . Am aplicat aceste testări care mi-au permis să cunosc nivelul grupei raportat la limbaj, adică gradul de corectitudine a pronunției sunetelor limbii române, volumul vocabularului, raportul dintre cuvântul, obiectul și acțiunea desemnată, nivelul posibilităților copiilor de a lectura diferite imagini prin enumerare, descriere, creativitate în vorbire la acel moment.
Testarea inițială
Pentru determinarea limbajului și comunicării copiilor cuprinși în studiu, am aplicat câte o probă corespunzătoare fiecăruia dintre obiectivele următoare:
– Dezvoltarea capacității de diferențiere perceptivă a cuvintelor ca unități lexicale;
– Verificarea volumului și gradului de înțelegere a noțiunilor.
Am aplicat următoarele probe:
Proba pentru determinarea limbajului;
Proba pentru determinarea volumului vocabularului;
Proba pentru verificarea exprimării corecte în propoziții.
Proba nr.1
Proba pentru determinarea limbajului.
De aici cu paragraph…….
Obiectiv: Verificarea capacității de a diferenția perceptiv – fonematic sunetele și grupurile de sunete separate și situate în poziții diferite în structura cuvântului.
Item 1: Pronunță corect și clar cuvinte conținând consoane (m, r, s, t, ț , z) și grupuri de consoane (în cuvintele : berbec, broască, cocoș, rață, veveriță);
Item 2: Alcătuiesc propoziții simple și dezvoltate cu cuvintele respective;
Item 3: Reproduc onomatopee specifice unor animale și recunosc elemente ale mediului de viață al acestora.
Descriptori de performanță :
Foarte bine: Pronunță corect cuvintele date -1 punct
Alcătuiește propoziții -2 puncte
Redă onomatopee -1 punct
Recunoaște mediul de viață al animalelor – 1 punct
TOTAL: 5 PUNCTE
Bine: Pronunță corect cuvintele date -1 punct
Alcătuiește propoziții -2 puncte
TOTAL: 3 PUNCTE
Suficient : Pronunță corect cuvintele date -1 punct
Recunoaște mediul de viață al animalelor – 1 punct
TOTAL : 2 PUNCTE
Insuficient: Redă onomatopee -1 punct
TOTAL : 1 PUNCT
Rezultatele probei nr.1 se regăsesc în tabelul de mai jos și sunt reprezentate grafic prin histogramă.
Analizând rezultatele obținute în urma aplicării primei probe , am constatat că 2% din efectivul de preșcolari au probleme de pronunție.
Proba nr. 2
Proba pentru determinarea volumului vocabularului cu:
Substantive comune
Obiective: – Verificarea vocabularului copiilor referitor la substantive comune;
– Verificarea deprinderilor dea se exprima corect în propoziții.
Item 1: Denumește fiecare imagine aflată pe flanelograf;
Item 2: Alcătuiește câte o propoziție cu fiecare imagine.
Adjective
Obiective:- Verificarea capacității de utilizare a adjectivelor ;
– Verificarea deprinderii de exprimare orală corectă în propoziții.
Material: Siluete din povești și emoticoane.
Item 1: Alege o siluetă și spune ce însușiri are aceasta;
Item 2: Găsește emoticonul potrivit siluetei alese.
Descriptori de performanță:
Foarte bine: Denumește imaginea afișată la flanelograf- 1 punct
Alcătuiește propoziții simple cu imaginea de pe flanelograf- 2 puncte
Alege și denumește o siluetă din poveste- 1 punct
Spune ce însușiri are silueta alegând emoticonul potrivit- 1 punct
TOTAL: 5 PUNCTE
Bine: Denumește imaginea afișată la flanelograf- 1 punct
Alcătuiește propoziții simple cu imaginea de pe flanelograf_-2 puncte
Spune ce însușiri are silueta alegând emoticonul potrivit- 1 punct
TOTAL: 4 PUNCTE
Suficient: Denumește imaginea afișată la flanelograf- 1 punct
Alcătuiește propoziții simple cu imaginea de pe flanelograf- 2 puncte
TOTAL: 3 PUNCTE
Insuficient: Denumește imaginea afișată la flanelograf- 1 punct
TOTAL:1 PUNCT
Rezultatele probei nr 2 se regăsesc în tabelul de mai jos și sunt reprezentate grafic prin histogramă.
Analizând rezultatele celei de-a doua probe, am observat că 80% dintre copii denumesc imaginile afișate, alcătuiesc propoziții simple cu cuvântul care denumește imaginea, atribuindu-i cel puțin o însușire și 20% dintre ei denumesc obiectele fără să spună cel puțin o însușire și alcătuiesc propoziții doar cu ajutorul educatoarei.
Proba nr. 3
Proba pentru verificarea exprimării corecte în propoziții.
Li se prezintă copiilor personaje din povești . Ei vor trebui să recunoască din ce poveste fac parte personajele și să redea un fragment din povestea respectivă, respectând succesiunea logică a ideilor fără să se abatăde la subiect.
Material: Fișe pe care sunt desenate personaje din poveștile: ,,Capra cu trei iezi” de Ion Creangă, ,,Scufița Roșie” de Frații Grimm, ,,Punguța cu doi bani” de Ion Creangă.
Aplicare: Se va cere copiilor să recunoască personajele, povestea din care fac parte și să povestească un fragment din povestea preferată.
,,Recunoaște personajul!”
Obiective : – Să recunoască personajul prezentat;
– Să denumească povestea din care face parte;
– Să – i găsească acestuia o însușire.
Item 1: Cine este personajul?
Item 2: Din ce poveste face parte?
Item 3: Spune cum este acest personaj .
Item 4: Povestește un fragment din povestea preferată.
Descriptori de performanță:
Foarte bine- Recunoaște personajul-1 punct
– Denumește povestea-1 punct
– Descrie personajul-1 punct
– Povestește un fragment din povestea preferată.-1 punct
TOTAL: 4 PUNCTE
Bine – Recunoaște personajul-1 punct
– Descrie personajul-1 punct
– Povestește un fragment din povestea preferată.-1 punct
TOTAL: 3 PUNCTE
Suficient – Recunoaște personajul-1 punct
– Denumește povestea-1 punct
TOTAL: 2 PUNCTE
Insuficient – Recunoaște cu ajutor unele personaje și povești din care fac parte.-1 punct
TOTAL:1 PUNCT
Rezultatele probei nr. 3 se regăsesc în tabelul de mai jos și sunt reprezentate grafic și prin histogramă.
În urma desfășurării acestei probe, am constatat că 70% din numărul de preșcolari recunosc cu greu personajul și povestea din care face parte și povestesc cu ajutor un fragment din povestea preferată.
Tabel sintetic cu rezutatele obținute de grupul experimental la evaluarea inițială:
REZULTATUL EVALUĂRII INIȚIALE
In urma aplicării evaluării inițiale, grupul experimental a obținut următoarele rezultate: 11calificative de Foarte Bine, 28 calificative de Bine , 20 calificative de Suficient și 1 calificativ de Insuficient.
În urma celor trei probe ale evaluării inițiale am ajuns la concluzia că 70% din numărul de preșcolari din grupa experimentală au demonstrat că nu sunt capabili să formuleze corect o propoziție și nu dețin un limbaj dezvoltat.
III.2.3.2. ETAPA FORMATIVĂ
Fiind o cercetare de tip experimental, experimentul reprezintă metoda fundamentală de investigație. În experiment sunt două tipuri de variabile:
Variabila independentă reprezentată de varietatea jocurilor didactice utilizate pentru dezvoltarea limbajului. S-au îmbinat cele trei forme de desfășurare a jocurilor: frontal, individual și pe grupe.
Variabila dependentă, este efectul înregistrat la modificările produse în urma aplicării jocului didactic în dezvoltarea limbajului la preșcolari.
Obiectivele propuse de Curriculum pentru învățământul preșcolar și care m-au ghidat în activitatea la grupă sunt următoarele:
Dezvoltarea capacității de exprimare orală, de înțelegere și utilizare corectă a semnificațiilor structurilor verbale orale;
Educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical, sintactic;
Dezvoltarea creativității și expresivității limbajului oral;
Dezvoltarea capacității de a înțelege și transmite intenții, gânduri, semnificații, mijlocite de limbajul scris.
La această vârstă, limbajul copiilor înregistrează modificări cantitative și calitative însemnate. Limbajul se perfecționează sub aspect fonetic, volumul de cunoștințe este relativ bogat, copiii folosesc în exprimarea orală forme corecte din punct de vedere gramatical, stăpânesc semnificația mai multor cuvinte, crește gradul de generalizare, copiii dispunând de unele posibilități pentru nuanțarea exprimării.
Pregătirea copilului din grădiniță necesită o muncă stăruitoare și permanent din partea educatoarelor pentru a-l învăța pe copil să vorbească corect. Cunoscând faptul că limbajul se dezvoltă în strânsă legătură cu gândirea, că preșcolarului îi este caracteristică gândirea orientată spre activitatea concretă, am folosit o serie de modalități prin care am stimulat comunicarea orală. Printre aceste modalități, jocul didactic a constituit o formă deosebit de valoroasă de modelare a viitoarei personalități, oferindu-mi posibilitatea de a cunoaște copilul, de a-l forma în direcția dorită de mine și totodată de a crea condiții optime de manifestare a copilului în mod spontan, sincer, ajutând la formarea, dezvoltarea și îmbogățirea limbajului lui.
Pornind de la aceste considerente și ghidându-mă după obiectivele din Curriculum și dorind verificarea ipotezei, am realizat o structurare a activităților de educare a limbajului prin proiectarea anuală. Chiar dacă pe parcurs mai intervenit schimbări, datorate abordării tematice, cu activități pe domenii experiențiale (integrate sau pe discipline), am urmărit atingerea obiectivelor și competențelor cerute de Curriculum, eliminând astfel repetările și suprapunerile.
Proiectare anuală a activităților de educare a limbajului:
În cele ce urmează, voi reda în tabelul următor exemple de jocuri didactice de educare a limbajului , propuse pentru grupa mică în ,,Orientări metodice privind aplicarea Programei instructive-educative în grădinița de copii”.
Ținând cont de particularitățile de vârstă și individuale ale grupei pe care o conduc,
am adaptat unele jocuri adăugând variante noi și am conceput jocuri care se pliază pe nevoile și caracteristicile acesteia. Astfel, cu grupul experimental am desfășurat următoarele jocuri didactice:
JOC DIDACTIC: ,,COCOȘUL ȘI GÂSCA”
Sarcina didactică: Distingerea sunetelor ce compun cuvintele și pronunțarea corectă a acestora, imitarea sunetelor emise, construirea unei propoziții simple care să se refere la acțiunea percepută.
Regulile jocului: Copiii vor imita sunetele emise de păsările care apar pe rând la teatrul de păpuși. Copilul numit enunță acțiunea și o execută împreună cu întreaga grupă.
Material didactic: Marionete (cocoș și gâscă), decor teatru de păpuși .
Material didactic varianta a II a : Măști de cocoș, gâscă, șarpe și albină.
Elemente de joc: Mânuirea marionetelor, imitarea unor onomatopee, utilizarea măștilor, aplauze.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului : Așezarea copiilor se poate face în semicerc sau ca la vizionările de spectacole pe 4-5 rânduri a câte 4-5 scaune, astfel încât toți să aibă scena în fața ochilor. Jocul se desfășoară prin prezentarea pe rând a celor două păsări în cadrul teatrului de păpuși. Educatoarea poate motiva cumva sosirea lor. Cu această ocazie se precizează și denumirea lor, mai ales pentru gâscă, pasăre mai puțin cunoscută de către copiii de 3 – 4 ani. După denumirea celor două păsări se pot face câteva exerciții de pronunțare corectă a sunetelor prevăzute c și g. Educatoarea prezintă modul de articulare: se va urmări ca limba să fie retrasă spre fundul cavității bucale. În cursul jocului vor fi executate cu cele două păsări diferite acțiuni menționate mai sus. Copilul solicitat va răspunde indicând ce face pasărea, după care întreaga grupă va imita mișcarea și va pronunța onomatopeea corespunzătoare.
Varianta a II a (creație proprie)
Fiecare copil va primi câte o mască: cocoș, gâscă și pentru că s-au jucat frumos li s-au alăturat șarpele și albinuța. Copiii au măștile așezate pe cap. Cel căruia educatoarea îi coboară masca pe față, spune ce este și cum face, imitând vietatea a cărei mască o poartă și apoi o imită cu toții. Jocul se termină când toți copiii au măștile pe față.
JOC DIDACTIC: ,,SPUNE CUM FACE”
Sarcina didactică: Distingerea sunetelor ce compun cuvintele și pronunțarea corectă a acestora, recunoașterea animalelor și reproducerea onomatopeelor corespunzătoare glasului acestora, formularea unor propoziții simple și dezvoltate.
Regulile jocului: La privirea jucăriei sau a imaginii, copilul imită glasul animalului respectiv iar ceilalți copii trebuie să-l recunoască și să-l denumească. La semnalul dat, toți copiii imită glasul animalului și execută mișcările corespunzătoare acestuia.
Material didactic: Animale-jucării sau imagini reprezentând câinele, pisica, oaia, calul, găina, cocoșul, rața, gâsca, vrabia, albina etc.
Material didactic varianta a III a : Ecusoane cu fluturi și buburuze , medalioane cu animale.
Elemente de joc: Mișcarea, surpriza, mânuirea materialelor, aplauze.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului : Materialul necesar jocului va fi acoperit sau introdus într-un săculeț (coșuleț) pentru a crea surpriza la prezentare și a da posibilitatea să se perceapă pe rând fiecare animal al cărui glas trebuie imitat. Copiii vor fi așezați pe scăunele în jurul mesei cu materialul de joc. În desfășurarea jocului, se va asigura o anumită succesiune în prezentarea imaginilor sau a jucăriilor, începând cu cele al căror glas este mai ușor de pronunțat (pisica) și terminând cu cele al căror glas (onomatopee) prezintă oarecare dificultate în reproducere. Se urmărește sistematic ca reproducerea să se facă la început în grup, apoi se va trece la pronunțarea în mod individual cu copiii care întâmpină dificultăți în pronunțarea unor sunete.
Varianta a II a
În complicarea jocului se modifică ordinea acțiunilor. Copiii ascultă onomatopeea (reprodusă de educatoare sau înregistrată), apoi aleg animalul al cărui glas l-au auzit și-l reproduc individual sau în colectiv, după cerință.
Varianta a III a (creație proprie)
Copiii vor fi împărțiți în două echipe: echipa fluturașilor și echipa buburuzelor, fiecare copil primind în piept un fluturaș, respectiv o buburuză. Pe rând, câte un copil din fiecare echipă imită câte un animal și un copil din echipa cealaltă trebuie să recunoască, să denumească și să imite animalul respectiv. Copilul care recunoaște, denumește și imită corect animalul, primește un medalion cu imaginea animalului respectiv, câștigătoare fiind echipa care a acumulat cele mai multe medalioane.
JOC DIDACTIC: ,,UNDE S-A OPRIT ROATA?”
Sarcina didactică: Diferențierea și enunțarea corectă a substantivelor la singular și la plural costituind corect propoziția.
Regulile jocului: Copiii trebuie să recunoască imaginea la care s-a oprit roata și să indice corect dacă este imaginea unui obiect sau a mai multor obiecte.
Material didactic : Un disc cu segmente pe care sunt desenate obiecte într-un grup sau într-un singur exemplar. Pe acest disc este fixat de un ax, un alt disc cu un segment lipsă. Prin învârtirea acestuia, se descoperă pe rând câte o singură imagine.
Material varianta a II a : Un cufăr mare și unul mic, săculeți cu jetoane , clopoțel.
Elemente de joc: Mișcarea, surpriza, clopoțel, aplauze.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului: Copiii vor fi așezați pe scăunele în semicerc. În timpul jocului se va acorda o deosebită atenție formulării corecte de către copii a propozițiilor: ,,Roata s-a oprit la……măr”. În funcție de nivelul de dezvoltare a grupei se poate cere copiilor să însoțească substantivele de adjectivul care arată culoarea obiectului din imagine, de exemplu: ,,Roata s-a oprit la creionul albastru”.
Varianta a II a (creație proprie)
Se prezintă copiilor sub formă de surpriză un cufăr mare și unul mic, în care vor sorta comorile. Pe cufărul mic se află o imagine cu un singur obiect iar pe cufărul mare, o imagine cu mai multe obiecte. Fiecare copil primește un săculeț cu câte un obiect sau un grup de obiecte de același fel. Pe rând, copilul solicitat, la auzul clopoțelului scoate din săculeț jetonul și îl așează după cerință: jetonul cu un obiect în cufărul mic și jetonul cu mai multe obiecte în cufărul mare.
Ex: ,,Eu am așezat în cufărul mic un colier”.
,,Eu am așezat în cufărul mare doi cercei”.
Toate răspunsurile corecte sunt aplaudate și recompensate.
JOC DIDACTIC: ,,ALEGE-ȚI FLOAREA!” (creație proprie)
Sarcina didactică: Recunoașterea și denumirea culorilor, formularea corectă a propoziției respectând acordul substantivului cu adjectivul.
Regulile jocului: Copiii care au pe mână ștampilă de culoarea florii educatoarei, ridică mâna și precizează culoarea florii alese. Copiii cu petale de culoarea indicată de versurile rostite de educatoare, merg la flanelograf și formează o floare.
Material didactic : Flori colorate, ștampile cu flori de diferite culori, petale de flori de diferite culori, flanelograf, patafix.
Elemente de joc: Ștampilarea, mișcarea, surpriza, aplauze.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului. Copiii vor fi așezați în semicerc. În prima parte a jocului se urmărește ridicarea corectă de către copii a mâinii cu ștampila de culoarea florii educatoarei. Copiii denumesc culoarea florii respective. Educatoarea zice: ,,Alege-ți floarea” iar copiii carea au ștampilă cu floare de aceeași culoare ridică mâna. La întrebarea educatoarei ,,Ce floare ați ales?” copiii răspund : ,,Am ales floarea….. (specifică culoarea). Se adresează și întrebări individuale: ,, Ce floare ai ales?” pentru utilizarea singularului.
Varianta a II a
Pe flanelograf sunt desenate flori de diferite culori iar copiii primesc petale de flori divers colorate. Educatoarea rostește versurile:
,,Hai copii veniți îndată
Să facem o floare minunată!” de culoare…..
Copiii care au petale de culoarea cerută de versurile recitate de educatoare, vin și le lipesc pe floarea de pe flanelograf de aceeași culoare și formulează propoziții care să cuprindă atât substantivul cât și adjectivul corespunzător. Se va insista asupra acordului dintre substantiv și adjectivul care-l însoțește: ,,Floare roșie” , ,,Petale galbene” .
Jocul se termină cand sunt complete toate florile, în aplauzele tuturor copiilor.
JOC DIDACTIC: ,,CÂND FACEM AȘA ?”
Sarcina didactică: Îmbogățirea vocabularului cu adverbe de timp (determinarea momentului din zi în care se efectuează o acțiune).
Regulile jocului: Copiii trebuie să recunoască acțiunea din imaginea la care s-a oprit acul cadranului și momentul în care aceasta se petrece . La întrebarea educatoarei, copilul indicat relatează cele observate iar ceilalți copii imită acțiunile caracteristice în succesiunea lor.
Material didactic: Un cadran din carton sau placaj (material plastic) – împărțit în două – una din părți fiind colorată deschis (eventual un soare deasupra acesteia) iar cealaltă parte fiind de culoare închisă. Pe fiecare parte se vor fixa câte trei-patru imagini reprezentând acțiuni efectuate de către copii: pentru dimineață: un copil se dă jos din pat; se spală la chiuvetă; servește micul dejun; pleacă spre grădiniță; se joacă etc. Pentru seară: copilul se dezbracă; copilul face duș; se urcă în pat; doarme. La mijlocul cadranului este un ac indicator ce poate fi îndreptat spre oricare din imagini.
Material didactic varianta a II a: Două căsuțe confecționate din carton, soare și lună de pluș.
Elemente de joc: mimarea acțiunilor, mișcarea, surpriza, aplauze.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului : Pentru a asigura reușita jocului, se va preciza în introducere semnificația cuvintelor utilizate mai frecvent – respectiv: dimineața și seara. La grupe avansate se pot folosi și alte adverbe de timp, de exemplu: la prânz. În desfășurarea jocului, prin mișcarea acului se vor alterna acțiunile de dimineață cu cele de seară.
Varianta a II a ( creație proprie)
Educatoarea prezintă copiilor sub formă de surpriză două căsuțe : ,,Căsuța Soarelui” și ,,Căsuța Lunii” . Una din ele are pe acoperiș un soare, cealaltă are o lună. Educatoarea mimează o acțiune și întreabă copiii : ,,Când facem așa?”. Copilul solicitat răspunde și în funcție de momentul când se desfășoară acțiunea respectivă, trece în căsuța cu soare sau în cea cu lună. Deoarece grupa permite, sarcina de a mima o acțiune este preluată de către copii. Jocul se încheie când toți copiii sunt împărțiți în cele două căsuțe: a Soarelui (dimineață) și a Lunii (seară).
JOC DIDACTIC: ,,CINE A OPRIT BAGHETA?” (creație proprie)
Sarcina didactică: Îmbogățirea vocabularului cu substantive proprii; memorarea numelor colegilor din grupă.
Regulile jocului: Educatoarea atinge pe rând copiii cu o baghetă. Copilul de lângă cel la care s-a oprit bagheta trebuie să rostească numele acestuia și apoi îl repetă cu toții.
Material didactic : Baghetă ,,fermecată” .
Elemente de joc: Versuri, magie, aplauze.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului : Educatoarea atinge pe rând copiii cu o baghetă ,,fermecată”, recitând versurile:
,,Am o baghetă fermecată.
Ea se va opri îndată.
Cine poate s-o oprească,
Un nume să rostească!” .
Educatoarea întreabă: ,,Cine a oprit bagheta?” Copilul de lângă cel la care s-a oprit bagheta, trebuie să-i rostească numele și apoi alcătuiește o propoziție.
Ex: ,,Andra a oprit bagheta” . Toți copiii repetă numele Andra și aplaudă.
Varianta a II a
Educatoarea rostește versurile : ,,Cine a-nvățat și știe,
Să ne facă o magie” .
Copilul denumit va spune: ,, Cristi, Cristi știe,
Să facă o magie” .
Toți copiii rostesc numele iar copilul ales ia bagheta ,,fermecată’’ și face o magie rostind cuvântul magic ,, abracadabra” .
În finalul jocului toți copiii interpretează cântecul ,,Abracadabra”.
JOC DIDACTIC: ,,SPUNE CE FACE”
Sarcina didactică: Îmbogățirea vocabularului cu verbe (indicarea acțiunii executate).
Regulile jocului: Copilul chemat de educatoare execută mișcarea indicată. La întrebarea „Spune ce face?” copilul atins pe umăr trebuie să exprime verbal acțiunea.
Material didactic: Creion, pensulă, măturică, prosop, pieptăn, perie, pahar, lingură, cuburi, păpușă, minge ș.a.
Material didactic varianta a II a: Jetoane ce arată diferite acțiuni, palete roșii, stimulente.
Elemente de joc : Mișcarea, vorbitul în șoaptă, aplauze.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului: Organizarea grupei de copii se face în semicerc pe scăunele. Ținând seama de cunoștințele copiilor intuirea se face integral, selectiv sau nu se face deloc. Pentru executarea acțiunilor necesare desfășurării poate fi invitat un copil mai mare (la început) sau se face apel la toți copiii din grupă. Acțiunea jocului cuprinde câteva momente pe care copiii la vor desprinde din desfășurare:
– Chemarea unui copil lângă educatoare;
– Indicarea unei acțiuni astfel încât să nu fie auzită de ceilalți copii;
– Alegerea de către copil a obiectului necesar acțiunii;
– Executarea acțiunii de către copil;
– Exprimarea în propoziții scurte a acțiunii percepute de către copilul atins pe umăr sau numit de educatoare.
Varianta a II a (creație proprie)
Copiii sunt așezați pe două rânduri, față în față. Copiii de pe un rând au în mână jetoane cu imagini exprimând diferite acțiuni ( copil care se spală, câine care aleargă etc) iar copiii de pe celălalt rând au palete roșii. La semnalul educatoarei, un copil arată celeilalte echipe jetonul și acel copil care știe ce acțiune reprezintă, ridică paleta și răspunde.
Răspunsurile sunt monitorizate câștigând echipa care dă cele mai multe răspunsuri corecte.
Echipa câștigătoare primește aplauze și stimulente.
JOC DIDACTIC : ,,OBLADI-OBLADA, OARE CUM ERA?” (creație proprie)
Sarcina didactică: Îmbogățirea vocabularului cu adverbe.
Regulile jocului: Copilul ales de Încurcărici recunoaște și denumește personajul și la întrebarea acestuia ,,Obladi-oblada oare cum era?” îl caracterizează ( bun, rău, harnic etc). Copilul care-și aude numele strigat la microfon învârte ,, cubul magic” care are aplicat pe fiecare latură câte un personaj din poveștile cunoscute, desprinde imaginea personajului și o lipește pe flipchart în funcție de comportamentul acestuia: personajele pozitive la emoticonul vesel și personajele negative la emoticonul trist. Fiecare răspuns corect este recompensat de Încurcărici.
Material didactic: ,,Tolba fermecată” , siluete personaje din povești, microfon, ,,cub magic”, flipchart , emoticoane vesele și triste.
Elemente de joc : Dramatizarea, mișcarea, versuri, cântece, aplauze.
Indicații pentru organizarea și desfășurarea jocului : Organizarea grupei de copii se realizează în semicerc pe scăunele. Materialul necesar jocului va fi adus de către un personaj din poveste, Încurcărici, (un copil costumat). Acesta are în tolba fermecată mulți prieteni de-ai lui pe care i-a cam încurcat și are nevoie de ajutorul copiilor. Copilul solicitat recunoaște, denumește personajul și-l caracterizează pe scurt.
Varianta a II a
Încurcărici rostogolește cubul magic recitând versurile:
,,Cubul magic se rotește
Și la …… se oprește”.
Copilul care își aude numele la microfon, recunoaște și denumește personajul, spune din ce poveste face parte și caracterizându-l îl așează pe flipchart în dreptul emoticonului aferent.
Organizând jocuri didactice cu copiii am verificat gradul în care aceștia și-au însușit unitatea de conținut predată, modul cum au înțeles cuvintele și expresiile noi, modul cum le folosesc în vorbire, gradul de înțelegere a unor noțiuni etc. Cu acei copii din eșantionul experimental care nu au realizat sarcinile itemilor din cadrul evaluării inițiale am organizat activități compensatorii pentru fixarea și consolidarea cunoștințelor predate.
Prin jocurile didactice desfășurate pe parcursul cercetării am urmărit precizarea sensului cuvintelor, îmbogățirea și nuanțarea vocabularului preșcolarilor. Sarcina esențială pe care mi-am propus s-o realizez a fost aceea de a da copiilor posibilitatea înțelegerii cuvântului, de a merge de la cuvânt la idee.
Pornind de la definiția cuvântului: asocierea unuia sau mai multor sensuri cu un complex înveliș sonor, susceptibil de o întrebuințare gramaticală în procesul comunicării, le-am făcut cunoscut copiilor faptul că un cuvânt poate avea un singur sens (înțeles) sau mai multe sensuri, deci i-am familiarizat pe copii prin intermediul jocurilor didactice cu principalele categorii semantice accesibile lor. Fără introducerea în vocabularul copiilor a noțiunilor de polisemie, omonimie, antonimie, sinonimie, aceștia au avut posibilitatea prin intermediul jocului, să cunoască semnificația fiecărei categorii, ilustrând-o în permanență cu exemple.
Odată cu învățarea, am oferit copiilor posibilitatea să creeze prin intermediul jocului didactic, climatul de lucru caracterizându-se printr-o atmosferă permisivă, relaxată, neautoritară, în care copiii să-și poată manifesta curiozitatea, spontaneitatea, inițiativa, să-și educe sensibilitatea la ideile și sentimentele celorlalți.
Desfășurând jocuri didactice destinate formării și exersării unei pronunții corecte, am urmărit ca toți copiii grupei experimentale să pronunțe corect sunetele limbii române și am încercat să-i familiarizez cu aspectul fonetic al limbii care se referă la pronunțarea, discriminarea și recunoașterea sunetelor.
În astfel de jocuri didactice am urmărit antrenarea creativă a copilului, motivată de plăcerea acestuia de a vorbi despre obiecte și situații familiar lui: jucării, prieteni, aspecte din natura înconjurătoare, familie, personaje îndrăgite din povești, jocuri cu teme, precum: ,, Cocoșul și gâsca” , ,,Spune cum face “. Aceste jocuri didactice au solicitat copiilor o memorie reproductivă dar și un vocabular bogat. Totodată au permis folosirea unor cuvinte și expresii din povești dar și dezvoltarea creativității în relatarea unor întâmplări, secvențe din povești dar și în caracterizarea unor personaje, în efectuarea unor operații de analiză și comparație. În ce privește îmbogățirea vocabularului cu substantive comune, proprii, adjective și adverbe, pronume personale, numerale, verbe și adverbe, rezultate deosebite a avut desfășurarea unor jocuri didactice ca: ,,Alege-ți floarea” , ,,Cand facem așa?” , ,,Spune ce face” , ,,Cine a oprit bagheta?”, ,,Obladi-oblada, oare cum era?”.
Pana aici
III.2.3.3.ETAPA FINALĂ
Atât în etapa inițială cât și în etapa finală am administrat probe pentru a identifica nivelul raportat la limbajul copiilor implicați în cercetare.
Testarea finală
La sfârșitul experimentului, după ce copiii din grupa experimentală au fost supuși unui program de lucru în care am integrat corespunzător jocurile didactice prezentate anterior, am aplicat o serie de testări sumative pentru verificarea vocabularului.
Proba nr. 1. Proba pentru verificarea limbajului.
Obiective:
– Verificarea deprinderilor de exprimare corectă din punct de vedere gramatical;
– Verificarea deprinderii de a acorda adjectivele cu substantivele determinate.
Descriptori de performanță:
Foarte bine:
– Recunoaște personaje din poveștile cunoscute – 1punct
– Precizează trăsături (însușiri) ale acestor personaje pe baza cunoștințelor acumulate anterior – 1 punct
– Formulează răspunsuri sub formă de propoziții dezvoltate și corecte din punct de vedere fonetic, lexical și gramatical – 2 puncte
TOTAL: 4 puncte
Bine:
– Recunoaște personaje din povești cunoscute -1punct
– Precizează însușiri (trăsături) ale acestor personaje pe baza cunoștințelor acumulate anterior – 1 punct
– Formulează cu puțin ajutor răspunsuri sub formă de propoziții dezvoltate corecte din punct de vedere fonetic, lexical și gramatical – 1punct
TOTAL: 3 PUNCTE
Suficient:
– Recunoaște personaje din povești cunoscute -1punct
-Precizează cu ajutor însușiri (trăsături) ale acestor personaje pe baza cunoștințelor acumulate anterior – 0.50 puncte
– Formulează cu puțin ajutor răspunsuri sub formă de propoziții dezvoltate corecte din punct de vedere fonetic, lexical și gramatical – 0.50 puncte
TOTAL: 2 PUNCTE
Insuficient:
– Recunoaște personaje din povești cunoscute – 0.50 puncte
– Precizează cu greutate însușiri (trăsături) ale acestor personaje pe baza cunoștințelor acumulate anterior – 0.50 puncte
– Formulează cu greutate răspunsuri sub formă de propoziții dezvoltate corecte din punct de vedere fonetic, lexical și gramatical – 0 puncte
TOTAL:1 PUNCT
Tabel sintetic cu rezultatele obținute la evaluarea finală, Proba nr.1:
Interpretând rezultatele din tabelul sintetic și analizând histograma deduce că 90% din numărul de preșcolari au deprinderi de exprimare corectă din punct de vedere gramatical.
Proba nr.2. Proba pentru verificarea volumului vocabularului cu:
Substantive comune
Obiective:
– Verificarea vocabularului copiilor referitor la substantive comune (cunoașterea cuvintelor care denumesc acțiuni profesionale-meserii);
– Verificarea deprinderilor de exprimare corectă în propoziții simple și dezvoltate (acțiuni specifice unor meserii).
Item 1: Denumește numele meseriilor ilustrate în imagini.
Item 2 : Alcătuiește propoziții cu numele meseriilor denumite.
Material didactic: Imagini cu persoane care practică anumite meserii (doctor, polițist, bucătar, pompier, croitor, șofer etc).
Adjective
Obiective:
– Verificarea capacității de a utiliza adjective;
– Verificarea deprinderii de exprimare orală corectă în propoziții.
Item 1: Denumește imaginile și/sau obiectele prezentate și spune cum sunt acestea.
Item 2 : Găsește cuvintele care descriu obiectele și/sau imaginile denumite și alcătuiește cu ele propoziții.
Material didactic:
– Desenul unui fluture mare și al unuia mic;
– O bucată de lemn și o bucată de burete;
– Desenul unui creion scurt și al unuia lung;
– Desenul unui copil și al unui bătrân;
– Un caiet gros și unul subțire;
– O bentiță subțire și una groasă.
Descriptori de performanță:
Foarte bine:
– Denumește toate cele șase meserii din imaginile expuse – 2 puncte
– Alcătuiește propoziții cu numele meseriilor denumite – 3 puncte
– Denumește obiectele și imaginile prezentate – 2 puncte
– Găsește cuvinte care descriu imaginile și obiectele alcătuind cu acestea propoziții – 3 puncte
TOTAL: 10 puncte
Bine:
– Denumește 4 meserii din imaginile expuse – 1 punct
– Alcătuiește propoziții cu numele meseriilor denumite – 2 puncte
– Denumește 4 dintre obiectele și imaginile prezentate – 1 punct
– Găsește cuvinte care descriu imaginile și obiectele alcătuind cu acestea propoziții – 3 puncte
TOTAL : 7 puncte
Suficient:
– Denumește 4 meserii din imaginile expuse – 1 punct
– Alcătuiește propoziții cu numele meseriilor denumite – 1.5 puncte
– Denumește 4 dintre obiectele și imaginile prezentate – 1 punct
– Găsește cuvinte care descriu imaginile și obiectele alcătuind cu acestea propoziții – 1.5 puncte.
TOTAL: 5 puncte
Insuficient:
– Denumește 2-3 meserii din imaginile expuse – 0.5 puncte
– Alcătuiește propoziții cu numele meseriilor denumite – 0.5 puncte
– Denumește 2-3 dintre obiectele și imaginile prezentate – 0.5 puncte
– Găsește cu ajutor cuvinte care descriu imaginile și obiectele alcătuind cu acestea propoziții – 0.5 puncte.
TOTAL: 2 puncte
Table sintetic cu rezultatele obținute de grupa experimentală în cadrul evaluarii finale, Proba nr. 2:
histograma
După cum se poate observa din interpretarea tebelului sintetic și analizarea histogramei, 90% din numărul de preșcolari denumesc numele meseriilor ilustrate în imagini, alcătuiesc propoziții cu numele meseriilor date, găsesc cuvintele care exprimă însușiri ale persoanelor care le practică și alcătuiesc cu ele propoziții.
Proba nr.3 .Proba pentru verificarea exprimării corecte în propoziții.
Obiective:
– Utilizarea în propoziții simple și dezvoltate a verbelor exprimând acțiuni;
– Caracterizarea personajelor și descrirea acțiunilor efectuate de acestea.
Item 1 : Denumește personajele întâlnite în basme .
Item 2 : Numește basmul din care fac parte.
Item 3 : Descrie acțiunea efectuată de personajul indicat.
Descriptori de performanță:
Foarte bine:
– Denumește toate personajele (10 personaje) din basmele prezentate – 1 punct
– Numește toate basmele prezentate (8 basme) – 2 punct
– Descrie acțiunea efectuată de personaj și realizează acordul predicatului cu subiectul – 3 puncte
TOTAL : 6 puncte
Bine:
– Denumește 8 personaje din basmele prezentate – 1 punct
– Numește 6 din basmele prezentate – 1 punct
– Descrie acțiunea efectuată de personaj și realizează acordul subiectului cu predicatul- 2 puncte
TOTAL : 4 puncte
Suficient:
– Denumește 5 personaje din basmele prezentate – 0.5 puncte
– Numește 5 din basmele prezentate -0.5 puncte
– Descrie acțiunea efectuată de personaj și realizează acordul subiectului cu predicatul- 1 punct
TOTAL: 2 puncte
Insuficient:
-Denumește 2-3 personaje din 2-3 dintre basmele prezentate – 1 punct
TOTAL :1 punct
Table sintetic cu rezultatele obținute de grupa experimentală la evaluarea finală, Proba nr.3
Așa cum se poate vedea tabelul sintetic și interpretând histograma, în cadrul celei de-a treia probe, toți preșcolarii din grupa experimentală știu să formuleze propoziții simple și dezvoltate, știu să caracterizeze personajele și să le descrie acțiunile, realizând în exprimare acordul predicatului cu subiectul.
Tabel sintetic cu rezultatele obținute de grupul experimental la evaluarea finală.
III.3.ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR.
Histograma
În urma probelor de evaluare aplicate, am constatat că, procentul de realizare a fost de peste 90%, ceea ce înseamnă că majoritatea copiilor și-au însușit cunoștințele transmise.
Cei 20 de copii din grupul experimental care au participat la testare au realizat itemii probelor în procent de 90%, demonstrând că și-au îmbogățit și activizat vocabularul, acesta cuprinzând multe substantive comune și proprii, adjective, verbe și adverbe. Copiii folosesc corect formele de singular și plural, formulează propoziții simple și dezvoltate realizând corect acordul dintre subiect- atribut, predicat- complement.
Un procent de 15% dintre preșcolarii din grupul experimental, a întâmpinat dificultăți în găsirea adjectivelor. Majoritatea însă au dovedit rapiditate în gândire, viteză de reacție la răspuns, antrenând operațiile gândirii în rezolvarea probelor.
Un procent de 10% dintre ei se exprimă mai greu în propoziții, aceștia fiind mai emotivi dar prezentând și superficialitate în rezolvarea itemilor. În consecință, se impune o solicitare intensă a acestora în activități compensatorii, o antrenare a lor în muncă individuală fie în familie, fie la grădiniță.
La 75% dintre copii adaptarea la cerințele grupei următoare se va face cu ușurință, aceasta fiind facilitată de comunicarea verbală sub toate aspectele ei.
Carențele copiilor cu procentajele aferente, sunt redate în tabelul de mai jos:
În urma evaluării finale s-a observat o creștere a rezultatelor grupei experimentale la toți parametrii de evaluare, ceea ce scoate în evidență faptul că ceea ce mi-am propus s-a și realizat, adică ipoteza conform căreia dacă obiectivele dezvoltării limbajului și comunicării orale se realizază la un nivel optim și se intervine organizat prin variante de jocuri didactice adaptate sau chiar concepute, atunci se obțin rezultate favorabile privind dezvoltarea, fixarea și nuanțarea limbajului la preșcolari.
III.4. CONCLUZII. DIRECȚII DE VALORIFICARE A REZULTATELOR
Prin jocurile didactice folosite în perioada de cercetare, am reușit să conduc copiii din grupa experimentală spre realizarea obiectivelor propuse de curiculum precum și a obiectivelor cercetării de față și anume: activizarea și optimizarea achiziționării unui vocabular adecvat vârstei, particularităților și nevoilor individuale ale copiilor și determinarea gradului de influență a mediului educativ asupra dezvoltării, fixării și nuanțării vocabularului la copilul de vârstă preșcolară. Stimularea limbajului se realizază prin toate activitățile din grădiniță dar nu prin toate reușim să facem conexiuni interdisciplinare. În mod concret, în cadrul activităților de educare a limbajului prin metoda conexiunilor interdisciplinare în cadrul jocurilor didactice se aduce un aport esențial la precizarea, îmbogățirea și nuanțarea vocabularului copiilor printr-o serie de cuvinte și expresii noi.
Lucrarea de față cuprinde experiența subsemnatei fundamentată pe baze științifice, psihopedagogice, în vederea realizării acestui obiectiv fundamental al activității instructiv-educative. Un prim aspect care s-a desprins pe parcursul cercetării a fost existența unei triade indisolubile ce alcătuiește cunoașterea: a observa, a înțelege, a exprima.
Așadar, formarea unui vocabular bogat pentru a facilita exprimarea, constituie unul din aspectele triadei, adică acel moment al procesului cognitiv în care observațiile prelucrate în gândire capătă expresie inteligibilă în cuvânt. Spiritul de observație, gândirea, exprimarea, se formează și se dezvoltă în cadrul unui proces instructiv-educativ de lungă durată, din care fac parte implicit și activitățile privind îmbogățirea și activizarea vocabularului. Aceasta este motivația implicării dezvoltării vocabularului în practica însușirii tuturor disciplinelor prevăzute în planul de învățământ. Am reușit să-i deprind pe copii să observe, să gândească, să argumenteze și să se exprime corect, logic.
În realizarea acestei cercetări am procedat la aplicarea unui sistem coerent de măsuri:
Studiu aprofundat al programei și metodicilor din învățământul preșcolar.
Documentarea științifică cu privire la contribuția activităților din grădiniță, la îmbogățirea și activizarea limbajului preșcolarilor.
Receptarea creatoare a bibliografiei parcurse.
Motivarea problematicii lucrării.
Alegerea unui cumul de metode și procedee eficiente pentru verificarea ipotezei.
Consemnarea sistematică și obiectivă a observațiilor efectuate.
Abordarea unui stil permisiv, receptiv la dorințele și solicitările copiilor.
Găsirea unui plan optim de sistematizare și prezentare a observațiilor și constatărilor efectuate, conform metodologiei cercetării în educație și învățământ.
Abordarea creatoare a acestui sistem de măsuri s-a concretizat în lucrarea de față, problemele de principiu și soluțiile reprezentând poziția mea personală față de tema propusă. De menționat este faptul că la reușita activităților ce vizează îmbogățirea și activizarea limbajului concură următorii factori:
– Nivelul dezvoltării fizice;
– Nivelul dezvoltării intelectuale;
– Dezvoltarea socio-afectivă;
– Nivelul dezvoltării psihologice;
– Nivelul dezvoltării limbajului;
– Disponibilitatea ludică.
Așadar, am ajuns la următoarele concluzii:
Utilizarea unei game variate de jocuri alese cu discernământ, în funcție de condițiile concrete ale fiecărei grupe de preșcolari, în funcție de scopul și sarcina didactică propusă, duce cu certitudine la formarea unor deprinderi trainice, proprii învățării și implicit la un progres evident al proceselor psihice, al nivelului intelectual al copiilor. Organizând jocuri și activități cât mai interesante, mereu noi, variate și situații a căror soluționare solicită o minte ageră, am încercat să trezesc și să mențin un climat care generează curiozitate, dragoste pentru investigație, favorizând totodată descătușarea forțelor intelectuale și a motivației intrinseci.
Prin joc se asigură premisele afectiv-motivaționale pentru suprimarea stărilor de încordare și neîncredere resimțite de unii copii față de cerința de a lucra independent și de a ,,crea”. Jocurile didactice desfășurate în perioada preșcolară constituie o excelentă școală a educației, a conduitei, a fanteziei și imaginației, a energiei, toate acestea datorându-se valorilor instructiv-educative, posibilității de a întredeschide prin intermediul lor, noi porți spre viitoarea treaptă.
Jocul didactic este este un mijloc de educare și instruire a copiilor, specific vârstei preșcolare, care contribuie din plin la îmbogățirea vocabularului sub aspectul achiziționării de noi cuvinte, al consolidării, fixării și nuanțării acestuia dar și la însușirea unei exprimări clare, corecte din punct de vedere gramatical, condiție a însușirii tuturor cunoștințelor care fac din individ un membru folositor societății, însușire a culturii generale.
În activitatea la grupă m-am ghidat după convingerea că numai un joc didactic bine pregătit poate avea o mare valoare educativă, încercând să asigur o concordanță între scopul jocului și materialul didactic folosit, fără a uita însă că ceea ce caracterizează în esență jocul didactic este faptul că îmbracă învățarea în haina ludicului și asigură un pronunțat caracter formativ.
Odată cu însușirea cuvintelor, copiii asimilează și sensul acestora. Pe măsură ce orizontul de cunoaștere al copilului se lărgește, se îmbogățește și vocabularul acestuia cu noi cuvinte necesare exprimării noilor cunoștințe, ajungând ca la sfârșitul perioadei preșcolare, copilul să stăpânească formele gramaticale de bază ale limbii și să le folosească corect în vorbirea sa. Este de datoria noastră, în calitate de educatori să corectăm cu calm dar sistematic ,,greșelile” săvârșite de copii pentru a se evita fixarea unei vorbiri incorecte, defectuoase.
Subliniind valoarea cognitivă a jocului didactic, Ioan Cerghit relevă că prin acesta, ….,,copilul imaginează, rejoacă o lume reală în scopul de a cunoaște mai bine, de a-și lărgi orizontul de cunoaștere, de a-și forma anumite deprinderi”.
Eficiența jocurilor didactice desfășurate în perioada de cercetare, a depins în mare măsură de de modul în care am reușit să le selecționez în raport cu particularitățile concrete ale grupei pe care o conduc. De mare ajutor mi-au fost informațiile pe care le-am aflat despre copii în perioada de culegere a datelor, în care am stabilit nivelul atins de dezvoltare a limbajului copiilor precum și anumite defecte de vorbire. În funcție de aceste realități am acționat în vederea prevenirii și corectării lor cu mai multă ușurință deoarece în cadrul jocului copiii se manifestă liberi, nestingheriți , fără rezervele determinate de intervenția directă a educatoarei. Am constatat că din și prin imitație, copiii își pot transmite unul altuia greșeli de vorbire. Contaminarea devine firește nocivă, ea influențând procesul de dezvoltare normală a vorbirii unui grup numeros de copii. Îndreptarea greșelilor copiilor nu s-a făcut în mod rigid ci prin includerea unor exerciții de corectare în cadrul unor jocuri antrenante .
Din gama variată de mijloace de realizare a activităților de educare a limbajului, jocurile didactice constituie una dintre cele mai plăcute forme de ,,muncă” cu preșcolarii, întrucât asigură totodată o participare activă, atractivă și deconectantă.
Asupra necesității și importanței jocului în viața copilului au stăruit toți marii pedagogi în frunte cu întemeietorul grădinițelor de copii – Fr. Froebel. ,,Să trăim pentru copiii noștri”, ne îndemna el în revista sa care poartă același titlu.
DIRECȚII DE VALORIFICARE
Pentru atingerea obiectivelor propuse într-o activitate în care predomină jocul didactic, am avut grijă să folosesc metode atât tradiționale cât și moderne. Ele mi-au permis să conturez bazele jocului didactic în dezvoltarea limbajului la copiii preșcolari.
În cadrul jocurilor desfășurate, copiii și-au exersat vorbirea, și-au însușit expresii literare, folosindu-le în dialogurile și replicile cerute. În joc aceștia s-au corectat uneori în ceea ce privește exprimarea, au creat îmbinări lexicale, și-au dezvoltat gândirea și și-au îmbogățit mijloacele de exprimare.
Jocul a stimulat imaginația și a contribuit la îmbogățirea cunoștințelor copiiilor. Urmărind cu atenție copilul în timpul jocului, am constatat unele lacune din experiența individuală și astfel am putut lua măsurile cele mai potrivite pentru a completa golurile semnalate.
Astfel , concluzionez că folosirea jocului didactic în procesul de învățare ne demonstrează că:
– Randamentul activității este mai mare, verificarea cunoștințelor făcându-se într-un mod mai plăcut, mai relaxant, mai atractiv;
– Gândirea copiilor este mereu solicitată și astfel în continuă formare;
– Independența, creativitatea se formează de timpuriu;
– Inițiativa copiilor crește, în joc devin mai curajoși, mai relaxați;
Ținând cont că vârsta preșcolarului este vârsta jocului, ar trebui ca în procesul instructiv-educativ să folosim cât mai multe jocuri, îmbogățindu-le permanent cu noi variante și noi mijloace de învățământ, adaptându-le nivelului și caracteristicilor grupei pe care o conducem, pentru un succes garantat.
BIBLIOGRAFIE
-Antonovici, Șt.; Nicu,G. (2003), Jocuri interdisciplinare, material auxiliar pentru educatoare, Aramis Print, București;
– Bîrsan, N. (1995), Jocuri didactice specifice dezvoltării limbajului și comunicării orale la preșcolarii mari, EDP, București;
– Bocoș, Mușata, Teoria și practica cercetării pedagogice, Casa Cărții de Știinta, Cluj-Napoca, 2003.
– Chateau, Jean. Copilul și jocul. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970
– Cojocaru Ioana , "Influențele jocului didactic în procesul instructiv – educativ " , 1994
– Cazacu, S., „Probleme ale dezvoltării limbii române ca limbă maternă în grădiniță și în primele clase elementare”, în vol., „Educația intelectuală a copilului preșcolar”, Editura Didactică și Pedagogică., București, 1987
– Drăgan, I., Nicola, I., Cercetarea psihopedagogică, Editura Tipomures, Târgu Mures, 1993.
– Dumitrana, Magdalena, „Educarea limbajului în învățământul preșcolar” Vol. I, Comunicarea orală, București, Editura Compania, 1999
– Neveanu, E., Metodologia cercetării experimentale. Curs introductiv, Universitatea din Bucuresti,1995
– Șchiopu U. „Psihologia copilului”, Editura Didactică și Pedagogică, București , 1965
– Curriculum pentru învățământul preșcolar București 2009
– Liliana Ezechil, Mihaela Păiși Lăzărescu – Laborator preșcolar –ghid metodologic- București 2009
– Florica Mitu , Ștefania Antonovici – Jocuri didactice integrate pentru învățământul preșcolar- Humanitas Educațional 2005
– Ștefania Antonovici – Educarea limbajului- extindere-Aramis 2005
– Gheorghe Tomșa – Psihopedagogie preșcolară și școlară- București 2005
– Orientări metodice privind aplicarea programei activităților instructive-educative în grădinița de copii- Editura Școala Gălățeană
PROIECT DIDACTIC
GRUPA: Mică
DOMENIUL – Limbă și comunicare
ACTIVITATE PE DOMENIU EXPERIENȚIAL: Educarea limbajului
TEMA: ,,Spune cum face?”
FORMA DE REALIZARE: Joc didactic
TIPUL DE ACTIVITATE: Consolidarea cunoștințelor
SCOPUL ACTIVITĂȚII: Consolidarea deprinderii de a pronunța corect sunetele în cuvinte și cuvintele în propoziții; dezvoltarea auzului fonematic și a capacității de analiza fonetică; dezvoltarea capacității de a cunoaște sunetul emis;
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
O1 – Să denumească jucăriile prezentate;
O2 – Să pronunțe corect sunetele (onomatopeele);
O3 – Să execute mișcările aferente;
O4 – Să recunoască onomatopeele diferitelor animale;
O5 – Să alcătuiască propoziții simple corecte;
O6 – Să mânuiască corect materialele puse la dispoziție;
O7 – Să respecte regulile jocului;
O8 – Să participe cu interes la activitate.
SARCINA DIDACTICĂ Distingerea sunetelor ce compun cuvintele și pronunțarea corectă a acestora, recunoașterea animalelor și reproducerea onomatopeelor corespunzătoare glasului acestora, formularea unor propoziții simple și dezvoltate.
ELEMENTE DE JOC: Surpriza, aplauzele, închiderea și deschiderea ochilor, mânuirea materialelor, întrecerea;
REGULILE JOCULUI: La privirea jucăriei sau a imaginii, copilul trebuie să imite glasul animalului respectiv, iar ceilalți copii trebuie să-l recunoască și să-l denumească. La semnalul dat, toți copiii imită glasul animalului și execută mișcări corespunzătoare acestuia.
METODE ȘI PROCEDEE: Conversația, explicația, exercițiul, descoperirea;
MIJLOACE DIDACTICE: Animale-jucării sau imagini reprezentând câinele, pisica, oaia, calul, găina, cocoșul, rața, gâsca, vrabia, albina , ecusoane, medalioane , etc.
LOC DE DESFĂȘURARE: Sala de grupă;
DURATA: 15-20 minute:
BIBLIOGRAFIE:
Programa activităților instructiv- educative în grădinița de copii, București, 2000 ;
Noul curriculum, București, 2008 ;
Jocuri didactice pentru educarea limbajului, Ed. Aramis, București
SCENARIU DIDACTIC
PROIECT DIDACTIC
GRUPA: Mică
DOMENIUL – Limbă și comunicare
ACTIVITATE PE DOMENIU EXPERIENȚIAL: Educarea limbajului
TEMA: ,,Unde s-a oprit roata?”
FORMA DE REALIZARE: Joc didactic
TIPUL DE ACTIVITATE: Consolidarea cunoștințelor
SCOPUL ACTIVITĂȚII: Consolidarea deprinderii de a enunța corect substantivele la singular și plural constituind corect propoziția.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
O1 – Să denumească materialele prezentate;
O2 – Să denumească corect imaginile;
O3 – Să folosească corect formele de singular și plural;
O4 – Să realizeze corect acordul substantiv – adjectiv;
O5 – Să alcătuiască propoziții corecte;
O6 – Să mânuiască corect materialele puse la dispoziție;
O7 – Să respecte regulile jocului;
SARCINA DIDACTICĂ : Diferențierea și enunțarea corectă a singularului și pluralului substantivelor.
ELEMENTE DE JOC: Surpriza, aplauzele, mânuirea materialelor, întrecerea;
REGULILE JOCULUI: Copiii trebuie să recunoască imaginea la care s-a oprit roata și să indice corect dacă este a unui obiect sau a mai multor obiecte.
METODE ȘI PROCEDEE: Conversația, explicația, exercițiul, demonstrația, problematizarea;
MIJLOACE DIDACTICE: Un disc cu segmente pe care sunt desenate obiecte într-un grup sau într-un singur exemplar, cutie mică și cutie mare, săculeți cu jetoane, etc.
LOC DE DESFĂȘURARE: Sala de grupă;
DURATA: 15-20 minute:
BIBLIOGRAFIE:
1.Jocuri didactice pentru educarea limbajului, Ed. Aramis, București,2005 ;
2. Mitu.,F., Antonovici,Șt., Metodica educării limbajului în învățămâtul preșcolar, Ed. Humanitas Educațional, 2005, ediție revizuită, București
SCENARIU DIDACTIC
PROIECT DE ACTIVITATE
Domeniul : Limbă și comunicare
Activitate pe domeniu experiențial: Educarea limbajului
Tema: „Obladi-oblada, oare cum era?”
Mijloc de realizare: Joc didactic
Scopul activității: Îmbogățirea vocabularului cu adverbe.
Obiective operaționale:
O1 – Să identifice personajele prezentate, specificând numele acestora.
O2 – Să identifice povestea din care fac parte;
O3 – Să caracterizeze pe scurt personajele utilizând corect adverbele;
O4 – Să clasifice pe baza comportamentului personajele din poveste;
O5 – Să respecte regulile jocului;
O6 – Să mânuiască corect materialele puse la dispoziție.
Strategii didactice:
a) Resurse procedurale: Expunerea, explicația, conversația, exercițiul, problematizarea, observația, mâna oarbă, aprecierea verbală.
Elemente de joc: Surpriza, mișcarea și mânuirea materialelor, aplauzele, transpunerea, formulă ritmată.
c) Resurse materiale: Tolba fermecată, siluete personaje din poveștile cunoscute, microfon, cub magic,flipchart, emoticoane vesele și triste.
Sarcina didactică:
Identificarea personajelor și a poveștilor prezentate;
Încadrarea personajului prezentat în povestea din care face parte;
Caracterizarea personajelor și categorisirea acestora în funcție de comportament.
Reguli de joc:
Copilul ales de Încurcărici recunoaște și denumește personajul și la întrebarea acestuia ,,Obladi-oblada oare cum era?” îl caracterizează ( bun, rău, harnic etc). Copilul care-și aude numele strigat la microfon învârte cubul magic(care are aplicat pe fiecare latură câte un personaj din poveștile cunoscute), desprinde imaginea personajului și o lipește pe flipchart în funcție de comportamentul acestuia: personajele pozitive la emoticonul vesel și personajele negative la emoticonul trist. Fiecare răspuns corect este recompensat de Încurcărici.
Forme de organizare: Frontal, individual.
Material bibliografic:
Dumitrana, Magdalena- „Educarea limbajului în învãțãmântul preșcolar”, Editura Compania, București, 1999
G. Berceanu, E. Ilie, C. Lazăr, L. Lazăr, C. Moț- ,,Ghid orientativ pentru aplicarea curriculumului în învățământul preșcolar, 3 – 6/7 ani, 2008;”
SCENARIU DIDACTIC
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Jocul Didactic (ID: 121927)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.