Jocul de Volei In Ciclul Gimnazial

Cuprins

INTRODUCERE…………………………………………………………………………4

CAPITOLUL 1 – IMPORTANȚA  ȘI  ACTUALITATEA TEMEI

1.1 Actualități și tendințe în jocul de volei modern…………………………………………6

1.2 Istoricul jocului de volei………………………………………………………………7

1.3 Motivarea alegerii temei……………………………………………………..………12

1.4 Ipoteza și scopul lucrării………………………………………………………………13

CAPITOLUL 2. FUNDAMENTAREA TEORETICO-METODICĂ A LUCRĂRII
2.1 Obiectivele educației fizice în clasele V-VIII…………………………………………14

2.2 Caracterizarea perioadei de vârstă 11-14 ani…………………………………………..14

2.3. Segmente corporale vizate de instruire în jocul de volei în ciclul gimnazial…………16

2.4 Implicațiile aptitudinilor psihomotrice în jocul de volei (calitățile motrice)………….17

2.5 Lecția de educație fizică cu sarcini din volei………………………….………………22

2.6 Acțiunea de joc………………………………………………………………………….23

2.7 Strategia de pregătire……………………………………………………………………24

2.8 Noțiuni din regulamentul jocului de volei……………………………………………..25

CAPITOLUL 3. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

3.1 Locul, subiecții și etapele cercetării…………………………………………………….51

3.2 Metode de cercetare utilizate în elaborarea lucrării………………….………………….51

3.3 Raționalizarea mijloacelor de pregătire………………………………………………..53

CAPITOLUL 4 – REZULTATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRETAREA LOR

CONCLUZII ȘI PROPUNERI……………………………………………………….…

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………

INTRODUCERE

Voleiul este un sport (al doilea în lume ca popularitate) în care două echipe, separate de un fileu înalt, trebuie să treacă mingea deasupra acestuia, folosind orice parte a corpului, cu scopul de a face ca mingea să atingă terenul advers.

Fiecărei echipe îi sunt permise doar trei loviri pentru a trimite mingea către terenul celeilalte echipe. Un punct se câștigă dacă mingea atinge terenul advers sau dacă nu respectă regula celor trei atingeri.

O echipa de volei este alcătuită din 6 jucători. Se joacă 3 seturi câștigătoare din 5, fiecare set a câte 25 de puncte; în caz de egalitate 24 – 24 se continuă setul până în momentul în care una din cele două echipe obține o diferență de 2 puncte (29 – 27, 31 – 29 etc.).

În cazul în care este nevoie de jucarea ultimului set pentru desemnarea câștigătorului, acesta se joacă până la 15 (sau până la o diferență de 2 puncte).

Competiția dezvoltă resursele latente, scoțând în evidență îndemânarea, spontaneitatea, creativitatea și estetica. Regulile sunt realizate pentru a permite demonstrarea acestor abilități.

Cu puține excepții, voleiul permite tuturor jucătorilor să acționeze atât la fileu (în atac), cât și în spatele terenului (în apărare sau la serviciu). Dacă ar mai trăi William Morgan, creatorul acestui joc, l-ar putea încă recunoaște, voleiul păstrând, de-a lungul timpului, anumite elemente caracteristice.

Câteva din acestea le împarte cu alte jocuri care au fileu, minge sau rachetă:

serviciu,

rotație (alternanța la serviciu),

atac,

apărare.

Voleiul este totuși unic printre jocurile la fileu prin faptul că se insistă ca mingea să fie păstrată cât mai mult timp în aer și prin faptul că oferă posibilitatea paselor între membrii aceleiași echipe înainte ca mingea să fie returnată adversarilor.

Introducerea unui jucător specializat în apărare, Libero-ul, a mărit lungimea fazelor de joc. Modificarea regulii la serviciu l-au transformat dintr-un simplu act de a pune mingea în joc, într-o armă ofensivă.

Conceptul rotației a fost dezvoltat pentru a permite fiecărui sportiv să participe la joc. Regula poziției jucătorilor permite echipelor flexibilitate și posibilitatea dezvoltării de tactici interesante, atât în favoarea echipei, cât și pentru entuziasmul spectatorilor. Astfel, imaginea voleiului devine din ce în ce mai bună. Cu cât jocul evoluează, fără îndoială că se va schimba, va deveni mai bun, mai puternic, mai rapid.

CAPITOLUL 1 – IMPORTANȚA  ȘI  ACTUALITATEA TEMEI

Actualități și tendințe în jocul de volei modern

Educația fizică și sportul școlar reprezintă activități de interes major, prin practicarea cărora se urmărește întărirea stării de sănătate, formarea și dezvoltarea unor trăsături pozitive de caracter.

Pentru realizarea acestor deziderate, factorii responsabili au asigurat un sistem complex de masuri care vizează perfecționarea conținutului lecțiilor și modernizarea predării educației fizice, astfel încât aceasta disciplină să contribuie în mai mare măsură la realizarea unui proces instructiv modem și complex, capabil să răspundă atribuțiilor ce revin învățământului în conformitate cu noile cerințe.

Modificările de regulament, foarte frecvente în ultimii ani, au condus la creșterea dinamicii și spectaculozității jocului de volei, o contribuție esențială în acest sens având-o președintele FIVB, domnul Ruben Acosta.

În contextul noilor prevederi ale regulamentului jocului de volei, fiecare acțiune de joc se finalizează prin câștigarea sau pierderea punctului, lucru care va duce la câștigarea sau pierderea seturilor și a meciului. Noile modificări survenite în regulamentul de joc prin care toate seturile se desfășoară în seturile feed-back și este eliminată faza de câștigare a serviciului determină schimbarea structurii jocului. Vechea structură presupunea acțiuni de joc pentru câștigarea punctelor și acțiuni de joc pentru câștigarea serviciului. În jocul actual reușita sau nereușita acțiunii de joc determină câștigarea sau pierderea punctului, ceea ce a determinat dispariția acțiunilor dominante pentru câștigarea serviciului.

În condițiile vechiului regulament ratarea acțiunii de serviciu sau a atacului era penalizată prin schimbarea serviciului, pe când în condițiile noilor reglementări orice ratare a unei acțiuni de joc se penalizează direct prin pierderea punctul , care este acumulat de echipa adversă.

Metodologia învățării – perfecționării și a desăvârșirii presupune ca în cadrul fiecărei acțiuni de joc antrenarea lovirii mingii specifică fiecărei acțiuni de joc să se realizeze simultan cu antrenarea tuturor componentelor acțiunii respective (tactică, psihică, mentală și fizică). Pregătirea (antrenarea) separată a componentelor tehnică, tactică, psihologică, mentală și fizică consideram că este o abordare total greșită, datorită faptului că toate aceste componente se întrepătrund, influențându-se și condiționându-se reciproc, manifestându-se în final ca o unitate facțională.

Voleiul românesc traversează ă perioadă de criză, îndeosebi cel masculin. Această realitate, care a început să se contureze acum aproape două decenii și care s-a accentuat în ultimii ani, a căpătat accente nedorite, chiar dramatice, reprezentarea intențională fiind palidă sau nesemnificativă. Această stare de lucru este consecința firească a scăderii interesului tinerei generații pentru sport în general și pentru volei în special. Voleiul a pierdut teren în școlile de toate gradele, iar baza de masă este inconsistentă. Chiar dacă în decursul anilor s-au întrezărit speranțe de redresare, rezultatele obținute la nivelul echipelor de club sau reprezentative au lăsat de dorit, excepția fericită a constituit-o naționala feminină de senioare clasată pe un onorabil loc 6 la penultima ediție a Campionatelor Europene.

Istoricul jocului de volei

William G. Morgan (1870-1942) a rămas în istorie ca inventator al jocului de volei, care la început a fost denumit „Mintonette”.

Tânărul Morgan și-a terminat studiile la Springfield College de la YMCA (Young Men’s Christian Association – Asociația Tinerilor Creștini), unde l-a întâlnit pe James Naismith, care în 1891 inventase jocul de baschet. După absolvire, Morgan și-a petrecut primul an la YMCA Auburn (Maine), iar apoi în timpul verii din 1895 s-a mutat la YMCA Holyoke (Massachusetts), unde a devenit Director de Educație Fizică.

Venirea sa ca director a fost primită cu entuziasm și clasele sale au crescut ca număr.

Și-a dat seama că avea nevoie să creeze un anumit număr de jocuri recreative, pentru a avea un program variat. Baschetul care începuse să se dezvolte se pare că prinsese la cei tineri, dar era necesar să realizeze o alternativă mai puțin violentă pentru membrii care nu mai erau foarte tineri și ceruseră acest lucru.

La acea dată, Morgan nu cunoștea un joc similar cu voleiul, din care să se inspire. Descriind primele sale experimente el spunea: „ În căutarea unui joc adecvat, m-am orientat la început spre tenis, dar pentru acesta era nevoie de rachete, mingii, fileu și alte echipamente, așa că a fost eliminat, dar ideea fileului mi s-a părut una bună“.

Astfel în 1985, el a ridicat fileul la o înălțime de 1,98 metri de la sol, chiar deasupra capului unui om de înălțime medie. Avea nevoie de o minge, și printre cele care au fost încercate a fost și una de baschet, dar aceasta era prea mare și prea grea.

În final Morgan a cerut firmei A.G. Spalding & Bros să facă o minge, care a fost realizată în fabrica de lângă Chicopee, din Massachusetts.

Rezultatul a fost chiar satisfăcător: mingea era acoperită cu piele, cu o cameră din cauciuc în interior; circumferința sa era între 63,5 și 68,6 cm și greutatea sa era între 252 și 336 grame.

Pentru comparație, regulamentar, în prezent înălțimea fileului este de 2,43 m pentru bărbați și 2,24 m pentru femei (înălțimea fileului diferă pentru veterani și pentru juniori), iar mingiile au circumferința de 65 – 67 cm și greutatea de 260 – 280 g.

Morgan a rugat pe doi dintre prietenii săi de la Holyoke, Dr. Frank Wood și John Lynch, să scrie (bazate pe sugestiile sale) conceptele de bază ale jocului și primele zece reguli.

La începutul anului 1896 a fost organizată o conferință la Colegiul YMCA în Springfield, la care au participat toți directorii de educație fizică. Dr. Luther Halsey Gulick, Director Executiv al Departamentului de Educație Fizică al Comitetului Internațional din cadrul YMCA, l-a invitat pe Morgan să facă o demonstrație a noului joc pe stadion.

Morgan a luat două echipe, fiecare alcătuite din câte cinci bărbați și câțiva fani loiali și demonstrația a fost făcută în fața delegaților, care participau la conferință. Morgan a explicat că noul joc a fost gândit pentru sală, dar se poate juca și în aer liber.

Poate să participe un număr nelimitat de jucători – obiectivul jocului fiind ținerea mingii în mișcare peste fileu, dintr-o parte în cealaltă a terenului.

După ce a văzut demonstrația și a ascultat explicațiile lui Morgan, Profesorul Alfred T. Halstead a fost atent la acțiune, la fazele jocului, la traiectoriile mingiei și a propus ca numele de „Mintonette” să fie înlocuit de “Volley Ball”. Acest nume a fost acceptat de Morgan și de întreaga conferință.

Morgan a explicat regulile și a dat o copie scrisă de mână conferinței ca un ghid pentru folosirea și dezvoltarea voleiului. Un comitet a fost desemnat pentru a studia regulile și pentru a propune sugestii pentru promovarea și învățarea noului joc.

Un scurt raport despre noul joc a fost publicat în ediția 1896 a “Physical Education”, iar regulile au fost incluse în ediția din 1897, care a constituit și primul manual oficial a North American YMCA Athletic League

Istoria pe scurt a jocului de volei

• 1895: William G. Morgan a creat, în SUA, jocul de volei denumit inițial „Mintonette”.
• 1896: Denumirea de „Mintonette” jocului a fost schimbată în „Volley Ball”.

• 1900: a fost realizată o minge special pentru volei.

• 1900: prima țară din afara SUA care a adoptat voleiul a fost Canada.

• 1908: voleiul ajunge în Japonia.

• 1912: numărul de jucători din fiecare echipă a fost stabilit la șase și s-a decis ca jucătorii să se rotească înaintea serviciului.

• 1914: secretarul YMCA War Office, George Fisher, a inclus voleiul în programele de reconfortare și educație ale Forțelor Armate Americane.

• 1915: numărul jucătorilor în teren redevine variabil putând fi de la doi la șase pentru fiecare echipă. În Europa voleiul ajunge adus de soldații americani care au luptat în primul Război Mondial. Popularitatea sa a crescut rapid, dar jocul a prins rădăcini în special în țările din Estul Europei unde climatul rece a făcut deosebit de atractive sporturile de sală. Începutul primului război mondial a introdus voleiul în Africa (Egipt).

• 1916: în Philippines, a fost introdus un stil ofensiv prin care se pasa mingea cu o traiectorie înaltă pentru a fi lovită de alt jucător.

• 1917: s-a trecut de la 21 la 15 puncte pentru câștigarea unui set.

• 1918: numărul Jucătorilor pe echipă a fost restabilit la șase.

• 1919: au fost introduși 16000 de jucători de volei în Forțele Expediționare Americane și în trupele aliate. Acest lucru a fost un stimul al dezvoltării voleiului în afara SUA.

• 1920: au fost instituite: regula celor trei lovituri pentru o echipă și atacul din linia a doua.

• 1923: o echipă trebuia să fie alcătuită din 6 jucători pe teren și 12 rezerve oficiale iar fiecare jucător trebuia să aibă un tricou numerotat diferit.

• 1924: crearea Federației de Volei în Cehoslovacia (prima în Europa).

• 1925: s-a stabilit să fie admise două time-outs-uri pe set pentru fiecare echipă.

• 1927: ia naștere Federația Japoneză de Volei și se organizează competiții cu echipe formate din 9 jucători, sistem adoptat și de China.

• 1930: s-a jucat pentru prima dată volei pe plajă cu doi jucători.

• 1933: primul campionat național de volei s-a ținut în URSS unde erau deja 400000 jucători.

• 1934: s-a creat o „Comisie Tehnică de Volei” în cadrul „Asociației Internaționale a Sporturilor cu Mingea Jucate cu Mâna”.

• 1935: atingerea fileului este considerată greșeală.

• 1938: Cehii au perfecționat blocajul care a fost oficial introdus în regulament sub denumirea de “o contra-acțiune la fileu de unul sau doi jucători alăturați”. Timp de aproximativ 20 ani blocajul fusese folosit în joc, dar nu era specificat în regulamente. Cehii, urmați la scurt timp de ruși, au fost primii care au atribuit o importanță decisivă noii metode care facilita sarcina ingrată de apărare în volei.

• 1940: William G. Morgan, creatorul jocului de volei a murit la vârsta de 68 de ani după ce a urmărit cu entuziasm evoluția jocului pe care la creat.

• 1942: mingea putea fi jucată cu orice parte a corpului de la genunchi în sus.

• 1945: primele mărci poștale cu subiect din volei au fost emise în România.

• 1947: s-au armonizat regulile de joc americane și europene. Terenul trebuia să măsoare 9×18 m, iar înălțimea fileului era 2,43 m pentru bărbați și 2,24 m pentru femei. În Asia regulile erau diferite: terenul măsura 21,35 x 10,67 m iar fileul era la 2,28 m pentru bărbați și 2,13 m pentru femei.

• 1947: s-a înființat oficial „Federația Internațională de Volley Ball” (FIVB), având ca prim președinte pe francezul Paul Libaud, la Congresul Constitutiv din 18 – 20 aprilie, în Franța la Paris, la care au participat 14 federații naționale.

• 1948: la Roma s-a ținut primul Campionat European de Volei câștigat de Cehoslovacia. După război regulile au fost rescrise și clarificate pentru a face interpretarea mai ușoară. În special s-a dat o mai bună definiție blocajului și serviciul a fost limitat la treimea din dreapta a liniei de fund a terenului.

• 1948: s-a ținut primul turneu de volei pe plajă cu doi jucători.

• 1949: primul Campionat Mondial de volei masculin s-a ținut la Praga în Cehoslovacia câștigat de URSS.

• 1951: voleiul era jucat de peste 50 milioane de oameni în peste 60 de țări.

• 1952: primul Campionat Mondial de volei feminin s-a ținut la Moscova în URSS și a fost câștigat de URSS.

• 1956: a fost publicat primul număr oficial al Buletinului FIVB. La Paris s-a ținut primul Campionat într-adevăr mondial la care au participat 24 echipe masculine din 4 continente. Cehoslovacia a câștigat la bărbați și URSS la femei.

• 1957: s-a luat în considerare introducerea celui de al doilea arbitru, durata time-outs-urilor a fost limitată la un minut și 30 secunde. În timpul celei de-a 53-a sesiuni a Comitetului Olimpic Internațional ținută la Sofia s-a jucat un turneu demonstrativ de volei și Comitetul Olimpic a stabilit ca jocul de volei să fie introdus ca Joc de Echipă Olimpic la Olimpiada a XVIII-a de la Tokyo din 1964.

• 1959: Federația Internațională de Sporturi Universitare a introdus primele Jocuri Universitare la Torino în Italia. Jocul de volei era una din cele opt competiții introduse.

• 1964: voleiul a fost introdus ca Joc de Echipă Olimpic la Olimpiada de la Tokyo.

• 1964: japonezii au folosit la Olimpiada de la Tokyo o minge care consta dintr-o carcasă din cauciuc pe care erau lipite bucăți de piele. O construcție similară a mingii de volei se utilizează și în prezent.

• 1968: Congresul din Mexic a recomandat introducerea antenelor pentru a facilita decizia arbitrilor asupra mingilor care au depășit liniile laterale.

• 1969: a luat ființă Comisia Antrenorilor.

• 1971: primele cursuri de antrenori ale FIVB au fost ținute în Japonia și Egipt. A luat ființă Comisia Medicală a FIVB.

• 1974: la Congresul FIVB din Mexico City s-a decis aplicarea după 1976 a două modificări: antenele laterale trebuiau mutate la limitele laterale ale terenului, iar după blocaj se admiteau trei atingeri ale mingiei. Campionatele Mondiale de Volei din Mexic au fost televizate și s-au putut vedea în direct în Japonia.

• 1980: Congresul al 17-lea al FIVB a adoptat regulile jocului în trei limbi: franceză, engleză și spaniolă.

• 1984: a fost ales ca președinte al FIVB mexicanul Rubén Acosta Hernandez, iar sediul FIVB s-a mutat de la Paris, Franța, la Lausanne, Elveția și a fost intensificată politica de promovare a voleiului în bazele sportive din toată lumea.

• 1988: FIVB a inaugurat noul sediu de la Lausanne.

• 1995: jocul de volei a împlinit 100 de ani. Evenimentul a fost comemorat în toată lumea prin ceremonii, turnee, emitere de timbre. FIVB a sărbătorit evenimentul organizând ciclul de evenimente “100 ani de volei în 100 de zile” constând dintr-o serie de manifestări și editarea unei magnifice cărți cu titlul “100 de ani de legătură globală”. A apărut site-ul ;

• 1996: voleiul pe plajă cu doi jucători a fost introdus ca Sport Olimpic.

• 2000: s-a trecut de la 15 la 25 puncte pentru câștigarea unui set. S-a acordat titlul de cel mai bun antrenor de volei al secolului XX lui Yasutaka Matsudaira din Japonia la volei masculin pentru perioada 1964 – 1974 și la volei feminin lui Eugenio George din Cuba pentru perioada 1990 – 2000.

• 2001: FIVB are afiliate 218 federații naționale.

1.3 Motivarea alegerii temei

Prin practica pe care am efectuat-o la sala de sport a Școlii gen. nr. 6 cu clase din ciclul gimnazial, clasele V-VII, pe parcursul anului școlar mi-am propus să experimentez și să demonstrez în ce măsură jocul de volei desfășurat în lecția de educație fizică contribuie la dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice îndemânarea (capacitatea coordinativă) și viteza, în vederea realizării optime a obiectivelor educației fizice din ciclul gimnazial.

Având în vedere rezultatele obținute de elevii acestui ciclu, am observat la probele de control scăderea nivelului acestor aptitudini, în consecință am încercat să lucrez după o concepție nouă folosind jocul de volei pentru dezvoltarea acestor calități psihomotrice.

Acțiunile de joc din volei se însușesc greu deoarece nu au la bază deprinderi motrice de bază, iar jucătorul trebuie să ia decizii rapide și să execute eficient, într-un timp foarte scurt, lovirea mingii. Instruirea analitică trebuie să lase loc instruirii globale care nu trebuie ruptă de noțiunea de întrecere prin care elevii sunt atrași de jocul de volei și deprinși de mici cu spiritul competiției. Astfel când mulți copii renunță, instruirea devine anevoioasă.

Capacitatea de concentrare a copiilor este redusă, fapt ce constituie un obstacol în învățarea și consolidarea acțiunilor de joc în volei, motiv pentru care am încercat să-mi aduc contribuția, într-o manieră originală, la consolidarea acțiunilor de joc, altfel decât am realizat-o eu la aceeași vârstă când am făcut primii pași în volei.

Ipoteza și scopul lucrării

Considerăm că prin practicarea jocului de volei începând din ciclul gimnazial calitățile motrice îndemânarea și viteza vor avea o creștere semnificativă.

Lucrarea își propune să evidențieze și să structureze un material metodic bazat pe activitatea desfășurată la clasa a VI-a pe perioada unui an școlar, 2011-2012. Pentru accesibilitate și eficiență am ales mijloace ce realizează, în același timp, atât scopul urmărit însușirea jocului de volei, cât și latura psihologică, stimulatoare, atât de necesară în aceasta fază de pregătire.

Exerciții1e și complexele folosite au un caracter tactic bine determinat pentru a putea fi asamblate în condiții corespunzătoare desfășurării jocului. Scopul în sine a fost ca pornind de la aceasta vârstă să realizam într-un timp scurt inițierea în tainele jocului de volei.

Am intenționat să verificăm dacă mijloacele selecționate și utilizate în instruirea elevilor conduc și determină învățarea și consolidarea acțiunilor de joc și legarea lor în succesiunea logică a desfășurării jocului.

CAPITOLUL 2 – FUNDAMENTAREA TEORETICO – METODICĂ A LUCĂRII

2.1. Obiectivele educației fizice în clasele V-VIII

În atenția Consiliului Național pentru întocmirea și elaborarea prospectelor școlare se numără și curriculum-ul școlar de educație pentru educație fizică în ciclul gimnazial, care urmărește realizarea finalităților prevăzute de Legea Învățământului.

Prin obiectivele specifice disciplinei de educație fizică sunt urmărite cu precădere următoarele: dezvoltarea fizică armonioasă a elevului, dezvoltarea capacității generale a elevilor necesare desfășurării activităților sportive, asimilarea procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice specifice practicării diferitelor sporturi de către elevi, în școală și în afara acesteia, favorizarea întreținerii și îmbunătățirii stării de sănătate conform particularităților de vârstă și de sex ale elevi lor, educarea unor trăsături pozitive de caracter, dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile integrării sociale.

Toate aceste obiective au fost exprimate avându-se în vedere experiența și tradiției educației fizice din țara noastră, cât și condițiile medii de dotare materială a școlilor generale.

2.2 Caracterizarea perioadei de vârstă 11-14 ani

Caracteristica principală a creșterii și dezvoltării organismului din această perioadă de vârstă constă în parcurgerea unor etape de mari modificări fiziologice morfologice și funcționale – care își lasă amprenta asupra întregii personalități viitoare a elevului.

Este perioada descoperirii de sine, a trezirii interesului pentru propria persoană și a grijii pentru ținută.

Din punct de vedere morfologic structura oaselor se apropie de cea a adultului. Una din caracteristici este creșterea în greutate, dar mai ales în lungime pe seama lungirii membrelor, în timp ce toracele și bazinul rămân în urmă.

De aici rezultă înfățișarea nearmonioasă a preadolescenți1or, mâini și picioare lungi, piept îngust.

Sistemul osos, deși tinde spre solidificare, mai prezintă perico1u1 deformării și în special a1 coloanei vertebrale, ca efect a1 unor poziții incorecte în bancă, la masă sau din cauza unui efort fizic unilateral.

Mușchii se dezvoltă mai ales prin alungirea fibrelor și nu în grosime, ca atare forța lor este mică.

Tonusul muscular scăzut predispune la deformări ale coloanei vertebrale, apariția sau accentuarea piciorului plat. Din punct de vedere funcțional, se constată că, deși masa și volumul inimii cresc, mușchiul cardiac nu se dezvoltă în același ritm.

Pe de altă parte creșterea vaselor sanguine este mai mică decât a inimii, crește astfel presiunea sanguină, inima trebuie să depună un efort mai mare, ceea ce duce la apariția unor fenomene de dereglare a activității inimii.

Tulburările de circulație se răsfrâng și asupra activității crierului deoarece nu este suficient irigat. Scade capacitatea de lucru apare oboseala timpurie, e1evu1 are amețeli dureri de cap.

Aceste caracteristici impun dozarea judicioasă a efortu1ui fizic și intelectual. Aparatul respirator face față eu greu nevoi1or organismu1ui, inclusiv și stemul nervos.

Astfel, echilibrul dintre excitație și inhibiție este dereglat,excitabilitatea 1a nive1ul scoarței este crescută, copiii devin susceptibili, uneori impulsivi, trec repede de la o stare la alta.

Acest proces este însoțit și de apariția caraetere1or secundare: schimbarea vocii, ,apariția pilozității pe față (băieți), dezvoltarea glande1or mamare (fete).

Odată eu aceasta începe să se manifeste și atracția specifică pentru sexul opus.

Diferențele dintre băieți și fete devin o problemă centrală începând aproximativ din clasa a VI-a.

Din punct de vedere psihic, dezvoltarea este subordonată creșterii impetuoase dezvoltării organismului.

Preadolescenții se caracterizează prin ceea ce îi diferențiază exterior de celelalte vârste.

Ea a fost numită "vârsta hainelor scurte" , "vârsta dizgrației", din cauza creșterii intense în înălțime, a membrelor, a nasului în raport eu fața.

Interesele elevului se diversifică, dorința de afirmare devine puternică, încrederea în forțele proprii depășind în multe cazuri posibilitățile reale.

Fetele sunt mai precoce și privesc de sus băieții, în timp ce aceștia se prefac ca nu le acordă atenție. Tot în aceasta perioadă, atât fetele cât și băieții au accese de obrăznicie și încăpățânare, ca reacție la opoziția adultului față de aspirațiile și tendințele lor.

Intelectual gândirea devine abstractă și foarte critică; memoria este acum logică și în general capacitatea de asimilare creste.

Spiritul de observație se dezvoltă și în legătură cu unele interese și manifestări ale curiozității(recunoașterea mărcilor de autoturisme, de exemplu).

Afectivitatea elevilor la această vârstă este marcată de erotizarea conduitei și atitudinii fața de sexul opus.

Emotivitatea preadolescentului se manifestă viu, în expresiile extraordinare ale mimicii și a pantomimei, prin treceri de la stări de excitație la închiderea în sine.

Prieteniile se 1eagă între parteneri de același sex, însă sentimentele de dragoste se îndreaptă spre persoana de sex opus și de regulă de vârstă mai mare.

Este perioada descoperirii de sine, a trezirii interesului pentru propria persoană și a grijii pentru ținută.

În raport cu aceste particularități morfo-funcționale și psihice a fiecărui copil cu care lucrăm, este singura cale care permite evitarea suprasolicitării organism prin eforturi exagerate sau excesul de prudență, copilul fiind solicitat 1a un nivel superior posibilităților.

În raport cu aceste particularități și în concordanță cu obiectivul general al educației fizice școlare, la clasele gimnaziale se urmărește realizarea următoarelor obiective, respectând folosirea mijloacelor și dozarea efortului, principiile didactice ale educației fizice și în special principiul tratării diferențelor individuale.

2.3. Segmente corporale vizate de instruire în jocul de volei în ciclul gimnazial

Având în vedere segmentele de primă importanță trebuie să precizăm că particularitatea de vârstă și conținutul real a1 jocului ne conduc la constatarea că fortificarea segmentelor de primă importanță devine o necesitate obiectivă.

Principalele segmente asupra cărora trebuie insistat cu precădere la această vârstă cu obligativitatea lucrării în considerare a caracteristicilor fetelor – considerăm că sunt:

Articulația gleznei: dată fiind acțiunea membrelor inferioare în jocul de volei, este unanim recunoscut rolul deosebit pe care îi are articulația gleznei. Ignorarea pregătirii acestei articulații poate constitui un factor limitativ al afirmării ulterioare a tânărului în scopul de performanță.

Articulația genunchiului: genunchiul, articulația de maximă im portanță în jocul de volei, este relativ frecvent supus accidentelor (menisc, ligamente colaterale). Solicitarea acestei articulații se produce odată cu creșterea complexității acțiunilor de joc (1ovitura de atac, blocaj) care fac obiectul instruirii ulterioare.

Coloana vertebrală: mobilitatea coloanei vertebrale – rolul coloanei vertebrale la volei este deosebit de important. Datorită specificului acțiunilor de joc exercițiile cu caracter compensatoriu trebuie să-și găsească loc în orice lecție de antrenament pentru a preveni apariția deficientelor fizice frecvent întâlnite la voleibaliști. Mobilitatea coloanei vertebrale și lucrul pentru dezvoltarea acesteia în general este benefic învățării și consolidării exercițiilor tehnice.

Articulația cotului și a umărului: pregătirea selectivă trebuie să vizeze și aceste articulații, întărindu-le în vederea prevenirii accidentelor (luxații, întinderi, ruperi), care apar mai ales la nivelul umărului și ligamentelor aferente acestuia. De aceea se impune o încălzire atentă tratată cu toată seriozitatea.

Articulația încheieturii mâinilor: la nivelul acestor segmente, o mare importanță trebuie acordată dezvoltării motricitatii analitice (factor constitutiv al îndemânării), ambidextriei și de asemenea vitezei de execuție. Se va pune accentul pe lucrul selectiv pentru viteză-forță 1a nivelul flexorilor palmari.

Pregătirea segmentelor importante necesită ă continuă exersare în fiecare lecție. Repetările se pot include în momentul de pregătire a organismului pentru efort și influențarea selectivă a aparatului locomotor.

2.4. Implicațiile aptitudinilor psiho-motrice în jocul de volei

Viteza

Majoritatea specialiștilor caracterizează viteza prin iuțeala (rapiditatea) cu care se efectuează acțiunile motrice în structurile și combinațiile cele mai diverse.

De regulă în cadrul fiecărei acțiuni motrice întâlnim viteza sub forma combinării principalelor sale forme de manifestare, una dintre acestea având în general ponderea cea mai mare în efectuarea acțiunii.

Este cunoscut faptul că viteza este o aptitudine psihosomatică mai mult înnăscută decât dobândită. Ea depinde de activitatea scoarței cerebrale, a calităților proceselor nervoase fundamentale ca: mobilitatea, forța, intensitatea, tenacitatea și concentrarea .

Din punct de vedere fiziologic, viteza depinde de labilitatea proceselor nervoase, adică de rapiditatea centrilor nervoși motori în starea de excitație din starea de inhibiție și invers. Ca factori fiziologici care condiționează viteza mișcării menționăm excitabilitatea căilor nervoase, senzitive și motorii.

Probleme controverse apar din punct de vedere al reactivității mușchiului. Ultimule cercetări demonstrează că musculatura este compusă din două, feluri de fibre diferite funcțional, fibre fizice rapide, cu un timp de contracție scurt,dar care obosesc repede și fibre tonice cu timp de contracție mai lung care obosesc mai greu.

Între cele două tipuri de fibre musculare există diferență în echipamentul enzimatic propriu. Deci mușchiul mai bogat în fibre fizice este mai rapid iar cel în1 fibre tonice este mai lent dar cu aptitudini pentru eforturi de rezistență. Structura privind cele două categorii de fibre este programată genetic.

Viteza proprie a mușchiului depinde și de calitatea motrică programată genetic, mușchiul fiind organul efector al actului motric.

Analizând problema vitezei din punct de vedere biochimic, remarcăm condiționarea valorii acesteia de conținutul de ATP și fosfocreatina a mușchilor, principalele surse energetice care susțin efortul de viteză. Cantitatea și mai ales viteza rezistenței ATP realizată exclusiv în contul mecanismelor ambele sunt hotărâtoare pentru eforturile de viteză. Evident acești factori sunt perfectibili în procesul de antrenament orientat pentru perfecționarea vitezei.

Valoarea vitezei este condiționată și de nivelul de dezvoltare al celorlalte aptitudini psihosomatice.

Condiționarea vitezei de către forță. Între viteza mișcării și mărimea încărcăturii există o relație invers proporțională, viteza crescând odată cu învingerea rezistenței extreme. Crescând forța se învinge mai ușor aceasta

Condiționarea vitezei de către elasticitate. O buna elasticitate musculară reduce frânarea mișcării de către mușchii antagoniști, iar în cazul vitezei de alergare asigură câștigarea terenului în contul fuleului.

Condiționarea vitezei de către rezistență. Pentru a menține tempoul rapid. la nivel maxim de manifestare a capacității de viteză, pe o durată mai lungă este necesar o anumită rezistență specifică. Și acest factor este periclitabil. Probele de viteză care se execută peste 5-6 sec. implică acest cuplu viteză+ rezistență.

Condiționarea vitezei de către îndemânare. Acest factor limitativ trebuie analizat în strânsă dependență de nivelul tehnicii de execuție a acțiunii motrice. Însușirea unei tehnici cât mai raționale, automatizarea mișcărilor intră în structura acțiunii va permite utilizarea rațională a pârghiilor, executarea degajată a mișcărilor, relaxarea mușchilor antagoniști, plasarea corectă a centrului de greutate.

Pe de altă parte, coordonarea excitației și inhibiției în centrii motori va determina sincronizarea contracțiilor și relaxărilor grupelor musculare, se va asigura o cooperare eficientă a tuturor acțiunilor organismului implicate în acțiune.

Majoritatea specia1iștilor (N.G. Ozolin, Y.M. Zatiorski, C. Florescu) disting trei forme de bază ale vitezei, relativ independente și cu indicii de corelație minime, în manifestarea vitezei în diferite acțiuni motrice, probe și ramuri sportive:

• Viteza de reacție (timpul latent al reacției motrice)

• Viteza de execuție (viteza mișcării singulare, viteza propriu zisă a mișcărilor)

• Viteza de repetiție (frecvența mișcărilor)

Viteza de reacție reprezintă timpul scurs din momentul aplicări stimulului și momentul declanșării răspunsului motor.

Exercițiul fizic acționează pozitiv asupra timpului de reacție determinându-l să scadă între 7 si 25 de ani. Trebuie să menționăm părerea specialiștilor care susțin că viteza de reacție a diferitelor fibre musculare poate fi mărită, de asemenea și viteza de scurgere a impulsului nervos pe canalele neuronale.

În domeniul educației fizice școlare viteza de reacție este implicată în: orientarea1în spațiu și timp, consolidarea unor priceperi și deprinderi ulterioare, traseele aplicative, jocurile sportive, etc.

Viteza de execuție reprezintă timpul scurs între momentul declanșării și momentul încheierii unei mișcări singulare. Aceasta este condiționată de mai mulți factori, printre care și factori relativi independenți pe planul proceselor nervoase :

• intensitatea fluxului nervos și viteza de transmitere a lui

• viteza de reacție a mușchiului și valoarea mușchilor antagoniști

• forma de contracție a mușchilor antagoniști

• felul și mărimea pârghiilor

• elasticitatea musculaturii și mobilitatea articulațiilor stăpânirea tehnicii

În cazul vitezei de execuție, în marea majoritate a acțiunilor motrice a căror eficiență depinde de manifestarea acesteia, trebuie asigurat un raport optim între formă și viteză.

Viteza de repetiție se adresează mișcărilor ciclice și reprezintă capacitatea de a executa mișcări identice pe unitatea de timp.

Factorul limitativ al frecvenței mari cu care mișcările se pot repeta îl constituie mobilitatea proceselor nervoase fundamentale, posibilitatea scoarței de a alterna rapid excitația și inhibiția în zonele motorii, ceea ce asigură sincronizarea contracțiilor și relaxărilor grupelor musculare cu acțiuni contrarii. Labilitatea excitației și inhibiției, structura morfologică și compoziția chimică a mușchilor determină frecvența impulsurilor motorii și a contracțiilor musculare.

Factorii care influențează viteza de repetiție sunt:

– mobilitatea scoarței cerebrale

– existența unui stereotip dinamic corespunzător

– coordonarea neuromusculară

– rezistența scoarței musculare

– rezistența fizică specifică

Dezvoltarea acestei forme de manifestare a vitezei se poate realiza pe calea stereotipului dinamic.

Capacitatea coordinativă (Îndemânarea)

Capacitatea coordinativă sau Îndemânarea reprezintă capacitatea (aptitudinea) de a-și însuși și efectua acțiuni motrice cu grade de dificultate diferite, dirijând precis și economic mișcările în timp și spațiu, cu vitezele și corelările necesare, în deplină concordanță cu condițiile impuse și situațiile ce apar pe parcursul efectuării acțiunii (Gh. Mitra, Al. Mogos)

Îndemânarea condiționează însușirea și perfecționarea diferitelor acțiuni motrice (deprinderi, priceperi, procedee tehnice și tactice, etc.) ca și perfecționarea celorlalte acțiuni motrice. Ea se implică în toate acțiunile care presupune un anumit grad de coordonare. Orice mișcare voluntară, indiferent de gradul ei de dificultate, pretinde pentru efectuarea ei un anumit indice de îndemânare și coordonarea ei de către scoarță.

Îndemânarea este solicitată atât în învățarea și perfecționarea acțiunilor motrice cât și în aplicarea acestora în condiții neobișnuite.

Rezultă deci că îndemânarea are o arie de utilizare largă în acțiunile de viață cotidiană și în cele sportive.

Îndemânarea este capacitatea care este atât înnăscută cât și dobândită. Îndemânarea nu se poate măsura dar se pot stabili unele probe care pot indica nivelul îndemânării, dezvăluind importanța și complexitatea ei.

Factorii care condiționează (influențează) îndemânarea sunt:

– calitatea sistemului nervos

– finețea, acuitatea și precizia organelor de simț

– experiența motrică anterioară

– nivelul dezvoltării vitezei, forței și rezistenței

Acești factori sunt implicați în problemele de coordonare, reglare finală a proceselor nervoase și integrarea activității organului dependent de cerințele impuse de activitatea motrică desfășurată.

Formarea și dezvoltarea complexă a îndemânării se realizează pe etape:

– prima etapă se caracterizează prin precizia în spațiu a coordonării mișcărilor, iar viteza de execuție nu este luată în seamă;

– a doua etapă se caracterizează prin precizia mișcărilor în spațiu și timp scurt

– a treia etapă îndemânarea, se manifestă în condiții variate, iar subiectul trebuie să execute mișcări fără greșeli, în raport cu situația creată și neprevăzută.

Îndemânarea este o calitate motrică cu un caracter specific individului și acțiunii motrice, iar factorii de care depinde sunt perfectibili, deci îndemânarea se poate îmbunătății printr-o planificare sistematică, mai ales la vârste mici. Fiind o calitate complexă, prezentă în toate acțiunile, îndemânarea nu are metode și exerciții specifice.

Se va insista pentru însușirea elementelor spațiale, temporale și structurale ale mișcării, acționând mai întâi cu un singur segment, în condiții de simetrie. Ulterior, exercițiile se vor complica din punct de vedere al coordonării solicitând un grad sporit de îndemânare prin modificarea pozițiilor inițiale, legarea exercițiilor și schimbarea ritmului.

Forme de manifestare a îndemânării

– Îndemânarea generală – capacitatea de a efectua rațional și creator diverse acțiuni motrice (D. Horre)

– Îndemânarea specială – specifică ramurilor și probelor sportive, specifică pentru o anumită categorie de deprinderi motrice pentru anumite segmente ale organismului

Îndemânarea în regim de viteză;

Îndemânarea în regim de forță;

Îndemânarea în regim de rezistență.

Se poate aprecia deci că îndemânarea este o calitate psiho-motrică cu un caracter specific fiecărui individ și evident și fiecărei activități motrice, Factorii de care depinde această calitate sunt perfectibili, de unde și concluzia că această calitate poate fi substanțial îmbunătățită printr-o pregătire sistematică și riguroasă.

2.5. Lecția de educație fizică cu sarcini din volei

Lecția de educație fizică ca formă de organizare a procesului instructiv în școală, este supusă perfecționării și modernizării conținutului așa încât să ofere un grad sporit de eficiență și să adauge noi cerințe printr-un nivel ridicat al conținutului, metodelor și mijloacelor folosite în lecție.

Prezent în lecțiile de educație fizică, jocul de volei se subordonează cadrului metodic co-organizatoric specific învățământului.

Învățarea voleiului nu poate fi începută la vârste foarte mici, de aceea actuala programă propune cuprinderea lui în programa școlară din clasa a V – a.

În actuala programă întâlnim obiectivele instructiv-educative care revin jocului de volei: însușirea elementelor tehnice de bază ale acțiunilor tactice individuale și colective, formarea capacității de a practica jocul de volei la nivel de școală prin organizarea celor trei lovituri și practicarea lui în afara cadrului organizat, ca sport de agrement.

În acest context mi-am propus ca în acest an de experiment să văd în ce mod jocul de volei învățat și practicat de elevi, va duce la dezvoltarea calităților psiho-motrice propuse – viteza și îndemânarea.

2.6. Acțiunea de joc

Acțiunea de joc constituie unitatea de bază a desfășurării jocului. Ea trebuie să se orienteze și să stea la baza întregii metodologii.

Acțiunea de joc este unitatea structurilor, cadrul pentru toate componentele acesteia

Pe parcursul instruirii se va acorda atenție mai mare uneia sau alteia dintre componentele acțiunii de joc.

ACȚIUNEA DE JOC

Componența tactică prezintă o importanță mai mare deoarece aceasta orientează atât conținutul celei tehnice, cât și a celei fizice, iar cea psihologică este prezentă în toate celelalte componente ale acțiunii de joc.

În general, componenta tactică cuprinde cadrul, orientarea, scopul acțiunii cea tehnică înglobează execuția propriu-zisă (poziția inițială, acțiunea segmentelor cu lovirea mingii, poziția finală); componenta fizică ajută la însușirea mai rapidă a acțiunii de joc, sporindu-i în același timp constanța, siguranța și eficacitatea iar cea psihologică își aduce contribuția însemnată la eficiența tuturor celorlalte componente.

Însușirea eficientă a acțiunii de joc cuprinde:

• Informația fidelă a situației tactice din poziție și deplasări premergătoare

• Anticiparea

• Execuția propriu-zisă și reglarea participării segmentelor (direcție, forță, traiectorie, acțiuni înșelătoare)

• Intrarea în acțiunea următoare

Respectarea acestor momente în acțiunea de joc contribuie la eliminarea jocului static, participarea tuturor jucătorilor în cadrul fazelor jocului, dezvoltarea anticipării la un nivel înalt însușirea tehnicii și în final ]a sporirea eficienței instruirii.

Învățarea pe acțiuni constituie un cadru pentru gruparea tuturor componentelor și atacarea relativ simultană a acestora în cadrul instruirii, determinând formele specifice de organizare, antrenează alegerea mijloacelor și exersarea. Această antrenare nu include învățarea pozițiilor, a mișcării în teren , ci impune pregătirea lor în special încadrată în joc.

2.7. Strategia de pregătire

În activitatea de pregătire a elevilor, modelarea conținutului pregătirii tehnico-tactice înseamnă structurarea, ordonarea acesteia pe etape de pregătire potrivit specificului din volei. Ne referim la legătura strânsă între atac și apărare, între aceasta și tactica colectivă la servici și la succesiunea foarte rapidă a fazelor acestora La aceasta se mai adaugă sarcinile multiple ale jucătorilor, urmărirea mingii, a coechipierilor, a adversarilor, etc.

Nerespectarea în pregătire a acestor aspecte specifice duce la interferențe, frâne în procesul învățării și perfecționării. De aceea se recomandă să existe cât mai puține diferențe de atac-apărare și primirea serviciului. Pe această linie trebuie să se acționeze în alegerea și pregătirea modelelor de joc.

Scopul și importanța modelării constă în încadrarea mai rapidă în joc a acțiunilor colective și grăbirea procesu1ui de pregătire.

Prezint în continuare modelul de joc preconizat pentru acest tip de clasă, model ce cuprinde următoarele acțiuni de joc :

– Serviciul de sus din față

– Preluarea mingii cu două mâini de jos

– Ridicarea mingii pentru atac

– Trecerea mingii peste plasă cu două mâini de sus

Preluarea serviciului advers, pasa, preluarea din joc cu două mâini de sus și trecerea mingii peste plasă cu două mâini au la bază aceeași execuție, respectiv :- deplasarea cu oprire sub minge – lovirea mingii cu două mâini de sus (cupa, coșul);

Pe acest considerent învățarea lor va beneficia de 0 serie de exerciții comune de lovire a mingii cu cupa și apoi jucarea mingii după oprire și după deplasarea obligatorie specifică fiecărei acțiuni de joc în parte.

După învățarea lovirii mingii "cu cupa", exercițiile vor trebui diversificate pentru pasa înainte și pasa laterală, precedată de preluarea coechipierilor și cu mingea transmisă coechipierului de la plasă. Vor fi diversificate de asemenea exerciții pentru preluarea de jos ale mingilor ce vin de peste plasă, care trebuie dirijate obligatoriu spre înainte colegului de 1a plasă de asemenea exerciții privind execuția cu două mâini de sus la pre1uarea din serviciul advers și cu trimiterea mingii spre coechipierul de la plasă.

Serviciul de sus din față: reprezintă un procedeu tehnic de bază. De cele mai multe ori el se utilizează doar pentru punerea mingii în joc, uitându-se că dificultatea preluării lui, atrage obținere unui punct numai prin efortul unui singur jucător.

Preluarea de sus și de jos: preluarea mingii cu două mâini de jos ocupă un loc important în pregătirea tuturor echipelor indiferent de nivelul lor de pregătire Acest procedeu are marele avantaj că reduce, într-o măsură considerabilă, numărul greșelilor în execuție.

Ridicarea mingii pentru atac: astfel denumită (pasa) este o acțiune de joc cu ajutorul căreia se desfășoară jocul de volei. Spre deosebire de alte jocuri sportive unde primirea și transmiterea mingii sunt elemente separate, la volei ele urmează o mișcare unitară.

Trecerea mingii peste plasă cu două mâini de sus: are la bază același mecanism urmând punerea în dificultate a adversarilor.

2.8 Noțiuni din regulamentul jocului de volei

Fileul măsoară 1 m pe lățime și 9,50 m până la 10 m în lungime (cu 25 până la 50 cm pe fiecare parte laterală). El este alcătuit din ochiuri pătrate cu latura de 10 cm, confecționate din sfoară de culoare neagră.

La marginea superioară, este cusută pe toată lungimea fileului o bandă din pânză albă, răsfrântă pe fiecare parte pe o lățime de 7 cm. Fiecare capăt al benzii are o gaură prin care trece o sfoară pentru prinderea de stâlpi și menținerea ei întinsă.

Prin interiorul benzii trece un cablu flexibil pentru prinderea fileului de stâlpi și menținerea marginii sale superioare întinsă.

La partea inferioară a fileului este o altă bandă orizontală, de 5 cm lățime, asemănătoare cu banda superioară, prin care trece o sfoară. Această sfoară croșetează de-a lungul ochiurilor pentru prinderea de stâlpi și menținerea întinsă a părții inferioare a fileului.

Fileul are înălțimi diferite la fete față de băieți. La fete înălțimea fileu lui este de 2,24m la senioare și junioare. Iar la băieți are 2,43m seniori și juniori.

Mingi

Mingea trebuie să fie sferică, având o anvelopă flexibilă de piele sau piele sintetică prevăzută în interior cu o cameră din cauciuc sau alt material asemănător.

Mingea poate avea o singură culoare deschisă sau o combinație de culori.

Materialul sintetic și combinația de culori a mingilor folosite în competițiile oficiale trebuie să fie conform standardelor FIVB.

Circumferința sa trebuie să fie cuprinsă între 66cm +/- 1,00cm și greutatea între 270g +/- 10g.

Presiunea interioară trebuie să fie de la 0,300 până la 0,325 kg/cm2 (4,26 până la 4,61 psi), (294,3 până la 318,82 mbar sau hPa).

Componența echipelor

O echipă poate fi compusă din maximum 12 jucători, un antrenor, un antrenor secund, un preparator fizic (maseur) și un medic.

Pentru competițiile mondiale și oficiale ale FIVB, medicul trebuie să fie acreditat în prealabil de FIVB.

Unul dintre jucători (altul decât Libero-ul) este căpitanul echipei și el trebuie să fie identificat ca atare pe foaia de arbitraj.

Numai jucătorii înregistrați pe foaia de arbitraj pot să pătrundă pe teren și să participe la meci. După ce căpitanul și antrenorul au semnat foaia de arbitraj, componența echipei nu mai poate fi modificată.

Locul participanților

Jucătorii care nu sunt în joc trebuie ori să fie așezați pe banca pentru rezerve a echipei lor ori să fie în zona lor de încălzire. Antrenorul și ceilalți membri ai echipei trebuie să stea pe bancă, dar pot să o părăsească pentru un timp.

Băncile pentru rezerve sunt situate de o parte și de alta a mesei scorerului, în afara zonei libere.

Numai membrilor echipei le este permis să stea pe bancă în timpul meciului și să participe la încălzirea la fileu. Jucătorii care nu sunt în joc se pot încălzi fără mingi astfel:

în timpul jocului în zona de încălzire;

în cursul timpilor de odihnă și a timpilor tehnici în zona liberă situată în spatele propriului teren de joc.

În timpul pauzei dintre seturi jucătorii pot utiliza mingile (dar nu cele de joc) pentru încălzire în zona lor liberă.

Echipament

Echipamentul jucătorului se compune dintr-un tricou, un șort, șosete și pantofi de sport. Culoarea și designul tricourilor, șorturilor și șosetelor întregii echipe trebuie să fie uniforme (cu excepția Libero-ului). Echipamentul trebuie să fie curat.

Pantofii trebuie să fie fără tocuri, ușori și flexibili, cu tălpi din cauciuc sau din piele.

Pentru competițiile de seniori mondiale și oficiale ale FIVB, este interzisă utilizarea pantofilor de sport cu tălpi care lasă urme negre pe podea. Tricourile și șorturile vor fi conform standardelor omologate ale FIVB.

Tricourile jucătorilor trebuie să fie numerotate de la 1 până la 18.

Numerele trebuie plasate pe tricou în centrul pieptului și al spatelui. Culoarea și strălucirea numerelor trebuie să fie în contrast net cu cele ale tricourilor .

Numerele trebuie să măsoare cel puțin 15 cm în înălțime pe piept și 20 cm pe spate. Lățimea benzii care formează cifra trebuie să fie de cel puțin 2 cm.

Pentru competițiile mondiale și oficiale ale FIVB, numerele jucătorilor trebuie să fie înscrise și pe piciorul drept al șortului. Numerele trebuie să aibă o înălțime cuprinsă între 4 și 6 cm, iar lățimea benzii care formează cifra trebuie să fie de minimum 1 cm.

Căpitanul echipei este identificat grație unei barete de 8 x 2 cm, plasată pe tricou sub numărul de pe piept.

Este interzisă purtarea de echipament care nu are numere regulamentare sau de culoare diferită de cea a altor jucători (cu excepția Libero-ului).

Schimbări de echipament

Primul arbitru poate să autorizeze unul sau mai mulți jucători:

să joace desculț(i) (la competițiile mondiale și oficiale ale FIVB este interzis ca sportivii să joace desculți);

să-și schimbe între seturi sau după înlocuire tricourile umezite sau deteriorate cu condiția ca noile tricouri să aibă aceleași culori, model și numere;

să joace în treninguri pe timp rece, cu condiția ca acestea să aibă aceeași culoare și același model pentru toată echipa (cu excepția Libero-ului) și să fie numerotate conform Regulii.

Obiecte interzise

Este interzis să fie purtate obiecte care pot să provoace accidentări sau să ofere un avantaj artificial jucătorului.

Jucătorii pot să poarte ochelari sau lentile de contact pe propria răspundere.

Liderii echipelor

Căpitanul echipei și antrenorul poartă împreună răspunderea pentru conduita și disciplina tuturor membrilor echipei lor.

Liberoul-ul nu poate exercita funcția de căpitan al echipei.

Căpitanul

Înaintea meciului, căpitanul echipei semnează foaia de arbitraj și reprezintă echipa la tragerea la sorți.

În timpul meciului, căpitanul echipei acționează în calitate de căpitan în joc atât timp cât el se află pe teren. Când căpitanul echipei nu se află pe teren, antrenorul sau căpitanul însuși trebuie să desemneze un alt jucător din teren (cu excepția Libero-ului) care va prelua funcția de căpitan în joc. Acest căpitan în joc își păstrează responsabilitățile până când este înlocuit, căpitanul echipei revine pe teren sau setul se încheie.

Căpitanul în joc este singurul autorizat să se adreseze arbitrilor. Poate face acest lucru numai când mingea este afară din joc, pentru:

a cere o explicație privind aplicarea sau interpretarea regulilor și, de asemenea, pentru a face cunoscute cererile sau întrebările coechipierilor. În cazul în care explicația arbitrului principal nu îl satisface, căpitanul în joc trebuie imediat să-și exprime dezacordul. Astfel, căpitanul își poate rezerva dreptul să înregistreze la sfârșitul meciului o reclamație oficială pe foaia de arbitraj;

a cere:

autorizarea schimbării unor părți sau a întregului echipament,

permisiunea să se verifice poziția echipelor;

controlul suprafeței de joc, fileului, mingilor etc.;

a cere timpi de odihnă și înlocuiri de jucători.

La sfârșitul meciului, căpitanul de echipă:

mulțumește arbitrilor și semnează foaia de arbitraj pentru a confirma rezultatul;

dacă el (sau căpitanul în joc care l-a înlocuit) și-a exprimat în prealabil un dezacord față de decizia primului arbitru, acel dezacord poate fi reconfirmat și înregistrat la sfârșitul meciului pe foaia de arbitraj ca o reclamație oficială cu privire la aplicarea sau interpretarea de către arbitri a regulilor de joc.

Antrenorul

terenului de joc. El decide formațiile de start, solicită înlocuirile și timpii de odihnă pentru a da instrucțiuni. În timpul exercitării acestor atribuții, interlocutorul său oficial este al doilea arbitru. Înaintea meciului, antrenorul înscrie sau verifică numele jucătorilor săi și numerele acestora înregistrate pe foaia de arbitraj și apoi o semnează.

În timpul meciului, antrenorul:

înaintea fiecărui set, remite scorerului sau celui de-al doilea arbitru fișa cu poziția inițială completată corect și semnată;

stă pe banca pentru rezerve, cel mai aproape de scorer, dar își poate părăsi pentru un timp poziția;

antrenorul, ca de altfel toți ceilalți membri ai echipei, poate da indicații jucătorilor din teren. Antrenorului i se permite să stea în picioare sau să se deplaseze în interiorul zonei libere din fața băncii pentru rezerve a echipei sale, de la prelungirea liniei de atac până în zona de încălzire, fără a deranja sau întârzia jocul.

Antrenorul secund

Antrenorul secund stă pe banca pentru rezerve a echipei, dar nu are drept de intervenție în joc.

În cazul când antrenorul trebuie să-și părăsească echipa, antrenorul secund poate, la cererea căpitanului în joc și cu autorizarea primului arbitru, să își asume atribuțiile antrenorului.

Punctarea

O echipa câștigă un punct:

dacă reușește să facă mingea să cadă în terenul advers, pe tușă sau înăuntrul terenului

dacă echipa adversă comite o greșeală;

dacă echipa adversă este sancționată cu penalizare.

Greșeală

O echipă comite o greșeală de joc dacă execută o acțiune contrară regulilor de joc. Arbitrii judecă greșelile și determină penalizările conform prezentelor reguli:

dacă două sau mai multe greșeli sunt comise succesiv, numai prima dintre ele este luată în calcul.

dacă două sau mai multe greșeli sunt comise simultan de adversari, este socotită DUBLĂ GREȘEALĂ și faza de joc este rejucată.

Consecințele câștigării unei faze de joc

Faza de joc începe în momentul loviturii de serviciu și se termină când mingea este afară din joc.

Dacă echipa la serviciu câștigă faza de joc, ea câștigă un punct și va servi în continuare. Dacă echipa la primire câștigă faza de joc, ea câștigă un punct și dreptul de a servi.

Pentru a câștiga un set

Un set este câștigat de echipa care obține prima 25 puncte cu un avans minim de două puncte față de cealaltă echipă. În caz de egalitate la scorul de 24 – 24, jocul continuă până când este realizată o diferență de două puncte (26 – 24, 37-35, …)

Meciul este câștigat de echipa care obține trei seturi

În cazul unei egalități la seturi de 2 – 2, setul decisiv (setul 5) este jucat până la punctul 15, cu o diferență minimă de două puncte între cele două echipe.

Forfait și echipă incompletă

Dacă o echipă refuză să joace după ce a fost solicitată să o facă, ea este declarată forfait și pierde meciul cu rezultatul 0 – 3 și 0 – 25 pentru fiecare set.

O echipă care, fără justificări valabile, nu se prezintă la timp pe terenul de joc, este declarată forfait cu același rezultat ca cel menționat la regulă.

O echipă declarată incompletă pentru un set sau pentru meci pierde setul sau meciul. Echipei adverse i se atribuie punctele sau punctele și seturile necesare pentru a câștigă setul sau meciul. Echipa incompletă păstrează punctele și seturile câștigate.

Înaintea meciului, primul arbitru efectuează o tragere la sorți pentru a decide asupra primului serviciu și a terenurilor de joc în primul set.

Dacă trebuie să fie jucat un set decisiv (al 5-lea), se procedează la o nouă tragere la sorți. Tragerea la sorți se efectuează în prezența celor doi căpitani ai echipelor.

Câștigătorul tragerii la sorți alege:

dreptul de a servi sau de a primi serviciul,

partea terenului de joc în care va juca în primul set.

Cel care a pierdut obține alternativa rămasă.

În cazul încălzirilor consecutive, echipa care a câștigat serviciul dispune prima de fileu.

Perioada de încălzire

Înaintea meciului, echipele pot să facă încălzire la fileu timp de 6 minute împreună dacă ele au dispus în prealabil de un teren de joc pentru încălzire sau timp de 10 minute dacă ele nu au avut această posibilitate.

Dacă cei doi căpitani solicita să efectueze încălzirea separat, echipele vor dispune de fileu timp de 3 sau 5 minute, în conformitate cu prevederile Regulii.

Formația de start a echipei

Trebuie să fie permanent șase sportivi în joc pentru fiecare echipă.

Formația de start a echipei indică ordinea la rotație a jucătorilor pe teren. Această ordine trebuie menținută pe toată durata setului.

Înainte de începutul fiecărui set, antrenorul trebuie să prezinte formația de start a echipei sale pe o fișă de poziție. Această fișă, corect completată și semnată, este înmânată celui de-al doilea arbitru sau scorerului.

Jucătorii care nu fac parte din formația de start sunt jucători de rezervă în acel set (cu excepția Libero-ului).

După ce fișa de poziție a fost înmânată celui de-al doilea arbitru sau scorerului, nu mai poate fi autorizată nici o modificare a formației fără o înlocuire regulamentară.

Diferențele între poziția jucătorilor din teren și cei aflați înscriși în fișa cu poziția inițială a echipei trebuie corectate astfel:

dacă este constatată o diferență între fișa de poziție și formația jucătorilor prezenți pe teren înaintea începerii setului, pozițiile jucătorilor trebuie să fie corectate conform cu cele din fișa de poziție. Nici o penalizare nu va fi aplicată.

în mod similar, dacă unul sau mai mulți jucători prezenți pe teren nu este (sunt) înscris (înscriși) pe fișa de poziție, formația de pe teren trebuie corectată înaintea începerii setului conform fișei de poziție. Nici o penalizare nu va fi aplicată.

totuși, dacă antrenorul dorește să mențină pe teren acel (acei) jucător (i) neînscris (neînscriși) pe fișă, el va trebui să ceară înlocuirea (înlocuirile) regulamentară (e) care va (vor) fi înregistrată (e) pe foaia de arbitraj.

Poziții

În momentul când mingea este lovită de jucătorul la serviciu, fiecare echipă așezată conform cu ordinea la rotație trebuie să fie plasată în interiorul propriului său teren de joc (cu excepția jucătorului la serviciu).

Pozițiile jucătorilor sunt numerotate după cum urmează :

cei trei jucători plasați de-a lungul fileului sunt jucătorii din linia întâi și ocupă pozițiile 4 (în față – stânga), 3 (în față – centru) și 2 (în față – dreapta).

ceilalți trei sunt jucători din linia a doua și ocupă pozițiile 5 (în spate – stânga), 6 (în spate – centru) și 1 (în spate – dreapta).

Poziții relative între jucători:

fiecare jucător din linia a doua trebuie să fie plasat mai departe de fileu decât corespondentul său din linia întâi;

jucătorii din linia întâi și, respectiv, jucătorii din linia a doua trebuie să fie poziționați lateral în ordinea indicată de Regula 7.4.1;

Pozițiile jucătorilor sunt determinate și controlate prin pozițiile picioarelor lor în contact cu solul, după cum urmează:

fiecare jucător din linia întâi trebuie să aibă cel puțin o parte a piciorului mai aproape de linia de centru decât picioarele jucătorului din linia a doua corespondent;

fiecare jucător din partea dreaptă (stângă) trebuie să aibă cel puțin o parte a piciorului mai aproape de linia laterală din dreapta (stânga) decât picioarele jucătorului din centrul liniei sale;

după ce mingea a fost servită, jucătorii pot să se deplaseze și să ocupe orice poziție în propriul lor teren de joc și în zona liberă;

Greșeală de poziție

O echipă comite o greșeală de poziție dacă un jucător nu ocupă poziția sa corectă în momentul când mingea este lovită de jucătorul la serviciu.

Dacă jucătorul la serviciu comite o greșeală de serviciu în momentul lovirii mingii, greșeala sa este considerată ca fiind prima în raport cu o greșeală de poziție.

Dacă, după lovirea mingii, serviciul devine greșit, atunci greșeala de poziție este prima care va fi luată în calcul.

O greșeală de poziție antrenează următoarele consecințe:

echipa este sancționată cu pierderea fazei de joc;

pozițiile jucătorilor sunt corectate.

Rotație

Ordinea la rotație este determinată prin formația de start a echipei; ea este controlată prin intermediul ordinii la serviciu și a pozițiilor jucătorilor pe toată durata setului.

Când echipa la primire câștigă dreptul la serviciu, jucătorii săi efectuează o rotație, deplasându-se cu o poziție în sensul acelor de ceasornic: jucătorul din poziția 2 trece în poziția 1 pentru a servi, jucătorul din poziția 1 trece în poziția 6 etc.

Greșeală de rotație

O greșeală de rotație este comisă când serviciul nu este efectuat conform cu ordinea la rotație. Ea antrenează consecințele următoare:

echipa care a greșit este sancționată cu pierderea fazei de joc;

ordinea la rotație a jucătorilor este corectată.

În plus, scorerul trebuie să determine momentul exact în care greșeala a fost comisă. Toate punctele marcate începând din acel moment de echipa care a greșit trebuie anulate. Punctele marcate de echipa adversă sunt menținute.

Dacă momentul comiterii greșelii nu poate fi determinat, nici un punct sau puncte nu este anulat(e) și singura sancțiune va fi pierderea fazei de joc.

Minge în joc

Mingea este în joc începând cu momentul loviturii de serviciu care a fost autorizată de primul arbitru.

Minge afară din joc

Mingea devine afară din joc începând cu momentul când este comisă o greșeală semnalată prin fluier de unul din arbitri; în absența unei greșeli, începând cu momentul semnalării prin fluier.

Minge ”în teren”

Mingea este “în teren” când ea atinge solul terenului de joc, inclusiv liniile de delimitare.

Minge “afară”

Mingea este afară când:

partea din mingea care atinge solul este complet în afara liniilor de delimitare;

ea atinge un obiect din afara terenului de joc, plafonul sau o persoană din afara jocului;

ea atinge antenele, cablul, sforile, stâlpii sau fileul însuși în exteriorul benzilor laterale;

traversează planul vertical al fileului, fie parțial, fie prin afara spațiului de trecere, cu excepția cazurilor din Regula 10.1.2;

traversează complet spațiul inferior.

Jocul cu mingea

Fiecare echipă trebuie să joace în interiorul suprafeței și spațiului de joc proprii (cu excepția prevăzută de Regula 10.1.2). Mingea poate, totuși, să fie recuperată și retrimisă în joc din afara zonei libere

Lovituri ale echipei

Orice contact al mingii cu un sportiv aflat în joc constituie lovitură a echipei.

Pentru a retrimite mingea fiecare echipă are dreptul la maximum trei lovituri (în plus față de blocaj, Regula 14.4.1). Dacă sunt utilizate mai mult de trei lovituri, echipa comite greșeala celor “patru lovituri”.

Contacte consecutive

Unui jucător nu i se permite să lovească mingea de două ori consecutiv.

Contacte simultane

Doi sau trei jucători pot să atingă mingea în același timp.

Când doi (trei) coechipieri ating mingea simultan, sunt numărate două (trei) lovituri (cu excepția blocajului). Dacă ei încearcă să joace mingea, dar numai unul dintre jucători o atinge, este numărată o singură lovitură. O ciocnire între jucători nu constituie o greșeală. Când doi adversari ating mingea simultan deasupra fileului și mingea rămâne în joc, echipa care recepționează mingea are dreptul la alte trei noi lovituri. Dacă o astfel de minge cade “afară” din teren, greșeala este a echipei plasate de cealaltă parte a fileului.

În cazul în care contactul simultan între doi adversari provoacă o minge „ținută”, aceasta este socotită o “dublă greșeală” și faza este rejucată.

Lovitură ajustată

În interiorul suprafeței de joc, jucătorului nu-i este permis să se sprijine pe un coechipier sau pe orice structură/obiect cu scopul de a juca mingea. Totuși, jucătorul care este pe punctul de a comite o greșeală (atingerea fileului sau depășirea liniei de centru etc.) poate fi oprit sau tras înapoi de un coechipier.

Caracteristici ale loviturii

Mingea poate să atingă oricare parte a corpului. Mingea trebuie să fie lovită, ea nu trebuie să fie ținută și/sau aruncată. Mingea poate să ricoșeze în orice direcție. Mingea poate să atingă mai multe părți ale corpului, cu singura condiție ca aceste contacte să aibă loc simultan.

Excepții:

La blocaj, contactele consecutive pot fi realizate de unul sau mai mulți jucători, cu condiția ca aceste contacte să aibă loc în cursul aceleiași acțiuni.

La prima lovitură a echipei (Regulile 10.1 și 15.4.1), mingea poate să atingă consecutiv mai multe părți ale corpului, cu condiția ca aceste contacte să aibă loc în cursul aceleiași acțiuni.

Greșeli în jocul cu mingea

Patru lovituri: o echipă lovește mingea de patru ori înainte de a o retrimite.

Lovitura ajutată: un jucător se sprijină pe un coechipier sau pe orice structură/obiect în interiorul suprafeței de joc cu scopul de a juca mingea.

Ținută: un jucător nu lovește corect mingea, care este ținută și/sau aruncată.

Dublu contact: un jucător lovește mingea de două ori succesiv sau mingea atinge succesiv mai multe părți ale corpului său.

Minge care trece pe deasupra fileului

Mingea trimisă către terenul advers trebuie să treacă pe deasupra fileului prin interiorul spațiului de trecere. Spațiul de trecere este partea din planul vertical al fileului limitată:

dedesubt – de marginea superioară a fileului;

pe margini – de antene și prelungirea lor imaginară;

deasupra – de plafon.

Mingea care a depășit planul fileului în direcția zonei libere a terenului advers total sau parțial prin spațiul exterior poate fi readusă în cadrul loviturilor regulamentare ale echipei cu condiția ca:

terenul advers să nu fie atins de jucător;

mingea, când este trimisă înapoi, trebuie să depășească planul fileului din nou total sau parțial prin spațiul exterior și de aceeași parte a terenului.

Echipa adversă nu are dreptul să se opună acestei acțiuni.

Minge care atinge fileul

Mingea poate să atingă fileul în timpul depășirii acestuia.

Minge în fileu

O minge trimisă în fileu poate fi reluată în cadrul celor trei lovituri ale echipei.

Dacă mingea rupe ochiurile fileului sau îl răsucește, faza de joc este anulată și rejucată.

Jucător la fileu

Trecere pe deasupra fileului

La blocaj, jucătorul are voie să atingă mingea pe deasupra fileului în spațiul de joc advers cu condiția ca el să nu incomodeze jocul adversarului, înaintea sau în timpul loviturii de atac a acestuia.

După lovitura de atac, jucătorul are voie să treacă mâna pe deasupra fileului în spațiul de joc advers cu condiția ca atingerea mingii să fi avut loc în propriul spațiu de joc.

Pătrundere pe sub fileu

Este permisă pătrunderea în spațiul advers pe sub fileu, cu condiția ca aceasta să nu împiedice jocul adversarului.

Pătrunderea în terenul advers, pe deasupra liniei de centru:

Este permis să fie atins terenul de joc advers cu laba piciorului (picioarelor) sau cu palma (palmele), cu condiția ca cel puțin o parte a labei piciorului (picioarelor) sau a palmei (palmelor) să rămână în contact cu linia (ori să fie deasupra liniei) de centru.

Este interzis să fie atins terenul de joc advers cu oricare altă parte a corpului.

Un jucător poate să pătrundă în terenul de joc advers după ce mingea a devenit afară din joc.

Un jucător poate să pătrundă în zona liberă a terenului advers, cu condiția să nu împiedice jocul adversarului.

Contact cu fileul

Contactul cu fileul nu constituie o greșeală, cu excepția cazului în care jucătorul care îl atinge se află în timpul acțiunii de jucare a mingii sau dacă această atingere deranjează jocul.

Unele acțiuni de jucare a mingii pot include acțiuni care nu presupun lovirea mingii.

După ce jucătorul a lovit mingea, acesta poate atinge stâlpii, cablul, sforile și orice alt obiect din afara lungimii totale a fileului, cu condiția ca această acțiune să nu aibă vreo influență asupra jocului.

Nu este comisă o greșeală atunci când mingea trimisă în fileu provoacă contactul fileului cu un jucător advers. Contactul jucătorului cu fileul nu este o greșeală, cu excepția cazului când aceasta atingere influențează derularea jocului. Jucătorii au voie să atingă stâlpii, cablul, sforile și orice alt obiect dincolo de antene, incluzând chiar si fileul, cu condiția ca aceasta acțiune să nu influențeze derularea jocului.

Greșeli ale jucătorului la fileu

Un jucător atinge mingea sau un adversar în spațiul advers înaintea sau în timpul loviturii de atac a adversarului.

Un jucător pătrunde în spațiul advers pe sub fileu incomodând adversarul.

Un jucător pătrunde în terenul de joc advers.

Un jucător atinge fileul sau antenele în timpul acțiunii de jucare a mingii sau dacă prin această atingere deranjează jocul.

Serviciu

Serviciul este actul lansării mingii în joc de către jucătorul din spatele linii de fund a terenului, serviciu nu trebuie trecut in mai mult de 8 secunde după fluierul arbitrului.

Primul serviciu al unui set

Primul serviciu al primului set, ca și primul serviciu al setului decisiv (al 5-lea), este executat de echipa desemnată prin tragere la sorți. Tragerea la sorț se face de către arbitru și căpitanii echipelor, ea constă in alegerea alegerea capului sau pajuri de pe moneda aruncată de arbitru. Cine ghicește partea monedei are dreptul să aleagă primul. Căpitanul trebuie să alegă dintre minge și teren.

Celelalte seturi vor fi începute cu serviciul echipei care nu a servit prima în setul anterior.

Ordine la serviciu

Jucătorii trebuie să urmeze ordinea la serviciu indicată în fișa cu poziția inițială.

După primul serviciu al setului, jucătorul la serviciu este determinat după cum urmează:

când echipa la serviciu câștigă faza de joc, jucătorul care a efectuat serviciul precedent (sau jucătorul care l-a înlocuit) servește din nou;

când echipa la primire câștigă faza de joc, ea obține dreptul să servească și efectuează o rotație înainte de a servi. Serviciul va fi efectuat de jucătorul care trece din poziția 2 (față-dreapta) în poziția 1 (spate-dreapta).

Autorizarea serviciului

Primul arbitru autorizează execuția serviciului după ce a verificat dacă cele două echipe sunt pregătite să joace și dacă jucătorul la serviciu este în posesia mingii.

Execuția serviciului

Mingea trebuie să fie lovită cu palma sau oricare altă parte a brațului după ce a fost lansată pentru a fi servită (deci aruncată în aer sau lăsată să cadă din mână).

O singură lansare a mingii pentru a fi servită este permisă. Trecerea mingii dintr-o mână în alta și lovirea ei de sol ca la baschet este permisă.

În momentul loviturii serviciului sau al desprinderii de la sol pentru un serviciu din săritură, jucătorul la serviciu nu trebuie să atingă terenul de joc (inclusiv linia de fund) sau solul din afara zonei de serviciu.

După ce a lovit mingea, el poate să pășească sau să revină pe sol în afara zonei de serviciu sau în interiorul terenului de joc.

Jucătorul la serviciu trebuie să lovească mingea în decursul a 8 secunde care urmează fluierului arbitrului principal pentru autorizarea serviciului.

Serviciul executat înainte de fluierul arbitrului trebuie să fie anulat și repetat.

Paravan

Jucătorii echipei la serviciu pot să-și împiedice adversarii, printr-un paravan individual sau colectiv, să vadă jucătorul la serviciu sau traiectoria mingii servite.

Un jucător sau un grup de jucători ai echipei la serviciu fac paravan dacă mișcă brațele, sar sau se balansează lateral în timpul executării serviciului sau stau grupați pentru a acoperi traiectoria mingii.

Greșeli în timpul acțiunii de executare a serviciului

Greșeli ale serviciului

Greșelile următoare au drept consecință o schimbare de serviciu, chiar dacă adversarul este în poziție greșită. Jucătorul la serviciu:

încalcă ordinea la serviciu;

nu execută serviciul corect.

Greșeli ale serviciului după lovirea mingii

După ce mingea a fost lovită corect, serviciul devine greșit (cu excepția cazului în care un jucător este în poziție greșită) dacă mingea:

atinge un jucător al echipei la serviciu sau nu depășește complet prin spațiul de trecere planul vertical al fileului;

aterizează “afară”;

mingea trece pe deasupra unui paravan al echipei la serviciu.

Greșelile după executarea serviciului și greșelile de poziție

Dacă jucătorul la serviciu comite o greșeală în timpul executării acestuia (execuție incorectă, ordinea la rotație eronată etc.) și adversarul se află în poziție greșită, greșeala serviciului este cea penalizată.

Dimpotrivă, când execuția serviciului a fost corectă, dar serviciul devine ulterior greșit (ajunge afară, paravan etc.), greșeala de poziție a fost comisă prima și este, deci, penalizată.

Lovitura de atac

Orice acțiune care direcționează mingea înspre spațiul de joc advers, cu excepția serviciului și blocajului, este considerată o lovitură de atac.

În timpul loviturii de atac este permisă “plasarea” mingii numai dacă execuția este clară și mingea nu este prinsă sau aruncată.

O lovitură de atac este efectivă în momentul când mingea a depășit în întregime planul vertical al fileului sau a fost atinsă de un adversar.

Restricții ale loviturii de atac

Un jucător din linia întâi poate efectua o lovitură de atac la orice înălțime, cu condiția ca acel contact cu mingea să fi avut loc în interiorul propriului său spațiu de joc (excepție Regula 13.2.4).

Un jucător din linia a doua, aflat în spatele liniei de atac, poate efectua o lovitură de atac de la orice înălțime:

în momentul săriturii sale, talpa piciorului (picioarelor) jucătorului nu trebuie nici să atingă și nici să depășească linia de atac;

după ce a lovit mingea, el poate să revină pe sol în interiorul zonei de atac.

Un jucător din linia a doua, aflat în zona de atac, poate de asemenea realiza un atac efectiv dacă, în momentul contactului, mingea nu se află în totalitate deasupra marginii superioare a fileului.

Nici unui jucător nu i se permite să realizeze un atac efectiv asupra serviciului advers, atunci când mingea este în zona de atac și în întregime deasupra marginii superioare a fileului.

Un jucător lovește mingea în spațiul de joc al echipei adverse.

Un jucător trimite mingea “afară”.

Un jucător din linia a doua, aflat în zona de atac, execută un atac efectiv atunci când mingea este situată în întregime deasupra marginii superioare a fileului.

Un jucător execută un atac efectiv asupra serviciului advers, când mingea este în zona de atac și în întregime deasupra marginii superioare a fileului.

Un Libero execută un atac efectiv asupra unei mingi care se află în întregime deasupra marginii superioare a fileului.

Un jucător execută un atac efectiv asupra unei mingi aflată în totalitate deasupra marginii superioare a fileului iar ea este provenită dintr-un pas în degete al Libero-ului aflat în zona de atac.

Blocajul

Acțiunea de a bloca

Blocajul este acțiunea de interceptare a mingii care vine de la adversar efectuată de jucători plasați aproape de fileu, depășind marginea superioară a fileului. Numai jucătorilor din linia întâi le este permis să realizeze un blocaj efectiv.

Tentativa de blocaj

Tentativa de blocaj este acțiunea de blocaj fără să fie atinsă mingea.

Blocaj efectiv

Un blocaj este efectiv ori de câte ori mingea este atinsă de un jucător aflat la blocaj.

Blocaj colectiv

Un blocaj colectiv este realizat de doi sau trei coechipieri aflați unul aproape de celalalt și devine efectiv când unul dintre ei atinge mingea.

Contacte ale blocajului

Contactele consecutive (rapide și continue) realizate de unul sau mai mulți jucători aflați la blocaj sunt permise, cu condiția ca aceste contacte să fi avut loc în cursul aceleiași acțiuni.

Blocaj în spațiul advers

În cursul blocajului, jucătorul poate să treacă mâinile și brațele pe deasupra fileului, cu condiția ca această acțiune să nu împiedice jocul adversarului. Deci, nu este permisă atingerea mingii pe deasupra fileului atâta timp cât adversarul nu a executat o lovitură de atac.

Blocajul și loviturile echipei

Contactul mingii cu blocajul nu este considerat ca o lovitură a echipei. În consecință, după o atingere la blocaj, echipa are dreptul la trei lovituri pentru a retrimite mingea. Prima lovitură după blocaj poate fi executată de oricare jucător, inclusiv de cel care a atins mingea în cursul blocajului.

Blocajul serviciului

Blocajul serviciului advers este interzis.

Greșeli ale blocajului

Jucătorul la blocaj atinge mingea în spațiul de joc advers înaintea sau în momentul loviturii de atac a adversarului.

Un jucător din linia a doua sau un Libero execută sau participă la un blocaj efectiv.

Blocajul serviciului advers.

Mingea este trimisă “afară” de blocaj.

Blocajul mingii în spațiul de joc advers prin afara antenelor.

Un Libero participă, singur sau cu alți coechipieri, la o tentativă de blocaj.

Pauze între seturi și schimbări ale terenurilor

Pauze între seturi

Toate pauzele între seturi au o durată de trei minute.

În aceasta perioadă de timp sunt efectuate schimbarea terenurilor de joc și înscrierea formațiilor pe foaia de arbitraj.

Pauza dintre seturile 2 și 3 poate fi extinsă la 10 minute de către oficialii competenți dacă organizatorii cer acest lucru.

Schimbări ale terenurilor

După fiecare set, echipele schimbă terenurile de joc, cu excepția setului decisiv. În setul decisiv, de îndată ce o echipă a realizat 8 puncte, trebuie să fie efectuată fără nici o întârziere o schimbare a terenurilor de joc, iar pozițiile jucătorilor rămân aceleași. Dacă schimbarea terenurilor nu a avut loc în momentul realizării punctului 8, aceasta trebuie să fie efectuată de îndată ce eroarea este observată. Scorul înregistrat în momentul când se efectuează schimbarea rămâne valabil.

Jucătorul „libero”

Desemnarea libero-ului

Fiecare echipă poate avea printre cei 12 jucători și un (1) jucător specializat în apărare numit “Libero”. Libero-ul trebuie să fie înregistrat în foaia de arbitraj, într-o rubrică specială, înainte de începerea meciului. Libero-ul nu poate fi nici căpitan al echipei și nici căpitan în joc.

Echipamentul

Libero-ul trebuie să poarte un echipament (sau o vestă pentru un Libero re-desemnat) în care cel puțin tricoul să aibă culoare diferită și contrastantă față de coechipieri. Echipamentul Libero-ului poate avea chiar și un design diferit dar el trebuie numerotat la fel ca și al celorlalți coechipieri.

Acțiuni de joc permise libero-ului

Acțiuni de joc

Libero-ului i se permite să-i substituie pe oricare din jucătorii din linia a doua.

El (ea) poate acționa numai ca jucător în linia a doua și nu i se permite să execute un atac efectiv de oriunde (incluzând terenul de joc și zona liberă) dacă în momentul contactului cu mingea aceasta este în întregime mai sus decât marginea superioară a fileului. El (ea) nu poate servi, bloca sau efectua o tentativă de blocaj. Unui jucător nu i se permite să execute un atac efectiv dacă în momentul contactului cu mingea aceasta este în întregime mai sus decât marginea superioară a fileului și mingea i-a fost pasată din degete de către un Libero aflat în zona de atac. Mingea poate fi atacată fără restricții dacă Libero-ul care execută același procedeu se află în spatele liniei de atac.

Substituirea jucătorilor de către Libero

Substituirile care-l privesc pe Libero nu sunt înregistrate ca și înlocuirile obișnuite.

Ele sunt nelimitate ca număr, dar trebuie să se dispute o fază de joc între două substituiri ale Libero-ului.

Libero-ul poate fi substituit doar de jucătorul care a fost substituit de el. Substituirile trebuie sa fie efectuate când mingea este “moartă” și înainte de fluierul arbitrului pentru autorizarea serviciului.

La începutul fiecărui set, Libero-ul nu poate intra în teren până când cel de-al doilea arbitru nu a verificat fișa cu poziția inițială a echipei. O substituire realizată după fluierul arbitrului de autorizare a serviciului dar înainte de lovitura jucătorului de la serviciu nu trebuie să fie respinsă, dar după terminarea fazei de joc trebuie avertizat verbal Libero-ul cu privire la greșeala efectuată.

Toate celelalte substituiri după fluierul arbitrului pentru autorizarea serviciului trebuie sancționate pentru întârziere. Libero-ul și jucătorul pe care acesta îl substituie pot intra și ieși din teren pe linia laterală din dreptul propriei bănci de rezervă, între linia de atac și linia de fund.

Re-desemnarea unui nou Libero

În cazul accidentării unui Libero antrenorul poate re-desemna un nou Libero, dintre coechipierii care nu se aflau pe teren în momentul re-desemnării, numai după aprobarea prealabilă a primului arbitru.

Libero-ul accidentat nu mai poate reintra în joc pentru tot restul meciului. Jucătorul re-desemnat în locul Libero-ului va activa numai ca Libero pentru tot restul meciului. În cazul re-desemnării unui Libero numărul acestuia trebuie înregistrat în foaia de arbitraj la rubrica “Observații”.

Arbitri

Corp de arbitraj și proceduri

Componență

Corpul de arbitraj pentru un meci este compus din următorii oficiali:

primul arbitru;

al doilea arbitru;

scorer

patru (doi) asistenți de linie.

Plasamentul lor este indicat în Diagrama 10.

Pentru competițiile mondiale și oficiale ale FIVB este obligatoriu să se recurgă la serviciile unui al doilea scorer.

Proceduri

Numai primul arbitru și cel de-al doilea arbitru pot să fluiere în timpul meciului:

primul arbitru fluieră pentru a semnaliza autorizarea serviciului care începe o fază de joc;

primul și cel de-al doilea arbitru fluieră pentru a semnaliza sfârșitul fazei de joc, cu condiția ca ei să fie siguri că a fost comisă o greșeală și cunosc natura acesteia.

Primul arbitru și cel de-al doilea arbitru pot să fluiere în timp ce mingea este moartă pentru a face cunoscut că ei autorizează sau resping o cerere a unei echipe.

Imediat după ce au fluierat pentru a semnala sfârșitul fazei de joc arbitrii trebuie, utilizând semnalizarea oficială, să procedeze astfel:

dacă greșeala este fluierată de primul arbitru , el/ea va indica:

echipa care va servi;

natura greșelii;

jucătorul care a greșit (dacă este necesar).

Cel de-al doilea arbitru repetă semnalizările primului arbitru.

dacă greșeala este fluierată de cel de-al doilea arbitru, el/ea va indica:

natura greșelii;

jucătorul care a greșit (dacă este necesar);

apoi va aștepta până când primul arbitru va indica echipa care va servi, după care va repeta semnalizarea acestuia.

În acest caz primul arbitru nu trebuie să mai arate natura greșelii și jucătorul care a greșit, ci numai echipa care va servi.

În cazul unei duble greșeli, amândoi arbitrii vor indica:

natura greșelii;

jucătorii care au greșit (dacă este necesar);

echipa care va servi conform deciziei primului arbitru.

Primul arbitru

Plasament

Primul arbitru își îndeplinește atribuțiile funcției stând în picioare sau așezat pe un scaun – platformă de arbitraj, situat la unul din capetele fileului. Privirea arbitrului trebuie să fie la o înălțime de aproximativ 50 cm deasupra fileului.

Responsabilități

Înaintea meciului, primul arbitru:

inspectează condițiile suprafeței de joc, mingile și celelalte echipamente și instalații;

efectuează tragerea la sorți împreună cu căpitanii echipelor;

controlează încălzirea oficială a echipelor.

În timpul meciului, numai primul arbitru este autorizat:

să avertizeze membrii echipelor;

să sancționeze conduitele incorecte și întârzierile de joc;

să decidă în privința:

greșelilor jucătorului la serviciu și greșelilor de poziție ale echipei la serviciu, inclusiv paravanul;

greșelilor în jocul cu mingea;

greșelilor comise deasupra fileului și în partea sa superioară;

loviturii de atac a jucătorilor din linia a II-a și a Libero-ului;

unei lovituri de atac asupra unei mingi aflate în totalitate deasupra marginii superioare a fileului provenite din pasul din degete al unui Libero aflat în zona de atac;

mingii care traversează complet spațiul inferior.

La sfârșitul meciului el controlează și semnează foaia de arbitraj.

Al doilea arbitru

Plasament

Cel de-al doilea arbitrul își îndeplinește atribuțiile funcției stând în picioare, în afara terenului de joc, lângă stâlpul fileului situat pe partea opusă scaunului de arbitraj și cu fața la primul arbitru.

Autoritate

Cel de-al doilea arbitrul este asistentul primului arbitru, dar el are, de asemenea, propria sferă de competență.

Dacă primul arbitru devine inapt să asigure îndeplinirea atribuțiilor sale, cel de-al doilea arbitru poate să îl înlocuiască pe primul arbitru.

Cel de-al doilea arbitrul poate, de asemenea, dar fără să fluiere, să semnalizeze greșeli care nu intră în competența sa, dar el nu trebuie să insiste asupra lor pe lângă primul arbitru. Cel de-al doilea arbitrul controlează activitatea scorerului.

Cel de-al doilea arbitrul controlează membrii echipelor de pe băncile pentru rezerve și raportează primului arbitru orice conduită incorectă a acestora.

Cel de-al doilea arbitrul controlează jucătorii aflați în zona de încălzire.

Cel de-al doilea arbitrul autorizează întreruperile de joc regulamentare, controlează durata lor și respinge cererile nefondate.

Cel de-al doilea arbitrul controlează numărul timpilor de odihnă și înlocuirilor de care s-a folosit fiecare echipă și semnalează al 2-lea timp de odihnă și a 5-a și a 6-a înlocuire de jucători primului arbitru și antrenorului echipei care le-a cerut.

În cazul accidentării unui jucător, cel de-al doilea arbitru autorizează o înlocuire excepțională sau acordă un timp de recuperare de 3 minute .

Cel de-al doilea arbitru verifică starea podelei, mai ales în zona de atac. El de asemenea verifică, în timpul meciului, dacă mingile îndeplinesc permanent condițiile regulamentare. Cel de-al doilea arbitru supraveghează și controlează conduita incorectă a membrilor echipelor aflați în zona de pedeapsă și o aduce la cunoștința primului arbitru.

Responsabilități

La începutul fiecărui set și la schimbarea terenurilor de joc în setul decisiv (al 5-lea), precum și de fiecare dată când este necesar, cel de-al doilea arbitru verifică dacă pozițiile jucătorilor din teren în momentul respectiv corespund cu cele de pe fișele cu poziția inițială.

În timpul meciului, cel de-al doilea arbitru decide, fluieră și semnalizează:

pătrunderea neregulamentară în terenul advers și în spațiul de sub fileu;

greșelile de poziție ale echipei la primire;

contactul neregulamentar al jucătorului cu fileul, în partea sa inferioară, sau cu antena situată de partea sa de teren;

blocajul neregulamentar al jucătorilor din linia a doua sau tentativa de blocaj a Libero-ului;

contactul mingii cu un obiect exterior;

contactul mingii cu solul când primul arbitru nu poate vedea din poziția sa acel contact.

mingea care traversează spre terenul de joc advers planul vertical al fileului, total sau parțial prin afara spațiului de trecere sau atinge antena de pe partea sa.

La sfârșitul meciului el semnează foaia de arbitraj.

Scorer

Plasament

Scorerul execută sarcinile postului său așezat la masa scorerului, pe partea opusă și cu fața la primul arbitru.

Responsabilități

Scorerul ține foaia de arbitraj în conformitate cu regulile, colaborând cu cel de-al doilea arbitru.

Scorerul utilizează o sonerie sau un alt avertizor sonor pentru a transmite arbitrilor diverse informații care țin de responsabilitățile sale.

Înaintea meciului și a setului, scorerul:

înscrie datele jocului și ale echipelor inclusiv numele și numărul libero-ului, conformându-se procedurilor în vigoare și obține semnăturile căpitanilor și antrenorilor celor două echipe;

înregistrează formația de start a fiecărei echipe pe baza fișelor cu poziția inițială primite.

dacă nu primește la timp fișele de poziție, el trebuie să anunțe imediat cel de-al doilea arbitru.

În timpul meciului, scorerul:

înregistrează punctele marcate ;

controlează ordinea rotației la serviciu și semnalează arbitrilor orice eroare imediat după lovitura serviciului;

înregistrează timpii de odihnă și înlocuirile de jucători, controlând numărul lor și informând cel de-al doilea arbitru;

anunță arbitrilor orice cerere de întrerupere contrară regulilor (cereri nefondate, înlocuiri neregulamentare etc.);

anunță arbitrilor sfârșitul fiecărui set și marcarea celui de-al 8-lea punct în setul decisiv;

înregistrează toate sancțiunile;

înregistrează toate celelalte evenimente la indicațiile celui de-al doilea arbitru (ex.: înlocuiri excepționale, timpi de recuperare, întreruperi prelungite ale jocului, incidente exterioare jocului etc.)

La sfârșitul meciului, scorerul:

înregistrează rezultatul final;

în cazul unei reclamații, cu autorizarea prealabilă a primului arbitru, înscrie sau permite căpitanului echipei să înscrie pe foaia de arbitraj o declarație cu privire la incidentul contestat;

după ce a semnat el însuși foaia de arbitraj, obține semnăturile căpitanilor de echipa și apoi ale arbitrilor.

Al doilea scorer

Plasament

Își desfășoară activitatea la masă, lângă scorer;

Responsabilități

Înregistrează substituirile care îl privesc pe Libero.

Ajută la activitățile administrative ale scorerului. Dacă scorerul nu-și mai poate desfășura activitatea el trebuie să-i ia locul.

Înaintea meciului al doilea scorer:

pregătește foile pentru înregistrarea substituirii libero-ului;

pregătește foaia de arbitraj de rezervă.

În timpul meciului al doilea scorer:

înregistrează substituirile liberoului;

anunță arbitrilor greșelile de substituire a libero-ului;

cronometrează începutul și sfârșitul t.T.O;

operează tabela manuală de scor;

verifică dacă scorurile de pe tabelele de marcaj concordă;

în caz de nevoie completează foaia de arbitraj de rezervă cu toate informațiile și o înmânează scorerului;

La sfârșitul meciului al doilea scorer:

semnează foaia pentru înregistrarea substituirilor libero-ului și o prezintă arbitrilor pentru verificare;

semnează foaia de arbitraj

Asistenții de linie

Plasament

Dacă se apelează doar la doi asistenți de linie, ei se vor plasa în diagonală, în colțurile terenului situate cel mai aproape de partea dreaptă a fiecărui arbitru și la o distanță de la 1m până la 2 m de colț.

Fiecare din ei controlează atât linia de fund cât și linia laterală situate pe partea sa.

Pentru competițiile mondiale și oficiale ale FIVB este obligatoriu să se recurgă la serviciile a patru asistenți de linie.

Ei stau în picioare, în zona liberă, la o distanță de la 1m până la 3 metri de fiecare colț al terenului de joc, în prelungirea imaginară a liniei pe care o controlează.

Responsabilități

Asistenții de linie execută sarcinile postului lor utilizând un steag (40 x 40 cm) în maniera indicată în Diagrama 12 și semnalizează:

mingea “în teren” și “afară”, de fiecare dată când mingea cade aproape de linia (liniile) lor;

mingile “afară” atinse în prealabil de echipa care a recepționat mingea,

mingea care atinge antena, mingea servită care depășește fileul prin afara spațiului de trecere etc.,

dacă oricare dintre jucători (cu excepția jucătorului la serviciu) pășește în momentul loviturii serviciului în exteriorul terenului de joc propriu;

greșelile de picior ale jucătorului la serviciu,

orice contact cu antena de pe partea sa a unui jucător care participă la o acțiune de joc sau deranjează jocul.

mingea care traversează planul vertical al fileului prin afara spațiului de trecere sau care atinge antena pe partea sa de teren.

Semnalizările oficiale ale arbitrilor

Arbitrii trebuie să indice cu gestul oficial al mâinii (mâinilor) natura greșelii fluierate sau scopul întreruperii autorizate. Semnalizarea va fi menținută pentru un moment și dacă este executată cu o singură mână aceasta va corespunde părții echipei care a greșit sau care a cerut întreruperea.

Semnalizările cu steagul ale asistenților de linie

Asistenții de linie trebuie să indice cu semnalizarea oficială natura greșelii observate și să o mențină pentru un timp.

CAPITOLUL 3. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

3.1 Locul, subiecții și etapele cercetării

Cercetarea am efectuat-o la Școala generală nr. 6. În cercetare au fost cuprinse două clase a VI-a cu un total de 20 de elevi în fiecare clasă. Un eșantion experimental și un eșantion martor. La ambele eșantioane clasă s-au efectuat testări inițiale la începutul anului școlar. Testele finale s-au aplicat la sfârșitul anului școlar.

Studiul cu clasa supusă investigației s-a realizat pe toată perioada anului școlar 2011-2012.

3.2. Metode de cercetare utilizate în elaborarea lucrării

Studiul bibliografiei de specialitate

Am parcurs un bogat material bibliografic vizând aspecte generale și specifice care să-mi permită cunoașterea stadiului în care se află tema abordată și implicațiile ce decurg din aceasta.

Observația

Observația directă mi-a permis înregistrarea datelor în cadrul orelor de educație fizică. Ea însoțește aproape toate celelalte metode și s-a desfășurat pe baza unui plan tematic menit să obiectivizeze rezultatele culese.

Experimentul

Este o formă superioară a observației care permite confirmarea sau infirmarea ipotezei lucrării

Probe de control

Alergare de viteză 30 m

Săritura în lungime de pe loc

Detenta de pe loc

Deplasări laterale 6 x 4 m

Deplasări înainte-înapoi 8 x 6 m

Naveta

Metoda statistico-matematică

Se folosește în vederea exprimării cantitative a raporturilor calitative și constă în culegerea datelor numerice, interpretarea și prelucrarea lor statistică.

Pentru analiza rezultatelor obținute la probele de control am utilizat următorii indicatori statistici:

a)Media aritmetică (x)

Acest parametru este considerat ca fiind o valoare tipică în aprecierea tendinței actuale a fenomenului studiat .Pentru calculul mediei aritmetice se folosește următoarea formulă: X= ∑X

în care: x reprezintă suma valorilor individuale;

n reprezintă numărul total de cazuri.

b) Amplitudinea (W)

Amplitudinea împrăștierii este diferența dintre valorile extreme:

W = Xmax – Xmin

unde: Xmax reprezintă valoarea cea mai mare

Xmin reprezintă valoarea cea mai mică

c) Abaterea standard (S)

Este indicatorul dispersiei care se folosește cel mai des în practica

cercetării științifice.

Se calculează cu următoarea formulă:

Unde: – Σ este suma rezultatelor

– (Xi – X ) reprezintă abaterea valorilor individuale față de medie,

– n reprezintă numărul total de cazuri.

O distribuție (dispersie) se numește "normală" dacă într-o abatere standard la stânga și la dreapta sunt cuprinse peste 68% din cazuri.

De reținut este faptul că, cu cât dispersia este mai redusă, cu atât valoarea centrală este mai reprezentativă

d) Coeficientul de variabilitate (CV)

Acest indicator oferă 0 măsură a gradului de omogenitate a colectivului și anume valoarea acestuia este invers proporțională cu omogenitatea. Acesta se calculează după formula:

CV = (S * 100 X )*1/X

Statistica recomandă următoarele trepte pentru interpretarea rezultatelor:

0-10% – dispersie mică – omogenitate mare;

10-20% – dispersie medie – omogenitate medie;

peste 20% – lipsă de omogenitate datorită unei dispersii foarte mari a unui număr de cazuri rezolvate.

Metoda prezentării grafice

Se folosește în scopul interpretării vizual-intuitive a valorilor înregistrate.

3.3. Raționalizarea mijloacelor de pregătire

Tehnica in volei, mai mult decât în orice joc sportiv, este esențială pentru desfășurarea jocului. În volei mișcările naturale sunt foarte puține majoritatea acțiunilor presupunând tehnici speciale de execuție. Ele nu se pot împrumuta de la celelalte ramuri sportive, cum se întâmplă de exemplu la handbal, baschet, rugby, care pot împrumuta mișcări cu structură similară, ca aruncarea și prinderea mingii, alergarea, săriturile, fentele, etc.

Iată de ce este necesară o perioadă mai îndelungată pentru ca un elev să poată juca volei la un nivel acceptabil. Aceasta determină pe mulți începători să renunțe la volei și să se orienteze spre alte sporturi care le of eră satisfacții mai rapide.

Întrucât în tehnica jocului majoritatea mișcărilor au o formă aciclică în progresul de inițiere și învățare se recurge la predarea simplificată a procedeului, uneori chiar fragmentată; însușirea parțială a mișcării asigură corectitudinea execuției, fără care atingerea unor performanțe înalte nu este posibilă.

Trecerea la o etapă superioară se face numai după însușirea corectă a procedeelor tehnice de bază, repetările făcându-se în cadru1 unor exerciții complexe apropiate de joc Această modalitate de lucru ajută într-o măsură considerabilă la realizarea legăturii cu tactica jocului.

Exerciții pentru învățarea lovirii mingii de sus cu două mâini

a) Mingea fixată în cupă de către profesor și pasată apoi de e1ev 1a perete în dreptul feței cu degete1e și cu atingerea peretelui cu coatele;

b) Execuția fără minge a deplasării, opririi, imitarea lovirii mingii cu cupa;

c) Prinderea mingii aruncate de profesor în dreptul feței cu degetele în formă de coșuleț – cupă, după deplasare și după oprire în poziție medie echilibrată în faza de întâmpinare (momentu1 întinderii genunchilor). Ulterior aruncarea mingiilor va fi rezolvată de către colegi sau fiecare elev pentru el;

d) Aceleași exerciții ca 1a punctul anterior urmat de respingerea mingii cu cupa. Atenție la deplasare după traiectoria mingii care vine; atenție la oprire cu poziția picioare1or și lovirea mingii cu cupa deasupra capului;

e) Pase în doi la 3 – 4 m distanță din dep1asări înainte și înapoi. Același exercițiu cu deplasări laterale. Atenție la deplasare, 1a oprire și la cupa cu care lovește copilul mingea. Nu sunt admise pase de pe loc, fără deplasare;

f) Pase în triunghi pentru învățarea pasei latera1e în care oprirea după deplasare se face cu fața spre al trei1ea co1eg;

g) Același exercițiul în pătrat, patru e1evi la o minge, pasele mergând numai pe laturile pătratului spre stânga sau spre dreapta;

h) Joc 2 – 2 peste plasă, trei pase obligatorii la trecerea mingii peste plasă;

i) Joc 3 -2 peste plasă, trei pase obligatorii la trecerea mingii peste plasă;

j) Joc 4 – 4 peste plasă, trei pase obligatorii la trecerea mingii peste plasă.

Exerciții pentru învățarea serviciului

În general învățarea serviciului începe cu învățarea lovirii mingii cu palma cu o mână de sus ce va fi adusă treptat în execuții peste plasa de 3 – 4m.

a) Imitarea lovirii mingii cu palma, incluzând mișcarea de aruncare a mingii cu mâna opusă lovirii;

b) Precizarea suprafețelor de contact și așezarea lor pe mingea ținută în palma opusă la nivelul abdomenului. Atenție la poziția palmei, cu degetele ușor întinse și depărtate și atenție la blocarea palmei în momentul contactului acesteia cu mingea ținută;

c) Aceleași exerciții ca mai sus dar cu lovirea mingii în podea prin retragerea palmei de sprijin în momentul lovirii. Palma va lovi în mingea de deasupra urechii. Se va urmării ca mingea să sară cât mai sus din podea. Atenție la poziția trunchiului care imprimă direcția mingii și forța acesteia;

d) Același exercițiu, dar lovirea mingii se va executa de sus cu ținerea mingii în palma opusă având brațul de lovire întins, trimițând mingea spre coechipier sau perete;

e) Același exercițiu cu o ușoară aruncare a mingii din palma de susținere;

f) Servicii peste plasă de la distanță de 5-6 m;

g) Serviciu peste plasă încadrată în procentaje de execuție reușite pe o suprafață de teren delimitată;

h) Joc1-1 cu servici și preluare de sus cu două mâini, cu pas de control deasupra capului.

Învățarea preluării de jos cu două mâinii

Preluarea mingii cu ambele mâini de jos, deși nu reprezintă un procedeu nou, se înscrie totuși printre procedeele moderne ale tehnicii voleiului actual, prin importanța și necesitatea ei.

Acest procedeu va fi repetat 1a început izolat, fragmentat, fără minge și apoi cu minge pentru a fi însușită lovirea mingii cu manșeta. Învățarea preluării va continua cu încadrarea loviturii mingii după dep1asare și oprire folosind de asemenea exerciții simple urmate apoi de exerciții complexe pentru încadrarea preluării în structura de joc, corespunzătoare mingilor care vin de peste plasă din serviciul advers.

Învățarea preluării cu două mâini de jos până în această fază este comună și învățării preluării din atac eu două mâini de jos. Din acest moment exersarea celor două acțiuni de joc se desparte în două direcții separate, câte una pentru fiecare acțiune a jocului, rămânând ca singura preocupare comuna formarea și mărirea accesibilității jucării mingii pe manșetă. Această preocupare va fi concretizată în lecții prin loviri repetate cu manșeta, realizate printr-un număr mare de repetări în condiții variate și schimbătoare, încadrate în exerciții complexe, preluări de mingi venite de peste plasă pentru a se forma la copii o imagine reală și o execuție corectă a întregii acțiuni de joc ce presupune de fiecare dată dep1asare cu oprire în poziție medie, fandare sau plonjon și jucarea mingii cu manșeta spre ridicătorul de la plasă.

Având în vedere importanța mare a preluării serviciului advers în economia generală a unui set câștigat sau pierdut, învățarea ei va fi introdusă de la început și va menține în continuare cerințe sub forma procentajului reușit din zece execuții, care ulterior vor fi controlate permanent în exerciții și jocuri.

Exerciții pentru învățarea preluării de jos cu două mâinii

a) Din poziția medie cu brațele apropiate și întinse orientate oblic înainte și în jos se va așeza mingea pe antebraț, manșetă, precizând la fiecare elev în parte suprafața de contact și acțiunea din genunchi.

b) Execuție fără minge a întregii structuri respectiv deplasare, oprire și lovire cu manșeta (imitare) prin întinderea genunchilor;

c) Aceeași execuție ca și la punctul a), realizată cu mingea ținută la profesor la nivelul manșetei pe care elevul o va lovi numai din mișcarea de închidere a genunchilor, având coatele și umerii relativ blocați.

d) Lovirea mingii cu manșeta, aruncarea precisă de către profesor și apoi de către colegi

e) Aceeași execuție, lovirea mingii se efectuează precedată de o fandare laterală stânga-dreapta

f) Execuție integrală: deplasare, oprire și lovire cu manșeta din mingile aruncate de către profesor, în direcție laterală stânga, dreapta înainte și înapoi. Aceeași execuție de mingi aruncate de către colegi

g) Preluări la perete cu pase de control. Atenție la acțiunea genunchilor și antebrațelor

h) Câte doi la o minge, alternarea loviturilor de sus și de jos cu deplasare

i) Pe perechi preluare de jos din dep1asare

j) În triunghi preluare câte trei

k) Trei la o minge, doi într-un teren, a1 treilea în ce1ălalt teren jucătorul care este singur servește peste plasă, ce1ă1alt preia spre a1 treilea care se află lângă plasă și va trimite mingea peste plasă cu pasă de sus sau de jos, primului jucător care reia acțiunea. Se rotează fiecare jucător trecând prin fiecare poziție :atenție la deplasarea și la oprirea dinaintea jucării mingii :

l) Aceeași formație în care jucătorul de la preluare după ce a preluat spre colegu1 de la p1asă, se deplasează și trimite mingea din a treia lovitură peste plasă 1a jucătorul care a servit; atenție la acoperirea suprafeței de joc la deplasare și oprire;

m) Joc școală 3-3 pe teren 4/9 cu servici, preluare, ridicare și trecerea mingii din a treia lovitură cu doi jucători la preluarea serviciului. Se ține mingea în joc cât mai mult timp, cu trei lovituri la fiecare fază și preluările din serviciu executate numai cu lovire de jos cu două mâini. Se rotează la comandă.

n) Joc cu tema 3-3 pe teren 4/9, se joacă pe puncte. Obligatoriu preluarea serviciului și a primei mingi din fiecare fază numai cu preluare de jos. Joc obligatoriu numai cu trei lovituri.

Organizarea jocului cu trei lovituri

În primul an de pregătire, respectiv clasa a V-a vor fi învățate treptat următoarele jocuri:

a) Joc 2-2 pe teren ¾ cu serviciu de sus, lovirea mingii cu două mâini de sus și cu trecerea mingii peste plasă obligatoriu numai din a treia lovitură. Învățarea acestui joc va începe odată cu instruirea loviturii de sus și a serviciului de sus din față, urmând ca odată eu învățarea corectă a acestora, elevii să fie învățați să se folosească de ele în jocul 2-2 cu trei lovituri. Învățarea jocului 2-2 se va face treptat cu regulile privind câștigarea punctului și efectuării rotației.

b) Jocul 3 -3 pe teren 4, 5/6 cu serviciu de sus, lovirea mingii de sus, ridicarea și trecerea mingii peste plasă numai din a treia lovitură.

Organizarea jocului cere ca jucătorii să fie dispuși în teren în triunghi, doi la plasă și unul în linia a doua, stabilindu-se următoarele sarcini de joc:

jucătorul din linia a doua: serviciu de sus, preluare din joc cu două mâini de sus și cu dirijarea mingii spre coechipierul său din dreapta de la plasă, preluare din serviciul advers;

jucătorul din dreapta de la plasă va sta inițial în apropierea plasei și va executa numai a doua lovitură la fiecare fază, ridicarea mingii după preluare spre cel de-al treilea coechipier de la plasă;

jucătorul al treilea de la plasă va sta inițial la 2-3 m de plasă de unde se va deplasa înainte și va efectua trecerea mingii peste plasă cu două mâini de sus din a treia lovitură, care se retrage iar la 2-3 m de plasa.

Se rotează la fiecare câștigare a serviciului, jucătorii preluând de fiecare dată sarcinile noilor zone. Acest joc va fi folosit treptat în competiții interne pentru care este necesar să fie rezolvate următoarele :alegerea căpitanului de echipă, arbitrarea și conducerea jocului.

c) Joc 4-4 pe teren 4,5/6 cu trei lovituri obligatorii la fiecare fază.

Dispunerea jucătorilor în teren și a sarcinilor pe zone:

așezarea inițială a jucătorilor este de doi jucători în prima linie și doi jucători în linia a doua;

jucătorul din linia a doua din dreapta (zona 1) va executa serviciu, preluarea din serviciu și din joc sub formă de lovire de sus cu două mâini către coechipierul din dreapta de la plasă;

jucătorul din dreapta de la plasă va juca numai mingea a doua la fiecare fază sub formă de ridicare spre coechipierul său de la plasă

Jucătorul din linia a doua din stânga va juca numai preluări din serviciu și joc sub formă de lovire a mingii de sus cu doua mâini spre coechipierul din dreapta de lângă plasă. Se rotează după fiecare câștigare a serviciului, jucătorii preluând de fiecare dată sarcinile noilor zone. Se va stabili căpitanul de echipă. Atenție la deplasări, opriri și la lovirea mingii de sus din față cu cupa.

Exersările izolate a serviciului și mai ales a lovirii de sus cu două mâini vor merge în paralel necesitățile jocului.

d) Joc 6-6 pe teren normal se va învață în paralel cu cele 3-3 , 4-4, aplicând modelul de joc pentru începători.

Dispunerea jucătorilor în teren și sarcinile pe zone:

Așezarea jucătorilor în teren este de trei jucători în prima linie și trei jucători în linia a doua. Jucătorii vor învață locul fiecărei zone de la 1 la 6 precum și așezarea la primirea și execuția serviciului. În această privință la acest model de joc nu sun deosebiri, în apărarea jucătorului din zona 6, fiind pe o poziție intermediară, Deci la serviciul propriu va fi învățată ordinea la serviciu, rotația, așezarea jucătorilor încinci la : preluare, jucătorul din zona 2 aflându-se în apropierea plasei. Atenție la așezare, jucătorii din linia a doua să nu fie acoperiți (mascați) de cei din linia întâi. Preluarea serviciului se poate executa de către toți jucătorii în afară de cel din zona 2. Obligatoriu se joacă trei lovituri.

În primul an de pregătire, odată cu selecția și realizarea modelului de joc, mai sunt prezentate și alte obiective instructiv-educative care trebuie realizate tot în orele de pregătire de la clasă. Acestea sunt:

Dezvoltarea fizică armonioasă

Dezvoltarea calităților motrice în procentaj de 55% din totalul timpului de pregătire

Dezvoltarea fizică armonioasă și dezvoltarea calităților motrice au o pondere mare în clasa a V- ași depășesc timpul afectat realizării modelului de joc pe considerentele particularităților de vârstă și de instruire.

Dezvoltarea fizică armonioasă va urmări influențarea creșterii și dezvoltării optime a organismului copiilor, pregătirea organismului acestora pentru efort, prelucrarea analitică a grupelor și segmentelor corpului și în mod deosebit a celor implicate în jocul de volei.

Mijloacele ce se vor folosi vor fi constituite din complexe de exerciții analitice selective pentru principalele articulații și segmente ale corpului. În această categorie vor fi folosite și exerciții corective, individuale vizând dezvoltarea armonioasă a copiilor,

Dezvoltarea calităților motrice va constitui o preocupare a tuturor lecțiilor de antrenament în primul an de pregătire. Nu se vor programa antrenamente speciale numai pentru pregătirea fizică.

În general pregătirea fizică va urmări o dată cu ridicarea capacității generale de efort să se influențeze și dezvoltarea în general a calităților motrice. Vor fi folosite în acest scop mai ales exerciții sub formă de jocuri dinamice, alese special pentru a influența dezvoltarea calităților motrice: viteza și îndemânarea generală specifică.

Tot în acest an se pun bazele unei pregătiri fizice necesare unor exerciții tehnice. Este vorba despre pregătirea aerobică și specifică,jocului de volei: din linia a doua, pre cum și pregătirea atletică necesară jocului din linia întâi. În acest scop pot fi folosite unele exerciții specifice:

A. Exerciții pentru viteză specifică:

Starturi din poziții diferite în direcții diferite cu alergare 3-4 m executate numai la semnale vizuale,

Deplasări repetate stânga – dreapta, înainte – înapoi, plecare numai la semnal vizual,

Aceleași deplasări ca și la punctul precedent, cu atingerea sau prinderea mingii aruncate de profesor în diferite direcții,

Rostogolire înainte urmată de o săritură,

Rostogolire înapoi urmată de o săritură,

Rostogolire înapoi urmată de o săritură, combinată cu deplasări pe 3m, la semnal vizual,

Jocuri dinamice pe tip navetă, exemplu – semănatul și culesul cartofilor.

Jucarea repetată a mingii pe antebrațe sub formă de concurs, cine face mai multe lovituri într-o serie fără să cadă mingea jos.

B. Exerciții pentru îndemânarea specifică:

Jucarea repetată a mingii pe degete de pe loc și din deplasare,

Aceeași execuție sub formă de concurs, cine face mai multe lovituri într-o serie fără să cadă mingea jos.

C. Exerciții pentru pregătirea acrobatică:

Rostogoliri înainte, înapoi, lateral din deplasare și combinate cu deplasări,

Imitarea plonjoanelor laterale,

Rulări pe abdomen pe piept, pe spate,

Ștafete și jocuri dinamice cu rostogoliri și variantele lor executate la semnale vizuale.

În finalul acestui capitol, privind realizarea modelului de joc, trebuie să arătăm că în primul an de pregătire , acesta beneficiază de a pondere de 45% din totalul timpului afectat pregătirii desfășurate în orele de educație fizică, așa cum sunt majoritatea antrenamentelor.

Pentru realizarea modelului de joc și a componentelor sale, respectiv preluarea de jos, lovirea de sus a mingii cu doua mâini, serviciul de sus din față și trecerea mingii peste p1asă, vor fi afectate 45 – 50 min. acest timp va fi ocupat exclusiv cu exerciții simple, cu și fără minge, exerciții complexe și jocuri cu temă, așa cum au fost prevăzute în acest capitol. Ponderea fiecărei categorii de exerciții la ora de educație fizică cu teme din volei fiind aproximativ egală.

CAPITOLUL 4. REZULTATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRETAREA LOR

În urma testari1or efectuate se constată o diferență semnificativă între testarea inițială și cea finală, la majoritatea probelor de control. Datele obținute au fost introduse în tabe1e, pre1ucrate statistic și reprezentate grafic. Acestea sunt prezentate la sfârșitul capitolului pentru fiecare probă în parte.

Înă1țimea

La testarea TI media aritmetică prezintă valoarea de 148 cm, înregistrându-se o creștere de 4m (la 152) 1a testarea TF. Media aritmetica este reprezentativă în cazul ambelor testării, unde 88% respectiv 83% din subiecți se înscriu într-o distribuție normală.

Amplitudinea (w) ne arată că valorile înregistrate se întind pe o scară foarte apropiată ca valoare la ambele testări (22 cm 1a testarea TI și 20 cm 1a testarea TF).

Calculul coeficientului de variabilitate ne indică o omogenitate mare la ambele testări: (3,39% TI și 3,38% 1a testarea TF).

Înălțimea cu brațele întinse

Media aritmetică (190 cm și 195 cm) este semnificativă în ambele cazuri 83% și respectiv 72% din va1ori se include în standardu1 calculat.

Amplitudinea ne indică faptu1 că valorile se întind pe o scară de 26 cm la ambele testări.

Coeficientu1 de variaibi1itate ne indică o omogenitate mare a colectivului reprezentând 3,96% la testarea TI și 3,35% la testarea TF.

Anvergura brate1or

Media aritmetică prezintă la testarea TI va1oarea de 147 cm, observându-se o creștere până la valoarea de 152 cm 1a testarea TF. Ea este reprezentativă pentru ambe1e testări, 88% din valori în ambele cazuri, se includ într-o distribuție normală.

Amplitudinea ne indică faptu1 că valorile se întind pe o scară de 28 cm 1a testarea TI și de 27 cm la testarea TF.

Coeficientu1 de variaibi1itate de 4,59% și de 4,42% ne indică o omogenitate la ambele testări.

Alegare de viteza 30 m

Media aritmetică (5,41 sec.) este reprezentativă doar 1a testarea TI când 72% din cazuri se înscriu într-o abatere standard 1a stânga și 1a dreapta, ceea ce indică o distribuție normală față de testarea TF (5,24 sec.), când doar 55% din subiecții s-au încadrat în stmdardu1 calculat.

Calculul coeficientului de variabilitate (CV) ne indică o omogenitate mare la ambele testări (3,13% și 3,81 %).

Amplitudinea ne arată că valorile înregistrate se întind pe o seara de 0,75 sec. la testarea TI și 0,68 sec. testarea TF.

Săritura în lungime de pe loc

Media aritmetică (161cm respectiv171cm) este reprezentativă la ambele testări, 68% 1a testarea TI, respectiv 78% 1a testarea TF.

Omogenitatea colectivului este mare și de această dată 1a ambele testări situându-se sub 10% (5,62%, respectiv 7,60%).

La aceasta probă amplitudinea ne indică o omogenitate mai bună la testarea TI (28) față de testarea TF (47).

Detenta de pe loc

Media aritmetică este reprezentativă în ambele testări (33cm și 37 cm), unde 72% respectiv 83% din subiecți se înscriu într-o distribuție normală.

Amplitudinea ne arată că valorile înregistrate se întind pe o scară de 19 cm la testarea TI și 22 cm la testarea TF.

Omogenitatea este media 1a ambelor testări (CV =15,48 % respectiv 16,66 %).

Deplasări laterale 6 x 4 m

Media aritmetică (9,76 sec. și 8,45 sec.) nu este reprezentativă în ambele testări(56% respectiv 61 %).

Calculul coeficientului de variabilitate (CV) ne indică o omogenitate mare la ambele testări.

Amplitudinea ne arată că valorile înregistrate se întind pe o scara de 2,1 sec. la testarea TI și 1,1 sec. testarea TF.

Deplasări înainte – înapoi 8 x 6 m

Media aritmetică (18,01 sec. și 16,7 sec.) nu este reprezentativă în cazul nici uneia dintre testări (6 1% la TI și respectiv 66% la T3).

Omogenitatea colectivului este evidentă și de această dată (sub 10%), procent care indică omogenitate mare.

Amplitudinea ne arată că valorile înregistrate se întind pe o scara de 2,65 sec. la testarea T1 și 3,38 sec. testarea TF.

Naveta

Se pornește de la o linie de plecare, se aleargă 10 m până la un pătrat cu latura de 20 cm, în se află o minge de oină, se ia mingea, se duce în spatele liniei de plecare, apoi se aleargă până la aceiași pătrat cu aceeași dimensiune lipit de primul, se ia o a doua minge și se duce în spatele liniei de plecare (4 x 10 m), se cronometrează timpul scurs de la prima mișcare până în momentul în care se așează a doua minge pe sol.

Media aritmetică la eșantionul de control de 12,6 sec. Se observă o scădere de 1,2 sec. la testările finale.

La eșantionul experiment, media aritmetica este de 12,6 sec. la testarea inițială. Se observă o scădere de 0.8 sec. la testarea finală.

Coeficientul de variabilitate este nesemnificativ la cele două testări, fapt care indică o omogenitate mare.

Se observă deci că voleiul folosit metodic în orele de educație fizică duce la dezvoltarea acestei calități psiho-motrice îndemânarea.

Parcursul pentru dezvoltarea îndemânării

De la o linie de plecare subiectul are în mână o minge medicinală de 2kg, o rostogolește pe sol cu mâna îndemânatică printre cinci ja1oane (pe o distanță de 10m), după care așează mingea într-un pătrat cu 1atura de 30 cm, după care se efectuează cu coarda trei sărituri pe două picioare, așează coarda jos, continuă cu mersul în echilibru pe bancă de gimnastică, 1a jumătatea distanței de pe bancă se efectuează o întoarcere cu 360o, continuă alergarea până la un cerc aflat pe sol unde se află trei mingi mici (oină), pe care le mută pe rând într-un cerc aflat la o distanță de 1,50m unde se află trei mingi de volei, pe care le mută pe rând în primul cerc; continuă alergarea până la banca de gimnastică unde se rostogolește un cerc cu mâna îndemânatică, după care aleargă cu cercul în mână până la lina de sosire. Parcursul se desfășoară pe o lungime de 27m.

1. Rostogolirea mingii medicinale de 2 kg printre jaloane;

2. Săritura pe două picioare cu coarda de trei ori;

3. Mersul în echilibru cu brațele ridicate lateral și menținerea a două mingi ușoare pe palme, întoarcerea 3600 la mijlocul băncii de gimnastică;

4. Schimbarea a trei obiecte dintr-un cerc în celălalt fiind duse pe rând câte una;

5. Rostogolirea uni cerc pe banca de gimnastică.

Media aritmetică la testarea inițială 38,6 s, iar la testarea finală 36 s.

La fete eșantion control se observă o creștere de 2,6 s, iar la băieți creșterea este de 1,3 s. La eșantionul experiment se observă o creștere de 2,6 s la fete, respectiv 2,2 s la băieți.

Aceste creșteri semnificative la fete mai mari decât la băieți se explică prin faptul că în acest parcurs pentru dezvoltarea îndemânării sunt anumite puncte – stații unde fetele sunt mai îndemânatice decât băieții.

Astfel la mersul în echilibru pe o bancă de gimnastică cu întoarcere 360° întoarcerea se efectuează cu ușurință, dar cel mai elocvent exemplu este momentul în care se rostogolește un cerc cu mana îndemânatică unde băieții pierd mult timp sau săritura la coardă unde fetele sunt foarte bune.

Serviciul de sus din față

Media aritmetică (3,3 și 4,9 execuții) la aceasta probă este reprezentativă în ambele testări. Conferind distribuției caracterul de "normală" (88% în ,ambele cazuri).

Amplitudinea ne arată că valorile înregistrate se întind pe o scara de 3 exerciții reușite la testarea TI și 5 reușite la testarea TF.

Calculul coeficientului de variabilitate (CV) ne indică ne indică o omogenitate mare la ambele testări (3,06% la TI și 2,04 h TF).

Pase de sus (de control)

Media aritmetică (7,7 exerciții) este reprezentativă numai în cazul testării TI, 88% din valori, deci se include în standardul admis, față de numai 61% în cazul testării TF (23,2 exerciții).

Amplitudinea ne arată că valorile înregistrate se întind pe o scară de 11 exerciții reușite la testarea și 15 reușite la testarea T3.

Coeficientu1 de variaibi1itate ne indică o omogenitate mare la ambele testări (3,64% la TI și 2,53 la TF).

CONCLUZII ȘI PROPUNERl

În urma cercetării efectuate, s-au conturat urmatoare1e concluzii:

Mijloace1e utilizate in instruirea jucătoarelor de volei de 11 – 12 ani la grupa de experiment au condus 1a învățarea și consolidarea acțiunilor de joc de bază propuse într-un timp foarte scurt.

Aceasta a permis legarea cu regularitate a acțiunilor de joc în succesiunea logică a desfășurării jocului.

Colectivul se dovedește omogen sub aspect fizic și tehnic, se1ectia și instruirea primară fiind corespunzătoare.

Progresul realizat de subiecți este semnificativ și asigură premizele unei creșteri calitative în etapele următoare de instruire.

Jocul bilateral 6 – 6 nu-si dovedește eficiența la acest nivel de vârstă deoarece participarea sportivelor în joc este inegală, iar numaru1 de execuții într-un set este foarte mic.

Jocul de volei folosit intensiv în cadrul orelor de educație fizică alături de celelalte mijloace sporesc frecvența elevilor la ore și crește astfel gradul de atractivitate al acestora.

Valorile înregistrate în cadrul celor doua testări demonstrează că folosind preponderent jocul de volei în cadrul orelor de educație fizică, se obțin progrese vizibile privind dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice în primul rând a vitezei și îndemânării.

În vederea creșterii eficienței instruirii jucătoarelor de volei de 11 -12 ani propunem:

Selecția și instruirea primară să se realizeze cu mare răspundere și rigurozitate.

Învățarea acțiunilor de joc de bază să se realizeze în paralel cu dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice solicitate de jocul de volei.

Acțiunile de bază să fie utilizate devreme în joc pentru a-i obișnui pe copii cu întrecerea și spiritul competiției,

La aprecierea jocului să se ia în considerare și execuția corectă, respectarea regulamentului, numărul acțiunilor reușite.

BIBLIOGRAFIE

ALBU, C., Educația fizică la clasele V –VIII, Editura Sport – Turism,. București, 1977

BÎC, O., Volleyball, Editura Universității din Oradea, 1999

BALAIS, F., Îndrumarul instructorului de volei, Editura Sport – Turism, București, 1975

BENGEANU, C., Volei, inițiere – fixare – consolidare, Casa Cărții de Știință, Cluj, 2000

DEMETER, A., ȘI COLAB., Fiziologia și biochimia educației fizice și sportului, Editura Sport – Turism, București, 1979

EPURAN, M., Psihologia educației fizice (vol.1), Editura Sport – Turism, București, 1984

EPURAN, M., Modelarea conduitei sportive, Editura Sport – Turism, București, 1990

GHENADI, V., Volei. Modelarea instruirii copiilor și juniorilor, Editura Sport – Turism, București, 1984

JARCO, S., Volei, Îndrumar practico-metodic, Editura Universității A. Vlaicu, Arad, 1999

MIHAILESCU, N., Curs de volei, Editura Universitatea Timișoara, Timișoara, 1974.

MITRA G., MOGOȘ A., Dezvoltarea calității motrice, Editura Sport – Turism, București 1984

NICU, A., Antrenamentul sportiv modern, EDITTS București ,1993

SCARLAT, E., Metodica educației fizice Școlare, Editura Sport – Turism, București, 1984

SCARLAT, E., Educația fizică a copilului de vârstă școlară, Editura pentru Tineret și Sport, București, 1993

SCARLAT, E., Volei. Pregătirea echipelor școlare, Editura Sport – Turism, București, 1976

STROE, ȘT., Pregătirea fizică a jucătorilor de volei, Editura Sport – Turism, București, 1976

Ministerul Educației Naționale – Consiliul Național pentru Curriculum, Programe școlare pentru clasele a V – a, a VIII-a, Aria curiculară educație fizică și sport, București,1999

18. Regulamentul jocului de volei.

ANEXE

Tabel nr. 1

TABEL CU REZULTATELE OBȚINUTE DE GRUPA EXPERIMENTALĂ LA TESATREA INIȚIALĂ ÎN 2011 ȘI TESTAREA FINALĂ 2012

Tabel nr. 2

TABEL CU REZULTATELE OBȚINUTE DE GRUPA DE CONTROL LA TESATREA INIȚIALĂ ÎN 2011 ȘI TESTAREA FINALĂ 2012

Tabel nr. 3

TESTAREA FINALĂ LA GRUPA EXPERIMENTALĂ

MĂSURĂTORI ANTROPOMERTICE

Tabel nr. 4

TESTAREA FINALĂ LA GRUPA DE CONTROL

MĂSURĂTORI ANTROPOMERTICE