Jocul de Rol In Formarea Personalitatii
LUCRARE
DE
LICENTA
JOCUL DE ROL ÎN FORMAREA PERSONALITĂȚII
CUPRINS:
Introducere
Motivarea alegerii temei
Capitolul I: Personalitatea copilului preșcolar – clișeul binomului educativ
I. 1 Personalitatea – convergența perspectivelor
I. 2 Conturarea însușirilor de personalitate a copilului preșcolar
I. 3 Determinantele câmpului socio – afectiv la preșcolari
I. 4 Capacitățile cognitive la preșcolari
I. 5 Atmosfera familială în dezvoltarea personalității copilului
I. 5.1 Educația copilului în familie
I.6 Desenul ca expresie a personalității copilului
I.6.1 Liderul
I.6.2 Timidul
I.6.3 Nesigurul
I.6.4 Visătorul
I.6.5 Agresivul
I.6.6 Leneșul
I.6.7 Dinamicul
I.6.8 Egocentricul
Capitolul II: Jocul de rol și modelarea personalității
II. 1 Importanța jocului
II. 2 Tipurile de joc
II. 3 Expansiunea personalității prin joc
II. 4 Jocul de rol
II. 4.1 Obiectivele jocului de rol
II. 4.2 Etapele jocului de rol
II. 5 Socializarea
II. 6 Abilitățile emoționale
II. 7 Evoluția intelectuală
II. 8 Rolul cadrului didactic în modelarea personalității
II. 8.1 Relația educator – educat
II. 8.2 Relația grădiniță – familie
Capitolul III: Cercetarea pedagogică jocul de rol în formarea personalității
III. 1 Scopul cercetării
III. 2 Obiectivele cercetării
III. 3 Ipoteza cercetării
III. 4 Subiecții
III. 5 Metodele cercetării
III. 6 Analiza și interpretarea rezultatelor
Concluzii și propuneri
Bibliografie
INTRODUCERE
Împinsă de imperativele actuale, societatea face eforturi de a progresa pe spirala calității și a exigențelor. Pe această traiectorie se regăsește palierul educațional purtând odată cu sine o responsabilitate severă și complexă: aceea de a forma oameni pentru societate. Și cum la vreme de nou se impun practice noi, iată-ne antrenanți în preocuparea de a găsi soluții și modele paideutice moderne, actuale. Teoriile pedagogice însă nu pot fi văzute precum codurile de procedură imuabile sau rețetare absolute, capabile de a da răspunsuri prefabricate la toate întrebările. Ele trebuie receptate ca un corpus de norme generale ce permit reasamblări, reajustări, resemnificări. Pedagogia actuală trebuie privită ca o disciplină deschisă ce invită la meditație, la crearea unor noi ipoteze, sugestii, idei. Prin studiul ei, practicianul trebuie să devină un om care gândește responsabil în fața menirii pe care o are.
Imaginea începutului de drum în educația preșcolarilor se conturează din perspective acestei generații care acum se formeaz pentru o societate ca se caracterizează printr-o dinamică rapidă la toate nivelurile începând de la coordonatele fundamentale ale personalității umane, până la mecanismele economico – sociale cele mai subtile.
Vârsta copilăriei și mai ales cea a preșcolarității constituie una dintre cele mai importante perioade în formarea unei persoane. Influențele care se exercită asupra copilului, evenimentele care apar la această vârstă au un rol foarte important în drumul spre a devein un adult responsabil. Mediul în care trăiește copilul și educația pe care o primește își vor pune amprenta în formarea viitoarei personalități a acestuia. După familie, grădinița constituie prima experiență de viață a copilului în societate. Grădinița este o instituție de educație și o viață socială proprie, structural diferită de cea de familie, chiar dacă păstrează amprenta atmosferei familiale. Această instituție îl așează pe copil într-un cadru nou prin dimensiunile și conținutul său. Aici copilul ia cunoștințăcu activități și obiecte care-i stimulează gustul pentru investigație și acțiune, îl provoacă să se exprime și îi propune incipient, angajarea în relații de grup.
Începutul de drum pentru preșcolarii de azi înseamnă ți începutul de drum al viitoarei societăți care se dezvoltă odată cu ei. De aceea educația preșcolarilor reclamă o preocupare deosebită din partea tuturor factorilor implicați în această fundamentală misiune pentru concentrarea și corelarea resurselor materiale și umane în direcția elaborării cadrului pedagogic optim, astfel încât formarea preșcolarilor de azi să prefigureze cerințele viitoarelo decenii.
MOTIVAREA ALEGERII TEMEI
A cunoaște un elev (preșcolar) înseamnă a descifra notele dominante ale personalității sale, a înțelege și a identifica motivele care îl determină să acționeze într-un mod sau altul și a-I prevedea evoluția viitoare. Încă de la vârsta preșcolară copilul este un universe de probleme și întrebări, de necunoscute, care imprimă, de multe ori comportamentului său o evoluție neânțeleasă și nejustificată pentru adulți. Astfel, un copil retras și pasiv acasă devine la grădiniță ,,sufletul” colectivului, manifestând curaj, inițiativă, spirit de echipă, după cum altul care este atent, politicos și ascultător în colectiv se transformă acasă într-un mic tiran.
Cunoașterea copilului se realizează în timp, trebuie să aibă loc în strânsă cooperare cu acesta , într-un climat de încredere și afecțiune reciprocă și prin antrenare, în această acțiune, a tuturor celor din apropierea lui și cu precădere a familiei.
Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul își satisface imediat, după posibilități, propriile dorințe, acționând conștient și liber în lumea imaginară ce și-o crează singuri. Evoluția jocului în raport cu dezvoltarea preșcolarității, cu alte activități umane, cu unele mecanisme ale vieții sociale, îl determină, în diverse momente, loc și rol diferite, dar cert este faptul că el nu lipsește, indiferent de vârsta omului. Cercetătorul S. Iliov afirmă că ,,Jocul are un caracter polivalent fiind pentru copil și muncă, și artă, și realitate și fantezie”. În sens cu această caracteristică , pedagogul elvețian Edouard Claparede precizează că ,,jocul este însăși viața”. Dacă întrebăm copiii care este activitatea lor preferată, cu siguranță ei vor răspunde: ,,Jocul!”. Jocul este parte esențială a copilăriei și totodată este parte integrată a activității cu copiii.
Mi-am ales această temă deoarece consider că în viața copiilor jocul este activitatea principală, iar jocul de rol contribuie în mare măsură la formarea personalității copiilor. Jocul reprezintă mijlocul cel mai eficient prin care copiii iau contact cu lumea, înțeleg evenimentele din jur șio învață din ele. Jucându-se, copilul exersează înțelegerea prin comunicare, își dezvoltă capacitatea de descriminare, de judecată, imaginează și formulează verbal atât realul, cât și imaginarul.
În studiul de față mi-am propus ca, pornind de la cunoașterea particularităților de vârstă specifice preșcolarității, de la specificul jocului în general și al jocului de rol în special, să evidențiez rolul jocului de rol în formarea personalității copiilor.
CAPITOLUL I : PERSONALITATEA COPILULUI PREȘCOLAR, CLIȘEUL BINOMULUI EDUCATIV
„Cele mai bogate daruri își pierd valoarea atunci când numai mâna oferă și nu inima”
Al.Dumas
I.1 Personalitatea – convergența perspectivelor
Termenul ,,personalitate”, derivat de la persoană, își are originea în limba latină clasică, desemnând inițial masca folosită de actori în teatrul antic. Mai târziu, cuvântul dobândește înțelesuri multiple, funcționând în mai toate limbile moderne cu înțeles polisemantic:
Aspectul exterior al omului, amintind de înțelesul original , mască;
Rolul jucat de către un actor, funcția socială îndeplinită de un om;
Actorul însuși care joacă un rol, ca și omul care îndeplinește o funcție socială;
Ceea ce conferă valoare omului, calitățile lui.
Cele patru sensuri ale termenului cronologic delimitate de către psihologul Jean Stoetzel, ne conduc la concluzia , că personalitatea poate fi definită atât din exterior, ca efect produs de un individ asupra celorlalți (ansammblul trăsăturilor și conduitelor umane care provoacă răspunsuri psihocomportamentale din partea altora), cât și din interior, ca structură intimă a elementelor biologice înnăscute(instincte, trebuințe, tip de activitate nervoasă superioară), psihologice (limbaj, gândire, imaginație) și socio – morale, achiziționate în procesul socializării (norme comportamentale, valori sociale, convingeri , idealuri.)
Ce este personalitatea? Personalitatea este o construcție teoretică elaborată de psihologie în scopul înțelegerii și explicării la nivelul teoriei științifice a modalității de ființare și funcționare ce caracterizează organismul psihofiziologic pe care îl numim persoană umană. Această primă definiție ne permite să diferențiem conotația științifică a termenului personalitate, categorie, construcție teoretică, de sensul comun al acestuia, ca însușire sau calitate pe care cineva o poate avea sau nu. Personalitatea se poate defini ca fiind un ansamblu de trăsături unice, relativ constante, ale felului în care orice persoană gândește, simte și se comportă. Personalitatea include elemente esențiale, definitorii prin care o persoană se distinge de cele din jurul său, rolul pe care îl joacă cel mai frecvent pe scena vieții private și sociale. Personalitatea este constituită din ansamblul de caracteristici care permite descrierea acestei persoane, identificarea ei printre celelalte. Orice construcție teoretică validă referitoare la personalitate trebuie să permită, prin operaționalizarea conceptelor sale descrierea conduitelor și aspectelor psihofizice care fac din orice ființă umană un exemplar unic.
Formarea și dezvoltarea personalității umane se realizează sub influența a numeroși factori: interni și externi, naturali și sociali, temporali sau permanenți, unii exercitând o influență determinantă, alții îndeplinind numai un rol de condiții sau premise ale dezvoltării personalității. Dezvoltarea personalității umane este pusă în legătură cu trei factori: biologic (reprezentat prin zestrea ereditară), mediul de existență al individului și educația.
Pedagogia abordează problema personalității sub aspectul dezvoltării și al educației, scopul de a identifica, pe această bază cele mai eficace căi, metode , mijloace și procedee de stimulare a personalității copilului. Dezvoltarea psihică se înscrie ca ,,o verigă în lanțul transformărilor care se petrec în Univers, o verigă cu o poziție aparte, care unește naturalul și socialul într-o sinteză indisolubilă și originală”.
Trecerea de la o etapă la alta implică atât acumulări cantitative, cât și salturi calitative, acestea aflându-se într-o condiționare dialectică. Dezvoltarea personalității se manifestă prin încorporarea și constituirea de noi conduite și atitudini care permit adaptarea activă la cerințele mediului natural și socio – cultural. Dezvoltarea facilitează constituirea unor relații din ce în ce mai diferențiate și mai subtile ale copilului cu mediul în care trăiește și se formează.
Conceptul de personalitate este întâlnit în toate științele socio –umane și în filozofie. Filozofia are în vedere omul, esența umană. Psihologia vorbește de persoană, personaj, personalitate.
I.2 Conturarea însușirilor de personalitate a copilului preșcolar
,, Personalitatea reprezintă cea mai înaltă sinteză sufletească. Menirea personalității este ca prin ea să se contribuie la realizarea umanității.”
Dimitrie Gusti
Copilul de trei , șase ani este o ființă mică, în general delicată care seamănă din ce în ce mai puțin cu bebelușul iritabil și sistematic încăpățânat care era acum un an. Mai puțin titanic, el începe să învețe ce este răbdarea, dar suportă încă cu greu frustrările.
Preșcolarul reprezintă o personalitate în devenire, un viitor adult și nicidecum un adult în miniatură. El trebuie cunoscut și educat în consecință, stimulat în devenirea sa umană, sprijinit prin educație să-și dezvolte potențialul bio-psihic, să-și materializeze posibilitățile proprii și să-și formeze aptitudini care să-i servească integrării școlare și apoi profesionale și sociale.
Preșcolaritatea ,se distinge printr-o creștere semnificativă a capacităților fizice și psihice ale copilului făcând posibilă o echilibrare cu ambianța, în cadrul căe mai diferențiate și mai subtile ale copilului cu mediul în care trăiește și se formează.
Conceptul de personalitate este întâlnit în toate științele socio –umane și în filozofie. Filozofia are în vedere omul, esența umană. Psihologia vorbește de persoană, personaj, personalitate.
I.2 Conturarea însușirilor de personalitate a copilului preșcolar
,, Personalitatea reprezintă cea mai înaltă sinteză sufletească. Menirea personalității este ca prin ea să se contribuie la realizarea umanității.”
Dimitrie Gusti
Copilul de trei , șase ani este o ființă mică, în general delicată care seamănă din ce în ce mai puțin cu bebelușul iritabil și sistematic încăpățânat care era acum un an. Mai puțin titanic, el începe să învețe ce este răbdarea, dar suportă încă cu greu frustrările.
Preșcolarul reprezintă o personalitate în devenire, un viitor adult și nicidecum un adult în miniatură. El trebuie cunoscut și educat în consecință, stimulat în devenirea sa umană, sprijinit prin educație să-și dezvolte potențialul bio-psihic, să-și materializeze posibilitățile proprii și să-și formeze aptitudini care să-i servească integrării școlare și apoi profesionale și sociale.
Preșcolaritatea ,se distinge printr-o creștere semnificativă a capacităților fizice și psihice ale copilului făcând posibilă o echilibrare cu ambianța, în cadrul căreia ,,principiul realității” , așa cum îl numea Freud, își face tot mai mult loc și dă siguranță și reușită în adaptare. Toate acestea sunt trăite cu bucurie și seninătate de către copil, ceea ce face ca acestui stadiu să i se atribuie denumirea de ,,vârsta de aur a copilăriei”.
Sintetizând contribuțiile acestui stadiu de dezvoltare psihică generală a ființei umane, reținem următoarele aspecte:
exuberanța motorie și senzorială, care facilitează considerabil adaptările;
creșterea autonomiei în plan practic, prin formarea a numeroase deprinderi de autoservire și de mânuire a obiectelor;
dezvoltarea proceselor psihice complexe care schimbă caracteristicile comportamentului copilului, lărgind posibilitățile de anticipare și organizare ale acestuia;
o mare curiozitate și sete de cunoaștere, care stimulează activitățile exploratorii și îmbogățesc experiența personală;
formarea unei conștiințe morale primare care sporește capacitatea copilului de cunoaștere, care stimulează activitățile exploratorii și îmbogățesc experiența personală;
constituirea bazelor personalității și accentuarea aspectelor individualizatoare
Semnificația deosebită a copiilor preșcolari pentru dezvoltarea psihică de ansamblu este,
conturarea multor componente ale personalității și construirea structurărilor ei de bază.
Perioada preșcolară este caracterizată de consolidarea autonomiei, interesele de cunoaștere, afirmarea personalității și prin conturarea însușirilor de personalitate. Copilul devine mai atent, imită discret conduitele adulte, participă la activitățile ce îl interesează, precum muzica, desenul, activitățile practice ș.a. Devine activă capacitatea de învățare, ea este dublată de interese de cunoaștere. Motricitatea se caracterizează printr-o dezvoltare intensă, contribuind altfel la creșterea posibilităților copilului de a lua contact direct cu lumea înconjurătoare. Nevoia de mișcare este extrem de mare și copilul se bucură atunci când îi reușesc acțiunile se străduiește să facă mișcări precise și tot mai diferențiate. Mișcările sunt exercitate cu o forță tot mai mare, ca urmare a consolidării sale biologice și fiziologice.
Cleparade s-a referit la evoluția individuală, parcurgând trei stadii principale, precum stadiul de achiziționare și experimentare, stadiul de organizare și evaluare și stadiul de producție. În ceea ce privește primul stadiu, în interiorul acestuia se pot distinge etape precum cea a formării intereselor perceptive din primul an, cea de interese glosice formate în al doilea an și al treilea an, cea de interese generale când se activează intelectul (Cine? Ce? De ce?) și este specifică pentru vârsta preșcolară.
Wallon a axat structura reperelor psihogenetice pe construcția afectivă a eului și personalității, delimitând următoarele stadii: stadiul în care impulsivitatea emoțională se diferențiază de cea motorie, stadiul formării conștiinței de sine ca expresie a socializării și a complicării emoționale, stadiul independenței eului și al achizițiilor de rol, stadiul includerii afectivității în comportamente sociale și intelectuale.
O altă clasificare îi aparține lui Leontiev care apreciază dezvoltarea psihică prin prisma modificării de la comportamentele simple primare cu o motivație redusă, la comportamente complexe întreținute de o motivație coerentă, socializată. El caracterizează perioada preșcolară prin simbolistica ludică, jocul cu obiecte, cu rol și cu subiect,gândire concret intuitivă, punerea bazei personalității.
Despre preșcolar se afirmă că are o deschidere perceptivă caracteristică asupra spectacolului lumii și este avid de a o cunoaște, ceea ce stimulează în mare măsură dezvoltarea tuturor capacităților senzoriale. Datorită acestui fapt se spune că această vârstă nu trebuie ,,pierdută”, dacă ținem la atingerea mai târziu, a anumitor performanțe. Astfel exuberanța motrică și senzorială a acestui stadiu se exprimă și prin perfecționarea evidentă a sensibilității tactile, respectiv prin creșterea rolului său în exploatarea lumii: copilul vrea să pipăie tot ceea ce vede. Sensibilitatea și percepțiile vizuale sunt tot atât de amplu antrenate în exploatarea lumii ca și cele tactile.
Preșcolarul este capabil de discriminări vizuale mai fine, pe care acum are posibilitatea să le identifice mai precis cu ajutorul cuvântului și să la fixeze mai bine în memorie. Vizual continuă să integreze și să structureze unitar informațiile tactile, dar mai mult încă dificultăți, în sensul că se recunoaște mai greu vizual ceea ce s-a perceput mai întâi tactil. Auzul înregistrează câteva direcții de progres foarte importante. Auzul fonematic pentru limba maternă este mai bun, preșcolarul aude foarte bine cuvintele, însă este un auz verbal global și nu-i permite să distingă ușor orice sunet sau zgomot din spațiul lui de viață.
Reprezentările apărute ca fapte psihice noi în antepreșcolaritate, au devenit componente de bază ale planului intern, subiectiv.
I.3 Determinantele câmpului socio – afectiv la preșcolari
„Afectivitatea reprezintă rezonanța lumii în subiect și vibrația subiectului în lumea sa.”
Emil Cioran
În perioada preșcolară, copilul trăiește o amplificare și o diversificare a stărilor afective, dar i se dezvoltă și posibilitatea de evaluare interioară și comparativă a lor, ceea ce determină o educare a afectivității, o rafinare și intelectualizare a conduitelor afective. După trei ani varietatea emoțiilor crește foarte mult. Lărgirea mediului de apartenență a copilului, în care intră, într-o primă etapă, familia, apoi grădinița și mediul stadial, presupune din partea copilului preșcolar eforturi sporite de adaptare la cerințele acestui nou spațiu social.
Dimensiunea afectivă în perioada preșcolară se exprimă prin îmbogățirea și diversificarea stărilor afective, prin amplificarea lumii subiective interioare, aspecte care conduc la trezirea sentimentului de personalitate. Acest sentiment se exprimă printr-o atitudine de opoziție , cât și printr-o paradă a eului relevată prin agilitatea corpului, care este folosită pentru a atrage atenția și admirația celor din jur.
În opinia lui Piaget (citat de Elena Bonchiș, 2004) inteligența este forma superioară de adaptare optimă la situații noi, problematice. Piaget, descrie ordinea de trecere de la simplu la complex prin factori de inteligență și conduite saturate. În perspectiva lui, stadiile dezvoltării sunt inteligența senzoriomotorie, stadiul preoperațional, stadiul operațiilor concrete și stadiul operațiilor formale. Preșcolarul se echilibrează parțial de limitele acțiunilor motorii concrete, imediate le poate înlocui în cadrul jocului prin acte simbolice, bățul reprezintă calul, pentru el păpușa poate fi cuminte sau obraznică. Obiectele sunt schematizate, foarte reprezentativ în desen iar gândirea își sporește posibilitățile de extindere odată cu însușirea cuvintelor și structurilor gramaticale. Se constituie de asemenea operațiile de scriere (ordonarea în șir crescător și descrescător), de clasificare ( culoare , formă, mărime, funcții)precum și un sistem de valori relativ fixe (reguli de joc, cod acceptat).
I.4 Capacitățile cognitive la preșcolari
„Nu poți vedea bine decât cu inima, esențialul este invizibil pentru ochi.”
Antoine de Saint Exupery
De-a lungul stadiului preșcolarității, deși gândirea copilului se află la nivel preoperațional, se înregistrează o serie de progrese evidente pe măsura apropierii de încheierea lui. Principala caracteristică a gândirii preșcolarului este intuitivitatea. Esența acestei gândiri intuitive este: ,,Copilul poate gândi ceea ce percepe, dar gândirea lui merge mai departe de reprezentarea elementului perceput”.
Gândirea intuitivă imită numai acțiunile reale și este influențată de percepție. Pentru gândirea intuitivă a preșcolarului, raționamentul transductiv este frecvent utilizat iar cel inductiv are după cum spunea P.Osterrith ,, un curs auditiv, aderent la sensul unic al percepției, și nu o organizare în ansamblu”.
Gândirea preșcolarului este fascinantă pentru că îmbină în același timp calități maturizate, dar și imature.Preșcolarii nu achiziționează doar un bagaj sporit de informații despre lumea înconjurătoare și o serie de deprinderi adiționale, ci dovedesc și evoluții de natură calitativă privind felul în care gândesc și achiziționează. Jean Piaget a contribuit fundamental prin studiile sale experimentale la descifrarea ontogenezei cognitive, arată că diferența dintre un copil mai mare și unul mai mic, nu constă numai în nivelul de cunoaștere a realității ci, mai ales, îndiferență calitativă în modul de a raționa.
În perioada preșcolară copilul trece treptat la o gândire situativă, concretă, la utilizarea unor structuri cognitive structuri cognitive mai complexe, încărcate de nuanțe. Astfel trecerea spre gândirea cauzală este sugestiv ilustrată de fenomenul ,,de ce-ului”, fenomen ce se nuanțează treptat, se completează cu alte tipuri de întrebări ( cum? , pentru ce?, cine?) și se pigmentează cu exclamații , uimiri încercări de triere a răspunsurilor în veridice, acceptabile și nedemne de încredere. Interogația devine un instrument de ordonare , categorisire, clasificare a realității și pentru acest motiv ea trebuie încurajată de către anturajul copilul.
Numeroasele achiziții ale preșcolarității sunt condiționate și de transformările pe care le înregistrează memoria copilului. Prima schimbare vizibilă este creșterea volumului ei. Memorarea involuntară este încă amplă, tot ceea ce la suscită interesul și plăcerea este repede întipărit.
O caracteristică a imaginației preșcolarului este legătura strânsă cu percepția și experiența concretă, pe care le combină pentru a-și ușura înțelegerea sau a-și da un răspuns la numeroasele ,,de ce”-uri. Specific pentru imaginația preșcolarului este și faptul că ea interrelaționează cu o gândire care nu-i aptă încă de control și evaluare și în acest caz în imaginație se petrec rapid și necontrolat, treceri de la un plan transformativ la altul, deci evoluții de cele mai multe ori fanteziste.
I.5 Atmosfera familială în dezvoltarea personalității copilului
Familia a fost dintotdeauna , apreciată ca fiind o importantă instituție socială, pentru multiplele funcții pe care le îndeplinește. Rolul ei în formarea copilului pentru viață este hotărâtoare.
Copilul reprezintă viitorul adult de mâine. De aceea familia reprezintă cărămida societății în care se clădesc valori, se formează oameni, se conturează personalități.
I.5.1 Educația copilului în familie
A fi părinte este una din cele mai mari provocări pe care viața le oferă, este una din cele mai comune și mai frumoase îndeletniciri, cu multe satisfacții și bucurii. Fiecare copil este unic, chiar dacă acesta trece mai repede sau mai încet printr-o etapă sau alta a dezvoltării sale. El are un ritm al lui pe care trebuie să îl urmeze pentru a se dezvolta.
Personalitatea copilului se formează în primii șapte ani de viață. Ambianța și atmosfera în care se desfășoară viața familială sunt hotărâtoare pentru concepția pe care copilul și-o formează despre existența și pentru formarea caracterului său.
Părinții trebuie să accepte și să respecte sentimentele și frustrările copiilor, impunând totuși reguli și limite de conduită.
Educația este un concept de mare generalitate, care cu greu se poate contura printr-o definiție cât de cât riguroasă.
La început pentru copii, lumea înseamnă familia. Viața de zi cu zi în sânul familiei crează tiparele pe care copiii le vor recreea, odată ajunși adulți.
,,Familia este o formă primară de comunitate umană care cuprinde un grup de oameni legați prin consaguinitate și înrudire. Pentru copii, familia reprezintă mediul socio – educativ în care se realizează socializarea primară. Conținutul socializării primare se structurează în jurul unei dimensiuni cognitive și al unei dimensiuni afective.” (Stănciulescu E. 1996)
Mediul în care se dezvoltă copilul este foarte important. Familia reprezintă pentru copil structura socio – afectivă securizantă, principala structură protectoare, oricând și întotdeauna primitoare absolut necesară existenței lui.
În familie copilul primește primele lecții de viață, părinții fiind primul lor model de învățare. În cadrul familiei copilul își însușește normele și valorile sociale, care mai târziu îl vor ajuta să relaționeze cu ceilalți membrii ai societății.
Socializarea în familie are patru componente:
normativă – prin care se transmit copilului principalele reguli și norme sociale;
cognitivă – copilul dăbândește deprinderile și cunoștințele necesare formării ca adult;
creativă – copilul învață să gândească creativ pentru a se putea adapta noilor situații;
psihologică – pentru a relaționa cu persoanele foarte apropiate cât și cu alte persoane, este nevoie de dezvoltarea afectivității.
Copiii au o mare capacitate de a prelua, de a imita, de a acționa pe baza celor ce aud în jurul lor.
Copiii sunt ca niște bureți. Absorb tot ceea ce adulții fac sau spun. Învăță în fiecare clipă de la adulții cu care ei vin în contact.
Oamenii poartă întreaga viață imprimată în straturile profunde ale personalității, schema socio-afectivă pe care au absorbit-o în momentul conștient cu lumea. Cheia modului de a vedea, de a simți, de a stabili raporturi cu ceilalți membrii ai societății trebuie căutată în particularitățile mediului originar, deci în particularitățile conviețuirii cu cei care au format familia. Acolo este locul unde copiii au construit prototipuri pentru toate relațiile umane fundamentale, cum ar fi relațiile de supra sau subordonare, de complementaritate, de reciprocitate, acolo se descoperă comportamentele sociale elementare, cum ar fi apărarea drepturilor proprii și respectarea drepturilor altora.
Părinții sunt primul model pe care îl urmează copilul. Atmosfera din familie care poate fi pozitivă sau negativă, se interpune ca un filtru între influențele educaționale exercitate de părinți și achizițiile psiho – comportamentale realizate la nivelul personalității copiilor. Drumul de la influența educativă la achiziția comportamentală nu este un drum direct, ci este influențat de climatul familial: de exemplu, aceleași influențe educative vor avea unele efecte diferite în funcție de climatul familial în care acesta se exercită.
Dorința de a fi ca mama sau ca tata, apare în mod natural, este un prim joc pe care copilul îl pune în aplicare și din care învață foarte multe.
Copilul de trei ani își plasează mama în cemtrul vieții sale afective ( chiar dacă tatăl este preferat pentru anumite activități precise) și legăturile cu ea sunt privilegiate, îi place să o ajute în sarcinile gospodărești, să o însoțească la piață și să-și petreacă timpul numai cu ea. În schimb are dificultăți cu frații și surorile, a căror rivalitate o suportă greu, ei îi necăjește și îi deranjează bucuros pe cei mai mari, dar plânge și îi pârește pa ceilalți dacă îi fac același lucru.
Personalitatea copilului se formează în primii șapte ani de viață..Ambianța și atmosfera în care se desfățoară viața familială sunt hotărâtoare pentru concepția pe care copilul și-o formează despre existența și pentru formarea caracterului său.
Dacă simte afecțiunea părinților, copilul va fi capabil să arate afecțiune și altora, la rândul său. Dacă este criticat pentru ceea ce esteînsușindu-și criticile, copilul va fi afectat de gândul că nu este cum ar trebui să fie. Își va aprecia propria persoană în funcție de aprecierile celorlalți și va fi capabil să se liniștească dacă părinții săi își păstrează calmul, fermitatea și încrederea în confruntarea cu temerile copilului.
Schema fundamentală grupului familial, a creșterii copiilor se formează prin modelul relațiilor dintre părinți, pe modelul relețiilor dintre aceștia și copii.Cea mai mare parte dintre părinți educă așa cum au fost educați, dar familia nu oferă numai premisele socializării , ci oferă copilului și posibilități de a se defini pe sine, prin jocul comparațiilor, al imitațiilor, al rivalităților, de a-și însuși modele la care individualitatea sa în formare se poate referi în mod constant,la posibilitatea de a-și descoperi cu alte cuvinte poziția proprie în universal social. Grupul familial joacă deci același rol și în cucerirea coerenței personale. Iată cum jocul continuu de acțiuni și reacțiuni care are loc în mediul familial contribuie și la socializarea și individualizarea copilului, la constituirea principalelor resorturi care determină specificul dinamic al personalității.
Copiii au nevoie de ambii părinți cu care să se identifice. Pentru edificarea personalității sale, copilul are nevoie de ambii părinți. Rolul fiecăruia este : părintele de același sex constituie principalul obiect al identificării, părintele de sex opus servește drept obiect al afecțiunii și satisface trebuința de afecțiune al copilului. Niciunul dintre părinți nu-și poate exercita eficient rolul în condițiile în care trăiește izolat de celălalt.
O influență asupra dezvoltării copilului o are atitudinea educativă adoptată de părinți în relațiile cu copilul.
Copilul crescut într-un mediu educativ protector are tendința să devină pasiv, conformist, exagerat de autocontrolat, prudent, neâncrezător în sine, timid, politicos, serios și cu o fire deschisă.
Dacă părinții au o atitudine educativă democratică copilul devine active, are simțul realității, o fire deschisă, este comunicativ, sociabil, vioi, serviabil, sigur pe sine și încrezător în alții, puțin nepăsător.
Dacă părinții au o atitudine autocrată copilul are tendința să devină reținut, retras tăcut, rigid, sobru, închis în sine, pessimist, anxios, fără încredere în sine.
Dacă atitudinea educativă este de indiferență copilul devine nonconformist, active, neliniștit, instabil, impulsive, uneori chiar agresiv, cu tensiuni interne și conflicte emoționale.
Rolul mamei în dezvoltarea copilului este unul primordial. Mama este cea care îl hrănește, îl îngrijește încă de la naștere. Ea este cea care îi îndrumă primii pași spre viață. Mama îi asigură protecțieCopilul în primii ani din viață învață să imite, deci mama joacă rol de model.Dar pe lângă afecțiune, blândețe și gingășie, mama reprezintă pentru copil prima autoritatecu care se confruntă copilul, deoarece în relațiile cu mama copilul cunoaște primele reguli, primele obligații și primele forme morale. Descoperă lumea în imediata lui apropiereprin observarea și imitarea fiecărui gest al ei.De atitudinea mamei care condiționează atitudinea copilului depinde încrederea sau neâncrederea lui, curajul sau teama, voiciunea sau moderația, optimismul sau pesimismul său.
Rolul tatălui în dezvoltarea psihologică a copilului este la fel de importantă ca cel al mamei. Tatăl este cel care îi insuflă copilului curaj pentru a explora, îl susține în aceste încercări.
Jocul ,,de-a familia” este intens proiectiv și prezintă foarte mare importanță și din cauză că familia este scena principală de viață a copilului și totodată nucleul social în care se condensează și reflectă în mod sensibil întreaga viață socială . Variabilitatea mare a acestui tip de joc se datorează faptului că familia oferă experiența cea mai nuanțată și trăită intens de către copii.Jocul ,,de-a familia” oglindește habitudinile, atmosfera, stilul de comunicare și afecțiune din tensiunile ce se consumă în familie, evenimentele ce o traversează.
Părinții sunt primele persoane cu care copilul se identifică, sunt primii idoli ai copiilor și cele mai importante modele de comportament pentru aceștia.
În jocurile lor copiii imită ceea ce văd, comportamentul mamei sau al tatălui, se uită la televizor, doresc să butoneze telecomanda, citesc ziarul sau o revistă, intră în bucătărie și doresc să facă mâncare sau o prăjitură, beau cafea la fel cum fac și părinții lor, vorbesc la telefon, lucrează la laptop, se încalță cu pantofii cu toc ai mamei, stau în fața oglinzii și se aranjează sau se machiază.
Părinții au privilegiul să fie martorii înfloririi personalității copilului și să îngăduie frumuseții acesteia să strălucească în lume. Așa cum bine spunea Dorothy Law Nolte “Copiii învață ceea ce trăiesc și ajung să trăiască ce au învățat”
I.6 Desenul ca expresie a personalității copilului
“Fiecare copil este un artist. Problema este cum să rămână artist și după ce crește.”
Pablo Picasso
Atât desenele, cât și jocurile sunt considerate drept cele mai relevate modalități de expresie în primii ani de viață, ele oferind date importante despre inteligența și afectivitatea copilului. În mod special, desenul liber, spre deosebire de desenul după model (preferat în tradiționalism) , îndeplinește rolul unei veritabile creații, care exprimă spontan viziunea personală a copillului asupra mediului înconjurător și prin aceasta se instituie într-un veritabil test psihodiagnostic al personalității lui.
Din momentul în care este capabil să țină în mână un creion, copilul schițează, trasează linii, scrijelește pereții sau orice altă suprafață pe care o are la îndemână. Astfel își exprimă dorința puternică de a se reprezenta prin intermediul unor semne care la prima vedere par indescifrabile, dar care sunt mesaje cu sens și elocvente adresate, într-o primă etapă, mamei și
tatălui: reprezintă modul său de a comunica lumii că și el există și este capabil să își facă simțită prezența.
Prin expresia desenului se naște o poveste: povestea dorințelor, a emoțiilor, a temerilor, o hartă detaliată a parcursului creșterii, în etape și ritmuri biologice și psihologice bine conturate pe hârtie.Copiii le arată întotdeauna părinților desenele abia terminate și le urmăresc cu atenție expresia feței, așteptând cu nerăbdare o evaluare. Motivul este simplu: în desenul liber, copilul vorbește despre el însuși și despre lumea sa. Pentru el desenele nu sunt doar un joc frumos, ci și un mijloc privilegiat de a se face cunoscut, de a da frâu liber imaginației și de a contura propriile vise.
Desenul reprezintă pentru copii o modalitate spontană de exprimare, prin folosirea unui limbaj propriu, în care important nu este cuvântul, ci forma și culoarea. Dacă știu să le descifreze desenele, părinții și educatorii pot pătrunde în universul interior al copiilor, le pot intui caracterul, temperamentul, le pot ghici dorințele neexprimate și spaimele ascunse. Multe dintre desenele libere ale persoanelor cu probleme emoționale vor exprima teme implicând polaritatea sau opoziția pe care o trăiește ca insurmontabilă în viața sa conștientă, căruia nu-i găsește o soluție rațională. Astfel de opuse integrate prin simbolismul grafic sunt viața și moartea, masculin vs. feminin , afectivitate vs. autoritate, mama vs. tata, dragostea și nevoia de afectivitate vs. ura și distructivitatea. Astfel își proiectează blocaje care sunt dominante în prezentul vieții sale și care au sens pentru dezvoltarea sa viitoare, blocaje care nu permit instinctelor normale vitale să se manifeste, umanizeze și integreze în viața individului. Forma desenului ca și conținutul său au semnificație personală și în acest registru trebuie urmat sensul lor, la fel cum simbolul prezintă o vitualitate de semnificații articulate în jurul unui sens dominant, trebuie descifrate conotațiile personale alături de cele caracteristice.
El va explica fără ezitare, punând degetul pe foaia unde a trasat câteva duzini de semen aproape identice , dar care, pentru el reprezintă clar și limpede lumea sa interioară și realitatea.
Desenele copiilor preșcolari sunt deja o expresie a modului lor de a fi, sunt istorioare a căror regizor sunt chiar ei copiii, sunt un instrument prin care micul artist dialoghează cu lumea celor mari.
Prin desene putem clasifica copiii în trei grupe care le definesc personalitatea, caracterul: extrovertiți, introvertiți și sensibili. Identificarea timpurie a personalității copilului le permite atât părinților cât și educatorilor să le înțeleagă mai bine nevoile reale, și să-i aleagă un model de educație adaptat temperamentului și înclinațiilor lor naturale.
Copilul extrovertit are nevoie de spațiu pentru ca să își folosească cât mai bine în activitățile care presupun mișcare, toată vitalitatea sa. Copilul extrovertit este foarte sociabil, îi place să organizeze mici evenimente, și are o imaginație teatrală. Este impulsiv câteodată dar, cald și foarte pasional când se joacă. Îi plac lucrurile și situațiile concrete, este atras de noutate și interesat de tot ceea ce îl înconjoară. Copilul extravertit are tendința de a ocupa întreaga foaie de desen cu foarte multe linii sau forme dispuse transversal, care se intend de la un capăt la celălalt al foii sau spațiului de desen. Desenează mai ales linii rotunjite, apăsând foarte bine foaia. Îi place mai ales culoarea roșie, are tendința să iasă din liniile paginii și folosește foarte multe foi.
Copilul introvertit, de multe ori se confundă cu copilul timid sau lipsa lui de deschidere. El este mai degrabă rezervat, îi place să stea singur, își allege cu grijă prietenii, nu oferă cu ușurință jucăriile. Îi este ușor după ce a desenat să își adune culorile și să le pună la loc în cutie, îi place ordinea. Îi este greu de multe ori să își exprime în cuvinte sentimentele, din cauza sensibilității profunde, dar își dorește să fie mângâiat. Copilul introvertit încearcă să își concentreze desenul într-un colț al foii, în special în partea stângă, preferă formele mici, liniare sau întrerupte și folosește culori delicate. Apăsarea pe foaie poate alterna de la formele abia trasate la cele redate cu forță și punctiforme.
Copilul sensibil are un prag foarte scăzut de rezistanță la frustrări și poate ușor rănit impunându-I anumite sarcini. Copilul sensibil caută mereu să fie lăudat și apreciat. Copilul sensibil nu are nevoie de multă hrană ci de somn mult. El desenează abia atingând foaia și folosește culorile estompate.
Pe baza câtorva caracteristici ale desenelor copiilor putem “împărți” copiii în grupe cărora le corespunde un tip de comportament. Astfel se identifică opt tipuri de temperament: liderul, timidul, nesigurul, visătorul, agresivul, leneșul, dinamicul, egocentricul.
I.6.1 Liderul:
Copilul lider este expansiv. Ceea ce contează pentru el este să manifeste curaj și să-I mulțumească pe adulți, mai ales tata, mama, educatoatrea. Desenul este amplu, cu linii puternice și hotărâte, când desenează oameni, aceștia sunt mari și evidențiați.
I.6.2 Timidul:
Copilul timid tinde mereu spre perfecțiune și, pentru a-l ajuta să depășească această problemă, are nevoie de recunoaștere . Desenele copilului timid se caracterizează prin forme întrerupte, apăsarea ușoară și dificultatea de a ocupa foaia liberă, unde va domina spațiul alb. Folosește cu grijă instrumentele puse la dispoziție, este foarte atent să nu murdărească, așază cu precizie imaginile într-o ordine rigidă, pentru că nu vrea să fie certat pentru anumite greșeli și cere mereu confirmarea înainte să înceapă dar și în timpul sarcinii.
I.6.3 Nesigurul:
Nesiguranța se manifestă încă din copilărie, când copilul mic se află în fața unui străin care îi oferă ceva, își privește mama întrebător fără să știe dacă să întindă mâna sau nu.Copilul nesigur preferă ca mama sau tata să decidă în locul lui. Desenul copilului nesigur, este dominat de forme rotunde, are modele nesigure și ștersături. Dacă desenul ocupă doar partea de jos, sau în cel mai bun caz, partea stângă a foii, înseamnă că acel copil nu a găsit încă forța de a se exprima pe deplin, poate din cauza educației în families au unitatea școlară. Are un caracter instabil, este plângăcios și caută adesea confortul, ascuzându-se după masă să nu fie văzut. În desenele lui în care sunt figure umane lipsesc de cele mai multe ori tălpile , iar picioarele sunt lipite, într-un singur element, semn al fragilității. Copilul nesigur are nevoie de mai multă libertate pentru a-și construe propria personalitate.
I.6.4 Visătorul:
Este un copil plin de fantezie, cu un character vessel, expansiv și dotat cu o imaginație efervescentă. Este vorbăreț și inventează povestioare vesele cu care își distrează colegii. Desenele copilului visător sunt plasate în general în partea de sus a foii, de unde și pornește desenul, sunt bogate în detalii, cum ar fi păsările în zbor, care indică nevoia de mângâiere și căldură din partea celor dragi.
I.6.5 Agresivul:
Copilul agresiv are un temperament vioi și agitat, pune mâna pe tot ceea ce vede ș ice mișcă fără încetare. Elementele care indică agresivitatea sunt formele foarte bine marcate, apăsate care lasă urme și pe spatele foii de desen, folosirea culorilor tari, reprezentarea animalelor periculoase ori a formelor ascuțite.
I.6.6 Leneșul:
Este un copil foarte calm, lent în mișcări, care în limbajul current este numit, greșit, leneș, are de obicei un bun potențial cognitive, este pacifist și are nevoie de puține jocuri pentru a se distra. Are nevoie de un program précis pentru somn, joacă, masă și trebuie să respecte acest orar. Copilul leneș schițează și desenează forme estompate și ușoare, puțin delimitate, preferă în special formele rotunde.
I.6.7 Dinamicul:
E întotdeauna ocupat, plin de energie și neobosit, trece ușor de la un joc la altul. Copilul dynamic respectă regulile, mai ales dacă nu este pedepsit, dar se neliniștește când trebuie să se dedice activităților statice, pentru că suportă cu greu să stea nemișcat, dar este mereu gata pentru noi activități. Copilul dynamic este rapid chiar și când desenează, iar foile par să nu îi ajungă niciodată.
I.6.8 Egocentricul:
Copilul egocentric are tendințe evidente de a se plasa în centrul atenției, iar acestea trebuie moderate în timp. Îi place să fie mereu în centrul atenției și face tot ceea ce îi stă în putință să reușească acest lucru. Desenele copilului egocentric sunt compuse din forme precise și ocupă mai ales centrul foii. Figura umană o va desena cu mare acuratețe și va ocupa o mare parte a foii.
CAPITOLUL II : JOCUL DE ROL ȘI MODELAREA PERSONALITĂȚII
,,Copilăria este ucenicia necesară vârstei mature, iar prin joc copilul își modelează propria sa statuie”
J. Chateau, 1967
II.1 Importanța jocului
Cercetătorii au prezentat nenumărate definiții ale jocului, fiecare dintre ele subliniind anumite aspecte ale acestuia.
“Jocul este munca copilului” (Maria Montesori)
“ Jocul poate fi definit drept un comportament motivate intrinsic, liber ales,orientat către process și plăcut” (J.E.Johnshon & J. Ershler).
“Jocul este expresia cea mai înaltă a dezvoltării umane în copilărie, deoarece este singura expresie liberă a ceea ce se află în sufletul unui copil” Frederich Foebel).
“Jocul Implică angajarea activă a celui care se joacă” (C.Garvey)
“Jocul este principala activitate în copilărie” (J.Bruner)
Când copiii se joacă iar jocul lor este liber ales , satisfacția copiilor vine din interiorul lor. Deși copilul necesită încurajarea și atenția educatoarei, ei nu au nevoie de recompense stabilite de aceasta pentru a se implica în joc.
Când copiii se joacă, interesul lor este îndrumat spre propriul instinct, ei sunt determinați să resolve anumite probleme din mediul lor înconjurător, fizic și social. Ei experimentează posibilitatea de a devein mai flexibili în gândire și în rezolvarea de probleme. Procesul acesta este mult mai important decât rezultatul pe care îl obțin.
Când copiii se joacă ceea ce fac sau creează , exprimă ceva diferit, ei reprezintă experiențele lor în simboluri. Copiii jucându-se în acest fel încep să gândească abstract.
În timp ce se joacă , ei vorbesc mult, folosesc multe cuvinte și vorbesc pentru o perioadă mult mai lungă decât în alte situații. În timp ce se joacă descoperă la ce pot fi folosite obiectele cu care se joacă, învăță proprietățile acestora și înțeleg mai bine folosința lor în mediul înconjurător. Atenția copiilor nu poate fi schimbată ușor atunci când se joacă. Adulții recunosc fatul că jocul este esențial pentru dezvoltarea copilului. Jocul este necesar copiilor precum mâncarea și odihna.
Jocul reprezintă un ansamblu de acțiuni care, paralel cu destinderea , buna dispoziție și bucuria, urmărește obiectivele de pregătire intelectuală, tehnică, morală și fizică a copilului. Încorporat în activitatea didactică, jocul ca element imprimă un caracter mai viu și atrăgător, o stare de bună dispoziție, de destindere, previne apariția monotoniei, a plictiselii și oboselii.
Jocul de rol este o metodă de învățare activă bazată pe explorarea experienței participanților, oferindu-le un scenariu în care fiecare persoană are un rol de jucat.
II. 2 Tipurile de joc
Deși toți copiii se joacă, nu toate jocurile sunt la fel. Sara Smilamski și Leah Shefatya au identificat patru tipuri de joc, fiecare contribuind cu ceva diferit la dezvoltarea copilului:
jocul funcțional – în acest tip de joc copiii explorează funcțiile și proprietățile obiectelor și materialelor din mediul lor. Copiii ating, miroase, gustă, văd ce pot face ș ice nu pot face cu ele, învață despre lumea din jur.
Jocul de construcție – în acest tip de joc copiii explorează materialele pe care le folosesc apoi pentru a construe altceva.
Jocul cu reguli – în acest tipă de joc copiii se conduc după anumite reguli pe care fiecare participant la joc trebuie să le înțeleagă, să le accepte și să le respecte. Jocurile cu reguli sunt cele de genul “de-a v-ați ascunselea”, jocurile cu jetoane sau cele pe tablă de joc.
Interpretarea de roluri – în cadrul acestor jocuri copiii se prefac că sunt altcineva, creând adesea roluri împreună cu alți copii. Pentru a se juca “de-a ceva” copiii trebuie să fi trăit anumite experiențe pe care să le poată reproduce. Ei se joacă cu ușurință “de-a mama”, “de-a familia” ,“de-a doctorul”, “de-a grădinița”. Acest tip de joc presupune ca un copil să folosească deprinderi cognitive pentru a-și aminti experiențele din trecut, să poată să selecteze aspecte relevante ale acelor experiențe , să folosească gesture și cuvinte pentru a putea interpreta acel rol.
II.3 Expansiunea personalității prin joc
Practica și teoria educației au demonstrat, locul pe care jocul îl ocupă în viața preșcolarilor, în activitatea instructiv – educativă din grădiniță.
Prin intermediul jocului copiii își îmbogățesc experiența cognitivă, învață să manifeste o anumită atitudine pozitivă sau negativă, față de ceea ce îl înconjoară, își educă voința și, pe această bază formativă, își conturează profilul personalității. Prin joc se dezvoltă eul copilului , personalitatea lui.
Activitatea de joc rămâne de departe cea mai contribuantă în formarea personalității. Jocul se consideră ca o activitate fizică sau mintală ce se realizează doar datorită plăcerii ce o provoacă. La 3 ani jocul este încă legat de obiecte și cuprinde elemente numeroase de manualitate activă. La 4 ani , jocul nu mai este izolat. Partenerul concret este solicitat deși copilul de 4 ani nu este întotdeauna mulțumit de el, din care are numeroase intervenții extrajoc în care spune partenerului ce să facă. În genere se joacă mai bine cu un copil mai mare sau cu unul mai mic. În jocul cu copilul mai mare, inițiativele acestuia alimentează jocul, în cazul jocului cu copiii mai mici, copilul de patru ani își asumă rolul de animator. La cinci ani jocul cu subiect și rol atinge un important nivel de dezvoltare, adaptarea la posibilitățile de rol ale partenerului sunt evidente, cum de altfel este evidentă și capacitatea de a alimenta subiectul. Apar acordurile și proiectele în joc, în timp ce acțiunea și conduitele ce o compun devin din ce în ce mai dense în joc. Totuși există o relație pozitivă între jucării și jocuri, subiecte de joc. Antrenarea ludică se realizează întotdeauna spontan în cazul jucăriilor foarte multe.
Jucăria este un stimulant al jocului, dar jocul propriu zis este o stare psihologică, o antrenare energetică într-o relaționare imaginativă coerentă cu jucăria. Câteodată copilul are o lungă fază de organizare a jocului care ulterior poate să nu se mai realizeze. Preșcolarul de cinci , șase ani are nevoie în cele mai multe cazuri de partener ceea ce pune în evidență o stimulare socială inter-relațională ca instrumentare a jocului. La această vârstă însă copilul poate crea subiectul unui joc și fără partener, jocul lui fiind trecut pe planul existențial al relațiilor vii și imaginii de sine.
Jocul de rol răspunde trebuinței de creație a personalității, dar și a sinelui în raport cu viața și ipostazele ei felurite. Analiza jocului pune în evidență statutul mintal, cel afectiv, cel de sănătate al copilului, dar și structura experienței și a mediului cultural.
Preșcolaritatea este dominată de joc acesta fiind activitatea centrală, căruia copilul i se dăruiește cu toată ființa lui și pe care o desfășoară în cele mai variate forme.
Interesul pentru joc se află în plină expansiune și se satisface pe deplin în acest stadiu , care este de apogeu pentru o asemenea activitate. În joc , preșcolarul investește toate disponibilitățile sale psihice și se lasă absorbit până la uitare. Durata jocului este mai mare, dar e direct legată de conținutul jocului și de caracterul lui antrenant, iar dacă îi place acel joc se poate prelungi mult, se poate repeta. Jucăria la vârsta de 3-4 ani este un element de mare atracție, poate fi utilizat și un obiect oarecare, după cum una și aceiași jucărie poate fi divers transfigurată. Preșcolarii se joacă unii împreună cu alții, colaborând foarte bine . Reușesc să-și coordoneze acțiunile proprii, dar și pe cele ale partenerilor. Desfășurarea în bune condiții a jocului, este asigurată de dezvoltarea atenției, a memoriei, a voinței și a capacității de înțelegere. Nivelul jocului exprimă nivelul dezvoltării psihice, dar jocul este și un stimulator principal al dezvoltării psihice, confirmând și prin aceasta locul lui fundamental în viața preșcolarului.
Tot ceea ce știm , credem și gândim despre copil se reflectă în tot ceea ce facem pentru el. Cu cât ne vom apropia mai mult de el ți îl vom înțelege mai bine, cu atât vom învăța mai multe despre ceea ce ar trebui să facem pentru a-l ajuta să crească și să se dezvolte la nivelul întregului potențial de care dispune.
Jocul este activitatea fundamentală a copilăriei și stă la baza conceperii întregului program din grădiniță. Jocul înseamnă învățare, modul cel mai natural de a învăța al copilului, este un minunat mijloc de cunoaștere și autocunoaștere, de exersare a unor capacități de școlarizare primară, de antrenare a capacităților cognitive și de exteriorizare a emoțiilor și sentimentelor.
Copiii care sunt lipsiți de posibilitatea de a se juca cu alți copii de vârstă asemănătoare fie din cauză că nu sunt obișnuiți, fie din cauză că nu au cu cine, rămân nedezvoltați din punct de vedere al personalității. Jocul oferă copiilor o sumă de impresii care contribuie la îmbogățirea cunoștințelor despre lume și viață, totodată mărește capacitatea de înțelegere a unor situații complexe, creează capacități de reținere stimulând memoria, capacități de concentrare, de supunere la anumite reguli, capacități de a lua decizii rapide, de a rezolva situații problemă.
II.4 Jocul de rol
“ Nici o altă activitate nu are atâta răsunet în sufletul copilului ca jocul”
(John Loky)
,,Jucîndu-se, copilul se revelează în întreaga sa prospețime, în întreaga sa spontaneitate” spunea cândva E.Claparade și cât de adevărate sunt și azi aceste cuvinte. Ele devin relevante azi, când adulții își arată prospețimea și spontaneitatea personalității lor doar prin situații de joc în care se mai și implică.
Jocul de rol este o metodă derivată din psihodramă, metodă terapeutică creată de J.L.Moreno în 1921 , prin care se urmărește, formarea modului de a gândi, a simți și a acționa, dezvoltarea capacităților de empatie, de a rezolva situații problematice, verificarea corectitudinii și eficienței comportamentelor și înlăturarea comportamentelor inadecvate, neeficiente.
Jocurile de rol favorizează interacțiunea socială, permite exersarea capacității de luare a deciziilor și de asumare a responsabilităților, contribuie la sporirea autonomiei în acțiune a copiilor.
Jocul mijlocește cunoașterea directă a lumii, cultivă deprinderi, trăsături de caracter, convingeri și puternice trăiri emoționale. Unul din jocurile la care participă copiii de la cea mai fragedă vârstă este jocul de rol. Jocul de rol este considerat o artă magică a imitației și a prefacerii.
Acest tip de joc angajează resursele intelectuale și morale ale copilului, contribuind astfel la formarea și dezvoltarea personalității sale.
Jocul de rol este o activitate spontană, condusă de copiii înșiși. Prin ea copiii își verifică, își clarifică și își dezvoltă înțelegerea de sine și înțelegerea lumii în care trăiesc. În joaca lor copiii refac locuri și întâmplări care le sunt familiare, ei imită comportamentul părinților și rudelor lor sau joacă rolul diverselor personae pe care le cunosc. Copii reproduce lumea așa cum o înțeleg ei sau așa cum lumea reprezintă pentru ei un motiv de îngrijorare sau de teamă. Încă din cea mei fragedă copilărie, copiii imită sunetele pe care le aud, ceea ce fac alții. Lor le place să se joace de-a ceva. În ,,Cum înțelegem jocul copilului” (1964), Ruth Hartley și colegii săi definesc jocul de rol astfel: ,, Jocul de rol este jocul liber al copiilor mici. Este una din căile prin care ei explorează universal imitând acțiunile și trăsăturile caracteristice ale celor din jurul lor. Este cea mai incipientă formă de expresie artistică ce nu trebuie totuși confundată cu teatrul propriu –zis sau interpretată ca o dramatizare reală”.
Jocul de rol este unul dintre cele mai personale, individuale și intime procese de învățare. Cu toate acestea, jocul de rol nu este formal. Preșcolarii interpretează situații bazate pe roluri reale sau imaginare pe care le-au trăit, cum ar fi : îngrijirea unui bebeluș, condusul unei mașini , al unui avion, vizită la prieteni , grădină zoologică. În cadrul jocului de rol , copiii își crează o lume a lor cu ajutorul căreia încearcă să înțeleagă realitatea.În această lume, ei vor rezolva probleme pe care le întâlnesc în viața de zi cu zi, repetă, reinterpretează și retrăiesc experiențe. Astfel jocul de rol îi ajută pe copii să se transforme din personae egocentrice în personae capabile să comunice cu alții.
În cadrul jocului de rol, copiii își asumă adesea un rol sau un comportament aparținând altcuiva, folosesc talentul lor pentru a interpreta evenimente care le sunt familiare.
Jocul de rol este , pentru preșcolari mediul ideal în care ei pot să învețe cu plăcere.
În cadrul jocului de rol, preșcolarul realizează activități care:
îl ajută la dezvoltarea celor cinci simțuri
îl stimulează să utilizeze un limbaj expresiv și să fie receptive
îl ajută să urmeze modele și să stabilească relații interumane
îl ajută să realizeze conexiuni
îi stimulează gândirea creativă și capacitatea de rezolvare a problemelor
îi accentuează conștiința de sine
îi dezvoltă mușchii mici și mari
sărbătoresc bucuria și libertatea copilăriei.
Preșcolarul transpune în jocul de rol, trăiri, sentimente, intenții neâmplinite în real impresii,
temeri, gânduri, atitudini, conflicate intrapsihice sau interrelaționale.
Jocurile cu subiecte din povești sunt mai pretențioase , ele implicând adesea crearea unei atmosphere speciale sau redarea trăsăturilor unor personaje cu care copiii sunt puțin familiarizați.
Prin jocul de rol copilul învață să se concentreze, să-și exerseze imaginația, să pună în practică idei noi, să practice comportamente de grup și să-și dezvolte capacitatea de control asupra lumii în care trăiește, își dezvoltă capacitatea de a aprecia frumosul, ritmul și structura mediului în care trăiesc și a propriului corp în timp ce învață cum să-și comunice gândurile, sentimentele și emoțiile, deci jocul de rol contribuie îtr-o mare măsură la formarea personalității copiilor.
Jocul este o activitate plăcută, voluntară, cu reguli mai mult sau mai puțin stricte, este o activitate în cadrul căreia participanții se simt liberi, neconstrânși, își explorează și își pun în valoare abilitățile cunoscute și mai puțin cunoscute adică propria lor ființă.
În jocul de rol copilul reproduce o situație reală (personaje, fenomene, funcții, relații într-un scenariu prestabilit. Jocul de rol nu este doar o activitate distractivă pentru preșcolari, el devine un instrument esențial al învățării. Prin jocul de rol preșcolarii dobândesc o mulțime de abilități și cunoștințe:
dobândesc noi elemente de limbaj, își dezvoltă vocabularul
își explorează imaginația
își îmbunătățește abilitățile sociale
învață să înțeleagă punctul de vedere al celorlalți copii
unii își dezvoltă abilități de lider
capătă încredere în sine și în forțele proprii
găsesc soluții la diferite probleme care se ivesc pe parcursul jocului.
Experții în psihologia copilului au demonstrat că jocul de rol folosește și stimulează nu doar
latura emoțională, limbajul sau abilitățile motorii, ci are un rol esențial în dezvoltarea inteligenței. Alți cercetători spun că jocul de rol stimulează dezvoltarea timpurie a creierului în special al lobului frontal, care reglează comportamentul copilului.
Jocul de rol poate avea un caracter general și un caracter specific. Din jocurile cu caracter general fac parte : jocurile de reprezentare a structurilor, jocurile de decizie, jocurile de arbitraj, și jocurile de competiție.
Din jocurile de rol cu caracter specific fac parte: jocul “de-a” ghidul, călătoria sculptorii, medical veterinar, etc.
Indiferent de tipul de joc utilizat în grădiniță, conținutul principal al acestora este viața și activitatea socială a adultului.
II.4.1 Obiectivele jocului de rol
Jocul de rol are următoarele obiective:
Exteriorizarea și articularea de idei, dorințe, temeri și fantezii, atât verbal cât și nonverbal;
Exprimarea gândurilor sau proceselor de gândire subiacente;
Eliberarea cathartică de durere emoțională;
Formarea deprinderii de a devein mai puternic prin exprimarea fizică a emoțiilor;
Dobândirea controlului asupra unor probleme și evenimente;
Formarea capacității de a înțelege evenimente anterioare și actuale;
Formarea deprinderii de ași asuma asuma riscuri legate de dezvoltarea unor comportamente noi;
Formarea capacității de a exersa comportamente noi și de pregătire pentru anumite situații de viață;
Consolidarea conceptului de sine și stimă de sine;
Îmbunătățirea abilităților de comunicare.
II.4.2 Etapele jocului de rol
Jocurile de rol planificate parcurg anumite etape precum:
Identificarea și definirea situației care va fi simulată în concordanță cu obiectivele educaționale și cu specificul cunoștințelor (deprinderilor, comportamentelor) ce urmează a fi învățate;
Modelarea situației și proiectarea scenariului , constând în selectarea statusurilor și rolurilor celor mai importante din situația reală și a interacțiunilor esențiale, elaborându-se un scenariu;
Alegerea participanților și instruirea lor în legătură cu specificul fiecărui rol pe care urmează să-l interpreteze (în funcție de vârsta copiilor, în cazul copiilor preșcolari se pot folosi illustrate și desene);
Învățarea individuală a rolului
Interioarizarea (internalizarea) rolului și conceperea modului de interpretare.
Interpretarea rolulrilor.
Din punct de vedere metodic pentru distribuirea rolurilor și interpretarea lor:
Nu este adecvată modalitatea de impunere a rolurilor ci alegerea lor, oferindu-li-se copiilor posibilitatea de a opta pentru anumite roluri, evitând astfel blocajul emoțional;
Jocurile de rol vor fi precedate de prezentarea unor situații relative asemănătoare, copiii având posibilitatea de a găsi moduri de rezolvare a acestora;
Interpretarea rolurilor va putea fi reluată cu aceiași copii sau cu alți copii, pentru însușirea comportamentelor de rol;
Anliza jocului de rol trebuie să fie condusă cu tact și pricepere de către conducătorul jocului, evidențiindu-se aspectele adecvate/inadecvate, deciziile coretce/incorecte atitudini mai mult sau mai puțin adecvate ale personajelor aflate în anumite situații.
II.5 Socializarea
Preșcolaritatea aduce schimbări în viața copilului în plan relațional , solicitările ivite odată cu intrarea copilului în grădiniță antrenează după ele interacțiuni cu alte persoane, cu alte moduri de simțire, gîndire și acțiune care pot afecta superficial sau profund comportamentele, modifică atitudinile, apar fenomene ca: stări tensionate sau stări destinse, strări de apatie sau entuziasm, imitarea, cooperarea, conflictul sau contagiunea.
Relațiile pa care le stabilește copilul cu ceilalți copii necesită siguranță, receptivitate, disponibilitate și comfort emoțional. În cadrul grădiniței copilul își dezvoltă abilitățile de cooperare, de negociere, leagă prietenii, își exprimă sentimentele într-o manieră acceptată social.
În relația cu adulții copilul învață să interacționeze cu aceștia să aibă încredere, precum și să recunoască diferitele roluri sociale ale acestora.
Socializarea prin joc, este dimensiunea fundamentală a jocului, ea încurajând imitația și dezvoltarea aptitudinilor de comunicare socială și de interacțiune cu egalii și adulții.
Jocul de rol presupune folosirea imaginației de către copii și transformarea obiectelor și lucrurilor cu care se joacă în simboluri ale lumii exterioare.
Jocul de rol implică aproape întotdeauna mai mulți copii, de aceea acest tip de joc contribuie la socializarea copiilor. Un aspect important al socializării prin activitatea ludică este tendința copilului de a-și afirma individualitatea, alături de nevoia sa de a se integra social.
Adesea este nevoie de planificări sau luarea de decizii comune cum sunt de expemplu pentru jocul de rol de-a familia copiii trebuie să decidă :cine va fi mama, cine va fi tata și cine va fi copilul sau copiii.În unele cazuri pot apărea mici divergențe între copii, certuri supărări, dar astfel ei învață să se confrunte cu dorințele celorlalți. Treptat ei vor începe să-și dezvolte empatia în relație cu ceilalți, atunci când trebuie să-și împartă jucăriile.
Prin jocul de rol copilul ajunge să-și formeze un sens al identității proprii și să acumuleze elemente ale imaginii de sine.
În cadrul jocului de rol desfășurat copilul este:
cuprins într-un grup de co-vârstnici cu care împarte realizările și nereușitele unei activități colective
dobândește competențe de relaționare cu ceilalți și are ocazia exersării și eficientizăriilor ( învață și exersează diverse modele de relaționare, cu reguli și limitele aferente lor)
în relația cu adultii alții decât părinții își dezvoltă și performează un comportament de prezentare și afirmare de sine, descoperindu-și prin comparație capacitățile și limitele.
II.6 Abilitățile emoționale
Exprimarea și înțelegerea propriilor emoții cât și a emoțiilor celor din jur, de la emoțiile primare care reprezintă frica, mania, tristețea , până la cele mai complexe cum sunt mândria, rușinea sau vina, constituie competențe de domeniul emoțional. În cadrul activităților instructive – educative din grădiniță copilul învață să le simtă, să le recunoască și să le exprime.
Copiii investesc în acest joc tot ce știu ei despre viață. Copiii mici, care nu stăpânesc bine vorbirea, apelează adesea la joc ca la un mod de a se exprima în relație cu lumea. Ei știu de obicei ce se petrece într-o familie: cine gătește, cine spală, cine merge la serviciu, dacă părinții discută calm sau se ceartă și dacă viața de familie este fericită sau nu. De aceea jocul preferat al copiilor mici este ,,de-a mama” sau ,,de-a familia”, iar ei imită aceste roluri așa cum le percep ei.
Copiii imită evenimentele la care ei au participat, pe care le-au trăit. După o activitate în care au învățat despre meserii copiii se joacă ,,de-a” medicul, polițistul, constructorul , educatoarea ș.a, interpretând rolurile așa cum le înțeleg ei.
În momentul în care copiii își pun un costum imediat intră în rolul personajului în care sunt costumați, asfel și cel mai sfios copil din grupă poate devein un copil puternic. Ei refac evenimentele și oamenii nu doar așa cum sunt sau cum par a fi , ci adesea în moduri care le exprimă dorințele, frustrările sau temerile. Un copil poate astfel să-și exprime un sentiment negative pe care îi vine greu să-l exprime în cuvinte.
În jocul de rol copiii refac experiențe din viață, alegănd și aranjând roluri și evenimente pentru siguranța lor emoțională. Prin jocul de rol ei își dezvoltă o mai acută conștientizare a propriilor lor calități și defecte, a preferințelor și a antipatiilor lor, a talentului lor de a conduce și a convinge, sau dimpotrivă, a tendinței lor de a se supune, sau poate de a împăca două părți aflate în conflict. Toate acestea duc la o mai bună cunoașterea de sine, la o conștientizare a propriei personalități.
II.7 Evoluția intelectuală
Originea noțiunii de inteligență se află înlimba (inter –legere) și se referă la capacitatea minții noastre de a găsi diferențe și asemănări, de a pune împreună ceva de a stabili relații.
Prin jocul de rol copiii își dezvoltă deprinderile cognitive învățând să realizeze conexiuni, să înțeleagă modele și să organizeze informații. Ei pun în practică idei și învață din experiență și din greșeli, ei fac planuri și le pun în aplicare , ei dezvoltă idei ale trecutului, prezentului, și viitorului. Copiii își folosesc memoria, ei își amintesc de oameni și evenimente și apoi le recrează în jocul lor, copiii folosesc adesea materialele și echipamentul în moduri noi, pentru a-și atinge scopul. Astfel jocul de rol încurajează dezvoltarea intelectuală nu numai prin stimularea creativității ci și prin utilizarea deprinderilor de vorbire care sunt esențiale gândirii și comunicării.
II.8 Rolul cadrului didactic în modelarea personalității
„ … Eu sunt copilul. Tu ții în mâinile tale destinul meu.
Tu determini în cea mai mare măsură, dacă voi reuși sau voi eșua în viață!
Dă-mi te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire.
Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume.”
Din Child’s Appeal, Mamie Gene Cole
„Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și creative.” ( Legea învățământului art.3 al.2)
Conținutul sufletesc al omenirii este în mâna aceluia care modelează tineretul. Dascălul, considerat în ierarhia valorilor personalitatea care deschide orizontul cunoașterii, este cel care dăruiește fiecărui copil la pornirea lui spre lumină, primele elemente, călăuzindu-i pașii spre marele titlu de om. El este cel care cioplește materialul cel mai de preț, copilul, tinzând ca din fiecare bloc de marmură brută să realizeze o ființă înzestrată cu cele mai frumoase trăsături, un om care să înmănunchieze calitățile morale cele mai înalte.
Din fericire , în viața oamenilor există copilăria, vârsta celei mai pure sincerități, a viselor fără granițe, în care toți suntem frumoși. Copiii intră în grădiniță, cu un sentiment de uimire și o
dragoste de învățare. Ei au un apetit insațiabil pentru cunoaștere atunci când trăiesc experiențe de învățare care sunt plăcute și atractive.
La prima vedere, grădinița poate părea doar un loc de joacă, un spațiu unde părinții ocupați își pot lăsa copiii. Cu toate acestea, grădinița contribuie la dezvoltarea psihică a micuților și se concentrează pe diverse abilități necesare pentru viitor.
Grădinița reprezintă pentru cei mai mulți copii, prima experiență de viață în afara familiei, într-un spațiu social lărgit. Mediul educațional bogat în stimuli care invită la investigație și acțiune, contribuie la inițierea unor procese complexe de dezvoltare și maturizare în sensul socializării, dar și al definirii treptate a personalității.
Mulți ar putea să spună: ,,Ce mare lucru face o educatoare?” Da, nu face multe lucruri dar ceea ce face le face cu sufletul cu dragoste și dăruire. Trebuie să ai o calitate importantă și anume să iubești toți copiii în mod egal. La grădiniță educatoarea este prietena copiilor, partenerul lor de joacă, este o a doua mamă care ascultă dorințele copiilor, care le șterge lacrimile atunci când plâng, care îi mângâie atunci când au nevoie, le spune povești cu zâne, care îi îndrumă și pe care copiii o iau drept model în joaca lor, cea care își pune amprenta într-o mare măsură pe modelarea personalității copilului.
Educatoarea exercită o profesie nicidecum o meserie. Funcțiile sale sunt cu totul intelectuale, cu totul morale, iar relațiile întotdeauna sociale. Fiecare dintre noi, în fața copiilor, suntem un model, personalitatea noastră constituind sursa principală de influență asupra copiilor în formarea personalității acestora.
Rolul fiecărei educatoare este de a și-lface pe micuțul preșcolar partener în demersul educativ. Ea trebuie să susțină și să consolideze dezvoltarea și comportamentul copilului, raporturile cu sine și cu ceilalți, astfel încât acesta să poată atinge momentul când își formulează singur reguli și principii.
Educatoarea trebuie să preia ideile copiilor și să le utilizeze pentru a modela reguli. Ea trebuie să interacționeze cu copiii pe măsură ce aceștia se joacă și lucrează. Exemplul ei personifică acele calități pe care le dorește să le regăsească la copii: implicare, entuziasm, curiozitate intelectuală.
Dacă jocul de rol al copilului preșcolar apare spontan în procesul de dezvoltare a personalității sale, urmând,în ordine firească jocului de manipulare și jocului imitativ, metoda ,,jocul de rol” este o metodă activă de predare – învățare, bazată pe simularea unor funcții, relații, activități, fenomene. Cel mai important aspect al folosirii jocului ca metodă de predare-învățare în grădiniță este acela de a-i face pe copii să conștientizeze că se află într-o situație de învățare, ceea ce presupune stabilirea clară a sarcinilor didactice urmărite în cadrul jocului, ce rol va interpreta fiecare copil, a regulilor jocului, care nu vor permite îndepărtarea copiilor în timpul jocului de tema care a fost stabilită, ajutând copiii să își rezolve sarcinile de joc, imprimând direcția necesară în acțiunea lor de joc.
Repertoriul jocului de rol este inepuizabil, el depinzând și de imaginația dascălului cât și al copilului preșcolar. Rolul dascălului este acela de mentor, de călăuză care îi crează copilului noi ocazii și noi experiențe pe care să le exploreze, să le pătrundă cu mai mult curaj. Jocul de rol organizat și folosit ca metodă didactică comportă o abordare transdisciplinară. Repertoriul jocului de rol este inepuizabil, el depnzând și de imaginația dascălului, a copilului.
Jocul de rol reprezintă inima copilăriei, o inimă care bate în ritm biologic al copilului și care nu are limite în ceea ce privește realizarea dorințelor lui.
Referindu-se la profesorul educației de tip nou, Roger Cousinet îl consideră un om al naturii care trăiește pe lângă copil, care este în cadrul școlii ceea ce este și în afara ei. Este una și aceeași persoană care activează întotdeauna la fel, nu permite azi ceea ce a interzis ieri și nu va interzice mâine ceea ce a permis azi. El se comportă în așa fel încât copilul să știe că poate conta pe el, îi inspiră încredere, îl susține.
II. 8.1 Relația educator – educat
„ Copiii învață ceea ce trăiesc și ajung să trăiască ce au învățat”
Dorothy Law Nolte
Procesul de învățământ, cu formele sale de organizare, nu este conceput în afara unui dialog permanent între educator și copil. Se poate spune că el începe când tu, profesor, înveți de la elev, când tu, situându-te în locul lui, înțelegi ceea ce a înțeles el în felul în are a înțeles.
Educatoare este percepută de copilul nou intrat în grădiniță ca un adult semnificativ, pe care copilul nu îl acceptă întotdeauna foarte ușor.
Rolul educatoarei în relația sa cu copiii presupune exercitarea unor atribuții multiple. Educatoarea are un deosebit rol în utilizarea jocurilor cu rol în grădiniță.. Educatoarea este și organizatorul activității de joc al copilului.Ea proiectează scenariul, implicând în această activitate și copiii, distribuie rolurile, în unele cazuri, pornind de la aspirațiile, aptitudinile și preferințele fiecărui copil participant.
Creează o atmosferă plăcută de lucru pentru a-i stimula pe copii și pentru a evita blocajele emoționale. Un astfel de joc solicită pe lângă aptitudinile pedagogice ale unui cadru didactic și aptitudini regizorale și actoricești.
Ea se poate angaja uneori ca partener, însă întotdeauna asistă și reglează conduita de joc a copiilor. Atunci când educatoarea devine partener de joacă, ea participă la jocul copilului și îl poate ușor influența, reacționând la acțiunile și comentariile copilului și îl poate influența, reacționând la acțiunile și comentariile copilului, cerându-i acestuia instrucțiuni. De exemplu, în cazul în care copiii se joacă jocul „de-a mama”, mama are grijă de bebeluș (păpușă), îi dă de mâncare, educatoarea poate întreba : „Ce trebuie să fac acum? Maria nu a mâncat cerealele.” Astfel copilul are șansa de a i se alătură educatoarei în jocul imaginativ de rol, sau poate să refuze .
Observarea activităților ludice ale copiilor este un prilej prin care educatoarea cunoaște identitatea copiilor, trăirile lor emoționale, a experiențelor de viață parcurse, a capacității și a cunoștințelor copiilor.
Relația educator-educat constituie o problemă majoră a învățământului contemporan. Pe fondul acesteia se realizează sarcinile complexe ale formării personalității copilului.
În timp s-au conturat două puncte de vedere opuse privind relația educator-copil.
specific pedagogiei tradiționale, bazat pe o comunicare unilaterală, care pune accentul pe influențele exterioare ce se exercită asupra elevului, neluând în considerare clasa cu rețeaua ei complexă de comunicare;
specific educației libere, care consideră exclusiv elevul ca subiect al educației în afara oricărei dirijări din partea educatorului.
Ambele resping însă realizarea unei comunicări și a unui dialog autentic între cei doi factori implicați în procesul educațional.
Pedagogia modernă concepe relației educatoare-preșcolar drept o relație de mare complexitate ce implică un dialog permanent între cei doi, angajând toate laturile personalității lor.
În procesul de învățământ se realizează o cooperare permanentă între cei doi poli în cadrul căreia este bine precizat statutul fiecăruia: educatoarea – factor educativ, preșcolarul – obiect și subiect al educației. Educatoarea pentru a-și realiza rolul său de a organiza și a stabili strategia acțiunii educaționale, de a media accesul la informație, de a armoniza la sistemul de decalaj al preșcolarului, de a urmări sistematic achizițiile comportamentale și de a evalua randamentul școlar, trebuie să cunoască psihologia copilului și să se transpună în psihologia acestuia. Cel de la catedră trebuie să urmărească schimbarea locului și rolului preșcolarului în actul educațional, să stimuleze activitatea în angajarea lui în procesul propriei sale formări. Dialogul deschis între dascăli și copii trebuie să solicite spontaneitatea și receptivitatea acestora, să dezvolte gândirea divergentă, spiritul de investigare, curiozitatea științifică și creativitatea în rezolvarea problemelor.
Educatoarea este un model pentru micii preșcolari. Ei preiau rapid și fidel comportamentul educatoarei, limbajul și atitudinea pe care aceasta le manifestă. Încrederea de sine, echilibrul psihic, capacitatea de comunicare eficientă, preocuparea pentru comunicarea interindividuală, dinamismul, simțul ordinii și al frumosuluiu, sunt calități necesare ale unui cadru didactic, deoarece aceștia se vor regăsi și în personalitatea copiilor.
Raportarea copilului preșcolar la grupul de persoane adulte și relaționările interindividuale multiple exersate în mediul grădiniței își pun amprenta asupra dezvoltării capacităților de interacțiune socială, asupra modelării individualității și construirii imaginii de sine. Beneficiile jocului de rol se răsfrâng atât asupra dezvoltării cognitive sau intelectuale cât și cele emoționale sau sociale. Jocul de rol îi ajută pe copii să se transforme într-un adult puternic, sociabil, inteligent și de succes.
II. 8.2 Relația grădiniță – familie
„ Nu trebuie să faci în fața copilului nimic din ceea ce nu vreți să imite”
John Locke
Preșcolaritatea este perioada formării înițiale a personalității, perioada în care apar primele relații și atitudini care constituie un nivel superior de organizare a vieții prsihice a copilului. În primii 6 – 7 ani are loc cristalizarea principalelor trăsături ale copilului , adică a viitorului adult. În locul dependenței copilului de impresiile externe , în locul fluctuației emoționale și a instabilității, la vârsta preșcolară se poate vedea detașarea copilului de câmpul perceptiv, o mai mare organizare și stabilizare a comportamentelor, fapt care se datorează modificărilor esențiale care se produc în structura activității psihice.
Familia reprezintă pentru copil un organism reglator care îi permite să trăiască o viață proprie copilăriei așa cum spunea Eugen Heroveanu „pentru noi o lume fantastică, ireală, pentru cei ce fac parte din ea dimpotrivă, una reală și plină de armonie”.
Copilul trebuie socializat și modelat, iar bazele personalității sale se realizează, în interiorul familiei acestuia, care este primul său univers afectiv și social. Trăsăturile și coordonatele personalității se cristalizează în raport cu modelul și natura situațională trăită în mod direct, de către copil în mediul său familial, iar atitudinile părinților au consecințe durabile asupra personalității copilului.
După familie grădinița este prima experiență de viață a copilului în societate. Grădinița îl așază într-un cadru nou prin conținutul și dimensiunile sale. La grădiniță copilul ia cunoștință cu diverse activități și obiecte care îi stimulează gustul pentru investigație, pentru acțiune, îl provoacă să se exprime și îi propune angajarea în relațiile sociale de grup.
Parteneriatul grădiniță – familie se referă la construirea unor relații pozitive între familie și grădiniță, la o unitate a sistemului de valori ce poate avea un efect benefic asupra copiilor, atunci când aceștia văd cum educatoarea discută cu părinții lor.
Îmbinarea de parteneriat a informațiilor deținute de către părinți, cu cele ale educatoarelor trebuie să fie în beneficiul copilului.
Activitatea educativă din grădiniță nu poate fi izolată de influențele educative care se exercită asupra copilului din partea familiei sale. Educația trebuie să se manifeste permanent ca o acțiune coerentă, complexă și unitară a grădiniței și familiei. Preșcolarul trebuie să aibă toate condițiile unui cadru optim în care să se dezvolte , iar această răspundere revine în mare măsură familiei care poate îndeplini această sarcină doar printr-o colaborare eficientă cu familia.
La intrarea copilului în grădiniță familia este cea care deține toate datele despre copil și anume starea lui de sănătate, obiceiurile alimentare, modul de comportare, problemele legate de dezvoltarea sa.
Educatoarea trebuie să colaboreze cu familia în scopul organizării activităților zilnice, asigurării educației și a întâmpinării nevoilor sale. Educatoarea trebuie să aibă în vedere permanent că familia învață alături de copil, copilul fiind un membru nou și unic al familiei care trebuie să învețe să-și cunoască copilul cu tot ce ține de personalitatea, temperamentul și stilul său.
Activitatea cu părinții , ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copilului în programul instructiv educativ din grădiniță, poate deveni un start bun pentru a crea părinților acestora respect de sine, încredere în competențele lor, făcându-i mai buni.
Parteneriatul dintre grădiniță și familie, în vederea formării copiilor este condiționată de un mod comun de lucru și de o bună cunoaștere reciprocă, iar începutul este dat de cunoașterea de către educatoare a familiei copilului, a caracteristicilor și potențialului ei educativ.
Educatoarea trebuie să asigure părinților mai multe ocazii de a se implica în programul grădiniței, comunicând cu aceștia în fiecare zi, povestindu-le despre cum și-a petrecut copilul lor timpul, la ce activități de învățare a participat, ce regres sau progres a realizat copilul lor, anunțându-i ce activități sau acțiuni la care să participe și părinții sunt programate.
Grădinița nu poate face minuni, iar educația primită nu va avea rezultate bune, dacă nu se va sprijini și nu va colabora cu familiile copiilor.
III. CERCETAREA PEDAGOGICĂ JOCUL DE ROL ÎN FORMAREA PERSONALITĂȚII
III.1 Scopul cercetării
Formarea personalității copilului este asigurată de educația din grădiniță prin activitățile desfășurate pe diferite domenii de activitate, acestea ducând la formarea de priceperi și deprinderi necesare integrării ulterioare în viața socială.
Copilul trăiește în mediul înconjurător pe care trebuie să-l cunoască, educația având ca scop studierea acestuia în toate aspectele sale impulsionând preșcolarul să cerceteze, să observe și apoi să utilizeze ideile sale originale.
În cercetarea de față voi demonstra importanța jocului de rol , în dezvoltarea socio – emoțională a copiilor.
III. 2 Obiectivele cercetării
Obiectivele cercetării exprimă , într-o formă concentrată, finalitățile la care trebuie să se ajungă în această activitate.
Lucrarea își propune următoarele obiective:
Cunoașterea și respectarea normelor de comportament în societate: educarea abilității de a intra în relație cu ceilalți
Utilizarea unor tehnici și metode de determinare obiectivă a nivelului emoțional și social al copiilor
Înregistrarea , monitorizarea și compararea rezultatelor obținute de copiii grupelor experimentale și de control la testul inițial , la testele formative și testul final.
Aprecierea modului de exprimare a nivelului emoțional și de socializare
III.3 Ipoteza cercetării
Ipoteza înseamnă o idee provizorie, etimologic, termenul desemnând o supoziție, o propunere în legătură cu o problemă, o idee experimentală privitoare la rezolvare.
„Ipoteza implică întrebarea căreia i se caută un răspuns prin cercetarea ce urmează sa se desfășoare, este o legătură îtrezărită ître faptele observate în procesul muncii didactice și pentru care trebuie să se caute confirmarea.”
Ipoteza de lucru a cercetării de față se referă la faptul că aplicând un sistem de exerciții structurale, diversificate și atractive, se pot obține rezultate superioare celor înregistrate îtr-o etapă superioară. Ipoteza determină valorificarea factorilor motivaționali – atitudinali, ca factori de personalitate cu relevanță pentru exprimarea emoțiilor și socializarea copiilor. Totalitatea jocurilor cu rol desfășurate cu copiii cât și în cadrul parteneriatului cu familia sunt subordonate obiectivului central urmărit pe tot parcursul experimentului și anume exprimarea emoțiilor și socializarea copilului de vârstă preșcolară.
Temele au fost alese ținând seama de particularitățile de vârstă ale subiecților, de nivelul cunoștințelor acumulate.
Dacă folosim jocul de rol atât în cadrul activităților instructiv educative din grădiniță cât și în cadrul acțiunilor desfășurate în cadrul parteneriatului grădiniță – familie, vom constata că preșcolarul va fi capabil:
O1 – să participe la activitățile de grup, inclusiv la activitățile de joc, atât în calitate de vorbitor , cât și în calitate de auditor;
O2 – să-și îmbogățească vocabularul activ și pasiv pe baza experienței, activității sale și/cu ceilalți
O3 – să intre în relații copii și adulți, să interacționeze cu mediul pe care să-l cunoască și să-l stăpânească prin explorări, exerciții, încercări, experimentări;
O4 – să-și descopere propria identitate, să-și exprime emoțiile, să socializeze.
III.4 Subiecții
Cercetarea s-a desfășurat la Grădinița cu Program Prelungit „Rândunica” din Tg. Mureș, unde îmi desfășor activitatea. Perioada desfășurării a fost anul școlar 2013 – 2014.
Certcetarea am desfășurat-o pe un eșantion de 42 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 6 ani.
Prima grupă numită grupa A (de control) cuprinde un număr de 21 de copii, dintre care 15 sunt băieți și 6 sunt fete.(Figua nr.III.1)
Grupa B (experimentală) este formată din 21 de copii, dintre care 12 fete și 9 băieți (Figura nr. III.2).
III. 5 Metodele cercetării
Sistemul metodelor de cercetare utilizate în lucrare cuprinde: observația, experimentul științific , analiza produselor activității, metoda convorbirii.
Observația
Observația este prima treaptă a cunoașterii științifice și face parte din metodele descriptive
constând în urmărirea sistematică a faptelor precum și înregistrarea exactă atât a manifestărilor comportamentale ale individului sau grupului, cât și a elementelor contextului situațional în care acestea se produc.
Observația permite surprinderea manifestărilor comportamentale firești ale individului în condiții obișnuite de viață. Oferă date de ordin calitativ.
Metoda observației a permis urmărirea sistematică a faptelor precum și înregistrarea datelor și constatărilor. Ea a fost utilizată pe tot parcursul experimentului, fiind continuă.
Această metodă a presupus respectarea unor cerințe cum ar fi:
Elaborarea unui plan de observație care să cuprindă obiectivele urmărite;
Consemnarea datelor pe foaia de observație;
Efectuarea acelorași tipuri de observații în condiții și împrejurări variate, înainte, în timpul și la sfârșitul cercetării.
Planul de observații a cuprins indicatori observaționali ca:
gradul de participare al copiilor și părinților la diferite activități
modul de comportare a copiilor în timpul jocului cu parteneri de aceiași vârstă
modul de comportare al copiilor în prezența părinților
exprimarea sentimentelor și emoțiilor, modul lor de socializare
Experimentul
Coloana vertebrală a cercetării psihopedagogice este experimental. Această metodă se află în
mod natural în prelungirea metodei observației.
“Experimentul este observarea și măsurarea efectelor manipulării unei variabile independente asupra variabilei dependente, într-o situație în care acțiunea altor factori(prezenți efectiv, dar străini studiului) este redusă la minimum.” (Festinger &Ratz, 1963).
Termenul”experiment” provine din limba “experimentum” , termen care are
semninicația de probă, verificare, experiență, în cazul cercetărilor pedagogice este vorba despre verificarea unei ipoteze, ceea ce justifică realizarea experimentului, îi asigură sensul.
Spre deosebire de observație, care presupune urmărirea fenomenelor educaționale fără nici o intervenție din partea cercetătorului, experimental presupune “modificarea intenționată” a condițiilor de apariție și desfășurare a fenomenelor. Experimentul psiho-pedagogic care este denumit și experiment didactic, este de fapt o observație provocată ,deoarece presupune producerea sau schimbarea deliberată a fenomenelor educaționale în vederea studierii lor în condiții favorabile și a identificării observării, cuantificării și evaluării factorilor care le determină.
Ce am experimentat?
Socialibitatea copiilor în cadrul jocurilor de rol în prezența părinților și în prezența colegilor
Exprimarea emotiilor în cadrul jocului de rol
Experimentul s-a desfășurat în trei etape:
Etapa constatativă: stabilește nivelul la care se găseau preșcolarii în primul stadiu al cercetării. S-a desfășurat în prima parte a semestrului I al anului școlar 2013 – 2014
Etapa experimentală (aplicativă) în care s-a administrat factorul experimental în conformitate cu cele propuse în ipoteza specifică în vederea producerii unor modificări în desfășurarea acțiunii educative.
Etapa finală pentru prelucrarea și interpretarea datelor concretizată în socializarea copiilor prin jocurile de rol.
Metoda analizei produselor activității
Trăsăturile personalității umane, capacitățile disponibilitățile și potențele sale, se
exteriorizează nu doar în conduitele nonverbale, motorii sau expresiv – emoționale, ci și în produsele activității.
Cu ajutorul acestei metode putem cunoaște atât caracteristicile psihice ale unor personae în viață cât și a unor personalități dispărute. Folosirea acestei metode presupune un exercițiu îndelungat și mai ales elaborarea și utilizarea unor grille speciale de decodificare prin care să se evidențieze relațiile dintre diferitele elemente ale produsului activității și diferite structure ale personalității.
Prin metoda produselor activității , copilul este judecat după ceea ce face.Însușirile, capacitățile psihice ce caracterizează nu numai în funcție expresivă, ci și în desene. Analiza produselor activității mi-a permis urmărirea atentă a copiilor de-a lungul dezvoltării personalității lor și depistarea unor manifestări comportamentale reflectate în desenele acestora.
Metoda convorbirii
Aceasta este cea mai ușoară și plăcută metodă atunci când este vorba despre copii, deoarece
ei sunt dornici de a comunica atât cu copiii de vârsta lor , cât și cu adulții, ei vorbesc liber și spontan, fără inhibiții.
Convorbirea s-a realizat prezentările făcute, cu dezvăluirea numelui atât din partea experimentatorului cât și al copiilor, a vârstei copiilor, a numelui părinților, al numărului și numelui fraților, a activităților lor preferate, a jocurilor preferate, preocupărilor din afara grădiniței.
De aici s-a observat gama cuvintelor folosite în vorbire, bogăția vocabularului, fluența vorbirii, limbajul nonverbal, atitudinea lor față de adult.
III. 6 Etapele cercetării
Etapele cercetării s-au desfășurat cu eșantioane paralele la grupele mari de la Grădinița cu Program Prelungit “Rândunica”, în scopul confirmării sau infirmării ipotezei.
III. 6.1 Etapa constatativă
Etapa constatativă s-a desfășurat în prima parte a anului școlar 2012-2013. În cadrul acestei etape am folosit trei jocuri care au avut ca scop dezvoltarea abilității de interacțiune a copiilor cu copii de vârstă apropiată, dezvoltarea abilităților de interacțiune cu adulții, dezvoltarea controlului emoțional.
Comunicarea cu copiii a decurs firesc , spontan, fără a fi condiționat de un anumit timp. Sala de testare a fost sala de grupă a fiecărui eșantion astfel încât copiii nu au fost supuși unor situații stresante și fără ca acesta să influențeze rezultatele pretestării. Copiilor li s-au prezentat tema jocului, materialele și instrucțiunile pentru fiecare dintre jocuri.
Activitatea 1: Jocul de creație „De-a grădinița”. Activitatea s-a desfățurat în sala de grupă a fiecărui eșantion și a durat aproximativ 30 de minute.În cadrul acestui joc s-a urmărit: participarea și implicarea activă a copiilor în vederea stimulării comunicării, a formării comportamentului empatic la copii.
Obiectivele urmărite au fost:
O1: Să manifeste spirit de echipă și să colaboreze la realizarea în bune condiții a jocului
O2: Să interacționeze cu partenerii de joc
O3: Să imite acțiunile desfășurate de către educatoare – copil – părinte
O4: Să respecte regulile jocului stabilite în grup.
Activitatea 2: „De-a sculptorii moderni”. Activitatea s-a desfășurat în sala de grupă, după care s-a organizat o expoziție realizată cu lucrările copiilor în colaborare cu părinții lor.
Scopul acestei activități este: Copilul să manifeste încredere și respect în comunicarea cu adulții din anturajul său.
Obiectivele urmărite au fost:
O1: Să demonstreze abilități de cooperare în interacțiunile de grup
O2: Să se comporte adecvat și cu respect în prezența adulților
O3: Să manifeste independență în acțiunile sale
O4: Să manifeste satisfacție pentru propriile reușite și încredere în sine
Evaluarea inițială s-a realizat prin metode specifice vârstei preșcolare, dat fiind faptul că aceștia nu știu nici să scrie și nici să citească.
Metodele utilizate în evaluare a fost aleasă în funcție de obiectivul urmărit așa cum rezultă din cele două jocuri care au fost realizate în evaluarea inițială.
Aceste jocuri au fost realizate în cadrul activităților liber alese și a proiectului grădiniță – familie.
Evaluarea experimentală: În această etapă s-au desfășurat activități menite să îmbunătățească performanțele preșcolarilor din punct de vedere social și emoțional.
Activitățile s-au desfășurat la grupa experimentală, prin exerciții și jocuri de socializare, atât în cadrul activităților de dezvoltare personală, activități liber alese , activităților pe domenii experiențiale dar și în cadrul activităților cu părinții. Aceste activități au avut ca obiectiv principal:
stimularea dezvoltării socio-emoționale
colaborarea și comunicarea permanentă între preșcolarii de vârste apropiate
dezvoltarea abilităților de interacțiune cu adulții
dezvoltarea conceptului de sine
Exerciții și jocuri realizate în cadrul activităților de dezvoltare personală:
Cine sunt eu , cine sunt părinții mei? – este un exercițiu de cunoaștere
Obiectivele acestui exercițiu sunt:
Să știe să se prezinte colegilor
Să își prezinte părinții (numele, prenumele și ocupația părinților)
Copiii vor fi așezați pe pernițele de poveste , în semicerc. Ei vor veni pe rând pe fotoliul povestitorului care este așezat în fața copiilor și trebuie să se prezinte copiilor, după care își prezintă pe rând mama și tatăl său, specificând și funcțiile acestora.
Prin acest tip de exercițiu copiii vor învăța să fie mai dezinvolți, să învețe să-și exprime emoțiile și admirația față de meseria părinților.
Cum sunt eu, cum ești tu? – este un exercițiu de autocunoaștere
Copiii așezați în cerc plimbând o jucărie la alegerea educatoarei , din mână în mână și trebuie
să se salute și să spună ceva despre el ex.”Eu sunt Andrei și sunt vesel, tu Ema cum ești?” Exercițiul se va încheia atunci când toți copiii s-au prezentat în acest fel.
„De-a călătoria” – este un joc de rol desfășurat în cadrul uni proiect de o zi cu tema
„Călător în lumea întreagă”
Obiectivele acestui joc au fost:
O1 – să sorteze și să aranjeze îmbrăcămintea adecvată în valiză
O2 – să vândă și să cumpere bilete pentru călătorie
O3 – Să respecte regulile jocului
O4 – Să demonstreze abilități de cooperare în interacțiunile de grup
„Prăjituri pentru mama” – este un joc de rol desfășurat în cadrul temei „Cu ce și cum
exprimăm ceea ce simțim”
Obiectivele acestui joc au fost:
O1 – Să „citească” corect rețeta pentru prăjituri, denumind ingredientele folosite
O2 – Să folosească în mod corect ustensilele de lucru, în funcție de utilitatea lor din viața socială
O3 – Să pregătească împreună prăjiturile, colaborând în cadrul grupului de lucru
O4 – Să exerseze deprinderile de igienă.
„Dăruind vei dobândi” – este o activitate desfășurată în cadrul activităților extracurriculare, o activitate desfășurată impreună cu părinții.
O1 – Să demonstreze abilități de cooperare în interacțiunile de grup
O2 – Să accepte diversitatea de opinii și atitudini
O3 – Să accepte și să ofere sprijin
O4 – Să-și evalueze comportamentul în raport cu normele de conviețuire socială
Evaluare finală: În etapa finală s-au reluat cele două jocuri desfășurate în etapa
constatativă și anume : „De-a grădinița” și „De-a sculptorii moderni” la cele două grupe (grupa de control și grupa experimentală) . După corelarea datelor s-au întocmit tabele, grafice și s-au comparat rezultatele obținute din etapa constatativă și cea finală.
Analiza și interpretarea rezultatelor
Din cei 21 de copii din grupa de control 6 provin din familii monoparentale, având părinții divorțați , iar restul de 15 provin din familii organizate cu relații armonioase. Din numărul de 15 copii care vin din familii organizate 2 au frați mai mari și 4 au frați mai mici.
FIGURA NR. III.1 Distribuirea pe sexe a copiilor din grupa A( de control)
Din grupa experimentală doar un singur copil provine din familie monoparentală, părinții fiind divorțați dar la educația și creșterea copilului participă în egală măsură ambii părinți. La această grupă sunt 6 copii care au frați mai mari și un copil are o soră mai mică.
FIGURA NR.III 2 Distribuirea pe sexe a copiilor din grupa B (experimental)
Analizând cele două grupe vom observa că în grupa de control numărul de băieți este mai mare și numărul fetelor este mai mică pe când la grupa experimentală numărul de fete este mai mare decât numărul de băieți.
Vârsta copiilor la grupa de control este
Tabel III. 1
FIGURA III.3 Distribuirea pe vârstă a copiilor din grupa de control
Tabel III.2
FIGURA III.4 Distribuirea pe vârstă a copiilor din grupa experimentală
După cum putem observa există o diferență între cele două grupe nu numai din din punct de vedere al sexelor dar și a vârstelor copiilor dar și din privința componenței lor familiale.
Jocul nr. 1 “De-a grădinița” Grupa de control Pretest Tabel III.3
Jocul nr 1 “De-a grădinița” Grupa experimental Pretest Tabel III.4
Tabel III.5
FIGURA III.5 Realizarea obiectivelor la grupa de control (pretest)
Tabel III.6
FIGURA III.6 Realizarea obiectivelor la grupa experimentală (pretest)
Realizarea într-o mai mare măsură a obiectivelor la grupa experimentală se datorează faptului că la această grupă numărul de fetițe este mai mare față de grupa de control. Ele sunt mai atrase de acest tip de joc, pe când băieților le place să construiască, să se joace cu mingea, cu mașinuțele. Un alt argument în realizarea diferită a obiectivelor la cele două grupe ar fi și componența numerică a familiei. Copiii care au frați colaborează mai bine la realizarea în bune condiții a jocului, demonstrează abilități de cooperare în interacțiunile de grup, pe când cei care sunt singuri la părinți devin uneori egoiști, doresc să facă doar ceea ce vor ei.
Jocul nr. 2 „De-a sculptorii moderni” grupa de control Pretest Tabel III.7
Jocul nr. 2 „De-a sculptorii moderni” grupa experimentală Pretest Tabel III.8
Tabel III. 9
FIGURA III.11 Realizarea obiectivelor la grupa de control (pretest)
Tabel III. 10
FIGURA III.12 Realizarea obiectivelor la grupa experimentală (pretest)
La cel de-al doilea joc „De-a sculptorii moderni”, acolo unde au fost implicați și părinții, putem observa că la grupa de control obiectivele au fost mai puțin realizate decât la grupa experimentală. Acesta s-a datorat faptului că la grupa de control părinții s-au implicat mai puțin decât la grupa experimentală. La grupa de control problemele conflictuale care sunt între părinți influențează foarte mult dezvoltarea afectivă a copiilor. Copiii sunt mai retrași, nu se comportă adecvat și cu respect în prezența părinților , nu au încredere în sine. La grupa experimentală rezultatele sunt vizibil mai bune, părinții se implică mai mult, încurajează copiii să manifeste independență în acțiunile lor. Copiii sunt mai liniștiți și cooperează mai ușor cu grupul.
Pentru post test am realizat din nou cele două jocuri de rol „De-a grădinița” și „De-a sculptorii moderni”.
Jocul nr. 1 “De-a grădinița” Grupa de control Post test Tabel III.11
Jocul nr 1 “De-a grădinița” Grupa experimentală Post test Tabel III.12
Tabel III.13
Tabel III. 17
FIGURA III. 13 Realizarea obiectivelor grupa de control (post test)
Tabel III. 14
FIGURA III. 14 Realizarea obiectivelor la grupa experimentală (post test)
Jocul nr. 2 „De-a sculptorii moderni” grupa de control Post test Tabel III.15
Jocul nr. 2 „De-a sculptorii moderni” grupa experimentală Post test Tabel III.16
Tabel III. 17
FIGURA III. 15 Realizarea obiectivelor la grupa de control (post test)
Tabel III. 18
FIGURA III. 16 Realizarea obiectivelor la grupa experimentală (post test)
Comparând rezultatele obținute la jocul de rol „De-a grădinița” în etapa pretestului (tabelul III.5 pg.54) și al post testului ( tabelul III. 13 pg. 60 ) putem observa o creștere în realizarea obiectivelor. Copiii au început să colaboreze mai mult, să respecte regulile jocului și săîși controleze mai bine emoțiile. La grupa experimentală comparând realizarea obiectivelor din etapa pretestului (tabel III.6 pg 54 ) și relizarea obiectivelor în etapa post testului (tabel III. 14 pg. 60) observăm o îmbunătățire semnificativă a realizării obiectivelor, fapt care se datorează acordării uni mai mare accent jocurilor cu rol la această grupă, și a mai bune frecvențe a copiilor la grădiniță.
La cel de-al doilea joc „ De-a sculptorii moderni” realizarea obiectivelor atât la grupa de control cât și la grupa experimentală s-a realizat diferit. Și aici se observă o creștere a realizării obiectivelor în etapa postestului față de cel din etapa pretestului ( tabel III.9 pg. 57 , tabel III. 17 pg. 63 grupa de control și tabel III. 10 pg. 57, tabel III. 18 pg. 63 grupa experimentală). Părinții la grupa experimentală colaborează mai mult cu educatoarele sunt mai receptivi față de activitățile și acțiunile pe care educatoarele le organizează , iar acest fapt se răsfrânge pozitiv asupra copiilor lor. Aceștia socializează mai ușor , au o mai mare încredere în sine.
Concluzii și propuneri
Ipoteza generală a acestui experiment susține valorificarea factorilor motivaționali- atitudinali, ca factori de personalitate cu relevanță pentru exprimarea emoțiilor și socializarea copilului de vârstă preșcolară.
Prin folosirea sistematică a jocului de rol în activitatea didactică are loc o îmbunătățire semnificativă atât prin prisma dezvoltării emoționale la copii cât și dezvoltare socială.
Din prisma dezvoltării emoționale copilul învață să manifeste satisfacție pentru propriile reușite, să aibă încredere în sine, demonstrează o mai mare responsabilitate personală, manifestă independență în acțiunile sale, își recunoaște și își exprimă corespunzător emoțiile.
Din prisma dezvoltării sociale copilul va putea să stabilească relații pozitive și de respect cu copiii de aceiași vârstă sau de vârste apropiate, va fi capabil să stabilească relații pozitive cu adulții, va manifesta încredere și respect în comunicarea cu adulții din anturajul său.
Copiii care au avut parteneri de joc părinții lor își exprimă mai ușor sentimentele lor, sunt mai deschiși, comunică mai ușor atât cu adulții cât și cu copiii, sunt mai sinceri își exprimă emoțiile, au un spirit de echipă mai dezvoltat, interacționează cu partenerii de joc, manifestă satisfacție pentru propriile reușite și au o mai mare încredere în sine. La rândul lor părinții conștientizează faptul că pentru a se dezvolta armonios din toate punctele de vedere este necesară o bună colaborare între grădiniță și familie deoarece acesta constituie un prim pas spre o educație deschisă, flexibilă și dinamică a personalității copilului.
Obiectivele acestui experiment s-au confirmat în cadrul acestui experiment.
Această cercetare nu ar trebui să se oprească aici, ea trebuie aplicată în continuare pentru a vedea evoluția dezvoltării personalității copiilor .
Realizarea de activități comune în care părinții devin parteneri de joacă cu copiii vine în sprijinul educației și creșterii copilului, constituie cheia succesului viitor în adaptarea și integrarea școlară.
Copilăria reprezintă o unitate interioară, iar succesiunea vârstelor nu se produce la întâmplare în viața copiilor ci, o dată cu dispariția unor trăsături , apar altele, calitativ noi care le vor lua locul.
Bibliografie:
Abrujdan Anamaria Bianca, Jitaru A.C (2010) „Dezvoltarea copilului de la întrebări și neliniști la sprijin” Ed. Diana , Pitești
Anghelescu Carmen, Costea Mariana (1995) „Educația timpurie a copiilor în vârstă de 0 – 7 ani” Ed. Alternative București
Avram Iftimia, Chiș V., Orosan D., Someșan E., /coordonatori/ (2012) „ Instruire și educație în școala contemporană” Ed. Maris Tg. Mureș
Bacus Anne (2011) „ Copilul de la 3 la 6 ani” Ed. Teora București
Bonchiș E., Secui M (2004) „ Psihologia vârstelor” Ed. Universității din Oradea
Bonchiș E. (2004) „ Psihologia copilului” Ed. Universității din Oradea
Chelcea S. (2007) „Metodologia cercetării sociologice” Ed. Economică București
Ciolan L. (2001) „Jocul și socializarea” – curs
Cosmovici A., Iacob L. (2008) „Psihologia școlară” Ed. Polirom Iași
Cozărescu M., Ștefan L. (2002) „Psihologia educației – teorie și aplicații” Ed. A.S.E București
Crețu E. (2000) „Psihologia școlară pentru învățământul primar” Ed. Aramis București
Crețu Tinca (2009) „Psihologia vârstelor” Ed. Polirom București
Crotti Evi (2010) „Desenele copilului tău” traducere Raluca Pușdercă, Ed. Litera International București
Cucoș C /coordonator/ (2009) „ Psihologia pentru examenele de definitivare și grade didactice” Ediția a III-a revăzută și adăugită, Ed. Polirom Iași
Dolean D.D., Dolean I. (2009) „Meseria de părinte” Ed. Aramis Print București
Dumitramna M. (2000) „Copilul, familia și grădinița” Ed. Compania Iași
Glava A., Glava C (2002) „ Introducere în pedagogia preșcolară” Ed. Dacia Educational Cluj – Napoca
Geldard Kathryn, Geldard D., Yin-Foo Rebeca (2013) „Consilierea copiilor o introducere practică” traducere Andriescu Miruna , Ed. Polirom București
Gherasim Anca, Mogoș C.,Podar G., Todea A., (2004) „Să învățăm să ne purtăm cu copiiii noștri” broșură editată de Fundația Alpha Transilvană, Tg. Mureș
Hansen Kirsten A., KaufmannR.K., Walsh Burke K. (1999) „Crearea claselor orientate după necesitățile copilului” Ed. Cerni Iași
Law Nolte Dorothy, Haris R. (2001) „ Cum se formează copiii noștri” traducere Stoica Laura Ed. Humanitas București
Littaner Florence (2004) „ Personalitatea plus- Cum să-i înțelegi pe ceilalți înțelegându-te pe tine însuți” Ed. Business Tech International Press, București
Linvigstone Tessa (2009) „ Copilul vremurilor noastre – Învățarea timpurie” Ed. Didactică Publishing House București
Minulescu M., (2006) „Relația psihologică cu copilul tău” Ed. Psyche București
Muster D., Moldoveanu M (1998) „Gradul I în învățământ” Ed. Didactică și Pedagogică BucureștiNicola Ioan (2003) „Tratat de pedagogie școlară” Ed. Aramis București
Osterriech P. (1976) „ Introducere în psihologia copilului” Ed. Didactică și Pedagogică, București
Păiș Lăzărescu Mihaela (2007) „Psihologia vârstelor” Ed. V&INTEGRAL București
Popescu Neveanu P.(1995) „psihologie” Ed. Didactică și Pedagogică R.A București
Preda Viorica (2003) „Grădinița altfel” Ed. V&INTEGRAL București
Rotariu T., Iluț P., (1996) „Sociologie” Ediția a II-a Ed. Mesagerul Cluj-Napoca
Stănciulescu Elisabeta(1997) „ Sociologia educației familiale” Ed. Polirom Iași
Ștefan C.a., Kallay E. (2007) „Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari „/Ghid practic pentru educatori/ Ed. ASCR Cluj – Napoca
Tătaru Lolica- Lenuța, Glava A. Pocol M (2009) „Educația timpurie” – Ghid metodic pentru aplicarea curriculumului preșcolar , Ed. Paralela 45 Pitești
Verza E, Verza E.F (2000) „Psihologia vârstelor” Ed. Prohumanitate București
Zlate M.,(2000) „ Fundamentele psihologiei” Ed. Prohumanitate București
Revista învățământului preșcolar și primar 3-4 (2013) Ed. Arlequin București
Revista învățământului preșcolar și primar 1-2 (2014) Ed. Arlequin București
Fatitimp.wordpress,com/2013/01/25/dezvoltarea-copilului/rolul/familiei
www.copilul.ro
www.didactic.ro/materiale/didactice
Bibliografie:
Abrujdan Anamaria Bianca, Jitaru A.C (2010) „Dezvoltarea copilului de la întrebări și neliniști la sprijin” Ed. Diana , Pitești
Anghelescu Carmen, Costea Mariana (1995) „Educația timpurie a copiilor în vârstă de 0 – 7 ani” Ed. Alternative București
Avram Iftimia, Chiș V., Orosan D., Someșan E., /coordonatori/ (2012) „ Instruire și educație în școala contemporană” Ed. Maris Tg. Mureș
Bacus Anne (2011) „ Copilul de la 3 la 6 ani” Ed. Teora București
Bonchiș E., Secui M (2004) „ Psihologia vârstelor” Ed. Universității din Oradea
Bonchiș E. (2004) „ Psihologia copilului” Ed. Universității din Oradea
Chelcea S. (2007) „Metodologia cercetării sociologice” Ed. Economică București
Ciolan L. (2001) „Jocul și socializarea” – curs
Cosmovici A., Iacob L. (2008) „Psihologia școlară” Ed. Polirom Iași
Cozărescu M., Ștefan L. (2002) „Psihologia educației – teorie și aplicații” Ed. A.S.E București
Crețu E. (2000) „Psihologia școlară pentru învățământul primar” Ed. Aramis București
Crețu Tinca (2009) „Psihologia vârstelor” Ed. Polirom București
Crotti Evi (2010) „Desenele copilului tău” traducere Raluca Pușdercă, Ed. Litera International București
Cucoș C /coordonator/ (2009) „ Psihologia pentru examenele de definitivare și grade didactice” Ediția a III-a revăzută și adăugită, Ed. Polirom Iași
Dolean D.D., Dolean I. (2009) „Meseria de părinte” Ed. Aramis Print București
Dumitramna M. (2000) „Copilul, familia și grădinița” Ed. Compania Iași
Glava A., Glava C (2002) „ Introducere în pedagogia preșcolară” Ed. Dacia Educational Cluj – Napoca
Geldard Kathryn, Geldard D., Yin-Foo Rebeca (2013) „Consilierea copiilor o introducere practică” traducere Andriescu Miruna , Ed. Polirom București
Gherasim Anca, Mogoș C.,Podar G., Todea A., (2004) „Să învățăm să ne purtăm cu copiiii noștri” broșură editată de Fundația Alpha Transilvană, Tg. Mureș
Hansen Kirsten A., KaufmannR.K., Walsh Burke K. (1999) „Crearea claselor orientate după necesitățile copilului” Ed. Cerni Iași
Law Nolte Dorothy, Haris R. (2001) „ Cum se formează copiii noștri” traducere Stoica Laura Ed. Humanitas București
Littaner Florence (2004) „ Personalitatea plus- Cum să-i înțelegi pe ceilalți înțelegându-te pe tine însuți” Ed. Business Tech International Press, București
Linvigstone Tessa (2009) „ Copilul vremurilor noastre – Învățarea timpurie” Ed. Didactică Publishing House București
Minulescu M., (2006) „Relația psihologică cu copilul tău” Ed. Psyche București
Muster D., Moldoveanu M (1998) „Gradul I în învățământ” Ed. Didactică și Pedagogică BucureștiNicola Ioan (2003) „Tratat de pedagogie școlară” Ed. Aramis București
Osterriech P. (1976) „ Introducere în psihologia copilului” Ed. Didactică și Pedagogică, București
Păiș Lăzărescu Mihaela (2007) „Psihologia vârstelor” Ed. V&INTEGRAL București
Popescu Neveanu P.(1995) „psihologie” Ed. Didactică și Pedagogică R.A București
Preda Viorica (2003) „Grădinița altfel” Ed. V&INTEGRAL București
Rotariu T., Iluț P., (1996) „Sociologie” Ediția a II-a Ed. Mesagerul Cluj-Napoca
Stănciulescu Elisabeta(1997) „ Sociologia educației familiale” Ed. Polirom Iași
Ștefan C.a., Kallay E. (2007) „Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari „/Ghid practic pentru educatori/ Ed. ASCR Cluj – Napoca
Tătaru Lolica- Lenuța, Glava A. Pocol M (2009) „Educația timpurie” – Ghid metodic pentru aplicarea curriculumului preșcolar , Ed. Paralela 45 Pitești
Verza E, Verza E.F (2000) „Psihologia vârstelor” Ed. Prohumanitate București
Zlate M.,(2000) „ Fundamentele psihologiei” Ed. Prohumanitate București
Revista învățământului preșcolar și primar 3-4 (2013) Ed. Arlequin București
Revista învățământului preșcolar și primar 1-2 (2014) Ed. Arlequin București
Fatitimp.wordpress,com/2013/01/25/dezvoltarea-copilului/rolul/familiei
www.copilul.ro
www.didactic.ro/materiale/didactice
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Jocul de Rol In Formarea Personalitatii (ID: 165591)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.