Jocul de Handbal

Diverse

Jocul de Handbal

Byadmin ianuarie 1, 2024

=== Capitolul 1 ===

PARTEA GENERALĂ

CAPITOLUL 1

INTRODUCERE

MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI

În cadrul jocurilor sportive, handbalul este apreciat ca fiind între cele mai apropiate de aprecierea “contactului total”, evident realizat în limitele regulamentului de joc.

Posibilitatea ca mingea să poată fi pasată oricărui coechipier, pe întreaga suprafață a terenului de joc, a determinat realizarea unor deplasări continue ale celorlalți parteneri, impunându-se fundamental ceea ce se numește “jocul fără minge“ a cărui importanță este determinantă în succesul acțiunilor în atac ale oricărei echipe. S-a impus astfel în mod necesar desfășurarea unei lupte permanente între atacanți și apărători, pe întreaga suprafață a terenului și pe durata întregului joc.

Numărul, diversitatea și rapiditatea acțiunilor din atac și din apărare solicită pe lângă calități motrice deosebite și un fond de inteligență generală și motrică ridicat. În lupta permanentă dintre atac și apărare, în care jucătorii atacanți au în general inițiativa, apărătorii urmăresc să reducă posibilitățile de organizare, desfășurare și finalizare ale atacanților.

Astfel au apărut și s-au perfecționat sistemele de apărare agresivă, om la om, în zonă și combinate, care nu reprezintă altceva decât schimbarea concepției privind realizarea apărării.

Deși procentajul eficacității aruncărilor la poartă din acțiune a crescut în mod constant de-a lungul anilor, în raport cu numărul posibilităților de realizare a acestora, au devenit determinante rezistența, iscusința, iuțeala, puterea fizică și eficacitatea acțiunilor de atac și de apărare în ceea ce constituie lupta din fața semicercurilor. Cu cât numărul de atacuri al adversarilor terminate fără aruncare la poartă sau aruncări nemarcate este mai mare, cu atât se reduce din posibilitățile atacanților de a-și mări eficacitatea, pentru ca în replică, cu cât numărul de posesii de minge în atac este mai mare, cu atât se măresc șansele de a realiza o creștere a eficacității atacului.

Importanța deosebită a luptei din fața semicercurilor a determinat specializarea jucătorilor pe posturi pentru a realiza o distribuție optimă a jucătorilor a căror putere și eficiență la finalizare să acopere practic întreaga arie a semicercului, de la 10 m de poartă.

ACCIDENTĂRILE ÎN JOCUL DE HANDBAL(12,18)

Prin regulamentul său, jocul de handbal permite contactul corporal între jucători. Pe măsura dezvoltării jocului de handbal, contactul dintre jucători a devenit din ce în ce mai dur, impunându-se luarea unor măsuri în ceea ce privește regulamentul pentru a limita violențele din timpul jocului.

După cum vom vedea, în continuare, nu doar contactul violent între jucători stă la baza accidentărilor survenite în timpul jocurilor sau antrenamentelor: 40-60% dintre accidentele din handbal rezultă din coliziunea cu alți jucători, 20-40% provin din aruncarea greșită sau tehnica de cădere, bararea brațul care aruncă mingea (tehnica de aruncare greșită provoacă leziuni la umăr).

Fig.1.1. Accidentare în handbal

(www.handbalvolei.ro)

În general se consideră că vârsta și experiența sportivului diminuează riscul de accidentare. S-a constatat că pe măsură ce sportivii înainteză în vârsta și capătă experiență, riscul de accidentre crește cu aceeași măsură. Accidentările mai severe (necesită imobilizare în gips sau atelă) cresc odată cu vârsta sportivului. Explicația este că aptitudinile fizice (forță, viteză, rezistență, etc.) cresc odată cu vârsta, dar în același timp crește și mai mult viteza și puterea de joc. Cea mai comună accidentare la jucătorii de handbal este entorsa.

În concluzie, s-a observat că părțile corpului care au suferit cele mai multe accidentări sunt: glezna, genunchiul, articulațiile, umărul și mâna. Antrenamentul trebuie să fie axat pe încălzire și refacerea mușchilor din zonele cu risc mare de accidentare, prevenind astfel accidentările datorate încălzirii inadecvate și insuficiente.

__________________________________________________________________________________________________________

12 – Hantău, C. (2011). Accidentările în jocul de handbal. Revista Maraton, Volumul 3, numărul 2, paginile 147-151. București

18 – Muharrem Karanfilci & Banu Kabak (2013). Analyis of sports injuries in training and competition for handball players. Turkish Journal of Sport and Exercise, Volumul 15, paginile 27-34

1.2.1. Factorii de risc ai accidentărilor în handbal(12)

Riscul traumatic, depinde de intensitatea la care este practicat jocul de handbal (numărul de ore săptămânal) și de numărul de ani de practică. Diverse studii au scos în evidență doi factori esențiali de risc traumatic: angajamentul fizic și nivelul de atenție.

Angajamentul fizic, mai mult sau mai puțin violent, este în funcție de:

nivelul la care se joacă – de trei ori mai puține accidentări în prima ligă decât în liga a doua, datorită numărului diferit de ore de antrenament;

postul ocupat – extremele au un risc traumatic dublu față de ceilalți jucători.

Nivelul de atenție depinde de:

Ora de desfășurare a jocurilor și a antrenamentelor. Pe intervalul orar 19-20 sunt de trei ori mai multe accidentări decât pe alte intervale orare. În acest interval de timp se manifestă cel mai pregnant sindromul de hipoglicemie.

Numărul de rezerve. S-a observat că există o relație directă între numărul de rezerve și numărul de accidentări. Astfel, numărul de accidentări crește direct proporțional cu numărul de rezerve. Important nu este ca numărul de rezerve să fie mare, ci acei jucători care intră în teren să fie pregătiți să ia parte la competiție.

Absența contactului fizic. Absența unui adversar sau a unui coechipier în apropiere determină o scădere a nivelului de atenție. Aproximativ 60% dintre entorsele de genunchi apar în absența contactului fizic, iar jumătate dintre accidentările grave se petrec în absența contactului fizic cu un adversar sau cu un coechipier.

1.2.2. Prevenirea accidentărilor în handbal

Din punct de vedere medical este destul de dificil de prevenit diferitele accidentări, în schimb, antrenorii trebuie să fie foarte atenți la doi factori care sunt la îndemâna lor: ameliorarea calităților tehnice ale jucătorilor și supravegherea nivelului de atenție al acestora.

Ameliorarea calităților tehnice ale jucătorilor

Studiile fiziologice au arătat clar că jucătorii care au un potențial tehnic crescut au un consum energetic redus la aceeași mișcare față de jucătorii rudimentari din punct de vedere tehnic. Ameliorarea calităților tehnice determină evitarea epuizării premature a rezervelor energetice consecința imediată fiind scăderea nivelului de atenție. Un jucător, „bun tehnician”, are un risc traumatic de trei ori mai scăzut decât un jucător cu o tehnicitate redusă.

Supravegherea nivelului de atenție al jucătorilor

În primul rând trebuie clarificat conceptul de nivel de atenție. Atenția normală este dată de nivelul ridicat de eficacitate fiziologică a organismului, care îl face pe jucător să fie informat de ceea ce se petrece în interiorul sau exteriorul său și să răspundă, în consecință, prin adaptare la toate circumstanțele. Consecința nivelului de atenție redus este răspunsul inadecvat al organismului la stimuli. Stimulii care pot influența nivelul de atenție sunt de două feluri: periferici (exteriori) și senzitivo-senzoriali (interni).

Stimulii externi sunt legați esențial de traumatisme:

stimuli proveniți de la nivel proprioceptiv, care informează asupra stării de tensiune musculară, traumatismul tipic fiind contractura;

stimuli de la nivelul receptorilor intraarticulari, care informează asupra poziției pieselor articulare, traumatismele tipice fiind entorsele;

stimuli de la nivelul receptorilor exteroceptivi, care informează asupra desfășurării unei mișcări (o aruncare contrată surprinzător din spate);

stimuli de la nivelul receptorilor care transmit informații despre dureri de tipul: contuzii, întinderi sau chiar dureri de cap.

Stimulii interni sunt dependenți de hormoni sau de substanțe hormonale, adrenalina fiind una dintre cele mai importante.

Nu factorii care intervin sunt importanți, ci cumularea efectelor acestora, ceea ce duce la scăderea nivelului de atenție, conducând automat la creșterea riscului traumatic.

FIZIOPATOLOGIA FRACTURILOR DE COL HUMERAL ÎN HANDBAL

Majoritatea fracturilor humerusului proximal sunt produse prin mecanism indirect – cădere pe cot sau mână cu membru superior fie în abducție, fie în adducție, sau prin torsiunea brutală a brațului. Mult mai rar este mecanismul direct – prin cădere pe umăr sau lovitură directă.

În căderile cu sprijin pe cot sau mână se produce o migrație superioară a humerusului, oprită într-un prim timp de coafa rotatorilor, apoi de contactul capului humeral cu acromionul. Impactul între acromion și extremitatea humerală superioară, favorizat de terenul osteoporotic al vârstei a III-a, face colul chirurgical să cedeze. Există posibilitatea ca acromion să separe “ca o lamă de topor” la început trohiterul și după aceea

să producă fractura colului chirurgical (fractura Delbet).

Traumtismul direct, extrem de rar, produce fractura colului anatomic sau fracturi cominutive ale trohiterului.

În urma fracturii se pot produce leziuni ale părților moi a regiunii umărului: ramul ascendent al arterei circumflexe humerale anterioare, artera axilară, nervul circumflex humeral (ram din nervul axilar). Leziunile plexului brahial se produc în urma traumatismelor de energie mare. Se pot produce leziuni tendinoase ale coafei rotatorilor, aceasta fiind cauza vindecării cu sechele (umăr dureros). Luxația tendonului capătului lung al mușchiului biceps brahial și interpunerea lui în focarul de fractură reprezintă o cauză de ireductibilitate a fracturii.

Fig.1.2. Fractură humerus proximal

(www.ortopedie-arcalife.ro)

În producerea fracturii, pe lângă mecanism, sunt implicați o serie de factori favorizanți ca: forțele musculare ale coafei rotatorilor, contactul cu procesul acromion, vârsta, boli ale sistemului osos (osteoporoza), anumite boli sistemice care duc la scăderea vascularizației osoase, tumori (fractură pe os patologic), chisturi.

Deplasarea fragmentelor este dată de inserțiile musculare ale coafei rotatorilor. Mușchii supraspinos și infraspinos trag trohiterul postero-superior, mușchiul subscapular trage trohinul medial, diafiza humerală va fi împinsă antero-medial de către mușchiul marele pectoral.

În fracturile cu 3 fragmente în care mica tuberozitate este desprinsă de extremitatea humerală proximală, capul humeral va fi rotat în afara cavității glenoide datorită mușchilor ce se inseră pe marea tuberozitate.

Clasificarea fracturilor de col humeral în handbal

Inițial clasificarea fracturilor humerusului proximal erau bazată pe localizarea traectului de fractură sau a mecanismului de producere. Clasificarea bazată pe regiunile anatomice ale extremității proximale ale humerusului care include tuberozitățile, segmentul articular și diafiza a fost propusă separat de Neer și DeAnquin. DePalma și Cautilli au fost primii care au diferențiat fracturile suprafeței articulare în fracturi cu sau fără deplasare. Codman a fost primul care a observat că există 4 fragmente de fractură ale humerusului proximal și că acestea variază în funcție de mecanismul de producere a fracturii.

Pentru prima dată, Neer a publicat clasificarea fracturilor humerusului proximal în 1975, după mai mult de 15 ani de studii a peste 300 de fracturi humerale, modificând clasificarea lui Codman, evidențiând proveniența, unghiurile și distanța fragmentelor de fractură unul față de celălalt, în loc de liniile de fractură cum era la Codman.

Fig.1.3. Clasificarea Neer a fracturilor de humerus

(www.medscap.com)

Clasificarea lui Neer este cea mai utilizată în prezent, bazându-se pe numărul de fragmente de fractură și distanța între ele.

Criteriile sunt angulația peste 45° sau peste 1cm distanță între fragmente. Dacă nu sunt îndeplinite aceste criterii, fracturile sunt considerate “cu minimă deplasare”.

Fractură cu 2 fragmente înseamnă că un singur fragment este deplasat și cel mai frecvent este fractura colului chirurgical, dar poate fi și fractura izolată a trohiterului. Mult

mai rar se produce fractura trohinului.

Fractura cu 3 fragmente înseamnă deplasarea diafizei humerale, capului humeral și trohiterului sau trohinului (mai rar).

Fractura cu 4 fragmente înseamnă izolarea segmentului articular de diafiză și cele două tuberozități, producându-se luxația capului humeral cu pierderea vascularizației. Un caz particular reprezintă fractura cu 4 fragmente valgus-impactată cu prognostic mai bun decât varianta clasică deoarece există posibilitatea ca vascularizația să nu fie compromisă. Astfel, riscul osteonecrozei este mai mic decât în cazul fracturilor clasice cu 4 fragmente.

1.3.2. Diagnosticul fracturilor de col humeral în handbal

În majoritatea cazurilor de fractură ale extremității proximale ale humerusului, pacientul acuză o durere vie la nivelul umărului și impotență funcțională a membrului superior respectiv, în urma unei căderi cu sprijin pe palmă sau cot. El prezintă o atitudine caracteristică “de umilință”, umărul căzut antero-inferior, brațul lipit de corp, cotul în flexie și antebrațul menținut cu mâna sănătoasă.

La inspecție se observă deformarea regiunii sub forma “loviturii de topor”, accentuându-se cu abducția. Semnul Berger (abducția elastică) este negativ, în luxația scapulo-humerală acest semn este pozitiv. Mișcările cotului nu se transmit capului humeral. Se pot simți crepitații osoase.

În fracturile colului anatomic semnele clinice sunt mai puțin caracteristice. La palpare, punctul de maximă intensitate dureroasă este situat imediat sub acromion. Mobilizarea brațului se însoțește uneori de crepitații osoase fine.

Examenul radiologic adecvat este esențial pentru clasificarea corectă a tipului de fractură și stabilirea unui plan terapeutic adecvat. Se folosesc 3 incidențe, 3 planuri perpendiculare, așa numita “seria traumatică a umărului”: incidența antero-posterioară, incidența paralelă cu scapula, incidența axilară. Examenul imagistic poate fi rezolvat sau completat prin CT sau RMN.

Tratamentul fracturilor de col humeral în handbal

Tratamentul poate fi ortopedic (nonchirurgical) sau chirurgical. Tratamentul ortopedic este indicat în cazul fracturilor cu sau fără minimă deplasare a fragmentelor de fractură, care conform clasificării Neer nu îndeplinesc criteriile de deplasare peste 1 cm și de angulație peste 45°. O indicație relativă de tratament ortopedic este vârsta înaintată sau starea de sănătate precară, care nu permit intervenția chirurgicală. Calitatea materialului osos este de asemenea o indicație pentru tratament ortopedic.

Tratamentul ortopedic constă în aplicarea unui bandaj toraco-brahial (Velpeau, Desault, triunghiular) pentru 1-2 săptămâni, cu mișcări active ale mâinii pentru evitarea apariției edemului. Mobilizarea membrului superior este permisă atunci când mișcările nu mai sunt dureroase și brațul funcționează ca “o unitate”. Se verifică radiologic dacă mobilizarea nu a produs deplasarea fragmentelor de fractură. Dacă se observă formarea calusului, atunci se trece la mișcări active ale membrului superior, suprimându-se imobilizarea. Consolidarea apare de obicei la 2-3 luni de la producerea fracturii. Fracturile cu minimă deplasare tratate prin acestă metodă au de obicei o rată înaltă de succes, iar pacienții sunt satisfăcuți de rezultat.

Indicațiile tratamentului chirurgical nu sunt numai în funcție de deplasare (>1cm) sau angulație (>45°), ci și în funcție de calitatea materialului osos, vârsta, activitea și nu în ultimul rând starea generală a pacientului. Scopul tratamentului chirurgical este de a restabili anatomia articulației și raportul cu tuberozitățile humerale, păstrând în același timp vascularizația capului humeral.

Principii generale de recuperare a fracturilor de col humeral

Tratamentul trebuie să asigure recuperarea completă, favorizând procesele naturale de vindecare. Modalitățile terapeutice includ reeducarea mișcării, tehnici adresate țesuturilor moi și articulațiilor, fizioterapie. Tratamenul traumatismelor acute se adesează în principal reacției inflamatorii care însoțește traumatismul. Așa cum s-a arăt în partea generală reducerea evoluției traumatismului include (PRICE): Protection, Rest, Ice, Compression, Elevation

Recuperarea funcțională a umărului post – traumatic

Traumatismele umărului interesează articulația scapulo-humerală, articulația acromio-claviculară, ligamentele și tendoanele acestor articulații, oasele care le formează precum și plexul nervos brahial. Sechelele lezionale sunt reprezentate de durere și redoare articulară cu hipotrofie sau atrofie musculară. La acestea două se pot adăuga paraliziile de plex brahial și de nerv circumflex sau fenomenele algodistrofice.

Particularitătile terapeutice insistă mai mult asupra tratamentului ortopedico-chirurgical și a momentului începerii exercițiilor recuperatorii decât asupra modalităților de execuție a acestora.

Durerea și inflamația trebuie combătute în toate fazele ce urmează traumatismului, cu ajutorul medicației (antalgice, sedative, antiinflamatorii nesteroidiene sau chiar steroidiene la care se asociază sau nu infiltrații locale) și a terapiei fizicale.

Tratamentul fracturilor se face prin reducere ortopedică și aparat gipsat sau prin osteosinteză chirurgicală. În timpul imobilizării se efectuează exerciții active cu membrul liber, iar la cel imobilizat se fac contracții izometrice pentru mușchii de sub gips. Ruelle și Sohier au împărțit în cinci faze schema generală de recuperare a umărului, care se aplică în majoritatea cazurilor:

Faza I-a

Este perioada imediat următoare traumatismului, sau după intervenția chirurgicală, care s-a soldat cu imobilizarea centurii scapulare. În această perioadă umărul nu trebuie solicitat, ocupându-ne doar de membrul superior, de coloana cervicală și de torace.

Fig.1.4. Montaj toraco-brahial

(www.medscap.com)

Există trei situații:

imobilizarea tip Dujanier, realizată cu feșe gipsate, benzi adezive sau feșe simple, menține antebrațul pe fața anterioară a toracelui în adducție și rotație internă. Pericolul acestei imobilizări este capsulita retractilă în zona inferioară și anterioară a articulației scapulo-humerale ce dă o redoare rapidă. Astfel, imobilizarea nu trebuie să depășească 20-30 de zile. Această imobilizare poate fi ameliorată printr-o pernuță sub braț și între antebraț și torace, obținând astfel o oarecare abducție și rotație externă. Tot în această fază: se mobilizează pumnul, degetele și coloana cervicală prin exerciții active libere, se fac contracții izometrice ale musculaturii centurii scapulare.

imobilizarea cu brațul în abducție, în montaj toraco-brahial. Este greu de suportat, însă are mai multe avantaje: poziția fiziologică, evită apariția capsulitei retractile și a redorii umărului, se poate aplica pe o perioadă mai lungă de 30 de zile. Scoaterea aparatului trebuie făcută treptat, la început câteva ore pe zi, ca în 15-20 zile să fie complet

suprimat.

imobilizarea în eșarfă poate fi făcută de la început sau să urmeze pentru câteva zile celorlalte două tipuri de imobilizare.

Faza a II-a

Este perioada imediată după suspendarea imobilizării în care umărul încă nu poate fi solicitat, dar, fără a irita leziunea trebuie reîncepută mișcarea de întreținere a umărului, imobilizarea nu se suspendă întotdeauna complet.

Fig.1.5. Exreciții Codman

(www.lectiadeortopedie.ro)

Metodele de bază din această fază sunt:

masajul – are o importanță foarte mare;

rearmonizarea mecanică a umărului (postura: rotație externă a brațului în jos și exerciții de decoaptare tip Codman – mobilizarea activă a brațului);

exerciții pasive, pasivo-active și active;

exerciții statice-izometrice – care se încep de la extremitatea distală, urcând spre umăr, cu un efect circulator și trofic bun.

Faza a III-a

Leziunea începe să fie treptat solicitată prin mobilizările care nu se puteau executa în faza anterioară. Durerea constituie semnul major al continuării sau renunțării la o anumită mișcare. Este o tatonare a începerii activității complexe din faza următoare.

Faza a IV-a

Este perioada recuperării propriu-zise a funcționalității umărului. Obiectivele sunt:

refacerea amplitudinii de mișcare, recâștigarea supleții și a forței musculare.

Căldura, masajul, electroterapia antalgică sunt premergătoare kinetoterapiei.

Manevre de întindere capsulo-ligamentară.

Exerciții de facilitare proprioceptivă.

Exerciții autopasive la scripete.

Exerciții active, pentru creșterea mobilității.

Exerciții cu rezistență, pentru creșterea forței musculare (la scripete cu greutăți, cu gantere, haltere, extensoare, etc).

Exerciții de coordonare – recuperarea gestuală a mișcărilor articulației umărului.

Faza a V-a

Nu este obligatorie pentru toți pacienții. Este faza de recâștigare a profesionalismului pentru cei care lucrează în efort intens sau au nevoie de o înaltă abilitate (sportivi, instrumentiști).

Program fizical în fracturile de col humeral

Electroterapia se poate aplica sub următoarele variante :

Ultrasunetele sunt frecvent utilizate, favorizând vindecarea țesuturilor prin stimularea activității celulare în timpul fazelor de inflamație, proliferare și remodelare. Stimulează factorii de creștere de la nivelul macrofagelor iar la nivelul celulelor mastocitare favorizează activitatea de fagocitoză. Forma pulsată are și efect analgezic și este recomandată pentru traumatismele acute, în timp ce în formele cronice se recomandă ultrasunetul continuu (produce caldură). Frecvența și intensitatea aplicaței este în funcție de stadiul evolutiv al traumatismului.

Curenții interferențiali îmbunătățesc permeabiliatea mușchiului și a țesutului nervos și stimulează procesul de vindecare. În traumatismele acute se utilizează curenți cu o frecvență între 0-100Hz penru a stimula fibrele motorii, simpatice și senzitive, reducând migrarea și acumularea de lichid extracelular și influențând astfel edemul. În scop analgetic se pot utiliza curenți cu o intensitate între 80-130 Hz pentru stimularea fibrelor senzitive. Țesutul muscular poate fi stimulat la frecvențe între 0-50 Hz.

Pulsed short wave utilizează câmpul magnetic pentru a stimula activitatea celulară la suprafața membranei. Aceasta conduce la stimularea reabsorbției exudatului inflamator. Poate fi utilizată imediat după producerea traumatismului.

Ionoforeza reprezintă procesul terapeutic prin care agenții farmacologici sunt

transportați prin tegument cu ajutorul curentului electric. Tehnica este utilizată pentru a asigura pătrunderea substanțelor active la nivelul țesuturilor lezate.

Terapia combinată constă dintr-un amestec de stimulare interferențială și ultrasunete pentru a asigura stimularea celulară și controlul transferului de fluide la locul leziunii la nivele mici de intensitate. Este utilă cu precădere în leziunile acute. Ultrasunetele pot stimula vindecarea ligamentelor, în timp ce stimularea interferențială reduce inflamația capsulei.

Stimularea electrică neuromusculară se poate realiza cu ajutorul unor neurostimulatori ce utilizează diferite forme de curent, de la cel faradic la cel russian, cu frecvențe între 0-50 Hz. Scopul rezidă în stimularea mușchilor slabiți și/sau atrofiați pe care pacientul nu îi poate activa din diverse motive. Se utilizează în traumatismele acute sau post intervenții chirurgicale, având ca scop menținerea activității musculare, evitând însă stresul excesiv articular. În afecțiunile cronice se utilizează pentru a furniza un trigger pentru mușchii inhibați.

Biofeedback electric. Electromiografia de suprafață este o metodă utilă în reeducarea mușchilor a căror activitate a fost inhibată din cauza durerii. Electrozii de suprafață se aplică la nivelul corpului muscular a mușchilor selectați și se înregistrează activitatea musculară. Informația este convertită în semnale vizuale și auditive și pacientul este capabil să își moduleze activitatea musculară prin contracție voluntară până la nivelele dorite. În afecțiunile cronice de suprasolicitare mușchii inhibați de durere rămân disfuncționali și după rezolvarea patologiei. Biofeedback-ul electric utilizat ca metodă de antrenament muscular poate reeduca răspunsul motor din punct de vedere al timing-ului, selectiv pentru mișcările specifice anumitor sporturi.

TENS (Stimulare electrică nervoasă transcutanată) se utilizează frecvent ca tratament adjuvant pentru combaterea durerii; se utilizează în tehnici de acupunctură sau pe trigger points.

Program kinetic în recuperarea fracturii de col humeral

Fractura colului humeral (colul anatomic) permite începerea tratamentului kinetoterapeutic direct cu perioada a III-a deoarece această fractură nu interferează inserțiile mușchilor planului profund. Acesta este și motivul pentru care toate mișcările active sunt permise. Mărimea amplitudinii mișcărilor și a rezistenței opuse sunt dictate de intensitatea durerii provocată de mișcarea respectivă.

=== Capitolul 2 ===

PARTEA SPECIALĂ

CAPITOLUL 2

ACTUALITĂȚI PRIVIND RECUPERAREA FRACTURILOR DE COL HUMERAL

Studiind literatura de specialitate cât și site-urile naționale și internaționale, am concluzionat că fractura de col humeral este o patologie rară în practicarea jocului de handbal, care încă ridică destule probleme privind recuperarea. De accea mi-am concentrat atenția asupra următoarelor tehnici, pentru a discuta despre ultimile studii și articole apărute în domeniul recuperării fracturii de col humeral.

2.1. HIDROTERAPIA(11, 13)

În timpul exercițiului fizic, structurile anatomice implicate sunt expuse la niveluri ridicate de stres. Aceste structuri (țesutul muscular, ligamentele, tendoanele), s-au comportat într-o manieră distinctă și răspund în funcție de primul stimul experimentat.

Practicarea exercițiilor fizice poate provoca leziuni musculare, care sunt caracterizate prin dureri musculare cu debut tardiv, cauzate de ruptura fibrei musculare. Aceste microleziuni sau macroleziuni pot varia de la un prejudiciu ultrastructural al fibrelor musculare până la un prejudiciu complet cu o perturbare a mușchiului. Prezența leziuni musculare duce la eliberarea de proteine musculare în plasmă (un răspuns imun în faza acută) și scăderea performanțelor fizice care conduce la un proces inflamator.

Procesul inflamator produs printr-o leziune musculară indusă prin efectuarea unui antrenament, se dezvoltă inițial din cauza ruperii țesutului conjunctiv pe celulele musculare proprii miofibrilei adiacente, lamina bazală adiacentă membranei plasmatice, membrana plasmatică a celulei musculare, sarcomere sau reticulului plasmatic.

O tehnică des utilizată după leziunile musculare este crioterapia care are ca obiectiv terapeutic scăderea căldurii corpului prin aplicarea de gheață sau prin alte mijloace, beneficiile sale sunt vasoconstricția, scăderea metabolismul local, reducea

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––– 11 – Eunkuk Kim & Hokyung Choi (2015). Aquatic Physical Therapy in the Rehabilitation of Athletic Injuries: A Systematic Review of the Literatures. Yoga & Physical Therapy, Volumul 5, paginile 1-6

13 – Haron Silva Dorta & Rodrigo Rodrigues Conceicao (2015). The Ice Water Immersion in Athletes. A Tool for Sports Physiotherapy?. Osteoporosis & Physical Activity, Volumul 3, paginile 1-6

efectelor secundare ale hipoxiei, menținerea homeostaziei locale, reducerea efectului histaminei, scăderea durerii, reducerea edemului, scăderea spasmului muscular. Băile de gheață se aplică de obicei la o temperatură cuprinsă între 1° C și 15° C, cu perioade de timp cuprinse între 10 și 30 de minute.

În ciuda leziunilor sportive, este de preferat ca sportivii să se întoarcă la antrenamentul specific cât mai curând, în special, în cazul sportivilor de performanță.

Mai multe studii au arătat că 3 săptămâni de inactivitate pot duce la o pierdere semnificativă de fitness cardiovascular, iar 6 săptămâni de odihnă poate duce la o scădere de 14 – 16% din consumul de oxigen maximal. Din studiile efectuate de mai mulți autori a reieșit că instaurarea cât mai precoce a programului de recuperare combinat cu hidroterapia are rezultate foarte bune.

Fig. 2.1. Hidroterapie

( www.vitoriagrandfisio.com)

Mediul acvatic este ideal pentru recuperarea precoce a leziunilor prin acțiunea flotabilității, care scade efectul gravitațional asupra corpului, și acțiunea vâscozității, care oferă asistență sau rezistență. Efectuarea mișcărilor în apă oferă sprijin membrelor și permite amplitudini de mișcare ample, fără activitate musculară excesivă, acest lucru permițând o tranziție la consolidarea efectuarii exercițiilor dinamice mai avansate pe uscat.

Hidroterapia ajută sportivii accidentați să execute mai devreme procesul de recuperare global. Utilizarea unui program de recuperare combinat cu hidroterapia în timpul perioadei de repaus activ este benefic în recâștigarea mobilității, forței și menținerea sau îmbunătățirea rezistenței cardiovasculare, în timpul inactivității pe zona afectată. Apa are efect calmant, decontracturant și desensibilizant la durere.

Există dovezi care sugerează că hidroterapia reduce durerea și îmbunătățește amplitudinea de mișcare, echilibrul și performanța sportivilor cu sau fără leziuni.

2.2. ELECTROTERAPIA(2)

Terapia fizică, prin diverse modalități, cum ar fi: aplicațiile de căldură, stimulare electrică transcutanată nervoasă, etc. sunt folosite la începutul procesului de recuperare. Cu toate acestea, exercițiile pasive de promovare și mărire a amplitudinii de mișcare nedureroase ar putea fi benefice la începutul programului de recuperare pentru stabilitatea articulară în special pentru coafa rotatorilor.

Shockwave prin producerea de unde de energie joasă și excitație electromagnetică ar putea fi eficientă în recuperarea fracturii de col humeral datorită creșterii fluxului sangvin regional, schimbărilor neovasculare, precum și creșterii flexibilității fibrelor de colagen și tendoanelor la nivel articular, având rezultate satisfăcătoare.

Există diferite tipuri de tratamente pentru patologia umărului, cum ar fi recuprerarea medicală, terapie fizică, ortopedic, abordul chirurgical, etc. Cu toate acestea, aceste metode sunt costisitoare și consumatoare de timp și necesită mai multe sesiuni de terapie fizică, prin urmare, mulți pacienți renunță la tratament.

ESWT (Extracorporeal Shockwave Therapy) are rezultate pozitive în condiții ortopedice, cum ar fi tendinita, fasciita plantară, epicondilitis lateral și a afectările coafei rotatori. Având în vedere că, în fracturile cu deplasre ale colului humeral este afectată coafei rotatorilor, ESWT este eficientă în această patologie.

La finalul unui studiu realizat pe pacienți cu patologie asemanătoare timp de 6 luni, în urma investigațiilor artroscopice, s-a confirmat ipoteza că stimularea dinspre anterior și posterior este mai eficientă, decât din direcție laterală. În studiul actual, cantitatea de energie a fost mai mare decât la studiul realizat anterior, dovedindu-se astfel că o cantitate mai mare de energie aplicată este mai eficientă în recuperarea fracturilor de col humeral. De aceea, este mai bine să se crească nivelul de energie și să scădă numărul de șocuri.

Rezultatele acestui studiu compararativ cu studiile similare, demonstrează că ESWT are efecte pozitive asupra accelerării procesului de vindecare a afectării coafei rotatorilor. Având în vedere efectele secundare ale altor tratamente, este indicat folosirea, de ESWT din cauza naturii sale neinvazive, în condiții de siguranță, nefiind nevoie de spitalizarea pacientului.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

2 – Babak Vahdatpour, Parisa Taheri, Abolghasem Zare Zade & Saeed Moradian (2013). Efficacy of Extracorporeal Shockwave Therapy in Frozen Shoulder. International Journal of Physical Medicine & Rehabilitation, Volumul 3, paginile 1-6

2.3. TERAPII COMPLEMENTARE(16)

Odată cu creșterea în etate, sportivii vor pierde amplitudinea de mișcare, diminuând astfel capacitatea lor fizică. Pentru menținerea flexibilității cea mai comună metodă este stretching-ul. Cu toate acestea yoga este din ce în ce mai popular, cu beneficiile suplimentare ale respirație profundă și relaxării. S-a studiat comparativ yoga și stretching-ul când este vorba de creșterea amplitudinii de mișcare în articulația umărului.

Este important în a face diferența între amplitudinea de mișcare și flexibilitate, pentru a descifra corect problemele. Amplitudinea de mișcare a fost definită ca fiind potențialul de mișcarea al unei articulații. Flexibilitatea pe de altă parte se referă la mușchii din jurul articulației și este definită ca mobilitatea mușchilor și lungimea la care ei se extind. Amplitudinea de mișcare este dependentă de structura osoasă a articulației, țesuturile conjunctive înconjurătoare, precum și lungimea mușchilor care acoperă articulația. Prin urmare, în cazul în care un mușchi este lipsit de flexibilitate poate provoca o amplitudine redusă de mișcare.

Fig. 2.2. Yoga

(www.chapinyogacenter.com)

Pe parcursul vieții sportive, traumele și fracturile de stres sunt foarte frecvente fiind cauzate în mare parte de contuziile țesuturile moi și limitări ale flexibilității articulare. Stretching-ul este o metodă uzuală folosită pentru a promova îmbunătățirea mobilitatății și amplitudinii de mișcare. Cu cât tensiunea musculară este redusă, cu atât mișcările devin mai ușor de executat ajutând la îmbunătățirea coordonării. Astfel amplitudinea de mișcare este îmbunătățită, flexibilitatea este menținută sau îmbunătățită, iar probabilitatea de leziunile datorate efortului fizic scade.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

16 – Melayna Sager & Sylvain Grenier (2014). Comparison of Yoga Versus Static Stretching for Increasing Hip and Shoulder Range of Motion. International Journal of Physical Medicine & Rehabilitation, Volumul 2, paginile 1-6

Yoga folosește asane (posturi statice) pentru a ajuta la îmbunătățirea forței musculare și a flexibilității. Mai exact, Hathayoga combină un set pe asane, pranayamas (controlul respirației) și chanda (meditație), menite să liniștească mintea și a crește putere de concentrare. Pe baza mai multor studii recent făcute, s-a stabilit că yoga este o metodă tot mai bună de tratament pentru creșterea flexibilității, care la rândul său ajută la îmbunătățirea amplitudinii de mișcare.

Fig.2.3. Streching

(www.fitnessmagazine.com)

Scopul acestui studiu este de a compara yoga și stretching-ul static pentru a determina care este cea mai eficientă metodă pentru îmbunătățirea amplitudinii de mișcare în articulația umărului.

Îmbunătățirea amplitudinii de mișcare și flexibilitatea este o componentă importantă pentru sportivii care suferă de diverse leziuni musculo-scheletice. În mod corespunzător programele de recuperare concepute vor pune accent pe recâștigarea amplitudinii de mișcare în primul rând. Creșterea semnificativă a amplitudinii de mișcare la participanți de yoga dovedește că și un program minim ar fi benefic pentru cei care suferă de amplitudine de mișcare redusă și flexibilitate scăzută.

Respirația este, de asemenea, o componentă foarte importantă în yoga. Un mediu care este creat pentru a sublinia liniște, relaxare și încredere a dovedit creșteri semnificative ale flexibilității și performanței sportive.

În urma studiului reiese faptul că, după 4 săptămâni de recuperare prin comparație de cursuri de yoga și stretching au avut îmbunătățiri semnificative ale amplitudinii de mișcare în articulația umărului prin ambele metode dar yoga având un efect mai bun per ansamblu. Se speră că, odată cu acest studiu, yoga poate începe să aibă un rol terapeutic crescut în recuperare, precum și să promoveze cercetări viitoare în acest domeniu.

2.4. KINESIOTAPING-UL(33)

Fractura de col humeral este una dintre cele mai frecvente suferințe ale umărului la persoanele care se internează în clinicile de ortopedie și recuperare. Se crede că pierderea funcțională și durerea sunt cele mai comune simptome asociate cu compresia umărului.

Deși mecanismele exacte ale efectului kinesiotaping-ului nu sunt cunoscute în mod clar, unii cercetători speculează că acesta funcționează prin inducerea de feedback proprioceptiv sau furnizarea de corecție de aliniere în timpul mișcărilor dinamice. Kinesiotaping-ul este mai elastic comparativ cu aplicațiile de benzi convenționale.

Scopul principal al non-stretchingului utilizând banda rigidă este de a limita mișcările articulare nedorite sau protejarea structurii anatomice.

Fig.2.4. Kinesio-taping

Sursa: www.fitnessmagazine.com

Există dovezi minime despre aplicațiile benzilor kinesiotaping în tratamentul afecțiunilor la nivelul articulației umărului. Deși unii cercetători au arătat că aplicarea kinesiotaping-ului conferă o postură mai bună, reduce intensitatea durerilor și disconfortul la nivelul umărului, rezultatele altor studii nu au înregistrat îmbunătățiri în cea ce privește reducerea durerii sau îmbunătățirea performanței la nivelul extremității superioare.

Una dintre cele mai folosite tehnici în recuperare este aplicarea de kinesiotaping care oferă suport în timpul mișcării, la pacienții cu deficiențe musculo-scheletice.

Aplicarea benzi kinesiotaping stimulează căile neuromusculare prin creșterea feedback-ul aferent. Creșterea stimulului aferent fibrelor nervoase cu diametru mare poate atenua impulsurile primite de la fibrele nervoase cu diametru mic.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

33 – Shakeri H., Keshavarz R., Arab A.M. & Ebrahimi I. (2013). Therapeutic Effect of Kinesio-taping on Disability of Arm, Shoulder, and Hand in Patients with Subacromial Impingement Syndrome. Novel Physiotherapies, Volumul 3, paginile 1-5

S-au constatat efecte negative ale folosirii benzilor rigide, pentru mișcarea extremității superioare, din cauza limitării și de iritare a pielii.

Folosirea kinesiotaping-ului poate reduce iritația mecanică a structurilor implicate, îmbunătățind astfel mișcare glenohumerală. Totuși s-a constatat că kinesiotaping-ul își pierde funcția de susținere după 15-20 de minute de exerciții. Deși efectul imediat al kinesiotaping-ului este considerat ca fiind un beneficiu foarte important, evaluarea efectul pe termen lung al kinesiotaping-ului mai trebuie studiat pentru a se demonstra eficacitatea acestuia.

2.5. PILATES(5)

Terapia fizică confom Physical Therapy Association American are rol „de a preveni, de a identifica, de a evalua corect și a de atenua disfuncție acută sau cronică de mobilitate”.

Reeducarea somatică, se referă la capacitatea oamenilor de fie conștienți de mișcările și senzațiile percepute în timpul activitățiilor motrice. Într-un program de reabilitare, kinetoterapeutul nu numai direcționează programul, administrează modalitățile și efectuarea procedurilor, dar îndrumă, de asemenea, pacientul să se miște mai eficient. Reeducarea somatică și principiile sale pot fi folosite pentru a îmbunătăți programul de recuperare. Este un model mai puțin medical de reabilitare. Practicile cele mai cunoscute ale reeducării somatice includ tehnica Alexander, conștientizarea Feldenkrais prin mișcare și integrare funcțională și terapia craniosacral.

Pilates poate fi introdus într-un program de recuperare ca o metodă care încorporează atât aplicarea tradițională a principiilor și obiectivelor de recuperare, cât și abordarea reeducării folosind principii somatice și teoretice. Există două moduri principale de a performa programul Pilates: exerciții efectuate pe o saltea pe podea sau exerciții efectuate pe aparate cu arcuri de rezistențe diferite.

Printr-o serie de exerciții pe saltea sau folosind aparatele, Pilates încurajează reeducarea neuromusculară, cu accent pe stabilizarea coloanei vertebrale și a omoplaților. Flexibilitatea, propriocepția, reeducarea posturală și promovările activitățiilor funcționale în multiple planuri sunt atinse permițând astfel deplasarea mai eficientă a extremităților.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

5 – Bryan, M. & Hawson, S. (2003). The Benefits of Pilates Exercise in Orthopaedic Rehabilitation. Techniques in Orthopaedics, Volumul 18, paginile 126-129

Exercițiile implică atât contracție musculară concentrică (atunci când arcul se întinde) cât și contracție musculară excentrică (pentru a controla revenirea arcului la dimensiunea inițială).

O gamă largă de afecțiuni poate fi tratată cu ajutorul metodei Pilates datorită posibilităților multiple de ajustare a echipamentului la nevoile clientului prin modificarea rezistenței arcurilor sau reducerea amplitudinii de mișcare a platformei mobile a aparatului.

Exercițiile în lanț kinetic închis și deschis pot fi efectuate utilizând întregul corp, așa cum îl folosim în activitățile zilnice. Joseph Pilates a denumit-o "mișcare globală".

Fig 2.5. Pilates

( yourbodyandmindpilates.com)

Modele funcționale de mișcare sunt realizate cu îndrumarea kinetoterapeutului. Poziții includ decubit dorsal, decubit ventral, stând, pe genunchi, qvadrupedie, în picioare și o varietate de alte posturi care necesită echilibru și control. Obiectivele de recuperare utilizate de Pilates includ: reeducarea neuromusculară și funcțională, reeducarea posturală, reeducarea echilibrului muscular, creșterea forței și a flexibilității mușchilor și creșterea amplitudinii de mișcarea la nivelul articulațiilor. Pacienții ortopedici beneficiază de atingerea tuturor obiectivelor de recuperare prin aplicarea exercițiilor Pilates. Modificările aduse programului de exerciții și a echipamente pot fi, după caz, pentru client, atât rezistive cât și ajutătoare.

În general, exercițiile pilates ajută kinetoterapeuții în practica lor, în atinge cât mai rapid și eficient a obiectivele recuperării funcționale și reeducării somatice, la pacienții care au suferit traume ortopedice.

2.6. TEHNOLOGIA IT(14)

Tehnologia IT a început în ultimii ani să își croiască drum spre aplicații în domeniul medicinii de recuperare. Astfel mulți autori au încercat de-a lungul timpului să relateze impactul tehnic și clinic al tehnologiei IT în terapia fizică și recuperare.

Lucrări analizate de autori au fost împărțite în trei grupe: (1) documente care au evaluat precizia și fiabilitatea Microsoft Kinect, (2) lucrări care au folosit Microsoft Kinect pentru un program de recuperare care au inclus pacienți și au furnizate date clinice și (3) lucrări care au folosit Microsoft Kinect pentru un program de recuperare, dar nu au fost validate clinic.

Senzorii și tehnologia de calcul utilizate pentru captarea mișcării au avansat în ultimii ani; ele au devenid sisteme mai performante și accesibile. Motion capture systems (Mocap) captează schemele cinematice ale corpului uman, cu acuratețe și fiabilitate ridicată. Analiza rezultatelor date de Mocap face decizia terapeutică mai eficientă.

Cele două familii principale de senzori care au fost folosite în mod obișnuit în captarea mișcării umane pentru ingineria de recuperare sunt optoelectronici și senzori nonoptoelectronici. Primul grup poate sau nu să utilizeze markeri pentru a urmări mișcările. În cazul în care se folosesc, markeri sunt atașați pe corp pe segmentele majore ale scheletului și articulații, în timp ce sistemul optic (un sistem de camere și viziune post procesare) urmărește markerii și obține poziția și orientarea segmentelor și articulațiilor. În sistemele de markerless, caracteristicile de imagine, cum ar fi culori, margini, forme și / sau adâncimea sunt folosite pentru a interpreta mișcările. Senzorii nonoptoelectronici includ sisteme inerțiale, mecanice și magnetice.

Sistemele nonvision folosesc de obicei un senzor sau un set de senzori pentru a urmări mișcarea umană. Wii este un sistem care utilizează senzori inerțiali și optici pentru a măsura mișcarea umană. Wii a fost proiectat inițial pentru a interacționa și controla consola Nintendo, dar capacitatea sa de a evalua mișcarea umană în timp real și disponibilitatea Software Development Kit a permis dezvoltare ingineriei de recuperare.

Sistemele inerțiale de captare a mișcării utilizeză senzori inerțiali în miniatură și modelele scheletice umane. Senzorii de inerție sunt uneori combinați cu alte mijloace de captare a mișcării și sunt utilizați în recuperare.

_________________________________________________________________________________________________________

14 – Hossein Mousavi Hondori & Maryam Khademi (2014). A Review on Technical and Clinical Impact of Microsoft Kinect on Physical Therapy and Rehabilitation. Hindawi Publishing Corporation Journal of Medical Engineering, paginile 1-16

Sistemele magnetice pentru captarea mișcării constau dintr-un emițător și un receptor. Un astfel de sistem calculează poziția și orientarea fiecărui receptor prin măsurarea fluxului magnetic. Senzorii magnetici sunt foarte sensibili la prezența materialelor magnetice, deși obstrucția nu este o problemă cu materiale nemagnetice, dar majoritatea materialelor utilizate în birouri și mobilier poate compromite precizia de măsurare. S-a evaluat în principal sistemele Mocap pe bază de contrast notabile utilizate în recuperare, cu accent mai mult pe tehnologii de imagistică (Microsoft Kinect).

Fig.2.6. Kineticgames

(www.kineticsgames.com)

Evaluarea cu Microsotf Kinect a devenit foarte uzuală în kinetoterapie și recuperare, astfel înțelegerea limitărilor senzorului Kinect este importantă.

Studiile au arătat că Kinect este un senzor fiabil și la costuri accesibile în scopuri de recuperare. Totuși ar trebui ținut cont și rezolvate problemele cu obstrucția imaginii.

Lucrarea de față a revizuit literatura de specialitate privind recuperarea pe bază Kinect. S-au analizat mai întâi sisteme similare folosite anterior Kinect pentru a pune în evidență impactul avut de aplicarea acestuia în recuperare. Pe lângă lipsa de fidelitate, aceste sisteme au posibilitatea de a urmări unul sau câteva puncte ale corpului uman, Kinect în schimb oferă un kit de dezvoltare software, care oferă acces la datele de urmărire scheletice care pot fi utilizate în mod direct în dezvoltarea jocului de recuperare.

2.7. TELETRATAMENTUL(35)

Ținând cont că ultimile studii care fac referire la abandonul programelor de recuperare făcute au demonstrat că pacienții renunță datorită problemelor ridicate de zilele de spitalizare și costurile tratamentului, s-a investiga fezabilitatea unui program de telerehabilitation la domiciliu pentru fracturile humerusului proximal.

Tratamente telerehabilitation au fost date la domiciliul cu ajutorul unui sistem de videoconferințe, parametrii urmăriți au fost: durerea prin chestionarul scurt McGill, amplitudinea de mișcare a umărului și funcția membrelor superioare prin chestionarul DASH, fiind măsurați atât la momentul recutării cât și imediat după telerehabilitation.

Tratamentul conservator în fracturile de col humeral tinde să fie recomandat pentru sportivii mai în vârstă, pentru a evita complicațiile operației. Fizioterapia s-a dovedit a fi eficace în ameliorarea statusului funcțional, reducerea durerii și creșterea amplitudinii de mișcare.

În prezent, serviciile de recuperare sunt furnizate în spital sau prin intermediul îngrijire la domiciliu. Servicii de recuperare în fracturile de col humeral sunt, prin urmare, în mare măsură insuficiente. Posibile explicații pentru lipsa de utilizatori sunt că serviciile nu sunt disponibile în zone îndepărtate și persoanele în vârstă nu se pot deplasa să primească îngrijiri. Astfel, ar trebui elaborate noi strategii pentru livrarea de îngrijire pentru a spori accesul la recuperare pentru fracturile humerusului.

Telerehabilitation, este o alternativă la metoda de livrare servicii convenționale, fiind definit ca o aplicație care utilizează tehnologii de telecomunicații pentru a furniza servicii.

Patru domenii sunt utilizate în practica clinică: (1) teleeducație, (2) teleconsultație, (3) telemonitorizare, și (4) teletratament. Mai precis, teletratamentul este o nouă abordare în domeniul de recuperare, care permite pacientului să beneficieze de fizioterapie la domiciliu, fără o vizită la un specialist. Aceasta modalitate inovatoare ar putea contribui la creșterea accesului la servicii de recuperare în zone îndepărtate și de a facilita tratament pentru adulții mai în vârstă, care nu se pot deplasa pentru a primi îngrijire. Până în prezent, telerehabilitation a fost testat pe diverse populații, inclusiv persoane cu probleme ortopedice, neurologice și vârstnici.

_______________________________________________________________________________________________________

35 – Tousignant, M. et al. (2014). In-home telerehabilitation for proximal humerus fractures: a pilot study. International Journal of Telerehabilitation, Volumul 6, paginile 31-37

Scopul principal al acestui studiu a fost de a evalua fezabilitatea unui program de telerehabilitation la domiciliu pentru persoanele cu fracturi de humerus proximal. Obiectivele secundare ale acestui studiu au fost: (1) să compare deficiențele membrelor superioare, și (2) să evalueze satisfacția participanților de îngrijirile primite prin metodă.

.

Fig.2.7. Tele-Reahablilitation

( www.todayonline.com)

În concluzie rezultă că telerehabilitation pare a fi o modalitate promițătoare pentru a distribui servicii de recuperare pentru pacienții cu fracturi de humerus proximal. Sunt necesare însă studii suplimentare, cu un design mai puternic (adăugarea unui grup de control, studiu clinic) pentru a măsura eficacitatea de a oferi un program de recuperare pentru fracturile humerusului proximal prin telerehabilitation. Cu toate acestea, chiar și cu dimensiunea eșantionului mic acestui studiu pilot, a demonstrat fezabilitatea reabilitării la domiciliu pentru fracturile de humerus proximal.

2.8. ROBOTICA ÎN RECUPERAREA UMĂRULUI(8)

Scopul recuperării convenționale este de a recupera funcția motorie folosind exerciții terapeutice ghidate de un terapeut care să deplaseze corpul pacientului. O recuperare timpurie și cu frecvență mare poate îmbunătăți în mod substanțial mobilitatea pe termen lung a umărului la pacienți cu afecțiuni neurologice și ortopedice.

________________________________________________________________________________________________________

8 – Chiara Sicuri, Giuseppe Porcellini & Giovanni Merolla (2014). Robotics in shoulder rehabilitation. Muscles, Ligaments and Tendons Journal, paginile 207-213

.

Ședințele de recuperare mai lungi și mai frecvente s-au dovedit a avea un efect benefic pe termen scurt. Programul tradițional de recuperare se bazeză pe exerciții standard efectuate de un terapeut în timpul asistenței medicale spitalicești fiind continuate la domiciliu. Având în vedere că sesiunile de recuperare necesită implicarea unui terapeut pentru fiecare pacient, acest lucru implică resurse umane și financiare mari.

În ultimele decenii, pentru a face față programelor intensive, repetitive și orientate spre sarcini de recuperare, numeroase și ample s-au efectuat cercetării în domeniul reabilitării robotizate pentru a se minimiza impactul negativ asupra personalului medical.

Aceste sisteme pot oferi un sprijin de asistență externă pentru organismul uman, ajutând pacienții să experimenteze mișcări ale membrelor preprogramate și de a îmbunătăți funcțiile senzoriale-motorii legate prin practici repetitive. Acest lucru poate permite pacientului să execute ședințe de recuperare în număr mare, lucru greu de realizat prin programele de recuperare convenționale. Până în prezent, recuperarea robotică a extremității superioare s-au concentrat pe supraviețuitori accidentelor vasculare cerebrale, studii fără aplicații semnificative în ortopedie.

Recuperarea convențională a funcției motorii restante și eficacitatea tratamentului nu pot fi cuantificate în mod credibil ca scale de evaluare.

Roboți ar putea permite luarea unor măsuri cantitative ale proprietăților fizice într-o gamă largă de variație cu nivele de viteză, precizie, putere și rezistență în timp.

Studiul actual descrie sistemele robotizate moderne de recuperare a umărului, concentrându-se și pe indicațiile altor tehnologii potențiale care combinate cu roboți pot crește beneficiile de recuperare pentru a restabili funcția umărului.

Sistemelor robotizate au fost clasificate după aplicabilitate în anumite condiții și modalități care permit:

reglarea individuală a protocolul de recuperare, precizând afecțiunea;

obținerea obiectivelor recuperării funcției motorii restante;

evaluarea cantitativă a condițiilor de recuperare și a modificărilor în timpul ședinței.

Un sistem robotizat cuprinde unele componente majore, și anume:

structură mecanică cu grade de libertate în concordanță cu sarcinile care urmează să fie executate;

elemente de acționare fie electrice sau pneumatice;

senzori proprioceptivi și exteroceptivi care furnizează informații despre starea funcțională a robotului și interacțiunea cu mediul;

secvențe de sarcini ce urmează a fie executate așa cum este detaliat de către calculatorul de sistem;

un calculator care generează semnalele, controlează articulațiile robotului și procesează semnalele transmise de senzorii;

o interfață de primit informații / instrucțiuni de la utilizatori (terapeut / pacient) și care oferă feedback-ul online.

Robotul poate compensa puterea pacientului sau să calibreze un motor inadecvat ca putere în recuperarea funcției motorii restante, în timp ce feedback constatat, oferă pacientului percepția subiectivă de îmbunătățire. Este nevoie de o varietate de senzori proprioceptivi și exteroceptivi, motorii și somato-senzoriali de suprafață, care vor da informații dinamice, statice și vizuale pertinente. Din această perspectivă, este de așteptat să se îmbunătățească viteza și precizia pe amplitudinea de mișcare, la repetarea de exerciții calibrate și repetate în programele intensive de pregătire.

În conformitate cu strategia de control, roboți poate fi programați pentru a asista mișcarea pacientului în diferite moduri:

pasiv: robotul mișcă brațul pacientului;

activ: subiectul execută exercițiul și robotul nu oferi nici un ajutor;

activo-pasiv: subiectul încearcă să se deplaseze și robotul oferă asistență atunci când sesizează unele mișcări voluntare, dar inadecvate;

rezistiv: subiectul efectuează un exercițiu împotriva unei forțe antagoniste furnizat de robot.

În funcție de caracteristicile lor, roboți pot fi clasificați în, trei grupe principale:

exoskeletons;

endeffectors (numite și "mașini de tip operaționale" sau "manipulatori");

cable-driven (condus prin cablu).

Exosckeletons

Protezele și dispozitive robotizate exoskelet de recuperare sunt, de obicei proiectate pentru a se potrivi și de a alinia îmbinările lor mecanice peste articulațiile membrelor umane, în scopul de a realiza decuplarea articulară și o bună acoperire a amplitudinii de mișcare a membrelor. Fiind conectați la fiecare segment al membrului superior, ei pot controla în mod independent, cea mai mare parte a gradelor de libertate articulară, această caracteristică conferindu-le un avantaj terapeutic important. În schimb, dezavantajul principal este legat de dificultatea de a reproduce cu fidelitate toate grade de mobilitate articulară complexe și de asigurare a alinierii acestora cu membrele pacienților.

Fig. 2.8. Armeo® Power

(www.hocoma.com)

Unele sisteme au fost optimizate pentru a face față și de a limita compexitatea articulației umărului, în scopul de a exploata cât mai mult posibil, intervalul de mișcare.

Design-ul mecanismului trebuie să facă față la două aspecte distincte și relevante de recuperare a membrelor superioare, adaptabilitatea și compensarea deplasărilor intraatrticulare pentru a preveni tensiunile interne nedorite datorită axelor de mișcare complexe.

Exoskeletele moderne ar trebui să conlucreze cu pacientul în atingerea scopului final al terapiei și în consecință, să asigure un transfer semnificativ de cupluri de la articulația umărului la nivelul articulațiilor mecanice (și invers).

Exoskeletul este poziționat pe umăr și pe cot având o articulație sferică centrată pe capul humeral și o articulație aliniată cu axa de rotație a cotului. Atunci când gradele de libertate ale pacientului și ale robotului nu sunt coerente și aliniate în mod corespunzător, robotul generează forțe parazitare pe punctele de atașare pe pacient, adică pe articulații în sine. Aceste forțe pot provoca dureri și de asemenea pot răni pacientul, iar pe termen lung pot deteriorarea articulațiile sănătoase.

Fig.2.9. Armeo® Spring

(www.hocoma.com)

Exoskeletele existente sunt numeroase, diferind unele de altele prin de numărul gradelor de libertate pe care le administrează și prin soluțiile tehnice implementate pentru a obține aceste caracteristici. De exemplu, roboții CADEN-74 și L-EXODUS nu posedă niciun grad de libertate de translație a umărului, dar ele folosese grade de libertate a trunchiului. Roboții Armin III și Intelli Arm 4 posedă grade de libertate suplimentare de translație verticală cuplat la amplititudine membrului superior de translație orizontală care nu este luată în considerare. MEDARM este cel mai avansat exoskelet, deoarece folosește două grade de libertate pentru umăr: flexie / extensie și întindere / retragere.

Cu toate acestea, nealinierea se produce deoarece acest mecanism presupune ca la nivelul articulației gleno-humerale să fi o mișcare circulară.

O altă categorie de exoskelet, nu de mult dezvoltată, încercă să depășească problemele legate de alinierea robotului cu articulațiile pacientului, printr-o structură poliarticulară a cărei principiu de acțiune constă în exercitarea de eforturi minime necesare pentru mobilizarea acestora de pe ambele laturi ale fiecarei părți. Cu toate acestea, aceaști roboți nu au fost încă testat pe pacienți și este bine cunoscut faptul că amplitudinile atinse sunt întotdeauna mai mici decât cele înregistrate în mod normal de către persoanele sănătoase.

Chiar dacă cele mai avansate exoschelete gestionează toate mișcările umărului, este nevoie, înainte de a începe exercițiile, să fie adaptate la dimensiunea pacientului și ajustate pentru a asigura alinierea articulației mecanice și a celei biologice. Timpul necesar pentru această operație nu poate fi neglijabil comparativ cu durata unei ședințe, fiind astfel în detrimentul intereselor terapiei asistate de robot. Exoskelete sunt ansambe grele, care nu sunt ușor de transportat, au prețuri ridicate, iar pacientul se expune la riscuri de fracturi. În plus, amplitudinea de mișcare și spațiu de lucru sunt insuficiente pentru recuperare datorită coliziunii dintre componentele robotului.

Endeffectors

Roboți endeffectori restricționează interacțiunea pacientului cu robotul la nivelul efectorului final, ceea ce înseamnă că acestea sunt conectate la pacient la un singur punct, de obicei, antebrațul sau mână. Ele necesită ajustare la dimensiunea și morfologia pacientului, dar, în mod evident, nu pot controla toate grade de libertate a membrelor superioare, în special cele ale articulației umărului și centurii scapulare. MIT-Manus este cel mai utilizat robot endeffector destinat aplicării neurologice clinice și dezvoltat la Massachusetts Institute of Technology (MIT), (Boston, MA, USA): el constă din două grade de libertate ale robotului de serie care ar putea influența sau interacționa cu brațul pacientului deasupra unui plan de lucru care să permită pacientului să execute mișcări care ajung numai în plan orizontal. GENTLE este un endeffector care conferă trei grade de libertate fiind conectat la capătul distal al brațului, printr-o îmbinare sferică și o orteză la nivelul articulației mâinii, în scopul de a poziționa antebrațul în spațiul 3D. MIME (Mirror Image Movement Enhancer) are de șase grade de libertate datorate manipulării de robotul industrial conectat la antebraț, prin intermediul unei atele și fiind capabil să poziționeze și să orienteze antebrațul într-un spațiu de lucru 3D.

Cable-driven

Structurile Cable-driven sunt acționate pe bază de cabluri, montaje și scripeți astfel încât să manipuleze brațul pacientului, în mod independent de către diferite mecanisme motoare. Cablurile sunt unite cu o efector final și un cadru fix prin conectori externi. Efectoare finale pot fi mutate prin schimbarea lungimi cablurilor, prevenind în același timp slăbirea cablurile de susținere. Structurile sunt modulare și au un comportament bun inerțial, datorită faptului că acest tip de sisteme au mase în mișcare, constituit numai din cabluri și efector final. În plus, ele sunt ușor de transportat, au costuri reduse de întreținere și au caracteristici simple și relevante pentru o posibilă utilizare comercială. Un dezavantaj important este natura fizică a cablurilor, care poate doar trage și nu împinge. În plus, structurile cabel-driven nu au nici un control asupra articulației umărului și centurii scapulare.

Fig.2.10. Armeo® Boom

(www.hocoma.com)

Mai multe structuri cabel-driven au fost proiectate pentru a fi utilizate în recuperare medicală, cum ar fi: MACARM (Multi-Axis Cartesian-based Arm Rehabilitation Machine), NeReBot (Neuro-Rehabilitation Robot), și MariBot (Marisa Robot). Principiul lor de operare este simplu: o dată ce antebrațul pacientului este fixat în atelă aparatul poate produce stimuli la nivelul membrului superior trăgând cablurile. Firele pot deplasa (sau interacționa cu) brațul pacientului de-a lungul unei traiectorii 3D pre-planificată și în același timp, mișcările voluntare sunt încă permise, chiar în timp ce asistența robotizată este furnizată. Pacientul nu are sentimentul de a fi mobilizat de către robot și în același timp, gravitația este redusă la minim, nefiind necesare controale sofisticate pentru a crea sentimentul de robot cu inerție redusă.

Recuperare robotică și alte tehnologii.

Dispozitive mecanice pot măsura viteza, direcția și puterea de activitate voluntară restante, poate evalua în mod interactiv mișcările pacienților și pot ajuta la deplasarea membrelor printr-o traiectorie prestabilită, dar fără a da informații privind activitatea musculară și fără nici un control asupra mișcărilor compensatorii în articulația scapulară.

Există un interes în creștere în combinarea roboților cu stimulare electrică funcțională (FES), pentru a spori beneficiul fiecărei abordări și de a extinde gama de depreciere.

Deși activitățile musculare evocate de stimulare electrică funcțională sunt diferite de unitatea de recrutare în timpul contracțiilor musculare voluntare, stimulare electrică funcțională ar putea îmbunătăți în mod eficient puterea musculară în ședința de recuperare.

Prin stimularea cu exactitate pe mușchii țintă, stimulare electrică funcțională poate limita, de asemenea, problema că pacienții cronici sunt obișnuiți treptat la gestionarea activităților de zi cu zi, fără a utiliza anumiți mușchi, care a fost considerat ca un obstacol semnificativ pentru maximizarea recuperării funcției motorii și propriocepției. În prezent, stimulare electrică funcțională și roboții de recuperare sunt încă sisteme separate și nu au fost încă sincronizați la nivel unitar.

Fig.2.11. Haptic device

(www.slideshare.net)

Din moment ce este probabil să depindă de prezența propriocepției, efectul benefic al oricărui cadru de recuperare, robotul trebuie să nu fie pur și simplu o mașină care impune mișcări pasive, ci un instrument care ajută pacientul să își refacă forța și amplitudinea de mișcarea. Din acest motiv, recuperare motorie nu se limitează la aspectele mecanice sau musculare.

Aceasta este misiunea de a exploata introducerea progresivă a tehnologiilor haptic în domeniul reabilitării robotice: roboți trebuie să furnizeze feedback adecvat pentru a ghida pacientului în recuperarea de tip de moto-senzorial.

Haptic device este important deoarece face posibilă interacțiunea bidirecțională între robot și pacient, iar acest lucru creează relația de cauzalitate dintre efort și de eroare care este fundamentală pentru motorul de învățare disponibil pentru creier.

De exemplu, atunci cand pacienții exercită într-un mediu de realitate virtuală (VR), ele pot monitoriza mișcările lor și să încerce să imite modelele optime de mișcare care sunt afișate în timp real în scenariul virtual. Realitate virtuală poate fi adaptată, pentru a preveni plictiseala și pentru a-i se reține atenția prin creșterea diversității mediului și promovarea interesului subiectului.

O altă tehnologie interesantă, care ar putea fi asociată cu robotica este o interfață creier-robot pentru recuperare care sprijină în mod artificial bucla de feedback a motorului senzorial. Acest program permite sincronizarea intenției subiectului cu mișcarea reală a robotului, care ghidează membrul afectat. Electrozii sunt dispuși la nivel premotor, motor primar și cortex. Acest sistem conduce la monitorizarea simultană a pozițiilor membrelor afectate și viteza semnalelor comune și neuronale și ar putea să permită viitoare cercetări și strategii de recuperare bazate pe corelațiile dintre performanța mișcării reale și conținut neuronal.

Obiectivul fiecărui proces de formare este o schimbare de lungă durată în calitatea unei mișcări. Fiecare exercițiu de recuperare trebuie să fie specific și efectuat intensiv pentru a avea un rezultat eficient; în plus, tratamentul trebuie să fie repetitiv, funcțional și motivant, astfel încât să aducă o creștere a performanței, precum și de învățare, achiziție și generalizare.

Pentru a face față formării intensive, repetitive și orientate spre sarcină, tehnologiile robotizate pot fi instrumente utile pentru a ajuta pacienții și terapeuții pentru a finaliza mișcare brațului și să întindă mușchii și țesuturile moi, prevenind astfel rigiditate și contractura. Mai mult decât atât, ajutând un pacient slăbit pentru a finaliza o mișcare printr-o amplitudine de mișcare normală introduce noi modalități de integrare senzorio-motorie, care altfel nu ar fi experimentate.

Succesul mișcărilor articulare funcționale depinde de simțul kinestezic al persoanei, care are legătură cu sensul proprioceptiv structurilor musculo-scheletice ale articulațiilor. Deoarece deteriorarea motorie este frecvent asociată cu proprio-degradarea și concepția funcției somatosenzoriale, este necesar pentru a diagnostica și ameliora pierderea lor. Exercițiile active, repetate au o influență pozitivă nu numai asupra deficitelor motorii, dar, de asemenea, asupra proprioceptorilor lezați.

Astfel, sistemele de recuperare prin robotica asistată pot fi utilizate nu numai pentru a oferi exerciții repetitive, dar, de asemenea, pentru a îmbunătăți propriocepția. Starea funcției motorii și efectul oricărei intervenții terapeutice sunt, în general, măsurate de fizioterapeuți, utilizând scale de evaluare clinice care sondează aspecte specifice ale comportamentului motor al subiectului. Măsurarea obținută este întotdeauna subiectivă și depinde de abilitatea clinicianului.

Dispozitivele robotizate pot avea potențialul de a măsura deplasări, viteze, forțe și să cuantifice alți parametri derivați. Aceste măsurători ar putea avea avantajul de a fi obiective și reproductibile, îmbunătățind astfel mobilitatea pacienților. Prin urmare, acestea ar putea fi utilizate cu succes atât în scopuri de formare cât și în evaluare.

Acest subiect este de mare importanță, deoarece scopul este de a oferi cercetătorilor și clinicienilor, un instrument standardizat și de încredere pentru a evalua rezultatele pacienților cu un set de măsurători cantitative și obiective.

După cum s-a menționat, până în prezent, majoritatea cercetărilor efectuate în domeniul roboticii de recuperare cu privire la extremitățile superioare, s-au concentrat asupra pacienților neurologici care suferă de paralizie sau paraplegii din cauza accidentului vascular cerebral și leziuni cerebrale traumatice.

Prin urmare, ar trebui să se i-a în considerare câmpuri suplimentare de aplicare, cum ar fi leziuni ale sistemului nervos periferic, patologii degenerative ale sistemului nervos central și distrofiile musculare.

Aplicarea roboticii de recuperare la nivelul umărului are dezavantajul major, legat de axele de dezaxare între pacient și robot, care este sursa forțelor parazite care pot induce durere sau daune la nivelul articulațiilor sănătoase.

=== Capitolul 3 ===

CAPITOLUL 3

ACTUALITĂȚI ÎN RECUPERAREA FRACTURILOR DE COL HUMERAL

Pentru a aprofunda cât mai fidel și cât mai actual tema aleasă, am studiat literatura de specialitate cât și site-urile naționale și internaționale, am concluzionat că fractura de col humeral este o patologie rară în practicarea jocului de handbal, care încă ridică probleme privind recuperarea traumatologiei specifice .

În urma studiului făcut mi-am concentrat atenția asupra următoarelor tehnici, pentru a discuta despre cele mai recente studii și articole apărute în domeniul recuperării fracturii de col humeral cât și asupra inovațiilor în cea ce privește echipamentul de recuparare al fracturilor de col humeral.

3.1. HIDROTERAPIA ÎN RECUPERAREA FRACTURI DE COL HUMERAL

În timpul exercițiului fizic, structurile anatomice implicate (țesutul muscular, ligamentele, tendoanele) sunt expuse la niveluri ridicate de stres, compotrându-se într-o manieră distinctă și răspund în funcție de primul stimul experimentat.

În timpul jocului cât și la antrenamente, jucătorul de handbal poate suferi leziuni musculare, care sunt caracterizate prin dureri musculare cu debut tardiv, cauzate de ruptura fibrei musculare. Microleziunile sau macroleziunile suferite pot descrie un prejudiciu ultrastructural al fibrelor musculare sau un prejudiciu complex, cu o perturbare a mușchiului. Aceste leziuni musculare duc la eliberarea de proteine musculare în plasmă ca răspuns imun în faza acută și scăderea performanțelor fizice care duce la un proces inflamator.

Procesul inflamator produs printr-o leziune musculară, se dezvoltă inițial din cauza ruperii țesutului conjunctiv pe celulele musculare proprii miofibrilei adiacente, lamina bazală adiacentă membranei plasmatice, membrana plasmatică a celulei musculare, sarcomere sau reticulului plasmatic.

În ciuda leziunilor suferite, jucătorul de handbal trebuie să se întoarcă la antrenamentul specific cât mai curând posibil pentru a nu afecta pregătirea pentru competiție. Studiile au arătat că 3 săptămâni de inactivitate, pot duce la o pierdere importantă a fitnesului cardiovascular, iar 6 săptămâni de repaus poate duce la o pierdere de 14 – 16% din consumul de oxigen maximal.

Instaurarea cât mai precoce a programului de recuperare combinat cu hidroterapia are rezultate foarte bune.

Fig. 3.1. Hidroterapie

(www.vitoriagrandfisio.com)

Mediul acvatic este ideal pentru recuperarea precoce a leziunilor suferite de jucătorul de handbal, în special prin acțiunea flotabilității, care scade efectul gravitațional asupra corpului, și prin acțiunea vâscozității, care oferă asistență sau rezistență. Realizarea programului de recuperare în apă oferă sprijin membrelor care au suferit traumatisme și permite efectuarea unor amplitudini de mișcare ample, fără activitate musculară excesivă, acest lucru permițând o consolidarea mai eficientă a efectuării exercițiilor dinamice pe uscat.

Hidroterapia ajută jucătorii de handbal accidentați să efectueze precoce procesul de recuperare global. Utilizarea programului de recuperare combinat cu hidroterapia în timpul perioadei de repaus activ este benefic în recâștigarea mobilității, forței și menținerea sau îmbunătățirea rezistenței cardiovasculare, în timpul inactivității pe zona afectată. Apa are efect calmant, decontracturant și desensibilizant la durere. Există dovezi care sugerează că hidroterapia reduce durerea și îmbunătățește amplitudinea de mișcare, echilibrul și performanța sportivilor cu sau fără leziuni.

3.2. CRIOTERAPIA ÎN RECUPERAREA FRACTURI DE COL HUMERAL

O altă tehnică des utilizată după recuperarea leziunilor musculare este crioterapia, cu obiectivul terapeutic de scădere a căldurii corpului prin aplicarea de gheață sau prin alte mijloace. Beneficiile crioterapiei sunt: vasoconstricția, scăderea metabolismul local, reducea efectelor secundare ale hipoxiei, menținerea homeostaziei locale, reducerea efectului histaminei, scăderea durerii, reducerea edemului, scăderea spasmului muscular. Băile de gheață se aplică de obicei la o temperatură cuprinsă între 1° C și 15° C, cu perioade de timp cuprinse între 10 și 30 de minute.

În recuperarea fracturilor de col humeral ale jucătorului de handbal se folosc și echipamente moderne de aplicare a crioterapiei ca Dynatron Quad7, care folosește tehnologia termoelectrică pentru combaterea durerii acute, subacute sau cronică.

Acesta echipament dispune de patru modalități distincte de utilizare în cadrul programului de recuperare: rece, caldură, stimulare și de compresie, cea ce îl face foarte versatil. Combinarea acestor modalități crează posibilitatea creări unui program complex de recuperare foarte bine țintit pe afecțiune și personalizat, având rezultate spectaculoase.

Fig.3.2. Dynatron Quad7

(www.ptshow.com)

Tehnologia termoelectrică Dynatron Quad7 oferă setări precise pentru intervale de temperatură cuprinse în intervalul de la 370 până la 1050. Deasemenea poate oferi aplicații reci cu interval de aplicare în intervalul – 300 până la 00 .

Ca și compresie intermitentă, tehnologia Dynatron Quad7 oferă opțiuni pentru recupararea jucătorului de handbal. Compresia aplicată contribuie la susținerea și ameliorarea leziunilor pe tot parcursul procesului de recuperare.

Stimularea electrică este un instrument important pentru programul de recuperarea al jucătorului de handbal și paote fi combinată cu aplicații de caldură sau rece.

3.3. ELECTROTERAPIA ÎN RECUPERAREA FRACTURI DE COL HUMERAL

Terapia fizică, prin diverse modalități, cum ar fi: aplicațiile de căldură, stimulare electrică transcutanată nervoasă, etc. sunt folosite la începutul procesului de recuperare al fracturi de col humeral la jucătorul de handbal. Exercițiile pasive de promovare și mărire a amplitudinii de mișcare nedureroase, sunt fi benefice la începutul programului de recuperare pentru stabilitatea articulară, în special pentru coafa rotatorilor.

Shockwave prin producerea de unde de energie joasă și excitație electromagnetică este eficient în recuperarea fracturii de col humeral la jucătorul de handbal, datorită creșterii fluxului sangvin regional, schimbărilor neovasculare, precum și creșterii flexibilității fibrelor de colagen și tendoanelor la nivel articular.

Fig.3.3. Aplicarea Shockwave umăr

(www.physiospot.com)

Extracorporeal Shockwave Therapy are rezultate pozitive în recuperarea afecțiunilor ortopedice, cum ar fi tendinita, fasciita plantară, epicondilitis lateral și a afectările coafei rotatori. Ținându-se cont că, în fracturile cu deplasare ale colului humeral este afectată coafei rotatorilor, Extracorporeal Shockwave Therapy este eficientă în această patologie.

În urma unor studii realizate pe pacienți cu fractură de col humeral, timp de 6 luni, s-a constatat în urma investigațiilor artroscopice, că stimularea Extracorporeal Shockwave Therapy dinspre anterior și posterior este mai eficientă, decât din direcție laterală. S-a eidențiat deasemena că o cantitate mai mare de energie aplicată este mai eficientă în recuperarea fracturilor de col humeral. În consecință, este de preferat să se crească nivelul de energie și să scădă numărul de șocuri.

Aplicarea Extracorporeal Shockwave Therapy are efecte pozitive asupra accelerării procesului de vindecare a afectării coafei rotatorilor. Având în vedere efectele secundare ale altor tratamente, este recomandată folosirea Extracorporeal Shockwave Therapy din cauza naturii sale neinvazive, în condiții de siguranță, nefiind nevoie de spitalizarea pacientului.

3.4. TERAPII COMPLEMENTARE ÎN RECUPERAREA FRACTURI DE COL HUMERAL

Jucătorul de handbal va pierde din amplitudinea de mișcare odată cu înaintarea în vârstă, diminuându-și astfel capacitatea fizică.

Stretching-ul este cea mai comună metodă pentru menținerea flexibilității. În ultimii ani, yoga a devenit ce în ce mai popular și utilizat în recuperarea fracturii de col humeral la jucătorul de handbal având beneficiile suplimentare ale respirației profunde și relaxării.

Pentru a se demonstra care din cele două modalități este mai favorabilă în recuperarea fracturi de col humeral la jucătorul de handbal, s-a studiat comparativ yoga și stretching-ul pentru de creșterea amplitudinii de mișcare în articulația umărului.

Fig. 3.4. Yoga

(www.chapinyogacenter.com)

Pentru a descifra corect problemele, este important în a se face diferența între amplitudinea de mișcare și flexibilitate. Amplitudinea de mișcare a fost definită ca fiind potențialul de mișcarea al unei articulații. Flexibilitatea pe de altă parte se referă la mușchii din jurul articulației și este definită ca mobilitatea mușchilor și lungimea la care ei se extind. Amplitudinea de mișcare este dependentă de structura osoasă a articulației, țesuturile conjunctive înconjurătoare, precum și lungimea mușchilor care acoperă articulația. Prin urmare, în cazul în care un mușchi este lipsit de flexibilitate poate provoca o amplitudine redusă de mișcare.

Pe parcursul vieții sportive, traumele și fracturile de stres sunt foarte frecvente fiind cauzate în mare parte de contuziile țesuturile moi și limitări ale flexibilității articulare. Stretching-ul este o metodă uzuală folosită pentru a promova îmbunătățirea mobilitatății și amplitudinii de mișcare. Cu cât tensiunea musculară este redusă, cu atât mișcările devin mai ușor de executat ajutând la îmbunătățirea coordonării. Astfel amplitudinea de mișcare este îmbunătățită, flexibilitatea este menținută sau îmbunătățită, iar probabilitatea de leziunile datorate efortului fizic scade.

Yoga folosește asane (posturi statice) pentru a ajuta la îmbunătățirea forței musculare și a flexibilității. Mai exact, Hathayoga combină un set pe asane, pranayamas (controlul respirației) și chanda (meditație), menite să liniștească mintea și a crește putere de concentrare. Pe baza mai multor studii recent făcute, s-a stabilit că yoga este o metodă tot mai bună de tratament pentru creșterea flexibilității, care la rândul său ajută la îmbunătățirea amplitudinii de mișcare.

Fig.3.5. Streching

(www.fitnessmagazine.com)

Scopul acestui studiu este de a compara yoga și stretching-ul static pentru a determina care este cea mai eficientă metodă pentru îmbunătățirea amplitudinii de mișcare în articulația umărului.

Îmbunătățirea amplitudinii de mișcare și flexibilitatea este o componentă importantă pentru sportivii care suferă de diverse leziuni musculo-scheletice. În mod corespunzător programele de recuperare concepute vor pune accent pe recâștigarea amplitudinii de mișcare în primul rând. Creșterea semnificativă a amplitudinii de mișcare la participanți de yoga dovedește că și un program minim ar fi benefic pentru cei care suferă de amplitudine de mișcare redusă și flexibilitate scăzută.

Respirația este, de asemenea, o componentă foarte importantă în yoga. Un mediu care este creat pentru a sublinia liniște, relaxare și încredere a dovedit creșteri semnificative ale flexibilității și performanței sportive.

În urma studiului reiese faptul că, după 4 săptămâni de recuperare prin comparație de cursuri de yoga și stretching au avut îmbunătățiri semnificative ale amplitudinii de mișcare în articulația umărului prin ambele metode dar yoga având un efect mai bun per ansamblu. Se speră că, odată cu acest studiu, yoga poate începe să aibă un rol terapeutic crescut în recuperare, precum și să promoveze cercetări viitoare în acest domeniu.

3.5. KINESIOTAPING-UL ÎN RECUPERAREA FRACTURI DE COL HUMERAL

Fractura de col humeral este una dintre cele mai frecvente suferințe ale umărului la persoanele care se internează în clinicile de ortopedie și recuperare. Se crede că pierderea funcțională și durerea sunt cele mai comune simptome asociate cu compresia umărului.

Deși mecanismele exacte ale efectului kinesiotaping-ului nu sunt cunoscute în mod clar, unii cercetători speculează că acesta funcționează prin inducerea de feedback proprioceptiv sau furnizarea de corecție de aliniere în timpul mișcărilor dinamice. Kinesiotaping-ul este mai elastic comparativ cu aplicațiile de benzi convenționale.

Scopul principal al non-stretchingului utilizând banda rigidă este de a limita mișcările articulare nedorite sau protejarea structurii anatomice.

Există dovezi minime despre aplicațiile benzilor kinesiotaping în tratamentul afecțiunilor la nivelul articulației umărului. Deși unii cercetători au arătat că aplicarea kinesiotaping-ului conferă o postură mai bună, reduce intensitatea durerilor și disconfortul la nivelul umărului, rezultatele altor studii nu au înregistrat îmbunătățiri în cea ce privește reducerea durerii sau îmbunătățirea performanței la nivelul extremității superioare.

Una dintre cele mai folosite tehnici în recuperare este aplicarea de kinesiotaping care oferă suport în timpul mișcării, la pacienții cu deficiențe musculo-scheletice.

Aplicarea benzi kinesiotaping stimulează căile neuromusculare prin creșterea feedback-ul aferent. Creșterea stimulului aferent fibrelor nervoase cu diametru mare poate atenua impulsurile primite de la fibrele nervoase cu diametru mic.

S-au constatat efecte negative ale folosirii benzilor rigide, pentru mișcarea extremității superioare, din cauza limitării și de iritare a pielii.

Fig.3.6. Kinesio-taping

(www.fitnessmagazine.com)

Folosirea kinesiotaping-ului poate reduce iritația mecanică a structurilor implicate, îmbunătățind astfel mișcare glenohumerală. Totuși s-a constatat că kinesiotaping-ul își pierde funcția de susținere după 15-20 de minute de exerciții. Deși efectul imediat al kinesiotaping-ului este considerat ca fiind un beneficiu foarte important, evaluarea efectul pe termen lung al kinesiotaping-ului mai trebuie studiat pentru a se demonstra eficacitatea acestuia.

3.6. PILATES ÎN RECUPERAREA FRACTURI DE COL HUMERAL

Terapia fizică confom Physical Therapy Association American are rol „de a preveni, de a identifica, de a evalua corect și a de atenua disfuncție acută sau cronică de mobilitate”.

Reeducarea somatică, se referă la capacitatea oamenilor de fie conștienți de mișcările și senzațiile percepute în timpul activitățiilor motrice. Într-un program de reabilitare, kinetoterapeutul nu numai direcționează programul, administrează modalitățile și efectuarea procedurilor, dar îndrumă, de asemenea, pacientul să se miște mai eficient. Reeducarea somatică și principiile sale pot fi folosite pentru a îmbunătăți programul de recuperare. Este un model mai puțin medical de reabilitare. Practicile cele mai cunoscute ale reeducării somatice includ tehnica Alexander, conștientizarea Feldenkrais prin mișcare și integrare funcțională și terapia craniosacral.

Pilates poate fi introdus într-un program de recuperare ca o metodă care încorporează atât aplicarea tradițională a principiilor și obiectivelor de recuperare, cât și abordarea reeducării folosind principii somatice și teoretice. Există două moduri principale de a performa programul Pilates: exerciții efectuate pe o saltea pe podea sau exerciții efectuate pe aparate cu arcuri de rezistențe diferite.

Printr-o serie de exerciții pe saltea sau folosind aparatele, Pilates încurajează reeducarea neuromusculară, cu accent pe stabilizarea coloanei vertebrale și a omoplaților. Flexibilitatea, propriocepția, reeducarea posturală și promovările activitățiilor funcționale în multiple planuri sunt atinse permițând astfel deplasarea mai eficientă a extremităților.

Exercițiile implică atât contracție musculară concentrică (atunci când arcul se întinde) cât și contracție musculară excentrică (pentru a controla revenirea arcului la dimensiunea inițială).

O gamă largă de afecțiuni poate fi tratată cu ajutorul metodei Pilates datorită posibilităților multiple de ajustare a echipamentului la nevoile clientului prin modificarea rezistenței arcurilor sau reducerea amplitudinii de mișcare a platformei mobile a aparatului.

Exercițiile în lanț kinetic închis și deschis pot fi efectuate utilizând întregul corp, așa cum îl folosim în activitățile zilnice. Joseph Pilates a denumit-o "mișcare globală".

Fig 3.7. Pilates

(yourbodyandmindpilates.com)

Modele funcționale de mișcare sunt realizate cu îndrumarea kinetoterapeutului. Poziții includ decubit dorsal, decubit ventral, stând, pe genunchi, qvadrupedie, în picioare și o varietate de alte posturi care necesită echilibru și control. Obiectivele de recuperare utilizate de Pilates includ: reeducarea neuromusculară și funcțională, reeducarea posturală, reeducarea echilibrului muscular, creșterea forței și a flexibilității mușchilor și creșterea amplitudinii de mișcarea la nivelul articulațiilor. Pacienții ortopedici beneficiază de atingerea tuturor obiectivelor de recuperare prin aplicarea exercițiilor Pilates. Modificările aduse programului de exerciții și a echipamente pot fi, după caz, pentru client, atât rezistive cât și ajutătoare.

În general, exercițiile pilates ajută kinetoterapeuții în practica lor, în atinge cât mai rapid și eficient a obiectivele recuperării funcționale și reeducării somatice, la pacienții care au suferit traume ortopedice.

3.7. TEHNOLOGIA IT ÎN RECUPERAREA FRACTURI DE COL HUMERAL

Tehnologia IT a început în ultimii ani să își croiască drum spre aplicații în domeniul medicinii de recuperare. Astfel mulți autori au încercat de-a lungul timpului să relateze impactul tehnic și clinic al tehnologiei IT în terapia fizică și recuperare.

Lucrări analizate de autori au fost împărțite în trei grupe: (1) documente care au evaluat precizia și fiabilitatea Microsoft Kinect, (2) lucrări care au folosit Microsoft Kinect pentru un program de recuperare care au inclus pacienți și au furnizate date clinice și (3) lucrări care au folosit Microsoft Kinect pentru un program de recuperare, dar nu au fost validate clinic.

Senzorii și tehnologia de calcul utilizate pentru captarea mișcării au avansat în ultimii ani; ele au devenid sisteme mai performante și accesibile. Motion capture systems (Mocap) captează schemele cinematice ale corpului uman, cu acuratețe și fiabilitate ridicată. Analiza rezultatelor date de Mocap face decizia terapeutică mai eficientă.

Cele două familii principale de senzori care au fost folosite în mod obișnuit în captarea mișcării umane pentru ingineria de recuperare sunt optoelectronici și senzori nonoptoelectronici. Primul grup poate sau nu să utilizeze markeri pentru a urmări mișcările. În cazul în care se folosesc, markeri sunt atașați pe corp pe segmentele majore ale scheletului și articulații, în timp ce sistemul optic (un sistem de camere și viziune post procesare) urmărește markerii și obține poziția și orientarea segmentelor și articulațiilor. În sistemele de markerless, caracteristicile de imagine, cum ar fi culori, margini, forme și / sau adâncimea sunt folosite pentru a interpreta mișcările. Senzorii nonoptoelectronici includ sisteme inerțiale, mecanice și magnetice.

Sistemele nonvision folosesc de obicei un senzor sau un set de senzori pentru a urmări mișcarea umană. Wii este un sistem care utilizează senzori inerțiali și optici pentru a măsura mișcarea umană. Wii a fost proiectat inițial pentru a interacționa și controla consola Nintendo, dar capacitatea sa de a evalua mișcarea umană în timp real și disponibilitatea Software Development Kit a permis dezvoltare ingineriei de recuperare.

Sistemele inerțiale de captare a mișcării utilizeză senzori inerțiali în miniatură și modelele scheletice umane. Senzorii de inerție sunt uneori combinați cu alte mijloace de captare a mișcării și sunt utilizați în recuperare.

Sistemele magnetice pentru captarea mișcării constau dintr-un emițător și un receptor. Un astfel de sistem calculează poziția și orientarea fiecărui receptor prin măsurarea fluxului magnetic. Senzorii magnetici sunt foarte sensibili la prezența materialelor magnetice, deși obstrucția nu este o problemă cu materiale nemagnetice, dar majoritatea materialelor utilizate în birouri și mobilier poate compromite precizia de măsurare. S-a evaluat în principal sistemele Mocap pe bază de contrast notabile utilizate în recuperare, cu accent mai mult pe tehnologii de imagistică (Microsoft Kinect).

Fig.3.8. Kineticgames

(www.kineticsgames.com)

Evaluarea cu Microsotf Kinect a devenit foarte uzuală în kinetoterapie și recuperare, astfel înțelegerea limitărilor senzorului Kinect este importantă.

Studiile au arătat că Kinect este un senzor fiabil și la costuri accesibile în scopuri de recuperare. Totuși ar trebui ținut cont și rezolvate problemele cu obstrucția imaginii.

Lucrarea de față a revizuit literatura de specialitate privind recuperarea pe bază Kinect. S-au analizat mai întâi sisteme similare folosite anterior Kinect pentru a pune în evidență impactul avut de aplicarea acestuia în recuperare. Pe lângă lipsa de fidelitate, aceste sisteme au posibilitatea de a urmări unul sau câteva puncte ale corpului uman, Kinect în schimb oferă un kit de dezvoltare software, care oferă acces la datele de urmărire scheletice care pot fi utilizate în mod direct în dezvoltarea jocului de recuperare.

3.8. TELETRATAMENTUL ÎN RECUPERAREA FRACTURI DE COL HUMERAL

Ținând cont că ultimile studii care fac referire la abandonul programelor de recuperare făcute au demonstrat că pacienții renunță datorită problemelor ridicate de zilele de spitalizare și costurile tratamentului, s-a investiga fezabilitatea unui program de telerehabilitation la domiciliu pentru fracturile humerusului proximal.

Tratamente telerehabilitation au fost date la domiciliul cu ajutorul unui sistem de videoconferințe, parametrii urmăriți au fost: durerea prin chestionarul scurt McGill, amplitudinea de mișcare a umărului și funcția membrelor superioare prin chestionarul DASH, fiind măsurați atât la momentul recutării cât și imediat după telerehabilitation.

Tratamentul conservator în fracturile de col humeral tinde să fie recomandat pentru sportivii mai în vârstă, pentru a evita complicațiile operației. Fizioterapia s-a dovedit a fi eficace în ameliorarea statusului funcțional, reducerea durerii și creșterea amplitudinii de mișcare.

În prezent, serviciile de recuperare sunt furnizate în spital sau prin intermediul îngrijire la domiciliu. Servicii de recuperare în fracturile de col humeral sunt, prin urmare, în mare măsură insuficiente. Posibile explicații pentru lipsa de utilizatori sunt că serviciile nu sunt disponibile în zone îndepărtate și persoanele în vârstă nu se pot deplasa să primească îngrijiri. Astfel, ar trebui elaborate noi strategii pentru livrarea de îngrijire pentru a spori accesul la recuperare pentru fracturile humerusului.

Telerehabilitation, este o alternativă la metoda de livrare servicii convenționale, fiind definit ca o aplicație care utilizează tehnologii de telecomunicații pentru a furniza servicii.

Patru domenii sunt utilizate în practica clinică: (1) teleeducație, (2) teleconsultație, (3) telemonitorizare, și (4) teletratament. Mai precis, teletratamentul este o nouă abordare în domeniul de recuperare, care permite pacientului să beneficieze de fizioterapie la domiciliu, fără o vizită la un specialist. Aceasta modalitate inovatoare ar putea contribui la creșterea accesului la servicii de recuperare în zone îndepărtate și de a facilita tratament pentru adulții mai în vârstă, care nu se pot deplasa pentru a primi îngrijire. Până în prezent, telerehabilitation a fost testat pe diverse populații, inclusiv persoane cu probleme ortopedice, neurologice și vârstnici.

Scopul principal al acestui studiu a fost de a evalua fezabilitatea unui program de telerehabilitation la domiciliu pentru persoanele cu fracturi de humerus proximal. Obiectivele secundare ale acestui studiu au fost: (1) să compare deficiențele membrelor superioare, și (2) să evalueze satisfacția participanților de îngrijirile primite prin metodă.

.

Fig.3.9. Tele-Reahablilitation

(www.todayonline.com)

În concluzie rezultă că telerehabilitation pare a fi o modalitate promițătoare pentru a distribui servicii de recuperare pentru pacienții cu fracturi de humerus proximal. Sunt necesare însă studii suplimentare, cu un design mai puternic (adăugarea unui grup de control, studiu clinic) pentru a măsura eficacitatea de a oferi un program de recuperare pentru fracturile humerusului proximal prin telerehabilitation. Cu toate acestea, chiar și cu dimensiunea eșantionului mic acestui studiu pilot, a demonstrat fezabilitatea reabilitării la domiciliu pentru fracturile de humerus proximal.

3.9. FISIOTEK ÎN RECUPERAREA FRACTURI DE COL HUMERAL

Echipamentul Fisiotek HP2 oferă în cadrul programului de recuperare a fracturilor de col humeral, mișcările pasive necesare în fazele 2 și 3, putând fi setat pe orice amplitudine de mișcare.

Echipamentul Fisiotek HP2 permite realizarea întregii amplitudini de mișcare, atât cu pacientul în decubit, cât și cu pacientul în ortostatism, și să aibă o gamă largă a suprafeței plane, unde mișcarea va fi efectuată.

Fig.3.10. Elevație Fisiotek

( www.medicalexpo.es)

Fisiotek HP2 este soluția completă pentru tratarea diferitelor patologii ale membrele superioare, oferind recuperarea amplitudinii de mișcare și a flexibilității la nivelul tuturor articulațiilor.

Capacitatea echipamentului de a recupera toate articulațile majore ale membrului superior, acoperind toată amplitudinea fiziologică a membrului superior, prin mișcări diferite pentru fiecare articulație, face ca introducerea în programul complex de recuperare să fie una benefică, ținând cont că umărul este o articulație complexă având o gamă de mișcare mare.

Fisiotek HP2 poate fi folosit atât în recuperarea post chirurgicală a membrului superior cât și în recuperarea afecțiunilor care nu necesită intervenție chirurgicală cum ar fi: leziuni ale nervilor plexului brahial, afectări ale coafei rotatorilor, fractura humerusului, artroză, sindrom impigment, etc.

Fig.3.11. Rotație Fisiotek

(www.rimec.it)

3.10. TERAPIA TCARE ÎN RECUPERAREA FRACTURI DE COL HUMERAL

Transfer Capacitive Resistive Energy(TCARE) numită și hipertermie, reprezintă o metodă de tratament de ultimă generație care stimulează mecanismele de autovindecare ale organismului. Este folosită cu succes în programele complexe de recuperare al fracturii de col humeral la jucătorul de handbal , prin crearea unei stimulări intense la nivel celular.

Terapia Transfer Capacitive Resistive Energy se folosește pentru reducerea durerii și a contracțiilor musculare. Stimularea energiei din interiorul țesuturilor musculare activează procesele naturale de vindecare, având efect antiinflamator.

Fig.3.12.Aplicare T CARE umăr

(www.btlnet.com)

Terapia Transfer Capacitive Resistive Energy s-a utilizat inițial cu precădere în domeniul sportiv, mai ales în recuperarea afecțiunilor sportivilor de performanță, în care viteza de vindecare și recuperarea fizică au o importanță deosebită.

Aplicarea modulul capacitiv al terapiei Transfer Capacitive Resistive Energy în programul de recuperare al fracturi de col humeral, acționează asupra țesuturilor și grupelor de mușchi cu grad mai mare de hidratare, asupra vaselor de sânge și a vaselor limfatice, în timp ce modul rezistiv acționează asupra țesuturilor și structurilor conjunctive de înaltă densitate (capsule articulare, cartilaje, cordoane fibroase, ligamente, oase, tendoane etc.). Terapia Transfer Capacitive Resistive Energy stimulează microcirculația sanguină, crește vasodilatația și temperatura endogenă. O ședință de hipertermie are o durată de aproximativ 30 de minute, iar un ciclu de tratament complet este format, în medie, de o serie de 6-10 ședințe.

3.11. VACUSPORT ÎN RECUPERAREA FRACTURI DE COL HUMERAL

Vacusport este un sistem ce are la bază medicina aerospațială și tehnologia revoluționară a vacuumului intermitent ce stimulează sinteza colagenului și menținerea fermității țesuturilor.

Vacusport este un sistem performant de recuperare medicală prin accelerarea regenerării țesuturilor.

Introducerea Vacusport în recuperarea fracturi de col humeral la jucătorul de handball, acționează pe principiul invers al camerei hiperbare în ceea ce privește presiunea exercitată, alternând cicluri cu presiune negativă și pozitivă. Presiunea negativă crește aportul de oxigen în sânge și în țesuturi, iar presiunea pozitivă elimină din sânge substanțele reziduale produse de metabolism.

Principiul de funcționare în recuperarea membrelor superioare după traumatisme în timpul jocului de handball, este următorul: sângele din zona cu o presiune crescută adică regiunea superioară a corpului, care este situată în afara camerei cu vacuum, este pompat în zona cu presiune scăzută, regiunea corpului aflată în interiorul tubului, îmbunătățind astfel circulația sanguină la nivelul membrelor superioare.

Fig. 3.13. Vacusport în recuperarea umărului

(clinicaluisbanos.blogspot.com)

Afecțiunile aparatului locomotor ale jucătorului de handbal care pot beneficia de recuperarea medicală folosind Vacusport sunt multiple: traumatisme post-operator sau post-traumatice, edeme post-operatorii, afecțiuni articulare, ligamentare sau musculare la nivelul membrelor inferioare și superioare, refacere post efort și prevenirea accidentărilor.

3.11. OXIGENOTERAPIA HIPERBARĂ ÎN RECUPERAREA FRACTURI DE COL HUMERAL

Oxigenoterapia hiperbară este o metodă relativ nouă în domeniul recuperării fracturilor de col humeral și constă în plasarea jucătorului de handbal, într-o incintă rezistentă la presiune, ce conține oxigen pur sau aer îmbogățit în oxigen (amestec respirator Nitrox), la o presiune mai mare decât cea atmosferică. Creșterea presiunii mediului înconjurător al pacientului, duce la creșterea direct proporțională a solubilității gazelor în lichide.

Efecte aplicării oxigenoterapiei hiperbare în recuperarea fracturilor de col humeral la jucătorul de handbal sunt:

efect disecant – oxigenarea uscată duce la o eliminare rapidă a surplusului de umiditate din alveolele pulmonare;

efectul de angioneogeneză prin formarea de noi vase capilare;

efect anti-edematos. Oxigenarea hiperbară asigură aportul de oxigen al țesuturilor ischemice rezultate în urma contaclelor violente pe parcursul jocului de handbal, ducând la reducerea rapidă a edemului prin vasoconstricție reflexă cu hiperoxie.

efect de activare a fibroblastelor și a sintezei de colagen. Regenerarea post-traumatică osoasă este strict dependentă de activitatea osteoclastelor și în primul rând de oxigenarea acestora. Oxigenul hiperbar, duce la o accelerare a vindecării de cinci ori mai rapidă decât în condiții normobare .

Recuperarea unei fracturi de col humeral are o refacere naturală, urmând un model destul de constant, indiferent de cauza care a stat la baza producerii acesteia. Procesul de refacere naturală are trei faze: faza de inflamatorie, faza proliferativă și faza de remodelare. Oxigenul are un rol important în fiecare dintre aceste faze.

În faza inflamatorie, hipoxia promovează sistemul glicolitic, vascularizația și angiogeneza. În cazul în care alimentarea cu oxigen poate fi controlată fără a influiența fluxul sangvin, permeabilitatea pereților vaselor de sânge, poate fi controlată pentru a reduce edemul și durerea acută.

Fig.3.14. Cameră hiperbară

(onlinemedicalsnew.blogspot.com)

În faza proliferativă, în țesuturile musculare și scheletice cu excepția cartilajelor, alimentarea cu oxigen a zonei traumatizate este crescută treptat, fiind esențială pentru sinteza componentelor matricei extracelulare, fibronectina și proteoglicani.

În faza de remodelare, țesutul se înlocuiește treptat și în timp folosind alimentarea cu oxigen furnizat de către vasul de sânge deja construit în organizarea sistemului musculo-scheletic. În cazul în care traumatismul este mic, țesutul osos se reface aproape perfectă. În schimb dacă gradul de deteriorare a materiei osoase în focarul fracturi este mare, o cicatrice din colagen poate înlocui țesut osos.

3.12. NORMATEC ÎN RECUPERAREA FRACTURI DE COL HUMERAL

Fondatorul NormaTec lui, un medic bioengineer (MD, PhD), a recunoscut puternicul potențial de compresie dinamic externe și rolul său esențial în procesul de vindecare și de recuperare.

Conceptul de folosind compresia externă pentru a ajuta corpul cu procesele sale circulatorii normale a fost în jur de 1960; cu toate acestea, știința de compresie a avut nici un progres tehnologic semnificativ în timpul primilor 40 de ani de utilizare a acestuia. După ce am încercat în fiecare pompă de compresie disponibile pe piață doar cu rezultate clinice deloc impunătoare, fondatorul NormaTec a dat seama că cheia pentru avansarea tehnologiei de compresie externe se îmbunătățește modelul de masaj. Astfel, NormaTec dezvoltat si patentat Pulse secventiala Technology, iar sistemul de recuperare a NormaTec sa născut.

Fig.3.15. Normatec

(cherrycreekspine.com)

Tehnologia Puls secvențial se bazează pe fiziologia normala, si se combina sinergic trei tehnici de masaj distincte pentru a accelera procesul de recuperare normal al organismului.

1) pulsatorie: In loc de a folosi compresie statice (stoarcere) pentru a transporta fluidul din membrelor, Secvențial Tehnologie Pulse folosește compresie dinamică (pulsarea). Acțiunea noastră pulsarea patentat imita mai eficient pompa musculara a picioarelor și a brațelor, sporind foarte mult mișcarea fluidului și a metaboliților din membrelor, după un antrenament intens.

2) Gradiente: Venele si vasele limfatice au valve cu un singur sens, care împiedică refluxul de lichid. În mod similar, secvențială Tehnologie Pulse utilizează presiuni în așteptare pentru a menține denivelări fluidele corpului tau de a fi împins în jos spre picioare prin acțiunea pulsând în zonele proximale. Din cauza acestui accesoriu, Secvențial Tehnologia Pulse poate furniza o presiune maximă pe parcursul întregului membru și eficacitatea acțiunii pulsare nu este diminuată în partea de sus a membrului.

3) de presă Distal: Deoarece presiunea statică prelungită poate fi în detrimentul flux normal circulator al organismului, Puls secvențială Tehnologie de presă presiunile dețin odată ce acestea nu mai sunt necesare pentru a preveni refluxul. Prin eliberarea presiunii menținere în fiecare zonă, cât mai curând posibil, fiecare porțiune a membrului câștigă timp de repaus maxim, fără o pauză semnificativă între ciclurile de compresie.

În timp ce corpul unui atlet sănătos în cele din urmă se va recupera de la un antrenament intens, folosind tehnologia secvențială Pulse a găsit doar într-un sistem de recuperare NormaTec timp de doar 20 minute poate viteza de recuperare.

3.13. ROBOTICA ÎN RECUPERAREA FRACTURI DE COL HUMERAL