Jocul DE A Teatrul

JOCUL DE-A TEATRUL

CUPRINS

FORȚA DE EXPRESIE A TEATRULUI

Jocul de-a teatrul ca un model educativ cultural

Noul public

PERIPLU PRIN ISTORIA TEATRULUI

Teatrul Antic

Teatrul Medieval

Sibiul – exemplu de continuitate

MODULE TEATRALE

Copiii

Duhuri Bune – Duhuri Rele

Sărbătorile românilor

Cetatea

Liceenii

Mitologiile lumilor apuse

Studenții

Programa arta actorului – studiu de actorie

Programa școlară pentru iprovizație scenică

JOCUL DE-A TEATRUL

BIBLIOGRAFIE

FORȚA DE EXPRESIE A TEATRULUI

Jocul de-a teatrul ca un model educativ cultural

Cu toții avem nevoie de joc.

Viața cotidiană se desfășoară prin muncă și odihnă. Cea din urmă valoare este asociată cu jocul și divertismentul. În teza de doctorat Joc-Copilărie-Teatru, spuneam că actorul joacă pe scenă iar copilul se joacă, dar această joacă a lui, se sustrage determinismului linear și se menține în lumea libertății specifice imaginarului, visului, poeziei și artei.

De ce “Jocul de-a Teatrul”? Întotdeauna teatrul a reprezentat forța de exprimarea a comunității, devenind un model cultural, deoarece conține toate celelalte arte. Teatrul reprezintă o formă de joc accesibilă tuturor actanților începând cu vârsta cea mai “fragedă”. Copilul se joacă, actorul se joacă, prin urmare, teatrul există ca joc de peste două mii de ani. Teatrul este un mare joc.

Teatrul a fost strâns legat de comunitate și de cele mai multe ori el a devenit un model cultural.

Dacă în trecut serbările legate de sărbătorile pre-creștine aveau ca scop eliberarea energetică a poporului constrâns de puterile politice și frământările claselor sociale, în prezent evenimentele festivaliere pun în valoare creativitatea participanților și implicarea Comunității în Evenimentul Teatral. Jocul de-a Teatrul exprimă continuitatea jocului celor mici extinsă spre nevoia de joc prin eliminarea complexelor. De cele mai multe ori o provocare Teatrală, face ca publicul să accepte soluții culturale, fără convenții, ca un dat al poveștii. Nu valoarea întâmplării scenice este importantă ci faptul că receptorul public va face legături culturale din informația primită.

Johan Huizinga, în cartea sa “HOMO LUDENS” scrie despre cele șase arte aflate în permanentă corelație cu jocul: “jocul este valabil în afara normelor rațiunii, datoriei și adevărului. Același lucru se întâmplă și cu muzica.”

De asemenea cuvintele poetice fac din poezie un joc al ritmului și al armoniei întâlnite și în muzică. Dacă rostirea cuvântului atrage sfera gândului și a înțelegerii, muzica continuă să vibreze în formă ludică pură.

Despre dans, același autor spune că “Dansul este o formă deosebită și perfecționată a jocului ca atare”.

Cu toate că artele plastice, sculptura, pictura, arhitectura sunt arte care trăiesc prin talentul și munca laborioasă a creatorilor și nu au nimic în comun cu jocul, ele sunt conținute de Teatru.

Noul Public

Anul 2007 a fost acela în care Sibiul a devenit CAPITALA CULTURALĂ A EUROPEI. M-a impresionat tema aleasă pentru FESTIVALUL DE TEATRU INTERNAȚIONAL de la SIBIU––-NEXT.

În caietul program al festivalului președintele festivalului spunea “Acum când festivalul și orașul sărbătoresc ceea ce altădată părea o superbă iluzie-Capitala Culturală a Europei-e firesc și responsabil să te gândești la ceea ce urmează. La mâine la viitor !NEXT! Cum dezvolta acest dat extraordinar prin care o comunitate se reabilitează, se dezvoltă se redefinește printr-o soluție culturală”

Noul Public direcționat spre evenimentele culturale din Cetate va avea nevoie de modele culturale. Mai mult decât atât el va trebui sa participe și să facă parte activ la evenimentele cetății. Pentru aceasta este necesară crearea unor proiecte culturale educaționale bazate pe specificitatea timpului și spațiului cultural din care fac parte. Aceste proiecte vor structura un limbaj comun pentru viitorii receptori la nivelul comunității. Se va căuta de asemenea o continuitate a exercițiului jocului de la copil la profesioniști, viitorii formatori ai structurilor culturale.

Se va evita ca modelele să nu devină doar o adunare de cunoștințe ci să creeze legături între informațiile pe care le primește copilul sau tânărul.

Ca un exemplu, mitologia și poveștile Românilor, cu toată specificitatea lor pot avea similitudini cu poveștile țărilor de pretutindeni și constituie o parte din cultura universală. În consecință Modelele culturale ale Cetății vor exprima Comunitatea și vor ține cont de specificitatea geografică, etnică și religioasă. Evident se vor evidenția în viitoarele proiecte conexiunile între culturile lumilor europene ce pot dezvolta noi” punți “ culturale în viitor.Ca exemplu de gândire și strategie culturala voi cita “…gândim și plămădim ceea ce va urma. Chiar dacă știm că următoarea culme va fi mult mai grea și mai puțin prestigioasă, dacă o cucerești ea ascunde în spatele ei alte culmi pe care, cu aceeași credință, le vom ataca pentru a descoperi, în sfârșit ,locul unde stai cu picioarele pe pământ și mângâi cu palmele cerul” caiet program

PERIPLU PRIN ISTORIA TEATRULUI

“Cetatea, Cetățuia- este aproape în mod universal simbolul refugiului interior al omului, al adâncului inimii, locul simbolizat unde se produce comunicarea privilegiată între sufletul omului și ABSOLUTUL sau Divinitatea.”

Plecând de la această definiție simbolistică putem să pornim în căutarea energiilor ce pot declanșa într-o Europă Unită educarea prin cultură a locuitorilor.

Într-o uniune nediferențiată esențial social și politic, cultura va crea diferența și totodată și unitatea între membrii țărilor uniunii. Viitorii beneficiari ai moștenirii culturale lăsate de generațiile trecute vor fi locuitorii Cetăților.

Scopul acestei lucrări constă în încercarea de a programa structuri culturale ce cuprind educaționalul. Se adresează atât celor care participă cât și celor care receptează fenomenul cultural (artist și spectator) care trăiesc în Cetate.

Spațiul cultural poate fi reiterat cu ajutorul mijloacelor teatrale și al jocului. Locuitorii spațiului “consacra jocului” în mod special copiii și tinerii, vor fi principalii actanți Astfel peisajului valoros în care trăiesc (opere arhitectonice etc) va fi revalorizat .Locuitorii Cetății vor înțelege importanța integrării, conservării și vitalizării elementelor de patrimoniu și includerea lor în spațiul cultural în circuitul cultural universal.

Peisajul în care conviețuiesc trebuie dezvoltat regional pe termen scurt și lung.

Am ales limbajul Teatral deoarece el exprimă cel mai bine cuvântul și poveste de care avem cu toții nevoie.

Radioul, Cinematograful, Televiziunea, aceste mijloace de informare sunt tinere comparativ cu teatrul care are peste două mii de ani.

Pentru a înțelege însemnătatea Teatrului și a Jocului în Cetate este necesară realizarea unui scurt istoric.

Teatrul Antic

Încă din epoca tribală legătura cu-divinitatea necesita un întreg ritual. Înaintea expedițiilor de vânătoare se foloseau măști pentru a cere ajutorul Divin. Masca era considerate indispensabila pentru a realiza legătura dintre pământ și Cer. Dansul juca un rol important făcând parte din ritualul de înduplecare a forțelor benefice ale naturii. Aceste două elemente, care aveau un puternic, caracter teatral , sunt indispensabile jocului. Ele au fost folosite în reprezentații dea lungul întregii istorii a teatrului.

O dată cu dezvoltarea umanității formele teatrale și-au structurat și ele formele de expresie. Nevoia de a afla fenomenele ce patronează lumea dincolo de viața diurnă a dezvoltat teme teatrale care idolatrizau forța benefică a soarelui în opoziție cu negativitatea nopții și a întunericului. În Lumea Antică lupta dintre lumină și umbră era exprimată de întreg poporul ce locuia în Cetate prin rugi închinate Zeităților. Existau numeroase edificii de cult unde Puterea Divină era venerată.

Povestea Zeilor ce patronau lumea, știută și neștiută , devine importantă și este jucată în spații ale cetății unde aveau acces cât mai mulți spectatori.

În Egiptul Antic teatrul era apreciat și respectat Povestea lui Osiris (Soarele) și surorii sale Isis(Luna) dura o zi întreagă și devenea un eveniment al întregii comunități

Spațiile destinate jocului în Grecia Arhaică erau amplasate în incinta palatelor iar Jocurile Olimpice apărute în 776 î.e.n.adună în spațiul special amenajat un număr impresionant de spectator. Marile Jocuri aduc un” aer nou” în rândul locuitorilor Cetății.

Aventurile zeilor care coborau printre muritori dar și poveștile eroilor și ale titanilor din războaiele purtate, fac din Grecia leagănul Tragediei teatrale universale. Serbările teatrale se desfășurau în “plin aer”, afară sub cerul liber, erau gratuite și oferite populației de către autorități..

Teatrul era un Serviciu public, calitate care și-a păstrat-o până în zilele noastre

În Grecia Antică spectacolul teatral avea caracter de Concurs Dramatic și dura mai mult de zece zile. Dramaturgii își prezentau spectacolele iar un juriu alegea dramaturgul anului. Acesta era recunoscut ca un erou național și era respectat ca atare de către întreaga cetate până în preajma următorului concurs.

Teatrului Grec nu avea nimic popular, era un teatru civic și responsabil.

Cuvântul și Povestea Dramatică sa dezvoltat prin scrierile celor trei mari tragedieni: Eschile, Sofocle și Euripide. Din cele câteva sute de texte dramatice scrise de cei trei titani ne-au rămas doar treizeci și două de piese dramatice integrale.

Nu atât de îndrăgită ca și tragedia s-a dezvoltat și satira. Maestrul comediilor satirice era Aristophane, de la care ne-au fost păstrate unsprezece scrieri.

Întreaga bogăție de conflicte scenice și caractere prezentate de dramaturgii lumii antice se regăsește și azi nu numai în scrierile dramatice ale autorilor de valoare universală, dar și în viața diurnă. Jurnalele televiziunilor de știri prezintă subiecte contemporane ca și cum timpul nu sa așternut peste temele dramaturgilor antici. Genocidul, incestul, trădarea, sacrificiul, politica oneroasă, falsitatea și multe altele sunt doar câteva din subiectele care țin “prima pagină”. Temele marilor dramaturgi antici au post preluate și se regăsesc și au inspirat operele multor scriitori ai lumii.

În Cetățile vechii Elade în același loc și în același timp era practicat același spectacol în fața tuturor claselor sociale ale societății. Acesta fiind oferit de către “ mai marii cetăți”. Spectacolele aveau loc în spații speciale și astfel arhitectura dezvoltă amfiteatrele în aer liber adevărate capodopere. Ca o necesitate a reprezentării tragediilor apar: SKENE (scena de azi dar construită din piatră ) și PROSKENIO.(proscena)

SKENE, recunoscută astăzi ca scenă era destinată zeilor în timp ce PROSKENIO era folosită de actorii care interpretau eroii. Arena aparținea corifeilor ce rosteau povestea dramatică.

Ca un amănunt al perioadei înfloritoare a teatrului Grecesc au fost inventate mecanisme de scenă care erau folosite pentru a aduce în spațiu de joc măști butaforice ce reprezentau forța Divină-Zeii . Mecanismele (macarale, scări mișcatoare,pîrghii uriașe etc) s-au dezvoltat și se pot vedea și azi în spectacolele de strada. Într-un spațiu riguros construit cum este amfiteatrul era inevitabil apariția decorului sugestiv.

Sofocle a inventat PERITACLU, o prismă triangulară așezată pe un ax vertical, înaltă de câțiva metri, care se putea roti. Fiecare latură avea un alt desen iar prin rotire se schimba locul acțiunii. În spectacolele lui Euripide, Eroii și Zeii erau aduși în spațiul de joc pe platforme puse în mișcare de macarale care se aflau în afara scenei . Datorită dimensiunii platformele, cu chipul zeilor, devenea un puternic element de decor. Masca era un element deosebit de important în reprezentațiile teatrale și caracteriza personajele. Masca eroilor era minuțios construită având și un sistem de amplificare a vocilor. Corifeii purtau măști neutre de culoa. În spectacolele lui Euripide, Eroii și Zeii erau aduși în spațiul de joc pe platforme puse în mișcare de macarale care se aflau în afara scenei . Datorită dimensiunii platformele, cu chipul zeilor, devenea un puternic element de decor. Masca era un element deosebit de important în reprezentațiile teatrale și caracteriza personajele. Masca eroilor era minuțios construită având și un sistem de amplificare a vocilor. Corifeii purtau măști neutre de culoare alba

Dacă la început doar măștile eroilor erau amănunțit construite, în epoca satirelor, măștile subliniază trăsăturile pozitive dar mai ales negative ale personajelor(tatăl nobil, tatăl nervos, sclavul a cărei gură aduce cu masca de clovn, parvenitul, idiotul, femeia bătrână și bârfitoare etc).

Mergând în continuare pe calea construită de Teatrul Grec ne îndreptăm spre Teatrul din timpul Imperiului Roman.

În Roma antică a fi cetățean roman înseamnă a fi spectator. Cetățeanul roman asculta și privea spectacolul oratoric din FORUM.

Teatrul ca spectacol a apărut in timpul Imperiului Roman în Sicilia care făcuse parte din Marea Grecie. Ce fascina publicul roman era intriga și avea o poveste istorică. De asemenea fiecare actor juca cu măiestrie dar foarte exact, abstract după scheme exersate.

În timpul cuceririlor romane și a expedițiilor militare armata avea nevoie și de eliberarea de forțele negative ale războiului. In timpul pauzei de masa soldații urmăreau scurte farse militare jucate de actori ce purtau mască. Acest accesoriu teatral era interzis cetățenilor romani și a celor străini. Aportul Romanilor în dezvoltarea teatrului a constat în primul rând în “verva” interpretării și performanțele actoricești. Farsele militare erau jucate pe movile sau locuri mai înalte, în apropierea taberelor soldaților, anunțând viitoarea scenă.

Importante sunt Jocurile din Hipodrom si Pompa care seamănă cu procesiunile religioase întâlnite și în zilele noastre.

În anul 364 î.e.n. o cumplită boală decima populația Imperiului. Pentru a alunga ciuma (boala) care cuprinsese întreg centrul Italiei s-a găsit un remediu-antidot, acestui flagel care ucidea oameni și animale și devenise incontrolabil, JOCUL SCENIC.

În fața unei estrade (scene) rudimentare construită din lemn, publicul asista la spectacole de circ. In spatele scenei exista o cortină pe care erau pictate semen stelare. Prin mijlocul acestui “decor” intrau artiștii. Pe cât de simplu, pe atât de expresiv, acest spațiu era însuflețit de jocul actorilor dar anunța și forma “teatrelor din piatră ce urmau să se construiască” în frumoasele orașe-cetăți ale Imperiului. Acest remediu a fost adus în Italia de Etrusci. In cele patru colțuri ale cetății dansatori, jongleri, prestidigitatori, purtând costume frumos colorate și strălucitoare se urcau pe scenă pentru a aduce magia care poate să alunge cumplita epidemie.

Un lucru interesant este faptul că a apărut pentru prima oară muzica. Spectacolele nu aparțineau romanilor ci Etruscilor, muzica era cântată însă în afara scenei de un cetățean al Cetății. Acesta nu avea voie să se atingă de scenă. Dacă se întâmpla să pună piciorul pe scenă era imediat considerat un decăzut și își pierdea drepturile civile. Jocul Etrusc era o distracție sau un remediu magic?

După trecerea epidemiei de ciumă și holeră trupele de comedieni care își “îmbogățiseră” alcătuirea cu sclavi sau străini – Histrioni, așa erau numiți actorii, din Etruscă “ISTER” – au avut dreptul să joace și în Hipodrom, dar de data aceasta fără mască, care fusese interzisă în Imperiul Roman.

Odată cu cucerirea Siciliei, drama Elenică a influențat scrierile teatrale ale romanilor. Au apărut primele teatre din lemn care aveau ca decor o imensă etajeră unde erau expuse bogățiile sau valorile culturale (obiecte, sculpturi, desene) ale celui care oferea Jocul Teatral. Acest teatru Grec la Roma era demontat și reconstruit, devenind astfel o modă ce depășea în audiență serbările din Hipodrom.

Ca o paranteză, am fost interesat de acest aspect al Istoriei Teatrului, întrucât și evenimentele din zilele noastre au în decor elemente (bannere, imagini, obiecte brand-uite) ale sponsorilor și caselor de producție.

Teatrul Grec era receptat de către cetățenii romani ca un teatru al emoțiilor unde personajele își jucau durerea, disperarea, dar aveau și o relație de “pioșenie” față de divinitate cu toate că nebunia crimei îi transforma în eroi negativi.

Revenind la spațiul teatral popular, trupele etrusce, la care s-au adăugat sclavii romani, au adus în primplan masca pictată. Având o mare influență din frescele iconografice, mozaicurile, ceramica Grecească, machiajul alb era predominant în tragedie. Nevrând să excludem o formă interesantă a teatrului practicat în 240 î.e.n., caracterizat prin costum și anume: COTURNATA – tragedie inspirată de greci în care un element important îl aveau “coturnii” (încălțăminte înaltă), PRAETEXTA – Tragedia Romană unde personajele purtau pelerine purpurii ca ale magistraților, PALLIATA – Comedia grecească jucată la Roma unde se juca în veșminte grecești, TOGATA – comedie romană unde costumul era toga, ajungem la ATELLANE. Numele jocurilor comice a fost dat de orașul ATELLA care a reușit să unească rupele comice ale histrionilor ce “jucau peste tot”.

Spectacolele erau jucate în cetate, pe străzi, în piețe publice sau la intersecții de drumuri. Personajele satirizau conducători ai armatei, magistrați și persoane politice, dar și defecte ale cetățenilor, precum avariția, sperjurul, idolatria, incestul, etc.

Atellanele au dezvoltat pentru prima dată mici spectacole fără cuvinte, actorii se exprimau doar prin gesturi. Această formă teatrală se numea MIMA.

Studii despre Teatrul în vremea Romanilor ne dezvăluie faptul că personajele acestor ATELLANE au fost sursa de inspirație a Comediei dell’ Arte.

Teatrul latin în sensul cel mai pur al cuvântului a fost LA PALLIATA prin autori reprezentativi rămași în manuscrise și anume PLAUTE și TERENTIU. Publicul prefera farsele și tragediile. La sfârșitul erei apare Seneca a cărui operă dramatică are o mare influență din mitologia și cultura greacă. Subiectele fiind aceleași ca și ale dramaturgilor greci (OEDIP, TROENII, PHEDRA, etc) dar tratate într-o manieră romană care consta în prezentarea personajelor în situații limită.

Ex: Medeea își omoară fii în fața tuturor.

Este considerat alături de Tragedienii greci unul dintre cei mai importanți dramaturgi ai Antichității, inspirând mari autori de teatru (Calderon, Shakespeare, Corneille, etc) până în zilele noastre.

Interesant este că “Teatrul” roman se juca pretutindeni și anume putea fi întâlnit pe stradă unde spectacolele erau Lecturi Publice iar gestul exprimat prin PANTOMIMĂ era Rege.

De asemenea cele trei elemente (apa, aerul și focul) erau sugerate în mai toate spectacolele, fie în amfiteatrele demontabile din lemn, fie în teatrele din piatră care puteau găzdui 5000 de spectatori.

Existau evenimente “artistice” care erau găzduite in semi amfiteatre, amfiteatre și hipodromuri. Acestea aveau între 15000 și 300000 de locuri pentru spectatori. Evenimentele erau grandioase și deveneau “Jocuri de Amfiteatru”. Nebunia era atât de mare încât publicul putea asista aproape la o reconstituire exactă a războiului TROIAN, în care gladiatori costumați jucau eroii greci și troieni.

Teatrul vorbit aproape că nu mai exista.

Grandoarea reprezentațiilor ajunsese să semene cu un film real. Amfiteatrul putea să fie umplut cu apă și devenea “marea de la Salomina” iar bătălia devenea navală.

De-a lungul timpului în diferite forme artistice simbolizate au existat evenimente inspirate de formele spectacular ale Romei Antice. Mari trupe precum FURA DEL BAUS, CIRC DE SOLEIL, OPTICUM, COMPANIA TRANS ROYAL DELUX EXPRES, construiesc evenimente în spații publice la care participă sute de mii de spectatori.

Teatrul medieval

Străbătând mai departe acest “fluviu” teatral al reprezentațiilor jucate în cetate vom aminti doar cauzele pentru care jocul actorilor și cel teatral a fost interzis 600 de ani. Odată cu împărțirea Imperiului Roman în cel de Apus și Răsărit și recunoașterea creștinismului ca religie de stat (391 e.n.) Părinții bisericii au considerat că “Teatrul” este plin de gesturi și expresii obscene, condamnând la moarte tot ce este legat de acest joc. In secolul al IV-lea Consiliul de la Carthage a interzis cu desăvârșire jocul de-a teatru. In occident cu ocazia sărbătorilor particulare s-au mai păstrat scurte performanțe ale saltimbancilor, jonglerilor, dansul urșilor, mimi, acrobați și câteva povești înscenate care au păstrat flacăra jocului scenic.

Jocul istoriei aduce în prim plan Biserica. In jurul anului 1000 biserica intrase în criză și avea nevoie de câți mai mulți adepți. Descoperirile științifice, războaiele în semnul crucii îi slăbiseră puterea. Spectacolul din afara locului sacru a devenit unul al Cetății acceptat de toți locuitorii. Liturghia era ilustrată prin scurte scenete jucate de preoți si clerici. Elemente de costum sugerau personaje ca Isus, Maria Magdalena, Iuda, etc, iar în textul Biblic era permis introducerea unui dialog particular.

Ex: – Pentru ce ești trist?

Isus din Nazaret, Învățătorul Profet a fost condamnat, întreg poporul este trist…, etc.

La începutul apariției Dramelor Liturgice limba folosită era latina dar pe măsura dezvoltării dramei în biserici a fost adoptată limba fiecărei țări. În anul 1100 un discipol al lui ABELARD “Hilanius” a avut idea ca limba latină să fie înlocuită cu cea populară (limba vulgară). Succesul a fost considerabil, astfel că scena s-a mutat în fața bisericilor.

Iată cum Biserica, ce interzisese orice formă Teatrală timp de 600 de ani, recunoaște forța Jocului de-a Teatru.

Pline de vivacitate, folosind un limbaj cotidian, texte sacre și povești Biblice, cum ar fi “drama lui Adam”, exprimau pilde și sfaturi bine receptate de spectator.

Drama Liturgică a adus în fața auditoriului Teme din poveștile și legendele populare, viețile Sfinților, anecdote pitorești. Textele erau recompuse pentru a da o formă de limbaj spectacolelor jocului scenic.

În secolul al XII-lea apare Jocul “TE DEUM LAUDAMUS” din jocurile de inspirație religioasa. Era apreciat de întreaga urbe. Ca urmare a succesului avut, actorii anonimi au adus pe scenele improvizate din fața Bisericilor Jocul Profan. Acest joc era susținut de muzică iar povestea (jocul lui Robin și Marion, Adam de la Halle) era rostită prin versuri cântate. Asistam astfel, în Arras – Franța la dezvoltarea jocului pe care francezii îl numesc: prima Operă Comică Franceză.

În exteriorul Bisericilor, în piațetele publice ale cetăților, apar MIRACOLELE. Viețile Sfinților sau poveștile istorice erau jucate în fața publicului. Conflictele dintre cei răi și buni erau rezolvate în final prin intermediul Divinității. Majoritatea scenelor erau în versuri. “Secolul Miracolelor” este al războiului de 100 de ani. Autorii, în general anonimi, povesteau fără umor ororile războiului (masacre, torturi, etc). Publicul “gustând din plin” scene oribile în care semnul sângelui era prezent.

Miracolele de la Notre-Dame sunt cele mai cunoscute. Legendele istorice, epopeile din trecut înfățișate in miracole se pot regăsi în formele de început ale Teatrului Iacobin în care “sângele” avea un rol important. O dată cu renunțarea la finanțarea acordată de către Biserică, spectacolele se dezvoltă în întreaga Cetate. Se juca în piețe publice, în fața caselor impunătoare, pe tribune și scene din lemn dar și în afara cetății.

Erau prezentate însă și mistere medievale. Dacă “Drama Liturgică” vorbea despre arta romană, misterele reflectau arta gotică supra-încărcată și îmburghezită.

Subiectele religioase, inspirate din Vechiul și din Noul Testament erau prezentate fie în întregime , fie jucate în formă de episoade. Viețile sfinților, ale martirilor erau povestite în cel mai mic amănunt însă un loc privilegiat în toată Europa îl deținea Misterul “Patimile Domnului Nostru Iisus Hristos”.

Cele mai renumite spectacole puse în scenă erau jucate în ajunul Nașterii, de Paști și cu prilejul altor sărbători religioase importante. Interesante pentru demersul acestei lucrări sunt locurile unde se practicau Misterele. În Franța, spectacolul era jucat în afara Cetății, în fața porții de intrare.

Scena era împărțită în mai multe locații, fiecare având decorul specific acțiunii și poveștii scenice. Actorii jucau în fiecare spațiu urmând o singură poveste sau pe rând fiecare locație devenea un spațiu de joc în sine, având fiecare o altă poveste. Ca exemplu, exista o ordine a locațiilor de joc prima fiind Paradisul, urmată de Nazaret, Templul, Ierusalimul, Palatul, Poarta Aurită, Aura Dumnezeirii iar ultimul era Infernul.

De asemenea jocul se putea derula și vertical. O construcție frontală înaltă de 50 de metri, compartimentată, susținea jocul actorilor. Aceștia jucau simultan întâmplările biblice.

Am descris misterele din Franța pentru că acestea au influențat fiecare țară. În Anglia se construia o „Cetate a teatrului”, circulară și înconjurată de apă. Publicul avea acces pe un pod în incintă. Spațiile de joc erau amenajate fie pe zidurile înalte, fie în mijlocul oamenilor, dând posibilitatea participării publicului.

În Italia, în anul 1264, Les Fréres de la Passion de Gonfalone, a fost jucat în Colosseum. Auto-sacramentos se numeau în Spania misterele ce erau urmate de procesiuni cu care alegorice și figuri de carnaval (monstru, șarpe, etc.)

Misterele erau considerate spectacole naive, la care participau oameni de rând, nobili, regele, întreaga cetate.

Pentru a înțelege modalitatea de expresie a proiectelor pe care le vom propune și care vor fi prezentate în fața viitorului public al cetății, voi aminti de teatrul profan. Acesta s-a dezvoltat după „anul 1000” în toată Europa. Carnavalul sau ziua Nebunilor era acceptată de întreaga comunitate, socotită o „lume răsturnată cu capul în jos”. Totul era permis în aceste zile ale carne-valei ce preceda perioada de abstinență a posturilor religioase. Fiecare putea deveni orice. Se țineau discursuri caricaturizante despre persoane politice și clerice. Masca era un accesoriu indispensabil, iar cel ce o purta își însușea caracterul ei. Costumele exprimau dorințele neîndeplinite ale fiecărui participant.

Odată cu finalul „nebuniei” revenirea la monotonia cotidiană era dificilă. Actorii își intrau în rol și astfel au dezvoltat o formă teatrală profană.

Considerând că întreaga lume e nebună, tinerii universitari francezi, bogat inspirați de scrierile răutăcioase și infame ale poetului Pierre Gringoire, numite „sots”, au început să joace poemele acestuia ca fiind „nebuni ai curții” (își puneau urechi de măgar, în mâini purtau un sceptru grotesc, etc.).

Aceste sotii au fost preluate de actori ambulanți și astfel în mijlocul cetății pe scene din lemn erau prezentate satirizând moralitatea îndoielnică, viața cotidiană deviantă, fiind în fapt un divertisment plin de aluzii satirice care criticau neajunsurile din Cetate.

De succes în Cetate se bucurau și scenariile alegorice în care erau îndreptate greșelile prin judecarea răului și pedepsirea lui. Acestea erau numite jocurile moralității.

În afara cetății erau jucate farsele. Aventuri din viața de zi cu zi (incestul, răutățile, avariția, falsul curaj, lăudăroșenia) erau înfățișate cu mult umor în fața publicului format din călători sau simplii localnici ce cumpărau marfă din piețele amplasate după zidurile cetăților.

Dacă moralitatea prezenta o alegorie de întâmplări satirizând greșelile omenești și devenind astfel o acțiune teatrală ce avea un puternic educațional, farsa era un eveniment comic de intrigi populare.

Toate aceste forme teatrale au influențat viitorul teatru profesionist din întreaga Europă.

Autorii anonimi, personajele, mașinăriile folosite în spectacolele Evului Mediu, textele cu versuri, anunțau viitorul teatru Elisabetan în Anglie, a Secolului de Aur în Spania, și al Commediei dell’ arte în Italia.

Teatrul Profesionist, apariția primelor trupe subvenționate, statutul actorilor, toate acestea constituie teme ale unei viitoare cercetări.

Sibiu – exemplu de continuitate

Am încercat o parcurgere prin Istoria Teatrului a formelor de spectacol ce au influențat comunitatea începând cu epoca Helenistică și până la perioada în care teatrul devine INSTITUȚIE iar actorii sunt recunoscuți ca profesioniști. Am încercat să trec în prin plan formele teatrale jucate în afara teatrului construit(amfiteatre, săli în interiorul palatelor, biserici sau spații de cult dedicate ceremonialurilor etc). Acest “Teatru Brut” în expresia lui Peter Brook s-a dezvoltat și a ajuns în zilele noastre la o mare performanța artistică și tehnică. Valoarea acestui “Teatru popular” în formula cea mai cunoscută a publicului din Cetate, constă în povestea exprimată în mod direct P și posibilitatea de a intra în joc alături de personajele poveștii, creează o stare de libertate, pe care același public nu o poate simți într-un spațiu dedicate (scena italiana,amfiteatru,sala studio etc). Un argument în plus sunt marile Festivaluri din întreaga lume care au ca secțiune importantă Teatrul de Strada. Cetatea poate găzdui în interiorul zidurilor ei în spații neconvenționale fenomene ludice de o mare expresivitate ,la care pot participa spectatori copilăriei. Spectacolul Teatral unește oameni și valori devenind o” expresie social și artistică”

Un exemplu important este , Sibiul, cetatea cărămizie care reunește an de an artiști din întreaga lume.

Dezvoltat de-a lungul timpului ca o sărătoare a artelor spectacolului, Festivalul Internațional de Teatru și-a câștigat un rol important între cetățile festivaliere europene și din întreaga lume. Sibiul și-a cizelat identitatea prin cultură, datorită diversității, libertății și toleranței. Sibiul este un exemplu de unicitate ce i-a dat dreptul să candideze și să obțină titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2007. O contribuție esențială la obținerea acestui statut a avut-o Festivalul Internațional de Teatru.

Evenimentul Cultural al Cetății Sibiului a ajuns la cea de-a 22-a ediție.

În toți acești ani, spectatorii cetății și cei veniți din toate colțurile lumii s-au întâlnit cu artiști de renume mondial.

Zece zile de spectacole de Teatru de Circ, de Dans, evenimente muzicale dar și ateliere legate de profesia de actor, conferințe și seminarii, lansări de carte, expoziții, vizionări de filme, prezentări de proiecte culturale, au făcut ca cetatea Sibiului să strălucească precum numărul zece, numărul solarității.

O secțiune importantă al acestui timp al spectacolelor și artelor, a fost dedicată evenimentelor jucate în stradă. La acestea, au avut posibilitatea să participe și să asiste întreaga urbe.

Trupe din întreaga lume au “pășit” pe piatra cetății pentru a-și spune poveștile. Întreaga Cetate s-a umplut de sunet și culoare. Ca o mare feerie, alături de spectatori au invadat secularele străzi, cântăreți cu instrumente aurite, uriașii actori pe picioroange, fanfare vesele, steaguri colorate ce zburau prin aer spre turlele bisericilor, flăcările focului aruncat de zmei jucați de actori, luminând fațadele clădirilor. Spiritul etnic al Fanfarei din Cosmești s-a pus în acord cu ritmurile din Caraibe sau cu sunetul cimpoiului Scoțian. Clovni giganți, zeppelini care stârnesc râsul, insecte uriașe, păsări de lux, înalte de 4 metri, omida simpatică dar atât de mare încât nu putea să încapă decât pe pietonală, toate aceste personaje inedite au invadat centrul Cetății. Toată această nebunie de culoare, spirit, libertate și ritm este pusă în slujba “cetățeanului”.

Am dat aceste exemple ale ultimelor ediții de festival pentru a înțelege că teatrul popular, teatrul adresat spectatorului neavizat, este de fapt o necesitate culturală a Cetății.

Bucuria spectatorului, participarea lui la acțiunea teatrală considerată de majoritate ca un joc, eliberează energii și sentimente, creează unitatea timpului și spațiului ocrotit de Cetate.

Fericirea spectatorilor adulți în fața bogăției teatrale din Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu poate fi asemănată cu cea a copiilor. Participarea celor mari la joc ii determină să regăsească regulile din jocurile copilăriei lor. Această legătură între creația artistică și cetățeni este necesară și va trebuie să aibă o continuitate. Publicul de mâine trebuie crescut și educat în acest sens. De asemenea este foarte importantă participarea întregii comunități indiferent de apartenența socială, religioasă și etnică .

Președintele EFA – Programul EFFE (Asociația Europeană a Festivalelor) Darko Brlek afirmă că “Arta și Cultura sunt în centru misiunii EFFE, ca promotor la nivel global a Europei ca un spațiu vibrant pentru diversitatea culturală, cetățenie, democrație, libertate și pace”

Consider că programele culturale se adresează în primul rând copiilor care vor deveni creatorii și receptorii de mâine care vor înțelege gestul teatral ca o “funcție civică ce unifică privirile, și mizează pe emoția ce poate fi împărtășită comunității”. Studiul post-doctoral deschide perspectiva structurări și dezvoltării unor modele culturale și educaționale a căror țintă de interes este vârsta copilăriei, cea a gimnaziului și cea a studenților, viitori formatori și profesioniști ai artelor spectacolului.

MODULE TEATRALE

Revenind la Jocul de-a Teatrul, propun trei vârste care pot participa direct la realizarea modelelor culturale: copiii, viitorii beneficiari ai Cetății, tinerii gimnaziali care își pregătesc intrarea în viața culturală, și studenții, viitorii formatori profesionaiști, cei care pot influența și crea structuri educaționale culturale.

Copiii

M-am orientat spre această țintă deoarece în practica de peste 25 de ani de Teatru interactiv pentru copii am dobândit experiența jocului liber, fără constrângeri, dar un joc serios. De asemenea, jocul în toată complexitatea lui are o “funcție culturală”.

Jocul este în fapt meseria de bază a celor mici.

Teatrul Național pentru copii a însemnat spațiul spațiul unde spectacolele duminicale prindeau viață, cu ajutorul copiilor, ei devenind Eroii din Povești.

Fără a ști întotdeauna povestea, cei mici urcau pe scenă și jucau întâmplările personajelor. Partea cea mai importantă a Teatrului Național pentru Copii și al Fundației ABRACADABRA o constitue lanarea proiectelor în spații neconvenționale.

Invitația din partea FITS și încrederea acordată a dus la dezvoltarea unor evenimente culturale jucate în aer liber care pot fi dezvoltate ca structuri culturale.

PROIECTE TEATRALE

În proiectul Teatrul Național pentru Copii, o asociere între TNB și Funtația ABRACADABRA, care “ trăiește” de 14 ani ,motivația importantă afost continuarea jocului cu ajutorul mijloacelor teatrale și participarea copiilor nu doar ca spectatori ci și ca jucători. Interactivitatea era forma acceptată atît de copiii, care nu mai aveau răbdarea necesară doar să asiste, cât și de adulții care îi însoțeau pe cei mici. Importantă era de asemena și zona educațională. Prin joc, copiii descopereau povestea și deveneau eroii din povești.

Teama și emoțiile erau lăsate deoparte, iar micii actori intrau în aventura cunoașterii.

Forma de edutainement (educație + entertainement), acceptată de public nu propuneam o mare performanță actoriceasă ci doar o continuare a jocului. Nu ne-am propus să sprijinim într-un fel o carieră artistică a vreunuia dintre participanți, nici să încurajăm în vreun fel un vis al părinților, deoarece vârsta cuprinsă între 3 și 10 ani este o cea a formării, nu a performării. Am considerat că jucându-se și parcurgând drumul de acasă până la Teatru, copilul va afla locul unde va putea revenii cînd va fi “mare”. Va fi publicul de maine, pregătit să înțeleagă Magia Teatrului.

În luminile reflectoarelor,în decorul colorat, cei mici au aflat povești și s-au jucat de-a învingătorii devenind Feții Frumoși și Ilenele Sânziene din poveștile noastre. Au ajuns în țara “ Tinereții fără Bătrânețe “ și au jucat în “Poveștiile Domnului Caragiale”,au participat la” Judecata Poveștilor “.Fiecare spectacol era o Premieră deoarece fiecare avea altă poveste.O provocare pentru cei mici dar și pentru actori.Spectacolele sunt pregătite cu rigurozitate de către actori,povestea era însușită,decorul organizat în așa fel încît să susțină tema dar și să se poată interschimba, muzica pregătită să susțină momentele culminante,lumina de scenă era montată să creeze spațialitate .Întrgul demers al construirii spectacolului constitue partea tehnică ,cee ace face să vibreze emoția sunt micii actori care sunt invitați pe scenă să JOACE.

Proiecte cum ar fi Ziua Sfântului Andrei și Darul Sfântului Nicolae s-autransformat datorită participării celor mici în evenimente alle “ sufletului Românesc “.

Teatrul și Lumea Copilăriei se află de 13 ani în programul Festivalului Internațional de la Sibiu. “Au fost ani plini de luciditate și bucurie care au reușit să însuflețească Parcul Subarini, conferindu-i statutul magic de tăram al poveștilor”.

Început ca un joc de-a teatrul care propunea un traseu inițiatic prin Istoria Teatrului începînd cu formele tribal pană la epoca Elisabetană, proiectul a continuat cu jocul de-a Shakespeare, care avea în prim plan poveștile lui Charles și Mary Lamb, scrise după piesele lui Willian Shakespeare. În anii ce au urmat, povestea și personajele au avut întîietate, sub protecția verdelui binefăcător din Parcul Subarini. După prima participare din 2002, care sa bucurat de un real success și care a avut loc în Piața mare din centrul Sibiului evenimentul teatral TEATRU ȘI LUMEA COPILĂRIEI a cucerit Parcul Sub Arini. Protejați de verdele binefăcător copiii au intrat în joc . Fiecare an a avut o” povestea” lui. Au fost abordate teme precum: Jocul de-a teatrul, Jocul de-a Shakespeare, Duhuri bune, duhuri rele, Jocurile copilăriei, Joc-Copilarie-Teatru, Cetatea, Poveștile lumilor apuse, Judecata poveștilor, Buni și răi , Făt-Frumos din Lacrimă și altele.

Duhuri Bune – Duhuri Rele, Poveștile Lumilor Apuse și Cetatea sunt trei proiecte ce au avut un mare impact în rîndul publicului mic. Deoarece aceste proiecte sau desfășurat într-un interval scurt de timp(două zile ) considerăm că am putut verifica doar interesul pentru povestea jucată în aer liber în raport cu explozia de informație mediatică și magia jocurior virtuale care se află la îndemîna copiilo. Proiectele educational –teatrale amintite mai sus vor fi propunerile importante pe care le voi susține ca proiecte pilot pentru dezvoltarea viitorului public. PROIECTE

Început de Mileniu într-o Europă Unită. Moștenirea valorilor culturale tradiționale trebuie cunoscută încă din vremea copilăriei. Cunoașterea de către copii a tradițiilor si culturii autohtone este obligatorie nu numai pentru cinstirea strămoșilor ci și întru optimismul românilor în fața “timpului devorator”.

Un titlu posibil care exprimă tema importantă a proiectului poate fi “Dușmanii și prietenii omului”, după cum își intitulează lucrarea marele Tudor Pamfile.

Acești “dușmani și prieteni” nu sunt numai ai romanului, căci îi întâlnim la toate națiunile. Zămisliți în lupta dintre om și fire, cei ai altor popoare vor fi cu atât mai apropiați de ai noștri, cu cât paralel vor fi fost și luptele mai asemănătoare”

Opera marilor folcloriști și mitologi din secolele trecute, începută cu Dimitrie Cantemir și continuată cu B.P. Hașdeu, Simeon Mangiuca, Florea Marian, Tudor Pamfile, George Coșbuc, Elene Niculiță Voronca și alții ajungând la hermeneutica lui Mircea Eliade este foarte puțin studiată în școli.

Duhuri Bune – Duhuri rele

Un alt titlu ar putea fi “Duhuri Bune – Duhuri rele”, reprezentând multitudinea spiritelor Bune și Rele asupra cărora planează ambivalența dintre benefic și malefic. “BUNI și RĂI” va avea un puternic caracter educațional prin crearea cadrului în care cei mici vor cunoaște mitologia românească. Forma aleasă va fi a jocului teatral în care copiii vor devenii învingători .

Educația pentru viață prin joc. Copiii vor înțelege mai ușor lupta dintre bine și rău intrând în poveste.

Proiectul este în fapt un traseu inițiatic Teoretic și Practic pe care îl parcurg bunii-copiii trecând peste piedicile puse în cale de către cei răi – personaje jucate de tineri sau educatori.

Titlul propus are corespondență și în jocurile copilăriei prin lupta contrariilor. Un exemplul ar putea fi jocul “De-a lupul și gâștele”. Simbolismul acestor jocuri evidențiază alternanțele lumină-întuneric, căldură-frig, viață-moarte, bine-rău. Cu alte cuvinte putem numi această experiența o Aventură a Cunoașterii.

Povestea va avea un rol important pe tot parcursul proiectului. Cu toții avem nevoie de poveste. Pentru copii parcursul unei povești este provocarea de a ajunge pe tărâmul visului și al imaginației. Participând și jucând roluri în poveste cel mic se” pierde “ în ea așa cum actorul se” pierde” în reprezentația teatrală pe care o joacă.

Din experiența avută, copilul dorește să participe, să joace, să fie în poveste. În spectacolul “Tinerețe fără Bătrânețe și viață fără de moarte”, jucat pe scena Teatrului Național București și a Teatrului Național din Cluj, personajele Regele și Regina erau interpretate de către tineri actori ai teatrelor iar curtea formată din prințese și prinți era întreaga sală. Publicul cel mic intrase în poveste iar povestitorul rostea parcursul ei dar jocul nu ar fii putut continua, fără personajul principal: Făt Frumos. Acesta nu putea fi interpretat de un actor matur ci doar de un actor “ mic “. La invitația povestitorului la fiecare din spectacole era ales din sală și urca pe scenă, fără o alegere prealabilă, un copil care devenea personajul principal al poveștii. În ochii întregii curți (spectatorii copii din sală) el era eroul viteaz care fusese aproape și avusese curajul să urce pe scenă. Nu cunoștea povestea dar își dorea să facă parte din magia ei.

Cuvântul își are importanța sa în acest joc. El va fi cheia și poarta de intrare în poveste. “A fost o dată ca niciodată – că dacă n-ar fi nu s-ar povesti”, așa încep poveștile. Credibilitatea faptului că aventura s-a întâmplat aievea este susținută de partea doua a frazei “Că nu s-ar fi povestit”.

Cu ajutorul acestor cuvinte frumos meșteșugite se intră în contact cu forțele supranaturale din poveste. Cuvântul deține magia asupra lumii. Cuvântul rostit cu bunătate sau dimpotrivă rostit ca un blestem aducător de rele adună energiile întâmplării. Cu ajutorul cuvântului personajele prind grai în lumea fantastică a Basmelor. Să ne aducem aminte de “păsăreasca” din jocurile copiilor unde la numărători se adaugă un sufix (ex. unica, doica, treica, etc.)

Uneori cuvântul poate influența traseul poveștii:

“ – Corbule, corbule! Ia seu în unghiile tale și pune peste mine, că-ți voi da stârvul asta ție, zise Zmeul.

Corbule, corbule! Îi zise Prâslea, dacă vei pune peste mine seu, eu îți voi da trei stârvuri.

Unde dă Dumnezeu să cadă o asemenea tiflă peste mine și Corbul, fără a mai întârzia, aduse în unghiile sale seu, puse peste viteazul Prâslea și prinse mai multă putere ”

Fiecare personaj are un limbaj prin care își exprimă caracterul și își pune în valoare personalitatea. Am ales să vorbesc despre poveste și cuvânt deoarece sunt principalele elemente? care susțin și pregătesc intrarea în joc. Alegerea lor va fi realizată cu minuțiozitate și va deveni astfel un modul de cercetare. Adevăratul eveniment va fi declanșat de intrarea copiilor în JOC. Forma jocului-Traseu Inițiatic

Acest traseu inițiat care poate fi parcurs și de cunoscători dar și de cei care vor sa cunoască povestea și cuvântul, se poate desfășura în aer liber având nevoie de participarea mai multor grupe de vârstă.

Se adresează copiilor în calitate de beneficiari ai evenimentului dar și formatorilor care vor putea să dezvolte proiectul ținând cont de criteriile-reguli stabilite: joc- cuvânt- poveste- personaje.

În descrierea proiectului trebuie ținut cont de etapele acestuia, și anume: pregătirea evenimentului, evenimentul și beneficiile evenimentului

Pregătirea înseamnă culegerea de date care implică un nivel de cercetare a temei propuse (“Duhuri Bune – Duhuri Rele”). De asemenea stabilirea exactă a regulilor jocului, alegerea participanților și informarea acestora. Ca un exemplu, pregătirea poate începe cu trei săptămâni înainte, realizându-se cu participarea voluntarilor (elevi de liceu sau studenți). Va fi ales un conducător al evenimentului ce va stabili programul de cercetare și va realiza schema tehnică, împreună cu analiza condițiilor de desfășurare. Jocul are o limită de timp și un spațiu consacrat. Va alege “Duhurile Bune” ce vor patrona întregul eveniment.

Prin timp al jocului se înțelege “secvența temporală liniară care reprezintă durata unei acțiuni ludice” Durata acțiunilor ludice va fi stabilită în așa fel încât fiecare participant copil, să parcurgă întregul traseu inițiatic, făcând cunoștință cu toate personajele și depășind toate obstacolele create de acestea.

În pregătirea jocului, coordonatorii își vor reconsidera proiectul și în funcție de anotimpuri și de “evenimente calendaristice” (ex. Traseu inițiatic în care zăpada vine în ajutorul eroilor sau o pădure înverzită în care se ascund Duhurile rele și altele).

Spațiul consacrat jocului va fi ales de către organizatori în așa fel încât acțiunea ludică să fie integrată spațialității .

Forma terenului va fi delimitată cu semne distinctive ca în jocurile copilăriei (țăruși, steaguri colorate, pietre, etc.) și se vor respecta formele geometrice cu întreg simbolismul lor. Ca exemplu, Tărâmul Mumei Pădurii va fi marcat cu o linie ce va forma un cerc, aici va intra copilul participant, devenind centrul acelui cerc. El va domina energiile “negative” pe care le va înfrânge cu inteligență și răbdare. Fiecare întrebare pusă de Muma Pădurii își va găsi răspunsul, fapt ce o va împiedica să pătrundă în cerc și să devină ea centrul cercului.

Ca un însemn al autorității cercul îl va proteja pe copil și îi va da posibilitatea sa fie centrul (Axis Mundi), astfel locul propus în joc delimitându-se de spațiul profan. Copilul va avea sentimentul că participă la un act de magie, nu la un joc de divertisment. Echipa ce organizează ludemul va cerceta și simbolismul semnelor din poveștile mitologice românești (ex: linia de foc – hotarul simbolic din basme care desparte lumea de aici cu tărâmurile de dincolo)

Investirea în roluri se va face de către conducătorul jocului și presupune o asumare a fiecărui actant de a interpreta un personaj. Fiecare personaj va avea “culoarea ” specifică poveștii din care face parte.

Personajele Bune pot fi: Sânzienele, Craii, Făt Frumos, Călușarii, Dragobetele, Iorgouan, Păcală, Flămânzilă, Gerilă, Agerul Pământului, etc. Aceste personaje vor fi jucate de către coordonatorii jocului și îi vor asista pe cei mici în lupta acestora cu personajele rele.

Cei Răi pot fi: Baba Oarba, Cățelul Pământului, Ceasu-Rău, Lucifer, Ghionoaia, Gogan, Ielele, Iuda, Macoveiul, Marțolea, Moșul-Codrului, Muma Pădurii, Rusaliile, Valvele, Scorpia, etc. Personajele rele vor avea locații speciale în care își vor spune povestea și vor pune în calea copiilor obstacole.

Scopul principal este povestea jucată dramatic, în care cei mici vor fii invitați să participe. La fel de importantă este și formarea copilului ca un posibil număr unu.

Școala ca și instrument formator are un loc important în creșterea și dezvoltarea personalității copilului. Preocuparea părinților pentru educare devine o “obsesie a întregii familii”, Venind în sprijinul părinților proiectul oferă locuitorilor Cetății această soluție în care jocul teatral primează pentru formarea copilului ca un lider.

“Orice joc presupune o întrecere, o competiție desfășurată pentru realizarea unui anumit scop prestabilit de niște reguli fixe. Jucătorul intră în competiție cu sine însuși, având însă fixată în minte performanța maximă. El se întrece cu “restul lumii” cu fiind rivali potențiali”.

Pentru a înțelege cat mai bine importanța acestui traseu inițiatic vom expune un model care poate fi dezvoltat în momentul în care el va avea și o expresie practică.

Conducătorul jocului va forma grupe de câte 10 copii care vor intra în joc. Zece este cifra totalizatoare, numărul tetractisului Pitagoreic (1+2+3+4), este numărul “desăvârșirii”. “Tetraktisul formează un triunghi de zece puncte dispuse într-o piramida cu patru etaje. In vârf un singur punct simbolizează unul, divinul, începutul tuturor lucrurilor. Dedesubt originea manifestării este marcată de două puncte, prima apariție, dedublarea în cupluri, masculine și femininul, lumina și întunericul, Ying și Yang; Cele trei puncte corespund celor trei niveluri ale lumii: infernal, pământesc și ceresc, sau celor trei niveluri ale vieții omenești: fizic, psihic și spiritual; Baza piramidei cu cele patru puncte ale ei simbolizează pământul, multiplicitatea universului material, cele patru elemente, cele patru puncte cardinale, etc. Ansamblul constituie decada sau totalitatea universului creat și necreat. ”

După însușirea regulilor jocului copii vor porni în aventura cunoașterii.

Primul personaj pe care îl vor întâlni va fi un “personaj bun”. Dragobetele va povesti de unde-i vine numele și se va prezenta. “După trecerea zilelor Babelor și Moșilor de primăvară natura trezită din hibernare începe să fie patronată de zâne și zâni. Zânul venit odată cu soarele binefăcător, zânul dragostei și al zburătoarelor este Dragobetele.”, Dragobetele – feciorul plin de dragoste al Babei Dochia împrietenindu-se cu Agerul Pământului a hotărât să-l ajute pe înțelept prin a pune în locul lui ghicitorile scrise chiar de Ager. Nu poate nimeni merge mai departe decât dacă pleacă din Împărăția lui Ager mai Înțelept. Dragobetele pune o ghicitoare pe care el deja o cunoaște iar copilul care va ghici înțelept va fi. Dragobetele va conduce copii la personajul următor. Următoarea locație va fi amenajată pentru Agerul Pământului. Povestea spune că Agerul pământului, sau cum mai este numit la români „cumințenia” și „înțelepciunea” pământului care prin numeroși săi ochi (lacuri, iezere, mori, fântâni) vede și înțelege tot ce se petrece în lume (Argus, zeul grecilor cu o mie de ochi), a fost închis într-o cratiță și ținut pe foc de către șapte zmei. Fiul cel mai mic al împăratului l-a salvat. Drept răsplată Agerul Pământului îi dă sfaturi cum să ajungă la prințesa închisă de un zmeu rău, pentru a o elibera. (Poveste Țărănească de Petre Ispirescu).

Grupul nu va putea merge mai departe decât dacă vor răspunde întrebărilor puse de atotștiutor. Acesta va decide dacă copii au dreptul să își continue aventura. Odată depășit „obstacolul” cei mici se vor întâlni cu un alt personaj care se va prezenta ca fiind Calul lui Făt Frumos sau chiar Făt Frumos ce îi va conduce prin traseu doar până la „Pădurea fermecată”. Intrând în pădure, după o locație stabilită (copaci, tufișuri), grupul va descoperi într-un tufiș un plic de culoare roșie

Îl vor deschide și vor găsi o invitație pe care scrie : “Bine ați venit pe tărâmul meu” – semnat Muma Pădurii. Alergând într-un suflet din urmă îi va ajunge Făt Frumos și le va spune că uitase să le atragă atenția că s-ar putea să întâlnească pe Muma Pădurii despre care el știe că “ Este un spirit feminin al pădurii. Este foarte rea și apare uneori foarte bătrână, uneori este o mogâldeață, alteori e înaltă cu părul lung, „cu ochii cât strachina, cu dinții cât secera”. Poate lua chipul unei călugărițe, unui copac rămuros sau unui animal (iepure, cal, bivoliță, câine, etc). Se ascunde în scorburile copacilor, dar poate să doarmă încolăcită în jurul unui foc. Umblă pe la marginea pădurilor momind drumeții rătăciți pe care îi sluțește, îi preface în animale sau în copaci, considerându-i copiii ei.

Are 99 de feluri de a ademeni oamenii. Cei care o întâlnesc pe Muma Pădurii pot scăpa de ea într-un mod relativ simplu, oferindu-i un codru de pâine sau o altă mâncare modestă.

Este uneori și bună. Unele femei o cheamă să le ajute la necazuri, iar iarba deținută de Muma Pădurii e bună de leac.

Când se taie câte un copac din pădure, Muma Pădurii geme și urlă ca și cum i-ar tăia copiii.”

“Bine ați venit! O să vă transform în animale și în copaci!”, spune Muma Pădurii apărând de după un trunchi de copac. Dialogurile vor fi inventate de actanți la fel ca și povestea fiecărui personaj.

Întreg grupul va avea norocul să amâne transformarea datorită pâinii pe care Făt Frumos le-a dăruit-o și cu care au momit-o. Indecizia Mumei Pădurii va fi salvarea lor. În timp ce Muma cea rea își va pregăti măștile de animale și culorile pentru a-i machia-transforma pe cei mici în copaci și ghiocei și primind din când în când câte o bucată de pâine, își va face apariția Moșul Codrului “Este corespondentul masculin al Mumei Pădurii. Nu îi este nici soț, nici frate, nici partener. Este naiv și ușor de păcălit. În unele părți de prin Banat și Ardeal le arată copiilor rătăciți prin pădure, cărarea. Este înrudit cu Silvanus, zeul roman dar și cu zeul slav Lesij. Îl Mai cheamă și Tatăl Pădurii sau Păduroiu.”

Moșul Codrului se va prezenta ca fiind salvatorul grupului. După ce îi va da întreaga bucată de pâine Mumei Pădurii, va ruga grupul să îl urmeze. Fluierând și cântând, Moșul le va arăta drumul însemnat prin pădure urându-le drum bun și aventură plăcuta.

Există posibilitatea alegerii unui spațiu de joc în vecinătatea unei ape. În cazul acesta, poveștile și personajele vor fi în directă legătură cu “ceremonialul” scăldatului dar și cu fascinația irezistibilă pe care o au locurile adânci, bulboanele și vârtejurile de apă. De pildă într-o locația aflată pe malul unui lac, copiii îl pot întâlni pe Ăl din Baltă. „Este unul din numele Nefârtatului, al dracului, la daco-romani. Duhurile rele sunt asociate cu apele stătute, cu mlaștinile greu de trecut, periculoase pentru oameni. Ăl din Baltă este numele dracului care a căzut în apă când a azvârlit Dumnezeu și Sfântul Ilie toți dracii din cer, și de atunci s-au înmulțit atât de mult, încât, nu-i apă cât de mică și de neînsemnată să nu-și aibă drăcușorul ei. Ei și-au făcut locuințe frumoase în fundul apelor și își fac de mâncare acolo la foc ca și noi pe pământ, pentru că apa nu poate stinge focul lor. Dracii nu stau liniștiți acolo în apa lor, pândesc oamenii și corăbiile încercând să le facă rău. Ei dau cârceii înotătorilor și găuresc fundul vaselor. Copiii știu că la scăldat când le intră apa în urechi și aud un țiuit, atunci dracul încearcă să-i ademenească în adânc”

Cu ajutorul incantației din jocurile copilăriei “Aurici Păcurici, scoate apă din urechi că ți-oi da parale vechi” grupul de copii vor părăsi locația.

Aventura continua până la un final stabilit de organizatori in fiecare locație a traseului personajele vor dărui un “însemn” al trecerii (con de brad, măr, floare, eșarfă, etc. ). Grupul care va reuși să adune toate obiectele jocului va fi declarat învingător.

Finalul îi va aparține unui personaj binefăcător cum ar fi Pasărea măiastră sau unor personaje antagonice precum Soarele și Luna. Pasărea Măiastră „ cea mai cunoscută pasăre miraculoasă din basmele românești. Reprezentată ca o pasăre multicoloră și strălucitoare, cu forțe magice inepuizabile, ea are rang regal și e însoțită la nevoie de toate celelalte păsări. Posedă capacitatea de a reda vederea celor orbi, fiind o pasăre solară. Caracteristica esențială a acestei păsări mistice este cântecul ei minunat. El poate chema sufletele de pe celălalt țărm. Ea trăiește undeva departe pe un munte de sticlă.”

Soarele și Luna au o poveste aparte care spune că „Soarele dimineața când se scoală e copil de șapte ani și cât umblă toată ziua și vede toate răutățile care se fac pe lume, până seara, el capătă o barbă albă până la brâu. Dumnezeu îl scaldă în lapte dulce și el se face iar copil.

Luna și soarele, se zice că au fost odată, fată și fecior și tare se îndrăgeau dar se tot certau. Împreună au hotărât să meargă la judecată la Dumnezeu și cum va rândui el așa să facă. A vorbit întâi Soarele, iar mai apoi Luna. Pentru că erau amândoi foarte frumoși, Dumnezeu nu i-a certat, nu i-a însurat, dar i-a lăsat să rămâie Soare și Lună pe cer și să lumineze oamenilor”

Astrul vieții va decide grupul învingător, iar Luna le va destăinui „pierzătorilor” secretul ei, și anume că este într-o continuă mișcare așa cum pot fi și cei care au pierdut. Tot ea, va invita copii să participe la noul joc al Duhurilor Bune și Rele.

Următorul traseu se poate desfășura în același spațiu, cu aceleași personaje sau traseul poate fi schimbat iar alte personaje își vor spune povestea.

BABA HÂRCA

Mare vrăjitoare, în mitologia românească care închegă apele și coboară stele deși ea locuiește într-o văgăună oarecare. În basmul lui Petre Ispirescu „Cei trei frați darnici”, Baba Hârca îi învață pe eroi să facă o cămașă în care să intre toți trei și apoi să dea cu sulițele, oriunde or cădea, acolo le va fi scrisa. Sulițele celor doi frați mai mari căzură în două curți boierești, iar a celui mai mic la marginea lacului și atunci vrăjitoarea îi spuse că scrisă-i fata împăratului din scursul apelor și coadele mărilor.

Baba = muma, alma mater; Hârca = legătură cu cultul celor duși pe tărâmul umbrelor.

BABA OARBA

Reprezintă spiritul de dincolo venit în rândul celor vi. Jocul este un ritual magic ce face legătura între cei plecați în umbră și cei rămași. Este numele jocului tradițional de copii (De-a Baba Oarba), ce este cunoscut în toată aria românească (De-a mija, de-a chimița) și are rude tipologice în toate țările Europei, ale Americii, în Australia și în Asia.

VÂJ BABA

Este un personaj demonic și infernal din mitologia românească. Este compus din Vâjă = vrăjitoare și Babă. Se aseamănă cu Strigoaica. Vâj Baba are iepe năzdrăvane și o fiică ce se poate preface în iapă, miel sau ghem așa cum a învățat-o vrăjitoarea.

Ajunsă pe pământ din fundul iadului (acolo unde și locuiește) este întâlnită în vârful unui stâlp sau copac, iar cine trece prin dreptul ei este ajutat numai dacă este om bun și cuminte. Când doarme este bine să nu o trezești căci atunci când se deșteaptă nu iartă pe nimeni.

FĂT FRUMOS

Este numele generic al eroului principal din basmele fantastice românești, întruchipând tinerețea, frumusețea masculină, vitejia, noblețea și bunătatea sufletească. Fiind unul din fii Soarelui care luptă cu întunericul (draci, turci, etc), este ajutat de calul năzdrăvan, paloșul de aur, fluierul vrăjit. El circulă mai ales cu ajutorul (dublu de vehicul și consilier) calului năzdrăvan pe ambele tărâmuri al viilor și al trecuților (fiind celebru în amândouă). Este principalul adversar al monștrilor infernali, zmei, balauri, Muma Pădurii, etc, pe care îi biruie nu prin calități supranaturale ci prin contribuția ajutoarelor năzdrăvane pe care și le apropie prin bunătatea sufletului său. După părerea lui Victor Kernbach motivul alegerii drumului din cele două posibile, dar, ambele, absurde și nefaste ne face să-l identificăm cu eroul istoriei naționale și al destinului istoric al poporului Român care a trăit mereu pe un teritoriu traversat și agresat fără pauză. Poporul real, ca și eroul nostru cel statornic, era silit mereu să-și dea seama care poate fi decizia optimă între premisele deopotrivă absurde sau măcar primejdioase: dacă te aliezi cu cotropitorii, te vei căi, dacă riști să-i înfrunți, iarăși te vei căi.

Nu are puteri supranaturale, dar este o personalitate de excepție dat fiind împrejurările în care s-a născut și felul în care crește. Împărăteasa îl aduce pe lume după ce s-a îmbăiat într-o apă în care a fost pusă o buruiană magică, mâncând un măr miraculos, etc. Crește într-o zi cât alții-ntr-un an și poate fi fiul vacii, fiul oii, fiul iepei.

IELELE

Locuiesc în văzduh, în păduri sau peșteri, Rusalii, vâlve, pe malul apelor, scăldându-se în izvoare cu apă pură. Apar mai ales noaptea la lumina lunii când organizează hora ielelor. Acolo unde joacă ielele iarba rămâne pârjolită, iar ramurile copacilor din jur sunt pârlite. Sunt ființe feminine seducătoare, pline de voluptate, capricioase, rele, fără a fi însă structural malefice. Sunt năluci imateriale sau ființe invizibile ce nu se pot zări decât în anumite ore ale nopții. Rusaliile pedepsesc pe cei ce le-au văzut dansând. Îl adorm cu cântecul lor și îl zăpăcesc cu vârtejul horei jucate în jurul lui, îl pocesc la chip sau îi iau mâinile. Ca să-și păzească gospodăriile de Iele oamenii pun câte un cap de cal într-un par, poartă la pălărie sau la brâu usturoi sau pelin. Cel bolnav de Iele este vindecat prin descântece speciale sau prin jocul Călușarilor.

CĂLUȘARII

Dans ritual românesc de flăcăi, executat în formă rituală mai ales în săptămâna Rusaliilor, având drept scop magic izgonirea Ielelor sau vindecarea bolilor cauzate de Iele (luatul minții, luatul șalelor, luatul picioarelor) ce purtau numele generic de luatul din căluș, deoarece se considera că ele se pot vindeca prin jocul călușilor în jurul bolnavului sau doar prin apariția sonoră a unuia din membrii (Călușar).

Călușarii fiind cel mai reprezentativ și cel mai spectaculos dans popular românesc, nu e numai un joc, e rugă și blestem, e un semn pe care îl dăm Soarelui că suntem aicea pe pământul nostru.

LUCIFER

Este un personaj al mitologiei creștine. A incorporat în sine elemente venind din arii culturale și din epoci diferite. Cuvântul Lucifer e de obârșie latină și înseamnă Purtător de Lumină. El devine în Evul Mediu, datorită unor texte apocrife, îngerul demonizat, sau purtătorul revoltei și conducător al îngerilor damnați, ajungând uneori să se confunde cu Diavolul. Versiunea mai cunoscută provine din Bizanț și a fost răspândită prin cronografele traduse în limbile ortodoxiei orientale. A patra zi, când a făcut Dumnezeu Luminile cele mari și stelele, întru acea zi a căzut Lucifer din cer, carile era mai mare peste o ceată de îngeri, pentru că s-a mândrit întru sine și a zis că-și va pune scaunul său împotriva scaunului Domnului. Îndată s-a desfăcut cerul și a căzut împreună cu ceata lui, s-au cutremurat toate cetele îngerești și s-au ales Arhanghelul Mihail și au zis: să stăm cu frica lui Dumnezeu și câți au rămas sus sunt îngeri și câți au căzut sunt draci.

MIHAIL ȘI GAVRIL

Arhanghelul Mihail și Arhanghelul Gavril sunt cei mai mari îngeri ce păzesc oamenii în tot timpul vieții, iar când le vine pământenilor sorocul să plece în împărăția albă tot ei îi iau.

Mihail este mai marele voievod peste oștirea îngerilor și este cel dintâi sfânt sfințit de Dumnezeu. El a recuperat stima (haina îngerească) de la răzvrătitul Lucifer căzut pe pământ.

Arhanghelul Gavril, numit și Gavril Blagovecinicul, este alături de Mihail conducând amândoi oastea îngerilor.

Este trimisul lui Dumnezeu să o vestească pe fecioara Maria, din sămânța lui Adam, din neamul lui Valhaam, că o să nască fiu din Duhul Sfânt. Acela va fi om și va sfărâma porțile iadului.

URIAȘII

Personaje din mituri, legende și basme depășind cu mult statura unui om și forțele fizice ale acestuia. Reprezintă forțele naturii neîmblânzite. Uriașii sau Căpcăunii sau Jidovii, sunt „mari și urâți cu capul cât hârdăul, n-aveau nevoie de poduri, pășeau din deal în deal, uneori aveau trei ochi, doi în frunte și unul la ceafă, își făceau bordeie în pământ. Sunt rude cu Imir – Scandinavi, Purusha – la vechii indieni, Tiamat – la mesopotami, Talos – la cretani, Golem – ghetoul din Praga”.

PĂCALĂ

Păcală înseamnă om infernal. Este un voievod al păcălelilor. Neghiob și aparent prost, în năzdrăvăniile lui reprobabile se află și o sentință ce aparține divinității. El pedepsește și păcălește mai ales oamenii răi. Pe Popa dracului, pe femeia stricată, pe omul zgârcit, dar mai ales pe diavoli și duhuri necurate. Are o serie de puteri asupra naturii și a oamenilor: descoperă comorile, oprește vântul, numit Traistă goală, face să salte cu fluierul său, flora și fauna pământului, vindecă oameni și animale. Este un om șugubăț și hazos, tipul Eroului Civilizator.

BALAURUL

În miturile lumii are forme variate – Dragon, Zmeu, Bazilisc, Behemoth. Are unul sau șapte capete. Întruchipează forțele haotice ale universului. Are corp de șarpe, gheare și aripi. Omorârea Balaurului de către Zeul Solar sau Eroul Civilizator semnifică instaurarea ordinii (Indra, Madruk, Apollo, Siegfried, etc). Balaurii uciși de eroii basmelor românești de tipul lui Făt-Frumos, și-au continuat cariera lor fabuloasă trecând în legendele creștine drept unii sfinți și cavaleri, precum Sfântul Gheorghe.

SÂNZIENELE

Sunt zânele florilor și, mai ales, a celor galbene solstițiale, numite sânziene. Coroana împletită de către ele reprezintă Soarele. Florile de sânziene apără casa de duhurile rele. Stăpâna care le poate îmblânzi e Iana Sânziana. Ea locuiește undeva în prundul norilor sau la mânăstirea Albă și este Sora Soarelui.

Revenind la forma teatrală de joc se vor alcătui mici scenarii din poveștile personajelor iar jocul „actorilor” va fi unul „nesofisticat ”. Pregătirea voluntarilor și a tinerilor actori va fi direcționată spre forma teatrului popular, relaționat la vârsta participanților.

Antrenamentul actorilor va fi individualizat în funcție de personajul interpretat având în vedere punerea în valoare a copilului care va deveni „centrul acțiunii ludice”. Pe tot parcursul jocului se vor revaloriza figurile geometrice fundamentale (centru-cerc-pătrat-cruce) cu întreaga lor simbolistică.

Pe parcursul întregului demers se vor consulta și alte teme importante cum ar fi „Mitologia familială și calendaristică”, Magia și superstițiile romanilor, mulțimea spiritelor demonice asupra cărora planează ambivalența dintre benefic și malefic.

De asemenea un studiu important se va realiza și din personajele poveștilor și basmelor românești imaginate de Petre Ispirescu, Ion Creangă, Mihai Eminescu, Ion Slavici, Ion Luca Caragiale și mulți alții.

Sărbătorile românilor

Un exemplu desprins din mitologia calendaristică și familială ar fi cel al Sfântului Gheorghe. Marele Mucenic Gheorghe și cavaler al creștinismului a fost martirizat sub împăratul Deoclețios în anul 303 en. Sfântul Gheorghe din Capadochia a fost venerat atât în creștinismul occidental cât și în cel oriental. În Evul Mediu a fost considerat patronul Cavalerilor și luptelor împotriva păgânilor, ocrotitorul unor orașe ca Geneva și Moscova și chiar a unor țări precum Anglia sau Germania. Sfântul Gheorghe este prezentat în legende drept ucigătorul Balaurului din orașul Salente din Libia și eliberatorul prințesei Aia. La români nu a avut imaginea puternică a unui erou creștin și a căpătat atributele unei divinități autohtone a vegetației de primăvară, ziua Sfântului fiind asociată de popor drept adevăratul început al primăverii. Sfântul Gheorghe când aleargă cu calul său împrejurul pământului iarba înverzește, codrul înfrunzește, pământul se deschide și primăvara vine!

Sărbătoarea Sfântului Andrei poate fi un alt prilej de a identifica spiritul național

Sfântul Andrei este unul din cei doisprezece apostoli ai lui Isus. A fost primul chemat la apostolie și apoi martirizat în Ahaia în jurul anului 70 e.n., fiind răstignit pe o cruce în formă de X care și astăzi se numește “Crucea Sfântului Andrei”.

În timpul vieții a propovăduit creștinismul în Tracia și Sciția, ajungând pe teritoriul Dobrogei și chiar mai în Nord, ajungând până la Nipru, unde ar fi ridicat o cruce indicând locul întemeierii viitorului mare centru al ortodoxiei.

De aceea, Sfântul Andrei a fost considerat “Protegiuitorul României”.

În jurul datei celebrării apostolului Andrei (30 noiembrie), în mitologia românească s-au format mituri și credințe populare cu subiect precreștin.

Această sărbătoare pe care românul o ține cu ne lucrul, poate fi un prilej de a păstra și de a duce mai departe tradiția moștenită de veacuri.

Există multe asemănări între obiceiurile și credințele noastre cu cele pe care le redescoperim în tradițiile țărilor din lumea întreagă (ex.:Sărbătoarea Tuturor Sfinților – Halloween cu Ziua Sf. Andrei sau Sf. Valentin – Ziua Îndrăgostiților cu Dragobetele).

Dar această sărbătoare trebuie înțeleasă de către cei mici dar și de părinți, ca una dintre sărbătorile lumii ce țin de momentele de cumpănă ale anului: sfârșitul Toamnei și începutul Iernii.

În toate perioadele de schimbare a anotimpurilor se crede că hotarele lumii devin penetrabile.

Sărbătoarea Sfântului Andrei, protegiuitorul României, este o dovadă că românii au existat și vor exista pe aceste meleaguri. Depinde numai de noi să ducem tradiția mai departe și să transformăm această sărbătoare națională în una universală.

Ideea de a crea o lume fascinantă, în care copilul ia cunoștință cu spaimele întunericului, dar se poate și proteja cu ajutorul usturoiului (o plantă magică și binefăcătoare) nu a fost realizată până în prezent.

Evenimentul poate fi doar un început de spectacole tradiționale organizate pentru și cu cei mici ce anunță venirea iernii cu toate sărbătorile ei.

Existența în satul tradițional a ritualului ungerii cu usturoi a ușilor și geamurilor în seara de 30 noiembrie este cunoscută. O translatare a obiceiurilor rurale în zona urbană aduce în plus față de cunoașterea tradițiilor și o înțelegere a spațiului în care ne aflăm.

Deși existența poveștilor cu strigoi sau efectul usturoiului a fost adusă cu ajutorul mass-media în prim-planul mediului urban, până în momentul de față nu a existat un eveniment pentru copii realizat într-un spațiu neconvențional.

Evenimentul poate fi realizat în aer liber: parc, liziera pădurii, mal diguit, intersecție de drum necirculat etc.

Concepția decorului va ține cont de elementele de bază ale acestei sărbători dar și de temperatura scăzută din această perioadă a anului.

Sfârșitul toamnei oferă posibilitatea de a folosi cât mai multe elemente specifice anotimpului (Ex.: Grămezi de frunze galbene, dovleci plini cu usturoi, căpițe din știuleți de porumb, vetre de piatră sau butoaie de tablă în care să ardă focul etc.) Un element aparte va fi Crucea Sfântului Andrei, care va marca fiecare locație.

Spectacolul va fi un itinerariu interactiv în care spectatorii vor putea participa la descoperirea tradițiilor de Sfântul Andrei.

Caracterul sau tonul va fi dat de lupta dintre bine și rău. Surprizele vor exista pe tot traseul iar întâlnirile cu strigoii și demonii nu vor putea fi evitate. Doar cu ajutorul practicilor divinatorii, cei răi vor învinși!

O cruce a Sfântului Andrei (îndeajuns de mare) îi va întâmpina pe spectatori.

Bătrânul satului le va explica ce înseamnă această cruce și le va povesti despre Sfântul Andrei.

Nebunul satului, cu o tobă în mână, va râde de micii spectatori și îi va invita (trecând pe sub cruce) la întâlnirea cu cei răi. (Ex.: – Atențiune! Unde veți vedea un foc sau frunze uscate arzând, opriți-vă! Altfel, o să dați piept în piept cu strigoii.)

Fiecare locație va avea ca punct central un foc.

Lângă focul ce va arde pe tot parcursul evenimentului, un povestitor vorbind ardelenește îi va aștepta pe cei mici. După o scurtă poveste (despre ce sunt strigoii și ce i s-a întâmplat lui) îi va sfătui pe spectatori că ar fi mai bine să aibă la ei câte un usturoi.

Dacă nu aveți usturoi, va trebui să-l căutați

Numai usturoiul cu puterile lui, vă poate feri de strigi și strigoi.

Dacă-l arătați, strigoaicele vor fugi iar dacă nu, o să vă transforme și pe voi în strigi!

De jur împrejurul focului, vor fi ascunse comori (sponsori) dar într-o singură comoară se află usturoi.

“Zgomot trist în câmp răsună,

Vin strigoii, se adună

Părăsind a lor sicrii.

Voi, creștinelor popoare

Faceți cruci mântuitoare,

Căci e noaptea-ngrozitoare

Noaptea Sfântului Andrei”.

Acesta este descântecul pe care îl face uncheșul și dă startul căutării usturoiului.

În timpul în care cei mici descoperă comorile dintre copaci își fac apariția strigoi și strigoaice râzând sau mieunând diavolesc. Aceștia vor avea însă grijă să nu ajungă în jurul focului decât după descoperirea comorilor.

Cel care va găsi usturoiul va fi salvat! Grăbiți-vă, se apropie strigoii și or să vă ia cu ei.

În fața strigoilor, copiii vor arăta ce au găsit. Comorile vor rămâne ale lor, iar cei care nu au găsit usturoi, vor fi transformați în strigoi (vor fi vopsiți cu alb pe față, cearcăne negre în jurul ochilor și vor primi câte o coadă de strigoi).Numărul strigoilor înmulțindu-se, se poate încinge o horă.

Copilul care a găsit usturoiul va fi apărat de unchiaș și neobservat de strigoi. Când hora este în toi, uncheșul îl va pune pe copil să o spargă și să alunge stigiile.La vederea usturoiului, dar și datorită mirosului, strigoii vor fugi încercând să scape.

După dispariția acestora, uncheșul îl va felicita pe “usturoiat” că i-a pus pe fugă și, drept răsplată, îi va ruga pe ceilalți copii să îl felicite pe salvator și

să-i ofere câte ceva din comoara găsită.

Uncheșul îi invită pe cei mici să meargă mai departe dar să fie cu ochii în patru căci cei răi sunt pretutindeni.

Un fum de frunze uscate anunță un alt pericol în ziua Sfântului Andrei.

Din fumul des apare un alt uncheș vorbind moldovenește și îi anunță pe cei mici că vor trebui să treacă prin cimitir (pădurea chipurilor jucăușe).Îi avertizează de asemenea că vor trebui să nu-I deranjeze pe cei urâți ci doar să le ureze câte ceva de bine și poate chiar vor fi răsplătiți de aceștia. O pădure neprimitoare cu dovleci hliziți în vârful unor pari în formă de cruci strâmbe, va fi a doua locație pe care copiii vor trebui să o parcurgă.

În mijlocul pădurii de bostani, câteva rusalii ciufulite dansează și cântă.

– Nu care cumva să stați cu ochii pe ele, că așa rămâneți! Ele au puterea să vă strâmbe și să vă pocească. Urați-le numai de bine atunci când își ațintesc privirile asupra voastră!

Încet, cu băgare de seamă, copiii se vor apropia de rusalii. Dacă uneia dintre ele îi va plăcea urarea făcută de copii, le va dărui o pungă cu un cadou.

Dumnezeu să îți înmulțească făina în sac, sau să-ți înmulțească ce ai în pungă. Dar ai grijă să nu spui la nimeni căci altfel piere vraja.

Cu inima liniștită că au trecut prin pădurea Chipurilor jucăușe și au scăpat de Rusalii, cei mici vor fi opriți de uncheș care îi va întreba ce au primit. Cu siguranță cei mici vor spune ce au în sacoșă și vor rupe vraja.

Cei care nu vor spune, vor descoperi zece lucruri de același fel (ex.: o cutie cu zece creioane, zece mere, zece nuci, zece căței de usturoi etc.).

Organizatorii vor avea grijă să pună în fiecare pungă câte zece lucruri sau fructe la fel. Celor care nu au spus ce au în sacoșă, li se va explica că au înzecit cadoul pe care l-au primit, iar celor care au spus, li se va explica că ar trebui să fie fericiți căci dacă li se înzeceau merele, nu le mai puteau duce.

Trecând prin două întâmplări aproape neverosimile, copiii vor fi întâmpinați de al treilea uncheș, ce îi va felicita și îi va încuraja.

Două petarde sau pocnitori le vor opri bucuria căci:

Iată-l, iată Satan vine.

Răzbătând prin vechi lumine,

Pe-un fulger strălucitor

Umbre, stafii despletite

Cucuvei, iele zburlite

Și Rusaliile pocite

Îl urmează ca un nor.

Acest alai se apropie de grupul de copii și le propune o altă încercare:

Pot trece mai departe doar dacă vor bea din licoarea sângerie adusă de ajutoarele Satanei.

Tăvi pe care sunt așezate pahare pline ochi cu suc de roșii, vor fi împărțite celor mici. La comanda Satanei, toți copiii vor trebui să bea tot sucul, altfel nu vor fi lăsați să treacă mai departe. După această probă (greu de presupus că vreunul din cei mici nu va consuma sucul), copiii vor primi panglici roșii și se vor transforma în drăcușori legându-și de haine noul veșmânt.

-Ați intrat în împărăția Satanei, va spune căpetenia Răilor. Să înceapă dansul!

În jurul focului, unde din când în când Satan va arunca pulbere de cremene, se va încinge dansul. Tobe și tamburine vor ajuta la realizarea acestui moment halucinant.

Uncheșul va alege un copil devenit drăcușor și îl va învăța să spună descântecul usturoiului pentru a scăpa de Satan:

Voi cu suflete curate

Cu credinți nestrămutate

Oameni buni, femei, copii,

Voi, creștinelor popoare

Faceți cruci mântuitoare

Căci e noaptea-ngrozitoare

Noaptea Sfântului Andrei.

Cel mic va primi de la uncheș o cruce pe care se află o funie de usturoi. Copilul va îndrepta crucea spre grupul “de coșmar” al Satanei, spunând descântecul învățat. La auzul descântecului, Oastea lui Satan se va risipi îngrozită, cu zgomote de nemulțumire.

Un alt fum, o altă locație. De data aceasta, o mătușă îi va conduce pe cei mici pentru a lua cunoștință cu vrăjitoarele care descântă și fac farmece.

O să păzim usturoiul și o să facem farmece!

Fiecare copil va primi un cățel de usturoi pe care îl vor așeza în cerc pentru a fi ocrotiți cât timp se fac farmece.

Trei mătuși sau zâne, legate cu o năframă țărănească vor duce un scaun în jurul focului.. Copiii, pe rând, vor fi așezați în fața unei oglinzi și își vor pune o dorință spunând următorul descântec:

“Eu mă rog lui Dumnezeu

Să-mi trimită îngerul meu

Cel ce mi-I dat de Dumnezeu

Visul ce-l visez

Aievea să-l văz.”

Alte mătuși vor așeza copiii în jurul unei mese și le vor împărți câte o strachină (farfurie de plastic) și îi vor ruga să aleagă 41 de bobi de grâu.

Aceștia îi semănați și așa cum va crește grâul, atâta noroc și sănătate veți avea.

“Voi, 41 de fire de grâu

Eu voi dormi,

Eu voi odihni,

Dar eu mă rog lui Dumnezeu

Să-mi trimită îngerul meu.”

(pentru fete și băieți mai mari: “Să-mi arate pe ursitorul meu/Cel ce mi-i dat de Dumnezeu”). Celor mari li se va spune că își vor vedea ursitul în vis.

O zână/mătușă cu o broboadă pe umeri, va veni să-i întâmpine pe copii.

– Ați făcut farmece și o să aveți noroc. Dar o să treceți de Lup! Și le va spune povestea lupului. Iarna este anotimpul lupilor iar Sfântul Andrei este patronul lor. “Lupul aude bine noaptea, umblă în haită, iar când trece apă mare, se strâng mai mulți și se țin unul de coada celuilalt, astfel vârtejul nu îi ia la vale”. În ziua Sfântului Andrei, se spune că lupul care nu poate să-și miște gâtul, reușește să-și întoarcă capul și-și vede coada. “Doamne ferește să-i stai în cale, că este mult mai sprinten.”

La câțiva metri de grupul de copii, va apărea din fumul frunzelor uscate, LUPUL. Zâna/mătușa se va opri speriată, atenționând copiii că în fața lor se află o primejdie mare.

Norocul nostru că lupul stă cu spatele la noi și nu ne-a văzut!

Lupul își întoarce încet capul către cei mici. Zâna îi va îndemna pe copii să se ascundă pentru a nu fi văzuți și să revină doar când lupul va fi cu spatele.

Să ne împăcăm cu lupul_ Atunci spuneți după mine următorul descântec:

“Lume, lume! Auzi, lume, că s-a născut lup pe pământ!

Nu e lup să mănânce lumea, ci e lup să muncească și să aibă grijă de ea!”

Copiii vor repeta de trei ori descântecul. La auzul acestuia, lupul se va îmblânzi și va da mâna cu cei mici.

Un uncheș va ieși din pădure, unde a stat ascuns, și le va împărți copiilor câte o cruciuliță și un cățel de usturoi pentru a se apăra de Pricolici și Vârcolaci.

– Fiți cu băgare de seamă, căci mai departe nu veți putea trece decât dacă veți avea curajul și puterea de a-i păcăli pe Pricolici și Vârcolaci. Am reușit să le stăpânesc puterea cea rea (malefică) și le-am făcut, ca două bariere din usturoi și dovleci. Ei nu pot merge decât pe drumul lor și nu pot trece de bariere. Va trebui să treceți peste bariere numai când eu nu sunt pe poteca de usturoi. Vă puteți de asemenea opri între cele două bariere să vă trageți sufletul până ce unul dintre pricolici va pleca din calea voastră.

Atenție! Cei care vor fi prinși, vor fi transformați și ei în vârcolaci și vor intra în spațiul sau poteca de usturoi încercând să-i prindă pe ceilalți copii. Norocul vostru este că le-am dat de făcut treabă, să aleagă din cele două coșuri aflate la capetele potecii de usturoi, merele galbene de cele roșii. Poate vor gusta din unul și vor deveni vegetarieni.

Am aici o schemă sau o hartă a potecilor de usturoi.

Dacă aveți curaj, puteți depăși obstacolul.

Ajunși cu bine la capătul aventurii, copiii vor fi întâmpinați de Moș Andrei care le va dărui câte o crenguță dintr-un pom fructifer, spunându-le:

– În unele sate din Oltenia, copiii așază o crenguță într-un ulcior cu apă iar de Sfântul Vasile sorcovesc familia și rudele cu ea înflorită, pentru a avea noroc și sănătate tot anul.

La plecare, Moș Andrei le va aminti copiilor ,dar și părinților le va aminti de usturoi. Să-și ungă tocurile ușilor și să pună în ferestre usturoi pentru a fi feriți de strigoi și lupi.

“Voi cu suflete curate

Cu credinți nestrămutate

Oameni buni, femei, copii,

Voi, creștinelor popoare

Faceți cruci mântuitoare

Căci e noaptea-ngrozitoare

Noaptea Sfântului Andrei”.

Ziua Usturoiului cu întreg simbolismul său poate constitui un eveniment unic în peisajul cultural al fiecărei cetăți

Cetatea

Un alt proiect ce poate pune în valoare comunitatea atât prin receptarea demersului educațional cât și prin participarea în mod direct la crearea unor evenimente ale cetăților, poate fi structurat pe ideea poveștilor ce s-au păstrat în spatele zidurilor Bisericilor Fortificate din Transilvania.

Proiectul Cetatea a fost început cu succes în Capitala Culturală Europeană 2007 din Sibiu, el putând fi continuat și în următorii ani.

Proiectul propune, prin mijloace teatrale, folosindu-se de JOC, să reitereze cultural spațiul celor mai importante cetăți din Transilvania , concretizându-se într-un ansamblu de ateliere, expoziții, instalații, identificări și lecturi de texte, dezbateri asupra realității culturale și identității naționale în contextul european, mobilității la nivel de mentalitate și activitate, etc .

Povestea cetăților, povestea vieții din spațiul cetăților, poveștile reale ale oamenilor acestor locuri, povestea așteptărilor lor, povestea bucuriei de a trăi împreună, povestea tristeții neîmplinirilor lor, toate acestea pot fi poveștile călăuzitoare ale teatrului prin labirintului realităților culturale românești și europene.

Prin implicarea tinerilor, proiectul își propune întreținerea și reabilitarea clădirilor vechi, a zonelor istorice și a peisajului de valoare pentru o dezvoltare regională atât pe termen scurt cât și de durată, prin integrarea elementelor de patrimoniu în circuitul cotidian pentru conservarea și vitalizarea acestora. Teatrul/ poveste folosit ca instrument de integrare socio-educativă, alături de ateliere de lucru pe teme specifice, colocvii, dezbateri, prezentări, realizarea unor trasee turistice culturale și a unor însemne specifice pentru cei care vor realiza acest circuit sunt modalitățile de realizare a proiectului “CETATEA”.

În primele luni poate fi programată cercetarea pe teren în localitățile alese pentru a cumula date referitoare la identitatea cetăților implicate în proiect, la structura locuitorilor din jurul cetăților, la identificarea obiceiurilor, breslelor care puteau fi reactivate, a specificului local din punct de vedere cultural, educațional și social. Proiectul va fi anunțat prin prezentarea strategiei, partenerilor si echipei. Lucrul efectiv în spațiul cetăților desemnate începe când artiștii vor locui și lucra timp de câte o săptămână în fiecare cetate, stimulând astfel interesul implicării locale la nivel de activități și totodată stabilind în comun teme de lucru pentru perioada următoare. Voluntarii locali pot fi cei care vor gestiona activitățile complementare activităților artistice, pentru crearea unor deprinderi reale și pentru stimularea acceptării ideii de “Cetate vie”.

Mai târziu evenimentele culturale locale vor fi incluse deja în traseele turistice pe care le inițiem și pe care le marcăm prin însemne speciale. Întâi de toate va fi pregătită, prezentarea evenimentelor culturale create în aceste cetăți precum și realizarea unor momente interactive speciale cu copiii și locuitorii Cetății principale (cea mai mare dintre cele alese să facă parte din proiect), fapt care va duce la realizarea “Cetății Cetăților”, prin aportul personal al participanților la implementarea activităților de realizare a Filmului, a Cărții și CD-urilor de prezentare. Proiectul va fi continuat prin realizarea feed-back-ului necesar reîntorcându-ne în Cetăți pentru a evalua impactul la nivel local și regional, național și internațional și pentru finalizarea și prezentarea filmului de televiziune și pentru derularea și însoțirea permanentă a turiștilor locali și străini pe traseul cultural-artistic propus de noi. Proiectul se finalizează cu organizarea atelierelor de lucru pentru crearea evenimentelor propuse de cetate și realizarea Poveștilor românești ale cetății pentru transmiterea tuturor acestor informații în Europa și realizarea parteneriatelor cu Cetăți din alte spații geografice europene pentru asigurarea continuității proiectului.

Proiectul Cetatea poate deveni un proiect european. Similitudinile dintre culturile țărilor Uniunii Europene pot fi identificate prin acest proiect. Plecând de la povestea Cântărețului din Fluier care spune că germanii au ajuns în mijlocul Transilvaniei trecând prin peșteri numai de Ciobanul-Cântăreț știute, ne putem gândi la influența pe care fiecare țară membră a Uniunii avut-o asupra noastră.

Identificarea trăsăturilor comune a culturilor zonale va avea un rol important în crearea de conexiuni comunitare și va dezvolta structuri socio-culturale în viitor.

Punerea în valoare a patrimoniului arhitectonic cu ajutorul poveștilor dramatice poate dezvolta trasee culturale în fiecare Cetate.

Am stabilit că viitorii receptori sunt copiii cetății dar ludemurile prezentate pot avea și participanți adulți, astfel jocurile teatrale pot deveni și evenimente familiale.

Până acum ne-am ocupat doar de motivația Jocului de-a Teatrul și am prezentat posibile scenarii teatrale. Un important segment îl ocupă și latura tehnico-artistică a viitoarelor proiecte.

Copilul nu mai vrea doar să asiste la spectacolul teatral ci dorește să facă parte din poveste, să participe la acțiunea ludică. Acest fapt întărește ideea înființării unui modul dedicat teatrului cu și pentru copii, a unui modul de studiu aplicat.

Existența liceelor cu profil teatral și a institutelor de teatru vine în sprijinul cercetării propuse. Fiecare dintre cele două categorii: elevi și studenți sunt educați după o programă analitică. În afara acesteia, pentru a intra într-o structură de teatru dedicat copiilor sunt necesare introducerea unor cursuri aplicative.

LICEENII

Se vor propune teme având legătură cu viitoarele proiecte de dezvoltare. Propunem ca pentru ciclul gimnazial, principala temă să fie povestea. În paralel cu programa existentă, primul an de studiu va debuta cu dramatizări din operele studiate.

Forma aleasă va fi aceea de atelier colectiv. Tinerii vor propune dramatizări din temele predate în timpul orelor de Limba și Literatura Română. Exemplul cel mai evident este poezia și proza marelui Mihai Eminescu. Dramatizările ce vor lua naștere vor fi jucate lunar în fața asistenței liceale.

Prin acest exercițiu se va dezvolta capacitatea fiecăruia de a-și însuși povestea dincolo de nivelul lecturii. Coerența povestitorului va fi cerința primordială a cursului. „Fără îndoială, de când e lumea, poveștile sunt ale lumii, însă firește, felul poveștilor rămâne oricând al povestitorului- precum Mica Precista este a tuturor creștinilor, dar o icoană cu chipul ei e a meșterului care a zugrăvit-o în felul lui” după cum spunea Ion Luca Caragiale

Mitologiile Lumilor Apuse

A doua etapă de studiu practic va avea ca temă Mitologiile Lumilor Apuse. Poveștile vor avea și în această etapă un rol important. Nu putem cunoaște și crea corelații din Mitologia Românească fără o succintă cunoaștere a mitologiei popoarelor

„Pentru a da un sens vieții și aspirațiilor lor, pentru a-și explica locul în univers și destinul, oamenii au imaginat, din cele mai vechi timpuri, o dimensiune supranaturală a lumii înconjurătoare. Așa au apărut miturile de început ale marilor civilizații, prezente mereu în memoria culturală a omenirii”

Lumile apuse au lăsat în urma lor o moștenire culturală ce uimește și rezistă în zilele noastre.

Mari artiști și literați au preluat teme fascinante din istoria și cultura imperiilor dispărute. Dramaturgii s-au inspirat din poveștile personajelor antice. Aventura Odiseei lui Ulise a inspirat mulți cineaști. Sărbătorile creștine s-au inspirat din focul druidic al Celților. Textele sacre, Ramayana și Mahabharata, sunt marile epopei amintite și respectate pentru poveștile indienilor. Slavii au avut o influența asupra limbii și asupra culturii romane. Dar și populația autohtonă romanizată a avut cu siguranță o influență asupra slavilor . Până și în zilele noastre se vorbește despre acoperișul lumii, care este Tibetul.

Nilul a făcut din uscatul Egipt un imperiu a căror nume de orașe se pot citi și astăzi pe firmele luminoase ale magazinelor și restaurantelor: Heliopolis, Memphis, Hermopolis sau Theba. De câte ori în copilărie nu ne-am așezat în păr pene colorate jucându-ne de-a indienii Navaho. Am lăsat la urmă statuia cu cei doi frați Romulus și Remus crescuți de lupoaică. Am amintit de povești sau locuri exemplare pentru a spori interesul cu privire la demersul aflat în cercetare.

Cursanții gimnaziali vor identifica în mitologiile lumilor apuse poveștile și personajele importante. După dramatizarea poveștilor și distribuirea rolurilor cursanții vor prezenta în fața colegilor scurte spectacole și vor susține prelegeri legate de mitologia lumii alese.

Această etapă se va putea dezvolta într-un proiect de viitor pe care îl vor juca cu și pentru „publicul mic”.

Se vor studia mitologiile grecilor, romanilor, egiptenilor, mitologia Navaho, mitologia indiană, tibetană, celtică și cea a slavilor.

Etapa a treia va fi una practică. Se vor organiza carnavaluri tematice pentru copii.

Tema carnavalului va fi aleasă din poveștile lumilor apuse. Am ales această formă teatrală întrucât ea permite schimbarea de roluri și provoacă imaginarul și fantezia creativă. Carnavalul conține costum și mască. Carnavalul ascunde identitatea reală și permite participanților să își asume roluri inabordabile în viața cotidiană. Fascinați copiilor de a fi eroi din povești este bine-cunoscută și va fi punctul de pornire al evenimentului. Direcționat cu ajutorul temei propuse carnavalul va conține și o dimensiunea educațională, cei mici aflând informații despre eroii și personajele lumilor apuse.

Un exemplu de Carnaval poate fi imaginat din tema poveștilor imperiului roman – Roma Antică.

Organizarea acestor evenimente va semnifica atât pentru conducătorii jocului cât și pentru participanți un demers cultural unic. Muzica, concursurile, parada costumelor, dansurile, vor avea specificitatea temei.

STUDENȚII

O altă categorie de tineri care pot valoriza actul cultural în Cetate sunt studenții- viitorii profesioniști ai artelor spectacolului. Programa de studiu necesită în afara cursurilor teoretice despre teatru și a antrenamentului scenic și o raportare la receptorul actului artistic.

Studentul actor „este învățat” în timpul anilor de studiu că în viitoarea meserie se va adresa tuturor spectatorilor indiferent de vârsta și de educația acestora. Actorul joacă, copilul se joacă.

În dicționarul explicativ al Limbii Romane la cuvântul JOC , există următoarea definiție : JOC = INTERPRETAREA UNUI ROL DINTR-O PIESA DE TEATRU SAU UN FILM.

Teatrul este locul unde actorul se joacă. Jocul are regulile lui stricte dar starea pe care jocul o provoacă este benefică oricărui jucător si privitor. Participând la joc poți să învingi sau să pierzi. În joc poți greși dar niciunul dintre participanți sau spectatori nu vor acuza greșeala ,deoarece este doar, un joc.

Jocul este repetitiv si nu afectează în niciun fel viitorul vreunuia dintre jucători, datorită faptului că poate fi reluat.

Teatrul este un joc. Aceasta este propoziția pe care o întâlnim atunci când definim în puține cuvinte meseria de actor teatral”.

Dacă acceptăm ideea că teatrul este un joc , titlul” Jocul de-a Teatru” susține ideea ca: primele spectacole ale studentului- actor ar trebui numite astfel.

Jocul protejează fiind doar un joc, dar in aceeași măsură ca si teatrul, jocul reprezintă viața înconjurătoare fiind determinat de un spațiu si o limită de timp.

Programa- Arta actorului-studiu de actorie

În această propunere de studiu se va ține seama de jocul copiilor și asemănările dintre exercițiile studenților actori și jocurile infantile. Ca exemplu ajunge să ne gândim la acțiune și contra-acțiune ca la un „scrânciob”. Exercițiile de dicție pot fi asemuite cu „păsăreasca copiilor”. În mare parte studiul actoriei se bazează pe poveste și pe cuvântul purtat și rostit într-un spațiu și un timp limitat. Jocurile copiilor au o durată variată și sunt practicate într-un spațiu consacrat.

Jocul copiilor începe cu numărătorile și investirea în roluri (Uliul și puii, Baba Oarba, etc.). Distribuirea unui rol în cazul actorului se face printr-o probă ce se aseamănă cu numărătorile subiective din ludiumurile copilăriei. Personajele interpretate prind viață și au traiectorii bine determinate de povestea-acțiunea jocului, în cazul copiilor. Conducătorul jocului (regizorul de teatru) impune regulile jocului (spectacolului).

Dacă privim teatrul ca un mare joc atunci întreg antrenamentul din anii de studiu trebuie privit ca o metodă de redescoperire a jocului.

Similitudinea dintre jocul copiilor și jocul actorului face ca expresia pretențioasă „studii de actorie” să fie transformată în „jocuri de actori”.

Pentru a susține acest concept propun o metodă de joc educativ: jocuri de actor.

PROGRAMA SCOLARĂ ARTA ACTORULUI (propunere Marian Ralea)

STUDIU DESPRE ACTORIE

ANUL I DE STUDIU: SEMESTRUL I

INIȚIERE IN ARTA SPECTACOLULUI:

Cele cinci simțuri – actorul este conștient că folosindu-și simțurile poate reprezenta, în timpul actului artistic, viața , iar cu ajutorul fiecărui simț se pot crea acțiuni dramatice.

Modalitatea de abordare a temei:

Exerciții de comportament experimentate în școli de teatru și metode exersate de către pedagog care țin de experiența sa practică în teatru profesionist Ex: Augusto Pinto Boal, Peter Brook, Gordon Craig, Evgheni Vahtangov, Antonin Artaud, Dario Fo etc.

RITM – Teatrul ca și viața are un ritm propriu. Alternanța ritmurilor creează ,,muzica,, spectacolului teatral.

Modalitate de abordare a temei:

Exerciții experimentate în școlile de teatru – metode proprii.

TIMPUL și SPAȚIUL – Teatrul este un joc.

Modalitate de abordare a temei:

Exerciții inspirate din jocurile copiilor.

LIBERTATEA ACTORULUI ÎN JOCUL TEATRAL- A fi liber, înseamnă a cunoaște jocul, a-l înțelege și „ a fi” în joc cu întreaga ființă.

Modalitate de abordare a temei:

Exerciții de expresie corporală: animale, plante, forme de relief, mijloace de locomoție, etc

ALTERNANȚA CELOR DOUĂ MĂȘTI : RÂS – PLÂNS – Cine si ce determină masca râsului si cea a plânsului.

Modalitate de abordare a temei:

Exerciții care vor avea ca temă stările ce declanșează „ măștile teatrale”; exerciții în care exteriorul declanșează starea interioară ; exerciții în care interiorul declanșează o anumită stare.

ACTIUNE – CONTRA-ACTIUNE –

Modalitate de abordare a temei:

Exerciții în care acțiunea necesită o contra-acțiune, născând astfel acel ,,viu,, al jocului scenic.

ACCIDENTUL – Accidentul ,, salvator,, al adevărului.

NEGAȚIE – AFIRMAȚIE – Valoarea negației afirmative și a afirmației negative.

Modalitate de abordare a temei:

Exerciții de inteligență scenică – creatoare.

CRIZA – JOCUL TEATRAL – Manieră si adevăr , Ce ar fi dacă ar fi? Chestionar Stanislavski, Teoria celor patru „pereți”, „Munca actorului cu sine însuși”.

EXAMEN ACTORIE SEMESTRUL I

Aplicații la temele semestrului I.

Cele mai bune exerciții transformate în acțiuni teatrale cu public.

Sentimentul sărbătorii, libertății si al jocului de-a teatru – spectacol pentru „prietenii teatrului”

SEMESTRUL II

CUVÂNTUL – Importanța cuvântului în jocul teatral. Cuvântul rostit și cel nerostit.

Gândul care conduce cuvântul. Inter-textualitate. Imaginea pe care o creează cuvântul. Monologul interior si cel exterior. Monologul interior verbalizat si exprimat.

Modalitate de abordare a temei:

Exerciții pe texte cunoscute sau necunoscute studentului (poezie, proză). Exerciții metode proprii.

ADEVĂRUL CUVÂNTULUI ROSTIT ÎN JOCUL TEATRAL

Se vor relua temele descoperite in semestrul I ( simțuri, ritm, timp, spațiu, etc ). Se vor crea acțiuni scenice în care studentul actor va purta cuvântul într-un timp și un spațiu limitat, textele vor fi alcătuite din poezie și proză, evitând pe cât posibil dramaturgia.

D. EU SUNT PERSONAJUL – Exercițiul anterior va fii îmbogățit cu supratema personajului.

E. RELAȚIILE SCENICE – Exercițiul se va transforma într-un joc teatral al relațiilor dintre actorii deveniți personaje . ( eu privesc, eu ascult, eu particip, eu sunt )

EXAMEN SEMESTRUL II

Emoțiile profesiei de actor sunt emoții creatoare.

Spectacolul – o sărbătoare care emoționează artistic.

Aplicație în condiții de spectacol a exercițiilor studiate în cele două semestre.

ANUL II DE STUDIU

Cei doi ani de studiu a artei actorului se vor constitui într-un parcurs în istoria teatrală. Studentul – actor va avea astfel posibilitatea să exerseze forme teatrale și să se întâlnească cu marea dramaturgie universală.

Acest traseu inițiatic va avea ca principală temă Cunoașterea Epocilor Teatrale care au dus la dezvoltarea meseriei de actor și care, au reușit, să ,, nască ,, această profesie.

Cunoscând faptul că majoritatea textelor dramatice și a reprezentărilor teatrale actuale sunt influențate de istoria milenară a teatrului se vor căuta asemănări și deosebiri a modalităților de exprimare a jocului actoricesc.

SEMESTRUL I

DRAMA ANTICĂ – GRECIA ANTICĂ

COMEDIA ANTICĂ – IMPERIUL ROMAN

SPECTACOL – SĂRBĂTOAREA-CETÃȚII

SEMESTRUL II

PERSONAJ ȘI MASCĂ

TEATRUL ÎN EVUL MEDIU – TEATRUL DIN MARGINEA CETĂȚII

DRAMA PASTORALĂ

MISTERE – MIRACOLE

DRAMA LITURGICĂ

CLOWNII

COMMEDIA DELL ARTE

Studiu formelor teatrale din Evul Mediu în întreaga lume. Continuitatea teatrului popular dea lungul timpului.

Revalorificarea mijloacelor actoricești folosind gestul , masca, cuvântul, magia, conținute în spectacolele de la „marginea cetății.”

ANUL III DE STUDIU

SEMESTRUL I

Teatrul profesionist

Shakespeare – iubire, ură, poveste, palat, pădure, insulă – a fi actor sau a nu fi actor.

Modalitate de abordare a temei:

Spectacol – studiu. Scene din piese.

SEMESTRUL II

Teatrul realist – de la Don Juan la Rică Venturiano

Texte dramatice care au marcat perioada teatrului realist , în care cuvântul și situațiile pot fi regăsite și în viața contemporană

Modalitate de abordare a temei: Studiu de arta a actorului (text dramatic, poveste, cuvânt, gest, personaj, mască, adevăr-minciună, acțiune-contra-acțiune scenică, gândire și inteligență scenică) care este purtătorul cuvântului dramatic în spațiul jocului teatral.

Spectacol JOCUL DE-A TEATRUL: ciclu de spectacole din exercițiile exersate in anii de studiu.

Histrionismul jocului de actor depinde și de talentul de a improviza a acestuia. Cu toate că regulile sunt stabilite (text, mișcare, cuvânt), jocul poate fi influențat și chiar generat de forța de a improviza a jucătorului. Pentru ca jocul să capete culoare și adevăr în pregătirea jucătorului actor se va studia și improvizația.

Programa școlară pentru improvizație scenică

Jocul copilului și al actorului, în care și unul și celălalt propun personaje, se transformă în jocul improvizației. Copilul improvizează acțiuni ale personajului ales, folosindu-se de spațiul și obiectele din jur. El va încerca să imite modelul real. Nu miră pe nimeni dacă o fetiță cântă la un microfon improvizat dintr-o jucărie, încercând să imite o vedetă de televiziune. Credința pe care o are în acele clipe, dorința de a fi acea vedetă, acel model, transformă jocul în cea mai pură improvizație.

Asemănarea dintre cele două cazuri, al fetiței care cântă la un microfon vrând să devină vedetă și cel al actorului care „învață” un rol, constă în faptul că și unul și celălalt improvizează. Amândoi sunt conștienți că această improvizație aparține intimității situației (camera de joacă sau „cabina din teatru” asigură protecția necesară).

Actorul poate ajunge la o performanță în improvizație doar în cazul în care personajul pe care încearcă să îl creeze este un personaj monologal.

Improvizația poate fi dezvoltată atunci când situația teatrală este foarte bine înțeleasă, când dorința de comunicare este direcționată spre un auditoriu (regizor, partener de scenă, public) și când povestea (cuvântul) este cunoscută.

Să ne amintim de câte ori am încercat să spunem o întâmplare cu tâlc unor prieteni dezvoltând situațiile din poveste. Personajele din poveste, pe care încercam să le prezentăm, prindeau viață datorită interpretării noastre, dar povestea era, de fapt, un monolog pe care doream să-l comunicăm. Cu toate că întâmplarea pe care o povesteam se petrecuse în trecut, ea era prezentată ca o întâmplare din prezentul imediat. Indiferent dacă povestea spusă are mai multe personaje care dialoghează, caracterul monologal este păstrat.

Improvizația înseamnă, în fapt, invenție, iar aceasta nu se poate realiza numai prin libertatea povestitorului de a comunica povestea.

Un astfel de moment al improvizației își are frumusețea lui și implică bucuria de „a te juca”.

ANUL I , SEMESTRUL I

VIAȚA – O IMPROVIZAȚIE – Teme din viața cotidiană traduse teatral. Exerciții în care situația cotidiană declanșează drama.

OBIECTUL – Exerciții în care obiectul determină acțiuni și stări dramatice.

OBIECTUL – TRANSFORMAT – Exerciții de dezvoltare a imaginației cu ajutorul obiectului. Obiectul cu valoare de simbol.

PĂPUSA CU SUFLET – FORMĂ – STARE – Exerciții de transformare a energiei și de metamorfozare în obiectul păpușa.(studiu succint a teatrului ce are ca element principal Păpușa–scurt istoric TEATRUL DE MARIONETE SI PAPUSI.

SEMESTRUL II

POVESTEA – ADEVĂR SI FICȚIUNE – Exerciții în care povestea diurnă se transformă și devine o poveste a umbrelor nocturne . Semnificația termenului de oniric. ( exerciții de ,”visare,,– imagini povestite de către actor, având ritmul și puterea „coșmarului” și transmise spectatorului ca un adevăr de viață)

Comparativ cu improvizația copilul în intimitatea camerei sale, copil care reușește să transforme o simplă întâmplare într-o acțiune teatrală, vie, actorul nu va reuși să aducă „viul” personajului deoarece mai are nevoie de elemente care apar în timp.

Copilul improvizează jucându-se, actorul exersează improvizația pentru jocul ce va urma.

Lucrurile sunt diferite atunci când personajele aparțin poveștilor fantastice. Puterea de imaginație a copilului și a actorului este folosită la o intensitate maximă. Elementele cunoscute – Povestea – Obiectul – Semnul, sunt suficiente pentru ca improvizația să fie excelent folosită și de către copil, și de către actor. În cazul acesta improvizația este chiar jocul.

ANUL II – SEMESTRUL I

TRAGEDIE CONTRA COMEDIE – Exerciții din textele cunoscute de către studentul – actor, transformate în comedie si tragedie. Ce înseamnă compoziția de rol.

MASCĂ SI OGLINDĂ (scurt istoric al MÃȘTII— obiectivarea imaginii personajului cu masca — Oglinzile mincinoase)

SEMESTRUL II

POVEȘTI DIN TABLOURI – Exerciții teatrale de imaginație scenică. Atitudine scenică.

CARNAVALE– COMMEDIA DELL’ ARTE—Situații scenice din Commedia dell’arte regăsite în operele celor mai importanți comedieni ai secolului XX (Sarlot-Stan si Bran,Harold Loyd,Keton,etc)

Modalitate de abordare a temei: Spectacol cu public POVESTI-IMPROVIZATE

ANUL III – SEMESTRUL I

POVEȘTILE DOMNULUI SHAKESPEARE – Exerciții după poveștile lui Mary Ann Lamb.

NIMIC NU ESTE NOU SUB SOARE – Exerciții în care temele majore ale lui Shakespeare sunt regăsite în contemporaneitate.

SEMESTRUL II

ESTE IMPROVIZAȚIA O FORMĂ DE EXPRESIE TEATRALĂ SAU ESTE OBLIGAȚIA ACTORULUI DE A PROPUNE – Exerciții de relaționare cu textul, regizorul și scenograful.

ESENȚA TEATRALĂ – Exerciții în care, prin improvizație, se folosesc mijloacele actoricești ( cuvânt, gest, ritm, trăire, adevăr)

SIMPLITATEA GESTULUI TEATRAL

Un simplu gest poate fi suficient pentru a crea o situație scenica.(exerciții din povești cunoscute concentrate într-un gest

Spectacol de improvizație cu public—MAGIA TEATRULUI

Examenele vor fi susținute sub formă de spectacol din exercițiile parcurse și însușite în timpul fiecărui semestru universitar.

Modulele prezentate deschid oportunități spre cercetare și practică teatrală. Forța de exprimare a comunității din Cetățile unei Europe unite vor crea întotdeauna un model cultural. Noul public, o cerință fundamentală a culturii europene 2014- 2020 poate fi renăscut prin module educaționale. Am ales jocul de-a teatru ca modalitate practică întrucât în lucrarea mea de doctorat Joc – Copilărie – Teatru am încercat să dau o semnificație importantă locului în care actanții „se joacă”.

Exercițiul jocului poate fi implementat și în educarea zonei a doua a copilăriei. Un proiect viitor va fi destinat categoriilor defavorizate, constituind un nou modul de cercetare teatral corelat cu proiecte susținute ale Uniunii Europene.

Formele teatrale au fost întotdeauna un mijloc de unificare a tuturor entităților religioase, culturale, rasiale, etc.

JOCUL DE-A TEATRUL

Teatrul este locul unde poți să-ți înfrângi teama, inhibițiile, și să descoperi o altă lume. Jocul este nevoia de libertate, plăcerea nedisimulată și bucuria de a face ceva care să scape constrângerilor și exigențelor pragmatice ale vieții de fiecare zi. Teatrul e joc, iar jocul aparține teatrului. Actorul se apropie, prin intermediul teatrului pentru copii, de originile jocului, ca plăcere și trăire nemediată de convenții și raționalitate. În joc, copilul învață că viața poate fi tensiunea dintre imaginar și real, dintre fantasmă și acțiune directă. Atât pentru jucătorul – actor, cât și pentru jucătorul –copil important este Jocul de-a Teatrul.

BIBLIOGRAFIE

Appia, Adolphe Opera de Artă Vie, București, Ed. Unitext, seria Mister, 2000.

Aristotel, Poetica, Enciclopedia Britannica, Eleventh Edition 1910 – 1911.

Bettelheim, Bruno Psychanalyse des contes de fées, Paris, Gallimard, 1978.

Bettelheim, Bruno Survivre, Paris, Ed. Robert Laffont, 1979.

Biddulph, Steve Secretul copiilor fericiti, București, Ed. Cosmos, 2005.

Boal, Augusto Jocuri pentru actori și non-actori. Teatrul oprimaților în practică, Fundația Concept, 2005.

Brook, Peter Spațiul gol, București, Ed. Unitext, 1997.

Ceaușanu, G.F. – Superstițiile poporului român, Editura Saeculum, București, 2007

Chevalier, Jean; Gheerbrant, Alain Dicționar de simboluri, București, Ed. Artemis, 3 vol.

Comișel, Emilia Folclorul Copiiilor (Studiu și antologie), București, Ed. Muzicală.

Degaine, Andre Histoire du theatre dessineé, Editura Nizet, Paris, 2002

Dolto, Françoise Seminaire de psychanalyse d’enfant, 2 vol., Paris, Ed. du Seuil, 1982.

Eliade, Mircea Sacrul și profanul, București, Ed. Humanitas, 1992.

Evseev, Ivan Dicționar de magie, demonologie și mitologie românească, Timișoara, Ed. Amarcord, 1997.

Evseev, Ivan Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, Timișoara, Ed. Amarcord, 1994.

Evseev, Ivan Jocurile tradiționale de copii. (Rădăcini mitico – rituale), Timișoara, Ed. Excelsior, 1994.

***** Fichier: Jeu dramatique, activité théâtrale, spectacles, Paris, Ed. Francas, f.a.

Huizinga, Johan Homo ludens. Încercare de determinare a elementului ludic al culturii, București, Ed. Univers, 1977.

Jung, Carl Gustav În lumea arhetipurilor, București, Ed. Jurnalul literar, 1994.

Jung, Carl Gustav Contribuții la psihologia copilului ca arhetip, în C.G. Jung, K. Kerényi, Copilul divin. Fecioara divină, Timișoara, Ed.Amarcord, 1994, pp.132 – 173.

Kernbach, Victor Dicționar de mitologie generală, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1989.

Lyotard, Jean François – Postmodernul pe înțelesul copiilor, Cluj, Ed. Biblioteca Apostrof, 1997.

Marian, Simion Florea – Nașterea la români, Nunta la români și Înmormântarea la români, Editura Grai și Suflet – Cultura Națională, București, 1995

Măniuțiu, Mihai Despre Mască și Iluzie, Ed. Humanitas 2007.

Mihăescu, Florin Simbolul, imagine a lumii, Rm. Vâlcea, în Ianus 5-6/2002, publicție a programului „Tradiție și postmodernitate”, Fundația HAR.

Niculiță-Voronca, Elena Datinile si credințele poporului român, 2 vol., Iași, Ed. Polirom, 1998.

Olinescu, Marcel – Mitologie românească, Editura 100+1 Gramar, București, 2004

Pamfile, Tudor Sărbătorile la români. Studiu etnografic București, Ed. Saeculum I.O., 1997.

Piaget, Jean Psychologie et Pédagogie, Paris, Gallimard, 1996.

Pleșu, Andrei Despre îngeri, București, Ed. Humanitas, 2003.

Rath – Vegh, Istvan Sărbătoarea nebunilor, Iași, Institutul European, București, Universal Dalsi, 1998.

Streller, Giorgio Un theatre pour la vie, Paris, Fayard, 1980.

Tonitza, Mihaela; Banu, George Arta Teatrului, din Sobranie Socinenii, vol. II, III, IV, VI, București, Ed. Nemira, 2004.

***** Tradiții și obiceiuri, Academia Română, Institutul de Entografie și Folclor, 1981.

Van Gennep, A. Formarea legendelor, Iași, Ed. Polirom, 1997.

Vianu, Tudor Arta Actorului în Scrieri despre teatru, București, Ed. Eminescu, 1977.

BIBLIOGRAFIE

Appia, Adolphe Opera de Artă Vie, București, Ed. Unitext, seria Mister, 2000.

Aristotel, Poetica, Enciclopedia Britannica, Eleventh Edition 1910 – 1911.

Bettelheim, Bruno Psychanalyse des contes de fées, Paris, Gallimard, 1978.

Bettelheim, Bruno Survivre, Paris, Ed. Robert Laffont, 1979.

Biddulph, Steve Secretul copiilor fericiti, București, Ed. Cosmos, 2005.

Boal, Augusto Jocuri pentru actori și non-actori. Teatrul oprimaților în practică, Fundația Concept, 2005.

Brook, Peter Spațiul gol, București, Ed. Unitext, 1997.

Ceaușanu, G.F. – Superstițiile poporului român, Editura Saeculum, București, 2007

Chevalier, Jean; Gheerbrant, Alain Dicționar de simboluri, București, Ed. Artemis, 3 vol.

Comișel, Emilia Folclorul Copiiilor (Studiu și antologie), București, Ed. Muzicală.

Degaine, Andre Histoire du theatre dessineé, Editura Nizet, Paris, 2002

Dolto, Françoise Seminaire de psychanalyse d’enfant, 2 vol., Paris, Ed. du Seuil, 1982.

Eliade, Mircea Sacrul și profanul, București, Ed. Humanitas, 1992.

Evseev, Ivan Dicționar de magie, demonologie și mitologie românească, Timișoara, Ed. Amarcord, 1997.

Evseev, Ivan Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, Timișoara, Ed. Amarcord, 1994.

Evseev, Ivan Jocurile tradiționale de copii. (Rădăcini mitico – rituale), Timișoara, Ed. Excelsior, 1994.

***** Fichier: Jeu dramatique, activité théâtrale, spectacles, Paris, Ed. Francas, f.a.

Huizinga, Johan Homo ludens. Încercare de determinare a elementului ludic al culturii, București, Ed. Univers, 1977.

Jung, Carl Gustav În lumea arhetipurilor, București, Ed. Jurnalul literar, 1994.

Jung, Carl Gustav Contribuții la psihologia copilului ca arhetip, în C.G. Jung, K. Kerényi, Copilul divin. Fecioara divină, Timișoara, Ed.Amarcord, 1994, pp.132 – 173.

Kernbach, Victor Dicționar de mitologie generală, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1989.

Lyotard, Jean François – Postmodernul pe înțelesul copiilor, Cluj, Ed. Biblioteca Apostrof, 1997.

Marian, Simion Florea – Nașterea la români, Nunta la români și Înmormântarea la români, Editura Grai și Suflet – Cultura Națională, București, 1995

Măniuțiu, Mihai Despre Mască și Iluzie, Ed. Humanitas 2007.

Mihăescu, Florin Simbolul, imagine a lumii, Rm. Vâlcea, în Ianus 5-6/2002, publicție a programului „Tradiție și postmodernitate”, Fundația HAR.

Niculiță-Voronca, Elena Datinile si credințele poporului român, 2 vol., Iași, Ed. Polirom, 1998.

Olinescu, Marcel – Mitologie românească, Editura 100+1 Gramar, București, 2004

Pamfile, Tudor Sărbătorile la români. Studiu etnografic București, Ed. Saeculum I.O., 1997.

Piaget, Jean Psychologie et Pédagogie, Paris, Gallimard, 1996.

Pleșu, Andrei Despre îngeri, București, Ed. Humanitas, 2003.

Rath – Vegh, Istvan Sărbătoarea nebunilor, Iași, Institutul European, București, Universal Dalsi, 1998.

Streller, Giorgio Un theatre pour la vie, Paris, Fayard, 1980.

Tonitza, Mihaela; Banu, George Arta Teatrului, din Sobranie Socinenii, vol. II, III, IV, VI, București, Ed. Nemira, 2004.

***** Tradiții și obiceiuri, Academia Română, Institutul de Entografie și Folclor, 1981.

Van Gennep, A. Formarea legendelor, Iași, Ed. Polirom, 1997.

Vianu, Tudor Arta Actorului în Scrieri despre teatru, București, Ed. Eminescu, 1977.