Jihadul Islamic

Comunicare

Jihadul Islamic

Byadmin ianuarie 1, 2024

JIHADUL ISLAMIC

Cuprins

Gând pentru toleranță

Prefață

Introducere

Introduction

Lista abrevieri

Capitolul 1

De la islam la cunoașterea jihadului

Cât de bine cunoaștem islamul?

Unicitatea lui Allah

În numele credinței

Calea spre Mecca

Ebraismul confirmat

Moartea Profetului

Urmașii lui Mahomed

Dinastia Abbasida și civilizația islamică

Înălțare și decădere

Șiiți și sunniți

Religia între șiiți și sunniți

Cartea Sfântă a islamului

Nemurirea sufletului

Dimensiunea islamică a atacurilor sinucigașe

Răspândirea fundamentalismului islamic

Islam vs. terorism?

Jihad în Balcani

Reconcilierea civilizațiilor!

Recurs la memoria colectivă

Capitolul 2

Enciclopedia Terorii. Calea spre Emir și Al-Qaida Albă

Paradigmele cunoașterii

Geneza terorii

Terorismul contemporan

Incubatoarele radicalizării

Calea spre Emir

Al-Qaida Albă

Emirul

Chemarea la Jihadul Sfânt

Emirii cu ochii albaștri

Există un înlocuitor pentru șeicul terorii?

Capitolul 3

Jihad pe internet – Cyberterorism, Cyberspionaj,

Mass-media și „Brandul“ Al-Qaida

Omniprezentul cyberterorism

Pirații cibernetici

Lovitura la comerțul electonic

Supremația informațiilor

Cybercomandament la Air Force

Site-uri jihadiste

Forumul Al-Tajdid

Marketing on-line

Jucători pe scena media

„Brandul“ Al-Qaida

Măsuri acționale post 11 septembrie 2001

Capitolul 4

Lumea inainte si dupa Osama Bin Laden

Tactica ultimei soluții

Noile generații de teroriști

Dinamica terorii

Spre hegemonia luminată

Sub semnul tăcerii

Lupta pentru energie nu mai este numai în culise

Calea dreapta

Dispariția lui Bin Laden nu a însemnat și dispariția Al Qaida

Califatul mondial, un pericol de neignorat

Viitorul Al Qaeda

Somalia și amenințarea Al-Qaida

Un stat subjugat de politica clanurilor

Celula Africa de Est

Clanuri în armata și poliția somaleza

Al-Shabaab

Tarul din Orientul Mijlociu

Osama viu sau mort?

Viziuni realiste

Reconfigurarea intereselor

Cum este asigurată securitatea într-o lume în schimbare?

Amplificarera terorii

Job terorism

Tehnoterorismul

Atacuri economice

Un trilion de dolari

Criminalitatea informatică, pilon important

Controlul frontierelor

Dezastrele majore

Statele eșuate, victimele corupției sistemice

U.E. pregătește o nouă Strategie de Securitate

Forța de reacție a NATO

Summitul NATO 2014

Teroare la Paris

Democrația Franței a fost atacată

Curaj sau inconștiență?

Nu războiului împotriva unei religii

Cu cine ne confruntam de fapt?

Acțiune sau non-acțiune operativă?

Consideratii pentru mileniul al III-lea

Capitolul 5

Organizații jihadiste și grupări teroriste internaționale

Organizații și grupări teroriste din Orientul Apropiat și Mijlociu

Organizații teroriste armene, kurde și turcești

Organizații extremist-teroriste din Asia

Organizații și grupări teroriste din Europa

Organizații și grupări de pe continentul american

Organizații și grupări paramilitare

Îndemn la reflecție

Glosar de termeni pentru Jihad

Anexe

Bibliografie selectivă

Prezentare autori (engleză, franceză)

MOTTO:

Cine a spus că noi vom deschide calea războiului?

FADLALLAH,

cleric șiit, 2008

Gând pentru toleranță

Aflu cu bucurie despre apariția lucrării Jihadul islamic, care se referă la un subiect de actualitate și care ne preocupă pe noi ca musulmani. Adept al adevărului fiind, readuc în atenție frumusețea islamului și prezența istorică a comunității musulmane în țara noastră exprimându-mi și punctul de vedere la islam ca realitate eternă.

Practica islamului – religie divină, a păcii și toleranței – în România este legată de stabilirea populației turco-tătare din secolul al XIII-lea. Modelul de conviețuire interetnic și interreligios dobrogean a funcționat exemplar, secole de-a rândul, deși el ar fi putut să fie subminat de interminabilele războaie ruso-turce sau româno-turce.

Musulmanii autohtoni sunt sunniți, iar din cele patru școli sunnite: malekismul, șafiismul, hambalismul și hanefismul, musulmanii dobrogeni aparțin școli hanefite (predominant în Turcia și țările sub dominația turcă). După 1990 în România întâlnim prezența și a celorlalte școli cât și adepți ai ramurei șiite.

În acest colț de țară Dobrogea, considerată în folclor "loc de pribegie", tătarii, turcii și românii sunt uniți de religiozitatea lor, de credința în Divinitatea unică, de Creator numit fie Allah, fie Dumnezeu. I-a unit, de asemenea, nevoia de identitate, de liniște, de reculegere, de căldură comunitară și chiar de mister, de culoare, de frumos etnic, religios și cultural.

Până în 1940, turcii și tătarii au părăsit masiv, în valuri succesive, Dobrogea, lăsând în urmă o comunitate relativ mică, azi, 70 000, dar puternic atașată de valorile sale tradiționale, morale și spirituale.

Astăzi, pericolul cel mai mare, pentru credincioșii musulmani este cel al sectelor, al intoleranței, al extremismului. Aceste secte sunt susținute logistic și financiar de diferite state, încercând să dezbine comunitatea musulmană și să aducă prejudicii modelului de viață interetnic și interreligios care a existat de opt secole în România.

Islamul nu ar trebui să fie exploatat în interese personale, politice cum se întâmplă la ora actuală. Din păcate, cauza apariției conflictelor, a așa-zisului Jihad, a extremismului cum îl denumesc acele grupuri de interese se datorează nerespectării Coranului cel Sfânt. Conform versetului 32 din capitolul Al-Maida „cel care ucide un suflet nevinovat sau comite o altă stricăciune pe pământ, este ca și când i-ar ucide pe toți oamenii, iar cel care lasă în viață un suflet este ca și cum i-ar lăsa în viață pe toți oamenii“.

La început de secol XXI, musulmanii din România sunt cei care susțin dialogul, respectul față de valorile religioase, dorind să promoveze acest lucru și în comunitatea europeană. Uniunea Europeană trebuie să ia act de modul de organizare a comunității, de contribuția pe care aceștia o au pe lângă populația majoritară la progresul economico-social al României.

Mă rog la bunul Dumnezeu să-i călăuzească pe acei oameni pe calea cea dreaptă, să-i facă să înțeleagă cu adevărat principiile divine, iar pe cititorii acestei cărți să înțeleagă de fapt ce înseamnă Jihadul islamic, nu cel care se propagă la ora actuală.

Yusuf Murat

Muftiul–șef al cultului musulman din România

Prefață

Teoria conspiratiilor, fundamentalismul Islamic, Al-Qaida, Statul Islamic, Boco Haram si Al Shabbab sunt subiecte de prim plan pentru Agenda anului 2015! Democratia din Franta a fost atacata, Charles Hebdo fiind mai mult decat un semnal de alarma pentru intreaga lume! Africa de Nord este zguduita de multiple atentate, Nigeria isi plange mortii, Somalia traieste sub teroare! Ce este de facut? Intrebarea este legitima cu atat mai mult cu cat, in data de 18 martie 2015, capitala Tunisiei a fost lovita de un atac terorist soldat cu 22 morti si cu aproximativ 50 de raniti, in cea mai mare parte turisti europeni. Muzeul Bardo din Tunis a fost luat cu asalt dupa 3 ore de fortele speciale. Cine sunt atentatorii? Potrivit BBC, atentatul terorist a fost comis de trei islamisti imbracati in uniforme militare.

Inceputul de an 2015 nu este unul usor! Atacul din 7 ianuarie 2015 de la redactia Charles Hebdo din Paris, atentatul terorist de la Copenhaga, victimele de la Muzeul Bardo din Tunisia, toate acestea nu fac decat sa ne atraga atentia ca in fata terorii niciun oras si niciun stat nu mai poate fi protejat fara o mai buna cooperare in domeniul serviciilor de informatii.

În ciuda eforturilor depuse, conceptualizările și limitele de demarcație pentru terorism și Islam au rămas controversate. Dacă pentru FBI (Federal Bureau of Investigation), terorismul reprezintă „recurs ilicit la forță și violență îndreptat împotriva persoanelor sau bunurilor cu scopul de a intimida sau de a constrânge puterile publice, populația civilă sau orice segment al acesteia, în atingerea unor obiective politice sau sociale“, Departamentul de Stat al SUA consideră fenomenul terorist, drept „violență premeditată motivată politic, îndreptată împotriva țintelor necombatante de către agenți subnaționali sau clandestini, de obicei cu intenția de a influența publicul“.

Sensul identitar al terorismului nu este ușor de stabilit. Jihadul islamic, o lucrare destinată unei mai bune înțelegeri a islamului, dar și a diferențelor culturale aflate la originea conflictului dintre state, națiuni, civilizații, reprezintă un demers pe atât de neașteptat din partea autorilor, chestor general, prof. univ. dr. Anghel Andreescu și comisar-șef, prof. univ. dr. Nicolae Radu, pe cât de complex este intregul parcurs arheologic din perspectiva documentelor istorice.

În economia spațiului destinat islamului. autorii procedează la o analiză asupra Jihadului, a semnificației ce revine celor cinci stâlpi ai credinței islamice – mărturisirea de credință, rugăciunea, pelerinajul la Mecca, postul din luna Ramadan, dania rituală – interpretați și din perspectiva „escatologiei islamice“ ce se ocupă de Qiyamah (sfârșitul lumii) și judecata finală a umanității. Conceptul fundamental în islamism este dat de către unicitatea lui Allah (tawahid), monoteismul fiind absolut, și nu relativ sau pluralistic. Coranul, numit și „Cuvântul lui Dumnezeu“, promovează o etică bazată pe cumpătare și bun-simț: „mâncați și beți, însă nu vă lăcomiți“ (Sura VII, 31).

Pornind de la intenția de cunoaștere a Jihadului și acordând atenția cuvenită izvoarelor istorice, marcate de Coran, Hadith (Tradiții) și Șaria, autorii reușesc să aducă în prim-plan teologia războiului, a păcii, istoria Profetului Mahomed și a urmașilor săi, comanderiile Fida’i și secta asasinilor, organizații teroriste și structurile antidemocratice, de tipul Hizballah (Hesbollah), Hamas, Jihadul islamic Palestinian, Al-Qaida, Al-Qaida Albă, urmate de Al-Haramain islamic Foundation și Al-Masjed al Aqsa.

Lupta propriu-zisă împotriva teroriștilor presupune informații reactualizate, tăierea surselor de finanțare, o cooperare internațională permanentă, o legislație adecvată, metode și tactici noi, și nu în ultimul rând forțe specializate pregătite în riposta antiteroristă. Dar în același timp, autorii atrag atenția că este necesară și o stabilire clară a identității celor ce se fac răspunzători de crime comise împotriva umanității, asocierea, fără fundament concret, dintre terorism și islam fiind una dintre cele mai grave erori ale începutului de mileniu trei. Prevenirea, descurajarea, reacția și previziunea sunt obiectivele de bază ce revin unităților de tip SEAL (Sea Air Land), SAS (Special Air Force), GEO (Grupul Especial de Opraciones) Sayeret MAK/TAL, Delta Force sau Unitatea Specială de Intervenție Antiteroristă ACVILA, Brigada Specială de Intervenție „Vlad Tepeș“, Brigada Antiteroristă (BA) din Serviciul Român de Informații și Unitatea Specială de Intervenție Antiteroristă din cadrul Serviciului de Protecție și Pază. Toate acestea sunt pe deplin justificate în raport cu manifestările violente, precis orientate și foarte bine organizate, care oferă o imagine apocaliptică și tinde să creeze o psihoză paralizantă a terorii chiar și în timp de pace, cu diversificări multiple în situații de criză sau în caz de război.

Interpretând motivația teroriștilor, constituția teroristului islamic, urmare și a surselor de informare oferite de Marea Enciclopedie a Jihadului, Scrisoarea de la un membru Al-Qaida, Ghidul Teroristului etc., demersul autorilor oferă prilejul înțelegerii terorismului contemporan ca o amenințare majoră a democrației începutului de mileniu trei. Cu toate acestea, analizând scopul tactic sau obiectivul imediat al Organizației Abu Nidal sau Al Fatah – Consiliul Revoluționar, dar și al grupării teroriste Jaish-e-Mohammed-Jem („Armata lui Mohamed“) chestor general, prof. univ. dr. Anghel Andreescu și co intregul parcurs arheologic din perspectiva documentelor istorice.

În economia spațiului destinat islamului. autorii procedează la o analiză asupra Jihadului, a semnificației ce revine celor cinci stâlpi ai credinței islamice – mărturisirea de credință, rugăciunea, pelerinajul la Mecca, postul din luna Ramadan, dania rituală – interpretați și din perspectiva „escatologiei islamice“ ce se ocupă de Qiyamah (sfârșitul lumii) și judecata finală a umanității. Conceptul fundamental în islamism este dat de către unicitatea lui Allah (tawahid), monoteismul fiind absolut, și nu relativ sau pluralistic. Coranul, numit și „Cuvântul lui Dumnezeu“, promovează o etică bazată pe cumpătare și bun-simț: „mâncați și beți, însă nu vă lăcomiți“ (Sura VII, 31).

Pornind de la intenția de cunoaștere a Jihadului și acordând atenția cuvenită izvoarelor istorice, marcate de Coran, Hadith (Tradiții) și Șaria, autorii reușesc să aducă în prim-plan teologia războiului, a păcii, istoria Profetului Mahomed și a urmașilor săi, comanderiile Fida’i și secta asasinilor, organizații teroriste și structurile antidemocratice, de tipul Hizballah (Hesbollah), Hamas, Jihadul islamic Palestinian, Al-Qaida, Al-Qaida Albă, urmate de Al-Haramain islamic Foundation și Al-Masjed al Aqsa.

Lupta propriu-zisă împotriva teroriștilor presupune informații reactualizate, tăierea surselor de finanțare, o cooperare internațională permanentă, o legislație adecvată, metode și tactici noi, și nu în ultimul rând forțe specializate pregătite în riposta antiteroristă. Dar în același timp, autorii atrag atenția că este necesară și o stabilire clară a identității celor ce se fac răspunzători de crime comise împotriva umanității, asocierea, fără fundament concret, dintre terorism și islam fiind una dintre cele mai grave erori ale începutului de mileniu trei. Prevenirea, descurajarea, reacția și previziunea sunt obiectivele de bază ce revin unităților de tip SEAL (Sea Air Land), SAS (Special Air Force), GEO (Grupul Especial de Opraciones) Sayeret MAK/TAL, Delta Force sau Unitatea Specială de Intervenție Antiteroristă ACVILA, Brigada Specială de Intervenție „Vlad Tepeș“, Brigada Antiteroristă (BA) din Serviciul Român de Informații și Unitatea Specială de Intervenție Antiteroristă din cadrul Serviciului de Protecție și Pază. Toate acestea sunt pe deplin justificate în raport cu manifestările violente, precis orientate și foarte bine organizate, care oferă o imagine apocaliptică și tinde să creeze o psihoză paralizantă a terorii chiar și în timp de pace, cu diversificări multiple în situații de criză sau în caz de război.

Interpretând motivația teroriștilor, constituția teroristului islamic, urmare și a surselor de informare oferite de Marea Enciclopedie a Jihadului, Scrisoarea de la un membru Al-Qaida, Ghidul Teroristului etc., demersul autorilor oferă prilejul înțelegerii terorismului contemporan ca o amenințare majoră a democrației începutului de mileniu trei. Cu toate acestea, analizând scopul tactic sau obiectivul imediat al Organizației Abu Nidal sau Al Fatah – Consiliul Revoluționar, dar și al grupării teroriste Jaish-e-Mohammed-Jem („Armata lui Mohamed“) chestor general, prof. univ. dr. Anghel Andreescu și comisar-șef, conf.univ. dr. Nicolae Radu apreciază că terorismul nu este, așa cum se spune adesea, „violență stupidă“ ci, indiferent de cât de anormal și în afara legii ar fi sau ar părea, el nu este irațional sau lipsit de scop. Dimpotrivă, acesta îmbrățișează o anumită cauză, de regulă politică, are o anumită organizare și structurare și o anumită specializare profesională a celor care participă la acțiuni cu un asemenea caracter.

Terorismul sinucigaș, promovat de liderii fundamentaliști islamici, ca formă actuală a Jihadului, a devenit un fenomen social, cu o puternică bază religioasă, fapt ce poate fi interpretat și din perspectiva teoriei „moarte pentru moarte“. Învățătura Coranului despre intrarea în paradis a celor morți în Jihad i-a inspirat pe musulmani de-a lungul secolelor să lupte până la moarte pentru cauza sfântă a lui Allah. Îi inspiră și astăzi pe tinerii musulmani să devină bombe sinucigașe?

Cu siguranță, acest lucru nu poate fi exclus. Astfel, deși Coranul și cuvintele Profetului (Hadith) interzic sinuciderea, celui care o comite fiindu-i rezervată condamnarea eternă, martiriul (shahid) este o cale de acces spre paradis pentru teroriștii islamiști. Există, de altfel, o expresie consacrată Bassamat al-farah tradusă prin „surâsul bucuriei“ care desemnează extazul ce se citește pe fața martirilor în momentul comiterii atentatului. Cel care își dă viața pentru islam este cinstit de întreaga comunitate. Sacrificiul trebuie dus la capăt, în primul rând pentru Allah.

Contopind istoria învățăturilor lui Mahomed cu o ideologie revoluționară de tip avangardist, ideologii religioși islamiști Maududi și Qutb au reușit să înlăture limitările medievale ale războiului prin „apologia unui cult modern al morții în slujba reînvierii califatului“. Din accepțiunea celor stabilite de către chestor general, prof. univ. dr. Anghel Andreescu și comisar-șef, conf. univ. dr. Nicolae Radu, a judeca însă terorismul drept un produs al islamului, iar islamul ca pe o religie violentă este mai mult decât o greșeală. islamul nu înseamnă terorism.

Același lucru se poate spune și despre Jihad, noțiunea contemporană fiind reinventată, personalizată și transformată într-un instrument de legitimare a acțiunilor teroriste. Că place sau nu, spun autorii, Jihadul este „calea cea mai dreaptă de îndreptare a răului din tine“, în timp ce islamul rămâne pentru cei mai mulți dintre musulmani o religie a păcii, cunoscută prin „adeziunea la pacea lui Dumnezeu“.

General r. prof. univ. dr. Mircea MUREȘAN

Introducere

Subiectivitatea inerentă ce revine conceptului de terorism asociat cu islamul a fost pusă adesea în discuție. După ce la 11 septembrie 2006 discursul rostit de Papa Benedict al XVI-lea la Universitatea din Regensburg părea să facă legătura dintre islam și violență, amplificând divergențele de opinie dintre musulmani și creștini, Vaticanul deschide, în martie 2008, dialogul cu reprezentanții unor curente diferite ale islamului din 43 de țări, reuniți în jurul unui mesaj de pace. Fie că amintim de întâlnirea dintre Papa Benedict al XVI-lea și regele Abdullah al Arabiei Saudite, fie că amintim despre vizita din Turcia din decembrie 2006, în cadrul căreia Papa a trecut pragul Moscheii Albastre, rugându-se preț de un minut cu fața spre Mecca, toate acestea sunt văzute cel puțin ca o încercare teoretică de reconciliere a relațiilor dintre Occident și lumea arabă.

Definițiile și limitele de demarcație au rămas însă controversate. Subscriind pe deplin aprecierilor unor autori consacrați, precum Mark Burgess și Eva-Ildiko Delcea (2006), potrivit cărora a defini terorismul este de acum înainte un exercițiu atât de complex și de obiectiv, încât putem spune că ține mai degrabă de latura artistică decât de cea știintifică, prin demersul nostru ne rezumăm numai la a considera o serie de valențe, unele chiar cu valoare istorică, în scopul înțelegerii semnificațiilor ce revin civilizației islamice și a idealului comun lumii musulmane, marcat prin jihadul islamic („războiul sfânt“).

Terorismul este, în esență, o piesă de teatru jucată (Dragomir, 2008) în fața unei audiențe, menită să atragă atenția a milioane de spectatori asupra unei situații – de obicei, fără legătură directă cu actul de violență – mizându-se pe șocul produs respectivei audiențe (starea de groază și oroare în fața provocării inimaginabilului fără nicio scuză sau remușcare). În acest cadru, nu se poate spune însă că islamul este cel care legitimează jocul la scenă deschisă practicat de terorism. Însuși muftiul Murat Yusuf (2008) afirma că „islamul este religia păcii, și nu a violenței“. Potrivit lui Septar (2006), „nu există nicio poruncă divină în islam care să oblige musulmanii să comită acte de terrorism“. Comiterea unor astfel de acte reprezintă opresiune și un păcat săvârșit împotriva omului, în general. Religia islamică poruncește tot ceea ce este sănătos și benefic pentru umanitate. Coranul și Tradiția Profetului Mohamed nu oferă nicio dovadă care să susțină ideea conform căreia ar exista porunci divine adresate musulmanilor pentru a săvârși acte de violență și terorism.

Publicarea multor studii de specialitate a pus bazele cogniției terorismului, cine poate deveni terorist și de ce și în numele cui se întreprind acte catalogate drept teroriste. Spre exemplu, unii cercetători, precum Williams (2004), Chomsky (2003), Hoffman (2001), Ariel (2001), susțin că formele de manifestare a terorismului au evoluat de la reacții politice la cele de constrângere socială prin dobândirea unor comportamente antisociale. Mai mult, potrivit lui Olariu (2008), s-a dovedit, în mai multe studii de specialitate (Wilkinson, 2006; Lehr, 2006; Scraton, 2002), că terorismul contemporan nu mai reprezintă o formă tranzacțională, ci a adoptat o nouă metodă mult mai periculoasă, imprevizibilă, puternică, organizată și profesionistă împotriva grupului țintă pentru a-și atinge scopul. Alți cercetători, precum Sookhdeo (2006) și Ahmed (2003), susțin că reacțiile teroriștilor sunt cauzate de politica imperialistă americană. Iar Huntington, (1996) contrazice „curentul mediatic“ al serviciilor secrete, argumentând că fundamentalismul religios reprezintă efectul unui conflict inevitabil între civilizațiile de credințe diferite, recrutându-se potențiali subiecți umani pentru războiul sfânt.

Departe de tabloul zugrăvit în poveștile celor 1001 de nopți, lumea arabă este de ceva vreme teatrul unor manifestări de o violență ieșită din comun (Istrate, 2007). Știrile internaționale nu mai vorbesc decât despre 11 septembrie, Osama bin Laden, Războiul din Golf, terorism, atentate, luări de ostatici, talibani, mașini-capcană, mujahedini, Saddam Hussein, lupte de stradă, sunniți și șiiți, wahhabiți, Al-Qaida, bursa petrolului etc. Concentrați fiind în a da un sens lumii convulsionate de astăzi (Fuller, 2003), dar și terorismului, războiului și antiamericanismului generalizat, nu putem să nu ne punem și noi întrebările: este islamul adevărata sursă a problemei sau trebuie el apreciat alături de alți factori, mai puțin evidenți și de mai mare profunzime? Occident și lumea arabă, ciocnire sau înțelegere?

Este terorismul instrumentul la care apelează cei lipsiți de forță? Care este adevăratul motiv pentru care se întâmplă toate aceste lucruri? Perceput drept totalitatea actelor de violență comise de un grup sau de o organizație pentru a crea un climat de insecuritate sau pentru a schimba forma de guvernământ a unui stat (“Dicționarul explicativ al limbii române”, 1996; a se vedea și “Dictionnaire de la Langue Francaise”, 1998) fenomenul terorist reprezintă mai mult decât efortul individual al unui kamikaze. Și în acest caz, se poate considera că actele teroriste reprezintă chiar rodul unor organizații în spatele cărora s-ar putea afla anumite state (Iova, 2006).

Conținutul terorismului este dat și de manifestările violente, precis orientate și foarte bine organizate, care oferă o imagine apocaliptică și tinde să creeze o psihoză paralizantă a terorii chiar și în timp de pace, cu diversificări multiple în situații de criză sau în caz de război. În urma unui studiu inițiat în 1983 de cercetătorii Schmid și Jonginan, de la Universitatea Laiden din Olanda, s-a ajuns la concluzia că elementul de violență era prezent în 83,5% dintre ele, țelurile politice în 65%, în vreme ce 51% puneau accentul pe elementul inducerii sentimentelor de frică și teroare. Cu toate acestea, se poate aprecia că terorismul nu este, așa cum se spune adesea, „violență stupidă“, ci, indiferent de cât de în afara legii ar fi sau ar părea, irațional sau lipsit de scop. La prima vedere, se poate spune că el îmbrățișează o anumită cauză, de regulă politică, are o anumită organizare și structurare și o anumită specializare profesională a celor care participă la acțiuni cu un asemenea caracter.

Terorismul, îndreptat împotriva inimii și lumii civilizate (George W. Bush, 2001), a căpătat la acest început de mileniu un caracter complex, lovind prezentul, propagând răul și pretinzând că asigură un viitor mai bun (Marret, 2002). Nimic nu ilustrează mai bine acest lucru decât imaginile de la 11 septembrie 2001: pietoni ce fug din calea prăbușirii primului turn de la WTC; un lucrător din serviciile de urgență care ajută o femeie rănită; o persoană care se prăbușește în gol, după ce a sărit din infernul de la etajul 83 etc.

A judeca însă terorismul drept un produs al islamului, iar islamul ca pe o religie violentă este mai mult decât o greșeală. Indiferent de ce crede lumea occidentală, acesta rămâne pentru musulmani o religie a păcii, care nu permite uciderea unor oameni nevinovați (Bacchiocchi, 2002), fiind, înainte de toate, religia libertății, păcii, binelui și îndurării (Rashid, 2003). Mai mult decât atât, orice act reprobabil constituie o încălcare atât a Shariei (Legii sacre islamice), cât și a logicii umane (Sultan bin Abdulaziz, 2002).

Nu lipsit de importanță este și faptul că în arabă, islam înseamnă „supunere“ (în sensul de supunere în fața lui Dumnezeu) și este descris ca un „mod de viață“ sau „religie“. Este derivat din aceeași rădăcină ca, de exemplu, cuvântul salam (care înseamnă "pace", folosit ca formulă de salut).

Cuvântul „musulman“ este, de asemenea, legat de cuvântul islam și înseamnă „persoana care se supune“ în fața lui Allah. Astfel, numele religiei se referă la supunerea față de Dumnezeu.

Teoretic, tot ce trebuie să facă un om pentru a deveni musulman este să recite sincer partea scurtă a religiei cunoscută sub denumirea de shahada: „Mărturisesc că nu există alt Dumnezeu decât Dumnezeu (Allah) și că Mahomed este trimisul Domnului“. Odată convertit la islam, renunțarea la această religie este considerată o ofensă majoră.

Ținând seama de toate acestea, considerăm, așa cum am mai amintit, că este vremea să se renunțe la sintagma terorist islamic în favoarea celei de terorist care invocă în mod abuziv islamul. Potrivit ziarului The Washington Times (2008), și Statele Unite intenționează să evite efectuarea de conexiuni între terorism și islam. În documente puse în circulație de Centrul Național pentru Combaterea Terorismului (National Counterterorism Center – NCTC) se recomandă a se face referiri la Al-Qaida și la alte grupuri teroriste, folosindu-se termeni precum islamic sau musulman, evitându-se și cei referitori la „jihad“ sau „mujahedin“, care legitimează neintenționat terorismul.

În aceste condiții, Osama bin Laden, ca urmare a declarației „Dumnezeu a binecuvântat un grup de musulmani de frunte, avangarda islamului, să distrugă America“ (Al Jazeera, 2001), ajunge să fie „condamnat prin propriile cuvinte“ (US Departament of State, 2002). Lideri și clerici musulmani din întreaga lume, de la Șeicul Mohamed Sayyed al-Tantawi, din Egipt, la Șeicul Yusuf al-Qaradawi, din Qatar, și Yusuf Muhammad, din Indonezia, condamnă atacurile teroriste considerându-le o pervertire și o trădare a islamului, uciderea de oameni nevinovați pentru realizarea unui scop nefiind niciodată miezul religiei (Yusuf Muhammad, cleric musulman, Jakarta, Indonezia, 2001).

Cu toate acestea, deși toată lumea condamnă terorismul, nu mulți sunt și cei care îi înțeleg cauzele. În ciuda diversității de opinii exprimate, răspunsurile la întrebările „de ce terorism?“ și „de ce islamic?“ încă se mai lasă așteptate, asocierea acțiunilor unor grupări teroriste de tipul Al-Qaida cu islamul în general, echivalând poate cu asocierea IRA (bine cunoscuta grupare teroristă din Irlanda de Nord, care a folosit atentate soldate cu moartea a sute de civili pentru a-și atinge scopurile politice), cu catolicismul, în general.

Din păcate, din ce în ce mai des, în democrațiile occidentale, islamul este privit și judecat după actele și faptele unor grupuri de oameni. Și acest lucru este încă un motiv pentru care trebuie subliniat că astfel de abordări nu sunt obiective, distorsionând adevăratul înțeles al islamului. Să admitem că așa ar fi, că aceasta este realitatea, atunci însă ce am putea spune despre lumea creștină gândindu-ne la traficul de carne vie, la molestarea copiilor sau la multe altele?

Islamul este religia care se bazează pe obținerea păcii prin supunerea față de voința divină. Aceasta este o simplă analiză lingvistică, care ne arată natura acestei religii. Cum poate o astfel de religie să susțină atâtea acte de violență? Răspunsul e simplu! Astfel de acțiuni sunt non-islamice și nu trebuie să fie asociate cu islamul (Enghin, 2007).

Tradiția precizează că apariția islamului stă sub semnul Profetului Mahomed, care s-a născut în vestul Arabiei, la începutul secolului al VII-lea d.H. În mod tradițional, se cunoaște că mediul geografic unde a luat ființă islamul este platoul deșertic care se numește Hegaz, de-a lungul coastei occidentale a Arabiei, care dă spre Marea Roșie (Frattasio, 2006). Aici, Mahomed a primit o serie de revelații verbale de la Dumnezeu prin intermediul Arhanghelului Gavriil.

Singurătățile unui spațiu pustiu apar astfel prin excelență prielnice sentimentului unui contact direct cu Divinitatea (Bloch,1975). Tabloul vieții Profetului, al Hegirei, al organizării primei comunități musulmane, supuse unei Legi precise și izvorâte din textul Revelației, apoi, după moartea lui Mahomed, al primelor cuceriri, toate acestea, la un loc, ne îndeamnă să reflectăm asupra islamului.

În Islam se disting două ramuri principale. Una este ramura sunnită, iar cea de a doua este ramura șiită. Musulmanii sunniți constituie marea majoritate în comunitatea lumii islamice. Termenul „sunna“ înseamnă „calea“ sau „exemplul“ și se referă la modelul profetului Mahomed. Astfel, toate grupările și sectele islamice consideră “sunna” împreună cu Coranul, Sfintele Scripturi ale Islamului, obligatorii. Deoarece înseamnă „calea“, „sunna“ poate, de asemenea, să aibă scopul de a face distincția între musulmanii sunniți și musulmanii șiiți, care urmează o cale alternativă.

Cele două ramuri principale ale Islamului diferă, în principal, în credințele în ceea ce privește succesiunea lui Mahomed. Musulmanii sunniți cred că Mahomed a intenționat ca, prin consens, comunitatea musulmană să aleagă un succesor, sau un calif, care să conducă teocrația (împărăția pământească, aflată sub conducere divină) pe care a înființat-o el. Musulmanii șiiți cred că Mahomed l-a ales pe vărul și ginerele său, Ali, ca succesor al său, și că numai urmașii lui Ali și ai soției sale, Fatima, au dreptul să guverneze comunitatea musulmană (Cornila, 2008). De asemenea, există diferențe între cele două ramuri în ceea ce privește interpretarea Coranului.

Într-un sens istoric, musulmanii datează începuturile religiei lor încă din timpul lui Mahomed. Dintr-un unghi de vedere religios, mulți văd însă această religie identică cu monoteismul adevărat pe care profeții de dinaintea lui Mahomed, precum Abraham (Ibrahim), Moise (Musa) și Iisus (Isa), l-au făcut cunoscut.

Răspândit de către urmașii săi în toate domeniile vieții, islamul este considerat de marea majoritate a musulmanilor „mai mult un mod de a trăi decât o religie“ (Prunescu, 2004), conceptul fundamental fiind dat de unicitatea lui Allah (tawhid). Acest monoteism este absolut, nu relativ sau pluralist în orice sens al cuvântului.

Musulmanii susțin că islamul conține, în esență, aceeași credință ca a tuturor mesagerilor trimiși de Allah omenirii, de la Adam, Coranul codificând revelația finală a lui Allah.

Învățătura islamică vede iudaismul și creștinismul ca derivând din învățăturile unora dintre acești profeți – în special Avraam – și recunoaște rădăcinile lor avraamice, în timp ce Coranul îi numește "Oameni ai Cărții".

Islamul acceptă lumea și viața omenească așa cum sunt, privindu-le ca o operă ce nu poate fi criticată și ca o manifestare a voinței inderogabile a lui Allah, deloc denaturată și coruptă de urmările unui păcat originar de neiertat. Trăsăturile acestei credințe simple, care este însoțită de îndatoriri sociale și individuale de mult codificate, sunt suficient de marcate pentru a fi modelate și a continua să modeleze și în epoca actuală numeroase aspecte de ordin psihic și deprinderi de ordin sociologic ale adepților ei (Sourdel, 1975).

În aceste condiții, cum poate fi demonstrată legătura indestructibilă dintre islam și jihad? Care este adevărata semnificație ce revine jihadului? Conform “Dictionnaire Arabe – Française – Anglais” (Paris, 1972), “jihad” își are originea în verbul djahada, care înseamnă „a fi harnic“, „a face efort“, și în substantivul abstract juhd, prin care se desemnează în general „efortul“, „încordarea de forțe“, „pentru atingerea unui scop“ (Ruslan, 2003).

Urmărind Coranul, “jihad” este utilizat cu două sensuri de bază, corespunzătoare celor două etape ale revelației. Astfel, în “surele” din perioada meccană, prin “jihad” este desemnată lupta credinciosului pentru a-și dovedi credința față de Allah, pentru a câștiga noi aderenți la islam prin convingere și mijloace pașnice (Sura XXIX, 6). În surele de la Medina, deci după Hegira (anul 622), rădăcina jihadului îmbracă noi semnificații precum „a lupta împotriva cuiva“,„a combate politeiștii“ sau cea de „război contra arabilor musulmani“ (Surele LX,1; LXVI,6). Războiul este permis în islam, dar numai atunci când toate celelalte mijloace pacifiste, precum dialogul, negocierile sau încrederea au dat greș. „Luptați întru calea lui Dumnezeu cu cei care luptă împotriva voastră. Nu fiți călcători de lege, căci Dumnezeu nu-i iubește pe călcătorii de lege“ (Sura VII,190).

Cu toate acestea, în Sura IX, versetele 29 – 31, musulmanilor li se poruncește să lupte împotriva iudeilor și creștinilor până când aceștia se vor supune. Acei care se vor preda conducerii musulmane vor plăti un greu tribut. Motivul este că blestemul lui Dumnezeu se află deasupra lor. „Răzbiți-vă cu cei care nu cred în Dumnezeu și în Ziua de Apoi, cu cei care nu socot oprit ceea ce Dumnezeu și trimisul Său au oprit, cu cei ce nu țin Legea Adevărată, dintre cei cărora li s-a dat Cartea. Răzbiți-vă cu ei până vor plăti tributul cu mâna lor după ce au fost umiliți.“

Cunoscând acestea, se poate spune oare că musulmanii înțeleg prin jihad folosirea tuturor energiilor și resurselor pentru a învăța să-și controleze propriile dorințe și intenții rele și de a obține favoarea lui Allah? Trebuie doar reținut că jihadul nu poate fi înțeles pe deplin de occidentali, cu atât mai mult cu cât aceștia, spre deosebire de musulmani, nu fac parte din cultura religioasă a islamului.

Lucrurile devin și mai interesante, cu atât mai mult cu cât o altă dimensiune a jihadului în contemporaneitate este aceea de a avea rol educativ (jihad al-tarbyia), care presupune răspândirea valorilor islamului, lupta socială împotriva injustiției, corupției, decadenței și străduința pentru îmbunătățirea condiției sociale (Tihan, 2008). Astfel, de exemplu, în anii ’60 președintele Burghiba al Tunisiei numea jihad străduința cetățenilor de a lucra pentru propășirea țării și-i scutea de la postul din luna Ramadan pentru a nu scădea producția țării, așa cum războinicii erau scutiți de post în timpul războaielor de cucerire.

De reținut este și faptul că una dintre organizațiile teroriste din lume poartă chiar numele războiului sfânt, „Jihadul islamic“, apărută prin anul 1970 și cu rădăcini în Frăția Musulmană, înființată în 1928. Membrii săi au acționat în atacuri teroriste alături de alte organizații precum Hezbollah sau Hamas. Obiectivele sale principale erau marcate prin răsturnarea guvernului egiptean și instaurarea unui stat islamic, precum și lupta împotriva intereselor americane și israeliene: președintele Egiptului Anwar Sadat a fost asasinat în 1981 de Jihadul islamic pentru că a semnat pacea cu Israelul; a existat o tentativă de asasinat a ministrului de interne egiptean, Hassan al-Alfi în 1993 și a prim-ministrului Atef Sedki, în noiembrie același an; în 1995 au revendicat atentatul de la ambasada Egiptului de la islamabad. Câțiva dintre membrii organizației, potrivit Cornila (2008), s-au aflat și în spatele celui mai sângeros și mai mediatizat atac terorist din istorie: 11 septembrie 2001, când teroriștii au deturnat patru avioane, cu două dintre ele lovind World Trade Center din New York, cu unul Pentagonul, iar al patrulea prăbușindu-se în Pennsylvania (2978 de morți). Alte atacuri revendicate: august 1998 – exploziile de la ambasadele SUA din Nairobi și Dar el-Salam (301 morți); noiembrie 2002 – explozie la un hotel din Mombasa (15 morți); octombrie 2002 – au sprijinit explozia de la un club din Bali (200 morți); 12 mai 2003 atacuri cu bombă la Riad (30 de morți); 16 mai 2003 – au sprijinit atacurile cu bombă din Casablanca (933 de morți); 15 – 20 noiembrie 2003 au participat la atacurile cu bombă împotriva a două sinagogi, a consulatului Britanic și a unei bănci din Istanbul (61 de morți); 2004 – cel puțin 11 atacuri (60 de morți). Condusă de Ayman al-Zawahiri, organizația face parte, începând cu 1998, din Al-Qaida. Este „războiul sfânt“ sinonim cu atacurile la adresa Statelor Unite și Israelului? Înainte de a acorda un răspuns, poate că am fi tentați să spunem da!

Puncte sensibile, exploatate pe deplin de organizațiile teroriste în legitimarea acțiunilor inițiate, sunt date și de versetele potrivit cărora „Nu spuneți despre cei omorâți pe calea lui Dumnezeu că sunt morți, căci ei sunt vii, însă voi nu vă dați seama.“ (Sura II, 154; III, 157, 169).

Fără să avem intenția să dezvoltăm subiectul „martirajului“ ne punem totuși întrebarea dacă acesta a devenit stimulent pentru războiul sfânt (jihad)? Învățătura Coranului despre intrarea în paradis (Sura XV, 52) a celor morți în jihad i-a inspirat pe musulmani de-a lungul secolelor, motivându-i să lupte până la moarte pentru cauza sfântă a lui Allah.

Extinzând învățătura la o simplă interpretare desfășurată asupra Testamentului lui Mohamed Atta, unul dintre atentatorii de la 11 septembrie 2001, se poate spune că aceasta îi inspiră și astăzi pe tinerii musulmani să devină „bombe sinucigașe“?

Auzim, nu o singură dată, mai mult sau mai puțin justificat, că pentru cei ce aleg moartea de martir este cea mai sigură și rapidă cale de a ajunge la o viață mai bună, prosperă, la confort și plăceri senzuale, pe care le promite paradisul.

Prin acest tip de moarte, cel care se sacrifică devine shahid, aflat, atât el cât și familia sa, la mare cinste în cadrul comunității musulmane. Jertfa trebuie dusă la capăt, în primul rând pentru Allah. Acela care face „din moarte un simbol al dragostei, o mărturie a adevărului, acela este un martir (…) El trăiește. El este aici, printre noi, în sânul lui Dumnezeu, pentru totdeauna, dar, de asemenea, peste tot, în sufletele masei de credincioși. Acela care, dimpotrivă, alege dezonoarea pentru a-și salva viața, acela, în fața istoriei, nu este decât un respingător mort-trăitor“ (Rauffer, 1987).

În ultima zi dinaintea atacului, shahidul este foarte bine antrenat, are creierul complet spălat, este dispus și apt să execute chiar de unul singur atacul sinucigaș. La acest punct el scrie un testament în care își roagă familia să nu îl plângă, deoarece nu a murit, ci mai degrabă a plecat într-o altă viață în care va fi cu Allah – motiv de mândrie personală (Cornila, 2008). Testamentul lui Hisham Ismail Abd El Rahman Hamed, un terorist sinucigaș care a detonat explozibilul pe care-l purta în noiembrie 1994 la Nezarim (în sudul Fâșiei Gaza), ucigând trei ofițeri și rănind doi israelieni și patru palestinieni, oferă o imagine reală: „Dragă familie și prieteni! Scriu asta cu lacrimi în ochi și tristețe în inimă. Vreau să vă spun că plec și vă cer iertare pentru că am decis să-l văd pe Allah astăzi și această întâlnire este mult mai importantă decât să trăiesc pe acest pământ… Bassamat al-Farah“. Alt terorist sinucigaș – Salah Abed El Hamid Shaker – care a murit împreună cu un alt shahid la Beit Lid (în centrul Israelului) în ianuarie 1995, omorând 18 israelieni și rănind alți 36, scria în testament: „Mă voi răzbuna pe fiii maimuțelor și porcilor – sioniștii infideli și inamicii umanității. Îl voi întâlni pe fratele meu Hisham Hamed și pe distinsul meu profesor, Hani El Abed, și pe ceilalți shahizi și sfinți din paradis“. În cazul primului mesaj, expresie consacrată „Bassamat al-Farah“ sau „Surâsul bucuriei“ justifică extazul ce se citește pe fața martirilor în momentul comiterii atentatului.

Înțelegând islamul drept supunere față de Allah, nu putem să nu ne punem întrebarea de unde a apărut fundamentalismul islamic? Inspirată de succesul lui Khomeini, din 1979, mișcarea radicală panislamică a luat o amploare fără precedent în întreaga lume mahomedană. Poziția dominantă a clerului în societățile musulmane și sprijinul masiv acordat de masa „credincioasă“ exponenților fanatismului religios preconizau venirea inevitabilă la putere a fundamentaliștilor în mai multe țări arabe și islamice prin alegeri libere sau prin revoluții.

În următoarele două decenii, islamiștii intransigenți sperau să devină forța dominantă în întreaga lume mahomedană. Exponenții forțelor islamice au câștigat primele alegeri libere din Algeria și se pregăteau să preia puterea. Numai anularea rezultatelor scrutinului și intervenția represivă a armatei algeriene au permis continuarea guvernării seculare. Consecințele reprimării sângeroase a forțelor islamice au fost devastatoare. O sută de mii de algerieni și-au pierdut viața în războiul civil care a urmat.

Fără să avem intenția de a insista asupra acestui subiect mai mult decât în cuprinsul lucrării, nu putem să nu ne întrebăm: ce urmărește fundamentalismul islamic? Înainte de toate, dorește un stat teocratic, în care puterile statului să fie subordonate legii islamice, sharia, care a fost concepută inițial pentru a ghida viața de zi cu zi a musulmanului.

Făcând abstracție de interpretările denaturate pe cât de frecvente, pe atât de nefericite, ale conceptului de „jihad“, setul de prevederi coranice care conturează „calea cea dreaptă“ a shariei („legea inegalabilă și neegalată“) generează consecințe palpabile asupra societăților islamice, vizibile mai ales în sferele structurării politice a statului și respectiv a vieții economice (Apahideanu, 2007).

Liderii religioși inoculează constant ideea că este vremea reinstaurării „Califatului“. Raportul U.S. National Intelligence Council prognozează intenția islamului de a forma, până în anul 2020, un Califat Universal, dezideratul principal al mișcării fundamentaliste islamice fiind dat de restabilirea virtuților morale și politice ale societății tradiționale islamice (Barna, 2007).

În contextul extinderii islamului, cum poate fi interpretat semnalul de alarmă tras de Vatican, cu privire la riscul unei iminente islamizări a Europei? Într-un interviu acordat săptămânalului german Süddeutsche Zeitung secretarul particular al Papei Benedict al XVI-lea atrăgea atenția asupra faptului că „Occidentul este amenințat cu islamizarea“, subliniind că Europa nu trebuie să renunțe la rădăcinile sale creștine.

Veridicitatea semnalului amintit este de netăgăduit cu atât mai mult cu cât milioane de musulmani trăiesc în afara spațiului istoric islamic. Astăzi, islamul înseamnă circa 1,3 miliarde de oameni. Este cea mai dinamică religie a lumii, credincioșii săi fiind prezenți pe toate continentele, inclusiv în Europa. Probabil că este și singura religie care câștigă teren într-un moment când celelalte sunt în criză. De asemenea, este cea mai tânără dintre marile confesiuni și acum se află la apogeu.

Potrivit U.S. Department of State's Anual Report on International Religious Freedom (2003), în Europa sunt înregistrați mai bine de 23 de milioane de musulmani rezidenți, fapt confirmat și de studiul realizat de diplomatul american specializat în afaceri europene, Timothy Savage, potrivit căruia aproximativ 5% din populația Europei este reprezentată de musulmani (23 milioane), pentru anul 2050, estimând creșterea procentului la 20%. În Indonezia sunt 120 milioane, în Franța și Statele Unite ale Americii câte șapte milioane, iar în China circa 50 de milioane.

În acest context, problema admiterii Turciei în U.E. a devenit mai mult decât spinoasă. Cu o populație de circa 70 de milioane de locuitori, în majoritate musulmani, Turcia ar putea să accentueze ireversibil musulmanizarea Europei. Riscul ca populația creștină din țările occidentale să fie depășite numeric pe parcursul câtorva generații de către imigranții musulmani se acutizează și mai mult pe fondul crizei demografice din Europa și a natalității ridicate a membrilor nou-veniți (Buchaman, 2005).

Menținerea imigrației la cote ridicate din statele musulmane, va duce la așa-zisa „Eurabia“, moscheile putând să depășească, din punct de vedere numeric, bisericile. În situația în care U.E. nu abordează o strategie viabilă de control a imigrației provenite din statele cu populație musulmană, foste colonii ale statelor Europei (Barna, 2007), nu este exclus să asistăm chiar la transformarea Europei într-un continent islamic, până la sfârșitul secolului XXI (Lewis, 2006).

Subiecte precum: vizionarul apocaliptic, „țintele legitime“, forumul Al-Tajdid, 7 iulie 2005 – intervenția la situația de urgență, toate acestea subscriu „ecuației securității mondiale“ și întregesc cuprinsul lucrării noastre. O cercetare sumară a internetului scotea în evidență că aproximativ jumătate din cele 30 grupări etichetate ca organizații teroriste străine operau pe pagini web, de tipul: assam.com, almuhrajiroun.com, qassam.com, jihadunspun.ne, jahad.net sau alsaha.com etc. Dacă în anul 2000 erau identificate 20 de site-uri jihadiste, în cursul anului 2005, numărul acestora a crescut, la aproximativ 4 800, cele mai multe în Iran, Canada, Statele Unite, Olanda, Liban, Rusia, Hong Kong și nu în ultimul rând în Marea Britanie (www.smitson.org/newcentury/ ppt/Atran_Senate.ppt). In anul 2015, numarul site-urilor jihadiste este in continua crestere.

„Filosofia existențialității“ terorii este definită printr-o serie de organizații teroriste, precum Frații Musulmani, Hezbollah, Mujahedine Khalk, Jihadul islamic, Hamas, Al-Qaida Alba, Al Haramain islamic Foundation, Al-Masjed al Aqsa, Benevolence International Foundation, Al Furqan, Global Relief Foundation/Taibah International Humanitarian Organisation etc., cea din urmă fiind o organizație fondată în Belgia, la 22 august 1996. În urma atacurilor teroriste din 11 septembrie, numele organizației a fost legat de către instituțiile specializate americane de grupările teroriste, inclusiv de rețeaua Al-Qaida.

Fără să insistăm asupra temelor dezbătute în cuprinsul celor patru capitole, lăsate a fi descoperite de cititori, ne rezumăm numai la a privi Europa ca pe un veritabil teatru de acțiune ce pornește din Urali și se întinde până la Atlantic. Terorismului este departe de a fi încheiat, dimensiunile sale fiind comparabile cu cele ale unui război al viitorului.

Care este miza și ce interese sunt amestecate în acest sinistru joc? Să fie vorba doar de un conflict între civilizații? Înseamnă Vestul, civilizație, iar lumea arabă, petrol? Terorismul este un subiect care nu se va încheia, așa cum nici interesele marilor puteri nu se vor stinge niciodată! Osama bin Laden nu mai există, dar organizația Al-Qaida a supraviețuit! Să fie întâmplător acest lucru? Cine își dorește pacea cu adevărat? În condițiile în care Isalmul este joncțiunea dintre Dumnezeu ca atare și om, cum a fost posibilă promovarea sintagmei „terorism islamic”?

NOTE:

ALEXE, V., SUA si hegemonia mondiala, in, http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/ 06.12.2014

ANDREESCU, A., Organizațiile extremist-islamiste și lupta pentru controlul zonelor de influență, in , http://timpolis.ro/arhiva/articole-scrise/11.03.2015

ANDREESCU, A., RADU, N., Băncile spală anual între 500 de miliarde și un trilion de dolari proveniți din activități criminale international, in, http://timpolis.ro/arhiva/articole-scrise/ 09.03.2015

ANDREESCU, A., RADU, N., Reconfigurări și acțiuni diversioniste ale terorismului, in, http://timpolis.ro/arhiva/articole-scrise/16.03.2015

ANDREESCU, A. și RADU, N., 2007, „Terrorism – From The Big Encyclopedia of Jihad to Hamas Covenant and The White Al-Qaeda“, în Romanian Military Thinking, ianuarie–martie, vol 1.

APAHIDEANU, I., 2007, Islam și Democrație – surse de incompatibilitate. Manuscris.

BARNA, C., 2007, Cruciada islamului, Editura Top Form, București.

BLOND, P.; PABST, A., 2005, „The Roots of islamic Terrorism“, în International Herald Tribune, 28 iulie, Londra.

BURGESS, M. și DELCEA, E.I., 2006, „Problematica definirii terorismului“, în Terorismul Azi, vol. IV–VI, an I.

BUSH, W.G., 2001, „Spech“ în http:usinfo.state.gov

CARDINI, F., 2002, Europa și islamul, Editura Polirom, Iași.

XXX, 2004, Coranul Cel Sfânt în limba română, Editura Islam, București.

COLLINS, P.D., The Hidden Face of Terrorism: The Dark Side of Social Engineering, From Antiquity to September 11, in, http://www.1stbooks.com/bookview/13401/ 21.11.2014

CORNILA, M., 2008, De la religie la terorism, Editura Anamarol, București.

DUGHIN, A., 2011, Bazele geopoliticii. Viitorul geopolitic al Rusiei, vol. 1, Editura Euroasiatica, București

DUMITRESCU F., GABOREAN I., VOINEA M., PRUNĂ M., 2011, Terorismul înainte și după Ben Laden, Editura Mediauno, București

DRAGOMIR, D., 2008, Profilul și personalitatea teroristului. Diserație, Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“, București

ENGHIM, Cherim, 2007, Islamul – religia terorii? Manuscris, Fundația Taiba, București

FIRESTONE, R., 1990, Jihad: originea războiului sfânt în islam, Editura Universității Oxford, Londra

FRUNZETI, Th. si colectiv, Lumea 2014 – Enciclopedie politică și militară (studii strategice de securitate), Editura CTEA, București, 2014

FULLER, E., G., 2003, The Future of Political Islam, New York: Palgrave Macmillan

GHIGHILICEA, N., Musulmanii vor libertate si traditi islamica, in, www.adevarul.ro/ 21.12.2014

ISTRATE, M., 2007, Fundamentaliștii islamici, Frăția Musulmană și CIA. Manuscris.

LOUIS DE PRÉMARE, A., 2001, Originile islamului, Editura Cartier, București.

MAIOR, G.C., Despre „Islamul politic si democratia”, Prefata, MATEI, M., Islamul politic si democratia. Intre reforma, interpretare si jihad, Ed RAO, Bucuresti, 2011

MARRET, J.L., 2002, Tehnicile terorismului/11 septembrie 2002, Editura Corint, București.

MERVIN, S., 2002, Histoire de l'islam: Fondements et Doctrines. Collection Champs Flammarion, Paris.

MURAT, Yusuf, Interviu: Dacă un stat musulman este atacat, el trebuie să se apere, Cultul Musulman din România, în www.hotnews.ro/ 10.03.2015

OLARIU, M., 2008, Terorismul Azi. Diserație, Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“, București.

SCHMID, A. P. și colectiv, 1983, Political Terrorism A New Guide To Actors, Authors, Concepts, Data Bases, Theories And Literature. Amsterdam, North Holland Publishing Company; de văzut și www.amazon.com/exe/obidos/tg/detail

SOURDEL, J.; SOURDEL – TH., 1975, Civilizația islamului clasic, Editura Meridiane, București.

STOINA, N., 2005, Fundamentalismul islamic, modalitate de manifestare a neoterorismului, în http://actrus.ro

TIHAN, E., 2008, Jihad – războiul sfânt. Diserație, Universitatea „Lucian Blaga“, Sibiu.

TRONCOTĂ, C., 2007, „Despre terorismul de azi sau vechea armă a Războiului Rece“, în Cadran Politic, nr. 46.

*** Raport TE – SAT, 2014, in, http://adevarul.ro/international/europa/raportul-europol-2014-terorismul-europa/index.html/ 23.11.2014

*** After 13 years, 2 wars and trillions in military spending, terrorist attacks are rising sharply, in, http://www.washingtonpost.com/blogs/wonkblog / 24.11.2014

*** 11 septembrie 2001: Teoriile conspirației, la 10 ani de la atentate, in, premonitii.ro/ 07.12.2014

*** Un nou stat Islamic in Orientul Mijlociu, in, http://adevarul.ro/international/23.11.2014

*** Teroriștii nu amenință doar Siria și Irak, E.S. Dl Abdulrahman I. AL RASSI, Ambasadorul Arabiei Saudite la Bucuresti, digi.tv.2014/ 10.03.2015

Introduction

Unavoidable subjectiveness of the terrorism issue, associated with islam was often debated. After September 11 2006, the Benedict XVI Pope's speech from the University of Regensburg seemed to make the connection between islam and violence, growing up the dissensions between Muslims and Christians, the Vatican initiated în March 2008 the dialogue with representatives of different islamic faction from 43 countries, gathered around a peace message. Even that we mention the meeting between Pope Benedict XVI and King Abdullah of Saudi Arabia, or we mention the visit în Turkey from December 2006, when the Pope entered inside the Blue Mosque, praying almost one minute towards Mecca, all these are considered as, at least, a theoretical attempt of relations reconciliation between West and the Arabic world. Definitions and lines of demarcation are still controversial.

Fully subscribing to the well-known writer's assessment such as Mark Burgess and Eva-Ildiko Delcea (2006), according to whom, to define terrorism is now an exercise so complex and objective so that we can say it's rather an artistic approach than a scientific one, by our research we restrict ourselves only to consider a series of valences, one of them with historical value, în order to accomplish the importance of islamic civilization and of the common wish of the Muslim world, marked by islamic Jihad ("the holy war").

Terrorism is essentially a play of theatre played (Dragomir, 2008) for an audience, designed to draw the attention of a numerous audience on a common situation, without direct connection with the violence act, gamble on the shocking audience (terror and horror în the presence unimaginable challenge without any excuse or scruple). în this context, it can be said that islam is the one who legitimate the open play game practiced by the terrorism. There is no divine order în islam în order to force Muslims to commit terrorism acts (Septar, 2006). According to islam, these acts are dangerous with notorious consequences. Committing of such acts represents a sin and an oppression against human been. The islamic religion commands everything is healthy and benefic to humanity. Anyone who's researching the two main sources of revealing Islam – the Koran and Mohammed Prophet tradition – will not find any evidence to support the idea according to which it could be divine commandments for Muslims în order to commit violence and terrorism acts.

Publication of many specialized studies, sets up the terrorism cognition, who can become terrorist and why and on behalf of whom undertake acts are classified as terrorist. For example, some researchers, such as Williams (2004), Chomsky (2003), Hoffman (2001), Ariel (2001) argue that the forms of manifestation of terrorism have evolved from the political side of social coercion through the acquisition of anti-social behaviors. Furthermore, according to Olariu (2008), it was proved, within several specialized studies (Wilkinson, 2006; Lehr, 2006; Scraton, 2002) that contemporary terrorism do not longer represents a mean of proceeding, but has adopted a new method, more dangerous, unpredictable, powerful, organized and professional against the target group to achieve its goal. Other researchers, such as Sookhdeo (2006) and Ahmed (2003), argue that the terrorists reactions are generated by American imperialist politics. And Huntington, (1996) contradicts the secret services "media current", arguing that religious fundamentalism represents the results of an inevitably conflict between different religion civilizations, potential human subjects been recruited for the holy war.

So different from the image described în "Arabian nights" stories, the Arabian world is, for a while, the scene for an incredible violence (Istrate, 2007). International Agencies News are discusses only about the September 11, Osama bin Laden, the Gulf war, terrorism, people attempts, taking hostages, Talibans, trapping cars, mujahidins, Saddam Hussein, street fights, sun and shiits, wahabi, Al-Qaeda, Oil Market. Focusing on giving a meaning to the current feverish world (Fuller, 2003), as well as to the terrorism, war and generalized anti-Americanism, we can not asked ourselves: is the islam the real source of the problem or it should be associated with other factors, less clear, more important? West and Arabic world, conflict or alliance? Is the terrorism the mean used by those deprived of force? What is the real reason for all these? Considered as acts of violence committed by a group or an organization for creating a climate of insecurity or for changing the government of a state (Romanian Dictionary, 1996, see also the Dictionnaire de la Langue francaise, 1998) the terrorist phenomenon is more than the individual effort of a kamikaze. And în this case, it could be consider that terrorist acts are even the results of some organizations hiding some states, în fact. (Iova, 2006). The terrorism meaning is also represented by the violent events, precisely targeted and very well organized, which offers an apocalyptical image and is to create a frighten psychosis of terror even în peace time, diversified multiple situations of crisis or în case of war.

Following a study initiated în 1983, by the researchers Schmid and Jonginan of the University of Laiden Netherlands, it was concluded that the violence was present în 83.5%, political goals în 65%, while 51% pointed out the way of bring în fear and terror feelings. Nevertheless, it could be appreciate that the terrorism is not, as it often said, "stupid violence", but no mater how against the law would or would seem to be, it is not irrational or without target. At a simple glance, one can say that it agree a certain cause, a political one, has a certain organization and structure, a certain professional specialization of those who participate to similar actions.

Terrorism against heart and civilized world (George W. Bush, 2001), at the beginning of this millennium, has a complex character, shaking the present, spreading the evil, and pretending that provide a better future (Marret, 2002). There's nothing better illustrating that, than the images from Sept. 11, 2001: run away walkers because of the first WTC tower falling; a worker from Emergency services helping a wounded woman, a person falling down after he jumped out from the inferno from 83rd floor. To consider terrorism as a result of islam, and islam as a violent religion is more than a mistake. No matter what the west world consider, islamism remains a religion of peace for Muslims, which does not allow killing of innocent people (Bacchiocchi, 2002), but above all, is a religion of freedom, peace, well-fare and mercy (Rashid, 2003). Moreover, any damnatory act represents a violation of Sharia (the islamic sacred law), as well as a human logic (Sultan bin Abdulaziz, 2002). Not without significance is that în Arabic language, islam means "obedience" (within the meaning of God obedience) and is described as a "way of life" or "religion". It derives from the same root word as, for example, the word Salam (which means "peace" used as greeting mean). The word "Muslim" is also related to the word islam and means person who obeys Allah's will. So, the religion name refers to God obedience. Theoretically, all that is need for some one în order to become Muslim is to sincerely recite the brief version of religion known as "shahadah": "I confess that there's no another God but God (Allah) and that Mohammed is God's prophet." Once converted to islam, renunciation is consider a major offence.

Taking into consideration all these, we consider, as we mentioned before, that is necessary to give up the phrase "islamic terrorist" instead of "terrorist who abusively invoke islam". în these terms, and fallowing the statement "God has blessed a group of foremost Muslims, the head fraction of islam, to destroy America" (Al Jazeera, 7 October 2001), Osama bin Laden is "condemned by his own words" (U.S. Department of State, 2002). Muslim leaders and clerks throughout the world, from the sheick Mohamed al Sayyed Tantawi of Egypt, to Yusuf al Qaradawi sheick of Qatar, and Yusuf Muhammad from Indonesia, condemns terrorist attacks considered them as a debasement and a betrayal of islam, innocent people killing în order to achieve a goal, never being the purpose of religion (Yusuf Muhammad, the Muslim cleric, Jakarta, Indonesia, 2001). Nevertheless, although everyone condemns terrorism, there are not many able to understand its cause. Despite the diversity of declared opinion, the answers to the questions "why terrorism?" and "why islam?" are still waited for, the association between the terrorist group's actions as Al-Qaida with islam, generally similar with IRA (well-known terrorist group from Northern Ireland that used attempts resulting în the death of hundreds of civilians to achieve their political goals) with Catholicism în general.

Unfortunately, often increasingly, în Western democracies, islam is considered and judged by the acts and deeds of groups. And this is another reason for which is necessary to be very clearly specify that such approaches are not objective, changing the real meaning of islam. To admit that it should be like this, that this is the reality, than what we could say about the Christian world, taking into consideration the human trafficking, the children molestation or more?

Islam is the religion based on obtaining peace through submission to the God's will. This is a simple linguistic analysis, which shows the nature of that religion. How can to support so many violence acts, such a religion? The answer is simple! Such actions are non-islamic and shouldn't be associated with islam (Enghin, 2007). The tradition mentions that the islam is related to Prophet Muhammad who has lived în Western Arabia at the beginning of the VIIth century d.Ch. Traditionally, it is known that the geographical environment where islam was borne is the desert plateau, called Higaz, along the west coast of Arabia, towards Red Sea (Frattasio, 2006). Here, Muhammad received a series of verbal revelations from God through Gavriil Archangel.

The desert loneliness of an empty area seems to be, exceptionally, favorable to direct contact feeling with God (Bloch, 1975). The Prophet life story, of Hegira, of the first Muslim community organization, submitted to a precise legislation inspired by Revelation text, and then, after the Muhammad's death, of the first conquest, all together, advice us to meditate to islam. Within islam there are two main branches. One of them is the sunnit branch, and the second one is the shiit branch. The Sunni Muslims are the majority within the islamic world. The term "sunna" means "the way" or "the example" and refers to the Muhammad prophet example. Thus, all islamic groups and sects of islam consider Sunna (meaning Muhammad), together with the Koran, the islamic holly scriptures as mandatory. Taking în consideration that "sunna" means "the way", its main purpose is making distinction between sunni Muslims and shia Muslims, which have another ideology.

Basically, both main branches of islam differ regarding the Muhammad's succession. Sunni Muslims believe that Muhammad intended that, by consensus, the Muslim community to choose a successor or a caliph, to rule the theocracy (earthly kingdom under the divine leadership) set up by him. Muslims believe that Muhammad choose his brother în low, Ali, as his successor, and that only Ali and Fatima, his wife's ancestors, have the right to rule the Muslim community (Cornila, 2008). Also, there are differences between the two branches as regards the Koran understanding.

In a historical way, Muslims dates their religion beginning from Muhammad period. From a religious point of view many consider this religion similar with the real monotheism that prophets before Muhammad, such as Abraham (Ibrahim), Moses (Musa) and Jesus (Isa), made it known. Spread by its successors în all areas, islam is considered by a large majority of Muslims "a standard of living than a religion" (Prunescu, 2004) the fundamental concept being given by uniqueness of Allah (tawahid). This Monotheism is plenary, but not relatively, pluralistic în all its meanings. Muslims claim that islam contains essentially the same faith similar to all the messengers sent by Allah for the mankind from Adam, Koran encrypting Allah final revelation.

The islamic doctrine considers Judaism and Christianity as derives from one of those prophets' doctrines – especially Abraham – and accepts their avraamic origins while the Koran called them "People of the Book."

islam accepts the world and human life as they are, considering them as a work that can not be criticized and as inderogabile will act of Allah, and not at all alterateand corrupt by the consequences of an original unforgiving sin. The features of this simple religion, accompanied by social individual duties, for long codified, are sufficiently marked to be changed and to keep on changing even în present many aspects of a psychic nature and also sociological manners of its supporters (Sourdel, 1975). In these circumstances, how can it be demonstrated the indestructible connexion between islam and Jihad? What is the real significance of Jihad? According to Arab Dictionnaire – Française – Anglais, (Paris, 1972), the term Jihad derives from the verb djahada, which means "to be hard worker", "to make effort" and from the abstract noun 'juhd', that generally describes "the effort," potency " in order to achieve a goal. "(Ruslan, 2003). According to the Koran, the name jihad has two basic meanings, în relation with two stages of revelation. Thus, in Meccan time surres, jihad means the follower's fight for proving his faith for Allah, to bring new followers through peaceful means (Sura 29, 6).

Jihad. Within Medina's sures, meaning after the Hegira (622 year), jihad got new meanings as "to fight against someone", "to argue against polytheist" or "the war against Muslim Arabs" (Suras 60.1; 66.6). War is allowed în islam, but only when all other pacifist means, such as dialogue, negotiations and truist has failed. "Fight for God cause, against those fighting against you. Do not brake the law, because God does not love the out low people" (Sura 17,190). Nevertheless, within Sura 9, verses 29 to 31, there is an order for Muslims "to fight against the judas and against Christians till they will obey. Those who will surrender to Muslim rulers will pay a huge tribute. The reason is that that God will curse them. Fight against those that do not believe in God and în judgment day, do not consider stoped what God and his messenger stoped, and also do not agree the true religion, even that they are people of the Book, till they will pay jizya (the tribut) and will voluntarely obey and they will be obey (…) May His curse to be on them."

Can we consider that Muslims understand by Jihad the use of all resources and energies to learn how to control their own wishes and bad intentions and to get Allah bless? It should be noticed that Jihad can not be fully understood by occidentals, as more as, unlike Muslims, they do not represent the religious culture of islam. It becomes even more interesting, that as long as another side of jihad is, actually, to have an educational role (jihad al-tarbyia), which involve spreading the islam knowledge, social fight against inequity, corruption, decadence and the endeavor for social improving (Tihan, 2008). Thus, for example, during the 60's, tunisian chairman Burghiba called jihad the citizens effort to work for the country prosperity and absolved them from fasting în Ramadan time în order to avoid the goods product depreciation, in a manner as warriors were absolved from fasting post during conquest wars. Is remarkable that one of the terrorist organizations has the name of holy war, "Islamic Jihad", borne around 1970 and with origins în Muslim Brotherhood, founded în 1928. The organization, every time contested by Israel because of its radicalism, takes the islamic religion through the terrorist training activities în various training camps that held throughout the continent. Its members have acted within terrorist attacks along with other organizations such as Hezbollah or Hamas. Its main targets were relieved by Egyptian government subversion and by the Islamic state setting up, as well as the fight against American and Israelian interests: President of Egypt Anwar Sadat was assassinated în 1981 by the islamic Jihad because he signed the document stipulating the peace with Israel; there was an assassination attempt against the Egyptian interior minister, Hassan al-Alfi în 1993 and against Prime Minister Atef Sedki în the same year, November; in 1995 they claimed the attack from Egypt Embassy în islamabad. Several members of the organization, according to Cornila (2008) also committed the bloodiest and most famous terrorist attack from history: 11 September 2001, when terrorists hijacked four aircrafts, two of them hitting World Trade Center în New York, One Pentagon and the fourth – falling down în Pennsylvania (2,978 deaths). Other claimed tracks: august 1998 – explosions at U.S. embassies from Nairobi and Dar el-Salam (301 dead); November 2002 – the explosion on a hotel from Mombasa (15 dead); October 2002 – they have supported the explosion from a club în Bali (200 dead), 12 May 2003 – bomb attacks în Riad (30 deaths), 16 May 2003 – they have supported bomb attacks în Casablanca (933 deaths), 15–20 November 2003 – they participated to bomb attacks against two synagogues, British consulate and against a Turkish bank from Istanbul (61 deaths), 2004 – at least 11 attacks (60 deaths). Managed by of Ayman al-Zawahiri, since 1998, the organization takes part from Al-Qaida. Is the "holy war" similar with the attacks against the United States and Israel? Before giving an answer, we may be tempted to say yes! Weakness fully used by terrorist organizations în order to legitimate the initiate actions, are also given by the verses according to whom "the eternal human soul is given those killed în the name of Allah "(Sura 2, 154; 3, 157, 169). Without intention to extend the "martyr" issue we asked ourselves if this became an impulse for holy war (Jihad)? The Koran doctrine about coming to paradise (Sura 55, 52) of those died în Jihad, inspired Muslims along centuries, stimulating them to fight till death for the holy cause of Allah. Expanding the doctrine to a simple interpretation on Mohamed Atta's will, one of terrorist from 11 September 2001, one can say that this still inspire young Muslims to become "suicide bombs"? We hear, not once, more or less motivated, that for those who choose martyr death is the safest and fastest way to achieve a better life, prosperous, comfort and sensual pleasures, promised by paradise. Through this kind of death, those sacrificing become together with his family, shaheed, at great honor within Muslim community. The tribute should be finalized, for Allah, first of all. "Those who transform death into a love symbol, a truth prove, that one is a martyr (…) He lives. He is here, among us. Forever along with God, but also everywhere, în hearts of all devoted. That one who, on the contrary, choose the disgrace for saving his own life, that one, face to face with history, is just an hideous dead-live". (Rauffer, 1987) Last day before the attack, the shaheed is very well trained, completely empty mind, he want and he is able to commit suicide, even all by himself. In this phase he writes his will asking the family not to cry for him, because he is dead, but rather gone to another life along with Allah – a good motivation to be proud. (Cornila, 2008) Hisham Ismail Abd El-Rahman Hamed will a suicide terrorist which detonated the blasting from his own body în November 1994 în Nezarim (în southern side of Gaza Strip), killing three officers and wounding two Israelits and four Palestinians, provides a real image: "Dear family and friends! I am writing this with tears în my eyes and sadness în my heart. I want to say that I am leaving and ask you for forgiveness because I decided to see Allah today and this meeting is more important than living on this earth… Bassamat al-farah." Another suicide terrorist – Salah Abed El Hamid Shaker – who died along with one another shahid at Beit Lid (in the center of Israel) în January 1995, killing 18 Israelis and wounded another 36, wrote în his will: "I will revenge on the sons and monkeys and pigs – unfaithful sionists and humanity's enemy I'll meet my brother Hisham Hamed and my distinguished professor, Hani El Abed and others shahids and saints în paradise…" (Scaletchi, 1999). First message, well-known formula, "Bassama al-farah'' or, ''joy Suras" explains the martyrs ecstasy when they commit the suicide act.

Considering islam as obedience to Allah, we can not ask ourselves what is the origin of the islamic fundamentalism?

Following the victory of the 1979 Iranian revolution, the islamic fundamentalism has benefited from an impressive reviriment within Muslim area. Inspired by Khomeini's success, the radical panislamic movement is spreading increasingly. The dominant position of the clergy în Muslim societies and the great support given by the "adepts bulk" to the representatives of the religious fanatism estimates the inevitable power undertaken by the fundamentalists în several Arab and islamic countries through free elections or revolutions.

In the next two decades, the intransigent Islamists expected to become a dominant force în the Muslim area. The islamic representatives won the first free elections în Algeria and intended to take the power. Only the cancellation of the results and a military repressive intervention allowed to go on the secular governance. The bloody repression's consequences of islamic forces were terrible. A hundred thousand Algerians lost their lives în the next civil war.

Without any intention to insist on this issue, we can not ask ourselves: what the islamic fundamentalism plans?

Above all, needs a theocratic state, within the low enforcement to be subordinated to islamic law, Sharia, at the beginning created to guiding the Muslim daily life.

Making abstraction misleading interpretations as frequent, as unreal, of "Jihad" meaning, the set of Koran provisions which outlines "the right way" shari'ah (the incomparable and unequalled law) generates physical consequences for islamic societies, especially clear în the political and economical area (Apahideanu, 2007).

Religious leaders are constantly inoculating the idea of Caliphate rehabilitation. "U.S. National Intelligence Council report predicts the islam intention to make, till 2020, a universal caliphate, the main challenge of the islamic fundamentalist movement is given by restoring moral and political virtues of the traditional islamic society (Barna, 2007).

In the context of enlargement islam, how can it be interpreted the Vatican worry related to the imminent Europe islamisation risk? In an interview for German magazine Süddeutsche Zeitung the Pope Benedict XVI councilor pointed out that "the West is threatened by islamizing", mentioning that Europe must not give up its Christian origins.

The veracity of the mentioned fear is unanswerably as much as more millions of Muslims live outside the islamic historical area. Actually, islam means about 1.3 billion people. It is the most dynamic religion în the world, its followers are all over the continents, including Europe. Probably is the only religion that expands în a time when others are în fully crisis. It is also the newest from the great religions and now on top.

According to U.S. Department of State's Annual Report on International Religious Freedom (2003), în Europe are registered over 23 million Muslim residents, also confirmed by the by the American diplomat's study, Timothy Savage, specialized în European affairs, according to whom approximately 5% from Europe population is represented by Muslims (23 millions) for the year 2050, estimating an increasing to 20%. In Indonesia there are 120 million, in France and the United States seven million per country, and în China about 50 million.

In this context, the issue of Turkey admission în U.E. became more than a problem. With a population of about 70 million people, mostly Muslims, Turkey might irreversible exacerbate the process of converting Europe.

The risk that the Christian population from Western countries to be numerically overcome by the Muslims immigrants, over a few generation, growth, because of the demographic crisis în Europe and also because of the new coming's high rate of the birth (Buchaman, 2005).

High rates immigration level from Muslim countries, will generate so – called Eurabia, mosques could be more than the churches. If E.U. did not use a coherent control strategy în order to control immigrants from the Muslim countries, former colonies of European states (Barna, 2007) is not impossible to face a changing Europe into an islamic continent till the end of XXIst century (Lewis, 2006).

Issues such as apocalyptical prophesies "legitimate targets", the Al-Tajdid forum, July 7 2005 – the intervention of the emergency, all of them subscribing to "global security paradigm" and complete the present work. A brief research of the Internet, în 1998, emphasizes that approximately half from 30 groups considered foreign terrorist organization (Law on the U.S. antiterrorism proceedings, 1996) operated on web sites, such as: assam.com, almuhrajiroun.com, Qassam.com, Jihadunspun.ne, or Jahad.net Alsaha.com. If în 2000 has been identified 20 jihadist sites, în 2005, there was an increase to around 4,800 (www.smitson.org/newcentury/ppt/Atran_Senate.ppt), most of them with locations în Iran, Canada, the United States, Netherlands, Lebanon, Russia, Hong Kong and Great Britain.

The terror "existentialism philosophy" is defined by a series of terrorist organizations, such as Muslim Brotherhood, Hezbollah, Mujahedine Khalk, islamic Jihad, Hamas, White Al-Qaida, Al Haramain islamic Foundation, Al-Masjed al Aqsa, Benevolence International Foundation, Al Furqan, Global Relief Foundation/Taibah International Humanitarian Organization etc., the last one being founded în Belgium, în august 22 1996. Following the terrorist attacks from September 11, the organization name has been related by American specialized institutions, with terrorist groups, including Al-Qaida network.

Not insisting on the issues already discussed within seven chapters, to be discover by readers, we limit only to consider Europe as a real action area lies from Atlantic up to to the Urals. Terrorism is far from its ending, its characteristics are similar with those of the war of future. What is the bat and which interests are involved în this strange game? It's about a conflict between civilizations? Does it mean West-civilization, and Arabian world-oil? There are answer to questions that may bring new opportunities în order to accomplish the islam, and also the islamic Jihad versus Terrorism.